Baltagul de M.

Sadoveanu
Aparut in 1930 si scris in numai cateva zile, romanul "Baltagul de M. Sadoveanu infatiseaza o lume de puritate pagana, traitoare intr-un tinut in care datina este legea nescrisa a comunitatii. Alcatuit din 16 capitole (numerotate cu cifre romane), "Baltagul se deschide cu o anecdota caracterologica despre nasterea neamurilor; printre acestea se numara si locuitorii muntelui a caror existenta traita pe inaltimi, ii invecineaza cu sacrul. Ajungand insa ultimii la impartirea darurilor divine, muntenii n-au mai avut ce primi; in compensatie, Dumnezeu le-a harazit "o inima usoara" si putinta de a se bucura de tot ceea ce le ofera viata: " Apoi ati venit cei din urma, zice Domnul cu parere de rau. Dragi imi sunteti:, dar n-am ce va face. Ramaneti cu ce aveti. Nu va mai pot da intr-adaos decat o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru. Sa va para toate bune; sa vie la voi cel cu cetera; si cel cu bautura; si s-aveti muieri frumoase si iubete".In finalul romanului, Vitoria si Gheorghita se intorc in sat, la viata pastoreasca pomenita in episodul anecdotic initial, pentru ca mereu o alta generatie va reface conturul existential al parintilor si strabunilor, pana Ia capatul vremii. In lumina anecdotei initiale poate fi explicata, in buna parte, actiunea romanului. Bunaoara, ramanand ce ceea ce aveau, conform poruncii sacre, muntenii au continuat sa traiasca intr-un spatiu aspru, in care "timpul se anuleaza prin izolare si singuratate" (Perpessicius); si pentru a pastra nealterata puritatea timpului intemeierii, au refuzat sa se amestece cu alte neamuri si si-au perpetuat "datinile lor de la inceputul lumii". Greul drum al Vitoriei are drept scop implinirea "randuielii", astfel incat osemintele celui dus sa fie puse "in pamant sfant", harazindu-i astfel raposatului "binecuvantarea din urma s( rugaciunile de care n-a avut parte". Tot in lumina anecdotei initiale poate fi privita si pedepsirea ucigasilor: Bogza si Cutui - calcand porunca sacra de a se multumi cu ceea ce aveau, iesisera din lege, iar pacatul lor trebuia sanctionat. Nucleul epic al romanului il constituie inceputul capitolului al X-lea - episod in care autorul face. un excelent portret de grup al oamenilor de la munte. Traitori intr-un spatiu hieratic si pur, in care fiecare brad reprezinta emblematic viata si moartea, muntenii isi iubesc, mai presus de orice "datinile lor de la inceputul lumii". Tema romanului fiind obiceiurile pastoresti, exista destule pagini sublime inchinate traditiei pe care oamenii din aceasta insula de nemurire au ridicat-o la rangul de lege. In virtutea acesteia "cei mai vrednici" dintre munteni isi intemeiaza stani pe inaltimi, unde stau "cu Dumnezeu, si singuratatile", pana cand ciclul cosmic ii obliga sa-si coboare turmele spre balti; in aceste miscari largi ale transhumantei, cu regularitatea lor de ceasornic stravechi se incadreaza momentele existentiale ale obstii: ritualurile sarbatorilor de iarna, botezul, nunta, inmormantarea.Retin atentia, in roman, doua dintre aceste momente (primul, evocand o nunta, iar al doilea - descriind ritualul inmormantarii osemintelor lui Nechifor):- La Cruci, unde Vitoria "a dat de nunta", drumetii sunt invitati sa bea "in cinstea feciorului de imparat" aluzie transparenta la vechea oratie de nunta despre care -Scria D. Cantemir in "Descriptio Moldaviae". Si ^cunv fiecare casatorie constituie o repetare a aparitiei primei perechi a lumii, muntenii pastreaza calendarul "cel vechi de la inceputul lumii pe carele Domnul Dumnezeu l-a dat lui Adam". - Ritualul inmormantarii constituie mobilul lungului drum al Vitoriei care stie ca Nechifor traise aidoma visul ei prevestitor: trecuse calare o apa neagra, intors cu fata spre apus. Cuvintele muntencei ("// fac toate slujbele randuite, ca sa i se linisteasca sufletur) o apropie de personajul antic Antigona (din tragedia cu acelasi titlu, de Sofocle). Detaliile ritualului funerar .(car cu boi, cetina, buciumasi, bocitoare, panza care semnifica "podurile" din "drumul"

mortului) tin de un timp stravechi si emana din fondul spiritual autohton. In roman, autorul evoca o lume arhaici in care datinile s-au pastrat "cape vremea lui Boerebista, craiul nostru cel de demult". Prin aceste tipare in care s-au integrat "randuri dupa randuri de generatii, in sute dupa sute de ani", lumea sadoveniana este proiectata intr-un timp stravechi, sacru si pur. In "Baltagul, din tesatura aparent simpla a faptelor, se releva un substrat mitic de mare profunzime: Mitul mioritic (acceptat de unii, contestat de altii) se concretizeaza in faptul ca romanul continua actiunea baladei. In spatele naratiunii sta ideea destinului uman: autorul ridica o intamplare la rang de universalia, caci moartea este "a lumii mireasa", stapanind tot ceea ce sta, la un moment dat, sub semnul fiintarii. Rupt din Univers prin nastere, omul se reintegreaza in acesta prin moarte, pentru a-i perpetua splendida unitate: Nechifor care "s-a inaltat in soare" devine Omul universal si personaj-suma ahlumii. Timpul actiunii este mitic, prezentul curgand in trecut prin pastrarea traditiei si prin existenta mereu egala cu ea insasi. Spatiul este unul inchis: numele satului (Magura Tarcaului) nu are importanta pentru ca el simbolizeaza un sat pentru eternitate; sustras timpului comun. Mitul soarelui (cu radacini in mitologia egipteana) ar sta, conform opiniei lui Al. Paleologu, la baza intregit naratiuni. Motivul soarelui strabate intreg romanul, conferind oamenilor si intamplarilor o aura de sacralitate; prin el se realizeaza dimensiunea cosmica a iubirii, a vietii si a mortii. Soarele este Muma in sens goetheean, in care se intoarce trecatoarea alcatuire umana; sub lumina lui incepe lunga calatorie a Vitoriei care i se inchina ca in vechile ritualuri pagane. Semn al puritatii, al sinceritatii si caldurii sufletesti ("... mai cu sama stau ei in fata soarelui c-o inima ca din el rupta") si martor al clipei in care "Nechifor a stat in cumpana cu Neantul, soarele intra in chiar destinul uman. Mitul marii calatorii este subinteles, drumul Vitoriei in cautarea osemintelor lui Nechifor fiind o replica pamantena la "marea calatorie" in care a plecat "dalbul de pribeag"; si pentru ca sufletul lui sa-si gaseasca odihna, femeia si feciorul ei cutreiera muntii, spre a implini datina: "Sa nu ramaie intre lupi; sa-l aduc intre crestini". Mitul crengii de aur poate fi recunoscut in ultima parte a romanului, dupa ce initierea lui Gheorghita ia sfarsit, el fiind pregatit sa-si asume rolul si locul pe care Nechifor le avusese in comunitate. Acest sfarsit are loc in noaptea in care feciorul mortului coboara in rapa (act care echivaleaza cu o descindere in Infern) pentru a se "naste" a doua oara, dupa ce primise, in sufletul lui fiinta celui dus: "Sangele si carnea lui Nechifor Lipan se intorceau asupra lui, in pasi, in zboruri, in chemari". In scena praznicului, baltagul devine, "Creanga de aur" care va deschide drumul tanarului initiat: loviwdu-1 pe Bogza, in frunte, cu baltagul, Gheorghita isi va recupera nu doar oile, ci si locul pe care Nechifor il avusese in comunitate (si pe care i-1 uzurpase ucigasul). Ca specie literara, "Baltagul este un roman; comentatorii au relevat caracterul polifonic al acestei capodopere socotita a fi si epos al mortii, si roman al initierii unui tanar, si poem al iubirii matrimoniale, si monografie a spatiului montan si poem al naturii. Curentul literar in care se incadreaza "Baltagul este realismul liric. Aparut in 1930 si scris in numai cateva zile, romanul "Baltagul de M. Sadoveanu infatiseaza o lume de puritate pagana, traitoare intr-un tinut in care datina este legea nescrisa a comunitatii. Alcatuit din 16 capitole (numerotate cu cifre romane), "Baltagul se deschide cu o anecdota caracterologica despre nasterea neamurilor; printre acestea se numara si locuitorii muntelui a caror existenta traita pe inaltimi, ii invecineaza cu sacrul. Ajungand insa ultimii la impartirea darurilor divine, muntenii n-au mai avut ce primi; in compensatie, Dumnezeu le-a harazit "o inima usoara" si putinta de a se bucura de tot ceea ce le ofera viata: " Apoi ati venit cei din urma, zice Domnul cu parere de rau. Dragi imi sunteti:, dar n-am ce va face. Ramaneti cu ce aveti. Nu va mai pot da intr-adaos decat o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru. Sa va para toate bune; sa vie la voi cel cu cetera; si cel cu bautura; si s-aveti muieri frumoase si iubete".In finalul romanului, Vitoria si Gheorghita se intorc in sat, la viata pastoreasca pomenita in episodul anecdotic initial, pentru ca mereu o alta generatie va reface conturul existential al parintilor si strabunilor, pana Ia capatul vremii. In lumina anecdotei initiale poate fi explicata, in buna parte, actiunea romanului. Bunaoara, ramanand ce ceea ce aveau, conform poruncii sacre, muntenii au continuat sa traiasca intr-un spatiu aspru, in care "timpul se anuleaza prin izolare si singuratate" (Perpessicius); si pentru a pastra nealterata puritatea timpului intemeierii, au refuzat sa se amestece cu alte neamuri si si-au perpetuat "datinile lor de la inceputul lumii". Greul drum al Vitoriei are drept scop implinirea "randuielii", astfel incat osemintele celui dus sa fie puse "in pamant sfant", harazindu-i astfel raposatului "binecuvantarea din urma s( rugaciunile de care n-a avut parte". Tot in lumina anecdotei initiale poate fi privita si pedepsirea ucigasilor: Bogza si Cutui - calcand porunca sacra de a se multumi cu ceea ce aveau, iesisera din lege, iar pacatul lor trebuia sanctionat. Nucleul epic al romanului il constituie inceputul capitolului al X-lea - episod in care autorul face. un excelent portret de grup al oamenilor de la munte. Traitori intr-un spatiu hieratic si pur, in care fiecare brad reprezinta emblematic viata si moartea, muntenii isi iubesc, mai presus de orice "datinile lor de la inceputul lumii". Tema romanului fiind

obiceiurile pastoresti, exista destule pagini sublime inchinate traditiei pe care oamenii din aceasta insula de nemurire au ridicat-o la rangul de lege. In virtutea acesteia "cei mai vrednici" dintre munteni isi intemeiaza stani pe inaltimi, unde stau "cu Dumnezeu, si singuratatile", pana cand ciclul cosmic ii obliga sa-si coboare turmele spre balti; in aceste miscari largi ale transhumantei, cu regularitatea lor de ceasornic stravechi se incadreaza momentele existentiale ale obstii: ritualurile sarbatorilor de iarna, botezul, nunta, inmormantarea.Retin atentia, in roman, doua dintre aceste momente (primul, evocand o nunta, iar al doilea - descriind ritualul inmormantarii osemintelor lui Nechifor):- La Cruci, unde Vitoria "a dat de nunta", drumetii sunt invitati sa bea "in cinstea feciorului de imparat" aluzie transparenta la vechea oratie de nunta despre care -Scria D. Cantemir in "Descriptio Moldaviae". Si ^cunv fiecare casatorie constituie o repetare a aparitiei primei perechi a lumii, muntenii pastreaza calendarul "cel vechi de la inceputul lumii pe carele Domnul Dumnezeu l-a dat lui Adam". - Ritualul inmormantarii constituie mobilul lungului drum al Vitoriei care stie ca Nechifor traise aidoma visul ei prevestitor: trecuse calare o apa neagra, intors cu fata spre apus. Cuvintele muntencei ("// fac toate slujbele randuite, ca sa i se linisteasca sufletur) o apropie de personajul antic Antigona (din tragedia cu acelasi titlu, de Sofocle). Detaliile ritualului funerar .(car cu boi, cetina, buciumasi, bocitoare, panza care semnifica "podurile" din "drumul" mortului) tin de un timp stravechi si emana din fondul spiritual autohton. In roman, autorul evoca o lume arhaici in care datinile s-au pastrat "cape vremea lui Boerebista, craiul nostru cel de demult". Prin aceste tipare in care s-au integrat "randuri dupa randuri de generatii, in sute dupa sute de ani", lumea sadoveniana este proiectata intr-un timp stravechi, sacru si pur. In "Baltagul, din tesatura aparent simpla a faptelor, se releva un substrat mitic de mare profunzime: Mitul mioritic (acceptat de unii, contestat de altii) se concretizeaza in faptul ca romanul continua actiunea baladei. In spatele naratiunii sta ideea destinului uman: autorul ridica o intamplare la rang de universalia, caci moartea este "a lumii mireasa", stapanind tot ceea ce sta, la un moment dat, sub semnul fiintarii. Rupt din Univers prin nastere, omul se reintegreaza in acesta prin moarte, pentru a-i perpetua splendida unitate: Nechifor care "s-a inaltat in soare" devine Omul universal si personaj-suma ahlumii. Timpul actiunii este mitic, prezentul curgand in trecut prin pastrarea traditiei si prin existenta mereu egala cu ea insasi. Spatiul este unul inchis: numele satului (Magura Tarcaului) nu are importanta pentru ca el simbolizeaza un sat pentru eternitate; sustras timpului comun. Mitul soarelui (cu radacini in mitologia egipteana) ar sta, conform opiniei lui Al. Paleologu, la baza intregit naratiuni. Motivul soarelui strabate intreg romanul, conferind oamenilor si intamplarilor o aura de sacralitate; prin el se realizeaza dimensiunea cosmica a iubirii, a vietii si a mortii. Soarele este Muma in sens goetheean, in care se intoarce trecatoarea alcatuire umana; sub lumina lui incepe lunga calatorie a Vitoriei care i se inchina ca in vechile ritualuri pagane. Semn al puritatii, al sinceritatii si caldurii sufletesti ("... mai cu sama stau ei in fata soarelui c-o inima ca din el rupta") si martor al clipei in care "Nechifor a stat in cumpana cu Neantul, soarele intra in chiar destinul uman. Mitul marii calatorii este subinteles, drumul Vitoriei in cautarea osemintelor lui Nechifor fiind o replica pamantena la "marea calatorie" in care a plecat "dalbul de pribeag"; si pentru ca sufletul lui sa-si gaseasca odihna, femeia si feciorul ei cutreiera muntii, spre a implini datina: "Sa nu ramaie intre lupi; sa-l aduc intre crestini". Mitul crengii de aur poate fi recunoscut in ultima parte a romanului, dupa ce initierea lui Gheorghita ia sfarsit, el fiind pregatit sa-si asume rolul si locul pe care Nechifor le avusese in comunitate. Acest sfarsit are loc in noaptea in care feciorul mortului coboara in rapa (act care echivaleaza cu o descindere in Infern) pentru a se "naste" a doua oara, dupa ce primise, in sufletul lui fiinta celui dus: "Sangele si carnea lui Nechifor Lipan se intorceau asupra lui, in pasi, in zboruri, in chemari". In scena praznicului, baltagul devine, "Creanga de aur" care va deschide drumul tanarului initiat: loviwdu-1 pe Bogza, in frunte, cu baltagul, Gheorghita isi va recupera nu doar oile, ci si locul pe care Nechifor il avusese in comunitate (si pe care i-1 uzurpase ucigasul). Ca specie literara, "Baltagul este un roman; comentatorii au relevat caracterul polifonic al acestei capodopere socotita a fi si epos al mortii, si roman al initierii unui tanar, si poem al iubirii matrimoniale, si monografie a spatiului montan si poem al naturii. Curentul literar in care se incadreaza "Baltagul este realismul liric.

SURSA 03

Prin capodopera Baltagul, aparut in 1930, Sadoveanu realizeaza o noua interpretare a mitului mioritic, versul-motto indicand sursa de inspiratie: Stapane stapane,/ Mai cheama s-un cane. Subiectul este simplu, pastrand elementele baladei: un cioban este omorat de doi tovarasi ai sai pentru a-i lua oile, dar femeia acestuia, apriga si inteligenta nu are liniste pana nu afla faptasii si nu-i pedepseste dupa legea nescrisa a comunitatii. Intriga, dupa modelul romanului politist, pune in lumina vocatia justitiara a eroinei, descoperirea asasinilor si demascarea acestora. Faptele din Baltagul se petrec spre sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, insa intr-o societate patriarhala, arhaica, strapunsa de zorii unei civilizatii, de noi relatii sociale, capitaliste. Titlul romanului este simbolic. In sensul basmului vechi, baltagul este unealta magica si simbolica insusita de raufacatori si cucerita de erou, unealta care ramane pura, nepatata de sange. Compozitia e determinata de semnificatia cartii: infatisarea unei societati de tip arhaic si un individ reprezentativ al ei, o lume esentiala, lumea oamenilor de la munte si Vitoria Lipan, exponentul acestei lumi. Romanul incepe cu prezentarea sintetica a vietii pastorilor (vechimea, felul de viata, psihologia), fixata intr-o cosmologie populara: Domnul Dumnezeu, dupa ce a alcatuit lumea, a pus randuiala si semn fiecarui neam.[] La urma au venit si muntenii s-au ingenunchiat la scaunul imparatiei. [] - Apoi ati venit cei din urma, zece Domnul cu parere de rau. Dragi imi sunteti, dar n-am ce va face. Ramaneti cu ce aveti. Nu va mai pot da intr-un adaos decat o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru. Sa va para toate bune: sa vie la voi cel cu cetera; si cel cu bautura, si s-aveti muieri frumoase si iubete. Naratiunea simpla, ar putea fi delimitata schematic in trei parti: partea intai de la inceput pana la plecarea Vitoriei in cautarea lui Lipan (cap. VII); prezentarea argatului Mitrea si a lui Gheorghita, coborat la vale, cu oile, asinii si dulaii la iernat, intr-o balta a Jijiei, in apropiere de targ; nelinistea Vitoriei pentru intarzierea barbatului ei, peste obicei, cunoasterea si citirea semnelor naturii; mersul femeii la parintele Danila, la biserica, sa-i ceteasca; mersul la baba Maranda, care avea unele tainice stiinti si mestesuguri; drumul la Piatra, popasul la manastire, la icoana Sfintei Ana; mersul la autoritati pentru a-si spune necazul. Partea a doua, incepand cu cap. VII, cand Vitoria are intr-insa stiinta mortii lui Nechifor Lipan si crancena durere, se vazu totusi eliberata de intuneric; parintele Danila ii scrie jalba catre autoritati; trimite fata, pe Minodora, cu zestrea la manastirea Varaticului, la calugarita Melania, sora a mamei Vitoriei; lasarea gospodariei in grija lui Mitrea; pregatirea de plecare. Firul naratiunii urmeaza popasurile Vitoriei Lipan in cautarea adevarului despre barbatul ei (itinerariul se sfarseste prin gasirea ramasitelor lui Nechifor intre Sabasa si Suha). A treia, si ultima parte, sta sub semnul actului justitiar; prezinta actiunile Vitoriei pentru indeplinirea datinei crestine si cinstirea mortului, cercetarea despre vinovati, in Sabasa si Suha; intoarcerea acasa, la Magura Tarcaului pentru randuirea praznicului, a celor cuvenite pentru mort, dovedirea si pedepsirea vinovatilor. Romanul construieste pe parcursul sau imaginea unei lumi esentializate. Spatiul cel mai larg revine lumii satului de munte: peisajul, datinile si oamenii. Ritmul existentei pastoresti este dirijat de fenomenul transhumantei, iar acesta urmareste miscarea marilor cicluri naturale. Scriitorul surprinde trasaturile ce definesc aceasta colectivitate, oamenii de la munte, realist, obiectiv, fara lirism: Locuitorii acestia de sub brad sunt niste fapturi de mirare. Iuti si nestatornici ca apele, ca vremea; rabdatori in suferinti ca si-n ierni cumplite, fara griji in bucurii [], placandu-le dragostea si betia si datinile lor de la inceputul lumii, [] mai cu sama stau ei in fata soarelui c-o inima ca din el rupta: cel mai adesea se desmiarda si luceste - de cantec, de prietenie. Asa era si acel Nechifor Lipan care acum lipsea . Ei au o existenta simpla, dar grea: Munteanului i-i dat sa-si castige painea cea de toate zilele cu toporul ori cu cata. Gospodaria Lipanilor arata oameni cu indeletniciri specifice muntelui: sunt vremuri in care se practica inca schimbul de produse: Avere aveau cat le trebuia, poclazi in casa, piei de miel in pod, oi in munte. Aveau si parale stranse intr-un cofaiel cu cenusa. Fiindu-le lehamite de lapte, branza si carne de oi sfartecate de lup, aduceau de la campie legume. Tot de la campii largi cu soare mult aduceau faina de papusoi. Romanul lui Sadoveanu are un caracter mitic-baladesc, zugravind o civilizatie pastorala milenara. Evenimentele fundamentale ale acesteia, ceremoniile sunt si ele prezente in roman: cumatria de la Borca, la Cruci nunta, in care traditia e plina de stralucire. Dar Baltagul ramane, in ultima analiza, romanul unui suflet de munteanca, vaduva Vitoria Lipan. Ea este din Magura Tarcaului si traieste viata aspra a oamenilor de la munte. Figura reprezentativa de erou popular, Vitoria intruneste calitatile fundamentale ale omului simplu, care se inscriu in principiile etice dintotdeauna ale poporului roman: cultul adevarului, al dreptatii, al legii stramosesti si al datinei. Scriitorul dezvaluie nelinistea eroinei datorate intarzierii (saptezeci si trei de zile) peste obicei, a lui Nechifor Lipan,

dragostea ei de douazeci si mai bine de ani, plecat la Dorna sa cumpere oi. Asteptarea se transforma in banuiala, banuiala in neliniste, nelinistea in presimtire si de aici decurg actiunile ei. Munteanca isi cunoaste barbatul asa cum stie semnele vremii. In aceste ceasuri de cumpana, de cautare a adevarului despre omul ei, marea descoperire a Vitoriei ramane insa pastrarea tineretii iubirii. Tema fundamentala, axul romanului in jurul caruia sunt polarizate timpul si spatiul, este cautarea adevarului in labirintul sau interior. Vitoria pare aceeasi, in exterior, dar viata ei interioara se adanceste. Acolo, in sine, se hotaraste totul. Intreaga strategie a Vitoriei are la baza doua coordonate fundamentale ale cunoasterii: stiinta semnelor, si i deplin acord experienta morala. Primele semne rau prevestitoare sunt visele: cel dintai vis, care a impuns-o in inima si a tulburat-o, i-l arata pe Nechifor calare cu spatele intors spre ea; alta data l-a visat rau, trecand o apa neagra Era cu fata incolo. Vitoria nu masoara vremea cu calendarul, ci cu semne cerului. Ea intelege semnele firii. Elementele naturii indeplinesc o functie simbolica. Mai ales vantul da semne: trecu susuind prin crengile subtiratice ale mestecenilor. Vitoria este o sinteza de spiritualitate straveche romaneasca, ea respecta neabatut datina mostenita din vechime, manifestata in viata cotidiana, sau la evenimente cruciale (nunti, botezuri, inmormantari). Toate actiunile ei poarta pecetea ceremonialului, au un caracter solemn, sacru: Vitoria isi lasa fata la manastire, se marturiseste preotului, ia sfanta impartasanie, sfinteste baltagul pentru feciorul ei. Intelepciunea, inteligenta si luciditatea ii dirijeaza comportamentul: cere bani marunti negustorului, sa-i aiba la indemana , ii leaga intr-un colt de naframa. Cuvintele cheie in jurul carora se concentreaza discursul narativ al romanului au valoare simbolica, definind eroina: randuiala, semn, intuneric, lumina. Ingroparea barbatului dupa datina marcheaza momentul reintrarii in linistea si ordinea vietii de la inceput. Descoperind adevarul, Vitoria verifica implicit armonia lumii: afla ceva mia mult decat pe faptuitorii omorului si anume ca lumea are o coerenta pe ca moartea lui Lipan n-a distrus-o.(N. Manolescu) In comportamentul eroinei se cuprinde o intreaga filozofie de viata (ca cea a banului din Miorita), un echilibru si o masura in toate, fara nici o tanguire, mostenite din asprimea vietii din vremuri memoriale.