P. 1
BFT CURS

BFT CURS

|Views: 148|Likes:
Published by Radu Bernard

More info:

Published by: Radu Bernard on Feb 14, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/22/2015

pdf

text

original

Sections

  • CURSUL I
  • CURSUL II BALNEOTERAPIA
  • CURSUL III
  • CURSUL V
  • CURSUL VI
  • CURSUL VII Hidrotermoterapia
  • CURSUL VIII KINETOLOGIE

BALNEOFIZIOTERAPIE

CURSUL I Definiţie. Balneofizioterapia este o ramură a medicinei care s-a dezvoltat de-a lungul mai multor secole utilizând unii factori naturali şi artificiali ca mijloace terapeutice. Aceştia s-au aplicat întâi empiric, apoi observaţia clinică a stat la baza aprecierii eficienţei terapeutice a factorilor fizici. Cercetarea ştiinţifică moderna din domeniul fizicii, chimiei, biochimiei, enzimologiei, imunologiei, neopletismografiei şi neurofiziologiei a evidenţiat şi continuă să evidenţieze modalităţile de intervenţie a factorilor fizici. Cu timpul, în numeroase ţări s-a trecut de la noţiunea de balneofizioterapie la cea de medicină fizică. După factorul terapeutic folosit medicina fizică cuprinde o serie de capitole: • balneoterapia (apa minerală şi nămolul), • • hidroterapia, termoterapia,

• climatoterapia, • kinetoterapia, • masoterapia, • pneumoterapia, • ergoterapia, etc. Mecanisme de acţiune. Factorii fizici naturali şi artificiali produc modificări de reactivitate locală, regională şi generală. Intervenţia lor este urmată de reacţii  neuro-endocrino-metabolice care pun în circulaţie factori biologici activi de tipul mediatorilor chimici, cataboliţilor acizi, hormonilor locali şi generali. Se poate aprecia că factorii fizici  stimulează organismul in eliberarea mijloacelor proprii de acţiune pentru restabilirea homeostaziei. Cercetări ale ultimului deceniu au elaborat conceptul asupra capacităţii celulei secretoare, neuronul, de a produce o gamă mare de substanţe chimice cu rol semnalizator şi reglator. Existenţa neuromediatorilor de natură colinergică, adrenergicâ, histaminergică, serotoninergică la nivelul sinapsei precum şi a
1

cotransmiţătorilor şi a mesagerilor de ordinul al doilea asigură o activitate sinaptică modulată adecvată momentului organismului Reacţiile locale sunt reglate şi de activitatea receptorilor presinaptici (autoreceptori) prin fenomene de feed-back pozitiv şi negativ. Sistemul endocrin difuz, paracrin sau APUD răspunzător de hormoni locali, reprezintă un alt mecanism care dă credit influenţelor pe care le exercită balneofizioterapia. Organe cu rol endocrin sunt considerate tubul digestiv, rinichiul, creierul, plămânul. Un sistem care intervine în modularea reacţiilor neuro-endocrine, metabolice a reacţiei de stress în general şi a durerii în particular este reprezentat de peptidele opioide (endorfine, enkefaline, dimorfine). Endorfinele şi enkefalinele secretate de hipofiza anterioară au rol în combaterea stressului şi totodată contribuie la întărirea "controlului de poartă". Factorii balne locali pot influenţa acest sistem la nivel tisular (secreţia de enkefaline). Descărcările hormonale produse de eustressul de efort, acupunctura, masaj, relaxare, kinetoterapie şi repaus activ sunt deosebit de utile în restabilirea echilibrului factorilor neurohormonali de autoreglare şi menţinerea homeostaziei. Unele cercetări au evidenţiat încă circuite neuro-endocrino-imunologice de tip feed-back negativ şi pozitiv. Astfel neuroleukina este recunoscută de ambele sisteme. Ea influenţează producerea de anticorpi . Deprimarea reacţiilor imune de către stressul psihologic are la bază efectele imunosupresoare ale cortizolului şi afectarea receptorilor betaadrenergici leucocitari. Stressul deprimă şi activitatea celulelor NK. La rândul lor produşii de secreţie ai limfocitelor influenţează sistemul neuroendocrin (TLA stimulează ACTH). Şi alte descoperiri dau suport acţiunii factorilor fizici: "controlul de poartă" este principalul mod prin care terapia fizicală induce analgezia; reflexul de axon,. reflexele tonice ale gâtului sprijină acţiunea unor tehnici kinetice; relaţia receptori perifericiechilibrul organismului şi bucla gama contribuie la reeducarea musculară. Prin aceste mecanisme dar şi prin altele, factorii fizici creează la nivelul unor aparate şi sisteme elemente de reglare şi antrenare. Cele mai cunoscute şi utilizate sunt efectele la nivelul aparatului locomotor. Kinetoterapia este de altfel singurul mijloc de funcţionalizare a aparatului locomotor. În acest context modern
2

preocupările s-au dezvoltat şi amplificat; plecând de la o specialitate a cărei adresabilitate era limitată la unele momente şi stadii din evoluţia unor boli reumatismale, metabolice, digestive, renale, s-a ajuns la un conţinut ce se ocupă de recuperare , readaptarea, reabilitarea capacităţii funcţionale, afectată în urma unei boli cronice, congenitale sau posttraumatic. Stabilirea de către O.M.S. a noţiunii de deficit, incapacitate şi handicap în evoluţia mei boli a impus şi noţiunea de recuperare medicală, care se defineşte de către Academia Română ia 1978 " ca o acţiune complexă, medicală, educaţională şi socio-profesională menită a restabili cât mai deplin funcţiile pierdute de un individ precum şi de a dezvolta mecanisme compensatorii, care să-i asigure posibilitatea de muncă şi autoservire, respectiv o viaţă activă, cu independenţă economică şi socială". Factorii terapeutici naturali şi artificiali sunt utilizaţi în reeducarea funcţională a aparatului locomotor, pulmonar şi cardiovascular, limitată parţial sau total prin evoluţia unor boli inflamatorii sau degenerative, neurologice, posttraumatice, ischemice, etc. Pornind de la restantul funcţional al bolnavului determinat prin mijloace obiective (goniometrie, testing muscular, indici funcţionali articulari, capacitate de efort, capacitate respiratorie, etc.), se pot aplica de manieră progresivă şi cât mai precoce scheme complexe de tratament a căror scop este refacerea "ad optimum" a funcţiei afectate. Factorii balneofizicali sunt utilizaţi astăzi în scop    profilactic, curativ, recuperator.

Problemele legate de profilaxia primară, de preîntâmpinare a unor stări morbide ocupă loc principal în cadrul obiectivelor organismelor internaţionale pentru sănătate. Omul societăţii moderne, industrializate şi-a modificat condiţiile de muncă şi habitat, fapt care a dus la apariţia unor sindroame din care amintim:  sindromul hipokinetic (cu consecinţe negative asupra maselor musculare, sistemului osos, capacităţii de efort, etc),  de tulburare a termoreglării cu determinarea aşa numitor boli "a frigore" şi altele. Curele balneare profilactice se adresează tocmai acestor deficienţe. Kinetoterapia, terapia contrastantă (cald-rece) de tonifiere, masajul, balneaţia,
3

nămolul sunt proceduri ce intervin direct în îndepărtarea unor factori de risc şi a unor stări premorbide ale aparatului locomotor, cardiovascular, pulmonar, etc. Este la fel de important în evoluţia dezvoltării aparatului locomotor crearea unui comportament adecvat faţă de solicitările la care este expus. Tonofierea unor grupe musculare, posturarea corectă, restabilirea sinergismelor musculare sunt elemente esenţiale în preîntâmpinarea unor afecţiuni legate de solicitările excesive, de poziţiile vicioase, de unele tulburări ale morfologiei aparatului locomotor (sacralizare, lombalizare, picior plat, etc). Terapia cu factori fizicali are contraindicaţii generale şi speciale. Cele de ordin general sunt: •

afecţiuni acute sau cronice acutizate, boli venerice în stadiul acut, caşectice, umori maligne* hemoragii, sarcina, boli ale sângelui, boli psihice.

• • • • • •

4

). mijloacele medicinei fizice. în ţara noastră deşi unele ape minerale. sunt folosite încă de la romani. curativ şi recuperator. care creează condiţii de antrenare-adaptare complexe. Evul mediu reprezintă o perioadă de stagnare pentru dezvoltarea ştiinţelor în general. Valoarea terapeutică a unor factori fizici. Factorii naturali sunt utilizaţi în scop profilactic. dar şi pentru medicina fizică. deschide o epocă de importante descoperiri în legătură cu aceste mijloace terapeutice (Priessnitz. Galvani. Balneoterapia 5 .) susţine utilizarea apei minerale şi a nămolurilor în diverse afecţiuni.201 e. artificiali sau naturali a fost sesiztă din timpuri străvechi Hipocrate (460 . Istoric. presiune hidrostatică. gimnasticii. factorilor climatici. etc. Publicaţia lui F. Galen (131 . urmate de A. în cadrul unei cure balneoclimatice organizate 18-20 zile. Minai Zotta(1854). mobilizarea unor mecanisme adaptive. Modul de acţiune a factorilor naturali este complex. Kneipp. ei antrenează mecanisme locale şi generale atât prin calităţile lor fizice (termalitate.. endocrine» imunologice.Rolul profilactic a fost apreciat în urma studiilor şi cercetărilor care au evidenţiat creşterea rezistenţei generale a organismului.) formulează încă din acea perioadă indicaţii ^ntru cura heliomarină şi subliniază rolul masajului şi al kinetoterapiei. primele cercetări fizico-chimice legate de acestea au fost făcute de Ladeslau Pop (1821). . asociate altor factori medicamentoşi. Hoffman "Dissertaţio de mater optima corporis medicina" prin care se atrage atenţia asupra valorii terapeutice a apelor minerale. neurovegetative. este o terapie de stimulare. balneoterapia se ocupă de studiul şi aplicarea in scop terapeutic a apelor minerale.n.e. pe o durată de timp. dietetici şi de ordin psihic. a nămolurilor terapeutice şi a emanaţiilor de gaz. concură la restabilirea ritmurilor biologice normale ale homeostaziei Terapia cu factori naturali într-o administrare repetată.CURSUL II BALNEOTERAPIA Balneologia. Saabner-Tuduri este considerat părintele balneologiei româneşti. Fătu (1851). De Bois-Raynoud.377 î. Volta. de reglare. hidrodinamică) cât şi chimice.n.

Apele minerale sunt factori terapeutici a căror administrare se face sub indicaţie şi control medical. sau ioni biologici activi în cantităţi mici. gaze toxice. genetică şi socială. Clasificarea apelor minerale se face după mai multe criterii: • • • • origine.  carbogazoase. Apele minerale sunt rareori pure. dar cel mai folosit este cel chimic. Apele minerale. pH şi osmolaritate. H2S. ştiinţific recunoscută îndeplinind una sau mai multe din următoarele condiţii: prezenţa unor anumite calităţi fizice. Intervenţia factorului balnear În cură internă sau externă nu trebuie privită numai prin acţiunea directă locală. 6 . deficienţe funcţionale cronice la nivelul aparatului locomotor. curenţi de aer). radon) dizolvate. obişnuit sunt complexe datorită condiţiilor de presiune. la nivel arteriocapilar sau a axului hipotalamohipofizar ci mult mai complex prin angajarea unor mecanisme reflexe de stimulare a hormonilor locali. Apele minerale sunt soluţii complexe de săruri şi ioni. de temperatură. pulmonar şi cardiovascular.reprezintă un potenţial de sănătate păstra largi categorii de oameni ce înregistrează factori de risc pe linie profesională (pulberi. temperatură. temperatură. anumiţi ioni cu efecte cunoscute în cantităţi de cel puţin 1 g la litru. prezenţa unor anumite cantităţi de substanţă chimică (o mineralizare totală de cel puţin 1 g la litru. Rolul curativ. igienici. care au o acţiune terapeutică. potenţial magnetic şi chimic în care s-au format. concentraţie osmotică. Conform acestuia ele se împart în:  ape oligominerale. Acest fapt conferă fiecărei ape minerale o individualitate fizico-chimică şi farmacodinamică. sau gaze (CO2. in schemele de tratament a unor boli aceşti factori se Rolul recuperator se conturează în legătură cu existenţa unor găsesc alături de cei medicamentoşi. umezelâ. alimentari.

K+. bolile hepato-biliare şi unele boli metabolice.  feruginoase. În cură internă apele acratopege au efecte diuretice. Apele alcaline Apele alcaline conţin minimum 1 g săruri la litru.  sulfatate. antispastice şi au indicaţii în bolile tubului digestiv. Mg2+ şi CO2. alcaline. Acţiunea apelor minerale alcaline nu trebuie înţeleasă doar ca o reacţie chimică-de neutralizare. nevralgii. După temperatura la izvor sunt acratoterme şi acratopege. externă (băi). irigaţii. Osmolaritatea apei minerale antrenează şi mecanisme de tip central. Pentru cura externi intră în metabolismul locaL Apele oligominerale. Acestea sunt reprezentate de ionul bicarbonic legat de cationul de Na2+.  radioactive. a reacţiilor de reglare şi normalizare. mecanic şi chimic. Apele acratoterme se folosesc in cură externă şi se indică în afecţiuni ale aparatului locomotor: spondilita anchilozantă. Mg2+.   sulfuroase. artroze. Se influenţează în special hemodinamica şi . Sunt o categorie aparte de ape minerale care nu se supun condiţiilor din definiţie ele conţinând sub 1 g substanţă dizolvată la litru. Izvoarele 7 joc elementul termic. ce caracterizează flecare apă minerală. Felix. iodurate. de ionii de Ca2+. ci în contextul mecanismelor reflexe.Geoagiu. inhalaţii. Slănic Moldova. Apele alcaline se administrează mai ales în cură internă. căilor biliare. Moneasa. Olănesti. periartrite. Aceste ape se găsesc în ţara noastră la Călimâneşti. în crenoterapia alcalină indicaţia terapeutică are un caracter individualizat. Apele minerale se administrează în cură internă (crenoterapie). boli neurologice. având ca principală indicaţie bolile tubului digestiv.  clorurosodice. stări post traumatice. Pentru cura internă modul de acţiune a unei cure hidrominerale trebuie privit sub raportul unor reglări de tip enzimatic şi metabolic ca urmare a unei intervenţii de tip reflex. injecţii. efectele terapeutice fiind dependente de structura chimică a apei şi mai ales de raportul CO2 H/CO3 HNa. Ca2+. căilor urmare.

presiune osmotică). Apele sulfuroase. Apele hipotone se găsesc la Sângeorz. Apele sulfuroase se utilizează mai ales în cură externă. Apele clorurosodicc Apele clorurosodice (sărate) conţin cei puţin 1 g la Htm de NaCL în funcţie de concentraţia de ioni de Na+. Localităţile sunt: Lacul Sărat. baie mare) solicitând mecanismele adaptive ale organismului. Slanic Moldova. Modificarea reactivităţii vasculare. periartrite. digestivă. Borsec. Băile Herculane. în general sunt mixte având în conţinut bicarbonaţi. Imersia într-o astfel de 8 . artroze. de la cele hipotone la cele hipertone (3Q0g$). el intră în constituţia unor aminoacizi. Olăneşti. sulf şi gaze. Tuşnad. Amara. Cura internă cu ape clorurosodice. sub formă de H2S. respiratorie. Q~ dizolvaţi întâkim o gamă largă de varietăţi. în general se acceptă că apele hipotone stimulează secreţia gastrică.alcaline se găsesc la: Slănic Moldova. etc. dar ca valoare terapeutică se situează pe primul plan apele sărate concentrate (peste 15 g/l). Băile ta mare au o utilizare profilactică şi curativă. HS. Slanic Prahova. în componentele cartilajului articular. nevralgii. În cura externă se pot folosi orice concentraţii.efectele terapeutice şi indicaţiile sunt numeroase şi diferenţiate. hormoni. Apele sulfuroase conţin cel puţin 1 mg/l sulf titrabil. Ocna Sibiu. Hidrogenul sulfurat fiind o substanţă hidro şi liposolubilă poate pătrunde în organism pe cale tegumentară. nervoase. Dat fiind această largă varietate de concentraţii şi combinaţii chimice. Vâlcele. afecţiuni de neuron motor periferic. S. S2O3 sau sub formă de complexe coloidale sulfuroase. nămol. evident nu poate fi efectuată decât cu ape izo sau Mpotone. Sulful în organism are numeroase roluri. Acţiunea apei se datoreşte atât componentei fizice (temperatură. Vatra Domei. Trecerea sulfului anorganic în organic şi invers a fost demult demonstrată. Ele se integrează mai ales terapiei contrastante (soare. potenţial electric. Rolul lor în normalizarea tipului gastrosecretor a fost semnalat de profesorul Băltaceanu. Buadaş. vegetative şi endocrine se instalează în mod progresiv în timpul curei Indicaţiile reţin: spondilita anchilozantă . dar şi celei chimice.

Călimâneşti. psoriazis. având un efect de stimulare a peristaltismului. Efecte importante au loc asupra motilităţii intestinale. prin acţionarea directă a receptorilor intestinali. nevralgii. nevrite. Imersia în apă a pacientului este urmată de acoperirea întregii suprafeţe cu o peliculă de bule de CO2. cu Ca+2.Bioxidul de carbon influenţează capacitatea dizolvantă. celui biliar. la 32-34"C. Această vasodilataţie periferică. Cele mai importante staţiuni sunt: Herculane. care se prelungeşte în timp. Se produce un efect 9 . Q". Sunt cotate ca ape de masă. Se găsesc în numeroase combinaţii. ca şi a .baie conduce la apariţia unei hiperemii tegumentare. In cură internă sulful acţionează asupra tractusului gastrointestinal. Colereza şi kineu'ca căilor biliare este de asemenea influenţată favorabil. arterite.Mg2+ cu Fe. artroze. apariţia efectului vasodilatator se datoreşte şi micromasajului exercitat de acestea. bune. Pucioasa. din care anionul SO4. încât biliopatiile funcţionale reprezintă una din principalele indicaţii . aşa încât în afara mecanismului chimic. ducând la creşterea secreţiei gastrice. aşa încât aceste ape au o mineralizare mare.Iaşi. Apele sulfatate. Acţiunea lor se exercita asupra stomacului unde induc procese de diminuare a secreţiei. exeme. Aceste ape se utilizează atât în cura internă cât şi externă. duce la scăderea presiunii arteriale şi la îmbunătăţirea travaliului cardiac. Balneatiile sulfuroase au şi acţiune keratolitică. Cura externă este indicată în spondilita anchilozantă. Apele carbogazoase conţin minim 1 g CO. afecţiuni ginecologice cronice.2 este principalul reprezentant. fapt ce le implică în tratamentul unor dermatoze. Fe~3. Localităţile sunt* Ivanda şi Izvorul Mircea . Nicolina . afecţiuni abarticulare.Iaşi. Cura externă reprezintă indicaţia cea mai frecventă a apelor carbogazoase.. Acesta este în combinaţie cu Na+. Diabetul zaharat şi diateza unea reprezintă o altă indicaţie. Apele sufatate conţin cel puţin 1 g/l de substanţă solidă. Ea se datoreşte efectului vasodilatator prin acţiune directă a CO2 asupra sistemului arteriocapilar. Apele sulfatate sunt în general hipotone şi au indicaţii mai ales în cura interna. Apele carbogazoase. Ca2+. Această vasodilataţie periferică conduce la modificări de hemodinamică cu îmbunătăţirea activităţii inimii şi a perfuziei tisulare. S"2. Olăneşti. hipertensiune arterială. etc. Baia se administrează la temperatura de termoindiferenţă. In cura internă au o acţiune hiperemizantâ a mucoasei digestive.

Formarea lor a durat timp îndelungat. etc. sindroamele post trombotice. • • • Substanţa anorganică cuprinde: sulfaţi. Termenul de peloid se acordă doar nămolurilor terapeutice.asupra florei şi faunei bazinului. Buziaş. are o parte organică şi una minerală. silicaţi. - nămolurile nămolurile de turbă au care rezultat se din descompunerea prin sub influenţa sărurilor microorganismelor a resturilor vegetale din mlaştini. carbonaţi. limfedemul. Borsec. care se găsesc în stare de suspensie. biologic şi chimic. feruginoase) pe particule de sol. răşini. Mai cunoscute până în prezent sunt proprietăţile fizice: - hidropexia . cardiopatia ischemică. Staţiunile cu ape carbogazoase sunt: Covasna. etc. ce prezintă o fază lichidă şi una solidă. Nămolul este deci un sistem fizico-chirnic heterogen. densitatea. - minerale formează sedimentarea unor izvoare (sulfuroase. plasticitatea . hidrosulfură de fier. Vatra Dornei.nămoluri sapropelice care s-au format pe fundul lacurilor sărate şi a mărilor prin acţiunea unor microroganisme asupra substanţelor organice. Substanţele organice sunt: • acizii huminici. Nămolul terapeutic acţionează atât în baza calităţilor fizice.capacitatea de a absorbi şi a reţine apa. resturi proteice. calcice. fin divizate. . Nămolurile terapeutice (peloidele) Nămolurile sunt substanţe de origine mînerală sau organică. hidraţii de carbon.. gradul de dispersie .hipotermizant care amplifică efectele asupra sistemului circulator prin apariţia bradicardiei. cât şi a celor chimice. După origine nămolurile se împart în: .capacitatea de a-şi schimba forma sub acţiunea unor forţe din afară. implicând procese de ordin geologic.depinde de dimensiunile particulelor. Tuşnad. vasculopatiile). lipidice. bioxid de siliciu. Indicaţia principală o reprezintă bolile cardiovasculare (HTA stadiul I şi II. 10 - - .

afecţiunile post traumatice. afecţiuni de neuron motor periferic. ginecopatii cronice. Nămolul are o metodologie particulară de aplicare şi anume: împachetări complete sau parţiale. Indicaţiile privesc bolile reumatismale degenerative. 11 . Ea contribuie cel mai mult la apariţia efectelor terapeutice ale peloidelor.este capacitatea de a absorbi căldura. oncţiuni. periviscerite.- termopexia . cataplasme. băi.

Această variaţie se numeşte impuls electric. Intensitatea creşte lent de la "0" la valoarea maximă şi apoi descreşte.triunghiular.800 .curent galvanic întrerupt. întreruperea nu este rectangular. Formele cele mai folosite sunt: .peste 100.curent de joasă frecvenţă (1 . Se caracterizează prin apariţia efectelor polare. a. . II .curentul galvanic constant (continuu) a cărui intensitate (I) nu variază în timp. vibraţiile mecanice şi radiaţiile electromagnetice. Forme de curent folosite în electroterapie: I. Elementul comun al acestor agenţi fizici este capacitatea lor de a influenţa forţele electromagnetice ce se exercită între particulele ce poartă încărcătură electrică (protonii şi electronii).000 Hz. apoi revine la valoarea nulă într-un timp scurt (sub 2 secunde). Electroterapia înseamnă aplicarea curentului electric asupra unei regiuni a organismului în scopul obţinerii unor efecte terapeutice. . Electroterapia. 12 . După sensul în care circulă curentul electric. Modificările bioelectrice induse de aceşti agenţi fizici angajează modificări ale fiziologiei celulare. III . impuls cu pantă progresivă . Impulsul electric poate avea mai multe forme: - impuls cu front drept apărut în urma întreruperilor bruşte. - instantanee ci progresivă. intensitatea trece de la o valoare nulă la una maximă.CURSUL III ELECTROLOGIA Electrologia are ca scop studiul consecinţelor terapeutice a unor agenţi fizici cum sunt: curentul electric.curent de medie frecvenţă .curentul galvanic .100 Hz.000 Hz. IV . aceştia se clasifică în unidirecţionali şi bidirecţionali.curent de înaltă frecvenţă .curent continuu (frecvenţa = 0). Curentul unidirecţional (polarizat).10.

Forme de curent electric folosite în terapie Curenţi modulaţi in frecvenţă 13 .

Fenomenul de dielectroliză şi de dielectroforeza este urmat de un proces imediat. care se realizează prin blocajul transmiterii durerii. b.este un fenomen fizic. Acţiunea ionizantă.curent alternativ. o succesiune de impulsuri de scurtă durată. Riscul acestui tratament este arsura. Acţiunea biologică a curentului electric. care poate fi superficială şi profundă dacă există un metal (osteosinteză) în straturile subiacente. 2. Se caracterizează prin absenţa efectelor polare şi prin prezenţa oscilaţiilor particulelor în raport cu poziţia iniţială. nescindate. antalgică. cu ajutorul curentului electric. 4. Zona ionizată poartă macromolecula în sensul impus de încărcătura electrică. Îpractică nu se foloseşte un impuls ci un tren de impulsuri. Trecerea unui curent continuu. Acest proces se impune în practică datorită fenomenului de acomodare care apare rapid şi care scade randamentul terapeutic. care permite penetrarea substanţelor chimice prin piele. Prin electroterapie se pot obţine următoarele acţiuni: 1. curenţi asimetrici mişcarea electronilor realizează un aspect asimetric faţă de poziţia iniţială de referinţă. După "aceea perioada de activitate (secunde) urmează o durată de repaus (secunde) in timpul căreia nu trece nici un curent Modularea . local la nivelul ţesuturilor şi în al doilea timp de o acţiune generală. galvanic prin piele duce la creşterea permeabilităţii acesteia. Procesul de penetrare a ionilor se numeşte dieîectroliză. de variaţie a unor parametri (frecvenţă.impuls cu pantă progresivă . 3. excitomotorie.. ionizantă. nutritivă şi rezorbtivă. intensitatea creşte după o curbă exponenţială de la valoarea "0" la cea maximă. Dielectroforeza este procesul de penetrare a moleculelor ionizante. Curenţii bidirecţionali (nepolarizaţi). sinusoidal. Ei pot fi: curenfi simetrici . 1. Arsura electrică este legată de cantitatea de electricitate pe care o primesc celulele în timpul aplicaţiei 14 . fapt ce va avea ca urmare penetraţia de ioni şi molecule ionizate. Arsura poate fi electrică sau chimică. vasodilatatoare. apoi descreşte după acelaşi principiu.exponenţial. amplitudine) pe durata trenului de impulsuri.

Aceasta nu trebuie să depăşească 0. ELECTROTERAPIE Electroterapia ocupa un loc important an cadrul terapiei moderne. Ionii de sodiu si potasiu cresc excitabilitatea tesuturilor. Curentul electric se defineste ca miscare a particulelor ancarcate electric. Mg. iar mediul an care se produce aceasta miscare constituie un conductor electric.gradul de alcalinitate. deoarece membrana celulara şi spatiile intercelulare opun rezistenţe diferite trecerii curentului electric. RĂSPÎNDIREA CURENTULUI ÎN ORGANISM Modul an care curentii electrici terapeutici se raspandesc în organism are urmatoarele caracteristici: • indiferent de locul unde sant amplasaţi electrozii. campuri electro-magnetice de joasa frecventa si vibratii electromagnetice (radiatii infrarosii si ultraviolete). 15 . vibratii mecanice (ultrasunetul). aşa încât substanţele caustice să nu atingă pielea. este necesară interpunerea între tegumente şi electrod a unui strat hidrofil. numeroase reactii din organism depind de ph-ul mediului. cuprinzand metode care folosesc an scop terapeutic diferite forme de curent electric (curent continuu. ci proportionala cu conductibilitatea electrica a tesuturilor. Ca. • cu cat un segment este situat mai departe de electrozi. Sarurile minerale sant în majoritate constituite din saruri de Na. intensitatea curentului nu este egala. an compozitia sa. • pe regiunea cuprinsa antre electrozi. • un tesut nu este un conductor uniform. datorita componentelor sale. K. iar prezenta OH. Arsura chimică este legată de depunerea de produşi acizi pe anod şi bazici pe catod. în practică este util de a se alege intensităţi scăzute (intensitate care se percepe ca o uşoară furnicătură). La trecerea curentului se produce disocierea ei an H+ si OH-. apa este prezenta an procent de 75-80 %. cantitatea cea mai mare trecand ansa pe zonele ce opun rezistenta cea mai mica. prezenta ionilor de H+ imprimand tesutului respectiv gradul de aciditate. liniile de forta ale curentului se raspandesc an tot corpul. Timpul necesar tratamentului este de 20-30 minute (există un timp de latenţă în penetraţie care este de minim 15 minute). De aceea. forme ale energiei electro-magnetice de analta frecventa (undele scurte). ionii de calciu si magneziu o scad. intra an categoria conductorilor de gradul II. curenti de medie frecventa). intensitatea curentului ajuns la el este mai mica. Organismul uman. curenti de joasa frecventa.1 mA/cm2 de suprafaţă de electrod.

K+ are o concentratie extracelulara de 4 mEq/l si intracelulara de 140-155 mEq/l (raport 1/38). La nivelul ei se gaseste o repartitie caracteristica a ionilor. Excitabilitatea este considerata ca o reactie secundara a tesuturilor si se traduce prin transmiterea mai departe a stimulului de catre celulele si fibrele nervoase. care masurat prin tehnica microelectrozilor. secretia biliara. Stimulii sub nivelul ”pragului“ au o actiune limitata la locul unde sant aplicati. Datorita diferentei de concentratie a ionilor de Na+ si K+. Aceasta diferenta este mentinuta prin mecanismul de ”pompa“. Din calculul teoretic al potentialului de membrana an raport cu concentratia de Na+ si K+ din exteriorul si interiorul celulei a rezultat o valoare de -86 mV. sangele sant cele mai bune conducatoare de electricitate. POTENŢIALUL DE ACŢIUNE Depolarizarea 16 . la nivelul membranei celulare an repaus se realizeaza o diferenta de tensiune numita potential de membrana sau de repaus. Din acest punct de vedere lichidul cefalorahidian. care este foarte subtire (70 MICRONI). aflati an concentratii diferite de o parte si de alta a membranei. iar an interior an concentratie de 10-12 mEq/l (raport 12/1). Pentru declansarea excitatiei. potasiul intrand an celula printr-un proces pasiv. apare un raspuns local. an functie de intensitatea curentului si de suprafata stimulata apare un raspuns tisular variabil ca marime.curentul galvanic şi curentul alternativ de joasă frecventa se raspandesc exclusiv an spatiul intercelular. ca o ractie primara la un stimul. Actiunea stimulului trebuie sa se exercite un anumit timp minim pentru a se declansa excitatia. mecanism an cadrul caruia rolul principal ai revine pompei de sodiu. Astfel. o crestere a intensitatii stimulului peste valoarea ”pragului“ nu duce la o crestere a raspunsului. Daca prin stimuli electrici sant excitate mai multe celule.• conductibilitatea electrica a unui ţesut este direct proportionala cu continutul lui an apa. MODUL DE PENETRARE AL CURENŢILOR ÎN ŢESUTURI Curentii electrici penetrează în mod diferenţiat ţesuturile în fucţie de tipul curentului: . stimulul trebuie aiba o intensitate minima precisa. Na+ se gaseste an exteriorul celulei an concentratie de 142-145 mEq/l. POTENŢIALUL DE REPAUS Membrana celulara. care se numeste intensitate de prag a stimulului.curentul alternativ de analta frecventa nu antampina rezistenta din partea membranelor celulare. fiind alcatuita din lipide si albumine si avand o permeabilitate selectiva. are o valoare de -70 pana la -90 mV (interiorul celulei fiind ancarcat negativ. rau conducatoare sant tesutul gras si cel osos. limfa. . Acest comportament al structurilor celulare la diferite grade de intensitate ale stimulului este cunoscut an fiziologie sub denumirea ”legea totul sau nimic“. deoarece membrana celulara le opune rezistenta. care expulzeaza activ sodiul extracelular. joaca rolul hotarator atat an repaus cat si an timpul stimularii. ELECTROFIZIOLOGIE Proprietatea celulelor vii de a reactiona la un stimul se numeste iritabilitate. rolul principal avandu-l ionii de Na+ si K+. Numai stimulii ”peste prag“ pot determina o reactie care se propaga ca unda de excitatie si care poate fi masurata la distanta de locul excitatiei.

la frecventele mari. stimulul cu nivel de prag reduce potentialul de repaus cu 15-20 mV. prin care partea externa a membranei devine negativa. iar potasiul reintra an celula pana cand potentialul atinge valoarea de repaus de -80 mV.Prin pompa de sodiu-potasiu. perioada refractara absoluta (1 ms) creste si frecventa maxima transmisa va scadea. Modificarile de potential care au loc an timpul depolarizarii si repolarizarii alcatuiesc ”potentialul de actiune“. iar tensiunea intracelulara atinsa la sfarsitul repolarizarii era de +40 mV. Ulterior are loc un flux invers al ionilor de potasiu. care facilitează pătrunderea unor substanţe. viteza de migrare a sodiului fiind de 7 ori mai mare decat cea a potasiului. s-a stabilit ca o fibra nervoasa mielinizata poate conduce cel mult 800-1000 de impulsuri pe secunda la o stimulare artificiala.prin acţiunea ionizantă. iar cea interna pozitiva. - prin acţiunea galvanică sub electrodul pozitiv. cand pragul de excitare este mai scazut. Simpla trecere a unui curent galvanic se însoţeşte la electrodul pozitiv de un blocaj al transmiterii 17 . ”Tensiunea de iesire “ era an timpul repausului membranal de -80 mV. Are loc astfel procesul de depolarizare. La nivelul ei se produc modificari ale permeabilitatii pentru ionii de sodiu care migreaza masiv dinspre exterior spre interior. -se realizează prin mai multe mecanisme: . an timpul potentialului de actiune (depolarizare) membrana celulara nu poate reactiona la un alt stimul. Pe parcursul fazei de repolarizare exista o perioada numita ”refractara relativa“. numita potential ”critic“. este momentul depolarizarii membranei si declansarii potentialului de actiune. cu cresterea permeabilitatii membranei pentru potasiu cu durata de 1 ms. dar de mai mica amploare. ampreuna acestea realizeaza un potential de actiune de 120 mV. cu aceasta procesele declansate de stimulare anceteaza. Intensitate minima necesara pentru declansarea stimului se numeste reobaza. Na+ suplimentar iese din celula. Aceasta este ”oboseala“. Datorita modificarilor de permeabilitate si concentratie ionica. care influenţează direct procesul inflamator. Interiorul celulei atinge an puctul maxim al acestui proces +40 mV fata de exteriorul celulei.La frecventele mai reduse (50-100 Hz) fibrele nervoase medulare pot fi ansa stimulate pe un timp mai lung. dar dupa un timp scazut. Restitutia Refacerea potentialului de repaus (restitutia) ancepe dupa terminarea fazei de repolarizare a membranei celulare. acesta ajungand astfel la o valoare de -65 mV. motiv pentru care aceasta perioada se numeste ”refractara absoluta“. Acţiunea antalgicâ. Repolarizarea an timpul fazei de repolarizare se produce o inactivare a mecanismului de transport al sodiului spre interiorul celulei. Prin masuratorile efectuate. tipica unui sistem care functioneaza dupa legea ”totul sau nimic“.Stimularea celulei prin agenti fizici sau chimici produce schimbari rapide si importante ale valorilor potentialului de membrana. 2. fara a se instala fenomenul de oboseala.

de încărcarea pozitvă a membranelor. mare la endomorfine). cu viteză mică de 3 m/sec. mielinice. - prin activarea controlului de poartă .). Stimulul electric poate închide poarta. Ele pot fi blocate la nivelul porţii de informaţia pornită de la un exteroreceptor şi transmisă prin fibrele A. Cele mai bune rezultate apar utilizând frecvenţele cuprinse între 30 -100 Hz. Clasic efectul analgezic prin neurostimulare periferică se obţine cu frecvenţe mici (uşoară contracţie) cu durata de 10 sec. de mic calibru. cu curentul galvanic întrerupt (cu impulsuri sau trenuri de impulsuri). cu impulsuri scurte sub 1mili secundâ. Neurostimularea periferică se realizează cu electrod aşezat pe traiectul nervului. alt mecanism Aplicarea implică secreţia de de 2-8 morftnornimetice Hz cu intensitate (enkefaline. electrodul activ fiind polul negativ. Această acţiune antalgică se manifestă numai la nivelul straturilor superficiale. Această acţiune nu este prea intensă. mai multe şedinţe pe zi. sau de durere referită. frecvenţelor limita suportabilului.durerii. în 1965 Melzac şi Wall au evidenţiat existenţa unei acţiuni a fibrelor A (groase. asupra fibrelor C (nemielinizate. 18 . cu intensitate mică. de durere prin dezaferentaţie..la nivel medular. 130 m/sec. cu conducere rapidă. cu durata de 10 minute. Informaţiile nociceptive sunt transmise prin fibrele C. timp de 10 minute. Se datoreşte fenomenului de hiperpolarizare pozitivă (rezultat al absorbţiei de electroni de către polul pozitiv) urmat de întreruperea informaţiilor prin blocarea fluxului nervos. cu curentai alternativ de joasa frecvenţă.) prin intermediul unui neuron inhibitor din substanţa Rolando de la nivelul cornului posterior. în afara cazurilor de hiperalgie. din acelaşi teritoriu metameric. este modalitatea care angajează acest mecanism Schema" controlului de poartă".

pragul de climaliză). enzime) sunt direct legaţi de contracţie. Această contracţie involuntară. Acţiunea excitomotorie se realizează cu impulsuri izolate (rectangular.În paraliziile periferice prin lezarea motoneuronilor alfa (axonotmesis. Inexistenţa lui va îndruma tratamentul spre o chirurgie de transplant şi reeducare. Muşchi inervat. vascularizaţia profundă a muşchiului este direct legată de activitatea contractilă. în denervările parţiale. Deşeurile metabolice ce rezultă in urma contracţiei au acţiune vasodilatatoare. Reglajul pantei este în funcţie de parametrii musculari (cronaxie. neurotmesis sau neurapraxie) muşchiul este flasc. Muşchi denervat . Variaţia rapidă de curent (impuls sau curent alternativ) poate provoca o depolarizare a membranei musculare cu apariţia unei contracţii. cât mai mult timp. reobază. indusă electric. trapezoidal) sau iterative (trenuri de impulsuri de joasă şi medie frecvenţă) sau curent alternativ (joasă şi medie frecvenţă). care asigură la rândul ei atât nutriţia cât şi eliminarea produşilor. Electroterapia excitomotorie are ca scop menţinerea. are caracterele fiziologice ale contracţiei voluntare. Un muşchi care nu se contractă suficient merge la atrofie. 19 ne adresăm . De asemenea. Se folosesc pentru excitare impulsurile rectangulare de lungă durată (în denervârile totale) şi cu pantă progresivă . Parametrii morfofuncţionali ai muşchiului (numărul de fibre contractile. Deci. Acţiunea excitomotorie .Curba pragurilor de depolarizare 3.este deosebită după cum muşchiului inervat sau denervat a. sau spre o kinetoterapie de compensaţie. la refacerea motoneuronilor prin regenerarea waleriană (1 mm/sâpt) efectorul (muşchiul) nu va mai avea parametrii contractili. Fiecare şedinţă de excitoterapie trebuie precedată de câteva minute de termoterapie. b. cantitatea de glrogen. a parametrilor contractili ai muşchiului. Existenţa unui potenţial de reinervare. curba intensităţii/durata. va permite continuarea excitoterapiei.exponenţială. se atrofiază şi evoluează spre scleroză. Tratamentul excitomotor se conduce după EMG.

stări posttraumatice.5 . iar când este ascendent efectul este de creştere a excitabilităţii. astfel că medicamentul se aşează la electrodul cu aceeaşi polaritate electrică. electroforeza. nevrite. Durata şedinţei este peste 15 minute. novocaina. neuropatii. Modalităţi de aplicare: cu electrozi aplicaţi pe tegument. boli inflamatorii şi infecţioase ale pielii. tulburări funcţionale vasculare (acrocianoza.salicilatul de sodiu. când sensul curentului este descendent. sărurile acide organice. Acţiunea fiziologică constă din: - disociaţia şi migraţia ionilor (electroliza). crurale. contracturi musculare. faţă de axul membrului sau articulaţiei. galvanic. constant. modificarea pragului de excitabilitate a fibrelor motorii (scădere la modificarea excitabilităţii în fibrele senzitive (sub anod apare o modificarea excitabilităţii fibrelor vegetative. mialgii. atât profunde cât şi superficiale (nelegată de poli). electroosmoza. Curent continu. histamina. artralgi şi artrite. Contraindicaţii: stări febrile. care are ca scop transportul unor medicamente sau substanţe prin piele. in sens transversal sau longitudinal băi parţiale pentru membrul superior şi inferior. iminenţă de embolie. percepută ca o senzaţie de uşoară furnicătură). spastică. clorura de calciu. sindrom Raynaud). La anod se aplică acetilcolina. paralizie flască şi.2.I. Ionoforeza .reprezintă o formă particulară de aplicare a curentului galvanic. 20 . cu intensitate mică (1. sulfatul de magneziu.baia Stanger. corticoizii. Indicaţii: nevralgii (sciatice. scădere a excitabilităţii care are drept consecinţă o acţiune antalgică). la catod . Pentru realizarea în practică este necesară respectarea legii polarităţii. de concentraţie mică (1 -2%). acţiune asupra SNC. Se caracterizează printr-un flux de electroni neîntrerupt şi unidirecţional. intercostale.5 mA. cervicobrahiale). băi generale . vasodilatatii. Substanţele trebuie să fie în soluţii uşor disociabile. efectul este sedativ. cu apariţia unei polul pozitiv şi creştere la polul negativ).

cu cât aceasta este mai mare cu atât pauza dintre impulsuri este mai mare. Stimularea musculaturii denervate se realizează cu ajutorul curenţilor cu pantă lentă. Tehnica se aplică după efectuarea elctrodiagnosticului şi mai ales a curbei Intensitate/durată (I/t) care poate stabili parametrii optimi pentru impulsuri. Pe 21 . trapezoidal. amplitudine. în stimularea mişcărilor voluntare pentru refacerea memoriei kinestezice. cu o intensitate care să producă secuse musculare evidente. musculatură total denervată. Musculatura inervată normal. A. alternativi. care poate fi rectangular.CURSUL IV II Curenţii de joasă frecvenţă. exponenţiali mai ales. hiperemizante. la maximum 7-10 zile de la lezarea nervului pentru a încetini procesul de atrofie şi de pierdere a resurselor contractile. Aceşti curenţi se folosesc în practică pentru următoarele acţiuni: excitomotorii. spasme musculare. sub formă de tren de impulsuri. în tratamentul insuficienţei constrictorilor vezicali. în practică aceste forme mai sunt utilizate în electrogimnastica musculaturiii abdominale hipotone. a musculaturii respiratorii direct sau indirect prin intermediul nervului frenic. Curenţii cu pantă bruscă. într-un timp scurt (mai mic de 2 secunde) se numeşte impuls. în cursul aplicării unui tren de impulsuri putem "modula". frecvenţă şi durată. Aplicaţii cu scop excitomotor. neofaradici. exponenţial. Aplicarea ei trebuie instituită precoce. Aplicarea curenţilor modulţi în electrogimnastica musculaturii striate se execută de regulă prin tehnica bipolară. triunghiular. provocând variaţii de intensitate. Contraindicaţii: paralizii spastice. faradici pot antrena musculatura pentru creşterea parametrilor morfofuncţionali. Frecvenţa cu care se instituie tratamentul este în funcţie de gradul afectării neuromusculare. în terapeutică nu folosim impulsuri izolate ci repetate. iar durata şedinţei este mai mică. unidirecţional a cărei intensitate trece de la valoare nula (0) la una maximă. Un curent polarizat. analgetice. artroze) suferă procese de hipotonie şi/sau hipotrofie. rectangulari. acţiune necesară îndepărtării fenomenului de acomodare. adesea în urma proceselor de imobilizare sau de reducere a funcţiei articulare (artrite.

de 50 Hz. hiperemiant. Sunt impulsuri dreptunghiulare cu efect analgezic şi hiperemiant . stimularea electrică transcutanată-TENS. fiind aplicată pe punctele reflexe dureroase. De mare importanţă în obţinerea rezultatelor este plasarea electrozilor care trebuie efectuată pe zonele dureroase şi dozarea intensităţii. Durata unei şedinţe poate ajunge şi la 60 minute. Durata tratamentului se conduce după potenţialele de reinervare. difazat fix (DF) de 100 Hz. Contraindicaţiile le reprezintă: purtătorii de pace-maker. Ei rezultă din curentul sinusoidal redresat. Au efect analgezic. Efectul analgezic se instalează la sfârşitul şedinţei. Este o metodă Valoroasă de terapie* ce se poate aplica şi la domiciliu. Aplicaţii cu scop antalgic. tulburările . sindroamele dureroase talamice. proximal. longitudinale. Durata şedinţei este între 4 – 8-10 minute. Indicaţiile sunt reprezentate de tulburările funcţionale şi contracturile musculare.perioada lungă (PL) şi ritmul sincopat (RS). dinamogen. Indicaţiile circulatorii. de la cele reumatismale la cele postoperatorii.parcursul tratamentului odată cu îmbunătăţirea răspunsului se modifică şi parametrii de stimulare. Stimularea electrică nervoasă transcutanată (TENS). Indicaţiile cuprind o gamă largă. de 50 şi 100 Hz. MF. PS şi RS au efect predominant excitomotor iar MF şi PL analgezic. electrostimularea cordoanelor posterioare medulare. posttraumatice. pe puncte dureroase. Formele clasice utilizate sunt monofazat fix (MF). hipersensibilitate la curent electric.Electrodul negativ se aplică pe locul dureros. aparatele fiind de mici dimensiuni şi portabile. Excitarea se face selectiv. Curenţii diadinamici. durerile psihogene. B. 22 privesc afecţiunile reumatismale. Aplicaţiile sunt diferite după scopul urmărit transversale. Face parte din metodele de reflexoterapie. urmărindu-se ca fiecare muşchi să-şi execute în timpul contracţiei mişcarea fiziologică.) dar şi unele tehnici moderne de electroanalgeziei: stimularea nervilor periferici cu electrozi implantaţi. iar cel pozitiv. Aplicaţiile sunt zilnice timp de 6-8 10-15 zile. Curenţii Trăbert. Teoria "controlului de poartă" ca şi intervenţia unor mecanisme inhibitorii ale etajelor supraspinale explică efectele electroterapiei convenţionale (curenţii diadinamici. perioada scurtă (PS). Electroacupunctura. herpetice şi neoplazice. gangliotrope. Trâbert.

Efectele fiziologice ale curentului Nemec sunt: excitomotor. Se obţine o blocare reversibilă a conductibilităţii nervoase. hipotonii. trofic. paralizii. pe musculatura netedă. vasculotrofic. atrofii musculare.000 Hz şi lungă perioadă. Curenţii de medie frecvenţă. contuzii). nevralgii. - excitomotor: se obţine cu curentul de 5. celălat 4. Deci efectele terapeutice ale mediei frecvenţe sunt: analgezic: se obţine cu curentul de 10.cu efect excitomotor şi de activare a circulaţiei periferice. sau indirect prin gimnastica musculară.100 Hz). sechele posttraumatice. biotrofic (50- 100 trenuri/sec. tulburări circulatorii periferice. Indicaţii: stări posttraumatice (sindrom algodistrofic. artroze. Metoda foloseşte aplicarea încrucişată a doi curenţi de medie frecvenţă decalaţi între ei cu 100 Hz (exemplu: un curent de 4. Indicaţii: artrite cronice. în urma căruia rezultă un curent de 100 Hz care se propagă după un vector. Curenţii interferenţiali (Nemec).000 şi 10.000 Hz. entorse. chiar concomitent dacă aceştia sunt dispuşi simetric. hemiplegii. pe musculatura striată (frecvenţa mică de 10 Hz).000 Hz. luxaţii. scurta perioadă . Media frecvenţă permite aplicarea nedureroasă şi profundă a unor intensităţi mari de curent electric. care mătură 360° la fiecare interferenţă..) şi analgezic (100-500 trenuri/sec. Sunt curenţi sinusoidali cu frecvenţe cuprinse între 1000 şi 10. pareze. cu intensitate ce creşte şi descreşte progresiv la începutul şi sfârşitul şedinţei. cu scurtă perioadă şi cu media frecvenţă redresată.cu efect excitomotor (20-50 trenuri/sec. 23 . periartrite. endotisular are loc atât un fenomen de anulare.). Durata şedinţei este de 10-15-20 min. hiperemizant. redresată şi modulată. Forma bipolară foloseşte frecvenţele de 5. artrite. rezorbtiv ce se obţin prin acţiune directă analgezic (80-100 Hz).000 Hz.000 Hz. La locul de încrucişare a celor doi curenţi. nevrite. O altă particularitate constă în aceea că excitaţia poate fi produsă la oricare din poli. decontracturant se obţine cu curentul de 10. Modularea duce la obţinerea a două forme: - lunga perioadă .000 Hz ca medie frecvenţă pură.III. nevralgii. mialgii. cât şi de adiţie.). Cele mai folosite metode de aplicare sunt bipolară şi interferenţială. decontracturant (frecvenţa 12-35 Hz). vasodilatator.

procese inflamatorii purulente. TBC. stări caşectice. • 24 .Curenţii interferenţiali Contraindicaţii: • • • afecţiuni febrile.

Radiaţia electromagnetică de înaltă frecvenţă este absorbită la om de elemente tisulare bune conducătoare şi este transformată în căldură. Se caracterizează prin următoarele: nu are efect electrolitic. frecvenţa = 13. angajeze termoreglarea. Clasificarea curenţilor de înaltă frecvenţă: - diatermia cu unde lungi. frecvenţa =1-3 Mhz).000 Hz).11. diatermia cu unde medii (X = 300 cm. rezorbţia. diatermia cu unde scurte (X = 22.000 -1.7 cm. încălzirea ţesutului cu unde cu frecvenţă înaltă are drept consecinţe: vasodilataţia.CURSUL V IV. spasmoliza. nu provoacă excitaţie neuromotorie (nervii motori sunt excitaţi numai are efect caloric de profunzime care durează peste 24 ore fără să de impulsuri până la 3. Absorbţia este condiţionată de lungimea de undă şi natura ţesutului. Curenţii de înalta frecventă. d'Arsonval (cu X = 2000 . 25 - .000 Hz).21.40Mhz). Efecte biologice. înalta frecvenţă reprezintă aplicarea terapeutică a câmpului electric şi magnetic de înaltă frecvenţă şi a undelor electromagnetice cu frecvenţă de peste 300 KHz. analgezia.3000 m şi frecvenţa = 100. Această încălzire a ţesutului fără influenţarea pielii se numeşte diatermie.000.

1. procesele reumatismale articulare.au lungime de undă de 1 m .1 micron şi frecvenţa peste 300 Mhz. La limita dintre straturile tisulare apare o reflexie parţiala care poate determina o zona de supraîncălzire.1. timp de 1-5 min. Regiunea de tratat se introduce între armăturile condensatorului. Aceasta se realizează cu un fir izolat (solenoid) cu care se înfăşoară segmentul de corp de tratat (sau corpul în întregime). Indicaţii terapeutice: procese subacute şi cronice ale aparatului respirator (sinuzite. după cum se accentuează pe componenta magnetică sau electrică a radiaţiei. în practică se foloseşte terapia cu unde scurte şi microunde. periviscerite). Contraindicaţii: stări acute. Pentru stadiile acute ale bolii se utilizează doze aterme şi oligoterme (I şi II. Diatermia capacitivă. nevrite. pregătirea musculaturii pentru kinetoterapie. . Este o metodă cu o mai mică acţiune de profunzime. izolaţi printr-o îmbrăcăminte de sticlă sau plastic). Grăsimea şi măduva osoasă având o rezistenţă electrică de 10 ori mai mică se încălzesc mai puţin. Cele mai folosite sunt undele cu X = 12 cm. frecvenţa = 300 Mhz). ale aparatului urogenital (metroanexite. traheite. hemoragice şi ischemice.au două modalităţi de aplicare. flexibili). Tratamentul se aplică prin metoda câmpului radiant Aplicaţile sunt monopolare.) iar pentru stadiile cronice se utilizează dozele medii şi calde (III şi IV) timp de 20 min. apoi electrozii (rigizi. Distanţa electrod-tegument influenţează nivelul pătrunderii în ţesuturi. colecistopatii). Undele scurte . Microundele (undele radar) . tumori. pneumopatii). astm bronşic. fiind mai puţin reţinute de ţesutul gras.06 m. Cel mai folosit sistem este cu electrozi condensatori (două discuri metalice cu diametrul de 10-20 cm. periviscerite. Transformarea înaltei frecvenţe în căldură se datoreşte constantei dielectrice şi conductibilităţii electrice conform legii Joule. se îndepărtează corpurile metalice şi se controlează tegumentele. ale aparatului digestiv (distonii vegetative. nevralgii. faringite. graviditate. degenerative. inductiv sau capacitiv. Undele radar pătrund în ţesutul muscular. Clasic lungimea de undă folosită este de 11. TBC. Metodologie de aplicare a tratamentului cu unde scurte: mai întâi se alege metoda. microundele-radar (X = 12 cm. Diatermia inductivă (în câmp inductor) utilizează în principal efectul magnetic al radiaţiei. prezenţa corpilor metalici endotisulari. Aplicaţia realizează 26 2.

mergând până la nivel de intimitate celulară.o bună încălzire de profunzime. Dozele folosite sunt mici. Scopul în această tehnologie este de a elimina căldura şi reacţiile vasculare condiţionate de aceasta deoarece s-a constatat că pulsaţiile inferioare a 100 Hz au consecinţe antiinflamatorii importante. Contraindicaţii: acelaşi ca la diatermia cu unde scurte şi termoterapie (neoplazii. nevrite. Indicaţii: sechele post traumatice. stări supurative). respiratorii. globii oculari. afecţiuni urogenitale. în ultima perioadă se folosesc aparate care emit întrerupt undele scurte şl radar. (vibroterapia. vibraţii tipuri de înaltă de frecvenţă vibraţii 500 sunt Khz 3 Mhz (ultrasunetele). Vibraţiile mecanice. mijlocii şi calde iar durata tratamentului de 3-510 minute. corpii metalici endotisulari. sonoterapia) Vibraţia mecanică se defineşte ca o succesiune de presiuni . timp de 6-10 zile. arteriopatii aterosclerotice. Efectele aparatului Diapuls sunt deosebite. Diatermia radiativâ Unde pulsatile atermice. Pentru efectul nedorit asupra ochilor se recomandă purtarea în timpul tratamentului a unor ochelari speciali. stomatologice. V. cu raport favorabil muşcbi-grăsime (4/1). aplicate Ambele Vibroterapia (sonoterapia) infrasonică Această modalitate terapeutică se realizează cu aparate de vibromasaj local 27 . pregătirea musculaturii pentru kinetoterapie.depresiuni ce se aplică unui corp perpendicular sau tangenţial la suprafaţa lui. în timp ce frecvenţele mari influenţează metabolismul celular. Vibraţiile mecanice se clasifică după frecvenţă în: - vibraţii de joasă frecvenţă 1-400 Hz (infrasunetele). în practică. nevralgii.

termic. Aceasta rezultă din combinarea undei incidente cu unda reflectată. Acest fenomen este îndepărtat dacă emiţătorul de ultrasunete este deplasat cu mişcări uniforme (2 cm. Efectele fvtico-chimice ale undelor ultrasonore sunt: mecanic. Vibraţiile se propagă în linie dreaptă în mediile solide şi lichide. O parte din energia ultrasonică se transformă în căldură. vasomotorii. de oxidare şi reducere. iar cele mai reflectizante sunt osul compact şi gazele din pulmon şi intestin. Ultrasunetul este un fenomen ondulator care se caracterizează prin procesele de reflexie. rezorbtive. decontracturante. Ca fenomen fizic nedorit poate apare unda staţionară. supunând celulele la o forţă importantă şi o zonă în care aceasta se anulează./sec) caz în care incidenţa nu se combină cu reflectata. difracţie şi absorbţie întâlnite în mecanica ondulatorie. sau în urma fricţiunii particulelor din mediu mai ales la nivelul feţelor de separare. Vibraţia ultrasonică (ultrasonoterapia) Ultrasunetele sunt produse de un cristal de cuarţ care este supus unor descărcări de înaltă frecvenţă care îl deformează succesiv (fenomen piezoelectric). raportată la unitatea de suprafaţă (W/cm2). Se formează o zonă în care vibraţiile adiţionează.sau general având în funcţie de frecvenţa utilizată şi regiune. refracţie. sau dacă se produc emisiuni pulsatile. prin fenomenul de absorbţie a energiei. de cavitaţie. Absorbţia depinde de natura mediului. Emisia de ultrasunete poate fi în câmp continuu sau discontinuu. Cuantificarea vibraţiilor se face prin exprimarea puterii totale de emisii în Waţi. efecte sedative. Aerul şi toate gazele provoacă o reflexie totală a energiei. Ţesuturile cele mai absorbante sunt parenchimul pulmonar şi osul spongios. 28 .

Aparatele folosite In practică sunt compuse dintr-un generator de înaltă frecvenţă care acţionează o placă piezoelectrică. Efecte negative: la copil ultrasunetele pot influenţa cartilajul de creştere. spasmolitice. cu consecinţe asupra vascularizaţiei superficiale şi profunde şi asupra terminaţiilor nervoase. Emisiunea poate fi în câmp continuu sau pulsatil. accelerând metabolismul celular şi mitoza celulară. dureri localizate (PSH. tenosinovite. Efecte biologice. contraindicaţia pentru osoase) cu riscul arsurii. de producere a hipertermiei osoase (dacă este aplicat pe eminenţele de eliberare de gaz la nivelul fluidelor în cazul dozelor mari de degradare a moleculelor de AND (de aici. simpaticolitice. activând metabolismul celular. (fenomenul de cavitaţie ce se acompaniază de citoliză şi distracţii vasculare). simpaticolitic. de creştere a permeabilităţii cutanate. având indicaţie în spasmolitic. Căldura este absorbită in întreg ţesutul. pe musculatura contractată reacţionai. Aplicaţiile locale în emisie continuă au efect: - antalgic. cu efecte antalgice. prin blocaj de transmitere a nocicepţiei. în traumatologie). Oscilaţiile de potenţial electric vor influenţa fiziologia. metabolic. vibraţiile de înaltă frecvenţă se pot opune la consolidarea focarelor de fractură. torticolis.Formarea undei staţionare. gonartroze. Aceasta este situată într-un cap emiţător care vine în contact cu tegumentele. capsulite. Metodologie de aplicare şi elemente de optimizare a acţiunii terapeutice: 29 . nevralgii. Efectul mecanic se datoreşte vibraţiilor care se transmit fiecărei particule deplasări pendulare. prin iradierea lanţului simpatic. prezenţa pieselor metalice endotisulare reprezintă o contraindicaţie relativă. testicul şi ovar). antiinflamator având acţiune favorabilă în tendinite. Deformarea celulelor sub efectul ca rezultat modificări electrice la nivelul membranei.

suprafaţa tegumentară. sechele posttraumatice. aplicarea în punct fix se realizează in condiţii bune.simpatici. cicatrici cheloide. 30 . bolnavul resimte o căldură nu există acţiuni cumulative a efectului termic. durata şedinţei este de până la 8 minute. grefe osoase recente. ulei de parafină sau diverse unguente terapeutice. plăcută (în emisia continuă) după 1 minut de tratament. Indicaţii: reumatismală. pentru a asigura penetrabilitatea se interpune între piele şi capul permanent se asigură o deplasare lentă a capului emiţător pe aplicarea se poate face şi în apă. contracturi musculare. efectele terapeutice sunt amplificate de utilizarea unor unguente are acţiune reflexă prin folosirea pe zonele Head şi ganglionii procese inflamatorii articulare şi abarticulare de etiologie medicamentoase. calus în formare. afecţiuni tumorale. procese vasculare prin obţinerea pe cale reflexă a simpaticoiizei. Contraindicaţii: procese infecţioase. regiunile oculare sau genitale. utilizând cuplajul cu joasă frecvenţă oferă efecte decontracturante şi emiţător un gel. emisiuni pulsatile. osteoporoza. antiinflamatorii mai prompte.

31 aplicarea în regim continuu de 50 sau 100 pulsaţii/sec. precum şi asupra activităţii celulelor. b. de reglare a somnului şi aplicarea în regim întrerupt (ritmic sau aritmie) determină stimularea. continuu. Câmpul magnetic produs de un curent electric are aceeaşi parametri fizici ca şi curentul. 100 Hz şi 50-100 Hz).. a metabolismelor. asupra reacţiilor metabolico-erizimatice ale contracţiei musculare. Aparatul emite trei forme principale de câmp magnetic: forma continua (de 50 Hz. analgezică. creşterea tonusului . anabolic. pentru regiunea lombară şi cervicală şi încă două bobine paralelipipedice ce se aşează pe regiunile dureroase. forma întreruptă ritmic de 50. Efecte biologice: a. catabolic sau trofotrop. Câmpul magnetic de joasă frecvenţă se obţine prin trecerea unui curent de joasă frecvenţă de 50 sau 100 Hz. spasmoliticâ. alternativ sau redresat.CURSUL VI VI Câmpurile magnetice de joasă frecventă. activităţii SNC. timp de 3-4 minute are acţiune sedativă generală. El se materializează prin liniile de câmp magnetic. modificând permeabilitatea membranelor. sau întrerupt ritmic sau aritmie printr-un sistem de bobine. a glandelor endocrine. Metodologia de aplicare: aparatul numit Magnetodiaflux prezintă două bobine circulare. Câmpul magnetic este produs de un curent electric sau de un câmp electric variabil. Durata şedinţei este de 4-6-8 minute pe o perioadă de 8-10 zile. Orice agent fizic extern cu o intensitate şi o valoare eficientă poate influenţa echilibrul ionic al celulelor. Numeroase studii au demonstrat influenţa câmpurilor magnetice asupra sistemului nervos central şi vegetativ.100 şi 50-100 Hz şi forma întreruptă aritmie cu aceeaşi parametri. antrenând reacţii de tip ergotrop. muscular.

bolnavul este aşezat confortabil după ce sau înlăturat toate obiectele metalice. purtătorii de pace-maker. abarticulare. Radiaţiile luminoase. Indicaţii: în afecţiuni reumatismale inflamatorii.Pentru şedinţa de magnetodiaflux. Terapia cu IR se realizează utilizând surse naturale sau artificiale. Undele cu puterea cea mai mare de penetraţie in organism sunt cele cu lungimea de undă de 1 micron ceea ce corespunde zonei IR apropiat Penetrarea acestora este urmată de o încălzire a ţesutului ce antrenează rapid o reacţie de termoreglare. Magnetoterapia locală este indicată în ortopedie pentru accelerarea căluşarii. tipul " B"ce pătrund. antiinflamatorii. în nevroze şi distonii neurovegetative. Sursele artificiale sunt reprezentate de baia de lumină parţială şi generală (un sistem 32 . anemia. decontracturante. şi se clasifică in :    tipul " A" puternic penetrant. in derm şi tipul " C" care nu pătrunde fiind absorbit la suprafaţa tegumentelor. degenerative. IR sunt situate in afara spectrului vizibil. sechele posttraumatice unde se produce o scădere a contracturii şi creşterea pragului dureros. tendinţa La hemoragii. în HTA şi afecţiunile vasculare periferice. spasmolitice. care va activa circulaţia locală şi generală.Contraindicaţii: sarcina. epilepsia. Au lungimea de undă intre 1 mm-760 milimicroni. Fototerapia. A. Iradierea cu IR va determina apariţia unui eritem caloric care dispare la 30-40 minute. Radiaţiile infraroşii (IR). Efectele IR sunt deci cele ale termoterapiei: antalgice.

6. Modul de aplicare este în funcţie de sursa naturală (helioterapie) sau artificială (lămpi cu vapori de mercur de joasă presiune. Efecte fizice şi biologice: 1. efect analgezic. 7.000 W prevăzute cu reflector şi localizator). ele absorbindu-se total în epiderm.150-2. în doze eritem. sechele posttraumatice.800-1. care emit u. determină apariţia unui eritem actinie. ce Eritemul antrenează presupune fotochimic ultravioletelor 2.0002. B (3. 5. provoacă reacţii fotoalergice.u. histamina.v." A'). " A". ischemie. artroze. provoacă fenomen de fluorescentă (u. deci acţiune efect bactericid (u. O expunere prelungită poate angaja o ridicare a temperaturii generale a corpului Indicaţii: nevralgii. sinteza de vitamină D. provoacă pigmentarea pielii prin efect fotocatabolic (u.v.v. reducerea factorului citotoxic. antirahiticâ. 3. Penetrabilitatea acestora în organism este foarte redusă (0. (u. durata iradierii este în funcţie de afecţiune. 8. efect vârsta.000. anticorpi epidermice.3. C regiunea un iradiată. C (2. 9. Contraindicaţii: traumatisme recente. lămpile Solux (bec de 1. B. neoplazii. radiatoare cu IR.3 mm). peroxidul de oxigen.v. a cărui intensitate variază cu durata B şi expunerii. Se clasifică în 3 categorii: A (4.800 A")." A'). prostaglandinele.150 A°). 4. înaintea gimnasticii medicale şi a masajului. creşterea rezistenţei la infecţii. efect stimulator pe metabolismul bazai. stări hemoragice.de becuri legate in serie şi montate in spaţiu închis).v.) Sunt radiaţii cu lungimea de undă de 400-1000 milimicroni. determină depunerea de anti-SSA s-au şi anti-SSB şi la efecte nivelul joncţiunii de dermoexemplu demonstrat favorabile. 33 .v." C). sursa. expunerea la u.850 A').v. Mod de aplicare." B'). efecte imunologice. Radiaţii ultraviolete (actinoterapia . Emiţătorul de IR se plasează la 50-75 cm faţă de regiune. contracturi musculare. inflamaţii.

sistemului sanguin . deci în spectru roşu de manieră continuă. c. insuficienţă hepatică sau renală. d. " B". şi a timpului de 10 minute care nu trebuie depăşit Iradierile sunt generale şi locale. Lasserterapia Lasserul heliu . a.Lasser terapia tisulară se adresează: ţesutului cutanat activarea cicatrizării (ulcere corneene. Energia acestor radiaţii este de 50.lasser terapia bioenergetică.5 m. . tumori benigne. " C".neon emite pe lungimea de undă de 6.328 A° . " A". Accidente: eritem acut. plăgi cutanate. Lasserul arseniu de galium emite în infraroşu de 9. Distanţa sursă tegument în acest caz este de 50 cm.lasser terapia tisulară.sau de înaltă presiune care emit u. Contraindicaţii: hiperfuncţii glandulare. hipofuncţii glandulare. b. Indicaţii: în profilaxia rahitismului. . ulcere varicoase. tulburări de pigmentaţie. neurodermite. crescându-se progresiv timpul pe şedinţă cu un minut Se obţin efecte de stimulare şi remineralizare. . Energia emisă de lămpile cu presiune înaltă este mare ceea ce impune o respectare riguroasă a distanţei de 75 cm.Iradierea generală se face de la distanţa de 1.eczeme. . colagenoze. Această energie este stocată sub formă biochimică (ATP) şi este urmată de O activare importantă a celulelor. afte.în iradierile parţiale este necesară biodozimetria pentru a determina timpul necesar obţinerii celui mai slab eritem.040 A° de manieră pulsatilă.activează macrofagele cu creşterea capacităţii 34 .v. fotodermătoze. Efectele negative impun pe de o parte necesitatea protecţiei ochilor pentru a se evita fotooftalmia şi cataracta iar pe de altă parte dozarea terapiei pentru a evita atrofiile cutanate şi degenerările cancerigene. tumori maligne. urticarie.000 de ori mai mare ca lumina naturală. Terapia cu lasser este organizată în prezent în 4 compartimente: a. . herpes.lasser terapia sistemica. nevralgii. Absorbţia este mai ales cutanată pentru câteva minute. .lasser terapia reflexă. TBC pulmonar. . extracţii dentare. escare). afecţiuni ortopedice. boli dermatologice. psoriazis. vârstele extreme (copii foarte mici şi bătrâni).

Prezenţa O2 creşte randamentul reacţiilor energogene celulare. Termoliza se realizează prin procese fizice de conducţie. c. CO2). Proprietăţile fizice ale apei pe care se sprijină hidroterapia sunt' Acestor proprietăţi fizice li se pot adăuga şi altele. Lasser terapia sistemica. în practică se disting: crioterapia (înjur de 0°). Termogeneza este rezultatul proceselor chimice celulare. Indicaţii: nevralgii.iradierea unui punct dureros are consecinţe acupunctura poate restabili circulaţia energetică.Lasser terapia bioenergetică. d. chimice prin dizolvarea unor substanţe (extracte plante. CURSUL VII Hidrotermoterapia Aplicarea metodică a apei la diferite temperaturi şi stări de agregare ca şi a altor medii semisolide constituie hidrotermoterapia. Termoreglarea se desfăşoară cu contribuţia sistemului vascular. termoconductibilitate mare (de 25 ori mai mare ca a aerului). răşini. convecţie. hidroterapia (5-36°). Aplicaţia poate fi încă îmbunătăţită prin suplimentarea unui factor mecanic (periaj.de apărare a organismului. Din punct de vedere al temperaturilor folosite. .Lasser terapia reflexă . apt să menţină 35 . b. reechilibrând " controlul de poartă". Restabileşte funcţia normală de transmitere a fibrelor" A". afecţiuni dermatologice. a reacţiilor de oxidoreducere de la nivel mitocondrial. fricţiune. Lasserul aplicat pe punctele de . Hidrotermoterapia acţionează prin angajarea unor mecanisme şi sisteme dintre care cele mai importante sunt termoreglarea şi sistemul vascular. presiune). termoterapia(peste38°) capacitate termică mare. care prin vasodilataţie sau vasoconstricţie realizează un mecanism de supapă. antalgice prin mecanisme neprecizate astăzi. iradiere şi evaporare. tendinite.

Aplicaţiile generale de rece conduc la modificări mult mai ample: 36 . care recunoaşte locale (reflex de axon. rezorbţia. Efectele în hidrotermoterapie sunt diferite după agentul folosit (cald.în consecinţă vom obţine ca efect spasmoliza. indiferent) ca şi după felul aplicaţiei (generale sau locale). eliberarea de histamină) şi centrale. Aplicaţiile de rece sunt de asemenea generale şi locale. mecanisme Vasele implicate sunt anastomozele arterio-venoase. rece. . analgezia. Aportul de căldură din exterior tinde să destabilizeze confortul termic ceea ce impune declanşarea reacţiilor de homeostazie. tiroidă şi suprarenale) care menţin* echilibrul termic. Aplicaţiile locale de rece. musculare. Aplicaţiile locale determină următoarele modificări: vasoconstricţie cu reducerea fluxului sanguin în primul timp: vasodilataţie dacă se continuă scăderea temperaturii. Aplicaţiile generale de cald antrenează modificări sistemice importante cu consecinţe cardiovasculare. Sensul şi amploarea reacţiilor vasculare şi metabolice este sub controlul sistemului neuroendocrin.declanşarea unor mecanisme reflexe prin intermediul receptorilor cutanaţi . relaxarea ţesutului conjunctiv. .temperatura constantă a părţii centrale a organismului Sistemul vascular periferic arteriolar şi capilar are o structură de anastomoze şi sfinctere precapilare care contribuie la reglarea fluxului sanguin. chiar întreruperea lui şi la nivelul unei fibre musculare spastice se produce relaxarea acesteia prin reducerea activităţii reflexe. vegetative (către reţeaua vasculară şi sudorală) şi endocrine (către hipofiză. . cu gheaţă sau comprese cu apă rece influenţează transmiterea influxului nervos. respiratorii.creşterea temperaturii locale. metabolice. De la nivelul hipotalamusului anterior şi posterior pornesc reacţii somestezice (către musculatura striată). Aplicaţiile locale se adresează extremităţilor sau unor segmente corporale şi au următoarele efecte: vasodilataţie în teritoriul de aplicare şi pe metamerul corespunzător. Depăşirea reacţiilor homeostaziei duce la apariţia hipertermiei. moment în care fibra de colagen îşi reduce vâscozitatea. Recele este un agent fizic mult mai eficient în ceea ce priveşte reacţia vasculară.

Reacţia organismului la aplicarea procedurilor de hidroterapie are nuanţe individuale. Tipuri de procedări de hidrotermoterapie A. Pentru ca să se realizeze acest efect este necesară repetarea in timp a metodologiei. băi la temperatura de: 36.afuziuni.băi la temperatura de indiferenţă (34-35°). baie de lumină parţială. pernă electrică. Hidrotermoterapia cu factori contrastanţi Este o terapie mult utilizată in ţările dezvoltate având rol profilactic prin inducerea de modificări adaptive la nivel vascular. împachetări cu nămol. prin antrenarea mecanismelor vegetative. cald-rece. -sauna (80-100°).băi hipoterme (28-30°). fricţiuni cu cuburi de gheată.împachetări parafină. Expunerea la cald-rece timp îndelungat face ca reactivitatea la frig să fie mult mai puţin brutală. Locale: B. Calde: Generale: .39.42'. .40. în funcţie de aceasta Lambart a descris două tipuri la nivelul populaţiei: microkinetic şi macrokinetic. angajarea mecanismelor de termogeneză musculară şi metabolică. cel puţin 12-14 zile. Se începe cu alternanţa cald si se termină cu cea rece.- scăderea volumului sanguin circulant ca urmare a vasoconstricţiei. . -băi reci (18-22°). 37 . .Rece Generale: Locale: -spălări: comprese reci. urmate de expunerea la soare şi baie in mare. băi hiperterme de 38. -duş scoţian. oncţiuni cu nămol in condiţii naturale. ^.37°. activarea axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal. Metodologia constă din aplicarea succesivă la intervale mici a factorilor contrastanţi. -băide abur-50*. băi de lumină generală. în condiţiile ţării noastre acest tip de terapie se realizează prin: helioterapie urmată de baia in mare.

înregistrate. a căii de transmitere sau efectorului. până la nivel central. autoservirea. la nivelul comenzii. Medicina modernă oferă posibilitatea optimizării funcţiei aparatului locomotor. degenerativ. ci în complexitatea ei ce implică şi funcţii neuropsihologice care asigură conştient imaginea de seif. Toate se realizează datorită unui proces motor reţinut în memorie. legată de medicina empirică. ancorându-le în medicina profilactică. Se stochează schemele şi nu evenimentele de ordin motor. protecţia faţă de unele agresiuni. atât sub raportul calităţii cât şi a ordinii de apariţie. abstractizată (Benstein). prevăzute şi recunoscute. articulaţie. Treptat cuceririle în domeniul neurofiziologiei. propriocepu'v şi integrativ. traumatic. Ştiinţa care se ocupă cu studiul mişcării organismelor vii se numeşte Kinetologie sau Kinetofiziologie. generează impotenţă funcţională. aşa încât practica modernă dispune de numeroase tipuri de exerciţii de tip analitic. Toate mişcările antrenează modificări de percepţie. tendinoase. numai ca rezultatul mecanic al intervenţiilor articulare. termen creat în 1857 de Daily. os. Mijlocul de reabilitare cel mai eficient este mişcarea. sintetic. deteriorată congenital sau în urma unei boli dobândite. curativă şi recuperatorie CURSUL VIII KINETOLOGIE Aparatul locomotor prin componentele sale musculo-tendino-scheletice asigură integrarea organismului în mediu.în concluzie se poate spune că deşi procedurile de hidrotermoterapie au o utilizare foarte veche. tendon. Aceste modificări de ordin inflamator. biomecanicii au dat suport unor tehnici valoroase de facilitare şi antrenare a mişcării. ischemic. Mişcarea nu trebuie privită simplist. 38 . Kinetologia s-a dezvoltat de-a lungul timpului pornind de la empirism. Postura şi mişcarea fundamentează comportamentul fiecăruia. modul lor de acţiune le face actuale. Elementele de patologie pot intercepta mişcarea de la nivel periferic. muşchi. contracţiei musculare. musculare. tumoral ce lezează întreg lanţul de mişcare. memoria motrică se stochează sub formă spaţială de engrame superioare de formă geometrică.

Ele pot fi corective. domeniul acesteia fiind mult mai limitat. fapt ce le diferenţiază în tehnici active şi . • • • • tracţiunile continui şi discontinui. tehnici sau metode în scop de reeducare funcţională. Mişcarea pasivă se realizează de către kinetoterăpeut . mobilizarea forţată sub anestezie. Modalităţile tehnice de realizare sunt. 39 Tehnicile dinamice se însoţesc de deplasarea segmentelor şi se realizează cu sau fără contracţia musculară. când se adresează părţilor moi şi de facilitare (ex. drenajul bronşic). care suspendă mişcarea articulară şi contracţia voluntara. de unde şi cele 2 capitole mari ale kinetologiei: kinezia şi akinezia. modificarea prehensiunii şi mersului alături de un examen fizic amănunţit dă posibilitatea fundamentării ştiinţifice a programului kinetic. orteză) şi de corecţie prin care se urmăreşte corijarea unei posturi prin aplicarea unei orteze sau unui aparat gipsat - Posturile sunt atitudini impuse unor segmente ale aparatului locomotor în scop terapeutic sau preventiv. care stabilesc unghiul de mişcare. Este de contenţie. corset. sistemului nervos (menţin memoria kinezică). Tehnicile pasive se utilizează de foarte multă vreme şi au efecte asupra aparatului locomotor (cresc amplitudinea articulară. atelă. declanşează strech-reflex-ul). Bilanţul musculoarticular formulat în baza unor elemente obiective.Kinetologia cuprinde astăzi un domeniu preventiv. forţa şi rezistenţa musculară. (aparat gipsat. aparatului circulator (îndepărtează edemele-efect de pompaj) şi menţin troficitatea ţesuturilor. cât şi din punct de vedere al obiectivelor propuse. asuplizează structurile capsuloligamentare.Ea se execută pe axele fiziologice şi nu trebuie să producă durere. mobilizarea pasivă asistată şi mobilizarea pasivă mecanică. terapeutic şi de recuperare. Termenul de kinetoterapie nu este sinonim cu cel de gimnastica medicală. pasive. Tehnicile anakinetice cuprind: - Imobilizarea. Tehnicile kinetologice se clasifică în tehnici anakineticc şi kinetice. trebuie să pornească de la cunoaşterea restantului funcţional. Aplicarea unor exerciţii. atât din punctul de vedere al mijloacelor utilizate. Tehnicile kinetice sunt dinamice şi statice.

Ea este activă reflexă şi se realizează prin contracţii musculare reflexe necontrolate (reflexul de întindere. - Tehnicile kinetice statice nu determină mişcarea segmentului. Manipulările coloanei vertebrale şi membrelor sunt mobilizări forţate care poartă elementele unei articulaţii peste jocul voluntar. dezvoltarea coordonării musculare.Mobilizarea activă implică prezenţa contracţiei musculare. Tehnica unei manipulări are momente precise (punerea în poziţie. Un grup de exerciţii fizice CARE AU ACELAŞI OBIECTIV pot forma o metodă de kinetoterapie. Williams (reeducă discopatiile) etc. Mobilizarea activă poate fi liberă. Contracţia izometrică şi relaxarea musculară sunt cele 2 posibilităţi de realizare a tehnicilor statice. când o forţă exterioară se opune parţial forţei mobilizatoare. strech-reflex-ul) şi voluntară. Forţa pe care o dezvoltă un muşchi care încearcă să mobilizeze un obiect imobil se numeşte forţă izometrică. creşterea forţei musculare. ce se realizează prin contracţie musculară voluntară. pură (mişcarea se execută fără o intervenţie ajutătoare). Efectele acestui tip de contracţie sunt: • • • creşterea amplitudinii articulare. dar îşi creşte tensiunea. Klapp (redresează scoliozele). punerea în tensiune şi 40 . În cursul relaxării musculare tensiunea de contracţie scade. până la limita jocului anatomic. în acest tip de contracţie muşchiul nu-şi modifică lungimea. Există numeroase metode care au diverse scopuri din care cităm câteva: Kabat (facilitează actul motor voluntar). Jacobson şi Schultz (produc relaxarea progresivă). activo-pasivă şi activă cu rezistenţă. Dar se ştie că totdeauna muşchiul păstrează o anumită tensiune de contracţie chiar atunci când se află într-o stare de relaxare maximă (tonusul muscular). Mecanoterapia şi scripetoterapia sunt metode speciale care utilizează diverse instalaţii pentru antrenamentul musculoarticular.

deviaţie. Nu se poate 41 . reeducarea respiratorie. Se remarcă şi faptul că există anumite obiective kinetice pentru fiecare sector de patologie (cardiovascular. dar lui Robert Maigne îl revine meritul fundamentării teoretice şi transpunerii în practica medicală modernă. coordonarea mersului şi echilibrului. Recuperarea unui bolnav reumatismal are particularităţi care rezultă din evolutivitatea bolii şi a deficitului. deformare. Tracţiunile intermitente în care forţa creşte şi descreşte progresiv sunt cele mai utilizate în prezent. retracţie.impulsul manipulativ). reeducarea sensibilităţii. Hidrokinetoterapia se desfăşoară în bazine. precocităţii. Recuperarea în neurologie oferă un câmp larg de acţiune. în general. Prevenirea sau ameliorarea tulburărilor funcţionale cauzate de diversele boli reumatismale se poate face numai aplicând un complex medicamentos şi fizical care interceptează atât lanţurile patogenice ale bolii. antrenarea la efort. care pot avea construcţii deosebite după scopul urmărit. redoare şi anchiloză. cât şi deficitul funcţional. Hidrokinetoterapia este o metodă deosebit de utilă în refacerea funcţiei locomotorii deoarece apa prin proprietăţile sale fizice intervine în realizarea supleţii capsulo-tendinoase. nondurerii. progresivitaţii şi continuităţii. retractură. Obiectivele de bază în kinetologia aparatului locomotor sunt -relaxarea. reumatismal. creşterea mobilităţii articulare. Pentru fiecare bolnav în contextul restantului sau dezechilibrului său funcţional se indică tehnici şi metodologii care dau individualitate acestor obiective. din faptul că structurile tendino-musculo-s-heletale suferă leziuni de tip amiotrofie. creşterea forţei musculare. posttraumatic). Tracţiunile şi elongaţiile vertebrale au scopul de a îndepărta vertebrele între ele. neurologic. corectarea posturii şi aliniamentului corpului. Originea acestor tehnici este foarte îndepărtată. dezaxare. Exerciţiile fizice executate în apă sunt aceleaşi ca şi cele executate în aer liber. un program terapeutic se desfăşoră gradat respectând regula. respirator. în creşterea aportului sanguin şi în principal uşurează greutatea corpului facilitând mişcarea (forţa lui Arhimede).

concepe în prezent tratamentul unei boli neurologice fără latura reeducaţională. evitarea atrofiilor muşchilor paralizaţi. creşterea forţei musculaturii restante. 42 În refacerea sindromului vasculotrofic senzitiv se urmăreşte: . programul va fi adaptat realităţii clinico-funcţionale. În recuperarea sindromului motor se urmăresc obiective ca: - hemiplegicul nu are afectată forţa musculară. axonotmesis. neuropraxie. neurotmesis. Deci. refacerea coordonării şi abilităţii refacerea stereognoziei. centrale sau periferice. În recuperarea bolnavului cu leziuni de neuron periferic se ţine seama de semnele clinice de bază pe care le determină leziunea nervului şi care constau din: sindromul motor. evitarea apariţiei deformărilor şi atitudinilor vicioase. hemiplegicul formează scheme anormale şi stereotipice de mişcare. pentru refacerea schemelor normale de mişcare trebuie suprimate mişcările nu trebuie executate cu efort. refacerea imaginii kinestezice. refacerea localizării senzaţiei. care este diferită ca obiective şi metodologie după tipul leziunii. pentru că factorii care determină sau influenţează pierderea controlului motor sunt diferiţi. De asemenea este important şi tipul de leziune. el prezintă incapacitatea elaborării unei comenzi normale a impulsului nervos. pentru că acesta creşte pentru combaterea spastici se folosesc schemele de mişcare reflex cele anormale. sănătoase. spasticitatea. senzitiv şi vascular. De exemplu există o serie de principii care fundamentează programul de recuperare a unui hemiplegie: inhibitorii. creşterea forţei şi rezistenţei musculare.

Acesta influenţează favorabil debitul cardiac. antrenamentul la efort. diafragmatice. abilitate. Parametrii de efort se stabilesc prin aplicarea unor teste. Reabilitarea bolnavului cardiovascular trebuie să fie prudentă (numai după ce s-au îndepărtat contraindicaţiile). stabilitate.în recuperarea sindromului vasculotrofic medicina fizică poate interveni cu numeroşi factori. precum şi ameliorarea mecanismelor periferice de extracţie a oxigenului. îmbunătăţeşte ejecţia. creşte întoarcerea venoasă. educarea tusei: educarea vorbitului. Recuperarea bolnavului post traumatic porneşte de la necesitatea reducerii sechelelor disfuncţionale datorate impactului. Obiectivele recuperării articulare sunt dependente de stadiul clinico-funcţional şi ele se referă la: durere. Sechela post traumatică o regăsim la nivelul articulaţiei. de drenaj bronşic). aerului. inflamaţie. la care uneori se asociază tulburări induse de actul ortopedico-chirurgical sau de imobilizare. corectoare respiratorie reeducarea (coloană propriu-zisă respiraţiei vertebrală. raportul între timpii respiratori). gimnastica gimnastica costale. kinetoterapia reprezintă o metodă importantă pentru că se adresează direct unor verigi fiziopatologice. reeducarea reeducarea şi diafragmului şi peretelui abdominal). (dirijarea bazin. Recuperarea bolnavului respirator are alte coordonate. Principiul de bază al reeducării cardiovasculare îl reprezintă antrenamentul la efort. în cadrul metodologiei de recuperare funcţională a deficienţelor respiratorii. tensiune. mobilitate. Obiectivele unui program kinetic în acest domeniu sunt: respiraţiei relaxarea. musculaturii şi osului. ritmul respirator. controlul coordonarea respiraţiei. puls) şi îndelungată. Ameliorarea debitului cardiac permite o mai bună oxigenare a creierului şi a întregului organism. Pentru a ameliora " ad optimum"un deficit funcţional orice program kinetic este urmat de programe de terapie ocupaţională care favorizează abilitarea bolnavului 43 . sub monitorizare (ECG. creşte volumul sistolic. posturarea (relaxantă. ea trebuie promovată permanent şi la domiciliul bolnavului. dar se cunoaşte şi faptul că fiecare exerciţiu are efect de îmbogăţire a patului vascular funcţional.

substanţe posibilitatea influenţării lichidului interstiţial prin mobilizări existenţa zonelor metamerice cutanate. relaxantă locală şi generală. netezirea) se realizează prin alunecarea palmelor. în practica sportivă şi în medicina preventivă. existenţa unei reţele vasculare importante legată funcţional cu cea vasoactive. etc. MASAJUL O tehnică foarte veche practicată în antichitate de chinezi» egipteni şi romani. Ca metodă terapeutică pasivă este utilizat în pregătirea. receptorii. fasciile. căreia astăzi i se recunosc numeroase efecte terapeutice este masajuL Se defineşte ca un ansamblu de mişcări manuale şi mecanice care mobilizează metodic tegumentele. tendoanele influenţând circulaţia superficială şi musculară. posibilitatea eliberării locale de hormoni. Fiecare subiect are individualitatea sa tegumentară. Ciriax.bolnavului pentru kinetoterapie. Effleurajui (mângâierea. Masajul poate fi aplicat în forma sa clasică sau în baza unor tehnici moderne: masajul reflex. în înţelegerea bazelor fiziologice ale masajului trebuie pornit de la următoarele: profundă. prezenţa unor zone reflexogene. Masajul clasic însumează o serie de manevre de care sunt legate anumite efecte: 1. existenţa unei bogăţii de receptori cutanaţi. în sensul circulaţiei de retur. substanţe opioide. uşor. trunchiurile nervoase. şi are rol sedativ deosebit 44 . Aplicarea masajului presupune apariţia unor efecte reacţionale complexe care se traduc prin următoarele acţiuni fiziologice: antalgică locală şi la distanţă. trofică prin influenţarea circulaţiei superficiale şi profunde. rezobtivă prin mobilizarea lichidului interstiţial.pentru o anumită gestualitate a vieţii cotidiene sau profesionale. mecanice. stimulantă sau decontracturantă după tipul de manevră folosit. muşchii.

4. baterea influenţează excitabilitatea neuro-muscularâ. 45 . Fricţiunea mobilizează inserţiile tendinoaponevrotice şi diferitele straturi tisulare ameliorând elasticitatea acestora.2. Presiunea se adresează tuturor straturilor având efect de mobilizare a edemului. 3. Tapotamentul.

O parte importanta a efectelor biostimularii laser sunt: diminuarea durerilor acute si cronice. TENS. Unde scurte Este o metoda de fizioterapie care foloseste proprietatile campului condensator generat de curenti de inalta frecventa cu proprietatea ca 46 trecerea prin tesuturi produce caldura in la profunzime. de asemenea efecte endocrine si asupra sistemului nervos vegetativ. Baile galvanice sunt folosite în fizioterapie in principal pentru terapia durerii de origine nervoasa sau musculara. ionizare. atrofii musculare după imobilizari prelungite. in functie de doza poate sa faca o incalzire a tesuturilor tratate. status post plastie de ligamente) si afectiuni reumatice. de la terapia Indicaţiile: afecţiuni reumatismale inflamatorii. Bai galvanice Baile galvanice combina actiunea curentului continuu si neofaradic cu efectul termic al apei. asigurand o penetrare in profunzime a substantelor antiinflamatoare sub forma de gel. abarticulare. Efecte bune in stres si oboseala cronica si recuperare medicala ortopedica (ex. acelerarea formarii si cresterii calusului. degenerative. galvanizare. Terapia cu laser are multiple aplicaţii in fizioterapie. Tratamentul cu laser s-a dovedit a avea rezultate foarte bune în afectiuni postraumatice (ex. . electrostimulare musculara si nervoasa) moduleaza perceptia dureroasa la nivelul nervilor motori si senzitivi sau stimuleaza contractiile musculare si implicit circulatia sanguina cu efecte biochimice locale antiinflamatoare si miorelaxante. avand efecte asupara schimburilor de substante intre celule.accelerarea vindecarii plagilor cu favorizarea cicatricilor elastice. Curenti terapeutici Curentii folositi în fizioterapie (curenti diadinamici.Biostimulare laser Este tehnica medicala care foloseste laser de joasa putere pentru a stimula sau a inhiba anumite functii celulare.status post fracturi). Tratamentul cu curenti terapeutici are efecte bune in afectiunile neurologice si afetiuni reumatismale. Magnetodiaflux Efectul campului magnetic asupra organismului uman este foarte complex. Este folosit cu succes in recuperarea medicala sportiva si reumatismala. Ultrasunet Tratamentul cu ultrasunet produce un micromasaj la nivelul tesuturilor. curenti interferentiali. Avantajul terapiei cu unde scurte consta in penetrabilitatea mult mai mare în comparatie cu alte metode de fizioterapie. Acest tratament de fizioterapie are efect decontracturant si de stimulare a circulaţiei sanguine. in insuficienta venoasă cronica. regenerarea mai rapida a nervilor sectionati. implicit asupra metabolismului. durerii pana la biostimularea celulara.

peacemaker. şuruburi. 47 . curent electric) folosite atat pentru preventie cat si pentru tratament. lumina. intretine si recupereaza capacitatile fizice functionale si motrice individuale. tije. Toate procedurile de fizioterapie sunt noninvazive. prin intermediul unui ansamblu de terapii fizice (caldura. dezvolta. nu provoaca durere sau alte senzatii neplăcute. presiune. • Biostimulare laser • Curenti terapeutici • Ultrasunet • Bai galvanice • Magnetodiaflux • Unde scurte Unele proceduri de fizioterapie sunt contraindicate la persoanele cu tumori. proteze metalice.Fizioterapie Este practica medicala care.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->