INSTITUTUL DE STAT DE RELATII INTERNATIONALE DIN MOLDOVA

Facultatea de Relatii Internationale

Tema: Concepte de baza a teoriei relatiilor internationale

Elaborat: Bazulina Tatiana Verifica: Afanas N.

Chisinau 2011

Concepte de baza a teoriei relatiilor internationale

Nimeni nu mai are indoieli ca perioada pe care o traim este una de mari schimbari. Cu adevarat, sistemul european si desigur cel mondial sunt in curs de transformare profunda, dupa cum si actorii lor suporta, in acelasi moment, profunde schimbari interne. Astfel, pe parcursul ultimei deceniu se pot inregistra doua metamorfoze structurale ale sistemului international initiate de sfarsitul Razboiului Rece si, respective, de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Restructurarea Relatiilor de putere din perioada post-razboi rece a fost urmata abrupt, dupa atacurile asupra unor obiective de pe teritoriul american, de inceputul unei noi ere in istoria sistemului global, pe care o putem numi perioada post/post-razboi rece. Aceste transformari politice au avut si au loc in cadrul unei accelerari a proceselor de globalizare economica, financiara, culturala si militara, precum si al impactului tehnologiilor informationale, al massmediei globale. 1. Actorii statali si non-statali in relatiile internationale Tratarea vietii internationale prin mijlocirea teoriei sistemelor atrage dupa sine doua diviziuni: cea a partilor ei componente Actorii si cea a Relatiilor dintre ei. Modificarea esentei, respectiv a tipului de Actor, influenteaza Relatiile dintre acestia si sistemul in ansamblu. In consecinta, delimitarea modificarilor la valoarea Actorilor ne da gradul modificarii anume a sistemului. Din punct de vedere istoric, actorii au fost in ordine: comunitati umane ,regate, cetati, imperiile uriase, sisteme pulverizate ale feudalismului, care, la un loc cu orasele care s-au salvat navalirea migratiilor, au inflorit prin comasarea activitatii clasei burgheze, au format bazele statelor de apoi. Acestea, dupa alcatuirea pe baza "principiului dinastic", au capatat treptat un character national. Prefigurarea acestui caracter a insemnat, in realitate, evolutia sistemului european, ca nucleu al sistemului international in ansamblul sau. In modul acesta, primordialul actor al sistemului este cu vremea statul national. Functiile sale sunt: oamenii, suprafata teritoriului si caracterul suveran al propriului guvern asupra toate acestea. Este de subliniat rolul "pietei" in asigurarea coeziunii statale si a individualitatii "actorului". Continuarea dezvoltarii economico-sociale a determinat multiplicarea atat a tipurilor de actor, cat si a "relatiilor" dintre acestia, conducand la adancirea integrarii in cadrul sistemului. Aceasta multiplicare ar fi insotita, dupa unii, de o deplasare de accent dinspre "statul national" spre celelalte tipuri de actor, datorata, pe de o parte, pierderii inevitabile de substanta a "statului national" (vezi delegarea de suveranitate atat "in sus", spre organizatii internationale, cat si "in jos", spre "regiuni"), iar, pe de alta, concentrarii acesteia la ceilalti actor (firmele multinationale, de pilda). Se inregistreaza, de asemenea, o crestere a importantei atat prin numar, cat si prin influenta reala pe scena politica mondiala a altor actori non-statali: corporatiile transnationale, respectiv organizatiile non-guvernamentale internationale Cea mai semnificativa provocare contemporana o reprezinta insa actorii nonguvernamentali nelegitimi: retelele de organizatii teroriste internationale (si unii lideri ca actori individuali) si structurile crimei organizate, al caror potential de risc si amenintare a crescut exponential. 2.Puterea ca mijloc si scop in relatiile internationale Puterea este un ciorna, daca nu ciorna, atunci fundamental pe care se bazeaza politica.Baza actiunilor sau bataliei politice este posibilitatea de a fi la putere. Aceasta ne da posibilitatea, pe dimensiune interna si externa, transcrierea in practica a platformelor personale politice, precum si realizarea intereselor personale. Celelate categorii ale stiintei/stiintelor politice (actori, interese etc.) sunt determinate de raporturile cu si fata de conceptul de putere. Pe plan international, puterea reprezinta, in acelasi timp atat un scop in sine, cat si un mijloce de atingere a altor

obiecive. Ea este, intr-un cuvant, moneda de schimb in politica internationala .In domeniul relatiilor internationale operam concomitent cu un numar de termeni, care se cer definiti: relatii internationale este egal cu ansamblul legaturilor dintreactori politica internationala este egal cu legaturile politica dintre actori politica externa este egal cu o strategie (curs de actiune planificat) pentru atingerea puterea reprezinta capacitatea de a controla mintea si actiunile altora, de a-i determina sa faca ce doresti tu, sau ceea ce altfel nu ar face. Puterea politica este o relatie reciproca de control intre detinatorii de functii publice si intre acestia si restul societatii in ansamblul ei. Sunt de subliniat cele doua planuri - intre detinatorii de functii, si intre acestia si ceilalti membri ai societatii; de asemenea, faptul ca avem de-a face cu o relatie psihologica. Asa fiind situatia, trebuie sa prezentam un sir de patru diferentieri: 1Puterea sau influienta vizibila cel mai bine in relatia dintre consilier si Factorul decizional. Primul are influienta asupra celui de-al doilea, in timp ce acesta din urma are putere asupra primului; 2. Putere sau forta, cand recurgi la forta inseamna ca abdici de la putere, inteleasa ca relatie psihologica, in favoarea fortei inteleasa ca relati fizica; oricum, puterea militara este cel mai important atribut al puterii in general. Fara sanctiunea fortei, puterea este lipsita de substanta (a se vedea eficacitatea unei legi, fara prevederea sanctiunilor pentru incalcarea ei); 3. Putere care poate fi utilizata (armele conventionale, de pilda) si putere care nu poate fi utilizata (armele nucleare, de exemplu, care sunt utilizate prin intermediul amenintarii cu utilizarea); in realitate, avem de-a face cu prezenta sau absenta fortei ca ultima sanctiune a puterii; 4. Legitimitatea sau nelegitimitatea puterii, in primul primul caz exista o justificare morala si/sau legala, in timp ce in al doilea avem de-a face cu putere sau forta bruta, exemplificarea situatiei politistului, care dispune de un mandat, si a jefuitorului, care actioneaza absolut in afara legii. 3.Interesul national Intelesul de interes national este primordial pentru conceptia politicii externe. El ne reda sfetnicul cel mai important al intregii actiuni externe efectuata de un stat. Concomitent, cu toate cu utilizarea lui obisnuita, el ar fi totusi o notiune relativ imprecisa, fiind ca expune mai degraba nazuintei care, pentru a dobindi eficacitate practica, trebuie operationalizate, fiind simultan o notiune contradictorie (fortele politice il interpreteaza diferit, in functie de propriile interese). Conceptul se defineste printr-o serie de parametri: primul il constituie gradul sau de generalitate - nu orice interes ingust intra in categoria interesului national, ci numai cele care au o acoperire foarte larga -; al doilea parametru il constituie gradul de perenitate - caci nu este vorba de interese conjuncturale, ci de cele cu adevarat durabile, care nu sunt alterate de trecerea timpului; in sfarsit, avem in vedere capacitatea unor asemenea interese de a fi traduse in practica politica, caci, fara aceasta, ele raman doar in stadiul aspiratiilor imposibil de atins. Cand vorbim de interes national, nu avem in vedere un interes anume, bine definit, ci o suma de interese, care converg spre asigurarea, pe de o parte, a securitatii, iar pe de alta a bunastarii actorului dat. (De analizat, prin prisma securitatii, situatia Romaniei din anul 1940, dupa amputarile teritoriale, precum si, prin prisma bunastarii, situatia actuala) Concret, interesele care intra in categoria interesului national se exprima prin valori, care se traduc apoi in obiective palpabile, pe care actorul trebuie sa le indeplineasca. Odata stabilit obiectivul, trebuie alese mijloacele de atingere a acestuia, iar, in cadrul lor, modalitatile concrete prin care se procedeaza. Acest lucru este valabil atunci cand actorul este cel ce lanseaza o initiativa de politica externa; cand insa trebuie sa raspunda la o initiativa lansata de alt actor, deci la un stimul extern, el trebuie sa identifice raspunsul (urmarind aceeasi secventa: obiectiv - modalitate - mijloc) care ii asigura satisfacerea in cel mai inalt grad a propriului sau interes national. In ce priveste clasificarea intereselor, in esenta exista trei categorii mari: * cele care exprima valori fundamentale - integritate teritoriala, independenta, suveranitate etc. asupra carora nu se negociaza;

* cele asupra carora, desi importante, se poate negocia (vezi acorduri de control al armamentelor si/sau dezarmare), atata timp cat, prin negociere, se mentine echilibrulinitial; * cele care fac obiectul curent al negocierilor - de pilda, drepturi de navigatie pe Dunare etc. In ce priveste purtatorii intereselor respective, distingem un evantai larg, care merge de la individ, prin intermediul unor forme de asociere crescator complexe (grupuri, clase, partide), pana la natiune. In acest sens, o problema fundamentala este cea a raportului corect dintre realitate si perceptie: Cine imi garanteaza mie ca ceea ce imi prezinti tu, guvernant, ca fiind un interes major, care face parte cu siguranta din interesul national, este intr-adevar un asemenea interes ? Cum pot eu, guvernant, sa am siguranta ca interpretarea pe care o dau eu interesului national este cea conforma cu realitatea ? In acest domeniu nu exista detinatori ai adevarului absolut! Tocmai de aceea, convergenta opiniilor, chiar a celor initial contrare - realizata pe calea compromisului politic -, sau, cu alte cuvinte, rezultanta lor poate fi cea mai apropiata de realitatea obiectiva. In practica, intre actori se constata existenta atat a convergentei / complementaritatii de interese - care formeaza baza colaborarii - cat si neconvergenta, chiar conflictul de interese, care trebuie eliminat, recurgandu-se la un intreg evantai de procedee delimitat la un capat de negocieri, iar la celalalt de razboi.

Eu consider ca viata internationala infatiseaza subiectul de analiza a sferei relatiilor internationale. Acesta s-a format pe o anumita etapa de initiere a sistemului, meditind apoi, cu statornicie, dezvoltarea acestuia prin consecutivitatea diverselor scoli de gandire care l-au dominat. Invatarea academica a relatiilor internationale si, in aceeasi masura, lucrul practic a decidentilor si specialistilor in domeniu este comparabila in mod stabil cu trei instigari majore: problema nivelurilor de analiza, sfidarea teoretica si, respectiv, capacitatea de a explica evolutia actorilor in sistemul international. Este evidenta complexitatea unei realitati in care multe domenii de interogare se transforma radical, cresc sau chiar dispar in timpul studierii. Teoriile relatiilor international difera semnificativ in functie de sfera de cuprindere a fenomenelor analizate. In termenii cei mai simpli, dilema nivelurilor de analiza implica o optiune intre studierea sistemului global (politicii mondiale), a unei zone geografice particulare, a unui set de probleme specifice, sau a unor grupari sociale sau politice pana la nivelul individual. Dificultatea formularii unor legi generale ale comportamentului uman este accentuata in teoria relatiilor internationale de posibilitatea extrem de limitata a predictiei schimbarilor in sistemul global. Apare astfel deseori o ruptura intre incercarea de explicare si practica relatiilor internationale.

Biliografie

1. 2. 3. 4. 5.

Guzzini, Stefano, (2000) Realism i relaii internaionale, Iai: Institutul European Fontaine, Andre, (1991) Istoria Razboiului Rece, Vol. I - IV, Bucuresti: Editura Militara Kissinger, Henry, (1999) Diplomaia, Bucureti: Editura All Pascu, I.M., (1989) Armele si politica, Bucuresti: Editura Politica Rosenau James, (1994) Turbulen n politica mondial. Bucureti: Editura Academiei Romne