Sunteți pe pagina 1din 3

... Pe noi, pe Moldova, acest fapt (eventuala dezavuare publica a Pactului Ribbentrop-Molotov) nu ne afecteaza.

Basarabia a fost ocupata din 1918 pana in 1940, ea era atunci in componenta tinerei Uniuni Sovietice. Teritoriul nostru, pur si simplu, in 1940 a fost eliberat, nu cum s-a procedat cu tarile baltice si cu parti din Polonia ori alte teritorii, cand s-au retrasat granitele, conform Pactului Ribbentrop-Molotov... A fost eliberat de sub ocupatia Romaniei.
Vladimir Voronin, februarie 2005

Dileme electorale la Chisinau


Dan Dungaciu Titlul acestui material sugereaza o dubitatie. Acesta este spiritul textului de mai jos si asa trebuie el citit. Un text care furnizeaza mai multe intrebari decat raspunsuri, caci asa, si numai asa, se poate vorbi la acest moment despre alegerile care stau sa vina in Republica Moldova. Prinsa intre schimbarea portocalie din Romania si revolutia portocalie din Ucraina, R. Moldova iese din orice schema preconceputa. Comparatia cu cele doua tari vecine este, vedem acum, excesiva sau superflua. Nici chiar comparatia cu Ucraina nu merge pana la capat. Si nu numai pentru ca intreg contextul preelectoral este altul, dar mai ales pentru ca, in primul rand, poate, nu este limpede pentru toata lumea cine este astazi acel Iuscenko de peste Prut, capabil sa reorienteze cel de-al doilea stat romanesc catre spatiul euro-atlantic. In al doilea rand, nu este clar rolul pe care societatea civila din R. Moldova trebuie sa il joace in contextul pre- si postelectoral. In al treilea rand, nu este evident care este, pana la urma, pozitia institutiilor politice/ civice internationale fata de esichierul politic din republica de peste Prut. Sunt trei dubitatii carora nu pretindem a le da un raspuns definitiv. Nazuim mult mai putin: sa invatam a pune intrebarea legata de viitorul R. Moldova - sau intrebarile - corect... Sa le luam, asadar, pe rand. Cine este Iuscenko in R. Moldova? Iurie Rosca este prima optiune care vine in minte. Liderul PPCD este cel care a preluat cel dintai culoarea oranj in patrimoniul electoral, el este cel care s-a dus la Kiev pentru a-l sustine si a discuta cu - atunci - viitorul presedinte ucrainean si tot PPCD este partidul care a salutat primul schimbarea portocalie din Romania dupa ce, in prealabil, se aratase cel mai reticent fata de iesirile cu iz electoral de la Chisinau ale fostului partid de guvernamant de la Bucuresti. Fotografia lui Iurie Rosca cu Viktor Iuscenko a devenit, pe rand, calendar, afis sau poster imens ce strajuieste intrarea in sediul PPCD de pe strada Nicolae Iorga. In plus, liderul PPCD are toate datele pentru a candida la un asemenea rol: e carismatic, om al multimii si poseda un renume incontestabil de combatant pe frontul stavilirii imperialismului rusesc. De la inceputul campaniei electorale, liderul PPCD a propus, primul, unificarea tuturor fortelor de opozitie intr-un singur bloc - ceea ce ii lipsea pentru a deveni veritabilul Iuscenko, dar a fost refuzat, fara motive evidente, de formatiunile politice care stau, mai mult sau mai putin, sub mantaua masivului primar al Chisinaului, Serafim Urecheanu. Acesta este unul dintre motivele pentru care, pentru unii, el este candidatul real si credibil. Cei care sustin teza identificarii liderului Blocului Moldova Democratica cu un Iuscenko local se bazeaza, in esenta, pe doua argumente: faptul ca Serafim Urecheanu, dupa refuzul ofertei initiale a lui Iurie Rosca, a reusit sa coalizeze Opozitia necomunista de la Chisinau si numarul de procente care stau in dreptul blocului patronat de acesta - mai mare decat cel din dreptul PPCD. In plus, se spune ca in spatele constructiei politice care va deveni BMD se aflau experti americani - girul euro-atlantic al edificiului croit in spatele lui Serafim Urecheanu ar fi fost, astfel, oferit. Tot occidentalii ar fi fost cei care l-ar fi protejat pe acesta in fata interventiilor dure ale comunistilor de la Chisinau care ii vroiau, preelectoral, capul. Dincolo de aceste doua avantaje - desi despre opozitie unita nu se poate vorbi in conditiile absentei din BMD a PPCD, iar procentele nu sunt nici pe departe atat de linistitoare -, restul

recuzitei lipseste aproape cu desavarsire din bagajul electoral al primarului. Caci, in ceea ce priveste punctele pe care un Iuscenko, fie el si de la Chisinau, trebuie sa le atinga - sustinere radicala si fara rest a optiunii euro-atlantice si reactie la fel de radicala fata de tendintele expansive ale Moscovei -, primarul Chisinaului nu a reusit sa ia decat tarziu nota de trecere. Serafim Urecheanu este, poate, cel mai ambiguu politician de dincolo de Prut. Si asta nu a scapat nimanui, nici dincolo, nici dincoace de Atlantic. Daca cineva ar avea curiozitatea sa rasfoiasca ziarele de la Chisinau cu un an in urma, ar constata, stupefiat, ca unii dintre cei mai aprigi adversari ai lui Serafim Urecheanu din presa guvernamentala de astazi de la Chisinau scriau, atunci, in gazetele pro-Urecheanu si pro-BMD. Cazul cel mai tulburator, dar si cel mai ilustrativ, este cel al lui Vladimir Socor. Faimosul comentator american ajunge acum sa il repudieze pe liderul BMD - tocmai in gazeta de guvernamant Moldova Suverana - pentru lipsa acelor calitati care l-ar fi putut transforma pe acesta, teoretic, intr-un Iuscenko autohton: fermitate in optiunea euro-atlantica si fermitate in fata doctrinei Putin. Urecheanu nu a avut, din nefericire pentru adeptii lui, nici una nici alta, in ciuda replierilor tarzii - datorate, parca, presiunilor presei democrate sau a societatii civile, decat convingerilor proprii - si, de aceea, neconvingatoare pentru prea multi. Lipsa de riposta imediata fata de intruziunile violente ale Moscovei in treburile interne ale R. Moldova sau in fata obrazniciei evident provocatoare a liderilor de la Tiraspol, desele drumuri in capitala fostului imperiu sau la ambasada acestuia de la Chisinau, toate acestea, si multe altele, au scazut masiv cota primarului pe grila expertilor euro-atlantici. In fond, esecul lui Serafim Urecheanu de a convinge fortele occidentale ca exista, pe langa PPCD, o alternativa viabila prooccidentala la Chisinau este una dintre cauzele majore ale unei alte candidaturi de la Chisinau la functia de Iuscenko local. Nici mai mult nici mai putin decat... presedintele Vladimir Voronin. De aici intrarea in scena, intempestiva si nestapanita precum a unui Sigfried fara directie si fara repere, a presedintelui Vladimir Nicolaevici Voronin (cu exceptia antiromanismului natang, liderul de la Chisinau nu are nici un principiu politic). Ceea ce parea incredibil chiar si pentru cel mai sceptic dintre comentatorii spatiului moldav pare sa se petreaca acum sub ochii nostri: Iuscenko din R. Moldova nu vine din strada, ci din fotoliul prezidential; nu este un opozant al sistemului, ci tocmai liderul din varful acestuia. Unele voci sustin ca presedintele Voronin incepuse sa se schimbe dupa intoarcerea din vizita de la Washington. Daca lucrurile stau asa cu adevarat, nu vom clarifica noi aici. Cert este ca, dupa respingerea faimosului Memorandum Kozak, Vladimir Voronin - general maior al Armatei ruse si cetatean al Federatiei Ruse! - basculeaza surprinzator spre Vest, devenind, cu timpul, favoritul numarul unu al multora dintre liderii occidentali. Si, aparent cel putin, nu fara temei: Voronin este cel care a aruncat, in decembrie 2003, un nu raspicat in fata presedintelui Putin, cel care nu a recunoscut legalitatea alegerii lui Ianukovici in Ucraina, cel care declara trupele rusesti din Transnistria armate de ocupatie, respinge ferm interventia Moscovei in alegerile din 6 martie (inclusiv observatorii rusi!), cere participarea NATO si a UE - inclusiv a Romaniei! - la solutionarea conflictului transnistrean si declara, nonsalant, aderarea la UE ca obiectiv principal al strategiei de politica externa a R. Moldova. Adica, exact ceea ce un Iuscenko ar trebui sa faca si sa spuna, oriunde s-ar afla el in spatiul ex-sovietic... Ce rost are societatea civila de la Chisinau? Contextul preelectoral din R. Moldova, unde cei trei virtuali Iuscenko se confrunta in fata noastra intr-o ambiguitate statistica deconcertanta, se caracterizeaza printr-o lipsa de fermitate si consecventa vinovate. Cand am spus Iuscenko, avem in minte, fatal, Ucraina. Iar in comparatie cu tara vecina, deosebirile sunt sugestive: fie si numai pana la acest moment, fraudele si defectiunile inregistrate in contul campaniei electorale din R. Moldova sunt mai mari decat cele inregistrate in Ucraina. Mai concret. Societatea civila din R. Moldova se implica in campania electorala in primul rand prin asa-numita Monitorizare a procesului electoral, un proiect al grupului de lucru constituit din Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova (CHDOM), Liga pentru Apararea

Drepturilor Omului din Moldova (LADOM) si Asociatia pentru Democratie Participativa (ADEPT), in cadrul Coalitiei civice pentru alegeri libere si corecte Coalitia 2005, care numara peste 150 de organizatii. Coalitia 2005 nu a debutat sub cele mai bune auspicii, in sensul in care, desi are legitimitate civica, ii lipseste, de pilda, o palarie precum cea a OSCE sau a Consiliului Europei. Dincolo de asta, a reusit sa publice patru rapoarte de monitorizare, care, impreuna cu declaratiile partidelor de opozitie si starea de fapt din R. Moldova - sa reamintim doar ca in Ucraina, spre deosebire de R. Moldova, au existat de la inceput trei televiziuni nationale particulare care se opuneau regimului Kucima -, conduc la o singura concluzie: fraudarea alegerilor este deja evidenta, astfel incat chiar desfasurarea corecta a scrutinului din 6 martie nu ar salva acest moment electoral. Iar asociatiile civice din R. Moldova - societatea civila -, presa de Opozitie sau chiar partidele au spus asta, nu o data. Dar nimeni nu le asculta, iar oficialii care se perinda la Chisinau repeta obsesiv nevoia unor alegeri corecte la 6 martie. Ceea ce era si este prea putin. Si totusi. Primele semne concrete ale unei reactii lipsite de ambiguitate sunt consemnate pe 14 februarie 2005, cand este lansata o Declaratie Comuna a sefilor misiunilor UE, SUA, OSCE, a reprezentantului Secretarului General al Consiliului Europei, ca raspuns la scrisoarea deschisa a liderului Stepaniuc din 9 februarie, in care seful factiunii comuniste din Parlament acuza aceste institutii de favorizare vadita si finantare neonesta a Opozitiei. Riposta a fost aspra, dupa care Stepaniuc a revenit urgent si spasit in banca lui. Mai recent, trebuie consemnata declaratia purtatorului de cuvant al Departamentului SUA, Richard Boucher, in care se poate citi: Rapoartele privind reflectarea partinitoare in mass-media publice, hartuirea opozitiei de catre politie, intimidarea grupurilor independente ale societatii civile si utilizarea resurselor publice in scopurile agitatiei electorale constituie un motiv pentru ingrijorari deosebite si pot lasa o urma de indoiala asupra legitimitatii alegerilor... Dorim sa mentionam ca alegerile libere si corecte presupun mai mult decat doar organizarea fara incidente si legala a votarii in ziua alegerilor... In evaluarea generala a alegerilor din Moldova, comunitatea internationala va tine cont, in egala masura, de desfasurarea votarii in ziua alegerilor si de conditiile in care s-a desfasurat campania electorala. Rezolutia Senatului american in legatura cu alegerile din R. Moldova vine in acelasi spirit. E un semnal si unul asteptat de mult. Daca aceste declaratii indica o schimbare reala si ferma a pozitiei Occidentului fata de campania electorala din R. Moldova si politica presedintelui Vladimir Voronin - caci el conduce totul acolo -, urmeaza sa vedem in cel mai scurt timp.