Sunteți pe pagina 1din 15

ANALIZA DATELOR EXPERIMENTALE SINTEZA

VARIABILELE CERCETǍRII EXPERIMENTALE

DefiniŃie: Variabila reprezintǎ o proprietate mǎsurabilǎ a unui eveniment sau a unui fenomen. Reducerea unui fenomen la o variabilǎ concentreazǎ atenŃia cercetǎtorului asupra unor evenimente specifice din mai multe asemenea evenimente care pot caracteriza fenomenul respectiv (D.H.McBurney, 1990). Tipurile de variabile. Variabile independente şi variabile dependente. Variabila independentǎ este variabila care e consideratǎ a avea efect asupra unor comportamente ale participanŃilor la un experiment, reprezintǎ stimulul ce cauzeazǎ o schimbare comportamentalǎ. Dacǎ, de exemplu, studiem efectele cǎldurii din ambient asupra agresivitǎŃii, atunci temperatura ambientalǎ este variabila independentǎ, cercetǎtorul putând sǎ o modifice în mod direct şi sǎ îi studieze efectele. Variabila dependentǎ este reprezentatǎ de mǎsura comportamentului participantului la un experiment. În termeni de stimul şi rǎspuns, variabila dependentǎ este rǎspunsul dat de participant la acŃiunea stimulului. Poartǎ denumirea de variabilǎ dependentǎ întrucât ea nu este manipulatǎ de experimentator, ea este dependentǎ doar de acŃiunea variabilei independente. În exemplificarea de mai sus variabila dependentǎ este mǎsura agresivitǎŃii provocate a participanŃilor în cadrul experimentului. Este necesarǎ precizarea cǎ nu întotdeauna experimentatorul exercitǎ acŃiune asupra unor variabile independente. În aceste situaŃii variabilele independente sunt luate ca atare de experimentator si se mǎsoarǎ efectul lor asupra variabilelor dependente. Pentru exemplificare putem menŃiona astfel de variabile independente: coeficientul de inteligenŃǎ, vârsta, genul etc.

Variabile continue şi variabile discrete. Variabilele continue sunt acele variabile care pot lua orice valoare de-a lungul unui continuum. Poartǎ aceastǎ denumire deoarece numǎrul de valori pe care le poate lua variabila respectivǎ este nelimitat. Exactitatea mǎsurǎrii unor astfel de variabile este datǎ doar de posibilitǎŃile instrumentelor de mǎsurare. MenŃionǎm pentru exemplificare timpul, presiunea exercitatǎ de un anumit stimul etc. Variabilele discrete sunt acele variabile care pot fi împǎrŃite în anumite categorii, putând lua doar un numǎr limitat de valori. În aceastǎ categorie putem menŃiona genul (bǎrbat, femeie), stimuli auditivi, stimuli vizuali etc. O variabilǎ poate sa fie discretǎ deşi limitele dintre categorii sunt foarte slab definite, iar clasificarea lor în exemple particulare poate fi dificilǎ. Avem aici în vedere culorile, care pot fi clasificate în verde, galben, roşu ş.a. Deşi putem face o distincŃie clarǎ între unele culori, în alte situaŃii aceastǎ distincŃie este mai dificilǎ, precum ar fi în cazul albastru-verde (D.H.McBurney, Gent 1979). Variabile cantitative şi variabile calitative. Variabilele cantitative sunt acele variabile a cǎror modificare este de ordin cantitativ, aşa cum deducem şi din denumire. În aceastǎ situaŃie putem menŃiona variabile precum timpul de reacŃie, numǎrul de cuvinte reŃinute etc. Variabilele calitative sunt acele variabile a cǎror modificare este de ordin calitativ, aici putând sǎ exemplificǎm cu situaŃii precum decizia de a vira stǎnga sau dreapta în cadrul unui labirint, apǎsarea unui anumit buton (corect sau incorect) atunci când mǎsurǎm reacŃiile. Este necesarǎ o menŃiune fǎcutǎ de Stevens în 1975. Multe variabile pot fi considerate de persoane necunoscǎtoare ca fiind variabile discrete şi calitative, în realitate acestea fiind continue şi calitative. Astfel de variabile pot fi: introversia / extraversia, normalitatea / nevrotismul, feminitatea / masculinitatea. Variabile fizice şi variabile nonfizice. Variabilele fizice utilizate de experimentator ca variabile independente pot fi: intensitatea luminii sau a caldurii într-o încǎpere. Variabilele nonfizice sunt exprimate în termeni nonfizici, iar aici putem exemplifica senzaŃia de dulce. Aceasta poate pǎrea o variabilǎ de ordin fizic. Ea poate fi

mǎsuratǎ doar prin gustarea unei substanŃe. PreferinŃa pentru acea substanŃǎ, precum şi senzaŃia de dulce sunt dimensiuni nonfizice, având relaŃii diferite cu concentraŃia:

senzaŃia de dulce este o funcŃie datǎ de concentraŃie. PreferinŃa şi senzaŃia de dulce sunt diferite, iar pentru cei mai mulŃi oameni senzaŃia de dulce creşte pe mǎsurǎ ce creşte concentraŃia. Pe de altǎ parte prferinŃa este mai mare pentru concentraŃii medii, iar aceasta scade pe mǎsurǎ ce concentraŃia creşte. PreferinŃa este o funcŃie a concentraŃiei. Unele variabile nonfizice pot opera prin intermediul interpretǎrii subiective a participantului la experiment. Acelaşi eveniment sau fenomen poate avea o anumitǎ semnificaŃie pentru un participant şi altǎ semnificaŃie pentru alt participant. Interpretarea unei afirmaŃii de acest gen la adresa unei senzaŃii (“e dulce”, “e foarte dulce”) devine o variabilǎ pentru participant, însǎ ea nu este sub controlul experimentatorului.

MǍSURAREA VARIABILELOR

DefiniŃie: Mǎsurarea se referǎ la atribuirea unor numere evenimentelor sau obiectelor conform regulilor prestabilite. În acest fel este posibilǎ reprezentarea obiectelor sau fenomenelor prin caracteristici ale sistemului de numǎrare. Regulile dupǎ care sunt atribuite numerele evenimentelor sau fenomenelor determinǎ utilitatea mǎsurǎrii folosite. Putem utiliza pentru exemplificare situaŃia în care am atribui „0” oricǎrei persoane normale psihic, şi „1” fiecǎrei persoane cu tulburǎri psihice. Am atribuit în aceastǎ situaŃie un numǎr dupǎ o anumitǎ regulǎ. Aceastǎ regulǎ ne permite doar sǎ exprimǎm doar o diferenŃǎ de „totul sau nimic” între douǎ persoane, însǎ nu ne ajutǎ în stabilirea unei intensitǎŃi a anormalitǎŃii sau a duratei problemei. În acest scop avem

nevoie sǎ folosim alte reguli. Ar fi utilǎ utilizarea unei scale a severitǎŃii de la 1 la 10, pe care sǎ situǎm anumite persoane în funcŃie de intensitatea simptomelor. Regula de atribuire a numerelor determinǎ tipul de concluzii la care se poate ajunge. Pentru acest motiv putem distinge între patru tipuri de scale de mǎsurare. Scale nominale. Scala nominalǎ este aceea care clasificǎ obiectele sau evenimentele în categorii, în funcŃie de asemǎnǎrile sau diferenŃele dintre ele. CondiŃia esenŃialǎ pentru o scalǎ nominalǎ este: „datǎ fiind mulŃimea claselor scalei şi mulŃimea indivizilor, fiecare individ sǎ se gǎseascǎ în una şi numai una dintre clase” (Rotariu şi col., 1999, apud. Raulea, 2010). Putem exemplifica aici variabile precum gen, stare civilǎ (cǎsǎtorit, necǎsǎtorit, vǎduv) etc. Scale ordinale. Scala ordinalǎ este aceea care ordoneazǎ obiectele sau fenomenele în funcŃie de amplitudinea lor. În aceastǎ situaŃie putem exemplifica prin preferinŃele unei persoane pentru anumite mâncǎruri sau mulŃumirea exprimatǎ în legǎturǎ cu anumit fenomen: X are urmǎtoarele preferinŃe:

5

fasole

4

mazǎre

3

castraveŃi

2

salatǎ

Avem în acest exemplu preferinŃele lui X în materie de mâncǎre. Regula de atribuire a numerelor în scalǎ este aceea a ordinii preferinŃei pentru un anumit produs.

Scala aceasta ne dǎ doar ordinea preferinŃelor, nu şi diferenŃa între preferinŃe. Scale de intervale. O scalǎ de interval se referǎ la aceea în care sunt importante diferenŃele dintre numere pe acea scalǎ, incluzând informaŃii atât nominale, cât şi ordinale. Utilizând exemplul anterior putem sǎ ordonǎm preferinŃele lui X în materie de produse alimentare în felul urmǎtor:

5,0 fasole 4,5 mazǎre

4,0

3,5

3,0 castraveŃi

2,5

2,0 salatǎ

1,5

1,0 roşii În situaŃia aceasta putem deduce cǎ diferenŃa de preferinŃǎ dintre mazǎre şi fasole este mai micǎ decât diferenŃa dintre roşii şi salatǎ pentru X. Regula de atribuire a numerelor pentru obiecte sau fenomene este aceea a diferenŃelor dintre ele, echivalente cu preferinŃele diferite pentru acel obiect sau fenomen. Scale de tip raport. Scala de tip raport reprezintǎ scala metricǎ de mǎsurǎ ce are ca distincŃie existenŃa unui zero semnificativ (din logica matematicǎ), precum şi diferenŃe semnificative între numerele distribuite pe scalǎ. Utilizând exemplul de mai sus putem presupune existenŃa urmǎtoarei situaŃii:

50

fasole

45

mazǎre

40

35

0 castraveŃi

- 25

- 20 salatǎ

-

15

- 10 roşii

În aceastǎ situaŃie persoana X îşi exprimǎ preferinŃa pentru mazǎre şi fasole, aceste produse preferându-le în proporŃii diferite, castraveŃii fiindu-i neutrii, iar salata şi roşiile displǎcându-i în proporŃii diferite. Regula de atribuire a numerelor pentru obiecte sau fenomene este aceea a diferenŃelor dintre ele, echivalente cu preferinŃele sau respingerile diferite pentru acel obiect sau fenomen.

INDICATORI AI TENDINłEI CENTRALE MEDIE, MEDIANǍ, MODUL

Medie. Media este un indicator care caracterizeaza un esantion (o populatie) din punctul de vedere al unei caracteristici studiate. Media se calculeaza simplu, adunând toate valorile dintr-un sir de date si împartind totalul la numarul de date (Sava, 2004). Caracteristicile mediei (Sava, 2004):

Ńine seama de toate cazurile şi este afectatǎ de valorile lor; poate fi calculatǎ fǎrǎ ordonarea prealabilǎ a datelor. Pentru a ne fi de folos, calculul mǎrimilor medii trebuie sǎ îndeplineascǎ anumite condiŃii:

sǎ se bazeze pe un numǎr suficient de mare de cazuri individuale; valorile individuale ale caracteristicii sǎ nu difere prea mult de la o unitate statisticǎ la alta, adicǎ sǎ avem o colectivitate omogenǎ; mǎrimea medie aleasǎ pentru calcul sǎ corespundǎ cel mai bine formei de variaŃie a caracteristicii studiate şi sǎ valorifice cel mai bine materialul cifric de care dispunem (Novak, 2005 apud. Raulea, 2010).

Medianǎ. Conform lui Sava, 2004, mediana este acel parametru care prin pozitia sa, se afla în mijlocul seriei de date. Ea reprezinta punctul central al seriei, deoarece la stânga si la dreapta ei se situeaza câte 50% din totalitatea datelor. Mediana coincide cu media în cazul unei distributii teoretice normale si se îndeparteaza mult de aceasta daca distributia este asimetrica. Pentru a calcula mediana în cazul distributiei simple a datelor exista doua situatii:

a. când n este impar locul medianei se stabileste astfel: loc mediana = (n+1) / 2

b. când n este par sunt adunate valorile din centrul seriei si se împart la doi.

Modul.

Modul este parametrul care corespunde celei mai mari frecvente, adica este valoarea cea mai frecvent întâlnitǎ (Sava, 2004). În cazul unei serii de date precum:

4 4 5 6 7 7 7 7 8 8 9 modul va fi 7, aceastǎ valoare apǎrând de cele mai multe ori în cadrul seriei. De cele mai multe ori seriile statistice au un singur mod, situaŃie numitǎ distribuŃie unimodalǎ. Dacǎ întâlnim douǎ sau mai multe valori modale vom avea distribuŃii bi- sau multimodale (Raulea, 2010). Tinând cont de aceste caracteristici, media este recomandata în cazul variabilelor numerice care îndeplinesc conditiile parametrice (distributie normala, omogenitate s.a.). Mediana se recomanda pentru cazurile în care nu sunt îndeplinite conditiile parametrice (distributii asimetrice, etrogenitate crescuta etc) si în cazul variabilelor de tip ordinal. Modul este utilizat mai rar pentru date numerice, fiind însa foarte util în cazul variabilelor de tip categorial (date calitative, nominale), deoarece nu putem calcula ceilalti parametrii centrali (Sava, 2004).

VALIDITATEA CERCETǍRILOR EXPERIMENTALE

Cercetarea ştiinŃificǎ experimentalǎ are ca scop concluzionarea relaŃiilor de tip cauzǎ – efect dintre variabile. În acest capitol ne referim la aspecte care pot sǎ ameninŃe validitatea concluziilor trase de un cercetǎtor. Prin validitate înŃelegem simplul fapt dacǎ concluziile cercetǎtorului sunt corecte şi adevǎrate. D.H.McBurney (1990) defineşte validitatea ca fiind un indicator al acurateŃii în termeni de mǎsurǎ în care o concluzie a cercetǎrii corespunde realitǎŃii. Tipuri de validitate. Validitatea internǎ este cel mai important tip de validitate întrucât se referǎ la logica relaŃiei dintre variabilele independente şi dependente. Spunem cǎ un experiment are validitate internǎ dacǎ avem motive întemeiate sǎ considerǎm ca relaŃia cauzǎ – efect este prezentǎ între variabilele independente şi dependente. Cu alte cuvinte, variabila independentǎ a cauzat o schimbare asupra variabilei dependente. Pornind de la un exemplu dat de McBurney (1990), sǎ considerǎm cǎ avem de-a face cu douǎ grupuri, unul experimental (A) şi unul de control (B) şi mǎsurǎm efectul feed-back-ului informaŃional într-o sarcinǎ de învǎŃare motorie. ParticipanŃii din grupul A primesc un anumit sunet atunci cǎnd rǎspund corect la sarcinǎ, iar cei din grupul B nu primesc acest sunet. Testarea celor douǎ grupuri este fǎcutǎ în douǎ zile diferite ale sǎptǎmânii, grupul A în ziua de luni, iar grupul B în ziua de marŃi. În aceastǎ situaŃie avem de-a face cu diferenŃe în privinŃa feed-back-ului între cele douǎ grupuri, însǎ existǎ şi diferenŃe legate de momentul administrǎrii sarcinii experimentale. Este dificil de stabilit dacǎ diferenŃele în comportament pot fi atribuite variabilei independente sau momentului administrǎrii, deoarece acesta nu a fost similar în cele douǎ grupuri. Acest experiment nu are validitate internǎ întrucât nu se poate concluziona cǎ stimulul a determnat schimbarea în cadrul variabilei dependente. Putem considera cǎ timpul a covariat împreunǎ cu variabila independentǎ, astfel cǎ nu se poate face o distincŃie sau o separare clarǎ a efectelor celor douǎ (feed-back-ul şi momentul administrǎrii), cele douǎ variabile putând fi confundate. Confuzia între variabile constituie una dintre cele mai mari ameninŃǎri la adresa validitǎŃii externe a unui demers experimental. Este necesarǎ o atenŃie deosebitǎ din

partea experimentatorului în astfel de situaŃii. În exemplul de mai sus este important momentul desfǎşurǎrii experimentului întrucât ziua de luni se situazǎ dupǎ un weekend cand o parte din membrii grupului se poate sǎ fi participat la petreceri, iar rezultatele experimentului pot fi afectate de starea [sihicǎ a participanŃilor. Validitatea de construct se referǎ la întrebarea dacǎ rezultatele experimentale susŃin teoria din spatele cercetǎrii? Probabil existǎ o altǎ teorie care explicǎ aceleaşi rezultate. Pentru o mai bunǎ înŃelegere a validitǎŃii de construct putem aminti experimentele din psihobiologie în care unor şobolani li se distrugea prin operaŃie o anumitǎ parte a creierului, aceştia devenind obezi dacǎ li se permitea sǎ mǎnânce atat cat doresc. Cercetǎtorii au considerat iniŃial cǎ şobolanii deveneau mai înfometaŃi decât ar fi în mod normal, ca rezultat al operaŃiei. Mai târziu şi-au dat seama cǎ aceştia mǎnâncǎ mai mult doar dacǎ mâncarea este gustoasǎ şi dacǎ nu trebuie sǎ munceascǎ prea mult ca sǎ o obŃinǎ. Experimentele precum acestea care utilizeazǎ distrugerea unei pǎrŃi din creier cu scopul creşterii senzaŃiei de foame aveau ca rezultat de fapt scǎderea saŃietǎŃii. În acest caz nu avem validitate de construct, întrucât manipulǎrile experimentale nu au crescut senzaŃia de foame. Validitatea de construct este similarǎ cu validitatea internǎ. În validitatea internǎ ne strǎduim sǎ eliminǎm variabile alternative ca potenŃiale cauze ale efectelor comportamentale, pe când în validitatea de construct trebuie sǎ eliminǎm alte posibile explicaŃii teoretice asupra rezultatelor. Validitatea externǎ se referǎ la posibilitatea ca rezultatele obŃinute în urma experimentului sǎ fie generalizate asupra altor situaŃii şi populaŃii: subiecŃi diferiŃi, momente diferite, locaŃii diferite.

În cadrul validitǎŃii externe este necesarǎ menŃionarea distincŃiei fǎcute în literatura de specialitate asupra a douǎ tipuri de validitǎŃi externe (Mihaela Vîrgǎ, 2004):

a. validitatea eşantionului, se referǎ la populaŃia Ńintǎ şi la populaŃia accesibilǎ.

Reperezentativitatea se asigurǎ prin procedee de selecŃie aleatoare a participanŃilor.

b. validitatea ecologicǎ se referǎ la mǎsura în care subiecŃii considerǎ cǎ mediul

în care s-a desfǎşurat experimentul este similar în privinŃa caracteristicilor fizice şi

sociale cu o situaŃie realǎ.

Validitatea statisticǎ este similarǎ validitǎŃii interne şi se referǎ la mǎsura în care datele obŃinute ca rezultat al relaŃiei cauzǎ – efect nu sunt accidentale. Acest tip de validitate rǎspunde la întrebarea dacǎ nu cumva numǎrul subiecŃilor este atât de mic încât rezultatele obŃinute sunt accidentale?

AmeninŃǎri la adresa validitǎŃii. AmeninŃǎri la adresa validitǎŃii interne. Evenimente din afara laboratorului. Atunci când un experiment este desfǎşurat în condiŃii experimentale diferite, precum în exemplul amitit cu momentele diferite ale desfǎşurǎrii experimentului pentru cele douǎ grupuri, este posibil ca evenimentele din afara laboratorului sǎ influenŃeze rezultatele obŃinute. Efectul de maturare. Acest efect se referǎ la sursa de eroare legatǎ de distanŃa în timp dintre mǎsurǎtorile efectuate. Pot apǎrea schimbǎri asupra participanŃilor datoritǎ proceselor naturale ce apar în perioada de desfǎşurare a experimentului. Acest efect poate apǎrea cu o probabilitate mai mare atunci când participanŃii sunt copii, deoarece schimbǎrile de ordin biologic sunt mai accentuate decât la adulŃi. Efectul testǎrii. Simpla participare la un experiment influenŃeazǎ performanŃa în ceea ce priveşte o experimentare sau o testare ulterioarǎ. Participantii pot deveni mai sofisticaŃi în privinta procedurilor experimentale şi pot învǎŃa cum sǎ obŃinǎ rezultate mai bune, comportamentul lor ulterior fiind influenŃat de aceste experienŃe anterioare. Efectul regresiei. Acest efect este unoeri considerat cel mai insidios efect asupra validitǎŃii, apǎrând în multe situaŃii. Acest efect constǎ în tendinŃa participanŃilor cu scoruri extreme la primele mǎsurǎtori sǎ se apropie de scoruri medii la mǎsurǎtorile ulterioare. Exemplul clasic al efectului regresiei aste acela al profesorilor care observǎ cǎ elevii care au obŃinut rezultate bune la primele testǎri, de obicei obŃin rezultate mai slabe la testǎrile ulterioare, considerând cǎ aceştia „s-au culcat pe-o ureche”. O explicaŃie ar putea fi aceea cǎ instrumentele de mǎsurǎ dau estimǎri mai puŃin fidele în cazurile valorilor extreme (Vîrgǎ, 2004). SelecŃia participanŃilor la experiment. În cazurile în care selecŃia participanŃilor nu a fost fǎcutǎ în mod aleator existǎ riscuri foarte mari sǎ aparǎ erori în sensul afectǎrii validitǎŃii interne.

Pierderea subiecŃilor. Chiar dacǎ participanŃii la un experiment au fost selectaŃi în mod aleator, constituindu-se grupuri experimentale şi de control similare în orice aspect, pierderea subiecŃilor presupune o sursǎ de eroare prin micşorarea numǎrului de participanŃi, mai ales în experimente pe o duratǎ mai mare de timp. Pierderea poate fi cauzatǎ de indisponibilitate din partea participanŃilor sau de renunŃarea acestora la participare, validitatea internǎ fiind pusǎ în pericol. AmeninŃǎri la adresa validitǎŃii de construct. Slaba legaturǎ dintre teorie şi experiment. Experimentele descrise în legǎturǎ cu şobolanii, cǎrora li se efectuau operaŃii de afectare a unor pǎrŃi din creier, şi pofta de mâncare sunt un exemplu în acest sens. Efectele ambigue ale variabilelor independente. Efectul hawthorne poate fi amintit în acest sens. Au fost efectuate între anii 1924 – 1933 cercetǎri la compania Western Electric în care se urmǎrea efectul iluminǎrii asupra producŃiei. Rezultatele observate au fost de creştere a producŃiei la subiecŃii care erau incluşi în experiment, atât pentru cei din grupul experimental cât şi pentru cei din grupul de control. ExplicaŃia gǎsitǎ a fost una motivaŃionalǎ, şi anume cǎ ei aveau un randament mai bun prin simplul fapt cǎ erau conştienŃi cǎ sunt parte a unui experiment mai amplu. Orice experiment psihologic al cǎrui participant este implicat în mod voluntar este o situaŃie socialǎ ce are drept efect asupra acestuia sǎ acŃioneze uneori într-o manierǎ în care crede el cǎ este utilǎ pentru experimentator, jucând rolul de „subiect bun”. O altǎ aşteptare pe care o manifestǎ uneori participanŃii este cea legatǎ de faptul cǎ ei înŃeleg cǎ sunt evaluaŃi şi in acest fel, prin aceastǎ conştientizare, sunt tentaŃi sǎ dea alte randamente în condiŃii experimentale, manifestând dezirabilitate socialǎ. AmeninŃǎri la adresa validitǎŃii externe. PrezenŃa altor subiecŃi. Cele mai multe experimente psihologice se desfǎşoarǎ pe studenŃi, atunci cǎnd se fac mǎsurǎtori asupra comportamentului uman, din raŃiuni uşor de înŃeles (accesibilitatea, obligativitatea studenŃilor de a participa la cercetǎri etc.). Sursa de eroare este aceea cǎ rezultatele acestor experimente nu pot fi extinse întotdeauna şi asupra altor categorii de oameni. Perioadele diferite. Rezultatele experimentelor desfǎşurate cu câteva zeci de ani în urmǎ nu pot fi extinse şi în zilele noastre întrucât la nivel social au avut loc schimbǎri

atât de ordin lingvistic, prin utilizarea jargonului, schimbǎri de ordin atitudinal în societate, schimbǎri de ordin tehnologic etc. LocaŃii diferite. Se pune problema dacǎ experimentele desfǎşurate în laborator ajung la rezultate ce ar putea fi extinse în viaŃa reala. Existǎ o anumitǎ tendinŃǎ de a se renunŃa la experimentul de laborator în favoarea celui natural, unde participanŃii se simt mai în largul lor, mai ales în probleme legate de învǎŃare.

CERCETAREA NONEXPERIMENTALǍ

În privinŃa cercetǎrilor nonexperimentale o definire pe care o putem da este aceea prin excludere, şi anume cǎ sunt cercetǎri care nu sunt experimentale. Pentru o mai bunǎ clarificare vom menŃiona câteva caracteristici definitorii pentru experiment. Manipularea variabilelor. Cercetǎtorul în cadrul experimentului deŃine suficient control asupra situaŃiei astfel încât sǎ poatǎ modifica în acord cu planul experimental stimulii care sunt daŃi participanŃilor la experiment. Selectarea subiecŃilor. Cercetǎtorul poate sǎ decidǎ care sunt subiecŃii implicaŃi în experiment, care dintre subiecŃi primesc condiŃia experimentalǎ şi în ce moment, în acord cu design-ul prestabilit. În cercetǎrile nonexperimentale cercetǎtorul nu deŃine aşa mult control asupra situaŃiei, aşa încât culegerea datelor de cercetare poate fi uneori afectatǎ. Datele obŃinute, de exemplu, din documentele publice pot fi uneori inexacte. În alte situaŃii este necesarǎ scurtarea unui chestionar al unei cercetǎri cu scopul de a pǎstra cooperarea din partea perticipanŃilor la cercetare. Cercetarea corelaŃionalǎ se bazeazǎ pe gǎsirea legǎturilor care au loc între variabilele luate în cercetare. În acest gen de cercetǎri posibilitatea de a manipula o variabilǎ este absentǎ, fenomenele sunt luate ca atare şi mǎsurate. Datele obŃinute din cercetǎrile corelaŃionale ne scot în evidenŃǎ doar legǎturile care au loc între fenomene, fǎrǎ a ne da informaŃii legate de cauzalitate. Acest gen de cercetǎri reprezintǎ de obicei un prim pas în rǎspunsul la unele probleme teoretice prin metode empirice. Cercetarea observaŃionalǎ. Cercetǎtorul doar observǎ comportamentele care sunt în desfǎşurare. Pentru exemplificare putem menŃiona cercetǎrile de teren în care sunt monitorizate video comportamentele în diferite contexte de interes pentru cercetǎtor. Sondajul. Participantului i se solicitǎ colaborarea în a rǎspunde unor întrebǎri legate de opinii ale noastre sau de atitudini legate de aspecte ale vieŃii sociale. Majoritatea dintre noi am fost participanŃi al asemenea sondaje. Cercetǎrile de arhivǎ. În acest gen de cercetǎri sunt consultate documente publice şi sunt verificate ipoteze legate de cauze ale comportamentelor.

Studiul de caz. Cercetarea de acest gen presupune investigarea unei probleme particulare avutǎ în vedere de cǎtre cercetǎtor. Metoda este utilizatǎ mai des în domeniul terapeutic şi cel al consilierii, cazul studiat fiind aprofundat şi fiind cercetate mai multe aspecte legate de comportamentul vizat. Intr-un studiu experimental o asemenea aprofundare ar fi imposibilǎ şi ar presupune uneori costuri foarte mari.