1

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALA









FIZIOPATOLOGIA EFORTULUI
























2


CUPRINS






1. 1. Oboseala musculara / pag. 3
2. Oboseala neuropsihica / pag. 5
2. Supraantrenamentul / pag. 7
3. Starea de start / pag. 8
































3



1.1 OBOSEALA MUSCULARA




Oboseala local, muscular este o stare fiziologic reversibil, consecin a depirii
capacitii funcionale a sistemului neuro-muscular, circulator, respirator n urma unor eforturi
fizice intense. Capacitatea de a rezista la oboseal variaz de la un sportiv la altul i este n relaie
direct i cu tipul de efort la care este supus.
Fenomenele care conduc la instalarea fenomenelor de oboseal muscular sunt explicate prin mai
multe mecanisme de producere.

1.Epuizarea materialului energetic de la nivelul muchilor scheletici, deci a compuilor
macroergici i a glicogenului, este considerat ca factorul cel mai redutabil n instalarea
fenomenelor de oboseal local. Orice activitate sportiv urmeaz o succesiune n asigurarea
energiei contractile:
ATP se transform n: ADP + energie de contracie pentru 6 10 secunde
CP se transform n: energie pentru refacerea ATP, ceea ce poate semnifica 20 secunde de
contracii musculare
glicogenul muscular asigur energia contractil n continuare pentru 45- 60 secunde.
Scderea glicogenului muscular, chiar i cu numai 30% din valoarea de referin pentru sportivul
respectiv, poate determina instalarea fenomenelor de oboseal.

2.In instalarea fenomenelor de oboseal un rol important l joac aprovizionarea cu oxigen a
muchilor n activitate precum i acumularea de substane rezultate din metabolismul local i cel
general:
a.acumularea de peroxizi lipidici interfereaz activitatea membranei i a mitocondriei (prezena
acestor compui poate fi anihilat de antioxidante);
b.acumularea de protoni, radicali acizi sau acid lactic blocheaz contracia muscular;
c.acumularea de amoniac la nivelul ficatului poate depi capacitatea acestuia n neutralizarea i
formarea de uree;

3.Instalarea fatigabilitii transmiterii sinaptice explic fenomenele de oboseal muscular
prin blocarea transmiterii influxului de la nerv la muchi: teoria hetecronismului neuromuscular prin
blocarea mediatorului chimic.

4.Oboseala jonciunii neuromusculare se instaleaz n cazurile de stimulare repetat pe timp
ndelungat, astfel nct placa motorie nu mai determin rspunsul n proporie de 1:1.

5.Cea mai acceptat teorie privind oboseala muscular este cea a mecanismului periferic
asociat cu cel central, n care rolul fundamental n apariia fenomenelor de oboseal revine
sistemului nervos central.

4



Factorii favorizani ai oboselii musculare se pot sistematiza astfel:
oboseal muscular excesiv, acumulat prin eforturi anterioare i care nu a fost ndeprtat
prin metodele de refacere cunoscute;
meninerea unei atitudini/poziii timp ndelungat;
tulburri n statica piciorului sau a coloanei vertebrale;
modificarea tehnicii sau a materialelor (nclminte, poziie aparate), ceea ce determin
modificarea stereotipului de micare, i ca urmare apariia oboselii;
nceperea efortului specific fr o faz de pregtire prealabil (nclzire incorect/
insuficient)
condiii de mediu extreme (frigul este unul dintre factorii redutabili);
regimuri de slbire pentru obinerea categoriei;
tulburri hidroelectrolitice produse prin cldur excesiv;
afeciuni latente: spasmofilie, anemie feripriv.
Factorii care declaneaz instalarea fenomenelor de oboseal:
particularitile sportivului;
ritmul rapid de activitate;
durata activitii musculare;
pauzele insuficiente ntre repetri sau ntre antrenamente.
Semnele subiective care se pot descrie sunt:
senzaie de greutate la nivelul grupelor musculare;
dureri difuze la compresiunea grupelor musculare;
astenie fizic marcat.
Semnele obiective nregistrate sunt:
scderea capacitii de efort n timpul antrenamentului;
scderea forei musculare;
creterea tonusului muscular;
tulburri n coordonarea micrilor i scderea vitezei de reacie, de repetiie.
Din punct de vedere paraclinic oboseala muscular poate fi pus n eviden prin
miotonometria de repaus i cea de contracie precum i prin electromiografie, care pune n eviden
biopoteniale de uniti motorii cu frecven sczut i amplitudine crescut.






5



1.2 OBOSEALA NEUROPSIHICA

Oboseala central sau neuropsihic este o form de oboseal care se coreleaz cu gradul
de oboseal muscular.
Oboseala psihic se poate produce ca urmare a:
1.stresului competiional,
2.scderea concentraiei de glucoz din snge, fiind tiut c celula nervoas nu dispune de rezerve
i este dependent de aportul sanguin,
3.creterea concentraiei de aminoacizi din snge ca urmare a descompunerii proteinelor i
concomitent epuizarea enzimei 5-hidrotriptamin care-I metabolizeaz (situaia este mai frecvent
la sporturile de for).

Simptomatologia clinic se caracterizeaz prin:
tulburri ale somnului, fie sub form calitativ, fie cantitative i nsoite de insomnia de
adormire sau readormire;
modificri ale apetitului (fie creteri, fie scderi);
diminuarea dorinei de antrenament;
scderea vizibil a capacitii de concentrare, de repetare, de nvare;
scderea ateniei;
modificarea pragului sensibilitii dureroase.
Profilaxia acestei forme de oboseal este numai n relaie cu metodele de refacere postefort pe
care la utilizeaz sportivul, dar i cu dirijarea antrenamentului care trebuie s respecte principiile
fiziologice (accesibilitatea, gradarea efortului, multilateralitatea, continuitatea, individualizarea,
utilizarea de eforturi susinute, igiena antrenamentului, refacerea postefort).
Tratamentul sportivilor care prezint astfel de forme de oboseal este individualizat i
presupune obligatoriu, ca prim msur, ntreruperea antrenamentelor pe o perioad de minim 5-6
zile, la care se asociaz regim igieno-dietetic, procedee de balneo-fizio-terapie i, minim,
medicamentaie neurotrop.

Oboseala supraacut, suprasolicitarea sau suprancordarea este o form patologic de
oboseal, instalat ca expresie a discordanei dintre solicitarea, de obicei intens, dar nu neaprat, i
posibilitile de rspuns ale organismului. In aceast form de oboseal este depit capacitatea
funcional i de rezerv a organismului, devenind ea nsi un factor psihic traumatizant, mai ales
n situaiile n care sportivul realizeaz c nu poate face fa situaiei sportive impuse.
Suprasolicitarea (suprancordarea) este o stare patologic acut a organismului care trebuie s fie
difereniat de supraantrenement, care este o form patologic cronic.




6



Factorii favorizani n instalarea suprasolicitrii:
sportivi insuficient antrenai,
insuficienta recuperare dup diferite afeciuni sau reluarea prematur a
antrenamentului/competiiei;
intensitatea inadecvat a antrenamentului fa de momentul de pregtire;
utilizarea medicamentaiei dopping;
existena unor afeciuni latente sau parial tratate;
aciunea factorilor climatici: modificrile de altitudine, hipoxia, variaiile de temperatur.
Simptomatologia se caracterizeaz prin:
semnele psiho-neurologice: adinamie, reacie inadecvat la stimuli, modificri de echilibru,
modificarea acuitii vizuale i/sau a cmpului vizual, diminuarea reflexelor
osteotendinoase;
semne cardio-vasculare: frecven cardiac crescut, dar nu concordant cu efortul efectuat,
palpitaii, tensiune arterial variabil (crescut, la unii, sau sczut la alii);
semne respiratorii: tahipnee concomitent cu respiraii superficiale;
semne digestive: disconfort digestiv, epigastralgii, hepatalgii la efort, icter, simptomatologie
de ulcer;
semne renale: hematurie macro- sau microscopic.
Cazurile de exitus prin suprasolicitare sunt destul de rare, acestea producndu-se n situaiile
afeciunilor cardiace compensate la limit sau n situaiile de dopaj.
Sigur c cel mai bun tratament este cel profilactic i care are n vedere dirijarea atrenamentului,
regimul de via al sportivului sau tratamentul corect (la timp, cu respectarea perioadei de tratament,
a medicamentaiei i a dozei indicate) al afeciunilor, realizarea sistematic a controlului medical.
Tratamentul curativ este unul de urgen, cu transportarea sportivului la spital i asigurarea
funciilor vitale.
Reluarea antrenamentelor, dup o astfel de situaie, este permis numai dup 3-4 sptmni i
atunci cu monitorizare i program particularizat.






7


2. SUPRAANTRENAMENTUL


Supraantrenamentul este o stare de oboseal cronic patologic, clinic i preclinic,
care se caracterizeaz prin diminuarea capacitii de efort i prin alterarea strii psihice i
neurovegetative a sportivului.
Supraantrenamentul nu trebuie s fie confundat cu ieirea din form, pentru c nu
reprezint o stare trectoare, o indispoziie ce intervine brusc, datorit unor cauze diverse
(schimbarea localitii, a alimentaiei, etc).
Supraantrenamentul, care este un dezechilibru functional durabil care se instaleaza n urma
suprasolicitarilor repetate n procesul de antrenament, se nsoteste de o serie de semne subiective si
obiective caracteristice si duce la scaderea capacitatii de lucru a organismului si a performantelor
sportive.
n afara de suprasolicitarea produsa de efortul fizic nsusi, exista si alti factori care se
asociaza de obicei n declansarea supraantrenamentului, ca de exemplu: repaus (mai ales somn)
insuficient, alimentatie necorespunzatoare fata de necesitatile programului de antrenament,
asocierea unor cheltuieli importante de energie n afara procesului de antrenament (de exemplu n
munca profesionala), tensiunea emotionala intensa provocata de conflicte sociale ndelungate.
Alta serie de studii atrage atentia asupra intricarii neuroendocrine n dezechilibrul
functional din supraantrenament. Astfel, au fost gasite asociate o inhibitie electroencefalografica
anterocorticala si o eliminare crescuta de 17 cetosteroizi si 17-hidrocorticoizi (prin excces de
hormon corticotrop), precum si un frecvent deficit al functiei tiroidiene. Se observa n
supraantrenament o crestere a tonusului simpatic atestata de cresterea metabolismului bazal si a
frecventei cardiace. Valorile frecventei cardiace cresc fata de cele prezentate anterior de catre
sportivul respectiv, att n repaus, ct si n efort. Se prelungeste perioada de revenire dupa efort.
Adaptarea cardiovasculara la efort se ndeparteaza de modul
economic caracteristic sportivilor bine antrenati. Pot sa apara de asemenea o serie de modificari
electrocardiografice.
Dezechilibrul neuroendocrin se repercuteaza si asupra metabolismului, suferind n primul
rnd procesele anabolice. Se produce o negativare a balantei de azot, cu slabire n greutate (n
formele avansate).
Activitatea motoare sufera n primul rnd sub aspectul coordonarii fine a actelor motrice.
Aceasta face ca n sporturile n care aceasta coordonare fina are o importanta deosebita, cum sunt,
de exemplu, probele alpine la schi, sariturile, jocurile sportive, sa se observe nca de la nceput
scaderea performantelor sportive.


8



3. STAREA DE START






Inca inainte de debutul efortului functiile organismului sunt orientate spre efort : astfel,in
momentul inceperii efortului parametrii functionali au nivel mai crescut fata de repaus.
Majoritatea sportivilor in repaus in preajma concursurilor,competitiilor sau chiar inainte de
inceperea antrenamentelor,manifesta un nivel functional crescut al principalelor aparate si sisteme
ale organismului (cardiovascular,respirator,nervos,endocrin. etc.) si care reprezinta reactia
organismului la stressul indus de confruntarea cu efortul ce va urma.

Sub denumire de stare de start trebuie sa se inteleaga acea stare speciala
precompetitionala a organismului in care activitatea tuturor organelor,aparatelor si
sistemelor interesate in activitatea ce se va efectua,au parametrii functionali cu valori crescute
realizand un nivel functional de plecare,ridicat.
Tipul,durata,intensitatea si momentul de instalare a acestor modificari care alcatuiesc
aceasta stare de preefort (stare de start) depind de o serie de factori endogeni si exogeni:
1.Factori endogeni:
a) Factori privind personalitatea,dependeti de tipul de sistem nervos al sportivului,fac posibila
diferentierea a doua tipuri : sportivi stabili in competitii si labili.Nivelurile diferite de : incredere in
propriile forte,de vointa,rigoare cu sine,dorinta de risc,au o influenta evidenta asupra nervozitatii
sportivilor in competitii.
b) Starea de antrenament si experienta personala influenteaza modificari fiziologice ale starii
de start.Sportivii bine antrenati si in forma sportiva au indicatorii fiziologici la un nivel de plecare
mai ridicat si manifesta o dispozitie optima pentru performanta,comparativ cu cei ce simt ca nu sunt
in forma si tradeaza o nervozitate exagerata.
9



c) Motivatia
Tipul de competitie,semnificatia sa poate influenta diferit starea de start.
Competitiile pregatite cu mult timp inainte si care au o mare semnificatie subiectiva,conduc,in
general,la stari precompetitive favorizante performantei,dar nu inseamna ca nu pot determina si stari
negative.
Multi sportivi ating performante foarte inalte in competitii considerate de ei ca putin importante,iar
altii nu ating starea de start optima decat in competitii mari,unde si rezultatele sunt pe masura.

2.Factori exogeni:
a) Valoarea adversarului constituie o cauza a instalarii anumitor modificari optime sau din
contra,dezavantajoase performantei.Un adversar in fata caruia a sportivul a pierdut,poate reprezenta
cauza unui comportament apatic sau din contra,febra de start.Chiar sportivii cu sistem nervos
echilibrat pot avea manifestari exagerate cand au frica de adversar si abrodeaza cu neincredere
concursul.

b) Dificultatea efortului cu cat este mai mare si amploarea modificarilor fiziologice este mai
mare.
In ceea ce priveste durata efortului ce urmeaza,cu cat acesta este mai mare si manifestarile starii de
start apar mai precoce (exemplu: Frecventa cardiaca inainte de incalzire la alergatorii de 400m este
in medie de 96; alergatorii de 10.000m prezinta Fc 80;in schimb ce la maratonisti,cresterea unor
indicatori fiziologici cardiovasculari apare chiar cu 2 zile inainte de concurs).

c) Atitudinea spectatorilor poate constitui un factor mobilizator sau negativ,in ceea ce priveste
starea precompetitiva ce se instaleaza.Unii sportivi au nevoie de specatori pentru atingerea unei stari
de start optime,in timp ce altii manifesta apatie sau febra de start in prezenta spectatorilor.

d) Ora,locul si durata competitiei pot declansa stari precompetitive negative.Daca echipa sau
sportivul au realizatat altadata performante slabe intr-un loc si la o ora si invers,un succes pe
stadionul respectiv,creeaza,stari fiziologice optime.
Durata intrarii in competitii,cand aceasta se prelungeste,produce surmenaj psihic cu stare de start
negativa.

e) Frecventa competitiilor
Competitiile prea dese conduc la diminuarea investitiei motivationale si astfel produce efecte
negative asupra starii de start.

f) Factorii climatici
Conditiile climaterice diferite pot influenta expresia starii de start.






10


I n funcite de factorii endogeni si exogeni,se disting urmatoarele forme ale starii
precompetitionale:

a) Starea optima sau starea stenica mobilizatoare a sportivului inainte de start,este
caracterizata prin dispozitie pentru performanta,un tonus optim al proceselor fiziologice,datorita

unui bun echilibru si armonii intre excitatie si inhibitie,reactii moderate,relativ normale.In sfera
psihica,aceasta stare traduce vigilenta si atentie crescuta,motivatie pentru concurs,activitate
psihomotrica si stimulare emotionala optima.
Aceasta stare este numita si "gata de lupta" ,sportivul abordeaza intrecerea cu incredere si
dorinta de a realiza o performanta buna,iar in concurs rezultatele aproape intotdeauna sunt de
valoarea sportivului sau chiar depasite.

b) Starea negativa sau stare astenica nefavorabila performatelor scontate.Se manifesta sub
doua aspecte aparent antagoniste:

-febra de start se caracterizeaza printr-o hiperexcitabilitate ce se traduce prin
agitatie,frica,neliniste,nesiguranta.Adesea,starea de start este insotita de reducerea posibilitatilor de
orientare tactica,sportivul "se pierde".In astfel de situatii,performatele sunt slabe.
Febra de start este caracteristica sportivilor cu sistem nervos puternic neechilibrat.
-apatia de start este starea contrara febrei de start,caracterizata prin predomintana inhibitiei,o
foarte diminuata excitatie,demonstrata de exemplu prin diminuarea frecventei cardiace si a debitului
cardiac.Insuficienta mobilizare pe plan psihic exprima oboseala,dezinteres pentru concurs,lipsa de
atentie,aversiune chiar pentru participarea la concrus.
Aceasta stare de start apare la sportivii cu sistem nervos neechilibrat,slab.

I n cazul sportivilor cu febra de start se recomanda o incalzire mai lunga cu ritm mai lent,iar
in cazul sportivilor cu apatie de start se recomanda o incalzire scurta dar intensa.
I n ambele cazuri antrenorul trebuie sa intervina si sa ofere indicatiile potrvite precum si
convingerea sportivului de importanta si necesitatea concursului.













11


BIBLIOGRAFIE




1. http://www.medicinasportiva.ro/
2. http://romanianathletics.blogspot.ro/
3. Buhociu Elena, Fiziopatologie, Editura Fundaiei Romnia de Mine