Va inspaimanta ideea de a calatori cu avionul'?

- Va este frica de batranete?

- Sau de saracie?
- Sau de boli?
- Sau de somaj?
- Va este teama sa luati decizii?
- Sa va aparati drepturile?
- Aveti alte spaime specifice?
- Sau le aveti pe toate?

Dar ce este exact frica? Este ceva la care suntem obligati sa ne supunem? Este ceva de care trebuie
sa scapam cu orice pret sau este ceva ce putem folosi in avantajul nostru?

Am scris cu ceva timp in urma in paginile acestei reviste ca in drumul spre succes intalnim de fapt
numai doua obstacole reale: frica si lenea. Dar cum lenea nu este altceva decat teama de a ne pune
la treaba, devine evident faptul ca frica, sub toate formele ei, este unicul adevarat dusman al
visurilor noastre de succes. Va propun sa incercam a cunoaste ceva in plus despre acest inamic,
pentru a vedea daca nu este cumva posibil sa-i anihilam.
Montesquieu spunea ca lucrurile cele mai evidente sunt acelea care se lasa cel mai greu definite. In
cazul de fata, toata lumea stie ce este frica, toti am simtit-o si totusi ne este foarte greu sa dam o
definitie precisa, (de fapt aceasta este o parte esentiala a problemei: e greu sa infrunti ceva ce nu
cunosti cu precizie). Sa facem o mica analiza pentru a incerca sa ne clarificam ideile.

In primul rand este usor de verificat faptul ca exista cel putin trei nivele, trei "paliere" ale fricii.

La primul nivel intalnim temerile comune, legate de o problema specifica; frica de a vorbi in
public, frica de boli sau de accidente, frica de a fi agresat etc. Fiecare dintre noi are temeri
specifice, care sunt de obicei legate de experienta personala. Daca le vom analiza cu rabdare vom
constata insa ca in ciuda varietatii lor, aceste temeri pot fi clasificate in cateva "categorii" mai
importante.

Astfel ajungem la temerile de nivelul doi care, despartindu-se de specificul anumitor situatii, devin
legate de o anumita stare sufleteasca. La acest nivel "locuiesc' printre altele: frica refuzului,
falimentului, dezaprobarii singuratatii, s.a.m.d.
Evident, aceste temeri de nivelul doi tind sa aiba un caracter integrator, cuprinzand diferite situatii
cu care ne intalnim cotidian. Refuzul, de exemplu, este refuz independent de forma prin care se
manifesta sau este exprimat, si confruntarea cu acesta poate induce conditionari care ne vor
influenta perioade lungi din viata.

Varful „piramidei" fricii, frica de „nivelul III" este, oricat de ciudat ni s-ar parea, reprezentat de o
unica angoasa: teama ca nu vom reusi - frica de esec, de a nu face fata.
Sunteti surprinsi? Reflectati cu atentie si o sa descoperiti ca la baza fiecarei temeri se afla
convingerea ca nu vom fi in stare sa infruntam ceea ce realitatea ne pune in fata.

Cu alte cuvinte, frica nu exista „in sine" ci numai in legatura cu o anumita situatie. In plus, nu se
raporteaza la momentul prezent ci numai la viitor (viitor in sens de 10 minute sau de 10 ani, nu
conteaza). Cand ceva de care ne era teama se intampla intr-adevar noi nu ne mai luptam cu teama ci
chiar cu problema pe care trebuie sa o rezolvam, ceea ce este cu totul altceva.
Frica este deci o imagine mentala pe care ne-o formam despre un eveniment posibil a surveni in
viitor, imagine formata plecand de la ideea ca in momentul in care acel eveniment se va intampla,
nu vom fi capabili sa facem fata.
Sa intram putin in amanunte:

- frica de somaj se bazeaza pe imaginea mentala conform careia daca mi-as pierde servciul nu as fi
in stare sa infrunt situatia;

- frica de boli se bazeaza pe imaginea conform careia daca as fi bolnav nu as sti cum sa ma descurc;

- frica de singuratate se bazeaza pe imaginea conform careia daca as ramane singur nu as sti ce sa
fac.

Merita deci sa ne intrebam: daca am sti cum pot fi infruntate aceste probleme, de ce ne-ar mai fi
frica? Raspunsul este evident: de nimic.
Prin urmare frica nu este altceva decat convingerea noastra ca suntem lipsiti de raspunsuri eficace
la o anumita problema, o anumita situatie cu care inca nu suntem confruntati. Sa incercam in
continuare sa descoperim si alte laturi ale acestui adevar.

In primul rand trebuie sa evitam caderea in echivoc: v-ati gandit probabil daca nu ar fi bine sa
gasim un sistem prin care sa putem scapa de frica odata pentru totdeauna.
Eroare: in afara faptului ca frica este un sentiment natural si sanatos care ne obliga sa punem atentie
in ceea ce facem si prin aceasta ne permite autoprotectia, trebuie sa admitem cateva principii:

Atat timp cat suntem capabili a ne dezvolta, frica va fi mereu prezenta.

Unicul sistem de a anula sentimentul de frica este sa ne obligam a ne misca numai in domenii pe
care deja le cunoastem, ceea ce este echivalent cu a ne autocondamna la „moarte" intelectuala si
spirituala. Independent de experienta si capacitatile pe care le deprindem, de fiecare data cand vrem
sa infruntam un domeniu care pentru noi este necunoscut, o sa simtim frica. Numai atunci cand
domeniul respectiv devine parte a experientei noastre, frica specifica va disparea.

Aceasta ne conduce catre un al doilea principiu.

Actiunea este o conditie neaparat necesara pentru anularea fricii. Aceasta este calea prin care ne
putem asigura dezvoltarea personala. Orice om pe care il invidiati pentru curajul, v-ar putea
confirma faptul ca s-a confruntat cu frica, dar a ales sa o infrunte actionand.

Astfel ajungem la cel de-al treilea principiu.

A infrunta o situatie de care ne este teama este mult mai putin inspaimantator decat a trai cu o frica
ascunsa care ne poate „dinamita" increderea in propriile noastre forte. Cu cat limitam mai mult
existenta noastra pentru a „evita temerile" cu atat mai mult scade respectul fata de propria persoana.
Este vorba de exemplul clasic al strutului care isi ascunde capul in nisip.
Ironia sortii consta in faptul ca refuzand sa infruntam o anumita problema, evitam sa ne expunem
unui stres, unui consum nervos mult mai mare decat cel pe care I-ar pretinde actiunea concreta...
Concluzie
Acum cateva saptamani am gasit pe Internet o stire care mi-a atras atentia: intr-o suburbie a Los
Angeles-ului exista un club de persoane bolnave de SIDA care constientizand ca sunt de fapt
condamnate la moarte, au inteles ca nu mai au nimic de pierdut si in consecinta, se dedica unor
activitati pe care "inainte" nu ar fi indraznit niciodata sa le desfasoare: parasutisrn, alpinism, curse
auto, etc.
Aceasta m-a determinat sa ma gandesc la faptul ca, in fond, fiecare dintre noi (fie ca ne place sau
nu gandul acesta), suntem „condamnati la moarte". Mi s-a parut interesant si extrem de emotionant
faptul ca abia in momentul in care constientizam inevitabilitatea mortii avem cele mai mari sanse
de a trai o viata mai intensa si incarcata de semnificatii, distrugand limitele pe care temerile noastre
ni le-au creat.
Mi-a venit in minte un vechi sfat al samurailor: „Atunci cand esti in lupta, aminteste-ti ca oricum
vei muri"

Ce am vrut sa spun de fapt in aceste randuri? Frica este, pana la un punct, un sentiment sanatos care
ne determina sa privim cu seriozitate consecintele actiunilor noastre, dar se poate transforma foarte
usor intr-o capcana care ne va limita existenta impiedicandu-ne inaintarea catre obiectivele vizate si
consumandu-ne inutil energia intr-o „lupta cu fantasmele".

Daca vom reusi sa acceptam faptul ca unicul lucru in fata caruia suntem lipsiti de putere este
moartea, ne va fi mult mai usor sa intelegem ca de fapt suntem in stare sa facem fata la orice ni se
poate intampla.
Un vechi proverb spune: „Nu-i da, Doamne, romanului cate poate sa indure!" Cred ca aceste
cuvinte pot fi interpretate si altfel decat intr-o cheie fatalista.
Ce-ar fi ca din cand in cand sa ne punem intrebarea: ce castig daca in loc de a o infrunta aleg sa imi
„conserv" frica?
Raspunsul ii puteti afla ACTIONAND!