Cursul 7 Integrarea economica n Africa

Ideea unei Africi integrate a aparut nca din anii 50-60, de la cucerirea independentei cvasitotalitatii tarilor de pe acest continent. Integrarea ar fi trebuit sa cuprinda att aspectele comerciale, ct si cele ale politicilor economice, infrastructura, libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca, astfel nct sa se valorifice toate oportunitatile oferite de o regiune cu nebanuite bogatii. Din pacate, aceasta idee a ramas la acelasi stadiu si foarte putine lucruri au fost facute n acest sens. Procesul de integrare n Africa nregistreaza cele mai scazute performante. Necesitatea integrarii in Africa se sprijina pe cateva dintre avantajele pe care le ofera o astfel de solutie: permite transformarea economiilor africane prin valorificarea economiilor de scara ce apar; largirea posibilitatilor de dezvoltare a infrastructurii; cresterea ppietei, accesul facil la aprovizionare si desfacere; relansarea industrializarii si cresterea competitivitatii; afirmarea initiativei private; atragerea investitiilor interne si externe regiunii; posibilittea de valorificare mult mai eficienta a resurselor vaste ale regiunii; crearea de locuri de munca si cresterea nivelului de trai; conecatarea la lumea globala. Comunitatile economice regionale africane au multi membri, care fac parte din mai multe organizatii n acelasi timp (din cele 54 de tari, 27 de tari fac parte din doua grupari, 18 din 3 grupari, R.D. Congo chiar din patru), sunt subapreciate de guverne, insuficient finantate si, n ciuda unor succese izolate, nu si-au atins obiectivele. Cresterea productiei la nivelul tarilor membre, ca si intensificarea schimburilor comerciale au ramas doar la stadiulde deziderate, ponderea Africii, ca un ntreg continent n comertul international fiind sub nivelul unor tari ca Marea Britanie sau Olanda. Continentul african este gazda a nu mai putin de 14 grupari economice intraregionale, din care jumatate au o importanta relativa mai mare:

UA - Uniunea African, 53 de tari, ECOWAS Comunitatea Economica a Statelor din Vestul Africii, cu 15 membri, CEMAC Comunitatea Economica si Monetara Central-Africana, cu 6 membri, COMESA Piata Comuna a Africii de Vest si de Sud, cu 20 de membri, ECCAS Comunitatea Economica a Statelor Central Africane, cu 15 membri,

SADC Comunitatea de Dezvoltare a Africii de Sud, cu 14 membri, EAC Comunitatea Est-Africana, cu 3 membri, 2 apartinnd COMESA si unul SADC

Analiza gruparilor economice africane arata ca, din punct de vedere organizatoric, ele nu sunt cu nimic mai prejos dect colegele lor mult mai performante, ca UE sau NAFTA. Au secretariate operationale, ntlniri la nivel ministerial si al grupurilor de lucru, aranjamente institutionale complexe, declaratii politice, dar le lipsesc rezultatele. Cele mai multe dintre masurile de integrare cuprinse n protocoale, decizii si acorduri nu sunt transpuse n practica la nivel national, ca urmare a lipsei unor mecanisme de planificare, organizare, coordonare si urmarire a deciziilor luate. Acest lucru explica esecurile nregistrate pna acum n ceea ce priveste respectarea angajamentelor luate, lipsa de vointa a guvernelor de a subordona interesul politic national scopurilor pe termen lung ale gruparilor economice regionale, monitorizarea rezultatelor obtinute att n plan comercial, ct si al stabilizarii macroeconomice. Nerealizarile statelor membre ale diverselor grupari sunt reflectate chiar de incapacitatea de a colecta fondurile necesare pentru transpunerea n practica a obiectivelor propuse. De exemplu, COMESA si CEMAC au nregistrat o scadere a ratei de colectare a contributiilor de la 100% n 1993, la 50% n 1998. Mai mult dect att, contributiile actuale ale statelor abia acopera costurile de operare ale gruparilor regionale, ceea ce face ca atingerea scopurilor propuse, din punct de vedere financiar, sa depinda ntr-o foarte mare masura de asistenta straina.Cu toate aceste dificultati, integrarea pe continentul african nu este o batalie pierduta. Cu multa energie si mult sprijin se pot obtine rezultatele asteptate. Rezultate mai vizibile au fost obtinute n domeniul integrarii comerciale. Pentru atingerea stadiului unei uniuni economice sunt necesare eforturi considerabile. Poate ca mai mult dect n oricare alta regiune a lumii, integrarea pe continentul african este singura solutie de a iesi din conul de marginalizare n care se afla acum. Lipsa resurselor financiare, a infrastructurii, problemele sociale cu care se confrunta sunt doar cteva dintre coordonatele ce definesc situatia grea a acestui continent. Succesul va depinde angajamentul gruparilor regionale n redefinirea rolului lor. 1. Uniunea African este organizaia care succed Organizaia Unitii Africane (OUA). Fondat n iulie 2002, este principala organizatie promotoare a integrarii socio-econoimice pe continent. Creat dup modelul Uniunii Europene, scopurile sale sunt promovarea democraiei, drepturile omului i dezvoltarea pe continentul african, n special pentru mrirea nivelului investiiilor strine prin intermediul programului Noul Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii (NEPAD); cuprinde 53 de state membre, din totalul de 54 tari africane, fara Maroc. Statele au un nivel scazut de trai, PIB/loc este in jur de 3200 $, cu diferente mari de la 723$ in cazul tanzaniei, la 16 100 Guineea Ecuatoriala. Obiectivele Uniunii Africane cuprind: Sa inlature urmele colonialismului pe continentul american; ntr-o masura covrsitoare de cooperarea si

 Sa promoveze unitatea si solidaritatea statelor africane; Sa intensifice cooperarea in vederea dezvoltarii; Sa apere integritatea si suveranitatea statelor membre si pacea pe continent; Sa sustina femeia si tinertul in societate; Sa intensifice cooperarea internationala Sa sustina crearea unei bnci centrale de dezvoltare. Instituiile sale cele mai importante (multe nc n curs de nfiinare) sunt: Parlamentul Panafrican, ales n martie 2004, Parlamentul Panafrican s-a deschis initial avand sediu la Addis Abeba in Etiopia, iar acum are sediul la Midrand n Africa de Sud. Initial doar cu un rol consultativ, dupa primii 5 ani si cu putere legislativa. Are 265 deputai, membri ai parlamentelor naionale ale celor 53 de state membre. Comisia African, format din 10 comisari, dintre care un Preedinte i un Preedinte adjunct, are competene administrative i de coordonare, Curtea African de Justiie (judec nclcri ale drepturilor omului n Africa), Consiliul Executiv (format din minitri desemnai de statele membre), Adunarea UA (similar Adunrii Generale a ONU, este cea mai important instituie), Comitetul Reprezentanilor Permaneni (similar COREPER al Uniunii Europene), Consiliul de Pace i Securitate (similar Consiliului de Securitate al ONU), Banca Central African, Fondul Monetar African i Banca African de Investiii.

Organizaia dispune de asemenea de un steag, o emblem i un imn proprii, dar nu i de o moned unic ori de un paaport comun pentru cetenii statelor membre. Primul Summit UE-Africa a avut loc la Cairo, n anul 2000, n timpul Preediniei portugheze a Consiliului UE. La sfarsit de 2007, La Summitul de la Lisabona, statele UE si cele africane au adoptat un plan de actiune in vederea realizarii unui parteneriat intre cele doua continente. Acest parteneriat prevede o intensificare a relatiilor in domenii precum comertul, protectia mediului sau migratia. Un plus, UE va sustine financiar trupele de pace ale Uniunii Africane. Strategia comun UE-Africa conine 4 capitole n care sunt detaliate patru obiective politice majore: pace i securitate; buna guvernare i drepturile omului; comerul i integrarea regional; dezvoltare. Astfel, se urmrete: ntrirea i promovarea parteneriatului politic UE-Africa care s abordeze chestiunile de interes comun i care s rspund noilor provocri globale; Continuarea promovrii pcii i securitii, a dezvoltrii sustenabile i drepturilor omului, a comerului i integrrii regionale i continentale n Africa, precum i atingerea de ctre toate statele din Africa a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului pn n 2015;

 Promovarea i susinerea n comun a unui sistem multilateralist eficient, alturi de reformarea ONU, precum i abordarea mpreun a provocrilor globale; Facilitarea i promovarea unui parteneriat amplu i diversificat, orientat ctre oameni, responsabilizarea de ctre UE i statele din Africa a actorilor nestatali n procesul de dezvoltare, democratizare, prevenire a conflictelor i reconstrucie post-conflict. 2. ECOWAS Comunitatea Economica a Statelor din Vestul Africii , cu 15 membri, a fost fondata in 1975. Misiunea sa este sa promoveze integrarea economica in toate domeniile de activitate, in mod particular in industrie, telecomunicatii, transport, energie, agricultura, resurse naturale. rile membre ale ECOWAS sunt: Benin, Burkina Faso, Capul Verde, Coasta de Fildes, Gambia, Ghana, Guineea Bissau, Liberia, Mali, Niger, Nigeria, Senegal, Sierra Leone i Togo. Suprafata acestei grupari reprezinta 17% din totalul continent, cele mai mari fiind Nigeria si Mali. Populatia este 261,13 mil, iar ritmul cresterii anuale a acesteia este de 2,67% ( Nigeria are 51,5% din totalul populatiei). Institutiile ECOWAS: Comisia ECOWAS; Parlamentul Comunitar; Consiliul de Ministri; Secretariatul Executiv; Consiliul Economic si Social; Curtea de Justitie Comunitara; Institutul Monetar Vest-african; Banca de Dezvoltare ECOWAS. Tarile ECOWAS au semnat un protocol de non-agresiune in 1990 un protocol de Asistenta reciproca de Aparare, in 1981, care pune la dispozitie o armata aliata pentru fiecare comunitate. Obiectivele ECOWAS: Sa promoveze unitatea si solidaritatea statelor africane membre; Sa intensifice cooperarea in vederea dezvoltarii; Sa apere integritatea si suveranitatea statelor membre; Sa armonizeze politicile economice; Sa intensifice comertul intraregional si extraregional; Sa coopereze in domeniul social si al sanatatii.

3. CEMAC Comunitatea Economic i Monetar a Africii Centrale este o organizatie a unor state din Africa Centrala care si-au propus sa promoveze integrarea economica printre tarile care folosesc moneda comuna francul CFA (acesta moneda este utilizata in 14 tari africane, majoritatea foste colonii franceze). S-a constituit la 16 martie 1994, cand a fost semnat Tratatul de instituire a Comunitatii Economice si Monetare a Africii Centrale de cele 6 tari membre. Tarile membre ale CEMAC sunt: Camerun, R. Centrafrican, R.Ciad, R. Congo, Guineea Ecuadorial, R.Gabon. CEMAC este succesorul Uniunii Vamale si Economice a Africii Centrale , organizatie desfiintata in 1999, potrivit intelegerii din 1994. Obiectivele CEMAC sunt urmatoarele: Crearea unei veritabile piete comune; Promovarea comertului;dezvoltarea solidaritatii statelor membre in folosul statelor devaforizate; Intarirea securitatii umane si geografice a statelor membre;dezvoltarea durabila prin politici macroeconomice si sectoriale comune. Crearea in 1994 ( definitivata in 1998) a uniunii vamale CEMAC a reprezentat un pas major pt integrarea regionala in Africa. Pe langa aceasta s-a mai realizat urmatoarele: Adoptarea unui tarif vamal comun; Armonizarea fiscalitatii indirecte; Libera circulatie a capitalurilor.

Rezultatele nu au fost foarte satisfacatoare pt toate aceste reforme, chiar daca a existat sisprijinul UE si al Bancii Mondiale. Uniunea Europeana a incheiat o intelegere financiara cu CEMAC, cu conditia sa fuzioneze cu ECCAS Comunitatea Economica a Statelor Central Africane, cu 15 membri. Structura institutionala: In Tratatul de instituire a Comunitatii Economice si Monetare a Africii Centrale se prevede crearea a doua uniunii si a doua institutii traditionale: Uniunea Economica a Africii Centrale UEAC Uniunea Monetara a Africii Centrale UMAC Conferinta Sefilor de State reprezinta organul supreme al CEMAC determinand politica Comunitatii si orientand activitatea Consiliului de Ministri UEAC si al Comitetului Ministerial UMAC; se reuneste cel putin o data pe an; Consiliul de Ministri UEAC; se reuneste de cel putin 2 ori pe an; Alte organe decizionale: Comitetului Ministerial UMAC asigura conducerea Uniunii Monetare;

 Parlamentul Comunitar, a fost creat ulterior; Curtea de Justitie Comunitara, care contine la randul ei o Camera Judiciara si o Curte de Conturi; Secretariatul Executiv este compus din 40 de reprezentanti ai statelor membre; Banca Statelor Africii Centrale defineste si conduce politica monetara a Uniunii, condusa de un Guvernator si cu agentii in fiecare stat membru. 4. COMESA Piaa Comun a Africii de Est i Sud reprezinta o grupare de integrare regional a 20 de state africane: Angola, Burundi, Comore, RD Congo, Djibouti, Egipt, Eritrea, Etiopia, Kenya, Madagascar, Malawi, Mauritius, Namibia, Ruanda, Seychelles, Sudan, Uganda, Tanzania, Zambia, Zimbabwe. COMESA a luat fiinta in decembrie 1994, inlocuind Zona de Comert Preferential, care exista din 1981. Noua dintre statele membre au format o zona de comert liber in anul 2000, Ruanda si Burundi alaturanduse in 2004, iar Comoros si Libia in 2006. COMESA este unul dintre pilonii Comunitatii Economice Africane. Obiectivele COMESA: Cresterea economica sustinuta a statelor membre prin promovarea unei dezvoltari mai armonioase si echilibrate a structurilor de productie si marketing; Dezvoltarea domeniilor de activitate economica si adoptarea unor politici macroieconomice comune si a unor programe care sa ridice standardul de viata al populatiei; Cooperarea in domeniul investitional, inclusiv promovarea cercetarii si adptarea stiintei si tehnologiei pentru dezvoltare; Cooperarea pentru promovarea pacii, securitatii si stabilitatii intre statele memebre; Consolidarea relatiilor dintre Piata Comuna si restul lumii; Structura institutionala: Autoritatea COMESA, compusa din sefii de state si de guverne, este organul suprem al Pietei Comune; Consiliul de Ministri COMESA, alcatuit din ministrii desemnnati de statele membre, responsabil pt asigurarea functionarii COMESA; Curtea de Justitie COMESA; Comitetul Guvernatorilor Bancilor Centrale , monitorizeaza si asigura implementarea adecvata a programelor de cooperare financiare si monetare. Pe langa acestea de mai sus exista si : Comitetul Inter-Guvernamental; 12 Comisii Tehnice; Comisia consultative de Afaceri;

Secretariatul COMESA; Banca pentru Dezvoltaresi comert;

5. SADC Comunitatea de Dezvoltare Sud-African este o organizatie inter-guvernamentala care incurajeaza cooperarea socio-economica, politica si a securitatii pentru 15 state sud-africane: Angola, Africa de Sud, Botswsana, RD.Congo, Lesotho, Madagascar, Malawi, Mauritius, Mozambic, Namibia, Seychelles, Swaziland, Tanzania, Zambia, Zimbabwe. Ea intregeste rolul Uniunii Africane. Predecesorul SADC a fost Conferinta de Coordonare a Dezvoltarii Africii de Sud - SADCC, constituita de 9 state membre in 1981. SADCC a fost transformata in SADC in august 1992 prin semnarea Tratatului de la Windhoek, de catre 10 state. In 2001, prin Protocolul de Comert semnat in 1996, s-a creat o zona de comert liber la care s-au aliniat 11 state membre SADC si au hotarat liberalizarea comertului intra-SADC cu 85% pana in 2008 si liberalizarea totala la produsele sensibile sa se finalizeze in 2012. Obiectivele Tratatului de constituire: Promovarea cresterii economice echitabile si a dezvoltarii socio-economice care sa asigure reducerea saraciei; Promovarea valorilor politice si a sistemelor commune prin institutii democratice, legitime si eficace; Consolidarea si mentinerea democratiei, pacii, securitatii si stabilitatii in regiune; Realizarea complementaritatii intre strategiile si programele nationale si regionale; Intarirea si consolidarea afinitatilor cultural, istorice si sociale sinter statele membre. Obiectivele SADC s-au transpus in semnarea mai multor documente: Protocolul contra Coruptiei, Protocolul pentru Armele de Foc, Protocul pentru Securitate si Aparare, Protocolul pentru Educatie, Planul Indicativ Regional de Dezvoltare Strategica. Structura institutionala SADC: Organizatia se bazeaza pe sase organisme principale: Summit-ul Sefilor de State sau Sefilor de Guverne; Organul Politic, de Aparare si Securitate; Consiliul de Ministri; Tribunalul, Comisiile Nationale SADC; Secretariatul. SADC este o organizatie slaba, lipsita de resurse, iar o parte din statele membre participa si in alte grupari regionale cu obiective asemanatoare.

Uniunea Europeana reprezinta cel mai important partener commercial pentru tarile din regiune. Statele membre SADC sunt beneficiarele preferintelor unilaterale acordate de UE prin Conventiile de la Lome. Acordurile de parteneriat economic incheiate cu diverse tari sau grupari regionale au rolul de a sprijini tarile africane in scopul largirii pietei de desfacere si a crearii conditiilor pentru sporirea investitiilor.