Sunteți pe pagina 1din 2

Dobrogea taram al convieturii

Aceasta regiune a Romaniei are urmatoarele granite: Muntii Macinului si Delta Dunarii la
nord, cursul inferior al fluviului Dunare la vest si Marea Neagra la est. Aceasta cuprinde doua
regiuni nord estice din Bulgaria si anume Silistra si Dobrici. Avand o asezare ce reprezinta un
punct de intersectie al drumului dintre porturile stepelor pontice si cele ale Mediteranei cu
drumul ce uneste Marea Neagra de Marea Nordului, Dobrogea a avut parte de foarte multe
evenimente tumultoase din punct de vedere istoric. Aceasta a fost strabatuta de mai multe
armate incepand cu cele ale persilor si continuand cu cele ale romanilor. De asemenea in
aceasta regiune au navalit numeroase popoare migratoare iar in cele din urma a intrat chiar si
sub dominatie musulmana si a devenit ruta de trecere a armatelor provenite din stepele Rusiei
care se indreptau catre Constantinopol si catre Balcani.
Dobrogea a fost anexata de Romania in anul 1877, lucru care a dus la mentinerea pacii si
la o dezvoltare generala pentru mult timp, cu ultimele obstacole in anii 1916 1918, 1940
1944 si 1945 1989.
Pe teritoriul acestei regiuni exista coloniile Callatis, Histria, Tomis si de asemenea
Dionysopolis in regiunea bulgara. Acestea au fost create ca urmare a colonizarii grecesti din
secolele VI IV i. Chr. pe litoralul Marii Negre.
In prezent principalele orase romanesti, aflate in nordul Dobrogei, sunt Constanta,
Medgidia, Tulcea si Mangalia impreuna cu statiunile de vacanta si cu cele de tip balneo-
climateric precum Costinesti, Eforie si Mamaia iar principalele orase bulgare, aflate in sudul
provinciei, sunt Dobrici, Turtucaia, Silistra si Cavarna impreuna cu statiunile turistice Balcic,
Albena si Sabla.
Un recensamant din anii anteriori evidentiaza faptul ca cele doua judete din zona
romaneasca a Dobrogei au o populatie de 971.643 de locuitori dintre care 883.620 sunt romani
(incluzand aici si aromani). In completare Dobrogea prezinta o varietate de grupuri minoritare
precum turcii (27.580), tatarii (23.409), lipovenii (21.623), grecii, ucrainienii si bulgarii.
In secolele al XIX-lea si al XX-lea dinamica populatiei din Dobrogea a depins in mod direct
de organizarea politico-sociala si de structura economica. In timpul epocii otomane a avut loc o
migratie interna cu un caracter haotic spre deosebire de perioada guvernarii romanesti in care
accentul a fost pus pe agricultura si pe stabilitate. Dobrogea a trecut printr-un proces continuu
de imigratie si emigratie in timpul stapanirii otomane. Intreaga populatie a provinciei era
considerata la sfarsitul secolului al XV-lea drept supusi ai imperiului Otoman, avand statutul de
raya fiind subordonati legii islamice. Razboailee purtate pe acest teritoriu de-a lungul timpului
au afectat grav traditiile si constiinta locuitorilor care erau obligati sa isi refaca vetrele stand sub
amenintarea unor noi conflicte militare, lucru care evidentia slabiciunea administratiei otomane
care oricum era afectata de coruptia interna.
Slabiciunea Imperiului Otoman creste in mod deosebit la finalul secolului al XVIII-lea prin
prisma infrangerilor suferite la nivel diplomatic dar si militar in fata Rusiei. In acest context,
Dobrogea va avea parte de o criza economica si demografica, generata de impozite deosebit de
mari, de caderea unor orase importante cum ar fi Medgidia si Macin dar si de o depopulare
masiva a provinciei.
Situatia demografica se modifica datorita unor imigrari ale unor etnii diferite in
Dobrogea in prima jumatate a secolului al XIX-lea. Astfel Ion Ionescu realizeaza o statistica ce
preciza un procent de 23,19% romani, 14,04% bulgari, 11,66% slavi si o majoritate de
47,58%(15764 de familii) dominata de musulmani la o populatie de circa 100.000 de locuitori.
Intre anii 1855 1861 sunt stabiliti in Dobrogea un numar de 76000 de tatari ce erau
considerati de catre Iosif Colcer o importanta forta militara.
Numarul de locuitori de origina turca sau tatara care au trait in Dobrogea in ultimele trei
decenii de stapanire otomana variaza in functie de sursa si de contextul in care se afla provincia.
Astfel este atestat un numar de 4800 de familii turce, dintre care 2268 isi aveau resedinta
exclusiv in Dobrogea Veche, si 2225 de familii tatare. Dupa spusele unui diplomat de origine
austro-ungara, populatia de origine musulmana aflata in sangiacurile Varna si Tulcea se ridica la
aproximativ 110717 de locuitori iar C. Jirecek mentioneaza un numar de 50000 de tatari in anul
1876 si Ubicini mentioneaza un numar de 134662 de locuitori musulmani in anul 1879. Un lucru
insa este cert, si anume ca romanii au reprezentat o constanta a locuitorilor in provincia sud
dunareana. Acestia au fost evidentiati in numeroase documente si izvoare istorice ce dateaza
din secoelele XV XVIII, fiind prezentati ca o multime autohtona de agricultori, pastori,
crescatori de vite, pescari, mestesugari si negustori, care au dat nume romanesti, unele chiar
foarte expresive si caracteristice asezarilor, cursurilor de apa, dealurilor, ostroavelor, lacurilor,
iezerelor si grindurilor din Delta.
Colonizarea germanilor este strans legata de resedinta acestora aflata in sudul Basarabiei
si in Ucraina. Cea mai importanta comunitate germana, din punct de vedere al prosperitatii, s-a
infiintat in imprejurimile orasului Tulcea, profitand de sporirea numarului de colonisti, de
traficul comercial intens si de privilegiile oferite de administratia otomana.