3. TEHNICI DE UTILIZARE A CREATIVITATII GRUPULUI 3.1.

Tehnici de comunicare n grup

O informatie dirijata n mod intentionat devine mesaj. Aceasta presupune existenta unui destinatar sau acceptor si nu numai a unui receptor sau captator. De asemenea, este implicata existenta unui emitator, a unui codificator sau a unei instante de decodare. Comunicarea presupune reversibilitatea mesajelor n cadrul relatiei care uneste doua entitati, chiar daca mesajele nu sunt de aceleasi ordin. Omul poate comunica astfel cu animalele, cu natura, dar cea mai elaborata, evoluata si binenteles, analizata este comunicare n cadrul grupurilor de oameni. Aceasta presupune existenta unor structuri naturale sau culturale si a unor tehnici care sa impuna instructiuni de organizare si reglementare. Comunicarea presupune existenta unor obiective individuale corelate cu a altor indivizi sau obiective ale grupurilor si subgrupurilor. n cadrul unui grup se pot contura subgrupuri n functie de obiective, aptitudini, disponibilitati si situatii care provoaca structurarea. Comunicarea n cadrul grupului implica tehnici sp 121h722b ecifice si exercitii n functie de : organizarea n subgrupuri; interactiunea n situatia de grup complet; raportarea la real; creativitatea si stimularea acesteia. Structural, constrngerile reglementate de instructiuni se refera la repartitia: 1. n subgrupuri de functii egale sau diferentiate; 2. ntre indivizi cu roluri egale sau diferite; 3. cu mijloace proiective, identice sau distincte. Instructiunile pot ndeplini functii identice n subgrupuri n care indivizii ndeplinesc roluri egale, iar tehnicile folosite n acest caz pot fi: a) sarcini si teme n elaborare progresiva sau regresiva (se lucreaza cu grupuri mici care se reunesc treptat sau cu grupuri mai mari care se divid treptat); b) ndeplinirea de sarcini sau

teme cu consultare pe loc (de exemplu: Phillips 6 x 6 = 6 persoane lucreaza 6 minute); c) fiecare individ trateaza un minicaz, urmnd apoi analiza cu restul grupului, schimb de materiale pentru analiza sau minicazurile sunt produse de un subgrup si analizate de altul, etc; d) elaborarea de sarcini n intergrupuri, fiecare subgrup avnd un reprezentant care comunica cu celelalte subgrupuri; e) interviuri pe subgrupuri care si marcheaza cu cartonase de culori diferite raspunsurile date de indivizii chestionati. Cartonasele se reunesc dupa culoare (verde = asteptari; galben = temeri, etc.) si raspunsurile sunt analizate la nivelul grupului complet. n subgrupuri, indivizii pot ndeplini roluri diferentiate, iar tehnicile aplicate pot fi: a) comunicarea rotativa cu mesageri succesivi din subgrupuri sau cu pivoti mobili care trec de la un subgrup la altul; b) triadele dau tetradele cuprinznd un intervievator, un intervievat, un observator, etc. rezolva sarcini n grupul restrns, apoi rolurile se schimba si analiza generala a rezultatelor se face n grupul reunit; c) tehnica nvecinarii presupune ndeplinirea de sarcini n cadrul unui grup n urma unor discutii cu persoanele alaturate; d) "Broasca testoasa" este o tehnica de lucru presupunnd comunicare ntre subgrupuri prin intermediul unor purtatori de cuvnt, iar restul persoanelor stau "n carapace" ca observatori; e) Tehnica interpretarii gestuale se poate folosi ntre subgrupuri sau pentru determinarea divizarii grupului complet. Tehnici actuale ale comunicarii mai pot fi: foto-limbajul, studiile de caz, tehnica "blazonului", etc. Instructiunile cu functii diferentiate permit folosirea unor tehnici care permit ndeplinirea de roluri identice n grup sau subgrup: a) observarea reciproca; b) argumentarea; c) votul; d) reuniunea de tip panel; e) metoda Delphi; f) comenzi reciproce ntre subgrupuri. Pentru cazul unor roluri diferentiate n grup exista tehnici ca: a) studiul riscurilor (obstacole, dificultati); b) studiul incidentelor; c) chemarea pe banca acuzatilor; d) grupurile de aprofundare profesionala; e) brainstorming; f) exercitii de

prospectare a viitorului; g) jocuri de transpunere, inovare, comunicare si evaluare, etc.

3.2. Tehnici de comunicare utile procesului managerial

3.2.1. Tehnici de brainstorming Origine Inventata n 1939 de catre Alex F. Osborn brainstorming-ul este frecvent utilizat n domeniile tehnice, comerciale si publicitare; ntr-un mod mai general, el poate fi aplicat oriunde se cauta descoperirea unor idei noi (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 107-109). O scurta descriere Brainstorming-ul (literal: "furtuna n creier") este o metoda colectiva de cautare a unor idei noi, prin care participantii expun, ntr-un mod ct mai rapid si ct mai putin critic posibil, toate ideile inspirate de o problema. Numarul de participanti: grupul optim, ntre sase si douasprezece persoane (eventual, mai multe). Durata: de la patruzeci minute pna la doua ore sau mai mult. Obiective 1. 2. Analizarea problemei avansate, sub o infinitate de aspecte: producerea ct mai multor idei.

Preluarea ideilor n stare lor incipienta, asa cum se formeaza, nainte de a fi canalizate de gndirea logica. 3. 4. Explorarea potentialului intuitiv, asociativ si conceptual al unui grup de persoane.

Reperarea obstacolelor din calea creativitatii, a elementelor apriorice, a obisnuintelor, constrngerilor, nchiderilor. 3.2.1.1. Organizarea reuniunii Nenumarate sunt conditiile care contribuie la cresterea productivitatii brainstorming-ului. Momentul cel mai favorabil, n care participantii sunt extrem de destinsi si disponibili, este, de cele mai multe ori, dimineata. Spatiile trebuie sa fie linistite si confortabile, pentru a favoriza concentrarea: o mare suplete n aranjarea lor stimuleaza mobilitatea celor prezenti, largind gama de posibilitati. Echipamentul material pus la dispozitia participantilor trebuie sa fie variat si usor de manevrat: table, foi

mari pentru scrierea ideilor pe masura ce sunt exprimate, eventual un magnetofon sau un magnetoscop. Grupul de brainstorming are o functionare optima atunci cnd n componenta sa intra ntre sase si douasprezece persoane; daca numarul lor e mai mare, se recomanda constituirea unuia sau a mai multor grupuri paralele. Eterogenitatea grupului (diferente de vrsta, de sex, de competenta, de nivel ierarhic etc.) favorizeaza asociatiile de idei, mbogatind ntregul proces. Prima faza: analiza problemei Participantii ncearca sa analizeze problema, descompunnd-o n attea parti, aspecte sau fatete, cte sunt necesare. Ei elimina elementele de constrngere, care nu ofera posibilitatea unor modificari. Animatorul poate participa si el la aceasta analiza, adresnd ntrebari ntr-un mod ct mai deschis si avnd grija sa se abordeze ct mai multe subiecte simultan. A doua faza: cautarea colectiva de idei Prima instructiune Toate ideile sugerate de problema trebuie sa fie exprimate prin fraze simple sau prin cuvinte scurte si exacte. Cu alte cuvinte: "spuneti tot ce va trece prin cap".

A doua instructiune Trebuie sa se evite orice atitudine critica care ar putea conduce la formularea unei judecati sau la o selectarea a ideilor: "Nu judecati, nu alegeti". A treia instructiune Nu trebuie sa se caute idei de calitate, ci sa se pastreze, nainte de toate, obiectivul cantitatii, cu acumularea tuturor ideilor, inclusiv a celor mai ciudate: "Dati maximul de idei posibile, chiar si pe cele nebunesti". Dupa enuntarea acestor instructiuni, se impune fixarea cu exactitate a duratei exercitiului: de la zece minute pna la doua ore, n functie de natura problemei si de numarul de persoane prezente. A treia faza: recoltarea si exploatarea ideilor 1. Clasarea ideilor

Participantii ncearca, cu ajutorul animatorului, sa claseze pe categorii, pe ordine, ansambluri semantice sau tematice. 2. Selectarea ideilor

Pe marginea clasamentului, participantii opereaza o selectie pe doua niveluri: mai nti ideile bune, apoi cele stralucite. Alegerea ideilor bune se poate face conform unui anumit numar de criterii: posibilitati de aplicare, compatibilitatea cu alte idei deja adoptate, nscrierea ntr-un anumit cadru de referinta etc. Selectarea ideilor stralucite se poate realiza printr-o metoda de comparare pe perechi, printr-o evaluare dependenta de unele criterii ce vizeaza calitati cerute sau n functie de o apreciere operationala, privind eficacitatea pe termen scurt, mediu si lung. 3.2.1.2. Semnificatia ansamblului produs si meditatia asupra acestuia La sfrsitul sedintei, animatorul poate ajuta grupul sa degajeze semnificatiile, supozitiile si simbolismele cuprinse n ansamblul ideilor exprimate, dupa care, ntr-o a doua etapa, poate facilita emergenta unei expresii sau a unei reflectii, dincolo de obstacolele si stimularile ntlnite pe parcursul producerii de idei. Organizarea grupului de-a lungul celor trei faze Grupul se poate organiza n mai multe feluri: Primul exemplu: acelasi grup, acelasi animator, pe tot parcursul celor trei faze. Al doilea exemplu: doua subgrupuri, G1 si G2, si un animator. Prima faza: G1 analizeaza problema, G2 l supune observarii pe G1. A doua faza; G1 produce idei, G2 l observa pe G1. A treia faza: G2 aduna si selecteaza ideile lui G1. Al treilea exemplu: doua subgrupuri, doi animatori. Prima faza; G1 analizeaza problema cu animatorul A1, G2 analizeaza problema cu animatorul A2. A doua faza; G1 produce idei mpreuna cu animatorul A1, G2 face acelasi lucru cu A2. A treia faza; G1 aduna si selecteaza ideile lui G2 cu animatorul A2, G2 aduna si selecteaza ideile lui G1 cu A1.

3.2.2. Dispozitivul Phillips 6 x 6 sau pm

Aceasta tehnica (Phillips 6 x 6 sau p persoane, timp de m minute) permite fractionarea rapida a unui grup mare n subgrupuri eterogene, pentru consultarea privind unele dispozitii sau pentru discutarea pe scurt a unui subiect dat (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 60-62).

Ulterior, n sedinta generala, purtatorii de cuvnt ai acestor subgrupuri comunica, n mod succint, opiniile sau propunerile emise n fiecare dintre ele. Numarul de participanti: cte sase persoane n fiecare subgrup (pentru grupuri de aproximativ treizeci pna la o suta cincizeci de persoane, n total). Durata: patru minute de organizare, sase minute n subgrupuri, doua minute pentru darea de seama a purtatorului de cuvnt al fiecarui subgrup, n total jumatate de ora pentru saizeci de persoane. Acest dispozitiv se poate extinde si la grupuri mai mari. Adesea, exista interesul de a reitera aceasta tehnica, asa cum vom arata imediat.
Obiective

1. Anularea incertitudinilor reciproce ale indivizilor si a inertiilor grupale. 2. Abordarea mai multor aspecte ale unei ntrebari, ntr-un timp limitat, prin participarea naturala a reflectiilor spontane schimbate ntre subgrupuri. 3. Facilitarea exprimarii si a comunicarii ntre mai mult de cincisprezece persoane n acelasi timp. 4. Favorizarea unui mod de a lua decizii reprezentativ pentru diversele tendinte care apar n interiorul unui ansamblu, ntr-un interval minim de timp. 5. Favorizarea confruntarii perceptiilor individuale si a creativitatii, proprii activitatii n grup, cu asumarea complementaritatii acestor perceptii. 3.2.2.1. Organizarea exercitiului Animatorul explica, n mod concis, oportunitatea, sensul si modul de desfasurare a exercitiului, dupa care expune sau reaminteste, cu multa claritate, subiectul care a fost stabilit si care, n functie de obiective si de fazele stagiului, poate viza: repartizarea pozitiilor pentru persoanele unui grup mare, prin raportarea la un studiu sau la o discutie aflate n desfasurare; organizarea programului de lucru al unui grup; alegerea unor teme de studiu; liniile de forta ale unei probleme; bilantul unui stagiu sau al unei activitati mai limitate etc.

Acest dispozitiv poate fi utilizat att pentru a suscita unele ntrebari n urma unui expozeu, ct si pentru a relansa o discutie care stagneaza etc.

3.2.2.2. Discutiile din interiorul grupurilor mici

Participantii se constituie, pe loc si repede, n subgrupuri de cte sase, care pot fi eterogene. Fiecare subgrup numeste un coordonator care sa controleze repartitia timpilor de interventie, sa permita exprimarea fiecarui membru al subgrupului si, de asemenea, sa numeasca un purtator de cuvnt. Timp de sase minute, ntre subgrupuri se produc schimburi, prin care participantii si pot exprima liber sentimentele sau ideile privind tema propusa. Spectacolul ntregului grup, cu diversele sale subgrupuri n plina activitate, este extrem de dinamic.

3.2.2.3. Prezentarea rapoartelor

La apelul animatorului (care poate interveni atunci cnd ramne un minut), subgrupurile se aduna pentru sedinta generala. Purtatorii de cuvnt pot ramne n subgrupurile lor sau pot fi invitati sa se reuneasca n jurul unei mese de discutie, restul participantilor instalndu-se n semicerc, n jurul lor ( a se vedea dispozitivul de discutie-panel).
Fiecare purtator de cuvnt explica succint punctele abordate n subgrupul sau, intervenind ct mai putin posibil n organizarea expunerii sale. El reia elementele cele mai semnificative din ceea ce s-a spus. Cnd fiecare purtator de cuvnt si-a ncheiat expunerea, animatorul ntreaba daca vreo persoana a subgrupului respectiv are ceva de rectificat sau de adaugat.

3.2.2.4. Sinteza darilor de seama n functie de modul n care a fost utilizat exercitiul, sinteza se poate face sub diverse forme. Discutia purtatorilor de cuvnt
n acel moment, avnd n vedere, daca e nevoie, solutiile posibile. Pe parcursul acestei discutii, ceilalti participanti pot transmite mesaje scrise diferitilor purtatori de cuvnt. ntreaga asistenta tine cont de elaborarea finala, fixata de catre purtatorii de cuvnt, cu luarea n considerare a opiniei majoritatii. Discutia poate fi condusa conform modelului de dispozitiv de tip "broasca-testoasa". Sinteza realizata de animator

n aceasta varianta, purtatorii de cuvnt discuta ntre ei, valoriznd elementele de care toata lumea dispune

n alte cazuri, animatorul se va limita sa faca unui rezumat sau o clasificare a diferitelor propuneri sau reflectii. Daca exercitiul a fost adoptat n urma un expozeu, aceasta metoda permite vorbitorului sa raspunda n mod ordonat, dupa un ragaz de meditatie, diferitelor ntrebari si dileme ridicate de catre auditoriu. 3.2.2.5. Variante Dispozitivul 6 x 6 poate fi transformat n dispozitiv pm

Timp de m minute, p persoane dintr-un grup mare lucreaza n subgrupuri. De exemplu, 4 - 15 nseamna ca vom cere unui grup sa se scindeze n subgrupuri de cte patru persoane, pentru o durata de studiu de cte cincisprezece minute. Totusi, trebuie sa mentionam: cu ct anumite subgrupuri lucreaza mai mult timp, cu att mai mult se ndeparteaza unele de altele, n defavoarea unitatii grupului mare: de asemenea, cu att mai dificile devin reunirile. Este preferabil deci ca p si m sa nu fie prea mari.

6 x 6 sau pm reiterat

Dupa o prima consultare a grupului mare (n forma de 6 x 6 sau pm) si n strnsa dependenta de informatiile sau propunerile culese si interpretate, adesea este oportun si eficace sa se provoace o a doua consultare n forma 6 x 6 sau n noi pm-uri. 3.2.3. Discutia de tip panel Principiul acestei tehnici consta n utilizarea unui grup restrns de indivizi competenti si/sau reprezentativi, constituind panelul (panel = esantion), n vederea studierii unei probleme, n timp ce un auditoriu constituit intervine prin mesaje scrise (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 64-65). Discutia de tip panel desemneaza exercitiul n ansamblu, iar panelul - grupul restrns n cadrul caruia se angajeaza discutia. Numarul de participanti: sase persoane pentru panel; un auditoriu de marime variabila; un animator si un "injector" de mesaje. Durata: ntre o ora si jumatate si trei ore. Obiective 1. Organizarea unei retele de comunicare n interiorul unui grup mare, asigurnd numarul maxim de interventii si implicarea tuturor participantilor. 2. Substituirea discursurilor sau monologurilor persoanelor cu o discutie mai putin formala, chiar mai dramatizata, permitnd studierea unei teme prin schimbul de informatii contrastante sau prin elaborarea unor idei noi, cu regularizarea constanta a comunicarilor. 3. Sprijinirea fiecaruia n a-si sustine mai bine punctul de vedere, n raport cu punctele de vedere ale celorlalti, mai mult sau mai putin distincte, exprimate n cadrul panelului sau al auditoriului. 4. Provocarea aparitiei aspectelor emotionale ale unei problematici. 3.2.3.1. Faza de organizare Cinci sau sase persoane, alese pentru competenta, pentru reprezentativitatea lor sau pentru orice alta ratiune, constituie panelul, care se instaleaza n jurul unei mese, sub conducerea unui animator. Ceilalti participanti se plaseaza n semicerc, n jurul panelului, pentru a forma auditoriul. Dimensiunile acestui auditoriu sunt variabile, dar limitate de conditiile materiale de ascultare si de interventie, care, cu ajutorul unor instalatii tehnice, ar putea fi ameliorate. Membrii auditoriului primesc mici bucati de hrtie (eventual de culori diferite, o culoare pentru ntrebari, o alta pentru exprimarea sentimentelor, o a treia pentru informatii suplimentare etc.) care le servesc pentru adresarea de mesaje. Lnga animator se gaseste "injectorul" de mesaje, nsarcinat n mod precis cu injectarea mesajelor auditoriului n interiorul panelului, n momente exacte (dupa fiecare jumatate de ora, de exemplu, sau la initiativa respectivului, n functie de oportunitatile ivite n dezbatere). Animatorul i prezinta pe membrii panelului sau i lasa sa se prezinte singuri, pe rnd, expunnd pe scurt, mpreuna cu ei, scopul si tema discutiei. 3.2.3.2. Faza de discutie n cadrul panelului Membrii panelului demareaza discutia prin prezentarea punctelor de vedere privind tema respectiva, efectund schimburi sau opunndu-se. Membrii auditoriului pot trimite mesaje scrise, n orice moment, utiliznd hrtiile care le-au fost distribuite, pentru a pune ntrebari, pentru a-si comunica impresiile, a emite sugestii, a furniza informatii suplimentare, a-si manifesta dezacordul etc.

Injectorul de mesaje claseaza aceste hrtii, pentru a le injecta n interiorul panelului, n momente fixate sau n functie de oportunitate. E preferabil ca mesajele sa nu fie comunicate pe masura ce sosesc, pentru a nu bloca desfasurarea discutiei; se va rezerva un timp mai ndelungat pentru lectura, pentru a se evita manifestarea eventualelor sentimente de frustrare n cadrul auditoriului. Totusi, atunci cnd o interventie pare a fi deosebit de importanta, injectorul de mesaje o poate transmite animatorului, care va actiona n consecinta. Dupa fiecare lectura, panelul reia discutia, ncercnd sa raspunda diferitelor interventii, timp n care auditoriul continua sa trimita mesaje. La sfrsit, animatorul ncearca sa faca o sinteza a aspectelor atinse si a preocuparilor, mpreuna cu membrii panelului. 3.2.3.3. Faza de discutie generalizata Discutia se poate generaliza ulterior, pe parcursul unei sedinte n plen, membrii auditoriului intervenind atunci direct, pe cale orala, asemenea membrilor panelului, sub conducerea animatorului. Este posibil sa se rezerve un timp de observare, pentru a vedea cum a fost perceput exercitiul de catre cele doua grupuri si pentru a reflecta la unele aspecte metodologice. Experienta arata ca membrii grupului de ascultatori au tendinta de a produce mesaje agresive, scrise sau orale, vizndu-i pe membrii panelului. Animatorul va trebui sa analizeze frecvent aceasta situatie. El va avea posibilitatea de a distinge tensiunile reale de conflictele superficiale. 3.2.3.4. Variante Panel pe o tema improvizata Aceasta discutie se desfasoara normal, nsa tema de meditatie este aleasa de catre participanti la nceputul reuniunii, n loc sa fie premeditata. Panelul este constituit din voluntari sau din persoane ce par a avea o oarecare competenta n domeniu. Panel cu animatori pe post de martori Acest tip de discutie este precedata de o discutie pe subgrupuri, n care participantii abordeaza tema propusa, sub conducerea unui animator. Constituirea acestor subgrupuri se poate face n mod eterogen (conform diferentelor de sex, de origine, de functie, de nivel ierarhic etc.), ceea ce antreneaza o confruntare a unor puncte de vedere, adesea extrem de productiva. Subgrupurile se reunesc apoi pentru discutia de tip panel. Fiecare animator explica, n cadrul panelului, modul n care a perceput discutia, la nivelul continutului si al formei, n interiorul subgrupului, ca posesor al unei oarecare experiente. Dincolo de rolul de animator-martor, aceasta discutie se deruleaza n conditii normale. Tehnica invocata permite favorizarea schimburilor n grupuri eterogene, observarea modului de functionare a unor grupuri cu structura si statut diferite (n trecerea spre discutia de tip panel) si reflectarea de fiecare animatormartor n raport cu discutia subgrupurilor. Cu toate acestea, experienta arata ca deseori are loc un fenomen de oboseala n rndul auditoriului, n timpul discutiei-panel, daca animatorii subgrupurilor se limiteaza la un rol de raportori. n general, subgrupurile au ca obiectiv exploatarea diversitatii situatiilor sau a punctelor de vedere. Discutia de tip panel care urmeaza trebuie sa-si fixeze un obiectiv precis, viznd orientarea lucrarilor ulterioare sau pregatirea unor decizii, de exemplu. 3.2.4. Tehnica turului de masa Nu trebuie confundat turul de masa cu votul. Turul de masa face parte din studiul problemei, fiind un mijloc prin care grupul se informeaza rapid despre starea dintr-un anumit moment a opiniilor din interiorul sau, pentru a putea demara studierea problemei. Prin vot, se pune punct studiului unei probleme. Se afirma ca nu se poate consacra mai mult timp cautarii celei mai bune solutii si ca trebuie luata o decizie. n turul de masa, obligatia fiecaruia consta n a-i informa pe ceilalti, pe scurt, dar complet, n legatura cu opinia sa momentana referitor la ntrebarea

pusa. A informa, si nu a convinge, deoarece discutia se va relua ulterior. Momentana, si nu definitiva, studiul problemei fiind n curs. Prin urmare, aceasta informare trebuie sa fie completa, indicnd toate nuantele, ezitarile, incertitudinile si chiar contradictiile si sentimentele (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 62-63). n ceea ce priveste votul, fiecare adopta o pozitie definitiva si fara nuanta, renuntnd la ndoielile, la ezitarile, la contradictiile sale. Participantii pun punct meditatiei asupra problemei, pentru a se lansa n actiune. n turul de masa, se presupune: 1. 2. 3. ca discutia poate duce la emergenta unei solutii mai bune dect celelalte;

ca dorinta principala a tuturor participantilor este sa fie elaborata cea mai buna solutie;

ca, n consecinta, daca fiecare este informat despre "pozitia pe care se situeaza" toti ceilalti, aceasta l va ajuta sa continue sa reflecteze. n legatura cu votul, se presupune: 1. ca este inutil (sau imposibil) sa se continue discutia; ca trebuie sa se ia o decizie si sa se actioneze;

2.

ca, n virtutea hotarrii, fiecare stie ce gndeste si de ce gndeste astfel si ca, n consecinta, normal ar fi sa nu-si schimbe parerea.(Unii gndesc chiar ca a-ti schimba opinia este o dovada de slabiciune, un indiciu ca sunt influentabili!);

3.

ca, prin urmare, solutia care corespunde gndirii unui numar ct mai mare de persoane este, n mod necesar, cea mai buna. (Trebuie notat ca punctul 3 ar putea fi adevarat daca si 2 ar fi; nsa 2 este presupus a fi n general fals: cea mai mare parte a oamenilor se nseala, cel mai adesea, n legatura cu ceea ce gndesc si cu motivul pentru care gndesc asa.) Astfel definit, turul de masa, ca instrument de lucru, alimenteaza si mbogateste reflectia grupului, unificnd zonele de incertitudini asupra carora trebuie sa actioneze. Din contra, votul, fiind un instrument de decizie, elimina incertitudinile, simplifica pozitiile si cristalizeaza opozitiile. Exista totusi o trasatura comuna celor doua proceduri: n ambele cazuri, comentariile si reactiile la luarile de cuvnt ale fiecaruia sunt interzise. n ambele cazuri, toata lumea asteapta ca discutia sa se ncheie, pentru a interveni n legatura cu o alta modalitate de decizie. Observatie Plecnd de la postulatele urmatoare: 1. 2. 3. indivizii stiu ce gndesc; ei stiu de ce gndesc astfel;

omul puternic nu si schimba parerea;

4.

discutiile sunt, n general, sterile; e suficient sa se voteze si sa se retina solutiile majoritare, este sigur ca se poate atinge gradul maxim de imobilitate sociala. ntr-adevar, aceste postulate sugereaza faptul ca niciodata problemele de fond nu sunt dezbatute, nici

studiate: toata energia care ar putea fi consacrata acestui studiu este deviata spre cautarea sau constituirea unei majoritati conservatoare. 3.2.5. Reunirea prin metoda "percutarii" Atunci cnd mai multe subgrupuri au lucrat la distanta unele fata de altele, se ncearca stabilirea comunicarii dintre ele, prin intermediul unei serii de mesaje scurte, percutante (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 63). Obiective 1. Incitarea fiecarui subgrup la redactarea unor mesaje precise, destinate celorlalte subgrupuri.

2. 3.

Facilitarea reunirii, cu evitarea constrngerii prin raporturi prea strnse. Favorizarea unor propuneri concise, venind din partea subgrupurilor. 4. Asigurarea unui anumit echilibru n exprimarea fiecarui subgrup. 5. Dobndirea controlului asupra duratelor. Desfasurarea

Dupa lucrarile efectuate separat, subgrupurile sunt reunite n aceeasi sala. Punerea n comun se face sub forma unor rapoarte sau dari de seama, exprimate de fiecare grup, cu luarea n considerare a trei sau patru mesaje scurte (sau chiar interviuri rapide). Un responsabil sau un facilitator cere un prim mesaj scurt, percutant (ntre unu si trei minute), din partea fiecarui subgrup, n mod succesiv. Ulterior, el va reitera, de mai multe ori, aceasta cerinta. Sunt posibile doua proceduri: "percutare" , urmata de o discutie, dupa fiecare serie (sau rafala) de mesaje scurte venind dinspre subgrupuri; "percutare" continua, fara pauza ntre seriile de mesaje scurte, urmata de o discutie finala. 3.2.6. Cele sapte schimbari Membrilor unui grup de lucru li se cere sa defineasca, n mod concis, forme de schimbari dezirabile sau realizabile, n vederea facilitarii discutiei sau activitatii n curs (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 85). Obiective Dezvoltarea coerenta a facultatilor legate de imaginatie si de realism. Formarea n scopul obtinerii conciziei si a deciziilor ordonate. 3.2.6.1. Desfasurarea exercitiului Formatorul da instructiunile de pornire, oral sau n scris. Actul scrierii este individual. 1. Imaginati-va sapte schimbari pe care doriti sa le introduceti ntr-o procedura, ntr-o organizatie, ntr-o institutie, ntr-un text sau material tiparit, ntr-un instrument etc., pe parcursul schimbarilor noastre. Aceasta instructiune trebuie prezentata prin precizarea faptului ca se impune o imaginare nerestrictiva, ca sub efectul unei baghete magice. Schimbarile trebuie sa fie notate. 2. Pe o foaie, ordonati de sus n jos schimbarile, de la cea pe care o considerati cea mai importanta (sau interesanta) pna la cea mai putin importanta (sau interesanta). 3. Pe o alta foaie, faceti aceeasi ordonare, nsa de la cea pe care o considerati cea mai realizabila pna la cea mai putin realizabila. 4. Pe un panou se transcriu, pentru fiecare participant, cele doua liste astfel ordonate, plasate una lnga alta. Se afiseaza listele (propunndu-se, pentru transcrierea pe panou, un mod uniform de prezentare, care sa faciliteze lectura colectiva). Se dau cele patru instructiuni, una dupa alta, verificndu-se daca fiecare a raspuns la precedenta, nainte de a trece la urmatoarea. 3.2.6.2. Exploatarea exercitiului: faza colectiva n sensul analizei

Dupa ce fiecare si-a prezentat lista si ierarhizarile, schimbul colectiv se poate orienta n directii variate: fixarea tipologiei schimbarilor propuse de fiecare si de catre grup, n ansamblu;

testarea creativitatii sau a dependentei fiecaruia si a grupului n raport cu modurile de gndire si de functionare curente dintr-o institutie; reperarea a ceea ce lipseste din ansamblul listelor;

analizarea distantelor sau a paralelismelor dintre schimbarile propuse de unii, n raport cu altii, cu luarea n considerare a fiecarei liste. n sensul pregatirii actiunii

Pentru fiecare lista, trebuie subliniata schimbarea (sau cele doua schimbari) care se situeaza cel mai sus, att pe coloana din stnga, ct si pe cea din dreapta, adica schimbarea (-arile) cea (cele) mai importanta (-e) si cea (cele) mai realizabila (-e). E necesara, apoi interogarea, individuala sau n cadrul unor ateliere, n legatura cu conditiile (materiale, psihologice, institutionale etc.) ale aplicarii acestor schimbari: - Ce obstacole stau n calea realizarii lor? Ce riscuri se asuma? - Prin ce mijloace se pot aplica? - Ce demersuri trebuie ntreprinse, n cte etape? - Ce efecte sunt scontate? etc. 3.2.6.3. Variante 1. 2. 3. Solicitarea unor schimbari care pun accent pe raportarea la trecut. Cererea unor schimbari de comportamente (sau conduite) personale.

Cererea, adresata fiecaruia, de a numi doua schimbari dintre cele mai usor de realizat, conform opiniei individuale. Acestea sunt nscrise pe tabla. Fiecare are dreptul de a merge sa sublinieze, pentru evidentiere,

doua propuneri de schimbare, diferite de ale sale. n final, sunt studiate propunerile cu cel mai accentuat marcaj. 3.2.7. "Broasca-testoasa" Originalitatea acestei tehnici rezida n tipul de dispozitiv, axat pe rapoarte si pe discutie, n cadrul sedintei generale, n care fiecare subgrup ramne, compact, n preajma unuia sau a doi purtatori de cuvnt. Purtatorul de cuvnt - sau unul dintre ei (daca sunt doi) - este determinat sa-si cedeze locul altei persoane a subgrupului respectiv, care sa exprime o opinie personala. De asemenea, el poate intra n comunicare cu membrii subgrupului sau, n anumite momente dificile (asemenea broastei-testoase, care, n caz de pericol sau de dificultate, si retrage capul n carapace) (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 65-67). Numarul de participanti: de la doua la sase subgrupuri, de la sase la douasprezece persoane, aproximativ (cu cte doi raportori pentru fiecare subgrup). Durata: variabila dar, n general, considerabila, toate cele trei faze ocupa cel putin o jumatate de zi. Obiective 1. Reunirea lucrarilor efectuate de subgrupuri, care sa fie mult mai antrenanta dect audierea unor rapoarte succesive, urmata de discutii vagi. 2. Provocarea si sustinerea unui demers de colaborare si, eventual, de negociere n fiecare subgrup, cu favorizarea mobilitatii purtatorilor de cuvnt si a consultarii de catre acestia a colegilor lor. 3. 4. Asigurarea, prin proximitatea subgrupului aferent, a unui climat de securitate pentru purtatorul de cuvnt. Mentinerea unui interes treaz n raport cu prezentarile sau opiniile sustinute de catre celelalte subgrupuri. 5. Favorizarea, prin aceasta tehnica, a unui proces de aprofundare a comportamentului democratic. 3.2.7.1. Faza discutiei n cadrul subgrupurilor Timpul: ntre o jumatate de ora si doua-trei ore. Participantii sunt mpartiti n doua sau mai multe (de la trei pna la sase) subgrupuri de discutie. Aceste subgrupuri efectueaza un studiu separat privind o tema comuna, definindu-si pozitii de ansamblu. Ele desemneaza, din rndurile lor, unul sau doi purtatori de cuvnt, cu puncte de vedere complementare. 3.2.7.2. Faza de aplicare a procedurii de tip "broasca-testoasa"

Dupa aceasta faza de discutie, subgrupurile se reunesc, pentru a forma dispozitivul gen "broasca-testoasa" (a se vedea schema de mai jos). Purtatorii de cuvnt se plaseaza unul cte unul sau doi cte doi, n asa fel nct sa poata participa toti la discutie, dar sa se poata adresa si subgrupurilor aferente, care se instaleaza n spatele lor, n imediata apropiere. Daca exista doi purtatori de cuvnt, cel care nu este momentan ocupat primeste sugestiile si observatiile pe care subgrupul le elaboreaza, discret, pe parcursul schimburilor sau al darilor de seama. n caz de incertitudine sau ambiguitate privind o anumita pozitie minoritara, purtatorul (purtatorii) de cuvnt desemnat (desemnati) poate (pot) face sa intervina, n locul lui (lor) un alt membru al subgrupului. Att formatorul, ct si analistul observa procesul de derulare a schimburilor, regulariznd interventiile. E posibil sa se nceapa cu unele elemente de raportari scurte, din partea fiecarui subgrup, n sensul circular al mesei, dar esentiala ramne discutia care se initiaza ulterior ntre purtatorii de cuvnt, sub conducerea formatorului. Tot atunci, fiecare subgrup l poate chema pe unul dintre purtatorii lui de cuvnt si l poate nlocui, daca este cazul.