ADOLESCENTUL SI FAMILIA

Comunicarea in familie reprezinta una din principalele experiente educative ale copiilor. Modul in care parintii comunica intre ei si cu copiii determina educatia si unele caracteristici specifice ale acesteia care se contureaza ca stil de comunicare si totodata ca stil educati. Acestea influenteaza formarea stilului cognitiv si a stilului afectivspecifice unei personalitati. Educatia in familie reprezinta ansamblul de influente exercitate in cardul familiei asupra copiilor in vederea formarii lor pentru viata. Dimensiunile/obiectivele educatiei in familie sunt dezvoltarea fizica, educarea intelectuala, spirituala, morala,religioasa, etica,estetica, civica,sexuala. Relatiile copilului cu familia sunt constientizate si raportate la alte cazuri din care fac parte colegii. Se percep mai cu seama rezonantele comportamentale si afective. Sunt semnificative pentru copil relatiile afective positive de acceptanta si caldura ale parintilor sau dimpotriva atitudinea de rejectie ce se manifesta prin ostilitate si autoriate brutala . Adeseori intre acestea se interpun alte doua forme ce consta in atitudini lipsite de interes fata de activitatile copilului sau in variate forme de control sever, exagerat. Lucrurile se complica in toate cazurile cand cei doi parinti manifest atitudinidiferit fata de copil.

Relatiile afectuoase dintre copil si parinti ca si dintre acestia duc la efecte relativ positive. Acestia exercita , de obicei, un control lejer sau activ intens marind dependenta copiilor de ei. Copiii din aceste familii sunt mai putin prietenosi si creativi, mai dependenti de altii si cu o matutizare mai lenta. In familiile in care acceptanta si caldura este asociata cu un control lejer sau cu neglijente, copiii pot deveni dezordonati, necompetitivi, neadaptati. Parinti ostili pot determina la copii conformism, incredere redusa in fortele proprii , teama, timiditate, sentimente profunde de culpabilitate si revolta de sine cu o incidenta mare a reactiilor nevrotice. Parintii ostili, neglijenti, faciliteaza instalarea la copii a agresivitatii, a duritatii, neglijentei, impulsivitaii, cu o evolutie spre delicventa juvenila. Trebuie subliniat ca efecte negative se produc in planul personalitatii copilului si atunci cand unul dintre parinti manifesta indiferenta fata de el sau cand dintr-un motiv sau altul copilul este crescut de un singur parinte. Astfel pentru baieti absenta prea mare a tatalui duce la o oarecareefimizare a conduitei iar pentru fete la o oarecare nesiguranta. In lipsa modeluli parental cand mama nu este implicata in control si cooperare acceptata de copii, acestia, si mai ales baietii devin nesiguri , manifesta conduite antisociale, agresivitate crescuta si tendinte delicvente. Pentru fete absenta tatalui poate crea dificultati in stabilirea de relatii finite cu sexul opus, nevrotism, anxietate ssi disconfort in relatii cu tinerii. Formele relatiilor din familie au efecte si in ceea ce priveste formarea constiitei de sine a copilului ca element semnificativ in autoechilibrul persoanei.

Situatiile de tensiune si autoritarism excesiv si brutal ii fac pe copii sa se simta inferiori si au dificultati in a primi si a da afectiune altora, se simt izolatii si nefericiti, vinovati si depresivi, au reactii de aparare, iar in situatiile de acceptanta si caldura se manifesta o estimatie inalta de sine, incredere, echilibru si adaptare. Este cunoscut faptul ca lipsa de afectivitate din partea lumii adulte, lipsa dialogului, atitudinea dura, pot genera, la adolescenti, retragerea in sine, stari anxioase, aparitia complexului de inferioritate si sentimentului de frustare, toate consecinte negative asupra conduitei: instabilitate, nonconformism, etc. Pentru a se evita asemenea comportamente este nevoie a se gasi un echilibru intre autoritatea parintilor si dorinta de libertate a adolescentilor; este necesar ca parintii sa nu uite de tratarea individuala, cat mai diferentiat posibil a adolescentilor, stiut fiind ca fiecare adolescent isi are personalitatea sa si, nu in ultimul rand, parintii sa nu uite ca " a educa inseamna a ajuta". Adolescentii vor fi mai apropiati de parintele la care gasesc mai multa afectivitate, fiindca aceasta le confera aparare si siguranta in viata Pentru unii parinti comunicarea cu adolescentul este una dintre cele mai dificile sarcini. Tocmai aceasta frica gandita dinainte ingreuneaza comunicarea. Relatia cu copilul tau este foarte importanta la aceasta vasta si necesita un suport pentru formarea personalitatii adolescentului.

Implicarea de la sine in activitatiile copilului te va ajuta sa il monitorizezi de o maniera relaxata si sa ii observi comportamentul. Astfel, iti va fi mai usor sa il indrumi. Trebuie stabilite, oricum, anumite reguli de disciplina, care trebuie respectate. Important este sa nu fii prea solicitant in aceasta privinta si sa ii acorzi libertatea necesara. Libertatea de exprimare si gandire a adolescentului trebuie stimulata pentru dezvoltarea sinelui si capacitatea sa reziste unor presiuni sociale. Parintii care se apropie de copii sai aflati la varsta adolescentei si care ii inconjoara cu dragoste, intelegere, observand cum se maturizeaza si sunt apti sa ia singuri decizii, sunt multumiti de ei si copilul lor. Relatia parinte-adolescent presupune implicare si respect de ambele parti. Implica-l in stabilirea unor reguli si consecinte, formulandu-le chiar el, creaza-i taramul de dezvoltare pe un fundament psihologic linistit, calm.

BIBLIOGRAFIE

EMIL VERZA PSIHOLOGIA VARSTELOR URSULA SCHIOPU, EMIL VERZA-PSIHOLOGIA VARSTELOR IULIANA DOBRRESCU PSIHIATRIA COPILULUI SI ADOLESCENTULUI