Sunteți pe pagina 1din 421

Profeiile ce au fost fcute de Fecioara Maria la Fatima se profileaz la orizont n viitorul apropiat, iar unele dintre ele sunt,

totodat, n mod indirect confirmate de ctre oamenii de tiin

Citii Prefaa Programului planetar de aciune urgent NU APOCALIPSA La ora actual, puine fiine umane sunt dispuse s cread c n numai cteva minute, pe planeta Pmnt s-ar putea produce o catastrof de mari proporii. Totui, este cu putin s ne imaginm c dup anul 2010, la un moment dat, poate chiar la miezul nopii, cerul de deasupra Danemarcei sau al unei ri situate mai la sud, va fi luminat de o mulime de strluciri scnteietoare, colorate. Cei care vor observa toate acestea vor crede, poate, c aceast manifestare este chiar aurora boreal, ce rareori a putut fi admirat manifestndu-se cu atta putere i ntr-un mod att de feeric la aceste latitudini, dar iat c acest fenomen fascinant nu dureaz mult. La numai 2-3 minute dup aceea, toate becurile aprinse de pe strzi sau din cldiri ori din case ar putea ncepe brusc s plpie, ar deveni uimitor de strlucitoare pentru cteva clipe, dup care ntregul teritoriu al acelei ri s-ar scufunda brusc n ntuneric. n numai 2-3 minute, chiar ntregul continent european ar putea rmne, pentru o perioad, fr electricitate. O astfel de situaie s-ar putea, ns, prelungi dup aceea, fr speran de remediere, pentru 15 sau 20 de luni. Dar, dup numai 10 luni de la un astfel de fenomen, zeci de milioane de fiine umane din Europa ar putea s moar, iar infrastructurile continentului european s-ar putea prbui n ruine. n acelai timp, China, Japonia i Statele Unite ale Americii s-ar zbate, n fel i chip, s-i revin de pe urma acestei situaii cataclismice. O astfel de catastrof este oricnd posibil la ora actual. Ea ar putea n orice moment s survin datorit unei furtuni nsoite de erupii extrem de violente, ce s-ar putea declana la peste 150 de milioane km distan de Terra, undeva pe suprafaa Soarelui. n felul acesta, faimoasa profeie a Fecioarei Maria ce a fost realizat la Fatima ar deveni ntr-o clip o zguduitoare realitate. La prima vedere, fiinele umane sceptice, excesiv preocupate de aspectele materiale i inerte ar putea considera c, dei o astfel de catastrof nu a aprut, totui noi, oamenii care trim pe aceast planet, nu avem nimic de fcut i, chiar dac o astfel de posibilitate catastrofal ar exista, nu putem s ntreprindem nimic pentru a face s dispar grava ameninare. Cu toate acestea, dac ne amintim de profeiile Fecioarei Maria, ne putem da seama imediat c aceste profeii ne-au fost oferite tocmai pentru ca noi (cei care suntem suficient de contieni de posibilitatea unei astfel de alternative nfricotoare i destul de responsabili) s putem aciona acum, cnd nc nu este prea trziu, spre a face ca aceast posibilitate nspimnttoare s dispar pentru noi, pmntenii. Profeiile care au fost oferite la Fatima sunt i vor rmne totodat pentru aceast planet un avertisment de care este stringent necesar s inem seama, ncepnd de acum ncolo. Mai mult dect att, este necesar s urmrim s facem ceea ce Fecioara Maria ne-a ndemnat, cci este cu putin s oprim (cu ajutorul lui Dumnezeu) aceast catastrof, acum cnd ea nc nu s-a dezlnuit, cci dac vom atepta pn n momentul n care o astfel de catastrof se va dezlnui, dup aceea va fi deja prea trziu i atunci chiar va deveni evident pentru noi toi c nu se mai poate face nimic n aceast direcie. Semnele prevestitoare ale unei astfel de catastrofe exist deja i v vom vorbi despre toate acestea n cele ce urmeaz. Lund n considerare aceste aspecte, fiecare dintre cei care citim cu atenie aceste rnduri trebuie s ne dm seama c pericolul este imens, mai cu seam dac avem n vedere, totodat, c aceast planet deja se confrunt cu evidente evenimente apocaliptice. tiind i nelegnd toate acestea, este necesar s ne dm seama c, din nefericire, aceast alternativ catastrofal nu este o glum, ci o zguduitoare realitate, care s-ar putea produce pentru planeta Pmnt oricnd, fie n timpul zilei, fie la nu conteaz ce or din noapte. Un aspect tulburtor care ar trebui s ne dea serios de gndit este, de asemenea, acela c deja unii oameni de tiin au avertizat recent c aceast posibilitate amenintoare are 99% anse s se concretizeze n anii care vor urma. Analiznd n mod lucid aceast alternativ catastrofal, care ar putea s se manifeste oricnd pentru planeta Pmnt, ne putem da seama totodat c tiina modern ar fi complet neputincioas n cazul n care un astfel de cataclism s-ar declana. Totui, exist o speran de salvare i se poate aciona ntr-un anumit fel. Tot ceea ce ne rmne de fcut este s punem urgent n aplicare sfaturile divin inspirate ale Fecioarei Maria i pentru aceasta noi, oamenii care avem un smbure de inteligen, de responsabilitate i de bun-sim, ne putem mobiliza de acum nainte, acionnd ntr-un mod divin integrat i perseverent pentru a reui (numai cu ajutorul lui Dumnezeu), s stopm n germene o astfel de catastrof care este cu putin s se produc oricnd, afectnd dup aceea ntreaga planet Pmnt.

Pentru cei sceptici i ignorani, pare de necrezut, la prima vedere, c Soarele ar putea da natere unui dezastru de asemenea proporii pe Pmnt. Totui, trebuie s amintim aici c un raport ce a fost emis de NASA n luna ianuarie 2010 menioneaz c o astfel de catastrof are toate ansele s se dezlnuie n viitorul apropiat. Mai mult dect att, Academia Naional de tiine (NSA) din SUA confirm, la rndul ei, aceast posibilitate catastrofal. Aceasta ar trebui s ne dea de gndit, deoarece n felul acesta suntem pui n gard ntr-un mod indirect asupra aspectului menionat, astfel c profeiile Fecioarei Maria ce au fost revelate la Fatima ncep deja s ne apar ca referindu-se la nite evenimente dezastruoase ce urmeaz s se produc n mod necesar pe planeta Pmnt dac noi, pmntenii, vom rmne n aceeai stare de letargie, de indiferen i de scepticism, continund s considerm c toate acestea sunt nite aiureli care nu merit s fie luate n considerare sau gndind c noi, oamenii, nu putem face nimic pentru a prentmpina apariia unei astfel de catastrofe. Acest mod fatalist de a gndi este contrar mesajului profeiilor Fecioarei Maria care, dimpotriv, arat c prin aciuni n mod divin integrate i care chiar ar trebui s fie realizate la unison, cernd ajutorul lui Dumnezeu Tatl, devine n felul acesta cu putin s evitm apariia unei astfel de catastrofe, care ar avea urmri cumplite pentru planeta noastr (dac ne vom complace s rmnem n letargie, fr a face nimic din tot ceea ce Fecioara Maria ne-a sftuit s facem pentru a prentmpina cu ajutorul ce ne vine de la Dumnezeu o astfel de catastrof, care din nefericire se profileaz la orizont n viitorul apropiat). Analiznd posibilitatea acestei catastrofe, ne putem da seama cu uurin c, de-a lungul ultimelor decenii, civilizaia occidental a sdit ntr-un mod incontient seminele propriei sale distrugeri. Stilul modern de via ce s-a generalizat aproape peste tot pe aceast planet este n ntregime dependent de tehnologie i ne expune astzi, mai mult ca niciodat, unui pericol major: emisiile foarte puternice de plasm ce pot s vin pe planeta noastr de pe suprafaa Soarelui. Astfel de emisii plasmatice sunt de natur s ne prjeasc n numai cteva minute toate centralele energetice. Un eveniment de genul acesta ar putea s se produc n numai cteva minute i, chiar dac nu ar fi de proporii, ar avea apoi consecine catastrofale ce s-ar putea extinde chiar pe durata a 15 sau 25 de luni. Iat, deci, c vrnd-nevrnd, profeiile ce au fost fcute cndva de Fecioara Maria la Fatima ncep, deja, s se profileze ca fiind inevitabile (dac nu facem nimic) i chiar unii oameni de tiin consider c sunt 99% anse ca ele s devin o cumplit realitate n viitorul apropiat. Corelnd aceste previziuni ale oamenilor de tiin cu profeiile Fecioarei Maria, descoperim totodat, n felul acesta, c a venit momentul s ncepem nentrziat s facem ceea ce Fecioara Maria a spus cu mult timp n urm c va trebui s facem. Toi cei care vei citi aceste rnduri, i fiecare n parte, trebuie s v dai seama c a venit momentul s ne mobilizm cu toii i s acionm la unison de acum nainte, fiecare dup puterile noastre, implornd ajutorul lui Dumnezeu pentru ca o astfel de catastrof s poat fi stopat prin intermediul rugilor noastre sincere i pline de credin, nainte ca ea s se produc. V rugm s avei n vedere c tragem acum un semnal de alarm pentru toi pmntenii, deoarece previziunile n aceast direcie (cele care au fost fcute chiar de unii oameni de tiin competeni) sunt dintre cele mai sumbre. Amintim n acest sens c unii experi n fenomene meteorologice spaiale, precum Daniel Baker de la Universitatea din Colorado (SUA), anun c ne apropiem, din nefericire, din ce n ce mai mult de un posibil dezastru planetar care va avea o nebnuit magnitudine. La prima vedere, mai ales pentru mintea i nelegerea celor ignorani i sceptici, pare greu de crezut c Soarele ar putea compromite n numai cteva minute cea mai mare parte din progresul tehnologic al acestei planete. Totui, la ora actual, exist o mulime de dovezi care deja confirm c o astfel de catastrof, ce riscm s se produc dac lsm ca lucrurile s-i urmeze nestingherite cursul, n viitorii 4-5 ani, este 99% posibil. n cazul celor iniiai, este, ns, evident c ceea ce urmeaz s se dezlnuie nu constituie o ntmplare, ci este o necesar manifestare catastrofic despre care Fecioara Maria ne-a pus cndva n gard, cu ocazia profeiilor ce ne-au fost oferite la Fatima. Pentru a nelege cum de este cu putin ca o astfel de catastrof s se declaneze n orice clip, este necesar s amintim c suprafaa sferic a Soarelui este format dintro cantitate uria de plasm care este ncrcat cu particule ce vehiculeaz o uria energie; o parte a acestor particule ce vehiculeaz o energie gigantic evadeaz, atunci cnd vine momentul, din strnsoarea atmosferei specifice a Soarelui i apoi se deplaseaz prin spaiu sub forma unor uriae vnturi solare. Previziunile oamenilor de tiin arat c n viitorul apropiat aceti cureni de for vor transporta miliarde de tone de plasm ce se vor manifesta sub forma unor uriae mingi de foc ce sunt denumite emanaii masive ale coroanei solare. Dac n viitorii ani o astfel de emanaie ar porni de undeva de pe suprafaa Soarelui, ndreptndu-se apoi n direcia planetei Pmnt, ea ar impacta ntr-un anume mod cmpul magnetic i chiar suprafaa Pmntului, iar atunci rezultatul ar fi cu adevrat devastator. Studiind aceste rnduri, merit s ne amintim c atunci cnd a avut loc miracolul de la Fatima, zecile de mii de fiine umane prezente acolo au vzut nfricoate cum Soarele parc s-a desprins de pe bolta cereasc i a nceput s se prvleasc asupra Pmntului. n acele clipe, mulimea ngrozit a trit o stare de panic extrem, dar dac analizm ceea ce s-a petrecut atunci,

comparnd fenomenul respectiv cu previziunile oamenilor de tiin referitoare la ceea ce urmeaz s se petreac n anii care vor urma, dac evenimentele i urmeaz nestingherite cursul, descoperim c acea viziune, pe care Fecioara Maria ne-a oferit-o n final tuturor, a anticipat posibilitatea apariiei unei astfel de mingi de foc care, deloc ntmpltor, s-ar ndrepta ctre planeta noastr i ar impacta-o, rezultnd, n felul acesta, n numai cteva minute, o cumplit catastrof care (dac, Doamne ferete, s-ar produce!!!) ne-ar face s ne amintim, n acel moment n care nu s-ar mai putea face nimic, c acea imagine miraculoas ce a aprut la Fatima prevestea, de fapt, cu o exactitate nspimnttoare ceea ce urma s se petreac n viitor (mai exact, n anii care vor urma), dac noi, oamenii, nu vom face ceea ce Fecioara Maria ne-a rugat s facem pentru a prentmpina, cu ajutorul lui Dumnezeu, o astfel de catastrof. Aa cum previziunile recente ale oamenilor de tiin anticipeaz, ptrunderea unei astfel de mingi de foc alctuite din plasm n atmosfera planetei noastre ar declana schimbarea rapid a configuraiei cmpului magnetic al Pmntului, iar acest eveniment de mari proporii (ca dezlnuire de energie), ar induce cureni extraordinar de puternici n cablurile de tensiune ale tuturor transformatoarelor i centralelor electrice care exist pe planeta Pmnt. Dat fiind faptul c toate acestea nu au fost structurate astfel nct s gestioneze n timp util un asemenea enorm flux direct de electricitate, acest fenomen le-ar distruge i astfel ar rezulta pentru ntreaga planet consecine catastrofale. Specialitii estimeaz c cel mai mare pericol la care sunt supuse centralele electrice de pe aceast planet n cazul unui atac energetic de o astfel de natur, este topirea la scurt timp dup aceea a circuitelor interne ale tuturor transformatoarelor ce sunt ntrebuinate pentru transmiterea curentului electric la utilizatorii finali. Este necesar s reflectm c, deloc ntmpltor, un astfel de eveniment, dar de mai mici proporii, a avut loc n provincia canadian Quebec n luna martie 1989, atunci cnd n urma unei astfel de manifestri a unei mingi de foc din plasm, peste 6 milioane de oameni au rmas fr electicitate timp de 9 ore. Trebuie, ns, s lum n considerare c furtunile solare ce urmeaz s se produc n viitorii ani pot fi de mii de ori mai puternice i ar fi de ajuns ca o astfel de minge de foc alctuit din plasm s impacteze cmpul magnetic al Pmntului, pentru ca toate transformatoarele de pe glob s fie atunci afectate ntr-un mod catastrofal i chiar distruse n totalitate, n felul acesta ntreaga planet rmnnd fr electricitate. Pentru a v ajuta s nelegei amploarea unui astfel de dezastru ce ar putea surveni n numai cteva minute, se cuvine s amintim aici c cel mai devastator eveniment meteorologic de acest gen din istoria acestei planete, care este foarte bine cunoscut, s-a petrecut n anul 1859 i acest fenomen a rmas n istoria planetei sub numele evenimentul Carrington. Fenomenul a fost denumit n felul acesta dup numele astronomului britanic Richard Carrington, care a fost primul ce i-a neles foarte bine cauza. Iat cum l-a descris el la vremea respectiv: Dou formaiuni, ntocmai ca nite sfere de lumin alb i intens strlucitoare au fost emanate de un mare grup de pete solare. La vremea respectiv (anul 1859), se afrma c evenimentul Carrington a constat n manifestarea timp de 8 zile a unor tulburri i variaii chiar foarte mari ale condiiilor spaiale i meteo. Numeroi martori oculari au declarat la vremea respectiv c au observat nite aurore boreale extrem de strlucitoare, chiar impresionante, ce au putut fi vzute noaptea chiar i la ecuator. Mai mult dect att, pe durata acelor 8 zile, toate reelele telefonice mondiale au fost ntrerupte, iar magnetometrele (aparatele de msur a cmpului magnetic) s-au dereglat n totalitate. Prognozele recente, ce au rezultat n urma analizelor care s-au realizat n cadrul Academiei Naionale de tiine (NSA) din SUA, sugereaz c tocmai datorit folosirii excesive a tehnologiilor moderne de care suntem att de dependeni, n eventualitatea producerii unor fenomene de o asemenea anvergur, manifestrile ce ar aprea pe planeta Pmnt ar putea fi mult mai puternice i mult mai grave, iar dac toate acestea s-ar produce, milioane de fiine umane ar putea muri. n cazul declanrii unui fenomen de acest gen, ce ar putea fi produs de o astfel de minge de foc alctuit din plasm, dou probleme foarte grave ar putea s apar n numai cteva minute: 1. Una dintre aceste probleme grave ar putea s apar datorit centralelor electrice moderne, ce sunt proiectate s opereze la voltaje foarte mari, alimentnd reele electrice pe suprafee foarte ntinse. Cu toate c o astfel de metod ofer o mai mare eficien de gestionare a reelelor electrice, minimiznd pierderile de energie i risipa ce poat s apar prin supraproducie, aceasta a fcut, totodat, ca centralele s fie mult mai vulnerabile la condiiile meteo spaiale. n astfel de situaii, centralele de mare putere se comport ntocmai ca nite antene, canaliznd prin ele curenii direci care prezint intensiti enorme i care ar ajunge brusc s treac prin transformatoarele electrice, arzndu-le.

2. O a doua problem grav ar putea s apar datorit interdependenei centralelor electrice cu principalele sisteme care ne furnizeaz utiliti. Astfel de sisteme sunt legate de filtrarea apei de consum i menajere, de infrastructurile care asigur industria, sntatea i transporturile, de pieele financiare i, la modul general vorbind, de tot ceea ce are legtur cu electricitatea. Combinnd aceste dou aspecte, devine limpede pentru noi c o eventual repetare a evenimentului Carrington (la o scar mult mai mare) ar fi de natur s produc o catastrof de mari proporii, aa cum pn n prezent lumea modern nu a mai cunoscut. Paradoxal, repetarea evenimentului Carrington s-ar manifesta n mare msur contrar cu ceea ce suntem obinuii s credem c declaneaz dezastrele naturale. ntr-o astfel de situaie, n general, atunci cnd se produc anumite dezastre naturale, regiunile cele mai puin dezvoltate ale lumii sunt cele mai vulnerabile. n cazul n care s-ar repeta cu o intensitate i mai mare evenimentul Carrington, de data aceasta tocmai zonele supertehnologizate i modernizate ar fi cel mai mult afectate ntr-o astfel de situaie. n cele ce urmeaz, lsm s vorbeasc prognozele i cifrele. Potrivit rapoartelor exclusiviste de la NSA (SUA), un astfel de eveniment meteorologic spaial extrem de violent, care ar afecta teritoriul SUA prin impactul unei astfel de mingi de foc ce ar fi alctuit din plasm, ar putea induce cureni electrici extraordinar de puternici, ce ar fi capabili s distrug sute de transformatoare-cheie n numai 60-90 de secunde i restul de transformatoare n cteva minute, suspendnd alimentarea cu electricitate a unor zone extrem de ntinse, pentru foarte mult vreme i lsnd n felul acesta fr curent electric peste 130 de milioane de oameni. Din acel moment, n care s-ar declana o astfel de catastrof, numrtoarea invers ar ncepe imediat pentru America. Iat cum s-ar prezenta, potrivit rapoartelor oamenilor de tiin, o aa-zis apocalips ce ar aprea n SUA imediat dup aceea, implicnd 4 faze: 1. Primul efect pe care l-ar declana aceast faz nefast i care ar fi imediat pentru unele fiine umane ar fi sistarea alimentrii cu ap potabil. Oricine va locui ntr-un apartament aflat undeva la nlime, unde apa trebuie s fie pompat pentru a ajunge, va fi la scurt timp dup aceea lipsit de aceasta (de ap). Pentru restul fiinelor umane, care nu locuiesc n apartamente aflate la nlime, apa potabil ar mai circula nc prin conducte pentru nc cel mult o jumtate de zi (cam 12 ore). 2. Cea de-a doua faz care va aprea va avea drept efect ncetarea oricrei forme de transport care se realizeaz prin intermediul curentului electric: tramvaiele, trenurile, metrourile i troleibuzele nu vor mai putea circula. Este ns necesar s ne dm seama c nici restul mijloacelor de transport nu vor mai avea o via prea lung, deoarece combustibilul din rezervoarele lor se va termina i nu va mai exista energie electric necesar pentru a face cu putin pomparea benzinei din rezervoarele subterane n staiile de alimentare. 3. Cea de-a treia faz: aproape toate rafturile magazinelor de alimente i ale supermarketurilor se vor goli n scurt timp, iar dup aceea vor rmne goale din acelai motiv al imposibilitii transportului. 4. Cea de-a patra faz: n cazul cel mai bun, unele generatoare de curent electric care sunt prevzute spre a fi de rezerv nu vor fi distruse i vor mai funciona nc o anumit perioad de timp, dar aceasta se va petrece numai atta timp ct le vor permite bateriile, acumulatorii sau alte sisteme care le pun n funciune. Pentru toate spitalele, acest eveniment ar nsemna cel mult 72 de ore de funcionare a aparaturii lor de orice fel. Dup acest interval, va nceta orice form de asisten medical modern. Cu adevrat ocant, i la prima vedere incredibil, este c o astfel de stare de fapt va putea dura luni i luni de zile, poate chiar ani. Este necesar s tim c niciunul dintre transformatoarele care vor fi topite nu vor putea fi reparate, ci vor putea fi cel mult nlocuite. Unii specialiti estimeaz c exist numai un numr infim de astfel de transformatoare de rezerv, dar trebuie s avem n vedere c instalarea unui transformator nou presupune o munc timp de o sptmn sau chiar mai mult pentru o echip bine antrenat de lucrtori specializai, iar astfel de echipe nu se gsesc oriunde i oricnd. Dincolo de toate acestea, n aproximativ o lun toate transformatoarele de rezerv ar putea fi deja puse n funciune, ns nu trebuie s pierdem din vedere c numrul acestor transformatoare este insufcient i ar rmne nc foarte multe puncte importante care nu ar mai putea fi alimentate cu energie electric. Pentru acesta ar fi necesar construirea unor transformatoare noi, proces care ar putea dura minim 12 luni.

Chiar dac unele sisteme energetice vor redeveni capabile s primeasc energia electric, nu exist nicio garanie c vor avea de unde s fie alimentate, dac inem seama c i reelele de transport ar fi grav afectate. Nu trebuie s pierdem din vedere c aproape toate conductele de gaze naturale i de petrol ce exist actualmente necesit

electricitate pentru a fi operaionale. Centralele electrice care sunt alimentate prin intermediul crbunilor pstreaz de obicei rezerve care trebuie s le ajung pentru cel puin 30 de zile, dar n lipsa sistemelor de transport care s aduc mai mult materie prim, producerea electricitii va fi sistat n cel mult 2 luni de la declaarea unei astfel de catastrofe. Trebuie s avem n vedere c nici centralele care produc energie nuclear nu ar duce-o mai bine. Dup cum se tie, ele sunt programate s se opreasc n eventualitatea unor probleme de alimentare i nu li se permite dup aceea pornirea nainte ca sistemele electrice s fie funcionale. Fr energie electric pentru sistemele de nclzire, de rcire sau refrigerare, fr transport i fr asisten medical, multe fiine umane ce ar putea fi afectate de boli sau epidemii ar muri la numai cteva zile dup aceea. Multe pericole de aceast natur ar fi imediate mai ales pentru cei a cror sntate depinde de o anumit medicaie. Dac s-ar opri cumva alimentarea cu energie electric n oraul New Jersey, spre exemplu, ar fi pierdut n felul acesta un important centru de producie a medicamentelor pentru toat SUA. Multe medicamente perisabile, precum insulina, vor fi dup aceea de neprocurat, iar cei care sufer de diabet exist, dup cum tim, cu milioanele pe fiecare continent. Sistarea brusc a produciei de medicamente, ct i a distribuirii i a stocrii anumitor produse medicamentoase, i va condamna la moarte, spre exemplu, pe cei ce sufer de diabet. Iar posibilitatea de a fi ntr-un fel sau altul ajutai nu prea va exista. Zonele uriae ce ar putea fi afectate fie i de o emanaie minor de plasm solar s-ar putea afla la sute i chiar mii de kilometri de toi aceia care ar putea interveni pentru a le oferi ajutor. Chiar i printre acetia, puini ar fi dispui s o fac, iar aceia, la rndul lor, vor fi probabil echipai ntr-un mod prea srccios pentru a face fa aa cum trebuie la un asemenea dezastru. Dac ar fi s i se estimeze costul, o astfel de apocalips ar costa peste 2.000 de miliarde de euro. n cazul n care am urmri s estimm costurile unui astfel de dezastru, la o prim analiz reiese c acestea s-ar ridica la nite sume fabuloase, de peste 2.000 de miliarde de euro. Aceasta ar corespunde doar primului an de dup declanarea unei astfel de catastrofe ce ar fi provocat de o minge de foc din plasm. Academia Naional de tiine (NSA) din SUA estimeaz c perioada de refacere ar putea dura ntre 4 i 10 ani. Trebuie, totui, s ne dm seama c att costurile, ct i perioada de timp sunt enorme. Pe undeva, este perfect legitim ntrebarea dac naiunile din rile ce sunt aproape integral tehnologizate i-ar mai putea reveni vreodat. S-ar prea c cele mai expuse regiuni sunt mai ales acelea care se af n emisfera nordic. Acele ri care se af n vecintatea Polului Nord, precum Suedia i Norvegia spre exemplu, sunt deja contiente c, dei spectacolul periodic al aurorei boreale este foarte plcut de privit i admirat, el reprezint totodat o ameninare continu la adresa reelelor electrice care exist acolo. Cu toate acestea, instalarea unor reele cu un voltaj foarte ridicat face ca i rile ce se af mai la sud s devin destul de vulnerabile n cazul impactului cu o astfel de emanaie de plasm solar. Spre exemplu, China este pe cale s implementeze o reea electric de 1.000 KV care are de dou ori voltajul reelei Statelor Unite. O astfel de reea electric este, din pcate, i un mediu propice pentru propagarea dezastrului ce ar fi indus de condiiile meteorologice spaiale vitrege. Dac analizm cu atenie situaia de fapt, descoperim c nici Europa nu este suficient pregtit pentru a face fa unei astfel de catastrofe. Reelele electrice europene sunt ntr-un mod masiv interconectate i tocmai de aceea sunt extrem de susceptibile s se defecteze n cascad. n anul 2006, sistarea controlat a alimentrii cu energie electric a unei poriuni a Germaniei, pentru a permite trecerea n siguran a unui vas pe sub cablurile de mare voltaj a generat o prbuire n cascad a alimentrii cu energie electric n tot vestul Europei. Numai n Frana peste cinci milioane de oameni au rmas fr electricitate timp de 2 ore. Aceste sisteme sunt att de complicate, nct specialitii nii par s nu fie capabili s neleag pe deplin efectele modificrii condiiilor lor de funcionare, atunci cnd acestea apar fie chiar i ntr-un singur punct. Exist, totui, o posibilitate (minuscul, care nu este deloc sigur) de a ti dac o astfel de minge de foc alctuit din plasm va lovi Pmntul. Exist i o veste bun, dar care nu este deloc sigur n aceast direcie. Dac ar exista un sistem de avertizare suficient de rapid, care ne-ar preveni imediat c o astfel de minge de foc alctuit din plasm se ndreapt ctre Pmnt, fiind pe cale s-l impacteze, companiile ce distribuie electricitatea ar putea lua msuri de precauie i ar putea limita sau ntrerupe transferul de energie electric, astfel nct aceste vrfuri necontrolate de tensiune s nu declaneze apoi distrugerea tuturor transformatoarelor, printr-un dezastruos efect de domino n reelele electrice. Este, ns, necesar s privim ntr-un mod realist aceast posibilitate, deoarece chiar dac s-ar cunoate c o astfel de minge uria de foc alctuit din plasm se ndreapt ctre Pmnt, urmnd s impacteze planeta noastr, ar rmne un rgaz foarte scurt de timp, de maxim cincisprezece minute, iar acest timp ar fi prea scurt pentru a se aciona eficient, chiar cu toat promptitudinea, lundu-se toate msurile care se impun, n cazul apariiei unei astfel de situaii ce ar putea declana dup aceea catastrofa la care ne-am referit. n ce privete acest aspect, trebuie s remarcm c vetile proaste nu se opresc aici, cci actualmente, n mod paradoxal, sistemele de avertizare ce exist sunt nesigure

i cu ct sunt mai informatizate i mai automatizate, cu att devin mai vulnerabile i mai puin eficiente. Referitor la toate acestea, este necesar s tim c cel mai important sistem de avertizare n cazul n care ctre Pmnt s-ar ndrepta o astfel de sfer de foc alctuit de plasm l constituie satelitul NASA supranumit prescurtat ACE (Advanced Composition Explorer). Lansat n anul 1997, satelitul ACE orbiteaz n jurul aa-numitului punct de echilibru L1 al sistemului gravitaional Pmnt-Lun-Soare. Monitorizarea nentrerupt, prin intermediul senzorilor si, a vnturilor solare i a altor cureni energetici alctuii din particule de nalt energie emii de sfera solar i permite s furnizeze aproape n timp real rapoarte i s avertizeze cu minim cincisprezece minute i maxim o or nainte de declanarea unei catastrofale furtuni geomagnetice (care suprancarc reelele electrice i ntrerupe comunicaiile). Imprecizia satelitului ACE a determinat NASA ca n 2006, s lanseze cele dou sonde spaiale ale misiunii STEREO pentru a prevedea mai exact direcia i viteza de deplasare a mingiilor de foc ce sunt alctuite din plasm i probabilitatea ca acestea s loveasc Pmntul. Totui, referitor la acest aspect, trebuie s privim lucrurile ntrun mod ct se poate de realist i s ne dm seama c, chiar i dac s-ar ti cu exactitate c urmeaz ca Pmntul s fe impactat de o astfel de minge de foc alctuit din plasm, companiilor ce transport electricitatea le-ar trebui cel puin un sfert de or pentru a pregti toate sistemele n vederea unui astfel de eveniment critic, ce ar putea avea consecine catastrofale. Unii oameni de tiin estimeaz c, n cazul unor evenimente de tip Carrington, emisia masiv de plasm ce nete din coroana solar sub forma unor mingi de foc alctuite din plasm poate ajunge apoi pe Pmnt n mai puin de cincisprezece minute, socotite din momentul n care ele ajung la poziia satelitului ACE. n plus, trebuie s menionm c att satelitul respectiv (ACE) i componentele sale, ct i sondele STEREO i-au depit deja duratele de funcionare planificate. Detectoarele de la bordul lui ACE i-au pierdut, dup atia ani, din acurateea i sensibilitatea pe care ar trebui s le aib i nu se tie cnd vor nceta brusc s nu mai funcioneze, putnd claca, de pild, chiar n momentul urmtorului flux extraordinar de puternic al radiaiilor solare. Din nefericire, n viitorul apropiat, nu se anun un nlocuitor pentru satelitul ACE sau pentru sondele STEREO. Ali satelii de observare solar aflai deja n uz, precum este satelitul SOHO (observatorul solar i heliosferic), pot oferi un oarecare avertisment, dar cu informaii ce sunt mai puin detaliate i aspect foarte semnificativ! mult mai trziu. Dat fiind faptul c acest satelit (SOHO) ar putea s ne avertizeze abia dup ce catastrofa s-a produs, ajutorul pe care ni l-ar putea oferi practic nici nu exist. Implicarea majoritii specialitilor i a politicienilor pentru rezolvarea acestei probleme este minim n prezent i, datorit incontienei i ignoranei n care ne scldm, nu se ia prea n serios aceast posibilitate care ne amenin n fiecare moment pn cnd un astfel de dezastru va lovi planeta Pmnt i va provoca dup aceea zeci i zeci de milioane de victime. Dac ar fi s lum n considerare estimrile unor cercettori i savani, cel mai probabil o astfel de furtun solar s-ar putea declana (i atunci, astfel de mingi de foc alctuite din plasm ar putea, n mod foarte probabil, s impacteze planeta Pmnt) n toamna anului 2012, odat cu declanarea urmtorului maxim al furtunilor solare. Unele surse afirm c n perioada echinociilor, datorit orientrii specifice a axei de rotaie a Pmntului n raport cu planul orbital, sistemul energetic mondial are un consum redus n reelele electrice i astfel devine mai vulnerabil n cazul apariiei unor vrfuri brute de energie provocate de asaltul unor astfel de mingi de foc alctuite din plasm. Trebuie s gndim ntr-un mod realist i s ne dm seama c, dac pn la un astfel de moment de cumpn satelitul ACE i va da obtescul sfrit i va nceta s mai funcioneze, sau dac o minge de foc uria alctuit din plasm va impacta mult prea repede Pmntul, nainte ca dispozitivul s o poat semnala, consecinele ce vor aprea dup aceea pe planeta Pmnt vor fi inevitabile i catastrofale. O astfel de calamitate va putea, fr ndoial, s arunce o foarte mare parte a planetei Pmnt sau, dup unele estimri, chiar ntreaga planet, ntr-o perioad de haos cumplit, care ar putea s dureze pe puin doi-trei ani de zile. Este necesar ca n aceast direcie s facem corelaii ntr-un mod inteligent i, totodat, s apelm la intuiia noastr, spre a constata o uluitoare asemnare (ce ar trebui s ne dea serios de gndit) ntre viziunea nfricotoare pe care zecile de mii de oameni au avut-o la Fatima (cnd globul solar prea c s-a desprins de la locul su, ndreptndu-se ctre Pmnt cu o vitez ameitoare) i estimrile recente ale savanilor i ale cercettorilor, care prevestesc la rndul lor apariia unei astfel de furtuni solare ce ar putea impacta planeta Pmnt n anul 2012. Toate acestea ar trebui s ne pun pe gnduri i, mai mult dect att, ar trebui s declaneze n noi un serios semnal de alarm. Trebuie s facem ceva, deoarece rmnerea n inerie, n larvaritate, ridicnd din umeri i spunnd: Nu m intereseaz sau Nu am ce face, ar putea s aib consecine dezastruoase nu numai asupra planetei Pmnt, dar totodat aceast catastrof ne-ar putea afecta ntr-un mod foarte grav i ireparabil pe fiecare dintre noi, riscnd s provoace chiar moartea multora dintre noi.

Dat fiind faptul c marii nelepi ai acestei planete au afirmat, dintotdeauna, c ntr-o situaie grav, fiecare aciune adecvat este net superioar strii de inaciune sau de larvaritate, este necesar ca informaiile pe care vi le prezentm n cadrul acestei brouri s fie luate ntr-un mod foarte serios n considerare i s v mobilizeze pe fiecare i totodat pe noi toi pentru ca de acum nainte s acionm la unison, spre a face astfel nct, cu ajutorul care ne vine de la Dumnezeu (numai atunci cnd l cerem) o astfel de catastrof s fie evitat prin intermediul aciunilor noastre concertate, ce ar trebui s opereze de acum ncolo, nencetat, la unison. Aceast situaie ngrijortoare, ce se profileaz la orizont (n viitorul apropiat), este chiar de milioane de ori mai grav dect ar putea s-i dea seama cei ignorani, superficiali i sceptici. Lund n considerare toate datele i previziunile oamenilor de tiin, ne putem da seama c o astfel de catastrof are 99% anse s se declaneze pe planeta Pmnt dac noi toi (care tim aceasta i, n plus, cunoatem c exist o metod simpl i eficient pentru a opri o astfel de catastrof) nu vom aciona de acum nainte cu toat perseverena, cu mult entuziasm, manifestnd totodat sperana c Dumnezeu ne va asculta ruga colectiv i, la cererea noastr sincer, umil i plin de credin, va rspunde susinndu-ne pe fiecare dintre noi (care vom aciona aa cum este necesar) pentru a prentmpina acum, cnd nc mai este timp, o astfel de catastrof care ne amenin pe toi i pe fiecare n parte. A ti i a nu aciona (fiecare dintre noi) dup puterile noastre implorndu-L pe Dumnezeu s-i manifeste prin fiina noastr Omnipotena i Compasiunea, spre a reui cu ajutorul Lui s evitm o astfel de catastrof constituie o laitate ce poate avea consecine mortale n viitorul apropiat, nainte de aceasta confruntndu-ne, ns, fiecare n parte i toi laolalt, cu o mulime de suferine, pe care ns, dac vom aciona acum, este posibil s le facem s nu apar niciodat. Prin urmare, acum, mai mult ca niciodat, ne afm n faa unei alternative extrem de importante: S nu facem nimic, s rmnem n inerie, n larvaritate, n indiferen, dnd din umeri i spunnd: Prostii, eu nu cred aceste aiureli, nu o s se petreac niciodat aa ceva, nu m intereseaz aceasta, iar n cazul unei astfel de atitudini egoiste, lae, s acceptm, datorit ndoielilor demoniace n care ne complacem, c nu este nimic de fcut, pentru c nu se va produce niciodat aa ceva. n acest caz, vom fi apoi confruntai pe neateptate cu neprevzutul i cu ireparabilul, ce ne va face apoi s spunem: Ce proti am fost, ce incontieni am fost, ct de cretin am putut s acionm, complcndu-ne s nu lum deloc n serios toate aceste avertismente, att cele ale Fecioarei Maria care ne-a prezentat cu anticipaie ceea ce urmeaz s se produc, la Fatima, n faa privirilor ngrozite a zeci de mii de oameni ct i cele ale oamenilor de tiin, cu privire la apariia unui astfel de dezastru. S ncepem s acionm nentrziat, fiecare dup posibilitile noastre, realiznd zi de zi de acum nainte, fiecare dintre noi, mcar de trei ori pe zi, METODA SUPREM I EFICIENT pe care v-o propunem i care va genera unisonul necesar, ce ar putea s evite o astfel de catastrof, datorit ajutorului imens ce se va manifesta prin noi, venind de la Dumnezeu Tatl, cruia i vom cere ajutorul i l vom implora s manifeste, n i prin finele noastre, Omnipotena Sa i Graia Sa. n cazul n care vom face aceasta, avem toate ansele i putem chiar spera ca aceast catastrof s nu se mai dezlnuie niciodat. De altfel, att profeiile Fecioarei Maria care au fost fcute la Fatima, ct i viziunea pe care ea a oferit-o zecilor de mii de fine umane prezente acolo au, fr ndoial, un neles, iar acest neles este acela c, dac i cerem lui Dumnezeu Tatl cu umilin i cu credin ajutorul, atunci putem fi chiar siguri cu anticipaie c acest ajutor nu va ntrzia s apar i, n felul acesta, o cumplit catastrof care ne amenin, att pe fiecare n parte, ct i pe noi toi mpreun, nu va mai aprea. Nu trebuie s ne afecteze faptul c, dac o astfel de catastrof nu va mai aprea, atunci gurile rele, cei ri i blazai, vor rde sardonic, ne vor batjocori i ne vor ironiza, spunnd, n prostia i n ignorana lor imens, n care se complac cu incontien: Vedei, toate acestea au fost nite prostii fr fundament, iat c nu s-a produs nimic din ceea ce spuneai voi c o s se petreac. O astfel de ncheiere a acestei situaii, ce pentru egoismul nostru ar putea prea dezastruoas, ar fi ns n realitate o victorie a noastr, a tuturor, pentru care apoi I-am putea mulumi plini de recunotin lui Dumnezeu Tatl pentru c ne-a ajutat, dup marea mil a Sa, ndeprtnd de la noi acest pahar cumplit al suferinelor i al morii n chinuri groaznice. Analiznd ntr-un mod lucid i obiectiv aceast situaie grav ce se profileaz la orizont pentru noi toi, pentru fiecare n parte i pentru planeta Pmnt n viitorul apropiat, ne putem da seama c aceasta este, va fi i va rmne singura metod pe care noi, oamenii, o avem ntotdeauna la dispoziie pentru a face ca o astfel de catastrof s nu apar niciodat. Nu are rost s gndim c poate suntem prea puini sau c ar fi cu putin ca Dumnezeu s nu ia n considerare ruga noastr, pe care o realizm la unison. Astfel de gnduri cretine (ce au drept fundal lipsa noastr de ncredere i ndoiala demoniac) nu trebuie

s existe n niciunul dintre cei care vom aciona zi de zi de-acum nainte, dup posibilitile i dup timpul pe care este necesar s ni-l facem pentru a aciona la unison astfel nct, cu ajutorul lui Dumnezeu, aceast catastrof s nu se mai produc niciodat. Este sigur c ne st n putere (dac vom aciona de fiecare dat unii n cuget i n simire, spre a reui s evitm aceast catastrof cu ajutorul Atotputerniciei lui Dumnezeu, pe care o vom invoca plini de umilin i credin s se manifeste prin fiina noastr) s devenim relee divine, spre a contracara, acionnd zi de zi, aceast potenial catastrof (atunci cnd vom opera, ct mai muli dintre noi, la unison). Este evident pentru cei care au bun-sim, intuiie i inteligen c, dac nu vom face nimic, avem toate ansele s pierdem totul, s murim i atunci, n acele zile ale urgiei, ne vom da seama c toate eforturile noastre ndrjite de a aduna fel i fel de bunuri materiale, de a ne cumpra case, de a strnge bani, au fost prosteti, zadarnice i chiar nebuneti. Toate acestea nu ne vor ajuta la nimic. Apelm, totodat, la voi toi pentru a manifesta de-acum nainte o exemplar stare de solidaritate i de fraternitate, acionnd zi de zi i realiznd aceast metod simpl i eficient, pentru ca prin ajutorul ce ne vine de la Dumnezeu, s reuim s evitm, numai cu ajutorul lui Dumnezeu, aceast catastrof care se profileaz n viitorul apropiat. Mai ales aceia dintre voi care n permanen v ipostaziai n ceea ce se numete gurile rele, cei crcotai, cei ru-intenionai, cei rutcioi, cei brftori, cei care defimai n fel i chip aceast cale spiritual, este cazul s v facei un lucid bilan i s v ntrebai, ntr-un mod serios, fiecare: CE AM FCUT CU VIAA MEA?!! Apoi, ajungnd la concluzia c este cazul s ncepei de acum nainte s fii buni la ceva (construind, crend, druind, rugndu-v etc.), va fi extraordinar de bine ca i voi s v mobilizai i s acionai zi de zi la unison, pentru a descoperi n felul acesta, n curnd, c fcnd mult bine pentru aceast planet cu ajutorul lui Dumnezeu, totodat mult bine, mult armonie i o nou stare luntric va aprea n fiinele voastre, care pn acum erau zbuciumate, chinuite, pline de ruti, mustind de ur, venic nemulumite, crcotae, fr ca aceasta s v aduc fericire, sntate, bunstare sau armonie. Fiecare dintre voi, mai ales, avei o ans ca ncepnd de acum s punei umrul pentru a face ceva bun, att pentru voi niv, ct i pentru aceast planet, spre a evita o catastrof groaznic ce are toate ansele s se dezlnuie (dac lum n considerare aa cum se cuvine profeiile pe care Fecioara Maria le-a oferit la Fatima, mpreun cu acea viziune nfricotoare, ce abia acum se dovedete c anticipau ceea ce urmeaz s se produc pe aceast planet, dac noi toi i fiecare n parte nu vom aciona de acum nainte zi de zi la orele stabilite, spre a face ceea ce este bun i necesar ca s ne salvm n primul rnd pe noi nine i, totodat, s salvm aceast planet de la o catastrof nspimnttoare care o amenin). Este, de asemenea, foarte important s ne dm seama c, n msura n care fiecare dintre noi (buni sau foarte buni, ri sau mai puin ri) vom nelege urgena acestei mobilizri, vom avea totodat extraordinara ans de a descoperi, zi de zi, n universul nostru luntric c, fcnd acest bine i utiliznd n mod perseverent aceast metod simpl i eficient, energia dumnezeiasc ce va fi tranzitat prin fiina noastr atunci cnd vom deveni canalele tainice n i prin care Dumnezeu i manifest Atotputernicia, ne va permite s benefciem, totodat, n mare msur, de pe urma acestui bine pe care ni-l facem fiecare, i pe care l facem totodat, att pentru planeta Pmnt, ct i pentru noi toi. Prin realizarea zi de zi, cu umilin i perseveren, a acestei metode simple i eficiente, vom simi, totodat, c energia tainic dumnezeiasc ce se manifest prin fiinele noastre, venind de la Dumnezeu (atunci cnd o chemm) ne va transforma, ne va mbuna, ne va nsntoi, ne va eleva considerabil frecvena dominant de vibraie i va declana simultan n universul nostru luntric procese profund benefice, divine, creatoare, de rezonan ocult, atunci cnd, totodat, vom contribui la evitarea acestei catastrofe care ne amenin. n felul acesta, ne vom convinge totodat, fiecare dintre noi (cei care vom realiza zi de zi aceast metod simpl i eficient), c atunci cnd facem mult bine, totodat, mult bine vom descoperi n universul nostru luntric, deoarece o parte important a acestei energii a binelui ce se va manifesta prin noi n ipostaza de canale divine va rmne totodat n fiina noastr i ne va transforma, acumulndu-se din ce n ce mai mult n noi datorit proceselor cumulative de rezonan ocult i astfel va deveni posibil s realizm importante salturi spirituale, pe msur ce vom aciona spre a face, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca aceast catastrof s fie evitat. Iat deci, c n msura n care ne vom angrena fiecare s realizm mcar de 3 ori pe zi aceast metod simpl i eficient, fcnd totodat cu ajutorul lui Dumnezeu acest bine, vom beneficia din ce n ce mai mult chiar noi nine de pe urma acestui bine pe care l vom fptui i, n felul acesta, vom simi n simultaneitate o mai mare apropiere de Dumnezeu Tatl, iar legtura noastr cu El va deveni din ce n ce mai bun i vom simi ntr-un mod indescriptibil nu numai c Dumnezeu exist, ci i c El este atotputernic. Cea mai important experien pe care o vom avea atunci cnd vom realiza zi de zi aceast metod simpl i eficient va fi descoperirea Omnipotenei lui Dumnezeu Tatl, care se va manifesta ntr-un mod misterios prin fiina noastr i astfel, fiecare dintre noi va descoperi apoi, pe zi ce trece, c aceast Omnipoten exist i c, atunci cnd este invocat cu credin i umilin, ea este canalizat prin fiina noastr i direcionat pentru a fi evitat, cu ajutorul su, aceast catastrof ce urmeaz s se produc n viitorul apropiat. Cunoscnd acum toate cele prezentate anterior, nu ar trebui s mai punem de acum ncolo pe locul 2 sau 3 realizarea perseverent a acestei metode, pentru c privind cu o anumit luciditate i responsabilitate, ne putem da seama c

toate celelalte eluri lumeti, cum ar fi, de exemplu, eforturile noastre de a obine funcii, onoruri, bani, poziie social, bunuri materiale sau alte realizri omeneti efemere, sunt infime i n mod evident lipsite de importan n comparaie cu pericolul acestei catastrofe care poate s se declaneze (i care, n lumina profeiilor Fecioarei Maria, care au fost fcute la Fatima, tim foarte bine c urmeaz s se petreac), dac noi toi i fiecare n parte nu vom face nimic spre a evita dezlnuirea ei. Totodat, vom descoperi c, n msura n care ne vom mobiliza zi de zi s realizm aceast metod simpl i eficient i, n acelai timp, n msura n care prin fiina noastr Dumnezeu va aciona i i va manifesta Atotputernicia (direct proporional cu angrenarea noastr), simultan n universul nostru luntric se vor produce apoi gradat transformri uimitoare, care ne vor permite s descoperim (n timp) cu bucurie c, atunci cnd facem mult bine cu ajutorul lui Dumnezeu, totodat mult bine primim fiecare dintre noi i astfel benefciem, totodat, de pe urma binelui i a Atotputerniciei divine ce se va manifesta prin fiinele noastre de fiecare dat atunci cnd vom realiza la orele stabilite aceast metod simpl i eficient. Ce este de fcut, dac privim aceast posibilitate din perspectiva comun, social a oamenilor de rnd? Merit s ne analizm acum situaia raportndu-ne la punctul de vedere al oamenilor obinuii care tiu c aceast catastrof urmeaz s se petreac n viitorul apropiat. Privind aceast situaie grav ce se profileaz att pentru noi toi, ct i pentru planeta Pmnt n viitorul apropiat, dac ar fi s ne ntrebm din punctul de vedere al fiinelor umane comune:CE ESTE DE FCUT?, rspunsul imediat va aciona ntocmai ca un du rece. Astfel, atunci cnd privim toate acestea din punctul de vedere al unui om obinuit, simim c se profileaz starea de neputin, de ignoran, i prin urmare, la ntrebarea simpl i fireasc ce este de fcut ntr-o astfel de perspectiv care ne amenin?, rspunsul pe care l primim este nucitor: nimeni nu tie nc ce se poate face, mai ales c guvernele sunt foarte greu de mobilizat n perspectiva unei astfel de crize ce ar putea s apar atunci cnd ne-am confrunta cu o astfel de catastrof cum nu a mai fost pn acum. Factorii de decizie nu au obinuina de a lua n calcul astfel de evenimente dezastruoase, ce au o frecven sczut sau minim, aa cum sunt astfel de evenimente de natur cosmic, ce se petrec chiar foarte rar, poate doar o dat sau de dou ori n rstimpul unei civilizaii. Totui, este necesar s nu uitm c elitele acestei planete tiu chiar foarte bine c acest pericol este uria, i-au dat seama de iminena sa i tocmai de aceea i-au construit baze secrete adnc sub pmnt, i-au construit buncre, despre care imensa majoritate a locuitorilor acestei planete nici mcar nu tiu i nici nu pot s cread datorit prostiei sau netiinei n care se complac. Corelnd toate aceste aspecte, ne putem da seama c autoproclamatele elite, pline de ur i de viclenie (care din nefericire manipuleaz din umbr masele i controleaz prghiile puterii acestei planete, plnuind totodat fel i fel de crime i punnd la cale genociduri planetare, manipulnd genetic n laborator virui pentru a ucide ct mai multe fiine umane) sunt totui la curent cu aceste perspective catastrofale i i-au luat anumite msuri de precauie, iar n cazul iminenei unei catastrofe planetare sunt gata s se retrag imediat n buncrele pe care le au sub pmnt, rmnnd acolo unde au rezerve foarte mari de hran, unde dispun de generatoare care le asigur curentul electric, cldura i apa pentru ani de zile, ca s poat tri n siguran doar ei, marii criminali care au contribuit din plin la producerea condiiilor pentru o eventual declanare a acestui dezastru, prin toate relele pe care le-au fcut i pe care continu s le fac din ce n ce mai mult n ultima vreme. Analiznd toate acestea, ne putem da seama de ce elita Francmasoneriei mondiale, n frunte cu aa-ziii iluminai i-a construit deja baze secrete, buncre, ce se afl la mare adncime sub pmnt i n care, la nevoie, s-ar putea ascunde muli dintre ei pentru a tri acolo la adpost, n timp ce mulimile naive i cretine ar fi lsate s moar, dac o astfel de catastrof s-ar produce la un moment dat. Prin urmare, iat ce s-au gndit s fac elitele acestei planete: s fug ntocmai ca nite obolani i s se ascund adnc sub pmnt, trind cu ajutorul rezervelor de hran i a tuturor condiiilor pe care i le-au creat, n timp ce masele uriae de oameni vor muri cu milioanele fr ca acestor criminali avizi de putere, sadici i plini de ur s le pese de aceti srmani. Iat, aadar, ce vremuri apocaliptice ne ateapt, dac nu ne vom mobiliza s acionm cu toii la unison, acum cnd nc se mai poate i nu este prea trziu. Este evident c acestor aa-zise elite pline de ur care doresc s ucid ct mai muli oameni, pentru c deja consider c suntem mult prea muli pe aceast planet, nu le pas de alternativa acestei catastrofe, deoarece i-au asigurat buncre n care au tot ceea ce le trebuie pentru a tri acolo ani de zile i tocmai de aceea nu vor mica nici mcar un deget pentru a face ceea ce este necesar ca un astfel de cataclism s nu se produc. n ultima vreme, elitele pline de ur plnuiesc i duc la ndeplinire din umbr genociduri planetare, mprtiind prin intermediul avioanelor aa-numitele chemtrails-uri (dre chimice) felurite substane ucigtoare i virui, care sunt pulverizai n atmosfer pentru a provoca moartea srmanelor fiine umane care, n naivitatea, netiina i prostia ce le caracterizeaz, privesc obnubilai atunci cnd vd aceste chemtrails-uri pe cer i chiar dac li se spune despre aceste grozvii, dau tmp din cap i apoi spun: NU! NU! AA CEVA ESTE IMPOSIBIL!!! NU MI VINE S CRED!, apoi merg mai departe i atunci cnd se mbolnvesc de boli ce le sunt fatale precum cancerul, ncep s aib unele bnuieli, dar este deja prea trziu, cci ntre timp cancerul i alte boli mortale i rpun, n timp ce ali naivi cretini privesc ctre drele morii (chemtrails-uri) i exclam la rndul lor: NU ESTE CU PUTIN AA CEVA, NU

MI VINE S CRED! ESTE IMPOSIBIL! i astfel, genocidul planetar ce este urzit din umbr de elitele acestei planete n frunte cu aa-ziii iluminai continu, pentru c imensa majoritate a naivilor cretini tot mai refuz s cread i exclam ntr-un mod ironic i dispreuitor: Aiureli! Teoria Conspiraiei!!!. Punnd cap la cap toate semnele care exist, innd seama de profeiile Fecioarei Maria care au fost oferite la Fatima, reflectnd la viziunea nspimnttoare ce a aprut n faa zecilor de mii de fiine umane, atunci cnd Soarele prea c s-a desprins de pe bolt i se prbuete pe Pmnt, corelnd toate acestea cu existena buncrelor i a bazelor subterane n care elita malefic a acestei planete urmeaz s se retrag n cazul n care se va declana pe acest planet catastrofa ce se profileaz, descoperim c toate aceste fapte i semne sunt profund semnificative, ele dovedind c deja trim timpuri apocaliptice i, tocmai de aceea, este urgent i imperios necesar s ne mobilizm, fiecare n parte i toi la unison, spre a face ceea ce trebuie: realizarea zi de zi de acum nainte a metodei simple i eficiente pe care v-o oferim n cadrul acestei brouri. A sta cu minile ncruciate, a da din umeri, spunnd: Asta nu m intereseaz, a afirma: Toate acestea sunt bazaconii, este o atitudine la, iresponsabil, criminal care, dac toi oamenii vor face i vor gndi n acest mod, va avea consecine catastrofale i dac dezastrul care urmeaz s se petreac chiar se va dezlnui, atunci va fi prea trziu i dup aceea nu vom mai putea face nimic, dect s trim momentele apocaliptice i totodat irevocabile ale sfritului, sfrit care pentru muli dintre noi va nsemna o moarte ce va fi precedat de suferine i de groaz. Prin urmare, este evident pentru noi toi c ne afm n faa unei alegeri eseniale: evitarea prin intermediul acestei aciuni simple i eficiente a unui episod apocaliptic ce ar aprea prin declanarea acestei catastrofe, realiznd zi de zi, de cel puin 3 ori pe zi, aceast metod simpl i eficient, care ne-ar permite, cu ajutorul imens ce ne poate veni de la Dumnezeu (dac l implorm), evitarea acestei catastrofe pe care revelaiile profetice ale Fecioarei Maria fcute la Fatima au anticipat-o sau complacerea ntr-o stare de indiferen i de inerie, care va conduce n mod inevitabil la ndeplinirea profeiilor apocaliptice care au fost fcute de Fecioara Maria la Fatima. Prin urmare, ne afm n faa unei alegeri eseniale: viaa sau moartea, normalitatea sau dezastrul, transformarea profund dumnezeiasc sau suferina ce se va sfri pentru muli dintre noi cu moartea. Chiar dac gurile rele vor avea tendina s resping cu mult vehemen (gsind fel i fel de motive aberante) aceast metod simpl i eficient pe care v-o propunem, este cazul s nu v lsai otrvii n avntul i perseverena voastr de aceti avocai ai Diavolului prin care se manifest infernul i s nu plecai urechea la speculaiile lor sterile, batjocoritoare i rutcioase. Chiar dac pentru unii dintre voi pare greu de crezut, aceast metod ce ne-a fost inspirat de Dumnezeu rmne, deocamdat, singura modalitate sigur care rspunde la ntrebarea esenial: CE ESTE DE FCUT?! Dac imensei majoriti a oamenilor ce triesc pe aceast planet nu i este deloc clar cum ar putea s acioneze i dac printre toi ceilali nimeni nu tie nc ce este de fcut, noi toi cei care tim i care avem deja o experien i chiar un succes prin aplicarea acestei metode, nu este cazul s rmnem n inerie, n indiferen i n lene. tiind ce se poate face, ne vom convinge din ce n ce mai mult, pe zi ce trece, de eficiena acestei metode (prin intermediul gramului de practic ce ne va oferi, apoi, experiena de care avem nevoie), mai ales aceia dintre noi care suntem nehotri sau uor sceptici. Pe msur ce vom simi la orele stabilite c o energie tainic intr n fiina noastr i apoi se acumuleaz, spre a fi direcionat ctre globul pmntesc, ne vom putea convinge (prin tririle profund spirituale, dumnezeieti, sublime ce vor aprea n noi) c aceast metod simpl este totui eficient i, mai mult dect att, ne vom convinge c, realiznd-o ntr-un mod atent i sistematic, vom avea, totodat, ansa nebnuit de a ne transforma gradat ntr-un mod profund i durabil pe noi nine, pe msur ce vom contribui, totodat, la salvarea acestei planete, a fiecruia dintre noi i a tuturor celorlali, chiar dac ei se vor complace s rd batjocoritor i s spun c totul este o aberaie. Mai ales acelor fiine umane perverse, ncpnate i extrem de ndrjite care vor pretexta c un astfel de cataclism este PUIN PROBABIL, le amintim c miracolul cutremurtor care a avut loc la Fatima n faa privirilor ngrozite a zeci de mii de oameni nu a fost i nu este o ntmplare. Acea viziune pe care Fecioara Maria a oferit-o zecilor de mii de martori se dovedete abia acum c a fost profetic i ea este pe cale s se petreac ntocmai n viitorul apropiat, dac nu vom face ceea ce este necesar de acum nainte. Nu trebuie s ateptm ca acea viziune pe care Fecioara Maria a oferit-o zecilor de mii de fiine umane la Fatima s se produc n realitate, declanndu-se astfel o catastrof care apoi s ne fac s afirmm cu regret: Iat c pn la urm acea viziune s-a adeverit! Pcat c nu am luat-o n considerare atunci cnd am aflat despre toate acestea, cci iat acum vremea urgiei a venit i este prea trziu ca s mai pot face ceva. Luai aminte c, aa cum sunt prezentate n cadrul acestei brouri toate aceste informaii sunt puse cap la cap i fac cu putin pentru fiinele umane care au o minim inteligen, bun-sim i intuiie, s ntrevad deja c o catastrof apocaliptic ne pate n viitorul apropiat, dac nu vom face de acum ncolo zi de zi ceea ce Dumnezeu ne-a inspirat: METODA SUPREM I EFICIENT pe care o avem la dispoziie n aceast brour. Prin urmare, srmanelor fiine umane care replic la toate acestea, ntr-un mod prostesc: AA CEVA ESTE PUIN PROBABIL, noi le spunem c nu este deloc aa, deoarece n viitorul apropiat exist 99% anse ca o astfel de catastrof apocaliptic s se petreac. Dac nu ar exista 99% anse i dac toate acestea nu ar fi fost astfel, atunci viziunea nspimnttoare pe care Fecioara Maria a oferit-o zecilor de mii de martori la Fatima ar fi o aberaie sau o glum proast nucitoare, total lipsit de sens. n realitate acea viziune, ce a fost oferit privirilor ngrozite a zeci de mii de oameni, a avut un sens, are un sens i este cu putin s devin o cumplit realitate atunci cnd aceast catastrof se va produce n viitorul apropiat, dac noi, toi cei care tim ce este de fcut, vom continua s ne complacem n inerie i n larvaritate, spunnd: ASTA NU M INTERESEAZ!

Toate acestea puse cap la cap arat c Fecioara Maria ne-a oferit prin intermediul acelei viziuni cutremurtoare, nfricotoare, prilejul de a cunoate viitorul care ne ateapt, care n mod obinuit ar surveni cu certitudine i ar fi urmat de o catastrof dac noi, toi cei care tim ce este de fcut, nu i vom implora ajutorul lui Dumnezeu, pentru a deveni cu putin, prin intermediul Omnipotenei Sale, ca aceast catastrof ce urmeaz s se petreac n viitor s nu mai aib loc. Viziunea cumplit de la Fatima ne apare n lumina acestor previziuni ce au fost realizate recent de ctre oamenii de tiin ca fiind un viitor cumplit, care ne ateapt pe noi toi i pe fiecare n parte n viitorul apropiat (dac nu vom aciona ntrun mod adecvat). Cine ar putea, dintre noi, oamenii, s spun c un astfel de dezastru este i rmne imposibil, cu toate c viziunea miraculoas pe care Fecioara Maria ne-a oferit-o l anticipeaz? Cine ar putea s spun c un astfel de dezastru planetar este imposibil chiar i atunci cnd (noi toi i fiecare n parte) nu facem nimic i nu i cerem ajutorul lui Dumnezeu Tatl pentru a ndeprta prin mila Sa acest pahar cumplit de la buzele noastre? Cci este esenial s ne dm seama c dac noi, oamenii, nu i vom implora mila i ajutorul, atunci ceea ce viziunea nfricotoare de la Fatima anticipeaz, chiar se va petrece n viitorul apropiat, cci exist o mulime de semne la ora actual c aceasta este Voia lui Dumnezeu pentru aceast planet, care este plin de rutate, plin de ur i care n loc s promoveze i s fac binele divin, se afund n mocirla pcatelor, a erorilor i a viciilor. Cei iniiai tiu c exist o Lege Ocult a Limitei i n virtutea acestei legi, Dumnezeu Tatl suport i rabd greelile, rutatea, viciile, perversitatea i nclcrile legilor divine, dar apoi, atunci cnd se ajunge la o anumit limit, Dumnezeu nu mai suport toate acestea i atunci, vrnd-nevrnd, vom fi confruntai cu ceea ce meritm. Atunci, oamenii de pe aceast planet i vor lua rsplata binemeritat pentru relele, greelile i pcatele pe care le-au fcut i astfel vom fi rspltii prin intermediul acestei catastrofe apocaliptice pe care Dumnezeu nu o va opri, pentru c noi ne-am btut joc de toate semnele i de toate mesajele divine care ne-au fost, rnd pe rnd, oferite de-a lungul timpului spre a ne ndrepta, spre a ne ntoarce spre Dumnezeu aa cum este necesar, cci noi toi am fost fcui, nc de la nceputuri, dup chipul i asemnarea Sa. Acum, n al 12-lea ceas, este cazul s ne amintim c Dumnezeu nu a vrut i nu va vrea niciodat distrugerea pctoilor, a rtciior i a perverilor, ci El ateapt pn n ultima clip ca ei s se ntoarc plini de credin, dragoste i umilin ctre El, cci El este un Dumnezeu plin de iubire, bun i drept, care nu vrea distrugerea pctoilor i a rtciilor, ci dorete ntotdeauna ndreptarea lor. n concluzie, n cazul n care vom respinge cu ur, cu rutate i cu batjocur aceast metod simpl i eficient, trebuie totodat s ne dm seama c niciunul dintre cei care se vor complace n aceast stare nu vor putea s fie absolut siguri c o astfel de catastrof potenial este n realitate imposibil. Prin urmare, dat fiind faptul c niciunul dintre cei care se complac n aceast atitudine nu pot fi absolut siguri c o astfel de catastrof este imposibil, este de mii de ori mai bine, att pentru noi, ct i pentru ceilali, s hotrm s ne alturm tuturor acelora care vor realiza aceast metod simpl i eficient de acum nainte. Realiznd aceasta, vom putea totodat s descoperim n fiina noastr efectele profund benefice i roadele indescriptibile i minunate care nu vor ntrzia s apar pentru fiecare dintre noi, n msura n care vom realiza aceast tehnic simpl i eficient zi de zi de acum ncolo, att pentru binele nostru, ct i pentru binele tuturor. Pe de alt parte, dac ar fi s privim ntr-un mod lucid, cu mult inteligen i bun-sim, ar trebui s ajungem la concluzia c a fost ceva de nvat din lecia dezastrelor naturale care au aprut deja n unele locuri pe glob. Astfel de exemple sunt: uraganul Katrina, valul distrugtor tsunami ce a aprut n Indonezia sau cutremurul recent din Haiti i a venit momentul s nelegem c puin probabil nu este niciodat totuna cu imposibil, mai ales atunci cnd miza este att de mare, iar posibilitatea ca o astfel de furtun s loveasc n urmtorii 3 sau 4 ani cu efecte devastatoare nu este deloc sczut, ba din contr, este chiar foarte ridicat. Mai mult dect att, este cazul ca fiecare dintre noi s reflectm acum la sensul tainic pe care a vrut s ni-l dezvluie la vremea respectiv, viziunea nfricotoare pe care Fecioara Maria a oferit-o n faa zecilor de mii de fiine umane la Fatima. Nu este cazul s ateptm ca o astfel de catastrof s se produc i apoi s exclamm, atunci cnd dezastrul se va produce: Iat c profeia Fecioarei Maria deja s-a adeverit! Este, de asemenea, necesar s inem seama c primul eveniment Carrington s-a produs n anul 1859, n timpul unui ciclu solar mediocru. Dat fiind faptul c evenimentul Carrington s-a produs brusc, ntr-o perioad cnd ciclul solar nu era deloc remarcabil, posibilitatea ca o astfel de catastrof s apar este colosal de mare, dac lum n considerare faptul c n viitorii 4 ani chiar oamenii de tiin anticipeaz, pe baza unor cercetri riguroase, c activitatea solar va atinge un maxim extraordinar de mare, aa cum ea nu a atins de foarte mult vreme. Pornind de la previziunile tiinifice care deja exist, i mai mult dect att, care sunt chiar sumbre, se poate spune c pur i simplu nu avem nicio garanie c un astfel de eveniment, de data aceasta catastrofal, nu va aprea n cadrul unui ciclu solar neobinuit, aa cum el deja se profileaz n prezent. Totodat, trebuie s lum n considerare i viziunea nfricotoare pe care Fecioara Maria ne-a oferit-o la Fatima i este momentul s ne dm seama cu toii, n msura n care avem un dram de bun-sim, o minim inteligen i o firimitur de intuiie, c actualmente, cumplita viziune care a aprut atunci n faa ochilor ngrozii ai zecilor de mii de fiine umane va deveni o cumplit realitate n viitorul apropiat dac nu ne vom mobiliza fiecare dintre noi, cei care tim ce este de fcut, pentru a realiza zi de zi cu abnegaie aceast metod simpl i eficient care va face cu putin prin intermediul ajutorului imens ce ne poate veni de la Dumnezeu ca o astfel de catastrof s nu apar niciodat. n cazul reuitei acestei aciuni,

nu trebuie s ne imaginm, cumva, c activitatea solar de mari proporii nu se va mai produce, dar putem s ne dm seama c, dei ea se va produce, planeta Pmnt va fi protejat ntr-un mod dumnezeiesc, providenial i nicio minge de foc uria, alctuit din plasm, nu va impacta planeta noastr pentru a face s apar o catastrof apocaliptic aa cum viziunea Fecioarei Maria a prevestit c va fi (dac fiecare dintre noi, i ct mai multe fiine umane, nu vom implora ajutorul lui Dumnezeu Tatl pentru ca o astfel de catastrof s nu se mai produc, datorit faptului c atunci noi, pmntenii, i aceast planet vom beneficia cu toii de ndurarea dumnezeiasc). Dat fiind importana acestei seciuni, v sugerm s o lecturai cu mult atenie de mai multe ori, spre a putea, pe de o parte, s nelegei ct mai bine fiecare ce catastrof ne ateapt dac nu facem nimic i, pe de alt parte, ce este de fcut dac decidem c a venit momentul s punem umrul, pentru ca prin intermediul ajutorului ce ne vine de la Dumnezeu i a Omnipotenei Sale, aceast cumplit catastrof s poat fi evitat.

Mrturii zguduitoare privind drele morii [chemtrails] care apar pe cer n urma unor avioane (spre a rspndi pe ascuns boli, suferin i moarte)
de George Preda V oferim un prim articol dintr-o serie de articole prin care dorim s v punem la curent cu un fapt extrem de ngrijortor i, totodat, incontestabil. Tot mai multe avioane care zboar chiar i la mic altitudine las n urma lor dre ale morii [chemtrails, dre alctuite din substane chimice, care nu au nicio legtur cu carburantul sau sistemul de propulsie al avioanelor]. n acest mod, sunt rspndite pe ascuns anumite substane care provoac bolile, epidemiile, suferina i moartea. Acest articol cuprinde o mrturie cutremurtoare a unui mecanic care a vzut echipamentul tehnic folosit pentru dispersarea unor substane toxice i mrturia unui funcionar superior al unei companii aeriene, care a avut acces la documentele unui proiect guvernamental secret prin care se realizeaz aceast dispersare a unor substane n atmosfer. n ultimii ani, clinicile medicale i slile de urgen ale spitalelor sunt mereu nesate, de multe ori umplute la dublul capacitii lor, de oameni suferind de boli al cror nume pn acum civa ani nici nu exista. De ani de zile exist bnuiala c starea proast a sntii oamenilor, simptomele noi, maladiile nou aprute, greu de explicat de lumea medical, ar avea drept cauz drele anormale pe care din ce n ce mai multe avioane n zbor le las n urma lor. Autoritile, ns, nu par s se ngrijeasc de un astfel de detaliu care pare banal! La nceput, doar extrem de puine avioane lsau n urma lor astfel de dre. Astzi, au devenit extrem de numeroase, brzdnd cerul n cruci, n paralel i chiar n form de S sau de cercuri. Privim pe furi cerul i atunci cnd zrim aceste dre, ni se pare normal ca un avion care trece s lase n spatele lui urme care se ntind de la un capt la altul al orizontului. Ele se lrgesc continuu, amestecndu-se cu alte dre, ajungnd s formeze un adevrat nor, care acoper cerul ore n ir. Nu este oare legitim, n acest caz, s ne ntrebm dac aceste dre nu sunt cumva una dintre cauzele problemelor de sntate care ne lovesc de civa ani ncoace? Dm ca exemplu valul de bronhiolite care afecteaz din ce n ce mai muli nou-nscuii, n fiecare an. n urm cu dou decenii, acest cuvnt nici mcar nu exista n dicionar! Alte probleme care au aprut sunt: recrudescena astmului, leziuni ale cilor respiratorii, leziuni pulmonare, dureri n gt ciudate, angine care dispar la fel de pe neateptate cum apar, gripe care nu sunt cu adevrat gripe, maladii ale ochilor, ale pielii i organelor interne... Lista este lung, i fiecare dintre aceste afeciuni poate degenera i duce la moarte. Analizele efectelor chemtrail-urilor, adevrate dre ale morii, sunt dintre cele mai nelinititoare. Soluia oficial care ni se ofer: vaccinuri noi i antibiotice super-tehnologizate, n condiiile n care s-a demonstrat c supraconsumul de vaccinuri i de antibiotice de tot felul nu a fcut dect s reduc iremediabil capacitatea sistemului imunitar de a rspunde la atacuri subite. Explicaia cu care, iniial, responsabilii civili i militari ai forelor aeriene i-au linitit pe observatori, a fost aceea c ar fi vorba doar de dre de condensare. La ntrebarea de ce aceste urme nu existau cu mai muli ani n urm rspunsul a fost c atunci avioanele nu zburau att de sus nct s permit formarea acestor dre. n anumite cazuri, aceste dre, au spus ei, pot rezulta ca urmare a aruncrii restului de carburant, n vederea unei posibile aterizri forate. Cu toate acestea, nmulirea acestor dre (nu toate avioanele care zboar risc s se prbueasc, din cte se tie...) i aspectul lor face s fie ridicol i inadmisibil acest gen de

justificare... n urma amplitudinii pe care fenomenul a luat-o i n lipsa unor explicaii plauzibile, soluia pe care autoritile au gsit-o a fost s l transforme n legend urban, mpiedicnd orice studiu tiinific serios. Folosindu-se de tragicele atentate din 11 septembrie 2001, au ngropat definitiv chestiunea. Ca urmare a aa-zisei ameninri internaionale a terorismului, a fost impus, sau cel puin se urmrete s fie impus, obligativitatea sprijinului i ncrederii absolute fa de guverne. Chestiunea drelor morii [chemtrails] a ajuns, deci, s fac parte rapid dintre subiectele pe care mass-media le evit cu orice pre... Dezbaterea a continuat ns pe internet. Autoritile militare i guvernamentale iau n derdere aceste afirmaii ca fiind conspiraioniste sau le denun drept zvonuri lipsite de fundament. S-a mers chiar pn la a vorbi de propagand terorist antiguvernamental, pentru a nchide, o dat pentru totdeauna, gura celor bgrei. Ar trebui, cu toate acestea, s se realizeze o anchet serioas i independent i s se dispun realizarea unor analize la laboratoare controlate de servicii neguvernamentale, dac mai exist aa ceva... Dei sunt destul de muli cei care au observat acest fenomen alarmant, numrul celor care au ntreprins o campanie activ pentru informarea populaiei este foarte mic. Ageniile guvernamentale conteaz pe apatia oamenilor i, de fapt, ele au ajutat din plin la crearea acestei stri de contiin, ncepnd din anii 1950, prin fluorizare, aspartam i drogurile vndute pe strad. Este binecunoscut faptul c guvernele anumitor ri experimenteaz tehnologii noi asupra populaiei lor de zeci de ani. Exist rapoarte care au fost fcute publice care o dovedesc. Pentru a opri acest genocid tcut trebuie trezit spiritul oamenilor i massmedia cu privire la acest flagel invizibil care ne copleete de civa ani! Dac un procentaj att de mic de oameni este preocupat de acest fenomen, conductorii acestor agenii au motiv s cread, analiznd situaia, c se gsesc deasupra oricrei bnuieli i c nu exist nimic de care s se team. Dre de condensare sau dre ale morii? Drele de condensare [contrails] De la apariia avioanelor cu reacie, ne-am obinuit s vedem pe cer dre albe n urma lor, atunci cnd trec pe deasupra noastr, la mare altitudine. Aceste dre albe n englez contrails, [dre de condensare] depind n special de doi factori: umiditatea ambiant i temperatura, foarte sczut la acea altitudine. Ele pot s fie alctuite din fine picturi de ap condensate sau din cristale de ghea i de zpad. Aceste dre pot s apar la altitudine joas, aproape de nivelul solului, doar n zone cu un climat extrem de rece (Antarctica, Arctica) i constituie un serios handicap pentru circulaia aerian. La altitudine, aceste condiii se manifest regulat ncepnd de la 9000 de metri. Drele pot rmne vizibile mai multe minute nainte de a fi dispersate de vnt, gradat, pn cnd dispar complet. Aceste dre de condensare, nefiind formate dect din molecule de ap, sunt aproape inofensive, mai ales prin comparaie cu poluarea pe care o singur turbin de avion o genereaz, datorit arderii carburanilor i ai altor ageni chimici. Drele de condensare [contrails], fiind compuse din vapori de ap, se disip dup o scurt perioad de timp. Conform meteorologului Thomas Schlattes de la Administraia Naional Oceanic i Atmosferic a Statelor Unite, ele nu se pot forma dect la temperaturi de - 60C i mai mult, la niveluri de umiditate relativ de 70% i la altitudini foarte mari. Ca incident separat i distinct n ansamblul acestor evenimente, norii se pot forma dac temperatura, umiditatea relativ i condiiile de vaporizare sunt favorabile dezvoltrii lor. Dac vedem pe cer dre de condensare [contrails] considerate aa dup aspectul lor care se transform n nori , putem concluziona c nu sunt alctuite din vapori de ap i deci este vorba de altceva! Timpul prevzut pentru disiparea drelor de condensare [contrails] este relativ scurt, dou minute sau mai puin. Aceasta presupune c dra respectiv este alctuit n special din vapori de ap, cel puin conform definiiei sale clasice (condensation trail sau dr de condensare). Nivelul de disipare a drelor de condensare [contrails] depinde mult de mrimea particulelor cristalelor de ghea i de cantitatea de raze solare. Dependena de umiditatea relativ nu este evident. Un nor care se formeaz n urma trecerii unui avion, atunci cnd se produce aceasta, depinde n principal de temperatura, de umiditatea relativ, de tipul i de mrimea particulelor (nucleelor) de aerosol care sunt introduse. Formarea i disiparea drelor normale de condensare [contrails] i formarea de nori trebuie s fie recunoscute ca fiind dou procese fizice separate care rezult ca urmare a unor condiii diferite i variabile n cele dou cazuri. Dre ale morii [chemtrails] De la mijlocul anilor 1990 ncoace, n SUA a nceput s fie observat nmulirea unor dre de un tip nou. Ele apar la altitudine mai joas dect cea a drelor de condensare [contrails], uneori chiar aproape de nivelul solului, pot s fie albe sau colorate i se

estompeaz foarte lent, lsnd s treneze o cea n care pot fi detectate diverse particule sau filamente. Uneori, ele formeaz nori longitudinali care se taie brusc, lsnd un gol n respectiva dr. Apoi norii par a se forma din nou pentru a se termina la civa kilometri mai departe. Sau, dimpotriv, dra taie cerul de la un capt la altul al orizontului. Aceti nori nu sunt ntotdeauna situai la mare altitudine, dup cum pretind autoritile militare sau cele ale controlului aerian. Foarte adesea, i putem sesiza la nlimi cuprinse ntre 1000 i 5000 metri, dar i mai sus de 9000 de metri, care este altitudinea culoarelor de zbor ale avioanelor comerciale. n unii dintre aceti nori putem discerne curcubeie sau o culoare portocalie. Alii sunt ptai de mase mai nchise n interior, sau tivite cu negru. Aceste mici dre se expansioneaz destul de rapid (n funcie de viteza vntului) i produc pene fine sau plase n evantai. Spre deosebire de drele de condensare [contrails], drele morii [chemtrails] sunt adesea scindate, cu un gol sau o ntrerupere n traseu, ca i cum ar fi fost schimbat rezervorul din care au fost pulverizate. Fapt important: cei care au observat aceste fenomene nu sunt crcotai profesioniti sau ufologi de salon. Ei sunt mai degrab pasionai de aviaie, medici, oameni de tiin, poliiti, jurnaliti integri... i oameni crora aceste mprtieri le provoac iritaii oculare sau bronhice, alergii i oboseal. Ei aparin tuturor claselor societii. Plecnd de la criterii de sntate public, s-a creat o reea de observatori ai drelor morii [chemtrails], care este extrem de activ pe internet. Scrisoarea unui mecanic de aviaie V oferim n continuare o scrisoare extrem de interesant, care a fost publicat pe site-ul lui Clifford Carnicom, apoi afiat pe siteul lui Jeff Rense (ambele site-uri sunt dedicate acestui subiect legat de crimele realizate prin intermediul drelor morii [chemtrails]), scris de un mecanic de aviaie. Chiar dac unii pot obiecta c proveniena acestei misive este incert, ea coincide cu multe alte mrturii, inclusiv cu scrisoarea unui director al unei linii aeriene, ca rspuns la declaraiile mecanicului anonim. Chemtrail-uri. Un mecanic de aviaie s-a mpiedicat de adevr? Din motive pe care le vei nelege pe msur ce vei citi ceea ce urmeaz, nu-mi pot divulga identitatea. Sunt un mecanic de aviaie i lucrez pentru o linie aerian important. Muncesc ntr-o baz de ntreinere situat ntr-un mare aeroport i hazardul a vrut s descopr ceea ce nu-mi era vizibil destinat. Mai nti, trebuie s v explic n dou cuvinte cum funcioneaz ierarhia n lumea mecanicilor din domeniul aeronautic. Acest lucru este important pentru nelegerea relatrii mele i pentru cauza creia i consacrai o mare parte din energia voastr. Mecanicii de aviaie i doresc s lucreze n trei domenii: avionica, motoarele i comenzile de zbor. Se consider c mecanicii care lucreaz pe aceste sisteme au atins cele mai nalte grade ale scrii ierarhice. Vin apoi mecanicii care lucreaz la sistemele hidraulice i aparatele de climatizare. Urmtorii sunt cei ataai sistemelor subalterne. n sfrit, pe treapta cea mai de jos a acestei scri, se gsesc mecanicii care lucreaz la sistemele de golire a fluidelor. Niciun mecanic nu vrea s lucreze la pompe, rezervoare i sistemul de conducte care servesc la nmagazinarea deeurilor toaletelor din avioane. Totui, n fiecare aeroport unde am lucrat eu, exist ntotdeauna doi sau trei mecanici care se ofer voluntari pentru acest serviciu, oricare ar fi aeroportul. Ceilali mecanici sunt foarte fericii s-i lase s fac aceasta. Nimeni nu acord cu adevrat atenie acestor oameni i niciun mecanic serios nu are o legtur veritabil cu aceti mecanici de zona a doua. De fapt, nu m-am aplecat niciodat cu adevrat asupra acestui aspect, pn foarte de curnd. Majoritatea companiilor aeriene au acorduri de servicii reciproce cu celelalte companii care utilizeaz acelai aeroport. Aceasta nseamn c dac o companie are o problem tehnic, de ea se va ocupa unul dintre mecanicii notri. n schimb, dac unul dintre avioanele noastre este n dificultate acolo unde i are baza de ntreinere o alt companie aerian, avionul nostru va fi reparat de ei. ntr-o zi, acum aproximativ o lun, am fost chemat la baz pentru a lucra la avionul unei alte companii. n momentul n care m-a chemat, controlorul nu tia care era problema i nu putea s-mi dea niciun detaliu. Atunci cnd am sosit la faa locului, am descoperit c pana se situa la nivelul nmagazinrii deeurilor. Nu existau alte soluii: trebuia s m strecor n interiorul carlingii pentru a rezolva problema. Ptrunznd n compartiment, mi-am dat seama c ceva nu e n regul. Avionul avea mai multe rezervoare, pompe i tuburi dect erau menionate n caietul de sarcini. La nceput, am presupus c sistemul fusese modificat. Nu mai lucrasem pe un aparat de acest tip de mai bine de zece ani. Urmrind s gsesc problema, am realizat rapid c tubajul i rezervoarele suplimentare nu erau legate la sistemul de evacuare... Tocmai descoperisem acest lucru, cnd un alt mecanic de la compania mea a aprut subit. Era tocmai unul dintre mecanicii care

lucrau n mod obinuit pe aceste sisteme. I-am predat lucrul cu mare plcere. Plecnd, l-am ntrebat despre acea echipare suplimentar. El mi-a rspuns: Vezi-i de treaba ta i las-m s m ngrijesc de a mea! A doua zi, lucram la calculatorul firmei ca s vd un plan de cablaj. Pentru c tot eram acolo, am decis s fac o cercetare cu privire la echipamentul suplimentar pe care l gsisem n avion. Spre marea mea surpriz, manualele nu fceau nicio referire la echipamentul pe care l vzusem n ajun. Am cutat n dosarele productorului i nu am gsit nimic nici acolo. Curiozitatea mea era atins n punctul sensibil: eram cu adevrat hotrt s descopr natura acestui echipament. Sptmna urmtoare am primit trei dintre avioanele noastre, n hangarul principal, pentru inspecia periodic. n timpul acestor inspecii, n jurul avionului forfotesc peste tot o mulime de mecanici. Tocmai mi terminasem treaba i am decis s m duc s vd sistemul de evacuare pe unul dintre aparate. Cu toi mecanicii din jur, eram sigur c nu avea s m observe nimeni. Spre marea mea surpriz, avionul pe care am ales s-l inspectez avea i el acel tip de echipare suplimentar! Am nceput s urmez sistemul conductelor, pompelor i rezervoarelor. Am descoperit ceea ce prea a fi unitatea de comand a respectivului sistem. Era o cutie de comand standard folosit n aviaie, dar fr cea mai mic inscripionare. Puteam urma firele de la cutia de comand la pompe i la valve, dar niciun alt circuit de comand nu era conectat la aceast unitate. Singurele fire care erau racordate la aceast unitate erau legate la sistemul operaional al comenzilor avionului. Sistemul avea un rezervor mare i dou mai mici. Era dificil de vzut datorit ngustimii compartimentului, dar mi s-a prut c rezervorul mare ar fi putut cuprinde 200 litri. Rezervoarele erau legate la o supap de golire i de umplere care trecea prin fuzelaj, chiar n spatele supapei de golire a sistemului fluidelor uzate. Cutnd unde ducea acest racord sub avion, am vzut c era ascuns n spatele unui fals panou, sub un alt panou care, la rndul lui, ajungea la sistemul canalului de golire. Am nceput s urmresc tubajul pompelor. Aceste tuburi conduceau la o reea de conducte mai mici care se terminau n marginile din spate ale aripilor i ale stabilizatoarelor orizontale ale avionului. Dac privii cu atenie aripile unui avion mare vei vedea un mnunchi de fire, aproximativ de grosimea unui deget, care iese din marginea din spate a aripii. Acestea sunt tije de descrcare statice. Ele sunt folosite pentru a disipa sarcina de electricitate static care se acumuleaz pe un avion n zbor. Am descoperit c acele conducte duceau la una din trei dintre aceste tije de descrcare electrostatic. Iar aceste false tije de descrcare electrostatic fuseser gurite ca pentru a lsa s scape un produs oarecare prin ele. Trecuse o vreme de cnd eram cocoat pe arip. Dintr-o dat, unul dintre supraveghetori mi-a ordonat s prsesc hangarul. El mia spus dup aceea c treaba mea era terminat i c nu eram autorizat s fac ore suplimentare. Cele dou zile care au urmat au fost foarte ncrcate i nu am gsit niciun minut liber pentru a-mi continua mica anchet. Dou zile dup descoperirea mea, am fost chemat s nlocuiesc un detector de temperatur pentru un motor de avion care se pregtea s decoleze. Am terminat lucrul i m-am ntors la hrogrie. Aproximativ 30 minute mai trziu, am fost convocat de directorul general. Atunci cnd am intrat n biroul su, m ateptau acolo reprezentantul sindicatului nostru i alte dou persoane, pe care nu le cunoteam. Directorul mi-a spus c a fost descoperit o problem serioas. Eram suspendat pentru o greeal grav. Mi-a spus c scrisesem intrri false n raportul meu de lucru n legtur cu detectorul de temperatur pe care tocmai l instalasem cu cteva ore nainte. Eram consternat i am nceput s protestez. Am spus c era ridicol i c fcusem ct se poate de contiincios acea treab. Reprezentantul sindicatului s-a interpus. El a recomandat s aruncm un ochi la avion, pentru a lmuri situaia. Atunci eu am ntrebat cine erau ceilali doi oameni. Directorul general mi-a indicat c erau inspectori de securitate ai companiei aeriene, dar c nu erau obligai s-mi dea numele lor. Ne-am napoiat deci la avion, care ar fi trebuit deja s decoleze, dar care era nc garat la rampa noastr de ntreinere. Am deschis capota motorului i reprezentantul sindicatului a scos detectorul de temperatur. A verificat numrul de serie i a constatat c era piesa veche. Atunci ne-am dus la magazia de piese i reprezentantul sindicatelor a verificat raportul meu. De pe o etajer, el a luat o cutie sigilat. A deschis-o i a scos un detector de temperatur avnd acelai numr de serie cu cel pe care l instalasem. Imediat, el mi-a spus c sunt suspendat pentru o sptmn fr salariu. M-am odihnit acas n prima zi a suspendrii mele, ntrebndu-m ce s-a petrecut. Seara, am primit un apel telefonic. Vocea mi-a spus: Acum tii ce pesc mecanicii care i bag nasul acolo unde nu au nimic de fcut. Data viitoare cnd o s te amesteci s lucrezi la sisteme care nu te privesc, o s-i pierzi slujba! Cum m simt generos astzi, cred c o s te poi ntoarce la treab curnd. CLIC. Am fcut imediat apropierea ntre ceea ce tocmai se produsese i faptul c descoperisem acel tubaj misterios. n dimineaa urmtoare am fost chemat de directorul general. El mi-a spus c datorit excelenei dosarului meu suspendarea

fusese redus la o zi. Trebuia deci s m reapuc imediat de treab. Singurul lucru la care m puteam gndi era: Ce ncercau ei s ascund i cine sunt aceti EI? Revenirea la treab a fost ca i cum nu s-ar fi petrecut nimic. Niciunul dintre ceilali mecanici nu a amintit de suspendarea care mi fusese dat. Reprezentantul sindical mi-a spus de altfel c era inutil s vorbesc despre aceasta. Dar n noaptea aceea am cutat pe internet pentru a urmri s gsesc rspunsuri. Nu-mi amintesc cum am ajuns aici, dar am gsit site-ul vostru. Atunci situaia a devenit din ce n ce mai clar. A doua zi diminea la serviciu, n interiorul dulapului meu, care era ncuiat, am gsit o not tiprit. Ea spunea: Curiozitatea a ucis pisica. Nu te uita pe site-urile internet care nu te privesc. Mi-am spus: Ia te uit! EI m observ. Nu tiu ce produse pulverizeaz ei prin intermediul acelor sisteme ciudate, dar pot s v certific c o fac. mi imaginez c utilizeaz camioanele cistern pentru a ncrca acele rezervoare. E vorba de camioanele care golesc deeurile rezervoarelor de vidanjare a toaletelor. n mod obinuit, aeroporturile ncredineaz unor subcontractori acest gen de lucru i nimeni nu se apropie de aceste camioane. Cine ar vrea s urmreasc un camion umplut de fecale? Golind rezervoarele fluidelor uzate, aceti oameni umplu rezervoarele sistemului jicloarelor de vaporizare. Cunoscnd planurile de zbor ale avioanelor, ei programeaz probabil unitatea de comand cu scopul ca ea s nceap s pulverizeze o anumit cantitate din respectivul produs dup un anumit timp, ndat ce avionul a atins o anumit altitudine sau atunci cnd el se gsete deasupra anumitor zone locuite. Ciocul jicloarelor (elemente al carburatorului sub forma unor tuburi cu unul sau mai multe orificii prin care se pulverizeaz n carburator debitul de combustibil necesar) falselor tije electrostatice este att de mic nct nimeni din avion nu ar putea remarca acest lucru. Dumnezeu s ne ajute pe toi, un cetean cruia i pas. Rspunsul unui funcionar superior al unei linii aeriene, postat pe site-ul lui Clifford Carnicom Domnule Carnicom, Citind scrisoarea pe care ai primit-o de la mecanicul anonim, m-am simit obligat s-i rspund. i eu muncesc pentru o linie aerian, cu toate c la un nivel ierarhic superior. Nu voi numi linia aerian, nici oraul n care m aflu, nici postul pe care l ocup, din motive evidente de securitate. A vrea s pot documenta tot ceea ce sunt pe punctul s v dezvlui. Dar este practic imposibil s o fac, ntruct aceasta ar putea n cele din urm s antreneze consecine fatale pentru mine. Elementele coninute n scrisoarea mecanicului anonim mi se par autentice. n SUA exist companii aeriene care au participat la un proiect numit Project Cloverleaf [Proiectul Frunza de trefl], timp de civa ani. Unii i amintesc c au primit consemne n aceast direcie n 1998. Personal, am fost avizat n 1999. Cei civa funcionari ai liniilor aeriene care au primit instruciunile n ceea ce privete proiectul Cloverleaf au fost supui cu toii unor controale de securitate severe cu privire la antecedentele lor personale i, chiar nainte s putem primi aceste instruciuni, am fost puternic presai s semnm un acord de ne-divulgare, care declar n esen c, dac spunem ceea ce tim, indiferent cui, riscm nchisoarea. n biroul nostru, aproximativ douzeci de funcionari am primit aceste instruciuni, care ne-au fost date de doi funcionari oficiali din cadrul unui organism guvernamental. Nu au revelat care. Au spus c guvernul avea s remunereze linia noastr aerian i, de asemenea, i altele, cu scopul de a pulveriza anumite produse chimice speciale prin intermediul avioanelor comerciale. Atunci cnd au fost ntrebai care erau aceste produse chimice, unde i de ce urma s le pulverizm, ei ne-au indicat c informaia ne-ar fi oferit dac ar fi nevoie... Au precizat c noi nu aveam de ce s aflm mai mult n aceast direcie. i au continuat atunci s afirme c acele produse chimice erau inofensive. n cele din urm, au concluzionat c programul era de o asemenea importan, nct el trebuia s fie finalizat cu orice pre. Atunci cnd noi i-am ntrebat de ce nu desemnau numai avioanele lor militare pentru a pulveriza aceste produse chimice, ei au declarat c nu exist suficiente avioane militare disponibile pentru a elibera aceste produse chimice pe o scar att de mare. Acesta este motivul pentru care proiectul Cloverleaf a fost lansat, pentru a permite unor linii aeriene comerciale s ajute la rspndirea acestor produse chimice n atmosfer. Apoi, cineva a ntrebat de ce tot acest secret... Reprezentanii guvernului au declarat atunci c dac marele public ar ti c avioanele care zboar deasupra capetelor lor mprtie produse chimice n aer,

grupurile de ecologiti ar cere ncetarea pulverizrii. Cineva a pus unuia dintre oamenii guvernului ntrebarea urmtoare: Dac produsele chimice sunt inofensive, de ce s nu se fac public natura lor i motivul pentru care le pulverizm? El a prut derutat de aceast ntrebare i a rspuns pe un ton autoritar c publicul nu are nevoie s tie ce se petrece, dar c acest program a fost conceput numai pentru binele su. El a declarat de asemenea c noi trebuie s pstrm tcerea i s nu mai punem ntrebri n aceast direcie. Dup care, edina de informare a fost ncheiat. n biroul nostru, toate documentele n ceea ce privete proiectul Cloverleaf sunt pstrate n seifuri. Nimeni nu are dreptul s scoat aceste documente. Foarte puini funcionari au acces la ele i ei nu vorbesc niciodat despre coninutul lor. Domnule Carnicom, eu nu sunt deloc imbecil. tiu c se petrece ceva i sunt sincer nspimntat. M simt foarte vinovat c tiu de existena acestei operaiuni, dar sunt obligat s tac. Sunt tulburat tiind c firma pentru care muncesc ar putea fi pe cale s-i otrveasc pe americani. Sper c aceast scrisoare va deschide ochii anumitor persoane asupra a ceea ce se produce, n acest moment, pe cerul nostru. V repet c a vrea s pot s v ofer o informaie documentat, dar nelegei de ce trebuie s pstrez anonimatul absolut

Tranarea Romniei
Se petrece acum i aici, sub ochii notri care au ncetat s ne mai lumineze sufletele dei stau larg deschii. nti s-a rspndit un zvon ngrozitor, de ctre rspndaci de sorginte dubioas. Apoi, timp de 21 de ani, s-au auzit tot felul de scenarii care aveau aceeai tem: pierderea Ardealului; att de multe i, printre ele, unele att de absurde, nct cu greu puteau fi crezute. Dar, n puzderia de zvonuri, se ascundeau i planurile adevrate, care ns, prin apropierea de cele imposibile, preau i ele, ntr-un fel, la fel de imposibile acesta este un binecunoscut truc de ascundere a adevrului. De fiecare dat a reuit i acum a reuit. Se tia din anii 1987, 1988 c exist intenia criminal de dezmembrare a Romniei i c, dincolo de intenie, existau i nite planuri, o strategie cu acest scop. Dup evenimentele din decembrie 1989 adic dup lovitura de stat i mcelul fcut de aceiai autori lucrul a nceput s capete contur: n martie 90, la Trgu Mure a fost fcut, de ctre serviciile secrete maghiare mpreun cu parte din populaia maghiar din zon, prima ncercare de rupere a Ardealului din trupul Romniei, dup mai multe decenii. N-a reuit. De altfel, lovitura a fost pregtit destul de pripit n cancelariile europene i la Budapesta, pe de-o parte, iar pe de alt parte lipsea exerciiu participrii la istorie, att n ceea ce i privete pe maghiari ct i n ceea ce ne privete. Dup Trgu Mure, uor-uor am nceput s aflm cum stau lucrurile cum anume stau lucrurile, mcar o parte dintre ele. Am aflat c Ungaria a sprijinit activ att declanarea loviturii de stat din 1989, prin Laslo Tokes i prin angajarea de trupe speciale care jucau rolul de teroriti, ct i implementarea democraiei proprie unei europe deczute, att cretin, ct i moral mai precis spus, unei alte europe. Toate acestea au fost fcute de maghiari, n schimbul promisiunii ferme c Ardealul va face parte din Ungaria exist i un mit al Ungariei mari, care este pe ct de penibil i caraghios, pe att de periculos. Ceea ce este foarte interesant este c nici un istoric romn nu mai pomenete de faptul c, mare parte din teritoriul actual al Ungariei, este teritoriu romnesc mai precis pn la Tisa -, furat n alte ocazii istorice. Aa c, ar fi corect ca acest mit al Ungariei mari s se refere la actualul teritoriu care este ilegal i fraudulos de mare, dei seamn cu cteva judee din Romnia. Am mai aflat de aa numitele planuri oficiale, dei prezentate cu rezerv Huntington, al cror autor Samuel Phillips Huntington - prezenta n cartea lui, The Clash of Civilizations, harta Romniei fr Ardeal; am aflat, desigur neoficial, cum c att Uniunea European ct i Statele Unite ale Americii susin i garanteaz ca acest rapt teritorial s se pun n fapt; am aflat, de asemenea, cum c exist un plan dup care parte din Romnia a Moldovei i Basarabia urmeaz s se uneasc pentru a forma un stat de sine stttor, care se va numi ceva cu Israel; c este mare nevoie ca iganii s aibe propria lor republic fr nici un fel de glum, dei sunt de acord c este de tot rsul pn aici iar noua republic va fi o parte din Oltenia cu capitala la Strehaia cl. Dar am mai aflat i c, de jur-mprejurul rii, statele privesc cu lcomie la tot teritoriul Romniei. i multe altele am mai

aflat, n toi aceti ani. De neneles ns - nu ne-a folosit la nimic ce am aflat; foarte puini au luat n serios toate aceste lucruri. Mai mult, cei care au considerat c trebuie s atrag atenia romnilor asupra pericolului, din ce n ce mai evident i eminent, au fost i sunt considerai ca fiind extremiti. Revista AXA are o rubric permanent referitoare la situaia din zona Harghita Covasna, rubric realizat de Centrul de studii al Forumului Civic din Harghita, Covasna i Mure, pus la dispoziie de neobositul lupttor pentru Romnia, Profesorul Ioan Lctuu. Din pricina acestei pagini suntem considerai ovini i extremiti, iar unii dintre abonaii revistei noastre s-au retras pur i simplu motivnd c ei nu sunt de acord cu aceast perspectiv ovin i extremist, c nu-i intereseaz ce se petrece la Harghita Covasna i c ei sunt...ortodoci! Sigur c inepia depete puterea de imaginaie omeneasc, i, la fel de sigur, c prostia este etern. Astfel c, n acest moment n care Uniunea European a artat cu mare claritate c susine dezmembrarea Romniei prin acceptarea unei reprezentane diplomatice secuieti la Bruxelles; n acest moment, cnd este mai evident dect evidena nsi c Statele Unite ale Americii i armata internaional i suprastatal NATO - care a absorbit puterea militar a Romniei, lsnd-o fr aprare militar -, nu ofer nici un sprijin Romniei, n orice eventual conflict (fapt demonstrat n cazul conflictului Canalului Bstroe); tocmai n acest moment, apare ca o poveste duioas, gospodreasc, legitim i nevinovat, reorganizarea teritorial administrativ a Romniei. Trebuie s fii cu totul napoiat mintal s nu vezi i s nu nelegi ce se ntmpl. Sau trebuie s fii orb, ca opiune existenial.

Aceast reorganizare administrativ este de fapt regionalizarea sau federalizarea Romniei, despre pregtirea creia am aflat n toi aceti ani. Disimularea, ascunderea acestui etnocid.... se face cu nchipuit responsabilitate din nou cei mai iresponsabili ceteni romni, conductori ai poporul romn spre dezastru, i asum rspunderea. Cu alte cuvinte: iresponsabilitatea nsi i asum rspunderea! - pentru viaa, sau mai precis, pentru moartea unui popor i dispariia din istorie a unui stat. Cuvintele trebuie rostite rspicat i clar, fr nici un menajament. Considerm c nu trebuie s ne ascundem dup cuvinte nu este vreme de joac. Toate, dar absolut toate argumentele (aduse de Preedintele Romniei pentru susinerea ideii de federalizare a rii, sub numele de reorganizare administrativ) cu intenia de a motiva aceast reorganizare teritorial sunt mincinoase, sau mai corect spus: sunt nite blrii politicianiste justificative. Aceast ncercare a mai fost fcut cu o singur regiune, a Banatului, n Timioara n 1990, prin Proclamaia de la Timioara se cerea doar autonomie administrativ i economic. Acest lucru nu le-a reuit celor care au alctuit i promovat textul proclamaiei, fiindc minciuna era prea mare: nu exist autonomie administrativ i economic, fr autonomie teritorial, adic fr s fie definit teritoriul n care funcioneaz aceast autonomie i, implicit, fr s fie trasate graniele. Sau poate c Banatul a mai rmas n Romnia, dup Proclamaia de la Timioara, i pentru c, pe atunci, mai erau romni n Romnia. Reorganizarea administrativ, pe care conductorii actuali ai Romniei sunt hotri s o fac (n aceste zile se negociaz doar detaliile), n opt sau nou sau n judee este, n adevr, tranarea Romniei, care, n conformitate cu planurile iudeofrancmasoneriei, urmeaz s fie remprit. Iat, pas cu pas, aceast reorganizare care ne este propus ca salvare i impus fr drept de apel: 1) se mparte statul romn n euroregiuni, judee, zone sau chiar nu conteaz cum se vor numi; cu alte cuvinte se federalizeaz teritoriul actual al Romniei, statul romn disprnd; 2) ca urmare a acestei reorganizri, cetenii locuitori ai acestor zone vor fi nevoii s i schimbe actele de identitate. Aici apare rezolvarea, recunoatem c inventiv, a cipuirii ntregii populaii a rii, fiindc actele de identitate vor fi n totalitate cu cip; 3) zonele i vor afirma i vor avea autonomie regional, adic se vor transforma n nite mini state sub conducerea direct a uniunii europene, care va numi deja au fost numii o parte dintre ei guvernatori pentru fiecare regiune n parte; 4) n cea mai deplin legalitate, respectivele state vor putea s determine, fiecare pentru sine, dac se unesc cu un stat sau cu altul, sau dac i schimb, i cum, limba oficial sau denumirea. Astfel, Ardealul se va alipi Ungariei, Moldova va face un stat de sine stttor cu Basarabia, iganii vor avea i ei republica lor etc; 5) statul romn va disprea de pe harta lumii sau, aici este neclar, va rmne doar partea de Muntenia-Ilfov cu numele de Romnia.

i, pentru ca toate acestea s se desfoare fr surprize - de nici un fel -, apare ca foarte important schimbarea Constituiei Romniei. i atunci, Preedintele Romniei cere schimbarea constituiei. Noi tim cu toii am vzut cu ochii notri c Preedintele Romniei nu cunoate nici mcar imnul de stat al rii n care el este preedinte, i, ca urmare, nici nu cred c poate cineva s pun problema c acelai preedinte ar putea cunoate Constituia Romniei fie i pentru simplu motiv c Legea fundamental a rii nu este scris n versuri, i, deloc neglijabil, are un text cu mult mai lung.

Situaia n care ne aflm este fr precedent n istoria romnilor. Acum nu mai e vorba despre o regiune autonom maghiar, nici de comunism sau capitalism, sau de fanarioi sau turci; acum este vorba despre tranarea i atomizarea statului romn. Adic despre o aciune proiectat de mult timp, aciune care este pus n practic de cel puin dou decenii, de ctre oameni pregtii special i cu ajutorul suboamenilor locali sau zonali. Toi suboamenii politici, din aceast perioad, se fac vinovai de nalt trdare de ar i ar trebui pedepsii ca atare. nc o dat: toi!

Trebuie s nelegem gravitatea acestui moment i s ne asumm contient responsabilitatea n faa lui Dumnezeu i n faa istoriei, pentru ceea ce facem sau nu facem. Este rspunderea noastr. E neaprat s pricepem acest lucru, care, dei pare simplu, nu poate intra n minile noastre. Romnia nu mai are armat, nu mai are independen, economia este dat i jefuit de cei despre care am scris mai sus i totui, trebuie s ne mpotrivim acestui ru, acestui dezastru. Aa cum suntem noi acum.

Nu ieind n strad la momente nepotrivite i fr a avea nici un fel de finalitate, dect aceea de a protesta aa cum se ntmpl n toate aciunile care sunt planificate doar pentru manipulare, n scopul fie de a depresuriza societatea civil, fie de a crea conflicte care sunt imediat preluate i folosite de ctre manipulatori tocmai mpotriva noastr. i mai ales, nu trebuie s uitm c aceia care ne vor ara n-ar putea reui niciodat fr trdtori din rndurile noastre. E ceea ce se petrece chiar acum, cnd nu se tie cine i-a convocat pe romni la Sfntu Gheorghe pentru a manifesta mpotriva maghiarimii: este cel mai contraindicat lucru pentru romni i, totodat, cel mai dorit de ctre unguri conflictul care va ajuta la grbirea frmirii Romniei. Pentru a avea credibilitate, manipulatorii au folosit nume de organizaii cu credibilitate, fr ns a le ntreba dac sunt de acord cu acest lucru sau nu; aa e anonimatul. Este vital s gndim n aceste momente i nu s ne lum dup tot felul de manipulatori, care, n cazul de fa, se ascund n anonimat. Trebuie mult atenie, ca nu cumva noi nine s fim uneltele prin care se va abate nenorocirea asupra poporului romn, asupra propriului nostru popor.

Dup ce nelegem aceste lucruri, putem s ncercm s rspundem la celebra ntrebare: Ce este de fcut acum, n aceast situaie?. i, de aici celelalte ntrebri, care decurg firesc i care duc la rspunsuri, pe care este neaprat s le punem n practic.

ROMANII TREBUIE SA FACA DIFERENTA SI SA-I DISPRETUIASCA PE TOTI PUPINCURISTII REGELUI MIHAI, IN FRUNTE CU C. T. POPESCU SI TOTI ASA ZISII ISTORICI DE LA ACADEMIA ROMANA , CARE SE AFLA SUB PORUNCA EVREULUI SOROS .
Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri seara, in cadrul unei emisiuni la B1 TV ca abdicarea Regelui Mihai din 1947 a fost act de tradare nationala. Tot continuam sa consideram ca abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu! A fost un act de tradare a interesului national al Romaniei. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere. () Trebuie sa recunoastem ca noi inca nu ne asezam corect valorile, de exemplu, pentru noi toti si pentru istorie Antonescu ramane responsabil de holocaustul impotriva evreilor si tiganilor, ducerea lor in Transnistria, nu stiu ce Nimeni nu spune ca statul roman avea un sef de stat atunci, iar Ion Antonescu era doar prim-ministru. Unora le dam averile inapoi, iar pe altii ii consideram criminali de razboi. Doar pentru ca unul a fost sluga la rusi si a lasat tara prin abdicare il iertam de toate pacatele?!, a declarat Traian Basescu. Intrebat daca nu i s-a reprosat in intalnirile cu Regele Mihai apropierea fata de printul Paul, presedintele a spus ca relatia cu acesta a fost pentru a proba faptul ca nu are probleme in ceea ce priveste Casa Regala. Eu am facut un gest sa probez ca nu am nimic cu Casa Regala, pentru ca Paul e parte a Casei Regale, a spus seful statului. Intrebat de realizatorul emisiunii daca ar fi dat acelasi ordin ca maresalul Ion Antonescu in 1941 (Soldati romani, va ordon treceti Prutul!), Traian Basescu a raspuns afirmativ: Da, pentru ca aveam un aliat si aveam de recuperat un teritoriu. Daca aveam conditiile de atunci, probabil ca as fi facut-o. Convorbire lmuritoare Domnule profesor ION COJA, cum comentai aceast declaraie a preedintelui Bsescu?

Este cel mai detept i mai corect gest pe care l-a fcut Bsescu de cnd l tiu! Adic din 1990. i cu totul surprinztor. Pentru aceast declaraie i putem ierta multe din nefcutele sale sau dintre cele ru fcute! Explicai v rog! Pi, avem desigur de lmurit o chestiune de principiu: n perioada septembrie 1940-august 1944 regele Mihai cu ce s-a ocupat? Ce prerogative a avut, n ce fel s-a folosit de ele? Ce obligaii a avut n postura de rege? Nu se tie mai nimic pe acest subiect! Da, avea un prim ministru extrem de autoritar, un militar care acceptase s se sacrifice de dragul rii i al Neamului su, contient de asprimea epocii, a momentului istoric. Contient c niciunul dintre politicieni nu era n stare s fac fa momentului, Antonescu i-a pus singur capul la jugul rspunderii politic supreme. n faa unui prim ministru ca Ion Antonescu regele Mihai nu prea mica n front. Erau ca persoane net diferii, Mihai un ins ters, propriu zis fr personalitate, care nu se impusese ca lider nici mcar printre colegii de clas sau de generaie. nc de copil, evita s se joace cu copiii de vrsta sa, fa de care se simea inferior. Cel mai bun prieten al su din acea vreme era erban Alexianu, fiul lui George Alexianu, cu civa ani mai mic S-a jucat cu ppui i mainue pn trziu A schiat regele Mihai gestul cel mai mic de abinere sau reinere fa de felul cum guverna Antonescu ara? Nu! N-a existat dect un singur gest, cel din ziua de 23 august, gest n mod categoric de trdare naional! Este interesant declaraia lui Traian Bsescu ntr-adevr, nu numai actul de la 23 august a fost un act de trdare, ci i cel de la 30 decembrie 1947! E prima oar cnd se spune att de clar acest adevr! L-au cam ocolit istoricii notri! Aferim, bre, Traiane! Dup care a urmat plecarea regelui n exil, ncrcat de comuniti cu o mulime de daruri, inclusiv o pensie viager despre care ar trebui s aflm n ce condiii i s-a dat. n exil, vreme de patru decenii, tovarul rege nu a schiat niciun gest mpotriva regimului comunist! Nu a avut nicio iniiativ anti-comunist. Rezistena exilului romnesc a contat cel mai puin pe regele Mihai sau pe taic-su! Alii i-au pus pielea i capul n joc! A ieit din aceast hibernare abia n 1988, cnd s-a fcut de rs prin participarea la adunarea de la Budapesta, al crei caracter anti-romnesc nu s-a priceput s-l sesizeze n fine, tot un act de trdare naional l constituie i trgul ncheiat cu guvernanii de dup 1990. A intrat n coabitare cu cei mai corupi guvernani din istoria Romniei, mulumit s mpart cu acetia beneficiile aa ziselor retrocedri! Ultima fraz nu prea am neles-o! Pi regele a fost mproprietrit pe nedrept cu Peleul i alte proprieti care aparineau de fapt i de drept Coroanei, adic statului romn! Nu aparineau descendenilor lui Carol sau Ferdinand! Peleul i s-a retrocedat, iar regele l-a revndut statului cu 30 de milioane de dolari sau euro! Partea jenant, golneasc a zice, abject, este c jumtate din acest pre regele l-a dat napoi, bieilor detepi de la guvernare! Exact dup schema cea mai ordinar practicat prin toate primriile mafiote, cnd primarul i oprete partea leului din retrocedrile ilegale. Se gsete un fals motenitor, precum regele Mihai, acela este ajutat s primeasc motenirea, motenirea se vinde apoi, iar preul obinut se mparte la toi cei implicai n filiera de escroci. Cred c regele are obligaia de a rspunde la multe ntrebri. I s-au pus n mod public aceste ntrebri, dar a tcut, s-a fcut c ne le aude! Cteva ntrebri i le-am pus i noi, din partea Uniunii Vatra Romneasc N-am primit niciun rspuns! De data aceata este acuzat de la cel mai nalt nivel posibil. Va trebui s rspund! Hai s punem pariu! Eu mizez pe continuitate Regele se va face mai departe c plou, ca i pn acum, ca i cnd nu despre el este vorba sau nu a aflat nimic despre aberaiile unui preedinte beiv i iresponsabil! Sunt convins c se vor gsi unii care s comenteze n acest fel declaraiile lui Bsescu. Nu-i contrazic! O fi fost beat Bsescu, dar a spus adevrul, conform vechiului adagiu cu vinul i adevrul E valabil i cu whiskyul! Numai cu vodka i berea nu se potrivete adevrul! S ne ntoarcem la anii de guvernare a Marealului. Putea regele Mihai s-l mpiedice s guverneze aa cum a guvernat? Nu putea, din mai multe motive. Iar cel mai important este acela c a Antonescu a guvernat bine. Dar, dac nu putea s-l mpiedice, regele putea s-i exprime dezacordul! S arate n vreun fel c vede altfel lucrurile. Or, regele minte cnd spune c nu a fcut nicio vizit n teritoriile de peste Nistru! A fost la Odessa. i ce importan are aceast vizit?

Dac regele ar fi refuzat sau evitat s viziteze Transnistria sau Odessa, asta ar fi nsemnat c nu a fost de acord cu continuarea rzboiului dincolo de Nistru! Or, una din crimele, aa zis crimele lui Antonescu, este c a continuat s lupte mpotriva Rusiei bolevice i dup eliberarea Basarabiei. Aadar, regele a fost prta la aceast crim! i are dreptate Bsescu: de ce a fost pedepsit numai Antonescu? Ba chiar putem spune c prin declaraia sa Bsescu proclam nevinovia Marealului! Acesta este sensul declaraiei sale! Bravo, domnule preedinte! A fost regele complice i la Holocaust? Dac n Romnia s-a produs un Holocaust n vremea cnd ara asta avea un rege, nu se poate s nu te ntrebi n ce msur a fost vinovat i regele! Or, a considera c vinovat este numai primul ministru este absurd. Una din dou: ori regele sau oricine altul, eventual casa regal!, ne prezint probele pentru care regele Mihai nu poate fi acuzat de complicitate la genocid, la holocaustul organizat de Ion Antonescu, ori aceste probe nu exist pentru motivul binecuvntat c de fapt nu a fost niciun genocid, niciun holocaust. Cred c o tie Bsescu la fel de bine ca mine sau ca Constantinescu ori Iliescu! Ai observat o nuan? Bsescu folosete cuvntul progrom, nu holocaust sau genocid! Cum comentai faptul c regina mam a fost onorat de evrei, de statul Israel, cu titlul prestigios de drept al popoarelor. Cunoatei motivul: intervenia fcut pe lng mareal pentru salvarea a 20.000 de evrei care urmau s fie deportai n lagrele naziste Domnule coleg, lucrurile s-au petrecut n felul urmtor: nemii au trimis la Bucureti, n 1942, cnd rzboiul mergea bine pentru ei, cteva garnituri de tren pentru a prelua din Romnia 20.000 de evrei. Au vrut s-i foreze mna lui Antonescu. Sosirea vagoanelor germane n triajul Grii de Nord i-a ngrozit pe toi evreii, sracii. Evident, au intervenit cum au putut pe lng Antonescu, la ierarhii Bisericii etc. Prerea mea este c nu aceste intervenii l-au fcut pe Mareal s-i refuze pe nemi! Dup rzboi, vreo zece persoane s-au ludat fiecare c l-au convins pe Mareal s-i refuze pe nemi. Nu numai regina mam, ci i rabinul afran, bunoar au mers n audien la Mareal Bun! S zicem c fr intervenia acestora, Marealul i-ar fi fcut pe plac lui Hitler. Admit c regina mam i-a salvat pe acei 20.000 de evrei. Dar ntreb, de ce regina mam nu a intervenit i pentru salvarea evreilor din Transnistria? Ce a fost n capul nelepilor de la Yad Vashem cnd au onorat-o pe regina mam care nu a schiat niciun gest pentru salvarea evreilor din Transnistria, dei tia c are puterea de a-l influena pe mareal, aa cum o fcuse deja o dat! De ce nici regina mam, nici regele Mihai i nici mcar rabinul afran i nici un alt personaj, nici un lider evreu, nu au mai intervenit la Mareal pentru salvarea celor peste 150.000 de evrei ucii n Transnistria?! De ce pentru evreii din Transnistria nu a mai intervenit nimeni pe lng mareal?! De ce regele Mihai nu a fcut nici cea mai mic intervenie pentru salvarea celor aproape 200.000 de evrei? Nici regele Mihai, nici regina mam, nici rabinul afran, nici Filderman sau mai tiu eu cine?! La aceast ntrebare, dac nu ni se d un rspuns clar, o explicaie, o justificare, atunci cade toat andramaua numit holocaustul din Transnistria! Iar dac totui proclamm acest holocaust, acest genocid nspimnttor, atunci alturi de Ion Antonescu se cuvine s fie acuzat i regele Mihai, i regina mam, i rabinul afran i toi ceilali lideri ai comunitii evreieti din acei ani. Cci nu au fcut nimic, nici mcar o audien la Mareal nu au cerut! i doar exista precedentul, din toamna lui 1942, cnd marealul, zic unii, la presiunea exercitat de regina mam, de mitropolitul Blan, de rabinul afran i nc civa evrei curajoi, a dat napoi i nu i-a mai trimis n Germania pe cei 20.000 de evrei ateptai de Hitler! De ce nu a mai intervenit nimeni pentru salvarea evreilor din Transnistria? Absolut nimeni! Clar de ce! Pentru c nu era nevoie! Nu a fost niciun Holocaust n Transnistria! Dar au fost nite inspecii internaionale, ale Crucii Roii, ale Vaticanului, ale Corpului Diplomatic din Bucureti! Sigur c da! Iar aceste inspecii au produs nite rapoarte, nite documente, o veritabil arhiv! Din aceste documente nu rezult niciun genocid, niciun holocaust. Dimpotriv, n urma celor constatate de inspecia Vaticanului, vestitul Papa Pius al XII-lea i-a atribuit lui George Alexianu, guvernatorul Transnistriei, medalia Urbis et Orbis, cea mai inalt distincie pe care o poate acorda Vaticanul! I-au acordat-o romnului George Alexianu n semn de preuire pentru omenia cu care Alexianu a guvernat Transnistria i a avut grij att de localnici, ct i de evreii deportai n acea provincie. Rareori n istoria lumii a funcionat un regim de ocupaie att de uman conceput i efectuat ca-n Transnistria guvernat de romni prin profesorul George Alexianu. Ce s-a ntmplat n Transnistria acelor ani este o pagin de glorie pentru Neamul romnesc! i credei c domnul Traian Bsescu a aflat i el adevrul despre Transnistria, despre Antonescu? Aa v explicai aceast declaraie absolut senzaional?

Da. Se pare c Traian Bsescu a aflat adevrul! Dar ceea ce este i mai important, se pare c este capabil, atunci cnd afl adevrul, s reacioneze ca un om normal, ca un preedinte normal i s se dea de partea adevrului. Dac ar fi s-i transmitei un mesaj domnului Bsescu pe acest subiect, ce i-ai spune? I-a recomanda s se ntlneasc cu dl erban Alexianu, fiul lui George Alexianu, cel care a asasinat sute de mii de evrei, ca s afle de la dl Alexianu pentru care merite excepionale Papa Ioan Paul al II-lea l-a invitat pe erban Alexianu la recepia pe care naltul pontif a dat-o la Bucureti? Fiul unui criminal de rzboi este invitat i cinstit de Pap, de unul dintre cei mai importani oameni de pe planet! Ce a fost n capul Papei?! Iar i mai interesant este s afle domnul preedinte Bsescu cum de fiul asasinului de evrei a mers la aceast recepie la bra cu Nicolae Cajal, eful comunitii evreieti la acea dat, cu care era prieten de-o via, nc din anii n care taic-su omora sute de evrei pe zi, iar cellalt tat, al lui Nicolae Cajal, venea la copiii lui Alexianu s-i ngrijeasc, ca medic de familie ce le era De ce niciun evreu nu i-a reproat vreodat lui Nicolae Cajal sau lui Alexandru afran prietenia lor cu copiii lui George Alexianu, criminalul de rzboi, asasinat de cominterniti odat cu Marealul?! V ateptai la o declaraie nou, mai explicit, a preedintelui Bsescu? Este destul de explicit i aceast declaraie! n momentul de fa important este declaraia pe care o ateptm de la regele Mihai de atta vreme. Pe la nceputul anilor 90 tiu c regele Mihai a declarat n faa unor studeni americani c n Romnia nu a fost Holocaust. Un martor, dl Victor Gaitan, mi-a povestit cum a fost. A dat o declaraie clar i ferm: nu a fost holocaust, nu a fost genocid! n anii care au urmat regele Mihai a cam ocolit acest subiect, iar cnd totui n-a mai putut s-o fac, a dat declaraii paralele cu adevrul Ca orice om, nu se tie cte zile sau ani mai are de trit. Ar trebui s se grbeasc s repare ce se mai poate repara din rul imens fcut poporului romn. Te rog s publici i declaraia Uniunii Vatra Romneasc pe aceast tem. Este una din puinele ocazii n care Bsescu se afl n consens cu poziia noastr. S vedem dac este n stare s fac i ali pai n direcia adevrului, a interesului naional. Care ar fi urmtorii pai? Primul ar fi s pun cu botul pe labe obrznicturile din UDMR, s le dea peste mn atunci cnd vor s inventeze o Ungarie Mic, de buzunar, pe teritoriul romnesc. Clasa politic romneasc, mpreun cu maghiarii de bun credin, ar trebui s gndeasc serios la scoaterea UDMR din parlament i de pe scena politic. n acest context, legea propus de UDMR, cu privire la statutul minoritilor din Romnia, trebuie respins chiar din comisie, iar cei mai interesai de acest gest sunt ceilali minoritari, care trebuie s neleag n ce capcan sunt mpini dac vor crede c aceast lege le va fi i lor de vreun folos. Exist riscul ca noi, majoritarii, s deducem astfel c toi minoritarii din Romnia au aceleai sentimente antiromneti ca i maghiarii din UDMR! Lucrurile tiu bine c nu stau aa! E nevoie de intervenia lui Bsescu, mai nti n PDL, apoi i asupra celorlali din coaliia de guvernare, spre a-i lmuri i convinge c sunt pe cale s fac cea mai mare greeal! n chestiunea holocaustului ce ar trebui s fac Bsescu? Ca garant al Constituiei, Bsescu poate i chiar trebuie s intervin pentru a pune capt embargoului din mass media, unde acest subiect este dezbtut numai de cei care susin Holocaustul. Nu este drept, nu este constituional ca noi, ceilali, s nu avem nicio posibilitate de a invoca i prezenta argumentele care contrazic teza holocaustului! Nu m-a mira ca Bsescu s ne surprind din nou, de data asta n modul cel mai plcut. Ar cam fi timpul 24 iunie 2011 A consemnat Petric Burlacu Regele Mihai i Ordonana de Urgen nr. 31 / 2002 Uniunea Vatra Romneasca i Liga pentru Combaterea Anti Romnismului LICAR, exprimndu-i n continuare protestul public fa de Ordonana de Urgen nr. 31 / 2002 a Guvernului Romniei, fac un apel respectuos pe lng Majestatea Sa regele Mihai I al Romniei, considernd c este acum momentul cel mai potrivit ca regele Mihai s repun n drepturile sale adevrul despre marealul Ion Antonescu i colaboratorii si, condamnai pe nedrept n 1946 i, parte din ei, executai mielete la 1 iunie 1946. Faptul c regele Mihai a fost atunci mpiedicat de comuniti s-i exercite dreptul constituional de a acorda graierea regal pentru cei condamnai de justiie, de instana penal, constituie azi un motiv, chiar o datorie

pentru Majestatea Sa, de a-i face public poziia fa de acuzaiile i sentinele pronunate n aa-zisul Proces al trdrii naionale, ndeosebi cele privitoare la eroii martiri ai Neamului, Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Piki Vasiliu i George Alexianu, acuzaii i sentine reluate i actualizate prin ruinoasa Ordonan de Urgen nr. 31 / 2002. Considerm c opinia public romneasc este interesat i ndreptit s cunoasc poziia Majestii Sale regele Mihai fa de Ordonana de Urgen nr. 31 / 2002, fa de acuzaia de holocaust pe care aceast ordonan o aduce guvernanilor romni din perioada 1940-1944 i implicit poporului romn. Este de acord Majestatea Sa regele Mihai cu aceste acuzaii ? Este de acord cu Ordonana de Urgen nr. 31 / 2002 ? Considerm c poporul romn are dreptul s pun aceste ntrebri i s capete rspunsul cinstit i lmuritor al Majestii Sale. Bucureti, 27 mai 2002 pentru conformitate, Ion Coja iunie 26, 2011

Teapa BNR-Teapa Romania!


publicat in 22 februarie 2011 de admin in Ceausescu 6

Dupa lovitura de stat din decembrie 1989, fortele ostile poporului Roman s-au organizat extrem de repede, actionand nu numai in interes personal dar mai ales actionand impotriva stabilitatii financiare a Romaniei. Astfel, prima lovitura de teatru data Romaniei a fost DEVALIZAREA tuturor rezervelor valutare existente, lovitura aplicata in data de 3 februarie 1990. Valuta de care dispunea la aceea data Romania, a fost cumparata ILEGAL (Neconstitutional!!!) de catre BRCE (ulterior fosta BANCOREX) la un curs de mizerie de numai 14,45 lei/dolar USD. Total suma jegmanita = 2 030 milioane dolari! Mare atentie insalasand la o parte ilegalitatea tranzactiei, cursul de schimb de 14,45 lei/ dolar, era mult mult sub cursul de schimb real, practicat la colt de strada de catre locotenentii anonimi ai securitatii brigada antiromania. Cele 2030 milioane de dolari USD, cumparate ilegal de catre BRCE, proveneau din: * Rezerva de Stat a Romaniei, in valoare de 727,6 milioane dolari; * Fondul Valutar Centralizat al Statului, in valoare de 1.106 milioane dolari; * Conturile fostului Oficiu Economic Central Carpati, in valoare de 153,4 milioane dolari * 43 milioane dolari puse de catre BNR la dispozitia fostului Minister al Comertului Exterior si Cooperarii Internationale. cu alte cuvinte, cele patru institutii enumerate mai sus au fost DESFINTATE prin DEVALIZARE !!! Actorul Principal a fost BRCE, regizor Ion Iliescu, scenograf Petre Romanin culise Brucan si ceilalti tradatori de tara. Pentru ca teapa sa treaca cu vederea si mai mult, sa nu fie mirosita prea curand, BRCE s-a transformat in BANCOREX si ulterior falimentata printr-o alta teapa, teapa legata foarte strans de aceasta data 3 februarie 1990, la care tapul ispasitor a fost cica Gabriel Bivolaru. Intradevar serviciile facute de Gabriel Bivolaru primilor devalizatori ai Romaniei sunt inimaginabile, de unde si clementa de care a beneficiat. Arhiva BRCE, adica a Bancorex-ului e pusa bine si la loc de taina! Ne aflam asadar in 4 februarie 1990, in Romania, o tara lipsita total de Fond Valutar Centralizat; o tara cu o Rezerva de Stat de zero dolari; o tara in care Ministerul Comertului Exterior nu mai are valuta, nici pentru a-si plati un bilet de avion; o tara plina de sange in care Oficiul Economic Central are valuta ZERO ABSOLUT!!! Dar totusi o tara care are de incasat multe miliarde de dolari de la partenerii externi. Iliescu si Brucan, au in continuare

sprijin din partea majoritatii membrilor fostului Comitet Central si folosindu-se de ideea falsa cum ca Nicolae Ceausescu ar detine sume importante in conturi bancare aflate in strainatate, infiinteaza o comisie speciala: Pentru acesta, la 14 august 1990, s-a luat Hotararea de Guvern nr. 951 (publicata in M.O. nr 104 din 13.09.1990), act care prin care s-a decis infiintarea unei Comisii Guvernamentale, care sa caute si sa recupereze conturile secrete ale Securitatii si familiei Ceausescu. Atentiune, atentiuneprimul presedinte al comisiei a fost Ion M. Anghel, trimis la nici doua luni dupa numire, ca ambasador in Olanda. Locul sau a fost preluat de Mugur Isarescu care nu se stie cand a renuntat la aceasta functie. In schimb marele nostru maestru Mugur Isarescu devine in august 1990 si guvernatorul Bancii Centrale adica a BNR-ului ! Firma de contabilitate juridica PEAT MARWICK THORNE din Toronto si firma de avocatura GOWLING, STRATHY & HENDERSON au fost angajate, la data de 12 martie 1990, de catre Ministerul Justitiei, in numele Guvernului Romaniei sa depisteze conturile secrete ale Securitatii si ale familiei Ceausescu, in care se banuia ca se afla peste 400 milioane de dolari. Cercetarile detectivilor canadieni s-au blocat, asa cum am mai spus, la firma CRESCENT si la personajul ei cheie, Dan Voiculescu. In data de 8 mai 1990, canadienii au efectuat un raport in care au subliniat ca au documente care atesta ca firma CRESCENT a fost a lui Nicolae Ceausescu si au propus o serie de masuri juridice, menite sa depisteze toate conturile manuite de Dan Voiculescu, de la bancile din strainatate si din tara. Cand ancheta PMT a ajuns la acest punct, Guvernul lui Iliescu nu a mai platit nici un dolar, blocand investigatiile la toate nivelele. Nimeni nu a avut acces la documentele oficiale ale serviciilor secrete romanesti sau la BRCE. Justitia lui Iliescu nu a miscat nici un deget pentru a soma, printr-o hotarare judecatoreasca, bancile straine unde CRESCENT avea o sumedenie de conturi valutare, cu toate ca unele banci din Elvetia au confirmat oficial existenta unor conturi ale lui Ceausescu. Dan Voiculescu a devenit intangibil si nimeni nu l-a mai deranjat cu asemenea probleme pana in ziua de azi, cand stapaneste o incredibila avere. S-a picat la intelegere, asa ca lui Mugur Isarescu nu i-a ramas decat sa-si tina gura si sa faca pe dracul in 4. Ideea geniala de a face dolari din piatra seaca a inceput sa fie pusa in practica. Tiparnita de la BNR, a fost reactivata. Lei de lei se nasteau zilnic, producand inflatie si nu lipsit de importanta dolari pentru banca lui Mugur Isarescu. Leii tipariti, cumparau dolarii de piata si produceau saracie. Aceelasi mecanism de jaf a functionat nestingherit si la capacitate maxima pana in momentul cand marele maestru Mugur Isarescu a mai facut o descoperire in domeniul producerii de inflatie si implicit de saracire a poporului ROMAN, acordarea creditelor in valuta, credite ce sunt acordate neconstitutional, adica sunt ilegale, producand ravagii in mediul economic!( vezi francul elvetian)

In graficul alaturat se poate vedea clarcati bani( lei), a avut tupeul sa tipareasca acest mare maestru Mugur Isarescu. Corect ar fi trebuit sa se reduca masa monetara, deoarece si P.I.B.-ul a suferit o mica scadere. Inflatia e un fenomen de jaf practicat de Bancile Centrale, scapate de sub controlul interesului national! Tupeul si nesimtirea celor de la BNR de a prezenta chiar si in ziua de azi, INFLATIA, ca fiind ceva necontrolabil si independent de Marea Tradare Nationala spune totul despre buna lor credinta. INFLATIA e facuta de BNR, INFLATIA e facuta de cel ce tipareste moneda si nu tine cont de valoarea totala a produselor si serviciilor existente pe piata. Valoarea totala a produselor si serviciilor existente pe piata e legata intim, repet intim si direct de valoarea P.I.B.-ului. Ori in perioada 1990-2000, P.I.B.-ul a scazut cu cateva procente in timp ce masa monetara a crescut de peste 1000 de ori. Jaf pe fata, acesta-i numele corect si cine neaga acest jaf ? Tradatorii, numai ei ! Si un copil de 7 ani poate intelege mecanismul de jaf, jucand cu el Monopoly ! Prin punerea in circulatie de

numerar, fara a tine cont de P.I.B., BNR a cumparat valuta, facandu-si o oarecare rezerva. Pretul a fost cel pe care-l stim cu totiisaracirea populatiei, falimentarea industriei Romanesti cu scopul scoaterii ei la mezat! IMGB-ul a fost o intreprindere in care Romania a investit 4000 milioane de dolari si a fost vanduta la straini cu 0,5 milioane de dolarisi e numai un exemplu!!! B.N.R. prin declansarea jafului national, a inflatiei, adica a tiparirii de lei se poate lauda ca a facut rost de ceva valuta, deoarece fiecare tiparire era si este sincronizata de cumparare de valuta, in schimb daca va mai tine inima, ve-ti afla cum si chiar aceasta valuta obtinuta prin aceasta crima financiara e plasata in buzunarele altora!!! E incredibil dar 99,99% adevarat!

Cine crede ca INFLATIA, e altceva decat un act de tradare nationala, e altceva decat o arma folosita de

jefuitori impotriva popoarelor conduse de chiar dusmanul poporului respectiv se inseala! INFLATIA e produsa numai prin tiparirea de moneda, fara a tine seama de valoarea produselor si serviciilor existente pe piata. INFLATIA e furt! INFLATIA e totdeauna sincronizata cu achizitionarea de valuta de pe piata VICTIMEI!!! INFLATIA e ceva absolut controlabil si intentionat. Tradatorii de la BNR au scris pe site-ul lor oficial ca inundatiile din 2010 au produs inflatie, prin scumpirea legumelor, tot pe site-ul lor oficial au scris ca scumpirea medicamentelor au produs inflatieFALS, FALS, FALS! Ne trateaza ca pe niste oligofreni, ca pe niste debili mentali! Cum poate oare scumpirea legumelor sa declanseze tiparnita de la BNR? Dar scumpirea medicamentelor?A ierta e de esenta divina, a tolera insa e diabolic! De 21 de ani, Mugur Isarescu s-a indragostit de tiparnita aflata la BNR, si ne fura banii din buzunare, ne fura munca parintilor nostru si viitorul copiilor nostri. Pentru asta merita reintrodusa pedeapsa capitala! INFLATIA e plata ce o primeste un popor cand se lasa condus de catre DUSMANUL CEL DE MOARTE! A nu reactiona la aceste actiuni ale dusmanului este echivalent cu a ne vinde copiii pentru bani de votka!!! In Cehia, poporul e condus de cehi. In Cehia, conducatorul are grija de poporul cehla fel si in Slovacia, la fel si in Ungaria sau Franta! Inflatia e prezenta numai in state in care COTROPITORUL e la carma tarii!! INFLATIA = TIPARIRE DE MONEDA fara a tine seama de cantitatea de produse si servicii aflate pe piata.Cantitatea de produse si servicii existente e INTIM legata de P.I.B. ( vezi grafic 1). Inflatia e un viol, un jaf, o crima aplicata intregului popor!

Salariul mediu si pensia medie e mai mica decat acum 21 de ani!insa acum 21 de ani, mare atentie romani: 33 % din PIB , se reinvesteau! Cu alte cuvinte, regimul comunist dadea salarii mai mici, pastrandu-si o parte din PIB , pentru noi investitii! Acum 21 de ani, regimul comunist platea o datorie, pe cand de 21 de ani regimul tradator instalat la carma tarii fac zi de zi O MARE DATORIE, pentru viitorul copiilor nostri!

IN ACEELASI TIMP INSA PROFITURILE CRESCCreste si P.I.B.-UL. Profiturile nu se mai reinvestesc in Romania, deoarece nu romani sunt acum stapani pe mijloacele de productie. Capitalul productiv a fost furat de catre Statul Roman prin legea 15 din 7 august 1990 si precum un hot, la vandut la pret de nimic strainilor!!! Asa se intampla cand Statul este condus de catre dusmanul Tarii! De 21 de ani traim acest jaf, de 21 de ani nu s-a gasit nimeni sa puna viata intregii tari mai presus de propiul interes? Ba da!!! S-au gasit insa suntem prea putini . Ceea ce urmeaza e insa mult mai socant! Rezerva internationala a Romaniei cu care Mugur Isarescu se lauda e de fapt o mare gaura neagra! Cele 37 de miliarde sunt de fapt datorii! Datoriile facute au fost prezentate tot timpul ca ceva ce Statul Roman ar detine de drept!!!!!

Rezervele Minime Obligatorii sunt SURSE ATRASE! adica R.M.O.= imprumut luat de B.N.R. de la banci private a caror propietari sunt strainii, nu romanii! Pentru aceste R.M.O., B.N.R. plateste o dobanda mica, in schimbinchizand ochii la camataria facuta de sistemul bancar da liber acestora la a lua pielea romanilor. 65 % sunt SURSE ATRASE adica bani luati cu imprumut, bani ce trebuiesc restituiti numaidecat la cererea expres a bancilor. O parte din acesti bani , au fost solicitati anul trecut de catre bancio parte numai! Surpriza insa!!! B.N.R. nu a avut de unde sa puna mana pe acesti banuti! OAUUUUUUUUUUUUUUUUUIncredibil? Da incredibil!asa ca s-a apelat la un imprumut la FMI ( numai 12 miliarde euroadica aproximativ banii pentru 3000 de km de autostrada) De ce nu a avut? Simplupentru ca din banii obtinuti, mai bine spus din banii luati cu imprumut de la bancile private sub forma de R.M.O., Mugur Isarescu a decis sa achizitioneze HARTII DE VALOARE, adica sa-i dea imprumut altor state cu predilectie S.U.A..

73% din cei 37 de miliarde cu care se lauda acest tradator, sunt plasati in hartii de valoare! Adica 27,01 miliarde de euro sunt blocati pe termen mediu la alte state!!!!! Mai sa fie. Bancile private au pompat pt tacerea B.N.R.( vis a vis de camataria practicata) aproximativ 21 de miliarde, miliarde care fara a mai sta pe ganduri Isarescu le-a dat si altor state, sa traiasca si ele ca-i criza! Mai mult de atat, si din valuta EXTRASA prin procedeul INFLATIE de la populatia tarii a fost si ea oferita altor stateca-i criza si trebuie ajutati. Acum noroc cu F.M.I.-ul ca el saracul v-a deveni sursa de finantare a REZERVELOR Internationale ale B.N.R. Incet incet, bancile private vor recupera acele Rezerve Minime Obligatorii, lasand FMI-ul sa faca onorarile cuvenite instrainarii Bancii Centrale!

Roncea Radu cu scopul de a suprima Tradarea Nationala! Aflarea adevarului e suficienta pentru ELIBERARE!

rolul FMI si al UE in colonizarea Romaniei

Ultimele aciuni ale Fondului Monetar Internaional n ara noastr au lsat s se ntrevad rolul pe care acest organism financiar internaional l joac deja de cteva zeci de ani n dezmembrarea, spolierea i colonizarea naiunilor din ntreaga lume. O simpl ordonan de urgen a reuit s dezvluie o privelite impresionant: mecanismul nrobirii noastre politico-financiare fa de structuri de putere internaionale lipsite de orice legitimitate. Pe scurt: pe data de 21 iunie 2010 a intrat n vigoare ordonana de urgen OUG 50/2010 ce repune ntr-un mod radical n discuie relaia dintre bnci i clieni (n special, a acelora care contracteaz credite) n ara noastr. Primind deja avizul Senatului, pe data de 27 octombrie ordonana urma s intre n dezbatere pentru a fi apoi aprobat n Camera Deputailor. n acest moment, reprezentanii FMI au intervenit brutal n favoarea bncilor recurgnd la un antaj evident: dac nu anulai efectele ordonanei, nu v mai dm urmtoarea tran a mprumutului, n valoare de aproximativ 850 de milioane de euro. antajul a fost mult prea fi pentru a nu irita aproape la unison att presa local, ct i clasa politic. i pentru c pe moment antajul nu a prea inut lundu-se timid n discuie chiar renunarea la acordul cu FMI a intervenit i Comisia European ameninndu-ne cu nceperea procedurii de infringement dac nu modificm ordonana n favoarea bncilor. De fapt, procedura prin care o ar membr UE e sancionat pentru c nu s-a conformat legislaiei n vigoare a Uniunii e mai mult o sperietoare i necesit muli ani pentru a fi dus la capt. Oricine se va ntreba: prin ce a reuit, oare, s sperie aceast ordonan, nct s fie nevoie de intervenia brutal i n decurs de numai cteva zile att a FMI-ului i Bncii Mondiale, ct i a Comisiei Europene? Ironic e ns faptul c Ordonana 50 supranumit i Ordonana Creditelor constituie o binevenit aplicare a Directivei Europene CEE/48/2008, directiv adoptat, de altfel, de legislaia majoritii rilor europene. Integrnd amendamentele fcute de Autoritatea Naional pentru Protecia Consumatorului (ANPC), ordonana prevede reducerea consistent a comisioanelor prin care bncile din ara noastr n mare parte strine reuesc s jefuiasc un ntreg popor. Nu numai att, dar prevede posibilitatea ca clientul s dea napoi toi banii mprumutai de la banc nainte de termen fr a mai plti uriaele comisioane prin care bncile reuesc s ne in n servitute financiar, ci doar un comision de cel mult 1%. Apoi poate c lucrul cel mai important ordonana stabilete c bncile nu mai pot calcula dobnda variabil dup cum vor i dup cum interesele lor o cer, ci urmnd anumite reguli care vin n sprijinul clienilor. Nu n ultimul rnd, prin aceast ordonan se ntrevede posibilitatea ca ANPC-ul s dobndeasc un rol tot mai proeminent n relaia dintre bnci i clieni, putnd chiar s aplice sanciuni bncilor care eludeaz legea i interesele legitime ale clienilor. Astfel, ANPC-ul ar putea chiar devansa autoritatea Bncii Naionale a Romniei (BNR) n relaia cu bncile, lucru care i-a iritat n mod evident pe bancherii care au gsit ntotdeauna n BNR un sprijin. Astfel, bancherii nu au ntrziat s se plng forurilor financiare internaionale cum c n Romnia interesele lor ncep s fie atacate. Venim acum la fondul problemei, pentru c ameninrile FMI, ale Bncii Mondiale (BM) i ale Comisiei Europene (CE) au fost fcute mai ales la cererea bncilor strine care dein aproximativ 80% din sectorul financiar romnesc ntr-un moment n care era tot mai clar c ncep s piard bani prin aplicarea ordonanei nu numai pentru creditele ce vor fi contractate n viitor, ci i pentru cele n derulare. Ironic i semnificativ e iari faptul c estimarea pierderii pe care ar suferi-o bncile pe an (undeva ntre 500 i 900 de milioane de euro) ajunge aproape s echivaleze valoarea tranei de mprumut de la FMI (850 de milioane de euro). Intervenia structurilor financiare mondiale n favoarea bncilor a fost att de clar nct ntr-o pres att de timorat, supus i ideologizat cum e cea din ara noastr a nceput chiar s se vorbeasc rzle de Marea Finan Mondial. Marea Finan Mondial Iat, ns, c trezindu-ne mcar acum din beia logodnei cu occidentalismul progresist ne dm tot mai mult seama c sintagma nu e tocmai lipsit de coninut. C ea, la o analiz atent i la o lectur istoric a ultimilor cincizeci de ani, acoper o realitate tot mai tulburtoare. Nu e vorba aici de a ne juca cu cuvintele i conspiraiile, ci de a contientiza o realitate istoric de netgduit i un model recurent de aciune al FMI i al Bncii Mondiale n orice ar de pe mapamond care a contractat un mprumut de la ele. Aa cum am fcut i noi n ultimii doi ani. i, dac nu am fi att de orbii de diversionismul mediatic care ne-a deturnat n ultimii douzeci de ani atenia de la lucrurile importante, am vedea c nu mai departe de luna iulie a acestui an FMI i Comisia European au intervenit n Ungaria n favoarea bncilor ndat ce premierul Viktor Orban a atentat la interesele lor prin diferite taxe. Astfel, acelai tip de comportament n situaii similare las s se ntrevad o unitate de scop. Lucrul devine tot mai clar pe msur ce facem o investigaie n trecut:

falimentul Argentinei din 2001, datorat mai ales ingineriilor fianciare ale FMI, a devenit aproape un studiu de caz. La cererea FMI i a Bncii Mondiale, statul argentinian a privatizat n mod dubios la preuri de nimic uriaele companii de gaze i petrol locale, care n perioade de criz asigurau preuri rezonabile pentru consumul intern. La fel ca n ara noastr i n aproape toat Europa de Est, sectorul fianciar argentinian era deinut n mare parte de bncile americane i europene. Astfel nct, n momentul n care bncile mam au nceput s retrag lichiditile, Argentina a fost aruncat n anarhie social. i nu trebuie s uitm c acum un an preedintele Bsescu a fcut o vizit urgent n Austria la sediul principalelor bnci (Erste Bank-BCR, Raiffeisen Bank, Volksbank) care dein controlul financiar n ara nostr pentru a le convinge s nu retrag banii din ar. Astfel i nu trebuie s ne iluzionm , ara noastr st sub aceeai ameninare care a condus nu mai departe de acum zece ani la prbuirea Argentinei. Suntem acum ntr-o perioad de tatonare, iar Ordonana 50 nu a fcut dect s dezvluie tuturora situaia real n care ne aflm. Spirala datoriilor Toate rile care au contractat mprumuturi de la FMI i de la BM au sfrit ntr-o spiral a datoriilor, n cercul vicios al mprumutului care necesit un alt mprumut. Procesul fiind asigurat de intervenionismul FMI i al BM n politica financiar i economic a rilor care au contractat mprumutul. Simplu spus, mecanismul e urmtorul: dac eu mprumut pe cineva cu o sum de bani, am ciudata pretenie de a-i dicta modul n care trebuie s cheltuiasc acei bani; nu numai att, dar i cu cine trebuie s-i cheltuiasc. n acest mod, n schimbul mprumutului, aceste organisme financiare internaionale pun condiii de creditare care n fond nu presupun altceva dect preluarea prghiilor de guvernare. Asistm astfel la un mod inedit de a coloniza o ar prin transformarea elitelor locale n simpli guvernatori ai unui imperiu care dei i are principalii pioni n Statele Unite i celelalte state occidentale este de factur mondial. n acest sens e gritor faptul c n toiul crizei generate de Ordonana 50, Jeffrey Franks, principalul negociator al FMI cu Romnia, s-a purtat ca adevratul premier al rii: pe 29 octombrie 2010, acesta i convoca de urgen pe toi minitrii guvernului Boc la Ministerul de Finane pentru a le ordona modificarea ordonanei i a le trasa liniile de aciune pentru urmtorul semestru. Tot la cererea expres a negociatorului FMI, preedintele Bsescu a refuzat s semneze o lege votat n Parlament prin care TVA-ul urma s fie redus la 5% de la 25% pentru alimentele de baz, iar pensiile s nu fie impozitate pn la un prag de 2.000 de lei. Legea ar fi constituit o adevrat gur de aer pentru economia romneasc i aa ngenuncheat de taxele tot mai mari. n acest context nu trebuie s uitm faptul c Jeffrey Franks a fost unul dintre principalii economiti ai FMI trimii n Argentina (1997) nu cu mult nainte de colapsul acesteia (2001). De-a lungul anilor 70 mprumuturile erau acordate n mod liber la rate ale dobnzii foarte mici, dar aceast situaie s-a schimbat n mod dramatic la nceputul anilor 80. Statele Unite au ridicat drastic rata dobnzii ntr-o ncercare de a opri inflaia. rile n curs de dezvoltare, care contractaser mprumuturi de la bncile americane, trebuiau s plteasc acum dobnzi uriae. Principalele bnci europene care au acordat mprumuturi au urmat exemplul i astfel s-a nscut criza datoriilor. rile n curs de dezvoltare se aflau n incapacitatea de a-i achita mprumuturile i au fost astfel forate s contracteze noi mprumuturi pentru a plti dobnda. n 1980, datoria total a rilor n curs de dezvoltare se ridica la 567 miliarde de dolari. ntre 1980 i 1992 aceste ri au restituit 1.662 miliarde de dolari. Cu toate acestea, datorit ratelor foarte ridicate ale dobnzii, datoria a crescut la 1.419 miliarde de dolari n 1992 n ciuda rambursrilor! Ratele n cretere ale dobnzii au forat rile n curs de dezvoltare s contracteze noi mprumuturi pentru a evita falimentul. Plata datoriilor dreneaz rile n curs de dezvoltare de aproximativ 160 miliarde de dolari n fiecare an, ceea ce reprezint aproximativ de 2.5 ori valoarea ajutorului pentru dezvoltare pe care aceste ri l primesc. Astfel, n ciuda faptului c rile n curs de dezvoltare i-au pltit demult mprumuturile iniiale, ele sunt nc extrem de ndatorate i dependente de noi mprumuturi. Aceast situaie a netezit calea pentru ca FMI i Banca Mondial s sar n ajutor. Aceste organisme au primit sarcina de a se asigura c rile n curs de dezvoltare vor continua s-i plteasc datoria prin oferirea unor noi mprumuturi mprumuturi pentru rile care accept anumite condiii, precum ajustarea structural. (Herbert Jauch, Cum au reuit FMI-ul, Banca Mondial i Programul de Ajustare Structural s distrug Africa, 2009). Problema acordurilor cu FMI i BM nu o constituie numai transferul tacit de putere de la nivel naional la nivel internaional. Poate i mai grav este faptul c, sub pretextul grijii de a-i recupera banii i intervenind n luarea deciziilor pentru a preveni vreun derapaj, aceste organisme financiare trec la restructurarea n profunzime a economiilor locale i, n fond, a esturii sociale tradiionale. n cele din urm, vorbim de o ncercare de a restructura economia global dup un singur pattern care, iari, sub pretextul instaurrii economiei de pia, face, n fapt, jocul ctorva mari corporaii, mai ales occidentale. Lozincile pieei libere vor fi bune atta timp ct acestea reuesc s intre pe piaa local, s o restructureze dup propriile interese, pentru a se organiza apoi ntrun cartel cu sprijin politic dinuntru i din afar. Este exact ceea ce se ntmpl acum cu bncile strine care au intevenit pe lng FMI i UE, dar care s-au bazat i pe sprijinul de ndejde al BNR. i ntotdeauna aceast odioas alian se face n dauna omului simplu. Iat un caz emblematic n acest sens: Indonezia a fost pn la jumtatea anilor 60 ai secolului trecut condus de preedintele fondator al acestei ri, Sukarno. Politician de orientare naionalist, acesta nu a permis intruziunea corporaiilor occidentale, a FMI i a Bncii Mondiale n administrarea rii. Ca urmare a acestui fapt, SUA i mai ales Marea Britanie l-au sprijinit pe unul dintre generalii preedintelui, Suharto, n preluarea puterii printr-o lovitur de stat. Ceea ce a urmat a fost descris de presa occidental drept un model de modernizare a unei ri din lumea a treia, cu FMI i Banca Mondial n rolul de actori internaionali ce aduc ordinea ntr-un context anarhic. Ceea ce, evident, nu s-a spus a fost mcelul fondator al modernizrii prin care a trecut Indonezia n anii 60: cu sprijinul puterilor occidentale, armata generalului Suharto a reuit s mcelreasc aproximativ un milion de oameni. n timpul operaiunilor, agenia american CIA a furnizat generalului trdtor liste cu mii de oponeni ai regimului ce trebuiau asasinai. n acelai timp, generalul a deschis larg porile FMI, Bncii Mondiale i corporaiilor occidentale care practic au restructurat ara de la un capt la altul. n 1967, Elveia a gzduit o conferin care a reuit s adune cele mai marcante figuri ale establishmentului occidental, de la oameni politici la conductori de mari corporaii. Erau prezente aici cele mai mari companii petroliere, bncile occidentale, precum i reprezentanii unor companii ca American Tabacco Company, General Motors, Lehman Brothers, American Express, Siemens i altele. Conferina a durat trei zile i a avut drept scop mprirea bogiilor Indoneziei ntre corporaii i restructurarea economico-social complet a rii dup un plan ce nu avea nimic de a face cu nevoile ei reale. Dar Indonezia a fost de fapt abia unul dintre primele cazuri-model prin care s-a pus la punct noul colonialism. n momentul de fa, n aceast ar domin anarhia i srcia. Rezultatele interveniei FMI i ale Bncii Mondiale au fost aceleai peste tot: srcirea majoritii populaiei i mbogirea celor foarte puini care oricum erau deja foarte bogai, nstrinarea avutului public prin strategia privatizrilor i lozincile unei false piee libere n favoarea unor speculani internaionali i, prin urmare, ample dezechilibre economico-sociale ce sfresc n lupte de strad. n schimb, pentru oficialii FMI oamenii aruncai n strad nu sunt dect cifre ntr-o statistic. Iar aceste cifre trebuie ajustate. Dar conductorii notri de ce nu-i mplinesc misiunea de a apra interesele poporului romn? De ce trebuie s-i manifeste loialitile fa de organismele internaionale, pe care nimeni nu le-a ales i care nu reprezint pe nimeni? nainte familia i societatea fceau mari eforturi pentru a lsa o zestre urmailor lor, ncercnd s-i elibereze cumva de propriile lor constrngeri. Acum fiecare generaie las celei care urmeaz lanurile propriilor ei datorii. Omul societii moderne triete ns pentru sine ca i cum nu ar mai vrea s aib urmai; statul paraziteaz propriul popor i-l arunc n anarhie prin cele mai aberante msuri; societatea nsi a ajuns un creuzet n care se pune la punct alchimia egoismului. Iar acesta e principiul montrilor care bntuie contemporaneitatea. De aceea, s nu ne mai amgim: criza lumii n care trim e mult prea adnc pentru a putea fi rezolvat prin ajustri politico-economice, prin aceleai sperane dearte care au hrnit utopiile modernitii. Tot rul se nate din rapacitatea omului lipsit de Dumnezeu, care n chip sinuciga distruge totul n jur nainte de a se distruge pe el nsui. Drama lumii n care trim nu e alta dect drama necredinei fiecruia dintre noi. Aadar, ndejdea nu poate i nu trebuie s ne fie dect la Hristos, Cel fr de Care nu putem face nimic. De la El trebuie s ateptm dreptatea i nu de la sisteme, corporaii, organizaii, guverne, uniuni etc. Toate acestea, atta timp ct nu-L recunosc pe Hristos drept Dumnezeu, ursc omul i vor doar s-l supun i s-l exploateze. Vai de cel care nu nelege aceasta, cci va suferi fr s tie cine-l chinuiete i va muri singur considerndu-se nedreptit, cnd de fapt el nsui s-a nedreptit lipsindu-se de Dumnezeu.

Marele razboi al continentelor.Partea a doua.

01/08/2011 de deveghepatriei 17. Dup victorie Agresiunea lui Hitler mpotriva URSS a reprezentat o catastrof eurasian. Dup rzboiul fratricid dintre cele dou popoare nrudite geopolitic, spiritual i metafizic, dintre dou regimuri de orientare anti-atlantist, Rusia lui Stalin i Germania lui Hitler, victoria Rusiei era de fapt echivalent cu nfrngerea, din moment ce toate experienele istoriei au demonstrat c Germania nu se va putea mpca niciodat cu o pierdere, deoarece nvingnd Germania, nvingtorul chiar prin victoria lui nnoad iele unui viitor conflict, sdete seminele unui rzboi viitor. Yalta l-a determinat pe Stalin s se solidarizeze cu Aliaii, adic exact cu acele fore care au fost cei mai feroci dumani ai Eurasiei. Stalin, nelegnd perfect legile geopoliticii i fiind deja susintor deschis al orientarii eurasiatice, nu se putea sa nu neleaga cu cine s-a aliat. Imediat dup nfrngerea german, Stalin a nceput s fac un nou plan geopolitic, al Pactului de la Varovia, integrnd rile est-europene n atmosfera Rusiei Sovietice. Acum intervine primul conflict i dezacord cu atlantitii. Pn n 1948 Stalin i-a ascuns inteniile sale continentale i chiar a aprobat crearea statului Israel. Apariia Israelului a fost strategia major a Angliei (a atlantismului n general) prin care i consolida influena militar, economic i ideologic n Orientul Mijlociu. Dar deja n 1948, folosind nainte de toate lanul de comand politic intern al armatei (Jukov Vasilevskiy, temenko), Stalin s-a rentors ctre geopoliticienii eurasieni ortodoci, a restaurat epurrile anti-atlantiste din interiorul guvernului i a pronunat condamnarea pentru Israel, considerndu-l ca fiind o formaiune anti-continental generat de spionii anglo-saxoni. Moartea lui Stalin coincide foarte ciudat cu momentul att de tensionat i dramatic pentru ndeplinirea planurilor sale eurasiene, cnd perspectiva unei noi uniuni continentale URSSChina era foarte prezent, i care ar fi putut schimba schema logic a aliniamentului de puteri planetare, aducnd revana pentru Marea Ordine a Eurasiei. Dac lum n calcul aceste cauze i trsturile geopolitice ale demersurilor post-staliniste n URSS, versiunea despre asasinarea lui Stalin (avansat de ctre muli istorici europeni) devine mai mult dect probabil. Eroii principali presupui de ctre majoritatea istoricilor n asasinarea lui Stalin au fost NKVD-ul i eful ei, sinistrul Beria, cel mai mare duman al GRU, al Statului Major al Armatei i al Eurasiei. (Este important s avertizm c prerile autorului despre Beria s-au schimbat substanial de cnd acest document a fost scris, odat cu noi elemente ale interpretrii istorice aduse la lumin de istoricii rui. Astfel, n revista Elementy nr. 9, a aprut un articol de A. Potapov, Eurasia i serviciile secrete, care prezenta un punct de vedere total diferit despre Beria i rolul su.) n 1953, opt ani dup pseudo-victorie, a existat un singur pas naintea victoriei adevrate a Eurasiei (ca i n 1939). Dar n locul ei, lumea a vzut Cderea Titanului. 18. Misiunea polar a generalului temenko Conform lui Jean Prvulescu, ncepnd cu a doua jumtate a anilor 40, o figur cheie n lobby-ul geopolitic sovietic a fost general-colonelul sovietic Serghei Mateevici temenko (1907-1976). Susintorii lui de rang nalt au fost marealul Jukov i generalul Aleksandr Poskrebiev (care, conform unor surse, ndeplinea pe lng Stalin o misiune similar celei ndeplinite de Martin Bormann pe lng Hitler: era un vehicul al ideilor germanofile). n anii 60 temenko a fost o personalitate marcant a armatei sovietice: n diferite momente a fost comandantul forelor armate ale Pactului de la Varovia, precum i ef al Statului Major Sovietic. Dar cea mai relevant dintre funciile lui, conform unor date fundamentale ale studiului nostru conspirologic, a fost poziia de ef al GRU n anii 1946-1948 i 19561957. Cu temenko, GRU a fost complet reactivat la funcia sa polar, ocult, introdus n structurile GRU de fondatorul su, Aralov. Pierre de Villemarest l numea pe temenko primul i cel mai eminent geopolitician sovietic.

temenko era un susintor natural i univoc al Marelui Proiect Continental, n deplin coresponden cu logica tradiional a Ordinii Eurasiatice. n cartea sa, Villemarest scrie despre temenko: aparinea acelei caste de ofieri sovietici, care dei fiind sovietici, nu erau mai puin reprezentani ai spiritului Marii Rusii. i continu mai departe: Pentru aceast cast, URSS este un imperiu chemat s ghideze continentul eurasiatic, nu doar de la Urali pn la Brest, ci i de la Urali pn n Mongolia i din Asia Central pn la Mediteran. Planurile strategice ale lui temenko includeau penetrarea panic economic-cultural n Afganistan (despre care vorbea nc din 1948-1952) i intrarea trupelor sovietice n capitalele arabe: Beirut, Damasc, Cairo, Alger. Deja n 1948 temenko insista pe rolul special geopolitic al Afganistanului, care ar fi permis Uniunii Sovietice accesul la Oceanul Planetar i ar fi permis i creterea puterii militare a flotei sovietice n Marea Neagr i Marea Mediteran. Merit notat c faimosul amiral Gorkov a fost un apropiat prieten al generalului temenko. temenko i sub-diviziunea ocult, reactivat de el n GRU, au creat n Rusia lui Stalin o reea puternic i avansat de influen eurasian care, n ciuda tuturor ncercrilor lui Beria de a o elimina, nu a putut fi distrus nici mcar dup moartea lui Stalin, cu toate c din 1953 pn n mijlocul anilor 60 lobby-ul eurasian din interiorul armatei a fost obligat sa adopte o poziie defensiv. Ca o nenorocire inevitabil, agenii GRU au avut n frunte un agent atlantist al KGB, al vecinilor de la Lubyanka, pentru 23 de ani (1963-1986), n persoana fostului responsabil cu lichidrile, generalul Piotr Ivautin. A fost un compromis indispensabil. Generalul-colonel temenko, agent al Ordinului Polar, Ordinul Eurasia aceasta este cheia nelegerii logicii secrete a istoriei sovietice de la Hruciov la perestroika. Aceast istorie, oricum prin nimic diferit de istoria universal, este istoria luptei totodat vizibile i obscure dintre cele dou ordine: Menestrelii Morganei (atlantiti) versus Menestrelii lui Mursya, devotaii egipteanului zeu Seth, Mgarul Rou, versus devotaii zeului nordic, polar, Apollo, ucigtorul balaurului-arpe Python. 19. Nikita Hruciov, agent al Atlantismului Hruciov a fost primul protejat al grupului de interese atlantist n devenirea sa de conductor individual al URSS-ului. n ciuda dezacordurilor sale cu Beria, Hruciov s-a bazat pe KGB i la momentul oportun a fcut alegerea definitiv, opus celei fcute de Lenin i Stalin. Activitatea lui Hruciov inteniona s distrug structurile interne eurasiene din URSS i de asemenea, s sublimeze proiectul global continental al blocului supra-statal planetar. Venirea lui a reprezentat venirea la putere a KGB-ului. ndat ce i-a consolidat poziia, Hruciov a nceput s loveasc n reprize toate nivelele grupului de interese continental-patriotice. ntreaga sa atenie este de aici nainte ndreptat ctre rile anglo-saxone, n special ctre SUA. Sloganul lui Hruciov: s prindem din urm i s ntrecem Vestul nseamn alinierea la puterile atlantice i recunoaterea superioritii lor sociale i economice. Tezele sale despre victoria rapid a comunismului sunt direcionate s reactiveze din nou tendinele stngii mesianice, bolevic-mondialiste aproape uitate n lungii ani ai stalinismului geopolitic eurasiatic de factur imperial. Hruciov intete s loveasc toate structurile tradiionale de pmnt, care au fost salvate datorit proteciei secrete a Ordinului Eurasian, chiar i n cele mai grele perioade ale terorii roii. Hruciov vrea s scape definitiv de biserica ortodox rus. Hruciov a fost un americanist i atlantist n tot ceea ce a fcut: pornind de la faimosul porumb atlantist i sfrind cu conceptele sale militare exclusiv bazate pe folosirea rachetelor intercontinentale n detrimentul tuturor celorlalte arme. Lui Hruciov nu i-a psat deloc de continentul eurasian. El era preocupat de America Latin, de Cuba etc. Exista un conflict aproape deschis ntre atlantitii cabinetului de rzboi a lui Hruciov (al crui lider era

marealul S.S. Biryuzov) i eurasienii din grupul lui temenko. Hruciov a insistat asupra conceptului de blitzkrieg (rzboi fulger) nuclear intercontinental, care din punct de vedere continental nu este nimic mai mult dect un sabotaj, care slbete reala putere militar a forelor continentale, nruind economia i crend o ameninare apocaliptic planetar. Dup demiterea lui Hruciov, publicaia Steaua Roie a scris destul de corect: Acea strategie, pe care noi n final am refuzat-o, nu putea s se nasc dect ntro minte bolnav. temenko nsui, mai devreme n aceeai Steaua Roie avertizase: Este de neacceptat ca sigurana URSS-ului s fie numai n rachetele balistice intercontinentale. Cu Hruciov ncepe separarea definitiv a funciunilor inter-statale: oamenii partidului i reprezentanii de la Lubyanka s-au nfrit de aici ncolo cu adepii lui Hruciov n strategia de blitzkrieg nuclear. Armata sovietic devine principalul i primul ostatic al teroritilor nucleari ai PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice), mai exact, ai aripii atlantiste din PCUS ), n timp ce eurasienii i lobby-ul GRU a insistat asupra dezvoltrii armamentelor convenionale i asupra ncercrii de compensare prin studiul posibilitilor oferite de militarizarea spaiului cosmic. n 1958 Hruciov l demite pe marealul Jukov, un puternic i foarte popular eurasian. n 1959 el ncepe o nou ofensiv l pune n fruntea GRU pe unul dintre cei mai odioi oameni din istoria sovietic, pe clul sngeros, cekistul Ivan Serov, cunoscut sub porecla de zhivoder (Clul). Acest personaj sngeros tipul ideal caracteristic Ordinului Mgarului Rou a fost detestat de Statul Major General i, bineneles de agenii GRU i n primul rnd de patrioii eurasieni. Un alt atlantist, generalul Mironov devine direct rspunztor de aa-zisul organ executiv ceea ce nseamn supraveghere asupra armatei i a subdiviziunilor serviciilor secrete. Cu toate acestea, manevrele ofensive ale lui Hruciov ntlnesc reacia ocult bine coordonat a eurasienilor: Konev, Sokolovskiy, Timoenko, Grechko ncearc cu orice pre s l nfrng pe Hruciov. Fiecare zi suplimentar la putere a atlantitilor provoac o leziune ideologic, strategic i politic de nenlocuit URSS-ului i intereselor puterilor continentale. S notm un detaliu curios: n epoca lui Hruciov, este nlocuit dominaia de tip stalinist a liniei totalitar-hegeliene n filozofia marxist ritualist (atribuind prioritate factorilor supra-individuali, obiectivi, asupra individualului i subiectivului) cu dominaia liniei subiectiv-kantiene (atribuind prioritatea individualismului i subiectivului asupra obiectivului. Chiar n aceast perioad ncepe decderea rapid a educaiei civice i apare o constelaie nou de academicieni i oameni de tiin de-ai lui Hruciov care nu reprezentau altceva dect o gloat de nespecialiti, lipsit de talent, oportunist i arogant. Ca exemplu, l amintim pe hruciovistul A.N. Yakovlev, care a admis c l-a criticat pe Marcuse, fr s fi avut timp s-l citeasc mcar. Oamenii de tiin staliniti au continuat, ntr-un mod ciudat, tradiiile academice pre-revoluionare i ca o regul, se distingeau prin cunoaterea temeinic a acelor autori pe care cu sinceritate sau fr sinceritate i criticau). Cu Hruciov ncepe propagarea pas cu pas n societate a unei intelighenii orientate atlantist, fr rdcini i cosmopolit, pe care KGB-ul a clocit-o pe furi chiar i n formele ei cele mai radicale i dizidente. Tematicile Vestului, ale SUA ncep s se rspndeasc n URSS ca fiind interzise, dar totui interesante de la finele anilor 50 i nceputurile anilor 60. 20. Calea cea lung ctre 1977 Demiterea lui Hruciova fost fr ndoial fcut de minile Ordinului Eurasia. Este semnificativ, faptul c opt zile dup plecarea sa din Secretariatul General, avionul n care erau doi ageni cheie ai lobby-ului atlantic marealul Biryuzov i generalul Mironov s-a prbuit. Dup lovitura de graie suferit de Hruciov,eurasienii au nceput treptat s i recapete poziiile. Leonid Brejnev a fost un personaj sprijinit de eurasieni. Este semnificativ, ce a spus scriitorul Smirnov n 1965: Pe 9 mai 1965 la parada de victorie din Moscova,

nainte de trecerea coloanelor de veterani, celebrnd a douzecea aniversare a victoriei, nsui marealul Jukov a decorat cu ordine de rzboi. Dup apte ani de dizgraie din partea lui Hruciov, Jukov era din nou reabilitat. Era victoria de moment a GRU. Dar triumful Ordinului Eurasian sub Brejnev era departe de a fi complet. Atlantitii din KGB nu aveau de gnd s capituleze. Proiectele continentale erau constant oprite. n anii 60 a existat chiar o situaie paradoxal, cnd perspectiva blocului continental a fost discutat. Este interesant s menionm din acest punct de vedere despre negocierile lui Arthur Axmann fostul ef al Hitlerjugend (organizaia de tineret hitlerist) i participant la lobby-ul eurasian din interiorul SS cu Zhou Enlai, despre crearea unui bloc unit continental Pekin-Berlin-Paris, trecnd peste URSS. Laval i, chiar i generalul de Gaulle au susinut acest proiect fr nici o rezerv. O ntlnire ulterioar s-a inut la Bucureti. Arthur Axmann i-a povestit la Madrid lui Jean Prvulescu despre urmtorul episod a luptei sale n timpul zborului su ctre Pekin. n acelai avion s-a urcat un grup de militari sovietici, care au ncercat s l conving pe Axmann de necesitatea includerii i a URSS-ului n acest proiect eurasian care era un vis vechi al lui Axmann, dumanul rasismului antislavic hitlerist, nc din timpurile cnd era implicat n lobby-ul eurasian dinuntrul SS-ului (cercul din interiorul SS i includea pe hauptmann-ul Aleksandr Dolejalek, Richard Hildebrand, Guenther Kaufmann i alii, legai, bineneles de Walter Nikolay i Martin Bormann). De asemenea ofieri GRU i-au raportat lui Axmann despre intrigile grupului de interese atlantist din URSS, punnd obstacole de nenvins tuturor proiectelor geopolitice orientate ctre continent i astfel ctre toate puterile continentale, cea mai important fiind URSS-ul. Atlantitii din KGB, folosind tacticile lor tradiionale, au forat Armata s se resemneze cu Ivautin (vechi chekist i figur extrem de nepopular) n fruntea GRU pentru 23 de ani. Dar cu toate acestea, din 1973 Brejnev a nceput s avanseze militarii tot mai aproape de guvernul rii. n 1973 marealul Grechko a devenit membrul al Biroului Politic. Trebuie s spunem c efii KGB Andropov i, mai trziu motenitorul lui Chernenko erau membri ai Biroului Politic din 1967. Dar cel mai mare triumf al Armatei i al GRU a fost n 1977, cnd noua constituie a lui Brejnev a fondat Consiliul Securitii, devenind o for politic i legal de sine stttoare i independent. A fost o victorie a armatei mpotriva KGB. A fost o victorie a Eurasiei. Brejnev, niciodat grbit, mereu prudent i-a inut promisiunea fcut lobby-ului eurasian de a schimba culisele structurii interne sovietice ale puterii. Acum armata are agenia sa riguroas la cel mai nalt nivel. Strategia lui Brejnev era orientat continental, iar spaiul cosmic i aplicaiile militare spaiale devin baza n sfera de interes strategic. Paralel cu proiectele de rzboi spaial, geopoliticienii lui Brejnev au elaborat modele aplicabile ideologic i politic, lund n considerare noua nomenclatur strategic i militar i tipologia erei spaiale. Este important s menionm n acest context ideile autorului i ideologului micrii patriotice, A. Prokhanov, foarte apropiat de grupurile geopolitice din Statul Major General nc din vremea marealului Ogarkov. Prokhanov asigur c strategia militar sovietic eurasian de la sfritul anilor 70 i prima jumtate a anilor 80 a elaborat cu seriozitate proiectul unei noi civilizaii continental-spaiale, bazat pe o combinaie a tradiiilor spirituale i metafizice, telurice, cu tehnicile ultra-moderne, stilistica spaial i sistemul global al noilor tehnologii de comunicaie. n opinia lui Prokhanov, acesta ar trebuie s devin rspunsul eurasian la ablonul american de rzboi stelar care prezint viitoarea er spaial ca pe o celebrare a ideii anglo-saxone , nu numai pe pmnt, dar i n univers. Conform lui Prokhanov, ideologii din Statul Major General era pregtii s opun Universului americanizat, spaiului american, un Univers rusesc, Universul eurasian, imaginea Mreei Eurasia, proiectat nsi pe trmurile fr grani ale stelelor i planetelor. Vecinii de la Lubyanka au ales un Cosmos aranjat conform imaginii civilizaiilor insulare, mercantil-coloniale, ale Vestului ndeprtat. ablonul american li se potrivea.

Aa c, n cele mai noi forme tehnologice ntlnim iari cele mai vechi teme, ecourile din istoria milenar, strigtele strbunilor notri care fceau fa ntotdeauna unei singure probleme majore: Este necesar s distrugem Cartagina? n indiferent ce form ar fi aprut vreodat. 21. Geopolitica marealului Ogarkov Unul din motenitorii misiunii geopolitice ale lui temenko a fost marealul Ogarkov, eminent geoplitician, strateg i eurasian. n anii 80 el a reprezentat activitatea Ordinului Polar n rndurile Armatei. Dintre cei trei ef de stat brejnevieni ai Statului Major General Zakharov, Kulikov, Ogarkov (toi trei eurasieni convini) cel mai strlucit era Ogarkov, un cunosctor ingenios al camuflrii, de multe ori pclind strategic att pe atlantitii externi, ct i pe cei din interior. Ogarkov a fost organizatorul operaiunii de la Praga, care a trecut att de linitit doar pentru c el a reuit s deruteze total serviciile de informaii ale NATO i s le transmit informaii false. Este curios s remarcm c evenimentele din Primvara de la Praga, care s-au finalizat pentru pucitii democrai ntr-o toamn trist, au fost cumva un duel strategic ntre dou caractere dedicate celor mai adnci secrete ale conflictului planetar. Astzi este binecunoscut c autorul ocult i cel care a condus operaiunea Primvara de la Praga a fost David Goldstucker. n aceast operaiune s-a confruntat cu eurasianul Ogarkov i victoria lui Ogarkov nu a fost simpla victorie a forei brute a tancurilor sovietice, ci o victorie a minii, un act de miestrie viclean, de magnific dezinformare, un camuflaj, cu ajutorul cruia conducerea NATO a fost determinat s comit cele mai mari greeli i nu au mai avut timp s reacioneze. Desigur, doctorul Goldstucker i creaturile sale (Dubchek, Havel etc.) contaser de la nceput tocmai pe aceast reacie a NATO, care nu a mai avut timp s se produc. Ogarkov a fost iniiatorul Spetsnaz (forele speciale), nfiinat pentru a realiza operaiuni locale i imediate n spatele frontului inamic, absolut necesare n succesul n special al operaiunilor continentale, locale. Marealul Ogarkov ntotdeauna a aprat cinstit (spre deosebire de eurasianul precaut i conspirat Grechko) proiectul eurasian i a aspirat s transforme Forele Armate ale URSS n aa fel nct s intre prin cea mai bun metod ntrun rzboi lung local prin folosirea armelor convenionale. Dup Hruciov, problema despre tipurile de arme nucleare i intercontinentale capt un sens simbolic, dependent de accentele doctrinei militare despre rzboiul mondial sau despre rzboiul local, n cercurile militare definite ca rzboiul lor i rzboiul nostru, ceea ce este reprezentativ pentru lobby-urile atlantist versus eurasian. Rzboiul local cu aplicarea armamentelor neconvenionale, fr s foloseasc arme nucleare a fost sloganul eurasian i rzboiul total nuclear sloganul atlantitilor care, niciodat nu au ncetat s preseze ideologic Armata. Elita eurasianic era grupat n jurul lui Ogarkov. n primul rnd, camarazii si erau marealii Akhromeev i Yazov. Amndoi dar mai ales Akhromeev erau devotai n secret Ordinului Polar, deja fondat n armata sovietic de Mikhail Tukhachevsky, paralel cu organizaia similar a lui Aralov, creat de acesta imediat dup apariia GRU. 22. Catastrofa Afganistan Imensa concentrare de puteri din minile armatei eurasiene de dup 1977 au ameninat clanul atlantitilor. KGB i ali sjujitori ai Dansului Macabru din guvernul rus trebuiau s-i asume orice contra-msur urgent. Informaiile precise ne permit s credem c rzboiul din Afganistan a fost inspirat de ctre KGB pentru a discredita Armata n timpul unui conflict lung i intens i menit s provoace interferena atlantic n situaia politic intern din partea SUA. Conflictul din Afganistan este considerat ca fiind instigarea KGB-ului mpotriva armatei sovietice i mpotriva ntregului grup de interese eurasian de ctre specialiti de sovietologie ocult cum au fost Pierre de Villemarest i Jean Prvulescu. Cunoscnd planurile

geopolitice ale generalului temenko i despre valoarea geopolitic i strategic din Afganistan, oamenii de la Lubyanka au decis s provoace o intervenie armat n for n situaia politic afgan. (Este necesar s spunem c nsui temenko a exclus o asemenea interferen brutal, insistnd pe integrarea panic i infiltrarea gradual economicostrategic n coresponden cu schema logic a oricrei expansiuni naturale i organice, cu vectori culturali i economici, pe axa nord-sud). Att nceperea rzboiului, ct i modul ovitor, nesigur, greoi n care a fost purtat, este o consecin a amestecului KGB n treburile Armatei din moment ce atlantitii aveau nevoie de URSS pentru a pierde rzboiul, un rzboi care duce la distrugerea definitiv a blocului eurasian. n Afganistan forele speciale KGB au aranjat acte de terorism mpotriva populaiei panice afgane ceea ce era o absurditate, dac trupele sovietice cu adevrat ar fi vrut s integreze Afganistanul i s-l fac vasal geopolitic. De sus, prin Partid i Politburo, atlantitii au ncercat s frneze cele mai rezonabile operaiuni militare, uneori reuind s le opreasc atunci cnd ncepeau s fie ncununate de succes. Pierre de Villemarest afirm c acest rzboi a fost pierdut doar pentru c cele mai nalte ranguri din guvernul sovietic au dorit s-l piard. Oricum, acest rzboi a fost fatal pentru Armat, pentru GRU i Ordinul Eurasian. 23. Aripa de dreapta din KGB i paradoxul Andropov n epoca post-brejnevian un punct de vedere foarte important, caracteristic istoriei luptei invizibile a celor dou Ordine, ncepe s se impun. nelesul su este c lobby-ul atlantist din Eurasia, aa cum am accentuat adesea, se apropie nu numai de stnga (desigur, aceasta este preferat, deoarece dispune de o anumit afinitate tipologic cu nsui conceptul atlantist) dar i de dreapta. Din acest motiv NKVD-ul i KGB-ul de dup rzboi, rmnnd n esen atlantiste, au adoptat unele trsturi ideologice ale Armatei, a orientrii conservatoare de dreapta. Dei cu originar din echipa anti-teluric, anti-ruseasc i din gtile roii punitive anti-statale, KGB-ul suferise o influen semnificativ a eurasienilor de dreapta din GRU i din Statul Major General n acele timpuri cnd imperialismul lui Stalin era dominant. O asemenea duplicitate a KGB-ului a rezultat n mod logic ntr-un compromis definitiv n structurile KGB, care poate explica toate ciudeniile politice i conspirologice conexe acestei organizaii. Dac substana i centrul major al KGB au rmas pur atlantiste, integrate n reeaua unit planetar a serviciilor secrete atlantiste, la periferie printre angajaii obinuii i chiar printre ofieri s-a dezvoltat o atmosfer naionalist. Totui naionalismul de Lubyanka (uneori asociat cu o puternic iudeofobie) ntotdeauna a corespuns principiului snge mai presus de pmnt adic nu a avut de fapt niciodat un caracter continental, imperial, eurasian. i o asemenea situaie, care se potrivete mai degrab figurilor din Ordinul atlantist, ca i aceste naiviti naionaliste ale angajailor obinuii, au servit ca o masc perfect reelei anti-eurasiene i angajailor mondialiti i mesianici. KGB-ul de dup rzboi era similar tipologic grupurilor panslaviste din interiorul guvernului arist n ajunul Primului Rzboi Mondial i organizaiilor rasiste, xenofobe din Reich, servind ca o masc pentru atlantiti. Din aceast perspectiv este necesar s lum n calcul venirea la putere a lui Yuri Andropov, fostul ef al KGB dup moartea lui Brejnev. Motivele duplicitii KGB-ului ne vor ajuta s nelegem dualitatea rolului lui Andropov i imaginea dual a acestei figuri. Andropov poate fi considerat ca fiind att printele perestroika i al democratizrii finalizat de Gorbaciov, ct i al ncercrii extrem de conservatoare de a restaura epoca totalitar a lui Beria. Este curios c printre simplii oameni rui n relaie cu Andropov sunt comune dou preri: Andropov evreu sionist i Andropov patriot antisemit. (Bineneles cele dou definiii ar trebui nelese metaforic.) De fapt, misterul lui Andropov este simplu: el este reprezentantul KGB, un atlantist convins,

loial Ordinului Moartea Dansnd. El era simultan evreu sionist i patriot antisemit i aceast asociere pare contradictorie, dar numai ntr-un ablon conspirologic foarte simplificat. ns imaginea conspirologic este mult mai complex i factorii cheie nu sunt nici naionali, nici politici, ci decii doar de orientrile geopolitice fundamentale foarte atent pstrate secrete fa de profani. Venirea lui Andropov a fost o a doua lovitur mpotriva Armatei dup nceperea rzboiului din Afganistan. Acum autoritatea statului era n minile unui membru al acelei organizaii care n timpul ntregii sale existene a avut un singur scop de a terge Ordinul Eurasia din URSS, de a sfrma structurile secrete create de Aralov, Tukhachevsky, temenko, Ogarkov, Akhromeev i ali eurasieni, s spulbere Eurasia din interior, s fac irealizabil o dat pentru totdeauna ideea de nou bloc continental, s ctige victoria definitiv pentru Noua Cartagin, pentru SUA, s stabileasc mpreun cu CIA Noua Ordine Mondial pe planet, strict ca o Nou Ordine Comercial. Venirea lui Andropov, venirea KGB-ului de dreapta a nsemnat nici mai mult, nici mai puin dect nceputul de perestroika. 24. Agentul dublu Mihail Gorbaciov Faza preliminar a perestroika pregtirea de noi cadre, alocarea rolurilor, introducerea oamenilor necesari n guvern, scenariul general al evenimentelor toate acestea au fost coordonate de Yuri Andropov mpreun cu ali analiti atlantiti ai serviciilor speciale i experi ai Ordinului Moartea Dansnd. Dar Andropov a neles bine c la fiecare stadiu al perestroiki, eurasienii i-ar putea lua revana, s-i dea afar pe atlantiti din KGB i din Biroul Politic i s conduc ara conform unei politici eurasiene. Alegerea figurii importante a noii politici a czut n mod pe umerii celor mai inceri lideri de atunci, care erau att de precaui, flexibili i evazivi, nct nici una dintre cele dou pri nu tia pentru ce Ordin lucreaz. Pe de cealalt parte, conform tradiiilor antice ale Ordinului atlantic, din care fcea parte Andropov, a fost acceptat a se da o atenie special oamenilor a cror nfiare dovedea anumite defecte elocvente. Conform acestui principiu au fost alei preoii cei mai nali ai cultului egiptean ai zeului cu cap de mgar Seth. Gorbaciov cu semnul su era figura cea mai potrivit. Promovndu-l pe Gorbaciov, Andropov a calculat candidatura sa ca satisfcnd amndou gruprile geopolitice, n timp ce soluia tensiunilor interne din URSS deja de mult timp era n colaps i schimbarea politic ar trebui s fie susinut att de ctre eurasieni, ct i de atlantiti. Interesul atlantist al schimbrii era evident, dar eurasienii, de asemenea dup nceperea rzboiului din Afganistan i dup venirea la putere a lui Andropov nu mai erau interesai n pstrarea statu-quo-ului i ar fi acceptat uor transformarea. Gorbaciov era comod i util pentru toat lumea. Ca gardieni ai lui Gorbaciov din partea fiecrui din cele dou Ordine au fost numii A.I. Lukianov i A.N. Yakovlev. Ambii erau participani direci la ramificaiile conspiraiilor aflate n conflict. 25. Adevrata fa a lui Anatoliy Lukianov ncepnd cu 1987, Anatoliy Ivanovici Lukianov a devenit eful aa numitelor Organe Administrative. Acum destinul oricrei numiri n funcii i promovri n cele mai nalte ranguri militare depindea de el. Lukianov, artnd ntotdeauna loialitate lui Gorbaciov, a ncercat totui ntotdeauna s interpreteze n cheie eurasian instruciunile nebuloase i ambiguitile noului lider de la Kremlin. Aspiraia lui Gorbaciov de a termina conflictul din Afganistan era n minile Armatei i sunt motive s credem c Lukianov a fost implicat n aceast aciune geopolitic. Dei la fel de flexibil i precaut ca i Gorbaciov, Lukianov avea totui o atitudine geopolitic strict i clar. Obiectivul su, acelai ca al Ordinului Polar, a fost Eurasia Mare, din Mongolia la Mediteran, Pax Eurasiatica, marea uniune continental. Lukianov a fost obligat n virtutea poziiei sale s controleze GRU i s supravegheze Statul Major dar de fapt, acest om precis i tcut nu era gardianul bolevicilor mesianici n interiorul statului n stat al militarilor eurasieni, ci

tocmai mesagerul GRU, superviznd atlantitii bolevici din partea Armatei. Fiind acoperit de o atitudine fi de centru-stnga, Lukianov a realizat n Sovietul Suprem o misiune special, al crei sens a fost formarea unui bloc parlamentar orientat n beneficiul misiunii secrete eurasiene.

Skartsiuni Dimitriu: Profetii despre antihrist


Posted in 666, antihrist, APOCALIPSA by saccsiv on august 7, 2011

Cuvant inainte la editia romaneasca. Cartea Profetii despre Antihrist a fost pusa in circulate pentru prima data in iulie 1990. In mai putin de doua luni de la tiparire a fost epuizata, ceea ce a dus la reeditarea ei. Cererea de carte a credinciosilor nostri ne- a obligat s-o traducem si s-o editam. Ea a primit foarte multe aprecieri din partea multor episcopi, stareti, preoti si teologi. Am tradus aceasta carte pentru credinciosii romani, intrucat o socotim binevenita pentru informarea iubitilor nostri cititori despre planurile satanice care sunt puse in aplicare, de multa vreme, de catre masonerie si sionismul international. Intreaga activitate antihristica, anticrestina, astazi este raspandita in toate mediile, in toate tarile, prin toate mijloacele, de catre satanica miscare, cunoscuta sub numele de, miscarea New Age (Noua Era). Se incearca distrugerea acestei lumi si crearea unei lumi noi, a unei noi ere. Nu prin puterea lui Dumnezeu, ci prin puterea omului. Cu alte cuvinte omul stapanit de mandria lui Lucifer cauta sa ia locul lui Dumnezeu. Nimic din ceea ce se petrece in lume nu este intamplator. Omenirea cauta sa se sinucida. Goana dupa inavutire, dupa lux si destrabalare a dus omenirea in pragul dezastrului. Exploatarile irationale ale resurselor naturale, poluarea care a atins cote inexprimabile, inarmarile fara masura au pus in pericol viata pe pamant. Pe de alta parte, desfraul fara margini si rautatea diabolica, care a pus stapanire pe unii din oameni, duce la degradarea firii umane, pana la indobitocire. Omul a innebunit, omul s-a indracit. Exista o organizatie secreta care conduce lumea din umbra. Aceasta isi exercita influenta asupra lumii prin magie si folosirea puterilor demonice. Sunt sionistii ! evreii care in ascuns pregatesc venirea lui Antihrist. De sute de ani, prin masonerie, se lupta pentru schimbarea traditiilor crestine. Au rupt Biserica si au faramitat-o in mii si mii de secte. Si au reusit sa schimbe legile firii, lasate de Dumnezeu, cu legi omenesti sau mai bine zis diavolesti. Statul ca si partidul sunt o idee. Sunt mijloace de subjugare a omului. Statul a devenit in mana lor un mijloc de asuprire, de inrobire pana la indobitocire a oamenilor. Legile dupa care se conducea societatea reflectau legea firii lasata de Dumnezeu omului. Dar acum aceasta lege lasata de Dumnezeu a fost si este inlocuita prin legi omenesti de inspiratie demonica. Au nascocit povestea cu drepturile omului ! Care drepturi ? Drepturile evreilor. Dreptul de a fi privilegiati in toate statele, de a da legi, de a executa legi si de a judeca dupa aceste legi pe crestini! Iata ce sunt drepturile omului. Dreptul de a-i lasa pe ei sa-l instaleze pe Antihrist, dreptul de a subjuga lumea intreaga. Dreptul de a avorta, de a te destrabala, de a fura fara scrupule pe semenul tau, intr-un cuvant de a te impotrivi lui Dumnezeu. Cui folosesc aceste drepturi? Noua credinciosilor in nici un caz. Incredibil, dar adevarat. Lumea este in mana evreilor sionisti, pentru ca finantele lumii sunt in mainile lor, iar omul are slabiciune la ban. Cu banii cumpara tot, chiar si sufletele oamenilor. Cati nu sunt aceia care se leapada de credinta pentru niste bunuri materiale sau bani? Unde nu reusesc cu banul folosesc santajul, iar unde nu merge nici cu santajul folosesc crima. De aceea si merge lumea din rau in mai rau, pentru ca dreptatea lui Dumnezeu a

disparut dintre oameni. Dumnezeu nu a parasit lumea, ci omul L-a parasit pe Dumnezeu, in favoarea placerilor omenesti. Noi, cei credinciosi, nu trebuie sa ne descurajam, ci sa ne rugam mai mult la Dumnezeu ca sa ne pazeasca si sa ne intareasca in ceste vremuri grele de ispita . Sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu prin post rugaciune si priveghere; sa lasam pacatele si sa urmam virtutea, iar Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne intareasca. Nu trebuie sa ne inchipuim ca putem sa scapam de ispite si de necazuri, dar trebuie sa ne pregatim pentru a le infrunta si a le rezista. Suntem datori sa ne informam si sa informam, la randul nostru, si pe altii despre planurile demonice ale slugilor lui Antihrist, pregatite pentru subjugarea lumii. Nu putem schimba destinele lumii dar putem sa le controlam pe ale noastre. Chemam ajutorul Preasfintei Treimi ca si editia aceasta sa contribuie la trezirea duhovniceasca a ortodocsilor, a fratilor nostri care au nevoie de sprijin in aceste zile pe care le traverseaza omenir Adormirea Maicii Domnului, Traducatorul Cuvant inainte Dumnezeu care l-a creat pe om din iubire, nu-l lasa in voia soartei, ci-l calauzeste prin pronia Sa. El S-a descoperit pe Sine in toate evenimentele pe care le va face in viitor si care privesc mantuirea sufletului lui. Dumnezeu a descoperit evenimentele ce vor veni ca sa indrume pe om prin profeti, prin Iisus Hristos, prin Apostoli precum si prin alti barbati sfinti ai Bisericii. Unele profetii s-au implinit, altele se mplinesc in zilele noastre si altele se vor implini in viitor, astfel incat sa luam masurile noastre de crestini ca sa nu facem jocul planurilor ateilor, antihristilor si profetilor mincinosi. Toate profetiile sunt formulate in Vechiul si Noul Testament si in alte scrieri ale Parintilor si scriitorilor Bisericii noastre, in care omul poate descoperi adevarul, dar remarcam fenomenul trist ca multi dintre noi recurg pentru a afla adevarul la vrajitorie, la magie, la ghicitul in carti, la horoscop si la alte mijloace ale Satanei, care ademenesc si inseala pe naivi. De asemenea, multi dintre noi, cu credinta slaba dar si ignoranti, nu dau atentie profetiilor care vorbesc despre evenimentele care vin, ca sa fie pregatiti sufleteste si de nezdruncinat moral in greutatile care vor urma. Astazi incet-incet interesul crestinilor si in special al tinerilor, asa cum ne descopera profetiile , se limiteaza la prezent, dupa cum ne arata semnele vremii (Mt. l6, 3). Dorim ca cel care studiaza progresul tehnologiilor moderne, sa studieze semnele vremurilor si profetiile Sf.Scripturi, pentru evenimentele ce vor veni si pentru venirea amagitorului Antihrist, si pentru a doua venire a Domnului nostru, ca poate se vor trezi in ultimul moment si-si vor reveni duhovniceste. Pocainta si revenirea la Mantuitorul Hristos, cat si rugaciunea si privegherea duhovniceasca, trebuie sa fie cea dintii grija a noastra, caci ce i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca si pierde sufletul (Mc. 8, 36). Invierea Domnului, 1990, SKARTSIUNI DIMITRIU PROFETI SI PROFETII Darul Profetirii Si fiecaruia se da aratarea Duhului, spre folos. Ca unuia i se da, prin Duhul Sfant, cuvant de intelepciune unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie (I Cor.12,7- 10). Oamenii, decat sa se consacre memorarii inutile a numeroaselor cunostinte stiintifice sau politice, mai bine ar studia, spre ajutorul si folosul lor, profetiile Vechiului si Noului

Testament, precum si multe din profetiile sfintilor Bisericii noastre. Profetiile contin adevarata cunoastere, deoarece ele marturisesc pe Acelasi Dumnezeu, Care a descoperit cele viitoare pentru ca sa-i ajute pe oameni, pentru ca sa-i pregateasca si sa-i apere ca sa nu fie inselati prin lucrarile Satanei si ale lui Antihrist. Asadar profetiile contin, fara greseala, voia lui Dumnezeu, fapt adeverit, deoarece Dumnezeu nu minte. Dovada ca toate profetiile cu privire la persoana lui Hristos, despre nastere, rastignire, Inviere, si multe alte detalii despre sfanta Sa viata s-au adeverit. De asemenea, profetiile Vechiului Testament pentru oricate vor avea loc cu poporul iudeu pana astazi sunt adeverite in intregime. Pentru poporul iudeu si destinul lor exista profetiile lui Hristos care s-au adeverit, si altele, de la altii, pe care le-a descoperit evolutia evenimentelor. Distrugerea templului lui Solomon, risipirea evreilor in cele patru vanturi, patimirile lor, crearea noului stat in Palestina, venirea lui Antihrist, proclamarea sa ca Dumnezeu de catre evrei, distrugerea lui Antihrist, precum si razboaiele si grozaviile care vor urma sunt profetite in Vechiul si Noul Testament. Nici un om binecredincios nu poate sa nege lucrarea si adevarul care adeveresc profetiile despre locul nasterii, timpul, lucrarea lui Iisus Hristos, rastignirea, Invierea, Inaltarea si amanuntele vietii Lui, deoarece s-au adeverit conform Scripturii, fiind scrise cu sute de ani inainte. Nici un cititor atent si cu judecata nu va refuza profetiile lui Agatanghel care a trait la anul 1279 d.Hr. si a profetit, cu o exactitate demna de admirat, caderea Constantinopolului, timpul robiei grecilor, timpul eliberarii, ca si evenimente pana la cel de al doilea razboi mondial si dupa acesta. De asemenea, omul serios nu se tulbura sa tagaduiasca infaptuirea uluitoare a profetiilor Sf. Cosma al Etoliei, ale acestui nou marturisitor si intocmai cu Apostolii. Asadar lucrarea profetiilor si autoritatea lor este de nesters, deoarece profetiile niciodata nu au mintit. Daca o parte a profetiilor au mers pana la adeverirea evenimentelor de astazi, este logic sa asteptam si sa credem si in implinirea celorlalte profetii care au ramas, care relateaza despre evenimentele epocii noastre si ale urmasilor, cat si convingerea ca acestea se vor implini. Multi care traiesc departe de Dumnezeu nu doresc sa scape de marea tulburare a pacatelor si a vietii lor risipite, motiv pentru care si evita citirea profetiilor. Totusi nu trebuie sa se intample aceasta si cu noi, care dorim sa ne pocaim si sa prevenim inselarea noastra de catre Antihrist si slugile lui. Si precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului (Mt. 24, 37). Cuvant explicativ La inceput vom relata cateva din numeroasele profetii care s-au adeverit privind venirea lui Hristos si despre sfanta Sa viata. Nu credem necesar sa indicam toate profetiile despre Iisus Hristos, deoarece nici un om drept credincios nu se indoieste de venirea si dumnezeirea Lui. Deoarece cele despre Hristos pe cat ni s-au relatat le avem profetite in amanunt, pentru ele avem o dubla marturie, asadar cuvantul profetic si intelegerea imediata a implinirii lui, care spulbera orice indoiala despre El. In continuare vom compara profetiile care sunt cu referire la venirea lui Antihrist si care sunt continute atat in Vechiul cat si in Noul Testament. Profetiile acestea vor fi relatate minutios, deoarece tema a devenit interesanta in zilele noastre, dar si pentru faptul ca profetiile sunt pe cale de a se implini in scurt timp, dupa cum ne arata semnele vremurilor . Vom aminti profetiile Sf. Cosma al Etoliei despre evenimentele care au avut loc si despre altele care asteapta, sigur, sa se implineasca in zilele noastre dupa cum arata si profetiile paralele ale altor sfinti. Vor fi trecute cu vederea profetiile crestinilor anonimi, care din modestie nu si-au spus numele, asa cum au facut altii, ca de pilda, profetiile lui Agatanghel, ale Sf. Tarasie, ale Sf. Metodie, ale lui Leon cel Intelept, precum si uimitoarea profetie care este gravata pe piatra de mormant a Sf. Constantin cel Mare, si care a fost interpretata de patriarhul Ghenadie la anul 1440 d.Hr. De asemenea sunt comparate profetiile Sf. Andrei si ale lui Hriston Salu si profetiile altor sfinti. Nu vom intra in ispita de a stabili datarea exacta a adeveririi profetiilor, fiindca, prin analogic, nu este cu putinta. Astfel semnele vremurilor ,

prin urmare semne de avertizare, sunt limpezi si cel mai simplu cititor intelege ca evenimentele ce au fost profetite sunt apropiate. Caci ce i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca si pierde sufletul? (Mc. 5, 36). PROFETII DESPRE VENIREA LUI HRISTOS Si tu, Betleeme Efrata, desi esti mic intre miile lui Iuda, din tine va iesi Stapanitor peste Israel, iar obarsia lui este dintru inceput, din zilele vesniciei (Miheia 5, 1). Vechiul Testament este plin de profetii despre Domnul nostru Iisus Hristos. Toate aceste profetii s-au implinit dupa cum au fost scrise, in persoana lui Iisus Hristos. Este desigur imposibil sa redam aici profetiile tuturor profetilor Vechiului Testament, care s-au implinit in persoana Lui. Vom relata acele profetii de la care orice simplu cititor poate conclude ca Iisus Hristos nu S-a facut om intamplator, ci s-a proorocit ca se va face om, ca se va naste din Fecioara Maria, ca va fi rastignit, ca va invia si ca va veni la noi iarasi la a doua venire ca sa judece vii si mortii. Asadar toate amanuntele vietii lui Iisus Hristos care sunt indispensabile pentru mantuirea noastra au fost profetite cu multa vreme inainte ca Hristos sa se nasca. Astfel Isaia, care a trait cu 700 de ani inainte de nasterea lui Hristos, a profetit nasterea Acestuia din Fecioara Maria. Iata, Fecioara va avea in pantece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emanuel, care se talcuieste: Cu noi este Dumnezeu (Isaia 7, 14). Profetia lui Isaia s-a adeverit cand Arhanghelul Gavriil a fost trimis de la Dumnezeu in Nazaret la Fecioara Maria careia i-a zis: Bucura-te ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei Si iata vei lua in ptntece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt Se va chema (Lc. 1, 28- 32). Alta profetie care adevereste despre persoana lui Iisus este profetia lui Ieremia, care a trait cu 600 de ani inainte de Hristos. Glas din Rama s a auzit, plangere si tanguire multa, Rahila isi plange copiii si nu voieste sa fie mangaiata, pentru ca nu sunt (Ier. 31, 15). Profetia s-a implinit cand regele Irod, vazand ca magii nu l-au mai instiintat despre Hristos, precum promisesera, a trimis si a ucis 14.000 de prunci, cu speranta ca intre acestia va fi gasit si Hristos. Este cunoscut ca Iuda vazand ca Iisus invata despre moartea Sa, L-a vandut arhiereilor pe 30 de arginti si a mers si s-a spanzurat, dupa cum spune Sf.Evanghelie. Ca Hristos va fi tradat pe 30 de arginti aflam de la profetul Ieremia si Zaharia, cu multe sute de ani inainte. Iata profetiile respective: Si a primit 30 de arginti cat m au cinstit fii lui Israel (Ieremia) si Mi au cantarit simbria Mea 30 de arginti (Zaharia). Dar oare Iacob, unul dintre cei trei patriarhi ai lui Israel, nu a profetit si el venirea lui Hristos, ca va veni din neamul lui Iuda? Iacob, de asemenea, cand si-a chemat fiii pentru a le spune cele viitoare, a profetit si despre venirea lui Antihrist, ca va veni din neamul lui Dan. Cum a vazut Iacob cu mii de ani inainte ca se va naste Hristos si, mai mult, ca va fi din neamul lui Iuda? Asa cum s-a implinit profetia despre venirea lui Hristos asa se va implini si cea care vorbeste despre venirea lui Antihrist. Vom aminti si o alta profetie care vorbeste cu precizie despre intrarea lui Iisus in Ierusalim inaintea sarbatorii Pastelui, ziua Floriilor, unde oamenii l-au intampinat cu ramuri de palmier si de maslin, in timp ce Iisus venea pe manzul asinei. Si aceasta intamplare a fost facuta cunoscuta de profetul Zaharia cu sute de ani inainte. Respectiva profetie suna in felul urmator: Bucura-te foarte, fiica Sionului iata Imparatul tau vine la tine drept si biruitor; smerit si calare pe asin, pe manzul asinei (Zaharia 9, 9). Ajunge cate am amintit din profetii mici, pentru a convinge pe cititorul binecredincios ca sa nu aiba indoieli ca profetiile s-au implinit in persoana lui Hristos. Intreg Vechiul Testament este plin de astfel de profetii care vorbesc despre evenimente din

viata lui Hristos. Si cu toate acestea, exista inca oameni care au indoieli ca Hristos este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, adica evreii si nefericitii care-l asteapta pe Antihrist pentru ca sa se proclame Dumnezeu, dupa cum vom arata mai jos. Eu am venit in numele Tatalui Meu, si voi nu ma primiti; daca va veni altul in numele sau, pe acela il veti primi (In. 5, 43). PROFETII DESPRE VENIREA LUI ANTIHRIST Iudeii si Antihrist Si vor cadea de ascutisul sabiei. Si vor fi dusi robi la toate neamurile, si Ierusalimul va fi calcat in picioare, pana ce se vor implini vremurile neamurilor (Lc. 21, 24). Este cunoscut ca din momentul in care evreii au rastignit pe Dumnezeu Omul Iisus, care asteptau pe Mesia, incepe numaratoarea inversa pentru venirea lui Antihrist. Multi, probabil, nu cunosc motivele reale pentru care evreii l-au rastignit pe Iisus, Cel fara de pacat. Sigur ipocrizia si fariseismul lor formau o miscare serioasa; cu toate acestea un rol determinant pentru condamnarea nedreapta a lui Iisus, a fost mania si dezamagirea iudeilor de faptul ca Iisus nu numai ca lasa sa se inteleaga, ci propovaduia ca sa auda toti ca Imparatia Mea nu este din lumea aceasta (In. 18, 36). Asadar Hristos nu a acceptat sa joace rolul de imparat pamantesc, dupa cum isi inchipuiau iudeii. Aceasta numai, si era suficient ca sa umple inima lor cu ura si mainile lor cu unelte ucigatoare. De atunci iudeii asteapta pe Mesia al lor, asadar pe un imparat mondial , care este Antihrist, caruia ii pregatesc drumul, punandu-si in aplicare planul cu orice mijloace si cu multa fermitate. Cu toate acestea apare logic o intrebare. Pentru ce nu a fost instalat inca Antihrist? Ce se asteapta? Ce-l impiedica? Pentru ce a intarziat atata vreme? Iubitii nostri cititori, cand ucenicii lui Hristos au admirat frumosul templu al lui Solomon, laudadu-l pentru splendoarea sa, Hristos le-a zis profetic: Adevarat graiesc voua: Nu va ramane aici piatra pe piatra care sa nu fie risipita (Mt. 24, 2), adica nu va ramane piatra pe piatra din toata aceasta stralucita cladire. De asemenea cand Pilat si-a spalat mainile sale si a zis: Nevinovat sunt de sangele dreptului Acestuia (Mt. 27, 24), iudeii, care au dat pe Cel fara de pacat la moarte pe cruce au raspuns: Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri! (Mt. 27, 25). Astfel iudeii au admis acel ingrozitor blestem, asupra lor si asupra copiilor lor. Iisus Hristos inainte de rastignire a lasat si alta profetie caracteristica cu privire la Ierusalim si iudei. Si vor cadea de ascutisul sabiei, si vor fi dusi robi la toate neamurile, pana ce se vor implini vremurile neamurilor (Lc. 21, 24). Asadar, iudeii vor fi ucisi, vor fi luati prizonieri, vor fi vanduti ca robi la neamuri straine, iar Ierusalimul va fi calcat de diferite neamuri, pana ce se vor implini vremurile neamurilor Credem oportun sa relatam pe scurt felul in care s-au implinit profetiile de mai sus, intruct confirmarea acestor profetii este strans legata de problema asteptarii lui Antihrist si care este asteptat de iudei pe terenul potrivit. ( Ocuparea Ierusalimului, refacerea templului, predarea intregii lumii sub stapanirea lui Antihrist etc., dupa cum vom arata mai jos). Sa incepem de la profetia lui Iisus despre distrugerea templului ca sa aratam cum si cand s-a implinit, si cum astazi evreii nu renunta sa-l redobandeasca si sa-si puna in aplicare visul lor de veacuri; deoarece in acest templu doresc ca sa instaleze pe Antihrist, dupa cum arata Sf. Ap. Pavel: Potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu inchinare, asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu se pe sine drept dumnezeu (II Tes. 2, 4). Asadar Antihrist se va aseza in templu ca sa se dea pe sine drept Dumnezeu, si va urmari ca sa dovedeasca cu diferite inventii, ca este Dumnezeu.

Nici nu a trecut mult de la ziua rastignirii lui Iisus si profetiile Sale pentru templu si pentru soarta iudeilor care L- au rastignit, au inceput sa se implineasca. La anul 70 d.Hr., Vespasian fiind ales imparat al Romei, a lasat pe fiul sau Tit ca sa continue actiunea sa de cucerire a Ierusalimului. Chinurile pe care le-au suportat iudeii sunt de nedescris. Istoricul iudeu, Iosif Flaviu, descriind asediul Ierusalimului, ne relateaza scene ingrozitoare. Cetatea a cazut, iar macelul care a urmat nu poate fi descris. Mii de cruci au fost inaltate pentru rastignirea iudeilor. Si cei care rastigneau s-au oprit cand nu au mai gasit lemn pentru cruci. Sutele de mii care au fost ucisi confirma profetia Domnului si vor cadea de ascusisul sabiei , iar cei ramasi au fost luati robi si vanduti cu necinste, si vor fi dusi robi la toate neamurile . Cetatea a fost distrusa complet, iar templul distrus din temelii, si nu va ramane aici piatra pe piatra . Dupa catastrofa biblica pe care a suferit-o Ierusalimul pe vremea imparatilor Vespasian si Adrian, evreii scapati s-au imprastiat in toate partile. Evreii au incercat reconstruirea templului la anul 363 d.Hr. sub protectia imparatului Iulian Apostatul. Cu toate acestea, voia lui Dumnezeu a fost impotriva refacerii templului. Abia au inceput muncitorii, ca un prim cutremur il distruge. Multi au incercat sa puna temelia, dar in zadar. Nisipul ardea si pietrele cadeau si imprastiau muncitorii arzandu-i. Un martor ocular al minunii acesteia a fost scriitorul Ammianos Marcelinos si multi altii. Aceasta a fost si ultima incercare de reconstruire a templului pana astazi, caci vom arata mai jos cum evreii se pregatesc din nou pentru reconstruirea templului. Precum stim evreii abia in 1947 au obtinut aprobarea din partea SUA de infiintare a statului israelit pe vechiul loc. Si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana ce se vor implini vremurile neamurilor . Asadar dupa 2.000 de ani de cand au fost risipiti in intreaga lume. In afara de templu, de a carui construire se pregatesc evreii, vom vedea mai jos unul cate unul celelalte semne. Semnele vremurilor care ne prevestesc sosirea lui Antihrist, dar si vestita venire a lui Hristos, pentru ca sa termine stapanirea lui Antihrist, si sa judece viii si mortii. De asemenea vom analiza in amanunt a doua venire a Domnului, dupa ce vom vorbi de venirea lui Antihrist. Si sa nu va amageasca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va sosi pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii (II Tes. 2, 3). Cine este Antihrist? Antihrist este numit cel care nu va primi si nici nu va marturisi dumnezeirea lui Hristos. Astfel, antihristi sunt multi, dupa cum ne precizeaza Sf. Scriptura, multi antihristi s au aratat (I In. 2, 18). Acestia sunt ateii care s- au lepadat de legea dumnezeiasca. Cu toate acestea noi nu vorbim aici despre acesti antihristi, ci despre Antihrist. Antihristi sunt multi. Dar Antihrist este unul singur. Antihristi s-au aratat de cand a venit Hristos pe pamant si pana astazi intre noi; Antihrist insa nu a venit. Asadar cine va fi Antihrist? Satana, cum cred multi, sau om simplu, care a primit lucrarea Satanei? Antihrist nu va fi diavolul sau Satana, ci omul nelegiuirii, fiul pierzarii, Potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu inchinare, asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu se pe sine drept dumnezeu (II Tes. 2, 3-4), cum zice Sf. Ap. Pavel. Asadar, Antihrist va fi om prin lucrarea lui Satan, insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase . (II Tes. 2, 9). Asadar venirea lui Antihrist va fi insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase facute cu ajutorul Satanei. Si va cauta sa demonstreze prin toate aceste lucrari ca este Dumnezeu. Deci Antihrist va fi un om care va primi de la Satana puteri si va conduce lumea pentru scurt timp, dupa cum vom arata in continuare.

Pentru ce va veni Antihrist? O intrebare logica care apare este urmatoarea: pentru ce permite Dumnezeu venirea lui Antihrist? Si pentru ce permite ca sa intre Satana in Antihrist? Dumnezeu, Cel Atoatestiutor cunoaste noua preferinta a lui Antihrist. Cu toate acestea raspunzator de intrarea lui Antihrist in stapanirea lui Satan este insusi Antihrist. Fiindca in timp ce libertatea este puterea prin care putem respinge pe Satan, cu ea Antihrist va face contrariu, se va alatura lui Satan. Dar si pentru nepocainta lepadarii de credinta a oamenilor, Dumnezeu a lasat ca sa vina Antihrist. Deoarece Antihrist in cei pierduti se intareste , asadar in necredinciosii nepocaiti. Acesti impietriti la inima, fie ca vine, fie ca nu vine Antihrist, ei nu vor sa creada in Hristos ca sa se mantuiasca, fiindca nu au dragoste. Amagitorul va veni ca sa stapaneasca si sa vadeasca necredinta si nepocainta celor care neaga pe Hristos. Dar, prin excelenta, va domina pe iudeii care au depasit in necredinta toate neamurile. Fizic, nu-i cunoastem pe iudeii care nu au primit pe Domnul. Dar acestia care continua ca sa rastigneasca pe Iisus, pregatesc calea si tronul lui Antihrist. Cinstea pe care evreii o vor da lui Antihrist va constitui plata nerecunostintei acestora, dupa cum zice Sf. Ioan Gura de Aur, fiindca au cinstit minciuna in locul adevarului, intunericul in locul luminii, pe Antihrist si nu pe Hristos. Domnul a spus profetic despre acestia: Eu am venit in numele Tatalui Meu, si voi nu Ma primiti; daca va veni altul, in numele sau, pe acela il veti primi (In. 5, 43). Asadar pe Iisus Care a venit in numele Tatalui Sau iudeii nu L-au primit, ci L-au rastignit, insa pe falsul Mesia, adica pe Antihrist care isi va consacra dreptatea care-i va conveni si slava in numele sau, va fi primit. Prin urmare iudeii la a doua venire, la infricosata Judecata, isi vor aduce aminte ca L-au rastignit pe Hristos si l-au venerat pe amarul si vicleanul Antihrist. Dumnezeu permitand sa vina Antihrist va admite ultimul avnt al rautatii Satanei. Dar rautatea din timpul lui Antihrist va fi data pe fata, si fiecare va veni gol in fata omenirii. Asadar, oricati vor ramane nepocaiti, vor fi lipsiti de orice scuza si vor fi condamnati in veci, iar cei vrednici vor fi cinstiti. Asadar, Dumnezeu intr-o ultima incercare de a ajuta pe cei pacatosi, pentru ca sa-i mantuiasca, permite venirea lui Antihrist. Dan va judeca pe poporul sau, ca pe una din semintiile lui Israel. Dan va fi sarpe la drum, vipera la poteca, inveninind piciorul calului, ca sa cada calaretul. In ajutorul Tau nadajduiesc, o, Doamne! (Fac. 49, 16- 18). Care este originea lui Antihrist? Patriarhul Iacob, inainte de moartea sa a binecuvantat pe cei 12 fii ai sai, dupa cum se relateaza in cartea Facerii; si zice in fiecare profetie cate se vor petrece cu fiecare neam israelit in viitorul indepartat, asadar pana in zilele din urma. Adunati -va ca sa va spun ce are sa fie cu voi in zilele cele de apoi . (Fac. 49, 1). Dintre aceste profetii ale lui Iacob despre fiii sai, una relateaza despre Hristos si alta despre Antihrist. Pentru Hristos marturiseste profetia despre Iuda, care s- a si implinit la venirea Domnului. Pentru Antihrist marturiseste profetia despre Dan, un alt fiu al lui Iacob. Profetia despre Dan este urmatoarea: Dan va judeca pe poporul sau, ca pe una din semintiile lui Israel. Dan va fi sarpe la drum, vipera la poteca, inveninand piciorul calului, ca sa cada calaretul. In ajutorul Tau nadajduiesc, o, Doamne! (Fac. 49, 16- 18). Prin urmare Antihrist va fi evreu, va proveni din neamul israelit al lui Dan si dupa cum zic Sf. Parinti va veni din Galileea (Vezi la Sf. Atanasie cel Mare si Sf. Andrei din Cezareea P.G. 106, 301, 368). O parte din profetie, in general, aminteste de tradarea lui Iuda, caci diavolul prin Iuda i a intepat calcaiul (Fac. 3, 15), facand sa fie rastignit. Dar in intregime profetia aceasta va fi confirmata, si despre aceasta nu trebuie sa aiba indoiala nimeni, ea se va implini pe vremea lui Antihrist. Diavolul prin Antihrist va lovi Biserica lui Hristos, in special in vremea lui Antihrist. Dar dupa

cum Domnul a inviat asa si Biserica Domnului va merge spre viata vesnica (Mt. 25, 46). Asa dupa cum profetia despre Hristos s-a implinit, sa fiti siguri ca in acelasi mod se va implini si profetia despre Antihrist. Antihrist va fi evreu si va avea slabiciune catre evrei. Evreii il vor primi cu bucurie, pentru ca asa nadajduiesc ca vor realiza visul lor de veacuri despre guvenarea mondiala sub Mesia al lor. Pentru aceasta se pregatesc in mod direct pentru refacerea templului, dupa cum vom arata in capitolul urmator. Deci cand veti vedea uraciunea pustiirii ce s a zis prin Daniel proorocul, stand in locul cel sfant cine citeste sa inteleaga (Mt. 24, 15) Caracterul lui Antihrist Sa vedem acum ce zice Sf. Scriptura si Sf. Parinti pentru caracterul lui Antihrist. In Apocalipsa, Antihrist este asemuit cu o fiara. Antihrist, dupa cum zice Sf. Ap. Pavel, este omul nelegiuirii (II Tes. 2, 3). Va necinsti pe Dumnezeu si se va lupta cu sfintii, dupa cum zice Apocalipsa. Caracterul lui va fi amar si viclean si va constitui fenomenul raului si samanta unica a diavolului. Asemenea diavolului va fi profetul cel mincinos, inainte mergatorul lui Antihrist. Antihrist nu -si va manifesta imediat chipul satanic cu care va stapani. Ci se va arata ca binefacator, propovaduitor al pacii, libertatii, egalitatii si fraternitatii, ca prin viclenie sa ajunga stapanitor al intregii lumi. Va insela pe toti prin prefacatorie si minciuna, dupa cum il caracterizeaza Sf. Ap. Pavel. Va fi foarte vatamator ca un pui de vipera (Mt. 23, 33). Antihrist se va infatisa la vremea lui (II Tes. 2, 6). In vremea care a fost fixata. Va veni in chipul unui om bun, pentru ca sa insele pe toti naivii si pentru ca sa acapareze puterea si stapinirea politica mondiala, lucru care nu va reusi. Deoarece popoarele vor fi induse in eroare de catre acesta, se vor lepada de Hristos si se vor alatura, asadar, lui Antihrist. Si vor preda lui puterea si stapanirea lor (Apoc. 17, 13), dupa cum zice in Apocalipsa. Statele care nu se vor supune, vor fi distruse prin razboi, dupa cum cele trei neamuri straine: Egiptul, Libanul si Etiopia (Dan. 11). Cand va stapani Antihrist atunci se va arata toata rautatea si invidia, zice Sf. Ioan Damaschin. Atunci se va arata toata neomenia si nedreptatea, si se vor comporta chiar fara de omenie, in special evreii care il vor urma. Dar cel mai mult aceasta duritate se va arata contra crestinilor, zice Sf. Chiril. Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei (Apoc. 13, 17). Lucrarea si persecutarea Bisericii Antihrist va incerca ca sa insele pe oameni si cu lucrari neobisnuite si semne groaznice. Venirea lui va fi insotita, de tot felul de puteri si semne si minuni mincinoase (II Tes. 2, 9), dupa cum spune Sf. Ap. Pavel. Pana si foc din cer va cobori in privirile oamenilor, dupa cum zice in Apocalipsa. Incat si foc face sa se pogoare din cer, pe pamant, inaintea oamenilor (Apoc. 13, 13). Va face semne magice, si demonii lui se vor arata ca ingeri ai luminii, si se vor arata ostiri fara de numar (Dan. 7, 5), dupa cum zice Sf. Scriptura. Toate acestea se vor implini, dupa cum zice Sf. Ap. Pavel, prin lucrarea Satanei (II Tes. 2, 9). Asadar lucrarile lui Antihrist vor fi lucrarile diavolului, si toate acestea nu vor fi minuni adevarate, ca minunile lui Hristos, ci lucrari false si mincinoase, dupa cum ne invata Sf. Atanasie. Dar lucrarile acestea vor fi atat de impresionante incat vor ameninta cu amagirea pana si pe cei alesi (Mt. 24, 24). Fiindca amagitorul va incerca cu toate aceste tehnici ca sa se arate pe sine ca este dumnezeu, zice Sf. Ap. Pavel, dandu se pe sine drept dumnezeu (II Tes. 2, 4). Asadar nerusinatul si de trei ori ticalosul si vicleanul va uzurpa locul Eliberatorului si Mantuitorului Hristos.

Sigur pentru marea apostazie a oamenilor, Dumnezeu va permite ca sa se refaca templul din Ierusalim, care a fost daramat in anul 70 d.Hr., si de atunci nu s-a permis ca sa se zideasca, cu toate incercarile evreilor. Astfel evreii urmaresc ca sa zideasca templul, care constituie pentru acestia visul de veacuri, si vor crede ca Antihrist este Mesia cel mult asteptat. Atunci se va implini profetia Sf. Ap. Pavel asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu se pe sine drept dumnezeu (II Tes. 2, 4). Antihrist va incerca ca sa distruga Biserica lui Hristos de pe fata pamantului. In timpul lui Antihrist va exista o mahnire nemaintalnita, zice Sf. Scriptura. Caci va fi atunci stramtorare mare, cum n a fost de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi (Mt. 24, 21). Oamenii neputandu -se opune se vor inchina lui Antihrist. Fiindca persecutia lui Antihrist, contra Bisericii, va fi cea mai mare dintre toate persecutiile. Apocalipsa ne spune ca Femeia, invesmantata cu soarele (Apoc. 12, 1), adica Biserica, a nascut un copil de parte barbateasca, care avea sa pastoreasca toate neamurile cu toiag de fier. Si copilul ei fu rapit la Dumnezeu, ca sa o hraneasca pe ea, acolo, o mie doua sute saizeci de zile (Apoc. 12, 1 -6). Asadar cei alesi se vor refugia in pustiu, in munti si in pesteri si in crapaturile pamantului, dupa cum spun Sf. Parinti. Dar nici macar in pustiu Antihrist nu va lasa in liniste pe crestini. Dimpotriva, contra sfintilor care nu vor primi semnul lui, Antihrist va folosi toate mijloacele de tortura. Toti cati se vor inchina fiarei vor purta negresit semnul (despre aceasta vom scrie amplu in cele ce urmeaza), pe mana lor cea dreapta sau pe frunte (Apoc. 13, 16), dupa cum spune in Apocalipsa. Restul vor fi izolati social, economic, politic si cei mai multi care nu vor putea ca sa cumpere sau sa vanda vor sfarsi prin a muri. Aceia care vor fi martirizati de Antihrist vor fi cei mai mari martori ai Bisericii, zice Sf. Chiril al Ierusalimului, fiindca se vor lupta contra lui Antihrist si a diavolului. Nu uitam, iubitii nostri cititori, ca cei alesi nu se vor lasa amagiti (I Pt. 1, 5). Imparatia lui Antihrist va fi desfiintata de Hristos. Atunci cerul si pamantul vor trece (Mt. 24, 35), se va arata semnul Sf. Cruci pe cer si vor vedea toti pe Domnul venind pe norii cerului, cu putere si cu slava multa (Mt. 24, 30). In continuare va fi Judecata, si vor merge pacatosii la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica (Mt. 25, 46), dupa cum arata Sf. Scriptura. Si voi da putere celor doi martori ai Mei, si vor prooroci imbracati in sac, o mie doua sute saizeci de zile, acestia sunt cei doi maslini si cele doua sfesnice care stau inaintea Domnului pamantului (Apoc. 11, 3-4). Durata prezentei lui Antihrist Vremea tiraniei lui Antihrist va fi mica. In Sf. Scriptura profetiile respective fixeaza timpul stapanirii lui Antihrist la 7 ani. Daca timpul prezentei lui Antihrist s- ar prelungi, nimeni nu sar mai mantui pe pamant. N ar mai scapa nici un trup (Mt. 24, 22), zice Sf. Scriptura. Dar Dumnezeu va scurta zilele acelea ca sa se mantuiasca cei alesi. Dar pentru cei alesi se vor scurta acele zile (Mt. 24, 22). Asadar prezenta lui Antihrist pe pamant si durata guvernarii lui mondiale va fi scurta. Despre cei sapte ani relateaza atat Apocalipsa, cat si profetia lui Daniel. Din acesti sapte ani ai prezentei lui Antihrist primii trei ani si jumatate va fi perioada in care Antihrist va intreprinde lupte dure cu profetii lui Dumnezeu si cu ceilalti sfinti, iar spre sfarsitul acestor trei ani si jumatate, cei doi profeti ai lui Dumnezeu, Ilie si Enoh, se vor lupta cu Antihrist in cuvant si cu minuni adevarate, dupa cum vom arata mai jos. Dupa aceasta Antihrist va ucide pe cei doi profeti si va stapani peste tot pamantul, cu o fericire trecatoare. Dar pentru cei alesi se vor scurta acele zile (Mt. 24, 22). Marturia celor doi profeti Cei doi profeti, Ilie si Enoh, vor fi inainte mergatorii celei de a doua veniri a Domnului. Vor veni pentru intarirea duhovniceasca a credinciosilor, si-l vor infrunta pe Antihrist prin

propovaduire si minuni. Vor prezice cea de a doua venire a Domnului, care va fi aproape, si vor chema la pocainta pe credinciosi. Pentru venirea profetilor Ilie si Enoh prezice Dumnezeu prin profetul Maleahi si Zaharia, dar si Apocalipsa relateaza asa: Si voi da putere celor doi martori ai mei, si vor prooroci, imbracati in sac, o mie doua sute saizeci de zile. Acestia sunt cei doi maslini, si cele doua sfesnice ce stau inaintea Domnului pe pamant (Apoc.11, 3-4). Minunile acestora vor fi indiscutabil de provenienta dumnezeiasca (fiindca vor avea putere de la Dumnezeu). In Apocalipsa citim ca: acestia au putere sa inchida cerul, ca ploaia sa nu ploua in zilele proorociei lor, si putere au peste ape sa le schimbe in sange, si sa bata pamintul cu orice fel de urgie, ori de cate ori vor voi (Apoc. 11, 6). Si cu puterea dumnezeiasca pe care o vor avea cei doi profeti, se vor apara de dusmani, fiindca daca voieste cineva sa-i vatame, foc va iesi din gura lor si va mistui pe dusmanii lor (Apoc. 11, 5). Supravegherea lui Antihrist va fi nemiloasa, si multi oameni se vor pocai. Chiar evreii dupa cum zice profetul Isaia. Apocalipsa ne spune ca, atunci cand vor ispravi marturia lor (Apoc. 11, 7), adica atunci cand vor termina marturisirea lor, si propovaduirea despre Hristos, Antihrist ii va birui si-i va omori. Iar trupurile lor vor ramane trei zile neingropate in piata din Ierusalim si vor fi vazute de intreaga lume (prin televiziune). In final se va savarsi o mare minune. Trupurile lor vor invia, si spaima mare ii va cuprinde pe cei care ii vor vedea. Dar cei doi profeti inviati nu vor ramane pe pamant, ci se vor inalta la cer in nori (Apoc. 11, 11 12), dupa cum zice Apocalipsa. Invierea celor doi profeti va anunta venirea Domnului. Semnul lui Antihrist Aici este intelepciunea, cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei, care este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase (Apoc. 13, 18). Sf. Ioan ne descopera ca oricati se vor alatura lui Antihrist vor primi semnul numelui lui Apoc.14, 11), pe mana lor cea dreapta sau pe frunte Apoc. 13, 16), si ca chinurile celor care vor primi stampila si semnul numelui lui Antihrist, a carui numar este 666, vor fi neincetate. Dar care va fi numele lui Antihrist? Care va fi exact semnul? Numarul va fi 666. Acestea sunt intrebarile arzatoare carora credinciosul se inflacareaza sa le gaseasca raspuns, pentru ca sa se lamureasca deplin si pentru ca sa-si ia masurile de prevenire fata de inainte mergatori, dar si fata de insusi Antihrist. Fiindca astazi, dupa cum vor arata amanuntit in capitolul urmator, este comuna constatarea ca evolutiile si evenimenetele sunt asemanatoare, incat profetiile si talcuirile Parintilor Bisericii, despre venirea lui Antihrist, se adeveresc si se confirma in mod extraordinar. Unul din evenimentele confirmate este si numarul 666, care incepe sa fie consacrat intr-un ritm galopant. Profetia din Apocalipsa despre numarul numelui lui Antihrist (666) incepe ca sa se adevereasca in zilele noastre. Dar sa vedem mai intai ce zic Parintii Bisericii despre aceasta. Sf. Ipolit, Sf. Epifanie, dar si Andrei al Cezareei sunt retinuti si precauti in ce priveste prezicerea numelui lui Antihrist. Ei lasa sa se inteleaga vremea implinirii profetiei, despre venirea lui Antihrist cand se va cunoaste numele, numarul si semnul lui Antihrist. Oare care va fi numele lui Antihrist? Care va fi semnul? Ipolit, printre numele ipotetice ale lui Antihrist enumera si cuvantul Tagaduim - APNOYME in dialectul atic, a carui suma a numerelor care sunt atribuite literelor acestuia este 666. (A 1, P 100, N 50, O 70, Y 400, E 5), adica 666. Astazi vedem ca se pune in aplicare sistemul pentru publicarea noilor buletine de identitate care vor avea imprimata cifra 666. Pe bancnota de 500 de drahme, in ce priveste tara noastra, Grecia, exista in grup cifra 666. Numarul 666 apare pe produsele pe care noi le consumam; el este sub forma sistemului liniat de codificare, de asemenea apare in telecomunicatii, in schimbul bancar si altele. Toate acestea sunt o pura intamplare? Cunoastem, de asemenea, ca fara acest buletin va fi imposibila vanzarea sau cumpararea.

Asadar, se implineste profetia Sf. Ioan, care ne zice: si ea ii sileste pe toti , pe cei mici si pe cei mari; si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa- si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte , incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei (a lui Antihrist) sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea: cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei, caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase (Apoc.13, 16- 19). Fiindca dupa cum ne aducem aminte, numarul 666 astazi se intalneste pretutindeni. Si zilnic vin noi elemente la lumina, care ne vor zgudui. Intr-un articol interesant, citim cu uimire ca Dr. H. Eldeman, specialist si presedinte al sectorului de analiza statistica a Pietii Comune, comunica in Bruxelles ca se pregateste un sistem electronic inteligent, care se va ocupa cu problemele care intereseaza intreaga lume.. intregul sistem este numeric. Fiecare om de pe pamant va primi un numar al sau . Numarul acesta va da sistemului electronic date despre fiecare individ, si pe baza acestui numar va putea ca sa intreprinda relatii de schimb in sectorul mondial. Numarul va fi nevazut si va fi imprimat, fie pe frunte fie pe palma mainii, cu utilizarea razelor laser. Cu un dispozitiv special se va putea citi de pe fiecare semn numarul inscris. Dupa cum deja am amintit sistemul este pregatit in intregime, si deja este pus in aplicare. Asadar, incepe sa se puna in aplicare la nivel mondial, fiindca, mai concret, noua metoda de tranzactie se va pune in aplicare sub guvernarea lui Antihrist. Este noul sistem de vanzare si cumparare cu cod numeric, despre care vorbim, care va pune stapanire pe fiecare individ odata cu numarul special 666, care va fi plasat cu cifre, care nu se pot sterge, cu raze laser, pe frunte sau pe mana dreapta! Si o buba rea si ucigatoare s a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei , profeteste Sf. Ioan in cap. 16 din Apocalipsa. Asadar, pe de o parte va fi primirea semnului cu posibilitatea de a face comert sau de cealalta parte neprimirea semnului lui Antihrist si renuntarea la a cumpara si a vinde, la comert, la privarea de toate drepturile si in fine acceptarea mortii. Trebuie sa fim siguri ca credinta omului in scurt timp va fi probata sever. Despre aceasta nu trebuie ca sa avem indoieli deloc. Dupa cum s-au confirmat atatea profetii, asa si profetia cu numarul si semnul lui Antihrist se va implini. Sa avem rabdare si credinta, si sa dorim sa nu apucam noi vremurile confirmarii acestor profetii! Cnd va veni Antihrist? Cand ucenicii lui Hristos au cerut de la Domnul sa le spuna care vor fi semnele ce vor anunta slavita Sa venire si a sfarsitului lumii, Iisus, dupa ce enumera semnele care vor precede a doua venire, zice clar ucenicilor: Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie (Mt. 24, 36). Deci nu cunoaste nimeni timpul ziua si ceasul afara de Dumnezeu. Nici sfintii, nici ingerii. Asadar, pentru Antihrist care va veni cu putina vreme inaintea celei de a doua veniri, este la fel, adica nu cunoastem timpul exact cand va veni. Ceea ce stim este ca Antihrist va veni cu putin inainte de venirea Domnului, inainte de Hristos va veni Antihrist, si dupa cum zice Sf. Ap. Pavel, Antihrist va fi nimicit de Domnul cu stralucirea venirii Sale (II Tes. 2. 8). De asemenea mai cunoastem evenimentele si semnele care se vor arata si vor anunta sosirea lui Antihrist, si dupa putin a doua venire a Domnului. Sunt semnele pe care Dumnezeu ni le-a descoperit, prin profeti, prin Domnul si prin Apostoli. Asadar, aici trebuie sa ne indreptam atentia lasand la o parte lenea si nepasarea care ne caracterizeaza. Desi timpul venirii lui Antihrist este necunoscut, ne sunt cunoscute semnele care ne-au fost descoperite, cu exactitate, pentru ca sa fim preveniti, pentru a lua masurile ce se cuvin, pentru trezirea noastra duhovniceasca si pentru intarirea credintei, curajului si nadejdii. Despre semnele acestea ne vom ocupa pe larg in capitolul urmator.

Pustiirile lui Antihrist Antihrist va constitui apogeul si cuprinderea tuturor formelor raului care i-au premers, mai ceva decat Antioh Epifanes, care a asezat statuia lui Zeus in templul din Ierusalim. Antihrist va semana pustiire si nimicire, ca nimeni altul pana astazi, dupa cum ne spun profetiile. De aceea si este numit uraciunea pustiirii (Mt. 24, 15). Va pustii pamantul si va lipsi pe oameni de credinta si virtuti. Dupa cum zice Sf. Efrem Sirul, in vremea lui Antihrist, marea se va tulbura si pamantul se va usca, cerul nu va mai da ploaie si plantele se vor vesteji . Cerul nu si va mai da racoarea sa, norii nu vor mai da apa, pamantul nu si va mai da rodul sau, marea va revarsa un miros insuportabil, raurile vor seca, pestii marii vor muri, oamenii se vor sfarsi de foame si de sete , atunci boala mare va fi peste tot pamantul, atunci plangere . Sf. Scriptura ne spune ca stmtorarea care va stapani pe oameni va fi nemaintalnita. Si va fi atunci stramtorare mare cum n a fost de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi (Mt. 24, 21). Oamenii care vor primi semnul lui Antihrist vor fi subjugati cu desavarsire aceluia, si vor ramane nepocaiti, dupa cum scrie Apocalipsa, pentru ca vor avea mintea intunecata, si o vor avea predata intreaga diavolului. Situatia trista care va veni va fi rezultatul pacatelor si a celor care au apostaziat de la Dumnezeu. Diavolul cunoscnd ca i-a mai ramas putin timp, dupa cum relateaza Apocalipsa, va purta prin Antihrist, o nemaintalnita manie asupra credinciosilor si a lucrarii lui Dumnezeu, raspandind dezastru, mahnire si pustiire. Lucrarea si scopul lui vor fi ca sa amageasca, daca ar putea pana si pe cei alesi, adica pe cei curati. Multi se vor ascunde departe in pesteri si in crapaturile pamantului, dupa cum zice Sf. Efrem Sirul, fiindca necuviinta va fi de nesuferit, iar pacatele trupesti vor deveni ceva public Cu toate acestea amarul, vicleanul si satanicul Antihrist nici macar in pustiu nu va lasa in liniste pe credinciosi, ci in graba ii va aduna ca sa i se inchine. Si cei care vor ceda vor fi insemnati cu semnul lui Antihrist, restul care vor nega vor fi maltratati cum omul nu a mai auzit, nici nu s-a mai intamplat pana astazi. Va intrece pe Nero in rautate, in cruzime, manie, ura, viclenie si invidie. Nu va chinui numai pe cei drepti si credinciosi, ci si pe aceia care vor primi semnul de la el si-l vor crede drept Mesia, zice Andrei din Cezareea. Vicleanul va incerca ca sa distruga tot ce este pe pamant, cu o manie nemaiintalnita. Aceasta este uraciunea pustiirii (Mt. 24, 15), si este sigur ca nu s-ar mntui nimeni, daca Domnul nu ar scurta zilele acelea, din dragoste fata de om. Antihrist va indeparta pe toti cei care i se vor opune, incat va stapani peste toti, chiar si peste aceia care il vor sustine, fara ca cineva sa se poata apara. Alte profetii despre Antihrist Dupa cum ziceam exista profetii despre venirea lui Hristos pe pamant si profetii despre multe alte amanunte ale vietii Lui (Nasterea, fuga in Egipt, rastignirea, Invierea etc.), care sau confirmat asa cum au fost scrise. Asa dupa cum s-au confirmat si profetiile despre daramarea Ierusalimului, risipirea evreilor si daramarea templului, tot asa exista multe profetii despre venirea lui Antihrist. Si dupa cum profetiile aratau fariseilor si saducheilor ca Hristos a venit, ei necrezand, tot asa si astazi, in timp ce semnele arata ca vom intra curand in epoca lui Antihrist, omenirea doarme linistita. Profetiile pentru venirea lui Antihrist sunt clare si nu incape nici o indoiala. Cerul si pamantul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece (Mt. 24, 35), ne asigura Domnul. Aceste profetii ne sunt facute de Insusi Hristos, de Apostoli si profeti. Incepem de la Profetia lui Iacob despre Antihrist. Iacob, unul din cei trei patriarhi ai lui Israel, putin inainte de moartea sa, a chemat pe fiii sai la sine si le-a zis fiecaruia ceea ce se va intmpla cu neamurile lor pana in cel mai indepartat viitor. Adunati -va, ca sa va spun ce are sa fie cu voi in zilele cele de apoi (Fac. 49, 1). Din aceste profetii ale lui Iacob una se

refera la Hristos si alta la Antihrist. Pentru Domnul nostru Iisus Hristos vorbeste profetia despre Iuda, ca Hristos va veni din neamul lui Iuda. Pentru Antihrist vorbeste profetia catre un alt fiu al lui Iacob, cea catre Dan. Profetia despre Dan suna asa: Dan va judeca pe poporul sau, ca pe una din semintiile lui Israel. Dan va fi sarpe la drum, vipera la poteca, inveninand piciorul calului, ca sa cada calaretul. In ajutorul Tau nadajduiesc, o, Doamne ! Deci Antihrist va fi evreu si va proveni din neamul lui Dan. Antihrist va fi ca un sarpe, ca diavolul si va lovi cu calcaiul Biserica, care asteapta mantuirea Domnului, dupa a doua Sa venire. Si precum profetia care relateaza despre Hristos s-a implinit acum aproape 2.000 de ani la intruparea Domnului, tot asa se va implini si profetia despre Antihrist. Despre aceasta nu trebuie sa se indoiasca nimeni. De asemenea si Ieremia profeteste despre tirania lui Antihrist si pustiirea pe care o va produce pe pamant. De la Dan se aude iata vin si vor pustii pamantul si tot ce este pe el, cetatea si locuitorii ei (Ier. 8, 16). Dar si Isaia profeteste despre nimicirea lui Antihrist. Hristos inainte de rastignirea Sa vorbeste despre uraciunea pustiirii (Mt. 24, 15), facand aluzie la Antihrist. Dar si catre evrei adresandu-se, Iisus zice: Eu am venit in numele Tatalui Meu, si voi nu ma primiti; daca va veni un altul in numele lui, pe acela il veti primi (In. 5, 43). Aici altul inchipuieste pe falsul Mesia care este asteptat de evrei, asadar pe Antihrist. Sf. Ap. Pavel amintind despre a doua venire a Domnului, in a doua epistola catre Tesalonicieni, zice ca Domnul nu va veni, daca mai intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii (II Tes. 2, 3), adica Antihrist. Si continue profetia despre Antihrist zicand: Potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu inchinare, asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu se pe sine drept dumnezeu (II Tes. 2, 4). Antihrist se va inalta pe sine atat de mult incat se va aseza in locul lui Dumnezeu in templul lui Dumnezeu si va incerca prin semne diabolice si viclene ca sa se dea pe sine drept Dumnezeu. Aici se subintelege templul lui Solomon, pe care evreii sunt gata sa-l reconstruiasca. In continuare, Sf. Ap. Pavel ne descopera ca Antihrist va veni, cand cel care o impiedica acum va fi dat la o parte (II Tes. 2, 7), (prin urmare abia cand cel care impiedica aratarea va fi dat la o parte). Cine va fi acesta ? Vom arata in capitolul urmator. Antihrist va fi nimicit prin slavita aratare a Domnului. Si atunci se va arata cel fara de lege, pe care Domnul Iisus il va ucide, cu suflarea gurii Sale, si l va nimici cu stralucirea venirii Sale (II Tes. 2, 8). Venirea lui Antihrist se va face prin puterea Satanei cu semne mincinoase si ademenitoare, cum ne asigura Apostolul Pavel. Sf. Ap. Ioan zice despre Antihrist, atat in epistolele sale, cat si in Apocalipsa. Copii, este ceasul de pe urma, si precum ati auzit ca vine antihrist (I In. 2, 18). In Apocalipsa Antihrist este descoperit ca o fiara care va constrange pe toti, pe cei mici si pe cei mari, pe cei bogati si pe cei saraci si pe cei slobozi si pe cei robi ca sa se supuna lui, si le va da lor semnul nesters (acela care este analizat cu raze laser, despre care am scris in capitolul precedent), pe mana dreapta sau pe frunte. Si nu va putea nimeni ca sa cumpere sau sa vanda, decat numai cel care are semnul lui Antihrist, adica numele fiarei, sau numarul numelui lui, adica numarul care indica suma valorilor numerice ale literelor numelui lui. Si Apocalipsa continua. Cel care are minte luminata sa socoteasca numarul, care este suma valorica a literelor care compun numele fiarei, si va descoperi numarul lui Antihrist. Caci nu este numarul unei fiinte supranaturale, ci numarul unui nume de om. Si numarul acesta este sase-sute saizeci si sase (Apoc. 13, 18). Este numarul despre care noi vorbim. De fapt nu epuizam aici profetiile pentru venirea lui Antihrist. Nimeni n -ar trebui sa se indoiasca ctusi de putin de implinirea profetiilor privind venirea lui Antihrist. Exista si alte profetii ascunse, prin urmare neclare, despre care vorbesc Sf. Parinti si pe care le elucideaza dupa masura puterii lor.

Inainte mergatori ai lui Antihrist Antihristi multi s au aratat (In. 2, 18) O intruchipare a lui Antihrist a fost Antioh Epifan, care este numit radacina pacatoasa (I Mac. 1, 10). A pricinuit practic pustiire in templul lui Dumnezeu din Ierusalim si a urmarit ca sa uneasca toate popoarele intr- unul singur. A dat dispozitie ca sa se renunte la monedele nationale. A profanat sarbatorile si templul, a anulat taierea imprejur si a poruncit sa fie omorati cei care nu se vor conforma cu ordinele lui. A asezat un idol pe jertfelnic si altare de jertfa in oras. A dat ordin ca sa se arda Cartile Legii. A dat ordin ca sa fie omorati prin torturi cei care sustineau Legea. Asadar lucrarile lui Antioh trimit cu gandul la lucrarilor venirii lui Antihrist; pentru ca si Antihrist va profana templul, deoarece se va instala in el si va incerca ca sa dea impresia ca este Dumnezeu. Pe cei credinciosi ii va supune la chinuri nemaintalnite si se vor confirma cele spuse de Scriptura, ca va fi uraciunea pustiirii (Mt. 24, 15). Tipuri si modele ale lui Antihrist sunt, nu numai Antioh, ci si toti necredinciosii si aceia care in numele puterii pun stapanire, prin tiranie, pe omenire si o chinuiesc; fiindca modele ale lui Antihrist sunt si astazi, precum sunt ateii si cei ce se acopera cu masca democratiei. Acestia amintiti sunt cei mai importanti, pentru ca detin in mainile lor puterea si conduc destinele nefericite ale omenirii, persecutand Biserica Ortodoxa cu orice mijloace, facandu-se astfel instrumente ale Satanei, si inainte mergatori ai lui Antihrist. Dar ca inainte mergatori ai lui Antihrist nu trebuie sa-i socotim numai pe acesti pioni ai Satanei, ci si diferitele erezii si miscarile viclene care provoaca tulburare si organizeaza centre de depravare si decadere a omenirii. Nu ne vom ocupa aici de toate ereziile care slabesc Biserica si care au devenit motiv de a rupe camasa cea necusuta a lui Hristos, dar vom relata ceva despre hiliasmul care bantuieste crestinismul, care gratie banilor pe care-i cheltuiesc si efortului organizat decimeaza literalmente turma Bisericii, pe care pastorii, cu putine exceptii, o lasa prada dispozitiei rapitoare a slugilor lui Antihrist. Falsii marturisitori ai lui Iehova, formeaza o organizatie politica mondiala, pe langa faptul ca este si o erezie. Cu toate acestea masca este religioasa. Cei care se intituleaza Martorii lui Iehova utilizeaza religiozitatea ca pe o marfa, precum traficantii de droguri, pentru ca sa prosteasca si sa slabeasca pe credinciosii ce le cad victime. Scopul lor este de a tulbura ordinea crestina, degradarea si schimbarea omenirii intr-o turma de animale, fara ratiune si vointa, care sa le permita guvernarea mondiala. Martorii lui Iehova formeaza astazi cea mai rasiala, fanatica si anticrestina organizatie, la nivel mondial . Ceea ce duce la deconspirarea lor si a planului lor demonic este proclamarea celei de a doua veniri a Domnului, care s-a petrecut in chip nevazut, si infierea si mostenirea imparatiei lui Dumnezeu doar de cei 144.000 de barbati sfinti din Apocalipsa, la care au obraznicia sa se alature (Kinonia 1986). Intr-adevar organizatia Martorii lui Iehova, este cea mai nereligioasa si vicleana miscare din toate timpurile, dupa cum o numeste Constantin Muratidis, care a dovedit, cu elemente de neclintit ca aceasta organizatie, sub acoperamant religios si crestin, prin mijloace viclene si necinstite, urmareste ca sa transforme omenirea intr-un imens lagar de sclavi, si in felul acesta sa impuna o foarte hidoasa stapanire rasiala, la scara mondiala, cum nu a cunoscut lumea pana acum. Organizatia Martorii lui Iehova formeaza o uriasa societate transnationala, care exploateaza crunt numeroasele sale victime, care lucreaza voluntar, fara plata, cu consecinte care aduc castiguri uriase. Mai absurda si monstruoasa se arata in vremea noastra pretentia celor care conduc Turnul de veghe, care impun membrilor organizatiei sa-i socoteasca singurii talmacitori ai Scripturii si unica reprezentare a lui Dumnezeu pe pamant, care alcatuiesc si conducerea legala, care va transforma guvernarea mondiala; fiindca toate celelalte guverne vor fi anulate. Coducerea Martorilor lui Iehova dispretuieste si caracterizeaza pe ceilaiti oameni fiinte inferioare. Adeptii nu au drepturi ci

numai obligatia de a sluji si asculta pe conducatorii lor. Aceasta este prima lor grija, de a-i transforma pe oameni in sclavi . Cei care conduc secretul nelegiuirii, traficantii satanici transnationali din Brookline, care pregatesc venirea lui Antihrist, au obraznicia fara margini de a se socoti pe ei insisi ca singurii mostenitori ai lui Dumnezeu, care vor participa la guvernarea mondiala. Noi recunoastem in ei pe inainte mergatorii lui Antihrist. Cum pot acesti traficanti din Brookline sa se socoteasca pe sine asemenea barbatilor din Apocalipsa si mai presus de purtatorii de Hristos Parinti ai Bisericii? Acestia sunt care nu s au intinat cu femei, caci sunt feciorelnici , iar in gura lor nu s a aflat minciuna, fiindca sunt fara prihana (Apoc. 14, 4). Insa intemeietorul acestei organizatii hiliaste, Russel nu numai ca s-a casatorit la 1879, ci si nunta s-a savarsit cu vinovatie si desigur din cauza preacurviei. Dar si succesorul lui, Ruterffort a murit din cauza folosirii drogurilor. Ne uimeste planul moral al intemeietorilor acestei organizatii satanice, care se numara pe sine intre barbatii cei drepti din Apocalipsa. Adeptii lor, care alearga neincetat cu gentile pline de carti, nu mai au timp ca sa vada cata batjocura au adunat in jurul lor intemeietorii sectei? Asadar atat de tare s-au prostit incat nu mai vad ca aceasta organizatie satanica, pe care o slujesc, incearca sa impuna in lume un crunt regim rasial, cum nu a mai cunoscut lumea, si sa transforme pe oameni in sclavi? Nu vad, oare, ca stapanii lor sunt in acord cu cele spuse in II Tes. 2, 7 lucrnd taina faradelegii si ca sunt inainte mergatorii lui Antihrist? Cel mai paradoxal lucru dintre toate este ca aceasta organizatie satanica submineaza temelia statului in ce are mai sfant si mai cinstit, credinta si ortodoxia, si aceasta se intampla din cauza concesiilor pe care statul le-a facut. Dar aceste favorizari nu se opresc aici ci privesc si alte taine, antidemocratice si organizatii ascunse, precum masoneria. In afara de hiliasm exista alte miscari si puteri ascunse care pregatesc terenul pentru desgustatorul Antihrist. Aceste organizatii care formeaza semnul pentru vremea noastra si care isi au radacinile in evul mediu sunt in legatura cu masoneria. Masoneria este o organizatie mistica cu scopuri secrete. Este organizata piramidal, pe nivele, informatiile urcand spre varf. In aceasta structura nivelele inferioare nu au acces la informatiile unui nivel superior. Cum poate un om liber sa adere la o astfel de organizatie care nu-si descopera adevaratele planuri, si cum pot sa existe intr-o democratie asemenea organizatii secrete? Ce scopuri suspecte si antidemocratice servesc aceasta organizatie, cu legaturi internationale si mii de loje in toata lumea? Pentru ce in aproape toate statele guvernele cedeaza in fata acestei organizatii satanice, antidemocratice si anticonstitutionale? Masonii au secrete pe care nu le descopera nu numai altor oameni, pe care ii numesc profani, ci nici propriilor lor membri. Si se constata fenomenul trist ca se cere oamenilor care accepta sa fie recrutati in asemenea organizatii, sa pastreze secrete toate lucrurile pe care le vor afla! Cine a ajuns la aceasta crunta umilire ca sa-si vanda constiinta in acest mod dezgustator? Pentru ce masonii sunt obligati cu juraminte aspre sa pazeasca si sa indeplineasca ordinile, pe care nu trebuie sa le destainuie? Nici macar unui prizonier nu i se cere asa ceva. In vremea noastra, epoca prin excelenta numita democratica, o organizatie secreta isi inchide portile fata de membrii intregii societati si-si leaga cu juraminte ingrozitoare membrii sai ca sa nu destainuie secretele sale, nu este normal ca sa creeze suspiciuni? Loja P-2 din Italia are mii de membrii, din randul personalitatilor, adica a elitei italiene. Dar dincolo de faptul ca este o organizatie secreta si perfida, masoneria este si antisociala. Astfel, prin felul cum se manifesta, masonii sunt aceii care favorizeaza disensiunile si nu guvernarea dreapta pe care o cer toti oamenii. Pentru ce sa fie sustinut cineva numai si numai pentru ca este mason si sa nu fie sustinut oricare altul dupa dreptate? Judecatorul mason va hotara dupa dreptate sau dupa ordinile masonice? Ofiterul mason va asculta ordinile lojelor sau chemarea patriei? Nu cumva loviturile de stat si tradarile, care se inmultesc in ultimul timp in intreaga lume au legatura

cu acesti ofiteri vaduti? Pentru ce masonii se sfiesc ca sa se destainuie si sa faca cunoscut in mod public sau prin declaratie gradele lor? Nu cumva pentru ca poporul are formata deja constiinta manipularii prin acestia. Cu toata aversiunea poporului fata de antidemocratie nu se intampla nimic. Lojele exista si domnesc ca stat in stat. Deci, care sunt acei protectori nevazuti ai acestor intunecate organizatii in tara noastra? Nu cumva se ascund pentru ca toti cei ce comit faradelegi urasc lumina? Asadar aceasta este masoneria, care, in opozitie cu hiliasmul care apeleaza la indivizi cu slaba pregatire, apeleaza, in general, la oameni influenti, cu inteligenta, cu autoritate, cu bani si influenta sociala. Diavolul prin masonerie favorizeaza planul sau si pregateste pe oameni pentru venirea lui Antihrist. Fiindca trebuie sa cunoastem ca, in afara de acestea, masoneria este si religie a Satanei . In loje este adorat Marele Arhitect al Universului. Desi copiaza multe din ceremoniile crestine, masonii adorand pe Marele Arhitect al Universului arata ca nu agreaza pe Dreptul nostru Dumnezeu. Asadar masoneria, organizatie satanica, este o ramura a Sionismului international. Lucreaza si aceasta pentru ca sa se realizeze planurile ascunse ale iudeilor, asadar ca sa instaleze pe Mesia cel asteptat al evreilor, ca conducator mondial, adica pregateste venirea lui Antihrist, a desgustatorului dictator. Masoneria, hiliasmul, ecumenismul, spiritismul, magia sunt in special o actiune a hidrei sionismului, care otraveste mortal pe oameni si-i preda in puterea Satanei. Cei care au rastignit pe Hristos, prin urmasii lor, cei care nu se cumintesc nicidecum, nici macar nu se pocaiesc pentru crimele lor desgustatoare, lucrand cu toate aceste puteri antihristice din culise pentru a ni-l impune pe Antihrist. Cu toate acestea, planurile lor au fost dezvaluite, prin profetiile care exista, pentru ca noi sa fim preveniti, si au micsorat camuflarea lor; pentru aceea, nu trebuie sa cadem in capcana lor. Tineti-va departe de spiritism, magie, masonerie si hiliasm. Sunt dezgustatoare puterile satanice care ne fura ce are mai scump si mai drag sufletul nostru. Racnetul lui Antihrist se aude clar, umbra hidoasa a lui arata ca se apropie. Sa ne amintim de Sf. Ap. Petru, care zice: Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita (I Pt. 5, 8). Sa ne asiguram zice Sf. Chiril al Ierusalimului. Numai cti isi vor asigura sufletul lor prin rugaciune si atentie neincetata, fata de Antihrist, de aliatii si inainte mergatorii lui, vor scapa din capcane si vor mosteni fericirea si viata vesnica. Restul vor rataci si vor fi adunati in tabara lui Antihrist, ca sa lupte nenorocitii chiar cu Hristos si vor primi semnul lui Antihrist spre pieire si condamnare vesnica, dupa cum scrie Sf. Ioan in Apocalipsa. Semne inainte mergatoare lui Antihrist 1. Apostazia 2. Infiintarea statului evreu si ocuparea Ierusalimului de catre evrei 3. Reconstruirea templului lui Solomon 4. Inventiile si descoperirile din vremea noastra 5. Anarhia democratiei 6. Ce-l opreste si cel care-l opreste 1. Apostazia Un semn caracteristic care avertizeaza despre venirea amagitorului este apostazia generala a oamenilor de la credinta in Dumnezeu, dupa cum ne asigura Sf. Ap. Pavel. Sa nu va amageasca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va veni pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta (II Tes. 2, 3). Cand lumea se va lepada de Dumnezeu, atunci va veni Antihrist. Se va infatisa, asadar, in mijlocul unui climat anarhic, pacatos si ateu. Atunci se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii (II Tes. 2, 3), zice Sf. Ap. Pavel. Apoi firesc va urma a doua venire a Domnului, care se va petrece la putin timp dupa venirea lui Antihrist, cand va

predomina cea mai rea lepadare de credinta, dupa cum a zis Domnul in chip profetic: Si precum a fost in zilele lui Noe, tot asa va fi si in zilele Fiului Omului: mancau, beau, se insurau, se maritau pana in ziua cand a intrat Noe in corabie si a venit potopul si i a nimicit pe toti (Lc. 17, 26- 27). Cu toate acestea poate se gaseste cineva care sa conteste. Nu cumva si in alte epoci a existat apostazie, anarhie, pacate, desfrau? Deci pentru ce apostazia omului de astazi este unita cu asteptarea lui Antihrist? Pentru ce apostazia generala si nemaivazuta a omenirii este luat ca semn pregatitor al apropierii venirii lui Antihrist? Nu cumva de fiecare data cand omul a refuzat invatatura Bisericii, a pregatit sfarsitul? Biserica a facut mult bine. Pentru ca aceasta este misiunea ei, ca sa mantuiasca sufletele, ca sa le pregateasca, ca sa le trezeasca, ca sa se ingrijeasca drept de toate oile, pentru ca vremea celei de a doua veniri este necunoscuta, dupa cum necunoscut este si sfarsitul vietii noastre. Asadar pentru aceasta trebuie ca sa se implineasca toate semnele. Cat priveste apostazia de astazi, nu exista ceva asemanator in istoria neamului omenesc si cu atat mai mult in perioada crestina. Nu este o apostazie intamplatoare. Ci una generala organizata si nemaivazuta. Omul inainte cunostea apostazia ca pe ceva individual in omul renegat si depravat al veacului douazeci. Si nu spunem aceasta pentru neamurile salbatice, Nu; o spunem pentru oamenii civilizati, care primesc multe invataturi crestine, care au cunoscut adevarul, si cu toate acestea staruiesc in greseala, in intuneric, in razvratire morala constienta, in razboi, in desfrau, in educatia fizica si morala fara de rusine, in batjocorirea lui Dumnezeu, in lupta cu cele dumnezeiesti. Omul vremurilor noastre neaga usor constiinta lui Hristos si promoveaza venirea lui Antihrist. Lepadarea de Dumnezeu se percepe mai mult datorita faptului ca omul se alipeste de lucrurile materiale, de cele de jos. Credinta crestina numita intoleranta este inlocuita cu o credinta autonoma, fara Dumnezeu, fara porunci, fara constiinta. Omul autonom, zboara in cosmos si se lauda batjocoritor si ironic, ca nu poate sa intalneasca undeva pe Dumnezeu, isi vinde constient sufletul Satanei cu acele erezii, imoralitati nemaivazute, certuri si organizatii antihristice. Cuvintele rusine, pocainta, credinta, sfintit, biserica sunt considerate anacronice, dar si periculoase, pentru omul eliberat si autarhic al vremii noastre. Pacatul se arata organizat, condus cu metode satanice cu mijloace de influenta in masa si dezastroase. Satana ne expune sfaturile zilnic in orele noptii, probabil pentru ca toata coruptia care se savarseste uraste lumina, dupa cum zice Sf. Scriptura. Iata si un exemplu deosebit al apostaziei nemaivazute si fara limita a omenirii si a comportarii ei cea impotriva lui Dumnezeu. Iata actiunile europenilor, care accepta elocvent caracterul trist si decazut vrednic de plans. Homosexualitatea este recunoscuta oficial in Anglia si in alte state; mai mult, in unele state sunt celebrate si casatorii de acest gen de catre pastori si preoti. Inca si nudismul se raspandeste printre oameni. De asemenea cinematografia si teatrul in afara de putine cazuri sunt puse in slujba diavolului si ale inainte mergatorilor lui Antihrist. Pornografia si presa atee este mobilizata in lupta pentru predominarea raului, pierderii obiceiurilor si limitarea rezistentei morale a individului. Asociatiile homosexualilor si a tuturor genurilor anormale rasar peste tot ca ciupercile. Legalizarea preacurviei si a avortului este impotriva poruncilor dumnezeiesti si inumanitatea acestei legalizari este privita ca retrograda, necivilizata, inapoiata si ca inaplicabila social. Mai mult, in Anglia s-a mers pana acolo incat s-a propus un proiect de lege care sa acorde dreptul la legaturi incestuase, intre parinti si copii si intre frati! Incestele, perversiunile, anomaliile, practicile oribile, condamnate de Sf. Scriptura, astazi au devenit recunoscute prin lege. Omul decazut al vremurilor noastre striga pe strazi pentru legalizarea tuturor practicilor, dovedind real cat de orb si constiincios slujeste Satanei. Un fenomen ingrozitor care mobilizeaza pe atei il constituie si organizatiile satanice ale

masoneriei. Este un fenomen rar ca un om din zilele noastre sa nu apartina acestei organizatii. In zilele noastre, ale abundentei de democratie, din nefericire, exista oameni, presupusi seriosi, care sa-si vanda sufletul Satanei si care sa se oblige sa slujeasca intr-o organizatie secreta, antisociala si antidemocratica, careia nu i se cunosc secretele. Alt paradox al zilelor noastre este Satanismul. Lepadarea desavarsita a mastii. Asadar exact adorarea Satanei cu taine, ceremonii, lacasuri de inchinare etc. Satanistii sunt astazi in numar de milioane. Si acestia se afla in tarile civilizate. Culmea nerusinarii si a apostaziei, care caracterizeaza masele de oameni, astazi, este acceptata si in Grecia. Nu englezul, nici americanul, ci grecul ortodox accepta sa i se spuna ca descinde din maimuta, decat sa creada ca este facut dupa chipul lui Dumnezeu. Mai mult, aceasta teorie neghioaba este predata si in scoli copiilor nostri. Astfel scopul antihristilor este departarea crestinilor de Dumnezeu, fiindca oamenii chiar daca au cunoscut pe Hristos, au iubit intunericul mai mult decat Lumina (In. 3, 19). Profetiile scrise confirmndu-se in zilele noastre, noi tragem alarma. In zilele din urma dragostea se va raci. lubirea multora se va raci (Mt. 24, 12), zice Sf. Scriptura. Intr-adevar, astazi ura a pus stapanire pe omenire. Omul s-a inchis in cochilia sa, nu se mai increde in nimeni, considera pe vecinul sau dusman, ca pe cineva care va uzurpa interesul sau. Dar mania nu se foloseste numai in aparare, ci mai mult in distrugerea omeniei, semannd dezastru si distrugere cu arme distrugatoare, de nimicire in masa. Pentru prima oara, omul a simtit amenintarea unui dezastru general, fara ca sa poata sa se opuna. Omul pregateste distrugerea sa in cadrul general al apostaziei care se pune in miscare in vremurile din urma. Dragostea duhovniceasca s-a racit. Si nu numai a laicilor, ci si a clericilor, a pastorilor, care povatuiesc. Si aceasta pentru ca aseaza sufletul lor mai presus dect al oilor, dupa cum zice dumnezeiasca Scriptura. Din nefericire, astazi oile sunt rupte in bucati de lupi, iar pastorii nu le vestesc primejdia. Si toate acestea au fost profetite de Sf. Parinti ai Bisericii, de Apostoli si de Insusi Hristos. Din cauza comportarii pastorilor se vor sminti multi, zice Sf. Scriptura. Pentru aceasta si Sf. Chiril al Ierusalimului scrie, sa nu ne ingrijim de cele care produc sminteala, ci de cele prezise de Sf. Scriptura pentru ca sa se pazeasca credinta cea dreapta. Caracteristica apostaziei de astazi este ca foarte putini se mai gndesc la moarte, cu responsabilitate pentru vesnicie. Oamenii vietuiesc numai pentru cele materiale si lucreaza faptele trupului, si ele sunt: adulter, desfranare, necuratie, destrabalare, inchinare la idoli, fermecatorie, vrajbe, certuri, zavistii, manii, galcevi, destrabalari, eresuri, pizmuiri, ucideri, betii, chefuri si cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v am spus ca, cei ce fac unele ca acestea, nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu (Gal. 5, 19-21), dupa cum ne spune Sf. Ap. Pavel. Biserica Ortodoxa, astazi, infrunta pe ereticii si ateii care lupta si distrug ortodoxia cu mnie si ura. Si aceasta este un semn prevestitor al venirii lui Antihrist: apostazia generala si organizata. Desigur prigoane si eresuri au existat intotdeauna, au existat luptele antihristilor contra martirilor, sfintilor, marturisitorilor. Astazi dusmanul este liber fara un adversar puternic. Conducerea Bisericii noastre trage corul ecumenismului si modernismului, si este amenintata de duhul indiferentei si al fastului. Pentru aceasta ne si intrebam. Este intmplatoare apostazia aceasta? Va reveni omenirea risipita din nou la Tatal ceresc? 2. Infiintarea statului evreu si ocuparea Ierusalimului de catre evrei pana cand cel care o impiedica acum va fi dat la o parte. Si atunci se va arata cel fara de lege, pe care Domnul Iisus il va ucide, cu suflarea gurii Sale, si l va nimici cu stralucirea venirii Sale (II Tes. 2, 7-8) Un al doilea semn prevestitor al apropiatei veniri a lui Antihrist si a celei de a doua venire a

Domnului este infiintarea statului evreu in vechea sa matca. Dar sa luam lucrurile de la inceput, confruntand si coreland profetiile din Sf. Scriptura cu continut eshatologic. Iisus Hristos, inainte de patima Sa cea de voie, a prevestit in amanunt despre distrugerea Ierusalimului ce urma sa vina si pentru soarta evreilor, omoratorii Fiului lui Dumnezeu. Relatam profetia de baza pentru soarta Ierusalimului si a evreilor. Si vor cadea de ascutisul sabiei, si vor fi dusi robi la toate neamurile, si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana ce se vor implini vremurile neamurilor (Lc. 21, 24). Ce semnifica aceasta profetie? Iisus adresandu -se ucenicilor Sai cu privire la distrugerea templului lui Solomon, din Ierusalim, si despre poporul evreu, care sunt un model al sfarsitului lumii, nu se limiteaza la profetia aceasta, ci vorbeste si de alte semne, care vor prevesti slavita Sa venire, dupa cum parabola pentru inmugurirea smochinului cnd primavara se apropie. Aici se face aluzie la statul evreu, care a inceput sa inverzeasca dupa reintoarcerea evreilor pe pamntul parintesc, in 1948. De asemenea, semnul care va intari apropierea sfarsitului lumii, amintit de Domnul, este propovaduirea Evangheliei Sale in toata lumea. Si se va propovadui aceasta Evanghelie a imparatiei in toata lumea, spre marturie la toate neamurile; si atunci va veni sfarsitul (Mt. 24, 14). Foarte putini sunt cei care nu cunosc Evanghelia. Cu toate acestea Iisus, continuandu-si cuvintele Sale profetice, a zis ca sfarsitul se va apropia cand uraciunea pustiirii , deci Antihrist, se va aseza in Locul cel Sfant. Asadar in templul lui Solomon. Acelasi lucru il zice si Sf. Ap. Pavel: asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu se pe sine drept dumnezeu (II Tes. 2, 4). Templul acesta este pregatit in mod insistent ca sa se rezideasca. Toate aceste profetii au oarecare legaturi intre ele si ne ajuta ca sa dam crezare profetiei Domnului despre poporul evreu si statul lor. Si vor pieri de ascutisul sabiei ; evreii vor fi injunghiati, si vor fi luati prizonieri, si vor fi dusi robi la toate neamurile, si Ierusalimul va fi calcat in picioare de diferite neamuri, pana ce se vor implini vremurile neamurilor. Aceasta profetie a Domnului are multe sensuri, fiindca s-a implinit deplin, si iata cand. Cea mai inspaimntatoare distrugere a Ierusalimului s-a petrecut in anul 70 d.Hr., sub imparatul roman Tit. Toate s-au petrecut asa cum prezisese Domnul. Istoricul iudeu, Iosif Flaviu, care a trait evenimentele, a descris-o foarte amanuntit. O mama si-a mancat copilul de foame! Templul a fost distrus din temelii si nu a mai fost refacut, dupa cum ne relateaza intr-un alt capitol. nu va ramane aici piatra pe piatra, care sa nu se risipeasca (Mt. 24, 2). Evreii erau rastigniti. Erau spintecati de soldatii romani, ca sa li se scoata aurul pe care l-au inghitit, evident pentru ca sa se mantuiasca cei care l-au omorat pe Fiul lui Dumnezeu. Sangele Lui asupra noastra si a copiilor nostri (Mt. 27, 25). Da, blestemul pe care l-au pronuntat ei insisi asupra lor, cand au predat la moarte pe Cel fara de pacat. Cata bucurie a fost cand nu s-a mai gasit alt lemn, dupa cum zice istoricul Iosif Flaviu, pe care sa fie rastigniti, vanduti in toate partile lumii, ca sclavi, fara cea mai mica cinste. Si vor fi dusi robi la toate neamurile. De atunci Ierusalimul este calcat in picioare de diferite neamuri, deci pana ce se vor implini vremurile neamurilor? Fraza aceasta a creat si creaza multe dificultati exegetilor, fiindca se arata anevoie de explicat si neclara. Astazi nu trebuie sa ne facem probleme, fiindca s-a implinit asa cum a fost prezisa. Cand? In 1948, cand evreii s-au intors pe pamantul stramosesc, dupa aproape 2.000 de ani si, practic, au pus stapnire pe Ierusalim. Prin urmare, Ierusalimul a patimit ca sa fie calcat in picioare de neamuri, si acum a cazut in minile evreilor. Faptele vorbesc! Astfel, crearea statului evreu si ocuparea Ierusalimului constituie piatra de hotar, lucru care s-a profetit de Domnul pentru o evolutie de seama. Crearea statului evreu inseamna o

evolutie violenta si nemaivazuta de nimeni, fiindca s- au implinit vremurile neamurilor. Oricat de dificila s-ar prezenta pentru exegeza fraza pana ce se vor implini vremurile neamurilor, totusi ea are un inteles. Caci din momentul in care evreii si-au creat statul, Sionismul international si-a luat in serios initiativa si pregateste intens guvernarea mondiala si degradarea morala si spirituala a popoarelor. A patruns pretutindeni. Masoneria, iehovismul, ecumenismul, comunismul si toate celelalte organizatii antihristice se lupta cu o mnie nimicitoare contra Bisericii si a adevarului. Straduindu-se sa propage coruptia in toata lumea. Incearca sa distruga tot ce e sanatos in societate. Stiinta este pusa in serviciul scopurilor lor satanice. Cele doua superputeri, care de fapt sunt controlate de sionism, au subjugat intreaga omenire. Dar in esenta duce pana la distrugerea popoarelor. Popoarele flamanzesc, in timp ce aceia fac multe arme si peste orice masura. Ceea ce cu putin timp inainte era de negandit, astazi este o realitate. Ca lumea poate fi distrusa in intregime prin apasarea unui singur buton. Asadar in putin timp va fi pregatit terenul pentru primirea lui Antihrist. Omenirea este superpopulata si de aceea se crede stapana pe soarta ei. Ce adevar poate sa reziste cu putere? Dar si daca rezista nimeni nu poate nega cele ce se asteapta. Cei puternici isi fac singuri dreptate nu dupa Hristos, fiindca pe Hristos l-au lovit fiecare cum a vrut. Dar sa vorbim despre Europa. Despre masoneria acestui continent. Despre toata murdaria si putoarea si decaderea morala, Sodoma si Gomora. Este Europa crestina? Nu a fost educata Europa dupa invatatura Evangheliei? Si daca va astepta vesnic ce folos? Din nefericire Europa a ales pe Diavol si a parasit pe Hristos. Inca si in Grecia, prin excelenta un stat ortodox, au avut loc schimbari sociale. Cine va mai intelege dintre cei mai batrani, ca in Grecia ortodoxa s-au votat legi pentru legalizarea preacurviei, a avorturilor, a divorturilor, dar si atatea altele care sunt in proiect? Pana si buletinele crestine intentioneaza sa le schimbe cu cele ale Satanei, fara mustrari de constiinta, in numele progresului! Asadar ce ne foloseste ca asteptam pe Domnul? Iar daca aceasta nu este prevestirea vremii lui Antihrist, atunci ce este? Ca daca nu este prevestire redobandirea statului evreu, incercarea de a reface templul, sodomia, atunci ce sunt? Popoarele sunt amenintate cu disparitia de hidra cea urata a Sionismului. Lucrarile antihriste urla ca sa inghita tot ce a mai ramas inca sanatos. Nu incape nici o indoiala ca redobandirea pamantului stramosesc si a Ierusalimului de catre evrei inseamna inceputul celor mai mari nenorociri peste omenire. Antihrist este mare inaintea fiarei. Astazi toate se prabusesc, se egalizeaza, se niveleaza: frontierele, religiile, datinile, traditiile, morala. Cu fiecare mijloc vom cunoaste toti numarul lui Antihrist . Si ce daca striga poporul ortodox, iubitii mei? Ce se are in vedere? Cu intensificarea protestelor nu se cunoaste lupta, nici cu motiuni si rugaminti. Trebuie sacrificii. Trebuie credinta sincera. Dar nimeni nu se hotaraste ca sa se jertfeasca. Nici macar dintre arhierei. Nici dintre pastori ca sa-si dea sufletul pentru oi. Ce daca striga poporul ortodox? Se aproba sau nu se aproba proiectul de lege pentru avorturi? S-a votat sau nu legea pentru efectuarea stagiului militar de catre iehovisti, care sunt slugile Satanei? Ce daca avertizeaza parintii neamului? S-a votat pro sau contra legii rasismului, cu care se inchide gura grecilor? Si nu intamplator avem in vedere pe aceia care ne sapa mormantul si secatuiesc tara! Cine isi da seama ca, votandu-se in Camera Deputatilor legea care da fiecarui strain dreptate, ca sa ocupe functii in Grecia, si ca sa judece doi ani, este impotriva statului? Trebuie sa luam masuri, sa nu lasam Parlamentul sa hotarasca impotriva noastra si a credintei noastre. Altfel il vom lasa sa serveasca admirabil scopurile Sionismului international, pentru reducerea la tacere a popoarelor. Niste mijloace asemanatoare folosesc si pentru reducerea la tacere a arhiereilor. Se micsoreaza anii de iesire la pensie, salariul, etc. (cu recenta lege fiscala) cu care ii opresc pe arhierei ! Amenintarile prind teren si impotriva arhiereilor, fiindca astazi este adorat mamona si nu Hristos.

Iata pentru ce ne ingrijoram, iata pentru ce credem ca omenirea merge nepocaita, pe un drum dezastruos pe care si-l traseaza singura. Drumul care va intalni pe Antihrist. Un sfarsit inspaimantator si dezastros. Pentru aceasta sa veghem, sa ne pregatim cu credinta si sa ne hotaram; Dumnezeu nu se lasa batjocorit. 3. Reconstruirea templului lui Solomon Dupa cum relatam in primul capitol, Iisus adresandu -se ucenicilor Sai, care admirau templul lui Solomon, pentru splendoarea sa, ii asigura ca templul acesta va fi distrus complet, inainte de trecerea neamului acestuia. Mai mult le-a precizat si diferitele semne care vor anunta distrugerea lui. Intre aceste semne a numarat si asediul Ierusalimului. Iar cand veti vedea Ierusalimul inconjurat de osti, atunci sa stiti ca s a apropiat pustiirea lui (Lc. 21, 20). Practic in anul 70 d. Hr. s- a implinit aceasta profetie a Domnului, in timpul domniei lui Tit, in urma asediului. Si daca au cerut asigurarea de la acesti cuceritori sa nu distruga templul, soldatii romani l-au distrus cu mnie, l-au incendiat fara sa-i poata impiedica cineva. Tempul a fost pur si simplu distrus din temelii. In anul 363 d.Hr., pe vremea lui Iulian Apostatul, au incercat iarasi, cu permisiunea aceluia, sa reconstruiasca templul. Cu toate acestea prin voia lui Dumnezeu nu au putut spori nimic. Flacari paradoxale si nisipul infierbntat au impiedicat pe lucratori ca sa sfrseasca lucrarea. Pe multi i-a omorat, dupa cum au marturisit martori oculari. Intre acesti martori se afla istoricul Eusebiu, Sf. Chiril al Ierusalimului, care au verificat in amanunt zadarnicia acelora, scriitorul Ammianus Marcellinos si multi altii. Si ne intrebam, pentru ce atunci nu s-a ingaduit construirea templului? Si daca atunci nu s-a ingaduit construirea, dupa cum nu s-a ingaduit refacerea statului evreu, astazi se va ingadui construirea templului, dupa cum s-a ingaduit si infiintarea statului evreu? Daca se incearca refacerea templului, aceasta va fi negresit un semn puternic pentru venirea lui Antihrist, fiindca acelasi lucru ne spune si Sf. Ap. Pavel: Asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dndu se pe sine drept dumnezeu (II Tes. 2, 4), si o spune clar pentru Antihrist. Dar sa vedem ce fac acesti evrei dupa ocuparea Ierusalimului, dupa impresurarea popoarelor cu inspaimantatoarele tentacule ale masoneriei, hiliasmului, ecumenismului, comunismului? Ce fac ei cu privire la templu? Stau? Nu, nicidecum. Caci una din primele lor preocupari, care este facuta publica, este pregatirea pentru reconstruirea templului visurilor lor, templul lui Solomon. Mai mult dupa cum s-a publicat si in presa, evreii au comandat in America pietrele pentru rezidirea templului . Asadar se transporta cu multa precizie pietrele dintr-o cariera din statul Benford, pentru reconstruirea templului. Si s-au adunat miliarde de dolari care sunt destinati pentru reconstruirea templului. Templul, dupa cum spun rabinii, va fi ridicat cum a fost, pentru Mesia al lor, adica pentru Antihrist, care este asteptat in viitorul apropiat. Toti rabinii de astazi ai lui Israel cred ca Mesia al lor, adica Antihrist, are sa se nasca, si sunt aproape douazeci de veacuri. Aceasta o istorisesc monahii veniti de la Locurile Sfinte. Reconstruirea templului va constitui culmea necredintei iudeilor. Deoarece, trebuie sa retinem, templul constituie pentru evrei centrul (locul de inchinare) a lui Dumnezeu, impreuna cu Vechiul Testament. Reintoarcerea la templu inseamna aversiunea fata de Hristos si culmea necredintei, ca si instalarea lui Antihrist, a falsului Mesia, pe care il asteapta evreii. Fiindca reconstruirea templului va fi un semn al necredintei si nu al credintei. Evolutiile sunt foarte rapide si violente, dupa cum: pregatirea guvernarii mondiale, pregatirea buletinului unic cu numarul lui Antihrist, pregatirea pentru semnul lui Antihrist, pregatirea psihologica, in mod special a tineretului, pentru primirea lui Antihrist, subjugarea mondiala a popoarelor, descurajarea omenirii, razboiul nemaivazut asupra Bisericii, pregatirea planurilor si adunarea materialelor pentru refacerea templului ; toate ne descopera vederea exploziva a finalului evenimentelor, si nu crede ca poate fi cineva care sa nu inteleaga semnificatia apostaziei omenirii, incat sa se impotriveasca si in al doisprezecelea ceas. Caci va fi atunci stramtorare mare, cum n a mai fost de la inceputui lumii pana acum si

nici nu va mai fi (Mt. 24, 21). 4. Inventiile si descoperirile din vremea noastra Dumnezeu a dat oamenilor stiinta, ca sa se mareasca intru lucrurile Sale cele minunate (Iisus Sirah 38, 6). In zilele noastre stiinta, cunoasterile, descoperirile s-au apropiat de limitele miracolului si au depasit si cea mai vie fantezie a omului. Nelinistitor este faptul ca toata desavrsirea stiintifica a exagerat in privirea lumii, incat s-a ajuns sa se creada din aceasta cauza ca omul este autonom, independent, atotputernic si prin urmare poate ca sa supravietuiasca si fara Dumnezeu. Pentru aceasta si omul veacului douazeci se mndreste si se comporta att de dispretuitor si batjocoritor fata de Facatorul sau. Mai mult, nu va fi nicidecum exagerat ca sa spunem ca, puterile intunericului in numele progresului stiintific, urzesc legarea omului si pregatesc in chip satanic distrugerea si pieirea lui. Energia atomica este pusa in slujba Satanei, care o foloseste potrivit scopurilor sale. S-au fabricat atatea bombe atomice incat cu ele se poate distruge intreaga civilizatie de pe pamant. Si in chimie si-a pus mana sa cea rautacioasa. S-au fabricat mii de bombe bacteriologice pentru ca sa se otraveasca intreaga lume. Mai mult, de curand s-a fabricat o bomba, dupa cum a facut cunoscut presa, care poate ucide de la sute de kilometri, prin inocularea ct de mica a substantelor toxice pe care le contine. Si aceasta pentru nefericitul om al planetei noastre. Fotografia, cinematografia, televiziunea si atatea altele s-au inventat ca sa departeze pe om de Dumnezeu in loc ca sa-l inalte pe om duhovniceste pna la asemanarea cu Dumnezeu. Din nefericire vedem ca acestea sunt prin excelenta mijloace cu care puterile antihristice incearca ca sa indobitoceasca si sa prosteasca complet pe om. Astfel fara o rezistenta morala si duhovniceasca deosebita, omul zilelor noastre va ajunge usor in slujba lui Antihrist, pe care puterile intunericului il asteapta cu nerabdare. Dar aici scopul nostru nu este de a parcurge trista decadere in care a ajuns omenirea folosind in rau stiintele si viata destrabalata, departe de Tatal ceresc. In principal dorim sa remarcam ca formidabilele descoperiri si inventii ale secolului nostru si multimea cunostintelor sunt un semn prin care suntem avertizati despre venirea lui Antihrist si sfrsitul lumii. Cu aproape 2.500 de ani in urma Daniel a profetit ca spre sfrsitul lumii se va inmulti stiinta. Iar tu, Daniele, tine ascunse cuvintele si pecetluieste cartea pana la sfarsitul vremii. Multi vor cerceta o cu de amanuntul si va creste stiinta (Dan. 13, 4). Intr-adevar navetele spatiale, platformele spatiale, satelitii, armele spatiale, O.Z.N. -urile, bombele neinchipuit de distrugatoare, puse in miscare pe orbite geostationare, in spatiul cosmic, altele care se vor mai inventa, pentru distrugerea omului fara de minte, sunt un semn al apropierii sfarsitului lumii. In acelasi chip prevesteste si Domnul nostru ca inainte de sfarsitul lumii se vor arata semne ceresti si foamete inexprimabila. si vor fi cutremure mari si, pe alocuri foamete si ciuma si spaime si semne mari in cer vor fi (Lc. 21, 11). Actuala este si profetia St. Nil Mirovlitul, care a trait pe la anul 1600 in Sfntul Munte. Sf. Nil scrie ca dupa 1900 va incepe apostazia generala a omenirii. De asemenea profeteste ca va predomina un desfrau nemaivazut si stiinta va face descoperiri extraordinare. Iar in timpul predominarii lui Antihrist, Dumnezeu va scurta zilele ca sa grabeasca venirea Domnului si ca sa mntuiasca pe cei alesi. si toate acestea se vor petrece pentru ca Antihrist doreste sa cucereasca toate, si va face semne si minuni dupa inchipuire, dorind sa dea invataturi rele sarmanului om, de la un capat la altul al pamantului. Atunci vor zbura prin aer ca pasarile si vor strabate fundul marii ca pestii . Acestea au fost profetite inainte cu 400 de ani de Sf. Nil. Si mai mult el are dreptate. Asadar descoperirile extraordinare ale veacului nostru ar trebui sa ne faca sa slavim pe Creatorul nostru si sa ne inarmam cu credinta in Dumnezeu, incat venirea lui Antihrist sa nu ne poata insela. Scopul este acela de a avea vestile despre semnele vremurilor. Deci sa veghem, sa stam continuu in priveghere duhovniceasca, fiindca si daca nu este intre noi, inca, dezgustatorul si vicleanul Antihrist, sunt in prezent altii,

aghiotantii si inainte mergatorii nedreptatii, Satan si nefericitii lui urmatori. Si acestia vor ca sa ne amageasca, incat fara voie sa devenim uneltele lor si primitorii falsului Mesia al evreilor, adica a lui Antihrist. Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece (Mt. 24, 35). 5. Anarhia democratiei Astazi lumea traieste intr-o perioada de anarhie a democratiei. Intre popoare se observa ura, dusmanie, dezordine. Puterea lumii acesteia se exercita si se prezinta sub chipul democratiei. Diferitele conceptii despre lume, schimbarea traiului, obiceiurilor, traditiilor, se macina in moara cuvintelor despre democratia popoarelor. Aliantele, coalitiile politice, uniunile economice internationale, congresele si conferintele, intrunirile mondiale si vizitele protocolare, schimburile de pareri si informatii, dar si legaturile organizatiilor secrete formeaza catargul mondial pe care puterile intunericului le urzeste impotriva omenirii. Popoarele care nici nu gandesc se prind in capcane unul pe altul. Asadar un mod de anarhie, care predomina pe plan mondial, diplomatia si prefacatoria, care tind ca sa defineasca normele de viata ale omenirii, pe dependenta economica si subjugare, popoarele facandu-se prada usoara a puterilor care lucreaza din umbra, care pregatesc nevazut, terenul pentru guvernarea mondiala. Aici vom cerceta anarhia democratiei, ca semn care premerge lui Antihrist, asadar ca semn de avertizare, fiindca din vremea lui Daniel este profetit, ca anarhia democratiei va fi ultima forma a puterii pe planeta noastra, care premerge lui Antihrist, si care va pune capat puterii lui tiranice. Antihrist exploatand confuzia care va predomina prin divizarea omenirii si prin anarhie, pe plan mondial, va lua cu forta puterea, care aproape i se va oferi. Fiindca, dupa cum spune Sf. Ap. Pavel: si atunci se va arata cel fara de lege (II Tes. 2, 8), atunci se va arata Antihrist, pana cand cel care o impiedica va fugi dat la o parte (II Tes. 2, 7) Cu toate acestea merita ca sa dam doua profetii ale proorocului Daniel despre chipul si fiarele ce prefigureaza imparatiile care vor premerge lui Antihrist, in urma carora este anarhia democratiei pe care o parcurgem astazi. Prima profetie este visul lui Nabucodonosor, care privea viitorul imparatiei sale, si pe care i la talcuit apoi Daniel. O, rege! Tu priveai si iata un chip; acest chip era peste masura de mare si stralucirea lui neobisnuita statea inaintea ta si infatisarea lui era grozava. Acest chip avea capul de aur curat, pieptul si bratele de argint, pantecele si coapsele de arama, pulpele de fier si o parte de lut. Tu priveai si iata o piatra desprinsa, nu de mana, a lovit chipul peste picioarele de fier si de lut si le a sfaramat. Atunci au fost sfaramate in acelasi timp fierul, lutul, arama, argintul si aurul si au ajuns ca pleava de pe arie vara si vantul le a luat cu sine, fara ca sa se gaseasca locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare si a umplut tot pamantul (Dan. 2, 31 -35). Acesta este visul regelui Nabucodonosor. Dar sa dam acum si a doua profetie. Si patru fiare uriase au iesit din mare, una mai deosebita decat alta. Cea dintai semana cu un leu si avea aripi de vultur. M -am uitat la ea pana ce aripile i-au fost smulse si a fost ridicata de pe pamant si pusa pe picioare ca de om. Si iata o a doua fiara, cu infatisare de urs, stand intr-o rana, cu trei coaste in gura, intre dinti, si asa i s-a poruncit: Scoala-te! Mannca multa carne! Apoi m-am uitat din nou si iata o alta fiara, asemenea unui leopard avand pe spate patru aripi de pasare; si fiara avea patru capete, si i s-a dat putere. In urma am privit in vedeniile mele de noapte si iata o a patra fiara inspaimntatoare si infricosatoare si nespus de puternica, care avea zece coarne, dintre care s-a ridicat unul mic , care graia lucruri mari (Dan.7, 2-8). Talcuirea celor doua profetii de catre Daniel este urmatoarea: Tu rege al regilor, caruia Dumnezeul cerului i a dat regatul, puterea, taria si marirea, si in mainile caruia a dat pe fii oamenilor in orice tinut ar locui, precum si fiarele campului si pasarile cerului si i a dat stapanire peste toate, tu esti capul de aur. Si dupa tine se va ridica un alt regat mai mic decat al tau, apoi un al treilea regat de arama, care va stapani peste tot pamantul. Si un al

patrulea regat va fi tare ca fierul si dupa cum fierul sfarama si zdrobeste totul, asa si el va sfarama si va preface totul in pulbere, ca fierul care face totul in bucati. Iar picioarele pe care le ai vazut si degetele, unele de lut de olar si altele de fier, inseamna ca va fi un regat impartit si va fi tare ca fierul, dupa cum tu ai vazut fier amestecat cu lut. Si degetele picioarelor, unele de fier si altele de lut, inseamna ca regatul va fi parte tare, parte subred. Si dupa cum ai vazut fier amestecat cu lut, asa se va amesteca prin inrudire, dar nu vor avea legatura temeinica intre ele, dupa cum fierul nu se poate amesteca la un loc cu lutul. Iar in vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat vesnic, care nu va fi nimicit niciodata si care nu va fi trecut la alt popor; el va sfarama si va nimici toate aceste regate si singur el va ramane in veci. Dupa cum tu ai vazut ca o piatra a fost desprinsa din munte, nu de mana, si a zdrobit fierul, arama, lutul, argintul si aurul, Marele Dumnezeu a dat de stire regelui ceea ce va fi in viitor; visul este adevarat si talcuirea lui neindoielnica (Dan. 2, 3745). Pentru intelegerea profetiei cu fiarele, Daniel zice urmatoarele: Pentru aceasta, eu, Daniel, am fost tulburat cu duhul meu si vedeniile pe care le am avut ma inspaimantau. M am apropiat atunci de unul din cei de fata si l- am rugat sa- mi spuna adevarul privitor la toate acestea. Si el mi a vorbit si mi a facut cunoscut intelesul acestor lucruri. Aceste fiare, patru la numar, inseamna ca patru regi se vor ridica pe pamant, si sfiintii Celui Preainalt vor primi regatul si il vor tine in stapanire in veci si in vecii vecilor. Dupa aceasta lam rugat sa mi spuna adevarul despre fiara a patra, care se deosebea de toate celelalte si care era afara din cale de inspaimantatoare, cu dinti de fier si cu ghiare de arama si care manca, sfarama, iar ceea ce ramanea calca in picioare. El a raspuns astfel: Fiara a patra inseamna ca un alt rege va fi pe pamant, care se va deosebi de toate celelalte regate, care va manca tot pamantul, il va calca in picioare si l va zdrobi. Si cele zece coarne inseamna ca din acest regat se vor ridica zece regi, si un altul se va scula dupa ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui si va dobori la pamint trei regi. Si va grai cuvinte de defaimare impotriva Celui Preainalt si va asupri pe sfintii Celui Preainalt, si isi va pune in gand sa schimbe sarbatorile si legea, si ei vor fi dati in mainile lui o vreme si vremuri si jumatate de vreme. Si judecata se va face si i se va lua stapanirea, ca sa- l nimiceasca si sa- l prabuseasca pentru totdeauna (Dan.7, 15- 19; 23-26). Deci, cele doua profetii, si prin urmare, si cea cu chipul fiarelor relateaza despre imparatiile lumii care vor premerge lui Antihrist. Vedem, asadar, ca perioada din ultima vreme, perioada anarhiei democratiei, pe care o strabatem in prezent, este simbolizata si caracterizata de legatura imposibila a materialelor din care erau facute degetele chipului (fier si lut) si face cunoscuta nestatornicia si neintelegerea dintre oamenii vremurilor noastre, dupa cum talcuieste insusi Daniel. In a doua profetie remarcam si trebuie ca sa facem o imagine despre cele zece coarne (Dan. 7, 7), adica despre zece imparati. De asemenea aceea ca dintre cele zece coarne a crescut un alt corn mic (Dan. 7, 8), un mic neam, un mic rege, care graia lucruri mari (Dan. 7, 8), care se impotrivea Celui Preainalt si asuprea pe sfiintii Celui Preainalt. Sigur nu incape nici o indoiala ca aici vorbeste despre Antihrist si sfarsitul lumii. Ca daca cei zece regi sunt guvernatorii masoni, implicati in faradelegile savarsite de Piata Comuna, cornul cel mic care va creste de acolo este Israel, de unde va veni Antihrist; timpul va dovedi. Problema este ca, sub mantia democratiei, in ultimul timp, cu stimularea si presiunile satanicei Piete Comune, chiar si Grecia a recunoscut preacurvia, avortul, divortul, scutirea de stagiu militar a iehovistilor si a votat diferite acte legislative, al caror efect este asemenea unor bombe asezate la temelia Greciei ortodoxe. Acum, de curnd, prin Camera deputatilor se pregateste ca noi sa primim buletinele lui Antihrist cu 666! Daniel ne informeaza si prin alta profetie, ca Antihrist se va infatisa si va fi acceptat mai mare peste intreaga lume cu putin popor (Dan. 11, 23). In profetia aceasta se relateaza, ca, atunci cand se va intampla aceasta, vor guverna doua state. Statul de la miazanoapte si

statul de la miazazi (Dan. 11 15, 20- 25). Care este statul cel mic? Israel, care pregateste drumul pentru venirea lui Antihrist si pe care il asteapta cu nerabdare? Oare cele doua state sunt Rusia si SUA care conduc destinele omenirii si formeaza cele doua maini ale diavolului, pregatite cu acele arme satanice ca sa semene dezastru si distrugere? Timpul va decide. Daniel ne relateaza, de asemenea, ca va veni timpul mahnirii, cum n a mai fost de cand sunt popoarele si pana in vremea de acum (Dan. 12, 1), si ca Antihrist va anula jertfa de fiecare zi. Prin urmare, Antihrist va veni dupa desavarsirea in lume a anarhiei democratiei, fiindca nu va exista nimeni care sa-l poata impiedica. Cat pentru statele cele mai tari si in special Rusia si SUA, putem spune ca sunt supuse organizatiei Sionismului international. Asadar anarhia, tulburarea, apostazia si autoritatea sunt predate usor lui Antihrist, fara mari impotriviri, in numele democratiei anarhice, a ecumenismului, internationalizarii, a colaborarii internationale dintre popoare. Inca si Biserica este victima ecumenismului. Reprezentantii care supravegheaza in Consiliul Mondial al Bisericilor, au ca scop slabirea ortodoxiei si ca s-o traga spre sincretism, in care toate religiile sunt egale. In acest Consiliu international carturarii si fariseii sunt siguri ca vor servi patronilor lor si nu grecilor, vor sprijini Sionismul international si nu ortodoxia. Vor pleca genunchii vicleniilor occidentale, papei si nu lui Hristos. Profetul Daniel ne vorbeste inca si despre Imparatia lui Dumnezeu, care se va da sfintilor Celui Preainalt si care este reprezentata de piatra din profetie, care se desprinde dintr-un munte inalt, nu de mna si care lovind chipul l-a sfaramat; o aseamana cu un munte inalt care a crescut si a umplut tot pamantul. Asadar la sfrsit faradelegea va disparea, va fi distrusa prin slavita venire a Domnului si a imparatiei Sale, care va fi, dupa cum zice Daniel, vesnica. Si imparatia se va da poporului sfintilor Celui Preainalt; imparatia lui este imparatie vesnica (Dan. 7, 27). In capitolul de fata relatam semnele acelea care s-au confirmat sau sunt in curs de desfasurare si care desi sunt relatate in Sf. Scriptura, lumea nu este atenta la ele, nici nu le coreleaza cu venirea lui Antihrist si cu a doua venire a Domnului. Apostazia generala si nemaivazuta a omenirii, multimea cunostintelor, anarhia democratiei, infiintarea statului evreu si apropiata refacere a templului lui Solomon, sunt mai mult decat evidente si ingrijoratoare semne ale venirii lui Antihrist. Semne care au loc in vremea noastra si sunt descrise de profeti si de insusi Domnul nostru Iisus Hristos si de Apostoli, ca semne ale vremii. fata cerului stiti s o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti ? (Mt. 16, 3). Negresit semnele profetite de Domnul sunt multe, cum ar fi: profetii mincinosi, racirea dragostei, evenimentele ingrozitoare care vor veni si semnele ceresti, propovaduirea evangheliei in toata lumea si razboaie. Vrednic de atentie este neobisnuitul semn ceresc, care a avut loc in zilele noastre, in anul 1982, alinierea planetelor. Specialistii in materie, profesori de astronomie, au afirmat ca o aliniere a planetelor a mai avut loc in anul 6 i.d.Hr., deci inainte de nasterea lui Hristos. Multi si-au exprimat opinia ca, probabil, alinierea planetelor din zilele noastre este un semn ceresc pentru nasterea lui Antihrist, fiindca Parintii Bisericii noastre sustin ca Antihrist va avea multe semne asemanatoare cu ale lui Hristos. Astazi toate semnele acestea trec neobservate de oameni. Ei le considera intamplatoare, dupa cum intamplatoare considera si minunile Facatorului lumii. Iar mijloacele de informare in masa si presa incearca sa convinga pe sarmanul om ca el se trage din maimuta si ca nu este facut de Dumnezeu. Asadar,omul care se inalta pe sine si care se inseala amarnic de instrumentele Satanei, nu remarca semnele vremilor, nu se intoarce la pocainta. Si in timp ce se lasa robit de Antihrist, va fi prins in capcana, si va cauta mantuirea, dar nu de la Cel rastignit si inviat. Care va veni sa judece vii si mortii, Domnul nostru Iisus Hristos.

6. Ce-l opreste si cel care-l opreste Alt semn care prevesteste ca Antihrist este in fata usii este confirmarea din zilele noastre a profetiei Sf. Ap. Pavel pentru venirea lui Antihrist. Noi zicem ca timpul exact al venirii lui Antihrist este necunoscut. Dar cunoastem semnele care vor prevesti venirea lui, incat este aproape cert ca astazi traim vremea in care Antihrist a aruncat deja dezgustatoarea sa umbra peste omenire, a carui venire se apropie cu repeziciune. Un asemenea semn caracteristic ne este aratat de Sf. Ap. Pavel, care in a doua sa epistola catre Tesalonicieni ne spune urmatoarele: Si acum stiti ce l opreste ca sa nu se arate decat la vremea lui. Pentru ca taina faradelegii se si lucreaza, pana cand cel care o impiedica acum va fi dat la o parte (II Tes. 2,6-7). Talcuirea acestor locuri a prezentat destule dificultati. Dar astazi evenimentele confirma profetia, precum s-a confirmat si profetia lui Iisus pentru redobandirea Ierusalimului, si nu trebuie sa ramanem pasivi pentru mantuirea sufletului nostru, amnnd pocainta si intoarcerea la Hristos. Nu este exclus sa-l vedem in zilele noastre pe Antihrist, oricat de desgustator si respingator ni s-ar parea aceasta. Deci, ce-l impiedica? Cine este ce-l care-l opreste pentru care talcuitorii au scris si scriu atatea si atatea? Multi zic ca cel care-l opreste a fost puterea romana. Altii zic ca ar fi una din diferitele imparatii sau regimuri, care au asuprit omenirea, si altii zic ca deja ce-l opreste a luat diferite forme concrete ale puterii pe pamant, care nu au exisat pana acum, si care i-a permis ca sa raspandeasca pe pamant anarhia democratiei. Dar sa vedem pe Sf. Ap Pavel ce zice despre ce-l opreste si cel care-l opreste. Deci Sf. Ap. Pavel scrie tesalonicienilor in a doua epistola despre Antihrist si a doua venire, asa: Cunoasteti ce l opreste intrucat v am spus o alta data. (Aici Pavel evita sa numeasca ce-l opreste, fie pentru ca tesalonicienii il cunosteau din alte marturii ale sale, fie pentru ca nu considera nimerit sa numeasca ce-l opreste, ca sa nu creeze dificultati, din partea puterii romane). Prin urmare, zice Sf. Ap. Pavel, cunoasteti ce-l impiedica pe Antihrist, ca sa nu vina acum, desi este ingaduita de Dumnezeu. Puterea raului si a faradelegii este si acum in mai mica masura, si exista cineva care-l impiedica pe cel fara de lege ca sa se arate; si abia se va da la o parte cel care o impiedica si atunci se va arata Antihrist. Si continua asigurand inca odata. Si atunci se va arata cel fara de lege (II Tes. 2, 8). Deci o talcuire mai probabila este ca cel care o impiedica, care se va da la o parte, si va permite lui Antihrist ca sa se arate, este retragerea romanilor, pentru vremea lui Pavel, si pentru vremea noastra retragerea diferitelor neamuri care pana acum ocupa pamantul strabun a lui Israel si Ierusalimul, de aproape 2.000 de ani. Era cu neputinta ca sa se arate Antihrist inainte de a se retrage puterea care stapanea pamantul lui Israel si inaintea celui care-l oprea, asadar purtatorul puterii va parasi Ierusalimul. Din 1948 insa evreii au infiintat statul Israel, pe pamantul strabun si cel care stapanea a eliberat Ierusalimul. Teritoriul este liber si nu numai liber, ci este pregatit intens de evreii care asteapta cu nerabdare pe Antihrist. Ba mai mult au adunat materialele pentru reconstruirea templului, inct sa aseze pe cel fara de lege in mijlocul lui. Pentru aceasta si invingatorul razboiului de 6 zile, arhirabinul armatei israelite, a declarat: am pus stapnire pe cetatea lui Dumnezeu, patrundem in epoca mesianica pentru poporul evreu . Sigur, cu toate acestea, Sf. Ap. Pavel a intarit zicand: taina celui fara de lege se lucreaza. Asadar raul si cel fara de lege au existat si exista, dar Antihrist,care in timpul epocii sale se va deda la orgiile faradelegii, nu avea putere ca sa vina in timpul stapanirii romane, care pe vremea lui Pavel alcatuia puterea care-l oprea. Si nici dupa aceea, cand Ierusalimul a fost calcat in picioare de diferite neamuri, dupa cum a prezis Iisus: Si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana ce se vor implini vremurile neamurilor (Lc. 21, 24). Caci Antihrist va fi o persoana politica. Va fi om care va guverna pentru scurt timp toata lumea, punand stapanire pe putere. Sigur, pentru ca sa se intample aceasta trebuie cineva

care sa lucreze aspru. Astazi evreii prin Sionismul international lucreaza cu rabdare pentru instalarea unui superguvernant mondial, avand in mainile lor capitalurile si mijloacele de productie, incat realizarea acestui scop sa nu se arate o problema greu de rezolvat, ci sa fie o problema simpla, de timp. De asemenea, numai astazi este liber drumul ca sa se arate Antihrist si ca sa se continue exact cuvintele Sf. Ap. Pavel si atunci se va arata cel fara de lege (II Tes. 2, 8). Cand ? Cand cel care o impiedica va fi dat la o parte (II Tes. 2, 7). De asemenea armatele sunt pregatite. Antihrist este inaintea usilor. Sfarsitul lui Antihrist Antihrist mai este numit si fiul pierzarii (II Tes. 2, 3), fiindca la sfarsit va pierde si acesta, dupa cum zice Sf. Ioan Gura de Aur. Antihrist si cei doi aparatori ai lui, profetul cel mincinos si diavolul, vor fi aruncati in iezerul cel de foc. Despre aceasta nu incape nici cea mai mica indoiala. Mai mult Apocalipsa completeaza ca unde este si fiara si proorocul mincinos, si vor fi chinuiti acolo, zi si noapte, in vecii vecilor (Apoc. 20, 10). Dar aceeasi soarta vor avea si aceia care se vor inchina lui Antihrist si vor primi semnul lui. Si nu au odihna nici ziua nici noaptea cei ce se inchina fiarei si chipului ei si oricine primeste semnul numelui ei (Apoc. 14, 11). Despre infrangerea si pedeapsa lui Antihrist vorbesc multi Parinti ai Bisericii, afara de profeti, cum ar fi Daniel si Apostolii. Domnul nostru Iisus Hristos, la a doua venire, va distruge moartea, cnd moarte nu va mai fi; nici plangere, nici strigat, nici durere nu vor mai fi, caci cele dintai au trecut (Apoc. 21, 4), dupa cum zice in Apocalipsa. Atunci, cei credinciosi vor sluji lui Dumnezeu, care ii va rapi in aer, pentru intampinarea Domnului, ca sa fie aproape, foarte aproape in dragoste vesnica duhovniceasca; cele ce ochiul n a vazut si urechea nu a auzit si la inima omului nu s a suit, pe acestea le a gatit Dumnezeu celor ce L iubesc pe El (I Cor. 2, 9), in dragoste, deci, care pe vremea Sf. Ap. Pavel, ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si mintea omului nu si le poate inchipui, pe care Dumnezeu le-a pregatit celor care- L iubesc. Dar Sf. Ap. Pavel zice, ca, in timpul celei de a doua veniri, vor exista oameni in viata, care vor fi rapiti, impreuna cu ei, in nori, ca sa intampine pe Domnul in vazduh (I Tes. 4, 17). Sigur de mare cinste este privilegiul de a fi crestin si de a participa cu credinta puternica in lupta pe care o va duce Biserica impotriva stapanirii lumii acesteia, luand exemplul Parintilor Bisericii, al martirilor, al marturisitorilor si al tuturor celor credinciosi din veci, care au stat fara frica impotriva puterilor intunericului. Opiniile in legatura cu aceea, daca va mai continua pentru un timp viata pe pamant, dupa sfarsitul lui Antihrist sau va urma imediat a doua venire a Domnului, sunt impartite. Mai intai apare argumentul ca ziua celei de a doua veniri este necunoscuta, fiindca va veni ca un fur noaptea (I Pt. 3, 10). Daca, asadar, a doua venire urmeaza imediat dupa infrngerea lui Antihrist inseamna ca noi vom cunoaste a doua venire cu 7 ani inainte de a se realiza. Dar va exista o mare problema, generata de faptul ca oamenii acelor vremuri vor fi lenesi spre cele duhovnicesti si indiferenti pentru aceste probleme. Ochii lor vor fi orbi si inima lor impietrita, ne spune Sf.Scriptura: ca o cursa; caci va veni peste toti cei ce locuiesc pe fata pamantului (Lc. 21, 35), a doua venire a Domnului. De asemenea, Hristos a zis, profetic, ca oamenii din vremea lui Antihrist si a celei de a doua veniri, care va urma negresit, incet sau repede, vor fi fara frica de Dumnezeu, dupa cum oamenii din vremea potopului, care au vazut semnele de avertisment si pe Noe construindusi 120 de ani corabia si chemarea sa la pocainta, au continuat sa traiasca in desfru, si-l batjocoreau. Ori vor cunoaste cei nepocaiti vremea sfrsitului lor, ori nu, tot nepocaiti vor ramane. Iata ce zice Domnul: Caci precum in zilele acelea dinainte de potop, oamenii mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie, si n au stiut pana

ce a venit potopul si i a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului Omului (Mt. 24, 37-38). Dupa cum vedem scopul tuturor profetiilor, care relateaza evenimentele de dupa Hristos, se concentreaza asupra persoanei si venirii dezgustatorului Antihrist, fiindca inainte mergatorii lui, instrumente ale Satanei, vor unelti si forta predarea sarmanei omeniri in mainile celui fara de lege, care vor pregati insemnarea celor necredinciosi cu semnul satanic, imposibil de sters. Crestinii credinciosi nu se vor teme de venirea lui Antihrist, dupa cum nu s-au temut si nu s- au inspaimntat de inainte mergatorii si uneltele lui attea sute de mii de martiri, sfinti, cuviosi si marturisitori. Zilnic se vesteste credinta lor si fermitatea unitatii glasului lor, ca a militantului ortodox Iosif Vrienie: Prietene, nu tag dui ortodoxia. Nu minti evlavia stramoseasca; in aceasta te-ai nascut, in ea traiesti si in ea vei adormi . Si atunci se va arata cel fara de lege, pe care Domnul Iisus, il va ucide, cu suflarea gurii Sale, si l va nimici cu stralucirea venirii Sale (II Tes. 2, 8). Opinii succinte Preabunul Dumnezeu, din iubire pentru om, a descoperit cele viitoare ce vor avea loc inainte de venirea lui Antihrist si a celei de a doua veniri. Iubitor si afectuos, gata totdeauna sa primeasca in bratele Sale pe omul cazut in pacat, ne-a prevenit si ne-a avertizat prin profeti si prin Apostoli, dar si prin Unul- Nascut Fiul Sau, ca se vor intampla multe si ca Antihrist va incerca, in zilele cele de pe urma, ca sa amageasca omenirea. Diavolul, acest sarpe veninos, prin Antihrist v-a incerca daca va fi posibil sa insele pana si pe cei alesi. Amagitorul va exploata indiferenta religioasa, ignoranta, dar si apostazia omenirii de la Tatal ceresc. Desfrul, depravarea, materialismul si ateismul sunt capcanele pe care le-a pregatit in diferite feluri mestesugite asupra omenirii, instrumente ale Satanei, inainte mergatoare lui Antihrist. Statele sunt prinse in capcana definitiv, stranse laolalta toate de Hidra Sionismului, cu tentaculele sale hidoase. Ca un razboi de tesut, care tese tot mai des si ca un paianjen veninos, Sionismul este gata sa pregateasca aparitia lui pentru ca sa atraga la moarte victimele prinse in capcana. Asadar Antihrist este aproape! Cate nu sunt care ne cutremura? Cate care ingrijoreaza?! Cati sunt care se pocaiesc deschis si se inarmeaza cu credinta si hotarare sa reziste fiarei din Apocalipsa? Credinciosul eviavios trebuie sa fie gata totdeauna, dand cu curaj marturia ortodoxiei, care asteapta in orice moment ziua Judecatii, care va veni precum furul noaptea, asa cum zice Domnul. Iar altii traiesc in nepasare ca si acei oameni dinainte de potop, care mancau, beau, chefuiau fara judecata, fara ca sa le treaca prin minte gandul de a se pocai, in ciuda semnelor de avertizare. Si precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului (Mt. 24, 37). Sigur, aratarea groaznica a trufasului Antihrist, va sfarsi prin fuga lui de Domnul nostru Iisus Hristos, Atotputernicul Dumnezeu. Antihrist, Satana si profetul mincinos vor fi condamnati precum si toti cei ce s-au inchinat fiarei. Si diavolul care i amagise, a fost aruncat in iezerul de foc si de pucioasa, unde este fiara si proorocul mincinos, si vor fi chinuiti acolo, zi si noapte in vecii vecilor (Apoc. 20, 10). Omul devine partas biruintei asupra pacatului si a mortii si mostenitor al vietii vesnice, prin credinta ortodoxa in Hristos si cu marturisirea acestei credinte pana la moarte. Cati dintre noi, cei credinciosi, strigam si opunem rezistenta cu curaj hidosului Antihrist, dar si inainte mergatorilor lui care se lauda. Martorii lui Iehova, masoneria, spiritismul, ecumenismul, materialismul, marxismul, Sionismul sunt cateva din organizatiile si sistemele inainte mergatorilor lui Antihrist. Ereziile, puterile intunericului si organizatiile satanice au ca scop sa semene confuzia, anarhia si lepadarea omului de Dumnezeu.

Omenirea decazuta moral si slabita duhovniceste trebuie neaparat sa se trezeasca. Sionismul international are puse la cale capcanele lui, si cu ele prinde mult vanat. In cursele acestea a cazut, din nefericire si tara noastra, fiindca inainte mergatorii lui Antihrist dispun de cele mai veninoase sageti si mai perfecte arme contra crestinilor din intreaga lume, nu numai din Grecia. Din nefericire exista multi greci, dintre ei multi demnitari cu legaturi masonice, care sunt membri in retelele ascunse ale acestei organizatii satanice, care s-au rupt de Biserica, de dreptate si de legile tarii. Ei urmaresc prin aceasta ca sa creeze din masonerie un stat in stat. Din nefericire Grecia indeplineste servil poruncile centrelor ascunse. Tara noastra trebuie sa-si apere credinta ortodoxa prin orice mijloace. Slugile lui Antihrist lovesc cat pot mai mult in Biserica. Dar cine se opune cu putere acestui uragan? Daca stim ca moliciunea este mortala si daca vom urmari poruncile lui Hristos vom alunga de la noi aceasta delasare. Crestinul nu trebuie sa fie dilematic si nehotarat. Din clipa in care Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat, S-a rastignit, a murit si a inviat pentru mntuirea noastra, si noua ne-a pregatit Imparatia lui cea cereasca, crestinul traieste si se misca pentru Hristos. Credinciosul crestin stie ca, chiar daca se arata ca stapnesc puterile intunericului, la sfrsit vor fi strivite de Domnul nostru Iisus Hristos, care a zis: Eu am biruit lumea (In. 16, 33). Avnd permanent indreptate privirile noastre si nadejdile noastre spre aratarea celei de a doua veniri a Domnului nostru, una este grija noastra: Lupta duhovniceasca, rugaciunea neinfricata, pocainta adevarata, marturisirea ortodoxa si inainte de toate credinta neclintita in Dumnezeu Cel Unul in fiinta si intreit in Persoane, Tatal, Fiul si Duhul Sfnt si privegherea zilnica, pentru ca sa scapam de inselaciunile instrumentelor Satanei si ale hidosului Antihrist, daca va veni in zilele noastre, fiindca zilele rele sunt (Ef. 5, 16). Fericita este sluga aceea, pe care venind stapanul, o va afla facand asa (Mt. 24, 46). PROFETIILE SFINTILOR BISERICII NOASTRE Profetiile Sfntului Cosma al Etoliei Sfantul Cosma (1714- 1779) provine din partile Etoliei. A trait in singuratate in Sfantul Munte si a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu cu simplitate, dar cu credinta ferma si cu putere profetica. Predica lui avea o enorma influenta asupra crestinilor greci, subjugati sub stapanirea turceasca. Astfel a impiedicat dezastrul general al crestinilor din Epir si alte regiuni. A murit martiric in satul Kaslicontas, din partea de nord a Epirului la 24 august 1779. Sfantul Cosma in afara de darul predicarii si al facerii de minuni, avea si darul profetiei. Si a prevazut cu exactitate evenimentele viitoare, si a facut minuni chiar si cu cei necredinciosi. Multe din profetiile pastrate vorbesc despre dezrobirea neamurilor, altele despre persoane, altele despre evenimentele viitoare. Multe s-au confirmat, altele asteapta sa se confirme. De asemenea multe din profetiile Sfantului relateaza despre inventiile si nemaipomenitele descoperiri ale vremurilor noastre si din zilele din urma. Profetie a Sfantului Cosma al Etoliei Cand va cadea ramura (adica postamentul crucii) va fi multa rautate. Si cand va cadea copacul va fi foarte multa rautate . Practic in 1940 a cazut ramura si crucea in partile Albaniei, unde s-au asezat italienii, si in 1947 a cazut copacul, caci tinutul a fost distrus complet de razboiul civil. Profetia Sfntului Nil Atonitul, despre Antihrist si sfrsitul lumii Pe la anul 1900, mergand spre jumatatea mileniului al optulea de la facerea lumii, acesta se va schimba si se va face de nerecunoscut. Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate

patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu -se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap. Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscnd calea din dreapta de cea din stanga. Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapni faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfntului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevaznd la nimeni lumina cunostintei. Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt (telefonul, radiotelefonul, televiziunea, n.n.). Atunci vor zbura prin aer ca pasarile (avioanele n.n.) si vor inota prin adancul marii ca si pestii (submarinele n.n.). Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunile lui Antihrist. Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfnta Treime inchinat. Atunci, vaznd Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mntui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele de va fi cu putinta , si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce- i slujesc lui. Cuvant al Sfnt ului Nil pentru venirea lui Antihrist Cand se va inmulti faradelegea se vor aduna toate pacatele si faradelegile lumii si se vor incuiba intr-o necurata fiica a desfranarii, care va fi lacas al preacurviei, mama a tuturor faradelegilor si a spurcatului Antihrist si va fi o femeie necurata si preaintinata in toata viata ei. In aceasta femeie prea desfranata se vor aduna toate faradelegile lumii din care se va naste fiul pierzarii, Antihrist. Din pricina lipsei harului Duhului Sfant de la oameni, pentru pacatele lor, se vor aduna in pantecele ei toate faradelegile oamenilor Dupa nasterea lui Antihrist va veni toata lipsa in lume. Intai, va lipsi dintre oameni dragostea, unirea, curatia si frica lui Dumnezeu. Orasele vor fi lipsite de pastori si de povatuitori credinciosi. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de episcopi, de duhovnici si de preoti evlaviosi, asa cum au inceput inca de pe acum a lipsi. La urma se va arata si necuratul Antihrist, dupa cresterea varstei lui, si se va umplea de sataniceasca putere, ca sa faca semne si minuni cu vrajitoriile lui inaintea oamenilor patimasi. Dar peste oamenii cei sfinti nu va avea nici o putere sa-i amageasca cu vrajile lui, ci numai pe cei intunecati de patimi. La inceput se va arata bland, ca sa plece popoarele la inselaciunea lui, si sa-l puna imparat. De asemenea, se va arata cu pace si smerenie, ca sa i se inchine toti, fiindca hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor; caci, cand se vor tulbura oamenii, atunci el se va bucura. Lumea se va tulbura prin uitarea credintei si lipsa fricii de Dumnezeu. Caci atunci

vor stapani in lume desfranarea, preacurvia, sodomia, iubirea de avere, iubirea de bani, pomenirea de rau, zavistia, uciderea de oameni, betia, avortul, stricarea familiei si celelalte greutati. Toate acestea vor cuprinde intreg pamantul si vor stapani toate orasele si satele, pentru ca nu se va gasi atunci alt om vrednic sa imparateasca lumea. Atunci cand vor pacatui toti oamenii, vor crede ca isi lucreaza mantuirea lor. Atunci, in vremea lui Antihrist, se vor defaima Bisericile lui Dumnezeu si Sfanta Evanghelie si va fi multa lipsa in lume. Adica: semne si aratari de la Dumnezeu, foamete indoita, atat de hrana trupeasca cat si sufleteasca si de invatatura dreptei credinte. Caci se va incuia cerul, ca in vremea lui Ilie, si nu va ploua pentru faradelegile oamenilor. Apoi vor flamanzi oamenii de cuvantul lui Dumnezeu, ca nu se va gasi un om drept, cu fapte bune, ca sa-i invete cuvantul mantuirii. In vremea aceea se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancaruri si bauturi, caci cu cat vor manca mai mult, cu atat mai mult vor flamanzi. Atunci se va zamisli rautatea Satanei in inimile oamenilor si va vietui paganatatea cu pecetea lui Antihrist, caci se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfanta Scriptura: Nu va ramane Duhul Meu in oamenii acestia in veci, pentru ca sunt numai trup (Facerea 6, 3). Atunci se vor imputina oamenii pe pamant, vor slabi si vor muri cei pecetluiti de Antihrist ca pasarile pe drumuri si vor manca oamenii trupuri de oameni morti, nemaiputand suferi lipsa si foamea. Iar intelesul pecetii lui Antihrist este acesta: Al meu esti, iar eu sunt al tau; de buna voie vii la mine, iar nu de sila . Vai si amar de cei pecetluiti de Antihrist. Atunci se va face mare tulburare in lume. Caci auzind oamenii ca in alte parti este pace, se vor muta acolo, dar, dimpotriva, vor gasi mai multa lipsa si vor auzi de la locuitorii locului aceluia, zicand: Cum ati venit in acest loc blestemat, unde n-a mai ramas intre noi intelegere omeneasca?. Atunci vor inceta oamenii de a se mai muta din loc in loc. Iar din cauza fierberii marii si a focului de sub pamant, se va desfiinta pamantul, adica se va usca si nu va rasari iarba; copacii nu vor odrasli vlastare si izvoarele apelor vor seca, iar animalele si pasarile vor muri de aburii marilor si a pucioasei. Insa purtand Dumnezeu grija de mantuirea tuturor oamenilor cu buna vointa, va trimite atunci pe pamant pe cei trei sfinti: Ilie, Enoh si Sfantul Ioan Evanghelistul, ca sa propovaduiasca, sa intoarca la dreapta credinta si sa invete pe cei putini care vor sa se mantuiasca. Caci cei ce nu vor pecetlui cu pecetea lui Antihrist, vor mosteni Imparatia cerurilor, insemnandu-se cu semnul Sfintei Cruci si se vor izbavi de osanda iadului. Daca flamanziti, rabdati, ca Dumnezeu va va trimite ajutorul Sau dintru inaltime. Iar oamenii vor zice: iata ca cei ce s-au pecetluit cu pecetea lui Antihrist sunt multumiti. Dar sfintii le vor zice: ce multumire este aceasta la insemnarea pecetii celei pierzatoare, care cu inselaciune i-a inselat, nesimtitori fiind, ca nu-si cunosc mantuirea lor? Atunci vazand Antihrist pe cei trei prooroci propovaduind adevarul si aratand inselaciunea lui, se va mania si va porunci slugilor sale sa-i aduca inaintea lui. Si intai are sa- i ademeneasca, zicand: Pentru ce voi nu vreti sa va pecetluiti cu pecetea imparateasca? Atunci ei il vor ocari in fata, pentru inselacuinea lui, zicandu-i: O, amagitorule si inselatorule Antihrist, nu-ti ajunge ca ai pierdut atatea suflete, ci ne silesti si pe noi sa te ascultam? Blestemata este pecetea ta si slava ta si cu pierzarea ta a venit sfarsitul lumii Iar spurcatul auzind ocarile lor si blestemurile pe care le rostesc sfintii, singur va lua sabia si-i va taia Iar dupa moartea lor va porunci slujitorilor lui sa faca cumplite rautati, adica: curvii, preacurvii si cumparari de copii, si vor curvi pe drumuri. Si pentru rautatea lor isi vor pierde cuviinta omeneasca, si o sa-si iasa din minti, pentru multa nestapanire a curviei. Se vor face scurti la stat ca dracii, fiindca firea dracilor este scurta si rotunda. Ca firea dracilor cu a oamenilor rai se va uni la scurtimea varstei si pana la cinci palme inaltimea lor. Si se vor face oamenii mai vicleni decat dracii, fiindca dracii n-au trup ca sa curveasca si sa ucida, ci numai ganditor indeamna pe oameni. Atunci Antihrist se va bucura foarte mult, ca si-a implinit scopul lui cel rau si dorind sa cea

fara de lege, si acolo unde se va bucura el si se va veseli va veni sabia cea cu doua taisuri, de sus, si-l va sframa, si spurcatul lui trup va fi aruncat in vesnica munca, unde se va munci impreuna cu sufletul cel necurat al lui. Alte profetii ale Sfntului Nil Mare nerecunostinta s-a aratat si se arata, si inca, si mai mare se va arata din partea monahilor din muntele acesta (Athos). Si in special se va arata nerecunostinta catre Maica Domnului. Pentru aceasta zic: cand va veni de patru ori cate 25 ani, adica 100 de ani, de la 1775 pana la 1875, oare atunci la ce stare o sa ajunga viata monahiceasca? Si dupa aceasta cand vor mai trece de trei on cate 25 ani, adica de la 1875 la 1950, care este in mijlocul celui de-al optulea veac de la facerea lumii, adica 7500, oare cata tulburare are sa se faca de la 7400 pana la 7500? Ce rapiri o sa se faca? Amestecari de sange, adica se vor casatori rudeniile intre ele, stricari de copii, sodomii, curvii, preacurvii si toate alte faradelegi pierzatoare. Si o sa se certe neincetat, si nu o sa gaseasca nici inceputul nici sfarsitul. Si pe urma are sa vina si sfarsitul agarenilor (turcilor), cea mai de pe urma si amara iarna. Caci atunci are sa fie scarba si stramtorare in toata lumea Sunt 25 de ani de cand s-a intors sfera spre mai rau, adica de la anul 1785 incoace pierzarea a stapanit. Dar cand vor trece alti 25 de ani, la care ticaloasa stare are sa inainteze lumea? Adica la 1835, si dupa aceea pana la anul de la facerea lumii 7500, vor fi toate rautatile lui Antihrist Fiindca veacul desartei vietuiri si rnduiala monahicestei asezari, se desparte: Cei de dimineata se aseamana cu flacara focului, cei de amiazazi cu carbunii cei aprinsi, iar cei de seara cu spuza cea amestecata cu cenusa care ramne de la carbunii cei aprinsi Ca iubirea de argint il face pe calugar a ura calea cea strmta si a iubi mai mult odihna si lenevirea, care este povatuitoare si invatatoare a toata rautatea. De la patriarhi pana la imparati si pana la monahi si la cei mai de pe urma saraci, aceasta nu ne lasa sa intram prin usa cea strmta. Pentru ca iubim cele ale lumii si suntem patimasi la ele, si cel dinti este pantecele. Vai, vai, o, parintilor! Plng si ma vait dupa refacerea starii dinti a acestui munte. Fiindca dupa 1913 trecand 79 de ani se vor face toate rautatile profetite despre venirea lui Antihrist, ani de la facerea lumii 7500 Intr-adevar 1913+79=1992 adica 7500, caci 5508+1992=7500. O marturie a Sfntului Calinic de la Cernica (1787- 1868) Despre anul 1992 s-a scris si se scrie mereu, pentru ca precum se stie, in acest an va avea loc unificarea celor 12 tari din Piata Comuna intr-o unitate economica si politica cu mari posibilitati sociale pentru tarile respective. Va fi, se zice, un inceput de era noua , aducatoare de belsug, cu ecouri economice si politice in toata lumea. Lumea crestina insa, care stie ca bunastarea materiala nu merge mana in mana cu imbunatatirea vietii spirituale, ci dimpotriva, precum spune Apostolul Pavel, cand una creste, scade cealalta, priveste cu neincredere si ingrijorare la anul 1992, ca nu cumva o atentie crescuta acordata bunurilor materiale sa aduca dupa sine si o crestere a relelor care bantuie lumea de azi si care deja a intrecut orice masura. La aceasta se adauga si faptul ca despre anul 1992 circula in lume prevestiri intunecoase ale unor barbati sfinti, ierarhi si cuviosi, precum: Sfantul Ierarh Nifon al Constantinopolului, Cuviosul Nil Atonitul, Cuviosul Cosma al Etoliei, Sava de la Calimnos si altii, care au trait in urma cu ani si veacuri. In vedenia sa despre infricosata judecata (vezi cartea: Un episcop ascet, editata de manastirea Paracletul), Sf. Nifon vede pe Dumnezeu rasfoind cartea veacurilor omenirii. Cand a ajuns la veacul al saptelea, Dumnezeu S-a oprit, Si-a acoperit fata cu mana si a zis cu mahnire: Acest veac al saptelea a intrecut pe toate celelalte cu nedreptatea, si cu rautatea. Apoi dupa putin, ajungand la jumatatea acestui veac, a adaugat: Acesta este plin de

putoarea pacatelor omenesti, de invidie, necuratie, ura, minciuna dar ajunge. Il voi curma la mijloc; sa inceteze stapanirea pacatului! Si a facut semn arhanghelului Mihail sa pregateasca inceputul Judecatii. Infricosat cuvant: il voi curma la mijloc! Or, mijlocul veacului al saptelea este anul 7500, din care scazand anii pana la Hristos (5508) dam tocmai peste anul 1992! Marturia Sf. Ierarh Calinic de la Cernica despre acest an este si mai directa. Sf .Calinic a trait mai aproape de noi, intre anii 1787- 1868, si este ctitorul manastirii Cernica din apropierea orasului Bucuresti, capitala Romaniei, careia i-a fost staret timp de 31 de ani. In prezent, in biserica mare a manastirii se afla racla cu sfintele moaste ale cuviosului, care necontenit fac minuni si dau tamaduiri de tot felul de boli sufletesti si trupesti. Staretul Calinic, fiind om sfant, mare nevoitor si cu alese daruri duhovnicesti, in jurul lui se adunasera multi monahi si chiliile din insula Sfantului Nicolae erau neincapatoare, fiind trebuinta de noi chilii. De aceea se gandea sa faca o manastire mai mare, in cealalta insula a sfantului Gheorghe. Nu-i mai ramanea acum decat sa inceapa lucrul, insa staretul Calinic statea la indoiala si amana inceputul. Ce se intamplase? Un zvon circula in tara ca nu peste mult timp, adica in 1848, aveau sa aiba loc mari evenimente, un sfarsit de lume, un inceput de lume noua . Framntat de aceste gnduri, intr-una din nopti, intorcandu-se la chilie de la slujba utreniei si asezndu -se ca de obicei pe scaunul sau caci asa obisnuia sa se odihneasca cuviosul, seznd pe un scaun si niciodata intins pe pat , in acel moment s-a aflat cu trupul in picioare, aievea nu in vis, in cealalta insula a Sfantului Gheorghe, avand de-a dreapta pe Sf. Ierarh Nicolae si de-a stanga pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe, care il mustrau de ce nu a inceput zidirea manastirii in aceasta insula, pentru care deja primise bani. Cuprins de frica si de cutremur, staretul Calinic a raspuns: Iertati-ma, sfintilor ai lui Dumnezeu, dar citind eu unele prevestiri despre viitor, am crezut ca la anul 1848 va fi sfarsitul lumii. Atunci sfintii i-au zis: Uita-te spre rasarit. Si ridicand cuviosul ochii spre rasarit, nu se mai vedea cerul, ci numai o mare lumina dumnezeiasca iar el spaimntndu -se, a cazut la pamnt zicndu-i: Priveste acum la rasarit si vei vedea taina cea mare a Providentei. Si fiind intarit de darul lui Dumnezeu, Sf. Calinic a vazut pe cer pe Sf. Treime, asa cum este zugravita pe sfintele icoane, iar dedesupt, pe un mare pergament luminos era scris cu litere mari: 7500, ani de la Adam. Atunci sfintii care il sustineau pe brate, i-au zis: Vezi ca nu la 1848 va fi sfarsitul lumii, ci sfarsitul lumii va fi cand se vor implini 7500 de ani de la Adam? Asadar, au adaugat sfintii, incepe indata a zidi marea manastire a Sf. M. Mc. Gheorghe. Aceasta este vedenia Sf. Calinic de la Cernica. Precum vedem aici se vorbeste precis despre anul 7500 de la Adam, care asa cum am arata mai sus, corespunde cu anul 1992. Noi care am trecut anul 1992 ne intrebam, oare profetia sfintilor nu a fost exacta? Nu, nicidecum. Ea este exacta. Ea nu fixeaza data unui cataclism planetar, ci inceputul derularii unor evenimente ce prevestesc apropierea sfrsitului lumii. Pe vremea Sf. Calinic se zvonea ca in anul 1848 aveau sa aiba loc mari evenimente, un sfrsit de lume, un inceput de lume noua . Despre ce era vorba? Cti stiu ca anul 1848 reprezinta anul revolutiilor nationale? Masoneria internationala programase pentru acel an o lovitura de gratie data statelor crestine, in general, si traditiilor crestine in special. A fost inca un pas facut de masoneria, condusa de Sionismul mondial pentru pregatirea venirii lui Antihrist. Cuvnt al Sfntului Efrem Sirul Eu, Efrem cel prea mic si pacatos si plin de greseli, cum voi putea sa spun cele mai presus de puterea mea? Dar de vreme ce Mantuitorul plin de a Sa milostivire, pe cei neintelepti i-a invatat intelepciunea si prin ei pe credinciosii de pretutindeni i-a Luminat; si pe a noastra limba cu indestulare o va lamuri spre folosul si zidirea mea, a celui ce zic, si a tuturor ascultatorilor, si voi grai intru durere si voi spune intru suspinuri pentru sfarsitul lumii

acesteia de acum, si pentru cel fara de rusine si cumplit balaur (adica Antihrist) cel ce va tulbura toate de sub cer, si sa bage teama si spaima si cumplita necredinta in inimile oamenilor Va face aratari, semne si infricosari, incat, de ar putea sa amageasca si pe cei alesi. Si se va sargui ca pe toti sa-i insele cu mincinoasele semne, cu naluciri de aratari vrajitoresti si cu fermecatoriile care se vor face de el Caci cu ingaduinta lui Dumnezeu va lua stapanire ca sa insele lumea, fiindca s-au inmultit pagnatatile oamenilor, si pretutindeni se lucreaza tot felul de lucruri cumplite Pentru aceasta Dumnezeu va slobozi a fi ispitita lumea cu duhul inselaciunii, pentru pagnatatea oamenilor. De vreme ce asa au voit oamenii a se departa de Dumnezeu si a iubi pe vicleanul. Mare nevointa va fi fratilor in vremurile acelea, mai ales celor credinciosi, cnd se vor savrsi semne si minuni de insusi balaurul cel cu multe stapniri; cnd se va arata ca un Dumnezeu, cu naluciri infricosate, zburand in vazduh, si toti dracii ca ingerii inaltndu-se inaintea tiranului. Si va striga cu tarie schimbandu-si chipul si infricosand fara de masura pe toti oamenii. Atunci fratilor, oare cine se va afla ingradit si neclintit petrecnd? Avnd in sufletul sau semnul Unuia- Nascut Fiului lui Dumnezeu, adica sfnta lui venire. Si in vremea aceea nu va fi slabire pe pamant, si marea vazandu-o toata lumea tulburata, va fugi fiecare sa se ascunda in munti. Unii vor muri de foame, altii de sete se vor topi ca ceara. Si nu va fi cine sa-i miluiasca pe ei. Atunci vor vedea toate fetele lacrimnd si cu durere intrebnd: Nu cumva se afla vreun grai a lui Dumnezeu pe pamant? Si nu vor auzi de nicaieri raspuns Cine va suferi zilele acelea? Si cine va rabda necazul cel nesuferit, cand vor vedea amestecarea popoarelor care vor veni de la marginile pamantului, pentru vederea tiranului. Multi se vor inchina inaintea spurcatului si vor striga cu cutremur, incat si locul se va clatina de strigatele lor, zicand: Tu esti mntuitorul nostru Atunci marea se va tulbura si pamantul se va usca. Cerurile nu vor ploua si sadurile se vor usca. Si toti cei ce vor fi pe pamant, de la rasarit pana la apus vor fugi cu multa frica. Si iarasi cei ce vor fi in partile de apus vor fugi in rasarit cu cutremur Luand atunci obraznicul stapnirea, va trimite pe draci in toata lumea, ca sa propovaduiasca cu indrazneala, ca s-a aratat cu slava: Veniti de-l vedeti pe el. Cine oare va avea suflet de diamant, ca sa sufere vitejeste toate smintelile acelea? Cine oare va fi acest om precum am zis, ca toti ingerii sa- l fericeasca pe el? Caci eu fratilor, iubitor de Hristos, desavarsit m-am infricosat numai din pomenirea balaurului, cugetand intru sine necazul ce va sa fie asupra oamenilor in vremea aceea, si in ce fel se va arata acest balaur pangarit asupra neamului omenesc. Insa sfintilor mai cumplit se va arata. Ca vor fi multi cei ce se vor arata bine placuti lui Dumnezeu, care vor putea scapa prin munti si dealuri si locuri pustii, cu multe rugaciuni si plangeri nesuferite. Ca vazndu-i Dumnezeu in asa plngere nemngiata si intru credinta curata, se va milostivi spre dnsii ca un Parinte milostiv, iubitor de fii, si-i va pazi pe ei unde se vor ascunde. Ca prea pngaritul nu va inceta sa caute pe sfinti pe pamnt si pe mare, socotind ca stapneste tot pamantul. Si pe toti ii va supune, si va socoti ca se poate impotrivi lui Dumnezeu din cer, nestiind ticalosul neputinta sa si mandria pentru care a cazut Cu toate acestea va tulbura pamantul, va infricosa cu semnele sale vrajitoresti pe toti. Si in vremea aceea nu va fi slabire pe pamant, ci necaz mare, tulburare si necaz, moarte si foamete peste tot pamantul. Ca insusi Domnul a zis: Ca unele ca acestea nu s au facut de la intemeierea lumii . Iar noi pacatosii, cu ce vom asemana acele nevoi peste masura de mari. Insa, sa-si puna fiecare in mintea sa cuvintele Mntuitorului, cum ca, pentru nevoia si necazul cel prea mare, va scurta zilele acelea prin milostivirea Sa. Viteaz suflet va fi acela care va putea sa-si tina viata atunci in mijlocul smintelilor; Ca daca putin va slabi credinta sa, lesne va fi inconjurat si va fi robit de semnele balaurului celui rau

si viclean. Si neiertat se va afla unul ca acesta in ziua judecatii, ca insusi lui-si vanzator se va afla, ca cel ce a crezut tiranului de buna voie. De multe rugaciuni si lacrimi avem trebuinta, o, fratilor! ca sa fie cineva dintre noi intarit intru ispite. Fiindca multe vor fi nalucirile fiarei. Caci luptator impotriva lui Dumnezeu fiind, va voi sa le piarda pe toate Luati aminte, fratii mei! Covrsirea fiarei si mestesugirea ei de la pantece incepe. Caci dupa ce va fi stramtorat cineva, de lipsa de bucate, sa fie silit a primi pecetea lui. Nu oricum, ci pe mana dreapta si pe frunte va fi pus semnul. Ca sa nu mai aiba stapnire omul a se pecetlui cu mana dreapta, cu semnul Sf. Cruci, si nici pe frunte a se mai insemna cu numele sfnt al Domului, nici cu preasfnta si slavita cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Ca stie ticalosul ca daca se va pecetlui cineva cu crucea Domnului, ii risipeste toata puterea lui. Pentru aceasta pecetluieste dreapta omului, ca aceasta este care pecetluieste toate madularele noastre. Asemenea si fruntea care este ca un sfesnic ce poarta faclia luminii. Deci fratii mei, infricosata nevointa va fi tuturor oamenilor celor iubitori de Hristos, si pana in ceasul mortii sa nu se teama, nici sa stea cu molesire cand balaurul va incepe a pune pecetea sa, in locul crucii Mntuitorului. Si va face in asa fel inct sa nu se mai faca nici un fel de pomenire Domnului si Mntuitorului nostru Iisus Hristos. Si aceasta o va face, fiindca se teme si se cutremura de puterea Mantuitorului nostru. Ca de nu se va pecetlui cineva cu pecetea sa, nu va putea fi robit de nalucirile vicleanului, si nici Dumnezeu nu-l va parasi, ci il va lumina si-l va atrage la Sine. Ni se cade, noua fratilor, a intelege nalucirile vicleanului, ca nemilostiv si fara de omenie este. Iar Domnul nostru cu liniste va veni la noi, ca sa goneasca mestesugirile balaurului. Deci noi tinand neabatuta si curata credinta in Hristos, lesne vom birui puterea vrajmasului; si se va departa de la noi neputinciosul, neavand ce sa ne faca. Ca eu, fratilor, va rog pe voi iubitorilor de Hristos, sa nu ne molesim, ci mai ales puternici sa ne facem cu puterea crucii. Cu toate acestea ni se cade noua a ne ruga, ca sa nu cadem in ispita. Deci fiti gata ca niste credinciosi robi, neprimind pe altul. Ca de vreme ce furul si pierzatorul si cel fara de omenie, mai inti va veni intru ale sale vremuri, vrnd sa fure si sa junghie si sa piarda turma cea aleasa a lui Hristos, adevaratul Pastor; Caci se va da pe sine drept adevaratul Pastor, ca sa insele oile turmei lui Hristos. Aceasta cunoscand-o vrajmasul, ca iarasi va sa vina din cer Domnul cu slava, a socotit aceasta ca sa ia asupra sa chipul venirii Lui, ca sa ne insele pe noi. Iar Domnul nostru va veni ca un fulger infricosat pe pamant. Dar vrajmasul nu va veni asa. Se va naste cu adevarat dintr-o femeie spurcata, care va fi unealta a lui. Deci nu se va intrupa diavolul, ci in acest fel va veni ca sa insele pe toti. Fiind smerit, linistit, urand cele nedrepte, spre iudei intorcandu-se, bun, iubitor de saraci, peste masura de frumos, cu buna asezare, lin catre toti, cinstind in mod special pe evrei (caci ei asteapta venirea lui). Iar intru toate acestea se vor face semne, aratari si infricosari cu multa stapanire, si se va mestesugi cu viclesug ca sa placa tuturor, si sa fie iubit de multi. Si daruri nu va lua, cu manie nu va grai, mahnit nu se va arata, si cu chipul bunei randuieli va amagi lumea, pana ce se va face imparat. Si dupa ce vor vedea multe popoare niste fapte bune ca acestea, toti impreuna cu o socoteala se vor face, si cu bucurie mare il vor propovadui pe el imparat, zicand unii catre altii: Au doara se mai afla vreun om ca acesta bun si drept? Si mai mult poporul cel ucigas al evreilor il vor cinsti si se vor bucura de imparatia lui. Pentru aceea si ca unul ce va cinsti mai mult locul si templul, va arata tuturor ca are grija de ei. Si cnd va imparati balaurul pe pamnt, cu mare srguinta, toate popoarele ii vor veni in ajutor: Edom si iarasi Moab, inca si fiii lui Amon, ca unui adevarat imparat i se vor inchina lui cu bucurie, si ei se vor face cei dintai aparatori ai lui. Apoi imparatia aceluia se va intari si va bate cu manie pe trei imparati mari. Iar dupa aceasta se ve inalta inima lui, si-i va varsa amaraciunea lui, punand inainte, din Sion, veninul mortii, tulburand lumea, va clatina marginile, va necaji toate, va pangari sufletele. Nu se va

arata ca un cucernic, ci in toate ca unul fara de omenie: mnios, cumplit, nestatornic, infricosat, urat, uracios, salbatic, pierzator si silindu-se a arunca in groapa pagnatatii tot neamul omenesc, prin a sa nebunie. Si stand multimea inaintea lui si alte popoare multe, laudandu-l pe el pentru naluciri, vor striga cu glas mare, incat se va clatina locul in care popoarele vor sta inaintea lui. Si le va grai cu indrazneala: Cunoaste-ti toate popoarele puterea si stapanirea mea? Iata dar inaintea voastra a tuturor, poruncesc acestui munte mare ce este de cealalta parte ca sa vina aici la noi. Si va zice spurcatul: si va alerga, adica muntele in privirea tuturor, insa nicidecum din temeliile lui mutandu-se. Caci cele ce Dumnezeu Prea Inalt dintru inceputul zidirii le-a intemeiat si le-a inaltat, asupra acestora spurcatul Antihrist, stapanire nu are, ci va amagi lumea cu naluciri vrajitoresti. Si iarasi altui munte ce va sta in adncul marii, ostrov foarte mare fiind, ii va porunci sa se duca pe uscat. Dar ostrovul nu se va misca nicidecum, ci nalucire va fi. Si iarasi isi va intinde mainile lui, si va aduna multime de taratoare si pasari. Asijderea inca va pasi pe deasupra adancului, si pe mare si pe uscat va umbla; insa toate acestea vor fi naluciri. Si multi vor crede intru el si-l vor slavi ca pe un Dumnezeu tare. Iar cei ce vor avea pe adevaratul Dumnezeu, li se vor lumina ochii inimii lor, si cu de-amanuntul vor privi prin credinta curata si vor cunoaste inselaciunea lui. Acestea, toate facndu -le, va insela lumea si multi vor crede lui, slavindu-l ca pe un Dumnezeu tare. Iar ci vor avea frica lui Dumnezeu in ei si ochii inimii luminati, vor cunoaste ca nici muntele nu s-a mutat din locul sau, nici ostrovul nu a iesit din mare pe pamnt. Si toate acestea intru numele sau le va savrsi Antihrist si nu vor fi adevarate, precum am zis mai sus. Caci cu farmece va savrsi toate mincinoasele lui minuni, fermecnd vederile oamenilor ce se vor pleca a crede lui. Si acestea asa facandu-se, si popoarele inchinandu -se lui, laudandu-l ca pe un Dumnezeu, din zi in zi se va mania Cel Prea Inalt in ceruri si isi va intoarce fata Sa de la el. Si dupa aceea se vor face cumplite semne: foamete neintrerupta, cutremur neincetat, morti necontenite si temeri infricosate. Atunci cerul nu va mai ploua, pamantul nu va mai rodi, izvoarele vor seca, raurile se vor usca, iarba nu va mai rasari, verdeata nu va fi, copacii din radacina se vor usca si nu vor odrasli. Pestii si chitii marii in ea vor muri si putoare pierzatoare va trimite marea si sunete infricosate, si de huietul valurilor vor muri oamenii de frica. Atunci va plnge si va suspina cumplit tot sufletul, si ziua si noaptea se vor chinui. Nicaieri nu vor afla sa se sature de mncare, caci se vor pune peste tot conducatori tirani. Si daca cineva va aduce cu sine pecetea tiranului insemnata pe frunte si pe mana dreapta, va cumpara putine din cele ce se vor afla. Atunci vor muri pruncii la snul mamelor, vor muri si mamele deasupra pruncilor lor. Va muri tatal cu fiii si femeia pe drum, si nu va fi cine sa-i ingroape sau sa-i strnga in morminte. Putoare rea va fi din cauza multimii mormintelor, si a trupurilor ce vor fi aruncate pe strazi si pretutindeni, care mult vor necaji pe cei vii. Dimineata toti vor zice cu suspinuri si cu durere: cnd se va face seara ca sa dobndim odihna? Si venind seara, iarasi cu lacrimi prea amare vor grai intre dnsii: oare cand se va lumina, ca de necazul ce ne sta deasupra sa scapam? Atunci se va vesteji frumusetea fetei tuturor, si vor fi fetele lor ca de morti, si va fi urta frumusetea femeilor. Si toti cei ce s-au plecat cumplit fiarei si au luat pecetea aceluia, adica pagnescul chip al spurcatului, alergnd catre el, vor zice cu durere: da-ne noua sa mncam si sa bem, ca toti murim de foame, si goneste de la noi fiarele cele veninoase. Si neavnd ce raspunde ticalosul, va zice cu multa asprime: de unde sa va dau eu oamenilor ca sa mncati si sa beti? Ca cerul nu voieste sa dea pamntului ploaie, si pamntul nicidecum n-a dat seceris sau roada. Si auzind acestea multimile, vor plnge si se vor tngui cu totul, neavnd nici o mngiere. Necaz peste necaz va fi lor nemngierea, caci de buna voie au crezut tiranului. Si ticalosul nu va putea nici lui sa-si ajute, si cum ar putea sa-i miluiasca pe ei? Intru acele zile vor fi nevoi mari din cauza balaurului, de frica, si de cutremurul cel mare si

huietul marii, de foamete, de sete si de muscarile fiarelor. Toti cei ce vor lua pecetea lui Antihrist si se vor inchina lui, nu vor avea nici o parte de Imparatia lui Hristos, ci dimpreuna cu balaurul se vor arunca in iad. Fericit va fi acela ce se va afla curat si credincios, si va avea in inima lui credinta fara de indoiala catre Dumnezeu, ca fara de frica vor lepada intrebarile lui Antihrist, defaimand muncile si nalucirile lui. Iar mai inainte de acestea, va trimite Dumnezeu pe Ilie Tesviteanul si pe Enoh, ca un milostiv ca sa propovaduiasca cu indrazneala cunostinta de Dumnezeu tuturor, ca sa nu creada lui Antihrist. Ca vor striga si vor zice: Inselator este, o, oamenilor! Nimeni sa nu creada lui nicidecum, sau sa-l asculte pe acest luptator de Dumnezeu! Nimeni din voi sa nu se infricoseze, ca degrab se va surpa. Domnul cel sfnt vine din cer, sa judece pe toti cei ce s-au plecat semnelor lui. Insa putini vor fi cei ce vor asculta si vor crede propovaduirea proorocilor. Iar aceasta o va face Mantuitorul ca sa-si arate negraita Sa iubire de oameni, ca nici odata nu voieste moartea pacatosului, ci voieste ca toti sa se mntuiasca. Ca nici in vremea aceea nu va lasa neamul omenesc fara de propovaduire, ca fara de raspuns sa fie toti la Judecata. Deci multi din sfintii care se vor afla atunci vor varsa rauri de lacrimi cu suspinuri catre Dumnezeu Cel Sfant, ca sa fie izbaviti de balaur, si cu mare sarguinta vor fugi in pustietati, in munti si in pesteri si cu frica se vor ascunde. Si li se va darui aceasta de la Dumnezeu Cel Sfant, si-i va povatui pe ei harul in locuri hotarate si se vor mantui, fiind ascunsi in gauri si in pesteri, nevaznd semnele si infricosarile lui Antihrist. Ca celor ce au cunostinta, cu lesnire le va fi cunoscuta venirea lui. Iar celor ce isi au mintea permanent la lucruri lumesti, macar daca ar si auzi, nu vor crede, si urasc pe cei ce le- ar spune. Pentru aceasta sfintii primesc putere de a scapa, pentru ca toata invaluirea si grijiile vietii acesteia le-au lepadat. Atunci va plnge tot pamntul. Marea si aerul vor plnge impreuna, si dobitoacele cele salbatice cu pasarile cerului. Vor plnge muntii si dealurile si lemnele cmpului. Vor plnge si luminatorii cerului dimpreuna cu stelele pentru neamul omenesc. Caci toti s-au abatut de la Dumnezeu Cel Sfant si ziditorul tuturor, si au crezut inselatorului, primind pecetea spurcatului Antihrist, in locul facatoarei de viata Cruci. Vor plange toate bisericile lui Hristos cu plangere mare, ca nu va mai sluji sfintirea si prinosul! Iar dupa ce se vor inplini trei ani si jumatate ai stapanirii spurcatului si dupa ce se vor implini toate smintelile in tot pamantul, dupa cum zice gura Domnului, atunci va veni Domnul si Mntuitorul nostru ca un fulger strlucind, din cerul cel sfnt, cel prea curat si infricosat si prea slavit. Dumnezeul nostru si Imparatul si Mirele cel fara de moarte, pe nori cu slava neasemanata, alergnd inaintea lui ingerii si arhanghelii, toti vapaie de foc fiind. Heruvimii avnd ochii in jos, si Serafimii zburnd si fetele si picioarele ascunzndu-le cu aripile, strigand cu frica unul catre altul: Sfnt, Sfnt, Sfnt, Domnul Savaot. Si glas de trmbita graind cu frica: Sculati-va cei ce dormiti, iata a venit Mirele. Atunci se vor deschide mormintele si va auzi tarina cea putrezita, acea mare si infricosata venire a Mntuitorului, si intr-o clipa se vor scula toate semintiile si vor cauta la frumusetea cea sfnta a Mirelui. Si milioane si mii de mii de ingeri si de arhangheli si nenumarate ostiri se vor bucura cu bucurie mare. Atunci sfintii, dreptii si toti care nu vor lua pecetea balaurului celui pagn, se vor bucura foarte mult. Si se va aduce tiranul legat de ingeri cu dracii impreuna inaintea divanului. Iar cei ce vor fi luat pecetea lui si toti pagnii si pacatosii vor fi adusi legati. Si va da Imparatul hotararea asupra lor, aceea a osndei celei vesnice in focul cel nestins. Amin. Profetia lui Agatanghel Ieromonahul Agatanghel, care a trait 79 de ani, pe la 1298, a vazut o infricosatoare vedenie despre cele ce se vor petrece in viitor, pe care le-a si scris. Noi vom relata aici ceea ce priveste tara noastra (Grecia n.t.).

Grecia va fi luata de la turci, teatrul jafurilor si a distrugerilor. Poporul si cei care conduc se vor gasi in stramtoare. Dar dupa aceea un popor din Rasarit va veni spre partile de nord ale Greciei. Unit revenindu-si in sine din tulburarea invadatorilor vor iesi cu toata armata impreuna si vor alunga pe turci nu numai din Grecia, ci si din intreaga Europa. Unii turci gasind refugiu numai la Mecca (Marul rosu). Iar Constantinopolul va deveni din nou capitala Greciei. Acelasi lucru il profeteste si Sf. Cosma al Etoliei, precum si alti barbati sfinti. Constantin a inceput, Constantin va pierde imparatia Bizantului. Profetia s-a confirmat. Mai mult, a profetit cu admiradila exactitate si anul cuceririi la 1453. Si se va implini la anul 1452 pana la 1453, cnd trebuie sa cada cea mai mare imparatie in mainile agarenilor. De asemenea prezice cu exactitate timpul robiei grecilor de catre turci. Si vor fi casele distruse si sfintele biserici profanate si credinciosii persecutati pana la a opta suta hotart. Dupa cum este cunoscut anul 1821 reprezinta anul eliberarii. Agatanghel, cel cu nume sfant, a profetit cele despre cucerirea Constantinopolului, timpul robiei grecilor, timpul eliberarii lor si a formarii Europei dupa cadere, apostazia Europei Occidentale. De asemenea a profetit si despre activitatea lui Napoleon si dezastrul acestuia. CONCLUZII Distrugerea Turciei. Ciocnirea neamurilor apusene si a rusilor Constantin a inceput, Constantin va pierde imperiul Bizantului Agatanghel. Pornind de la corelatia si paralelismul profetiilor precedente, dar si de la multe alte profetii ale Vechiului si Noului Testament, pe care nu le putem cuprinde pe toate in aceasta lucrare, apare fara fortare concluzia ca se asteapta: a) distrugerea Turciei b) ciocnirile armate intre Rusia si armatele occidentale pe teritoriul Turciei, in preajma Constantinopolului, c) ciocnire ampla pe teritoriul Palestinei, d) distrugerea rusilor si mari distrugeri multor state. Turcia sprijinindu-se pe statele din Occident crede ca este un semn mare, dupa cum prevestesc si profetiile. Un semn mare pentru agareni. Aceasta va provoca cea mai mare neliniste. Ura care exista de secole contra grecilor, ocuparea cu nemaivazute grozavii pentru vremurile noastre, indiferenta pentru hotarrile organismelor internationale, probleme la granita cu Rusia, aversiuni crescnde fata de Grecia. Asadar cndva va iesi din granitele ei, cnd isi va da pe fata cruzimile si salbaticiile care au fost comise pna astazi impotriva tuturor popoarelor, dar mai ales impotriva poporului grec ortodox. Rusia care isi va reglementa problemele interne si externe, va merge impotriva turcilor, dupa cum ne informeaza multe din profetii, si-i va obliga pe turci la o retragere precipitata. Dupa distrugerea Turciei de catre rusi, armatele rusesti controlnd marea Egee si strmtoarea Bosfor se vor indrepta spre Siria si Palestina, dupa cum ne spun alte profetii din Vechiul Testament, inaintand prin aer si pe mare. Atunci coalitia Occidentala nu va ramane indiferenta fata de aceasta amenintare a Rusiei. Occidentul va incerca cu ajutorul celor sase state ca sa ocupe Constantinopolul si sa distruga flota ruseasca. Vor invinge rusii, dupa cum fara greseala s-a profetit de multe veacuri. Batalia a sapte state in Constantinopol. Biruinta celui mai mare stat contra celor sase state ( Profetia unui anonim la 1054 d.Hr .). Un timp se mijloceste refacerea si pregatirea puterilor occidentale si incercarea de a rezolva pasnic problema ocuparii Dardanelelor si a Constantinopolului. Vor incerca ca cel ce rezolva cu condeiul, dar nu vor putea, de 99 de ori cu razboi si o data cu condeiul (Profetia Sf. Cosma al Etoliei). Si continua Sf.Cosma: Daca problema se va rezolva cu razboi vor patimi multe distrugeri. Mai mult, dupa cum profeteste Metodie, vor hotari pentru problema

orasului trei imputerniciti, asadar trei comisari ai marilor puteri. Pentru aceasta si Sf. Cosma al Etoliei zice: Daca vor cadea de acord cele trei puteri nimic nu va patimi. Cu toate acestea rusi, dupa ce vor stapni 5 sau 6 luni Constantinopolul nu vor accepta sa-l predea si, dupa cum profeteste Sf. Metodie, va pune in miscare multe state din Europa Occidentala si vor invada Asia Mica. Iar multe armate vor fi conduse in mijlocul teritoriului Greciei. In sfrsit 18 state se vor ciocni in Constantinopol. Caci va veni de la Apus Filip cel Mare cu 18 limbi si se vor bate att de mult si cumplit inct va curge sngele ca paraiele si apa Bosforului va fi ca sngele de rosie. Atunci rusii se vor retrage spre Palestina, unde dupa aceea organizandu-se popoarele dimprejur va incepe razboiul distrugndu-se unele pe altele; ca sa se adevereasca, dupa cum s-a scris, profetiile Vechiului Testament, precum vom arata in continuare. Ciocnire ampla in Palestina. Distrugerea Rusiei Suntem datori sa lamurim ca distrugerea Rusiei si ciocnirea armata din Palestina nu este aceeasi cu lupta de la Armaghedon, a conflagratiei mondiale de la sfarsit, cand va fi desfiintat statul lui Antihrist si va urma triumful credinciosilor. Iezechiel profeteste ca puterile care se vor ciocni in Palestina, vor veni din hotarele de la miazanoapte (Iez. 38, 6), iar cele de la Armaghedon din lumea intreaga (Apoc. 16, 14), asadar din toate partile lumii. Si i a strans la locul ce se cheama in evreieste Armaghedon (Apoc. 16, 16). Vrednic de insemnat ca Armaghedonul va fi in Palestina, in muntele Carmel si consuma cu a saptea plaga din Apocalipsa. Ce se profeteste aici este un conflict care are in frunte pe rusi, si constitute urmarea luptei din Constantinopol. El se alatura celui de-al treilea razboi mondial, care va premerge in orice caz lui Antihrist. Cu aceasta sunt de acord toate profetiile, si ale Sf. Parinti si ale Vechiului si Noului Testament. Astfel, inaintemergatorii lui Antihrist contribute intr-un mod inimaginabil la provocarea celui de-al treilea razboi mondial, precum si a luptei de la Armaghedon, fiindca astfel vor crede lui Antihrist mult mai usor decat lui Dumnezeu. Vom relata profetia lui Iezechiel, aici existand in paralel profetiile lui Isaia si ale Apocalipsei. Toate acestea petrecandu -se dupa adunarea evreilor din toate partile lumii in Palestina. Dupa cum este cunoscut de la anul 70 d.Hr. abia in 1948 s-a constituit statul evreu in Palestina. Asa zice Domnul: Iata, Eu sunt impotriva ta, God, printul lui Ros si in anii de pe urma vei veni in tara izbavita de sabie, ai carei locuitori au fost adunati dintr o multime de popoare, in muntii lui Israel (Iez. 38, 8). Profetia vorbeste clar pentru repatrierea evreilor in pamantul stramosesc. Si profetia continua. (Evemmentele acestea au fost scrise amanuntit la Iezechiel capitolele 31 si 39). Si tu te vei ridica cum se ridica furtuna, si te vei duce ca norii, ca sa acoperi tara, tu si toata oastea ta si multe popoare impreuna cu tine Si vei pleca de la locul tau, din hotarele de la miazanoapte, tu si multe popoare impreuna cu tine, toti calari pe cai, tabara mare si ostire nenumarata, si te vei impotrivi poporului Meu, impotriva lui Israel, ca un nor care acopera pamantul (Iez. 38, 9, 15- 16). Descriere este amanuntita, o armata foarte puternica, arme rapide ca norii, in mod evident avioanele si rachetele, iar provenienta din armata de la miazanoapte. Si in ziua aceea cand God va veni impotriva tarii lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, mania Mea se va aprinde pe fata Mea in ziua aceea va fi un mare cutremur in tara lui Israel. Atunci vor tremura inaintea Mea pestii marilor (Iez. 38, 18-20) Asadar se vor cutremura pestii marilor, pasarile cerului, animalele si toate trtoarele si oamenii, iar stncile se vor darma si toate casele: si se vor prabusi muntii, stncile se vor darama si toate zidurile vor cadea la pamnt. (Eventual occidentalii vor ataca pe rusi cu arme nucleare in care vor pieri si aceia evident.) Si voi chema impotriva lui toata frica, zice Domnul; sabia fiecarui om va fi impotriva fratelui sau. Si l voi pedepsi cu moarte si varsare de sange; voi varsa asupra lui si taberelor lui si asupra multor popoare care sunt cu el, ploaie potopitoare si grindina de piatra, foc si pucioasa (Iez. 38, 21 -22).

Rusii vor infrunta acolo multe popoare carora le va produce multa frica. Pna la urma va fi distrusa de o ploaie de foc si de grindina de piatra. Asadar bombele nucleare care vor veni dinspre Occident sau alte feluri de arme. Mai mult, capitolul 39 de la Iezechiel descrie si curatirea pamntului Palestinei de nenumaratele cadavre ale rusilor si a celor dimpreuna cu ei. In rezumat (Iez. 39, 11 16) avem: In ziua aceea voi da lui Gog loc de mormnt, in Israel, in valea trecatorilor (Abarim), la rasarit de Marea Moarta, acolo voi ingropa pe Gog si toata tabara lui si voi numi locul acela valea taberei lui Gog.luni ii va ingropa Israel ca sa curate tara, tot poporul ii va ingropa Aceasta este in acord cu profetia pentru sfrsitul rusilor si al treilea razboi mondial cu efecte distrugatoare in toate tarile lumii: America, Rusia, Europa, fiindca in acord cu alte profetii orasele vor ajunge pustii ( profetia Sf. Cosma al Etoliei) si profetia lui Isaia. Oamenii vor fugi in munti unde mai usor se vor putea mntui. Si a ars din pamant a treia parte, si a ars din copaci a treia parte, iar iarba verde a ars de tot Evenimentele premergatoare lui Antihrist. Sapte peceti si sapte trmbite Apocalipsa este prin excelenta cartea care ne descrie amanuntit atat evenimentele cosmice care vor premerge, cat si evenimentele care vor urma aratarii lui Antihrist. Evenimentele acestea nu sunt alegorice, ci reale. Deci cele opt peceti sunt pedepse pedagogice prin care Dumnezeu intareste propovaduirea Evangheliei pana la sfarsitul veacurilor. Astfel prima pecete reprezinta intreaga predica a Evangheliei pana la sfarsitul lumii, a doua pecete toate razboaiele, a treia pecete foametele (vezi Apoc. 6, 1 17). Continutul pecetii a saptea este alcatuit dintr-un sir de sapte trambite, din care sase reprezinta venirea plagilor, mult mai grele si mai groaznice dect cele descrise in cele sase peceti. Asadar, sunt expuse ca o masura pedagogica catre omenirea necredincioasa, mai drastice dect primele, pentru ca sa indrepte pe omul abatut spre pocainta si mntuire. Pe scurt continutul celor sapte trmbite, care sunt descrise admirabil in Apocalipsa in cap.8, este urmatorul: La prima trmbita este descrisa arderea a o treime din pamant, a o treime din copaci, si iarba verde a ars-o de tot. Si a ars din pamant a treia parte, si a ars din copaci a treia parte, iar iarba verde a ars o de tot (Apoc. 8, 7). Continutul profetic si de avertisment al primei trmbite se implineste exact cu incendierea catastrofala a lumii, a padurilor si indeosebi in tara noastra (Grecia). Si astfel si profetia Sf. Cosma al Etoliei este in deplin acord cu Apocalipsa, dar si confirmata. Oamenii vor saraci fiindca nu vor avea dragoste de natura. Intr-adevar nu ne simtim mai saraci in orasele superaglomerate fara verdeata? La a doua trmbita este descrisa contaminarea a o treime din mari, a o treime din pesti si a o treime din corabiile de pe mare (Apoc. 8, 8-9). Dupa cum ne este cunoscut, evenimentele descrise corespund realitatilor de astazi, precum este recunoscuta contaminarea marilor, distrugerea pestilor si descompunerea navelor, urmare a crizei navale mondiale. Dezastrul, aici ca si la prima trmbita, nu este integral, fiindca are un caracter curat pedagogic. La a treia trmbita este descrisa contaminarea a o treime din rauri si ape, de steaua Absintos, si moartea multor oameni ca urmare a acestei contaminari. Toti suferim zbuciumul, dar si contaminarea peste masura de la Cernobal, care in ucraineana inseamna Absintos. Asadar, contaminarea radioactiva de la Cernobal este continutul celei de a treia trmbite. Si a treia parte din ape s-a facut ca pelinul (Apoc. 8, 11). La a patra trmbita este descrisa micsorarea luminii soarelui, a lunii si a stelelor cu o treime. In ajunul acestui fenomen ne aflam noi astazi. Chiar daca se va provoca partial dar eclipsa

aceasta a soarelui si a lunii nu putem ca s-o prognozam. Un neobisnuit incendiu, un vulcan, o explozie nucleara, timpul va decide. La sfrsitul celei de a patra trmbite avem trei valuri de atentionare, care prevestesc mari dezastre (Apoc. 8, 12- 13). La a cincea trmbita ne este descrisa incordarea suferintei si suferinta unui infricosator razboi (sigur cel de-al treilea razboi mondial), cnd oamenii vor chema moartea. O insuportabila tristete si pornire catre sinucidere a ateilor, care au crezut in predica prefacut pacificatoare a inainte mergatorilor lui Antihrist. Duhul nimicirii (al pustiirii) va stapani cinci luni pe pamant (Apoc. 9, 1 12). La a sasea trmbita este descris dezastrul si catastrofa razboiului. Doua sute de mii de ostasi vor lua parte la aceasta actiune. Vor fi omorati o treime din oameni. Acestea se vor petrece in timpul razboiului celui mare care va dura 5 luni. Sigur se vor folosi armele nucleare. De aceste trei plagi: de focul si de fumul si de pucioasa, care iese din gura lor, a fost ucisa a treia parte din oameni (Apoc. 9, 18). Va urma predica celor doi profeti timp de 42 de luni, moartea acestora, un cutremur, spaima, pocainta multora (Apoc. 1 14). Va urma a saptea trmbita, care prevesteste calamitati, tunete, cutremure, grindina nemaivazuta. Fenomene asemanatoare cu acestea s-au aratat in muntele Sinai cu aratarea lui Dumnezeu. Antihrist vine. Se va prezenta ca Dumnezeu. Va stapni toate statele. Rusii vor fi biruiti de restul statelor in al treilea razboi mondial la sfrsit. Razboiul este a sasea trmbita. Antihrist se va instala in Ierusalim si va imparti oamenilor, timp de trei ani si jumatate bunuri materiale in America. Razboiul acesta va afecta cel mai mult statele europene si in principal Rusia. Oamenii se vor stampila pe frunte sau pe mana dreapta pentru ca sa-si procure cele necesare traiului. Inc t nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei (Apoc. 13, 17). Dupa aceasta perioada Antihrist isi va arata inumana sa fata. Evenimentele care urmeaza venirii lui Antihrist Cele sapte cupe. Cele sapte cupe sunt sapte plagi, asadar ultimile sapte pedepse ale lui Dumnezeu impotriva omenirii care, cu putine exceptii (cei care nu vor primi semnul), vor fi subjugati de Antihrist. Plagile acestea nu vor lovi o treime, ci intreaga omenire. Oamenii in loc sa se pocaiasca hulesc si se intaresc in hule si mai mult. Prima cupa: Si o buba rea si ucigatoare s a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei si care se inchinau chipului fiarei 2). Dupa cum au anuntat specialistii care au pregatit Fiara de la Bruxelles, stampila va fi facuta prin ardere cu raze laser, producatoare de cancer; si vor fi implantati mici emitatori in gura noastra (pe mana dreapta sau pe frunte). A doua cupa: O molima generala peste toate marile. (In mod evident radioactivitatea sau substante chimice foarte puternice). A treia cupa: O molima generala a apelor, rurilor si izvoarelor. Dovada insetarii a inceput. Apa nu se poate bea. A patra cupa: O ardere nesuferita va arde complet pe oameni. Oamenii vor huli pe Dumnezeu si nu se vor pocai. Si oamenii au fost dogorati cu mare arsita (Apoc. 16, 9). A cincea cupa: Cupa mniei lui Dumnezeu se goleste pe scaunul fiarei. Scaunul lui Antihrist scrtaie. Si toti oamenii si-au muscat limbile de durere din pricina durerilor si a bubelor lor, dar nu s-au pocait, ci au hulit pe Dumnezeu. A sasea cupa: Raul Eufrat a secat. O seceta nemaivazuta a navalit si apele lui au secat, ca sa fie gatita calea imparatilor de la Rasaritul Soarelui (Apoc. 16, 12). Eufratul va deveni bulevard, pe unde usor vor traversa armatele din Rasarit (Japonia si China?), amenintnd statul lui Antihrist. Deci Antihrist este amenintat si incepe ca sa se organizeze spre Armaghedon pentru confruntarea finala, care va insemna si sfrsitul lui (Apoc. 16, 12- 16). Si a chemat toate statele, care intr-un fel sau altul l-au ascultat, si s-au strns toti pe muntele Carmel la Armaghedon, pentru respingerea invadatorilor. Si i au strans la locul ce se

cheama in evreieste Armaghedon (Apoc. 16, 16). A saptea trambita: Tunete, vuiet, cutremur mare, asa cum nu a mai fost pe pamnt. Cetatea, centrul lui Antihrist, s-a rupt in trei parti si cetatile neamurilor s-au prabusit. Si toate insulele pierira si muntii nu se mai aflara (Apoc. 16, 20). Au disparut insulele si muntii. Antihrist va fi infrnt. Aici se relateaza despre razboiul mondial parjolitor. Cnd va incepe razboiul cel mare? Cea mai fierbinte si interesanta intrebare pentru multi este, sigur, cand va incepe razboiul cel mare, cel pe care noi il asteptam, al treilea razboi mondial. Desi in Sf. Scriptura nu este fixata data, exista profetii ale Sf. Parinti care ne pun in ispita de a relata si a corela elementele existente si semnele vremii, pentru ca sa facem cel putin un calcul, care nu reduce cu nimic incertitudinea cititorului. Este inutil sa spunem ca, oricte calcule s-au facut, ramne esentiala datarea de la profetul Daniel. Nu putem condamna pe niciunul din cei care au incercat sa faca aceste calcule, dar este preferabil ca sa se asculte avertismentul: pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia lui Dumnezeu; chiar si cu o cronologie gresita, dect sa nu ascultam nimic si sa fim indiferenti fata de evenimentele ce vor veni. Important de retinut este ca evenimentele acestea, in sine, nu se schimba. Ele vor veni negresit. Toate profetiile se vor implini la vremea lor. Exista o profetie a cuviosului Nil, care a sihastrit in muntele Athos inainte de anul 600. Cuviosul Nil profeteste ca pe la anul 1900 mergand spre jumatatea mileniului al optulea, de la facerea lumii, acesta se va schimba si se va face de nerecunoscut De asemenea exista profetia cuviosului Nil, care zice ca dupa 1913 trecnd 79 de ani se vor savarsi cele mai mari rele, inaintea venirii lui Antihrist, ani de la facerea lumii 7500 Si in vedenia Sf. Nifon se relateaza ca Dumnezeu rasfoind cartea veacurilor omenirii, S-a oprit si si-a acoperit fata cu mana si a zis cu mahnire: Voi curma la mijloc veacul acesta, adica veacul cel care este plin de pacate si semnificand 7500. Exista multe astfel de marturii. Sf. Cosma al Etoliei relateaza despre razboiul cel mare: Va inceta veacul al optulea cand vor fi acestea, adica la jumatatea dintre 7000 si 8000. El a zis ca razboiul va veni cand vor coincide doua sarbatori impreuna. Intr-adevar in 1912 Pastile a coincis cu sarbatoarea Buneivestiri, iar Epirul a fost eliberat. Exista si alta profetie a sfntului, care relateaza evident despre razboiul general pentru care sunt consacrate multe profetii. Cand vor coincide doua veri si doua sarbatori impreuna. Asadar, cnd dupa o perioada de seceta va urma sarbatoarea Pastelui si Buneivestiri. Astfel sarbatorirea impreuna a coincis in 1991. Daca, asadar, presupunem ca datele puteau mijloci, gresim, indiferent ct de putin, pentru mijlocul acestor veacuri; atunci este justificata retinerea cuiva, fata de data realizarii evenimentelor care s-au profetit. Daca cunoastem ca anul 5508 este data nasterii lui Iisus, atunci 1992 va fi anul pe care-l cautam. Fiindca 5508 (de la facerea lumii pana la nasterea lui Iisus) + 1992 = 7500. Este inutil ca sa subliniem ca anului 1992 i se face reclama, dintr-o pura intmplare, stranie(?), ca fiind inceputul unei noi ere . Noi strigam ca sa nu ne pregatim pentru unificarea lumii, asa cum era inainte de turnul Babel. Unificarea acestei lumi este o unificare sub aspectul pacii, dar in realitate ea pregateste o inrobire permanenta, o dictatura mondiala nemaivazuta , fiindca va incerca ca sa niveleze dreptul national al fiecarui popor, si incet popoarele vor fi asimilate in creuzetul internationalismului sub conducerea dezgustatorului Antihrist. Ce nu a izbutit Hitler prin arme, inainte mergatorii lui Antihrist reusesc cu alte arme: banii, diplomatia, masoneria, santajul, inrobirea spirituala. Iata inceputul ingrozirilor. Asadar, sustinem ca razboaiele,

inevitabile din vremea noastra, sunt o noua fata a raului ce duce la subjugarea si inrobirea noastra in ghiarele lui Antihrist in 1992. Acesta este intelesul mai adanc al unificarii popoarelor din zilele noastre. Este un razboi european fara varsare de sange. Si dupa cum cei infranti intr-un razboi capituleaza fara conditii in fata invingatorului, astfel si noi semnam in alb impotriva autonomiei noastre spirituale. Lasand la o parte problema numerelor, sa incercam o apropiere a evenimentelor care ne avertizeaza si au mai ramas de implinit. In acesta chestiune avem conducator totdeauna profetiile Sf. Parinti si cele din Sf. Scriptura. Ca toate profetiile sunt de acord ca ne aflam in ajunul unui nou razboi european mondial. Si astfel, dupa cum am descris, in general, si evenimentele relatate in Apocalipsa arata ca sunt in acord cu aceasta viziune; ca ne aflam in ajunul celei de a patra trmbite, care anunta un razboi infricosator. A doua venire a Domnului Ultimul eveniment al evolutiei omenirii va fi a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, dupa cum ne asigura El Insusi. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multa si cu slava (Mc. 13, 26). Si va urma Judecata. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre (Mt. 25, 32), si pacatosii vor urma tatalui lor diavolul, la osnda vesnica, iar dreptii la viata vesnica si vor primi bunatatile paradisului, care, dupa cum ne spune Sf. Ap. Pavel, sunt de nedescris, cele ce ochiul n a vazut si urechea n a auzit, si la inima omului nu s a suit, pe acestea le a gatit Dumnezeu celor ce l iubesc pe El (I Cor. 2, 9). Ziua celei de a doua veniri ramne necunoscuta, fiindca, dupa cum zice Domnul nostru Iisus Hristos despre ziua aceea si despre ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatal (Mc. 13, 32). Si in timp ce nu cunoastem exact vremea celei de a doua veniri, Dumnezeu ne da semne, care ne avertizeaza cnd s-a implinit vremea: Si dupa cum de la frunzele smochinului cunoastem ca primavara s-a apropiat, astfel si din diferitele semne cei credinciosi sunt avertizati pentru evenimentele care vor veni, zice Domnul. Nu vor relata aici semnele care ne avertizeaza, care vor premerge celei de a doua veniri a Domnului, pentru ca le- am dezbatut pe larg in capitolele anterioare. Aici dorim ca sa notam, crestinul nu trebuie sa fie absolut sigur pentru ziua implinirii unei profetii, si cu atat mai mult pentru ziua celei de a doua veniri a Domnului, care va veni ca un fur noaptea (I Tes. 5, 2). Implinirea profetiilor seamana cu ziua mortii noastre. In timp ce moartea fiecaruia este un lucru cert, ziua mortii ramne nestiuta pna cnd se implineste. Aceasta trebuie sa retinem ca nu cunoastem dinainte, cu exactitate, toate evenimentele care se vor petrece. Ceva analog raspunde Iisus ucenicilor Sai, care doreau sa stie cand va fi restaurata Imparatia lui Israel. Nu este al vostru a sti anii sau vremile pe care Tatal le a pus in stapanirea Sa (Fapt. 1, 7). Asadar, pe crestinul credincios nu trebuie sa-l intereseze att ziua exacta a implinirii evenimentelor care vor veni, ct insasi evenimentele in sine. Iar aceste evenimente viitoare au fost profetite, dupa cum zice clar Domnul. Dar voi luati seama. Iata dinainte v am spus voua toate (Mc. 13, 23). Astfel la a doua venire a Domnului se vor intampla urmatoarele evenimente importante: 1) prefacerea universului (II Pt. 5-7; 10- 13). 2) invierea mortilor ( In. 6,39,40,44, 54). 3) prefacerea celor in viata (I Cor.15, 51 -52). 4) rapirea credinciosilor in cer pentru intmpinarea Domnului (I Tes.4, 15- 17). 5) Judecata de obste si rasplatirea fiecaruia dupa faptele lui (Mt. 23, 31 -46). De asemenea in timpul celei de a doua veniri, inaintea aratarii Domnului, se va arata pe cer semnul Fiului Omului. Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate

neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului, cu putere si cu slava multa (Mt. 24, 30). Asadar soarele si luna se vor intuneca, stelele vor pieri de pe cer, universul se va desface si se va infatisa un cer nou si un pamnt nou. Invierea tuturor din morti, trupurile fiind nemuritoare. Cu toate acestea, in timpul celei de a doua veniri vor exista si vii. Si acestia, zice Sf. Ap. Pavel, isi vor schimba trupurile, care vor deveni nemuritoare. Astfel toti cei credinciosi dintre cei vii cu cei credinciosi care au inviat vor fi rapiti pentru a intmpina pe Domnul in vazduh. Se va arata semnul crucii, dupa cum spun Sf. Parinti si va urma Judecata oamenilor si rnduirea lor la osnda vesnica sau la fericire vesnica, dupa faptele pe care le-a facut fiecare cat a trait. A doua venire-a Domnului pentru crestinul credincios este ziua bucuriei, a fericirii si a veseliei, pentru ca ziua aceasta inseamna sfrsitul mahnirilor, viata vesnica, fericire dreptate. Atunci credinciosul crestin va primi cununa slavei, asadar rasplata vesnica, pentru lupta dreapta pe care a dus-o aici pe pamnt, dupa cum zice Apostolul neamurilor, Pavel. Lupta cea buna m am luptat, calatoria am savarsit, credinta am pazit. De acum ni s a gatit cununa dreptatii, pe care Domnul imi va da- o in ziua aceea, El, Dreptul Judecator, si nu numai mie, ci si tuturor celor ce au iubit aratarea Lui (II Tim. 4, 7-8). Epilog Dupa cum constatam, iubiti cititori, nu avem nici o scuza ca sa umblam orbi. Dumnezeu, prin sfinti si prin Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a descoperit toate greutatile si razboaiele, urmarile nepocaintei noastre, precum si cursele care ne asteapta. In mod sigur milioane de crestini dinaintea noastra au crezut in cuvintele profetilor si s-au mntuit. Noi privim la confirmarea lor pna astazi, caci sperantele tuturor acestora nu au fost zadarnice. Purtatorii de Dumnezeu profeti au aratat si au fixat drumul pe care trebuie sa mearga, de fapt, crestinul. Si dupa cum soferul intelept nu este indiferent fata de semnele de circulatie pe care le intlneste in drumul sau, care au fost asezate pentru siguranta sa, tot asa si noi credinciosii crestini nu trebuie ca sa trecem nepasatori pe lnga profetiile ce s-au dat pentru mntuirea noastra. Dupa cum se vede clar, toate profetiile afirma laolalta ca intram intr-o perioada de razboaie si de greutati care prevestesc venirea lui Antihrist. Toate acestea nu trebuie ca sa ne deznadajduiasca, ci dimpotriva, sa ne inarmeze cu curaj si combativitate, fiindca ne spune Sf. Ap. Pavel, patimirile vremurilor de acum nu sunt vrednice de marirea care ni se va descoperi (Rom. 8, 18). Si, daca inca au loc in zilele noastre toate acestea, nu suspinam inaintea lui Dumnezeu ca suntem nedreptatiti. Nu cautam sa urmam milioanelor de crestini martirizati pentru credinta. Si astfel de multe ori crestinul fara durere si fara primejdii nu vrea sa se indrepte spre mntuire. Suntem datori sa marturisim ca traversam o perioada de delasare si nepasare religioasa. Un singur lucru ne mai ramne, pocainta sincera si increderea in Dumnezeu. Fiindca dupa cum ne asigura Insusi Domnul cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece (Mt. 24, 35).

Incredibila poveste a lui Steve Jobs, relatat chiar de el


27 aug 2011, 19:53 | Actualizat (acum 3 ore)

45k.me

"Trebuie s ne urmm visele i s facem ceea ce ne place, trind fiecare zi ca i cum ar fi ultima". E ndemnul lui Steve Jobs, unul dintre cei mai bogai oameni de pe planet i fondatorul Apple. Steve Jobs i-a dat demisia de la conducerea companiei Apple la mijlocul aceastei sptmn din cauza strii sale de sntate, iar presa american a prezentat smbt imagini ocante cu fostul CEO de la Apple.

Steve Jobs de la Apple Imaginea 1/6 Site-ul TMZ.com a publicat imagini cu Steve Jobs care pare foarte bolnav. Fotografiile ar fi fost realizate la dou zile dup ce grupul american Apple a anunat miercuri demisia patronului i cofondatorului, aflat n concediu medical din ianuarie. n urm cu ase ani Steve Jobs vorbea n faa unor absolveni ai universitii Stanford. El le-a spus acestora trei poveti care s-i inspire n via. Prima poveste este despre conexiuni Am renunat la Reed College dup primele ase luni, dar am rmas n facultate nc 18 luni, dup care am plecat. De ce am renunat? Am nceput s renun nainte de a m nate. Mama mea biologic a fost o tnr necstorit, absolvent de facultate care a decis s m dea spre adopie. A simit c ar trebui s fiu adoptat de ctre doi absolveni de facultate i a aranjat n aa fel nct la natere s fiu adoptat de un avocat i soia lui. Doar c atunci cnd m-am nscut ei s-au rzgndit i au spus c i doresc o feti. Aa c prinii mei, care erau pe lista de ateptare, au primit un telefon n mijlocul nopii i au fost ntrebai dac i doresc un biat, iar rspunsul lor a fost afirmativ. Mama mea biologic a aflat mai trziu c mama adoptiv nu a terminat niciodat facultatea, iar tatl meu nu a terminat liceul. A refuzat s semneze actele finale de adopie. A fcut-o cteva luni mai trziu cnd prinii mei i-au promis c ntr-o zi voi merge la colegiu. La 17 ani am mers la facultate. Dar din naivitate am ales o facultate care era aproape la fel de scump ca i Stanford i toate economiile prinilor au fost cheltuite pe studiile mele. Dup ase luni, nu am mai neles rostul facultii. Nu aveam nicio idee despre ceea ce a vrea s fac n via i nici felul n care facultatea m-ar putea ajuta s mi dau seama ce mi doresc. i uite aa am cheltuit toi banii prinilor, pe care i strnseser o via ntreag. Am decis s renun i s cred c totul va fi bine. A fost destul de nspimnttor la acea vreme, dar privind n urma a fost cea mai bun decizie pe care am luat-o vreodat.

Nu a fost totul frumos. Nu am avut unde s dorm, dormeam pe podeaua din camera unui prieten, napoiam sticle de Coca Cola pentru 5 ceni pe care i strngeam ca s mi cumpr mncare, mergem 7 mile pe jos, n fiecare duminic seara pentru a primi cea mai bun mas dintr-o sptmn, la templul Hare Krishna. Iubeam mncarea aceea. i tot ce am ndurat pentru a-mi urma curiozitatea i intuiia s-a dovedit a fi nepreuit mai trziu. S v dau un exemplu: Reed College n acea vreme oferea cele mai bune cursuri de caligrafie din ar. n campus orice poster, fiecare etichet de pe sertare era scris de mn cu o caligrafie impecabil. Pentru c am renunat i nu trebuia s particip la orele obinuite, am decis s m duc la cursurile de caligrafie pentru a nva s scriu frumos. Am nvat despre serif i fonturi san serif, despre cum s las anumite spaii ntre diferitele combinaii de litere. A fost frumos, istoric, artistic, subtil ntr-un mod n care tiina nu poate surprinde i mi s-a prut fascinant. Nimic din toate aceste nu a fi crezut c s vor avea o aplicaie practic n via. Dar 10 ani mai trziu, cnd fceam proiectul primului computer Macintosh totul mi-a revenit n minte. i am proiectatul totul n Mac. Acesta a fost primul calculator cu tipografie frumoas. Dac nu a fi ales un singur curs la colegiu, Mac nu ar fi avut niciodat mai multe tipuri de caractere sau fonturi proporional distanate. i cum Windows doar a copiat Mac-ul, e de la sine neles c niciun calculator personal nu ar fi avut asta. Dac nu renunam la facultate, nu a fi luat niciodat cursuri de caligrafie i calculatoarele poate nu ar fi avut tipografia minunat pe care o au. Bineneles era imposibil s fac conexiunea ntre aceste puncte, uitndu-m nainte n timpul facultii, dar era foarte , foarte clar uitndu-m napoi dup zece ani. Nu putei s facei conexiuni ntre puncte privind nainte ci doar privind napoi. Deci trebuie s credei c punctele se vor conecta cndva n viitor. Trebuie s credei n ceva - destin, via, karma, orice. Acest abordare nu m-a lsat niciodat la pmnt i a fcut toat diferena n viaa mea. Steve Jobs despre numele Apple. "Eram un adept al fructelor la acea vreme. Mncam doar fructe. Eram cu trei luni n urm cu depunerea unui nume comercial fictiv i am ameninat c mi voi numi compania Apple Computer, dac nimeni nu vine cu o idee mai interesant pn la ora cinci n acea zi. Am sperat c voi stimula creativitatea. Dar ne-am blocat, aa c ne-am numit compania Apple". A doua poveste e despre pierdere Am fost noroc c am aflat ce mi doresc s fac devreme n via. Woz i cu mine am nceput s lucrm la Apple n garajul prinilor mei cnd aveam doar 20 de ani. Am muncit mult i n 10 ani Apple a crescut de la dou persoane ntr-un garaj la o companie de 2 miliarde de dolari cu peste 4000 de angajai. Tocmai lansasem cea mai bun creaie a noastr Macintosh, cu un an nainte, i tocmai mplinisem 30 de ani, cnd am fost concediat. Cum poi fi concediat de la o companie pe care tu ai creat-o? Cnd Apple a crescut am angajat pe cineva pe care l credeam suficient de talentat s conduc compania cu mine, iar n primii ani lucrurile au mers bine. Dar viziunile noastre au nceput s fie diferite. Consiliul nostru de administraie a decis ca el s rmn. Deci la 30 de ani am plecat. Tot ce a fost centrul vieii mele de adult se nruia, am fost devastat. Nu am tiut ce s fac pentru cteva luni. Am simit c am dezagmit generaiile viitoare i pe antreprenori. M-am ntlnit cu David

Packard i Bob Noyce i am ncercat s mi cer scuze pentru c am dat-o n bar att de ru. Dar a fost un eec public i m gndeam chiar s fug din zon. Apoi totul a nceput s se lumineze- eram nc ndrgostit de ceea ce fceam. Evenimentele de la Apple nu au schimbat asta. Am fost respins, dar nc iubeam ceea ce fceam. Aa c am decis s o iau de la cpt. Steve Wozniak i Steve Jobs au prezentat un prototip al Apple I la o ntlnire a pasionailor de calculatoare din Palo Alto, California. Un dealer local de calculatoare a comandat 100 de uniti. Aproximativ 200 de Apple au fost contruite i s-au vndut n 10 luni, pentru 666,66 de dolari. Nu am vzut asta atunci, dar faptul c am fost concediat de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi s-a ntmplat. Greutatea de a fi un om de succes a fost nlocuit cu uurin unui nceptor, mai puin sigur pe orice. M-a eliberat s intru n cea mai creativ perioad a vieii mele. n urmtorii cinci ani am nceput s pun pe picioare o companie numit NeXT, o alt companie numit Pixar i m-am ndrgostit de femeia care mi-a devenit soie. Pixar a creat primele filme animate pe calculator, Toy Story, este i acum cea mai de succes animaie de studio din lume. Apple a cumprat NeXT, m-am ntors la Apple i tehnologia pe care o dezvoltm la NeXT este n centrul renaterii companiei Apple. Iar eu i Laurene am avut o familie minunat mpreun. Sunt aproape sigur c nimic din toate astea nu s-ar fi ntmplat dac nu eram concediat de la Apple. A fost un medicament ngrozitor, dar cred c pacientul avea nevoie de el. Cteodat viaa te lovete cu o crmid n cap. Dar nu i pierde sperana. Sunt sigur c singurul lucru care m-a fcut s merg nainte a fost faptul c iubeam ceea ce fceam. Trebuie s gseti ceea ce iubeti. i e un lucru valabil att pentru munc, ct i pentru persoana iubit. Munca i va ocupa o mare parte din via i singura modalitate de a fi satisfcut este s faci ceea ce crezi c e o munc bun pentru tine. i singura modalitate de a face o treab bun e s iubeti ceea ce faci. Dac nu ai gsit-o nc, caut n continuare. Nu atepta. Inima ta va ti atunci cnd o vei gsi. i ca i o relaie grozav, va fi tot mai bun i mai bun cu trecerea anilor. Deci caut pn cnd o vei gsi. Nu atepta. A treia mea poveste este despre moarte Cnd aveam 17 ani am dat peste un citat care zicea cam aa: Dac trieti fiecare zi ca i cum ar fi ultima ntr-o zi cu siguran vei fi bun". M-a impresionat atunci i n ultimii 33 de ani, m-am uitat n oglind, n fiecare diminea i m-am ntrebat " dac azi ar fi ultima zi a vieii mele, a face ceea ce voi face azi?" i de fiecare dat cnd rspunsul ncepea cu un "Nu", mai multe zile la rnd, tiam c trebuie s schimb ceva. Amintindu-mi c voi muri curnd a fost cel mai bun instrument pe care l-am avut i care m-a ajutat s fac alegerile importante din viaa mea. Pentru c aproape orice - toate ateptrile, toat mndria, toat frica de lucrrile jenante sau de eec - toate aceste lucruri plesc n faa moarii, lsnd doar lucrurile importante. Amintindu-i c vei muri este cea mai bun metod de a evita s cazi n capcana gndului c ai ceva de pierdut. Eti deja fr protecie. Nu exist niciun motiv s nu i urmezi inima. n urm cu civa ani am fost diagnosticat cu cancer. Mi-am fcut o investigaie la 7.30 dimineaa i ecografia a aratat clar c am o tumoare la pancreas. Nici nu tiam ce e pancreasul. Doctorul mi-a spus c e un tip de cancer incurabil i c voi mai tri ntre trei ani i ase luni. Medicul m-a sftuit s merg acas i s mi pun afacerile n ordine, mesajul codat al doctorilor care spune s te pregteti de moarte. nseamn s le spui copiilor ti n cteva luni ceea ce ai vrea s le spui n urmtorii zece ani. nseamn s te asiguri c totul e n ordine pentru a fi ct mai simplu pentru familia ta. nseamn s le spui adio. Am trit cu acest diagnostic. Mai trziu mi-au fcut o biopsie din tumoare. Eu eram sedat, dar soia mea care era acolo mi-a povestit, c atunci cnd au examinat celulele, medicii au nceput s plng pentru c s-a dovedit a fi o form foarte rar de cancer la pancreas care se poate vindeca dup o operaie. Mi-am fcut operaia i acum sunt bine. De data aceasta am fost cel mai aproape de moarte i sper s rmna aa pentru cteva decenii. Trind asta pot s spun c moartea e un concept util, dar pur intectual:

Nimeni nu vrea s moar. Chiar i oamenii care vor s ajung n Rai nu vor s moar ca s ajung acolo. i moartea e o destinaie pe care toi o mprtim. Nimeni nu scap de ea. i aa trebuie s fie, pentru c moartea e cea mai mare invenie a vieii. Este agentul care schimb viaa. E clar c vechiul trebuie s fac loc noului. Acum tu eti cel nou, dar ntr-o zi, nu peste mult timp, vei fi vechi i vei disprea. Scuze c sunt aa dramatic, dar e adevrat. Timpul tu e limitat, nu l irosi trind viaa altcuiva. Nu tri blocat n doctrine, care nseamn s trieti dup rezultatele gndirii altor oameni. Nu lsa zgomotul altor opinii s i nbue propria voce. i cel mai important, trebuie s ai curajul s i urmezi inima i intuiia. Ea tie deja ce trebuie s fii. Orice altceva trebuie s fie ntr-un plan secund. Jobs, n vrst de 56 de ani, se afla n concediu medical din ianuarie, pentru o durat nedeterminat. Cu doi ani n urm a suferit o gref de ficat, iar n 2004 a fost diagnosticat cu cancer de pancreas. Demisia surprinztoare de miercuri noapte a lui Steve Jobs de la conducerea Apple a ters 52 miliarde dolari din valoarea indicelui Standard & Poor's (S&P) 500 al bursei de la New York nainte de debutul edinei de joi, n timp ce fanii i investitorii deplng retragerea unei legende a tehnologiei.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/incredibila-poveste-a-lui-steve-jobs-povestita-chiar-deel_865376.html#ixzz1WKCA28wi

ROMNIA N PRAGUL UNOR TRANSFORMRI SPIRITUALE MAJORE


august 28, 2011 daniilgaucanUncategorizedLas un comentariu

-extras din Chemarea Atlanilor


n perioada de trecere de la vechea la noua energie, Romniei i este dat s treac prin schimbri foarte mari i foarte profunde. Datorit faptului c aceast zon geografic are un rol major n procesul de evoluie spiritual a ntregii planete, ea este supus unor presiuni mai mari, din mai multe puncte de vedere. Aceste presiuni sunt exercitate nu numai la nivel subcontient, ci i efectiv, adic vom fi nevoii s acionm mai rapid dect o fac alte state. Noi trebuie s fim un exemplu pentru alte ri i nu trebuie s ateptm ca alii s vin cu o soluie salvatoare. Nu vreau s sperii pe nimeni, dar este obligatoriu ca schimbarea s o facem noi, fr alt ajutor din afar i fr a urma un alt model. Noi trebuie s fim modelul! Unii pot spune c este imposibil, dar lucrurile nu stau chiar aa. Altminteri, situaia poate degenera, iar trecerea la noua er poate fi chiar dramatic i nimeni nu dorete acest lucru. Trebuie s spun c actuala criz economic de la noi a izbucnit din cauza mai multor influene, dar vina cea mai mare este tot a noastr. Lumea nu a fost nc atins de primele seisme majore. Actuala criz romneasc este (pe lng influenele strine) mai mult urmarea lcomiei, superficialitii, lipsei de viziune, incompetenei i amatorismului unor politicieni i chiar economiti, tehnicieni i finaniti. Se tie foarte bine c speculaiile din sectorul imobiliar (n special din ultimii 3-4 ani) au determinat dezvoltarea nesntoas a economiei naionale. S-a dat fru liber speculaiei din domeniul imobiliar i s-au dezvoltat preponderent doar industriile aferente. Destul de multe de altfel. ntr-un fel, schema prea simpl i convenabil tuturor. Dezvoltarea sectorului imobiliar atrage dup sine o serie de alte domenii i sectoare din industrie, cum ar fi: oelurile i aliajele din oel (profile, armturi, table, evi), fabricile i prefabricatele aferente din ciment, marmur, crmid, faian, gresie, aplice diverse, adezivi, sticlrie etc. Apoi intervin productorii de vopseluri, mobilier divers, pardoseal, feronerie divers, ferestre termopan, accesorii metalice, neferoase, lemn, materiale plastice etc. Intervin n schem instalaiile electrice (cabluri, izolaii, ntreruptoare, corpuri de iluminat, tablouri electrice, sigurane, contoare i alte mici echipamente electrice), instalaiile termice i de canalizare (centrale termice, aparate de aer condiionat, fitinguri diverse, evi, pompe, calorifere, arztoare, centrale solare, sisteme de automatizare i control etc.), instalaiile sanitare (chiuvete, czi de baie, duuri, robinete etc). Apoi sunt necesare produse din industria confeciilor (tapierii, covoare, mbrcminte) i bineneles c avem nevoie de electrocasnice (maini de splat, aragaze, cuptoare cu microunde, frigidere, aparatur audio-tv, computere etc). ntr-un cuvnt, toat economia este pus n micare. Din salariile lucrtorilor i profiturile proprietarilor se achiziionau maini, utilaje, se construiau alte spaii (de producie, depozitare, sedii etc.), se perpetua i dezvolta sectorul turistic, IT, firmele de consultan, firmele de asigurri, bncile etc. i mai sunt multe alte aspecte. Sun bine dar totul s-a bazat pe speculaii. Adic pe presupuneri, supoziii, preri i false predicii despre o cretere economic durabil. Au crezut c dac ine figura n Statele Unite, va ine i la noi.

Uite c n-a inut nici n Statele Unite, i nici la noi! Aici, muli se bazau pe o politic deschis i permisiv a bncilor i toi credeau c populaia se va ngrmdi la credite pentru achiziia de imobile i terenuri. Acum, toat lumea se ntreab cum de a fost posibil ca guvernaii s aplice asemenea msuri de austeritate, de nentlnit n situaia altor ri, cu deficite bugetare chiar mai mari? Este posibil, deoarece alte state sunt mari productoare de bunuri i servicii, iar noi suntem mai mult importatori i procesatori pentru alte piee. Grav este c s-au fcut pomeni electorale pe baza acestor false predicii. O perioad de 2-3 ani a inut figura, cci valul speculaiilor imobiliare a fost destul de puternic, dar vorba poetului, ce e val, ca valul trece. O perioad au venit bani muli din strintate, fie de la investitorii privai, fie de la muncitorii romni plecai la munc n vestul Europei. Acetia din urm trimiteau n ar (anual) n jur de 7-8 miliarde euro, care la rndul lor rulau alte 25-30 miliarde. Se tie c primele investiii ale muncitorilor erau n case i maini, deci industriile conexe mergeau binior. Bugetele locale i centrale erau adpate de ctre aceste industrii conexe de care am amintit nainte i, mai grav, majoritatea produselor erau importate. Oraele s-au umplut de magazine, supermarketuri i hipermarketuri, centre en-gross, care au vndut aceste produse conexe. Dar cum era de ateptat, romnii nu au nc posibilitatea de a cumpra toate imobilele construite, dei cererea este mare. Am ajuns s fim n careul de ai al investiiilor n zona imobiliar din Europa. Ba mai mult, valoarea lor a fost umflat artificial, astfel c se puteau gsi apartamente i case mai ieftine n ri mult mai dezvoltate din punct de vedere economic dect Romnia. Aadar, statul nu a mai putut ncasa venituri din vnzarea lor i mai ales din produsele conexe acestora, de aceea bugetul este aa cum este. Banii trimii de cpunari s-au redus la jumtate, bncile nu-i risc banii dnd credite aiurea, vnzrile au sczut spectaculos, producia industrial la fel, drept urmare industria imobiliar s-a prbuit literalmente. Economia este deci ntr-o stare de cod rou. Agricultura este n situaia care este, dei are un imens potenial. Astfel, s-a ajuns n situaia jenant de a importa cantiti uriae de fructe, legume, cereale, dar i produse semipreparate. Normele impuse de UE privind producerea i ambalarea produselor alimentare, coroborat cu lipsa de implicare a autoritilor statului, a nlnuit agricultura autohton. Cele cteva investiii serioase din industrie sunt i ele afectate serios de criza global. Fabricile de confecii (cu peste 200.000 de angajai ntr-o vreme) se nchid i i mut activitatea n zone ale globului cu mn de lucru mai ieftin. La fel i multe fabrici din zona alimentar. Acum se d de neles c oprind contrabanda cu igri, alcool i evaziunea din zona crnii, se pot face rotunjiri serioase la bugetul central. Este penibil i umilitor ca un guvern s depind de viciile i slbiciunile populaiei, mrind taxele i accizele pentru asemenea produse. Situaia este chiar mai grav dect pare la prima vedere. Socoteala o poate face fiecare. Mai sus am prezentat n linii mari situaia actual de la noi i oricine poate nelege de ce s-a ajuns aici. Schema e foarte simpl. ns e greu de neles de ce s-a permis ca dezvoltarea economic i financiar s se bazeze pe speculaiile imobiliare? Orice student la economie afl din primele cursuri c creterea sectorului imobiliar trebuie s fie o consecin a creterii economice sntoase i nu invers. Mai grav, de ce s-au permis creteri de cheltuieli bugetare n astfel de situaii? Rspunsul e clar pentru toat lumea. Lcomia, dorina de navuire peste noapte, interesul personal i de grup (partidul i clientela politic) au contat mult mai mult. Totui, dac n cazul politicienilor se mai pot da circumstane atenuante, ar fi trebuit s fie trase mai multe semnale de alarm de ctre cei care se ocup de planificri i analize economice (economitii i finanitii BNR i din cadrul ministerelor). Este inadmisibil s faci statistici stufoase despre intrrile/ieirile de capital din ar, i despre investiiile fcute, dar s nu se in cont de anumii parametri de risc. S-au tradus zeci de mii de pagini despre strategiile i politicile economice ale Uniunii Europene, dar ele sunt pe un plan

paralel cu specialitii din cadrul ministerelor. Iar acetia la rndul lor sunt pe un plan paralel cu mediul economic din mica industrie i agricultur. Iat de ce nu am fost n stare s cheltuim dect foarte puine fonduri europene nerambursabile. Se tia foarte bine c mult prea multe investiii n sectoarele de producie erau de sezon i c urmau s dispar curnd. S-au investit muli bani ntr-adevr, dar investiiile nu aveau un caracter stabil, ele putnd fi mutate foarte uor spre alte zone ale lumii, cu mn de lucru i condiii fiscale mai bune. Aceste firme (productoare de confecii, de ambalaj, produse semipreparate din industria agroalimentar etc.) folosesc n procesele de producie utilaje care se pot monta i demonta foarte uor. Sunt numeroase cazuri de acest gen. Astfel de firme sezoniere trebuiesc considerate ca fiind cu factor de risc major atunci cnd se iau n considerare anumite prognoze pe termen mediu i lung. Alte ri au politici fiscale speciale care protejeaz investiiile serioase (care folosesc i angreneaz resurse locale) sau descurajeaz investiiile sezoniere prin taxe speciale. Acestea fiind spuse (n linii generale), s nu ne mirm c bugetul e gol i c reducerile de salarii i mririle de taxe nu puteau fi evitate. Soluii de genul s punem taxe mai mari la bogai i s naionalizm marile firme sunt infantile. Nu avem nici aa muli bogai, care s poat susin clasa sracilor i nici naionalizarea nu este o soluie, cci n-ar afecta cu nimic mecanismul financiar. Aceste msuri (sau altele asemntoare) ar speria investitorii, mediul de afaceri s-ar prbui literalmente, iar ara ar intra ntr-un haos i mai mare. Totui, situaia economic nu este cel mai grav pericol pentru Romnia. Pericolul cel mai mare este dat de atmosfera general extrem de negativ. Cea mai mare parte din mass-media romneasc se ntrece n a discredita imaginea i poziia guvernanilor. Sportul naional a devenit vnarea averii guvernanilor i a clientelei lor politice. N-ar fi fost chiar ru dac frnicia nu ar fi mare, iar cei ce acuz nu ar avea n spate alte persoane sau grupuri obscure de interese. Partidele politice din opoziie ntocmesc planuri peste planuri despre cum pot profita mai mult de aceast situaie i a lovi puternic n cei de la putere, dar fr a se implica direct i responsabil n combaterea crizei. Cei de la putere, la rndul lor, nu au nicio scuz pentru ascunderea situaiei reale i pentru perpetuarea unor minciuni. Este inadmisibil faptul c autoritile centrale, care cunosc n mod direct situaia macroeconomic, s declare c nu sunt probleme cu plata salariilor i a pensiilor, iar n decurs de numai cteva luni s declare cu totul altceva. Dar aa cum am spus, pericolul cel mai mare n momentul de fa este reprezentat de atmosfera general extrem de negativ. Este un moment crucial, iar lucrurile trebuiesc spuse pe nume. Societatea romneasc a experimentat i stnga politic dar i dreapta. Niciuna nu a convins. Drept urmare, s-a instalat o stare de negativitate general referitor la autoritile centrale. Acum situaia tinde s degenereze ntr-o stare de aversitate, cu consecine dintre cele mai imprevizibile. Este unul din semnele c matricea energo-informaional a Carpailor, din zona anahatei planetare, se activeaz din ce n ce mai mult. Acest lucru determin o amplificare a micrilor i tendinelor actuale. Deci atenie! Sunt afectate absolut toate domeniile. Nu degeaba am spus c lucrurile se vor desfura mai rapid n zonele energetice speciale ale planetei, deci i n zona noastr. S-ar putea ca unii s fie foarte speriai de acest lucru, avnd n vedere faptul c n alte zone asemntoare s-au creat condiii de asemenea factur nct s se manifeste intense vibraii negative. Totui, vinovaii nu trebuiesc cutai doar n afar noastr, ci i n interior. n planul dual, orice aciune determin o reaciune i era oarecum normal s apar astfel de situaii negative. Dac situaia economic a rii a fost manipulat n aa fel nct s urmeze un anumit parcurs, este mai puin important. Mai importante sunt reaciile majoritii oamenilor la toate aceste schimbri. Nu banul ne-a fcut pe noi, ci noi am fcut banul! Orict s-ar ncerca s se creeze o atmosfer negativ n Romnia, va fi imposibil s se poat nbui energia declanat i nici nu se poate opri creterea vibraiilor din acest spaiu geografic.

Centrul energetic romnesc (anahata planetar) a dat semne de activare nc din anii 70 ai secolului trecut i chiar s-a ncercat de cteva ori contracararea sa, folosindu-se fel de fel de metode energetice convenionale, dar nu i-au avut efectul scontat. Metoda cea mai sigur s-a dovedit a fi crearea unei stri generale negative. O bun parte a matricelor energo-informaionale ale acestor chakre planetare sunt n rezonan cu structurile psiho-mentale ale locuitorilor din zonele respective, de aceea metoda s-a dovedit a fi cea mai potrivit. Crendu-se o stare de negativitate la nivelul populaiei (nervozitate, lehamite, dezndejde, aversitate, nepsare, ur etc.) se creeaz o incompatibilitate ntre energetica cmpului zonal (romnesc) cu energetica anahatei planetare din Carpai. Asta nu scuz desigur lipsa de bun sim, lipsa de profesionalism i de responsabilitate a celor din structurile de conducere. Ba dimpotriv, sunt obligai s fie mult mai ateni la ceea ce se ntmpl. Dar nu se justific nici aceast campanie furibund, ntreprins de majoritatea instituiilor mass-media, de instigare la ur, de vnare i hituire a diverselor persoane considerate responsabile de dezastrul economic. Vina este numai pe jumtate a lor. Dac nu se face nimic n perioada urmtoare, Romnia risc o ruptur grav ntre autoritatea statal i populaie. i nu este vorba doar de o banal ruptur, ci de una cu implicaii grave. Iar asta numai ntr-o prim faz. n alte condiii, situaia ar fi fost uor reversibil, dar n situaia noastr lucrurile stau altfel. n aceste vremuri ns o astfel de ruptur poate genera tot felul de micri negative, cu tendina de a se amplifica de la an la an. Se pot alimenta foarte puternic tendinele centrifuge ale diverselor organisme economice, politice, financiare, sau ale altor interese. Ruptura de care vorbeam trebuie evitat, altminteri risc s angreneze alte rupturi, mult mai grave. n fapt se dorete ruptura organismului energetic romnesc (egregorul naional)! Lucrurile tind s treac, pe neobservate, de la ruptura populaie-structuri statale la ruptura populaie-populaie! Atenie la astfel de manevre subtile! De aceea trebuiesc luate msuri urgente pentru a se evita astfel de situaii. Este ct se poate de clar c e nevoie de o schimbare radical n ceea ce privete relaia guvernpopulaie. Situaia economic este de aa natur nct pe termen scurt nu se poate face mare lucru. Totui, pentru ca autoritile s poat implementa soluiile dureroase (reducerile salariale, creterea taxelor), este nevoie de sprijinul larg al populaiei. Ori acest lucru nu se poate obine dect dac se realizeaz transparena total. Chiar dac exist o lege care prevede acest lucru, n realitate situaia este tocmai invers. Dac populaia nu are ncredere n guvern este clar c nu are ncredere nici n transparena sa. La fel ca n situaiile delicate din fotbal, poate c avem nevoie de arbitri strini. Anumite firme strine de consultan pot realiza interfaa necesar prin care populaia s poate comunica mai bine cu guvernul. Dac omul de rnd tie clar pentru ce face un mare efort, atunci poate suporta mai bine costurile crizei, dar dac se menine starea de nencredere atunci lucrurile pot degenera foarte mult. Unii spun (pe bun dreptate dintr-un anumit punct de vedere) c cu ct va fi mai ru, cu att mai bine. Costurile crizei vor lovi puternic n buzunarele romnilor i i va determina s gndeasc mult mai bine, nainte de a pune votul. Vor fi lovii att cei din sectorul bugetar, ct i cei din sectorul privat. Cnd vor simi cu adevrat criza (va fi chiar mai ru din pcate), atunci vor alege oamenii potrivii. Dac cineva a demonstrat c nu este un bun organizator i un bun gospodar local, atunci cum poate fi el unul bun la nivel naional? Dac la dezbaterile televizate dintre candidai, un oarecare atac cu ferocitate pe ceilali, n loc s prezinte detaliat i logic programe, strategii i tehnici constructive, cum poate fi el un bun parlamentar sau un bun guvernant? Cine urmrete dezbaterile politice de la diferitele posturi de televiziune din vestul Europei, poate vedea diferena de zeci de grade dintre politicienii notri i cei din lumea occidental. Este o adevrat plcere intelectual s-i vezi cum se ntrec n strategii i politici economice pertinente. Ca s nu mai vorbesc de bunul sim al candidailor. Cnd sunt ntrebai despre aspectele economice, nu exist unul care s nu cunoasc situaia exact, dar i perspectivele pe termen mediu i lung. Ba mai mult, fiecare prezint planuri de dezvoltare n care logica, luciditatea i inteligena se mbin foarte

bine cu realitatea. Strategiile de aciune, dar i prghiile aferente (legislative i financiare), sunt expuse cu claritate i simplitate. Este drept c tabloidele urmresc i evenimentele picante ale diverilor candidai, dar nici vorb s-i vezi atacndu-se n direct ntr-un asemenea hal ca la noi. Dac unei bune pri a populaiei i-a plcut s vad o dezbatere picant, n care bclia i prostul gust erau ingredientele de baz, dup urmtoarea perioad, dup ce va da piept cu criza, i va schimba gusturile. Garantat! Dup cum am mai spus, Romnia este mult mai afectat dect celelalte ri. Schimbrile vibraionale ale centrului energetic romnesc necesit luarea unor decizii originale. Nu ne putem permite s ateptm nu tiu ce soluii salvatoare de la Uniunea European, pentru c ele nu vor veni! La nivel economic i financiar (chiar dac nu se prea observ) se duce o lupt acerb ntre cele trei zone economice ale lumii. Sunt aruncate n scen strategii de lupt economic dintre cele mai dure i mai perverse. La ora actual, Romnia este considerat o cantitate neglijabil n zona economicului. Chiar dac un nou rzboi mondial nu mai este viabil, rzboiul economic poate fi la fel de devastator. Sunt cunoscute multe cazuri n care o regiune a ajuns n civa ani ntr-o situaie mai rea ca dup un bombardament. Puini tiu c marile imperii financiare i marile corporaii au apelat de muli ani la tactici i strategii interzise de legile statelor. Multe companii au fuzionat n secret i au registre i evidene secrete. Altele ntocmesc i pun n practic politici agresive comune. Cnd o mare banc sau un mare concern pare c este n faliment, de fapt se aplic tactica sacrificiului reginei. Dac, de exemplu, un puternic investitor (cu rol de regin) face o mare micare ntr-o zon, este clar c dup el vor aprea muli ali investitori mai mici (alte companii, bnci, fonduri de investiii mai mici, ntreprinderi, servicii etc). Dup sacrificiul reginei, este clar c vor fi lovite (sau chiar falimentate) toate cele adunate n jurul ei. n fapt, regina nu a falimentat dect n aparen. n realitate, cei din spatele reginei sunt i n spatele celor care au acaparat regina, mai puini bani investitorilor mruni. Este o tactic relativ simpl, dar extrem de eficient n anihilarea unor poteniali concureni i n srcirea unor zone. O alt strategie de atac economic este de a se crea mecanisme economico-financiare bazate pe iluzii i valuri artificiale. Este metoda aplicat i n acest spaiu (i nu numai). S-au fcut speculaii n zona imobiliar i s-au creat o serie de mecanisme financiare nesntoase. Dup ce balonul imobiliar a rsuflat, au pierdut foarte muli ali investitori. Astfel, s-au ngheat bani n imobile (sau i pierdut), s-a creat team n mediul bancar, s-au creat blocaje financiare i, cel mai grav, au czut spectaculos toate industriile conexe. i nu numai Seamn cumva cu situaia noastr? O vorb din vechime spune c ceea ce l-a dobort pe un om l poate i ridica, i ceea ce-l ridic l i doboar. Legea polaritii funcioneaz att la nivel particular ct i la nivel general. La ora actual, n Romnia sunt ntrupate destul de multe suflete evoluate, precum i o parte din prima serie de atlani. Acetia ns nu pot face mare lucru dac nu sunt bine plasai i motivai. Degeaba ai semine de calitate dac nu ai terenul fertil, apa necesar i, n plus, e plin de buruieni n jurul lor. Situaia dezastruoas din ar poate fi un puternic imbold, dar nu este ndeajuns. i oricum, spiritele superioare nu rspund bine la stimuli negativi. Prea mult negativitate poate chiar determina un spirit superior s treac n tabra advers ori s-i altereze programul cauzal. Multe grupri obscure sau organisme economico-financiare cunosc situaia Romniei i tiu de infuzia de spirite superioare, de aceea sunt gata s dea o mn de ajutor n a crea o stare de haos i nesiguran economic, tocmai pentru a devaliza regiunea de astfel de oameni. Poate c muli se ntreab: de ce ar face acest lucru dac Romnia nu conteaz din punct de vedere economic sau ce au special aceti oameni fa de alii? Rspunsul este c au foarte multe lucruri care i fac speciali, dar mai au i capaciti psiho-intelectuale ce-i fac s fie extrem de valoroi. Ei nu degeaba s-au nscut n aceast zon i rolul lor este foarte important. Este un mare pcat s fie scpai printre degete, iar talentele lor s fie n aa fel pervertite nct s serveasc doar unor interese economico-financiare sau pentru a fi busolele unor oportuniti fr scrupule. Destul de multe astfel de spirite au fost deja racolate

sau au fost nevoite s plece din cauza situaiei din ar, scrbii fiind cu toii de atmosfera de negativitate, de srcie, de nepsare a autoritilor, de jungla economico-financiar sau de lipsa unui trai decent. Trebuie s spun c cei mai muli dintre atlanii ntrupai n momentul de fa dispun de structuri speciale ale corpului cauzal prin care dovedesc capaciti ieite din comun. Dintre acestea se pot enumera: - capacitate organizatoric de excepie. Structura cauzal i spiritual a acestora este n aa fel conturat nct pot aduce mbuntiri spectaculoase n dezvoltarea unor sisteme financiare, economice, de organizare statal etc. Ghizii mi-au transmis c cei mai muli dintre primii atlani ntrupai la noi au aceast capacitate de excepie. tiu c nu puini sunt atrai de aspectele economice i tehnice, de aceea pot fi regsii n aceste domenii. Mi s-a transmis n mod insistent s atrag atenia c n viitorul foarte apropiat (chiar i acum sunt) foarte muli se vor ndrepta spre colile superioare economice i tehnice, dar c trebuie fcut ceva n acest sens. Spre exemplu, cei de la colile superioare cu profil economic trebuiesc motivai mult mai direct n a-i deschide capacitile organizatorice de excepie. Ral, care cunoate bine zona romneasc, mi-a transmis c niciun absolvent de profil economic n-ar trebui s primeasc diploma fr a prezenta o lucrare legat de eficientizarea unei zone rurale i una pentru zona urban. Dei pare un efort mare pentru un student oarecare, nu este deloc greu pentru un suflet atlant. Acetia sunt adevrai atractori pentru haosul aparent din economia romneasc, putnd aduce ordine i eficien acolo unde este dezordine, stagnare sau regres. ns este nevoie de atingerea direct. Nu stnd doar la birou sau n bncile colilor, ci mergnd efectiv n zon i simind pulsul i vibraia locului. Doar astfel se deschid seminele lor cauzale. Vor fi uimii i ei de capacitile deosebite pe care le au. Cei civa lei n plus cheltuii de stat cu deplasrile i cazarea lor (e vorba de zile) vor fi recuperate nsutit i nmiit. - capacitatea ieit din comun de a procesa informaii cu caracter temporal, dar i multidimensional. Muli dintre ei au capacitatea a identifica parametrii 4D ai unui proces, adic sunt n stare de-a sesiza aspectele ce in de ciclicitate, transcenden, rezonan, sincronicitate i convergen. Cine stpnete acest domeniu poate observa evoluia cap-coad a unor procese diverse. Acetia sunt n mod special vnai pentru a fi folosii n rzboiul economic mondial. Aceasta ar nsemna o pervertire a capacitilor lor. Rolul lor este de a gestiona eficient schimbrile la nivel vibraional, astfel nct tranziia de la 3D la 4D s fie ct mai puin dramatic. Meseriile lor vor fi mai ales din domeniul administrativ i legislativ. Capacitatea lor de excepie de a anticipa evenimentele i de a intui dinamicile (evoluiile) socio-economico-energetice i fac extrem de importani n viitorul apropiat. - capacitatea de a detecta i traduce cmpuri energetice diverse (inclusiv cmpuri psiho-mentale). Acetia sunt folosii pentru a detecta inteniile unui potenial adversar. Dispozitivele electronice aprute recent nu sunt eficiente dect eventual pentru a se crea stri iritante (pot interfera numai pe zona senzitiv), ns nu pot avea efecte subtile ca n cazul modificrilor cmpurilor psiho-mentale. n mod normal, aceste capaciti erau folosite (de atlani) pentru a fi un fel de motoare mentale n diverse grupuri. Cei care n vremea atlanilor aveau caliti de conductori, indiferent de cast, erau antrenai nc de mici s aib capaciti de a mobiliza emoionalul i mentalul celorlali. Fiind o cultivare pe corpul cauzal i spiritual, aceste capaciti nu se pierd odat cu revenirea n astral (moartea). - capacitatea de a detecta elemente din structura grilei energetice a Terrei. Odat cu creterea vibraiilor, se vor activa foarte multe structuri i circuite energetice care nainte erau inactive. Aceasta se datoreaz circuitelor structurilor cristaline din scoara terestr. Sunt mai multe straturi energetice care vor suferi modificri.

Primul strat energetic este cel planetar; acesta determin geomagnetismul, structura curenilor telurici, gravitaia i legtura cu cmpurile planetare ale sistemului solar. Geomagnetismul este extrem de important pentru buna funcionare a structurii sistemului nervos uman, pentru funcionarea optim a glandelor endocrine, a sngelui, precum i n stabilizarea hologramei energoinformaionale din subcontient. Prin intermediul geomagnetismului terestru, omul este protejat nu numai de erupiile nocive solare, dar are i rolul de a energiza unul din straturile corpului eteric. Curenii telurici planetari sunt acei cureni vitali care circul prin structurile scoarei terestre, contribuind la stabilitatea structural a planetei. Curenii telurici sunt formai dintr-o serie de circuite energetice dispuse de-a lungul planetei. Reelele de zcminte cristaline constituie coloana vertebral a reelelor energetice telurice. Curenii telurici cuprind un spectru foarte larg de energii, de la energetica de structur a elementelor fizice (roci, cristale, metale) pn la energetica din spatele circuitelor magmatice i a micrilor tectonice. Al doilea strat este dat de uriaa structur bio-energetic a Geei, adic a structurii vii planetare. Geea este un organism cu totul diferit de structura planetar propriu-zis. Geea este de fapt un organism energetic complex care, n simbioz cu planeta, a creat i susinut tot biosistemul planetar. Prin structurile sale energetice extrem de complexe, Geea determin micarea i dispunerea optim a elementelor (pmnt, ap, aer, foc) astfel nct s asigure suportul optim pentru evoluia structurilor organice. Asemenea oricrei fiine, Geea are o serie de centri energetici vitali (chakre), prin care primete i ofer energii specifice, precum i o multitudine de meridiane principale i secundare. Al treilea strat energetic este determinat de grila energetic rezonant. Este stratul care susine i determin evoluia rasei umane. Ea este creat de fiinele de lumin (cele mai evoluate fiine energetice) i Confederaiile Galactice. Aceast structur este de tip gril, are mai multe straturi sferice dispuse concentric i o serie de elemente de legtur, formnd un fel de pienjeni planetar. Grila este n legtur att cu structura energetic planetar (curenii telurici, geomagnetismul terestru), ct i cu energetica Geei (chakrele i meridianele ei energetice). Pe lng acestea, grila este n legtur cu cmpurile planetare din sistemul solar (inclusiv Soarele), precum i cu alte spaii (din Galaxie) i civilizaii extraterestre, folosindu-se n acest sens diverse staii de emisie-recepie sau dispozitive energetice complexe prin care se realizeaz diferite reglaje. n jurul structurilor energetice planetare i ale Geei, fiinele de lumin au plasat dispozitive energo-informaionale speciale, crendu-se cmpuri de energii n spectre diverse, avnd scopul de a rezona i susine tendinele de evoluie din zona energetic i spiritual a civilizaiei. Acestea sunt plasate de obicei n zcmintele de cristale din apropierea chakrelor i meridianelor Geei, dar sunt i numeroi satelii energetici n jurul planetei. Zamolxe mi-a transmis c patru astfel de dispozitive (module energetice multidimensionale) sunt i n zona romneasc. Eu personal am reuit s descopr (ntr-una din ieirile n astral) doar unul dintre ele, situat undeva la cteva zeci de km vest de masivul Retezat. Nu am reuit s m apropii prea mult, dar am observat c semna cumva cu o spiral condensat de lumin, ca un fel de galaxie de lumin n miniatur. Era situat la civa kilometri n interior i prea c este plasat la un unghi de 45 de grade fa de planul Pmntului. Intuiia mi spune c avea n diametru cel puin 5-600 m. n acel moment Ral i Ramo (care m nsoeau la piramida din Retezat) nu au vrut s-mi spun nimic despre acel dispozitiv energetic, rezumnduse a m ntreba despre ceea ce percep. Dei am ncercat s fiu mai insistent, mi-au spus c deocamdat nu pot interfera cu structura acelui modul. n viitor, se vor putea explora aceste module de energii multidimensionale, iar astfel se pot afla mult mai multe amnunte despre rolul lor. Ele nu se deschid dect la anumite vibraii, altfel e imposibil s fie accesate. Toate aceste straturi energetice vor fi descoperite n viitor de ctre noua civilizaie uman. Deja s-au nscut destul de multe persoane care sunt n rezonan cu energiile straturilor enumerate mai sus i pot detecta primele circuite. Acetia sunt extrem de valoroi deoarece detectarea acestor structuri poate anticipa evoluiile planetare (de energii subtile, de oameni, de resurse diverse etc.) i implicit o

serie de evenimente conexe de importan istoric (cderea i ridicarea unor naiuni, noi aliane, noi dinamici planetare, energetice, spirituale). Este pcat c multe grupri obscure caut s foloseasc aceti oameni speciali pentru interesele lor materiale mrunte, dar poate c nu realizeaz (dei unii chiar tiu) c foarte curnd are loc contabilizarea tuturor aciunilor ntreprinse n trecut i au o not de plat destul de grea. S-a ncercat crearea unei aure de regalitate i divinitate legat de ei, dar adevrul este c sunt oameni ca toi ceilali. Rolul lor trebuia s fie unul pozitiv, dar au involuat foarte mult, cznd prad lcomiei i dorinei de putere. Cndva, li s-au oferit anumite chei i informaii despre cum pot folosi anumite puteri (n special pentru a se folosi de energetica elemental a Geei), dar dup cum se vede, rezultatul este cel care este, adic o civilizaie profund divizat i plin de probleme i tensiuni. n urma schimbrilor vibraionale, toate cele trei structuri energetice vor suferi schimbri spectaculoase i odat cu ele, omul. Nimnui nu trebuie s-i fie team de aceste schimbri deoarece avem capacitatea de a ne adapta perfect. Ba mai mult, schimbrile vor avea efecte benefice deosebite. Din punct de vedere vibraional, Romnia trece printr-o foarte mare schimbare. Toate vor fi rearanjate, inclusiv sistemul economic. Nu trebuie s existe atitudini i poziii refractare fa de noi tendine sau evoluii din zona economic. Aici nu numai c pot fi dezvoltate i implemen-tate politici de securitate alimentar, energetic i locativ, dar sunt susinute i din punct de vedere energetic. Nu este nevoie s ateptm ca alte state s nceap astfel de procese. Teoria este foarte simpl, dar din pcate nimeni nu este dispus s o aplice dect dac nu mai are ncotro. Toate cele trei programe trebuiesc puse pe cte un strat economic (legislativ i financiar) separat. Securitatea alimentar este cel mai uor de atins. Secretul este organizarea de tip fractal i n coparticipaie (stat-grup interesat). Este modul optim de a exploata eficient resursele ciclice (agricultura), energetica, resursele naturale etc. Fiecare cetean este ndreptit la o mic parte din resursele rii i nimeni nu are dreptul s-i ia partea. Prin urmare, fiecare om are dreptul s fie coparticipant la orice fel de micare din zona economicului. Pe aceast baz se pot realiza politicile de securitate alimentar, energetic i locativ. Chiar cu mult timp nainte de a intra n perioada de glorie, atlanii aveau un sistem corect de administrare a resurselor naturale. La un anumit interval de timp, se fcea o distribuie echidistant a resurselor i bunurilor i se alctuia un fel de punctaj (avnd rol financiar). Fiecare atlant avea parte ntr-o via de cteva astfel de redistribuiri de resurse (practic un fel de pomeni financiare), pe care le putea valorifica imediat sau putea intra ca i coparticipant la diverse afaceri. Apoi autoritile centrale (guvernul i autoritatea tiinific) alctuiau programe economice de coparticipaie, de tip fractal, pentru fiecare strat economic. n acest fel erau angrenate ntr-o afacere tot mai multe persoane, iar veniturile erau astfel distribuite n mod corect. Se evitau aadar situaiile de sclavagism financiar, precum stagnrile sau acumulrile de capital spre cteva persoane. Atunci exista o lege care limita drastic tezaurizarea valorilor materiale (inclusiv financiare), astfel c riscai un impozit progresiv dac nu foloseai resursele. La nceput am crezut c acea form de economie a atlanilor ar semna cumva cu o form de comunism, dar ulterior am neles c era vorba doar de strategii prin care se realizau distribuii echitabile de capital financiar. Este adevrat c altfel stau lucrurile n momentul de fa, dar totui teoria poate fi aplicat. i va fi aplicat, fie forat, de nevoie, fie blnd de bun voie! rile care vor avea un guvern inteligent, dispus s adopte i s implementeze aceste politici de securitate, vor trece uor de ocul uranian din 2016 i n special de prima criz major de dup 2020. Cine nu nu.

Dac statul ar ntocmi un cadru legislativ (chiar i resurse) care s permit desfurarea acestor programe de coparticipaie, atunci altfel s-ar gestiona munca i resursele. n momentul de fa, statul sau o firm oarecare exploateaz att resursele ct i munca oamenilor. n acest caz este vorba de perpetuarea unui sistem de tip sclavagist. Cnd e vorba de coparticipaie, veniturile sunt mprite i exist transparen total. Statul (ori o firm) care particip cu bunuri mobile i imobile, la o lucrare agricol de exemplu, poate avea o cot mai mare de coparticipaie, dar nici vorb de-a se avea n vedere exploatarea n sistem sclavagist (sistemul salarial din prezent). Guvernul ar trebui s aib rolul de a asigura att logistica necesar, ct i susinerea financiar suplimentar dac este cazul. Un exemplu concret: S presupunem c un grup de actuali omeri doresc s nceap n coparticipaie o afacere cu sere agricole. Statul poate asigura coparticipaia prin plasament, pmnt i resursa energetic, iar omerii cu munca. Pmnt s-ar gsi cu uurin, dar plasamentul, materialele i susinerea energetic (sursa de cldur) ar fi o problem, zic cei mai muli. Totui, ridicnd serele ntr-o zon cu ap curgtoare, se poate rezolva i problema energetic, dar i alimentarea cu ap a culturilor. Un mic hidrogenerator i o lucrare de amenajare pot asigura cldura necesar, curent electric i alte cteva aspecte. Practic, statul particip cu un generator, cu o consultan tehnic periodic, cu pmnt (de preferat s fie pmntul statului sau al ranilor n vrst care nu-l mai pot munci) i cu unele elemente de construcie (grinzi, geamuri, folii, evi). Chiar omerii (specializai n mecanic, sudur, tmplrie) pot ridica primele sere, participnd la unele lucrri. Pare o investiie mare, dar nu e chiar aa. Ideea e c prin sistemul de coparticipaie cei care iau parte la afacere vor avea venituri destul de mari, indiferent de fluctuaiile de pre, pentru c veniturile sunt corect distribuite. Primordial este omul, munca sa, i nu bunul material. Statul i recupereaz investiiile n civa ani i scap de asistaii sociali. Afacerea se poate dezvolta numai dac se respect sistemul primar, adic s fie deschii la alte coparticipaii. Aici este secretul: s nu fie nici proprietari, dar nici primii coparticipani s nchid sistemul (acestea se pot stabili prin contract). Cei care ies din sistem (nu mai vor s munceasc n domeniul agricol) pierd i cota de participaie. Cei care vor s nchid sistemul i vor o afacere proprie (dezvoltnd i uniti de mbuteliere, conservare etc.), o pot face atta vreme ct nu dezvolt afacerea primar. Ideea de baz este coparticipaia. Prin anumite calcule matematice se poate stabili care este cota de participaie i ritmul de cretere, n funcie de necesarul de consum zonal. Tot statul poate ajuta aceste afaceri prin legi care s oblige marile lanuri de magazine i hipermarketuri s ofere cel puin 10-15% din spaiul aferent ctre produsele agricole zonale. n domeniul colectrii i distribuiei acestor produse alimentare se pot face foarte multe. La fel i aici, este optim s se lucreze n sistem de coparticipaie, eliminndu-se marii colectori i distribuitori. Nu este vorba de un atac la adresa firmelor care se ocupau nainte de aa ceva i nici nu se are n vedere ngrdirea liberei iniiative. Sunt zone n care nu poate funciona concurena, iar aici speculanii fac legea. i n America de Sud exist democraie i liber iniiativ, dar totui bogia a fost incorect distribuit. Politicile economice inteligente, susinute de o legislaie pe msur, sunt cele care ajut cel mai mult la dezvoltarea durabil i corect a unei societi. Cei care se vor ocupa de colectarea i distribuia produselor agricole zonale prin coparticipaie vor avea afaceri prospere. Sistemele de coparticipaie sunt cele mai bune forme de a ridica clasa de mijloc, aceasta fiind singura clas care determin prosperitate i o bun stabilitate social. n ceea ce privete securitatea energetic, se vor face i aici pai repezi. Avnd n vedere faptul c energia electric i termic sunt din surse locale, fiecare are dreptul s consume gratuit pn la o anumit cot.

Din pcate, n acest an s-a ntmplat ceva extrem de grav n Golful Mexic. S-a reuit neparea unei artere a organismului planetar i acum n zon are loc un dezastru ecologic. Nu trebuia s se ajung la aa ceva. De fapt, Geea sngereaz! Prin urmare a reacionat dur. Poate prea extrem de ciudat ceea ce spun acum, dar se pare c a gsit de cuviin s ajute omenirea n descoperirea i implementarea altor surse de energie. n aceste zile am descoperit c Geea a accesat anumite planuri energetice, care sunt n legtur cu cmpurile mentale ale oamenilor, crend un fel de reea informaional. Aceast reea faciliteaz comunicrile telepatice n special ntre oamenii de tiin. Ba mai mult, prin intermediul conexiunilor akasha-ice a facilitat accesul la tehnologiile energetice folosite de civilizaiile anterioare. Chiar am observat ceva ce prea s semene cu mai multe schie. Una dintre ele este legat de desfacerea apei n hidrogen i oxigen. Nu este vorba de electroliz (o metod mai scump), ci de o form de polarizare a apei, apoi se folosesc dou cmpuri vibratorii, care intr n rezonan cu structura molecular a hidrogenului i oxigenului. Mi s-a prut c s-ar fi folosit n acest proces i tehnologia sonic. Aceasta era o metod folosit i de atlani, dar nu mi s-a permis s aflu mai multe amnunte. Cu siguran c nu puini vor avea acces la informaii. Simt c sunt muli cei care ar putea decodifica tehnologia, mai ales c au acces la acest cmp informaional generat de Geea. i nu e vorba doar de tehnologia de descompunere a apei, ci i de alte tehnologii. Se pare c fluxurile fotonice generate de Soare sunt purttoare pentru alte energii, extrem de puternice. Precum metalul conduce energia electric, la fel, fluxul fotonic conduce alte energii. Tot astfel, prin intermediul magnetismului terestru se pot accesa o parte a energiilor telurice. Aceste energii ns nu pot fi manipulate dect prin intermediul cristalelor. Totui, descompunerea apei poate fi fcut fr folosirea cristalelor. Reacia Geei a luat prin surprindere multe spirite superioare i entiti extraterestre care se ocup de supravegherea evoluiei pmntenilor. Dac aceste soluii se aplic n urmtorii ani, se poate declana o criz de proporii la nivel mondial i nu este cazul de aa ceva. Dac de exemplu mine (sau chiar peste doi-trei ani) un stat sau chiar o corporaie afirm c a reuit s desfac n acest mod apa (att de ieftin), toate bursele lumii s-ar prbui i sistemul economic ar colapsa. Mult prea multe angrenaje economice depind de petrol n momentul de fa. Astfel de surse de energii extrem de ieftine trebuiesc puse cu grij n circuitul economic. Sper ca programul de siguran energetic s nu fie impus ntr-un mod brutal. Securitatea locativ este de asemenea un alt domeniu n care vom avea o revoluie. Sunt convins c nu vom ajunge att de curnd la situaia atlanilor, n care s avem mai multe case oferite n mod gratuit de autoriti, dar se poate asigura necesarul minim pentru fiecare om. Marea majoritate a materialelor folosite (oel pentru grinzi, armturi, materiale de construcii etc.) sunt provenite din resurse minerale locale, deci ar trebui ca prin lege fiecare cetean s aib parte de o felie gratuit. Pe de alt parte, la ora actual, costul real al unei case este la aproximativ 25-30% din ct este preul liber. Statul (guvernul i aparatul legislativ) ar trebui s aib n vedere faptul ca fiecare productor de oel, ciment, prefabricate i altele, care folosete resursele rii, s vireze o cot parte din producie (3-5%, poate chiar mai puin) ctre un fond special pentru a se realiza securitatea locativ. Prin punerea la punct a programului de securitate locativ nu va fi lovit industria imobiliar de pe piaa liber. La nceput, se poate avea n vedere doar necesarul minim, adic dreptul la o camer de persoan, n spaiu modest. Cu siguran c situaia economic din viitorul apropiat va fi de aa natur nct fiecare va dori un confort mult mai mare. Programul se va putea baza pe un sistem de punctaj valoric. Anumite puncte pot constitui dreptul de facto, ca cetean, iar alte puncte, prin chiar participaia la munca de construcie sau prin plat. Terenul pentru construcii trebuie s fie gratuit, din fondul de stat. Statul suntem cu toii, nu doar nite alei sau privilegiai! Sunt foarte multe posibiliti de organizare a dinamicii programului de securitate locativ. Important este s existe voin politic i bun sim.

Formaiunile politice care pun la punct aceste programe de securitate alimentar, energetic i locativ, prin forme de coparticipaie (i le vor implementa), vor fi cele care vor ctiga viitoarele alegeri (pentru urmtorii ani). Nu vor fi zdruncinate marile industrii dac se vor impune taxe de cteva procente din propria producie pentru realizarea programelor amintite, ba dimpotriv, vor avea de ctigat indirect. Un calcul scurt arat c numai ntr-o prim faz, costurile unui apartament modest cu dou camere ar fi sub 12.000 de euro. Noile vibraii nu vor tolera stagnrile de capital. n noua energie, stagnarea de capital va fi nociv i contraproductiv, fiind asemenea unui cheag de snge ntr-un organ. Elaborarea unor programe de legi care s impoziteze progresiv tezaurizarea de capital este poate singura salvare a Uniunii Europene (i a Statelor Unite) de a face fa noului seism economic din 2014-2015 (posibil chiar mai devreme). Altminteri, lucrurile o pot lua razna. Ali bani nu mai sunt, iar programele de reducere a cheltuielilor bugetare nu sunt ndeajuns pentru a combate o nou criz. Dac nu se vor implementa aceste programe, prin care s se descurajeze tezaurizarea de capital, nseamn c organizaiile obscure au nvins voina politic de schimbare, iar lucrurile vor degenera. Nici nu v imaginai ce resurse imense sunt tezaurizate! n aceste vremuri, sunt ntrupate foarte multe spirite superioare. Peste tot n lume, i n special n anumite zone, aceste spirite superioare ncep s-i fac simit influena din ce n ce mai puternic. Acestea nu cunosc ngrdirile de form (duale) i nici nu tolereaz injusteea din jur. Rolul lor este s determine o tranziie blnd ctre noua energie, dar dac este cazul, pot constitui factori de amplificare pentru energiile uraniene. Vibraia lui Uranus va determina schimbri spectaculoase la nivel social. Nu numai c vor disprea toate regimurile totalitare, dar pot avea loc adevrate revoluii n ceea ce privete organizarea statal, iar guvernele care nu pun omul pe prim plan, vor avea parte de micri sociale de proporii. Cei care vor cuta s apere interesele ctorva bogai, prin exploatarea celorlali, vor disprea n scurt timp (posibil la modul violent). Acest an (2010) este unul de prob pentru 2016, datorit influenelor din sfera cauzal astrologic. Conjuncia Uranus-Jupiter din acest an a scos la iveal necesitatea stringent de a se face schimbri pe mai multe planuri. Evenimentele economice (scderile salariale, creterile de impozite, dezvoltarea economic slab) i cele meteorologice (inundaiile dramatice i pierderile record de viei omeneti) sunt un semnal de alarm pentru vrfurile de influen din 2016, n special pentru zona romneasc. Este clar c aceast conjuncie este defavorabil structurii energetice de la noi. Este nc mult karm de ars n Romnia. Oamenii trebuie s lase deoparte rutatea, invidia, ranchiuna, hoia, nedreptatea. Cele dou influene oblig la schimbare (chiar dramatic), att pe plan personal, ct i pe plan social. Sper ca la sfritul acestui an i nceputul anului urmtor s nu existe i puternice micri sociale, dei sunt astfel de condiii. Este un an foarte important pentru noi i trebuie s fim foarte vigileni. Ct privete restul lumii, n urmtoarea perioad vei asista la schimbri foarte mari (chiar spectaculoase), n toate domeniile. Nu trebuie s manifestai team, indiferent de ceea ce vei vedea n jur. O foarte mic clas de privilegiai va pierde din ce n ce mai mult, att pe plan material ct i pe plan politic. Vei vedea probabil schimbri dramatice, cderi spectaculoase ale burselor, falimente ale unor mari firme, tensiuni imense ale unor piee ntregi, fluctuaii mari ale preurilor bunurilor de larg consum i multe altele. n urmtoarea criz nu se vor mai gsi alte multe mii de miliarde de euro pentru a se amortiza i acoperi pierderile. Pentru a trece cu bine de ea, trebuiesc fcute schimbri majore. Deja multe state ncep s fac reduceri masive de cheltuieli bugetare. Se au n vedere noi strategii economice dar, culmea, nimeni nu face primul pas. Sunt multe scenarii n joc. Fiecare din cele trei zone economice principale este n gard, ateptnd fiecare ca cealalt parte s fac prima mutare. Dar nimeni nu tie care va fi aceast mutare. n cancelariile occidentale este mult tensiune,

n special ntre clasa politic i gruprile mai puin cunoscute dar foarte puternice. Nimeni nu vrea s piard, iar muli nu tiu s piard. Vestea c omul nu mai este satisfcut de partea material este de neconceput pentru ei. Omul nou nu mai poate concepe c trebuie s munceasc i s alerge o via pentru a-i plti ratele, n loc s se ocupe de cultivarea spiritual. La orizont se ntrevede o alt societate. O nou (i totui veche) lume va renate din propria cenu.

S sperm c vechea lume va ti s moar frumos!

POPORUL ROMN VA CUMPRA AUR DE LA ROIA MONTAN?


n ziua de 29 august 2011, zi de srbtoare, n loc s mearg la biseric, preedintele Bsescu s-a dus la Roia Montan, n Munii Apuseni, pentru a susine interesele firmei strine Roia Montan Gold Corporation (R.M.G.C.). Este pentru a doua oar, n decurs de numai o sptmn, cnd preedintele Traian Bsescu face looby n favoarea R.M.G.C., cutnd s dea und verde pentru cel mai mare jaf mpotriva Poporului Romn i pentru cel mai mare dezastru ecologic din Europa. Preedintele Romniei a jurat s respecte Constituia rii i s-i druiasc toat puterea i priceperea pentru propirea spiritual i material a Poporului Romn... Contrar Constituiei Romniei, preedintele Traian Bsescu s-a implicat, acum, pe fa pentru susinerea proiectului celor de la R.M.G.C. i nceperea exploatrii la Roia Montan n anul 2012. Sptmna trecut, preedintele Bsescu a declarat public c trebuie renegociat contractul cu R.M.G.C. i s creasc cu 100 tone de aur rezerva Bncii Naionale a Romniei, de numai 104 tone aur. n aceeai sptmn, premierul Emil Boc a susinut la radio i televiziune c: Nu este un fan al proiectului de la Roia Montan; proiectul R.M.G.C. are dou mari probleme, una de mediu i alta economic; contractul de concesionare este defavorabil Statului Romn. Se tie c Romnia este pe locul nti n Uniunea European din punctul de vedere al bogiilor naturale i pe ultimul loc n ceea ce privete nivelul de trai al populaiei. Bunul Dumnezeu a druit Poporului Primordial n Dacia Edenic numeroase bogii, inclusiv cel mai mare zcmnt din lume de aur, argint i metale rare, cel de la Roia Montan. Din acest zcmnt s-au extras cantiti uriae de aur i argint, cu mii de ani nainte de cucerirea de ctre romani a circa 20% din Dacia lui Decebal. Dup rzboiul din anii 105-106 d.Chr., mpratul Traian a dus din Dacia, ca prad de rzboi, 1.640.000 kg aur i 3.310.000 kg argint. Aceste cantiti uriae au fost extrase din galeriile dacice de la Roia Montan (Alburnus Maior), una dintre cele mai vechi localiti din lume. Exploatarea aurului i argintului la Roia Montan s-a fcut fr ntrerupere, de mii de ani, pn cnd, n anul 2006, Regimul Bsescu-Triceanu a nchis mina i a disponibilizat ultimii 500 de mineri, din cei peste 2.000 care au existat n timpul Regimului Constantinescu. Ca urmare, n 29 august a.c., la Roia Montan, preedintele Bsescu nu s-a ntlnit cu minerii, ci cu cei pe care i-a disponibilizat i i-a lsat fr locuri de munc. Acum, preedintele Bsescu declar c susine proiectul R.M.G.C. pentru a asigura circa 300 de locuri de munc la Roia Montan, pentru cel mult 17 ani. Preedintele Bsescu a uitat, deliberat, s aminteasc c la Roia Montan despre faptul c s-a concesionat acest uria zcmnt n anul 1997, n timpul Regimului Constantinescu-Ciorbea, cu contribuia ministrului Radu Berceanu. Licena de exploatare nr.47/1999 dat pentru fosta exploatare Roia Montan (care sa nchis n anul 2006, fiind, chipurile, nerentabil) a rmas fr obiect. n perioada 1997-2011, R.M.G.C. nu a reuit s obin certificatele, autorizaiile i acordurile prevzute de lege pentru nceperea exploatrii. Multe dintre cele obinute, cu nclcarea prevederilor legale, au fost anulate de ctre instanele judectoreti. n loc s spun aceste adevruri, preedintele Bsescu a declarat c proiectul R.M.G.C. este blocat de laitatea politicienilor. Dup vizita din 29 august a.c. a preedintelui Romniei la Roia Montan, este necesar ca Regimul Bsescu-Boc s dea rspunsuri la cel puin urmtoarele ntrebri: 1) De ce susine interesele R.M.G.C. mpotriva Poporului Romn i a Romniei? 2) Preedintele Bsescu cere urgentarea nceperii exploatrii de la Roia Montan, dei: a) Contractul de concesionare a zcmntului este secret i se refuz aducerea lui la cunotiina Poporului Romn; b) Contractul de concesionare nu a fost renegociat; c) Redevena obinut de Statul Romn este de numai 4%, cea mai mic din lume, pentru cel mai mare i cel mai bogat zcmnt din lume de aur (8004.000 tone), argint (peste 2.360 tone) i metale rare, inclusiv uraniu (peste 300 tone). La Roia Montan se afl cel mai mare zcmnt de wolfram din lume; d) n structura acionariatului la proiectul R.M.G.C., ca urmare a majorrii de capital, s-a redus participaia Statului Romn de la 19,3% la numai 0,6%. Deci, din profitul pe care l va declara R.M.G.C. va reveni Statului Romn numai 0,6%. Cu toate acestea, preedintele Bsescu a declarat la Roia Montan c susine un proiect al Romniei. n cel mult 17 ani, Romnia va fi jefuit de cel mai mare zcmnt din lume de ctre asasinii economici i politici strini n complicitate cu cei din Romnia, iar preedintele Bsescu susine public proiectul R.M.G.C.; e) Se va recurge la o exploatare de suprafa, prin folosirea a 150 milioane kg dinamit i 200 milioane kg cianur. Vor fi dinamitate 9 biserici, 8 cimitire, 4 muni, zeci de km de galerii din perioada dacic i roman, unice n lume, zeci de cldiri monumente istorice. La Roia Montan, preedintele Bsescu a declarat c: Istoria nu ne aduce nimic. Este evident c nu i-a citit pe Eminescu, Densuianu, Iorga, Prvan, Prodan. Preedintele Bsescu nu a aflat c Poporul Dac a dat Europei cea mai veche civilizaie n Dacia Mare, cu 10.000-12.000 .Chr. Adevratul Popor Ales de Bunul Dumnezeu are cea mai veche Istorie din lume, aici n Dacia Edenic, n Grdina Maicii Domnului. Roia Montan este una dintre cele mai vechi localiti din lume i este foarte bogat i n vestigii istorice; f) Nu snt cunoscute, ci pstrate la mare secret, rezultatele stabilite dup cele 1.200 de foraje executate de R.M.G.C. la Roia Montan. Cele 50 tone de minereu obinute dup foraje au fost trimise n Australia, spre a fi analizate. Pe surse, s-a aflat c dup aceste analize a crescut de peste 10 ori cantitatea estimat de aur, argint i metale rare, fa de cea nscris n contractul de concesiune; g) Parlamentul European a adoptat o Rezoluie privind interzicerea cianurii n minerit. De asemenea, este n pregtire o Directiv privind interzicerea folosirii cianurii n minerit n Uniunea European. Presa susine c proiectul R.M.G.C. prevede folosirea unor cantiti foarte mari de cianur, de 13 ori mai mari dect cele utilizate n alte ri din Uniunea European; h) Ungaria se opune proiectului R.M.G.C., deoarece a realizat proporiile dezastrului ecologic pregtit la Roia Montan; i) Nu au fost obinute toate aprobrile legale, inclusiv acordul de mediu, iar licena legal de exploatare nu exist. 3) De ce nu ine seama de prerile specialitilor de la Academia Romn, Academia de Studii Economice, ale celor din domeniul Istoriei, geologiei i mineritului? 4) De ce sfideaz Biserica Ortodox Romn, care s-a pronunat mpotriva proiectului R.M.G.C., a dinamitrii bisericilor din Roia Montan i a folosirii cianurii? 5) De ce nu face o informare corect a Poporului Romn n legtur cu Istoria Roiei Montane, coninutul i valoarea zcmntului de peste 100 miliarde euro, din care Statul Romn va obine cteva sute de milioane euro?

6) De ce nu se admite, pentru corecta informare a opiniei publice, ca opozanii proiectului R.M.G.C., din ar i din strintate, s apar la posturile publice de radio i televiziune? 7) De ce nu se ine seama de opoziia numeroaselor O.N.G.-uri care se pronun mpotriva proiectului R.M.G.C. i a dezastrului ecologic generat de acesta? 8) De ce nu este informat Poporul Romn despre clauza secret din contractul de concesionare a zcmntului de la Roia Montan, care prevede c n cazul n care proiectul R.M.G.C. va fi blocat, toate cheltuielile fcute de firm, ncepnd cu anul 1997, inclusiv cele pentru coruperea unor importani politicieni i pentru mediatizarea agresiv, vor fi suportate de Poporul Romn? 9) De ce, dup ce la cererea R.M.G.C. s-a nchis mina de la Roia Montan, n anul 2006, Statul Romn nu a acionat pentru a combate poluarea mediului? 10) De ce nu a fost redeschis mina de la Roia Montan i de ce nu exist din partea Guvernului Romniei nici o preocupare pe aceast tem, mai ales acum, cnd mina ar fi deosebit de rentabil i nu ar avea nevoie de subvenii, ca urmare a creterii preului aurului, argintului i metalelor rare? 11) De unde va avea Guvernul Romniei, n plin criz internaional, peste 5 miliarde euro pentru a cumpra de la R.M.G.C. cele 100 tone de aur necesare pentru rezerva Bncii Naionale? Prin contractul cu R.M.G.C. s-a prevzut c Statul Romn d aproape gratuit la o firm strin cel mai mare zcmnt din lume de aur, argint i metale rare i apoi are dreptul s cumpere, la preul pieei mondiale, pn la 100 tone din aurul extras de la Roia Montan. 12) De ce, spre finalul ultimului mandat prezidenial, preedintele Bsescu se las antajat de asasinii politici i economici strini, acceptnd s fie vectorul de imagine al R.M.G.C., i nu acioneaz pentru ca bogia uria i istoria unic n lume de la Roia Montan s rmn urmailor urmailor notri? 13) Ce motenire las generaiilor viitoare de romni cei care s-au aflat la Putere dup anul 1997 i care susin ca, n cel mult 17 ani, s fie extras i furat din Romnia cel mai mare i mai bogat zcmnt din lume de aur, argint i metale rare? 14) De ce a acceptat Statul Romn, prin contractul de concesionare cu R.M.G.C., s fie scoas din ar bogia uria de la Roia Montan, sub forma concentratului minier, care s fie prelucrat i valorificat n strintate? Ce control are Statul Romn i cum l exercit? 15) De ce nu susine demersurile pentru nscrierea Roiei Montane n Patrimoniul cultural mondial U.N.E.S.C.O., aa cum recomand Comisia Naional a Monumentelor Istorice? 16) De ce nu ine seama de Raportul Comisiei prezideniale privind patrimoniul de la Roia Montan? 17) Care snt motivele reale pentru care susine proiectul unei firme private strine (R.M.G.C.), la care Statul Romn are o participare de numai 0,6% i pierde cea mai marte bogie strategic a sa, urmnd ca zeci de ani s cheltuiasc multe miliarde euro pentru combaterea polurii cu cianuri? De ce nu se nva nimic din experiena negativ a Canadei n acest domeniu? 18) De ce se opune la desecretizarea tuturor documentelor legate de afacerea Roia Montan, ndreptat mpotriva prezentului i viitorului Poporului Romn? 19) De ce nu susine suspendarea oricror proceduri n care este angajat R.M.G.C., inclusiv n privina obinerii acordului de mediu, pn cnd nu se desecretizeaz toate documentele legat de aceast afacere, pn nu se clarific toate problemele controversate pe tema proiectului R.M.G.C. i pn nu este renegociat contractul? 20) De ce este ignorat Recomandarea Parlamentului European pe tema interzicerii cianurii n minerit? 21) De ce, de 7 ani, nu este chemat Poporul Romn la un Referendum Naional n legtur cu Roia Montan i cu exploatarea zcmntului n Interes Naional, de ctre o firm de stat romneasc? Opinia public ateapt cu mult interes, din partea Regimului Bsescu-Boc, rspunsuri cel puin la aceste ntrebri. n primul rnd, trebuie desecretizat contractul de concesionare ncheiat cu R.M.G.C. i s afle cine l-a semnat. ntre timp, cu toate c au avut i au loc acte de mare corupie i numeroase alte fapte penale n legtur cu Roia Montan, att Parchetul, ct i A.N.I. fac nani!

Serviciile secrete, loviturile de stat i atentatele de Valentin Manoliu Dizidentul sovietic Vladimir Bukovski afirma n anul 1990 c: Niciodat rolul KGB-ului n interiorul rii [URSS] i n strintate nu a fost att de important. Serviciile secrete sovietice sunt printre cele care au vegheat la rsturnarea lui Ceauescu n Romnia, au lansat revoluia de catifea n Cehoslovacia, au luat msuri pentru rsturnarea lui Erich Honecker n Germania Rsritean, producnd ndeosebi circumstanele favorabile distrugerii zidului Berlinului. (L'Empire du moindre mal, Libre Journal, Paris, no. 1, sept-oct, 1990, p.30). Loviturile de stat din toate rile foste comuniste din blocul sovietic au fost puse la cale nc din 1984, de Andropov i KGB (Directoratul nr. 1 - PGU) i aveau un scop strategic, care a fost definit de contele Alexandre de Maranches (fostul ef al SDECE-ului, serviciul de informaii externe francez), citndu-l pe unul dintre apropiaii lui Gorbaciov, Gheorghi Arbatov: U.R.S.S. va face cel mai ru lucru cu putin: v va lipsi de dumanul vostru. (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990) Alfel spus, Rusia sovietic bolevic nu va mai fi aliatul lor din umbr, ci aliatul lor pe fa la noua mprire a lumii. Jean-Franois Deniau, membru al Consiliului Europei, expune mai limpede aceast strategie sovietic, ce a fost iniiat de Andropov i pus n practic de Gorbaciov, preciznd c:

Uniunea Sovietic i propusese drept scop acela de a pleca pentru a rmne (Les marches lointaines de l'Empire: partir pour rester, n Jean Marie Benoist, Aprs Gorbatchev, Paris, 1990, p.137). Lev Nevrozov explic acest plan n The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment, Midstream, pag. 1, n care scrie: n partida de ah pentru dominaia mondial, Kremlinul i-a sacrificat stpnirea Europei de Est, efectund un schimb de piese, pentru a-i asigura o mai bun penetrare a economiei i tehnologiei Europei Occidentale. De fapt, acesta este chiar planul de restructurare (perestroika n stilul lui Gorbaciov) care face parte din conspiraia mondializrii, prin care cetenii sovietici-rui mbtrnii sunt nlocuii cu ali ceteni sovietici-rui mai tineri. Acetia sunt adui la studii gratuite n toate rile foste comuniste din sfera de influen sovietic, iar dup terminarea studiilor sunt infiltrai prin susinere francmasonic n toate instituiile acestor state i de aici controleaz industria, agricultura i comerul. Ei susin din aceste posturi cheie interesele Moscovei i ale aliailor i nu pe ale popoarelor respective, n vreme ce oamenilor le sunt confiscate casele, terenurile i pdurile de ctre agenii sovietici-rui i internaionali - altfel spus de ctre francmasonii mondialiti - care au participat la conspiraia internaional din anul 1989. Un alt aspect este acela c URSS avea o tehnologie depit, n acea perioad, fa de Occident i Statele Unite. De exemplu n ceea ce privete industria de calculatoare, URSS era depit din toate punctele de vedere. Aa nct se poate spune c industria de calculatoare este cea care a impus participarea URSS la noua mprire a lumii. RESTRUCTURAREA COMUNISMULUI GERMAN La 21 noiembrie 1990, n Germania, Erik Honecker, stpnul STASI (serviciile secrete est-germane), dezvluia ntr un interviu acordat ziarului Berliner Wochenpost, c: Destituirea mea ca ef al partidului i al statului este rezultatul unei manevre de anvergur, ai crei instigatori continu s rmn n umbr. Cei care astzi se laud cu aceast aciune nu sunt altceva dect plevuca. Ne aflm n prezena unor schimbri extrem de importante, care nu au aprut de la o zi la alta, ci au fost planificate de mult vreme, la scar european i chiar mondial. Evenimentele de dup anul 1990 au confirmat aceast conspiraie masonic internaional: a se vedea n aceast direcie eliminarea lui Mobutu Seseseko n Africa i a lui Suharto n Asia, precum i declanarea rzboiului din Yugoslavia din 1991. Exist i alte evenimente care indic un proces continuu la scar mondial, de exemplu rzboaiele din Afganistan, Irak i Cecenia, sau transformrile care au loc n Georgia i n toate rile Baltice. Au urmat apoi tratativele dintre Mihail Gorbaciov (preedintele URSS) i Helmut Kohl (cancelarul vest-german), privind condiiile reunificrii Germaniei, care s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov de la Geneva, din septembrie 1990, unde sau stabilit i noile sfere de influen din Europa de Est i Balcanic. Gyula Horn, pe atunci ministru de externe al Ungariei i membru al serviciului secret maghiar AVO a deschis grania pentru miile de refugiai est germani aflai la frontiera cu Austria, iar Zidul Berlinului a czut n urma unui aa-zis accident, care de fapt a fost planificat cu grij dinainte. Realitatea este c la mijiocul anilor 1980, KGB-ul a creat la Berlin o unitate de rezisten ultasecret, codificat Luci (Fulgerul), care aciona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, care nu avea contact cu STASI. Existena acestei uniti de rezisten ultrasecret nu era cunoscut dect de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului i de civa dintre membrii statului su major de la Moscova, printre care generalul Anatoli Novikov. Misiunea grupului Luci era restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, ca pregtire n vederea reunificrii Germaniei (Raif Georg Reuth, Andrea Bonte, Das Komplott, Mnchen, 1993, p. 210). Grupul Luci a organizat manifestaii de strad - unele nsumnd cte 100.000 de oameni - cu caracter anticomunist i chiar antisovietic, aceste aciuni anticomuniste i antisovietice avnd de fapt ca scop eliminarea din viaa politic a liderului interimar Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost o alt sarcin a grupului Luci, n cadrul modelrii peisajului est-german n vederea reunificrii Germaniei.

REVOLUIA PANIC DIN CEHOSLOVACIA De asemeni, preedintele ceh Vaclav Havel afirm c revoluia de catifea de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declanat de KGB pentru abolirea regimului comunist condus de brejnevistul Gustav Husak. Generalul Viktor Gruko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov - preedintele KGB-ului, a sosit n ajunul revoluiei la Praga, mpreun cu un grup de visautniki, ofieri spetznaz (seviciu secret rus de operaiuni speciale), care acioneaz de regul n civil. Generalul Gruko, generalul Teslenko (nsrcinatul la Praga al KGB-ului) i cehul Alois Lorenc (eful STB, Securitatea Cehoslovac, care vizitase anterior Moscova) au condus ntreaga desfurare a revoluiei de catifea dintr-un apartament conspirativ din Praga. Evenimentele de la Praga au fost provocate de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul ofierilor spetznaz, manifestaia de comemorare a unei victime a miliienilor praghezi ntr-una de protest. Ofierii spetznaz, sosii la aeroportul Ruzine, s-au mprtiat n toat Praga, conform unui plan stabilit dinainte, meninnd permanent legtura cu Moscova, prin intermediul gen. Gruko, privitor la mersul revoluiei cehe. Corespondenii strini au sesizat un fenomen straniu: Miliienii praghezi, care s-au manifestat iniial extrem de violent fa de manifestani, au disprut apoi pur i simplu, lsnd bulevardele n mna manifestanilor. Violena iniial neobinuit manifestat de miliia praghez mpotriva protestatarilor a avut un caracter provocator deliberat, dup care miliienii au disprut. n noaptea aceleiai zile de 17 noiembrie 1989, gen. Gruko i ofierii spetznaz au prsit Praga, la fel de discret precum apruser. Revoluia de catifea se ncheiase. REVOLUIA ROMN Acelai lucru s-a petrecut i n dimineaa de 22 decembrie 1989 la Bucureti, cnd armata a disprut instantaneu. Cum spunea un participant la lovitura de stat: Armata a intrat n pmnt. Sediile instituiilor de stat au fost lsate, temporar, n mna manifestanilor. n realitate, din dispoziia lui Victor Atanasie Stnculescu i pn la noi ordine, unitile speciale ale Securitii se retrseser n tunelurile i galeriile subterane ale Bucuretiului, iar unitile motorizate n cazrmi. Dup cum afirm Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii apropiai ai lui Gorbaciov, Iliescu avea n vremea aceea legturi destul de strnse cu PCUS i era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l nlocui pe Ceauescu. i tot el adaug: Pentru a ncepe operaiunea propriu-zis, noi am ales momentul cnd Ceauescu se afla la Teheran, deoarece altminteri aciunea ar fi prezentat dificulti. Mark Almond, profesor de istorie modern la Oxford University, n cartea Gorbacev and the Est-European Revolutions (Gorbaciov i revoluiile est-europene), publicat la Londra n 1990, spune c: Moscova i KGB-ul sunt cele care au armat pistolul cu care s-a dat startul transformrilor din Europa rsritean i central, iar aceste transformri s-au svrit cu cea mai mare uurin, deoarece a fost suficient s fie activate structurile [securitii sovietice-ruse] care existau deja. ATACUL CRIMINAL MPOTRIVA IRAKULUI n ceea ce privete atentatul din 11 septembrie 2001 mpotriva statului i poporului american, acesta a fost n realitate un autoatentat organizat de ctre CIA, pentru ca Statele Unite s aib un pretext pentru a ataca Irakul i a intra cu fora n posesia petrolului irakian.

Petrolul este necesar pentru asigurarea consumului de energie al Statelor Unite i pentru dezvoltarea programelor militare i spaiale, n vederea manipulrii i controlului de ctre FRANCMASONERIE a tuturor fiinelor umane de pe suprafaa globului. Astfel, dup 11 septembrie 2001, americanii au ajuns s aib baze militare chiar i n Rusia. Atacul SUA mpotriva Irakului a fost plnuit cu mult timp nainte, lucru precizat de agentul William Cooper din cadrul serviciului de informaii al marinei americane, Naval Intelligence of Navy, n cartea Behold a Pale Horse. n aceast carte, el dezvluie documente ale unui plan de operaiuni mpotriva rilor arabe, care preconiza folosirea trucului lui Roosvelt cu Pearl Harbour sau al lui Churchill cu oraul Coventry (din al doilea rzboi mondial), amndoi cunoscnd ziua i ora atacului japonez, respectiv german. Din aceste documente reiese c ntr-unul dintre marile orae ale Statelor Unite urma s fie declanat o explozie puternic, un auto atentat care s fie pus pe seama fundamentalitilor iranieni, irakieni sau libieni i s constituie un pretext pentru dezlnuirea unui rzboi de coaliie, care s primeasc girul Consiliului de Securitate i al ONU. Blocurile-turn gemene ale lui World Trade Center au fost, n realitate, demolate prin implozie cu dinamit, plasat de experii CIA n punctele cheie ale structurii cldirilor, iar Pentagonul a fost lovit de un avion uor doar ntr-o arip dezafectat, aflat n curs de reamenajare, care nu adpostea personal, birouri i calculatoare. Ambele aciuni au fost puse la cale de CIA n crdie cu preedintele mason George Bush. n aprilie 2005, USAF (US Air Force, Forele Aeriene ale SUA) a lansat un microsatelit XSS-11, care are capacitatea de a bruia sateliii de recunoatere i comunicaii ai altor naiuni. n prezent, Statele Unite dispun de un program militar spaial, numit Rods from God (ntr-o traducere aproximativ Urgia lui Dumnezeu, rod nsemnnd, la propriu, bt, ciomag), care urmrete lansarea, de la limita dintre spaiul cosmic i atmosfer, a unor cilindri din tungsten, titaniu sau uraniu, care s distrug inte la sol, lovindu-le cu o vitez de 11.600 de km/h, impactul avnd fora unei mini bombe atomice. De asemenea, se afl n stadiu de experiment folosirea unor satelii care pot lovi cu raze laser bazele sau rachetele inamice. Aici trebuie subliniat faptul c Statele Unite au un consum imens de petrol i c, fr petrolul din Afganistan i Irak, puterea lor va ajunge n doi, trei ani s se destrame. n curnd, SUA nu vor mai avea mercenari, aliai i petrol i s-ar putea s plece din toate rile planetei cu coada ntre picioare, odat cu aliaii lor rui, deoarece s-a vzut cine sunt americanii i aliaii lor. Consiliul de Securitate i ONU, care sprijin aciunile imperialiste ale americanilor i ale aliailor mpotriva fiinei umane, se vor destrma de la sine. ONU, Organizaia Naiunilor Unite, este o organizaie mafiot, terorist i imperialist FRANCMASONIC n care corupia este un sport general i planetar. Trebuie menionat faptul c America a intrat deja n faza de distrugere i destrmare prin vnzrile de arme de mare calibru. Aceste vnzri de armament greu au fost aprobate de fratele lui Bush, SUA fiind conduse dup bunul plac al acestei familii de mafioi. Mai mult, n 2004, secretarul de stat american Colin Powell, un alt mincinos ordinar i criminal internaional, a recunoscut c: O serie de dovezi-cheie prezentate ca argument pentru intervenia militar american n Irak sunt false. Colin Powell a mai afirmat ulterior c: Cea mai important parte a prezentrii sale din februarie 2003, fcut n cadrul Consiliului de Securitate al ONU, potrivit creia Irakul ar fi avut laboratoare mobile pentru fabricarea armelor biologice, s-a bazat pe declaraii false. Americanii au invadat rapid Irakul spernd s mai gseasc armamentul chimic i bacteriologic livrat tot de ei irakienilor n timpul rzboiului dintre Irak i Iran, i s produc astfel dovada incriminatoare c Saddam dispunea de arme de distrugere n mas. Acum, dup trei ani de zile de distrugere a Irakului i de terorizare i masacrare a populaiei civile, americanii i aliaii recunosc cu criminal senintate c nu au avut n realitate nici o dovad c Irakul ar fi dispus de arme de distrugere n mas.

TERORISM I ATENTATE n ceea ce privete atentatele, acestea sunt o malefic invenie a sovieticilor-rui din perioada celui de-al doilea rzboi mondial i erau comise de partizani rui, care ucideau numeroi copii i ceteni sovietici, dnd apoi, cu perfidie, vina pe germani, pentru ca astfel s atrag compasiunea opiniei publice internaionale i s primeasc sprijin de la statele occidentale - hran i, mai ales, armament - dar i pentru a atrage aliai mpotriva Germaniei. ORGANIZAIA PENTRU ELIBERAREA PALESTINEI n Palestina lui Yasser Arafat, KGB-ul sovietic-rus a impus ca serviciul de securitate palestinian s aib o structur dubl, respectiv Organizaia pentru Eliberarea Palestinei i Hamas. Dup cum afirm Christopher Story, analist american n domeniul serviciilor secrete: Hamas i unitile sale sunt i au fost dintotdeauna o component operaional aflat sub umbrela organizaiei cunoscut sub numele de Organizaia pentru Eliberarea Palestinei. La mijlocul secolului al XIX-lea, anarhitii rui - care n realitate erau membri ai unor grupuri masonice ce urmreau nlturarea arului i preluarea puterii - au teoretizat dubla structurare, politic i terorist, a unei grupri subversive. La suprafa se afl Organizaia, o grupare care are un rol politic, respinge formal violena i practic discursul ideologizat, n vreme ce la subsol se afl Infernul, grupul militar secret al gruprii, care este nsrcinat cu asasinate, rpiri, jefuirea bncilor, traficul de arme, de droguri i altele. ncepnd din perioada Internaionalelor, toate partidele comuniste din ntreaga lume, - care sunt susinute de Moscova - au avut aceast dubl structur n lupta clandestin pentru acapararea puterii. Gruprile teroriste contemporane, precum Brigzile Roii, Potere Operaio, Septembrie Negru, Sendero Luminoso etc. au procedat la fel. Renumitul analist Steven Emerson subliniaz, ntr-un articol aprut n Wall Street Journal, c: Forele de securitate ale lui Arafat, sub pretextul cooperrii pe linie de securitate n regiunile ocupate, au ucis, torturat, rpit i terorizat mii de palestinieni. Ca o parantez, Yasser Arafat, cu ocazia participrii la Forumul Crans Montana din aprilie 1994, forum sponsorizat de Zaher Iskandarani i Kamel El Kader, la care a participat i Ion Iliescu, i-a amintit cu nostalgie de anii de studenie, de serile moscovite i de Ion Iliescu, colegul su de studenie: Am fost colegi la Moscova [n.a. este vorba despre studiile la GRU - serviciul secret militar sovietic], numai c Iliescu, spre deosebire de mine, era ef mare. NSCENRILE LUI PUTIN Omul de afaceri rus Boris Berezovski a afirmat ntr-o conferin de pres inut la Londra c: n spatele atentatelor care au fcut aproape 300 de mori n Rusia, n august i septembrie 1999, s-a aflat FSB [ex-KGB], iar Vladimir Putin tia prea bine despre acest auto atentat. nscenarea auto-atentatului a avut, dup Berezovski, un dublu scop: crearea unui pretext pentru atacarea Ceceniei i creterea popularitii lui Putin: Autoritile ruse i-au acuzat mereu, fr a furniza probe, pe separatitii ceceni de organizarea atentatelor care au dus la intervenia armatei ruse n Cecenia. Cei din FSB erau de prere c Putin nu poate s accead la putere pe cale cinstit, democratic i c o campanie terorist, urmat de un rzboi n Cecenia, ar crea contextul psihologic favorabil alegerilor. S lum aminte c renumitul lupttor cecen Dudaev a fost ucis n timp ce vorbea la telefonul mobil. Racheta care l-a ucis pe Dudaev a fost direcionat cu precizie ctre locaia acelui telefon, prin satelit. Operaiunea a fost pus la cale de rui i americani, iar tehnologia folosit a fost american. COLABORAREA TERORIST SUA-URSS La vrful structurilor de conducere, infiltrate masonic, americanii i ruii au fost de fapt aliai i atunci cnd iranienii au arestat i au capturat membrii ambasadei Statelor Unite din Teheran, n anul 1987.

n realitate, americanii i ruii organizaser o lovitur de stat mpotriva conducerii de la Teheran. Avionul care transporta militarii americani i tehnica militar pentru instalarea centrului de comand n apropierea capitalei iraniene, Teheran, a fost dirijat de ruii din staia spaial sovietic-rus MIR. Avionul a aterizat cu bine. La scurt timp, ase elicoptere americane, burduite cu militari americani, au pornit spre Iran. Destinaia era avionul deja aterizat. Elicopterele americane, dirijate de ruii de pe staia spaial MIR, s-au deplasat n timpul unei furtuni de nisip, pentru a nu fi detectate de radarele armatei iraniene. La aterizare, un elicopter a lovit avionul i amndou navele au explodat i au luat foc. Zgomotul produs de explozia avionului i a elicopterului, care erau pline amndou cu muniie i armament, precum i incendiul produs chiar n apropierea oraului Teheran, au atras trupele militare iraniene, care i-au arestat pe toi atentatorii rmai n via. La nivelele inferioare ale serviciilor de informaii ale armatei americane i ruse au existat, totui, i unele nenelegeri. Vom aminti aici faptul c submarinul nuclear american Scorpion a fost torpilat de submarinele sovietice, pentru c se apropia prea mult de acestea. Cei de pe Scorpion au fost atenionai de rui s nceteze aceste aciuni provocatoare, dar ei nu s-au oprit i atunci ruii l-au torpilat. La nivelul superior al serviciilor de informaii i al conducerii politice a americanilor i ruilor s-a muamalizat acest incident, pentru a nu se crea o psihoz anti-sovietic, deoarece n toate instituiile statului american sunt infiltrai, cu cunotina superiorilor i pe filier masonic, ageni rui. Un agent sovietic, Aleksei Voronin, redactor la agenia de pres rus Novosti din Bucureti, a afirmat, referitor la incidentul pomenit mai sus, c: Americanii s-au jucat n fundul gol pe lng... organul erect. Acest articol este un fragment din cartea Dezvluiri uluitoare despre modul n care este afectat Romnia de gigantica conspiraie internaional a Noii Ordini Mondiale

O scrisoare din viitor (Richard Heinberg)

Salutri oameni ai anului 2005. Voi trii n anul n care m-am nscut eu. Eu am 100 de ani acum i v scriu din anul 2105. Folosesc ultimele rmie ale fizicii avansate pe care oamenii de tiin au dezvoltat-o n timpul erei voastre, pentru a trimite acest mesaj electronic napoi n timp n reeaua voastr de calculatoare. Sper s-l primii i s v dau un motiv pentru a reflecta la lumea n care trii i la aciunile care ar trebui s le ntreprindei. Despre mine v voi spune doar ceea ce e necesar de spus: Sunt un supravieuitor. Am fost extrem de norocos n multe ocazii i n multe moduri, i consider c e un miracol faptul c sunt aici i pot scrie acest mesaj. Miam dedicat mult timp de-a lungul vieii n ncercarea de a avea o carier de istoric, dar circumstanele m-au forat s nv de asemenea i s practic numeroase meserii: cea de fermier, de bandit, de lupttor de gheril, de inginer, iar acum de fizician. Viaa mea a fost lung i plin de evenimente... dar nu pentru a-mi povesti viaa am folosit aceste mijloace extraordinare, ci ca s v scriu despre lucrurile la care am fost martor de-a lungul acestui secol. Voi trii la sfritul unui ere. Poate c nu nelegei asta. Sper ns c atunci cnd vei termina de citit aceast scrisoare vei nelege. Vreau s v spun ceea ce e important s aflai, dar s-ar putea s acceptai cu greu lucrurile pe care vi le spun. V rog s avei rbdare cu mine. Sunt un om btrn i nu am mult timp pentru "drglenii". Dac ceea ce v spun vi se pare incredibil, gndii-v c citii o carte de science-fiction. Dar v rog s fii ateni! i v rog s trimitei i altora acest mesaj. Va fi probabil singurul mesaj de acest fel pe care l primii. Cum nu tiu ct de mult informaie v pot trimite, voi ncepe cu lucrurile cele mai importante, cele care v vor fi de cel mai mare ajutor pentru a nelege ncotro se ndreapt lumea voastr. Energia a fost principiul fundamental de organizare - sau mai bine zis de dezorganizare - n acest secol. Acum, privind n retrospectiv, a putea spune c energia a fost de asemenea principiul de organizare n secolele 19 i 20. Omenirea a descoperit noi surse energetice - crbune, apoi petrol - n secolul 19, i a inventat tot felul de tehnologii care s foloseasc aceste surse proaspete de energie. Transportul, metodele de fabricaie, agricultura, iluminatul, nclzirea - toate au fost revoluionate, iar rezultatele au schimbat profund vieile oamenilor din lumea industrializat. Toi oamenii au devenit total dependeni de aceste noi mecanisme: de mncarea produs ntro agricultur intensiv care utilizeaz fertilizani, de medicamente obinute din produse derivate ale petrolului,

i mai els de ideea unei creteri economice la nesfrit (cci, nu-i aa, ntotdeauna va fi posibil s produci mai mult energie, s alimentezi cu combustibil tot mai multe vechicule de transport, s construieti tot mai multe fabrici?). Ei bine, dac secolele 19 i 20 au reprezentat partea cresctoare a curbei de cretere, secolul care a trecut, al 21-lea, a reprezentat partea descresctoare - prbuirea. Ar fi trebuit s fie ct se poate de evident pentru oricine c sursele de energie pe care v bazai sunt limitate. ns dintr-un motiv sau altul, acest gnd nu a fost aprofundat. Presupun c asta s-a ntmplat din cauza tendinei generale de a te obinui cu un anumit mod de via, despre care nu i pui prea multe probleme. Acest lucru e valabil i n prezentul meu. Tinerii de acum nu au cunoscut niciodat ceva diferit, i iau de bun modul nostru de via - scormonind prin rmiele civilizaiei industriale dup lucruri folositoare - gndind c oamenii au trit ntotdeauna aa, i c aa ar trebui oamenii s triasc. Din acest motiv am fost mereu atras de istorie, pentru a putea nelege perspectiva societilor umane aa cum s-a schimbat aceasta n timp. Dar cred c m-am ndeprtat de subiect. Unde rmsesem? Da - criza energetic. Ei bine, a nceput cam pe cnd m nscusem. Oamenii credeau c va fi ceva de scurt durat, c era doar o problema politic sau tehnic, i c n curnd totul va reveni la normal. Ei nu se gndeau c "normal", n sens istoric de lung durat, nseamn s a tri din energia oferit de soare i din creterea vegetaiei. n mod pervers, ei credeau c "normal" nseamn c foloseti energie fosil ca i cnd nu ar exista viitor. i, presupun, c aproape c nu mai exist viitor: nc un exemplu clasic de profeiei care se autoconfirm - i nc repede. La nceput, mui oameni credeau c penuriile pot fi rezolvate de "tehnologie". Totui, privind n retrospectiv, asta pare ridicol. Cci la urma urmei, toat tehnologia modern a fost inventat pentru a folosi o abunden temporar de energie. Tehnologia nu produce energie. Da, mai aveai nite reactoare nucleare (care s-au transformat n comaruri!), dar costa att de mult energie pentru a le construi i dezafecta nct energia pe care o produceau abia se recupera n durata lor de funcionare. Acelai lucru i cu panourile solare: se pare c nimeni nu a stat s calculeze ct de mult energie e nevoie pentru a le construi, ncepnd cu tabletele de silicon produse de industria electronic, i incluznd construcia i montarea acestor panouri. S-a dovedit c fabricarea acestor panouri a consumat aproape la fel de mult energie pe ct au generat ele n durata lor de via. Totui, puine astfel de panouri au fost construite - a fi vrut s fie mai multe! - i multe dintre ele nc funcioneaz (cu energia electric produs de aa ceva se alimenteaz dispozitivul care-mi permit s v trimit acest mesaj). Energia solar a fost o idee bun; principalul ei dezavantaj a fost acela c pur i simplu nu putea satisface pofta voastr nesioas de energie. Odat cu terminarea combustibililor fosili, nici o tehnologie nu a mai putut s menin modul de via cu care oamenii erau obinuii. Dar a fost nevoie de ceva vreme pentru muli s neleag acest lucru. Credina lor patetic n tehnologie aproape religioas a putea spune, i fcea s cread c minuniile lor tehnologice sunt conectate de un zeu invizibil dar atotputernic, capabil s rstoarne legile termodinamicii. n mod firesc, printre primele efecte ale penuriilor de energie s-au numrat crizele economice periodice, urmate de o recesiune fr sfrit. Economitii au reacionat n baza propriei lor religii - credina absolut, de neclintit n Piaa - privit ca Dumnezeu; n legea cererii i a ofertei. Ei i nchipuiau c dac petrolul ncepe s se termine, preul va crete, oferind stimultente pentru cercetarea i producerea energiilor alternative. Dar economitii nu s-au obosit niciodat s priveasc lucrurile mai n adnc. Dac ar fi fcut-o, ar fi neles c restructurarea ntregii infrastructuri energetice a lumii ar lua zeci de ani, n timp ce semnalul dat de creterea preurilor n cazul penuriilor resurselor vine doar cu cteva sptmni, sau cel mult luni, naintea ca schimbairea surselor de energie s devin necesar. Mai mult, ar fi neles c nu exist nici un nlocuitori pentru aceste resurse energetice de baz. Economitii pot gndi doar n termeni de bani; necesitile fundamentale cum ar fi apa i energia apar n calculele lor doar n termeni de pre de cost, ceea ce le face interschimbabile cu orice alt lucru cruia i se poate pune un pre - portocale, bilete de avion, diamente, calculatoare, n fine, absolut orice. Dar, la o analiz mai profund, constai c resursele fundamentle nu pot fi schimbate cu alte bunuri economice: nu poi bea sau mnca un calculator, orict de valoros ar fi procesorul su, odat ce apa i mncarea devin problematice. Cu att mai puin nu poi mnca bani, dac nimeni nu are mncare pe care s o vnd. i astfel c, dup un anumit punct, oamenii au nceput s-i piard ncrederea n banii lor. i cnd au fcut acest lucru, i-au dat seama c de fapt credina lor era singurul lucru care ddea valoare banilor de la bun nceput. Valoarea banilor s-a prbuit - la nceput ntr-o ar, apoi n alta. A fost o perioad de inflaie, deflaie, schimburi n natur, hoie - fr precedent. n epoca n care m-am nscut, analitii comparau adeseori economia global cu un cazino, n care un grup restrns de oameni fceau averi de mii de miliarde de dolari, euro sau yeni vnznd i cumprnt bani, companii i mrfuri. Nici unul dintre aceti oameni nu fceau ceva folositor societii; ei pur i simplu punea nite mize i, n multe cazuri, ctigau profituri colosale. Dac urmrii lanul economic, vei constata uor c toi aceti bani vin de fapt din buzunarele oamenilor de rnd . . . dar asta e alt poveste. Oricum: toat acest activitate economic depindea de energie, de transport global, de comunicaii globale i nu n ultimul rnd de ncrederea n valoarea banilor. Undeva la nceputul secolului 21, cazinoul global a dat faliment. Treptat, o nou metafor a intrat n uz: am trecut de la cazinoul global la trgul stesc..

Cu mai puin energie disponibil an de an, cu fluctuaii valutare incontrolabile, fabricarea i transportul i-au redus ordinul de mrime. Nu mai conta ct de mici sunt salariile pe care le pltete o corporaie lucrtorilor dintr-o ar din lumea a treia: odat ce transportul maritim a devenit prohibitiv ca pre, toate profiturile aduse de globalalizare au disprut. Dar acele mari corporaii nu i-a putut pur i simplu muta fabricile din nou n SUA sau n Europa occidental, fabrici pe care le nchiseser de peste 20 de ani. Toat infrastructura industrial local fusese distrus pentru a face loc globalizri, pentru bunuri de consum mai ieftine i pentru profitui mai mari. i atunci, pentru a recreea acea infrastructur ar fi fost nevoie de o investiie uria, financiar i enrgetic - tocmai cnd banii i energia erau n cantiti tot mai mici. Magazinele erau goale iar oamenii rmaser fr slujbe. Cum puteau s supravieuiasc? Singurul mod pentru a o face a fost acela de a recicla fr sfrit toate lucrurile folositoare care fuseser fabricate nainte de criza energetic. La nceput, dup ocurile economice iniiale, oamenii i vindeau lucrurile pe internet (NT:firete, n SUA i n rile dezvoltate), asta ct timp a mai fost electricitate. Atunci, cnd a devenit clar c transportul bunurilor de consum e problematic, oamenii au nceput s-i vnd lucrurile la colul strzii (NT:ceea ce oamenii din rile mai srace au fcut de la bun nceput) pentru a-i putea plti datoriile i pentru a putea cumpra mncare. Dar dup ce monezile naionale s-au prbuit, oamenii au nceput s fac pur i simplu trocuri. Ironia sorii a fcut ca cele mai multe din aceste lucruri pe care le avea pentru schimb s conste n maini i dispozitive electronice pe care aproape nimeni nu-i mai permitea s le foloseasc; adic lucruri fr valoare! Oricine avea unelte manuale (sape, cazmale, ciocane, fierstraie etc.) pe care tia s le foloseasc era valoros. i este nc. Civilizaia industrial cu siguran a produs o grmad de gunoaie n scurta ei existen! n ultimii 50 sau 60 de ani, oamenii au spat n toate gropile de gunoi pentru a gsi lucruri care le pot fi de folos (NT:muli oameni fac deja acest lucru n Romnia...). Ce mizerie! Cu tot respectul, eu nu am neles niciodat de ce i cum voi oamenii ai putut lua miliarde de tone de resurse fosile, de nepreuit, pe care le-ai transformat n muni de gunoaie mpuite, cu perioad att de scurt de utilizare practic! Nu ai fi putut face mcar lucruri mai durabile, proiectate s reziste mai mult? Pot s v spun c uneltele, mobila, casele i tot ce ne-ai lsat motenire - toate lucrurile pe care suntem forai s le utilizm, i pe care puini dintre noi suntem capabili s le nlocuim - sunt extrem de proaste! mi cer scuze pentru aceste ultime observaii. Nu vreau s fiu nesuferit sau nepoliticos. De fapt, multe dintre uneltele manuale rmase n urma voastr sunt chiar bune. Dar trebuie s nelegei: stilul de via industrial cu care v-ai obinuit va avea consecine oribile pentru copii i nepoii votri. mi amintesc vag s am vzut cnd eram foarte tnr, poate de 5 sau 6 ani - un film de epoc, din anii 1950: el prezenta o lume inocent n care copii creteau n comuniti mici nconjurai de prieteni i familie. Toate problemele erau rezolvate uor de aduli care erau aproape toi nelepi i de treab. Toate preau bune i frumoase. Atunci cnd m-am nscut, acea epoc, dac a existat cu adevrat, era de mult apus. Pn cnd am crescut suficient ca s neleg ce se ntmpl n jurul meu, societate ncepuse s se destrame. A nceput cu ntreruperile de curent - la nceput doar pentru cteva ore. Apoi au urmat penuriile de gaze naturale. Nu doar c iernile tremuram de frig, dar i ntreruperile de curent deveniser mult mai frecvente pentru c energia electric era produs n mare parte n centrale care consumau gaze naturale. Apoi au urmat penuriile de petrol i de benzin. La acest punct - cred c aveam vreo 12 ani - economia era la pmnt i era un haos politic. Cnd eram adolescent, deja se dezvoltase o anume atitudine printre tineri. Era un sentiment de ur pentru orice persoan de o anumit vrst - poate 30 sau 40 de ani. Adulii au consumat att de multe resurse, nct nu a mai rmas nimic pentru copii lor. Desigur, atunci cnd adulii fuseser tineri ei au fcut ceea ce fcea toat lumea. Li se prea normal s taie pduri seculare pentru a irosi tone de hrtie, s ard tone de benzin ca s se plimbe cu mainile lor de teren, sau s lase aparatele de aer condiionat la maxim atunci cnd era ceva mai cald. Pentru copii din generaia mea, toate acestea erau doar amintiri nceoate. Ceea ce tiam noi era complet diferit. Triam n ntuneric, cu lipsuri de ap i mncare, cu lupte de strad, cu ceretori la fiecare col, cu o vreme impredictibil, cu gunoi n spatele blocului (sau al caselor) pe care nu-l mai lua nimeni. Pentru noi, adulii erau dumanul! n unele locuri, rzboaiele ntre generaii rmneau la stadiul de resentiment. n altele, aveau loc atacuri ntmpltoare asupra persoanelor n vrst. n altele, adulii erau atacai sistematic. Mi-e ruine s spun c, dei nu am participat la atacuri fizice mpotriva oamenilor n vrst, i-am urt la rndul meu i i-am njurat mpreun cu prietenii mei. Acei biei oameni - unii foarte tineri, din perspectiva mea de acum! - se simeau la fel de confuz i de trdai pe ct ne simeam i noi, copii. M pot imagina n locul lor. ncercai s facei i voi acest lucru: ncercai s v amintii ultima oar cnd ai fost la un magazin i nu ai gsit ce cutai. (Acest scurt exerciiu de imaginaie e puin exagerat pentru mine, devreme ce nu am mai fost ntr-un "magazin" n sensul pe care-l nelegei, din copilrie, dar am ncercat s exprim lucrurile n termeni pe care s-i pricepei.). V simii frustrai? V simii furioi, gndindu-v "am mers cu maina tot dumul pn aici i acum va trebui s traversez iar oraul pn la urmtorul magazin?" (NT:situaia face aluzie la sistemul suburbiilor americane... pe care i noi romnii l importm cu drag...). Ei bine, nmuii aceast frustrare i furie cu 1000, apoi cu 10000. Prin asta treceau oamenii n fiecare zi, vznd cum fiecare bun de consum, fiecare serviciu, fiecare hroag pe care trebuiau s o depun - erau din ce n ce mai scumpe, sau pur i simplu dispreau.

Mai mult, acei aduli i-au pierdut aproape tot ce aveau n timpul crahului economic. i n plus, bande de tineri furau tot ce mai era de furat i le aruncau dispreul n fa. A fost cu siguran foarte dureros pentru adulii de atunci. Insuportabil. Acum cnd eu nsumi sunt btrn, am devenit mai tolerant fa de oameni. Cu toii ncercm s trecem prin lume, fcnd ce putem mai bine. Presupun c suntei curioi s aflai mai mult despre ce s-a ntmplat n secolul care a trecut - politica, rzboaiele, revoluiile. Ei bine, v voi povesti ceea ce tiu, dar sunt multe lucruri pe care nu l e cunosc. De vreo 60 de ani nu mai avem nimic de genul unei reele globale de comunicaii. Despre cea mai mare parte din lume nu pot s v spun aproape nimic. Dar v voi mprti ceea ce pot. Aa cum v putei imagina, cnd penuria de resurse energetice a lovit SUA iar economia a intrat n picaj (e ciudat c mai folosesc acest cuvnt: doar cei mai btrni dintre noi au mai vzut vreun avion) oamenii au devenit furioi i au nceput s cute pe cineva pe care s dea vina. Firete, guvernul nu a vrut s cad vina pe el, aa c acei ticloi care erau la putere (regret, dar nu pot s am nici un fel de simpatie pentru ei) au fcut ceea ce conductorii fac ntotdeauna - au creat un inamic strin. Au trimis nave de lupt, bombardiere, rachete i tancuri de-a lungul oceanelor pe Dumnezeu tie ce scopuri sinistre. Oamenilor li s-a spus c acest lucru s-a fcut pentru a proteja "modul de via america", "lumea civilizat" etc. Ei bine, nu era nimic pe Pmnt care s realizeze aa ceva. Tocmai modul de via american, lumea "civilizat" n general era adevrata problem! Generalii au reuit s omoare cteva milioane de oameni. De fapt, s-ar putea s fi fost zeci sau sute de milioane din cte tiu: tirile de la televizor nu erau niciodat prea clare n aceast privin, devreme ce erau cenzurate de armat. Au fost proteste stradale mpotriva rzboiului, i persecuii - muli au fost trimii n lagre de concetrare. Guvernul a devenit fascist pn la sfrit. Aveau loc revolte locale nbuite cu brutalitate. Dar nu a ajutat cu nimic. Rzboaiele nu au fcut dect s termine i mai repede puinele resurse disponibile, i dup cinci ani oribili, guvernul central s-a prbuit. A rmas fr benzin! C veni vorba despre evenimente politice. n primi ani de penurie, doctrinele politice au avut foarte puin de oferit ceva folositor. Conservatorii erau devotai liberalismului i ncercau s arunce vina pentru ceea ce se ntmpl pe diveri api ispitori - arabii, nord coreenii i aa mai departe. n acelai timp, stngitii (i.e. socialitii) se obinuiser s condamne marile corporaii fr a putea nelege faptul c problemele cu care se confrunta societatea nu puteau fi rezolvate printr-o redistribuie economic. Personal, ca istoric, tind s simpatizez cu socialitii deoarece consider c acumulrile de averi de la nceputul secolului 21 erau pur i simplu obscene! i cred c mult suferin ar fi putut fi evitat dac acumulrile materiale ar fi fost mai echitabil distribuite, atunci cnd banii mai aveau valoare. Dar cnd i auzi pe unii lideri stngiti vorbind, ai crede c odat ce marile corporaii sunt definate iar miliardarii sunt deposedai de averea lor, totul va fi minunat. Ei bine, nici vorb de aa ceva n realitate! i n timp ce aceste faciuni politice se lupta pe via i pe moarte, toat lumea n jurul lor ncepuse s flmnzeasc i s o ia razna. Ceea ce oamenii aveau nevoie cu adevrat era ca cineva s le spun lucruri de bun sim, s le spun adevrul c modul lor de via a ajuns la un sfrit - i s le ofere metode colective de supravieuire. Multe dintre cele ce s-au ntmplat n secolul care a trecut a fost n concordan cu previziunile oamenilor votri de tiin: am avut parte de schimbri climatice dramatice, de extincii de specii, de epidemii oribile, aa cum ecologitii din secolul 20 au avertizat c va fi. Nu cred c acest lucru e un motiv de satisfacie pentru urmaii acelor ecologiti. Ajungnd s spun "V-am spus eu c aa va fi" e o mrunt vanitate n situaia actual. Tigri i balenele au disprut, i probabil zeci de mii de alte specii; dar lipsa unei sistem de comunicaii globale face aproape imposibil s tim cu precizie cte. Pentru mine, cntecele psrilor sunt doar palide amintiri. Presupun c i contemporanii mei din Europa, China sau Africa au propriile liste. Schimbarea climei a fost o problem grav pentru agricultur, o problem de supravieuire. Nu puteai ti de la an la an ce roiuri de insecte necunoscute pot aprea. Timp de un an, sau doi sau trei, ploua mai tot timpul. Dup care era secet urmtorii 5 sau 6 ani. Era mai ru dect o pacoste, era o problem de via i de moarte. Acesta a fost doar unul dintre factorii care au dus la o scdere dramatic a populaiei n secolul care a trecut. Muli oameni au numit-o "die-off". Alii au numit-o "apocalipsa" sau "purificarea". Unii termeni sunt mai acceptabili dect alii, dar nu exist moduri plcute de a descrie evenimentele petrecute - rzboaiele, epidemiile i foametea. Mncarea i apa au fost cei mai importani factori dintre toi. Apa proaspt i curat a devenit o raritate de zeci de ani. Un mod de a-i scoate din srite pe tinerii de azi este s le povestesc cum oamenii de pe vremuri foloseau mii i mii de metri cubi de ap pentru a spla strzile, sau pentru a-i stropi gazonul din faa casei. Cnd ajung s le vorbesc despre cum funcionau toaletele... ei bine, asta e deja prea mult pentru ei! n zilele noastre, apa e o treab foarte serioas, Dac o risipeti, cineva s-ar putea s moar de sete. De multe decenii, oamenii au nceput - de nevoie - s nvee s-i creasc singuri hrana. Nu toi au reuit, iar foamete fcea ravagii. Unul dintre cele mai suprtoare lucruri era lipsa de semine bune. Foarte puini oameni tiau s pstreze semine de la un an la altul, aa c stocurile existente de semine s-au epuizat rapid. A fost de asemenea o problem mare cu toate plantele hibrid - puine grdini produceau semine care putea fi

folosite i anul urmtor. Plantele modificate genetic erau chiar mai rele, cauznd toat gama de probleme ecologice - cu care nc ne confruntm, de exemplu ucignd toate albinele i alte insecte folositoare. Seminele plantelor polenizate sunt ca aurul pentru noi. Am clotorit ceva pe jos sau clare cnd eram mai tnr, ntre 50 i 60 de ani, i am adunat tiri din lume. Din ce am vzut i auzit, se pare c oamenii din diferite locuri a fcut fa n moduri diferite i cu diverse grade de succes. n mod ironic, oamenii din rile srace, care au fost cei mai persecutai de civilizaie, se descurc probabil cel mai bine. Ei tiau cum s triasc din munca pmntului. n unele locuri, oamenii au dezvoltat comuniti rurale, n alte locuri, oamenii ncearc s triasc n ruinele marilor centre urbane de odinioar, ripping up concrete i crescnd ceea ce pot, n timp ce recicleaz i vnd toate resturile lsate n urm de oamenii care au prsit masiv oraele n anii 20. Ca istoric, una dintre frustrrile mele cele mai mari este rapida dispariie a cunotiinelor tiinifice. Voi oamenii de atunci aveai o manie s punei cele mai valoroase informaii pe suport electronic sau pe hrtie acid - care se dezintegreaz foarte repede. n cea mai mare parte, tot ce mai gsim sunt fotografii nglbenite, unele cri i reviste roase. Puini dintre tinerii notri se uit pe acele reviste vechi i se minuneaz cum era s trieti ntr-o lume cu avioane cu reacie, electricitate i maini sport. Trebuie s fi fost ca n paradis! Alii dintre noi nu sunt chiar att de ncntai despre trecut. Presupun c asta face parte din treaba mea de istoric: s amintesc oricui c acele imagini reprezint doar o fa a medaliei, cealalt fa e - exploatarea nemiloas a naturii i a oamenilor, orbirea n faa consecinelor - ceea ce adus de altfel la ororile secolului care a trecut. Probabil c v-ai mira dac a avea i veti bune, ceva ncurajator s v spun despre viitorul lumii voastre! Ei bine, ca multe lucruri, depinde din perspectiva n care le priveti. Muli dintre supravieuitori au nvat lecii valoroase. Au nvat ceea ce e important n via i ceea ce nu e. Au nvat s preuiasc pmntul bun, seminele de valoare, apa proaspt, aerul nepoluat i prietenii pe care poi s de bazezi. Au nvat s-i poate singuri de grij, mai degrab dect s atepte ca acest lucru s-l fac vreun guvern sau vreo corporaie. Nu exisist "slujbe" acum, aa c timpul oamenilor le aparine. Oamenii se gndesc mai mult la ei nii. n parte datorit acestui lucru, multe dintre religiile vechi au disprut, dar oamenii au redescoperit spiritualitatea n natur n n comunitile lor. Copii de azi nerbdtori s nvee i s-i creeze propria cultur. Traumele colapsului civilizaiei industriale au rmas n trecut; asta e deja istorie. Acum e o nou er. Putei schimba viitorul? Nu tiu. Sunt o grmat de contradicii logice inerente acestei ntrebri. Eu aproape c nici nu nelef principiile fizici care mi-au permis s v transmit acest mesaj. Posibil, ca rezultat al citirii acestei scrisori, ai putea face ceva care s schimbe lumea mea. Poate vei putea salva o pdure sau o specie, sau s pstrai nite semine valoroase, sau s v pregtii voi niv i restul populaiei pentru crizele energetice care vor veni. Viaa mea s-ar putea schimba n consecin. Atunci, presupun aceast scrisoare s-ar schimba, ca rezultat al faptului c ai citit-o. i ca rezultat al acestui lucru, vei adopta aciuni diferite. Am putea crea un vel de bucl temporal ntre trecut i viitor. E destul de interesant s te gndeti la asta. Vorbind de fizic, poate c ar trebui s menionez c am ajuns s cred ntr-o viziune a istoriei bazat pe ceea ce am citit despre teoria haosului. Conform acestei toerii, n sistemele haotice, schimbri mici n condiile iniiale pot duce la schimbri mari n rezultate. Ei bine, societatea uman i istoria sunt sisteme haotice. Chiar dac aproape tot ceea ce oameni fac e determinat de condiii materiale, ei tot mai au un spaiu de manevr, i ceea ce fac cu acest lucru poate reprezenta o schimbare important n viitor. n retrospectiv, se pare c supravieuirea umanitii n secolul 21 s-a datorat eforturilor ale unor grupuri mici i marginalizate de oameni din secolul 20. Micrile ecologiste, micrile mpotriva bioterhnologiilor, micri de rezisten ale indigenilor, mici organizaii dedicate salvrii seminelor - toate acestea au avut un impact pozitiv profund n evenimentele ulterioare. Presupun c, logic vorbind, dac vei modifica lanul cauzal care a dus la existena mea prezent, este posibil ca evenimentele ce vor urma s fac s nici nu mai exist! n acest caz, aceast scrisoare ar constitui cea mai bizar not sinuciga! Dar acesta e un risc pe care doresc s-l iau! Facei tot ceea ce putei. Schimbai istoria! i n primul rnd, fii buni fa de aproapele vostru. Nu luai nimic drept bun.

Tortura ca metafor Scurt capitol extras din cartea Doctrina ocului: Naterea capitalismului dezastrelor
Arhivat n: America, Analize, Criz, Dictatur, Economie, Exterminare, Manipulare Diversiune, Politic, Tortur Nu trebuie s uitm c n Romnia, tortura a fost principalul mijloc de eliminare sau reeducare a principalilor oponeni ai sistemului politic comunist aflat la putere. Martorii

temnielor comuniste au experimentat pe viu chinuri fizice i psihice ocante, paralizante ale luciditii i rezistenei, la nivel personal, micro. Dar astzi, deja se vede cu ochiul liber, aceeai metod a ocurilor nfricotoare i dezndjduitoare se aplic la nivel macro mai nti pregtind lumea prin intimidri n mass-media, apoi prin exploatarea dezastrelor naturale (uneori chiar provocate) sau/i prin intervenii dezastruoase (politici publice neoliberaliste care anarhizeaz toate valorile i tradiiile morale, spirituale, educaionale, alimentare, medicale, sociale, istorice, economice) pentru comunitile umane la scar naional sau chiar global (care nu urmresc doar profitul corporaiilor financiare (BEEP)...eieti, ci i eliminarea persoanelor i a popoarelor considerate inutile sau incomode, prin instigri direcionate i prin rzboaie provocate i ntreinute tot de finanitii lumii). Este genocidul (epurarea) de pe urm, cel mai devastator, care va conduce aproape implacabil spre soluia i promovarea unui pacificator terestru universal, antihristul... Mntuitorul nostru Iisus Hristos ne avertizeaz: vei auzi de rzboaie i de zvonuri de rzboaie; luai seama s nu v speriai, cci trebuie s fie toate, dar nc nu este sfritul. Cci se va ridica neam peste neam i mprie peste mprie i va fi foamete i cium i cutremure pe alocuri. (Matei 24, 6-7), dar ne i ncurajeaz, ca s nu dezndjduim: luai seama s nu v speriai, cci trebuie s fie toate., toate aflndu-se sub Pronia i Stpnirea Sa. Deci, noi, cretinii ortodoci, sus s avem inimile, la Iisus Hristos - Domnul nostru, mpratul cerului i al pmntului, i cu El s ne umplem cugetul i viaa, trind n comunitatea Bisericii Lui Sfinte i Dreptslvitoare, fptuind binele, priveghind i rugndu-ne s dobndim harul Duhului Sfnt i darul discernmntului cu care vom strbate nevtmai calea acestei viei aici pe pmnt. * Din Chile, pn n China sau Irak, tortura a constituit un partener tcut n cruciada global a pieei libere. Dar tortura este adeseori mai mult dect o metod de impunere a politicilor nedorite unei populaii profund ostile; ea reprezint totodat o metafor a logicii fundamentale pentru doctrina ocului. Tortura sau, n limbajul CIA, interogarea coercitiv, reprezint un set de tehnici destinat punerii prizonierilor ntr-o stare de profund dezorientare i oc, n scopul forrii de a face mrturisiri mpotriva voinei lor. Logica acestui act este elaborat n dou manuale CIA, care au fost desecretizate la sfritul anilor 90. Se explic aici faptul c, pentru a putea distruge sursele rezistenei, este nevoie s fie creat o ruptur violent ntre prizonieri i abilitatea lor de a nelege ceea ce se petrece n jurul lor. La nceput, simurile acestor prizonieri vor fi private de orice posibilitate de a se alimenta cu informaie (glugi peste fee, dopuri n urechi, ctue i izolare total), dup care trupul le va fi bombardat cu stimuli covritori (lumini de stroboscop, muzic, lovituri i electroocuri). Scopul acestui stadiu de nmuiere este de a produce un uragan n mintea prizonierului: acesta este adus ntr-un stadiu avansat de regresie i fric, nemaifiind capabil s gndeasc raional sau s-i protejeze propriile interese. Odat aflai n aceast stare de oc, majoritatea prizonierilor le ofer interogatorilor (torionari) tot ceea ce acetia vor de la ei: informaii, confesiuni, chiar renunarea la fostele convingeri. Un manual CIA ofer o explicaie deosebit de laconic: Exist un interval de timp care poate fi extrem de scurt n care funciile vitale sunt suspendate, un gen de oc psihologic, o paralizie temporar. Aceasta stare este cauzat de o experien traumatizant sau sub-traumatizant, pe parcursul creia ntreaga lume care-i fusese familiar subiectului, precum i imaginea sa despre sine i despre propria apartenen la aceast lume pur i simplu explodeaz. Interogatori experimentai recunosc acest efect atunci cnd i face

apariia pentru c n acel moment sursa este mult mai deschis sugestiilor i mult mai probabil s se supun dect fusese pn n momentul experimentrii ocului. Doctrina ocului imit perfect acest proces, ncercnd s realizeze, la nivel de mas, exact ceea ce realizeaz tortura la nivel individual, n celulele de interogare. Cel mai limpede exemplu de acest gen l constituie ocul atacurilor de la 11 septembrie, care, pentru milioane de oameni, a nsemnat explozia lumii care le era familiar, deschiznd o fereastr de profund dezorientare i regresie pe care administraia Bush a exploatat-o cu miestrie. Dintr-o dat, ne-am trezit c triam cu toii n Anul Zero, n care tot ceea ce tiam despre lumea anterioar putea fi acum desconsiderat prin intermediul sintagmei gndire pre-11 septembrie. Istoria nefiind niciodat punctul lor forte, nordamericanii devin n acest moment o foaie imaculat de hrtie, pe care, aa cum spunea Mao despre poporul su, puteau fi scrise cele mai noi i mai frumoase cuvinte. O nou armat de experi s-a materializat instantaneu pentru a scrie cuvinte noi i frumoase pe pnza receptiv a contiinei noastre post-traumatizate: ciocnirea civilizaiilor, au gravat acolo. Axa rului, islamo-fascism, securitate intern. Beneficiind de faptul c ntreaga populaie era acum preocupat de noile i implacabilele rzboaie culturale, administraia Bush a putut realiza ceva ce nici mcar nu ar fi putut visa nainte de 11 septembrie: purtarea unor rzboaie privatizate, pe plan extern, precum i crearea, pe plan intern, a unui ntreg complex de securitate corporatist. Acesta este modul n care funcioneaz doctrina ocului: dezastrul original lovitura de stat, dezintegrarea pieei de capital, rzboiul, tsunami, uraganul supune ntreaga populaie unei stri colective de oc. Cderea bombelor, izbucnirea terorii, rafalele de vnt nmoaie voina general a societilor n acelai fel n care muzica dat la maxim i loviturile primite n camerele de tortur nmoaie voina prizonierilor. Aa cum prizonierul terorizat va trda numele camarazilor si i va renuna la credina pe care o are, societile aflate n stare de oc renun la lucruri i la principii pe care le-ar apra cu nverunare n alte condiii. Jamar Perry i ceilali sinistrai aflai n adpostul de la Baton Rouge ar fi trebuit s renune la ansamblul de locuine i la colile de stat. Dup tsunami, pescarii din Sri Lanka ar fi trebuit s renune la valoroasele plaje n favoarea hotelierilor. Irakienii, dac totul ar fi mers conform planului, ar fi trebuit s fie ocai i, cu evlavie, s cedeze controlul asupra resurselor de petrol, al companiilor de stat i suveranitii naionale n favoarea bazelor militare americane care ar fi urmat s o transforme ntr-o ar a zonelor verzi. (Sursa: Doctrina-socului-nasterea-capitalismului-dezastrelor/ - Recomand citirea atent a ntregului material.)

21 de lucruri pe care nu le stiai despre una din cele mai negre zile din istoria omenirii.

Sunt inca foarte multe lucruri care n-au fost explicate sau publicate despre atentatele din septembrie 2001. In fiecare an apar noi concluzii si noi anchete. Iata ca britanicii au pus cap la cap cateva date interesante.

1. Numarul de copii care au pierdut un parinte in evenimentele din 9/11 a fost de 3051. 17 bebelusi au fost ulterior nascuti de femeile ai caror soti au murit in timpul atentatelor. La noua luni dupa 9/11, numarul de nasteri din New York a crescut cu 20%, fata de aceeasi luna din 2000.

2. Conform cercetatorilor, consumul de alcool in Manhattan, in saptamana de dupa 9/11 a crescut cu 25% fata de aceeasi perioada a anului anterior. Consumului de tutun a crescut cu 10%, consumul de marijuana cu 3,2%, iar participarea oamenilor la slujbele din biserici s-a inmultit cu 20%.

3. Valoarea totala a obiectelor de arta pierdute atunci cand Turnurile Gemene s-au prabusit, a depasit 100 de milioane de dolari. Printre ele se numara elementele de sculptura ale WTC, facute de Alxander Calder, tapiteria World Trade Center Tapestry, realizata de Joan Miro si multe tablouri de Picasso sau David Hockney.

4. Unul dintre eroii necunoscut de la 9/11 a fost un caine pe nume Roselle, un labrador care si-a condus proprietarul, orb, care era la etajul 78 al Turnului de Nord. L-a scos teafar de acolo si l-a ghidat apoi pana la casa unui prieten.

5. Pompierilor le-au trebuit 100 zile pentru a stinge toate focurile aprinse de atacurile de la New York.

6. Numai 291 de cadavre au fost recuperate "intacte" de la Ground Zero. Parintii Lisei Anne Frost, in varsta de 22 de ani, care a fost pasagera in zborul 175, care a lovit turnul de sud, au asteptat aproape un an pana ca un obiect care a apartinut fiicei lor sa fie gasit prin moloz de cautatorii specializati.

7. in total, muncitorii au cernut peste un milion de tone de moloz si cenusa si cauta in continuare, si astazi, obiecte personale ale victimelor. Ei au descoperit pana acm 65.000 de astfel de bunuri sau ramasite, inclusiv 437 de ceasuri de mana si 144 de verighete.

8. Cu trei ore inainte de atacuri, un aparat numit Generator aleator de evenimente, aflat la Princeton University, a prezis un eveniment faptul ca un eveniment cataclismic era pe cale sa se intample.

9. Sectiunea din Pentagon, lovita de Zborul 77, fusese renovata recent, cu 258 de milioane de dolari. Peretii au fost consolidati si ferestrele au fost intarite, asa ca multe dintre ele au ramas intacte dupa atentat.

10. Primele patru cele mai cautate subiecte pe Google in saptamana dinaintea 9/11, au fost: Nostradamus, CNN, World Trade Center si Osama bin Laden.

11. Romanul american cel mai bine vandut in anul 2001 a fost Desecration: Antichrist Takes the Throne, de Tim LaHaye si Jerry Jenkins.

12. Atunci cand coordonatorul atentatelor, Mohamed Atta, a facut checkin-ul pe aeroportul Logan, din Boston, numele sau a declansat o alerta in sistemul de securitate a aeroportului si bagajele sale nu mai fost urcate in cala avionului.

13. Sute de memorii, dedicatii, crucifixuri si opere de arta au fost create din otelul de la Ground Zero.

14. intr-un exercitiu numit "The Guardian Vigilant", NORAD (North American Aerospace Defense Command), care este responsabil pentru apararea spatiului aerian al SUA, simulase de cel putin patru deturnari de avioane in saptamana dinainte de 9/11 si in dimineata atacurilor era programat un alt exercitiu de acest fel.

15. Magnatul din domeniul imobiliar, Larry Silverstein, a incheiat un contract de inchiriere pe 99 de ani a World Trade Center cu suma de 3,2 miliarde de dolari cu sase luni inainte ca turnurile sa fie distruse.

16. La inceputul acestui an, numarul oficial al mortilor provocate de 9/11 a fost ridicat la 2753. Asta dupa ce Jerry Borg, un contabil care lucra si ca actor pe un contract de o jumatate de norma, a murit la sfarsitul anului 2010 de o boala de plamani provocata de inhalarea de praf, din apropierea World Trade Center.

17. Cinci dintre teroristii responsabili de atentate s-au cazat intr-un motel chiar in apropierea serviciului secret american, NSA, cu cateva zile inainte de atacuri.

18. Cutiile negre ale zborului 77 au fost descoperite in interiorul Pentagonului la 12 septembrie 2001. Secretarul de Stat, Donald Rumsfeld, a declarat ulterior ca datele au fost irecuperabile. Acest lucru este considerat o premiera in ultimii 40 de ani - pana atunci si de atunci incoace, nicio cutie neagra nu a mai fost declarata irecuperabila total.

19. Un loc de rugaciune musulman a fost distrus atunci cand World Trade Center s-a prabusit.

20. John Patrick O'Neill, un agent special al FBI, care a investigat Al-Qaeda si primul atac asupra World Trade Center, din 1993, a parasit FBI-ul din motive politice. El a preluat jobul de sef al securitatii de la World Trade Center - iar in cele din urma a murit pe 9/11.

21. Oamenii de stiinta au profitat de interdictia de zbor de trei zile, impusa in Statele Unite, pentru a efectua experimente privind efectul avioanelor cu reactie asupra atmosferei. Ei au descoperit ca zilele au fost un pic mai calde si noptile mai reci, sugerand astfel ca gazele evacuate de avioane in timpul zborului actioneaza la fel ca norii, protejeaza Pamantul de soare in timpul zilei si mentin caldura pe timpul noptii.

Artefactele de pe Lun Snt peste 30 de ani de cnd primele misiuni spaiale americane au demarat n cursa ctre explorarea vecintii cosmice a Pmntului. Seria zborurilor Apollo au avut i succese, i eecuri, unele din ele fiind trecute sub tcere cum a fost i cazul misiunii Apollo 20 despre care v-am oferit i un miniserial. Dincolo de ultimele dezvluiri pe care reprezentanii NASA le-au fcut n ultimele luni, fa n fa cu mass-media american i internaional, trebuie s spunem c atunci cnd NASA anun c exist via extraterestr i c ea a fost descoperit ( se refereau chipurile la bacterii de un anumit tip cu o activitate specific inteligent), cu certitudine n spatele unor asemenea informaii se afl mult mai multe chestiuni de o importan i mai mare. Exist o serie ntreag de informaii despre satelitul nostru aa zis natural, adunate n ultimii 20 de ani, care converg ctre ideea c Luna este sediul unor activiti foarte misterioase a cror origine nu poate fi dect inteligent, raional i cu caracter extraterestru. n ultimii 40 de ani Luna i-a micorat diametrul cu aproximativ 10 kilometri, n timp ce magnetismul ei a crescut cu 1,8 pn la 2,3 fa de valorile pe care astrofizicienii le msuraser n anii 70. Acest fenomen explic pe de-o parte straniile fenomene i lucruri care exist pe Lun, iar pe de alt parte ofer un rspuns la modificrile pe care civilizaia uman le manifest n plan psihologic. Ne-am putea pune ntrebarea: dac exist fiine extraterestre pe Lun (i exist pentru c snt dovezi n acest sens!), oare acestea se afl n posesia unei tehnologii capabile s modifice ntreaga structur a satelitului Pmntului? i mai ales s influeneze printr-un anumit tip de unde comportamentul pmntenilor? Este evident c da! Cu mai multe numere n urm ai putut citi n revista noastr despre acele operaiuni ale Ocultei Mondiale care au asigurat instalarea de baze pe Lun i pe Marte, prin programe spaiale desfurate n mare secret cu ajutorul unor tehnologii de origine extraterestr mprumutate de la rasa Cenuiilor de ctre guvernul american din umbr. De altfel proiectul Alternativa 3 la asemenea operaiuni se referea. De asemenea ai citit despre dezvluirile misiunii Apollo 20 n cursul creia au fost filmate cu camera cu pelicul de 16 milimetri artefacte existente pe solul lunar. Astfel de filmri au fost realizate i de la sol, i de la nlimea orbitei lunare. n serialul dedicat misiunii Apollo 20 v-am prezentat epava acelei misterioase nave extraterestre de dimensiuni uriae, care zace n praful rocilor lunare de zeci de mii de ani. Dar epava respectiv nu este singurul artefact de acest gen de pe Lun. Unul dintre ciudatele amnunte care fac legtura ntre astrul selenar i civilizaia noastr pmntean l reprezint legendele i miturile str-str-str-strmoilor notri. De pild mayaii aveau calendarul venusian care a fost schimbat cu cel lunar, n urm cu aproximativ 11.500 de ani cnd astrul nopii a aprut pe cerul planetei noastre, aa cum a rmas consemnat n cronicile strvechi ale acestui popor din vechime. De asemenea, legendele slave povestesc despre faptul c Luna ar fi ajuns lng Pmnt n urm cu aproximativ 12.000 de ani rmnnd n cmpul de atracie al planetei noastre. Manuscrise tibetane pstrate de la apariia actualei civilizaii pe Pmnt menioneaz c Luna nu exista pe cerul nopii n vremurile antediluviene, adic nainte de Potop. Aa cum ai citit n alte articole publicate de noi, Luna reprezint n realitate o imens baz spaial amenajat la exterior astfel nct s reziste cltoriilor interstelare, stratul de la suprafa servind i de camuflaj, i de ptur protectoare n acelai timp pentru toate structurile artificiale existente n interiorul astrului. Faptul c a fost identificat acea epav a navei strvechi, i c au mai fost descoperite i alte artefacte, duc la ideea c n vremurile cnd triau atlanii sau probabil cu mult naintea lor, pe Lun s-ar fi dat nite btlii aprige. Iar cei care au supravieuit s-au retras undeva ctre interiorul astrului selenar, lsnd n prsire anumite locuri pe care le folosiser anterior. Cci aa cum vedei n fotografiile document, formele acelor structuri snt prea geometrice i prea exacte ca s fie rodul capriciilor naturii. Dac la noi pe Pmnt o stnc poate fi modelat de ap, de vnt i de temperatur, pe Lun primele dou nu exist, deci rezult c acele structuri au fost folosite cndva de ctre fiine venite din alte lumi. Putei vedea astfel acea misterioas platform susinut de nite stlpi, n vrful creia se poate observa o anten releu, aflat n apropierea liniei de demarcaie dintre zona de lumin i cea de umbr de pe Lun. Un alt artefact l reprezint tot un fel de construcie asemntoare cu o baz n vrful creia se afl o formaiune similar unui turn cu o foarte mare nlime, plasat ntr-un crater selenar. Avnd n vedere c cele mai mici cratere de pe Lun au cteva zeci de metri, iar cel din imagine este unul de mrime considerabil, putem trage concluzia c acea structur are cel puin cteva sute de metri nlime. O a treia fotografie pe care v-o prezentm este cea care seamn cu intrarea ntr-un fel hangar. Forma sa este prea exact din punct de vedere geometric pentru a fi rezultatul unor capricii ale condiiilor climatului lunar. i acestea snt doar trei evidene pe care vi le-am prezentat n acest articol, fotografiile fiind realizate de ctre Richard Hoagland n timpul misiunii secrete Apollo 20 cu ajutorul unui telescop instalat la bordul modulului spaial. i dac aceste imagini exist nc din perioada anilor 80, fiind analizate imediat de NASA la vremea respectiv, am putea pune o ntrebare incitant: oare americanii au descoperit tehnologie extraterestr pe Lun? Cu certitudine da! i despre asta vom vorbi n numerele viitoare ale

revistei, cnd vom publica i alte fotografii document nsoite de comentarii i informaii legate de misterele extraterestre ale Lunii

Totul despre Fenomenul 2012 Postat in Sep 19 2011 de catre costel TAGURI : 21 DECEMBRIE 2012, DECEMBRIE 2012 CU APOCALIPSA, FENOMENUL 2012, TERRA N 2012 CATEGORIE : ARTICOLE Digg Digg Data de 21 decembrie 2012 este ateptat cu sufletul la gur de un numr tot mai mare de persoane din ntreaga lume. S-au fcut numeroase profeii spectaculoase n legtur cu aceast dat, de la alinieri planetare cu efecte apocaliptice, ciocniri devastatoare cu diferite corpuri cereti pn la schimbri globale n contiina uman. Totul pornete, cel puin n teorie, de la presupusele profeii fcute de mayai. Cum a aprut ns, acest mit, i cum de a cptat o asemenea amploare nct pn i celebra agenie spaial NASA a recurs la publicarea unor dezminiri? S revenim la mayai. De ce 21 decembrie 2012? 21 decembrie 2012 reprezint echivalentul datei 13.0.0.0.0 din calendarul maya, utilizat de mai multe culturi pre-hispanice din Mezoamerica. Acesta ncepe cu data de 11 august 3114 .e.n. i numr zilele ce au trecut de la acest moment al creaiei. Dei mult lume crede c data de 21 decembrie 2012 constituie captul calendarului maya, acest lucru este greit. Aceast dat reprezint doar finalul celui de-al 13-lea baktun, un ciclu al timpului. Mayaii foloseau mai multe cicluri temporale, iar baktun-ul, ce msura 144.000 de zile (puin peste 394 de ani) era doar unul dintre ele. Alte cicluri folosite de mayai sunt katun (care reprezint 7.200 de zile) sau piktun (echivalentul a 20 de baktunuri). Un alt ciclu folosit de mayai este acela de 18.980 de zile (52 de ani), denumit rund calendaristic de ctre experii n cultura maya. Calendarul poate exprima orice dat din viitor i din trecut, fiind infinit. De altfel, exist inscripii mayae strvechi ce menioneaz evenimente ce au loc mult dup aa-zisa apocalis din 2012.

Una din tbliele din Templul Inscripiilor din Palenque face trimitere la aniversarea ncheierii a 80 de runde calendaristice de la ntronarea regelui Pakal, adic la data de 21 octombrie 4772, la care vor fi trecut opt zile de la ncheierea primului ciclu piktun de la crearea lumii. Acest lucru pare s infirme

ipoteza apocalipsei din 2012. De altfel, majoritatea specialitilor n cultura maya nu cred c 13.0.0.0.0 ar fi fost considerat de ctre acetia ca fiind data apocalipsei. Data de 21 decembrie 2012 apare pe un singur monument maya, Monumentul nr. 6 de la Tortuguero. Acesta nu s-a pstrat n condiii foarte bune, astfel c descifrarea textului nscris pe el este un proces dificil. Cu toate acestea, cea mai recent traducere a inscripiilor mayae menioneaz c, la aceast dat, va fi srbtorit un zeu numit Bolon Yokte Kuh. Chiar dac aceast dat constituie finalul unui ciclu din calendarul maya, evenimentul era considerat important pentru c reprezenta nceputul unei noi epoci mondiale, nu un sfrit. Conform unui specialist n cultura maya, John Major Jenkins, mayaii considerau un ciclu epocal drept echivalentul unei sarcini cosmice, cea mai importante parte a acestuia fiind finalul, sau naterea. Astfel, explic arheologii, mayaii srbtoreau finalul unui ciclu la fel cum noi srbtorim Revelionul. Cum a fost asociat data de 21 decembrie 2012 cu apocalipsa? Michael Coe, un cercettor al culturii mayae, a publicat n anul 1966 cartea The Maya. n aceast lucrare a lansat ipoteza c mayaii ar fi vzut finalul unui ciclu calendaristic ca un eveniment apocaliptic. n acel moment nu fusese descifrat monumentul nr. 6 de la Tortuguero, ipoteza sa fiind doar o speculaie cu care ceilali specialiti din domeniu nu au fost de acord. Acest lucru nu a oprit rspndirea ideii, care a aprut la momentul n care o bun parte a publicului din SUA era atras de curentul New Age. Acesta promova apropierea omului de latura sa spiritual, abandonarea dependenei de planul material urmnd s permit umanitii s intre ntr-o nou epoc, una a armoniei universale. Pasul decisiv pentru introducerea conceptului apocalipsa n 2012 n contiina public a fost o conferin organizat n august 1987 de Jos Arguelles n cadrul unui festival New Age. n anii 70 i 80, arheologii americani au fcut numeroase descoperiri datnd din vremea mayailor, reuind totodat s descifreze un numr crescnd de texte ale acestora. Speculnd interesul crescut al publicului pentru aceast civilizaie i profitnd de faptul c adepii curentului New Age doreau o mai mare apropiere de spiritualitate, Arguelles a combinat cele dou elemente. Acesta a preluat ipoteza enunat de Coe i a asociat-o curentului New Age. Astfel, Arguelles a afirmat c receptase prin telepatie mai multe profeii. El a susinut faptul c civilizaia maya nu era n ntregime pmntean, ci avea origini extraterestre, iar ciclul armonic al istoriei urma s se ncheie n 2012. Conform spuselor lui, acesta era momentul n care omenirea urma s renune la materialism i s triasc n armonie, graie unei noi epoci spirituale. Cu ocazia acestei conferine, grupuri mari de oameni s-au reunit n mai multe puncte cheie de pe glob (precum Stonehenge, muntele Fuji din Japonia, Bolinas n California) pentru meditaii colective, n sperana c acestea vor facilita tranziia omenirii spre o nou epoc spiritual. Televiziunile au relatat evenimentul la acea vreme, artnd publicului larg imagini cu masele de oameni dansnd i meditnd. Chiar dac majoritatea oamenilor priveau curentul New Age cu amuzament, mediatizarea ntrunirilor a permis rspndirea ideilor excentrice ale lui Arguelles. Un alt moment cheie n istoria fenomenului 2012 a avut loc n 1996, cnd a fost publicat pentru prima dat o traducere a monumentului nr. 6 de la Tortuguero, n care se meniona explicit data 13.0.0.0.0 (21 decembrie 2012). Cercettorii Stephen Houston i David Stuart, cei care au efectuat aceast traducere, au speculat c aceasta ar putea fi o profeie ce anun sfritul lumii. Ipoteza lansat de acetia a fost folosit de pasionaii curentului New Age pentru a-i rspndi mesajul spiritual.

De atunci, ns, au fost descoperite alte texte mayae similare celuia de la Tortuguero, iar analiza lor a relevat faptul c ipoteza celor doi este extrem de improbabil. Dac n monumentul de la Tortuguero data menionat este 13.0.0.0.0 (2012), n celelalte texte se vorbete despre 10.0.0.0.0 i de 9.13.0.0.0, lucru ce sugereaz c mayaii erau atrai de datele ce puteau fi descrise cu numere rotunde. Studiind aceste texte, cercettorii care au efectuat prima traducere a monumentului 6 au realizat c ipoteza formulat de ei n 1996 este eronat. Noile traduceri sugereaz c mayaii intenionau ca aceste monumente s dinuiasc, iar datele respective reprezentau mai degrab obiective alese pentru c reprezentau numere rotunde. Cei doi cercettori au publicat o dezminire n 2008, afirmnd c ipoteza iniial era eronat i c textul de la Tortuguero nu are nimic de a face cu o profeie. Prea trziu, ns: 2012 devenise deja un fenomen de o amploare prea mare pentru ca declaraia lor s mai aib efect. De ce este ntreinut mitul apocalipsa n 2012? Pentru mayai, atingerea momentului de final al unui ciclu calendaristic era un motiv de srbtoare, iar a transforma 21 decembrie 2012 ntr-un moment apocaliptic este o ficiune i o ans pentru anumite persoane s profite de pe urma credulitii oamenilor, susine Sandra Noble, directorul unei fundaii ce susine cercetrile asupra civilizaiilor mezoamericane (Foundation for the Advancement of Mesoamerican Studies din Crystal River, Florida). n ultimii ani, fenomenul 2012 a constituit ntr-adevr o surs de profit pentru un numr mare de persoane. Edituri din ntreaga lume au publicat zeci de cri pe aceast tem, iar productorii de la Hollywood au lansat pe pia un film purtnd acest nume, ncasnd sute de milioane de dolari. Acum, mai muli profei ncearc s profite de pe urma fenomenului 2012, vnznd credulilor bilete de cltorie ctre Bugarach, un sat francez din munii Corbires. Pasionaii fenomenului New Age susin c acesta va fi singurul loc ce va supravieui evenimentelor cataclismice ce vor lovi Terra n 2012. Fenomenul a prins o asemenea amploare nct agenia nsrcinat de guvernul francez s vecheze activitatea sectelor a avertizat c exist riscul ca numeroase persoane s ia parte la o ceremonie de sinucidere n mas la Bugarach, pe 21 decembrie 2012. Aceeai agenie anun c orelul, ce numr doar 200 de locuitori, va fi invadat de mii de persoane la finalul anului viitor. Lorenzo DiTommaso, un profesor de religie specializat n fenomenul apocaliptic, explic bazele psihologice ale acestui fenomen prezent n toate religiile: lumea este deseori vzut de oameni drept un loc groaznic i nedrept, iar apocalipsa ofer o soluie la aceste lucruri provocatoare de anxietate lumea este att de rea, nct nu poate fi schimbat, astfel c este nevoie de un eveniment cataclismic pentru ca ea s revin la starea de echilibru. Din ce n ce mai muli oameni vd lumea prin prisma iminenei apocalipsei, susine profesorul, pentru c numeroase sisteme par a fi disfuncionale mediul nconjurtor, economia mondial, sistemul politic. Profesorul avertizeaz c acest lucru este periculos: fenomenul apocaliptic este un rspuns simplist la o serie de probleme complexe, pentru c ateptnd o soluie divin la problemele umanitii, oamenii refuz astfel s-i asume responsabilitatea rezolvrii lor. Popularitatea profeiilor apocaliptice este dat de incertitudinea pe care oamenii o au n ceea ce privete viitorul. Scenariile ce profeesc sfritul lumii nu s-au schimbat deloc n ultimii 2.000 de ani, explic profesorul. Ce efect va avea mitologia 2012 asupra societii?

Chiar dac 21 decembrie 2012 nu va aduce sfritul lumii, fenomenul nu va rmne fr urmri. Mai muli cercettori consider c interesul ridicat de acest fenomen nu va rmne fr consecine, ci va da natere unor curente religioase sau spirituale noi. John Hoopes, un specialist n arheologie, explic felul n care popularitatea fenomenului 2012 prezint aspecte similare contextelor n care au aprut alte tradiii religioase: Cretinismul, de exemplu, i are nceputurile n contextul profeiilor mesianice. Biserica Mormon a aprut n contextul speculaiilor pe care indienii nord-americani le fceau despre sfritul lumii. Un alt exemplu este dat de William Miller, care a anunat c n octombrie 1844 Iisus se va ntoarce pe Pmnt. Foarte muli oameni au crezut n profeia sa la acel moment, i chiar dac aceasta nu s-a adeverit, ea a constituit baza unor noi confesiuni religioase, precum Adventitii de Ziua A aptea i Martorii lui Iehova. Astzi, muli oameni cred c data de 21 decembrie 2012 va aduce o schimbare radical, dac nu chiar apocalipsa. Chiar dac aceast profeie se va dovedi la fel de fals ca cea a lui William Miller, nu este exclus ca fenomenul creat n jurul acestei date s constituie smburele din care s creasc o micare religioas sau spiritual nou. Sursa: dincolo-de-limite.blogspot.com ACEST ARTICOL A FOST ADAUGAT LUNI, SEPTEMBRIE 19TH, 2011 LA ORA 15:07 2 Responses to Totul despre Fenomenul 2012 1. By paul on Sep 20, 2011 | Reply Globalizarea este un proces progresist, pozitiv si conform cu legile de evolutie ale Umanitatii terrane. n cteva secole, globalizarea va asigura unificarea pasnica a Omenirii, n jurul unui organ deliberativ central, cu rol de parlament mondial si a unui guvern mondial cu activitate de orientare n toate domeniile vietii umane: economie, ecologie, nivel de trai, politici demografice, cultura, stiinta etc. Astfel, pamntenii vor intra ntr-o era a convietuirii pasnice, a progresului si a civilizarii depline. Deocamdata, globalizarea progresista a facut pasi timizi, prin globalizarea informatiei pe Internet si prin globalizarea sentimentelor pozitive ale tinerei generatii care a depasit vechile limitari rasiale, etnice si statale. Din nefericire, indivizi rauvoitori si retrograzi, uniti n Oculta globalist-regresiva, intentioneaza sa excluda globalizarea progresista si sa-si impuna propriul imperiu mondial. Oculta globalist-regresiva actioneaza de mai mult timp, nsa numai dezvaluirile unor ofiteri de informatii din diverse natiuni, facute n ultimele trei decenii, ne-au permis sa-i cunoastem structura si planurile negative de viitor. Oculta globalist-regresiva uneste cteva zeci de mii de indivizi foarte bogati, care detin deja mai mult de 50% din avutia mondiala si actioneaza cu tenacitate pentru concentrarea n continuare a marilor bogatii ale Lumii n minile lor. Ocultii regresivi se situeaza deasupra natiunilor si statelor, impunndu-si propriile interese, prin membri si agenti infiltrati n cele mai nalte niveluri de conducere statala si internationala. Pentru a-si atinge scopurile hegemonice fundamentale, Oculta globalist-regresiva apeleaza frecvent la actiuni de razboi psihologic cu tematica economica, politica, militara sau religioasa. Practic, la ora actuala, Oculta globalist-regresiva ntretine un razboi psihologic de nivel mondial, prin mai multe focare situate n diverse zone ale Terrei. Agresiunea psihologica mistica constituie una din componentele principale ale razboiului psihologic mondial. Liderii Ocultei globalist-regresive conteaza ca, n viitorul lor imperiu, majoritatea populatiei va putea fi dominata si manipulata prin diverse forme de misticism: religii traditionale sau nou nfiintate, superstitii, magie, astrologie etc.[/i] Din aceasta cauza, nca din faza actuala de agresiune psihologica, Oculta globalist-regresiva acorda o atentie deosebita tematicii mistice. Ea ncurajeaza si sponsorizeaza discret diverse culte si secte religioase, ea

raspndeste cu insistenta magia si astrologia n rndul populatiei tinere, ea actioneaza insistent pentru intoxicarea si manipularea mistica a populatiei pamntene. Structura agresorilor mistici oculti este completa. Comanditarii acestei agresiuni sunt liderii Ocultei globalist-regresive. Programatorii actiunilor psihologice agresive, cu caracter mistic, provin din rndul unor specialisti de elita n intoxicarea si manipularea mistica: psihologi, neurologi, sociologi, economisti, fosti ofiteri de informatii, lideri religiosi. Cteva zeci de milioane de agenti de intoxicare si manipulare mistica, recrutati din rndul slujitorilor diverselor culte si secte, a jurnalistilor, a proprietarilor de mijloace de comunicare n masa, a unor pseudo-intelectuali si a unor sarlatani mistici, actioneaza deja la nivel mondial, sub conducerea organizatorilor oculti. Ei raspndesc si impun n creierele populatiei-tinta variantele de intoxicare si manipulare mistica elaborate de specialistii organizatori. Tot ei sclavizeaza si programeaza psihic persoane mai sugestionabile, cu ajutorul drogurilor si hipnozei, n scop de a le folosi pentru raspndirea variantelor de intoxicare si manipulare mistica, pe toate caile posibile: Internet, televiziune, presa scrisa, radio, carti si reviste, viu grai. n fine, foarte multe persoane ignorante, dar dornice de afirmare ori de cstig material, se pun n slujba ocultilor regresivi, n calitate de idioti utili. Acestia raspndesc cu tenacitate variantele de intoxicare si manipulare mistica, pe Internet sau prin carti si reviste, ascunzndu-si identitatea sub pseudonime. Probabil, stiu sau banuie faptul ca activitatea lor este condamnabila. nca din anii 70, specialistii occidentali au propus conducerii ONU ca agresiunea psihologica de orice fel, inclusiv mistica, sa fie incriminata la sectiunea crime mpotriva Umanitatii. n ultimul timp, Oculta globalist-regresiva a declansat o noua agresiune psihologica cu tematica mistica, Apocalipsa 2012. Variantele din aceasta actiune de intoxicare, nfricosare si manipulare, elaborate de programatorii oculti-regresivi, au fost puse n circulatie pe diverse cai: Internet, materiale scrise (carti, reviste, articole de ziar), emi siuni de radio si televiziune. Foarte multi oameni din Europa si de pe continentul american au luat cunostinta de variantele de intoxicare, nfricosare si manipulare, iar destui dintre ei au ajuns deja victime ale acestei agresiuni psihologice subtile. Din motive nca necunoscute, Oculta globalist-regresiva a lansat aceasta agresiune numai asupra civilizatiei rationale euro-americane, omitnd populatia afro-asiatica. Mai multe false somitati au fost atrase la agresiune, cu scop de a da un caracter aparent stiintific variantelor de intoxicare, nfricosare si manipulare mistica. De asemenea, multi pseudointelectuali s-au an grenat n aceasta actiune, ca agenti, roboti sau idioti utili, din dorinta de cstig material ori datorita ignorantei. Oculta globalist-regresiva urmareste sa atinga urmatoarele scopuri, cu ajutorul agresiunii psihologice Apocalipsa 2012: * a. Oculta globalist-regresiva conteaza ca populatia se va ngrozi de evenimentele prezentate n variantele lor de intoxicare-manipulare si se va grabi sa-si afle salvarea n misticism, ngrosnd rndurile robotilor mistici deja existenti. * b. Oculta globalist-regresiva spera ca evenimentele apocaliptice profetite vor abate atentia majoritatii populatiei tinta de la nvatatura, creatie si munca, de la supravegherea vigilenta a avutiilor nationale vizate de ea pentru jefuire si de la alte actiuni oculte condamnabile. * c. Apocalipsa 2012 urmareste sa dezvolte asteptarile negative n creierele populatieitinta. Aceste sentimente distructive, asteptarile negative, slabesc si mbolnavesc psihic persoanele mai putin rezistente. * d. n fine, ocultii globalist-regresivi urmarsc ca, prin aceasta agresiune psihologica, sa dezvolte naivitatea, credulitatea si ignoranta n populatia-tinta. Cum combatem aceasta agresiune psihologica cu caracter mistic, lansata de Oculta globalist-regresiva? Simplu, amicii mei. Apelam la informatii stiintifice absolut sigure, la operatiile gndirii corecte si la bunul simt, pentru a destrama toate variantele de intoxicare informativa, nfricosare si manipulare create de programatorii Ocultei globalist-regresive. ncepem? Iata principalele diversiuni din actiunea Apocalipsa 2012:

1. Manipulatorii afirma despre civilizatia maiasa urmatoarele variante de dezinformare, nfricosare si manipulare: * Pe o piramida maya ar exista urmatoarea inscriptie: Ne vom ntlni n ziua de 22 decembrie 2012. Aceasta ar dovedi ca ntreaga populatie maiasa ar fi fost luata de extaterestri, pentru evolutie n alt loc din Univers. n realitate, nici o piramida maiasa nu contine o astfel de inscriptie. Populatia maiasa nu a disparut dupa cucerirea spaniola. Circa 8 milioane de maiasi, din mai multe triburi, traiesc si acum, n Yucatan, Guatemala si Honduras, pastrndu-si unele obiceiuri salbatice de dinaintea Conquistei. * Celebrul calendar maya s-ar termina brusc, cu data de 22 decembrie 2012. n realitate, calendarul solar maias, mult perfectionat, pentru a respecta cu strictete zilele de sacrificii oferite unui numar foarte mare de zei, nu s-a terminat niciodata, la majoritatea triburilor. n mediul rural de pe platourile Guatemalei, este folosit si acum, de catre batrni de numiti preotii calendarului. Calendarul ultimului trib maias liber, Itza, s-a terminat la data de 14 martie 1697, data la care trupe spaniole conduse de Martin de Ursua, guvernatorul Yucatanului, au ocupat capitala tribului, orasul Tayasal. * Astronomii maiasi ar fi cunoscut precesia echinoctiilor, n 25.920 de ani, perioada denumita si an cosmic, an ce s-ar ncheia n 2012. n realitate, maiasii n-au cunoscut zodiacul si n-au marcat precesia echinoctiilor prin dreptul celor 13 constelatii zodiacale (a 13-a este Ophiucus, nsa este ascunsa de astrologi, deoarece le-ar strica toate formulele). Calendarul solar maias nu se preta la astrologie, deoarece era compus din 18 luni de cte 20 de zile, plus o perioada nefasta (uayeb) de 5,25 zile. Calendarul venusian maias, de 260 de zile, nchinat zeului Kukulcan, nu avea vreo utilitate practica. * Mai multe mituri maiase ar prezice ca, la 22 decembrie 2012, Pamntul va ajunge ntr-un punct de aliniere cu centrul Galaxiei noastre. n realitate, astronomii maiasi nu cunosteau notiunea de galaxie si nici un mit de-al lor nu vorbeste despre o astfel de aliniere. Din punct de vedere astronomic, putem uni oricnd pozitia Terrei cu centrul galactic, nsa aceasta aliniere nu produce nici un efect asupra vietii umane de pe planeta. n centrul galaxiei, se afla materie nevie arznda, nicidecum o Constiinta Cosmica compatibila cu creierele pamntenilor (un soi de Dumnezeu astral). Ideea salbatica si neadevarata a Universului viu si constient, compatibil cu creierele pamntenilor, provine din mistica hindusa. * n 1952, arheologul Albeito Ruz a descoperit mormntul regelui maias Pacal, pe a carui placa ar fi scrisa profetia ca, n 2012, va fi sfrsitul Lumii (aceasta profetie ar fi fost deslusita de vizionarul Jose Arguelles). n realitate, n 1951, arheologul mexican Albeito Ruz Lhullier efectua restaurarea Templului cu Inscriptii din Palenque. Cu aceasta ocazie, a descoperit ca, la circa 20 de metri adncime, se afla un mormnt de rege, gardat de sase schelete. Placa de mormnt, grea de cinci tone, era acoperita cu mai multe glife maiase, care au fost descifrate si facute publice, n 1953. Acestea nu contin nici o profetie despre sfrsitul Lumii, n 2012. De altfel, preotii maiasi nu cunosteau notiunea de profetie si nu aveau preocupari n acest sens. Ei erau convinsi ca toate evenimentele se repeta, n cadrul unui ciclu de ani Preotii practicau numai ghicitul unor evenimente apropiate, prin datul n bobi de fasole sau cacao, obicei nca pastrat de batrnii maiasi din Guatemala. * Scheletul regelui Pacal ar fi cu 40 de ani mai tnar dect ar indica vrsta nscrisa pe placa de mormnt, ar fi mai nalt dect maiasii normali si ar poseda un nas coroiat, de mari dimensiuni, total neobisnuit pentru specia umana. Aceasta ar indica faptul ca Pacal ar fi fost rapit de extraterestri timp de 40 de ani, perioada n care nu a mbatrnit. n realitate, din scrierile si desenele maya, rezulta clar ca maiasii obisnuiau sa-si modifice diferite parti din corp, cu scop estetic. Astfel, ei tuguiau cutia craniana a copiilor prin presare ntre doua scndurele, determinau copiii sa priveasca crucis prin atrnarea unei bile de ceara de o suvita de par ce le cadea ntre ochi, si coroiau nasul prin ndopara narilor cu diverse materii textile si-si alungeau urechile prin atrnarea unor greutati n lobii strapunsi, obicei ntlnit si la multe triburi africane. Scheletul de la Palenquc nu depaseste naltimea obisnuita a maiasilor din secolul 7 e.n., cnd a trait Pacal.

* Scrierea maiasa Popul Vuh, cu o vechime mare si necunoscuta, ar vorbi despre alte lumi dinaintea celei actuale, lume ce se va termina printr-un potop. n realitate, Popol Vuh sau Cartea obstii (popol-obste, vuh-carte) a fost scrisa dupa ocupatia spaniola din secolul 17 e.n., de un revoltat mpotriva vulturilor albi invadatori si nu cuprinde nimic din alegatiile facute de manipulatori. A fost tradusa integral si poate fi consultata, pentru verificarea afirmatiilor mele. * Conform calendarului maias, a cincea lume s-ar termina n 1987, iar a sasea lume ar ncepe n 2012. Perioada dintre cele doua lumi, numita apocalipsa sau revelatie, ar servi, conform profetiilor maya, cunoasterii Adevarului. n realitate, asa cum rezulta din scrierile maiase Cartea lui Chilam Balam si Popol Vuh, maiasii credeau ca Lumea va evolua numai n patru ere: a piticilor, a fiintelor dzolob, a poporului maya si a unei armonii de convietuire a tuturor popoarelor, cu nflorirea preferentiala a maiasilor. Aceasta credinta nu s-a confirmat, prin distrugerea civilizatiei maiase de catre spanioli, n secolul 17 e.n. Preotii maiasi nu aveau notiunea de Adevar divin sau suprem. Ei divinizau cteva zeci de zei, n majoritate zoomorfi, carora le aduceau sacrificii umane, pentru mbunare. Nu asteptau de la ei nici o revelatie, ci numai ploaie, recolte bogate, lipsa de molime etc. * Maiasii ar fi considerat ca, la 21 decembrie 2012, Terra va intra definitiv n cmpul radiant al centurii fotonice ce nconjoara constelatia Pleiadelor, constelatie n care s-ar afla centrul galaxiei. n realitate, salbaticii maiasi, aflati n ornduirea sclavagista, nu aveau habar de notiunile foton si centura fotonica, notiuni descoperite abia n secolul trecut. Pleiadele sau Closca cu pui sunt un roi de circa 120 de stele din constelatia Taurus (nu o constelatie distincta!), situat la circa 350 de ani lumina de sistemul nostru solar. Cea mai luminoasa stea a acestui roi stelar este Alciona. Numarul mare de stele care l alcatuiesc i dau nfatisarea de centura luminoasa. Cuvntul foton deriva de la grecescul phot care nseamna lumina, iar fotonii sunt cuante de lumina n miscare, cu viteza cunoscuta (300.000 kilometri pe secunda). Lumina, ca orice radiatie electromagnetica, nu are nici o influenta asupra constiintei omenesti si a destinului omului; ea poate, cel mult, perturba superficial unele procese biologice. Nici vorba ca lumina Pleiadelor sa fie Constiinta Cosmica sau Christica sugerata de manipulatori. * Maiasii ar fi scris ca, n 2012, vom depasi tehnologia actuala (din 2008), vom depasi cunostintele despre timp si spatiu, vom depasi necesitatea banilor, vom trece rapid prin dimensiunea a patra si vom intra n a cincea dimensiune. Terra si sistemul solar se vor sincroniza cu galaxia si ntregul Univers, iar ADN-ul uman va fi perfectionat, capatnd 12 spirale n loc de 2. Aceasta varianta de manipulare este att de gogonata, nct numai retardatii mental o pot crede. n realitate, maiasii nu cunosteau notiunea de tehnologie, nu foloseau nici macar roata si vedeau n archebuzele spaniole trasnete zeiesti. Nici o inscriptie maiasa nu vorbeste despre relatia timp-spatiu. Maiasii nu cunosteau banii, astfel ca moneda lor de schimb erau boabele de cacao. Maiasii n-au imaginat macar un Univers cu mai multe dimensiuni. Ei cre deau n universul concret al porumbului din care traiau, porumb din care zeii primordiali Cucumatz si Tepeu ar fi creat primii oameni. Terra si sistemul nostru solar sunt perfect sincronizate cu Universul, nca de la formare. n fine, salbaticii maiasi, cu cunostinte medicale mai mult dect modeste, nu aveau habar de ADN si nici n-au facut vreo profetie n acest sens. Chiar si acum, n timpul modern, cel putin 95% din populatia Lumii nu are habar ce nseamna ADN si cum se perfectioneaza. Ce concluzii tragem din variantele de manipulare bazate pe pretinse profetii maiase? Maiasii, un popor salbatic, crud si ignorant, n-au profetit nimic pentru viitor, ci si-au vazut de politeismul si zoolatria lor. Obsesia lor pentru masurarea exacta a timpului era determinata de teama lor de a nu supara multitudinea de zei care asteptau sacrificii de snge aproape n fiecare zi; maiasii trebuiau sa stie exact ziua n care sa faca decapitari, smulgeri de inimi sau aruncari n puturi a celor jertfiti pentru mbunarea zeilor imaginati de ei. Cine doreste sa verifice informatiile despre maiasi poate consulta Codexul Dresau, Cartea lui Chilam Balani, Popol Vuh, volumul Relatari despre Yucatan de Fray Diego de Landa, The Rise and Fall of Maya Civilization de John Eric S. Thompson, World of the Maya de Victor W. von Hagen, Maiasii de Horia Matei.

Astfel, veti scapa de otrava intoxicarii cu informatii false si de manipularea catre credinte eronate. 2. O alta varianta de manipulare sustine ca. potrivit traditiei kalachakra, la 960 de ani dupa revelarea nvataturii secrete din Tibet (din anul 1027), va urma o perioada de 25 de ani de framntari, care va culmina cu sfrsitul timpului. Desigur, suma cifrelor din varianta de manipulare ne da anul 2012. n realitate, kalachakra este de origine hindo-vedica, nu tibetana si reprezinta conceptia vedica ciclica de evolutie a Lumii, conceptie cu o durata mult mai mare dect cei 25.920 de ani ai anului cosmic inventat de mistici. Erele din roata timpului, imaginate de hindusi, sunt urmatoarele: kritayuga sau vrsta de aur, de 1.728.000 ani, n care domneste zeul justitiei si al datoriei; tretayuga sau vrsta de argint, de 1.295.000 ani, n care virtutile ncep sa decada; dvaparayuga sau vrsta de bronz, de 864.000 de ani, era n care oamenii, influentati de zeul jocului de zaruri, Dvapara, devin mincinosi si certareti; kaliyuga sau vrsta de fier, de 432.000 de ani, a nceput la data de 18 februarie 3102 .e.n. Simbolizata de zeita neagra Kali, ea este o perioada a rautatii, razboaielor, catastrofelor si suferintei. Dupa cum vedem, roata timpului nu confirma apocalipsa din 2012. n al doilea rnd, tibetanii n-au primit prin revelatie nici un fel de secrete divine, nici n 1027, nici ulterior. Ei au fost si au ramas un popor salbatic si incult, asa cum l-ati vazut n filmul american Doi ani n Tibet. Scriitorul german Fritz Rudolf descrie ignoranta, salbaticia, idolatria si coruptia din lamaseriile tibetane, n cartea Vrfuri fara zei. Povestile despre sacralitatea Tibetului si a tarmului pur Shambala mai pot pacali doar ignorantii, la secolul trecut, sotii Nicolai si Elena Roerich, mari mistici, au dus guvernului sovietic (lui Lenin) o scrisoare prin care nteleptii din Shambala i felicitau pentru revolutia bolsevica. Prin 1993, scriitorul Ion Tugui a lansat cartea Sapte ani apocaliptici, pe baza marturiilor unui pretins vizitator al Shambalei, care-si zicea contele Incapuciato. Nimic din ce au profetit Incapuciato si Tugui nu s-a adeverit. Tibetul nu ascunde nici un fel de secrete divine, ci numai ignoranta si salbaticie. 3. Manipulatorii afirma ca, n 2012, se va sfrsi timpul. n scopul convingerii ignorantilor, ei folosesc si un argument pseudo-stiintific: cresterea frecventei vibratorii a Terrei ar face ca 24 de ore sa nsemne, n prezent, numai 16 ore, iar, n 2012, numai zero ore, deci, sfrsitul timpului. n realitate, timpul este o conventie omeneasca folosita pentru a stabili ordinea cronologica a evenimentelor. El se poate masura functie de orice reper dorim. Noi l masuram functie de doua fenomene astronomice sigure, rotatia Pamntului n jurul axei sale, n 24 de ore (ziua) si miscarea de revolutie a Terrei n jurul Soarelui, n timp de 365,25 zile (un an). Restul unitatilor de timp sunt pur artificiale. Timpul nu se dilata, nu se contracta, nici nu se termina dect daca ne imaginam noi. l putem masura de la diverse limite din trecut, traind cu totii deodata, proba ca timpul nu este material si penetrabil. Evreii l masoara de la facerea Lumii, eveniment plasat n anul 3700 .e.n. Crestinii l masoara de la presupusa data de nastere a lui Jeshua Isus Hristos. Islamicii l masoara de la Hegira (16 iulie 620 e.n.), adica, de la fuga profetului Muhamad de la Mecca la Medina. Budistii masoara timpul de la iluminarea lui Budha etc. Toti traim nsa deodata, proba ca timpul nu poate fi gaurit cu vortexuri, pentru a circula n trecut sau n viitor, ca n filmele SF americane. n trecut, putem calatori cu retrocognitia, amintirea, imaginatia si informatiile oferite de stiintele care studiaza acest timp (geologia, astrofizica, arheologia etc). n viitor, putem calatori cu imaginatia, premonitia, precognitia si planificari constiente. n concluzie, n 2012, nu se va sfrsi timpul. 4. Manipulatorii sustin ca, n 2012, numai cei care vor avea o spiritualitate ridicata vor putea pasi n urmatoarea dimensiune, a patra, n era Varsatorului. Desigur, pentru spiritualizare, ei sugereaza credinte si comportari mistice. n realitate, spiritualitatea umana nseamna cunoasterea perfect stiintifica a Lumii n care traim, creatie permanenta de bunuri materiale si de valori spirituale utile oamenilor, o perfecta moralitate n familie, societate si fata de natura. n al doilea rnd, noi, pamntenii, am fost creati sa evoluam n spatiul cu trei dimensiuni si asa vom ramne ct timp va dainui Terra (4,5 miliarde de ani). Universul pluridimensional e o ipoteza de studiu a savantilor si nimic mai mult. n fine, credinta n Dumnezeul Adevarat nu ne obliga sa ne nregimentam n nici o religie nchinatoare la zei. Fiti linistiti, n 2012, nu veti pati nimic!

5. Urmatoarea varianta manipulatorie sustine ca, la ntlnirea centurii fotonice din Pleiade, organismele noastre vor suferi transformari radicale, devenind luminoase. n realitate, daca bombardam un organism uman cu fotoni, acesta nu-si schimba compozitia si organizarea. El ramne asa cum l stim, adica, format dintr-un trup de materie grosiera, condus de inconstient si constiinta si dintr-un corp invizibil (aura, biopsihocmp) condus de Hiperconstiinta. Corpul invizibil si hiperconstiinta formeaza mpreuna suflul vital nemuritor sau sufletul nemuritor al omului. Deci, nu va speriati nici de aceasta varianta de manipulare! Nemurirea oamenilor normali este asigurata si probata stiintific, mai ales prin studiul cazurilor de moarte clinica si prin regresie hipnotica. 6. Manipulatorii afirma ca inversarea polilor magnetici ai Terrei ne va produce mari tulburari si moarte. n realitate, inversarea polilor magnetici e un fenomen terestru normal, la care oamenii, animalele si vegetalele s-au adaptat ori de cte ori s-a produs. Puteti verifica aceasta situatie, dormind cteva nopti cu capul catre nord, apoi, cu capul catre sud. Nu vi se va ntmpla nimic. Posibila schimbare a polilor magnetici ai Terrei, n urmatoarele decenii, nu va afecta viata omeneasca grav si pentru lung timp. 7. Manipulatorii vor sa va pacaleasca cu imaginea unui Univers limitat viu si constient, cam ca n miturile hinduse. n realitate, Universul e etern, infinit, nelimitat, format din materie vie si nevie. Materia nevie (stele-sori, planete, sateliti etc.) sustine viata vie inferioara (vegetale si animale) si superioara (oamenii si fiintele rationale din alte lumi universale). Numai fiintele superioare poseda ratiune propriu zisa; animalele si vegetalele au rudimente de constiinta si instincte. n centrul galaxiei noastre, arde o stea puternica (Alciona), lipsita de Constiinta Cosmica sau Hristica imaginata de mistici. Nu de acolo primim noi informatiile civilizatoare, ci chiar din atmosfera pamnteana. Da, o Hiperconstiinta divina ne inspira, ne ajuta si ne ocroteste mereu chiar din atmosfera planetei noastre. Nu stim mai mult despre aceasta Hiperconstiinta. Stim doar ca ne asigura evolutia, prin perfectionarea cunoasterii stiintifice si a creatiei umane, precum si prin impunerea unei comportari morale foarte severe.

Depresia naional noul sport de performan!


Categories: Analize, Criz Alimentar, Educaie

Aflm cu imens bucurie c 67% dintre romni sunt suferinzi.De depresie. n principal din cauza pierderii locurilor de munc i a perspectivelor.Perspective nsemnnd c vroiau un nou LCD (s moar vecinul de dedesubt de necaz i tanti, mtua sau verioara). Dragi romni depresai de lipsa de perspective, n primul rand de vin suntei voi.L-ai vzut n 1990 pe Iliescu comandnd mineri care s omoare studeni ce protestau.Adic instigare la rzboi civil pentru ngrdirea dreptului la liber exprimare.L-ai votat n 1992 i n 2000. l vedei pe Bsescu distrugnd natura i aerul poporului romn cu care el nu are nimic n comun (fiind prin tat evreu) i nu v intereseaz.O s-l mai votai nc o dat fiindc aa v spune administratorul de bloc. Acum 2000 de ani nu erau pensii, ajutoare de omaj, nclzire i nici noiunea de JOB STABIL. Ba pe deasupra mai erau i niscavai pericole pe cai, mnctori de carne crud i butori de lapte de capr.

Dragii mei locuitori la bloc la ce mai stai n ora?Vrei s ajung valoarea locuinelor cteva sute de euro i ntreinerea tot att? Oriunde n mediul rural gsii teren la preuri incredibil de mici.O cas cu tot attea camere i utiliti ca la bloc cost maximum 15 000 de euro.V rmn bani i de-o mic afacere.tii ct este kg de cartofi acum?Dar peste 3 luni?tii c Romnia produce 20% din cantitatea de cartofi pe care o consum de asta trebuie s importm restul i preul sare de 2 Ron? tii c pentru hrana unui porc (iepuri, fazani, prepelie, bibilici) din mai i pn n octombrie furajul este gratuit i-l gsii pe orice an din Romnia? tii ct a fost anul acesta preul la nuci, ciree, mere sau caise?Ct munceti la un pom fructifer?i strngi zpada iarna n ianuarie la rdcin ( 10 minute micare, eliminare colesterol, oxigenare creier).i dai un var s moar bolile nainte de Pate.Iar 10 minute. i curei crengile uscate i-l tai.Trebuie s citeti i s nvei (adic tot munc). Dar este benefic pentru tine. l culegi.Cam jumtate de or pe zi timp de vreo 10 zile.Vinzi marfa.Iniial la cunoscui.Mai ales la cei btrni care nu au timp sau bani s cumpere de la nenorociii de speculani din pia. Total munc vreo 2 zile.Venituri ntre 50 i 100 de euro per pom funcie de ct de bine l-ai ngrijit.Dac ai 50 de pomi la care munceti nsumat vreo 100 de zile pe an i-ai scos salariu mizerabil de bugetar? i-i rmn 265 de zile pentru tine? S te plimbi unde vrei, s citeti, s dormi sau s munceti i s faci bani mai muli. Ai idee ct cost un litru de ulei esenial de levnic? i ct munceti pentru un hectar?i spun eu: la levnic nu munceti nimic dect cnd o recoltezi (de fapt o taie utilajul agricol).Iar producerea uleiului presupune stat n faa unui alambic similar cu cel de uic. Ai idee ct cost un kilogram de deeuri din plastic?i spun eu ntre 0.6 i 1 RoN.Lejer poi aduna (c slav Domnului romnul este ordonat i curat) peste 50 de kg de PETuri pe zi.Crezi c e ruinos?Pui o salopet cu verde pe tine i te dai c eti ecologist.Lumea te va luda.Munceti pentru tine i poi s-i organizezi propriul timp.Adic ctigi ca la fostul serviciu dar fr efi proti.Doar tu hotrti. Nu-i place munca fizic foarte bine.nvei Perl, PHP, Java, Css, etc stai acas i faci softuri sau testezi softuri.Sau dac eti filosof faci un blog, aduni cititori i fidelizezi i monetizezi traficul.Poi tri din asta.Cel puin temporar. Ai abiliti artistice?tiai c din amidonul de porumb se face plastic?Da plastic din care poi s faci cni,linguri, furculie ECOLOGICE.tii ci snobi cu SUVuri ce consum 25% ar cumpra prostii din astea eco de la tine?Cu condiia ca aspectul s-i atrag! Eti fumtor?i cultivi propriul tutun i i faci propriile igri.Cost 2.5 Ron 100 de tuburi i 35 de ron maina de rulat igri.Pentru 7300 de igarete pe care le-ai fi cumprat ntr-un an ai economisit 3650 de Ron.Aceasta poate s nsemne o rat la un credit de nevoi personale ntr-un an. i place alcoolul?Fabric-i-l i scapi de ACCIZ.Inclusiv berea se poate fabrica n cas. A nu mai e mall, nu mai e Cimigiu, nu mai sunt galoanele de orean pe umeri?Foarte bine mori de foame atunci. Stai i pltete 1.8 RON metru cub de ap rece, 3.2 Ron metru cub de ap cald i 330 Giga caloria.Iar dac chiar i mai rmn bani (m ndoisc dup iarna ceasta) 2 Ron kg de cartofi, 20 de ron kg de carne de proc, 0.4 Ron oul, 1 Ron /3 fire de mrar (culmea nesimirii). Relum tema depresailor cnd procentul va ajunge la 99%.Oameni buni trezii-v! Nimeni n afar de voi niv nu v vor scoate din mocirl.Indiferent de criz sau rzboi oamenii vor mnca.tii ct am muncit anul a cesta pentru 100 de mp de cartofi de unde am obinut aproximativ 250 de kg? O jumtate de or dimineaa i seara timp de vreo 3 sptmni.Pentru 25 de tone la un hectar nu merit s muncii vreo 4 luni pe an? S ctigai dublul salariului de acum cu un concediu de 8 luni?Avnd aer curat, ap curat, linite, hran sntoas i efort care prelungete viaa.Baca fr efi idioi i cretini.Baca chiul cnd v dorii. Suntem ntr-adevr ntr-o criz.Mare i adnc.Dar credei c bunicii notri a dus-o mai bine pe vremea celui de-al doilea rzboi mondial?Sau 50 de ani n comunism? Soluia ieirii din capcana crizei de azi este decuplarea de mediul de via de lagr al oraului.Dai epe bncilor.Dai epe statului.Dai epe politicienilor votnd UDMR 80%.Sau partidul turcilor i ttarilor.

Profitul Cartelurilor Petroliere

Categories: Analize, Criz Alimentar, Educaie

Ai avut curiozitatea s tii ct ctig cartelurile petroliere? Dintr-un baril (168 de litri) de iei brut se obin: 73 litri benzin; 20 litri Kerosen; 45 de litri motorin; aprox 30 de litri(volumetric) LPG (gaz comprimat i procesat); aproximativ 25 de litri de ulei sintetic care se folosete pentru ungerea motoarelor; La un calcul sumar vedem cu ct se vinde sub form de produse procesate un baril de iei brut. Astfel 73 litri benzin x 1.31 euro/litru = 95.63 euro 20 litri kerosen x 1.31 euro/litru = 26.2 euro (nu tiu ct cost un litru de kerosen i l-am presupus a fi apropiat benzinei ). 45 litri motorin x 1.35 euro/litru = 60.75 euro 30 litri LPG x 0.75 euro/litru = 22.5 euro 25 litri Ulei Castrol m-au costat pe mine 209.3 euro. Total 414.83 euro.Barilul de petrol cost cam 80 de dolari adic aproximativ 59.03 euro.Costurile din punct de vedere energetic sunt nule fiindc fiecare rafinrie folosete propriile produse pentru a genera energia de procesare a ieiului n carburanii obinuii.Rmn costurile cu fora de munc care nu au cum s fie foarte mari.Mai ales n era tehnoligiei informaiei unde un server sau un grup de servere poate deservi totul. Accizele pentru motorin sunt 0.358 de euro per litru iar pentru benzin 0.467 de euro.La LPG sunt mici iar la uleiuri sunt aproape nule. Rezult la fiecare baril de petrol procesat i vndut , procesatorul pltete statului 59.541 euro.i TVAul este de 80.30 euro.Practic statul ncaseaz 149.841 euro.Iar procesatorul rmne i el cu un profit de 275.51 euro. Fiecare baril din deertul irakian sau saudit cost pentru extracie un dolar.n Romania este aproape de un euro mulumit lui Adrian Nstase care a vndut SNP Petrom cu tot cu ieiul de cea mai bun calitate din Europa. Care va s zic la fiecare baril de petrol n Romania statul ctig 150 de euro iar procesatorul 275 de euro.Cel mai ctigat este statul care ncaseaz aceti bani fr vreo investiie. Consumul anual de petrol este undeva la 3.9 miliarde de barili.Profitul lor este de aproximativ 1072 de miliarde de euro.n realitate el este cu mult mai mare fiindc n US nu exist TVA i nici accize. Cu aceti bani se cumpr politicieni, se fraudeaz alegeri, se pun la cale lovituri de stat mascate n revoluii, se organizeaz atentate teroriste, se pltesc cercetri pentru tehnologii eficiente de controlul maselor, se pltesc spioni privai, se asasineaz persoane incomode, se pltesc trusturi de media pentru a deturna atenia pmntenilor de la problemele grave ale omenirii. Construind o economie din care petrolul este exclus ne-am elibera i de srcie i de injustiie.Iar primul pas este cel al producerii hranei proprii sntoase i curate! Petrolul este pe sfrite.De ce s ateptm n agonie umtorii 20 de ani cnd ne putem rupe acum (fiindc tot acolo vom ajunge) i s ne construim o alt via?Liber i sntoas!

ISTORIA INTERZISA. Holocaustul, Miscarea Legionara, Eminescu - Document Transcript


1. 2. Dr. ec. Radu Mihai CRIAN ISTORIA INTERZIS Editura TIBO BUCURETI 2008 Descrierea CIP a Bibliotecii Naionale a Romniei CRIAN, RADU MIHAI Istoria interzis / Radu Mihai Crian. - Bucureti : Tibo, 2008 Bibliogr. ISBN: 978-973-88829-4-2 821.135.1-4 Toate drepturile de multiplicare, traducere, adaptare i difuzare a acestei lucrri sunt absolut libere (gratuitei nengrdite), att pentru Romnia ct i pentru fiecare dintre celelalte ri ale lumii. ISBN: 978-973-88829-4-2 2 Ce era istoria noastr? Un x. Orice document e un termen al membrului al doilea (+a+b+c) pn cnd suma tuturor termenilor stora va fi x/x. dar muli din termenii aflai ne fac s ghicim pe ceilali pn ce la sfrit descoperim suma concret pe care x o reprezint. Asta nse toat istoriografia. Cine nu tie dect numele i anii, acela tie tot attea necunoscute ale ecuaiei, cari numai n legtur, n coadaptare una cu alta primesc un neles. Mihai Eminescu, Manuscrisul Istoriografie i coadaptare n Opere vol. XV, Ediie critic ntemeiat de Perpessicius, Editura Academiei, Bucureti, 1989, pag. 370, 371 3 Cel mai mare pcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi n fa -a recunoate adevrul. El e crud, acest adevr, dar numai el folosete. Mihai Eminescu, Manuscrisul Superfluena populaiei, n Opere, vol. XV, Ediie critic ntemeiat de Perpessicius, Editura Academiei, Bucureti, 1989, pag. 85 4 CUPRINS Singur Doamne, doar Tu eti fr de pcat...........................................6 DE CE? Reflecii infidele despre Holocaust ............................7 SECRETUL SABIEI DE FOC. SAU CUM E CU PUTINFENOMENUL LEGIONAR................................................27 CT DE RETROGRAD ESTE MIHAI EMINESCU? 7 rspunsuri unui procuror .................................................91 AUTOAPRARE PSIHIC. CUM S DEVII IMUN LA MANIPULARE............... ..............................................103 NICOLAE CONSTANTIN PAULESCU I NOI...........................119 Bibliografie ..................127-136 5 Singur Doamne, doar Tu eti fr de pcat Dup prerea mea, nu sunt nici pentru Masonerie i nici potrivnic ei; nici antisemit i nici filosemit; nici xenofob i nici xenofil; nici favorabil legionarilor i nici mpotriva lor, nici proAntonescu i nici n contra sa; nici ovin i nici renegat. Mrturisesc, alturi de apostoli, c singur Doamne, doar Tu eti fr de pcat i mi repugn organic att s ridic n slvi, ct i s arunc anatema. i-aceasta cu-att mai mult cnd este vorba de personaliti i de evenimente istorice asupra crora am deplina contiin a nedesvririi cunoaterii mele. Cred nestrmutat n partea sublim a sufletului fiecruia dintre noii n sfinenia datoriei omeneti de a cuta Adevrul pentru El nsui cci este unul i acelai cu Dumnezeu. Credina aceasta este primul i ultimul gnd care m-a ndemnat s redactez aceast mrturisire moral. Firete, fiece cutare ntreprins dincolo de pojghia subire a tabuurilor politice i istorice nfieaz privilegiatului ei autor privelitea unor tainice icoane spirituale. Icoane amprentate, n situaii precum cele de fa, inclusiv de contactul cu aspecte extrem de sensibile. Aadar, se-nelege de la sine: pertinena oricrei strduine cognitive n domeniu este condiionat de integrarea respectivelor aspecte n demersul investigativ. Bineneles, cu onestitate i cuviincioie, neptima i fr nici cea mai mic idee preconceput. Este tocmai ceea ce m-am strduit din rsputeri s fac, este miza prezenei n lucrare a unor citate nici pe departe comode. Amin. 6 A compara argumentele, i a o face cu tonul linitit al bunei- credine reciproce, constituie esena oricrei discuii serioase. Mihai Eminescu, Romnul continu a se ocupa, Timpul, VI, nr. 20 din 27 ianuarie 1881, n Mihai Eminescu, Opere, vol. XII, PUBLICISTIC, 1 ianuarie 1881 31 decembrie 1881, Timpul, cu 28 de reproduceri dup manuscrise i publicaii, Ediie critic ntemeiat de Perpessicius, Editura Academiei, Bucureti, 1985, pag. 46 DE CE ? REFLECII INFIDELE DESPRE HOLOCAUST 7 Cel care respect caracterul propriu i libertatea de manifestare a oricrui alt geniu naional, contracteaz prin aceasta el nsui dreptul de a fi respectat n toate ale sale.* Mihai Eminescu, edina Adunrii de vineri, Timpul, VII, nr. 19 din 26 ianuarie 1882, n Opere, vol. XIII, PUBLICISTIC, 1882 1883, 1888 1889, Timpul, Romnia Liber, Fntna Blanduziei, cu 64 de reproduceri dup manuscrise i publicaii, Ediie critic ntemeiat de Perpessicius, Editura Academiei, Bucureti, 1989, pag. 40, 41 8 DE CE? Reflecii infidele despre Holocaust mi place s cred c nu sufr nici de mania persecuiei, i cnici nu vd pretutindeni doar complotiti i comploturi. ,,Orice aluzie la conspiraie trezete un cor de proteste din tabra javrelor cu taif autohtone ncadrndu-se cu entuziasm n spectacolul mondial regizat de cinicii dirijori. Exemplul cel mai actual este acuzaia de holocaust adus poporului romn. (Nicador Zelea Codreanu, Romnia ca un hotel, n Cuvntul legionar, An III, nr. 39, noiembrie 2006, pag. 2) Lsnd la o parte monstruozitatea vinei colective, dreptul pe care i-l arogdiveri(;) de a fi i acuzatori i judectori; am vrea s tim dacacuzaiile ce ni se aduc vin din partea unor persoane private, a unor asociaii sau pur i simplu din partea statului Israel. Dac vin din partea unor persoane private sau O.N.G., rmne de neneles[:] de ce statul romn n frunte cu preedintele trebuie ssrute mna clului; s accepte orice acuzaie la adresa statului romn? Dac ar fi venit din partea statului Israel trebuia s vin pe ci oficiale, diplomatice i fcute publice prin pres. Deci cine a stabilit vinovia poporului romn n cazul acuzaiei de holocaust i, mai grav, cine a acceptat aceastvinovie? S-a fcut vreun referendum, s-a discutat n legislativ, s-a fcut mcar vreun sondaj de opinie, s-a fcut public suma exorbitant cerut de; i aici m opresc: cerut de cine? De o entitate superioar care trece peste orice convenie ntre naiuni? De ce statul romn nu d un comunicat n care s spun:cine ne acuz, pe baza cror dovezi acceptate de un tribunal, care tribunal, cnd s-a judecat. Dac statul romn accept sanciunea i statul Israel nu declar oficial nimic, trebuie s acceptm existena unei supraputeri oculte i a unui complot mpotriva romnilor evident, cel puin ncepnd din secolul 19. (Nicador Zelea Codreanu, Romnia ca un hotel, n Cuvntul legionar, An III, nr. 39, noiembrie 2006, pag. 2) A compara argumentele, i a o face cu tonul linitit al bunei-credine reciproce, constituie esena oricrei discuii serioase nota Eminescu nc acum mai bine de o sut de ani. (Mihai Eminescu, Romnulcontinu a se ocupa, Timpul, VI, nr. 20 din 27 ianuarie 1881, n Mihai Eminescu, Opere, vol. XII, PUBLICISTIC, 1 ianuarie 1881 31 decembrie 1881, Timpul, cu 28 de reproduceri dup manuscrise i publicaii, Ediie critic ntemeiat de Perpessicius, Editura Academiei, Bucureti, 1985, pag. 46) De-aceea, n tiin, totdeauna, indiferent de subiectul abordat, se obinuiete un examen critic i senin al tuturor 9 aceea de a nu se admite nici o discuie liber cu privire la aspectele controversate sau poate chiar controversabile. Cui folosete ca n aceast problem s fie ascuns complexitatea faptelor i, mai ales, complexitatea vinoviilor? (Ion Coja, Not explicativ(2), cuvnt introductiv la lucrarea: Situaia Evreilor n Romnia, vol. I, 1939-1941, partea I, Coordonatori Locotenent-colonel Alesandru Duu i Dr.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10. argumentelor, pro i contra. n privina holocaustului ns capitol din istoria contemporan a umanitii, indicaia din programa colareste

Constantin Botoran, Editura ara Noastr, Uniunea Vatra Romneasc, Bucureti, 2003, pag. 10) Nu le dau dreptate celor ce neag holocaustul, iar dacprilejul se ivete, caut totui s neleg acest fenomen, real, alrevizionismului, i asta nu m mpiedic s citesc cu cel mai mare interes dezvluirile, mai vechi i mai noi, fcute de autori evrei [ca de exemplu Roger Garaudy n studii precum Procesul Sionismului Israelian - vezi ediia romneasc Editura Samizdat] privind complicitatea unor persoane i cercuri evreieti la producerea holocaustului. Li se va preda oare elevilor o lecie i despre vinovia care revine unor lideri evrei, unor instituii evreieti, unor doctrine politice evreieti, n iniierea i ntreinerea holocaustului? (Ion Coja, Notexplicativ (2), cuvnt introductiv la lucrarea: Situaia Evreilor n Romnia, vol. I, 1939-1941, partea I, Coordonatori Locotenent-colonel Alesandru Duu i Dr. Constantin Botoran, Editura ara Noastr, Uniunea Vatra Romneasc, Bucureti, 2003, pag. 11) Sau despre declaraia dat n 1955 de WILHELM FILDERMAN, fost preedinte al Federaiei Comunitilor Evreieti n anii 40: Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor n Drept la Facultatea din Paris, fost Preedinte al Uniunii Comunitilor Evreieti din Romnia i Preedinte al Uniunii Evreilor Romni, domiciliat actualmente n New York, USA, Hotel Alameda, Broadway at 71 St, declar urmtoarele: () n timpul perioadei de dominaie hitlerist n Europa, eu am fost n legtur susinut cu Marealul Antonescu. Acesta a fcut tot ce a putut pentru a mblnzi soarta evreilor expui la persecuia germanilor-naziti (s.n.). Trebuie s subliniez cpopulaia romn nu este antisemit(;). Am fost martor al unor mictoare scene de solidaritate i de ajutor ntre romni i evrei n momentele de grea ncercare din timpul infernului nazist n Europa. Marealul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea msuri dure mpotriva evreilor. A aminti doar cteva exemple: Graie interveniei energice a Marealului Antonescu, a fost oprit deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina; El a dat paapoarte n alb, pentru a salva de teroarea nazist evreii din Ungaria, a cror via era n pericol; Graie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub un regim de administrare tranzitorie, care, fcndu-le s par10 11. pierdute, le-a asigurat conservarea n scopul restituirii la momentul oportun. Menionez aceasta pentru a sublinia faptul c Poporul Romn, att ct a avut, chiar n msur limitat, controlulrii, i-a demonstrat sentimentele de umanitate i moderaie politic. (Uniunea Vatra Romneasc, Liga pentru Combaterea Anti-Romnismului LICAR, Uniunea Veteranilor de Rzboi i a Urmailor Veteranilor, Asociaia Cultural Pro Basarabia i Bucovina, Federaia Romn a Fotilor Deinui i Lupttori Anticomuniti, Liga Naional a Lupttorilor din Decembrie 89, Fundaia George Manu, Comunicat, Bucureti, 16 aprilie 2002 Textul se regsete n volumul: Ion Coja, Holocaust n Romnia? Suit de documente i mrturii adunate i consemnate de ION COJA, n folosul parlamentarilor i al autoritilor implicate n elaborarea, aprobarea i aplicarea Ordonanei de Urgen nr. 31/2002 a Guvernului Romniei, Editura Kogaion, Bucureti, 2002, pag. 13, 14) i oare la cunotina ctor elevi va fi adus coninutul articolului lui Nicolae Iorga, De ce atta ur? (6 iulie 1940): Se adun i cresc vznd cu ochii documentele i materialele, actele oficiale i declaraiile luate sub jurmnt. nali magistrai i bravi ofieri cari i-au riscat viaa ca sapere cu puterile lor retragerea i exodul romnilor, au vzut cu ochii lor nenumrate acte de slbticie, uciderea nevinovailor, lovituri cu pietre i huiduieli. Toate aceste gesturi infame i criminale au fost comise de evreimea furioas, ale crei valuri de ur s-au deslnuit ca sub o comand nevzut. De unde atta ur? Aa ni se rspltete bunvoina i buntatea noastr? Am acceptat acapararea i stpnirea iudaic multe decenii i evreimea se rzbun n ceasurile grele pe care le trim.i de nicieri o dezavuare, o rupere vehement i public de isprvile bandelor ucigae de sectani sangvinari. Nebunia organizat mpotriva noastr a cuprins trguri, orae i sate. Fraii notri i prseau copiii bolnavi, prinii btrni, averi agonisite cu trud. n nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvnt bun, mcar de o frm de mil. Sprijin cald i un cuvnt nelegtor, fie i numai sentimental, ar fi fost primit cu recunotin. Li s-au servit gloane, au fost sfrtecai cu topoarele, destui dintre ei i-au dat sufletul. Li s-au smuls hainele i li s-a furat ce aveau cu dnii, ca apoi s fie supui tratamentului hain i vandalic. Romnimea aceasta, de o buntate prosteasc fa de musafiri i jecmnitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii, care se luda pn mai ieri c are sentimente calde i freti fa de neamul nostru n nenorocire. (Nicolae Iorga, De ce atta ur?, 6 iulie 1940, Neamul Romnesc Regsii textul n volumul: Ion Coja, Holocaust n Romnia? Suit de documente i mrturii adunate i consemnate de ION COJA, n folosul parlamentarilor i al autoritilor implicate n elaborarea, aprobarea i aplicarea Ordonanei de Urgen nr. 31/2002 a Guvernului Romniei, Editura Kogaion, Bucureti, 2002, pag. 23) 11 12. Adevrul se dovedete cu argumente i contra-argumente, nu prin ordonane guvernamentale, armat, poliie, nchisori, cli i trntori, cu care trebuie dat de pmnt! Ce are de ascuns regimul de la Bucureti? Guvernele care au ceva de ascuns, care ncearc s ascundrealitatea istoric n dosul uneia sau a mai multor ordonane de urgen, sunt n afara legii. (Teodor Usca, Apel la raiune (II), n Cuvntul legionar, An IV, nr. 60, iulie 2008, pag. 12) Articolul 31 din Constituia Romniei: (1)Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaie de interes public nu poate fi ngrdit. Or, tocmai acest drept este anulat de prevederile O.U.G. 31/2002, care oblig cetenii la dopaj i ndoctrinare cu versiunile fabricate de poliia politic a gndirii i de fotii (;)academicieni plini i corespondeni de la Fane Babanu. (Teodor Usca, Apel la raiune (II), n Cuvntul legionar, An IV, nr. 60, iulie 2008, pag. 12) Unde sunt gropile comune cu zeci sau sute de vagoane de schelete umane, unde sunt restul de dovezi care ne incrimineaz? Dup ce se vor gsi dovezile, ele vor trebui evaluate de nite comisii de experi i transformate n probe ale procesului. Am zis proces! Care proces? Acela care judec i condamn! Unde sunt executanii, criminalii, c nu se vede nici unul, c nu or fi omort atta puzderie de oameni Antonescu i Alexianu?! S-i aducem n faa unui tribunal, s mrturiseasc, nenorociii! Cine ne acuz? Tovarul Ellie Wiessel? Pi ce-o fi el, acuzator, judector i pluton de execuie? (Nicador Zelea Codreanu, Despre Micarea Legionar, n Cuvntul legionar, An IV, nr. 56, martie 2008, pag. 5) Dac ne acuz statul Israel, s o fac la nivel diplomatic, cum cere uzana internaional. Vreau s vd n ziare(;) scris mare: Statul Israel acuzRomnia de Holocaust! Copie dup actul oficial, i, ca tot romnul, cu antet, tampil i semntur! (Nicador Zelea Codreanu, Despre Micarea Legionar, n Cuvntul legionar, An IV, nr. 56, martie 2008, pag. 5) De ce se ascund Poporului Romn anumite adevruri? Simplu: pentru al menine pe mai departe n sclavie. Sclavia iudeo-comunist de ieri a fost nlocuit de cea iudeo-american i occidental de azi. (Teodor Usca, Apel la raiune (II), n Cuvntul legionar, An IV, nr. 60, iulie 2008, pag. 12) Jewish Banker : S-ar putea spune c Marxismul este cel mai nverunat duman al Capitalismului, care pentru noi e sfnt. Pentru simplul motiv c ei sunt poli opui, ei ne dau nou cei doi poli ai Pmntului i ne permit s-i fim noi axa. Aceti doi oponeni Bolevismul i noi nine ne gsim identificai n Internaionala. Aceti doi oponeni, care constituie doctrina celor doi poli ai societii, se ntlnesc n unitatea de scop, care este rennoirea societii de sus prin controlul avuiei i de jos prin revoluie. (Citat din Jewish Banker, de Comte de 12

13. Saint-Aulaire din Geneve contra la Paix, Librarie Plan, Paris, 1936, apud Obiectiv Legionar, An II, nr. 1(7), ianuarie 2004, pag. 10) Din
perspectiva (;)Ordonane[i] guvernamentale 31/2002tiina devine dumanul poliiei politice, care o combate pe toate cile ipocriziei democrate de tip occidental, prin toate mijloacele teroriste de tip KGB. (Teodor Usca, Apel la raiune (II), n Cuvntul legionar, An IV, nr. 60, iulie 2008, pag. 12) Dup decembrie 1989 Romnii au devenit ceteni liberi, ntr-un stat ce se pretinde c ar fi de drept, NU de drepi.

Drepturile lor fundamentale, garantate de numeroase tratate i convenii internaionale, ca i de art.37 din Constituie, au fost golite de orice coninut i anulate prin abuziva Ordonan de Urgen31/2002. Art.1 din O.U.G. 31/2002 nu ne spune care autoritate de stat este ndrept it i mputernicit s constate ura naional,rasial sau religioas, discriminarea sau infraciunile contra pciii omenirii. Nu se tie cine constat acestea, dup cum nu se tie nici cine, cum, n ce fel i ntre ce limite trebuie s le combat! Prea uor se ajunge la ncheierea din art. 1 cu privire la promovarea cultului persoanelor vinovate de svrirea unor infraciuni contra pcii i omenirii. Ce nseamn de fapt promovareaunui astfel de cult? Nu cumva legiuitorul alogen vrea s ne interzicpn i pronunarea numelui marealului-erou Ion Antonescu? (Teodor Usca, Apel la raiune (II), n Cuvntul legionar, An IV, nr. 60, iulie 2008, pag. 12) Adic a omului care: - a fost eful Statului Major al armatei romne ce, n 1919, desfiinnd la Budapesta dictatura bolevic a lui Bela Kuhn (Cohen), reuea s ntrzie cu mai bine de douzeci de ani instalarea comunismului n Europa de Est; - a denunat (odat cu instalarea regimului su de autoritate) Masoneria ca un pericol de Stat i a instituit Comisiunea de cercetarea materialului i activitii societilor secrete Franc-Masonice din Romnia (vezi pentru amnunte volumul: Toma Petrescu, Conspiraia lojilor Francmasonerie i Cretinism , Ediia a IV-a, Imprimeriile Fria Romneasc, Bucureti, 1941). Dac da, cu ce drept vorbesc de infraciuni contra pciii omenirii tocmai guvernanii care, aflai acum n solda Americii i a Pactului Nord-Atlantic (precum altdat n solda Uniunii Sovietice i a Tratatului de la Varovia) trimit armata romn s ucid patrioii afgani i irakieni ce i apr ara i interesele lor naionale? (Teodor Usca, Apel la raiune (II), n Cuvntul legionar, An IV, nr. 60, iulie 2008, pag. 12) i, totodat, de ce dup apariia O.U.G. 31/2002, nimeni nu a fost cercetat i condamnat pentru promovarea cultului personalitii 13 14. criminalilor Stalin, Lenin sau Ceauescu, prezentai i ludai n diverse publicaii, la televiziunea naional sau la alte televiziuni centrale i locale[?] Nu cumva se ncalc astfel n mod flagrant prevederile (;)ordonane[i]? (Teodor Usca, Apel la raiune (II), n Cuvntul legionar, An IV, nr. 60, iulie 2008, pag. 12) Corectitudinea politic este n aceeai msur inamica adevrului, care, pn astzi, a fost obiectivul declarat al cunoaterii omeneti, i al ndoielii, care a fost fidelul instrument al acestei cunoateri. (Vladimir Volkoff, Manualul corectitudinii politice. Defectele democraiei, Editura Antet, Bucureti, f.a., pag. 102) n optica ei, un individ sau un grup de indivizi care i revendic dreptul la o informare imparial, obiectiv, independent,necontrafcut de ziariti i nesupus cenzurii corecte politic trebuie considerat extrem de periculos i tratat ca atare, monopolul pe care corectitudinea politic l deine asupra informaiei fiind de o importan crucial. (Vladimir Volkoff, Manualul corectitudinii politice. Defectele democraiei, Editura Antet, Bucureti, f.a., pag. 35) Printr-un program bine pus la punct, romnul este inut la limita supravieuirii, pentru ca toat atenia i preocuparea sa s se ndrepte spre rezolvarea zilei de mine, cu preuri mari, salarii i pensii mici; tineretului i se ofer fotbal, ca o supap de refulare a mizeriilor i nemplinirilor, stadionul i nu numai devenind locul de descrcare dirijat a furiei i a excesului de energie. Cine se mai gndete n ziua de azi la viitorul apropiat sau mediu al Romniei, cine pune cap la cap toate manevrele aparent fr legtur din viaa politic a rii? Romnilor li s-a dat o coaj de pine i circ ct cuprinde! Presa scris, dar mai cu seam televiziunea, i servete zi i noapte diversiune i nu pentru audien, cum se pretinde, ci n baza unei campanii de lung durat, dar de evident intensitate, pentru a te dirija pe un anumit drum(;) (Nicador Zelea Codreanu, Cui i e fric de Legiune, n Cuvntul legionar, An IV, nr. 54, ianuarie 2008, pag. 2) ntreprinderile napoiate [- nu din punct de vedere tehnic!...-] sunt o redut a comportamentului autoritarian, a organizaiilor masificate, a abandonului decizional i deci a nevoii de fhrer.Disperarea, spaima de viitor, dezrdcinarea genereaz masificare i autoritarism. Aceste ntreprinderi sunt poliiile informale n era maselor. Ele reprim tot ceea ce se abate de la starea care le conserv. (Ilie Bdescu, Cu faa spre Bizan. Jurnal, Editura Evex, Bucureti, 1998, pag. 260) ntreprinderea napoiat genereaz aadar fatalmente putere totalitar. nluntrul ei puterea este de tip autoritarist, relaiile sunt cele de dependen fa de ef care-i promoveaz i recompenseaz clienii dup loialitate fa de el, dup lipsa discernmntului i a judecii critice. coala puterii totalitare ncepe n aceste ntreprinderi unde un individ care are judecat critic, etc, este eliminat(;). Aceste ntreprinderi sunt coli ale comportamentului totalitar, ale supunerii 14

15. fa de ef, ale compromisului moral i politic n raport cu interesul cel mai mrunt. eful acord recompensele, de la acordarea
aprecieriiindividuale la acordarea primelor, a recuperrilor, a nchiderilorde ochi, etc, n funcie de ascultarea oarb i de loialismul bine probat n timp. Cel ce ncalc regulamentul nescris al acestei coli este livrat necazurilor care culmineaz dup o lung ostracizare i expulzare sociometric cu darea afar (cu prima ocazie care se ivete). (Ilie Bdescu, opera citat, aceeai pagin) Totui, chiar i n condiiile acestea paralizante, mai apare cte o voce care nu se teme s vorbeasc public despre dezmul i setea de snge i de rzbunare dezlnuit de iudeo-comunism duppierderea rzboiului de ctre romni i ctigarea puterii(;) de ctre evreii travestii n rui, comuniti, eliberatori, educatori, conductori politici, conductori militari, asigurtori ai siguranei naionale, asigurtori ai ordinii publice, travestii n scriitori, n artiti, n justiiari, n efi de orice, n conductori de orice, n specialiti de orice, i mai presus de toate hotri s acopere cu vrf i ndesat datoriile (de cele mai multe ori imaginare) fa de oricine ndrznise pn atunci si supere(;) orict de puin. (Nicador Zelea Codreanu, Pe cine sperie Micarea Legionar n Cuvntul legionar, An III, nr. 46, iunie 2007, pag. 2) Cte o voce care nu preget sdezvluie faptul c dup aprecierea istoricului i cercettorului de specialitate Gh. Boldur-Lescu, numrul victimelor asasinate n nchisori, antiere ale morii, la interogatorii etc., se ridic la 500.000: tot ce a avut ara mai bun n acei ani, elitele intelectuale, politice, militare, i, n plus, 4.000 de preoi i ierarhi cei mai muli sub acuzaia de legionari. Din aceast cifruria, 300.000 au fost legionari, simpatizani legionari sau pur i simplu cei care i dduser nu-tiu-cnd un ut n spate vecinului la o ceart ca ntre vecini, dar vecinul nu era numai vecin, era evreu! (Nicador Zelea Codreanu, Pe cine sperie Micarea Legionar n Cuvntul legionar, An III, nr. 46, iunie 2007, pag. 2) A trece genocidul ca act politic antiromnesc din sarcina celor care l-au conceput, dirijat i impus pe seama unor temniceri, de la simplul gardian, la directorul de nchisoare, executani ncorsetai n rigori militare, aa cum ncearc s o fac o echip de simbriai din pres, este egal cu operarea de diversiuni i intoxicri spre a ascunde adevrul istoric i a exonera de rspunderi bestiile criminale care au ndoliat un popor, hrzindu-i o epoc de mucenicie prin teroare i dictatur poliieneasc. Consider diversiune manevra de a impune prin mass media i orice fel de referire scris, numele romneti adoptate de membrii comandourilor alogene ncuibate pe toat ierarhia puterii. Este o metod abil de a trece pe seama autohtonilor att impunerea bolevismului, ct i crimele n mas svrite de alogeni. (Radu Theodoru, Contra-Raport Tismineky-Bsescu (IV) n Santinela, nr. 17, iunie 2007, pag. 3) 15

16. Poporul Romn aspir la cercetare tiinific i exprimare liber a concluziilor acesteia n orice domeniu, indiferent c ele plac sau nu plac
unora, indiferent de adevrul sau eroarea pe care aceste concluzii le-ar conine, adevr i eroare ce vor iei la lumin cu timpul, dup cum sau petrecut lucrurile totdeauna, fr intervenia nici unui fel de poliie sau justiie represiv n materie de gndire i de cunoatere. Nimeni nu are dreptul s ne interzic cercetareatiinific a oricror popoare, evenimente, fapte, ntmplri, obiceiuri, religii, superstiii i orice altceva. (Teodor Usca, Apel la raiune (II), n Cuvntul legionar, An IV, nr. 60, iulie 2008, pag. 12) Desigur, e excelent s se lupte contra rasismului,

antisemitismului i a resurgenelor nazismului(;) dar este tipic faptul c guvernul ar prefera s-o fac reducnd la tcere sursele de informaii contradictorii, ceea ce echivaleaz cu a viola spiritul n care au fost concepute libertatea gndirii, a cuvntului i a presei, singurele care fundamenteaz libertatea de opinie. Cci, n fine e dificil s se facdeosebirea ntre adevraii i pretinii istorici, dac nu li se d voie tuturor s se exprime, i pare curios c un guvern republican i propune s impun publicului o anumit viziune asupra istoriei i s-i ntemnieze pe oamenii care propun alta. Exist aici o confuzie(;) periculoas ntre libertatea de a afirma sau nega i libertatea de a luda sau de a condamna. Se nelege clar c un guvern i exercit legitim funciile atunci cnd interzice s se fac apologia unei crime, a unui viciu, a unui drog. E mai greu de neles de ce interzice s se discute despre existena acelei crime, a acelui viciu sau a acelui drog: cu ct e mai absurd o tez care le neag, cu att va fi mai uor recunoscut ca atare i se va descalifica de la sine. Interzicerea unei informaii, fie i mincinoase, nseamn a da impresia c se dorete s se ascund ceva, fr a mai pune la socoteal faptul c o asemenea msur nu pare deloc conform cu Declaraia Drepturilor Omului i ale Ceteanului pe care se bazeaz Constituia. n mod vizibil, manipularea informaiei a devenit o procedurfireasc (o procedur curent n.n.) n spiritul puterilor publice. S-ar zice c am revenit la vremurile cnd Inchiziia ddea foc crilor crora nu le aproba coninutul. (Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare. De la Calul Troian la Internet, Traducerea Mihnea Columbeanu, Editura Antet, Bucureti, f.a., pag. 222, 223) Dezirabilitatea, n atari mprejurri, a omului care totui se ncpneaz s gndeasc?... Cea care-o tim. Dar, merit? Ce-ai zice s nu ne pripim de-a rspunde? Sugestia mea. Acceptai provocarea? nti trei ntrebri: 16 17. I. De ce Hitler, dei Germania era o mare putere tehnic, trimite armata german (etnic german!) pe frontul sovietic NEechipat cu carburani i motoare care s reziste la gerurile iernii ruseti? i aceasta n condiiile n care, tot el, Hitler: a) Precum nsui mrturisete n Mein Kampf, fusese combatant n primul Rzboi Mondial, n calitate de militar; adic e imposibil s nu fi tiut adevrul elementar c orice rzboi, indiferent ct de roz i de fulger s-ar profila la nceput, nu-i deloc exclus s se transforme urmare ivirii pe neateptate a unor circumstane independente de voina celui care l proiecteaz s se transforme ntr-o confruntare de uzur, care s dureze ani i ani. b) Iari conform propriilor lui mrturisiri: o Avea deplin cunotin c pe Napoleon gerul l nfrnsese sub zidurile Moscovei. (Nu am avut de luat o decizie mai grav, pe tot parcursul acestui rzboi, dect aceea de a ataca Rusia. Spusesem dintotdeauna c trebuia s evitm cu orice pre rzboiul pe dou fronturi i, de altfel, nimeni nu se ndoiete c am meditat mai mult dect oricine asupra experienei lui Napoleon. (Adolf Hitler, nsemnarea intim din 15 februarie 1945, n Adolf Hitler, Testament politic, Traducere de Nicolae Buhmeanu, Editura Samizdat, Bucureti, 1999, pag. 39)) o Dificultile pe care i le provocase nereuita campaniei militare a Italiei n Grecia l-au forat s ntrzie cu aproape o lun i jumtate declanarea atacului asupra Uniunii Sovietice. (De ce anul 1941? Pentru c trebuia s ntrziem ct mai puin posibil, i s ntrziem cu att mai puin cu ct, n vest, adversarii notri nu ncetau s-i sporeasc puterile. De altfel, nici Stalin nsui nu sttea cu minile-n sn. Pe ambele fronturi, timpul aciona mpotriva noastr. Prin urmare, nu se pune ntrebarea: De ce deja din 22 iunie 1941?, ci De ce nu mai devreme?. Fr dificultile create de italieni, cu campania lor 17 18. idioat din Grecia, i-a fi atacat pe rui cu cteva sptmni nainte. (Adolf Hitler, nsemnarea intim din 15 februarie 1945, n Adolf Hitler, Testament politic, Traducere de Nicolae Buhmeanu, Editura Samizdat, Bucureti, 1999, pag. 41) Dac rzboiul ar fi rmas un rzboi condus de Germania, nu de Ax, am fi putut ataca Rusia nc din data de 15 mai 1941. Avnd la activ numai victorii totale i indiscutabile, am fi putut termina campania nainte de sosirea iernii. (Adolf Hitler, nsemnarea intim din 17 februarie 1945, n Adolf Hitler, Testament politic, Traducere de Nicolae Buhmeanu, Editura Samizdat, Bucureti, 1999, pag. 51)) o Urmare acelorai dificulti, era nevoit s nceap cu fore militare diminuate atacarea colosului de la Rsrit. (Dei incapabili deja s reziste n Abisinia i n Cyrenaica, italienii au avut tupeul, fr a ne cere prerea i fr mcar a ne anuna, de a se lansa ntr-o campanie absolut inutil contra Greciei. Dezonorantele lor eecuri au strnit contra noastr ranchiuna anumitor balcanici. De altfel, acolo trebuie s se caute cauzele rigidizrii i ale schimbrii de atitudine a iugoslavilor, n primvara anului 1941. Acest lucru ne-a determinat, contrar tuturor planurilor noastre, s intervenim n Balcani, ceea ce a provocat o ntrziere catastrofal n declanarea rzboiului contra Rusiei. Ne-am consumat acolo unele dintre cele mai bune divizii. n sfrit, aceasta ne-a obligat s ocupm teritorii imense unde, n alte condiii, trupele noastre nu ar fi fost necesare. rile balcanice se cantonaser voluntar ntr-o neutralitate binevoitoare n privina noastr. n ceea ce-i privete pe parautitii notri, a fi preferat s-i lansez asupra Gibraltarului, dect asupra Corintului i a Cretei. (Adolf Hitler, nsemnarea intim din 17 februarie 1945, n Adolf Hitler, Testament politic, Traducere de Nicolae Buhmeanu, Editura Samizdat, Bucureti, 1999, pag. 50)) II. De ce Stalin (Djugavili pe numele su adevrat adic n traducere, fiul evreului) timp de nu mai puin de un an i jumtate adic pn la contraofensiva sovietic de la Stalingrad , opune experimentatei i, totodat,18 19. binenzestratei cu muniie armate germane trupe sovietice alctuite din etnici rui neinstruii, nenarmai i flmnzi, ns constrni, prin mitralierele politrucilor care-i mnau permanent din spate, s lupte mereu n linia I-a? Asta n condiiile n care odat cu Stalingradul i cu tancurile lui sovietice de fabricaie S.U.A. , Stalin a scos, ca din pmnt, valuri-valuri de trupe de o calitate cu totul opus celor decimate sub tirul germanilor, de-acum aproape ngheai i aflai n retragere dezordonat.III. De ce marea finan internaional l aduce pe Hitler la putere n Germania, i susine efortul de narmare i, mai cu seam, nici pn la finele rzboiului (adic fr ntrerupere ceea ce nseamn inclusiv pe toat vremea Holocaustului) nu nceteaz s sprijine maina de rzboi german? (n realitate, industriaii i afaceritii bogai din cercurile financiar-bancare internaionale au fost cei care i-au garantat succesul lui Hitler. Dup ce Hitler a pierdut votul popular n cadrul alegerilor organizate n 1932, n favoarea btrnului erou de rzboi, feldmarealul Paul von Hindenburg, treizeci i nou de lideri din lumea afacerilor, cu nume cunoscute precum Krupp, Siemens, Thyssen, Bosch au semnat o petiie adresat lui Paul von Hindenburg n care se cerea ca Hitler s fie numit Cancelar al Germaniei. Acest trg, care l-a adus pe Hitler la conducerea guvernului, a fost fcut n casa bancherului baron Kurt von Schroeder, la 4 ianuarie 1933. Potrivit spuselor lui Eustace Mullins, la aceast ntlnire au luat parte de asemenea i John Foster i Allen Dulles de la firma de avocai Sullivan&Cromwell din New York, care reprezentau Banca Schroeder. Anul urmtor, atunci cnd Rosenberg l-a reprezentat pe Hitler n Anglia, el s-a ntlnit cu directorul sucursalei de la Londra a bncii lui Schroeder, T.C. Tiarks, care era i director n cadrul Bncii Angliei. Pe toat durata celui de-al Doilea Rzboi Mondial, banca Schroeder a acionat ca agent financiar pentru Germania, att n Anglia, ct i n S.U.A.. (Jim Marrs, Guvernarea secret a Lumii. Istoria secret ce leag ntre ele Comisia 19

20. Trilateral, Francmasoneria i Marile Piramide, Traducerea Nicolo Della Pupa, Editura Antet, Bucureti, f.a., pag. 123) ns sursa principal
de putere a lui Hitler venea de la un cartel de chimicale numit I.G. Farben (numele este prescurtarea de la Interssen Gemeinschaft Farben). Importana sprijinului acordat de I.G. Farben micrii socialiste a fost relevat ntr-o carte despre cartel, care afirma: fr imensele faciliti de producie ale I.G. Farben, departamentul su dezvoltat de cercetri, variata experien tehnic i concentrarea sa monopolist de putere

economic, Germania nu i-ar fi putut permite s nceap rzboiul de agresiune din septembrie 1939. Exista ns o surs mai puin cunoscut a enormei puteri economice de care se bucura I.G. Farben: Wall Street, SUA. Fr capitalul oferit de Wall Street, n primul rnd nu ar fi existat nici un I.G. Farben i, aproape sigur, nici un Adolf Hitler i nici un al doilea rzboi mondial. I.G. Farben s-a nfiinat n 1924, cnd bancherul [cetean] american Charles Dawes a contractat o serie de mprumuturi externe totaliznd 800 de milioane de dolari pentru a organiza marile companii de oel i chimicale n carteluri, printre care i I.G. Farben. Profesorul Carrol Quigley definete Planul Dawes: n mare, un proiect al lui J.P. Morgan. Trei companii participante la Wall Street, Dillon, Read&Co, Harris, Ford&Co, mpreun cu National City, s-au ocupat de trei sferturi din mprumuturile folosite pentru crearea acestor carteluri. (Wilhelm von Angelsdorf, Imperialismul Noii OrdiniMondiale, Traducerea Johann Dumitrescu, Editura Antet, Bucureti, f.a., pag. 15) (;)Adevrata importan a I.G. Farben n eforturile de rzboi ale lui Adolf Hitler consta n utilizarea procesului cunoscut ca hidrogenare, producerea de benzin din crbune, creat de cartelul de chimicale I.G. Farben. Germania nu dispunea de resurse naturale pentru producia de benzin, i acesta a fost unul dintre motivele pentru care a fost nfrnt n primul rzboi mondial. Un om de tiin german a descoperit n 1909 procesul de transformare a crbunelui n 20

21. benzin (Germania dispunea de mari rezerve de crbune), dar procesul tehnologic nu fusese definitivat n timpul rzboiului. n august 1927,
Standard Oil a acceptat s participe la un program de cooperare n domeniul cercetrii i dezvoltrii procesului de hidrogenare, pentru a rafina petrolul necesar Germaniei pentru a pregti cel de-al doilea rzboi mondial. i, n cele din urm, la 9 noiembrie 1929, cele dou companii gigantice au semnat un contract de cartel. (Wilhelm von Angelsdorf, Imperialismul Noii OrdiniMondiale, Traducerea Johann Dumitrescu, Editura Antet, Bucureti, f.a., pag. 16)Dup cum s-a exprimat un purttor de cuvnt al companiei Standard Oil: I.G. Farben nu va intra pe piaa ieiului i noi nu vom intra pe piaa chimicalelor. Acest contract de cartel a fost extrem de important pentru rzboi, cci, pn la sfritul rzboiului, Germania a ajuns s asigure prin eforturi proprii 75% din necesarul de combustibil prin sintetizare. Mai important a fost faptul c aceste uzine n-au fost bombardate de Aliai, aa c, pn la sfritul rzboiului, cam 25-30 de rafinrii germane erau nc funcionale, fiind afectate n proporie de numai 15%. (Wilhelm von Angelsdorf,Imperialismul Noii Ordini Mondiale, Traducerea Johann Dumitrescu, Editura Antet, Bucureti, f.a., pag. 16) William Bramley remarca existena urmtoarelor conexiuni financiar-bancare internaionale: Max Warburg, un important bancher [cetean] german, i fratele su, Paul Warburg, care jucase un rol crucial n nfiinarea Sistemului Rezervelor Federale din SUA, erau totodat directori la Interessen Gemeinschaft Farben sau I.G. Farben(;). La rndul su, H.A. Metz de la I.G. Farben era director al Bncii Warburg din Manhattan, care mai trziu a devenit o parte component a lui Chase Manhattan Bank, ce aparinea familiei Rockefeller. (Jim Marrs, Guvernarea secret a Lumii. Istoria secret ce leag ntre ele Comisia Trilateral,Francmasoneria i Marile Piramide, Traducerea Nicolo Della Pupa, Editura Antet, Bucureti, f.a., pag. 124, 125) Unul dintre directorii americani de la I.G. Farben era C.E. Mitchell, care era i unul dintre directorii Bncii Rezervelor Federale din New York i ai lui National City 21 22. Bank, aparinnd familiei Warburg. Preedintele concernului I.G. Farben din Germania, Herman Schmitz, era de asemenea i membru al consiliilor de administraie de la Deutsche Bank i Banca de Reglementri Internaionale. n 1929, Schmitz a fost ales preedinte al consiliului de Administraie al National City Bank, devenit acum Citibank. (Jim Marrs, Guvernarea secret a Lumii. Istoria secret ce leag ntre ele Comisia Trilateral, Francmasoneria i Marile Piramide, Traducerea Nicolo Della Pupa, Editura Antet, Bucureti, f.a., pag. 125)) Aadar?... CU DUMNEZEU NAINTE! -------------- * * --------------22 23. DJUGAVILI. NUMELE ADEVRAT AL LUI STALINNumele Djugavili nseamn n georgian fiu de evreu. n aceast limb, pentru evreu se spune literar uria, dar exist de asemenea i cuvntul djuga, sinonim cu uria, care indicoriginea evreilor caucazieni, venii aici dintr-o colonie portughez. Cealalt parte a numelui lui Stalin, vili, nseamnn georgian fiu. (Traian Romanescu, Marea Conspiraie Evreiasc, Editura Logos, Bucureti, 1997, pag. 72) (Cine a fost Iosif Vissarionovici Stalin? Se spune c era cretin ortodox de snge pur georgian, nscut la Gori, n Caucazia, i c pentru un timp a frecventat un seminar. Dei exist diverse documente cum ar fi fotografiile i fotocopiile, care pot fi adevrate sau false, fiindc au aprut duprevoluia comunist, ofierii Serviciului Secret Romn au cules propriile lor informaii chiar n Caucazia, n timpul celui de al doilea rzboi mondial, informaii care scot la lumin i dezvluie, cel puin pentru noi, misterul vieii i carierei lui Stalin. Ca religie, familia lui se pare c a fost ntr-adevr cretin ortodox, dar ca ras Stalin nu era un georgian pur. De multe ori evreii care triesc izolai ntr-o societate cretin prefer, din comoditate, s adopte n mod formal religia comunitii, ca s nu fie privii de cretini ca indivizi periculoi. Dar asta nu schimb cu nimic caracterul acestor oameni i, ori de cte ori se ivete ocazia, ei se ridic mpotriva religiei adoptive, de a crei protecie nu mai au nevoie i, ca buni evrei ce sunt de fapt, ncearcs o distrug. Stalin, dictatorul rou, a fost evreu de origine i n acest sens exist multe probe. Adevratul nume al lui Stalin era David Visarion Djugavili, cruia i se mai spunea i Koba. Numele de Iosif i Visarion, pe care le purtau Stalin i tatl su, nu erau folosite de cretinii ortodoci. Cretinii nu primeau nume de origine evreiasc precum Iosif, Benjamin, Solomon, Miriam etc., ci nume de origine greceasc, slav i latin, pe lng cele locale. De aici, o prim concluzie: prenumele lui Stalin indic de la nceput c este evreu de origine. Numele Djugavili nseamn n georgian fiu de evreu. n aceast limb, pentru evreu se spune literar uria, dar exist de asemenea i cuvntul djuga, sinonim cu uria, care indic originea evreilor caucazieni, venii aici dintr-o colonie portughez. Cealaltparte a numelui lui Stalin, vili, nseamn n georgian fiu. Numele de Koba sau Koba, sub care era cunoscut Stalin ca revoluionar n Caucaz, nu era dect numele legendarului evreu Bar-Koba, care n [anul] 165 d.C. a condus o rscoal a evreilor mpotriva romanilor, n timpul domniei lui Hadrian. n aceast rscoal Bar-Koba a fost numit de ctre marii rabini Mesia, dar rscoala s-a 23 24. terminat ru pentru evreime, care a fost mprtiat de romani n diferite provincii ale Imperiului. Pentru c adevratul su nume i trda originea evreiasc, Stalin a preferat s-l schimbe cu cel rusesc de Iosif Vissarionovici Stalin. Originea i era trdat i de trsturile feei. Georgienii sunt n general oameni nali i bine dezvoltai fizic, pe cnd Stalin avea doar un metru aizeci nlime. Acest fapt i-a obligat pe urmai s-l urce pe un scaun invizibil n lcaul Mausoleului, ca s apar maiimpozant pentru masele care defilau n iruri nesfrite prin Piaa Roie din Moscova. Fizionomia lui Stalin era tipic evreiasc i probabil de aceea, ca s-i ascund aceste trsturi, toate fotografiile care i se publicau erau n prealabil retuate. Familia, sau mai bine zis familiile lui Stalin au fost de origine pur evreiasc. Prima soie a lui Stalin era o evreic din Caucaz, Kati Schwanitz, cunoscut sub numele de Katerina vanidze. Ea a fost mama lui Iacob Davidovici Djugavili (de ce Iacob i nu un nume autentic rus sau caucazian?), fiul cel mare al lui Stalin, capturat n timpul rzboiului de germani, n ziua de 16 iulie 1941, i disprut, probabil executat la sfritul rzboiului. A doua nevast a fost Nadia Alleluiah, cunoscut sub pseudonimul de Aleluieva. Fosta secretarparticular a lui Stalin i-a devenit nevast, mam a lui Vasili i a Svetlanei Stalin. Nadia Alleluiah a fost asasinat de propriul ei so, n 1932, din cauza relaiei adultere cu evreul Gleizer, el nsui executat n acelai an din ordinul lui Stalin, ca trokist. Sinuciderea Nadiei Aleluieva a fost o minciun scornit de comuniti pentru a-l apra pe Stalin, care i ucisese propria nevast. A treia

nevast a dictatorului rou, Rosa Kaganovici, era, cum se tie, sora faimoilor Kaganovici, evrei care deineau un adevrat control asupra U.R.S.S., fiindc au fost singurii care, n ciuda schimbrilor specifice regimului rou, s-au meninut n posturi cheie i controlau cea mai important ramur a vieii economice comuniste, industria. Cel de-al doilea fiu al lui Stalin, Vasili Iosipovici Djugavili, general n armata rus, cruia i se spunea Vulturul pe vremea cnd tria tatl su, are o fa tipic de evreu: pr rou, fa plin de pistrui, nri de evreu, urechi mari i buze groase. Ct timp a trit Stalin, fiul lui a locuit la Moscova i era considerat unul dintre cele mai respingtoare personaje de la Kremlin. Fiica lui Stalin, Svetlana, s-a cstorit n 1951 cu evreul Mihail Kaganovici, unul din stpnii Rusiei sovietice. ntrebarea e: de ce nu s-a cstorit Svetlana cu un rus oarecare, ci tocmai cu un evreu? Firete, pentru c i ea era evreic i respecta normele Talmudului, care interzice evreilor s se cstoreasc cu ne-evrei, pentru a nu altera poporul ales de Dumnezeu. ntre anii 1949-1950, Svetlana Stalin a fost n relaii amoroase cu ziaristul evreu Alexei Keplen. Svetlana ar fi putut gsi uor nparadisul creat de tatl ei un iubit rus. Dar, cum ruii de atunci i de 24

25. azi sunt doar sclavi ai evreimii ascunse sub pseudonime, ei nu i-ar fi putut permite s ntrein relaii cu elita evreiasc reprezentat de
Svetlana Iosipovici Djugavili. Cum se explic faptul c georgianul de snge pur s-a preocupat de problema naional evreiasc nc din 1912? n acel an, Djugavili a scris un articol intitulat Problema naional i social-democraia, n care se ocupa n principal de problema naionalevreiasc. Articolul a fost publicat la Viena n numerele 3, 4 i 5 din 1913 ale revistei Prosvescenie. Stalin amintea c exist un numr mare de evrei n Daghestan i Caucazia, adic ara lui de origine, i se ocupa de posibilitatea organizrii evreimii ntr-o naiune. nainte de a scrie acest articol, Stalin a consultat o bi[bli]ografie vast pe aceasttem, printre care Problema naional a lui Springer, Problema naional i social-democraia a lui Bauer, ambii evrei(;), i protocoalele celui de-al IV-lea, al VI-lea i al VII-lea Congres Evreiesc, care au avut loc la Bielostok (Polonia) n aprilie 1901, la Zrich (Elveia) n aprilie 1905 i la Lvov (Polonia) n decembrie 1906, ca i protocoalele celui de-al VIII-lea i celui de al IX-lea Congres al Bund-ului evreiesc, desfurate n septembrie 1910 la Lvov i iunie 1912 la Viena. De ce acorda Stalin atta interes problemei internaionale a evreilor, cu mult nainte de revoluia comunist?... (Traian Romanescu, Marea Conspiraie Evreiasc, Editura Logos, Bucureti, 1997, pag. 72, 73) Orice persoan cu judecat care nu se las influenat de pres nelege fr mari dificulti c nici un ne-evreu nu ar fi putut anihila din interiorul Rusiei puterea organizat de zecile de evrei(;) creatorii statului sovietic. i nici un ne-evreu, spre exemplu Stalin (dac n-ar fi fost evreu de origine) n-ar fi fost tolerat i ajutat de un grup de evrei ca Apfelbaum (Zinoviev), Rosenfeld (Kamenev), Sobelsohn (Radek) etc., s l elimine pe unul de-ai lor, cum a fost cazul lui Bronstein (Troki). (Traian Romanescu, Marea Conspiraie Evreiasc, Editura Logos, Bucureti, 1997, pag. 87) Orice om fr experien politic, dar cu capul limpede tie c atunci cnd este vorba despre o band de asasini, cum a fost cea a organizatorilor i conductorilor revoluiei bolevice, nu poate exista niciodat nelegere ntre membrii ei i c, mai devreme sau mai trziu, vor aprea rivaliti interne, diferene care vor conduce la lichidarea celui mai slab. Aa s-a ntmplat ntre Stalin i Troki i mai trziu ntre Stalin i Kamenev, Buharin, Radek etc. Nu este vorba aici de antisemitism, ci de o simpl rivalitate tribal. (Traian Romanescu, Marea Conspiraie Evreiasc, Editura Logos, Bucureti, 1997, pag. 87) Evreii din Occident i instrumentele lor recrutate dintre cretini au dat lumii o versiune greit despre luptele interne din Rusia, ca s creeze impresia c cei civa evrei amestecai din ntmplare n revoluia bolevic au fost exclui i nlocuii cu rui antisemii i c nici comunismul nu este altceva dect o nou reeditare a vechiului imperialism arist, la fel de antisemit ca i acela. 25 26. Ignorana Occidentului cu privire la organizarea secret i la conducerea omorurilor din Rusia, dar mai ales cu privire la adevrata naionalitate a autorilor a permis ca minciunile iudeo-masoneriei s ia locul adevrului. (Traian Romanescu, Marea Conspiraie Evreiasc, Editura Logos, Bucureti, 1997, pag. 87) Cei implicai n conspiraia iudaic mondial au adus lumea n starea de confuzie de astzi. Evreii nu sunt proti i tiu ce fac. Singurii care nu neleg ce se ntmpl sunt ne-evreii. Cteva milioane de evrei organizai i lucrnd pe ascuns sunt pe punctul de a distruge viaa i fericirea tuturor popoarelor lumii. n ciuda luptelor interne pe care le-a dus mpotriva frailor si rivali, Stalin i-a interpretat fr cusur rolul n conspiraie tocmai de aceea masoneria iudaic american i-a cedat cu atta uurinjumtate din Europa i aproape toat Asia. (Traian Romanescu, Marea Conspiraie Evreiasc, Editura Logos, Bucureti, 1997, pag. 87) Lupta dintre Stalin i Troki a fost o consecin fireasc a morii lui Lenin. ntotdeauna cnd moare un dictator motenitorii lui se lupt pentru a-i lua locul. Aa s-a ntmplat i n Rusia. Iudaismul occidental ipa c georgianul Stalin a nlturat vechea gard (evreiasc) a lui Lenin prin procese i epurri. i chiar aa s-a ntmplat. Stalin a nlturat vechea gard leninist, dar numai pentru a o nlocui cu alta asemntoare. Mai abil dect Troki n materie de intrigi politice i cu ajutorul evreilor Apfelbaum, Rosenfeld, Sobelsohn sau, cum se prezentau ei, Zinoviev, Kamenev, Radek, i alii, Stalin a reuit s nving. Dar asta nu a schimbat cu nimic natura regimului comunist, politica lui i soarta poporului rus. (Traian Romanescu, Marea Conspiraie Evreiasc, Editura Logos, Bucureti, 1997, pag. 87)) -------------- * * --------------26 27. Ceea ce-i neadevrat nu devine adevrat prin mprejurarea c-i naional; ceea ce-i injust nu devine just prin aceea c-i naional. Naionalitatea n margenile adevrului. Mihai Eminescu, Manuscrisul Din edinele Societii Romnia Jun. Naionalitii i Cosmopoliii, n Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, Ediie critic ntemeiat de Perpessicius, Editura Academiei Romne, Bucureti, 1980, pag. 457 SECRETUL SABIEI DE FOC SAU CUM E CU PUTIN FENOMENUL LEGIONAR (constituie, n fapt, Ediia a II-a revzut i adugit a lucrrii Sursul Legiunii. Sau cum neleg eu Legionarismul Romnesc, Editura Cartea Universitar, Bucureti, 2006) 27 28. Nu fii lupttori fr s v fi adaptat i perfecionat o tehnic a contactului cu Dumnezeu. O contactare a infinitului, cu ajutorul inimii smerite. (;) nvai ritmul larg al respiraiei plantelor i stelelor. Nu rmnei n respiraia grbit a fricii sau urii. Luai-v zalele rbdrii i pcii interioare. Rugai-v nainte de a porunci sau de a da sfaturi altora. Nu intrai n destinul colectiv fr s v fi gsit pe voi, fr s tii cum s inei luminile din luntru aprinse.* *Vasile Posteuc, Destinul imperial al romnilor. Dumnezeu, Neamul, Omul, Editura Criterion Publishing, Norcross, GA, U.S.A., f.a., pag. 62 28 29. Dragul meu cetitor Drag semene, Gndurile pe care le citeti acum sunt mai degrabo mrturisire dect o prefa propriu-zis (al crei echivalent l reprezentau la prima lor ediie). Sau dect un tratat elementar (pe care l prenchipuie, poate, acum). Dei se refer la o monografie legionar, sunt scrise de un nelegionar. De ctre un romn care nu se consider nici favorabil legionarilor, nici mpotriva lor. i care nici mcar nu este de profesie istoric. Ci doar un semen al tu pe care, unul dintre editorii autoangajai ntr-un demers monografic despre Ion Moa i Vasile Marin, l-a invitat s-i mprteasc, pe-att ct permite spaiul unei introduceri, din sentimentele i gndurile pe care i le-a prilejuit ntlnirea cu scrisul militant al acestor doi comandani legionari. Aceasta din unicul considerent c,anterior, alctuisem i publicasem testamentele politice aase dintre Martirii Neamului, ntre care treimea de conducere a Legiunii Codreanu, Moa i Marin (alturi de Eminescu, Antonescu i Iorga1), cu nsei cuvintele fiecruia dintre ei, prin asamblare logic de IDEI CITATE. 1 Cu care, cu tustrei, aceasta se afl n deplin unitate ideatic. 29

30. Sunt contient c, acceptnd invitaia, mi asum o responsabilitate imens. Din cel puin urmtoarele apte motive: 1) Fenomenul legionar a fost i este cel mai intens supus denaturrii2. 2) Micarea Legionar nu a avut niciodat ansa unui proces fair play, cu dreptul de a-i prezenta punctul de vedere i a se apra3. 3) Aproape toate opiniile cte s-au exprimat pn astzi despre Micarea Legionar, cu excepia acelora ale legionarilor nii, au la baz n exclusivitate informaii dintr-o singur surs, cea a adversarilor ei, fie c acetia sunt democraii de dinaintea ultimului Rzboi mondial, fie c ei sunt de-a dreptul comuniti, situai deci ntr-o postur politic diametral advers4. 4) ntre feluritele regimuri i guvernri care s-au succedat n Romnia n ultimii 60 de ani5 (iau n calcul i(;) ani[i] postrevoluionari(;)) exist un element de continuitate, un punct comun n comportamentul lor politic: antilegionarismul67. 2 Gheorghe Buzatu, Despre legionari i legionarism, prefa la monografia Corneliu Zelea Codreanu i epoca sa, Editura Criterion Publishing, Norcross, GA, U.S.A., 2001, pag. 7 3 Ion Varlam, PseudoRomnia. Conspirarea deconspirrii, Editura VOG, Bucureti, 2004, pag. 332 4 Ion Papuc, Cu faa spre trecut. Portrete i ideologii, Editura Vergiliu, Bucureti, 2005, pag. 367 5 Pentru pertinenta actualizare a numrului de ani, accentuez c textul este publicat n 2001. 6 Legionarii au fost lovii din toate direciile. Au fcut ani grei de pucrie dup 23 august 1944, dar i nainte de venirea la putere a 30 31. 5) Ne-a fost impus cu consecven o adevrat dogm ideologic, fundamentat pe mitul propagandistic al slbticiei legionare(;)... Legionarismul a devenit astfel imaginea public a tuturor relelor de ieri i de azi8. Att de mult au fost repetate aceste lucruri, atta cerneal s- a vrsat i atta patim a fost investit n aceast denigrare concertat, nct pentru anumite mini comode problema nici nu mai merit discutat910. 6) Istoria const din a pune ntrebri trecutului, astfel ca rspunsurile s fie nvminte cluzind prezentul i(;) pregti[nd] viitorul11. comunitilor! (Ion Coja, Legionarii notri, Editura UMC, Bucureti, 2001, pag. 9)nainte de 1944, regimul de detenie a fost evident mai dur pentru legionari dect pentru comuniti! i tot aa mai departe, dup 1944, regimul de detenie a fost mai dur pentru legionari dect pentru ceilali! Culmea, o serie de legionari deinui politici nainte de 1944, condamnai politic de(;) burghezo-moierimea noastr, au rmas n temni i dup Eliberarea din august 1944. Unii dintre acetia au fost eliberai abia n 1964! (ibidem, pag. 9) Nu tiu ce alte trsturi comune vor fi avnd Armand Clinescu i Petre Roman, dar una este sigur: antilegionarismul, care pe primul l-a mpins la crim, pe cellalt la minciun. (Printre altele, minciuna cu legionarii implicai n evenimentele de la Trgu Mure, n martie 1990!), ibidem 7 ibidem 8 Rzvan Codrescu, n cutarea Legiunii pierdute, Editura Vremea, Bucureti, 2001, pag. 9, 10 9 Cnd se rostete numele(;) Micrii Legionare, multora li se pare c tiu totul dinainte, ibidem, pag. 10 10 ibidem 11 erban Milcoveanu, Tactica i strategia n ntrebri cu sau fr rspuns, Tipografia TCM Print, Bucureti, 2001, pag. 61 31

32. 7) Naiunile sunt independente i suverane n msura n care au i practic gndirea critic concluziv12. Aadar, consider, mpreun cu
Rzvan Codrescu, c nici un cuget drept i nici o inim curat nu poate ocoli anumite ntrebri demistificatoare13. Cu-att mai mult cu ct, n marasmul de astzi, care se agraveaz zi dup zi, Neamului nostru i lipsesc, ntr-o proporie ngrijortoare, orizontul spiritual, cultural i politic necesar marilor primeniri istorice14. Cu-att mai mult cu ct, dei istoria romneasc mai veche nu fusese lipsit de mari contiine misionare, n frunte cu Eminescu15, (;)niciodat duhul misionar nu mai ptrunsese att de adnc n gndul, simirea i fapta unei ntregi generaii. Cci miracolul interbelic romnesc n msura n care a existat unul st mai cu seam n acest flux creator, pornit dinspre elitei rspndit pn-n rndurile largi ale poporului. N-au existat n aceast generaie numai mari personaliti creatoare, aglomerate ca-n nici o alt epoc n istoria romnilor, ci i un larg front popular de lupt i creaie naional, catalizat ndeosebi de tinerimea legionar16. Iar istoriografia din Romnia, nc tributar(;) cenzurii ideologice, n-a ajuns pn acum, din nefericire, sanalizeze i s evalueze fr prejudeci complexul 12 ibidem, pag. 15 13 Rzvan Codrescu, n cutarea Legiunii pierdute, pag. 107 14 ibidem, pag. 163 15 printele ideologiei naionale moderne n evoluia noastr (Octavian Goga, Mustul care fierbe, Editura Scripta, Bucureti, 1992, pag. 53) i cel mai echilibrat creier politic al Romniei n cretere., ibidem 16 Rzvan Codrescu, n cutarea Legiunii pierdute, pag. 107 32

33. fenomen legionar, unic nu doar pe plan romnesc, ci, n anumite privine, chiar pe plan european1718. ns, voiesc s fim bine nelei, nc
de la nceput: fireasca i, mai mult poate dect oricnd, necesara punere a ntrebrilor demistificatoare nu trebuie nicidecum snsemne cderea n extrema cealalt, n hiperbolizarea legionarismului, n negarea pn i a putinei de-a avea i el, ca orice este omenesc, imperfeciuni. Aadar, un demers investigativ ntreprins cu onestitate i cuviincioie, fr nici cel mai mic resentiment sau idee preconceput.i tot esenial, aplecarea asupra oricrei opinii sau surse ntlnite, indiferent de gradul de concordan al acesteia cu versiunea politic corect asupra fenomenului i a tot ce este conex lui; ba chiar cu cea legionar, cnd exist. Intuii desigur c, strduindu-m s privesc lucrurile n aceast manier, optez, n mod necesar, pentru o onorare NEconvenional a invitaiei creia-i dau curs. Adic o voi folosi doar ca pretext pentru a zburda pe arii cu mult mai largi, i a te invita la corelaii de ordin ndeprtat ntre elemente aparent fr nici o legtur cu subiectul. ntre altele, schiez chiar o ipotez, dup ct cunosc, cu totul inedit asupra celei de a doua conflagraiimondiale. Toate acestea prefernd s aduc n discuie, cu precdere, aspecte abordate puin ori chiar deloc n cercetrile care Dumnezeu m-a privilegiat smi ajung17 Concluzie la care au ajuns mai muli analiti strini, printre carei(;) Armin Heinen, autorul celei mai ample monografii dedicate pnastzi fenomenului legionar: Die Legion Erzangel Michael in Rumnien. Soziale Bewegung und politische Organisation. Ein Beitrag zum Problem des internationalen Faschismus, Sdosteuropische Arbaiten, Mnchen, 1986 (558 pp.), ibidem, pag. 107 18 ibidem 33 34. sub ochi. Indiferent dac sunt au ba comode Legiuniii/sau oricui altcuiva. n foarte puine cuvinte spus, dup contactul ce l-am avut cu scrisul naionalist romnesc, cu cele ase personaliti crora, puin mai devreme, aminteam c le-am redactat, cu nsei cuvintele lor, testamentele politice, dar nicidecum numai cu ele: consider c mesajul ideatic legionar, coninut esenialmente n scrisul lui Codreanu, Moa i Marin, este sinteza celor patru Sfinte Evanghelii, trit i mrturisit ntru mucenicie, cel puin de ctre ei trei gnditori i militani ai ortodoxiei cretine, implicit ai romnismului autentic. Motiv pentru care mi este peste putin s dau crezare celor ce caut s acrediteze teze precum aceea a susinerii de ctre Hitler a Micrii Legionare; a fascismului Grzii de Fier, ori a (sic!) subordonrii sale fa de Moscova. Mai mult, nu exclud absolut deloc, cel puin ca ipotez de lucru, posibilitatea ca nsui Rzboiul al II-lea mondial s nu fi fost dect o imens, pervers i sngeroas cacialma, etap strategic a obinerii mult-trmbiatei globalizri, adic a statului unic planetar. mi struie n minte cuvintele ncredinate hrtiei n 1945, pe-ascuns, de Constantin Rdulescu Motru, n jurnalul su secret: Victoria pe care o urmresc aliaii este n contra naionalismului, iar nu contra industrialismului, sau chiar a militarismului german. De-aceea Roosevelt, n discursul pe care avea s-l pronune, dac nu murea, vorbete de bunele relaii ntre naiuni, i(;) acelai limbaj line i urmaul su Truman, naintea Congresului Statelor Unite. Aceeai cauz explic i apropierea dintre Statele Unite ale Americii i Republicile sovietice(;): ura pe care o 34

35. au amundou n contra ideologiei naionaliste19. i, nu ntmpltor toi minitrii notri se ntrec, care mai de care, s fac abstracie de
diferenele de etnicitate n numirile de funciuni i n msurile de legislaie administrativ icolar. n Moldova sunt preferai evreii, iar n Transilvania ungurii. La noi adevratul neles al cuvntului fascist, nu este altul dect naionalist20. ns, nota bene, doar naionalist romn, cci, i continuacelai Constantin Rdulescu Motru confesiunea, pentru anii, ci mi vor fi dai s mai triesc, cititul nepotolit pe care-l practicam mai nainte ar fi chiar pentru mine un izvor de venic nelinite i mhnire. (;)Se vor publica n Romnia numai scrieri politice de patim adnc, dar de gndire superficial. n ziaristic vor domina intelectualii evrei, cari au talentul s scrie despre orice, i n fond despre nimic serios. Se va continua propaganda de astzi n contra rasismului i a tiraniei hitleriste, simple pretexte pentru evrei de a ascunde sub ele, pentru ochii romnilor, adevratele lor interese. Intelectualii romni(;), de frica cenzurii, cci cenzura va dura i dup ncheierea pcii, (;)se vor mrgini la banalitate. Publicaiile cu coninut filosofic, cu deosebire, se vor reduce la repetarea clieelor preferate de partidul de la guvern21. Dar cum s-ar putea ca dou sisteme politice i economice att de trmbiat contradictorii ntre ele capitalismul i comunismul , respectiv cele douomnipotente superputeri mondiale, chiar i numai ssugereze cuiva tabloul a dou brae, aparent independente i opuse, ale unuia i aceluiai creier arhipotent dar greu vizibil? 19 Constantin Rdulescu Motru, Revizuiri i adugiri, vol.III, Editura Floarea Darurilor, Bucureti, 1999, pag. 169, 170 20 ibidem, pag. 170 21 ibidem, pag. 37 35 36. M-a frmntat aceast ntrebare. Am forat. i astfel, n spiritul fidelitii fa de obiectivitatea tiinific, aa precum am precizat i cu alt prilej22, nu pot face abstracie nici de faptul c n consistentul dicionar de personaliti evreieti, scris numai de autori evrei, tradus n romnete de un colectiv condus de o evreic i publicat n anul 2001 la editura Hasefer oficial evreiasc, Karl Marx este prezentat ca descendent (att dup mam ct i duptat) al unei lungi genealogii de rabini, iar o seam dintre conductorii la vrf ai loviturii de stat bolevice i, totodatai regimului comunist sovietic sunt i ei prezeni. De asemenea, n acelai spirit de onestitatetiinific, nu pot nesocoti nici elemente precum: - prezena n acelai dicionar de personaliti iudaice, a unei ample rubrici biografice dedicate bancherilor Rotschild; sau includerea n prestigioasa lucrare Ilutri francmasoni (aprut n 1999 la Editura Nemira), att a lui Hitler ct i a lui Mussolini, n contextul n care analiza comparativ a celor dou culegeri biografice, reliefeaz prezena, deloc rar, n lume, la nivelul conducerii francmasonice superioare a unor proeminente personaliti evreieti. Prin urmare, la aflarea unor astfel de tiri, este oare nejustificat din parte-mi nu s contest, ci s manifest doar 22 n interviul pe care doamna doctor Irina Airinei, redactor la Radio Romnia Cultural, mi l-a luat n ziua de 9 august 2005, privitor la lucrarea Testamentul politic al lui Mihai Eminescu. Interviu publicat sub form de brour, n acelai an, la editura bucuretean Cartea Universitar.36 37. o circumspecie metodic, descartian dac vrei, asupra veridicitii felului n care, manualele contemporane de istorie i majoritatea massmediei oficiale comenteaz, de exemplu, realiti de rscruce ale istoriei universale, cum sunt al doilea Rzboi mondial, capitalismul i comunismul? Sigur, cetitorul meu drag, parc te-aud deja cum, perfect legitim, m vei ntreba acum cu stupoare: Bine, dar asta, domnule Crian, nseamn c dumneavoastr luai n calcul inclusiv ipoteza extraordinar c Hitler, adic persoana care a ordonat i condus un genocid asupra evreilor, era, de fapt, agent iudaic? Ori asta-i culmea absurditii!... Afar doar dac susinei c de Holocaust este vinovat cu totul altcineva, sau chiar negai existena Holocaustului. Iar ntrebarea ta e mult prea grav i mult prea esenial spre-a m preface, chiar n condiiile actualei legislaii penale, c n-am auzit-o. Aadar i rspund. i, fr a nega nici existena genocidului n mas asupra evreilor, nici rolul deinut de Hitler n desfurarea lui, i redau ntocmai, i sub beneficiu de inventar, o suit de paragrafe pe care le gseti n lucrarea: Protocoalele Kogaionului. Teze i ipoteze consemnate i autentificate de Ion Coja pentru a se nelege i evalua corect Contenciosul Romno-Evreiesc, inclusiv aa numindu-l unii Holocaustul din Romnia. Iat-le: n mediile interesate i ct de ct informate asupra celor petrecute n anii aceia, circul teorii i teze care leag chiar derularea Holocaustului de o complicitate 37

38. evreiasc, a unor evrei, a unor lideri evrei, a unor interese evreieti. Este exclus ca liderii evrei de azi s nu cunoascaceste teze, care
incrimineaz n modul cel mai sever cu putin. Opinia public ateapt o dezminire categoric i bine argumentat din partea evreimii, a celor n drept, dari datori s-o fac, prin care s se pun capt acelor speculaii care dau Holocaustului o dimensiune i mai odioas dect cea real. Probabil real!... Avem n vedere pe cei care leag desfurarea Holocaustului de teoriile rasiste la care au aderat muli lideri de contiin evrei, chiar nainte de instalarea la putere a nazismului, teorii potrivit crora omul trebuie sintervin pentru ndeprtarea din via sau de la procreaie a exemplarelor umane tarate, biologic nereuite. Nici un popor nu duce lips de asemenea rebuturi umane. Viaa de ghetou a dus i la apariia unui mare numr de evrei degenerai, a unor evrei de calitate inferioar. Ipotezprezentat de B.B.C., cu ani n urm i aparinnd unui istoric englez, potrivit cruia lagrele naziste de concentrare i exterminare i-au selectat ndeosebi pe evreii care nu corespundeau unor parametri antropometrici anumii. Semnul de recunoatere a acestor evrei de calitate inferioar se pare c a fost n primul rnd srcia, neputina de a accede la un standard de via ct de ct civilizat. Oricum, este bine cunoscut faptul c atunci cnd Hitler le-a cerut evreilor s prseasc Germania, nu toi evreii au putut i au avut unde s plece. Se pare c liderii comunitii evreieti au fost cei care au decis, prin liste naintate oficialitilor germane, care evrei urmau s plece din Germania, salvndu-se astfel, i care evrei rmneau n Germania, pentru a umple lagrele de exterminare! Ceva similar s-a petrecut i n Basarabia. Cu puin nainte de declanarea rzboiului au prsit Basarabia zeci de familii de evrei bogai, informai asupra faptului curmeaz a se petrece n Basarabia evenimente grave, 38 39. scpate de sub controlul legilor. La fel cum, n aceiai ani, plecarea n Palestina salvatoare nu era accesibil tuturor evreilor din Romnia, ci se fcea dup anumite criterii, inclusiv criterii biologice: tineree, nzestrare fizic i intelectual, stare de sntate perfect etc.(;) Surse orale evreieti acrediteaz ideea c printre evrei este destul de bine cunoscut aceastcutremurtoare dimensiune a Holocaustului! Numai cinterdicia de a comenta n public aceast stupefianteventualitate este absolut pentru evrei. Ct privete teza (ipoteza) istoricului englez, acestai-a prezentat-o sub forma unei piese de teatru care, a doua zi dup premier, a fost interzis de cenzura britanic, gest care nu se mai petrecuse de cteva secole n Anglia. n motivaia interveniei, organele de cenzur au afirmat c nu pun n discuie interpretarea datHolocaustului, asupra creia numai specialitii se pot pronuna, ci iau n consideraie sensibilitatea celor care au suferit n Holocaust i pe care i va rni prea dureros teza autorului. Din pcate nici pn azi specialitii, n primul rnd specialitii evrei n istoria Holocaustului, nu au dat rspuns cumplitelor acuzaii formulate de autorul englez, al crui text i ale crui argumente, au rmas necunoscute, au fost scoase din circuitul public al informaiilor23. Iar, ca replic, tu mi vei spune, c, din respectivul citat nu reiese nicidecum c Hitler le-ar fi fost evreilor subordonat, ci doar c liderii acestora, chiar dac or fi operat acea cutremurtoare selecie, nu e exclus s-o fi fcut mpotriva voinei lor ea fiind, n condiiile descrise, 23 Ion Coja, Protocoalele Kogaionului. Teze i ipoteze consemnate i autentificate de Ion Coja pentru a se nelege i evalua corect Contenciosul Romno-Evreiesc, inclusiv aa numindu-l unii Holocaustul din Romnia, Uniunea Vatra Romneasc, Editura ara Noastr,Bucureti, 2004, pag. 13-15 39

40. singura posibilitate de a-i salva mcar o parte din conaionali. i-ar fi neonest s-i tinuiesc c i eu mi-am spus la fel. Din fericire ns am gsit un nceput de speran cpot iei din impas urmtoarea lmurire editorial, aflatla pagina 204, n monografia Horia Nestorescu Blceti, Ordinul Masonic Romn: Nu am publicat, dei am avut la dispoziie, listele membrilor lojilor pur evreieti, aflate n subordinea Ordinului Bnei Brith (Fiii Alianei24), Districtul 24 Alian pe care Alexandru afran, o explic astfel: Dumnezeu i se reveleaz lui Abraham, n mod individual, nara Sfnt i i poruncete printr-o miva, care va primi mai trziu pe Sinai confirmarea sa toraic de a aplica pecetea natural, de a nscrie semnul fizic al alianei Sale cu el i cu posteritatea sa, n carnea sa. Dumnezeu a prescris circumcizia lui Abraham i a descendenilor si, pentru a stabili pentru ntotdeauna nu doar legtura dintre El, patriarhul evreu, i rasa sa, viitorul Israel, ci i, n acelai timp, legtura dintre El i pmntul peregrinrilor lui Abraham, viitorul Ere-Israel., Alexandru afran, Poporul lui Israel i ara lui Israel. Israel, inima naiunilor; Ere-Israel, sufletul universului, Curs inut la Universitile din Geneva, Amsterdam i Jyvaskyla (Finlanda), la Trinity College din Cambridge i la Sorbona. Expunere prezentat la Paris, la Conferina rabinic european. n volumul: Alexandru afran, Israel i rdcinile sale, Editura Hasefer, Bucureti, 2002, pag. 58, 59Ere-Israel, ara lui Israel.(ibidem, pag. 26) Chiar nainte de a alege Israelul, i alegnd Ere-Israel, Dumnezeu proclam c ntregul pmnt i cu tot ce cuprinde acesta sunt ale lui. (ibidem) Israel este omul i poporul prin excelen. Israel este numit om, cci el este principiul vital al omului; Israel este numit popor, cci el este inima naiunilor, potrivit specificrii Zoharului i a lui Rabi Iehuda Halevi (sec. XII)., ibidem, pag. 27 Dumnezeu, pedepsind Israelul, nu i retrage niciodat dreptul asupra rii pe care El i-a dat-o pe veci(;). De altfel, Israel nu poate renuna la Ere-Israel, cci nu renuni la un angajament uman i la o promisiune divin, nu se separ de o motenire uman i de un dar divin., ibidem, pag. 31, 32 40 41. Israel rmne pentru totdeauna proprietarul uman al rii care aparine lui Dumnezeu, i pe care El a oferit-o poporului Su. (ibidem, pag. 32) Ere-Israel triete n inima lui Israel, cci Ere-Israel este soia sa din tineree. Ere-Israel nu l-a schimbat pe Israel pentru un alt popor; Israel nu a schimbat Ere-Israel pentru o alt ar. Israel i Ere-Israel rmn deci indisolubil unii unul cu cellalt, cci ei rmn, ambii, unii cu Dumnezeu. Ori Dumnezeu nu a schimbat poporul Su cu un altul., ibidem, pag. 33 Israel trebuie s se identifice cu mivot, cu poruncile divine cuprinse n Tora., ibidem, pag. 25 Tora constituie instrumentul spiritual al lui Dumnezeu pentru Creaia lumii, iar mivot constituie instrumentul practic al omului pentru perfecionarea lumii., ibidem ntreaga Tora, scris i oral.,ibidem, pag. 49 Tora scris ne ncredineaz secretele limbii sale originare, ebraica, ca i ale poporului ebreu., ibidem Tora oral(;) reflect structurile mentale proprii lui Israel i obine aplicarea sa complet n Ere-Israel., ibidem Dumnezeu ofer Tora oricui, cu condiia ca ea s fie acceptat n totalitate, n unitatea ei material-spiritual. Dar numai Israel a acceptat-o cu aceast condiie; el s-a angajat s o aplice pretutindeni i s o realizeze n Ere-Israel., ibidem, pag. 52 Promulgarea Torei lui Dumnezeu pe Sinai declaneaz ntr-adevr sin a, ura naiunilor lumii mpotriva poporului lui Dumnezeu. Popoarele pmntului nu-i iart lui Israel faptul de a fi acceptat ceea ce ele au considerat inacceptabil. (ibidem, pag. 52, 53) Popoarele pmntului atac deci Poporul lui Dumnezeu, Poporul Torei, a crui privire ptrunztoare supr, a crui voce persuasiv deranjeaz, a crui prezen irit. Popoarele pmntului, atacnd Israelul vor, de fapt, s-l atace pe Dumnezeu, a crui Tora au refuzat-o, a crui suveranitate au respins-o: Ele ursc Israelul, deoarece l ursc pe Dumnezeu.Popoarele pmntului ridicndu-se mpotriva lui Israel, se ridicmpotriva lui Dumnezeu. Dar ele nu-L pot sesiza, nu-L pot atinge dect prin Israel., ibidem, pag. 53 41 42. Nu comentez... Ci, doar continui citarea: Prin aliana carnal a circumciziei i aliana spiritual a Torei, Dumnezeu stabilete legtura integral, total, n acelai timp material i spiritual, dintre israelit, poporul lui Israel i ara lui Israel. Aliana circumciziei este o miva a Torei, care echivaleaz cu toate celelalte mivot. Iat de ce, noteaz Gaonul din Vilna, miva circumciziei este denumit pur i simplu brit, alian, cci adugndu-se celorlalte ase sute dousprezece mivot (valoarea numeric a cuvntului brit este de 612) ea completeaz numrul 613, numrul total de mivot al Torei. Aliana Torei este, de asemenea global, cci Tora conine toate mivot; iar singur miva studierii Torei echivaleaz cu toate celelalte mivot., ibidem, pag. 59, 60 Aliana care unete pe Israel de Dumnezeul su este etern, nu va fi rupt niciodat, nu e revocabil; este o aliande sare: sarea nu se schimb., ibidem, pag. 65Confirmarea ataamentului Su indestructibil fa de Israel se afl n faptul c Israel triete: el nu poate fi dobort n pofida suferinelor pe care le suport. Orice arm furit mpotriva lui va fi neputincioas., ibidem, pag. 65 ntr-adevr, Israel triete, nu se schimb. Nu numai ctriete, dar el nu se schimb. El este mereu, n esena sa, n structura sa fundamental acelai.,ibidem, pag. 64Uitarea de sine provocat de uitarea de Dumnezeu, de Tora(;), antreneaz pcatul cel mai grav, acela comis prin neglijen.(ibidem, pag. 70) Cu toate acestea, zikaron, memoria evreului(;), rmne bun; n interioritatea sa ascuns, ea rmne aproape intact. Ea nu slbete niciodat complet: ea nu slbete dect la periferie. Zikaron nu l trdeaz niciodat pe evreu, fie el i neatent. Cci, n fond, evreul nu-i uit niciodat Dumnezeul su; el nu-i uit de Tora sa; el nu uitde Poporul su, Israel; el nu-i uit ara, Ere-Israel., ibidem, pag. 71 42

43. Ct privete dispariia lui Israel din lume, aceasta este exclus, chiar din cauza privilegiului Rspndirii fizice a poporului evreu.
Populaia evreiasc dintr-o regiune poate fi distrus; evreii pot fi expulzai dintr-o ar, dar Israel nu ar putea fi anihilat, fiindcDumnezeu nu poate fi biruit., ibidem, pag. 64 Elokei Israel, Dumnezeul lui Israel, devenit MelehRegele lui Israel, Malhuto bacol maala, Regalitatea Sa se va impune tuturor, mai nti din team maala pe care ea o va inspira, apoi ea va fi acceptat de toi cu bucurie: Regele lui Israel, recunoscut Rege al ntregului pmnt va domni atunci asupra tuturor Va Timloh al col maasseha din naltul muntelui Sionului., ibidem, pag. 69 Mihai Eminescu nebun, antisemit, xenofob, retrograd(i, totdeodat, mare precursor al legionarismului romnesc(Constantin Papanace, MIHAI EMINESCU un mare precursor al LEGIONARISMULUI romnesc, Ediia I-a, Editura Armatolii, Cetatea Etern, 1951, coperta I-a - Nimeni altul ca dnsul nu este mai aproape de sufletul legionar., ibidem, pag. 16)): Cosmopolitismul e o simulaiune i nimic alta, el n-a fost niciodat un adevr. Strinii care au interese personale n ara Romneasc de es., vor simula totdeauna cosmopolitismul, pentru c, declarndu-i adevratele lor simiri, ar putea s pericliteze interesele lor individuale., Mihai Eminescu, Manuscrisul Din edinele Societii Romnia Jun. Naionalitii i Cosmopoliii, n Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, Ediie critic ntemeiat de Perpessicius, Editura Academiei Romne, Bucureti, 1980, pag. 457 Ceea ce nu-i mpiedic prin nimic ca, din raiuni tactice, s se autoprezinte romni: Cine va face lista funcionarilor mai cu seamnali, a pensionarilor, a deputailor, a arendailor bunurilor publice i [a celor] private, c-un cuvnt a tot ce reprezint circulaiunea i reglementarea vieii generale a rii, va observa cu nlesnire c frnele stpnirii reale a[u] scpat din mna elementului autohton i istoric i a[u] ncput pe mini strine. Dar acest din urm element, aceastformaiune(;) se pretinde romn? Neaprat se pretinde, cci altminterea n-ar avea pretext s stpneasc., Mihai Eminescu, Romnul a contractat nravul..., Timpul, 29 iulie 1881, n Mihai Eminescu, Opere, vol. XII, Ediie criticntemeiat de Perpessicius, Editura Academiei Romne, Bucureti, 1985, pag. 267 Popor, naiune e complexul de clase sociale al unor oameni de aceeai origine etnic. Proprietarul mare, ranul, negustorul, 43

44. IX Romnia, de alt factur i structur dect cele din obediena Ordinului Masonic Romn25. Dar n ce consist att de specialul caracter al acestui ordin? Conducerea suprem a francmasoneriei universale o deine Ordinul internaional Bnai Brith26 cu sediul la Chicago, mpreun cu formaiile secrete ascendente, Bnai Mosche, Bnai Israel, Bnai Zion, dominate ocult la rndul lor de acei misterioi nelepi ai Sionului27, afirm Florin Becescu. Aa o fi? Aici publicaia evreiasc Israelite of America, privitor la ntreaga Francmasonerie, nu numai strict la Bnai Brith, consemneaz: Francmasoneria este o organizaie evreiasc, a crei istorie, grade, simboluri i parole convenionale sunt evreieti de la nceput pn la sfrit28. Iar Jean Bidegain, ntr-un discurs inut n faa Marelui Orient al Franei, adaug: Evreii, att de breslaul sunt n acelai mod popor; nimeni dintre acetia nu e mai mult ori mai puin popor dect fiecare dintre ei., Mihai Eminescu, Un cenuar romn..., Timpul, 8 aprilie 1879, n Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Ediie critic ntemeiat de Perpessicius, Editura Academiei Romne, Bucureti, 1989, pag. 215 25 Horia Nestorescu Blceti, Ordinul Masonic Romn. Mai puin legend i mai mult adevr, cu un Cuvnt nainte de Mihail Sadoveanu, Casa de Editur i Pres ansa S.R.L., Bucureti, 1993, pag. 204 26 Unii autori uziteaz forma Bnai, alii prefer Bnei. ns, n oricare dintre cele dou maniere l-am gsi scris: este unul i acelai cuvnt. 27 Florin Becescu, FrancMasoneria. Crim-Spionaj-Anarhie, Editura Ziarului Porunca Vremii, Bucureti, 1936, pag. 13 28 Israelite of America, 3 august 1866, apud Obiectiv Legionar, An II, nr. 1(7), ianuarie 2004, pag. 14, [O.L. 1(7)] 44 45. remarcabili prin instinctul lor de dominaie i prin tiina lor de a guverna, au creat Franc-Masoneria ca s nroleze ntr-nsa oameni care, neaparinnd neamului lor, se angajeaz totui s-i ajute n faptele lor, s colaboreze cu ei la stabilirea domniei lui Israel printre oameni29. i-atunci cnd mi vei replica cum c Hitler a scos Masoneria n afara legii cutnd, prin aceasta, s-mi sugerezi c i dac a fost cumva mason, la un moment dat s-a rzvrtit mpotriva Masoneriei , te voi invita sreflectezi asupra urmtorului pasaj din Ilutri francmasoni:n 1944, D. Ruggenborg nota: ...cred c Mussolini i Hitler sunt dou exemple potrivite pentru faptul casemenea personaje, aparent mpotriva Francmasoneriei, ar trebui analizate cu mai mult atenie.30. Hitler, a fost iniiat n 1922, ntr-o loj din Mnchen. A fost creaia francmasonilor din Vest(;). Hitler a aprat interesele Francmasoneriei i pe unii dintre frai, care, ulterior, au ocupat poziii influente n Parlamentul Naional Socialist German31. D. Ruggenborg relateaz cum Mussolini a interzis nu Francmasoneria din care fceau parte i fasciti, ci doar direcia roman a Marelui Orient de Italia(;), sporind astfel influena n Italia a Marii Loji Unite de Anglia32. Bun, fie chiar iaa: Masoneria anex a iudaismului, Hitler mason i, implicit, subordonat puterii iudaice. Totui, cum ar fi putut, fie i numai o singur clip,unor decideni evrei, s le treac prin minte gndul de-a 29 din discursul lui Jean Bidegain n faa Marelui Orient al Franei, 1905, n [O.L. 1(7)], pag. 14 30 Emilian M. Dobrescu, Ilutri francmasoni, Editura Nemira, Bucureti, 1999, pag. 83 31 ibidem, pag. 79 32 ibidem, pag. 83 45 46. ordona uciderea unor membri ai propriei lor etnii, i nc n proporii de genocid? Mai ales, dat fiind admirabila solidaritate intraetnic,specific, poate n cel mai nalt grad cu putin, tocmai Neamului Evreiesc. Studiul Degenerarea Rasei Jidneti33, al doctorului Paulescu, schieaz o posibil pist: Cuvntul degenerare (de la genus: gen), cnd e aplicat la o ras de oameni, nsemneaz o alteraie a caracterelor genului omenesc. Adeseori, ns, cuvntul Gen e nlocuit n limbagiultiinific, prin cuvntul Specie. Sub influena unor cauze morbide care provoacleziuni, n sistemul nervos i mai ales n creer, rasa degenerat i schimb caracterele speciei umane. Ea intr n domeniul Patologiei i se degradeaz din ce n ce, prin diverse malformaii i prin turburri n funciile organelor, pn ce ajunge, n cele din urm, s fie compus din schilozi, nebuni, epileptici, imbecili sau din montrii idioi,...ce-s incapabili s se mai reproduc34. Degenerarea e expresia unor lesiuni atrofice sau malformaiuni localisate n anumite teritorii din scoara creerului, i care se transmit prin hereditate35. Leziunile atrofice ale scoarei creerului, ce sunt proprii degenerrii, dau loc la tulburri n sensibilitate, n motilitate, n instincte, i n voin36. 33 Jidneti este termenul coninut de titlul cercetrii respective; i sub care, evident cu modulaiile gramaticale de de rigoare, sunt desemnai Evreii ori de cte ori Nicolae Paulescu i meioneaz n cuprinsul ei. 34 Nicolae C. Paulescu, Degenerarea Rasei Jidneti, Bucureti, 1928, pag. 11 35 ibidem, pag. 17 46 47. Anomaliile congenitale ale creerului dau natere la tulburri n desvoltarea oaselor craniului, ale trunchiului i ale membrelor37. Degenerarea Jidanilor(;) e datorit transmisiei hereditare a malformaiilor creierului38. Talmudul [expresia scris a Torei orale, cf. Alexandru afran, Israel i rdcinile sale, pag. 49] impune Jidanilor, ce-s degenerai prin hereditate, o(;) cauz de degenerare dintre cele mai eficace,...anume: Cstoria numai ntre consngeni. Aceast cauz i a artat efectele degenerative funeste asupra Nobililor, din diverse ri, cari se cstoresc numai ntre ei39. Mrturisesc c, cel puin pentru mine, e verosimil cperspectiva producerii unei astfel de catastrofe intraetnice nu l-ar putea lsa indiferent pe nici un conductor etnic, indiferent al crui Neam periclitat. i c, n ultim instandac i-ar sta n putere, ar recurge, dei cu cea mai crncen strngere de inim, la cel mai dramatic remediu: suprimri fizice de degenerai irecuperabil40. 36 ibidem, pag. 25 37 ibidem, pag. 20 38 ibidem, pag. 14 39 ibidem, pag. 15 40 Ceea ce ns nu pot crede, i, ndr znesc s afirm c orice om cu minim judecat de bun sim, nicidecum neaprat medic ori genetician, refuz i el s cread, este altceva. Anume afirmaia aceluiai doctor Paulescu, potrivit creia ntreaga etnie evreiasc este degenerat: Jidanii formeaz, n Omenire, o ras, particular, ce e degenerat., ibidem, pag. 11 Am tot respectul pentru calitile de cercettor ale savantului Paulescu, concretizate n multiple i profunde studii i descoperiritiinifice, dar consider c a procedat total neonest cnd, prezentnd 47

48. Iar n Stalin nclin a nu vedea deloc un mare caz,o excepie. nsui numele lui Djugavili mi d o indicaie nepreuit despre
gruzinitatea lui. i presupun c, de asemenea, oricui a aflat ce-nseamn tradus... fotografiile a doi Evrei retardai (vezi paginile 22 i 23 ale studiului citat), a extrapolat excepia, decretnd-o regul, i nc absolut. Iar relativa nedezvoltare din anii 30 a geneticii nu-l poate scuza. Cci, acei Evrei despre care, n Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria, afirm tot el c sunt strategii ce diriguiesc Francmasoneria Mondial nu pot, firete, n nici un caz, s fie nite retardai. Mai mult, atia i-atia Evrei obinuii, cu care oricine i intersecteaz curent paii, sau chiar st de vorb, e evident c sunt normal constituii. i ce s mai spun de un Lazr ineanu (asistentul la catedral lui Bogdan Petriceicu Hasdeu i autor al pertinentei cercetri de folclor Basmele Romnilor), ori de un Moses Gaster (contemporan cu Mihail Eminescu i eminent etnolog) Pot fi ei, oare, retardai?... Mai mult, am sentimentul c Nicolae Paulescu opereaz cu o premis fals. Dup prerea mea, exemplul pe care-l ofer drept analogie (al unor familii nobiliare de la Curile Europei Apusene) privete numai acele cstorii ntre rude de snge cuprinse ntre gradele I-IV rudenie (adic ncepnd cu frate-sor i ncheind cu veri primari). Ori tot experiena geneticii statueaz c dincolo de acest grad (adic deasupra lui) ncrucirile ntre consngeni nu numai c n-aduc nici un prejudiciu descendenilor, ci, dimpotriv, le sunt benefice, conferindu-le acestora un plus de vigoare psihic i fizic. i mi este imposibil s cred c un ntreg popor se poate ncrucia numai frate-sor sau, n cazul cel mai puin ru, vr primar-var primar. C respectiva ncruciare distructiv poate fi practicat de un segment minoritar al etniei, mai consistent procentual posibil (innd cont de relatrile Vechiului Testament) la Evrei dect la alte Neamuri, mi pare mult mai aproape de adevr. 48

49. Aa c nu m prea surpinde s aflu c pe 27 septembrie 1944, la solicitarea sovieticilor generalul american Donovan punea la dispoziie lista complet cu personalul O.S.S. din Bulgaria, Romnia, Cehoslovacia, Iugoslavia i din zonele ocupate de Armata Roie. Din acel moment ns, toi partizanii din Europa de Est i din Balcani care avuseser legturi cu ofieri O.S.S. au fost trecui pe listele negre ale N.K.V.D. Ofierii O.S.S. priveau neputincioi cum colegii lor de la N.K.V.D. suprimau pas cu pas opoziia la dominaia comunist din zonele eliberate de Armata Roie41. i-atunci citatul din Jewish Banker S-ar putea spune c Marxismul este cel mai nverunat duman al Capitalismului, care pentru noi e sfnt. Pentru simplul motiv c ei sunt poli opui, ei ne dau nou cei doi poli ai Pmntului i ne permit s-i fim noi axa. Aceti doi oponeni Bolevismul i noi nine ne gsim identificai n Internaionala. Aceti doi oponeni, care constituie doctrina celor doi poli ai societii, se ntlnesc n unitatea de scop, care este rennoirea societii de sus prin controlul avuieii de jos prin revoluie.42 s fie oare o naivitate?... La fel i urmtorul, din The American Hebrew. Adic: Revoluia din Rusia a fost produsul creierelor evreieti, a nemulumirii evreilor, a planificrii lor, al crei scop este s creeze o nou ordine n lume. Ceea ce a putut s fie realizat att de bine n Rusia datorit creierelor evreieti, din cauza nemulumirilor lor i prin planificarea 41 Cristopher Andrew & Oleg Gordievski, K.G.B., Editura All, Bucureti, pag. 231, apud Nicolae Mitric, Episoade dintr-un rzboi nedeclarat, partea a VI-a, n Revista Francmasoneria. Dezvluiri cutremurtoare, nr. 10/2003, pag. 22 42 Citat din Jewish Banker, de Comte de Saint-Aulaire din Geneve contra la Paix, Librarie Plan, Paris, 1936, apud [O.L. 1(7)], pag. 10 49 50. lor, prin acelai efort intelectual i fizic va trebui s poatdeveni o realitate i la scar mondial43. Sau poate chiar acesta, din The Jewish World...:Marele ideal al iudaismului este ca ntreaga lume s fie mbibatcu nvtura iudaic, i apoi, ntr-o Fraternitate universal,a naiunilor de fapt ntr-un mare iudaism toate rasele i religiile individuale s dispar44. Adaug, mai mult din scrupulozitate, c n aceeai culegere biografic Ilutri francmasoni l regseti i pe Churcill, Sir Winston Leonard Spencer (pag. 55), alturi de Roosevelt Franklin Delano (pag. 84), Washington George (pag. 85) sau Truman Harry S. (tot la pag. 85). C sigla Statelor Unite ale Americii (pe care o poi vedea n format mare pe zidul Ambasadei S.U.A.) are deasupra (semnificaie definit limpede de heraldic) capului vulturului steaua cu ase coluri a lui David , formatdin stelue ntre care linia de unire trebuie tras mental... Pe tot acest fundal, Corneliu Zelea Codreanu45, nr. 1 n ierarhia legionar, referindu-se la Romnia, susinea neclintit: Jidnimea e comunist, dar nu pentru iubirea de oameni, ci numai din ur pentru Statul romn, pe care numai prin triumful comunismului l-ar putea vedea dobort 43 The American Hebrew, 20 septembrie 1920, apud [O.L. 1(7)], pag. 8 44 The Jewish World, 9 februarie 1883, apud [O.L. 1(7)], pag. 7 45 Adic Romnul care nc n 1922, fcuse public dovada deplin a calitilor sale chiar militare de excepie, precum i, totodat, a hotrrii autoasumate de a prefera s fie el nsui ucis dect Romnia s fie comunizat. Am, firete, n vedere, incredibila victorie pe care a repurtat-o mpotriva grevei celor 5.000 de comuniti narmai din curtea Atelierelor C.F.R. Nicolina din Iai. Victorie prin care a dejucat planul invadrii n acel an a Romniei de ctre trupe ale Armatei Roii. 50 51. la pmnt i pus sub clciul totalei stpniri jidneti. Triumful comunismului coincide cu visul iudaismului de a stpni i exploata popoarele cretine n virtutea teorieipoporului ales, care st la baza religiei jidneti46.Triumful micrii comuniste n Romnia, ar nsemna: (;)desfiinarea Bisericii, desfiinarea Familiei, desfiinarea proprietii individuale i desfiinarea libertii. nseamn,ntr-un cuvnt deposedarea noastr de ceea ce formeazpatrimoniul moral al omenirii i n acelai timp deposedarea de orice bunuri materiale, n favoarea profitorilor din umbr ai comunismului, care sunt Jidanii47.Iudaismul a ajuns la stpnire n lume prin masonerie i n Rusia prin comunism4849. 46 Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, vol. I, Editura Totul pentru ar, Sibiu, 1936, pag. 370 47 Corneliu Zelea Codreanu, Crticica efului de cuib. Manual al Grzii de Fier, n Obiectiv Legionar, An I, nr. 4, octombrie 2003, pag. 26 48 ns, nota bene, nici Codreanu, nici Legiunea, nu-i urau pe Evrei. Nici ca persoane individuale; i nici ca fiin vie colectiv Neamul Evreiesc. Dup cum, tot astfel, nu urau nici un alt Neam. Ei, ca orice organism viu i biologic normal, caracterizat adicprin sensibilitate i reactivitate, se ridicau mpotriva acelor ATITUDINI evreieti pe care le considerau ca duntoare drepturilor legitime i intereselor vitale ale Neamului Romnesc. Notabil este faptul relev Roxana Simionescu c, spre deosebire de celelalte organizaii naionaliste din Europa interbelic(croat, belgian, maghiar, slovac), Micarea Legionar nu a fost incriminat de Tribunalul de la Nrenberg., Roxana Simionescu, Notintroductiv la compendiul Doctrina Legionar. Prezentare concis, Editura Lucman, Bucureti, 2003, pag. 17 i nu a fost incriminat nu att datorit nchiderii la Auschwitz a legionarilor care se refugiaser n Germania(Nicolae Mitric, Episoade dintr-un rzboi nedeclarat, partea a III-a, n Revista Francmasoneria. Dezvluiri cutremurtoare, nr. 7/2003, pag. 9), ci, precum precizeaz Ion Varlam, mai cu seam pentru c Legiunea a afirmat clar n doctrina ei c oamenii nu se deosebesc prin culoare sau snge, deci nu putea fi acuzat de rasism. Era mpotriva evreilor ca reprezentnd o religie distinct, cu o moral 51 52. distinct i cu o mentalitate distinct, deci un corp strin cu influen alterant n snul comunitii naionale. ns legionarii nu s-au legat de ei pe considerente rasiale, spunnd c sunt genetic inferiori i aa mai departe., Ion Varlam, Conspirarea deconspirrii, pag. 333 Edificator n acest sens este c la Congresul NSDAP (Partidul Naional Socialist al Muncitorilor din Germania) din 1935(;) conductorul delegaiei romne a fost Ion Moa, care avea un doctorat n filosofie, luat de altfel n Germania. Privitor la tezele rasiale, despre care s-a vorbit mult la aceast reuniune, Moa a rspuns, de la tribun, cu Hitler de fa i vorbind cu patos (ceea ce l-a nfuriat foarte tare pe cancelarul german, care a cerut s nu mai fie niciodat invitat n Germania), spunnd(;): Rasismul este forma cea mai vulgar de materialism. Oamenii nu se deosebesc prin carne, snge sau culoarea pielii. Ei se deosebesc prin spirit, adic prin creaia, cultura i religia lor. Aceast idee, care a fost relevat n multe din articolele lui Moa, nu a nlesnit coexistena dintre legionari i naziti. De aceea existspeculaii c Ion Moa ar fi fost lichidat...(ibidem, pag. 336, 337) Cu nimic mai prejos ca valoare revelatorie: Povestea cu cadavrele evreieti agate n crlige la Abator.(Rzvan Codrescu, n cutarea Legiunii pierdute, pag. 15) Despre ea, Rzvan Codrescu dezvluie: Exist o dezminire semnat de mai tot personalul de atunci al Abatorului din Bucureti, expediat ziarelor Universul i Dreptatea, dar a crei publicare a fost interzis de cenzura antonescian. Prof. dr. Radu Iftimovici a lmurit lucrurile cu claritate, cu citate, mrturii i fotocopii, n Expres Magazin nr.87, 25 martie 1992, sub titlul Spulberarea unei legende. Progromul de la Abator (material aprut i sub form de brour). Exist n acest sens i o mrturie (mrturisire n.n.) fcut n nchisoare de Petre Pandrea (atestat de Petre uea, Dumitru Fundai Simion Ghinea), care a(;) cercetat faptul la faa locului, din zel antilegionar (Pe atunci eram obinuia el s spun un tovar de drum imbecil al comunitilor). Este inutil s adugm c niciodat nu s-a vorbit despre identitatea victimelor respective, nici despre ce s-a ntmplat cu ele (cu cadavrele n.n.)...(;) Eugen Cristescu nsui i-a(;) mrturisit lui Petre Pandrea contrafacerea din birourile Siguranei a fotografiei cu cadavrele de la Abator. (ibidem, pag. 15, 16) Vezi, de asemenea, Radu Theodoru, A fost sau nu HOLOCAUST?, Editura Lucman, Bucureti, 2003 Capitolul Rebeliunea Legionar. Minciuna 52

53. Ct de dezirabili mai puteau fi el Codreanu i, implicit, Micarea Legionar, puternicilor lumii? Comuniti, masoni, nu import.Apropo, n
legtur cu eventualitatea posibilitii de a i se permite cretinismului existena n Masonerie, gseti n lucrarea Ordinul Masonic Romn precizarea: - aprilie 1929: gr. 30, Octavian Goga militeaz pentru fondarea Blocului cretin francmasonic. - d. Octavian Goga, care dei este mason, habar n-are de rostul francmasoneriei, cci i-a permis s vorbeasc n loj despre cretinism greeal ce masonii nu i vor ierta niciodat. D[omnul] Goga a mers aa de departe cu naivitatea sa, nct a propus ca Loja Naional s se numeasc Loja CretinNaional.(V.Trifu, 1932)50. Iar Nichifor Crainic, n Ortodoxism i Masonerie, exprimndu-se asupra motivului prezenei Bibliei ca obiect ritualic n anumite loji, comenteaz: Francmasonii romni de rit scoian(;) zic: Noi nu suntem mpotriva ortodoxiei cum sunt cei de la Marele Orient. Noi admitem Biblia. Noi jurm pe Biblie. Ce e adevrat din toate astea? Masoneria, fie scoian, fie cealalt, e un fel de religie deandoaselea. Ea are temple, un cult organizat cu diferite ritualuri i o serie de obiecte simbolice. ntre aceste obiecte simbolice, masoneria scoian admite i Biblia. Ce nseamnprogromului de la Bucureti. Sfruntata minciun a cadavrelor de la Abator, pag. 198-212. 49 idem, Pentru legionari, pag. 73 50 Horia Nestorescu Blceti, Ordinul Masonic Romn, pag. 344 53 54. aceasta? C masoneria admite doctrina cuprins n Biblie? n cazul acesta ea n-ar fi dect o sect religioas ca multe secte nscute din cretinism. Dar nu! Biblia n masonism are cu totul alt semnificaie. S consultm cartea domnului Eugen Lannhoff. Biblia, raportorul i compasul zice dnsul sunt cele trei mari lumini ale masoneriei. Biblia, lumina de deasupra noastr, NU CA AUTORITATE DOGMATIC, ci ca expresie a credinei ntr-o ordine moral universal! Adic un simplu simbol, ca raportorul, lumina din noi i ca compasul, lumina din jurul nostru. Prin urmare, n masonerie Biblia joac un rol de simbol exact ca oricare alt obiect, de pild compasul i raportorul. n locul ei ar putea i o strachin s nsemne acela simbol, fiindc sensul simbolic nu se leag de autoritatea dogmatic a Bibliei! Dar ce mai nseamn Biblia dac o despoi de autoritatea dogmatic a doctrinei revelate? Nu e vorba aici de o suprem batjocur ce se aduce divinei cri, reducnd-o la sensul pe care l pot avea un or, o mistrie, sau un compas?(Nichifor Crainic, Ortodoxism i Masonerie, n Ioan M. Mare, Francmasoneria n filmul Ecaterina Teodoroiu, 1933, pag. 54, 55) Ct despre autoprezentarea ca deiste a unora dintre loji, acelai Nichifor Crainic, noteaz: Nu exist o separaie ntre cele dou masonerii: cea scoian i cea a Marelui Orient. Ele lucreaz mn n mn. Numai c cea scoian se mrturisete deist. Aceasta nu nseamn n nici un caz c admite cretinismul. Deismul e o concepie filosofic ce admite la originea lumii un principiu abstract, creator i impersonal, cu care ns lumea nu mai are nimic deaface. n fond, aceast nvtur nu este dect o nuan a ateismului, un 54 55. ateism camuflat. Formula simbolic din ritul scoian n numele marelui arhitect al tuturor lumilor, dup nsi interpretarea pe care o d d. Eugen Lannhoff, nu nseamn o formul de credin ntr-un dumnezeu personal. Ea e meninut ca o expresie pur simbolic pentru a mpca pe cei cari vin n masonerie cu convingerile religioase ale Bisericii., ibidem, pag. 54 Toate afirmaiile mele au un caracter obiectiv. Ele se ntemeiaz pe o carte monumental Die Freimaurer de d. Eugen Lannhoff, mason convins, aprut n 1929 la Viena. Cartea mi-a fost druit de distinsul meu prieten dr. Heinrich Studer, proprietarul editurii Amaltheea, unde a aprut lucrarea. Die Freimaurer, adic Francmasonii, e o carte de expunere i aprare a instituiei oculte alctuit dup documente ce i s-au pus la dispoziie autorului de lojile masonice. Prin urmare, o carte incontestabil masonic., ibidem, pag. 53 n 1937 Corneliu Zelea Codreanu face n mass-media, precum bine se tie, declaraia51 c n caz de venire la guvern, n 48 de ore(;) va completa aliana tradiional cu Frana prin alian eficace cu Germania5253. 51 n urma creia, la 27 mai 1938 Tribunalul Militar Bucureti executnd ordinul dictatorului Carol al II-lea l-a condamnat(;) la 10 ani nchisoare pentru trdare., erban Milcoveanu, Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui Armand Clinescu i epoca 1930-1950, Editura TCM Print, Bucureti, 2004, pag. 118 52 Alian graie creia, dac s-ar fi-ncheiat, Germania: a) putea ncepe rzboiul antisovietic nainte de narmarea [masiv a] U.R.S.S.-ului nceput n 1939-1940 i b) nu avea n nici un fel nevoie de rzboiul inutil i fratricid cu Frana i Anglia.(ibidem, pag. 119) Aceasta deoarece cu lanul munilor Carpai i cu petrolul din Valea Prahovei Romnia este cheia continentului Europa., ibidem 53 ibidem, pag. 118 55 56. Dar, la ntrevederea de la Berchtesgaden, din 24 noiembrie 1938, Adolf Hitler n-a spus nici un cuvnt n legtur cu Corneliu Z. Codreanu i cu proiectul unanimtiut n Europa al asasinrii lui n nchisoare. Fa de aceast abinere, regele Carol al II-lea a neles posibilitatea unui asentiment i a ntrebat: Aceasta nseamn n politica intern c am mn liber?54Marele Fhrer Adolf Hitler a rspuns: Da, n politica intern avei mn liber.i-au strns minile55. i, mai departe, n noaptea de 21/22 I 1941 Adolf Hitler cheam la telefon pe Ion Antonescu: Pentru ce te-ai oprit? Intr cu tancurile n sediile lor i svrle-i afar56. Iar cnd asupra legionarilor care dup aa-zisa rebeliune legionar se refugiaz n Germania, n februarie 1941, (;)n loc s li se asigure libertatea i imunitatea(;) s-a acionat cu msuri de constrngere57: autoritile naziste fceau aplicarea doctrinei politice a lui Alfred Rosenberg, care preconiza slbirea i chiar nimicirea elitelor naionaliste din rile ocupate sau aliate(;)58. Dar puterea comunist nu tot distrugerea acelorai elite o viza?... Iat ce scrie negru pe alb n procesul-verbal al conferinei ce a avut loc la Ministerul Afacerilor Interne, din Romnia, la 18 mai 1948, referitoare la poziia fa de Micarea Legionar: edina este deschis de domnul ministru Teohari Georgescu, care expune Poziia fa de 54 ibidem 55 ibidem 56 erban Milcoveanu, Corneliu Z. Codreanu altceva dect Horia Sima, vol.II, Editura Crater, Bucureti, 1996, pag. 79 57 Carol Papanace, Prefa la volumul Constantin Papanace Diverse stiluri de lupt politic,Tipografia INFCON S.A., Constana, 2005, pag. 9 58 ibidem 56 57. micarea legionar. Domnul ministru a artat c dup 6 martie 1945 n faa noastr s-a pus problema de a nfrnge pe toi dumanii poporului. Legionarii au fost, sunt i vor fi printre cei mai primejdioi dintre dumani59. Dar cel mai dur dintre regimurile deteniei politice post 45, cel de disoluie a personalitii prin torturpermanent, pe care deinuii erau forai s i-o aplice RECIPROC, asupra cui a fost utilizat60?61... 59 1948 mai 18. Proces-verbal al conferinei ce a avut loc la Ministerul Afacerilor Interne referitoare la micarea legionar, Arhiva Consiliului Naional pentru Studierea Arhivelor Securitii, fond documentar, dosar nr. 45, f.1-4 n volumul: Consiliul Naional pentru Studierea Arhivelor Securitii, Bande, bandii i eroi. Grupurile de rezisten i Securitatea (1948-1968). Documente, Editura Enciclopedic, Bucureti, 2003, pag. 43 60 i cine l-a dirijat? Makarenko, specialistul sovietic n practicarea celor mai diabolice tehnici de torturare, din ordinul cui superviza i ndruma, n Romnia, cu maxim minuiozitate, preparativele declanrii morbului Piteti? Vezi pe larg Reeducarea prin tortur (denumirea exact:Gheorghe Boldur Lescu i Filip-Lucian Iorga, Genocidul comunist n Romnia, vol. IV, Reeducarea prin tortur, Editura Albatros, Bucureti, 2003). Ana Pauker (Hana Rabinsohn(Teu Solomovici, Securitatea i Evreii, vol. II Teroare. Crime. Turntori. Colaboraioniti, Editura Teu, Bucureti, 2004, pag. 11)) ce origine etnic avea? De la Tatiana Pauker-Brtescu, fiica Anei Paukeri a lui Marcel Pauker, provine o not biografic exact(ibidem, pag. 12). Extrag din ea: La unul dintre frai, Zalman Rabinsohn, a inut enorm; acesta, de altfel, avea s revin n Romnia din Israel, unde plecase nainte de 23 august 1944, a fost profesor de ebraic i poet(ibidem); a fcut coala elementar i, dup cum am aflat din povestirile Bellei, mtua mea, a fost i la Heider, coala religioaspentru biei, la Bucureti, unde, printr-o excepie a fost i ea admis., ibidem 57

58. i, totodat, nici nu vd cum ar fi putut legionarii saibe interes de-al suprima pe Nicolae Iorga. Adic pe cel care, de la tribuna
Parlamentului, n edin public a Camerei Deputailor, i acuza, cu argumente, pe Evrei detentativ de asasinat care se face mpotriva noastr ca naiune dominant, de ctre acei cari mbrac formele cele mai vulpine ca s-i arate dorina de a fi bunii notri frai62.i care, de la aceeai tribun, dizerta despre, acea fireasc legtur, (;)ntre agitaia socialist i tendina evreiasc de a avea la noi mai mult dect toat averea noastr, dect tot creditul nostru, dect toat nrurirea asupra vieii noastre politice63. Dar Alexandru Nicolschi? Vezi seciunea Alexandru Nicolschi, sau cum devine un evreu general de securitate al treilea capitol din Teu Solomovici, Securitatea i Evreii, vol.I, Despre cli i despre victime, Prefa de Rzvan Theodorescu, Cuvnt nainte de Sorin Roca Stnescu, Editura Ziua, Bucureti, 2003, pag. 125-136.i afl-i, chiar din propriile-i cuvinte, povestea numelui: Iniial, numele meu a fost Boris Grunberg, dar n mai 1941 am plecat din URSS cu o misiune n Romnia, cnd am fost prins i ca s-mi pot ascunde trecutul i misiunea mi-am schimbat numele n Nicolschi Alexandru Sergheevici; sub acest nume am fost cercetat de Organele Biroului II Bucureti i sub acest nume m recomand pn astzi.,Alexandru Nicolschi, Autobiografie-sintez, n Teu Solomovici, Securitatea i Evreii, vol.I, Despre cli i despre victime, pag. 127 61 Studiul Gheorghe Boldur Lescu i Filip-Lucian Iorga, Genocidul comunist n Romnia, vol. IV, Reeducarea prin tortur, Editura Albatros, Bucureti, 2003, sau articolul Ionu Bia, Cine i de ce conduce Romnia, Revista Permanene, Anul VIII, nr. 8, august 2005, pag. 20 ca s iau doar dou exemple sunt extrem de elocvente n acest sens. 62 Nicolae Iorga, n Chestia manifestaiilor studeneti, Discurs rostit n edina din 17 decembrie 1909 a Camerei Deputailor, n Nicolae Iorga, Discursuri Parlamentare, vol. I-iu, partea I-a, Editura Bucovina, I.E. Torouiu, Bucureti, 1939, pag. 362, [D.P.v.I.p.I] 63 Nicolae Iorga, Chestia agitaiilor evreieti, Discurs rostit n edina din 11 februarie 1910 a Camerei Deputailor, n [D.P.v.I.p.I], pag. 392 58 59. Pot ns crede c, dac Evreii ajunseser stpnii Statului sovietic, iar N.K.D.V.-ul (K.G.B.-ul) este Organ de Stat, teza potrivit creia Traian Boieru (eful asasinilor fizici ai marelui savant Romn) era, de fapt, agent sovietic, infiltrat n Micare ca membru cu scopul de a o compromite, nu ine deloc de domeniul fanteziei. Am amintit undeva c legionarismul, ca dealtfel orice este omenesc, nu are cum s fie suspus pcatului. Are, firete, virtualier cuprins n nsi fiina sa intrinsec,posibilitatea de a pctui. i mrturisesc c, m frmnt i m contrariaz un text, despre politicianii romni cari, bine pltii, pretind cnu exist problem jidneasc64, dar sub protecia crora, comercianii Evrei i-au ruinat, n sumedenie de zone alerii, pe cei Romni65. Este ncredinat hrtiei de nsui Codreanu. n Pentru Legionari. La pagina 95. Nu l-am gsit, eu unul cel puin, comentat de absolut nimeni. Din nici o tabr sau oriunde altundeva. Iat-l: Acestor politiciani, a cror trdare fa de neam este aa de ngrozitoare, dac sunt vii, neamul va trebui s le scoat ochii; dac sunt mori, va trebui s-i scoat din morminte i s le dea foc ciolanelor, n pieele publice. Pe copiii i nepoii lor, neamul va trebui s-i urmreasc n averi, confiscndu-le i s-i stigmatizeze cu epitetul de copii de trdtori66. 64 Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, pag. 95 65 ibidem 66 CORNELIU ZELEA CODREANU, PENTRU LEGIONARI, PAG. 95: Exemplar ediia 1936. Druit de Codreanu lui Aron Cotru. Cu dedicaie. Scris de mn i semnat. De nsui el, Cpitanul. Pe coperta interioar. Volum 59 60. L-am citit i rscitit. Este singurul de acest fel pe care l-am ntlnit n ntreaga oper a acelui nr. 1 legionar a crui legitimitate de ef al Legiunii nu a fost de absolut nimeni, vreodat, pus la ndoial. Ce s neleg din el? Se afl, lucru de la apte pote vizibil, n contradic ie flagrant cu nsi esena spiritului scrierilor Cpitanului iubirea cretin. i este formulat att de fr echivoc, nct exclud cu totul eventualitatea c ar putea fi o metafor, al crei mesaj adevrat e altul dect cel ce se degaj din citirea literal. i definete personalitatea lui Codreanu? Sau nu? Cci, dac da, tot restul operei cade. Cu absolut toate consecinele ce-ar decurge de-aici. Aadar miza-i enorm. Firete, eficiena demersului de dobndire a unei ct mai corecte nelegeri i a unei ct mai pertinente interpretri a gndurilor i/sau aciunilor cuiva este condiionat de msura n care le percepi fidel corelarea cu circumstanele n care ele s-au ivit. E prea elementar c, n situaii dramatice, de extraordinar pericol i durere pentru el, orice om poate ceda nervos, mcar pentru o clip, i ca efect, gndi sau face, ceva complet opus adevratului fond al personalitii sale. Prin urmare, acel gnd sau fapt nu-l definete. aflat n Biblioteca de Documentare a Micrii Legionare (din Bucureti, str. Iacob Negruzzi nr. 1). 60 61. Dar, la fel de elementar este c, de asemenea, n situaii limit, semenul care le traverseaz, ntr-un moment de slbire a autocenzurii se poate demasca prin reacia sa. n acest caz fapta sau gndul dezvluindu-l exact aa cum este de fapt. E de prisos s detaliez groaznicele presiuni care-l apsau pe Codreanu n 1936. Cine este aadar el? Cel al pasajului? Ori cel al operei? Nu m grbesc s dau verdict. Pentru c sunt convins c doar el singur i l-ar fi putut da. Prin propria-i fptuire. Dac ar mai fi fost lsat s rmn pe lume. i, mai cu seam, dac prelua crma Romniei. ntreaga istorie st mrturie: n materie de revelare a personalitii, singurul test fr de gre este ce faci cnd deii puterea i te simi sigur pe ea. ns, aceeai ntreag istorie, mai d mrturie ntru ceva. De permanent i deloc neglijabil importan:imponderabilul. Coeficientul ei de imprevizibilitate. De posibilitate ca firul desfurrii efective a evenimentelor viitoare s infirme chiar cele mai documentat construite scenarii. i asta ca efect al ivirii decisive a cine-tie crui element-surpriz. n spe, calculez inclusiv cu ipoteza c legionarii preiau, la un moment dat, crma Romniei67. C i nrurete legionarismul autentic i, prin urmare, gndul i 67 i nu neaprat n chip de regim absolutist. Ci ca formaiune care, fr a leza ctui de puin democraia, precumpnete politic net n stat, n calitate de singur ctigtoare detaat a cursei electorale. Totodat, nsui contextul european le este favorabil pe deplin. 61 62. fapta li-s n continuitate organic fa de matricea spiritual Codreanu. Transpun ei n practic teribilul citat? Dezlegarea-ntrebrii necesit, fr doar i poate, reformularea ei astfel: Aflat, de asemenea prin ipotez,ntr-o situaie similar cu a lor, CODREANU l-ar fi transpus? Trebuie dar, prin coroborarea reperelor de care dispun, s-mi dau silina desluirii. A formulrii unei opinii. Cu care simt c i sunt dator. Consider, precum i mrturiseam un pic mai devreme, c citatul nu are, absolut deloc, caracter metaforic. Aceasta spre deosebire de un alt paragraf, de aproximativ aceeai factur ca material de vorbe n ce privete partea punitiv: Geme inima n noi de durere. Ne ntrebm, noi copii, sfiai sufletete, cum de s-au gsit Romni care sse poarte cu atta vrjmie fa de neamul lor? cum de s-au gsit aa de muli trdtori? Cum de n-au fost pui la zid cu toii sau ari de vii n clipa trdrii lor?68 Aici, pui la zid poate nsemna demascai i destituii din funciile cheie pe care le dein; ari de viipoate nsemna trznii fizic ca pedeaps aplicat lor direct de ctre Dumnezeu (mai cu seam c pentru aceastinterpretare pledeaz circumstanierea n clipa trdrii lor, adic instantaneu, vitez ce depete n mod absolut, pentru spe, posibilitile nu numai ale naiunii noastre, dar chiar i pe cele omeneti). De asemenea, privesc textul n cauz fr a-l deconecta nici de celelalte scrieri ale Cpitanului, nu numai de Pentru legionari. 68 Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, pag. 95 62 63. Concret, nu fac abstracie de Crticica efului de cuib Punctul 84: PUNCTUL 84. Primul punct de program legionar. Dac v va ntreba cineva s-i spunei c este: JURMNTUL PENTRU PEDEPSIRE. A doua zi dup victoria legionar se va constitui TRIBUNALUL EXCEPIONAL, care va chema n faa lui i va judeca pentru trdare de Patrie: a) Pe toi jefuitorii banului public; b) Pe toi cei ce au primit mit nlesnind afaceri; c) Pe toi cei ce clcnd legile fundamentale ale rii, au persecutat, au nchis, au lovit n legionari sau n familiile lor.

Orice funciune ar deine, de la jandarm pn la ministru, nimeni nu va scpa acestei judeci. Prea i-au imaginat aceti domni c ara Romneasc este moia lor, c legile s-au fcut pentru ca s le calce ei n picioare i c noi suntem argaii de pe aceast moie, pe care s ne bat la spate cu biciul. Naiunea romn, contient de drepturile ei va ncepe viaa cea nou prin OPERA DE PEDEPSIRE LEGAL. Acest ceas l ateptm i l rbdm. Fr acest CEAS AL PEDEPSIRII, nu este posibil nici o refacere n aceast ar. efii de cuiburi vor face rapoarte amnunite i foarte exacte asupra tuturor nelegiuirilor comise, naintndu-le efului Legiunii69. 69 Corneliu Zelea Codreanu, Crticica efului de cuib. Manual al Grzii de Fier, n [O.L.4], pag. 35 63

64. Opinez c, aici nu mai e vorba de o pedepsire simultan cu comiterea crimelor, i nici aplicat direct de ctre Divinitate, ci de cu totul
altceva... Da, mi vei rspunde tu: de cu totul altceva. i vei continua: Ar fi fcut legionarii justiie pmntesc n cadru legal fie chiar servindu-se de o legislaie pe care, deinnd puterea, i-ar fi putut-o lesne modela potrivit vrerii lor. ns de unde i pn unde, textul prezentat, sugereaz mcar c posibila modelare, dac se producea, ar fi inclus legiferarea pedepsei cu infirmitatea pe via (scoaterea ochilor)? Ori pe cea cu profanarea n public a rmielor pmnteti (arderea n pieele publice a osemintelor deshumate)? Mai ales dat fiind nsemnarea intim fcut de nsui Codreanu, n nchisoarea Jilava, la nici ase luni nainte de a fi asasinat: Cnd am terminat Evangheliile, am neles c stau aici, n nchisoare, din voia lui Dumnezeu; c, dei n-am nici o vin sub latura juridic, El m pedepsete pentru pcatele mele i-mi pune la ncercare credina(;). M-am linitit. A czut linitea asupra zbuciumului meu din suflet(;)70. nsemnrile de la Jilava constituie un zguduitor document uman. Ele reproduc mrturia unui om ce tie cmult nu mai are de ateptat de la oameni, c viaa i lupta lui, din ceasul n care nsui Regele s-a pus n fruntea tagmei rufctorilor, aparin vrerii Dumnezeieti71. 70 Corneliu Zelea Codreanu, nsemnarea intim din data de mari 14 iunie 1938, n Corneliu Zelea Codreanu, nsemnri de la Jilava, Ediie ngrijit de Radu Dan Vlad, Editura Majadahonda, Bucureti, 1995, pag. 48 71 Horia Sima, Cuvnt nainte la volumul Corneliu Zelea Codreanu, nsemnri de la Jilava, Ed. cit., pag. 5. Cuvntul nainte a fost redactat pe 10 iunie 1951. 64 65. Iar mrturisirea citat i are, embrionar, obria cu nu mai puin de doi ani mai devreme. Astfel, Pentru legionari este deschis cu urmtoarele cuvinte: n acest volum este scris povestea tinereii mele, de la 19 la 34 ani, cu simirile, credina, gndurile, faptele i greelile ei72. Prin urmare, atenie: i greelile. Consider att precizarea n sine, ct i locul din lucrare n care autorul su o plaseaz ca fiind demne de toat luarea aminte. Fiindc ntr-o lucrare autobiografic, s fii ntmpinat nc din motto cu o astfel de lmurire... Mie personal mi spune mult despre gradul de sinceritate al scriitorului. i ndrznesc s cred c i ie... Apoi, chiar poziionarea n cadrul economiei ntregii lucrri a teribilului citat de la pagina 95, mi apare ca ncrcat de semnificaie. Lucrarea-i alctuit pe principiul prezentrii cronologice a evenimentelor. Capitolul Problema pmntului romnesc, din care face parte citatul, l premerge pe cel consacrat comentrii arhimediatizatului complot studenesc din octombrie 1923. Prin urmare citatul exprim gndul unui tnr abia trecut de 20 de ani (Codreanu fiind nscut n 1899). A unui tnr student de etnie romn73 care, evalund situaia, 72 Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, MOTTO-ul, pag. 3 73 Chiar dac sonoritatea numelui ancestral de familie al tatlui su este polonez Zelinski: n timpul ocupaiei austriace i anume n epoca posterioaranului 1786, cnd Bucovina a trecut sub administraie polonez,devenind, dup expresiunea d-lui prof. Iorga, n Histoire des roumains de Bucovine pag. 61: un simplu district al Galiiei, 65 66. perspectivele i implicaiile compoziiei etnice a mediului universitar n care intrase de curnd, se ngrozea cu privire la soarta Neamului (consideraiile din Problema pmntului romnesc formeaz, practic un segment al seciunii cu tema numerus clausus). numele de Zelea a fost transformat de autoriti, n coal sau n armat, n acela cu rezonan polonez de Zelinski. Operaia aceasta de polonizare a numelor moldoveneti era, de altfel, general n acea epoc n Bucovina. Sistemul fcea parte dintr-un ansamblu mult mai vast de persecuiuni sistematice mpotriva oricrui lucru care amintea n administraii, n coal i chiar n viaa social, epoca Domnilor Moldoveni (N. Iorga, op.cit., pag. 62)., Cuvntul aprrii pledoaria avocatului Lizeta GHEORGHIU n procesul lui Corneliu Zelea Codreanu din mai 1938, n culegerea de texte Din luptele Tineretului Romn, (1919-1938), Editura Fundaiei Buna Vestire, 1993, pag. 362 Minifi sintetic: Familia Codreanu sunt romni autentici din comuna Igeti, jud[eul] Storojine, provincia istoric Bucovina, care de fapt este nordul Moldovei. Numele ancestral nu era de Codreanu, ci(;) de Zelea. n vechea limb romneasc, cuvntul Zelea nseamn cel perfect. Din familia verbului a zeli - zelire. La 50 de ani de la anexarea Bucovinei(;) autoritile au fcut un recensmnt al populaiei i din oficiu, (;)n scopul de deznaionalizare a romnilor, (;)Emin a devenit Eminovici, Porumbescu a devenit Golumbovici i Zelea a devenit Zelinski. n 1899 tnrul de 21 de ani Ion Zelinski a emigrat din Bucovina - Buchenland i a venit n Moldova, unde n anul 1900 i-a schimbat numele din Zelinski n Codreanu i a devenit profesor de limba german la Liceul din Hui. Cnd a intrat n politic alturi de prof. A.C. Cuza, prof. Ion Codreanuia reluat numele ancestral de Zelea i astfel toi descendenii si se numesc Zelea-Codreanu., erban Milcoveanu, Teroarea de Stat pn la 22 decembrie 1989, volum editat fr scop lucrativ de Asociaia fotilor preedini ai Studenimii persoanjuridic i Liga pentru aprarea Adevrului Istoric persoan juridic, Bucureti, 2004, pag. 199 66 67. A unui tnr n concepia cruia: Trdarea ne-a mcinat puterile neamului74 i nu vom putea face nici un pas nainte fr pedepsirea trdtorului75. i-atunci: ntre (;)s ne procurm revolvere i s tragem n ei76 [n toi acei pe care i vom gsi mai vinovai de trdarea intereselor romneti77], dnd un exemplu groaznic care s rmn de-a-lungul istoriei noastre romneti78; cu completarea c ce se va alege dup aceasta de noi, vom muri sau vom rmne toat viaa n nchisoare, nu mai intereseaz79 i (;)aici, n nchisoare, (;)dei n-am nici o vin sub latura juridic, El m pedepsete pentru pcatele mele i-mi pune la ncercare credina(;)80; ntregit cu A nviat Hristos, sdind ndejdea nvierii din mori; (;)viaa noastr nu se termin aici, la aceti aa de trectori 60-70 ani; c se prelungete dincolo81; (;)Vom nvia din mori n numele 74 Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, pag. 190 75 ibidem 76 ibidem, pag. 168 77 ibidem 78 ibidem 79 ibidem 80 idem, nsemnri de la Jilava, pag. 48 81 ibidem. pag. 43 67 68. lui Hristos, adic n afar de credina n Hristos nimeni nu va nvia i nu va fi mntuit82 ce sublim urcu spiritual i-a pus amprenta pe personalitatea lui Codreanu? Pe fondul ei. La captul urcuului, ce-a mai pstrat fondul acesta, afar dect, condensat spus, curenia sufleteasc? Ce-a dobndit acest fond, n esen, altceva dect maturitatea duhovniceasc? i care-i rezultanta lor fireasc?Mai cu seam dac semenul care le cumuleaz i le poate exterioriza n voie?... Aa e cu putin Fenomenul Legionar. ntruadevrata dimensiune a mplinirii de destin: dimensiunea vertical a credinei i omeniei, a onoarei i luptei jertfelnice, a marilor virtui cristice83. Aa se face c revoluia legionar evit rbufnirile violente, manifestrile n tot momentul prin greve, atentate84, revendicri... Perseverena ei nu se 82 ibidem, pag. 43, 44 83 Vasile Posteuc, Destinul imperial al romnilor. Dumnezeu, Neamul, Omul, Editura Criterion Publishing, Norcross, GA, f.a., pag. 62 84 Chiar dac observ Faust Brdescu n lume s-a mpmntenit criteriul extrem c o revoluie nu se afirm dect prin vrsare de snge i prin rsturnare violent a strii de fapt, Micarea Legionar[,drept regul,] nu accept acest punct de vedere ca mijloc al

revoluiei legionare. l accept, totui, ntr-un singur caz, acela extrem al unei guvernri abuzive, transformat n tiranie, cum a fost cazul regelui Carol al II-lea care, n ultima faz a domniei lui, devenise un tiran 68 69. sngeros, a crui asuprire devenea, vznd cu ochii, mormntul neamului romnesc., Faust Brdescu, Viziunea integral a Revoluiei Legionare, Prefa de Dr. Gheorghe Buzatu, ediie ngrijit de Radu-Dan Vlad, Traducere din limba francezde Mdlina Martin, Editura Majadahonda, Bucureti, 1997, pag. 54 De ce? Fiindc precum relev Dumitru Stniloae pe lume sunt trei mari realiti: insul, neamul i umanitatea. Dar una fr alta nu pot exista. Insul exist prin neam i umanitatea se manifest tot prin neam. Insul, afirmndu-se pe sine, trebuie s afirme n acelai timp umanitatea din sine, iar aceasta e totdeauna determinat etnic. Neamul este matca ontologic n care i gsete aezmnt i rnduial concret existena umanitii. i prin matca aceasta i n ea existm noi ca ini determinai. Ea are o adncime, o originalitate, proprie realitilor permanente. Rdcinile insului sunt n sufletul neamului, iar rdcinile neamului sunt n ordinea metafizic a existenei. Deci, una din marile griji ale acestor timpuri, care cearctrinicia tuturor realitilor ce exist, pentru a risipi ce-i fr vlagluntric i a confirma ceea ce ine tenace n existen, s ne fie aceea de-a ne menine ca neam n identitatea proprie., Dumitru Stniloae, Srmnem identici cu noi nine, n Telegraful romn, XCIII, nr. 1, 1945. Textul se regsete n volumul Dumitru Stniloae, Naiune i Cretinism, Editura Elion, Bucureti, 2003, pag. 181, 182 Detaliez: Neamul romnesc este o sintez biologic-spiritual a mai multor pri care au intrat n compoziia lui. Cele principale sunt: elementul dac, elementul latin i cretinismul ortodox., Dumitru Stniloae, Idealul naional permanent, n Telegraful romn, LXXXVIII, nr. 4, 1940. Textul se regsete n Dumitru Stniloae, vol.cit., pag. 103 Acest neam, alctuit, firete, din oameni, este o sintez nou, o individualitate proprie, cu un principiu de via deosebit de toate prile componente. Legea cea mai nalt de via a neamului nostru, legea care l exprim ca ceea ce este el n chip propriu, este aceea pe care o triete ca ntreg, nu care e proprie vreuneia din prile lui...(ibidem). Astfel, caracteristicile elementelor componente sunt strbtute de un timbru nou, unitar, de timbrul individualitii noi, care este romnitatea. (ibidem) Aadar, putem spune c legea cea mai nalt de via a poporului nostru este romnitatea., ibidem 69

70. Omul e destinat s se dezvolte ca om, prin comuniunea cu ordinea etern, pn la asemnarea(;) deplin cu aceastordine...naintea lui st
un progres spiritual ale crui limite nici nu ni le putem nchipui., ibidem, pag. 105 Privitor la aceast ordine, putem observa dou lucruri, i anume: a) c a aprut ca sistem de valori de sine stttoare numai raiunii filosofice din timpurile anterioare. Cretinismului, ca i oricrei alte religii, ele i-au aprut ca atribute i manifestri ale unei persoane absolute. Astzi se apropie de acest punct de vedere i filosofia.; b) cu ct ne ridicm pe scara entitilor create, cu ct ne apropiem de treapta pe care st persoana omeneasc de singur entitate nzestrat cu putina comunicrii cu ordinea etern , nelegndu-se prin aceasta c i acea ordine trebuie s aibe un caracter personal, vedem validndu-se tot mai mult principiul individualitii, al deosebirii dintre diferiii indivizi. Atomii unui element, moleculele unei [uneia i aceleiai] materii sunt strict identice (prezint identitate deplin ntre ele n.n.); indivizii unei specii vegetale nu mai prezint aceiai uniformitate, legea de via a speciei e atotputernic. Cam acelai lucru se petrece i n lumea animal. n clasa persoanelor omeneti ns, individul nu mai e dominat n exclusivitate de instinctele speciei, ci urmeaz un drum n bun parte ales de sine n chip liber. Drumul acesta e o rezultant a individualitii sale libere, dar de o anumit originalitate, i a ordinii eterne; este rezultanta felului su propriu de relaie i de colaborare cu acea ordine. 70

71. Relaia cu ordinea etern const n a descifra preteniile ei aceasta e cunoaterea i a rspunde acestor pretenii, prin realizrile de ordin
social, moral, politic, artistic, etc. Prin relaia aceasta se ncorporeaz continuu cte ceva din ordinea etern n persoana omeneasc i n ordinea lumii create, prin mijlocirea acestui instrument, acestui canal, care este personalitatea omeneasc. i, ntruct nu exist [o anumit] persoan omeneasc, sau [un anumit] grup nrudit de persoane omeneti neamuri prin care s se poat ncorpora aceast ordine n multiplicitatea nesfrit a aspectelor ei, este dat mulimea de individualiti etnice, pentru ca fiecare s ncorporeze n sine, dup structura i posibilitile proprii, ntr-un anumit fel acea ordine, corespunztor cu [una, respectiv] unul din nenumratele posibiliti i aspecte cuprinse n ea. Precum fiecare ins crete n spirit, n nsemntate, prin relaie pozitiv, prin naintare spre plenitudine spiritual, cu acea raz aordinii divine care-i este adecvat fiinei lui, tot aa, neamurile, cresc n puteri prin acel fel de comunicare activ cu ordinea etern care le este proprie lor, care le e indicat, de fiina lor original, ca ntreg, care formeaz legea cea mai nalt a individualitii lor etnice. Din aceasta rezult c idealul permanent al neamului nostru este creterea spiritual aceasta presupune, desigur, i o bazcorespunztoare de existen fizic printr-un fel de relaie cu ordinea valorilor eterne, determinat de individualitatea sa etnic, de romnism; printr-o comuniune romneasc cu Dumnezeu. Care este modul romnesc de comuniune cu ordinea spiritualtranscendent? Acesta, ne-o spun istoria i viaa actual a poporului nostru, este ortodoxia., ibidem, pag. 105, 106 Ortodoxia e har dumnezeiesc, adic prezen familiar a lui Iisus printre noi, transfigurndu-ne viaa, adncindu-i nelesul, dndu-ne rbdare i curaj n mijlocul neajunsurilor, ntr-o msur n care nu ne-ar putea da, dac ar lipsi Hristos, nici un om, orict ar pretinde c-l nlocuiete exact., Dumitru Stniloae, Ortodoxia, lumina lumii i inima neamului nostru, n Telegraful romn, LXXXVIII, nr. 11, 1940. Textul se regsete n Dumitru Stniloae, vol.cit., pag. 111 Faptele ce nsoesc firul scurgerii timpului atest c datoritortodoxiei neamul nostru n-a fost singur n lunga sa istorie n care n-a avut nici un ajutor de la oameni. Ci a fost cu Iisus Hristos. i, ajutat de 71 72. El, toate le-a biruit. Au fost, n schimb, alte neamuri, puternic ncrezute n oameni ce se ddeau asemenea lui Hristos, care nu i-au putut menine existena lor ca stat. Ortodoxia, fiind vedere dreapt a voii Dumnezeieti i a posibilitilor i a intelor omeneti, precum i comunicare neintermediat cu Iisus Hristos e i via dreapt, e i blndee, e i sfinenie. Iar cnd trebuie s fie eroism, e eroismul cel mai dezinteresat, mai curat, mai lipsit de cruzime i de poft de stpnire. Oportunismul i cinismul politic e strin de sufletul crescut n ortodoxie., ibidem Credina cretin e pentru credincios un impuls spre afirmarea comunitii naionale, spre iubirea, mai presus de fire, a celor cu care firea l-a aezat n relaii fundamentale de via.Cretinismul rzbate n mod necesar spre naionalism. Mntuirea e desigur o problem care trebuie s frmnte personal pe fiecare om, dar ea nu poate fi dobndit de om printr-o trire de eu izolat, ea nu se mprtete omului n asceast calitate care e anormal , ci n calitatea lui de membru al unei comuniti, iar cea mai fireasccomunitate este cea naional., Dumitru Stniloae, Cretinism i naionalism, n Telegraful romn, LXXXVIII, nr. 40, 1940. Textul se regsete n Dumitru Stniloae, vol.cit., pag. 119 Apropierea cretinismului de naiune a fost uurat i de filosofia mai nou, care a descoperit c realitatea cea mai nalt nu e cea a obiectelor, ci cea omeneasc, iar aceasta nu se poate gsi normal i cu posibiliti de plenitudine, dect n comuniunea dintre persoane. Aceasta e natura, iar cretinismul nu face dect s-i toarne harul n aceast natur, ca s-o desvreasc. Cretinismul e perfecionarea relaiei naturale dintre om i om, desvrirea comuniunii, desvrirea dragostei, sau legtura desvririi. De aici nu e dect un pas pn la a spune: cea mai natural dintre relaii, dintre manifestrile necesare naturii, este comunicarea cu cei apropiai, care au n toate cazurile fireti, aceeai limb, aceeai istorie, aceleai aspiraii, acelai destin. Naiunile sunt comuniti de destin,

comunitile cele mai temeinice, mai statornice, nfurate prin mai multe fire de legtur, deosebit de profunde, fa de alte feluri de comuniti, cu mult mai trectoare (de durabilitate inferioar n.n.), mai superficiale (de profunzime redus n.n.). Cretinismul n-a venit s se opuntendinelor celor mai fireti de comuniune, concretizrilor celor mai 72 73. profunde ale acestor tendine, n-a venit s nbue natura, s o facs caute alte forme de comuniune mai puin fireti (cu deficit de organicitate n.n.), ci s intensifice, s nale, s desvreasc formele naturale ale relaiilor omeneti. Comuniunea este chiar o condiie fundamental a mntuirii. Nu poi mplini voia lui Dumnezeu, nu poi exercita faptele cretineti, nu poi afla i experia pe Dumnezeu chiar, dect n cadrul comuniunii. Aceasta se coloreaz i se umple ntotdeauna de alt coninut, dupcum credinele celor ce o ntrein sunt altele. Dar, n afar de ea nu se poate tri religia. Iar comuniunea cea mai fireasc, cea mai de temelie, este aceea ntre membrii aceleiai naiuni. n mod necesar, ea trebuie folosit pentru trirea n cadrul ei a coninutului religios. Un cretin e fericit de estura de ocazii ce i-o ofer apartenena la comunitatea naional, pentru a-i tri n ea coninuturile religioase. ntruct e om legat de un spaiu, mpletit prin limb, prin istorie, cu un grup naional, el nu se poate izola de acel grup, pentru a stabili altcomuniune, cci pentru aceasta ar trebui s fug din ara unde s-a nascut, unde l-a destinat Dumnezeu s triasc., ibidem, pag. 118, 119 Dumnezeu nu m va rsplti pentru modul cum am tiut sm desfac de comunitatea fireasc n care mi-a fost dat s triesc, ci dup modul n care am afirmat aceast comuniune, cu voina i cu iubirea mea cretin. Dumnezeu privete pe om nu n izolarea lui, ci ca membru al unei comuniti mai largi, privete propriu-zis comunitile i, prin ele, face prta pe om de har i mntuire. i ntruct comunitile cele mai fireti sunt neamurile, de ce n-am spune c privirea direct a lui Dumnezeu cade pe neamuri, i numai ntruct inii fac parte din neamuri, simte fiecare [dintre ei] privirea lui Dumnezeu asupra lui. n cartea lui Daniil se spune c Dumnezeu pune n cumpnmpria, nu pe ins n parte. Iar la Apocalips se vorbete de mntuirea neamurilor, nu a inilor., ibidem, pag. 119 Iar dac, aa cum accentueaz Nae Ionescu, un cretin este, lupt i cere mplinirea legii lui Dumnezeu(Nae Ionescu, Iertarea cretin, n Cuvntul, an III, nr. 624 din 29 noiembrie 1926. Textul se regsete n Nae Ionescu, Teologia. Integrala publicisticii religioase, Editura Deisis, Sibiu, 2003, pag. 114), iar aceasta cere ca fiecare fiin uman s evolueze spiritual prin simbioz cu comunitatea naional de iubire din care face parte, nelegem c,ntre direciile majore ale activismului nostru personal, trebuie s 73

74. includem, permanent i pregnant, aprarea naionalitii noastre romneti. n acest sens, s ne fie mereu viu n contiin c pentru
pstrarea, netirbit, a fiinei naionale, avem, fiecare dintre noi, deplina ndreptire i sfnta obligaie de a folosi, n situaie de necesitate adic dup ce, fr succes, am ntrebuinat toate mijloacele panice chiar violena fizic. Aceasta deoarece, exemplific acelai Nae Ionescu: tim cbatjocorit, scuipat, plmuit i spnzurat (pironit n.n.) pe cruce, Hristos a gemut ndurtor: Iart-le lor Doamne, c nu tiu ce fac! Dar tot Hristos, ndurtorul a toate, e cel care a luat biciul i a gonit pe zarafiii [pe] negustorii care spurcau casa Domnului. De ce se uit aa uor lucrurile acestea? De ce nu ne dm seama c blasfemm i batjocorim tocmai ce e mai cutremurtor de sublim n cretinism, atunci cnd bagatelizm iertarea cretin, fcnd din ea o muama cu care sacoperim pcatele ce se fac mpotriva legii?...De-i va grei aproapele tu nu de apte ori, dar (ci n.n.) de apte zeci de ori cte apte, iart-l pre el (ibidem)... Iertarea n domeniul relativ al personalului e la locul ei: iertarea greiilor notri echivaleaz cu indiferena fa de rul care ni se face, pentru c acest ru noi nu-l simim, [adic] nu trebuie s-l simim. Aa fiind, iertarea nu e un principiu de moral, ci o metodterapeutic pentru prelucrarea noastr personal. Dar, atunci, iertare pentru pcatele mpotriva legii nu exist pentru noi; ea nu st n mna noastr, ci n mna lui Dumnezeu; singur poate Dumnezeu s ierte. Noi nu! Ar fi prea mare ndrzneala i orgoliul acesta ne-ar pierde. ncetai deci, mieluei ai lui Dumnezeu, cu risipa de generozitate.,ibidem Cu aceeai credin n Dumnezeu circumstaniaz Ion Coja, legionarii au mers i ei dup pilda cristic, a Celui ce a propovduit nvtura iubirii mpins pn la gestul paradoxal de a-i oferi celui ce te-a plmuit o dat i cellalt obraz! Numai c acelai Iisus ne-a nvat c sunt momente cnd trebuie s mai pui mna i pe biciul pedepsitor, nu pentru a te apra pe tine, fiin trectoare, individ sortit unei existene efemere, ci ca ste pui stavil cnd cellalt atenteaz la venicia neamului tu, la integritatea comunitii n care te-ai nscut i care i-a dat identitate n faa lui Dumnezeu! Ca s-i aperi pe ai ti!... Da, ntorci i cellalt obraz, dar numai dac e vorba strict de obrazul tu, ca ins, ca persoan. Dar cnd cineva lovete n obrazul 74 75. neamului tu, atunci i Iisus i Moise, i oricine, toi te nva la fel: sfii necrutor! Sub aceast bolt de semnificaii se nscrie gestul nicadorilor i, n mare, toate violenele comise de legionari!, Ion Coja, Nicadorii, n Spmna romneasc, An II, nr. 51, 16-22 noiembrie 2006, pag. 24 Cci legionarii aa s-au simit i aa au i fost atunci cnd au ridicat braul pedepsitor: n legitim aprare. Dar nu n aprarea propriei persoane, ci n aprarea Neamului!, ibidem Salvarea rii, a Neamului, este legea mai presus de toate legile: suprema lex. Nicadorii nu au nclcat aceast lege ci, dimpotriv, i s-au supus fr preget!, ibidem Aceast lege o nesocotise I.G. Duca, iar codul penal i practica judiciar l lsau nepedepsit pe infractor. Pe I.G. Duca i pe alii care tiau bine c svriser mari ticloii pentru care nu aveau ns niciodat s plteasc n faa instanelor att de corupte ale Romniei interbelice. Dar iat c apare o instan nou, insensibil la subtilitile avoceti i la fora banului de a corupe pe oricine. O instan care face, din interesul naional, principiul suprem al justiiei! O instan care nu confund justiia cu legalitatea! Care nu recunoate legile msluite, gndite pentru folosul marilor vnztori de ar!Aceast justiie a acionat prima oar prin nicadori i apariia ei e uor de imaginat ce reacie a strnit n clasa politic a profitorilor de pe urma celor prea buni i prea blnzi, i uor de prostit nu pentru c ar fi proti, ci pentru c sunt capabili s vad, chiar i-n ticloia i nedreptatea cea mai mare, voia Domnului. Fac-se!, ibidem Nicadorii(;), au gsit cum s dea peste cap ntregul sistem de aprare pe care i l-au creat, prin minciun i neltorie adversarii lor, sistem de aprare care a transformat democraia , ca sistem politic, i justiia, ca instituie, (;)n prestatori de servicii pentru caracatia mondial a corupiei, infiltrat pn la cel mai mrunt funionar de stat., ibidem Aidoma, adic predndu-se Poliiei din proprie iniiativ dei ar fi putut lesne s fug cu succes i, de asemenea, cu toate c tiau exact ce cumplite consecine, inclusiv cazne de felul acelora prin care Inchiziia ngrozise Spania cu jumtate de mileniu n urm, 75 76. vor avea s suporte (vezi pe larg i, firete, nelimitativ: Ion Coja, art.cit., integral, sau Redacia Obiectiv Legionar, Comentarii la articolul Mr. Ion T. Ciobanu, Dictatura Regelui Carol al II-lea sau despre cum s-a ncercat gestionarea crizei acesteia, fcute n Obiectiv Legionar, nr. 3839, Septembrie-Octombrie 2006, pag. 6 [O.L. 38-39]) , au procedat i legionarii care, n septembrie 1939, l-au executat pe Armand Clinescu, prim-ministrul asasin, care avea pe contiin viaa (i tinereea) Cpitanului, a nicadorilor i a decemvirilor, ucii prin strangulare de gardienii care i pzeau., Ion Coja, art.cit., pag. 24 Imediat dup atentat echipa Miti Dumitrescu s-a deplasat n str. General Berthelot(erban Milcoveanu, Corneliu Z. Codreanu altceva dect Horia Sima, vol.II, Editura Crater, Bucureti, 1996, pag. 145) i, i amintete Paul tiubei (la data aceea n 1939(;) inginerul ef al aparatelor din Radiodifuziune, cf. erban Milcoveanu, Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui Armand Clinescu i epoca 1930-1950, pag. 43), a intrat n localul Radiodifuziunii trgnd n tavan mai multe focuri de revolver. Aceasta pentru a intimida i paraliza presupusa gard militar de paz. Spre stupefacia istoriei aceast instituie a

Radiodifuziunii nu avea paz militar i avea numai doi portari, salariai proprii, care controlau intrarea. Echipa Miti Dumitrescu s-a dus direct n sala de nregistrare i difuziune unde cnta orchestra Radio(;). Miti Dumitrescu a luat microfonul din faa orchestrei i a pronunat urmtorul mesaj ctre Naiune i Istorie: Astzi 21 septembrie 1939 ora 1430 primul ministru Armand Clinescu a fost executat de o echip legionar de sacrificiu care a fcut justiie pentru asasinarea lui Corneliu Z. Codreanu la 30 noiembrie 1938. Salariaii Radiodifuziunii au ntrerupt difuzarea la jumtatea mesajului i astfel publicul asculttor n-a recepionat justificarea atentatului. Odat cu exprimarea mesajului, echipa Miti Dumitrescu a depus pe podea revolverele i a ridicat spre tavan ambele mini. Aceasta cu semnificaie de predare ctre autoritile de stat. Pn s vin poliia spre a-i aresta(;), directorul general al Radiodifuziunii(;) s-a repezit asupra lui Miti Dumitrescu i i-a tras doupalme. Miti Dumitrescu nu a ripostat i a rmas mai departe imobil cu minile ridicate spre tavan. Poliia a venit n frunte cu generalul Gavril Marinescu i i-a luat pe legionari., Paul tiubei, Mrturisire fcut n calitate de pacient doctorului 76 77. erban Milcoveanu, redat n erban Milcoveanu, Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui Armand Clinescu i epoca 1930-1950, pag. 43, 44Lui Miti Dumitrescu i s-au rupt ambele brae, iar limba i-a fost scoasdin gur cu un crlig., Redacia Obiectiv legionar, Comentariile amintite, extras Fiecare dintre cei nou membri ai echipei de sacrificiu, dup ce a fosttorturat timp de 8 ore ntr-un mod nfiortor(XXX, Cronologie legionar, n [O.L. 38-39], pag. 69, Ediia I-a, Colecia Omul Nou, Salzburg, 1953), a fost legat i mpucat fr judecat., ibidem Apoi, tot Poliia, le-a depus cadavrele chiar la locul atentatului, strada tirbei Vod la ntretierea cu bulevardul Ardealului., erban Milcoveanu, Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui Armand Clinescu i epoca 1930-1950, pag. 44 nc o informaie. La acea dat era mare canicul n Bucureti. Prefectura Poliiei Capitalei a montat n jurul cadavrelor mai multe tribune pentru ca publicul s [le] vizioneze descompunerea(;). La faa locului au venit membrii Guvernului i alte somiti ale clasei conductoare. n Jurnalul care a rulat la cinematografele din acea epoc s-a putut vedea [,spre pild,] cum(;) ministrul educaiei naionale profesorul Petre Andrei scuip cadavrele n chip de ur i pedeapspost mortem., ibidem, pag. 45 De asemenea, (;) colile au venit s le scuipe i s le blesteme.,erban Milcoveanu, Corneliu Z. Codreanu altceva dect Horia Sima, vol.I, pag. 146 Nu se tie ce s-a ntmplat [apoi] cu cadavrele(;). Dup toate probabilitile au fost incinerate la Crematoriul Cenua i ce a rezultat a fost azvrlit la gunoi., idem, Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui Armand Clinescu i epoca 1930-1950, pag. 45 Din cadrul acelorai sinistre represalii, fac parte i masacrele mieleti din noaptea de 21-22 septembrie 1939. Noul guvern constituit sub preedenia gen[eralului] Argeanu, avnd pe gen[eralul] Gavril[] Marinescu ca Ministru de Interne, a ordonat uciderea tuturor fruntailor legionari din lagre i nchisori, precum i a cte 3-5 legionari din fiecare jude.Astfel, au fost asasinai grupul de la nchisoarea Rmnicu-Srat n frunte cu ing. Gh. Clime, care a fost(;) torturat n mod nfiortor; 44 n lagrul de la Miercurea Ciuc; 31 n lagrul de la Vaslui; 7 la Spitalul 77

78. Militar din Braov; 10 n Bucureti; 147 n restul rii. n total, 252 de legionari., XXX, Cronologie legionar, n [O.L. 38-39], pag. 70 De
asemenea, pe 22 septembrie Victor Dragomirescu este ridicat de la Spitalul nchisorii Vcreti, sugrumat n main i dus la crematoriu unde, nc dnd semne de via, a fost ars de viu., ibidem Omisesem, mai sus, s-i precizez motivul asasinrii lui I.G. Duca. El, n calitatea sa de prim-ministru, semnase, n 1933, un angajament internaional pentru ncetenirea n ar a 300.000 de evrei (vezi detalii n Ion Coja, art.cit, pag. 22). i-aceasta cnd, n luna decembrie 1933, vreme de pace, nu existau nicieri [n lume] persecuii antievreieti( ibidem, pag. 22 ) ; iar adugai la ceilali aflai deja n Romnia, unii cu forme legale, alii clandestini, evreii din Romnia ar fi ajuns s depeasc un milion i jumtate, devenind, practic, cea mai numeroas minoritate etnic din Romnia., ibidem Dar de ce s se produc un asemenea exod, din Polonia n Romnia, un exod de dimensiuni superioare celui biblic?! Explicaii oficiale nu s-au dat, dar chiar i dac ar fi existat aceste justificri, cine ar fi mpiedicat apariia altor explicaii, a altor scenarii?Un astfel de scenariu, care a circulat mult n perioada interbelic, este acela potrivit cruia comunitatea evreiasc, preocupat(;) n mod firesc, de constituirea unui stat Israel, cu un teritoriu propriu, ar fi vizat, ca teritoriu al acestui stat, o parte din teritoriul romnesc!.,ibidem La acea dat, n 1933, acest plan al crui susintor tenace fusese vestitul ministru [de interne al Franei](;) Adolphe Crmieux (1796-1880), avea o vechime de aproape un secol! Aa se explic,susin unii, presiunile fcute asupra Romniei i la Conferina internaional de la Berlin (1878), i la Paris (dup primul rzboi mondial), pentru ca Romnia s accepte ncetenirea necondiionata oricrui evreu care ar fi vrut s se stabileasc n Romnia. Deja ns,pe ci legale sau altminteri, n Romnia de dup 1830, s-au scurs importante efective umane evreieti, din Rusia i Polonia ndeosebi, al cror numr amenina s pun n cumpn caracterul romnesc al unor importante suprafee din teritoriul naional. Oraele moldoveneti, n frunte cu Iaii, erau deja locuite cam toate de o populaie majoritar evreiasc. Cum pica n acest context intrarea n ar a nc 300.000 de evrei, e uor s ne imaginm! Din pcate singurii care au reacionat 78 79. (iar reacia lor nu a imaginat cea mai fericit soluie) au fost legionarii. Celelalte formaiuni politice nu au avut nimic de obiectat. Din partea legionarilor, generalul Cantacuzino-Grnicerul i-a fcut o vizit prim-ministrului acas i, n virtutea faptului c se cunoteau i se preuiau dintotdeauna, (;)l-a avertizat: Ghi, s tii c dac semnezi intrarea n ar a 300.000 de evrei, bieii (adic legionarii n. I.Coja.) te mpuc!Generalul, aadar, nu s-a plns de nedreptatea care li se fcea legionarilor prin desfiinarea partidului lor, mpiedicndu-i s se prezinte la alegerile de peste cteva zile. Ci i-a fcut lui Duca o cerere pe care ar fi trebuit s-o susin i celelalte partide, cci intrarea a 300.000 de alogeni, indiferent de naionalitatea acestora, era o msur inacceptabil n numele celor mai elementare interese naionale., ibidem Sora lui I.G. Duca(;) a reprodus cuvintele pe care le-a rostit I.G. Duca, ntors acas, dup ce a semnat pentru ncetenirea celor 300.000 de evrei: Mi-am semnat condamnarea la moarte! E cumplit i nate o mulime de ntrebri faptul c I.G. Duca a semnat acea convenie (sau ce-o fi fost), tiind bine ce i se va ntmpla i, mai ales, tiind bine ct ru aduce astfel rii i Neamului su. De ce a semnat I.G. Duca? Singurul rspuns plauzibil rmne acela c I.G. Duca i asumase anumite obligaii de supunere i ascultare necondiionat, pe care nu era chip s le ncalce..., ibidem Oricum, asasinatul politic nu a fost inventat de legionari! Dar este evident c legionarii sunt acuzai pentru aceste asasinate cu o insisten i cu o strategie a dezinformrii att de bine pus la punct nct trebuie s ne ntrebm ce anume supr n mod specific i pe cine n faptul c legionarii, pe parcursul a(;) 20 de ani(;) svrisercteva asasinate (Manciu, Duca, Stelescu, Armand Clinescu i...camatt), iar mpotriva lor autoritile, subliniez: autoritile, ocolind legea, nclcnd-o chiar, uciseser cu de la sine voie, a regelui i a zbirilor poliiei i din guvern, peste 300 (trei sute) de tineri care, ca persoan, ca individ, nu svriser nici o infraciune, nici o frdelege. Se uit lucrul acesta sau este complet necunoscut de cei care i consider mai departe pe legionari nite asasini prin excelen, adicprin mentalitate i prin program politic. 79 80. Mai sunt oare legionarii, la acest scor att de categoric, 300-4, mai sunt ei asasinii sngeroi i bezmetici pe care ni-i prezintfel de fel de istorici i publiciti care uit cu consecvena cea mai stranie s aminteasc circumstanele(;) n care acetia s-au simit obligai s recurg la forma suprem de aprare?!, ibidem, pag. 24 Nu cumva, precum avertizeaz erban Suru, poate(;) cei din fruntea rii nu vor s se cunoasc istoria real, cci, de-abia atunci oamenii de rnd se vor putea proteja mpotriva repetrii istoriei i, o asemenea posibilitate,

conductorii notri nu o agreeaz cci poate au de gnd s repete istoria, lund exemple din trecut atunci cnd se vor afla la ananghie. S nu uitm c pentru Ion Iliescu a fost la modn anul 1990 s dea vina pe legionari i s spun c mpotriva regimului neocomunist de atunci, manifestaiile populare au fost de tiplegionar - n sensul ru al cuvntului., erban Suru, Adres ctre autoriti..., n Obiectiv Legionar, nr.38-39, Septembrie-Octombrie 2006, pag. 1, [O.L. 38-39] S nu uitm, vorba lui Ion Coja, c, ce trim noi azi seamndestul de bine cu ce se ntmpla n Romnia anilor 30. Numai catunci era mai evident pericolul din afar, al dezagregrii Romniei Mari. Acest pericol nu a zice c azi este mai mic, sau c nu exist!Dimpotriv! Este poate mai mare ca-n anii 30, dar este mult mai discret, mai bine disimulat sub felurite lozinci i structuri europenizante, uznd de arme mai eficiente dect cele aflate n dotarea armatelor, cum ar fi arma financiar sau arma psihologic.,Ion Coja, art.cit., pag. 23 Apropo, ntreab retoric Nicador Zelea Codreanu: Care erau atunci [,n anii 30,] dumanii declarai ai Legiunii i implicit ai prosperitii Romniei i ai romnilor? Politicianismul, corupia, spolierea bogiilor rii i pauperizarea majoritii zdrobitoare a romnilor, asaltul economic al strinilor, cumprnd totul pe nimic, nrobind bietul romn pe salarii de supravieuire, despdurirea munilor Romniei n folosul unor venetici, transformarea romnilor ntr-un popor de bolnavi datoritmizeriei creatoare de boli sociale i a asistenei sociale de dou parale! Atenie, vi se pare cunoscut?(;) Ce vi se poate prea depit?, Nicador Zelea Codreanu, Despre nite reformatori, n Cuvntul Legionar, An III, nr.36, august 2006, pag. 3 80 81. concentreaz n asemenea reacii pur exterioare de naturepidermic. Revoluia legionar lucreaz n substratul imponderabil al sufletului, acolo unde reaciile sunt n mare parte de natur afectiv, dar amestecate cu efort reflexiv85.i dei ca n orice revoluie, se ncearc o schimbare radical social(;), masele nu mai sunt ndemnate smearg la acte i gesturi necontrolate, nu mai sunt ndopate cu lozinci purttoare de ur, nu mai sunt dirijate spre dezlipirea sufleteasc de naiunea din care fac parte86. Iar concepia legionar depete scopul imediat al unei reuite concrete de nlturare a unei clase sociale prin alta87, revoluia ntemeiat pe ea lund n consideraie viitorul ntregii naiuni, armonia i bunstarea social a tuturor claselor88. Nu se preconizeaz violena, nu se urmrete distrugerea utilului experimentat, nu se insinueaz desprinderea individului de contextul naional, Dac nimic, are cuvntul erban Suru: [] Terorismul de stat este cel mai nfiortor, cel mai distrugtor tip de terorism, cci cetenii sunt la discreia forelor Statului, fore care n loc s i apere, i tortureaz i i ucid(erban Suru, Invitaie la Conferina cu titlul 70 de ani de terorism n Romnia modern - nceputul..., inut la Sala Dalles din Bd. Nicolae Blcescu, nr. 18, sector 1, Bucureti, n data de 20.09.2006, ntre orele 18-20. Textul se regsete n [O.L. 38-39], pag. 2), practicnd teroarea de stat ca metod de anihilare a adversarilor politici i de supunere total a populaiei., ibidem Ciulesc urechea... 85 Faust Brdescu, op.cit., pag. 54 86 ibidem, pag. 55 87 ibidem 88 ibidem 81 82. nu se propovduiete fericirea i bunstarea prin desprinderea de Dumnezeu8990. Aa se explic de ce nici dup [mai mult de] trei sferturi de secol, spaima dumanilor n faa invincibilitii spirituale a edificiului legionar nu a ncetat: s-a transmis copiilor i nepoilor, asemeni unei moteniri, astfel nct devine relativ simplu s identifici un duman al neamului romnesc sau un arivist (grab i zel suspect n a denatura i stigmatiza legionarismul). Dei numrul legionarilor actuali este infim, dei tineretul de azi prezintcertitudinea c nu poate urma calea elitei interbelice, dei literatura verde constituie o raritate, corul denigrrilor nu nceteaz. Dar pentru legionari nu exist nfrngere i dezarmare, cci fora ale crei unelte vrem noi s fim e etern invincibil(Ion Moa La Icoan, 1927) i Chiar dac a czut Cpitanul, a rmas metoda!91. Armatele cele mai eficace din lume sunt seminele92. Corneliu Codreanu n-a pus problema Romniei imediate, a Romniei moderne sau contemporane. Era mult prea puin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale, i nici ateptrilor noastre. El a pus problema n termeni ultimi, n totalitatea devenirii naionale. El n-a vrut s ndrepte mizeria aproximativ a condiiei noastre, ci s89 Revoluia legionar are loc n timp, printr-o gndire ce ia n consideraie stabilirea unei armonii generale i a centrului de realizare n sufletul individului, iar nu n izbucnirea unei rzvrtiri sngeroase.,ibidem, pag. 60 90 ibidem 91 Nicoleta Codrin, Cuvnt nainte la volumul Constantin Papanace, Stilul legionar de lupt.Concepia tactic a Cpitanului, Editura Lucman, Bucureti, 2004, pag. 15 92 Lucian Blaga, Carneelul negru, n volumul Lucian Blaga, Aforisme, Text stabilit i ngrijit de Monica Manu, Editura Humanitas, Bucureti, 2001, pag. 279 82

83. introduc Absolutul n respiraia zilnic a Romniei. Nu o revoluie a momentului istoric, ci una a istoriei93. n legionarism, ideea de baz a
revoluionrii existenei umane nu este nici libertatea i, n nici un caz autoritatea. Micarea Legionar nu se ntemeiaz [n] exclusiv[itate] nici pe principiul autoritii, nici pe cel al libertii. Ea i are temeliile nfipte n principiul dragostei. n el i au rdcinile att autoritatea, ct i libertatea(Corneliu Zelea Codreanu, Legiunea pentru supravieuirea fiinei naionale, pag. 59). Este vorba despre aceeai dragoste propovduitde primii cretini, este dragostea dintre Christos i apostoli. Dragostea legionar nu este destinat unor anumii oameni dintr-un spaiu i timp dat, ea este destinat ntregului neam romnesc94. Aceasta explic de ce n timp ce toate revoluiile sunt politice, revoluia legionar este spiritual i cretin. n timp ce toate revoluiile contemporane au ca scop cucerirea puterii de ctre o clas social sau de ctre un om, revoluia legionar are drept int suprem:mntuirea neamului, mpcarea neamului romnesc cu Dumnezeu(;)95. De aceea sensul Micrii Legionare se deosebete de tot ce s-a fcut pn astzi n istorie96: niciodatcuvntul Mntuitorului n-a fost neles ca o revoluie a forelor sufleteti mpotriva pcatelor i a slbiciunilor 93 Emil Cioran, Profilul interior al Cpitanului, n Glasul strmoesc, Sibiu, anul VI, nr. 10 din 25 decembrie 1940. Textul se regsete n culegerea , Micarea Legionar n texte originale i imagini, Editura Lucman, Bucureti, f.a., pag. 177 [M.L.T.O.I.] 94 Cezarina Brzoi, Charisma lui Corneliu Zelea Codreanu. Perspectiv legionar, IV, n Permanene, anul VII, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 2004, pag. 19 95 Mircea Eliade, De ce cred n biruina Micrii Legionare, n Buna Vestire, anul I, nr. 244 din 17 decembrie 1937. Textul se regsete n culegerea , Dosarul Mircea Eliade, vol. V, (1936-1944), Jos farsa!, partea a doua, Cuvnt nainte i culegere de texte de Mircea Handoca, Editura Curtea Veche, Bucureti, 2001, pag. 251 [D.M.E.-J.F.p.II] 96 ibidem, pag. 251, 252 83 84. crnii97. O revoluie spiritual care lupt n primul rnd mpotriva pcatului i nevredniciei98. O revoluie a crei biruin va crea un om nou99, nscut dintr-un desvrit primat al spiritului mpotriva temporalului, dintr-o biruin a duhului mpotriva crnii100. Legionarul nu mai triete la ntmplare. Viaa lui are un sens precis i major: revoluia cretin, mntuirea neamului romnesc101. Stilul de via legionar nltur tot ceea ce este inutil, exterior, ornamental, nltur tot ceea ce a creat strmb i mpovrtor o mentalitate i o simire mbtrnit, stilul legionar nltur tot ceea ce astzi, ca i-n alte epoci asemntoare, sub pretenie de civilizaie i rafinament, desfigureaz chipul omului i l ndeprteazde natura sa proprie. Dar ce nseamn simplitate legionar? nseamntrirea adevrat: omul n legile omeniei sale. Simplitatea legionar nseamn linie dreapt, nseamn adncime, nseamn ascez102. Ea decurge dintr-o adevrat trire n spirit103. 97 ibidem, pag. 251 98 ibidem 99 ibidem, pag. 252 100 ibidem 101 Mircea Eliade, Noua aristocraie legionar, n Vremea, anul IX, nr. 522 din 23 ianuarie 1938. Textul se regsete n [D.M.E.-J.F.p.II], pag. 259 102 nseamn-n-trun cuvnt CREDIN. Credin i(;) jertf.,Traian Herseni, Prefa la volumul Traian Herseni, Micarea Legionar i muncitorimea, Editura Micrii Legionare, Bucureti, 1940, pag. 3 Nuntmpltor Micarea Legionar are credine, nu programe. Deosebirea e ca ntre cer i pmnt. Programul e ceva din afar, fcut anume s

ctige partizani. El se aseamn cu rma din undia pescarului. Cu ct e mai gras rma, cu att mai repede se prinde petele i, se nelege, cu att mai bine i merge pescarului. Cu alte cuvinte: cu ct e mai darnic programul, cu att se las mai repede 84 85. pclit alegtorul i, se nelege, cu att mai bine le merge partidelor. Spus pe fa: programul e fcut de cei detepi sau mecheri ca s amgeasc pe cei proti n alegeri. (Traian Herseni, Cuvnt nainte la volumul Traian Herseni, Micarea Legionar i rnimea, Ediia a II-a, Editura Micrii Legionare, Bucureti, 1940, pag. 3) E simptomatic c n compoziia comitetelor executive, centrale i judeene ale partidelor politice, din care se recruteaz minitrii i prefecii guvernelor i deputaii(Traian Brileanu, Politica, Editura, Albatros, Bucureti, 2003, pag. 315. Ediia a I-a, Tipografia Mitropolitul Silvestru, Cernui, 1928), predomin tipul intelectualului nemulumit cu leafa sa sau a[l] avocatului care sper s-i sporeasc clientela i snvrteasc afaceri mai bune devenind prefect sau deputat., ibidem Dup ce trec alegerile, partidele i-au ajuns scopul i nu le mai pasde nimic. Cci politicianul detept tie c pn la alegerile viitoareprostul uit, iar el are vreme s-i schimbe dac nu nravul, cel puin... programul.(Traian Herseni, Micarea Legionar i rnimea, pag. 3)Programele sunt vorbe., ibidem, pag. 3, 4 Credinele sunt cu totul altceva. Ele isvorsc dinluntru, din inima i sufletul omului. Cu un program de care nu te ii, i bai joc de alii, cu o credin pe care o trdezi, i bai joc de Dumnezeu, de sufletul i omenia ta. De aceea credinele nu se pot schimba de pe o zi pe alta i nici nu au pre dect dac sunt nfptuite. Programele sunt fcute de oameni i schimbate dup oameni. Credinele dimpotrivschimb ele pe oameni i-i ridic prin frumuseea i adevrul lor pnla ele. Care din politicieni triete dup programul partidului? Care e gata s moar pentru acest program? Legionarii ns triesc dupcredinele lor i sunt gata s-i de viaa pentru ele. Moa i Marin, ca s nu-i amintim dect pe ei, au murit ntru credina lor legionar. Din pricina aceasta credinele nici nu au rostul s aduc partizani, ele strng numai n jurul aceluiai steag pe cei care sunt n stare striasc i s moar pentru ele. Micarea Legionar are credincioi, nu partizani. Din ea fac parte cei care jertfesc totul pentru ar, adicpentru mntuirea i nlarea neamului romnesc. n rndurile ei nu intr cei care cer, cei care umbl dup ctig, cei care fug de munc i nu se ruineaz s cereasc, ci numai cei care dau, cei care se pgubesc pe ei pentru mrirea neamului.(ibidem, pag. 4) Pe scurt,Micarea Legionar nu promite i nu ofer nimnui nimic. Ea constituie o organizaie n care cel care intr d totul i nu cere n schimb nimic., idem, pref.cit., pag. 3 85 86. Cpitanul Legiunii n-a spus niciodat: venii frailor cu mine, c v dau marea cu sarea i cerul cu paserile cum au spus(;) toi conductorii de partide din Romnia, ci spune: eu am luat n spate crucea suferintelor romneti i urc drumul care prin jertf ne duce la biruin; - cine se crede n stare s ndure toate chinurile acestea s vin cu mine. Iar cnd a fost ntrebat de program, Cpitanul a rspuns: S dm tot ce avem pentru neamul nostru, luptnd din toate puterile mpotriva tuturor acelora ce-l fur,exploateaz i dezonoreaz, ameninndu-i existena (25 Oct. 1936). De aceea n jurul su n-au ce cuta lichelele, n-au ce cuta neoamenii. Chiar dac vreunul dintre acetia ndrznete s se apropie, fuge ndat ce d de greu, fuge ca dracul de tmie., ibidem, pag. 5 De aceea, n Legiune nimeni nu se uit dac eti srac, dacai haine roase, dac eti simplu muncitor cu ziua sau eti mare bogta. Aici nu se pune pre dect pe credin, pe jertfa adus, pe dragostea de neam i pe omenie., idem, Micarea Legionar i rnimea, pag. 17 De aceea fruntaii legionari nu se aleg dup avere sau dupoamenii pe care i atrag n partid, ci dup curenia sufletului, dupputerea lor de dragoste, de credin i de jertf ., ibidem De-aceea, legionarismul ncurajeaz i se ntemeiaz pe libertate. Vii n legionarism pentru c eti liber, pentru c te-ai hotrt s depeti cercurile de fier ale determinismului biologic (frica de moarte, de suferin, etc.) i ale determinismului economic (frica de a rmne pe drumuri). Cel dinti gest al legionarului este un gest de total libertate: el ndrznete s se rup de toate lanurile robiei sale spirituale, biologice i economice. Nici un determinism exterior nu-l mai poate influena. n clipa cnd s-a hotrt s fie liber, toate spaimele i toate complexele de inferioritate dispar ca prin farmec. Cel care intr n Legiune, mbrac pentru totdeauna cmaa morii. Asta nseamn: legionarul se simte att de liber, nct nici moartea nu-l mai nspimnt. (Mircea Eliade, Libertate, n Iconar, Cernui, an III, 1937 nr. 5. Textul se regsete n volumul, Mircea Eliade, Textele legionare i despre romnism, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, pag. 68) Cel care tie s moar nu va fi rob niciodat.i nu e vorba numai de robia etnic sau politic, ci, n primul rnd, de robia spiritual. Dac eti gata s mori, nu te mai poate robi nici o fric, nici o slbiciune, nici o timiditate. mpcndu-te cu gndul morii, atingi cea mai total libertate care i este ngduit omului pe pmnt., ibidem 86

87. Legiunea nu lupt contra cuiva, lupt pentru ceva: pentru valorile spirituale104. Iar legionarii nu merg pe drumul lor, ci pe drumul naiei,
care e al mntuirii pentru cpe el strjuiete Dumnezeu105. Ori nvingem ori murim nu e numai un refren de cntec legionar, ci nsui principiul acestei micri care, n afar de aceea a lui Avram Iancu, este singura cu adevrat revoluionar n istoria noastr106. Astfel toi cei care vor nvierea neamului romnesc, trebuie s vrea totodat revoluia legionarpermanent107. Garda de Fier este ultima rezerv aruncat n lupt de voina de a nu muri a neamului108. Iar dac, e adevrat, pot fi i dintre legionari unii care s fi rmas la mentalitatea politic sau la cea haiduceasc(Constantin Noica, Limpeziri pentru o Romnie legionar, n Buna Vestire, anul IV, seria a II-a, nr. 29 din 11 octombrie 1940. Conferin inut la Radio n seara de 5 octombrie 1940, apud site-ul Fundaiei George Manu): ei sunt ntrziaii Micrii sau(;) structural inapi de a progresa o dat cu ea. De aceea nu judecai Micarea dup cei care nu stau dect la periferia ei, ci dup cei buni, care nzuiesc s fie nc i mai buni, i stau ca atare n inima ei. Dac vei spune: Am vzut un legionar fcnd cutare aciune nevrednic, nu vei nelege ce este de neles. Cnd ns vei vedea i-l putei vedea un legionar care nc nu e mulumit cu sine, atunci vei fi vzut ceva din Legiunea nsi. Vei fi vzut umbra lui Corneliu Codreanu i a lui Moa; lumina lui Corneliu Codreanu i a lui Moa., ibidem 103 Ernest Bernea, Stil legionar, Tipografia Bucovina, I.E. Torouiu, Bucureti, 1937; reeditare Salzburg, Colecia Omul Nou, 1953 [S.L.], apud site-ul Fundaiei George Manu. 104 Constantin Noica, Limpeziri pentru o Romnie legionar, apud site-ul Fundaiei George Manu 105 Nae Ionescu, Sub semnul Arhanghelului, n Buna Vestire, anul I, nr. 100 din 27 iunie 1937, apud site-ul Funda iei George Manu. 106 Nichifor Crainic, Revoluia legionar, apud site-ul Fundaiei George Manu 107 ibidem 108 ibidem 87 88. Ea difer esenial att de fascism ct i de naional-socialism; crora, totdeodat, le este net superioar.Deosebirea dintre fascism i naional-socialism [,pe de o parte,] i Micarea Legionar [,pe de cealalt,] este aspectul fundamental religios al Micrii Legionare, religios cretin, ceea ce nu era cazul nici la fasciti, nici la naional-socialiti. Erau laicizai i fascitii i naional-socialitii109., ibidem Stilul legionar este stilul romnesc de a fi, este stilul de via al acestui neam care are un pmnt al su, un cer i un Dumnezeu al su, care are un destin propriu n istoria neamurilor. El va nvinge ca ceva firesc, n lupta ce se d astzi ntre cele dou lumi110. 109 Spre pild: ntr-o ntrunire, Mussolini s-a uitat la ceas i a spus i dau ultimatum lui Dumnezeu ca n cteva minute s m trzneascdac exist! i-apoi s-a uitat [iar] la ceas. Au trecut minutele i a demonstrat c Dumnezeu nu exist., Petre uea, Mussolini s-a uitat la ceas i i-a dat ultimatum lui Dumnezeu, n Cuvntul, numerele 115, 116, 117, 118, 13 decembrie 1990, interviu realizat de Horia Salc. Textul se regsete n [C.Z.C.E.S.], pag. 270 Iar Hitler, considera religia ca nimic altceva dect un simplu instrument de moralizare a masei. Mein Kampf: n aceast lume omeneasc nu poate fi conceputsupravieuirea efectiv a unui scop religios. Marea mas a poporului nu este alctuit din

filosofi, ori, pentru mas credina este adesea singura baz a unei concepii morale despre lume. Diferitele mijloace de nlocuire nu s-au dovedit att de mulumitoare nct s se poatvedea n ele nlocuitorii confesiunilor religioase curente. Dar dacnvmntul i credina se sprijin n mod eficace pe pturile cele mai ntinse, atunci autoritatea incontestabil a coninutului acestei credine trebuie s fie temelia oricrei aciuni eficace. Dogmele sunt pentru religii ceea ce sunt legile constituionale pentru stat: fr ele, alturi de cteva sute de mii de oameni sus-pui care ar putea tri nelept i inteligent, alte milioane n-ar putea s-o fac., Adolf Hitler, Mein Kampf, Ediie n limba romn, Editura Pacifica, Bucureti, 1993, pag. 186, 187 110 Ernest Bernea, [S.L.] 88 89. Sunt dou feluri [(atitudini)] de a privi istoria: cea oriental, care se ndeprteaz de istorie i cea occidental, care uit c mai e i un cer. Amndou sunt unilaterale. n atitudinea oriental, istoria se anemiaz sau se insignifiaz, n cea occidental, istoria se degradeaz,fiindc devine doar locul unor absoluturi subiective, capricioase, laice, empirice, neltoare ori chiar satanice, legate de instincte pur omeneti. n ambele cazuri istoria decade. Ceea ce trebuie e, deci o sintez de cer i de istorie, o validare maxim a istoriei, dar ntr-o ierarhizare la captul creia s fie nelesurile i tainele auguste ale metafizicii111. Istoria mare sub semnul Crucii, al transcendentului112. Absolutul(;) e de esenreligioas113. S avem ntotdeauna n istorie curajul, universalitatea i absolutul Crucii114. Lupta metafizic dintre Arhanghelism i Luciferic se transpune, (;)pe plan pmntean, n crncenul rzboi pe care legionarismul l poart mpotriva ntunericului i satanicului de pretutindeni. Legionarismul(;) nu e, astfel, o simpl abstraciune, o firav formul politic, ci un fenomen etic i istoric de mare intensitate i durat, germinat, n esenele lui cele mai profunde, de un lung fulger metafizic115. 111 Vasile Bncil, Arhangheli n istoria romneasc, articol aprut n Omul Nou, Brila, 1938, apud site-ul Fundaiei George Manu. 112 ibidem 113 ibidem 114 ibidem 115 Radu Gyr, O lume tnr i un moment istoric, n volumul Radu Gyr, Femeia n eroismul spiritual moral, i naional, Idei desvoltate dintr-o conferin inut la 8 decembrie 1935, n aula Universitii din Iai, sub patronajul Cercului Studenesc Tecucean, Bucureti, f.a., pag. 9, 10 89 90. Micarea Legionar(;) este cea mai profundrevoluie spiritual pe care a cunoscut-o poporul romn de la cretinarea lui ncoace. Prin adncimea, capacitatea de mulare pe realitii perenitatea ei, revoluia lui Corneliu Codreanu este valabil pentru toate naiunile care vor s porneasc pe calea ncretinrii efective116. Foc i smarald. CU DUMNEZEU NAINTE! -------------- * * --------------116 Gheorghe Racoveanu, Micarea Legionar i Biserica. Omenia i frumuseea cea dinti, cu o prefa de Constantin Papanace, Editura Samizdat, Tiparul executat de Tipografia Antet XX Press, Filipetii de Trg, Prahova, f.a., pag. 46 90 91. Va veni ziua n care i pietrele vor vorbi adevrul, n care cartea faptelor petrecute va sta deschis i se va citi att de lmurit, nct toat doctrina paralogismelor nu va fi n stare s-i ntunece nelesul. Mihai Eminescu, Romnul continu i acum,Timpul, 2 noiembrie 1877, n Opere vol. X, Ediie critic ntemeiat de Perpessicius, Editura Academiei, Bucureti, 1989, pag. 3 CT DE RETROGRAD ESTE MIHAI EMINESCU? 7 rspunsuri unui procuror (Textul integral al precizrilor pe care le-am fcut, asupra lucrrii TESTAMENTUL POLITIC AL LUI MIHAI EMINESCU Editura Cartea Universitar, Bucureti, 2005 n calitate de autor al ei, cu prilejul interviului pe care doamna Dr. Irina Airinei, redactor la Radio Romnia Cultural, mi l-a luat n ziua de 9 august 2005) 91 92. REZUMATUL NTREBRILOR I. Eminescu autor de testament politic? II. Cine i de ce ar avea interes s blocheze accesul publicului la scrierile politice ale lui Mihai Eminescu? Conspiraie mondial mpotriva poporului romn? III. De cnd este Mihai Eminescu Dumnezeu? IV. Naiunea: realitate etnic, adic rasial? Eminescu: marele lumintor de contiin hotrt de Dumnezeu pentru romni? V. Eminescu: xenofob i antisemit? VI. Suntei antisemit? VII. De ce marele geniu al scrisului, Eminescu, dac a vrut ntr- adevr s lase posteritii un testament, nu i l-a redactat singur? Care este testamentul politic eminescian? ------------- * * --------------92 93. Stimai asculttori, Desigur, nu e o bucurie, dar nici un secret pentru nimeni, c timpul pe care ni-l putem permite a-l petrece hoinrind prin librrii este din ce n ce mai puin. Aa se face c, atunci cnd reuim s ne vedem ajuni printre rafturile cu cri, primele, i poate singurele, care ne strnesc curiozitatea sunt cele cu titluri incitante i coperte viu colorate. O astfel de prezen editorial este i Testamentul politic al lui Mihai Eminescu, lucrare aprut n aceast primvar la editura bucuretean Cartea Universitar. mi place s sper c dumneavoastr, trind ca i mine ntr-o ar n care ncdin primele clase de coal ni s-a vorbit mereu despre Eminescu doar ca despre un mare poet, nu m vei judeca prea aspru dac v mrturisesc ocul sufletesc pe care mi l-a provocat vederea acestei cri: Adic cum? Eminescu s se fi ocupat i de politic? i nc nu oricum, ci chiar pe trmul elaborrilor doctrinare? Poate fi cu putin aa ceva?i, dac-o fi, atunci de ce nici unul din dasclii mei nu mi-a pomenit niciodat nimic despre asta? Intrigat, am pus mna pe telefon i, dup ce-am luat de la Informaii numrul, am sunat la Cartea Universitar, rugndu-i s-mi nlesneasc un dialog cu autorul, domnul doctor n economie Radu Mihai Crian, prezent astzi, alturi de mine, n studio. Domnule Crian, ai auzit tot ceea ce am spus i, cu siguran, intuii rugmintea mea Avei cuvntul. Mai nti, v mulumesc pentru invitaie i v mrturisesc c emoia mi gtuie glasul. n foarte puine cuvinte spus, consider c lucrarea Testamentul politic al lui Mihai Eminescu: - este mesajul militant eminescian, alctuit din nsei cuvintele lui Mihai Eminescu, aa cum le-a ncredinat el eternitii, prin scrisul su jurnalistic; - constituie, deopotriv, att o analiz lucid a vieii politice din Romnia, ct i o mrturisire de credin fcut de Mihai Eminescu neamului su; - dezvluie, fr menajamente, bolile politice i economice care macin organismul rii i formuleaz direcii de aciune realiste, menite s-l nsntoeasc. 93

94. Rugndu-v s judecai dumneavoastr, permitei-mi s citez, la ntmplare, o singur fraz: E clar c un stat care cheltuiete pentru
pretinse necesiti politice mai mult dect poate suporta producia poporului va ajunge, pas cu pas, la srcie, pospit cu vorbe, dar din ce n ce mai simitoare prin trebuinele miilor de indivizi pe care un sistem fals i-a ridicat, prefcndu-i n exploatatori ai averii publice, precum i c, srcia e un izvor de rele fizice i morale, care, la rndul lor, sunt cauze ale decadenei economice. I. Domnule Crian, v mrturisesc c, personal, despre Eminescu tiam c a scris poezii i nuvele. Chiar de pe bncile colii mi s-a ntiprit permanent expresia POETUL Mihai Eminescu. Atunci, de unde i pn unde l scoatei dumneavoastr autor de testament politic? Stimat doamn Airinei, gsesc nedumerirea dumneavoastr ca deplin justificat. La rndul meu, pn cu civa ani n urm, nutream, victim a unei propagande pe ct de abile, pe att de interesate n falsificarea adevrului, aceeai convingere. i ca noi, atiai atia ali semeni. Spre norocul meu ns, ncepnd din 1998, pe msur ce naintam n cercetarea de doctorat, deslueam, ncet-ncet, un cu totul alt Eminescu. Aa se face c dup contactul avut cu publicistica eminescian, sunt ferm convins (i argumentat convins) c personalitatea creatoare a lui Mihai Eminescu nseamn, cu nimic mai prejos dect poetul: un economist profund i un sociolog de finee, n simbioz deplin cu un geniu profetic i cu un romn autentic. i cum firete, sociologicul i economicul, n interdependena lor, determin politicul, iar acesta, la rndul su, le modeleaz pe amundou, este de la sine neles c orice investigaie a unei realiti naionale e, prin nsi natura obiectului su, obligat s le integreze organic pe toate trei. Aa a ajuns Eminescu gnditor politic. i-n treact fie spus, tot aa a ajuns i economistul cruia i vorbii acum s se vaccineze, dac

acceptai expresia neacademic, n sociologie i n politic. II. Ai folosit o expresie care m intrig: propagand abil i interesat n ascunderea adevrului despre Eminescu. Cine i de ce considerai c ar avea interes sblocheze accesul publicului la scrierile, fie ele chiar politice, ale lui Mihai Eminescu? V numrai, cumva, printre adepii teoriei omniprezentei conspiraii mondialempotriva poporului romn? 94 95. Doamna Airinei, mai nti, ngduii-mi s fac o precizare legat de expresia pe care mi-o atribuii: Am spus, propagand interesat n falsificarea, iar nicidecum doar n simpla ascundere a adevrului. Ceea ce este i mai grav! Explic. i mbin totodat explicaia cu rspunsul la cele dou ntrebri propriu-zise: mi place s cred c nu sufr nici de mania persecuiei, i c nici nu vd pretutindeni doar complotiti i comploturi. Iar cuvintele dumneavoastr mi dau sentimentul c suntei o persoan echilibrat, care gndete cu propriu-i cap i are mult bun sim. Deschiznd o lucrare de strategie a rzboiului, fie contemporan nou, fie chiar scris n antichitate (cum ar fi bunoar cea a lui Sun Tzu), vedem statuat ca esenial pentru dobndirea victoriei, identificarea i anihilarea centrului de greutate, mai ales moral-psihologic, al adversarului. Ei bine, mai ales cnd e vorba de neamuri, acest centru este alctuit, cu precdere, din valorile-simbol ale culturii naionale, alturi de tradiii i de credina religioas. Prin urmare, mpotriva acestor elemente, agresorul duce, permanent, o lupt pe ct de perfid, peatt de necrutoare. Iar agresiunea, se nelege de la sine, nu trebuie s fie neaprat nici declarat i nici armat, ba chiar e mai eficient cu ct victimele ei o contientizeaz mai puin Dehaltfel le-ar putea ncoli n minte dorina s se apere altfel agresorul ar putea suferi pierderi grele i-aa stnd lucrurile, cnd att de frecvent, emisiuni televizate, producii radiofonice, filme, articole de ziar, sau chiar persoane publice, se ntrec n a mproca cu noroi tot ceea ce este specific romnesc, de ce n-am fi ndreptiti, noi romnii, s ne-ntrebm dacnu cumva agresiunea mpotriva neamului nostru este n plin desfurare? i, mai departe, dac Eminescu, aa cum o serie de cercettori oneti au demonstrat, reprezint axa spiritului romnesc, cum s interpretm ntemniarea timp de zeci de ani a scrisului su doctrinar, inclusiv a unei considerabile pri din opera poetic, la fondul de carte interzis de ctre o guvernare dovedit-deznaionalizatoare. Sau cum s nelegem mulimea de blasfemii puse n circulaie pe seama lui, neadevruri care au otrvit contiinele attor generaii la rnd? S ne mai mirm oare c, majoritatea semenilor notri, lipsii de lumina mrturisitoare a scrierilor economice, politice i sociale eminesciene, i pierd busola autoaprrii intereselor vitale, devenind przi uoare i profitabile pentru oricine se pricepe sle speculeze deruta? Ori c, i mai ru, dnd necondiionat crezare calomniilor, ajung nu numai s se priveze de orice premis mcar de a-i recpta puterea combativ, dar ncep surasc i s desconsidere chiar izvorul de la care le-ar putea veni regenerarea? III. Domnule Crian, n opinia dumneavoastr, despre Eminescu s-au rostitblasfemii. Acesta este, dup cte tiu, un termen care ine de religie. Pot primi o astfel de etichetare doar invectivele grave aduse Divinitii. De cnd este Mihai Eminescu Dumnezeu? 95 96. Doamna Irina Airinei, admir sufletul dumneavoastr pios, care recunoate i aprprimatul incontestabil al Dumnezeirii. Acestui suflet, ca i sufletelor tuturor semenilor care ne aud, voiesc s le precizez, din capul locului c, prin ceea ce-am spus i susin cu toat tria, nu intenionez s contest ctui de puin mreia i atotputernicia lui Dumnezeu. De crima spiritual a desconsiderrii Domnului, dus pn la negarea existenei Lui, s-a fcut, prea destul, vinovat Renaterea. Iar crima respectiv a fost aa de limpede demascat i de un Eminescu, i de-un Petre uea sau un Nae Ionescu, nct n-are nici un rost s insist asupra ei. Vreau s subliniez ns altceva, anume c fiecrui neam, cci Dumnezeu le iubete pe fiecare deopotriv, Divinitatea i druiete un mare lumintor de contiin, ntrupat din carnea i din sngele naiunii n slujba creia i este hrzit s-i devoteze viaa. Plmada lui nmnuncheaz, n chip organic, cele mai de seam caliti i nsuiri ale etniei pe care o reprezint. Asta l face apt s se identifice cu sufletul neamului su i s-i poat ndeplini misiunea divin. Iar ntruct, pentru naiunea romn, marele lumintor de contiin hotrt de Dumnezeu, avem toate temeiurile s fim ncredinai c este Eminescu, nseamn c aceia care se strduiesc s-i ntineze imaginea, aduc, prin aciunea lor, ofens lui Dumnezeu, adicblasfemeaz. iatunci, ca s exemplific, este sau nu este blasfem aciunea de-a cuta sdiscreditezi un astfel de om, prezentndu-l cu obstinaie lumii drept nebun, i fcnd, ca s-i ias pasena, n mod deliberat, abstracie de faptul (verificabil de altfel) c, n miile de pagini ale operei sale de-o via nu exist nici o contradicie logic?; totul: publicistic, poezie, manuscrise, constituind un ansamblu organic i armonios, de o coeren fr fisur IV. Dup cum cunoatei, n Romnia, discriminarea etnic este interzis prin lege. Atunci, dumneavoastr, ca cetean romn, cu ce drept v permitei s vsituai mai presus de lege, i s definii naiunea pe baza criteriului etnic, adic rasial? i doi: ce v face s fii att de sigur c Eminescu ar fi marele lumintor de contiin hotrt de Dumnezeu pentru romni? Stimat doamn, onorai radioasculttori, ntr-adevr n Romnia discriminarea etnic este interzis prin lege. Dar, tot n Romnia, ca de altfel peste tot n lume, realitatea ereditii este confirmat de tiina geneticii. i-atunci, cnd, pe de o parte, nsi sociologia din mileniul INTERNET-ului atestfaptul c apartenena etnic configureaz identitatea persoanei; ba mai mult chiar, c orienteaz procesul cunoaterii psihologice prin implicarea noiunilor de etnotip i conduit96

97. etnic, iar pe de alta, n esen, rasa din biologie este sinonimul etniei din sociologie i al naiunii din politic, acuzaia ce-mi aducei ncepe
s se clatine serios. i ca s v convingei c este complet lipsit de fundament, v rog, servindu-v de discernmntul pe care v-am mrturisit c vi-l admir, s-mi spunei n ce msur a recunoate pur i simplu existena ca atare a unei realiti obiective (etnia romn), este totuna cu a solicita s fie discriminat pozitiv, adic favorizat, n raport cu alte realiti, la fel de obiective ca i ea (etniile conlocuitoare). Iar pentru c m-ai provocat prevalndu-v de legile rii, care, cum just spunei, sunt obligatorii pentru toi cetenii ei, v rog s cumpnii un pic declaraiile fcute n presa centralchiar la nceputul acestei veri, de ctre un reprezentant al unei etnii conlocuitoare, potrivit cruia, membrii ei se consider ndreptii la discriminare pozitiv fa de elementul romnesc, invocnd o privare de multe drepturi i o robie, suferite amundou din partea majoritarilor romni, dar fr s explice, totodat, de ce bunoar, dac erau ntr-adevr att de odios tratai aici, nici vitregiii nu fceau vreun demers s prseasc ara, nici conaionalii lor de peste hotare nu conteneau s imigreze n ea. i, dac tot veni vorba de reparaii i de favoruri, de ce, de pild, ar fi oare etnicii romni, sau chiar i ali ceteni ai rii, nendreptii s cear statului romn privilegiul de a fi discriminai pozitiv, drept compensaie pentru valul de dispre pe care-l revars strintatea asupra lor, urmare atitudinii nedemne manifestate curent peste granie de muli dintre membrii etniei revoltate? Etnie ce, culmea, n pofida notorietii prejudiciului pe care atitudinea n cauzl provoac Romniei, beneficiaz, dup cum chiar ea recunoate public, att legal ct i efectiv, de privilegiul respectivei discriminri Hm O fi legalul ntotdeauna i legitim? i, de ce dac revoltaii sunt att de mult ptruni de spiritul dreptii, continudezinvolt s msoare cu msur dubl, prezentndu-se n strintate ca ceteni, dar solicitnd n ar tratament de etnici? Iar ceea ce iari gsesc a fi de o gravitate extrem este sinonimia pe care legislaiarii o face ntre cetenie i naionalitate, concepte care, de fapt, exprim realiti diferite: - cetenia: starea juridic a unui om de a fi supus al unui stat naional; - naionalitatea: apartenena prin natere a unei persoane fizice la o anumit etnie. Acesta este nc un motiv pentru care am rostit apsat cuvntul ceteni. Cci, atta vreme ct, de pild, pe fiecare paaport, indiferent de etnia titularului su, va sta scris NAIONALITATEA: CETEAN ROMN, orice infraciune de drept comun comis peste grani de ctre persoane care fac parte din orice altceva numai din naia romn nu, va fi pusde

strintate n seama neamului romnesc, care nu a svrit-o Mai mult, va fi exploatatdumnos mpotriva lui chiar nluntrul rii, prin aciunea dizolvant a attor i-attor organe de pres care, n relatarea evenimentelor, ignor cu desvrire eseniala diferen de care-am vorbit. Referitor la cea de a doua dumneavoastr ntrebare: 97 98. Dac expresia folosit de mine marele lumintor de contiin hotrt de Dumnezeu pentru naiunea romn, considerai c este inadecvat pentru Eminescu, v rog s-mi sugerai dumneavoastr cum s-ar cuveni s calific un om care, n doar dou vorbe spus: - este printele ideologiei naionale moderne n evoluia noastr; - care dintre toate geniile neamului romnesc rmne i azi singurul care a investigat toate domeniile de activitate fundamentale naiunii i a avansat soluii pentru propirea lor; - i care i-a ntemeiat ntregul sistem de gndire (strbtut de la un capt la altul, ca de un fir rou, de primatul adevrului i al iubirii de neam) pe valorificarea organic a raporturilor dintre naional i universal, coninutul su potennd experiena i tradiia romneasc, prin ceea ce le este compatibil i le-ar putea fi folositor, din marele izvor de nelepciune: omenirea. V. Spunei-mi v rog, dumneavoastr susinei c nu suntei rasist. Dar despre Eminescu ce prere avei n aceast privin? Gurile rele vorbesc mereu de xenofobia i de antisemitismul lui Doamna Airinei, Mai nti, ca s fim siguri c vorbim aceeai limb, simt nevoia unor precizri terminologice. Att termenul xenofobie, ct i cel de antisemitism sunt actualmente folosii impropriu. nelesul lor autentic este: 1. xenofobia: fric fa de strini - nelei ca persoane (inclusiv colective: neamuri) -, iar nicidecum de ur mpotriva lor. Obrie: xeno strin i phobos fric; 2. antisemitismul: aversiune fa de semii nelei tot ca persoane. Cuvntul semii desemneaz toate cele mai bine de 20 de neamuri descendente ale patriarhului biblic Sem, care neamuri includ, ironia sorii, i pe arabi, dar i pe evrei. Spun ironia sorii avnd n vedere adversitatea istoric reciproc dintre evrei i arabi, notorie de veacuri pe plan mondial. 98 99. i-atunci, m cutremur urmtorul gnd: s fie oare evreii cei mai cruni antisemii?! De aceea, pentru a putea s m fac neles n societate, folosesc cei doi termeni n nelesul lor consacrat, dei este denaturat, dar, totodat, mi iau ngduina s sugerez ca forme, chiar dac nu desvrite, oricum mai proprii: - pentru adversitatea contra strinilor ca persoane: antixenie; - iar pentru cea mpotriva evreilor ca persoane: antiiudaism. Mai mult dect att, nu vd deloc necesitatea utilizrii unui termen distinct pentru aversiunea ndreptat contra evreilor, atta vreme ct ei se afl n raport de parte-ntreg cu categoria strinilor, pentru resentimentele mpotriva creia exist deja statuat un cuvnt. Totodat, accentuez n mod deosebit, asupra distinciei eseniale existente ntre a ur persoana n sine, ca fiin, i a rspunde ndreptit, chiar cu indignare, acelor atitudini ale ei care i cauzeaz prejudicii. Mrturie c agresorii de rea credin cunosc perfect respectiva distincie st nverunarea cu care arunc asupra victimelor lor eticheta de reacionari. Acest termen este i el utilizat astzi cu sens falsificat, lumea ajungnd s-i considere, din oficiu, pe cei crora le este aplicat, ca pe nite ticloi. Autenticul su neles este ns cu totul altul: reaciunea certific o stare perfect normal, ntemeiat pe nsei legile fizicii. Amintii-velementarul principiu al aciunii i reaciunii. Sesizai de ndat c reaciune nseamn reacie, adic rspuns al unei entiti la influena exercitat asupra sa de ctre o alt entitate. Dealtfel, biologii, i nu numai ei, pot certifica oricnd c reactivitatea este una dintre caracteristicile fundamentale ale oricrui organism viu i sntos. Diminuarea ei este semn de boal, iar dispariia ei atest moartea Firete ns, orice agresor prefer ca atacul si fie uurat de ineria victimei n ceea ce-l privete pe Eminescu, consider, aa cum am consemnat n lucrarea mam a celei despre care discutm acum (intitulat: Spre Eminescu. Rspuns romnesc la ameninrile prezentului i la provocrile viitorului), c ambele acuzaii ce i se aduc (adic att cea de xenofobie, ct i cea de antisemitism) sunt lipsite de legitimitate i c provin, atunci cnd cei care le formuleaz sunt de bun credin, dintr-o prere lacunar i/sau deformat asupra scrierilor eminesciene. Aa cum cercettori de variate specialiti relev cu prisosin n analizele lor, numele lui Mihai Eminescu a fost foarte mult legat de teoria pturii parazitare instalate la crmarii, interpretat injust ca atitudine xenofob. De fapt, folosind un stil polemic, violent i plastic (cruia, fiind, mai nti de toate, creator liric, i-a accentuat, n mod firesc, nota emoional pn la patetism), poetul nu ieea din poziiile sale economice. Adversitatea sa declarat i total fa de aceti spoliatori, n majoritate strini, n-a avut niciodat un suport etnic, ci economic i social. Nu prejudeci xenofobe i nici vreun naionalism retrograd l-au fcut s-i acuze de parazitism i cosmopolitism, ci considerente de ordin economic, social i naional-patriotic; el ridicndu-se, ori de cte ori i s-a ivit ocazia, mpotriva comportamentului paraziilor i speculanilor de orice etnie. 99 100.n materie de elemente strine, n raionamentele sale accentul cdea pe contribuia pe care acestea o aduceau sau nu la progresul rii, iar nicidecum pe apartenena lor la o etnie sau alta. Aadar, munca mpreun cu valorile ei economice i morale constituie criteriul suprem prin prisma cruia i-a elaborat el judecile. Pornind de la necesitatea muncii, Mihai Eminescu ajunge chiar s formuleze o teorie social a compensaiei, stabilind drept obligaie imperios, pentru toi membrii societii (att indivizi ct i clase sociale), desfurarea, n schimbul posibilitilor de trai pe care li le asigursocietatea, a unei activiti utile ei. De aceea, verbul lui de foc i critica pe toi cei care nu depuneau o muncsocialmente-naional productiv, care triau din specul (n special cu buturi spirtoase), care urmreau s obin strlucire i averi fcnd alpinism social pe umerii claselor pozitive. i tot de-aceea, caracterul etic-justiiar al raporturilor sociale este constanta inexorabil a ntregii gndiri eminesciene. VI. Domnule Crian, tii la fel de bine ca i mine c moda este asemeni unui magnet uria cruia, cu ct caui mai mult s i te mpotriveti, cu att te atrage mai tare.tii, poate, de asemenea, adagiul practic c cea mai sigur cale de a scpa de o tentaie este satisfacerea ei. Ei bine, fiindc este i la mod i pentru c m i tenteaz, nu-mi pot opri ntrebarea: Suntei antisemit? Doamna Airinei, personal vd n mod ceva omenesc, i n tentaie, cu precdere, o vioiciune a spiritului feminin. Iar dumneavoastr cumulai ambele caliti, suntei i om i femeie N-am ce face V rspund: Dup prerea mea, nu sunt nici antisemit i nici filosemit. Sunt contient c Mntuitorul Iisus s-a ntrupat ca om n snul poporului evreu, consider practice nvmintele Vechiului Testament, admir profunzimea cugetrii rabinice i nu-i consider pe evrei ca surs a tuturor relelor lumii. Totodat, consider c adevrata lor misiune n lume este s ofere celorlalte etnii, ca model benefic pentru propirea fiecreia dintre ele, tria coeziunii iudaice. Aminteam puin mai devreme c soarta mi-a pus sub ochi o serie de materiale documentare. De aceea, n spiritul fidelitii fa de obiectivitatea tiinific, nu pot s fac abstracie nici de faptul c n consistentul dicionar de personaliti evreieti, scris numai de autori evrei, tradus n romnete de un colectiv condus de o evreic i aprut n urm cu patru ani la Editura Hasefer oficial evreiasc, Karl Marx este prezentat ca, descendent (att dup mam100

101.ct i dup tat) al unei lungi genealogii de rabini, iar o seam dintre conductorii la vrf ai loviturii de stat bolevice i, totodat, ai
regimului comunist sovietic, sunt i ei prezeni. De asemenea, n acelai spirit de onestitate tiinific, promovat de altfel, cu multelocin n toate lurile de poziie oficiale evreieti, vzute, citite sau audiate de mine pn azi, nu pot nesocoti nici elemente precum: - prezena n acelai dicionar de personaliti iudaice, a unei ample rubrici biografice dedicate bancherilor Rotschild; - sau includerea n prestigioasa lucrare Ilutri francmasoni (aprut n 1999 la Editura Nemira), att a lui Hitler ct i a lui Mussolini, n contextul n care analiza comparativ a celor dou culegeri biografice, reliefeaz prezena, deloc rar, n lume, la nivelul conducerii francmasonice superioare, a unor proeminente

personaliti evreieti. Prin urmare, la aflarea unor astfel de tiri, este oare nejustificat din parte-mi, nu scontest, ci s manifest doar o circumspecie metodic, descartian dac vrei, asupra veridicitii felului n care, manualele contemporane de istorie i majoritatea massmediei oficiale, comenteaz, de exemplu, realiti de rscruce ale istoriei universale, cum sunt al doilea rzboi mondial, capitalismul i comunismul? VII. Domnule Radu Crian, pasionai amundoi de dialog, nici n-am bgat de seamcum nainteaz timpul. Mai dispunem doar de cteva minute. Aadar, mulumindu-v pentru participarea la emisiune, v rog, lmurii-mdou lucruri: - primo: De ce marele geniu al scrisului, Eminescu, dac a vrut ntr- adevr s lase posteritii un testament, nu i l-a redactat singur, de-a ajuns acum necesar s i-l ntocmii dumneavoastr; - secundo: Care este, pn la urm, testamentul politic eminescian? Distins doamn, Dup cum recunoatei dumneavoastr foarte just, Mihai Eminescu rmne, frndoial, un mare geniu scriitoricesc. Cu siguran, orice mesaj ideatic ar fi dorit s adreseze semenilor si, el nsui era cel mai n msur s-l formuleze. Eminescologi ale cror cercetri consacrate vieii i operei sale, le consider vrednice de toat atenia, ne dezvluie faptul c strategia de creaie pe termen lung a lui Eminescu era ca, mai nti (adic n anii tensionai ai muncii de redactor) s-i elaboreze ntregul arsenal de idei, urmnd ca, pe urm, n partea a doua a vieii (pe care i-o dorea pe ct posibil mai tihnit), 101 102.s-i asambleze ideile, nchegnd astfel cel puin cte un tratat tiinific n fiecare domeniu pe care l-a aprofundat. Destinul ns, l-a mpiedicat s-i poat mplini a doua parte a visului; n schimb, ne-a fcut nou favoarea s fim beneficiarii finalizrii, pot spune depline, a celei dinti. Iniial m-am strduit s nfiez icoana unitar a gndirii sale economice i, cu vremea, avansnd n lucru, am nceput s devin tot mai contient de interdisciplinaritatea i organicitatea ntregii opere. Identificnd n arhitectonica acesteia, economicul ca baz de raionare i politicul ca loc geometric, am simit c ar fi imoral din parte-mi s nu mprtesc semenilor aceastquintesen, sub form de material unitar. Aa s-a nscut, ca asamblare logic de idei citate, cartea despre care vorbim acum. n privina rspunsului la cea de-a doua ntrebare, pentru a m ncadra n puinele clipe rmase, cu permisiunea dumneavoastr, voi citi micul text eminescian de pe prima copert a crii: Nu voim s trim ntr-un stat poliglot, unde aa numita patrie este deasupra naionalitii. Singura raiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naionalitatea lui romneasc.Dac e vorba ca acest stat s nceteze de-a mai fi romnesc, atunci o spunem drept c ne este cumplit de indiferent soarta pmntului lui. Voim i sperm nu o ntoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat cndva n ara noastr, ci o micare de ndreptare a vieii noastre publice, o micare al crei punct de vedere s fie ideea de stat i de naionalitate. V mulumesc la rndul meu. ------------- * * --------------102 103.Ferii-v de profeii mincinoi, care vin la voi n mbrcminte de oi, i pe dinluntru sunt lupi rpitori. Matei, VII, 15 AUTOAPRARE PSIHIC CUM S DEVII IMUN LA MANIPULARE (Textul integral al anexei Deturnarea sistemului de nvmnt i arta fortificrii psihice individuale din lucrarea: Radu Mihai Crian, SPRE EMINESCU. Rspuns romnesc la ameninrile prezentului i la provocrile viitorului, ediia a III-a revizuit, Editura Cartea Universitar, Bucureti, 2005, pag. 318-333) 103 104.Nimeni dintre aceia pe care bogia i onorurile i aaz pe o treapt mai nalt nu e mare. Aceasta-i eroarea care ne nal, c nu apreciem pe nimeni dup ceea ce este, ci i adugm i cele ce-l mpodobesc. Cnd vrei s apreciezi pe cineva la justa lui valoare i s tii ce fel de om este, privete-l gol: s lepede averea, s lepede onorurile i celelalte minciuni ale soartei, s dezbrace pn i corpul privete-i sufletul, dac-i mare prin altceva sau prin el nsui. S apreciem fiecare lucru, ndeprtnd ce se spune despre el, i s cercetm ce este, nu ce e numit.* *Seneca, Epistolae Fapte care sunt n aparen bune, prin discernmnt sau dreapta socoteal(;), se descoper ca lipsite de aceast calitate. Raiuni care preau nainte ultimele trimit, dup noi progrese n viaa virtuoas, spre raiuni i mai adnci(;). Dup un ndelung exerciiu se descoper de la prima vedere ce e ru ntr-o fapt chiar bun n aparen, sau raiunea mai adnc a unui lucru. Aceasta este intuiia fulgertoare a esenelor lucrurilor i a valorilor faptelor.* *Dumitru Stniloae, Ascetica i Mistica Bisericii Ortodoxe, Editura Institutului Biblic i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 2002, pag. 242, 243 104 105.nvmntul este menit s creeze personaliti organice. Acestea sunt contiente c viaa este un sistem de interdependene multiple i i pun, din proprie voin, viaa n slujba unui principiu moral supraordonator. Ancorarea profund n spiritualitateai experiena neamului lor le ajut s reacioneze eficient n faa dificultilor, chiar i atunci cnd se ivesc pe neateptate. Acum ns, coala creeaz tipul omului universal - de nicieri i de peste tot, lipsit de viziunea global asupra lumii i a existenei. Rupt de tradiie i de mediul n care a trit, acest om este incapabil s fac fa neprevzutului. Orice bandpolitic l poate manipula, fr ca el s bage mcar de seam. i st n putere s se autoredreseze individual, utiliznd prghii precum: gndirea, cultura, munca, cinstea, economia, gimnastica, meditaia, contemplaiai rugciunea. O investigare, amnunit, a procesului istoric ce a condus la deprecierea nvmntului romnesc este ntreprins de Nicolae Iorga. Acesta comenteaz: Idealul educaiei e s dezvoli ceea ce exist ca nclinaie n om i s nu ncerci a-i da nsuiri ce nu se gsesc, ca punct de plecare n nsi fiina lui117. coala are datoria de-a ajuta societatea, de-a merge mn-n mn cu ea, i nu de a-i sta n cale. Fiecare coal trebui s ias din (s reflecte n.n.) nevoile societii, care trebui cunoscute i nlate, ca sajung la forma pe care s-o serveasc coala118. Evul mediu bazat pe iniiativa individual i pe cea colectiv avea nevoie de (ngduia pe n.n.) orice fel de oameni, care se uneau de la sine: nu-i trebuia un om tip. Omul era pregtit pentru o viaspontanee. n acel Ev Mediu, dac erai cretin, Biserica te cretea ca pe fiul ei, acolo i se ddea lecia de catehism; acolo nvai rugciunile, nvai s citeti, s scrii. Meteugar voiai s te faci, l alegeai ca profesor pe meterul cel mai bun. Apoi Universitatea: aceasta era un nvmnt absolut liber. Profesorul trata orice chestiune voia, i aa 117 Nicolae Iorga, Idei asupra problemelor actuale, Editura Cugetarea, Bucureti, 1935, pag. 139 118 ibidem, pag. 208 105 106.cum voia el, iar studentul l asculta numai dac l interesa (coninutul prelegerii n.n.) 119 . A venit, pe urm, vremea stpnirii monarhilor. Suveranul modern avea nevoie de buni supui. Toate erau aa ntocmite ca spregteasc pe bunul cetean, omul cu credin fa de suveran, bun osta i, mai ales, bun contribuabil. Dar nvmntul acesta nu mergea pn jos. coala primar n-a existat pn la revoluia francez. Erau doar anume (civa n.n.) clugri care nvau pe aceia care doreau. Revoluia francez, ca i cea sovietic, avea nevoie de anumii oameni; ei i trebuia s creeze tipul revoluionarului. De aceea, a nlturat toate formele mai vechi de nvmnt, cu aceeai nempcat ur creia i-au czut jertf attea din aezmintele capabile nc de via ale vechii Francii. Creatori fr rezerve, revoluionarii au neles s fac nou n toate, dnd contemporanilor ceea ce le trebuia pentru a nu fi oameni de curte i de lume, ci ceteni lupttori. Se creeaz, astfel, coala public, comun tuturorai gratuit. Vine apoi Napoleon, care, voind s stpneasc lumea n toate, fcu din tot sistemul su politic o imens main, admirabil prin puterea i regularitatea ei aproape militar, care-i permiteau s fie pus n micare de un singur om. coala lui fcea un fel de automat n mna puterii centrale, mbina mecanic oameni croii (educai n.n.) pe acelai tip, fr ngduina varietilor individuale. Ea (instituia colii n.n.) trebuia s fie un fel de fabric de produs oameni, pe care statul poate s-i ntrebuineze pentru scopurile sale. Pentru a crea individul asculttor ca un soldat, Napoleon cre coala-cazarm, cuprins ntr-o construcie

de nemiloase linii drepte, care trebuia s primeasc, n toate treptele ei, un singur impuls, iar acesta s plece de la monarhul singur. eful enormei cazrmi colare e rectorul de Academie, care dispune, n Universitate i n licee, de o ntreag oaste disciplinat de profesori, inspectori etc120. Aadar, n timp ce universitatea medieval era o coal de cugetare personal, la care venea studentul numai dac i plcea cugetarea profesorului, astzi, universitatea este o coal de specialiti, nelegate ntre ele121, fr nici un fel de spirit comun i (mai 119 ibidem, pag. 211, 139 120 ibidem, pag. 212, 213 121 Maniera didactic utilizat n transmiterea coninutului lor informaional ctre subiecii supui educrii - neevideniind, n mod deliberat, corelaiile organice existente ntre diferitele ramuri de tiin -, le ngreuneaz acestora posibilitatea folosirii cunotinelor dobndite ntr-un domeniu la mai profunda nelegere, att a problematicii celorlalte domenii, ct i, mai ales, a substratului anumitor fenomene social-politice i economice dintre cele mai sensibile i, deopotriv, mai grave Spre pild a scopului ascuns ce st la 106

107.mult n.n.), aceste creaiuni au un scop care nu e n societate, ci peste eai, poate, chiar mpotriva ei. S-a creat tipul omului abstract, n
afar(rupt n.n.) de orice tradiie i de orice mprejurri n care ar avea de trit, omul care tie dinainte unde va fi aezat, ce gesturi va face n fiecare moment, omul pentru care neprevzutul n-are nici o importan(incapabil s fac fa oricrei schimbri neateptate a condiiilor sale de existen n.n.). coala fiind n afar de via, nvndu-te s nu ii cont de nimic ce e dincolo de casta cult, duce la o colarizare formal a omenirii. De aici a ieit (rezultat n.n.) o umanitate sczut, lipsit de energie i de entuziasm, lipsit de putina de a aciona i de a reaciona, o umanitate mpuinat i strmbat122. De aceea, dac coala de odinioar era contactul dintre cineva care vrea s nvee i cineva care tie123, astzi (ca s nvei n.n.) eti silit, de multe ori, s te duci la tot felul de imbecili cu atestate, care nu cunosc, nici pe departe, ceea ce au pretenia s te nvee124. Aa, se creeaz acum, pentru o lume neorganic, un tip de om universal, omul care e de nicieri i de peste tot, omul n afar (rupt n.n.) de tradiie, n afar (nstrinat n.n.) de mediul n care a trit; iar de societatea aceasta nenorocit, intrat n tipicul colii, oricine poate abuza, orice aventurier sau orice band politic se poate face stpnul ei125 - speculndu-i cu abilitate lipsa stilului, adic, dup cum se exprim Mircea Eliade, a vieii proprii, ierarhice si ritmice a adevrurilor (informaiilor fiabile n.n.) adunate126 Cci, adevrurile nu preuiesc nimic atunci cnd le posezi izolate127, iar ceea ce lipsete baza formulrii, ntr-un anume mod i nu n altul, a vreunui text legislativ, poate chiar a vreunui articol de Constituie ori de tratat internaional. Totodat,ea pgubete i progresului general al cunoaterii stiinifice, ntruct, dupcum relev tefan Odobleja: Fiecare tiin este o poriune a unui tot care este tiina n general. Toate tiinele se inspir reciproc, confirmndu-se ori infirmndu-se una pe cealalt. Progresul unei tiine determin progresul celorlalte tiine i invers. Cnd vrei s studiezi o tiin, trebui s-o compari i s-o apropii de toate celelalte tiine. Cele mai miraculoase descoperiri aletiinei pure i ale tehnicii nu sunt, adesea, dect generalizri, analogii, translaii, comparaii, imitaii, apropieri, mprumuturi, adaptri la un domeniu oarecare a ideilor i procedeelor unui alt domeniu., tefan Odobleja, Psihologia consonantist i cibernetica, Editura Scrisul romnesc, Craiova, 1978, pag. 107-110 122 Nicolae Iorga, Idei asupra problemelor actuale, pag. 138, 139 123 ibidem, pag. 207 124 ibidem, pag. 206 125 ibidem, pag. 173, 205 126 Mircea Eliade, Profetism romnesc, vol. I, Editura Roza Vnturilor, Bucureti, 1990, pag. 113 127 ibidem 107 108.omului modern ca s fie om ntreg, este tocmai intuiia ierarhiei, a cosmizrii128, adic, 129 armonizrii lor ntr-o viziune global asupra a lumii i a existenei Mai mult, ele nu numai c nu au valoare izolat, dar ajung de-a dreptul primejdioase cnd ncerci scompensezi cu unul singur absena celorlalte130. mbucurtor este, ns, faptul c fiecare fiin uman are posibilitatea de a-i nfrnge, progresiv, aceast slbiciune, prin activism personal. n acest sens, o serie de semeni ai notri, printre care Scarlat Demetrescu, Mircea Eliade, Mihai Eminescu i Petre Georgescu-Delafras, ne reamintesc c dispunem, bineneles nelimitativ, de prghii precum: gndirea, cultura, munca, cinstea, economia, gimnastica, meditaia, contemplaia, rugciunea. Cel mai puternic instrument de autoaprare individualmpotriva agresiunilor manipulatorii, relev Scarlat Demetrescu, estefabricarea i subtilizarea (rafinarea n.n.) continu a materiei noastre mentale, prin propria noastr gndire, reflectarea la ceea ce am fcuti la urmrile faptelor noastre, reflectarea la ceea ce va trebui sfacem i analizarea sub toate aspectele a efectelor ce vor urma. De la actele i vorbele noastre, vom trece la vorbele i faptele celor cu care am venit n contact. Care e dedesubtul vorbelor i faptelor, de ce au procedat aa i nu altfel, ce au vrut ei s zic etc. Deosebit de mult se dezvolt puterea gndirii noastre cnd examinm natura i ordinea din ea. Gndind mereu la probleme abstracte, filosofice, ne vom obinui ntr-o asemenea msur cu acest grad nalt de gndire, nct ideile banale sau (cele n.n.) josnice ne vor provoca neplcere. O conversaie trivial ne va determina s plecm din acel mediu. Obinuit cu adevrul, mentalul nostru nu mai e capabil s emitminciuna. Cantitatea de cunotine acumulate ne va face mai nelepi, aa c zmbim de mil cnd primim explicaii i argumentri care denot o desvrit ignoran (dup caz: necunoatere, ignorare ori nclcare n.n.) a naturii omeneti i a legilor naturii. Spiritul se va ascui, ntr-o asemenea msur, nct, prin inducie sau prin deducie, ntrevedem sau descoperim adevrul n(;) situaiile i mprejurrile cele mai complexe131. Dar, ntruct, n mod legic, pertinena raionamentelor este condiionat de fiabilitatea filtrului informaional al gndirii care le efectueaz, trebui s acordm, n permanen, o deosebit atenie ntreinerii i potenrii acestui filtru. 128 ibidem 129 ibidem 130 ibidem, pag. 114 131 Scarlat Demetrescu, Din tainele vieii i ale universului, Editura Emet, Oradea, 1998, pag. 49 108 109.n acest sens, subliniaz Petre Georgescu-Delafras, cultura are o influen binefctoare asupra oricrui om, fie el orict de slab la minte. Ea ne arat rostul vieii, ea ne arat calea pe care trebuie smergem i ne-o lumineaz cu raze din ce n ce mai clare, mai strlucitoare. Prin ajutorul culturii, ne furim nc din vreme un ideal, pe care inem s-l realizm zi cu zi, i care formeaz partea cea mai bun, cea mai frumoas, a vieii noastre. Ea ne ndeprteaz, de asemenea, de apucturile rele ale semenilor notri, ne nva s fugim de ale noastre proprii, i ne deprinde s ne ocupm numai de ceea ce vedem c este folositor, nltor. Oricine i poate da seama c, n loc s ne pierdem vremea fr vreun folos, cine tie pe unde poate prin cine tie ce cafenea, crcium, col de strad , este mai bine s stm acas, sau s mergem la o bibliotec, i s urmrim cu atenie filele unei cri care ne intereseaz. Dac din dou ore libere ct avem, de regul, cel puin, pe zi, am ntrebuina numai una singur pentru lectur, ar fi de ajuns pentru ca s obinem o cultur demn de luat n seam. Sunt attea cri interesante, ce ne dau nvminte tiinifice, sociale, etc., precum i cri literare, care ne descreesc fruntea, care ne dau (bun n.n.) dispoziie sufleteasc, care ne mai ndulcesc viaa. Apoi sunt o sumedenie de reviste ieftine, n care se gsesc articole destul de variate i de instructive132. Aadar, dup cum pledeaz i Mircea Eliade, lectura ar putea fi (poate fi n.n.) un mijloc de alimentare spiritual continu, nu numai un mijloc de informare sau de contemplaie estetic133. ns, pentru a putea beneficia - n condiiile nspimnttoarei eterogeniti calitative a informaiilor cuprinse n puzderia de tiprituri din timpul zilelor noastre de binefacerile ei, trebuie, nainte de toate, s tim s triem tipriturile cu care intrm n contact, n sensul de a nu citi crile (pe cele n.n.) proaste sau mediocre, i de a nu citi pe cele bune la timp nepotrivit (adic, atunci cnd suntem insuficient de maturizai pentru nelegerea pertinent a lor n.n.). Verificarea (selectarea n.n.) lecturilor se face foarte simplu: ne simim (ne-am simi n.n.) mai bogai (sufletete i/sau informaional n.n.) mai vii, mai umani, dup o

anumit carte? Asta e ntrebarea care trebui s i-o pun fiecare. Este cu desvrire inutil s citim acele sute de cri care nu ne spun nimic, care nu ne emoioneaz i nici nu ne mbogesc, acele sute de cri mediocre, seci i, uneori, duntoare. Asemenea cri se recunosc repede: dup zece sau douzeci de pagini. Se recunosc prin fluviul lor mediocru de fapte nesemnificative, prin personajele ireale, abstracte i inerte, prin mediocritatea analizelor, prin truismele filosofice i limba literar lipsitde orice valoare. n locul acestor cri, care cost i bani i timp, s-ar putea citi crile bune, sau s-ar putea descoperi cri uitate. Lectura nu 132 Petre Georgescu-Delafras, Tari i slabi, Ediia a III-a, Editura Cugetarea, Bucureti, 1937, pag. 86, 87 133 Mircea Eliade, 50 de conferine radiofonice, Editura Humanitas, Bucureti, 2001, pag. 120 109

110.ajunge o art dect n clipa cnd tie s prevad valorile i s distingemoiile estetice. i, ca i oricare alt activitate a spiritului omenesc,
i arta lecturii nu ajunge o art nobil, dect prin puterea sa de a prevedea erorile i mediocritile, i prin virtutea de a economisi timpul, crile eseniale pe care trebui s le cuprind o bibliotecpersonal fiind puine la numr134. Problema capital este deci: prin ce metod lectura ajunge o funcie organic, de asimilare i nutriie, depind stadiul diletant, n care se afl majoritatea oamenilor? Prin ce mijloc lectura ncepe s ne nvee s gndim, s nelegem? Majoritatea semenilor notri citesc, n cel mai bun caz, ca s afle lucruri noi, ca s tie ct mai multe lucruri. Dorina aceasta este excelent la nceputul educaiei, dar e fatal la mijlocul vieii, la maturitate. Trebuie descoperite, atunci, cri care ne ajut nu s tim, ci s nelegem; cri care ne ndeamn, fr tirea noastr, la gndire, la examen (evaluare n.n.), la reflecie personal.Dac socotim crile fundamentale ca un izvor nesecat de energie mental, lectura ajunge o problem serioas att pentru individ, ct i pentru societate. Te ataezi de cri pentru nesfritele fore spirituale care stau ntre coperile lor, gata, ntotdeauna, si vin n ajutor, s te nale sau s te fecundeze. Nu ne este ngduit s lsm nefolosite asemenea prodigioase izvoare de energie. Nu ne este ngduit strecem prin via nefolosind energia condensat n cri135, cu att mai mult cu ct cartea este (i n.n.) un ferment spiritual de mare putere S ne amintim c, n istorie, evenimentele mari, sunt fcute, de multe ori, de ctre oameni entuziasmai de o idee, de o carte136, precum i c funcia primordial, mistic, a lecturii, este aceea de a stabili contacte ntre om i Cosmos, de a aminti memoriei scurte i limitate a omului, o vast experien colectiv, de a lumina riturile137. Iar, dac, dup cum precizeaz Petre Georgescu-Delafras, prin mici sforri, izbutim s ajungem la un grad mai nalt de culturintelectual, atunci pricepem, mai temeinic, c munca este condiiunea de cpetenie pentru pstrarea sntaii i a vieii, i c numai prin munc continu ne putem vedea idealul ndeplinit S muncim pentru perfecionarea meseriei noastre, s muncim pentru luminarea creierului nostru, s muncim pentru binele semenilor notri. Chiar dac se ntmpl s nu ne vedem idealul ndeplinit pe de-a-ntregul, totui vom fi fcut un progres destul de simitor, care se poate vedea numai comparndu-l cu starea n care ne gseam mai nainte. i acest progres, presupunnd c ar fi mic deocamdat,trebuie s ne bucure, trebuie s ne mndreasc, cci, n sfrit, am fcut ceva. De la a nu face nimic, pn la a face orict de puin, este distan mare, mare de tot. Niciodat munca bine chibzuit i 134 ibidem, pag. 151, 154, 172 135 ibidem, pag. 175, 176 136 ibidem, pag. 178 137 ibidem, pag. 122 110 111.folositoare nou nine i societii ntregi nu rmne nerspltit. Prin munc, muli lucrtori au ajuns la situaii bune i onorabile, prin muncmuli inculi oameni din popor au devenit ndrumtori ai omenirii. Trebuie s ne deprindem s nu ateptm de la nimeni nici un ajutor. Totul s facem noi nine, cci numai aa facem ceva trainic. nlarea noastr s ne-o facem singuri, cu o deplin contiin a faptelor noastre. i, pentru ca s ne nlm ct mai sus, trebuie smuncim ct mai mult. Munca, n definitiv (prin rezultatele pozitive pe care ni le aduce n.n.), ne procur adevrata fericire, pe care o cutm zadarnic aiurea. Nu m-ndoiesc c toat lumea nelege c munca trebui s fie cinstit. Cinstea s ne cluzeasc n toate cuvintele noastre, n toate faptele noastre, n toate aspiraiile noastre. Nu ne putem bucura cu adevrat de fructul unei munci ncordate, dac aceasta nu a fost cinstit. A fi cinstit nsemneaz a avea un caracter frumos, nobil, a fi curat la suflet i, astfel, a merita toat stima celor cu care intrm n contact. Este chiar o zictoare: mai bine srac, dar cu faa curat. S nu pierdem din vedere nici acest sfat pe care l auzim adeseori: S fim economi! Da, s fim economi! Economia este cea mai mare bogie, pentru c niciodat nu mergem cu cheltuiala mai departe de suma de bani ce o avem138. Cci, dup cum att de plastic ni se adreseaz Mihai Eminescu:Dintre cel ce ctig 10 i cheltuiete 11, i cel ce ctig 2 i cheltuiete 1, acest din urm e bogat, iar cel dinti e srac139. Natural c nu toi pot face economii, fiindc muli ctig att de puin, c abia i pot duce viaa de azi pe mine. Dar cei care au un prisos, orict de mic, e pcat s nu fac economii Spiritul de economie l schimb pe om cu totul: i d trie, i d sperane, i d, n sfrit, mijlocul real de a face, mai trziu, ntreprinderi comerciale ori industriale. i apoi, cte cazuri neprevzute nu ni se prezint n viacnd avem absolut nevoie de o sum oarecare de bani? Nu e mai bine ca, n loc s alergm la cmtari, de la cari s cerem banimprumut cu dobnzi oneroase, s avem banul nostru, pus deoparte,i s fim, astfel, totdeauna linitii? Da, e mai bine, e de o mie de ori mai bine! De aceea, s nu uitm niciodat acest vechi sfat: s fim economi! Cultur, munc, cinste, economie, s fie venic prezente n mintea noastr ele s fie adevratul nostru crez i s fim siguri c,niciodat, nu vom avea prilejul s ne plngem de prea multe amrciuni n via140. 138 Petre Georgescu-Delafras, op.cit., pag. 87-89 139 Mihai Eminescu, Ilustraii administrative, Timpul, 18 decembrie 1877, n Opere, vol. X, Ediie critic ntemeiat de Perpessicius, Editura Academiei Romne, Bucureti, 1989, pag. 25 140 Petre Georgescu-Delafras, op.cit., pag. 89-90 111 112.De asemenea, ar trebui (trebui n.n.) s numrm printre mijloacele de ntrire individual nc ceva: gimnastica (exerciiile fizice n.n.). Este tiut c, muli dintre noi, facem o bun gimnastic chiar n timpul lucrului, dar aceast gimnastic nu se potrivete cu (este net inferioar ca efecte pozitive n comparaie cu n.n.) aceea pe care am face-o n linite, la aer curat, ntr-un timp cnd nu suprm pe nimeni i cnd nimeni nu ne supr. Cte puin gimnastic pe zi, dimineaa sau seara, ntrete musculatura, ne fortific corpul, ne nzdrvenete (nvioreaz n.n.) tot organismul. i tocmai acest lucru ne trebuie mai mult dect orice. tim c o minte sntoas nu poate fi dect ntr-un corp sntos. i mai tim c, aproape ntotdeauna, buna dispoziie pentru orice fel de activitate e n strns legtur cu soliditatea corpului i cu buna dispoziie a stomacului. S ne folosim, deci, i de acest mijloc de ntrire fizic, nu pentru ca s devenim atlei, ci pentru ca s dm corpului nostru o mai mare rezisten, pentru ca s fim oameni ntregi141. Totodat, continu Mircea Eliade, un preios aport la ntrirea rezistenei psihice l constituie meditaia. n acest sens, el noteaz:Meditaia este un exerciiu spiritual foarte puin practicat n lumea modern. Dei atia oameni vorbesc de meditaie i teme de meditat, un prea mic numr dintre ei cunosc ntr-adevr ce nseamn acest lucru. Pentru c, n general, oamenii moderni i limiteaz viaa mental la probleme mondene, la fapte i preocupri prea strns legate de lumea trectoare. Ceasurile pe care modernii le petrec frs se gndeasc 142 asemenea lucruri sunt, de cele mai multe ori, la pierdute n reverie , adic ntr-un automatism mental n care spre deosebire de imaginaie i fantezie, unde iniiativa o are mintea uman omul e pasiv, spectator, asistnd cum i trec prin faa ochilor fel de fel de imagini, aproape toate atenuate, obscure, vagi, descompuse; asociaii mentale nefertile care ne stpnesc i ne mpiedic s fim trezi (lucizi n.n.) chiar i n marile mprejurri (cumpene n.n.) ale vieii noastre143. Dup cum sunt o sum de oameni crora li se pare cmediteaz n timp ce doar viseaz treji -, sunt i foarte muli care cred c mediteaz pentru c se

gndesc la anumite probleme, mai mult sau mai puin eseniale. A te gndi la o chestiune politic, a studia un aspect al problemei sociale, a reflecta chiar la un subiect general cum ar fi liniile de dezvoltare istoric a unui popor nu nseamn a medita. nseamn, pur i simplu, a gndi; adic a cuta s nelegi cauza unui lucru, sau legea sa de dezvoltare, sau valoarea lui obiectiv. Gndirea este un exerciiu mental foarte dificil i foarte nobil, dar meditaia este cu totul altceva. Prin meditaie se nelege numai 141 ibidem, pag. 90,91 142 Mircea Eliade, 50 de conferine radiofonice, pag. 132 143 ibidem, pag. 126, 127 112

113.acel exerciiu spiritual prin care omul ncearc s se apropie de marile realiti; bunoar, de realitatea morii sau a nimicniciei vieii
omeneti. Obiectele meditaiei pot fi numeroase, dar funcia ei rmne aceeai: de a aminti omului legile de fier care l conduc, realitile eseniale pe care el le uit prea des, prins de vltoarea lumii i antrenat n durerilei ambiiile ei trectoare. A medita este un lucru responsabil, n sensul c, prin meditaie, omul se aeaz fa n fa cu realitatea. Noi tim ce extraordinar plas de iluzii esem n faa ochilor notri, ca s nu vedem limpede i continuu realitatea Noi tim cu ce art ne pclim pe noi nine, spunndu-ne c viaa nu cunoate legi, fie c plcerea este singura moral posibil, sau mai tiu eu ce. Cu asemenea iluzii trim, ne zbatem, ncercm s nvingem i, chiar, cu asemenea iluzii ncercm s ne resemnm. Dar nu ne dm seama c sunt iluzii dect cnd, printr-o ntmplare oarecare, suntem pui fa n fa cu realitatea, cu adevrata realitate. Asemenea ntmplri strbat n viaa fiecrui om. Nu se poate ca s nu rmnem, cel puin o dat n viaa noastr, singuri, cu desvrire singuri, departe de lume, departe de lumini (amgiri sclipitoare n.n.) i oameni, i s nu nelegem, deodat,falsitatea vieii pe care o vieuim, cumplita ei mediocritate, cumplita ei irealitate mai ales. Fiecare om i-a fcut atunci fgduieli solemne, cva fi mai puin nepsator fa de sufletul lui, c-i va dedica o ct de mic parte din timpul i eforturile sale, pentru nutrirea i luminarea acestui suflet. Dar toi cunoatem, din trista noastr experien, ct de repede am uitat asemenea ceasuri revelatorii, ct de repede am uitati solemnele noastre fgduieli. Plasa iluziilor este mai tare, cu mult mai tare dect dorina noastr de bine Gsim attea lucruri de fcut, attea probleme de dezbtut, attea munci de mplinit trecem prin attea pasiuni, i entuziasme, i revolte, i dureri, i bucurii , nct nu mai avem nici timp, nici nclinare de a gndi puin i la fiina noastrsufleteasc, la fericirea noastr. Fericirea se confund, n lumea modern, cu nenumrate erezii (abateri de la verticalitatea moral n.n.) i simulacre, dar cea mai obinuit confuzie este ntre fericire i confort. De aceea, oamenii care caut, cu orice pre, confortul, mbelugarea, stpnirea a ct mai multe i mai scumpe lucruri, nu vor ntlni, niciodat, fericirea Fericit nu poate fi dect omul care nu se teme de realitate, care i ptrunde legile, care i cunoate, mai ales, sufletulMeditaia ar fi (este n.n.) deci exerciiul spiritual prin care omul se ntoarce n realitate, n adevrata realitate; pe care fiecare dintre noi o ntrezrete cteodat, dar pe care fiecare dintre noi o uit neiertat de repede. Meditaia este tocmai tehnica prin care omul se poate apropia de realitate n orice condiiuni, n orice decor cci, chiar dac se realizeaz mai bine n singurtate, n deplin linite, aproape de natur, cadrul nu i este indispensabil. Lucrul esenial este smeditm; adic s ne reculegem, s ne regsim, s lum contact cu realitatea, s cunoatem adevrata condiie uman, adevratul sens al existenei - dincolo de plasa iluziilor, dincolo de micile aranjamente logice i morale ale fiecruia dintre noi Gndii-v cte lucruri ncurcate s-ar simplifica i cte dureri obscure ar fi nlturate, dac, n fiecare noapte, nainte de a se pregti pentru somn, omul ar rmne 113 114.numai cteva minute singur i ar avea curajul s priveasc drept realitatea Noi, de obicei, trecem direct din patimile, din ambiiile, muncile i reveriile zilei, n somul inert al nopii. Nu avem nici mcar cinci minute ca s meditm; s ne amintim, adic, adevratul sens al vieii, s ne amintim c moartea ne poate surprinde n orice clip, i noi n-am fcut nimic, dar absolut nimic, pentru creterea i luminarea sufletului nostru. Meditaia este o foarte bun chemare la ordine, este un interval real ntre cele dou mari perioade de vis visul cotidian al iluziilor i patimilor, i visul nocturn al trupului Prin meditaie ne amintim c suntem oameni, c exist o demnitate a speciei umane, i aceast demnitate este tocmai nelegerea (de ctre noi a n.n.) sensului existenei noastre144, de a ne mpca cu lumea din afar i cu sufletul nostru145. Numai animalele triesc fr contiina vieii lor. Omul e dator s-i dea seama de viaa lui, de condiia uman nu numai s lupte pentru mbuntirea acestei viei146, i, mai grav, s caute a trece peste fragmentul de timp care l deprim, n care se simte inert, obosit, negativ, consumndu-l n distracii cu ritm bolnvicios, febril, nevrotic. O (astfel de n.n.) distracie cheam pe alta; adic fiecare distracie i epuizeaz virtutea nainte ca omul s fi depit timpul negativ, nainte ca el s se simt stimulat, luminos, fertil147, ndeamn fiina uman lalene intelectual - etern vagabondaj (mental n.n.) sau disponibilitate determinat din incapacitatea de a aciona148. Un alt exerciiu spiritual benefic este contemplaia. Termenul contemplaie se refer la o experien concret, bine precizat, prin care contiina noastr poate cunoate anumite obiecte care nu ne sunt date (cognoscibile n.n.) imediat prin simuri. Aadar, contemplaia ar fi (este n.n.) un instrument de cunoatere, prin care omul ia cunotiinde anumite realiti dincolo de simuri; cci att esena operei de art,ct i esena lui Dumezeu nu sunt obiecte care ne cad nemijlocit sub simuri. Ca i celelalte exerciii spirituale, ea, contemplaia, restaureaz echilibrul interior al omului, i amintete care e adevratul sens al existenei, l ajut s cunoasc realitile ultime, pe lng care omul trece, de obicei, orb i surd149. ntr-un cuvnt, exerciiul contemplaiei nu este altceva dect cunoaterea real, concret, experimental, a acestor realiti ultime. Prin contemplaie, omul nelege global marele miracol al Vieii, prin el i amintete de cellalt mare miracol, al morii. Este adevrat c nu-mi pot cunoate prin anticipaie propria mea moarte. Dar pot foarte 144 ibidem, pag. 132-136 145 ibidem, pag. 159 146 ibidem, pag. 135 147 ibidem, pag. 146 148 ibidem, pag. 161 149 ibidem, pag. 137 114 115.bine cunoate moartea altora; pot, adic, observa c oamenii mor lng mine, i aceast observaie o pot transforma n experien. O experien care se deosebete hotrt de toate celelalte experiene cotidiene ale omului. O experien pe care o pot transforma n contemplaie. Cci funciunea contemplaiei este tocmai aceast trire, aceast experimentare a Adevrurilor Mari, cum sunt, bunoar,moartea, viaa, dragostea. Prin contemplaie omul se poate ridica, de la experiena de fiecare zi a vieii, la nelegerea concret a sensului vieii; dup cum se poate ridica de la faptul morii unei persoane scumpe, la nelegerea concret a realitii morii. Contemplaia este singurul exerciiu spiritual care se refer nu la probleme i la adevruri, ci la fiina total a omului. Prin celelalte mijloace de cunoatere, ne apropiem de o realitate fragmentat sau ne nsuim adevruri limitate. Prin contemplaie, lum contact cu fiina noastrtotal, indivizibil, concret. Oricte adevruri am aduna asupra omului, sau a vieii, sau a morii, nu putem epuiza aceste realiti, nu putem spune: Acum cunosc tot despre om sau despre via! Sunt milioane de fapte adunate pn acum asupra vieii; milioane de fapte culese din tiinele naturale, din biologie, din economia politic, din sociologie, din istorie. i totui, aceste milioane de fapte, la care se adaug, zilnic, alte mii i alte zeci de mii, i al cror numr nu se va sfri niciodat, nu epuizeaz aceast grav realitate: viaa omului. Nutim niciodat totul despre o asemenea realitate. Sunt attea aspecte, attea funciuni, attea fapte, nct s-au creat cteva duzini de tiine ca s le adune, s le coordoneze, s le explice. Exerciiul numit contemplaie are tocmai rolul de a chema la ordine, de a scoate pe om din milioanele de fapte i miile de adevruri care l nconjoar i a-l pune fa n fa cu realitatea adevrat i simpl. Problema capital a omului este cutarea sensului existenei. Sunt ntrebri pe care nu le poate ocoli nimeni: Cine sunt? Ce sens are viaa pe Pmnt? De ce m-am nscut?

Asemenea ntrebri i le-au pus oamenii (nc n.n.) de la nceputul istoriei, i la ele trebuie s rspund fiecare ins n parte. Demnitatea omului, contiina lui moral, valoarea speciei umane chiar depind de asemenea ntrebri. i rspunsul (la ele n.n.) nu-l gsim prin nici o tiin. Rspunsul la aceste ntrebri nu-l putem afla cercetnd milioanele de fapte i miile de adevruri care ne nconjoar, ci contemplnd faptul direct, realitatea ntreag i indivizibil. S-a observat, de ctre nenumrai gnditori, marea deosebire dintre faptei fapt. Faptele sunt infinite, i colecionarea lor nu se poate termina niciodat. Faptul, ns, l ntlnim mai rar; viaa noastr ntreag este un asemenea fapt; iubirea sau moartea constituie un fapt. Contemplarea faptului este mult mai fertil, pentru creterea noastrsufleteasc, dect cunoaterea a un milion de fapte Marea realitate a vieii este viaa ca fapt, ca unitate. nelegerea global,experimental, concret, nu se poate obine dect prin contemplaieNu nelegi viaa cercetnd milioanele de fragmente care o alctuiesc, ci ncercnd s-i ptrunzi sensul esenial. Nu poi nelege omul studiind antropologia, istoria sau economia politic, ci lmurindu-i, ie nsui, sensul existenei umane, condiia uman. Meditaia, tcerea, 115 116.singurtatea, contemplaia, sunt exerciii spirituale pe care nu le mai practic aproape nimeni astzi. De aceea se ntlnesc astzi atia oameni care nu tiu de ce triesc, care nu neleg ce nseamn sensul existenei. Aceasta nc n-ar fi prea grav. Dar se ntmpl i altceva. Asemenea oameni au o via sufleteasc pipernicit i bolnav. Sunt foarte muli oameni bolnavi n jurul nostru, nu numai pipernicii sufletete150. Constatm, chiar, un fenomen general: c, n timp ce creterea organic a omului (dezvoltarea trupului omenesc n.n.) este continu, ea neterminndu-se dect odat cu moartea biologic creterea spiritual a sa se oprete n jurul vrstei de 16 ani. De atunci, majoritatea oamenilor nu mai cresc, nu se mai dezvolt.Aceasta din cauza unei insuficiente nutriii spirituale. Omul rmne toat viaa cu cteva superstiii logice, cteva scheme mentale, prin care se ncpneaz s judece lumea i spiritul151. Iar cauza acestei grave insulte aduse demnitii umane o gsim n necunoaterea adevrurilor simple, n ignorarea exerciiilor spirituale care relev omului adevratul sens al existenei. Omul modern triete prea mult nconjurat de fapte i adevruri abstracte, universale. Contemplaia are tocmai acest rol de a transforma adevrurile universale n experiene concrete. Dac oamenii s-ar gndi mai des la via, la dragoste i la moarte la aceste trei realiti decisive i eseniale , lumea contemporan ar fi, fr ndoial, altfel152. Un extraordinar potenator al efectului benefic, ce-l putem obine, fiecare dintre noi, prin utilizarea acestui mix de metode autofortificatoare, este rugciunea. Ea - ne dezvluie acelai Mircea Eliade este trirea sentimentului de dependen, nlarea sufletului ctre Dumnezeu, setea de mntuire adic de mpcare a omului cu el nsui i cu Firean rugciune se rezum drama condiiei umane, marea ei neputin i arztoarea ei speran Ea este cel mai pur i, n acelai timp, mai uman act al vieii religioase; este actul de abdicare a omului153 faa unei puteri nevzute, actul lui de subsumare unei n diviniti Rugciunea ndelungat i arztoare hrnete nelegerea noastr spiritual, face loc n suflet s primim pe Dumnezeu, lumineaz omului lucrurile lui Dumnezeu, ne face familiari cu fulgerele Luminii, ajut s creasc credina i ndejdea n Lumea Binelui154, adic, potrivit lui Grigore Cristescu, a acelei organizri sociale spiritualizate, caracterizate prin reintegrarea sufletului 150 ibidem, pag. 137-141 151 ibidem, pag. 122 152 ibidem, pag. 141 153 ibidem, pag. 108, 109 154 ibidem, pag. 113 116

117.omenesc n sfera superioar a unei vieuiri fr umbre i frscderi155. Omul - conceptualizeaz Vasile Bncil - a trit mult vreme
ntr-un mediu socio-cosmic. Acesta e mediul natural, sntos, biologici spiritual totodat. Astzi ns, el triete numai ntr-un mediu social,i nc ntr-o societate unilateral sau de extracte epidermice (i, mai grav, mediului su actual i sunt caracteristice ngustimea intelectual-afectiv i instinctualitatea primar-senzual n.n.) Sufletul omenesc trebuie s-i ceardrepturile pn n cele din urm. Ceea ce se impune e o recosmizare a omului. O stabilire a legturilor cu realitatea, o reontologizare a sa156. Prin transformarea de ctre din ce n ce mai muli dintre noi a mixului acional enunat n mod de via, funciile majore ale omului funcia moral, funcia religioas, funcia logosului vor reaprea n chip firesc n umanitate157, 158 avnd ca izvoare resorbirea artificialitilori rencadrarea n realitate . Iar ea, umanitatea, va contientiza din nou magnifica realitate a ritmurilor cosmice, surprins, de ctre Vasile Prvan, n doar dou fraze tulburtor de dense: Fenomenele vieii omeneti sunt o parte integrant din ritmica universal. Aceleai legi cosmice determin viaa uman i pe cea extrauman, pe Pmnt, cai n viaa lumilor nesfrite, n Univers159. O formulare identic, dar relativ detaliat, a substanei informaionale a acestor gnduri, util,dup prerea mea, nelegerii ct mai profunde a lor, ne este oferit de Dumitru Constantin Dulcan: Toate planurile existenei vizibile i (a celei n.n.) invizibile se suprapun: orice aciune n plan verbal, afectiv, organic sau funcional, fizic sau pur informaional, se traduce obligatoriu n termeni de energii, de atomi, de reacii chimice, de mobilizare fizic,de ineluctabile legiti. Fr aceast suprapunere de planuri ncepnd de la particulele subatomice, trecnd prin chimie, biochimie, fiziologie, informaie, cibernetic, Univers nimic nu exist. Legea fundamental a Universului o constituie corelarea armonioas a tuturor acestor planuri. Orice distorsiune la nivel de aciune sau numai de gnd implic boala i suferina. Soluia prevenirii lor const n respectarea legii armoniei prin controlul contient al ntregii conduite, care trebuie s aib o finalitate n exclusivitate pozitiv, negentropic160. 155 Grigore Cristescu, Fapte i orientri cretine, Editura Ramuri, Craiova, 1924, pag. 10 156 Vasile Bncil, Filosofia vrstelor, Editura Anastasia, Bucureti, 1997, pag. 33, 34 157 ibidem, pag. 34 158 ibidem 159 Vasile Prvan, Idei i forme istorice, Editura Cartea Romneasc, Bucureti, 1920, pag. 49 160 Dumitru Constantin-Dulcan, Inteligena materiei, Ediia a II-a revzut i adugit,Editura Teora, Bucureti, 1992, pag. 292, 293 117 118. i, n msura n care, gradul nostru de autodisciplin va crete, solidarizarea noastr cu urmtoarele mrturii, depuse n faa eternitii de ctre Valeriu Popa, va fi mai profund: Din via nu rmi dect cu cunotiinele tiinifice acumulate din toate domeniile i cu faptele de iubire moral. sta e bagajul cu care pleci sus, asta e toat averea ta. Prin credin i tiin, trebuie s ajungem la convingerea c nu suntem independeni, ci dependeni, modul 161 de dependen fa de Ceva sau de Cineva, va fi demonstrat mine .Tot ceea ce facem, de la gnd, privire, gest, vorb, fapt, se nregistreaz undeva n finitul (determinabilul, astzi doar cu mijloace extrasenzoriale, dar mine cu procedee tehnice ale cror rezultate vor putea fi observate, senzorial, de ctre oricine n.n.) care ne nconjoar i, cnd plecm din via ne rentlnim cu noi, fiind direct rspunztori pentru tot ce am fcut162. --------------- * * --------------161 Valeriu Popa, Sanda tefan, Raluca Dumitrache, Druim lumin i iubire pentru vindecarea sufletului i a trupului, Tipografia Everest 2001, Bucureti, 2002, pag. 15 162 ibidem, pag. 8 118 119.Demonstraia existenei unei cauze primare a vieii, nematerial, unic, neleapt, este termenul sublim la care ne conduce Fiziologia. Aceast Cauz primar este Dumnezeu. Nicolae Paulescu, Noiunile de Suflet i Dumnezeu n Fiziologie lecie fcut la 18 februarie 1905, la Facultatea de Medicin din Bucureti. Textul se regsete n lucrarea: Dr. N.C. Paulescu, Fiziologie filosofic, vol. I, Noiunile de Suflet i Dumnezeu n Fiziologie, Ediie ngrijit de Dr. V. Trifu, Fundaia regal pentru Literatur i Art, Bucureti, 1944, pag. 30 NICOLAE CONSTANTIN PAULESCU I NOI 119 120.Medici evrei m-au rugat s intervin pe lng profesorul Paulescu i s-l rog s nu mai combat jidovimea, ca s poat ntreprinde ei, evreii, o campanie de pe urma creia dnsul va obine, cu siguran, Premiul Nobel. Dar profesorul a refuzat categoric i a preferat s se lase

furat.* *Dr. V. Trifu, Profesorul Paulescu 1869-1931, Introducere la volumul Dr. N.C. Paulescu, Fiziologie filosofic, vol. I, Noiunile de Suflet i Dumnezeu n Fiziologie, Ediie ngrijit de Dr. V. Trifu, Fundaia regal pentru Literatur i Art, Bucureti, 1944, pag. 26 120 121.Istoria o fac i nvingtorii i nvinii. Deopotriv. ns, de scris o scriu numai nvingtorii. Bineneles potrivit voinei lor. De cte ori voiesc ei Adevrul?... De cte ori le convine ca acesta s fie aflat?... Ori mcar cutat Al doilea Rzboi Mondial a schimbat faa lumii. i s-a sfrit acum mai bine de o jumtate de veac. tii asta, dragii mei. Dar tii i cine l-a ctigat? Cine l-a ctigat n fapt? Cine-i realul lui ctigtor?... nc n 1921 Profesorul Doctor Nicolae Constantin Paulescu (1869-1931) descoper insulina. Substana care, an dup an, salveaz vieile a milioane i milioane de suferinzi de diabet. Care i este brevetat de Ministerul Industriei i Comerului la 10 aprilie 1922, sub denumirea de pancrein.Dar pentru care Banting i McLeod primesc, n 1924, Premiul Nobel. La 7-8 luni de la apariia rezultatelor definitive ale lui N.C. Paulescu n presa tiinific internaional(;) F.C. Banting i C.H. Best, lucrnd n laboratorul de fiziologie al profesorului McLeod de la Universitatea din Toronto, fac publice rezultatele obinute n aceeai direcie i revendicate ca fiind ale lor. Adevratul descoperitor protesteaz i produce dovezile necesare, sprijinit de o parte a lumii tiinifice a vremii, dar nu mai poate mpiedica marea nedreptate abil regizat de forurile occidentale (probabil i sub anumite presiuni evreieti, avnd n vedere proasta reputaie de antisemit pe care i-o crease savantul romn). Banting i McLeod primesc Premiul Nobel(;). Se comitea astfel, cu o abjecie senin, probabil cea mai mare escrocherie din istoria tiinific a secolului XX.(Rzvan Codrescu, Doctorul Nicolae C. Paulescu sau tiina lui Scio Deum Esse, n volumul Doctorul Nicolae C. Paulescu sau tiina mrturisitoare, Crestomaie, note i tablou bio-bibliografic de Rzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureti, 2002, pag. 19-20) Escrocherie nici pn astzi reparat! (Oare de ce?...) Escrocherie despre care Dr. V. Trifu mrturisete public n 1944: medici evrei m-au rugat s intervin pe lng profesorul Paulescu i s-l rog s nu mai combat jidovimea, ca s poat 121 122.ntreprinde ei, evreii, o campanie de pe urma creia dnsul va obine, cu siguran, Premiul Nobel. Dar profesorul a refuzat categoric i a preferat s se lase furat. (Dr. V. Trifu, Profesorul Paulescu 1869-1931, Introducere la volumul Dr. N.C. Paulescu, Fiziologie filosofic, vol. I, Noiunile deSuflet i Dumnezeu n Fiziologie, Ediie ngrijit de Dr. V. Trifu, Fundaia regal pentru Literatur i Art, Bucureti, 1944, pag. 26) S nu mai combat jidovimea! Dar cum anume o combtea? A adresat, n 1921, o lung Scrisoare ctre ovrei(Paulescu, Cele patru patimi, - Scrisoare ctre Ovrei, pag. 182-211), n care le arta, cu propriile lor mrturii, inteniile criminale i viiile, n care s-au scufundat, - de ce sunt uri de lume, - ce soart nenorocit i ateapt. Le vorbia despre legea divin a Iubirii i-i chema n snul Bisericii lui Christos.(Dr. V. Trifu, opera citat, pag. 45) Nu mai chinuii Omenirea, ntreinnd Discordia i provocnd revoluii i rzboaie. Lsai lumea n pace, - i binefacerile Pcei se vor revrsa asupra voastr. Dar, mai presus de toate, cerei lui Dumnezeu s aibmil de voi i s v dea puin nelepciune, ca s nu mai persecutai Cretinismul, i chiar s v ntoarcei la Doctrina sublim a lui Christos pe care, n starea actual de turpitudine moral, n care putrezii, n-o putei pricepe.(Nicolae C. Paulescu, Cele patru patimi i remediile lor, Editura Cartea Romneasc, Bucureti, 1921, pag. 211) Ovreii au rmas o naie. Aceast naie e convins c Imperiul lumii i aparine. Ea nu are ca mijloc de a realiza aceasta, dect corupia spiritelor care duce la descompunerea social. Pentru a conchide, zicea Marchizul de la Tour du Pin, cu dou decenii nainte (Marquis de la Tour du Pin: Vers un Ordre social chrtien (1907), citat de Leon de Poncins n La mystrieuse international juive, Paris 1936, pag. 272), emanciparea noastr depinde de sistemul Prinilor notri: a) A nu se trata Ovreii dect ca strini, i ca strini primejdioi. 122

123.b) S se recunoasc i s se abjure toate erorile filosofice, politice i economice cu care ei ne-au otrvit. c) S se reconstituie n ordinea
economic, ca i n ordinea politic, organele vieii proprii, care ne fceau independeni fa de ei, i stpni la noi acas. Iar Voltaire, care, dei nu era nici ateu, nici materialist, voia s combat totui Catolicismul, - ca s plac asociaiei oculte a Masoneriei, - nu s-a putut mpiedica s scrie categoric, cu aproape dou veacuri nainte, n Dictionnaire Philosophique: Ovreii cred c ntr-adevr, ntr-o zi, prezicerile oracolelor lor se vor ndeplini i c ei vor avea mpria pmntului. Profesorul Paulescu era mult mai puin vehement ca alii. Totui, o adevrat furie a cuprins pe conductorii Iudaismului, i, firete, pe numeroii lor prieteni(;). Totui, medicii evrei continuau s-i trimit pe coreligionarii lor, pentru ca profesorul Paulescu, bun i ierttor, n faa durerii, s le descurce cazurile inexplicabile i s ncerce s vindece pe cele disperate.(Dr. V. Trifu, opera citat, pag. 46) Profesorul Paulescu, cruia Clinica, Biologia i Fiziologia i-au revelat cu o splendid claritate, pe Creator, -Cauza primar: Demonstraia existenei unei cauze primare a vieii, nematerial, unic, neleapt, este termenul sublim la care ne conduce Fiziologia. Aceast Cauz primar este Dumnezeu, proclama Paulescu n faa studenilor si uimii i fermecai. (Paulescu, Noiunile de Suflet i Dumnezeu n Fiziologie lecie fcut la 18 februarie 1905, la Facultatea de Medicin din Bucureti) (Dr. V. Trifu, opera citat, pag. 30) Dorina curat i fierbinte de a i sluji lui Dumnezeu: iatce-i leag ntreolalt pe profesor i pe tineretul naionalist Romn! Cnd, la 23 martie 1924 ncepe la Curtea cu Jurai din Bucureti judecarea aa-zisului complot al Studenimii mpotriva propriului guvern(;), are loc celebra depoziie de martori din 123

124.partea Istoriei i din partea Divinitii a prof. dr. Nicolae Paulescu(;): Onorat Curte! Onorai jurai! Cauza ajuns n judecata domniilor dvoastr nu este tentativa decis sau intenia neconcretizat a unor tineri studeni de a ntrebuina violena n raporturile dintre guvernai i guvernani. Cauza ajuns n judecarea domniilor d-voastr nu este vreo ostilitate mai mult sau mai puin antisocial mpotriva populaiei evreieti panice, muncitoare i pn la proba contrar prezumat a fi loial cu statul care o gzduiete i n care triete. Naiunea Romn a creat Statul Romn. Naiunea Romn este singura rspunztoare n Istorie. Dac piere Romnia, nu alii, ci singuri noi, romnii, vom fi vinovai. Responsabilitatea aduce dreptul de a conduce i, nainte de aceasta, dreptul la aprare. Romnii sunt un popor panic i o naiune contient.Suntem tolerani cu strinii pentru c avem legitimitate pe pmntul strmoesc i pentru c nu ne lipsete capacitatea de a asimila de bun voie. Onorat Curte! Onorai jurai! Cauza ajuns n judecata domniilor d-voastr este cea mai mare primejdie naional i social din istoria de doumilenii a poporului nostru. Cauza ajuns naintea domniilor d-voastr este conspiraia Forelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul la suveranitate i de a fonda aici n spaiul carpato-ponto-dunrean Israelul european. 124 125.Israelul european: stat bi-naional cu evreii clasconductoare i exploatatoare n calitate de naiune nvingtoare i cu noi, romnii, clas subordonat i exploatatn calitate de naiune nvins. n Romnia nu exist antisemitism nativ scop n sine din ur de ras sau ur de religie. n Romnia exist numai un antisemitism reactiv de legitim aprare mpotriva unei agresiuni din exterior n complicitate cu trdare din interior. Onorat Curte! Onorai jurai! nainte de a v retrage n camera de deliberare i nainte de a lua o decizie, v adresez o rugminte. V adresez rugmintea s v gndii c suntei exponenii unei naiuni creia Dumnezeu i interzice a se sinucide. Rugmintea c n-avei chiar dreptul s uitai cele 34 generaii premergtoare de romni care v privesc din cer i din pmnt. Rugmintea s v gndii c nu avei chiar ntreg dreptul de a nu ine seama de ce ateapt i de ce ndjduiesc de la d-voastr urmtoarele generaii de romni.

Onorat Curte! Onorai jurai! Suntei ndreptii s judecai dup legile n vigoare i dup propria d-voastr contiin. Umila mea rugminte i mare rugminte a istoriei sunt ca la criteriul legii i la criteriul contiinei s adugai criteriul Naiunii care nu vrea s moar i care nu trebuie s moar. Onorat Curte! Onorai jurai! 125 126.V nsoete rugmintea mea i eu alturi de ntreaga Naiune avem ncredere n domniile d-voastr. (Dr. erban Milcoveanu, Pentru ce a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu? 30 noiembrie 1938, vol.I, Expunerea cronologic a faptelor, Editat fr scop lucrativ de Asociaia fotilor preedini ai Studenimii persoan juridic i Liga pentru aprarea Adevrului istoric persoan juridic, Bucureti, 2007, pag. 13-15) ,, Bucuria vieii tale Fost-a s gseti Leacurile ideale Firii omeneti rezuma, dup zece ani de la trecerea n eternitate a savantului, vrul su primar, Cincinat Pavelescu. Completa-vom oare astzi: Struina faptei noastre Este s le-urmm.? --------------- * * --------------126 127.BIBLIOGRAFIE (nominalizez n ea doar materiale din care am citat sau la care am fcut referire direct)Mare Ioan M., Francmasoneria n filmul Ecaterina Teodoroiu, 1933 [FM.F.E.T.] XXX, Cuvntul Legionar, An III, nr.36, august 2006, [C.L.III.36]; An III, nr. 39, noiembrie 2006 [C.L.III.39]; An III, nr. 46, iunie 2007, [C.L.III.46]; An IV, nr. 53, ianuarie 2008, [C.L. IV. 53]; An IV, nr. 55, martie 2008, [C.L.IV.55]; An IV, nr. 60, iulie 2008, [C.L.IV.60] XXX, Din luptele Tineretului Romn, (1919-1938), Editura Fundaiei Buna Vestire, 1993, [D.L.T.R.] XXX, Dosarul Mircea Eliade, vol. V, (1936-1944), Jos farsa!, partea a doua, Cuvnt nainte i culegere de texte de Mircea Handoca, Editura Curtea Veche, Bucureti, 2001, [D.M.E.-J.F.p.II] XXX, Expres Magazin, nr. 87, 25 martie 1992 [E.M.87] XXX, Francmasoneria. Dezvluiri cutremurtoare, nr. 7/2003, [FM.D.C.7/2003] i nr. 10/2003, [FM.D.C.10/2003] XXX, Micarea Legionar n texte originale i imagini, Editura Lucman, Bucureti, f.a., [M.L.T.O.I.] XXX, Obiectiv Legionar, An II, nr. 1(7), ianuarie 2004, [O.L.1(7)]; An I, nr. 4, octombrie 2003, [O.L.4]; An IV, nr. 3839, Septembrie-Octombrie 2006; [O.L.38-39] XXX, Permanene, anul VII, nr. 11, noiembrie-decembrie 2004, [P.VII.11]; Anul VIII, nr. 8, august 2005, [P.VIII.8] XXX, Santinela, nr. 17, iunie 2007 XXX, Sptmna romneasc, An II, nr. 51, 16-22 noiembrie 2006 [S.R.II.51] 127

128.XXX, Situaia Evreilor n Romnia, vol. I, 1939-1941, partea I, Coordonatori Locotenent-colonel Alesandru Duu i Dr. Constantin Botoran,
Editura ara Noastr, Uniunea Vatra Romneasc, Bucureti, 2003 Andrew Cristopher & Gordievski Oleg, K.G.B., Editura All, Bucureti, n Nicolae Mitric, Episoade dintr-un rzboi nedeclarat, partea a VI-a, n [FM.D.C.10/2003] Angelsdorf Wilhelm von, Imperialismul Noii Ordini Mondiale, Traducerea Johann Dumitrescu, Editura Antet, Bucureti, f.a. Bdescu Ilie, Cu faa spre Bizan. Jurnal, Editura Evex, Bucureti, 1998 Bia Ionu, Cine i de ce conduce Romnia, n [P.VIII.8] Brzoi Cezarina, Charisma lui Corneliu Zelea Codreanu. Perspectivlegionar, IV, n [P.VII.11] Bncil Vasile, Arhangheli n istoria romneasc, articol aprut n Omul Nou, Brila, 1938, apud site-ul Fundaiei George Manu; Filosofia vrstelor, Editura Anastasia, Bucureti, 1997 Becescu Florin, Franc-Masoneria. Crim-Spionaj-Anarhie, Editura Ziarului Porunca Vremii, Bucureti, 1936 Bernea Ernest, Stil legionar, Tipografia Bucovina, I.E. Torouiu, Bucureti, 1937; reeditare Salzburg, Colecia Omul Nou, 1953, apud site-ul Fundaiei George Manu Bidegain Jean, Discurs rostit n anul 1905 n faa Marelui Orient al Franei, n [O.L.1(7)] Boldur Lescu Gheorghe i Iorga Filip-Lucian, Genocidul comunist n Romnia, vol. IV, Reeducarea prin tortur, Editura Albatros, Bucureti, 2003 Brdescu Faust, Viziunea integral a Revoluiei Legionare, Prefa de Dr. Gheorghe Buzatu, ediie ngrijit de Radu-Dan Vlad, Traducere din limba francez de Mdlina Martin, Editura Majadahonda, Bucureti, 1997 Blaga Lucian, Carneelul negru, n volumul Lucian Blaga, Aforisme, 128 129.Text stabilit i ngrijit de Monica Manu, Editura Humanitas, Bucureti, 2001 Brileanu Traian, Politica, Editura, Albatros, Bucureti, 2003, pag. 315. Ediia a I-a, Tipografia Mitropolitul Silvestru, Cernui, 1928 Buzatu Gheorghe, Despre legionari i legionarism, prefa la monografia Corneliu Zelea Codreanu i epoca sa, n [C.Z.C.E.S.] Ciobanu Ion T., Mr., Dictatura Regelui Carol al II-lea sau despre cum s-a ncercat gestionarea crizei acesteia, n [O.L.38-39], pag. 3-5. Articol publicat iniial n Revista Academiei Forelor Terestre Nicolae Blcescu Sibiu, nr. 4 din 1999 Cioran Emil, Profilul interior al Cpitanului, n Glasul strmoesc, Sibiu, anul VI, nr. 10 din 25 decembrie 1940., n [M.L.T.O.I.] Codrescu Rzvan, n cutarea Legiunii pierdute, Editura Vremea, Bucureti, 2001; Doctorul Nicolae C. Paulescu sau tiina lui Scio Deum Esse, n volumul Doctorul Nicolae C. Paulescu sau tiina mrturisitoare, Crestomaie, note i tablou bio-bibliografic de Rzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureti, 2002 Codrin Nicoleta, Cuvnt nainte la volumul Constantin Papanace, Stilul legionar de lupt. Concepia tactic a Cpitanului, Editura Lucman, Bucureti, 2004 Coja Ion, Legionarii notri, Editura UMC, Bucureti, 2001; Holocaust n Romnia? Suit de documente i mrturii adunate i consemnate de ION COJA, n folosul parlamentarilor i al autoritilor implicate n elaborarea, aprobarea i aplicarea Ordonanei de Urgen nr. 31/2002 a Guvernului Romniei, Editura Kogaion, Bucureti, 2002, [HOLOCAUST N ROMNIA?]; Not explicativ(2), cuvnt introductiv la lucrarea: Situaia Evreilor n Romnia, vol. I, 1939-1941, partea I, Coordonatori Locotenent-colonel Alesandru Duu i Dr. Constantin Botoran, Edituraara Noastr, Uniunea Vatra Romneasc, Bucureti, 2003; Protocoalele Kogaionului. Teze i ipoteze consemnate i autentificate de Ion Coja pentru a se nelege i evalua corect Contenciosul Romno-Evreiesc, inclusiv aa numindu-l unii Holocaustul din Romnia,Uniunea Vatra Romneasc, Editura ara Noastr, Bucureti, 2004; Nicadorii, n [S.R.II.51] 129

130.Consiliul Naional pentru Studierea Arhivelor Securitii, Bande, bandii i eroi. Grupurile de rezisten i Securitatea (1948-1968).
Documente, Editura Enciclopedic, Bucureti, 2003 [B.B.E.]Constantin-Dulcan Dumitru, Inteligena materiei, Ediia a II-a revzut i adugit, Editura Teora, Bucureti, 1992 Crainic Nichifor, Ortodoxism i Masonerie, n [FM.F.E.T.]; Revoluia legionar, apud site-ul Fundaiei George Manu Cristescu Grigore, Fapte i orientri cretine, Editura Ramuri, Craiova, 1924 Crian Radu Mihai, Spre Eminescu. Rspuns romnesc la ameninrile prezentului i la provocrile viitorului, ediia a III-a revizuit, 2005; Testamentul politic al lui Mihai Eminescu, 2005; ndumniii au acelai crez. Testamentele politice ale lui Ion Antonescu i Corneliu Zelea Codreanu, 2005; Moa i Marin. Testamentele lor politice, 2006; Totul pentru Hristos! Testamentul politic al lui Nicolae Iorga, 2006; Sursul Legiunii. Sau cum neleg eu Legionarismul Romnesc, 2006. Fiecare dintre ele este publicat la Editura Cartea Universitar, Bucureti. Demetrescu Scarlat, Din tainele vieii i ale universului, Editura Emet, Oradea, 1998 Dobrescu Emilian M., Ilutri francmasoni, Editura Nemira, Bucureti, 1999 Eliade Mircea, Profetism romnesc, vol.I, Editura Roza Vnturilor, Bucureti, 1990; 50 de conferine radiofonice, Editura Humanitas, Bucureti, 2001; Textele legionare i despre romnism, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, [T.L.D.R.]; Libertate, n Iconar, Cernui, an III, 1937 nr. 5, n [T.L.D.R.]; De ce cred n biruina Micrii Legionare, n Buna Vestire, anul I, nr. 244 din 17 decembrie 1937, n [D.M.E.-J.F.p.II]; Noua aristocraie legionar, n Vremea, anul IX, nr. 522 din 23 ianuarie 1938, n [D.M.E.-J.F.p.II]; Eminescu Mihai, Opere, vol. IX, Ediie critic ntemeiat de Perpessicius, Editura Academiei Romne, Bucureti, 1980, [M.E.O.IX]; vol. X, Ed.cit., Bucureti, 1989 [M.E.O. X]; vol. XII, Ed.cit., Bucureti, 1985; [M.E.O.XII]; vol. XV, Ed.cit., Bucureti, 1989; [M.E.O.XV] Manuscrisul Din edinele Societii Romnia Jun. Naionalitii i 130

131.Cosmopoliii, n [M.E.O. IX]; Ilustraii administrative, Timpul, 18 decembrie 1877, n [M.E.O. X]; Un cenuar romn..., Timpul, 8 aprilie 1879, n [M.E.O. X]; Romnul continu a se ocupa, Timpul, 27 ianuarie 1881, n [M.E.O. XII]; Romnul a contractat nravul..., Timpul, 29 iulie 1881, n [M.E.O. XII]; Manuscrisul Superfluena populaiei, n [M.E.O.XV]; Manuscrisul Istoriografie i coadaptare, n [M.E.O.XV] Georgescu-Delafras Petre, Tari i slabi, Ediia a III-a, Editura Cugetarea, Bucureti, 1937 Gheorghiu Lizeta, Cuvntul aprrii pledoaria avocatului Lizeta GHEORGHIU n procesul lui Corneliu Zelea Codreanu din mai 1938, n [D.L.T.R.] Goga Octavian, Mustul care fierbe, Editura Scripta, Bucureti, 1992 Gyr Radu, Femeia n eroismul spiritual moral, i naional, Idei desvoltate dintr-o conferin inut la 8 decembrie 1935, n aula Universitii din Iai, sub patronajul Cercului Studenesc Tecucean, Bucureti, f.a., [F.E.S.M.N.]; O lume tnr i un moment istoric, n [F.E.S.M.N.] Herseni Traian, Micarea Legionar i muncitorimea, Editura Micrii Legionare, Bucureti, 1940; Micarea Legionar i rnimea, Ediia a II-a, Editura Micrii Legionare, Bucureti, 1940 Heinen Armin, Die Legion Erzangel Michael in Rumnien. Soziale Bewegung und politische Organisation. Ein Beitrag zum Problem des internationalen Faschismus, Sdosteuropische Arbaiten, Mnchen, 1986 Hitler Adolf, Mein Kampf, Ediie n limba romn, Editura Pacifica, Bucureti, 1993; Testament politic, Traducere de Nicolae Buhmeanu, Editura Samizdat, Bucureti, 1999, [T.P.]; nsemnarea intim din 15 februarie 1945, n [T.P.]; nsemnarea intim din 17 februarie 1945, n [T.P.] Iftimovici Radu, Spulberarea unei legende. Progromul de la Abator, n [E.M. 87] Ionescu Nae, Teologia. Integrala publicisticii religioase, Editura Deisis, Sibiu, 2003, [T.I.P.R.]; Iertarea cretin, n Cuvntul, an III, nr. 624 din 131 132.29 noiembrie 1926, n [T.I.P.R.]; Sub semnul Arhanghelului, n Buna Vestire, anul I, nr. 100 din 27 iunie 1937, apud site-ul Funda iei George Manu Iorga Nicolae, Idei asupra problemelor actuale, Editura Cugetarea, Bucureti, 1935; Discursuri Parlamentare, vol. I-iu, partea I-a, Editura Bucovina, I.E. Torouiu, Bucureti, 1939, [D.P.v.I.p.I]; n chestia manifestaiilor studeneti, Discurs rostit n edina din 17 decembrie 1909 a Camerei Deputailor, n [D.P.v.I.p.I]; Chestia agitaiilor evreieti, Discurs rostit n edina din 11 februarie 1910 a Camerei Deputailor, n [D.P.v.I.p.I]; De ce atta ur?, 6 iulie 1940, Neamul Romnesc n [HOLOCAUST N ROMNIA?] Marrs Jim, Guvernarea secret a Lumii. Istoria secret ce leag ntre ele Comisia Trilateral, Francmasoneria i Marile Piramide, Traducerea Nicolo Della Pupa, Editura Antet, Bucureti, f.a. Milcoveanu erban, Corneliu Z. Codreanu altceva dect Horia Sima, vol. I i II, Editura Crater, Bucureti, 1996; Tactica i strategia n ntrebri cu sau fr rspuns, Tipografia TCM Print, Bucureti, 2001; Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui Armand Clinescu i epoca 1930-1950, Editura TCM Print, Bucureti, 2004; Teroarea de Stat pnla 22 decembrie 1989, volum editat fr scop lucrativ de Asociaia fotilor preedini ai Studenimii persoan juridic i Liga pentru aprarea Adevrului Istoric persoan juridic, Bucureti, 2004; Pentru ce a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu? 30 noiembrie 1938, vol.I, Expunerea cronologic a faptelor, Editat fr scop lucrativ de Asociaia fotilor preedini ai Studenimii persoan juridic i Liga pentru aprarea Adevrului istoric persoan juridic, Bucureti, 2007 Mitric Nicolae, Episoade dintr-un rzboi nedeclarat, partea a III-a n [FM.D.C. 7/2003]; partea a VI-a, n [FM.D.C.10/2003] Nestorescu Blceti Horia, Ordinul Masonic Romn. Mai puin legend i mai mult adevr, cu un Cuvnt nainte de Mihail Sadoveanu, Casa de Editur i Pres ansa S.R.L., Bucureti, 1993 Nicolschi Alexandru, Autobiografie-sintez, n [S.E.v.I.] Noica Constantin, Limpeziri pentru o Romnie legionar, n Buna Vestire, anul IV, seria a II-a, nr. 29 din 11 octombrie 1940. Conferin inut la Radio n seara de 5 octombrie 1940, apud site-ul Fundaiei 132 133.George Manu Odobleja tefan, Psihologia consonantist i cibernetica, Editura Scrisul romnesc, Craiova, 1978 Papanace Carol, Prefa la volumul Constantin Papanace Diverse stiluri de lupt politic, Tipografia INFCON S.A., Constana, 2005 Papanace Constantin, MIHAI EMINESCU un mare precursor al LEGIONARISMULUI romnesc, Ediia I-a, Editura Armatolii, Cetatea Etern, 1951; Diverse stiluri de lupt politic, Tipografia INFCON S.A., Constana, 2005 Papuc Ion, Cu faa spre trecut. Portrete i ideologii, Editura Vergiliu, Bucureti, 2005 Pauker-Brtescu Tatiana, Not biografic despre Ana Pauker, n [S.E.v.II.] Paulescu Nicolae C., Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria, Tipografia Antet XX Press, Filipetii de Trg, Prahova, 2000; Ediia I-a, 1913, dou volume; Cele patru patimi i remediile lor, Editura Cartea Romneasc, Bucureti, 1921; Degenerarea Rasei Jidneti, Bucureti, 1928; Fiziologie filosofic, vol. I, Noiunile deSuflet i Dumnezeu n Fiziologie, Ediie ngrijit de Dr. V. Trifu, Fundaia regal pentru Literatur i Art, Bucureti, 1944 Prvan Vasile, Idei i forme istorice, Editura Cartea Romneasc,Bucureti, 1920 Petrescu Toma, Conspiraia lojilor Francmasonerie i Cretinism ,Ediia a IV-a, Imprimeriile Fria Romneasc, Bucureti, 1941 Popa Valeriu, tefan Sanda, Dumitrache Raluca, Druim lumin i iubire pentru vindecarea sufletului i a trupului, Tipografia Everest 2001, Bucureti, 2002 Posteuc Vasile, Destinul imperial al romnilor. Dumnezeu, Neamul, Omul, Editura Criterion Publishing, Norcross, GA, f.a. Racoveanu Gheorghe, Micarea Legionar i Biserica. Omenia i frumuseea cea dinti, cu o prefa de Constantin Papanace, Editura 133 134.Samizdat, Tiparul executat de Tipografia Antet XX Press, Filipetii de Trg, Prahova, f.a. Rdulescu Motru Constantin, Revizuiri i adugiri, vol.III, Editura Floarea Darurilor, Bucureti, 1999 Redacia Obiectiv Legionar, Comentarii la articolul Mr. Ion T. Ciobanu, Dictatura Regelui Carol al II-lea sau despre cum s-a ncercat gestionarea crizei acesteia, n [O.L.38-39] Romanescu Traian, Marea Conspiraie Evreiasc, Editura Logos, Bucureti, 1997 Sima Horia, Cuvnt nainte la volumul Corneliu Zelea Codreanu, nsemnri de la Jilava, Ediie ngrijit de Radu Dan Vlad, Editura Majadahonda, Bucureti, 1995. Cuvntul nainte a fost redactat pe 10 iunie 1951. Simionescu Roxana, Doctrina Legionar. Prezentare concis, Editura Lucman, Bucureti, 2003 Solomovici Teu, Securitatea i Evreii: vol.I, Despre cli i despre victime, Prefa de Rzvan Theodorescu, Cuvnt nainte de Sorin Roca Stnescu, Editura Ziua, Bucureti, 2003, [S.E.v.I.]; vol. II Teroare. Crime. Turntori. Colaboraioniti, Editura Teu, Bucureti, 2004, [S.E.v.II.] Stniloae Dumitru, Naiune i Cretinism, Editura Elion, Bucureti, 2003, [N.C.]; Idealul naional permanent, n Telegraful romn, LXXXVIII, nr. 4, 1940, n [N.C.]; Ortodoxia, lumina lumii i inima neamului nostru, n Telegraful romn, LXXXVIII, nr. 11, 1940, n [N.C.]; Cretinism i naionalism, n Telegraful romn, LXXXVIII, nr. 40, 1940, n [N.C.]; Srmnem identici cu noi nine, n Telegraful romn, XCIII, nr. 1, 1945., n [N.C.] Suru erban, Adres ctre autoriti..., n [O.L. 38-39]; Invitaie la Conferina cu titlul 70 de ani de terorism n Romnia modern -nceputul..., inut la Sala Dalles din Bd. Nicolae Blcescu, nr. 18, sector 1, Bucureti, n data de 20.09.2006, ntre orele 18-20, n [O.L.38-39]afran Alexandru, Israel i rdcinile sale, Editura Hasefer, Bucureti, 134 135.2002, [I.R.S.]; Poporul lui Israel i ara lui Israel. Israel, inima naiunilor; Ere-Israel, sufletul universului, Curs inut la Universitile din Geneva, Amsterdam i Jyvaskyla (Finlanda), la Trinity College din Cambridge i la Sorbona. Expunere prezentat la Paris, la Conferina rabinic european. n [I.R.S.] Theodoru Radu, A fost sau nu HOLOCAUST?, Editura Lucman, Bucureti, 2003; Contra-Raport TisminekyBsescu (IV) n Santinela, nr. 17, iunie 2007 Tour du Pin Marquis de la: Vers un Ordre social chrtien (1907), citat de Leon de Poncins n La mystrieuse international juive, Paris 1936 Trifu V. Dr., Profesorul Paulescu 1869-1931, Introducere la volumul Dr. N.C. Paulescu, Fiziologie filosofic, vol. I, Noiunile de Suflet iDumnezeu n Fiziologie, Ediie ngrijit de Dr. V. Trifu, Fundaia regal pentru Literatur i Art, Bucureti, 1944uea Petre, Mussolini s-a uitat la ceas i i-a dat ultimatum lui Dumnezeu, n Cuvntul, numerele 115, 116, 117, 118, 13

decembrie 1990, interviu realizat de Horia Salc, n [C.Z.C.E.S.] Uniunea Vatra Romneasc, Liga pentru Combaterea Anti-Romnismului LICAR, Uniunea Veteranilor de Rzboi i a Urmailor Veteranilor, Asociaia Cultural Pro Basarabia i Bucovina, Federaia Romn a Fotilor Deinui i Lupttori Anticomuniti, Liga Naional a Lupttorilor din Decembrie 89, Fundaia George Manu, Comunicat, Bucureti, 16 aprilie 2002 n [HOLOCAUST N ROMNIA?] Usca Teodor, Apel la raiune (II), n [C.L.IV.60] Varlam Ion, PseudoRomnia. Conspirarea deconspirrii, Editura VOG, Bucureti, 2004 Wigoder Geoffrey, Evrei n lume. Dicionar biografic, traducere n limba romn de Irina Horea, Viviane Prager, Carmen Stanca, Editura Hasefer, Bucureti, 2001 Volkoff Vladimir, Manualul corectitudinii politice. Defectele democraiei, Editura Antet, Bucureti, f.a.; Tratat de dezinformare. De la Calul Troian la Internet, Traducerea Mihnea Columbeanu, Editura Antet, Bucureti, f.a. 135 136.Zelea Codreanu Corneliu, Pentru legionari, vol. I, Editura Totul pentruar, Sibiu, 1936 i Crticica efului de cuib. Manual al Grzii de Fier, n [O.L. 4]; nsemnri de la Jilava, Ediie ngrijit de Radu Dan Vlad, Editura Majadahonda, Bucureti, 1995 [.J.]; nsemnarea intim din data de mari 14 iunie 1938, n [.J.] Zelea Codreanu Nicador, Despre nite reformatori, n [C.L.III.36]; Romnia ca un hotel, n [C.L.III.39], [C.L.IV.56]; Pe cine sperie Micarea Legionar n [C.L. III. 46]; Cui i e fric de Legiune, n [C.L.IV.54]; Despre Micarea Legionar, n [C.L.IV.56] XXX, 1948 mai 18. Proces-verbal al conferinei ce a avut loc la Ministerul Afacerilor Interne referitoare la micarea legionar, Arhiva Consiliului Naional pentru Studierea Arhivelor Securitii, fond documentar, dosar nr. 45, f.1-4 n [B.B.E.]XXX, Corneliu Zelea Codreanu i epoca sa, Editura Criterion Publishing, Norcross, GA, U.S.A., 2001, [C.Z.C.E.S.] XXX, Cronologie legionar, n [O.L.38-39], Ediia I-a, Colecia Omul Nou, Salzburg, 1953 XXX, Israelite of America, 3 august 1866, apud [O.L.1(7)] XXX, Jewish Banker, de Comte de Saint-Aulaire din Geneve contra la Paix, Librarie Plan, Paris, 1936, apud [O.L.1(7)] XXX, The American Hebrew, 20 septembrie 1920, apud [O.L.1(7)] XXX, The Jewish World, 9 februarie 1883, apud [O.L.1(7)] -------------- * * --------------136

Istoria nestiuta a Planetei


Istoria nestiuta a Planetei: DANSUL FALSILOR ZEI ROSII SI ALBI

Preaiubiti Oameni care se Inalta, Istoria veche umana a fost un mister nu numai pentru umanitate in general, dar chiar si pentru Pamant. Umanitatea a existat intr-un vis separat de Pamant inca de la insamantarea originala ce a avut loc acum 50.000 de ani (200.000 ani omenesti). Numai dupa ce planele holografice umane au fost deschise acum un an si ceva cu ocazia ascensiunii globale a Pamantului, a putut fi evaluata intreaga istorie umana. Pentru ca un raport precis al tuturor evenimentelor sa fie disponibil atat in scopul ascensiunii globale cat si a celei umane, a fost nevoie de timp pentru a se redacta arhivele cu informatii istorice . Ascensiunea cere o reconstituire exacta a tuturor experientelor ancestrale si a karmei in scopul limpezirii acesteia pe orice interval de vibratii dat, pentru inaltare. Sufletele care au grija de visul uman au un interes minor in inaltare, asa ca inregistrarile exacte ale experientelor umane nu au fost niciodata pastrate. Cu toate acestea, evenimentele sunt inregistrate integral in visul uman, insa intr-o maniera nesecventiala. In loc ca timpul sa fie derulat secvential cu toate intamplarile inregistrate de la inceput la sfarsit, acestea au fost inregistrate si identificate pe baza rezonantei emotionale. In acest mod toate inregistrarile de o anumita natura au fost tinute intr-o singura regiune, si nu secvential in timp. In ascensiunea umana, acest lucru se traduce in faptul ca o anumita regiune a formei retine toate inregistrarile pentru un tip particular de experienta. Daca experienta este excesiv de dureroasa, atunci si zona respectiva poate fi excesiv de deteriorata si cicatrizata datorita tuturor inregistrarilor dureroase stratificate una peste alta in aceeasi parte a formei. Asa stau lucrurile pentru forma umana si tot asa stau lucrurile si pentru Pamant. Cele mai dureroase inregistrari ale Pamantului sunt inregistrate una peste alta in principal in Orientul Mijlociu; totusi mai sunt inca alte 17 regiuni la fel de dureroase, dintre care cele mai multe se afla sub apele oceanelor noastre. Odata cu deschiderea planelor holografice, fragmentele si partile neintelese ale istoriei umane au putut fi completate, prin reunirea inregistrarilor din ascensiunea umana, deoarece hologramele au inregistrat o istorie secventiala a fiecarei vieti umane traita vreodata pe Pamant. Deschiderea acestor arhive a fost asadar foarte folositoare, deoarece a permis ca multe din lucrurile necunoscute pana acum sa fie intelese. In aceasta lumina, Pamantul ar dori sa impartaseasca o repovestire a istoriei umane, atat din perspectiva fizica cat si non-fizica. Intelegeti ca aceasta este istoria voastra. Istoria se repeta pana cand omul alege sa invete lectiile spirituale asociate si, in consecinta, alege un alt rezultat. Oamenii care se inalta aleg sa-si insuseasca lectiile spirituale si in viitor sa creeze o noua era a unitatii. Pamantul ca recipient global, alege sa-si insuseasca lectiile ca o realitate consensuala. Astfel, viitorul se schimba permitand nasterea unei ere de aur, si nu o repetare a multelor dezastre care au distrus umanitatea si au determinat caderi in constienta de pe Pamant.

MANIPULARILE UMANE SIRIENE ALE PAMANTULUI

Acum 6 milioane de ani (24 milioane de ani omenesti), oamenii Arcturieni au determinat o era glaciara folosind Pamantul ca depozit pentru o serie de substante otravitoare care au fost inlaturate din sistemul lor solar, astfel incat ei sa se poata inalta. In acest scop au inghetat intentionat Pamantul pentru a se asigura ca toxinele vor fi eliberate lent. Cele mai multe dintre otravuri au persistat, desi gheata s-a topit si au devenit parte a structurii genetice a tuturor fiintelor vii pe Pamant. Am putea spune ca aceste otravuri impreuna cu era glaciara asociata au fost cauza unei caderi majore in constienta tuturor speciilor simtitoare de atunci incolo. Acum 300.000 de ani (1,2 milioane de ani omenesti), Sirius a decis sa creeze scuturi de gheata suspendate in atmosfera Pamantului pentru a determina o incalzire globala si a incheia o aspra era glaciara. Asemeni unui terarium, scuturile de gheata au tinut destula umezeala si caldura pe suprafata Pamantului incat zapada sa se poata topi, iar Pamantul sa devina din nou o gradina tropicala a Raiului. Existau numeroase lacuri si bazine cu apa dulce care s-au format dupa ce zapada s-a topit in urma crearii scuturilor de gheata. Oamenii de stiinta Sirieni, nestiind de existenta otravurilor predominante pe suprafata teritoriului, au insamantat aceste bazine si lacuri cu diferite specii de delfini si balene de apa dulce, acum 275.000 de ani, dupa ce Pamantul a fost dezghetat. O specie remanenta avand o mostenire genetica pura din partea acestor delfini si balene este specia Manatee in timpul actual. Jacques Cousteau si echipa sa de scufundatori au facut un film despre Manatee despre care Mila isi aminteste ca l-a vazut la televizor in tineretea ei. Specia Manatee a fost considerata cea mai pasnica si gratioasa dintre speciile subacvatice. Intr-adevar Manatee mentine un flux energetic magnetic inrudit cu al primilor defini si balene insamantate pe Pamant. Prin intermediul speciei Manatee a fost croit un plan pentru ca toti delfinii si balenele sa se inalte, ceea ce va conduce spre o natura magnetica, pasnica si binevoitoare care sa rezoneze cu Pamantul. Delfinii si balenele au trait in otravurile pe care Arcturus le-a transferat pe Pamant, deoarece acestea s-au amestecat cu toate cursurile de apa, odata ce gheata s-a topit. De atunci in 100.000 de ani (400.000 de ani omenesti), constienta delfinilor si a balenelor a fost in declin. Constienta completa pe care o aveau la inceput s-a pierdut pentru ca otravurile au generat deformari genetice in interiorul creierului lor. Cand o degradare are loc lent in timp, scapa neobservata. Numai atunci cand inregistrarile lor genetice au fost reasamblate, delfinii si balenele au putut intelege modul in care cele 8 otravuri raspandite in toate cele existente pe Pamant le-a afectat biologia. Otravurile au generat o alterare genetica lenta, capacitatea creierului intrand in declin, conducand spre o tot mai accentuata stare de nonconstienta. O stare de non-constienta poate fi asemuita cu aceea in care o parte a sinelui se scindeaza si nu mai este recunoscuta de restul sinelui. Partea scindata se separa, deoarece codificarea genetica asociata ei nu mai este folosita de catre fizic pentru constructia viitorului descendent. Aceasta parte scindata a sinelui mai este cunoscuta si sub numele de "inconstient". Prin inconstient au lucrat fortele intunecate in visul om-delfin-balena, manipuland Pamantul catre un ciclu al disparitiei.

NATURA INTELEGERILOR CONSENSUALE

Desi delfinii si balenele au fost adaugate Pamantului, aceste specii nu faceau parte din visul consensual al acestuia. Iata un lucru pe care oamenii nu il inteleg; si anume ca cineva nu poate muta speciile intre creatii, amestecandu-le cu sufletele si fluxul de energie ale unei alte realitati consensuale, decat in cazul in care acea realitate consensuala este de acord. Pamantul si sufletele din el nu au fost niciodata de acord sa inglobeze forma delfinilor si a balenelor; iar Pamantul nu a fost vreodata de acord sa inglobeze forma umana. De fapt Pamantul nu stia ca delfinii si balenele existau pe suprafata sa, deoarece aceste specii au ramas intr-un vis separat ancorat in jurul Pamantului de catre savantii Sirieni, odata cu scuturile de gheata. Pamantul nu a fost de acord nici cu scuturile de gheata. Desi era in favoarea unei incalziri rapide si a reintoarcerii la un taram tropical, cauza acestui fapt nu a fost inteleasa in momentul desfasurarii procesului de incalzire. Pamantul si sufletele de atunci s-au gandit ca reusisera sa stapaneasca forma-gand ce fusese cauza erei glaciare, ceea ce a permis o asemenea rapida crestere in vibratie. Din pacate nu era asa; cauza cresterii in vibratie era un mecanism facut de mana omului care a transformat Pamantul intr-un urias terarium. Acest lucru a lasat sufletele de pe Pamant sa

creada ca stapaneau ceva ce de fapt nu stapaneau de loc; si un anume nivel de aroganta s-a instalat. Aceasta aroganta a predominat pana cand, prin intermediului visului uman, scuturile de gheata au cedat, creand oceanele si determinand o rapida scadere in vibratie si o alta era glaciara minora. Aceasta era glaciara minora este ultima de care sunt constienti cei mai multi oameni de stiinta si s-a petrecut acum 38.000 de ani (144.000 de ani omenesti). De atunci incoace Pamantul se tot dezgheata. Totusi, de data aceasta sufletele de pe Pamant au ales maiestria formei-gand pentru a se "incalzi". In esenta, inaltarea Pamantului a inceput acum 38.000 de ani si se poate vedea din aceasta ca procesul inaltarii consensuale in dimensiunea a 3-a este cu adevarat lent. Totusi ritmul devine acum mai alert, deoarece energia fotonica disponibila in aura Marelui Soare Central determina o mai rapida incalzire a Pamantului decat oricand altadata.

ORIGINILE OMENIRII

Pamantul intelege acum ca oamenii de stiinta Sirieni creau o planeta alternativa pentru a se salva in eventualitatea unui cataclism nuclear in sistemul solar Sirian. La vremea aceea Sirius era o planeta tri-dimensionala si trebuia sa se inalte inca la statutul de stea. Acum 75.000 de ani, savantii Sirieni au insamantat primii oameni pe Pamant. Acesti oameni erau clonati si incubati intr-un laborator de pe o nava spatiala. Acesti savanti incercau sa vada daca Pamantul ar fi putut sustine o viata umana magnetica in eventualitatea ca mai multi Sirieni ar fi trebuit sa se mute pe Pamant in caz de urgenta. Acesti oameni insamantati aveau 15.000 spirale de ADN si cunostinte holografice limitate care le permiteau sa supravietuiasca in minunata lume tropicala care era Pamantul la acea data. Multe fructe si vegetale necesare pentru a sustine astfel de vieti omenesti au fost si ele insamantate, precum si cativa pui de "catei" si "pisici" care au fugit de pe nava spatiala si care au continuat sa se dezvolte in salbaticie, cunoscute acum ca regnul panterelor si tigrilor, precum si cel al lupilor si vulpilor. Aceste animale au fugit de la proprietarii lor Sirieni si continua sa se reproduca si sa se dezvolte in salbaticie pana in zilele noastre. Toti oamenii si speciile de plante si animale, cat si delfinii si balenele erau necunoscute Pamantului la data insamantarii. Erau necunoscute deoarece existau intr-un vis paralel care nu interactiona cu visul Pamantului, pana ce a aparut o situatie problematica ce a condus la modificarea campului magnetic global. Aceasta modificare a implicat recoltarea chi-ului electric si formarea unui tipar energetic global, mer-ka-ba, de catre un alt grup de oameni care venisera sa traiasca pe Pamant cunoscuti ca Plieadian Anu sau Annanuki. Datorita faptului ca intreg precedentul camp magnetic devenise electro-magnetic, impotriva dorintei sau alegerii Pamantului, acesta si-a dat seama ca avea o problema serioasa. Tot atunci Pamantul alesese un recurs paralel la o problema anterioara de acelasi tip legata de dinozauri, si hotarase ca si "problema umana" sa aiba acelasi final, "disparitia" .

ISTORIA DINOZAURILOR

Dinozaurii au venit sa locuiasca pe Pamant acum 4 milioane de ani. Specia dinozaurilor nu a fost niciodata in rezonanta cu Pamantul; totusi un vis emis pentru prezenta lor, impreuna cu sufletele si genetica asociata, a fost predat Pamantului dintr-o creatie paralela cunoscuta ca Alfa Centauri. Dinazaurii au crescut si au existat numai in acele regiuni care s-au dezghetat suficient pentru a deveni tropicale, ceea ce includea "ecuatorul " de atunci al Pamantului. Ecuatorul de astazi nu este acolo unde era pe vremea dinozaurilor si de aceea fosilele de dinozaur se gasesc in America de Nord, in Orientul Mijlociu sau Norvegia. Daca oamenii de stiinta ar putea lucra sub tundra inghetata a Polului Nord sau Sud, ar gasi acolo cea mai bogata recolta de fosile de dinozaur, deoarece odata, aceasta regiune a fost sub ecuatorul Pamantului. Din pacate odata cu topirea Polilor, interesul oamenilor pentru astfel de lucruri va disparea, iar aceste timpuri de curatire vor aduce cu ele si sfarsitul perioadei de folosire a combustibililor fosili. Pana la urma acesta este un lucru bun pentru ca acesti combustibili sunt antagonici cu Pamantul, fiind toxici pentru structura noastra bazata pe carbon. Pamantul a ales sa permita dinozaurilor sa dispara creand o alta era glaciara minora. Acum un milion de ani un asteroid destul de mare a lovit suprafata Pamantului in regiunea "Valea Mortii" aflata in prezent in California. Acest

asteroid a ridicat destul praf cand a lovit suprafata Pamantului, determinand scaderea temperaturii sub pragul in care dinozaurii cu sange rece ar fi putut subzista. Toti dinozaurii au mers la culcare si in consecinta au murit in timp de un an. Aceasta a constituit o mare usurare pentru Pamant deoarece aceste specii devenisera foarte distructive si carnivore in raport cu celelalte specii de pe Pamant. Pamantul a fost capabil sa redirectioneze visul din Alfa Centauri inapoi in spatiu, astfel incat sa nu se mai poata reformula din nou aici.

ORIGINILE FALSILOR ZEI SOLARI

Oamenii de pe Pamant au fost insamantati si cu un suflet grup personal pentru a supraveghea viata in cadrul visului uman. Visul uman era o extensie a unui vis de pe Sirius a carui natura era atat solara cat si globala. Acest vis nu avea nimic de-a face cu consensul cunoscut ca Pamant. Acest vis era transmis de un grup de 27 falsi zei solari importati din Sirius, dintre care Mila a identificat pana acum noua. Ceilalti 18 ramasesera un mister pana cand recenta ascensiune globala a deschis planele solare de legatura ale realitatii. Planul de legatura solar este compus din plane ale realitatii care coboara visul din soarele vostru solar in planele holografice care difuzeaza apoi visul inspre alte 7 plane de manifestare ce inconjoara Pamantul. O astfel de difuzare creeaza intrega viata 3D pe Pamant. Planele solare de legatura au fost manipulate cu mult timp in urma atunci cand savantii Sirieni au insamantat viata delfinilor, balenelor si oamenilor; astfel ca sufletele Siriene au fost lasate cu responsabilitatea de a redirectiona un vis de pe Sirius catre sistemul solar si apoi pe Pamant, pentru a sustine astfel de forme de viata pe Pamant. Planele solare de legatura au fost modificate la vremea aceea, pentru a primi o asfel de difuzare de pe Sirius. Aceasta modificare nu s-a facut cu acordul Pamantului sau al sistemului solar. In consecinta intreaga prezenta a oamenilor, delfinilor si balenelor impreuna cu alte specii asociate cu visul Sirian reprezinta o incalcare a legilor creatiei, intrucat nici o specie si nici o creatie nu au dreptul sa invadeze si sa manipuleze creatia sau visul altui creator. Totusi invazia a avut loc, iar Pamantul si sistemul solar trebuie sa se lupte cu consecintele acestei invazii, dar in acelasi timp sa le inteleaga si sa le corecteze in vederea inaltarii. Iata ce facem noi acum, in aceste vremuri de inaltare globala si solara. Ajungem sa intelegem cum ne-a fost invadat visul, permitem vindecarea acestei invazii si o reorientam de o maniera care sa serveasca ascensiunii intregului.

ORIGINILE FALSILOR ZEI ROSII

Au fost 9 suflete care au venit special cu oamenii rosii incubati pe o nava spatiala acum 75.000 de ani. Pamantul considera aceste suflete "Falsi Zei Rosii". Ei sunt zei falsi pe Pamant deoarece nu au facut parte niciodata din visul Pamantului; ei faceau parte din visul Sirian care fusese ancorat in jurul Pamantului pentru a sustine viata oamenilor, delfinilor si balenelor. Acesti zei falsi sunt cunoscuti ca Rama, Yahweh, Thoth, Sananda, Vishnu, Solaris, Shiva, Buddha si Lady Buddha (cunoscuta si ca Quan Yin). Acesti zei falsi isi au originea pe Pamant prin intermediul savantilor Sirieni care au incubat viata omeneasca intr-un laborator de pe o nava spatiala. Intr-adevar Mila isi aminteste ca a vazut demult, o videocaseta cu Ramtha (care este un alt nume pentru sufletul cunoscut ca Rama), in care "creatia vietii" era explicata prin intermediul transmitatorului lui Ramtha, numit JZ Knight. Creatia vietii era o relatare despre fortele non-fizice care au insufletit oamenii incubati in laboratoarele spatiale si care, mai apoi, au fost plasati pe Pamant pentru a vedea daca vor supravietui. Totusi aceasta relatare nu are nimic in comun cu creatia vietii pe Pamant; deoarece viata pe Pamant a inceput acum miliarde si miliarde de ani in timp, inainte ca Pamantul sa paraseasca Marele Soare Central. Povestirea lui Ramtha era intr-adevar despre oamenii incubati in laboratoarele spatiale si apoi insamantati de savantii Sirieni pe Pamant. Cu toate ca viata este incubata, trebuie sa existe o forta non-fizica care sa consimta viata. In consecinta devasii, ingerii, genetica si sufletele, cu totii co-creaza viata, chiar daca o astfel de viata este sub conducerea oamenilor. Din punctul de vedere al Pamantului, oamenii n-au nici o treaba cu insamantarea vietii. Din perspectiva istorica, oamenii stiu foarte putin despre realitatile consensuale sau despre viata deoarece ea isi are originea in Marele Soare Central. Oamenii au invatat sa manipuleze viata de o maniera care adeseori duce la pieirea planetelor pe care ei le locuiesc. Planeta Pamant nu a fost niciodata de acord sa aiba viata umana pe ea si totusi acest lucru s-a intamplat la fel ca pe nenumarate alte planete prin timp, spatiu si forma, unele dintre ele continuand sa existe, dar dintre care majoritatea au pierit.

Savantii Sirieni au insamantat in total 18 grupe de oameni din care numai 7 au supravietuit. Cele 7 triburi umane rosii stau la originea triburilor din zilele noastre asociate cu indienii Nord Americani, indienii Sud Americani, poporul Inuit/Mongol (Eschimos/Chinez), African , Tibetan , Polinezian si Aborigen (Australian). De-a lungul timpului cele 7 rase radacina au ramas pure, intrucat fusesera insamantate in regiuni separate si nu se puteau gasi una pe cealalta pentru multe sute si sute de ani, in primul rand datorita lipsei mijloacelor de transport. Acesti oameni nu fusesera insamantati si cu cunostintele tehnologice pe care le stiau cei de pe Sirius; doar cu un set limitat de unelte si cu o intelegere holografica minima necesara pentru a supravietui in ploioasa padure tropicala care era Pamantul la acea data in istorie.

La inceput cei "noua zei falsi rosii" au impartit oamenii creati in laborator si fiecare a luat cate doua din cele 18 rase radacina ca fiind "vlastarele" lor. Dintre cele sapte rase radacina de mai sus, zeii rosii asociati cu fiecare in origine includ pe: Rama care a insufletit ceea ce acum este asociat cu poporul Aborigen (Australia); Buddha care a insufletit ceea ce acum este asociat cu poporul Tibetan; Thoth care a insufletit ceea ce acum este asociat cu poporul indienilor Nord Americani; Sananda care a insufletit ceea ce acum este asociat cu poporul indienilor Sud Americani; Quan Yin sau Lady Buddha care a insufletit ceea ce acum este asociat cu poporul Polinezian; Solaris care a insufletit ceea ce acum este asociat cu poporul African; si Shiva care a insufletit ceea ce acum este asociat cu poporul Inuit/Mongol.

Din pacate 11 din cele 18 rase radacina originale au pierit in primii 1000 de ani de viata (4000 de ani omenesti).Acest lucru a lasat celor 9 zei numai 7 rase radacina sub jurisdictia lor. Doi dintre zei au ramas fara oameni pe care sa-i "conduca"; acestia au fost Yahweh si Vishnu. Acesti doi zei au intrat intr-o competitie extrema cu ceilalti sapte zei care aveau oameni a caror viata le-o supravegheau. Nici unul dintre cei sapte zei nu era dispus sa-si imparta jurisdictia cu cei doi ramasi si, pe scurt, li s-a spus "s-o stearga". Timp de 25.000 de ani (100.000 de ani omenesti), viata a decurs in pace pentru cele sapte rase radacina. Cateva au migrat gasindu-se una pe cealalta si au inceput sa se reproduca intre ele. Totusi majoritatea nu s-au deplasat cu mai mult de 1000 de mile din locul unde au fost insamantate. Rasele radacina s-au inmultit in acest interval de timp. Inregistrarile holografice umane arata ca cele mai multe triburi nu au depasit 4000 de oameni la acea data in istoria umana. Acest lucru insemna ca existau numai 28.000 de oameni in intrega lume de-a lungul acestei perioade de 25.000 de ani. Durata vietii majoritatii oamenilor de atunci era de 2000 de ani omenesti. Acesti oameni aveau o biologie regenerativa si nu imbatraneau inainte de 1800 de ani; urma apoi un declin treptat care conducea la boala si moarte. Unele din aceste natii de oameni rosii duceau o viata nomada, calatorind intre anotimpuri de la o regiune la alta, adunand nuci, fructe, boabe si legume de sezon. Pe de alta parte, altii invatasera sa cultive pamantul si au ramas in aceeasi regiune de la un anotimp la altul. Vanatoarea si pescuitul nu erau ceva obisnuit, deoarece oamenii insamantati erau strict vegetarieni. Vegetarianismul permite instaurarea pacii in relatiile umane. Mila a vorbit pe larg in materialele recente din partea regnurilor naturii cat si din partea delfinilor si balenelor, despre faptul ca un comportament carnivor conduce la violenta si razboi; nimeni nu poate distruge pe altul fara ca in cele din urma sa se distruga pe sine; iar masacrarea animalelor este o forma de razboi asupra naturii care duce la masacrarea oamenilor. Nu asa stau lucrurile cu vegetatia, deoarece vegetatia si fructele au facut intelegeri de a fi consumate. In acest mod consumul vegetatiei nu este perceput ca o vatamare. Cum acesti oameni erau vegetarieni, ei au ramas in pace unul cu altul in interiorul fiecarui trib, timp de 25.000 de ani.

Oamenii din natiunile rosii au creat practici spirituale simple asociate cu "zeii" lor. Aceste practici pivotau in jurul ciclurilor vietii, cresterii si recoltarii sau strangerii hranei, casatoriei, reproducerii, cresterii copiilor si traiului in armonie cu regnurile naturii care inconjurau tribul. Regnurile naturii aprovizionau in mod adecvat numarul de oameni prezenti la acea data pe Pamant; nu exista infometare sau lipsa. Imbracamintea si locuintele se faceau dupa modele simple din proviziile oferite de natura. Aceasta este "Gradina Raiului" pe care cei mai multi oameni si-o amintesc holografic si tanjesc dupa ea. Totusi ea nu a facut niciodata parte cu adevarat din visul Pamantului.

IMBINAREA REALITATILOR CONSENSUALE

Pamantul are o realitate consensuala care creeaza forme in care solul este maroniu, plantele sunt verzi, fructele si florile sunt divers colorate, exista paduri, lacuri si ape curgatoare, munti, vai si pasuni precum si un cer albastru cu nori albi. Acest tipar a fost o parte din distributia originala al Pamantului in Marele Soare Central. Exista alte sisteme care apartin altor distributii care nu cunosc viata fizica, asa cum este perceputa ea aici; intr-adevar multe planete din sistemul vostru solar au un tip diferit de viata comparat cu al Pamantului. Neptun, Venus, Mercur, Saturn, Jupiter si Pluto au toate numai viata de tip energetic pe ele si nu sustin forma genetica. Aceste planete au suflete doar cu forma eterica. Desi din perspectiva umana aceste planete sunt "fara viata", ele fac echipa cu viata eterica si cu fluxul energetic, numai ca umanitatea nu are nici o modalitate de a le percepe astfel. De-a lungul timpului , oamenii care au venit de pe planete cu realitati consensuale asemanatoare Pamantului au invatat sa dezvolte tehnologii si nave spatiale pentru a calatori. Calatorind prin Omnivers ei au descoperit alte sisteme solare cu planete care semanau mult cu cele de "acasa". Au vazut deasemenea si multe alte planete care pareau sa nu aiba viata pe ele; acest lucru este cat se poate de inexact, deoarece majoritatea planetelor au viata, doar ca de un tip consensual diferit de cel al vietii de pe Pamant. Singura exceptie la cele de mai sus in cadrul sistemului vostru solar este Marte care apartine unei alte creatii bazate pe siliciu, creatie cunoscuta ca Alfa Centauri. Marte s-a stins dupa ce a fost adusa in sistemul vostru solar cu ajutorul unei nave spatiale umane, folosind modalitati speciale de transport cu "raze tractoare". I-au trebuit 18.000 de ani lui Marte pentru a se stinge. La momentul in care cei din familia Anu au sosit in sistemul vostru solar, viata era inca prezenta in interiorul lui Marte, insa retrasa in intregime de la suprafata planetei. Pentru o vreme Anu s-au dezvoltat in interiorul lui Marte, deoarece aceasta planeta rezona mai bine cu ADN-ul lor bazat pe siliciu. Totusi era o planeta care se stingea, asa ca in cele din urma Anu s-au mutat pe Pamant. Marte era pe moarte, iar ei nu puteau genera o schimbare in acest sens, dat fiind ca Marte fusese transportata intr-un sistem solar bazat pe carbon si nu era in rezonanta cu acesta.

Lipsa de rezonanta este aceea care determina in ultima instanta stingerea, iar Marte este un exemplu in acest sens. Cu toate acestea cele mai multe planete care par lipsite de viata, au viata; unele planete de pe alte dimensiuni ale creatiei voastre au chiar si forme eterice umanoide. In general o astfel de forma nu este polarizata in aspectul masculin sau feminin, ci este androgina; atat moartea cat si renasterea nu fac parte din stilurile de viata eterice, deoarece nu exista fizicalitate din care sa moara. Exista oameni pe multe niveluri ale creatiei voastre care experimenteaza o asemenea viata non-fizica. Aceasta viata nu trebuie confundata cu "falsa interventie" care este construita din vieti eterice "de dupa moarte" ale multor creatii (sute si mii) care s-au stins de-a lungul timpului. Viata umana non-fizica in realitatile consensuale strict energetice are o forma pe care sufletul o incarneaza si cu care danseaza. Numai ca tiparul pentru aceasta forma este de natura eterica mai degraba decat continuta in ADN fizic, asa cum este intreaga viata pe aceste planete si stele.

VIATA IN INTERIORUL SI EXTERIORUL MARELUI SOARE CENTRAL

Viata in interiorul Marelui Soare Central a fost desemnata sa ofere sufletului multe lectii de invatat. Sufletul trece de la experiente in realitati consensuale exclusiv energetice la experiente in realitati care au o mare densitate a formei si sunt conduse de legi genetice. Sufletele experimenteaza tot felul de lucruri in Marele Soare Central si atunci cand absolva ele vor fi invatat sa stapaneasca legile creatiei si sunt considerati "Creatori". Astfel aceste suflete pot merge sa experimenteze alte experiente creationale oferite in Tao, deoarece ele inteleg legile creatiei si sunt in masura sa participe. Dupa ce sufletul si-a insusit toate toate lectiile din aceste experiente creationale, tiparul pentru forma nu mai este de folos, iar sufletul si forma se unesc intr-un singur vas si "se inalta acasa".

Viata in afara Marelui Soare Central este un alt dans. In primul rand viata nu a fost menita sa existe in inconstientul Marelui Soare Central, deoarece aceasta este o regiune care are menirea de a tine spatiul dintre creatii sau spatiul dintre Marii Sori Centrali. Pamantul si multe alte parti ale altor Mari Sori Centrali au fost expulzate dintre granitele acestora in spatiul intermediar. Cauzele sunt complexe, dar deocamdata sa spunem doar ca doua forte non-rezonante s-au amestecat, determinand o sfasiere si o despicare a fiecarui Mare Soare Central. Cum fiecare Mare Soare Central

s-a rasucit in jos, parti din el au fost impinse in afara granitelor sale in spatiul intermediar. Iata cum a ajuns Pamantul sa existe in afara Marelui Soare Central. Atunci cand Pamantul a iesit, el era o stea 24dimensionala care s-a despartit in 24 de componente, sfaramandu-se ca o oglinda si creand constelatia dragonului in spatiul intermediar. Pamantul asa cum il cunoasteti astazi este doar o parte din ceea ce a plecat. Intregul soare solar si toate planetele din sistemul vostru solar sunt de asemenea parti si bucati din ceea ce a existat odata in cadrul frontierelor Marelui Soare Central, exceptand pe Marte. In acest moment toate au ales sa se intoarca acasa, chiar in starea si densitatea jalnica in care ne aflam. Avem multe sa-l invatam pe Marele Soare Central despre viata in afara granitelor sale, iar aceste informatii vor sprijini Soarele sa se refaca dupa cadere, sa-si adune partile si sa se inalte "acasa".

OAMENI CARE CALATORESC

De-a lungul timpului, oamenii existenti pe planetele si stelele din spatiul dintre Marii Sori Centrali au ajuns sa invete cum sa construiasca nave spatiale si sa calatoreasca intre creatii. De multe ori ei au calatorit spre locuri care nu au fost niciodata destinate sa gazduiasca forme umane de o anumita natura. Forma umana, la fel ca multe alte forme care au parasit Marele Soare Central, are un tipar specific de rezonanta. In spatiul intermediar, multe creatii s-au sfaramat de-a lungul timpului, determinand alte stele sa paraseasca la randul lor alti Mari Sori Centrali. Acest lucru a condus la crearea a miliarde si miliarde de stele, asa cum le percepeti voi pe cerul instelat al noptii, fiecare fiind un corp stelar 5dimensional care a parasit odata un Mare Soare Central. Aceste stele nu sunt in mod necesar de acelasi tip. Noi am scris despre sisteme bazate pe siliciu si carbon, care apartin de Mari Sori Centrali bazati pe siliciu si carbon. Marele vostru Soare Central este o stea bazata pe carbon; in consecinta cineva care doreste sa se inalte si sa se intoarca acasa impreuna cu Soarele, trebuie sa revina la un sistem genetic bazat in intregime pe carbon. Exista alte16 forme de materie care sunt asociate cu inca alti Mari Sori Centrali care au existat de-a lungul timpului. Arcturienii cunosc un alt tip de sistem genetic care este bazat pe hidrogen. Deseurile Arcturiene depozitate pe Pamant acum 6 milioane de ani erau bazate pe hidrogen care era un element otravitor pentru formele de viata bazate pe carbon. Din acest motiv pe Pamant a urmat un declin in constienta. Oamenii care calatoresc de la o creatie la alta percep asemanarile intre realitatile consensuale, deoarece fiecarui Mare Soare Central ii sunt asociate atat o viata energetica cat si una fizica. In consecinta vor exista planete si stele dintre care unele vor fi bazate pe siliciu, altele pe carbon si altele pe hidrogen, care gazduiesc forme de viata atat fizice cat si non-fizice. Desi formele de viata fizice par asemanatoare, cu solul maroniu, plante verzi, cer albastru, munti, vai si lacuri inconjurate de copaci, in realitate ele nu sunt deloc la fel. Pe masura ce oamenii au invatat sa se stabileasca si in creatii care nu semanau cu cele pe care stramosii lor le lasasera in urma in respectivii Mari Sori Centrali, distrugerile au devenit predominante. Cateodata numai speciile umane dispareau datorita non-rezonantei cu planeta pe care se stabilisera. Totusi, de cele mai multe ori intrega realitate consensuala impreuna cu sistemul solar in care migrasera oamenii non-rezonanti, erau distruse. De fapt in aceasta privinta se poate spune ca forma umana nu a fost niciodata proiectata sa calatoreasca sau sa creeze tehnologii. Forma umanoida complet constienta existenta in interiorul actualului vostru Mare Soare Central duce o viata semi-eterica fara nastere, moarte sau renastere. Punctul central al vietii este sa sustina fluxul de energie al consensului in care locuiesc impreuna cu intregul Mare Soare Central, precum si sa experimenteze dansul non-fizic inconjurator astfel incat forma si sufletul sa poata intelege principiile si legile creatiei. In consecinta oamenii nu calatoresc intre creatiile din interiorul Marelui Soare Central . Ei pot sa le viziteze sub forma constientei nonfizice a corpului de lumina, printr-un procedeu pe care l-am putea numi proiectie constienta. Ei insa nu calatoresc in nave destinate sa-i duca dintr-un loc fizic in altul.

In evaluarea lui Tao si a Marelui Soare Central cerinta de a calatori in spatiul fizic de care oamenii sunt foarte atasati este de fapt rezultatul amestecului intre visul omului si cel al sufletului. Sufletul este acela care calatoreste intre creatii, incarnandu-se in forme variate pentru a invata, a creste si a evolua. De-a lungul timpului si in afara Marelui Soare Central, visul sufletului si cel al omului s-au intretesut. Brusc oamenii s-au indragostit de ideea calatoriilor catre alte creatii, cand de fapt acest lucru era destinat cu adevarat doar sufletului. Odata cu proiectia acestui vis, prin intreteserea scenariilor in spatiul intermediar dintre Marii Sori Centrali, oamenii au construit nave si au parasit o creatie doar pentru a insamanta alte creatii cu viata acolo unde nu fusesera niciodata stabilite intelegeri pentru a

gazdui forme umane sau si mai rau forme de viata umane care erau non-rezonante si care au condus la distrugerea intregului consens.

Oamenii au ajuns la intelegeri ample in domeniul stiintei si al biochimiei. Cu toate acestea, astfel de intelegeri nu pot cuprinde tot ceea ce sufletul, ingerii si devasii cunosc in privinta informatiei genetice si alcatuirii formei. De aceea oamenii au sfarsit prin a locui in creatii care nu erau rezonante cu structura lor genetica sau s-au incrucisat cu alti oameni care aveau un ADN complet diferit de cel al Marelui Soare Central din care steaua lor de origine migrase candva. Amestecarea ADN-ului si a formelor de viata non-rezonante conduc in cele din urma la imbatranirea, moartea si disparitia oricarei creatii prin timp, spatiu si forma. Povestea Pamantului nu e cu nimic diferita. Acesta s-a ales cu o forma umana reprodusa intr-o nava spatiala Siriana. Genetica celor sapte rase era mai mult sau mai putin rezonanta cu sistemul bazat pe carbon de pe Pamant, deoarece altfel nu ar fi putut supravietui pe termen lung. Cu toate acestea astfel de oameni nu aveau forma initiala din momentul iesirii din Marele Soare Central. Tiparul fusese modificat, iar cunoasterea holografica desperecheata. Oamenii nu au fost desemnati sa creeze viata. Inca odata rolul sufletului care intr-adevar creeaza viata, s-a intretesut cu visul uman, iar ideea de a creea viata a devenit o parte a visului oamenilor. Atunci cand cineva incompetent incearca sa faca o treaba, fie o face de mantuiala, fie esueaza. Acest lucru il vede Pamantul atunci cand priveste oamenii creand viata. In cel mai bun caz au facut un lucru de mantuiala, deorece le era imposibil sa inteleaga complexitatea sarcinii iar sufletele care aveau capacitatea de a crea viata nu au vrut sa danseze cu o viata care urma sa fie modificata genetic si desperecheta intr-un laborator uman. In consecinta forma umana insamantata pe Pamant care a rezultat, nu era complet constienta si nici capabila sa se inalte acasa in cele din urma, spre Marele Soare Central. Un lucru trist acesta, deoarece multi oameni cu asemenea origini genetice si holografice vor pieri pur si simplu in vremurile de purificare care vin, ei nedispunand de cele necesare pentru a se inalta. Acest lucru se refera nu numai la rasa rosie insamantata de catre Sirius, ci si la o alta rasa de sclavi desperecheta creata de familia Annanuki din Pleiade pentru a extrage aurul din mine.

ZEI COMPETITIVI

In timp, zeii ramasi Yahweh si Vishnu au cautat alte forme pentru a salaslui. Nu erau interesati de plante, animale sau de delfini si balene. Se poate vedea ca stapanirea lui Yahweh si Vishnu implica pentru fiecare un tipar de tip mer-kaba. Mer-ka-ba este o semnatura electrica. Electricitatea distruge viata intr-o creatie magnetica. In esenta semnaturile lui Yahweh si Vishnu erau nefavorabile vietii pe Pamant iar cele 4 rase umanoide insamantate si date in grija lor, au pierit ca rezultat al derularii excesive de impulsuri electrice in forma umana. Totusi acesti zei au continuat sa caute viata pentru a o guverna, deoarece ceilalti zei rosii nu le-au oferit nici un cuvant de spus in privinta propriilor lor rase radacina pe care le stapaneau. Vishnu si Yahweh au cautat departe in viitorul indepartat si au intrezarit o posibilitate in sosirea unei alte rase umane pe Pamant cu care ar fi putut dansa. Acesti doi zei faliti au cautat o metoda prin care acest vis ar fi putut fi ancorat pentru a deveni o realitate viabila pe Pamant. Din pacate ei gasesc o cale pentru a ancora visul in timpul prezent. Visul era pentru o mica familie de oameni din Pleiade care derulau un flux energetic mer-ka-ba bazat pe electricitate compatibil cu Vishnu si Yahweh, care sa vina si sa se stabileasca pe Pamant. Odata cu ancorarea visului, ei au creat dificultati si unui alt grup de oameni care fusesera insamantati pe Pamant, Marii Maestri.

RAZBOAIE INTRE SIRIUS SI PLEIADE

Sirius si Pleiade se luptau pentru anumite sisteme solare care detineau minerale si resurse de care fiecare fusesera interesati de-a lungul timpului. Aceste razboaie rareori afectau sistemele lor solare de origine, ci se desfasurau mai degraba in spatiul exterior acolo unde doar armatele, comandantii si navele spatiale asociate erau afectate. Unul dintre sistemele solare pentru care luptau Sirius si Pleiade era sistemul solar al Pamantului. Fiecare vazuse ca aici existau multe resurse, in primul rand aur si alte minerale de pe Pamant. In cele din urma un comandant din brigada Pleiadelor a impins razboiul cam prea departe, sfaramand scuturile de gheata de pe Sirius B, transformand-o intr-o

planeta acoperita de apa. Acest fapt a ofensat pe Sirius, care era pregatita sa lanseze un atac devastator asupra Pleiadelor. Atunci Elita Spirituala de pe Sirius a sesizat o alta posibilitate, aceea a inaltarii. Prin inaltarea spre alta dimensiune cei de pe Sirius pur si simplu ar fi lasat in urma pe toti instigatorii la razboi care ar fi ravnit la resursele de pe Sirius. Aceasta fiind decizia pentru Sirius A si B, Pamantul si sistemul solar au fost cedate Pleiadelor pentru resursele pe care le detinea. Din punctul de vedere al Pamantului, acest sistem solar nu este proprietatea nici unui creator sau creatii, uman sau de alta natura. Acest fapt constituie o incalcare grava a legii creatiei care implica o karma imensa in opinia Marelui Soare Central. Atat Sirius si Pleiade cat si rasele umanoide de pe ele impreuna cu Arcturus au atat de multa karma pentru pricinuirea caderilor in constienta de pe Pamant, incat s-ar putea sa se fi adunat prea multa karma pentru fiecare din ele pentru a se putea intoarce acasa la respectivii lor Mari Sori Centrali, atunci cand ciclul lor se va fi sfarsit. Probabil ca acest lucru nu este atat de suparator pentru Pleiade care au ratat ultima ocazie de a se intoarce acasa acum 10 milioane de ani, ci pentru Sirius care planuieste sa se intoarca acasa la fel ca Pamantul in 48.000 de ani (144,000 ani omenesti). Arcturus la fel ca Sirius este preocupat, iar inregistrarile despre inaltarea Pamantului sunt raspandite in respectivul lor Mare Soare Central, care exista in alta creatie paralela cu aceasta. Sirius si Pamantul au facut parte din acelasi set de stele care s-au sfaramat formand Constelatia Dragonului atunci cand au parasit Marele Soare Central, acum 24 de milioane de ani. Intre timp, Sirius a uitat ca Pamantul si sistemul vostru solar erau cu adevarat o alta parte a "sinelui" si a ales sa-l foloseasca pentru a-si lansa o ascensiune incompleta catre urmatoarea dimensiune. L-a oferit altor oameni din Pleiade care l-au jefuit si invadat pentru resurse. Asemeni experientelor personale de tradare pe care le-ati experimentat in dansul vietii, si aceasta este o imensa tradare pentru Pamant. Totusi, pana la urma s-ar putea ca Pamantul sa se intoarca la Marele Soare Central iar Sirius sa intre in declin sau in combustie. Insa daca Sirius isi insuseste lectiile spirituale, ar putea evita acest viitor probabil.

MARII MAESTRI

Odata ce Sirius a oferit Pamantul in compensatie atat pentru distrugerea unei planete din Pleiade (ca razbunare fata de distrugerea lui Sirius B), cat si pentru devastarea frecventelor de aur ale sistemului lor solar, multe intelegeri au prins radacini. In primul rand Sirius s-a obligat sa asigure o rasa de oameni care sa lucreze in minele de aur de pe Pamant, deoarece acum cei din Pleiade aveau nevoie de aur pentru a supravietui. In acest scop, Sirius a hotarat sa foloseasca oamenii care supravietuisera experimentului initial de insamantare si au continuat cu crearea unei clase umane conducatoare, care aveau atat craniul cat si un volum al creierului extinse. Acestia urmau sa calauzeasca si sa conduca oamenii insamantati pentru a extrage aurul pentru Pleiade. Nici un Mare Maestru Sirian nu dorea sa se mute pe Pamant. In consecinta 48 Mari Maestri au fost incubati intr-un laborator, din material genetic ADN preluat de la elita spirituala Siriana a momentului. Cu toate acestea materialul genetic a fost redus, lasandu-i pe Marii Maestri clonati cu 36.000 spirale de ADN, in timp ce elita spirituala conducatoare de pe Sirius avea 128.000 de spirale de ADN la acel moment, in cea de-a treia dimensiune. Acest lucru a lasat multe sparturi si gauri in campul si forma acestor maestri clonati, care in timp s-au mutat pe Pamant.

Marii Maestri sositi pe Pamant au descoperit forma umana existenta, primitiva si tematoare. Prea putin se intelegea despre tehnologiile umane si formele-gand de pe Sirius. Situatia semana cu descoperirile din ultimele decenii ale unor triburi de aborigeni ascunsi in padurile tropicale din Peru, precum si incercarea de a-i adopta si moderniza. Desigur ca aborigenii se tem de tehnologia detinuta de dansul uman actual.

Marii Maestri s-au pomenit abandonati intr-o situatie primitiva pe Pamant. Totusi acest lucru parea sa fi fost alegerea lor libera. In final, cand au inceput sa apara probleme, Sirius a refuzat sa raspunda la cererile lor de ajutor. De ce s-a intamplat asa? In reluarea inregistrarilor holografice de pe Sirius se vede ca elita spirituala Siriana a desemnat Pamantul ca o polaritate opusa pentru inaltarea lui Sirius. Pamantul urma sa decada in aceeasi masura in care Sirius urma sa se inalte. Elita Siriana credea in mod sincer ca aceasta era singura cale prin care ei puteau sa se inalte si astfel au stabilit intregul dans pe Pamant, pentru a permite ca acest lucru sa se intample. Din pacate aceasta a creat multa karma, fiind impotriva legii creationale ca, in lipsa unor intelegeri prealabile, sa tesi un vis iar altul sa-l

experimenteze. Pamantul nu avusese nici o intelegere de a experimenta o cadere. Acesta a fost manipulata prin intermediul unui vis uman Sirian ancorat in jurul Pamantului, folosind specia umana si specia delfinilor si balenelor de pe Pamant.

ZEII ROSII SI MARII MAESTRI

Falsii zei rosii care supravegheau cele 7 natii umane ramase, au fost impresionati de cunoasterea Marilor Maestri; ei erau invidiosi si pe sufletele care insufleteau pe Marii Maestri privind nivelul inalt de informatii si intelegere. Din invidie, s-a creat o lovitura cu ajutorul unui vis uman viitor, care urma sa atraga pe Pamant pe Annanuki. Acest viitor a determinat sfasierea si impartirea campului Marilor Maestri, precum si scurgerea informatiei catre un viitor grup de oameni ce nu erau inca prezenti pe Pamant. Deoarece Marii Maestri nu au putut percepe unde li se pierdeau informatiile si astfel sa incerce sa se protejeze, campurile lor s-au prabusit. Cei mai multi au murit intr-un rastimp de 2 saptamani; cei ramasi nu au supravietuit mai mult de 8 luni dupa aceea. Caderea campurilor Marilor Maestri a fost orchestrata prin intermediul inconstientului delfinilor si balenelor. Falsii zei rosii au confiscat apoi informatiile atat de la Marii Maestri cat si de la sufletele lor, sfaramand sufletele in bucatele pana cand acestea nu si-au mai amintit nici cine sunt, nici de ce au venit pe Pamant. Inca odata autoritatea Siriana a omis sa observe sau sa intervina in mod corespunzator. Mai mult, fiintele umane fiind intr-un vis separat de Pamant, consiliul Pamantului nu a stiut de aceasta contraventie si in consecinta nu a luat nici o masura. In final, falsii zei rosii au avut acces la informatii care nu fusesera castigate prin mijloace evolutionare. De asemenea, ei au tesut in campul lor retea constitutiva atat de la alte suflete cat si de la oameni. In acest mod s-au amestecat primele suflete cu retea umana si ADN. La randul ei forma umana a primit retea si ADN de la suflet.

RETEA FIZICA VS. RETEA SUFLETEASCA

Reteaua constitutiva si ADN-ul pentru suflet sunt foarte diferite de reteaua eterica asociata formei. La fel si reteaua nonfizica este foarte diferita de aceea care sustine componentele biologice. Prin amestecarea celor doua tipuri de retele, in dansul uman au inceput sa apara primele boli in cadrul rasei rosii si mai ales la aceia inruditi cu Marii Maestri. Pana atunci boala era ceva ce aparea la sfarsitul unei vieti lungi. Acum boala a inceput sa apara si in formele mai tinere si chiar la noii-nascuti din rasa rosie. Acesta este rezultatul elementelor care sustin sufletul si forma; un tip de elemente sustin tesatura eterica iar celalalt tip sustine forma. Elementele care sustin etericul nu stiu cum sa sustina in mod adecvat forma pentru a asigura durata vietii, sanatatea si bunastarea. Mai mult decat atat, sufletul a fost acaparat de scopuri si interese omenesti, deoarece dintr-odata visul emis pentru umanitate a devenit parte si din visul sufletului.

CE ESTE UN VIS EXISTENTIAL ?

Creatia este desemnata sa fie un vis existential, viu. Visul pentru viata pe Pamant este trimis de la soarele solar catre acesta. Multe visuri sunt trimise pe Pamant; unele pentru suflet si altele pentru forma, iar unele pentru tipuri specifice de suflete si tipuri specifice de forma. Daca cineva este uman si primeste visul pentru o planta sau sa zicem al unui bivol, lucrurile nu se vor desfasura prea bine. Acela se va trezi dorind sa stea la soare toata ziua, sau sa manance iarba, deoarece aceasta este ceea ce ofera proiectia visului, catre aceia de o natura holografica diferita.

Visul este filtrat prin planele holografice. Visele pentru suflet sunt emise din soare si apoi filtrate prin planele holografice pentru suflet si mai apoi emise asupra sufletelor ce danseaza cu forma. Visele pentru diferitele tipuri de forma pentru plante, minerale sau animale in natura sunt emise din soare si filtrate de diferite plane holografice asociate cu fiecare specie. Fiecare specie receptioneaza un vis potrivit cu natura sa, deoarece visul este filtrat prin planele holografice corespunzatoare. Astfel ursii nu incearca sa zboare spre sud la apropierea iernii, iar gastele nu incearca sa-si gaseasca un barlog in care sa hiberneze.

Visul uman s-a invalmasit cu visul pentru suflet, atunci cand falsii zei rosii au obtinut informatii prin intermediul hologramelor Marilor Maestri, iar sufletul si forma s-au amestecat atat in planele holografice cat si in reteaua fizica. Acest lucru a fost posibil datorita modului in care hologramele Marilor Maestri au fost sfaramate astfel ca zeii rosii sa poate extrage informatiile dupa moartea lor. In aceasta faramitare, hologramele umane s-au intretesut una cu cealalta, iar planele holografice sufletesti s-au intretesut cu planele holografice umane. Datorita acestui lucru sufletul si forma umana au inceput sa primeasca visuri care erau potrivite de fapt pentru celalalt.

Falsii zei rosii au devenit extrem de interesati de scopuri umane pe masura ce au inceput sa receptioneze un vis asociat cu forma umana. De aceea zeii rosii au continuat sa creeze si mai multe planuri ale visului care emulau viata fizica umana; au creat temple, castele, ferme eterice, elestee, lacuri, copaci si munti de tip eteric, si chiar mestesuguri si dispozitive eterice. Cu cat planul visului creat de zeii rosii crestea cu atat natia rosie era mai golita de energie chi. Durata de viata a rasei rosii s-a scurtat substantial dupa aceea, ca rezultat al pierderii energiei chi. In mai putin de 8 generatii durata vietii a scazut de la 2000 de ani la 800 de ani pentru natia rosie. Zeii rosii vroiau mai mult. Planul visului pe care il nascocisera nu era destul. Atunci au decis ca solutia era sa se nasca mai multi oameni rosii astfel incat sa fie disponibila mai multa energie chi pentru a crea si mai multe planuri ale visului. Zeii rosii au invocat o vraja in care fiecare holograma umana urma sa produca cu 200% sau 300% mai multi oameni. Rezultatul a fost ca dintr-odata, fiecare femeie rosie de pe Pamant a conceput. Conceptia in cadrul structurii cristaline a natiei rosii nu necesita raportul sexual sau sperma pentru a dezvolta un fetus; forma cristalina a femeii putea produce un copil fara aportul unui barbat. Aceasta asigura supravietuirea speciei si fusese o parte a programarii Siriene pentru natiile insamantate initial. Natia rosie a considerat acest lucru ca pe un semn de la "dumnezeu" ca rasa lor urma sa devina mai fertila si sa aiba mai multi copii. i intr-adevar, au avut. Se estimeaza acum, ca la vremea in care scuturile de gheata s-au prabusit creand oceanele, 6000 de ani mai tarziu, 8 miliarde de oameni din rasa rosie au murit in vaile de pe Pamant. Cum erau din ce in ce mai multi oameni, era mai putin pentru toti; lipsurile si infometarea au devenit norma pentru anumite regiuni si fara destula vegetatie pentru a permite atator oameni sa subziste. Pamantul nu fusese niciodata desemnat sa gazduiasca atat de multe exemplare dintr-o singura specie. Cu toate acestea zeii rosii aveau o gramada de energie chi pentru a-si construi in aer castelele lor in continua crestere, energie colectata de la numarul mare de oameni din natia rosie; totul a durat pana ce in cele din urma scuturile de gheata s-au prabusit. Atunci atat castelele cat si puterea lor s-au naruit brusc.

ORIGINILE FALSILOR ZEI ALBI

Annanuki sosisera deja pe Pamant in momentul prabusirii scuturilor de gheata. Zeii falsi rosii, Vishnu si Yahweh, trecusera deja de cealalta parte si au inceput sa lucreze cu oamenii din Pleiade cu care impartaseau un flux energetic similar. Anu au modificat fluxul energetic al Pamantului creand poli electromagnetici si lansand geometria sacra de tip mer-ka-ba care era globala si solara ca dimensiune. In acest moment Pamantul si-a dat seama ca avea o problema serioasa cu locuitorii lui umani, devenind din ce in ce mai constient de prezenta visului lor si de navele lor. Tot atunci, Pamantul a ales sa intentioneze ca umanitatea sa dispara. O asemenea intentie s-a intors asupra Pamantului mai tarziu. Atat zeii albi cat si cei rosii nu erau interesati ca umanitea sa dispara, deoarece ei aveau mai mult control asupra visului uman decat Pamantul. Din acest motiv Pamantul alege acum sa preia visul uman si sa-l controleze in intregime. Procedand astfel, Pamantul va fi capabil sasi comande soarta catre inaltare si nu spre disparitie. Zeii albi au sosit cu Anu. Printre ei erau inclusi Kuthumi, Djawl Kuhl, Serapis Bey, Hilarion, Lady Nada, Paul Venetianul, Lord Maitraya, Jahova/Melchiezedek si St. Germain. Acesti zei au colaborat cu Vishnu si Yahweh pentru a creea un nou set de sclavi umani cu care sa danseze. Anu au constatat ca oamenii rosii insamantati erau prea blanzi pentru a lucra in minele de aur, asa ca au ales sa creeze ei insisi o rasa de sclavi. Acesti sclavi umani erau incubati intr-un laborator cu si mai putin material genetic decat rasa rosie insamantata. Avand numai 5000 de spirale ADN si fiind jumatate siliciu si jumatate rosu ca origine, s-a nascut un om care putea dansa, gandi, vorbi, isi putea creste copiii, construia case, cultiva hrana si-i servea pe Anu. Acesti sclavi nu erau destul de luminati pentru a evolua sau pentru a contesta dominatia "Zeilor Anu" pe care i-au imortalizat si i-au venerat.

Zeii Anu au fost imortalizati deoarece familia Anu a invatat practici de extindere a vietii, prelungindu-si viata pana la 18.000 de ani omenesti. De aici provin Zeii Greci si Romani impreuna cu mitologia lor. Prin comparatie, sclavii aveau ca durata a vietii un interval de 500 de ani la finalul caruia imbatraneau si se imbolnaveau. O mare parte a acestei situatii se datora disonantei interne a formei datorata fuziunii a doua structuri genetice non-rezonante; una provenita din Pleiade care era bazata pe siliciu si una de pe Sirius care era bazata pe carbon. Informatia bazata pe carbon provenea direct de la Vishnu si Yahweh. Fara ajutorul lor o asemenea fuziune nu ar fi avut loc; si probabil ar fi fost mai bine, deoarece disonanta interna duce in cele din urma la razboi. La inceput , Yahweh si Vishnu s-au inteles cu falsii zei albi din Pleiade. In timp insa, s-a declansat competitia, iar zeii au inceput sa se lupte intre ei prin intermediul sclavilor. Lui St. Germain nu i-a placut aroganta lui Vishnu, asa ca i-a trimis carlige in planul visului prin intermediul grupurilor de sclavi asociati cu Vishnu. Melchiezedek il detesta pe Yahweh si a inceput sa-i sfasie planul visului prin sclavii in care Yahweh se incarnase. Atunci cand cauza pierderilor de pe taramul visului a fost data la iveala, Yahweh si Vishnu au inceput sa riposteze. La randul lor au deteriorat planele celorlalti falsi zei albi prin intermediul populatiei de sclavi umani. Violenta nonfizica dintre zeii falsi a condus la accentuarea imbolnavirilor atat printre sclavi cat si printre cei din familia Anu.

RAZBOIUL DINTRE FALSII ZEI ROSII SI ALBI

Forma fizica nu a fost destinata ca prin intermediul ei sa se poarte razboaie. Forma fizica a fost destinata pentru a da adapost sufletului in mod onorabil. Mai mult, forma a fost destinata sa cinsteasca sufletul si sa lucreze in armonie si unitate cu acesta in scopul evolutiei. Totusi trebuie spus ca formele sclavilor nu erau armonioase; ele aveau o disonanta interna datorita amestecarii a doua structuri celulare si ADN non-rezonante. Disonanta interioara se traduce intr-o societate disonanta pe termen lung. Familia Anu i-a invatat pe sclavi sa deplaseze nevoia lor de a fi disonanti si de a se razboi unii cu ceilalti in "sporturi". In acest mod s-au dezvoltat jocuri inrudite cu fotbalul, baseball, baschetul, rugby si hockeyul; ele s-au dezvoltat pentru a oferi sclavilor o iesire pentru violenta lor intr-o maniera care sa nu conduca la razboi.

Zeii albi impreuna cu Vishnu si Yahweh, in dansul lor continuu cu sclavii, au devenit din ce in ce mai disonanti la fel ca sclavii insisi. Din pacate zeii falsi nu si-au transferat disonanta in sporturi; din acest motiv intre ei s-a declansat un razboi pe fata. Raboiul avea ca miza planul visului. Vishnu si Yahweh au ales sa intensifice producerea sclavilor, initiind o reproducere necontrolata pentru a dispune de mai mult chi si a crea in aer castele din ce in ce mai mari, pastrandu-si dominatia asupra celorlalti falsi zei albi. Acest lucru a functionat o vreme, insa curand planele lor au inceput sa le depaseasca pe cele ale falsilor zei rosii care si ei marisera efectivele natiunilor rosii pentru acelasi motiv. Falsii zei rosii nu-i agreau pe Vishnu si Yahweh si pe sclavii lor umani, acestia din urma fiind considerati inferiori datorita materialului genetic restrans si care acum le invadasera terenurile si planele visului. Razboiul dintre Vishnu impreuna cu Yahweh si falsii zei albi a fost transferat catre Yahweh si Vishnu si falsii zei rosii. De data aceasta Yahweh si Vishnu s-au aliat cu falsii zei albi; ei au ales sa creeze un vis in care falsii zei rosii si-ar fi pierdut dominatia. Visul a determinat prabusirea scuturilor de gheata si crearea unor oceane imense si cursuri de apa care brazdau Pamantul si in care s-au inecat un mare numar de oameni din natiile rosii cat si sclavi de-ai lui Anu. Cum oamenii din natiunile rosii au murit cu miliardele, planele visului apartinand falsilor zei rosii s-au prabusit si au fost invadate de catre falsii zei albi impreuna cu Vishnu si Yahweh. Sclavii au avut tendinta de a nu popula cetoasele vai ale Pamantului asa cum o facusera natiunile rosii; in consecinta cu mult mai putini sclavi s-au inecat in marile inundatii decat oamenii din natiile rosii.

i familia lui Anu a stat la originea prabusirii scuturilor de gheata, printr-o tranzactie majora prin care elemente de cristal de dimensiunea unor cladiri de 10 etaje au fost trimise pe o alta planeta in schimbul unor sume importante pentru Pleiade. Din pacate nu au fost constienti ca aceste cristale erau tocmai structurile care mentineau scuturile de gheata in atmosfera. In decurs de 8 zile dupa ce cristalele au fost indepartate de pe Pamant, scuturile de gheata s-au prabusit. Prabusirea scuturilor a condus nu numai la formarea oceanelor voastre, ci si la intensificarea ulterioara a radiatiilor si a furtunilor electrice pe Pamant, ceea ce a fost devastator pentru toate speciile de pe planeta.

DUPA FORMAREA OCEANELOR

Anu au ales sa nu-si cheltuiasca timpul si fondurile pentru restaurarea scuturilor de gheata. In schimb s-au mutat in interiorul Pamantului pentru a-si proteja pielea fina de radiatii. Sclavii au ramas la suprafata impreuna cu oamenii din natiunile rosii care supravietuisera inundatiilor. Acestia au fost expusi radiatiilor solare. Oamenii din natiunile rosii au trecut de la o durata a vietii de 800 ani la mai putin de 200. Sclavii lui Anu au scazut de la 500 ani la mai putin de 100 in scurt timp. Cativa, la fel ca Anu, au parasit suprafata si s-au mutat in Pamantul interior. Cativa oameni au intrevazut ceea ce urma sa se intample si s-au mutat in Pamantul interior inainte de producerea evenimentelor. Cei incarnati in Pamantul interior sunt ramasitele acelora care s-au mutat in aceasta perioada si a multor altor perioade care au urmat. Falsii zei rosii au obtinut din ce in ce mai putin chi de la oamenii rosii de pe suprafata Pamantului, intrucat materialul lor genetic era in declin datorita expunerii la nivelele inalte de radiatie; altfel spus, experimentau o cadere in constienta. O vreme zeii rosii si-au mutat zona de interes catre Pamantul interior, lasand astfel oamenii de la suprafata Pamantului sub jurisdictia falsilor zei albi impreuna cu Vishnu si Yahweh.

RAZBOIUL LUI ANU

Cum falsii zei rosii s-au retras sa danseze numai cu oamenii din Pamantul interior, razboiul dintre zeii albi si rosii s-a oprit pentru un timp. Odata cu incheierea razboiului in planul nonfizic, un alt razboi a izbucnit in planul fizic intre Innana si Merduk (Afrodita si Hades), doi membri ai familiei Anu. Acestia doi isi extinsesera durata vietii mai mult decat toti ceilalti si erau pe cale sa intre in dementa datorita practicilor de extindere a vietii. Pamantul ar dori sa precizeze ca disonanta inerenta amestecarii materialelor genetice ale sclavilor impreuna cu geometria sacra electrica disonanta, lansata de Anu trebuia sa se exprime undeva. Daca acesta disonanta nu putea fi exprimata in planul nonfizic, atunci ea urma sa devina fizica; ceea ce s-a si intamplat intre cei din familia Anu. Pamantul admite ca razboiul a fost impins mai departe decat a intentionat, prin dorinta lui de a face ca umanitatea sa dispara. Acest vis al Pamantului s-a adaugat in capul listei de jocuri razboinice ale familiei Anu, ceea ce a condus la o anihilare nucleara atat de semnificativa incat a devenit cea mai mare cadere in vibratie pe care Pamantul o cunoscuse vreodata intr-un rastimp atat de scurt. Razboiul lui Anu a durat 2000 ani omenesti; cei din familia Anu si-au folosit proprii sclavi pentru a se razboi unul cu celalalt sub comanda lui Zeus si Merduk. Zeus si echipa lui de sclavi au ajuns sa fie cunoscuti drept "Comandamentul Ashtar ". Zeus a creat o armata de sclavi pentru a o apara pe Innana; acesta nu era totusi Zeus original, cel care parasise Pleiadele cu mult timp in urma. Zeus original alesese euthanasia dupa 10.000 ani de prelungire a vietii si a unei sanatati in decadere continua. "Zeus" care devenise cunoscut ca Ashtar era a treia generatie de urmasi care detinusera un ADN 100% Plieadian . Au fost 12 Anu care au venit din Pleiade si care au continuat sa se reproduca intre ei pentru a-si pastra dominatia in planul fizic pe Pamant ca "Zei" peste sclavi. Aceasta reproducere stricta ar fi putut fi considerata ca o necesitate pentru pastrarea puritatii ADN-ului pe care o avusesera de acasa; acest lucru a creat totusi o alta forma de nebunie, asa ca urmasii lui Anu au fost atrasi in dementa razboiului impreuna cu Innana si Merduk. Innana si Merduk erau cei mai in varsta si singurii ramasi din familia Anu originala care sosise din Pleiade. Toti ceilalti membri ai familiei erau a doua, a treia sau a patra generatie de urmasi rezultati din imperecherea celor 12 Anu originali si a celor care au rezultat dupa aceea. Cei din familia Anu au fost siliti sa treaca de o parte sau de alta; cam jumatate s-au alaturat lui Merduk si jumatate lui Innana. La fel cum cineva astazi ar privi un meci de fotbal, la fel Anu pluteau in navele lor spatiale deasupra campurilor de batalie ovationandu-i pe sclavii castigatori. Sclavii erau vazuti ca niste animale de casa sau posesiuni fara valoare; drept urmare a distruge cateva mii de sclavi era la fel de nesemnificativ ca a macelari astazi cateva mii de capete de bovine.

Razboiul a durat 2000 ani. In timp familia Anu s-a plictisit de razboi si au incetat sa-si mai gaseasca motive de neintelegere, orientandu-se spre alte scopuri in viata. Totusi Merduk era hotarat sa castige. Merduk a creat un grup de sclavi mai brutali decat toti ceilalti. Acesti sclavi aveau numai 1024 spirale de ADN, fara corp emotional, precum si o dorinta kinestezica de a se lupta si a rani. Oamenii cu descendenta din acesti sclavi razboinici sunt inruditi cu teroristii de astazi de toate tipurile si de pe intreg globul.

Intr-adevar acesti sclavi razboinici i-au scos din cursa pe sclavii lui Innana. Innana era furioasa nu numai pentru ca Merduk ii preluase toate minele de aur, dar acum ramasese si fara valori cu care sa se intoarca acasa, in Pleiade. Intro izbucnire de furie ea l-a prins pe Merduk si l-a incuiat in una din numeroasele lor piramide. Innana avea de gand sa-l omoare sau sa-l paraseasca acolo pentru a pieri de foame. Ceilalti membri ai familiei au convins-o pe Innana sa-l elibereze pe Merduk. Merduk a impins violenta un pas prea departe; el a detonat 3 bombe nucleare care au inclinat Pamantul pe o parte si a distrus peste 2/3 din suprafata sa. Apoi a decolat cu nava sa si s-a sinucis izbindu-se de suprafata lui Marte. Innana a parasit Pamantul intorcandu-se in Pleiade, unde a fost declarata incurabila. Ea a ales moartea prin euthanasie. Toti ceilalti membri ai familiei au murit in explozia provocata de Merduk.

Detonarea bombelor a fost un rezultat al inclinarii visului uman catre extinctie. Acest lucru vorbeste despre un mare adevar; acela ca nimeni nu poate intentiona distrugerea altuia fara a pieri el insusi. Pamantul isi invata lectia spirituala din acest dans. Cu toate acestea, nu s-a ajuns la sfarsitul istoriei omenirii; mai este destul, desi ceea ce urmeaza nu este de fapt decat o continua repetare a trecutului.

FALSA INALTARE A ZEILOR FALSI

Razboiul nuclear este asociat cu forma-gand a fisiunii. Fisiunea inseamna o combustie in care elementele explodeaza si nu mai sustin viata. Elementele de aer, apa, foc si pamant sustin viata prin comprimarea lor, pentru a tine forma si a tese ADN-ul din planul nonfizic in cel fizic. In fisiune, elementele explodeaza iar rezultatul este moartea. Natura fisiunii este combustia; cu alte cuvinte atunci cand explodeaza, elementele intra in combustie. Informatia asupra inaltarii a fost obtinuta atunci cand falsii zei rosii au obtinut informatii de la Marii Maestri in urma mortii lor. Exista doua tipuri de inaltare care au avut loc din punct de vedere istoric pe Pamant in visul uman al balenelor si delfinilor. O forma de inaltare conduce la dezvoltarea unui tip de biologie 4-dimensionala si o "inaltare reala" catre urmatoarea dimensiune; cealalta duce catre extinderea unui camp nonfizic aflat in continua expansiune care umfla sufletele asociate, dar fara inaltarea formei. Pamantul a ales sa numeasca aceasta a doua forma de inaltare, "falsa inaltare".

Informatiile privind inaltarea nu au fost distribuite in mod egal printre falsii zei rosii. Unii au primit informatii privind modificarile biologice, acestia fiind zeii care de-a lungul timpului si-au inaltat triburile din natiunile rosii in cea de-a patra dimensiune. Acesti zei includ pe Buddha si Lady Buddha (Quan Yin) impreuna cu Thoth. Exista inregistrari ale inaltarii reale catre dimensiunea a patra care au avut loc in multe perioade, in cadrul grupurilor de oameni aflati atat la suprafata cat si in Pamantul interior, ghidati de aceste suflete. Una din cele mai recente inaltari pe suprafata Pamantului sub conducerea lui Thoth a inclus poporul Anassasi in Southwestern US, impreuna cu Maiasii si Incasii din Mexic (acum 2000 pana la 8000 ani omenesti). Zeul fals Buddha a ghidat si ultima inaltare umana in Est a celui cunoscut drept "Buddha". Mai exista inca o multime de inregistrari ale inaltarilor unor necunoscuti sub conducerea lui Quan Yin sau Lady Buddha care au avut loc in Hawaii. Ceilalti zei falsi incluzand pe Sananda, Shiva si Rama nu au dispus de toate informatiile asupra inaltarii biologice. Acest lucru se datoreaza in primul rand modului in care a fost divizata informatia Marilor Maestri, dupa ce acestia au fost zdrobiti. Fara informatia asupra inaltarii biologice, acesti zei au unit grupuri de oameni intr-o for a de inaltare falsa. Inaltarea falsa face ca un guru sa se inalte pe cheltuiala discipolilor ; cu tote acestea guru nu se inalta cu adevarat, ci intra doar in combustie, deoarece in procesul inaltarii nu este creata o forma 4-dimensionala. In falsa inaltare, corpul de lumina este construit ca o formatiune in continua expansiune si unit cu corpurile de lumina ale multor altor oameni, rezultatul fiind c ompus adesea din vartejuri si fluxuri de energie in diverse tipare de geometrii sacre. Cu toate acestea, deoarece nici una din formele fizice ale oamenilor nu si-a ridicat vibratia din punct de vedere biologic, atunci cand se lanseaza inaltarea unui guru corpul acestuia intra in combustie iar corpul de lumina colectiv se prabuseste asupra discipolilor care se imbolnavesc si mor. Pamantul a evaluat inaltarea lui "Rama", cunoscut si ca Ramtha. Inaltarea lui Rama a fost o inaltare falsa. Acest om a

fost folosit de sufletul cunoscut ca Rama, pentru a uni sute de alti oameni intr-un flux urias de energie pana ce corpul lui Rama a luat foc, intrand in combustie. In urma acestei combustii, sufletul lui Rama s-a umflat si a crescut in putere mai mult decat inainte. Majoritatea celor folositi pentru a-i permite lui Rama sa se inalte, au murit dupa-aceea deoarece se imbolnavisera foarte grav. Acesta a fost scopul pentru care Sananda, Rama si Shiva au folosit inaltarea; si-au marit singuri dominatia in razboiul lor asupra celorlalti falsi zei rosii si albi . Cea mai timpurie inaltare falsa de acest tip a avut loc cu mai putin de 2000 ani in urma mortii Marilor Maestri (acum 46,000 ani). Fiecare din acesti trei zei, Sananda, Shiva si Rama, au creat grupuri de diferite marimi pentru a lansa inaltarea, umflandu-se pe ei insisi intr-o dominare din ce in ce mai mare. Fiecare falsa inaltare a marit forma-gand a combustiei, deoarece forma nu se inalta, ci intra in combustie lasand in urma o gramada de cenusa. Mai mult, stramosii umani asociati cu aceasta forma de inaltare intrau intr-un vid non-existential.

Forma-gand a combustiei a ancorat in visul uman forma-gand a fisiunii. In cele din urma, forma-gand a fisiunii este cauza primara a distrugerii nucleare. Cu cat falsele inaltari au devenit mai numeroase in timp, cu atat mai mult a fost stimulata familia Anu sa dezvolte armament nuclear. Nu se poate crea fisiune in planul nonfizic cu aceste formegand , fara ca in cele din urma ele sa nu devina fizice. Aceasta este natura legii creationale fizice; tot ce se intampla in nonfizic, se repeta pana la urma in planul fizic. Cu cat oamenii intrau in combustie interioara datorita falsei inaltari, cu atat se crea posibilitatea combustiei exterioare asociata cu distrugerea nucleara. In timpul in care Merduk si-a detonat bombele pe Pamant, se lansasera deja mai mult de 18.000 inaltari false in competitia dintre cei trei falsi zei rosii. Acestor suflete li se atribuie cauza originala a devastarii nucleare de pe Pamant.

ERA LUI MAHAVISHNU (acum 15.000-18.000 ani, 60.000-74.000 ani omenesti) Dupa devastarea nucleara a lui Anu, oamenii ramasi la suprafata Pamantului au intrat iarasi intr-o perioada de barbarism, traind in pesteri, vanand animale si mancand carne pentru a supravietui. In timp Pamantul s-a regenerat, iar oamenii s-au mutat din nou in natura, redevenind vegetarieni, deoarece era destula vegetatie care sa le sustina viata. Timp de 4000 ani (16.000 ani omenesti), oamenii de la suprafata Pamantului au trait in mod pasnic, asemeni natiunilor rosii stravechi insamantate. Acesti oameni isi adunau vegetatia necesara pentru a subzista; cu timpul si-au amintit si au reluat practicile legate de cultivarea pamantului. Tehnologiile nu s-au dezvoltat pana ce o vizita a unui set de oameni invecinati cunoscuti ca Reptilieni, a readus in dansul uman tehnologia radioactiva. Reptilienii erau interesati in perpetuarea propriei specii, deoarece lasasera in urma o creatie pe moarte. Reptilienii s-au incrucisat masiv cu anumite triburi rosii si in special cu popoarele Mongol/Inuit impreuna cu popoarele Tibetane. Rasele care au rezultat sunt chinezii si japonezii asa cum ii cunoasteti astazi. Reptilienii nu au ales sa ramana pe Pamant in primul rand pentru ca fluxul de energie era prea disonant si ii imbolnavea. Multi oameni cred ca exista astazi Reptilieni pe Pamant. Acest lucru nu este adevarat; Reptilienii s-au retras inainte de sfarsitul erei lui Mahavishnu. Cele mai multe experiente cu Reptilieni din prezent se datoreaza fie unei brese temporale prin care cineva este transportat in timpurile stravechi de acum 15.000 la 18.000 ani (60,000 la 74,000 ani omenesti ), fie unei expresii la nivel eteric. Exista plane la nivel eteric, care au ramas in visul uman de pe vremea cand Reptilienii s-au incrucisat prima data cu umanitatea. Cateodata clarvazatorii retraiesc aceste experiente ancestrale in timpul prezent. Buddha si Shiva au construit intelegeri pentru incrucisarea raselor lor radacina cu Reptilienii. Ei au facut acest lucru in schimbul informatiilor pierdute privind inaltarea. In acest schimb, oamenilor li s-au oferit tehnologiile fizice pe care le uitasera cu mult timp in urma. Curand au inceput sa fie construite dispozitive similare tehnologiei moderne care includ televiziunea, media, radioul, automobilele si computerele. Aceste tehnologii au fost utilizate masiv pe timpul familiei Anu , insa nu de catre toti sclavii. Numai aceia care-si castigau o mare popularitate erau rasplatiti cu astfel de dispozitive, pe vremea cand Anu erau in viata. Acest lucru a starnit o mare invidie printre ceilalti sclavi fata de cei cu faima, precum si dorinta de a experimenta ei insisi aceste dispozitive. In timpul erei lui Mahavishnu, acest vis al sclavilor s-a realizat. Tehnologiile, la fel ca in civilizatia umana actuala, au devenit disponibile tuturor acelora care si le puteau permite. Aceasta a predominat in special in regiunile asociate cu

Grecia si Europa, impreuna cu regiunile care sunt acum sub Oceanul Atlantic, acolo unde natiunile de sclavi ale lui Anu au continuat sa traiasca. Era lui Mahavishnu s-a terminat cu un alt cataclism nuclear. Anumiti lideri intre natiuni au intrat in competitie in asemenea masura incat din nou s-au anihilat pe ei si civilizatia lor. De data aceasta exploziile nucleare nu au fost tot atat de devastatoare ca distrugerile din timpul erei lui Anu. Desi umanitatea s-a reintors la barbarism, au revenit mai repede in natura, aceasta regenerandu-se in mai putin timp decat in era precedenta.

FALSA INALTARE A FALSILOR ZEI ALBI

Inainte de devastarea nucleara, acum 16.000 ani, falsii zei albi au ales sa-si lanseze propria lor falsa inaltare. Printr-o conspiratie impotriva lui Sananda, falsii zei albi au obtinut toate informatiile despre falsa inaltare pe care Sananda le utilizase pentru a se extinde pe sine-insusi. Falsii zei albi au ales sa indrume grupuri de oameni in Piramidele Egiptului Antic pentru a incerca sa se inalte bazati pe inregistrarile obtinute de la Sananda. Oamenii cu capetele mari si care mostenisera linia genealogica a Marilor Maestri au fost indrumati sa infiinteze temple de inaltare in imprejurimile fizice ale Piramidelor. Multi dintre acesti oameni au fost faraonii Egiptului Antic din zilele noastre. La fel ca in falsa inaltare rosie, campurile de energie au fost unite fara inaltarea formei fizice. Pe scurt, 160 de faraoni au intrat in combustie in interiorul piramidelor intr-o perioada de peste 2000 ani. In urma falsei inaltari a fiecarui faraon, discipolii si devotii au murit in masa datorita imbolnavirilor grave. Cum combustiile incepusera sa devina din ce in ce mai incomplete, cu parti intregi ale corpului lasate in urma cum ar fi capete , picioare sau maini, elita spirituala dominanta a decis in cele din urma scoaterea in afara legii a procesului de inaltare. Combustiile au marit puterea de dominare a zeilor albi in dauna zeilor rosii, pe timpul acestei periade istorice. Totusi, forma-gand a combustiei a condus inca o data la exprimarea in forma umana a folosirii armamentului nuclear pentru a distruge, ceea ce in ultima instanta a dus la devastarea intregii civilizatii umane de la suprafata Pamantului prin razboi nuclear. Dupa acesta perioada, ceea ce a mai ramas ca structura genetica privind cavitatea craniana extinsa , creierul si trunchiul cerebral corespunzator pentru aceia cu mostenire din linia genealogica a Marilor Maestri, a fost pierdut din dansul uman. S-ar putea spune ca cei cu o asemenea mostenire au fost gresit indrumati de catre zeii falsi pentru a folosi informatia detinuta in scopul falsei inaltari. In procesul falselor inaltari, zeii albi au accesat informatia genetica a faraonilor cu capetele mari si si-au insusit aceasta informatie in folosul lor. In decurs de 6 generatii dupa ultima falsa inaltare, intreaga memorie a ADN-ului cerut pentru construirea acestui nivel de constienta in forma umana a disparut din toate arhivele genetice umane.

CADEREA ATLANTIDEI

(acum 10.000-13.000 ani, 40.000 la 52.000 ani omenesti) Inca o data oamenii au gasit calea de a iesi din barbarism si a se intoarce in natura, dupa devastarea nucleara din era lui Mahavishnu. Inca o data oamenii s-au intors la viata simpla din roadele pamantului. Inca o data au lasat in urma consumul de carne si au imbratisat o dieta vegetariana deoarece natura se regenerase. Din nou tehnologia a fost instaurata de catre o specie umanoida externa iar civilizatia a inflorit. De data aceasta au fost speciile cunoscute sub numele de Gray care si ei apartineau unei creatii pe moarte. Acestia au ales sa se incruciseze cu umanitatea pentru asi perpetua speciile. Speciile Gray au ales in principal incrucisarea cu descendentii natiunilor de sclavi Anu ramase, deoarece aveau nevoie de un fundament bazat pe siliciu pentru a contribui cu propriul ADN si pentru ca urmasii lor sa supravietuiasca. Speciile Gray se prezinta ca o rasa de sclavi desperecheata, creata de cei din Pleiade cu mult timp in urma. In schimbul incrucisarii cu umanitatea s-a oferit tehnologia, ceea ce a dus din nou la dezvoltarea unei civilizatii umane tehnologice. Din toate aceastea se poate vedea cum istoria se repeta fara incetare pana cand karma se elibereaza.

Cei cu caracteristici ereditare de tip Gray in forma umana au sfarsit prin a intra in conflict cu cei ce mostenisera ereditatea pura a sclavilor Anu. Conflictul a luat proportii ajungandu-se la devastare nucleara cu toata Atlantida scufundandu-se sub apele oceanului dupa 1000 ani. Cauza primordiala a fost razboiul dintre doua natiuni de sclavi albi, una cu mostenire ereditara Gray si cealalta fara. Dupa aceasta viata umana s-a reintors din nou la stadiul de barbarism. In era Atlantidei, zeii rosii si albi se retrasesera complet din dansul uman, pentru ca acesta devenise pur si simplu prea dureros pentru ei. Au inceput sa proiecteze o metoda prin care sa se extraga din cadrul umanitatii si al Pamantului si sa gasesca o alta realitate consensuala cu care sa danseze. Atat zeii rosii cat si cei albi au incercat multe forme de inaltare in timpul erei Atlantida pentru a se extrage din fondul genetic uman. Incercarile lor au esuat pentru ca erau mult prea intretesuti. Multi si-au inaltat campurile in dimensiunile superioare, dat nu s-au putut retrage complet. Cei care creasera false inaltari care au condus la forma-gand a combustiei nucleare, au facut-o din nou. Aceste actiuni au determinat in ultima instanta razboiul nuclear intre oamenii din planul fizic precum si caderea Atlantidei.

DUP CADEREA ATLANTIDEI (acum 10.000 ani pana in timpul prezent )

Forma umana s-a reintors la barbarism dupa caderea nucleara a Atlantidei. De data aceasta umanitatea nu a mai reusit sa renunte la alegerea de a consuma carnea animalelor dupa ce vegetatia s-a regenerat. Consumul de carne sustine o forma-gand care include mentalitatea masacrarii. Aceasta mentalitate conduce in cele din urma la razboi si varsare de sange intre oameni. Aceasta ultima perioada de 10.000 ani a cunoscut cel mai mare numar de razboaie fata de oricare alta perioada din istoria umana. Popoarele natiunilor rosii s-au luptat intre ele pentru teritoriu si resurse. Popoarele natiunilor albe s-au luptat intre ele pentru credintele si practicile religioase. Nasterea lui Hristos nu a fost de ajutor; prin moartea lui ca fiinta inaltata, Christ a ancorat forma-gand a crucificarii. Ultimii 2000 ani au dus la o si mai mare intensificare a razboiului decat in perioadele anterioare incarnarii lui. Christ era o incarnare a lui Sananda. Sananda l-a condus pe Christ catre crucificare. De ce ar fi reintrat Sananda sau oricare alt zeu rosi in dansul uman dupa ce se retrasesera demult deoarece era atat de dureros sa continue? Sananda a intrat in dans pentru a conduce umanitatea catre disparitie astfel incat sa se poate extrage si sa se mute in alt dans care l-ar fi multumit mai mult. Forma-gand a crucificarii este inrudita cu extinctia. In ultimii 100 ani, din ce in ce mai multi zei albi si rosii si-au facut simtita prezenta. Ei au intrat din nou in dansul uman. Cei mai multi oameni au crezut ca ei intra pentru a inalta umanitatea si a indrepta experienta umana catre o era de aur. Pamantul este aici pentru a lamuri ca acestia sunt fiinte egocentrice care nu au nici un interes in schimbarea omenirii; interesul lor este sa se extraga cat mai complet din acest dans pentru a-si continua jocul in alta parte. Daca falsii zei rosii ar fi fost interesati de umanitate atunci nu i-ar fi mutilat pe Marii Maestri, omorandu-i si sfaramandu-le sufletele. In schimb ar fi invatat de la sufletele si oamenii cu mare intelepciune. Oricum aceste suflete, falsi zei rosii sunt sunt incapabili de a invata ceva deoarece au decazut intr-o aroganta extrema. In consecinta Pamantul a ales sa-i scoata din visul uman astfel incat umanitatea sa se poata inalta, deoarece acesti falsi zei rosii nu sunt decat un factor de interferenta. In secolul trecut a fost facuta o alta tranzactie cu o factiune a speciilor Gray pentru incrucisarea cu umanitatea in schimbul tehnologiei electrice. Aceasta a condus la actuala voastra civilizatie umana bazata pe electronica. Oamenii jumatate Gray, jumatate albi retraiesc incrucisarea care a avut loc acum mai mult de 10.000 ani in timpul erei Atlantida. Istoria se repeta, intr-adevar. Acesti oameni nu se pot inalta. Mila a fost martora la 80% ADN de tip Gray in unii oameni care au participat la atelierele ei de lucru; sau la copii pe care i-a privit jucandu-se la bazinele de inot in calatorii sau acasa in Hawaii. Acesti copii si adulti sunt extrem de mecanici si lipsiti cu totul de emotii. Acesti oameni vor deveni din ce in ce mai bolnavi pe masura ce Pamantul se va inalta.

Rapirile si reproducerile actuale cu speciile Gray au incetat in mare parte. Acest lucru se datoreaza faptului ca speciile Gray au devenit si ele bolnave datorita disonantei fluxului energetic dintre Pamant si formele lor. Mai exista totusi inca multe plane eterice care au ramas, mai ales in densitatea oraselor voastre care retin memoria si incarcatura rapirilor trecute. Adeseori cei care-si amintesc aceste rapiri se acordeaza la aceste plane ale realitatii si le retraiesc. Cei care se inalta, elibereaza amintirile si manipularile acestei ere, in general prin incorporarea a 1024 spirale ADN in procesul inaltarii.

ISTORIA INALTARII UMANE 4-DIMENSIONALE

In polaritate, o persoana va avea reprezentate ambele extreme. In masura in care cei trei falsi zei rosii si albi au creat inaltari false care au dus la anhilarea nucleara de la suprafata Pamantului, in aceeasi masura alti trei falsi zei rosii au inaltat grupuri de oameni in cea de-a patra dimensiune. Acesti oameni 4-dimensionali s-au inaltat intr-o si mai mare pace si unitate. Cea mai mare parte a civilizatiei Pamantului interior este 4-dimensionala ca rezultat al muncii acestor trei zei. In acelasi timp insa, acest proces a polarizat distrugerea catre exprimarea umana de la suprafata Pamantului, ceea ce a condus la trei perioade de distrugere nucleara in istoria omenirii. Pamantul ca intreg trebuie sa se inalte. Nu numai Pamantul interior se poate inalta. Daca Pamantul exterior nu se inalta odata cu cel interior, procesul nu va reusi iar Pamantul va intra in combustie cand va incerca sa intre in Marele Soare Central. Popoarele Pamantului interior au ajuns sa inteleaga acest lucru. Din pacate zeii falsi Buddha, Quan YinLady Buddha si Thoth nu au rezonat cu alegerea de a se inalta a intregului Pamant; ei au preferat sa continue ca mai inainte, polarizand intunericul catre suprafata. Consiliile care supravegheaza inaltarea umana in Pamantul interior au indepartat de mult acesti trei falsi zei rosii ca rezultat al interferentei lor continue. Din pacare ei s-au mutat pur si simplu in exteriorul Pamantului, continuandu-si dansul. Multa vreme, Mila si Riza au lucrat cu acesti trei falsi zei rosii in experimentele timpurii privind inaltarea din cadrul organizatiei. In timp, in scoala lor a izbucnit razboiul intre falsii zei rosii si albi. Atat de multa vatamare si-a facut loc prin intermediul acestor factori razboinici nonfizici, incat Mila si Oa au sfarsit prin a se imbolnavi de cancer dupa Masters Conclave din toamna anului 2000. Din acest moment Riza a sfatuit sa nu se mai lucreze cu nici un zeu fals punct, intrucat nu se putea avea incredere ca nu se vor razboi unul cu altul creand astfel vatamare in cadrul scolii. Aceasta decizie nu a pus capat razboiului. Razboiul s-a mutat pur si simplu asupra altor grupuri de oameni care au fost folositi in inconstient de catre zeii falsi in scopul atacarii lui Mila si Oa impreuna cu alti membri ai organizatiei, cat si pentru atacuri asupra organizatiei in general cu ocazia intrunirilor organizate. In timp s-au descoperit metode de a manui aceste atacuri prin folosirea miscarilor contrare de energie care sa anuleze loviturile destinate lor. In masura in care grupul descoperea solutii, in aceeasi masura falsii zei rosii si albi descopereau tactici vatamatoare de abuz. In anul care a trecut, Pamantul si soarele solar au hotarat sa inlature cu totul din visul uman atat zeii rosii cat si pe cei albi. Motivul este simplu ; ei interfera cu lansarea in suficienta masura a inaltarii umane astfel ca umanitatea sa razbeasca in apropiatele timpuri de purificare. Astfel de suflete nu pot creste sau evolua; ele doar perpetueaza dansul lor distructiv. Riza a evidentiat clar acesta situatie si anume ca atat sufletul cat si forma pot deveni atat de afectate incat devin incapabile sa evolueze. Aceasta este valabil pentru multi oameni cu mostenire genetica din partea sclavilor; la fel este si pentru falsii zei rosii si albi.

NATURA INALTARII ASTAZI

Primele incercari de a lansa inaltarea printre oamenii de la suprafata Pamantului au avut loc intre anii 1998 - 2001 de catre Riza. Succesul a fost partial, incepandu-se descoperirea acelor naturi holografice si de descendenta care sunt incapabile de inaltare. Riza a fost impinsa in afara miscarii de inaltare prin alegerea libera si constienta a lui Mila si Oa. Riza devenise atat distrusa datorita razboiului continuu intre falsii zei rosii si albi incat a pierdut prea multe informatii pentru a-si mai atinge scopul propus. In prezent Riza se afla la redistribuire cu Tao, o forta din afara timpului, spatiului si formei care guverneaza intrega creatie si evolutie.

Pentru o vreme un alt factor de supraveghere a fost ancorat pentru a sprijini inaltarea umana, Natalia. Acest suflet a sfarsit prin a interfera inca si mai mult decat zeii rosii sau albi , asa ca a fost exclusa in mai putin de un an. Atunci Mila si Oa s-au intors catre Tao pentru sprijin. Din pacate a inceput sa interfere un alt set de suflete care s-au prezentat drept Tao si pe care Mila l-a numit "falsul tao". Acest fals tao a fost deja indepartat din visul uman. S-a inteles in fine de catre Pamant, aflat sub calauzirea adevaratului Tao, ca trebuie sa-si asume sarcina visului uman. Aceasta schimbare a inceput acum mai mult de 24 luni si este documentata in multe din Transmisiunile Marelui Soare Central prin intermediul lui Mila. Pamantul ii insufleteste acum pe Mila si Oa si pune la dispozitie noi suflete pentru a-i sprijini pe toti oamenii care se inalta. Pamantul a ales ca in urmatoarea jumatate de secol sa introduca toate visele intr-unul singur. Pamantul a mai ales si sa elimine toate sufletele problematice pentru inaltarea ei globala. Aceasta include acum falsii zei rosii si albi, care sunt inlaturati ca entitati de nivel global din visul Pamantului. Totusi aceste suflete sunt atat de incrustate in ADN-ul uman, incat este necesara inaltarea la 15.000 spirale ADN pentru fiecare descendenta pentru a inlatura complet si a separa umanitatea de aceste suflete. Se estimeaza ca in jurul anului 2050, putini oameni vor mai supravietui daca nu stapanesc 15.000 spirale ADN, iar la acea data dansul zeilor rosii si albi va ajunge la finalul definitiv. Mila si Oa si-au dat toata silinta ca sa coordoneze evolutia umana prin intermediul experimentarii continue din cadrul organizatiei lor. In timp au fost descoperite hologramele si descendentele care sunt capabile sa se inalte mai departe. Cei cu holograme si descendenta Anu sau sclavi Anu sunt limitati de catre consiliile Pamantesti ale inaltarii la 1800 spirale ADN. In esenta, formele acelora cu aceasta mostenire genetica nu stiu cum sa se inalte mai departe decat atat, iar daca incearca sa mearga mai departe, cad in tiparele falsei inaltari prin care campurile se umfla, fara sa inalte si forma biologica. Falsa inaltare ar duce numai la combustia formei in loc de inaltarea in dimensiunea urmatoare. In orice caz falsa inaltare creeaza dificultati si vatamari la nivel global, deoarece aceia care se inalta dincolo de 1800 avand caracteristici ereditare Anu si sclavi Anu creaza vatamare globala permitand campurilor lor sa fie folosite de fortele intunericului impotriva Pamantului. In consecinta, pentru protectia Pamantului acesti oameni sunt limitati la 1800 de spirale in acest moment al istoriei. Inaltarea in dansul uman va avea loc gradat si in sens generational. Cei limitati la 1800 pot produce urmasi care sa aleaga genealogii alternative, care pot sa se inalte la nivelul urmator. Mai mult chiar, daca cineva nu are un copil al sau, genealogia sa este asociata cu 2 miliarde de alti oameni care vor avea copii. Ca rezultat, dupa moarte, constienta aceluia va continua sa experimenteze inaltarea celorlalti inruditi cu sine-insusi, dar care aleg alte genealogii in tapiseria lor de la nastere ceea ce determina trecerea la urmatorul nivel de evolutie. Cei cu holograme si ADN apartinand natiunii rosii insamantate vor fi restransi la 3000 spirale. Motivul este faptul ca acestor oameni le lipseste capacitatea innascuta de a modifica materialul genetic pentru a continua cu urmatoarea etapa a inaltarii. Daca o persoana nu stie cum sa modifice ADN-ul ca set biologic de cunoastere, atunci ea nu se poate inalta mai departe. Se pare ca numai aceia cu descendenta directa si holograme de tip mare maestru poseda cunostintele necesare pentru a se inalta pe urmatorul nivel de evolutie. Fiecare om care este limitat in inaltare, are totusi posibilitatea de a elibera karma pentru mii, daca nu chiar pentru sute de mii de stramosi. La 3000 spirale, exista posibilitatea curatirii karmei pentru intregul arbore genealogic al unei persoane, intr-o singura viata, precum si eliberarea din ciclul reincarnarilor. Nu e putin lucru, si aceasta inseamna de fapt inaltarea; ea face posibila evolutia omului "acasa". Din punctul de vedere al Pamantului, umanitatea a cazut in mod repetat de-a lungul a 50.000 ani (200.000 ani omenesti). Cineva nu poate sa se inalte dintr-o astfel de situatie peste noapte sau chiar intr-o singura viata in conditii normale. Totusi datorita cresterii energiei fotonice din aura Marelui Soare Central, o persoana poate sa se incalzeasca din interior si sa dezvolte fluxul energetic kundalini. Kundalini este energia care arde karma din tapiseria genealogica a unei persoane si permite imbratisarea starii de iertare. Cu cat mai multa energie fotonica disponibila cu atat mai mult cineva se poate incalzi din interior spre exterior si curata mai multa karma, indiferent de nivelul la care inceteaza sa se mai inalte in material genetic. Inaltarea este un proces. Nimeni nu se muta in mod magic peste noapte intr-o stare de pace si unitate. Pacea si unitatea sunt imbratisate gradat, pe masura ce intraga karma pentru razboi si boala este transmutata pentru intreaga genealogie a unei persoane. Pentru cei din programul lui Mila si Oa acest lucru nu este atins in mod semnificativ inainte de atingerea a 6000 spirale sau nivelul de evolutie Bodhisattva in acest moment al istoriei. Pentru cei care raman totusi la 3000 spirale, lucrul continuu asupra propriilor tipare, forme-gand, karma si camp vor duce in timp la

acelasi rezultat; ei se vor deplasa din ce in ce mai mult catre unitate si pace, lasand in urma disonantele si dificultatile trecutului. Inaltarea este biologica. Nu se poate inalta numai campul fara ADN si forma. Cei care cred ca se inalta construindu-si numai un corp de lumina sunt amagiti de taramurile nonfizice. Chiar si inaltarea la 1800 va aduce o expansiune a formei. Pentru cei ce incep procesul cu dimensiune mica spre mediu vor termina cu dimensiunea mediu spre mare, si cu o mica protuberanta cunoscuta ca pantecul rotund al lui Buddha, atunci cand se ating 1800 spirale. Pentru cei care inainteaza spre 3000, expansiunea egaleaza ceea ce s-a produs pentru a obtine 1800 spirale; acela se va deplasa in dimensiune de la mediu spre mare, sau de la mare la extra larg. Pentru cei care inainteaza si mai departe expansiunea continua. De ce aceasta marire? De ce este necesar acest lucru, mai ales acum cand oamenii sunt atat de indragostiti de formele ce apar ca victimele de la Auschwitz ? Nu e nimic frumos intr-o forma slabanoaga, muribunda, preaiubitilor; nu exista energie chi care sa circule printr-o forma sfrijita. Cei cu 2 spirale de ADN sunt cu greu perceputi in planul nonfizic, deoarece nu exista destula energie care sa inconjoare forma, pentru a furniza lumina suficienta pentru suflet si planele nonfizice astfel incat corpul eteric sa poata fi perceput. Odata cu inaltarea, ceea ce este decazut si cicatrizat este renascut si devine cristalin. Celulele sanatoase care devin cristaline sunt aproximativ cu 10% mai mari decat in starea anteriora non-cristalina. Acele celule decazute si cicatrizate se comprima unele in altele, de ordinul a mii de celule inghesuite intr-o mica regiune a formei. Pe masura ce miile de celule sunt renascute si partea compromisa devine compusa din celule vii, sanatoase, cristaline, regiunea se extinde in marime. Expansiunea este un semn de regenerare si sanatate, care ar trebui imbratisat de toti oamenii care se inalta.

SUMAR

Speram ca v-a placut aceasta reluare a istoriei umane. Intelegeti ca alegerea de a va inalta si de a invata lectiile spirituale ale stramosilor vostri, va transcende necesitatea de a repeta trecutul. Care sunt lectiile stramosilor oamenilor? Strabunii Mare Maestru ai lui Mila vor incheia acest articol. Multe sunt lectiile omenirii. In primul rand deprecierea materialelor genetice si incubarea vietii in laborator sunt gresite; aceasta practica este impotriva legii creationale si creaza o forma umana care nu se poate inalta. Deprecierea constientei umane conduce spre o viata care este orientata mai mult spre exterior decat spre privirea si cercetarea launtrica. Concentrarea atentiei spre exterior nu va conduce niciodata spre evolutie, deoarece portile catre procesul inaltarii reprezinta o experienta launtrica a unei realitati interioare care inconjoara orice fiinta omeneasca. Oamenii preocupati de tehnologie pierd contactul cu realitatea lor interioara, fiind distrasi de zgomotele exterioare pe care le furnizeaza media, jocurile, serviciile sau alte preocupari ale lor. Am sfatuit-o in mod repetat pe Mila sa renunte la astfel de preocupari si sa aleaga o viata cat mai simpla cu putinta avand in vedere necesitatile actuale de "a plati chiria" si "a cumpara de mancare" in planul fizic. Atat ea cat si Oa au reusit sa indeplineasca aceasta cerinta, ceea ce le ofera libertatea de a se concentra interior zilnic in scopul inaltarii. Oamenii nu au nevoie sa calatoreasca in planul fizic odata ce se deschid in fata realitatii lor launtrice. In cadrul realitatii launtrice, omul se poate proiecta ca si constienta in orice loc de pe Pamant, atat in cadrul creatiei voastre cat si in interiorul Marelui Soare Central. Daca cineva poate fi in orice loc doreste, de ce ar mai avea nevoie sa calatoreasca in planul fizic? i aceasta este o preocupare problematica atat a oamenilor din intreaga voastra creatie, cat si din afara Marelui Soare Central. Atat de mult timp, resurse si energie sunt irosite in preocuparile vietii umane pentru dezvoltarea si scopurile tehnologice, ca si pentru calatoriile pe care aceste tehnologii le ofera, incat nu mai este timp pentru concentrarea launtrica in scopul evolutiei. Tehnologia nu poate inalta pe nimeni si nici o creatie spre casa. Cea mai mare parte a inaltarii Siriene a fost incompleta datorita dezvoltarii tehnologiei care a sprijinit cresterea in vibratie a acestor doua planete la rangul de stele. Tehnologia nu poate procesa lectiile emotionale pe care fiecare specie constienta, inclusiv umanitatea, trebuie sa le inteleaga pentru a se putea inalta. Masinile nu au emotii; nici destula constienta pentru a intelege. Aceasta a condus la oameni Sirieni 5-dimensionali care au esuat in invatarea lectiilor lor 3-dimensionale; rezultatul final este ca acum ei vor repeta lectiile 3D in cea de-a cincea dimensiune in loc de transcenderea intr-o noua stare a fiintei.

Oamenii pe Pamant au devenit niste masini vii tocmai datorita tehnologiei pe care au dezvoltat-o. Ca masina vie, cineva face asta sau cealalta, zi dupa zi, fara sa inteleaga de ce si fara capacitatea de a schimba sau a modifica ceva, ca sa nu mai vorbim de evolutie sau inaltare. Fara capacitatea de a-si modifica propriul destin, omul se simte lipsit de putere, prins in capcana si temator; in timp teama produce dispret care conduce la razboi si abuz in toate formele lor de manifestare, de la invidie la ura pana la crime fatise si distrugere. Singura solutie a oamenilor de pe Pamant este sa se inalte si sa evolueze de la actuala stare a fiintei care este atat de mecanizata si lipsita de iubire si viata. Televiziunea si media nu va vor vindeca ranile; nici multele posesiuni pe care oamenii le au sau averile pe care le cauta nu va vor umple inima cu iubirea dupa care tanjiti. Iubirea este o stare interna a fiintei care vine din interconectarea dintre corp, suflet si Pamant. Aceasta conectare trebuie sa fie dobandita prin evolutie, deoarece oamenii cu 2 spirale si-au pierdut toate conexiunile cu taramurile spirituale care-i inconjoara. Sufletul nu a fost destinat sa mutileze forma sau sa-si puna nevoile si visele deasupra nevoilor si cerintelor incorporarii in planele fizice. Sufletele dansand cu speciile umane pe Pamant reprezinta o vasta denaturare a exprimarii taramurilor nonfizice. Oamenii s-au retras din experimentarea sufletului deoarece acesta sustinea doar partial viata in planul fizic; cateodata sufletul sprijina viata, altadata o mutileaza pentru folosul personal din planul nonfizic al visului. Acesta nu este nici scopul sufletului nici al planelor nonfizice; nu este scopul sufletului de a se razboi cu alte suflete. Sufletul este destinat sa lucreze in cinste si colaborare cu toate taramurile, atat fizice cat si nonfizice. Stramosii Mare Maestru sfatuiesc pe toti aspirantii la inaltare sa inceteze colaborarea cu orice suflet sau forta nonfizica care nu sustin sanatatea si bunastarea formei. Va mai sfatuim ca zilnic sa va monitorizati inaltarea. In orice moment in care nu va simtiti bine sau va imbolnaviti in procesul inaltarii, sa-l considerati un semn autentic al faptului ca partea nonfizica nu-si face datoria. Intentionati sa va conectati cu Pamantul si sa inlocuiti sufletele care va supravegheaza inaltarea, cerand o evaluare a sufletelor efectuata de consiliile inaltarii ale Pamantului. Acest lucru se poate intentiona inainte de a aluneca in somn seara, iar a doua zi puteti descoperi ca va treziti simtindu-va mult mai bine. Acestea sunt lectiile spirituale ale dansului uman pe Pamant. Acestea sunt lectiile pe care Marii Maestri, stramosi din timpurile stravechi, au venit sa le inteleaga. Odata cu moartea noastra o mare denaturare s-a pus in miscare, care numai acum poate fi reparata. Cei asociati cu biologia noastra au supravietuit, Mila fiind una din miliardele care sunt inrudite pe intreg globul. Speranta noastra cea mai profunda este ca cei inruditi cu noi sa se trezeasca acum si sa se inalte. In procesul inaltarii totul poate fi vindecat, totul poate fi schimbat, iar viitorul timp al unitatii se poate naste. Iata de ce am venit pe Pamant; niciodata nu e prea tarziu sa-ti indeplinesti misiunea. In Lemuriana: "O ono oto oko o. La lassi lani anu om. Om noti nati nauti na." "Intelepciunea vine prin experimentarea si exprimarea vietii. Viata ne invata multe lucruri . Cand e incheiata, viata ne invata sa mergem "acasa". Namaste Marii Maestri Pamantul Mama

Ce e de fcut in al 12-lea ceas?


vineri, 18 noiembrie 201115:03 Etichete:distrugerea romaniei, 3 comentarii

Se apropie iarna i cetatenii romni sunt bombardai i manipulai zilnic, prin mass-media, cu o mulime de informaii referitoare la unele aspecte ale dezastrului economic i social nfptuit pe baz de programe de ctre Regimurile Iliescu, Constantinescu i Bsescu, n colaborare cu eternul guvernator al Bncii Naionale a Romniei, membru al Comisiei Trilaterale i, mai nou, al Clubului Bilderberg.

Suntem permanent bombardai cu stiri "senzationale" despre asa-zisa campanie anticorupie care, - mai nou, - loveste si in cativa pedelisti de marca precum primarul Clujului, sau cel al Brasovului. Uitam astfel prea repede ca adevaraii moguli pedelisti stau bine-mersi si fac ce vor cu uriasele fonduri care le stau la indemana. Ma gandesc la Elena Udrea si trupa din jurul ei ( Falca, Flutur, Blejnar,etc). Forele oculte din strintate, mpreun cu alogenii care de 22 de ani fac cu schimbul la conducerea Romniei, se grbesc s-i ndeplineasc, la termen, obiectivele principale din Holocaustul mpotriva romnilor, respectiv: 1) Lichidarea fizica a cetatenilor romni prin foame si frig. 2) Romnia s nu mai existe ca stat pe harta Europei in frontierele actuale (implementarea programului "Europa Regiunilor" ). 3. Materializarea proiectului Israel n Romnia, n 25 de ani, respectiv pn n anul 2014 ! Tot ce a fost programat i s-a desfurat n Romnia, n perioada decembrie 1989-noiembrie 2011 i va continua n anii urmtori, face parte din Holocaustul mpotriva romnilor, care se deruleaz n ritm accelerat, cu susinerea direct sau tacit a partidelor politice parlamentare, precum i prin aciunile anunate de preedintele Bsescu i care snt nfptuite de Guvernul Boc, controlat de Fondul Monetar Internaional, Banca Mondial i Comisia European. Populaia Romniei a aflat, la mijlocul lunii noiembrie 2011, de la studiourile publice i private de televiziune i radio, prin gura preedintelui Bsescu i a premierului Boc, c, n plin criz internaional, n Romnia se nregistreaz o cretere economic spontan, meteoric, nepregtit i neateptat, a treia ca mrime din Europa. De asemenea, se zice c a crescut producia agricol cu 25% fa de anul 2010. Cifrele snt statistice i hrtia le suport. n timpul Regimului Ceauescu, minciunile erau ceva mai mici, inclusiv n agricultur. Se tie c minciuna are picioare scurte, inclusiv la Institutul Naional de Statistic, la Palatul Cotroceni i la Palatul Victoria. Dac ar exista cu adevrat o cretere economic, preedintele Bsescu i premierul Boc nu ar avea nici un argument care s justifice blocarea revenirii la salariile bugetarilor dinaintea tierilor, precum i majorarea pensiilor mcar cu rata inflaiei. Pentru anul 2012, aceiai vremelnici conductori ai Romniei anun o cretere economic modest, reducerea deficitului bugetar i a inflaiei dac nu va reveni criza n rile vest-europene. Pe lng aceste preziceri portocalii sau verzi, tot preedintele Bsescu i premierul Boc i ntiineaz pe romni c pensiile i salariile rmn ngheate, iar drepturile salariale ctigate n instanele judectoreti nu vor fi pltite dect peste 5 ani sau mai trziu, cnd vor fi bani pentru bugetari. Deocamdat snt numai bani de furat de ctre maetri portocalii n acte de corupie, cum snt cei arestai de la Cluj-Napoca i cei care ateapt mandatele n Bucureti. Pentru prima dat, preedintele Bsescu a declarat public c dac, dup vizita sa la Curtea Constituional, aceasta va decide c trebuie pltite drepturile salariale i pensiile tiate de Guvernul Boc, atunci hotrrea respectiv nu va putea fi aplicat din lipsa banilor. Pentru aceast declaraie a preedintelui Bsescu, care ncalc Constituia Romniei, Opoziia (PSD, PNL i PC) a anunat c va ncepe procedurile legale pentru suspendarea sa. Demersul este necesar i legal, dar nu va avea finalitate! Liderii Opoziiei se pare c nu au aflat c, din iniiativa parlamentarilor PDL, n toamna anului 2010, forul suprem legislativ a votat modificarea i completarea Legii Curii Constituionale pentru a face, practic, imposibil suspendarea din funcie a preedintelui Bsescu. Acesta a promulgat, cu mult plcere, aceast lege, pe care ar fi bine s o citeasc preedinii PSD, PNL i PC. De cteva zile, preedintele Bsescu afirm i premierul Boc repet c Nu snt bani! Sub acest pretext, cei doi i alii care i dirijeaz au stabilit c nu snt bani pentru plata integral a pensiilor i salariilor, a ajutoarelor sociale, pentru nvmnt, Sntate, Armat, Poliie i Agricultur. Regimul Bsescu-Isrescu-Boc are bani pentru a plti datoriile i dobnzile la bncile strine, de 18 miliarde euro i 2,5 miliarde euro n anul 2011 i de 20 miliarde euro i 3 miliarde euro dobnzi n anul 2012. Acelai regim are bani muli pentru clientela politic, inclusiv pentru fraudarea alegerilor locale i parlamentare din anul 2012. De ce nu snt bani? Nu-i ntreab nimeni! Nici pe preedintele Bsescu, nici pe guvernatorul Isrescu, nici pe premierul Boc, nici pe ministrul de Finane... Nimeni nu poate crede c n Romnia, unde snt milioane de oameni harnici, bine pregtii profesional i dornici de munc, ntr-una dintre cele mai bogate ri din lume n resurse naturale, guvernanii se plng c nu au bani! Cine poate crede c Guvernul Romniei nu are bani dup ce Regimurile Iliescu, Constantinescu i Bsescu, bine consiliate de venicul guvernator Isrescu, au la activ, cel puin urmtoarele: 1) Privatizarea ctorva mii de societi comerciale, cu o valoare total de pia de peste 700 miliarde euro. La acestea se adaug lista companiilor pe care FMI i Banca Mondial le cere Regimului Bsescu-Isrescu-Boc s le privatizeze de urgen: TAROM, CFR Electrificare, Societatea Naional a Lignitului Oltenia, Electrica Feroviar, Hidreoelectrica, Romarm, Oltchim, Electrica, CFR Marf, Cuprumin, Electrica Serv, Electrica furnizare proprie, Compania Naional a Huilei Oltenia i Hunedoara, Petrom (procentul de 10%, ct mai are Satul Romn), Nuclearelectrica, Distribuie Electrica, Transelectrica i Transgaz. n legtur cu aceste firme, la Radio Romnia Actualiti, n ziua de 16 noiembrie a.c., preedintele Bsescu a declarat c nu este important preul pentru privatizrile din anul 2012, ci sumele pe care le vor investi noii proprietari strini. Ca urmare, toate aceste firme vor fi date la cei agreai de FMI, Banca Mondial i Comisia European pe bani puini, pe mruni. Astfel, va fi risipit o alt mare parte din averea Poporului Romn. Subminarea economiei naioanle este evident i pentru Parchet, i pentru DNA. 2) Concesionarea exploatrii resurselor naturale din Romnia, cu o valoare de peste 1.000 miliarde euro. Acum, se pregtete vnzarea rapid, pentru numai 50 milioane euro, a celui mai mare zcmnt de cupru din lume (peste 1,5 miliarde tone), aur i argint, cel de la Roia Poieni, estimat la peste 50 miliarde euro. La Agenia Naional pentru Resurse Minerale (ANRM), subordonat Guvernului Boc, se st la coad pentru obinerea licenelor de exploatare a resurselor naturale ale Poporului Romn, la cele mai mici redevene din lume. 3) mprumuturi externe uriae, de peste 150 miliarde euro ( click pe link pentru date suplimentare). Regimul Bsescu-Isrescu-Boc a mprumutat, n numai 3 ani, peste 80 miliarde euro. n fiecare lun, acest triumvirat ndatoreaz Poporul Romn cu 1,5-2 miliarde euro, sume mprumutate de la bncile strine i la dobnzi foarte mari. Pentru anii 2012-2014 se pregtete terenul pentru ndatorarea Romniei cu sume incredibil de mari! Numai din aceste trei surse, rezult c Regimul Bsescu-Isrescu-Boc ar trebui s aib bani i nu exist justificare logic i economic pentru lipsa lor. Att Puterea, ct i Opoziia, cu acordul sau impunerea FMI, Bncii Mondiale i Comisiei Europene, au ngheat creterea veniturilor la Bugetul de Stat cu circa 20 miliarde euro pe an, prin refuzul: a) abrogrii Legii nr.555/2004 privind privatizarea PETROM, pentru care exist o propunere legislativ a PRM. Numai prin abrogarea acestei legi s-ar obine anual venituri la Bugetul de Stat de 7-10 miliarde euro; b) modificrii redevenelor pltite de titularii licenelor de exploatare a resurselor minerale din Romnia, redevene care snt cele mai mici din lume; c) abrogrii art.216 din Codul fiscal, prin care snt scutite de plata impozitelor ctre Statul Romn firmele care exploateaz i export direct iei i gaze naturale; d) redeschiderii de ctre Guvernul Romniei a firmelor care au fost nchise n urma privatizrilor frauduloase.

Pe aceast cale se pot asigura milioane de locuri de munc i venituri substaniale la Bugetul de Stat. Guvernul Boc V a sfidat legea i nici dup o lun de la termenul legal, de 15 octombrie, nu a prezentat la Parlament proiectele de lege ale Bugetului de Stat i Bugetului Asigurrilor Sociale de Stat pentru anul 2012. ntrzierea este datorat i ngherii ajutoarelor sociale. Cu toate c preedintele Bsescu a declarat, la Radio i Televiziune, n ziua de 16 noiembrie a.c., c tiu c romnilor le este greu, totui el acioneaz mpreun cu Guvernul Boc V i la comanda FMI i Bncii Mondiale pentru tierea a circa 50 de ajutoare sociale. De ce? Pentru exterminarea ct mai rapid a beneficiarilor acestor ajutoare sociale i a familiilor acestora! n timpul Regimul Bsescu-Isrescu-Boc s-a ajuns ca, n luna noiembrie 2011, mai muli romni s cear autoritilor locale i centrale s fie eutanasiai, pentru c nu mai au din ce tri i nici bani pentru medicamente. Este o chestiune de zile pn cnd pachetul de legi impus de FMI va fi trecut prin Camera Deputailor, iar de la 1 ianuarie 2012 se accelereaz Holocaustul mpotriva romnilor. Ce-i de fcut? Romnii trebuie s afle adevrul... iar apoi s ACTIONEZE!

2011

Cum s-i reduci dependena de petrol!


Categories: Analize, Criz Alimentar, Educaie

Am vorbit anterior despre cauzele acestei nesfrite crize i posibilele soluii de supravieuire.Continui n aceeai linie pentru ca raionamentul meu s fie complet i util. Exist n acest moment foarte puini oameni pe planet care nu depind de petrol.Eu cunosc o singur persoan care este cioban la o stn aflat la 1900 de metri altitudine n zona Buteni-Zamora.Posibil s mai existe dar pentru noi ceilali dependena de petrol este omniprezent. Cel mai acut simt aceast dependen oferii printre care m numr i eu.Nu pot renuna la autoturism.Este adevrat n tot acest an am fcut mult micare i efort fizic pentru a elimina statul la volan.Am redus drumurile cu autoturismul ct am putut de mult.n septembrie 2009 eu am trecut pe GPL la autoturismul meu.Nu am greit.Diferena ntre 100 de km parcuri pe benzin i 100 de km parcuri pe gaz petrol lichefiat mi-a lsat n buzunar dup 80 000 de km aceeai sum pe care am cheltuit-o cu achiziionarea autoturismului (este vorba de un VW Golf din 1994), plata tuturor taxelor, a asigurrii i a tuturor consumabilelor.Practic dup ce voi fi vndut acest autoturism pot spune c am avut cele mai mici costuri cu transportul din Romnia.Fiecare km nu mi-a scos din buzunar mai mult de 0.23-0.26 RON.Pot spune c mitul cu GPL care distruge motorul, supapele, etc este fals.Am mers pe un motor care avea deja 180 de mii de km i nu am avut absolut nici o problem inclusiv la ger de -25 de grade Celsius.

Asta n condiiile n care GPL a crescut de la 1.76 RON/l la 3.06/l n 2 ani i 3 luni.Companiile petroliere tiu c toi dar absolut toi posesorii de autoturisme care au motoare pe benzin ar fi trecut de mult pe GPL dac nu ar fi legat preul GPL de al benzinei.Practic GPL este undeva la 55% din preul benzinei: crete benzina crete i GPL obligatoriu (dei este un carburant ecologic i de neaccizat conform dispoziiilor UE).Gndii-v c la un consum de 9 litri GPL la suta de km a fi dat cu preul din 2009 0.1584 RON/km. Iat de fapt ce fac guvernele : prin accizare FUR n mod NESIMIT n fiecare lun din buzunarul oferilor i al posesorilor de mijloace de deplasare bani.De aceea am intuit de atunci i am nceput s caut soluii avnd i avantajul unei pregtiri tehnice superioare. Pentru a reui n dezideratul meu a fost nevoie s studiez economie, petro-chimie, chimie, electronic, mecanic i eficien energetic, finae i istorie. Marea problem a fost c nu am gsit interlocutori care s mprteasc aceleai probleme.Inclusiv maestrul Justin Capr nu a reuit s-mi completeze acele goluri de informaie.Singurii prieteni de ndejde a fost Google i Youtube.Bineneles a trebuit s pierd mult timp pn am reuit s-mi creez un filtru mental care s-mi permit s selectez informaia de dezinformaie. Nu am s scriu acum tot ceea ce am aflat.O voi face pe parcurs.Sper, din toat inima, ca n 2012 s v pot prezenta CONCRET modificri fcute autoturismului personal i al prietenilor n sensul celor expuse de mine. O s fac o scurt trecere n revist a acelor informaii care sunt eseniale pentru dumneavoast dragi cititori oferi sau pietoni. Acum tiu c nu pot tri fr autoturism.Chiar dac, din cauza sfritului petrolului, voi fi obligat s renun la autoturism voi pune precum Fred Flinstone pedale sau guri n podea i tot voi ine volanul n mn.Nu se compar cu nimic senzaia pe care o ai cnd te urci n maina proprie i te duci oriunde ai chef.Autoturism nseamn LIBERTATE (att ct se poate n acest secol plin de taxe i de biruri). n acelai timp sunt contient c sunt unul dintre cei care omoar planeta prin emisiile tobei de eapament.i asta m doare v rog s m credei. Dac mie, care contientizez i nu m pot abine din cauza dependenei de autoturism (adic a dependeei de petrol) ce s mai zicem de restul celor peste 1 miliard de oferi ai planetei.De asta am spus c aceast criz se va prelungi cel puin 50 de ani: oamenii NU POT I NU VOR S RENUNE LA AUTOTURISME. Istoria autoturismului este strns legat de cea a petrolului.Dei folosirea petrolului pentru propulsia motorului cu explozie a fost accidental ea a devenit intenionat la nceputul secolului 20.Primul autoturism a fost consemnat n istorie n 1807.Realizatorul su folosea un motor cu explozie alimentat cu HIDROGEN obinut din ELECTROLIZA APEI.Numele su

Francois Isaac de Rivaz i locuia n ELVEIA.Nici eu nu auzisem de el creznd c Otto i Diesel sunt inventatorii motorului cu explozie.Asta mi-a artat ct de puin cunoatem despre societatea n care trim i ct de uor este falsificat istoria. nainte fuseser realizate tot felul de concepte care foloseau motoarele cu aburi dar care erau impractice datorit volumului mare.Motorul cu aburi care a deschis calea erei capitaliste n secolul al 18 lea era mare, greoi (folosit n transportul pe calea maritim sau ferat) i impropriu pentru transportul a dou sau trei persoane.Conceptul acesta de transport familial era existent de prin primele secole cnd se foloseau caii sau alte animale.Tot de atunci istoria nregistreaz esena SNOBISMULUI (care este intens exploatat de industria auto astzi).Pe scurt simbolul aristocraiei era tocmai areta, trsura, etc cu care familiile bogate se deplasau dintr-un loc n altul.Pentru a v da seama de mocirla n care se zbtea umanitatea era reprezentat tocmai de imposibilitatea n acele vremuri pentru un om obinuit de a avea cteva animale i un mijloc de transport din lemn. Primul motor DIESEL va fi realizat ntre 1893 i 1897.Rudolf Diesel, un german nscut n Frana, observase c motorul cu aburi irosete peste 90% din energia folosit pentru micare i atunci i-a propus s cerceteze metode de a crete eficiena acestuia.Din concluziile mele personale NU PREA A REUIT.i nici cu toate mbuntirile aduse n momentul actual autoturismul IROSETE 99% din energie folosit. Primul motor Diesel patentat folosea ULEI DE ALUNE (alunele se preseaz la rece i zeama obinut se numete ulei).Fiindc deja exista marea ocult mondial, care conduce direcia acestei planete i acum, se finaneaz i se ncurajeaz cercetri i dezvoltri ale motorului cu explozie care s fie alimentat cu PETROL.Acesta este primul lucru pe care trebuie s-l reinei: AUTOTURISMUL este un dispozitiv care pclete pe fiecare dintre noi s cumpere PETROL.Fr autoturism lumea ar fi artat astzi altfel.Acionarii companiilor productoare de autoturisme sunt aceiai cu cei ai cartelurilor petroliere i al marilor conglomerate bancare din lume. Marketingul nvat la ASE spal creierul celor care nu studiaz i suplimentar.Concurena, legile pieei libere, etc sunt abureli.Dei majoritatea companiilor dein patente (certificri oficiale n urma unor examinri de comisii specializate) cumprate sau furate prin care ar putea reduce consumul de petrol NU O VOR FACE.Cei care au spart gheaa, dar timid, n aceast direcie sunt JAPONEZII.Lor trebuie s le mulumim c motoarele germane i franceze consum sub 10 litri la suta de km.n US consumul este imens (ajunge i la 35-40 de litri) fiindc companiile americane NU AU DORIT S FAC MOTOARE CARE S CONSUME PUIN.i-ar fi diminuat profiturile de mii de miliarde de dolari din comercializarea carburanilor.Inclusiv sabotarea mainii electrice confirm scrisele mele. Revenind la motorul Diesel, FORD, inventatorul liniei automatizate din orice industrie, dezvolt HEMPCAR. Maina era confecionat aproape 75% din cnep (cnepa este planta care are CEA MAI REZISTENT FIBR DIN NATUR i care nu a putut fi reprodus artificial pn acum) iar motorul era alimentat cu ulei din semine de cnep.La data respectiv USA era printre cei mai mari productori mondiali de cnep.Ca prin minune se d o lege care trece cnepa pe lista substanelor interzise.Marijuana, verioara primar a cnepii, conine THC care este singura substan din natur CARE ANIHILEAZ COMPLET CELULA CANCEROAS. Rezultatul acestei legi: LUMEA DEVINE DEPENDENT DE PETROL.Industria farmaceutic, industria agroalimentar i industria auto(precum i cea militar) se subordoneaz industriei petrochimice.Haine din petrol, ambalaje i recipieni din petrol, vopseluri i medicamente din petrol, plasticul la fel i tot aa.De pesticidele din agricultur am vorbit. De fapt ce este petrolul? O hidrocarbur din punct de vedere chimic.Adic o substan care incorporeaz atomi de carbon i de hidrogen n diferite structuri. Din punct de vedere istoric este suma grsimilor organismelor care au existat pe mrile de pe Terrra acum multe milioane de ani.Nu ntmpltor cele mai mari zcminte se gsesc n zone deertificate i nisipoase. Problema cu petrolul n motorul Diesel a fost c era prea dens, prea vscos.Aadar s-a impus RAFINAREA SA.Practic petrolul se fierbe la 400 de grade Celsius iar acei vapori sunt condensai i rcii i se obine astfel motorina.Cu benzina e mult mai uor temperatura de obinere a acesteia fiind undeva ntre 75 i 180 de grade. Motorina i benzina sunt combustibili mult mai eficieni dect petrolul fiindc sunt mai puin vscoase, mai inflamabile i NU SE POT OBINE DE ORICINE.Doar nu vroiai ca posesorii de autoturisme s-i sape propriile puuri i s-i alimenteze motoarele.Era nevoie de ACEST CONTROL. Astfel motorina este un ulei animal procesat.Din compoziia sa chimic se elimin nite atomi de carbon.La fel la benzin.Ca o parantez este important s nelegei c cel care este rspunztor de explozia i de micarea pistonului (care nvrte arborele cotit,cutia de viteze i roata) este HIDROGENUL.HIDROGENUL ESTE ELEMENTUL CARE POART CEA MAI MARE CANTITATE DE ENERGIE DIN UNIVERS.Prin comparaie un gram de hidrogen dezvolt la arderea n oxigen 143 KJ iar 1 gram de benzin maximum 44 KJ ( de 2.5 ori mai puin).Carbonul prin oxidare (ardere) genereaz 12% din energia generat de hidrogen i el iese n atmosfer sub form de fum.Pentru ca motorul cu explozie s dureze ct mai puin (s se uzeze ct mai repede) bieii cu halate albe subordonai bieilor care conduc au mai inserat n compoziia chimic a benzinei i motorinei i ceva sulf i ceva plumb (pentru mbuntirea arderii). Maestrul Justin Capr spune c autoturismul este o CRIM ECONOMIC, TEHNOLOGIC i ECOLOGIC.Fiindc aproape 30% din cantitatea de carburant iese NEARS din motor.Iar ceilali 70% sunt folosii pentru : 1-2% lucru mecanic util (micare si deplasare) iar 68-69% se pierd sub form de cldur i frecare. Motorul electric este MULT SUPERIOR: 85% minim din energia primit este folosit pentru micare iar maximum 15% sunt pierderi.Exist fabricani de motoare electrice care au obinut randamente de 99% real.

Motorul cu explozie implic nc multe subsisteme n micare care au nevoie de ungere i care se uzeaz n timp.Aici este momentul s completez faptul c profiturile IMENSE ale industriei auto nu vin dinspre vnzarea de autovehicule ci dinspre PIESELE DE SCHIMB.Am nlocuit o rol de aluminiu de la alternator i am dat 50 de euro.Acea rol este o pies a crei cost de fabricaie este de maximum 1 euro.i putem continua.O curea de distribuie cost minim 25 de euro i este o bucat de cauciuc obinut dintr-un litru de petrol care cost civa ceni. Dac nu s-a dorit eficientizarea acestui motor Diesel mcar s-au obinut ceva mbuntiri la sistemul de alimentare.Astfel nemii lui Hitler au reuit inventarea INJECTORULUI: un sistem electromecanic de introducere a carburantului n camera de combustie.Practic o pomp mpinge cu o anume presiune motorina iar injectorul coordonat din exterior deschide i nchide o supap care las doar o anume cantitate de carburant s intre n camera de combustie(n cilindru).Tot bieii cu halate au venit i au construit acel computer de bord (Electronic Control Unit) care are grij s nu intre n motor mai puin de o anume cantitate de carburant. Din tot ceea ce v-am descris pn acum tragei singuri concluziile.Ar mai fi mult mai multe de adugat dar nu vreau s fac o prelegere despre motoare termice fiindc nu acesta este scopul articolului. Dup ce am neles toate aceste aspecte mi-a fost clar AUTOTURISMUL este mijlocul prin care toat rasa uman se sclavizeaz.Nu ntmpltor n aceast criz rile care au avut mai puine maini la mia de locuitori au avut creteri economice: Brazilia, India, Rusia, China, Turcia. Ce putem face? S STUDIEM I S NE EDUCM. Din punct de vedere chimic uleiul vegetal difer doar n mic msur de cel animal (petrol).Sunt sigur c mcar odat n via ai reuit performana de a vrsa ulei din tigaie pe ochiul aragazului sau a sobei unde gtii.Rezultatul?Evident arde!!! Tot ceea ce are semine n natur poate fi presat i folosit pe post de combustibil.Rapia, floarea soarelui, dovleac, soia, jatropha, palmier, alune, arahide, msline.Sunt doar cteva.Viitorul uleiurilor vegetale folosite pe post de combustibil sunt ALGELE.Imaginai-v pe 75% mrile i oceanele planetei s cultivm alge, s le recoltm, s le uscm, s le presm i s ne deplasm cu ele.Iar alegele s creasc la loc. Fiindc n componena acestor uleiuri vegetale se afl i cteva molecule de Oxigen arderea este mult mai eficient.Din punct de vedere energetic valorile sunt aproximativ egale: 1 litru de motorin dezvolt 37 -38 de MegaJouli.1 litru de iei 29-37 de MJ(depinde de provenien: un litru de iei din Rusia este mult mai slab dect din Arabia Saudit). 1 litru de ulei de rapi genereaz ntre 34 i 36 de MJ.Iar preferatul meu uleiul de floarea soarelui 33 MJ.Adic cam cu 810% mai puin dect motorina. Mai am de fcut o observaie: NU VORBESC AICI DE BIODIESEL.Biodieselul este un compus rezultat dintr-o reacie chimic ntre SODA CAUSTIC-ALCOOLUL ETILIC-ULEIUL VEGETAL(oricare).BIODIESELUL ESTE O CRIM PENTRU MOTOR.Fiindc CORODEAZ I DISTRUGE N TIMP interiorul motorului. Cea mai mare neltorie din domeniul comercializrii carburanilor este BIODIESELUL. Eu am scris mai sus despre ULEIUL OBINUT PRIN PRESARE LA RECE (neprocesat, nerafinat).Uleiul de rapi este cel mai bun dar are un defect: ESTE FOARTE VSCOS. Prin folosirea sa n proporie de 100% se nfund filtrul de motorin i injectoarele (pit de subsemnatul).L-am folosit n proporie de 30-40% (adic 30- 40% ulei de rapi i 60-70% motorin clasic).A mers fr absolut nici o problem.Tot naiunea german a venit cu o soluie: PRENCLZIREA ACESTUIA.Adic n rezervorul construit special se afl o rezisten electric care timp de cteva minute nclzete uleiul de rapi.Pe la 65-75 de grade Celsius acesta devine fluid exact ca motorina i poate fi introdus n injectoare.Dup ce am parcurs drumul dorit (indiferen de km) se comut pe alimentarea cu motorin clasic i n acest fel se cur injectoarele.Dac se oprete motorul acel ulei de rapi rmas se poate ntri iar la pornire s provoace probleme.nc 5 minute de mers la relanti pe motorin nu are cum s provoace pagube mari. Uleiul de floarea-soarelui e genial. Are exact aceleai proprieti precum motorina.REPET: nu vorbim de uleiul de floarea soarelui din comert.Acela este dublu rafinat adic a fost procesat inclusiv chimic(una din cauzele cancerului este folosirea acestui ulei n alimentaie). Vorbim de ulei de floarea soarelui PRIN PRESARE la RECE.Acesta va merge pe orice motor diesel att iarna ct i vara fr probleme, fr scderi de putere sau vitez fr ntreruperi, fr s distrug motorul.Inclusiv emisiile sunt mai mici.Un uor dezavantaj ar fi mirosul de fastfood lsat n urm. Dar sincer prefer mirosul de fastfood dect fumul de motorin clasic sau plata accizei. Aadar uleiul de floarea soarelui e uor de obinut: se cultiv floarea soarelui, se recolteaz seminele se pun n presa de ulei (gsii pe la micile mori din mediul rural) i se filtreaz de eventualele impuriti.Costurile pot fi amortizate pn aproape de integral fiindc resturile rmase de la presa de ulei (din care se fcea HALVAua pe vremuri) sunt foarte dorite de cresctorii de animale.Eu am vndut cu 1.5 RON/kg.Iar din 100 de kg de semine de floarea soarelui am obinut 32 de litri (s fiu sincer pn la capt am obinut 39 dar 7 litri i-am aruncat fiindc erau improprii utilizrii- aa mi s-a prut mie).

De asta am recomandat achiziionarea de teren arabil.Acesta oricnd va produce mncare i combustibil.Banii folosii la achiziia sa se amortizeaz din subveniile sau arendele primite n maximum 10 ani.Dac vrei gndii-v la hectarul dumneavostr de teren ca la propria pomp de motorin.Neaccizat.Mai jos expun cteva filmulee elocvente i rugmintea ca tot ceea ce am scris aici nici s nu credei dar nici s respingei.Verificai, analizai, studiai, gndii.Iar dup ce ncercai v atept cu comentarii!

Cine conduce, de fapt, lumea ?


by admin | 2, Add your CommentSep27 10

O tara subjugata economic si politic de concernele evreiesti In timp ce la Bucuresti se pregateste Cabinetul Boc IV, romanii se considera in fata unei crize economice si politice fara iesire, generata de acest guvern, prin imprumuturile la FMI, Banca Mondiala si UE * In 10.10.2007, proaspatul presedinte Shimon Peres declara: Israel cumpara Romania * Si s-a tinut de cuvant * Romanii au o datorie de aproape 70 de miliarde Pe 10 octombrie 2007, la trei luni dupa ce a devenit presedinte al statului Israel, Shimon Peres producea o afirmatie naucitoare, la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, in fata a sute de reprezentanti ai cercurilor diplomatice evreiesti: Israel cumpara Manhattan, cumpara Ungaria, cumpara Romania, cumpara Polonia (vezi video). La mai bine de doi ani putem constata ca Ungaria, Romania si Polonia sunt subjugate concernelor financiare israeliene, cele care au si produs criza financiara internationala.

In ceea ce priveste Romania, bancile sunt toate privatizate, cedate catre structuri conduse de oligarhia evreiasca, iar tara noastra are cea mai mare datorie catre FMI si Uniunea Europeana, ce se ridica la aproape 70 de miliarde de euro, dintre care numai 19,95 de miliarde se vor totaliza in urma ultimului acord stand-by. In sondajele de opinie, romanii se considera o natiune ce se afla in fata unei crize economice si politice fara iesire, cu o datorie ce ii va atinge pe durata a zeci de ani, majoritatea crezand ca ne-am intors in urma cu 20 de ani. O parte dintre intervievati declara ca pe vremea lui Ceausescu era mai bine decat in urmatorii ani ce vor veni, incepand cu 2010. Sa mai mentionam ca Romania, Ungaria si Polonia au fost tari in care populatia de origine evreiasca era intr-un numar mare, iar in perioada comunista acestia au migrat masiv catre nou infiintatul stat Israel. Numai in perioada lui Ceausescu aproximativ 300.000 de evrei au parasit Romania, aproape 30.000 de familii fiind vandute contra a 30-40.000 de dolari fiecare, de catre regimul comunist. Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit. La Bucuresti se pregateste Guvernul Boc IV, cel care va continua politica de subjugare fata de puterile financiare mondiale. AIM a mai semnalat cum tot in guvernul Boc, la inceputul lui 2009 au fost contractate imprumuturile cu FMI, desi la acea vreme specialistii economici considerau ca Romaniei nu ii trebuie acest imprumut inrobitor. PNL a fost atunci singurul partid care a atras atentia ca imprumutul nu va fi altceva decat o forma mascata de vanzare a Romaniei. Cu toate acestea, vanzarea Romaniei bucata cu bucata catre firmele conduse de afaceristii mondiali de origine evreiasca a inceput cu mult inainte, in 2007, Peres avand doar certitudinea ca declaratiile sale vor deveni realitate. Publicam in cele ce urmeaza o nota informativa intocmita in 2008 de cativa ofiteri din SRI care au fost dati afara pentru ca semnalasera amploarea pe care o luasera afacerile evreiesti in Romania. Acestia au transmis ulterior nota, sub forma unui Armaghedon, catre principalele publicatii romanesti. La acea vreme niciuna nu a redat textul, cu toate ca jurnalistii stiau ca afacerile sunt adevarate, unele semnaland, in limita posibilitatilor, ingineriile evreiesti in Romania. Conducerile trusturilor de presa, insa, cu radacini in zona evreiasca, au interzis materialul pe care-l redam in continuare. Multe dintre acele manevre si algoritme de implementare mai sunt valabile si azi. Lor li s-au adaugat altele, intre care cea mai importanta provocarea crizei economice mondiale si, implicit, cea romanesti, secondata de o criza politica: Analiza datelor si informatiilor obtinute evidentiaza faptul ca, dupa 1990, pe teritoriul Romaniei au inceput sa actioneze, in mod evident, foarte multi afaceristi, in marea lor majoritate de etnie evreiasca, favorizati de sprijinul consistent primit din partea unor factori de decizie interni. Personaje politice autohtone aflate in linia intai a deciziei economice si politice, incepand cu Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Zoe Petre, Adrian Nastase, Mircea Geoana, Mugur Isarescu, Adrian Severin, Viorel Hrebenciuc, s.a., au mizat pe lobby-ul evreiesc pentru a accede si a se mentine la Putere. Pentru acest fapt au facut orice compromis posibil, mergand de la culpabilizarea si desfiintarea Serviciilor Secrete romanesti, pana la vanzarea economiei nationale. Pe acest fond, cadre specializate ale Serviciilor Secrete israeliene au penetrat puternic decizia romaneasca, reusind sa promoveze interesele evreiesti in detrimentul celor romanesti. Dati-mi controlul asupra unei monede nationale si mi-e indiferent cine face legile!, spunea pe la 1800 intemeietorul clanului Rothschild, Amschel Mayer Rothschild. Este cat se poate de adevarat, iar ce se petrece astazi cu moneda nationala a Romaniei demonstreaza acest fapt. Dorinta evreilor de a pune mana pe finantele lumii se regaseste in ambitia de a conduce finantele fiecarei tari in parte, astfel incat sa se constituie intr-o oligarhie dominanta, intr-o aristocratie a banului. Este un fapt cunoscut ca Banca Federala a Statelor Unite ale Americii, care are rolul de banca de emisie a monedei nationale dolarul american este formata din banci evreiesti, precum Bancile Rothschild, din Londra si Paris. Respectiva banca, numita

Federal Reserve System din S.U.A. (banca centrala privata a S.U.A.), este legata la aparitia ei de omnipotentul bancher evreu J. P. Morgan, care si-a pus la dispozitie in acest scop, in 1913, proprietatea particulara din statul Georgia. Clanul bancherilor Morgan este implicat in tutelarea organismelor mondialiste, precum Comisia Trilaterala si Council on Foreign Relations (S.U.A.), ca si The Round Table. Acesta completeaza sau suplineste, dupa caz, activitatea mondiala a clanurilor evreiesti Rothschild si Rockefeller. In acest context trebuie privita si aducerea lui Mugur Isarescu in fruntea Bancii Nationale a Romaniei, care nu a fost deloc intamplatoare si, mai ales, nu s-a datorat vreunei pregatiri sau experiente profesionale de exceptie, caci pana la momentul respectiv acesta nu avusese nimic in comun cu sistemul bancar. Din 1990, el a fost aproape fara intrerupere guvernator al Bancii Nationale a Romaniei. Despre el s-a afirmat in mai multe randuri ca are legatura cu comenzile ocultei financiare internationale. Mugur Isarescu ar fi fost recrutat de catre Council on Foreign Relations (C.F.R.) in 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe cand Isarescu se afla la post. Conducerea C..F.R. (organizatie controlata de familiile bancherilor evrei Rockefeller si Rothschild, sustinuti de J.P. Morgan) a recrutat un numar semnificativ de specialisti, potentiali inlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectiva in tarile est-europene. Controlul din start al pietelor est-europene era un scop bine determinat, in functie de indicatiile specialistilor C.F.R. Pentru indeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un intens razboi mediatic de dezinformare, in toate misiunile economice subliniindu-se greseala facuta de Romania prin plata datoriei externe si exemplificandu-se prin tari care aveau mari imprumuturi, dar un nivel de trai mai crescut si sugerandu-se ca o tara se poate dezvolta doar prin imprumuturi inrobitoare. De altfel, principala forma de control al unei tari este cea financiara specialitatea C.F.R. Potrivit surselor, Mugur Isarescu ar fi fost pregatit in vederea accederii la fotoliul de premier. De aceea, solutia Mugur Isarescu a fost inaintata ori de cate ori a fost situatia unei crize majore. Pasul cel mai important facut de Mugur Isarescu, in conformitate cu dispozitiile C.F.R., a fost devalorizarea masiva a monedei nationale, ca politica monetara, si o rata derizorie a tuturor creantelor Romaniei (ex.: Egipt, Irak), pas sustinut si de prim-ministrul impus de mass-media, de fapt de oculta financiara, Theodor Stolojan, rasplatit ulterior cu un post la Banca Mondiala. Pentru indepartarea eventualilor investitori necontrolati de C.F.R., in 1991 Th. Stolojan a nationalizat valuta aflata in banci, ceea ce a dus la un adevarat recul pentru investitiile straine scapate de sub controlul si manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de mentionat il constituie jocurile interbancare, permise si incurajate de Mugur Isarescu, derulate prin bancile aflate sub tutela C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul carora importante fonduri valutare au parasit Romania. Desi B.N.R. are o Directie de Supraveghere si Control Valutar, nu a luat masuri pentru repatrierea valutei, care, obtinuta in urma tranzactiilor externe, nu a mai intrat in tara (cazul firmelor Pepsi, Qudrant, Coca-Cola, NAPPA, afacerile cu tutun, bumbac si din industria usoara). Faptul ca Isarescu ar fi fost recrutat de C.F.R. poate fi sustinut de argumentul ca niciodata, indiferent de forta politica ajunsa la Putere, el nu a putut fi schimbat, cu toate incidentele penale ale afacerilor familiei sale cu cetateanul Heinrich Schorsch, banuit a fi agent dublu, inclusiv F.M.I. si Banca Mondiala jucand cu asul Isarescu in maneca si amenintand cu sistarea oricarei creditari in cazul schimbarii acestuia. Unul dintre cei doi evrei americani care monitorizeaza si dirijeaza Romania de la cel mai inalt nivel este Mark Meyer. Evreu american de origine romana, acesta este presedinte al firmei de avocatura (evreiasca) de pe Wall Street (New York), Herzfeld & Rubin. Aceasta a fost implicata in derularea a numeroase privatizari din Romania. Personajul a fost consilierul lui Ion Iliescu, dar si al lui Emil Constantinescu. Pe vremea acestuia din urma, usa palatului prezidential era permanent deschisa evreilor Tom Lantos si Alfred Moses. A fost sesizat, de asemenea, in compania lui Adrian Nastase, Mircea Geoana, Ilie Sarbu, Dan Nica, Serban Mihailescu si Viorel Hrebenciuc, fiind lobby-ist pentru mai toate regimurile de la Bucuresti si,

totodata, consilier al presedintelui moldovean, Vladimir Voronin. Este un personaj care a intrat in cercurile Puterii, indiferent de culoarea acestora. Pana de curand, pe site-ul firmei era trecuta la loc de cinste Dana Barb, sora lui Adrian Nastase, considerata o persoana deosebit de capabila la nivel de lobby intern. In 2005, cand presedintele Traian Basescu a efectuat prima sa vizita la Washington, Mark A. Meyer a fost invitatul special al sefului statului la o intalnire particulara. Aceasta a avut loc intr-o incapere a Ambasadei Romaniei, in timp ce romano-americanii erau invitati la o receptie. Rubin Meyer Doru & Trandafir firma de avocatura constituita de Meyer in Romania este cea care a obtinut pentru Dominic de Habsburg si familia acestuia retrocedarea Castelului Bran. Mark Meyer este si presedintele Camerei de Comert RomanoAmericane din New York, in fapt o agentie sub acoperire a C.I.A. pentru promovarea intereselor evreilor americani si interfata a afacerilor S.U.A. in Romania. Organizatia a fost creata la Bucuresti in 1993, chiar cu sprijinul lui Ion Iliescu, alaturi de Meyer avandu-l la conducere pe evreul Elias Wexler, originar tot din Romania, acelasi care detine postul de televiziune din New York, Romanian Voice, si care, platit tot de romani, retransmite programe ale Televiziunii Romane, beneficiind de un contract extrem de benefic semnat cu TVR-ul inca din al doilea mandat de presedinte al lui Ion Iliescu. Postul de televiziune a fost subiectul unui mare scandal de presa, dupa ce a reusit sa obtina finantarea de la Bucuresti pentru retransmiterea programelor TVR International pe continentul nord-american. Mark Meyer este si vicepresedinte al Congresului Romanilor Americani (CORA). Meyer este, alaturi de alti evrei, si in spatele afacerii cunoscute ca Invest Romania Forum. Desi principal initiator al actiunii, prin firma Hertzfeld & Rubin, este Meyer, pentru publicul romanesc initiativa apartine unui grup mai larg, chipurile chiar autoritatilor romane, in cautare de investitori americani. Forumul, organizat in 1997 in S.U..A., sub genericul Economia romaneasca: Afaceri de ocazie pentru Oamenii de Afaceri Americani (Romanian Economy: Emerging Deals for American Business People), trimisese invitatii companiilor americane evreiesti, si nu numai, sa profite din plin de ocazia de a cumpara ieftin intreprinderile romanesti. Organizatorii secreti (Herzfield & Rubin, adica Mark Meyer, si USAID Midinvest Bussines Center, adica C.I.A.), al caror plan de preluare a economiei romanesti necesita fonduri, pentru a fi convingatori, s-au gandit sa expuna, ca garanti, responsabilii economici din Romania, asa ca au fost plimbati de la Bucuresti la Chicago reprezentanti ai Guvernului roman, presedinti si directori executivi ai celor mai influente banci si fonduri mutuale din Romania, directori din toata economia romaneasca. Mesajul transmis a fost urmatorul: economia Romaniei este de vanzare, puteti sa va exercitati dreptul in consecinta, putem aranja privatizarile. Cel mai convingator s-a straduit sa fie Mircea Geoana, ambasador al Romaniei in S.U.A. la acea data. Geoana a facut parte dintre studentii privilegiati de inaltii ofiteri ai fostei Securitati. Astfel, generalul Pacepa, pe vremea cand era sef adjunct al spionajului romanesc (D.I.E.), a avizat favorabil numele lui Mircea Geoana, fiu al generalului Geoana, pentru a pleca la studii in S.U.A. in randurile ambasadorilor prieteniei romano-americane. Dupa ce a dezertat, Pacepa a trecut in solda C.I.A., iar dupa 1990 a reluat legaturile cu mai tanarul Mircea Geoana. Desfasurat la Hotelul Hilton &Towers din Chicago, in perioada 29.09 3.10.1997, Forumul scotea, practic, economia Romaniei la mezat in fata unor mari banci americane evreiesti: Chase Manhattan Bank, Smith Barney Europe, First Chicago Bank, Mercantile Stock Exchange, Global Securities USA Inc, Executives Club of Chicago, banci care se afla in spatele firmelor investitoare. In perioada 30.03 3.04.1998, in S.U.A., actiunea (Forumul) s-a repetat spre a fi oferite afaceri in Romania la peste 200 de mari companii americane in domeniul bancar si in cel al pietei de capital, industrie usoara, agricultura si industrie alimentara, industrie constructoare de masini, metalurgica, chimica si petrochimica, materiale de constructii, electronica, telecomunicatii, infrastructura etc.. De aceasta data, organizatorul anuntat era chiar de la varful finantelor americane evreiesti, Amroinvest Inc (baronii finantelor mondiale, familia evreilor Rothschild), dar in comitetul de initiativa mai gasim, la calibru apropiat, si

Citibank, reprezentata de presedinte si vicepresedinte, evreii David Garner si Janet Heckman, dar si pe Dana Barb, sora lui Adrian Nastase, ca manager general pentru Romania al firmei Herzfeld & Rubin, deci Mark Meyer. Un alt evreu celebru pentru afacerile pe care le deruleaza in Romania, cu largul concurs al autoritatilor, este Alexandru Bittner. Omul de afaceri, agent israelian cu penetrare la toate nivelurile institutiilor esentiale ale Statului Roman, a fost semnalat inca de la inceputul anilor 90 cu o stransa legatura in familia Adrian Nastase. Aceasta prietenie s-a materializat intr-o serie de afaceri derulate de catre acesta din urma si intermediate de Dana Nastase si de Sorin Tesu, omul de incredere al familiei Nastase. Ocupatia, la vedere, in Romania a lui Bittner este aceea de director al Hotelului Minerva din Bucuresti, detinut de firma israeliana E.W.T.R. (agentie de turism international). La parterul hotelului se afla un renumit restaurant chinezesc, aceasta fiind specialitatea sotiei afaceristului evreu, chinezoiaca de cetatenie americana, Sherr Bittner. Pe aceeasi lista se afla Ronald Lauder, magnat evreu american, mostenitorul unei averi cladite pe parfumuri (celebrele parfumuri Este Lauder), fost ambasador al SUA in Austria, presedinte al Consiliului Organizatiilor Evreiesti Americane, al Comitetului Public International al Organizatiei Mondiale a Restitutiei Evreiesti si trezorier al Congresului Mondial Evreiesc. Sustinut in investitiile din Romania de senatorul evreu american Tom Lantos, care i-a facut lobby pe langa cele mai inalte autoritati romane, Lauder detine, indirect, trustul Media Pro, respectiv posturile de televiziune ProTV si Acasa din Romania, postul de radio ProFM si cateva ziare. Ambitia sa este ca prin postul ProTV, transformat intr-o rafinata masina de propaganda, sa controleze si sa directioneze opinia publica romaneasca potrivit liniei sionisto-americane. Trustul de presa Media Pro a acumulat de-a lungul anilor datorii imense fata de bugetul Statului Roman (peste 45 milioane de dolari), toti guvernantii romani tratand cu maxima obedienta actionariatul evreu al firmei. Numirea si mentinerea lui Adrian Sarbu in fruntea afacerii din Romania nu au fost intamplatoare: casatoria sa cu ex-modelul Janine a fost nasita de Mircea Geoana, iar cumnatul acestuia din urma, Ionut Costea, a functionat ca secretar de Stat la Ministerului de Finante in intervalul 1997-2000. Inclinatia evreilor pentru posturi de televiziune romanesti este dovedita si de cazurile posturilor (fost) Tele 7 ABC (al evreului Fredy Robinson), PrimaTV (al evreilor Alex Bittner si Dan Fischer) sau B1 (unde co-actionar este evreul Elan Schwartzenberg). Despre televiziunea B1, publicul crede ca ea apartine integral fratilor magnati Paunescu. Exista insa sustineri despre apartenenta lui George Paunescu la Bnai Brith. Concret, el a fost cooptat drept informator oficial al Anti Defamation League din Romania, dar Anti Defamation League este un Serviciu secret sionist, in slujba Bnai Brith. Si alte televiziuni romanesti sunt penetrate de agenti mondialisti sau sionisti, in general evrei, inclusiv postul national oficial de televiziune. Mark Rich este un nume care aproape nu mai are nevoie de prezentare. Magnat evreu cu cetatenie americana si israeliana, escroc si evazionist de talie mondiala, face parte din cartelul ocult Rothschild-Soros si este colaborator apropiat al servicului israelian de spionaj, Mossad. El s-a aflat in spatele firmei canadiene Gold Corporation, companie cu 80% actionariat pestrit, pe care il controleaza insa Rich si care a preluat unul dintre cele mai mari zacaminte de aur si argint din lume, cel de la Rosia Montana, in Transilvania (cel mai mare din Europa: peste 800 de tone de aur pur si peste 2.000 de tone de argint pur). Ca urmare, zacamantul de la Rosia Montana urmeaza a fi epuizat de catre Glod Corporation Ltd in numai 15 ani, Statului Roman revenindu-i din aceasta exploatare doar 2%. Creierul afacerilor lui Mark Rich in Romania este considerat a fi Stephan Lowy, evreu polonez nascut la Lemberg, in Galitia, membru al mafiei evreiesti canadiano-americane, Koscher, avand vechi legaturi cu Romania. Stabilit din 1970 in Elvetia, dupa scandalul fraudarii bursei canadiene, s-a unit in anii 90 cu Mark Rich. Din anii 70 demareaza afaceri petroliere prin firma sa Atlas Oil Comp. Ltd., cu sediul la Londra, incalcand embargoul international asupra Israelului si alimentandu-l cu petrol. Dinspre partea romana, Lowy a reusit sa-si asigure si

complicitatea naiva a fratelui lui Nicolae Ceausescu, Marin Ceausescu, care locuia in Austria si era seful misiunii comerciale romanesti la Viena, dar adevaratul manuitor de la Bucuresti era tot un evreu, Hugo Weinstein, alias Rebstein, poreclit Bebe, fost colonel de Securitate, care conducea intreprinderea de comert exterior Chimica, si care, la randul ei, avea o sucursala in cunoscuta intreprindere romaneasca a Securitatii, I.C.E. Dunarea. Acest Hugo Weinstein aparea in multe pozitii-cheie, ca reprezentant al Romaniei: reprezentant al Camerei de Comert din Romania socialista (mai precis, al Oficiului de reprezentare si comisioane al Camerei, celebrul Oficiu Argus), sau reprezentant al Uzinexportimport, ce detinea monopolul exportului si importului Romaniei in domeniul constructiilor de masini. Este celebru raspunsul fostului avocat al Ambasadei Austriei la Bucuresti, C. Visinescu, audiat ca martor, la Viena, in mai 1990, in procesul penal privind afacerea Lucona. Intrebat de presedintele instantei daca, dupa parerea lui, Weinstein este roman, Visinescu a dat un raspuns care a uimit instanta: Este greu de spus. El este evreu. Yoav Stern, israelian, face parte si el din grupul oamenilor din Romania ai magnatului evreu Mark Rich, preocupat de petrolul romanesc. A fost arestat in anul 2002 pentru acte grave de coruptie, evaziune fiscala si eliberat la presiuni uriase din partea Ambasadei SUA la Bucuresti, dar si a lui Viorel Hrebenciuc. Un alt personaj este Motti Zisser, care controleaza, alaturi de firma Control Centers, consortiul Europa Israel Group, companie israeliana importanta la proprietatea careia participa din anul 2002 si banca Leumi Le Tel Aviv (cu 10%), implicata in privatizarile din Romania. Europa-Israel Group controleaza firma Elbit Medical Imaging. Odata cu preluarea firmei Elbit Medical Imaging acum cativa ani, Motti Zisser a preluat si subsidiara acesteia, firma israeliana Elscint, careia i-a oprit activitatea, vanzandu-i toate bunurile si mijloacele de productie (mai putin sectia ce avea comenzi ferme contractual cu General Electric) si a orientat fondurile acesteia catre preluarea ieftina de hoteluri in Europa rasariteana (si frauduloasa, precum Hotelul Bucuresti), pe care sa le renoveze, pentru a le spori valoarea. Totodata, ridica mall-uri, cum este cel de la Timisoara, unde a preluat ieftin terenul necesar de la o firma de stat romaneasca, dupa care a revandut foarte scump o parte din suprafata chiar Primariei orasului. Eli Papouchado, cetatean israelian, este partener de afaceri traditional, in Israel, al lui Motti Zisser si detine proprietati hoteliere operate de lantul hotelier Park Platza. In 1998, a dorit sa preia privatizarea Hotelului Bucuresti (din Bucuresti). In Capitala, la un moment dat, Papouchado construia doua mari centre comerciale, finantat de Banca Internationala a Religiilor, fiind si director al unei sucursale a Leumi Le Bank. Tonya Halpern, nascuta la 29.06.1948, in Bucuresti, in prezent cetateana israeliana, cu domiciliul in Tel Aviv, este unic distribuitor in Romania al produselor Kodak, prin firma sa M.TIL.ROM, cu sediul la SITRACO CENTER, Piata Unirii, administrata de partenerul ei in afaceri, israelianul Eliahu Rasin, cu care mai detine Hotelurile Opera si Central din Bucuresti. O leaga o foarte mare prietenie de Alex Bittner, pe care al considera ca pe un adevarat frate. Tonya Halpern rezideaza in Romania cu multi ani inainte de 1989, locuind la apartamentele Hotelului Bucuresti (pentru privatizarea caruia s-a si implicat direct, alaturi de Alex Bittner), iar sotul sau, Moshe, specialist in tehnica aviatica, este apropiat de firma israeliana Elbit System Ltd.. Numele complet al firmei evreo-americane pe care o reprezinta in Romania este Eastman Kodak, firma care, alaturi de Standard Oil, Xerox, U.S. Steel, IBM si mai multe banci evreiesti americane, sustine si activeaza pentru organizatia mondialista Council on Foreing Relations (C.F.R.). Eliahu Rasin, nascut la 24.10.1947 la Tel Aviv, in Israel (potrivit datelor din pasaportul sau, fiind inregistrat la Registrul Comertului din Romania ca om de afaceri), domiciliat in prezent in localitatea Rishon Le-Zion din Israel, a dezvoltat in Romania o afacere piramidala, a carei baza o reprezinta o cutie postala cipriota, respectiv off-shore-ul Monilen Enterprises Ltd, infiintat in august 1997, cu care controleaza mai multe firme din Romania: Hotelurile Opera si Central din Bucuresti, firma Sitraco, firma Nil Conimpex SRL, EuroConstruct & Development SRL si Rom Integrated Computers Technologies SRL. Detine totodata Hotelul Sinaia din Sinaia, pe care l-a incredintat spre administrare lui Marian

Schwartz, ofiter in rezerva din Serviciile Speciale israeliene, nascut la 3 iulie 1954 in Bucuresti. Tatal acestui Rasin a fondat impreuna cu Bernard Shraer (asociati initiali) renumita banca Leumi Le din Tel Aviv. La banca Leumi Le, sucursala din Londra, in contul firmei lui Rasin, MONILEN ENTREPRISES LTD, a fost varsata suma de 2,92 milioane de dolari americani, comision pentru privatizarea Hotelului Bucuresti. Ca presedinte la Sitraco Center si la Sitraco Gemenii (este vorba de mai multe blocuri moderne, pe care a pus mana in centrul Capitalei, mai ales in zona Unirea, si pe care le-a transformat in Business Center), Eliahu Rasin a avut drept clienti firme si institutii precum Ardaf, Iberna, Pepsi Cola International, Gelsor, Elite Romania, Sharrom-Sharp, El Al, Delta, Ambasada Israelului, Ambasada Norvegiei, Metropol S.A., Kodak, U.S.A.I.D. (agentie a S.U.A. subordonata C.I.A.). Bernard Shraer, evreu de origine maghiara, fondator al bancii israeliene Leumi Le Tel Aviv, dupa 1989 a inceput sa isi dezvolte afacerile preponderent in Ungaria, indeosebi prin compania Danubius Hotels ind Spa Co., cu sediul in Budapesta, lant hotelier intrat repede in topul revistei de specialitate Hotels. In 1995 detinea 9 hoteluri, in 1996 23 (din care 3 pe Insula Margareta), iar in prezent poseda peste 50 de hoteluri. Pentru a-si extinde afacerile in Romania, interesat indeosebi de statiunile din Transilvania, a apelat si la consultanta lui Rudos Ern (fost ambasador ungar la Bucuresti, cadru de informatii dovedit).. In cazul privatizarii ilegale a Statiunii Sovata, a reiesit ca in spatele SRL-ului din Ramnicu Valcea, cu care a licitat, se afla firma sa din Ungaria. In aceeasi situatie se afla si alte statiuni din Transilvania. Cand in 1999-2000 a dorit sa preia Hotelul Bucuresti, a invitat la Budapesta si a cazat o delegatie sindicala din turismul romanesc, ca si pe unii directori. Din documentele existente la F.P.S. rezulta ca Radu Sarbu in persoana i-a cerut castigatorului legal al licitatiei sa cedeze contractul catre Danubius Hotels, unde era implicat si Dan Fischer. Acest Shraer, ca si Rudos Ern, nu este strain de incercarea de preluare a Bancii Comerciale Romane de catre Banca Ungariei. Privatizarea B.C.R. fusese insa impusa Romaniei de catre Banca Mondiala pentru anul 2003. Rudos Ern, cetatean cu dubla cetatenie, maghiara si britanica, fost ambasador al Ungariei, face afaceri preponderent in Romania. Surse din sistemele de informatii apreciaza ca originea sa reala este evreiasca. Inainte de a fi acreditat ambasador la Bucuresti, se apreciaza ca a lucrat pentru spionajul maghiar cat timp a fost student in Romania. Detine o resedinta la Londra, iar numele a iesit la suprafata in public de abia in anul 2002, cand fiul sau a fost arestat la Constanta pentru detinere si consum de droguri, impreuna cu cativa tineri romani. Una dintre aceste mari afaceri a fost cea cu Bell Helicopters S.U.A., in tandem cu Elbit System -Israel, care, daca sar fi materializat, ar fi adus evreilor miliarde de dolari de la bugetul Romaniei. Afacerea nu sa putut realiza din cauza opozitiei ministrului de Finante liberal de la acea data, Daniel Daianu. Mandler intervine si PNL ii retrage sprijinul politic ministrului Daianu, fortand inlocuirea sa cu alt candidat liberal, in data de 23.09.1998. In aceeasi zi, la stirile de la postul Antena 1, senatorul PNTCD Serban Sandulescu a declarat ca stia de marti despre aceasta destituire, deoarece contractul cu Bell trebuie semnat si Decebal Traian Remes, noul ministru de finante, va semna acest contract. Fredy Robinson este evreu originar din Bacau, unde s-a nascut, in 1946.. A emigrat in Israel, transformandu-se in om de afaceri si beneficiind de comenzi din partea statului (prin bunavointa lui Ariel Sharon), fapt ce l-a ajutat sa se imbogateasca. Datorita inclusiv succesului sau in afacerile din Romania, in Israel a fost declarat Omul anului 2001. Ofiter israelian in retragere,din cadrul fortelor speciale, este proprietar al trustului financiar Milomor Rezida, care sta in spatele afacerilor sale. A fost desemnat reprezentant al Statului Roman (al F.P.S.) in Israel pentru privatizarea intreprinderilor romanesti in favoarea capitalistilor evrei. Proprietar al Eurom Bank (fosta Banca Dacia Felix) si al mai multor cazinouri, printre care Cazinoul Vernescu si Cazinoul din Constanta (are deschis un cazinou si la Chisinau), a detinut si postul de televiziune Tele 7 ABC. In lucrarea Francmasoneria si clasa politica se afirma ca cedarea sediului Uniunii Scriitorilor din Romania, Casa Vernescu, catre afaceristi straini a intervenit dupa vizita in S.U.A. a lui Laurentiu Ulici (presedinte al

Uniunii la vremea respectiva), la 19 octombrie 1993, cu prilejul sesiunii Supremului Consiliu, grad 33, de la Templul de Rit Scotian al Districtului Columbia, cand avea sa se reconsacre Supremul Consiliu Masonic din Romania. Oricum, dupa aceasta data, in Bucuresti cazinourile au aparut ca ciupercile dupa ploaie. Cele 8 cazionuri importante din Bucuresti au proprietari israelieni si sunt suspectate de spalare de bani. Asa cum se cunoaste, politia israeliana a fost sesizata si a demarat ancheta penala privind obtinerea de fonduri electorale frauduloase de catre Ariel Sharon, in cuantum de 1,5 milioane de dolari, concomitent cu operatiuni de spalare de bani. Principalii anchetati au fost cei doi fii ai acestuia, Omri si Ghilad Sharon. Mama acestora (Lili) era evreica originara din Romania, de la Brasov. Ghilad Sharon este, totodata, un cunoscut om de afaceri. Exista mai multe informatii, unele publicate si in presa, din care rezulta ca activitatile desfasurate in Romania ii aduc venituri considerabile, existand indicii serioase ca unele dintre fondurile ilicite folosite la scrutinul din 1999, precum si in campania de la inceputul anului 2002 a partidului Likud, provin din Romania. Afacerile din tara noastra ale fiului premierului Sharon s-au invartit in anturajul lui Fredy Robinson, fiind asociat cu unii dintre coactionarii fostei Banci Dacia Felix (EuromBank), precum Avital Benesch (presedinte al bancii), Fredy Robinson (proprietar principal al bancii) si Liviu Mandler (fost presedinte al bancii, asociat). Sorin Beraru, pe numele sau adevarat Shmuel Bergovici, s-a consacrat public in Romania prin mega-ecscrocheria CICO S.A.. Israelianul Sorin Beraru este unul dintre cei mai mari infractori evrei care au operat in tara noastra. Inculpat in mai multe dosare penale, in anul 2002 Beraru a incercat mituirea procurorilor romani cu suma de 600.000 de dolari. Acestia au organizat un flagrant, in urma caruia a fost arestat emisarul sau israelian. La interogatoriu, acesta a declarat ca o parte din bani trebuiau sa ajunga la Adrian Nastase, primul-ministru de la acea data. Dat in urmarire generala internationala, Beraru rezideaza in Israel, stat care nu face nici un efort pentru a-i identifica ascunzatoarea si a-l extrada in Romania. Mai mult, la vizita oficiala din 2001 in Israel a primului-ministru Adrian Nastase, la intalnirea oficiala cu oamenii de afaceri israelieni organizata de gazde, a fost prezent si inculpatul Beraru, pentru a-l certa pe premierul roman ca procurorii din Romania ii tulbura ghesefturile. Moshe Pesach, de asemenea cetatean israelian, este partenerul de afaceri in Romania al lui Sorin Beraru. Shimon Nahor este evreu originar din Galati, in momentul emigrarii in Israel purtand numele de Herscovici. Este cunoscut de catre Serviciile Speciale romane ca traficant israelian de arme, ce a actionat pe teritoriul Romaniei cu incepere din 1992 pana in 2001. La un moment dat, a fost viceamiral al armatei israeliene. Afacerile sale ilegale l-au adus in atentia Procuraturii romanesti, fiind arestat si inculpat in cadrul unui proces penal. Mituind judecatorii, avocata evreica a lui Nahor, Lidia Peter, a obtinut eliberarea acestuia (judecarea in stare de libertate). Shimon Nahor, odata eliberat, a incalcat interdictia de a parasi Romania, fugind peste granita, ascuns intr-un covor facut sul. Avocata Lidia Peter a fost arestata in Bulgaria si extradata in Romania. Sammy Ofer, cetatean israelian si britanic, evreu de origine romana, este reprezentant al familiei magnatilor israelieni Ofer, cunoscuti drept fratii Ofer (David, Sami si Iuli). Tatal fratilor Ofer a fost evreu originar din Romania, emigrand din orasul Constanta, unde avea numele de Josef Herscovici (acelasi nume de familie cu Shimon Nahor, Herscovici din Galati). Averea fratilor Ofer se ridica la 1,5 miliarde de dolari, plasata in afaceri. Dintre cei trei frati, David a fost seful unui Serviciu Secret israelian, Iuli a avut inclinatie spre functiile publice, detinand mult timp, desi israelian, si functia de consul al Romaniei la Tel Aviv, iar Sammy, un personaj retras, de culise, s-a concentrat asupra afacerilor. El locuieste cu precadere la Londra, fie la resedinta sa, fie pe un yaht de lux. Fratii Ofer detin impreuna o banca israeliana de rangul doi, Bank Mizrahi. Afacerile din Romania au fost demarate in ultimii ani de catre octogenarul Sammy Ofer, iar in prezent sunt conduse de fiul sau, Eyal Ofer. Familia Ofer este co-proprietara, alaturi de familiile (evreiesti) Pritzker din S..U.A. si Wilhelmsen din Norvegia, a uneia dintre cele mai

bine cotate agentii de turism din lume, Royal Caribbean Cruises Ltd. (active de 2,2 miliarde de dolari, venituri inuale de 1,2 miliarde de dolari), ce ofera croaziere in toata lumea cu peste 50 de itinerarii si peste 140 de destinatii in Caraibe, Bermude, Bahamas, Mexic, Panama, Alaska, Hawai etc., etc.. Flota are 14 nave moderne de agrement, cu o capacitate de peste 24.000 de calatori. Cea mai importanta afacere: familia Ofer detine compania Zodiac Maritime Agendes, companie de transport naval comercial, cu vase de pana la 164.800 tdw. Aceasta companie administreaza si vasele altor firme evreiesti, precum flota Rosemont, Trans Union Corp. sau cele 10 vase ale O&P Holding Ltd.. Navele sunt operate prin contracte de la cateva zile pana la cativa ani. In prezent, familia Ofer detine numeroase proprietati in Romania, care nu pot fi insa identificate cu usurinta, deoarece foloseste in preluarea intreprinderilor romanesti firme offshore cu actionariat secret, create in paradisuri financiare, precum Cipru. Se banuieste prezenta sa masiva, desi invizibila, in proprietatile din orasul Constanta (mai ales in Port), unde presa nu poate scrie decat ceea ce vrea el. La conducerea Magazinului Tomis din Constanta (proprietatea sa) a numit-o pe Daiana Voicu, fiica unui magistrat Marin Voicu. Eyal Ofer, impreuna cu Jay Pritzker, l-a mandatat in 1997 pe evreul Phillip Bloom sa le procure Hotelul Bucuresti. Afacerea a esuat intr-un scandal privind manipularea privatizarii. De multe ori, datorita pozitiei sale, Eyal Ofer este mandatat de oficialitati sa reprezinte Romania in fata forurilor internationale, astfel incat el cunoaste politica de culise a guvernului roman mai bine decat Serviciile Secrete romanesti. Dan Fischer, de cetatenie romana si israeliana, s-a numit si Francu, nume sub care a fost cunoscut ca sportiv al clubului Ministerului de Interne, Dinamo (echipa de polo). S-a facut remarcat prin implicarea sa in recuperarea creantelor Romaniei de la diverse state. Rolul lui Fischer se rezuma la a intermedia vanzarea acestor creante, pentru numai 40% din valoarea reala, catre una din Bancile Rotschild si la a-si incasa comisionul. Totodata, Fischer a intermediat obtinerea de credite, pentru Romania, de la alta banca evreiasca americana, Credit Swiss First Boston, fiind apropiat in afaceri de fostul secretar de Stat de la Ministerul Finantelor, Ionut Costea, cumnatul lui Mircea Geoana. Legat de relatiile sale cu serviciul de spionaj romanesc, sunt semnificative acuzele aduse, in octombrie 2000, de fostul sef al Serviciului Roman de Informatii, Radu Timofte. Concret, fostul sef al Serviciului de Informatii Externe, Catalin Harnagea, ar fi cerut de la ofiterii din subordine dosarele a 19 personalitati politice, pentru a le discredita sau santaja. In acest context, atunci cand un om de afaceri nu cotizeaza la Fischer sau la AVAB, i se face imediat dosar penal, sustinea Radu Timofte, aratand si ca Harnagea se folosea de ofiterii acestui Serviciu in interes personal, pentru a raspunde anumitor comenzi politice, lucru valabil si astazi la Traian Basescu. Conform relatarilor lui Timofte, folosindu-se acest procedeu, Romania a recuperat 40 de milioane de dolari din Kuweit, insa banii nu au ajuns nici la bugetul de stat, nici la S.I.E., ci au luat cai numai de Harnagea stiute. Nota redactiei Raportul fostilor ofiteri ai SRI este mult mai amplu, cuprizand ample analize asupra privatizarilor la varf, toate conducand catre firme evreiesti, ca si lucrari date de statul roman altor firme din acelasi circuit, cum ar fi Bechtel. Am redat doar o parte a acestei analize, ne-am oprit mai mult asupra societatilor care au fost penetrate de cetateni israelieni, multi dintre acestia avand si dosare penale la Parchetul general, dar care au fost musamalizate de Puterile care s-au succedat in Romania

Despre efectele supararii

- Supararea este una din cele mai raspandite incalcari ale legilor universului, care poate determina diferite neplaceri in viata, atat a celui pe care te superi, cat si in propria ta viata.

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem in atmosfera, din punct de vedere vibratoriu: ganduri, vorbe, dorinte, fapte, sentimente etc. se intorc la noi producand efecte perturbatoare in campul nostru energetic.De aceea nimeni nu poate face rau altuia fara sa plateasca. De aceea oricand aveti ganduri negative despre o persoana sa va rugati in permanenta pentru sanatatea ei. Cand ne gandim la cineva se creeaza instantaneu o punte energetica intre noi si omul la care ne gandim. De aceea, orice gand rau reprezinta un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod inconstient, de multe ori fara sa ne dam seama de acest lucru .

Orice expresie dura, afirmata pe un ton categoric poate provoca un rau atat siesi cat si unui alt om. Neintelegerile intr-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla si domina pe celalalt. Fiecare incearca astfel sa aiba controlul si sa ramana deasupra intregii situatii. Cand controlezi o alta fiinta ii iei energia, iti faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de cate ori cadem in acest prost obicei ne deconectam de la sursa si intram in suferinta. Racirea relatiilor dintre doi parteneri se datoreaza cresterii nivelului de agresivitate interioara. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ura. O agresivitate subconstienta fata de barbati / femei se transforma intr-un program de autodistrugere. Daca doi parteneri abuzeaza fizic sau emotional unul de celalalt, atunci ei nu merita sa ramana impreuna.. Dependenta naste agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Dependenta de dorinte, frica, depresia si supararea atrag gelozia. Cu cat este mai puternica dependenta de persoana iubita, cu atat mai numeroase sunt pretentiile noastre fata de ea. Cearta, mania, nerabdarea emit in tacere o mare forta destructiva. Numai prin iubire poate seca izvorul rautatilor

Sa nu vorbiti despre nenorocirile traite pentru ca ele pot prelungi durata lor. Cand nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne indepartam de ele. Indepartarea de ele este primul pas pentru depasirea acestora. Esential este cand vorbiti despre problemele si emotiile dvs. sa nu cautati mila sau compatimiri.

IMPORTANT: Daca aveti o mare suparare sau tristete incercati sa nu aduceti sentimentele acestea acasa. Iesiti in strada cu deosebire in locurile inverzite si plimbati-va. Nu faceti din casa dvs. o groapa de gunoi energetic. Daca locuiti de cativa ani si ati saturat spatiul cu regrete, suparari si spaime, amintiti-va momentele in care v-ati certat si suparat, asezati-va in acel loc, iertati, anulati agresivitatea fata de iubire, rugati-va (de ce nu ?).

Este mai bine sa plangeti decat sa urati. Daca n-ati reusit sa va invingeti pe dvs. insiva, agresiunea se acumuleaza in mod inevitabil. Atunci cand plangeti agresiunea aparuta se distruge.

Munca nu trebuie sa ne omoare, ci sa ne dezvolte. Inseamna ca supraincarcarile nu trebuie sa fie permanente si in fiecare ocupatie sa gasim placerea. Daca nu exista placere, orice activitate se poate transforma intr-o suprasolicitare si va dauna sanatatii. Incercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar aduce satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs. Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu cautati plata, nici lauda si nici o rasplata, orice ati face. Savarsind ceva bun noi pretindem imediat recompensa. Aceste dorinte aduc ca rezultat suferinta. Cu cat veti intensifica acest tip de pretentii cu atat va creste nivelul de agresivitate si se va intari programul de autodistrugere.

Cand cineva te jigneste nu te razbuna pe el, nu-l uri si nu te supara pe el intrucat aceasta jignire este un dar de la Dumnezeu. Daca n-o accepti urmeaza ca purificarea sufletului sa se infaptuiasca prin boli si nenorociri, iar daca nu esti pregatit nici pentru aceasta ea vine prin moarte Aceasta forma de purificare ne este data prin intermediul celor apropiati, de aceea in masura in care reusim sa-i iertam, in aceeasi masura sunt posibile schimbari interioare de profunzime.

Se cuvine sa iertam nu numai in gand ci si cu sufletul. Cel mai mult ne leaga de trecut supararile neiertate.

Iertand un om care ne-a jignit sau ne-a suparat ne putem vindeca de o boala grava. Roaga-te in permanenta ca toti cei din jurul tau sa fie fericiti, sanatosi si intreaga lume sa fie binecuvantata. Aceasta rugaciune v-a iradia atat de multa iubire catre intreaga lume incat iubirea se va intoarce la tine din belsug.

Cum daruiesti asa primesti! Razbunandu-te te faci egal cu adversarul. Iertandu-l te arati superior. Iertand ne eliberam pentru a ne putea inalta. Ar trebui sa fim constienti ca iertand ii eliberam pe cei care ne-au gresit, deci iertand oferim libertate. Sa alegi calea iertarii, pentru ca numai ea desface rana inclestata in timp.

In dragostea omeneasca trebuie intotdeauna sa existe o detasare de omul iubit. Cu cat aveti mai multe pretentii, iritari si nemultumiri fata de omul apropiat cu atat mai mult creste dependenta de el.. Dependenta de valorile materiale ne va omori incetul cu incetul si spiritul si sufletul.

Gandirea noastra dispune de cea mai puternica forta creatoare din intregul univers. Gandul este cel care aduce pacea si linistea in sufletul nostru. Gandul este cel care atrage binele sau raul in existenta noastra. Toate gandurile emise plutesc in aer ca niste mine amenintatoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gandire sau o actiune negativa este resimtita dureros de mii de organisme. De aceea exista o lege a naturii si a stiintei (Principiul al III-lea al mecanicii cunoscut si sub numele de Principiul actiunii si reactiunii) conform careia raul pricinuit altora ne face rau si noua insine.

De aceea straduinta de a ierta dusmanii si de a indrepta spre ei numai ganduri de pace si iubire constituie un act protector pentru noi. Asadar suntem ceea ce suntem ca rezultat a tot ceea ce am gandit!"

De weekend o lectura cu mult sens - Octavian Paler - Am invatat


>> VINERI, 16 DECEMBRIE 2011

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca,tot ce poti face este sa fii o persoana iubita Am nvaat unele lucruri n via pe care vi le mprtesc i vou ! Am nvat c nu poi face pe cineva s te iubeasc. Tot ce poi face este s fii o persoan iubit. Restul depinde de ceilali. Am nvat c orict mi-ar psa mie, altora s-ar putea s nu le pese. Am nvat c dureaz ani s ctigi ncrederea i c doar n cteva secunde poi s o pierzi. Am nvat c nu conteaz CE ai n via CI PE CINE AI. Am nvat c te descurci i i-e folosit farmecul circa 15 minute. Dup accea, ns, ar fii bine s tii ceva.

Am nvat c nu trebuie s s te compari cu ceea ce pot alii s fac mai bine, ci conteaz ceea ce poi s faci tu. Am nvat c nu conteaz ce li se ntmpl oamenilor, ci conteaz ce pot s fac eu pentru a rezolva. Am nvat c oricum ai tia, orice lucru are dou fee. Am nvat c trebiue s te despari de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea s fie ultima oar cnd i vezi.

Am nvat c poi continua nc mult timp dup ce ai spus c nu mai poi. Am nvat c eroi sunt cei care fac ce trebuie, cnd trebuie, indiferent de consecine.

Am nvat c sunt oameni care te iubesc, dar nu tiu s-o arate. Am nvat c atunci cnd sunt suprat am DREPTUL s fiu suprat, dar nu am dreptul s fiu i ru. Am nvat c prietenia adevrat continua s existe chiar i la distan. Iar asta este valabil i pentru iubirea adevarat. Am nvat c, dac cineva nu te iubete cum ai vrea tu, nu nseamn c nu te iubete din tot sufletul. Am nvat c indiferent ct de bun ii este un prieten oricum te va rni din cnd n cnd, iar tu trebiue s-l ieri pentru asta.

Am nvat c nu este ntotdeauna de ajuns s fii iertat de alii ; cteodat trebuie s nvei s te ieri pe tine nsui. Am nvat c indiferent ct de mult suferi, lumea nu se va opri n loc pentru durerea ta. Am nvat c trecutul i circumstanele i-ar putea influena personalitatea, dar c TU eti responsabil pentru ceea ce devii. Am nvat c dac doi oameni se ceart, nu nseamn c nu se iubesc. i nici faptul c nu se ceart nu dovedete c se iubesc. Am nvat c uneori trebuie s pui persoana pe primul loc i nu faptele sale.

Am nvat c doi oameni pot privi acelai lucru i pot vedea ceva total diferit. Am nvat c indiferent de consecine cei care sunt cinstii cu ei nii ajung departe n via. Am nvat c viaa i poate fi schimbat n cteva ore de ctre oameni care nici nu te cunosc. Am nvat c i atunci cnd crezi c nu mai ai nimic de dat, cnd te strig un prieten vei putea gsi puterea de a-l ajuta.

Am nvat c scrisul ca i vorbitul, pot liniti durerile sufleteti. Am nvat c oamenii la care ii cel mai mult i sunt luai prea repede Am nvaat c este prea greu s-i dai seama unde s tragi linie ntre a fi amabil, a nu rni oamenii i a-i susine prerile. Am nvat s iubesc ca s pot s fiu iubit.

Paradoxul vremurilor noastre


decembrie 11, 2011blackjack1 comentariu

Paradoxul vremurilor noastre , vazut de Octavian Paler Paradoxul vremurilor noastre n istorie este c avem cldiri mai mari, dar suflete mai mici. Autostrzi mai largi, dar mini mai nguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puin. Cumprm mai mult, dar ne bucurm mai puin. Avem case mai mari, dar familii mai mici. Avem mai multe accesorii, dar mai puin timp. Avem mai multe funcii, dar mai puin minte, mai multe cunotine, dar mai puin judecata. Mai muli experi i totui mai multe probleme, mai mult medicin, dar mai puin sntate. Bem prea mult, fumm prea mult, cheltuim prea nesbuit, rdem prea puin, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcm prea trziu, ne sculm prea obosii, citim prea puin, ne uitam prea mult la televizor i ne rugam prea rar.

Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar i urm prea des. Am nvat cum s ne ctigm existena, dar nu cum s ne facem o via. Am adugat ani vieii i nu via anilor. Am ajuns pn la Lun i napoi dar avem probleme cnd trebuie s traversm strada s facem cunotin cu un vecin. Am cucerit spaiul cosmic, dar nu i pe cel interior. Am fcut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu i prejudecile noastre. Scriem mai mult, dar nvm mai puin. Plnuim mai multe, dar realizm mai puine. Am nvat s ne grbim, dar nu i s ateptm. Am construit mai multe calculatoare: s dein mai multe informaii, s produc mai multe copii ca niciodat, dar comunicam din ce n ce mai puin. Acestea sunt vremurile fast-food-urilor i digestiei ncete; oamenilor mari i caracterelor meschine; profiturilor rapide i relaiilor superficiale. Acestea sunt vremurile n care avem dou venituri, dar mai multe divoruri, case mai frumoase, dar cmine destrmate. Acestea sunt vremurile n care avem excursii rapide, scutece de unic folosin, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale i pastile care i induc orice stare de la bucurie la linite i la moarte. Sunt nite vremuri n care sunt prea multe vitrine, dar nimic n interior. Vremuri n care tehnologia i poate aduce aceast scrisoare i n care poi decide fie s mprteti acest punct de vedere, fie s tergi acest mesaj. Amintete-i s-i petreci timp cu persoanele iubite, pentru c nu vor fi lng tine o eternitate. Amintete-i s spui o vorb bun copilului care te venereaz, pentru c acel copil va crete curnd i va pleca de lng tine. Amintete-i s-l mbriezi cu dragoste pe cel de lng tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poi oferi cu inima i nu te cost nimic. Amintete-i s spui TE IUBESC partenerului i persoanelor pe care le ndrgeti, dar mai ales s o spui din inim. O srutare i o mbriare vor alina durerea atunci cnd sunt sincere. Amintete-i s-i ii pe cei dragi de mn i s preuieti acel moment pentru ca ntr-o zi acea persoan nu va mai fi lng tine. F-i timp s iubeti, f-i timp s vorbeti, f-i timp s mprteti gndurile preioase pe care le ai. Tuturor prietenilor mei, v mulumesc c existai!

Interviu cu Dumnezeu
decembrie 26, 2011blackjackLas un comentariu

- Ai vrea s-mi iei un interviu, deci zise Dumnezeu. - Dac ai timp i-am raspuns. Dumnezeu a zmbit. - Timpul meu este eternitatea Ce ntrebri ai vrea s-mi pui? - Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a rspuns: - Faptul c se plictisesc de copilrie, se grbesc s creasc, iar apoi tnjesc iar s fie copii; c i pierd sntatea pentru a face bani iar apoi i pierd banii pentru a-i recpta sntatea. Faptul c se gndesc cu timp la viitor i uit prezentul, iar astfel nu triesc nici prezentul nici viitorul; c triesc ca i cum nu ar muri niciodat i mor ca i cum nu ar fi trit. Dumnezeu mi-a luat mna i am stat tcui un timp. Apoi am ntrebat: - Ca printe, care ar fi cteva dintre leciile de via pe care ai dori s le nvee copiii ti? - S nvee c dureaz doar cteva secunde s deschid rni profunde n inima celor pe care i iubesci c dureaz mai muli ani pentru ca acestea s se vindece; s nvee c un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puin; s nvee c exist oameni care i iubesc, dar pur i simplu nc nu tiu s-i exprime sentimentele; s nvee c doi oameni se pot uita la acelai lucru i ca pot s-l vad n mod diferit; s nvee c nu este suficient s-i ierte pe ceilali i c, de asemenea, trebuie s se ierte pe ei nii. - Mulumesc pentru timpul acordat am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii s tie? Dumnezeu m-a privit zmbind i a spus:

- Doar faptul c sunt aici, ntotdeauna.

05

De ce 2011 a fost cel mai bun an din viaa mea!


Categories: Educaie, Spiritual

n primul rnd pentru c mi-am fcut curajul nebunesc de a-mi da demisia i a munci pentru cel mai al dracului angajator posibil: pentru mine! Pentru c am reuit s vd Grecia, Bulgaria, Ungaria i Marea Britanie iar n ultimii 15 ani nu am ajuns nici mcar la Marea Neagr! Pentru c am avut curajul s-mi privesc erorile din via i s ncerc s le corectez! Am dormit mai mult i asta este extrem de important pentru sntatea unui om! Am mncat mare parte din ce mi-am produs singur dar curat! Pentru c am trit pentru prima dat fr grija banilor (neavndu-i) i n afara sistemului! Pentru c am dat eap la trei bnci mari i nc trei companii de telefonie mobil! Nu-i nimic cci i ele dau eap la rndul lor dumneavoastr clienilor cinstii care v pltii ratele i facturile la timp! Pentru c am iubit pentru prima dat curat i fr stereotipii! Pentru c am adoptat un cel dintr-o curte de coal i mi-a umplut viaa de fericire! Pentru c mi-am deschis mintea i am vorbit cu pmntul, cu apele, cu cerul, cu norii, cu ploaia, cu slbticiunile cele mai periculoase de pe planet OAMENII! Pentru c am vorbit cu Dumnezeu i mi-am dat seama c nu poi nva nimic dac vorbeti! Cel mai mult afli cnd taci! Pentru c am ascultat vntul, stelele i psrile n loc s mai ascult cretinii de la televizor! Pentru c am scris pentru oameni i am aflat ct de mult au nevoie oamenii s fie ascultai! Pentru c pentru prima dat-n via am dat PLUSVALOARE fiecrui lucru pe care l-am fcut! Pentru c adevrata Libertate o gseti numai cnd nu mai ai nimic de pierdut!

Pentru c am aflat c cel mai mare cadou din viaa mea este nsi viaa i sntatea! Pentru c cea mai mare avere a unui om este TIMPUL iar cel mai bogat este cel care are TIMP (tnrul)!Pentru c am nvat s nv! Pentru c am nceput s vd ct de generoas este Mama Terra cu noi! Pentru c am dispreuit toat viaa pmntul de la ar i am nvat s-l iubesc i s-l preuiesc! Pentru c m-am lsat pclit de oamenii fr caracter i am nvat s stau deoparte de ei! Pentru c am aflat ct valoreaz un minut din viaa i din munca mea! Pentru c am neles c Moartea este un fenomen simplu i sigur i nu are rost s ne temem de ea! Pentru c am neles c fiecare problem are ntr-un final o SOLUIE! Pentru c am aflat c unele evenimente se ntmpl intenionat dei nu exist aparent nici o legtur de cauzalitate ntre ele! Pentru c am aflat c trim n MINCIUN dei ne-am nscut din ADEVR! Pentru c am aflat c i ali oameni gndesc ca mine, simt ca mine, sufer i plng ca i mine, se bucur ca i mine i pentru prima dat n via nu mai SUNT SINGUR! Iar toate acestea m fac al dracului de optimist pentru 2012 i pentru anii ce vor veni care nu vor fi uori pentru nimeni!

De ce sunt adevrate toate teoriile conspiraiei!


Categories: Analize, Educaie

Utilizatorii de Internet sunt de trei categorii : cei care doresc s se informeze i care gust teoriile conspiraiei, utilizatorii care nu doresc s se informeze ci s piard timpul (Facebook, CanCan, etc) i cea mai rea categorie, utilizatorii pseudoanalfabei, care nu tiu mai nimic dar au impresia c le tiu pe toate. Pentru ca toate aceste teorii ale conspiraiei s cad n derizoriu i ridicol DEZINFORMATORII DE PROFESIE ai Stpnilor Ppuari contrapun prima categorie cu ultima.Tot acest efort intelectual imens de antagonizare a argumentelor reuete la un moment dat s fac auditoriul s uite aspectele principale ale problemelor enunate. Exist oameni pe lumea aceasta (i din nefericire sunt foarte muli) care nu gndesc CAUZAL.n momentul n care se lovesc de o problem refuz (i din lene) s caute cauza respectivei probleme i n acest fel s gseasc soluia. Ai putut citi, n ultimul an, prerea noastr cu privire la cauzele tuturor problemelor societii contemporane.Am sugerat, i vom ncerca s continum n aceast linie, SOLUII CONCRETE LA MULTE DIN PROBLEMELE NOASTRE. Astzi nu vom cuta cauze i nici nu vom sugera soluii.Vom descrie fapte concrete, verificate i oportune prin care cititorul habarnist s poat uor-uor deslui micile secrete ale lumii noastre.Marile secrete rmn totdeauna ngropate. Problema marilor secretomani ai planetei este c TIMPUL i HIPERCONTIINA UNIVERSAL determin aflarea adevrului mai devreme sau mai trziu. Relatm mai jos un fapt real care are doar cteva luni vechime i care este deosebit de important pentru educaia financiar a fiecruia. Am ncercat mereu aici s explicm de unde vin banii, ce sunt banii, cum circul banii i cine controleaz acest proces.Care este costul banilor, de ce pltim impozite i cine conduce lumea. Povestea francului elveian este important pentru fiecare dintre noi n nelegerea complet a acestor fenomene.Francul elveian este moneda uneia dintre cele mai puternice naiuni din lume, de care nici mcar HITLER sau STALIN nu au avut curaj s se ating. Elveia este o rioar micu cu o istorie destul de seac dar care a avut i mai are un rol covritor n mecanismul financiar al planetei. Absolut toi oamenii cu bani muli i averi impresionante au conturi n Elveia.Indiferent c sunt dictatori, cli, traficani de droguri sau de arme, traficani de carne vie i organe, politicieni, brokeri sau traderi de succes, cu toii au conturi n Elveia. Elveia este ea nsi CEA MAI SIGUR BANC DIN LUME.Tocmai din acest motiv n ultimii 3 ani tot mai multe persoane din dorina legitim de a-i proteja averile au ales s cumpere franci elveieni.Rezultatul acestui schimb planetar ntre franci i euro, dolari, lire sterline,yeni,yuani, etc a fost APRECIEREA (creterea valorii,ntrirea) acestei monede. Vorbim aici de fluxuri imense de capital de ordinul trilioanelor (mii de miliarde) de orice vrei domniile voastre: euro, dolari, lire sterline, etc. Trebuie menionat i faptul deosebit de important c francul elveian era SINGURA MONED NAIONAL EUROPEAN CARE ERA LEGAT DE AUR.Asta i din cauza faptului c REZERVA VALUTAR A ELVEIEI ERA (i mai este nc) SUB FORM DE AUR nu sub form de hrtie (care nu are valoare intrinsec ci convenit). Am scris aici despre evoluia francului i i decuplarea acestuia de la aur i raportarea (legarea) de euro. Ce nu am scris fiindc nu tiam scriu acum. Pe scurt soia unuia dintre bancherii implicai n acest proces complex, cunoscnd evoluia evenimentelor cauzate i de soul ei, a vndut 500 de mii de franci cumprnd dolari.Dup 7 septembrie francul s-a depreciat cu 9-10% astfel c simpatica doamn Kashya Hildebrand, soia preedintelui bncii naionale a Elveiei (SNB) ctig 50 de mii de franci n doar cteva zile.Deznodmntul nu e aa de important iese scandal se nvolbureaz presa pe la ai lor i n final nu se ntmpl nimic. Am scris mereu aici despre efectele NOCIVE ale bncilor n economia mondial i despre faptul c lumea este condus de bancheri.Iar celor care nu cunosc suficient istorie le precizm c CRIZA ECONOMIC ACTUAL ESTE SISTEMIC I ARE DOU COMPONENTE: EXPLOATAREA NECONTROLAT LA INFINIT A UNOR RESURSE FINITE i sclavizarea fiecrui cetean al planetei prin convertirea orelor-munc n hrtii cu valoare din ce n ce mai mic (prin mecanismul inflaiei). Revenind la spea noastr constatm faptul c dac madam preedinte SNB a ctigat 50 de mii de franci elveieni evident cineva a pierdut aceast sum.Din acest motiv am scris despre FOREX c este cel mai mare casino din lume: cei care intr n pia (i pariaz) pierd n marea lor majoritate.Ctigtori sunt doar cei care MIC piaa adic orienteaz prin manevre succesive un anume trend al pieei iar cnd majoritatea se las pclit de falsa direcie a pieei ei ies din pia cu profit.Piaa se ntoarce i tot aa. Ca un detaliu mic dar important expun graficul evoluiei euro-usd n ultimul an unde putem constata urmtoarele: EURO NU SE PRBUETE.

Exact acum un an paritatea euro n raport cu dolarul este cea de azi.Adic din ianuarie pn n mai euro a crescut n raport cu dolarul de la 1.30 la 1.49.Exact cnd tirile despre economia american erau din ce n ce mai dese i mai alarmiste iar proorocii de pe WallStreet vedeau pentru lunile de var o cotaie superioar de 1.53 USD pentru un euro acesta ncepe s scad.Dar nu lin ci brusc n valuri succesive.Sfritul anului ne gsete unde am plecat cu un an n urm.Ce concluzie tragem? Evident exist persoane care au ctigat! Enorm! De exemplu cum ieea maimuoiul de Trichet s ne spun c rmn vigileni cum scdea euro.Cum raporta creteri de dobnd cum cretea i euro.Cum apreau tiri negative despre economia US cum euro se deprecia (toat lumea cumpra euro anticipnd o cretere a sa vis-a-vis de moneda american i pierdea). FOREX este cea mai MARE (ca volum de capital nsumeaz toate pieele bursiere la un loc) pia speculativ de pe planet.Sftuiesc pe muli dintre cei ce resping teoriile conspiraiei s studieze n regim amator pe conturi demo evoluiile FOREX.i s le coreleze cu evenimentele globale politice i/sau militare. Vei nelege c liderii precum Merkel sau Sarkozy sunt INSTRUMENTE nicidecum conductori n mna ADEVRAILOR CONDUCTORI AI PLANETEI.Vei nelege c de cte ori Merkel ieea public n aprarea zonei euro aceasta slta iar de cte ori Obama vieta economia euro dolarul (care este exact hrtie igienic de lux) cretea.Nu avea importan c US au un omaj imens, cldirile de locuine a sczut n vnzri, personalul non-agricol scadea i el.Nu avea importan c zona euro este CEA MAI SOLID din punct de vedere economic de pe planet.A contat i va conta percepia actorilor din pia despre opiniile acestor ppui denumite lideri. Pe blogul lui Horia Mihlan vei gsi o teorie unic dar care a verificat perfect (a anticipat evoluiile inclusiv ale petrolului,aurului i burselor).Teoria lui se bazeaz pe teoria valurilor a lui Elliot.Pe scurt aceast teorie stipuleaz c evoluiile monedelor, aciunilor, comoditilor (metale, cereale, etc) sunt ciclice.Ele urc i scad ciclic INDIFERENT DE TOT CEEA CE SE NTMPL PE PLANET.Practic teoria lui Horia este singura pe care eu am vzut-o eficient n anticiparea evoluiei indicilor bursieri, monetari, etc. n momentul tsunamiul i exploziei de la Fukushima moneda japoneaz S-A ntrit PARADOXAL n loc s se deprecieze.Cine se grbete s cumpere moneda unei ri care este n pericol de catastrof nuclear? CEI CARE TIAU au cumprat iar banca naional japonez a intervenit pentru echilibrarea cotaiei Eur/Yen i USD/Yen.Astfel s-au nregistrat profituri IMENSE. Ce am neles din acest articol? n primul rnd c economia mondial este plin de PARAZII! De prea muli parazii! Cel care produce un ciocan pltete (farmecul este c nu tie) nc 10 parazii prin munca lui: funcionari ai statului ce triete din munca strungarului nostru i funcionari bancari care-i spun acestuia ct valoreaz munca sa. ncheiem n obinuitul ton pesimist: ECONOMIA MONDIAL nu-i mai revine niciodat! Fiecare cetean al planetei poart o datorie imens care crete exponenial dar fr s fi fost vreodat ntrebat! Cel ce produce este srac n timp ce speculantul (broker, trader, bancher,consultant, analist) prosper! Fiecare cetean al planetei depinde de petrol! Direct sau indirect! Cnd economia va exclude petrolul din ecuaia transportului nu va mai exista cetean srac sau murind de foame! Pn atunci v urez apocalips uoar!

03

2012 anul n care Apocalipsa se rzgndete!


Categories: Analize,

Spiritual

Oricine ar fi vinovat de existena Pmntului n acest Univers Infinit nu a dat form i legi de existen unui fir de praf (cci asta este Planeta Pmnt un fir de praf n imensitatea Universului) pentru ca exact cnd nite fali prooroci bolnavi mintal anun cu surle i trmbie distrugerea lui s se i ntmple. Nu am crezut, nu cred i nu voi crede niciodat n Ioani Guri de Aur care pot prevedea catastrofe planetare printre crizele de schizofrenie paranoid. Civilizaia Maya nu i-a putut anticipa propria anihilare cum ar fi putut prevedea ce se va ntmpla n 2012? Dac deschizi televizorul, pe orice canal de tiri vei putea vedea c fiecare zi este o zi n care Apocalipsa vine pe Pmnt.Seara Apocalipsa se retrage doar n unele zone iar noapte mai ia i ea o pauz.Apocalipsa este direct proporional cu interesul pmntenilor fa de ea.Sau cu ratingul. n istoria Umanitii Apocalipsa a trecut foarte repede de la copilrie la pubertate astfel nct astzi Apocalipsa este perfect matur, controlat i sigur de ea. Nu mai apare pentru oricine i pe gratis.Unde apare Apocalipsa trebuie s existe ceva interese legate de dineros (cacaval pentru neiniiai). Cred cu trie c exac peste un an cnd Apocalipsa 2012 i va fi dat obtescul duh o alt Apocalips va ceri atenia planetei. Cci i Apocalipsa 2012 a succedat apocalipsa 2000.Pentru cei tineri Apocalipsa 2000 a fost un mare fs care a forat retehnologizarea cu echipamente IT ntreaga lume.Dei erau strunguri care nu aveau nevoie de puterea de procesare a unui Pentium funcionnd perfect cu un 286.Acelai scenariu nimic nou.Pericol de moarte dac nu cumperi ceva. Cum ai scos cardul i ai pltit tii sigur c ai trecut dincolo: de partea celor pe care Apocalipsa i iart. Pmntenii ghiftuii cu ciolane grase, s fie siguri c-i ocolesc foamea tot anul, ateapt acum veti bune.Siteurile cu predicii horoscopale sunt ncinse la maximum.Apropos sunt nemulumit.Justiia ncadreaz vrjitoria igneasc la infraciuni dar ASTROLOGIA Horoscopal este iertat dei la Melissa i Vanessa te duci dac vrei i eti prost (Oana Zvoranu) n timp ce Urania i Neti Sandu mi intr n cas prin efracie.Urania tot d detalii despre 12 zodii dar o uit mereu pe a mea.Cum care? Ophiucus (a 13-a zodie doar pentru iniiai). Ce va fi n 2012? Pi ce a fost n fiecare an.Circ i dezinformare la TV.Crime. Violuri.Snge i bani.Sinucidei multe. Multe sinucideri.Mai multe dar i mai spectaculoase (n direct pe internet). O var atipic. Pentru romni clduri mari i secet. Pentru alii inundaii i uragane.Grip.Vaccin insuficient. Preul ieiului va varia pe un trend cresctor.Vedem undeva peste 125 de dolari barilul.Asta dac nu are Horia Mihlan dreptate cu deflaia lui i ne trezim cu 50-70 de dolari bariulul.Nu cred c americanii vor intra n IRAN.Ar fi fcut-o de mult.Dar stri de haos i tensiune vor cuprinde din cnd n cnd planeta.Suficient ca unii detepi s cumpere pe fondul ieftinirii generate de panic iar apoi s vnd scump cnd panica dispare i optimismul reapare.SPX 500 va cdea mult.Nu va fi KO dar va pierde la puncte. Zona euro NU VA DISPREA CI VA PROSPERA. PUTIN preedinte. Medvedeev prim-ministru. Sarkozy i Merkel realei.Marea Britanie nu o va duce ru cu jocuri olimpice.Nite zeci de miliarde de euro vor intra n visteria lor.mpreun cu taxele colectate de IRS n USA.Care evident c vor fi mai mici.Statele Unite ale Europei vor mai ine inclusiv pe greci la clduric i huzur. Noua Ordine Mondial i va continua neabtut drumul ctre ORDINE PRIN HAOS. Cenzur Internet.Assange condamnat i ncarcerat. Toate micrile de tip indignados (Occupy Wall Street) nbuite tcut i eficient.Foamete n ASIA i Africa (fenomen existent deja i nu trebuie s fim genii s prezicem c va continua fiindc nimeni nu dorete altfel). CHINA este i va continua s fie o BUL. AR FI TOTUI TIMPUL pentru nite revolte de strad.Pe bune.Cu snge. 21 decembrie 2012? i va prinde pe romni la mall sau hypermarket.Pe masonii din PDL, PSD i PNL srbtorind.Cum ce? Realegerea lor! Pe extrateretri? n navele lor care strbat galaxii ateptnd trezirea pmnteanului. Pe pmnteni? La fel de incontieni n mainile lor alimentate cu benzin i motorin care va fi din ce n ce mai scump.n loc de ulei de floarea soarelui sau alcool din sfecl de zahr. Terra?nfofolit n gazele de ser btrna noastr Mum va privi plictisit cum insecte vorbitoare vor ncerca distrugerea ei. Plictisit Apocalipsa 2012 va preda tafeta televizrii urmtoarei concurente la titlul de Sperietoarea Pmntului! Unii vom muri iar alii vor tri (spre nenorocul lor)! Apocalips uoar dragii notri!

Despre epopeea pieei libere i rolul Statului n economie!


Categories: Analize, Criz Alimentar, Educaie

Exist o sum mare de tmpii (majoritatea au masterate i doctorate n tiine economice) care susin cu ardoarea adolescentului n clduri existena conceptului de PIA LIBER. Vreau s fie foarte clar c aa ceva nu va exista niciodat!Nu a existat i nu va exista niciodat! Cei care susin acest concept i doresc implementarea lui n practic doresc de fapt NEINTERVENIA INSTITUIILOR STATULUI n activitile economice.Cititorii notri au avut posibilitatea s constate c am promovat mereu AUTOCRAIA adic reducerea rolului intervenionist al statului pn aproape de minim. Aceti partizani ai PIEELOR LIBERE vin cu tot felul de argumentaii sordide prin care PIAA, n absena oricrui tip de intervenionism, se va regla de la sine! Dragii notri pe orice ramur economic, pe orice domeniu ESTE NEVOIE DE UN ARBITRU IMPARIAL DAR SEVER care s supravegheze i s corecteze eventualele derapaje N INTERESUL CONSUMATORULUI.Pentru c consumatorul nu are resursele i mecanismele alternative prin care s se protejeze de abuzurile PRODUCTORULUI.Concret dac exist un numr de concureni pe aceleai produse sau servicii, la un moment dat acetia vor renuna n a se mai concura i vor colabora.CE POI FACE DAC TOI DEOPOTRIV CRESC CU 50% preurile serviciilor sau produselor lor? Exemplific domeniul retailului alimentar unde am constatat n perioada srbtorilor, creteri nejustificate la produsele agroalimentare de aproape i 100%! Cu alte cuvinte un cofrag de ou de 30 de buci costa pn n 1 decembrie 12 RON iar n ajun de Crciun preul era de peste 15 RON.Bine c eu mi produc propriile ou i nu voi avea niciodat nevoie de oule de la Carrefour.ns ce fac cei aproape 6 -8 milioane de consumatori din mediul urban? Nu exist absolut nici o justificare economic pentru o cretere att de mare ntr-un interval de timp att de scurt.Adic aceti 8-10-20 de productori de ou tiu c au un numr de consumatori CAPTIVI i profit de slaba calitate intervenionist a instituiilor statului pentru a spolia populaia.E doar un exemplu.Trebuie tiut c lozinca cu reducerea numrului de bugetari AVANTAJEAZ DOAR MASONII AFACERITII DIN PDL, PSD, PNL. Nicidecum populaia Romniei.Adic aa pgari cum sunt comisarii de la Garda Financiar totui exista un babau care s-i sperie pe comercianii de orice.Prin reducerea numrului de comisari CRETE GRADUL DE LIBERTATE AL ACESTOR COMERCIANI.Practic teoria DESFIINRII INSTITUIILOR STATULUI este dorit i util doar de conglomeratul economico-politic care conduce Romnia astzi. Nu cred s fie cineva suprat pe faptul c Consiliul Concurenei, n urma unor investigaii de mai bine de 18 luni, a stabilit CE TIAM DEJA CU TOII, i anume c productorii i comercianii de carburani s-au constituit ntr-un cartel.Au acionat concertat i au reuit n aproape 2 ani mrirea artificial a preurilor cu peste 100%.Iar acum OMV trebuie s plteasc aproximativ 160 de milioane de euro (ceilali la fel 5% din cifra de afaceri). Oricum, nu-mi fac mari sperane c acetia vor plti.Vor aciona decizia n instan, vor trgna procesul vreo 10 ani i n final vor plti ce a pltit i CIOCOIUL DINU PATRICIU din cele peste 600 de milioane de euro.Chiar de ar fi pltit ar fi umflat preul la pomp iar aceste amenzi ar fi fost pltite tot de noi cum au fost pltite gurile de la BANCOREX (pun pariu c peasta nu prea ai tiut-o).Da exact la fiecare litru de carburant pltit n perioada 2001-2010 un procent micu(s nu se bage de seam) a mers pentru acoperirea gurilor de peste 1 miliard de dolari de la BANCOREX. Dar este bine de tiut c totui ceteanul, chiar dac doar aparent i asta fiindc e an electoral, are de partea sa instituiile statului.Fr ele preul carburanilor ar fi ajuns la 2 euro per litru.Nu am s vorbesc aici c statul este primul avantajat de scumpirile carburanilor prin cota de acciz colectat la surs. Romnia ar fi putut s fie un paradis pentru locuitorii si dac instituiile statului nu se lsau corupte i nu erau complici la exploatarea mizerabil a ceteanului obinuit.Ultima investigaie a DNA arat c Ioan Niculaie, alt ciocoi securist mbogit n anii 1990, a beneficiat de gazele ieftine ale poporului romn, n timp ce ceteanul obinuit pltea cele mai scumpe gaze din Europa.Evident cumprndu-le de la rui.Cu alte cuvinte nesimire.ROMGAZUL fiind companie de stat ar fi trebuit s fie n slujba ceteanului.Iar acele procente din consumul toatal pe care le importm s le fi pltit Ioan INTERAGRO nu noi. Am scris mereu aici c Umanitatea se ndreapt ctre NEO-FEUDALISM.Adic clasa de mbogii care controleaz TOTUL precum boierii fanarioi din secolul 18 paraziteaz poporul suprampovrat de biruri i nedreptate.Iat c am avut dreptate.Vedem copiii acestor ciocoi cum omoar lume nevinovat pe strad cu mainile lor de sute de mii de euro scpai de pucrie.Exact ca atunci cnd biatul boierului venea cu vtafii si la hor, alegea cea mai frumoas fat, o viola i pleca.

STATUL ca esen administrativ a avut un rol pozitiv.A protejat viaa i interesele ceteanului de interesul GROFILOR.Dar acum statul este o biat mroag btrn, costeliv i bolnav pe care o ducem n crc i o hrnim s nu moar n timp ce IMBUIBAII POSTDECEMBRITI se ntrec n nesimire i mai ales n nesimirea de a profita de poziia lor financiar pentru a ne srci pe toi. Vorbesc mereu de banii lor i de influena banilor lor n economie nereuind s neleag ( e vina noastr) c NOI SUNTEM SURSA BOGIILOR LOR nu ei ne ntrein pe noi.

Alternativa la acest sistem neo-feudal?Decuplarea imediat de viaa de consum i trecerea la viaa sntoas n care fiecare s-i produc hrana i energia necesar iar surplusul s-l schimbe pe bunuri i servicii produse tot de fiecare.Vrei turism?I-ai maina i rulota i pleac oriunde pe mncare i carburantul tu.Vrei cosmetice? Produi-le singur! Crezi c Oriflame i va face vreodat creme sntoase i ieftine? ThinkAgain!

Vrei servicii de sntate?Investete n sntatea ta mncnd doar ce produci iar dac Doamne ferete ai grij s faci un copil doctor!

Vrei pensie de lux? O turm de oi sau capre e tot ce-i trebuie!i nite copii crescui i educai pe msur! Nu vrei s renuni la viaa ta de orean, la cruciorul de hypermarket i la maina care polueaz? Vei vedea peste 25 de ani c am avut dreptate! Apocalips Uoar tuturor!

Istoria recenta vazuta din viitor


noiembrie 24, 2011

As vrea sa incep un joc : si anume sa incerc sa vad istoria recenta din perspective istorica. Adica sa vad cum va fi privita istoria 1945-2011 in anul 2300 de exemplu. Bineinteles, totul personal, fara a avea pretentia de a spune ca istoricii viitorului vor privi lucrurile asa cum consider eu ca le-ar privi. Iar aceasta istorie as vrea sa o analizez(repet, din perspectiva istorica) in 3 etape. Prima, cea din perioada lui Gheorghiu Dej, a doua fiind perioada lui Ceausescu, iar a treia anii postdecembristi(Iliescu, Constantinescu, Basescu). Inainte de a ma apuca de prima parte, as vrea sa mentionez de la bun inceput unele lucruri, pe care le-am constatat eu a fi valabile printre istoricii nostri si nu doar cei de azi. Intai de toate, pentru ca un conducator(voievod, rege si bineinteles presedinte) sa fie considerat pozitiv, mare domn sau erou(spuneti-i cum vreti) trebuie sa intruneasca una din urmatoarele trasaturi : - sa aibe o domnie lunga(toti voievozii/regii care au avut o domnie de peste 20 de ani care imi vin acum in minte : Basarab I, Mircea Cel Batran, Alexandru Cel Bun, Stefan Cel Mare, Constantin Brancoveanu, Carol I) sunt vazuti ca eroi nationali - sa fi luptat impotriva asupritorului extern, invingandu-l(Vlad Tepes de exemplu si exemplele pot fi multe) - sa fi avut vreo realizare mareata(Basarab I a intemeiat Tara Romaneasca, in Moldova ii avem pe Dragos si pe Bogdan, Mihai Viteazul a unit voievodatele romane, Ferdinand a realizat marea unire) - sa fi construit diferite cladiri dainuitoare in timp(Mircea Cel Batran Cozia, Stefan Cel Mare sau Petru Rares f.multe biserici, etc). - Sa nu poata fi revendicat de vreun alt popor. Ca de exemplu in istoria noastra n-a ramas nici un fanariot(care poate fi revendicat de catre greci) drept pozitiv si de care sa se vorbeasca mai mult. Iar despre voievozii unguri ai Transilvaniei nici vorba. Ca de exemplu, Gabriel Bethlen a fost dupa mine unul dintre cei mai mari conducatori(in viziunea mea) pe care i-am avut(si care nu s-a purtat urat cu romanii ortodocsi). Darm fiind ungur cei mai multi romani nici macar n-au auzit de el.

Vreau sa mai mentionez ca multi domni probabil ca au fost domni buni, insa din diferite motive nu ni se vorbeste de ei. Fie pentru ca au fost straini(exemplul unor anumiti domni fanarioti), fie pentru ca nu au intrunit nici una dintre trasaturile mai sus amintite. Cum pe de alta parte sunt domni vazuti la un superlativ absolul, dar care, cel putin in opinia mea nu au adus beneficii tarii. Ca de exemplu Vlad Tepes este vazut drept un mare erou national(invocat chiar de catre Mihai Eminescu). Iar eu, personal consider ca aciunile sale nu au adus numai lucruri bune tarii. Desi il consider un om foarte corect si extrem de curajos si care avea intentii bune pentru tara. Insa mijloacele sale nu cred ca au fost atat de prielnice. Iar din acest punct de vedere, il prefer pe fratele acestuia(rival de altfel cu Vlad Tepepes) Radu cel Frumos. Si inca un alt exemplu : Mihai Viteazul nu a fost deloc iubit de catre contemporani; a trebuit sa vina Nicolae Balcescu pentru a-l pune pe lista eroilor tarii. Despre perioada anilor 1945-1965 cred ca se va vorbi destul de putin in viitor. Si asta pentru ca nu noi luam deciziile de conducere ci ele veneau din afara. Iar aceasta perioada o vad din perspectiva istorica ca fiind una asemanatoare cu cea a principatelor romane din timpul perioadei fanariotilor. Iar comunismul, nu cred ca va fi privit din perspectiva istorica ca fiind o ideologieci ca fiind o cucerire a noastra de catre Rusia. Nici despre crimele comuniste(care intr-adevar, pe vremea lui Gheorghiu Dej au fost cu nemiluita) nu se va vorbi prea mult. Sau daca se va vorbi, se va vorbi la general, aducandu-se argumente cum ca si rusii, si polonezii, etc au facut asemenea crime. Ba mai mult, in Germania cu foarte putini ani inainte erau omorati milioane de evrei. Asadar se vor gasi scuze. Insa acei 20 de ani vor fi priviti drept ani despre care nu e bine sa se vorbeasca. La fel ca in cazul perioadei fanariote. Sau in cazul altor voievozi de origine straina. Ca de exemplu nici de Gabriel/Gabor Bethlen nu vorbeste nimeni, desi eu il consider unul dintre cei mai mari voievozi ai nostri. Dar na, fiind ungur din secuime nici macar nu se aminteste de el in manualele de istorie. Plus de asta nici realizari spectaculoase nu putem aminti din acea perioada, asa-zise marturii ale istoriei J Despre perioada lui Nicolae Ceausescu insaistoricii o vor trata cu foarte mult interes. Si inca ceva : Ceausescu va fi considerat EROU NATIONAL. Si asta pentru ca Ceausescu intruneste aproape toate calitatile necesare, istoriceste vorbind de erou national. A avut o domnie lunga, de 24 de ani. Si nu-mi amintesc ca nici unul dintre conducatorii nostri, cu o domnie mai mare de 24 de ani sa nu fi ramas drept pozitiv in istoria noastra. Si de care sa nu se vorbeasca. Ba mai mult, Ceausescu a condus timp de 24 de ani intreaga tara, nu doar o treime din ea. In privinta luptei pentru neatarnare, iarasi Ceausescu poate fi considerat unul dintre conducatorii care a luptat pentru independenta. Nu cu sabia si cu arcul, nu cu tancul si cu puscaci diplomatic. Dar a facut-o. Uneori cu riscurile de rigoare. Cat priveste constructiile facute pe vremea lui Ceausescu, iarasi putem fi siguri ca multe dintre ele vor dainui multe veacuri de-aici in colo. Ca de exemplu Casa Poporului, sau canalul Dunare-Marea Neagra. Lucrari care nu prea se compara cu altele facute nici inainte si nici dupa. Bun, blocurile ceausiste la un moment dat se vor darama si nu vor mai exista. Dar iarasi ar putea dainui diversele fabrici construite pe vremea sa. Uzina Dacia de exemplu probabil ca va ramane, iar anul infiintarii sale nu-l va putea nimeni modifica. Si bineinteles, ar putea duce cu gandul la Ceausescu. (cand vizitez un obiectiv istoric citesc anul construirii. Si chiar daca nu spune desi deobicei e si asta scris anul construictiei, automat ma gandesc cine era domn in anul respectiv). Si aici as remarca inca ceva : uitati-va in jur. Fie ca va aflati la Bacau, la Deva sau la Pitesti, sau Bucuresti etc. Pai mai bine de jumate din constructii(blocuri, spitale, scoli, fabrici) sunt realizate pe vremea lui Ceausescu. Carevasazica, mostenirea perioadei lui Ceausescu este

mai mare decat toata mostenirea cumulata, de la Burebista la Basescu. Iar asteasunt intradevar niste realizari Realizari care, din pacate, astazi nu le mai spune nimeni. Asta este adevarulin timpul domniei lui Ceausescu, economia Romaniei a crescut mult si nu doar economia ci si serviciile sanitare si gradul de alfabetizare si urbanizare, etc. In privinta foametei insa, sau a lipsei de caldura, de lumina, etcnu se va aminti nimic in istoria viitorului. Pe istorici, prea putin ii intereseaza asa ceva. Si cu atat mai putin pe cei ce nu sunt istorici. Ca acum seriosnu stiu cati dintre noi stim daca intr-adevar, pe vremea lui Mihai Viteazul(marele nostru erou national) se traia mai bine decat pe vremea lui Laiota Basarab sau a lui Radu Paisie sau a lui Mihnea Turcitul(persoanaje care n-au ramas in istorie). Iar in privinta faptului ca a fost dictator, iarasi va fi un lucru prea putin interesant pentru istoricii viitorului si pentru constiinta publica din viitor. Ce, credeti ca Stefan cel Mare sau Vlad Tepes au fost prea democrati? J Plus de asta, s-ar gasi destule scuze, cum ca jumatate din Europa avea la conducere un sistem dictatorial; ca sa nu mai vorbim de celelalte continente. Si in plus de asta, cu 30 de ani in urma, aproape toata Europa era condusa de regimuri totalitare. Bun, e posibil sa ma aleg cu injuratori. Dar concluzia mea e ca in viitor, Nicolae Ceausescu va fi considerat atat de catre istorici, cat si de catre constiinta publica, drept erou national. Iar intrebarea pe care as pune-o este : cand anume ? Eu cred ca va fi atunci cand vor murii toti contemporanii sai. Adica peste vreo 75 100 de ani. Ma mai intreb oare cate strazi, oare ce statie de metrou, oare ce cladiri vor purta in viitor numele de Ceausescu. Caci, daca ne-am uita la numele strazilor din Romania, am vedea o gramada de boieri, de voievozi, de regi, regine, printi, mari dregatori, etc. Mai din toate perioadele. Mai putin din perioada comunista(si tinand cond de faptul ca inca traiesc, nici din perioada postdecembrista). Iar in afara de Lucretiu Patrascanu, n-am mai sesizat nici o strada cu numele vreunui conducator din acea perioada. Bun, nu ma astept sa reapara bulevarde cu numele de Ilie Pintilie J Dar cu numele Nicolae Ceausescu, sunt convins ca vor fi. Si vor fi destule Iar de un bulevard care va purta acest nume, sunt aproape sigur : Bulevardul Unirii(fostul Bulevard Victoria Socialismului). Si ca o gluma : nimeni nu va putea spune de Ceausesuc ca a fost strain, desi numele sau are provenienta turceasca J Sa revenim la istoria recenta, istoria postdecembrista. Adica din timpul lui Iliescu(toate mandatele), Constantinescu si Basescu. Ei bine, eu cred ca nici unul dintre ei nu va ramane in istorie. Se va vorbi despre ei si nu urat. Dar se va vorbi atat de putinincat doar istoricii ii vor cunoaste. Pentru populatia normala, acestia nici macar nu vor auzi de ei. Si asta pentru ca au avut domnii medii si nu lungi; pentru ca n-au zidit nici o constructie mareata(dar absolut nici una!), gradul de independenta din timpul lor a fost destul de redus, Romania n-a jucat nici un rol maret in politica internationala si bineinteles n-au avut nici o realizare mareata. Integrarea in NATO si in UE nu cred ca vor fi atat de importante. Daca intrebam astazi, un tanar de 18 ani(adica nascut dupa 89)nu cred ca va stii mare lucru despre Tratatul de la Varsovia si nici despre CAER. Despre partidele politice de dupa 90, iarasi nu se va stii mare lucru. Chiar credeti ca vor mai stii romanii mare lucru despre PSD, PD, PNL, PNTCD, PRM, etc? Vor stii cam cat stim noi despre partidele boieresti de la inceputul veacului al XIX-lea. Sau chiar la sfarsitul veacului al XIX-lea(ca daca intreb in ce partide erau Sturzestii, Gradistenii, Bibestii, etcnu stiu cati dintre noi stim).

Iar ca si comparatie, consider ca perioada 89-prezent va precum cea de la Tudor Vladimirescu la Cuza. Cu domnii la fel, relativ scurte si fara realizari deosebite. Si iarasi ce mare asemanare vad cu acea perioada, este faptul ca daca in perioada 1821-1859 Romania a trecut de la cultura turco-fanariota(imbracaminte, constructii, muzica, moravuri, etc) la cea apuseana.la fel s-a intamplat si sub regimurile Iliescu/Constantinescu/Basescu am trecut de la un tip de moravuri, la moravurile apusene. Si la fel de cunoscuti cum ne sunt astazi Grigore IV Ghica, Gheorghe Bibescu, Mihail Sturza, Barbu Stirbei - vor fi si Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Traian Basescu adica aproape deloc. Si cum din perioada 1821-1859, in afara de cativa domnitori nu ne-a ramas nici un nume, sa nu ne imaginam ca in afara de cei 3 presedinti va mai ramane vreun politician in istorie. PS : Ma intreb cine joca astazi rolul lui Pavel Kiseleff. Vei plti! TEODOR DUNGACIU Trebuie s nelegei, o dat pentru totdeauna, c Istoria nu iart. Aadar, vei plti toi, pn la ultimul, cu vrf i ndesat. Voi toi, cei din actuala infam coaliie, care a aruncat Romnia n prpastie. Voi, autorii celui mai nesbuit act din ntreaga Istorie a romnilor: trdarea pe fa a rii. Tot ceea ce s-a cldit cu jertf i diplomaie n decursul a dou milenii adic Statul Romn Suveran Naional i Independent, Unitar i Indivizibil este astzi distrus de o leaht bezmetic de troglodii vnztori de Neam i ar. Voi toi, cei din arcul guvernamental, ai pus la cale i, n parte, ai i nfptuit distrugerea Romniei. Vei plti, Traian Bsescu, fr nici o ndoial! S nu-i nchipui c vei scpa de judecata implacabil a Istoriei. Ai venit la Putere pe un val de speran naional, spre a te defini, mai apoi, drept un detonator primejdios al Statului constituional. Ca s te cocoi confortabil pe tronul de dictator, ai adus la guvernare fascista grupare udemerist. tiai exact ce reprezint aceast formaiune iredentist, ovin, antinaional (soluie imoral, DA?). i, totui, nu i-a tremurat o clip mna duplicitar cnd ai semnat pactul cu diavolul. Ai aruncat iraional Naiunea Romn n ghearele acestei cohorte revizioniste, prin susinerea la fel de necugetat a unei adunturi de derbedei i mistificatori politici din partidul personal P.D.L. i din pramatiile traseiste din U.N.P.R. Act samavolnic i ignobil, pe care Istoria l va taxa ca atare, trebuie s tii! A cuta o logic naional i raional n aceast aciune stupefiant de zdrobire a romnismului este inutil. Acum stai i rnjeti cinic cnd vezi cum romnii sunt lovii n ceea ce au mai sfnt: Patria lor; cum haita minoritar maghiar i batjocorete cu orice prilej, i dispreuiete i i acuz tocmai pe ei! de discriminare etnic. Ai acceptat iresponsabil ca udemeritii s fac legea n Romnia. Dar cine i-a oferit aceast ndreptire? Aceasta-i ntrebarea. Cine i-a spus c ai dreptul s le oficializezi limba? De ce le-ai dat pe mn Istoria sfnt i geografia mirabil ale Romniei, spre a fi falsificate i pngrite? Pentru ce ai segregat nvmntul naional pe criterii etnice? De ce, umr la umr cu ei, pui la cale modificarea absurd a Constituiei, prin abolirea ntre altele a Articolului 1, care consfinete Romnia drept Stat Naional? Cci proiectul de schimbare a Constituiei e n conformitate cu preteniile udemeriste: descompunerea rii n regiuni, deci i a Transilvaniei. Dar cum? Cic, pe etape: mai nti, cteva judee (ungurii cu ale lor!), iar, apoi, constituirea de hlci mai mari, una chemndu-se chiar Transilvania, ce va fi fcut plocon Ungariei. Vei plti pentru toate acestea, Traian Bsescu! Nu singur, firete, ci mpreun cu cea mai incompetent i mafiot guvernare postdecembrist. S n-ai nici o iluzie c nu va sosi vremea cnd lucrurile se vor aeza n albia lor fireasc. i atunci, n aceeai firid a

nevolnicilor Istoriei, n aceeai bolgie a nemernicilor trdtori de ar, vei intra toi, n vrac, condamnai de implacabilul tribunal al timpului. Toi: Boc i aa mahalagiilor cotroceniti (ministereasa Dezvoltrii Regionale, care are n subordine judeul Timoara), hooaica Roberta Anastase i cinicul rnjitor Mircea Toader, broscoiul Oltean i Blaga, zdreana Tabr (parc mai ieri era preedinte al unui partid al Unitii Naionale!), Berceanu i Stolojan, Sulfina Barbu i Cristian Rdulescu, Stoica i Boureanu, Flutur i soii urcan, Funeriu i Boagiu, Cezar i Cristian Preda, Lzroiu i Canacheu, Oprea i Berea, Gheorghe Tinel i Vian, Oajdea i Popoviciu, Baconschi i Cristian Diaconescu, Nicolicea i Marian Srbu, Ialomieanu i Blejnar, Frunzverde i Macovei, Voinescu i Buda, Ariton i Cintez, Brnz i Potera, Negoi i Paleologu, Du i Avramescu, Fota i Kvesi, Morar i Ungurenii et ejusdem farinae. Un fariseu printre ei este i fostul ef al Statului Major General, generalul Eugen Bdlan. Toi membri i susintori ai celui mai josnic, incompetent i dezonorant guvern de violatori ai intereselor Poporului Romn. Vei plti, Traian Bsescu! Vei plti pentru genocidul social, cultural i economic, pentru dezastrul din sntate i nvmnt, din sistemul de pensii i salarii, programat i executat mpreun cu oastea udemerist! O clic instalat cu propria-i mn la vrfurile de decizie vitale ale Puterii: literatul ratat Marko vicepremier; veterinarul Kelemen la Cultur; juristul mengelian Cseke la Sntate; Andreea Vass mna dreapt a lui Boc la Guvern etc., etc. Iai propit pe udemeriti n funcii de nsemntate naional, de la secretari de Stat i efi de Agenii pn la prefeci i nali demnitari, pentru a se cptui, dar i pentru a submina din interior aceste instituii. Impardonabil decizie! Mai mult, ai cftnit unguri la efia unor judee unde n-a clcat picior de strnepot al lui Attila. Dar, mai cu seam, i-ai plasat n Transilvania, pe care ai lsat-o la cheremul lor. N-ai suflat o vorb despre prigoana romnilor din Har-Cov. Le-ai dat voie udemeritilor s-i fac o lege a lor, poreclit a minoritilor, care consfinete, n esen, crearea unui stat maghiar n Romnia. Pe care, mintena, s-l alipeasc la Ungaria, cu prima ocazie prielnic. Prilej, n genere, creat tot de Cotroceni. Un stat n stat, cu guvern, parlament, armat, drapel, procuratur, securitate, justiie i alte instituii proprii. I-ai cultivat ntr-att, nct le-ai dat liber s umble cu foarfeca, dup bunul lor plac, pe harta rii, dar numai n interesul lor propriu i, firete, al Ungariei. Toate acestea dar i cte altele! le-ai conceput fr a cere acordul Poporului Romn. n numele cruia zici c domneti. De ce nu te mai consuli acum cu acesta? De ce nu mai faci bi de mulime? i-e fric de reacia romnilor? Pi, nu strigai ct te ineau bojocii c nu iei niciodat din vorba acestui popor? Sau nu-l mai recunoti? Nu mai e bun pentru un dictator ca tine? Nu te mai suport? Atunci, de ce nu-l abandonezi? tii de ce: nu vrei. Puterea te-a acaparat definitiv. Cloceti ascuns la Cotroceni, ori la Vila Lac 2 sau n Covasna mpreun cu udemeritii legi antiromneti, pe care le transmii trompetei Boc i trombonistei Udrea. Ei sunt, aadar, poporul. Ei i strnsura de cioloveci mancuri i ketmani din juru-i. Ai mpins crdia cu minoritarii maghiari pn la subminarea statalitii. S nu te mai prefaci c nu tiai de aciunea cu reprezentana inutului Secuiesc de la Bruxelles, ncuibat i nfptuit de cei mai ndrjii adversari ai Tratatului de la Trianon: revizionitii udemeriti i europarlamentarii lor (Laszlo Tkes, Sogor Csaba i Gyula Winkler), ocrotii sub pulpana prezidenial. De ce n-ai condamnat ferm acest act profund iredentist? Fiindc eti, ca i ei, trdtor. N-ai scos un scncet mcar cnd martirul naional Avram Iancu a fost spnzurat simbolic n inima Transilvaniei, sub forma blasfemiatoare a unei marionete. Ca n nici o ar suveran din lume, lai capii oficiali de la Budapesta s se plimbe n voie prin Ardeal, ca vod prin lobod, fcnd propagand antiromneasc i plednd pentru autonomia inventatului inut Secuiesc, care este o diviziune administrativ neconstituional, n care triesc doar 260 de secui, nregistrai ca atare la ultimul Recensmnt. Bagi capul n nisip ca struul, fiindc ai fcut nelegere cu Viktor Orban,

liderul celui mai ovin, iredentist i antieuropean partid de la Budapesta i cu care ai ticluit alegerea ta ca preedinte al Romniei i a antiromnului Tkes Laszlo (decorat cu Steaua Romniei chiar de tine!) ca vicepreedinte al Parlamentului European. Din care post trage din toate poziiile n ara noastr, terfelind-o i acuznd-o de toate frdelegile. De cte ori ai fost n Har-Cov, ai stat la taclale numai cu maghiarii ovini, pentru a le satisface toate denatele pofte de autonomie. O clip n-ai plecat urechea la doleanele romnilor din acele judee. i cunoti foarte bine c ei, acolo, atia ci n-au fost alungai, i duc existena ca ntr-o ar strin, sub ocupaie. Toate acestea le tii, Traian Bsescu! De aceea ai i permis, dirijat i realizat distrugerea sistemului educaional naional. L-ai segregat pe criterii etnice. n loc de reunificarea procesului de predare, ai iniiat i patronat continuarea separrii acestuia. Dac ai fi cobort n strad, n localitile din Covasna i Harghita, ai fi bgat de seam c limba romn abia dac se mai vorbete. i asta tot din cauza friei cu iredentitii udemeriti, prin care ai subminat i capacitatea de aprare a rii. Ai acceptat, ntr-o veselie aiuritoare, cererile ungureti de a desfiina i a disloca unitile militare din cele dou judee amintite. Aa dup cum tolerezi n continuare statuia de la Arad a celor 13 generali unguri, care au comis grave crime i atrociti mpotriva romnilor. i apropo de asta: de ce nu sufli o vorb despre ceea ce au fcut udemeritii, avnd susinerea ministrului Culturii, Hunor Kelemen, la restaurarea statuii lui Matei Corvin de la Cluj-Napoca? Dar despre faptul c au smuls de pe soclu plcua cu textul lui Iorga, care era o minim reparaie a grosolanului fals istoric executat de unguri (steagul Moldovei pus la picioarele lui Matei Corvin, cnd se tie c acesta a fost btut mr i pus pe fug de tefan cel Mare)? De ce defileaz ano unguri din toat lumea prin Romnia, la umuleu-Ciuc i Ghime-FgetBacu, cu steagurile Ungariei Mari i ale inutului Secuiesc? Cumva s vad graniele fostului Imperiu Austro-ungar? A cui e ara asta, Traian Bsescu? Statul Romn nu mai are nici o autoritate? De ce nu iei nici o poziie? n care ar din lume se mai ntmpl aa ceva? Ar permite asta, de exemplu, Slovacia i Serbia? Nu-i dai seama, prin aceast toleran de nedescris, c jigneti, n demnitatea lui naional, ntregul Popor Romn? Vei plti i pentru asta, Traian Bsescu! Te prefaci a nu observa c, zilnic, fascitii unguri provoac, instig, se zvrcolesc, mproac, scuip pe ar, i-au creat organizaii paramilitare, sap adnc la temelia Statului Romn. Au invadat ara cu simboluri revanarde, horthyste, organizeaz manifestri antinaionale, incit la ur interetnic, defimeaz tot ceea ce este romnesc. Ai fcut prieteug antistatal cu un lider de la Budapesta, al crui el ultim este revendicarea Transilvaniei i alipirea ei la Ungaria. tii foarte precis c unul dintre paii importani pentru realizarea acestui scop este acordarea ceteniei de maghiar al statului revizionist maghiar tuturor liderilor U.D.M.R. din conducerea Consiliilor Judeene Covasna, Harghita i Mure, precum i primarilor U.D.M.R.-P.C.M. din localitile din zon. i taci, taci, taci. Stai ascuns n ppuoi, fiindc, fr unguri, fr Boc i alii, n-ai mai fi la Putere. Ai ncurajat terorismul politic practicat de udemeriti, obrznicia i dispreul lor fascist. Te-ai fcut luntre i punte, susinut de toat clica personal din Parlament i Guvern, de a nu pune la zid extremismul unguresc. Nici mcar atunci cnd, prin declaraiile iredentiste ale preedintelui Parlamentului ungar, venit intempestiv la Trgu Mure, a vorbit despre auzi! legitimitatea autonomiei teritoriale pe baz etnic a inutului Secuiesc. Ai fcut pe dracul n zece ca nu care cumva Parlamentul romn s dea, acolo, o mic-micu declaraie de condamnare a acestei intervenii n treburile interne ale Romniei. Ai dovedit a cta oar? c eti un trdtor, un capitulard, un preedinte anticonstituional. De aceea, nu mai mir pe nimeni c nu te-a deranjat n nici un chip nfiinarea Consiliului Administrativ inutul Secuiesc. Desigur, nu-i creeaz insomnii nici inscripiile cu inutul Secuiesc nu e Romnia. Ce ar trebui s se mai ntmple ca s te trezeti i s observi c ara e n primejdie? Cnd unitatea naional este destrmat fir cu fir, pas cu pas, de ctre aliaii unguri de la guvernare, tcerea prezidenial e de ru augur:

nseamn incontien sau trdare. Eti la curent, firete, c noua stem a judeului Covasna este cea a fostului Haromszek (Trei Scaune) din perioada Imperiului Austro-ungar. Aa cum tii c toat Transilvania, dar i restul Romniei sunt nesate nu doar cu organizaii antiromneti, ci i cu brouri propagandistice, studii, cri, filme, spectacole teatrale, concerte, emisiuni TV, pres, statui ale extremitilor unguri, ediii ale crilor criminalului de rzboi, antiromnul condamnat la moarte n contumacie Albert Wass. Toate acestea i sunt binecunoscute, Traian Bsescu! Dar le tolerezi cu o iresponsabilitate strigtoare la cer. Nici o clip n-ai luat poziie ferm mpotriva acestor aciuni antistatale. N-ai avut nici o reacie din funcia de preedinte al Romniei. ntrebarea e: de ce? Pentru ce taci? Astfel c vei plti, Traian Bsescu! Toi vei plti! ntreaga liot de care te-ai nconjurat va plti! Nici o scpare nu va exista din perspectiva preabunei i dreptei Istorii. Toi vei fi pui la stlpul infamiei. Ci romni vor mai rmne dup ce ai pustiit i nimicit aceast ar v vor blestema. O palm de pmnt dac va mai exista din Romnia de azi nu va fi dispus s v primeasc osemintele sau cenua. Contiina voastr ptat, trdtoare, exclude comuniunea cu duhul romnesc. Fiindc navei nimic romnesc n voi, nimic sfnt! Aprarea identitii naionale era datoria voastr esenial, ca administratori ai Statului Romn. Dar Guvernul Bsescu-Boc-Udrea a capitulat n faa iredentismului unguresc. Acesta a nvins Romnia, prin cozile de topor de la Cotroceni, Palatul Victoria i Palatul Parlamentului. Romnia e o ar euat, pentru c a ncput pe mna unor impostori politici. A unor trdtori incorigibili. Vei plti, aadar, cu toii! Dac va fi s piar vreodat seminia romneasc, atunci ultimul patriot romn chemat la Domnul va fi cel de pe urm care va scuipa cu nduf pe toxica voastr amintire de vnztori de Neam. i vom fi, astfel, rzbunai, mcar n eternitate! De trimis oricrui ROMN, de oriunde!
REIKI ARMA SECRETA A IEZUITILOR

Reiki este o metod holistic de vindecare, redescoperit de Dr. Mikao Usui (15 august 1865 - 9 martie 1926) i care mai apoi a fost denumit Metoda Secret de Vindecare Usui sau Usui Shiki Ryoho. Legenda Reiki-ului Tradiional incepe in sec. XIX, cnd Dr. Mikao Usui, director al Universitii Dosisha din Kyoto i preot cretin, le vorbea studenilor despre vindecrile i minunile facute de Iisus, i tot atunci au inceput cutrile sale n scrierile religioase cretine despre aceste vindecri. Timp de 10 ani a studiat texte sacre cretine, ns, acestea nu erau relevante. Atunci i-a ndreptat atenia ctre Budism, tiind c i Buddha fcuse vindecri, ns clugrii buditi i-au spus c metoda de vindecare s-a pierdut, iar pentru a fi redescoperit trebuie s aprofundeze calea ctre iluminare. A studiat la University

of Chicago Divinity School - America - religia i filozofia comparat, nvand n acelai timp limba sanscrit. Astfel a putut s descifreze texte dintr-o mnstire Zen, care descriau o formul de vindecare. Aceasta trebuia ns probat. Mikao Usui s-a retras timp de trei sptamni pe muntele Koriyama pentru post, rugaciune i meditaie. n ultima zi, cea de-a 21-a, nainte de rsaritul soarelui, Dr. Usui a vzut venind ctre el o lumin orbitoare. Aceasta l-a lovit n mijlocul frunii - chakra Ajna - cu o for care l-a facut s-i piard cunotina. Astfel a pimit simbolurile, informaiile legate de ele, ct i modul n care se activeaz energia vindectoare. Dr. Mikao Usui redescoperise metoda de vindecare folosita de Iisus i Buddha. Pe drumul de ntoarcere a putut experimenta cele descoperite fcnd patru miracole - patru vindecri. Dr. Usui a numit aceasta energie vindectoare REIKI. REIKI este un cuvnt japonez care nseamn Energie Vital Universal. Prin reiki se transnite energie universala, direct de la sursa, netransformata, neinformata si neprelucrata de chacrele organismului terapeutului. Nu este o practica medicala, caci nu diagnosticheaza, ci echilibreaza doar energia, readucind armonia. Prin Reiki te redescoperi, iti reactivezi simturile cele mai ascunse, si te ridici in planurile superioare, identificandu-te cu Universul. http://www.centrureiki.ro/despre_reiki.html http://healing-marianablank.com/rom/reiki/reiki1.html Cam asta ar fi definitia/introducerea oficiala a metodei holistice de vindecare. Dar, atentie, metoda nu se limiteaza doar la vindecare. Reiki iti reactiveaza simturile cele mai ascunse. Te ridici in planurile Superioare. Te identifici cu Universul Wow!!! Suna tentant, nu? Esti un mic dumnezeu HOLSTIC, -, holistici, -ce, adj. 1. Care ine seama de principiile holismului. Psihologie holistic. 2. Referitor la metodele de tratament din afara medicinei clasice: masajul terapeutic, homeopatia, medicina naturist. [dup Random House Webster's Electronic Dictionary and Thesaurus, College Edition, 1992]

Ceea ce vreau eu sa arat cititorilor mei este urmatorul lucru: Initiatorul REIKI, Mikao Usui, a fost un PREOT IEZUIT !!!
http://ro.wikipedia.org/wiki/Mikao_Usui http://www.bibliotecapleyades.net/vatican/vatican_jesuits01.htm http://igumen-n.logoslovo.ru/eng.php?page=11501 La ora actuala, data fiind influenta spionajului iezuit la nivel international, dar in special in SUA (vezi cartea Teroristii Secreti de Bill Hughes), tehnica sau metoda REIKI este folosita atat de serviciile secrete dar si de armata in ansamblul sau. Un alt aspect pe care vreau sa-l semnalez este si faptul ca tehnica REIKI si-a facut loc si in interiorul structurilor militare ultra-secrete, fiind obiect obligatoriu de studiu pentru ofiterii care compun respectivele structuri ultra-secrete. Tara noastra, Romania, are un Departament Zero (desi altii il numesc altfel). Este catalogat ca fiind ultra-secret. Cateva carti au incercat sa arunce putina lumina asupra acestui aspect. Ma refer la cartile lui Radu Cinamar. Un lucru pe care poate foarte putini l-au sesizat este faptul ca Radu Cinamar, pe langa descoperirile de natura supranaturala, in care

combina termeni moderni, limbaj militar si institutii politico-militare, organizatii secrete, etc., are si o intreaga prezentare (oferta - manual) de tehnici holistice, inrudite cu tehnica REIKI. Si uite cum se umbla cu REIKI prin creierele militarilor intorsi din Irak sau Afghanistan: The military is scrambling for new ways to treat the brain injuries and post-traumatic stress of troops returning home from war. And every kind of therapy no matter how far outside the accepted medical form is being considered. The Army just unveiled a $4 million program to investigate everything from "spiritual ministry, transcendental meditation, [and] yoga" to "bioenergies such as Qi gong, Reiki, [and] distant healing" to mend the psyches of wounded troops. Cartea Metacontact a generalului rus unii spun GRU - (membru al ordinului maltez si IBSSA), Dmitry Nicolaevici Fonareff, arata cum structurile speciale (secrete) ale statelor, implicate in cercetarea metafizica, au parcurs adevarate cursuri de pregatire para (PSI) cu instructori REIKI. Lama tibetani, Yoghini, etc. Un amestec de tehnici care se regaseste in tehnica fondata si dezvoltata de iezuitul Mikao Usui. Nu voi dezvolta acum subiectul. Cert este ca Departamentele Zero, din cadrul marilor puteri, departamente ultra-secrete, sunt coordonate, din pacate, fie de ofiterii superiori ai spionajului iezuit, fie de persoane obediente acestora, cu educatie si antrenamente de tip REIKI. De rasfoit si aceste modeste articole: http://ordinulnegru.blogspot.com/2011/07/vasile-rudan-misterul-atacului-din.html http://www.wikileaks-forum.com/index.php?topic=3581.0 http://ordinulnegru.blogspot.com/2010/05/directorul-cia-leon-panetta-la.html Surse: http://www.centrureiki.ro/despre_reiki.html http://www.bibliotecapleyades.net/vatican/vatican_jesuits01.htm http://www.thereikicenter.net/reiki_information.html http://www.wired.com/dangerroom/2008/03/army-bioenergy/ Tim RONIN
V-ati intrebat vreodata de ce simtim o placere aparte atunci cand ne plimbam in picioarele goale prin iarba udata de roua diminetii ? Publicat de MARIA , Etichete:Diverse, joi, 5 ianuarie 201213:02

V-ati intrebat vreodata de ce simtim o placere aparte atunci cand ne plimbam in picioarele goale prin iarba udata de roua diminetii ? sau atunci cand ne plimbam desculti pe malul marii ? ei bine se pare ca raspunsul la aceste intrebari este unul care s-ar putea sa schimbe nu numai felul in care facem aceste lucruri dar mai ales frecventa in care o facem. Daca esti ca majoritatea oamenilor, probabil ca mai tot timpul porti incaltari cu talpi din cauciuc sau din plastic . Si probabil ca nu-ti trece prin minte ca acest simplu lucru poate fi cel mai mare rau pe care il poti face sanatatii tale. In 1998 Clint Ober,un fost director executiv la o companie TV, pensionat, statea pe o banca intr-un parc in orasul sau natal. In timp ce se uita la turistii care treceau prin fata lui, si-a dat seama ca toti , inclusiv el purtau incaltaminte cu talpa de cauciuc sau de plastic si s-a gandit daca nu cumva aceasta are cumva un impact asupra sanatatii. Intrebarea a venit in capul sau datorita experientei avute in meseria sa in care obisnuia sa izoleze cablurile, avand in minte notiunea ca toate sistemele electrice din casele si birourile noastre sunt stabilizate si protejate de pamant prin impamantare. Ober s-a intrebat daca nu cumva acest camp energetic ar putea sa protejeze si sanatatea corpurilor noastre. Ceea ce nu a banuit atunci a fost faptul ca aceasta intrebare a sa va pune in miscare ani si ani de experimente si studii iar acestea vor scoate la iveala rezultate incredibile Desi folosesc o varietate de cuvinte pentru a o descrie, fiecare scoala moderna de medicina alternativa vorbeste despre energie. Dar ce este aceasta energie fundamentala despre care tot auzim? Pielea ta, in general, este un conductor foarte bun. Poti conecta orice parte a pielii tale la pamant, dar daca vei compara diferite parti exista una care este deosebit de puternica, si care este chiar in mijlocul talpii piciorului; un punct cunoscut de acupuncturisti ca Rinichi 1 (K1) . Este un punct bine-cunoscut pentru faptul ca din punct de vedere conductiv se conecteaza la toate meridianele de acupunctura si in esenta, se conecteaza la fiecare coltisor al corpului tau.

Interesant este ca impamantarea sau mai degraba lipsa acesteia, are mult de a face cu inmultirea bolilor moderne. Cand esti conectat cu pamantul (fie ca mergi descult sau ai fost conectat electric pe punctul K1 al piciorului), exista un transfer de electroni liberi din pamant in corpul tau. Acesti electroni liberi sunt, probabil, cei mai puternici antioxidanti cunoscuti de om. In urma experimentelor facute, s-a demonstrat ca cesti antioxidanti sunt responsabili pentru cateva observatii clinice foarte interesante : Schimbari benefice ale frecventei cardiace Scaderea rezistentei pielii Scaderea nivelului de inflamatie Pentru a intelege mai bine stiinta din spatele a ce se intampla in timpul in care suntem conectati la pamant si de modul in care aceasta are impact asupra raspunsului inflamator, Dr. Oschman ne explica ceea ce se intampla atunci cand va confruntati cu un traumatism. Dr. Oschman este expert in domeniul medicinei energetice, cu o diploma de licenta in biofizica si un doctorat in biologie de la Universitatea din Pittsburgh. Ca autor al unui numar mare de carti, el este recunoscut pe scara larga ca o autoritate in biofizica energiei medicale. Chiar si la cea mai mica contuzie, daca te ciocnesti de usa, sistemul imunitar raspunde imediat prin trimiterea de celule albe din sange (neutrofile) la locul impactului Neutrofilele secreta specii reactive de oxigen (ROS) numite radicali liberi. Acestea sunt ca Pac-Man, molecule foarte importante care au misiunea de a distruge. In cazul in care bacteriile au ajuns prin intermediul pielii in corp, acesti radicali liberi vor distruge bacteriile foarte repede. Daca ai celule deteriorate, radicalii liberi le vor distruge, astfel incat sa existe spatiu pentru celulele sanatoase sa se miste pentru repararea tesuturilor. Acesta este cunoscut ca raspunsul inflamator. Ceea ce am descoperit si este cu adevarat profund este aceasta: am inteles acum de ce primim acest raspuns inflamator, care are cinci caracteristici: durere, roseata, caldura, pierderea abilitatii de miscare, si umflarea. Toate acestea sunt cele cinci semnalmente distinctive ale inflamatiei si se dovedeste ca nu este nevoie sa se intample asa. Inflamatia, care in medicina este considerata o parte importanta a procesului de vindecare, este de fapt un artefact cauzat de lipsa de electroni in tesuturile tale. Ce se intampla este ca neutrofilele livreaza specii reactive de oxigen (SRO) la locul incidentului, dar procedand astfel, unii dintre acesti radicali liberi se pot scurge in tesutul din jur si ii poate cauza tesutului sanatos daune. Asta este de fapt ceea ce creeaza raspunsul inflamator . Cercetarea asupra impamantarii a descoperit acum ca, daca tii picioarele goale pe pamant dupa ce te lovesti sau te accidentezi, electronii vor migra in corpul tau si se vor raspandit prin tesuturi.

Orice radical liber care se scurge in tesutul sanatos va fi imediat neutralizat electric. Acest lucru se intampla deoarece electronii sunt negativi, in timp ce radicalii liberi sunt pozitivi, astfel incat acestia sa anuleaza reciproc. Deci, intr-adevar ceea ce se intampla cu impamantarea sau conectarea la pamant este ca va protejati organismul de la cum le numesc eu, pagubele colaterale, spune Dr. Oschman. Aceste distrugeri nu au fost destinate sa aiba loc, dar au loc pentru ca ne-am deconectat de la pamant prin punerea de cauciuc si de material plastic intre picioarele noastre si pamant. Pentru a putea adapta impamantarea la nevoile omului modern, specialistii au gasit metode de a aduce energia pamantului direct in casele oamenilor. Astfel au aparut cearceafuri electrice cu ajutorul carora oamenii sunt conectati la pamant in timp ce dorm. Presuri pentru calculator pe care poti sta cu picioarele goale in timp ce lucrezi sau papuci care au in talpa un material conector intre punctul K1 si pamant. David Wolfe, cunoscuta autoritate in domeniul medicinei alternative si un puternic sustinator al impamantarii, a facut un experiment in direct in timpul unei prezentari pe 20 de indivizi din sala, care au fost conectati la energia pamantului printr-un cablu electric care la un capat era infipt in pamant inafara salii de prezentare. Dupa 80 de minute, participantilor li s-a recoltat sange si li s-au facut analize care au fost apoi proiectate in direct si explicate pe loc. Rezultatele au fost pe masura. Puteti urmari acest experiment aici : Impamantarea, o strategie impotriva imbatranirii Una din teoriile dominante privind imbatranirea este teoria radicalilor liberi, conform careia imbatranirea se produce din cauza pagubelor cumulate, cauzate de radicalii liberi. Cand aveti un traumatism sau o inflamatie cronica, prin respiratie si din alimentele pe care le mancam, printre alte lucruri suntem expusi la radicalii liberi. In timp ce nu poti sa elimini complet toti radicalii liberi, iti doresti sa menti un echilibru sanatos de electroni antioxidanti in organismul tau pentru a fi sigur ca distrugerile datorate radicalilor liberi nu va scapa de sub control. Conectarea la pamant poate ajuta la realizarea acestui echilibru delicat. Exista trei tipuri de sub-modele ale procesului de imbatranire cauzate de radicalii liberi : 1. Deteriorarea/mutatia ADN-ului din cauza radicalilor liberi 2. Teoria mitocondriilor. Mitocondriile in fiecare celula din corpul nostru efectueza metabolismul oxidativ si un produs secundar sunt radicalii liberi. In cele din urma mitocondriile se uzeaza sau se autodistrug din cauza excesului de radicali liber 3. Teoria incrucisarii de proteine, ceea ce explica riduri de pe piele. Proteinele se lipesc una de alta, reducand eficienta enzimelor. Am impresia , din studiul meu de biofizica si biologie celulara, ca organismul este proiectat cu o tesatura semi-conductoare care conecteaza totul in organism, inclusiv in interiorul fiecarei celule, spune Dr. Oschman. Ma refer la acest sistem ca la o matrice vie. Electronii, cei care intra in partea de jos a piciorului nostru, se pot muta oriunde in corp.

In orice loc unde se formeaza radicali liberi, exista electroni in apropiere, care ii pot neutraliza si astfel se pot preveni toate aceste procese: leziuni mitocondriale, lipirea proteinelor, si mutatia sau deteriorarea genetica. Astfel, intreaga structura este in esenta un sistem de aparare antioxidant, care este in fiecare parte a corpului nostru. Asa ca, daca ati merge descult, veti inmagazina electroni pe corpul ii va stoca, iar acestia vor fi disponibili in orice moment in cazul in care ati putea avea un traumatism, sau in orice punct in cazul in care un radical liber s-ar putea forma .. Cum impamantarea ne afecteaza sangele O alta descoperire foarte importanta, si una dintre cele mai recente, este faptul ca impamantarea subtiaza sangele , facandu-l mai putin vascos. Aceasta descoperire poate avea un impact profund asupra bolilor cardiovasculare, care sunt acum numarul unu cauzator de moarte in lume. Practic, fiecare aspect al bolilor cardiovasculare a fost corelat cu vascozitatea crescuta a sangelui. Dr. Frank Sinatra a antrenat echipa doctorului Oschman in modul de evaluare a vascozitatii sangelui folosind o metoda numita potentialul zeta. Acesta masoara potentialul celulelelor rosii din sange, prin determinarea vitezei cu care acestea migreaza intr-un camp electric. Se pare ca atunci cand se produce impamantarea, potentialul zeta creste repede, ceea ce inseamna ca celulele rosii din sange au o incarcatura mai mare pe suprafata lor, care le indeparteaza una de alta. Aceasta actiune face ca sangele sa se subtieze si sa curga mai usor. De asemenea, tensiunea arteriala scade semnificativ.. O alta implicatie evidenta a acestui fapt este ca prin indepartarea reciproca, celulele rosii din sange sunt mai putin inclinate sa ramanem impreuna si sa formeze un cheag. Cheagurile de sange nu trebuie sa fie foarte mari pentru a forma o embolie pulmonare care v-ar ucide instantaneu, astfel incat acesta este un beneficiu semnificativ. In plus, in cazul in care potentialul zeta este ridicat, lucru ce poate fi facilitat de impamantare, nu se va reduce doar riscul de boli de inima, dar, de asemenea, riscul de dementa multi-infarct, in cazul in care incepe sa se piarda tesutului cerebral din cauza micro-coagularilor din creier. Cele mai bune suprafete pentru impamantare In mod evident, cel mai simplu mod este sa se mearga descult. Dar ce putem spune despre locuitorii din mediul urban sau oras, care sunt inconjurati de asfalt si beton? Poti sa te conectezi prin acestea? Si care dintre suprafete naturale sunt cele mai eficiente? Exista intr-adevar, diferente semnificative intre diverse suprafete. Locul ideal pentru mersul pe jos in picioarele goale este pe plaja, in apropierea sau in apa, pentru ca apa de mare este un conductor foarte bun. Corpul nostru, de asemenea, contine in cea mai mare parte a sa apa, astfel incat se creeaza o conexiune buna. Iarba, mai ales daca este acoperita cu roua, pe care te-ai putea plimba daca te trezesti dimineata devreme, este o alta suprafata extrem de potrivita. Potrivit dr. Oschman,

betonul este un bun conductor, atata timp cat aceasta nu a fost izolat. Picturile pe beton nu permit electronilor sa treaca prin el foarte bine. Materiale cum ar fi asfaltul, lemnul, si izolatorile tipice cum ar fi din plastic sau cauciuc, nu vor permite deasemenea electronilor sa treaca si sa va ajute in procesul de impamantare. Modalitati usoare de a incorpora impamantarea in viata de zi cu zi Mersul descult in aer liber este una dintre modalitatile cele mai minunate, ieftine si puternice de a ne conecta la pamant si care poate contribui, de asemenea, si accelera refacerea tesuturilor si inlaturarea durerilor musculare in urma exercitiilor extenuante. Deasemenea orice contact direct cu un obiect bun conductor care este in legatura cu pamantul, de la un cablu electric, o teava sau chiar un copac, poate fi o metoda buna de a ne incarca cu electronii negativi. O alta solutie pe care majoritatea dintre noi o folosim fara sa ne dam seama este dusul. In timp ce facem dus, suntem in contact cu energia pamantului prin apa care curge prin tevile ingropate in pamant, aceasta fiind si una din explicatiile pentru care ne simtim asa de bine la dus si chiar este locul unde avem inspiratie si ne vin tot felul de idei. Reconectarea la pamant De-a lungul istoriei umanitatii, civilizatii intregi au onorat pamantul si conexiunea cu acesta. Stilul de viatamodern a facut in asa fel incat omul a ajuns sa fie un strain pentru pamantul care ii da viata si il hraneste. Copiii secolul nostru nu se mai joaca in pamant sau in iarba, sunt izolati in apartamente si case de beton. David Wolfe spune ca atunci cand suntem conectati la pamant suntem practic in contact cu orice fiinta vie conectata la pamant in momentul acela fie ca sunt plante , animale sau alti oameni de la capatul opus al lumii. Atunci misiunea noastra devine una de a inspira si de a promova reconectarea la energia pamantului ca un mod simplu si natural pentru a face o lume mai sanatoasa si mai buna. Stai in echilibru, stai conectat, foloseste-te de cea mai puternica forma de antioxidanti anti-inflamatorii din natura. Vindecarea nu trebuie sa provina dintr-o injectie sau un medicament, ea vine direct din pamant, tot ce trebuie sa faci este sa iti dai incaltarile jos! SURSA

Procesul penal de 1000 de miliarde de dolari care ar putea sa puna capat tiraniei finaciare
CONFIRMARE: Procesul care ar putea pune capat tiraniei finaciare Ar putea fi cea mai importanta si exploziva actiune din intreaga istorie moderna. Tocmai incepem sa adunam impreuna piese importante din acest adevar si sa intelegem ce se petrece pe scena financiara oculta (ascunsa) a planetei, si cum poate o alianta de 117 state sa elibereze Pamantul de tirania financiara actuala. Imediat dupa ce a fost publicat articolul acesta de catre David Wilcock, s-a aflat ca Benjamin Fulford ar fi putut fi retinutintrun hotel, impotriva vointei sale, de catre un grup apropiat CIA.

Cert este ca Fulford trebuia sa apara intro emisiune TV asa cum era prevazut, dar el nu a mai venit. La finalul articolului sunt inregistrarile video. Aceasta ar putea fi intradevar o problema serioasa. Ne rugam pentru ca Benjamin sa fie in siguranta si va incurajam sa raspanditi vestea, pentru ca publicitatea inseamna protectie. In aceeasi seara in care David scria acest articol, a aflat ca Ben este in viata si este in regula. A doua zi, David Wilcock a primit o serioasa amenintare cu moartea, adusa la cunostinta de una din sursele sale din interiorul cercurilor de putere, care i-a spus ca ar fi o idee buna ca David sa publice si partea adoua in aceeasi seara. Ca urmare, David a lucrat non-stop pentru a reusi aceasta. I ziua urmatoare, David anunta ca depun eforturi sustinute sa finalizeze publicarea partii a doua. El a fost contactat de Coast si va apare timp de 3 minute intro transmisiune a programului audio la ora 22:00 pentru a informa pe scurt ceea ce se petrece. Ar putea fi cel mai bun lucru care s-a petrecut vreodata In timp ce scriu aceste randuri, omul obisnuit este pus in fata unor fapte incredibile, uluitoare si foarte grave. Nu numai ca prabusirea financiara din 2008 este pe cale sa se repete, ba chiar de data asta s-ar putea sa fie mult mai rau. La data de 28 noiembrie 2011, mass-media oficiala a anuntat ca am putea fi la numai 10 zile distanta de colapsul complet al Euro - si odata cu asta, si restul economiei globale s-ar prabusi. Cu toate astea, s-a preferat inca o manevra grandioasa de "salvare" cu scopul de a castiga timp, dar asta a avut un efect prea mic pe scena publica, in timp ce agitatia si tensiunea din Orientul Mijlociu urca la cote alarmante. Cel putin aceasta este perspectiva pe care mass-media de propaganda o forteaza public in legatura cu ceea ce se petrece; din fericire, este complet falsa. Ca in termenii clasici din opera lui Orwell (cum ar fi "Razboiul este de fapt Pace, Sclavia este Libertate, si Ignoranta (prostia) este Putere"), acest strigat apocaliptic al mass-mediei de propaganda ar putea fi de fapt cel mai bun lucru care se petrece. Un scandal financiar foarte misterios, foarte tacut si imens Esti pe cale sa afli informatii care pina acum nu au fost niciodata transmise de mass-media de propaganda. Cu toate astea, inceputul acestei stiri a reusit sa-si faca loc in 2009 intro emisiune TV a FOX News (Glenn Beck Show). Va recomand sa priviti acest fragment, pentru ca va familiarizeaza cu subiectul si va aduce exact in centrul misterului:

Va rog sa observati ca Beck spune ca FOX a luat legatura cu Departamentul Trezoreriei in legatura cu acest caz, primind un raspuns uluitor care spunea ca "nu comenteaza" informatia despre acele certificate de trezorerie americane in valoare de 134 de miliarde de dolari care au fost capturate la granita Italiei, cu explicatia ca "sunt probe intro ancheta juridica in desfasurare". Apoi Beck anunta lista tarilor care detin cele mai multe astfel de certificate de trezorerie americane. In ordine, acestea sunt: China 763 miliarde, Japonia 685 miliarde, Marea Britanie 152 miliarde, Rusia 137 miliarde, si Brazilia 126 miliarde. Conform cifrelor publice, acesti 134,5 miliarde de USD sub forma certificatelor de trezorerie americane ar fi putut fi produsi numai de catre China, Japonia, Rusia, Brazilia, Marea Britanie... si de nimeni altcineva. Cantitatea de bani este atat de mare incat daca ar fi fost produsa de Rusia, atunci ar mai ramane numai 2,5 miliarde de USD in certificate de trezorerie americane. Joe Wiesenthal, redactorul BusinessInsider.com, spune ca indiferent daca asta a fost o operatiune guvernamentala deliberat realizata pntru a scadea valoarea acestor certificate, sau daca a fost o operatune de falsificare a lor, pur si simplu este "gigantica" si "nu se compara cu nimic cunoscut pina acum - nu numai ca anvergura, dar si ca complexitate". Conform lui Wiesenthal, pentru a falsifica aceste certificate "este nevoie de tehnologie specifica pe care numai guvernele o au la dispozitie". El crede ca anul 1934 marcat ca data de semnare a acestor certificate sugereaza ca ar putea fi pur si simplu falsuri foarte elaborate. Alte surse de informare despre scandalul original Odata ce deja stii ce cauti, poti incepe sa faci propria ta investigare ca sa gasesti cele mai importante articole aparute in presa vremii inca de la inceputul scandalului in iunie 2009. Iata articolul original al Bloomberg despre acest scandal:

http://www.bloomberg.com/apps/news?pid=newsarchive&sid=ayy1QKcwcGN0

Aici este un sumar al Daily Kos despre ce s-ar fi intamplat

http://www.dailykos.com/story/2009/06/13/742096/-Japan,Italy,and-US,-134-Billion-in-US-BondsSmuggling-Case
Aici este un articol din Asia Times, care ofera mai multe detalii:

http://www.asianews.it/index.php?l=en&art=15456&size=A
In aceste doua articole, "The Underground Investor" a analizat probele disponibile si arata cat de ciudata este aceasta intreaga poveste:

http://www.theundergroundinvestor.com/2009/06/the-strange-inconsistencies-behind-the-134-5billion-bearer-bond-mystery/ http://www.theundergroundinvestor.com/2009/07/possible-links-to-a-coming-bank-holiday-in-theongoing-134-5-billion-bearer-bond-mystery/
Plingerea penala este acum publica si poate fi vazuta de toata lumea

Chiar de la inceputul acestui eveniment bizar, singura continuare a povestii a venit sub forma unor informatii venite din interior, prin intermediul lui Benjamin Fulford - fostul redactor sef la Revista Forbes pe zona Asia Pacific - saptamana dupa saptamana. In sfarsit procesul penal care este la epicentrul acestei investigatii a devenit acum o realitate incontestabila, confirmand ceea ce a spus Fulford despre acest caz. Se adunasera nori negri care amenintau distrugerea credibilitatii lui Fulford pentru ca venise data de 15 noiembrie si nimic nu s-a petrecut, dupa ce ani de zile el a furnizat constant informatii despre acest caz. Dar iata ca pe 23 noiembrie 2011 acesti nori s-au risipit. La judecatoria Districtului de Sud din New York a fost inregistrat oficial un dosar penal ce cuprinde 111 pagini. Aceasta plangere penala este acum disponibila public... asa dupa cum veti vedea. De atunci am descoperit sute de pagini de dovezi complexe, interviuri ale martorilor implicati, si documente oficiale care necesita pargurgerea atenta. Pentru cei interesati, pot spune ca nu exista ceva care sa lipseasca din acest dosar. Mergi si vezi cu ochii tai Mai jos este ecranul de cautare de la pacer.gov care este disponibil utilizatorilor inregistrati (costa 8 centi fiecare pagina afisata). Acest website este un serviciu public care permite gasirea oricarui dosar penal care a existat sau exista in America:

Dupa ce ai obtinut un cont de utilizator, completeaza "Keenan, Neil" la "Party Name" si vei obtine:

Vei observa ca al cincilea element in lista... 2011-cv-8500, care a fost inregistrat pe 23 noiembrie 2011, este dosarul penal despre care vorbim. Dupa ce faci click, vei obtine:

Ai observat lista celor invinuiti? Daca inca nu te-a uimit suma de bani pentru care a fost facuta plangerea penala, atunci lista celor invinuiti ar trebui sa-ti atraga atentia - pentru ca include Republica Italiana, Politia Economica Italiana, Prim-Ministrul italian Silvio Berlusconi, Forumul Economic Mondial de la Davos, Secretarul General al ONU Ban Ki-Moon, si ONU. Ce se petrece de fapt? Daca nu vrei ca spionii guvernamentali americani sa te urmareasca, si daca nu vrei sa platesti 8 centi pe pagina, iata mai jos intregul dosar sub forma de fisier PDF:

Keenan_complaint_11-23-2011_SDNY.pdf
Mass-media a vorbit despre dosar incepind cu 5 decembrie 2011 Dan McCue a inceput sa puna aceleasi intrebari la care te gandesti poate chiar si tu acum... si astfel el a fost primul jurnalist din mass-media oficiala care a adus in atentie acest caz intrun articol din Courthouse News Service, specializat pe latura juridica. McCue nu este inca convins de toata povestea, dar din moment ce dosarul penal exista el a scris despre caz:

Primul articol oficial despre acest caz uimitor Iata un sumar a ceea ce scrie McCue:

http://www.courthousenews.com/2011/12/05/41930.htm
MANHATTAN (CN) - Un expatriat american care traieste in Bulgaria afirma ca Natiunile Unite, Forumul Economic Mondial, Biroul International de Control al Trezoreriei si Guvernul Italian au conspirat impreuna cu altii ca sa fure mai mult de 1100 miliarde de dolari in instrumente financiare care erau destinate cu scopuri umanitare. Plangerea penala de 111 pagini cuprinde entitati familiare teoreticienilor conspiratiei, printre care grupul Illuminati, Vaticanul, Francmasoneria, "Comisia Tripartita Trileniara Trilaterala a Aurului", si Banca Federala a SUA. Initiatorul plangerii penale, Neil Keenan, afirmma ca i-au fost incredintate in anul 2009 aceste instrumente financiare - intre care si bancnote USD in valoare de 124,5 miliarde, doua certificate guvernamentale Japoneze in valoare de 19 miliarde USD, si un certificat american "Kennedy" in valoare de 1 miliard USD - de catre o entitate numita Familia Dragon, care este un grup de familii asiatice bogate si secrete. Keenan afirma ca "Familia Dragon se abstrage de la aparitiile publice, dar, conform unor informatii si opinii, actioneaza coordonat cu Sistemul Rezervelor Federale pentru ca intreaga lume sa beneficieze mai corect de resursele financiare disponibile". "De-a lungul existentei sale in secolul trecut, Familia Dragon a acumulat mari bogatii furnizand Bancii Rezervei Federale si Guvernului Statelor Unite cantitati mari de aur si argint prin intermediul unor conturi din Elvetia, primind in schimb Adeverinte, Certificate si Obligatiuni [...] care reprezinta obligatiuni ale Sistemului Rezervei Federale." Keenan spune ca in acest moment valoarea totala a acestor instrumente financiare depaseste 1000 de miliarde de dolari. Mai afirma ca familia Dragon l-a desemnat pe el ca sa se ocupe de initierea unor Programe de Investitii prin Plasamente Private pentru finantarea unor eforturi umanitare globale nespecificate.

In remarcabila sa plangere, Keenan spune ca Guvernul SUA a primit sume enorme de bani - furnizate sub forma de aur si alte metale pretioase - de la Familia Dragon inca de acum multi ani, si ca aceasta suma a fost plasata in Sistemul Rezervei Federale pentru beneficiul si sustinerea dolarului, care "urma sa devina si acum este valuta de rezerva globala". Plangerea descrie evenimente complicate cu multe parti implicate in urma carora lui Keenan i-au fost incredintate de catre Familia Dragon miliarde de dolari in Obligatiuni... {Aceste instrumente au fost apoi FURATE in timp ce doi agenti japonezi au incercat sa treaca granita din Italia spre Elvetia ca sa le depuna acolo, acestea aflate intro valiza pe care o vedeti in imagine.]

Keenan afirma ca pe masura ce conspiratia a iesit la suprafata, mai multi oficiali i-au oferit mita de 100 milioane de dolari ca sa renunte la aceste Obligatiuni fara a aduce la cunostinta Familiei Dragom furtul lor, si sa permita sa fie transformate in asanumitul "Program Suveran" al ONU, aflat in intregime sub auspiciile, protectia si umbrela imunitatii suverane ale prilor. Alti parati printre care Secretarul General Ban Ki-Moon, Fostul Prim-Ministru italian Silvio Berlusconi, Giancarlo Bruno (identificat ca fiind seful industriei bancare pentru Forumul Economic Mondial), ambasadorul Italiei la oNU Cesare Maria Ragaflini, Ray C. Dam (presedinte al Biroului de Control International al Trezoreriei), si David A. Seale. Keenan doreste returnarea instrumentelor financiare furate, pedepse majore si plata cheltuielilor de judecata reclamand frauda, incalcarea contractelor si violarea legilor internationale. El este reprezentat de avocatul William H. Mulligan Jr., de la firma de avocatura Bleakley, Platt & Schmidt din White Plains, N.Y. Ei, ce spuneti? Interesant? Va invit sa cititi si restul sumarului realizat de McCue la http://www.courthousenews.com/2011/12/05/41930.htm Dar esentialul abia acum urmeaza... Courthouse News Service nu a avut insa curajul sa citeze unul dintre cele mai interesante paragrafe din intreaga plangere penala... dar eu il ofer aici. De aici incepe sa ia amploare adevarata poveste: Conform informatiilor si opiniilor, aceste Obligatiuni detinute de Familia Dragon valoreaza sute de mii de miliarde de USD, din care o mica parte este implicata in aceasta plangere penala. Fiecare dintre aceste valute, cum ar fi DFFI [Instrumentele Financiare ale Familiei Dragon] implicate in aceste actiuni, erau si raman oficial inregistrate in cadrul Sistemului Rezervei Federale si sunt direct verificabile de catre Rezerva Federala prin intermediul sistemului sau eficient de verificare si control. Sute de milioane de dolari? Incredibil! De indata ce am citit asta, am simtit ca vroiam sa stiu mai mult... pentru ca am suficienta informatie ca sa fiu convins ca aici nu e vorba doar de un proces penal obisnuit. Am pus la cale un nou interviu cu Fulford ca sa clarific toate astea.

Treaba este ca Familia Dragon a intentionat de la bun inceput ca aceste Obligatiuni ale sale sa fie furate de catre cei parati. Valoarea lor reprezinta doar o mica parte a uriasei averi... care este deci inregistrata oficial in Rezerva Federala si in Banca Intelegerilor Internationale (Bank of International Settlements). La inceputul acestui interviu Fulford a oferit o introducere binevenita si apoi pe parcurs am descoperit multe alte lucruri interesante. Acesta este de fapt un plan foarte bine elaborat care ne-a adus in situatia actuala - in care o alianta vasta de 117 state dispun acum de o cale LEGALA pentru a pune capat tiraniei financiare a Fostilor Puternici. O cantitate uriasa de informatii Am lucrat foarte mult la acest caz, zi de zi, de trei saptamani incoace, ceea ce imi pare deja o eternitate, dat fiind ca jonglez cu multe alte "mingi" de informatie. Cantitatea de informatie care trebuie asimilata si corelata, si complexitatea intregii imagini de ansamblu este ULUITOARE. Pina acum am avut contacte multiple cu Neil Keenan, reclamantul principal in acest caz, ca si cu Keith Scott, care este de asemenea mentionat in plangerea penala.Scott este expert in aceasta ultra-secreta lume a intelegerilor intre Bancile Centrale ale natiunilor si cunoaste foarte bine uriasa bogatie pe care ele se bazeaza, aflata intrun secret strict. Keenan nu a lucrat niciodata pentru vreo agetie guvernamentala sau clandestina. El este un om de afaceri care a venit in contact cu Familia Dragon (fostii conducatori ai Chinei pre-comuniste) si le-a castigat increderea. Pina acum eu insumi am trecut in revista peste 300 de fotografii si cateva zeci de documente separate pe care Keenan mi le-a trimis si care au legatura cu acest caz, incluzand acum-faimoasa Carte Maklumat. Toate acestea au o mare complexitate. Toate acestea au aparut DUPA ce Fulford mi-a acordat acest interviu pe care sunteti acum gata sa-l cititi. Toata aceasta poveste este adevarata. DEVASTATOR DE ADEVARATA. Este pina acum singura problema cu devarat mare pe care aceste Foste Puteri o au. Asta inseamna ca este totodata o veste extrem de buna pentru tot restul lumii. Multe confirmari Intrunul din cazurile particulare de confirmare personala, i-am trimis un email lui Keenan cu o descriere facuta de una dintre sursele mele din interior a cutiilor ce contineau aceste Obligatiuni furate. Pina cum aceasta informatie nu a fost pusa pe internet. Cu mai putin de 15 minute mai tarziu, Keenan mi-a trimis zeci de fotografii care se potriveau cu descrierea pe care i-o trimisesem. Am fost absolut uimit. Este imposibil ca el sa fi inventat (produs prin fals) toate acele fotografii in mai putin de 15 minute. Inca nu stiu daca voi pune publice toate aceste fotografii. Nu doresc sa pun in pericol tot acest caz, mai ales ca as viola legile internationale si as da posibilitatea Fostilor Puternici sa ma atace. Totusi, exista o imagine care poate fi facuta publica fara niciun pericol. Mai jos este fotografia aparuta in mass-media italiana dupa ce aceste Obligatiuni au fost furate.

Haideti sa nu mai pierdem timpul. Aveti intregul interviu audio ca fisier MP3 de 98 Mb, iar apoi urmeaza transcrierea [tradusa nota AIM] in care am inserat si trimiteri catre alte resurse online pe care le puteti verifica.

Wilcock_Fulford_2011-12-02.mp3

Introducere Buna. Sunt David Wilcock si sunt aici impreuna cu Benjamin Fulford. Acesta este un alt blog audio Cosmosul Divin. Azi stam de vorba cu Benjamin Fuloford, la aceasta ora aici in Los Angeles, California este luni 28 noiembrie 2011, iar pentru Ben este deja marti. Motivul pentru care facem azi acest interviu este acela ca Ben, deja de mult timp, vorbeste despre o contra-insurgenta impotriva a ceea ce mie imi place sa numesc Vechea Ordine mondiala, care este defapt un grup de personalitati internationale. Aceasta contra-insurgenta a luat fiinta ca o societate secrete asiatica. Clarificarea lui Benjamin Fulford DW: Pentru cei dintre voi care inca nu stiti, as vrea sa trec in revista cateva din referintele despre Fulford, astfel incat sa nu aveti impresia ca el se lauda singur. Ben a fost redactor sef la Revista forbes in zona Asia Pacific. El are in spate o cariera de jurnalism academi si profesional. Asa cum puteti afla din multe alte interviuri pe care el le-a acordat, unele care se afla pe site-ul eu, el a ajuns sa intre intro lume a intrigii atunci cand a inceput sa urmareasca traseul banilor care se scurgeau din economia Japoneza. El si-a dat seama ca uriasul stimulent economic care ar fi putut fi generat pentru intreaga lume nu era folosit pentru nimic bun, si parea ca o cantitate uriasa de bani disparea fara urma. Acest demers de investigatie a facut ca el sa primeasca amenintari cu moartea, pentru ca mai apoi sa fie atras intro societate secrete asiatica ca o masura de balans impotriva gruparii Vechii Ordini Mondiale. Vanzarea sufletului DW: Vechea Ordine Mondiala a incercat de asemenea sa-l reduca la tacere si sa-l mituiasca oferindu-i - am uitat Ben, ti-au oferit un post de ambasador, sau asa ceva? BF: Mi-au oferit la un moment dat postul de Ministru de Finante al Japoniei. DW: Da, Ministru de Finante al Japoniei. BF: De asemenea, crezi sau nu, mi-au oferit General Electric si General Motors. DW: Chiar asa?

BF: Da. DW: Adica postul de Director General, sau asa ceva? BF: Da, si banuiesc ca si procentul majoritar din actiunile la acestea. Problema era desigur ca trebuia sa fiu de acord cu planul lor prin care urmareau sa ucida 4 miliarde de oameni. Este clasica situatie "vinde-ti sufletul diavolului". DW: Corect. Ei nu vroiau decat sa mai usureze putin planeta de atata surplus de oameni. Cam asa le place sa vorbeasca despre acest subiect. BF: Ei bine, vor sa "salveze mediul" si sa scape de "mancatorii inutili". DW: Exact. Fulford nu a iesit in public pina nu a avut protectie DW: Deci, omule, eu am iesit pe internet inca din 1996, si mi-am facut simtita prezenta in 1998. Te-am urmarit inca de cand ai iesit in public. Te-am observat imediat - cred ca asta a fost in 2007 - corect? BF: Da, trebuie sa fi fost pe atunci. Facusem cercetari pina atunci dar nu ma simteam in siguranta sa spun public toate astea pentru ca stiam ca ma vor ucide. Abia dupa ce am avut protectie a fost posibil sa ies in public si sa spun toate astea. DW: Corect. Mai mult de 30 de carti si peste 1 milion de volume vandute DW: Si este adevarat ca in Japonia esti un autor foarte bine vandut. Cate carti ai publicat si cate volume ai vandut? BF: Nu stiu. Mai mult de 30 de carti, si nu stiu, poate 1 milion de volume, nu am tinut numarul. DW: 30 de titluri este ceva substantial. Esti perfect bilingv. Nimeni nu poate pune sub semnul indoielii asta. Exista numeroase inregistrari video in care tu vorbesti fluent in Japoneza. De ce sa fii ales pentru asa ceva? DW: Am parcurs de nenumarate ori principalele tipuri de comentarii negative la adresa ta. Ce mai frecvent este acela ca nu pot da crezare povestii. Ei cred ca nu este deloc plauzibil ca aceste societati secrete asiatice sa te contacteze. Vad ca esti bilingv (engleza - japoneza), esti deja un jurnalist financiar credibil si sutor de carti foarte bine vandut. Nu exista un alt gai-jin (acesta este termenul pe care japonezii il folosesc pentru a vorbi despre un ne-japonez), nu este un alt gai-jin in Japonia, niciun alt occidental acolo care sa fi facut ce ai facut tu. Asa ca pe cine altcineva ar fi ales ei pentru treaba asta - sa faca un pod de comunicare catre Lumea Occidentala? Fulford putea sa scape continuand cu jurnalismul de investigatie BF: Desigur. Uite, trebuie sa iti dai seama ca exista niste motive pentru care eu m-am potrivit in aceasta situatie particulara. Unul dintre acestea este ca am scris o multime de chestii pentru care as fi fost ucis daca eram un jurnalist japonez. DW: Chiar asa? BF: Dar pentru ca eram un strain care lucra pentru Forbes, eram in afara limitelor lor. DW: Aici e vorba de chestii care implicau guvernul, sau era vorba de chestii care insultau Imparatul? Despre ce vorbi, aici? Guvernul colonial secret care conduce Japonia BF: In esenta, aici e vorba despre Guvernul Colonial Secret care conduce Japonia. DW: Corect. [Mai tarziu Fulford spune ca Japonia a fost condusa in secret de catre grupul Rotschild inca din Restauratia Meiji din anul 1868] BF: Ei foloseau o retea formata din Nord Coreeni si gangsteri (mercenari) si japonezi mituiti. Ei se folosesc de mita si crime pentru a face din Japonia o colonie care apare ca tara independenta numai de ochii lumii. DW: Vreau sa continuam despre asta, dar pe scurt... BF: Bine, dar lasa-ma sa-ti spun cum am fost eu implicat, pe scurt. DW: De acord. Carti care dezvaluiau adevarul despre 11 septembrie, publicate in 2006 BF: Practic am inceput sa scriu carti in limba japoneza. DW: Asta in ce an era, aproximativ? BF: Cred ca cele care au facut probleme au aparut in 2006. Practic reluam ceea ce spuneau cercetatorii occidentali independenti despre 11 septembrie 2001. DW: Deci asta era inainte sa apari la Rense sau altundeva in Occident? BF: Da. DW: Bine. Dezvaluind ca SARS este un virus creat pentru a ucide rasa galbena BF: Si apoi am publicat o carte in japoneza care demonstra ca SARS era de fapt o arma biologica care a fost conceputa sa ucida pe cei care nu apartineu rasei Caucaziene. DW: Pentru cei care nu isi amintesc, SARS este Gripa Aviara.

BF: Am dat citate din documente scrise de cei care se numesc "Neo-conservatori", cum ar fi "Proiectul pentru un nou secol american". Documentele arata foarte clar ca exista un grup criminal occidental care se auto-numesc "elite" si care planuiesc sa declanseze Al Treilea Razboi Mondial si sa reduca dramatic populatia planetei.

Le-a recomandat sa intrerupa finantarea BF: Am demonstrat acolo ca asiaticii puteau opri asta intrerupand finantarea occidentului - pentru ca aveau nevoie de banii Japonezilor si ai Chinezilor ca sa finantele aceste proiecte nebunesti. Apoi a fost dat un ordin in lumea interlopa japoneza ca sa fiu ucis. DW: Este de inteles, daca-ti pui degetul acolo unde nu trebuie... A primit protectie - si a aflat de francmasonerie BF: Politia Secreta a Coreii de Sud a spus apoi Chinezilor, iar chinezii au trimis o societate secreta sa-mi ofere protectie. Asa am fost implicat intro lume despre care nu stiam ca exista pina atunci. Inainte de asta, daca vorbeai cu mine despre Francmasonerie, izbucneam intrun hohot de ras isteric. DW: E vorba de un fel special de strangere de mina, de bani in scopuri caritabile, si asa mai departe. Corect. Chinezii au spionat Bohemian Grove BF: Alta chestie este ca chinezii au trimis spioni la una din intalnirile Bohemian Grove. Ei stiau deja de incercarea de a declansa Al Treilea Razboi Mondial, si incercau sa opreasca toate astea. Atunci cand au aflat ca am fost pus pe lista neagra pentru faptul ca am incercat sa-i avertizez despre ceea ce ei stiau deja, asa am ajuns sa ma implic in asta. Ce inseamna mai exact, "chinezii"? DW: Bine, un lucru. Ca tot vorbesc cu tine, vreau acum sa raspund la sutele de comentarii care au aparut ca urmare a interviurilor anterioare cu tine. Incerc sa vorbesc nu numai pentru mine, dar si pentru toti cei care au comentat anterior. Unul din lucrurile neclare este ca oamenii nu inteleg cine sunt "chinezii" despre care spui mereu, pentru ca in mod normal lumea se gandeste la Guvernul Chinei. Cel care face actiuni represive, care arde casele tibetanilor, cel care ingradeste libertatea, nu le da voie sa faca demonstratii in Piata Tien-An-men, este acest monstru care striveste Drepturile Omului. Este o societate secreta asiatica BF: Da, am facut o greseala atunci cand am spus ca sunt chinezi. DW: Bine. BF: Ar fi trebuit sa spun Asia, pentru ca transcende China. Implica Indonesia, Filipinele, Tailanda, Japonia, Taiwan, Korea. De fapt este grupul tarilor ne-aliniate, un grup de 77 de state care includea si Iugoslavia. Am spus gresit Chinezi. Este o societate secreta asiatica, nu o societate secreta chineza. Ce relatie este intre China si aceasta societate secreta? DW: Bine. Atunci care ar fi relatia dintre aceasta societate secreta asiatica si guvernul comunist al Chinei? BF: Crezi sau nu, vechile familii regale din Asia au decis ca comunismul este cel mai bun mod de a moderniza China. Dincolo

de, si deasupra guvernului comunist al Chinei si guvernului din Taiwan, vei gasi un vechi grup de familii ale caror conexiuni trec dincolo de structurile politice temporare si efemere. Familia Dragon DW: Corecteaza-ma daca gresec, dar China a fost numita dupa imparatul Qin, care facea parte din familia Dragon. Asta era prima dinastie regala din China, asa-i? BF: Da. DW: Deci acesti oameni... el este cel care a construit acei soldati din teracota, facuti dupa modelul exact al fiecarui soldat si fiecarui cal din armata sa. Exista numeroase detalii interesante despre cum a aparut aceasta familie Dragon. Ei pur si simplu au sters toata istoria Chinei dinainte de ei, care este acum rescrisa de anumiti invatati. Aceste societatisecrete asiatice se pare ca sunt dinastice. Ei se afla in spatele scenei. Ei au strans averi impresionante. Asta este situatia actuala. Asa-i? Societati secrete in competitie: Est si Vest BF: Trebuie spus ca exista mai multe grupuri care sunt in competitie. Exista chestii similare in Asia ca cele din Occident. Exista societati secrete care sunt conectate la dinastii regale. In Vest sunt Rotschilds, familiile regale Britanice, Francmasonii, si Loja Propaganda Due (P2). In Asia sunt familiile Dragon, probabil. Aici e vorba de toate familiile dinastice si gruparile de clan bazate pe legaturi de familie. Dar in Vest exista un grup diferit. Este neclar, pentru ca exista mai multe grupuri care se auto-numesc Illuminati. Unele grupuri se opun conducerii dinastice BF: Exista un grup care m-a contactat si mi-au demonstrat ca au legaturi cu diverse agentii si cu diverse cercuri ale traficantilor de droguri. Ei isi asuma responsabilitatea declansarii revolutiilor franceze, americane si sovietice, si ca se opun regulilor dinastice. DW: [Deja i-am spus lui Ben ca asta suna a fi o factiune rivala din aceeasi grupare care cauta sa se modernizeze in felul acesta; el mi-a raspuns ca nu se alatura lor si nici nu ii ajuta, doar ii asculta ce au de spus] BF: La fel, asiaticii au o societate secreta care este insa bazata pe merite. Ei se opun de asemenea conducerii dinastice. Triadele chinezesti, Yakuza japoneza si multe alte grupari secrete din Asia au reguli stricte impotriva nepotismului. Fiul unui sef de banda nu ii poate lua locul tatalui. Astea sunt legate de societatile de arte martiale si de camerele de comert. Nu exista o linie clara de demarcatie intre camerele de comert si bandele de interlopi care sunt urmariti de Politie. Gri deschis si gri inchis, intelegi? E o zona gri. Atat in Vest cat si in Est exista atat societati secrete dinastice, cat si societati secrete meritocratice. Intelegi? Societatile secrete asiatice practica satanismul? DW: Ai putea sa enunti pe scurt... [pentru ca] multi oameni au un fix atunci cand aud de Illuminati si restul. De indata ce spui chestii de-astea, apare paranoia, si apare frica, si anxietatea. Asa ca atunci cand spui ca exista aceste societati secrete asiatice - fac ele sacrificii umane cu copii? Beau ei sange uman? Fac ei ritualuri satanice? [Aceasta este o intrebare la care stiam deja raspunsul, si doream ca el sa clarifice toate astea. Fulford a repetat de multe ori ca societatile secrete asiatice se opun viguros acestor practici oculte, si vor sa ajute la crearea unei lumi mai bune.] Despre ce vorbim aici in ceea ce priveste: cine sunt acesti oameni, ce gandesc ei, care este filozofia lor, ce vor ei? Vor ei sa cucereasca planeta? Lupta ei impotriva grupurilor Illuminati pentru ca sa controleze ei planeta? Care sunt planurile lor? Ei vor un sistem mai corect care nu este diominat de Occident BF: Ei spun ca controlul viitorului planetei nu ar trebui sa fie in mainile unei mici "elite" occidentale. Ei ar prefera sa fie in mainile oamenilor de pe intreaga planeta. Desigur ca exista si un grup ovin din China care spune ca China ar trebui sa conduca planeta. Dar, consensul general din Asia ca intreg este ca ar trebui sa fie sanse egale pentru toti oamenii de pe planeta - nu numai pentru un grup de familii chinez sau khazar. Ceea ce spun ei public - cred eu - este exact ceea ce asteapta ei pentru situatia actuala, adica o lume multi-polara, nu una controlata de un singur grup. De unde ai toate aceste informatii, de la cine? DW: Bine. O alta intrebare, care cred ca i-ar linisti pe sceptici. Pentru ca sunt multi, si sunt foarte rai. E oare posibil ca sa existe un singur punct de greseala in tot ceea ce spui? Este posibil ca tot ce mi-ai spus despre aceste societati secrete asiatice sa fie rezultatul intalnirii tale cu unul sau doi oameni care ti-au spus aceste povesti complicate? Cum faci, vorbesti cu el la telefon zilnic, si el iti da informatii noi? Fulford s-a intalnit cu cei mai puternici oameni din Asia BF: Asculta. Am fost jurnalist. Am fost aici jurnalist pentru mai bine de 25 de ani. M-am intalnit cu majoritatea prim-ministrilor japonezi de dupa al doilea razboi mondial. DW: Ohooo. BF: M-am intalnit cu ministrii de finante, cu sefii celor mai mari corporatii din Asia. Am fost redactorul sef pe zona Asia Pacific al celei mai mari reviste de afaceri din lume.

DW: Dar ce inseamna de fapt asta? Cum ajungi sa te intalnesti cu prim-ministrul? De ce ar vrea el sa vorbeasca cu tine? BF: As merge in Taiwan, in china, in Rusia, in Vietnam, in Australia si m-as intalni cu sefii unor mari corporatii care ar vrea sa isi faca publicitate companiilor lor. DW: Incercai sa vinzi publicitate? Sursele sale ajung la cateva sute BF: Ceea ce incerc sa spun este ca de cand am renuntat la serviciu, m-am intalnit... cu sute de oameni importanti. Cunosc conducatorii Triadelor, ale Yakuzei. Cunosc pe sefii Contraspionajului japonez si pe cei ai Politiei japoneze. Cunosc pe sefii societatilor de arte martiale. Am vorbit cu membrii din biroul politic al Chinei. Deci, nu, nu vorbesc doar cu unul si nici doar cu doi informatori care ma dezinformeaza. Totusi, este adevarat ca s-au spus despre mine tot felul de povesti false incercand sami ruineze credibilitatea DW: [Fulford spune ca UNELE din sursele sale au facut asta, nu toate. El a trebuit sa renunte la multe din contactele sale de-a lungul timpului. El a spus public ca daca descopera ca una dintre sursele sale il minte, atunci el intrerupe definitiv contactul.] Vrea sa convinga complexul militar-industrial BF: La sfarsitul zilei, ceea ce trebuie sa inteleaga oamenii este ca eu nu am nevoie sa dovedesc asta intregii omeniri. In acest moment vrem sa convingem sefii din Pentagon, din CIA, din NSA, din KGB si din Francmasonerie. Cu alte cuvinte, vrem sa convingem oamenii care controleaza complexul militar-industial, si pe politicieni, ca acesta este un plan mai bun decat cel care se pune acum in aplicare. Imi pare rau, dar o multime de oameni sunt atat de spalati pe creier de catre televiziune, incat nu trebuie decat sa schimbi canalul de televiziune ca sa le schimbi parerea. DW: Desigur. BF: Am pus la dispozitie inregistrari audio, fotografii si inregistrari video si multe alte dovezi celor din diverse politii si agentii de investigatie. Deci in acest moment nu este deloc necesar sa ma justific. Cu toate astea, daca exista o critica legitima, sunt bururos sa ii raspund. Cine este omul cu voce ragusita si baston? DW: Bine, inteleg. Am o intrebare. Atunci cand vedem secvente video cu tine in Japonia, cel putin in trei dintre ele din cate am vazut eu, esti alaturi de un om cu o voce ragusita si care are un baston. Cine este el, si ce legatura are el? Pentru ca multi dintre noi nu intelegem japoneza si nu stim ce se petrece. BF: Numele sau este Chodoim Daikaku. El controleaza societatile de arte martiale din lume. Este seful asociatiilor de karate si a celor de aikido. Exista cateva asociatii cum ar fi cele de judo si cele de arte martiale chinezesti in care nu este implicat, dar cunoaste sefii de acolo. Asa ca este un om important, nu doar un fulg. DW: Bine. Cand spui ca controleaza asociatiile de karate... BF: Ei bine, este seful organizatiilor. 50 milioane de oameni studiaza artele martiale japoneze DW: Bine. Cam cate scoli si cati oameni sunt cu totul? BF: Cred ca sunt cam 50 de milioane de oameni in lumea intreaga care studiaza artele martiale japoneze. Exista scoli de karate in Mexic, in Iran, oriunde. DW: Desigur. BF: Este vorba de organizatii foarte mari. DW: Dar nu poate oricine sa deschida o scoala de karate fara acreditare? Sau spui ca e nevoie de acreditare, iar el este seful acelei agentii de acreditare? BF: Daca au deschis o scoala de karate, probabil detin o centura neagra. Au facut asta invatand la un profesor afiliat cu aceasta organizatie. DW: Deci exista un fel de autoritate centrala la care trebuie apelat daca se deschide o scoala noua de karate. BF: Daca vrei sa obtii o centura in karate, atunci trebuie sa studiezi la una din aceste scoli acreditate. Da. Poti sa castigi recunoastere daca esti competitiv DW: Inteleg. Deci nimeni nu poate sa afiseze un anunt si sa spuna "Aici e o scoala de karate, si iata centura ta neagra" si in acelasi timp sa poti fi luat in serios daca mergi la un concurs de arte martiale in care exista competitie reala. BF: Este meritocratie, promovare pe merit. Daca iti pui o centura neagra si mergi la acele concursuri si ii bati pe toti, atunci societatile de arte martiale iti vor recunoaste aceste merite! DW: Bine. [Ben vrea sa spuna ca multe din aceste scoli de arte martiale din intreaga lume au un grup central care le organizeaza si care are grija de toate. Daikaku este seful celui mai mare grup de acest fel.] Conectat si cu fortele de auto-aparare japoneze DW: Dar in Japonia, poate in particular acest om Chodoin Daikaku... BF: Daikaku. Da. DW: El este ca un fel de piesa importanta in artele martiale japoneze? BF: O piesa major de importanta, ca sa spun asa. El este conectat cu fortele japoneze de auto-aparare.

Cei mai multi din interior vor sa ramana in interior BF: Ceea ce trebuie sa intelegi este ca majoritatea celor despre care vorbim nu-si doresc sa-si vada numele sau fotografia in public absolut deloc. DW: Bineinteles. Absolut. BF: Ei refuza sa ii numesc atunci cand vorbesc despre ei, si nici sa le public fotografia. Dar le-am facut cunostinta cu MI6, CIA, si la acel nivel ei comunica. Cum este o zi obisnuita pentru tine? DW: Stiu ca este greu sa detaliezi actiunile tale de-a lungul timpului. Ai putea pentru ascultatorii nostri sa descrii cum este o zi obisnuita pentru tine? Cate surse din interior, cu cati oameni vorbesti intro saptamana? BF: Chiar depinde.In prezent vorbesc cu oameni care au legaturi cu mari organizatii. Exista acum un om cu care vorbesc si care are relatii stranse cu Pentagon si cu CIA. Apoi mai vorbesc cu altul care este conectat la Rothschilds, la MI6, la femiliile regale Britanice. Si am confirmari din multiple surse ca acesti oameni sunt exact ceea ce mi-au spus ca sunt. Cu cine mai vorbesti? BF: Apoi mai este un altul cu care discut si care este in legatura cu o grupare de dreapta din Japonia si cu societatile secrete asiatice. Si ami este si acest Chodoin. Apoi mai discut din cand in cand cu batranii din clanurile japoneze, cum ar fi Yamaguchi-gumi sau Inagawa-kai sau Sumiyishi. Mult mai des vorbesc cu unul de genul KGB / serviciile secrete srbeti. DW: Din Rusia sau din Serbia? BF: Originar din Serbia. Nu vreau sa spun mai mult decat atat. DW; Bine. Nu vreau sa-ti expun sursele. BF: De exemplu, am discutat de multe ori cu sotia primului ministru Naoto Kan, pentru ca locuieste in cartierul meu. DW: Uau! BF: Cunosc multa lume. Un plan foarte detaliat pentru a-l distruge pe Fulford BF: A existat, cu toate astea, si deja am spus-o... a existat o campanie foarte intensa care urmarea sa ma faca sa par un oarecare. DW: Desigur. BF: Ei au o carte, groasa ca o carte de telefoane - care contine o foaie despre mine. In primul rand, au incercat sa ma ucida. Atunci cand si-au dat seama ca sunt protejat, si ca oricine ar fi dat ordinul sa fiu ucis va fi fost si el ucis dupa aceea, urmatorul lucru pe care l-au facut a fost sa incerce sa ma falimenteze financiar - prin includerea mea pe lista neagra. Atunci cand nu a mers nici asa... Cariera sa ca vedteta TV in Prime Time a fost distrusa DW: Stai putin. Ce vrei sa spui cu lista neagra? BF: Da. Obisnuiam sa apar in mod periodic la emisiunile TV din Japonia. DW: Oooo, da? BF: Da. Importante emisiuni in Prime Time. DW: Cum ar fi NHK, sau ce retea? [NHK este cea mai marte si mai populara retea TV in Japonia] BF: NHK a avut o emisiune speciala de 20 de minute cu mine in direct in Prime Time. Am fost la diverse posturi TV. Ideea este ca am avut ocazia sa public adevaruri in anumite locuri din mass-media Occidentala. Dar apoi am fost pus pe o lista neagra. DW: Cam in ce an a fost asta? BF: Cred ca in 2005 sau 2006. Era 2006, dupa ce am plecat de la Forbes si am inceput sa scriu despre 11 septembrie. Asta este. Ai inceput sa scrii despre 11 septembrie publicand o carte? DW: Deci 11 septembrie a fost prima ta carte mare pe care ai publicat-o? BF: Nu, erau articole in diverse reviste. Apoi am inceput sa tin conferinte de presa la clubul corespondentilor de presa straini, explicand de ce scriu despre 11 septembrie. Mass-media occidentala nu ar indrazni sa publice adevarul despre 11 septembrie BF: Urmaream sa imi fac publicitate in mass-media occidentala. Abia atunci am inteles ca ori erau speriati de a-si pierde serviciul, ori de fapt lucrau pentru vreo agentie si doar pretindeau ca sunt jurnalisti, pentru ca astfel mass-media este controlata. Deja stiam de mult ca este controlata, dar nu mi-am dat seama cat de atent se face totul pina cand am avut conferinte de presa despre 11 septembrie la care am prezentat dovezi. Era corespondentul New York Times care mi-a spus ca el ar fi concediat daca ar scrie despre asta! Nu doar arabi cu cuite

DW: Deci parerea ta despre 11 septembrie nu este de genul "arabi cu cutite". Poti sa spui pe scurt care a fost concluzia ta care ti-a adus atat de multe probleme? Evident ca nu sustii dogma oficiala despre 11 septembrie. BF: Pe scurt, cred ca a fost o treaba pusa la punct chiar din interior. Probele sunt coplesitoare in sensul ca nu a fost facuta de un grup de arabi care aveau cutite. Alternativa este prea cutremuratoare pentru a fi acceptata BF: Problema pe care o au cei mai multi oameni este ca daca nu era asa cum sustin oficialii, atunci inseamna ca implicatiile sunt atat de importante, cutremuratoare ca nu se pot concepe de catre o minte obisnuita. Implica un numar atat de mare de oameni, si atat de multa planificare, si atat de multi oameni din interior, incat omul obisnuit ajunge aproape imediat intro stare de negare. O asemenea conspiratie pare prea uriasa pentru a fi posibila. In acest context, mintea obisnuita pur si simplu se inchide, refuza sa mai gandeasca. A creat disconfortul stresului post-traumatic pe o scala masiva DW: Una din specializarile mele din liceu a fost in psihologie. Am facut practica la un hotline de ajutor pentru cazurile de suicid. [Am mai lucrat si ca consilier timp de 8 ani si am ajutat 500 de clienti care plateau consultatia din care 99 % au fost multumiti.] Am invatat, mai ales in cadrul sedintelor de consiliere, despre disconfortul stresului post-traumatic (PSTD). Se dovedeste ca atunci cand cineva a fost traumatizat atat de brutal, ei isi creeaza o impartire a propriei minti in doua zone. Este ca o personalitate separata de cea obisnuita si care poate sa faca fata traumei. Ei devin foarte isterici, se apra cu orice pret. Atunci cand le aduci la cunostinta informatii care aduc la suprafata PSTD, asta declanseaza trauma, iar eivor incepe sa atace mesagerul [pe care il percep ca un agresor - nota AIM]. Trauma este atat de severa incat vor face orice numai sa nu mai treaca din nou prin ea. Oamneii nu au PSTD in jurul evenimentelor istorice BF: Ei intotdeauna au creat incidente false pentru a convinge oamenii sa accepte razboiul. Daca examinam exemplele din istorie, oamenii nu au aceasta trauma asociata cu ele. De exemplu, daca cercetezi care au fost motivele inceperii razboiului Americano-Spaniol, vei descoperi ca este vorba de un incident fals, pus la cale special pentru a declansa razboiul. Explozia navei USS Maine, si au dat vina pe Spania. Iar 70 de ani mai tarziu au recunoscut "de fapt chiar noi am pus bombele". DW: Corect. BF: Dar daca te aflai in acel timp acolo si spuneai ca bombele au fost puse de americani, te-ar fi linsat in plina strada! Titanicul a ucis peste 600 de oponenti ai Rezervei Federale DW: Ai mentionat o informatie cutremuratoare despre Titanic. BF: Iti aduci aminte ca a fost publicata o carte cu un an inainte de scufundarea Titanicului, si care avea titlul "Titanul care s-a scufundat in timpul calatoriei sale nebunesti"? DW: Asa este! [Mai inainte Ben a spus ca aceasta carte a fost deliberat publicata pentru a "ascunde in vazul lumii". Acesta este un aspect extrem de important al stiintei oculte cu care lucreaza aceste grupuri criminale. ii face sa creada ca noi insine am ales sa devenim de bunavoie sclavii lor.] De fapt, cartea a fost publicata cu 14 ani inainte de scufundarea Titanicului. Puteti citi mai multe la adresa de mai jos:

http://en.wikipedia.org/wiki/Futility,_or_the_Wreck_of_the_Titan
In acest fel, dintro data, au scapat de peste 600 de industriasi care se opuneau preluarii Rezervei Federale. JP Morgan le spunea, "haideti sa discutam despre toate astea in timp ce traversam Atlanticul". Bineinteles, a ratat plecarea in ultimul moment. Multe dintre victime au fost impiedicate sa urce in barcile de salvare sub amenintarea armelor. Faimosul citat al lui Woodrow Wilson a fost inspirat de Titanic? [DW: Fulford a spus ca ei nu au dotat Titanicul cu suficiente barci de salvare in mod intentionat. Capitanul a sabotat uriasul vas cu buna stiinta.] Principiul "femeile si copiii primii" a asigurat faptul ca niciunul dintre oponentii FED nu a supravietuit. Multi alti cercetatori au ajuns la aceeasi concluzie. Tragedia Titanicului de la 15 aprilie 1912 l-a inspirat pe infricosatul Woodrow Wilson sa scrie un citat in faimoasa sa carte in anul urmator (vezi mai jos). Rezerva Federala este parte a unui plan apocaliptic? [DW: Banca Rezervei Federale a inceput sa functioneze pe 23 decembrie 1913, odata cu aprobarea Legii Rezervei Federale. Este cu 99 de ani inainte de terminarea ciclului actual al calendarului Mayas la data de 21 decembrie 2012, lucru care ar fi putut fi intentionat. Planul Aldritch era sa se creeze Rezerva Federala inca din 1912, dar a primit o serioasa lovitura cand Democratii au luat in stapanire Casa Alba si Congresul in acel noiembrie:

http://en.wikipedia.org/wiki/Federal_reserve
Daca nu aparea aceasta uimitoare infrangere politica, Legea Aldritch ar fi creat Rezerva Federala chiar pe 21 decembrie 1912,

cu exact 100 de ani inainte de "sfarsitul timpului" din cercurile oculte. Data fiind fascinatia cabalei criminale de a incerca sa fabrice artificial Armageddonul, asa cum Fulford este pe cale sa dezvaluie, ca si obsesia ocultistilor pentru datele ritualice, o astfel de idee nu este greu de inteles.] Citatul lui Woodrow Wilson [DW: In cartea sa din 1913 Noua Libertate, Woodrow Wilson a scris la Sectiunea 1 intitulata "Vechea Ordine se schimba" la pagina 13: "De cand am intrat in politica, mi-au fost marturisite parerile oamenilor in particular. Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite, in comert si manufactura, sunt infricosati de cineva, le este frica de ceva. Ei stiu ca exista undeva o putere atat de organizata, atat de ascunsa, atat de atenta, atat de infiltrata, atat de completa, atat de perseverenta, incat se tem sa o vorbeasca de rau". Acest citat este doar unul dintre citatele revelatoarede la adresa de mai sus care arata cat de ingrijorat era Wilson in legatura cu Rezerva Federala. Acest citat poat a fost inspirat de cei care i-au spus lui Wilson ca dezastrul Titanicului a fost folosit pentru a ucide 600 de oponenti ai Rezervei Federale. In fotografia de mai jos, realizata atunci cand a luat fiinta Rezerva Federala, Wilson arata foarte ingrijorat, daca nu chiar terifiat.] BF: EXista multe lucruri care vor iesi la suprafata.

Sabbatai Zanth - Profetul "Fa-ti singur Armageddonul" BF: Concluzia la care am ajuns, si care este cu adevarat cutremuratoare, este urmatoarea: povestea merge in trecut pina la Sabbatai Zanth, care s-a auto-proclamat Mesia al evreilor, si care a trait in Turcia cu peste 300 de ani in urma. El spunea ca el este Mesia. Este treaba evreilor ca sa duca la implinire profetiile din Tora. Nu ar trebui sa-l asteptam pe Dumnezeu sa o faca. Sultanul Turciei a poruncit sa il aduca in fata lui si a spus "Daca esti cu adevarat Mesia, atunci fa ceva miracole. Daca nu, converteste-te la Islam, sau te vom executa." Evident ca el nu a putut sa faca niciun miracol. In schimb s-a prefacut ca s-a convertit la Islam. Astfel ca el a reusit prin actiuni subversive sa rastoarne conducerea Turciei din interior. Asta a fost prin implicarea "Tinerilor turci". Ce legatura are asta cu Imperiul Otoman? DW: Asta a facut sa apara Imperiul Otoman? BF: Asta a fost sfarsitul Imperiului Otoman. Ataturk a fost unul din membrii lor, fondatorul Turciei moderne. Exista sute de pagini de documente care confirma toate astea. Nu este doar o simpla presupunere a mea. Rothschilds au agreat ideea de a crea Armageddonul BF: Ideea e ca grupul Rothschilds au agreat ideea. Deci exista acest grup - o secta de 1 milion de membri - care cred ca profetiile sunt inevitabile, ca nu pot fi oprite. De fapt, ei lucreaza de zor ca sa le implineasca! Asta este partea cea mai cutremuratoare. Este pur si simplu prea mare si prea incredibila pentru a fi acceptata de cei mai multi dintre oameni. Cu toate astea, probele sunt coplesitoare. Aceste profetii descriu o uriasa batalie intre doua mari natiuni: Gog si Magog. Armageddon. 90 % din umanitate ar fi ucisa in aceasta batalie, iar cele 10 % care vor ramane vor deveni sclavii evreilor, care fiecare vor dispune astfel de 2800 de sclavi. Acum va rog sa observati ca eu [Benjamin Fulford] am stramosi evrei de ambele parti. Asta nu este deloc gandirea evreilor. Este viziunea [bolnava - nota AIM] a unei secte [satanice - nota AIM]. Sabbateenii DW: Acestia sunt evreii Sabbateeni? BF: Da. Eu le spun Sabbateeni. Nici macar nu le spun evrei, pentru ca sistemul lor de credinta nici macar nu este evreiesc. DW: Corect. Criza rachetelor din Cuba a fost creata pentru a initia Armageddonul BF: Sa citim ziarele din Israel... ei au incercat sa declanseze acest razboi intre Uniuniea Sovietica si Occident, dar aproape ca

au reusit in criza rachetelor din Cuba. Pe vremea aceea eu traiam in Cuba - eram doar un copil. DW: Uau. Multe din natiunile lumii nu au fost deloc de acord cu acest plan BF: Ceea ce s-a petrecut atunci, si acum intram in zona de istorie financiara, a tratatelor financiare internationale, chestiuni care sunt extrem de bine documentate in arhive. O ultime de natiuni din lume au spus ca asta e pur si simplu nebunie! Ei vroiau ceva diferit. Istoria din spatele actiunilor judiciare din prezent BF: Va voi duce un pic in trecut, astfel ca oamenii sa inteleaga ce se petrece acum si ce actiuni legale specifice declansam impotriva acestui grup de fanatici. DW: Te rog. Eu am citit intreg documentul de 111 pagini, cu atentie, ca pe un contract pe care l-as semna eu insumi. Cand vom ajunge acolo, voi fi bucuros sa discutam si despre asta. BF: Mi-au fost aratate multe, multe documente in legatura cu asta. Nu are nimic de-a face cu acest proces. DW: Corect. Japonia a invadat China sa le fure aurul in 1930 BF: In esenta, in anii 1930 japonezii au invadat China. Scopul lor era sa ia tot aurul, sa le confiste aurul chinezilor. DW: Era la acel moment Japonia pornita sa creeze ceea ce ei numeau "Marea Sfera de Co-Prosperitate Est-Asiatica"? BF: Da, dar Japonia era de asemena legata de Marea Britanie, E un pic mai complicat. Existau grupuri aflate in conflict, care aveau scopuri divergente. Nu e o poveste simpla.Sunt diverse povesti cu diferiti actori. Rothschilds au construit Japonia ca sa le fure aurul chinezilor DW: Japonia era un stat medieval pina in 1877 cand Capitanul Morgan a praduit tarmul japonez cu focuri de arma, si practic lea spus "Occidentalizati-va sau muriti". [M-am grabit. Era de fapt vorba de Commodore Matthew Perry si s-a petrecut in 1868.] Apoi Japonia a luat cursul unei extrem de rapide cresteri industriale fara precedent. BF: Nu era Capitanul Morgan, dar totusi ai dreptate. Rothschilds au construit Japonia ca o colonie militara pentru a o folosi sa domine China. DW: Inca din anii 1800? BF: Da. Inca de atunci. DW: Deci de indata ce au inceput sa se occidentalizeze. Corect. Bine. Restauratia Meiji: Illuminati? DW: Deci familiile Meiji - de la restaurarea Meiji a inceput totul. Meiji erau doar niste copii atunci, corect? A fost o rebeliune a tinerilor. Spui ca Rothschilds au finantat acesti tineri pentru a-i pune la putere? BF: Ei [Rothschilds] au luat in stapanire clanurile din sud Satsuma si Choshu, si apoi le-au dat arme moderne si i-a folosit pentru a cuceri intreaga Japonie. DW: [Interesant, cuvantul Meiji inseamna "conducator iluminat", asa ca ar putea fi derivatia japoneza a cuvantului Illuminati.] Deci Japonia era feudala pina atunci. BF: Oricum astea sunt chestiuni interesante, dar hai sa revenim la ceea ce se petrece azi. DW: Bine, minunat. Armata japoneza conspira in secret de ambele parti impotriva Chinei BF: Mergem inapoi in 1930. Chestia era ca Japonia invada China. Ei aveau pe acesti banditi condusi de catre un anume Kodama Yoshiyo. Ajung la un oras. Captureaza aurul si golesc trezoreria. Apoi armata japoneza apare spunand "Am auzit ca pe aici sunt banditi. Va vom proteja." In acest timp aurul era incarcat pe vase spre Tokyo, si apoi mai departe catre Filipine. DW: Foarte mecheresc. Guvernul Kuomintang i-a dat aurul Americii in 1938... pentru a fi pastrat in siguranta BF: Guvernul Kuomintang nu dorea ca aurul lor sa fie luat de japonezi. In 1938, sapte nave de razboi SUA pline cu aurul si argintul chinezesc au luat calea Americii. Deja pina atunci deja se trimisese mult aur inca din anii 1920.

Statele Unite le-au dat in schimb Obligatiuni de Aur cu scadenta la 60 de ani Chinezilor le-au dat ca schimb Obligatiuni cu scadenta la 60 de ani. Sa ne concentram doar asupra celor din 1938. Le-au fost oferite Obligatiuni americane cu scadenta la 60 de ani in schimbul aurului pe care l-au oferit Comitetului Rezervei Federale. DW: Vreau sa clarificam asta. Spui ca Rothschilds, pina la un anumit grad, se aflau inca in spatele acestor actiuni criminale de jefuire a Chinei de aurul sau? BF: Familiile americane din spatele Comitetului Rezervei Federale incercau sa puna mina pe aur. Rothschilds incercau sa puna mina pe aur. Era o goana dupa aur, cu diverse grupuri care vroiau sa puna mina pe aur pentru propriile interese. DW: Deci Japonia intrun anumit sens actiona ca intermediar pentru familiile Rezervei Federale care se aflau atat in America cat si in Marea Britanie. BF: Da. DW: Bine. Este un aspect important. BF: Mult aur a fost transportat catre SUA. Chinezilor le-au fost oferite la schimb o cantitate uriasa de Obligatiuni Guvernamentale SUA, cu denominari astronomice, pentru tot aurul trimis. Kuomintang nu erau comunisti chinezi DW: Ai spus ca guvernul de la acea vreme era Kuomintang. BF: Acesta era Guvernul Nationalist Chinez aflat la putere in acea vreme. Chiang Kai-Shek. DW: Sunt ei comunistii, sau altceva? BF: Nu, ei nu sunt comunistii. Ei sunt cei are au fugit apoi in Taiwan atunci cand comunistii au luat puterea in China. Oare in acest fel Taiwanul s-a ales cu o atat de mare putere economica? DW: Deci, iata Taiwanul - aceasta tara atat de mica care are o putere economica atat de mare. De aceea China pare ca mereu vrea sa o invadeze si sa o ia inapoi. Spui ca asa a inceput totul? Comori ascunse in spatele Muzeului National din Taiwan BF: Taiwanezii au luat cu ei multe comori din trezorerie cand au zburat din China. Exista un muzeu in Taiwan care este foarte faimos. DW: [Muzeul National din Taiwan a fost infiintat in 24 octombrie 1908, conform Wikipedia] BF: In spatele muzeului sunt niste coline. In fiecare an se schimba expozitiile din muzeu. Fac asta de 50 de ani. Inac nici nu au reusit sa expuna cea mai mare parte din comorile ascunse in acele coline. DW: Extraordinar. Spui ca acolo exista ascunzatori-depozite subterane in acele coline? BF: Acolo este comoara imperiala straveche a Chinei. DW: Uau! BF: Si asta este doar una dintre numeroasele comori care sunt acolo. DW: [Unul din oamenii din interior mi-a spus ca acest complex subteran a fost realizat manual cu ajutorul a unui numar impresionant de muncitori, ca se intinde pe o suprafata de 80 Km pe 65 Km si are sapte nivele de adancime. Jumatate din complex este plina cu aur, iar cealata jumatate este plina cu comorile imperiale ale Chinei] De unde a venit aceasta comoara? DW: Era de la Mongoli? De unde aveau chinezii aceste comori? Cucereau popoare si le luau comorile, corect? BF: Bine. De exemplu, daca te uiti in vechile arhive si carti de istorie, vei gasi ca Romanii cumparau matase si ceramica si condimente din China... si plateau pentru toate astea cu aur. DW: Dumnezeule. BF: La fel au facut si spaniolii. Ei au furat tot aurul pe care l-au gasit la azteci si la Incasi, si l-au cheltuit pe chestii asiatice! DW: Dumnezeule! 85 % din aurul lumii se afla in Asia BF: Aproape 85 % din aurul lumii a ajuns in Asia in ultimile sute de ani. DW; Acum incep sa inteleg. Este uimitor! Continua. BF: Al doilea razboi mondial a fost si pentru acest aur. DW: Uau.

La muzeul din Taiwan exista garda militara? DW: Exista fortificatii militare in jurul acestor coline in Taiwan? Pentru ca e evident ca trebuie sa protejeze toate acele comori pe care le au acolo. BF: Bineinteles. Sa revenim la subiect. DW: Deci KUomintang a zburat din China in Taiwan. Oligarhii occidentali vroiau sa puna mina pe intreg aurul planetei BF: Ceea ce s-a petrecut este ca Puterile Vestice, oligarhii occidentali, au planuit sa puna mina pe tot aurul privat din lume. DW: In ce an ne aflam acum? 1938? BF: Suntem in anii 1930. Adu-ti aminte ca in 1934 Roosevelt a interzis detinerea aurului in proprietate particulara. DW: Corect. Pretextand ca din cauza Marii Depresiuni Economice ca sa poata salva economia adunand intreg aurul american in Rezerva Federala. BF: Corect. Evreii nu au vrut sa le dea aurul lor. Asta a fost unul dintre motivele pentru care au fost luati si trimis in lagare de concentrare. Asiaticii nu au vrut sa le dea aurul lor. De aceea au trimis armata japoneza sa le ia aurul. Federal Reserve a scos aurul din cutiile de depozitare DW: Cu Rezerva Federala ideea de baza era ca Roosevelt a spus "Toti trebuie sa renunte la aurul lor". Unii oameni ar putea a nu stie asta daca sunt ignoranti. Rezerva Federala a confiscat aurul de la toata lumea. Chiar daca il aveai intro cutie la depozitul de valori de la banca, ei ti-au golit acea cutie si i-au luat aurul. Corect? BF: Da. Asa fac si astazi. DW: Chiar asa? BF: Daca ai aur intro cutie la depozitul de valori din banca si nu ti l-au luat inca, scoate-l imediat de acolo! Cat mai repede posibil! DW: Uau. BF: Oricum, sa ne intoarcem la istorie. Cea mai mare parte a aurului lumii a fost scoasa de pe piata pina in 1944 BF: In 1944, a fost acordul Bretton Woods. La acest acord, s-au pus bazele sistemului financiar international bazat pe aur. Cea mai mare parte a aurului care u era controlat de puterile Occidentale a fost scos de pe piata. DW: Ce inseamna "a fost scos de pe piata"? BF: A fost pus pe lista neagra, sau a fost ascuns in pesteri, sau ingropat in vase scufundate pe fundul oceanului. DW: Uau.Deci inseamna ca aceste valori nu au contat atunci cand s-au stabilit valutele internationale. BF: Exact. Au fost fost scoase de pe piata. Este o chestiune de mentinere a controlului. Aurul familiei regale Tailandeze si aurul Persan au fost trecute pe lista neagra BF: Asa, de exemplu, familia regala Tailandeza avea foarte, foarte mult aur. Ei nu au voie sa il transforme in bani, nici pina in ziua de azi. La fel este si cu aurul Persiei, care a fost trimis in Tailanda atinci cand a cazut sahul Iranului. Dar, din nou, sa continuam pe fir. O sa ne intoarcem aici mai tarziu. DW: Am inteles. Bretton Woods a fost un mandat de 50 de ani pentru controlul global BF: Deci in 1944, Marea Britanie, Franta si Statele Unite au primit permisiunea de a controla timp de 50 de ani sistemul finnciar global. Un mandat de 50 de ani. Conform acordului, ei trebuiau sa dezvolte si sa modernizeze intreaga planeta. Pe de alta parte, Roosevelt a fost otravit - ucis. Nu a murit de moarte naturala. Asta a fost o lovitura de stat de tip fascist. Cei din complexul militar-industrial, in loc sa dezvolte planeta, au vrut acest razboi rece intre Uniunea Sovietica si Occident. Asta era parte din planul Gog / Magog. DW: Corect. Pina in 1955, 77 de natiuni s-au opus planului Bretton Woods BF: Pina in anul 1955, natiunile ne-aliniate - aici e vorba de un grup de 77 de state, inlusiv China, Indonezia, Iugoslavia, India au spus ca asta e o nebunie. Nu doreau sa faca parte din acest razboi rece. Ei aveau drepturi istorice asupra comorilor Asiei. DW: Majoritatea tarilor Asiei erau reprezentate in cadrul grupului tarilor ne-aliniate? BF: O, da. Cu toate. DW: Dar America de Sud? BF. Da, o multime de tari sunt acolo. Brazilia a facut parte din grupul tarilor ne-aliniate. DW: Dar Africa?

BF: Africa era inca o colonie a occidentului. DW: Bine. Grupul tarilor ne-aliniate vroiau sa modernizeze Asia si Africa BF: Ideea e ca aceste 77 de natiuni (nu am lista in fata mea acum, dar erau inclusi cea mai mare parte a oamenilor planetei, toti in afara de Uniunea Sovietica, America de Nord si Europa), ei spuneau ca vor sa finanteze un plan Marshall pentru Asia si Africa ca sa modernizeze aceste regiuni. DW: Grupul tarilor ne-aliniate dorea asta. BF: Da. Au pus la un loc comorile lor ca sa finanteze asta. Ei au semnat tratatul "Hilton Green Memorial" in 1963 BF: Exista un tratat internationalcare poate fi citit de cei care ma contrazic mereu. Se numeste Hilton Green Memorial. DW: Corect. Te-am auzit vorbind despre asta.

Singura versiune online a acestui tratat este o frauda evidenta DW: [Cativa din oamenii din interior ai lui Fulford mi-au aratat pina acum cateva din documentele reale. Asa am descoperit ca a fost pusa online o versiune dureror de frauduloasa a acestui tartat important. Un blogger indonezian a scris despre asta aici:]

http://lisnosetiawan.blogspot.com/2008/11/green-hilton-agreement-geneva-1963.html
Versiunea online este o frauda evidenta, care desi semnat in 1963 foloseste fontul Times New Roman al Microsoft, ingrosat:

http://ramasakti101.multiply.com/photos/album/14/Green_Hilton_Memorial
Chiar daca docmentul a fost udat putin, cerneala imprimantei moderne este putin afectata de acest fapt, asa ca fotografia evidentiaza un fals. Mai mult, am vazut documente scrise la masina de scris din anii 1950 care nu arata deloc asa ca acest fals. Problemele evidente cu documentele online sunt discutate aici, inclusiv faptul ca presupusul sigiliu Prezidential SUA este de fapt bazat pe ceva Indonezian:

http://www.educationforum.ipbhost.com/index.php?showtopic=9198
Este inevitabil ca documentele frauduloase sa fie create in acest fel pentru aceste cazuri pentru ca pacalesc usor pe cei necunoscatori, si indeparteaza tot mai mult pe sceptici convingandu-i ca este un fals.]

Presedintele Sukarno venea dintro familie regala BF: Hilton Green Memorial era tratatul prin care ei doreau sa finanteze Planul Marshall pentru dezvoltarea Asiei si Africii si a restului lumii. DW: Si ei se bazau pe aceste comori si valori din Tailanda care se aflau pe lista neagra? BF: Da. Iar semnatarul pentru toti acesti bani era Presedintele Sukarno al Indoneziei, care era inrudit cu majoritatea familiilor regale, cel putin cele din Asia. DW: Ooo. Deci asa se explica de ce Indonezia. E din cauza ca erau rude. BF: Da. L-au dsemnat pe el ca semnatar. Benjamin Freedman a dezvaluit planurile Armageddonului BF: Atunci cand a avut loc criza rachetelor cubaneze, iar lumea aproape ca era in pragul unui razboi nuclear planetar, un om pe nume Benjamin Freedman a aparut public. El spunea de fapt ca aceste planuri Gog-Magog erau adevarate. DW: Discursul cel mai important al acestui Benjamin Freedman a fost rostit la Hotelul Wilard din Washington in 1961. Desi criza rachetelor cubaneze s-a perecut in 1962, existau tensiuni destul de mari inca din 1961. Puteti descarca acest discurs audio MP3 aici:

http://www.erichufschmid.net/TFC/Ben_Freedman.html
Transcrietrea integrala a discursului este disponibila aici: http://www.sweetliberty.org/issues/israel/freedman.htm Kennedy a inteles mesajul BF: Kennedy si multi oameni importanti din SUA au spus "De acord, este o nebunie. Ne-am saturat de aceste nebunii ale societatilor secrete". El a fost de acord sa lucreze alaturi de natiunile ne-aliniate ca sa puna capat razboiului rece si sa finanteze dezvoltarea Africii si Asiei. Ca sa-i mentina fericiti pe cei din complexul militar-industrial, el a fost de acord sa trimita un om pe luna, si chestii de genul acesta. DW: Oare Benjamin Freedman a deconspirat ce se afla in spatele crizei rachetelor din Cuba? Asta vroiai sa spui? BF: El a spus ca ei incercau sa creeze acest razboi ca sa poata lua in stapanire planeta. Exista multe dovezi in acest sens. Kennedy a primit aurul indonezian si a emis Bancnote de Trezorerie Americane BF: Kennedy a primit aur din Indonezia. A emis Bancnote si Obligatiuni Kennedy, bancnote care erau controlate de Departamentul de Trezorerie al SUA, nu de catre Consiliul Rezervei Federale. DW: Asta era Ordinul Executiv nr. 11110, asa-i? BF: Da, cam asa ceva. E putin mai complex decat am crezut DW: [Povestea Ordinului Executiv 11110 este ceva mai complicata decat am crezut, asa am descoperit dupa ce am facut cateva cercetari. Kennedy a semnat acest ordin cu cateva zile inainte de a fi ucis. In acest fel a oprit Trezoreria Americana sa mai vanda argint cumparatorilor particulari, si a dat Presedintelui SUA dreptul de a emite valuta bazata pe argint fara a necesita permisiunea Sistemului Rezervei Federale. Probabil ca Rezerva Federala cumpara in mod deliberat tot argintul Trezoreriei Americane ca sa poata tipari oricat de multe bancnote vroiau, fara sa mai fie nevoiti sa se limiteze la valorile traditioanle in metale pretioase. Pagina Wikipedia despre acest Ordin Executiv 11110 are o intorsatura interesanta a acestei povesti, prin care incearca sa demonstreze ca acest plan de fapt a permis cresterea puterilor Rezervei Federale, din moment ce monezile de argint au fost inlocuite de bancnote dolar:

http://en.wikipedia.org/wiki/Executive_order_11110
Cu toate acestea, prin oprirea scurgerii acestui metal pretios din Trezoreria Americana, actul lui Kennedy de fapt a protejat argintul. 11110 a mai dat Presedintelui dreptul de a emite certificate - dolari - bazate pe argintul Trezoreriei. Secretarul Trezoreriei a fost decazut din dreptul de a mai emite bancnote bazate pe argint, asta deoarece probabil el era doar o marioneta a Rezervei Federale. Kennedy probabil a simtit ca aceste bancnote bazate pe argint erau solutia la oprirea inflatiei si o contramasura la crearea "banilor-virtuali", obicei al Rezervei Federale. Asasinarea sa cateva zile mai tarziu nu poate fi o simpla coincidenta. Daca sursele lui Fulford sunt corecte, Ordinul Executiv 11110 era doar primul pas vizibil al lui Kennedy pentru a

infrange Rezerva Federala si sa foloseasca aurul Asiei ca garant pentru un nou sistem financiar.] Cabala criminala l-a ucis pe Kennedy si l-a indepartat de la putere pe Sukarno BF: Kennedy a fost ucis. Apoi Sukarno a fost indepartat de la putere. DW: De catre cine? Cine l-a indepartat pe Sukarno de la putere? BF: Occidentul. Complexul militar-industrial. Cabala criminala, asa o numesc eu. Sunt cei care detin in proprietate Rezerva Federala. Secta Sabbateenilor. Societatile asiatice nu aveau puterea militara ca sa riposteze DW: Oare nu puteau societatile asiatice sa desemneze un nou semnatar care sa aduca la suprafata aceste comori in aur si sa creeze o noua valuta care sa concureze cu dolarul? BF: Ei bine, nu aveau puterea militara necesara. DW: Ooo. BF: Dar in schimb ei s-au ascuns in anonimat. Nu au semnat nimic. Nepotul lui Sukarno a semnat pentru drepturi... pentru a face real actualul proces penal BF: Dar il avem pe nepotul lui Sukarno. El a semnat pentru drepturile sale acum. Dar vom reveni la asta. Cabala criminala a falsificat drepturile de a emite valuta impotriva aurului Asiei in 1968 BF: Ceea ce s-a petrecut a fost ca in 1968 au pus la cale un acord fals. DW: Ei sunt adica societatile asiatice? BF: Nu, nu. Ei sunt Henry Kissinger, Rockefeller, si astia. Bush. Cei are l-au ucis pe Kennedy. Sectantii Cabalei Sabbateene. DW: Ei au pus la cale un acord fals prin care castigau dreptul asupra ce? BF: Ei au falsificat dreptul de a folosi valorile Asiei pentru a creea in continuare dolari. Ei nu aveau dreptul istoric la 85 % din aurul lumii care era detinut de Asia, dar au falsificat acest acord. Au facut documente false ca sa isi aroge aceste drepturi. Aurul asiatic furat a fost "spalat" pentru a finanta asa-numitele Operatiuni Negre DW: Deci au vrut sa repatrieze acest aur pe care l-au luat de pe piata inainte de Bretton Woods. BF: O parte din el a fost spalat prin BCCI, Chase Manhattan, Black Eagle Trust si alte cateva grupuri. Acest aur a fost ilegal spalat si folosit la finantarea operatiunilor negre si diferitelor actiuni secrete. Aurul spalat a fost furat inca din 1930 DW: Deci asta ne aduce din nou l ceea ce spunei de anii 1930, cand trupele japoneze au confiscat aurul Kuomintangului. BF: Corect. L-au dus in Filipine si in Japonia. Mai intai l-au dus in Japonia, apoi cand treaba a devenit prea evidenta l-au mutat in Filipine. Aurul a fost ascuns in peste 125 de locuri cunoscute DW: Dar nu il aveau in vreo Rezerva Federala a vreunei din aceste tari. Il tineau ascuns un depozite private complet in afara controlului oficial. BF: Era ascuns. In peste 125 de locatii. DW: Uau. [David Guyatt, un investitor bancar cu vechime de 28 de ani in faimosul City of London controlat de Cabala criminala, a dezvaluit incredibile probe, inclusiv documente, pentru tot ceea ce afirma Fulford aici:

http://www.deepblacklies.co.uk/about.htm
In multe feluri Guyatt detaliaza foarte mult aceasta poveste a aurului ascuns. In cartea sa online "Tratatul Aurului Secret", Guyatt sugereaza ca exista 172 de locatii in care aurul furat a fost ingropat:

http://www.deepblacklies.co.uk/secret_gold_treaty.htm
Oamenii din interior ai lui Fulford mi-au spus ca sunt mai mult de 172 de locatii.]

Cel putin 10 bazine de inot olimpice pline cu aur asiatic DW: Ce cantitate de aur este implicata aici? Cat de mult aur este? BF: Mi s-a spus asa. Povestea conform careia intreg aurul de pe planeta ar incape intrun singur bazin olimpic este FALSA. Exista in realitate de 10 ori mai mult aur in afara pietei decat exista actual pe piata. DW: Dumnezeule! BF: O parte din el, as spune, a fost spalat de catre CIA ca sa finanteze diverse operatiuni. Asiaticii din Triunghiul de Aur au luat legatura cu CIA BF: Acum, din nou, as vrea sa fac o digresiune. Unul dintre grupurile de societati secrete asiatice cu care am contacte, au lucrat in Triunghiul de Aur in timpul razboiului din Vietnam. DW: Unde este acest loc? BF: Este o zona intre China si Vietnam unde se producea heroina in acele vremuri. DW: Ooo, Doamne! BF: Si ei vindeau heroina catre CIA, iar CIA vindea mai departe heroina ca sa-si finanteze operatiunile negre secrete. DW: Deci inseamna ca mai adaugau ceva la pretul de cumparare ca sa fie profitabil. BF: Era o mare afacere care se afla in afara controlului guvernelor. Dar asiaticii au luat legatura cu vechile lor cunostinte din CIA si i-au intrebat "Ce dracului faceti voi? De ce raspanditi boli si vreti sa declansati al Treilea Razboi Mondial?" Nu le placea ca au fost folositi BF: Deci multe dintre aceste personaje rele din CIA ni s-au alaturat acum si ne ajuta. E oarecum ironic, dar e binenvenit. DW: Poate ca incearca sa evite greata spanzuratului, asa-i? [Rasete] BF: Si-au dat seama ca au fost pacaliti cu acest anti-comunism. Nu le placea ca au fost folositi si prostiti. DW: Chiar am vorbit cu unul care a lucrat in CIA recent cu unul dintre presedintii americani in operatiuni de trafic cu cocaina. El mi-a explicat in detaliu, motivele pentru care au crezut ca e necesar sa se implice in traficul cu cocaina. "Nu vrem ca oamenii sa moara din cauza cocaine de calitate proasta. Daca controlam noi tot traficul, atinci stim permanent exact ce se petrece". BF: "Plus ca ne alegen si cu conturi grase in Bancile Elvetiene, si cu o multime de lucruri bune", nu-i asa? DW: Corect! Exact! BF: Asta le permite sa se simta cumva cu constiinta lubrefiata, stii? DW: [Rasete] Mandatul Bretton Woods de 50 de ani a expirat in 1994 BF: Hai sa revenim la firul principal. In 1994 mandatul Bretton Woods a expirat. DW: Corect. Spunei ca era un tratat pe 60 de ani care a inceput in 1944. BF: Era de 50 de ani. Inainte de asta, ei au furat toti banii din conturile straine, conturile in dolari ale Uniunii Sovietice. DW: Imi pare rau, vreau sa iti pun o intrebare prosteasca. Spui ca in 1944, dar razboiul s-a terminat abia in 1945. BF: Conferinta Bretton Woods a fost in 1944. Inca de pe atunci stiau care va fi rezultatul razboiului. Toate astea se cunosc public. Nu e nimic secret. DW: Spunei ca mandatul a expirat la 50 de ani dupa 1944. BF:Da, si nu a fost reinnoit. In 1994, peste 200 de state au spus ca promisiunile nu au fost tinute BF: Ei au spus "Hei Franta, Statele Unite si Britania, nu ati modernizat lumea, nu v-ati tinut promisiunile". DW: La cine te referi? BF: La toate celelalte tari. Sa ne amintim ca exista inca 200 de tari care sunt suverane. DW: Deci ei trebuiau sa ratifice din nou documentul ca sa-l reinnoiasca, adica trebuiau sa il semneze din nou. BF: Exact. Dar nu a avut loc nicio intelegere la nivel de varf in ceea ce priveste sistemul financiar global, de atunci si pina acum. DW: Deci singurul motiv pentru care inca nu s-a schimbat nimic este ca nu dispun inca de putere militara suficienta si nu-si pot permite sa faca nimic in privinta asta. BF: O parte din motive. Clinton a autorizat practicile de umflare de 100 de ori a banilor virtuali

BF: Presedintele Clinton a inceput... ei gandeau cu totii "Ce dracu, incepem Al Treilea Razboi Mondial si scapam din toata mizeria asta omorand pe toata lumea". Clinton a inceput prin a permite umflarea banilor virtuali de 100 de ori. Deci cu 1 dolar puteai cumpara bonuri in valoare de 100 de dolari. Au transformat astfel sistemul financiar intrunul de jocuri de noroc. DW: [Evident ca ei se asteptau sa aiba efecte apocaliptice la un moment dat, dar asta facea parte din plan, asa cum spune Fulford.] DW: Foloseau ei aurul confiscat de la Kuomintang ca sa garanteze astfel de operatiuni financiare? BF: Da. Oricum nu mai puteau garanta cu nimic, dar mergeau inainte oricum. Tot inainte. Kuomintang a dat in judecata FED in anul 1998 ca sa re inapoieze aurul BF: In a998 chinezii au dat in judecata Consiliul Rezervei Federale. Ei au spus "Hei, Vrem aurul inapoi. Avem aceste contracte semnate. V-am dat aurul nostru. Cei 60 de ani au trecut. Dati-ne aurul inapoi". DW: De ce au asteptat 4 ani? De ce 1998? 7 vase pline cu aur chinezesc au ajuns in SUA in 1938 BF: 1938 a fost anul in care 7 vase americane au ajuns in SUA avand la bord aur din China. DW: Ooo. BF: Au fost mai multe transporturi. Dar in 1938, 7 vase de razboi americane au evacuat aurul din China ca sa nu incapa pe mana japonezilor. Le-au dat chinezilor toate aceste Obligatiuni ale Consiliului Rezervei Federale cu promisiunea ca le vor inapoia aurul in 60 de ani. DW; Exista dovezi pentru asta? BF: O, da! Chinezii au documente detaliate, si acesta este motivul pentru care acest proces penal are loc acum. Documentele vor de veni publice odata ce procesul penal se incheie DW: Exista publicat vreunul dintre aceste documente doveditoare? BF: Totul va fi prezentat in cadrul procesului penal, si vor deveni publice la incheierea procesului. Am vazut foarte multe fotografii. Nu sunt expert in Obligatiuni, dar... DW: Corect, dar ca jurnalist financiar sigur ai avut contacte cu economisti. Oare un economist occidental stie de aceste transporturi de aur din 1938? BF: Da, cu siguranta era o stire de prima pagina in ziarele vremii. Daca vei cauta in arhivele vremii, vei gasi cu siguranta acolo destule dovezi. DW: Minunat. BF: Asta e ceva ce poti descoperi singur. Trebuie doar sa mergi la arhiva. unt sigur ca vei gasi articole despre aurul chinezesc care era evacuat din China. DW: [E nevoie de mai multe cercetari pe subiectul asta. Dar exista deja dovezi ca invazia japoneza devense feroce in anii 1937-1938:

http://www.san.beck.org/21-5-ChinaatWar1937-49.html
] Armata Americana a protejat aurul chinezesc de japonezi DW: Deci asta a fost facut de militarii americani ca sa protejeze aurul Kuomintangului de armata japoneza. BF: Da. DW: ... Care erau de fapt marionetele Rothschilds. BF: Hai sa lasam asta pentru moment. DW: Bine. Kuomintang a dat in judecata FED pentru a le inapoia aurul in 1998 BF: Ideea e ca in 1998, proprietarii chinezi ai aurului au dat in judecata Consiliul Rezervei Federale spunand "Dati-ne aurul inapoi".

Rezerva Federala a spus ca cele 700.000 de tone inapoiate in 1970 sunt suficiente BF: Cei din Consiliul Rezervei Federale au contrazis spunand ca ei nu trebuie sa le dea niciun aur chinezilor pentru ca le-au dat o gramada de aur atunci cand Presedintele Mao a inceput relatii noi cu SUA in 1970. DW: Cum adica "o gramada"? BF: 200.000 de tone. DW. Ha! Dar cu 200.000 de tone nu umpli 7 nave de razboi. BF: Exact. Asa au pierdut procesul. DW: Corect. Primul transport de aur trebuia sa aiba loc la 12 septembrie 2001 BF: Curtea Internationala de Justitie a spus "Baieti, trebuie sa dati inapoi tot aurul pe care l-ati luat". Ei au raspuns "Bine". Primul transport cu aur care trebuia inapoiat era planificat sa aiba loc pe 12 septembrie 2001. DW: Isuse Cristoase! BF: Dar, dupa cum bine stii, Turnurile WTC au explodat pe 11 septembrie 2001. Iar aurul care se afla la subsol a disparut. Toate hartiile si angajatii care aveau grija de ele au fost distrusi BF: Compania care asigura birocratia documentelor, Cantor Fitzgerald Securities, a fost aruncata in aer si cei 600 de angajati pe care ii avea au fost ucisi. DW: Era asta in cladirea 7? BF: Nu, era intrunul din turnurile gemene. Cladirea 7 gazduia Politia Trezoreriei si toti acesti oameni au fost aruncati in aer, toate documentele au sarit in aer. Ce mai, practic ei spuneau "Nu va mai dam aurul inapoi". Era asta planificat inca de la construirea WTC? DW: Am putea concluziona, din moment ce acele incarcaturi explozive au fost plasate acolo inca de la construirea WTC, ele au fost construite in 1970, corect? BF: Uite, nu vreau sa ... sunt suficient de multe dovezi. Fratele presedintelui Bush era seful firmei de paza de la WTC. Pe vremea aceea se desfasurau multe operatiuni de constructii acolo. DW: Incerc sa gandesc impreuna cu cei care ne asculta. Noi vorbim repede si unele informatii s-ar putea sa nu le inteleaga. Tu expui acum unul dintre cele mai plauzibile motive pentru care au doborat WTC. Aurul a fost transportat in California si apoi in Paraguay DW: Exista un imens depozit subteran sub WTC si eu l-au golit si incarcat in vreun tren sau in camioane, asa-i? BF: L-au dus in California si apoi cred ca in Paraguay. Kuomintang si-au dat seama ca au fost inselati DW: Ooo, Dumnezeule. Deci China inseamna ca si-a dat seama ca au fost pacaliti. Cand au vazut prabusite WTC probabil ca au suspectat imediat ceva! BF: Bineinteles ca stiau. Si-au spus "Bastarzii astia nu o sa ne inapoieze aurul, vor sa inceapa al Treilea Razboi Mondial". DW: Uau. BF: Si a urmat marirea de 4 ori a bugetului militar pentru asa-numitul Razboi Impotriva Terorismului. Legea Patriotica este identica cu Constitutia Nazista DW; Corect. Si mai avem si aceasta Lege Patriotica, care este un dosar gros de 18 cm si care a aparut imediat. BF: Este identica cu Constitutia Nazista, stii? DW: O, Dumnezeule! [Imi cer scuze pentru exclamatiile mele, dar nu am mai auzit asa ceva pina acum.] Vroiau sa declanseze razboiul nuclear si sa instaureze Legea Martiala BF: Important este ca, si exista foarte multe informatii din interior, vroiau sa declanseze acest plan Gog - Magog. De data asta se gandeau sa inceapa cu un conflict nuclear regional intre Iran si Israel. Apoi vroiau sa se folsoeasca de acest razboi ca sa instaureze Legea Martiala in tarile G7.

DW: Cam in ce vremuri crezi ca aveau de gand sa faca asta? BF: Pai incepind din 2001 si pina in prezent tot incearca sa declanseze un razboi nuclear. Cabala criminala a incercat sa creeze Al Treile Razboi Mondial dupa 11 septembrie DW: Deci ca sa clarificam, acum suntem dupa 11 septembrie. Chinezii si-au dat seama ca au fost pacaliti si ca aurul lor a fost furat inca o data. Chinezii isi vor aurul inapoi. Intre timp, gruparea Rockefeller din SUA... BF: Isi construiesc o armata proprie. Incearca sa militarizeze Occidentul pentru a incepe Al Treilea Razboi Mondial. DW: Si de ce vor sa faca asta? Vor sa reduca populatia lumii si sa-i doboare pe Chinezi? BF: Si nu vor sa piarda puterea. Nu vor sa piarda controlul. Inca au in cap credintele fasciste, Mesianice, cultiste cum ca ei sunt destinati sa conduca umanitatea. Ziarele Israeliene scriu deja spunand ca China, Rusia si Iran sunt Magog, iar G7 sunt Gog. Incearca sa incaiere toate aceste tari ca sa se ucida unele pe altele. Incearca sa declanseze al Treilea Razboi Mondial. Am vazut o harta in care arata ca doresc sa divizeze China in 6 tari separate. DW: Exact ca in Balcani. Da. BF: Asta dupa terminarea razboiului. Pentagonul si-a dat seama ca 90 % din umanitate ar muri, inclusiv ei BF: Apoi Pemtagonul si-a dat seama prin proiectiile de joc militar pe care le folosesc ca daca va incepe al Treilea Razboi Mondial, 90 % din umanitate ar muri, inclusiv ei. Asa ca nu vor sa sprijine asta. Pentagonul a sabotat in mod sistematic aceste planuri nebunesti BF: Pentagonul s-a impotrivit in mod constant atacurilor impotriva Iranului. Au oprit raidurile aeriene israeliene. Au invadat Georgia ca sa nu permita lansarea atacurilor israeliene la adresa Iranului de acolo. Ei nu vor sa inceapa razboiul nuclear pentru ca isi dau seama ca este o nebunie pura. DW: Te referi la conflictul armat din Osetia de Sud? BF: Da. Acolo era o baza aeriana israeliana care urma sa atace Iranul si sa inceapa toata nebunia. DW: Ooo, uau. BF: Este pur si simplu o chestie bolnava, dar avem dovezi categorice. Asa cum am spus, ziarele israeliene vorbesc in mod deschis despre asta, in Haaretz, de exemplu. Societatile secrete asiatice au pus la punct o operatiune de contracarare BF: Apoi s-a pus la punct planul unei operatiuni de contracarare. Au trimis pe acesti oameni sa schimbe inapoi aceste Obligatiuni FED in bani. DW: Te refero la societatile secrete asiatice. Ei controleaza atat de mult aur incat daca l-ar primi inapoi de la americani, arfi sute de mii de miliarde de dolari, asa scrie in document. BF: Da. DW: Deci au creat o contra-ofensiva cu acesti oameni... BF: Impreuna cu oameni din CIA care deja lucrasera in Asia. DW: Si care nu mai vor ca Vechii Puternici sa mai continue sa conduca lumea. BF: Da. Si-au dat seama ca sunt complet nebuni si incompetenti. Ei sunt exact cu un nivel mai jos sub acesti nebuni, pe ierarhia interna, si si-au dat seama ca sunt complet nebuni. Multe dovezi confirma scandalul Obligatiunilor DW: Atunci cand voi publica acest interviu, voi insera si articole din Bloomberg si inregistrari video ca sa vada cititorii. Tote aceste resurse din mass-media demonstreaza ca s-a spus atunci ca acesti japonezi erau retinuti la granita italiana avand asupra lor Obligatiuni din 1934 in valoare de 134,5 miliarde USD. Corect? BF: Da. DW: [Asa cum v-am aratat la inceputul acestui articol, primul lucru care este interesant este inregistrarea video a FOX News a lui Glenn Beck despre acest scandal:

http://www.youtube.com/watch?v=ttSmZknU9mI
Articolul din Bloomberg despre scandal:

http://www.bloomberg.com/apps/news?pid=newsarchive&sid=ayy1QKcwcGN0
Sumarul Daily Kos in care se descrie ceea ce s-a petrecut atunci:

http://www.dailykos.com/story/2009/06/13/742096/-Japan,Italy,and-US,-134-Billion-in-US-BondsSmuggling-Case
Aici este articolul din Asia Times despre subiect, care are foarte multe detalii:

http://www.asianews.it/index.php?l=en&art=15456&size=A
In aceste doua articole, "The Underground Investor" a analizat probelesi a concluzionat in mod legitim ca intreaga poveste este foarte ciudata:

http://www.theundergroundinvestor.com/2009/06/the-strange-inconsistencies-behind-the-134-5billion-bearer-bond-mystery/ http://www.theundergroundinvestor.com/2009/07/possible-links-to-a-coming-bank-holiday-in-theongoing-134-5-billion-bearer-bond-mystery/
] Nici Yamaguchi, si nici Watanabe nu au fost retinuti de Politia italiana BF: Asta e foarte important. Atunci cand se incearca dezinformarea pe acest subiect, un lucru este important ca oamenii sa-l inteleaga. DW: Bine. BF: Numele celor doi... Am vorbit cu fiecare dintre ei. Yamaguchi si Watanabe. M-am implicat pentru ca m-au contactat cei din loja francmasonica Propaganda Due (P2). Am vorbit cu unii dintre ofiterii din Politia italiana care i-au arestat pe japonezi. In primul rand, ei au spus ca Obligatiunile sunt falsuri, dar nici Yamaguchi si nici Watanabe nu au fost arestati. I-au lasat sa plece. Nu exista nicio inregistrare despre vreun proces BF: Nu exista nicio inregistrare oficiala a confiscarii acestor Obligatiuni. Exista dovezi ca Berlusconi a incercat sa le transforme in bani BF: Dar exista dovezi ca Prim-Ministrul Berlusconi a incercat sa obtina bani pe ele. Seful ONU ar fi incercat sa ofere mita de 100 milioane de dolari BF: Avem dovezi ca Ban Ki-Moon, Seful ONU, le-a spus "Va dam 100 milioane de USD ca sa plecati si sa uitati toata trenia". DW: [Este incorect. Keenan mi-a trimis un email dupa ce am publicat acest articol si mi-a spus ca Giancarlo Bruno este cel care a oferit aceasta mita.] DW: Iisuse! A fost implicat si Forumul Economic de la Davos BF: De asemenea s-a implicat si Forumul Economic de la Davos. Cu totii au fost urmariti si inregistrati BF: Cu alte cuvinte, putem dovedi ca sefu ONU, organizatia ONU, Forumul Economic de la Davos, si prim-ministrul Berlusconi, printre altii, au fost implicati in acest furt. Asta este un caz care poate fi dovedit, in regula?. Acesti oameni, ca Berlusconi, Ban Ki-Moon si altii, au fost urmariti. Au fost inregistrati. Au fost filmati. Toate astea se pot dovedi la judecatorie, si asta e motivul pentru acre noi am mers mai departe cu acest proces penal. Obligatiunile au fost facute sa para frauduloase inca de la inceput DW: Bine. dar hai sa clarificam ceva. Aceste obligatiuni au fost generate in 1934, de catre Rezerva Federala. Dar in 1934 s-au

asigurat ca daca vrodata china va vrea sa foloseasca aceste obligatiuni, ele ar apare ca fiind false atunci cand ar fi schimbate inapoi in bani. BF: Da. Obligatiuile contin greseli tipografice deliberate. Iar numerele in sine sunt astronomice. 371 de mii de miliarde de USD pentru aurul si comorile familiei Dragon BF: Trebuie sa intelegi ca exista in lume doua sisteme financiare. Cifrele care se gasesc in rapoarte, conform statisticilor guvernamentale, Produsul Intern Brut al intregii lumi este 63 de mii de miliarde de USD, corect? DW: Mmm hh. BF: Si apoi avem aceste obligatiuni care se presupune ca valoreaza 371 de mii de miliarde de USD. Ceva nu pare in regula. DW: Ce obligatiuni valoreaza 371 de mii de miliarde? BF: Suma totala detinuta de familia Dragon. Cele 85 % din aurul si comorile lumii. La atat a fost evaluata toata. DW: Bine. Deci astea sunt acelea care au fost trecute pe lista neagra, inainte de Bretton Woods. [Keith Scott, unul dintre oamenii din interior ai lui Fulford, mi-a spus ca a incercat sa-l corecteze pe Ben in legatura cu aceasta suma, ea fiind doar valoarea comorilor care se afla actualmente in Malayezia. Suma totala este insa de mai multe sute de mii de miliarde USD.] Dreptul de reprezentare juridica a fost dat lui Neil Keenan si Keith Scott BF: Asta este cee ace ne-a dat nepotul lui Sukarno, dreptul de reprezentare juridica pentru a putea incepe procesul penal. DW: Si acest drept de reprezentare juridica a fost dat lui Neil Keenan, asa cum scrie in plangerea penala. BF: Da. Si lui Keith Scott. Asta ca sa putem spune "Hei, hotilor, ati furat aur si comori care nu va apartin!" DW: [Evident ca 1000 de miliarde de USD in obligatiuni reprezinta numai o mica parte din valorile familiei Dragon si Kuomintang. Mai tarziu, Fulford clarifica faptul ca acest proces nu este pentru a-i pune pe Keenan si Scott la conducerea aspectelor juridice, ci pentru a deschide usa. Cu toate astea, este adevarat ca Keenan si Scott au drepturi complete de semnatura asupra obligatiunilor furate, pana in 2020.] Procesul penal creeaza drepturile legale de a deschide "Ecranele Negre" BF: Dar ceea ce ii ingrozeste pe cei care conduc actualmente sistemul financiar mondial este ca avem acum dreptul sa deschidem cee ace se numeste "Ecranele Negre". Astea sunt chestii secrete. Trebuie sa iti reamintesti ca 95 % din banii din lume exista numai ca cifre in calculator. Doar 5 % din suma exista fizic sub forma de bancnote si monezi. DW: asta e ca un cont in banca, asa-i? Daca nu ii scoti de acolo, ei raman doar ca cifre in computer. BF: Da, dar altfel, ceea ce obtii este un extras de cont plin cu cifre. DW: Bineinteles. BF: Exista un cod de acces la nivel inalt care-ti permite sa ai acces la chestii secrete... il cmpletezi aces cod si poti face apoi o multime de chestii. Scrii acolo 1 milion USD, si - gata - ai creat 1 milion de USD. Sabbateenii nu vor sa renunte la controlul financiar BF: Asta e un lucru foarte puternic pe care-l ai la dispozitie, odata cu codurile. Acum intelegi de ce acesti criminali nu vor sa renunte la putere. DW: Te referi la Puterile Occidentale. BF: Nu Puterile Occidentale, ci secta Sabbateenilor care sunt in spatele si deasupra Puterilor Occidentale. Vorbesc despre Rockefeller, Rothschilds si oameni de genul acesta. Ecranele Negre sunt versiunea actuala a Bretton Woods DW: Deci aceste Ecrane Negre sunt parte a aceluiasi sistem financiar creat dupa Bretton Woods. BF: Ele sunt versiunea curenta. Este vorba despre o retea de computere in care toti banii din sistem sunt ascunsi. Milioane de miliarde de USD ilegali au fost astfel creati BF: Problema e ca nimeni nu era la conducere in varful puterii, si nu era semnat niciun acord international, diferitele grupuri cu acces la acest sistem au inceput sa creeze sume ridicol de mari de bani. Am auzit ca sunt milioane de miliarde de dolari. DW: Si eu am auzit asta. BF: Si ca asta reprezinta de 33 de ori mai mult decat se creeaza in economia reala pe toata planeta. Deci acest sistem este falit. A functionat defectuos din punct de vedere matematic la cel mai inalt nivel.

Persoane private faciliteaza schimburile intre Bancile Centrale DW: Acum, unul dintre aspectele importante pe care le-am aflat de la o sursa din interior... este ceva ce nu am spus inca in public pana acum, dar e un punct important. Asa cum am inteles eu, ca rezultat al Bretton Woods, Bancile Centrale nu mai puteau sa faca schimburi directe intre ele. Ele trebuiau sa apeleze la intermediari civili care erau de fapt detinatorii de obligatiuni, care aveau deci in conturile lor personale echivalentul acestor valori. Ca parte a programului Bretton Woods, s-a convenit ca 80 % din aceste sume de bani sa fie folosite in scopuri umanitare, caci oricum erau bani creati din nimic. Esti de acord cu asta? BF: Am auzit ceva de genul acesta. Si cunosc cativa oameni care se ocupa cu astfel de schimburi financiare intre guverne. Cunosc pe unul din cei 20 de oameni de la BIS (Bank of International Settlement) care se ocupa cu asta, si vorbesc direct cu el. DW: Corect. Banii au fost furati - si nu folositi in scopuri umanitare BF: Problema apare atunci cand daca vor deschide aceste Ecrane Negre - si avem acum codurile de acces - atunci se va demonstra ca banii nu au fost folositi pentru scopuri umanitare. Au fost furati si folositi pentru scopuri militare-industriale. Ce poti spune despre Cartea Maklumat a lui Suharto? DW: Atunci cand te referi la deschiderea Ecranelor Negre, asta e echivalentul Cartii Maklumat a lui Suharto in Indonezia? BF: Cartea lui Maklumat este unul dintre registrele contabile fizice care ar permite oamenilor sa deschida aceasta cutie cu viermi si sa dovedeasca ca au fost furati bani. DW: Exista doar un exemplar? BF: Nu, exista multe copii ascunse peste tot in lume, pentru ca este un subiect sensibil si important. DW: [Dupa acest interviu, am avut acces la o copie digitala a Cartii Maklumat. Nu mi s-a parut a fi un fals. Cea mai mare parte a sa era o detaliere foarte mare a contabilitatii tuturor valorilor aflate acolo, cu coduri si descrieri.] Atunci cine are dreptul sa se duca dupa acesti oameni? DW: Dar cine are dreptul legal sa se duca dupa acestia? Asta e una dintre probleme. BF: Asta este chiar problema! Aici ne aflam pe un fel de zona necunoscuta, fara harta. Nu avem structurile la acest moment. ONU este condusa de o adunatura de gangsteri. Multi dintre conducatorii lumii au fost mituiti si santajati pentru a se supune lor. Deci ceea ce se petrece este ca am ajuns intrun fel de vid. Trebuie sa creem noi structuri, noi sisteme, un mod nou de a conduce planeta. EURO si FMI sunt in faliment

DW: Dar daca Euro si dolarul dau faliment, oamenii se vor supara foarte tare, si aceste schimbari ar putea sa vina foarte curand. BF: Euro este deja in faliment. Deja dupa cum stii, FMI, care estecel mai mare corp financiar de pe planeta, spune ca nu mai are bani. DW: {rasete] E infricosator. BF: Atimci cand Rusia a dat faliment, FMI a ajutat-o. Dar acum acest FMI nu mai are bani. Asta din cauza ca nu mai dispun de un mandat legal. A expirat in 1994. In acest moment ei nu mai sunt decat o adunatura de oameni are asustin ca au dreptul. Adevarul e ca nimeni nu le-a dat acest drept. Toate natiunile ne-aliniate au trecut pe lista neagra toti banii virtuali DW: Asta inseamna ca aceste natiuni ne-aliniate la care te referi, ei nu mai accepta banii virtuali care sunt creati din nimic in computere? Ei nu accepta acesti bani ca valori? BF: Totul este trecut pe lista neagra. Este tinut in afara sistemului. De aceea dolarul nu a .... nu a existat hiper-inflatie in SUA. Acei bani nu sunt pusi in sistem. Altfel, toate aceste cifre anuntate de FED - daca faci calculele, atunci ar fi trebuit sa fie hiperinflatie - dar nu este deloc, pentru ca banii nu intra in sistem. Este o incurcatura generala, dar uite care e treaba. Crearea banilor ne permite sa dam o forma viitorului in care vrem sa traim BF: Crearea de bani, intrun fel, este procesul prin care noi ca specie decidem ce vrem sa facem in viitor. Si asta este in prezent controlat de o adunatura de fanatici religiosi care vor sa implineasca profetiile din Vechiul Testament. Este efectiv nebunesc si iti sta mintea in loc cand te gandesti. Majoritatoa oamenilor obisnuiti, cum ar fi candidatele la Miss America, sau orice om de pe strada, ar spune "Puneti capat saraciei, opriti distrugerea mediului si faceti pe toti bogati si fericiti". Chestii de genul asta. Nu e ceva extrem de complicat. E simplu. Ceea ce dorim pentru viitorul nostru nu este ceea ce doresc actualii conducatori. Ei vor un al Treilea Razboi mOndial si sa ucida 4 miliarde de oameni si sa conduca o elita restul de sclavi. Noi nu vrem asta! Oare aceste depozite uriase de aur ar fi de ajuns pentru a garanta noua economie? DW: Am revelat in acest interviu informatii pe care nu te-am auzit sa le spui mai inainte. Cantitatea de aur care este aici este uriasa... tot ceea ce au confiscat Imperiul Roman si Conchistadorii Spanioli... si au ajuns in China datorita comertului cu matase, marfuri si opium. BF: Asia. Asia. Condimente, matase, ceramica... DW: Corect. Deci acum exista acest munte urias de aur care ne-ar permite sa pornim un nou sistem financiar care sa garanteze cu aur, in care orice valuta sa fie garantata cu valori fizice reale. Un nou standard al aurului ar centraliza controlul prea mult BF: Problema cu acest nou standard al aurului este ca ... daca vorbesti cu oamenii... cu grupul care ne sustine care administra aurul... dupa ei, "Regula de aur" este ca "Cel care are aurul... face regulile". DW: [Rasete] BF: Ei bine, asta nu e o alternativa viabila. DW: Corect. Fulford sprijina mai multe grupuri ca sa planifice viitorul BF: Ceea ce sprijin eu este ca avem nevoie de mai multe grupuri care sa realizeze o planificare a viitorului. Orice ar face ei, trebuie sa fie garantat de valori fizice reale, care exista cu adevarat. Realitatea ne impune o disciplina de care nu avem cum sa scapam. Daca cultivi grau, atunci vei culege grau. Si poti sa spui dupa aceea "Asa se cultiva graul". Dar, daca doar te lauzi spunand cuvinte care nu se bazeaza pe realitate, atunci de fapt nu exista. Asa functioneaza natura. Japonia a avut un succes rasunator folosind agentiile de planificare economica BF: Am venit aici in anii 1980 cand Japonia era numarul 1. Era tara viitorului. Aveau un sistem care cred ca era cel mai bun din toate de pe planeta pana la ora actuala. Aveau ceea ce se numeste o agentie de planificare economica. Care desena ideea despre unde sevrea sa se situeze tara cinci ani in viitor. Cu totii erau consultati, oamenii spuneau ca vor mai multe drumuri, mai multa canalizare, ca vor o statie spatiala, cam orice. Apoi faceau planurile. Banca Japoniei facea calculele si vedea cati bani se puteau tipari garantati de valori reale, fara sa determine inflatie. Garantia pe valori inseamna imobiliare, aur, orez, orice

marfa reala. Apoi industria privata trecea efectiv la treaba. 10 % crestere anuala, si egalitate economica BF: Atunci au avut o crestere economica rapida, timp de zeci de ani, aproape de 10 % pe an. Aveau cea mai mica diferenta intre veniturile saracilor si cele ale bogatilor din orice tara dezvoltata, si probabil din oricare tara de pe Pamant. Americanii i-au fortat sa dezmembreze sistemul Americaneii au fost cei care au venit si i-au fortat sa dezmembreze acest sistem. De aceea in ultimii 23 de ani au stagnat economic. Chinezii folosesc acum un model similar BF: Chinezii inca folosesc un sistem similar cu cel vechi Japonez, si asta e motivul pentru care au acum crestere economica rapida! DW: Uau. Bine. Decizie democratica a ceea ce vrea poporul, apoi gaseste o cale de a o implini BF: Ceea ce vreau sa spun este ca ai nevoie de oameni alesi care sunt foarte inteligenti, care au trecut un anumit examen, carora le este data sarcina de a implini viselle oamenilor intro maniera realista. Deci toata lumea spune "Asa vrem sa arate lumea in 5 ani". Apoi acesti oameni urmaresc sa o puna in aplicare focalizandu-se pe numere si chestii care efectiv pot fi realizate. Acum eu nu spun ca vreau o singura agentie de planificare pentru toata planeta. Spun ca acest tip de grup ar putea fi unul dintre cele aflate in competitie pentru a gasi care sunt cele mai bune proiecte pentru viitor. Cei din CIA si cei cu care vorbesc si factiunea Rothschild care ne ajuta, acestia vor propriile lor centre in strainatate de unde sa isi duca la implinire propriile lor planuri pentru planeta. Si asa e de inteles. DW: [In alta parte, Fulford a spus clar ca asta ar fi permis doar daca proiectele la care s-ar gandi acestia nu ar face rau planetei sau oamenilor de pe Terra, si ca ar trebui sa fie supravegheati cu atentie.] Banii trebuie sa fie garantati cu marfuri reale BF: Nu cred ca dorim o retea centralizata de control. Dar trebuie sa ne asiguram ca orice exista este disciplinat de realitate. Trebuie sa se bazeze pe ceva real. Sistemul ar trebui sa fie astfel incat daca cineva ia un text si il incrusteaza intrun pilon de lemn, atunci au creat bani. DW: [Rasete] Da. BF: Nu ar trebui sa fie vreun tip care sta la computer, vreun oligarh puternic care are un computer in care tot scrie cifre si se comporta ca si cum ar fi Dumnezeu, asa cum avem acum. Tarile occidentale au primit mai mult decat au dat BF: Cealalta parte este desigur aceea ca daca te uiti acum la realitate, treaba este ca tarile Europene, SUA si Australia au primit mai multe chestii de la restul lumii decat au oferit ele insele. DW: Corect. Singurul export pe care il au ele sunt "produsele financiare", care nu inseamna decat bani virtuali. BF: Si arme. Tehnologiile suprimate ar putea da nastere unei noi si incredibile civilizatii BF: Inca SUA are cele mai bune universitati din lume. Ei au o populatie foarte inteligenta, foarte bine educata si muncitoare. Si detin toata aceasta inalta tehnologie care este in prezent suprimata din asa-numitele motive de securitate nationala. Deci daca ii putem da jos pe acesti nemernici de la putere, cei din Comitetul Rezervei Federale, si sa eliberam populatia, potentialul pentru o crestere incredibila asa cum nu a fost pana acum este chiar la indemana, este pregatita. Cabala criminala lupta pana la sfarsitul amar BF: Dar mai intai trebuie sa lasam ca vechiul sistem sa se prabuseasca. Acesti criminali nu vor sa plece si sa dispara pur si simplu. Inca ameninta cu razboiul. Inca incearca sa atace Iranul. Am acum rapoarte ca planifica bombe nucleare pe fundul marii langa Tokyo ca sa creeze inca un tsunami aici.

DW: Iisuse! BF: Ei sunt in stare sa faca tot felul de actiuni rele. Si trebuie sa-i oprim. Ce spui despre arestarile in masa planuite de Pentagon? DW: Ai spus mai inainte ca una dintre partile armate care ar putea sa intre in joc, acum ca a pornit acest proces penal, este Pentagonul. Baietii cei buni din Pentagon ar putea pana la un anumit punct sa faca arestari in masa cu arma la tampla a celor mai multi din Senat si Camera Reprezentantilor. Asta deoarece acesti oameni au conturi private in Banca Vaticanului si au fost mituiti, corect? BF: Da. DW: Mai vorbesti si despre capii celor 5 conglomerate mass-media care promoveaza planul acesta diabolic. Acesti oameni din Pentagon sunt pregatiti s afaca asta la un moment dat, corect? Nimeni nu a format inca un consens despre ce s afaca sau cand sa faca BF: Nu sunt foarte siguri ce o sa faca. Asta e problema. Este multa confuzie. Una e sa spui "Bine, hai sa-i ducem la inchisoare", dar apoi tot ei spun "Bine, si cum ce urmeaza?" Nu exista inca un plan coerent in legatura cu ce sa urmeze.Keenan si oamenii lui au ideile lor. Eu pe ale mele. Altii au propriile planuri pe care le promoveaza. Ceea ce cred eu este ca da, trebuie sa-i prabusesti pe criminali din pozitiile de putere in care se afla acum. Pune-i sub arest la domiciliu. Nu e necesar sa-i duci la inchisoare. Schimba varful piramidei BF: Majoritatea lor... e unul dintre aceste sisteme. Nu stiu daca ai vazut filmul Regele Scorpion. Este unul din filmele acelea in care ajungi in varful piramidei, il bati pe cel de acolo intro lupta cu sabii, te arati pe varful scarii cu capul lui in mana, si toti se inclina in fata ta ovationand "Oooooo!". DW: [rasete] BF: Majoritatea acestor oameni sunt obisnuiti cu un astfel de sistem piramidal. Daca schimbi varful, ei automat urmeaza noul program. Ei spun "Hei, eu doar am urmat niste ordine, stii?" DW: Corect. BF: Deci ar fi un sistem in care nici macar nu ar fi necesar sa pui pe nimeni in inchisoare. Spui doar "In regula, acum am schimbat planul. Urmeaza un nou plan de joc, in loc sa mai construiti piramide, veti construi Universitati". Iat ei spun "In regula, sa o facem!" Obama nu a fost in stare sa reziste grupurilor de presiune BF: Dar, odata ce am spus asta, exista o multime de banditi incompetenti la cele mai inalte nivele de putere care nu au ce cauta acolo. Ei nu stiu cum sa conduca o tara, si nu stiu cum sa conduca o planeta. Si locul lor nu e acolo. Si ma refer la Obama printre altii. DW: Cred ca fost prostit de prea multe ori de catre grupurile de presiune din jurul lui. BF: Ei bine, el nu e decat o marioneta. Asta e adevarul. Trebuie sa avem o dezbatere deschisa despre ceea ce vrem sa facem BF: Ceea ce avem nevoie, cat mai repede posibil, este o dezbatere publica. Vrem sa participe toata lumea, ca sa putem spune "Ce vom face acum?" Una este sa scapi de vechiul sistem, dar daca nu ai ceva deja pregatit care sa-l pui in loc, atunci e haos. Ajungi sa pierzi calitatea de civilizat. Ajungi in colapsul ordinii. Asta e sigur un lucru pe care nu-l doreste nimeni. Trebuie sa fie o tranzitie catre un mod mai bun de conducere a planetei care nu va distruge, ci va construi. Nu prea avem la dispozitie prea mult timp DW: Nu vreau sa fiu avocatul diavolului aici, dar ai spus ca societatile secrete asiatice si natiunile ne-aliniate au facut aceasta miscare economiei occidentale. La ora actuala, 28 noiembrie 2011, stirile sunt pline de ideea ca Euro nu mai rezista 10 zile.

http://www.dailymail.co.uk/news/article-2068138/Britain-joins-multi-billion-pound-global-bailout-keybanks-face-new-credit-crunch.html
DW: asta inseamna ca nu avem mult timp la dispozitie pentr a ajunge la o decizie. Oamenii vor ajunge sa sufere daca totul va

suferi un colaps. Actioneaza ca Hitler la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial BF: Din nefericire, deoarece oamenii care sunt la putere acum in SUA, in Washington, in Wall Street si in Europa sunt foarte incapatanati, se poarta ca Hitler la sfarsitul razboiului: "Voi lasa Germania sa se prabuseasca inainte sa renunt la putere". Va fi o iarna grea in SUA si Europa dupa cum stau lucrurile acum. Criminalii astia nu vor sa paraseasca scena de bunavoie. Nu accepta faptul ca avem nevoie de o schimbare fundamentala in modul in care administram planeta. De aceea va fi o iarna grea daca nu ne grabim sa-i eliminam pe banditii astia. Vor fi campanii de dezinformare foarte puternice DW: Ei bine, ei vor pune in scena campanii de dezinformare incredibil de puternice si vor face tot ce pot ca tu sa apri ca fiind doar un prost si ca tot ce spui este o minciuna. BF: Bineinteles. DW: [Aceste grupuri stiu ca razboiul este de fapt dus in opinia publica, asa ca se fac eforturi uriase sub forma unor comentarii obisnuite pe bloguri sai forumuri de discutii. Doi cercetatori de la Universitatea Canadiana din Victoria au investigat problema "armatelor platite" de falsi comentatori din China. Ei au creat un program software care a reusit sa-i depisteze in proportie de 85 %:

http://www.technologyreview.com/blog/arxiv/27357/?p1=blogs
India Daily a publicat un articol in care se arata foarte clar ca China nu este singurul grup care inunda internetul in acest fel, de aici numele de "Armata de apa a internetului":

http://indiadaily.com/editorial/22740.asp
Armata de apa a internetului este un grup de oameni care actionezaa ca mercenari platiti care inunda internetul cu comentarii, barfe sau alt continut informational care sa construiasca sau sa demoleze credibilitatea articolelor, informatiilor, site-urilor, etc. Acesti oameni demoleaza increderea oamenilor in anumite produse si servicii, creaza imagini false, ofera o perceptie falsa pentru a distruge adevarul. Unii dau vina pe China pentru initierea acestui tip de actiuni. China poate foloseste acest tip de actiuni, dar lista celor care abuzeaza astfel este vasta. Este un lucru obisnuit in lumea libera. Corporatiile ii angajeaza, sindicatele ii angajeaza, si chiar partidele politice ii angajeaza. Armata de apa a internetului este insarcinata sa se inregistreze pe un site si apoi sa produca continut sub forma unor postari, articole, comentarii, trimiteri catre alte site-uri sau inregistrari video publice, etc] Ei vor spune ca aceasta este "Noua Ordine Mondiala"de care s eteme toata lumea DW: Vor face tot ce pot ca sa arate ca daca acest grup Asiatic va avea succes, este exact Noua Ordine Mondiala, sunt acei Illuminati, este fascismul, legea martiala, taberele de concentrare, si vor enumera toate lucrurile de care se tem oamenii cel mai mult. Deci cum contrabalansezi asta? Nu-si vor mai permite sa creeze propaganda BF: Realitatea situatiei este mai puternica decat propaganda. Pot spune orice vor. Ei spun "Vedeti, am 1 miliard de miliard de USD, este in computerul meu!". Apoi incearca sa-i cheltui. Sa vezi ce se petrece! Vezi cat de departe poti merge cu asa ceva. Bush incerca sa zboare spre Paraguay, si l-au oprit. Sa vada ce se petrece atunci cand isi iau cardul negru, sau oruce or mai avea, si merg la magazin, si primesc un "Ne pare rau, nu puteti cumpara nimic". Banditii astia vor deveni oameni ai strazii din momentul in care banii lor sunt inghetati. Acum banii lor sunt inghetati. Sunt multe negocieri in spatele scenei DW: Acum spui ca inca nu exista un consens in cadrul Pentagonului despre aceste arestari in masa. BF: Nu stiu. Ceea ce stiu este ca acesti oameni din Pemtagon imi spun ca ei asteapta ca acest proces penal sa porneasca ca sa declanseze aceste arestari. Sigur, exista opinia ca "Bine, stim ca sistemul este gaunos, dar nu stim ce sa facem mai departe". Exista multe negocieri in spatele scenei. Dupa cum pare situatia, probabil ca va fi din ce in ce mai mult haos pana va incepe efectiv construirea unui nou sistem.

Imparteala de 50 % intre Est si Vest DW: Ideea de baza pe care am spus-o ca principiu operational este aceea cacivilizatiile Occidentala si Asiatica trebuie sa porneasca cu o intelegere de 50% fiecare. Nu vrem ca, dintro data, SUA si Europa sa primeasca ordine de la Asiatici. Iar Asiaticii s-au saturat ca Europenii sa le spuna mereu ca sa faca. Trebuie sa avem un forum in care sa gasim un consens. Sa fim de acord cu totii "Da, este o idee buna". Sa construim o colonie spatiala? "Da, este o idee buna." Care este locul tarilor islamice in toata aceasta schema? DW: De care parte se vor afla tarile islamice in acest factor de 50%? BF: Tarile islamice sunt in principal cu noi, cu exceptia catorva colonii care sunt inca controlate de Sabbateeni, deghizati in musulmani. In estenta le este frica sa nu ajunga ca Gadaffi, asa ca isi tin capul plecat, dar in esenta sunt cu noi. DW: Bine. Ajutati pe evrei sa inteleaga coruptia din sistem Acum avem nevoie sa ii facem pe evrei sa inteleaga ca conducatorii lor, multi dintre ei, fac parte din aceasta secta nebuna. Ei nu ar trebui sa ii mai lase sa vorbeasca in numele poporului israelian. Sunt aceeasi oameni care s-au aflat in spatele Holocaustului, stii? DW: Corect. Atrocitatea este prea mare pentru o minte omeneasca normala. BF: Exact. Pe asta s-au bazat si ei. Este prea mare ca sa incapa intro inte normala. Dar toate astea sunt dovedite, stii? DW: Da. A vedea ca procesul penal este autentic DW: Un lucru pe care as vrea sa-l discutam inainte sa incheiem acest interviu este prezentarea acestei plangeri penale. Firma de avocatura care este specificata pe document este Bleakley, Platt and Schmidt LLP, in White Plains, New York. Avocatul principal in acest caz este William H. Mulligan, Jr. Am vizitat site-ul lor. Sunt o firma de mare incredere, au referinte foarte bune. Inca nu i-am sunat, dar am de gand sa-l sun pe Mulligan si sa-l intreb ca sa verific daca intradevat acest proces penal este real. DW: [Chiar l-am sunat pe Mulligan si am vorbit cu el la telefon. Va rog sa nu-l deranjati. El a dat o declaratie oficiala inregistrata prin colega mea Kimberley Jaeger confirmand ca palngerea penala este adevarata, dupa cum puteti auzi la sfarsitul acestui interviu audio.] Documentul ar trebui sa-i convinga pe sceptici DW: Este un document foarte complex Este plin de numere, documentatie, si nume. Inca mai primesc tone de comentarii negative la adresa ta. [Bloggeri platiti... Armata de apa a internetului... va iubim! Ganditi-va ce facetisi pe cine ajutati, pentru ca si noi vrem sa traim pe aceatsa planeta!] Sper ca acest document va face sa indeparteze toate acele ingrijorari, pentru ca este foarte complex. Oamenii din spatele procesului penal nu sunt singurii care o fac BF: Trebuie sa iti amintesti un lucru important. Oamenii din spatele acestui proces sunt un grup important din Occident care ajuta la instaurarea unui sistem financiar mai sanatos, dar ei nu sunt singurul grup. O multime de oameni isi dau seama ca ceva trebuie facut. Este haos, oamenii nu stiu ce urmeaza sa faca BF: Asa cum spun, este o problema acum. Dupa cum inteleg eu, cuvantul haos descrie cel mai bine ceea ce se petrece in acest moment in cercurile de putere ale Occidentului. As include si Japonia aici. Este multa confuzie. Oamenii nu stiu ce urmeaza sa faca. Asta trenuie sa fie dezbatuta public, deschis BF: Este important sa avem o multime de dezbateri deschise si dezvaluiri complete, asa incat oamenii sa ia decizii in cunostinta de cauza. Nu cred ca asta ar tebui sa fie in spatele usilor inchise, ca pana acum. Cred ca ar trebui sa fie public. Daca oamenii considera ca exista chestii la care eu gresesc, sunt bucuros sa le raspund. Nu am de gand sa raspund la

atacuri, dar daca exista argumente reale, sunt bucuros sa le ascult. O parte din document a fost produs folosind Wikipedia DW: Atunci cand am cercetat documentul, cea mai mare ingrijorare a mea, pe care am publicat-o pe forumul tau, a fost aceea ca in sectiunea 33, exista o serie de 3 fraze despre Forumul Economic Mondial. Verificand autenticitatea documentului, am cautat despre Forumul Economic Mondial pe Wikipedia. Frazele de pe Wikipedia erau aproape identice cu cele din documetul legal. BF: Bineinteles! Cel care a scris plangerea penala spune :Bine. Stim ca Forumul EConomic de la Davos este implicat, pentru ca exista o inregistrare a conversatiei cu Giancarlo Bruno, care este seful serviciului financiar de la Forumul Economic Mondial." Deci avem probe, probe legale, ca este o legatura. Dar spunem "E in regula, dar ce este acest Forum Economic Mondial, pana la urma?" Asa ca avocatul merge la Wikipedia copiaza si apoi transfera in document 9 fraze. Sigur. Asta fac oamenii. Chiar si avocati care scriu palngeri penale. Clarificarea situatiei cu "Oficiul international de control al Trezoreriei" DW: Cealalta greseala pe care am facut-o publica, si pe care vreau sa o corectez, multumesc tie,a fsot aceea ca in document, se facea referire la Oficiul international de control al Trezoreriei (OITC). Nu am citit documentul suficient de atent atunci cand am scris comentariile mele ca sa vad ca in acel document, este pusa sub semnul indoielii legitimitatea OITC si a corespondentului sau al ONU. Cu alte cuvinte, ei ataca OITC. Daca te uiti la site-ul OITC, este dureros de amatoricesc. A trebuit sa imi incarc browserul in modul de lucru pe 32 de biti. Prezentarile vizuale sunt facute in PowerPoint. Sunt multe greseli gramaticale pe site. Este practic o gluma! BF: Da, e o gluma. Acest on, RC Dam, cel pe care ei l-au pus la conducere acolo, este un Cambogian... dar a fugit acum. A zburat. Nu se stie unde e. El a fost crescut de CIA. Era pus acolo doar de fatada. O frauda complexa de inalt nivel impicand Fiji DW: Daca te uiti la OITC pe Wikipedia, vei citi despre aceasta imensa frauda pe care acstia deghizati cu numele OITC (unde se presupune ca se depoziteaza valorile bancilor din lume) a inoculat o frauda in Fiji. Spuneau ca vor finanta Fiji cu miliarde de USD, ceea ce evident nu s-a petrecut. Orice bandit obisnuit ar trebui sa aibe un tupeu imens ca sa fraudeze o intreaga tara in felul acesta! BF: Acesti banditi probabil ca si-au dat seama ca cei care controleaza, care conduc intregul sistem financiar se bazeaza numai pe frauda. Asa ca ei au incercat doar sa ciupeasca si ei putin din prada. Asa inteleg eu situatia. Ceea ce vreau sa subliniez este ca chiar daca Keenan si Scott au puterea legala data de calitatea de avocati, ei nu ar trebui sa fie pusi in pozitia de a conduce planeta. DW: [Nici ei nu doresc asta, din ce am discutat personal cu ei]. 117 de state au fost de acord sa puna bazele unui nou sistem in Acordurile de la Monaco BF: Aveam nevoie de o discutie deschisa la care sa participe multa lume. Acea discutie va avea loc la forumul celor 117 state, Acordurile Monaco, care au fost de acord sa puna bazele unui nou sistem financiar. Trebuie sa aducem la aceste discutii tarile G5 si satelitii lor, pentru a putea sa venim cat se poate de repede cu noile structuri care sa le inlocuiasca pe cele gaunoase si corupte: ONU, Banca Mondiala, Banca Reglementarilor iNternationale si FMI cu ceva mult mai reperzentativ pentru oamenii de pe Pamant. Nu ma refer la un guvern global. Ma refer la un set de reguli de bun simt pentru aceasta planeta pe care traim cu totii, al carei aer il respiram cu totii, si ale caei oceane le folosim cu totii. Nu vrem o retea de control centralizata de genul Noua Ordine Mondiala. Da? DW: Absolut! Ce poti spune despre tribunalul crimelor de razboi din Malayezia? DW: Acum, tribunalul de razboi din Malayezia i-a gasit vinovati de crime de razboi pe Bush si Blair, este asta in legatura cu alianta celor 117 state? BF: Nu. Este inca un semn ca umanitatea se trezeste, si s-a saturat sa fie manipulata de cabala criminala. Dar nu s-a ajuns la niciun consens in legatura ce urmeaza sa se faca. Mult sprijin pentru o noua agentie de planificare economica

BF: Totusi, pot spune ceva. Exista mult sprijin pentru ideea mea a unei agentii internationale de planificare economica care sa faca chestii de genul transformatrea deserturilor in zone verzi si popularea oceanelor cu pesti, si sa opreasca distrugerea mediului. Nu ca un guvern mondial, dar simplu ca un grup care duce la implinire proiecte mari, pe scara larga si pe termen lung pentru beneficiul oamenilor si al celorlalte organisme vii de pe planeta. DW: Da. Si cred ca multi oameni din aceste grupuri nu vor sa lucreze pentru banditi. Ei vor sa salveze planeta. BF: Exact! Ei cu totii vor s asalveze planeta, asa ca hai sa o facem odata! Asculta, trebuie sa plec, dar multumesc ca ai vorbit cu mine. DW: Apreciez asta foarte mult, Ben. Acesta a fost un interviu pe cinste. Rugaciunile mele si sprijinul meu sunt pentru voi! Plangerea penala spne ca OITC este un organism fraudulos.. si da vina pe ONU DW: Mai este un subiect pe care as vrea sa-l ating pe scurt, si anume despre OITC. Ma refer la faptul ca am afirmat public ceva gresit. Atunci cand am citit din nou documentul tau, mi-am dat seama ca afirma foarte clar ca asta este o organizatie frauduloasa, dar ca ONU este de vina pentru ca au permis acestei organizatii sa prospere fara sa dea in vileag in mod public planurile lor. BF: Asta pentru ca insusi Ban Ki-Moon, seful ONU, foloseste documente frauduloase chiar in acest moment incercand sa puna stapanire pe tarile Africane, la fel cum incearca sa foloseasca aceleasi documente frauduloase ca sa puna mana pe Europa! DW: Ooo, Dumnezeule! BF: Bine? El citeaza cele sapte familii care i-au dat autoritatea. Cele sapte familii sunt cei care au infiintat Consiliul Rezevei Federale. Si acestia nu au niciun fel de autoritate! Nu sunt decat o adunatura de banditi si gangsteri. si trebuie sa le dam un sut in fund. Bine? DW: Multumesc foarte mult, Ben. Pune capat saraciei, opreste distrugerea mediului si creaza un viitor gen Star Trek! BF: Nu vreau sa incheiem intro nota trista. Ceea ce avem nevoie este sa punem capat saraciei, sa oprim distrugerea mediului si sa creem un viitor minunat pentru planeta si speciile de aici. DW: Ei bine, cu totii suntem cu voi, si abia astept urmatorul interviu. mUltumesc foarte mult, Ben. BF: Multumesc foarte mult. DW: Bine. Ai grija. [Sfarsitul interviului] Partea adoua vine curand Ceea ce tocmai ai citit este absolut uimitor, dar s-a dovedit a fi doar inceputul povestii. Am avut ocazia sa il vorbesc cu Fulford si sa obtin mult mai multa informatie de la el decat pana acum. Dar, odata ce am luat contact cu cei implicati in plangerea penala, am descoperit ca sunt mult mai multe de spus despre aceasta poveste decat a spsu Fulford pana acum. In Partea a Doua voi face un sumar istoric asa cum se cuvine despre cum si de ce aceste vaste valori au fost furate si ascunse de Rezerva Federala si de Banca Reglementarilor Internationale... incepand cu 1921 cand imparatul japonez Hirohito a facut o calatorie in Regatul Unit. Acest interviu a fost efectiv doar inceputul, iar ceea ce m-a facut sa intarzii publicarea acetui articol este exact punerea la punct a urmarii, asa ca am decis sa o fac in doua parti ca sa nu mai asteptati. Evenimentele s-au aglomerat de la interviu incoace Este de asemenea important sa citez putin doua pasaje din cele mai recente postate de Fulford pe blogul sau, pentru ca cele mai recente actiuni ale SUA au accelerat probabilitatea ca arestarile in masa sa se realizeze foare curand: 5 decembrie - Arogarea de catre Obama si de catre Senat a dreptului de a ucide si inchide cetateni americani fara ca ei sa beneficieze de proces a fost o greseala fatala

http://benjaminfulford.net/2011/12/05/the-us-senate-and-obama-claiming-the-right-to-murder-andimprison-americans-without-trial-was-a-fatal-mistake/

Se pare ca Pentagonul, agentiile americane si militiile sunt pe cale sa declanseze actiuni violente impotriva Presedintelui Obama si a Senatorilor care si-au arogat dreptul de a ucide si de a intemnita fara proces cetateni americani. DW: [Actiuni vioente ar putea suna ca o expresie prea dura din moment ce el vorbeste aici de arestari sum amenintarea cu arma, dar probabil fara a se trage focuri de arma.] Cabala criminala din Washington si Wall Street poate vor reusi se instaureze un regin dictatorial fascist in Statele Unite pentru un timp, dar niciun grup militar serios nu ii va sustine. Acelasi lucru este valabil si in Europa, unde francmasonii Lojei Propaganda Due (P2) si Bilderbergii se apropie tot mai mult de a instaura un control de tip fascist. Ei aparent sunt in ofensiva din acest punct de vedere, dar pina la urma vor esua cu brio pentru simplul motiv ca acesti fascisti dementi sunt complet rupti de realitate si nu pot transforma in bani reali aceste sume astronomice virtuale cu care isi incarca computerele in incercarea puerila de a cumpara si mitui oamenii de care au nevoie. Matematic, ei sunt destinati esecului. Constientizarea in cadrul partii ganditoare din populatia occidentala a atins masa critica. Grupul care inca se mai afla in fata televizorului este spalat pe creier si este irelevant, pentru ca isi vor schimba imediat continutul mental odata cu eliminarea de la condcerea mass-mediei a criminalilor de catre armata. Oricine care mai crede ca inca exista vreun gram de onestitate sau adevar sau decenta in marile corporatii mass-media trebuie sa se intrebe singuri de ce aceste organizatii-mamut nu scriu o iota despre adevarurile de la 11 septembrie sau despre uciderea a 2 milioane de irakieni sau despre imensele sume de bani pe care majoritatea celor din guvernul de la Washington le-au primit ca mita. Ei trebuie sa se intrebe de ce oamenii sunt indreptati la pachet catre un razboi cu Iranul, precursor al Celui de-al Treilea Razboi Mondial. Mai mult decat orice altceva, ei trebuie sa se intrebe de ce asa-numitele guverne occidentale nu fac niciun plan serios pentru viitorul planetei altul decat razboiul. Avand deja semne ca exista pericolul unie revolte populare iminente, Senatorii care au votat pentru a-i ucide si intemnita pe americani fara sa compara in fata unui complet de judecata se confrunta in birourile lor cu alegatorii suparati. Armata i-a transmis lui Obama sa dispara, ceea ce exact a si facut, mergand in Hawaii... 12 decembrie, mai multa informatie Fulford tocmai a postat aceasta stire noua in acesta poveste fascinanta care evoueaza continuu. Iata aici un mic extras de pe blogul sau comercial: Cabala criminala se cazneste disperata sa creeze un guvern mondial fascist pe masura ce tot mai multe investigatii despre crime se concentreaza asupra lor

http://benjaminfulford.net/2011/12/12/cabal-struggles-desperately-to-create-fascist-worldgovernment-as-multiple-criminal-investigations-zero-in-on-them/
Cabala fascista cunoscuta sub numele de Bilderberg, Consiliul pentru Relatii Externe, Comitetul celor 300, etc, incearca disperata si fara speranta sa declanseze al Treilea Razboi Mondial si sa instaleze un guvern mondial fascist in incercarea de a preintampina finalizarea investigatiilor de ordin criminal care ii inconjoara din toate partile. Eforturile lor vor esua deoarece Pentagonul si agentiile din SUA (cu exceptia Gestapo-ului numit Securitatea Patriei) se pregatesc sa ii indeparteze de la putere, conform CIA si a altor surse. De exemplu, se apropie de final mai multe investigatii privindu-l pe Presedintele Obama, inclusiv una in legatura cu declararea ilegala de razboi Libiei. O evaluare a Camerei Reprezentantilor arata ca sunt suficiente voturi pentru a-l prinde, spun oficialii judecatoresti. In plus, sunt adunate mai multe dovezi despre mituirea guvernantilor de catre George Soros, si multi altii. Multe se petrec de acest gen si in Europa, Japonia si Orientul Mijlociu... In SUA, dupa cum a fost mentionat saptamana trecuta, regimul Obama si-a arogat dreptul de a ucide si intemnita americani fara sa le asigure dreptul legitim la un proces, insemnand ca el a declarat SUA ca fiind o dictatura fascista. Repet, se pare ca

la suprafata planurile pentru un guvern mondial fascist inainteaza usurel. Din fericire pentru restul rasei umane, aceasta actiune de acaparare de tip fascist a puterii este un semn de disperare... Problema este ca aproape intreg sistemul de conducere din Washington DC este corupt si compromis, dar oamenii din Pentagon si din agentii sunt atat de obisnuiti in a primi ordine incat nu stiu ce sa faca atunci cand conducerea lor devine disfunctionala. De exemplu, exista destule voturi in Congresul SUA si in Senat ca sa-l suspende pe Obama, dar problema e ca nimeni nu a ajunsa la un acord de inlocuire. Numeroasele investigatii de coruptie impotriva regimului Obama il pot indeparta de la putere, atat pe el cat si imensul esafodaj de coruptie din spatele scenei, dar nimeni nu stie ce sa faca pe urma. Singurul raspuns este ca armata sa stabileasca un guvern temporar condus de Statul Major pana cand gunoiul poate fi scos din Washington si Wall Street. Militarii recunosc pe buna dreptate ca armatele nu se pricep la guvernare. Totusi, sunt buni la a face curat, si la a restabili ordinea constitutionala. Armata SUA este ingrijorata de faptul ca nu ar mai dispune de bani pentru a mentine economia, dar sustinatorii noului sistem financiar le-au promis deja finantari generoase pentru a asigura o restaurare a puterii economice americane si o tranzitie graduala a complexului militar-industrial in ceva care se poate intretine singur si care sa fie de folos planetei. Nu lasa ca toate astea sa te sperie 30 de ani de cercetare dedicata in cele mai ascunse mistere ale stiintei si ale Universului au condus la crearea operei mele, enciclopedia numita Investigatii asupra Campului Sursa, care a debutat ca cel mai bine vandut volum in New York Times in august. In aceasta lucrare, va revelez dovezi zdrobitoare ca viata pe Pamant este ghidata de o constiinta UNiversala pe care eu o numesc Campul Sursa, creatorul ultim al spatiului, timpului, materiei si vietii biologice. Asta deja nu mai este de mult o discutie de tip New Age, fiind sustinuta de o bogatie de fapte si descoperiri stiintifice care nu au fost pana acum complet intelese. Universul nu este un vid "mort", lipsit de gandire si lipsit de sentimente. Este vast, vibrant si plin de viata, pana la nivel cuantic. In aceasta carte revelez ca zeci de culturi stravechi din toata lumea au primit profetii despre venirea unei ere de Aur plina de pace si prosperitate. Momentul de timp despre cand va vaeni este anul 2012. Indiferent de ce se va fi petrecut sau nu in jurul acestei date, este remarcabil sa observi dovezile evidente ale acestei revolte internationale, pe scara larga impotriva Fostilor Puternici care se suprapun in acelasi timp cu profetiile vechi de mii de ani. Suntem ghidat catre un viitor glorios Unii oameni chiar inteleg. Campul Sursa vrea sa stii ca exista. Multi oameni au trimis marturii despre incredibilele sincronicitati care incep sa se petreaca in viata lor de inada ce dscopera aceste revelatii. Daca deja razi acum, este pentru ca deocamdata nu ti s-a petrecut tie asa ceva. Sau, mai degraba, confirmarile ti-au fost trimise, dar le-ai ratat. Cu totii suntem educati intrun sistem care ne cere sa "avem dreptate", si care pedepseste cu note proaste daca "gresim". Din acelasi motiv, suntem puternic conditioanti sa sa evitam rusinea. Acum avem stiinta prin care demonstram ca asta nu e deloc un nonsens ridicol. Toate astea se sustin foarte bine si fara Fulford / Familia Dragon / documentul Keenan, dar vad toate astea ca parte dintrun mozaic vast si interconectat. Atat de multi oameni traiesc in frica si teroarea viitorului. Acum avem la dispozitie stiinta pentru a demonstra ca lucrurile merg spre bine, si ca de fapt ele trebuie sa se imbunatateasca, caci asa este scris in planul Universului, si asta e un aspect fundamental in legatura cu ceea ce se petrece acum.

Cred ca suntem ghidati in mod inteligent catre o trezire la nivel planetar, si pe masura ce mergem spre 2012 se pare ca prabusirea publica a Vechii Ordini Mondiale este un aspect cheie in acest proces. O mica sincronicitate La ora 1:44 dimineata m-am intors si am citit din nou acest documentcautand orice greseli minore pe care ar trebui sa le indrept. Am gasit un paragraf in acre spatierile trebuie corectate si o voi face chiar acum. Exact 1777 de vizite a avut acest articol deja de cand l-am publicat, si aceste numere speciale continua sa apara fiind un mod in care Campul Sursa trimite mesaje inspre noi. Nu am de gand sa conving pe toata lumea, dar este inetresant si am mentionat acest aspect. A doua zi dimineata: Fulford este retinut impotriva vointei sale intrun hotel de catre un grup gen CIA? Tocmai atunci cand te gandeai ca aceasta poveste nu este destul de dramatica sau coplesitoare, avem noutati. Fulford trebuia sa apara la un spectacol online pe mopal.jp chiar pe 12 decembrie in timp ce eu scriam acest articol. Cu toate astea, producatorii au fost informati ca Fulford este retinut intrun hotel impotriva vointei sale de catre "un grup de tip CIA". Ei se gandesc ca viata sa ar fi in pericol, ceea ce ar putea fi adevarat, dar e prea devreme ca sa stim sigur. Iata mai jos o secventa cu ceea ce au spus ei, de la un traducator: Nu vom fi intimidati Nu cred ca Fulford este genul de persoana care ar minti despre asta, sau care sa insceneze asa ceva. Daca ceva i se petrece, povestea asta va exploda in public mult mai repede decat pana acum. Duhul a iesit din sticla. Nu poti opri asta. Stai jos si nu ne face rau. Nu mai este planeta ta ca sa o mai poti abuza. Raspanditi vestea! Spuneti tuturor despre aceasta poveste. Trimitei linkul, scrieti, postati pe bloguri, comentati. Publicitatea inseamna protectie. Multumesc! Declaratie oficiala a lui Neil Keenan, 13 decembrie 2011, ora 12:07 PM Draga domnule Wilcock, Sunt foarte ingrijorat pentru siguranta lui Ben. Este prieten cu mine de doi ani si il vad calatorind si riscandu-si viata pentru a-si informa cititorii. Stiu mai multe decat spun, dar el este o persoana foarte sensibila si preocupata, si el chiar vrea sa vada deerturile inverzite. Ma rog ca ceea ce auzim sa nu fie adevarat, iar daca totusi este, ma rog sa-l elibereze teafar. Mi-e teama ca Benjamin este retinut pentru ca a afirmat ca detine Cartea Codurilor si Maklumat. Asta pur si simplu nu e adevarat. Nu numai ca ele sunt la mine, dar se afla pe maini bune. Asa ca daca asta e motivul, va rog lasati-l pe Benjamin sa plece, ca sa poata reveni la pozitia lui corecta, aceea de a sfatui lumea atunci cand face greseli. Noaptea de miercuri spre joi: Ben este in viata si teafar! Abia am primit stirea de la Neil Keenan care vorbeste acum la telefon cu Ben, care este in viata si teafar. Asta este deocamdata toata informatia pe care o am. CEa mai plauzibila posibilitate este ca Ben afost retinut pentru propria sa protectie impotriva unei alte amenintari. Noaptea de joi spre vineri: Ce spui?

Povestea devine din ce in ce mai ciudata. Fulford i-a spus lui Keenan ca pur si simplu a uitat despre emisiunea la care trebuie sa participe ca invitat si a iesit la o drumetie pe munte cu sotia sa apoi la intoarcere a adormit. Producatorii trebuiau sa-l sune inainte ca sa-i reaminteasca de emisune, dar au uitat si ei. Au vorbit cu el la telefon la un moment dat, dar era deja prea tarziu, el se afla prea departe si nu mai ajungea la timp. Explicatia lui Ben este ca "povestea cu hotelul nu a fost adevarata, a fost o inventie a producatorilor". Este timpul sa ne luam planeta inapoi. Ata mi-a reamintit foarte clar despre ce este pus in joc. Nu ma voi odihni pana cand umanitatea nu va fi libera. 14 decembrie: Chodoin Daikaku spune ca Fulford a fost eliberat dupa negocieri De ce s-ar duce Chodoin Daikaku la o televiziune sa faca o astfel de declaratie... oferind prea putin edetalii, ca si cum era preocupat sa nu spuna prea mult? Mai mult, de ce un om cu un prestigiu asa de mare ar iesi pe post ca sa spuna o minciuna asa de mare? Femeie: Avem cateva intrebari despre situatia lui Benjamin Fulford datorita stirilor de pe internet. Te rog sa ne spui ceva. Chodoin Daikaku: Ieri am primit informatia ca Benjamin a fost capturat si retinut de agenti straini (spioni). Dupa emisiune, am reusit sa aflu locatia unde se afla. Era la Roppongi (Centrul Tokyo). Dupa mai multe negocieri acolo, am reusit sa il eliberam. Acum se afla acasa la el. Va participa la urmatoarea intalnire (mopal.jp pe 27 decembrie) si isi va spune parerea, presupun. Acesta este singurul meu comentariu. DW: Fulford a disparut pentru o intreaga zi, noaptea care a urmat si pina a doua zi. Nu a raspuns la email sau la telefon. Probabil ca este obligat sa spuna public o alta poveste pentru propria sa siguranta, din moment ce Daikaku spune cu totul altceva. Sa ne bucuram ca Ben este in viata. Recent a deconspirat cateva nume, si asta poate l-a facut sa aiba aprte de aceasta situatie. Avem toate motivele sa credem ca momentul cand Fulford a fost capturat si mai apoi retinut nu a fost intamplator, daca ne gandim la faptul ca abia am publicat acest articol in care demonstram ca tot ceea ce a spus el despre acest proces penal este acum demonstrat concret, si il trimisesem lui Ben de doua saptamani inainte sa-l public aici. 14 decembrie, 3 PM: Amenintare cu moartea Pentru prima data in intreaga mea cariera de jurnalist, mi-a fost transmisa o amenintare severa, prin intermediul unuia dintre sursele mele. mI s-a spus ca am la dispozitie doar aceasta noapte pentru a scrie Partea a Doua, si ca ar fi o idee buna pentru propria mea protectie. Desi natura exacta a amenintarii nu mi-a fost specificata, mi s-a spus ca as fi norocos sa scap doar cu o tortura. Daca sunt norocos, mi s-a spus, voi scapa prin a ramane toata viata mea intro baza subterana ultrasecreta, lucrand ca om de stiinta la operatiunile negre. Cea mai buna protectie pe care o am este publicitatea. Nu uitati niciodata cat de mult sunteti iubiti. Daca e sa mor, atunci voi muri cu onoare, un nobil soldat al Luminii. Va multumesc pentru toata iubirea si grija pe care le-ati demonstrat de-a lungul anilor si sunt recunoscator ca v-am lasat o mostenire atat de vasta de materiale utile. Acum trebuie sa continui munca. Multumesc si Dumnezeu sa va binecuvanteze. Ora 6 PM Voi apare la emisiunea radiofonica a lui Kerry Cassidy in urmatoarea jumatate de ora ca sa grabesc procesul publicarii restului povestii. [Dupa emisiune] Marea parte a ceea ce voi publica in Partea a Doua a fost deja spus in aceasta emisiune acum, asa incat nu cred ca voi fi ranit. Imi voi permite sa dorm putin, pentru ca toate aceste evenimente si-au pus amprenta. Va multumsc pentru minunatele scrisori si pentru sprijinul acordat. [Dupa cetva ore] Kerry mi-a trimis linkul catre intregistrarea MP3 a emisiunii cu mine. Am inarcat-o si abia ceva mai tarziu am observat numarul de vizualizari 22.222... chestii uimitoare. Cred ca "Administratia" a vorbit din nou. Va multumesc pentru tot, nu voi pati nimic.

[A doua zi la pranz] Am fost contactat de reprezentantii Familiei Dragon asociati cu procesul penal, si ca rezultat al acestei amenintari cu moartea, mi s-a spus sa transmit urmatoarele: DACA SE PETRECE CEVA LUI DAVID WILCOCK, SAU ORICUI CARE ESTE IMPLICAT IN ACEST CAZ, VOM FACE PUBLICE CARTEA CODURILOR SI CARTEA MAKLUMAT IAR FUNDURILE VOASTRE VOR LUA CALEA INCHISORII. POTOLITI-VA IMEDIAT. Mi s-a mai spus ca intreaga retea internationala implicata in protejarea acestui caz a fost extins aca sa ma includa si pe mine. Pentru toti cei implicati, la toate nivelele, va multumesc.

[Nota AIM: Va punem la dispozitie acest minunat articol semnat de David Wilcock, in traducerea si adaptarea redactorului Marian Apostol care a preferat sa mentina toate expresiile "tari" originale pentru a nu altera in niciun fel forta si geniul autorului; de aceea va rugam sa intelegeti ca acesta este motivul pentru care nu am cenzurat in niciun fel cuvintele lui David Wilcock.] David Wilcock a primit amenintari cu moartea daca va publica acest articol... asa ca iata-l aici, pentru a ne asigura ca David va fi in siguranta. [Nota AIM: Asa cum s-a spus si in prima parte, cea mai buna cale de a contracara o astfel de amenintare este exact publicarea informatiilor sensibile care au determinat pe agresori sa treaca la amenintarea vietii.] Asta este cea mai mare dezvaluire... peste doua milioane de tone de aur au fost confiscate in secret de catre Banca Rezervei Federale (FED) pentru a crea bani virtuali, si procesul penal care ar putea prabusi conspiratia globala.

Click aici pentru prima parte


Va multumesc pentru intregul sprijin acordat Intai de toate, vreau sa va multumesc pentru ca mi-ati oferit intreaga voastra atentie si consideratie. Nimic din ceea ce scrisesem pina acum nu mi-a adus o amenintare cu moartea, si desi ma consider o persoana puternica, totusi am fost bulversat. Imediat ce am aflat de amenintare, am trecut la actiune, astfel incat sa ma asigur ca aceasta poveste electrizanta sa fie facuta publica, in caz ca ceva mi se petrecea. Acum avem multe grupuri de oameni din interior care fac eforturi pentru a ma proteja, iar povestea s-a raspandit atat de repede pe internet incat cred ca publicitatea aceasta este cea mai buna protectie. In timp ce ma pregatesc sa public aceasta sectiune, deja avem peste 400.000 de vizitari, peste 1000 de comentarii scrise, si 21.000 de semnalizari pozitive pe Facebook, toate acestea pentru Prima Parte a povestii publicata cu 6 zile in urma. Zeci de mii de oameni scriu despre asta pe propriile websiteuri, iar rata de crestere este geometrica, sau poate chiar logaritmica, in acest moment. Iata ce s-a petrecut Era ora 15:30 miercuri 14 decembrie 2011, cand am aflat ca s-ar putea sa fiu torturat pina la moarte pentru ce am scris "Procesul penal de 1000 de miliarde de dolari care ar putea sa puna capat tiraniei finaciare". Mi s-a spus ca ar trebui sa scriu imediat si continuarea la aceasta (adica Partea a Doua) in aceeasi seara pentru a ma proteja, iar acesta a fost cel mai sensibil secret dintre toate, pentru ca a doua zi ar fi fost prea tarziu. M-am miscat foparte repede ca sa ma protejez imediat ce am primit aceasta amenintare cu moartea, adaugand stirea despre amenintare pe site-ul meu in articolul respectiv, care era deja foarte popular. Kerry Cassidy mi-a telefonat imediat si mi-a spus ca va iesi pe post la radio in 20 de minute si mi-a recomandat sa ma alatur ei in acea emisiune radiofonica. Am facut repede un dus si am ajuns la emisiune. Pompa noastra de caldura de exterior era pe moarte dupa 23 de ani de functionare, iar camera era deranjant de rece. Toate luminile scadeau in intensitate timp de 3 secunde la fiecare minut in timp ce auzeam cum compresorul se strofoca sa porneasca. Nu stiam cat timp vom avea suficienta energie electrica ca sa alimentam emisiunea. Abia am avut timp sa ma gandesc cat de oribil ar fi sa mor torturat. Gandul acesta m-a lovit in timp ce emisiunea era deja in desfasurare. Din ceea ce mi-ati scris voi in mesajele voastre, cu greu se poate abtine cineva sa planga atunci cand asculta aceasta emisiune. Pompa noastra de caldura nu era singurul echipament care aproape a murit de oboseala in timpul emisiunii. Efectiv am prabusit calculatorul central de transmisie audio a postului American Freedom Radio pentru prima data in istoria sa, din cauza cererii extrem de mari. Poate ca tu mi-ai salvat viata Actiunea foarte rapida a lui Kerry, si faptul ca Coast m-a publicat audio imediat intro stire de ultima ora in acea noapte probabil

ca mi-au salvat viata. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste masuri nu ar fi fost suficiente ca sa ma protejeze daca voi nu ati fi intrat in actiune atat de repede, raspandind vestea atat de departe. Pentru aceasta aveti gratitudinea mea eterna. Cu totii sunt suparati din cauza economiei mondiale in aceste zile, iar asta este adevarata poveste despre cum de am ajuns cu totii in aceasta situatie acum. Nu este deloc o poveste SF despre extraterestri si OZN-uri. (Hmm, ei bine... dupa ce am citit din nou toate astea, nu mai pot spune acelasi lucru!) Este foarte tangibila, foarte pamanteana, si foarte directa. Informatiile sunt atat de uimitoare, si au fost tinute atat de secrete, incat ma astept sa apara multe filme minunate despre subiect in anii care vor urma. Esti pe cale sa devii unul dintre primii care afla aceste lucruri, si care pana la urma vor deveni cunoscute de toata lumea. Aceasta este Partea a Doua a seriei de articole. Informatiile se intrepatrund si nu voi repeta chiar totul. De aceea, este foarte bine ca sa cititi mai intai Prima Parte, daca nu ati facut-o deja:

Click aici pentru prima parte


O scurta introducere In Prima Parte v-am oferit dovezi incontestatbile ale procesului penal care s-a deschis la Judecatoria Districtului de Sud din New York, acuzand ONU, Forumul Economic Mondial, Republica Italiana, si Politia Financiara Italiana, printe altii. Acest proces penal este o manifestare vizibila a unei campanii initiata de 122 de natiuni care fac tot posibilul sa detroneze Vechii Puternici. Aceasta cabala secretoasa distruge planeta folosindu-se de bani virtuali, care nu sunt garantati de nimic. Asta, cel putin, este ceea ce ni s-a spus. Dar aflam acum ca de fapt actualul sistem finaciar ESTE construit pe un standard al aurului, aur care insa este ASCUNS, tinut departe de public, si nu este mentionat nicaieri in contabilitatea oficiala. Poate, la prima vedere, nu pare prea extraordinara aceasta informatie, dar adevarul este ca acesta e secretul cel mai mare. A vorbi despre asta e atat de periculos incat acest secret a ramas ascuns, complet invizibil, chiar si pentru cei mai impatimiti cautatori pe internet in ale conspiratiilor. Eu am cercetat foarte mult acest subiect al politicii oculte, de interior, inca din 1993, dar abia acum am reusit sa pun impreuna toate informatiile separate descoperite rand pe rand de-a lungul timpului. Fara a fi ajutat de oamenii din interior potriviti, care isi pun astfel viata in pericol ca eu sa realizez in felul acesta imaginea de ansamblu, intreaga dezvaluire nu ar fi fost posibila. Acum, in aceasta Parte a Doua, vreau sa ma focalizez pe aceasta Imagine de Ansamblu care a iesit la suprafata datorita informatiilor de ultima ora provenite de la diverse surse din interior. E foarte important sa iti dai seama cu cine ai de-a face Inainte sa intram in detalii, trebuie sa clarificam personajele. Altfel, ati putea avea dificultati in a intelege cum de ar putea exista acest tip de mentalitate Nazista. Negarea acestor adevaruri este arma principala a conspiratorilor cu care au reusit sa mantina secret tot acest adevar, atat de mult timp. De asemenea, ati putea sa cadeti in capcana unei scheme si mai periculoase: anume, cea de tipul "Noi" contra "Lor", "Alb" contra "Negru", sau "Alesii lui Dumnezeu" impotriva "Demonilor satanici". Aici este vorba despre oameni reali, nu monstri de carton. Aceasta simpla constatare garanteaza faptul ca planurile nebune ale acestor grupuri smintite se vor prabusi. Totusi, daca nu stii vu cine ai de-a face, nu vei putea sa-i intelegi suficient ca mai apoi sa fii capabil a gasi o rezolvare eficienta. Majoritatea membrilor grupului sunt fiinte care se simt prinse in capcana, se simt mizerabil, si nu vor altceva decat sa scape si sa fie tratati cu iubire si respect. Aceste grupuri sunt foarte mari, foarte intercorelate, la nivel planetar, si prea puternice pentru a putea fi transformate din exterior. Singura actiune de succes care-ti permite sa schimbi lumea este aceea prin care transformi fiecare fiinta umana de pe planeta, inclusiv pe aceia din grupurile respective. Nu poti face asta doar intrand acolo si spunandule ce si cum sa faca. Trebuie sa-i asculti, sa-i intelegi, sa afli ce vor ei, ce au ei nevoie, si de ce sunt ei atat de rai. Iar toate acestea sunt de fapt iubire. O viata de mizerii Deci iata cheia. Ei au crescut intrun stil de viata mult mai rau decat ai trait tu incat nu ai putea sa-i intelegi, cum anume gandesc ei, ce simt ei, moment de moment, zi de zi.Cu toate astea, este posibil sa o faci, daca nu chiar vital. Cred ca aproape oricine poate fi "deteriorat" si "stricat", devenind astfel un sociopat daca este torturat suficient de mult, indiferent de varsta. Priviti la un criminal si veti gasi ca in felul acela el s-a refugiat din fata abuzurilor... de obicei ale unui tata alcoolic. Cu toate acestea, el a avut intotdeauna la dispozitie alternativa de a se detasa de situatia sa de viata si sa o priveasca ca un observator exterior. El se poate observa pe sine insusi, poate sa vada ce s-a petrecut, si sa faca eforturi ca sa ierte si sa accepte acele experiente traumatizante. El se poate ierta pe sine insusi pentru toate relele pe care le-a cauzat celorlalti, simtind cat de greu ii este sa nu repete aceleasi greseli mereu si mereu. El de asemenea poate sa isi dea seama ca, desi viata sa de familie a fost oribila, majoritatea oamenilor nu sunt deloc asa. Asa actioneaza iubirea adevarata.Exista oameni carora cu adevarat le pasa, si care sunt in stare sa ajute foarte mult pe ceilalti. Niciun sistem de sprijin... iar abuzurile continua

Totusi, majoritatea oamenilor care au trecut prin abuzuri severe, acest proces al iertarii este mult, mult mai dificil. Este nevoie de o anumita forta interioara si de vointa pe care ei nu le pot atinge deocamdata, pentru ca societatea noastra actuala nu are inca sisteme de ajutor eficient care ar putea sa-i insanatoseasca. Daca nu poti privi direct in fata propria ta durere, atunci sigur vei fugi de ea. Aici apar pseudo-solutiile, acele refugii false care fac ca viata sa para mai acceptabila: alcoolul si drogurile. Va vorbesc din experienta, dupa 19 ani de sobrietate, in acest moment. Copilul abuzat creste si devine apoi barbat. Deschide sticla asa cum facea si tatal sau, descoperind ca il ajuta sa ascunda temporar durerea ororilor la care a fost supus. El, la randul sau abuza de sotia si de copiii sai intro incercare disperata de a scoate la suprafata agonia emotionala de care se simple prea plin. Din nefericire, abuzul creeaza un alt abuz. Nimeni nu mai simte iubire daca a fost abuzat. Ei incep sa riposteze, abuz dupa abuz. Iar acest cerc vicios continua. Trauma are multe forme Exista o alta forma de tortura care poate crea si mai mari distrugeri emotionale decat a fi batut. Este vorba despre a face sex impotriva vointei, mai ales in copilarie, ceea ce aduce distrugeri semnificative. Personal inca sunt uimit de lipsa de constientizare a societatii despre aceste aspecte. Fiecare ar trebui sa stie ca sexul fortat, chiar si numai o singura data, poate crea un strigat interior care este auzit zi de zi, an dupa an. Nu este deloc usor. Daca cel care raneste astfel este chiar unul dintre parinti, distrugerea este si mai semnificativa pentru ca rupe legatura sacra a familiei si increderea neconditionata in familie. Toate aceste sunt foarte greu de inteles de catre omul obisnuit. Astazi stim ca acest fel de trauma re-configureaza mintea victimei, facand-o hiper-vigilenta, gata oricand sa fie in stare de lupta si aparare. Asta va face ca omul sa isi adopte un temperament exploziv, gata sa erupa la cel mai mic stimul. Ii va fi foarte greu, aproape imposibil, sa aiba incredere in cineva. Cu totii vor fi suspecti pentru el. Cu totii sunt hoti. Cu totii sunt criminali. Imediat sub pojghita mintii constiente va fi mereu un vulcan gata sa erupa. Este efectul acelei tristeti atat de profunde incat el este inspaimantat la gandul ca ar putea sa planga si sa nu se mai poata opri niciodata. Multi dintre ei vor fi atat de distrusi sufleteste incat aproiape ca nu vor mai putea functiona in societate, cu exceptia acelor conjuncturi in care nu exista aproape deloc riscuri, nu exista nicio schimbare, si nici munca grea. Altii vor deveni dependenti de adrenalina, cautand mereu si mereu situatii periculoase. Exista speranta de insanatoseire?> Da, este posibiul sa vindeci aceste rani sufletesi... dar asta necesita multa munca. Daca ai avut o copilarie plina de umilinte, tipete, bataie, sau alte forme de violenta familiala, iti este foarte greu sa iti dezvolti empatia fata de ceilalti, sa le simti astfel emotiile si sufletul. Totul este despre tine, despre durerea ta, despre povestea ta cea trista, despre misiunea ta. [Nu mai este loc pentru altii - nota AIM]. Asa ca iti vei construi identitatea emotionala in jurul ideii de "a fi tare". Din acelasi motiv ii vei respinge pe cei care "sunt slabi". Mai mult, ii vei percepe ca fiind tinte usoare pentru a ii manipula si a-i controla in avantajul personal - vor deveni papusile tale care-ti vor aduce bogatii si satisfacii, fara ca tu sa muncesti aproape deloc pentru asta. E posibil sa simti ca le dai o lectie valoroasa manipulandu-i: cu cat te vor asculta mai mult, cu atat vor deveni ei mai conformi cu "standardul" tau personal. In final, ei vor deveni suficient de puternici pentru a se ridica impotriva ta. Ei si-au trezit propria lor putere si forta. Acum le arati cat de speciali sunt ei, si eventual ii poti invita sa ti se alature. Apoi, impreuna, veti vrea sa continuati sa "treziti" pe altii care deocamdata sunt "slabi". Ai convingerea ca numai cei "daruiti" vor putea invata cum sa devina si ei "puternici" si sa te poata intelege de ce ai facut acele actiuni incredibil de lipsite de umanism. Identificarea cu grupul Concluzia este ca daca abuzezi si torturezi o persoana suficient de mult, victima nu va mai avea compasiune si nici consideratie pentru ceilalti, decat daca se poate indeparta de tine ca sa inceapa lungul proces de vindecare. E exact asa de simplu. Cu toate astea, poti sa ajustezi abuzurile tale astfel incat sa creezi "iubire" si loialitate extrema in victima. Asta se face alternand pedepsele severe cu "bombardament de iubire", facandu-i sa se simta speciali. O analogie tipica este un sot violent care-si bate sotia, doar pentru a-i arata ulterior "gradioase semne de iubire", cum ar fi un imens buchet de flori. In practica de ajutor social telefonic am avut ocazia sa privesc inregistrari video ale unor femei batute crunt, cu ochii umflati, si care gafaiau spunand ca isi iubesc foarte mult sotii, si ca ii inteleg de ce le-au batut. Asa ca te poti "indragosti" chiar de cel care te tortureaza crunt. Pentru ca e mult mai usor sa accepti si sa adopti propriul lor sistem de credinte si valori si sa accepti "pedeapsa" lor, decat sa te delimitezi de ei, pentru ca "tradarea inseamna moarte". Scopul ultim al unui astfel de grup este obtinerea puterii si controlului planetar. Acesta este "Sfantul Graal", cel putin pina cand ajung la un progres tehnologic care sa le permita sa paraseasca planeta. Daca poti intelege corect ideea ca oameni de acest fel exista in realitate, si ca au planuit meticulos dominarea planetarade sute de ani, atunci poti incepe sa intelegi cum am ajuns azi in situatia aceasta, si cat de simple sunt motivele lor pentru care fac tot ceea ce fac.

E foarte misto sa ai bani E foarte misto sa ai bani. Sa recunoastem. Poti sa mergi oriunde si sa faci orice vrei, sa iti implinesti cele mai mari fantezii. Acum imagineaza-ti ca ai avea puterea sa creezi cat de multi bani doresti, oricand, din nimic. Odata ce ai aceasta putere, ai devenit cel mai mare magician. Poti sa creezi putere, bogatie si prestigiu doar prin apasarea unei taste. Orice iti poti imagina poate deveni realitate. Ai astfel dominatia absoluta. Oamenii vor face tot ce le spuica sa se poata apropia de tine, si sa poata vedea si ei putin din aceasta magie. Poti sa fii uratenia-pamantului, dar asa... esti cel mai "tare" din oras, si toata lumea vrea sa fie "mana ta dreapta". Lumea este efectiv la cheremul tau: "Cel care are banii, are fanii". Bani fara numar, fara numar, pentru placerile proprii, este scopul ultim al celor care tanjesc dupa putere, si care cred ca astfel vor fi "Puternici". Cum ar putea fi posibil? Dar oare cum ai putea sa speri vreodaca ca sa descoperi o asemenea smecherie de a crea bani din nimic, in toata lumea, si oamenii sa te si creada? Majoritatea oamenilor nu gandesc asa. Foarte putini vor vrea sa-si "faca temele" ca sa-si dea seama cum sa obtina o asemenea magie. Priveste diferitele natiuni si culturi din lume. Toate acele limbi. Toate acele obiceiuri. Toti acei oameni. Toate acele inuturi. Ar putea dura ani de zile de cercetari a sute de oameni pentru doar a incepe sa intelegi cum ai putea sa-i conduci pe toti. AI avea nevoie de spionaj la nivel inalt. Ai avea nevoie sa domini orice noua afacere care apare, prin orice mijloace. Multi dintre oamenii tai cei mai buni isi vor pierde vietile in incercarea de a afla cele mai importante informatii pentru tine. Unii dintre oamenii tai se vor antrena intreaga lor viata ca sa invete o anumita limba, doar ca sa faca o anumita actiune sub acoperire, si s-ar putea ca niciodata sa nu beneficieze de "fereastra" oportuna pentru a-si folosi talentele obtinute cu atata munca. Ar putea dura ani de zile pentru ca un spion sa castige increderea unei persoane pentru a-i afla cele mai adanci secrete. Bineinteles, ai avea nevoie de cel mai inalt nivel de secretizare pentru a pune pe picioare ceva atat de mare, atat de complicat si atat de intins. Ar putea dura sute de ani de planificare meticuloasa ca sa obtii ceva atat de uluitor, si numai stra-stra-stranepotii tai s-ar bucura de beneficii.

Aduna tot aurul din lume ca sa poti crea bani fara numar bazati pe nimic Nu-ti va lua prea mult timp ca sa realizezi ca inamicul tau numarul 1 este chiar aurul si comorile. Cucat exista pe piata mai mult aur, cu atat ai mai multa bataie de cap. Oamenii sunt mereu lacomi si suspiciosi. Aurul este adevarata bogatie pe care o pot avea in mainile lor. Daca exista vreo moneda garantata in aur, atunci ei o vor vrea pe aceea, in mod evident, si nu ii va interesa "hartia ta inutila". Sa spunem ca deja cunosti ca in lume exista o cantitate uluitoare de aur. Sa spunem ca deja stii cam pe unde se afla acest aur. Cumva va trebui sa scoti acest aur de pe piata si sa il ascunzi definitiv, fara ca publicul macar sa cunoasca ceva despre

toate astea. Altfel, vei fi mereu si mereu vulnerabil in fata celorlalte valute care ar fi garantate cu aur. Masele populare ingnorante isi vor pierde imediat interesul in hartiile tale tiparite si se vor grabi sa cumpere aurul. Trebuie sa folosesti violenta Bineinteles, multi oameni deja au aur. Dar nu le poti permite sa il pastreze daca vrei sa-ti mearga smecheria cu banii. Altfel, ei se vor putea aduna impreuna sa-si puna la dispozitie resursele comune ca sa te prabuseasca. Bineinteles ca nu iti vor da tie de buna voie aurul lor, vor avea arme la dispozitie si-ti vor spune ca vei putea lua aurul doar peste cadavrele lor. Aici e toata treaba. Va trebui sa folosesti violenta, daca vrei sa creezi acest nou sistem financiar global. Vor fi necesare invazii militare in forta pentru a obliga oamenii sau chiar popoarele sa-ti dea tie tot aurul si comorile lor. Mai mult chiar, va trebui cumva sa convingi pe majoritatea conducatorilor mondiali ca este in interesul lor sa faca asta, si ii ameninti ca vor muri daca nu accepta. Odata ce ai obtinut controlul masinariei de tiparit magice, nu mai conteaza ce gandesc conducatorii natiunilor, dar pana atunci trebuie sa le oferi o poveste credibila. Creaza ceva care cu adevarat le hraneste cele mai intime sentimente si pasiuni patriotice. Mentine secretul... in siguranta Atunci cand un om obisnuit vede violenta, inclusiv armate inamice invadand teritorii, trebuie sa-i ametesti cu povesti credibile despre motive intemeiate si corecte care au dus la astfel de actiuni "nedorite" dar "necesare". Pune la cale cateva asasinate si atrocitati revoltatoare impotriva popoarelor care iti stau in cale. Descopera pe cine ar vrea oamenii sa fie suparati, si apoi da vina pe acesta pentru tot ceea ce ai facut tu. Toate aste nu sunt nimic altceva decat spectacol de scena foarte bine pus la punct, dar adevaratul scop este sa le iei tot aurul, ca sa poti crea oricat de multi bani vrei, fara numar. Intre timp, le spui in secret conducatorilor natiunilor ca toate aceste atrocitati sunt de fapt o etapa trista dar necesara pentru a instaura pacea mondiala, securitatea si prosperitatea, si pentru a preveni alte tragedii mult mai ingrozitoare [adica scuza "raului cel mai mic" - nota AIM]. Orice conducator guvernamental, militar sau financiar care se va opune planului va fi amenintat cu moartea sau chiar ucis, ca sa te asiguri ca toata lumea e de partea ta. In schimb, fiecare conducator care este de acord cu planul tau este tot timpul inoculat cu ideea ca astfel va genera abundenta si fericire poporului sau... intro lume fara razboaie, fara suferinta, si fara depravare. Un rau necesar... pentru un bine superior Asta a fost promisiunea. Asta a fost morcovul. O Noua Ordine Mondiala... de pace, prosperitate si fericire. Toate astea au inceput cu infiintarea Bancii Rezervei Federale in 1913, a Bancii Reglementarilor Internationale in 1921, si a Acordului de la Bretton Woods in 1944. Conducatorii natiunilor nu sunt deloc genii. Adesea nu sunt decat oameni obisnuiti, cu posibilitati intelectuale modeste care se intampla sa castige sau sa fure alegerile. Sau, pentru ca au fost pusi in acea pozitie datorita parintilor lor. Acest plan al Noii Ordini Mondiale le-a fost prezentat ca un rau necesar... pe care numai ei, cu ilustra lor inteligenta si intelegere iesite din comun il pot intelege cu adevarat. [Asta ii faci tu sa creada - nota AIM.] Cu siguranta ei vor petrece lungi nopti in pat fara sa doarma privind tavanul, zvarcolindu-se sub o transpiratie rece in timp ce isi dau seama ce grozavie au incuviintat sa se petreaca. Dar, mai devreme sau mai tarziu, oricat de ingrozitor si reprobabil ar putea parea, ei va trebui sa isi dea seama ca au actionat pentru binele comun, pentru binele superior, de care vor beneficia copiii copiilor lor. Si isi dau seama ca daca nu accepta planul, vor fi asasinati. Fiecare dintre conducatorii din lume este fortat sa ia decizii care ar ucide un numar neprecizat de oameni pentru a asigura interesele legitime ale acelei natiuni, si chiar ale planetei. Asa e viata. Asta e realitatea. E un pret care trebuie platit. Asa ca pune-ti uniforma, suge-o, si mergi mai departe! Da... va fi foarte dureros sa creezi acest nou sistem, dar odata ce va fi implinit, vietile tuturor vor fi mult mai bune. Au simtit ca au fost inselati Pina in 1954, cele 77 de natiuni ne-aliniate din lume si-au dat seama ca au fost inselate. In locul erei de aur plin ade pace si prosperitate care le-a fost promisa si pe care o asteptau dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial si semnarea Acordului Bretton Woods, lumea s-a scufundat si mai mult in orori mult mai ingrozitoare. SUA si URSS se inarmau pregatindu-se pentru razboiul nuclear total si anihilarea planetara. Dolarii americani care au fost promisi pentru programe internationale umanitare de sprijinire a dezvoltarii natiunilor, nu au nai venit niciodata. Dolarul, ca valuta internatiuonala, a fost deturnat pentru umflarea masinariei militare de razboi. Natiunile ne-aliniate vroiau sa schimbe sistemul, dar nu aveau forta necesara sa faca nimic pentru a o opri. Oricine a indraznit sa scoata cea mai mica soapta despre ceea ce se petrece cu adevarat, a fost amenintat cu moartea sau chiar direct ucis. Aceasta batalie invizibila si disperata a continuat pina in ziua de azi. Acesta este cel mai mare secret. Aceasta este adevarata poveste a sistemului financiar global. Pentru acest adevar era sa fiu ucis. Asta este doar o mica parte din intregul plan de control global care a fost pus in aplicare meticulos... pe parcursul a sute de ani.

Asia, acolo unde incepe intreaga poveste Cel mai mare secret din lume, asa cum am descoperit acum, este ca "Aurul este la fel de abundent ca nisipul". Evident, este o exagerare, dar nu este departe de realitate. A fost cu adevarat uimitor pentru mine sa descopar acest adevar. Tot acest aur trebuia confiscat, prin vaste metode de pacalire la scara mare, pentru a pregati drumul "Noii Ordini Mondiale" in care banii vor putea fi creati din nimic. Ca sa intelegeti cu adevarat aceasta batalie secreta care a dus la "Procesul penal de 1000 de miliarde de dolari care ar putea pune capat tiraniei financiare", trebuie sa ne intoarcem in timp. Pana la urma totul capata viziunea "Rasarit Contra Apus" in acest urias joc al Illuminati, asa cum inteleg acum. Cercetarile mele in legatura cu aceasta poveste mi-au adus amenintari cu moartea, transmise prin intermediul unor surse din interior cu care comunic. De aceea, iau toate astea foarte in serios... si nu doresc sa ascund nimic. Ce este bogatia, mai exact? Sa incepem prin a ne gandi la bogatie. Ce cred oamenii ca este valoros? Bogatia nu apare numai sub forma marfurilor de valoare cum este aurul, bogatie este de asemenea si orice produs de inalta calitate, de orice tip. Orice care imbunatateste confortul si placerea vietii este bogatie. Este ceva pentru care suntem mai mult decat fericiti sa platim. Timp de sute de ani, Asia a produs cele mai apreciate marfuri din lume, inclusiv cele care sunt atractive pentru instinctele primare de baza ale omului. Cele mai fine placeri Asiaticii au descoperit ca era un anume tip de vierme alb care se imbraca in fire pufoase si fine. Aceste fibre putea fi colectat, usor uscat in cuptoare speciale si folosit pentru a face haine extrem de placute, fine si confortabile, aproape supranatural de fine. Asiaticii au cautat timp de sute de generatii cele mai bune cerneluri si vopsele, obtinand astfel cele mai vibrante si pure culori din toata lumea. Combinand aceste doua tehnologii, au fost produse materiale textile din matase ce aveau modele si culori incredibil de frumoase. Finetea matasii era direct asociata cu placerea sexuala. Senzatia atingerii matasii era suficienta pentru a aprinde pasiunea erotica, si din aceasta cauza matasea era foarte scumpa. Bumbacul era de asemenea o marfa importata din Asia. Se puteau face haine foarte fine si mult mai confortabile decat cele din in, canepa sau lina. Ceramica impresionanta Asiaticii faceau tot felul de vase de ceramica, inclusiv vaze incredibil de detaliat pictate cu dragoni in frunze argintii. Seturi de farfurii foarte trainice si fine erau create printrun proces de ardere care nu era deloc cunoscut in Occident. Pana in ziua de azi, occidentalii au acest obicei de a-si impresiona vizitatorii "spargand finele portelanuri chinezesti". In vechile vremuri, simplul fapt de a avea un set de farfurii chinezesti in care sa servesti masa, era un semn ca ai valoare. In celelalte cazuri, probabil ca farfuriile tale era facute din lemn, metal sau piatra. Bautul ceaiului, atat de important in obiceiurile Europene, nu este la fel de interesant daca cestile nu sunt albe, si care nu puteau fi produse decat in China. Pentru multe sute de ani, nimeni din Occident nu avea habar despre cum se faceau astfel de portelanuri fine, desi pana la urma si-au dat seama. Covoare orientale Suntem bombardati de imagini. In fiecare zi, putem vedea sute de mii de imagini cu lucruri si peisaje frumoase... fara sa fie necesar sa plecam de acasa. Abia dupa ce am vizitat Muzeul Metropolitan de Arta din New York mi-am dat seama de ce oamenii puteau sa plateasca atat de multi bani pentru tablouri si picturi... in acele vremuri. Pe atunci nu erau poze. Nu erau filme. Nu era nimic de vazut. Daca nu mergeai personal in acele locuri minunate, nu aveai parte de frumusete. Punct. Dar cine isi putea permite sa calatoreasca? Si chiar daca mergeai undeva intrun loc frumos, cat de bine iti aminteai locurile dupa cativa ani? Viata multor oameni era prinsa in tumultul de treburi zilnice asa incat putini erau cei care aveau timpul necesar sa vada un varf de munte maiestuos sau un apus de soare la tarmul oceanului. Daca aveau noroc, puteau vedea culorime minunatelor flori de primavara pentru cateva saptamani intrun an intreg. Mi-a luat destul timp sa-mi imaginez cum ar fi fost viata mea intro lume atat de plictisitoare si decolorata, sa vad exact aceleasi lucruri, zi dupa zi, si nimic altceva. Nimic dragut. Nimic special. Doar aceiasi pereti de lemn. Asiaticii faceau covoare care erau extrem de detaliate, pline de culoare si frumoase. Fiecare trebuia sa aibe un covor din acesta. Devenea atractia centrala a casei. Te puterai pierde in frumusetea modelelor sale, si iti puteai lasa imaginatia sa zburde spre taramuri exotice. Alimentele erau la fel de lipsite de "culoare" Astazi consideram ca aromele sunt ceva de la sine inteles. Inainte, oamenii s-ar fi ucis intre ei pentru a pune mana pe aceste mici cutii din bucataria noastra pe care nu le-am deschis de cinci ani. E greu sa-ti imaginezi viata in care mancarea era la fel de decolorata si lipsita de "special" ca si peisajul, dar asa era pe atunci. Asia avea condimente delicioase care nu se gaseau nicaieri in lume, ingredinete pe care acum le consideram normale in orice bucatarie. De exemplu, scortisoara era extrem de

rara si foarte scumpa cu numai cateva sute de ani in urma. Este de fapt coaja unui copac care crestea numai in Asia. Nu numai ca scortisoara este un afrodisiac foarte cunoscut, dar gandeste-te ce se petrece cu orice desert in care adaugi putina scortisoara... spre exemplu merele coapte. Fara scortisoara, desrtul respectiv nu mai este la fel de delicios. Astazi, daca vezi o bucata de scortisoara pe jos, probabil ca nu o iei de acolo. In vechime, o luai si fugeai de rupeai pamantul. Zaharul nu era deloc disponibil decat ca si condiment Asiatic in acele vremuri. La fel si pentru cafea. Viata nu era la fel de placuta fara condimentele Asiei. Gandeste-te la toate condimentele Asiei Imagineaza-ti degustarea pentru prima data a sosului de ardei iuti. Sau incantarea distincta a coriandrului, cunoscut ca cilantro in Mexic, ingredient important in reteta de guacamole si burritos. Piperul negru era atat de indragit incat a ramas ca si cliseu in lumea Occidentala sa-l ai la dispozitie la masa, alaturi de sare. Acesta era cel mai profitabil condiment de export al Asiei, care se vindea cu tona. Ghimbirul aduce un plus de savoare acolo unde este folosit. Doar cei bogati isi permiteau turta dulce (care original se facea cu ghimbir). Si asta nu e totul Intrun restaurant tailandez, vei fi uimit de notele de frunze de lamai, iarba de lamai, busuioc tailandez, extract de nuca de cocos si galangal. Imagineaza-ti bucuria aducerii acasa a acestor arome exotice dupa o lunga si fascinanta calatorie in Asia. Cuisoarele adauga o subtilitate minunata dulcuirilor. Ele au devenit esentiale la gatirea suncii, si ajuta la obtinerea unor dulciuri foarte apreciate. Nucsoara este un alt condiment asiatic. Usoara forma speciala a aromei de chimen face din paine o specialitate aparte. Adauga putin turmeric si cardamom, toate din Asia, si obtii cu adevarat ceva special. Si acum, pentru cei care traiesc zilnic din ceaiul "Earl Grey", imaginati-va ce schimbare profunda este ziua in care gustati prima data o bautura din cele mai fine flori de iasomie. Imagineaza-ti scena Numai occidentalii foarte bogati si plini de aur isi puteau permite sa cumpere cele mai gustoase mancaruri. Imagineaza-ti ca organizezi o cina cu numai cateva dintre condimentele Asiatice mentionate mai sus, asta intro lume gastronomica fara culoare. Ceai de iasomie. Scortisoara. Zahar. Ghimbir. Piper. Chimen. Cafea. Curry. Cardamom. Cuisoare. Doar cei foarte bogati puteau sa-si lumineze zilele cu cele mai bune desrturi, si cele mai bune arome mixate in aperitive si antreuri. Gandeste-te cat de multa influenta iti aduce faptul ca servesti pe cineva cu un fel de mancare gatit cu arome dupa care corpul lor striga, aproape ca o dorinta sexuala, in ciuda faptului ca nu au mai mancat niciodata asa ceva. Acum imagineaza-ti aceste mese ca sunt servite in farfurii chinezesti incredibile, pe o masa aflata pe un covor oriental maiestuos, alaturi de care se afla, intrun colt al camerei, o vaza ce are pictat un dragon. Daca vrei sa-ti faci un statut si sa obtii putere in lume, daca vrei sa impresionezi un potential investitor, asta ar fi un mijloc minunat de a o face. "Unde semnez?" Droguri si bani Daca investitorul tau inca nu vrea sa semneze, nu se compara nimic cu a trage un fum dintrun trabuc de opium cu cifra octanica Asiatica - stramosul heroinei de azi. Dupa aceasta delicioasa masa, o femeie frumoasa ii ofera propria lui "jacheta de fumat" din matase, o roba Asiatica sexy. Perne si perdele de matase, in tonuri de rosu si roz, imbraca camera in timp ce fumul absurd de dulce atarna lenes in aer. Ai putea vrea sa aprinzi cateva betisoare parfumate ca sa aduci mai multa extravaganta. Santalul era un alt produs de export Asiatic foarte scump. Cine stie ce fel de vise erotice va avea el odata intrat acolo? Ce spectacol. Placeri similare erau folosite pentru a convige barbatii sa comita asasinate platite, fara alte intrebari, in asa-numitul Ordin al Asasinilor.

Fara aur, fara noroc O cina servita in portelan fin chinezesc, urmata de fumuri de opium, iti garanta practic ca vei castiga toate contractele de afaceri. Cele mai frumoase si mai faimoase femei din cele mai ilustre familii bune, vor dori toate sa participe la petrecerile tale opulente. Asia avea toate biletele spre Paradis pe care un ultra-bogatan le putea cere vreodata... si ce putea dori mai mult? Totusi, exista o mare problema. Asiaticii refuzau sa accepte orice alt fel de plata in afara de aur. Nu doreau schimburi. Nu barter. Nu bani. Nu nimic. Aur. "Bani de hartie? Ce e asta? Vrei marfa mea si-mi dai o bucata de hartie? Tu... iesi imediat afara de aici!" Daca nu aveai aur, veneai acasa cu mana goala. Pentru acelasi motiv, cea mai mare parte din aurul Imperiului Roman, si mai tarziu din Imperiul Spaniol, au ajuns tot in Asia. Minele de aur secrete din Asia Acesta este motivul principal pentru care Asia detine 85 % din aurul planetei. Cand am discutat cu Fulford in Prima Parte, sursele sale l-au informat ca aceasta era principala cale prin care Asia a obtinut atata aur. Cu toate astea, un om din interior de rang inalt din Asia mi-a oferit acum o noua informatoe incredibila despre toate astea. Nici el si nici asociatii lui nu au vorbit cu fulford si nici cu nimeni altcineva in mod public despre ceea ce stiu ei, pentru ca este mult prea periculos. Se dovedeste ca exista masive, uriase depozite de aur in Asia, care au fost tinute secrete, dar despre asta vom vorbi imediat. Leul de jad Acest om din interior nu m-a contactat prin internet. Un bun prieten de-al mei i-a povestit despre mine, si despre ceea ce lucrez, in timpul unei recente calatorii in Asia. La acel moment ei erau prieteni deja de mai multi ani. Daca acest prieten al meu nu-i povestea despre mine si despre secretele pe care le-am descoperit, probabil ca el nu ar fi auzit niciodata despre ce viata periculoasa si ascunsa conduce acel prieten al sau, deja de 20 de ani. La inceput, cand prietenul meu mi-a spus toate astea, totul suna prea bine. Prea usor. Prea convenabil. Nici macar nu l-am luat in serios. Am ras de el. Totusi, dupa ce am primit amenintarea cu moartea, am inceput sa dau atentie subiectului. Am vorbit cu el imediat dupa ziua in care am primit amenintarea cu moartea, folosindu-ma de telefonul prietenului meu ca masura de siguranta. Iam pus o multime de intrebari, si am aflat intreaga poveste in detalii complete. Este aproape imposibil ca toate astea sa fie doar o inscenare ca sa ma dezinformeze. El nu este un strain oarecare. Referintele sale sunt foarte bine stabilite, dar pentru moment el va ramane anonim, impreuna cu mare parte din povestea sa. Il voi numi Leul de jad (Jade Lion, JL). Aurul este pretutindeni JL mi-a spus ca China are in subsol o mina de aur colosala. Exista si depozite secrete de aur in Cambogia, Laos si alte state din

Asia de Sud-Est. Este practic ca si cum ele s-ar afla pe zacaminte de aur. Este pretutindeni. Batranii Secretul depozit-zacamant de aur este sub controlul unui misterios grup care are mai multe nume... un grup care a fost un instrument cheie in fondarea Chinei moderne. Unii ii numesc Familia Dragon. JL spune ca ei insisi prefera sa se numeasca Batranii. Este acelasi grup responsabil cu construirea a peste 100 de piramide in provincia Xian din China. Imparatul Qin, primul din Familia Dragon care a urcat la tronul Chinei, a dat orin sa fie construiti soldatii de teracota, fiecare fiind copie fidela dupa soldatii armatei sale, fiecare dintre ei complet personalizati, pana la ultimul soldat, si apoi i-a ingropat sub una dintre piramide.

Conform celor spuse de un alt om din interior de rang inalt care a coroborat multe din detalii, Batranii traiesc acum in Zona Interzisa a Chinei. Este foarte securizata si aproape ca un stat de sine-statator. Foparte putini oameni obtin accesul sa intre acolo, si se afla intro zona muntoasa arida. Nimeni nu ar indrazni sa ii nesocoteasca pe Batrani, pentru ca ei au la dispozitie o retea de contacte vasta, ca si puterea militara a guvernului Chinei.

Longevitate incredibila JL mi-a spus ca Batranii se hranesc cu o dieta extrem de pura, si cultiva ierburi speciale si plante medicinale care le confera o incredibila lonmgevitate. O alta sursa mi-a sugerat ca Batranii poseda secrete despre puterile ascunse de vindecare ale aurului despre care oamenii obisnuiti nu au habar. Asta ar putea explica partial ideea, altfel ridicola, ca Batranii traiesc si 300 de ani. Stiu ca probabil nu acceptati asa ceva. Totusi, nu voi permite parerilor mele personale sa stea in calea raportarii complete a ceea ce am aflat, asa cum mi-a fost spus de catre JL si altii. Unul dintre batranii care se ocupa cu procesul penal despre care voi vorbi imediat (altul decat cel de 1000 de miliarde de dolari deja mentionat in Prima Parte) are 165 de ani, conform celor spuse de JL. Erau ei colonisti? L-am intrebat pe JL daca Batranii erau descendentii directi ai oamenilor care au migrat aici venind de pe o alta planeta. El personal nu are cunostinta de asta, si ca durata lor de viata supranaturala se datoreaza doar dietei stricte si ierburilor. ALte surse din interior de nivel inalt mi-au spus ca cinci grupuri diferite de oameni extraterestri au colonizat Pamantul in trecut. Batranii se pare ca sunt descendentii unui astfel de grup. Cele mai mari piramide chinezesti se pare ca erau folosite ca platforme de aterizare pentru navele lor. Mi s-a spus ca exista inca retele intinse de tuneluri cristaline in subteran, si care leaga aceste locuri unele de altele.

ACeste tuneluri-conducte cristaline le permiteau sa dispuna de apa, canalizare si sursa de energie atunci cand aterizau. Sistemele de aparare a navelor lor le asigurau protectia si siguranta in cazul oricarui atac venit din partea localnicilor. Legendele chinezesti arata ca piramidele au fost construite de "cei stravechi care au coborat pe Pamant in dragoni metalici", asa cum am scris si in cartea mea "Investigatiile campului Sursa".

Cinci genealogii principale Conform surselor mele de nivel inalt cu care am vorbit, existau 5 grupuri principale de imigranti non-terestri. Fiecare din aceste grupuri au devenit familii regale in regiunile lor respective. Au intentionat sa-si mentina genealogiile intacte. Permiteti-mi sa subliniez ca Batranii sunt oameni iubitori de pace, foarte evoluati. Ei vor sa vada ca lumea noastra se transforma intruna mult mai pozitiva, iubitoare si prospera pentru toata lumea. Asta este unul din lucrurile cele mai surprinzatoare pe care le vom afla de indata ce va incepe Dezvaluirea. Au venit cu obiectele lor favorite Este foarte plauzibil ca Batranii au adus multe din obiectele lor favorite din lumea de unde au venit. Asta poate explica de ce

majoritatea condimentelor se gasesc numai in Asia si nicaieri in alta parte. Ei probabil ca au dezvaluit din tehnologia lor catre pamanteni, inclusiv cele de fabricare a matasii si ceramicii. Este foarte posibil ca viermii de matase sa nu fie originari de pe Terra. Unul dintre oamenii mei din interior mi-a spus ca marile culturi care au construit piramidele din Atlantida au fost fondate de oameni imigranti care au venit aici de pe alte planete. Unii dintre voi probabil ca deja radeti de asta, dar nu cred ca mai aveti la dispozitie prea mult timp sa ramaneti ignoranti in legatura cu aceste lucruri. Aveau ei aliati din afara Pamantului care dispuneau de tehnologie avansata? Retineti, JL nu are niciun fel de cunostinte despre faptul ca Batranii ar fi descendentii unor imigranti non-terestri. Cu toate astea, lam intrebat daca Batranii au contacte cu oameni care dispun de tehnologie avansata si care nu traiesc pe Pamant, poate fiind rudele lor indepartate. El personal nu are cunostinta de asta, dar a admis ca proobabil nu este el persoana care ar trebui sa stie astfel de lucruri. Surpriza din octombrie a Chinei Informatiile li JL ofera un nou context in legatura cu povestea surprizei din octombrie a Chinei de care am aflat de la sursele mele. Daca ati urmarit site-ul meu, stiti deja ca am urmarit povestea inca din octombrie 2010, cand a inceput totul. Esentialul povestii a fost ca Rezerva Federala a pacalit China, iar ca urmare li s-a spus ca daca nu platesc corect inapoi aurul furat de la chinezi si daca nu se predau, atunci aliatii extraterestri ai Chinei vor incepe sa distruga sistematic capacitatile lor de a subjuga intreaga planeta. In acest context, exista o multime de exemple in care multe echipamente militare americane au functionat defectuos sau nu au functionat deloc, inclusiv 50 de focoase intercontinentale de la baza din Wyoming, timp in care pe deasupra bazei s-a plimbat un OZN in forma de cilindru. Acesti extraterestri se pare ca conlucreaza cu China si cu alte natiuni ca sa se asigure ca tarile G% subjugate deja de Illuminati nu-si vor duce la indeplinire planul de dominare globala si genocid planetar. Acest plan diabolic includea si o inscenare cu o falsa invazie extraterestra, folosindu-se de tehnologie avansata. Asa ca acest lucru nu mai este posibil in conditiile actuale. Este evident pentru majoritatea oamenilor destupati la cap ca OZN-urile sunt reale [cel putin o parte din ele - nota AIM]. Adevarata poveste din spatele lor este cunoscuta doar celor putini si privilegiati. Eu mi-am dat toata silinta sa strang impreuna toate bucatile de informatii. Se pare ca toate acestea vor fi la ordinea zile, cunoscute de toata lumea, mult mai curand decat am crede. O intelegere uimitoare JL nu a intalnit personal pe niciunul dintre Batrani. Cu toate astea, el este in relatii cu cineva care locuieste cu ei si care a lucrat direct cu familiile Rezervei Federale prin Banca Acordurilor Internationale (BIS). Acest contact al Batranilor a fost impuscat de cinci ori doar un ultimul an. Batranii au dat in judecata familiile Rezervei Federale in septembrie 2010 pentru contracte de aur vechi de sute de ani, intro curte de apel secreta aflata la BIS, iar Batranii au castigat procesul in decembrie. Aceste noi personaje se potrivesc de minune cu actiunea Chinei din Octombrie 2010, dupa cum am aratat pe site-ul meu, desi JL nu a citit pana acum niciunul din articolele mele, si nici nu stia despre ele. Judecata era pentru 286 de mii de miliarde USD. De atunci incoace, Rezerva Federala tot amana plata. Cu toate astea, JL imi spune ca se afla in negocieri intensive zilnice din decembrie 2010 si acum aproape toate detaliile au fost puse la punct. De aceea, ne asteptam la schimbari majore chiar "foarte, foarte curand". Viata fiecaruia se va imbunatati Viata fiecarui om de pe Pamant se va imbunatati dramatic daca ceea ce imi spune Jade Lion este adevarat. Acest caz, si rezultatul sau, este ceva complet separat de procesul penal de 1000 de miliarde despre care am vorbit in Prima Parte, si care este complet dovedit prin documente publice. Pe de alta aprte, judecata de 286 de mii de miliarde de USD s avut loc in secret, si nu am cum sa dovedesc ca este real in acest moment. Desi, alte surse din interior mia-u confirmat de atunci ca este foarte real si ca probabil va deveni stire publica in primavara anului 2012. Un alt om din interior a spus ca momentul de timp spre care ne indreptam s-ar putea numi "Punctul de Corectie", si a spus ca are semnificatii uriase pentru viata de pe Pamant. Mentine-l ascuns

Evident ca Batranii au simtit ca este vital pentru China ca ei sa nu reveleze unde se afla aceasta rezerva vasta de aur... si nici care este cantitatea exacta. Conform celor spuse de JL, China inca dispune de mult mai multe rezerve de aur decat au fost in stare sa extraga in ultimile sute de ani. Daca Batranii ar fi revelat acest secret, nu ar fi fost posibil sa mentina iluzia ca aurul este o marfa foarte valoroasa, foarte rara. Batranii au avut un avantaj strategic dispunand de o rezerva aproape nelimitata de valori despre care oricine din lume ar spune ca reprezinta "bani adevarati". Este de asemenea posibil ca Batranii au adus cu ei o tehnologie de creare a aurului pe care o folosesc pana in ziua de azi. Asta ar putea explica de ce alte surse din interior au declarat ca daca asemenea mine secrete de aur ar exista cu adevarat, ei cu siguranta ar avea cunostinta de ele.

SUA este cea mai mare investitie asiatica din istoria planetei Dar cum au ajuns SUA de la o simpla adunatura de colonii cu intinderi vaste de teren, cu oameni care se cazneau sa-si croiasca o viata acolo, la cea mai mare putere a lumii? Este doar ideea ca aveau intinderi uriase de teren pe care le-au transformat in resurse naturale, si de aceea au devenit o putere economica? Se pare ca nu. Fara aurul care sa garanteze moneda americana, nu si-ar fi putut permite vreodata sa aiba o crestere economica atat de rapida. Ar fi fost doar o imensa bula care ar fi fost permanent amenintata cu dezintegrarea. Conform celor spuse de JL, cel mai mare secret al SUA este acela ca a fost construit cu bani Asiatici, proveniti direct de la Batrani. America era o rebeliune impotriva conducerii coloniale, imperiale, monarhice a Europei, iar asiaticii au vazut asta ca o investitie absolut necesara pentru propria lor securitate. De ce sa construiesti Statele Unite? Olandezii, Portughezii si Britanicii se bateau impreuna pentru suprematie cu uriasul comert asiatic care era foarte profitabil, asta pana prin anii 1500. Lucrurile au devenit serioase spre 1600, cand a luat fiinta English East India Company. Olandezii au infiintat si ei Dutch East India Company in 1602, ca o masura contra-ofensiva in acest joc de putere. Evenimentele s-au precipitat imediat. Englezii au castigat o batalie militara decisiva impotriva Portughezilor in batalia de la Swally din 1612, si astfel puterea lor a crescut mult mai repede dupa acest moment. Asa cum se arata in Wikipedia: Printro serie de cinci legi date in jurul anului 1670, Regele Charles al II-lea a dat dreptul East India Company de a cumpara in nume propriu teritorii, de a coace bani, de a se dota cu fortarete si trupe si de a forma aliante, de a face razboi sau pace, si de a avea jurisdictie civila si penala in zonele administrate. Cu alte cuvinte, Englezii invadau Asia, pas cu pas, pentru ca acolo era locul plin de bani. Au creat o corporatie care a devenit ea insasi o natiune, o proiectie inca de pe atunci a lumii in care traim astazi. East India Company putea sa tipareasca proprii bani, sa declare razboi, sa cucereasca orice teritoriu ar fi dorit, si sa faca toate regulile, fara restrictii. Asta se petrecea chiar in curtea Chinei, si era LEGAL inca din 1670. Batranii erau evident foarte ingrijorati de asta si trebuiau sa

faca ceva ca sa creeze o rezistenta eficienta impotriva acestei amenintari insidioase. Investind in "Lumea Noua" pentru a contrabalansa ecuatia puterii JL mi-a spus ca Asiaticii au finantat in secret construirea si dezvoltarea SUA, cu mult inainte de Revolutia din 1776. Oamenii din spatele Revolutiei Americane aveau evident propriul lor plan, asa cum astazi cunoastem, dar pentru a crea proiectul unei dezvoltari masive pe o asa de mare scala, aveau nevoie de un investitor... cu buzunare adanci. Parintii Fondatori [ai SUA - nota AIM] au semnat separat pentru fiecare transport secret de aur pe care l-au primit. Batranii se asteptau sa fie platiti integral de-a lungul timpului pentru toate aceste furnizari pe care le-au facut. Stiau de la bun inceput ca vor fi necesari ani buni ca SUA sa fie construite pana la punctul in care sa devina capabile sa se sustina singure si profitabile, dar a fost necesar ca sa contra-balanseze ecuatia puterii in lume. Vase pline cu aur, cu o medie de 2000 de tone fiecare, erau trimise in mod periodic catre SUA. ACest aur a fost folosit in mod secret ca si garantie a banilor tipariti de Trezoreria SUA, finantand astfel o expansiune industriala fara precedent. SUA au luat toate masurile ca sa nu ramana fara acest aur. Era depozitat ba in Mexic, ba in alte locuri din lume, inclusiv in Asia. Acest proces de crestere a rezervelor de aur ale SUA a atins un maxim in anii 1800. Pentru aproape un intreg secol, mi s-a spus ca SUA a primit LUNAR 2000 de tone de aur. Fiecare vas plin cu aur a insemnat un contract separat semnat de ambele parti. Calea ferata transcontinentala - o investitie asiatica esentiala Daca nu esti atent la lectia de istorie americana, ai putea ignori ziua in care profesorul de istori iti spune ca "sclavii" chinezi au construit prima cale ferata transcontinentala intre 1863 si 1869. Jargonul prin care acestia erau numiti este "Coolies". Se pare ca erau cei mai buni la intins franghii, plantat dinamita in garile din stanca, aprins dinamita, si erau suficient de rapizi ca sa urce repede inapoi pe franghie asa incat explozia sa nu-i prinda din urma. Dar realitatea este cu totul alta. "Coolies" nu erau deloc sclavi. Erau muncitori cu inalta calificare care erau trimisi din Asia. Chinezii nu au avut incredere in americani ca pot face treaba ca lumea. Asa ca si-au trimis proprii oameni ca sa se asigure ca totul va merge cum era planificat. "Celetii" Probabil ca profesorul de istorie nu ti-a spus ca acesti muncitori chinezi nu erau deloc numiti "Coolies":

http://en.wikipedia.org/wiki/First_Transcontinental_Railroad_%28North_America%29
Magistrala ferata Central Pacific a fost construita in principal de catre multele mii de muncitori emigranti din China, care erau numiti in acele vremuri "Celetii", iar China era numita "Regatul Celest". Chiar daca la inceput ei pareau ca sunt prea slabi si fragili pentru o astfel de munca, dupa primele cateva zile in care Chinezii au mincit pe rupte, s-a luat decizia sa fie angajati cat de multi chinezi puteau fi gasiti in California (unde majoritatea erau mineri auriferi independenti sau in industriile de servicii cum ar fi spalatorii sau bucatarii). Mult mai multi au fost importati direct din China.

http://en.wikipedia.org/wiki/Celestial_%28Chinese%29
"Celest" era un termen prin care erau numiti emigrantii chinezi in SUA, Canada si Australia in secolul 19. Termenul era folosit pe larg in mass-media populara a zilei. Termenul este de la "Imperiul Celest" (Tianchao Daguo), un nume traditional pentru China. Celetii. Regatul CElest. Imperiul Celest. Foarte interesant. Bine. Stai putin... ce inseamna de fapt CELEST? Ca sa fie clar pentru toti, sa vedem la dictionary.com ce inseamna cuvantul "Celest":

http://dictionary.reference.com/browse/celestial
celest - adjectiv 1. apartinand cerului sau paradisului vizibil 2. apartinand paradisului invizibil sau spiritual; divin; ceresc 3. apartinand de navigarea celesta

4. (cu prima litera majuscula) apartinand fostului Imperiu Chinez sau poporului chinez Nu este deloc greu sa ne imaginam ca numele de "Celest" si "Imperiul Celest" a fost ales pentru un scop clar. Ei erau mandri ca faptul ca au venit din cer, din spatiul cosmic. Cerurile. O alta planeta plina de viata. Poate ca s-au pierdut toate inregistrarile scrise si vorbite despre "rudele noastre", dar asta nu inseamna deloc ca suntem singuri. Imaginati-va aceasta scena in 1800. De ce oare ei si-ar putea alege un nume ca acesta? american: De ce va numiti Celeti? celest: (zambeste) american: Ce? celest: (arata spre cer si zambeste din nou) american: (rde cu neincredere) Daaaa, biiine... O alta parte a acestei mosteniri care a ajuns pana in timpurile moderne, despre care au cunostinta doar foarte putini oameni, este una dintre cele mai mari companii de ceai din lume care se numeste dupa Celeti, invocand astfel toate misterele si minunile comertului cu condimente:

Construind America ca o investitie Celetii au construit in secret America cu scopul de a fi o putere industriala. Nu aveau de gand sa-si arunce banii. Ideea era ca sa o dezvolte pana cand devenea capabila sa aiba profit pentru ca apoi ei sa-si primesca banii inapoi. Calea ferata transcontinentala a luat faa, pornind dezvoltarea acestor vaste teritorii cu o viteza fara precedent. Fara aceste transporturi masive de aur venind luna de luna, America nu ar fi avut niciodata o asa dezvoltare exploziva. Bancnotele lor ar fi fost facute din nimic, inflatia ar fi fost galopanta, si pana la urma s-ar fi spart, aducand Visul American cu picioarele pe pamant. Asiaticii au scris cate un contract pentru fiecare transport de aur. Exista un numar impresionant de contracte in constructia sistemului de cale ferata. Inca nu au foost platite. Acesta este miezul procesului de 286 de mii de miliarde de USD care a fost intentat Rezervei Federale in decembrie 2010, dupa cum spune JL. Odata ce America a devenit o putere induatriala, putea vinde produse catre restul lumii. Apoi, banii capatati din acest comert, isi puteau plati imprumuturile luate din Asia. Semne americane ale tradarii Celetii probabil ca si-au dat seama ca au fost tradati imediat dupa terminarea caii ferate transcontinentale. De indata ce americanii au avut aceasta piesa de infrastructura foarte importanta, au incercat sa le dea un sut in fund Celetilor. Au facut asta adoptand termenul peiorativ "Coolies", incadrandu-i in categoria "sclavi", si adoptand legi prin care era ilegal pentru ei sa traiasca in SUA:

http://en.wikipedia.org/wiki/Coolies
Desi muncitorii chinezi au contribuit la construirea primei cai ferate transcontinentale din SUA, si a caii ferate Pacific Canadiene in Canada de vest, emigrarea chineza a fost descurajata dupa terminarea constructiei. Legea californiana Anti-Coolie din 1862 si Legea federala de excludere din 1882 au contribuit la oprirea emigratiei chineze catre SUA. Cu toate aceste incercari de restrictionare a influxului de muncitori ieftini din China, incepand cu 1870 muncitorii chinezi au ajutat la construirea unei vaste retele de modernizare a cursurilor unor rauri in delta raului Sacramento-San Joaquin. Aceste lucrari au oferit suprafete de sute de hectare de pamant fertil pentru agricultura. Conform Constitutiei SUA (1879): Prezenta strainilor ne-eligibili sa devina cetateni ai SUA este declarata periculoasa bunastarii Statului, iar Legislativul va descuraja emigratia prin orice mijloace din puterea sa. Cooleismul asiatic este o forma de sclavie umana, si este interzisa in Stat, iar toate contractele de munca ale Coolie sunt nule. Toate companiile sau corporatiile, formate in aceasta tara sau in alte tari straine, si care importa astfel de forte de munca, vor fi penalizate dupa bunul plac al Legislativului.

Celetii au oprit orice transport de aur inainte de momentul formarii Rezervei Federale Conform celor spuse de JL, Celetiisi-au dat seama inca din 1911 ca sunt pacaliti, odata cu primii pasi ai SUA catre crearea Rezervei Federale. De atunci toate transporturile de aur au fost oprite. Creditarea era continuata, dar nu sub forma unor valori forte cum ar fi aurul. Celetii nu erau insa constienti de faptul ca REzerva Federala era numai partea vizibila a unui complot care data inca din anii 1700, asa cum voi continua sa va arat in Partea a Treia. Scopul ultim al bancherilor Rezervei Federale, si a societatilor secrete din care fac ei parte, era asa cum am mai spus: sa elimine standardul financiar bazat pe aur si sa creeze cantitati nelimitate de bani virtuali. Acum s-ar putea sa fie mai clar faptul ca a merge dupa aur insemna sa mearga dupa Celeti. Un aspect important In Prima Parte, am descris cum dinastia Kuomintang din China a mutat aurul in Taiwan ca sa il protejeze impotriva furtului de catre japonezi in cadrul programului "Crinul de Aur". JL nu are cunostinta despre niciun transport de aur care a fost trimis in SUA in 1938. Aceste transporturi probabil ca au fost facute de la o factiune separata a Familiei Dragon, sau poate ca JL pur si simplu nu cunoaste aceste aspecte ale planurilor Batranilor. JL mi-a spus ca Batranii se bucura de intregul sprijin si ajutor militar al Chinei, iar aceasta datorie uriasa in aur a SUA a creat o teroare absoluta pe holurile guvernului american. Ei stiu ca toate astea vor deveni publice foarte curand, si atunci populkatia va fi atat de suparata incat guvernantii se vor teme pentru vietile lor. Sa ne oprim aici, ca sa aveti ce citi in timp ce eu voi continua sa lucrez. In Partea a Treia, pe care o voi publica cat de repede pot, ma voi intoarce la tema centrala, care este foarte bine documentata, anume cum Illuminati au incercat sa-i pacaleacsa pe Celeti, cum au creat o masinarie de inventat bani fara numar, si cum aporoape au reusit.

Serviciile secrete, loviturile de stat i atentatele


Dizidentul sovietic Vladimir Bukovski afirma n anul 1990 ca: "Niciodata rolul KGB-ului n interiorul tarii [URSS] si n strainatate nu a fost att de important. Serviciile secrete sovietice sunt printre cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu n Romnia, au lansat "revolutia de catifea" n Cehoslovacia, au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker n Germania Rasariteana, producnd ndeosebi circumstantele favorabile distrugerii zidului Berlinului." (L'Empire du moindre mal, Libre Journal, Paris, no. 1, sept-oct, 1990, p.30). Loviturile de stat din toate tarile foste comuniste din blocul sovietic au fost puse la cale nca din 1984, de Andropov si KGB (Directoratul nr. 1 - PGU) si aveau un scop strategic, care a fost definit de contele Alexandre de Maranches (fostul sef al SDECEului, serviciul de informatii externe francez), citndu-l pe unul dintre apropiatii lui Gorbaciov, Gheorghi Arbatov: "U.R.S.S. va face cel mai rau lucru cu putinta: va va lipsi de dusmanul vostru." (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990) Alfel spus, Rusia sovietica bolsevica nu va mai fi aliatul lor din umbra, ci aliatul lor pe fata la noua mpartire a lumii. Jean-Franois Deniau, membru al Consiliului Europei, expune mai limpede aceasta strategie sovietica, ce a fost initiata de Andropov si pusa n practica de Gorbaciov, preciznd ca: "Uniunea Sovietica si propusese drept scop acela de a pleca pentru a ramne" ("Les marches lointaines de l'Empire: partir pour rester", n Jean Marie Benoist, Aprs Gorbatchev, Paris, 1990, p.137). Lev Nevrozov explica acest plan n "The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment", Midstream, pag. 1, n care scrie: "n partida de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapnirea Europei de Est, efectund un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale."

De fapt, acesta este chiar planul de restructurare (perestroika n stilul lui Gorbaciov) care face parte din conspiratia mondializarii, prin care cetatenii sovietici-rusi mbatrniti sunt nlocuiti cu alti cetateni sovietici-rusi mai tineri. Acestia sunt adusi la studii gratuite n toate tarile foste comuniste din sfera de influenta sovietica, iar dupa terminarea studiilor sunt infiltrati prin sustinere francmasonica n toate institutiile acestor state si de aici controleaza industria, agricultura si comertul. Ei sustin din aceste posturi cheie interesele Moscovei si ale aliatilor si nu pe ale popoarelor respective, n vreme ce oamenilor le sunt confiscate casele, terenurile si padurile de catre agentii sovieticirusi si internationali - altfel spus de catre francmasonii mondialisti - care au participat la conspiratia internationala din anul 1989. Un alt aspect este acela ca URSS avea o tehnologie depasita, n acea perioada, fata de Occident si Statele Unite. De exemplu n ceea ce priveste industria de calculatoare, URSS era depasita din toate punctele de vedere. Asa nct se poate spune ca industria de calculatoare este cea care a impus participarea URSS la noua mpartire a lumii. "RESTRUCTURAREA" COMUNISMULUI GERMAN La 21 noiembrie 1990, n Germania, Erik Honecker, stapnul STASI (serviciile secrete estgermane), dezvaluia ntr un interviu acordat ziarului Berliner Wochenpost, ca: "Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramna n umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt altceva dect plevusca. Ne aflam n prezenta unor schimbari extrem de importante, care nu au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala." Evenimentele de dupa anul 1990 au confirmat aceasta conspiratie masonica internationala: a se vedea n aceasta directie eliminarea lui Mobutu Seseseko n Africa si a lui Suharto n Asia, precum si declansarea razboiului din Yugoslavia din 1991. Exista si alte evenimente care indica un proces continuu la scara mondiala, de exemplu razboaiele din Afganistan, Irak si Cecenia, sau transformarile care au loc n Georgia si n toate tarile Baltice. Au urmat apoi tratativele dintre Mihail Gorbaciov (presedintele URSS) si Helmut Kohl (cancelarul vest-german), privind conditiile reunificarii Germaniei, care s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov de la Geneva, din septembrie 1990, unde s-au stabilit si noile sfere de influenta din Europa de Est si Balcanica. Gyula Horn, pe atunci ministru de externe al Ungariei si membru al serviciului secret maghiar AVO a deschis granita pentru miile de refugiati est germani aflati la frontiera cu Austria, iar Zidul Berlinului a cazut n urma unui asa-zis "accident", care de fapt a fost planificat cu grija dinainte. Realitatea este ca la mijiocul anilor 1980, KGB-ul a creat la Berlin o unitate de rezistenta ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, care nu avea contact cu STASI. Existenta acestei unitati de rezistenta ultrasecreta nu era cunoscuta dect de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului si de ctiva dintre membrii statului sau major de la Moscova, printre care generalul Anatoli Novikov. Misiunea grupului Luci era "restructurarea peisajului politic estgerman, conform strategiei Kremlinului, ca pregatire n vederea reunificarii Germaniei" (Raif Georg Reuth, Andrea Bonte, "Das Komplott", Mnchen, 1993, p. 210). Grupul Luci a organizat manifestatii de strada - unele nsumnd cte 100.000 de oameni - cu caracter anticomunist si chiar antisovietic, aceste actiuni anticomuniste si antisovietice avnd de fapt ca scop eliminarea din viata politica a liderului interimar Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost o alta sarcina a grupului Luci, n cadrul modelarii peisajului est-german n vederea reunificarii Germaniei. "REVOLUTIA PASNICA" DIN CEHOSLOVACIA De asemeni, presedintele ceh Vaclav Havel afirma ca "revolutia de catifea" de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de KGB pentru abolirea regimului comunist condus de brejnevistul Gustav Husak. Generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov - presedintele KGB-ului, a sosit n ajunul revolutiei la Praga, mpreuna cu un grup de visautniki, ofiteri spetznaz (seviciu secret rus de operatiuni speciale), care actioneaza de regula n civil.

Generalul Grusko, generalul Teslenko (nsarcinatul la Praga al KGB-ului) si cehul Alois Lorenc (seful STB, Securitatea Cehoslovaca, care vizitase anterior Moscova) au condus ntreaga desfasurare a "revolutiei de catifea" dintr-un apartament conspirativ din Praga. Evenimentele de la Praga au fost provocate de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul ofiterilor spetznaz, manifestatia de comemorare a unei victime a militienilor praghezi ntr-una de protest. Ofiterii spetznaz, sositi la aeroportul Ruzine, s-au mprastiat n toata Praga, conform unui plan stabilit dinainte, mentinnd permanent legatura cu Moscova, prin intermediul gen. Grusko, privitor la mersul revolutiei cehe. Corespondentii straini au sesizat un fenomen straniu: "Militienii praghezi, care s-au manifestat initial extrem de violent fata de manifestanti, au disparut apoi pur si simplu, lasnd bulevardele n mna manifestantilor." Violenta initiala neobisnuita manifestata de militia pragheza mpotriva protestatarilor a avut un caracter provocator deliberat, dupa care militienii au disparut. n noaptea aceleiasi zile de 17 noiembrie 1989, gen. Grusko si ofiterii spetznaz au parasit Praga, la fel de discret precum aparusera. Revolutia de catifea se ncheiase. "REVOLUTIA" ROMNA Acelasi lucru s-a petrecut si n dimineata de 22 decembrie 1989 la Bucuresti, cnd armata a disparut instantaneu. Cum spunea un participant la lovitura de stat: "Armata a intrat n pamnt." Sediile institutiilor de stat au fost lasate, temporar, n mna manifestantilor. n realitate, din dispozitia lui Victor Atanasie Stanculescu si pna la noi ordine, unitatile speciale ale Securitatii se retrasesera n tunelurile si galeriile subterane ale Bucurestiului, iar unitatile motorizate n cazarmi. Dupa cum afirma Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii apropiati ai lui Gorbaciov, "Iliescu avea n vremea aceea legaturi destul de strnse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l nlocui pe Ceausescu." Si tot el adauga: "Pentru a ncepe operatiunea propriu-zisa, noi am ales momentul cnd Ceausescu se afla la Teheran, deoarece altminteri actiunea ar fi prezentat dificultati." Mark Almond, profesor de istorie moderna la Oxford University, n cartea "Gorbacev and the Est-European Revolutions" (Gorbaciov si revolutiile est-europene), publicata la Londra n 1990, spune ca: "Moscova si KGB-ul sunt cele care au armat pistolul cu care s-a dat startul transformarilor din Europa rasariteana si centrala, iar aceste transformari s-au savrsit cu cea mai mare usurinta, deoarece a fost suficient sa fie activate structurile [securitatii sovietice-ruse] care existau deja." ATACUL CRIMINAL MPOTRIVA IRAKULUI n ceea ce priveste atentatul din 11 septembrie 2001 mpotriva statului si poporului american, acesta a fost n realitate un autoatentat organizat de catre CIA, pentru ca Statele Unite sa aiba un pretext pentru a ataca Irakul si a intra cu forta n posesia petrolului irakian. Petrolul este necesar pentru asigurarea consumului de energie al Statelor Unite si pentru dezvoltarea programelor militare si spatiale, n vederea manipularii si controlului de catre FRANCMASONERIE a tuturor fiintelor umane de pe suprafata globului. Astfel, dupa 11 septembrie 2001, americanii au ajuns sa aiba baze militare chiar si n Rusia. Atacul SUA mpotriva Irakului a fost planuit cu mult timp nainte, lucru precizat de agentul William Cooper din cadrul serviciului de informatii al marinei americane, Naval Intelligence of Navy, n cartea "Behold a Pale Horse".

n aceasta carte, el dezvaluie documente ale unui plan de operatiuni mpotriva tarilor arabe, care preconiza folosirea trucului lui Roosvelt cu Pearl Harbour sau al lui Churchill cu orasul Coventry (din al doilea razboi mondial), amndoi cunoscnd ziua si ora atacului japonez, respectiv german. Din aceste documente reiese ca ntr-unul dintre marile orase ale Statelor Unite urma sa fie declansata o explozie puternica, un auto atentat care sa fie pus pe seama fundamentalistilor iranieni, irakieni sau libieni si sa constituie un pretext pentru dezlantuirea unui razboi de coalitie, care sa primeasca girul Consiliului de Securitate si al ONU. Blocurile-turn gemene ale lui World Trade Center au fost, n realitate, demolate prin implozie cu dinamita, plasata de expertii CIA n punctele cheie ale structurii cladirilor, iar Pentagonul a fost lovit de un avion usor doar ntr-o aripa dezafectata, aflata n curs de reamenajare, care nu adapostea personal, birouri si calculatoare. Ambele actiuni au fost puse la cale de CIA n crdasie cu presedintele mason George Bush. n aprilie 2005, USAF (US Air Force, Fortele Aeriene ale SUA) a lansat un microsatelit XSS-11, care are capacitatea de a bruia satelitii de recunoastere si comunicatii ai altor natiuni. n prezent, Statele Unite dispun de un program militar spatial, numit "Rods from God" (ntr-o traducere aproximativa Urgia lui Dumnezeu, "rod" nsemnnd, la propriu, bta, ciomag), care urmareste lansarea, de la limita dintre spatiul cosmic si atmosfera, a unor cilindri din tungsten, titaniu sau uraniu, care sa distruga tinte la sol, lovindu-le cu o viteza de 11.600 de km/h, impactul avnd forta unei mini bombe atomice. De asemenea, se afla n stadiu de experiment folosirea unor sateliti care pot lovi cu raze laser bazele sau rachetele inamice. Aici trebuie subliniat faptul ca Statele Unite au un consum imens de petrol si ca, fara petrolul din Afganistan si Irak, puterea lor va ajunge n doi, trei ani sa se destrame. n curnd, SUA nu vor mai avea mercenari, aliati si petrol si s-ar putea sa plece din toate tarile planetei cu coada ntre picioare, odata cu aliatii lor rusi, deoarece s-a vazut cine sunt americanii si aliatii lor. Consiliul de Securitate si ONU, care sprijina actiunile imperialiste ale americanilor si ale aliatilor mpotriva fiintei umane, se vor destrama de la sine. ONU, Organizatia Natiunilor Unite, este o organizatie mafiota, terorista si imperialista FRANCMASONICA n care coruptia este un sport general si planetar. Trebuie mentionat faptul ca America a intrat deja n faza de distrugere si destramare prin vnzarile de arme de mare calibru. Aceste vnzari de armament greu au fost aprobate de fratele lui Bush, SUA fiind conduse dupa bunul plac al acestei familii de mafioti. Mai mult, n 2004, secretarul de stat american Colin Powell, un alt mincinos ordinar si criminal international, a recunoscut ca: "O serie de dovezi-cheie prezentate ca argument pentru interventia militara americana n Irak sunt false." Colin Powell a mai afirmat ulterior ca: "Cea mai importanta parte a prezentarii sale din februarie 2003, facuta n cadrul Consiliului de Securitate al ONU, potrivit careia Irakul ar fi avut laboratoare mobile pentru fabricarea armelor biologice, s-a bazat pe declaratii false." Americanii au invadat rapid Irakul spernd sa mai gaseasca armamentul chimic si bacteriologic livrat tot de ei irakienilor n timpul razboiului dintre Irak si Iran, si sa produca astfel dovada incriminatoare ca Saddam dispunea de arme de distrugere n masa. Acum, dupa trei ani de zile de distrugere a Irakului si de terorizare si masacrare a populatiei civile, americanii si aliatii recunosc cu criminala seninatate ca nu au avut n realitate nici o dovada ca Irakul ar fi dispus de arme de distrugere n masa. TERORISM SI ATENTATE n ceea ce priveste atentatele, acestea sunt o malefica inventie a sovieticilor-rusi din perioada celui de-al doilea razboi mondial si erau comise de partizani rusi, care ucideau numerosi copii si cetateni sovietici, dnd apoi, cu perfidie, vina pe germani, pentru ca astfel sa atraga compasiunea opiniei publice internationale si sa primeasca sprijin de la statele occidentale - hrana si, mai ales,

armament - dar si pentru a atrage aliati mpotriva Germaniei. ORGANIZATIA PENTRU ELIBERAREA PALESTINEI n Palestina lui Yasser Arafat, KGB-ul sovietic-rus a impus ca serviciul de securitate palestinian sa aiba o structura dubla, respectiv Organizatia pentru Eliberarea Palestinei si Hamas. Dupa cum afirma Christopher Story, analist american n domeniul serviciilor secrete: "Hamas si unitatile sale sunt si au fost dintotdeauna o componenta operationala aflata sub umbrela organizatiei cunoscuta sub numele de Organizatia pentru Eliberarea Palestinei." La mijlocul secolului al XIX-lea, anarhistii rusi - care n realitate erau membri ai unor grupuri masonice ce urmareau nlaturarea tarului si preluarea puterii - au teoretizat dubla structurare, politica si terorista, a unei grupari subversive. La "suprafata" se afla Organizatia, o grupare care are un rol politic, respinge formal violenta si practica discursul ideologizat, n vreme ce la "subsol" se afla Infernul, grupul militar secret al gruparii, care este nsarcinat cu asasinate, rapiri, jefuirea bancilor, traficul de arme, de droguri si altele. ncepnd din perioada Internationalelor, toate partidele comuniste din ntreaga lume, - care sunt sustinute de Moscova - au avut aceasta dubla structura n lupta clandestina pentru acapararea puterii. Gruparile teroriste contemporane, precum Brigazile Rosii, Potere Operaio, Septembrie Negru, Sendero Luminoso etc. au procedat la fel. Renumitul analist Steven Emerson subliniaza, ntr-un articol aparut n Wall Street Journal, ca: "Fortele de securitate ale lui Arafat, sub pretextul cooperarii pe linie de securitate n regiunile ocupate, au ucis, torturat, rapit si terorizat mii de palestinieni." Ca o paranteza, Yasser Arafat, cu ocazia participarii la Forumul "Crans Montana" din aprilie 1994, forum sponsorizat de Zaher Iskandarani si Kamel El Kader, la care a participat si Ion Iliescu, si-a amintit cu nostalgie de anii de studentie, de serile moscovite si de Ion Iliescu, colegul sau de studentie: "Am fost colegi la Moscova [n.a. este vorba despre studiile la GRU - serviciul secret militar sovietic], numai ca Iliescu, spre deosebire de mine, era sef mare." NSCENARILE LUI PUTIN Omul de afaceri rus Boris Berezovski a afirmat ntr-o conferinta de presa tinuta la Londra ca: "n spatele atentatelor care au facut aproape 300 de morti n Rusia, n august si septembrie 1999, s-a aflat FSB [ex-KGB], iar Vladimir Putin stia prea bine despre acest auto-atentat." nscenarea auto-atentatului a avut, dupa Berezovski, un dublu scop: crearea unui pretext pentru atacarea Ceceniei si cresterea popularitatii lui Putin: "Autoritatile ruse i-au acuzat mereu, fara a furniza probe, pe separatistii ceceni de organizarea atentatelor care au dus la interventia armatei ruse n Cecenia. Cei din FSB erau de parere ca Putin nu poate sa acceada la putere pe cale cinstita, democratica, si c o campanie terorista, urmata de un razboi n Cecenia, ar crea contextul psihologic favorabil alegerilor." Sa luam aminte ca renumitul luptator cecen Dudaev a fost ucis n timp ce vorbea la telefonul mobil. Racheta care l-a ucis pe Dudaev a fost directionata cu precizie catre locatia acelui telefon, prin satelit. Operatiunea a fost pusa la cale de rusi si americani, iar tehnologia folosita a fost americana. COLABORAREA TERORISTA SUA-URSS La vrful structurilor de conducere, infiltrate masonic, americanii si rusii au fost de fapt aliati si atunci cnd iranienii au arestat si au capturat membrii ambasadei Statelor Unite din Teheran, n anul 1987. n realitate, americanii si rusii organizasera o lovitura de stat mpotriva conducerii de la Teheran. Avionul care transporta militarii americani si tehnica militara pentru instalarea centrului de comanda n apropierea capitalei iraniene, Teheran, a fost dirijat de rusii din statia spatiala sovietica-rusa MIR. Avionul a aterizat cu bine. La scurt timp, sase elicoptere americane, burdusite cu militari americani, au pornit spre Iran. Destinatia era avionul deja aterizat. Elicopterele americane, dirijate de rusii de pe statia spatiala

MIR, s-au deplasat n timpul unei furtuni de nisip, pentru a nu fi detectate de radarele armatei iraniene. La aterizare, un elicopter a lovit avionul si amndoua navele au explodat si au luat foc. Zgomotul produs de explozia avionului si a elicopterului, care erau pline amndoua cu munitie si armament, precum si incendiul produs chiar n apropierea orasului Teheran, au atras trupele militare iraniene, care i-au arestat pe toti atentatorii ramasi n viata. La nivelele inferioare ale serviciilor de informatii ale armatei americane si ruse au existat, totusi, si unele nentelegeri. Vom aminti aici faptul ca submarinul nuclear american Scorpion a fost torpilat de submarinele sovietice, pentru ca se apropia prea mult de acestea. Cei de pe Scorpion au fost atentionati de rusi sa nceteze aceste actiuni provocatoare, dar ei nu s-au oprit si atunci rusii l-au torpilat. La nivelul superior al serviciilor de informatii si al conducerii politice a americanilor si rusilor s-a musamalizat acest incident, pentru a nu se crea o psihoza anti-sovietica, deoarece n toate institutiile statului american sunt infiltrati, cu cunostinta superiorilor si pe filiera masonica, agenti rusi. Un agent sovietic, Aleksei Voronin, redactor la agentia de presa rusa Novosti din Bucuresti, a afirmat, referitor la incidentul pomenit mai sus, ca: "Americanii s-au jucat n fundul gol pe lnga... organul erect." Acest articol este un fragment din cartea "Dezvaluiri uluitoare despre modul n care este afectata Romnia de gigantica conspiratie internationala a Noii Ordini Mondiale".

Al patrulea Reich
Tuturor le place s spun "Hitler a fcut asta", "Hitler e de vin". Dar adevrul este c Hitler nu a fcut-o de unul singur. Hitler a fost un dictator de clas mondial, dar rul fcut de al treilea Reich (de la taberele de munc forat i exterminare pn la declanarea celui de-al doilea rzboi mondial) a fost n realitate pus n practic de cetenii germani, crora le-a fost team s pun sub semnul ntrebrii ceea ce le spunea guvernul lor, le-a fost team s se ntrebe dac acela este adevrul sau nu, att n ce privete presupusa invazie polonez ct i incendierea Reichstag-ului. Rezultatul l tim cu toii: dezastrul national. Germanii anilor 1930 se imaginau ca fiind bravi. Ei se vedeau n postura eroilor din operele lui Wagner, descendenii temuilor rzboinici germanici care vnau bizonii slbatici doar cu nite sulie i care au nvins trei legiuni romane n padurea Tuetenberg. Dar adevrul era c, n anii 1930, poporul german devenise civilizat i aezat, obsedat cultural de detaliile fine att n tiin ct i n societate. Propria imagine eroic a nsemnat ns i o adevrat sclavie. Germanii trebuiau s se comporte ca i cum erau bravi, chiar i atunci cnd nu erau deloc aa. Acum este uor s privim napoi i s ne dm seama ct de imbecil a fost Hitler. Dar la vremea aceea, Hitler avea o imagine favorabil n ochii propriului popor, fiind ajutat de mass-media, bineneles: a fost ales Omul Anului de revista Time Magazine n 1938. Poporul german a presupus c nici nu poate fi vorba ca Hitler s fie un tiran desvrit, mai ales c ei triau ntr-o republic care avea legi clare ce stabileau exact ce poate i ce nu poate guvernul s fac. Realitatea a fost ns alta: germanii, ca indivizi, i pierduser curajul. Guvernul german era foarte mulumit cu starea naiunii, pentru c un popor temtor este mult mai uor de condus i manipulat dect unul curajos. Dar germanii nu doreau s-i piard imaginea de oameni curajoi pe care o aveau despre ei nii. Aa nct, cnd a fost confruntat cu o situaie care cerea curaj individual, i anume atunci cnd guvernul aciona greit, germanii se fceau c situaia nici nu exist. n aceast auto-decepionare este smna ruinrii ntregii naiuni germane i naterea celui de-al doilea rzboi mondial. Cnd a ars Reichstag-ul, majoritatea germanilor nici nu putea concepe c focul fusese pus de nsui Hitler, pentru c se temeau de ceea ce putea nsemna asta.

Erau att de "prini" n propria imagine nct au rmas orbi la probele evidente i au fost de acord cu Der Fuhrer, imaginndu-i n continuare c sunt plini de curaj, chiar dac tocmai evitaser s se manifeste cu un curaj adevrat pentru a-i cere socoteal lui Hitler. Cnd Hitler le-a cerut sa i acorde temporar puteri extraordinare, care erau interzise n legea germana, puteri care el spunea ca i sunt necesare pentru a se ocupa de "teroriti", poporul german, cu sufletul deja vndut propriilor iluzii, a acceptat. Puterile extraordinare i-au fost conferite lui Hitler, i odat acaparate, ele au durat pn la distrugerea Germaniei. Cnd Hitler a nscenat o presupus invazie a Poloniei, marea majoritate a germanilor care era sub influena nefast a lui Hitler nici mcar nu s-a ntrebat de ce Polonia ar face un lucru att de prostesc, aa c s-au trezit n plin rzboi. Dar Hitler cunotea foarte bine starea psihic a naiunii. El i-a decorat armata cu nsemne maiestuoase pentru a-i "prinde" i mai bine poporul n propria imagine. Naiunea german a fost ademenit n rzboi nu pentru c era eroic, ci oarb. Similar, poporul american se imagineaza ca fiind brav. Americanii i imagineaz c se afl n siguran. Pentru c triesc ntr-o republic, cu legi care stabilesc ce poate, i mai ales ce nu poate s fac guvernul. Cnd s-au prbuit turnurile gemene, majoritatea americanilor nu puteau crede c atacurile au fost regizate chiar de guvernul american. Ca i germanii secolului trecut, americanii s-au trezit n rzboi. Cu "terorismul". Guvernul american a cerut s i se acorde temporar puteri extraordinare, care sunt interzise de Constituie. Motivul? Lupta mpotriva "terorismului". Poporul american, care i-a vndut deja sufletul propriilor iluzii, este de acord. Aceste puteri temporare se pare c nu vor fi mai puin temporare n America dect au fost n Germania. tiind c e nevoie de curaj pentru a ucide inamicul fa-n-fa, guvernul SUA a cheltuit sume exorbitante de bani pe armeminune, avioane super-extra, submarine ultimul rcnet, rachete "detepte" care ucid de la distan, astfel nct cei care fac acest "treab murdar" nu trebuie s stea fa-n-fa cu realitatea ngrozitoare. Ca i Hitler, Stalin a fost numit Omul Anului de revista Time Magazine att n 1939 ct i n 1942. Ca muli alii, i ei celebrai de prestigioasa revist, acetia au fost adevrai montri. Ideea este c nu e deloc uor s descoperi un dictator, mai ales atunci cnd i conduce viaa i este ludat de massmedia. Tirania devine evident doar atunci cnd priveti napoi, cnd se descoper ce au fcut cu adevrat. Germanii au fost pclii de Hitler cu ajutorul mass-media care astfel i-a trdat propriul popor. Aa cum mass-media american i trdeaz azi propriul popor abandonndu-i de bun voie, uneori chiar cu mndrie, rolul de cine de paz mpotriva abuzurilor guvernului. Puterea atrage ntotdeauna oameni care nu ar trebui s o foloseasc. Statele Unite, ca ultim super-putere a lumii, atrage pe cei care vor s se foloseasc de aceast imens putere pentru a face orice doresc. Nici-un cetean al lumii moderne nu-i va trimite proprii copii la rzboi pentru a jefui resursele altei naiuni. i totui, exact asta se ntmpl acum. Guvernul care dorete s nceap un rzboi de cucerire trebuie s creeze iluzia unui atac sau a unei ameninri inevitabile la adresa sa pentru a da un motiv propriului popor s nu puna la ndoial aciunile guvernului. Dac americanii nu-i vor manifesta curajul adevrat, acela de a analiza detaat aciunile guvernului care-i manipuleaz, generaiile viitoare vor privi poporul american cu aceeai aspr judecat cu care noi privim la germanii anilor 1930.

Cabala amenin cu un virus uciga i cu destabilizarea social


Cabala criminala occidentala ameninta cu extinctia rasei umane Reteta unui virus de laborator intr-atat de contagios si de periculos incat ar putea sa ucida milioane de oameni ar putea fi publicata in curand, au anuntat, marti, cei care l-au creat, un grup de cercetatori din Olanda. Prima reactie internationala a venit din partea guvernului Statelor Unite. Oficialii americani au atras atentia ca nu este recomandata publicarea retetei virusului creat in laborator pentru ca ar putea ajunge pe mainile teroristilor. "Exista teama ca, daca se creeaza ceva atat de mortal si se transforma intr-o pandemie globala, mortalitatea si costul pentru intreaga lume ar fi masive", a declarat un consilier stiintific al administratiei SUA. Concret, virusul creat intr-un laborator olandez este o noua tulpina foarte contagioasa a gripei aviare, ce poate infecta si ucide milioane de oameni. Informatia a creat extrem de multa panica pentru ca este pentru prima data cand s-a reusit o mutatie a tulpinii H5N1 a virusului gripei aviare astfel incat sa se poata transmite foarte usor prin intermediul aerului, prin tuse si stranut. Pana in prezent, se considera ca gripa aviara H5N1 se poate transmite intre oameni numai prin contact fizic foarte apropiat, nu si prin aer sau stranut, asa cum este posibil in cazul noului virus. Spalare de bani sub umbrela FMI "Spalare de bani" - acestia sunt termenii cu care un analist al prestigioasei publicatii The Economist se refera la transferul de bani al tarilor din UE si a celor emergente catre Fondul Monetar International, in scopul de a ajuta statele lovite de criza europeana, ca Italia sau Spania.

La un deceniu dupa ce moneda unica europeana a fost lansata cu sunete de fanfara si artificii, viitorul sau continua sa apara nesigur Varujan Pambuccian considera ca actualul sistem politico-economic nu mai este sustenabil, iar masurile care se iau la Bruxelles

nu fac decat sa afunde Europa si mai rau in "mlastina" in care se afla. Deputatul considera ca este nevoie de reactii majore, la nivelul G20 sau chiar G8, cum ar fi, de exemplu, renuntarea la constructia monetara actuala, care "permite toate porcariile care se intampla" atat in zona bancara si in zona bugetara. Cum este construita moneda? Moneda nu se sprijina pe nimic, ea se sprijina pe increderea pe care o ai in emitentul monedei respective, or asta nu inseamna nimic. Adica dupa parerea mea ar trebui revenit la legarea monedei de resursa limitata. E foarte neplacut ce spun, ca nu mai poti sa faceti de lucruri din astea spectaculoase, sa tragi de ea ca de un elastic, dar nici nu te mai aduce in situatii ca asta. E foarte neplacut, sigur, nu place nici conducatorilor - nici de firme, nici de state - nu place nici condusilor - nici angajatilor, nici popoarelor. Dar nu avem alta solutie. In opinia sa, Romania are o sansa foarte mare de a se salva cu conditia sa se decupleze de la modul de gandire latin, care caracterizeaza tari precum Grecia sau Italia, in care majoritatea traieste dupa modelul "sa ai totul fara sa faci nimic". Iar ca sa se petreaca decuplarea despre care vorbeati ce ar trebui sa se schimbe in Romania? Dupa parerea mea, in primul rand ar trebui explicat ce se intampla, lucru pe care nu il face nimeni. Si nu il face nimeni de multe ori in mod ticalos, pentru ca exista oameni inteligenti care stiu despre ce e vorba, dar care prefera sa nu spuna nimic, ca sa isi mentina un status-quo personal. Sunt si din zona economica si din zona politica. In zona culturala...acolo se bate campii cu gratie. Cei despre care va vorbeam ar trebui in primul rand sa renunte la jargonul profesional si sa le explice oamenilor. Pentru ca orice lucru, daca l-ai inteles si il stii, il poti spune in toate felurile posibile, si ca 'dupa blocuri', si altfel. In al doilea rand, ar trebui sa fie dispusi sa explice si in al treilea rand sa aiba canalele prin care sa vorbeasca. Criminalii de la varful piramidei de putere sunt disperati Seful Statului Major al Statelor Unite ale Americii a declarat ca este ingrijorat in privinta "unei potentiale revolte civile" in Europa, pe masura cresterii crizei financiare. Generalul Martin Dempsey a spus ca nu este clar daca ultimele masuri luate de liderii europeni vor fi suficiente pentru a tine unita zona euro, adaugand ca o izbucnire a unui conflict social ar putea avea consecinte pentru Pentagon, transmite BBC. Generalul Dempsey a afirmat, cu ocazia unei intalniri organizate de Consiliul Atlantic, ca "zona euro se confrunta cu un mare risc". Seful armatei americane se teme ca militarii Statelor Unite ar putea sa fie nevoiti sa rezolve problemele din zona euro, "din cauza potentialului unei revolte civile si a unei ruperi a Uniunii". Statele Unite ale Americii au peste 80.000 de militari si 20.000 de civili care activeaza in Europa, mare parte in Germania. Martin Dempsey a servit SUA, ca general, in razboiul din Irak. Pana acum au fost agentii de rating, sondaje, presa, scenarii, ma rog, chestii soft, uite ca a aparut si seful cu bombele sa dea deocamdata cu bobarnacul. Devine groasa. Disperarea e foarte mare. Amenintarea a dat rezultate? Guvernele din Europa se dau peste cap pentru a umple bancile de bani. In Italia, de exemplu, guvernul-marioneta condus de trilateralul Monti incurajeaza bancile sa cumpere proprietati publice. In Portugalia, guvernul imprumuta, practic, bani de la fondurile de pensii detinute de banci si ar putea folosi o parte din fonduri pentru a ajuta companiile de stat sa-si plateasca datoriile. La fel ca si celelalte guverne-marioneta din Europa, cele din Germania si Spania aplica, la randul lor, masuri neortodoxe pentru a sprijini bancile suferinde, care nu mai au bani, fiind devalizate de oculta financiara.

Aceste masuri sunt folosite din cauza faptului ca tarile din zona euro se afla sub o presiune teribila in urma amenintarilor de tot felul venite pe toate canalele Cabalei criminale oculte care nu vrea deloc sa renunte la putere.

Aliana mpotriva noii ordini mondiale


INTERVIU EXCLUSIV CU BENJAMIN FULLFORD - DE DAVID WILCOCK David Wilcock a obinut un interviu audio cu celebrul Benjamin Fulford. V prezentm n cele ce urmeaz acest interviu integral, precum i comentariile lui David. David Wilcock: MULTE baze subterane sunt acum complet curate... (m refer la) materiale, echipamente i personal... de ctre fore nc necunoscute. O coaliie internaional, care intenioneaz s drme Vechea Ordine Mondial i s elibereze umanitatea din sclavie, i asuma responsabilitatea. Ei par s aibe asisten Extraterestr n misiunea lor. Dou uriae orae subterane au fost distruse pe data de 23 Augus de 2 explozii atomice (sau altceva necunoscut) n zona prii de sud a oraului Washinghton DC, Virginia (se pare c epicentrul a fost n oraul numit Mineral), i n Colorado lng Denver. Nota AIM: Aa cum am artat n articolul 2012, Elenin i Nibiru, se pare c aceste cutremure au fost efectul anihilrii cu tehnologie extraterestr (de tip sonic) a celor dou baze subterane militare secrete care se aflau n zonele respective. La tiri au fost semnalate cutremure avnd magnitudinea 5,3 i 5,9 Richter care aveau un grafic neobinuit de manifestare, nespecific unor cutremure naturale, pe data de 23 august 2011. De asemenea au fost nregistrate sunete neobisnuite n ntregul ora! Sunete ciudate inainte de cutremurul din Virginia:

Sunete misterioase la Kiev, Ucraina:

Sunete ciudate in Canada, inainte de cutremur:

Alte inregistrari:

80 de ri diferite au format acum o alian mpotriva Vechii Ordini Mondiale / aa-ziii Illuminati care, de fapt, nu sunt deloc iluminai, ci doar smintii!

PN LA 60.000 DE MORTI - I NIMENI DIN INTERIOR NU ESTE IN SIGURAN Sursele mele mi sugereaz c este posibil ca n acel moment cnd a avut loc explozia, n fiecare din aceste dou orae subterane s fi fost pn la 30.000 de oameni. Deci discutm cu privire la un potenial de 60.000 de decese. Vorbim de asemenea cu privire la potenialul pe care oricine altcineva care lucreaz pentru aceste programe secrete i care se afl ntr-una din aceste instalaii ascunse, care poate fi subteran sau posibil departe de lume, cum ar fi ntr-o staie spaial, pe Lun sau n alta parte...e acum total singur i nepzit. Ei nu vor fi protejai. Ei nu sunt n siguran. i superiorii lor nu i informeaza cu privire la riscul la care sunt expui aflndu-se n locaiile acelea. Vezi i alte surse: http://www.projectcamelot.org/underground_bases.html http://stevebeckow.com/accountability/weather-warfare/was-the-va-earthquake-caused-by-an-underground-nuclear-bomb http://www.disclose.tv/action/viewvideo/77486/Virginia__amp__Colorado_NUKED_UNDERGROUND_/ http://beforeitsnews.com/story/1121/374/Were_NORAD_And_Shadow_Govt_Bases_The_Nuke_Quake_Targets.html http://www.eutimes.net/2011/08/russia-reports-nuclear-explosions-hit-vast-us-military-tunnel-network/ http://kauilapele.wordpress.com/2011/10/13/new-david-wilcock-article-disclosure-imminent-part-ii-many-more-bases-destroyedand-asshole-hippies-from-outer-space/ Ceea ce este bine de observat de ctre orice om nzestrat cu inteligen i bun sim: nicio agenie oficial de tiri nu ndrznete s dea pe post toate aceste fapte i relatri n lumina real a ceea se petrece (dincolo de perdeaua de fum pe care ei o arunc larg pe ecranele televizoarelor cu intenia clar ca noi s rmnem zpcii i confuzi, pentru a fi uor de manipulat) care dealtfel sunt foarte bine documentate, dupa cum urmeaz. Faptul c nu ndrznesc deocamdat s recunoasc, dei evidenele sunt inevitabile i zdrobitoare, toate acestea arat clar ct de speriai sunt de ceea ce "ei" stiu deja c va urma! Miercuri, 14 Septembrie 2011, i-am luat interviul uneia dintre cele mai interesante i controversate personaliti de pe Pmnt. Urmeaz transcrierea completa a acestui interviu pe care l putei downloada i asculta chiar voi aici:

http://divinecosmos.com/podcasts/Wilcock_Fulford_2011-9-14.mp3

BENJAMIN FULFORD: 30 DE ANI CA JURNALIST FINANCIAR Fulford a lucrat pentru Revista Forbes ca editor pentru regiunea Asia-Pacific. Oamenii au ncercat s atace credibilitatea lui n legtura cu asta nainte, dar este documentat. Am verificat referinele chiar eu. Ben are un site gratuit - benjaminfulford.typepad.com - i un jurnal cu un pre sczut cu rezumate sptmnale gratuite i ocasional articole gratuite la benjaminfulford.net. n fiecare Luni dimineaa pe site-ul pltit apar noi actualizari majore.

Recomand cu cldur s mergei la benjaminfulford.typepad.com chiar acum, astfel c sunt dou noi actualizari majore pe acest site care ofer amanunti informaii suplimentare n legtur cu tot ce discutm aici. Fulford a fost menionat de ctre Stephen Colbert ntr-un show discutnd despre aa-numiii Illuminati. Voi spune de asemenea c Fulford are contact cu un numar incredibil de diferite surse. El pare s evite a declara cine sunt aceste surse - att ct este uman posibil. NOUA ORDINE MONDIAL Sub numele de Noua Ordine Mondial (New World Order) se ascund organizaii, instituii i indivizi, grupai ntr-o reea intercorelat. Aceast grupare ocult planetar nu cunoate limite statale, se afl deasupra legilor tuturor rilor i controleaz politica, sistemul bancar internaional, industria, comerul, sistemul de asigurri, traficul de droguri i de arme, lumea medical etc. Ea nu d nimnui socoteal pentru deciziile pe care le ia, i este cea care trage sforile tuturor evenimentelor majore din lume. Ea se ascunde n spatele marilor corporaii i al marilor agenii guvernamentale, pe care le dezvolt i le controleaz, cu scopul bine definit de a domina lumea. ATACURILE NUCLEARE IMPOTRIVA BAZELOR SUBTERANE http://www.pakalertpress.com/2011/09/25/scientists-confirm-fulfords-story-of-nuclear-attack-on-washingtons-undergroundsanctuary/ Recent, aceste surse l-au informat c, cutremurele care au aprut n zonele Colorado i Washington DC, n preajma zilelor de 22 i 23 august 2011, au fos de fapt, atacuri nucleare mpotriva instalaiilor militare subterane. Aceste baze subterane au fost construite de ctre guvernul Americii, ostentativ de la nceputul anilor 1960, avnd costul de trilioane de dolari din banii contribuabilului nedocumentai care se duc n aceste "proiecte negre". Motivul pentru care l-am contactat pe Benjamin Fulford este pentru c am citit asta (pentru prima oar) pe blogul lui (i am fost uimit). Apoi am nceput s contactez propriile surse, pe care le-am cultivat de-a lungul anilor, fiind o persoana publica pe internet nc din

1999, i ctignd increderea multor oameni care lucreaz n diverse programe secrete. Am fost absolut uimit cnd am nceput s ntreb n jur i am descoperit c pe oricine cunosc, cu o singur excepie, a confirmat c acest atac s-a ntmplat. EI NICIODATA NU I-AU IMAGINAT C SE POATE NTMPLA Acum, din nou. Am de gnd sa i dau cuvntul lui Ben n doar o secunda. nc un lucru de organizare pe care vreau sa l spun... Dac nu ai neles gravitatea implicaiilor a ceea ce v spun acum, este important s subliniez (un lucru). Tipii acetia nu i-au imaginat vreodat c aceste faciliti subterane ar fi putut fi atacate. Niciodat. Deci ceea ce s-a ntmplat aici este o schimbare seismic n acest rzboi interior - care este fr ndoial la fel de important ca bombele de la Hiroshima i Nagasaki n cel de-al Doilea Rzboi Mondial. i, de fapt poate fi la fel de bine lucrarea Universului, n termeni de karma, ca persoanele responsabile pentru acele atacuri, acum li se ntmpl lor. COD ROSU Exist o semnificaie incontestabil n aceast ntmplare. Am fost uimit de profunzimea detaliilor pe care le-am putut obine de la sursele mele proprii despre ce s-a ntmplat. Mi s-a spus c acum situaia este considerat Cod Rou. n orice caz, este de asemenea retinut de la majoritatea oamenilor din aceste programe (secrete). Pn i sursele cu care sunt n contac toate in afara de una, nici nu aveau mcar idee de ce s-a ntmplat aceasta. Sau cine era responsabil pentru aceasta! EXPLOATARE PENTRU INFORMAII Aadar singurul lucru pe care l cunoatem este c puterile "care erau", aa cum mi place s le numesc, au postat poveti pe internet n legtur cu acest eveniment. Ceea ce fac ei de fapt este c ncearc s mineze pentru informatie. Ei vor s afle cine tie - i ce anume tie. i sunt uimit c sursele mele nu cunosc c Benjamin Fulford a aratat cine este responsabil pentru aceasta... si de ce (a fost facut). Vorbim de asemenea cu privire la potentialul pe care oricine altcineva care lucreaz pentru aceste programe i care este ntr-unul din aceste instalaii, care poate fi subteran sau posibil departe de lume, cum ar fi ntr-o staie spaiala, pe Lun sau n alt parte...e acum total singur i nepzit. Ei nu vor fi protejai. Ei nu sunt n siguran. i superiorii lor nu ii informeaza cu privire la riscul in care sunt fiindca se afla in locatiile acelea. CLARIFICAREA SITUATIEI Vreau sa pun lucrurile la punct. Vreau sa aduc omul sa vorbeasca cu voi, publicul, si sa auziti, in primul rand, ce naibii se petrece, cine a facut-o, de ce au facut-o si care sunt implicatiile. Aadar, Ben, acesta e introducerea mea. Hai s auzim acum tu ce ne spui. Sunt foarte interesat. BRETTON WOODS A ASIGURAT CONDITIILE PRELIMINARE BF: A avut loc o lupta foarte ezoterica pentru controlul mainii de tiparire a dolarilor, pentru sistemul global financiar. Ceea ce s-a intamplat a fost ca la finele celui de-al Doilea Razboi Mondial, la acordurile Bretton Woods din 1944, Britaniei, Frantei

i Statelor Unite le-au fost acordat dreptul de a cotrola moneda lumii. Ei ar fi trebuit s aib un Plan Marshall pentru a dezvolta Africa i Asia precum i Europa. Ei si-au renegat promisiunea, i n loc de promisiune au nceput s imite un "rzboi rece" cu Uniunea Sovietic - care a fost conceputa pentru a sprijini industria militara. http://eclinik.wordpress.com/vital-issues/ben-fulford/by-refusing-to-relinquish-power-the-cabal-will-face-lynch-mobs/ 77 NATIUNI NEALINIATE STABILESC CONTURI GLOBALE COLATERALE Apoi, grupul natiunilor nealiniate - 77 de natiuni- au mprit n comun bunurile lor... toata averea lor, aurul lor i alte bogii... si au stabilit unele conturi globale colaterale. Ei au vrut s foloseasc aceti bani pentru a porni Planurile Marshall pentru Asia i Africa. KENNEDY A NCERCAT SA OPREASCA FEDERALUL - SI RAZBOIUL RECE Preedintele Kennedy a fost de acord s susina aceasta dup ce a descoperit c era un grup care ncerca s fac ntr-un mod serios ca Uniunea Sovietic i Statele Unite s se anihileze reciproc. Aceasta era Criza Rachetelor Cubaneze. Acordul istoric se numeste Memorialul Hilton Green. Acest lucru este disponibil pentru orice cercetator serios n istoria financiar. Presedintele Sukarno (al Indoneziei) a fost semnatar al acordului. El avea de gand s i dea lui Kennedy, i-au dat lui Kennedy 140.000 de tone de aur. Kennedy adoptase o lege permind Congresului, i nu Consiliului Federal al Rezervei, s creeze dolari (din aceste conturi globale colaterale de aur date Statelor Unite de catre acele ri). Kennedy a mai spus de asemenea "Hai sa mergem pe Lun, n loc de acest rzboi rece, pentru a stimula industria. Hai s dezvoltm rile srace i s dezvoltm spaiul n loc de a avea acest fals Rzboi Rece". KENNEDY A FOST ASASINAT - I CEASUL A INCETAT IN 1994 Kennedy ntr-adevr a investit muli bani, dar a fost asasinat. Aa cum tii, programul spaial public a disprut pur i simplu n 1970 cnd acea finanare s-a terminat i pur i simplu s-a oprit complet. nelegerea internaional care lsa Britania, Frana i Statele Unite la conducerea sistemului financiar al lumii, a expirat n 1994. De accea au desfiinat Uniunea Sovietic. Dup 1994, nu a fost nici un acord la nivelul de sus al sistemului financiar mondial despre cine va fi urmtorul la conducere. A avut loc o ruptur n clase. CHINA SI NATIUNILE NEALINIATE VROIAU CONTROLUL FINANCIAR China i naiunile nealiniate puneau presiune asupra oligarhilor care conduceau lucrurile ncepand cu Cel de-al Doilea Rzboi Mondial, s le cedeze controlul asupra presei de tiparit dolar - sistemul financiar - dar ei erau reticeni. Chinezii au dat in judecata Rezerva Federala Americana la Curtea internaional de justiie de la Haga pentru aurul care le-a fost vndut de ctre proprietarii Consiliului Federal al Rezervei. FEDERALUL TREBUIA S LICHIDEZE PE DATA DE 12 SEPTEMBRIE 2001 Proprietarii Consiliului Federal al Rezervei au pierdut acest proces i li s-a spus s cedeze aurul...incepand cu 12 Septembrie 2001. n schimb, pe data de 11 Septembrie 2001, aa cum prea bine tii toi, au aratat lumii degetul i au pornit acest imen fals rzboi global mpotriva terorii. A fost parte a unei ncercri (la controlul planetei) create de ctre grupurile fasciste cu origini in al Doilea

Razboi Mondial. EI VROIAU FASCISM GLOBAL - SI 90 % MAI PUTINI OAMENI PE PLANETA Nazitii i simpatizanii fasciti ai lor din America i Anglia i Italia, (mpreuna) cu un grup care poate fi gsit n armat, n Congress i la Vatican, aveau de gnd s monteze un guvern fascist global. n acelasi timp aveau aceast credin cum c erau prea muli oameni pe planet. Indeosebi prea multi, conform lor, oameni tip maro, inferiori. Ei vroiau sa reduca populatia lumii cu 90 %. DW: Aceasta este dovedita? BF: Da, este foarte dovedita. Am fost invitat s m altur acestui grup, de ctre Heizo Takanaka, care era ministrul Japonez de finane de cinci ani. Am o nregistrare pe caseta a acestei invitaii pentru a dovedi. VROIAU SA SE ASCUNDA IN SUBTERAN DUPA CE AR FI ATACAT CU ARMA NUCLEARA PLANETA Aveau de gnd s se ascund n aceste baze subterane dup ce ar fi declanat un holocaust nuclear. Planul original era s porneasc un rzboi nuclear ntre Iran i Israel. Apoi l-ar folosi ca o scuz pentru a aranja legea marial n rile G7. Apoi aceasta nou putere militar ar putea fi folosit pentru a se pregti pentru rzboi mpotriva Chinei. RUSIA SI CHINA I OPRESC Acest plan s-a destrmat cnd Rusia a renunat la ei - i Putin a reafirmat independena pentru Rusia. Aceasta le-a eliminat controlul - industria petrolului - si a facut ca acel mare plan s nu funcioneze. Chinezii de asemenea au ncetat s cumpere certificate de trezorere ale Americii pentru un timp, pentru a pune presiune pe acest grup. S-AU OFERIT S DEVINA PARTENERI CU CHINA IN DICTATURA MONDIALA Aadar au schimbat strategiile. n schimb, ei au ncercat s se dea bine pe lng China i s le ofere o dictatur mondiala... n parteneriat cu acest grup. De aceea ai vzut n public cum Obama a vizitat China n 2009 i a oferit un "G2". Acesta este modul n care putei confirma acest lucru. DEVIN IZOLATI - I SUNT PE PUNCTUL DE A RMNE FR BANI n orice caz, acest grup care a efectuat atacurile 9/11 a fost sub presiune crescatoare i sub izolare, la cele mai nalte niveluri. Sunt pe punctul de a rmne fr bani. Devin izolai. CUM RAMANE CU CELE 2.3 TRILIOANE DE DOLARI "PIERDUTI"? DW: Ben, chiar inainte de 11 Septembrie, o mulime de oameni au uitat despre asta. Donald Rumsfeld apare la televiziunea naional i declar c au "pierdut" 2.3 trilioane de dolari de la Pentagon n deceniul precedent. Are de-a face cu chestiunea despre aur de care vorbeti?

BF: Oh, da. FINANTARE "CRIMA INCORPORATA" Acei bani au fost utilizati pentru a finana Blackwater - o armat privat necontrolat de ctre Pentagon. Pentagonul nu s-ar fi lsat controlai de aceast organizaie criminal. Aadar au ncercat s fac ce au fcut Nazitii n al Doilea Rzboi Mondial - s creeze corpuri de elit SS care puteau intimida forele militare obinuite. Acolo s-au dus acei bani, din cate stiu sursele mele. DW: Wow. BF: n orice caz, am fost contactai de contrabandisti, contrabanditi de droguri... DW: Ai putea doar spune cine este "noi", pentru un minut? SOCIETATEA DRAGONUL ALB BF: "Noi" este un grup de oameni care suntem implicai n lupta de a rsturna aceast organizaie criminal. Include membrii ai CIA-ului, Pentagonului, agenii (de informaii), i diverse (alte grupuri), incluznd societi secrete asiatice. Folosim numele Dragonul Alb. Mai exista un alt grup care se autodenumesc Plriile Albe. Cu toii avem acelai scop, care este s lsm fr putere acest grup nebun de oameni. DE CE FULFORD? DW: Una dintre criticile pe care le-am vzut de la oameni pe internet este , "Dac acest grup este att de mare i att de puternic pentru a lupta mpotriva acestei organizaii criminale, de ce este Benjamin Fulford singurul care vorbete despre asta?" BF: Acestor oameni le place sa fie in planul doi - iar eu sunt un purtator de cuvnt. Cnd te duci la Casa Alba, exist o singur voce pe care o dau la dispoziia publicului. Ei prefer s lucreze n spatele scenelor. Trebuie s realizezi c n acest caz suntem ntr-o lume care utilizeaz asasinarea aa cum majoritatea dintre noi folosim erveele. DW: Sigur. ESTE FOARTE PERICULOS SA STAI IMPOTRIVA CABALEI BF: Am avut vreo sase tentative de omor chiar eu. Unul dintre colegii mei, un tip din CIA, a fost otravit recent cu ricin de ctre aceti indivizi. nc unul dintre mebrii notri din Elveia are paznici n jurul casei lui, i tocmai au mpucat pe cineva sptmna trecut n apropierea casei lui, pe cineva care incerca s-l omoare. nainte de aceea, au gsit un Mafiot cu numele de Vincenzo Mazzamaro care avea o arm i un aparat foarte sofisticat de deschis ncuietori i ncerca s intre n casa sa. nc unul dintre noi a avut saptmna trecut un sac de beton care l-a ratat cu civa cm. DW: Wow. BF: Avem de-a face cu nite persoane foarte periculoase. De aceea e nevoie sa ne ascundem.

FULFORD ESTE BILINGV SI O PERSOANA IMPORTANTA IN ASIA MULTUMITA LUI FORBES DW: Am speculat de asemenea (din urmatoarele motive de ce aceste grupuri din Asia v-au incredintat aceasta responsabilitate). Sunteti in Japonia, si sunteti un "gaijin"- un strain, o persoana alba. Aveti trecutul de a fi fost un editor distins pentru Revista Forbes. Sunteti bilingv, intr-adevar vorbiti fluent Japoneza. Exista cateva video-uri pe care le-ati emis acum si care dovedesc asta. Acest lucru ar fi putut fi o parte din ceea ce ti-a dat aceasta rampa pentru a da o voce acestor societati secrete ale Asiei. Ati spune ca este corect? DE CE NU-SI FOLOSEA JAPONIA BANII PENTRU A VINDECA PLANETA? BF: Ce s-a intamplat in cazul meu a fost c am pus o ntrebare simpl i evident atunci cnd am fost la Forbes. Poporul Japonez - include ambele sectoare, i cel public, i cel privat - are in jur de 8 trilioane de dolari valoare a bunurilor de peste mri. DW: 8 trilioane de dolari? BF: Da. Asta este in registrul public. V puteti duce la pagina ministerului de finane i numerele se afl acolo. Potrivit raportului ONU de dezvoltare, ai nevoie de 400 de bilioane pentru a opri distrugerea mediului, i 200 de bilioane pentru a opri srcia. Aadar spun, " Hei voi, de ce nu punei capt srciei i s oprii distrugerea mediului?" DW: Ok, asteapta, asteapta. BF: E ceva simplu! 400 DE BILIOANE? ASTA ESTE? DW: 400 de bilioane este tot ce trebuie pentru a opri complet distrugerea mediului? Cum este posibil? BF: Acesta este un buget anual. Acesta este raportul de dezvoltare al ONU. Va trebui s te confrunti cu experii lor i s descoperi cum au ajuns la acele cifre. DW: Ok. Dar acela e domeniu public. Aadar cele opt bilioane sunt mult mai mult dect ar fi necesar pentru a opri srcia i pentru a opri distrugerea mediului. BF: Exact. VENITUL JAPONEZ EPUIZAT DIN REFACEREA DATORIILOR Nota David Wilcock: n alt parte, Fulford a spus c a gsit faptul c un procentaj important din ctigul Japonez era pltit acestei organizaii criminale - multumit contractelor exploatatoare de refacere cu rate nalte ale dobnzilor care au fost semnate dup al Doilea Rzboi Mondial. Aceste contracte au fost continuate periodic cu mit, antaj, ameninri cu moartea i asasinri a oficialilor guvernului Japonez care nu erau de acord.) 90% DIN ECONOMIA LUMII ABSORBITA DE ARMATA SUA BF: Urmatorul lucru este c dac te uii la statistici, realizezi c procentul de 90 % din economia lumii a fost aspirat din sistem de

ctre complexul militar-industrial al SUA. DW: Cum dovedeti asta? BF: Am fost un jurnalist financiar timp de 25 de ani. Totul este registru public. DW: 90% din bugetul SUA merge la armat. BF: Exist un mod uor de a verifica. Uit-te la deficitul comercial extern al SUA i compara-l cu bugetul militar al SUA. Vei gsi o asemnare uluitoare de-a lungul anilor. DW: (Rsete) BF: Asta datorit simplului motiv c armata nu produce bunuri comercializabile. Ei au fost o entitate parazitara asupra economiei mondiale. DE CE SA NU VINDECAM LUMEA SI SA COLONIZAM SPATIUL? Ce am spus a fost simplu: "Uite. De ce nu v oprii pur i simplu din a plti aceast armat?". Am spus asta Asiaticilor, i n schimb le-am cerut s pun capt srciei i distrugerii mediului i s i fac sa exploreze spatiul. Este tipul de lucru care ine dect de bunul-sim. ORDINE DE ASASINARE BF: Ce s-a intampla a fost c a venit un ordin de asasinare pentru mine. Poliia secret a Coreei de Sud a informat Chinezii c exist un ordin pentru a m ucide. Poi verifica. Colegul meu Paul Klebnikov, eful biroului din Moscova pentru Revista Forbe a fost mpucat de nou ori n afara apartamentului lui in Moscova. Era inc n via cnd a ajuns ambulana dup o or. A ajuns la spital i a fost pus n liftul spitalului. Liftul a fost oprit pentru opt minute - i el a murit n lift. Investiga un membru al aceluiasi grup pe care l investigam i eu. Investiga pe Boris Berezovski, unul dintre magnaii petrolului. Eu investigam pe Heizo Takenaka - dar toate se duc inapoi la aceeasi intrig. DW: Corect. RAZBOIUL IMPOTRIVA TERORII A FOST EVIDENT UN FALS BF: In orice caz, Coreenii de Sud au spus Chinezilor c exista un ordin de asasinare pe numele meu. Aceasta se ntampla din cauza strigrii mele publice ctre Asiatici pentru a opri cheltuielile economiilor lor fcute pentru acest vast mecanism militar. Trebuie s-i aminteti, n timpul Rzboiului Rece ei chiar au avut aceast scuz anticomunist. Dar, Rzboiul mpotriva Terorii era att de evident de fals nct era evident ridicol pentru oricine care face o serioas cercetare sau investigare. DW: Corect. SOCIETATEA SECRETA CHINEZA OFERA PROTECTIE BF: Am fost invitat s m altur unei societi secrete Chineze care mi oferea protecie mpotriva acestui ordin de asasinare - i aa m-am gsit n aceast lume secret a puterii financiare.

Grupul care mi-a oferit protectie era grupul ce se afl n spatele naiunilor nealiniate. Traverseaz granite. Dac te gandesti n termeni de ri, nu nelegi cum lucreaz aceti oameni. Au grupuri mari n China, n America i n Europa - att mpotriva ct i pentru ei. CHINEZII SE LUPTA IN BATALIA FINANCIARA PRIN CUMPARAREA DE ACTIVE REALE n orice caz, o btlie financiara a nceput. Au fost multe , multe salve publice. n 2006, Chinezii au vrut s i foloseasc banii n alte scopuri dect pentru a cumpara Trezorerii. Au ncercat s cumpere compania petroliera Unocal. Congresul a adoptat o lege prin care spunea c nu pot face asta. Astfel ei i-au luat apoi dolarii lor i s-au dus n Africa, America de Sud i peste tot i au nceput s i cheltuie pe lucruri reale precum mine i pmnt agricol i mrfuri. Nu lucruri virtuale - precum aceste produse imposibil de inteles - derivate financiare, care sunt in esenta impotriva muncii. DW: Schema Ponzi. Yeah. BF: Yeah. PRETUL MANCARII SI PETROLULUI CRESCUT DE CABALI Cellalt grup a ncercat s se rzbune prin deturnarea preurilor hranei i petrolului. Amintii-v c erau revolte de foame n 33 de ri la un moment dat. DW: Yeah. BF: A fost un economist de la Banca Mondial care a subliniat motivul pentru care oamenii deveneau infometai: era pentru c plteau fermierii s creasca ulei (etanol fcut din porumb) n loc de mncare. Asta a pus capat revoltei. OCUL LEHMAN 2008 A FOST CONTRAATAC ASIATIC Apoi a fost un contraatac. Conducatorilor acestei organizaii criminale le-a fost spus c nu vom mai accepta n continuare dolari tiprii n Statele Unite. Asta este ceea ce cunoasteti ca celebra criz Lehman. EXPORTUL JAPONIEI DE MASINI CATRE SUA A SCAZUT CU 76% Poti verifica asta n nregistrrile publice. Dac te uii la statisticile de export ale Japoniei, din Octombrie sau Noiembrie 2008, dup ocul Lehman, vei vedea ceva n genul unei scderi de la an la an de 76 % n exportul Japoniei de maini ctre SUA. Aceasta reprezenta Japonezii i ali oameni care spuneau, "Nu mai putei folosi bancnote pentru a cumpra lucruri de la restul lumii. Trebuie s negociai cu lucruri reale". Desigur, publicul vostru nu a fost lsat s participe la aceasta. DW: Aici mintile oamenilor vor fi complet "prinse". Nimeni nu cunoate public c acest oc Lehman a avut de-a face cu Asia.

BF: Yeah, tiu. Modul in care se poate verifica este s te uii la statisticile de export-import de dup ocul Lehman. Cellalt mod de a verifica este s te uiti la Indexul Baltic Dry. Acela e pretul de expediere. UN PROCENT DE 90 % A SCAZUT IN PRETUL DE TRANSPORT Vei vedea c preul de transport a scazut cu 90 % imediat dup ocul Lehman. DW: Wow. BF: Asta pentru c navele nu se mai duceau ctre USA, pline de lucruri i apoi plecau goale (cu nimic altceva dect bancnote fr valoare si IOU-uri (garantii de plata). Acestea sunt moduri in care oamenii pot verifica ceea ce spun prin informatii din cadrul evidenelor publice. DW: Bun. Ok. TRAGEREA DIN NORVEGIA A FOST O INCERCARE DE A STOARCE 1.5 TRILIOANE BF: ntorcandu-m la aruncarea n aer a bazelor subterane, acest grup era separat din ce n ce mai mult la un nivel mare i banii urmau s li se termine. ncercau s stoarc bani de la ri diferite. Au ucis grupul tnr al partidului conductor in Norvegia - acestea au fost atacurile din Norvegia - deoarece ncercau s scoat fondul de petrol n valoare de 1.5 trilioane de dolari pe care guvernul Norvegiei il controleaz. Ei spuneau, " Hei, v vom omor dac nu ne predai banii". DW: Ei ncercau cu disperare s gseasc bani. BF: Yeah. Au invadat Libia pentru a prelua fondurile lor de petrol, deoarece Libienii le-au spu "Nu mai avem de gnd s v mai dm petrol n schimbul banctonelor voastre". DW: Hmmm. BOMBA NUCLEAR DE CONTRABANDA IN JAPONIA CU 70 DE KG DE MARIJUANA BF: n cazul Japoniei, din nou, am surse care sunt efectiv traficani de droguri. Au vndut droguri n Japonia de 70 de ani. Mi-au spus c a fost introdus o bomb nuclear prin cel mai recent transport de droguri al lor. Aceasta era o ncrctura de 70 de kg de marijuana Tailandez modificat care a fost introdusa prin Okinawa. Au gasit o bomb nuclear amestecat n ncarcatura cu droguri. i desigur, cu aceti indivizi, traficul de droguri este un lucru, dar traficul de arme nucleare este altul. Le-au spus poliitilor, iar ei mi-au spus mie. Eu am fcut-o public. Au urmrit bomba pn la sediul asociaiei cetaenilor Coreei de Nord din Tokyo. 4 ARME NUCLEARE FURATE DIN SUBMARINUL RUSESC "KURSK" Am informatie independenta de la un domn Paul Lane, din cadrul informaiilor militare ale Pentagonului n legtur cu faptul c 4 arme nucleare au fost furate din submarinul Rusesc Kursk dup ce acesta s-a scufundat. Cred c era n preajma anului 2000. Una dintre acele arme nucleare a fost adusa prin contrabanda in Japonia.

DW: Furata de cine, totui? BF: Aceasta e gruparea Odessa. Grupul Nazist. Cel care ncerca sa monteze un guvern fascist mondial- un al Patrulea Reich. DW: Ok. Cum au ajuns la Kursk pentru a extrage aceste arme nucleare? BF: Nu cunosc detaliile tehnice, dar au baze de submarine n pri diferite ale lumii. Presupun ca a fost dintr-una din acele baze de submarine. DE CE SA FURI ARME NUCLEARE DACA POTI CONSTRUI PROPRIILE ARME NUCLEARE? DW: Urmtoarea intrebare: de ce ar avea nevoie s o ia de la Kursk dac sunt destul de puternici nct s construiasca una a lor personal? BF: Dispozitivele nucleare publice sunt sub protocoale stricte de securitate. Nu poi s le iei pur i simplu i apoi s le detonezi undeva. Sunt prea muli oameni implicati n reeaua de comanda i securitate. Au incercat s faca asta. INCIDENT LA BAZA DE FORTA AERIANA MINOT: INCERCARE DE CONTRABANDA ESUATA Au fost incidente in care (baietii buni) au oprit la "musta" o arm nuclear... DW: Corect. Precum incidentul de la Baza de Forta Aeriana Minot. BF: Yeah, exact. DW: Soldatii au fcut o rebeliune i nu au vrut s se ia parte la "Broken Arrow". Asa o numeau in termeni de cod. (Membrii au incercat sa faca contrabanda cu o arma nucleara din Baza Minot. Cativa dintre acesti eroi au murit ca rezultat al ridicarii impotriva acestui plan si refuzarea de a permite ca arma nucleara sa fie furata.) BF: Poftim. Ce aveau ei nevoie erau niste arme nucleare care nu se aflau sub nici un control oficial guvernamental. DW: Ok. NAVA JAPONEZA DE FORAJ 10 KM LA EPICENTRU EXACT BF: Exista o nava japoneza de foraj cunoscuta ca Chikuyu Maru care poate fora 10 kilometri pe fundul mrii. Forau la epicentrul exact al cutremurului. Am avut un articol din 17 Ianuarie intr-un ziar local care spunea ca forau acolo. Au pus bomba pe fundul mrii. DAI-NE BANII - SAU VA URMA TOKYO Aceasta a fost o tentativ de a stroarce bani, prin teroare, de la Japonezi. DW: Aadar au avertizat Japonia c vor pune arma nuclear (pe fundul mrii) nainte de a cere bani? BF: Nu, au cerut banii dup asta. DW: Oh, wow. BF: "Daca nu o veti face, va urma Muntele Fuji".

DW: Pentru cei care nu cunosc, Fujiyama este chiar n apropiere de Tokyo, care este cel mai mare centru de populaie al Japoniei. BF: Da. Este adevarat. DW: Deci fundamental ei spun ca ar ataca cu arma nucleara Tokyo, care ce populatie are? 30 sau 40 de milioane? BF: 30 de milioane...cam aa. DW: Corect. Ok. PRIM - MINISTRUL JAPONEZ A PREDAT PESTE 20 DE BILIOANE BF: Prim-ministrul japonez, Naoto Kan, a fost atat de la, doar a spus, "Oh yeah, n regul, v vom da bani". A predat ceva n genul doua trilioane de yeni, care nseamn aproximativ 20 de bilioane de dolari. i ei i-au dat o mit mare. O MARE BATALIE A FOST DECLANSATA IN JAPONIA PENTRU A INDEPARTA ACEASTA ORGANIZATIE CRIMINALA Dovada c aceasta nu a fost un dezastru natural a inceput a nceput s ias la iveal. Rezultatul a fost o batalie aici n Japonia pentru a ndeprta aceti oameni de la control. DE CE CREDETI C NU A FOST UN CUTREMUR NATURAL? DW: Unii oameni poate nu realizeaz ca exist o dovad c Fukushima nu a fost un dezastru natural. Ai putea atinge pe scurt cateva chestiuni care crezi tu c sunt foarte importante? [Chiar inainte de dezastru, am publicat un avertisment de date virtuale a unei uriae catastrofe care era pe cale de a se petrece. Era uimitor de detaliat i precis. Profeiile iniiale au fost postate aici si analiza a aparut aici.] BF: Daca v uitai la diagrama seismic, vei vedea o explozie brusc. Nu este ca un cutremur natural, unde ntlneti ante-ocuri. A fost pur i simplu dintr-o dat imen apoi a nceput s coboare. EXPLOZIILE DE BAZE SUBTERANE AU INCEPUT, DE ASEMENEA, MARI La fel s-a intamplat cu bazele subterane. Daca v uitai la diagrama seismic, va prea ca o linie mare care apare subi apoi o linie mai mica dup aceea. Nu este nici o intensificare, aa cum ai gsi la un cutremur natural. LINKURI CATRE CUTREMURE DIN COLORADO SI VIRGINIA [Aici se afla un articol scris devreme despre cutremurul din Colorado imediat dupa ce a avut loc. Disclose TV avea o colectie de linkuri despre cutremurul din Colorado si natura sa neobisnuita: http://www.disclose.tv/action/viewvideo/77486/Virginia__amp__Colorado_NUKED_UNDERGROUND_/ A avut loc de asemenea o vibratie in Colorado care are niste anomalii ciudate asociate. Acest lucru fiind faptul ca, desi aceasta vibratie a fost raportata in Denver Pos NY Time Huff Poest si in alte reviste locale, a fost scoasa de pe lista site-ului USGS.gov. http://www.denverpost.com/news/ci_18744329 http://www.nytimes.com/2011/08/24/us/24earthquake.html

http://www.huffingtonpost.com/2011/08/23/largest-colorado-quake-si_n_933854.html Aici se afla un articol Reuters care explica cat de neobisnuit cutremurul din Virginia a fos chiar dupa ce s-a petrecut. Iar acest articol are dovezi bune, cu cateva linkuri cheie , in legatura cu sase anomalii ciudate asociate cu cutremurul din Virginia: 1. Locul de amplasare neobisuit si seismic inactiv. 2. Profunzime extrem de mica -- mai tarziu schimbata de USGS la o valoare mai tipica. 3. Inregistrare seismografica ciudata. (Membrul Fortei Aeriene dezvaluie faptul ca a fost o explozie nucleara subterana.) 4. Socurile s-au simtit la mai bine de 500 de mile de la epicentru. 5. Un numar "remarcabil de scazut" de replici. 6. Uraganul Irene a fost imediat anulat in afara cursului. PLUTONIU PUS IN FUKUSHIMA CU O LUNA INAINTE DE ATAC BF: Exista o groaza de dovezi (ca Fukushima nu a fost un cutremur natural). Guvernatorul provinciei Fukushima mi-a spus ca l-au respins si au pus plutoniu in reactorul numar 3. (Aceasta a fost cu doar) o luna inainte de incidentul tsunamiului. DW: Doar cu o luna inainte? BF: Yeah. [Plutoniul este ceea ce a cauzat majoritatea otravirii cu radiatii din dezstru] FONDUL COMPANIILOR DE LOCUINTE A CRESCUT RAPID CU O LUNA INAINTE DE ATAC Si apoi aveam o companie numita Nigashi Nippon House. Ei fac locuinte ieftine in nord-estul Japoniei. Fondul lor crestea rapid in luna care a precedat atacul. Trebuie sa-ti amintesti: Japonie are o populatie de scadere si imbatranire. Nu are nici un sens ca pretul fondului unei companii de locuinte ieftine sa creasca atat de rapid- atsa in cazul in care nu se afla ceva in fabrici. AMENINTATI CU DOUA ZILE INAINTE IN LEGATURA CU UN POSIBIL ATAC NUCLEAR Cealalta chestie ar fi ca un grup dintre noi a inregistrat o conversatie dintre Kirk Campbell, care este ministrul vostru adjunct de externe al Asiei, si brokerul japonez de putere Ichiro Ozawa - pe data de Martie 9, 2011. In aceasta conversatie, Campbell l-a rugat pe Ozawa sa nu separe partidul de conducere si sa forteze formarea unui nou guvern. (Aceasta ar fi putut cu usurinta rezulta intr-o pierdere a controlului acestei organizatii criminale asupra Japoniei). Ei au spus (ca daca este de acord s menin intact partidul de conducere), ei i-ar da drepturi asupra zeolite-ului (pe care le detineau) in provincia Fukushima. Zeolite este folosit pentru a curata deseurilor radioactive. Aceasta conversatie a fost inregistrata pe data de 9 Martie - cu doua zile inainte de atacul nuclear de la Fukushima. NETANYAHU A AMENINTAT PERSONAL CU NOI DEZASTRE NUCLEARE O alta chestiune (a ajuns de la) un om avand numele de Takemasa Kawase, un ofiter din cadrul informatiilor militare Japoneze. Ulterior mi-a spus prim-ministrul Israelian Benjamin Netanyahu l-a sunat dupa atac pe prim-ministrul Japoniei Naoto Kan. Netanyahu a spus ca vor causa alte dezastre nucleare in jurul Japoniei daca nu vor incepe sa predea banii. Agentul sef Mossad in Japonia, apropo, este un om pe nume Michael Green. Este o persoana remarcabil de neplacuta si il vom inlatura din aceasta tara in curand. DW: Desi, o intrebare.

BF: Yeah, dar vreau sa... DW: OK, continua. O COMPANIE ISRAELIANA A FOST RESPONSABILA DE SECURITATE LA FUKUSHIMA BF: Pentru a confirma ce mi-a spus acest individ, vroiam sa verific - si exista o companie Israeliana care era responsabila de securitate la centrala nucleara Japoneza. DW: Oh, Doamne! BF: Aadar am fost n stare s confirm independent aceasta prin alte surse. Aceasta este o informatie publica disponibila - cine era responsabil de securitate la Fukushima. Era o companie Israeliana. Acum poti continua. Care era intrebarea ta? ISRAEL ESTE MEMBRU AL ACESTEI ORGANIZATII CRIMINALE? DW: Intai, atunci, crezi ca Israel este legat in vreun fel de aceasta organizaie de smintii pe care o tot menionezi? BF: Nu Israel, dar o fraciune din varful guvernului Israelian, da. Eu consider ca majoritatea Israelienilor sunt fraieri sau victime ale acestor persoane. ACEASTA ORGANIZATIE CRIMINALA A INTENTIONAT SA SACRIFICE POPORUL ISRAELIAN De exemplu, vrul ahului Iranului, printre alii, a venit la noi cu informaia c George Bush i grupul lui au dat 12 bombe cu neutroni guvernului Iranului. Acestea erau rachete care aveau bombe cu neutron. [In alta parte, Fulford a spus ca aceste rachete erau destinate pentru a fi folosite impotriva Israelului. Cabalul a sperat ca aceasta va declansa al Treilea Razboi Mondial, care ii va asista in depopularizarea planetei si asigurarea al unui control mai mare militar asupra oamenilor.] Retine: bombele cu neutron omoara oameni, dar las cldirile intacte. DW: Ei bine, aceasta nu este doar trdare, sun chiar nebunesc. BF: Aa este! IRANIENII AU INCERCAT SA SCAPE DE ELE - DAR AU FOST REFUZATI Iranienii au spus "Nu le vrem". Le-au pus la grania Irakului i l-au rugat pe preedintele Obama s le ia din minile lor. Obama a refuzat pur i simplu s asculte. DW: Wow. n alta parte, Fulford a spus ca "Plriile Albe ale Pentagonului" intenioneaza s restabileasc Americii guvernul constitutional dup rsturnarea acestei organizatii criminale a aa-ziilor "Illuminati", i cnd aceasta se ntmpl vrea s pastreze la putere preedintele ales. Susin aceast decizie i simt c este cea mai buna micare care se poate face pentru a menine publicul calm atta timp ct n cele din urm acest eveniment va trece. A fi prudent n a da vina pe Obama personal pentru aceast presupus decizie de a nu elimina armele nucleare din Iran fr a

obine nti informaii suplimentare. Preedintele este apul ispitor destinat distragerii ateniei de la conspiratorii criminali din culise. Adevrata lui putere este limitat. Chiar i dac dorea s recupereze armele, se poate s nu fi avut de ales. Este posibil s fi fos de asemenea vazut ca o capcan - mult prea periculos pentru a risca vieile personalului de vrf n ceea ce ar fi putut fi cu uurin o misiune de sinucidere. MAJORITATEA ISRAELIENILOR AR FI INGROZII DACA AR TI ADEVARUL BF: Ok? i din nou, oamenii de la nivelul superior tiu c acest lucru este adevrat. Cu alte cuvinte, aveau de gnd s ofere poporul lui Israel ca un fel de ritual de sacrificiu. Aadar Israelienii au fost victime. Muli dintre ei au fost pclii cu vorbirea de superioritate Evreiasc, care este ntr-adevr identic cu vorbirea de superioritate Ariana - doar nlocuieti Evreu cu Arian. Erau fraieri. Multi dintre Israelieni nu cunosc ce se petrece i ar fi consternai s aud aceasta. Este despre o organizaie criminal care este mai presus de toate astea. DW: i nu are nici o afiliere religioas. SUNT ASOCIATI CU IUDAISMUL / CRESTINISMUL / ISLAMUL BF: Ei bine, ei sunt asociati cu religiile Abrahamiste. Hai s o vedem din acest punct de vedere. DW: ntorcndu-ne la Babilon, Mesopotamia, inapoi chiar pn n acele timpuri? BF: Ei bine, cel puin revenind la momentul Caesarilor. RELIGIE SI FASCISM Hai sa ne amintim cuvantul "religie". Etimologia cuvantului "religie" este plasat in Latina, care inseamna "a lega din nou". n ce vrei sa-l re-legi? n "fascio". Ce e un fascio? Este un mnunchi de bee , dar este de asemenea i fascism. RELIGIA MONOTEISTA AR PUTEA FI FOLOSITA PENTRU CONTROLUL MINII IN MASA Monoteismul, din punct de vedere al calitatii asa cum se practica in Evul Mediu, de exemplu - implica control singular asupra gandurilor tuturora. Reine - n Evul Mediu, dac nu credeai n doctrina Catolic oficial, atunci tu si intreaga ta familie ati fi fost omorati - sau torturati pn ai fi marturisit. DW: Corect. Asta era Inchiziia. BF: Ei bine, yeah! SUNT MAI SOFISTICATI ACUM DAR IN CONTINUARE PIERZAND LUPTA i este cu mult mai sofisticat acum. Cinci companii controleaz toata mass-media major vorbitoare de Englez - inclusiv Televiziunea, ziarele, radiourile, studiourile Hollywood. A devenit mult mai sofisticat acum. Incearca sa faca pe toat lumea s gndeasc la fel - i pierd lupta.

9/11, povestea de acolo, era doar att de plin de lipsuri i de contradicii nct pierdeau o parte importanta a audienei lor cu creierul spalat - incluzandu-ma i eu pentru c eram un creier splat la nivel mare. DW: Corect. PENTAGONUL A ARUNCAT IN AER BAZE SUBTERANE PENTRU A LUPTA IMPOTRIVA GENOCIDULUI BF: In orice caz, ceea ce s-a intamplat este ca exista un grup in interiorul Pentagonului si agentiile si altele care au realizat c acest plan era nebunesc. tiau c planul de a ucide 90% din umanitate era o nedreptate. Apoi au aruncat n aer bazele subterane pe care elitele aveau de gnd s le utilizeze pentru a se ascunde atunci cand ar fi realizat holocaustul lor nuclear. DW: Ok. Vreau s m reintorc la aceea, deoarece este intr-adevar un punct central. Exista o intrebare pe care vreau sa v-o adresez, deoarece aceea este concluzia discutiei. DE CE ARE NEVOIE ACEASTA ORGANIZATIE CRIMINALA S FURE BANI? De ce aveau nevoie de bani acesti indivizi? n cazul n care au att de mult infrastructur, atat de multe active i masiv putere politic, de ce nu pot pot pur i simplu s-i exercite puterea? S pun n micare barbatii imprejur, sa miste munitii imprejur? De ce au nevoie de bani? De ce o iau pe ocolite ca un drogat care cauta o doza? De ce se duc la toate aceste tari diferite i ncearc s le fure bani prin nelciune? De ce nu pot s printeze pur i simplu dolari i s faca mai muli bani? BF: Deoarece oamenii nu le accept dolarii mondial. Trebuie s-i aminteti c exista 800 de baze militare n jurul lumii. Dac nu pot face salarizarea pentru aceti indivizi, acestia vor mrlui n afara bazelor lor cu boluri de mancare in maini, implorand pentru mncare. DW: Corect. ASIATICII AU OPRIT BRUSC REZERVA DE BANI PENTRU WALL STREET BF: Sunt izolai de petrolul lor, de celelalte resurse ale lor. Acesta a fost clciul lor al lui Ahile controlul banilor. Armata lor privat se autofinana. Aveau industriile lor private i veniturile lor proprii. Armata SUA este dependenta de finanarea de la Wall Street. Acesta este motivul pentru care depindeau in cele din urma de Chinezi si de Asiatici, care finanau Wall Street. PUTETI FI DIN NOU BAIETII BUNI De aceea le-am spus baietilor de la Pentagon, "Putei avea un viitor gen Nava Stelara Enterprise, si puteti explora Universul si toate acele chestii de acest gen. Doar colaborati cu noi." "Voi puteti fi din nou bietii buni." Muli dintre ei au spu "Hei, cred c este o idee bun. Vrem s fim eroi din nou. Nu vrem s fim bieii rai." TEHNOLOGIE ASCUNSA INCLUSIV ANTIGRAVITAIE SI "PORI STELARE" (STARGATE)

DW: Vrei s spui ca au tehnologie ascuns care ne-ar putea s ne aduc n realitatea Navei Stelare Enterprise? [Mai devreme, Fulford a spus chestii provocatoare pe blogul su, dup cum urmeaz: http://www.divinecosmos.com/start-here/davids-blog/807-fulford-interview-exclusive Un al treilea grup din stabilimentul militar de informaii al SUA propune o transformare din temelii n 5 ani a Pentagonului. Acest grup are potenialul de a dezvolta cele peste 6.000 de patente care pn acum au fost ascunse pentru motive de "securitate naional". O tehnologie pe care o posed este anti-gravitaia. Aceasta ar face automobilele s fie scoase din uz i ar permite ca drumurile s fie transformate n grdini. Pretind ca dispun de controlul asupra tehnologiei care permite crearea de portaluri ctre alte dimensiuni. Pretind (nu am vzut vreo dovad, dar am auzit aceasta de la muli martori-oculari credibili) faptul c multe din aa-numitele baze subterane din ntreaga lume sunt de fapt astfel de portaluri. Speram c vom avea n curnd posibilitatea de a vedea dac acest lucru este adevrat. Dac este aa, implicaiile sunt mai mult dect uluitoare 5,135 DE INVENTII AU FOST SECRETE BF: Eu nu tiu despre faptul c aceste tehnologii uluitoare ar fi reale. Dar, putem confirma, conform Academiei Americane de tiine, c mai mult de 6.000 de patente au fost inute sub secret pentru aa-numitele motive de "securitate" sau "siguran public". [DW: Aceast statistic se afla n noua mea carte "Investigaiile Domeniului Sursa". Federaia Oamenilor de tiin Americani a dezvluit faptul ca 5.135 de invenii au fost inute secrete pn la sfritul anului fiscal 2010. Printre alte revelaii ocante, acum tim faptul c orice sistem de putere care este mai eficient la conversia de energie de 70-80 de procente, va fi automat declarat secret. Unele dintre acestea (patente) probabil trebuie s fie inute sub secret. Nu am vrea ca toata lumea sa aibe n curte arma nuclear, de exemplu. DW: Sigur. BF: Dar multe dintre ele aud c doar au fost inute (secrete) deoarece aceti oameni vroiau exclusiv ca elita s le dein. MULTE OZN-URI SUNT FALSE Deci nelegerea mea este c, de exemplu, multe dintre aa-numitele OZN-uri sunt dect avioane secrete sofisticate baz-uscat care nu sunt disponibile publicului larg, (nici macr ca informaie). DW: A fi de acord n acest sens. Yeah. RPIRILE CAUZATE DE EXTRATERETI: "PLF-urile" DEINUTE DE ORGANIZAIA CRIMINAL "ILLUMINATI" n "Adevrul Ascun Cunoaterea Interzis," Dr. Steven Greer (care a lansat Proiectul Dezvluirea) arat o mrturie convingtoare: aceea c rpirile extraterestre sunt conduse de ctre aa-numitele PLF (Programmable Life Forms), sau Forme de Via Programabile (de fap bio-roboi, deinute de organizaia criminal. Nu exist rapoarte ca urmare a "rpirilor de extrateretri" nainte de nceputul anilor 1960 (cu cazul celebru Betty i Barney Hill). Aceasta pare s aiba loc atunci cnd tehnologia PLF a fost prima dat perfecionat i folosit. TOATE CONTACTELE DIN ANII 1950 CU EXTRATERETRI AU FOST CU OAMENI BENEFICI

Prin anii 1950, existau rapoarte vaste n legtur cu faptul c oamenii aveau contacte directe cu extrateretri binevoitori care aveau aspect uman i care le spuneau de sosirea Erei de Aur. Aceti extrateretri par s fie aceleasi persoane care au aparut n civilizaiile antice ale lumii, i au fost denumiti "zei" sau "ngeri". Multe din aceste contacte din 1950 au avut loc n SUA i n Canada, i au fost studiate i analizate de ctre Wilbert B. Smith un angajat al guvernului Canadian cu autorizaie secret. Un set de contacte in intregime pozitive, distincte, au aprut n Italia, i au fost subiectul documentarului TV "Cazul Prietenia", n care martorii-cheie de prim mn au rupt tcerea i au vorbit despre evenimentele pe care le-au experimentat. O mare cantitate de informaii valoroase n legtur cu contactele din ambele USA/Canada i Italia poate fi gsit n "1950 - Extrateretrii Umani Ne Pregtesc pentru Epoca de Aur" la http://www.divinecosmos.com/start-here/davids-blog/956-1950s-ets. ROBOII BIOLOGICI OBINUIAU S LUPTE MPOTRIVA EXTRATERETRILOR BENEFICI INDUCND FRICA Dezvoltarea i punerea n aplicare a tehnologiei PLF pare s fi fost un contraatac direct al organizaiei criminale mpotriva contactelor pozitive din anii 1950. Contactele lui Greer au confirmat c tehnologia PLF a fost dobndit de la extrateretri - i implic principii avansate de clonare pentru a crea un "robot biologic". Se pare c un fetus uman este crescut ntr-un mediu artificial, dar fr presiunea pntecelui i pstreaza proporii i caracteristici de fetus - inclusiv ochii mari, capul mare i corpul subire - spre vrsta adult. EXTRATERETRII POZITIVI NU AR INTERVENI PN N ANUL 2012 Potrivit marturiei "Domnului X" din Proiectul Camelo un angajat al unui mare contractant din industria de aprare, extrateretrii benefici au transmis un mesaj foarte important organizaiei criminale la nceputul anilor 1950. Mai multe documente "top-secret" au relevat c dac extrateretrii nu au fost invitai n mod special s apar vizibil, de ctre o majoritate a oamenilor, i / sau de ctre conductorii lor, atunci ei (extrateretrii) nu ar putea aprea n mod public i deschi pe scar larg, pn la sfritul anului 2012. Aceasta datorit respectrii de ctre ei a unui ciclu natural al planetei Pmnt - care aparent este guvernat de o meta-inteligen care exist att la nivel planetar, solar, galactic, dar i universal - numit de ei Cmpul Surs (Source Field). Nota AIM: Aici este deja clar ca aceasta meta-inteligen universal este chiar Dumnezeu. Profeiile, lucrrile acestui ciclu, i efectele lui asupra evoluiei umane sunt explorate n noua profunzime tiinific fr precedent din cartea mea - Investigaii ale Cmpului Surs (Source Field Investigations - SFI). SFI a debutat pe locul 18 pe lista celor mai bine vndute cri din New York Time sptmna urmtoare a crescut la poziia 16 i n a treia sptmn se afl pe poziia 18. Editura Penguin, editorul nostru, ntmpltor nu este controlat de catre organizaia criminal, nici din primele cinci companii de top mass-media. Lansarea i detaliile crii au fost inute secrete pn la publicarea ei pentru a se asigura c nimic nu va interveni. PLF-ul AVEA ROLUL S NGROZEASC PUBLICUL I S-L PREGTEASC PENTRU "EXTRATERESTRUL 9/11"

Aparent intenia organizatiei criminale Illuminati din spatele fenomenului "rpirilor extraterestre" era de a ngrozi publicul - i a ajutat la stabilirea etapelor pentru un fals eveniment "Extraterestru 9/11", orchestrat de ctre ei. Acest fals atac al extrateretrilor (care urma s fie pus n scen cu multe efecte vizuale i sonore de mare clas astfel nct s par foarte real - nota AIM) a fost folosit ca tem ntr-o multitudine de filme diferite - 18 filme diferite doar n trecutul recent. Conglomeratele majore mass-media sunt deinute de aceast organizaie criminal i produc aceste filme gen "invazii extraterestre" n scopuri de propagand (pentru a induce n mintea oamenilor ideea c extrateretrii sunt ri). EXTRATERETRII COOPEREAZ ACUM PRIN EFORTURI COMUNE PENTRU A NFRNGE ACEAST ORGANIZAIE DE SMINTII Am surse cu informati suplimentare despre care Fulford a auzit decat n treact. i anume c extrateretrii au colaborat cu acest grup internaional de opoziie pentru a nfrnge organizaia criminal francmasonica Illuminati. Lui Fulford i-a scapat aceasta ntr-un interviu anterior pe care l-am facut cu el in Noiembrie 2010 - pe care l-am postat aici n final, ca fiier MP3, n Mai 2011. Aceste atacuri au fost total neateptate, ntruct organizaia criminal a fost condus s cread c extrateretrii aveau de urmat legi spirituale care le interziceau s intervin vreodat - sub nici o form - pe Pmnt. n orice caz, extrateretrii au oprit n mod constant rachete i faciliti nucleare, atunci cnd a fost nevoie (practic ne-au salvat de multe ori de la anihilare nuclear - nota AIM). Tehnologiile extraterestre avansate (cum sunt aceste arme sonore direcionale - nota AIM) sunt acum folosite pentru a ataca i dezactiva dispozitive i faciliti ale organizaiei criminale. Multe exemple au fost oferite n seriile de articole ale mele "Surpriza Chinei din Octombrie". Campania sincronizat a nceput n luna Octombrie - i multe inte publice evidente au fost atacate, toate cu zero pierderi de partea celor buni. Aceasta includea oprirea alimentarii a 50 rachete nucleare tip Minuteman americane i martorii militari de vrf au raportat acum public c un OZN n form de igar se afla deasupra, in tot acest timp. Acest nou detaliu fascinant a aparut pe 20 iunie 2011 i a validat complet ceea ce spusesem eu n seria de articole "Supriza Chinei din Octombrie". BAZELE SUBTERANE AU FOST O LOVITUR MULT MAI SEMNIFICATIV Totui, distrugerea acestor dou faciliti subterane majore este de departe mai mare decat celelalte atacuri care au aprut n Noiembrie i Decembrie 2010, i ulterior. Aceste atacuri chiar au ras o mare parte din avioanele individuale si muniia pe care posibil c organizatia criminal s le fi utilizat pentu a nscena o invazie extraterestr, potrivit membrilor din interior cu care am vorbit. Totui, ntotdeauna a fost fcut cte puin aici, cte puin acolo - niciodat dintr-o dat. Aceasta a dat organizaiei criminale o speran fals c ar mai putea avea o ans, chiar i dac infrastructura lor se prbuea. Este foarte probabil ca extrateretrii nu au distrus pe cont propriu dou orae ntregi subterane. Acest atac a fost mul mult mai mare dect orice atac de pn atunci. Cred c Fulford are dreptate cnd spune c "baietii buni" din Pentagon au fcut asta ei nii - pentru a impiedica genocidul nuclear s aib loc. O DAT CE NVINGEM CABALA, OPRIM RPIRILE ntruct aa-ziii "illuminati" sunt responsabili de fabricarea i implementarea bio-roboilor, "ameninarea extraterestr" pare a fi n

mare msur generat din interiorul acestui grup. Prin urmare, o dat ce i nvingem, oprim rpirile... i muamalizarea OZN-urilor. HAIDEI S FOLOSIM CE AVEM - PENTRU A TRANSFORMA PLANETA BF: i deci, esenialul este urmtorul: hai s dezvoltm aceste patente ntr-un mod sigur, i putei avea transformare radical asa cum nu am avut de foarte mult timp. DW: Corect. n loc de a crea aceste produse financiare care nu sunt dect "vrajitorie i scamatorie", de ce s nu cldim efectiv infrastructura? A putea susine c probabil complexul industrial-militar existent este singura entitate de pe Pmnt care are uneltele, fabricile, infrastructura i personalul necesare pentru a realiza acest lucru. BF: Yeah! Exact. i acesta este motivul pentru care generalii (americani) sunt acum de partea noastr. Oamenii care nu sunt de partea noastr sunt n mare parte politicieni mituii din Washington DC, i mulimea de pe Wall Street (brokerii i companiile financiare). Astfel devin din ce n ce mai izolai. DE CE DUMNEZEU VOR S OMOARE ATIA OAMENI? DW: Acum ce motiv posibil ar putea s aib aceti adversari... De ce, Dumnezeu, cred ei c vor s reduc populaia? Mintea omului obinuit se decupleaz pentru c nu poate concepe c cineva ar fi att de ru. Aadar, care este raionamentul lor, n msura n care l-ai neles? MOARTEA N MAS "ESTE BUN PENTRU MEDIUL NCONJURTOR" BF: Povestea pe care mi-o spun mie este: "Uite, distrugem mediul nconjurtor. Exist prea muli oameni pe care planeta s i poat susine." CULTIVAREA RASEI UMANE CA GRDINARI Cellalt lucru este c aceti oameni sunt elititi. Ei cred n eugenie (aa-numita "tiin" aplicat pentru rafinarea genomului uman planetar prin orice mijloace, inclusiv prin genocid). Spun c prea muli oameni proti se reproduc prea repede. Consumatori inutili. Tot ceea ce fac ei este s distrug mediul, i nu produc nimic. Ei doar taie frunza la cini i se uit la TV. Nu avem nevoie de acesti oameni. Vrem s eliminm partea slab i partea nefolositoare, i s pstrm doar elita. Vrem s cretem i s mbuntim calitatea genetic a rasei umane prin curarea gunoiului din sistem. i ajungem s salvm mediul i s crem un ntreg ecosistem natural nou. PIETRELE-GHID DIN GEORGIA (SUA) Pietrele-Ghid din Georgia au toat aceast filosofie ncrustat pe ele. 500 de milioane de oameni pe planeta (nu mai mult), n armonie cu mediul lor nconjurtor. Acesta este scopul. Au exprimat-o n termeni ecologici ca s par mai plauzibil. NAZITII ERAU ECOLOGITI Oamenii pot uita c Nazitii erau nite oameni verzi grozavi atunci cnd venea vorba de conservarea naturii i a parcurilor naturale, toate chestiunile de acest gen. Erau realmente ncrncenai.

n Lupta Mea (Mein Kampf), Hitler a scris c vroia s subjuge oamenii care nu erau albi, pe care apoi sa i omoare. E scris chiar acolo. Este acelasi grup. Sunt aceeasi Naziti. Aceeai filosofie. DW: Fulford nu a menionat faptul c dup cel de-al Doilea Rzboi Mondial, au fost adui oameni de tiin Germani de top n Statele Unite prin Proiectul Paperclip (Agrafa). Raionamentul era c dac Statele Unite nu punea mna pe ei, acetia ar fi czut n minile Uniunii Sovietice, ceea ce ar fi fost cu mult mai ru. Este un fapt bine stabilit i dovedi acela c Prescott Bush era unul dintre principalii bancheri ai lui Hitler. Un complot al afaceristilor a fost ncercat n anii 1930, de ctre Prescott Bush i alii, ce ar fi dus la rsturnarea guvernului constituional American i la instalarea unui sistem fascist dup modelul lui Hitler i al lui Mussolini. VROIAU O POPULAIE MIC I NROBIT PENTRU A I RSFA Un alt lucru pe care l-au zis super-elitele a fos "Hei, suntem speciali cu adevrat. Suntem detepi cu adevrat. Noi suntem elita, i ar trebui s conducem planeta ca nite regi-Dumnezeu. Vom avea nevoie de circa 500 de milioane de sclavi sau cam aa ceva pentru a ne menine alinti, dar de restul nu avem nevoie." i este de asemenea despre control. Nu au controlul splrii de creier peste pri mari ale planetei. Au realizat ca nu vor avea cum s controleze toi acei oameni. Aa c s-au gndit "Hai s-i omorm", mai bine aceasta dect s piard controlul asupra planetei. CABALA VREA CA TU S TE SIMI FR SPERAN... I CONDAMNAT DW: Acum, o mulime de oameni care citesc online despre aceste lucruri, majoritatea vasta de fapt - inclusiv majoritatea invitailor pe care Jeff Rense sau Alex Jones i-ar avea n cadrul emisiunii consider c exist o nelegere doar superficial. Toat lumea pare s fie de acord cu reacia instinctiv pe care toate guvernele din lume, toate rile din lume, toat lumea o are. BF: Este acolo unde ei sunt folosii i transformai n "opoziie" controlat. ncearc s i fac pe oameni indifereni la mesaj. "Yeah, se ntmpl, dar nu poi face nimic n privina asta. Este inevitabil." Pur i simplu, nu este cazul. DW: Ai putea explica de ce nu este cazul? EI CONTROLEAZ DOAR RILE G5... I PE CIVA PE CARE I PLTESC BF: Ei controleaza acum doar rile G5. DW: Care sunt rile acelea? BF: Sunt Italia, Franta, Anglia, Germania, i Statele Unite. DW: Asta e tot? Vrei s spui c nu mai controleaza TOATE celelalte ri din lume? BF: Dac urmreti rile care au acceptat noul... Cred c poate dein cteva ri precum Hondura Columbia i locuri de genul acesta.

MAJORITATEA RESTULUI LUMII ESTE PARTE A ALIANEI Dac te uii la Uniunea African, au introdus propria moned susinut de aurul lui Gadaffi - i ei nu susin acest grup. Sau majoritatea rilor din Asia, Rusia, China. DW: Ce poi spune despre rile Europene precum Cehoslovacia, Bulgaria, Romnia? BF: Erau la aceast ntlnire. A avut loc o ntlnire n Monaco la sfritul lui August. 57 DE RI S-AU ADUNAT S DISCUTE DESPRE CUM S NVINGA CABALA 57 de ri au fost invitate de ctre Elveieni s discute ndeprtarea acestor oameni din punct de vedere financiar - i crearea unui boicot financiar internaional mpotriva conductorilor G5-ului. DW: Aceast declaraie pe care o faci este una incredibil. Spui c 57 de ri diferite, inclusiv unele din rile acestea ale Europei de Est... BF: Acolo erau i reprezentani din Olanda i Canada, OK? DW: Wow. Ce putem spune despre America de Sud? BF: Yeah, desigur. i de atunci, mai mult de 80 de ri au semnat. VA DEVENI PUBLIC Ajungem la un moment n care o sa devin public. O s fie la radio. O s fie la tiri. Nu mai pot ascunde pentru mult timp. DW: De ce naiba nu au fcut asta public pn acum? Dac oamenii mor, iar aceti indivizi ncearc sa nsceneze o invazie a extrateretrilor - acesta este un lucru pe care l tot auzim, faptul c ncearc sa nsceneze un eveniment "Extraterestru 9/11" - de ce nu au fcut-o pn acum public? BF: Nu crezi c au ncercat? FOARTE DIFICIL DE OBINUT PUBLICAREA ADEVRULUI N CURENTUL PRINCIPAL MASS-MEDIA Uite, am avut o propunere de carte, la trgul de carte de la Berlin. Unsprezece editori au vrut cartea acolo, inclusiv cinci dintre editorii mari. Cu toii s-au rzgndit i au spus c efii lor le-au spus c nu le este permis. DW: Wow. [n cazul meu, preedintele Dutton Book o divizie Penguin, m-a contactat direct. Cu greu vzuse cineva cartea SFI sau coninutul su pn cnd a fost publicat efectiv. BF: Au avut oameni care mergeau i le spuneau tuturora cu care m-am asociat vreodat din punct de vedere profesional, c devenisem un consumator de droguri nebun. Ei controleaz mass-media. Trebuie s-i aminteti asta. Exist cinci companii. Cinci corporaii - conduse de oameni ca Rupert Murdoch, Redstone i alii. Dein un control asupra tuturor studiourilor TV, asupra tuturor ziarelor, staiilor radio, studiourilor Hollywood, totul. ACESTA NU ESTE UN COLAPS ECONOMIC GLOBAL DW: Deci dac economiile lor se vor duce la fund, pot spune apoi c este un colaps economic mondial. BF: i NU este un colaps economic global!

CRETEREA CU SAPTE PROCENTE A ECONOMIEI MONDIALE N AFARA G5-ului http://www.reality-choice.org/159/strange-sounds-all-around-the-world Din nou, dac v uitai la statisticile publice, vei vedea c dac excludei rile G5, creterea medie n economia mondial a anului trecut a fost de 7 procente! DW: Sfinte Sisoe! BF: Oamenii sunt trsnii! Nu este DELOC o criz mondial este o criz n rile controlate de aceasta organizaie criminal. DW: i sunt decat naiunile G5. Wow! BF: Da! Vreau s spun, uit-te la statistici. Sunt toate acolo. Totul este n registrul public. Trebuie doar s te uii la website-urile guvernului i s verifici aceasta. TOTUL ESTE DISPONIBIL N RAPORTUL PUBLIC Tot ce spun - inclusiv planul de a ucide 90 la sut din populaia lumii - se afl n registrul public. Este n scrierile lor proprii! Avem nenumrate mrturii. Wernher von Braun, tipul din spatele proiectelor Apollo, a spus pe patul de moarte c ei au de gnd s foloseasc o fals invazie extraterestr ca o scuz pentru genocid. Sunt lucruri nebuneti - dar sunt demonstrabile. Aceti oameni nu gndesc ca oamenii normali. Cred c a fost Herbert Hoover - nu, J. Edgar Hoover - care a spu atunci cnd o conspiraie este att de mare, depete capacitatea de nelegere a minii oamenilor obisnuii i acetia resping ideea din start (fr s ia n considerare probele). n orice caz, aceti oameni se prbuesc. Trebuie s... DW: (diafonie) Corect. Acum, ai spus ceva care este foarte provocator. SPUNE-NE MAI MULTE DESPRE ACEAST NTLNIRE INTERNAIONAL ... Ai spus c exist aceast ntlnire care a avut loc cu 57 de ri diferite, aa a fost? BF: Da. DW: i aceasta s-a ntmplat n Monaco? BF: Da. i a fost inut la bordul unei nave care a mers n apele internaionale. Potrivit spuselor a doi martori, senatorul Jay Rockefeller (fiul lui David Rockefeller) a aprut i a ncercat s ptrund n edin - i a fost alunga fizic. CABALA I-A TRIMIS ELICOPTERE NEGRE - DAR AU FOST ALUNGATE Dou elicoptere negre au aprut deasupra navei n timpul ntlnirii, i au fost alungai de avioane Harrier. DW: Acum, aceste elicoptere negre erau ca cele Apache cu arme pe ele? BF: Nu cunosc detaliile. Tocmai am auzit c au existat dou elicoptere, i exista pericolul ca aveau de gnd s utilizeze un anumit tip de arm electromagnetica mpotriva navei. DW: Oh, probabil tehnologie cu unde scalara. Yeah. BF: i tiu c au fost alungai de dou avioane Harrier.

DW: Wow! BF: Avioane militare SUA. AR FI UCIS PE TOI I AR FI NCERCAT S MENIN CONTROLUL DW: Dac ar fi reuit cu acele elicoptere, ce credei c s-ar fi putut ntmpla acolo? Ar fi murit pur i simplu toata lumea? BF: Ei bine, ar fi omort toi reprezentanii. Atunci ei ar fi spu "Hei, suntem din nou la comanda, i dac ncercai s pornii mpotriva noastr, v vom ucide." Asta este ceea ce au fcut permanent de la al Doilea Rzboi Mondial ncoace. CUM AR FI PUTUT ACOPERI O UCIDERE N MAS DE ASEMENEA PROPORII ? DW: Dac att de multe persoane de interes ar muri n acelai timp, nu ar deveni un incident internaionale masiv, care ar necesita investigaii? BF: Ei deja au mai fcut acest lucru nainte. Titanicul a fost scufundat n mod deliberat pentru a scpa de 600 finanatori mai vechi care erau opui preluarii controlului asupra Comitetului Rezervei Federale. DW: Wow. BF: Ei ar veni cu vreo poveste despre Tragedia de la Monaco. i butorii de Kool-Aid de acolo ar crede aceasta! mi pare ru, dar aa stau lucrurile. DW: Fr ndoial, elicoptere ar fi plantat i detonat explozibili pe nav dup ce ar fi neutralizat pe toat lumea, i apoi ar fi pus-o pe seama teroritilor - i ar fi folosit incidentul ntr-o ncercare de a continua s-i ating obiectivele lor politice. TREI SURSE DIFERITE AU CONFIRMAT NTLNIREA DW: Ai participat tu personal la aceast ntlnire Ben? BF: Nu. Un coleg apropiat de-al meu a fost acolo. i, am confirmat-o de la alte dou persoane care au fost acolo, care nu au legtur n vreun fel cu acel coleg de-al meu. A PARTICIPAT LA NTLNIRE VREUN MEMBRU DIN VECHEA ORDINE MONDIALA? DW: Acum, ce putem spune despre oamenii de la Comisia Trilateral, Bilderberg, sau Consiliul pentru Relaii Externe? BF: Ei au fost n mod deliberat exclui. DW: Nici unul dintre ei, indiferent cine? BF: Indiferent cine. Dac erau membri, nu li se permitea accesul. DW: Acesta este motivul de asemenea pentru care lui Jay Rockefeller nu i s-a permis. BF: Este corect. ARESTAREA BILDERBERGILOR V amintii ntlnirea Bilderberger care a avut loc n luna iunie, n St Moritz, Elveia n acest an? Trebuia s dureze pn mari. Cu toii au trebuit s fug n noaptea de duminic, pentru c erau pe cale de a fi arestai de ctre elveieni.

DW: Whoa! Nu am mai auzit niciodat una ca asta. BF: Ei bine, e acolo! MEMBRU AL PARLAMENTULUI ELVEIAN BTUT - I CHEAM POLIIA S INTERVIN Din nou, ceea ce sa ntmplat a fost faptul ca un parlamentar elveian a ncercat s intre n locaie i a fost btut. A mers la guvernul Elveian i a spus: "Sunt un membru Elvetian al parlamentului, n ara mea proprie, i m-au btut i m-au aruncat afara. Asta e ilegal." Ei au spus; "Da. Vom merge sa-i arestm". Ei toi, Bilderbergii, au trebuit s-si mpacheteze valizele i s fug n noaptea de duminic - nainte de a fi arestai Luni. DW: Deci, acest lucru ar fi fost ca o echipa SWAT paramilitar care ar fi fcut inutil Poliia. BF: Ei bine da autoritatea poliiei. DW: Corect. BF: Poftim. Bilderbergerii au fost alungai, cu cozile lor ntre picioare. DW: Incredibil! BF: Asta e acolo pentru toat lumea s vad. CUM POT EFECTIV ACESTE 80 DE RI S NVING CABALA? DW: Deci vrei s spui c aceast ntlnire n Monaco a avut loc pe o nav. Avei reprezentani din 57 de ri. Ai spus c acum 80 de ri au semnat acest tratat. Acum, am putea intra n unele detalii cu privire la: de ce acest lucru este att de important? Despre ce au vorbit? Cum au de gnd s reueasc aa ceva, n cazul n care aceste entiti - aceste cinci societi - controleaza mass-media lumii?? Hai sa discutm puin despre aceasta. O DAT CE NU POT PLTI TERORITII, SUNT TERMINAI BF: Vezi tu, ei nu controleaz banii lumii. Odat ce ei pierd controlul teroritilor, oamenii cu armele, atunci asta este. PATRIOII PENTAGONULUI VOR DEPI LIVRARILE MASS-MEDIA ALE CABALEI La un moment da cred c Pentagonul va trimite probabil oameni la sediile TV centrale din Statele Unite. Vei vedea fee noi i o poveste total diferit ieind din televizoarele voastre n curnd. DW: Acesta este, de asemenea, o declaraie foarte grea. PENTAGONUL NU ESTE O PARTE DIN PROBLEM? Care este contextul Pentagonului n lumina acestei ntlniri a 57 de ri diferite?

Nu ar fi toat lumea de la Pentagon parte din Comisia Bilderberg / Trilateral ? BF: Nu. Pentagonul a fost reprezentat acolo. Comisia Bilderberg / Trilateral nu a fost. MAJORITATEA PENTAGONULUI SPRIJIN ALIANA DW: Ce procent din Pentagon este de partea acestei aliane? BF: Am auzit c doar generalii de genul Petraeus nu fac parte din Alian. Din ce am auzi cei mai muli dintre efii de legtur sunt acum cu acest grup. DW: Ce zici de nivelurile inferioare ale ierarhiei? Precum soldaii. BF: Nivelurile inferioare sunt complet enervate. Acestea il susin pe Ron Paul - i tiu c exist ceva total greit cu actuala guvernare. DW: Oamenii mei din interior mi-au spus c are loc o lupt masiv n cadru militar ntre cei care ar aresta, reine i ucide cetenii americani i cei care nu ar face acestea sub nicio form. Majoritatea resping planurile, aproximativ 80-90 la sut, din ce am auzit. Nu poi ctiga o btlie la aceste cote. POPORUL AMERICAN E PREGTIT PENTRU SCHIMBARE REVOLUIONAR Sondajele de opinie din Statele Unite arat c 87 la sut din Americani nu au ncredere n Washington. Asta ar trebui s-i spun care este starea mental de acum n America. Iar ei spun,"Nu mai vrem acesti ticloi la conducere." Sunt suprai, dar nu sunt siguri pe cine ar trebui s fie suprai. Asta e, cred, modul n care majoritatea americanilor gndesc. Ei tiu c ceva este n neregul. Ei tiu c are legtur cu Wall Street i Washington. Ei nu cunosc detaliile, dar i-ar dori ca cineva s vin i s fac ceva n privina asta. i asta este ceea ce se va ntmpla. Aceti oameni vor mearge la nchisoare. "NEOCONSERVATORII" SUNT CONDUCTORII CABALEI i pot s v spun cine sunt liderii. Oameni ca Henry Kissinger, George Bush Senior, George Bush Junior, Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz, i Tony Blair. tim cine sunt. DW: Deci acetia sunt Neoconservatorii i aliaii lor. BF: Neoconservatorii este eticheta pe care o utilizai pentru ei. Acesta este grupul care a avut acest plan nebunesc acela ca ar putea cumva prelua controlul asupra petrolului lumii i s continue s controleze lumea pn la sfritul secolului 21. tim cine sunt. Cnd dai la o parte acea cortin, este ca Vrjitorul din Oz. Tragi de-o parte cortina i vezi un micu om care st la biroul de control. (diafonie) i asta e ceea ce s-a ntmplat atunci cnd m-am dus ...

MULTE REELE MASS-MEDIA NU PAR S FAC PARTE DIN GRUPUL NEOCONSERVATOR DW: (diafonie) Ok. Cred c cei mai muli oameni ar recunoaste c Fox News i News Corporation ar putea fi ageni pltii ai acestor indivizi. Dar pentru a spune ... deci practic spui c toata mass-media din America, n cea mai mare parte, este controlat de acesti oameni nebuni? De ce s-ar asemna toat mass-media cu Fox, atunci? NIMENI NU DISCUT VREODATA ADEVRUL DESPRE 9/11 BF: Cte reele importante i studiouri de la Hollywood au publicat adevrul despre 9 / 11 ? Ok? DW: Ai dreptate. BF: Doar punei-v ntrebari n legtura cu asta. i atunci putei nelege. [Henry Makow a lansat recent o noua mrturie exploziv de la un membru din interiorul Hollywood care a explicat c toate studiourile de filme sunt inspectate i aprobate de ctre organizaia criminal ILLUMINATI nainte de punerea pe piaa public pentru a se asigura c le promoveaz planul lor de baz.] DW: Deci ai spune c.... BF: (diafonie) Uite, trebuie s plec, dar ceea ce v spun este aceasta... TIM EXACT CINE A CHELTUIT BANII Am gsit aceast chestie numit Conturile Colaterale Globale. Este un tabel care arat cine a folosit banii lumii de la sfritul celui de-al Doilea Rzboi Mondial - i pentru ce motiv. Este o list cu nume. De exemplu, cine a finanat Rzboiul din Vietnam, i de ce a fcut-o. Toate chestiunile de genul acesta. Avem aceste nregistrri acum. FOARTE MULI OAMENI DIN INTERIORUL ORGANIZATIEI I OFER SERVICIILE Avem persoane care abandoneaz organizaia precum obolanii care sar de pe un vasul care se scufund. Avem un anuar biografic internaional care vine la noi cu informaii. ACESTA AR PUTEA FI CEL MAI MARE EVENIMENT N ULTIMII 2000 DE ANI Atunci cnd se va ntmpla acest lucru, aceasta va fi, cred, n cele din urm cel mai important lucru - cu siguran de la Al Doilea Rzboi Mondial incoace. Posibil cel mai important lucru n dou mii de ani. Vom avea ce vedea: o organizaie criminala de tip elitist foarte veche care a controlat umanitatea prin crim, propagand i luare de mit, posibil pe timp de mii de ani. O s ajung la final. Va fi ceva ce nu s-a ntmplat nainte n istoria planetei noastre. Va fi incredibil ... practic vorbim despre sfaritul tiraniei n stilul Babilonian. DW: Wow. BF: Pn aici s-a ajuns cu cercetrile cu scopul de a vedea de unde i au rdcinile aceti nebuni. VATICANUL I LOJA FRANCMASONIC PROPAGANDA DUE (P2) REVENDIC CONTROLUL SECRET DE LA JULIUS

CAESAR NCOACE Desigur loja Francmasonic P2 i Vaticanul afirm c au controlat lucrurile n secret nc de pe vremea lui Iulius Cezar. DW: Wow. [Un alt mod de a spune acest lucru este acela c Imperiul Roman nu s-a ncheiat niciodat cu adevrat - doar a devenit mult mai ascuns i discret n exercitarea puterii sale.] BF: M-am dus n Italia. I-am ntlnit i au ncercat s m otrveasc. Ei nu credeau c voi iei viu din Italia cu informaiile pe care mi le-au dat - dar am fcut-o. [DW: La acea vreme, Fulford a spus ca aceste persoane i-au spus despre precesia de 25.920 de ani a ciclului echinociilor. Ei au motenit profeii c o Epoca de Aur ar rezulta din acest ciclu, i efectele sale, ncepnd dup anul 2012. Ei sunt foarte inexacti despre modul n care profeia ar fi ndeplinit, aa cum am discutat n noua mea carte - dar au fost dntotdeauna puternic contieni de acest lucru precum programul lor, motiv pentru care exist aceasta urgen. Fulford nu l-a inclus aici, dar amndou faciunile, Rockefeller i Rothschild, sunt forate s demisioneze i s renune la control de ctre aceast alian format de 80 ri. Acesta este motivul pentru care n-au fost primiti niciunul din membrii CFR, Bilderberg sau Trilateral la acea ntlnire. Unele surse din interior au dezvluit c ei deja elaboreaz amnunit termenii predrii la un nivel foarte ridica iar procesul este destul de greu de suportat pentru ei - cu o mulime de certuri i orgolii zdrobite.] DW: Ok. Cateva ntrebri rapide doar c s nu mai vorbim despre aceasta. CINE A ATACAT BAZELE CU ARMA NUCLEAR? A FOST ACEASTA O PARTE DIN ACORDURILE DE LA MONACO? Cine a "fcut" bazele subterane, n estimarea dvs.? Cine le-a atacat i de ce? Are vreo legtur cu aceast ntlnire dn Monaco? BF: Da. Erau Plriile Albe ale Pentagonului care spuneau elitei, "Nu vei distruge suprafaa planetei i s scpati voi niv." "Dac avei de gnd s distrugei suprafaa planetei, v vei distruge de asemenea i familiile. Nu vei putea s scpai." Le-au aratat ct se poate de clar faptul c nu vor putea s iniieze un fel de holocaust nuclear i s fie n msur s scape teferi cu asta. DW: Corect. [Exist dovezi ample c oricum extrateretrii nu le vor permite s atace cu arme nucleare civili nevinovai - dar ei cu siguran continu s ncerce. Evenimente precum Hiroshima, Nagasaki i Fukushima sunt mult mai puin grave dect anvergura a ceea ce s-ar putea face ntrun atac nuclear planetar. Avnd n vedere msura n care extrateretrii au oprit orice i toate bunurile nucleare ale Vechii Ordini Mondiale, este uimitor faptul c, aceast cabal a continuat s nu recunoasc evidena i au continuat s creada c li s-ar permite vreodat s le utilizeze la vreun nivel semnificativ..] ACUM NU MAI AU UNDE S SE ASCUND Tipii tia dintotdeauna trebuie s se fi gndit ntr-un fel sau altul c aceste baze au fost n siguran. i acum, niciuna dintre ele nu este n siguran. BF: Da. Ei au avut serele lor, i proviziile lor de hran, i televizoarele lor cu ecran mare, i rezerva lor de femei. Este precum Dr. Strangelove." Ne vom ascunde n tunelurile noastre cu doamnelor noastre tinere n timp ce toat lumea de pe suprafa moare." DW: Corect.

BF: "Apoi, vom iei i vom prelua planeta - i ne vom nmuli ca iepurii." Ei bine, asta nu se va intampla. OK? ACUM AU HRI DETALIATE I FILME ALE TUTUROR BAZELOR DW: Ai avut declarat pe blog-ul dvs. c unii dintre oamenii dumneavoastr care au fost acolo n Monaco au hri detaliate ale acestor baze subterane. Ei tiu exact unde sunt. A fost artat i adncimea bazelor? BF: Este corect. [Pentagonul a dat aceast dovad pentru ca] guvernele lumii s arate c, "Da, e adevrat. Aceti oameni nebuni plnuiau s ucida 90 % din umanitate." Guvernele lumii cunosc acest lucru. CUM S-AR PUTEA PETRECE EVENIMENTUL ACESTA - I CND? DW: Ok, deci cum ne putem atepta ca acest eveniment va avea loc? Ce s-ar putea ntmpla i cnd s-ar putea ntmpla? Ce cercetm? n ce vom intra aici? Care vor fi semnele precursoare acestui lucru? BF: Exist mai multe posibiliti. Cea pe care o aud cel mai mult, cea pe care Pentagonul o susine, este un proces care ar conduce la arestarea cabalilor de top. NOUTI FOARTE IMPORTANTE De la data acestui interviu (14 septembrie 2011), mai multe evenimente au avut loc. Surse credibile din interior confirm toate acestea, i adaug noi informaii. Deja pe 19 septembrie 87 de ri au semnat pentru alian. Pe 21 septembrie am fost informat c NU EXIST NICI URM DE RADIAIE NUCLEAR n niciuna dintre bazele dezafectate de exploziile care au produs cutremure. Metoda de atac este nc necunoscut, dar distrugerile sunt foarte mari. Aa cum am artat n articolul 2012, Elenin i Nibiru, reprezentantul Consiliului Andromeda de pe Pmnt afirm c extrateretrii benefici au folosit arme sonice pentru distrugerea acelor baze subterane. Aa se explic poate i sunetele ciudate i ample care au precedat cutremurele (nota AIM). Pe 2 octombrie mi-a fost adus la cunotin c alte ase baze subterane au fost distruse n acelai mod ca i cele doua iniiale. Pe 6 octombrie am fost informat cu privire la faptul c, n afar de primele (deja) 8 baze dezafectate prin atacuri-surpriz, MULTE alte baze au avut aceeai soart: att personalul, ct i materialele au fost ndeprtate. Acum toate aceste numeroase baze sunt GOALE. n plus, mi-a fost adus la cunotin c, dei pare ridicol, NIMENI nu a murit n urma acestor atacuri, i totui ele i-au atins scopul, acela de a face inutilizabile aceste baze. nregistrri audio la care am avut acces arat c mobilierul i materialele din subsoluri se loveau unele de altele i de perei, producnd un vacarm asurzitor, laolalt cu personalul aflat acolo la acele momente; toate astea au durat 24 de ore continuu! De asemenea, una dintre sursele mele de ncredere din interior mi-a confirmat c Acordurile de la Monaco au avut loc cu adevrat. ntrebnd de ce nu mi-au fost spuse dinainte toate astea, am primit ca rspuns faptul c pn cnd nu puneam ntrebarea potrivita care s demonstreze c tiam deja despre ce e vorba, nimic nu puteau s-mi spun. Recunosc c la momentul cnd sursele mele de incredere mi-au confirmat cele expuse de mine mai sus, am fost pur i simplu copleit de toate aceste veti bune nct am izbucnit n lacrimi de bucurie!

Nu tiu ct va dura pn toate aceste evenimente MAJORE vor ajunge s se reflecte public, dar este clar c Vechea Ordine Mondial este obligat s depun armele de ctre aceeai extrateretri benefici care ne-au protejat mereu mpotriva unui holocaust nuclear.

Greeala fatal a Americii fasciste - Benjamin Fulford


SENATUL SUA SI OBAMA SI-AU AROGAT DREPTUL IN MOD EVIDENT CRIMINAL SI TOTODATA FASCIST DE A UCIDE SI DE A TRIMITE N NCHISOARE CETATENI AMERICANI FARA PROCES. ACEASTA A FOST SI VA RAMNE PENTRU EI O GRESEALA FATALA Sursa: http://benjaminfulford.net/2011/12/05/the-us-senate-and-obama-claiming-the-right-to-murder-

and-imprison-americans-without-trial-was-a-fatal-mistake/ Preluare de la: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6922


Redactarea finala a acestui articol a fost realizata de profesor yoga Gregorian Bivolaru Exista unele informatii care atesta ca att Pentagonul, ct si agentiile secrete americane, mpreuna cu politia, sunt la un pas de a lua anumite masuri drastice mpotriva presedintelui Obama si a senatorilor care si-au arogat dreptul criminal de a ucide si de a trimite n nchisoare cetateni americani fara judecata, pe un termen nelimitat. Membrii clicii criminale din Washington si de pe Wall Street vor mai face, poate, eforturi disperate pentru o anumita perioada de timp si vor urmari sa dea impresia ca planurile lor de a instaura o dictatura fascista n Statele Unite ale Americii se desfasoara nca asa cum au planuit, chiar daca este evident la ora actuala ca niciun grup armat nu mai are de gnd sa-i sprijine. Toate acestea sunt valabile si n Europa, unde membrii lojii francmasonice Propaganda Due si ai grupului satanic Bilderberg vor urmari, la rndul lor, sa creeze premisele instaurarii unui control total, fascist n zona si vor urmari sa lase impresia ca ofensiva lor continua neabatuta, dar dincolo de aparente este evident pentru toata lumea ca, n cele din urma, ei vor esua. Prabusirea lor este iminenta si sigura.

Adevarul adevarat este acela ca acesti fascisti dementi se afla totodata n pragul falimentului si nu mai au deloc bani pentru a-i mai mitui sau pentru a-si angaja cozi de topor. Anumite informatii care ne-au parvenit arata ca cifrele asa-zis financiare ce sunt vehiculate n mediile lor virtuale nu mai au n realitate nicio acoperire reala. Un simplu calcul matematic arata ca de fapt ei sunt deja compromisi! Actualmente, n Occident, numarul oamenilor ce sunt dotati cu bun simt si inteligenta si care s-au trezit din somnul cel letargic si au nteles n cele din urma care este cruda realitate a atins deja minimul necesar. Grupul celor spalati pe creier si care zac ntr-o stare de letargie n fata televizoarelor este acum lipsit de relevanta, deoarece continutul acestor programe, n marea lor majoritate mincinoase, care vizeaza naucirea mentala si care sunt date pe posturile de televiziune, se va modifica n curnd de ndata ce att politia, ct si fortele militare vor elimina si chiar vor aresta criminalii ce ocupa acum mass-media corporatista. Cei care nca mai considera ca exista fie chiar si o firimitura de adevar sau o picatura de bun simt n mediile corporatiste care conduc mass-media trebuie sa-si puna nentrziat ntrebarea de ce aceste organizatii nu au scris nici pna acum adevarul cu privire la evenimentele criminale care au avut loc la data de 11 septembrie, atunci cnd au fost demolate prin explozii criminale turnurile gemene, ori cu privire la uciderea a peste doua milioane de irakieni, ori referitor la mita uriasa pe care au primit-o oficialii de la vrf care conduc firmele corporatiste din Washington. Ei ar trebui de asemenea sa se ntrebe de ce oamenii de pe aceasta planeta sunt manipulati cu nerusinare si sunt facuti sa creada ca este necesar sa se declanseze un razboi ucigator si inutil mpotriva Iranului, razboi care a fost gndit fara ndoiala ca fiind un prim pas catre declansarea n viitorul apropiat al celui de-al Treilea Razboi Mondial. Mai mult dect att, ei ar trebui sa se ntrebe de ce asa-zisele guverne occidentale nu au nici la ora actuala niciun fel de plan binefacator si constructiv pentru viitorul acestei planete si de ce ele nu fac mai nimic altceva dect sa se preocupe cu declansarea razboaielor. Exista la ora actuala semne ca americanii sunt deja pregatiti pentru a ncepe o revolutie. Nu este ntmplator ca de curnd unii cetateni americani au dat buzna n birourile senatorilor, fiind foarte nfuriati de faptul ca acestia din urma au votat o legislatie criminala ce permite uciderea si trimiterea n nchisoare fara judecata a americanilor. La ora actuala se stie ca armata i-a ntors deja spatele lui Obama, iar plecarea lui n Hawaii arata fara urma de ndoiala faptul ca el ncepe deja sa se teama deoarece constata ca este din ce n ce mai lipsit de sprijin. Mai multe grupuri armate, multe dintre ele avnd peste 10.000 de membri, au contactat deja societatea secreta Dragonul Alb si au anuntat ca, daca va fi necesar, va fi de ajuns un singur cuvnt din partea acestei societati secrete pentru ca ei sa ndrepte armele mpotriva guvernului federal corporatist. Aliatii societatii secrete a Dragonului Alb de la Pentagon, ct si membrii anumitor agentii secrete le-au cerut acestor grupuri armate sa nu actioneze ntr-un mod violent, deoarece att criminalii de la Washington, ct si cei de pe Wall Street vor trebui sa fie arestati si apoi vor fi judecati conform legilor n vigoare. n mod evident, atunci cnd un grup de oameni ce sunt mituiti de puterile straine ocupa sediul guvernului de la Washington si prin legile pe care le voteaza si aroga dreptul la crima si la trimiterea n nchisoare a cetatenilor americani fara ca acestia sa poata beneficia de un proces, asa cum prevad legile democratice, americanii n cauza vor putea pretinde n mod legal ca sunt n autoaparare atunci cnd actioneaza ntr-un anume mod pentru a preveni punerea n aplicare a acestor planuri criminale. ntrebarea plina de bun simt pe care ar trebui sa si-o puna nentrziat oamenii cinstiti din Pentagon, ct si cei care sunt functionarii unor agentii secrete americane este: "AM OARE DE GND SA RAMN PASIV SI TOTODATA SA FIU COMPLICE LA ACESTE PLANURI CRIMINALE NTOCMAI ASA CUM A FACUT ARMATA GERMANA PERMITNDU-I LUI HITLER SA-SI PUNA N APLICARE PLANURILE LUI CRIMINALE, SAU AM DE GND SA-MI RESPECT JURAMNTUL PE CARE L-AM FACUT FATA

DE POPORUL AMERICAN DE A RESPECTA FARA NICIO ABATERE SI DE A PROTEJA ATT CONSTITUTIA, CT SI POPORUL AMERICAN?" Vom vedea n curnd ca si n Europa membrii clicii criminale vor ncerca sa faca tot posibilul pentru a instaura cu forta un regim fascist totalitar. Cancelarul german Angela Merkel, despre care se crede ca ar fi fiica lui Hitler, a solicitat n mod public sa se realizeze o asa-zisa unire din punct de vedere politic a Europei pentru a se structura n felul acesta o asa-zisa uniune care urmeaza apoi sa fie condusa si dominata de Germania. De asemenea, nu este o ntmplare ca noul prim-ministru italian Mario Monti, Romano Draghi (seful Bancii Centrale Europene), precum si presedintele UE Herman van Rompuy, sunt cu totii lideri ce au primit o educatie iezuita si despre ei se stie ca au legaturi cu loja fascista francmasonica P2 (Propaganda Due). Reuniunea celor 27 de sefi de stat care alcatuiesc UE, ce urmeaza sa aiba loc n aceasta saptamna va avea, printre altele, pe ordinea de zi descoperirea nentrziata a unor metode prin care sa fie impus cu forta, ct mai curnd posibil, un guvern tehnocrat neales n mod democratic, care va fi apoi, fara ndoiala, coada de topor a asa-zisilor iluminati. Se va spune, desigur, ca aceasta ntlnire a lor are ca unic scop un asa-zis efort de "COORDONARE A POLITICILOR FISCALE". Ceea ce nseamna de fapt ca ntregul proces de elaborare a bugetelor nationale, care este totodata principala responsabilitate a unui guvern ce este ales n mod democratic, va fi ncredintat n totalitate unor institutii ce sunt alcatuite din persoane care nu au fost numite n astfel de functii n urma alegerilor si care institutii actioneaza apoi ntotdeauna din umbra. La ora actuala este evident, asa cum am mentionat anterior, ca natiunile europene nu mai au destui bani pentru a acoperi uriasul deficit extern european, global. Aceasta nseamna ca electoratul din tarile debitoare precum ar fi Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda si statele baltice vor avea de ales ntre a fi fortate sa-si reduca n mod drastic nivelul de trai, pliindu-se n felul acesta masurilor aberante ce vor fi dictate de catre eurocrati, sau unele dintre ele vor fi confruntate cu alternativa de a renunta la datorii, fiind totodata obligate sa revina la vechea lor moneda nationala. Cel mai probabil acest scenariu naucitor va avea drept rezultat faptul ca, dupa aceea, circulatia monedei euro va fi redusa doar la 10 tari. ntre timp, este necesar sa se stie ca att clanului Rockefeller, ct si clanului Rothschild li s-au taiat toate finantarile japoneze. Puteti deja sa coroborati toate acestea cu faptul ca de curnd Agentia japoneza pentru servicii financiare a anuntat deja ca filiala Citibank-Japonia va fi penalizata datorita faptului ca si-a nselat clientii. Aceste sanctiuni vor include separarea partii japoneze a lui Citibank de restul grupului Citigroup si aceasta va atrage dupa sine nchiderea unora dintre operatiunile bancare respective. Aceasta este cea de-a treia oara cnd Citibank a fost penalizata n Japonia. Aceasta s-a petrecut ultima oara cu ctiva ani n urma, atunci cnd s-a descoperit ca Citibank Japonia era o institutie prin intermediul careia se spalau bani pentru Kai Goryo, care era un sindicat alcatuit din gangsteri ai gruparii mafiote Yakuza. Este semnificativ ca directorul Citibank Japonia, precum si membrii grupului de conducere a altor trei importante institutii financiare straine din Japonia au demisionat cu totii n luna octombrie. n spatele scenei, curatenia ce a nceput n Japonia va continua att n saptamnile, ct si n lunile ce vor urma. n plus, merita sa mentionam faptul ca pe 10 decembrie va fi luna plina si n acelasi timp va fi eclipsa totala de luna. Cu acea ocazie, luna va capata o ciudata culoare rosiatica, iar acest semn va fi vizibil pe cer. Se stie de multa vreme ca o luna de culoare rosiatica este un semn de razboi. Clica criminala a asa-zisilor iluminati sustine ca societatile secrete Dragonul Rosu si Dragonul Albastru ar fi ntocmai ca niste tigri ce sunt confectionati din hrtie si ca societatea secreta Dragonul Alb ar fi o simpla institutie complet inofensiva si chiar lipsita de putere. Ei uita nsa un fapt elementar, si anume ca rabdarea si toleranta nu sunt niciodata sinonimul slabiciunii. Timpul este de partea societatii Dragonului Alb, iar sistemul ce se afla n pragul prabusirii al acestei clici criminale este cu putinta sa se destrame n viitorul apropiat fara a fi nevoie de violenta pentru a se produce aceasta. Cu toate acestea, suntem chiar foarte aproape de punctul n care va fi se pare necesar sa se faca unele arestari ale celor vinovati pentru a se preveni n felul acesta izbucnirea unui nou razboi mondial.

E 621 (glutamat)
Fabricat din melas (care este obinuta din zahr) prin fermentaie, glutamatul monosodic este sarea de sodiu a acidului glutamic. Mai poate fi ntlnit sub denumirile: glutamat de sodiu, monosodium glutamate, natrium glutaminat, E 621 (conform regulamentelor europene). Glutamatul se folosete cel mai mult n alimentele fabricate artificial i n semipreparate gen supe concentrate, sosuri, condimente, mezeluri, ngheat, budinci, etc. Rolul lui este de a da impresia creierului c acel aliment este foarte gustos (o pcleal). Dar asta nu este totul... Glutamatul este interzis n Australia, ns este tolerat n Statele Unite. Majoritatea persoanelor sunt sensibile la glutamat invocnd simptome ca grea, dureri de cap, ameeli, palpitaii, slbiciune i oboseal. Toate acestea sunt cunoscute sub denumirea generic de "simptomul mncrii chinezeti". Glutamatul se ntlnete i n alimente naturale. Cele mai mari concentraii de glutamat se gsesc n drojdie, ciuperci, roii, brnzeturi i extracte vegetale. De aceea, unele semipreparate pot conine valori periculos de mari de glutamat fr a fi "aditivate" cu E 621. Dac un produs alimentar are ca ingrediente "protein vegetal hidrolizat" (care conine pn la 30% glutamat), "protein din plante hidrolizat", "arome naturale", "aromatizani", sau "extract Kombu" atunci glutamatul este prezent n acel aliment n cantiti suficient de mari pentru a ne atrage atenia. Glutamatul este un drog Glutamatul monosodic (E 621) este un drog i un neurotrans- mitor. El este ntlnit n mod natural n corpul uman i este responsabil, alturi de ali nerotransmitori (ca acidul aspartic), de funcionarea corect a sistemului nervos. De aceea, pentru o funcionare corect a creierului i a organelor interne, este absolut necesar s existe un nivel echilibrat al concentratiei acestora n corp. Toate organele interne din corpul nostru conin receptori ai glutamatului, adic reacioneaz specific la prezena glutamatului. Suprastimularea acestor receptori (n creier sau n alte organe) duce la numeroase dezechilibre interne i la probleme de sntate care copiaza simptomele altor boli (fibromialgie sau aritmie cardiac, de exemplu), dar continu s fie greit diagnosticate de medici (uneori chiar mai muli ani) care prescriu adesea medicamente scumpe i cu o mulime de efecte secundare periculoase. Nefericitul "gurmand" va constata c are o via mizer i c sntatea lui d semne de deteriorare galopante. Glutamatul "arde" neuronii Folosirea sa pe scar larg n industria alimentar a aprins mari discuii n rndul medicilor pentru c glutamatul suprastimuleaz activitatea celulei nervoase (neuronul). Glutamatul nu este nici necesar i nici lipsit de pericole. Glutamatul pclete creierul i te face s crezi c mancarea are un gust excelent, iar productorii folosesc astfel ingrediente de proast calitate n componena produsului care, dei este mediocru (calitativ), va avea astfel un gust "de vrf". Pe seama sntii consumatorului se obin profituri uriae folosindu-se ingrediente de proast calitate cu o valoare nutritiv aproape nul. Intolerana la glutamat nu este o reacie alergic ci rspunsul disperat al organismului uman la suprastimularea cauzat de acest drog. Chiar dac exist unele categorii de persoane care nu sufer de reacii explozive consumnd glutamat, expunerea pe termen lung la acest drog distruge neuronii. Multe alimente, ca soia i roiile, conin nivele ridicate de glutamat natural. Forma artificial (glutamatul monosodic) este o substan chimic pur care se folosete n cantiti uriae n foarte multe restaurante i magazine "fast-food". Unele dintre acestea afieaz "fr MSG adugat", dar ingredientele folosite pentru prepararea diverselor produse pot conine glutamat. Surse ascunse Dei glutamatul monosodic (E 621) este afiat pe produs (aa cer regulamentele), muli productori de alimente sunt contieni de faptul c la ora actual oamenii privesc cu suspiciune un produs care conine glutamat monosodic (E 621) i caut s foloseasc alte ci legale pentru a introduce aceast substan n produsele lor. Cel mai des ntlnit ingredient care conine glutamat monosodic "la greu" este carrageenan. Conform legilor n vigoare, nu este obligatorie afiarea pe produs a coninutului de glutamat din carrageenan. Iat mai jos o list cu surse ascunse de glutamat. Elementele listei sunt n ordinea descresctoare a cantitii de glutamat

coninute. Cele mai bogate surse de glutamat sunt: 1. drojdie autolizat 2. caseinat de calciu 3. gelatin 4. proteine hidrolizate 5. caseinat de sodiu 6. extract de drojdie Alte surse de glutamat: 7. proteine texturate 8. carrageenan 9. gum vegetal 10. condimente 11. arome 12. arome naturale 13. arom de carne de pui 14. arom de carne de vit 15. arom de carne de porc 16. arom de fum 17. bulion 18. concentrat de roii 19. sup de carne 20. mal din orz 21. extract de mal 22. arom de mal 23. proteine din lapte 24. izolat proteic din lapte 25. concentrat proteic din lapte 26. proteine din soia 27. izolat proteic din soia 28. concentrat proteic din soia 29. sos de soia 30. extract de soia

Dei lista este lung, nu poate fi complet pentru c productorii gsesc ntotdeauna noi denumiri n spatele crora se ascund. Este de asemenea important de menionat c glutamatul monosodic se poate gsi n vaccinuri (chiar i cele anti-gripale), perfuzii intravenoase (cu maltodextrin) i n suplimente cu vitamine. Glutamatul monosodic este folosit n toate suplimentele vitaminice sau minerale ncapsulate sub form gelatinoas. Glutamatul duce la pierderi de memorie Dr. Russell Blaylock explic n cartea sa "Excitotoxinele, gustul care ucide" de ce glutamatul i aspartamul sunt periculoase. Excito-toxinele sunt substante chimice care supra-stimuleaz celulele nervoase, "arzndu-le". Simptomul cel mai des ntlnit n acest caz este pierderea temporar a memoriei. Substanele cele mai periculoase sunt aspartamul (Equal / Nutrasweet) care conine acidul aspartic i fenilalanina, glutamatul monosodic care are 30 de denumiri alternative i se folosete n cantiti uriae n majoritatea produselor alimentare prelucrate. "Cu ct are un gust mai bun, cu att conine mai mult glutamat" spunea cineva. Cteva dintre simptomele comune ntlnite att la aspartam ct i la glutamat: Neurologice: 1. Depresie 2. Modificri de comportament 3. Reacii de furie 4. Migrene 5. Ameeal 6. Dezechilibru 7. Dezorientare 8. Confuzie mental

Cardiace: 1. Aritmie 2. Fibrilaie arterial 3. Tahicardie (palpitaii) 4. ncetinirea inimii 5. Angin pectoral 6. Creterea tensiunii 7. Scderea tensiunii

Gastrointestinale: 1. Diaree 2. Grea / vom 3. Crampe stomacale 4. Colon iritat 5. Hemoroizi 6. Sngerri rectale Musculare: 1. nepturi 2. Dureri simultane 3. Slbire Respiratorii:

9. Anxietate 10. Atacuri de panic 11. Hiperactivitate 12. Probleme de comportament 13. Atenie deficitar 14. Letargie 15. Somnolen 16. Insomnie 17. Paralizie 18. Sciatic 19. Vorbire inconsistent 20. Frisoane 21. Pirderi de memorie Vizuale:

1. Vedere nceoat 1. Astm 2. Focalizare greoaie 2. Respiraie insuficient 3. Presiune n jurul ochilor 3. Dureri n piept 4. Iritarea nasului Piele: Uro-genitale: 1. Dureri de prostat 2. Dureri vaginale 3. Urinare frecvent 4. Urinare nocturn 1. Crturi 2. Mncrimi 3. Leziuni bucale 4. Paralizie parial 5. Uscarea gurii 6. nepenirea feei 7. nepenirea limbii 8. Cearcne sub ochi

Atenie: consumul de glutamat asociat cu aspartam amplific de cteva ori problemele de mai sus, la fel ca atunci cnd se consum buturi alcoolice amestecat. Dac ai experimentat simptome ca fibromialgie, sindromul oboselii cronice, probleme de comportament, hiperactivitate, pierderea temporar a memoriei, migrene atunci este cazul s renunai la glutamat i aspartam. Medicii adesea sunt indui n eroare de toate aceste simptome i prescriu un tratament necorespunztor (dar puternic i scump) care face mai mult ru dect bine pentru c foarte multe produse farmaceutice conin glutamat i aspartam.

Cea mai dulce otrav


Zahrul rafinat (alb) - cea mai dulce otrav de William Dufty O mulime de boli fizice i mentale obinuite sunt strns legate de consumul zahrului rafinat, pur. De ce zahrul este toxic pentru corp? n 1957, dr. William Coda Martin a ncercat s rspund la ntrebarea "n ce condiii alimentul este otrav?". El a definit otrava: "medical - orice substan care este introdus n corp, ingerat sau dezvoltat n corp, care determin sau poate cauza boal; fizic - orice substan care inhib (blocheaz) activitatea unui catalizator (acesta fiind o substan prezent n catitate mic ce activeaz o reacie - de exemplu enzimele)". Dicionarul ofer o i mai larg definiie, i anume "acela de a exercita o influen vtmtoare, sau de a perverti". Dr. Martin a clasificat zahrul rafinat ca otrav pentru c aceast substan chimic pur a fost srcit de componentele minore

care-i asigurau via; este vorba de enzime, vitamine, minerale. Corpul nu poate folosi aceast substan chimic n lipsa factorilor vitali (enzime, vitamine, minerale - de origine organic, vie). Natura a fcut ca n fiecare plant aceste elemente vitale s fie prezente n cantiti suficiente pentru a ajuta la metabolizarea (asimilarea) formelor de zaharuri prezente n acea plant. De aceea, lipsa acestor enzime determin insuficienta asimilare a respectivelor zaharuri. Astfel se formeaz acid piruvic i alte substane anormale din grupa zaharurilor (cele cu 5 atomi de carbon). Acidul piruvic nu se elimin total i se acumuleaz la nivelul creierului i al sistemului nervos, iar zaharurile anormale ajung n celulele roii din snge. Aceti metabolii toxici deranjeaz procesul de respiraie al celulelor, astfel c acestea nu reuesc s obin suficient oxigen pentru a funciona normal. Ca urmare, ele mor. Aa apar bolile degenerative. Zahrul alb este mortal pentru oameni pentru c nu aduce dect calorii "goale", dup cum se exprim nutriionitii. Lipsete paleta de enzime, minerale i vitamine naturale organice care s-au pierdut n procesul de rafinare a zahrului. Mai mult, consumul zahrului este mai ru dect dac nu s-ar consuma nimic, pentru c golete corpul de aceste enzime, vitamine i minerale care sunt cheia metabolizrii zaharurilor, dar sunt necesare i n procesele de eliminare a componenilor toxici parazii. Corpul uman este att de "obsedat" de echilibrul substanelor din el, nct "foreaz" pstrarea acestui echilibru prin consumarea rezervelor normale de enzime, vitamine i minerale organice, prezente n corp (de exemplu calciu este luat din oase). Zahrul pur, consumat zilnic, provoac i menine o stare super-acid n corp, astfel c din ce n ce mai multe minerale sunt extrase din depozitele sistemului osos pentru a "fora" metabolizarea zahrului, n final ajungndu-se la decalcifieri osoase i carierea dinilor. Zahrul alb afecteaz ns fiecare organ din corp. La nceput, zahrul este depozitat n ficat sub forma glicogenului. Dar, capacitatea ficatului fiind limitat, consumul zilnic de zahr alb duce la umflarea ficatului ca un balon. Atunci cnd ficatul este plin pn la refuz, surplusul de glicogen se ntoarce n snge sub form de acizi grai care ajung n fiecare zon a corpului i se depun n cele mai inactive prti: abdomen, olduri, piept. Dar, cnd aceste zone sunt pline, acizii grai ajung s fie depozitai i n zonele active ale corpului, cum sunt inima i rinichii, care ncep s-i reduc din activitate. Astfel c ntregul corp are de suferit din acest cauz: crete tensiunea arterial, sistemul nervos parasimpatic este afectat. Organele care sunt guvernate de acesta (cum este creierul mic) devin inactive sau paralizate. Sistemul circulator i limfatic au de suferit, iar calitatea celulelor roii scade. Apare astfel o abunden anormal de celule albe iar procesul de anabolizare, de creare a celulelor, scade. Puterea de imunizare (lupt mpotriva factorilor agresivi) i de toleran a corpului se reduce dramatic, astfel c cele mai normale situaii (frig, canicul, microbi, nari) provoac stri grave. Zahrul alb excesiv are un efect devastator asupra creierului. Secretul unei funcionri optime a creierului este acidul glutamic, o component vital prezent n foarte multe vegetale. Vitaminele din grupa B ajut la divizarea acestui acid n componente complementare (antagonice) care asigur funcia de control a activitii creierului. Vitaminele B sunt fabricate i de bacteriile simbiotice aflate n intestine. Cnd apare zahrul rafinat, aceste bacterii mor, astfel c "fabrica" intern de vitamine B produce mult mai puin dect ar fi necesar corpului. n anul 1793, un vas plin cu o ncrctur de zahr a pierdut controlul i plutea n deriv. Cei 5 marinari au supravieuit hrninduse 9 zile doar cu zahr i rom. Cnd au fost salvai, se aflau ntr-o stare aproape de lein. Fiziologul francez Magendie a fost inspirat de acest incident i a realizat o serie de experimente cu animale, ale caror rezultate le-a prezentat n 1816. El a hrnit civa cini numai cu zahr, ulei de msline i ap. Toi cinii au murit. Ca diet zilnic, zahrul este mai ru dect nimic. Adic, un consum simplu de ap menine corpul n via mult mai mult timp dect dac s-ar fi consumat zahr. Experimentul francezului Magendie a avut i o alt urmare. Industria zahrului s-a auto-sesizat i a neles pericolele cercetrii tiinifice independente. Din acea zi, industria zahrului a investit milioane de dolari n "cercetare tiinific" sponsorizat. Au fost angajate cele mai mari nume care puteau fi cumparte cu bani, cu scopul c se va "produce" o demonstraie (pseudo-tiinific) care s laude zahrul. Cu toate acestea, s-a demonstrat fr dubii c: 1. zahrul este principalul factor n apariia cariilor dentare; 2. zahrul provoac ngrare i obezitate;

3. eliminarea zahrului a dus la dispariia unor boli considerate fatidice (diabet, cancer, boli de inim). Sir Frederick Banting, co-descoperitorul insulinei (de fapt, insulina a fost descoperit de Nicolae Paulescu - nota AIM) arta n 1929 c diabetul era foarte rspndit printre proprietarii plantaiilor de zahr din Panama, mari consumatori de zahr rafinat. n schimb, muncitorii de pe plantaii, care nu-i permiteau dect s mestece trestia de zahr, nu sufereau de diabet. Totui, povestea primului lobby pentru promovarea zahrului rafinat a nceput n anul 1808 n Anglia, cnd Comitetul Indiilor de Vest (reprezentantul intereselor comerciale ale productorilor de zahr) a declarat n Camera Comunelor c ofer un premiu de 25 de guinee (moned veche englez) celui care va veni cu experimente "satisfctoare" care s demonstreze c zahrul era bun pentru hrnirea i ngrarea caprelor, vacilor i a oilor. Asta pentru c hrnirea animalelor n mod tradiional costa foarte mult, i depindea de anotimp. n schimb, zahrul era, pe atunci, foarte ieftin: oamenii nu consumau suficient de mult. Evident, ncercarea de a hrni animalele domestice cu zahr i melas a fost un dezastru. Cu un zel demn de o cauz mai bun, productorii de zahr au recurs la metode continuate timp de 200 de ani, pn n prezent: au obinut mrturii irelevante, produse de pseudo-cercettori subvenionati chiar de productori. Un ziarist i-a numit "contiine cumprate". Cum altfel poate fi numit cineva care afirm cu emfaz c "zahrul conine mai multi nutrieni dect orice alt substan"? L-am citat pe "celebrul" dr. Rush din Philadelphia (America). La acel moment, dr. Rush susinea i c masturbarea este cauza nebuniei! n timp ce pregtea volumul "O istorie a nutriiei", prof. McCollum (de la Universitatea Johns Hopkins), "cel mai mare nutriionist american", a parcurs 200.000 de rapoarte tiinifice despre zahr. Materialul acoperea o perioad foarte mare: de la mijlocul secolului 18 i pn n 1940. Din acest uria depozit de material tiinific, McCollum a selectat acele experimente care sunt importante pentru descoperirea greelilor din nutritie. El nu a reuit s gseasc nici mcar un singur experiment tiinific despre zahr, ntre anii 1816 i 1940. Astzi, ca i ieri, cercettorii sunt obligai s accepte sponsorizri pentru a-i continua experimentele. Nu avem dreptul s fim surprini de afirmaiile lui McCollum din prefaa la volumul su: "Autorul i editorii sunt profund ndatorai organizaiei "The Nutrition Foundation" pentru o burs oferit cu scopul de a acoperi o parte din costurile publicrii acestei cri". Organizaia "The Nutrition Foundation" se ntmpla s reuneasc celebre companii din industria zahrului: Coca-Cola, PepsiCola, Nestle, American Sugar Refining Co, etc., n total 45 de companii cu interese comerciale evidente. Dar, poate c cel mai important lucru despre istoria din 1957 a lui McCollum este acela c a lasat la o parte cea mai important oper pe aceeai tem. Este vorba de "una dintre operele epocale care face ca orice alt cercettor s fie gelos c nu s-a gndit s faca experimerntul", dup cum spunea un eminent profesor de la Harvard. n anii 1930, dr. Weston Price, dentist din Cleveland, Ohio, i-a nceput cercetrile cltorind n toat lumea, din inuturile eschimoilor, pn n mrile sudului, din Africa pn n Noua Zeeland. Volumul su, "Nutriia i degenerarea fizic: o comparaie a obiceiurilor alimentare primitive i moderne i efectele lor", ilustrat cu sute de fotografii, a fost publicat n 1939. Concluzia devastatoare la care a ajuns dr. Price era una simpl. Oamenii care triesc n condiii aa-numite "primitive" aveau dentiie sntoas i o stare general bun. Ei se hrneau cu alimente naturale, nerafinate, care proveneau din habitatul lor local. De ndat ce ncepea importul de alimente "moderne", rafinate (ca rezultat al contactului cu "civilizaia"), se observa degenerarea fizic care avansa pe parcursul unei singure generaii. Succesul campaniilor publicitare denate, sponsorizate de industria zahrului, este explicabil doar prin ignorana public. Dac o oper att de valoroas ca cea a dr. Price ar fi popularizat, oamenii ar nva s se hrneasca sntos. Haidei s nu ne mai prefacem c periua i pasta de dini sunt mai importante dect peria i crema de ghete. Dinii pe care-i avem azi sunt rezultatul alimentatiei nesntoase pe care am acceptat-o. n 1958, revista Time a artat c un biochimist de la Universitatea Harvard, mpreun cu asistenii si, au realizat timp de 10 ani

experimente cu oareci, sponsorizate de Sugar Research Foundation cu suma de 57.000 USD. Scopul era de a gsi explicaia apariiei cariilor dentare datorate consumului de zahr, i a modalitilor de prevenire. Au fost necesari 10 ani pentru a descoperi c nu exist nici-o metod de a preveni cariile dentare, dac se consum zahr. Cnd echipa de cercettori i-a prezentat concluziile n revista "Dental Association Journal", sponsorizarea a ncetat. Sugar Research Foundation i-a retras ajutorul financiar. Cu ct cercettorii i dezamgesc mai mult, cu att productorii de zahr trebuie s se bazeze i mai mult pe campaniile publicitare.

Acesti oameni josnici au condus si conduc lumea... Deocamdat Societatea nu face nicio afacere daca permite degeneratilor sa-si perpetueze specia. Theodore Roosevelt-al 32-lea preedinte al Statelor Unite ale Americii "Malthus a fost justificat, realitatea a fost surprinsa bine de Malthus. Lumea a treia este suprapopulata, este un dezastru economic, i nu exista niciun mod n care acestea ar putea iesi din ea cu aceasta populatie n rapida crestere. Filozofia noastra este: napoi la sat." Dr. Arne Schiotz, World Wildlife Fund, Director de conservare, 1984 "O populatie mondiala totala de 250-300 de milioane de persoane, cu 95% mai puin dect n prezent ar fi ideala." Ted Turner, ntr-un interviu pentru revista Audubon magnat al mass-mediei americane, fondatorul canalelor de televiziune TBS i CNN "Exista o singura tema n spatele eforturilor noastre: trebuie sa reducem nivelul populatiei. Iar guvernele trebuie sa ne foloseasca metodele pentru a obine rezultate... Populatia este o problema politica. Odata ce populatia este scapata de sub control, este nevoie de un guvern autoritar, chiar fascist, pentru reducerea ei..." Thomas Ferguson, Departamentul de Stat pentru Populatie "n cautarea unui nou duman care sa ne uneasca, ne-a venit ideea cu poluarea, ameninarea ncalzirii globale, lipsa apei, foametea si potrivirea proiectelor de lege dupa ele... Dar, uneori, n desemnarea lor ca inamic, cadem n capcana de a confunda simptomele cu cauzele. Toate aceste pericole sunt cauzate de interventia umana si numai prin schimbarea atitudinilor si a comportamentului oamenilor acestea pot fi depasite. Atunci nseamna ca inamicul real este chiar umanitatea." Alexander King, Bertrand Schneider - Fondator si respectiv secretar, Clubul de la Roma, Prima revolutie globala, Pag. 104-105, 1991 "Un cancer este o multiplicare necontrolata a celulelor, iar explozia demografica este o multiplicare necontrolata a oamenilor... Noi trebuie sa mutam eforturile noastre de la tratarea simptomelor la extirparea cancerului. Operatiunea va cere multe decizii aparent brutale si lipsite de inima..." Paul Ehrlich, profesor la Stanford, n cartea Bomba numita Populatie "Pamntul e bolnav de cancer, iar cancerul sunt oamenii." Merton Lambert, formator n cadrul Fundaiei Rockefeller. "Eu cred ca suprapopularea umana este problema fundamentala pe Pamnt astazi. Noi, oamenii, am devenit o boala: VirusulOm." "Primele mele trei obiective principale ar fi: reducerea populaiei umane la aproximativ 100 de milioane n ntreaga lume, distrugerea infrastructurii industriale si, in al treilea rnd, sa vad ct mai multe zone pustii." Dave Foreman ecologist, cofondator al Micarii Ecologiste Radicale "Earth First! "n scopul de a stabiliza populaia lumii, trebuie sa eliminam 350.000 de oameni pe zi. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie sa l spun, dar este la fel de rau sa nu-l spun." J. Cousteau, 1991, explorator si reprezentant UNESCO "Noi trebuie sa vorbim mai clar despre sexualitate, contraceptie, despre avort, despre valoarea controlului populatiei, deoarece, pe scurt, criza ecologica este criza populatiei. Reducei populatia cu 90%, iar apoi nu vor mai fi suficieni oameni pentru a face att de multe daune ecologice." Mihail Gorbaciov conducatorul Uniunii Sovietice n perioada 1985-1991 "Azi, America ar fi indignata daca trupele ONU ar intra n Los Angeles pentru a restabili ordinea. Mine vor fi recunoscatori! Acest lucru va fi valabil mai ales daca li s-a spus n prealabil ca exista infiltrate n mijlocul lor ameninari din afara, indiferent daca sunt reale sau fictive, care pun n pericol nsasi existenta noastra. Aceasta va fi valabil i n cazul tuturor popoarelor din lume, iar ele vor dori sa fie eliberate de acest rau... Atunci cnd este prezentat acest scenariu, drepturile individuale vor fi de buna voie abandonate de catre oameni, mai ales daca bunastarea lor va fi garantata de catre Guvernul Mondial." Dr. Henry Kissinger,

Conferinta Bilderberg, Evians, Franta, 1991 "Ilegal o putem face imediat. Constituional va dura puin mai mult..." "Depopularea ar trebui sa fie cea mai mare prioritate a politicii externe fata de lumea a treia, pentru ca economia SUA va necesita cantitai tot mai mari de minerale din strainatate, n special din tarile mai putin dezvoltate." "Puterea este cel mai puternic afrodiziac". "Persoanele n vrsta sunt consumatori inutili". "Populatia lumii trebuie sa fie redusa cu 50%". Dr. Henry Kissinger fost secretar de Stat al Administraiei Americane n timpul lui R. Nixon i G. Ford "Suntem pe punctul de a realiza o transformare la nivel mondial. Tot ce avem nevoie este de o criza majora credibila si natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala."David Rockefeller fondatorul Grupului Bilderberg "Razboiul si foametea nu sunt eficiente. n schimb, boala a oferit cel mai eficient si mai rapid mod de a ucide miliardele care trebuie sa moara n curnd pentru a fi rezolvata criza populaiei. SIDA nu este un criminal eficient, deoarece este prea lent. Candidatul meu favorit pentru eliminarea a 90% din populatia lumii este Ebola (Ebola Reston), deoarece este extrem de letala si ucide n cteva zile, n loc de civa ani. Trebuie sa cretem mortalitatea cu 90% la om. Uciderea oamenilor... Gnditi-va la asta... Stii, gripa aviara e buna de asemenea. Pentru ca cel care supravietuiete va ngropa mai apoi noua." Dr. Eric Pianka, profesor de ecologie evolutiva la Universitatea din Texas. Interviu aici! "Nimeni nu va intra n Noua Ordine Mondiala dect n cazul n care el sau ea va face o promisiune pentru a se nchina lui Lucifer. Nimeni nu va intra n New Age cu exceptia cazului n care el va lua o initiere luciferica." David Spangler, director al Initiativei Planetare - Organizatia Natiunilor Unite i unul din fondatorii curentului New Age! "Suprapopularea este n prezent vasta, mult dincolo de capacitatea planetei. Ea nu va raspunde la reducerea viitoare a ratei natalitatii prin metode contraceptive, sterilizare si avort, dar trebuie sa reducem n prezent ct mai mult populaia. Acest lucru trebuie realizat prin orice mijloace necesare." Initiativa pentru Carta Natiunilor Unite ECO-92 PAMNT "n America de Sud, guvernul peruan merge din usa n usa facnd presiuni asupra femeilor care urmeaza sa fie sterilizate si el e finantat cu dolari americani pentru a face acest lucru." Mark Earley n The Wrong Kind of Party Christian Post, 10/27 2008 "Femeile n Tarile de Jos, care sunt considerate de catre stat a fi mame improprii, ar trebui sa fie condamnate la a lua contraceptive pentru o perioada determinata de doi ani." Marjo Van Dijken autor al proiectului de lege n arile de Jos "Mentinerea umanitaii sub 500 milioane, n echilibru perpetuu cu natura" Citat anonim aflat pe una din pietrele Georgia

Guidestones
"Daca m-as rencarna, as dori sa revin pe pamnt ca un virus uciga care sa reduca populaia umana." "Cresterea populatiei umane este, probabil, singura si cea mai grava amenintare pe termen lung pentru supravietuire. Suntem n pragul unui dezastru major n cazul n care aceasta cretere nu este temperata - nu doar n rndul naturii, ci i n rndul oamenilor. Cu ct sunt mai multe persoane, cu att mai multe resurse vor consuma i, implicit, va fi mai multa poluare." Printul Phillip, sotul reginei Elisabeta, Ducele de Edinburgh, lider al World Wildlife Fund. Clip aici! "Graviditatea ar trebui sa fie o crima pedepsibila mpotriva societatii, cu exceptia cazului n care parintii detin un permis de la guvern. Toti potentialii parinti ar trebui sa fie ndemnai la a folosi produse chimice contraceptive, guvernul furniznd antidoturi cetatenilor alei pentru fertilizare..." David Brower, directorul executiv Sierra Club "Principiul care susine vaccinarea obligatorie este suficient de raspndit, iar cel de taiere a trompelor uterine ar trebui sa fie la fel." "Este mai bine pentru toata lumea daca, n loc de a astepta executarea degenerailor pentru infractiuni, sau de a-i lasa sa moara de foame n imbecilitatea lor, societatea i va mpiedica, pe cei care sunt n mod vadit inapi, sa continue soiul lor... Trei generatii de imbecili sunt de ajuns." Oliver Wendell Holmes, Curtea Suprema de Justiie SUA "Sincer, am crezut ca la acea data Roe s-a decis i am avut temeri cu privire la cresterea populatiei, n special cresterea n rndul populatiilor care nu vrem sa aiba prea muli urmai." Ruth Bader Ginsburg, Curtea Suprema de Justiie SUA "Un regim planetar ar trebui sa fie responsabil pentru determinarea populatiei optime n ntreaga lume, dar si n fiecare regiune si

pentru a arbitra diferitele tari n mparirile regionale. Controlul demografic ar putea sa ramna responsabilitatea fiecarui guvern, dar regimul planetar ar trebui sa aiba puterea de a aplica limitele convenite." John P. Holdren, consultant n tiinta al preedintelui Obama. Articol aici! "Direcia pe care o urmeaza Rockefellerii si aliatii lor este de a crea un guvern ntr-o lume care combina supercapitalismul si comunismul n acelasi cort, toate aflate sub controlul lor... Ma refer la o conspiratie? Da, i sunt convins ca exista un astfel de complot international n domeniu, aplicat i planificat de mult timp si care este incredibil de rau n intentie." Congresmanul Larry P. McDonald, ucis ntr-un zbor al Liniilor Aeriene Coreene dobort de catre Uniunea Sovietica "Astazi lumea are 6.8 miliarde de oameni. i ar putea crete pna la aproximativ noua miliarde. Acum, daca am face o treaba foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenta medicala, cu serviciile de sanatate i control al reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15%...!" Bill Gates co-fondator al Microsoft Corporation. Clipul aici!

Nu suntem singuri - ajutorul e aproape


Cercetatorii de la NASA au descoperit n apropiere de planeta Mercur, un obiect neidentificat, imens.

Potrivit space.com, n imaginile filmate de sistemul de sateliti STEREO, pe 1 decembrie 2011, se poate observa un obiect gigantic n apropiere de planeta Mercur. Este evident ca OZN-ul era ascuns de un scut protector ce-l fcea invizibil, nsa valul eruptiei solare l-a facut sa devina complet vizibil, astfel ca a fost descoperit in aceste inregistrari ale STEREO (sateliti americani de observatie a sistemului solar). Aceast descoperire uimitoare i neateptat confirm cele declarate de reprezentantul Consiliului Andromeda pe Pmnt (i anume ca exista mai multe nave galactice uriase care se afla "parcate" in apropierea Terrei si care au misiunea de a supraveghea si a ajuta planeta Pamant in procesul de ascensiune a frecventei de vibratie a planetei). Fulford comenteaza cele mai recente actiuni ale cabalei criminale occidentale Dupa dezvaluirile din interviul acordat lui David Wilcock, fostul redactor financiar la revista Forbes - Asia Pacific comenteaza adevaratele evenimente care se afla in spatele recentelor actiuni ale cabalei occidentale criminale (Comisia Trilaterala, grupul Bilderberg, Consiliul pentru Relatii Externe, Clubul de la Roma, etc). 15 noiembrie - In ciuda stirilor alarmante din sectorul financiar mondial, sursele din interior ne informeaza ca planurile pentru un nou sistem financiar avanseaza pe toate palierele. In locul politicii de razboi permanent si genocid continuate pina azi de un grup ce se declara "elita", oamenii de pe aceasta planeta aleg sa puna capat saraciei, distrugerii mediului si pun bazele unei revolutii tehnice si stiintifice care au in centru viata. Acest nou sistem financiar este acum pe cale sa se nasca gratie ajutorului binevenit al unui grup ce reprezinta interesele a 59 de natiuni, si anume Societatea Dragonul Rosu (sau Mayona). Aceasta este condusa de amiralul Heemi Hau, sef al NGAPUHI din Noua Zeelanda, si are legaturi cu 59 de state plus 2700 de triburi din regiunea Pacificului de Sud. Ei au incheiat tratate si intelegeri comune dar si cu Imperiul Britanic inca din anii 1700, iar unul dintre aceste tratate dateaza din anul 804. 21 noiembrie - Un reprezentant principal al familiei financiare Rotschild s-a aflat in Japonia la inceputul lunii noiembrie 2011 pentru a cere bani, afirma o sursa din Partidul Democrat aflat la putere in Japonia. Atunci cand i s-a spus ca banca japoneza care apartine Rotschilds-ilor nu mai are fonduri, el a amenintat ca Japonia va fi data in judecata ca a expulzat apa radioactiva in ocean. Faptul ca acesti Rotschilzi au coborat la un asemenea nivel josnic de amenintari este o dovada in plus ca ei au pierdut mare parte din puterea lor. Rotschilzii trebuie sa isi dea seama ca daca e sa dea in judecata pe cineva pentru dezastrul de la Fukushima, atunci nu au decat sa accepte ca fapatsii sunt chiar prietenii lor americani ca Henry Kissinger, Jay Rockefeller si suspectii din Consiliul pentru Relatii Externe. Intr-adevar, aflam din mass-media oficiala ca banca de investitii japoneza Nomura si-a redus expunerea pe datoria suverana a economiilor europene periferice cu 75 de procente, in ultimele doua luni. Banca a declarat ca expunerea pe Grecia, Irlanda, Portugalia si Spania a fost redusa de la 3,55 miliarde, cat era la finalul lui septembrie, pana la 884 milioane, noteaza Financial Times.

Insa Nomura nu este singura banca japoneza care si-a redus expunerea pe datoria europeana. Ingrijorarea cu privire la stabilitatea zonei euro este generalizata. Cel mai mare fond de investitii japonez, Kokusai Asset Management, a declarat ca a vandut toate detinerile de datorie italiana, spaniola si belgiana. Datoria italiana a fost vanduta cu putin timp inainte ca randamentele la bondurile italiene sa treaca peste 7 procente. 28 noiembrie - Uneori adevarul este mai uimitor decat fictiunea, asa cum este cazul acum in ceea ce priveste cel mai inalt nivel de putere in Occident. In esenta, adevarata sursa de putere din Vest si controlul intregului sistem financiar, a cazut in mainile unor fanatici sectanti satanisti care vor sa puna in aplicare in mod artificial vechile profetii dintrun vechi text ultra-religios (Tora). Acest demers fraudulos este acum dat in vileag si se prabuseste. Rezultatul este un haos fara precedent la cele mai inalte paliere de putere financiara din aceste guverne marioneta manipulate de secta satanica criminala din Statele unite, Anglia, Franta, Italia, Germania si statele lor sclave. Unul dintre evenimentele importante care au dus la acest haos este trimiterea in judecata, la data de 23 noiembrie 2011, a intregului cult sectant satanic pentru foloase necuvenite din acapararea fara drept a intregului sistem financiar mondial (si folosirea lui la adapostul Natiunilor Unite), care apartine de fapt oamenilor acestei planete. Acest proces poate pune capat guvernarii frauduloase din Occident care dureaza de cel putin 300 de ani. In rechizitoriu se afirma ca aproape 1000 de miliarde de dolari au fost furati de catre Secretarul General al ONU Ban Ki Moon si de catre alti oficiali ONU, de catre fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi si guvernul italian, de catre Forumul Economic de la Davos si altii, printre care si proprietarii din Consiliul de Conducere al Bancii Federale Americane. Rechizitoriul a fost semnat de Neil Keenan, reprezentant al familiei Dragonului, un grup discret de familii bogate din Asia. Acest proces este rezultatul adunarii a numeroase probe de catre politii financiare si agentii de informatii de pe tot globul, incusiv Interpol, CIA, Politia Securitatii Japoneze, Seviciile Secrete Est-Europene, si sunt sustinute activ de catre Pentagon si de catre Fortele Armate ale Rusiei si ale Chinei. Aparatorii in acest proces juridic nu sunt altii decat aceeasi cabala criminala satanica care se afla in spatele asasinarii presedintelui american John F. Kennedy, si a altor crime majore. Acest proces a fost declansat ca urmare a retirenii ilegale a doi cetateni japonezi, Akihiko Yamaguchi si Mitsuyoshi Watanabe, precum si a confiscarii a 134,5 miliarde de dolari in certificate pe care acestia le aveau in Italia pe 3 iunie 2009. Dupa ce au fost furate aceste certificate, fostul francmason de grad 33 Leo Zegami l-a contactat pe acest scriitor si a spus ca Loja Francmasonica P2 (Propaganda Due) din Montecarlo poate sa transforme aceste certificate furate in bani cash cu ajutorul bancherului Daniel Dal Bosco din Vatican. Acest scriitor a transmis mai departe informatia, printr-un membru al familiei regale din Anglia, catre societatea Dragonului, care a incredintat in plus o suma de 1000 de miliarde de dolari in certificate similare lui Neil Keenan. Acesta, dupa mai multe negocieri, ia trimis lui Dal Bosco. 5 decembrie - Senatul american si administratia Obama au facut greseala fatala de a isi permite dreptul de a ucide si de a intemnita americani fara proces juridic. Se pare ca Pentagonul, agentiile americane si militiile sunt pe cale sa declanseze actiuni violente impotriva Presedintelui Obama si a Senatorilor care si-au arogat dreptul de a ucide si de a intemnita fara proces cetateni americani. Cabala criminala din Washington si Wall Street poate vor reusi se instaureze un regin dictatorial fascist in Statele Unite pentru un timp, dar niciun grup militar serios nu ii va sustine. Acelasi lucru este valabil si in Europa, unde francmasonii Lojei Propaganda Due (P2) si Bilderbergii se apropie tot mai mult de a instaura un control de tip fascist. Ei aparent sunt in ofensiva din acest punct de vedere, dar pina la urma vor esua cu brio pentru simplul motiv ca acesti fascisti dementi sunt complet rupti de realitate si nu pot transforma in bani reali aceste sume astronomice virtuale cu care isi incarca computerele in incercarea puerila de a cumpara si mitui oamenii de care au nevoie.

Cosmetice moderne
Tehnologia de ngrijire a pielii a avansat foarte mult n ultimul secol, graie noilor produi chimici derivai din industria petrolului. Reclamele TV ne asalteaz perseverent, i cu greu facem fa tentaiei de a cumpra produsul ludat ca fiind "cel mai..."

n acest articol ne vom opri asupra unor produse tipice din domeniul cosmeticii moderne. Att brbaii, ct i femeile folosesc fiecare cte un astfel de produs, i e important s tie la ce riscuri se expun. Dei compoziia chimic a produsului este prezent pe etichet, aceasta nu conine n mod explicit lista ntreag, concret, a acestor componente chimice. Unele dintre ele sunt denumite generic ("fragrance" sau "parfum"). Cu toate acestea, vom analiza n amnunt aceste produse i vom vedea ce concluzii se impun la final. Ruj de buze Femeile folosesc cel mai des rujul de buze, astfel c vom analiza pentru nceput cunoscutul produs Avon Ultra Color Rich. Din 47 de ingrediente, 13 ( 27 % ) ridic serioase semne de ntrebare n ce privete snnatea. La o privire sumar, acest produs conine ingrediente ce prezint risc de cancer, se acumuleaz n organism, au aciune chimic estrogen i perturb funcionarea normal endocrin, au efecte toxice asupra sistemului imunitar genernd alergii i sensibilizare. Tocoferol, tocoferil acetat i acrilat copolimer sunt substane chimice care pot fi contaminate cu impuriti sau care se pot descompune n subprodui care au legtur cu cancerul sau alte probleme de sntate. Polietilena este un alt chimical care are legatur cu cancerul. Miristil lactat este responsabil pentru sensibilizarea pielii i expunerea la riscul de cancer i arsuri cauzate de razele ultraviolete care ajung mai uor n straturile pielii. Propilparaben este o substan chimic ce prezinta risc potenial de cancer la sn, acioneaz prin dereglarea echilibrului hormonal fiind suspectat de scderea fertilitii. Sub denumirea de "fragrance" sau "parfum" se poate ascunde un amestec de chimicale care determin intoxicarea la nivelul sistemului nervos i imunitar. BHT (butilat hidroxitoluen) este ingredientul cel mai cunoscut, folosit pe scar larg n majoritatea cosmeticelor de ngrijire a pieii. Aceast substan chimic este o toxin care afecteaz sistemul nervos, respirator, ficatul, rinichii, pielea i sistemul imunitar, atunci cnd concentratia sa n snge este peste o limit maxim. Miristil lactat i gliceril triacetil hidroxistearat sunt dou chimicale care au rolul de a crete permeabilitatea pielii (face ca pielea s permit intrarea mai uoar a altor ingrediente n organism i n fluxul sanguin). Din cele 47 de ingrediente, 34 ( 72 % ) nu sunt certificate ca "sigure" de comunitatea industriei cosmetice. n concluzie, acest ruj este destul de periculos pentru sntatea femeilor i trebuie evitat. Crema de zi S vedem acum i un produs renumit prin reclamele TV: crema L'Oreal RevitaLift. Trietanolamina formeaz compui cancerigeni n combinaie cu ageni azotai, att pe piele, ct i n snge. Metilparaben, butilparaben i isobutilparaben sunt cunoscuti pentru riscul de cancer de sn, pentru perturbarea proceselor endocrine (hormoni) i infertilitate. De asemenea, sensibilizeaz pielea determinnd apariia mncrimilor, arsurilor, nroirea pielii. Diazolidinil uree poate determina reacii de toxicitate la nivelul sistemului nervos, gastrointestinal i al ficatului. Disodium EDTA este folosit pentru creterea permeabilitii pielii, determinnd creterea absorbiei celorlalte substane chimice n piele. n concluzie, v recomandm s evitai acest produs pentru c v expunei unor reale riscuri pentru sntatea dvs., mai ales dac-l folosii intensiv i pe termen lung. After-shave Pentru brbai, am ales s analizam un after-shave: Nivea for Men Sensitive. S vedem dac acest produs este sigur din punct de vedere al riscurilor la care se expun brbaii care-l folosesc. Metilparaben este o substan chimic ce intra n componena acestui produs, i deja tii c prezinta risc de cancer, este

responsabil pentru perturbarea proceselor endocrine (hormoni) i este suspect de apariia infertilitii. Dac acesta nu era de ajuns, fenoxietanolul din compozitia produsului este toxic i iritant i acioneaz i el n perturbarea proceselor reproductive (hormoni sexuali) determinnd scderea fertilitii. Propilen glicol i bisabolol altereaz structura pielii cu rolul de a permite celorlalte substane chimice s ntre prin piele i s ajung n fluxul sanguin. Tocoferil acetat este rspunzator de posibile nroiri, mncrimi i arsuri ale pieii; de asemenea, este uor contaminabil cu impuriti ce duc la aparitia cancerului. De asemenea, este important s mai amintim un alt ingredient din acest produs: acidul citric, care este un cunoscut cancerigen. n concluzie, 7 ingrediente din 23 ( adic 30 % ) ridic serioase ntrebri n ce privete sntatea utiizatorului. De asemenea, 14 ingrediente ( 60 % ) nu au fost confirmate ca "sigure" de ctre comunitatea industriei cosmetice. Pasta de dini n final s analizm o past de dini ce abuzeaz de atenia noastr: Colgate Total. Din totalul de 16 ingrediente, 7 ( 43 % ) ridic probleme de sntate, iar 13 ( 81 % ) nu au fost declarate ca "sigure" de industria cosmetic. S vedem n detaliu cteva substane ce compun aceast past de dini. Fluorura de sodiu, celebr deja n lumea pastelor de dini, prezint o nalt toxicitate la nivelul sistemului osos i muscular, al sistemului sanguin i nervos, la nivelul gastrointestinal i al ficatului. n plus, este iritant i are o aciune de perturbare a proceselor hormonale (hormoni de reproducere) scznd fertilitatea. Triclosanul perturb sistemul imunitar, poate fi uor contaminat cu impuriti care provoac cancer i este toxic pentru piele i alte organe de sim. Curios este faptul c n compoziia pastei de dini ntlnim i propilenglicolul, care are rolul de a face pielea mai permeabil i contribuie astfel la intrarea mai uoar n fluxul sanguin a celorlalte substane chimice. Ca ultim ingredient suspect, carrageenan poate cauza cancer i poate fi uor decompus n subprodui care cauzeaz cancerul. n concluzie, nu v recomandm nici acest produs, dei este foarte cunoscut i recomandat chiar de Societatea Romn de Stomatologie. Dup cum v vei convinge singuri, marea majoritate a produselor cosmetice conin unul sau mai multe din susbtanele chimice amintite aici, care sunt responsabile pentru degradarea sntii dvs. Un test simplu v poate edifica: notai-v denumirea acestor substane nainte de a cumpara un produs cosmetic. Analizai singuri dac merit s v expunei sntatea.

13 ianuarie 2012
DANONE recunoaste minciuna

Gigantul productor de iaurturi Danone nu va mai promova n reclamele sale din Statele Unite benefiiciile pentru sntate, n cazurile Actimel i Activia, deoarece s-a descoperit c, de fapt, acestea nu au atributele pretinse. Potrivit presei britanice, cel mai mare productor de iaurturi din lume a mrturisit c a exagerat n reclamele produselor, care, de fapt, nu au acele beneficii prezentate. Astfel, Danone a fost de acord s nu mai spun n spot-urile de televiziune c Activia mbuntete tranzitul intestinal, iar despre Actimel c ntrete sistemul imunitar. Putin lume tie ce mnnc, mai puin lume citete ambalajul produsului pe care l mnnc. Iar majoritatea celor care il citesc nu au noiuni de microbiologie. Iaurturile probiotice, o invenie a concernelor americane, conin bacterii care nu au fost folosite, nainte, niciodat n alimentaie. Una din aceste bacterii este specia Bifidobacterium bifidum. Aceste bacterii se gsesc de obicei n flora vaginal, n rect, i n tractul uro-genital, n excremente de porci i alte animale. Aceste bacterii nu sunt prezente n mod normal niciodat n intestinele subiri, n stomac sau n gur, n afar c omul a fcut contact direct cu cele de mai sus. Aceste bacterii bifide nu supravieuiesc de regul acidului din stomac atunci cnd sunt ngurgitate pentru a nu periclita flora din intestine, n special din cel subire. Concernele nu numai c ni leau introdus n iaurturi, ns le-au mai i modificat genetic ca s supravieuiasc acidului din stomac. De aici se vede i reavoina i perversitatea celor care le-au desemnat pentru consumul incontient al umanitii moderne.

Prin intermediul iaurtului probiotic folosit ca un cal troian microbilogic aceste bacterii vaginale i fecale modificate genetic ajung n intestinul subire al omului. i acest lucru duce automat la tot felul de probleme ulterioare cci prin ele se schimb automat flora natural, care este nlocuit cu o flor tipic vaginal. Danone & Co v creeaz deci un fel de flor vaginal n intestine, ceva contrar naturii umane i cu efecte nocive pt. sntate.Cunoscutul specialist n tehnica alimentar Udo Pollmer, care apare des la televiziunea german ca specialist n domeniu pe teme de alimentaie, a fcut cunoscut acest fapt n una din crile sale. ns cui i pas? La televizor el nsa nu poate vorbi despre aa ceva i nici nu este ntrebat. Nu-i de mirare la ct se ctig cu reclama la iaurturile probiotice de ctre posturile de televiziune. Cum s-i alungi clienii? Citatul din carte cu privire la acest truc i daunele aduse de consumul de probiotice este aici n limba german:www.wahrheitssuche.org/probiotischebakterien.html.Bacteriile profane de iaurt nu au obiceiul s se lipeasc de pereii intestinelor cci ele triesc din lapte proaspt i nu din lucrurile digerate. Pe de alt parte bacteriile probiotice nu sunt n stare s fac lapte gros, cci aceast sarcin o au bacteriile lactoacide. De aceea preioasele bacterii (probiotice) se introduc, se amestec pe alt cale, ulterior, n iaurtul deja fermentat. (Udo Polmmer).

Bacteriile din fecale i din secreiile vaginale sunt bacterii care, dup microbiologul alimentar Prof. Michael Teuber, reprezint noi specii. Bacterii la care lucreaz i tehnologii genetice, care provin din fecale de porc sau din intestine de obolani. Bacterii a cror specie nici nu este definit clar i care au fost testate fr scrupule i la sugari. Aici trebuie specificat c bacteriile bifide pot fi i patogene, aa cum avertizeaz specialistul elveian. Unele bacterii bifide pot provoca carii i chiar meningit spuneUdo Polmmer.Deci aceste bacterii nici mcar nu pot produce iaurt din lapte! Ele sunt amestecate n iaurt dup ce acesta a fermentat. Consumul produselor probiotice poate deci s afecteze flora intestinal. Pentru microbiologi acest lucru nu este o surpriz. La urma urmei nici o bacterie nu are chef s se lupte cu ali patogeni. Bacteriile se ceart mai degrab cu rudele lor, care au aceleai preferine alimentare la trocul cu mncare. i ntradevr, indicii despre efectul nociv al produselor probiotice nu lipsesc. n anul 2000 presa german scria iaurturile probiotice pot periclita viaa.Cauza acestor scandaluri era un congres medicinal n Birmingham unde imunologul vienez Dr. Wolfgang Graninger i prezentase rezultatele cercetrilor. Conform acestora, iaurturile probiotice pot duce, la persoanele cu sistemul imunitar slbit, la boli periculoase ca meningita, pneumonia sau septicemia. La acest congres a fost prezentat cazul unui diabetic mai n vrst care a primit de la consumul de probiotce un abces la ficat i care a putut fi salvat doar prin operaie. eful spitalului vienez, Dr. Elisabeth Pittermann a scos dup aceast ntmplare iaurturile probiotice din menu-ul spitalului. Firma Scheitz din Andechs care produce iaurturi ecologice a eliminat bacteriile probiotice din lista de ingrediente. Cine vinde cu plcere produse care conin bacterii, care atunci cand sunt gsite de specialitii n igien reprezint o dovad de contaminare fecal? (Udo Polmmer)Problema i mai mare este c, de la introducerea proboticelor, concernele au convins, ncetul cu ncetul, ori prin persuativitatea tipic american, ori prin preul mai mic al culturilor acestora. Cam toi productorii de iaurturi, folosesc aceste bacterii nocive la preparat iaurtul, aa c este greu de gsit un iaurt natural fcut cu bacterii tradiionale. Acestea proveneau nainte de la viel sau vac. Dup Pollmer ele se numesc Streptococcus thermophilus i Lactobacillus bulgaricus. n Germania este acum foarte greu de gsit un iaurt care s nu aib culturi bifide. Cu alte cuvine, este greu de gsit un iaurt care nu este produs din bacterii vaginale i fecale. Mncm caca fr s tim, fiindc i credem orbete pe cei care fac reclama la TV. Asta e.

n Google este ntre timp extrem de greu de gsit un articol din care s reias evident ceea ce acum cteva decenii era bine cunoscut despre aceste bacterii. ns, dac citii cri mai vechi sau cutai cu grij, putei vedea c aceste bacterii nu au nimic de-a face nici cu iaurtul, nici cu intestinele i c fac cu adevrat parte din flora altor organe.

Vei plti!
Trebuie s nelegei, o dat pentru totdeauna, c Istoria nu iart. Aadar, vei plti toi, pn la ultimul, cu vrf i ndesat. Voi toi, cei din actuala infam coaliie, care a aruncat Romnia n prpastie. Voi, autorii celui mai nesbuit act din ntreaga Istorie a romnilor: trdarea pe fa a rii. Tot ceea ce s-a cldit cu jertf i diplomaie n decursul a dou milenii adic Statul Romn Suveran Naional i Independent, Unitar i Indivizibil este astzi distrus de o leaht bezmetic de troglodii vnztori de Neam i ar. Voi toi, cei din arcul guvernamental, ai pus la cale i, n parte, ai i nfptuit distrugerea Romniei. Vei plti, Traian Bsescu, fr nici o ndoial! S nu-i nchipui c vei scpa de judecata implacabil a Istoriei. Ai venit la Putere pe un

val de speran naional, spre a te defini, mai apoi, drept un detonator primejdios al Statului constituional. Ca s te cocoi confortabil pe tronul de dictator, ai adus la guvernare fascista grupare udemerist. tiai exact ce reprezint aceast formaiune iredentist, ovin, antinaional (soluie imoral, DA?). i, totui, nu i-a tremurat o clip mna duplicitar cnd ai semnat pactul cu diavolul. Ai aruncat iraional Naiunea Romn n ghearele acestei cohorte revizioniste, prin susinerea la fel de necugetat a unei adunturi de derbedei i mistificatori politici din partidul personal P.D.L. i din pramatiile traseiste din U.N.P.R. Act samavolnic i ignobil, pe care Istoria l va taxa ca atare, trebuie s tii! A cuta o logic naional i raional n aceast aciune stupefiant de zdrobire a romnismului este inutil. Acum stai i rnjeti cinic cnd vezi cum romnii sunt lovii n ceea ce au mai sfnt: Patria lor; cum haita minoritar maghiar i batjocorete cu orice prilej, i dispreuiete i i acuz tocmai pe ei! de discriminare etnic. Ai acceptat iresponsabil ca udemeritii s fac legea n Romnia. Dar cine i-a oferit aceast ndreptire? Aceasta-i ntrebarea. Cine i-a spus c ai dreptul s le oficializezi limba? De ce le-ai dat pe mn Istoria sfnt i geografia mirabil ale Romniei, spre a fi falsificate i pngrite? Pentru ce ai segregat nvmntul naional pe criterii etnice? De ce, umr la umr cu ei, pui la cale modificarea absurd a Constituiei, prin abolirea ntre altele a Articolului 1, care consfinete Romnia drept Stat Naional? Cci proiectul de schimbare a Constituiei e n conformitate cu preteniile udemeriste: descompunerea rii n regiuni, deci i a Transilvaniei. Dar cum? Cic, pe etape: mai nti, cteva judee (ungurii cu ale lor!), iar, apoi, constituirea de hlci mai mari, una chemndu-se chiar Transilvania, ce va fi fcut plocon Ungariei. Vei plti pentru toate acestea, Traian Bsescu! Nu singur, firete, ci mpreun cu cea mai incompetent i mafiot guvernare postdecembrist. S n-ai nici o iluzie c nu va sosi vremea cnd lucrurile se vor aeza n albia lor fireasc. i atunci, n aceeai firid a nevolnicilor Istoriei, n aceeai bolgie a nemernicilor trdtori de ar, vei intra toi, n vrac, condamnai de implacabilul tribunal al timpului. Toi: Boc i aa mahalagiilor cotroceniti (ministereasa Dezvoltrii Regionale, care are n subordine judeul Timoara), hooaica Roberta Anastase i cinicul rnjitor Mircea Toader, broscoiul Oltean i Blaga, zdreana Tabr (parc mai ieri era preedinte al unui partid al Unitii Naionale!), Berceanu i Stolojan, Sulfina Barbu i Cristian Rdulescu, Stoica i Boureanu, Flutur i soii urcan, Funeriu i Boagiu, Cezar i Cristian Preda, Lzroiu i Canacheu, Oprea i Berea, Gheorghe Tinel i Vian, Oajdea i Popoviciu, Baconschi i Cristian Diaconescu, Nicolicea i Marian Srbu, Ialomieanu i Blejnar, Frunzverde i Macovei, Voinescu i Buda, Ariton i Cintez, Brnz i Potera, Negoi i Paleologu, Du i Avramescu, Fota i Kvesi, Morar i Ungurenii et ejusdem farinae. Un fariseu printre ei este i fostul ef al Statului Major General, generalul Eugen Bdlan. Toi membri i susintori ai celui mai josnic, incompetent i dezonorant guvern de violatori ai intereselor Poporului Romn. Vei plti, Traian Bsescu! Vei plti pentru genocidul social, cultural i economic, pentru dezastrul din sntate i nvmnt, din sistemul de pensii i salarii, programat i executat mpreun cu oastea udemerist! O clic instalat cu propria-i mn la vrfurile de decizie vitale ale Puterii: literatul ratat Marko vicepremier; veterinarul Kelemen la Cultur; juristul mengelian Cseke la Sntate; Andreea Vass mna dreapt a lui Boc la Guvern etc., etc. I-ai propit pe udemeriti n funcii de nsemntate naional, de la secretari de Stat i efi de Agenii pn la prefeci i nali demnitari, pentru a se cptui, dar i pentru a submina din interior aceste instituii. Impardonabil decizie! Mai mult, ai cftnit

unguri la efia unor judee unde n-a clcat picior de strnepot al lui Attila. Dar, mai cu seam, i-ai plasat n Transilvania, pe care ai lsat-o la cheremul lor. N-ai suflat o vorb despre prigoana romnilor din Har-Cov. Le-ai dat voie udemeritilor s-i fac o lege a lor, poreclit a minoritilor, care consfinete, n esen, crearea unui stat maghiar n Romnia. Pe care, mintena, s-l alipeasc la Ungaria, cu prima ocazie prielnic. Prilej, n genere, creat tot de Cotroceni. Un stat n stat, cu guvern, parlament, armat, drapel, procuratur, securitate, justiie i alte instituii proprii. I-ai cultivat ntr-att, nct le-ai dat liber s umble cu foarfeca, dup bunul lor plac, pe harta rii, dar numai n interesul lor propriu i, firete, al Ungariei. Toate acestea dar i cte altele! le-ai conceput fr a cere acordul Poporului Romn. n numele cruia zici c domneti. De ce nu te mai consuli acum cu acesta? De ce nu mai faci bi de mulime? i-e fric de reacia romnilor? Pi, nu strigai ct te ineau bojocii c nu iei niciodat din vorba acestui popor? Sau nu-l mai recunoti? Nu mai e bun pentru un dictator ca tine? Nu te mai suport? Atunci, de ce nu-l abandonezi? tii de ce: nu vrei. Puterea te-a acaparat definitiv. Cloceti ascuns la Cotroceni, ori la Vila Lac 2 sau n Covasna mpreun cu udemeritii legi antiromneti, pe care le transmii trompetei Boc i trombonistei Udrea. Ei sunt, aadar, poporul. Ei i strnsura de cioloveci mancuri i ketmani din juru-i. Ai mpins crdia cu minoritarii maghiari pn la subminarea statalitii. S nu te mai prefaci c nu tiai de aciunea cu reprezentana inutului Secuiesc de la Bruxelles, ncuibat i nfptuit de cei mai ndrjii adversari ai Tratatului de la Trianon: revizionitii udemeriti i europarlamentarii lor (Laszlo Tkes, Sogor Csaba i Gyula Winkler), ocrotii sub pulpana prezidenial. De ce n-ai condamnat ferm acest act profund iredentist? Fiindc eti, ca i ei, trdtor. N-ai scos un scncet mcar cnd martirul naional Avram Iancu a fost spnzurat simbolic n inima Transilvaniei, sub forma blasfemiatoare a unei marionete. Ca n nici o ar suveran din lume, lai capii oficiali de la Budapesta s se plimbe n voie prin Ardeal, ca vod prin lobod, fcnd propagand antiromneasc i plednd pentru autonomia inventatului inut Secuiesc, care este o diviziune administrativ neconstituional, n care triesc doar 260 de secui, nregistrai ca atare la ultimul Recensmnt. Bagi capul n nisip ca struul, fiindc ai fcut nelegere cu Viktor Orban, liderul celui mai ovin, iredentist i antieuropean partid de la Budapesta i cu care ai ticluit alegerea ta ca preedinte al Romniei i a antiromnului Tkes Laszlo (decorat cu Steaua Romniei chiar de tine!) ca vicepreedinte al Parlamentului European. Din care post trage din toate poziiile n ara noastr, terfelind-o i acuznd-o de toate frdelegile. De cte ori ai fost n Har-Cov, ai stat la taclale numai cu maghiarii ovini, pentru a le satisface toate denatele pofte de autonomie. O clip n-ai plecat urechea la doleanele romnilor din acele judee. i cunoti foarte bine c ei, acolo, atia ci n-au fost alungai, i duc existena ca ntr-o ar strin, sub ocupaie. Toate acestea le tii, Traian Bsescu! De aceea ai i permis, dirijat i realizat distrugerea sistemului educaional naional. L-ai segregat pe criterii etnice. n loc de reunificarea procesului de predare, ai iniiat i patronat continuarea separrii acestuia. Dac ai fi cobort n strad, n localitile din Covasna i Harghita, ai fi bgat de seam c limba romn abia dac se mai vorbete. i asta tot din cauza friei cu iredentitii udemeriti, prin care ai subminat i capacitatea de aprare a rii.

Ai acceptat, ntr-o veselie aiuritoare, cererile ungureti de a desfiina i a disloca unitile militare din cele dou judee amintite. Aa dup cum tolerezi n continuare statuia de la Arad a celor 13 generali unguri, care au comis grave crime i atrociti mpotriva romnilor. i apropo de asta: de ce nu sufli o vorb despre ceea ce au fcut udemeritii, avnd susinerea ministrului Culturii, Hunor Kelemen, la restaurarea statuii lui Matei Corvin de la Cluj-Napoca? Dar despre faptul c au smuls de pe soclu plcua cu textul lui Iorga, care era o minim reparaie a grosolanului fals istoric executat de unguri (steagul Moldovei pus la picioarele lui Matei Corvin, cnd se tie c acesta a fost btut mr i pus pe fug de tefan cel Mare)? De ce defileaz ano unguri din toat lumea prin Romnia, la umuleu-Ciuc i Ghime-Fget-Bacu, cu steagurile Ungariei Mari i ale inutului Secuiesc? Cumva s vad graniele fostului Imperiu Austro-ungar? A cui e ara asta, Traian Bsescu? Statul Romn nu mai are nici o autoritate? De ce nu iei nici o poziie? n care ar din lume se mai ntmpl aa ceva? Ar permite asta, de exemplu, Slovacia i Serbia? Nu-i dai seama, prin aceast toleran de nedescris, c jigneti, n demnitatea lui naional, ntregul Popor Romn? Vei plti i pentru asta, Traian Bsescu! Te prefaci a nu observa c, zilnic, fascitii unguri provoac, instig, se zvrcolesc, mproac, scuip pe ar, i-au creat organizaii paramilitare, sap adnc la temelia Statului Romn. Au invadat ara cu simboluri revanarde, horthyste, organizeaz manifestri antinaionale, incit la ur interetnic, defimeaz tot ceea ce este romnesc. Ai fcut prieteug antistatal cu un lider de la Budapesta, al crui el ultim este revendicarea Transilvaniei i alipirea ei la Ungaria. tii foarte precis c unul dintre paii importani pentru realizarea acestui scop este acordarea ceteniei de maghiar al statului revizionist maghiar tuturor liderilor U.D.M.R. din conducerea Consiliilor Judeene Covasna, Harghita i Mure, precum i primarilor U.D.M.R.-P.C.M. din localitile din zon. i taci, taci, taci. Stai ascuns n ppuoi, fiindc, fr unguri, fr Boc i alii, n-ai mai fi la Putere. Ai ncurajat terorismul politic practicat de udemeriti, obrznicia i dispreul lor fascist. Te-ai fcut luntre i punte, susinut de toat clica personal din Parlament i Guvern, de a nu pune la zid extremismul unguresc. Nici mcar atunci cnd, prin declaraiile iredentiste ale preedintelui Parlamentului ungar, venit intempestiv la Trgu Mure, a vorbit despre auzi! legitimitatea autonomiei teritoriale pe baz etnic a inutului Secuiesc. Ai fcut pe dracul n zece ca nu care cumva Parlamentul romn s dea, acolo, o micmicu declaraie de condamnare a acestei intervenii n treburile interne ale Romniei. Ai dovedit a cta oar? c eti un trdtor, un capitulard, un preedinte anticonstituional. De aceea, nu mai mir pe nimeni c nu te-a deranjat n nici un chip nfiinarea Consiliului Administrativ inutul Secuiesc. Desigur, nu-i creeaz insomnii nici inscripiile cu inutul Secuiesc nu e Romnia. Ce ar trebui s se mai ntmple ca s te trezeti i s observi c ara e n primejdie? Cnd unitatea naional este destrmat fir cu fir, pas cu pas, de ctre aliaii unguri de la guvernare, tcerea prezidenial e de ru augur: nseamn incontien sau trdare. Eti la curent, firete, c noua stem a judeului Covasna este cea a fostului Haromszek (Trei Scaune) din perioada Imperiului Austro-ungar. Aa cum tii c toat Transilvania, dar i restul Romniei sunt nesate nu doar cu organizaii antiromneti, ci i cu brouri propagandistice, studii, cri, filme, spectacole teatrale, concerte, emisiuni TV, pres, statui ale extremitilor unguri, ediii ale crilor criminalului de rzboi, antiromnul condamnat la moarte n contumacie Albert Wass. Toate acestea i sunt binecunoscute, Traian Bsescu! Dar le tolerezi cu o iresponsabilitate strigtoare la cer. Nici o clip n-ai luat poziie ferm mpotriva acestor aciuni antistatale. Nai avut nici o reacie din funcia de preedinte al Romniei.

ntrebarea e: de ce? Pentru ce taci? Astfel c vei plti, Traian Bsescu! Toi vei plti! ntreaga liot de care te-ai nconjurat va plti! Nici o scpare nu va exista din perspectiva preabunei i dreptei Istorii. Toi vei fi pui la stlpul infamiei. Ci romni vor mai rmne dup ce ai pustiit i nimicit aceast ar v vor blestema. O palm de pmnt dac va mai exista din Romnia de azi nu va fi dispus s v primeasc osemintele sau cenua. Contiina voastr ptat, trdtoare, exclude comuniunea cu duhul romnesc. Fiindc n-avei nimic romnesc n voi, nimic sfnt! Aprarea identitii naionale era datoria voastr esenial, ca administratori ai Statului Romn. Dar Guvernul Bsescu-Boc-Udrea a capitulat n faa iredentismului unguresc. Acesta a nvins Romnia, prin cozile de topor de la Cotroceni, Palatul Victoria i Palatul Parlamentului. Romnia e o ar euat, pentru c a ncput pe mna unor impostori politici. A unor trdtori incorigibili. Vei plti, aadar, cu toii! Dac va fi s piar vreodat seminia romneasc, atunci ultimul patriot romn chemat la Domnul va fi cel de pe urm care va scuipa cu nduf pe toxica voastr amintire de vnztori de Neam. i vom fi, astfel, rzbunai, mcar n eternitate! De trimis oricrui ROMN, de oriunde!

Romania, COBAI PENTRU FMI. Austeritatea in Romania a fost BRUTALA, de neimaginat in Occident

Calificativele din titlu nu imi aparin. Ele sunt afirmate de Joseph Stiglitz, Premiul Nobel pentru economie n anul 2001, fost Prim-Vicepreedinte i economist ef al Bncii Mondiale, ex-consilier al Preedintelui Bill Clinton i se refer la strategia pervers i greit a Fondului Monetar Internaional fa de Romnia i alte ri care au servit drept cobai, n cartea sa Globalisation and its Discontents. FMI, ca i Banca Mondial, are sediul in SUA la Washington i este o instituie politic ce servete interese private i politica american economic deoarece

SUA are drept de Veto. Mondializarea s-a dovedit un eec iar tranziia fostelor ri comuniste din Europa de Est la economia de pia este i ea un eec, cu excepia Poloniei care a fost cruat de recesiune i a renunat la robia datoriilor FMI nelegnd c mprumutnd mult de fapt te vinzi pn la riscul de a-i pierde libertatea i a deveni sclav. De ce Polonia ? Ea nu a ascultat de binevoitoarele sfaturi dezinteresate ale FMI, nu a aplicat terapia de oc prefernd n locul privatizrii slbatice cu metode de bandii antisociali i antipatriotici, privatizarea pe etape cu reforme democratice, cu un omaj sczut, pltind pe cei fr serviciu i compensnd pensiile deci a preferat msuri umane i nu pe cele ale capitalismului slbatic. Nici China nu a ascultat de sfaturile FMI i astzi China a devenit o superputere economic mondial. De altfel, insi SUA ignor recomandrile FMI. Deci aceste faimoase recomandri sunt bune mai ales pentru rile srace care n acest fel vor srci i mai mult. Mondializarea nu a redus srcia i nici nu a sigurat o stabilitate. Mondializarea a vrut s fac alcool din porumb pentru rezervoarele de automobile fr s in cont c trebuiesc 200 de kg de porumb pentru a face alcool ca s umpli un rezervor de main, cantitate cu care un individ dintr-o ar srac se poate hrni timp de 1 an. Occidentul a impus rilor srace s renune la restriciile vamale i, n schimb ele le-au pstrat pe ale lor i le-au mpiedicat s exporte produse agro-alimentare invocnd pretexte de genul standarde de calitate i distrugndu-le astfel agricultura. Iat una dintre eexplicaiile dispariiei din magazinele romneti ale fructelor i legumelor autohtone. Cnd proiectele FMI se dovedesc eronate, tot rile srace i srcite pltesc pagubele. Cnd FMI a mprumutat bani Rusiei i altor foste ri comuniste, cteva sptmni mai trziu unele conturi personale din Elveia i Cipru, ale unor baroni politici , sau umflat ca prin miracol. Peste 45 % din populaia mondial triete cu mai puin de 2 $ pe zi. n misiunea sa iniiala FMI i-a propus s reduc srcia; dar cnd srcia crete de la an la an mai este FMI-ul o instituie internaional credibil? Care individ care are bun sim i simul realitii poate s mai cread c saracia se elimin prin datorii ce vor afecta i generaiile viitoare? Guvernul Romniei se bazeaz pe doua surse de venit: impozitele i mprumuturile de la FMI. FMI-ul pretinde c negociaz mprumuturile, praf n ochi, cci el impune msuri i exigene dictatoriale de austeritate ce reduc veniturile oamenilor i calitatea vieii acestora punnd de asemenea n pericol echilibrul economic i social al rilor implicate, ajungndu-se la revolte, crize economice, sociale sau politice. Dar de ce FMI-ul susine privatizarea ? Printre altele, afirm FMI, deoarece companiile de stat nu se pot rupe de regimul politic dar FMI-ul nu tie (sau nu vrea s tie) c de fapt n fostele ri comuniste companiile privatizate sunt n mna baronilor politici desprini din fostele regimuri comuniste care au privatizat companiile sau le-au vndut n intereselul lor personal i nicidecum al rii. Trei principii au fost impuse de dezastruoasa politic financiar a FMI :

- austeritate - (pentru ca sracii s devin i mai sraci); privatizare (pentru ca bogaii s devin i mai bogai); - liberalizare (pentru ca rile bogate s le domine pe cele srace). () Iat numai cteva efecte ale privatizrii slbatice : - creterea numrului de omeri; - elevi care abandoneaz coala pentru a putea lucra ca s ii ajute familiile; - familii dezmembrate care se separ plecnd n alte ri la lucru; - stress i imbolnviri la cei care lucreaz cu grija zilei de mine; - creterea furturilor, a criminalitii, a prostituiei, a fraudelor, a violenei, a corupiei, etc., etc. n Anglia cile ferate au fost privatizate, n Frana, Elveia sau Germania nu s-a ntmplat asta, iar astzi Anglia are cele mai penibile ci ferate din Europa, nct chemai n ajutor ca s le modernizeze, specialitii din Elveia au refuzat vznd n ce hal sunt. In Brazilia, electricitatea a fost privatizat i astzi este printre cele mai scumpe din lume fiind i insuficienta, trebuind s importe, n timp ce n Qubec electricitatea este o companie de stat iar oamenii au un pre printre cele mai mici din lume (6 ceni pe kilowat-or, n timp ce la New York este de 23 de ceni). n Texas nchisorile s-au privatizat i ocup locul 1 n lume prin suprapopulare i executaii(condamnri la moarte). n timp ce statul slujete sau ar trebui s slujeasc intereselor cetenilor, o companie privata slujete intereselor cui? Romnia care a vndut Bncile a ignorat oare c Bncile straine vor finana de preferin companiile mari multnaionale lasndu-le s moar pe cele mici locale? i, mai ales, c banii vor lua drumul straintii? Pentru cele mai multe din fostele ri comuniste viaa cotidian a devenit mai grea, clasa de mijloc ndur mari sacrificii, viitorul este sumbru iar mult visatul capitalism este furit i savurat de grupuri de prieteni de afaceri. De la cderea regimului comunist pn acum, n unele ri a sczut pn i sperana de via: n Rusia cu 3.7 ani iar n Ucraina cu 2.8 ani, spre exemplu. Nivelurile de inegalitate social din fostele ri comuniste au ajuns astzi printre cele mai mari din lume. n timp ce prieteni ai lui Boris Eln ajungeau miliardari, statul nu era capabil nici mcar s plateasca amrta aia de pensie medie de 15 $ pe lun. Cnd statul a imprumutat bani de la Bnci private, pentru c nu i-a mai putut rambursa, atunci Bncile au luat n schimb companii publice de stat prin vnzri i cumprri ntre prieteni, adic prin privatizare. Lui Ceausescu i se reproa distrugerea satelor dar adevrata distrugere este abia astzi! mprumuturile de la FMI sunt dunatoare deoarece au ndatorat i srcit rile n cauz i mai mult i, n plus, menin pe poziii pe politicienii incompeteni i corupi.De altfel, Portugalia a refuzat la nceputul acestui an oferta FMI de mprumut ct luciditate din partea Guvernului Portugaliei! Daca am face experiena personal; uite nu avem de unde imprumuta! i deci, cum facem ca s ne descurcm? O ar cu bogii naturale, bine gestionat, nu are nevoie de mprumuturi sinucigae! FMI-ul a dovedit c este o instituie arogant, ce se vrea atottiutoare

fr s in cont de cultura i istoria une ri, prelund modelul economic american care este n declin, lipsit de transparen, ce persista n a face erori i ce ajuta mai puin rile i mai mult regimuri politice incomptente, corupte i controversate. Ministra turismului minte privind turismul din Romnia care, n realitate, e ntr-o scdere si o decadere drastic. Ce ar fi s faca un efort i s mearga la vecini de-ai Romniei, nu mai departe, la Budapesta sau pe litoralul bulgar s vada cum se face turism, fara bani imprumutai? n rndul rilor slabe i neputincioase n care amestecul FMI a fost un eec ce a dunat economiilor naionale, domnul Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie, aaz Romnia alturi de Ucraina, Ecuador i Pakistan. Un loc deloc de invidiat.

Democraia nu exist (1)


Motto: Definiia nebuniei ar putea fi: S faci acelai lucru din nou i din nou i iari din nou, i de fiecare dat s te atepi la un rezultat diferit. Scopul celor scrise mai jos este de a cutremura viguros ideea de sorginte masonic a infailibilitii democraiei ca modalitate de ornduire social optim. Concepia c democraia este superioar altor modaliti de guvernare a fost indus de peste dou secole n subcontientul colectiv i pn acum a rodit aproape numai montri. Marele savant Albert Einstein spunea odat, n mod foarte semnificativ, c o prejudecat este mai greu de dezintegrat dect un atom. Poate muli se vor sesiza cu indignare mpotriva celor afirmate de aici i pn la final, dar cu toate acestea ne asumm acest discurs, pentru c timpurile o cer i trebuie s fim pregtii pentru ce va s vin. Un citat din programele de vacan tiprite, care poate a fost de multe ori prea lesne trecut cu vederea: SHAMBALA Trmul binecuvntat al nelepilor, focarul spiritual care protejeaz i ghideaz omenirea i planeta Pmnt. Textele profetice ale marilor tradiii spirituale sunt extrem de precise, afirmnd c exact aceast perioad pe care o trim noi acum este determinant pentru evoluia umanitii i pentru modul n care se face trecerea ctre SATYA YUGA (Epoca de Aur). Chiar i mai mult dect att, exist profeii clare care afirm c ara noastr, Romnia, va deveni n scurt timp focarul spiritual principal la nivel planetar (unde va fi localizat proiecia SHAMBALA-ei pe Pmnt). Mai mult dect att, IISUS va veni n glorie aici, n Romnia. Momentul impunerii "democraiei" coincide cu redactarea Protocoalelor Secrete Francmasonice Deoarece nc de la natere suntem asaltai de acelai gen de informaie stereotip cu privire la democraie, o considerm pe aceasta (democraia) n mod aprioric ca fiind un sui generis status quo al ornduirii sociale motenite. S fie oare o simpl coinciden faptul c momentul impunerii "democraiei" ca modalitate de organizare statal mondial, de ctre oculta masonic, coincide cu redactarea Protocoalelor Secrete Francmasonice? Din clipa n care au fost ticluite aceste protocoale, observm c ele au i fost puse n lucru decenii dup decenii. Cuvntul "democraie" ne este "fluturat" n urechi cu o insisten ce nu poate fi egalat de niciun alt subiect. Industria media a nregimentat o pleiad de rcovnici nimii cu larghee, ce par a fi ntori cu cheia. Acetia ngn o neschimbat litanie pe care vor s o dltuiasc n granitul mentalului colectiv: democratizare, proces democratic, alegeri democratice, scrutin, referendum popular, vot, sufragii, alegeri libere, candidat.

Pn i cea mai neagr tiranie care are viziuni i accente scelerate, cu transfer hegemonic de putere pe baza ascendenei genetice, dac i atrn pe pieptarul vestonului cazon (ce este de altfel costumul-uniform obligatoriu) tinicheaua zdrngnitoare i lucioas a democraiei, devine astfel un regim aproape de suportat pentru comunitatea intern i internaional, fiind chiar privit din poziie de "drepi" cu reveren de ctre vecini, mai ales dac deine n silozuri un cuplu de ogive nucleare. Procentele de prezen a populaiilor la "hotrrea destinelor cetii" sunt n ultima vreme ridicol de sczute. Nu este nevoie de o opinie de masterand n tiine politice ca s se constate c oamenii sunt efectiv scrbii de a juca rol de figuraie n parodia trist a mimrii scrutinelor democratice. Un sentiment de lehamite transpare vis-a-vis de aa-zisa democraie practicat n zilele noastre, dac raportm cei maxim 2530% care se sinchisesc s mearg la urne la totalul persoanelor cu drept de vot. Se pare c oamenii n sfrit neleg inutilitatea acestei pantomime repetat la patru ani sau la cincinal. Politicienii nelinitii de faptul c devin nereprezentativi din pricina absenteismului, mboldesc n fel i chip bazinele electorale funcie de zonele geografice. Astfel constatm c un vot valoreaz doi peti i o sticl de ulei n Romnia, ameninarea cu pierderea raiei zilnice de 200 grame de pine i diverse sanciuni pe linie de partid n Coreea de Nord, un dineu cu merinde de catering, ceva confetti i artificii plus un speach cu notabiliti din showbiz n background n SUA, o sticl de vodc i promisiunea unei ncierri pe cinste cu forele de ordine sau cu opoziia ori cu ambele n Rusia, .a.m.d. Aceleai spectacole penibile ce par a fi copiate la indigo - i astfel pot fi prezise cu exactitate - sunt prestate de politicienii eligibili care se zoresc aproape fr excepie, ca la primele ore ale dimineii din ziua de alegeri s fie printre primii care "i exercit dreptul fundamental la autodeterminare i libertate". Acetia vor s reprezinte un exemplu de spirit civic i patriotism, alegtorii s fie astfel emulai s vin cu elan nsufleitor ct mai degrab s-i voteze pe ei cei care au misiunea sacr i menirea istoric s i sacrifice pe altarul "sfintei democraii" fiinele lor importante, ce sunt ptrunse cu dragoste de patrie. mpreun cu familiile lor extinse, gtii cu toii la patru ace, defileaz cu rnjete de 07:00 AM prin faa camerelor de luat vederi ce se bulucesc s surprind solemnitatea momentului privilegiat al introducerii votului n urn de ctre candidat. Acesta din urm rmne n freeze vreme de zece secunde, astfel nct toate blitzurile s surprind prestaia patriotard ce trebuie ulterior dat la mestecat maselor ce-i pironesc ochii n tv-uri. n continuare prezentm spicuiri din Protocoalele Secrete Francmasonice; pasajele selectate au rolul de a convinge pe oriicine c aceast gselni a democraiei a fost cu viclenie resuscitat din negura istoriei i apoi servit cald n epoca marii decderi spirituale. PRIMUL PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC (parial) "Libertatea este o idee, un gnd, un fapt. Trebuie tiut cum s se fluture aceast idee, cnd este nevoie s fie atras poporul n cursa viclean a unei idei, n jurul unui anumit partid, mai ales dac acest partid are de gnd sa l zdrobeasc pe cel aflat la putere. Problema aceasta devine uoar dac adversarul i gsete puterea n ideea de libertate, n ceea ce se numete liberalism, i mai ales dac i jertfete ceva din putere pentru aceast idee. Iat n ce va consta atunci triumful teoriei instituite de noi: frnele slbite ale puterii sunt luate n mn de ctre alii, deoarece fora oarb a maselor nu poate rmne nicio singur zi fr s fie strunit i pentru c noua putere nu face dect s ia locul celei vechi, deja slbite prin ideea de liberalism. Oamenii, fie c fac parte din ptura de jos, fie c nu, sunt crmuii de micile lor patimi, de obiceiurile, de tradiiile i de teoriile lor sentimentale. Sunt robi incontieni ai mpririi n partide care se mpotrivesc nelegerii celei mai cumini. Orice hotrre a mulimii atrn de o majoritate ntmpltoare i este mai mereu superficial. Fr a cunoate tainele politice, mulimea ia hotrri fr rost; i atunci un fel de anarhie sap pe dedesubt guvernul. Numai un individ pregtit nc din copilrie pentru autocraie poate recunoate graiul politicii i realitatea ei. Un popor lsat pe seama lui proprie, adic pe seama celor ridicai din snul su, se ruineaz prin certurile partidelor aate de setea de putere i prin dezordinile care se nasc de aici. Este oare cu putin ca poporul s judece linitit, fr dumnii luntrice i s conduc afacerile rii, care nu pot fi amestecate cu interesele personale? Se pot ei apra mpotriva dumanilor din afar? Nu, e cu neputin! Un plan mprit n attea capete cte are mulimea i pierde unitatea, devine de neneles i fr putina de a fi nfptuit. Numai un autocrat (un singur stpn atotputernic) poate alctui planuri mari i limpezi, poate aeza la locul su fiecare lucru n mecanismul mainii guvernamentale. S recunoatem, deci, c un guvern folositor rii i n stare s-i ating scopul propus, trebuie s fie condus de un singur individ responsabil. n anarhia absolut, civilizaia nu poate exista. Ea nu este opera poporului, ci a conductorului ei, oricare ar fi el. Mulimea este un barbar ce i arat barbaria la orice prilej. ndat ce poporul apuc n mini libertatea, ea se transform foarte repede n anarhie, care e treapta cea mai deplin a barbariei. Pentru a ndemna pe ambiioi s abuzeze de putere, noi am pus fa n fa toate forele, dezvoltnd i amplificnd toate nclinaiile lor liberale ctre independen. n acest scop am ncurajat orice aciune rea, am narmat toate partidele, am fcut din putere inta tuturor ambiiilor. Am transformat n arene de lupt Statele unde se dezvolt i se manifest astfel de tulburri. nc puin vreme i dezordinea, mpreun cu falimentul, vor apare peste tot. Neobosiii limbui au transformat edinele Parlamentelor i adunrilor administrative n sterile lupte oratorice. Ziaritii ndrznei, pamfletari fr ruine, atac zilnic personalul administrativ." AL V-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC (parial)

"Noi vom mprumuta fr s ezitm haina tuturor partidelor, ale tuturor tendinelor i vom mbrca cu ele pe oratorii notri, care vor vorbi att de mult, nct toat lumea va fi dezorientat i obosit s-i mai asculte. Pentru a dezbina i a ctiga opinia public, trebuie s o buimcim, rspndind din diferite pri i vreme ndelungat attea preri care se bat cap n cap, nct cretinii vor sfri prin a se pierde n labirintul acesta i vor sfri prin a considera c este mult mai bine s nu ai nicio prere n politic. Vor recunoate n final c acestea sunt fapte care nu privesc deloc societatea i c ele nu sunt menite a fi cunoscute dect de acela care o conduce." AL IX-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC (parial) "Poporul a nceput deja s strige c trebuie s se rezolve problema social cu ajutorul nelegerii internaionale. mprirea poporului n partide i-a pus pe toi la dispoziia noastr deoarece, pentru a susine o lupt pentru putere, trebuiesc bani, iar banii sunt toi sub controlul nostru." AL X-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC (parial) "Din liberalism s-au nscut guvernele constituionale care au nlocuit, pe seama credulitii cretinilor, autocraia salvatoare cu Constituia care, dup cum tii, nu este altceva dect o coal de discordii, de nenelegeri, de discuii, de deosebiri de vederi i de frmntri sterpe ale partidelor. ntr-un cuvnt aceasta este coala a tot ce face ca un Stat s i piard individualitatea i personalitatea. Att tribuna ct i presa i-a condamnat pe conductori la inactivitate i la slbiciune. Ea a fcut astfel din ei nite elemente puin necesare, nefolositoare. Prin aceasta se explic uurina cu care se va realiza rsturnarea lor. Epoca republican a devenit atunci posibil, fiindc am nlocuit pe guvernator cu o caricatur a guvernului, cu un preedinte luat din mulime, din mijlocul creaturilor noastre, al sclavilor notri." Comentariu Protocoalele secrete declar c tot ce scrie astzi presa din toata lumea despre libertate, despre democraie, despre o mai just repartiie a bunurilor pmnteti, despre votul universal, despre aproape toate eforturile ce se fac pentru a aduce fericirea real i bunstarea celor muli i nevoiai, toate acestea sunt bune pentru "brutele de cretini" care nu neleg mai nimic din ceea ce este real i care, datorit naivitii i prostiei lor, trebuie mai mereu s fie ameite cu fgduieli dearte. Ei mrturisesc ns c toate aceste vorbe goale vor trebui s dispar din lume n momentul n care vor ajunge ei la putere. Pentru a ajunge s stpneasc i mai abil lumea, francmasonii spun c vor face s fie alei preedinii de republic de ctre Camerele Deputailor, ns acestor Camere li se va ridica, cu timpul, dreptul de a propune sau de a schimba legile, acest drept trecnd dup aceea numai asupra preedinilor de Republic. n felul acesta, guvernele vor atrage aproape toate atacurile, iar pentru a fi scpate de o rspundere efectiv, se va introduce peste tot apelul la popor, adic REFERENDUMUL. Poporul care va hotr soarta preedinilor i a guvernelor lor va fi atunci servitorul lor orb i aproape niciodat nu va hotr altfel dect cum vor vrea francmasonii. Privire general asupra democraiei n societate O privire retrospectiv pn n antichitate determin cu exactitate momentul inventrii democraiei. Unele orae-stat ale Greciei au ales s se guverneze politic-administrativ n acest mod, dar numai pe vreme de pace. Pe timp de rzboi au gndit (cu nelepciune de altfel) ca puterea s treac n totalitate n minile unui tyran, pentru c aceasta era singura posibilitate de a face fa vitregiilor cotropitorilor. Practica democraiei a durat numai n zone restrnse i doar vreo dou sute de ani, dup care, dovedindu-se falimentar, a fost abandonat. Nu ne putem abine s nu ne ntrebm cum au reuit toate civilizaiile pn la oraele-stat greceti i apoi toate civilizaiile de dup aceea, pn n anul 1800 s existe i s prospere? Triburi, neamuri, state i imperii - azteci, mayai, incai, tolteci, zapoteci, vikingi, saxoni, fenicieni, egipteni, mesopotamieni, huni, vizigoi, ostrogoi, romani, peri, traci, daci, inzi, niponi, mongoli, otomani, lei, ttari, rui, arabi i muli-muli alii cum au reuit s se dezvolte uluitor de mult (chiar i n comparaie cu societatea actual), din toate punctele de vedere - economic, social, arhitectural, monetar, artistic, cultural, tiinific i n primul rnd spiritual fr ajutorul att de "preios i luminat" al democraiei? nc de la nceput trebuie s ne fie clar c "democraia" este subterfugiul ideal pentru ca o mn de oameni (dup unele aproximri pertinente aproximativ 200-300 la numr) s poat s struneasc friele la aproape toate aspectele care conteaz pe aceast planet, fr s fie nevoie ca acetia cei puini i nealei - s ias n "luminile rampei" vreodat.

Pe de alt parte, pentru politicieni, democraia este paravanul perfect pentru ca cei mai ri i mai josnici dintre oameni s poat parveni n orice fotoliu de conducere, ppuerii fiind de "super-elit" i ndeplinind astfel, fr crcnire, programa trasat fiecruia. Destituirea din post este rarisim, aa c sunt foarte puine exemple de acest fel, dezvluirile de la vrful ierarhiilor soldndu-se, aproape fr excepii, cu execuii exemplificative, cu defimri i terfeliri prin tribunale, cu internri la ospicii etc. Alii care s-au cutremurat n faa unei mori iminente i a justiiei divine implacabile, au ales s dea n vileag cu cteva zile nainte de trecerea n lumea de dincolo o parte dintre matrapazlcurile i trdarea la care au fost actani sau martori.

Dac ntr-adevr "omul este msura tuturor lucrurilor", aa cum spunea filozoful grec Protagora, haidei s vedem ct democraie este sub om, ct este n om i ct este deasupra omului. n regnul mineral, vegetal i animal nu am reuit s gsim nicio frm de democraie, este imperiul forei brute, al lui care-pe-care. Cerbii nu voteaz parcelele de punat i drepturile de mperechere cu ciurdele de ciute. Tigrii nu traneaz gazelele n mod egal i democratic, cinii nu mpart totul frete, ci mpart totul cinete. Albinele nu i aleg matca prin referendum i furnicile nu i selecteaz regina la urne. Apoi este de neles, ntruct se accept c animalele i insectele nu au prea mult minte. Dar n lumile de dincolo, unde exist raiune i simire superioar? n astralul inferior i n astralul superior sau n sfera cauzal - este democraie? n astralul inferior i intermediar nu este nicio cuant de democraie, ba chiar de la un anumit nivel n jos nici mcar uzul liberului arbitru nu mai este cu putin. Acolo este numai tirania ntunericului i a entropiei. n astralul superior nu vom gsi nicio urm de democraie. Fiecare fiineaz pe palierul su exact acolo unde se necesit s fie, fr s trebuiasc s fie ales de obte, ci numai n concordan cu propriul nivel de lumin i adevr care l strbate. Sfntul Dionisie Areopagitul dezvluie o sui generis scar, o ierarhie divin a cerurilor, dar nu ne spune nimic despre scrutinuri i alegeri locale, totul se desfoar conform cu necesitatea i voina lui DUMNEZEU TATL. Dup aceast frugal trecere n revist a susului i a josului, s vedem la nivelul omului ce gen de democraie vom gsi. Vom face o mprire cam reducionist ce-i drept, dar ntructva tradiional a tipologiilor umane pe caste, plecnd de la tradiia hindus i fcnd o extrapolare la nivelul tuturor tradiiilor lumii, mprire care ne va permite s urmrim, mai degrab n diminuendo dect n extenso, prezena democraiei n societate, ntruct acest articol trebuie s aib limitele sale de spaiu: BRAHMANII casta preoilor i a ndrumtorilor spirituali, KSHATRIYA casta rzboinicilor, a celor ce au meseria armelor, VAISHYA casta negustorilor, a comercianilor i a meteugarilor, SHUDRA casta servitorilor. Casta preoilor Una din condiiile ca clerul s funcioneze este prezena ierarhiilor i a ascultrii necondiionate de ctre cei inferiori a celor superiori. Nu am auzit pn acum ca s se voteze dac preoii vor face serviciul religios al utreniei sau al vecerniei. Nu se voteaz dac Biblia, Coranul sau Torah vor fi folosite sau nu n mandatul ce va urma. Duhovnicii, preoii i stareii nu sunt alei de ctre obte niciodat, ei sunt ntotdeauna numii. Alegeri prin vot au totui loc n religia cretin catolic atunci cnd este ales noul pap. Pentru exemplu v rog s urmrii primele dou episoade din totalul de zece ale serialului The Borgias (http://www.imdb.com/title/tt1582457/). i n biserica ortodox romn au loc alegeri atunci cnd trebuie ales noul patriarh, dar cum anume au loc aceste alegeri putei vedea aici. Casta rzboinicilor Una din condiiile ca o for armat s funcioneze, este lipsa democraiei. n armat nu exist democraie i nu exist puncte de vedere comune, fiecare are dreptul doar la punctul lui de vedere pe care i-l poate susine individual. Exist o ierarhie strict a gradelor, ordinele se execut ntocmai i la timp, i nu se discut. Pe vreme de rzboi neexecutarea ordinelor se sancioneaz cu pedeapsa capital. Comandanii militari nu sunt alei niciodat prin vot de ctre o majoritate. Militarii nu aleg s apere sau s nu apere patria, nu voteaz dac s execute cutare ordin sau s-l ignore. Casta negustorilor i a meteugarilor n nicio societate comercial (S.A. sau S.R.L.), firm sau corporaie care este nregistrat i produce profit nu exist democraie. Angajaii nu-i aleg niciodat prin scrutin efii sau patronii. Angajaii nu-i aleg produsele pe care le vor manufactura, nu voteaz politicile salariale sau strategiile de marketing ce vor fi implementate. n firme i corporaii exist ierarhii, patroni, administratori, directori de tot felul, care nu sunt alei de ctre angajai. Nu am cunotin despre nicio societate comercial care s aib un management democratic, n care angajaii s decid dac s vin la serviciu sau nu, dac s fie salariile primite i care s fie atribuiile pe care au sau nu chef s le ndeplineasc zilnic. O astfel de firm ar da faliment ntr-o singur zi. Casta servitorilor Aici chingile relaiilor de supunere ierarhic sunt i mai strnse dect n casta imediat superioar. Drept concluzie, reiese c n

orice domeniu al naturalului sau al supranaturalului, n nu conteaz ce aranjament care se vrea funcional, este prezent ordonarea ierarhic. Informaia vine de sus i structureaz optim domeniile subordonate. Pot exista i feedback-uri de jos n sus, ns acestea au doar rol informativ sau de reglaj i nu vor determina implacabil ansamblul de coordonare. Aadar, dac peste tot unde exist funcionalitate nu este prezent democraia, cum de putem s credem c doar n nia strmt a organizrii statale aceast ornduire este sine qua non - un apogeu al civilizaiei avansate i superioare n care avem iluzia c trim? Nu putem s nu ne ntrebm de ce aceast fantom a democraiei a aprut i a nflorit la sfrit de KALI YUGA, atunci cnd arbitrariul i entropia sunt la maximum? Este foarte simplu: democraia este o mare pcleal, o minciun, o gogoa umplut cu anestezic, singura care ar fi permis i permite ascensiunea rului n toate domeniile vieii, fr ca acesta (rul) s poat fi tras la rspundere i stopat, pentru c ntotdeauna se va putea servi replica: "Dar voi ne-ai ales i voi ne-ai votat! Noi (politicienii) facem numai i numai voina majoritii, spre binele vostru comun!". Au fost vremuri n care un despot i-ar fi odihnit capul ntr-o eap, fie doar i pentru 1% din ceea ce fac azi tiranii i uzurpatorii contemporani. n zilele noastre, vnzarea unei ri, trdarea naional, nalta trdare, subminarea economiei naionale se "pedepsete" cu o pensie nesimit i o vil de protocol cu drept de uz viager. Pruncii deicizi ai democraiei ne-au amorit contiina civic n asemenea hal, nct credem c dac punem o tampil pe o idul o dat la cinci ani, apoi nu mai avem dect s nghiim pe nemestecate toate ce ni le vor servi ei: srcie, austeritate, lipsuri, inflaie, dobnzi, otrav, boal, btrnee i moarte prematur. i toate acestea petrecndu-se n timp ce noi suntem n genunchi i cu capul plecat, resemnai pentru c iari, printr-o toan a sorii, am ales eronat partidul politic i candidatul pe care l-am creditat, n inocena noastr, pentru bunele lui intenii i l-am votat fiind pclii de platforma electoral i programul de guvernare (sau, culmea, de cele mai multe ori pentru c e biat chipe). Alegerile "democratice" aproape de fiecare dat sunt o imens fraud. Exist chiar i manuale de fraudare a alegerilor ce pot fi downloadate de pe net cu un singur click. Cred c oricine este n tem cu scandalurile implicite ce urmeaz de fiecare dat alegerilor "democratice" i a acuzelor de fraud electoral masiv. Aici putei citi i v cruci, ct respect pentru democraie au "aleii" notri. n realitate nu exist democraie n concluzie, nu exist democraie, tot teatrul cu alegerile fiind o parodie penibil. Acum poate apare ntrebarea: i dac nu trim n democraie, care este de fapt ornduirea social n care ne aflm? Momentan aceast planet este condus de o oligarhie a plutocraiei, care la rndul su este ghidonat de un tiran, nimeni altul dect vrjmaul lui DUMNEZEU, nc de la facerea Lumii. Responsabilii organizaiilor care exercit puterea real nu sunt alei n mod democratic i publicul nu e informat n ceea ce privete deciziile lor. Raza de aciune a statelor este din ce n ce mai redus datorit existenei unor acorduri economice internaionale n privina crora cetenii n-au fost nici consultai, nici informai. S-a decis meninerea unei democraii de faad i o deplasare a puterii reale ctre alte focare de putere. Cetenii continu s voteze, dar votul lor a fost golit de orice coninut. Ei voteaz pentru alegerea unor responsabili care nu mai dein, practic, adevrata putere. Tot astfel, deoarece nu mai este nimic de hotrt, programele politice de "dreapta" i de "stnga" au ajuns s se asemene extrem de mult n toate rile occidentale. Pentru a rezuma, nu putem alege felul de mncare, dar putem alege sosul. Mncarea pe care suntem forai s o consumm se numete "noul sclavagism", asezonat cu sos picant-srat (de dreapta) sau dulce-acrior (de stnga). n continuare prezentm transcrierea unei emisiuni televizate "Marius Tuc Show", de acum mai bine de zece ani. ntr-o sear de acum circa zece ani, aceast emisiune l-a avut ca invitat pe marele nostru economist i academician Anghel Rugin, profesor universitar de anvergur mondial, care s-a stins din viaa de curnd, din pcate... Emisiunea de pe Antena 1 din acea sear avea s devin, pentru toi cei care am urmrit-o, absolut memorabil. Sub Ceauescu, Anghel Rugin a fugit din ar, trecnd Dunrea not la srbi. A fost rnit la picior de un grnicer romn, dar a reuit n cele din urm s ajung n Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, ef de comisii economice i consilier n diferite guverne americane. Pentru cine dorete s se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui romn de excepie, recomand prezentarea de pe Wikipedia i din alte surse online. La un moment dat, cu toat experiena sa, Marius Tuc a scpat invitatul de sub control. Personajul "de mare calibru" din acea sear, a pus treptat stpnire pe emisiune, toat pregtirea acesteia ducndu-se "pe apa Smbetei", deoarece rspunsurile sale

la ntrebrile moderatorului depeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul n care erau documentate i mai ales prin consecinele lor!... Erau rspunsuri care impuneau de la sine alte ntrebri i tot aa... Ca un bulgre de zpad lsat s se rostogoleasc pe o pant proaspt nins!... Dar s vedem ce s-a ntmplat, concret! Domnul Rugin a afirmat la un moment dat, c a fost invitat acas la George Bush! La "CASA ALB", bineneles. Fiica domniei sale era prieten i coleg de facultate cu gemenele preedintelui american, iar acesta a vrut s l cunoasc personal, aa c l-a invitat la o cin n cel mai bine pzit obiectiv al planetei. i cnd Marius Tuc l-a ntrebat cum e de fapt preedintele american "n privat", au nceput dezvluirile: "George Bush este un texan simpatic, cinstit i foarte de treab, dar nu face ce vrea el!..""Cum, adic, nu face ce vrea el? Pi nu este el cel mai puternic om de pe planet? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?, a ntrebat, Tuc. "Pi, nu prea...", a rspuns domnul profesor. "Se vede treaba c trebuie s fac unele precizri", a mai spus domnia sa, "ca s se tie i ca s putei nelege mai bine"!... Apoi a continuat: Dragii mei, lumea asta este condus de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice i super-bine-informate, care triesc "ca n snul lui Avraam"! Oamenii tia dein puterea absolut pe planet. n afar de accesul imediat la toate resursele economice i la cele mai recente descoperiri tehnicotiinifice, multe inute n secret, au la dispoziie, n toate rile lumii, institute de cercetri psiho-sociologice, cu ajutorul crora in sub control toate popoarele planetei. Acestea le indic personajele politice cele mai "potrivite" pentru a "ctiga alegerile", n mod "democratic" n cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca numr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economic, militar sau prin poziia lor strategic. Practic, toi conductorii statelor importante ale planetei sunt "alei" cu "binecuvntarea" acestui "GRUP" i toi cei alei nu fac altceva dect s pun n practic "directivele" trasate de acesta... ntrebare telefonic de la un telespectator: Domnule Anghel Rugin, face i Romnia parte dintre rile vizate de GRUP? Anghel Rugin: Da. i ca dovad v aduc faptul c, nainte cu dou luni de alegerile din 2000, persoana care a ctigat alegerile prezideniale, a fost n vizit "privat" n Statele Unite, iar la dou sptmni de la ctigarea alegerilor, primul ministru proaspt numit a fcut acelai lucru. Au fost amndoi s-i ia "foaia de drum"... Telespectator: Adic dumneavoastr vrei s spunei c pe preedintele nostru ni l-au ales americanii? Anghel Rugin: Nu o spun eu! Aa este. Numai c nu americanii, ci GRUPUL care conduce. n America a avut loc doar acceptarea i instruirea personajelor. Telespectator: S v fie ruine domnule, Rugin... S v fie ruine c ai ajuns la vrsta pe care o avei, cu capul plin de pr alb, ca i mine i c ne minii n halul sta... Nu tiu ce interes avei s o facei, dar vreau s v spun c pe preedintele nostru l-am ales noi, cu toii, prin votul nostru, c aa am vrut noi! S v fie clar: aa am vrut noi! i apoi, cum s ni-l aleag alii cnd este o comisie de votare care verific vot cu vot, de la toate partidele... Suntei un mincinos! Domnule Marius Tuc, nu mai chemai, domnule, din tia... Bun seara!... Anghel Rugin: Drag domnule, te felicit!... Te felicit c ai ajuns la vrsta la care ai capul plin de pr alb i c ai trit pn acum cu impresia c ai putere! C votul tu conteaz! Poi s mori fericit n cazul sta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vrsta i convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi s aud i minte s neleag!... n ceea ce privete votul, nu uitai vorbele lui Stalin, care zicea c nu conteaz cine i ce voteaz, conteaz doar cine numr voturile! Astzi, cu voturile centralizate electronic, treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program detept, printr-o simpl atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adun discret la cel care trebuie s ias... mi spui c nu tii ce interes am... Am interesul ca POPORUL MEU S AFLE... S afle i S NELEAG!... S neleag c la nivel global "crile sunt fcute"! Oamenii tia sunt prea detepi i prea puternici!... Alt telespectator: Dar cine sunt oamenii tia? Este vorba de Francmasonerie? Anghel Rugin: Sunt i masoni n grup, dar nu sunt majoritari! Telespectator: Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva? Anghel Rugin: Mai, biei... Pe oamenii tia nu-i cunoate nimeni... Adic nimeni dintre "muritorii de rnd"! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? tia sunt mici copii, pe lng cei din GRUP! Trebuie s nelegei c adevraii bogai ai lumii nu apar n niciun top, al niciunei reviste... Se bucur de anonimat, pentru ca astfel s aib libertate deplin de micare. Doar un numr limitat de persoane, alese pe sprncean, cunoate identitatea unora dintre ei, alte persoane "alese", cunosc pe altele, i tot aa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle mpreun... Nici mcar preedinii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin

interpui. V-am spus c este vorba despre oameni deosebit de inteligeni i despre o organizare perfect!... Telespectator: "Atunci sunt evreii?" Anghel Rugin: Sunt i evrei, dar nu sunt majoritari! Telespectator: Arabii? Sunt i arabi? C tia au petrol... Anghel Rugin: Dragii mei, sunt reprezentani de peste tot, ntr-o proporie echilibrat. n asta i const succesul GRUPULUI, deciziile n interiorul lui se iau ntr-un mod absolut democratic, iar locul n acest GRUP se motenete, pe principii monarhice, cei ce urmeaz s intre fiind foarte bine testai i pregtii n acest sens... Telespectator: Bun, i cam de cnd se ntmpl chestiile astea? Anghel Rugin: Se zice c acest GRUP a luat fiin cam pe la nceputul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima micare cu relevan la nivel planetar ar fi fost iniierea valului de revoluii din Europa anilor 1848. Apoi GRUPUL a ncercat preluarea puterii pe tot globul, prin intermediul ideologiei comuniste. Telespectator: Cum adic, s preia puterea n lume cu ajutorul comunismului? Pi comunismul nu zice c totul este al tuturor? Nu neleg. Putei s ne explicai? Anghel Rugin: S raionm un pic... Deci ideologia comunist spune c totul este al tuturor, este adevrat, dar i c nimeni nu poate dezlipi niciun strop din bunurile n comun pentru folosul su personal. Deci totul este al tuturor i n particular al nimnui. i chiar dac nu sunt ale nimnui, dup victoria planetar a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totui "administrate" de cineva. i de ce acel cineva n-ar putea fi un GRUP de administratori la nivel mondial de, s zicem,... 250-300 de persoane!... Toate micrile de rezonan mondial de dup 1848 s-ar fi produs cu acceptul acestui GRUP. Totul bine studiat. Totul cu un scop precis. Bineneles c au aprut i evenimente neprevzute. La un moment dat, liderii comuniti, supui unei propagande denate cu scopul crerii cultului personalitii, pe criterii de marketing politic, au nceput ei nii s cread n ceea ce propovduiau i s se cread nite ZEI n via, aa c au scpat de sub control. i atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care s contrabalanseze comunismul, i anume fascismul. i aa a pornit cel de-al doilea rzboi mondial... i cnd i fascismul a nceput s aib derapaje i s-a opus o coaliie mondial, i pentru c nu fusese nfrnt comunismul "independent", a fost nevoie de un "rzboi rece", care s-a ncheiat aa cum tim cu toii, cu victoria GRUPULUI asupra copilului rebel - comunismul! Acum suntem n faza n care GRUPUL se concentreaz asupra unei noi strategii de putere i anume GLOBALIZAREA. Au fost create organisme la nivel global n sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondial, BERD, Comunitatea European, etc... Trebuie s recunoatem c acest GRUP a avut un rol foarte important n meninerea unui echilibru strategic la nivel mondial. n perioada dominaiei acestuia, nivelul de trai al populaiei a crescut n mod constant, nu peste tot, e drept, dar nc se mai lucreaz la asta prin intermediul organismelor mondiale controlate de GRUP. De asemenea, nivelul tehnologic a cunoscut un progres uria care nu ar fi fost posibil fr direcionarea resurselor necesare n acest sens. "Drepturile omului" sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial sau regional, acolo unde acestea nu sunt la nlimea momentului. n general se impune o nou ordine mondial care ncearc s nlture haosul, anarhia i pericolele poteniale la nivel planetar... V-am spus c este vorba despre persoane deosebit de inteligente. E drept, uneori sunt mai ri cinii, ca stpnii, dar sunt sigur c la momentul oportun, stpnii i vor pune cinii cu botul pe labe!... Marius Tuc: Domnule Anghel Rugin, m-ai uimit! De unde tii toate astea? Anghel Rugin: n cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul sta! Marius Tuc: i nu v este fric s dezvluii aceste lucruri? Anghel Rugin: n primul rnd, am o vrst. Mi-am trit traiul, mi-am mncat mlaiul. i apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute,

iar scopul pentru care am fcut-o este de a limpezi cumva apele i de a potoli spiritele nfierbntate din Romnia, care nc mai cred c tot ceea ce zboar se mnnc!.. n loc de concluzii Cum de s-a ajuns ntr-o asemenea situaie i cum putem s ieim din ea? O societate raional s-ar fi ngrijit de tineretul ei, astfel nct acesta s priceap nc din copilrie care sunt drepturile i ndatoririle fiecrui individ i care sunt prghiile de putere n ornduirea statal n care s-a nscut. Fiecare copil ar trebui s nvee n primul rnd limba rii n care triete (scris-citit), n al doilea rnd operaiile aritmetice i n al treilea rnd felul n care este organizat societatea. Orice alt gen de program colar este fcut pentru a crea roboei setai s consume i s produc. De multe ori mi-am pus ntrebarea - de ce doar prin clasa a XIX-a de liceu se face un curs de Economie Politic (un curs foarte anemic de altfel), exact atunci cnd elevii se pregtesc pentru facultate, cnd alte materii de studiu sunt aprofundate. Se consider c este prematur s li se umple mintea copiilor cu chestii complicate, care oricum nu-i privesc pe ei. Adolescenii trebuie s se preocupe de a "trage tare" ca s intre la o facultate bun, studenii sunt avertizai c piaa muncii este neierttoare i dac nu performeaz suficient, nu vor putea face nimic cu diploma lor. Apoi, ca adult vin problemele inerente vieii reale rate, chirii, main, leasing, job, pub, nevast, copii, pamperi, concedii, mncare, butur, amant etc. Acesta este momentul cnd individul este informat c politica este o treab complicat sau extraordinar de complicat, c aceast treab trebuie s fie lsat pe mna celor puini, a celor care o pricep cel mai bine, c politica este ceva cu care nu e bine s te ncurci, c este mai nelept s ai doar cteva viziuni politice leinate, care s nu se reverse din matca strmt a "realitii" pe care am fost programai s o credem ca fiind cea mai bun lume posibil. Alii, care au totui opinii politice, eretice sau ortodoxe, sunt canalizai n dezbateri fulminante cu limbaj de jargon n spaiul virtual al internetului. Flame-uri mpletite cu peroraii sunt schimbate ntre useri care, pe sute de forumuri i mii de topicuri umplu de prerile lor moderate sau incisive hard-disk-urile serverelor. ns toate acestea au ca rezultat aproape ntotdeauna un mare ZERO. Aceste accese de voin politic sunt permise doar n spaiul virtual, unde n faa unei tastaturi care nu riposteaz, sute de "eroi" rsar i pier la fiece secund. i cu aceasta, joaca de-a politica ia sfrit n faa unei beri la lumina de led a ecranului. Rechinii bipezi ai adevratului eichier politic care sunt i deintorii de facto ai serverelor ce gzduiesc tot acest moloz ideologic plimbat din calculatoare n creiere i viceversa, rd sardonic frecndu-i palmele pentru c i-au mai pclit nc o dat pe useri. Acest gen de scurt-circuitare a voluntarismului politic apare de fiecare dat pentru a nu permite ca defulrile politico-ideologice s se reverse n strad i astfel n lumea real, unde de altfel ar putea s produc surprize neplcute pentru conductorii-uzurpatori. Un nelept a afirmat odat c de la Mahatma Ghandi i pn n zilele noastre, nu a mai existat niciun mare politician cu o inut moral vertical i impecabil. Foarte trist aceast afirmaie, mai ales c este i adevrat. Concluzie: de peste 70 de ani nu a mai existat niciun mare politician care s vrea binele i prosperitatea poporului su. Pi cum aa? Ce urmresc toi politicienii din toate partidele? Aa cum pomul se cunoate dup roade i omul dup fapte, s ncetm pre de o clip s ne mai uitm n gura politicienilor alei "democratic" i s ne uitm la faptele lor! n 200 de ani de ocrmuire "luminat" democratic au avut loc cele mai mari atrociti ce i-au fost dat acestei planete s vad. Rzboaie n regim de non-stop, 2 rzboaie mondiale, 30.000.000 de victime civile pe timp de "pace" ntr-o singur ar sub regimul lui Stalin (conductor ales democratic), 50.000.000 de mori civili pe timp de "pace" n China lui Mao (Republica Popular Chinez republic i popular, dac v spune ceva...), genociduri i suferine demne de sfrit de KALI YUGA, pe care nu le mai enumer aici ntruct sunt foarte multe. V mrturisesc c neleg aceast adulaie cvasi-religioas pe care politicienii o manifest fa de democraie. "Cultul" democraiei este unica "ramp de lansare" pentru ei i cei asemenea lor. Din pcate suntem o umanitate tembelizat, cu mari complexe de culpabilitate pentru c i-a votat iari n mod nefericit "aleii", i-a nlat eafodul i i-a nnodat treangul. O umanitate defetist i resemnat pentru c este fcut s se cread singura vinovat de situaia actual ce nu poate fi schimbat, ntruct acesta este unicul "joc" admis i posibil. Culmea civilizaiei pmntene, strlucitoarea i mreaa democraie - aceasta este lumea n care trim n prezent.

Dar oare cu adevrat vor oamenii s fie ei cei care s-i aleag conductorii? i mai mult dect att, din momentul apariiei pluripartismului, chiar am cptat cu toii mentalitate de juctori de casino? Pentru c de fapt "culorile" eichierului politic de la stnga la dreapta i de la dreapta la stnga, seamn leit cu o mas de rulet, unde de fiecare dat, fr excepie, casa iese pe plus! n evanescena zorilor, cu privirea mahmur, juctorii grbovii de datorii pleac de la casino pe apte crri la domiciliile unde stau cu chirie. Le-a mai rmas n suflet o scnteie de speran c vor mai tri nc patru ani, s vin din nou s-i ncerce ansele la urmtoarele alegeri. Patru ani timp din belug pentru cartofori s-i urce sacii n crue, timp suficient pentru crupieri de a mslui o alt rulet potrivit pentru urmtoarea cacialma alegerile viitoare! Regulile rmn aceleai, ce rost are s schimbi reeta la Coca~Cola (a se citi democraie) atunci cnd este produsul numrul unu vndut pe plan mondial? Dar este otrvitor, este fcut din prafuri i din chimicale! Da, dar fraierii l cumpr i oficiul pentru protecia lor este n buzunarul de la spate al "elitei conductoare"! Sclavii dac vor s zbiere, s o fac democratic i organizat, acolo unde nu-i bag nimeni n seam i unde nu-i aude nimeni. Democraia i arat faa hd De exemplu, dac plutocraia de pe Wall Street a lsat falii zeci de milioane de naivi americani i nu numai, acetia nu mai au voie s protesteze pe Wall Street, ci doar n locuri desemnate, special alese pentru a protesta, cum ar fi n faa unui gard de tabl ruginit la cteva mile de Wall Street. Dac vor vrea s protesteze mpotriva politicienilor de la White House, probabil vor primi ca zon desemnat pentru mitinguri un loc n deertul Nevada, nconjurat cu srm ghimpat. Dar nu este nevoie s privim peste mri i ri la democraiile altora, este suficient s vedem ce-i n curtea noastr, cu propria "democraie original". Dac vrei s protestezi mpotriva guvernului, n faa sediului guvernului Romniei din Piaa Victoriei, vei primi ca zon de miting trotuarul aflat la 200-250 de metri de cldirea guvernului. Nu au dreptul s vin dect un numr maxim admis de n persoane. Acetia se vor manifesta ntr-o ngrditur metalic i numai acolo, fiind pzii de jandarmi. Dac vor veni prea muli sau vor vrea s se deplaseze aa cum este firesc la sediul guvernului, vor fi arestai, bgai n dube i amendai pentru tulburarea ordinii i a linitii publice. Adic publicul tulbur linitea public. Curat democraie! Principiul machiavelic 'divide et impera' care a fost enunat de ctre Iulius Cezar i-a fcut cuib n societatea noastr. nsi definiia cuvntului partid arat c acesta este o parte. O parte care este obligatoriu i n permanen mpotriva unei alte pri. Pluripartismul este noua religie. Aa cum ceea ce se nal, converge - analogic i ceea ce coboar, diverge. Cu ct o naiune este mai mprit, mai frmiat n partide, reiese c, cu att mai mult este mai departe de principiul unicului. Nu ar fi oare posibil ca popoarele s renune la aceast nebunie a schizei n partide? De ce nu ar fi oamenii unii pentru atingerea unui scop bun, oricare ar fi el prosperitate, pace, fericire? Acum ei sunt desprii n partide, cic pentru idealurile prosperitii, libertii, pcii, fericirii etc., idealuri care nu sunt atinse nicicnd! Acest pluripartism care se crede c este "cheia i lcata" prezentului i viitorului omenirii i exhib impotena n certurile fr de sfrit din senaturi i din camerele deputailor, n scandaluri perpetue ntre opoziie i putere, iar peste patru ani ntre noua putere (vechea opoziie) i noua opoziie (vechea putere). Din ceart i scandal cum ar putea s ias vreodat ceva bun i frumos, mai ales cnd acestea (zavistia i glceava) sunt continue la vrful unei naiuni? Politicienii n angajamentul lor feroce fa de "cuceririle i valorile democraiei" au avut grij s stipuleze n constituie c adeziunea pentru alte ornduiri sociale dect democraia sunt interzise. Pi, eu dac m trezesc ntr-o zi c vreau s militez pentru monarhia absolutist m plasez automat n afara legii. S nelegem c de fapt ne aflm n tirania "democraiei". Luate rnd pe rnd, toate organizrile sociale i divulg treptat tirania... ntr-un final. Dac vom considera ca fiind adevrat sintagma NIHIL SINE DEO (Nimic fr DUMNEZEU), atunci orice ornduire care nu-i ofer lui DUMNEZEU primul loc se dovedete a fi o tiranie, nu conteaz a cui, a unuia singur, a celor puini, a celor muli sau chiar a tuturor. Putem s privim cu atenie la tradiiile spirituale ale omenirii, putem s scrutm cu exegez scrierile din Biblie despre ornduirea Dumnezeiasc, putem s ne inspirm de aici aproape de noi din regatul tainic al SHAMBALA-ei, pentru a nva i a ne documenta despre cum este i ar trebui s fie o ornduire care-i dorete propirea spiritual i material a membrilor si. O societate care s-l aib n centru pe DUMNEZEU, o societate n care cei care manifest virtuile divine sunt conductori, o astfel de societate merit toate eforturile noastre. Acest gen de ornduiri au mai fost pe acest Pmnt i vor mai fi i n noua er

ce sosete. Fr doar i poate, numai acesta poate fi viitorul, dar probabil c sunt i unii deficieni care cred c IISUS ar putea participa la alegeri ca i candidat. Tirania democraiei va muri, dac nu a i murit deja. S ne pregtim inimile pentru ceva infinit mai bun, pentru ceva drept i just. S ne pregtim minile i sufletele pentru ca DUMNEZEU TATL s fie i s rmn conductorul nostru, chiar din lumea aceasta. Glosar de termeni Forme de ornduire social: Conducerea unuia singur (tiranie), conducerea unei minoriti (oligarhie), conducerea majoritii (democraie), conducerea tuturor/nimnui (anarhie) i conducerea lui DUMNEZEU (prin aleii si) (teocraie). Esenializat, pentru c sunt i variaii ale acestora, combinaii de x luate cte y. TIRANIE 1) Form de conducere politic n care puterea de stat se afla n minile unui tiran; despotism. 2) Guvernare bazat pe puterea nelimitat a unei persoane despotice. 3) Atitudine sau comportare de tiran. OLIGARHIE 1) Form de conducere a statului, n care puterea politic i economic este deinut de un numr restrns de persoane. - Grup de persoane care exercit puterea ntr-o astfel de form de guvernmnt. 2. (n sintagma) Oligarhie financiar = grup restrns de mari posesori ai capitalului financiar, care domin viaa economic a unui stat. DEMOCRAIE 1) Form de organizare i de conducere politic a societii, care proclam suveranitatea poporului. 2) Form de guvernare a statului, bazat pe separaia puterilor i pe votul universal. 3) Stat cruia i este proprie o astfel de organizare. 4) Metod de conducere a unui colectiv, care asigur participarea tuturor membrilor la luarea deciziilor importante. ANARHIE Dezordine, dezorganizare, lips a oricrei organizri i conduceri, haos; indisciplin, nesupunere a individului fa de o colectivitate organizat. TEOCRAIE Form de guvernmnt n care autoritatea, fiind considerat ca emannd de la DUMNEZEU, este exercitat de cler; stat care are o astfel de form de guvernmnt.

Bucureti 2012 - se manipuleaz "la greu"


De ce se petrec unele lucruri n aceste zile (posibil un astfel de rspuns) Romnia i Letonia par a fi experimente controlate ale teoriei politicii dure de austeritate a clicii [aa-ziilor] "iluminai", cazul Romniei fiind relevant pentru o eventual introducere a unor msuri mai severe de ajustare n Portugalia sau Grecia, potrivit unui comentariu n cotidianul britanic Financial Times. Anii trecui, guvernul romn a adoptat msuri de austeritate care, contient sau nu, au copiat modelul Letoniei. Letonia i Romnia sunt singurele state membre ale Uniunii Europene care au sczut simultan salariile cu aproximativ 30 %, au majorat TVA i au redus numrul angajailor din sectorul public cu circa 20 %. Astfel, att Romnia, ct i Letonia par a fi experimente controlate de clica masonic, pentru ipoteza c beneficiile unor politici "ndrznee" de austeritate vor fi mai mari, ntotdeauna, dect impactul negativ al declinului veniturilor din taxe, la care reducerile de cheltuieli au contribuit n prim faz, afirm Cornel Ban, doctor n relaii internaionale i politici comparate la Universitatea din Maryland, SUA. Putem spune c, n prezent, asistm la implementarea planului de creare a Noii Ordini Mondiale, n care un grup elitist exclusivist va controla [deplin] toate centrele de putere: executiv, legislativ i financiar. Dac, pn acum, au stat n umbr, acum ies la lumin. A trecut vremea discuiilor i se trece la implementarea planurilor discutate n spatele uilor nchise. se dovedete astfel c teoriile conspiraioniste nu sunt doar teorii. A picat guvernul Greciei condus de un reprezentant al dinastiei Papandreu, i guvernul Italiei condus de Silvio Berlusconi. Greeala fatal a lui Papandreu a fost c a ndrznit s propun un referendum care s gireze (sau nu) planul de aa-zis salvare de la faliment a Greciei. Imediat, a fost redus la tcere i dat la o parte. n locul lui a fost numit Lucas Papademos, fost vicepreedinte al Bncii Centrale Europene, membru al Comisiei Trilaterale. n Italia Berlusconi si a dat demisia. n locul lui a fost numit Mario Monti, preedintele seciunii europene a Comisiei Trilaterale i membru al Grupului Bilderberg.

Avnd n vedere c noua gard guvernamental din Italia i Grecia este compus din foti guvernatori ai bncilor "naionale", care sunt, deloc ntmpltor, cu toii, i membri de seam trilaterali i bilderbergi, e foarte posibil s vedem i la noi n ar o astfel de ntronizare oficializat a acestor grupri: fie prin Mugur Isrescu, guvernatorul BNR [membru in Comisia Trilateral], fie prin Mihai Tnsescu, devenit omul FMI. n urma provocrilor i isteriei mass-mediei referitor la proteste, "inta" ar fi Isrescu, mai activ i mai vocal n spaiul public dect de obicei, i susintor fervent al agendelor euro-globaliste de nsclavizare economic a Romniei, i de experimentare a proiectelor economice maltusianiste. Dac nsui preedintele UE este un ilustru membru Bilderberg, atunci de ce s nu fie trimii peste tot, n capul treburilor, agenii de baz ai reelei oculte?

Mesajul implicit este foarte clar: mai puin libertate, mai mult autoritarism tehnocratic de factur european (nelegnd prin asta i ideologia i oamenii Bilderberg / Comisia Trilateral), mai mult austeritate pentru oameni. Asistm, se pare, la nceputul unui "val" de "revoluii" tehnocratice, soft, n rile europene (atenie Romania i Ungaria) afectate de "criza" special planificat, unde, atunci cnd se atinge momentul de vrf al crizei, este nlocuit elita politic aleas (mcar formal, i de faad) aa-zis democratic, dar lsat s se compromit la maximum, i s magnetizeze tot capitalul posibil de ur al populaiei, cu... salvatori "tehnocrai", n esen trans-naionali. nlocuii pur i simplu la ordin, la modul direct i imediat, de ctre noul "Birou Politic" de la Bruxelles sau, mai bine zis, de la centrele de comand ale clicii masonice. E uor de nchipuit cum va fi, poate, prostit i opinia public de la noi, prin aducerea lui Isrescu n prim-plan, ca un fel de soluie de urgen de tip european, pentru "scoaterea rii din impas". Va veni i acel moment, n care nsei naiunile vor vota delegarea de suveranitate ctre o conducere central european. De altfel, acesta este ntreg sensul procesului de revolt actual, care n prezent se afla la etapa tehnocratismului autoritar: condiionarea opiniilor publice naionale ctre acceptarea "soluiei europene". Votul pentru Europa este adevrata revoluie ce se coace n culisele Bilderbergilor. Ct despre manifestaiile aprute i susinute din umbr de serviciile secrete, nu libertatea adevarat se dorete, de vreme ce

acetia sunt oamenii lor, masa lor de manevr, pregtit i antrenat anume pentru aceste ocazii, de ctre servicii. Iar acum se lucreaz prin propaganda media, la inocularea inocenei "suporterilor" i a "nediferenierii" ntre protestatari, a prezentrii ntr-o lumin roz, idilic, de grupare... Cel puin o parte din cei de la Realitatea TV, Antena 3, B1TV, RTV, etc, asta vor s induc. Mega-manipularea pus la cale acolo cu concursul celor de la TV, unii din interes (complici), iar alii, din prostie (cei din studio, dai pe spate i czui "in extaz" n faa securitilor tineri "ultrai" doxai, cu facultate i cu retoric de efi de ONG, nu de galerie! deghizai n... lideri ai galeriilor nfrite, vorbeau doct despre... punctul 8 al Proclamaiei de la Timioara, despre investiiile n educaie i sntate). i care veneau la TV, s anune c "oamenii lor"... se retrag de la proteste (!), taman cu 10 minute nainte s nceap provocrile, ca s aib alibi-ul pregtit! A fost o lecie LIVE de nscenare perfect i prostire n fa! De fapt, acum n Piata Universitii este un EXPERIMENT... Pentru c adevratul MARE PERICOL, i cursa n care cad inclusiv patrioii sinceri [este]: "S VIN UN GUVERN DE TEHNOCRAI, EUROPEAN SAU MONDIAL, S NE SCAPE DE BSESCU!"... E necesar, e moral, e vital s doreti cderea lui Bsescu; mai mult, e "rcoritor" pentru unii, e desctuant s strigi "Jos Bsescu", dar... s privim i mai departe... ceea ce se dorete de fapt... CE CALCULE S-AU FCUT PENTRU ROMANIA, I CE SE DORETE DE FAPT CU ACEST EXPERIMENT! E cu neputin s ne nchipuim c "opoziia", "disidena" i "revoltele" de ordin colectiv, mai ales cnd iau o form foarte explicit, public, glgioas, ostentativ i cu impact popular, de succes la mase, cnd conin chemarea clar de nregimentare disciplinat, cnd se contureaz ideologic i devin nite fenomene de o for i de o influen redutabil, ar fi lsate s se nasc i s se dezvolte liber, de capul lor... Dintotdeauna aceste structuri au apelat la diversiuni. [De fapt, ele acioneaz mai mereu numai prin diversiuni i manipulri, rmnnd mereu n umbr, nevzui.] Diavolul nsui este Marele Diversionist al Istoriei. S ne mbtm deci cu amgirea c de aceast dat ne-a uitat, i c nu va mai ti s ia chipul "binelui", tocmai acum cnd, dupa atta amar de vreme, i el, i forele omeneti care i slujesc, au cptat o experien uria, s-au iscusit i s-au rafinat pn la nivele de neimaginat?! Este puin probabil ca totul s fie ntmpltor, i este foarte primejdios s te arunci i s muti momeala de a reaciona spontan, reflex, revoltat i disperat, dup cum eti provocat s o faci, i de a te duce rapid dup aceia care i ofer, suspect de generos, planuri i trasee de salvare foarte lumeti, care i reduc anxietatea i i hrnesc dependena psihologic, care tiu s-i vnd iluzia c eti "pe mini bune", c nu mai eti singur i vulnerabil n faa asaltului generalizat i dezlnuit al rului, i c, mpreun cu toi cei la fel de revoltai ca i tine, sub conducerea unor AA-ZII "lideri" investii cu toat ncrederea, vei putea chiar rsturna dintr-odat aceast ordine criminal. Deci, luare aminte... Vom vedea cine trage sforile acum, abia la final.

Sistemul integrat de supraveghere a vieii populaiei. MATRIX este deja in funciune!


Postat in Jan 24 2012 de catre costel

Taguri : Baze de date gigantice, BESTIA, MATRIX, Sistemul integrat de supraveghere a vieii populaiei Categorie : Articole Digg Digg Baze de date gigantice strng informaii detaliate despre toi locuitorii planetei. Situaia financiar i material, profesional, familial, fia medical, asigurri, cltorii. Dar i detalii foarte personale precum numrul la pantofi, preferine culinare, convorbiri telefonice, sms-uri i mesaje de e-mail. Pe baza acestor informaii vor fi atent supravegheai, analizai i manipulai toi cetenii planetei. Mare parte dintre noi sunt deja prini n aceste baze de date. Adio, via privat! Sub pretextul luptei mpotriva terorismului toi suntem tratai ca nite poteniali rufctori. Pe baza datelor personale, computerele vor stabili care oameni sunt poteniali teroriti. n SUA deja exist oameni care putrezesc n pucrii fr s fi fcut nimic. Doar pentru c un computer a stabilit c respectivii ar putea fi teroriti.

Mesaj care circul pe Internet: Comand de Pizza n viitor

Clientul Alo, bun ziua, doresc s comand dou pizze. Telefonista Mulumim c ai sunat la Pizza Hot. Putei s-mi dai numrul dvs. naional de identitate, domnule ? Clientul Numrul meu de identitate naional. Da, un moment: 6102049998-45-54610. Telefonista Mulumesc, dle X. Vd c locuii la 1742 Meadowland Drive i avei tel. 494-2366. Telefonul dvs. de la serviciu la Lincoln Insurance este 745-2302 iar numrul de celular este 266-2566. Adresa de e-mail este xson123@home.net. Corect? Clientul Mmda Da de unde avei toate informaiile mele? Telefonista Suntem legai, ca orice companie, de HSS. Clientul HSS, ce mai este i asta? Telefonista Suntem legai electronic de Homeland Security System, domnule. Clientul (oftnd) Asta e. Vreau s comand dou pizza, Specialul All-Meat. Telefonista Nu cred c este o idee prea bun, domnule. Clientul Cum adic? Telefonista Domnule, analizele dvs. medicale arat c avei tensiunea arterial crescut i un colesterol destul de mare. Conform dosarului medicul, compania de asigurri nu v permite alegerea pizzei cu carne. Clientul Ceee ? i atunci ce-mi recomanzi? Telefonista Ai putea ncerca Pizza cu Soia care are procentul de grsimi foarte sczut. Ar trebui s v plac. Clientul Ce te face s crezi c o s-mi plac? Telefonista Ei bine, vd aici pe monitor c sptmna trecut ai fost la bibliotec i ai citit o carte de Reete Culinare cu Soia. Clientul Bine, bine. D-mi atunci dou pizza mrime pentru familie. Telefonista Da, mrimea este potrivit pt. dvs., soie i cei patru copii, iar ceea ce rmne putei s dai celor doi cini. Totalul dvs. este $49.99. Clientul (strignd n cas) Nevast, adu-mi te rog credit cardul! Telefonista mi pare ru domnule dar trebuie s pltii cash. Credit cardul dvs. este blocat pentru depirea limitei. Clientul Dau o fug la un ATM i voi scoate nite bani nainte s ajung pizza la mine la u. Telefonista mi pare ru domnule dar nici asta nu va fi posibil. Vd aici c nu avei nici un ban n contul dvs. Clientul Da, bine, n-are nimic. Trimite pizzele i gsesc eu nite bani n cas pn ajunge. n ct timp mi vine pizza? Telefonista Suntem puin n ntrziere, a zice cam 45 de minute. Dac v grbii, putei veni dvs pn aici s ridicai personal comanda, dup ce facei rost de bani. Pe de alt parte este puin mai jenant s crai pizza pe motociclet. Clientul Da de unde tii c merg cu motocicleta? Telefonista Pi scrie aici la informaii despre vehicol. Ai avut o main care v-a fost luat de compania de mprumut pentru c nu ai pltit la timp. Alturi scrie c Harley-ul dvs. este cu plata la zi i n plus i-ai umplut asear rezervorul cu benzin. Clientul #%#^^&$%^$@#!!! Telefonista V-a sftui s fii atent cu vocabularul ca s nu o pii din nou. Vd c ai fost arestat pentru c ai njurat un poliist apoi judectorul, cu care v-ai certat, v-a dat 90 zile de pucrie. Vd c de-abia v-ai ntors n societate de cteva zile i asta este prima pizza pe

care o comandai. Clientul (fr cuvinte) Telefonista Mai dorii altceva, domnule? Clientul Da, am un cupon pentru o sticl de 2 litri de Cola, gratis. Telefonista mi pare ru dar trebuie s citii mai bine. Pe cupon i n reclama noastr scrie c persoanele care sufer de diabet nu se calific pentru oferta noastr gratuit. Noua Constituie nu ne permite. Mulumim c ai sunat la noi. Ai rs citind gluma de mai sus? Poate nu o s mai rdei la fel de relaxat cnd vei nelege c aa arat viitorul care ni se pregtete chiar sub ochii notri. Chiar n acest moment se parcurg noi etape pentru implementarea sistemului mondial de monitorizare a tuturor fiinelor umane. Evident c acesta va fi deghizat n aparena unui serviciu de mare utilitate public. Etapa cheie n realizarea sistemului este crearea unei gigantice baze de date mondiale centralizate. O baz de date care va stoca informaii despre absolut toi oamenii de pe planet, cam ca n gluma de mai sus. Fiecare fiin uman va avea un cod personal pe baza cruia se va putea accesa n baza de date un fiier cu informaii personale diverse, care va fi mereu actualizat. Va urma etapa n care nimeni nu va mai putea face nimic dac nu are acest cod: nu se va putea angaja, nu va putea face pli, nu va putea cltori, deci practic nu va putea supravieui n societate. E mai uor s faci oile s intre singure n arc Spunei c este imposibil, c oamenii nu vor accepta niciodat s fie controlai i supravegheai n asemenea msur? V nelai. Acest sistem este deja intens mediatizat i prezentat ca fiind numai n folosul cetenilor i aductor de multiple beneficii. Aa c oamenii, ct mai muli, sunt pclii, ei i doresc deja s intre n sistem. Poate v imaginai c aceste planuri vizeaz viitorul ndeprtat. Nu. Chiar n aceast clip se lucreaz intens la acest proiect. ntr-o zi, poate chiar foarte curnd, o s v trezii c pentru a v ncasa salariul sau pentru a v cumpra de mncare va trebui s avei acel cod unic i un microcip implantat n corp. Cutremurtor, nu? Haidei s deschidem atunci ochii i s vedem n ce stadiu s-a ajuns i cum a fost posibil ca lucrurile s avanseze att de mult. n S.U.A. sistemul e deja implementat! Proiectul M.A.T.R.I.X. (multi-state anti-terrorist information exchange schimb multi-statal de informaii anti terorism) este o gigantic baz de date care conine informaii personale despre milioane de oameni. Ce gen de informaii? Dintre cele mai diverse: caracteristici fizice, etnice, fia medical, adrese actuale i trecute, numere de telefon actuale i trecute, cazier judiciar, informaii imobiliare i auto, extrase bancare, certificate privind starea civil, pn i fotografii ale vecinilor avui vreodat sau ale colegilor de servici i preferine de toate tipurile: alimentare, muzicale, etc.
La aceste informaii are acces doar personalul autorizat. Baza de date este gestionat de o societate privat, finanat de Ministerul american de Justiie i controlat de Ministerul american de Securitate Interioar. Autoritile americane au exploatat la maxim evenimentele din 11 septembrie 2001. Practic, la ora actual, diferite drepturi constituionale fundamentale ale cetenilor americani nu mai valoreaz nici ct o ceap degerat! Sub pretextul luptei mpotriva terorismului, autoritile urmresc s controleze ntreaga populaie. Pentru c fiecare cetean este considerat a fi un potenial terorist. Dup evenimentele din 11 septembrie s-a vehiculat tot mai mult noiunea de coeficient de terorism, creat pentru a putea identifica teroritii de fapt, posibilii teroriti! Pentru aceasta se folosete un procedeu numit data mining (engl., termenul poate fi tradus aproximativ prin exploatarea resurselor de date). Este vorba de o analiz realizat pe computer a unei mari cantiti de informaii personale pentru a identifica anumite scheme de comportament. n urma unei asemenea analize, se stabilesc profile i se atribuie niveluri de risc pentru fiecare persoan n parte. A rezultat c n SUA, cel puin 120.000 de persoane (din cele cteva milioane analizate) prezint un

nalt nivel de terorism potenial. Unii dintre acetia au fost chiar arestai, dei nu au fcut nimic ilegal, doar pentru c un calculator a stabilit c ar putea reprezenta un pericol social! Pare o scen dintr-un thriller SF, nu-i aa? i totui e real, totul se face pe fa sub pretextul proteciei cetenilor! Existena lui M.A.T.R.I.X. nu este nici negat, nici ascuns de autoritile americane. Ceea ce nu se spune cu exactitate este pe ce criterii i din ce surse sunt colectate aceste tone de informaii. Dac programul are drept scop s identifice potenialii teroriti este clar c nu se tie care sunt acetia i nici care sunt trsturile lor reale! Selecia teroritilor se face pe baza datelor privind ntreaga populaie, pe baza unor modele tiinifice i nicidecum pe baza evidenei, adic a unor fapte antisociale, agresive, violente, iresponsabile ale respectivilor. Cine ne garanteaz c undeva ntr-un computer de acest gen nu exist deja un fiier cu date intime despre fiecare dintre noi, cu date privind obiceiurile pe care le avem, lecturile i muzica preferat, alimentele consumate mai des, perioadele i locurile n care ne petrecem concediul, problemele de sntate i punctele vulnerabile? E suficient ca cineva care are acces la aceste informaii s tie c eti alergic la o anumit substan i s i organizeze o mic moarte natural, dac l incomodezi. Cine controleaz acest proces? Cine garanteaz c datele respective nu pot fi msluite? Nimeni. i astfel o persoan incomod (i sunt tot mai numeroase aceste persoane incomode) poate s ajung imediat pe lista neagr a periculoilor i s fie nchis pe via sau chiar omort. Dac credei c exagerm i e vorba de paranoia citii n continuare, cci pericolul terorismului este doar un pretext pentru a centraliza date despre toat lumea. Nu degeaba MATRIX nseamn sistem multi-statal

Filipine centru pilot pentru implementarea bazei de date mondiale n Filipine guvernul face demersuri pentru a implementa un nou tip de cri de identitate. Printre altele, noul sistem atribuie fiecrui cetean un numr naional de identitate. Prin acest numr de identitate se face conexiunea cu o baz de date ce conine mari cantiti de informaii personale despre fiecare cetean filipinez. Intenia guvernului este s centralizeze informaiile din bazele de date de pe teritoriul rii ntr-una singur. Aparent, noul sistem are drept obiectiv doar s aloce un numr unic pentru a nu mai fi utilizate att de multe coduri ca pn acum (n sntate, sistemul bancar, asigurri sociale, auto etc). Guvernul nu spune ns c sistemul informatic conine mult mai multe informaii dect ar fi necesare din punct de vedere administrativ. Proiectul de lege al senatorului Panfilo Lacsons menionez explicit: cartea de identitate va conine date eseniale n timp ce datele mai sensibile i confideniale vor fi stocate n sisteme informatice nchise. Este important de subliniat c informaiile vor fi att de sensibile i confideniale nct nici posesorul crii de identitate nu va avea acces la ele! Iar cei care le stocheaz le vor putea utiliza dup bunul plac, fr a rspunde n faa nimnui, putnd inclusiv aduga sau modifica informaii care nu corespund cu realitatea. Oare ce poate face guvernul cu aceste informaii? Se fac suspect de multe eforturi pentru a-i convinge pe oameni de necesitatea i caracterul benefic al acestui sistem. Avem toate motivele s nu ne ncredem n corectitudinea celor care i-l doresc att de mult. Cci aa cum este el creat las prea multe bree celor care ar putea utiliza aceste informaii mpotriva oamenilor i nu n folosul lor. Aflm de la preedintele Arroyo c de fapt acest sistem naional are drept scop s ntreasc eficiena n lupta contra terorismului! Deci datele vor fi utilizate n aceleai scopuri ca i datele sistemului american M.A.T.R.I.X. Diferena const n faptul c acum se spune pe fa, este vorba de informaii despre toi cetenii rii. Iar Curtea Suprem din Filipine recunoate oficial care este realul obiectiv al guvernului declarnd c acest sistem ar putea s i confere guvernului puterea de a ntocmi rapid dosare zdrobitoare pentru cetenii de rea-credin. Fr comentarii.
Cum preedintele Arroyo a declarat c acest proiect se face n colaborare cu S.U.A. i innd cont de existena proiectului M.A.T.R.I.X. este uor de neles c intenia este de a implementa un sistem

mondial de acest gen. Toate micrile cuiva, toate comunicaiile (care oricum sunt monitorizate prin companiile de telefonie i prin internet) vor putea fi incluse n fiierul personal. i cum unul dintre noi va face ceva ce nu e permis, i va crete coeficientul de terorism. Dup cum au evoluat lucrurile n Frana, mine poimne ne putem trezi c a citi prea mult i a avea idei care nu sunt predate n coal reprezint un indiciu de periculozitate. Dac nu cumva aceste dou celebre simptome pentru a identifica un sectant se afl deja pe lista neagr a coeficientului de terorism. Doar aa s-ar explica de ce s-a spus cu insisten despre MISA i despre alte coli spirituale din lume c atenteaz la sigurana naional i c seamn cu gruprile teroriste pentru csunt bine organizate. i dac ar spune-o doar presa n-ar fi aa grav, dar este vorba de un raport al SRI-ului! Recent (la nceputul lunii iunie) a aprut pe site-ul http://ro.altermedia.info o tire oc. Uniunea European i creaz norme pentru o i mai strict supraveghere a vieii private. Aceste norme prevd pstrarea informaiilor privind convorbirile telefonice i traficul de internet de ctre companiile specializate pentru cel puin trei ani, posibilitatea de a fi efectuate percheziii secrete la domiciliu, ascultarea convorbirilor telefonice i interceptarea corespondenei private la modul preventiv, adic i a celor care nu au svrit vreo infraciune. Toate pot prea un SF sau o teorie a conspiraiei. ns tehnologia din prezent a ajuns la un asemenea nivel nct permite existena unor gigantice baze de date centralizate. Aceast tendin de centralizare i ulterior de mondializare a datelor personale nu se observ doar n Filipine. i n alte ri se vorbete de crearea noilor sisteme de cri de identitate. n fapt, chiar a fost pus n practic un sistem de identificare mondial prin adoptarea normei paapoartelor biometrice care nsoete dezvoltarea unui sistem global, destinat s urmreasc orice micare i orice comunicare sau tranzacie. Baze naionale, continentale, private i publice au fost legate ntre ele i compatibilizate pentru ca data mininig s prolifereze.

BESTIA belgian n Belgia exist deja un computer gigantic numit deloc ntmpltor Bestia, care este pregtit s adune toate informaiile despre locuitorii globului.
Doctorul Hanrick Eldeman, analist ef la Conferina Pieei Comune a dezvluit la Bruxelles c planul deja a demarat sub pretextul iminenei unui haos financiar mondial. Cu ocazia unei reuniuni de urgen la care au participat savani, consilieri i cadre din conducerea Consiliul Pieei Comune, doctorul Eldman a vorbit despre Bestie: Bestia este un computer gigantic care ocup trei etaje n cadrul sediului Pieei Comune. Acest computer se poate auto-programa i are mai mult de o sut de surse de date. Experi n programare au pus la punct un program pentru a gestiona prin intermediul acestui computer tot comerul mondial. Computerul va atribui deci fiecrui locuitor al pmntului un set de cifre care va servi drept numr de identificare mondial i i va permite persoanei n cauz s realizeze tranzacii comerciale. n loc de concluzie Toate acestea se petrec pas cu pas, ncet dar sigur, chiar sub ochii notri. Lucrurile sunt prezentate de asemenea manier ca noi s fim ncntai de acest nou sistem i s nu ntrezrim uriaul pericol pe care el l reprezint pentru libertatea noastr. Cteva etape au fost deja parcurse. Mai nti s-a creat pericolul terorismului prin noul PearlHarbour din 11 septembrie 2001. Apoi s-au emis legi anti-terorism care fac posibile arestri fr mandate, detenii pe durate nedeterminate, ascultarea convorbirilor telefonice pe fa, supravegherea general i personal a tranzaciilor, percheziii fr a fi nevoie de mandate, punerea de sechestru pe bunuri, procese desfurate la secret. Mai nou se creaz baze cu informaii detaliate despre fiecare locuitor al planetei. ntrebat dac aceast stratregie poate strpi terorismul, Prospero Nograles, un oficial filipinez i partizan al noilor

cri de identitate a fcut o afirmaie oc: nu exist nici o garanie. i n timp ce stai i te ntrebi dac nu au nici un efect asupra terorismului, atunci de ce mai sunt create, autoritile vor s ne conving c informaiile de genul celor pe care tocmai le-ai citit sunt doar o teorie a conspiraiei, fr nici o legtur cu realitatea.

Criza global a fost generat artificial pentru a putea fi creat un guvern mondial

"Un stat totalitar i va face apariia pe teritoriul Uniunii Europene n urma crizei, ce se va putea compara cu dictatura Uniunii Sovietice, n timp ce actualii membri ai UE i vor ceda independena n contul datoriilor" consider economistul leton de origine rus Dmitri Smirnov, lector la coala Superioar de Studii Economice Ventspils din Letonia.
n aproape 20 de ani, potrivit acestuia, odat cu trecerea crizei, un guvern mondial va conduce ntreag lume, relateaz miercuri (16 noiembrie 2011) agenia de pres rus Novi Reghion.

Criza va duce la faliment statele zonei euro, iar pentru datorii li se va lua independena. Euro nu este n pericol. Dimpotriv, pentru a salva euro, toi trebuie s adere la zona euro i s-i piard independena. Se va spune c putem supravieui doar mpreun. Avem nevoie de a crea un stat totalitar, de a-i aduna pe toi n aceeai oal, pentru a-i subjuga a declarat Smirnov ntr-un interviu acordat mari seara, n cadrul emisiunii Razvoro la postul de radio Baltkom 93,9.

Conform estimrilor sale, ar trebui s se produc patru valuri ale crizei nainte de apariia unui guvern mondial. Primul val a fost n 2008, al doilea este ateptat n 2012-2013. Perioada dintre acestea este de 4-5 ani i, apoi, durata total a crizei al crei scop este nfiinarea unui guvern mondial va fi de 20 de ani, prognozeaz Smirnov.

El susine c actuala criz global a fost generat n mod artificial cu un scop concret. Criza este o modalitate de jaf, atunci cnd unul d faliment, iar cellalt ctig din aceasta, explic economistul, n opinia cruia, autorii principali ai turbulenelor financiare sunt bncile legate de Rezerva Federal a SUA.

Pe blogul su de pe resursa Ventasbalss.ru, expertul explic faptul c politicienii, att europeni, ct i americani, lucreaz pentru unul i acelai grup de persoane, care poate fi numit convenional guvernul mondial. Totodat, el atrage atenia c msurile luate pn n prezent pentru salvarea zonei euro nu au avut dect un caracter cosmetic i cu efect pe termen scurt.

n luna septembrie, amintete el, dup ce finanistul George Soros a chemat la o reform radical a UE, fr s propun n acest sens nimic concret, preedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a propus pentru salvarea UE introducerea obligaiunilor europene comune.

Pn n prezent, fiecare stat din zona euro emite propriile obligaiuni i are propria sa datorie. n caz de reform, se propune unificarea tuturor obligaiunilor i emiterea unor obligaiuni unice ale zonei euro, scrie Smirnov pe blogul su.

Este vorba, potrivit lui, de crearea unui spaiu unic al datoriei. Aceast idee a fost sprijinit deja, cu mult entuziasm, de Frana, Germania i Italia principalele ri din zona euro.

Liderii acestora au ncercat deja s conving parlamentele din rile lor pentru a susine introducerea unor obligaiuni unice. Chiar i Vaticanul s-a pronunat pentru un stat unic european, mai amintete el.

Introducerea unor obligaiuni unice va limita n mod semnificativ independena membrilor din zona euro, consider economistul citat, indicnd c statul nu va mai fi capabil s finaneze n mod independent deficitul bugetar i va fi obligat s contacteze Centrul /Bruxellesul/ ca s-i aloce bani. n fine, obligaiunile unice vor impune introducerea unui buget unic al UE.

Astfel, n opinia sa, bugetele naionale vor fi practic eliminate, iar toate veniturile fiscale vor fi transferate la Bruxelles, iar acolo se va decide cine i ct s primeasc din bugetul comun.

n cele din urm, cheltuielile participanilor la zona euro vor fi decise la nivel central. Aa cum ncearc s conving adepii introducerii obligaiunilor unice, aceasta va permite stabilirea unei discipline fiscale pe ansamblul zonei euro, explic Smirnov.

Astfel, concluzioneaz el, introducerea obligaiunilor unice faciliteaz crearea noului stat pe continentul european Statele Unite ale Europei, n care toate rile membre i vor pierde independena i vor cobor la nivelul unor autoriti locale.

rile afectate profund de criz vor ajunge direct sub controlul unui comisar UE /Smirnov face aici aluzie la o iniiativ recent a Olandei/ i n custodia Comisiei Europene, structura care va decide formarea bugetelor naionale.

n acest caz, mai scrie expertul amintit, comisarul european va fi n msur s intervin n guvernarea unei ri aa cum fac n prezent administratorii numii de instan n cazul societilor falimentare.

mpotriva rilor care se vor face vinovate, Bruxellesul va recurge la o varietate de sancini, de la pierderea dreptului de vot n UE, pn la restricionarea accesului la fondurile europene, prognozeaz sumbru economistul leton. Va fi o dictatur ceva mai drastic dect n URSS, susine el.

Un al doilea val al crizei, ateptat anul viitor, va aduce UE n pragul colapsului, iar rile europene vor fi puse n faa alegerii fie un stat unic, fie falimentul.

De fapt, nu va fi nicio alegere, vor face aa cum li se va spune, mai crede economistul de origine rus, care anticipeaz c, la sfritul crizei, i SUA vor nceta s mai existe. ntreaga planet va fi guvernat de un guvern mondial.

Dmitri Smirnov a devenit cunoscut n 2008 cnd a fost arestat de serviciile de securitate letone pentru atentat la adresa sistemului financiar al rii, dup ce anticipase o agravare a crizei economice n Letonia i o devalorizare a monedei naionale. Avertismentul su a fost confirmat de realitate ulterior.

De ce au inceput acum protestele? IN ROMANIA NU E REVOLUTIE. SUNT DOAR OAMENI SI RABDAREA LOR

De ce se revolta oamenii? Si cum de o fac intr-un moment, parca din senin? Asta se intimpla atunci cind sint batjocoriti la infinit si, desi par ca suporta, depoziteaza undeva toate aceste siluiri. Ce oare am fcut, se ntreab surprins conductorul, c aa, parc dintr-o dat, parc au nnebunit? A abuzat de rbdarea oamenilor, asta a fcut. De ce au nceput acum protestele? E ntrebarea natural. De ce acum i nu atunci cnd s-au redus salariile cu 25%? De ce acum i nu atunci cnd ministerul Elenei Udrea, simbol al aroganei dezinvolte a acestei guvernri, i btea joc de bani, oferindu-i clienilor politici pe orice, de pild pe bazine de nataie fantasmagorice? i nimeni nu are un rspuns exact de ce acum. Chiar, unde este Elena Udrea i unde e sigurana ei c se pricepe la orice? De ce nu a nceput totul atunci cnd am privatizat petrolul naional i am primit una dintre cele mai scumpe benzine din Europa? De ce nu n fiecare zi cnd ni s-a spus c sntem lenei, dei tim, comparndu-ne cu multinaionalele din alte ri, le cunoatem programul de lucru!, c sntem probabil generaia european 35+ care a muncit cel mai mult n ultimii 20 de ani?! De ce nu a izbucnit lumea la alegerile din 2009, cnd nimeni n-a avut bunul sim s prezinte benzile filmate la intrarea ambasadei Romniei din Paris, ca s vedem dac au intrat ati oameni ct se pretinde c au votat?! De ce nu atunci cnd ni s-a tot aruncat n fa FMI la tierile inumane de costuri, dei nimeni nu a ales FMI s guverneze Romnia? De ce nu recent, cnd Puterea a comasat alegerile din 2012, n dispreul anselor democratice egale numai ca s se favorizeze pe sine? Nu cunosc rspunsul. Dar am regsit o carte tulburtoare prin coincidena sa, coinciden care traverseaz 35 de ani i jumtate de planet. Reporterul polonez Ryszard Kapuscinski, un mit n lumea corespondenilor internaionali, explic n cartea sa ahinahul resortul unei micri de protest, plecnd de la experiena sa iranian() m selectat citatele, snt relativ lungi, dar v vor ului prin similitudinile etern valabile! Sublinierile mi aparin. 1. De ce se revolta oamenii? Si cum de o fac intr-un moment, parca din senin? Asta se intimpla atunci cind sint batjocoriti la infinit si, desi par ca suporta, depoziteaza undeva toate aceste siluiri. 2. Sfritul domniei ahului l-a adus revoluia. Ea a spulberat palatul i a nmormntat monarhia. Evenimentul a fost provocat de o greeal, mrunt n aparen, pe care a comis-o puterea imperial. Puterea a fcut un pas greit i n felul acesta i-a grbit pieirea

3. Fiecare revoluie e precedat de o stare de epuizare general i, pe acest fond, de o agresiune exaltat. Autoritatea nu suport poporul, care o irit, poporul nu suport autoritatea, pe care o urte. Autoritatea i-a risipit ntreaga ncredere, are minile goale, iar poporul i-a pierdut ultimele resturi de rbdare i strnge pumnii. Domnete o atmosfer de tensiune, sufocarea ne apas tot mai mult. ncepem s fim surprini de psihoza spaimei i, odat cu ea, nevoia de descrcare, de eliberare. O simim cu toi. 4. Pentru ca oamenii s izbucneasc nu e nevoie doar de srcia general sau de abuzuri scandaloase, ci e nevoie i de o contiin a asupririi i e nevoie de convingerea c srcia i asuprirea nu snt un dat firesc. 5. Izbucnirea mulimii nu e niciodat planificat. Momentul acestei izbucniri i surprinde pe toi, chiar i spre cei care nzuiau spre ea. Rmn mirai fa de noul element care a aprut pe neateptate i rstoarn totul n calea lui. i rstoarn aa de absolut, c la sfrit poate distruge chiar i lozincile care i-au dat via. 6.E greit c popoarele nedreptite de istorie triesc n permanen cu gndul la revoluie, c vd n ea cea mai simpl rezolvare. Orice revoluie e o dram, iar omul evit instinctiv siuaiile dramatice. Chiar dac se gsete ntr-o asemenea situaie, caut febril o ieire din ea, nzuiete spre cotidian. Ele snt arma extrem i, dac poporul hotrte s-o foloseasc, face asta numai pentru c experiena ndelungat l-a nvat c nu mai are o alt ieire. Toate celelalte ncercri s-au ncheiat printr-o nfrngere, toate celelalte mijloace l-au dezamgit. 7. n aprarea conductorului, ludtorii acestuia pun accent pe numrul mic al rebelilor. Se spune: Protestatarii snt att de puini c pot fi numrai pe degete. 8. Puterea e aceea care provoac revoluia. Desigur, nu voit. Dar stilul de via, modul de guvernare devin pn la urm o provocare. Acesta apare cnd printre oamenii de elit se consolideaz sentimentul impunitii, credina c nu vor fi pedepsii. Totul ne este permis, putem face orice. Este o iluzie, dar nu lipsit de baze raionale. ntr-adevr, o vreme, scandal dup scandal, abuz dup abuz, rmn fr urmri. Poporul tace, este rbdtor i prudent. Se teme, nu-i simte nc puterile. Dar totodat face un calcul amnunit al nedreptilor i, la un moment dat, ajunge la bilan.Alegerea acestui moment este cea mai mare enigm a istoriei. De ce s-a ntmplat asta atunci, i nu altcndva? De ce momentul a fost grbit de aceast ntmplare i nu de alta? Doar nc mai ieri puterea i ngduise excese mai mari i totui nimeni nu reacionase. 9. Ce oare am fcut, se ntreab surprins conductorul, c aa, parc dintr-o dat, parc au nnebunit? A abuzat de rbdarea oamenilor, asta a fcut. 10.Lucrul cel mai greu: trind la palat, s-i imaginezi alt via. De pild propria via, dar fr palat, n afara acestuia. Singura soluie e s tratezi palatul ca un loc de edere provizorie, aa cum tratm tramvaiul sau autobuzul. Problema onoarei n politic.De Gaulle a fost un om de onoare. A pierdut referendumul, gata: i-a pus n ordine biroul, a prsit palatul i nu s-a mai ntors niciodat. A vrut s guverneze numai cu condiia s fie acceptat de majoritate. n momentul n care majoritatea nu l-a mai vrut, a plecat de bunvoie. Dar ci snt ca el? Alii se vor pune pe plns, dar nu se vor mica din loc, vor chinui poporul fr s clipeasc. Desigur, n Romnia nu e revoluie i nici o minte raional nu-i dorete venirea lui Khomeini la putere dup ce ahinahul ncepuse totul ntr-un alt 8 ianuarie, brrrrrrrr, 8 ianuarie 1978, cnd oficiosul su l-a atacat arogant pe opozantul respectat de popor, nelund

n calcul c ncercnd s distrug mitul lui Khomeini nsemna s distrugi un lucru sacru, s spulberi speranele celor nedreptii i umilii. i, atacnd i insultnd un singur om, conductorul i-a pornit drumul spre pieire. n Romnia nu e revoluie. n Romnia snt doar oameni i rbdarea lor. UPDATE IMPORTANT: O prieten din Londra mi-a scris c toi ateaptm reacia lui Traian Bsescu, fr s observm c preedintele a oferit-o. Ieri, n timp ce ara fierbea, eful statului fcea un interviu colectiv de angajare cu tinerii absolveni n strintate, folosind aceleai criterii, asta e observaia vocii de la Londra, care au scos oamenii n strad. Intrai n articolul Mediafax i vei vedea: angajri fr concurs, fr s conteze specialitatea, fr program, fr competene specifice, dar i fr drepturi, pentru c oricum ideea preedintelui despre cei care-l nconjoar, pe care le-a spus n clar concurenilor!, este Voi spunei ce vrei despre orice problem din ar i din lume i dup aia e treaba mea ce fac cu ce zicei voi. Senzaional observaie!

Romania, COBAI PENTRU FMI. Austeritatea in Romania a fost BRUTALA, de neimaginat in Occident

Calificativele din titlu nu imi aparin. Ele sunt afirmate de Joseph Stiglitz, Premiul Nobel pentru economie n anul 2001, fost Prim-Vicepreedinte i economist ef al Bncii Mondiale, ex-consilier al Preedintelui Bill Clinton i se refer la strategia pervers i greit a Fondului Monetar Internaional fa de Romnia i alte ri care au servit drept cobai, n cartea sa Globalisation and its Discontents. FMI, ca i Banca Mondial, are sediul in SUA la Washington i este o instituie politic ce servete interese private i politica american economic deoarece SUA are drept de Veto. Mondializarea s-a dovedit un eec iar tranziia fostelor ri comuniste din Europa de Est la economia de pia este i ea un eec, cu excepia Poloniei care a fost cruat de recesiune i a renunat la robia datoriilor FMI nelegnd c mprumutnd mult de fapt te vinzi pn la riscul de a-i pierde libertatea i a deveni sclav. De ce Polonia ? Ea nu a ascultat de binevoitoarele sfaturi dezinteresate ale FMI, nu a aplicat terapia de oc prefernd n locul privatizrii slbatice cu metode de bandii antisociali i antipatriotici, privatizarea pe etape cu reforme democratice, cu un omaj sczut, pltind pe cei fr serviciu i compensnd pensiile deci a preferat msuri umane i nu pe cele ale capitalismului slbatic. Nici China nu a ascultat de sfaturile FMI i astzi China a devenit o superputere economic mondial. De altfel, insi SUA ignor recomandrile FMI. Deci aceste faimoase recomandri sunt bune mai ales pentru rile srace care n acest fel vor srci i mai mult. Mondializarea nu a redus srcia i nici nu a sigurat o stabilitate. Mondializarea a vrut s fac alcool din porumb pentru rezervoarele de automobile fr s in cont c trebuiesc 200 de kg de porumb pentru a face alcool ca s umpli un rezervor de main, cantitate cu care un individ dintr-o ar srac se poate hrni timp de 1 an. Occidentul a impus rilor srace s renune la restriciile vamale i, n schimb ele le-au pstrat pe ale lor i le-au mpiedicat s exporte produse agro-alimentare invocnd pretexte de genul standarde de calitate i distrugndu-le astfel agricultura. Iat una dintre eexplicaiile dispariiei din magazinele romneti ale fructelor i legumelor autohtone. Cnd proiectele FMI se dovedesc eronate, tot rile srace i srcite pltesc pagubele. Cnd FMI a mprumutat bani Rusiei i altor foste ri comuniste, cteva sptmni mai trziu unele conturi personale din Elveia i Cipru, ale unor baroni politici , s-au umflat ca prin miracol. Peste 45 % din populaia mondial triete cu mai puin de 2 $ pe zi. n misiunea sa iniiala FMI i-a propus s reduc srcia; dar cnd srcia crete de la an la an mai este FMI-ul o instituie internaional credibil? Care individ care are bun sim i simul realitii poate s mai cread c saracia se elimin prin datorii ce vor afecta i generaiile viitoare?

Guvernul Romniei se bazeaz pe doua surse de venit: impozitele i mprumuturile de la FMI. FMI-ul pretinde c negociaz mprumuturile, praf n ochi, cci el impune msuri i exigene dictatoriale de austeritate ce reduc veniturile oamenilor i calitatea vieii acestora punnd de asemenea n pericol echilibrul economic i social al rilor implicate, ajungndu-se la revolte, crize economice, sociale sau politice. Dar de ce FMI-ul susine privatizarea ? Printre altele, afirm FMI, deoarece companiile de stat nu se pot rupe de regimul politic dar FMI-ul nu tie (sau nu vrea s tie) c de fapt n fostele ri comuniste companiile privatizate sunt n mna baronilor politici desprini din fostele regimuri comuniste care au privatizat companiile sau le-au vndut n intereselul lor personal i nicidecum al rii. Trei principii au fost impuse de dezastruoasa politic financiar a FMI : - austeritate - (pentru ca sracii s devin i mai sraci); privatizare (pentru ca bogaii s devin i mai bogai); - liberalizare (pentru ca rile bogate s le domine pe cele srace). () Iat numai cteva efecte ale privatizrii slbatice : creterea numrului de omeri; elevi care abandoneaz coala pentru a putea lucra ca s ii ajute familiile; familii dezmembrate care se separ plecnd n alte ri la lucru; stress i imbolnviri la cei care lucreaz cu grija zilei de mine; creterea furturilor, a criminalitii, a prostituiei, a fraudelor, a violenei, a corupiei, etc., etc.

n Anglia cile ferate au fost privatizate, n Frana, Elveia sau Germania nu s-a ntmplat asta, iar astzi Anglia are cele mai penibile ci ferate din Europa, nct chemai n ajutor ca s le modernizeze, specialitii din Elveia au refuzat vznd n ce hal sunt. In Brazilia, electricitatea a fost privatizat i astzi este printre cele mai scumpe din lume fiind i insuficienta, trebuind s importe, n timp ce n Qubec electricitatea este o companie de stat iar oamenii au un pre printre cele mai mici din lume (6 ceni pe kilowat-or, n timp ce la New York este de 23 de ceni). n Texas nchisorile s-au privatizat i ocup locul 1 n lume prin suprapopulare i executaii(condamnri la moarte). n timp ce statul slujete sau ar trebui s slujeasc intereselor cetenilor, o companie privata slujete intereselor cui? Romnia care a vndut Bncile a ignorat oare c Bncile straine vor finana de preferin companiile mari multnaionale lasndu-le s moar pe cele mici locale? i, mai ales, c banii vor lua drumul straintii?Pentru cele mai multe din fostele ri comuniste viaa cotidian a devenit mai grea, clasa de mijloc ndur mari sacrificii, viitorul este sumbru iar mult visatul capitalism este furit i savurat de grupuri de prieteni de afaceri. De la cderea regimului comunist pn acum, n unele ri a sczut pn i sperana de via: n Rusia cu 3.7 ani iar n Ucraina cu 2.8 ani, spre exemplu.Nivelurile de inegalitate social din fostele ri comuniste au ajuns astzi printre cele mai mari din lume. n timp ce prieteni ai lui Boris Eln ajungeau miliardari, statul nu era capabil nici mcar s plateasca amrta aia de pensie medie de 15 $ pe lun. Cnd statul a imprumutat bani de la Bnci private, pentru c nu i-a mai putut rambursa, atunci Bncile au luat n schimb companii publice de stat prin vnzri i cumprri ntre prieteni, adic prin privatizare. Lui Ceausescu i se reproa distrugerea satelor dar adevrata distrugere este abia astzi! mprumuturile de la FMI sunt dunatoare deoarece au ndatorat i srcit rile n cauz i mai mult i, n plus, menin pe poziii pe politicienii incompeteni i corupi.De altfel, Portugalia a refuzat la nceputul acestui an oferta FMI de mprumut ct luciditate din partea Guvernului Portugaliei! Daca am face experiena personal; uite nu avem de unde imprumuta! i deci, cum facem ca s ne descurcm? O ar cu bogii naturale, bine gestionat, nu are nevoie de mprumuturi sinucigae! FMI-ul a dovedit c este o instituie arogant, ce se vrea atottiutoare fr s in cont de cultura i istoria une ri, prelund modelul economic american care este n declin, lipsit de transparen, ce persista n a face erori i ce ajuta mai puin rile i mai mult regimuri politice incomptente, corupte i controversate. Ministra turismului minte privind turismul din Romnia care, n realitate, e ntr-o scdere si o decadere drastic. Ce ar fi s faca un efort i s mearga la vecini de-ai Romniei, nu mai departe, la Budapesta sau pe litoralul bulgar s vada cum se face turism, fara bani imprumutai? n rndul rilor slabe i neputincioase n care amestecul FMI a fost un eec ce a dunat economiilor naionale, domnul Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie, aaz Romnia alturi de Ucraina, Ecuador i Pakistan. Un loc deloc de invidiat.

Suntem animale cu faa uman cum vor unii sau oameni contieni?
In manualul de manipulare a grupurilor mari de oameni se precizeaza ca, desi oamenii pot parea c sunt fiine contiente, pentru a-i conduce cu usurin este cel mai bine sa fie ganditi si tratati ca vite cu fa uman i atunci manipulatorul va avea succes.

Afirmaia i indicaia este teribil i umilitare pentru oameni, dar va propunem sa analizm daca aceasta indicaie teribil are un smbure de adevr. Se propune manipularea oamenilor ca si cand ar fi dependenti de instinctele lor de baza existen- mancare confort, reproducere socializare-exteriorizare, putereagresivitate-dominatie, corespunztoare tririlor bazale specifice primilor trei centrii de fort: Muladhara, Swadisthana, Manipura. Au dreptate teoreticienii satanismului sau abereaza? Haideti sa verificam in mod imaginar situatia gandindu-ne ca, printr-o putere demiurgica, instantaneu, celor care se afla in acest moment intr-o piata aglomerata dintr-o mare metropola le-am interzice hrana, banii si hainele frumoase si, eventual, i-am izola de persoanele de sex opus o saptamana sau doua. Ce credeti ca s-ar intampla? In opinia noastra, acele fiine, oamenii civilizati ai secolului 21, multi dintre ei culti i absolveni de facultati ar deveni in scurta vreme poate chiar dupa 8 ore superagresivi, egoisti, vanatori razbunatori ai resurselui celui de langa ei i supui celui sau celor care ar putea sa le ofere mai mult in aceasta privin. Deci, suntem vite cu fata umana? Sigur, depinde e dup facultai, cum spunea i Moromete. Totui, daca cumva sintagma naucitoare si animalizanta va indigneaza, atunci cand v surprindeti acionand sau reacionnd conform descrierii trezii-v inseamna ca sunteti cu fa uman, dar totui neputinciosi fata de instinctele dumneavoastra, ca si un animal. Foarte muli oameni sunt astfel. chiar si ei, nii teoreticienii i practicienii manipularii omenirii (o buna parte dintre ei). Ba chiar, mai mult, omul e n stare s perverteasc aceste instincte i s se comporte ntr-un mod subanimal fcnd sex cu o papus gonflabil sau cu semenii de acelai sex (n cazul brbailor), mncnd mncare mult mai mult dect are nevoie, adunnd obiecte materiale mult mai multe dect i-ar trebui, chinuind si abuznd tocmai pe aceia pe care el ar trebui s i protejeze si altele. Prin urmare, chiar daca este o nemernicie, afirmaia lor este adevarata, ct timp dumneavoastra nu sunteti hotari s v controlai instinctele ca o fiin uman contient. Este acest lucru posibil? DA, ESTE PERFECT POSIBIL! Pentru multi oameni se pot obine rezultate impresionante chiar i doar dac doresc cu intensitate si reusesc performante remarcabile in acest domeniu. Altii au nevoie de formare si antrenament. Dar aproape toi au nevoie sa ias din ignoran i s stie ca acest autocontrol asupra propriilor instincte i deosebete de animale i ca numai aa nu vor fi nite jucarii n mna destinului sau a grupurilor feroce de coplanetari care vor dominatia asupra lui. Vrei sa fii liber? Trebuie s meriti! Stpnete-i instinctele i fii contient (chiar daca uneori nu este uor sau placut)! Toate disciplinele spirituale autentice ofera instrumente eficace pentru elevarea spriritual a omului. n opinia noastr, disciplina care explic cel mai clar i mai direct aceast necesitate si metodele prin care poate fi obinut aceast contien este Abheda Yoga, Yoga nondualist a spiritualitii n mijlocul vieii. Art i tiin spiritual secret i prigonit de mai marii zilei, cunoscut pn nu demult doar de cei puini iniiai pe baza meritelor spirituale sau pe baza influenei politice, aceast metod, art i tiin spiritual permite controlul perfect al instinctelor i folosirea lor pentru evoluie spiritual. Aproape nimic nu studiaz direct cu atta acuratee cum poate fi elevat gradul de contien al omului i din aceast cauz, Abheda Yoga Calea Inimii este o excepional cale spiritual i o soluie esenial la flagelul acestui ev: dependena oamenilor de propriile instincte i vicii. Exista aici regulile morale si etice yama i niyama, exista efortul spiritual transformator tapas-ul, dar, mai ales, exista stara de contien cultivat n mijlocul vieii, n prezena creia n mod spontan ne comportm ca fiiine nelepte, nu ca fiine supuse instinctelor. i ar mai fi multe de spus, dar am vrea s rmnem macar cu aceasta ultim idee: nu este suficient s ne nchipuim c suntem contieni, trebuie s ne i supunem unor practici directe care ne vor clarifica daca este adevarat sau nu i ne vor preciza ct de contieni suntem. Un gram de practic face ct tone de teorie! In primul rnd educaia primit de la prini i cea din coal poate fi adecvat s ofere copiilor acest nelepciune de a fi stpnii propriilor instincte. Apoi, desigur, pentru mijloace mai bune i rezultate superioare un profesor sau maestru de yoga ar fi necesar. Oricui. Aproape nimeni nu este att de capabil s nu aib nevoie de progrese si aceste practici sunt oricui necesare, indiferent dac este entuziasmat de yoga sau nu. Aici este cheia necesitii acestei discipline i de aceea este at de apreciat n ntreaga lume. Teoreticieni satanismului ar putea s nu aib dreptate, este, de fapt o alegere a fiecruia dintre noi. Alternativa este sclavia, deci, alegei contiena! Daca nu vrei ca rii s aib dreptate, dac nu vrei s fii vite cu fa uman sunteti invitai s v trii viaa contient, vii i fericii printr-o perspectiv spiritual asupra ei.

Colesterolul, cea mai mare inselaciune a secolului?


Colesterolul, o problem ? Mijloacele media au introdus o adevrat anxietate general: teama de colesterol. Oameni de o splendid sntate telefoneaz la cabinet i cer, cu o voce tremurnd programare pentru colesterol. Buletinul de analize le adncete angoasa, aducndu-i pe marginea disperrii. Am dou sute. E grav, dom doctor ? Rspundem: nu, nu este grav. Valoarea normal a colesterolului n Romnia este 280 mg la 100 de ml de snge. Dac este aa, cum s-a ajuns totui c marea majoritate a laboratoarelor tipresc buletine de analize pe care deja valori de 181 de mg % sunt trecute ca anormal de mari ? Ei bine, aici este o alt poveste. Una discret ruinoas pentru tagma noastr medical, dar care totui trebuie spus. Pacienii sunt rugai s nu mai spun nimnui c au aflat de la mine cele ce urmeaz. Dac totui vor spune, atunci s nu scrie, iar dac vor scrie, s nu semneze. Dac, totui, nesocotind acest sfat, vor semna, eu declar de pe acum c nu tiu nimic i c sunt cu totul strin de cele scrise mai jos. Secretul este c scderea valorii normale a colesterolului n snge a urmat o curb paralel i cu puin ulterioar descoperirii unor medicamente care au proprietatea de a scdea colesterolul. Astfel, n anii 80, singurul medicament cu aceast proprietate principal era acidul nicotinic. Acesta era foarte ieftin i, dealtfel, avea reacii adverse importante, care l fceau de utilitate att de restrns, nct era departe de a trezi interesul firmelor de medicamente. De aceea, cei care vor deschide orice carte de medicin anterioar anului 1980, vor citi acolo valoarea normal a colesterolului, care este de 280 mg %, aa cum am spus. Intervalul 260-280 mg % impunea atenie i regim, dar nu tratament medicamentos. Odat cu descoperirea unor medicamente mai specifice, care scad colesterolul n mod mai eficient, mai scumpe i aflate sub patent, interesul firmelor de medicamente pentru aceast clas a crescut enorm. Cum numrul pacienilor cu hipercolesterolemie real era mic, specialitii n marketing au fcut diferite socoteli, din care a reieit c, dac valoarea normal ar cobor de la 280 la 260 i medicilor li s-ar induce ideea c este neaprat nevoie de tratament medicamentos cronic peste aceast valoare, firmele productoare ar avea numai de ctigat. Cum, cel puin oficial, valorile normale din fiziologie nu sunt stabilite de firmele de medicamente, ci de medici n baza unor studii, au nceput a se ntruni vrfurile cercetrii medicale, mai nti n congrese o dat la doi ani prin capitale europene, mai nou n congrese anuale prin locaii mult mai exotice. La astfel de ntruniri tiinifice mondiale, de regul nsoite de un bogat program cultural-artistic (de la degustri de licori la safari) exist deja obiceiul ca medicii participani s prezinte lucrri tiinifice, n care se pretinde, folosindu-se cu mult miestrie posibilitile largi ale statisticii, c valorile normale sunt mai mici dect se credea, c exist riscuri serioase pentru sntate la valori care ar fi fost O.K. nainte de congres, c aceste date noi ridic serioase probleme de sntate public etc. S mai observm c ceea ce este valabil pentru colesterol este valabil i pentru valoarea normal a tensiunii arteriale i (n msur ceva mai mic ) pentru glicemie. Extrapolnd, putem prevedea nc de pe acum c, dac mine va aprea un medicament care s modifice grupa sangvin, poimine o mare parte dintre cititorii acestei pagini vor afla c sufer de o grup sangvin de-a dreptul toxic.

Tratamentul hipercolesterolemiei Dac valoarea colesterolului este pn la 260 mg %, nu este necesar nici un tratament, aa cum am spus mai sus, deoarece nu putem vorbi de hipercolesterolemie n aceast situaie. Dac valoarea colesterolului este ntre 260 i 279 mg %, este recomandabil inerea unui regim cu evitarea excesului de colesterol, mpreun cu repetarea determinrii colesterolului i a fraciilor sale (raportul HDL versus LDL, dac nu a fost fcut) Dac valoarea colesterolului este ntre 280 i 299 mg % este necesar un regim hipocolesterolemiant, cu evitarea smntnei, untului, laptelui gras, crnii grase i cu limitarea numrului de glbenuuri la 4 pe sptmn (albuurile nu conin colesterol). Se recomand un regim bogat n pete (minimum 2 kg pe sptmn ) i folosirea cu generozitate a cimbrului i usturoiului. Toate fructele sunt indicate, dar merele ocup primul loc n aceast privin. Din 6 n 6 luni se face evaluarea rezultatelor regimului, dozndu-se att colesterolul total, ct i fraciile lui. Dac valoarea colesterolului este de 300 mg % sau peste, recomand tratament medicamentos. De regul cu Vasilip o tablet de 10 mg pe zi imediat nainte de masa principal, sau o alt schem n funcie de datele culese la consultul medical. Reevaluare dup 3 luni, pentru a vedea dac dozele sunt eficiente. Tipuri de ntrebri frecvente: Am colesterolul 245, buletinul de analiz mi d aceast valoare n chenar negru i n dreptul ei scrie: above normal range. efa laboratorului, cnd mi-a nmnat buletinul de analiz, m-a rugat s stau jos. Vecinii i cei din familie sunt ngrozii de ct de mult colesterol am, iar medicul cardiolog mi-a prescris s iau 6 tablete de Sortis pe zi, spunndu-mi c n caz contrar am s fac infarct. Ce este de fcut ? Rspuns: dac nc nu ai citit articolul acesta, citii-l. Laboratorul d valorile normale n funcie de ce valori normale se introduc cu ajutorul tastaturii, nu n funcie de valorile medii a unui grup de 85, 90 sau 95 % dintr-un eantion considerat sntos, aa cum ar trebui, potrivit unei definiii tiinifice a normalului. Vecinii i cei din familie sunt victimele campaniilor media, iar cardiologul ar vrea s primeasc invitaie i sponsorizare i la congresul de anul viitor de la Ouagadougou. Dac nu credei toate acestea, intrai n primul anticariat i uitai-v n orice carte de medicin anterioar anului 1980 i vedei ct este colesterolul normal. Am auzit c uleiul de porumb nu conine colesterol, e adevrat? Rspuns: nici un ulei nu conine colesterol, deoarece plantele nu sunt capabile s sintetizeze colesterol ca atare. Deci, orice fruct sau legum sau cereal este la fel de bun din punctul de vedere al regimului n cazul unei hipercolesterolemii, iar un numr mic de plante sunt n mod deosebit indicate, de exemplu: merele, usturoiul, cimbrul. Este esenial s nu mncai de loc: carne gras i smntn i s mncai ct mai puine glbenuuri de ou, care sunt saci cu colesterol. Dimpotriv, petele este foarte indicat. Orice fel de pete i cu precdere, n mod paradoxal, petele gras. Dei laptele i multe brnzeturi conin colesterol, ele nu cresc n mod semnificativ colesterolul dac sunt folosite n cantiti prudente.

Tratamentul medicamentos al colesterolului are reacii adverse? Rspuns: Orice medicament, ncepnd cu banala aspirin, are reacii adverse. Cu deosebire un tratament cronic, care se ia cu lunile i anii, are posibile riscuri. Aceasta nu nseamn s nu lum medicamente de loc, ci s o facem atunci cnd, n urma unui raionament medical, medicul nostru consider c beneficiul scontat este mai mare dect riscul potenial. Urmez un regim strict vegetarian, i totui colesterolul meu nu scade sub valoarea de 280 mg %. De unde atta colesterol, dac eu n ultimele sptmni am mncat numai urzici i mere? Rspuns: Aceast situaie (relativ rar ) n care v aflai se explic printr-o tulburare real de metabolism. Aa cum spuneam, celulele animale sintetizeaz colesterol, iar cele umane nu fac excepie. Uneori aceast sintez este n exces. Va trebui s urmai un tratament medicamentos, n principiu toat viaa, tratament n lipsa cruia exist un mare risc s suferii de una sau mai multe din numeroasele boli favorizate de excesul de colesterol: cardiopatia ischemic, accidentul vascular cerebral, etc. Am colesterolul mrit, dar nu suport s mnnc pete, iar usturoiul mi face ru. Ce este de fcut? Rspuns: n loc de pete, putei folosi numeroasele suplimente alimentare care conin acizi omega-nesaturai, iar n loc de usturoi, ncercai tablete de usturoi de la farmacie. De asemenea, la farmacie sau la plafar mai putei gsi combinaii din plante pentru ceaiuri hipolipemiante. Colesterolul meu total este normal, dar raportul HDL-LDL nu este bun. Ce trebuie s fac? Rspuns: afectarea raportului dintre colesterolul bun, adic HDL i colesterolul ru, adic LDL are importan mai ales n cazurile n care colesterolul normal este crescut sau are valori la limit. Deci, n cazul dv nu se poate vorbi de hipercolesterolemie. O importan mai mare acordat petelui n alimentaie ar fi indicat, totui. Mereu aud despre marea problem a colesterolului crescut. Dar eu am colesterol sczut, sub limita normal. E vreo problem ? Rspuns: nu, deoarece nu exist boli care s fie declaate de prea puin colesterol, aa cum exist n cazul invers. Totui, unele studii sugereaz o legtur ntre colesterolul sczut (sau la limita inferioar ) i depresie, fr a se putea preciza dac e vorba de o legtur de tip cauz-efect sau de o corelare de alt natur. Dr Mihnea DRAGOMIR Bucureti, 16 iulie 2008 ..toti bolnavii care au murit de inima in ultima vreme au murit cu colesterolul foarte mic. E un adevar dovedit statistic.Colesterolul marit nu produce moartea

INCREDIBIL: Adevarul despre cancer sau cum am fost mintiti atatia zeci de ani [RETETA+VIDEO]

Tumorile canceroase maligne nu sunt cauzate de celule care muteaz asa cum ne povestete industria farmaceutic de zeci de ani i n care cei mai muli oameni cred, ci din cauza unor parazii numiti viermiori sau rcuori , (racul provine de la cuvntul cancer, zodia racului, a cancerului). De cnd se poate face bani cu medicamentele teoria adevrat a fost nlocuit cu un basm i o minciun care nc mai ine, in ciuda erei informaiei. Dei acesti paraziii - trichomonade - se vad destul de bine la microscop, medicii oncologi nu sunt n stare s-i vad. Acest lucru simplu i elementar despre esutul cancerigen nc nu este cunoscut i recunoscut de mai nici un doctor. Se aplica fr crutare i fr gandire cele mai mortale tratamente care exist pe aceasta planet, tratamente care mai degraba elimina omul decat celulele canceroase: radiere si citostatice. Prin operaie paraziii acetia se mprtie de obicei foarte repede n tot organismul, creand metastaze. Metastaze apar de regul de abia dup ce pacienii fac tratamentele tipice de cancer sau dupa ce au fost operai, ceea ce dovedete adevarul acestei afirmatii. Este clar c o operaie n cazul unui bolnav grav nu poate aduce niciodata un efect pozitiv ci numai unul negativ i anume slbirea i mai mare a corpului - cci cancerul nu este o bucata de carne ci o colonie de milioane de parazii. Acestia trec in sange sau in tesuturi si nu pot fi eliminati cu bisturiul. Aceti parazii se nmulesc n funcie de slbiciunea corpului, iar operaia, radiaia i otrava injectat n snge slbesc organismul EXTREM de mult i ajut numai paraziilor i acelora care vnd sau prescriu aceste tratamente. In plus deja frica de moarte i ocul la aflarea diagnozei de cancer este n stare s omoare omul i fr ca acesta s fie bolnav de cancer. Cine scap cu via de un astfel de tratament scap de fapt numai datorit voinei lui Dumnezeu i nu datorit tratamentului cci acesta omoar dup cum arat statisticile nefalsificate peste 90% de pacieni tratati n decurs de cel mult de 3 ani. O statistic la autopsia pacienilor care muriser din cauza bolilor cardiovasculare a artat c majoritatea morilor din cauza inimii aveau de fapt i cancer nedepistat nca de doctori. Adic orice om are cancer deci parazii - aa cum orice om are grip. In cazul cancerului diagnosticat de medici adic la un cancer avansat - aceti parazii s-au nmulit peste msur, dar asta nu este un motiv de panic, cci tot aa cum ei au venit ei pot i s dispar prin metode care ntresc corpul i mai ales sufletul i care nltura problemele psihice i sufleteti, cci la baza oricarei boli st de fapt o problema sufleteasc major. Celulele cancerigene maligne sunt de fapt o aduntur de parazii monocelularitricomonade! Orice bolnav de orice boala ar trebui sa ia n considerare aceste aspecte: Evitarea tuturor grasimilor rafinate i hidrogenizate (margarina, uleiul rafinat si produse cu acestea) i inlocuirea lor imediata cu grasimi nesaturate din ulei presat la rece de in sau floarea soarelui i cu unt. Dr. Johanna Budwig a vindecat timp de 40 de ani bolnavi de cancer numai cu dieta alimentara i cu un amestec de branza dulce cu ulei de in presat la rece. Dupa cercetarile ei indelungate pt. care ea chiar a fost nominalizata de 7 ori pentru premiul Nobel, uleiul rafinat blocheaza multe functii la nivel de celula i organe i impiedica alimentarea celulelor cu oxigen. Amestecul de ulei de in cu branza dulce da oxigen i anumite substante sulfuroase cu care membrana celelulor se poate reface. Ulei de in presat la rece se poate procura la Plafar sau la Ronatura in Bucuresti Mai multe informatii despre dieta gasiti aici: Dr. Budwig Protocol Reteta se mai gaseste si in acest articol: Dieta Budwig - Branza de vaci si ulei din seminte de in

In filmuletul urmator vedeti cum se prepara reteta

http://www.youtube.com/watch? v=RSoddptWL0s&feature=player_embedded

Vaccinuri inutile si periculoase


1. Vaccinul impotriva gripei porcine - Un vaccin periculos - Un atentat la viata umana ! - Pliant gripa porcina 2. Pliant Gardasil flacon 1 - Vaccinul anti-HPV - Un vaccin periculos 3. Pliant Gardasil flacon 2 - Vaccinul anti-HPV - Un vaccin periculos 4. DESCARC CARTEA: "VACCINAREA, EROAREA MEDICAL A SECOLULUI"

Toate vaccinurile sunt inutile dar si foarte periculoase. Dupa ce veti citi toate aceste informatii nu cred ca va veti mai vaccina vreodata! Schema programului national de vaccinari se aplica fara informarea parintilor privind riscurile si beneficiile, de multe ori cu presiuni din partea medicilor, fara sa fie informati ca ei, parintii, sunt factorul de decizie, fara a urmari reactiile adverse sau a le despagubi. Schema este asa: Primele 24 de ore 1 vaccin ( HepB ) 2-7 zile 1 vaccin ( BCG ) 2 luni 5 vaccinuri ( DTPa - VPI, HepB ) 4 luni 4 vaccinuri ( DTPa - VPI ) 6 luni 5 vaccinuri ( DTPa - VPI, HepB ) 12 luni 5 vaccinuri ( DTPa - VPI, RRO ) 30-35 luni 3 vaccinuri ( DTPa ) 7 ani (in cls. I) 3 vaccinuri ( RRO ) 9 ani (in cls. III-a) 1 vaccin ( VPI ) 14 ani (in cls VII-a) 2 vaccinuri ( dT )

Pe langa acestea mai este si antitetanosul facut de mama in sarcina. Mi se pare monstruos ca unui copilas de la nastere pana la 3 ani, sa-i fie facute 24 de vaccinuri, pana in clasa a I-a 27 de vaccinuri, iar pana la clasa a VIII-a 30 de vaccinuri. Este necesar sa ne informam la ce riscuri ne sunt supusi copiii. Abrevieri: HepB = vaccin hepatitic B BCG = vaccin de tip Calmette Guerrin (tuberculoza) DTPa = difterie, tetanos, pertussis acelular (tuse convulsiva) VPI = vaccin antipoliomielitic

RRO = vaccin rujeolic-rubeolic-oreion dT = vaccin diftero-tetanic pentru aduli Ceva miroase urat la Comitetului National de Vaccinologie din Ministerul Sanatatii mai ales ca presedinte este prof. dr. Adrian Streinu Cercel!!! Acest comitet a fost infiintat abia in 2008.

Miturile Biblice din Noul Testament nu se sustin si nici un istoric din acea perioada nu le precizeaza
Despre manipularea si minciuna numita religie am scris in mai multe articole pe acest blog, un articol destul de elocvent este acesta http://farasecrete.blogspot.com/2010/08/adevarul-despre-religii-si-despre-cine.html Acum voi continua cu alte informatii din religie care, adica mituri care nu se pot sustine nici logic si nici macar ISTORIC...

Iat cteva mituri biblice care nu se susin


Ideea c Iisus era tmplar deriv dintr-o greeal de traducere. Cuvntul ebraic naggar a fost tradus n grecete prin expresia ho tekton. Aceste cuvinte nu se traduc literal prin tmplar, ci prin oameni care i stpnesc perfect meteugul, fiind folosite inclusiv n cazul profesorilor i intelectualilor, nu numai al meseriailor. Cu siguran, Iisus nu s-a nscut ntr-un staul. De altfel, nici o Evanghelie nu afirm acest lucru. Scena Naterii Domnului este o invenie de dat recent. Totul a pornit de la o afirmaie din Evanghelia dup Luca, n care se spune c Iisus s-a nscut ntr-o iesle n care erau hrnite animalele, pentru c n han nu mai era nici o camer liber. Versiunea greac a Bibliei, din care s-a fcut traducerea englez, afirm doar c nu exista nici un topos n kataluma adic nici un loc n camer. Evanghelia dup Matei afirm rspicat c Iisus se afla ntr-o cas: i cnd au intrat n cas, ei l-au vzut pe prunc cu Maria, mama sa, i au czut la picioarele lui i i s-au nchinat. Ieslele erau folosite frecvent n acele timpuri pentru a ine copiii mici n ele dac nu exista un leagn corespunztor. n cazul de fa, se pare c a fost adus ieslea n cas, i nu invers. Se pare c scena Naterii Domnului s-a nscut la Greccio, n Italia, locul n care a trit Sfntul Francisc din Assissi. n anul 1223, acesta a adunat civa localnici i animalele lor, ilustrnd astfel scena naterii lui Iisus. Aceasta a prins rapid, aa c ieslele din lemn au devenit foarte populare de Crciun n ntreaga Italie. Restul se cunoate. Nici darurile de Crciun nu reprezint un obicei pur cretin. El se practica n ntreaga lume pgn cu ocazia Anului Nou, cu mult timp nainte de apariia cretinismului. Cretinii nu au fcut dect s mprumute aceast tradiie, la fel cum au fcut cu toate celelalte. Profeiile biblice afirm c messiah (messeh, crocodilul egiptean) se va numi Emmanuel, dar numele dat de Evanghelii lui Mesia este Iisus, sau cel puin echivalentul iudaic al acestuia. Ups! Este ciudat ct de uor trec cretinii peste acest amnunt atunci cnd citeaz profeia naterii lui Emmanuel cu fiecare ocazie a Crciunului. Gndii-v la toi copiii care s-au mbrcat de-a lungul timpului n Maria, Iosif, n pstori, nelepi, mgari, oi i vaci. Aceast fantezie a fost folosit pentru a ndoctrina nenumrate generaii, fcndu-le s cread c toate aceste lucruri s-au petrecut n realitate, cnd, de fapt, scena Naterii Domnului a fost rezultatul unei erori de traducere, al unei puneri n scen a Sfntului Francisc i al ritualurilor pgne practicate n miez de iarn. Hei, copii, venii la mine, cci am dou vorbe s v spun! Euharistia cretin, momentul n care adeptul mnnc pine i bea vin, pentru a simboliza astfel trupul i sngele lui Christos, i are originea ntr-un ritual canibal n care adepii mncau cu adevrat din trupul i sngele omului sau animalului sacrificat. Marea majoritate a terminologiei cretine provine din limba greac, inclusiv termeni precum Christos sau cretinism. Ali termeni adoptai sunt: biseric (Casa Domnului), ecleziastic (de la Ecclezia, Marea Adunare a Parlamentului Grec), apostol (misionar), preot (btrn) i botez (scufundare n ap). Chiar i Evangheliile recunosc c Iisus a fost nconjurat de teroriti. Simon Magus era cunoscut sub numele de Simon Zelotes (Zelotul), atestnd astfel rolul su de comandant al zeloilor, lupttorii pentru libertate care propovduiau rzboiul total mpotriva romanilor. Un alt nume care i se atribuie este cel de Simon Kananites, cuvnt grec ce nseamn fanatic, dar care a fost tradus n englez prin Simon Canaanitul! Iuda Iscariotul deriv de la cuvntul Sicarius, care nsemna asasin. ntr-adevr, a existat un grup numit Sicani sau Fiii Pumnalului, care provine de la cuvntul sica, ce nseamn pumnal cu lama curb. Sicarius a devenit n limba greac Sikariotes, care a fost tradus n englez drept Iscariotul. Zeloii-sicanii obinuiau s atace caravanele care aprovizionau armata roman prin ambuscade care nu difereau prea mult de cele ale unor grupuri teroriste moderne, precum IRA din Irlanda de Nord. n acea vreme, oamenii nu erau crucificai pentru delictul de furt, lucru care spulber legenda celor doi tlhari crucificai alturi de Iisus. De altfel, i aceast legend este tot un furt, cci a fost relatat n legtur cu diferite alte personaje naintea lui Iisus. nsi pedeapsa pentru crimele de care a fost acuzat Iisus n Evanghelii ar fi trebuit s fie omorrea cu pietre de ctre autoritile iudee, nu de romani. Un alt mit se refer la splarea pe mini a lui Pontius Pilat, guvernatorul roman care a dorit s paseze astfel responsabilitatea morii lui Iisus mulimii dezlnuite. Splarea pe mini era un gest simbolic care indica inocena n comunitatea esenian. Biblia mai susine c exista un obicei roman de a fi eliberat un prizonier cu ocazia Patelui evreiesc, lucru care pur i simplu nu este adevrat. Nu a existat niciodat un asemenea obicei, aa c ntreaga scen rmne o invenie Am putea scrie o ntreag carte despre miturile din Biblie. De altfel, cineva chiar a fcut acest lucru. Cartea este numit, pe bun dreptate, "Miturile biblice", i dac dorii o documentare mai detaliat a informaiilor pe care vi le-am oferit n acest capitol, v-o recomand cu cldur. Nu exist dovezi credibile ale existenei unui personaj istoric numit Iisus, nici de natur arheologic, nici scrise nimic. La fel stau lucrurile i n ceea ce i privete pe Solomon, Moise, David, Avraam, Samson i nenumrate alte vedete biblice. Dup cum spune savantul i cercettorul L.A. Waddell: Nu exist nici o dovad scris, nici o referin greac sau roman, care s ateste existena lui Avraam sau a oricrui alt patriarh ori profet evreu din Vechiul Testament. Nu exist dovezi c ar fi existat Moise, Saul, Solomon, sau oricare din regii evrei, cu excepia ultimilor doi sau trei.

Singurele texte pe care ne putem baza sunt cele levite i diferitele versiuni ale Evangheliilor. Ct de disperai trebuie s fi fost manipulatorii dac au ncercat s introduc o referin la Iisus n opera istoricului iudeu Josephus, ncercnd s demonstreze astfel realitatea unei contrafaceri Exist mai mult de 40 de scriitori care au scris cronici despre evenimentele petrecute n aceast perioad de timp n Iudeea, dar care nu fac nici o meniune la Iisus. S nu existe chiar nici o referire la un om ca el, dup tot ce se presupune c a fcut?

Istoricul Philo contemporam cu Isus si totusi nu-l precizeaza


Philo a trit n perioada atribuit vieii lui Iisus i a scris o istorie a iudeilor care a acoperit integral aceast perioad. A locuit chiar n Ierusalim n anul n care ar fi trebuit s se nasc Iisus i cnd Irod ar fi trebuit s dea ordinul de ucidere a copiilor cu vrste de pn la doi ani; i totui, nu face nici o referire la acest eveniment. S-a aflat n Ierusalim cnd Iisus ar fi trebuit s i fac intrarea triumfal n ora, apoi s fie crucificat i s se ridice din mori a treia zi. Ce credei c spune Philo despre aceste evenimente? Nimic. Nici un cuvnt. Nici celelalte documente romane ale vremii sau textele scriitorilor greci ori alexandrieni care cunoteau foarte bine perioada i inutul respectiv nu menioneaz nimic despre aceste lucruri. De ce? Pentru simplul motiv c ele nu s-au petrecut. ntreaga legend a lui Iisus este o poveste simbolic, mpnat de coduri i simboluri ezoterice i astrologice, cu scopul de a crea o nou religie-nchisoare pentru mase, pornind de la aceeai simbolistic a Friei Babiloniene. Rasa uman a fost amgit din nou. A cta oar? Voi continua cu multe alte articole in care voi vorbii despre biserica si arhitectura lor care este impanata cu coduri ezoterice, ce numai initiatii le inteleg, iar ceilalti le iau literalmente...

Pamantul este gol in interior. Informatii stiintifice secrete


Acum multe luni scriam un articol in care il citam pe cunoscutul Amiralul Richard E. Byrd http://fara-secrete.blogspot.com/2011/01/jurnalul-secret-de-bord-alamiralului.html insa acum vreau sa continui cu alte informatii care pt multi vor fi noi si necunoscute ale acestor misterioase gauri de patrundere in interiorul pamantului...

Interiorul pmntului
ntre altele, nazitii credeau c pmntul este gol i c intrrile n interiorul acestuia sunt situate la poli. Diferii cercettori susin c ei i-au creat chiar o baz subteran n Antarctica, spre sfritul rzboiului, care continu s funcioneze i astzi. Date fiind dovezile pe care le-am vzut, nu am nici o ndoial c pmntul este gol n interior, sau cel puin c exist mari spaii n interiorul planetei noastre n care triesc civilizaii foarte avansate. ntr-un fel, putem spune c pe planeta noastr triesc trei categorii de oameni. Scriitorul Jules Verne a fost un iniiat de rang nalt al reelei de societi secrete, avnd conexiuni cu Societatea Teozofic, Ordinul Golden Dawn i Ordinul Templierilor Orientali. De aceea, el tia mult mai multe lucruri dect publicul larg. Multe din romanele sale de science-fiction se bazau pe fapte reale. De pild, el a descris cele dou luni ale planetei Marte nc din anul 1877, nainte ca acestea s fie identificate de astronomi (n mod oficial). Nici celebrul su roman, O cltorie n centrul pmntului, nu este n ntregime o ficiune. El tia c, n esen, povestea este adevrat. Susintorii ideii c pmntul este gol n interior afirm c apele oceanelor se scurg n interiorul pmntului pe la poli, formnd n centrul acestuia o mare imens, deasupra creia lumineaz un soare interior central, care asigur lumina i cldura necesare vieii. Am revzut recent filmul fcut dup romanul lui Jules Verne i am constatat c centrul pmntului este imaginat n acelai fel. Interesant mi se pare faptul c singurele obstacole cu care se confrunt eroii lui Jules Verne sunt nite reptile uriae gsite n oraul scufundat al Atlantidei. Exist speculaii (susinute de foarte multe dovezi) c dinozaurii au supravieuit cataclismului de acum 65 de milioane de ani refugiindu-se n interiorul pmntului, ndeosebi n dreptul polului sud. Unul din cei care au sugerat aceast posibilitate este paleontologul Tom Rich, care lucreaz la muzeul Victoria din Australia i care a descoperit n anul 1987 fosile ale unui dinozaur polar ntr-un tunel spat n sudul statului Victoria, ntr-un loc cunoscut sub numele de Golful Dinozaurului. Fiind un iniiat de rang nalt, Jules Verne cunotea aceste lucruri. De aceea, romanele sale de ficiune (la fel ca numeroase alte opere literare i filme fcute dup ele) exprim mult mai multe adevruri dect am fi tentai s credem. Un exemplu elocvent n aceast direcie sunt filmele lui Steven Spielberg, ndeosebi cele din seria Indiana Jones, dar i Jurassic Park, n care oamenii de tiin manipuleaz ADN-ul pentru a crea nite dinozauri reptilieni. Propria mea convingere este c ADN-l uman a fost folosit pentru a crea liniile genealogice reptilo-umane. Schi a cometei lui Donati fcut n anul 1853, care arat cum masa de materie dezintegrat este aruncat n afar de fora centrifugal, ajungnd s se roteasc pe o orbit n jurul unei surse centrale de energie. n acest fel, interiorul rmne gol, la fel ca hainele din centrifuga unei maini de splat, care se adun la exterior, lsnd interiorul gol. Nu cumva acelai proces s-a ntmplat i n perioada n care s-a format pmntul? Exist nenumrate dovezi c pmntul este gol i c n interiorul lui triesc civilizaii avansate. Aceste teme se regsesc n ntreaga istorie a umanitii, ndeosebi n tradiiile i culturile din antichitate. La ora actual, oamenii au devenit ntr-o asemenea msur marionetele celor care i guverneaz nct sunt dispui s ridiculizeze pe oricine ar ncerca s-i conving de faptul c interiorul pmntului este gol. La urma urmei, nu contrazice acest lucru ce spun acei oameni de tiin att de inteligeni? Ba da, la fel cum i contrazicea pe timpuri afirmaia c pmntul este rotund, i nu plat. Cine analizeaz acest subiect i d seama ct de subiri sunt argumentele oamenii de tiin care ncearc s stabileasc realitatea lor indiscutabil. Ei nu au putut ptrunde dect la civa kilometri n interiorul scoarei pmntului, iar teoriile lor n ceea ce privete centrul planetei sunt aa cum le spune numele simple teorii. Sunt suficiente cteva ntrebri pentru ca linia oficial acceptat de gndire s se prbueasc la fel ca un castel din cri de joc. Spre exemplu, micarea de rotaie a planetei n jurul axei sale d natere unei fore centrifugale care arunc materia ctre exterior, la fel ca centrifuga unei maini de splat, care rmne ntotdeauna goal n centru. Cum ar fi fost posibil ca aceast materie s rmn n centrul planetei n perioada n care aceasta se afla n stare gazoas i apoi lichid, nainte s se solidifice? Aceast concluzie este mpotriva oricrei logici i a tuturor legilor fizicii. Cercettorii conceptului de pmntul gol n interiorul su susin c scoara planetei noastre nu are o grosime mai mare de 1500 de kilometri. n rest, centrul pmntului este gol. Oamenii pot tri la fel de bine pe partea opus a scoarei pmntului, aa cum trim noi la suprafaa ei. Dac v ntrebai cum poate fi posibil acest lucru, gndii-v c oamenii care triesc n Australia nu cad de pe pmnt, dei triesc cu capul n jos fa de cei din emisfera nordic. Fora care i menine pe pmnt este gravitaia. Aceasta funcioneaz la fel de bine i n cazul celor care triesc n interiorul pmntului. Fora gravitaiei i atrage pe oameni ctre masa de materie, lucru valabil n egal msur pentru cei care triesc la suprafaa pmntului i n interiorul lui.

Centrul forei gravitaiei nu este centrul planetei, ci este situat la circa 750 de kilometri sub suprafaa scoarei, adic la jumtatea acesteia, acionnd n mod egal asupra ambelor pri ale acesteia. Aa cred unii cercettori c arat interiorul planetei noastre. Ea este goal n centru, avnd un soare central i o ap care curge ntre cele dou deschizturi polare. Fora gravitaiei este aceeai de ambele pri ale scoarei, atrgnd n egal msur particulele de materie ctre masa central. Existena unor deschizturi la cei doi poli este o ipotez rezonabil, cci puterea forei centrifugale n perioada de formare a pmntului trebuie s fi fost mult mai mic aici dect n restul pmntului. Cercettorii afirm c dup latitudinea de 70-75 de grade nord i sud, pmntul ncepe s se curbeze, crend nite deschizturi ctre interiorul pmntului. Trecerea se realizeaz att de lin nct navigatorii care au ptruns din greeal n aceste regiuni nu i-au dat seama c avanseaz ctre interiorul pmntului pn cnd nu le-au aprut n fa nite regiuni necunoscute, care nu figurau pe hart. Deschizturile au un diametru estimat la 2500 de kilometri i sunt nconjurate de un inel magnetic. Sunt nconjurate aproape non-stop de nori, iar spaiul aerian este restricionat prin lege. Atunci cnd exploratorii aflai n cutarea polului nord sau a celui sud ajung n dreptul acestui inel magnetic, acul busolei arat n jos i ei cred c se afl deasupra polului. n realitate, nu se afl dect n regiunea inelului magnetic ce nconjoar polul. Aceiai cercettori afirm c lumina i cldura din interiorul pmntului provin de la un soare central. Marshall B. Gardner, unul din cei mai cunoscui susintori ai teoriei pmntului gol, credea c acest soare a fost creat chiar de nucleul fierbinte al planetei n perioada de formare a pmntului, la fel ca n imaginea cometei lui Donati. Pe de alt parte, dac acceptm faptul c pmntul este gol n interior, rezult c i celelalte planete din sistemul nostru solar sunt goale, cci se supun acelorai legi. Oare cte civilizaii triesc n interiorul acestor planete, n timp ce oamenii caut viaa doar la suprafaa lor?

Stiinta actuala nu poate raspunde la unele intrebari


Alte ntrebri la care susintorii liniei oficiale de gndire nu pot rspunde sunt urmtoarele: 1. de ce se formeaz aisbergurile din ap dulce, n condiiile n care la poli nu ar trebui s existe dect ap srat? De unde provine toat vegetaia descoperit n interiorul acestor aisberguri? 2. De ce susin toi exploratorii care s-au aventurat dincolo de polii magnetici ai pmntului faptul c vremea se nclzete din ce n ce mai tare i c gheaa ncepe s dispar? 3. De ce migreaz iarna anumite animale i psri la nord de cercul polar (de pild, elanii)? Viziunea convenional a tiinei nu poate rspunde la aceste ntrebri, n timp ce susintorii teoriei interiorului gol al pmntului pot. Exist ruri cu ap dulce care curg n afar ieind din interiorul pmntului. Aceast ap dulce, care duce cu ea fragmente de vegetaie i polen, nghea, dnd natere aisbergurilor din ap dulce ntr-o regiune n care nu ar trebui s existe dect ap srat. Exist cri care redau n mult mai multe detalii dovezile referitoare la interiorul gol al pmntului dect pot face eu n aceast lucrare. O sintez excelent a acestor dovezi apare n cartea doctorului Raymond Bernard, pe care v-o recomand cu cldur.

Amiralul Richard Byrd o sursa de informatie


Una din cltoriile faimoase ctre interiorul pmntului a fost cea a amiralului Richard E. Byrd, un personaj binecunoscut n marina Statelor Unite. Acesta a zburat din greeal ctre interiorul pmntului pe la Polul Nord, n anul 1947, pe o distan de 3000 de kilometri dincolo de polul magnetic, iar pe la Polul Sud n anul 1956 pe o distan de 4000 de kilometri dincolo de polul magnetic. El a numit inutul pe care l-a descoperit: acel continent minunat aprut din senin i pmntul tuturor misterelor. n anul 1947, Byrd i pasagerii si au transmis prin radio c zboar ctre interiorul planetei, vznd cum gheaa este nlocuit treptat de pmnt, lacuri i muni acoperii cu copaci. Ei au descris existena unor animale ciudate care semnau cu mamuii i forme de relief care nu apar pe nici o hart a pmntului. Dup publicitatea care i s-a fcut iniial, toate informaiile referitoare la expediia lui Byrd au fost cenzurate, iar exploratorul a murit n anul 1957, la numai un an dup excursia sa n Antarctica. Doi ani mai trziu, n decembrie 1959, redactorul revistei Farfurii zburtoare, Ray Palmer, a publicat un numr n care a povestit descoperirile amiralului Byrd, dar cnd a sosit camionul de la tipografie, a descoperit c revista sa lipsea. Palmer a sunat la tipografie, dar i s-a spus c nu au primit nici o comand de transport pentru publicaia sa. Cnd le-a cerut s retipreasc ediia, i s-a rspuns c plcile tipografice erau deteriorate i c acest lucru nu mai era posibil (ce vrajeala ieftina). Palmer credea c OZN-urile nu vin din spaiul exterior, ci din centrul pmntului, i c aa se explic soarta nefericit a acelei ediii a revistei sale. Personal, cred c ar putea avea dreptate, i nu este exclus ca epopeea indian antic Ramayana s descrie venirea lui Rama ca emisar al Agarthei ntr-o farfurie zburtoare. Legendele referitoare la rasa conductoare din interiorul pmntului, format din oameni blonzi cu ochii albatri, se regsesc n toate culturile antice, inclusiv n China, Tibet, Egipt, India, Europa, cele dou Americi i Scandinavia. n cartea sa, "Paradisul regsit", sau leagnul rasei umane, William E. Warren sugereaz c oamenii provin de pe un continent tropical aflat n regiunea arctic, un inut n care soarele nu apune niciodat i unde locuia o ras de zei care triau mai mult de o mie de ani fr s mbtrneasc. Warren consider c acest inut strvechi este totuna cu Hiperboreea de care vorbeau grecii antici. Eschimoii, a cror origine ar putea fi chiar popoarele din interiorul pmntului, au legende care vorbesc de o insul paradisiac aflat la nord, un inut mirific n care soarele nu apune niciodat, n care nu exist ntuneric, dar nici o lumin suprtoare, un loc n care oamenii triesc mii de ani n pace i armonie. Regsim acelai mit la irlandezi. Legenda spune c n timpul marelui cataclism geologic i al inundaiilor produse la suprafaa pmntului, lemurienii i atlanii s-au refugiat n interiorul pmntului. Platon vorbete de existena unor tuneluri mai late sau mai nguste care fceau legtura ntre Atlantida i interiorul pmntului. Tot el l descrie pe marele conductor care locuiete n centru, n ombilicul pmntului cel care explic religiile ntregii umaniti. Scriitorul roman Gaius Plinius Secundus, cunoscut mai ales sub numele de Pliniu, se refer i el la oamenii din interiorul pmntului care au fugit din Atlantida,

dar i la legendele referitoare la nite locuitori subterani numii troglodii, care ar fi ascuns n tunelurile lor o comoar strveche. Povetile de acest fel abund n toate culturile.

Conspiratia Fluorurii de Potasiu. O substanta extrem de periculoasa care nu are niciun efect asupra dintilor
Fluorura este un alt inhibitor al intelectului, care este adugat apei potabile i pastei de dini. Fluorura de sodiu este un ingredient comun din otrvurile pentru oareci i gndaci de buctrie, anestezice, hipnotice, medicamente de psihiatrie i gaz de lupt militar. Acesta este unul dintre ingredientele de baz care intr n compoziia Prozacului i a gazului de lupt Sarin folosit n atacul terorist din metroul japonez. Dovezi tiinifice independente au artat c fluorura produce tulburri mentale i ndobitocete oamenii, transfor-mndu-i n fiine docile i servile. Asta pe lng scurtarea vieii i distrugerea structurii osoase. Prima utilizare a apei fluorurate a fost n lagrele de concentrare naziste, prin gigantul farmaceutic al Iluminailor, l.G. Farben, aceeai firm care conducea lagrele de concentrare gen Auschwitz i care nc mai face parte din mari concerne, precum Bayer. nc mai crezi c nazitii au fcut-o pentru c le psa de igiena dentar a celor nchii? Intenia introducerii medicaiei cu fluorur de sodiu n apa potabil a fost pentru sterilizarea prizonierilor i supunerea lor forat. Charles Perkins, chimist, a scris urmtoarele rnduri Fundaiei Lee pentru Cercetare Nutriional din Milwaukee, Wisconsin, la 2 octombrie 1954: In anii 1930, Hitler i nazitii germani au avut viziunea unei lumi dominate i controlate de o filosofie nazist a pan-germanismului. Chimitii germani au lucrat la un plan ingenios i pe termen lung de control n mas, avizat i adoptat de Statul Major German. Aceste plan cuprindea controlul populaiei n orice domeniu prin medicaie administrat prin reeaua de ap potabil. Astfel, populaia putea fi controlat pe zone mari, putea fi redus prin medicaie care s produc sterilitatea femeilor i aa mai departe. In aceast schem de control n mas, fluorur de sodiu ocupa un rol important.."

Fluorul nu are niciun efect asupra dintilor in schimb produce cancer


Charles Perkins relata c dozele repetate de cantiti infinitezimale de fluorur vor reduce n timp puterea de rezisten a individului la dominare, prin otrvire lent i narcotizarea" unei anumite zone cerebrale cu fluorur, supunndu-1 voinei celor care doresc s-1 guverneze. El a numit-o lobotomie uoar i convenabil". Adevratul motiv din spatele fluorizrii apei nu este sntatea dinilor copiilor, spunea el. Dac ntr-adevr acesta ar fi motivul, ar exista multe modaliti mai uoare i mai ieftine. Adevratul motiv a fost reducerea rezistenei maselor la dominare i control i pierderea libertii lor de gndire. Perkins spunea c n momentul n care nazitii din vremea lui Hitler au hotrt intrarea n Polonia, Statul Major German i cel Rus schimbau idei militare i tiinifice, planuri, chiar i personal, intenionnd controlul maselor prin modificarea apei potabile, idee mbriat de comunitii rui, deoarece se potrivea perfect cu planul lor de comunizare" a lumii: Acest plan mi-a fost adus la cunotin de un chimist german care era un oficial al marelui indus-tria I.G. Farben i membru marcant al micrii naziste de atunci. O spun cu sinceritatea unui chimist care a petrecut aproape 20 ani n cercetarea chimic, biochimic, fiziologic i patologic a fluo-rurii: orice persoan care bea ap fluorat artificial timp de un an sau mai mult, nu va mai fi niciodat aceeai din punct de vedere mental sau fizic." Acesta este motivul pentru care, de atunci, Iluminaii au extins consumul de fluorur ca mijloc optim de inhibare mental a populaiei prin apa potabil. Bnd ceva care conine ap fluorat, inclusiv bere i rcoritoare, suntem drogai n mod lent, dar constant. Fluorur este un produs secundar din industria aluminiului, iar ideea folosirii ei ca adaos la apa potabil provine de la familia american Mellon, care controleaz cartelul aluminiului numit ALCOA. Familia Mellon sunt descendeni importani (reptilieni), prieteni apropiai ai familiei regale britanice i dictatori ai politicii americane prin reeaua Iluminailor. Fluorurile industriale sunt poluani importani ai rurilor i izvoarelor, otrvesc pmntul, petii i animalele. Costurile manipulrii din industria aluminiului au fost uriae, dar familia Mellon au gsit o soluie n care reziduul toxic a devenit parte a sursei enorme de venit i control uman. In 1944, Oscar Evving a fost angajat de ALCOA cu un salariu anual de 750.000 de dolari. Imagineaz-i ct ar nsemna astzi! Dar a plecat n cteva luni pentru a deveni eful Ageniei de Securitate Guvernamentale i a nceput o campanie de adugare a fluorurii de sodiu n apa potabil. Acum familia Mellon o vinde pentru utilizare n apa potabil i n pasta de dini cu un profit de uria.(oscar iau numai cei ce doresc illuminati)

Medicii Stomatologi invatati sa creada ca fluorul e benefic


Fluorur intr n apa potabil n proporie de o parte per milion, dar noi bem doar jumtate de procent din apa potabil. Restul se scurge ca produs netoxic pentru industria chimic. i noi pltim pentru asta. , Dar principalul motiv, ca ntotdeauna, nu sunt banii. Un parlamentar din Isle of Wight, Anglia, care se numete Peter Brand, face presiuni pentru adugarea fluorurii n apa potabil, deoarece face bine la dinii copiilor". El este doctor i purttor de cuvnt pe teme de sntate" pentru Partidul Liberal Democrat. De fapt, el nu tie nimic, fiind un alt exemplu de lips de informare n rndul doctorilor. Dar, pentru c sunt doctori, muli cred c le tiu pe toate. Dr. Hardy Limeback, BSc, doctor n biochimie, eful Departamentului de stomatologie preventiv de la Universitatea din Toronto i preedinte al Asociaiei Canadiene de Cercetare Stomatologic a fost odat promotorul fluorurii n apa potabil. Apoi ns a anunat c s-a rzgndit, spunnd c: pasta de dini sau apa potabil fluorat nu trebuie folosite la copiii sub trei ani. Orice formul pentru copii nu trebuie fcut cu ap potabil din Toronto. Niciodat." Dr. Hardy Limeback spunea c cei care continu s promoveze fluorura lucreaz cu date vechi de 50 de ani i cel mult ndoielnice: Dentitii nu au nicio pregtire n toxicitate. Orice dentist bine intenionat se bazeaz pe 50 de ani de dezinformare din partea asociaiilor de sntate public i dentitilor. Chiar i eu. Din nefericire, nu avem dreptate."

Problemele de sanatate grave produse de Fluorura de potasiu


Un studiu al Universitii Toronto arat c oamenii din orae cu ap potabil cu fluorura au o cantitate dubl de fluorura n oasele oldului n comparaie cu oamenii din zone fr fluorura, descoperind c fluorura schimb arhitectura de baz a oaselor umane". Exist o boal numit fluoroz scheletal, produs de acumularea de fluorura n oase, care devin astfel slabe i fragile. Primele simptome sunt dinii fragili i marmorai, iar Dr. Limeback spunea c n Canada se cheltuie mai muli bani pentru tratarea fluorozei dentare dect pentru tratarea cariilor dentare. Dar stai aa. Aceast otrav pus n ap i past de dini menine dinii sntoi i previne cariile, nu? Dup cum subliniaz Limeback, s-a adugat fluorura n apa potabil din Toronto timp de 36 de ani, n timp ce la Vancouver acest lucru nu s-a ntmplat. Atenie: oamenii din Vancouver au carii mai puine dect cei din Toronto! El spunea c rata cariilor este sczut n toat lumea industrializat - inclusiv Europa, care nu are fluorura n proporie de peste 98%. Aceasta se datoreaz, spunea el, standardelor de via mbuntite, mai puin zahr rafinat, control la stomatolog mai des, folosirea aei dentare i a penajului frecvent. Acum procentajul este sub 2 carii pe copil n Canada. El spunea c cei care continu s promoveze fluorura lucreaz cu date vechi de 50 de ani i cel mult ndoielnice. Dentitii nu au nicio pregtire n toxicitate. Orice dentist bine intenionat se bazeaz pe 50 de ani de dezinformare din partea asociaiilor de sntate public i dentitilor. Chiar i eu. Din nefericire, nu avem dreptate." Nu numai c bem fluorura de sodiu otrvitoare, mai nghiim i celelalte chimicale din industria aluminiului. Limeback afirma: Lovitura decisiv a fost contientizarea c am aruncat fluorura contaminat n rezervoarele de ap timp de 50 ani. Cei mai muli aditivi fluorurai provin din Tmpa Bay, Florida, din substane de curare a fumului industrial. Aditivii sunt produse secundare toxice din industria ngrmintelor super-fosfate. Asta nseamn c ne otrvim nu numai cu fluorura toxic n apa potabil, dar i expunem oameni nevinovai elementelor letale ca plumb, arsenic i radiu, toate cancerigene. Prin proprietile cumulative ale toxinelor, efectele dezas-truoase asupra sntii sunt catastrofale."

Boli, boli si iar Boli


Boala Alzheimer a fost considerat ca avnd legtur cu aluminiul i aspartamul. ntr-o prelegere ctre studenii la stomatologie de la Universitatea Toronto, Dr. Limeback le-a spus c a indus n eroare neintenionat pe colegii i studenii si. Timp de 15 ani refuzase s studieze informaiile toxicologice disponibile tuturor. Otrvirea copiilor notri a fost ultima mea intenie. Adevrul a fost greu de digerat, dar l-am acceptat." Dei cel mai mare susintor al fluorurii a condamnat utilizarea sa, Asociaiile Stomatologilor Canadieni i Americani controlate de Iluminai, precum i ageniile pentru sntate" public, continu s spun oamenilor c fluorura este bun. Acesta este un exemplu de cu ct este minciuna mai mare, cu att mai muli o vor crede". Oamenii Iluminailor din poziiile administrative medicale i cercetare tiinific" dicteaz medicilor ce este adevrat" i ce anume trebuie s cread. Ei informeaz prinii i mass-media, care preiau simplu replica oficial i o repet ca nite papagali. i pentru c foarte puini cerceteaz personal problema, dentitii, doctorii, ziaritii" sau publicul accept ca atare c fluorura din apa potabil sau pasta de dini este bun pentru dini i nu este toxic. Acelai scenariu este repetat n legtur cu fiecare subiect zilnic i de aceea oamenii triesc n propria lor poveste fantezist. Aceast iluzie fabricat este att de nrdcinat n psihicul uman, nct cei mai muli rd n faa adevrului. Aici trebuie luate msuri de acionare n justiie mpotriva autoritilor i celor care deja au distrus sntatea oamenilor prin fluorura, Prozac i aspartam. Aceasta se petrece deja n Canada, n privina mercurului, un alt inhibitor cerebral din plombele dentare. i iari ntlnim aceeai fraza care se repet constant atunci cnd sunt listate efectele adverse ale medicamentelor, aditivilor alimentari i altor chimicale: este un inhibitor cerebral. Cum adevrul despre fluorura circul acum mai mult, noile cercetri" au dezvluit, n mod convenabil pentru ele, c este bun pentru oprirea fragilizrii oaselor i reducerea riscului de fracturi. Aceast afirmaie s-a fcut cu scopul de a genera noi presiuni pentru extinderea fluorurii n apa potabil. Deci fluorura nu protejeaz dinii. Aceasta este doar o scuz. Ea se folosete pentru inhibarea intelectului populaiei pentru a nu se rzvrti, pentru a nu ntreba sau a nu gndi. Pe langa toate aceste lucruri florura de potasiu produce o dereglare a glandei pineale care in realitate e o chakra, al 3 lea ochi sau AJNA, care e de fapt un ochi, care poate vede dincolo de spectrul celor 7 culori ale acestei lumi. Asta deranjandu-i pe anunnaki incepand cu 1965... Voi continua pe aceasta tema cu expunerea mai multor studii despre fluorura de potasiu...

SIDA nu exista. Ea este doar o inventie a Illuminatilor care aduce bogatie Corporatiilor Farmaceutice
Scriam in urma cu un an si ceva despre niste cercetari facute de un doctor roman pe nume Mihai Alecu in care explica destul de bine cum sta treaba cu aceasta boala, mai multe din acel articol puteti citii aici http://fara-secrete.blogspot.com/2010/11/adevarul-ascuns-dr-cercetator-roman.html SIDA este o alt boal care produce nefericire i suferin nespus, boal indus artificial de ctre Iluminai prin vaccinare. Cea mai mare prostie afirmat este c HIV produce SIDA. Doctorii, media i publicul accept asta ca un fapt nendoielnic. Faptul c multe victime ale SIDA nu sunt HlV-pozitivi este o dovad clar c toate cazurile de SIDA nu au nicio legtur cu HIV. HIV este de fapt un virus slab i a fost etichetat ca ap ispitor pentru a ascunde cauzele reale ale sistemelor imunitare prbuite. Ce coinciden c medicamentele minune" pentru tratamentul HIV, precum infamul AZT produs de cartelul Rockefeller are ca efect secundar semnificativ... distrugerea sistemului imunitar! AZT a fost un medicament de chemoterapie pentru cancer i a fost att de toxic nct a trebuit retras. Vznd efectele medicamentelor de chemoterapie, v facei o idee despre ct de toxic poate fi AZT-ul. Medicamentele de chemoterapie au un rol simplu. Distrug celulele. Nu doar celulele canceroase, ci toate celulele. ntrebarea este dac distrug toate celulele canceroase nainte s distrug prea multe celule sntoase ale

pacientului, lat de ce pacienii sub chemoterapie se mbolnvesc att de tare i chiar dac boala cancerului este eliminat, ei au un sistem imunitar permanent distrus din cauza eliminrii tuturor celulelor care ne protejeaz mpotriva bolii. In timp ce Iluminaii i demonizau pe homosexualii care cereau un tratament pentru HIV, o firm Rockefeller a scos AZT de pe un raft prfuit ca medicament minune". Minunea" a mrit numrul de leucocite din sistemul imunitar pe care ar fi trebuit s le distrug HIV. Totui ei au omis s spun c aceast cretere de leucocite era rezultatul toxicitii AZT-ului, pentru c, de fapt, mecanismul defensiv al omului a intrat n aciune la administrarea AZT. Pacienii au murit din cauza tratamentului. Cei care mor n urma aa-ziselor boli SIDA" i sunt HlV-pozitivi, diagnosticul este consemnat ca SIDA". Cei care mor din aceleai boli i nu sunt HlV-pozitivi, cauza morii este consemnat drept boala din cauza creia au murit. Astfel, prin consemnrile morii numai cei cu HIV mor de SIDA. O mare minciun care se potrivete de minune stilului Iluminailor. Adevrul despre SIDA i HIV poate fi aflat din cartea Christinei Maggiore, What If Everything You Thought You Kuew About AIDS Was Wnmg (n.tr. Cum ar fi dac tot ce. credeai despre SIDA ar fi neadevrat) (Health Education AIDS Liaison, Los Angeles Capitol, 1996). Christine a sesizat minciunile i nelciunea cnd a ieit HIV pozitiv la un test i apoi negativ la altele, urmate de altele pozitive. ntreaga reea SIDA i companiile farmaceutice sunt controlate sau manipulate de Iluminai. Ele au creat o industrie de multe miliarde de dolari, de care beneficiaz companiile farmaceutice i organizaiile caritabile. Christine Maggiore i-a dat seama ctor organizaii caritabile le pas n realitate de ceea ce se petrece i s-a documentat extensiv n aceast direcie, dup care a fost ndeprtat.

Dar de unde provine SIDA?


O boal foarte asem-ntoare cu SIDA, numit Kalaazar, a omort 60.000 oameni n sudul Sudanului. Aceasta distruge sistemul imunitar, victimele murind n consecin din cauza altor boli. Africa a fost o int principal a bolilor prin injecii, deoarece Iluminaii doresc controlul complet al acestui continent cu fantastica sa bogie natural i a nceput o campanie de genocid mpotriva africanilor de culoare, n 1988, ambasadorul Senegalului a anunat c SIDA a fcut ravagii n ara sa i c au fost decimate sate ntregi. Civa ani mai devreme, echipe medicale i tiinifice au aranjat prin Organizaia Mondial a Sntii vaccinarea oamenilor mpotriva hepatitei B. Tot un vaccin pentru hepatita B a mai fost testat pe homosexuali n New York n 1978, iar doi ani mai trziu n San Francisco, Los Angeles, Denver, Chicago i St. Louis, printr-un program al Organizaiei Mondiale a Sntii i Institutului Naional pentru Sntate, a nceput epidemia SIDA" n rndul comunitilor de homosexuali chiar din aceste orae. Dr. Lanctot susine c Exist rapoarte despre colaborarea dintre aceste dou organizaii n 1970 pentru studiul consecinelor anumitor virui i bacterii introduse la copii n campanii de vaccinare. n 1972 (s-au focalizat) asupra viruilor care au provocat cderea mecanismului imunitar." Voi continua cu aceste dezvaluiri in mai multe parti pt ca stiu sigur ca vor crea controversa pt multi, unii care vor citii vor fi medici si le vor venii greu sa digere asa-ceva...

Revoluia lichelelor
editorial, Gheorghe Smeoreanu (2012-01-23 10:58:56)

Mrete imaginea Am primit un mail de la un prieten, scriitor de meserie, care ncepe cu urmtoarele cuvinte: GEORGE, DESPRE ACEST SCENARIU MI-A VORBIT CINEVA N VARA ANULUI TRECUT, INDICNDU-MI I FAPTUL C TRENIA VA NCEPE N IANUARIE. AM RS COPIOS I N SINEA MEA MI-AM SPUS C TEORIA CONSPIRAIEI ESTE N STARE S VICTIMIZEZE PE ORICINE. VZND CE I CUM, NU NUMAI C MI-A PIERIT CHEFUL DE RS, DAR MI-AM DAT SEAMA C BSESCU A PROVOCAT TREABA CU ARAFAT INTENIONAT, S SPARG BUBOIUL I

S DETERMINE OPOZIIA S-I DEA ARAMA PE FA. FAC EFORTURI S N-O IAU RAZNA... TOATE CELE BUNE, SIBI Coninutul mailului este urmtorul: A aparut prima analiza profesionista asupra revoltei anti-Basescu, operatiune stradala iesita din tiparul revolutiilor finantate de George Soros, in cazul nostru sub titulatura perfect aleasa chiar de catre protagonisti, de Occupy Romania. Analiza, pe care o publicam integral, este realizata de o minte stralucita, cu o evidenta cunoastere a mecanismelor razboiului secret impotriva Romaniei. Bucuretiul a devenit un teatru de rzboi n care dou grupri din cadrul elitei politice i economice americane i rezolv disputele interne. Ultimele aciuni ale preedintelui Bsescu au vizat distrugerea fluxurilor financiare prin care se alimenteaz bieii detepi, care pn nu demult au beneficiat de o protecie internaional imbatabil, se scrie in prima analiza coerenta asupra situatiei actuale. Concluzia si previziunea ei: revolta esueaza din cauza ineptiei organizatorilor. Redam integral textul ce poarta titlul editorial Revoluia lichelelor, cu felicitarile noastre colegiale adresate autorului/autorilor nu fara a face insa precizarea ca baietii destepti in cauza sunt conectati nu numai la Washington ci si la Moscova si Tel Aviv. Revoluia lichelelor Pentru un observator care nu a vzut ndeaproape o revoluie colorat, ceea ce se petrece la Bucureti poate prea un protest al oamenilor rbdtori, o rbufnire a societii civile sau o aciune n stil indignados. Pentru nite observatori care au vzut ndeaproape cteva revoluii colorate, inclusiv din spaiul ex-sovietic, ceea ce se petrece la Bucureti nu poate fi catalogat drept altceva dect o tentativ jenant de stngace de a reproduce un algoritm adus din exterior, dar neneles de ctre cei care ncearc s-l implementeze. Situaia ultimelor zile reproduce schema implementrii accelerate a unui regim democratic descris n manualele scrise de cunoscutul specialist american Gene Sharp. n cazul protestelor de la Bucureti asistm la o situaie paradoxal, n care de pe ambele pri ale baricadelor politice i stradale se afl personaje cu pregtire american i ambele tabere mizeaz pe sprijin extern. Se vede clar c elita politic de la Bucureti este divizat i conducerea PD-L l-a trdat pe preedintele Bsescu, lsndu-l aproape singur mpotriva unei tentative de schimbare a regimului. Este clar c organizatorii protestelor au mizat pe un succes rsuntor i acum liderii PD-L se afl ntr-o situaie deosebit de dificil, ei devenind inte sigure pentru represalii ulterioare din partea loialitilor bsescieni. Orice ar face, liderii PD-L care s-au fcut nevzui n perioada de criz nu vor mai fi iertai. Judecnd dup comportamentul liderilor opoziiei politice, se poate spune c nici ei nu prea cred n succesul operaiunii de rsturnare a regimului lui Traian Bsescu i sunt uimii de lipsa sprijinului exterior care s influeneze n mod semnificativ raportul de fore pe plan intern. Pentru a face o analiz coerent a situaiei create merit s facem cteva observaii de ordin tehnic. 1. Protestele au urmat algoritmul clasic prin care se urmrete iniierea unui avnt protestatar pe baza unui motiv concret i, ulterior, generalizarea acestor proteste n vederea schimbrii regimului politic. De cele mai multe ori, organizatorii revoluiilor colorate utilizeaz pretextul unor presupuse (sau reale) falsificri ale alegerilor, dar ca pretext poate servi aproape orice, ncepnd de la presupuse abuzuri ale forelor de ordine (Libia) i terminnd cu conflicte de munc (Kazahstan). n cazul Romniei s-a utilizat la maxim pretextul privatizrii serviciilor de ambulan ceea ce nu este altceva dect o manipulare informaional grosolan. Invitm pe toi care nu sunt de acord cu aceast apreciere s arate concret (articol, paragraf, propoziie) o asemenea prevedere n proiectul

legislativ propus de comisia prezidenial. Preedintele a procedat absolut corect din punct de vedere tehnic atunci cnd a retras proiectul modificrilor legislative, reducnd astfel posibilitatea organizatorilor protestelor de a coopta mai muli susintori i forndu-i s treac accelerat la reorientarea protestelor pe fga strict politic. Evident, tentativa de a reforma sistemul sanitar a fost ntreprins la un moment greit i a avut o susinere informaional absolut execrabil. Presupunem c cei responsabili de aceast operaiune au fost demii pentru c sunt fie incompeteni i irecuperabili din punct de vedere intelectual sau au acionat n interesul oponenilor politici ai preedintelui. Pe cei care consider c reforma sistemului sanitar a fost ntreprins pentru facilitarea furtului banilor publici de ctre baronii PD-L din sntate i invitm s gseasc prevederile din actuala lege care i opresc pe ziii baroni de la furtul banilor publici i i invitm s se gndeasc dac nu cumva starea deplorabil a sistemului de sntate arat c acolo deja se fur practic tot ce se poate fura. Modificarea sistemului sanitar ar fi dus doar la reorientarea fluxurilor financiare, i aceasta era miza conflictului din jurul iniiativei legislative prezideniale. 2. Protestele au beneficiat de sprijin informaional masiv din partea unor structuri de media care au participat activ la rspndirea dezinformrii i au creat o imagine foarte favorabil a protestelor. Din perspectiva unui specialist n manipulrile mediatice, tentativele de a convinge populaia s ias n strad erau foarte evidente i au fost fcute srguincios, dar fr o pricepere tehnic deosebit. Antenele, Realitatea TV i RTV preferau s transmit imagini filmate sub unghiuri verticale (0 grade sau 15 grade) care creeaz impresia vizual a unei mulimi mari, chiar i n condiiile n care este filmat doar un grup dispersat de oameni. Periodic, se lansau tiri despre mii de protestatari care vin la Bucureti din alte orae sau mii de studeni care vin s se alture protestatarilor din Piaa Universitii. Ulterior, aceste tiri nu obineau nicio confirmare, dar n condiiile unei operaiuni de manipulare informaional este foarte important ca persoanele care se gndesc la participarea la proteste s simt c nu sunt singure i c, de fapt, la proteste deja particip un numr mare de persoane. Mesajele transmise de invitaii din studiourile TV aveau un subtext clar: puterea se teme de protestatari i puterea este lipsit de legitimitate. n literatura de specialitate, acest procedeu se numete transferul legitimitii i const n crearea unei impresii c autoritatea legitim se afl n minile protestatarilor, iar statul nu mai are nicio autoritate n afara celei formale. Specialitii cunosc un aspect interesant al psihicului uman, aspect pe care l avem n comun cu cimpanzeii i alte primate: percepia autoritii la nivel individual este legat de comportamentul indivizilor din jur i nu de o apreciere obiectiv a realitii. n cazul revoluiilor colorate, acest aspect este folosit n felul urmtor: individului i se sugereaz n repetate rnduri faptul c cei care dein puterea formal n stat nu mai au autoritate real, iar cei care reprezint sau sunt asociai cu protestele sunt tratai cu reverena i respectul rezervat persoanelor care dein autoritatea real. Aceast tehnic se realizeaz prin sugestii verbale i non-verbale, scopul final fiind spargerea barierei psihologice care i mpiedic pe indivizi s intre n conflict deschis cu autoritatea. Spargerea acestei bariere psihologice la nivelul maselor populare este necesar pentru a obine o participare activ a populaiei la proteste. n cazul situaiei de la Bucureti, tentativa unui transfer de autoritate a existat, dar a euat lamentabil din cteva motive printre care se numr lipsa de pricepere din partea specialitilor autohtoni n manipularea mediatic i lipsa unui lider vizibil, carismatic i ndeajuns de curajos s-i asume rolul de recipient al transferului de autoritate. Lideri noi nu exist, liderii actuali s-au eschivat de la participare activ (Victor Ponta a fugit la Strasbourg, iar Crin Antonescu este agitat verbal i impotent organizaional), iar liderii din garda veche s-au fcut nevzui sau s-au internat de urgen. n stil clasic securistic, liderii opoziiei i doresc ca revoluia s fie fcut de altcineva, iar ei s participe doar la mprirea ulterioar a ciolanului bugetar. Avem o simpatie nul fa de personaje gen Yushchenko, Saakashvili sau Yusuf al-Qaradawi, dar aceti lideri au avut decena s stea n frig mpreun cu protestatarii i s respire gaz lacrimogen mpreun cu ei. Liderii opoziiei romneti prefer s vad protestele n confortul unei camere de hotel de

la Strasbourg sau al unei vile de protocol, ceea ce i descalific total din punct de vedere profesional. 3. Este evident c protestatarii au cutat n mod intenionat confruntrile violente cu forele de ordine. Fiecare revoluie colorat are nevoie de victime, de mori i rnii care s dea bine pe sticl i s devin simboluri mediatice cu rol de martiri ai luptei mpotriva regimului. De fiecare dat, protestatarii violeni provin din rndul unor organizaii formale sau informale de tineret i au o anumit pregtire n domeniul luptelor de strad. Ideea de a folosi galeriile echipelor de fotbal n calitate de trupe de oc ale revoluiilor colorate nu este nou i a mai fost pus n practic la Kiev i la Belgrad, ns n cazul Romniei exist o particularitate interesant. n cadrul operaiunilor similare din alte ri, ultraii erau doar vrful de lance, n timp ce nucleul dur al protestatarilor era format n mare msur de membrii unor organizaii de tineret cu caracter politic sau social (Otpor! din Serbia, Kmara din Georgia, Pora din Ucraina, aripa tnr a frailor musulmani din Egipt etc), dar la Bucureti nucleul protestatarilor a fost format chiar din ultrai, conducnd la o autodiscreditare a protestelor. Opoziia nu are organizaii viabile de tineret deoarece banii care s-au alocat pentru dezvoltarea acestora s-au redirecionat sistematic spre buzunare individuale, iar acum opoziia pltete pentru aceast strategie defectuoas. Motivul pentru care sunt folosite galeriile echipelor de fotbal este simplu: galeriile sunt bine organizate, iar coordonatorii acestora sunt controlai ferm de ctre personaje cu legturi strnse n cadrul serviciilor secrete. Faptul c o parte important a serviciilor a participat la organizarea acestei operaiuni este evident din sprijinul acordat protestelor de ctre unitatea informaional infiltrat n media, din complicitatea tacit sau activ a organizaiilor media (B1, TVR etc.) care, teoretic, ar trebui s sprijine poziia preedintelui, din comportamentul liderilor PD-L care doresc s iniieze un dialog structurat cu societatea i chiar din participarea activ la proteste a galeriilor controlate pe filiera civililor din cadrul UNPR. Repetm: asistm la un rzboi intern al elitelor politice, n care Bsescu a rmas singur mpotriva tuturor, dar nimeni nu este ndeajuns de curajos nct s participe vizibil la lupt, prefernd metoda clasic i securistic de a aciona prin interpui. Participarea ultrailor la proteste i eecul lor n crearea unor imagini ocante care s poat fi folosite pentru propagand ulterioar au avut un efect interesant asupra strategiei mediatice a revoluionarilor. n fond, spectatorilor le-a fost prezentat o imagine profund schizofrenic: pe de o parte, ultraii erau declarai huligani i ageni ai serviciilor care au fost infiltrai n rndul protestatarilor pentru a genera violene, dar pe de alt parte numrul ultrailor era folosit n calculele numrului total al protestatarilor. Dac teoria (absurd) conform creia ultraii erau de fapt agenii serviciilor este corect, atunci trebuie recunoscut faptul c protestele de la Bucureti au strns efectiv cteva sute (nu mii!) de participai, iar dac ultraii constituie o component natural a protestatarilor, atunci trebuie recunoscut faptul c violena de strad face parte integrant din strategia protestelor care se doresc a reprezenta societatea civil. 4. Un alt procedeu de manipulare care este folosit pe larg de ctre unitatea informaional din media este demonizarea neutrilor. Orice individ care nu achieseaz complet i total la avntul protestatar este declarat bsist, portocaliu, agent al serviciilor bsesciene i susintor al dictaturii. Scopul acestei manipulri este impunerea unei alegeri binare: fie individul l susine n totalitate pe Bsescu i, implicit, toate aspectele negative ale actualului sistem, fie trebuie s-i susin ntrutotul pe protestatari i s ias n strad. Inamicul de moarte al oricrei revoluii colorate este ceteanul care gndete limpede i i pune o ntrebare simpl: ce se ntmpl dup schimbare? n consecin, oricine care-i va pune aceast ntrebare va fi discreditat i declarat suporter bsist, dei aceast ntrebare este de bun sim.

5. Protestele au beneficiat de un oarecare sprijin din partea unor organizaii media internaionale (Associated Press i Reuters) care au scris despre proteste mpotriva msurilor de austeritate la care particip mii de persoane, dar pn acum nu exist vreo declaraie dur a oficialilor europeni sau americani care s ofere sprijin protestatarilor i iniiativelor de declanare a alegerilor anticipate. Aceast situaie i debusoleaz pe organizatorii operaiunii care consider c trebuie s mai ntreprind eforturi pentru a obine suportul public al Vestului, dei cei mai inteligeni dintre ei deja i dau seama c acest suport nu va veni. Dintre toate condiiile necesare schimbrii cu succes a unui regim politic, actuala opoziie a ndeplinit doar una. Pentru a schimba un regim politic este necesar ca printre elitele politice i structurile de informaii s se gseasc ndeajuns de muli trdtori pentru ca sistemul s nu se mai poat apra n mod eficient. Se pare c la momentul actual preedintele Bsescu a fost trdat de toi aliaii politici i de majoritatea structurilor de informaii. Judecnd dup evoluia situaiei, alturi de Bsescu este SPP, o parte a 0215 i o parte din SRI. La capitolul cooptarea trdtorilor, rata de succes a opoziiei a fost de aproape 100%. Din punctul nostru de vedere, dac Traian Bsescu nu cedeaz nervos, ansele de succes ale unei revoluii bazate doar pe o trdare masiv a elitelor politice i a persoanelor cu o coloratur specific a ochilor sunt egale cu zero. Experiena anterioar ne sugereaz c preedintele nu va ceda nervos. Ceea ce i lipsete operaiunii de nlturare a lui Traian Bsescu este un lider carismatic i un program pozitiv de aciune. Organizatorii au mizat pe ratingul i popularitatea celor care vor ndemna (direct sau voalat) la ieirea n strad, considernd c sentimentul anti-Bsescu corelat cu sprijinul mediatic masiv va fi suficient pentru declanarea unor proteste de anvergur, a cror presiune l va fora pe Bsescu s renune la putere. Se pare c organizatorii operaiunii nu au acordat atenia cuvenit capitolului din manual care explic faptul c oamenii sunt dispui s ias n strad atunci cnd, pe lng insatisfacia fa de prezent, au i sperane puternice la un viitor mai bun de dup schimbare. Judecnd dup numrul infim al protestatarilor, majoritatea romnilor consider c ecuaia Ponta + Antonescu nu este egal cu un viitor mai bun, ci doar cu schimbarea echipei care gestioneaz furtul banilor publici. Aceast constatare, de fapt, nu nseamn c actualul sistem este bun, ci doar atrage atenia asupra faptului c opoziia nu a reuit s echipeze avntul protestatar cu un lider carismatic i un program care s fie cunoscut i susinut de o mas larg a populaiei. Organizatorii mizeaz pe sprijin extern la fel cum au mizat organizatorii altor revoluii colorate. Cutarea sprijinului extern este unul dintre scopurile cltoriei lui Victor Ponta la Strasbourg, ns efectul acestor tentative va fi unul nul. n politica romneasc nimic nu se ntmpl fr acordul tacit sau explicit al Ambasadei SUA, iar Gitenstein este mai tcut ca niciodat. n situaii asemntoare din alte ri, ambasadorii vestici (n frunte cu ambasadorii SUA) atacau la baionet autoritile statului i ofereau susinere, inclusiv logistic, organizatorilor protestelor. n aceste condiii apare ntrebarea fireasc: cum s-a ajuns n situaia n care la Bucureti s-a organizat o coaliie larg a forelor politice, oligarhice i informaionale care a lansat o tentativ de revoluie colorat fcut dup tehnologie american, dar sprijinul oficial al Washingtonului lipsete cu desvrire? Explicaia este paradoxal, dar doar ea ofer rspunsuri coerente la toate ntrebrile. Bucuretiul a devenit un teatru de rzboi n care dou grupri din cadrul elitei politice i economice americane i rezolv disputele interne. Ultimele aciuni ale preedintelui Bsescu au vizat distrugerea fluxurilor financiare prin care se alimenteaz bieii detepi, care pn nu demult au beneficiat de o protecie internaional imbatabil (a se compara comportamentul lui Taubman i comportamentul lui Gitenstein). Aceste aciuni sunt sprijinite de FMI, o parte a Comisiei Europene i persoane cu afilieri interesante gen Mark Mobius, ns acest lucru nu nseamn c toate forele active n politica global din partea american sunt de acord cu acest comportament al administraiei Obama. Amintim cititorilor c o bun

parte din actualele elite politice i informaionale a fost creat i susinut de personaje din sfera neoconservatoare a politicii americane care se afl ntr-o opoziie vehement fa de actuala administraie i politica acesteia care vizeaz retragerea gradual din zone care n urma modificrilor conjuncturii internaionale au intrat n sfera de interes i influen a altor puteri globale. Pentru bieii detepi i actuala elit politic, nlturarea de la putere a lui Traian Bsescu care colaboreaz eficient cu administraia Obama i srbtorete venirea noului an chinezesc la ambasada Chinei a devenit o chestiune de supravieuire i meninere a accesului la finanare. Situaia economic i conjunctura internaional general i-au fcut s se grbeasc, alegerile din noiembrie fiind prea departe pentru a mai putea fi utile unor personaje care sunt vizate astzi n multiplele dosare care deja au ajuns sau n curnd vor ajunge publice. Tentativa stngace de a organiza o revoluie colorat la Bucureti a fost fcut n disperare de cauz i va intra n istorie drept o revoluie a lichelelor, revoluie care a euat din cauza inepiei terminale a organizatorilor.

CU O PROSTIME PREDOMINANTA, NU PUTEM SCHIMBA NIMIC.SUNTEM CONDAMNATI LA SCLAVIE !


i 1 Vote

Nu pot sa-mi explic cum in decursul anilor , o mana de malefici au ajuns ca conduca lumea. De fapt au reusit asta cu ajutorul banilor, au corupt in stanga si-n dreapta fara numar, astfel s-au infiltrat in toate functiile si in toate organismele statale. Toale legile care exista pe pamant sunt in defavoarea omenirii. Omenire proasta rau, exagerat de proasta si superficiala. Stau si ma gandesc, daca sa le dau dreptate sau nu, acestor elite malefice care afirma ca 99% din populatia lumii sunt niste gunoaie, niste non oameni, niste exremente umane .Si sincer acum parca imi vine de undeva asa, nush de pe unde, sa le dau dreptate . Tot ce fac oamenii astia inpotriva omenirii e GENOCIT pe fata , iar PULIMEA se comporta ca vaca la muls, bolnava de autism. Ce mai domle, pulimea tot pulime ramane si nu a inteles niciodata ca ei sunt puterea. Fara consumerism elitele devin ele pulime. Daca omenirea ar protesta fata de orice nu le convine, fata de orice abuz, prin insasi arma pe care o detin elitele atunci iar termina, ar face din ei niste copii docili, care asculta neconditionat de popor. Prima arma, sunt bancile . Prin banci ei controleaza guvernele. Daca faci ca o banca sa fie aproape infunctionala, atunci e grav pentru ei.Pulimea are posibilitatea sa nu lucreze prin nici o banca, sa-si scoata toate economiile din toate bancile, atunci elitele ar deveni pulime. Ar face banking cu masa moarta. Carburantii, sunt exagerat de scumpi, datorita politicii impuse de elite, dar pulimea ar putea sa fie unita sa lase fanfaroneala si sa nu mai cumpere carburant deloc, sa mearga la servici cu mijloacele de transport existente. Dar pulimea e fudula mai.tot gheortoiul are acum masina, nocum sa suporte el macar 2 luni

sa nu cumpere carburant ? El nu e constient ca daca toata lumea ar boicota benzinariile 2 luni acestia ar inregistra pierderi de miliarde de euro. Totusi parintii si bunicii nostri nu au depins de fudulie si de acest lux si nu au murit. E adevarat ca acum masina e un strict necesar, insa ca sa nu mai fii un sclav cu cap de pula, trebuie ca din cand in ca cand elitele sa mai primeasca cate un sut in cur, pentru a le aminti ca nu sunt ei stapanii acestui Pamant. La fel propun pulimii, sa renuntam la internet, acum 15 ani 2% dintre romani foloseau internet, si care era probleba? Nu poate pulimea rezista cateva luni, fara sa citeasca presa on-line? Sau nu poate pulimea renunta la messenger ? majoritatea pulimii nici nu stiu cu ce se mananca un PC.Am putea da un sut in cur si celor care au adoptat ACTA. Eu unul nu mai cred in nimic, pulimea e sortita sclaviei absolute. Nici nu va imaginati voi draga pulime ce va asteapta, dar cand o sa va usture gaoaza curului de la atata futai elitesc sau guvernamental , va fi prea tarziu, nu o sa mai fie alifie pentru voi; iar caracatita scaviei va fi atat de implementata incat oriunde veti merge, orice veti face , o veti face precum oile la strunga, docile si foarte ascultatoare.In caz contrar veti fi teroristi, anarhisti, agitatori, criminali, periculosi societetii, atentatori la siguranta nationala si multe alte sinonime de acest gen. Sincer va doresc o gaoaza rezistenta, caci din pozitia capra nu va veti mai ridica niciodata pana la APOCALIPSA.

Bentley:Am folosit scrumiera astazi,doresc sa o inlocuiesc. Lamborghini:Probleme grave,apare un suierat de vant la 320km/h Toyota:Voua va merge masina cu baterii AA sau AAA+? Ferrari:Am traversat o cale ferata,pagube sub masina de 20.000$ VW:Am facut pana,mai avem combustibil dar s-a terminat uleiul FORD:Sti cineva un mecanic bun? Renault:Mai am o luna tratament psihiatric,incep sa ma obisnuiesc cu greierii Cadillac:La voi in garaj aveti loc sa deschideti usile? Honda:Am furat cheile de la masina bunicului,cum o pornesc? Smart:O idioata cu un Jeep a trecut astazi peste masina mea. Jeep:Mi s-a blocat un Smart intre motor si scut(poze). Audi:Cat de mult pot sa-mi iubesc masina! Mercedes:De unde oglinzi mai ieftine? Porsche:Si eu am probleme cu ceafa de la acceleratie. Fiat:Hei,nu mai e nimeni pe aici? Hummer:Caut un service mai apropiat de 10km,ca ma costa 1mil drumul. Citroen:Mi s-au defectat comenzile vocale si bordul holograma Bmw:Am scos toba si tot nu reusesc sa trezesc tot cartierul McLaren:Un penibil cu F16 a sugerat sa ne intrecem Skoda:Am mai gasit o piesa identica cu Audi la motor Subaru:Cumpar cauciucuri Land Rover:Intalnire auto maine pe Himalaya Volvo:Petitie pentru noile teste NCAP cu 10 stele Dacia:Am schimbat totul si tot nu porneste.

Dezvluiri senzaionale despre istoria BNR i despre eternul ei faraon, Mugur Isrescu, mumificat de 22 de ani n sediul bncii centrale din Romnia

Banca Naional a Romniei a luat fiin n aprilie 1880 avnd 30 milioane de lei capitalul initial , din care 10 milioane au venit de la stat iar restul de 20 de la familia Brtianu.

Personajul exponenial este Eugeniu Carada. Exist o istorie a domnului Carada dar adevrul este c i pn n ziua de astzi rmne un mare mister acest domn Eugeniu Carada. n 1863 Carada pleac la Paris sub motivul studiilor. Nu se rezum doar la a sta n Frana, existnd relatri ale cltoriilor lui n Londra, Veneia. n toate aceste ri cunoate multe personaliti ale vremii i stabilete legturi cu acetia , att n nume propriu dar i n numele partidului care l reprezenta la acea vreme, cel liberal, fiind prieten o via ntreag cu Brtianu. n perioada n care a stat la Paris, Carada a scris pentru mai multe ziare, continund apoi colaborarea i scriind din ar. A scris pentru : La semaine financiere, Le siecle, Lhomme libre. La semaine financiere era cunoscut la acea vreme ca reprezentnd interesele unei anumite bnci, cel puin la momentul fondrii publicaiei. Este vorba despre o banc a familiei Rothschild. Astfel n aceast publicaie au aprut des articole favorabile la adresa afacerilor familiei Rothschild, care la momentul respectiv se extindea i ctre infrastructur, avnd ca int cile ferate. Carada s-a ntors i a nceput s i exprime din ce n ce mai vehement opiniile formate n afara granielor rii, n aceeai perioad n care n ntreaga lume se fceau presiuni imense n cadrul fiecrei ri n parte pentru nfiinarea unei bnci centrale, lucru care s-a ntmplat i n Romnia n aprilie 1880. n acea perioad poetul Mihai Eminescu lucra la ziarul conservator Timpul. Era una din vocile cele mai vehemente mpotriva liberalilor acelei perioade care priveau ceteanul ca pe un mic urub al unei maini. Nu scria articole doar mpotriva liberalilor ci a tuturor celor care prin aciunile lor fceau ru

poporului romn. Astfel printre victimele atacurilor sale s-au numrat i conservatori, ceea ce ne spune foarte multe despre caracterul lui Eminescu. Mare om, mare caracter, mare romn, activitatea de jurnalist a lui Eminescu a fost dat uitrii , nu a fost promovat cu un scop bine definit, i anume acela de a ngropa articolele lui. Eminescu a scris numeroase articole mpotriva lui Eugeniu Carada, pentru c aceasta era arma lui Eminescu i pentru c Eminescu l-a citit pe Carada nc de la nceput, i-a dat seama de inteniile lui ascunse i mrave. nc o dovad n suportul celor care susin c Eminescu a fost asasinat, acum se poate face legtura i ne putem da seama cine a fost n spatele asasinatului. Carada a refuzat postul de guvernator . Era de ateptat ca n contextul mondial al acelor ani i al presiunilor externe Romnia s nu fac fa i s cedeze att financiar ct i moral Carada, departe de a fi un naiv era contient de acest lucru, acesta fiind adevratul motiv al neacceptrii scaunului de guvernator al bncii naionale, scaun ce a revenit lui Ion Cmpineanu, de asemenea liberal. Astfel, pn la sfritul lui 1890, deci n primul deceniu de via al Bncii Naionale Romne, Romnia se vede nevoit s se mprumute. Putei ghici care au fost norocoii selectai pentru a acorda mprumutul? Au fost mai multe instituii bancare (se pare c nevoia de bani a Romniei era excesiv de mare vai de capul strbunilor notri care au suportat adevratele costuri ale mprumuturilor, n timp ce pentru BNR e motiv de mndrie i laud).

Acesta este un fragment de pe site-ul Bncii Naionale Romne: Paralel cu strduina de construire a unei reele naionale, BNR a pus bazele credibilitii sale internaionale, continund relaiile cu Banca Franei i intrnd n relaii cu instituii de credit din Europa, printre care Disconto Gesellschaft i S. Bleishrder (Berlin), dar i M.A. Rotschild din Frankfurt. Aceste case de banc germane au alctuit, de regul, consoriile pentru acordarea de credite statului romn. Prin conducerea ei, care reprezenta guvernul romn la ncheierea conveniilor, ca i prin punctualitatea plii anuitilor, BNR a fost un auxiliar preios al statului n aceste operaiuni.

Ce de folos ar fi fost un Eminescu s aranjeze cuvintele pe pagin n acea perioad i s dezvluie dedesubturile acestei afaceri i s i arate cu degetul pe vinovai pentru a intra n istorie aa cum se cuvine, nu ca eroi. Adevarai eroi, ca Eminescu, au fost ucii pentru ca acest plan s fie pus n aplicare. Eminescu a fost asasinat cu doar cteva luni nainte. Nici 10 ani nu trecuser de la nfiinarea bncii i populaia de atunci a Romniei era nglodat n datorii Chiar credei c le era mai bine n aceste condiii dect pe vremea lui Cuza, obligat s abdice n 1866 de ctre Monstruoasa coaliie, format din liberali i conservatori, dar n care primul cuvnt era bineneles al liberalilor? S nu m ntelegei greit, nu am nimic mpotriva liberalilor de azi. Au coeficientul de inteligen mult peste majoritatea membrilor celorlalte partide exponeniale, cel puin unii dintre ei. Este doar motenirea grea care trebuie s o poarte, aceea c membri reprezenani din trecut ai partidului lor au fost prtai la jaful comis asupra poporului romn i la subjugarea acestuia prin ntemeierea Bncii Naionale. Dar s revenim la zilele noastre, la guvernatorul actual, domnul Mugur Isrescu. Cine nu a auzit de Mugur Isrescu i cat de capabil este acest domn i cum doar el ar putea reprezenta soluia scoaterii Romniei din acest impas economic n care se afl? Dar cine e acest Mugur Isrescu? Pi cine s fie? Pn s plece din ar se pare c un romn normal. A terminat ASE, ( Academia de Studii Economice ) dup care cic ar fi lucrat 15 ani la un anumit Institut de Economie Mondial (IEM). Interesant este c majoritatea celor ce lucreaz la acest institut sunt, sau urmeaz s devin persoane importante n viaa politic sau social romneasc: Eugen Dijmrescu, Napoleon Pop, Petru Rare (preedintele Bncii Romneti), Victor Babiuc (fostul ministru al aprrii), Gabriel Munteanu, Mircea Ciumara sau Emil Iota Ghizari (fostul prim-vice-guvernator). Se pare c n timpul serviciului muli sunt de fapt trimii la colarizare prin ri strine i n momentul n care i termin studiile (serviciul) se ntorc n ar i li se ofer posturi cheie n aparate de conducere, cum este i cazul lui Mugur Isrescu. n februarie 1990, a intrat n cadrul Ministerului Afacerilor Externe fiind numit secretar II la Ambasada Romniei din Washington, cu misiunea de a ntreine relaiile cu Banca Mondial i Fondul Monetar Internaional, dup care, noi romnii, am avut onoarea de a-l avea ca guvernator al BNR. Nu tiu ci dintre voi i amintesc cum n anul 2000 parc, fostul preedinte Iliescu ieea public i anuna o alt persoan ca fiind urmtorul guvernator al BNR. Dar se pare c dup o noapte lung, poate comaruri, poate convorbiri lungi la telefon i la mare distan l-au fcut s se rzgndeasc i a doua zi s anune, iar public, c Mugur Isrescu va fi din nou guvernatorul Bncii Naionale. n cazul n care nu m credei pe mine, poate l credei pe el: nc nu v-ai convins c acest om, Isrescu, nu reprezint interesele voastre romni? C acest om este n stare s v vnd n avantajul marilor finaniti din ntreaga lume? Nu v simii nc nelai i amanetai, att voi ct i familiile voastre? n fine, Mugur Isrescu a devenit iar guvernatorul BNR. Geniul finanelor romneti, ultima speran pentru muli romni de rnd, care au pierdut bani n urma fraudelor bancare sau a falimentelor unor bnci, care toate opereaz sub instruciunile, sub condiiile impuse de atotputernica Banc Naional Romn. Bncile care au fugit cu agoniseala de o via a cetenilor romni, bnci care au operat sub tutela BNR: Bancorex, Dacia Felix, Banca Internaional a Religiilor, Banca de Scont. Devalizare sub tutela BNR.

L-a tras cineva vreodat la rspundere pe acest om Isrescu pentru c a permis acelor bnci s opereze n Romnia? i-a asumat vreodat un minim de responsabilitate pentru ce s-a ntmplat?

Niciodat ce a plecat din Banca Naional Romn , att pe u ct i prin fax sau telefon, nu a fost spre binele romnilor, i asta nc de la nfiinarea acestei instituii. Ba mai mult dect att a fost n detrimentul lor, fcndu-i sclavi n propria lor ar nc din 1880. n aprilie au srbtorit 130 ani 130 ani de nelciuni, manipulare, frnicie, trdare i nsclavire a poporului romn. Isrescu este cel care a optit n urechea bleag a lui Bsescu: Avem nevoie de banii de la Fondul Monetar Internaional, sunt condiii bune, nu trebuie s pierdem ocazia. i nu au pierdut-o ca dovad faptul c ne-au amanetat prinii, copiii, nscui sau nenscui i pe noi. Acelai Fond Monetar Internaional nfiinat n preajma celui de Al Doilea Rzboi Mondial i a crui prini fondatori sunt Harry Dexter reprezentantul Statelor Unite i John Maynard Keynes, reprezentantul Marii Britanii. Ambii reprezentau interesele marilor bancheri ai vremii, bancheri mpotriva crora exist dovezi c au finanat ambele tabere n cel de-Al Doilea Rzboi Mondial. Harry Dexter s-a dovedit a avea strnse legturi cu sovieticii prin documente oficiale publicate ulterior de ctre NSA ( Naional Security Agency) n timp ce Keynes era de fapt un mic fascist deghizat, el scriind numeroase publicaii printre care i Consecinele pcii asupra economiei sau publicaii prin care sftuia guvernele cum s deposedeze populaia unei ri de avuiile strnse, prin hiperinflaie. Ci dintre dumneavoastr tiu c o bun parte din banii de la Fondul Monetar Internaional au plecat tot nspre bncile din Romnia? Cum este posibil aa ceva? Din cauza msurilor impuse de FMI n urma mprumutului, romnii sunt sacrificai pentru niste bani care pleac tot spre bnci?!!! Ct o s mai acceptai aa ceva? Oricum dac nu ar fi fost Mugur Isrescu s fii siguri c n locul lui ar fi fost altcineva care ar fi procedat la fel ca amintitul. Vina partidelor att de la guvernare ct i de opoziie este aceea de a fi corupi, ticloi i adepi ai prostituiei morale, dar orict de cinstii ar fi fost, s fi avut toi caracterul Maicii Tereza, tot aici s-ar fi ajuns, prin simpla existen a Bncii Naionale, doar c s-ar fi ajuns mult mai trziu.

Nu c ar mai conta pentru ceva, nu vreau nici eu s fac referire (la fel ca domnul Mircea Badea) la grupul Bilderberg, dar ar trebui s tii c numele lui Mugur Isrescu apare pe lista membrilor Comisiei Trilaterale. i acest lucru este oficial, nu este o invenie. Comisia Trilateral este o organizaie creat de un membru al renumitei familii de bancheri Rockefeller (unul din cei mai importani bancheri din lume alturi de familia Rothschild). Aceast comisie are ca scop oficial o mai bun colaborare ntre America, Europa i Japonia, ns ca scop neoficial este unul din organismele ce controleaz numeroase Bnci Naionale de peste tot din lume. Mai circul un mit i anume acela c muli dintre membri acestor organisme au o credin oarecum opus cu a noastr, cretinii. Mult lume se amuz, chicotete, cnd aude aa ceva, dar un adevr este acela c lumea rde sau i bate joc de ceea ce nu nelege, de ceea ce depete puterea ei de nelegere. i avnd n vedere valorile sociale cu care am crescut i n care am crezut, venerarea a orice altceva n afar de Dumnezeu este ceva ce muli dintre noi nu putem s concepem. n cadrul mitului de care am vorbit mai sus exist zvonul c membri acestor organisme ce controleaz finanele mondiale, bncile centrale ale tuturor rilor, cred exact n opusul lui Dumnezeu i i educ copii i nepoii s aib aceeai credin. Am amintit despre asta deoarece circula o poz interesant a fiului domnului Isrescu, Costin Isarescu.

Costin Isarescu, fiul lui Mugur Isarescu

Un membru al bisericii sataniste

i ca s terminm ntr-o not puin mai vesel se pare c Isrescu junioru a ncercat i cu mna stng s fac semnul coarnelor dar a observat c era posibil s i cad igara din mn

Inalt trdare! Regimul Bsescu cedeaz gratis combinatele energetice


Cititi: Bsescu vinde zcmintele de cupru in valoare de 5 miliarde Euro cu... 46 milioane.... conform Codului Penal este "subminare a economiei nationale"!

Afacerea Roia Montan i implicarea lui Traian Bsescu (I) Afacerea Roia Montan i implicarea lui Traian Bsescu (II)
Zilele acestea abia daca s-a scris sau s-a vorbit ,- printre sinistratii de prin zapezi si discursuri populiste - despre un subiect de o gravitate extrema Basescu, Boc & Co. pregatesc discret lovitura de gratie pe care o vor aplica in urmatoarele luni poporului roman. Cu alte cuvinte vor sa dea aproape gratis unor investitori strategici toate companiile profitabile si/sau stretegice aflate inca, dupa 22 de ani de jafuri sistematice, de stat, in portofoliile Ministerului Economiei si Ministerului Transporturilor. Va prezentam mai jos lista intreprinderilor care vor fi date gratis (cu discount semnificativ, potrivit formularii Ministerului Economiei) asasinilor economici din jurul clicii mafiote FMI-BM care a pus stapanire pe Romania prin intermediul cuplului Basescu-Isarescu si a acolitilor acestora. Va rugam sa remarcati termenele stranse pentru privatizarea perlelor coroanei, care va avea loc, hoteste, un fel de alba-neagra in ultimele luni de mandat. Practic, toate intreprinderile profitabile construite de poporul roman in zeci de ani sunt data acum gratis unor asasini economici internationali de un presedinte ilegitim care nu reprezinta in niciun caz interesele poporului roman. http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-11319806-ministerul-economiei-pentru-listarea-bursa-companiilor-stat-vor-luate-calcul-posibile-discount-uri.htm Calendarul listarilor pe bursa a pachetelor de actiuni ale societatilor din portofoliul Ministerului Economiei. Date limita aprilie, iunie, octombrie, decembrie:

OMV Petrom- Oferta Publica Secundara de vanzare de actiuni pentru un pachet de 9,84% pana la finele anului 2012 Transelectrica Oferta Publica Secundara de vanzare de actiuni pentru un pachet de 15% pana la finele lunii aprilie 2012 Transgaz Oferta Publica Secundara de vanzare de actiuni pentru un pachet de 15% pana la finele lunii aprilie 2012; Romgaz Oferta Publica Secundara de vanzare de actiuni pentru un pachet de 15% pana la finele lunii iunie 2012; Nuclearelectrica- Oferta Publica Primara (IPO) in vederea majorarii de capital cu 10% in cursul anului 2012 Hidroelectrica- Oferta Publica Primara (IPO) in vederea majorarii de capital cu 10% pana la sfarsitul lunii octombrie 2012.

Calendarul vanzarii pachetelor majoritare ale societatilor din portofoliul Ministerului Economiei: Oltchim S.A: vanzarea actiunilor publice catre un investitor strategic in prima parte a anului 2012 CUPRU MIN: privatizare integrala in prima parte a anului 2012 Electrica Serv: privatizare majoritara a tuturor companiilor regionale in curs de infiintare pana la finele anului 2012 Electrica Furnizare: privatizare majoritara pana la finele lunii octombrie 2012 Electrocentrale Bucuresti: privatizare majoritara pana la finele anului 2012 Complexul Energetic Oltenia: privatizare majoritara pana la finele anului 2012 Complexul Energetic Hunedoara: privatizare majoritara pana la finele anului 2012 Despre companii, pe scurt:
Primul grup de companii getioneaza resursele energetice ale Romaniei. Vorbim aici de resurse de petrol, de gaze si de energie electrica. Toate aceste companii sunt extrem de profitabile, mai ales in contextul crizei energetice care se prefigureaza in urmatorii ani. Sa pierzi controlul asupra resurselor energetice ale tarii in acest moment echivaleaza cu o crima in masa. Si acesta nu este un eufemism. Exista deja precedentul Petrom si instrainarea pe nimic a resurselor de petrol si capacitatilor de rafinare ale Romaniei, cu efecte dezastruoase asupra consumatorilor, soferilor in acest caz, care au putut vedea pe pielea si pe buzunarul lor ce inseamna monopolul asupra resurselor energetice. Pretul carburantilor in acest caz, a ajuns pana la cer fara ca cineva sa poata interveni in vreun fel. De ce? Pentru ca se poate, pur si simplu! Ce ni s-a intamplat cu carburantii ne asteapta cum cu gazele si cu energia electrica. Numai ca, de data asta, efectele vor fi mult mai profunde si mai grave pentru ca vor afecta mase mari de oameni adusi intre timp la sapa de lemn. Aceste societati sunt falimentate in mod deliberat printr-un management defectuos si corupt din mai multe motive:

- pentru a se justifica privatizarea lor - pentru a putea fi vandute ulterior pe nimic - pentru a intretine mitul ultrademonetizat al baietilor destepti - pentru a fi mulse de camarilla politica

In conditiile unui management independent de mocirla politica actuala aceste companii ar putea fi extrem de profitabile chiar si cu un management de nivelul aceluia al unui butic. Vorbim practic de companiile care exploateaza, produc si transporta energia electrica si gazele in acesta tara. Vorbim de Hidroelectrica si de Nuclearelectrica, care produc cea mai ieftina energie din tara din apa si energie nucleara si de o infrastructura construita in zeci de ani de poporul roman. http://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/guvernul-a-dat-verde-pentru-vanzarea-pe-bursa-a-cate-10-din-hidroelectrica-si-nuclearelectrica-9156227 Al doilea grup de companii reprezinta crema industriei chimice din Romania, cu aplicatii in numeroase domenii (Oltchim), cea mai mare exploatatie de cupru din Europa (Cupru Min), companii care produc si furnizeaza energie electrica, cum ar fi Electrocentrale Bucuresti pentru Capitala dar si complexele energetice Oltenia si Hunedoara care furnizeaza energie electrica produsa din carbune si care pot avea adevarate pozitii de monopol in conditii de seceta cand Hidroelectrica si chiar Nuclearelectrica isi reduc drastic acivitatea sic and multe unitati sunt oprite din cauza debitelor scazute ale raurilor.

De ce sunt privatizate:
Este simplu! Pentru ca sunt apetisante. Pentru ca se poate. Pentru ca asasinii economici care graviteaza in jurul clicii Basescu, Boc, FMI, CE, BM au pus ochii pe ele. Pentru ca odata cu privatizarea acestor companii, care au pozitii de cvasimonopol, se ia prizoniera o intreaga tara care va fi prinsa ca intr-un lagar si va fi complet dependenta de sefii ei straini care le pot creste sau scadea pretul la gaze sau la curent electric sau chiar le pot opri gazele sau lumina dupa bunul plac.

De ce ni se spune ca sunt privatizate:


Pentru ca ar fi nevoie chipurile de un investitor strategic care sa retehnologizeze aceste companii. Numai ca acestea sunt atat de profitabile incat nu au nevoie de niciun asa-zis investitor. Au nevoie doar sa fie lasate in pace. Sau, pentru a scapa de asa-numitii baieti destepti in fond capusele politice legate ombilical de asa-numitele partide politice, care le-au finantat de-a lungul timpului. In ceea ce priveste asa numita retehnologizare cu care a venit investitorul strategic nu trebuie decat sa urmarim cazul Petrom, o companie vanduta pe nimic unui asa numit investitor strategic care apoi nu a facut altceva decat sa exploteze rezervele de petrol si sa inchida pur si simplu combinatul Arpechim Pitesti. Cam la asta s-au rezumat investitiile OMV. La polul opus avem cazul Ungariei al carei premier patriot si responsabil, Viktor Orban, a negociat dur cu rusii pentru preluarea celor 20% din actiunile MOL vandute anterior tot la sugestia binevoitoare a UE intr-un exces de febra a privatizarilor cu orice pret.

Comunicatul halucinant al OPSPI:


Modalitatile de privatizare ale companiilor mentionate vor fi recomandate de catre consultantii de privatizare desemnati in baza contractelor, in urma realizarii unor analize diagnostic vizand aspecte juridice, tehnice, financiare, comerciale, resurse umane si de mediu, precizeaza OPSPI. In ceea ce priveste oportunitatea privatizarii companiilor de stat intr-o perioada dificila pe plan international, reprezentantii OPSPI spun ca intregul proces va tine cont de realitatea pietelor. Potrivit prevederilor din noul proiect de Scrisoare de Intentie aferenta Aranjamentului Stand-By de tip preventiv dintre Romania si Fondul Monetar International, privatizarea acestor companii se va realiza printr-un proces care va tine cont de realitatea pietelor si care se va desfasura cu consultarea reprezentantilor FMI si ai CE. Consultantii de tranzactie vor avea sarcina de a elabora rapoarte de evaluare si de a recomanda si justifica pretul la care se ofera actiunile in vederea incheierii unor tranzactii de succes, mai precizeaza OPSPI.

Nu s-a incercat nicio clipa eficientizarea lor:


Aceste companii cu un potential de dezvoltare imens au fost tinute intentionat in acesta stare de precaritate. Nu s-a incercat nicio clipa eficientizarea lor. Nu sa incercat nicio clipa sa fie aduse la conducerea acestora echipe de management profesioniste si, mai ales, nu s-a dorit ca ele sa fie profitabile. Si, cu toate acestea, aceste companii au reusit sa se mentina ani de zile pe linia de plutire tocmai pentru ca au o mare valoare intrinseca.

Cum sunt privatizate:


Financial Times compara recent vanzarea acestor companii importante pentru economia romaneasca cu situatia unui bogatas care, ajuns, la limita resurselor, isi vinde argintaria din casa. Nimic mai adevarat. Numai ca acesta vanzare este, de fapt, o simpla donatie, o schimbare de proprietar. Sunt cele mai interesante societati care au mai ramas de furat in Romania, de care nici macar lacustele rosii PSD-iste nu au indraznit sa se atinga. In plus, bursele sunt la pamant in acest moment iar vanzarea unro pachete de actiuni pe bursa echivaleaza cu un adevarat cadou facut asa-numitilor investitori.

Cine le vrea atat de tare:


Exista un interes crescut venit din partea unor concerne din SUA si Europa, apropiate FMI, CE si BM. Aceste concerne fac presiuni extraordinare pentru vanzarea acestor pachete de actiuni.

De ce sunt vandute pachete de 15%? Metoda calului troian:


Un pachet de 15% este suficient de mic pentru a induce opiniei publice imaginea ca statul controleaza aceste companii, insa sufficient de mare pentru ca pachetul majoritar de actiuni sa fie preluat dupa una-doua majorari succesive de capital la care statul, evident, nu va participa. Participatia investitorului va creste apoi la 30% iar apoi la 50-60%. Acest model a fost brevetat in cazul Petrom sau in cazul Fondului Proprietatea unde statul era initial proprietar. In cazul Petrom, statul a pastrat initial un pachet de actiuni de 40%, insa dupa cateva majorari successive de capital, participatia s-a diminuat pana la 9%, statul roman pierzand, astfel, o sursa extreme de importnata de venituri in conditiile in care valoarea actiunilor companiei a crescut fantastic pe fondul crizei energetice. Mai mult, Guvernul este umilit acum in incercarea de a-si vinde pe bursa si ultimele actiuni la Petrom pentru ca acest caz dj nu mai are miza. Jocurile sunt dj facute iar proprietarul este bine stabilit. In cazul Fondului Proprietatea, care a fost creat, de fapt pentru despagubirea fostilor proprietari, jaful a fost si mai mare. In cadrul acestui fond au fost incluse actiuni la companii foarte apetisante (multe si din lista de mai sus). De la o detinere initiala de 100%, statul a ajuns la 80%, apoi la 40%, prin majorari succesive de capital ale actionarului minoritar la care statul nu a participat, pentru ca acum sa nu mai detina nimic la Fondul Proprietatea. O alta teapa data fostilor proprietari care isi asteapta despagubirile si acum, dupa mai bine de 20 de ani.

De vanzare cu discount in cele mai proaste conditii de piata:


Sa vinzi perlele coroanei in aceste conditii de piata echivaleaza cu o crima indreptata impotriva poporului roman. Orice guvern cat de cat responsabil ar fi amanat acesta decizie asteptand conditii de piata mai bune. Nu si cuplul Basescu-Boc. Presati de creditorii internationali, acestia trebuie sa urmeze docili agenda acestora sis a vanda ACUM! In orice conditii! Ca si cum ridicolul nu ar fi suficient de mare, Basescu, inspirit de escul listarii Petrom, vrea sa vanda acum chiar si cu discount.

Industria, pe taraba, cu discount:


Actiunile cuplului Basescu-Boc sunt de-a dreptul ostile fata de poporul roman. Nu numai ca vanzarea actiunilor are loc in cele mai nefavorabile conditii de piata, insa acestea sunt vandute chiar cu discount ca la mall, numai sa fie vanduta odata. In acest sens, OPSPI da un comunicat care suna cam asa: sunt urata, bolnava si saraca, dar vreau sa ma castoresc acum!. Efectul: transferul de proprietate gratis din proprietatea poporului roman in cea a bancherilor internationali, prietenii lui Basescu.

Pretul, stabilit de consultanti. Basescu se spala pe maini:


Consultantii alesi pe spranceana pentru acesta privatizare fac parte din marea finanta internationala, mult blamata in tota lumea, precum J.P. Morgan sau Goldman Sachs. Acestia vor recomanda pretul de vanzare dupa o analiza a realitatilor economice. Practic, acesti consultanti ii vor spune lui Basescu la ce pret trebuie sa vanda acestor actiuni chiar prietenilor lor apropiati de FMI, probabil, unul derizoriu. Iar Basescu, dupa mintea lui, se va spala pe maini, pasand reponsabilitatea asupra consultantului.

Inselaciunea la adresa poporului roman, premiza pentru o viitoare renationalizare:


In orice sistem de drept, un bun dobandit prin inselaciune, prin doll trebuie returnat proprietarului initial. In acesta situatie tentativa de furt este mai mult decat clara iar presiunile pentru vanzarea in acest moment, pe ultima suta de metri, de catre un Guvern corupt si ilegitim, sunt dovedite. In aceste conditii, cu siguranta aceste intreprinderi vor reveni poporului roman. Trebuie sa se intample asa.

Responsabilitatea este individuala:


Exista un precedent istoric. Unul dintre capetele de acuzare in procesul lui Nicolae Ceausescu a fost subminarea economiei nationale. Pare hilar astazi cand ne gandim ca, chiar sub mandatul lui Ceausescu au fost construite aceste intreprinderi. Pentru acesta acuzatie, puerila, de altfel, Ceausescu a fost executat si i sa confiscate intreaga avere! Mai mult ca sigur ca gasca ilegitima care a vandut Romania in doar doua mandate va avea o soarta similara. Mai devreme sau mai tarziu. De data acesta raspunderea este individuala! Cu atat mai mult ca, in cazul lui Basescu, au existat semnale ca ar putea fi un agent infiltrat (activitatea sa la Anvers l-a expus riscului recrutarii de catre agentii straine) la varful statului inca de acum 20 de ani cand sefii lui de afara i-au ordonat sa lichideze flota maritima, o concurenta redutabila pentru ei in acele vremuri. Si, s-a conformat rapid. Dupa 20 de ani a primit ordinal sad ea lovitura de gratie Romaniei si sa transforme tara intr-o colonie. Si, de asemenea, s-a executat rapid.

Manipularea penibila:
In interventiile sale televizate, la saptamani dupa inceperea protestelor impotriva sa, Basescu ne-a vorbit despre fluturi, baloane si alte bazaconii. Nu a scos un sunet, insa, despre jaful pe care l-a pus la cale. S-a gandit probabil, ca nu-i intereseaza pe romani pe mana cui ajunge energia tarii. A tinut, insa, sa precizeze ca nu a gresit nimic pana acum, ca a facut doar ce a trebuit sa faca. Pusa in acest context, declaratia sa este halucinanta!

Lipsa de consultare a poporului:


Orice guvern responsabil n-ar fi privatizat in nicio situatie intregul sistem energetic al tarii. In cel mai rau caz, supus fiind la presiuni externe, ar fi organizat un referendum pe acesta tema extrem de importanta pentru viitorul Romaniei. Nu, in schimb, cuplul Basescu-Boc a preferat sa joace alba-neagra cu poporul roman si sa profite de lipsa lui de atentie. Pana acum! Mesajul presedintelui in primul discurs dupa demonstratiile impotriva sa. No comment: S-a creat impresia falsa ca presedintele nu-i mai reprezinta pe romani in relatia cu institutiile statului. Pentru romani, obligatia presedintelui de a-i reprezenta continuu e unul din imperativele majore, fiind vorba de un preedinte ales direct. As vrea ca romanii sa inteleaga ca imi e extrem de clara situatia in care se afla. Stiu ca masuri precum cresterea tva, reducerea salariilor bugetare, restructurarea sectoarelor bugetare, introducerea contributiilor pentru sanatate la pensiile de 750 de lei i-au facut sa iasa in strada ca urmare a traiului greu. Stiu in acelasi timp ca aceeasi abordare o au si milioane de romani care n-au iesit in strada. E clar pentru mine ca prima obligatie e aceea de a restabili legaturile de incredere intre mine si acea parte a populatiei care si-a pierdut increderea in preedinte.

Mass-media aservita:
Probabil ca abia daca ati vazut cate o relatare palida in presa despre acest adevarat jaf care ni se pregateste. Ne-am fi asteptat la adevarate dezbateri pe acesta tema si la mii de articole scrise. In schimb, nimic. Televiziunile au profitat de zapada ca sa ne manipuleze si sa ne impuna false probleme, nu inainte de a analiza pe toate partile discursurile penibililor Ponta si Antonescu. Jaful din energie nu este interesant. Nu e de mirare ca actionariatul majoritatii televiziunilor apartine cam aceleiasi minoritati entice, care vrea ca acesta alba-neagra in care perdantul este poporul roman, sa aiba succes. Studiu de caz Transgaz: Comunicate Ministerul Economiei Bucureti, 24 ianuarie 2012 COMUNICAT DE PRES n data de 24 ianuarie 2012, a avut loc deschiderea Ofertelor Financiare ale Ofertanilor care au ndeplinit condiiile de eligibilitate i ale cror Oferte Tehnice au ntrunit punctajul minim precizat prin Caietul de Sarcini, n cadrul procesului de selectare a Intermediarului Ofertei Publice Secundare Iniiale de vnzare a pachetului de aciuni emise de S.N.G.N. ROMGAZ S.A., reprezentnd 15% din capitalul social existent al societii, derulat de ctre Ministerul Economiei, Comerului i Mediului de Afaceri, prin Oficiul Participaiilor Statului i Privatizrii n Industrie (O.P.S.P.I.), pe piaa reglementat administrat de Bursa de Valori Bucureti, si anume: - Consortiul format din:

o Erste Group Bank AG, o Goldman Sachs International, o Banca Comerciala Romana, o Raiffeisen Capital & Investment

- Consortiul format din: o B.R.D. Groupe Societe Generale, o Citigroup Global Markets Limited, o ING Bank N.V. London Branch, o Societe Generale, o ING Bank N.V. Amsterdam-Sucursala Bucuresti - Consortiul format din: o Unicredit CAIB Securities Romania, o Unicredit Bank AG-London Branch, o Alpha Bank Romania, o Alpha Finance Romania, o BT Securities, o JP Morgan Securities Ltd.

Comisia numit prin ordin al ministrului Economiei, Comerului i Mediului de Afaceri, mpreun cu consultanii care acord serviciile de asisten juridic n cadrul acestui proces, respectiv Societatea Civil de Avocai Salans, Moore i Asociaii mpreun cu Cabinetul Individual de Avocatur Septimiu Stoica, in urma punctajului total obinut de ctre Ofertani, au declarat Ofert ctigtoare cea a Consoriului de intermediere constituit din Erste Group Bank AG, Goldman Sachs International, Banca Comerciala Romana si Raiffeisen Capital & Investment, acesta fiind declarat Ofertant selectat. n perioada imediat urmtoare, vor avea loc negocieri cu Ofertantul selectat n vederea ncheierii Contractului de intermediere.

Biroul de pres al MECMA INFORMARE DE PRESA Bucuresti, 25 ianuarie 2012: Astazi a avut loc semnarea contractului de intermediere cu Sindicatul de Intermediere constituit din RAIFFEISEN CAPITAL & INVESTMENT S.A., WOOD & COMPANY FINANCIAL SERVICES i BT SECURITIES S.A., ofertant selectat pentru intermedierea Ofertei Publice Secundare de vnzare de aciuni a unui pachet de aciuni de 15% emise de Societatea Naional de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. Media, derulat de ctre Ministerul Economiei, Comerului i Mediului de Afaceri prin Oficiul Participaiilor Statului i Privatizrii n Industrie. n perioada imediat urmtoare vor fi demarate serviciile financiare i de consultan necesare pregtirii, derulrii i nchiderii cu succes a Ofertei Publice Secundare de vnzare de aciuni la Societatea Naional de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. Media.

Au de gand sa ne transformeIN PALESTINA! Un milion de evrei urmeaza sa devina con-cetatenii nostri

Domnule profesor ION COJA, n 2001 la o conferint tinut la sala Dalles si n cteva publicatii ati pretins c n Romnia au fost ncetteniti 500.000 (cinci sute de mii) de evrei, n mare tain, fr s se publice nimic despre aceast veritabil invazie. Nici un oficial nu a intervenit s v pun la punct, s dezmint aceast informatie si s linisteasc opinia public!

Dragul meu, noi nu mai avem opinie public, asa c nu era nimic de linistit n mod normal trebuia s reactioneze ziarele! S-mi cear dovezi si amnunte sau s m ia la rost c alarmez lumea. Am asteptat reactia autorittilor si a ziarelor ca s aflu c m-am nselat! As fi fost eu primul care m-as fi bucurat si as fi suportat cu inima usoar orice corectie, chiar si penal, pentru cele afirmate, numai s se dovedeasc a fi vorba de o alarm fals!

De la cine ati primit aceast informatie?

De la o persoan din guvern, nu toti guvernantii de dup 1990 sunt trdtori de tar. Precum si de la un evreu de treab, foarte bine informat, care mi-a precizat si cifra final a evreilor care urmeaz s se stabileasc n Romnia: un milion! Dup venirea la Cotroceni a lui Bsescu am luat legtura, indirect, prin colonelul Diomid Perciun, cu un consilier al presedintelui informat asupra subiectului. Mi-a transmis prin Diomid Perciun c n final va fi s fie un milion de evrei care se vor stabili n Romnia si Republica Moldova Ca o compensatie, se va face unirea cu Basarabia Acesta a fost rspunsul!Un rspuns aproape oficial.

Ati publicat un Apel al Romnilor pe aceast tem. Tradus n englez, depus pe la ambasade, la agentii de pres Care a fost reactia?

Tcere din partea tuturor oficialilor, a tuturor autorittilor. A nceput Apelul s circule pe Internet ns si asta a fost bine. Mi-au rspuns si ctiva evrei, mirndu-se cum de am putut imagina asa ceva! Cic evreii din Romnia abia mai sunt cteva mii, sunt o comunitate pe cale de disparitie, trebuie s fii nebun s scornesti asa poveste! Ba, unul mai istet, Liviu Ornea, m-a luat si peste picior: numai niste evrei nebuni ar prsi raiul din Israel pentru mizeria din Romnia! Nebun cine l-ar lua n serios pe Coja!

Sunteti n continuare convins c se pregteste acest veritabil exod evreiesc?

Nu se pregteste, el este n plin desfsurare. Si nu este exod, este invazie, fcut pe sest, ca s folosesc o expresie de argou din idis! O invazie care se produce dup o stratagem inedit, nc neexperimentat n istorie! .Mergi la Frumusani sau lng Urziceni, poate si-n alt parte, unde s-au construit deja orsele ntregi, veritabile ghettouri de lux pentru evreii mai speciali, s triasc izolati de populatia autohton Asta pe lng miile de locuinte, apartamente si vile, cumprate de evrei pe cont propriu, n Bucuresti si orasele mai mari. Este evident c au o strategie anume, nu vin deodat toti cei o mie de mii de evrei! Mizeaz pe iuteala lor de picior si pe neatentia spectatorilor, a noastr! Ca la orice scamatorie sau nselciune, poti s-i zici cum vrei s-i spui! Nu mai este nicio ndoial. Am publicat de-a lungul ultimilor zece ani nenumrate dovezi, inclusiv din surs evreiasc, c acesta este planul si c a pornit derularea lui! Pierdem timpul dac mi ceri dovezi noi!

De fapt, eu v-am invitat la aceast discutie sub impresia unui material gsit pe Internet, o declaratie a unei nalte oficialitti iraniene, Hassan Firouzabadi, foarte multumit s constate c, si citez, zilele statului Israel sunt numrate, c evreii si-au dat seama c nu mai pot s reziste presiunii arabe, musulmane, si sunt preocupati de singura iesire pe care o mai au: s se ntoarc fiecare evreu n tara de unde a venit el sau printii si! S prseasc Israelul!

Cred c acest demnitar iranian stie mai bine dect mine sau dumneata ce se ntmpl n Israel. Nu avem voie s ignorm semnalul de alarm pe care ni-l trimite n Israel evreii cei mai lucizi discut despre prsirea, mcar partial, a Israelului. A aprut si o denumire, un cuvnt nou solutia diasporist, pentru a denumi aceast miscare, aceast strmutare a cteva milioane de evrei, aceast Alia n sens invers. Asa am gsit-o numit n crtile unui evreu important: Philip Roth. Sper s le fi citit si domnii Dorel Dorian si Liviu Ornea! Ei m-au contestat. i astept s prezinte scuze publice pentru nerusinarea cu care m-au atacat Sunt convins c stiau mai bine dect mine ct dreptate aveam! Niste

Subiectul discutiei la care v invit este acesta: de ce evreii n-ar avea dreptul s se stabileasc n Romnia? Drepturile Omului nu asigur si dreptul la libera circulatie?!

Nu! Drepturile Omului ti asigur posibilitatea de a prsi tara n care te afli, oricare ar fi ea! Dar nimeni nu-ti d dreptul de a alege n ce tar s triesti! E absolut logic! Dac ai plecat dintr-o tar, te stabilesti n alt tar doar dac esti acceptat. n plus si acesta este argumentul probabil cel mai important: nu se admite nicieri ncettenirea n mas, cu miile si sutele de mii! Tocmai pentru c totul este (a) ilegal si (b) n contradictie cu vointa poporului romn, autorittile recurg la secretul operatiunii pentru a aduce n Romnia milionul de evrei! E nspimnttor c s-au gsit printre guvernanti atti romni trdtori, care s accepte s participe la asigurarea desfsurrii n secret a acestei vaste invazii! Suntem deja sub ocupatie strin si nici mcar nu stim! Ingenioas mutare! Repet: fr precedent n istorie! Cum toat operatiunea s-a fcut n secret, cei care au participat la ea nu aveau cum s nu-si dea seama c fac ceva ilegal si teribil de imoral! Act de trdare constient din partea guvernantilor!

Cine sunt acesti romni trdtori?

n primul rnd cei trei presedinti post-decembristi! Dintre ei, n mod deosebit l acuz pe Emil Constantinescu. Faptul c mama sa este evreic nu poate fi nici scuz, nici explicatie, nici justificare! Va trebui s rspund penal! Ca si toti prim-ministri de dup 1996! Ministrii de Interne mai ales. Si multi altii! Parlamentarii nu cred c au cunostint de aceast invazie, c au discutat cumva acest subiect! Nici mcar n mod neoficial, la o cafea, ntre dou sedinte.

Mai sunt si alte motive pentru care v opuneti strmutrii n Romnia a unui milion de evrei?

Mai am nc un milion de motive! Nici nu stiu cu care s ncep! Dar mai nainte de orice d-mi voie s-ti mrturisesc sila si lehamitea mea, a celui care pricepe si stie bine ct minciun, ct suferint a produs schizofrenia evreilor sionisti care au planificat si nfiintat statul Israel cu un dispret total pentru viata oamenilor, inclusiv a evreilor. M ntreb ce este acum n mintea evreilor nevoiti din nou s rtceasc! Au n ei mcar atta demnitate nct s le cear socoteal celor care i-au plimbat aiurea pn n Israel si retur?! S-au purtat dou rzboaie mondiale pentru a se putea nfiinta statul Israel! Cine rspunde pentru esecul proiectului Israel n Palestina? Chiar nimeni?!

Dar este oare cazul s v preocupe att de mult suferintele altora, fie ei si evrei?!

Sunt foarte derutat de lipsa de reactie a evreilor de rnd, a evreilor normali, as zice. Menajamentele lor fat de sionismul a crui victim sunt! Evident, victimele cele mai reale sunt evreii care au fcut Alia, adic au plecat din tara de bastin n Palestina, s sustin nasterea si consolidarea Israelului. Acei evrei sunt, majoritatea, decedati De suferinta lor, a dezrdcinrii, copiii lor nu stiu mare lucru! Sunt bucurosi acum c statul le asigur strmutarea n Europa, n Polonia, n Ungaria, n Romnia! Numai c suferinta evreilor, de pe urma nfiintrii statului Israel, suferint real, este incontestabil mai mic, n toate felurile mai mic, dect suferinta ndurat de alte popoare pentru nfiintarea statului Israel. Iar printre popoarele care au suferit cel mai mult de pe urma nebuniei sioniste s stii c noi, romnii, ocupm un loc n fat de tot! Rndul nti! Cu coronit! Numai rusii or fi suferit mai mult!

La ce v referiti?

Ai auzit de actorul acela, Mel Gibson, care a declarat c evreii sunt vinovati de toate rzboaiele?

Da, a cam ptit-o dup aia. L-a costat mult aceast declaratie!

Nu de asta-i vorba! Ci de dreptatea pe care a avut-o Mel Gibson! Fireste, este un mod usuratic, colocvial, de a vorbi asa, de toate rzboaiele. Nu chiar toate! n mod sigur numai dou: primul si al doilea rzboi mondial!

Chiar: numai dou?! Dar n ce fel sustineti aceast acuzatie?

Sunt multe crti, multi autori care au promovat aceast idee ori au lsat s se nteleag c asa stau lucrurile! Din fericire dac pot spune asa, cei mai importanti si mai convingtori sunt nsisi autorii evrei! Un Benjamin Friedman, de pild. n plus, te rog s aplici regula din criminalistic: cui prodest? Cui i-a folosit? Cine a tras foloasele cele mai mari? Asa se procedeaz ntr-o anchet, cnd s-a produs o crim. ncerci s afli cine este principalul beneficiar de pe urma disparitiei victimei. n 99% din cazuri asa se ajunge la autorul crimei! Iar rzboiul ce este altceva dect o crim, repetat n cteva milioane de ipostaze si cam toti istoricii consemneaz marile cstiguri si avantaje dobndite de evrei dup fiecare rzboi mondial! Aceste beneficii au fost ncununate prin nfiintarea statului Israel!

Haideti s ne rezumm la romni. Se poate oare vorbi de suferintele romnilor de pe urma nfiintrii statului Israel? Cu ce ne-a afectat aparitia statului evreiesc?

Trebuie nceput cu o sut de ani mai n urm. Statul Israel s-a nfiintat n 1948, dar ideea de a se nfiinta un stat, o patrie pentru evrei, a fost mult mai veche, iar pentru amplasamentul unui viitor stat al evreilor au fost luate n calcul mai multe variante. Varianta cea mai agreat de sionisti a fost undeva pe un teritoriu unde locuiau ca majoritari romnii Moldova lui Stefan cel Mare, incluznd deci si Basarabia, si Bucovina, si Galitia Cam aici au simtit evreii c se afl raiul pe pmnt, cum numea Salom Alehem acest spatiu! Si dup 1830 a nceput invadarea acestui teritoriu de ctre evrei. Invadarea prin infiltrare a unor persoane sau grupuri mici, aparent inofensive la nivelul evenimentelor istorice. A urmat reactia romneasc, discursurile lui Vasile Alecsandri, Vasile Conta si altii, n Parlament, articolele lui Eminescu si ale altora, nfiintarea Miscrii Legionare si lupta acesteia cu trdtorii de neam din clasa politic romneasc. Ar trebui de urgent fcut un inventar riguros al pagubelor si suferintelor noastre de pe urma tentativei de a stabili Israelul n Romnia. Ar fi o tem de cercetare bun pentru istoricii de la Institutul pentru Cercetarea Holocaustului, cci de un holocaust a fost vorba, un holocaust mpotriva romnilor!

Ce rol a avut Holocaustul pentru nfiintarea Israelului?

Un rol decisiv! Tocmai de aceea se spun attea minciuni despre Holocaust! Pentru a se ascunde faptul c a fcut parte din strategia sionist! A fost planificat cu mai multe scopuri, n mod deosebit (1) pentru a reface solidaritatea dintre evrei, (2) pentru a anihila curentul de asimilare a evreilor printre goimii crestini, (3) pentru a crea n

opinia public acel curent de simpatie si compasiune care s determine opinia public s accepte nfiintarea Israelului ca pe o solutie binecuvntat! n plus, a mai fost si (4) obtinerea de compensatii de la cei vinovati de genocidul pus la cale de sionisti. n fine, se mai vorbeste, cu argumente si cu documente, de nc un mobil, cel mai cinic si mai criminal: (5) au fost supusi deportrilor si exterminrii evreii de calitate proast, evreii degenerati, care reprezentau un lest pentru evreime! Acesti evrei de proast calitate au fost selectati mai ales dup starea lor economic precar. Pentru sionisti, evreii sraci nu merit s supravietuiasc Sunt rebuturi umane.

Cunosc aceast ipotez, este cutremurtoare! Mi-e greu s-o iau n serios!

si mie! Tot ce ti-am spus pn acum sunt idei care circul n literatura negationist. Eu nu inventez nimic!

M gndesc la evreii supravietuitori, nu cred c ar suporta aceast idee si nu ar reactiona! Lipsa de reactie nu cumva dovedeste c ipoteza este total fantezist?

Si eu m-am gndit asa. Dar m mai gndesc si altfel: cine s reactioneze? Evreii si urmasii evreilor care au scpat, care deci au fost alesi, selectati s supravietuiasc? nchipuie-ti c ai fi pe un Titanic care se scufund, iar cpitanul le-ar spune pasagerilor c nu sunt locuri de salvare pentru toti si c este nevoit s fac o selectie! Dac te nimeresti printre cei care primesc un loc n brcile de salvare, nu te mai gndesti s ntrebi, domnule cpitan, dar dup ce criteriu ati decis cine da si cine ba?! Asa si cu evreii care au supravietuit holocaustului! Care au fost alesi s supravietuiasc! Mai ales c vinovtia pentru actul exterminrii n mas a sute de mii de evrei, real, a fost pasat integral asupra altora! Integral, am spus!

Adic?

Adic exist o vin a mai multora, nu numai a evreilor sionisti! Evrei multi au fost ucisi si n Polonia, n Rusia, n Ucraina! Unii care se dau mai cunosctori sustin c holocaustul a fost o rfuial ntre evrei, care nici pe departe nu sunt un popor omogen, ci este frmntat de dispute ancestrale ntre mai multe soiuri de evrei! Dar s nu ne deprtm de subiectul nostru.

n Romnia care evrei au murit?

Nu-i treaba noastr acum, n aceast discutie! Important pentru noi este s stabilim c evreii care au murit n Romnia anilor 1940-44 nu pot fi considerati victime ale Holocaustului! Citeste definitia dat holocaustului de expertii de la Yad Vashem. tine-o minte: n centrul Holocaustului a stat decizia de a ucide fiecare evreu brbati, femei, copii. Se potriveste aceast definitie cu faptele? A functionat vreodat n Romnia decizia de a ucide fiecare evreu?! Nici mcar n Germania!

Mda, nu se potriveste deloc cu ce s-a ntmplat n Romnia! Nici vorb s fi functionat n Romnia decizia de a ucide evrei! Din pcate, comisia Elie Wiesel a pornit de la o alt definitie a holocaustului! La fel si Institutul de Cercetare a Holocaustului! O definitie inacceptabil ntre oameni seriosi!

Au dat alt definitie, nlocuind uciderea cu persecutia! Dac porneau de la definitia corect, a doua zi trebuiau s declare desfiintat si comisia, si institutul acela, n care s-au oplosit niste trdtori, niste ginari! Niste mincinosi! Niste trntori mai ri si mai jalnici dect cei ce au lucrat cndva la instiutul de istorie a PCR Dar nici mcar definitia pe care au propus-o nu le-ar fi dat dreptul s vorbeasc de un Holocaust, de un genocid! Partea proast este c toat aceast tevatur cu Holocaustul din Romnia este direct legat de proiectul venirii acestui milion nenorocit de evrei! Cam tot ce s-a ntmplat n Romnia de dup 22 decembrie 1989 are legtur cu aceast invazie insidioas, nevzut, neauzit Dac nu cumva chiar si asa zisa noastr revolutie

Care ar fi legtura?

Este de asteptat ca lumea romneasc, atunci cnd romnii vor constientiza ce se ntmpl cu noi, s aib o reactie de respingere si de adversitate fat de evreii invadatori, nu pentru c sunt evrei, ci pentru c sunt invadatori! Aceast reactie va fi mai mic, mai estompat, timid chiar, dac ni se bag n cap c printii nostri au omort sute de mii de evrei! Unii dintre noi se vor bucura chiar, spunnd c n felul acesta, prin venirea evreilor, ni se ofer ocazia de a ne plti de datoria cu care ne-au ncrcat fat de evrei asa zisele crime ale lui Antonescu si ale legionarilor! Romnul accept cu greu un asemenea pcat fr s ncerce s obtin iertarea din cer precum si cea de pe pmnt! Haimanalele astea sioniste si holocaustizante vor s ne creeze un complex de vinovtie fat de evrei. Calcul profund gresit! Tot mai multi romni, ndeosebi tinerii, constientizeaz c de fapt evreii se fac teribil de vinovati, dovedindu-se c nu sunt capabili s nutreasc sentimentul de mare noblete si demnitate uman care este recunostinta! n loc s ne fie recunosctori, ei si fac socoteal c suntem fraieri de buni si-si pot bate joc de noi! Or s constate curnd c iarsi s-au nselat!

Asta sun a amenintare!

Binenteles! Faptul de a fi n legitim aprare si de a-ti ajunge cutitul la os te face extrem de periculos! Tucidide atrgea atentia c un adversar adus n pragul desfiintrii, al nimicirii totale, gseste n el resurse nebnuite de nimeni de a riposta devastator. Cci te mpaci cu nfrngerea, la gndul c data viitoare vei fi tu victorios! Dar cnd adversarul nu vrea s te nving, ci s te distrug, s te desfiinteze, atunci reactia ta va fi de genul mor cu el de gt! S nu-ti fac iluzii cei care s-au trezit asa de usor, peste noapte, cu cettenie romn! Tot ce misc-n tara asta le va fi dusman de moarte! S se astepte la tot ce poate fi mai ru! La orice! Cci vom fi n legitim aprare!

n numele cui vorbiti asa?

Sper c n numele multor romni. Sau mcar n numele romnilor din Vatra Romneasc si din Liga pentru Combaterea Anti-Romnismului, LICAR.

Ce ar mai fi de spus!

Lucrul cel mai important: suferintele pe care le-a adus instaurarea comunismului n Romnia au legtur direct cu nfiintarea Israelului! Ca si cderea comunismului! stiu c se vor mira multi! Dar mintea sionistilor este maladiv de ntortocheat si de combinatorie! Nu le st mintea la frumusetea lumii si a vietii, a conditiei de om, s se bucure de ea! Ci sunt clip de clip chititi pe planurile lor pe ct de ingenioase, pe att de falimentare pe termen lung! Planuri att de ntunecate, departe de esenta luminoas a fiintei umane. Planuri efectiv diabolice, drcesti!

E drept, evreii au dat cei mai mari campioni la sah! Se pricep la combinatii, la anticiparea jocului cu zece mutri sau mai multe!

D-mi voie s-ti demonstrez cu alt ocazie c te nseli. Priceperea la sah nu este sinonim cu inteligenta! Inteligenta aia care face din om minunea Universului! E mult paranoia n jocul de combinatii cu zece mutri nainte! si mergem mai departe! Ce ziceam?

Ziceati c instaurarea comunismului are legtur cu nfiintarea statului Israel!

Da, are! si putin lume si d seama! Pentru c n perioada interbelic, atunci cnd evreii au fost invitati s vin ct mai multi n Palestina, ca s sustin nfiintarea statului patrie, sionistii au constatat c majoritatea evreilor sunt oameni normali si nu-si prsesc casa si rostul lor pentru a mplini un vis poate romantic, dar mai ales nerealist, nesbuit! Concluzia sionist: dac evreii nostri nu vin de bun voie n Palestina, s-i constrngem s vin! Acesta a fost, printre altele, si rolul Holocaustului. Dar si asa, de la Auschwitz sau Dackau majoritatea evreilor cnd au fost eliberati au ales s plece n alt parte, mai ales n SUA, nu n Palestina! Asa c mai era nevoie de ceva ca s-i constrng pe evrei s-si prseasc ograda, afacerile, relatiile umane etc. Si s fac Alia n Palestina sau, dup 1948, n Israel. Acel ceva a fost instaurarea comunismului n Estul Europei, acolo unde triau cei mai multi evrei, iar comunismul a nsemnat desfiintarea propriettii personale, a initiativei individuale, teroare politic etc. Un adevrat infern, au spus-o toti. Prin ridicarea vestitei cortine de fier, din acest infern nu aveai voie s pleci. Pentru prima oar n istorie s-a instituit o barier de netrecut la granita fiecrei tri comuniste. Zeci de mii de oameni si-au pierdut viata ncercnd s treac de aceast barier fr pasaport, s ajung n Occidentul tot mai atrgtor!

Singurii care au primit dreptul s prseasc legal raiul comunist au fost evreii! Am nteles

Dar nu au avut dreptul s-si aleag tara unde s emigreze, ci majoritatea evreilor au fost obligati s se stabileasc n Israel! Unde, e drept, li se ofereau conditii de viat ceva mai bune ca n tara prsit! De unde au venit resursele materiale? Asta e alt poveste, secundar! Asadar, una dintre ratiunile superioare care au patronat instalarea comunismului n trile n care locuiau cei mai multi evrei a fost s-i oblige pe evrei s plece din lagrul de concentrare comunist. Si nu uita c pretutindeni comunismul s-a instaurat prin evrei! Armata Rosie si evreii!

M mir ns

Dragul meu, s nu ne pierdem n detalii, acele detalii care vin n contradictie cu ce spun! Las-m s nchei, adic s fac legtura ntre proiectul Israel si cderea comunismului! Asa cum o vd eu. Poate gresesc. Pe urm discutm si detaliile! Deci: situatia din Israel nu a evoluat cum si-ar fi dorit mult lume, inclusiv noi, romnii nationalisti, s zicem! Nu mai zic de sionisti! E drept c Israelul s-a ltit, s-a lrgit, n urma unor rzboaie care au fcut ns imposibil pacea cu arabii. n felul acesta presiunea arab la noile granite a devenit tot mai mare, exploziv n orice moment! Asa c evreii responsabili de mersul lucrurilor n Israel au nceput s ia n calcul si varianta esecului! Din cte am aflat abia cu un an, doi n urm, nc din anii 70-80 se discut serios pe aceast tem n mediile politice si n mass media din Israel, SUA. Am nteles asta de la Philip Roth, amintit mai sus. Dup Philip Roth si alti evrei care gndesc ca el, solutia ar fi ca evreii veniti din Europa s se ntoarc de unde au

venit, iar n Israel s rmn evreii proveniti din trile arabe. Fiind mai putini la numr, acestia se vor multumi cu un Israel mai mic, restrns la granitele din momentul nfiintrii, cele din 1948. S lum cazul Romniei, al Romniei conduse de Ceausescu si oamenii crescuti de acesta: n niciun caz Ceausescu nu ar fi acceptat revenirea n mas a evreilor plecati din Romnia! n plus, nici nu prea era atrgtoare pentru evrei acea Romnie n care ei s-ar fi ntors cu coada ntre picioare Pentru ca revenirea evreilor n Romnia s fie posibil, adic s fie acceptat si tolerat de autoritti, de populatie, era nevoie ca n Romnia s se schimbe regimul nationalist(-comunist) al lui Ceausescu si s fie nlocuit cu un regim preocupat de valorile false ale globalizrii, ale mondializrii, ale multiculturalismului, ale amestecului rasial etc. Era nevoie de o Romnie cu o populatie srcit, descurajat, speriat de spectrul srciei, o Romnie din care au plecat cteva milioane de indivizi de calitate, oameni ntreprinztori care si-au luat lumea n cap s scape de srcia din Romnia! Au plecat vreo 2-3 milioane de romni, romni dintre cei mai energici, mai activi, asa c nu se va simti prea tare milionul de evrei care le iau locul!

Bine, dar din Romnia nu au plecat n Israel un milion de evrei!

Eh, abia de aici, de la aceast constatare ncepe tragedia care ni se pregteste! Cci scopul urmrit nu este numai dezamorsarea situatiei din Israel sau chiar abandonarea Israelului si plasarea israelienilor n trile de origine. Ci scopul este mutarea Israelului n Romnia! Nu la anul si nici peste 10 ani. Deocamdat la anul si n urmtorii 10-15 ani se vor ngriji ca numrul evreilor si ponderea lor n viata economic din Romnia s fie tot mai mare! Iar numrul romnilor si ponderea lor n viata social-economic s fie tot mai mic. Nici nu le trebuie o schimbare de nume a trii! Nu forma conteaz, nu ambalajul, ci continutul! Iar continutul va fi tot mai evreiesc pn ce se va atinge masa critic, dac pot spune asa. Masa critic necesar pentru a declara si consfinti caracterul evreiesc al statului numit n acte Romnia! n realitate, caracterul romnesc al acestui stat va deveni o amintire Desigur, asa vd eu lucrurile, la nivelul meu de informatii si de ntelegere a lumii n care triesc Acesta este scenariul pe care l consider c se afl n derulare Acestea sunt intentiile unui adversar care are toate atuurile materiale n mn. Mai putin atuurile spirituale si n niciun caz sustinerea la care sper orice om cu mintea ntreag! Stiu bine c acest scenariu, pus de mine pe seama intentiilor evreiesti, va suscita proteste, ale unui Dorel Dorian sau Liviu Ornea, ale unui Andrei Cornea sau Gabriel Andreescu ori Andrei Oisteanu. Stiu si c voi fi njurat de tot felul de nerozi sau ticlosi! Dar i rog pe oamenii cu capul pe umeri s se gndeasc la dou aspecte: au plecat din Romnia n Israel 350.000 de evrei, iar de ntors nu se ntorc mai putini, cum ar fi de asteptat, ci mai multi! Al doilea aspect: sunt oferte n Occident, n America, prin care evreii de acolo, nu cei din Israel, sunt ncurajati s se stabileasc n Romnia, iar Comunitatea le ofer tot sprijinul pentru instalare: circa 300.000 de dolari de cciul. Informatia mi-a parvenit din mediul evreiesc canadian Asadar, venirea n mas a evreilor n Romnia nu se limiteaz la a fi o solutie salvatoare pentru evreii din Israel, tot mai amenintati de presiunea arab, musulman! Ci, conform dictonului romnesc, potrivit cruia pe cine nu-l lasi s moar, nu te va lsa s triesti, marii statregi sionisti ai evreimii se apuc iar de vechiul lor vis: Israelul pe pmnt romnesc!.. Cine nu pricepe si nu simte c tot ce ni s-a ntmplat dup 1990 converge spre un sens numai din perspectiva acestui scenariu, este sau imbecil, sau este pltit s serveasc realizarea acestui proiect netrebnic!

E teribil ce spuneti si extrem de grav. Am totusi sentimentul c oferiti scenariul unui proiect de o anvergur prea mare n raport cu argumentele prezentate. n mod deosebit mi-e greu s admit c instaurarea comunismului a avut drept scop sustinerea pe plan demografic a nfiintrii statului Israel!

Dac dumneata simplifici si deformezi n asemenea hal vorbele mele, ce s mai zic de altii?!

Cu ce am gresit?

Instaurarea comunismului a avut cauze si scopuri multiple. Chiar dac scopul principal nu a fost nfiintarea sau sustinerea statului Israel, comunismul a fost util acestui nobil tel! Altminteri, n mod sigur comunismul a avut drept scop deposedarea celor ce aveau. n primul rnd deposedarea celor ce aveau proprietti funciare, rurale, imobiliare. Basca fabrici si uzine, ateliere etc. Cu asta cred c esti de acord!

V dau toat dreptatea, doar am trit din plin nationalizarea si instaurarea propriettii de stat sau a ntregului popor!

Si ce a urmat, ce s-a ntmplat dup cderea comunismului?

S-a fcut retrocedarea propriettilor!

S-o crezi dumneata! Nu s-a fcut retrocedarea propriettilor, ci doar s-a proclamat retrocedarea, pe hrtie, n textul unor legi nclcite, care au fcut ca retrocedarea s se realizeze n proportie de cel mult 10-15% ctre fostii proprietari! Prin aplicarea acestor legi, peste trei sferturi din averea poporului romn care, chipurile, s-a retrocedat fostilor proprietari, a ajuns de fapt n proprietatea altora, a unor indivizi care nu aveau niciun drept de fosti proprietari sau de mostenitori. Iar foarte multi dintre beneficiarii retrocedrilor au fost nevoiti s vnd pe mai nimic ce au primit, astfel c, prin asa zisa cdere a comunismului, s-a definitivat un proces nceput la 11 iunie 1948 prin nationalizare: n Romnia s-a schimbat radical regimul propriettii! Proprietatea funciar si imobiliar din Romnia, aflat la 11 iunie 1948 n proportie majoritar n

mna etnicilor romni, iar n 1990 aflat integral n proprietatea poporului romn, dup 1990 a trecut n proprietatea unor alogeni, printre acesti alogeni cei mai multi fiind evreii!!

Asta cam asa e!

S nu ne lsm pcliti: cderea comunismului a fost provocat si controlat pas cu pas de cei care au instaurat comunismul! Instaurarea comunismului a dus la desfiintarea propriettii, iar cderea, asa zisa cdere a comunismului a nsemnat revenirea la proprietatea privat, revenirea la proprietatea privat, dar cu alti proprietari, nu cei din 1948! Iar ca s se duc pn la capt aceast schimbare de proprietari, n Romnia s-a legiferat dreptul strinilor de a cumpra proprietti imobiliare, funciare n primul rnd! Odat cu legiferarea acestui drept a nceput palestinizarea Romniei! ncearc s afli cum se distribuie proprietatea funciar din Romnia si vei constata c este un mare secret sau c nimeni nu stie n a cui proprietate se afl pmntul romnesc: ct la sut este n proprietatea unor romni, ct n propietatea altora: maghiari, tigani, evrei, arabi, italieni

Italieni?

Am auzit de niste italieni c au cumprat sute de hectare, undeva prin Ardeal sau Banat, si n loc s fac agricultur, au ras cu buldozerele stratul fertil al solului, gros de 50-60 cm, l-au ncrcat n trenuri si l-au dus n Italia! Vamesii, pentru c nu aveau nicieri trecut pe listele lor pmntul ca marf de export, s-au multumit cu spaga si nu au taxat nimic Literalmente au furat pmntul trii! Nu s-a luat nicio msur, nicio reactie din partea guvernantilor pentru a interzice n viitor asemenea grozvii! Nu-i de mirare c se ntmpl asa! Asta este mentalitatea strinului: s dea un tun si s-o ntind! Cum e si vorba aceea: Bi, tigane, -ti arde satul! Pa mea, m mut n altul!

Cu alte cuvinte, credeti c nationalizarea din 1948 s-a fcut cu gndul la legile retrocedrii de dup 1990? Cam..

E adevrat c pare greu de crezut. Asta ar nsemna c unii au stiut de acest mers al istoriei! Eu, dup evenimentele la care am asistat n viata mea, mi-am ntrit impresia, s nu-i zic convingere, c cei care au inventat comunismul si l-au instaurat, au avut tot timpul controlul acestuia, inclusiv posibilitatea de a zice La loc comanda!, adic de a desfiinta comunismul! De a demonta sandramaua, butaforia comunist! Ai vzut ce simplu au mers toate n toamna lui 1989! Singur bietul Ceausescu a luat n serios toat povestea si a crezut n viitorul comunismului, mcar n varianta sa romneasc! Desigur, putini, foarte putini evrei au stiut care va fi soarta soarta comunismului inventat de Ei, si cnd spun Ei nu am n vedere numai evrei! Unul dintre cei care au stiut, cred c a fost cel mai important evreu din Europa! ti aduci aminte expresia asta? Despre cine este vorba?

Wilhelm Filderman, presedinte al comunittii evreiesti pe vremea lui Antonescu! Dar de unde stiti c stia?

Mi-am dat seama cnd am aflat c a scris niste memorii pe care le-a lsat n pstrare secretarului su cu indicatia ca aceste memorii s fie predate Academiei Romne atunci cnd va cdea regimul comunist din Romnia stia c secretarul su, ceva mai tnr, are toate sansele s apuce cderea mascaradei iudeo-comuniste! Mai vrei argumente? F bine si mai citeste o dat, pe www.ioncoja.ro , mcar textul intitulatRomnia, colonie a Israelului? Completeaz de minune discutia noastr. Dar nu ncheiem discutia noastr fr s-ti ofer o informatie extrem de elocvent n sensul celor de mai sus: de ctiva ani, ofiterii SRI au primit ordinul ca, n prezentarea cazurilor pe care le cerceteaz, cazuri care privesc siguranta national, s nu mai fac mentiunea numelui pe care l-au purtat la nastere infractorii sau suspectii urmriti, s nu mai precizeze c acestia si-au schimbat la un moment dat numele. Ei sau printii lor! Stii care a fost unul din motivele pentru care Ceausescu si-a atras ura lor, a celor care l-au ucis n ziua de Crciun? Dduse n 1988 Ceausescu un pricaz prin care fiecare cettean cu functii mai importante n Partid sau n Stat trebuia s fac n scris o auto-biografie cu mentiunea expres a oricrei schimbri de nume intervenit la rudele foarte apropiate: printi, bunici, frati, copii, socri, cumnati etc. Si s mentioneze la fiecare numele purtat la nastere si locul nasterii. Unii au refuzat sau au tergiversat depunerea acestei auto-denuntri (cci asa ceva era n fond!). S-a cam luat de gnduri cnd a vzut Ceausescu ct de multi erau cei ce aveau de ascuns o schimbare de nume, tipic celor care au avut o misiune de executat mpotriva celor al cror nume l-au mprumutat. Oameni care si ascund trecutul si viitorul!

si acund viitorul lor? Asta cum vine?!

Adic au de ascuns niste intentii sau angajamente ostile trii, romnilor! Cumva nu ti-e clar cine a avut de ascuns asa ceva? Nu evreii ca Alexandru Graur sau Stefan Cazimir, ai cror printi si-au schimbat numele ca semn al adeziunii lor la valorile autohtonilor, ca evrei pmnteni cum s-au considerat! Ci evreii sionisti, cominternisti Vrei nume?

Numai nume de morti! S nu avem probleme cu tribunalul

Ai vzut dumneata evreu mort?! Asa-i c n-ai vzut?! Nu mor, se prefac, domnule! Dar cine-i mai crede?!

O ultim ntrebare: de ce l acuzati pe Emil Constantinescu mai mult dect pe ceilalti presedinti?

Nu-i mai breaz niciunul, la urma urmelor! Bsescu a ajuns presedinte pe voturi furate! Nici Emil Constantinescu nu a avut voturile necesare pentru a deveni presedinte! Orict am fi noi de prosti sau zevzeci, romnii nu aveau cum s-si aleag un asemenea presedinte, un ins att de sters, fr pic de sare si piper, gol si artificial n tot ce spune! El a fost impus, cu pretextul c n felul acesta ne obisnuim cu ideea de alternant democratic la putere etc., etc. Bla-blauri n realitate, n 1996, Iliescu, sftuit sau convins de americani, a acceptat s se declare nvins, desi avea cele mai multe voturi, cu conditia ca dup patru ani s se ntoarc la Cotroceni Emil Constantinescu si Conventia Democratic a acceptat s fac ceea ce Iliescu si PDSR, n legislatura 1992-96, s-au eschivat s fac, anume s legifereze vnzarea de terenuri ctre asa zisii investitori strini, ctre strini, deci! Pe scurt, evreilor!O dat legiferat acest act de trdare national, s-a putut ncepe si ncettenirea frauduloas a evreilor. Primii 500.000 (cinci sute de mii) de evrei au fost ncetteniti pe vremea lui Emil Constantinescu! Acesta este marele su rol istoric! A acceptat invazia evreiasc n Romnia! n legislatia 1992-96 s-a discutat n comisia de politic extern a Senatului, din care fceam parte, posibilitatea ca Romnia s ofere gzduire, temporar, pentru 300.000 n caz de fort major! Am fost toti de acord! Acum mi dau seama c a fost un prim test pentru a sonda terenul. Ni s-au dat si explicatii: 300.000 reprezint capacitatea de cazare a hotelurilor din statiunile turistice Cnd vor fi luati la ntrebri acei evrei ncetteniti n mod fraudulos, infractori n fond, ei vor spune c au plecat din Romnia fr voia lor, c i-au silit autorittile comuniste din Romnia, c ei nu au renuntat niciodat la cettenia romn Acest alibi dac-l putem numi asa, le este ntrit de raportul lui Tismneanu, care spune numai minciuni despre evreii din Romnia acelor ani, minciuni orientate ns de o idee: s fac din revenirea evreilor n Romnia un act de reparatie a unei injustitii! n raportul lui Tismneanu evreii sunt declarati victime ale regimului comunist! Nici c se putea o minciun mai cinic! Acest raport este ns opera lui Traian Bsescu! Asta uit lumea sau nu pricepe! Bsescu, sfidnd ntreaga societate romneasc, l-a desemnat pe netrebnicul de Tismneanu s-si bat joc de noi si de mortii nostri! Minciun organizat: cu ctiva ani n urm, Dorel Dorian, comentnd Apelul nostru, adic informatia c sute de mii de evrei se pregtesc s ne cad pe cap, afirma dl Dorian c nici vorb de asa ceva. Desi, n principiu, zicea tot el asa, ntr-o doar, vreo trei sute de mii de evrei, dintre cei plecati, nu au renuntat niciodat la cettenia romn! Asa c acestia sunt mai departe la fel de cetteni romni ca si mine sau dumneata! Absolut nerusinati! Fiii minciunii, le-a spus bine Cine le-a spus asa! Precizez ns, n ncheiere: nici termenul revenire nu este corect. Termenul corect esteinvazie, invazie perfid, dezonorant, fcut pe ascuns, hoteste, fr acoperire legal, lipsit si de legitimitate! Dar mai ales lipsit de demnitate!

V multumesc pentru discutia pe care ati avut amabilitatea s

S nu uit! Situatia care ni se pregteste este agravat de faptul c acest milion de evrei nseamn circa opt sute de mii de alegtori, care vor vota foarte disciplinat, grupat. Ei vor putea s basculeze rezultatul alegerilor din Romnia si s impun guvernul pe care l vor dori! Adic vom intra sub un jug strin, alogen, israelit, cum nu am mai fost nici sub ocupatia sovietic sau fanariot!

Credeti c intentia guvernului de a introduce votul de la distant, prin corespondent, are legtur cu ncettenirea acestui milion de evrei din Romnia?

Ai perfect dreptate! Nu m-am gndit, dar sigur despre asta este vorba, pentru ei s-a fcut legea si nu pentru romnii din diaspor! Nu uita c acesti romni s-au trezit reprezentati n Parlament prin evreul Raymond Luca, un individ de o mediocritate deplin, cu resentimente anti-romnesti pe care nici nu se gndeste s le ascund! Iese cu ele n trg si nimeni nu-i d una dup ceaf! Avem romni de mare calitate n diaspor! Ce a fost n mintea PNL-ului cnd au desemnat un asemenea candidat?! Un neisprvit!

Neisprvit neisprvit, dar evreu!

Si nu se gsea un evreu de isprav?! Le recomandam eu o sut! Un milion chiar!

Exist solutie la aceast problem?

La orice problem exist solutie. Cu conditia s existe vointa de a gsi solutia, de a rezolva problema.

Dac ati avea puterea de a decide, ce ati propune?

Nimic altceva dect transparent total! Doar tot Occidentul asta ne cerea, celor din lagrul comunist nainte de 1990: transparent si iar transparent, glasnost! Cine vrea s fac carier politic si cine este detintorul unor bunuri materiale care depsesc o anumit valoare, s fie obligat s-si fac cunoscut nationalitatea. Chiar dac el se declar romn! Adic s stim ce au fost toti ascendentii din familia sa! Cu toate schimbrile strategice de nume produse vreodat! ntr-o tar ca Romnia, care d att de multe facilitti minorittilor nationale, a cere s cunosti etnia cettenilor care aspir la functii si pozitii privilegiate nu este o discriminare. Ci tine de dreptul poporului romn de a-si prezerva identitatea si continuitatea ca factor decisiv al istoriei ce se desfsoar ntre hotarele Romniei! Dreptul de a asigura continutul romnesc al Romniei. Acest drept este n acelasi timp obligatia fundamental a clasei politice. Nu am nimic mpotriv ca un cettean romn, de etnie patagonez, s ajung presedintele Romniei, dac merit si este att de potrivit pentru aceast functie. Dar cnd trei presedinti la rnd, toti vinovati de mari crime mpotriva poporului romn, au tangent cu aceeasi etnie, patagonez sau martian, coincidenta aceasta miroase a lucru necurat. E ca si cum cineva ar cstiga de trei ori la rnd premiul cel mare la Loto! Ct ne mai lsm prostiti?!

Una din lectiile istoriei noastre este aceea c mult ru ne-au fcut o serie de alogeni care si-au ascuns etnicitatea. Au fost si multi alogeni care au fcut numai bine trii, dar aceia nu si-au ascuns ascendentii, apartenenta la alt etnie! Binenteles c mult ru ni l-au fcut romnasi de-ai nostri, dintre cei mai neaosi! Nu generalizm n niciun fel! Tocmai de aceea, pentru a nu generaliza n mod abuziv si prostnac, trebuie s stim adevrul despre fiecare individ, mcar despre politicieni si despre marii proprietari! Nu vd de ce un om serios, mnat de intentii cinstite, ar face un secret din apartenenta etnic a printilor si! Recunosc dreptul oricrui cettean romn de a se declara etnic romn! Chiar dac ambii si printi au avut alt constiint etnic! Pe un astfel de concettean l pretuiesc cu un plus de simpatie si solidaritate civic. Cu conditia de a nu face un secret din apartenenta printilor si la alt etnie! O asemenea mprejurare trebuie s fie cunoscut mcar pentru a fi pretuit si mai mult, asa cum se cuvine, disponibilitatea persoanei respective pentru o angajare civic n folosul comunittii romnesti.

CEAUESCU N FAA LUI BREJNEV: BASARABIA, PAMNT ROMNESC ! Exprimndu-i nc o dat nedumerirea fa de preteniile sovietice, N. Ceauescu a spus c nu a luat cu sine materialele respective ce ar ilustra nerespectarea nelegerilor de ctre partea sovietic, ns, odat ce chestiune a fost abordat, el ar dori s declare c n literatura sovietic i, mai ales, n cea moldoveneasc se denatureaz ca i mai nainte urmtoarele trei grupuri de chestiuni: 1) se reabiliteaz politica arismului n Balcani i n regiunea dunrean, aceasta fiind prezentat doar n plan pozitiv (mai cu seam n chestiunea romno-basarabean). 2) este tratat incorect, ca i pn acum, chestiunea privind existena poporului moldovenesc, limbii moldoveneti i naiunii moldoveneti aparte. 3) ca i mai nainte, n literatura moldoveneasc, clasicii romni sunt numii incorect moldoveni. n opinia lui N. Ceauescu, este absolut incorect i sub aspect istoric, social i al luptei de clas, i sub aspect marxist afirmaia c includerea, n 1812, a Basarabiei n componena Rusiei a fost legitim i conform voinei popoarelor. Nimic nu a fost legitim n acest act, afirma N. Ceauescu. Alipirea s-a produs mpotriva voinei poporului i mpotriva dorinei Guvernului moldovenesc. Am dori ca autorii sovietici s spun lucrurilor pe nume. - XXXI CONSPECTUL NTLNIRII I TRATATIVELOR PURTATE DE L. I. BREJNEV CU N. CEAUESCU N CRIMEEA, LA 5 AUGUST 1977, realizat de V. I. POTAPOV, eful Sectorului Romnia al Seciei CC al PCUS Tov. V. I. Potapov mi-a comunicat c stenograma tratativelor purtate de L. I. Brejnev i N. Ceauescu i a rezultatelor acestora este deja gata i, probabil, va fi examinat n cadrul Biroului Politic al CC al PCUS. ns dat fiind faptul c secretarul Seciei CC al PCUS a nceput deja pregtirea unei noi ntlniri a secretarilor ce coordoneaz afacerile strine ai ambelor partide, lucru asupra cruia, n principiu, au convenit L. I. Brejnev i N. Ceauescu, s-a decis informarea, n prealabil, a CC al PC al Moldovei cu privire la rezultatul tratativelor sovieto-romne desfurate n Crimeea, pentru ca, n msura posibilitilor, s ne aducem contribuia la pregtirea materialelor pentru ntlnirea planificat.

ntlnirea i discuia lui L. I. Brejnev cu N. Ceauescu a fost cea mai ndelungat dintre cte au avut loc n ultimii cinci ani: a durat aproximativ patru ore. Pe lng secretarii generali, la edin au participat: din partea sovietic tov. Cernenko, Blatov i Potapov, iar din partea romn tov. Andrei, Mitea i Ciolac. Au fost examinate numeroase chestiuni, inclusiv Poziia Romniei la tratativele de laBelgrad; Atitudinea PCR fa de i de antisovietismul lui Carillo; Poziia CPCR n legtur cu manifestarea partidelor comuniste din Europa mpotriva inteniilor americanilor de a dezvolta fabricarea bombei cu neutroni etc. Au fost de asemenea examinate detaliat relaiile economice i comerciale sovietoromne, tovarii romni insistnd asupra extinderii participrii URSS la construcia unor mari centre de cercetare tiinific i ntreprinderi industriale n RSR (printre altele, i a unei staii electrice atomice, precum i a unor uzine de aparatur electronic sau atomic la Iai etc.). Tovarii romni au insistat de asemenea asupra necesitii de a desfura lucrri de adncire a albiei rului Prut n avalul nodului hidrotehnic Costeti-Stnca. Despre rezultatul acestor tratative, tov. Potapov m-a informat doar n linii mari, subliniind, totodat, c L. I. Brejnev a demonstrat, n mod binevoitor, dar insistent i convingtor, vulnerabilitatea i dezavantajul pentru socialismul mondial i, n special, pentru RSR, ale poziiei tovarilor romni referitoare la multe probleme interrnaionale. Tov. N. Ceauescu ncerca aproape ntotdeauna s ias din ncurctur, s demonstreze c poziia PCR i a RSR nu este att de negativ precum o prezint L. I. Brejnev, subliniind adesea c impresia e provocat de lipsa de informaie sau din cauza unei informri incorecte. La sfritul discuiei, la iniiativa lui L. I. Brejnev, au fost examinate chestiunile legate de divergenele noastre privind tratarea unor probleme ruso-romne, sovieto-romne i moldo-romne, formrii i dezvoltrii poporului moldovenesc, naiunii moldoveneti etc., care, ca i anterior, sunt interpretate incorect de literatura tiinific i de presa periodic romn contemporan. L. I. Brejnev a declarat c, dup ntlnirile i discuiile de anul trecut, la nivel de secretari generali (n Crimeea i de la Bucureti), precum i dup acordurile respective dintre secretarii responsabil de afacerile strine, s-a conturat o anumit tendin de corectare a greelilor admise anterior de partea romn n interpretarea unor aspecte ale relaiilor sovieto-romne i moldo-romne, dar asta nu a fost dect o tendin, i una de scurt durat. n ultimele luni, n literatura romn au nceput s apar, tot mai frecvent, articole i materiale care conin atitudini antiruseti i antimoldoveneti, exprimate ntr-o form nu numai bombastic voalat, ci i destul de direct i ntotdeauna perseverent. Totodat, ele sunt publicate nu doar n reviste i buletine prin excelen tiinifice, cu un tiraj mic, care influeneaz puin opinia public, dar i n paginile unor reviste istorice i de partid solide, cu un tiraj de mas; n manuale pentru elevi, studeni, auditori ai nvmntului politic etc. Declaraiile antiruseti, antimoldoveneti rsun pn i n rapoartele i discursurile autorilor romni n cadrul unor sesiuni i conferine tiinifice, simpozioane i congrese. Dialognd cu N. Ceauescu, L. I. Brejnev a menionat c noi am apreciat foarte pozitiv declaraia sa just privind faptul c Romnia nu formuleaz nici un fel de pretenii teritoriale fa de Uniunea Sovietic i fa de alte ri socialiste i, n acelai timp, suntem nedumerii cnd gsim n presa romn declaraii care conin revendicri asupra teritoriului sovietic.

Tov. N. Ceauescu l-a ntrerupt pe L. I. Brejnev i a declarat c nu nelege despre ce este corba, c el e convins c tot ce a vorbit aici L. I. Brejnev este rezultatul unor informaii incorecte. Toate nelegerile noastre la care s-a ajuns n anul trecut, a declarat N. Ceauescu, sunt respectate ntru totul de ctre partea romn, nu ns i de partea sovietic. Cu mult tact, L. I. Brejnev i-a cerut lui N. Ceauescu s manifeste rbdare i s-l asculte pn la capt. A nceput prin a-i demonstra caracterul duntor i negativ al unor atare opinii ce vizeaz relaiile noastre, educaia poporului romn, ndeosebi a tineretului, opinii favorabile dumanilor notri. Exprimndu-i nc o dat nedumerirea fa de preteniile sovietice, N. Ceauescu a spus c nu a luat cu sine materialele respective ce ar ilustra nerespectarea nelegerilor de ctre partea sovietic, ns, odat ce chestiune a fost abordat, el ar dori s declare c n literatura sovietic i, mai ales, n cea moldoveneasc se denatureaz ca i mai nainte urmtoarele trei grupuri de chestiuni: 1) se reabiliteaz politica arismului n Balcani i n regiunea dunrean, aceasta fiind prezentat doar n plan pozitiv (mai cu seam n chestiunea romno-basarabean). 2) este tratat incorect, ca i pn acum, chestiunea privind existena poporului moldovenesc, limbii moldoveneti i naiunii moldoveneti aparte. 3) ca i mai nainte, n literatura moldoveneasc, clasicii romni sunt numii incorect moldoveni. n opinia lui N. Ceauescu, este absolut incorect i sub aspect istoric, social i al luptei de clas, i sub aspect marxist afirmaia c includerea, n 1812, a Basarabiei n componena Rusiei a fost legitim i conform voinei popoarelor. Nimic nu a fost legitim n acest act, afirma N. Ceauescu. Alipirea s-a produs mpotriva voinei poporului i mpotriva dorinei Guvernului moldovenesc. Am dori ca autorii sovietici s spun lucrurilor pe nume. Pentru a-i confirma argumentele, N. Ceauescu a evocat afirmaiile lui K. Marx, mai ales cele conform crora turcii au cedat ceea ce nu le aparinea. n plus, susinea N. Ceauescu, sunt profanatoare afirmaiile autorilor moldoveni, care consider c includerea Basarabiei n componena Rusiei nu a fost dect un lucru pozitiv, c aceast includere nu a jucat pentru regiune dect un rol pozitiv. Cum rmne, se ntreba N. Ceauescu, cu definiia pe care o folosea V. I. Lenin, c Rusia e nchisoarea popoarelor? Aici L. I. Brejnev l-a ntrerupt pe N. Ceauescu i a spus c afirmaiile acestea nu au nici o logic, pentru c anul trecut el a declarat c Romnia nu are pretenii teritoriale fa de Uniunea Sovietic i, n acelai timp, cere s recunoatem c arismul a ocupat cndva nelegitim teritoriile romne. Avei cumva pretenii teritoriale fa de noi?, a ntrebat L. I. Brejnev. N. Ceauescu a declarat numaidect c ei nu cer nici un fel de teritorii de la Uniunea Sovietic, ci doar s se spun c arismul a ocupat pe timpuri pmnturi romneti. Atunci L. I. Brejnev a replicat c aceast poziie e asemntoare cu cea a Chinei referitoare la teritoriile Siberiei i Extremului Orient: astzi de la noi se cere s recunoatem c acest teritoriu este al lor, iar mine vor cere ca noi s-l i restituim.

ns noi nu vom face niciodat una ca asta. arismul, a continuat L. I. Brejnev, urmrea scopuri de cotropire, dar, n afara lor, obiective i aspiraii nobile izbvirea popoarelor de jugul turcesc extrem de reacionar i alipirea acestora la societatea social-economic i cultural rus, mai progresist la acea vreme. n ciuda faptului c arismul a fost ntr-adevr nchisoarea popoarelor, n comparaie cu iadul turcesc, aceast nchisoare era un rai: altminteri popoarele n-ar fi tins, veacuri la rnd, ctre Rusia. Acesta e un adevr istoric care nu trebuie negat. Noi am scris mereu despre asta i vom scrie la fel i n continuare. Referitor la a doua chestiune, anul trecut, a subliniat N. Ceauescu, ei au promis s recunoasc RSS Moldoveneasc i s nu o ignore. Am fcut aceasta, dar nu vom fi niciodat de acord cu ideea i nu vom recunoate niciodat c exist o oarecare naiune i o limb moldoveneasc separate. (Aici el a fcut trimitere la D. Cantemir, la unii minitri ariti i la lucrrile unorautori sovietici publicate n perioada 1927-1930, precum i la Marea Enciclopedie Sovietic editat dup rzboi, n care se spunea c n spaiul dintre Prut i Nistru al URSS locuiesc romni). L. I. Brejnev a opinat c nu trebuie s ne bazm doar pe autori sau pe momente din lucrrile acestora sau ale unor personaliti, inclusiv Cantemir, care conin teze avantajoase pentru romni; lucrurile trebuie privite n mod real. Poporul moldovenesc, limba, cultura, contiina lui naional exist n mod real, a declarat i, orict am nega acest lucru, el nu va nceta s existe. Dumneavoastr, tov. Ceauescu, printre altele, ai fost la moldoveni i v-ai putut convinge c ei exist n realitate, a subliniat L. I. Brejnev. Da, a ripostat N. Ceauescu, am fost, dar ei au vorbit cu mine romnete. L. I. Brejnev l-a ndemnat s nu se agae de limb, chiar dac limbile moldoveneasc i romn ar fi absolut asemntoare (dei nu e deloc aa), nici atunci nu va fi vorba de o naiune unic. Cci n multe alte ri popoarele vorbesc aceleai limbi, dar sunt naiuni diferite (Austria i Germania, SUA i Anglia, rile arabe etc.).

i, n aceast chestiune, a conchis L. I. Brejnev, dumneavoastr, Nicolae Andreevici, nu v situai pe poziii marxiste. Referitor la a treia chestiune, N. Ceauescu a declarat co dovad ce confirm c limba, naiunea moldoveneasc nu exist de sine stttor e i faptul c moldovenii fur clasicii romni i i numesc moldoveni. Pn i pe M. Eminescu, adept nverunat al unirii Moldovei i Munteniei, care ntotdeauna s-a considerat romn, este fondatorul poeziei romne, a fcut foarte mult pentru dezvoltarea limbii i literaturii romne, moldovenii l numesc moldovean. L. I. Brejnev nu a fcut n aceast chestiune nici o remarc, pentru c, dup cum a menionat tov. V. I. Potapov, noi nu aveam suficiente contraargumente. N. Ceauescu a propus ca secretarii ambelor noastre partide, responsabili de afacerile internaionale (tov. Rusakov i Andrei) s se ntlneasc i s se pun de acord asupra tuturor chestiunilor care ne preocup. n sfritul discuiei, el a declarat c, dei problemele abordate de Leonid Ilici au fost neplcute, s-a bucurat i i-a plcut c acestea au fost exprimate n mod sincer, fr reticene. n drum spre reedin i, n continuare, n incinta ei, timp de cteva ore, N. Ceauescu i V. I. Potapov au discutat cu privire la un cerc mai larg de probleme legate de evoluia relaiilor ruso-romne i sovieto-romne, schimbul de preri purtndu-se sub forma unei polemici aprinse, cu argumente i altercaii, fr conveniene diplomatice. Au fost supuse dezbaterii aspecte ce vizeaz: - aezarea vechilor daci; - rolul i influena slavilor asupra formrii popoarelor balcanice i dunrene; - atitudinea lui Petru I fa de independena Principatului Moldovei; - evaluarea rolului Romniei n anii Primului Rzboi Mondial conform literaturii sovietice i romne; - caracteristica activitii lui N. Titulescu de ctre autorii sovietici i romni; - evaluarea contribuiei Romniei la distrugerea hitlerismului de ctre autorii romni i sovietici; - consecinele editrii n Romnia a unor lucrri ce l reabiliteaz pe Antonescu i pe alii. Referitor la toate aceste chestiuni, N. Ceauescu nu a recunoscut niciodat c ei se situeaz pe poziii incorecte i i acuza ntotdeauna pe autorii sovietici c nu reflect corect evenimentele. Vorbind despre vechii daci, N. Ceauescu ca i ntreaga istoriografie actual demonstra c populau pmnturile pn dincolo de Bug i c, pe timpuri, acest teritoriu aparinuse regelui Burebista. n opinia lui, slavii au jucat pentru popoarele balcanice i dunrene aproape acelai rol pe care l-au jucat i triburile ttaro-mongole. El afirma c, la ncheierea tratatului dintre Cantemir i Petru I, acesta din urm a promis c va pstra integritatea i independena de stat a Principatului Moldovei; arii care i-au succedat la tron au nclcat ns aceste promisiuni i au cotropit pmnturile moldoveneti. Ceauescu demonstra foarte insistent c literatura sovietic nu trateaz corect nici rolul i contribuia Rpomniei n cel de-al Doilea Rzboi Mondial.

El consider c dac n-ar fi existat victorioasa rscoal armat din 23 august de la Bucureti, operaia Iai-Chiinu nu s-ar fi ncheiat att de strlucit, iar dac armata romn nu ar fi ntors armele mpotriva fascitilor i nu ar fi luptat cu atta brbie i eroism, fapt ce a contribuit la accelerarea cu 6 luni a terminrii rzboiului, ar fi greu de spus cum s-ar fi ncheiat cel de-al Doilea Rzboi Mondial, deoarece, dup cum este ndeobte cunoscut, afirma N. Ceauescu, hitleritilor nu le-au ajuns cteva luni pentru a termina bomba atomic i atunci e puin probabil s fi fost nimicii. Demonstrnd c noi reabilitm acum arismul, N. Ceauescu a declarat c aceast reabilitare se simea, chipurile, chiar i la ultimul congres al partidului nostru. ntrebat de ctre Potapov unde a descoperit acest fapt, el a rspuns c nu n raportul de dare de seam al Secretarului General i nu n hotrri, ci n discursul unui oaspete strin, care a declarat c, n repetate rnduri, soldatul rus a salvat popoarele balcanice, inclusiv poporul bulgar, de la pieire inevitabil. Referindu-se la problemele teritoriale, N. Ceauescu a declarat c, dei Romnia nu are pretenii teritoriale fa de Uniunea Sovietic, un aspect, dei nensemnat, al problemei teritoriale nu a fost rezolvat nici pn acum. Este vorba de platforma continental, bogat n iei, din Marea Neagr. Romnii vor s schimbe astfel frontiera pe mare, astfel nct Insula erpilor s le rmn lor. Subliniind lipsa de raiune a cerinelor romnilor privind recunoaterea faptului c arismul a ocupat, cndva, n mod nelegitim, pmnturile romneti, tov. Potapov i-a amintit tov. N. Ceauescu c ele (dorinele romnilor) pot da natere unor consecine duntoare. Ele pot genera dorinele altor ri europene, vecine ale Romniei, pentru ca PCR s recunoasc de asemenea, c fotii crmuitori au ocupat la vremea lor, n mod nelegitim, teritorii strine. Tov. Ceauescu a ntrebat imediat: Pe cine i avei n vedere, pe unguri? Tov. Potapov a rspuns c nu avea pe nimeni concret n vedere i c e inutil s rscoleti trecutul. Pe parcursul discuiei, tov. N. Ceauescu a demonstrat c cunoate bine esena problemelor abordate. Numea incorect unele date i nume de familie, n rest, i exprima destul de precis i cuprinztor opiniile, care erau similare concepiilor promovate de istoriografia romn contemporan.

Se creeaz impresia c fie le studiaz meticulos, fie particip la elaborarea lor. La sfritul discuiei noastre, tov. V. I. Potapov a spus c, n linii mari, trebuie s continum munca privind ndeplinirea hotrrilor respective ale CC al PCUS i CC al PC al Moldovei referitoare la tendinele naionaliste n propaganda romn. El a sugerat s se efectueze cercetri, s se inaugureze publicaii, s se organizeze sesiuni, conferine tiinifice etc. care s demonstreze adevrul despre relaiile rusoromne, sovieto-romne i moldo-romne; s se tearg i s se mture un anumit strat de pasivitate aternut peste savani i organele de informaie cu ncepere de anul trecut, dup ntlnirile sovieto-romne i dup declaraiile lui N. Ceauescu. ns aceast munc trebuie continuat ca i mai nainte, dar fr a polemiza deschis cu romnii, fr a eticheta pe cineva, ci expunnd, n principal, esena lucrurilor sub aspect pozitiv. Tovarii romni, a spus tov. Potapov, i menin poziiile n toate chestiunile, nu fac dect s manevreze, caut poziii mai avantajoase pentru ei, ncearc s obin unele cedri, n timp ce ei nu doresc s fac nici o cedare. CC al PCUS consider c, n prezent, e puin posibil s se atepte vreo schimbare a poziiilor romne n multe probleme. De aceea, politica elaborat mai nainte de CC al PCUS de a-i opri pe tovarii romni s lunece pe fgaul antirusismului este justificat i trebuie continuat, dar mai insistent, mai chibzuit, mai eficient, prin toate mijloacele de comunicaie. Tov. Potapov i-a exprimat de dou ori temerea c dac, anterior, romnii nu recunoteau Moldova Sovietic, acum ei ncearc tot mai vdit s-i lingueasc i s-i mbuneze pe moldoveni, lucru demonstrat, n opinia sa, de sosirea n Moldova a Linei Ciobanu, membru al Comitetului Executiv Politic al CC al PCR, precum i de dorina insistent a romnilor de a introduce tranzitul fr vize al persoanelor n zona de frontier. n legtur cu ntlnirea dintre tov. Rusanov i tov. Andrei, programat pentru sfritul anului, tov. Potapov a rugat s fie pregtite argumente privitor la: - particularitile formrii i dezvoltrii principatelor moldovenesc i valah; - particularitile formrii i dezvoltrii popoarelor romn i moldovenesc, limbilor i naiunilor lor; - de ce unele personaliti din trecut sunt considerate deopotriv romne i moldoveneti. Toate aceste materiale urmeaz s fie expuse concis (2-3 p. pentru fiecare problem), laconic i convingtor, prezentate ctre luna noiembrie i expediate pe adresa CC al PCUS. Lociitorul Seciei Informaionale i Relaii cu rile Strine a CC al Moldovei 17. 08. 1977 (Semntura) (N. Mumji) AOSPRM, fond 51, inv. 44, dosar 12, filele 126-135 (Gheorghe Negru, Disputa dintre URSS i RSR privind tratarea istoriei relaiilor ruso- i sovieto-romne, n Destin Romnesc, Chiinu, an V, no. 3-4/2010, pp. 182-187). - XXXI RELATARE PRIVIND NTREVEDEREA L. I. BREJNV N. CEAUESCU DIN 1 AUGUST 1979 N CRIMEEA Ctre secretarii CC al PC ai Moldovei Strict secret 20 august 1979

INFORMAIE cu privire la ntlnirea i convorbirea din Crimeea a lui L. I. Brejnev cu N. Ceauescu, la 1 august 1979 La rugmintea CC al PC al Moldovei, Potapov V. I., eful Sectorului Romnia al Seciei CC al PCUS, a transmis urmtoarea informaie referitoare la aceast ntlnire i convorbire a lui L. I. Brejnev cu N. Ceauescu. ntlnirea nu a coincis cu odihna lui N. Ceauescu la noi, cum se procedeaz n mod tradiional. Dup convorbire, N. Ceauescu a luat imediat avionul spre Bucureti. L. I. Brejnev l-a informat pe N. Ceauecu despre mersul construciei comuniste la noi n ar i a struit n detaliu asupra examinrii unui ir de chestiuni primordiale legate de relaiile sovieto-romne. L. I. Brejnev a menionat c, n octombrie 1978, la Bucureti a avut loc o discuie detaliat a conductorilor romni cu tov. Gromko, Ponomariov, Rusakov, n cadrul creia s-a evaluat negativ pe puncte abordarea separat de ctre Romnia a chestiunilor legate de relaiile bilaterale, de colaborare multilateral a rilor socialiste, de politica internaional. Partea sovietic a supus atunci unei critici argumentate publicaiile din RSR privind aazisa chestiune teritorial, atitudinea conducerii romne fa de Organizaia Tratatului de la Varovia, fa de problema chinez. Au fost analizate n mod critic aspecte negative ce in de abordarea de ctre Romnia a unor chestiuni precum: ncetarea cursei narmrilor i dezarmarea, securitatea european, traducerea n via a Actului final al Conferinei de la Helsinki, cooperarea balcanic, situaia din Orientul Apropiat, din Africa. Folosind un bogat material faptic, s-a demonstrat lipsa de principialitate a poziiei PCR fa de micarea de neangajare, ca i de rile cu orientare socialist i de micarea comunist internaional. ns evenimentele care au urmat, a spus L. I. Brejnev, au demonstrat c conducerea PCR continu s-i urmeze n fond cursul special de mai nainte i chiar a ntreprins un ir de aciuni care accentueaz divergenele existente. O atare stare a lucrurilor ne ngrijoreaz foarte mult. S lum, de exemplu, atitudinea Romniei fa de Organizaia Tratatului de la Varovia: foarte des, poziia Romniei la Consftuirea Comitetului consultativ Politic i la alte foruri ale acestei organizaii difer de abordarea comun a celorlali participani.

Noi, a spus L. I. Brejnev, respectm originalitatea i suveranitatea fiecrei ri socialiste. Cele spuse se refer n totalitate i la Rmnia. ns viaa demonstreaz c interesele naionale nu au dect de ctigat prin conjugarea puterilor noastre, prin disponibilitatea i priceperea de a aciona nu separat, ci n comun. Provoac, de asemenea, o mare ngrijorare i multe alte aciuni ale reprezentanilor romni la ntlnirile multilaterale ale rilor socialiste. Acum apare c a devenit o norm, a remarcat L. I. Brejnev, ca la ntlnirile comune, de ndat ce este vorba despre declaraii n sprijinul luptei antiimperialiste a popoarelor, reprezentanii romni s refuze s le semneze. Ultimul exemplu, n acest sens, este ntlnirea de la Berlin a secretarilor Comitetelor Centrale pentru chestiuni internaionale i ideologice. Recunosc, nu pot nelege de ce interesele Romniei socialiste vin n contradicie cu solidaritatea cu lupta patrioilor din Nicaragua sau cu eforturile Vietnamului, Laosului i Cambodgiei pentru stabilirea unei pci trainice n Asia de sud-est. Gndii-v la aceasta. L. I. Brejnev a demonstrat cu exemple concrete inconsistena abordrii separate n relaiile cu China. El a menionat mai ales c la ntlnirea din anul trecut din Crimeea N. Ceauescu afirma c, aparent, China este devotat cauzei pcii. ns faptele au demonstrat contrariul. ntr-adevr, peste o jumtate de an, China a pornit o agresiune mpotriva Vietnamului. Doar primind o ripost puternic i ntmpinnd o condamnare hotrt a politicii sale de banditism de ctre comunitatea internaional, Bejingul a fost forat s-i retrag trupele. Cu toate acestea, provocaiile chineze mpotriva Vietnamului, Laosului i Cambodgiei se nmulesc, la tratativele chino-vietnameze reprezentanii RPC cer cu obrznicie ca Vietnamul s se supun dictatului lor. L. I. Brejnev a constatat c, n politica practic din Orientul Apropiat, aciunile Romniei se ndreapt tot mai mult ntr-o direcie contrar aciunilor Uniunii Sovietice, altor ri socialiste. Referindu-se la aa-numita Chestiune teritorial, L. I. Brejnev a spus c n cooperarea dintre rile noastre multe depind de nelegerea politic reciproc dintre pri.

Toamna trecut, la Bucureti, dup ntlnirea noastr din Crimeea, n urma acordului dintre tovarii notri i ai votri, a avut loc o discuie amnunit n care a fost expus cu toat claritatea poziia Biroului nostru politic n aceast chestiune i ea rmne neschimbat. Totui fapt e c relaiile noastre bilaterale au devenit mai complicate. Ne vedem prea des silii s ne ocupm nu de elaborarea unor aciuni comune orientate spre viitor, ci s revenim la trecutul istoric, s vorbim a cta oar despre problemele pe care le-am abordat n discuiile noastre. Aici N. Ceauescu a profitat de o pauz i a spus c declaraia semnat n 1976 constituie o temelie bun pentru relaiile noastre reciproce, inclusiv pentru aa-numita chestiune teritorial. Ce-i drept, a adugat el, mai apar un ir de probleme, mai ales cele legate de publicaiile pe teme istorice. nainte de a veni aici, tovarii notri mi-au dat o list mare de materiale care se public pe aceast tem n presa sovietic, n special n cea moldoveneasc. Propun ca istoricii notri s dezbat aceste probleme. S punem capt o dat pentru totdeauna acestor probleme. Ele nu trebuie s arunce o umbr asupra relaiilor noastre. Continundu-i ideea referitoare la aceast chestiune, L. I. Brejnev a spus c noi nu neam dori s desfurm o polemic cu tovarii romni, ns voi spune pe fa c n acest caz multe vor depinde de noi. Sunt de acord cu tine: trebuie s nu mai apar publicaii pe chestiuni istorice. tim ambii despre ce este vorba. S considerm c ne-am neles asupra acestei chestiuni. Sunt sigur c nelegerea asta va fi de folos Partidului Comunist Romn, ntregului popor romn. N. Ceauescu a declarat imediat c este de acord. n ncheiere, L. I. Brejnev a spus: n 1976, la Bucureti, am semnat o bun declaraie comun. n 1978, la Moscova, n cadrul consftuirii CCP, am semnat o declaraie unde am trasat o linie coordonat n chestiunile internaionale. Exist un teren vast pentru o cooperare bazat pe paritate. ns aici e nevoie de eforturi comune, de aciuni comune, exprimate nu doar n cuvinte, ci i n fapte. Dac va fi aa, munca fcut n comun va fi rspltit nsutit. n timpul discuiei, N. Ceauescu a adoptat o strategie defensiv, vdit mpciuitoare. Cutnd s atenueze divergenele, el a afirmat c Romnia a mers i va merge mpreun cu celelalte ri participante la Tratatul de la Varovia n direciile principale ale politicii internaionale, precum destinderea, dezarmarea, securitatea n Europa, susinerea micrii de eliberare. Spre deosebire de ntlnirile precedente, N. Ceauescu nu a nceput, de fapt, s contrazic criticile aduse politicii chineze, nu a ncercat s o justifice i a declarat c Romnia condamn agresiunea Chinei n Vietnam. n acelai timp, el a confirmat deja cunoscuta poziie romn fa de evenimentele din Cambodgia i a legat evaluarea pozitiv a nceputului tratativelor sovieto-chineze de afirmaiile obinuite privind schimbrile pozitive n viaa intern a Chinei. n afar de aceasta, N. Ceauescu a ncercat s justifice aciunile separatiste ale lui A. Sadat, s-a pronunat din nou pentru organizarea unei conferine internaionale referitoare la Orientul Apropiat. Fcnd bilanul convorbirii, L. I. Brejnev a revenit la situaia Din Asia de sud-est, unde s-a creat unul din cele mai periculoase focare ale tensiunii internaionale.

El a supus unei critici aprofundate politica Romniei n aceast regiune, spunnd c instaurarea pcii n Asia de sud-est depinde ntr-o mare msur de fiecare ar socialist, de disponibilitatea de a aciona n spirit internaionalist. n timpul ntlnirii, N. Ceauescu s-a adresat cu rugmintea de a vinde petrol sovietic Romniei, deoarece ea se confrunt n prezent cu o acut problem de echilibru energetic. Plata pentru petrolul sovietic ar putea fi efectuat fie n valut forte, fie cu produse alimentare, inclusiv carne. Drept compensaie, ei (romnii) se angajeaz s vnd produse petroliere Moldovei, Ucraine4i i altor regiuni ale URSS situate n apropierea Romniei. L. I. Brejnev a rspuns: Aceasta este o problem foarte complicat. Vorba e c noi nu avem un surplus de petrol, toate resursele, pn la ultima ton, sunt calculate i distribuite pentru muli ani nainte. CC al PCUS consider c aceast convorbire ntre L. I. Brejnev i N. Ceauescu a fost, n linii generale, util din punctul de vedere al intereselor URSS i al altor ri freti, ntruct a oferit posibilitatea de a expune linia general privind cele mai importante probleme ale politicii internaionale i de a demonstra inconsistena poziiilor romne. Totodat, lund n considerare experiena trecutului, nu avem nici un temei s ateptm schimbri eseniale n practica politic a conducerii romne. PCUS va tinde i pe viitor, n mod perseverent i consecvent, s limiteze la maximum dauna care rezult din cursul separat al conducerii romne pentru interesele comunitii socialiste. n acest scop, partidul nostru consider c e necesar s exercite influen asupra lui N. Ceauescu, supunnd criticii aspectele politicii romne care sunt potrivnice cursului comun al statelor socialiste freti. Lociitor al efului Seciei Informaii i Relaii cu rile Strine a CC al PC al Moldovei semntura M. Mumji AOSPRM, fond 51, inv. 50, dosar 6, filele 80-85 (Gheorghe Negru, Disputa dintre URSS i RSR privind tratarea istoriei relaiilor ruso- i sovieto-romne, n Destin Romnesc, Chiinu, an V, no. 3-4/2010, pp. 201-203). Basarabia literara md.

DISCUTIE INCENDIARA ! Piata imobiliara romaneasca, se va prabusi in 2010; Afla cine sunt cei care trag sforile din umbra, pentru a cumpara pe nimic activele majore ale Romaniei , in 2010; Cum au fost inrobiti romanii!
4 Dec, 2009 Banci, Dezbateri Publice

In vreme ce romanii sunt hipnotizati de campania electorala, se trag sforile de catre grupurile financiare care se pregatesc sa cumpere activele majore ale tarii, in regim de solduri. O sa va invit sa urmariti o discutie purtata de mine cu un bancher, pe tema scenariului pentru 2010, si o sa va las sa trageti concluziile. Nu conteaza banca unde lucreaza acest om, ci pur si simplu, strategia ampla, pusa la cale peste capetele noastre, care par sa nu se mai dezlipeasca de manipularile si circul campaniei electorale. Un fost sef de la CIA spunea " daca stii cum si cu ce sa manipulezi atentia cetateanului, si pui in stanga lui un spectacol de circ, nu o sa observe portavionul din dreapta lui" UI : Cum priveste banca si grupul financiar din care faceti parte, ce se intampla in Romania, in plan economic si politic ? Bancher : Suntem incordati insa extrem de motivati, intrucat asteptam producerea momentului la care lucram de circa 10 luni de zile; Banca noastra si-a redus extrem de mult expunerea in Romania, a inchis robinetul creditarii, si am trimis catre headquarter-ul grupului, cat de multa moneda euro am putut; Repet, asteptam acum producerea rezultatului muncii noastre, in cadrul unui plan la care participa extrem de multe grupuri financiare si bancare externe; UI : Adica concret in ce consta acest rezultat pe care il asteptati ? Sperati in revenirea economica a tarii ? Veti relua creditarea ? Bancher : Naivitatea este o slabiciune de caracter a romanilor; Ma intrebi daca speram in revenirea economica a tarii ? Pai noi speculam si vom castiga enorm de multi bani, tocmai in momentul in care, economia nationala romaneasca, va atinge fundul cel mai de jos al graficului. Himerele legate de cresterile economice din 2010, sunt lansate concertat de analisti, pentru ca aceasta este parte a strategiei noastre, pentru a ne maximiza profitul pe care il vom face, cand balonul speculativ imobiliar si al cursului valutar, ne va indica faptul ca suntem pe trendul castigului maxim. Ma intrebi daca vom relua creditarea ? Creditarea in Romania, s-a facut cu cap; Este adevarat, ca si guvernarea din 2007-2008 ne-a ajutat enorm, atunci cand, ne-am consolidat si ne-am asigurat prin intermediul creditului de consum, dependenta totala a populatiei active, a fortei de munca romanesti; UI : In se sens v-ati asigurat dependenta lor totala ? Bancher : Simplu; Populatia Romaniei si romanul in general, are un singur bun de pret, care ne intereseaza pe noi bancherii : activele imobiliare. Mai exista si forta de munca a individului, insa aceasta, dupa ce l-ai prins in mreje, este utila de speculat, pentru ca acel individ va munci perpetuu pentru noi. Trebuia sa ajungem cumva la aceste active imobiliare ale romanilor; Normele BNR si legile, nu ne permiteau sa putem acorda in masa, credite ipotecare, plus ca aceste credite ipotecare, nu erau 100% avantajoase pentru noi; Asa , ca am profitat de lentoarea in decizie a BNR, si am investit masiv in publicitate pe segmentul creditului de consum. Stiam inca de la bun inceput, faptul ca, cei carora le acordam credite de consum, nu vor avea resurse sa le restituie, astfel, incat, coroborat cu faptul ca, stiam din 2008, ca aceasta criza financiara va lovi si Romania, am calculat totul extrem de bine; Nu trebuia sa fii geniu bancar, ca sa iti dai seama ca intr-o tara precum a voastra, pur si simplu, efectele crizei urmau sa fie devastatoare pentru ca : [1] nu mai produceati nimic; [2] pietele emergente sunt dominate de multinationale, legate de grupurile financiare si bancare pe care noi le reprezentam; [3] urma sa aveti in 2009 un an electoral in care , pe fondul disputelor politice, era de anticipat ca va veti sapa singuri groapa; La acest din urma punct

recunosc ca a trebuit sa ne implicam; si asta pentru ca, daca in 2008, actualul presedinte avea o cota de popularitate de vreo 60 %, noi trebuia sa incingem campania, pentru a impinge politicienii sa ia masurile pe care noi le asteptam. UI : Ce masuri asteptati sa ia politicienii ? Spuneti ca ati manipulat partidele ca sa va atingeti scopul economic ? Bancher : Iulian, hai sa ne gandim putin. Noi nu a trebuit decat incingem spiritele, si sa creem un cadru in care, oponentul in alegeri al actualului presedinte, sa recupereze handicapul de imagine, astfel incat sa creem romanilor si politicienilor, impresia unei lupte stranse; Iar de aici pana la luptele politice din Parlament, care au intunecat mintile tuturor partidelor a fost doar un pas, insa decisiv a fost momentul in care tara voastra a ramas fara Guvern. Atunci, si acum in acest moment, orice guvern se va forma, este legat ombilical si total la mana noastra, intrucat, are nevoie de banii nostri, pentru a plati salariile, pensiile, etc. Voi v-ati ales cu spectacolul din presa, noi ne alegem cu banii si castigurile. Practic Romania este a noastra, iar dependenta voastra de noi va deveni totala.Actualul presedinte, ne-a pus putin in dificultate, atunci cand a venit cu guvernul PSD-PDL, pentru ca ceea ce noi ne doream era instabilitate economica si politica; a trebuit sa presam extrem de mult pentru ca ruptura la nivel guvernamental sa se produca, sa cada guvernul, sa se amane sosirea transei de bani de la FMI, insa pana la urma, cunoscand mentalitatea colerica romaneasca, am reusit. UI : Nu imi vine sa cred; este evident ca suntem naivi si starnim furtuni in paharul cu apa; Hai sa revenim putin la acea legatura intre casele romanilor si creditul de consum. Bancher :Iti spuneam ca in 2008, am dat masiv credite de consum; am dat bugetarilor, am dat angajatilor din sectorul privat; Atractia era mare intrucat, nu trebuiau sa prezinte garantii, insa noi stiam ca in 2009, ne vom atinge scopul. Si , in 2009, intr-adevar, pe fondul crizei economice, au explodat restantierii. Asta inseamna ca oamenii nu si-au platit ratele catre banci, iar noi am trecut la executare silita; Aici am avut iar nevoie sa ne concertam eforturile, astfel incat, sa nu existe grupuri financiare romanesti, companii sau persoane private , care sa ne strice planurile, intrucat riscam sa ne trezim ca vin sa cumpere activele imobiliare scoase la vanzare; Asa ca a trebuit sa lovim si mediul de afaceri privat, pentru ca oamenii de afaceri, sa se lupte pentru supravietuire, si sa nu aiba lichiditati pentru a cumpara nimic; A trebuit sa-i facem sa devina preocupati de grija zilei de maine, si sub teama falimentului, ne-am eliminat competitorii. Seful BRD Soc. Gen. spunea intr-un ziar romanesc ca este momentul sa ne eliminam competitorii; Exact asta facem, va eliminam din jocurile economice din propria voastra tara; UI : Ati eliminat concurenta autohtona, blocand creditarea pentru firme si blocand piata executarilor silite ? Bancher : Corect. Si nu a fost greu. Pe o piata interna gatuita de blocajul financiar, firmele romanesti au fost sufocate de lipsa lichiditatilor, iar guvernul din 2009 a fost lasat fara nici o posibilitate de a asigura resursele financiare; Daca intr-o tara guvernul nu are bani pe care sa-i injecteze in economia nationala, iar noi bancherii, va blocam accesul la credite, firmele ajung fix ca o gradina de flori, expusa arsitei zilnice, pe care nu o mai uda nimeni, si care pana la urma va muri; De aceea spuneam ca a trebuit sa ne agitam putin pentru a impiedica acest guvern din 2009 sa puna in aplicare masurile economice, si sa abatem atentia asupra luptei din campania electorala. Dupa ce ne-am asigurat ca pur si simplu nu va exista riscul sa apara intrusi care sa cumpere activele imobiliare, case, terenuri, scoase la vanzare de executorii nostri bancari, am inceput sa trimitem pe banda rulanta dosarele celor care au luat credite de consum , catre executori. Nimeni nu a sesizat faptul ca, nu ne interesa de fapt sa le vindem casele, ci sa manipulam piata imobiliara, sa o tragem in jos, asigurandu-ne in acelasi timp, ca la momentul potrivit, cand curba prabusirii imobiliare va atinge cel mai de jos nivel, grupurile financiare din tarile noastre de origine, sa cumpere masiv si la preturi de

nimic aceste active; Te asigur Iulian ca in 2010, un apartament cu trei camere care in 2008 era evaluat la 150000 euro, va fi scos la vanzare , la executare silita, la preturi de sub 30000 de euro si nu va veni nimeni sa cumpere, pentru ca in 2010 toti vor fi preocupati sa tina bani deoparte pentru ziua de maine; Va fi momentul perfect sa cumparam totul pe nimic. Romanii vor deveni chiriasi in propriile case, pentru ca acesta a si fost obiectivul nostru primordial, si anume achizitiile la preturi infime. Pentru asta era obligatoriu sa ducem piata imobiliara la un maxim, pentru ca pe fondul prabusirii acesteia, noi sa culegem caimacul. Si la plan se adauga si presiunea pe moneda voastra nationala. UI : Ce presiune ? Vad acum ca leul se intareste, desi, intr-o tara care nu produce nimic, aflata in criza politica, lovita de criza financiara, nu imi explic care poate fi suportul de intarire a leului. Bancher : Pai este vorba de aceiasi reteta, care se invata la orice curs de MBA. Asa cum piata imobiliara a fost dusa de noi la maximuri ireale, pentru ca trebuia sa va dam credite la valori foarte mari, ca sa aveti pe urmatorii 30-40 de platit rate uriase catre noi, pentru a deveni in acest interval de timp, atat proprietarii caselor voastre, dar si asigurandu-ne ca veti munci voi si familiile voastre pentru noi, pentru a plati aceste rate ireale, tot asa, bula speculativa a monedei nationale, trebuie manipulata , insa in sens invers. In cazul speculatiilor pe moneda nationala, trebuie sa ducem leul la un nivel minim, cat mai mic posibil, lasandu-l apoi sa explodeze, sa urce la valori mari, valori reale, undeva catre peste 5 ron pentru un euro. Adica vom face euro atat de scump incat, sa nu va puteti permite sa cumparati activele imobiliare scoase la executare silita, nici cand ele vor avea valori in euro, relativ mici, dar si pentru ca, micimea salariilor romanilor, salarii platite in lei, sa faca din rata catre banca, un cosmar al vietii de zi cu zi. Totul legal, profitand de naivitatea generala, de ternele lupte politice si de tot acest context romanesc , care din 2006 lucreaza pentru noi si in interesul nostru. Iata ca ieri euro era deja la 4,21 lei.

UI : Asadar totul este componenta a unui plan; cand va fi detonat ? Bancher : In ciuda galopului inregistrat de alte active din aceeasi clasa de risc in ultimele zece luni, leul nu are cum sa participe la aceasta revenire , fiind evident pentru orice incepator, ca este totul o bula speculativa ; " investitorii urmaresc cu ingrijorare mai intai derularea acordului cu Fondul Monetar International, iar mai apoi turbulentele de pe scena politica", spune Koon Chow, analist la Barclays Capital, una dintre cele mai mari banci de investitii britanice. El considera ca euro ar putea sa coboare spre 4,1 lei.Balon de sapun, care este un element al sarjei finale de cumparare a Romaniei la OUTLET.Pentru ca defapt, prin incingerea campaniei electorale, noi avem acoperirea perfecta ca nimeni nu mai are timp sa ne strice planurile. UI : Ce veti face cu acte active, cu casele romanilor ? Bancher : Pai este esential sa controlam aceste active, intrucat, ele sunt o moneda de tranzactionare pe pietele internationale; Uitati-va la Dubai acolo unde expunerile bancilor noastre, se lovesc de nevoia de a acoperi pierderile; Pierderile se acopera prin cresterea ritmului de exploatare a muncii celor care au credite la banci; Ei trebuie constransi sa lucreze mai mult, si sa plateasca rate mai mari catre noi; Avand in mana bunul cel mai de pret al unui om, locuinta, acesta va munci pentru noi; Recreem astfel sistemul sclavagist perfect, in care aparenta de libertate, in care mintea si atentia cetateanului este atrasa de lupta politica, fara ca cineva sa mai aiba timp sa se gandeasca la ce li se intampla cu adevarat. Iar cand se vor trezi va fi de fapt foarte tarziu; Noua ne trebuie sa exploatam forta de munca a voastra , sa va impingem sa munciti mai mult ca sa ne platiti noua mai mult.

UI : Mai am o singura intrebare; Spuneti ca ati contribuit la incingerea campaniei electorale, pentru ca trebuia sa saditi samanta unei confruntari politice puternice, intrucat instabilitatea politica era necesara; Concret, ati platit politicieni romani sa puna umarul la actuala criza politica ? Bancher : In mod evident, in 2007 si 2008 am sprijinit si sustinut politicieni care avea acces la fraiele guvernarii, ca sa fim lasati sa derulam amplul program de acordare masiva a creditelor de consum. In 2009 fiind an electoral, grija noastra a fost sa alimentam puternic aparitia unui contracandidat puternic pentru actualul presedinte, care avea o cota mare de popularitate, si am reusit. Mult mai usor si mai ieftin decat ne imaginam. Sa ne intelegem : noua nu ne pasa cine va iesi presedinte, pentru ca sunteti la mana noastra, in plan guvernamental. A fost mai usor pentru ca, aveti in Romania o pasiune extrem de mare, sa va consumati energiile fix in directiile care nu va aduc avantaje, care va ingroapa sansele la un viitor mai bun. Suntem si noi uimiti de modul in care, marea masa a jurnalistilor, ne-au facut misiunea mult mai usoara, implicandu-se in aceasta campanie electorala emotional, doar pe fondul ideii ca actualul vostru presedinte trebuie dat jos, fara sa aiba nici un fel de viziune economica asupra realitatii. Repet, noi doar am alimentat ascensiunea unui oponent puternic pentru dl. Basescu, si restul l-a facut mass-media, si naivitatea voastra , de la sine. Anul 2010 va aduce si rasplata pentru munca depusa de noi in ultimii 4 ani, pentru ca vom aduce Romania la statutul de tara total si , cel mai important, ireversibil dependenta , de fraiele complicatului sistem financiar-bancar mondial. Nu vreau sa par cinic insa, in 1989, toate activele tarii erau ale clasei proletare, adica de fapt ale nimanui, fiind controlate de o mana de oameni care decideau in aceasta tara si pentru a caror bunastare, muncea intreaga natiune ; La 20 de ani, veti fi ajuns fix in aceeiasi situatie, adica nimic nu va mai fi in proprietatea voastra, si veti munci sa va platiti datoriile. Iar economia nationala va fi dominata de multinationalele controlat indirect tot de noi, in vreme ce falimentele firmelor romanesti, detinute de romani, vor continua si in 2010, intrucat fara finantare , fara credite, si cu un guvern care nu are resurse financiare, nu exista sanse de supravietuire. Astfel incat, tinerii romani vor avea doar doua optiuni : angajati la stat, sau angajati la multinationalele straine; In ambele variante, numai noi castigam.

P R O G R A M de prevenire a genocidului din Romnia


Profunda criz economic din Romnia a fost provocat de corupia i incompetena liderilor politico-administrativi, economici i religioi din perioada dictaturii ceauiste[1980-1989] i ai perioadei de tranziie [1989-2010]. Naiunea romn a avut posibilitatea unui trai prosper, pe baza activitii creatoare, ntr-o economie organizat modern i eficient. In perioada socialist, produceam i exportam de la ac la avion de lupt, aveam un sistem de nvmnt performant, o protecie social satisfctoare,o populaie moral, educat n cultul muncii i al cinstei, un sistem rentabil de relaii economice externe cu mai mult de 100 de state. Momentul decembrie 1989 a gsit Romnia fr nici o datorie extern i cu o rezerv bneasc de 4,5 miliarde dolari SUA, 1,6 miliarde ruble transferabile, sute de miliarde de lei puternici, adunai n fonduri speciale [PCR, UTC, ODUS, asociaiile femeilor, pionerilor, oimilor patriei, Armat, Ministerul de Interne i alte ministere etc.]. Totodat, a gsit economia romneasc n plin funciune, cu mai mult de 70% din obiective modernizate, cu mai mult de un milion de specialiti cu studii superioare i postliceale, cu un sistem eficient de achiziii i export, cu un numr ridicat de persoane implicate direct n sfera productiv i un numr redus de pensionari. Liderii politico-economici,administrativi i religioi de dup decembrie 1989 au distrus economia romneasc, au nstrinat cele mai rentabile ramuri i obiective economice, au proletarizat n mas populaia romneasc proprietar a avuiei naionale furate, au redus drastic proprietatea naional n favoarea unor firme strine, au sczut cumplit sfera creatorilor direci, concomitent cu creterea volumului de populaie inactiv, au dus statul romn n poziia de semicolonie falimentar. In prezent, vinovaii de aceast situaie disperat vor s ias din criz prin sacrificarea maselor largi de copii, studeni, personal bugetar, pensionari i mici ntreprinztori romni. In compensaie, clientela lor politico-economic i religioas se va mbuiba n continuare din munca i sacrificiile noastre. Reducerea veniturilor populaiei cu 25%, respectiv 15% va afecta milioane de ceteni romni aflai deja la limita inferioar a suportabilitii, provocnd un genocid de amploare, prin subnutriie, malnutriie, lips de asisten medical, lipsa facilitilor necesare unui trai modern [gaze, ap cald i rece, energie electric, servicii telefonice etc. Noi, Fria Creatorilor, ne opunem ferm programului de genocid dictat de FMI i propunem ieirea din criz prin folosirea altor surse aflate la ndemna guvernailor. Ca regul general, fiecrui cetean activ ori fost activ [pensionar] i sunt necesari cel puin o mie de lei noi pe lun pentru a supravieui. Nimeni nu are dreptul s scad veniturile cetenilor sub aceast limit, dect n cazuri bine justificate, cum ar fi alcoolicii, leneii, cei care au refuzat ori refuz s munceasc etc. Liderii politicoadministrativi pot colecta fondurile bugetare necesare ieirii din criz din urmtoarele direcii: 1] Anularea subveniilor anuale i de campanie acordate partidelor politice. Cine dorete s fac politic s-o fac pe bani proprii ori atrai din cotizaii i donaii. 2] Anularea subveniilor acordate asociaiilor cu orice profil, cu excepia celor strict necesare supravieuirii naiunii romne. Exemple de asociaii crora li se pot anula subveniile, fr a fi afectat vreun cetean onest: UDMR, asociaiile minoritilor naionale, asociaiile editorilor, uniunile de creaie [acestea triesc din propriile creaii], asociaiile pentru protecia animalelor. Suntem n poziia disperat de a proteja mai nti viaa oamenilor, apoi, cea a animalelor. E incorect s cheltuim cu ntreinerea unui cine vagabond mai mult dect pentru un pensionar sau pentru un handicapat. 3] Anularea salarizrii mascate a clerului de toate confesiunile, deoarece propaganditii religioi [preoi, rabini, muftii etc.] sunt prestatori de servicii religioase pltite de populaie, nu angajai de stat. In prezent, clerul de toate confesiunile este ajutat de stat cu sume lunare incredibil de mari, ca de exemplu patriarhul BOR - 83 de

milioane lei vechi, efi de cult [rabin ef, muftiu etc. ] - 76 de milioane, episcop - 66 de milioane, episcop vicar - 63,5 milioane etc. Avem de a face cu indivizi care primesc gratis mas, cas, transport, haine etc. i nu au nici un fel de obligaii familiale. La ce le trebuie aceti bani smuli de la gura sracului muribund ? 4] Anularea tuturor subveniilor, donaiilor i retrocedrilor fcute ctre cultele religioase n ultimii 19 ani i restituirea sumelor ctre bugetul de stat. Imobilele recuperate n urma anulrii actelor de donaie ori de restituire s intre n proprietatea naional i s primeasc destinaie economic, umanitar sau cultural modern. 5] Desfiinarea tuturor posturilor de profesori de religie i dirijarea banilor astfel obinui ctre Ministerul Educaiei i Invmntului, cu scopul de a salva alte posturi de profesori de tiine strict necesare cultivrii tinerii generaii [astronomie, tiine naturale i exacte etc.]. Religia s fie predat dup model american: n mod benevol, n coli de duminic, n familie sau la biserici. 6] Secularizarea averilor cultelor i sectelor religioase care nu folosesc practicrii ritualurilor ori sunt contrare dogmei lor de baza [Nu adunai averi pe Pmnt, ci n Cer !], dup modelul aplicat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. In prezent, cultele i sectele religioase sunt mai bogate dect statul romn, iar averea lor de zeci de miliarde de euro a fost acumulat n mare parte din donaii, subvenii i retrocedri fcute din bugetul de stat. De exemplu, fosta senatoare Simona Marinescu a fcut donaii de miliarde de lei din fondul de pensii unor culte din judeul Buzu, pentru a fi ajutat n alegeri [caz documentat de presa scris]. Banii obinui astfel s fie dirijai ctre fondul de pensii, iar imobilele s fie folosite n scopuri umanitare [cmine, azile, coli speciale etc.]. 7] Impozitatea veniturilor i averilor cultelor religioase la fel ca la orice alt societate economic. Cultele religioase realizeaz venituri imense din mai multe categorii de activiti economice: ritualuri, taxe de cult, servicii turistice [pensiuni, hoteluri etc.], servicii de editur, artizanat, activiti agro-industriale, sfinirea unor mobile i imobile, comer cu obiecte de cult sau cu iluzii [moate, brul maicii domnului] etc. Naiunea care a fabricat religia judeo-cretin, grecii, impoziteaz veniturile religioase cu 20%. 8] Restituirea tuturor sumelor donate de ctre Guvern i diverse ministere pentru construirea catedralei mntuirii neamului i a altor lcae de cult judeocretin. Folosirea acestor sume pentru salarizarea bugetarilor aflai n pericol de reducere a veniturilor. Neamul romnesc nu se va mntui cu andramale mistice i ritualuri slbatice, judeo-cretine sau de alt fel. Neamul romnesc va iei din criz prin cunoatere tiinific, creaie util, comportare moral i deplin solidaritate social. Patriarhia BOR sfideaz ntreaga naiune srac, refuznd s nceteze construciile faraonice i inutile. Pn cnd vom mai rbda acest parazitism religios sfidtor ? 9] Desfiiinarea CNSAS i dirijarea sumelor astfel obinute pentru salarizarea serviciilor secrete. CNSAS s-a nfiinat n urma diversiunii securiti-teoriti, din decembrie 1989, iar obiectul su de activitate a fost desfiinat prin verificrile fcute de mass media, Procuratur i Justiie. Dup 20 de ani de la desfiinarea Securitii Romne, e inutil s mai discutm ce a fcut i cum a lucrat. Procuratura n-a reinut o singur acuzaie mpotriva unui singur securist. 10] Desfiinarea Institutului pentru studierea crimelor comunismului, deoarece fostele crime i abuzuri ale regimului de ocupaie sovietic nu pot fi puse n sarcina socialismului romnesc i dirijarea sumelor astfel obinute ctre pensii i alocaii. Din multe puncte de vedere, socialismul romnesc, de dup 1964, a fost mult mai uman dect actuala societate capitalist-slbatic. De pild, sperana de via din socialism era cu 10 ani mai mare, nu exista omaj, fiecare om primea o locuin ieftin, leul era stabil, pensiile erau satisfctoare, ordinea i linitea social erau asigurate de bun voie [nu prin coerciie], serviciile medicale erau gratuite etc. 11] Desfiinarea Institutului Cultural Romn i transferarea bugetului acestuia la Ministerul Afacerilor Externe, minister care poate ndeplini mai bine sarcinile de promovare a culturii romneti peste hotare. 12] Renfiinarea Ministerului Comerului Exterior i a oficiilor judeene de comer exterior, prin care micii ntreprinztori romni s-i poat derula toate activitile de export: informare de pe piee externe, reclam i promovarea pe piee externe, efectuarea exporturilor i ncasarea sumelor cuvenite. 13] Adoptarea legii pentru confiscarea averilor dobndite ilicit, n regim de urgen i aplicarea ei imediat. Sumele confiscate de la infractorii din aceast categorie s fie folosite pentru investiii economice de stat, precum i pentru plata normal a lucrtorilor din domeniile care concur la aplicarea legii: ofieri de informaii i poliie, procurori, judectori. 14] Anularea tuturor scutirilor de impozite i alte taxe acordate de guvernanii corupi, n ultimii 19 ani i recuperarea sumelor datorate, de la debitori i de la guvernanii corupi. Folosirea acestor sume pentru stimularea economiei naionale [investiii, promovare, instruirea creatorilor etc.]. La o simpl estimare, e vorba de minim 20 de miliarde de euro. De pild, numai firma Erickson a fost scutit de Mugur Isrescu, n scurta perioad ct a fost premier, de suma de 800 de milioane de dolari. Cu o sum identic a fost scutit ROMPETROL, de ctre fostul premier Adrian Nstase. Dac guvernanii corupi n-ar fi aplicat politica scutirilor, Romnia nu ajungea datoare. 15] Anularea tuturor reealonrilor de plat a taxelor datorate bugetului de stat i colectarea de urgen a sumelor datorate de marii debitori. Extinderea executrii silite asupra averilor deinute de liderii prezeni sau din trecut ai firmelor falimentare. 16] Serviciile secrete, Ministerul Afacerilor Externe i Ministerul Justiiei s ntreprind toate msurile specifice pentru identificarea i recuperarea imenselor sume scoase din ar de infractorii de tranziie. 17] Declanarea urmririi penale, concomitent cu sechestrarea tuturor bunurilor, asupra liderilor politico-economici i administrativi care au privatizat fraudulos obiective economice rentabile, cum ar fi ROMTELECOM, Petrotub, IMGB, Sampanie-Simleul Silvaniei, CCCF [pendinte de CFR], combinatele siderurgice, reelele de distribuire a gazelor naturale i a energiei electrice etc. .Aceste obiective i multe altele erau rentabile, alimentau bugetul de stat cu sume imense i asigurau multe locuri de munc, fapt pentru care privatizarea lor nu a fost justificat de criterii economice, ci motivat de acte de corupie. 18] Sistarea importurilor de armament i tehnic de lupt pe termen de 5 ani, deoarece produsele din aceast categorie sunt vechi, nu ne trebuie neaprat i nu servesc la aprarea rii. 19] Retragerea trupelor romne din Irak i Afganistan, cum au procedat naiuni europene mai evoluate i ncetarea cheltuielilor n valut cu ntreinerea lor. Naiunea romn, ca i cea american, nu are nici un fel de interese n aceste dou ri. Un mic grup de interese din SUA ntreine aceste focare de rzboi, contrar dreptului internaional i rezoluiilor Consiliului de Securitate. 20] Reducerea cheltuielelor Parlamentului cu 70%, prin aplicarea urmtoarelor msuri de bun sim: a] Reducerea numrului de parlamentari la 180, cte unul la 100.000 de electori. b] Reducerea personalului auxiliar al unui parlamentar la un consilier, o secretar i un ofer [care poate i lipsi,d ac parlamentarul i conduce singur autoturismul]. c] Mutarea Parlamentului ntr-o cldire mai mic i nchirierea Palatului Poporului unor mari firme i ambasade strine. d] Desfiinarea posturilor de deputai ai minoritilor, deoarece acetia sunt alei prin abuz i discriminare, n numele unui mic numr de electori. e] Reducerea cheltuielilor adminstrative i de reprezentare a fiecrui parlamentar la strictul necesar ndeplinirii funciei, mobilier, aparatur electronic, autoturisme, diurne, birouri teritoriale etc.]. 21] Legalizarea transformrii pedepsei cu nchisoarea, pentru anumite infraciuni,cu plata unor mari sume de bani. De pild,pentru o vtmarea din culp,n loc de 3 ani nchisoare,s se poat plti o sum de 200 de lei [chiar i mai mult] pentru fiecare zi de nchisoare. Sistemul a fost aplicat n socialism i a adus mari venituri la stat. 22] Legalizarea i impozitarea prostituiei,dup modelul din rile vesteuropene. Prostituia este natural i nu ncalc nici o lege divin,cum o ncalc homosexualitatea deja legalizat sub guvernarea cretin-democrat. Legalizarea ei previne rspndirea bolilor venerice, violurile i veniturile ilicite ale proxeneilor. O prostituat de lux ctig circa 4000 de lei pe zi [1000 de euro]. Impozitele din aceast surs ar trebui s mearg la Ministerul Sntii. 23] Insprirea pedepselor pentru infraciunile economice, ncepnd de la mit, trafic de influen etc. Aplicarea n toate cazurile de astfel de infraciuni a pedepsei confiscrii totale sau pariale a averii. 24] Impozitarea progresiv i sever a proprietarilor mai multor locuine i a gradului de lux al fiecreia, nct s se ajung la lichidarea speculei cu spaiul locativ i la renunarea la imobile supradimensionate i ultraluxoase. 25] Gospodrirea judicioas a pmntului naional, pe baza unui plan unic, din care s nu lipseasc urmtoarelele elemente: a] Precizarea n Constituie a faptului c pmntul constituie avere naional de importan vital, aflat ntr-una din urmtoarele forme de proprietate: de stat, mixt i particular. b] Interzicerea prin lege a nstrinrii pmntului romnesc ctre ceteni strini, cu excepia celor din ri ale Uniunii Europene. c] Legiferarea donaiilor benevole a terenurilor nelucrate, de ctre proprietarii neinteresai de ele, ctre stat sau ctre instituii tiinifice de profil [staiuni de cercetri, academii agricole etc.]. Interzicerea prin lege a donaiilor de terenuri ctre culte i secte religioase, deoarece acestea nu au voie s dein averi, conform propriilor dogme. d] Renfiinarea fermelor i staiunilor de cercetare de stat cu profil agricol i horticol, pe terenurile recuperate de naiune de la culte i secte religioase, de la donatori i

de la persoanele crora li se naionalizeaz terenurile, conform legii. e] Legiferarea naionalizrii terenurilor nelucrate mai mult de doi ani, cu o minim despgubire ctre fostul proprietar. Eventual, despgubirea poate fi acordat i n aciuni la fermele de stat. f] Renunarea la culturile tradiionale nerentabile i abordarea n culturi a celor mai rentabile plante pomi i arbuti fructiferi, struguri de mas, legume i zarzavaturi, plante medicinale, flori, plante exotice [kiwi, curmali chinezeti, bananieri nordici, mslini adaptai, actinide, alune de pmnt etc.]. Cerealele tradiionale s fie cultivate numai n zone ntinse, cu posibiliti de mecanizare i irigare. g] Refacerea sistemului naional de irigaii, ca proprietate de stat, dup modelul egiptean. Astfel, fiecare comunitate va primi ap la preuri modice, de stat. h] Legiferarea confiscrii averilor indivizilor care au defriat livezi, vii i pduri, cu scop de specul. i] Renfiinarea sistemului naional de achiziii i export produse agricole i agroindustriale, dintre cele cerute intens de pieele externe [legume ecologice, fructe cultivate i de pdure, ciuperci etc]. j] Improprietrirea tinerilor i pensionarilor api de munc, la cerere, cu minim un hectar de teren cultivabil, cu scopul de a crea microferme rentabile, n domeniile cele mai profitabile - legume, flori, fructe de pdure i cultivate, struguri de mas etc. 26] Impozitarea sever a importurilor de lux - yahturi, autoturisme mai scumpe de 20.000 euro, elicoptere, bijuterii etc. 27] Incetarea subvenionrii mascate a vnztorilor de autoturisme prin programul RABLA. 28] Introducerea unei taxe de 50.000 de euro pentru acordarea ceteniei. Astfel, nu vom mai aduna toi sracii din rile n curs de dezvoltare, pe care s-i ntreinem noi, din bugetul deja anemiat. 29] Aplicarea unor impozite i taxe severe persoanelor care practic profesii retrograde, cum ar fi astrologi, vrjitori, ghicitori etc., precum i bioenergoterapeuilor de orice fel. De regul, indivizii din aceste categorii nu-i declar corect veniturile [ca i preoii], sustrgndu-se impozitrii corecte. 30] Dublarea taxelor i impozitelor pe reclamele comerciale fcute prin orice mijloc: afie, pliante, anunuri n presa scris, clipuri televizate etc. Firmele care practic reclam agresiv posed suficieni bani pentru a-i plti aceste dri. 31] Creterea substanial a taxelor pe buturile alcoolice, deoarece acestea sunt mai periculoase dect igrile i sunt consumate de un numr mai mare de persoane. 32] Sistarea tuturor subveniilor pentru orice materie prim sau energie [gaze, electricitate etc.] ctre toate firmele romneti i strine. E anormal s subveionm firmele de autoturisme [francez i american], ca un consumator casnic s plteasc energia electric de dou ori mai scump dect unul industrial etc. 33] Oficiul Concurenei i Oficiul pentru Protecia Consumatorului s clarifice cum se face c, dei barilul de petrol s-a ieftinit de circa 4 ori, preurile la produsele petroliere din ara noastr au crescut. Statul s legifereze confiscarea sumelor rezultate din aceast specul. 34] Oficiul pentru Protecia Consumatorului s clarifice din ce cauz preurile la produsele alimentare de baz din Romnia sunt mai mari dect n rile vesteuropene, n pofida faptului c noi avem salarii de circa 4-8 ori mai mici. Statul s intervin cu o lege care s oblige supermarketurile strine s vnd produsele respective la preurile din rile vest-europene sau mai sczute, n concordan cu veniturile noastre mai mici. 35] Adoptarea prin lege de sistemului de impozitare progresiv a averilor i veniturilor, n aa fel nct persoanele care au venituri la limita subzisteei [1000 lei/lun] s fie scutite de impozit, iar prima locuin s fie impozitat cu o sum modest. Fiecare locuin n plus s fie impozitat cu minim 50% mai mult, n mod progresiv, descurajnd specula imobiliar. Veniturile din orice surs s fie impozitate progresiv, de la 5% i pn la 70%. De pild, la un venit ntre 1000 i 2000 de lei/lun s se aplice un impozit de 5%, ntre 2000 i 5.000 lei/lun - 10%, ntre 5.000 i 8.ooo - 15%, ... peste un milion /lun - 70%.

Cum se fura alegerile n Romania!

NOT SPECIAL. Mainria PDL de fraudare a alegerilor a folosit toate mecanismele posibile: Poliie, Jandarmerie, SRI, SIE, Prefecturi, servicii deconcentrate i ageni economici de stat. i, nu n ultimul rnd, ambasade strine. n campania

prezidenial, Traian Bsescu a folosit Centrul SECI i proiectul militar MONSAT pentru a-i vedea visul cu ochii. Achiziionarea i instalarea echipamentelor speciale pentru reeaua MONSAT s-au fcut i cu sprijinul National Security Agency (NSA). Actul de natere a sistemului MONSAT este Hotrrea 045/2005 a CSAT. Reeaua de satelii MONSAT de joas altitudine, la care SRI i SIE au acces, nu e lansat de Statul Romn, ci de SUA, n colaborare cu o serie de ri europene. Romnia nchiriaz accesul la aceti satelii, pe baza unor nelegeri ntre Serviciile Secrete ale rilor NATO. Ei snt folosii pentru pedepsirea dizidenilor, n mod ilegal, prin urmrirea, monitorizarea i hruirea sau tortura aplicat persoanei vizate. Reeaua de sute de satelii care acoper Europa nu numai c recepteaz, dar e capabil s i transmit, n mod egal. Dispozitive radar, bazate pe unde milimetrice, au posibilitatea de a urmri o persoan, dup caracteristicile biometrice, oriunde pe pmnt i, mai mult de att, de a vedea omul prin acoperiurile cldirilor n care se afl acesta. Cu ajutorul agentului special secret al DEA, din zona Balcani (Drug Enforcement Administration), Harry Giknavorian, Traian Bsescu are acces direct la Centrul SECI. Acest Harry Giknavorian este, n fapt, agentul acoperit al CIA, delegat de SUA pe lng Traian Bsescu, nc din anul 2004. Este singura persoan din Romnia care nu are numere de identificare la maina cu care se deplaseaz prin Bucureti. El conduce un SUV Ford Explorer blindat, de culoare verde. Agentul american are relaii strnse cu autoritile Statului Romn, n special cu Traian Bsescu i cu consilierul prezidenial pe probleme de Securitate, Iulian Fota. Este cstorit, are 2 copii, biat i fat, i locuiete n Bneasa, n Complexul ZODIAC; are un cine labrador. America, prin rezidenii CIA i prin Harry Giknavorian, a aservit conducerea structurilor din MAI: DGCCO, SIPI i DIICOT. Pentru a-i pune planul n aplicare, a trebuit s-l schimbe pe Dan Nica de la conducerea Ministerului de Interne. Astfel, americanii au putut s utilizeze aplicaii ale softului de la RASIROM, folosit de Institutul Naional de Statistic i agreat de BEJ i BEC. Agentul CIA din Romnia i omul su sub acoperire de agent DEA, de la Centrul SECI, au putut s supravegheze, s controleze, s influeneze i s centralizeze datele din seciile de votare n timp real. Totul s-a petrecut cu sprijinul SIE i STS, deoarece aplicaii ale acestui soft de la RASIROM snt folosite i n lupta mpotriva terorismului i a crimei organizate din Europa. Astfel, Traian Bsescu, prin acoliii si i cu sprijinul guvernului american, folosete independent i fr control parlamentar Sistemul Naional de Monitorizare a Comunicaiilor prin Satelit-MONSAT. Acest sistem are la baz o serie de proiecte realizate n ultimele decenii n Statele Unite i n Europa, iar sateliii lansai n spaiu snt de provenien american i opereaz la joas altitudine. Pentru a intra, ct de ct, n legalitate i a-i pune planul n aplicare, SUA au impus Guvernului Triceanu adoptarea unui cadru legislativ astfel nct romnilor s le fie monitorizate toate convorbirile telefonice i toate e-mailurile. Aa a aprut subit Legea nr. 298/2008, promulgat rapid de Traian Bsescu, privind reinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaii electronice destinate publicului sau de reelele publice de comunicaii. Legea se refer att la persoanele fizice, ct i la cele juridice. MAI, Parchetul General, SRI i SIE au, astfel, oricnd acces la date pe baza unei simple ordonane semnate de orice procuror, fr a mai exista un mandat emis de judector. Acest sistem MONSAT permite interceptarea potei electronice utilizate de oameni de afaceri sau politicieni. n timpul campaniilor electorale, mesajele transmise prin Internet pot fi interceptate neautorizat i folosite de adversarii politici. Pregtirea pentru fraudarea alegerilor prezideniale din 2009 s-a fcut n timpul campaniei europarlamentare. Apoi, terminale mobile ale STS au fost amplasate la sediul central SECI de la Bucureti i au fost folosite la monitorizarea comunicaiilor i a transmisiilor de date-voce tip SMS. Acest lucru a fost posibil pentru c RASIROM (regie aflat n subordinea Serviciului Romn de Informaii) a proiectat un sistem care a putut fi folosit de ctre prefecii PDL i de

ctre membri ai acestui partid, care tiau numerele de telefon ale fiecrei secii de votare, transmind date n timp real la Bucureti. Dispozitivul de ascultare a telefoanelor mobile are un sistem de funcionare destul de simplu i poate fi introdus, cu uurin, ntr-o valiz de voiaj. Agentul trebuie s scaneze codul personal al telefonului care urmeaz s fie ascultat. Pentru acest lucru, el se apropie de posesorul telefonului mobil, la o distan mai mic de 25 de metri, n timp ce acesta are o convorbire. Fiecare celular are un mod de identificare, denumit IMEI, care poate fi aflat tastnd pe telefon stelu diez 06 diez (*#06#). Rezult un cod format din 15 cifre. Acesta este personalizat pentru fiecare telefon celular n parte i nu poate fi acelai pentru dou aparate. La sediul central al PDL, n noaptea alegerilor, a fost instalat un dulap cu routere. Numrul posturilor ocupate a fost de aproximativ 500; acestea au fost instalate pentru conexiuni interne cu seciile de votare din ar, iar la seciile din afara Romniei nu au fost distribuite terminale STS, deoarece nici mcar Bsescu i acoliii si nu pot transporta aceste terminale fr a atrage atenia autoritilor din Uniunea European. n ar, STS, mpreun cu prefecii i subprefecii, ajutai de membrii PDL, au fost cei care au condus operaiunile de centralizare a alegerilor (ntruct cele 500 de aparate telefonice mobile ale STS au fost n custodia membrilor PDL), iar acetia au trimis SMS-uri cu mesaje electorale pe telefoanele speciale. SMS-urile au fost expediate de pe cartele prepltite doar de la nivel judeean spre centrul din Aleea Modrogan. De altfel, euroalegerile i Referendumul pentru introducerea votului uninominal au permis Serviciului de Telecomunicaii Speciale, s monitorizeze, prin intermediul telefoanelor mobile i al cartelelor prepaid pe care le-a pus la dispoziia Biroului Electoral Central i preedinilor seciilor de votare, ntreg procesul de transmitere a rezultatelor i a prezenei la vot. Conducerea PDL i Traian Bsescu au avut timpul necesar s ntoarc rezultatul alegerilor cu voturi fictive din strintate. Aceste voturi nu au putut fi niciodat numrate. Generalii numii de Traian Bsescu la conducerea STS au primit sarcina s rezolve aceast problem. Este vorba de 3 generali care s-au ocupat de monitorizarea alegerilor: Marcel Opri (director STS), Corneliu Grigore (prim-adjunct al directorului STS, managerul liniei de urgen 112) i Ioan Balaure (directorul adjunct pe probleme economice al STS). Dup executarea ordinelor primite de la Cotroceni, generalul cu dou stele Corneliu Grigore a mai primit o stea i a fost trecut n rezerv. Au fost concepute planurile de protecie contrainformativ prin care Traian Bsescu a dispus demararea operaiunilor de bruiaj online, pe bani publici, nc din luna septembrie a anului 2008. Consilierii loiali au fost nsrcinai cu crearea unui departament secret pentru protejarea imaginii minitrilor PDL i a preedintelui, pe Internet. Angajaii acestui serviciu privat, pltit din banii Ministerului Turismului i Dezvoltrii Regionale, trebuie s porneasc o campanie agresiv mpotriva celor ce l blameaz pe Traian Bsescu, sau s posteze pe Internet tot felul de comentarii, care s schimbe sensul informaiilor negative despre acesta din articolele de pres. Snt vizate n principal marile ziare cu domenii de Internet, ageniile de pres, blogurile de atitudine care nregistreaz trafic etc. Serviciul nu se afl n cldirea Ministerului Turismului i Dezvoltrii Regionale, dar de el se ocup direct unul dintre consilierii personali ai Elenei Udrea, respectiv Ana Maria Topoliceanu. n 2009, am asistat la o fraud prefabricat, cu CNP-uri inventate, cu voturi ale morilor, cu semnturi n fals, cu Procese Verbale falsificate, cu rezultate inversate, cu mit n sediile electorale i un proces electoral dirijat. Agenii STS, SRI i SIE ai lui Bsescu, ajutai de americani i de agenii SISROM din afara rii, au cumprat, au furat i dirijat sute de mii de voturi, pentru ca rezultatele s corespund cu cele din softul comandat de Traian Bsescu, cu 4 minute nainte de exit-poll-uri, live, n faa naiunii. Autoritatea Electoral Permanent, din obedien fa de stpn, a muamalizat informaia c au fost aproape 14.000 de votani

multipli, sau c au existat numeroase Procese Verbale msluite, cu rezultate inversate n favoarea lui Traian Bsescu. Referitor la agentul american Harry Giknavorian, acesta are relaii strnse cu Mafia igneasc i cu Serviciul Secret al romilor, pe care l finaneaz din fondurile de stat americane ale CIA. Serviciul de Informaii i Siguran al Romilor SISROM este un serviciu secret, protejat i de ctre Traian Bsescu i camarila sa din SRI. Acesta este folosit la controlarea clanurilor i a gruprilor infracionale, prin regizarea unor scandaluri ntre bande. SISROM-ul l ajut pe Traian Bsescu s cumpere voturi n cadrul etniei (vezi Clanul Bercea Mondialul). Serviciul Secret al iganilor are, n principal, menirea s apere interesele i drepturile etniei romilor, precum i dezvoltarea unei reele de informare i comunicaii interne i externe. El colaboreaz cu toate Serviciile Secrete clasice, respectiv: Serviciul Romn de Informaii, Serviciul de Informaii Externe, structurile de informaii ale Ministerului de Interne, INTERPOL i EUROPOL. SISROM, avnd centrul la Bucureti, funcioneaz dup reeta clasic a structurilor de informaii. i desfoar activitile n paralel cu serviciile secrete existente i d raportul ctre U.M. 0215 (Serviciul de informaii i protecie a cadrelor din Ministerul de Interne). Ca structur informativ, SISROM se ocup de culegerea de informaii din domeniile social, politic, cultural i economic, cu accent pe urmtoarele problematici: emanciparea social i formele de dialog cu organizaiile non-guvernamentale. Are constituite reele de informatori, care culeg date i informaii din teritoriu. Acestea snt transmise, apoi, sub form de Note informative, dar i de informaii brute, direct lui Traian Bsescu. ,,Prinii acestui sistem snt Virgil Mgureanu i Ioan Talpe, care au neles rostul SISROM, permind nfiinarea lui fr a-i crea probleme. Administraia Prezidenial a lui Traian Bsescu a acordat girul membrilor acestei structuri. Spionajul Rrom SISROM - Serviciul de Informaii i Siguran al Romilor din Romnia este o structur particular, iniiat i condus discret de acelai Virgil Mgureanu. Acest Serviciu Secret ilegal, care funcioneaz sub protecia lui Traian Bsescu, a camarilei din SRI i cu ajutorul oamenilor SIE de la Ambasadele Romniei din marile capitale europene, a schimbat rezultatul alegerilor din exteriorul Romniei, prin implicarea sa activ n direcionarea voturilor etniei rome din Spania, Italia i Frana ctre candidatul Traian Bsescu. Tot agentul Harry Giknavorian este cel ce controleaz SIPI - Serviciul de Supraveghere Operativ din cadrul Ministerului Administraiei i Internelor. SIPI, Serviciul Independent de Protecie Intern din cadrul Ministerului Administraiei i Internelor, folosit i de ctre americani, i de ctre Traian Bsescu, este beneficiarul unor informaii ale sistemului MONSAT. Acest serviciu capteaz ilegal informaii, operaiuni care se pot realiza fr probleme de ctre unii angajai politici ai sistemului, dar i de ctre beneficiarii legali ai acestuia. Interceptrile ilegale se pot efectua de ctre operatorii MONSAT, care au libertatea aproape total de a accesa pachete de date transmise prin zecile de satelii ce asigur comunicaiile dintre utilizatorii serviciilor specifice. Acest lucru se datoreaz tehnologiei avansate i posibilitilor reduse de exercitare a unui control pertinent asupra sistemului. El funcioneaz dup principiile de interceptare a comunicaiilor clasice, precum telefonia n sistemul naional. Astfel, operatorii MONSAT pot interveni pentru captarea unor informaii, imediat dup emiterea semnalului antenei de emisie, sau pot s capteze semnalele satelitului de comunicaii folosit de operatorii de astfel de servicii din Romnia ori din ara de origine a utilizatorului. Cei aproape 2.000 de angajai ai SIPI rspund instituional numai n faa ministrului Administraiei i Internelor, Traian Iga.

Sistemul MONSAT are aprobarea CSAT i utilizeaz informaii i aplicaii americane KOFAX, Microsoft i XEROX. Sateliii americani snt rezervai pentru situaiile n care victima iese din raza n care acioneaz gruprile criminale, deplasndu-se n afara oraelor, n campinguri, la ar etc. Reeaua de satelii la care SRI i SIE au acces este folosit, ntr-adevr, n mod ilegal, de ctre personalul Administraiei Prezideniale, cu acordul deplin i sub ndrumarea Serviciilor Secrete romneti, aflate sub comanda serviciilor strine care le-au pus la dispoziie tehnologia. Elemente corupte din conducerea acestor Servicii Secrete romneti i din fruntea Statului Romn utilizeaz, de civa ani buni, n mod ilegal, aceast tehnologie mpotriva propriilor ceteni. Comunitatea Naional de Informaii, din cadrul Administraiei Prezideniale, deci i Traian Bsescu, are acces la un Sistem Informatic Integrat, racordat la toate Serviciile Speciale, i unde snt stocate informaiile secrete de importan strategic, inclusiv cele obinute n urma interceptrilor legale sau ilegale pe care le efectueaz Serviciile de Informaii din Romnia. Aceast baz de date, care este permanent actualizat, este pus la dispoziia preedintelui Romniei, iar serverele n care snt stocate datele se afl ntr-un Centru de Management al Sistemului Informatic Integrat, care, potrivit celor stabilite printr-un document secret (Hotrrea nr. 0216/27.10.2004, emis de CSAT), ocup dou spaii: unul principal, aflat n Bucureti, i altul de rezerv. Potrivit unor informaii neoficiale, Centrul de Management al Sistemului Informatic Integrat este administrat de Serviciul Romn de Informaii. Aceast baz de date n format electronic, aflat n serverele Centrului de Management al Sistemului Informatic Integrat, permite Serviciilor Secrete din Romnia s obin, n timp real, orice informaie despre o persoan fizic sau juridic, n funcie de interesele urmrite. Funcionarea Centrului de Management al Sistemului Informatic a fost reglementat prin Hotrrea de Guvern nr. 952 din 14/08/2003, contrasemnat de directorul SRI. Accesul operatorilor la date este permis n funcie de Certificatul de securitate (eliberat de Oficiul Registrului Naional al Informaiilor Secrete de Stat). Centrul de Management al Sistemului Informatic Integrat este stabilit, printr-un document secret (Hotrrea 0216/27.10.2004, emis de CSAT) n dou sedii: unul principal, aflat n Bucureti Centrul SECI, i cel de rezerv, n cadrul Biroului de Informaii Militare (BIM) din cadrul DGIA (o structur departamental format din Direcia de Informaii Militare i Direcia Siguran Militar, din cadrul MApN). Brigada de Informaii Militare (BIM) reunete, sub comandament unic, cele trei batalioane care funcionaser i pn acum, respectiv HUMINT, IMINT i SIGINT. Brigada de Informaii Militare a fost constituit n urma unei Hotrri a CSAT, din 31 martie 2010, i este subordonat direct ministrului Aprrii, Gabriel Oprea. Serviciile Secrete ale Armatei au primit und verde pentru nfiinarea Brigzii de Informaii Militare de la directorul Comunitii de Informaii a Statelor Unite ale Americii (DNI), James R. Clapper. Beneficiarii acestui Serviciu Secret al Armatei Romne snt: fostul ministru al Administraiei i Internelor, Vasile Blaga, actualul ministru al aceleiai structuri, Traian Iga, ministrul Justiiei, Ctlin Predoiu, ministrul Finanelor Publice, Gheorghe Ialomiianu, ministrul Muncii, Ioan Nelu Boti, consilierul prezidenial pe probleme de Securitate, Iulian Fota, preedintele Romniei, Traian Bsescu, precum i ambasadorul SUA, Mark Gittenstein. Chiar dac, oficial, singura autoritate naional n domeniul interceptrilor este Serviciul Romn de Informaii (SRI), se tie c Statul Romn, printr-o Hotrre strict secret, a autorizat Serviciul de Informaii Externe (SIE) s i procure i s foloseasc cele mai sofisticate echipamente pentru ascultarea telefoanelor romnilor i a tuturor comunicaiilor pe Internet, prin sistemul MONSAT.

Serviciul de Informaii Externe face parte din Sistemul Naional de Aprare al Romniei i funcioneaz n baza Legii nr.l din 6 ianuarie 1998. La 15 aprilie 2004, Consiliul Suprem de Aprare a rii a adoptat Hotrrea nr. 0063, clasificat STRICT SECRET, prin care autoriza Serviciul de Informaii Externe s desfoare activiti de tip SIGINT (SIGINT - SIGnal INTelligence reprezint informaii obinute din surse care acioneaz n spectrul electromagnetic i constau din mai multe subdomenii), pentru interceptarea comunicaiilor efectuate prin satelit. Din acest moment, SIE dispune de baza legal pentru a-i procura cele mai performante dispozitive necesare interceptrilor de voce i date transmise prin mijloace electromagnetice (telefoane, calculatoare sau orice alt tip de radioemitor). SIE se ascunde n spatele unor legi care i permit s asculte pe oricine i oricnd, chiar i fr mandat. DGIA i DGIPI i prezint rapoartele doar minitrilor de resort i nu snt controlate de Parlament. Att SRI, SIE, ct i STS, prin Marcel Opri, au folosit n campania electoral baza sistemului MONSAT, aflat la Centrala Regional SECI de la Bucureti, condus din umbr de agentul Harry Giknavorian. MONSAT poate monitoriza orice convorbire telefonic sau transmisie de date-voce care se realizeaz printr-un terminal cu acces la satelit. Acelai lucru este valabil i pentru telefonia fix sau tehnologia GSM. Datele centralizate la sediul de campanie din Aleea Modogran au fost, astfel, operate i trimise, cu ajutorul STS, din Centrala SECI. Softul folosit de BEC include o aplicaie KOFAX, tip vierme sau tip bucl, care are drept scop redistribuirea voturilor n favoarea unui candidat prestabilit. De aceea, toate sondajele de la ieirea din seciile de votare care ddeau ctigtoare PRM sau alte partide din Opoziie nu au corespuns, deoarece au fost fcute prin luarea n calcul a unei opiuni reale de vot, de 70%, a populaiei, cnd n fapt aceasta nu a depit cota de 20%. Net-Consulting, n colaborare cu firma american KOFAX (o filial CIA), mpreun cu firmele Asesoft i ASSECO, au construit, pe baza programului de la RASIROM (fosta UM 05099, n fapt, o societate patronat de SRI), un soft folosit n ultimele dou campanii ale alegerilor, care conine o cheie-bucl conspirat, pentru direcionarea voturilor nule i a celor de pe listele suplimentare, n favoarea lui Traian Bsescu, la ordinul SUA. Programul dirijeaz voturile dintre BEJ si BEC la orice candidat ales. NOTE: * Drug Enforcement Administration (DEA) este o agenie federal de aplicare a legii n Statele Unite, din cadrul Departamentului de Justiie American, nsrcinat cu combaterea traficului i consumului de droguri n Statele Unite. De asemenea, DEA, mpreun cu alte agenii americane de investigaii, are ca responsabilitate exclusiv coordonarea i urmrirea de ctre SUA a investigaiilor legate de droguri i nu numai n strintate. * DGIA- Direcia General de Informaii a Armatei, se ocup cu culegerea de date i informaii n vederea informrii factorilor de decizie asupra fenomenului militar i politicomilitar din zonele de interes pentru Romnia. Totodat, are ca obiect extinderea cooperrii cu celelalte structuri cu atribuii n domeniul securitii naionale, precum i cu Serviciile de Informaii militare ale statelor membre NATO. Se ocup i de mbuntirea reprezentrii militare externe (este vorba despre ataaii militari) i de identificarea aciunilor care ar putea aduce atingere capacitilor operaionale, personalului i patrimoniului Armatei. Are ca sarcin i descoperirea i prevenirea actelor de corupie i altor activiti ilegale n care ar fi putut fi implicat personalul Armatei. * MONSAT - Sistemul Naional de Monitorizare a Comunicaiilor prin Satelit. * RASIROM - Regie autonom aflat n subordinea Serviciului Romn de Informaii, avnd ca principal obiect de activitate proiectarea, realizarea i instalarea sistemelor de paz i de alarmare la efracie i nceput de incendiu, stingerea automat a acestuia, controlul accesului persoanelor i autovehiculelor, controlul biometric i autentificarea identitii,

TVCI, CATV. Firma mai ofer instalaii i echipamente de protecie fizic i electronic a incintelor i a perimetrelor, cu centralizarea informaiilor n dispecerate specializate, precum i reele de comunicaii voce-date. RASIROM deine o tipografie proprie.

Pentagon: pregtiri pentru ntlnirea cu extrateretri

ntrun anun din 9 ianuarie 2012, Benjamin Fulford ne informeaz c proprietarii Bncii Rezervei Federale (FED) a SUA s-au jurat c vor pace, i au nceput negocierile detaliate cu Societatea Dragonul Alb, pentru a obine dezghearea fondurilor lor care au fost blocate nc din 2011. Mai mult, au promis s foloseasc orice fonduri deblocate doar pentru proiecte umanitare i s nceap dezvoltarea tehnologiilor care pn acum erau secrete. Grupul de 130 de naiuni, care a anunat pe 1 ianuarie 2012 c au pus bazele noului sistem financiar global, a contactat Societatea Dragonul Alb spunnd c vor demonstra cu fapte, nu cu vorbe, c reprezint interese extrem de puternice. Toate aceste faciuni care doresc s aib un cuvnt de spus n economia global, trebuie acum s ajung la un acord. Dei aceasta va fi probabil peste cteva sptmni, deja se ntrevede o soluie la actuala criz financiar. Pe 17 ianuarie, Fulford completeaz cu alte detalii: negocierile pentru noul sistem financiar planetar avanseaz bine, dar datorit complexitii situaiei va mai dura ceva timp pn vor fi fcute anunurile publice, citnd surse apropiate negocierilor. Actualii proprietari ai Rezervei Federale a SUA i guvernanii americani care reprezint interesele marilor corporaii, nc sper s poat oferi suficiente reforme pentru a rmne la putere. Cu toate acestea, ntreaga lor avere a fost blocat de un grup care ar prefera s i vad la nchisoare. Soluia final la aceast problem va trebui s se bazeze pe un audit (un control amnunit) al lumii economice reale i ndeprtarea tuturor fondurilor frauduloase. Aceasta va implica, de asemenea, o uria re-distribuire a bogiei, aceasta nsemnnd c att poporul american, ct i celelalte victime de pe planet care au avut de suferit de pe urma furtului organizat de cabala criminal, vor beneficia astfel, prin regsirea fondurilor care le-au fost furate. Benjamin Fulford mai face cteva dezvluiri din culisele negocierilor ce se desfoar la cel mai nalt nivel: Fiecare om de pe planet va beneficia de o subvenie individual fix Motivul pentru care muli dintre conductorii criminali i escroci din Consiliul Rezervei Federale (FED) nu au fost nc arestati este faptul c structurile vechiului sistem, precum i conexiunile dintre ele, trebuie s fie pstrate pn cnd sunt definitivate pregtirile finale pentru trecerea radical la un nou sistem. De exemplu, o propunere din Asia, acum n curs de negociere, solicit ca 10 milioane de yeni sau aproximativ 125.000 dolari SUA (96.000 EUR) s fie atribuii fiecrui om de pe Pmnt, ca "subvenie" individual. Pentagonul face i el, de asemenea, propuneri radicale similare pentru o schimbare complet a modului n care oamenii interacioneaz unii cu alii i cu natura. Concluzia principal pe care trebuie s o reinei este faptul c vechiul sistem financiar, n Occident, a fost o iluzie folosit de cabala malefic secret, pentru a ne menine nrobii i aservii ei. Suntem acum pe cale de a deveni cu adevrat liberi, n moduri care vor depi ateptrile cele mai optimiste ale celor mai muli oameni. Cu toate acestea, va exista o munc destul de grea la nceput, nainte ca acest mod de via s devin realitate. Investiii nelepte pe termen lung Propunerea care a fost transmis de ctre Societatea Dragonului Alb, Consiliului btrnilor nelepi din Asia este aceea de a se crea o nou organizaie, "meritocratic" [n care avansarea n ierarhie se face pe baza meritelor dovedite], nelept structurat, care ar urma s fie nfiinat n apropierea oraului Tenri, la sud de Osaka (Japonia). Numele propus pentru aceast organizaie este a "investiiilor pe termen lung pentru toat lumea" sau, pe scurt, LIFE ("Long-term Investments For Everyone"). Japonia se unete cu Coreea Negocierile pentru unificarea Peninsulei Coreene cu Japonia i mutarea capitalei acestei noi entiti n aceeai regiune decurg,

de asemenea, fr probleme. Mai putem confirma i faptul c "victima rpit" japonez Megumi Yokota este mama liderului nord-coreean Kim Jong-Un. Kim a fost de acord s accepte unirea dintre dinastia de Nord i cea de Sud, n schimbul unui post ceremonial, pe care s l dein n urma acestei uniri. Poate c astfel el va deveni un simbol al unitii i va avea palatul propriu i un anumit numr de oameni, ca personal auxiliar.

Finanarea iniiat de LIFE, care urmeaz s fie susinut de aurul provenit din Asia de Vest, precum i de ctre alte active istorice, poate ajunge la 7000 trilioane de yeni sau, dup cum s-a menionat mai sus, aproximativ 125.000 dolari pentru fiecare om. Banii vor fi livrai sub form de servicii de dezvoltare, cum ar fi irigaii, sisteme de canalizare, instalaii de desalinizare, protejarea naturii, fermele piscicole, etc... Cei care vor lucra pentru LIFE vor primi salarii generoase i vor face obiectul unor sancxiuni draconice, n caz de corupie. LIFE nu va fi singura organizaie major n ceea ce privete planificarea viitorului, n conformitate cu propunerea Societii Dragonului Alb. British Commonwealth, cu 1,8 miliarde de membri, va dori propria dezvoltare, finanat independent, pentru organizarea i planificarea viitorului, construit n funcie de consensul Commonwealth-ului. Aceasta va trebui probabil s fie iniial condus de cineva din India, n scopul de a compensa cumva rasismul britanic din trecut. Diferitele valori ale Indiei, alte active istorice din aur, precum i proprietile imobiliare ale Commonwealth-ului vor constitui resursele pentru finanarea acestei organizaii. Biserica Catolic i Banca Vaticanului, vor dori, de asemenea, s aib o agenie de planificare cretina controlat de ctre cretini autentici pentru cei 1,2 miliarde de membri ai lor, de ndat ce satanitii vor fi eliminai din Banca i Biserica Vaticanului. Grupuri similare independente, cum ar fi chinezii, musulmanii, africanii i naiunile btinae vor putea, de asemenea, s-i planifice viitorul n mod independent. n plus, Naiunile Unite vor trebui s fie radical restructurate, n scopul de a face din ele un adevarat reprezentant al rasei umane, deci s nu mai fie un instrument al imperialismului occidental, aa cum este astzi. Sfatul Planetar al Btrnilor nelepi Studii ale Pentagonului, cercetrile antropologice i studiile de guvernan corporativ se ncheie toate cu concluzia c hotrrea cea mai bun este luat atunci cnd factorii de decizie sunt n numr de 6 - 9 persoane. Aceasta este si dimensiunea familiei umane tradiionale din perioada vntorilor ori culegtorilor. Diviziunea cea mai natural pentru omenire, de-a lungul liniilor culturale i istorice, sugereaz c ar fi bine ca un nou sinod de

batrni nelepi s fie pus n inima Consiliului de Securitate al Organizaiei Naiunilor Unite . Sugestia Societii Dragonului Alb este s fie selectat un reprezentant pentru fiecare dintre urmtoarele grupe de state: Africa, China, Asia de Est (fr China), India, America de Nord si de Sud, Europa (inclusiv Rusia), lumea islamic i aa-numitele "prime naiuni" (btinaii). Aceast grupare de 8 persoane ar putea funciona doar ca un consiliu consultativ de urgen care s se ocupe de toate problemele care afecteaz oamenii. Aceasta ar funciona n conformitate cu regula majoritii. Fiecare regiune ar avea un drept de veto, dar care veto ar fi limitat numai la aceast regiune. Statele suverane, ca naiuni, ar continua s existe ca nainte, dac nu exist acorduri voluntare de fuziune ntre ri. O For de meninere a Pcii Pentagonul la rndul su, n conformitate cu o surs de rang nalt din agenie, a ajuns la un acord pentru a fuziona cu forele militare chineze i ruse, cu care s formeze o for global de meninere a pcii. Destrmarea puterii de control a cabalei criminale A fost acceptat, de asemenea, un acord pentru divizarea mai multor corporaii controlate de Cabala Satanic Khazarian. Microsoft a fost menionat n mod expres ca o companie care e necesar s-i ncheie activitatea, aa cum se desfoar ea acum. Corporaiile majore ale societilor mass-media vor fi, de asemenea, "dezmembrate", la vrfurile lor ierarhice. n conformitate cu aceast surs, multe alte corporaii din "top 100" vor fi mprite, fiecare, n cel puin 20 de uniti mai mici . Cabalitii satanici malefici care mai sunt nc la conducere n rile G5, vor fi exclui din sistemul financiar nou. Dac este necesar, Pentagonul i va nchide att pe "Illuminati" ct i pe naziti, n scopul de a se asigura c nu mai provoc probleme. Repararea nedreptilor n SUA, de asemenea, va fi realizat un studiu detaliat a ceea ce s-a ntmplat n ultimii 100 de ani de cnd Consiliul Rezervei Federale a fost nfiinat i, ca urmare a acestei iniiative, o mulime de fonduri furate vor fi returnate proprietarilor de drept. O mulime de miliardari vor fi n curnd simpli ceretori pe strad, n cazul n care se constat c au trit de pe urma fondurilor furate. i o mulime de oameni sraci vor fi brusc capabili s triasc n casele lor proprii, fr frica (i liberi de) un credit ipotecar abuziv. Inutil s mai spun c re-tehnologizarea i restructurarea planetei nu este o sarcin uoar. Exist o mulime de pietricele micue care trebuiesc s fie luate n seam nainte ca un anumit eveniment s fie anunat publicului. De asemenea, trebuie s fim n alert extrem pentru orice atacuri satanice teroriste, realizate n ultimul minut, care vizeaz ncercarea de a preveni eliberarea oamenilor buni de pe aceast planet. Cu toate acestea, nu exista nici un fel de ndoial, conductorii sataniti ai acestei planete vor fi nvini. Va fi pace n lume, se va pune capt srciei, i se va sfri cu distrugerea mediului. Omenirea va fi n sfrit liber i prosper. O privire n viitor Aici este ceva trimis de ctre o surs din Pentagon. Sunt concepute de Jim Channon i reflect felul de idei care vor prinde via cnd umanitatea va pi ntr-o nou er. DOISPREZECE REALITI ale urmtorului deceniu, posibiliti care apar la orizont : 1. Companiile petroliere vor trebui s-i dea seama c sunt companii care transport lichide i c e cazul s nceap s care ap proaspt locurilor care au nevoie de ea, de pe planet. 2. Marile companii de inginerie, responsabile de creterea nivelului apelor, vor trebui s conceap i s realizeze canale care s duc apa n exces n esul arid din interiorul continentelor, acolo unde este nevoie de ea. 3. Forele militare naionale ale planetei vor trebui s fuzioneze pentru a forma echipe de securitate i de restabilire a naturaleii

i armoniei n pdurile Pamntului, n viaa plantelor, n bazinele hidrografice, a faunei slbatice i mai presus de toate, a biosferei. 4. colile vor recunoate faptul c tot coninutul predrilor din cadrul lor este deja disponibil on-line i va fi necesar s-i schimbe cursurile, nvndu-i elevii deprinderi de via, bazate pe preocuprile fiecruia dintre ei, i pe un nou parteneriat cu natura. 5. Universitile vor trebui s se bazeze pe tiina evolutiei i elevrii contiinei, pe un mod de gndire vizionar, i pe fora vieii pline de inteligen creatoare, apoi s i structureze programele lor de studii pe baza experienei dobndite. 6. Guvernele vor trebui s fac descentralizri n bio-regiuni i s reorganizeze unitile militare, elevii, pompierii i alii, genernd adevrate "pduri ale hranei", n toate locurile disponibile, pentru securitatea alimentar COMPLET la nivel mondial. 7. Cartierele din orae vor trebui s se bazeze pe o mai mare varietate de soluii productoare de energie, pentru a deveni pe deplin independente, dar nu complet separate de reeaua de alimentare. 8. Democraiile vor trebui s se bazeze pe internet pentru a participa activ la nivel regional i s foloseasc baza sistemului global de informaii web pentru optimizarea vieii locale. 9. Cile ferate, aeroporturile i depozitele vor trebui unite, pentru a putea s se lanseze misiuni de salvare la nivel mondial, cu livrare pe calea aerului, tuturor popoarelor, ctre zonele de urgen, n cateva ore de la un dezastru. 10. La nivel global i public se va ajunge la o identitate clar i unificatoare, iar puterea politic va utiliza dreptul su de preempiune pentru a dezamorsa arsenalul nuclear i pentru a scpa de efectele sale bazate pe fric, oferind n acelai timp linii de produse alternative pentru complexul militar industrial. 11. Va trebui s acceptm ideea c este mult mai probabil s existe via n galaxie dect s nu fie, i s ne pregtim pentru beneficiile reale i minunate care vor aprea n urma conexiunii cu civilizaiile extraterestre binefctoare. 12. Va trebui s mbrim un nou nivel de simplitate profund i s reintroducem creativitatea ca un nlocuitor pentru lucrurile i divertismentul fr minte.

La Rosia Montana locuitorii zonei pentru cativa arginti, se lasa manipulati (cumparati), de catre cei care doresc binele nevoiasilor!

Romania a pierdut in perioada 1952-1960 printr-o firma sovieto-romana cea mai mare rezerva energetica a tarii, 17.288 tone de uraniu. Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a suparat foc, pentru ca sovieticii nu ne-au dat noua, utilaje pentru extragerea uraniului. Politicienii de astazi vor sa dea unei firme canadiano-romane cu actionariat american, zacamintele de metale rare si pretioase de la Rosia Montana in schimbul locurilor de munca. (praf aruncat in ochi) Participatia Romaniei in aceasta firma este de doar 20% si risca sa ajunga al 0,6% in urma ultimei majorari de capital, la care actionarul roman nu a putut participa. Statul urmeaza sa suporte cheltuielile de intretinere a barajului si a sistemelor de captare, monitorizarea emisiilor de acid cianhidric, pompare si tratare a apei pe o perioada nedeterminata, estimate la 12 milioane de euro anual. () Statul roman ar primi 4% redevente pentru aur si argint. Presa vorbeste despre majorarea acestui procent la 6% prezentata ca o negociere reusita, fara se spuna ca in tari ca Africa de Sud redeventele pentru metale pretioase sunt de minim 20%. In cele 200 de milioane de tone de minereu care se doresc a fi procesate cu cianuri la Rosia Montana, se estimeaza a fi 1,5 grame de aur pe tona de minereu si 11, 7 grame de argint pe tona. Daca nu vi se pare o exploatare rentabila aveti dreptate! Motivatia pentru acest proiect sta in metalele rare care insotesc zacamintele de aur. Vanadiu - 2500 grame pe tona, arseniu - 5000 grame pe tona, titan - 1000 grame pe tona, molibden - 10 grame pe tona, nichel - 30 de grame pe tona, crom - 50 grame pe tona, cobalt - 30 grame pe tona, galiu 300 grame pe tona, germaniu - 20 grame pe tona, wolfram, molibden etc. Daca punem aceste resurse in context mondial, epuizarea resurselor de energie si nevoia dezvoltarii energiilor regenerabile, a panourilor fotovoltaice si turbinelor eoliene, descoperim ca prima criza cu care se va confrunta lumea nu va fi cea petroliera ci a metalelor neferoase. Galiu, spre exemplu, care se gaseste la Rosia Montana in cantitati de 300 de ori mai mari decat aurul, este folosit in fabricarea panourilor fotovoltaice si pretul actual este de 900 de dolari pe Kg. Utilizarea lui va creste pe masura ce tehnologiile vor fi perfectionate si rentabilitatea energiei solare va creste cu scumpirea petrolului. 26% din resursele de cupru extractabil din scoarta Pamantului s-au pierdut deja in gropi de gunoi. Inchiderea minei de cupru de la Rosia Poieni pentru a se face loc RMGC a dus la disponibilizarea a sute de muncitori, de care oficialii Gold Corporation nu isi aduc aminte cand fac calculele locurilor de munca. Din anumite informatii, in contractul de concesiune secretizat se spune ca orice metal in plus recuperat intra in beneficiul celui care exploateaza zacamintul. Falsa desecretizare trambitata de Traian Basescu nu a facut lumina asupra acestui aspect. Turcia, Cehia, Grecia, Costa Rica, Germania, Argentina, Filipinie au interzis mineritul cu cianuri.(de ce guvernantii nostrii permit ?!) Parlamentul European a cerut Comisiei Europene interzicerea acestei tehnologii de minerit pana la sfarisitul anului 2011. Aduceti-va aminte de accidentul de la Baia Mare de acum 10

ani. Ungaria l-a considerat cea mai mare catastrofa dupa Cernobal. Statul roman are de platit circa 200 de milioane de dolari despagubiri. La Rosia Montana ar urma sa se foloseasca aproximativ 1.561.000 tone substante periculoase, dintre care 84.000 tone de cianura in cea mai mare cariera cu crater deschis din Europa si cel mai mare baraj, inalt de 185 m. Ganditi-va la efectele pe care un posibil accident le-ar avea asupra Deltei Dunarii, un ultim bastion european pentru protejarea biodiversitatii. Rosia Montana este unul dintre siturile cele mai bogate in resurse de patrimoniu cultural ale Romaniei, cuprinzand intr-un teritoriu intins pe cca. 650 ha 50 monumente istorice clasate, dintre care 7 desemnate ca monumente de valoare nationala si universala. De asemenea, patrimoniul cultural de la Rosia Montana este recunoscut si prin Planul de Amenajare a Teritoriului National. Acest statut juridic de protectie plaseaza Rosia Montana inaintea multor orase ,prin numarul si valoarea monumentelor istorice si pe primul loc intre asezarile rurale ale Romaniei. Conform legii, protejarea si punerea in valoare a acestor valori instituite reprezinta lucrari de utilitate publica, de interes national. Academia Romana, Casa Regala, ICOMOS (Comitetul International al Monumentelor si Siturilor), ca organizatie expert a UNESCO, Ad Astra, Alburnus Maior, ONG-uri din Romania si internationale, numerosi experti, institutii, studenti si cercetatori romni din strainatate (RSSA, LSRS) recomanda si sustin includerea Rosiei Montane n Patrimoniul UNESCO. Constatam ca rusinea de a fi roman si lipsa de reactie a romanilor in fata nedreptatilor a fost indusa de aceleasi televiziuni care astazi sunt complice la cel mai mare jaf din istoria poporului roman. Va aflati printre putinii care au rezistat campaniei de dezinformare in care au fost angajate televiziunile, de aceea va solicitam implicarea nu doar ca simplu semnatar, ci ca militant, sa faceti cunoscut adevarul despre proiectul minier de la Rosia Montana.

Basescu, Boc & gasca penala cedeaza gratis combinatele energetice & industria strategica si transforma, in sfarsit, Romania intr-o colonie 100%. Deja nu mai e mare coruptie. Este inalta tradare!
Abia daca s-a scris sau s-a vorbit zilele astea, printre sinistratii de prin zapezi si discursuri populiste, despre un subiect de o gravitate extrema Basescu, Boc & Co. pregatesc discret, dar cu mare iuteala de mana, lovitura de gratie pe care o vor aplica in urmatoarele luni poporului roman. Cu alte cuvinte vor sa dea aproape gratis unor investitori strategici toate companiile profitabile si/sau strategice aflate inca, dupa 22 de ani de jafuri sistematice, de stat, in portofoliile Ministerului Economiei si Ministerului Transporturilor. Va prezentam mai jos lista intreprinderilor care vor fi date gratis (cu discount semnificativ, potrivit formularii Ministerului Economiei) asasinilor economici din jurul clicii mafiote FMI-BM care a pus stapanire pe Romania prin intermediul cuplului Basescu-Isarescu si a acolitilor acestora. Va rugam sa remarcati termenele stranse pentru privatizarea perlelor coroanei, care va avea loc, hoteste, un fel de alba-neagra in ultimele luni de mandat. Cele privatizate integral vor fi oferite prin negociere directa, deci fara licitatie, unor investitori alesi pe spranceana. Practic, toate intreprinderile profitabile construite de poporul roman in zeci de ani sunt date acum gratis unor asasini economici internationali de un presedinte ilegitim, care nu reprezinta in niciun caz interesele poporului roman.

Calendarul listarilor pe bursa a pachetelor de actiuni ale societatilor din portofoliul Ministerului Economiei. Date limita aprilie, iunie, octombrie, decembrie: OMV Petrom- Oferta Publica Secundara de vanzare de actiuni pentru un pachet de 9,84% pana la finele anului 2012 Transelectrica Oferta Publica Secundara de vanzare de actiuni pentru un pachet de 15% pana la finele lunii aprilie 2012 Transgaz - Oferta Publica Secundara de vanzare de actiuni pentru un pachet de 15% pana la finele lunii aprilie 2012; Romgaz Oferta Publica Secundara de vanzare de actiuni pentru un pachet de 15% pana la finele lunii iunie 2012; Nuclearelectrica- Oferta Publica Primara (IPO) in vederea majorarii de capital cu 10% in cursul anului 2012 Hidroelectrica- Oferta Publica Primara (IPO) in vederea majorarii de capital cu 10% pana la sfarsitul lunii octombrie 2012. Calendarul vanzarii pachetelor majoritare ale societatilor din portofoliul Ministerului Economiei: Oltchim S.A: vanzarea actiunilor publice catre un investitor strategic in prima parte a anului 2012 CUPRU MIN: privatizare integrala in prima parte a anului 2012 Electrica Serv: privatizare majoritara a tuturor companiilor regionale in curs de infiintare pana la finele anului 2012 Electrica Furnizare: privatizare majoritara pana la finele lunii octombrie 2012 Electrocentrale Bucuresti: privatizare majoritara pana la finele anului 2012 Complexul Energetic Oltenia: privatizare majoritara pana la finele anului 2012 Complexul Energetic Hunedoara: privatizare majoritara pana la finele anului 2012 Despre companii, pe scurt: Primul grup de companii getioneaza resursele energetice ale Romaniei. Vorbim aici de resurse de petrol, de gaze si de energie electrica. Toate aceste companii sunt extrem de profitabile, mai ales in contextul crizei energetice care se prefigureaza in urmatorii ani. Sa pierzi controlul asupra resurselor energetice ale tarii in acest moment echivaleaza cu o crima in masa. Si acesta nu este un eufemism. Exista deja precedentul Petrom si instrainarea pe nimic a resurselor de petrol si capacitatilor de rafinare ale Romaniei, cu efecte dezastruoase asupra consumatorilor, soferilor in acest caz, care au putut vedea pe pielea si pe buzunarul lor ce inseamna monopolul asupra resurselor energetice. Pretul carburantilor in acest caz, a ajuns pana la cer fara ca cineva sa poata interveni in vreun fel. De ce? Pentru ca se poate, pur si simplu! Ce ni s-a intamplat cu carburantii ne asteapta cum cu gazele si cu energia electrica. Numai ca, de data asta, efectele vor fi mult mai profunde si mai grave pentru ca vor afecta mase mari de oameni adusi intre timp la sapa de lemn. Aceste societati sunt falimentate in mod deliberat printr-un management defectuos si corupt din mai multe motive: - pentru a se justifica privatizarea lor - pentru a putea fi vandute ulterior pe nimic - pentru a intretine mitul ultrademonetizat al baietilor destepti - pentru a fi mulse de camarilla politica In conditiile unui management independent de mocirla politica actuala aceste companii ar putea fi extrem de profitabile chiar si cu un management de nivelul aceluia al unui butic. Vorbim practic de companiile care exploateaza, produc si transporta energia electrica si gazele in acesta tara. Vorbim de Hidroelectrica si de Nuclearelectrica, care produc cea mai ieftina energie din tara din apa si energie nucleara si de o infrastructura construita in zeci de ani de poporul roman. Al doilea grup de companii reprezinta crema industriei chimice din Romania, cu aplicatii in numeroase domenii (Oltchim), cea mai mare exploatatie de cupru din Europa (Cupru Min), companii care produc si furnizeaza energie electrica, cum ar fi Electrocentrale Bucuresti pentru Capitala dar si complexele energetice Oltenia si Hunedoara care furnizeaza energie electrica produsa din carbune si care pot avea adevarate pozitii de monopol in conditii de seceta cand Hidroelectrica si chiar Nuclearelectrica isi reduc drastic acivitatea sic and multe unitati sunt oprite din cauza debitelor scazute ale raurilor. De ce sunt privatizate: Este simplu! Pentru ca sunt apetisante. Pentru ca se poate. Pentru ca asasinii economici care graviteaza in jurul clicii Basescu, Boc, FMI, CE, BM au pus ochii pe ele. Pentru ca odata cu privatizarea acestor companii, care au pozitii de cvasimonopol, se ia prizoniera o intreaga tara care va fi prinsa ca intr-un lagar si va fi complet dependenta de sefii ei straini care le pot creste sau scadea pretul la gaze sau la curent electric sau chiar le pot opri gazele sau lumina dupa bunul plac.

De ce ni se spune ca sunt privatizate: Pentru ca ar fi nevoie chipurile de un investitor strategic care sa retehnologizeze aceste companii. Numai ca acestea sunt atat de profitabile incat nu au nevoie de niciun asa-zis investitor. Au nevoie doar sa fie lasate in pace. Sau, pentru a scapa de asa-numitii baieti destepti in fond capusele politice legate ombilical de asa-numitele partide politice, care le-au finantat de-a lungul timpului. In ceea ce priveste asa numita retehnologizare cu care a venit investitorul strategic nu trebuie decat sa urmarim cazul Petrom, o companie vanduta pe nimic unui asa numit investitor strategic care apoi nu a facut altceva decat sa exploteze rezervele de petrol si sa inchida pur si simplu combinatul Arpechim Pitesti. Cam la asta s-au rezumat investitiile OMV. La polul opus avem cazul Ungariei al carei premier patriot si responsabil, Viktor Orban, a negociat dur cu rusii pentru preluarea celor 20% din actiunile MOL vandute anterior tot la sugestia binevoitoare a UE intr-un exces de febra a privatizarilor cu orice pret. Comunicatul halucinant al OPSPI: Modalitatile de privatizare ale companiilor mentionate vor fi recomandate de catre consultantii de privatizare desemnati in baza contractelor, in urma realizarii unor analize diagnostic vizand aspecte juridice, tehnice, financiare, comerciale, resurse umane si de mediu, precizeaza OPSPI. In ceea ce priveste oportunitatea privatizarii companiilor de stat intr-o perioada dificila pe plan international, reprezentantii OPSPI spun ca intregul proces va tine cont de realitatea pietelor. Potrivit prevederilor din noul proiect de Scrisoare de Intentie aferenta Aranjamentului Stand-By de tip preventiv dintre Romania si Fondul Monetar International, privatizarea acestor companii se va realiza printr-un proces care va tine cont de realitatea pietelor si care se va desfasura cu consultarea reprezentantilor FMI si ai CE. Consultantii de tranzactie vor avea sarcina de a elabora rapoarte de evaluare si de a recomanda si justifica pretul la care se ofera actiunile in vederea incheierii unor tranzactii de succes, mai precizeaza OPSPI. Nu s-a incercat nicio clipa eficientizarea lor: Aceste companii cu un potential de dezvoltare imens au fost tinute intentionat in acesta stare de precaritate. Nu s-a incercat nicio clipa eficientizarea lor. Nu s-a incercat nicio clipa sa fie aduse la conducerea acestora echipe de management profesioniste si, mai ales, nu s-a dorit ca ele sa fie profitabile. Si, cu toate acestea, aceste companii au reusit sa se mentina ani de zile pe linia de plutire tocmai pentru ca au o mare valoare intrinseca. Cum sunt privatizate: Financial Times compara recent vanzarea acestor companii importante pentru economia romaneasca cu situatia unui bogatas care, ajuns, la limita resurselor, isi vinde argintaria din casa. Nimic mai adevarat. Numai ca acesta vanzare este, de fapt, o simpla donatie, o schimbare de proprietar. Sunt cele mai interesante societati care au mai ramas de furat in Romania, de care nici macar lacustele rosii PSD-iste nu au indraznit sa se atinga. In plus, bursele sunt la pamant in acest moment iar vanzarea unro pachete de actiuni pe bursa echivaleaza cu un adevarat cadou facut asa-numitilor investitori. Cine le vrea atat de tare: Exista un interes crescut venit din partea unor concerne din SUA si Europa, apropiate FMI, CE si BM. Aceste concerne fac presiuni extraordinare pentru vanzarea acestor pachete de actiuni. De ce sunt vandute pachete de 15%? Metoda calului troian Un pachet de 15% este suficient de mic pentru a induce opiniei publice imaginea ca statul inca controleaza aceste companii, insa suficient de mare pentru ca pachetul majoritar de actiuni sa fie preluat de catre investitor dupa una-doua majorari succesive de capital la care statul, evident, nu va participa. Participatia investitorului va creste apoi la 30% iar apoi la 50-60%. Acest model a fost brevetat in cazul Petrom sau in cazul Fondului Proprietatea unde statul era initial proprietar. In cazul Petrom, statul a pastrat initial un pachet de actiuni de 40%, insa dupa cateva majorari successive de capital, participatia s-a diminuat pana la 9%, statul roman pierzand, astfel, o sursa extrem de importnata de venituri in conditiile in care valoarea actiunilor companiei a crescut fantastic pe fondul crizei energetice. Mai mult, Guvernul este umilit acum in incercarea de a-si vinde pe bursa si ultimele actiuni la Petrom pentru ca acest caz dj nu mai are miza. Jocurile sunt dj facute iar proprietarul este bine stabilit. In cazul Fondului Proprietatea, care a fost creat, de fapt pentru despagubirea fostilor proprietari, jaful a fost si mai mare. In cadrul acestui fond au fost incluse actiuni la companii foarte apetisante (multe si din lista de mai sus). De la o detinere initiala de 100%, statul a ajuns la 80%, apoi la 40%, prin majorari succesive de capital ale actionarului minoritar la care statul nu a participat, pentru ca acum sa nu mai detina nimic la Fondul Proprietatea. O alta teapa data fostilor proprietari care isi asteapta despagubirile si acum, dupa mai bine de 20 de ani. De vanzare cu discount in cele mai proaste conditii de piata:

Sa vinzi perlele coroanei in aceste conditii de piata echivaleaza cu o crima indreptata impotriva poporului roman. Orice guvern cat de cat responsabil ar fi amanat acesta decizie asteptand conditii de piata mai bune. Nu si cuplul Basescu-Boc! Presati de creditorii internationali, acestia trebuie sa urmeze docili agenda acestora si sa vanda ACUM! In orice conditii! Ca si cum ridicolul nu ar fi suficient de mare, Basescu, inspirat de escul listarii Petrom, vrea sa vanda acum chiar si cu discount. Industria, pe taraba, cu discount: Actiunile cuplului Basescu-Boc sunt de-a dreptul ostile la adresa poporului roman. Nu numai ca vanzarea actiunilor are loc in cele mai nefavorabile conditii de piata, insa acestea sunt vandute chiar cu discount ca la mall, numai sa fie vanduta odata. In acest sens, OPSPI da un comunicat care suna cam asa: sunt urata, bolnava si saraca, dar vreau sa ma castoresc acum!. Efectul: transferul de proprietate gratis din proprietatea poporului roman in cea a bancherilor internationali, prietenii lui Basescu. Pretul, stabilit de consultanti. Basescu se spala pe maini: Consultantii alesi pe spranceana pentru acesta privatizare fac parte din marea finanta internationala, mult blamata in tota lumea, precum J.P. Morgan sau Goldman Sachs. Acestia vor recomanda pretul de vanzare dupa o analiza a realitatilor economice. Practic, acesti consultanti ii vor spune lui Basescu la ce pret trebuie sa vanda acestor actiuni chiar prietenilor lor apropiati de FMI, probabil, unul derizoriu. Iar Basescu, dupa mintea lui, se va spala pe maini, pasand reponsabilitatea asupra consultantului. Inselaciunea la adresa poporului roman, premiza pentru o viitoare renationalizare: In orice sistem de drept, un bun dobandit prin inselaciune, prin doll adica, trebuie returnat proprietarului initial. In acesta situatie tentativa de furt este mai mult decat clara iar presiunile pentru vanzarea in acest moment, pe ultima suta de metri, de catre un Guvern corupt si ilegitim, sunt dovedite. In aceste conditii, cu siguranta aceste intreprinderi vor reveni poporului roman. Trebuie sa se intample asa. Responsabilitatea este individuala: Exista un precedent istoric. Unul dintre capetele de acuzare in procesul lui Nicolae Ceausescu a fost subminarea economiei nationale. Pare hilar astazi cand ne gandim ca, chiar sub mandatul lui Ceausescu, au fost construite aceste intreprinderi. Pentru acesta acuzatie, puerila, de altfel, Ceausescu a fost executat si i s-a confiscate intreaga avere! Mai mult ca sigur ca gasca ilegitima care a vandut Romania in doar doua mandate va avea o soarta similara. Mai devreme sau mai tarziu. De data acesta raspunderea este individuala! Cu atat mai mult ca, in cazul lui Basescu, au existat semnale ca ar putea fi un agent infiltrat (activitatea sa la Anvers l-a expus riscului recrutarii de catre agentii straine) la varful statului inca de acum 20 de ani cand sefii lui de afara i-au ordonat sa lichideze flota maritima, o concurenta redutabila pentru ei in acele vremuri. Si, s-a conformat rapid. Dupa 20 de ani a primit ordinul sa dea lovitura de gratie Romaniei si sa transforme tara intr-o colonie. Si, de asemenea, s-a executat rapid. Manipularea penibila: In interventiile sale televizate, la saptamani dupa inceperea protestelor impotriva sa, Basescu ne-a vorbit despre fluturi, baloane si alte bazaconii. Nu a scos un sunet, insa, despre jaful pe care l-a pus la cale. S-a gandit probabil, ca nu-i intereseaza pe romani pe mana cui ajunge energia tarii. A tinut, insa, sa precizeze ca nu a gresit nimic pana acum, ca a facut doar ce a trebuit sa faca. Pusa in acest context, declaratia sa este halucinanta! Lipsa de consultare a poporului: Orice guvern responsabil n-ar fi privatizat in nicio situatie intregul sistem energetic al tarii. In cel mai rau caz, supus fiind la presiuni externe, ar fi organizat un referendum pe acesta tema extrem de importanta pentru viitorul Romaniei. Nu, in schimb, cuplul Basescu-Boc a preferat sa joace albaneagra cu poporul roman si sa profite de lipsa lui de atentie. Pana acum! Mesajul presedintelui in primul discurs dupa demonstratiile impotriva sa. No comment: S-a creat impresia falsa ca presedintele nu-i mai reprezinta pe romani in relatia cu institutiile statului. Pentru romani, obligatia presedintelui de a-i reprezenta continuu e unul din imperativele majore, fiind vorba de un preedinte ales direct. As vrea ca romanii sa inteleaga ca imi e extrem de clara situatia in care se afla. Stiu ca masuri precum cresterea tva, reducerea salariilor bugetare, restructurarea sectoarelor bugetare, introducerea contributiilor pentru sanatate la pensiile de 750 de lei i-au facut sa iasa in strada ca urmare a traiului greu. Stiu in acelasi timp ca aceeasi abordare o au si milioane de romani care n-au iesit in strada. E clar pentru mine ca prima obligatie e aceea de a restabili legaturile de incredere intre mine si acea parte a populatiei care si-a pierdut increderea in preedinte. Mass-media vanduta si cumparata: Probabil ca abia daca ati vazut cate o relatare palida in presa despre acest adevarat jaf care ni se pregateste. Ne-am fi asteptat la dezbateri furtunoase pe acesta tema si la mii de articole scrise. In schimb, nimic! Televiziunile au profitat de zapada ca sa ne manipuleze si sa ne impuna false probleme, nu inainte de a analiza pe toate partile discursurile penibililor Ponta si Antonescu. Jaful din energie nu este interesant. Nu e de mirare ca actionariatul majoritatii televiziunilor apartine cam aceleiasi minoritati entice, care vrea ca acesta alba-neagra in care perdantul este poporul roman, sa aiba succes. Studiu de caz Romgaz Transgaz:

Comunicate Ministerul Economiei Bucureti, 24 ianuarie 2012 COMUNICAT DE PRES n data de 24 ianuarie 2012, a avut loc deschiderea Ofertelor Financiare ale Ofertanilor care au ndeplinit condiiile de eligibilitate i ale cror Oferte Tehnice au ntrunit punctajul minim precizat prin Caietul de Sarcini, n cadrul procesului de selectare a Intermediarului Ofertei Publice Secundare Iniiale de vnzare a pachetului de aciuni emise de S.N.G.N. ROMGAZ S.A., reprezentnd 15% din capitalul social existent al societii, derulat de ctre Ministerul Economiei, Comerului i Mediului de Afaceri, prin Oficiul Participaiilor Statului i Privatizrii n Industrie (O.P.S.P.I.), pe piaa reglementat administrat de Bursa de Valori Bucureti, si anume:

- Consortiul format din: o Erste Group Bank AG, o Goldman Sachs International, o Banca Comerciala Romana, o Raiffeisen Capital & Investment - Consortiul format din: o B.R.D. Groupe Societe Generale, o Citigroup Global Markets Limited, o ING Bank N.V. London Branch, o Societe Generale, o ING Bank N.V. Amsterdam-Sucursala Bucuresti Consortiul format din: o Unicredit CAIB Securities Romania, o Unicredit Bank AG-London Branch, o Alpha Bank Romania, o Alpha Finance Romania, o BT Securities, o JP Morgan Securities Ltd. Comisia numit prin ordin al ministrului Economiei, Comerului i Mediului de Afaceri, mpreun cu consultanii care acord serviciile de asisten juridic n cadrul acestui proces, respectiv Societatea Civil de Avocai Salans, Moore i Asociaiimpreun cu Cabinetul Individual de Avocatur Septimiu Stoica, in urma punctajului total obinut de ctre Ofertani, au declarat Ofert ctigtoare cea a Consoriului de intermediere constituit din Erste Group Bank AG, Goldman Sachs International, Banca Comerciala Romana si Raiffeisen Capital & Investment, acesta fiind declarat Ofertant selectat. n perioada imediat urmtoare, vor avea loc negocieri cu Ofertantul selectat n vederea ncheierii Contractului de intermediere. Biroul de pres al MECMA INFORMARE DE PRESA Bucuresti, 25 ianuarie 2012: Astazi a avut loc semnarea contractului de intermediere cu Sindicatul de Intermediere constituit din RAIFFEISEN CAPITAL & INVESTMENT S.A., WOOD & COMPANY FINANCIAL SERVICES i BT SECURITIES S.A., ofertant selectat pentru intermedierea Ofertei Publice Secundare de vnzare de aciuni a unui pachet de aciuni de 15% emise de Societatea Naional de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. Media, derulat de ctre Ministerul Economiei, Comerului i Mediului de Afaceri prin Oficiul Participaiilor Statului i Privatizrii n Industrie. n perioada imediat urmtoare vor fi demarate serviciile financiare i de consultan necesare pregtirii, derulrii i nchiderii cu succes a Ofertei Publice Secundare de vnzare de aciuni la Societatea Naional de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. Media.

S-ar putea să vă placă și