Sunteți pe pagina 1din 23

Studenti:ANDREI Adrian BILCU Claudiu Facultatea : Alimentatie si Turism Grupa : CEPA 16691 An :IV

CUPRINS

1. Abordari conceptuale privind siguranta alimentara 2. Principiile generale ale politicii de asigurare a sigurantei alimentelor 3. Siguranta alimentului 4. Protectia consumatorului din Romania 5. Dezvoltarea conceptului de siguranta alimentara la nivel european

1. Abordari conceptuale privind

securitatea alimentara

Alimentele si alimentatia reprezinta o problema deosebit de importanta in orice societate si are consecinte economice, sociale, influenteaza mediul si sanatatea umana. Prioritara este desigur protectia vietii si sanatatii, dar toate activitatile din domeniul alimentar trebuie sa aiba in consideratie si aspecte ca cele legate de productia agricola, dezvoltarea industriala, relatiile comerciale sau relatia cu mediul. Securitatea produselor alimentare pe care le consumam este esentiala pentru sanatatea noastra, referindu-se la intregul parcurs al alimentelor, de la producatorii de materii prime pana la produsul finit consumat zilnic de fiecare dintre noi. Elementele definitorii pentru securitatea alimentara sunt reprezentate de: - Calitatea materiilor prime care intra in procesul de fabricatie; - Procesul de productie al alimentelor; - Depozitarea si transportul alimentelor; - Modul si conditiile de comercializare a alimentelor. Securitatea alimentara consta in respectarea normelor igienico-sanitare in procesul de productie si are in vedere "garantarea sanatatii populatiei prin consumul de alimente sigure din punct de vedere sanitar, sub raportul salubritatii, prospetimii si al valorii nutritive a alimentelor." Ordinul ministrului sanatatii Nr. 975 din 16 decembrie 1998 privind aprobarea Normelor igienico-sanitare pentru alimente. Pentru protejarea sanatatii consumatorului este nevoie de norme care sa reglementeze principiile generale si exigentele privind conditiile de fabricatie, compozitia si comercializarea produselor alimentare. Toate aceste cerinte definesc conceptul de securitatea alimentelor producerea si comercializarea de alimente sigure pentru consumator, de alimente care sa corespunda cerintelor nutritive si de calitate avand ca scop final mentinerea starii de sanatate. Experienta in domeniu a acestei mari piete de desfacere, care functioneaza pe principiul liberei circulatii a marfurilor in conditii egale si avand ca scop securitatea consumatorului, poate fi folosita cu succes daca se intelege bine care este interesul general. In 1997 Comisia Europeana a restructurat serviciile din domeniul securitatii si igienei alimentelor bazindu-se pe evaluare stiintifica si pe control. Au fost adoptate in acest scop Cartea verde (1997) privind principiile generale ale legislatiei alimentelor si Cartea alba a securitatii alimentare (2000) care cuprinde orientarile actuale ale politicii de securitate alimentara. Securitatea alimentara are diferite acceptii in literatura de spcialitate: vizeaza asigurarea necesarului pentru toata lumea si in mod permanent la hrana necesara unei vieti active si sanatoase; urmareste asigurarea disponibilitatii alimentelor; implica asigurarea si respectarea dreptului oricarui om de a se hrani, precum si dorinta de a avea o alimentatie sanatoasa;

poate fi cuantificata ca reprezentand cantitatea de alimente necesare unui individ, exprimata in unitati fizice, conventionale si in trofine (substante nutritive) pentru ai asigura acestuia echilibrul fiziologic si a-i acoperi cele trei ratii de consum: ratia de intretinere; ratia de crestere si ratia de activitate. Organismele specializate ale ONU stabilesc obiective prioritare menite sa asigure securitatea alimentara si sa garanteze sanatatea populatiei, orientate catre: satistacerea nevoilor nutritionale ale populatiei, prin interventii si orientari spre piata a diferitelor activitati si fluxuri care au loc de-a lungul filierelor agroalimentare sau numai a anumitor componente ale acestora rezolvarea intr-o maniera cat mai echilibrata a problemei alimentare promovarea unor sisteme agroalimentare integrate la nivel national si in masura crescanda la nivel regional.

2. Principiile generale ale politicii de asigurare a securitatii alimentelor


Desi au existat preocupari pentru starea de nutritie a populatiei din cele mi vechi timpuri, abia catre mijlocul secolului trecut s-au pus bazele stiintifice si institutionale ale politicilor alimentare si nutritionale contemporane. Politicile alimentare si nutritionale sunt reprezentate de un ansamblu coerent de obiective, prioritati, principii, norme si decizii adoptate si aplicate de factorii si institutiile investite cu competentele necesare pentru a asigura intregii populatii conditiile economico-sociale cuvenite unei alimentatii rationale si indispensabile statutului nutritional, care sa conduca la o stare buna a sanatatii individuale si publice. Pe plan mondial, exemplul ONU este cat se poate de argumentativ. In programele ONU au fost integrate politicile alimentare si nutritionale adoptate de cele doua organisme ale sale, specializate in domeniu: FAO si OMS. Organizatia pentru Agricultura si Alimentatie (FAO) este o institutie specializata, ale carei principale obiective sunt: ridicarea nivelului nutritiei si a conditiilor de viata ale populatiilor, ameliorarea randamentului productiei si eficacitatii repartitiei tuturor produselor alimentare si agricole, ameliorarea conditiei populatiilor rurale si contributia la dezvoltarea economiei mondiale. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) are ca tel fundamental de a aduce popoarele la cel mai inalt nivel de sanatate. FAO si OMS s-au angajat ferm sa actioneze energic in planul celor mai recente domenii si aspecte ale problemei alimentatiei si sanatatii, printre care mentionam: - intensificarea serviciilor pentru evaluarea situatiei alimentare prin accentuarea rolului SMIAR (Sistemul Mondial de Informare si Alerta Rapida). - intarirea controluilui produselor si asigurarea sigurantei alimentelor. - realizarea concordantei si compatibilitatii dintre legislatia si actele

normative nationale si reglementarile internationale, indeosebi cele ale Comisiei Codex Alimentarius. - echilibru dintre mediu, populatie si oferta alimentara. - presiunile demografice, exodul rural si implicatiile lor asupra alimentatiei - diminuarea carentelor in nutrienti si sprijinirea alimentatiei si nutritiei mamei, sugarului si copilului. - dezvoltarea salubritatii alimentare prin accentuarea functiei sale de prevenire a imbolnavirilor si contaminarilor biologice sau chimice. Cartea alba contine propuneri care transforma politica alimentara intr-un instrument prospectiv, dinamic, coerent si complet, bazat pe urmatoarele principii generale: - abordare globala, integrata - definirea clara a responsabilitatilor - transabilitatea produselor alimentare - coerenta, eficienta, dinamism si transparenta - analiza riscurilor - independenta, excelenta si transparenta avizelor stiintifice - principiul precautiei Politica de securitate alimentara are la baza informatiile stiintifice. Prin urmare, consultanta stiintifica privind securitatea alimentara trebuie sa fie de cea mai buna calitate. Aceasta trebuie furnizata la timp si corect celor responsabili de luarea deciziilor privind protectia sanatatii consumatorului. Uniunea Europeana are o legislatie ampla privind productia primara de produse agricole si productia industriala de alimente procesate. Legislatia a evoluat in ultimii treizeci de ani, reflectand un amestec de forte stiintifice, sociale, politice si economice, in special in cadrul crearii pietei interne. Ea cuprinde legislatie orizontala care are prevederi aplicabile tuturor alimentelor si legislatie verticala care cuprinde prevederi pentru tipuri specifice de alimente . Legislatia orizontala este reprezentata de peste 130 de directive cadru care sunt considerate cruciale pentru bunurile alimentare. Ea se refera la aditivii alimentari, contaminantii alimentari, etichetarea si prezentarea alimentelor, controlul oficial al bunurilor alimentare, igiena alimentelor, alimente pentru utilizari nutritionale speciale, materiale si articole care intra in contact cu alimentele, tratarea alimentelor cu radiatii ionizante, alimentele provenite din organisme modificate genetic si alimentele noi, reziduurile de medicamente de uz veterinar, reziduurile de pesticide. Legislatia verticala se refera la caracteristicile si compozitia unor produse ca ciocolata, gemurile, laptele de consum, zaharul, mierea, apele minerale naturale, apa potabila.

Ultimele evenimente dioxina, encefalopatia spongiforma bovina, lipsa unor reguli unitare in domenii ca fortificarea alimentelor, suplimentele nutritive, contaminarea microbiana, au dus la propunerea elaborarii unui nou cadru legislativ . Este necesara revizuirea tuturor procedurilor stabilite de legislatia alimentara in UE pentru implementarea si adaptarea sa la progresul tehnic si stiintific. Trebuie introdusa o mai buna coordonare a comitetelor care se ocupa de legislatia reprezentativa pentru a se asigura ca problemele de siguranta alimentara sunt abordate cu continuitate de la ferma pana pe masa consumatorului prin aplicarea unei proceduri unice de reglementare, a unei proceduri unice de adoptare a deciziilor individuale si a unei proceduri manageriale unice pentru toate problemele urgente privind securitatea alimentara. CONTROLUL Responsabilitatea unei productii alimentare sigure este impartita intre operatori si autoritatile nationale. Operatorii au responsabilitatea respectarii prevederilor legale si minimalizarii riscurilor asupra sanatatii. Autoritatile nationale au responsabilitatea sa asigure ca standardele de securitate alimentara sunt respectate de operatori. Ele trebuie sa infiinteze sisteme de control pentru aplicarea si respectarea regulilor legislative. Crizele recente de siguranta alimentara au evidentiat existenta unor deficiente in sistemele nationale de control. Ca urmare este nevoie sa se creeze un cadru uniform de sisteme de control nationale. Acest cadru va avea trei elemente de baza : a) Primul element il vor constitui criteriile operationale stabilite la nivel comunitar, pe care trebuie sa le intruneasca autoritatile nationale. Aceste criterii vor forma punctele principale de referinta pe baza carora autoritatile competente vor fi auditate. b) Al doilea element va fi dezvoltarea ghidurilor comunitare privind controlul. Acestea vor promova strategii nationale coerente si vor identifica prioritatile bazate pe riscuri si cele mai eficiente proceduri de control. Noua strategie comunitara va aborda in mod cuprinzator si integrat operatiunile de control. Aceste ghiduri vor furniza de asemenea consultanta privind dezvoltarea de sisteme de evidenta a controalelor si a rezultatelor actiunilor de control, cat si stabilirea de indicatori pentru control. c) Al treilea element al cadrului va fi intarirea cooperarii administrative privind dezvoltarea si operarea sistemelor de control. Se va intari schimbul comunitar intre autoritatile nationale al celor mai bune practici. Aceasta va include de asemenea promovarea asistentei mutuale intre Statele Membre prin integrarea si completarea cadrului legislativ existent. In plus, va cuprinde probleme cum ar fi instruirea, schimbul de informatii si gandirea strategica pe termen lung la nivel comunitar. INFORMAREA CONSUMATORILOR Comunicarea riscului nu trebuie sa fie o transmitere pasiva de informatii ci una interactiva, implicand un dialog cu toti cei implicati si receptarea reactiei acestora.

Comunicarea riscului consta in schimbul de informatii dintre partile implicate privind natura riscului si masurile de control al acestuia. Aceasta este o responsabilitate fundamentala pentru autoritatile publice in cadrul managementului riscurilor asupra sanatatii publice, care poate functiona corect numai daca evaluarile riscului si deciziile de management al riscului sunt transparente si publice. Din 1997 Comisia a implementat o noua abordare pentru a asigura transparenta prin punerea la dispozitia publicului a tuturor informatiilor privind consultanta stiintifica, inspectiile si controalele. Aceasta politica este un element de baza in comunicarea riscului si a increderii publice si prin urmare trebuie respectata activ. In toate aspectele privind securitatea alimentara, este esentiala recunoasterea totala a consumatorului in calitatea sa de parte interesata, iar interesele sale vor fi luate in considerare prin: consultarea publicului privind toate aspectele de securitate alimentara asigurarea unui cadru de discutii (dezbateri publice) intre expertii stiintifici si consumatori facilitarea unui dialog international intre consumatori, atat la nivel european cat si mondial. NUTRITIA Asigurarea protectiei sanatatii publice nu se limiteaza la siguranta chimica, biologica si fizica a alimentelor. Trebuie sa vizeze de asemenea asigurarea dozei de nutrienti de baza, limitand dozele de alte elemente pentru a evita efectele daunatoare asupra sanatatii, inclusiv efectele anti-nutritionale. Informatiile stiintifice au aratat ca un regim alimentar adecvat si variat reprezinta un factor foarte important in mentinerea unei bune sanatati si a unei bune conditii generale. Pe piata apar noi tipuri de produse cu valoare nutritionala modificata, care pot influenta favorabil sau nefavorabil comportamentul alimentar si sanatatea. Comisia analizeaza dezvoltarea unei politici nutritionale cuprinzatoare si coerente si va prezenta un plan de actiune in acest scop. Implementarea cu succes a politicii nutritionale necesita in special o monitorizare eficienta, colectarea datelor si analiza acestora. Prin urmare trebuie incluse in sistemele de colectare de date nationale si comunitare informatii privind obiceiurile alimentare, dieta si calitatea alimentelor. In plus, trebuie promovate studii si cercetari privind nutritia, se va apela activ la consultanta stiintifica si rezultatele se vor pune la dispozitie cu deplina transparenta. Un alt aspect al politicii nutritionale este informarea eficienta si corecta a consumatorului; in aceasta privinta este important rolul ce ii revine directivei privind etichetarea. ADITIVI ALIMENTARI Aditivii alimentari sunt substante chimice adaugate in alimente sau bauturi cu scopul de a le ameliora diverse proprietati: gustul, culoarea, stabilitatea, rezistenta la alterare. In mod standardizat, denumirea lor este formata din litera "E" si un indice compus din trei cifre.

Alimentele sunt prelucrate prin inglobarea de aditivi alimentari (coloranti, stabilizatori, antioxidanti, servanti, matizanti) care se regasc in compozitie scrisi pe ambalaj (daca exista sub forma unor coduri: E 954 pentru zaharina E 330 (acid citric), E250 si E 251 (nitriti respectiv nitratimezeluri) etc. Toate produsele care contin aditivi trebuie sa fie etichetate corespunzator. Aditivii alimentari sau E-urile sunt substantele care insotesc aproape orice produs aflat in magazine, ele sunt cu sau fara valoarea nutritiva, sunt folosite la prepararea unor alimente in scopul imbunatatirii calitatii acestora sau pentru a permite aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare. Utilitatea acestor aditivi alimentari este ca ei mentin calitatea si siguranta produselor o perioada mai mare de timp, mentin sau imbunatatesc gustul produselor, asigura controlul aciditatii si a alcalinitatii produselor, mentin consistenta produselor de asemenea mai mentin aroma sau culoarea produselor. E-urile reprezinta codificarea unor aditivi alimentari, a caror utilizare a fost permisa (din punct de vedere al sigurantei alimentare) in tarile Uniunii Europene si in tarile care au aderat la acest sistem de codificare. La ora actuala sunt peste 20 de tipuri de aditivi alimentari cum ar fi, conservanti, antioxidanti, acidifianti, corectori de aciditate, emulsificatori, gelifianti, stabilizatori, agenti de ingrosare, potentatori de arome, antiaglomeranti, indulcitori, coloranti, agenti de afanare, agenti de glazurare, agenti de intarire, saruri de topire, agenti de incarcare, amidon modificat, gaze propulsare etc... Testele stiintifice efectuate periodic asupra acestor aditivi, ridica tot mai multe probleme de la an la an, dovedindu-se ca unele dintre acestea au totusi un grad de nocivitate mai mare decat cel estimat initial. Tarile Uniunii Europene fac eforturi deosebite pentru rescrierea listelor de aditivi alimentari, scopul fiind siguranta alimentara a consumatorului. Problema acuta a pastrarii alimentelor a dus la introducerea cererii aditivilor in alimentatie. In cateva produse aditivii sunt astazi esentiali. In zilele noastre, aditivii sunt riguros testati inainte de a fi aprobati pentru alimente. Fiecare dintre acestia este supus unor procese complexe de testare pentru a i se determina nivelul care permite consumul zilnic pe toata durata vietii, fara riscuri pentru sanatate. Aditivii nu sunt o noua inventie. In prezent exista un foarte numar mare de aditivi alimentari. Majoritatea se folosesc de 50 ani sau mai mult, dar ei par a fi noi pentru ca acum apar pe etichetele alimentare de (aproximativ 15 ani). Cele mai raspandite categorii de adivi sunt: Indulcitori - inlocuiesc zaharul; Coloranti - pentru a da o culoare mai apetisanta; Acidifianti - dau un gust usor acid; Corectorii de aciditate - cresc sau diminueaza aciditatea; Emulsificatori - asigura un amestec omogen intre apa si grasimile alimentare; Conservanti - intarzie sau impiedica alterarea alimentelor; Corectorii de gust si de miros imbunatatesc mirosul si gustul alimentelor; Propulsori - gaze care servesc la expulzarea alimentelor din ambalaje; Antioxidanti - limiteaza oxidarea alimentelor sensibile la contactul cu aerul.

Pentru a mentine si pentru a imbunatati valoarea nutritionala, vitaminele si mineralele sunt amestecate in multe alimente comune cum ar fi lapte, cereale, margarina, faina, pentru a le face nelipsite din dieta.Vitamina D este adaugata laptelui, vitamina C bauturilor de culoare orange, vitamina A margarinei. De asemenea vitamina C este folosita ca antioxidant pentru fructele proaspete si pestele inghetat. Pentru a mentine un gust placut si inalta valoare nutritiva conservantii intarzie procesul de deteriorare cauzate de ciuperci, bacterii, aer, drojdii. Folosind un conservant chimic ca propionat de sodiu, se stopeaza cresterea bacteriilor in paine. Bacteria Clostridium botulinum, care produce otraviri ucigase, mai ales in produsele din carne, este impiedicata in evolutie de folosirea conservantilor. Nu trebuie uitat ca aceasta bacterie poate duce la aparitia bolii numita botulism. ANTIOXIDANTII Antioxidantii sunt substante care previn degradarea grasimilor si uleiurilor, dar si a altor tipuri de alimente (rancezirea). De asemenea, previn ca fructele taiate (ex. merele) sa nu-si schimbe culoarea spre maroniu, cand sunt expuse la aer. METODE DE CONSERVARE Mancarea este conservata doar ca noi sa mancam sanatos in afara sezonului, sau in cateva zile (saptamani) dupa ce este preparata si pentru a incetini procesele de deteriorare produse de bacterii, ciuperci. Cele mai comune metode de conservare sunt cele folosite in mica gospodarie si pe scara mare, in industrie: - pasteurizarea (in fabrica); - congelarea (acasa si in fabrica); - uscarea (in fabrica); - folosirea clorurii de sodiu (acasa si in fabrica); - afumarea (acasa si in fabrica); - macerarea (acasa si in fabrica). - conservarea cu zahar (in dulceturi) sau alcool ( acasa, in fabrica). Pentru a creste savoarea sau coloratia uniforma se folosesc multe mirodenii, atat naturale, cat si sintetice. Aceste mirodenii cresc gustul alimentelor. Savoarea naturala a tuturor alimentelor este data de anumite substante chimice (ex. cafeaua, contine diferiti alti compusi) COLORANTII Colorantii de asemenea cresc aparenta multor mancaruri intalnite. Pigmentii certificati aditivilor alimentari sunt folositi pe o arie mare, deoarece puterea de colorare este mai mare decat a tuturor produselor derivate din cele naturale. Astfel, producatorii de alimente trebuie sa foloseasca cantitati mici de pigmenti. Colorantii sunt adaugati mancarurilor pentru a improviza culoarea si a reduce culoarea pierduta in procesele ce au loc la temperaturi inalte. In timp colorantii naturali nu sunt stabili la temperaturi ridicate.

ACIDIFIANTII Acidifiantii dau un gust usor acid, ajutand la modificarea aciditatii sau alcalinitatii alimentelor, pentru a obtine o savoare, un gust si o culoare proprii. E-URILE sunt aditivi periculosi pentru sanatate Expresia ceea ce mananca un om pentru altul este otrava ( Lucretius) ar trebui sa fie luata in considerare. Eliminarea toxinelor din dieta este un pas mare spre a imbunatati sanatatea si a scadea riscurile de boala. Aditivii pot cauza dureri de cap sau alterarea nivelului energiei; pot afecta concentratia mentala, comportamentul, imunitatea; cresc riscul aparitiei cancerului, bolilor vasculare si stari degenerative. Ar trebui sa incepem sa evitam aditivii indoielnici, luand o decizie in privinta eliminarii lor, tinand cont ca au un rol riscant pentru sanatate. Oricum pare dificil modificarea alimentatiei si gasirea de substituienti pentru o hrana pe care o savuram dar sa ne amintim ca dieta alimentara trebuie sa insemne sanatate. Evitarea si diminuarea aditivilor sunt pasi cruciali si-n cele mai reusite programe de alimentatie naturala. Aditivii prezinta si riscuri de aparitie a anumitor boli: - grasimile hidrogenate -bolile cardiovasculare si obezitate; - colorantii artificiali -alergii, astm, hiperaciditate, posibil cancer; - nitrati si nitriti -se pot dezvolta in corp sub forma de nitrozamine care pot fi cancerigene - sulfiti reactii de alergii si astm; - zahar si indulcitori obezitate, boli ale cavitatii bucale, diabet, fluctuatia glicemiei, cresterea trigliceridelor; - indulcitorii artificiali , cum ar fi aspartamul probleme de comportament, hiperaciditate, migrene, alergii, cancer. - conservanti reactii alergice, hiperaciditate, cancer. - arome artificiale modificare de comportament; - sare in exces retinere de lichid, cresterea tensiunii arteriale. Consumul indelungat de produse alimentare aditivate sintetic produce in organismul uman un bombardament asupra organelor interne, care provoaca distrugerea sistemului imunitar, precum si o serie de tumori maligne si benigne. Este bine sa fim constienti de riscul la care ne expunem cumparand produse fara a ne informa asupra procesului de fabricatie si a ingredientelor periculoase pentru sanatate. CE ESTE HACCP? Legislatia internationala (Directiva Consiliului CE 93/43/EEC/14 iunie 1993, Regulamentul U.E. 178/2002) si cea din Romania (Legea 150/2004, H.G. 924 /11 august 2005) privind industria alimentara prevede aplicarea in toate societatile implicate in productia, transportul, depozitarea, servirea si comertul alimentelor a principiilor unui sistem de management al sigurantei produselor alimentare bazat pe evaluarea si prevenirea riscurilor contaminarii, deci a unui sistem HACCP (Hazard Analysis and Critical Control Point - Analiza riscurilor in cadrul sistemelor de management al igienei). PRINCIPIILE HACCP:

identificarea riscurilor contaminarii si evaluarea lor comparativ cu nocivitatea fata de consumatorul direct. identificarea punctelor critice de control (PCC) care, mentinute sub control, sunt in masura sa previna, sa elimine sau sa reduca pana la limite acceptabile riscul contaminarii. stabilirea limitelor critice pentru fiecare PCC. stabilirea sistemului de monitorizarea a PCC. stabilirea de actiuni corective, in cazul in care un anumit PCC nu mai este sub control. stabilirea procedurilor de verificare a eficacitatii sistemului HACCP. stabilirea documentelor si inregistrarilor adecvate pentru realizarea planului HACCP. BENEFICIILE IMPLEMENTARII HACCP: este parte componenta a sistemului de management al calitatii. este o metoda preventiva de autocontrol de asigurare a inocuitatii produselor alimentare. creste competitivitatea pe plan national si international (indeplinirea unor posibile criterii de licitatie) creste increderea clientilor si salariatilor companiei in capacitatea acesteia de a realiza exclusiv produse sigure pentru consum, in mod constant. limiteaza incidentele ce implica responsabilitatea juridica a societatii demonstreaza conformitatea cu legislatia specifica in vigoare. imbunatateste conditiile de munca ale salariatilor CE ESTE ISO 22000? ISO 22000 este un standard international, elaborat pentru a asigura securitatea lanturilor alimentare pe plan mondial. ISO 22000 permite crearea unui sistem de management al sigurantei alimentare, cuprinzand principiile si planul HACCP si cerintele referitoare la siguranta lantului alimentar (comunicarea din interiorul societatii, comunicarea cu furnizorii si clientii, conditii de depozitare, accesul la informatiile cu privire la produsele/serviciile alimentare furnizate, dezvoltarea de noi produse/servicii alimentare) BENEFICIILE IMPLEMENTARII ISO 22000: asigura o mai buna implementare a sistemului HACCP include beneficiile implementarii sistemului HACCP ISO 22000 este structurat ca si standardul ISO 9001 ceea ce pemite o mai usoara implementare ISO 22000 in societatile care sunt deja certificate ISO 9001. CUI SE ADRESEAZA? Se aplica tuturor societatilor din domeniul alimentar (producerea, ambalarea, transportul, depozitarea, servirea si comercializarea produselor alimentare) indiferent de marimea si complexitatea lor si care doresc sa-si implementeze un sistem care sa ofere

premisele obtinerii unor produse alimentare sigure in vederea cresterii increderii intre clienti, furnizori si autoritatile de supraveghere. Cum va poate ajuta RACIS pentru implementarea HACCP (ISO 22000) Profesionistii in HACCP si sisteme de management al sigurantei alimentare ai firmei RACIS va pot ajuta cu experienta lor in industria alimentara. Consultantii nostri evalueaza procesele societatii si va ajuta in elaborarea si implementarea unui sistem HACCP (ISO 22000), incluzand: analiza sistemului si conformitatea acestuia cu prevederile generale si specifice privind bunele practici de igiena -GHP siproductie -GMP elaborarea documentatiei instruirea personalului implicat in implementarea HACCP (ISO 22000) implementarea sistemului HACCP (ISO 22000) audit intern asistenta pentru pregatirea auditului de certificare asistenta in relatia cu organismul de certificare 3. SECURITATEA ALIMENTULUI In baza recomandarilor FAO/OMS/PUND, se cunosc drepturile consumatorilor: dreptul la satisfacerea nevoilor fundamentale; dreptul la protectie prin sisteme legislative si de securitate impotriva produselor si serviciilor care pun in pericol sanatatea sau viata; dreptul la informarea corecta si completa asupra caracteristicilor calitative si conditiilor de folosire a produselor alimentare si serviicilor; dreptul la despagubire pentru prejudiciile aduse de alimente si servicii necorespunzatoare; dreptul la instruire si educatie. Calitatea alimentului A) Definirea notiunii de calitate a alimentelor Calitatea este data de totalitatea caracteristicilor in virtutea carora un produs detine atribute specifice, se distinge si se diferentiaza de altele similare, conferindu-i-se capacitatea de a se satisface nevoile exprimate sau implicite ale consumatorului. Termenul de "calitate"nu este folosit pentru a exprima superlativul. Mai exacte si utile sunt formularile: "calitate relativa"cand produsul este comparat cu superlativul si clasat fata de acesta; "nivelul calitatii"si"masura calitatii"care se refera la evaluari tehnice precise fata de superlativ. Calitatea unui produs este influentata de numeroase activitati indepentente in timpul producerii lui. Adesea, calitatea se raporteaza la: utilitate; aptitudini de utilizare; satisfacerea clientului; conformitatea cu cerintele.

Clasificarea produselor in functie de calitatea lor se face in clase, notate cu cifre(1,2,3,....). Asigurarea calitatii se face: prin acoperirea completa a cerintelor clientului; prin verificarea permanenta, in cadrul ciclului de productie, a respectarii manoperelor, tehnicilor si materialelor folosite, pentru a fi conforme cu cele prestabilite. Alimentele sunt orice fel de produse, in stare naturala sau prelucrate, care contin substante nutritive necesare organismului uman si pot fi folosite pentru intretinerea activitatii vitale, nefiind daunatoare.Ele sunt: produse agroalimentare naturale, de origine vegetala sau animala, constituind materia prima pentru prelucrarea in produs alimentar sau care se pot consuma ca atare de catre populatie, printr-o prelucrare in gospodarie, provenind din surse proprii sau prin intermediul pietei; produse alimentare care se obtin prin prelucrarea produselor agroalimentare, printr-un procedeu industrial, fiind puse la dispozitia populatiei prin intermediul pietei. Calitatea produselor alimentare este definita prin indicatori de calitate, stabiliti si consemnati in norme de calitate. B) Norme si standarde de calitate: Normele: sunt reguli si dispozitii stabilite prin lege sau acceptiune; cuprind totalitatea conditiilor minimale sau maximale privitoare la criteriile de apreciere sau evaluare; se concretizeaza prin documente aprobate de catre un organism recunoscut; furnizeaza reguli de baza, modalitati de control si masuri pentru a ajunge la un nivel optim in domeniul aprobat. Obiectivele normarii calitatii alimentelor vizeaza: - punerea in consum a alimentelor bogate in nutrine (proteine, glucide, lipide, saruri minerale si vitamine); - siguranta alimentelor - adica asigurarea conditiilor pentru ca alimentele: -sa nu sufere degradari fizice, fizico-chimice, biochimice, microbiologice care sa le afecteze inocuitatea; -sa nu contina, ca atare, specii de microorganisme peste limitele admise prin reglementarile legale; -sa nu fie infestate cu insecte si paraziti; -sa nu devina vatamatoare pentru organismul uman; - asigurarea consumarii cu placere a alimentelor. Normarea se refera la : calitati nutritionale - care sunt date de componentele chimice, biochimice, plastice si energetice care satisfac, prin consumul alimentului, cerinte fiziologice de nutritie ale organismului uman;

calitati igienice sau inocuitate - reprezentate de continutul in substante toxice sau microorganisme patogene, care prin consum nu afecteaza sanatatea consumatorului; calitati organoleptice - reprezentate de ansamblul caracteristicilor alimentului si care pot fi percepute senzorial de consumatori: forma, culoare, aspect, miros, gust, consistenta; calitati de intrebuintare - referindu-se la satisfacerea cerintelor consumatorului pentru a folosi alimentele in procesele de alimentatie-nutritie. Standarde si alte acte de calitate Performantele economice ale unei unitati de productie sau de prestari servicii sunt in mare masura legate de calitatea activitatii ei. In ultimi ani au crescut, in toata lumea, exigentele clientilor in materie de calitate. Aceasta tendinta a fost insotita de intelegerea din ce in ce mai accentuata a faptului ca ameliorarea continua a calitatii este obligatorie pentru a atinge si mentine performantele. Cerintele si nevoile pentru productie sau prestari servicii sunt trecute in specificatiile (documentatiile) tehnice. Dar complexitatea sistemului organizational privind conceptiile si relatiile de productie este atat de mare, incat s-a ivit necesitatea completarii specificatiilor tehnice cu unele documente care sa dezvolte liniile directoare si cerintele bazate pe sistemul calitatii. Acestea s-au concretizat in Standardele internationale ISO 9000, 9001, 9002, 9003, si 9004 care sintetizeaza cerintele si documentele privitoare la calitate, existente pe plan mondial. C) Ambalarea, etichetarea si inscriptionarea produselor alimentare Ambalarea produselor alimentare Pentru a fi comercializate, produsele alimentare trebuie sa fie ambalate, fie in cantitati mici (portionate), fie in vrac. Ambalajul este un material specific, ca executie si ca natura,destinat produselor alimentare in vederea asigurarii protectiei si utilizat pentru transportul, manipularea, depozitarea sau desfacerea acestora. Conditii obligatorii privind ambalajele: o sa mentina calitatile si cantitatile produselor; o sa fie din materiale reciclabile sau care sa aiba asigurate conditii de valorificare sau eliminare ecologica; o sa fie din materiale care nu cedeaza alimentelor substante straine, peste limitele admise; o sa nu modifice caracterele organoleptice ale produselor; o sa fie curate, dezinfectate si neinfestate cu insecte si rozatoare; o sa un fie purtatoare de substante toxice pe suprafata lor (sa nu fi fost anterior folosite pentru ambalarea de substante pesticide, insecticide etc.). Materialele de ambalare si ambalajele utilizate pentru produsele alimentare trebuie sa fie avizate de Ministerul Sanatatii. Etichetarea si inscriptionarea produselor alimentare Orice produs alimentar ambalat trebuie sa fie etichetat. Etichetele se aplica pe suprafata ambalajului si trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii privitoare la

informarea cumparatorului: tara in care a fost fabricat si ambalat produsul; denumirea produsului; numele firmei producatoare; norme de calitate specifice; ingrediente continute; aditivi sau alte substante adaugate; termenul de valabilitate; conditiile specifice de pastrare. Denumirea comerciala a produsului alimentar trebuie sa fie: in concordanta cu natura produsului.(De exemplu: "lacto"-indica prezenta laptelui; "fructo"-indica prezenta fructelor) sigla nu trebuie sa fie in dezacord cu continutul produsului.(De exemplu: nu se admite desenul unei ovine pe un produs din lapte de vaca; nu se admite desenul unei albine pe mierea artificiala) Pe ambalajele produselor alimentare destinate persoanelor carora le sunt necesare diete speciale pentru varsta, boli sau alte motive se vor mentiona, in plus, indicatiile si precautiile de folosire a acestora. D) Sisteme de omologare, certificare, marcare si autorizare a productiei Pentru fabricarea produselor alimentare, acestea trebuie sa detina licenta de fabricatie de la Ministerul Agriculturii si Alimentatiei. Activitatile pentru care este necesara licenta de fabricatie sunt cele de domeniul producerii de:lapte si produse lactate, carne si produse din carne, peste si produse din peste, paine si produse de morarit si panificatie, zahar si prooduse zaharoase, uleiuri si grasimi vegetale alimentare, bauturi racoritoare, conserve din legume si fructe, vin, bere, spirt, bauturi alcoolice si drojdie de panificatie. Licenta de fabricatie se acorda: agentilor economici (persoane juridice); asociatiilor familiale sau persoanelor fizice pentru productia de bauturi alcoolice si racoritoare (pentru celelalte tipuri de productie alimentara nu exista obligatia detinerii licentei de fabricatie). Licentele de fabricatie a produselor alimentare se acorda pentru fiecare produs in parte si sunt netransmisibile. E) Termenele de valabilitate Termenul de valabilitate, inscriptionat pe produs, este durata de timp in care produsul alimentar nu capata propretati nocive pentru consumator, in cazul in care este pastrat in conditii corespunzatoare. Folosirea de produse cu termen de valabilitate depasit este sanctionata de legislatia sanitara, intrucat exista risc de imbolnavire a consumatorilor. Inscriptionarea termenului de valabilitate se face pe fiecare ambalaj precizand fie data fabricatiei si data expirarii; fie data fabricatiei si durata de timp cat se mentine valabilitatea (De exemplu: 5 ianuarie 2007 - valabil 12 luni), fie doar data expirarii. Stabilirea termenului de valabilitate se face de catre producator, pe raspunderea acestuia, prin colaborare cu unitati de cercetare si laboratoare specializate, dupa experimentari prealabile. Se interzice prelungirea termenului de valabilitate expirat, prin reetichetarea sau reambalarea produselor. F) Falsificarea alimentelor Falsificarea alimentelor reprezinta adaosul oricarei substante intr-un produs

alimentar, cu scopul mascarii unor defecte sau al conferirii unor propretati pe care nu-l justifica prin origine si compozitie. Exemple: utilizarea carnii alterate dupa spalarea cu otet sau condimentarea excesiva: mirosul si gustul de alterat dispar, dar nocivitatea ramane; ingrosarea smantanii cu faina (se poate pune in evidenta cu o picatura de tinctura de iod; iodul da cu amidonul o coloratie albastra a produsului). Consumatorul trebuie sa fie informat cu privire la continutul produsului. G) Sisteme de management al calitatii Produsele alimentare realizate in tara sau cele importate, supuse unui proces tehnologic, trebuie: sa aiba o compozitie si calitate care sa nu constituie un pericol pentru organismul uman, din punct de vedere fizic, chimic, microbiologic, toxicologic, parazitologic sau al nivelului de radioactivitate; sa asigure ca materiile prime si materialele corespund conditiilor prevazute de standarde, caiete de sarcini, specificatii tehnice, norme sanitare, sanitar-veterinare, si de protectie a mediului in vighoare; sa aiba aditivi, substante straine si microorganisme numai in limita admisa de Ministerul Sanatatii, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei; sa asigure verificarea calitatii produselor alimentare in toate fazele de fabricatie, incepand cu materia prima si pana la obtinerea produselor finite, cat si pe timpul depozitarii acestora. Controlul calitatii se face prin organele de control tehnic al producatorului; la receptia materiei prime si materialelor sa se ceara certificatele de calitate si sa se verifice daca performantele stabilite in acestea sunt la nivelul parametrilor inscrisi in standarde si in alte norme de calitate; sa fie verificate la receptie in laboratoarele proprii ale agentilor economici, iar in cazul in care acestea nu au dotarea specifica, in laboratoare neutre, specializate, autorizate sau acreditate. Supravegherea si controlul activitatii agentilor economicii care desfasoara activitati in domeniul productiei alimentare se fac de catre imputerniciti ai Ministerului Sanatatii, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, cu colaborarea asociatiilor de protectie a consumatorilor. Nerespectarea prevederilor legale privind transportul, receptionarea, depozitarea, prelucrarea si comercializarea produselor alimentare constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda. 4. PROTECTIA CONSUMATORULUI DIN ROMANIA Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, organ de specialitate al administratiei publice centrale, in subordinea Guvernului, cu personalitate juridica, infiintat in anul 2001, isi desfasoara activitatea in conformitate cu Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, cu modificarile si completarile ulterioare.

Conducerea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor este asigurata de un Secretar de Stat, Presedinte, ajutat de un Subsecretar de Stat, Vicepresedinte numiti prin decizia primului ministru. La nivel central institutia are urmatoarea structura: - Directia de integrare europeana, strategii, parteneriat, relatii externe - Directia de supraveghere si control al pietei produselor si serviciilor - Directia Economica si Resurse Umane - Directia pentru metale pretioase si pietre pretioase - Serviciul juridic si audit public intern. Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor are in subordine 42 de oficii pentru protectia consumatorilor, in toate judetele tarii si in municipiul Bucuresti, cu un numar maxim de 684 de posturi, precum si Centrul National pentru Incercarea si Expertizarea Produselor LAREX Bucuresti unitate extrabugetara cu 9 filiale teritoriale a carui functionare este reglementata prin Hotararea Guvernului nr. 625/1999. Reteaua de laboratoare cuprinde in afara Centrului National pentru Incercarea si Expertizarea Produselor LAREX cu cele 9 filiale teritoriale in Bucuresti, Arad, Baia Mare, Constanta, Galati, Oradea, Satu-Mare, Sibiu si Iasi, laboratoare proprii de analize si incercari organizate in judetele Bacau, Vrancea, Neamt, Braila si Suceava, precum si Laboratorul pentru Analiza Calitatii Vinurilor si Bauturilor Alcoolice, care functioneaza in structura Oficiului pentru Protectia Consumatorilor al Municipiului Bucuresti. Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor coordoneaza si realizeaza strategia si politica Guvernului in domeniul protectiei consumatorilor, actionand pentru prevenirea si combaterea practicilor care dauneaza sanatatii, securitatii sau intereselor economice ale consumatorilor si evalueaza efectele pe piata ale sistemelor de supraveghere a produselor si serviciilor destinate acestora. Prin H.G. 681 / 19.07.2001, pe langa Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor functioneaza Comitetul interministerial pentru Supravegherea Pietei Produselor si Serviciilor si Protectia Consumatorilor, a carui principala atributie este asigurarea colaborarii dintre autoritatile administratiei publice centrale, pe de o patre si colaborarea dintre aceste autoritati si structurile civile in vederea perfectionarii Sistemului national de supraveghere a pietei produselor si serviciilor, perfectionarii cadrului legislativ, accelerarii procesului de armonizare a legislatiei nationale cu legislatia Uniunii Europene. In conformitate cu Hotararea Guvernului nr. 755/2003, principalele atributii ale Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor sunt: 1. participa, impreuna cu alte organe ale administratiei publice centrale si locale de specialitate cu atributii in domeniu si cu organismele neguvernamentale ale consumatorilor, la elaborarea strategiei in domeniul protectiei consumatorilor, asigurand corelarea acesteia cu cea existenta in Uniunea Europeana; 2. propune Guvernului spre adoptare si avizeaza proiecte de acte normative in domeniul protectiei consumatorilor cu privire la fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportul, importul si comercializarea produselor, precum si cu privire la prestarea serviciilor, astfel incat acestea sa nu puna in pericol viata, sanatatea sau securitatea consumatorilor ori sa afecteze drepturile si interesele lor legitime;

3. elaboreaza, impreuna cu alte organe de specialitate ale administratiei publice, proceduri privind obiectivele, conditiile si modul de colaborare in desfasurarea activitatii de protectie a consumatorilor; 4. participa la realizarea programelor interne si internationale in domeniul protectiei consumatorilor, colaborand cu organizatii si institutii din tara si din strainatate, conform competentelor ce ii revin potrivit dispozitiilor legale in vigoare; 5. efectueaza analize si incercari in laboratoarele acreditate conform legii sau in laboratoare proprii ori agreate; 6. efectueaza sau finanteaza studii si teste comparative cu privire la calitatea produselor si serviciilor destinate consumatorilor, pe care le aduce la cunostinta publicului; 7. desfasoara activitati de informare, consiliere si educare a consumatorilor; editeaza publicatii de specialitate in domeniul protectiei consumatorilor; 8. sprijina asociatiile de consumatori in vederea atingerii obiectivelor prevazute de lege; 9. sprijina asociatiile de consumatori in actiunea de infiintare si functionare a centrelor de consultanta, informare si educare a consumatorilor; 10. informeaza permanent consumatorii asupra produselor si serviciilor care prezinta riscuri pentru sanatatea si securitatea lor sau care le pot afecta interesele economice; 11. prezinta informari periodice Guvernului si organelor administratiei publice centrale interesate, referitoare la activitatea proprie privind respectarea drepturilor si intereselor consumatorilor; 12. controleaza respectarea dispozitiilor legale privind protectia consumatorilor, referitoare la securitatea produselor si serviciilor, precum si la apararea drepturilor legitime ale consumatorilor, prin efectuarea de controale pe piata la producatori, importatori, distribuitori, vanzatori, prestatori de servicii si in unitatile vamale, avand acces la locurile in care se produc, se depoziteaza ori se comercializeaza produsele sau in care se presteaza serviciile, precum si la documentele referitoare la acestea; 13. constata contraventii si dispune masuri de limitare a consecintelor producerii, prestarii, importului, comercializarii sau oferirii gratuite a unor produse si servicii care nu respecta dispozitiile legale din domeniile de activitate ale Autoritatii, prin aplicarea sanctiunilor contraventionale principale si complementare prevazute de lege, sesizeaza organele de urmarire penala ori de cate ori constata incalcari ale legii penale; 14. solicita organelor emitente suspendarea sau retragerea autorizatiei de functionare, a licentei de fabricatie ori a certificatului de clasificare, in conditiile legii; 15. coordoneaza schimbul rapid de informatii cu institutiile si organele competente, nationale si internationale, privind produsele si serviciile care reprezinta risc pentru sanatatea si securitatea consumatorilor; 16. controleaza daca mijloacele de masurare folosite pe piata sunt insotite de documentele prevazute de lege care atesta verificarea acestora din punct de vedere metrologic;

17. sesizeaza factorii de decizie si operatorii implicati in sistemul de certificare a calitatii produselor si serviciilor, in baza constatarilor proprii si a informatiilor primite de la organismele neguvernamentale si de la consumatori, cu privire la neconformitatile produselor si serviciilor destinate consumului populatiei in raport cu documentele de certificare si propune imbunatatirea sau elaborarea de reglementari in domeniu; 18. primeste si rezolva sau, dupa caz, transmite spre solutionare celor in drept, potrivit competentelor, sesizarile asociatiilor pentru protectia consumatorilor, precum si sesizarile persoanelor fizice sau juridice cu privire la incalcarea drepturilor consumatorilor, in conditiile legii; 19. desfasoara activitati de pregatire a specialistilor in domeniul protectiei consumatorilor; 20. acorda consultanta de specialitate in domeniul protectiei consumatorilor pentru persoane juridice; 21. stabileste si percepe taxe si tarife pentru efectuarea de analize, incercari, expertizari, certificari de laborator, autorizari, consultanta, cursuri de pregatire, specializare sau perfectionare, alte servicii prestate in conditiile legii; 22. fundamenteaza si propune in proiectul de buget resursele financiare necesare in vederea realizarii politicilor in domeniul sau de competenta; 23. urmareste, potrivit legii, legalitatea publicitatii pentru produsele si serviciile destinate consumatorilor; 24. autorizeaza operatiunile cu metale pretioase, aliajele acestora si pietre pretioase; 25. stabileste si aproba marcile utilizate de producatorii interni, importatori sau, dupa caz, de comercianti, pe baza de tarife proprii, precum si marca proprie de certificare; 26. efectueaza expertize ale metalelor pretioase si pietrelor pretioase in conditiile legii. Autoritatea indeplineste orice alte atributii stabilite prin acte normative pentru domeniul sau de activitate. Pentru aplicarea eficienta si unitara a legislatiei in domeniu, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a elaborat peste 90 de proceduri specifice de control pe grupe de produse si servicii. In scopul crearii instrumentelor legale necesare protejarii drepturilor si intereselor consumatorilor, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor s-a preocupat pentru dezvoltarea cadrului legislativ in domeniul protectiei consumatorilor, avand la baza directivele europene in domeniu. In completarea cadrului institutional mentionam existenta consiliilor consultative pentru protectia consumatorilor, care grupeaza reprezentanti ai autoritatilor de stat, industriei si grupurilor de consumatori, atat la nivel local cat si la nivel national, organizate in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 251/1994. Totodata, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a sprijinit crearea si dezvoltarea asociatiilor pentru protectia consumatorilor si participarea impreuna cu acestea la informarea si educarea consumatorilor.

In fiecare din cele 42 de judete au fost create asociatii si alte organizatii neguvernamentale in domeniul protectiei consumatorilor, in prezent fiind inregistrate un numar de 127 de asociatii, structurate la nivel judetean in 16 federatii si o confederatie. Prin Ordonanta Guvernului nr.88/2000, s-a creat cadrul juridic pentru infiintarea Centrului de Consultanta si Informare a Consumatorilor, care in prezent, isi desfasoara activitatea pe langa Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania - Bucuresti. Pentru intarirea sistemului de supraveghere a pietei, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor participa la Sistemul tranzitional de schimb rapid de informatii TRAPEX cu tarile central si est-europene, privind produsele periculoase destinate consumatorilor. Din aprilie 1999, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a fost desemnata ca Punct National de Contact pentru Sistemul TRAPEX. In cadrul sistemului TRAPEX specialistii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor urmaresc depistarea unor produse periculoase cu grad mare de risc pentru viata, sanatatea si securitatea consumatorilor, in acest scop fiind incheiate conventii de colaborare cu Ministerul Sanatatii si cu Ministerul Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului. SISTEMUL TRAPEX Incepand cu data de 15 mai 1999, Romania participa la Sistemul TRAPEX, sistem prin care tarile PHARE vor evita comercializarea pe teritoriul lor a produselor cu pericol grav si imediat pentru sanatatea si securitatea consumatorilor. Acest sistem rapid de schimb de informatii privind produsele periculoasc a fost creat in martie 1999 ca rezultat al intalnirii organizate la Bruxelles de catre Centrul de Drept al Consumului, din cadrul Universitatii Catolice din Louvain-la-Neuve, Belgia, si Directia Generala XXIV a Comisiei Europene. Sistemul TRAPEX, similar sistemului RAPEX din Uniunea Europeana care functioneaza din anul 1994, a devenit operational la jumatatea lunii mai 1999, secretariatul fiind asigurat de Inspectoratul pentru Protectia Consumatorilor din Ungaria. Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumtorilor este Punctul National de Contact pentru produsele alimentare si nealimentare destinate consumatorilor. In cazul depistarii unui produs cu pericol grav si imediat, va transmite secretariatului din Ungaria rezultatul cercetarilor efectuate asupra produsului respectiv. Dupa notificare, secretariatul va transmite punctelor nationale de contact din tarile Europei Centrale si de Est, informatiile privind produsul cu pericol grav si imediat, pentru luarea masurilor pe care le considera necesere in conformitate cu legislatia nationala a fiecarei tari. In scopul bunei functionari a sistemului TRAPEX, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a incheiat conventii de colaborare cu Ministerul Agriculturii si Alimeniatiei si cu Ministerul Sanatatii pentru a primi informatii privind produsele periculoase destnate consumatorilor. SISTEMUL LAREX Marca LAREX este inregistrata din 1975 la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci si la Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale de la Geneva.

C.N.I.E.P. LAREX este membru fondator al Asociatiei Laboratoarelor Acreditate din Romania si colaboreaza cu numeroase organisme guvernamentale si oficiale ca: Directia Generala a Vamilor, Garda Financiara, Politia Economica, Registrul Auto Roman. Faptul ca lista clientilor LAREX cuprinde in egala masura organisme ale statului si agenti economici este inca o dovada a statutului de organism neutru pe care si l-a consolidat in timp. C.N.I.E.P. LAREX are sediul principal in Bucuresti si laboratoare in 9 orase importante: Arad, Baia Mare, Constanta, Galati, Iasi, Oradea, Satu Mare, Sibiu si Timisoara. In aceste laboratoare se executa analize fizico-chimice, microbiologice si fizicomecanice in vederea certificarii diverselor produse (agroalimentare, cosmetice, petroliere, anorganice, textile, articole de menaj, electronice si electrocasnice, materiale de ambalat si ambalaje). LAREX CERT - organismul de certificare produse al C.N.I.E.P. LAREX - este acreditat de RENAR si poate acorda licente de utilizare a marcii LAREX pentru produsele certificate. Servicii oferite de LAREX: o Aplicarea marcii LAREX pe produsele testate si pe cele certificate; o Clarificarea unor probleme de incadrare vamala, in cadrul conventiei incheiate cu Directia Generale a Vamilor; o Punerea la punct a unor tehnologii de fabricatie; o Sprijin in obtinerea licentelor de fabricatie pentru produse alimentare; o Evitarea consecintelor ce decurg din producerea, comercializarea sau consumul unor produse neconforme cu reglementarile in vigoare; o Apararea sanatatii consumatorului si protejarea mediului inconjurator.

5. DEZVOLTAREA CONCEPTULUI DE SECURITATE ALIMENTARA LA NIVEL EUROPEAN Alimentatia europeana s-a infiintat in 1967 pe fundamentele conventiei internationale. Intr-o faza initiala a fost conditionata de un management al comunitatii de produse. Ajutorul alimentar putea astfel varia de la an la an in functie de rezervele agriculturii europene. Mult mai tarziu, dupa un pact intre Uniunea Europeana si Tarile ACP, ajutoarele tehnice si financiare au fost donate la tarile beneficiare cu scopul de a castiga o alimentatie suficienta.

Pana atunci reflectarea comisiei a evoluat de la un design al ajutorului alimentar ca un instrument, printre altele, asta contribuind ca o imbunatatire la securitatea alimentara, accesul la alimentatie in termeni concreti. Aceasta reflectare este bazata pe urmatoarele principii: 1. Concentrarea asupra finantarii programelor 2. Implementarea unei politici si o buna integrare a instrumentelor securitatii alimentare 3. Intarirea coordonarii intre donatori 4. Completarea diferentelor de ajutor alimentar de la managementul rezervelor din agricultura europeana 5. Dezvoltarea progresiva a puterii de cumparare triunghiulara si locala Tinand cont de aceste orientari, instrumentele noii securitati alimentare a fost consolidata sau a fost instalata astfel: - recuperarea programelor in cativa ani (sfarsitul anilor 80) - inlocuirea actiunilor de livrari a ajutorului alimentar (1984) - cumparari locale si operatiuni triunghiulare (1987, apoi reinfiintat in 1986) - actiuni de suport pentru provizii si sistemul informator (1987) - programe pentru ajutorul alimentar (ajutorul alimentar oferit de guvern si bani la magazinele locale) - suport pentru produsele competitive locale - suport pentru integrarea magazinelor, prioritate garantata pentru Least Advanced Contries( LACs) - Tarile dezavantajate.