CONSECINŢELE ACORDULUI DE LA MÜNCHEN
ASUPRA RELAŢIILOR ROMÂNO-BULGARE
Relaţiile politico-diplomatice româno-bulgare
din anii 1938-1940 au fost marcate de revizionis-
mul Bulgariei, în special de pretenţiile ei teritori-
ale vizând Dobrogea, de problema minorităţilor,
de agravarea unor probleme economice. Reven-
dicările teritoriale ale Bulgariei au devenit tot mai
agresive în condiţiile în care Germania şi Unga-
ria îşi împărţeau Cehoslovacia, ameninţând apoi
România. Acţiunile politico-diplomatice abile ale
guvernelor de la Sofia au urmărit „restituirea paş-
nică a Dobrogei de Sud Bulgariei”. Cum? Nu prin
război ci prin presiuni ale marilor puteri. Aspira-
ţiile bulgare privind Dobrogea de Sud erau spri-
jinite de marile puteri, Germania, Italia, URSS,
Anglia, dar şi de Ungaria, Turcia şi Iugoslavia,
fapt subliniat şi de istoriografia bulgară. De ce?
Hitler şi Mussolini erau interesaţi de menţinerea
alianţei lor cu Bulgaria. Franţa şi Anglia, Turcia
şi Iugoslavia doreau să atragă Bulgaria spre ele şi
spre Înţelegerea Balcanică cu preţul unor concesii
teritoriale din partea României. URSS şi Ungaria
aveau ele înseşi pretenţii teritoriale împotriva Ro-
mâniei.
1. Dictatul de la München şi campania ire-
dentistă bulgară
Odată cu dezmembrarea Cehoslovaciei, Mica În-
ţelegere a dispărut şi situaţia României s-a agra-
vat în toamna anului 1938. La 29-30 septembrie
s-a semnat Acordul de la München dintre Ger-
mania, Italia, Anglia şi Franţa, prin care Ceho-
slovaciei i se impunea să îi cedeze lui Hitler zona
Sudeţilor. A urmat, la 1 octombrie 1938, ultima-
tumul polonez, adresat Cehoslovaciei, pretinzând
zona Teschen, şi apoi, la 2 noiembrie 1938 Primul
Dictat de la Viena, prin care Ungaria anexa Su-
dul Slovaciei (Moisuc 1971, 45-107; Calafeteanu
1980, 58-60).
Acordul de la München a determinat în Ungaria
şi Bulgaria o campanie revizionistă deosebit de
virulentă. În Bulgaria s-au organizat campanii de
presă, manifestaţii revizioniste la Sofia şi Rus-
ciuk, şi mulţi oameni politici au făcut declaraţii
Tyragetia, s.n., vol. I [XVI], nr. 2, 2007, 295-301.
Maria Costea
iredentiste. Însuşi preşedintele Camerei Deputa-
ţilor, Moşanov, în prezenţa regelui Boris a decla-
rat că „aşteaptă rezolvarea pretenţiilor Bulgari-
ei”. Opoziţia naţionalistă acuza guvernul Kiosei-
vanov că nu face nimic în acest sens (Calafeteanu
1980, 97).
În cursul crizei cehoslovace, VDRO (Organizaţia
Revoluţionară Dobrogeană, care reunea bande-
le de terorişti comitagii bulgari) a făcut pregătiri
militare pentru o acţiune agresivă în stil mare în
cazul în care România ar fi sprijinit Cehoslovacia
împotriva Germaniei. Comunitatea bulgară din
Cadrilater era optimistă, sperând că în curând va
reveni la „patria-mamă”, cu ajutorul Germaniei.
Revizuirea graniţelor Cehoslovaciei va antrena şi
alte revizuiri, inclusiv în Dobrogea, sperau bulga-
rii (Basciani 2000, 196-197).
Ministrul de Externe român, Nicolae Petres-
cu-Comnen, îi arăta lui Halifax (la 15 noiembrie
1938) că „atât în Bulgaria cât şi în Ungaria aceste
hotărâri (de la München) au dat iluziunea posibi-
lităţii unei răsturnări totale a situaţiei din Europa
Centrală şi Orientală şi a unei complete revizuiri a
graniţelor statelor create sau mărite după război.
Bulgaria după München a început a se agita. Co-
mitagiii au reapărut. Mitingurile revizioniste au
reapărut, ca pe vremurile cele mai tulburi. Presa a
luat un ton din cele mai provocatoare şi atmosfera
s-a încărcat din nou cu nori groşi. Aceleaşi lucruri
se constată şi în Ungaria, sub un aspect cu mult
mai războinic încă” (Calafeteanu 1980, 70).
Ministrul român la Sofia, Aurelian, a protestat pe
lângă premierul Kioseivanov. Acesta a răspuns
că Bulgaria doreşte pacea şi apropierea de sta-
tele vecine, chiar dacă nu va intra în Înţelegerea
Balcanică. Kioseivanov aproba ideea neutralităţii
balcanice, dar nu a răspuns prin fapte cererii Ro-
mâniei de a negocia problemele litigioase, cum se
angajase verbal la semnarea Acordului de la Salo-
nic (Calafeteanu 1980, 70).
Succesul revizionismului împotriva Cehoslovaciei
l-a determinat pe Kioseivanov să amâne la infinit
 II. Materiale şi cercetări
negocierile cu România privind rezolvarea proble-
melor litigioase, remarcă şi istoricul Basciani. Au-
relian explica clar că insistenţa bulgarilor numai
asupra Dobrogei era doar o tactică de moment,
determinată de faptul că criza maghiaro-cehă pu-
tea avea repercusiuni mai grave asupra României,
decât asupra Iugoslaviei. În realitate, Bulgaria nu
a renunţat la Macedonia şi Tracia, ci le va reven-
dica imediat ce se va ivi ocazia. Totuşi ţarul Boris
a adoptat o politică prudentă, pentru a evita an-
gajarea într-un război, pentru care ţara sa era
prea slabă. El aştepta momentul favorabil pen-
tru o revizuire paşnică (Basciani 2000, 197).
După Acordul de la München şi Primul Diktat de
la Viena, ţarul Boris al III-lea a adresat o scrisoare
către ziaristul F. Graves de la prestigiosul cotidi-
an londonez „Times”, exprimând dorinţa Bulga-
riei de a obţine Dobrogea de Sud, ieşirea la Ma-
rea Egee şi drepturi pentru minoritatea bulgară
din Iugoslavia. În acest sens, gazetarul Graves a
adresat o întrebare către Ministerul de Externe al
Marii Britanii, obţinând un răspuns avizat. La 29
noiembrie 1938 opinia Ministerului de Externe al
Marii Britanii era că „restituirea Dobrogei de Sud
către Bulgaria este justă, dar irealizabilă pentru
moment, deoarece ea constituie o parte a proble-
mei generale a frontierelor României”. Acesta era
mesajul pe care diplomaţia engleză îl transmitea
ţarului Boris prin intermediul ziaristului Graves
(Извори 1993, док. nr. 40, 354).
Diplomaţii englezi înţelegeau că revizuirea fron-
tierelor Cehoslovaciei a pus în mâinile ireden-
tiştilor extremişti bulgari arme periculoase, iar
pentru ţar ar fi uşor să se pună în fruntea aces-
tei mişcări revizioniste. Dar oricât ar fi de juste
revendicările Bulgariei împotriva României, este
practic imposibil pentru România să accepte se-
parat cererile unuia sau altuia dintre vecinii săi.
Iar pentru o revizuire generală a frontierelor în
Europa Centrală şi în Balcani nu era momentul
oportun. Când va veni timpul potrivit, Guvernul
Imperiului Britanic va face tot ce poate „pentru a
susţine cererile drepte ale Bulgariei sau ale orică-
rei alte ţări”. Până atunci, Anglia îl sfătuia pe ţar
să limiteze mişcarea iredentistă din Bulgaria pen-
tru a nu ridica prematur o chestiune care ar ca-
uza tensiuni în Balcani, împiedicând apropierea
dintre Bulgaria şi vecinii săi, prevăzută în Acordul
de la Salonic. Considerăm că acest mesaj englez
îl îndemna pe ţarul Boris la prudenţă, promiţând
însă sprijinul Londrei pentru o viitoare revizuire
296
paşnică a frontierei dobrogene în defavoarea Ro-
mâniei, şi în favoarea Bulgariei (Извори 1993,
док. nr. 40, 354).
La baza acestui mesaj stătea o analiză (nesemna-
tă) efectuată de un diplomat din Foreign Office,
care considera că revendicarea Dobrogei de Sud
de către Bulgaria era probabil o cauză dreaptă.
Diplomatul englez aprecia că era cea mai simplă
dintre problemele revizuirii în Balcani şi, dacă
era de început o soluţionare a tuturor probleme-
lor teritoriale din regiune, atunci să se înceapă cu
cedarea Dobrogei de Sud. Dar nu era posibil să se
rezolve această problemă singură, fără a le ridica
pe toate celelalte, fapt care depindea de atitudi-
nea marilor puteri. Pentru autorul analizei era
„în principiu foarte dezirabilă” revizuirea fronti-
erelor României, care trebuiau tratate ca un în-
treg. El se referea la revendicările privind Dobro-
gea de Sud, Basarabia, Bucovina şi Transilvania
pe care le alătura chestiunii cedării Sudeţilor din
Cehoslovacia. Era clar că nu a venit încă timpul
pentru o asemenea revizuire generală a frontie-
relor în Europa Centrală şi în Balcani. De aceea,
Anglia trebuia să îl oprească pe ţarul Boris să se
angajeze într-o aventură cu „posibile consecinţe
dezastruoase pentru pacea din Balcani şi pen-
tru viitorul propriei sale dinastii” (Извори 1993,
док. nr. 40, 354).
Ministerul Afacerilor Străine al Imperiului Bri-
tanic dispunea de un studiu ştiinţific special asu-
pra istoriei şi prezentului Dobrogei, elaborat de
Balliol College de la Universitatea Oxford, datat
10 octombrie 1939. Studiul era favorabil cauzei
bulgare (Извори 1993, док. nr. 47, 364). Studiul
pornea de la ideea că Dobrogea întreagă a fost
mereu legată de zonele din sudul Dunării. A fost
bastionul cel mai înaintat spre Nord din regiune
al Imperiului Roman, al Imperiului Bizantin şi al
Imperiului Otoman. Autorii studiului afirmau că
în secolul XIV, Dobrogea a fost unul dintre cele
cinci state bulgare formate după dezintegrarea ce-
lui de-al doilea Imperiu Bulgar. Acest stat bulgar
era condus de despotul Dobrotici (de la care de-
rivă numele Dobrogei) şi apoi de fiul său Ivanko.
Ca şi celelalte state bulgare, Dobrogea a căzut sub
stăpânirea Imperiului Otoman. Imperiul Otoman
a colonizat în regiune turci, tătari şi circazieni,
mai ales în sudul Dobrogei. În 1812 Turcia a cedat
Rusiei Basarabia, provincie cu majoritate româ-
nească. Imperiul Rus a încurajat emigrarea bul-
garilor în sudul Basarabiei, pentru a asigura aici
 M. Costea, Consecinţele acordului de la München asupra relaţiilor româno-bulgare
stabilirea elementului slav şi a dus o politică de
rusificare (Извори 1993, док. nr. 47, 364).
Prin Tratatul de la Paris din 1856 puterile occi-
dentale au obligat Rusia să cedeze Moldovei sudul
Basarabiei, pe care Rusia l-a recuperat în 1878
împotriva voinţei românilor. În compensaţie, Ru-
sia a oferit României Nordul Dobrogei, care ast-
fel nu a mai fost inclusă în Principatul Bulgariei
nou-constituit. Românii au protestat împotriva
acestei tranzacţii, au respins atât cedarea sudu-
lui Basarabiei, cât şi anexarea Dobrogei de Nord,
cuprinzând o populaţie bulgară. Totuşi, românii
s-au împăcat cu anexarea Dobrogei şi au protestat
împotriva delimitării frontierei, cerând zadarnic
ca cel puţin cetatea Silistra să aparţină României.
România a promovat dezvoltarea portului Con-
stanţa odată cu construirea podului de la Cerna-
vodă şi a conductei de petrol către port. În Con-
stanţa şi în împrejurimi s-au aşezat mulţi români.
Autorii englezi se îndoiau că guvernele României
au dus o politică de românizare a vechii populaţii
din Dobrogea. Dobrogea de Sud s-a dezvoltat ca
parte a Bulgariei, devenind unul din principalele
sale grânare. Bulgaria a fost prea ocupată de pro-
blema mult mai importantă a Macedoniei, astfel
încât nu a revendicat Dobrogea de Nord, men-
ţinând bunele relaţii româno-bulgare (Извори
1993, док. nr. 47, 364).
În al doilea război balcanic din 1913, Bulgaria a
intrat în război cu vecinii săi pentru Macedonia.
România a folosit ocazia pentru a-şi reitera re-
vendicarea Silistrei, sfârşind prin a anexa toată
Dobrogea de Sud, după principiul compensaţiei
pentru câştigurile teritoriale ale celorlalte state
balcanice. Studiul propunea restituirea Dobrogei
de Sud pe cale paşnică (Извори 1993, док. nr.
47, 364).
Germania şi Italia au susţinut şi încurajat revizio-
nismul bulgar şi pe cel ungar, împiedicând apro-
pierea statelor din sud-estul Europei. Franţa şi
Anglia doreau să atragă Bulgaria spre ele şi spre
Înţelegerea Balcanică cu preţul unor concesii te-
ritoriale.
2. Conferinţa Antantei Balcanice
din 20-22 februarie 1939 şi campania
iredentistă bulgară
În acest context, cea de-a şaptea Conferinţă a
Consiliului Permanent al Înţelegerii Balcanice s-a
desfăşurat la 20-22 februarie 1939 la Bucureşti.
În drum spreBucureşti, ministrul de externe turc,
Saracioglu a discutat cinci ore în tren cu Kioseiva-
nov. Turcia a invitat Bulgaria în Înţelegerea Bal-
canică pentru a scăpa de presiunea Axei cel puţin
sub aspect economic. Kioseivanov a răspuns că
Bulgaria nu poate intra în Înţelegerea Balcanică
fără dobândirea unor teritorii de la ţările vecine
(Calafeteanu 1980, 99).
La Conferinţa Antantei Balcanice, premierul Gre-
ciei, Ioannis Metaxas, a fost cel mai energic: „Ori-
ce slăbiciune... orice concesie măreşte şi agravea-
ză pretenţiile... Printr-o atitudine hotărâtă vom
izbuti mai bine să impunem... o înţelegere.” Şi
Gafencu a respins orice politică de cedare teri-
torială către Bulgaria, motivând că aceasta ar fi
urmată de pretenţiile Ungariei. Metaxas a îndem-
nat: „să rămânem neutri”, „să rămânem uniţi, să
ne apărăm de a fi atraşi în tabere potrivnice, unii
împotriva altora”. Înţelegerea Balcanică prefigura
deja blocul neutrilor (Calafeteanu 1980, 99).
La Conferinţă, cele patru state aliate şi-au afirmat
voinţa „de a nu adera la grupări de ordin ideolo-
gic, indiferent care ar fi, îndreptate contra unei
mari puteri sau unui grup de mari puteri”. Cele
patru ţări au hotărât să continue politica lor de
colaborare cu Bulgaria, pe baza menţinerii ferme
şi intransigente a atitudinii lor antirevizioniste.
Ioannis Metaxas a declarat că Grecia renunţa la
rezervele sale privind tranzitul de armament pe
teritoriul grec spre România. La 22 februarie Gri-
gore Gafencu şi Alexander Cinkar-Markovici au
semnat un protocol prin care se prelungea vala-
bilitatea Convenţiei de alianţă româno-iugosla-
vă din 7 iunie 1921, pe încă cinci ani, până la 16
noiembrie 1944 (Calafeteanu, Popişteanu 1986,
225).
Reacţia ţărilor revizioniste faţă de Conferinţă a
fost negativă. Berlinul se temea că Bulgaria s-ar
putea apropia de Înţelegerea Balcanică sub influ-
enţa Franţei şi Angliei, scăpând influenţele po-
litice şi economice germane. De aceea, pentru a
atrage simpatia bulgarilor faţă de Germania, pre-
sa germană a declanşat o campanie în favoarea
revendicărilor bulgare. Ziarele bulgare „Slovo” şi
„Mir” cereau Înţelegerii Balcanice să renunţe la
politica antirevizionistă a lui Beneš şi Titulescu
pentru a obţine o apropiere de Bulgaria (Calafe-
teanu, Popişteanu 1986, 225).
Guvernul bulgar a încercat să spargă solidarita-
tea Înţelegerii Balcanice şi să izoleze România
297
 II. Materiale şi cercetări
şi Grecia. Bulgaria încerca crearea unei Axe Bel-
grad-Sofia-Ankara. În martie 1939 premierul Kio-
seivanov a vizitat Ankara, iar ţarul Boris a vizitat
Belgradul. Kioseivanov le-a spus turcilor că nu-
mai intransigenţa României împiedica Bulgaria
să adere la un Bloc balcanic. El dorea ca Turcia
să preseze România în favoarea Bulgariei, ca să
cedeze Dobrogea, de dragul unei colaborări balca-
nice. Kioseivanov i-a întrebat pe turci ce atitudine
vor adopta în cazul unui atac împotriva Români-
ei, căreia îi prevedea o soartă asemănătoare cu a
Cehoslovaciei. Preşedintele Turciei Ismet Inönü,
avându-i alături pe premierul Saidan şi pe minis-
trul de externe Saracioglu, a răspuns că Turcia îşi
va respecta riguros obligaţiile de alianţă faţă de
România. În numele unităţii balcanice, Kioseiva-
nov cerea satisfacerea revendicărilor teritoriale
bulgare. Orice colaborare a Bulgariei cu vecinii ei
era condiţionată de dobândirea de teritorii de la
aceştia, în primul rând de la România, chiar dacă
realizarea acestora urma să se facă mai târziu, în
timpuri mai bune. Bulgaria nu putea să recurgă
la forţă şi la ameninţarea cu forţa, deoarece nu
avea puterea militară şi economică necesară şi nu
putea fi încă ajutată direct de Germania aflată la
prea mare distanţă. Aşa explică Ion Calafeteanu
mijloacele moderate şi paşnice ale politicii revi-
zioniste bulgare (Calafeteanu, Popişteanu 1986,
225). Pretenţii mari – mijloace reduse.
Clasa politică bulgară, presa şi opinia publică bul-
gară erau dominate în 1938-1940 de un puternic
spirit naţionalist iredentist. Campaniile iredentis-
te bulgare erau frecvente, în special privind ideea
retrocedării Dobrogei de Sud. De pildă, în ianua-
rie 1939, cu ocazia discutării bugetului Ministe-
rului Afacerilor Străine în Parlamentul Bulgariei,
toţi deputaţii care au luat cuvântul au susţinut
revendicările teritoriale, insistând asupra necesi-
tăţii de a se retroceda Bulgariei Dobrogea de Sud.
Aceste opinii au fost exprimate atât de forţele de
opoziţie, cât şi de cele pro-guvernamentale. Ast-
fel, deputatul Kandgearov arăta că pentru bunele
relaţii cu România, Bulgaria a făcut „multe sacri-
ficii”. Ţarul Boris a făcut chiar o vizită oficială în
România în 1933. De ce această vizită nu a fost în-
toarsă, de ce regele Carol al II-lea al României nu
a efectuat niciodată o vizită oficială la Sofia? De-
putatul bulgar era nemulţumit de politica statului
român în Dobrogea, de închiderea unor şcoli bul-
gare şi de expropriere. El afirma dorinţa generală
de revizuire a tratatelor şi de asociere a Bulgariei
cu statele revizioniste. Deputatul naţionalist Ale-
298
xandăr Ţankov, fost prim-ministru (1923-1926),
recomanda o politică revizionistă moderată şi abi-
lă, deoarece „maxima, totul sau nimic, am plătit-o
scump” (în 1913 şi în 1918). Ţankov pretindea în
primul rând respectarea drepturilor minorităţii
bulgare din Dobrogea. Poporul bulgar iubea Do-
brogea deoarece „acolo au fost scrise multe pa-
gini din istoria noastră” şi cuprindea o însemnată
comunitate bulgară. Deputaţii din sală au strigat
„Voim Dobrogea!”, Ţankov răspunzându-le „Să
vă audă Dumnezeu!” La aceste interpelări preşe-
dintele Consiliului de Miniştri Kioseivanov a dat
un răspuns foarte scurt şi moderat. El a spus că
Acordul de la Salonic reprezenta prima revizuire
paşnică a tratatelor şi că România şi Bulgaria vor
face eforturi pentru restabilirea relaţiilor lor tra-
diţionale de prietenie1.
Cercurile politice şi opinia publică din Bulgaria
au urmărit cu interes Conferinţa de la Bucureşti
a Consiliului Permanent al Înţelegerii Balcanice
şi au fost dezamăgite de comunicatul final care
prevedea „respectul absolut al frontierelor”. Kio-
seivanov a aşteptat zadarnic ca presiunile lui
Saracioglu să determine România la concesii în
favoarea Bulgariei. Ca şef al guvernului, Kioseiva-
nov trebuia să fie realist, dar „înainte de a fi preşe-
dinte de Consiliu, este bulgar şi în această calitate
nu poate să nu spere că totuşi Bulgaria va sfârşi
prin a obţine ceea ce doreşte”. Această idee el a
exprimat-o în declaraţiile făcute ziarului turcesc
„La Republique” şi ministrului plenipotenţiar al
Franţei la Sofia.
Cu aprobarea guvernului, presa bulgară acreditase
ideea că în urma Conferinţei Înţelegerii Balcanice
Bulgaria ar putea să câştige ceva în legătură cu as-
piraţiile sale teritoriale. Ziarele „Zora”, „Slovo” şi
„Dnes” (oficiosul guvernului) au exprimat aceste
speranţe, ajungând la „cu atât mai mare decepţiu-
ne.” Încercând să facă o diversiune, ziarele publi-
cau o telegramă a agenţiei DNB din Belgrad „asu-
pra unei presupuse decepţiuni a cercurilor politi-
ce iugoslave pentru rezultatul Conferinţei, dorind
astfel să dea impresiunea că există divergenţe în
sânul Înţelegerii Balcanice”. Această „încercare
de intrigă” nu era însă luată în serios la Sofia, fapt
dovedit de „decepţiunea şi amărăciunea ce se gă-
sesc exprimate în presa bulgară”2.
1
Arhiva Ministerului Afacerilor Externe din Bucureşti (AMAE),
fond Bulgaria, vol. 12, f. 4- 6; tel. nr. 133 din 28 ianuarie 1939
din Sofia, Krupenski către Externe Bucureşti.
2
AMAE, fond Bulgaria, vol. 12, fila 15, tel. nr. 177 din Sofia, 23
februarie 1939, Krupenski, către Externe Bucureşti.
 M. Costea, Consecinţele acordului de la München asupra relaţiilor româno-bulgare
Ziarele bulgare din 24 februarie 1939 erau pline
de extrase de articole şi corespondenţă publicate
în presa turcă, germană, engleză şi franceză („Le
Temps”) care aparent îşi exprimau nemulţumirea
pentru rezultatele Conferinţei Înţelegerii Balca-
nice privitoare la Bulgaria, susţinând că „trebu-
ie să se restituie Bulgariei ceea ce i-a fost luat cu
forţa” (AMAE 1939, 19). Presa bulgară scria “cu
amărăciune” că „statele Înţelegerii Balcanice par
a nu fi învăţat nimic din ultimele evenimente”
(dezmembrarea Cehoslovaciei), dar revendicările
Bulgariei vor sfârşi prin a-şi face drum. La Sofia
se pregăteau noi manifestaţii iredentiste. Guver-
nul Kioseivanov, deşi promova o politică pruden-
tă, nu oprea campaniile de presă şi manifestaţiile
iredentiste3.
Ziarul „Utro” publica harta Peninsulei Balcanice,
în care Cadrilaterul apărea încorporat Bulgariei,
în timp ce frontierele cu ceilalţi vecini erau redate
corect. Ziarul „Zora” sugera o mediere americană
în chestiunea Dobrogei, amintind faptul că SUA
avusese o atitudine favorabilă faţă de Bulgaria la
Conferinţa de Pace. Ca reacţie, ministrul plenipo-
tenţiar român Eugen Filotti sugera ca România să
facă un demers la Ankara pentru cenzurarea acelor
articole. Observăm că Filotti se înşela când credea
că articolele incriminate veneau în contradicţie cu
atitudinea oficială a Turciei, care în realitate suge-
ra României să cedeze teritorii Bulgariei4.
Diplomatul român Krupenski a protestat la Di-
recţiunea presei din cadrul guvernului bulgar
împotriva publicării hărţii din ziarul „Utro”, care
prezenta Cadrilaterul ca teritoriu în litigiu ce tre-
buia încorporat Bulgariei. Directorul Presei din
guvernul Bulgariei şi-a exprimat regretul, spu-
nând că harta nu a fost prezentată cenzurii, că va
aplica sancţiuni ziarului „Utro” şi că va lua măsuri
spre a tempera campania de presă în chestiunea
Dobrogei5.
În realitate însă guvernul de la Sofia susţinea
campania revizionistă bulgară, fapt constatat şi
de istoricul Basciani (Basciani 2000, 200).
Însuşi ţarul Boris într-o întâlnire cu Ciano şi-a
manifestat ostilitatea faţă de vecinul de la Nord,
revendicând cu putere restituirea Dobrogei, con-
3
AMAE, fond Bulgaria, vol. 12, fila 21, tel. nr. 308 din Sofia din
25 februarie 1939, Filotti către Externe.
4
AMAE, fond Bulgaria, vol. 12, fila 23, tel. nr. 322 din Sofia,
27 februarie şi fila 24 tel. nr. 328 din 28 februarie 1939, Filotti
către Externe Bucureşti.
5
AMAE, fond Bulgaria, vol.12, fila 24 tel. nr. 328 din 28 fe-
bruarie 1939, Filotti către Externe Bucureşti.
siderată obiectiv prioritar al politicii externe bul-
gare. Regele Boris a efectuat o vizită oficială la
Roma la 26 ianuarie 1939. În convorbirea sa cu
şeful diplomaţiei italiene, ţarul Boris a prezentat
politica iredentistă a Bulgariei, care urma o stra-
tegie abilă, diferenţiată şi etapizată. Prioritatea
diplomaţiei iredentiste bulgare era anexarea Do-
brogei, ostilitatea suveranului bulgar îndreptân-
du-se cu violenţă împotriva României. În a doua
etapă, Bulgaria va revendica teritorii greceşti pen-
tru a obţine ieşirea la Marea Egee. Sofia dorea să
se creadă că renunţă la pretenţiile privind Iugos-
lavia, afişând prietenia bulgaro-iugoslavă (Ciano
1998, 25).
În cursul convorbirii cu Ciano, regele Bulgariei
„s-a dezlănţuit împotriva României. Vrea Dobro-
gea, mai ales pentru că acolo e multă agitaţie ire-
dentistă. A mai vorbit şi de ieşirea la Marea Egee,
dar o consideră o a doua etapă a revendicărilor
bulgare”. Prin contrast, Boris şi-a manifestat sen-
timentele de prietenie faţă de Iugoslavia pe un
ton care părea „sincer”. Ciano avea impresia că
dezlănţuirea lui Boris împotriva României a avut
„violenţa moderată pe care i-o permite tempera-
mentul său limfatic”. Era prima întâlnire pe care
Ciano (ginerele dictatorului Mussolini) o avea cu
regele Boris (ginere al regelui Italiei, Victor Ema-
nuel) (Ciano 1998, 25).
Ţarul Bulgariei i-a înmânat personal lui Ciano o
decoraţie la 31 ianuarie 1939. El a folosit prilejul
şi pentru a protesta „cu bună-credinţă împotriva
activităţii excesive a câtorva membri ai legaţiei”
Italiei la Sofia, inclusiv a ambasadorului Talamo,
„care creează situaţii grele şi stânjenitoare”. Cia-
no chiar va interveni în sensul cererilor lui Boris
(Ciano 1998, 37).
Sofia acorda mare importanţă prieteniei iugosla-
vo-bulgare. Demisia premierului iugoslav Milan
Stoiadinovici, în februarie 1939, a stârnit îngrijo-
rare în cercurile guvernamentale de la Sofia pen-
tru soarta politicii de prietenie iugoslavo-bulgare
inaugurată de Stoiadinovici încă din 1936-1937.
Bulgarii regretau căderea premierului Stoiadino-
vici, care era considerat la Sofia „ca un fel de pro-
tector al intereselor bulgare”. Dar în noul guvern
Ţvetkovici, funcţia de ministru de externe a fost
ocupată de Cinkar Markovici, fost ministru pleni-
potenţiar al Iugoslaviei la Sofia, care a contribuit
decisiv la iniţierea apropierii bulgaro-iugoslave.
Ca şi Stoiadinovici, Markovici era considerat la
Sofia „un sincer prieten al Bulgariei”. Totuşi bul-
299
 II. Materiale şi cercetări

garii înţelegeau că Markovici nu avea autoritatea
lui Stoiadinovici şi nu putea juca un rol atât de
important ca acesta6.
La 1 martie 1939 regele Boris a efectuat o vizită de
două zile la Belgrad pentru a demonstra că pri-
etenia bulgaro-iugoslavă nu a fost influenţată de
recenta schimbare de guvern din Iugoslavia şi că
această politică era întemeiată în primul rând pe
voinţa celor doi şefi de stat. Ţarul Boris s-a întâl-
nit cu regentul Paul, cu noul premier Ţvetkovici
şi cu ministrul de externe Markovici, discutând
inclusiv despre recenta Conferinţă a Înţelegerii
Balcanice7.
După Acordul de la München, şi România a că-
utat să strângă alianţa cu Iugoslavia (guvernul
Milan Stoiadinovici), atât faţă de Ungaria, cât şi
de Bulgaria. La 1 februarie 1939 Gafencu a efec-
tuat o vizită la Belgrad pentru a prelungi Tratatul
de alianţă româno-iugoslav din 1921. Tratatul s-a
prelungit până în 1944. Unele ziare străine, între
care „Daily Herald” şi „Deutsche Allgemeine Zeit-
ung” dădeau informaţia falsă că vizita la Belgrad a
şefului diplomaţiei române Grigore Gafencu ar fi
fost pricinuită de voinţa de a satisface parţial pre-
tenţiile Ungariei şi Bulgariei de revizuire teritori-
ală. În realitate, la Belgrad s-a hotărât ca Româ-
nia şi Iugoslavia să urmeze împreună şi solidar o
politică de destindere şi de apropiere cu Ungaria
şi cu Bulgaria, dar numai pe temeiul integrităţii
teritoriale8.
În final, la 31 iulie 1940 Hitler a transmis Româ-
niei recomandarea imperativă de a ceda Bulgariei
Dobrogea de Sud. România a fost obligată să se
conformeze şi a semnat Tratatul de la Craiova din
7 septembrie 1940, care prevedea intrarea Dobro-
gei de Sud în componenţa Bulgariei.

Bibliografie

Basciani 2000: Alberto Basciani, Un conflitto balcanico. La contesa fra Bulgaria e Romania in Dobrugia del Sud.
1918-1940 (Roma 2000).
Calafeteanu, Popişteanu 1986: Ion Calafeteanu, Cristian Popişteanu, Politica externă a României. Dicţionar
cronologic. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică (Bucureşti 1986).
Calafeteanu 1980: Ion Calafeteanu, Diplomaţia românească în sud-estul Europei (Bucureşti 1980).
Ciano 1998: Galeazzo Ciano, Jurnal politic. Ed. Elit (Bucureşti 1998).
Costea 2004: Maria Costea, România şi Bulgaria – diplomaţie şi conflict. Negocierile româno-bulgare privind
problemele litigioase în perioada noiembrie 1933 – martie 1940, reflectate în documentele diplomatice româ-
neşti. Editura Napoca Star (Cluj-Napoca 2004).
Moisuc 1971: Viorica Moisuc, Diplomaţia României şi problema apărării suveranităţii şi independenţei naţionale
în perioada martie 1939 - mai 1940, Ed. Academiei (Bucureşti, 1971).
Извори 1993: Извори за историята на Добруджа, 1919-1941, том 2 (София 1993).

The Consequences of the Munich pact for Romano-Bulgarian relations

Abstract
The relations between Romania and Bulgaria in 1938-1940 were complicated by Bulgarian revisionism, especially
by Bulgarian territorial claims against Romania. Bulgarian territorial claims became more aggressive after Ger-
many and Hungary annexed territories of Czechoslovakia. Bulgarian diplomacy sought a “peacefully restitution of
Southern Dobroudja to Bulgaria”. How? Not by war, but by diplomatic pressure of Greater Powers on Romania. In-
deed, all the Greater Powers, Germany, Italy, USSR, USA, Great Britain, and also Hungary, Turkey and Yugoslavia
supported Bulgarian claims for Southern Dobroudja, a fact underlined by Bulgarian Historiography. Why? Hitler
and Mussolini were interested in maintaining their alliance with Bulgaria. France and Great Britain, Turkey and
Yugoslavia wanted to attract Bulgaria towards them and towards Balkan Entante, by paying the price: Southern
Dobroudja from Romania. USSR and Hungary had territorial claims against Romania. Stalin, Hitler and Mussolini
competed for attracting Sofia as an allied state. They all decisively supported Bulgaria in the claim for Southern Do-
broudja. Finally, on the 31st of July 1940, Hitler ordered Romania to leave Southern Dobroudja. Romania obeyed
and signed the treaty of Craiova on the 7th of September 1940, according to which Southern Dobroudja became a
part of Bulgaria.
6
AMAE, fond Bulgaria, vol. 12, fila 8-9, tel. nr. 160 din Sofia, 5 februarie 1939, tel. nr. 167 din Sofia, 7 februarie, Krupenski către
Externe Bucureşti.
7
AMAE, fond Bulgaria, vol. 12, fila 26, tel. nr. 249 din Sofia, 2 martie 1939, Filotti către Externe Bucureşti.
8
AMAE, fond Bulgaria, vol. 12, fila 10, tel. nr. 7448 din 8 februarie 1939, MAE Bucureşti către Legaţia din Sofia.

300
 M. Costea, Consecinţele acordului de la München asupra relaţiilor româno-bulgare

Последствия Мюнхенского пакта для болгаро-румынских отношений

Резюме
Политико-дипломатические отношения между Румынией и Болгарией в 1938-1940 гг. были осложнены
болгарским ревизионизмом, особенно в связи с территориальными претензиями в Добрудже, а также
проблемами национального меньшинства. Территориальные претензии Болгарии стали агрессивнее пос-
ле разделения Чехословакии между Германией и Венгрией. Изворотливые политико-дипломатические
действия болгарского правительства преследовали «мирное возвращение Южной Добруджи к Болгарии».
Каким образом? Не через войну, а используя давление великих сил. Болгарская историография подчер-
кивает что, стремления Болгарии в связи с Южной Добруджей были поддерживанны не только великими
силами, Германией, Италией, СССР, Великобританией, но и Венгрией, Турцией и Югославией. Почему?
Гитлер и Муссолини были заинтересованны в сохранении союза с Болгарией. Франция и Великобритания,
Турция и Югославия желали притягивать Болгарию к ним а также к Балканскому Союзу, ценой некото-
рых территориальных уступок со стороны Румынии. СССР и Венгрия имели территориальные претензии
к Румынии. В последствии, 31 июля 1940 г. Гитлер передал Румынии императивную рекомендацию, чтоб
она уступила Болгарии Южную Добруджу. В этих условиях, Румыния была вынужденна подчиняться и
заключать 7 сентября 1940 г. Договор в Крайове, который предусматривал вхождение Южной Добруджи в
состав Болгарии.

27.01.2007

Maria Costea, Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gh. Şincai” din Târgu-Mureş al Academiei Române, str. Bolyai
nr. 17, Târgu-Mureş, România, e-mail: costea.maria@gmail.com

301