Dumbrăvescu Nicolae

Vlahii Timocenii origii şi supravieţuire secolele II-X

Populaţia Vlahilor Timocenii prin poziţia geografică pe care o ocupă în sud

estul Europei, putem spune că a luat naştere în urma procesului de romanizare
care a cuprins Peninsula Balcanică, la sfărşitul secolului al-III-lea î.Hr. la
momentul în care imperiul roman a supus o serie de populaţii care locuiau în
această zonă a continentului precum traci, geto-daci sau iliri. Pricipalii strămoşi ai
timoceniilor pe lângă românii au fost o populaţie de neam tracic, (după Strabo sau
Diodor), sau iliric (după Ştefan din Bizanţ) numiţi Tribalii. Aceştia sunt atestaţi în
regiune încă din secolele VIII-III, având o organizare statală proprie (fig. 1),
făcându-se remarcaţii în urma bătăliei cu Filip al-II-lea al Macedoniei, pe care lau
înfrânt şi lau rănit1. Am hătărât să ataşez această hartă pentru a înţelege mai bine
aria de răspândire a tribalilor dar şi pentru a se vedea aria de raspândire a pulaţiei
romanizate sund dunărene din secolele II-III.
Pentru a putea înţelege şi mai bine fenomenul de formare a populaţiei
romanizate timocene trebuie să înţelegem procesul de romanizare care a cuprins
Peninsula Balcanica începând cu secolul al-III-lea î.Hr., astfel prin romanizare se
înţelege fenomenul prin care băştinaşi (în cazul nostru tribalii) îşi însuşau cultura,
civilizaţia, obiceiurile, religia romanilor şi în primul rând limba Latină. Astfel
după acest proces de romanizare la începutul secolului al-II-lea d.Hr. avem de o
parte şi de alta a Dunări semnalată o mare masă de românii care cuprindeau
Dobrogea, Bulgaria pană la Munţii Balcani, şi Serbia cu o pătrundere mai adâncă
spre sud pe văile Râurilor Timoc şi Morava2.

1
Iosif Constantin Drăgan, Noi Tracii: istorie multimilenară a neamului românesc, vol. I, Craiova,
Editura Scrisul Românesc, 1976, p. 100.
2
Monica Budiş, Români de pe valea Timocului Bulgăresc, în Acub Pro, nr. 1, 2007, p. 8.
 Locuitori văi Timocului au avut de la început o serie de condiţi geografice
dintre cele mai prielnice, ei bucurându-se de ape unde puteu pescui dar şi de o
zonă fertilă a luncii Timocului care le oferea acestor locuitori posibilităţii
multiple de practicare a agriculturi. Dealurile ce se întindeau de o parte şi de alta a
Râului Timoc ofereau comunităţii de aici posibilitatea practicări viticulturi.
Pădurile falnice ce se întindea pe dealurile înalte, ofereau locitorilor văi
Timocului posibilitate de a practica cea mai veche îndeletnicire a lor pastoritul,
îndeletnicire pe care o găsim mai târziu la tote comunităţile de vlahi din balcanii 3.
Această zonă a Timocului fiind cunoscută încă din antichitate ca o zonă extrem de
bogată aici dezvoltânduse o serie de civilizati precum cea a culturii Starcevo-Criş
sau Gârla Mare4.
Populaţia romanizată de pe cele două maluri ale râului Timoc au fost la
începuturile existenţei lor păgânii însă treptat în primele secole ale noului mileniu
au tecut la noua religie Crestinismul fapt ce a făcut ca în vremea lui Diocleţian să
aibă loc o serie de persecuţi în rândul comunităţii de pe valea Timocului,
persecuţi în urma cârora apar primi martiri (Basicrate, Valentianus, Hemes).
Astfel putem spune că cea mai mare parte a populaţiei romanizate de pe cele doua
malurii ale râului Timoc sau creştinat înaintea edictului de toleranţă dat creştinilor
de Constantin cel Mare în 3135.
Pe Valea Timocului în secolul al-IV-lea au existat mai multe episcopii,
precum cea de la Oescus, Ratiaria, Naisus şi Ramnesiana, tot aici avându-şi
originile şi o serie de scriitori bisericeşti precum Paladius episcop de Ratiaria, dar

3
Monica Budiş, Comunitatea Românească de pe valea Timocului Bulgăresc, Bucureşti, Editura
Militară, 2001, p. 26. (Monica Budiş, Comunitatea).
4
Ibidem, p. 29.
5
Gheorghe Zbuchea, Cezar Dobre, Românii Timoceni destin istoric şi documente, Bucureşti,
Editura DC Promotions, 2005, p.12. (Gheorghe Zbuchea Românii)
Niceta de Remesiana, cel care a fost trecut în rândurile sfinţilor şi care a fost
considerat un adevărat episcop al vlahilor timocenii6.
Zona Timocului după cum au afirmat mai mulţi cercetătorii românii şi
stainii printre care Sextil Puscariu, Silviu Dragomir şi E. Gamilscheg consideră că
alăturii de zona olteniei şi banat a format una dintre cele trei vetre principale de
formare a limbii române7. Teorie pe care o consider foarte viabilă prin fatul că
locuitorii celor trei regiuni vorbesc un dialect foarte asemănător şi astăzi având şi
o serie de obiceiuri si tradiţi comune pentru toate cele trei comunităti rămâneşti de
pe cele două malurii ale Dunării.
Prăbuşirea frontierelor bizantine în 602 în faţa asalutului slavilor a avut
consecinţe negative şi asupra comunităţii de pe valea Timocului. Astfel aria de
răspândire a locuitorilor de pe Valea Timocului, sa restrâns foarte mult faţă de
teritoriul pe care îl ocupau în secolele II-III d.Hr., deoarece o mare parte a
populatie romanizate de la sud de Dunăre au fost înglobată în noul stat slav, iar o
mare parte a lor sa retras în ţinuturile montane ale balcanilor formând aşa
numitele Vlahii Populare8, precum: Vlahia Mare în Tesalia, Vlahia de sud în Epir,
Vlahia Mică în Etolia, Acarnania, Dorida, Locrida, Vlahia Bătrână în Bosnia,
Vlahia Albă, Vlahia Tracică în Moesia (zona Timocului bulgaresc şi sârbesc de
azi)9. Locuitori acestor teritori au fost numiţi atât de Bizantini cât şi de slavi
„vlahi” sau „valahi”. Pentru a cunoaşte şi mai bine procesul prin care a luat
naştere aceste populaţii sud dunărene printre care şi Vlahii Timoceni trebuie să
recurgem şi la studierea originii cuvântului „vlah”.
Acesta provine dintr-un cuvânt ce desemnează numele unui trib celtic
(Volcae); această denumire a trecut la germani, unde a denumit pe vecinii romani
6
Ibidem, p.13.
7
Ibidem, p.14.
8
Emil Ţârcomnicul, Românii dintre Vidin, Dunăre şi Timoc sărbători, obiceiuri, credinţe,
Bucureşti, Editura Institutului Cultural Român, 2010, p. 108.
9
Monica Budiş, Comunitatea, p. 29.
sau romanizaţi ai acestora. Termenul a fost transmis la slavi unde a desemnat pe
neslavii vorbitori de limbă romanică. La slavii de sud apare chiar sub forma
„valah”, în timp ce la slavii răsăriteni sub forma „volohi”. Cuvântul îl întâlnim nu
numai la germani şi slavi, şi la alte popoare (ca de exemplu la unguri sub forma
„blach” şi apoi „olâh”). De asemenea, cuvântul vlah este întâlnit şi în izvoarele
bizantine. Asadar cuvântul vlah desemnează, în sens general, un popor de origine
romanică. În sens special îi desemnează pe români, atât pe cei de la nordul căt şi
pe cei de la sudul Dunării10.
Aşezarea bulgarilor în zona văi Timocului a dus la izbucnirea unor conficte
vlahii timocenii după cum reiese din izvorulul „Annales regni francorum”, izvor
în care este menţionată o răscoală a vlailor timoceni din preajma anului 818. În
acel izvor se mai aminteşte că în faţa împăratului sa prezentat un „duce al
timocenilor” cerândui ajutorul, respectiv luarea în stăpânire conform sistemului
medieval de atunci. Din această menţiune documentară consider că vlahii
timocenii deşi nu erau întinşi pe o suprafată extrem de mare şi nici nu erau foarte
bine organizaţi totuş ei au avut curajul să trimeată un reprezentat al lor pentru a
solicita ajutor într-o problemă care îi viza direct pe ei şi în acelaş timp consider că
şi bizantini erau direcţii interesaţi de această zonă a vlahilor timocenii, deorece
consider că bizantini vedeau în aceste populaţi de pe Valea Timocului un potenţial
sprijin pentru ai alunga pe slavi din Peninsula Balcanică.
Această menţiune pe care o face izvorul mai sus amintit are o dublă
semnificaţie: pe de o parte că atestă existenţa unei organizări statale pentru
locuitori de pe Valea Timocului, iar pe de altă parte apare pentru prima dată
denumirea de „timocenii”, denumire care consider ca a fost dată de poziţia
geografică pe care o ocupau vlahii de o parte şi de alta a râului Timoc.

10
Valentin Băluţoiu, Românii Timocenii din negura evului mediu în era globalizări, Craiova,
Editura Scrisul Românesc, 2008, p. 5-6.
 Cu tote că au existat o serie de divergenţe între cele două comunităţi din
Balcanii, pe parcursul secolelor VIII-X avem şi o importantă colabore între Vlahii
Timoceni şi Bulgarii, moment în care Vidinul a devenit un important centru
economic, militar, politic, şi ortodox reşedinţa unui duce româno-slav al al
Timotianilor şi Gudascanilor11.
La începutul secolului IX se constată inagurarea unei politici de expansiune
spre apus a monarhilor bulgarii. În acest sens în vremea hanganilor Krum şi
Omurtag, zona timocului a fost integrată în primul ţarat bulgar situaţie şituaţie în
urma careia Vlahii Timocenii trimit o delegaţie la regele Umgarie Ludovic Piosul
cerândui acestuia integrarea comunităţii de vlahii de pe valea Timocului în
Imperiul Carolingian12, fapt ce nu sa întâmplat iar vlahii timoceni au fost înglobaţi
în noul ţarat bulgar care a durat pănă aprope de anul 1000 când Imperiul Bizantin
ş-a istaurat din nou stăpânirea şi asupra văi Timocului13.
Din rândul comunităţilor de pe valea Timocului sau ridicat şi o serie de
personalităţii ale imperiului Bizantin după cum evidenţiază istoricul Gheorghe
Zbuchea, printre aceştia aflânduse şi Caius Galerius Valerius Maximianus care sa
născut într-o familie de vlahii mama sa fiind venită de la nordul Dunării. Acesta a
parcurs toate treptele ierarhiei militare devenind ginerele lui Diocleţian. Iar între
anii 305-311 îsi exercită autoritatea imperială alături de Constantin cel Mare14.
Vlahii timocenii la fel ca şi toţi vlahii din Peninsula Balcanică aveau ca
principală activitate păstoritul nomad. Ei îşi părăseau locuinţele din luncile
Timocului primăvara îndreptându-se spre pajiştile şi pădurile de pe crestele
munţilor de unde reveneu numai la venirea ierni. Pelângă această ocupaţie care
este specifică tuturor vlahilor din Balcani, vlahii timoceni se mai ocupau si cu
agricultura, cea ce este specifică numai comunităţii de pe valea Timocului. În
11
Monica Budiş, Comunitatea, p. 31.
12
Ibidem, p.31.
13
Gheorghe Zbuchea, Românii, p. 15.
14
Ibidem, p. 12
acest sens au apărut si o serie de obiceiurii care îşi au originea in substratul
cultural precreştin precum „cinişoara” sau creştin precum „ramura verde”.
În concluzie locuitorii vai Timocului în primul mileniu au jocat un rol
important în stabilitatea balcanica prin faptul ca a reusit să se reziste în faţa
asalturilor slavilor creindule acestora multe probleme la momentul aşezării ler în
Peninsula Balcanică. Dar la momentul în care au văzut rezultatele bune pe care
leau obţinut slavi asupra Imperiului Bizantin sau aliat cu acestia dezvoltând aşa
numitul ducat romano-slav al Timotianilor şi Gudascanilor. Dar la mometul lacare
s-au avazut înglobaţi în noul Ţarat Bulgar nu s-au ferit să ceară ajutorul regelui
Ungarie Ludovic Piosul pentru a scăpa de sub stăpânirea bulgarilor. Respinşi de
regele Ungarie vlahii timoceni nu sau lăsat pradă deznatinalizări impuse de
Ţaratul Bulgar ci ş-au pastrat cu multă trudă limba şi obiceiurile până aprope de
anul 1000 cănd imperiul Bizantin a reusit sa supună Ţaratul Bulgar iar vlahi de pe
valea Timocului sau bucurat din nou de autonomie locală. Astfel putem spune că
vlahi au avut în mileniu un singur scop acela de a supraviţui ca entitate culturală
fapt prin care se poate explica şi oscilatile pe care leau avut în privinţa legaturilor
cu imperiul Bizantin, slavii şi Coroana Magiară.

Bibliografie:
1. Băluţoiu, Valentin, Românii Timocenii din negura evului mediu în era
globalizări, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2008.
2. Budiş, Monica, Comunitatea Românească de pe valea Timocului Bulgăresc,
Bucureşti, Editura Militară, 2001.
3. Budiş, Monica, Români de pe valea Timocului Bulgăresc, în Acub Pro, nr. 1,
2007.
4. Drăgan, Iosif Constantin, Noi Tracii: istorie multimilenară a neamului
românesc, vol. I, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1976.
5. Ţârcomnicul, Emil, Românii dintre Vidin, Dunăre şi Timoc sărbători,
obiceiuri, credinţe, Bucureşti, Editura Institutului Cultural Român,
2010.
6. Zbuchea, Gheorghe, Cezar Dobre, Românii Timoceni destin istoric şi
documente, Bucureşti, Editura DC Promotions, 2005.

Anexe: