Mitul voinţei libere

De Walter Chantry

C ei mai mulţi oameni spun că ei cred în „voinţa liberă.” Tu şti ce înseamnă asta?
Eu cred că vei găsi foarte multe superstiţii legate de acest subiect. Voinţa e
prezentată ca fiind marea putere a sufletului uman, complet liberă să conducă vieţile
noastre. Dar faţă de ce este ea liberă? Şi care este puterea sa?

Mitul libertăţii circumstanţiale

Nimeni nu neagă faptul că omul are voinţă. Adică puterea de a alege ceea ce
el doreşte să spună să facă sau să gândească. Dar tu te-ai gândit vreodată la
neputinţa demnă de milă a voinţei tale? Chiar dacă ai abilitatea de a lua o decizie, tu
nu ai puterea de a o duce la îndeplinire. Voinţa poate plănui cursul unei acţiuni, dar
aceasta nu are puterea să-şi îndeplinească planul.
Iosif a fost urât de fraţii lui. Ei l-au vândut ca sclav, dar Dumnezeu a folosit
faptele lor pentru a-l face conducător peste ei. Ei au ales cursul acţiunii lor pentru a-
i face rău lui Iosif, dar Dumnezeu în puterea sa a dirijat evenimentele spre binele lui
Iosif. El a spus: „Voi, negreşit, v’aţi gândit să-mi faceţi rău; dar Dumnezeu a
schimbat răul în bine...”(Geneza 50:20).
Oare câte din deciziile tale au fost oprite? Tu poţi alege să fi milionar, dar
providenţa lui Dumnezeu te împiedică să realizezi acest lucru. Tu poţi decide să
devi intelectual, dar o sănătate precară, lipsa unei locuinţe stabile şi problemele
financiare, îţi pot zădărnici voinţa. Tu alegi să pleci în vacanţă, dar un accident de
maşină te poate trimite imediat la spital.
Spunând că voinţa ta e liberă, noi cu siguranţă nu înţelegem prin aceasta că
ea poate determina cursul vieţii tale. Tu nu ai ales boala, întristarea, războiul şi
sărăcia, care ţi-au umbrit fericirea. Nu tu alegi să ai duşmani. Dacă voinţa omului
este aşa puternică, de ce nu alegem să trăim veşnic? Dar, tu trebuie să mori.
Factorii majori care îţi modelează viaţa nu sunt consecinţa voinţei tale. Nu tu ţi-ai
ales statutul social, rasa, inteligenţa, etc.
Orice reflecţie serioasă asupra experienţelor tale va produce următoarea
concluzie: „Inima omului îşi propune calea, dar Domnul îi îndreaptă paşii” (Proverbe
16:9).* Mai degrabă decât să preamărim voinţa umană ar trebui ca smeriţi să Îl
lăudăm pe Domnul ale cărui scopuri ne modelează vieţile. Aşa cum mărturiseşte
Ieremia: „Ştiu Doamne că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea
omului când umblă, să-si îndrepte paşii spre ţintă” (Ieremia 10:23).
Da, tu poţi alege ce vrei, poţi plănui ce vei face, dar voinţa ta nu e liberă să
întreprindă nimic contrar scopurilor lui Dumnezeu, de asemenea tu nu ai puterea de
a-ţi atinge scopurile ci doar ce El îţi permite. Data viitoare când vei mai fi fermecat
de propria-ţi voinţă, aminteşte-ţi de pilda Domnului Isus despre omul bogat. Bogatul
a zis: „Iată ce VOI face îmi VOI strica grânarele, şi VOI zidi altele mai mari; acolo
VOI strânge toate rodurile şi toate bunătăţile mele; ... Dar Dumnezeu i-a zis :
„Nebunule ! Chiar în noaptea asta ţi se va cere înapoi sufletul ; şi lucrurile pe care le-
ai pregătit, ale cui vor fi ?” (Luca 12:18-21) Bogatul a avut libertatea să facă planuri,
dar nu a putut să le îndeplinească. Aşa este şi cu tine!
 Mitul libertăţii etice
Dar, libertatea voinţei este citată ca un important factor în luarea deciziilor
MORALE. Se spune adesea că voinţa omului este liberă să aleagă între bine şi rău.
Dar trebue să ne întrebăm din nou, faţă de ce este ea liberă? Şi ce este liberă să
aleagă voinţa omului?
Voinţa este puterea lui de a alege între mai multe alternative. Voinţa ta decide
acţiunile tale dintr-un număr de opţiuni. Tu ai facultatea de a-ţi direcţiona propriile
gânduri, cuvinte şi fapte. Deciziile tale nu sunt luate de o forţă exterioară, ci din
interiorul tău. Nici un om nu este forţat să acţioneze împotriva voinţei lui, nu este
forţat să spună ceea ce nu vrea. Voinţa ta ghidează acţiunile tale.
Totuşi aceasta nu înseamnă că puterea de decizie este liberă de orice
influenţă. Tu alegi bazat pe înţelegerea ta, pe sentimentele tale, pe ceea ce îţi place
sau nu, şi pe poftele tale. Cu alte cuvinte, voinţa ta nu este liberă faţă de tine însuţi!
Alegerile tale sunt determinate de propriul tău caracter. Voinţa ta nu este
independentă faţă de natura ta ci este sclava ei. Alegerile tale nu îţi formează
caracterul, ci caracterul tău conduce alegerea ta. Voinţa ta este mai degrabă
subiectivă, faţă de ceea ce şti, simţi, iubeşti şi doreşti. Tu întotdeauna alegi în
funcţie de dispoziţia ta, în acord cu starea inimii tale.
Acesta este motivul pentru care voinţa ta NU este liberă să facă binele.
Voinţa ta este serva inimii tale, iar inima ta este rea. „Domnul a văzut că răutatea
omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile găndurilor din inima lui erau
îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” (Geneza 6:5) „Nu este nici unul care să facă
binele, nici unul măcar” (Romani 3:12). Nici o putere nu îl poate forţa pe om să
păcătuiască contrar voinţei lui, dar descendenţii lui Adam sunt aşa răi încât ei
întotdeauna aleg să facă răul.
Deciziile tale sunt modelate de înţelegerea ta, iar Biblia spune despre
oameni: „... inima lor fără pricepere a fost întunecată” (Romani 1:21). Omul poate fi
neprihănit doar când doreşte să aibă părtăşie cu Dumnezeu, dar „...nu este nici unul
care-L caută pe Dumnezeu.” (Romani 3:11) Poftele tale tânjesc după păcat aşa că
tu nu-L poţi alege pe Dumnezeu. A alege binele, este contrar naturii umane. Dacă
tu alegi să te supui lui Dumnezeu, aceasta ar fi rezultatul unei constrângeri
exterioare. Dar tu eşti liber să alegi, dar totuşi alegerea ta este roabă naturii tale
păcătoase.
Dacă o bucată de carne proaspătă şi o salată asortată ar fi puse în faţa unui
leu flămând, el va alege carnea. Aceasta pentru că natura sa dictează alegerea. Tot
aşa este şi cu omul. Voinţa umană este liberă faţă de forţele exterioare, dar nu şi
faţă de prejudecăţile naturii umane. Acele prejudecăţi sunt împotriva lui Dumnezeu.
Puterea de decizie a omului este liberă să aleagă orice dictează inima sa, de-aceea
nu există posibilitatea ca omul să aleagă să-i fie plăcut lui Dumnezeu, fără să fi
existat o lucrare anterioară a Harului Divin.
Ceea ce majoritatea oamenilor înţeleg prin voinţă liberă, este idea că omul
este prin natura sa neutru, deci capabil să aleagă între bine şi rău. Aceasta pur şi
simplu nu este adevărată. Voinţa umană şi întreaga natură umană este înclinată
ÎNTOTDEAUNA DOAR SPRE RĂU. Ieremia a întrebat: „Poate un Etiopean să-şi
schimbe pielea, sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi
binele, voi care sânteţi deprinşi să faceţi răul?” (Ieremia 13:23) Este imposibil! Este
contrar naturii. De aceea au oamenii nevoie disperată de o transformare
supranaturală a naturii lor, altfel voinţa lor este înrobită să aleagă răul.
În ciuda laudei adresate „voinţei libere” noi am văzut că voinţa omului nu e
liberă să aleagă un curs contrar scopurilor lui Dumnezeu şi nu este liberă să
acţioneze contrar propriei sale naturi morale. Voinţa ta nu poate determina
circumstanţele vieţii, nici evenimentele vieţii tale. Alegerile etice nu sunt luate de o
minte neutră, ci întotdeauna dictate de personalitatea ta.

Mitul libertăţii spirituale

Şi cu toate acestea mulţi presupun că voinţa umană va face ultima alegere,

spre viaţă spirituală sau spre moarte spirituală. Aici voinţa este total liberă să aleagă
viaţa eternă în Isus Hristos, sau să o respingă. Se spune că Dumnezeu va da o
inimă nouă tuturor acelora care aleg prin puterea voinţei lor libere să-L primească
pe Isus Hristos.
Fără îndoială că primirea lui Isus Hristos este un act al voinţei umane. Acest
lucru este numit „credinţă.” Dar cum vin oamenii să-L primească pe Domnul de bună
voie ? De obicei la aceasta se răspunde: „Prin puterea propriei lor voinţe libere !”
Dar cum se poate aceasta? Isus este un profet. A-L primi înseamnă a crede tot ce
a spus El. În Ioan 8:41-45 Isus spune clar că tu ai fost născut din Satan. Acest
tată rău, urăşte adevărul şi prin fire, ţi-a pus în inimă aceaşi prejudecată. Din acest
motiv Isus a spus:” Pentru că eu vă spun adevărul, de aceea nu mă credeţi.” Cum
de voinţa umană poate să îl facă pe om să aleagă să creadă cea ce mintea umană
urăşte şi reneagă? A-L primi pe Isus mai înseamnă a-L îmbrăţişa ca preot ... asta
înseamnă să depinzi de el pentru a obţine pace cu Dumnezeu, prin jerfă şi mijlocire.
Pavel ne spune că mintea cu care suntem născuţi este ostilă lui Dumnezeu (Romani
8:7). Cum poate voinţa să scape de influenţa naturii umane care s-a născut cu o
violentă împotrivire faţă de Dumnezeu? Ar fi o nebunie ca voinţa să aleagă pacea,
când fiecare os şi picătură de sânge doreşte răzvrătire.
Apoi, primirea lui Hristos înseamnă a-L primi ca rege. Înseamnă că alegi să-I
asculţi fiecare poruncă, să-i mărturiseşti dreptul de a conduce şi să I te închini
înaintea tronului. Dar mintea umană, emoţiile şi dorinţele, toate acestea strigă: „Nu
vrem ca acesta să împărăţească peste noi” (Luca 19:14). Dacă întrega mea fiinţă
urăşte adevărul Său, urăşte domnia Sa şi pacea cu Dumnezeu, cum poate voinţa
mea să fie responsabilă de primirea lui Hristos? Cum poate un aşa păcătos să aibă
credinţă ?
Aceasta nu e voinţa umană, ci harul lui Dumnezeu, căruia trebuie să-I
aducem mulţumire pentru că dă păcătosului o inimă nouă. Dacă Dumnezeu nu
schimbă inima şi nu crează un duh de pace, loialitate şi supunere, omul nu alege să-
L primească pe Hristos şi viaţa eternă în El. O inimă nouă trebuie dată înainte ca
omul să poată crede, altfel voinţa omului este înrobită fără speranţă de răutatea
naturii umane chiar şi în materie de convertire. Isus a spus: ”Trebuie să vă naşteţi
din nou” (Ioan 3:7). Dacă nu eşti născut din nou nu Îi vei vedea niciodată Împărăţia.
Citeşte Ioan 1:12 şi 13. Se spune în aceste versete că cei ce cred în Isus au
fost „născuţi, nu din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” Tot aşa cum voinţa ta nu
este responsabilă de venirea ta în lume nu este responsabilă nici de naşterea din
nou. Creatorului tău trebuie să-I aduci mulţumire pentru viaţa ta şi „Dacă este
cineva în Hristos ,este o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17). Cine a ales vreodată să
fie creat? Când Lazăr s-a ridicat din moarte, el a ales să răspundă chemării lui
Hristos, dar nu el a decis să revină la viaţă. Pavel spune în Efeseni 2:4 şi 5: „Măcar
că eram morţi în greşalele noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har
sunteţi mântuiţi).” Credinţa este primul act al unei voinţe înnoită de Duhul
Sfânt. Primirea lui Hristos este o acţiune a omului similară cu respiraţia, dar
Dumnezeu este acela care trebuie să dea mai întâi viaţă.
Nu este de mirare că Martin Luther a scris o carte intitulată „Sclavia voinţei”,
carte considerată unul dintre cele mai importante tratate ale sale. Voinţa se află în
lanţurile naturii umane, rele. Tu ce proslăveşti voinţa liberă ca fiind o mare forţă, te
agăţi de rădăcina mândriei. Omul, căzut în păcat, este complet neajutorat şi fără
nădejde. Voinţa umană nu oferă nici o nădejde. Voinţa a fost aceea care a ales
fructul interzis, şi cea care ne-a adus pe noi în mizerie. Numai măreţul har al lui
Dumnezeu, ne poate oferi eliberare. Proşterne-te înaintea Dumnezeului milei pentru
a fi salvat. Cheamă Duhul harului pentru ca El să creeze un nou duh în tine.

*Biblia-traducerea literală nouă Dumitru Cornilescu-1931

În limba română de Aurel Miclea Jr.