Sunteți pe pagina 1din 11

n timpul rugciunii, naintea mea s-au ivit dou lumini deosebite ntr-una l-am recunoscut pe Creator, n cealalt m-am

m vzut pe mine. (Francisc vorbind despre rugciunea sa) El [nevoitorul Serghie] se gndea c este asemenea unei lumnri si, cu ct se gndea mai mult la aceasta, cu att simtea mai mult o slbire, o prefacere a luminii duhovnicesti a adevrului n sinea sa.(L.N. Tolstoi, Printele Serghie) Cei cu adevrat curtiti se vd pe sine nevrednici de Dumnezeu.(Sf. Isaac Sirul) Cercetnd datele biografice ale lui Francisc din Assisi, un lucru vrednic de atentie legat de mistica acestui ascet romano-catolic este manifestarea stigmatelor pe trupul su. Romano-catolicii vd aceast manifestare aparte ca fiind pecetea Duhului Sfnt. n cazul lui Francisc, aceste stigmate au luat pe trupul su forma semnelor suferintelor lui Hristos. Stigmatele lui Francisc nu reprezint un fenomen rar printre nevoitorii din lumea romano-catolic. n general, stigmatele par s fie o trstur a misticii romano-catolice, att nainte de Francisc, ct si dup el. De pild, Peter Damian vorbeste despre un clugr care avea pe trupul su o imagine a Sfintei Cruci. Cezar din Geisterbach povesteste despre un novice pe a crui frunte se putea vedea urma unui cruci. [1] De asemenea, exist multe informatii care arat c dup moartea lui Francisc au aprut mai mult stigmate care au fost cercetate de mai multi cercettori, n special n vremurile noastre. Potrivit spuselor lui V. Guerier, aceste fenomene arunc ele nsele o lumin asupra originii lor. Multe au fcut obiectul unei cercetri atente, fiind descrise n amanunt, asa cum este cazul Veronici Giuliani (1660-1727) care s-a aflat sub ngrijirea unui doctor; al Luisei Lato (1850-1883) descris de dr. Varleman, [2] si al Madelainei N. (1910) descris de Janat. [3] n cazul lui Francisc din Assisi, trebuie artat c Biserica romano-catolic a artat o mare cinstire fat de stigmatele lui. Fenomenul a fost primit ca o mare minune. La doi ani de la moartea sa, Papa l-a sanctificat pe Francisc. Principalul motiv al beatificrii au fost stigmatele miraculoase de pe trupul lui, care au fost acceptate ca dovad a sfinteniei. Acest lucru prezint un interes deosebit pentru crestinii ortodocsi, dat fiind c nu exist nimic de felul acesta n vietile sfintilor Bisericii Ortodoxe unul dintre acestia fiind si Serafim din Sarov, un sfnt din Rusia. Trebuie artat aici c relatrile istorice despre stigmatele lui Francisc nu ridic nici un semn de ndoial n lumea cercettorilor. n aceast privint, se face trimitere la Sabbatier care a cercetat viata lui Francisc si ndeosebi stigmatele sale. Sabbatier a ajuns la concluzia c stigmatele erau fr ndoial adevrate. Sabbatier a ncercat s gseasc o explicatie a stigmatelor n domeniul necercetat al patologiei psihice undeva ntre psihologie si fiziologie. [4] nainte de a formula o explicatie a stigmatelor lui Francisc din punctul de vedere al misticii ortodoxe scopul principal al acestei lucrri vom cerceta stigmatele ca fenomen fiziologic, dat fiind c aceast abordare va contribui cu informatii importante la o ulterioar apreciere ortodox a misticii sfntului romano-catolic. Guerier include n lucrarea sa despre Francisc constatrile stiintifice ale lui G. Dumas, care a studiat procesul aparitiei stigmatelor din punct de vedere psiho-somatic. [5] Iat mai jos concluziile la care a ajuns Dumas n legtur cu stigmaticii: 1. Trebuie s recunoastem sinceritatea stigmaticilor, precum si faptul c stigmatele apar de la sine, adic nu sunt rni auto-pricinuite n timp ce persoana se afl ntr-o stare de inconstient.

2. Rnile stigmaticilor sunt privite ca fenomene legate de sistemul circulator (vasele de snge) si reprezint efecte ale sugestiei mintale asupra digestiei, circulatiei sngelui si secretiei glandulare. Aceasta poate duce la rni la nivelul pielii. 3. Rnile stigmaticilor apar n timp ce ei sunt ntr-o stare extatic, care apare atunci cnd cineva este cuprins de un anume fel de imagine pe care o contempl, cedndu-i controlul. 4. Stigmatele apar nu numai ca rezultat al nchipuirii pasive a unei rni pe propriul trup, dar, potrivit mrturiei acestora, si atunci cnd nchipuirea este nsotit de lucrarea activ a imaginii nssi cel mai adesea asemenea unei raze sau sulite ascutite care iese din rana contemplat si care ptrunde n trupul stigmaticului. Deseori, aceasta se petrece treptat si nu de la prima vedenie, pn ntr-acolo nct imaginea contemplat n timpul rpirii mistice dobndeste un control total asupra individului aflat n contemplatie. Dumas a stabilit urmtoarele criterii generale pentru aparitia stigmatelor: toti stigmaticii sufer o durere insuportabil n prtile afectate ale trupului, indiferent de forma pe care o iau stigmatele urma unei cruci pe umr, urme de spini pe cap sau, n cazul lui Francisc din Assisi, rni pe mini, picioare si coast. Alturi de durere, ei simt o mare desftare la gndul c sunt vrednici s sufere mpreun cu Iisus, s poarte, asa cum a fcut El, pcate de care nu sunt vinovati. [6] (Desigur, aceasta se leag de dogma romano-catolic a satisfacerii divine, nvttur strin Bisericii Ortodoxe.) [7] Generalizrile lui Dumas sunt foarte interesante pentru c implic faptul c n procesul aparitiei stigmatelor, separat de stare emotional produs (o nltare emotional a inimii), un important rol este jucat si de a) un element mintal; b) o nchipuire mintal care implic o suferint aparte; c) auto-sugestie, cum ar fi o serie de impulsuri mintale si voite n sensul prelurii suferintelor prezentate n nchipuire; d) sentimente fizice durere si, n fine, e) aparitia semnelor (a rnilor) stigmatele. Observatiile lui Dumas cuprind niste factori mai mult dect emotionali (pe care William James i consider a fi sursa misticismului) [8] care joac un rol egal, dac nu chiar mai mare n aparitia stigmatelor. Acestia pot fi ordonati astfel: 1. O intens munc de nchipuire mintal, 2. Sugestie, 3. Sentimente senzuale, 4. Manifestri fiziologice. Semnificatia acestora o vom prezenta mai trziu. Redm mai jos o scurt analiz stiintific privind stigmatele n general, cu date specifice legate de extazul si vedeniile Francisc, asa cum apar ele n lucrarea Fioretti, ceea ce ne va ajuta s ntelegem temeiul vedeniilor, precum si o descriere a fenomenului. Stigmatele lui Francisc din Assisi, datorate vedeniilor sale, sunt urmare a unei anumite rugciuni. Este vorba de o rugciune puternic prin care acesta cerea s simt si el patimile lui Hristos, n

trupul si n sufletul su. n rugciunea sa, Francisc dorea s aib parte de acele suferinte nu numai n sufletul su, ci si n trupul su. Astfel, predndu-se pe sine unei rugciuni extatice, el nu renunta la trup, ci chema asupra-i niste simtminte pmntesti, adic trupesti cu alte cuvinte o suferint fizic. Rugciunea lui Francisc nu a rmas fr rspuns. Cronicile spun c Francisc s-a simtit cu totul transformat n Hristos. Aceast preschimbare nu era numai n duh, ci si n trup; nu numai la nivelul simtmintelor duhovnicesti si psihologice, ci si la nivelul celor trupesti. Cum se petrecea de fapt vedenia? nti de toate, ntr-un fel destul de neasteptat pentru el, Francisc vzu ceva pe care l-a zugrvit ca minunat: un serafim cu sase aripi, asemenea celui nftisat de Prorocul Isaia, coborndu-se din cer la el. (ntia parte a vedeniei). Apoi, dup ce serafimul se apropie, Francisc, nsetat dup Iisus si simtindu-se transformat n Hristos, ncepu s-l vad pe Hristos n serafim, pironit pe o cruce. Potrivit cronicarului, acest serafim veni asa de aproape de sfnt, nct Francisc putu zri deslusit pe serafim chipul Celui rstignit. (A doua parte a vedeniei). Francisc recunoscu chipul lui Hristos n serafim atunci cnd Acesta se cobor la el. [9] Atunci simti patimile lui Hristos pe trupul su, dorinta lui de a le simti fiind mplinit. (A treia parte a vedeniei). ncepur apoi s apar stigmate pe trupul su. Se prea c rugciunea lui nfocat si struitoare primea n cele din urm rspuns. (A patra parte a vedeniei). Complexitatea uimitoare a vedeniei lui Francisc este ceva deosebit. Peste vedenia de nceput a serafimului care, aparent, se pogora din cer la Francisc, ncepe s apar o alt imagine cea dup care nseta cel mai mult Francisc, anume imaginea lui Hristos cel rstignit. Felul n care se desfsoar aceste vedenii ne las sentimentul c cea dinti vedenie (cea a serafimului), att de brusc si neasteptat, depsea hotarele nchipuirii lui Francisc care dorea s-l vad pe Hristos cel rstignit si s simt ptimirile Lui. n felul acesta, putem ntelege cum a reusit o conceptie att de complex cuprinznd ambele vedenii, ambele chipuri, serafimul si Hristos s-si gseasc loc n starea de constient a lui Francisc. Experienta lui Francisc din Assisi este deosebit si de un mare interes pentru crestinii ortodocsi, deoarece, asa cum am artat mai sus, nu ntlnim nimic de felul acesta n traditia Bisericii Ortodoxe, cu lungul ei sir de nevoitori, si nici n istoria tririlor mistice. De fapt, toate lucrurile de care a avut parte Francisc prin stigmatele sale reprezint chiar acele manifestri mpotriva crora ne-au prevenit, n repetate rnduri, Printii Bisericii! Amintind felul n care nevoitorii Bisericii Ortodoxe ntelegeau cea mai nalt rugciune duhovniceasc, dup cum este nftisat n Filocalie, trebuie subliniat c ei priveau aceast rugciune n contextul nevointelor lor personale, ca o lucrare sinergetic (omul mpreun-lucrnd cu Dumnezeu) pentru dobndirea desprinderii nu doar de celetrupesti sau simtitoare, ci si de gndurile ntelegtoare. Aceast desprindere este o nltare duhovniceasc nemijlocit a omului ctre Dumnezeu, atunci cnd nsusi Sfntul Duh se roag pentru nevoitor cu suspinuri negrite. [10] De pild, Sf. Isaac Sirul, nndrumrile sale, spune c sufletul care iubeste pe Dumnezeu, ntru Dumnezeu si numai ntru Dnsul si afl pacea. Slobozeste-te mai nti de toate legturile cele dinafar, apoi inima ta se va putea lipi de Dumnezeu; cci lipirea de Dumnezeu vine dup deprtarea de lume. [11] Cel mai vdit ndemn este cel al Sfntului Nil Sinaitul, care atrage atentia asupra presupusei experieri a Dumnezeirii de care a avut parte Francisc. n Cuvnt despre rugciune, el previne: S nu doresti, nici s cauti vreun chip sau nftisare la vremea rugciunii. S nu tnjesti dup vedenii ale simturilor sau dup ngeri sau puteri sau dup Hristos, cci ti vei pierde mintea, lund lupul drept pstor si nchinndu-te vrjmasilor draci. nceputul rtcirii mintii

este slava desart, care face mintea s ncerce si s-si nchipuie Dumnezeirea n oarescare chip sau nftisare [12] Rugciunea extatic a lui Francisc a primit rspuns ns, potrivit cuvintelor Sfintilor Isaac si Nil, n chip vdit nu de la Hristos. Cronica spune c Francisc s-a simtit cu totul transformat n Hristos, preschimbat nu doar n duh, dar si n trup, adic nu numai la nivelul tririlor duhovnicesti si mintale, ci si la nivelul celor trupesti. n vreme ce Francisc era pe deplin ncredintat c fusese nltat ctre Logosul dumnezeiesc, aparitia tririlor trupesti nu poate, dup Sfntul Isaac, s vin de la o putere duhovniceste bun. Tririle trupesti ale lui Francisc pot fi explicate ca fiind lucrarea nchipuirii mintii sale, care lucra odat cu extazul spiritual. Este greu de spus, n acest caz, ce anume predomina n rtcirea lui Francisc: mndria lui religioas sau psihismul (nchipuirea mintal); n orice caz, psihismul era destul de puternic. Acest lucru este adeverit de aspectele neobisnuitei vedenii pe care a avut-o Francisc dup ce s-a simtit preschimbat cu totul n Iisus, fiind un caz foarte grav de plani (nselare sau rtcire), ce-si are rdcinile, dup Sfntul Nil, n slava desart. Caracterul exagerat al exaltrii lui Francisc, care se poate vedea din descrierea vedeniei sale, reiese si mai limpede atunci cnd o asemnm cu mreata vedere a lui Hristos avut de Sf. Serafim din Sarov, atunci cnd slujea ca diacon n Joia Mare. [13] Spre deosebire de Francisc, Sf. Serafim nu a cutat s se simt preschimbat n Iisus, prin rugciuni si nevointe. El se ruga simplu si adnc, plngndu-si pcatele. n timpul rugciunii, ca urmare a deosebitelor sale lucrri de nevoint, a crescut ntr-nsul puterea tainic a Harului, pe care n-a simtit-o si nici n-a constientizat-o. Aflndu-se n fata prestolului (altarului) cu inim fierbinte, precum n cuvintele lui Ilie din Ekdik sufletul, deprtndu-se de toate cele din afar, se uneste cu rugciunea, iar acea rugciune, asemenea unei vpi care cuprinde sufletul asa cum focul nvluie fierul, descoper cele nfricosate, [14] Sf. Serafim s-a vzut deodat n fata tainicei Puteri Dumnezeiesti. Sf. Serafim nu si-a nchipuit, nici n-a visat, nici nu si-a dorit o asemenea vedenie. ns atunci cnd aceasta s-a petrecut, a fost att de uimit, nct i-au trebuit dou ceasuri ca s-si vin n fire. Mai trziu, a povestit nsusi ce i s-a ntmplat. Mai nti, s-a minunat vznd o lumin mai presus de fire, asemenea soarelui. Apoi l-a vzut pe Fiul Omului n slav, strlucind mai puternic dect soarele, cu lumin negrit si nconjurat de puterile ceresti asemenea unui roi de albine. Venind prin poarta de apus (a altarului), Hristos s-a oprit n fata amvonului si, ridicndu-si minile, i-a binecuvntat pe cei ce slujeau si pe cei ce se rugau. Apoi vedenia a disprut. Pentru studiul nostru, ne vom opri asupra ctorva aspecte din relatarea vedeniei Sfntului Serafim. Mai nti, spre deosebire de rugciunea lui Francisc, rugciunea Sfntului Serafim nu cuprinde nimic care s sugereze, nici mcar pe alocuri, c si-ar fi dorit vreun semn vzut al prezentei dumnezeiesti. Cu att mai putin se gndea c ar fi fost vrednic de a se preschimba n Iisus, asa cum se ruga Francisc. Principala trstur a rugciunii Sfntului era o smerenie adnc, artat prin mrturisirea cu glas tare a pctoseniei, urmat de o pocint adnc. ntelesul acestui lucru, asa cum au artat n nenumrate rnduri Printii Bisericii, este c smerenia adevrat l pzeste pe om s nu cad n slav desart. Un al doilea aspect profund al rugciunii Sfntului Serafim este faptul c el nu cere nici o artare cereasc din partea lui Dumnezeu. n afar de pocinta lui, n rugciune nu se mai gseste nimic din afar vreun gnd sau vreo nchipuire. Desigur, aceasta corespunde pocintei Sfntului, din cuvintele sale vdindu-se c niciodat nu s-a gndit c ar fi atins cumva vreun nivel de vrednicie cnd, n ciuda pcatelor sale, s poat cere lucruri sfinte. Dac ar fi gndit despre sine n acest fel, ar fi alunecat usor n nselare. Rugciunea Sfntului Serafim era menit, dimpotriv, tocmai pentru

ceea ce nvrednicit de artarea dumnezeiasc. Sf. Maxim Mrturisitorul, n ntia Sut despre Dragoste, spune asa: Cel ce nu a dobndit nc cunostinta lui Dumnezeu nsuflat de dragoste, cuget lucruri nalte despre cele ce face dup Dumnezeu. Dar omul ce a primit acestea rosteste si el n inim cuvintele strmosului nostru Avraam, cnd i s-a artat Dumnezeu Eu sunt pmnt si cenus (Facerea 18:27). Potrivit vedeniei Sfntului Serafim, trebuie remarcat c cea mai nalt stare duhovniceasc, dobndit n felul artat de nevoitorii Filocaliei, se iveste n inima omului n afara sferelor mintale si simtitoare, si, prin urmare, n afara sferei nchipuirii mintale. Avva Evagrie, n ale sale Scrieri despre Viata Fptuitoare Ctre Anatolie, spune: Mintea nu va vedea locul lui Dumnezeu n ea, dect dac se ridic deasupra tuturor gndurilor despre cele lumesti si zidite; si nu se poate ridica deasupra lor dect dac se slobozeste de patimile care o leag de cele simtite si de gndurile tulburtoare despre acestea. Se va slobozi de patimi cu ajutorul bunelor-svrsiri si de gndurile simple cu ajutorul cugetrii duhovnicesti; dar le va goni pn si pe ele atunci cnd i se va arta acea lumin care, la rugciunii, arat locul lui Dumnezeu. [16] De obicei, experierea unirii tainice a omului cu Dumnezeu este, asadar, foarte greu de exprimat n cuvinte omenesti. Se ntmpl totusi ca acei oameni ce si-au lucrat desptimirea s primeasc vedenii, dar n marea lor parte aceste vedenii sunt trectoare si se arat omului ascuns al inimii ele vin din luntru. Sf. Isaac Sirul spune: De esti curat, cerul este ntru tine; si ntru tine vei vedea ngeri, si cu ei si n ei, pe Domnul ngerilor. [17] Printii Bisericii Ortodoxe nvat c toate aceste triri sunt dincolo de orice asteptare a celui smerit, pentru c nevointa si smerenia sa l fac s se simt nevrednic. ntorcndu-ne la vedenia Sfntului Serafim, se poate vedea c a avut urmtoarele trsturi: 1. Simplitate; 2. Pocint; 3. Smerenie; 4. O vedenie neobisnuit, dincolo de cele simtite si rationale; 5. nltare sau cutremurare duhovniceasc. Accentund acest din urm aspect, Sf. Isaac, pomenit mai sus, explic: ivirea unei vedenii mai presus de constiint, druit de Puterea de Sus, este primit de suflet n el netrupeste, dintrodat si pe neasteptate; este descoperit si artat dinluntru pentru c, dup cuvintele lui Hristos, mprtia cerurilor nluntrul vostru este Aceast vedere nuntrul icoanei, ntiprit n mintea ascuns (mintea cea de sus) se arat pe sine fr nici un gnd despre ea. [18] Din cele de mai sus, dac e s facem o comparatie ntre cele dou vedenii si ntre ce au trit Francisc si Sf. Serafim prin acestea, gsim o mare deosebire ntre mistica celor doi. Mistica Sfntului Serafim apare ca o nltare cu totul duhovniceasc, ceva druit nevoitorului, asemenea unui dar al unei vedenii duhovnicesti, ca o luminare de sus a mintii sale, [19] n timp ce trirea spiritual a lui Francisc este o mistic nscut din voia sa si ntunecat evident de propria nchipuire si propriile simtiri.

O alt deosebire ntre cei doi este relatia diferit pe care si-o exprim fat de Hristos. Spre deosebire de Sf. Serafim, care trieste puterea duhovniceasc a lui Hristos n inima sa si l primeste pe Hristos n inim, Francisc primeste n nchipuirea sa simtiri ndeosebi din viata pmnteasc a lui Hristos. Francisc intr n aspectul exterior al patimilor lui Hristos. Aceast trire a venit la el la Monte La Verna ca din afar. n acelasi timp cu dorinta lui foarte puternic de a tri patimile lui Hristos, exist si hotrrea sa de a imita si alte aspecte pmntesti ale vietii lui Iisus. Nu numai ca si-a trimis proprii apostoli n diferite prti ale pmntului ca s propovduiasc, dndu-le aceleasi porunci pe care le-a dat Mntuitorul apostolilor Si, [20] dar chiar a nchipuit naintea ucenicilor si, nu cu mult nainte de moartea sa, nssi Cina cea de Tain. A refcut, scrie biograful su, acea mas sfnt pe care Domnul a servit-o cu ucenicii Si pentru ultima oar. [21] Aceast fapt nu poate fi ndrepttit de viata sa spiritual, orict de ct de aspr a fost nevointa lui sau oricte virtuti ar fi lucrat. Este cel mai limpede semn, din punct de vedere ortodox, al severittii cderii sale n nselare duhovniceasc. nainte de a merge mai departe, trebuie s artm pe scurt ce nseamn aceast stare numit plani. n termeni generali, potrivit Mitropolitului Antonie Hrapovitki, plani(prelest, n limba rus) [nselarea sau rtcirea, n limbajul ascetic romnesc, n.tr.] apare de obicei atunci cnd diavolul l amgeste pe un om, fcndu-l s cread c a primit vedenii dumnezeiesti (sau alte daruri ale Harului). Apoi cel viclean i ntunec mereu mintea, ncredintndu-l de nchipuita sa sfintenie, si i fgduieste puterea de a lucra minuni. Cel viclean l poart pe un astfel de nevoitor n vrf de munte sau pe acoperisul unei biserici, si i arat un car de foc sau un alt lucru minunat care s-l duc n ceruri. Cel nselat pseste nainte (primind nchipuirea) si se prvleste n hu, fiind sortit pierii fr de pocint. [22] Ceea ce reiese din aceast scurt prezentare a nselrii este faptul c omul care trieste astfel de lucruri cade de regul ntr-o form de mndrie, de obicei slav desart, de unde si nchipuirea c a ajuns la o asa nltime nct crede c nu mai trebuie s vegheze asupra primejdiei pcatului sau a hulei mpotriva lui Dumnezeu. Cu adevrat, acesta este un pcat drcesc si, prin definitie, cel mai greu de dat n vileag de unde si importanta si struintei nencetate a scrierilor duhovnicesti pe ascultarea si smerenia n nevoint pn n cea din urm clip a vietii pmntesti. Am artat deja mai sus c vedenia lui Francisc cuprinde semne vdite ale nselrii duhovnicesti. Ceea ce rmne este, asadar, o descriere a lucrrii si faptelor lui Francisc, care arat msura misticii sale. Prezentnd cteva aspecte ale vietii lui Francisc si comparndu-le cu aspecte din viata Sfntului Serafim din Sarov, vom putea trage o concluzie final privind mistica acestor doi nevoitori. Trebuie artat aici c evenimentele descrise reprezint caracteristici generale ale celor doi. Scrie n Fioretti c odat Francisc nu a reusit s tin un post asa cum se cuvenea, din pricina unei boli. Acest lucru l-a frmntat ntr-atta, nct s-a hotrt s se pociasc si s se pedepseasc singur. Cronicarul scrie: a poruncit oamenilor s se strng pe o ulit din Assisi, pentru o predic. Cnd a ncheiat predica, le-a spus acestora s nu plece nici unul, pn ce nu se va ntoarce; s-a dus n catedral cu multi frati si cu Petru din Catani, si i-a spus lui Petru s fac ce-i va zice, potrivit votului ascultrii si fr mpotrivire. Acesta din urm i-a rspuns c nu poate si c nu trebuie s doreasc sau s fac nimic mpotriva voii lui [a lui Francisc]. Atunci Francisc si-a dat jos haina si i-a poruncit lui Petru s-i pun o frnghie la gt si s-l trag afar, pe jumtate gol, naintea multimii creia i

predicase.Francisc i-a poruncit unui alt frate s umple o cup cu trn si, urcndu-se n locul unde predicase, s-i verse trna pe cap. Acesta ns nu l-a ascultat, fiindc era foarte tulburat de asa porunc. ns fratele Petru a apucat frnghia si a nceput s-l trag pe Francisc dup el, asa cum i poruncise acesta. El nsusi plngea cu amar n timpul acesta, iar ceilalti frati erau scldati n lacrimi de mil si durere. Cnd Francisc a ajuns astfel, pe jumtate gol, naintea multimii din locul unde predicase, le-a spus: Voi si toti cei ce ati prsit lumea dup pilda mea si urmati calea vietii fratilor, spuneti despre mine c sunt sfnt, dar m ciesc naintea Domnului si a voastr pentru c n vremea bolii mele am mncat carne si mncare cu carne. [23] Desigur, pcatul lui Francisc nu era att de mare nct s merite asemenea form extrem de cint, dar aceasta era o trstur constant a evlaviei lui Francisc. Se strduia s idealizeze orice lucru pe care era silit s-l fac; se strduia s idealizeze chiar si lucrarea de nevoint a pocintei. Idealizarea de ctre Francisc a faptelor crestine de nevoint se poate vedea si din atitudinea lui atunci cnd fcea milostenie. Semnificativ este felul n care se purta Francisc cu cersetorii. n ochii lui, acestia erau niste fpturi de o foarte nalt tinut, fat de ceilalti oameni. Potrivit nvtturii mistice romano-catolice, un cersetor este purttorul unei misiuni sfinte, fiind icoana lui Hristos cel srman si pribeag. De aceea, prin nvtturile sale, Francisc si silea ucenicii s cerseasc. [24] n fine, nflcrarea idealist a lui Francisc se poate vedea si din retririle de ctre el a patimilor pmntesti ale lui Hristos. n biografia lui Francisc st scris c mbtat fiind de dragoste si mil pentru Hristos, fericitul Francisc a luat odat de jos o bucat de lemn. Tinnd-o cu mna stng, si freca dreapta de ea, asemenea unui arcus pe o vioar, n timp ce murmura un cntec frantuzesc despre Domnul Iisus Hristos. Cntecul l fcu s plng de mil fat de patimile lui Hristos si, cu cele mai adnci suspine, czu n meditatie, privind n tria cerului [25] Nu este nici o ndoial, dup cum si biografii lui Francisc dovedesc n mod eufemistic, c acest important ntemeietor al Ordinului Franciscanilor era foarte teatral n actele sale de pocint, artnd destul de vdit c i lipseste si cea mai elementar trezvie, necesar unei vieti de nevoint ce caut dobndirea adevratei smerenii. De fapt, ori de cte ori sunt prezentate n Fioretti momentele de smerenie ale lui Francisc, acestora nu le lipseste niciodat presupunerea c i vorbeste Dumnezeu, de pild prin gura fratelui Leon, [26] sau faptul c se crede ales de Dumnezeu s vad n tot locul binele si rul, atunci cnd este cercetat de fratele Masseo pentru smerenia sa. [27] Este adevrat c Francisc si nftiseaz rutatea si pctosenia, dar aceste mrturisiri sunt lipsite de preri de ru sau de vreun alt semn c s-ar socoti nevrednic naintea lui Dumnezeu. Desi vorbea adesea despre smerenie si le ddea franciscanilor nvtturi n aceast privint, el nsusi s-a smerit n foarte putine momente din viata sa, desi aceste momente singulare au fost deosebite; ns, chiar si asa, a existat ntotdeauna un element de exagerare si de melodram. Nimic nu poate fi mai lmuritor n aceast privint dect propriile cuvinte ctre fratii de mnstire. La un moment dat, le-a spus ucenicilor: Nu vd la mine nici un pcat pentru care s nu fi fcut mrturisire si pocint. Cci Domnul, n mila Sa, mi-a dat darul de a vedea deslusit n rugciune cu ce i-am gresit sau plcut. [28] Evident, aceste cuvinte sunt foarte departe de adevrata smerenie. Ele seamn mai degrab cu vorbirea omului multumit de sine (fariseul) care, n pild, sttea n templu, n timp ce vamesul sttea umil ntr-un colt, rugndu-l pe Dumnezeu cu smerenie adevrat: Dumnezeule, milostiv fii mie, pctosului. Atunci cnd punem alturi faptele de smerenie ale lui Francisc cu lupta de o mie de zile a Sfntului Serafim de pe stnc, vedem o mare deosebire. Acolo, luptndu-se cu patimile, [29] Sf. Serafim striga cu cuvintele vamesului, iarsi si iarsi: Dumnezeule, milostiv fii mie, pctosului.

Nu este nimic exaltat aici, nici o nftisare ostentativ. Sf. Serafim se refer, pur si simplu, la singurele lucruri care i-au mai rmas pentru a dobndi iertarea, adic a. recunoasterea patimilor sale; b. cint pentru starea sa duhovniceasc rea; c. nevoia de a birui patimile; d. constientizarea neputintei si nevredniciei sale de a face singur aceasta; e. chemarea sincer si arztoare a milei Domnului. Chiar si n ultimii ani ai vietii, dup ce Sf. Serafim a avut parte de multe experiente duhovnicesti mai presus de fire precum si de o prtsie nemijlocit cu Dumnezeu, el nu a czut niciodat n multumirea de sine sau n ngduint fat de sine. Se poate vedea aceasta din deja cunoscuta discutie cu N. Motovilov,[30] precum si din discutia cu monahul Ioan, atunci cnd acestia au avut parte, prin Harul Domnului, de o lumin neobisnuit. ntr-adevr, Sf. Serafim nici nu a putut descrie mai apoi acea trire luminoas. De asemenea, se stie prea bine c Sf. Serafim primise deosebitul dar al nainte-vederii, ca si pe cel al prorociei. Inimile oamenilor care veneau la el i se artau asemenea unei crti deschise, dar niciodat nu si-a stricat aceste minunate daruri primite prin asumarea vreunei importante sau prin vreo ngduint. Cuvintele si faptele sale (opuse celor ale lui Francisc din Assisi acesta credea c si-a ispsit pcatele si c acum este bineplcut lui Dumnezeu) sunt pe potriva nvtturilor nevoitorilor Filocalici, despre omul smerit. Iat cuvintele Sfntului Isaac Sirul: Cei cu adevrat curati cuget ntotdeauna n inima lor c sunt nevrednici de Dumnezeu. Si c sunt cu adevrat curtiti se vede din faptul c se vd pe sine vrednici de plns si nevrednici de grija lui Dumnezeu, si mrturisesc aceasta ntr-ascuns si pe fat, si fac acestea prin Sfntul Duh, astfel c nu rmn fr de griji si nevoint, care le sunt de folos ct timp petrec n aceast viat. [31] Miscrile sufletesti ale lui Francisc ctre smerenie, asemenea ntmplrii descrise mai sus si care a avut loc n piata din Assisi, erau n general momente rare. De obicei smerenia lui aprea nu ca un sentiment, ci ca o recunoastere rational a slabelor lui puteri n comparatie cu puterea dumnezeiasc a lui Hristos. Aceasta se vede deslusit din vedenia pe care a avut-o pe Monte La Verna, cnd dou lumini deosebite dup cum spune cronica s-au ivit naintea lui Francisc: una n care l-a recunoscut pe Creator, iar cealalt n care s-a recunoscut pe sine. Si n acea clip, vznd acestea, el s-a rugat: Doamne! Ce sunt eu naintea ta? Ce nsemntate am eu, un vierme nensemnat al pmntului, sluga ta nensemnat, pe lng puterea Ta? Prin aceast recunoastere, Francisc, n acea clip, era cufundat n contemplarea n care a zrit adncimea nebnuit a milei dumnezeiesti si prpastia nimicniciei sale. Inutil s-o mai spunem, aceast prim relatare a celor dou lumini deosebite arat caracterul cognitiv al cererii sale adresate ulterior lui Dumnezeu care, n esent, reprezint o comparatie foarte ndrzneat. Apare deci o contradictie grav n relatare, care nu poate fi comparat n nici un fel cu lucidele relatri scripturistice sau patristice despre smerenie. Smerenia Sfntului Serafim, asa cum am artat, nu era o vedere rational a pcatelor sale, ci o trire profund si statornic. n nvtturile sale, att cele vorbite ct si cele scrise, nu se arat nicieri c el se compara cu Dumnezeirea, trgnd astfel concluzii despre starea sa duhovniceasc. El s-a preocupat nencetat de o singur miscare sufleteasc: cea dat de nevrednicia sa, care duce la zdrobirea inimii. Theofan Zvortul, un nevoitor rus din Biserica Ortodox, a vorbit astfel despre aceasta: Domnul l primeste doar pe omul care se apropie de El cu un simtmnt al pctoseniei. Astfel, El respinge pe toti cei care se apropie de El cu un simtmnt de curtie. [32] Dac, n urma celor de mai sus, ar trebui s tragem acum o concluzie despre smerenia lui Francisc n temeiul nvtturilor ascetice pentru monahi privitoare la smerenie, din Filocalie, atunci misticul

latin nu pare s fie o pild de smerenie crestin. La gndul c i bineplcea lui Dumnezeu, el aduga, n bun parte, si gndul curtiei proprii. n cadrul acestui studiu ortodox asupra misticii lui Francisc, se poate spune acelasi lucru si despre cele relatate n romanul lui Lev Tolstoi, Printele Serghie: El [nevoitorul Serghie] se gndea c este asemenea unei lumnri si, cu ct se gndea mai mult la aceasta, cu att mai mult simtea o slbire, o preschimbare a luminii duhovnicesti a adevrului ntr-nsul. [33] Amintindu-ne de ndemnul Sfntului Nil, amintit mai sus, aceast trist cercetare a roadelor duhovnicesti ale ascetismului lui Francisc este un corolar; o nselare premergtoare celei deosebit de grave pe care a avut-o pe Monte La Verna, unde a vestit c si el a devenit un mare lumintor. Astfel, gndul lui Francisc c si el era tot o lumin, c a primit darul de a sti cum s se fac bineplcut lui Dumnezeu, este combtut de cuvintele printelui vietii de nevoint, Antonie cel Mare, care nvat c dac omul nu are cea mai adnc smerenie, o smerire din toat inima, din tot sufletul si trupul su, atunci nu va mosteni mprtia lui Dumnezeu. [34] Aceste cuvinte ale Sfntului Antonie arat c numai smerenia adnc poate scoate afar gndul viclean care duce la nltarea de sine si la multumirea de sine. Numai aceast smerenie, ptrunznd n trupul si sngele nevoitorului, poate, potrivit duhului nvtturii nevoitorilor crestin ortodocsi, s-l mntuiasc de legturile ptimase ale cugetului mndru. Smerenia este singura putere care poate lega mintea de jos cu miscrile ei ptimase [35], furind n sufletul omului acel pmnt bun pentru cresterea nestnjenit a mintii de sus [36] si ducnd, apoi, prin Harul Domnului, la cea mai nalt treapt a vietii de nevoint cunoasterea lui Dumnezeu. Omul ntelept ntru smerenie, spune Sf. Isaac Sirul, este izvorul tainelor veacului ce va s fie. [37] NCHEIERE Pricina de cpti care a nimicit viata ascetic a lui Francisc poate fi atribuit strii fundamentale a Bisericii romano-catolice, n care a crescut si a fost nvtat acesta. Date fiind acele vremuri si starea Bisericii Romane n ansamblu, adevrata smerenie nu se putea ivi n sufletul oamenilor. Vicarul lui Hristos pe pmnt, cu ale sale pretentii de autoritate duhovniceasc si temporal, era un reprezentant al mndriei duhovnicesti. Nu se poate nchipui o mndrie mai mare dect gndul infailibilittii (negreselniciei) personale [38]. Aceast cdere nu putea s nu afecteze spiritualitatea lui Francisc si, n general, spiritualitatea romano-catolicilor. Asemenea Papei, si Francisc suferea de mndrie. Acest lucru se poate vedea din cuvntul su de desprtire ctre franciscani, atunci cnd a rostit: Acum m cheam Dumnezeu, si v iert pe toti, fratilor, att pe cei de aproape, ct si pe cei de departe, de toate greselile si ruttile, si v sterg pcatele att ct mi st n putere. [39] Aceste cuvinte arat c pe patul de moarte, Francisc nsusi se simtea destul de puternic ca s ierte pcatele, asemenea Papei. Se stie c iertarea pcatelor, n afara Tainei Spovedaniei si a mprtsaniei, era un atribut exclusiv papal [40]. Asumarea de ctre Francisc a acestui prerogativ trebuie s se fi fcut pe temeiul credintei n sfintenia proprie. Spre deosebire de el, nevoitorii sfintei Ortodoxii nu si-au ngduit niciodat s-si atribuie dreptul de a ierta pcate. Toti au murit cu gndul proprii pctosenii si cu ndejdea c Dumnezeu, n mila Sa, le va ierta pcatele. Este de ajuns s ne amintim cuvintele marelui nevoitor din Thivaida veacului al cincilea, Sfntul Sisoe. nconjurat de fratii strnsi lng patul su de moarte, el prea s vorbeasc cu fpturi nevzute, dup cum spune cronica; fratii l-au ntrebat: Printe, spune-ne cu cine vorbesti? Sf. Sisoe a rspuns: Sunt ngerii care au venit s m ia, dar m rog de ei s mi mai

lase rgaz de pocint. Atunci cnd fratii, stiind c Sisoe era desvrsit n virtuti, au rspuns Tu nu ai nevoie de pocint, printe, Sfntul le-a zis: Adevrat v spun, nici nu stiu dac am pus nceput pocintei. [41] n sfrsit, asa cum am artat mai sus, mistica lui Francisc din Assisi arat c acest mult-cinstit ntemeietor al Ordinului Franciscanilor si-a trit viata ntr-o nselare crescnd, ncepnd din clipa n care a auzit porunca de a nnoi biserica romano-catolic, n vedenia lui Hristos cel rstignit avut pe Monte La Verna, si pn n ceasul mortii sale. Orict de uimitor le-ar putea prea unora, el a avut multe trsturi specifice lui Antihrist, care se va arta si el feciorelnic, virtuos, foarte moral, plin de dragoste si mil, si care va fi privit ca sfnt (ba chiar ca Dumnezeu) de ctre cei care au nlocuit Sfnta Predanie a Bisericii cu un romantism carnal. Lucrul trist este faptul c dobndirea unei adevrate legturi duhovnicesti cu Hristos nu a fost niciodat posibil pentru Francisc, cci, aflndu-se n afara Bisericii lui Hristos, i era cu neputint s primeasc Harul dumnezeiesc sau vreunul dintre darurile Sfntului Duh. Darurile sale, ns, au venit de la un alt duh.

Francisc de Assisi n OCA [Biserica Ortodox din America], avem o mare devotiune ctre Sf. Francisc de Assisi, iar multi dintre noi au icoane ale lui Opozitia episcopului dvs. fat de acest mare crestin este ciudat. Am citit o afirmatie n care el spunea c desi i plac unele dintre poeziile Sfntului Francisc, totusi acesta nu a fost un Sfnt, ci s-a aflat n rtcire. Nici un scriitor sau printe ortodox nu a spus vreodat asa ceva. Nicholas Zernov l-a comparat odat pe Sf. Francisc cu Sf. Serafim de Sarov. Opinia episcopului dvs. nu ese traditional, dup prerea mea, iar cei care aduc inovatii sunt domniile voastre. (M.P., NY)
Biserica Ortodox nu l include pe Francisc din Assisi printre Sfintii ei. Acesta a fost un papist fanatic, a trit dup desprtirea bisericii romano-catolice de Ortodoxie si a practicat o spiritualitate romantic si emotional, strin de traditiile duhovnicesti ale Ortodoxiei. Desi putem aprecia literatura atribuit lui Francisc, asa cum a artat Arhiepiscopul Hrisostom al Etnei, cinstirea lui si cu att mai putin cinstirea icoanelor lui este pe deplin neortodox. Ndjduim c ceea ce ati afirmat c se petrece n OCA este o exagerare; altfel, probabil c ies la iveal rdcinile greco-catolice ale acelei jurisdictii si trebuie lucrate niste ndreptri. Cu privire la Printii Bisericii, n rndul crora nimeni nu l-a asezat vreodat pe Nicholas Zernov, Francisc din Assisi nu este foarte apreciat n scrierile patristice. Reprezentativ, Sf. Ignatie (Brianceaninov), cunoscutul episcop-ascet canonizat recent de Patriarhia Moscovei, vorbeste despre viata lui Francisc n termenii unei nselri spirituale: Atunci cnd Francisc a ajuns n ceruri, scrie un biograf al su, Dumnezeu Tatl, vzndu-l, a stat o clip n cumpn, gndindu-se cui s-i dea ntietate, Fiului Su prin fire sau fiului Su prin har Francisc. Ce poate fi mai nfricostor sau mai nebunesc lucru dect aceast hul, ce poate fi mai trist dect aceast nselare[?]! [Arena, Cap. 11] Timp de secole, mai multi intelectuali ortodocsi, printre care Nikos Kazantzakis (1885-1957), cunoscutul scriitor grec, si numerosi scriitori slavi (de exemplu S. Sitianovici [1629-1670], L. Tolstoi [1828-1910] si multi dintre cei apartinnd Scolii de la Paris din secolul 20) au fost nselati de viziunea romantic si teatral a Apusului asupra sfinteniei, viziune necunoscut nici n Rsrit, dar nici n Apus nainte de Marea Schism (cu exceptia simptomelor de nselare spiritual), surprins ns foarte bine n cinstirea lui Francisc din Assisi. Nu numai c aceste persoane au contribuit la stricarea credintei noastre ortodoxe, stricare care nc afecteaz Biserica, dar unii au si

trdat Biserica si si-au pierdut credinta. Genul de fermitate cu care catalogati ca neortodox prerea absolut ortodox a Arhiepiscopului Hrisostom despre Francisc din Assisi, trebuie s-o spun, este un prim pas n procesul prin care au czut aceste persoane n rtcire. V rugm pe dumneavoastr si pe toti cei care au o evlavie personal, emotional, fat de aceste notiuni apusene post-schism cu privire la sfintenie si fat de sfintii apuseni post-schism, s reflectati asupra acestui lucru. http://www.odaiadesus.ro