Scoala Ardeleana este o miscare intelectuala din Transilvania,care s-a dezvoltat in consonanta cu iluminismul european in ultimele decenii ale

secolului al XVIII-lea si primele decenii ale secolului al XIX-lea.Reprezentantii Scolii Ardelene,Gheorghe Sincai(1754-1816),Samuil Micu-Klein(1745-1806),PetruMaior(1756-1821),Ion BudaiDeleanu(1760-1820),militau pentru emanciparea nationala si culturala a romanilor din Transilvania,pentru afirmarea identitatii etnice,pentru luminarea poporului,prin infiintarea de scoli la sate si popularizarea ideilor inaintate ale timpului. Un rol important in aceasta directie l-a avut Gheorghe Sincai,care,ca director al unitatilor de invatamant romanesti din Transilvania,infiinteaza peste 300 de scoli satesti,pregateste cadrele didactice pentru acestea,elaboreaza programe de invatamant,traduce sau scrie manuale pentru disciplinele fundamentale:abecedar,gramatica,aritmetica. Lucrarile esentiale ale reprezentantilor Scolii Ardelene,Istoria si lucrurile si intamplarile romanilor,de Samuil Micu,Hronica romanilor si a mai multor neamuri,de Gheorghe Sincai,Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia,de Petru Maior si De originibus populorum Transylvanie,de Ion Budai-Deleanu,demonstreaza,de multe ori cu argumente polemice,romanitatea si continuitatea poporului roman pe teritoriul vechii Dacii,militand pentru afirmarea identitatii nationale in Transilvania,tara in care,prin tratatul Unio trium natiorum,incheiat dupa Rascoala de la Bobalna(1437),populatia romaneasca,cea mai numeroasa,era lipsita de drepturi sociale si politice,in favoarea a trei natiuni privilegiate,ungurii,sasii si secuii. In sprijinul identitatii nationale si culturale vin si lucrari lingvistice ale reprezentantilor Scolii Ardelene,care afirma si argumenteaza teza latinitatii limbii romane:Elementa linguae daco-romanae sive valachicae(1780),de Samuil Micu si Ghorghe Sincai,Disertatie pentru inceputul limbii romane si Dialog pentru inceputul limbii romane intre nepot si unchi,de Petru Maior,Temeiurile gramaticii romanesti si mai ales Lexiconul de la Buda(1825),de Ion Budai-Deleanu. In toate acestea,autorii sustin cu neabatuta consecventa idei cristalizate in timp pe temeiul,cu unele exceptii,al argumentelor de natura istorica si stiintifica:originea exclusiv romana a poporului roman,neluand in seama componenta geto-daca a etnogenezei;continuitatea romanilor in Transilvania;latinitatea limbii romane,cu amendamentul ca romana descinde direct din latina clasica,aspectul popular,vulgar,fiind dobandit ulterior,prin interferenta cu alte limbi. Afirmarea caracterului exclusiv latin al limbii romane a generat o atitudine purista in tratarea fenomenelor de limba,constand in tendinta de a indeparta elementele nelatine,indeosebi a celor de origine slava si in introducerea unei ortografii etimologice in locul celei fonetice,pe temeiul inlocuirii alfabetului chirilic cu cel latin.Purismul latinizat

se mentine si pe parcursul secolului al XIX-lea,fiind promovat pana la aparitia Dictionarului limbei romane(1871-1876),de I.C.Massim si August Treboniu Laurian.

Tiganiada,de Ion Budai-Deleanu este capodopera literara a iluminismului romanesc si reprezinta cea mai celebra epopee din literatura romana.Desi redactata in doua variante, ea nu ajunge sa fie publicata decat in 1925. In consens cu literatura iluminista, subiectul epopeii se dezvolta in special pe alegorii satirice. De la tema principala, a libertatii, pana la temele secundare, in special cele de circulatie universala, precum coborarea in lumea de dincolo ori ratacirea prin padurea vrajita, Tiganiada sugereaza un mesaj critic la adresa societatii. Povestea tiganilor plecati in lume ca sa-si caute o tara mai buna exprima un ideal iluminist, anume aspiratia spre fericire, asimilata unei lumi scapate de sub rigorile sociale. De aceea, locul spre care se indreapta tiganii se numeste simbolic Inimoasa, cuprinzand sugestii legate de libertate traire fericita si fara reguli. Incursiunea spre locul visat este alcatuita metodic din aventuri care sintetizeaza principalele tehnici epice ale literaturii iluministe. Astfel, tema principala se contureaza prin ornarea actiunii principale cu numeroase istorii" simbolice (povestea lui Arghin, de pilda), cu evenimente fabuloase {Curtea amagitoare, ratacirea prin padurea blestemata) ori cu structuri simbolice precum utopia (viziunea asupra raiului), umorul burlesc-grotesc (batalia tiganilor cu cireada de vite), dar si cu idei care exprima gandirea iluminista (despre libertate, despre formele de guvernamant, despre patriotism). Tot de factura iluminista este si satira (iadul), introdusa pentru a sublinia carentele sociale, in primul rand. Calatoria, tema investita cu numeroase sensuri legate de initierea eroului, are aici un subliniat caracter didactic, conferit in principal de notele infrapaginale, care iau forma unor colocvii fie explicative, fie de simplu

comentariu. Personajele cu nume alegorice (Simplitian, Filologos, Musofilos etc.) alcatuiesc prin discutiile lor un adevarat tratat de estetica generala, o carte in carte, impunand totodata atitudini teatrale de spectatori implicati. Nevoia de autoexplicare a operei s-a manifestat constant in literatura noastra de inceput: Dimitrie Cantemir asaza un glosar explicativ la finele Istoriei ieroglifice, iar mai tarziu, Heliade Radulescu isi aduna poeziile intr-un Curs intreg de poezie..., in care introduce alaturi de text explicatii teoretice privind compozitia. in cazul Tiganiadei, caracterul indrumator al notelor din subsol se estompeaza din cauza tentei colocviale pe care o au aceste note si a dimensiunilor simbolice date de numele personajelor-spectator. in contextul unei calatorii de aventuri, spectatorii sunt pe masura spectacolului si intaresc impresia de desfasurare burlesca a actiunii. Dupa modelul epopeii antice, calatoria capata sens initiatic prin coborarea in lumea infernala. intre imaginile create pe simboluri care aglutineaza sugestii satirice, infernul are un caracter pronuntat justitiar. Este vorba despre un spatiu de jar, cu rauri de foc, in care sunt pedepsiti nemilostivii, lacomii, judecatorii corupti, defaimatorii si tiranii; autorul insista asupra pedepselor (ca si textul apocrif intitulat Calatoria Maicii Domnului in iad), dar isi indreapta critica spre structurile societatii, in consens cu ideea iluminista ca legile si preceptele sociale distrug natura omeneasca: Rauri da foc incolo s incoace / Merg bobotind ca neste parjoale,/ Focul nestins toate-arde si coace,/Iar pe zios, in loc de iarba moale,/Jar si spuza fierbinte rasare,/ Nespusa din sine dand putoare. Prin rolul sau de a dizolva raul si pacatele lumii, focul etern si necrutator mistuie, fara sa distruga definitiv sufletele pacatosilor. Este interesant de remarcat aici ca, pentru Deleanu, tradarea nu ocupa un loc important, ca in Divina Commedia lui Dante, ci este trecuta printre alte greseli, pe

cata vreme tirania este zugravita in imagini de satira groteasca: Tiranii crunti si far de omenie /Sed legati pe tronuri infocate,/ Band sange fierbinte din potire,/ Iar din matele lor spintecate fac dracii carnati si sangereti / Si-alte mancaruri pentru draculeti. in consens cu visul iluminist ca un despot luminat poate salva societatea, scriitorul pledeaza discret pentru renovarea sistemului social. La antipod, raiul este gradina desfatata, in care curg rauri de lapte si de rachiu, in copaci cresc turte, colaci si covrigi, iar dealurile sunt de cas, branza si slanina. in pulberea drumurilor zac pietre pretioase si margele: Dealurile si coastele toate / Sunt da cas, da branza, da slanina,/Iar muntii si stance gurguiate / Tot da zahar stafide, smochine!.../De pe ramurile da copaci,/ Spanzura covrigi, turte, colaci. Insistenta poetul in ceea ce priveste abundenta alimentara a fost pusa, in multe studii critice, pe seama mizeriei generale a celor fara tara; este insa vorba mai degraba despre traditia deja creata ca raiul sa fie asociat cu un loc al fericirilor simple, cu o petrecere vesnica. in credintele romanesti, ca si in multe legende de circulatie crestina, raiul este asociat unui ospat etern, exprimand fara ocolisuri dorinta simpla a omului de a se salva de zbaterea permanenta pentru supravietuire. Latura fabuloasa a subiectului se construieste tot in spirit iluminist, prin specularea elementelor de magie si prin complicarea subiectului prin desfasurari schizoepice, ceea ce face posibila o comparatie intre Tiganiada si alta opera iluminista de interes - Manuscrisul gasit la Saragosa de Jan Potocki (1761-1815). Fantana vrajita din rai, in care se vede o scena alegorica despre libertatea viitoare, padurea demonizata sau cetatea lui Satan sunt astfel de imagini simbolice ale ispitei si ale ratacirii. Parpangel se pierde prin padurea cu naluci si zane, in care copacii glasuiesc, din ramurile frante picura sange, iar el trebuie sa se lupte cu

nebunele shime. in acest labirint al alegerilor infinite, eroul trece fara sa stie prin numeroase probe, se pregateste pentru experienta triumfatoare nunta - care va pune capat aventurii. Multe dintre incercarile prin care trece Parpangel sunt preluate din folclorul universal; astfel, in padurea blestemata sunt doua izvoare gemene, dar care curg in directii opuse: cel din dreapta este binecuvantat si cine bea din el se spiritualizeaza devine un viteaz neinvins si leu inimos. Celalalt izvor, cel din stanga,yace mintea tampa si natanga. Dar multe episoade abordeaza teme si structuri specifice imaginarului romanesc. Asa, de pilda, personajul este ispitit in curtea nalucita / Ce Satana de curand zidisa. Din cetatea diabolica nu se poate iesi decat cu interventia sfintilor. Fascinatia acestei cetati este conferita de petrecerea lumeasca; intr-un han, cavalerii atrasi de diavol, canta si se veselesc fara grija, pana cand vraja se rupe si se trezesc intr-o balta puturoasa. Dincolo de povestea lui Parpangel, subiectul se complica prin numerose episoade care privesc aspiratiile colectivitatii intregi. Organizati dupa meserii, tiganii inainteaza la inceput ca un convoi de temerari aventurieri si se transforma de-a lungul drumului in razboinici infricosati si lasi, in sfatosi petrecareti (la nunta lui Parpangel si a Romicai), in parlamentari ori eroi cu aspiratii nationale. Aceasta metamorfoza a personajului colectiv capata amploare si prin structura labirintica a operei. in povestea tiganilor intervin cohortele de ingeri, arhanghelii razbunatori si diavolii care incetinesc mersul lumii. La spectacolul general se adauga si comentariile din subsolul paginii care confera subiectului teatralitate. Aceasta evolutie sinuoasa a subiectului tine de tiparele compozitionale specifice iluminismului . Limbajul constituie una dintre reusitele lui Budai-Deleanu care,desi recurge de obicei la varianta vorbita,nu ocoleste nici expresia savant-

neologica.Intalnim,asadar,alaturate neologisme precum antisambra,melancolie,himera,intrigant si regionalisme,baias,balacioarsa ori creatii proprii,obtinute mai ales prin derivare:bogatate,golatate,paganie,a obrazui(a desena un portret)etc. Asemenea bogatie lexicala ii permite indrazneli prozodice pe care le vom mai intalni doar in lirica moderna,la Tudor Arghezi,spre exemplu,sau la Nichita Stanescu.El face sa rimeze substantive precum poarta ori sara cu forme verbale omonime;adjective si pronume cu nume proprii:misel-Corcodel,el-Aristotel;chiar daca mai rar,se foloseste si de procedeul numit incalecare,combinand verbul cu o alta forma verbala incompleta,ce se continua in versul urmator:zisa-ca sa mi sa... O astfel de tesatura subtila de inovatii este unica in literatura romana a momentului.Tocmai de aceea este cu atat mai regretabil faptul ca opera lui Budai-Deleanu nu a fost cunoscuta de contemporani ori de scriitorii generatiei urmatoare,pasoptistii.