Anticorpi anticardiolipinici Acest test detecteaz prezena anticorpilor anticardiolipinici IgG i IgM, produs de sistemul imunitar ca rspuns la o ameninare

perceput asupra organismului. Sunt anticorpi ndreptai mpotriva structurilor fosfolipidice proprii, fiind printre primii anticorpi antifosfolipidici descrii. Dei testul pentru depistarea lor este foarte sensibil, anticorpii anticardiolipinici sunt cei mai puin specifici anticorpi antifosfolipidici, cu valoarea cea mai redus n diagnosticul sindromului antifosfolipidic. Doar prezena lor n titru moderat sau crescut (peste 40 GPLU/mL) i n mod constant (la cel puin 2 determinri la distan de 12 sptmni) are valoare diagnostic. Ei pot fi prezeni temporar n diferite infecii (mai ales virale), n sarcin, la vrstnici sau n consumul unor medicamente. Dintre toate tipurile de anticorpi antifosfolipidici, anticorpii anticardiolipinici se asociaz cel mai puin cu manifestrile trombotice i cu complicaiile obstetricale, dar au rmas n ghiduri printre criteriile de diagnostic paraclinic a sindromului antifosfolipidic.

Condiii de recoltare:
Snge venos recoltat a jeun n vacutainere simple cu sau fr anticoagulant (dop rou), din care se prelucreaz serul. Serul separat este valabil timp de 7 zile la 4C iar pentru pstrare mai ndelungat trebuie inut la congelator la - 20C.

Interferene ale testului:

Serul hemolizat sau lipemic.

Metoda de determinare:
Imunologic (ELISA)

Interpretarea rezultatelor:
Valorile normale ale anticorpilor anticardiolipinici de tip IgG sunt ntre 1 - 10 GPLU/mL iar a celor de tip IgM sunt intre 1 - 7 MPLU/mL. Doar un titru, n mod constant, moderat sau intens pozitiv (> 40 GPLU/mL) poate fi considerat criteiu de diagnostic pentru sindromul antifosfolipidic. Anticorpii anticardiolipinici. n unele boli reumatice, n special n LES, i n unele infecii cronice ca sifilis, pacienii dezvolt anticorpi fa de fosfolipidul muchiului cardiac, cardiolipina. Studii recente arat c niveluri crescute ale anticorpilor anticardiolipinici se gsesc la aprox. 60%

dintre pacienii cu LES. Exist o asociere ntre anticorpii anticardiolipinici i avorturile spontane multiple i ntre anticorpi i sindroamele lupus-like n care testul ANA este fie pozitiv, fie negativ. Anticorpii anticardiolipinici se pot semnala, de asemenea, la pacienii cu tromboz venoas, embolism pulmonar i trombocitopenie.

Descriere
Anticorpii anticardiolipinici apartin grupului anticorpilor antifosfolipidici specifici pentru fosfolipidele incarcate negativ, componente ale membranelor celulare. Cardiolipina este un fosfolipid acid, derivat din glicerol si a fost pentru prima data izolata in 1941 din cordul bovin, de unde provine si denumirea sa. Anticorpii anticardiolipinici sunt adesea prezenti la persoanele cu sindrom antifosfolipidic (Hughes). Acesta constituie o boala autoimuna caracterizata prin repetate tromboze arteriale si venoase, sarcini pierdute recurent si/sau trombocitopenie asociate cu prezenta anticorpilor anticardiolipinici, a anticoagulantului lupic sau a anticorpilor anti-beta2 glicoproteina-I. Exista doua forme clinice de sindrom antifosfolipidic: primar (53 %, din cazuri) sau in asociere cu alte afectiuni autoimune (LES, sindrom Sjgren, sclerodermie, boala mixta de tesut conjunctiv, artrita reumatoida, artrita psoriazica, vasculite, boala Crohn, etc.). Majoritatea anticorpilor anticardiolipinici recunosc drept tinta antigenica beta2 glicoproteinaI, exprimata pe suprafata celulelor endoteliale si a trombocitelor. Autoanticorpii anti-beta2 glicoproteina-I activeaza celula endoteliala, monocitele si trombocitele, avand un efect procoagulant. Testul de aglutinare VDRL folosit de mult timp in diagnosticul sifilisului, se bazeaza pe detectarea anticorpilor anticardiolipinici. Un VDRL repetat pozitiv in absenta TPHA exclude diagnosticul de sifilis si impune continuarea investigatiilor in vederea identificarii unui posibil sindrom antifosfolipidic. Testele imunoenzimatice pentru detectarea anticorpilor anticardiolipinici sunt de 100 ori mai sensibile decat testul VDRL si genereaza mult mai multe rezultate pozitive. In general, anticorpii anticardiolipinici sunt mai sensibili decat anticoagulantul lupic pentru detectarea sindromului antifosfolipidic. Anticorpii sunt prezenti la 80-90 %, din pacientii cu sindrom antifosfolipidic, avand o frecventa de cinci ori mai mare in aceasta afectiune decat anticoagulantul lupic. Cu toate acestea, anticoagulantul lupic este considerat a fi mai specific decat anticorpii anticardiolipinici. Astfel, atunci cand exista suspiciunea de sindrom antifosfolipidic se recomanda efectuarea ambelor teste.