Frontiera - un zid sau un pod

Dr. Blagovest Niagulov (Sofia)

Istoriografiile bulgara si romna din trecut au avut opinii diferite n ceea ce priveste Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei ("Cadrilaterul") intra n componenta Bulgariei. "Corectarea unei nedreptati" prin mijloace diplomatice, l considerau bulgarii, si un act de "mutilare a tarii" sub presiunea fortelor Axei, sustinea teza romneasca. Dialogul actual dintre istoricii celor doua tari ne lasa speranta ca se poate ajunge la un acord n litigioasa problema a Dobrogei, pornind de la ideea ca ea a fost solutionata definitiv prin Tratatul de la Craiova. Procesele identice de integrare a Bulgariei si Romniei n Europa unita impun o asemenea abordare. Cauzele aparitiei grupurilor etnice minoritare de bulgari n Romnia si de romni (respectiv, valahi si aromni) n Bulgaria sunt migratiile si schimbarile frontierelor de stat. Situatia lor a fost deosebit de tensionata ntre cele doua razboaie mondiale. Conform recensamntului din Romnia, n 1930, numarul persoanelor de nationalitate bulgara era de 366 384, cele mai compacte comunitati fiind instalate n Dobrogea (185 279 persoane), Basarabia (163 726 persoane) si Banat (10 012 persoane). La rndul lor, valahii din Bulgaria se concentrasera mai ales n partea de nord-vest a tarii, n timp ce aromnii erau dispersati n regiunea de sud-est. Recensamntul bulgar din 1926 dadea urmatoarele cifre: 69 080 de romni, 5 324 aromni, 3 777 "cutovlasi", 1 551 "tintari" (n total 79 728 persoane). Transferul de populatii si statul-natiune In coabitarea bulgaro-romna din aceasta perioada punctul nevralgic la constituit regiunea din sudul Dobrogei (adica judetele Durostor/Silistra si Caliacra/Dobrici), anexata de Romnia n 1913. Dupa statisticile romnesti din 1930, populatia bulgara din aceasta regiune cuprindea 149 409 locuitori, n timp ce romnii erau 77 728. Cresterea de mai multe ori a numarului populatiei romnesti, n raport cu anul 1910, cnd numara doar 6 359 de locuitori, s-a datorat colonizarii intensive n cursul anilor 20 a romnilor din Vechiul Regat si a aromnilor din Grecia si din alte tari balcanice. In relatiile bilaterale romno-bulgare, contradictiile privind sudul Dobrogei au jucat un rol important. Eforturile politice au mers n directii opuse. Romnia voia sa schimbe statu-quo-ul etnic din regiune si sa pastreze statu-quo-ul teritorial, Bulgaria se straduia sa faca exact

invers. Tratamentul reciproc al minoritatilor - ca principiu - a fost impus n relatiile bilaterale nca de la crearea statului bulgar modern, n 1878, si a contat substantial n negocierile privind problemele minoritatilor n cursul anilor 30. Pozitiile opuse privind aplicarea acestui principiu au cauzat esecul negocierilor. Unicul acord privind minoritatile respective din Bulgaria si Romnia a fost realizat prin Tratatul de la Craiova din 1940. In afara de restituirea Dobrogei de Sud Bulgariei si de stabilirea unei frontiere "definitive si perpetue", tratatul stipula si schimbul de populatii ntre cele doua tari vecine. Principiul schimbului s-a impus la insistentele diplomatiei romne. La nceput, ea a staruit pe emigrarea obligatorie a tuturor bulgarilor din nordul Dobrogei (judetele Tulcea si Constanta), comparativ cu libertatea de optiune a romnilor din sudul Dobrogei. Mai trziu, diplomatia romna a insistat pe emigrarea obligatorie a tuturor bulgarilor din Romnia fata de emigrarea romnilor din sudul Dobrogei, dar nu si a romnilor din restul teritoriului Bulgariei. Diplomatia bulgara a consimtit sa negocieze pe baza principiului privind schimbul de populatii, pentru a nu face sa esueze negocierile, dar si la presiunea Germaniei. Reprezentantii bulgari au cerut mai nti ca emigrarea sa nu fie obligatorie. Ei nu au acceptat schimbul tuturor bulgarilor din Romnia fata de romnii din sudul Dobrogei, deoarece nu era echivalent. Atunci, partea bulgara a propus o solutie de compromis, care combina schimbul obligatoriu cu emigrarea facultativa. Propunerea a fost adoptata. Articolul III al Tratatului de la Craiova stipula: schimbul obligatoriu, ntr-un interval de 3 luni, ncepnd de la schimbarea instrumentelor de ratificare, ntre resortisantii romni de origine etnica bulgara din judetele Tulcea si Constanta si resortisantii romni de origine etnica romna din judetele Durostor si Caliacra; imigrarea facultativa, n termen de un an, a altor resortisanti romni de origine etnica bulgara si resortisanti bulgari de origine etnica romna n tara lor de afinitate etnica; dreptul fiecarui guvern de a decreta emigrarea obligatorie a unui numar de resortisanti de origine etnica bulgara sau romna, egal cu numarul de resortisanti din cealalta tara, care si-ar exercita dreptul la o emigrare facultativa. Un Acord anexat Tratatului se ocupa de chestiunile tehnice legate de acest transfer. Clauzele sale stipulau: proprietatile imobiliare rurale, care apartineau emigratilor, deveneau proprietatea statului din care emigrau, statul de imigrare obligndu-se sa-i despagubeasca pe imigranti: proprietatea imobiliara urbana a emigrantilor ramnea proprietatea privata a proprietarilor lor; emigrantii pastrau dreptul de proprietate asupra tuturor bunurilor mobile. S-a creat o Comisie mixta bulgaro-romna, avnd misiunea de a supraveghea transferul de populatii.

Schimbul obligatoriu al bulgarilor si romnilor de pe cele doua parti ale frontierei din Dobrogea s-a efectuat n doua valuri succesive. Migratia principala (noiembrie-decembrie 1940) a angajat 61 500 de bulgari din nordul Dobrogei si 83 928 de romni din sudul Dobrogei. Cea suplimentara (aprilie-mai 1941) s-a efectuat pe baza unui Acord aditional si a antrenat nca 3 600 de bulgari si 4 700 de romni. Numarul total al emigratilor a fost de circa 65 000 de bulgari, instalati n Dobrogea bulgara, si circa 88 000 de romni, stabiliti - n cea mai mare parte, n Dobrogea romneasca. Contradictia principala din cursul realizarii transferului obligatoriu a aparut n privinta numarului celor emigrati. Guvernul bulgar a ncercat sa evite emigrarea ntregii populatii bulgare din nordul Dobrogei, dar a insistat pe emigrarea tuturor romnilor din sudul Dobrogei, adica nu numai colonistii, ci si populatia autohtona de origine valaha (vlaha), desi numarul acestora era restrns. Pozitia Bucurestiului a fost opusa: epurarea de toti bulgarii a partii romnesti a Dobrogei, dar prezenta ct mai mult timp posibil a romnilor n "Cadrilater". Emigratia obligatorie a provocat deceptia si nemultumirea populatiei bulgare autohtone din nordul Dobrogei. Impotriva abandonarii regiunii si a expatrierii s-a nascut o miscare. Guvernul bulgar, precum si mediile emigratiei dobrogene din Bulgaria au evidentiat dimpotriva succesul restituirii partii de sud a regiunii si au explicat astfel sacrificiile impuse. Ca un astfel de sacrificiu a fost perceputa si expatrierea fortata a bulgarilor din nordul Dobrogei. Romna la Tutrakan si bulgara la Constanta Desi fusesera instalati n sudul Dobrogei cu numai vreo cincisprezece ani n urma, colonistii romni au ramas la fel de nemultumiti de emigrarea obligatorie ca si bulgarii aflati n aceeasi situatie. Insa clauzele Tratatului de la Craiova nu au generat miscari puternice n Romnia. Sunt simbolice n acelasi sens cele scrise de istoricul si omul politic Nicolae Iorga n ziarul Neamul Romnesc, din 17 septembrie 1940: "Am restituit Bulgariei cele ce i s-a luat ca urmare a Razboiului balcanic. Am zugravit aiurea, de la un pas diplomatic la altul, acea actiune gresita a ministerului Maiorescu prin care, dupa dorinta lui Take Ionescu n prima fasa, s-a cautat de politica de partid a Romniei o crestere de teritoriu, care sa ntareasca dominatia celor de la crma fara ca un curent national adevarat sa ndemne catre ntinderea hotarelor la Sud, atunci cnd aspiratiile noastre tinteau Carpatii. Nici regele Carol n-a dorit de fapt aceasta completare dobrogeana, el marturisindu-mi cu sinceritate ca-i trebuiau numai acele unghiuri intrnde la noi pe care guvernul Filov ar fi putut fara nici o paguba sa le acorde astazi. S-a nceput cu implorarile catre Europa ca sa ni se dea Silistra si s-a mers pna la capul Sabla, nu departe de Varna.

E adevarat ca aici poporul bulgar era reinstalat de curnd, dar tot asa de adevarat ca pe baza teoriei echilibrului luam, n momentul maririi Bulgariei, un tinut care nu facea parte din raza noastra nationala pe care am ncercat a o crea pe urma si prin nepretuitul element macedonean. Cu tot aportul lor, care va trebui fructificat cu ngrijire aiurea, trebuie sa recunoastem ca, n ciuda operei de civilisatie ndeplinita, ni-am simtit straini acolo". Spre deosebire de schimbul obligatoriu, clauzele care priveau emigrarea facultativa au fost impuse de reprezentantii bulgari, ale caror scopuri vizau posibilitatile altor bulgari din Romnia (din afara Dobrogei) de a emigra n Bulgaria. Diplomatii romni s-au pronuntat mpotriva emigrarii facultative si, n special, mpotriva echilibrului fortat al numarului de emigrati, deoarece Romnia voia sa-i pastreze pe loc pe valahii din partea de nord-vest a Bulgariei. Contradictiile au mpiedicat reglementarea rapida a acestei probleme. Emigrarea facultativa de populatii a fost mult mai limitata dect schimbul obligatoriu. In cursul intervalului prevazut, de un an, mai exact la nceputul anului 1941, 213 bulgari din Romnia au emigrat, din proprie vointa, si nici un romn din Bulgaria. La 1 aprilie 1943, cele doua guverne au semnat un Acord de lichidare a problemelor litigioase provocate de Tratatul de la Craiova. Regulamentul privind schimbul facultativ, anexat acestui acord, prelungea intervalul de emigrare pna la 1 noiembrie 1943. Dar, la 22 mai 1943, cele doua guverne au decis sa nceteze emigrarea din cauza dificultatilor razboiului. Pe baza Regulamentului, 61 de familii bulgare (155 de persoane), din Banat si din alte regiuni ale Romniei au emigrat voluntar n Bulgaria. Numarul emigratilor din Bulgaria n Romnia s-a ridicat la 95 de familii de aromni din regiunea Gorna Djumaia (Blagoevgrad) si de valahi din regiunea Vidin. Rezultatele schimbului de populatii dintre Bulgaria si Romnia pe baza Tratatului de la Craiova sunt contradictorii. Schimbul obligatoriu a stabilit o frontiera etnica ntre bulgarii si romnii din Dobrogea, care coincidea cu frontiera dintre cele doua state. Aceasta coincidenta a influentat pozitiv relatiile bilaterale, deoarece a mpiedicat formularea de pretentii teritoriale pe temeiul unor argumente etnice. Disputa bulgaro-romna privind apartenenta Dobrogei, mpartita pentru totdeauna ntre cele doua tari, avea sa se manifeste mai ales n domeniile propagandei si al stiintei, nu nsa si n domeniul politicii reale. Pe de alta parte, emigrarea obligatorie a nsemnat mizeria economica si dezradacinarea emigratilor din propriile camine. Tendinta de asimilare a minoritatilor etnice ramase ntre frontierele celor doua state a fost stimulata dupa efectuarea transferului.

Astazi putem auzi nca limba romna la Tutrakan (Turtucaia) sau limba bulgara la Constanta. Limbile, ca si amintirile, sunt pastrate de emigratii ramasi n viata, dar si de urmasii familiilor care nu au emigrat. Cteva prbleme privind proprietatile abandonate si despagubirile cuvenite pentru ele ramn nca o tema de actualitate. Pe de alta parte, organizatiile minoritare ale bulgarilor din Romnia, ca si cele ale vlahilor si aromnilor din Bulgaria manifesta procese identice de redesteptare etnica n perioada de tranzitie de dupa prabusirea comunismului. Destinele istorice si schimbarile de identitate ale acestor comunitati au fost asemanatoare. Pe aceasta baza, se urmareste reabilitarea principiului reciprocitatii n privinta minoritatilor. Asa au fost restabilite scolile bulgara din Bucuresti si romna din Sofia. Destinul istoric al emigrantilor si minoritarilor ridica un nou pod ntre Bulgaria si Romnia. In romneste de Mihai POPESCU