Sunteți pe pagina 1din 8

Sarcinile specialistului în ştiinţele socio-psiho-pedagogice în

selecţia personalului, în prevenirea situaţiilor inadaptative şi în


susţinerea ofiţerilor în timpul misiunilor

2.1. Istoric

Chiar şi înainte de dezvoltarea psihologiei moderne şi a aplicaţiilor ei


în domeniul militar, selecţionarea personalului pentru trupele speciale a
constituit o problemă mult mai complexă decât recrutarea şi încorporarea
militarilor în termen pentru diferitele specialităţi ale armatei.
Treptat a început să fie recunoscută necesitatea existenţei a cel puţin
câteva standarde şi criterii obiective pentru admiterea în cadrul trupelor
speciale. Dar aceste standarde sau criterii au fost, mai întâi, de natură
educaţională şi medicală. Noua ştiinţă, psihologia, nu a avut se pare, un
impact prea mare în practică, până la Primul Război Mondial. Din rândul
populaţiei naţiunilor implicate în conflict, psihologii şi-au oferit serviciile,
dar efectul imediat al activităţii lor pare să fi fost destul de limitat.
Psihologia a jucat un rol mult mai important în cel de Al Doilea
Război Mondial, iar după încheierea păcii, categoriile de forţe armate ale
naţiunilor occidentale victorioase au păstrat multe dintre metodele şi
tehnicile psihologilor şi au continuat să folosească psihologi, atât civili cât şi
militari. Chiar şi noile naţiuni apărute au început să folosească psihologia
aplicată în selecţionarea militarilor. Cercetarea în sfera conducerii a avut de
asemenea răsunet asupra contribuţiei psihologilor la metodele de
selecţionare a trupelor speciale. Primele cercetări au fost concentrate asupra
modului în care se corelau treăsăturile şi caracteristicile personalităţii pentru
a rezulta un lider sau pentru desfăşurarea cu succes a conducerii.
Analizându-se cercetările efectuate s-a ajuns la concluzia că
performanţele, capacităţile intelectuale, sentimentul responsabilităţii,
participarea, activismul, statutul de prestigiu erau asociate noţiunii de
conducere, deşi profilul caracteristicilor varia de la un cercetător la altul.
Cercetări ulterioare au evidenţiat rolul factorilor situaţionali în succesul
conducerii, în special natura misiunii şi structura grupului. Aceste cercetări
au indicat faptul că depinde şi de situaţie, cine şi cum se afirmă ca persoană
capabilă să conducă.
Concluzia acestor două abordări a fost că trebuie să se pună accent pe
interacţiunea şi compatibilitatea dintre caracteristicile personale, grup şi
situaţie.
„Impactul cercetărilor în domeniul conducerii a fost probabil acela de
îndemnare a psihologilor să renunţe oarecum la entuziasmul şi încercarea lor
de a considera trăsăturile de personalitate drept singurul indiciu al
potenţialului trupelor speciale” (Perţea, pag. 76). Rezultatul a fost că
psihologii au pus apoi un mare accent pe evaluarea intelectului, în parte în
baza faptului că persoana inteligentă poate învăţa mai uşor să fie conducător.

2.2. Asistenţa psihologică pe timp de pace

Sistemul de asistenţă psihologică îşi defineşte strategia pentru


următoarele situaţii specifice:
 pe timp de pace;
 în situaţii de criză;
 pe timp de război.
Asistenţa psihologică şi socială pe timp de pace are ca obiectiv
prioritar pregătirea militarilor pentru a face faţă solicitărilor psihofizice ale
câmpului de luptă. Ea vizează un complex de măsuri de ordin organizatoric
şi acţional care să realizeze selecţionarea specializată, instruirea adecvată
individuală şi în echipă, coeziunea de grup, conducerea, competenţa,
motivarea pentru luptă şi logistica impecabilă.
În cadrul procesului de instruire şi educare psihologul trebuie să
acorde o mare importanţă pregătirii psihologice pentru luptă.
Activitatea de pregătire psihologică pentru luptă se va orienta, de către
specialist, şi asupra modalităţilor complementare care au rol catalizator şi
dinamizator în procesul de formare a luptătorului modern.
Psihologul va încerca să urmărească îndeplinirea următoarelor
aspecte:
 formarea calităţilor morale şi de luptă;
 cultivarea încrederii în lider, tehnică şi armament, în sine şi în
grup;
 dezvoltarea la comandanţi a priceperilor şi aptitudinilor
psihopedagogice;
 însuşirea şi recunoaşterea modalităţilor de manifestare a stărilor
generate de apariţia stresului de luptă şi, a celor provocate de
teamă, frică, spaimă;
 însuşirea procedeelor de combatere a stresului de luptă. Analiza
stresului, relaxarea, autosugestia, meditaţia, tehnica ajutorului
psihologic, antrenamentul psihoton.
2.3. Asistenţa psihologică în situaţii de criză

Asistenţa psihologică în situaţii de criză are conotaţii specifice şi


trebuie particularizată pe cazuri concrete. Specificitatea câmpului de luptă
conduce la afirmarea necesităţii existenţei şi funcţionării unui sistem de
asistenţă psihologică de luptă.
Obiectivele asistenţei psihologice în luptă:
 prevenirea diminuării rezistenţei psihofizice individuale;
 limitarea acţiunii factorilor puternic afectogeni;
 identificarea şi tratarea în regim de prim ajutor a militarilor
afectaţi de stresul de luptă;
 îndepărtarea din grup a militarilor afectaţi psihic, care pot fi
sursă de contaminarea pentru grup.
Asistenţa psihologică în luptă trebuie să aibă în vedere următoarele
manifestări la nivel:
a) individual – apariţia stresului de luptă şi, în cazuri extreme, instalarea
traumelor psihice;
b) subunitate – potenţialitatea şi iminenţa instalării fenomenelor de
„teamă prin contaminare” şi/sau panică;
Manifestările stresului de luptă se pot observa sau nu, dar fiecare
luptător are datoria de a le raporta în momentul instalării lor şi totodată să ia
măsuri de autocontrol şi de ajutorare a camarazilor aflaţi în această stare.
Manifestările stresului de luptă pot fi catalogate astfel:
a) Manifestări ale stresului de luptă în propriul corp:
• manifestări vegetative;
• manifestări motorii;
• manifestări mentale;
• manifestări afective;
b) Manifestări ale stresului de luptă la alţii:
• consumul exagerat de alcool şi/sau droguri;
• explozii emoţionale;
• negativism verbal;
• inoerenţă;
• tremurat;
c) Manifestări ale stresului de luptă în grup:
• absenţă nemotivată;
• conflicte minore;
• insatisfacţie;
• sensibilitate la critică;
• ipohondria;
• ignorarea ordinelor;
• eficacitatea scăzută;
• lipsă de coeziune.
Sistemul principiilor generale de asistenţă psihologică în luptă
generează şi modalităţile de structurare a metodelor de control, dominare şi
tratare a stresului de luptă şi a traumelor psihice de luptă.
Dintre metodele de control ale stresului de luptă, în general şi a
efectelor fenomenelor de teamă, frică, panică, oboseală, lipsa somnului etc.
pot fi enumerate:
- evaluarea reală a situaţiilor de luptă;
- cunoaşterea şi informarea oportună;
- conducerea sigură, fermă şi hotărâtă;
- discuţii cu luptătorii;
- conştientizarea fenomenelor de solicitare fizice şi psihice;
- motivarea intrinsecă şi extrinsecă pentru eliminarea sentimentului de
teamă;
- verbalizarea, explicarea, comunicarea sentimentului de teamă;
- autoanaliza, exteriorizarea motivelor de teamă;
- climatul psihosocial afectiv pozitiv;
- coeziunea de grup;
- ocupaţie, activitate permanentă;
- procedee şi tehnici de psihoterapie;
- recreere, optimism, gândire pozitivă.
Aceste metode sunt dintre cele mai utile şi eficiente pe care le pot
utiliza psihologii pentru rezolvarea şi desfiinţarea dilemelor „capcanei
psihologice” care se manifestă, sub forma stresului de luptă, cu cea mai mate
intensitate în primele trei până la cinci zile de la declanşarea acţiunilor de
luptă.
Asistenţa psihologică în luptă are la bază importante cercetări
statistice care au evidenţiat că în primele 1 -2 zile de luptă se înregistrează
următoarele pierderi: 20 – 25% din efectiv este reprezentat de morţi, răniţi,
dispăruţi; 15 – 20% reprezintă pierderi de natură psihică. Din procentul de
20 – 25% afectaţi psihic, aproximativ jumătate, pot fi cuprinşi într-un
tratament de scurtă durată în apropierea teatrului de acţiuni, iar ceilalţi vor fi
trataţi într-o unitate special destinată.
Metoda americană – este rezultatul unor studii şi cercetări de durată
care au anulat concluziile rezultate din cele două războaie mondiale, precum
şi a celor din Coreea şi Vietnam. Metoda are la bază principiile tradiţionale
de tratament a traumelor psihice, dintre care se detaşează proximitatea,
rapiditatea şi simplitatea. Esenţa metodei rezidă în tratamentul de scurtă
durată, lângă teatrul de acţiuni, prin: refacerea fizică, posibilitatea relatării
amănunţite a experienţelor de luptă pentru conştientizarea cauzelor şi a
semnificaţiei acestora de către individ în vederea stingerii conflictului psihic.
Scopul metodei este acela de reintegrare rapidă a combatanţilor în unităţi.
Rezultatul tratamentului aplicat a fost acela că 60% dintre cei traumatizaţi
psihic s-au întors pe câmpul de luptă. Sarcina medicală şi psihoterapeutică a
revenit grupelor medico-psihologice, care au funcţionat la 2 – 5 km de linia
de contact şi din a căror compunere au făcut parte: 1 psihiatru, 1 – 2
psihologi şi 2 – 3 asistenţi sociali.
Ca o concluzie putem menţiona că nu există un sistem teoretic unitar
şi coerent cu privire la asistenţa psihologică a luptătorilor pe timp de pace şi
în situaţii de criză.
Gestionarea activităţii psihologice în timp de pace şi în situaţii de
criză se poate face gradual, în patru trepte de susţinere, consiliere,
intervednţie şi terapie, astfel:
a) Nivelul I – asistenţă psihologică primară (comandanţi, colegi etc.)
b) Nivelul II – asistenţă psihologică secundară (psiholog de unitate)
c) Nivelul III – asistenţă psihologică ternară şi asistenţă psihologică
primară (echipă mixtă cu psiholog, instructor pregătire fizică,
psihiatru);
d) Nivelul IV – asistenţă psihologică cuaternară şi asistenţă
psihiatrică secundară (psihiatru, psiholog clinician, psihoterapeut,
asistent social).

3. Rolul psihologului militar în zona de operaţii

România implică forţe combatante în zone de operaţii internaţionale,


potrivit angajamentelor militare asumate faţă de parteneri şi alianţe. Forţele
respective vor fi încadrate cu psiholog militar. Faţă de această decizie
salutară este necesar de menţionat care sunt rosturile sale într-o zonă de
operaţii.
Psihologia militară este ramură a psihologiei, distinctă, prin obiect, de
oricare alta. După Paul Popescu Neveanu (1978) „psihologie militară, în
sens extensiv, presupune transpunerea şi reelaborarea specifică în cadrul
vieţii şi activităţii militare a întregului sistem de psihologi cu toate ramurile
sale; respectiv, se referă la studiul specific al stilului activităţii militare şi la
personalitatea militarului, la problemele luptei armate, instrucţiei şi
organizării militare”.
Ceea ce face absolut distinctă psihologia militară de oricare altă
ramură a psihologiei este faptul că studiul impune observaţie participativă,
fără de care obiectul nu poate fi cunoscut şi înţeles. Observaţia participativă
priveşte în primul rând lupta, ale cărei condiţii nu pot fi modelate în
laborator sau poligon; ele pot fi doar teoretic monitorizate de la distanţă, prin
mijloacele informaţionale ale unei mari puteri tehnologice.
Înţelegerea condiţiei luptătorilor pe câmpul de luptă impune demers
fenomenologic şi referinţa autointrospectivă. În acest sens, facem distincţie
netă între condiţia de psiholog implicat în sistemul militar – respectiv
psihologul de laborator – şi psihologul militar.
Oricine este calificat psiholog poate fi psiholog de laborator.
Se consideră că nu poate fi psiholog militar cineva care nu are
experienţa militară completă – de la condiţia de soldat la condiţia de ofiţer –
şi statutul de combatant; iar în armele speciale este nevoie de experienţă
militară completă în arma respectivă. În afara acestei condiţii, nu există
posibilitatea înţelegerii de fond a obiectului, a interpretării datelor de
investigaţie, a conceperii de instrumente de investigaţie şi formulării de
ipoteze de cercetare ştiinţifică. În special, nu este posibil accesul efectiv la
subiecţi şi la influenţarea lor.
Într-o unitate operativă, în situaţia în care aceasta intră în regium de
război, psihologul militar, fie el şi salariat civil, trebuie să se încadreze în
condiţia juridică de a fi mobilizat cu statut de ofiţer şi trimis cu unitatea în
luptă. În afara acestui regim, funcţia nu are rost.
Pentru un specialist într-un asemenea post se spune: „The military
must train psihologists to atract them to military career and to provide
them with the speciality expertise required in varios military settings”.
Adică: „Armata trebuie să-i atragă pe psihologi către cariera militară,
asigurând astfel o expertiză de specialitate în diferite situaţii specifice
mediului militar”. (11409 Commonwealth Drive No. 302, Rockville,
Maryland 20852 and Department of Psychology, USAF, Andrews AFB,
Maryland, USA, citate de Mangelsdorff. Handbook of Military Psychology,
1991, p. 593).
Este de subliniat că nu oricine are condiţia personală necesară pentru a
îndeplini funcţia de psiholog militar, cu exigenţele, servituţile şi riscurile ei,
şi că în această funcţie, de obiecei unică într-o unitate, psihologul militar se
cere a avea autoritate formală pentru decizii militare specifice şi
subordonare directă, fără intermedierea unui şef oarecare din afara
specialităţii, faţă de comanda unităţii, similar cu medicul şef al unităţii. În
materia sa, psihologul militar este cel care produce avize de specialitate şi
este consilier de specialitate al comandantului.
Profesional, psihologul militar ajunge în deplinătatea competenţei şi
autorităţii profesionale, cu drept deplin de decizie psihologică, psiholog
principal, calitate condiţionată de experienţă, examen, în perspectiva
imediată de titlul academic de doctor în psihologie, respectiv studii
masterale şi doctorale încheiate cu diplomă. O poziţie unică, într-o unitate
militară operatică, nu poate fi ocupată de un stagiar.
Care poate fi rostul unui psiholog integrat structurii unui batalion de
luptători profesionişti români, dislocat într-o zonă de operaţii aliate, în afara
ţării?
Dacă este psiholog militar, ataşat comenzii batalionului, expertiza şi
competenţa trebuie să fie cele corespunzătoare atribuţiunilor psihologului
militar, şi anume: expertiza specială pentru probleme psihologice ale
grupului militar în luptă şi ale luptătorului; expertiza în evaluarea punctuală,
sub raport psihologic, a misiunilor şi integrităţii capacităţii psihice a
grupului şi indivizilor pentru misiune; capacitatea de prognoză a pierderilor
în funcţie de starea psiho-fizică a personalului; expertiza în gestionarea
stresului de luptă; expertiza şi capacitatea de recuperare a psihotraumelor.
Capacitatea de detectare a atacurilor psihice şi expertiza în contracararea lor.
eme psihologice ale grupului militar în luptă şi ale luptătorului; expertiza în
evaluarea punctuală, sub raport psihologic, a misiunilor şi integrităţii
capacităţii psihice a grupului şi indivizilor pentru misiune; capacitatea de
prognoză a pierderilor în funcţie de starea psiho-fizică a personalului;
expertiza în gestionarea stresului de luptă; expertiza şi capacitatea de
recuperare a psihotraumelor. Capacitatea de detectare a atacurilor psihice şi
expertiza în contracararea lor. Expertiza în evaluarea calităţii surselor de
informaţii şi a veridicităţii informaţiilor. Abilităţi de negociator cu civilii.
Psihologul militar trebuie să poată evalua obiectiv capacitatea
psihofizică de luptă a personalului şi grupului în orice moment, respectiv să
raporteze starea psihofizică, să prognozeze evoluţia în sarcină, să prevadă în
timp şi conjunctură criza acestor capacităţi, să informeze comandantul
despre ele şi să indice, adaptat, măsuri de conservare sau recuperare a
capacităţilor respective precum şi măsurile tehnic corecte pentru trecerea
crizelor. Să joace rol direct în cuparea crizelor, ca psihoterapeut. Are
capacitatea de influenţare curentă şi oportună, metodologică şi prin persoana
sa, a moralului întregului personal, şi specială – în situaţii de criză. Deţine
abilitatea de a recupera în teren, imediat, psihotraumele de luptă şi a preveni
contagiunile psihoentropice.
Pentru toate acestea psihologului i se cere să aibă expertiza necesară,
experienţa psihologică, prestigiu, charisma, stăpânire de sine, forţă psihică,
rezistenţă fizică, curaj, devotament militar, prestanţă, capacitate de
sacrificiu, toate afirmate, confirmate, verificate şi recunoscute.
Psihologul militar este parte organică a batalionului. El nu poate fi o
anexă supraadăugată conjunctural şi circumstanţial, decât dacă nu i se
atribuie rol şi este personal şi profesional nul, astfel încât să nu aspire a juca
unul, care cu asemenea premiză poate fi de aflator în treabă, perturbator.
Pentru stadiul în care se află încă organizarea de luptă din ţara noastră
şi experienţa de război, este fundamental ca psihologii militari integraţi
batalioanelor dispersate în zone de operaţii să fie capabili de a acumula
informaţie psihologică în luptă şi de a pune în circulaţie această informaţie
riguros structurată psihologic, precum şi aspectele cantitative, calitative,
psihosociologice, psihofiziologice şi clinice.