Camil Petrescu a trait intre 1894 si 1957. Este poet, romancier, eseist si dramaturg.

El este unul din promotorii innoirii literaturii, fiind considerat un innoitor in arta romanului, pe care a modificat-o esential prin viziunea asupra realitatii, prin tehnica narativa, creatia de personaje si stil. Scriitorul pledeaza pentru romanul de observare a vietii interioare, respectiv pentru romanul psihologic, in care scriitorul descrie realitate in masura in care a cunoscut-o printr-o experienta proprie. Romanul Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi este compus din doua parti cu titluri semnificative: Cartea I Ultima noapte de dragoste, cuprinzand 6 capitole; Cartea a II-a Intaia noapte de razboi, alcatuita din 7 capitole. Daca partea I este in intregime fictionala, reprezentand rememorarea iubirii matrimoniale esuate, dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, partea a II-a, urmarind drama individului pe fundalul celui de-al doilea Razboi Mondial, implica un aspect autobiografic, fiind construita dupa jurnalul de campanie al autorului concret, atribuit, in roman, protagonistului. Cele doua parti ale romanului alcatuiesc insa un tot , prin raportarea la o singura constiinta aceea a lui Stefan Gheorghidiu care analizeaza efectele celor doua experiente dragostea si razboiul in planul interior. Titlul ar putea avea trei semnificatii: doua etape in evolutia protagonistului Daca initial, eroul considera iubirea o experienta completa, traind naufragiul iubirii, protagonistul isi canalizeaza atentia asupra razboiului, vazut drept o experienta ce-l pune pe om fata in fata cu adevaruri care exista dincolo de el, pe care omul nu le constientizeaza. doua ipostaze existentiale: viata si moartea. temele fundamentale ale romanului: iubirea si razboiul; titlul devine astfel un motiv anticipativ Lexemul noapte, dubla ocurenta in titlu, simbolizeaza misterul, necunoscutul, incertitudinea cu care se lupta permanent eroul. Termenul razboi poate fi interpretat dincolo de semnificatia sa denotativa, drept un razboi interior, purtat in sufletul protagonistului. Constructia subiectului Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional: actiunea primului capitol, La Piatra Craiului in munte, este posterioara intamplarilor relatate in tot resul Cartii I. Capitolul pune in evidenta cele doua planuri temporale: timpul nararii / al amintirii (prezentul frontului, in care sunt consemnate amintirile) si timpul narat / evenimential (trecutul povestii de iubire). Acest artificiu de compozitie i-a indreptatit pe unii critici sa vorbeasca despre acea trasatura de roman a tiroir (roman cu sertare) sau despre frame-story (povestire cu rama). Rama o constituie razboiul, in spatiul caruia este prezentat initial eroul, pentru ca apoi sa fie inserata experienta sa cu Ela, prin procedeul narativ al macroanalepsei capitolele 2-5; (analepsa = rememorare fulgeratoare a unui eveniment anterior). Exista doua planuri: interior / subiectiv, cu accent pe trairi, sentimente;
exterior / obiectiv, vizand oameni, mediu si fapte.

 Stefan Gheorghidiu traieste doua realitati: (1) realitatea timpului psihologic (trairile interioare trecute si reamintite); (2) realitatea timpului cronologic (imaginea frontului). Prezentarea celor doua teme fundamentale ale romanului: iubirea si razboiul (doar daca vei consider ca e nevoie) Iubirea Prezentata majoritar pe parcursul capitolelor 2,3,4,5 din Cartea I, povestea lui Stefan Gheorghidiu si a sotiei sale, Ela, constituie reactualizarea unor intamplari, sub forma unei macroanalepse. (analepsa rememorare fulgeratoare a unui eveniment anterior) Procesul de anamneza la care se supune personajul-narator are drept scop purificarea, uitarea. Iubirea dintre Stefan Gheorghidiu si Ela se nascuse din orgoliul barbatului. Ela era cea mai frumoasa studenta de la Litere, iar orgoliul de a se sti admirat datorita dragostei ce i-o purta Ela constituie temelia iubirii dintre cei doi. Protagonistul crede ca iubirea s-ar inrudi cu perceptele morale: iubesti mai intai din mila, din datorie, din duiosie, incercand sa se convinga pe sine ca acest sentiment s-ar porunci rational iubirea e mai curand un proces de autosugestie. Scapata insa la un moment dat de sub control, orice iubire e un monodeism, voluntar la inceput, patologic pe urma. Conceptia despre iubire a protagonistului este una absoluta: Cei ce se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt. Stefan Gheorghidiu viseaza iubirea ce se consuma in alte spatii decat cele reale, concrete: Sufletele noastre pluteau deasupra cuvintelor, in ezitari, falfairi. Intelectual desavarsit, Gheorghidiu utilizeaza emotia estetica si cea intelectuala ca instrument de cunoastere reciproca in cuplu. Cei doi citesc aceleasi carti, pe marginea carora poarta discutii. Ela audiaza cursuri de matematici superioare si de filosofie pentru a-l urma pe sotul ei. Intre cei doi exista comuniunea spirituala dorita de intelectualul Gheorghidiu, iar iubirea lor se implineste atata timp cat sunt studenti saraci. Odata cu interventia mostenirii, se produce si falimentul iubirii, caci Ela isi da la iveala firea pragmatica, pasiunea pentru lux, viata montena, ceea ce il uimeste pe Stefan, care ar fi vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare. Intervine apoi gelozia, aceasta fiind radiografiata in cele mai mici detalii. Desi sufera din iubire, Gheoghidiu dispretuieste acest sentiment, facand eforturi pentru a-si oculta trairile. Esecul personajului este determinat de faptul ca a incercat o adaptare a lumii reale la lumea simturilor, uitand ca adevarul ne ramane inaccesibil datorita slabiciunii simturilor. Razboiul Ca si Liviu Rebreanu, Camil Petrescu polemizeaza cu romanul traditional de razboi, in care confruntarile armate erau infatisate intr-o maniera fals eroica. Pionierul prozei subiective se detaseaza de cliseele patriotarde, promovate de propaganda oficiala, opereaza o demistificare a imaginii razboiului. Atitudinea scriitorului vizeaza desacralizarea marii teme a literaturii universale. Intentia sa este de a demasca absurdul continut de razboi , falsele eroisme. Aceasta perspectiva a scriitorului, l-a determinat pe George Calinescu sa afirme ca acest roman constituie tot ce s-a scris mai obiectiv si mai zguduitor despre razboi. Initial, in cap. I, razboiul este caricaturizat, fiind prezentata, de fapt, fata sa reala: Despre <<valea fortificata a Prahovei>> vorbea cu respect toata tara [...] In realitate, vremea se trecea cu instructie intr-o poiana mai marisoara, cu asalturi eroice, care nu erau departe de

jocurile de copii din mahalaua Oborului, cand ne imparteam in romani si turci si navaleam, urland, unii in altii. Stim bine ca in acest timp se dadeau asigurari in Parlamentul tarii ca <<suntem bine pregatiti>>. Pe parcursul capitolelor afectate razboiului se evidentiaza: -caracterul real, autentic, cert al razboiului: Se aude rapaiala de focuri plesnite de arma. E singura in tot cuprinsul lumii. E originara ca intaiul om pe pamant. -antiteza cu viata civila, mediocra si ieftina, in raport cu maretia acestui eveniment; -sentimentul exacerbat de frica; -situatiile contradictorii si absurde, datorate unei strategii incompetente; -ororile acestui fenomen. Demitizarea razboiului il situeaza pe Camil Petrescu in descendenta stendhaliana. Frontul inseamna haos, mizerie, masuri absurde, dezordine, invalmaseala. Apogeul absurdului reprezentat de razboi il constituie capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu, in care este surprins in mod realist tragismul confruntarii cu moartea. Viata compatriotilor tine de hazard, iar eroismul este substituit cu spaima de moarte, ce anuleaza umanitatea, lasand individului numai instinctul de supravietuire si automatismul.