Capitolul 8

Miros
-Nu e ca si cum simt vreu fel de ura fata de el, Bella, e doar mai usor asa
pentru amandoi, i-am spus inainte sa ma pregatesc sa ies pe usa. Nu o sa fiu
departe. Vei fi in siguranta.
-Nu de asta imi fac eu griji.
Stiam ca discutia asta nu va tine la nesfarsit, asa ca nu avea rost sa o mai
lungesc. I-am zambit cu subinteles. Apoi am tras-o mai aproape de mine si mi-
am trecut fata prin parul ei moale. Stiam ca o sa il deranjeze pe varcolac. Am
zambit.
-Ma intorc imediat
Haide, poti sa o faci. Nu sunt decat 3 cuvinte micute, sau 4 sau 5…Poate simte la
fel ca tine, poate va renunta la lipitoare si va realiza ca esti mai bun ca el.
Am izbucnit in ras cand am auzit gandurile prapastioase ale lui Jacob.
Pustiul asta se tinea tare. Oare cand ii va ceda rabdarea?
-Ce-I asa de amuzant? m-a intrebat Bella nedumerita.
Oricum ii va spune el, asa ca nu aveam de ce sa o face u. Asa ca m-am
indreptat, alergand, spre padure, fara sa ii raspund.
Aveam de gand sa ma plimb cu masina, dar o data ce i-am auzit gandurile
lui Jacob, muream de curiozitate sa aud discutia. Asa ca m-am asezat pe un copac
si am asteptat sa intre in casa. Era o distanta rezonabila si puteam sa aud foarte
bine, fara sa fie nevoie de cine stie ce efort.
A ciocanit la usa de doua ori, apoi Bella i-a spus sa intre. Se fastacea si era
nervos.
,,-Chiar trebuie sa lasi usa descuiata asa? Oh, scuze!
Bella se speriase de intrarea lui brusca si s-a udat toata cu apa si detergent.
Tipic pentru ea.
-Nu-mi fac griji cu privire la nimeni care s-ar lasa intimidate de o usa
incuiata.
-Ai dreptate.
Haide, trebuie sa iti faci curaj. Incepi o discutie de protocol. Nimic mai usor,
gandi el nervos.
-Chiar ti-e imposibil sa porti haine, Jacob?’’
Am chicotit. Bella era stanjenita de asta.
,,Asta era singurul lucru la care nu ma asteptam de la ea. Eu ma chinui sa ii spun
cat de mult o iubesc, fara sa para penibil, si ea e deranjata de asta..
-Vreau sa spun, nu mai racesti acum. Dar totusi…
-E mai usor.
E penibil. Vorbim despre de ce nu umblu eu cu tricou.
-Ce e mai usor?
 -E destul de enervant sa am si pantalonii cu mine, nu mai zic de o tinuta
intreaga. Ce sunt eu, magar de povara?
-Ce vrei sa spui Jacob? A intrebat ea suspicioasa.
-Hainele mele nu apar si dispar de cate ori ma transform – trebuie sa le iau
cu mine in timp ce alerg. Imi cer scuze ca imi fac viata mai usoara.
Frumos, Bella. Mi-ai stricat tot avantul.
-Banuiesc ca nu m-am gandit la asta.
-E mai mult decat un moft vestimentar, spuse Jacob aratandu-I Bellei
picioarele desculte. E aiurea rau sa cari blugii in gura, continua el.
-Te deranjeaza ca sunt gol pe jumatate?
Asta e ceva…
-Nu, a mintit Bella.’’
Stateam acolo si radeam de zdruncinam copacul. Numai Jacob si Bella
puteau transforma un moment ca asta intr-o discutie despre varcolaci, haine si
caratul blugilor in gura.
Am reusit sa ma opresc din ras, ca sa ma pot concentra sa ascult mai
departe.
,,-Pai, presupun ca ar trebui sa ma apuc de treaba. Nu as vrea sa ii dau
vreo scuza sa spuna ca trag de timp.
La naiba, Jacob. Ai irosit o buna bucata de timp pe niste tampenii.
-Jacob, nu e treaba ta sa…
-Lucrez voluntary aici. Acum spune-mi, unde este mai puternic mirosul
intrusului.
-Cred ca in dormitor.
E mai rau decat ma asteptam. Strigoiul strain a fost foarte aproape.
-Dureaza doar un minut, a asigurat-o el.’’
Apoi Jacob a urcat la etaj, a adulmecat mirosul si s-a pregatit mintal
pentru declaratia pe care trebuia sa i-o faca Bellei. Avea de gand sa inceapa intr-
un mod mai glumet, caracteristic lui. S-a strecurat pe la spatele Bellei.
,,-Bau!
-Doamne, Jake! Inceteaza sa mai faci asta.
-Scuze. Da la mine. O sa ma revansez. Tu spei, eu clatesc si sterg.
-Bine, a fost Bella de acord.
-Ei bine, mirosul a fost destul de puternic incat sa-l retin. Apropo, pute
camera ta.
-O sa cumpar niste odorizant de camera.’’
Am izbucnit din nou in ras. Bella inca nu intelegea ca antipatia dintre
vampiri si varcolaci e legata de mirosuri. Va trebui sa ii explic, dar acum nu mai
voiam sa ma gandesc la asta. Voiam sa ascult discutia. Era ca o comedie.
-Pot sa te intreb ceva?
O Doamne…putin ajutor? Te rog?
-Depinde ce vrei sa stii.
-Nu vreau sa fiu ticalos, dar sunt de-a dreptul curios.
 -Bine, intreaba’’
A inghitit in sec, si a continuat.
,,-Cum e…sa ai un iubit vampire?
-E minunat.
Trebuie sa fie o gluma. Chestiile alea numai minunate nu sunt.
-Vorbesc serios. Nut e deranjeaza niciodata ideea? Nu te inspaimanta?.
-Niciodata.
Bine, Bella era mereu atrasa de monstri. Stiu asta. Dar sa sa ii placa…ei bine, se
pare ca nu inceteaza niciodata sa surprinda.
-Altceva?
-Ar mai fi ceva..ma intrebam daca..stii tu, l-ai sarutat?
-Da.
-Bleah.
De ce pe el? Chestia aia e rece si dura ca o piatra. Saruta-ma pe mine. Haide, stiu
ca o sa ii intrec performanta.’’
Bine, incepea sa devina de la amuzant, extraordinar de enervant. Avea
ganduri bolnave.
,,-Fiecare cu ce-I place, spuse Bella.
-Nu-ti faci griji cu privire la colti?
Poate nu ii spusese. Si poate ca daca ma crede pe mine, o sa se sperie de el.
-Mai taci din gura, Jacob! Stii ca nu are colti!
-Pe aproape..
Deci nici asta nu functionase. Ei, se pare ca nu mai are niciun rost sa ii spun. O
sa stau sa indur.
-Pot sa te mai intreb ceva? Din nou, sunt doar curios.
-Bine.
Am enervat-o. Si cand o sa auda intrebarea, va fi de rau. Dar trebuie sa o intreb.
-Ai spus cateva saptamani..Cand mai exact…?
-Dupa absolvire.
Haide, doar ma asteptam la asta. Dar spuse asa, de ea, e foarte foarte dureros…
-Cat de devreme…’’
Apoi Jacob stranse cu putere cutitul in mana si sangele a inceput sa ii
tasneasca din palma. Asta nu o va incanta pe Bella.
,,-AU! La naiba. AU!
-Oh, nu, Jacob! Oh, la naiba! Ia asta, infasoar-o in jurul mainii!
-Nu e nimic, Bella, nu-ti face griji.
-Sa nu-mi fac griji? Ti-ai spintecat mana!
E o nimica toata. In cateva minute nu va mai fi nimic. Bella, prapastioasa ca de
obicei.
-Bella.
-Ce?
-Arati de parca ai lesina si-ti musti buzele. Opreste-te. Relaxeaza-te.
Respira. N-am nimic.’’
 Stia ca o deranjeaza sangele, asa ca a incercat sa o calmeze. In sfarsit ceva
bun din partea lui.
,,-Nu face pe curajosul.
La naiba, uite la ce sa ajuns. De fiecare data cand vreau sa vorbesc cu ea, se
intampla ceva.
-Hai sa mergem. Te duc eu la urgente.
-Nu e nevoie.
Incapatanata pana in panzele albe.
-Asteapta. Lasa-ma sa ma uit putin la ea.
Cum sa nu. Esti mai mult moarta decat vie acum. Bella, Bella.
-Ai vreo diploma in medicina si eu nu stiam?
-Da-mi doar ocazia sa decide daca trebuie sa ma cert cu tine cu privire la
mersul la spital.
Bine, stie cum sa santajeze.
-Te rog! Nu o cearta!
-Daca nu ma lasi sa-ti vad mana ne certam sigur.
-Bine.’’
Devenea plictisitor. Voiam atat de mult sa plece.
M-am ridicat de pe trunchiul de copac, si am inceput sa merg spre casa
Bellei. Era mai bine sa astept acolo. Am mers suficient de incet incat san u dau de
banuit in cazul in care cineva ar fi prin preajma. Bella si Jacob erau inca inauntru.
Acum eram suficient de aproape incat sa aud ce spun, fara sa mai fiu nevoit sa
citesc mintea complicate a varcolacului.
M-am dus la cutia postala. Inauntru era un plic galbui, de marimea unei
foi A4. Arata la fel ca plicul pe care il primisem eu, in care fusesem auntat ca am
intrat la Dartmouth. Eram mandru de Bella. Reusise. Chiar daca va fi foarte greu
sa o conving sa mearga la facultate, merita incercat.
Incepuse sa ploua cu picaturi mici. Parul mi se uda incetul cu incetul. Era
placut de relaxant sa ma deconectez de toate problemele. Am inchis ochii si tot
ce am mai auzit din casa au fost niste suieraturi, pe care nu voiam sa le deslusesc
inca.
Nu stiu cat timp am stat asa, apoi am auzit usa deschizandu-se.

SFARSITUL PRIMEI PARTI

 Capitolul 8
Miros

In sfarsit…plecase. Credeam ca nu se mai termina o data.

In cateva secunde, eram in bucatarie, lasand in urma mea picaturi de apa
care curgeau din parul si hainele mele. Cum nu stiam ce se intamplase dupa ce
nu ma ascultasem, si cum Bella si Jacob erau in stare de orice, eram putin
ingrijorat.
-V-ati batut?
-Edward! a spus ea, luandu-ma in brate, de parca ne revazusem dupa
multi ani.
-Buna si tie, am ras eu. Incerci sa-mi distragi cu atentia? Merge de minune.
Caldura corpului ei ma facea sa ma simt confortabil, ca intotdeauna. Arsura nu
ma mai deranja. Si nu prea mai puteam gandi atat de limpede cand eram atat de
apropiati.
-Nu, nu m-am batut cu Jacob. Tare. De ce?
-Ma intrebam de ce l-ai injunghiat. Nu ca as avea ceva de obiectat, i-am
spus eu amuzat, aratandu-I cutitul.
-La naiba! Am crezut ca m-am ocupat de tot. Se grabi sa curete cutitul cu
inalbitor. Amestecul parfumului ei, sangelui de varcolac si al inalbitorului nu era
unul dintre preferatele mele.
-Nu l-am injunghiat. A uitat ca avea cutitul in mana.
Am chicotit, imagindandu-mi momentul, dar si cat de amuzant ar fi fost
daca Bella ar fi facut asta. Adica sansele ca ea sa nu scape cutitul din mana ar fi
fost infime.
-Nu e nici pe de parte la fel de amuzant cum mi-am imaginat eu.
-Fii cuminte, mi-a spus ea
Atunci mi-am amintit de corespondenta ei. I-am aratat plicul de acceptare.
-Ti-am luat corespondenta.
-Ceva bun?
-Eu cred ca da, i-am raspuns la intrebare, punand accent pe fiecare cuvant.
A ridicat o spranceana, probabil banuitoare la felul in care spusesem fraza.
A luat plicul, si a citit cu ochii mari de uimire adresa imprimata pe plic.
Asta era unul dintre putinele lucruri pe care ma asteptam ca Bella sa le faca.
Poate ca totusi creierul ei nu functiona chiar atat de ciudat.
-Dartmotuh? E vreo gluma cumva?
-Sunt sigur ca te-au acceptat. Arata exact ca a mea.
-Dumnezeule mare, Edward! – ce ai facut?
-Am trimis cererea ta, atata tot.
Un alt lucru pentru care ma pregatisem. Bella credea ca ii mituisem pe cei
de la Dartmouth…
 -N-oi fi eu destul de desteapta sa intru la Dartmouth, dar nici chiar asa de
proasta incat sa cred ca am intrat pe bune.
-Se pare ca celor de la Dartmouth li se pare ca esti indeajuns de desteapta
pentru Dartmouth.
A inspirat si expirat timp de 10 secunde, fara sa spuna nimic. Vechiul truc
cu calmarea. Parea ca se gandeste foarte profund la ceva anume.
-Foarte generos din partea lor. CU toate acestea, fie ca sunt acceptata sau
nu, tot mai exista problema minora a taxei de scolarizare. Eu nu-mi permit, iar pe
tine nu te las a arunci pe fereastra destui bani sa-ti cumperi alta masina sport
doar ca sa ma prefac ca merg la Dartmouth anul viitor.
Hm.. deci avea un as in maneca. Oarecum, stiam ca nu aveam cum sa
castig lupta asta, dar totusi voiam sa incerc. Nu se stie niciodata.
-Nu am nevoie de alta masina sport. Sin u trebuie sa te preface, i-am spus
eu morocanos. Un an de facultate n-o sa te omoare. Poate chiar iti va placea.
Gandeste-te putin, Bella. imagineaza-ti cat de incantati vor fi Charlie si Renee..
Pentru o clipa, am crezut ca reusisem.
--Edward, eu imi fac griji ca nu mai traiesc pana la absolvire, nu mai spun
de varea asta sau toamna viitoare.
Dar ma inselasem. M-am intristat sa stiu ca Bellei ii era teama. Voiam ca
ea sa se simta in siguranta. Am luat-o in brate, incercand sa o fac sa se linisteasca.
-Nu o sa iti faca nimeni rau. Ai tot timpul din lume, i-am spus cu vocea
calda.
-Trimit maine tot ce am in cont la Universitatea din Alaska. Este alibiul de
care am nevoie. E destul de departe pentru ca Charlie san u se astepte sa vin in
vizita inainte de Craciun. Si pana atunci sunt sigura ca gasesc eu vreo scuza. Stii,
toata chestia asta cu discretia si minciuna ma calca pe nervi.
Stiam ca ii era greu sa renunte la Charlie, la cei la care tinea, pentru mine.
Nu era pregatita, si nu avea de ce sa faca asta. Se despartea de familia ei mult
prea devreme, fara sa fie necesar. Insa respectam decizia ei, oricat de mult m-ar fi
durut.
-Devine mai usor in timp. Dupa cateva zeci de ani toata lumea pe care o
cunosti va fi moarta. Problema rezolvta.
Mi-am dat seama cum sunase. Dar era prea tarziu sa imi retrag cuvintele.
Bella a treserit.
-Scuze, a fost dur din partea mea sa spun asta, am incercat eu sa repar
greseala.
-Dar totusi e adevarat, spuse ea trista.
-Daca rezolv chestia asta cu care ne confruntam acum, imi promiti, te rog,
ca te mai gandesti sa mai astepti? am vrut eu sa stiu, dorind sa schimb subiectul
care a facut-o pe Bella sa se intristeze.
-Nu.
-Incapatanata ca intotdeauna.
-Da.
 Inainte sa mai apuc sa spun ceva, masina de spalat facu un zgomot
puternic, apoi se opri.
-Vechitura inutila, exclama Bella enervata, indreptandu-se spre aparatul
cu pricina.
A scos prosopul care fusese murdar de sangele lui Jacob, apoi a pornit-o
din nou.
-Apropo. Poti sa o intrebi pe Alice ce a facut cu lucrurile mele cand mi-a
facut curat in camera? Nu le gasesc nicaieri.
Alice si curatenia…Alice nu isi facea ordine in propria camera, in a Bellei,
nici atat.
-Alice ti-a facut curat in camera?
-Mda, cel putin asa cred ca a facut. Cand a venit sa-mi ia pijamalele si
perna si alte chestii ca sa ma poata tine ostatica. A ridicat tot ce era aruncat pe jos,
camasile, sosetele, sin u stiu unde le-a pus.
Deloc genul lui Alice. Ci mai degraba al cuiva care nu voia sa lase urme.
Am intepenit. Aproape am auzit declicul din capul meu. Nu Alice ii facuse
oridine in camera Bellei. Si nici nu era ca sa nu fie lasate urme. Erau lucruri cu
mirosul Bellei.
-Cand ai observat ca ti-au disparut lucrurile? am spus cu o voce grava.
-Cand m-am intors de la presupusa petrecere in pijamale. De ce?
Perioada confirmata.
-Nu cred ca Alice a luat ceva. Nici hainele, nici perna. Lucrurile care au
fost luate, erau lucruri pe care le-ai purtat…atins…sau ai dormit pe ele?
-Da. Ce este, Edward? Fata ei era ingrijorata si panicata. Nu era singura, as
putea spune. Chestia asta era mai serioasa decat credeam.
-Lucruri cu mirosul tau.
-OH! Vizitatorul meu…
-Aduna urme, dovezi. Sa dovedeasca faptul ca te-a gasit? am presupus eu.
-De ce?
-Nu stiu. Dar, bella, jur ca voi afla. Voi afla.
Cine sau ce facea asta va plati crunt. Era un juramant facut mie insumi.
Pericolul era evident acum, desi nu imi placea sa recunosc.
-Stiu asta, a spus ea, odihnindu-si capul pe pieptul meu.
A urmat un moment de tacere, in care probabil amandoi ne gandeam la ce
avea sa urmeze si cel mai important, cand vom afla ce se petrece cu adevarat.
Apoi mi-am simtit telefonul vibrand.
-Chiar persoana cu care aveam nevoie sa vorbesc…

SFARSITUL CELEI DE A DOUA PARTI

Capitolul 8
Miros
 -Carlisle, eu…
-Edward, asteapta. Uite ce e…trebuie sa verifici partea de nord a padurii.
E singurul loc in care am uitat sa verificam, cu toata agitatia asta.
-O sa verific. Asculta.. se pare ca vizitatorul Bellei nu a fost doar in trecere.
Ii lipsesec lucruri pe care le-a purtat, o perna...lucruri cu mirosul ei. Ai idee ce ar
putea insemna asta?
-Nu stiu...dar intr-adevar trebuie sa avem mai multa grija. Si ceea ce se
intampla in Seattle se extinde tot mai mult. Incep sa cred din ce in ce mai mult in
posibilitatea ca nu un singur vampir face toate acestea. Lucrurile iau amploare si
sunt prea puternice ca sa fie implicata o singura persoana. Poate unul dintre noi
ar trebui sa mearga acolo, sa verifice.
In ciuda calmului sau nesfarsit – aproape – Carlisle a vorbit foarte repede,
dar totusi clar. Un semn ca si el era agitat, nu era sub nicio forma ceva de neglijat.
-Poate ma voi duce, am spus eu, uitandu-ma la Bella. Avand in vedere
conditiile de fata, tot ce mai lipsea era sa o las singura acum. Iese din discutie.
-Poate nu, m-am razgandit eu.
-Atunci voi vorbi cu Emmett. Fratele tau pare sa fie foarte entuziasmat de
situatia asta.
Stiam foarte bine cum e Emmett. Lua mereu viata peste picior, desi uneori,
se temea. Ascundea asta atat de bine, incat foarte rar puteam citi teama in mintea
lui.
-Nu-l lasa pe Emmett sa se duca singur, stii cum reactioneaza el. Cel putin
roag-o pe Alice sa fie cu ochii in patru. Vedem ce facem mai tarziu.
-Bine, ai grija.
Apoi am apasat pe tasta de terminare. Noi nu prea obisnuiam sa folosim
traditionalele formule de la revedere. Nu din lipsa de respect, ci din comoditate.
-Unde e ziarul?
-Aa, nu stiu sigur. De ce?
-Trebui sa vad ceva. L-a aruncat Charlie deja?
Citisem superficial editia de azi din Times, avand in vedere ca nu prea ma
interesa ce se intampla in Seattle, atata timp cat vampirii ramaneau acolo, facand
victime. Totusi, cantarind teoria lui Carlisle, trebuia sa analizez de-a fir a par
situatia.
Am tasnit din scaun afara, iar ploaia rece se intetise. Tomberonul era langa
usa de la intrare, iar ziarul statea aruncat peste lucrurile vechi de care se
descotorosise Charlie. L-am gasit repede, asa ca la fel de repede m-am intors in
bucataria mica si slab luminata.
Am aruncat ziarul pe masa, apoi am scanat cu privirea articolele. Intr-un
final, am dat de buletinul informativ al enevimentelor ce se petreceau in Seattle.
Totul se lega. Detaliile se potriveau ca piesele unui puzzle.
-Carlisle are dreptate...da...foarte ametiti. Tineri si nelinistiti sau o dorinta
de moarte? am gandit eu cu voce tare in timp ce calculam majoritatea
posibilitatilor.
 -Devine mai rau, spuse ea, probabil speriata de cresterea numarului de
persoane, devenite acum victime.
-Iesit cu totul de sub control. Nu are um sa fie opera unui singur vampir
nou nascut. Ce se intampla? E ca si cum n-au auzit niciodata de clanul Volturi.
Lucru care este posibil, cred. Nimeni nu le-a explicat regulile. Si atunci cine ii
creaza?
Si de ce? Atatea intrebari fara raspuns..totul in ceata. Erau numai si numai
probleme. Probleme pe care, oricum le tratam, duceau la ceva rau, si practic,
inevitabil.
-Clanul Volturi? strigase Bella, vizibil inspaimantata de acest lucru.
Nu o condamnam. Avea dreptate. Implicarea Volturilor nu implica, la
radul ei, decat grabirea transformarii ei. Si o intelegeam. Grabirea transformarii
intr-un monstru nu era placuta din niciun punct de vedere.
-Este genul de situatie pe care ar combate-o fara sa stea pe ganduri -
nemuritori care ameninta sa ne expuna, i-am explicat eu. Au curatat o mizerie ca
asta acum cativa ani in Atlanta si nu era nici pe departe atat de rau ca acum. Vor
intervni curand, foarte curand, in cazul in care nu vom reusi sa gasim o cale sa
calmam noi situatia. As prefera sa nu vina ei la Seattle inca. De vreme ce sunt atat
de aproape...s-ar putea sa vina sa te verifice.
La auzul vorbelor mele, spuse prea direct, poate, ochii ei s-au umplut de
spaima.
-Ce putem face? ma intreba ea, aproape cu frica.
-Trebuie sa stim mai multe inainte sa luam o hotarare. Poate daca am
putea sa vorbim cu tinerii cestia, sa le explicam regulile, putem sa rezolvam in
pace. Asteptam pana vede Alice ce se intampla...Nu vrem sa intervenim pana
cand nu consideram ca este absolut necesar. La urma urmei, nu este
responsabilitatea noastra. Dar e bine ca il avem pe Jasper. Daca avem de- a face
cu nou nascuti, el o sa ne fie de ajutor.
Complicatii...numai complicatii. De parca nu aveam destule.
-Jasper? Cum asa?
Povestea lui Jasper era foarte speciala. Nu ne-a spus-o niciodata de la cap
la coada, ci doar o parte din ea, cand ne confruntasem cu situatii asemanatoare.
-Jasper e oarecum expert in tineri vampiri, a fost tot ce i-am spus eu in
legatura cu trecutul lui.
-Cum adica expert?
-Va trebui sa-l intrebi pe el – implica si povestea lui.
-Ce aiurea, trase ea concluzia.
Am zambit amar. Desi poate nu isi daduse seama, concluzia ei e potrivea
in mai multe cazuri. Cam in toate, daca stau bine sa ma gandesc. Viata noastra
era aiurea. Noi doi.. la fel. Ca in cartile vechi. Ea, o simpla muritoare se
indragosteste de vampirul periculos. Si de aici incep problemele.
 -Chiar este, nu? E ca si cum suntem atacati de necazuri din toate partile, in
ultima vreme. Nu te gandesti vreodata ca viata ta ar fi mai usoara daca nu ai fi
indragostita de mine?
-Poate. Dar apoi n-ar mai fi cine stie ce viata.
Hmm...se pare ca altcineva din camera asta poate sa citeasca mintea. Insa
chiar nu mai avea rost sa ii expun cat de simpla si normala – in cazul in care
incluzi cuvantul ‘’normal’’ impreuna cu Bella – fara mine. Stia, bineinteles. Dar
nu voia sa inteleaga. Insa totul devenise mult prea profund ca unul dintre noi sa
mai renunte acum. Si asta era aiurea.
-Pentru mine, i-am zis repede, incercand sa evit discutia care avea in mod
sigur sa urmeze daca nu schimbam subiectul. Si acum, ai ceva sa ma intrebi?
Mi-au rasunat in minte ultimele cuvinte ale varcolacului, rostite in gand.
Nu voiam neaparat sa le ascult, dar erau strigate atat de tare, incat erau pur si
simplu imposibil de evitat.
-Am?
-Sau poate nu. Am avut senzatia ca ai promis sa-mi ceri voie sa te duci in
seara asta la un fel de petrecere cu varcolaci.
Am zambit larg, vazandu-i expresia usor iritata cand a realizat ca
ascultasem discutia lor din dupa-amiaza asta. Stiam ca Bellei nu ii placea acest
lucru. Insa, cand e vorba de Jacob, ma pot abtine foarte greu.
-Iar ai tras cu urechea?
-Doar putin, la sfarsit, am dres-o eu.
-Pai nu aveam de gand sa te mai intreb. M-am gandit ca ai deja destule pe
cap.
I-am ridicat barbia, pentru a-i intalni privirea. Ochii ei caprui straluceau in
lumina camerei. Parea jenata ca imi adusesem aminte. Probabil voia sa lasam
totul balta. Dar nu. Are tot dreptul sa faca ce isi doreste.
-Ai vrea sa te duci?
-Nu e mare lucru. Nu-ti face griji, minti ea in modul caracteristic.
Presupunere corecta. Raspuns Bella= da.
-Nu trebuie sa-mi ceri mie voie, Bella. Nu sunt tatal tau – multumesc
Cerului pentru asta, am spus eu dandu-mi ochii peste cap. Poate totusi ar trebui
sa-l intrebi pe Charlie.
Nici macar nu stiu de ce am mai spus asta. Era de la sine inteles ca Charlie
va fi de acord imediat. Dar poate ca inca mai speram ca ea sa nu se duca. Mi-am
reprimat gandul asta egoist si posesiv.
-Dar stii ca Charlie o sa spuna da.
-Da, e adevarat ca stiu mai bine decat majoritatea oamenilor cam ce
raspuns va da.
Jacob era preferatul lui. Nu stiu, insa, de ce avea ceva cu mine. Parintii mei
erau niste oameni respectabili, cu care se intelegea foarte bine. Nici macar in
gandurile lui nu puteam deslusi motivul. Erau impregnate cu antipatie, dar nu si
cu motivul lor. Poate era unul dintre acele cazuri in care pur si simplu o persoana
nu o suporta pe cealalta, fara vreun motiv.
M-am uitat la Bella, si am vazut ca picase adanc pe ganduri.
-Bella, am spus eu intrerupand-o din meditare. Am spus ca am de gand sa
fiu rezonabil si sa am incredere in judecata ta. Chiar am vorbit serios. Daca tu ai
incredere in varcolaci, atunci nu am de gand sa-mi mai fac griji in privinta lor.
-Uau!
-Si Jacob are dreptate cel putin intr-o privinta: o haita de varcolaci ar
trebuie sa fie suficienta pentru a te proteja o seara.
-Esti sigur?
-Sigur ca da. Doar ca sper sa nu te deranjeze sa iei niste masuri de
precautie. In primul rand, sa ma lasi sa te conduc pana la granita. Si in al doilea
rand, sa iei un telefon mobil ca sa stiu cand sa vin sa te iau.
I-am privit fata incordandu-se in timp ce ii spuneam dorintele mele de
minima siguranta.

Dupa cum ma asteptam, Charlie fusese de acord cu mare placere ca Bella

sa asiste la focul de tabara din La Push.
In mod sigur, Jacob era slabiciunea lui. Si tot pe el, l-ar fi preferat iubitul
Bellei. Varcolac vs. Vampir. Premiul- Bella. Stupid, copilaresc. Dar totusi,
adevarat. Ca o intrecere intre adolescenti, doar ca unul avea in jur de 100 de ani
si era vampir vegetarian, iar celalalt avea 2 metri si ceva inaltime, 40 de grade
temperatura si se transforma intr-un caine. Intr-adevar, o competitie stransa.
In alta ordine de idei, Bella hotarase sa ii dea motocicleta lui Jacob. Asa era
bine pentru toata lumea. Varcolacul isi primea banii, vanzand-o, Bella nu risca sa
se accidenteze, eu stau fara griji – in privinta asta, cel putin; si Charlie la fel.
Insa, ca de obicei, nu putea fi totul atat de simplu. Banuiam ca Bellei ii
placea cu motocicleta, asa ca imi parea rau ca trebuia sa renunte la asta de dragul
nostru. Asa ca am decis ca putem face asta impreuna, macar asa, fiind in preajma
ei, era mai putin periculos. Achizitionasem o motocicleta si, desigur, lucruri
pentru mersul cu un astfel de vehicul, pentru ea.
Am intrat impreuna in garaj. Ea anliza cu atentie incaperea, dupa ce
cobori din masina.
-Ce e asta? intreba ea cu vocea usor panicata.
-Nimic, i-am spus eu incet, cu capul in pamant.
Deci se pare ca surpriza mea nu fusese o idee prea bine. Poate ca intr-
adevar isi dorea sa renunte la motocicleta.
-Nu mi se pare ca e nimic.
Am incercat sa par degajat, in ciuda incordarii pe care o simteam. Am tras
adanc aer in piept, apoi am inceput sa ii explic.
-Ei bine, nu am stiut daca aveai de gand sa-ti ierti prietenul, sau el pe tine,
si m-am gandit ca ai vrea sa conduci o motocicleta in orice caz. Mi s-a parut ca e
ceva ce-ti place. M-am gandit sa merg cu tine, daca vrei.
 Paru sa se gandeasca la ceva, analizand motocicleta argintie, ridul dintre
sprancene adancindu-i-se. Arata usor enervata de ceva ce nu reuseam sa-mi dau
seama.
-Nu voi putea sa tin pasul cu tine, spuse ea intr-un final.
Dintre toate problemele pe care ma asteptam sa si le puna, ea era
ingrijorata cu privire la viteza. I-am luat fata in maini si m-am uitat in ochii ei
calzi ciocolatii.
-Tin eu pasul cu tine, Bella, i-am promis.
-Nu ar mai fi distractiv pentru tine.
-Ba bineinteles ca va fi, daca suntem impreuna.
Stiam cat de cliseic ar suna asta pentru ea. Insa erau singurele cuvinte la
care ma puteam limita casa ii spun cat de mult apreciez fiecare clipa petrecuta
impreuna.
-Edward, incepu ea. Daca ti s-ar parea ca merg prea repede sau ca pierd
controlul motocicletei, cei ai face?
Am cantarit intrebarea un moment, stiind ca se ascunde altceva in spatele
frazei al carei raspuns ar fi fost unul evident. Apoi mi-a picat fisa.
-Asta e ceva ce faci cu Jacob. Imi dau seama acum.
-E doar ca, ei bine, eu nu-l incetinesc atat de mult, isi gasi ea scuze. As
putea sa incerc, presupun.
Si-a atintit din nou privirea asupra motocicletei. Isi facea atatea probleme
si i se parea totul atat de complicat...
-Nu-ti face griji, i-am zis eu zambind larg. L-am vazut pe Jasper
admirand-o. Poate ca a venit vremea sa descopere si el un nou mod de a calatori.
La urma urmei, Alice are noul ei Porsche, acum, am incercat eu sa o linistesc.
-Edward, eu...
Am redus-o la tacere, sarutand-o scurt, insa indeajuns de convingator ca
sa se dea batuta si sa inceteze sa se gandeasca la atatea lucruri.
-Am spus sa nu-ti faci griji. Dar faci ceva pentru mine?
-Ce vrei tu.
Ca intotdeauna. Aproape. Bella era incapatanata, asa ca nu ma asculta in
toate cazurile. Apoi m-am intins dupa lucrurile pe care i le cumparasem. I-am
aratat primul obiect, casca rosie.
-Te rog? am spus eu cu o voce mieroasa si cu un zambet pe care stiam ca il
placea in mod deosebit.
A luat casca din mainile mele, resemnata, scotand un oftat.
-O sa arat stupid.
-Ba nu, ai sa arati inteligent, am asigurat-o eu. Suficient de inteligenta
incat sa nu iti faci rau. Fara tine nu as putea trai. Ai putea sa ai grija de tine.
Din nou replici cliseice, am gandit eu, muscandu-mi limba. Din moment
ce ma nascusem acum aproximativ 90 de ani, era destul de dificil sa ma
dezobisnuiesc, chiar si cu anii care trecusera de atunci.
 -OK, bine. Care e celalalt lucru? M-a intrebat, pe fata ei fiind intiparit
sentimentul ca se astepta la ceva rau.
Of..Nu erau decat o casca si o jacheta de mers cu motocicleta. Chiar
trebuie sa faci tu totul din tantar, armasar?
-E o jacheta. Am auzit ca e destul de deranjant curentul la drum, nu ca as
avea de unde sa stiu.
I-am intins si jacheta si am ajutat-o sa o imbrace. Arata chiar foarte bine in
ea.
-Fii sincer, cat de hidos arat?
M-am departat putin de ea, ca sa o pot privi mai bine. Era ca un fotomodel
la o sedinta foto cu tema respectiva. Daca stau sa ma gandesc mai bine, mersul cu
motocicleta incepea sa imi placa.
-Asa de rau, nu? a rostit ea dezamagaita.
-Nu, nu, Bella. Sincer sa fiu...Arati...Sexy.
-Sigur ca da, a ras ea, probabil convinsa ca voiam doar sa o conving sa o
imbrace.
-Spui asta doar ca sa le port. Dar e in regula, ai dreptate, e mai inteligent.
Presupunere corecta. Din nou.
-Esti prostuta. Presupun ca face si asta parte din farmecul tau. Dar trebuie
sa recunosc ca are si casca asta dezavantajele ei.
I-am scos casca si am sarutat-o lung. Acum nu-mi mai pasa de nimic. Nici
de vampiri nou nascuti, nici de motociclete sau petreceri cu varcolaci. Tot ce
conta era acum in bratele mele, raspandindu-mi in corp senzatii si emotii de
nedescris. Arsura era inca prezenta, ca intotdeauna, in gatul meu. Dar ma
obisnuisem de mult timp. Si oricum, ceva legat de Bella nu putea fi niciodata un
lucru rau. As fi ars de viu si nu mi-ar fi pasat de durere, atata timp cat Bella era
bine, alaturi de mine.

SFARSITUL CAPITOLULUI