De la Aidemir la Almalau

Nicolae M. Nicolae

Prin pacea de la Bucuresti din iulie 1913, Cadrilaterul (judetele Durostor si Caliacra) devine o parte a Regatului Romniei, n urma unui "razboi fulger", hotart de guvernul conservator al lui Titu Maiorescu si cu consimtamntul regelui Carol. In Silistra, capitala judetului Durostor si oras n care m-am nascut n anul 1924 viata si urma cursul normal, as spune chiar ca era un model de convietuire pasnica ntre etnii. Traiau si munceau la un loc n acest oras de 16 000 de suflete romni, bulgari, turci, armeni si evrei. Toate aceste etnii cu exceptia evreilor, care erau relativ putini, si aveau propriile lor scoli primare si chiar secundare. Limba romna era catalizatorul acestei convietuiri. La 1 octombrie 1940, trupele bulgare au intrat n oras, marcnd ncheierea procesului de ocupare de catre trupele bulgare a Cadrilaterului. In anul 1940 Romnia cedase Cadrilaterul si acceptase conditia impusa sa se efectueze un schimb de populatie ntre nordul si sudul Dobrogei. Nu pot sa nu fiu si acum nca revoltat de actiunea de schimb de populatie, actiune tipic fascista. Pentru romnii din Silistra, ca si pentru toti romnii din Romnia Mare, anul 1940 a fost anul marilor deziluzii si dureri. Dupa dictatul de la Viena, din 30 august 1940, romnii din Cadrilater se simteau lipsiti de protectia statului romn. Numirea generalului Gh. Argesanu, comandantul militar al Capitalei, n postul de comandant al frontului de sud din Dobrogea, n scopul apararii acestei regiuni, a constituit o raza de speranta pentru ei, un imbold la curaj. Din nefericire, totul a durat foarte putin. Din dispozitia generalului Ion Antonescu, generalul Argesanu a fost arestat la Constanta. La 1 octombrie 1940 evacuarea populatiei romnesti din Cadrilater era practic terminata. La sapte km de Silistra se afla comuna Aidemir, locuita n principal de mocani, urmasi ai oierilor sositi cu oile la Dunare din Marginimea Sibiului. Tatal meu facea parte din prima generatie de mocani nascuta n Cadrilater. In mintea lor de mocani care se baza pe zicala "Romnii pleaca, dar mai si vin", aidemirenii au hotart sa nu se supuna prevederilor acordului semnat si sa nu-si paraseasca locurile natale. In Aidemir functiona nca din anul 1880 o scoala primara cu predare n limba romna, nfiintata de Eforia Scoalelor. Pna la 1 octombrie 1940 marea majoritate a populatiei romnesti parasise deja Cadrilaterul, ndreptndu-se spre Constanta, Tulcea, Calarasi sau Bucuresti.

Parintii mei au hotart sa faca front comun cu aidemirenii si am ramas n continuare n Silistra. Autoritatile bulgaresti, care s-au instalat dupa 1 octombrie, dupa ce au fost informate de actiunea aidemirenilor, si-au dat acordul. Prima masura luata imediat de autoritati a fost obligativitatea bulgarizarii numelor. Din Nicolae Marin tatal meu devenise acum Nicolaef. Urma a doua etapa, a schimbarii cetateniei, ceea ce parea normal n conditiile n care traiam n Bulgaria. In jurul datei de 10 decembrie, tatal meu a fost chemat la Politie, unde i s-a pus n vedere ca toti romnii care nu parasisera Cadrilaterul n cadrul schimbului de populatie urmau sa dea o declaratie scrisa, prin care sa faca cunoscuta hotarrea lor de renuntare la nationalitatea romna si sa se declare de nationalitate bulgara. Consultndu-se cu un numar de avocati, locuitorii comunei Aidemir au ajuns la concluzia ca cererea autoritatilor bulgare era de neacceptat si de sorginte fascista. Ei au hotart sa paraseasca Cadrilaterul. Li s-a acordat un termen de trei zile pentru plecare si dreptul de a-si lua bunurile ce ncapeau ntr-o singura caruta (orasenii puteau pleca cu doua carute). Astfel, la 15 decembrie 1940, am trecut cu totii frontiera romnobulgara prin punctul de trecere Ostrov. Era un ger cumplit. Nu stiam nca unde ne vom opri. La frontiera ne asteptau alte necazuri. Grupul de refugiati nu dispunea de nici o autorizatie legala de trecerea frontierei, asa ca granicerii romni nu ne-au permis intrarea n tara. Ei fusesera informati ca actiunea "schimb de populatie" era deja ncheiata. Intregul convoi a stat peste opt ore n zona neutra, fara nici o speranta. Intr-un trziu ne-a surs norocul. Din ceata Dunarii a aparut un ofiter calare care, dupa ce s-a lamurit despre ce era vorba, a dispus granicerilor sa ne permita trecerea n Romnia. Ulterior am aflat ca ofiterul era chiar generalul Potopeanu, care la 27 ianuarie 1941 a fost numit ministru-secretar de stat n guvernul nou format de generalul Ion Antonescu, dupa nabusirea rebeliunii legionare. Convoiul de carute a trecut n liniste frontiera si de aici s-a mprastiat fiecare unde a crezut. Cei mai multi aidemireni s-au oprit la Almalau, lnga Ostrov, comuna parasita prin plecarea bulgarilor. Acest episod, prin tragismul lui, a influentat n mare masura optiunile mele politice ulterioare si mi-a permis sa nteleg n profunzime esenta sintagmei "drepturile omului", componenta actuala importanta a politicii mondiale.