Iulie 2008 Lohanul, nr.

4 1

Din cuprins
Pagina 3
Biblia şi banii
Aurel Cordaş
Pagina 4-6
Poezie
Carmen Angheluş
Teodora Fălcianu
Daniel Toma
Lazăr Cristina
Pagina 6
Mihai Ralea
Angelica Marcela Marcu
Pagina 8
Recenzii
Prof. Valeriu Neştian
Pagina 10
Comunicarea cu adolescenţii
Simbolismul esoteric al Zeiţelor de la Isaiia
Prof. dr. Doina Grigoraş Vicu Merlan
Pagina 11
Modalităţile stilului în proza… În localitatea Isaiia din judeţul Iaşi s-au descoperit, într-un sit arheologic
Prof. Cristian Lazăr aparţinând civilizaţiei Precucuteni, un tezaur de statuete. Tezaurul a fost identificat în
Pagina 14 incinta templului sacru printre fragmentele unei măsuţe de altar.
Alături de tezaur s-au descoperit şi vase de cult de tip Asskos, tablete de lut ars cu
„Alma Pater Hussiensis“… scriere pictografică, măsuţe de altar etc.
Ion N. Oprea Tezaurul a fost descoperit în urma săpăturilor efectuate în 1998, având în
Pagina 15 inventar: 21 de statuete feminine, 21 de conuri găurite şi 42 de mărgele. Fiecare obiect
are o semnificaţie numerologică foarte precisă.
Interpretarea mitului Ulise… În numerologia obiectelor nu există nimic aleatoriu, de aceea cele 21 de statuete
Prof. Vasile Cociu reprezentând Marea Zeiţă Mamă, ca zeiţă a fertilităţii şi a fecundităţii universale sau
Pagina 16 Geia, este întâlnită la Isaiia într-o ipostaziere diversificată. Partiţia elementului feminin,
Alimentaţie sănătoasă matricial, în subelemente - ca aspecte sau feţe ale aceluiaşi principiu feminin, arată că
Dr. Melania Radu populaţiile autohtone precucuteniene stăpâneau unele mistere ale Naturii cu o desăvârşită
Dr. George Marin acurateţe.
Prin analogie, astfel de concepţii despre Marea Zeiţă - zămislitoare a manifestării,
Pagina 19 sunt întâlnite la majoritatea populaţiei civilizate ale contemporanismului precucutenian
Ufologie şi strategie militaro- de acum 6000 ani.
industrială Nivelul arhaic de gândire din epoca pietrei poate fi dedus din "produsele"
Prof. Violeta Bucur materiale ale societăţii acelor timpuri. Se ştie că orice produs conceput implică o
sumedenie de cunoştinţe despre acesta, despre simbolismul pe care îl transmite. El nu
Pagina 22 apare aleatoriu, ci din imaginaţia sau "ştiinţa experimentală" la momentului dat.
Fiinţele extraterestre… Aşadar, perfecţiunea stilistică a statuetelor este completată de simbolistica
Prof. dr. Nicolae Popovici esoterică a acestora. De exemplu, mărirea exagerată a bazinului raportat la celelalte părţi
anatomice scoate în evidenţă importanţa reală pe care şamanii-preoţi o acordau rolului
emanator, creativ al zeiţelor tutelare.
2 Lohanul, nr. 4
Fecunditatea şi fertilitatea erau cele mai importante
aspecte de perpetuare a vieţii, începând de la nivelul regnului
mineral-vegetal până la cel uman. Viaţa, viabilitatea, nu
înseamnă doar perpetuarea, ci şi reprezentarea arhetipală a
logosului divin, a emanaţiei fonematice, fapt validat de scrierea
iniţiatică pictografică de pe reversul tronului pe care stătea
Marea Zeiţă Iniţiatoare.
Din cele 21 de zeiţe doar 13 dintre ele erau aşezate pe
tronuri, pentru că doar 13 zeiţe erau răspunzătoare de unele
iniţieri mistice ale Universului.
Tronurile celor 13 zeiţe iniţiatoare
Pe lângă semnificaţia morfologică a acestora s-au
desprins şi elemente iniţiatic-esoterice deduse din alte
componente materiale din care au fost confecţionate statuetele.
De exemplu vopseaua naturală roşie, care acoperea cu un strat
protector statuetele, simboliza dinamismul evolutiv spiralat al
creaţiei, viaţa sub toate aspectele ei. În acelaşi timp roşul este
culoarea care dă protecţie subtilă, aurică, purtătorului.
Şamanii precucutenieni foloseau vopseaua roşie crudă
cu scopul de a proteja subtil, statuietele zeităţi de influenţele
negative, ostile ale profanilor.
Un alt element simbolic identificat la statuete este
incizia, care împarte în mod egal anumite zone anatomice,
schiţează anumite atitudini corporale şi chiar vestimentaţia
"cochetă" a zeiţelor. Partea trunchiului superior este uşor
stilizată, uneori chiar minimalizată. Doar 7 statuete au sâni, ca
element definitoriu. Acest fapt transpune următorul argument
iniţiatic: sânii sunt cei care alăptează, care susţin primul
"germene" de viaţă, simbol al maternităţii şi al maturităţii, al
condensării emanaţiei universale, etapă în care se trece de la
transcendent la imanent, de la divin la uman, de la subtil la
grosier.
Acest grup de 7 statuete susţin nivelul intermediar al
logosului divin. Numărul 7 este întâlnit frecvent în inventarul
zeiţelor de la Isaiia - de exemplu cele 21 de statuete (7 x 3), cele
42 de mărgele (7 x 6), fiind pus în corespondenţă cu cele 7
planete tradiţionale, cu cele 7 lumi subtile, cu cele 7 note
muzicale etc.
Şamanii precucutenieni îmbinau pragmatismul empiric
cu ştiinţa sacră a timpului şi spaţiului contemporan. Astfel pe
tronul cu inscripţia pictografică de pe revers, apar alveole într-
un şir spiralat dinspre centru spre exterior. Spirala are un sens
Yin (în sensul acelor de ceasornic), iar spre exterior - spătarul
tronului, un sens Yang (invers acelor de ceasornic). Ce ne
Iulie 2008
dovedeşte acest fapt?
Spirala este întâlnită încă din perioada civilizaţiei
Starcevo-Criş (circa 7000 - 8000 ani) atât în pictură cât şi în
incinzie, fiind un element votiv cu semnificaţie solară.
Oamenii de ştiinţă contemporani au descoperit cu
radiotelescoapele că universul se expansionează în spirală, în
sens Yang. Aceeaşi formă este întâlnită şi la vrejul unor
leguminoase, la cochiliile melcilor şi la unele specii de scoici, la
molecula de A. D. N., la galaxii etc.
Aşadar, arhetipul spiralic, cu analogii de la nivel
microcosmic (A. D. N) până la cel macrocosmic (Galaxii,
metagalaxii etc. ), a fost intuit de magii epocii primitive pe cale
senzorial-telepatică.
Se ştie că şi astăzi unii membri - conducători sau preoţi
ai unor triburi din junglele Terrei intră în transă sub influenţa
alcaloidică a unor plante halucinogene, având acces în acest
mod la unele arhetipuri ale subconştientului colectiv (vezi
studiile pe această temă a renumitului psiholog Young) sau în
unele "locuri paradisiace" din astralul invizibil (Akasha). Aşa se
explică simbolismul pictural şi inciziile de pe unele vase de cult,
având diverse forme arhetipale pe care ştiinţa le-a confirmat
abia în era calculatoarelor: zvastica solară, spirala, triunghiurile,
pătratele, conurile etc. Chiar vasul ceramic în care au fost
descoperite cele 21 de zeiţe are o formă aproximativ pătrată,
fapt care demonstrează apartenenţa telurică manifestatoare a
ritualului săvârşit prin intermediul acestora.
Vasul care a constituit „vehiculul subtil“ pentru „călătoria“
zeiţelor în timpurile prezente
Strămoşii noştri intuiau că orice formă produce o
energie subtilă specifică, o rezonanţă arhetipală. Simbolismul
esoteric al statuetelor - zeităţi de la Isaiia cuprinde şi latura
androginală ca iniţiere în tainele sacre ale universului.
Astfel, cele 13 tronuri ale zeiţelor au spre partea
superioară schiţate forma unor coarne de taur. Taurul este
simbolul virilităţii, al forţei, al energiei emisive matriciale.
Unirea dintre cele 2 forme de energie (yin - feminin cu yang -
masculin) dau naştere androgenităţii. Zeiţele reprezentau pe
Mama Shakti (Geia) iar capetele de taur principiul masculin
transcendent. Prin unirea celor două principii se zămislea viaţa
sub toate aspectele sale manifestatoare. Ideea cuplului divin este
întâlnită ulterior şi la geto-daci. Zamolxis, reprezentant al
principiului masculin, este însoţit de contrapartea sa Bendis
(vezi „Getica“ lui Vasile Pârvan).
Cu toate că acest simbolism este clar exprimat prin
incizii şi pictură, unele elemente legate de săvârşirea ritualică,
de "activitatea" şamanilor în plan subtil şi implicarea lor în
aceasta, rămân în continuare o enigmă.
Scrierea pictografică arhaică de pe tableta de lut ars şi
tronul "zeiţei iniţiatoare" rămân încă "mute" la eforturile noastre
de descifrare a acestor taine sacre ale civilizaţiilor străvechi de
pe teritoriul României. Poate viitorul ne va oferi o altă faţetă
prin care să redescoperim adevărul despre aceste populaţii
„îngropate“ de mantaua timpului.
Iulie 2008
Biblia şi banii
Aurel Cordaş
Drumul spre monedă a trecut
prin etapa găsirii unui echivalent
general, adică din mulţimea bunurilor s-
au desprins unele cu rol intermediar, sau
unitate de măsură a valorii celorlalte
bunuri: aşchii de silex, vârfuri de săgeţi,
animale, sare, bucăţi de metal etc.
Această etapă a fost precedată,
în istoria omenirii, de perioada trocului
(schimbul natural, direct) adică produs
contra produs, etapă ce este rezultatul
separării comunităţilor de păstori de cele
de agricultori, care face să se dezvolte
schimburile.
În timp, datorită dezvoltării
forţelor de producţie are loc separarea
meşteşugarilor de restul comunităţilor
de agricultori şi păstori. Deci putem
spune că a Doua Mare Diviziune a
Muncii a dus la dezvoltarea mai
accentuată a producţiei de bunuri şi la
lărgirea pieţei.
Putem vorbi acum de perioada
banilor-marfă (banii-naturali). Este
vorba de o marfă aleasă din multe altele,
având calităţi deosebite pentru uşurarea
schimbului (are valoare de întrebuinţare,
este divizibilă, se conservă timp
îndelungat, prezintă încredere etc. )
Exemplu: animale, sclavi, tutun,
ţesături, perle, mirodenii etc.
Se trece deci de la sistemul
simplist al trocului, caracteristic
economiei naturale, la folosirea
anumitor mărfuri ca unitate de măsură a
valorii, la un echivalent general, pentru
restul produselor, aşa încât să fie uşurată
şi accelerată circulaţia bunurilor între
comunităţile omeneşti.
În prima parte a istoriei
omeneşti, pentru efectuarea plăţilor
ocazionate de schimb au fost folosite de-
a lungul timpului, precum ştim, produse
ca: vite, cereale, sare, ceai, ş. a.
ajungându-se în timp până la utilizarea
generalizată a metalelor, care vor începe
să fie bătute ca monede, pentru o
mânuire mai uşoară.
Descoperirea şi dezvoltarea
metalurgiei fac ca rolul de echivalent
general să-l îndeplinească, cu timpul
metalele. Deci metalul este acceptat ca
principala formă bănească. În cadrul
schimbului, metalele erau cerute pentru
calităţile lor deosebite, dar şi prin faptul
că nu se găseau în toate ţările.
Suntem în perioada metalului-
bani. Deoarece bucăţile de metal, preţios
şi în paralel cel nepreţios, folosite ca
bani, erau de greutate şi puritate diferită,
trebuiau tăiate şi cântărite, pentru
uşurarea schimbului s-a recurs la baterea
de monedă de o anumită greutate, formă
şi conţinut.
Tot pentru uşurarea schimbului,
denumirea măsurilor de greutate s-a dat
celor dintâi monede propriu-zise, care
au apărut pentru prima dată în secolul
VII î. Hr., nemaifiind nevoie de
cântărirea lor. Suntem în etapa banilor-
monedă.
În timp, pentru a se evita
suprapunerea denumirii monetare cu
denumirea unităţilor de măsură s-a
legiferat separarea măsurilor de greutate
de valoarea monedei.
Din Biblie aflăm denumirea şi
valorile monetare folosite în acele
timpuri. Valoarea de schimb a
monedelor depindea de natura şi
greutatea metalelor din care erau
confecţionate. Raportul obişnuit dintre
aur şi argint era de 1:13, iar dintre argint
şi aramă de 1:60. Acesta era
bimetalismul antic. Talantul nu era o
monedă propriu-zisă ci denumirea
semnelor monetare mari.
Banii au fost şi sunt întotdeauna
o problemă pentru mulţi oameni.
Datoriile, lipsurile sunt cauze comune
care stau la baza divorţurilor,
depresiilor, suicidului. Banii pot
reprezenta cea mai perfidă formă a
puterii. Însă nu trebuie să uităm că banii
sunt şi devin sangele care circulă în
venele organismului, purtând oxigenul
ce dă viaţă şi propulsează producţia şi
circulaţia bunurilor.
Leviticul“ Carte ce aparţine
Vechiului Testament constă în principal
din regulamentele preoţiei levitice,
precum şi din legi pe care preotul le
predă poporului.
La capitolul 25, paragraful 27,
aflăm că sentimentul iubirii faţă de
aproapele tău poate fi blocat din
dragoste exagerată faţă de arginţi.
Nimeni să nu-l înşele pe
aproapele său, ci teme-te de Domnul
Dumnezeul tău…
În capitolul „Legiuiri casnice“
din Cartea „Deuteronomul“ sau „A
Doua Lege,“ Cartea din Vechiul
Testament cuprinde legi şi alte norme de
organizare a evreilor de după moartea
lui Moise. Se cere să fii corect şi drept
cu cel ce munceşte pentru tine.
Plata să i-o dai în aceeaşi zi
înainte de asfinţitul soarelui de vreme ce
este sărac şi în ea este nădejdea, ca nu
cumva să strige el către Domnul şi
păcat să fie pentru tine. (Dt. 24, 19-21).
În capitolul „Pârga roadelor” din
aceeaşi Carte găsim în continuare legi
extrem de blânde care ne învaţă
bunătatea faţă de semenii noştri mai
puţin norocoşi.
Să nu-ţi închizi mâna dinaintea
fratelui tău celui lipsit, dimpotrivă
deschideţi-vă mâinile amândouă şi
împrumutaţi-l cu oricât îi va trebui şi
pentru orice are lipsă. (Dt. 15, 7-8).
Găsim în Cartea „Psalmilor”
(psalm = „specie a liricii religioase, cu
caracter de odă sau de rugăciune
cântată, sau specie a poeziei lirice, laice,
în care autorul îşi exprimă frământările
spirituale determinate de raporturile cu
divinitatea“), înalte sentimente de
morală şi înţelepciune. Exemplificăm
doar ideea că banii nu sunt scopul
Lohanul, nr. 4 3
principal al vieţii noastre.
De-ar curge-n valuri bogăţia,
inima să nu v-o apropiaţi de ea.
(Psalmii 61,11).
Proverbele sau pildele lui
Solomon sunt una din Cărţile Vechiului
Testament care cuprinde o culegere de
proverbe (proverb â expresie populară
care cuprinde într-o formă foarte
concentrată şi sugestivă, o învăţătură
morală sau o experienţă de viaţă). Altfel
spus, proverbele sunt cuvinte de
înţelepciune reduse la o singură frază.
Din capitolul Proverbe, 22:7, aflăm că:
Bogatul stăpâneşte pe cei săraci,
şi cel ce ia cu împrumut, este robul celui
ce-i dă cu împrumut.
Creşterea datoriilor pot provoca
tensiuni în familie, libertatea financiară
scade, în sensul că nu mai suntem liberi
în deciziile noastre economice. Legat de
problema creditelor aflăm din Proverbe,
(17:18) că omul care girează devine
responsabil d. p. v. legal pentru datoria
celuilalt:
Omul fără minte, se pune chezaş
pentru aproapele său.
Mai aflăm din Biblie că fără
muncă şi cinste nimic nu durează:
Bogăţia câştigată fără trudă
scade. (Proverbe, 13:11).
Tot din Biblie aflăm despre:
prosperitate, probleme de familie,
dăruire, omenie, spirit de întrajutorare,
înţelepciune, fapte creştineşti care dau
un nume bun, o imagine bună şi
binecuvântare Divină.
În casa celui neprihănit este
mare belşug, dar în câştigurile celui rău
este tulburare. (Prov. 15:16).
Cel lacom de câştig îşi tulbură
casa dar cine urăşte mita va trăi.
(Proverbe, 15:27).
Unul care dă cu mănă largă,
ajunge mai bogat şi altul care
economiseşte prea mult nu face decât să
sărăcească. Sufletul binefăcător va fi
săturat şi ce udă pe alţii va fi udat şi el.
Un nume bun e mai de preţ
decât bogăţia multă. (Prov., 22,1).
Dumnezeu îl binecuvântează pe
omul vesel şi darnic. (Prov., 22:8).
Cine îşi astupă urechea la
strigătul săracului, nici nu va căpăta
răspuns când va striga. (Prov., 21:13).
Milostenia şi credinţa să nu-ţi
lipsească, prinde-ţi-le de grumaz pe
lespedea inimii şi vei afla har. (Prov., 3.
3).
Nu te da în lături de a face bine
celui lipsit atunci cînd mâna ta poate să
ajute. Nu zice, acum, du-te, mai vino
mâine şi-ţi voi da. (Prov., 16,16).
Nu bogăţia devine dominanta
vieţii noastre, nu aici este răul, ci
lăcomia de a avea cât mai mult.
Cartea „Eclesiastul” (cel ce
vorbeşte în faţa adunării, orator, cel ce
predică), arată că viaţa pământească nu
poate da omului fericirea deplină, dar
cel înţelept este sfătuit să se folosească
în mod echilibrat de bucuriile acestei
lumi, amintindu-şi de judecata Divină.
4 Lohanul, nr. 4
Cine iubeşte argintul nu se
satură niciodată de argint şi cine
iubeşte bogăţia multă nu trage folos din
ea. Şi aceasta este o deşertăciune. (Ecc.,
5:10-11).
În Cartea „Evanghelia după
Matei” care face parte din Noul
Testament se istoriseşte viaţa şi
învăţăturile Domnului Iisus Hristos aşa
cum au avut loc, cum s-au desfăşurat,
dovedindu-se mesianitatea şi divinitatea
Mântuitorului.
La capitolul 6, paragraful 19-21
în Evanghelia (Vestea cea Bună) după
Matei găsim următorul sfat:
Nu vă strângeţi comori pe
pământ unde molia şi rugina le strică şi
unde hoţii sapă şi le fură, ci strângeţi-vă
comori în cer, unde nici molia, nici
rugina nu le strică şi unde hoţii nu la
sapă, nici nu le fură. Căci unde este
inima ta, acolo este şi inima ta.
Sufletului care nu cunoaşte mila
atunci când vede sărăcia oamenilor, nici
Domnul nu-i poate deschide uşa:
Fericiţi cei milostivi, că aceea se
vor milui. (Mt., 5, 7).
Celui care cere de la tine dă-i şi
celui ce vrea să împrumute de la tine,
nu-i întoarce spatele. (Mt., 5, 42).
Scrierea Apostolului Marcu,
rămasă cunoscută în Noul Testament
sub numele de „Evanghelia după
Marcu“, convinge pe creştinii proveniţi
din păgâni că Domnul Hristos este fiul
lui Dumnezeu. Pentru acest motiv el
povesteşte viaţa şi faptele Mântuitorului
în rezumat.
Din Evanghelia după Marcu
aflăm că:
Lăcomia îl spurcă pe om.
(Marcu, 7: 20-23).
El a mai zis oamenilor:
Ce iese din om aceea întinează
pe om. Căci dinăuntru, din inima
oamenilor ies gândurile rele…. furturi,
lăcomia, răutatea, înşelăciunea, fapte
de ruşine, hula, orgoliu, nebunia. Toate
lucrurile rele ies dinăuntru şi întinează
pe om.
Evanghelia după Luca îl are ca
destinatar pe un patrician roman numit
Teofil, trecut la creştinism. Scrierea
doreşte să-l convingă că viaţa şi faptele
Domnului Iisus Hristos sunt adevărate,
istorice, petrecute în faţa martorilor
oculari.
În Evanghelia după Luca la
capitolul 6, versetul 38 ni se spune:
Daţi şi vi se va da, ba încă vi se
va turna în sân măsură bună, îndesată,
clătinată, care se va vărsa pe deasupra
căci, cu ce măsură veţi măsura cu aceea
vi se va măsura.
„Faptele Apostolilor“ este ultima
carte istorică a Noului Testament, în
care se descrie înfiinţarea Bisericii
creştine, primele începuturi ale
creştinismului şi răspândirea
creştinismului prin cei mai însemnaţi
Apostoli ai Domnului Iisus Hristos.
În capitolul 20, paragraful 35 din
„Faptele Apostolilor“ găsim ideea că
este o mare binecuvântare să fii generos.
În toate privinţele, v-am arătat
că lucrând astfel, trebuie să ajutăm pe
cei slabi şi să vă aduceţi aminte de
cuvintele Domnului Iisus Hristos, pe
care El Însuşi le-a spus. Este mai ferice
să dai, decât să primeşti.
„Epistolele către Corinteni“ sunt
scrieri care lămuresc problemele cu care
se confruntă Biserica din Corint
referitoare la: căsătorie, imoralitate,
chemări în judecată ş. a. şi în plus arată
începuturile şi dezvoltarea credinţei în
lumea păgână.
Din Epistolele către Corinteni
învăţăm printre altele, despre mărinimie.
Să ştiţi cine seamănă puţin va
secera puţin, dar cine va semăna cu
binecuvântare va secera cu
binecuvântare. Fiecare să dea după
cum a hotărât în inima lui, nu cu părere
de rău sau de nevoie, căci pe cine dă cu
bucurie, îl iubeşte Dumnezeu,
Dumnezeu poate spori. (2 Cor., 9:1-12).
Sfântul Dumnezeu poate să vă
umple cu orice har, pentru că, având
totdeauna din toate din destul, să fiţi
plini de orice faptă bună, după cum este
scris. A împrăştiat, a dat săracilor,
dreptatea lui rămâne în veac.
Scopul „Epistolelor către
Timotei“ este de a da sfaturi de către
Sfântul Apostol Pavel, episcopului
Iulie 2008
Timotei, cum să organizeze cultul, cum
să aleagă preoţii, cum să se comporte
faţă de diferite categorii sociale din
Biserică.
În Timotei cap. 6, paragrafele 9-
10,17,18, aflăm că rădăcina răului poate
fi dragostea pentru bani, căci produce
ură, răpiri, invidie, despărţiri, vrajbe,
tulburări, ţinerea de minte a răului,
cruzimi, ucideri.
Cei ce vor să se îmbogăţească
dimpotrivă cad în ispită, în multe pofte
nebune şi periculoase care înfundă
oamenii în ruină şi în distrugere.
Căci nimic nu am adus noi în
lume şi nici nu putem să luăm nimic de
la ea.
„Epistola către Evrei“ este un
adevărat tratat de teologie urmat de
norme pentru o înaltă viaţă creştină.
Purtarea voastră să fie fără
iubire de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi
acum căci El Însuşi a zis „ Nicidecum
n-am să te las, căci cu nici un chip nu te
voi părăsi!”. (Evrei, 13:15).
Acţiunea facerii de bine în
sensul milosteniei poate fi amplificată şi
modernizată prin învestiţii ce au ca scop
crearea de locuri de muncă şi dezvoltare
economică.
Bibliografie selectivă
Ioan Constantinescu – Studiul
Noului Testament, Ed. Institutului Biblic şi
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti 2002.
Teofil Pâraian – Gînduri de
altădată, pentru atunci, pentru acum, pentru
totdeauna, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova,
2006.
Evraghie Ponticul – În lupta cu
gândurile. Despre cele 8 gânduri ale răutăţii
şi replici împotriva lor, Ed. Desis, Sibiu,
2006.
Sfântul Ion Scăraru – Scara
Raiului, Ed., Învierea, Arhiepiscopia
Timişoarei, 2007.
Curs de studiul Vechiului Testament,
Ed., Universităţii „A. I. Cuza“- Iaşi, 1993.
Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed.
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001.

Carmen Angheluş

Să fiu o literă
să mă eliberez să mă-mpart tuturor
să mă eliberez de gânduri dar să rămân numai a ta
de aşteptări numai ţie să-ţi şoptesc a mea neputinţă
de căutări nebuna mea iubire
de vis ce tu mi-ai dăruit-o
să mă eliberez când m-am născut atât de dureros
de iubiri pământeşti din tine Sfânt IISUS
să alerg doar spre tine să fiu eu însămi
să mă-nchipui transparentă. . . să fiu ceea ce sunt
să devin rugăciune să fiu o literă
absentă pentru lume să fiu o singură literă
să mă eliberez a. . . Cuvântului întrupat
Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 5

Asumarea labirintului sau pur şi simplu ascultare Tristeţe

să trec să-ndur o existenţă cenuşie
să trec prin labirintul fiinţei tale de foc să-ndur sunt zile când privesc
fără să caut ieşirea fără să-mi pierd elanul şi echilibrul de din afara mea
pur şi simplu să trec să aştept şi mă cutremur toată
să las acolo din mine să obosesc
ceea ce sufletul tău rănit să nu spun ce tristă singură şi goală
cere fără să spună să nu cred am rămas
să suport cu zâmbetul trist să nu simt încerc să mă agăţ de o iluzie
încordarea ta toată să nu sper să nu mă prăbuşesc iar în neant
şi zgura adunată de-a valma să fiu atât de cuminte îl chem pe blândul Domn IISUS
să cânt atât de ascultătoare
să mă rog atât de fragilă un semn să-mi dea
să zbor încât să par chiar nebună. . . să simt că nu m-a părăsit şi el
să trăiesc în labirintul acesta doar IISUS ci tot mă-ngăduie ca altădată
ca şi cum firescu-i pe-aproape la sfârşit să mă ia blând de mână înţelegându-mi dorul şi neputinţa
ca şi cum ce se-ntâmplă şi să-mi şoptească de-a mă ridica deplin la cer
se poate ajunge…

Teodora Fălcianu

Toamna
Rugă
Două frunze stau de vorbă
O lacrimă dintr-un nor stingher Pe o ramură îngheţată
Mă sărută pe faţa ridicată spre cer. Vântul le-a întrebat în glumă:
— Care se vrea legănată?
Mă sărută pe ochii închişi către rugă Suflă vântule uşor, te implor!
Amintiri triste şi supărări ca să fugă. Spune una dintre ele
De sufli tare am să mor
Poate să cadă lacrimi o mie Vai de zilele mele.
Amintirile tot o să învie.
Vântul forţe aduna
Se apuca şi sufla
Iar ele îl tot ruga:
— Leganatu-i leganat
Dar vânt tare ai suflat, Ia inimioară ne-a îngheţat
Ce păcat, ce păcat!

Daniel Toma

Pasteluri (2)
Pasteluri (1)
La poala calda a pădurii
Cântecul sufletului mângâiat de Domnul Am adăpost romantic
Se ridica deasupra prafului Sorbind cu ochii avizi
Pe care vântul îl poarta Lumina dulce, diafana
Ce fascinant cădea
Pe străzile oraşului Printre copacii majestuoşi.
Familiar şi îndrăgostit. A respirat sublimul
Păsările au plecat în lungi şiruri Împărăţiei lor de linişte şi sevă.
Ce brăzdau cerul: Din verzile ramuri duioase
Grăbite cârduri îngreuiate de nelinişti. Luciri aurii scânteiau
Şi-nsufleţite cuvinte de imn
Culorile pe dealuri, aprinse în ruga stau, Se iscau în sufletu-mi fad
Din ziduri se înalţă un cântec de durere: Spre a cânta o lauda vie
Nu se citeşte prin oraş Părintelui Atoatecreator.
Cuvântul cel dumnezeesc. Numai omul construieşte un decor mincinos,
Mânuind tacticos
Pumnalele perfide ale exploatării sociale.
6 Lohanul, nr. 4
Lazăr Cristina
Sânge transcendent
Sânge…
pluteşte-n mine
clopotul acela se topeşte în iubire,
umila lui spreranţă-I arsă în nefiinţă
teluric, se smunceşte din privire,
e doar forţa solară din pura-mi
oglindire
zăresc clipa eternă
mai presus de şovoire,
nu sunt zid, căci m-aş izbi
de valuri şi în stânci m-aş fărămiţa,
dar ceara Lui lipseşte
iubirea-n suferindă, inima mea.
Plânge. . .
rugul nu mai primeşte
astăzi străini credinţei Sale, risipiţi
în morţile lor pline de veacuri de zefir.
Angelica Marcela Marcu
Născut în Bucureşti, la 1 mai 1896, într-o familie de
magistraţi originari din Huşi, Mihai Ralea îşi face studiile liceale
la Iaşi, iar studiile universitare la Bucureşti1.
Între 1919-1923, îşi ia doctoratul în Litere şi Filosofie la
Sorbona cu teza L’ idée de révolution dans les doctrines
socialistes2 şi doctoratul în Drept cu teza Proudhon - sa
conception du progrès et son attitude sociale3. Din capitala
Franţei, ţine permanent legătura cu cei din ţară, în special cu
Garabet Ibrăileanu, trimite articole şi cronici despre cultura şi
mişcarea intelectuală franceză, grupate sub titlul Scrisori din
Paris, pentru a fi publicate în revista "Viaţa Românească".
Întors în ţară, în 1923, devine asistent al profesorului Ion
Petrovici, la catedra de Psihologie a Universităţii din Iaşi.
În 1924, se înscrie Partidul Ţăranesc, de unde va fi ales
deputat în Parlament. Colaborează cu ziarul "Dreptatea", al cărui
director va fi până în 1938.
Din 1926, este numit profesor la catedra de Psihologie şi
Estetică a Facultăţii de Litere şi Filosofie din Iaşi, până în 1929,
când va fi transferat la Universitatea Bucureşti, ca şef la Catedra
de Estetică şi Critică literară.
Din anul 1933, acceptă propunerea lui Garabet Ibrăileanu
de a coordona activitatea revistei "Viaţa Românească", devenind
ulterior directorul acesteia, în paginile căreia semnează remar-
cabile studii de sociologie, estetică şi critică literară. Ca profesor
de estetică la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, des-
făşoară o bogată muncă ştiinţifică şi didactică, formând în jurul
său un cerc de cadre cărora le insuflă pasiunea pentru cercetare.
În toată această perioadă, publică numeroase lucrări
1
Mihai Ralea. Explicarea omului. Prefaţă şi tabel cronologic
de Florin Mihăilescu. Bucureşti: Editura, Minerva,
1996, p. XXIX.
2
Ideea de revoluţie în doctrinele socialiste (trad. n. )
3
Proudhon - concepţia sa despre progres şi atitudinea sa
socială (trad. n.).
Iulie 2008
Catharsis poate rosti amorul
despre tine, ropot de ploaie, dulce,
sihastru ca dorul
ce se scutură retras
amăgindu-se-n decorul
asfinţitului nesupus
al unei neprihănite ispitiri
purcese din zeificarea muzei
mai presus de firi
Sânge plânge
curgând nesăţios din iubire
reflectare a celestului în privire,
te pătrund durere mai dulce
ca mierea mângâierii
rămâi trădătorului- ascuns
curge prin venele mele
cu forţa arzătoare, câmpul
topit în clopote de ieri
a sălăşluit Sângele înlăcrimat-
ochi zburând în infinit.
Mihai Ralea
ştiinţifice: Ipoteze şi precizări în ştiinţa sufletului (1926),
Explicarea omului (1946), Psihologie şi viaţă (1938), Cele două
Franţe (1955), În Extremul Occident (1955), Scrieri din trecut
(1957-1958), Sociologia succesului (1962) etc.
În plan politic, Mihai Ralea a deţinut numeroase
demnităţi: deputat naţional-ţărănist (1928), fondator al Partidului
socialist-ţărănesc, primul ambasador român la Washinton (1946-
1948), ministru al Cultelor, ministru al Artelor în primul guvern
prezidat de dr. Petru Groza, ministrul Muncii, membru în
Consiliul de Stat, Preşedinte al Comitetului Naţional pentru
Apărarea Păcii, preşedinte al Comisiei Naţionale UNESCO,
membru titular al Academiei Române etc.
Mihai Ralea a condus multe delegaţii româneşti peste
hotare. Om cu o vastă cultură, recunoscut în cercurile ştiinţifice
internaţionale, în special în domeniul filosofic, a fost desemnat să
reprezinte România la diferite congrese ştiinţifice. În 1958,
“Mihai Ralea a fost delegat să trateze cu guvernul sovietic
restiuirea unor valoroase opere de artă şi obiecte de mare preţ
istoric privitoare la trecutul neamului“ 4.
S-a stins din viaţă la 17 august 1964, în urma unei
congestii cerebrale, fiind în tren spre Berlin, unde urma să
participe la o reuniune internaţională.
«Om de ştiinţă de prestigiu internaţional în calitate de
preşedinte al Institutului român pentru relaţii culturale cu
străinătatea, a avut o deosebită contribuţie la apropierea şi
colaborarea dintre oamenii de ştiinţă şi cultură din ţara noastră şi
colegii lor de peste hotare.»5 Mihai Ralea a fost, de la începutul şi
până la sfârşitul carierei, un umanist. În centrul atenţiei sale, a stat
în permanenţă omul, abordat şi analizat în cele mai diverse
perspective. Concluziile gânditorului şi eseistului au rămas
optimiste, lucide, apelând la argumente originale şi
convingătoare.
Nu ne-am propus să intrăm în complexitatea operei
scriitorului Mihai Ralea. Pornind de la premisa că din literatura
4
Istoria Huşilor. Volum coordonat de Theodor Codreanu.
Galaţi: Editura Porto-Franco, 1995, p. 96.
5
Necrologul lui Mihai Ralea, publicat în ziarul "Scânteia",
din 17 august 1964.
Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 7
de frontieră fac parte: jurnalul intim, scrisorile, autografele, am În celelalte părţi, piese de duzină, cu actori foarte buni.
considerat că ar constitui un element de originalitate să ne oprim Ca repertoriu, face excepţie “Théatre de Louvre” unde
asupra corespondenţei trimise criticului literar Garabet Ibrăileanu bunăvoinţa lui …. şi a lui Suzanne Despres, au reuşit să monteze
în perioada 1919-1923 din Paris, unde studentul Mihai Ralea îşi o “I. Gabler” şi un "Rosmersholm” aproape veritabile. Micul
pregătea cele două doctorate. teatru“ des Arts” şi “Vieux Colombie” ne promit în curând
În fondul documentar al bibliotecii huşene se află 29 Claudel, Fr. De Curel, Strindberg şi Maetherlinck.
scrisori (copii xerox după originalele aflate în Arhiva Statului - În decorul acesta, pe care m-am muncit să vi-l schiţez,
Iaşi) ale lui Mihai Ralea către Garabet Ibrăileanu, director al românii mobilizează şi ei un colţişor. Îi întâlneşti peste tot şi nu e
revistei "Viaţa Românească". zi să nu auzi în simfonia seminţiilor „dulcea limbă românească”.
În Scrisori către Ibrăileanu6, volumul II, am regăsit Şi suntem simpatic priviţi - vorbesc de persoanele care fac
corespondenţa trimisă de Mihai Ralea în perioada cuprinsă între politică internaţională. Comunul muritor poporul, e indiferent la
anii 1920-1929. Lecturarea scrisorilor ne-a trimis în atmosfera bizaterii geografice. Cei dintâi însă speculează nemulţumirea
acelor ani, din ţară şi din Paris, dezvăluind o frumoasă prietenie comună contra americanilor şi scontează, într-un viitor şi posibil
între studentul eminent şi profesorul său. conflict, ajutorul nostru. Au început să ne şi cunoască puţin.
După studierea scrisorilor şi compararea cu ceea ce avem Vitrinele au totdeauna două, trei volume despre România. Se
în fondul documentar, am constatat că biblioteca deţine câteva cunoaşte geografie, poziţia noastră pe harta Europei. Astfel
scrisori care nu sunt cuprinse în volumul sus menţionat şi pe care timpurile când numai nenorocitele gazde din cartierul lor
ne-am propus să le redăm în prezenta lucrare spre exemplificare. cunoşteau această afurisită rasă sau când ajungea la Bucureşti o
Din seria Scrisori din Paris, ne-am oprit asupra primei scrisoare cu această adresă: Bukarest – Bulgaria – Asie –
scrisori, trimisă în decembrie 1919 şi publicată în nr. 1 al „Vieţii Mineure ─ au trecut de mult
Româneşti“, martie 1920 (Anexa 15). Se ştie că suntem latini, francofili, că am făcut războiul
glorios şi că suferim atroce de la
Scrisori din Paris7 boşi şi…americani. E adevărat că au
contribuit şi unii români inimoşi la
După patru ani de război, cunoaşterea ţării noastre. Albumul
Parisul, capitala păcii, a găzduit admirabil redactat de Gh. Răut va
zece luni snobismul gentlemenilor da o idee aproape completă despre
transoceanici, care poartă-şi calităţile nenorocitului popor pe
spleenul prin locurile unde vreo care, cândva, Weizane, la Leipzig, îl
comisie oficială aruncă pe piaţa făcea cunoscut prin fotografii de
lumii o nouă modă. Acum au plecat. ţigani lingurari…
Parisul decongestionat se recaută în Decembrie 1919, Paris.
procesiuni de carnaval şi nesăţioase Mihail D. Ralea
pofte de amuzament. Se ghiceşte
nevroza senzuală, libertină, Pe lângă redarea atmosferei
economisită în cei patru ani de din viaţa pariziană, Mihai Ralea
mizerie. Cu toate acestea, aceşti sugerează noi idei legate de
oameni care-şi promit orgii de viaţă redactarea revistei "Viaţa
şi de bună desfătare reuşesc greu. Îi Românească", despre subiecte ce-şi
surprinzi bântuiţi parcă de o pot găsi loc în paginile revistei.
presimţire sinistră. Pe lângă aceasta, Făcea aprecieri critice asupra
imaginaţia obosită nu mai poate operelor unor scriitori, şi lucru deloc
plăsmui noutăţi. Astfel întreg Parisul de neglijat este faptul că încuraja
trăieşte ca parazit al trecutului. Se tinerii talentaţi şi îi propunea spre
simt elanurile artificiale, proiectele publicare în paginile aceleiaşi reviste.
banale. La teatru, reluări şi iar Printre aceştia, se număra I. D.
reluări. Ca variaţie, câte un… Suchianu, cu care a fost coleg la Iaşi
Corneille sau Racine. În publicaţii, şi la Paris, propus şi lansat cu studiul
la cursuri, expoziţii, lucruri comune de debut Th. Hardy. Pe alţii îi
sau reminiscente supunea unor critici vehemente, fapt
Şi pentru igiena socială a ce i-a atras unele animozităţi.
acestui popor obosit şi încercat, O scrisoare emoţionantă,
banalul e un admirabil medicament: adresată profesorului Garabet
nu există reconfortare mai sănătoasă a nervilor ca mecanica Ibrăileanu, necuprinsă în volumul Scrisori către Ibrăileanu, este
automată a repetiţiei. şi cea scrisă din ţară, de la Huşi, datată aproximativ 1 august
În faţa acestor vicisitudini, oraşul istoric, de zece ori 1923, după ce Mihai Ralea a terminat “cariera de student
secular……… bătrân“, încheiată cu cele două doctorate “luate cu menţiune
Extreme ca opinii, egal de interesante prin polemica lor maximă” (Anexa18).
viguroasă, "Humanité" pe de o parte, "Action française" pe de
alta, se citesc totdeauna cu interes. Combinându-le, poţi avea o Mult stimate Domnule Ibrăileanu
idee despre media lucrurilor de aici. Sunt în ţară de vreo două săptămâni şi nu m-am
Despre teatru nu s-ar putea spune, iarăşi, prea multe învrednicit încă să vă scriu. Eram extenuat de drum şi de
lucruri bune. Trivialitatea şi butaforia ieftină le-a înveninat.surmenajul căpătat la Paris. Acum am terminat cu bine. Am luat
Vorbesc despre teatrele de pe bulevard. În schimb,”Comedia cu menţiune maximă doctoratul în Litere la Sorbona. ─ Am
Franceză” se îndărătniceşte în declamaţia emfatică, oficială şi terminat astfel cariera mea de student bătrân. M-am şi odihnit şi
de la 15 august mă instalez la Iaşi ca să vă dau tot concursul de
preţenţioasă a repertoriului clasic. Actorii acestui teatru (nu toţi)
care sunt capabil la ameliorarea revistei.
îşi forţează vocea la o muzicalitate specială, astfel că “bonsoir”
se spune, obligatoriu, în ton minor, iar “bonjour”, în ton major. La Paris am vorbit cu majoritatea revistelor pentru
schimb. ─ Multe mi-au promis. Am lăsat pe cineva acolo care să-
6
Scrisori către Ibrăileanu, vol. II, Bucureşti: Editura I execute. Sper de la 1 Septembrie să avem un bogat material în
Minerva, 1971, p. 285-318. această privinţă…
7
Scrisori din Paris, publicată în "Viaţa Românească", nr. 1, Mă ocup să organizez o legiune de vreo zece băieţi tineri
martie 1920. Fragmente din pag. 1 şi 11, 12. din cei mai distinşi, care să facă în mod fidel, regulat recenzii. Pe
8 Lohanul, nr. 4
urmă va trebui să aranjăm aceste recenzii într-o anumită ordine.
În Paris avem un bun corespondent care ne va trimite regulat
“scrisori”. Trebuie să găsim deasemeni pentru Berlin şi Londra.
Serviciul cronicilor trebuie şi el organizat, repartizat la
colaboratori fixi şi prompţi. Reforma cea mare însă care trebuie
introdusă e reînfiinţarea atitudinii active, militante7 în critica
revistei. Cultura noastră e departe de a fi fixată ca în occident.
Ea trebuie veşnic canalizată şi îndrumată. O revistă de
autoritatea V. R. trebuie să-şi spună cuvântul în toate chestiunile
la ordinea zilei. La Bucureşti am căutat să văd diferiţi intelectuali
şi publicişti, care în unanimitate mi-au exprimat regrete (unii şi
indignare) asupra rezervei “Vieţii Româneşti “. D-nii C. Stere şi
Pătrăşcanu, cu care am stat de vorbă la Bucureşti, sunt de
aceeaşi părere. Dacă veţi fi şi D-stră, va trebui să introducem
regulat “ Miscelanea” pe care voi scri-o eu toată, dacă D-stră nu
vreţi să mai intraţi în discuţii cu diferiţi scriitori. Bineînţeles, voi
întrebuinţa tot tactul şi urbanitatea ca să nu ne facem ş…ţ. Voi
scrie de asemeni în fiecare număr recenzii româneşti, o cronică
socială şi politică, deci când şi când una literară, afară de alte
articole de fond.
V-aş ruga să faceţi un sacrificiu şi să-mi răspundeţi un
cuvânt asupra acestor chestiuni. Dacă e nevoie de o mai amplă
explicaţie aş putea veni câteva zile la mănăstire9
Un singur lucru aş vrea să ştiu clar. E posibil ca în
toamnă să mă însor. Aş putea avea atunci două odăi la "Viaţa
Românească", cât de modeste, urmând bineînţeles să le mobilez
eu? Aud că în Iaşi e o criză teribilă de locuinţe şi e posibil că nu
voi găsi în altă parte. Am vorbit în această privinţă cu dl.
Pătrăşcanu şi el crede că e posibil. Dacă aş şti din timp, aş putea
să mă îngrijesc de mobilarea lor.
Vă trimit şi tezele mele. Teza principală v-am dedicat-o şi
D-stră, ca aceluia care a contribuit, poate, cel mai mult la
formaţiunea mea intelectuală şi filosofică.
Vă rog să arătaţi d-nei Ibrăileanu profundul meu respect,
D-stră cele mai devotate sentimente.
Mihai D. Ralea
Adresa: Mihai D. Ralea, Huşi
Mihai Ralea nu a colaborat numai cu "Viaţa Româ-
nească", ci, pe lângă mulţi alţii, şi cu scriitorul Cezar Petrescu,
director al revistei "Gândirea" de la Cluj, căruia îi trimitea
articole, cronici pentru a fi publicate. Din scrisorile (copii xerox)
pe care le avem în bibliotecă, am selectat una care este trimisă din
Paris (Anexa 20).
Rue Tournefort 4 25 oct. 1921
Iulie 2008
Stimate D-le Petrescu
Am primit scrisoarea D-tale din 15 oct.
Deşi extrem de împovărat cu trei teze pe cap, cu
angajament de colaborare regulată la “Viaţa Românească” şi cu
promisiuni de a scrie“ Lettres rommains” la “ Mercure de
France”, voi face tot posibilul, cât de curând, să scriu câteva
rânduri pentru simpatica “Gândirea “- cu atât mai mult cu cât
majoritatea prietenilor ieşeni din generaţia mea: Demostene
Botez, Teodorenii şi Phillipide scriu acolo. ─
Mulţumesc pentru cinstea ce-mi faci, cerându-mi
colaborarea. Cordiale salutări, în curând articolul.
Al D-tale Mihai Ralea
P. S. Mă gândesc ce-ar putea să vă convie mai bine ca
subiect. Aş fi mai uşurat dacă mi-ai sugera D-ta o temă de care
are nevoie revista mai urgent. Câteva rânduri despre scriitorul
moldovean C. Hogaş, de pildă!
Din lectura acestei corespondenţe, se percep lesne:
imaginea vieţii intelectuale, preocupările literare ale lui Mihai
Ralea, devotamentul, respectul şi chiar prietenia faţă de profesorul
Garabet Ibrăileanu şi faţă de revista "Viaţa Românească", al cărei
director va fi din anul 1933.
Pe dealul Dobrinei, într-un cadru natural feeric ce oferă
priveliştea panoramică a Huşului, scriitorul Mihai Ralea şi-a
construit o casă înconjurată de vie şi pomi fructiferi, împrejmuită
de trandafiri, unde a petrecut o perioadă din viaţa sa, alături de
soţie şi fiică.
„La Dobrina, unde îşi avea Ralea conacul, mi-a rămas în
memorie amintirea casei, datorită abundenţei de vegetaţie ce o
înconjoară, pomilor în pantă, cu umbre dulci, răcoroase,
geamlâcurile ce reflectau ultimele raze de soare. Clădirea era bine
împărţită, cu odăi încăpătoare şi verande în care se putea sta
netulburat la taifas. Pe acolo trecuseră Sadoveanu, Vianu, fraţii
Ionel şi Păstorel Teodoreanu, Puiu Suchianu şi mulţi amici
politici.“10
Astăzi Casa Ralea nu mai păstrează nimic din amprenta
timpului, făcând parte din patrimoniul Episcopiei, ca Mănăstire.
Fiu al Huşului, spirit scânteietor şi rafinat, Mihai Ralea a
iubit micul orăşel în care s-a născut şi a copilărit, întorcându-se cu
multă nostalgie pe meleagurile natale. În Huşi a făcut lucruri
durabile (Casa Ralea, Podul Ralea, linia ferată, biserica din
Dobrina ş. a) care-i vor cinsti memoria în eternitate.
______________________________
8
Sublinierea îi aparţine lui Mihai Ralea.
9
Mănăstirea Văratec, unde G. Ibrăileanu se afla în vacanţă.
10
Costache Olăreanu. Conu Mişu, articol publicat în Adevărul
literar şi artistic, din 18 mai 1999.

Vicu Merlan:
„Contribuţii monografice
asupra depresiunii Huşilor“

autorul are serioase înclinaţii spre remarcabili din trecut, de astăzi. E ca o

cercetarea ştiinţifică a fenomenului poveste, cu precizarea că este o poveste
Prof. Valeriu Neştian istoric, geografic, sociologic etc. şi şi un avertisment (imbold) pentru
vocaţie reală către întocmirea de studii oamenii din toate locurile şi timpurile.
monografice. Inevitabilele inadvertenţe, Îmi permit să-l felicit sincer,
O foarte frumoasă, instructivă,
scăpări, erori - corectabile - ţin de “ris- cu respectul cuvenit, pe autor, cu
nobilă carte, pe care n-o poţi citi fără a
curile” acestei anevoioase întreprinderi încredinţarea că vom auzi şi citi în viitor
încerca superioara bucurie dăruită de
intelectuale. alte şi alte creaţii ale sale. Întreaga
contactul cu o operă unde convieţuiesc
După umila mea părere, ca gratitudine pentru toate celea!
stricteţea istoriei şi geografiei, siguranţa
huşean, e o lucrare de excepţie, care Totodată, îmi îngădui, fără
erudiţiei, înţelepciunea românească
unge inima oricărui cititor! Este, cred, şi precauţii şi-n spiritul adevărului, să fac
suflul larg al unui bun cunoscător al
o anamneză a istoriei Huşilor, care unele notări, observaţii, completări, pe
meandrelor şi surprizelor (inclusive
îndeamnă la meditaţii (pentru unii la marginea cărţii pe care am citit-o
fotografice!) oraşului dintre vii, ale
nostalgii!), ce se înscrie cu cinste pe lista aproape pe nerăsuflate:
zonei limitrofe. Se vede de la o poştă că
notabilă unde figurează alţi autori – la p. 73: trenurile circulau în
Iulie 2008
iarna 1944-1945 pe ruta Crasna- Huşi în
continuare; eu însumi mergeam în acea
vreme cu trenul pe această secţie. La
începutul anilor 1950, circula un
automotor de noapte Iaşi-Huşi, direct,
foarte bun pentru huşeni (evident şi
retur).
Oameni de cultură huşeni –
M. Ralea a luat atitudine nu doar
“împotriva şovinismului şi fascismului”
ci, regretabil şi de partea lui Carol al II-
lea şi a comuniştilor, cărora le-a facut
mari servicii; şi mari deservicii
cărturarilor opozanţi (Eliade, Cioran,
Pietrovici etc.)
P. Popescu-Neveanu, cu studii la
Leningrad, a fost el psiholog şi psiho-
pedagog, dar şi aprig militant “ateist
ştiinţific”, şeful sectorului “Ateism” din
Institutul Pedagogic; a scris lucrari
anticreştine, comunizante, a acţionat
îndârjit, pe teren, în compania ruşinoasă
a reprezentaţilor “Departamentului
Cultelor” şi ai Securităţii (autentic!).
Şcoala, factor de iluminare
spirituală - la Huşi, în perioada interbe-
lică au funcţionat şi Gimnaziul industrial
(de pe str. Cişman), al cărui director a
fost, ani mulţi, regretatul Răduţă
(proprietar), Gimnaziul Comercial (în
spatele fostului cinematograf orăşenesc),
director, câţiva ani, C. Neştian.
Clubul elevilor nu poate fi
confundat cu “Clubul Pionierilor”!
Acesta din urmă, condus de persoane
“de încredere”, dispuse să execute
întocmai ordinele venite de la PMR
(PCR), avea drept scop principal
educarea comunistă a copiilor şi adoles-
cenţilor, inculcarea devotamentului faţă
de un regim ilegal şi criminal, cultivarea
partidolatriei, a ateismului, impunerea
”eticii revoluţionare”, a cultului perso-
nalităţii, succesiv, a lui Stalin, Gh. Dej, a
soţilor Ceauşescu, “a altor conducători
de partid şi de stat”.
– instrumentişti valoroşi la Huşi
au mai fost: Băluţă (fanfară), vioriştii
Vintilă şi Munteanu, acordeonistul
Gânei etc.
– la p. 458, între anii 1930-1940:
Carol al II-lea a fost rege, nu principe
(fotografiile de la p. 458
şi 459 au dedesubt
numele corect de rege).
–“Străjeria”,
înfiinţată în 1934, a luat
amploare între anii
1937 şi 1940
(contrapondere la
“Frăţiile de Cruce”),
întru celebrarea
monarhiei.
– în timpul
războiului a funcţionat
activ Premilităria şi la
Huşi.
– după război, a
activat sub patronaj
comunisto-alogen,
organizaţia “Tineretul
progresist” (sediul era
pe str. Ştefan cel Mare),
în 1945-47; apoi, U. A
.R. (“Asociaţiiile de
elevi”), sub acelaşi
patronaj mascat.
– la p. 462: -
UTM-ul se înfiinţează
în martie 1949, cu o
funcţie formativ-
bolşevică expresă tinerii
erau pregătiţi să devină
comsomolişti în
viitoarea RSS Română – aşa li se spu-
nea la şedinţe!); “educaţie” în spiritul
luptei de clasă, al urii nemărginite faţă
de “duşmanii poporului”, în spirit ateist,
antinaţionalist, internaţionalist, proletar
etc.
– în iulie 1965, în urma unui
“congres istoric”, PMR devine PCR, iar
UTM - UTC (E înduioşător că “Cine-
clubul huşean” a realizat un film cu
vizita lui Ceauşescu la Huşi şi că
“Cântarea României”- cacofonie
admisă, ba chiar recomandată aici!-
cenaclul “Flacăra”, erau pentru români
“mană cerească”…).
Aspecte religioase:
– campanile ateiste nu pot fi
acuma ignorate, întrucât au fost iniţiate
Lohanul, nr. 4 9
din dispoziţii partinice, însă susţinute
(trup şi suflet!?) de “factorii educativi”:
multe familii, şcoala (unde existau
cercuri de ateism), instituţii de cultură
(sau de propagandă socialistă), în vreme
ce biserica proslăvea pe dictatori şi
blestema pe “contrarevoluţionari”.
Sunt fapte dureroase ce nu
trebuie trecute cu vederea!
Primăria şi administraţia -
sintagma “Alegeri electorale“ (p. 538) e
nefericită.
– cum au fost falsificate la Huşi
alegerile din 19 noiembrie 1946 şi cum
se derulau ele ulterior, până în 1990?
Aspecte politice şi militare - în
perioada interbelică au activat la Huşi (şi
în zonă) şi PNŢ (Lupu, Ralea), PNL
(Vântu, D. Poroşnicu, PNC cu prof. C
David, avocatul N. Berghiu din
Vutcani), “Frontul Renaşterii naţionale”,
rebotezat la 22 iunie 1940 în ‘Partidul
Naţiunii”, în care au intrat unii
obligatoriu, alţii fiind “chemaţi”, mulţi
chiar “nechemaţi”, care au contribuit la
asasinarea celor trei legionari, în
septembrie 1939 la Huşi, acţiune care a
fost dirijată de comisarul Blăniţă (la
rândul lui lichidat la Jilava, în noiembrie
1940), cu aprobarea prefectului, colonel
L. Lazăr.
Este nevoie de explicaţii
ştiinţifice, istorice, sine ira is studio, cum
se face că majoritatea trăitorilor, copii,
tineri, maturi, bătrâni din zona Huşilor
(altminteri, din toată tara aproape), se
manifesta a fi pro-peceristă, iar după
1989 se transformă, uneori peste noapte,
în pro-democrată, pro-europeană, pro-
capitalistă ş. a. m. d!?
Unităţile militare şi de poliţie -
poliţiştii huşeni s-au prefăcut după
“eliberarea din august 1944” în pro-
sovietici, au îmbrăcat rubaşca de paznici
ai bolşevismului, cu o neruşinare
specifică; e de comentat!
– nici vorbă despre atotputernica
Securitate (?!?), la Huşi creată în toamna
lui 1948 şi despre nelipsita Miliţie -
înfiinţată popular, în luna ianuarie 1949.
Cine au fost comandanţii acestor
instituţii, acţiunile represive, răzvrătiri,
teroare, în zonă, nu doar în 1907, ci şi
din perioada colectivizării forţate, a
ateizării silnice, a arestărilor masive
(peste 1000 de persoane), a persecuţiilor
pe motive politice, de conştiinţă ş. a., în
ce a constat reţeaua de informatori?
– despre Jandarmeria huşeană
dinainte de 1948 şi după ’90!
Sportul - păcat că se uită de
vestita echipă huşeană de foot-ball (aşa
se era termenul odinioară), I. V. C.,
adică “Ioan Vodă cel Cumplit”, de alte
formaţiuni sportive cu rezultate notabile
din Huşul de altădată!. . .
10 Lohanul, nr. 4
Tot umblând eu prin pădure,
În pădure Să adun un coş cu mure,
Am zărit într-un tufiş
Doi ochi negri mari deschişi.
Comunicarea cu
adolescenţii
Prof. dr. Doina Grigoraş
Moto: Fiecare copil este unic şi
special şi merită să fie iubit indiferent cum
este. John Gray
Cunoaştem cu toţii că adolescenţa
este o perioadă ce face tranziţia între
copilărie şi maturitate (de la 12 la 18-20 de
ani). Unii o consideră o etapă “ingrata”
marcată de uimitoare schimbări corporale
şi psihologice. Cert este că, pe plan
psihologic, adolescenţa este caracterizată
de conturarea intereselor profesionale, de
activarea instinctului sexual, de
“efervescenţa” relaţională şi socială,
dorinţa de libertate şi autonomie, pe fondul
amplificării vieţii afective. Apare o anume
distanţare faţă de părinţi şi apropiere
(camaraderie, dragoste) fată de alţi
adolescenţi.
Adolescenţii arată fizic ca nişte
adulţi dar, ca experienţă de viată şi mai
ales emoţional, sunt vulnerabili. Apare
dorinţa de a fi trataţi ca nişte persoane
responsabile şi libere dar în realitate sunt
imaturi şi pasibili de greşeli. Îşi desfăşoară
“aripile ca să zboare “ dar nu întotdeauna
aterizează lin. Ei înşişi sunt uimiţi de forţa
şi energia lor dar este uneori o dezlănţuire
fără o direcţie precisă, puţin haotică. Sigur
că ei sunt diferiţi ca zestre genetică, ca
temperament, ca mediu educativ şi
reacţionează în manieră proprie ceea ce
face destul de dificilă găsirea unor tipare şi
“ reţete” de relaţionare. În orice caz, toate
studiile efectuate confirmă importanţa
hotărâtoare a comunicării empatice (în
care te străduieşti să-l înţelegi pe celălalt
fără să-l judeci sau să-l etichetezi (întrucât
acest comportament blochează
comunicarea, celălalt se închide sau caută
alţi parteneri de dialog, nu întotdeauna cei
mai indicaţi) ci să te identifici, în spirit, cu
partenerul de dialog pentru a găsi cea mai
buna soluţie de ieşire din impas sau de
rezolvare a unei probleme. Acest fapt
necesită timp şi răbdare, disponibilitatea de
a lua în serios probleme aparent neserioase
cum ar fi, de pildă: O adolescentă spune: “
M-am certat cu prietena mea fiindcă am
impresia că mă crede urâtă şi plictisitoare.
Am văzut-o glumind cu o alta colegă. Se
Educ. Luminiţa Pricop
Pas, pas, pas m-am dat aproape
Ca sa vad de ce am parte,
Dar când am văzut blăniţă
Mi-am dat seama ca-i vulpiţa.
distrau de minune şi pe mine mă ignorau”
Această mărturisire indica un complex de
inferioritate (format prin cumul), perceput
foarte dureros şi care se poate amplifica, în
funcţie de circumstanţe, mergând chiar
până la tentative de suicid. Când
adolescenţii suferă dezamăgiri şi pierderi,
noua ni se par mici dar pentru ei sunt mari.
Uneori au nevoie să plângă sau să fie
mâhniţi ca o modalitate de a accepta
limitele şi graniţele lumii. După ce plâng
se vor simţi mai eliberaţi şi mai bine.
O parte esenţială a comunicării este
ascultarea. Mulţi adulţi fac greşeala de a
presupune ca doar ei trebuie ascultaţi de
către adolescenţi numai în virtutea
ascendentului vârstei şi a obişnuinţelor
sociale. Mai mult decât atât pot să pretindă
supunere necondiţionată. Adolescenţii nu
numai că trebuie ascultaţi cu atenţie dar, în
cele mai multe cazuri trebuie încurajaţi să
se deschidă sufleteşte. În multe situaţii ei
au o serie de frământări interioare adunate
şi într-o oarecare măsură refulate astfel
încât a vorbi despre acestea echivalează de
multe ori cu a le clarifica, a le evidenţia şi a
le înţelege astfel încât să le poată extrage
din “ascundere”, din starea de amalgam
nediferenţiat către lumina reflectorului
conştiinţei care poate oferi soluţii, mai ales
dacă intervine ajutorul unui adult. Acest
ajutor nu înseamnă a intimida, a ţipa şi a
deţine controlul pentru că acestea duc la
două extreme comportamentale:
a). închidere în sine şi complexe de
inferioritate
b). revolta şi eliberarea agresivă a
tensiunilor interioare spre exterior.
Cea mai importantă parte a
meseriei de părinte este dragostea dar şi
timpul şi energia cheltuită pentru a-ţi ajuta
copiii. Deşi iubirea este o condiţie sine qua
non a relaţiei părinte-adolescent, dacă
adulţii nu înţeleg nevoile copiilor, nu-i pot
ajuta în mod efectiv. De multe ori, în afară
de soluţiile propuse, adolescenţii au mai
mare nevoie de înţelegere tacită,
mângâiere şi puţină aprobare. Prea multe
sfaturi îi pot obosi sau copleşi. Nevoile
adolescenţilor nu sunt aceleaşi pentru toţi
şi nici aceleaşi în timp. Ele se modifică atât
pe orizontală cât şi pe verticală. Aceasta
dinamică complexă necesită vigilenţa,
timp, empatie şi capacitate de acţiune.
Comunicarea cu adolescenţii nu este o
corvoadă ci o oportunitate de înţelegere
mai profundă a vieţii, a conexiunilor
interumane, a creşterii interioare şi
evoluţiei spirituale. Mulţi părinţi care nu se
implică activ atât în susţinerea materială
cât şi psihologică a copiilor nu-şi dau
seama de bucuriile şi satisfacţiile pe care le
pierd.
Iulie 2008
Când să o privesc mai bine
Ea s-a speriat de mine.
De eram eu o găină,
Mi-aş fi plâns acum de mila.
Trebuie să mai avem în vedere şi
faptul că limbajul nu este singura formă de
comunicare. Există şi comunicarea
nonverbala (mimica, gestul) precum şi cea
paraverbală (tonul vocii, ritmul vorbirii,
inflexiunile vocale s. a). Dacă, de exemplu
cel cu care vorbeşti se încruntă e posibil să
nu fi înţeles ce i-aţi spus, dacă îţi
încrucişează braţele ne arată că simte
nevoia să se apere ori se simte stângaci,
mutarea greutăţii de pe un picior pe altul
indica nerăbdare s. a. Psihologii mai spun
că, atunci când comunică, oamenii nu
percep semnale doar raţional. Freud a
vorbit de comunicarea de la inconştient la
inconştient spunând prin aceasta că
oamenii sunt capabili să perceapă şi
stimuli subtili, neconştientizaţi la nivel
raţional (cum ar fi de exemplu mirosul
unei persoane şi semnificaţia lui).
Există actualmente, în lume, o
îngrijorare privind educaţia şi modul corect
de comunicare cu elevii respectiv cu
adolescenţii. În fiecare an creşte numărul
rapoartelor privind violenţa în şcoală,
boala deficitului de atenţie, folosirea
drogurilor, apariţia sarcinilor la vârste mici
ori problema sinuciderilor. Părinţii pun sub
semnul întrebării atât vechile metode de
educaţie cât şi pe cele noi. Unii consideră
că aceste probleme provin din faptul că le
permit şi le oferă prea multe copiilor în
timp ce alţii cred că aceste dificultăţi au
apărut ca urmare a schimbărilor negative
din societate.
Cert este că părinţii dar şi dascălii
trebuie să-şi modernizeze metodele de
educaţie şi de comunicare pentru a creşte
copii cooperanţi, optimişti, puternici dar
miloşi.
Iată câteva principii noi:
1. Dezvoltarea şi nu supunerea
voinţei este baza formării încrederii,
cooperării şi sentimentelor de compasiune.
În trecut copiii erau controlaţi prin
dominare şi făcuţi să creadă că sunt răi şi
trebuie să se supună. Se administrau
pedepse severe care să genereze frica. În
realitate ameninţarea cu pedeapsa întoarce
copiii împotriva părinţilor şi-i determină să
fie neascultatori. Adolescenţii recunosc
imediat un comportament abuziv şi nu-l
tolerează ci se răzvrătesc. Ei încep să-şi
asculte părinţii doar când aceştia învaţă
cum să-şi asculte copiii. Asta nu înseamnă
că părinţii trebuie să-şi piardă rolul
dominant. Chiar dacă adolescenţii tânjesc
să scape de controlul părintesc e clar că
lipsa acestui control ar conduce la o
dezvoltare nesănătoasă.
2. Recunoaşterea deschisă a
următoarelor 5 mesaje pozitive:
a). E normal să faci greşeli şi să
Iulie 2008
poţi învăţa din acestea
b). E normal să nu fii la fel cu
ceilalţi (cod genetic diferit, mediu de
creştere diferit, temperament diferit)
c). E normal să-ţi exprimi
sentimentele negative
d). E normal să vrei anumite lucruri
e). E normal să spui nu, dar nu uita
că adulţii sunt cei care decid (legal
vorbind, părinţii decid pentru copiii lor
minori)
Dacă adulţii vor utiliza o
comunicare eficienta vor dezvolta
deprinderile pentru o viaţa de succes.
Aceste deprinderi sunt: preţuirea de sine,
iertarea, răbdarea, capacitatea de a amâna
primirea răsplăţii, cooperarea, respectul,
capacitatea de fi fericit. Trebuie de
asemenea să nu uitam că în mintea şi
inima fiecărui copil există schiţa perfectă a
dezvoltării lui ulterioare (cei care sunt
credincioşi pot admite ca ei fac ceea ce pot
iar Dumnezeu face restul; cei ce nu cred în
Dumnezeu pot înlocui conceptul cu cel de
cod genetic).
1. Obstacolele vieţii întăresc
copiilor forţa şi capacitatea de a scoate din
ei tot ceea ce este mai bun. Părinţii nu au
menirea de a înlătura dificultăţile ci de a
asigura sprijin şi iubire.
2. În fiecare copil se află sămânţa
reuşitei. Rolul adulţilor este acela de a
furniza un mediu sigur dar stimulator care
să dea copilului şansa de a-şi exprima
potenţialul pe care îl are. Nu există o
recompensa mai mare în viaţă decât aceea
de a-ţi vedea copiii împlinindu-şi visele şi
simţindu-se împăcaţi cu ei înşişi.
3. Când comunicaţi o comandă, în
loc de a spune “ Să nu faci X” spuneţi “ Aş
vrea să faci Y”. Dacă spuneţi “ Să nu
faci…” stârniţi în copil îndemnul de a face
exact ce le-aţi cerut să nu facă. Acest fapt
se explică prin aceea ca oamenii
receptează nu doar conştient ci şi
subconştient un mesaj. La acest nivel
negaţiile nu funcţionează. Studiile privind
sugestiile şi autosugestiile au remarcat, pe
de o parte, că acestea au un impact
puternic dacă sunt repetate şi, pe de alta
parte că trebuie întotdeauna formulate într-
o maniera afirmativă.
4. Adulţii nu sunt întotdeauna
perfecţi dar îşi dau silinţa şi îşi asumă
responsabilitatea pentru greşelile pe care le
fac. Când adolescenţii refuză să coopereze
nu este momentul ca adulţii să-şi dezvăluie
sentimentele (supărare, frustrare,
dezamăgire) ci să-i asculte pe copii.
Trebuie să identificam ce simt şi ce vor
adolescenţii. Ei vor recepta mai bine o
cerinţa, după ce părinţii au ascultat
obiecţiile şi împotrivirile lor. Să nu uitam
că adulţii îi pot învaţa pe copii să fie
responsabili demonstrând, la rândul lor,
responsabilitate.
5. Când adolescenţii se dovedesc
de încredere li se poate acorda mai multă
libertate. Au nevoie mai ales de libertatea
de a gândi diferit şi a-şi forma propriile
opinii. Ei nu se dezvoltă corespunzător
dacă nu au suficient sprijin pentru a-şi
manifesta potenţialul şi a fi ei înşişi.
În concluzie, o buna comunicare cu
Lohanul, nr. 4 11
adolescenţii presupune co-împărtăşirea
semnificaţiilor din cuvinte, gesturi şi
sentimente astfel încât mesajele să fie
corecte. Aceasta implică efortul de a
înţelege adolescentul şi de a coopera în
găsirea unor soluţii. Ascultarea activă este
cheia unei bune comunicări. Alegerea
momentului potrivit este, de asemenea
importantă. Să nu uităm de
comportamentele care inhibă comunicarea.
Acestea sunt: ambiguitatea, “ dialogul
surzilor” (nimeni nu ascultă), sfatul
necerut, stereotipurile verbale (limbajul de
lemn), ameninţarea, lipsa de respect
(insulta, indiferenţa).
Mulţi adulţi încearcă să controleze
prea mult activitatea adolescenţilor în timp
ce alţii le dau prea multă libertate. Este
nevoie de exersare, de încercări şi erori
pentru a perfecţiona o bună şi eficientă
comunicare. Să nu uitam că adolescenţii
nu mai sunt copii şi că fiecare an ce-i
apropie de maturitate necesită o libertate
din ce în ce mai mare în paralel cu
asumarea consecinţelor faptelor şi a
responsabilităţii pentru acestea.
Bibliografie:
1. Vera F. Birkenbihl, Antrenamentul
comunicării, Editura Gemma pres, 1998.
2. Vasile Nitescu, Adolescenţa, Editura
ştiinţifică şi enciclopedică, 1985.
3. Roberta Cava, Comunicarea cu oamenii
dificili, Editura Curtea veche, 2003.
4. Ana Stoica Constantin, Conflictul
interpersonal, Editura Polirom, 2004.

Modalităţile stilului în proza scurtă

Rolul lui, inclusiv în realismul literar trebuie să fie activ:

Prof. Cristian Lazăr
Prin Marin Preda, proza realistă românească descoperă
bucuria cuvântului spus, a cuvântului dezinteresat. Prin cuvânt
„a fi” devine a exista. Cuvântul le aduce tuturor vederea.
Limbajul aduce lumea în lumina prezenţei. Toată activitatea de
prozator a lui Marin Preda poate fi pusă sub semnul căutării
sensului.
„Îmi vine în minte o întâmplare pe care n-am s-o
folosesc niciodată în literatura de ficţiune, pentru simplu motiv
că face parte din acele incidente de viaţă pe care oricum ai
încerca să le filtrezi, sensul lor, pe care îl ştii numai tu, scapă
cititorului, şi nu rămâne pe hârtie decât un fapt brut şi inestetic”.1
Tot căutând sensul, opera lui Marin Preda a luat naştere
pe baza unui material lingvistic folosit cu atâta ştiinţă, încât pare
că proza sa de o mare subtilitate formală a fost gândită în detaliu
de autorul ei.
„Poetica prozei lui, dar şi poetica discursului realist, dacă
vrea să ocolească banalul şi observaţia plată, trebuie să plece
tocmai de la cuvintele unui ţăran, Ilie Resteu din proza În ceată:
realitatea şi efectul de real iau naştere plecând de la cuvânt.”2
1
Marin Preda, Imposibila întoarcere, Ed. Cartex Serv,
2006, pag. 203.
2
Vasile Popovici, Marin Preda–Timpul dialogului, Ed.
Cartea Românească, 1983, pag18.
limbajul creează o lume posibilă numai prin el şi în marginile
lui.
Se poate spune fără a exagera că Marin Preda aduce
deplin în proza noastră realistă dialogul. Nu ne referim aici la
dialogul ca schimb de replici. Nu acesta este înţelesul profund al
dialogului. Ca schimb de replici, dialogul, dacă nu se confundă
cu apariţia literaturii româneşti, îi însoţeşte, în orice caz evoluţia.
Se poate observa că, de fiecare dată când apar în text, aceste
replici au în proza noastră de până la Marin Preda un scop
precis: ele vehiculează dintr-o parte în alta informaţia,
modificând astfel situaţia românească respectivă. Ceva se
schimbă în urma rostirii lor, iar accentul cade întotdeauna pe
mesaj. Aşa se întâmplă la Rebreanu, la Camil Petrescu, la
Călinescu ş. a.
Marin Preda impune un alt tip de dialog: izvorât din
contemplare, dintr-o privire detaşată de satul proxim, el nu
urmăreşte transformarea lui. Accentul se mută de pe mesaj pe
modul lui de comunicare. Rezultatul nu este o vorbărie goală sau
abstractă, aşa cum ar putea deveni un dialog fără ancorare în
realitatea imediată.
Dialogul este un mijloc important în caracterizarea lui
Paţanghel din O adunare liniştită. El este aici adevăratul
povestitor, substituindu-se autorului, dar Paţanghel nu istoriseşte
pur şi simplu ce li s-a întâmplat, lui şi vecinului Miai, când au
fost cu porumbul de vânzare. El îşi pregăteşte auditoriul cu
oarecare socoteală, pune în scenă, regizează: „Uite, mă, să zicem
aşa. Matei, tu eşti Miai, înţelegi? Acum, tu, Mihai, mergi cu
12 Lohanul, nr. 4
mine la munte şi ascultă aici, să te superi că nu vreai să-mi dai şi
mie merticul tău. Ştii mă? Adică eu, Paţanghel, îţi cer ţie, tu
Miai, să-mi dai merticul tău şi tu să te superi că nu vreai”3.
Paţanghel a făcut pe Miai nişte observaţii de fină psihologie şi
acum le dă cu încetul la iveală, ca şi cum s-ar juca, ocolind,
amânând. Miai s-a supărat că Paţanghel a găsit înaintea lui un
cumpărător şi când Paţanghel îi cere merticul cu împrumut, nu i-
l dă, plecând supărat. Paţanghel se miră: „Dar vedeţi, mă!. . . Nu-
mi pasă mie şi uitaţi-vă la mine: să n-apuc să mă ridic de pe
scaunul asta, spuneţi-mi voi, dar cinstit, mă, asta: eu, eu
Paţanghel, să-ţi cer ţie, Anghelache, merticul tău…şi tu acum,
sfinte drace, să te superi tu, fiindcă nu vreai să mi-l dai!. . . „4.
Mirarea e prefăcută iar Paţanghel înţelege foarte bine motivul
supărării celuilalt, dar nu vrea să-l dea pe faţă de la început. El îl
cunoaşte pe Miai foarte bine, însă ascunde cu bună ştiinţă o parte
din ceea ce cunoaşte, pentru a spune mai târziu. Paţanghel e
povestitor şi actor, pregătind meticulos efectele istorisirei.
Amânarea, ocolişurile ţin de o anume plăcere a personajului de
a-şi crea şi regiza spectacolele. Putem spune, fără tăgada că
recunoaştem aici pe Moromete, pe autorul însuşi.
Stilul nuvelelor autorului Moromeţilor este „un stil pe
unele locuri lapidar, încordat şi energic, refractar diluţiei
sentimentale, mereu în pragul unor dure dezvăluiri, un stil de o
expresivitate rece, de-o nerăbdare greu stăpânită, gata de
izbucniri violente, un stil al neîmpăcării cu lumea, al evidenţelor
proaspete, al mirării şi cruzimii, şi care ştie că pentru a convinge
şi a risipi îndoiala trebuie să rămână senin, impersonal şi parcă
indiferent parcă înstrăinat de ceea ce relatează, scos din cauză”5.
În Întâlnirea din Pământuri, Marin Preda nu
problematizează, ci afirmă, „smulge afirmaţii naturii, constrânge
omul să fie ceea ce este, acţionând decis, purtat de setea
adevărului transparent.”6. Cuvintele se aşează unul lângă celălalt
sub puterea unei obsesii având în ea ceva categoric, un imperativ
al dezvăluirii, şi evenimentele cele mai comune,gesturile ştiute,
vorbele uzuale sunt „aspirate” în zona unei misterioase
regenerări, începând deodată să trăiască altfel, într-un spirit mai
adevărat şi mai fantastic, de parcă până atunci n-ar fi trăit cum
trebuie. Pentru a dobândi această nouă dimensiune şi a reinventa
existenţa, scriitorul nu adaugă nimic de la sine, lăsând lucrurile
să se remodeleze potrivit ritmului propriu, care, s-ar zice,
scăpase până atunci cu totul atenţiei şi concentrării cititorului,
ochiului deprins numai cu o privire vagă, discontinuă, obosită
înainte de vreme:
„Într-o dimineaţă de toamnă, înainte de revărsatul
zorilor, Vasile Catrina se trezi deodată din somn cuprins de o
spaimă grozavă. Numaidecât îşi dădu seama că a visat ceva rău,
dar buimăceala îl ţinea înţepenit în pat şi nu ştia unde se află,
vedea cele două ferestre ale odăii şi afară cerul înalt şi plin de
stele; nu cunoştea nici odaia şi nici patul în care stătea culcat.
Încet, gândi că totuşi trebuie să fie casa lui şi, răguşit, vorbi fără
să-şi dea seama:
— Tată!
— Ce e, mă? îi răspunse glasul omului de undeva, din
fundul odăii.
— Dormi? întreabă flăcăul liniştit.
— Acum nu mai dorm. Ce e cu tine? De ce te-ai sculat?
Vasile Catrina se ridică încet buimăcit şi se aşeză pe
marginea patului. Apoi, vorbi iar, ruşinat că nu ştie ce să-i spună,
pentru ce se sculase:
— Ce-am spus eu aseară că trebuie să fac acum de
dimineaţă? Nu-ş ce dracu trebuie să fac: de-aia m-am sculat mai
devreme…
Tatăl se uită la el prin întuneric şi se răsuci în pat de
mirare. Totdeauna băiatul sărea din pat, se îmbrăca la iuţeală şi-
şi vedea de treburi.
— Du- te şi te spală, răspunse bătrânul cu asprime. Ce
3 7
Marin Preda, Intâlnirea din Pământuri, Ed. Eminescu, 1973,
pag. 152.
4 8
idem, pag. 154.
5 9
Lucian Raicu, Intâlnirea din Pământuri, revista România
literară, nr. 19, 9 mai, 1974.
6
idem
Iulie 2008
stai aşa ca o bleandă?
— Ce e, mă? Ce vrei tu?. . . Ce bleandă? Eu?. . . 7
Nimic, în afara unei priviri exact aţintite şi a unui auz
treaz, gata să înregistreze, nu justifică aici senzaţia de surdă
anxietate, de amorţeală, de fantastică instabilitate, care apare
doar pe temeiul unei îngrijorări legate de acţiunile cele mai
concrete, de „treburile” zilnicei existenţe, nimic de natură a
contrazice norma strictă a autenticităţii, doar atât: o subliniere şi
mai apăsată a acestei norme. Doar atât: senzaţia că mai rămâne
mereu ceva „de făcut”, ceva cu neputinţă de neglijat, de care
cine ştie cum s-ar putea să uiţi.
„Ieşi afară, se aşeză pe prispă şi începu să se încalţe. Se
simţea greoi şi căuta să se liniştească şi să-şi facă de lucru.
Trăgându-şi ciorapii şi sforile opincilor, îşi aminti deodată că
într-una din serile trecute îi spusese cineva că în pământurile din
Frunzărei grâul lor a răsărit prost, e rar şi galben şi că ar fi bine
să-l întoarcă şi să-l facă ogor pentru o sămânţă de primăvară.
Am să mă duc să văd şi eu, îşi spuse el, chiar acum. Era
devreme şi gândul îl mulţumi. La întoarcere, am să mă
bărbieresc şi am să mă scald, este timp, îşi spuse el mai
departe.“8
Vocea „omului”, a „tatălui”, a „bătrânului” vrea să
trezească la realitate, la viaţa normală fără gânduri inutile, dar
sugestia celeilalte realităţi, mai adânc misterioasă şi neliniştitoare
şi tot atât de normală pentru firea adevărată a vieţii, se strecoară
pe nesimţite, sfârşind prin a se impune şi a domina. Marin Preda
al începuturilor vedea magistral vocaţia acestei credibilităţi a
fantasticului de toate zilele, pe care îl verifică şi îl
experimentează meticulos, îl probează „cu dinţii”, cu simţurile
orientate concret, dovedind că există.
Scena uciderii calului, în altă nuvelă memorabilă, scoate
la fel un efect de coşmar, de pură halucinaţie, dintr-o descripţie
severă a faptului pur, înregistrat fără nici un adaos, cu
imperturbabilă atenţie, prin înceata descompunere a mişcării:
„Se uită în jurul lui, se opri o clipă, scărpinându-se în cap, apoi
dădu drumul căpăstrului şi trase de peste cingătoare o frânghie
pe care o petrecu pe după gâtul calului; se dădu câţiva paşi
înapoi, ţinând mai departe frânghia în mână şi se aplecă jos. El
ridică din iarba fragedă un picior de cal, gros şi întărit de
uscăciune şi îl încercă mişcându-l în mână, să-şi dea seama cât e
de ager. Se alătură de cal şi când ridică mâna aerul vâjâi. O clipă
peste faţa omului se prelinse o cută crâncenă. Animalul tresări cu
putere, ceva începuse să se mişte în el, se ridică apoi în sus,
agitându-şi capul a teroare.”9.
Cu eroul din O adunare liniştită apare în opera lui Marin
Preda spiritul socratic, preţuirea valorilor libertăţii, încercarea de
sustragere de sub fatalitatea determinărilor elementare. Ironia lui
Paţanghel sancţionează prompt prostia şi urâţenia care
contrazice armonia umană. Viitorul Moromete de mai târziu,
Paţanghel are şi el aceeaşi seninătate olimpiană, inocenţă falsă,
ironie necruţătoare, preţuind valorile inteligenţei în dauna celor
materiale. Personajul se fereşte de prostie, cruzime sau arivism,
printr-o ironie superioară. Eroul luptă, ca şi Moromete mai
târziu, împotriva manifestărilor agresive şi violente care vor
duce la alienare.
Arta lui Marin Preda de mare portretist îşi etalează în O
adunare liniştită unele din secretele ei. Găsim tehnici ale unor
miniaturi portretistice, dar şi amplificări ale unui portret central
pin noi şi noi tuşe de culoare care ating un înalt nivel artistic.
Marin Preda apare ca un excelent creator de oameni.
Dacă, în linii generale, naraţiunea introduce dimensiunea
temporală în universul ficţiunii, descrierea îi conferă spaţiu şi, în
acelaşi timp, îl şi populează. În absenţa descrierii, construcţia
universului ficţional nu ar fi posibilă şi nici efectul real, pe care
orice proză realistă trebuie să îl provoace.
„Descrierea chipurilor, a interioarelor, a naturii ocupă în
Marin Preda, Intâlnirea din Pământuri, Editura 100+1Gramar,
Buc., 1999, pag. 16-17.
Idem, pag. 17
Marin Preda, Intâlnirea din Pământuri, Ed. 100+1Gramar,
Buc., 1999, pag. 69.
Iulie 2008
proza lui Marin Preda un loc minim.“10 Aşa stând lucrurile,
observăm că universul prozei prediste, claritatea lui nu e cu
nimic tulburată. Dar nu numai că nu e cu ni-mic tulburată, mai
mult, ea pare deplină, fără să putem vorbi de lungi des-crieri
balzaciene, sadoveniene sau proustiene. „Deducem de aici că,
undeva în text, trebuie să existe, mascată,o infuzie descriptivă
compensatoare.“11
Semantica figurilor spaţiului, cu jocul închiderii sau
deschiderii este des întâlnită în superba nuvelă O adunare
liniştită care începe tocmai printr-o întâlnire în faţa casei, pe
podişca şanţului, a unor oameni ce se îndreaptă spre Paţanghel:
„Un om venea cu caii la apă şi se apropia de casa lui. Mergea
încet lângă vite şi călca rar pe pârtia adâncă făcută în zăpada.
Când să intre în curte, se auzi strigat de doi vecini care se duceau
împreună undeva. Omul cu caii închise poarta şi se întoarse pe
podişca şanţului.“12
Încercarea de a lega un dialog se face, în Desfăşurarea,
tot dintr-un astfel deloc: „Ilie Barbu ieşi pe prispă şi se rezemă
de stâlpul casei. Aştepta să treacă cineva…”13
Figuri ale unui întreg peisaj, locurile pomenite mai sus
funcţionează, în proza lui Marin Preda, „şi ca metonimii ale
dialogului, apariţia lor în text introduce subiacent în actul lecturii
starea de aşteptare a unei discuţii între personaje. Peisajul
ascunde în inima sa receptacolul producerii cuvântului dinamic,
scindat şi împreunat totodată în spaţiul contradictoriu al dialogu-
lui”14
Un aspect al descrierii destul de des întâlnit în nuvela lui
Marin Preda, dar mai ales în Colina, este cel al descrierii
peisajului fantastic, abisal, al abisurilor paralele.
Personajul nuvelei citate mai sus, Vasile Catrina, aleargă
aievea de-a lungul a două prăpăstii: una „interioara”, adâncită tot
mai mult de neputinţa de a înţelege ce i se întâmplă, şi alta
„exterioară”, desenată tot mai clar pe chipul atât de familiar al
unei lumi devenite deodată ostile. Indicaţiile descriptive au o
mare importanţă în această proză, deoarece ele tulbură liniştea şi
stabilitatea universului realist. De la primele rânduri până la cel
din urmă, o tehnică extrem de precisă, desfăşurată pe două
planuri se înregistrează o realitate sfâşiată de perspectiva unui
gol fără limită. Se întrevede golul înfricoşător şi de neumplut al
unui peisaj cuprins de vârtej: „Începuse să se lumineze, dar cu
cât întunericul pierea, marginile satului se mohorau, şi în
depărtare plutea o ceaţă care frământa în goluri mari coloanele
înalte şi aproape desfrunzite ale salcâmilor. „15
De fapt, spaţiul peisajul se ordonează după două goluri:
acela format de frământarea ceţii şi celălalt, imens, luminos,
întins până la „marginile” orizontului. La un moment dat,
marginile imensului gol luminos cedează şi negura năvăleşte
asupra câmpiei „rostogolindu-se în goluri mari prin faţa lui”16,
„ca şi când de undeva ar fi pornit să bată vântul”. 17 În faţa
tuturor urgiilor, rămâne cel puţin un element protector prin
definiţie– pământul, întotdeauna ferm sub picioare, acelaşi
oricând, obligatoriu prezent în peisajul realist, simbolul imediat
înţeles al acestui peisaj. Dar nici pământul, acest suport al fiinţei
umane, nu i-a mai rămas lui Vasile Catrina. Pământul şi-a
pierdut forma orizontală, esenţialmente ocrotitoare, şi a devenit o
colină, „o băşică umflată”, un abis şi, mai mult încă, o capcană,
mai înspăimântătoare decât orice capcană tocmai pentru că se
ascunde sub aparenţele liniştitoare ale împrejurimilor: „Colina se
ridica mereu; se umfla ca o băşică; se clătina ca o balanţă;…se
10
Mihai Ungheanu, Marin preda–Vocaţie şi aspiraţie, Buc., Ed.
Eminescu, 1973, pag. 70.
11
Vasile Popovici, Marin Preda–Timpul dialogului, Ed. Cartea
Românească, 1983, p. 53.
12
Marin Preda, Intâlnirea din Pământuri, Ed. Eminescu,
1973,Buc., pag. 155.
13
idem, pag. 240.
14
Vasile Popovici, Marin Preda–Timpul dialogului, Ed. Cartea
Românească, 1983, p. 59.
15
Marin Preda, Intâlnirea din Pământuri, Ed. 100+1Gramar,
1999, pag. 17.
16
idem, pag17.
17
ibidem.
Lohanul, nr. 4 13
legăna; se lăsa în jos; se scufunda.“18
Tot ce era plin, bine articulat, se desface; universul realist
îşi dezvăluie, în ipostaza sa fantastică, locurile de sudură ale
părţilor, lărgind fisurile şi înmulţind fragmentele. Sub incidenţa
fantasticului, peisajul unitar din descrierea realistă se
dezintegrează, blocul lui masiv îşi pierde centrul şi consistenţa,
suprafeţele lui ferite de intruziunea corozivă a detaliului se
acoperă acum de semne ciudate, mici goluri ale infernului în
care flăcăul a intrat şi s-a rătăcit: „Se apropie de colină şi începu
s-o urce încet. Se uita cu mirare la ea, la potecile ei şi la iarba
deasă, plină de găuri rotunde de păienjeni, cu care era acoperită,
supărat încă de ameţeala sa de câteva clipe şi de timpul
pierdut.“19
Nuvela în întregime „pare într-adevăr o pânză de
păianjen în care personajul s-a prins, dar analogia poate continua
căci, precum pânza păianjenu-lui, suprafaţa peisajului este, după
expresia oximoronică a lui Marin Preda, plină de găuri”20
Portretul – o formă a descrierii – nu se poate nici el lipsi
de obsedanta precizare, chiar dacă aici sensul cuvântului este
diferit: moşneagul era „gros, în cămaşă albă de cânepă şi cu
capul gol.”21 În cele din urmă, orice formă este progresiv scobită
în interior, totul devine aparenţă în spatele căreia găsim doar
neantul, abisul, prăbuşirea. „Vasile Catrina rămase o vreme
ţintuit locului, gol, nemaiştiind ce e cu el.“22
Înainte de a se contura pe deplin, universul realist are
vocaţia prăbuşirii în propriul abis. „Înainte de a construi mari
edificii realiste, Marin Preda le încearcă din primele clipe
trăinicia, năruindu-le. Forţele obscure, atât de bine stăpânite în
alte nuvele şi, mai târziu, în partea întâi din Moromeţii, se
declanşează aici23 cu toată forţa ei nimicitoare.“24
O caracteristică importantă a lumii nuvelelor şi a operei,
în general, a lui Marin Preda, esenţa acestei lumi este de natură
teatrală. Teatralitatea se află la baza noii viziuni româneşti a lui
Marin Preda. Aici stă extraordinara noutate a prozei sale.
Teatralitatea nuvelelor instaurează un tip specific, cu
totul original în literatura română, stilul predist. Paradigma
teatrală controlează în permanenţă textul Adunării liniştite,
Situaţiile preşedintelui şi al nuvelei În ceată. Ea determină nu
artificializarea lumii nuvelei– aşa cum ne-am fi putut aştepta–ci
densitatea imaginii, unde se suprapun invariabil mai multe
straturi, mai mulţi subiecţi, mai multe realităţi şi mai multe
coduri. De aici, senzaţia aceea atât de vie, pe care o încercăm
citindu-l pe Marin Preda, că suntem în mijlocul unei lumi pe
care o vedem, care e extraordinar de concretă. Prin integrarea
teatrului în realismul său, scriitorul a sporit considerabil gradul
de complexitate al textului şi, simultan, „efectul de real”, iluzia
că totul e adevărat, plin de forţă, că lumea pe care o citim
trăieşte. Ceva are legătură, la Marin Preda, cu teatrul, fie că
numim acest ceva scriitură, viziune, practică românească, mod
de a gândi şi a face literatură. Toate intră în alchimia pro-zei lui
Marin Preda făcând-o contemporană cu toate înnoirile secolului
nostru, înnoiri care au dus şi duc încă la transformarea prozei.
În afara celor afirmate anterior, Marin Preda se
dovedeşte un excelent povestitor. El stăpâneşte perfect arta
episodului şi ştiinţa construirii unei nu-vele. Procedeele artistice
pe care le-am reperat, îmbinarea stilului direct şi indirect,
vorbirea aluzivă, textul şi subtextul ironic, nuanţarea
neologistică, viziunea scenică, pauzele şi diferenţele de ritm,
simţul comic simţul tragic etc. sunt subordonate unei
remarcabile calităţi narative şi portretistice.
18
Marin Preda, Intâlnirea din Pământuri, Ed. 100+1Gramar,
1999, pag. 18.
19
idem, pag19.
20
Vasile Popovici, Marin Preda–Timpul dialogului, Editura
Cartea Românească, 1983, pag. 90.
21
Marin Preda, Intâlnirea din Pământuri, Ed. 100+1, Gramar,
1999, pag. 19.
22
idem, pag. 20.
23
nuvela Colina, n. n.
24
Vasile Popovici, Marin Preda–Timpul dialogului, Ed. Cartea
Românească,1983,pag. 91.
14 Lohanul, nr. 4
„ALMA PATER HUSSIENSIS”- o carte a cărţilor
Ion N. Oprea
„ALMA MATER HUSSIENSIS –
Liceul Teoretic „Cuza Vodă” Huşi – 1918-
2008” se intitulează volumul aniversar al
„ACADEMIEI de la HUŞI”, prilejuit de
împlinirea a 90 de ani de când fostul
Gimnaziu „Anastasie Panu” devenea
Liceul „Cuza Vodă” din Huşi, sub
ministeriatul omului de catedră Simion
Mehedinţi.
Un mozaic de studii, eseuri,
evocări şi creaţii literare, întovărăşite cu
nume de oameni care au fost profesorii şi
elevii şcolii ori sprijinitorii ei, cu o
iconografie selectă şi de bun gust, care
depăşeşte imaginea şi ştiinţa citibilă, ediţia
care recomandă o şcoală de mult renume,
realizată la o editura de prestigiu din Iaşi-
„Ştefan Lupaşcu”. Sub veghea eminentului
logician-profesorul universitar Petru Ioan,
huşean la origine, cu o notă de
recomandare semnata de eminescologul
profesor Theodor Codreanu şi un „cuvânt
la aniversare” de prof. Manuela Leul,
sărbătoreşte. Este o bogăţie enciclopedică,
necesară de cunoscut de orice huşean şi nu
numai.
A face recenzie unei asemenea
enciclopedii nu stă în putinţa
subsemnatului, fie şi numai din cauza
spaţiului limitat. Lansând o asemenea
îndrăzneală pe seama fiecăruia care v-a
căuta şi citi cartea la care mă refer, m-am
rezumat să citez din sumarul ei cuvintele
de apreciere asupra şcolii şi evenimentului
de doi foşti elevi ai ei, istoria, oamenii care
se zbat implicaţi în dăinuirea instituţiei;
Ciprian Constantin Iftimoaei, prefectul
judeţului Vaslui - „cu mesajul unui fost
elev la ALMA MATER HUSSIENSIS”-
şi Ioan Ciupilan primarul municipiului
Huşi cu: „Şi eu am fost elev al Liceului
Cuza Vodă, înfiinţat odata cu…“
Structurata cu pagini din istoria
Liceului unde întâlnim documentaţie
semnată de Manuela Iacob „Liceul
Teoretic „Cuza Vodă”: 90 de ani de
existenţă”-, Costin Clit -: Inceputurile
învătământului liceal huşean: documente
inedite” –Valeriu C. Neştian –„o
reconstituire necesară” –Lina Ciobanu „O
carte cât o cetate” - Ioan Oprea „Zorile”,
revista liceală, ajungem la capitolul dedicat
„Personalităţilor Liceului Huşean – cu
profiluri şi evocări”.
Autorii medalionului reuşesc
readucerea din cărţi, fapte şi amintiri a
multor oameni de seamă: Lina Ciobanu –
pe Gheorghe Focşa, etnograful şi
muzeograful, Gheorghe Melinte, pe
Constantin Toma, membru corespondent
al Academiei Române, un mare biolog, fiu
al Boţeştilor: Theodor Codreanu – pe Petru
Ioan cu logica „integrală”, o personalitate
despre care s-a mai amintit, Ion Gheorghe
Pricop cu „Arcane peste timp”
îndemnându-ne să nu ne uitam niciodată
trecutul: Constantin Donose cu un crampei
inedit din biografia lui Costache Olăreanu.
Vasile Băican şi Constanţa
Vasluianu – geografii iluştri, de obârşie
huşeană, ilustrul Ion Gugiuman, exponent
al ştiinţelor pământului şi geograf
remarcabil; pe aceiaşi coordonată
geografică rămâne înscris şi Mircea
Popescu care menţionându-i pe Mihai
Iancu, Alexandru Obreja (de la Gugeşti) şi
Grigore Răileanu, mărturiseşte sec: „Sunt
şi eu unul din absolvenţii Liceului „Cuza
Vodă”, destăinuindu-ne aşa relaxat,
întalnirea sa cu cei cărora le dăruieşte. . .
medalioane biografice de interes;
on Băbâi operând cu metafore
„Rădăcina şi tulpina”, se opreşte tot la
Liceul „Cuza Vodă” din Huşi, care în anul
nonagenar are meritul de a fi făcut oameni
mai buni, mai fericiţi, mai oameni prin
ştiinţă de carte; Vasile Marola prezintă şi
reuşeşte să ne-o facă
cunoscută – Promoţia
1952.
Rămân de mare
interes studiile şi
eseurile semnate de
condeie ale
profesioniştilor;
Constantin Toma, Petru
Luca, Theodor
Codreanu, Mirela
Marin, Costin Clit,
Vasile Calestru, Ioan
Babai, Tatiana Pleşu,
Alina Lazăr, pateticul
lor fiind diferit iar
căutarea lor agreabilă,
mai ales la sfârşitul
lecturilor.
Lirica „a trei
generaţii” proza lui
Gheorghe Pricop, dar şi recenzia lui
Valeriu Neştian: „Vrednic de iubire” la
cartea lui Vicu Merlan „Contribuţii
monografice asupra Depresiunii Huşilor „
Editura „Lumen” Iaşi, 2008 –
demonstrează toata iubirea noastră faţa de
Huşi, dar şi de împrejmuirile sale.
Restul paginilor completează cu
Iulie 2008
succes ceea ce Theodor Codreanu,
coordonatorul lucrării – Alma Mater
Hussiensis- nota: „volumul atestă
imaginea uneia dintre cele mai strălucite
instituţii de învăţământ din România care
va dat ştiinţei, culturii, literaturii, artei,
numeroase personalităţi de prim plan…
„Academia de la Huşi” cum este
citată, de loc ca metaforă, spusă în 1989 de
psihologul Paul Popescu Neveanu. . . O
carte omagiu adus cetăţii culturale care
poarta numele domnitorului Unirii, cetate
zidită cu dăruire şi ştiinţă de către cele 90
de promoţii modelate de dascălii lor (Th.
Codreanu).
O carte a cărţilor, adaugă
subsemnatul.
P. S. Mulţumim celor care au
cules, călăuzit şi pus în pagină textele
cărţii, coordonatorul lucrării nu uita nici
Editura „St. Lupaşcu” din Iaşi şi nici pe
directorul ei prof. Univ. Petru Ioan care a şi
subvenţionat parte din costuri.
Ca cel care am cunoscut, fie şi în
parte contribuţia lectorului. Editurii la
fiinţa cărţii –unde-i nominalizat printre
coautori- adug: pe dl. Petru Ioan, l-am
văzut „suflecat” în faţa calculatorului,
alături de operatorul acestuia, stând de
vorba cu coautorii punând şi îndepărtând
virgule, desluşind scrisul frazelor,
„pieptănându-le”, făcându-le mai citibile,
subliniind ori diminuând nuanţele, făcând-
o pe „capul limpede”, pe corectorul…
„Salahoric” aceasta, am înţeles,
domnia sa a face zilnic de la orele 7,30
până noaptea târziu. E mare lucru să
conduci, dar să fii şi muncitor într-o
Editură!
Iulie 2008
Prof. Vasile Cociu
INTRODUCERE
I. Începând cu anul 1651 şi până la moartea sa în 1680,
Pedro Calderon de la Barca a fost un dramaturg în mod exclusiv
în serviciul regelui El a scris zece piese noi inspirate din
mitologie, pe care Cosme Lotti le-a trimis pe scenă.
Aceste piese jucate în cadrul palatului de la Zarzuela, sau
în palatul del Buen Retiro, sunt în mare parte comenzi ale
regelui, ele se adaptau într-un mod elegant posibilităţilor
decorative ale teatrelor regale, şi gustului curtezanilor. Interesul
pentru tema mitologiei, permite punerea în scenă a grandiosului
şi a luxului, elemente demne de un public spectator aristocrat şi
în acelaşi timp permite imaginea stilizată a vieţii de la curte:
personajele sunt luate din mediul aristocratic, eroi şi conducători
antici. Aceste „fiestas reales“ aveau un ţel social bine determinat
deoarece reflectau foarte bine regalitatea spaniolă din sec. XVII-
lea: la brillantez y el derroche de estos es-pectáculos con sus
intricadas tramoyas, complicada escenografía y suntuosos ves-
tuarios, convirtió a la Corte de España en la más deslumbrante
de Europa.1
Calderon scrie pentru un public regal piese demne de o
nobilime care este iluzionată de regalitatea Spaniei. Fastul luxos
al Curţii de Austrias indică clar nepăsarea spaniolilor faţă de
hegemonia politică caracterizată prin descompunere interioară şi
exterioară. Dramaturg şi curtezan, el scrie drame mitologice care
dau curs liber fanteziei sale şi-i permit să îi distreze pe curtezani,
miniştri şi pe rege, făcându-i să uite de sarcinile funcţiilor lor.
Fără a pierde din vedere că: „În comedie publicul spaniol caută o
dovadă în plus a valabilităţii sistemului lor social de valori şi ei
găsesc o justificare în felul lor pe calea emoţiilor estetice pe care
le emană minunatele ficţiuni reprezentate pe scenă.“2
Acest interes faţă de mitologie, care era în mod particular
în teatru se include ca parte a mişcării de Contrareformă.
Aceasta se vede, începând cu Conciliul de la Trente şi cu apariţia
doctrinelor lui Luther şi a lui Calvin. Iezuiţii pentru a lupta
contra pericolului păgânismului hotărăsc să împace spiritul
păgân cu morala creştină. Prin urmare ei vor interpreta într-o
maneră pur alegorică: sub aspectul atrăgător al subiectelor
antichităţii, ei vor descoperi adevărata lor valoare profund
umană şi morală:
Las divinidades eran símbolos y los mitos alegorias
morales. 3
Calderon, ca fost elev al Iezuiţilor, devine ecoul acestei
interpretări. În aceste drame mitul se încarcă de un sens sublim.
De asemenea putea fi inspirat din tratatele mitologice:
Para Perez de Moya, la mitología era una filosofía
secreta. A la vida y aventuras de cada divinidad sigue una triple
declaración histórica física y moral; y es a esa última interpre-
tación a la que confiere Perez de Moya la mayor importancia.4
Mitologia ascunde în simbolurile sale o explicaţie a
universului. Autorul a căutat printre toate subiectele o alegorie şi
1
Hesse en las Comedias mitológicas de Calderon. W. G.
Chapman. Revista de Literatură, 5-6, 1954, p. 37.
2
AUBRUN. La comedie Espagnole (1660-1680) PVF
Publication serie «études et métodes» vol. 14, Paris
1966, p. 37.
3
W. G. CHAPMAN. Las comedias mitológicas de
Calderon (ediţie citată) p. 45.
4
W. G. CHAPMAN. Las comedias mitológicas de Calderon
(ediţie citată) p. 49.
Lohanul, nr. 4 15
Interpretarea mitului lui Ulise
în drama calderoniană
Monstrul din grădini
o morală care ar corespunde unui scop dublu enseñar
deleitando. Interpretarea simbolică a fiecărui mit dă posibilitate
autorului de a-şi exprima propriile idei. Doctrina lui Aristotel îi
cere respectarea integrităţii subiectului, a “corpului fabulei”, însă
îi permite ocolirea sau interpretarea episoadelor fabulei. Acesta
este un triumf al originalităţii artei barocului (este ştiut că în
secolele XVI şi XVII talentul nu consta în a fi original, ci a fi
original în arta imitaţiei). Această preponderenţă a criteriului
dinamismului în viaţă şi în arta barocă se făcea printr-o tendinţă
de exagerare, contrast, artificii, deformări groteşti, stilizare a
frumosului. Regăsim aceste criterii în toată arta secolului XVII:
în arhitectură la Churriquerra, în sculptură la Cano, în pictură la
Velazquez, în muzica din piesele lui Calderon, în literatură
culteranismul lui Gongora şi conceptismul lui Gracian.
II Calderon dramaturg în serviciul regelui a scris
Monstrul din grădini evident în cadrul „Fiestas reales”
reprezentate în Buen Retiro căci la data apariţiei piesei existau
anumite probleme..
Angel Valbuena Briones a scris în prefaţa sa la Monstrul
din grădini că piesa a fost reprezentată pentru prima dată în
octombrie 1667 în Corral de la Monteria din Sevilia apoi a jucat
cu succes în Valensia în 1683 unde aceasta a atins cifra de 53 de
reprezentări. Charles Vincent Aubrun dintre acestea selectează
trei piese: Fiul Soarelui, Faeton, Eco şi Narcis şi Monstrul din
grădini, care ar fi fost reprezentate în martie şi iulie 1661 la
Palatul Buen Retiro din Madrid. Aceste trei drame mitologice ar
fi fost prototipul reprezentărilor muzicale – comedii înzestrate cu
un aparat scenic foarte dezvoltat iar cântecele se includeau în trei
acte de o mie de versuri după, cum spunea autorul. Monstrul din
grădini la fel ca şi Eco şi Narcis, ambele oferă o structură strict
paralelă.
Nici Valbuien Briones, nici Aubrun nu indică nişte surse
precise. Este foarte posibil ca piesa să nu fi fost montată în
Madrid, scena Naufragiului din actul I cere o scenă grandioasă şi
o maşinărie importantă care erau doar în parcul Buen Retiro,
fapt ce nu exclude ca piesa să fi fost reprezentată în Sevilia şi în
Valensia. Morala mitului îi atrăgea în egală măsură atât pe nobili
cât şi pe oamenii de rând.
Calderon este inspirat de unul din episoadele cele mai
jenante ale mitologiei atunci când a scris Monstrul din grădini.
Conform unei tradiţii post-homerice, un oracol îi revelează lui
Thetis şi lui Peleu că Ahile, fiul lor, va trebui să moară glorios
sub zidurile Troiei, sau, dacă el preferă, să aibă o viaţă lungă dar
fără glorie. Thetis şi Nereide temându-se pentru viaţa lui Ahile
au hotărât să-l sustragă din destinul său ascunzându-l sub nişte
veşminte feminine la curtea lui Nicomede, regele din Scyros.
El a trăit nouă ani într-un harem sub numele de Pyrrha s-
a unit cu Daidamia, cu care a avut un fiu. Ulise a aflat de la
prezicătorul Caichas că victoria Greciei asupra Troiei depinde de
prezenţa lui Ahile: El îl găseşte la Scyros, unde a venit însoţit de
alţi eroi, deghizat în negustor şi a pătruns în casa femeilor. El a
amestecat stofe cu arme scumpe şi atunci, femeile au ales stofele
iar Pyrrha armele, în felul acesta sa dat de gol că este Ahile. De
asemenea se zice că Ulise a făcut să sune trompeta de luptă fapt
care a trezit instinctul combativ al eroului. Atunci mama sa i-a
dăruit armura făurită de Vulcan ca să devină invulnerabil.
Acest episod se găseşte în Metamorfozele lui Ovidiu.
Homer de asemenea îl pomeneşte în Iliada.
În Secolul de Aur sunt şi alte interpretări ale mitului. În
timpul călătoriei sale în Spania în 1629, Rubens a picat 2
tablouri în stil baroc intitulate „Ahile printre fiicele regelui
Licomede”. Aceasta corespunde conceptului de „admiraţie”
propriu barocului: partea extraordinară a situaţiei lui Ahile,
deghizat în femeie şi cazat într-un harem creează un efect de
imensă surpriză. Sufletul este suprins de stupoare, el este derutat
de acest contrast bărbat-femeie, autorul face să se vadă că
16 Lohanul, nr. 4
aspectul imoral al situaţiei este suprimat de teatru prin faptul că o
actriţă joacă rolul lui Ahile. În plus, piesa permite punerea în
scenă a două personaje atât de fabuloase cum ar fi Ulise şi Ahile.
Surprinde contrastul ce apare între personalităţile lor.
Confruntarea lor pe parcursul întregului subiect scot în evidenţă
dualitatea naturii umane: Ulise şi Ahile sunt două faţete ale
naturii umane.
Această dualitate Calderon a exprimat-o în titlul
aceleeaşi piese Monstrul din grădini. În secolul 17 „Monstrul”
se opunea „Umanului”. „Muntruo” este aproape de termenul
„Bruto”: este caracterizat prin lipsă de raţiune şi prin lipsă de
sens. De asemenea apelativul „Bruto” poate însemna lipsă de
armonie. Conceptul de „Monstruo” este strâns legat de
conceptul „omul-bestie”. Tematica secolului XVII se opune
celui de „Bon souvage” a lui Jean Jacques Rousseau.
„Monstruo” mai este un lucru rar, straniu care depăşeşte
limitele normale ale naturii şi poate tinde spre supranatural sau
femecător. Este o altă fiinţă în care existenţa, natura este o
enigmă. Ahile deci, este un „om-bestie” lipsit de raţiune, în
acelaşi timp este superb prin aspectul său de fiară şi prin
frumuseţea umană. El tinde să iasă din ordinea normală a naturii:
existenţa sa este o enigmă. „Jardin”, - decorul teatral are şi el o
semnificaţie alegorică: ”Jardin” reprezintă cultura şi locul
plăcerilor noastre: aici cunoaştem vraja altor aspecte ale
simţurlor noastre .
Totul aici este fericire deoarece totul este armonie, natura
ostilă a fost îmblânzită de către om. Grădina este simbolul lumii
civilizate; mai bine zis simbolul lumii aristocratice.
„Monstruo” este, deci ceva uman, el se află într-un
mediu neobişnuit. Acest nou contrast trezeşte admiraţia. Cu alte
cuvinte Calderon pune în opoziţie bestialitatea şi raţiunea, lipsa
de armonie cu armonia, ceea ce creează o viziune duală asupra
unităţii. Punerea la un loc a celor două noţiuni diferite stârneşte
curiozitatea spectatorului: aici se mizează pe aplicarea
termenului „deleitar” Tot aici e şi răspunsul la termenul
„ensenar”, precum şi etalarea legilor Contrareformei: Ahile,
omul-bestie coboară de la „munte” în grădina, unde domină
Iulie 2008
dragostea. Cuprins de pasiune, el renunţă la starea sa de erou,
umilindu-se prin deghizarea sa în femeie. Aici se pune problema
determinismului şi al liberului arbitru: Omul înzestrat cu raţiune
este cel care îşi determină acţiunile, or, este liber să acţioneze
conform capacităţilor sale intelectuale. Ahile este capabil să facă
uz de capacitatea sa mintală singur. Acţiunile lui depind de
personajul Ulise
III. În Monstrul din grădini Ulise este privit ca un
personaj secundar în raport cu Ahile. El este totuşi tratat cu
interes în acest studiu, căci s-ar părea că este lăsat de Calderon să
fie fermecat de natura sa complexă. Mai mult, legenda lui Ahile
este pasibilă interpretărilor simbolice şi mistice. mai ştim că
fiecare personaj din mitologie, permite simbolizarea tendinţelor
spirituale ale omului.
Ulise şi Ahile sunt doi eroi, dacă ne-am referi numai la
operă: Bărbaţi de un curaj şi un merit superior, favorizaţi de zei,
fii ai unui zeu şi ai unei muritoare, sau ai unei zeiţe şi un muritor.
Sunt de asemenea bărbaţi ce se deosebesc prin curajul lor
extraordinar, în situaţii decisive ale războiului, prin forţa
caracterului lor şi prin măreţia spiritului.
Or, drama Monstrul din grădini reprezintă dualitatea
Ulise-Ahile. Dacă Ahile este eroul decăzut, sedus de pasiunea
sa, dacă el este un antierou, Ulise, din contra, este eroul ce
urmează a fi descris. Ulise şi Ahile sunt, de fapt, cele două părţi
componente ale spiritului uman: Omul este în acelaşi timp şi
erou, şi antierou.
Vom vedea aici care este rolul moralizator pe care
Calderon i-l atribuie lui Ulise în acest mit.
Ulise are o misiune concretă: El trebuie să-l readucă pe
Ahile, pentru Grecia, de unde n-ar fi sub zidurile Troiei, după
cum cereau oracolele, pentru ca să învingă. Toate acţiunile sale
vor depinde de această misiune: Calderon se lasă ademenit de
complexitatea comportamentală a personajului. Pe de altă parte
Ulise este determinat de un conflict interior; el este după Seneca,
de la care s-a inspirat Calderon, simbolul „călătoriei interioare a
spiritului”. El este de asemenea simbolul frământărilor care
zguduie spiritul uman.

Alimente miracol
Dr. Melania Radu
Alimentele trebuie să ne fie
medicamente, iar medicamente
trebuie să ne fie alimentele. (Hypocrate)
Există unele alimente deosebit de
importante pentru o dietă sănătoasă, chiar
miraculoase datorită efectelor terapeutice,
echilibrante, vitalizante, purificatoare şi
de prelungire a vieţii. Acestea îşi
datorează numeroasele calităţi bogăţiei în
vitamine naturale (dintre care unele sunt
puternici antioxidanţi: vitamina C,
vitamina E şi betacarotenul), în acizi
aminaţi rari, în săruri minerale, în
oligoelemente indispensabile. În plus, ele
aduc în fiinţă o cantitate foarte mare de
prana (energia subtilă ce impregnează
întregul macrocosmos). Astfel de
alimente sunt: polenul, mierea de albine,
grâul, drojdia de bere, iaurtul, pătrunjelul.
Le prezentăm în continuare, alături de
câteva reţete utilizate în alimentaţia lacto-
vegetariană, de unele remedii folosite de
medicina tradiţională, precum şi de unele
sfaturi pentru o stare de sănătate perfectă,
longevitate şi vitalitate.
Polenul
Polenul reprezintă un aliment
“miracol” prin excelenţă. Asociat cu
puţină miere, el asigură creşterea
organismului. Un grup de cercetători ruşi
au identificat nu mai puţin de 27 de
elemente în compoziţia sa. Analiza
biochimică arată că în conţinutul său se
găsesc proteine, zaharuri, substanţe
minerale, oligoelemente, toate vitaminele
şi, în plus, fermenţi biochimici, hormoni,
factori de creştere, pigmenţi. Aliment
echilibrant, dinamizator şi revitalizant, el
redă în numai câteva zile vigoarea şi
bucuria persoanelor deprimate, obosite şi
surmenate. Uşor laxativ, el dezintoxică
organismul, iar consumul său sistematic
permite să se evite îmbătrânirea
prematură. Polenul provoacă, de
asemenea, o creştere rapidă a cantităţii de
hemoglobină din sânge. Examenele de
laborator au permis să se constate că în
anemii, numărul globulelor roşii creşte cu
aproximativ 500.000/mm3 de sânge,
după absorbţia timp de o lună a unei
linguriţe de polen zilnic. La convalescenţi
şi bătrâni, polenul determină o creştere în
greutate. Această acţiune este însoţită de
un efect energizant.
Raţia cotidiană normală de polen
este de la o jumătate de linguriţă la o
linguriţă. Se va diminua doza dacă ea
produce un efect laxativ prea accentuat;
ea va fi mărită, însă, în caz de oboseală
accentuată, slăbire, creştere dificilă,
anemie. Se indică să se consume cu
regularitate, mai ales de către cei care au
împlinit deja 60 de ani. Este posibil ca
unii, ţinând o astfel de cură de polen, să
resimtă unele dureri, ca nişte spasme sau
crampe în zona abdominală, aspect ce
indică acţiunea puternic energizantă, de
tonifiere şi purificare a polenului ingerat,
aspecte cu care organismul nu era
obişnuit anterior. Totuşi, după un anumit
timp în care s-a perseverat cu “stoicism”
în menţinerea curei, durerile vor dispărea
treptat până la eliminarea completă şi
înlocuirea lor cu stări euforice, de bună
Iulie 2008
dispoziţie şi încredere. Acesta va fi un
semnal edificator al acţiunii pline de
eficienţă a polenului.
Efectele maxime se obţin atunci
când polenul este luat dimineaţa, după
toaleta obişnuită, pe stomacul gol. El
trebuie ţinut în gură şi mestecat îndelung,
chiar dacă se va topi repede. În acest fel,
pe lângă o excelentă asimilare în
organism, el va ajuta la igiena şi
sănătatea cavităţii bucale. După ce a fost
luată întreaga cantitate de polen, timp de
30 minute, nu trebuie să se mănânce şi
nici să se bea ceva. Este recomandat în
toate bolile, cu excepţia diabetului şi este
un bun adjuvant în terapia cancerului.
Luându-l în mod regulat şi respectând
aceste sugestii, polenul se va dovedi un
adevărat panaceu, îmbunătăţindu-ne
starea de sănătate; consumul acestuia are
efecte cumulative în timp.
Mierea de albine
Aliment esenţial în dieta
naturistă, mierea naturală de albine este
un produs de origine animală şi vegetală,
uşor de digerat şi asimilat, cu o enormă
valoare nutritivă, calităţi pe care nu le
pierde în timp. Este fabricată de albine
din nectarul florilor care, printr-o
prelucrare specială în interiorul
organismului albinelor, este îmbogăţită
cu substanţe proprii şi depozitată apoi în
celulele fagurilor. Adevărat concentrat de
lumină solară, despre mierea naturală se
spune în mod semnificativ că era folosită
frecvent chiar şi de zeii din Olimp.
Mierea conţine o gamă largă de
zaharuri asimilabile aproape instantaneu
de către organismul uman (dextroză,
levuloză, zaharoză, etc.), diverse enzime,
aminoacizi, unii factori antibiotici (cum
ar fi inhibina), minerale în formă naturală
uşor de asimilat (fier, cupru, mangan,
siliciu, clor, calciu, potasiu, sodiu, fosfor
etc. ), precum şi o varietate de vitamine
(C, K, PP, H şi unele vitamine din grupul
B) pentru care mierea este (spre
deosebire de vegetale) un excelent mediu
de conservare. Cele mai importante
calităţi îi sunt conferite mierii de
complexul biologic al oligoelementelor
pe care le conţine şi care acţionează în
cele mai diferite părţi ale organismului.
Acestea, alături de conţinutul în vitamine,
fac din miere un aliment indispensabil,
un adevărat medicament, cu largi
perspective de utilizare terapeutică.
Avantajele pe care le are mierea
faţă de alte zaharuri nu sunt nici acestea
de neglijat. Mierea nu este absolut deloc
iritantă pentru mucoasa aparatului
digestiv, dimpotrivă, este chiar eficientă
în unele afecţiuni ale tubului digestiv. Ea
este pe primul loc din punctul de vedere
al asimilării aproape imediate şi fără efort
în organism, astfel încât poate fi folosită
în toate cazurile în care organismul are
nevoie de un aport energetic imediat.
Dintre toate zaharurile, mierea este cel
mai bine suportată de către rinichi. Este
un bun calmant, liniştind în mod natural
şi fără efecte secundare negative
organismul. Este un aliment prin
excelenţă igienic, relativ uşor de procurat
şi chiar ieftin ţinând cont de economiile
pe care, prin intermediul ei, le facem
nemaiavând nevoie de medicamente.
Dintre multiplele binefaceri ale
mierii de albine menţionăm: mierea
hrăneşte inima asigurând constanţa
conţinutului de zaharuri din sânge; este
un aliment ideal pentru copii (e un bun
îndulcitor, le furnizează mineralele de
care au nevoie pentru creştere, are o
acţiune uşor laxativă şi antiseptică, poate
fi folosită ca înlocuitor al edulcoranţilor
în alăptarea artificială a sugarilor,
favorizează funcţionarea căilor digestive
şi erupţia dentară, este un remediu
eficace contra enurezisului – adică
urinarea involuntară în pat în timpul
nopţii, are o acţiune calmantă
binefăcătoare şi este spontan foarte
plăcută de copii); este un aliment cu
efecte hotărâtoare în timpul sarcinii; un
bun tratament pentru combaterea
cârceilor - două linguriţe de miere la
fiecare masă timp de o săptămână; poate
fi folosită cu succes în vindecarea
plăgilor şi arsurilor; este de un mare
ajutor pentru convalescenţi; are efecte de
prelungire a vieţii; are posibilităţi de
utilizare cosmetică; poate fi folosită atât
în curele de îngrăşare, cât şi în cele de
slăbire; este o sursă de energie şi
recuperare a forţelor pentru sportivi.
Mierea poate fi consumată cel
mai bine singură sau în combinaţie cu
alte alimente, cu condiţia să nu fie prea
calde (peste 37ºC îşi pierde calităţile).
Mierea polifloră este indicată în
consumul general, iar cea monofloră, în
funcţie de provenienţa ei, are calităţi
terapeutice diverse, “moştenind”
proprietăţile alimentare şi curative ale
plantelor din care este obţinută.
Hidromelul. O băutură tonică şi
revigorantă se poate obţine amestecând 1
litru de apă cu 100 g miere şi lăsând-o la
fermentat 1-2 zile într-un loc cald, până
capătă un gust acrişor. Se consumă de
preferinţă la distanţă în timp de mese,
pentru a savura efectul reîmprospătător.
Zahărul invertit. În cazul în care
nu avem mereu miere la dispoziţie sau ne
este dificilă procurarea acesteia, putem
recurge, pentru a evita multiplele efecte
nocive pe care le declanşează în corp
consumul de zahăr, la aşa-zisul zahăr
invertit. Iată şi reţeta: 1 kg de zahăr,
450ml de apă, o linguriţă rasă de acid
citric (suc de lămâie) sau acid tartric (sare
de lămâie); toate acestea se fierb timp de
10 minute. Se colectează mereu spuma
cu o lingură de lemn. Se obţine astfel un
amestec de două monozaharide - glucoză
şi fructoză, cu putere de îndulcire dublă
faţă de zahăr. Prin faptul că zahărul
invertit conţine acid citric, previne
anumite maladii. Se ştie de asemenea că
acidul citric sporeşte asimilarea calciului
în intestine, contribuie la combaterea şi
vindecarea rahitismului, previne
formarea calculilor renali, dizolvă uraţii
(sărurile acidului uric) şi are certe
Lohanul, nr. 4 17
proprietăţi antiinfecţioase.
Pe de altă parte, iată care sunt
doar câteva dintre efectele consumului de
zahăr alb:
Este considerat ca fiind unul
dintre cele mai dure droguri, numit
“moartea albă”. După carne, ocupă
primul loc în scurtarea vieţii. Deşi este de
natură organică, prin rafinare îşi pierde
constituenţii naturali. Pentru a putea fi
apoi metabolizat este invertit de către
organism, proces pentru care fură din
rezervele acestuia respectivii constituenţi
naturali pe care i-a pierdut prin rafinare
(calciu, magneziu, crom, vitamina B1,
enzime). Aceasta duce la hipoglicemie,
scăderea imunităţii, carenţă de magneziu
(una dintre marile cauze ale instalării
cancerului), slăbirea pancreasului (care
îşi epuizează rezervele de fabricare a
insulinei, ceea ce duce în scurt timp la
îmbolnăvirea de diabet), fragilizarea
sistemului osos şi a dentiţiei (organismul
îşi mobilizează resursele de calciu pentru
neutralizarea zahărului), micşorarea
aportului de crom în organism (conduce
la infarct miocardic), neutralizarea
vitaminei B1 (boli ale sistemului nervos,
tulburări de memorie, palpitaţii, ameţeli,
ulcere ale stomacului şi ale gambei,
degerături, boli de circulaţie). Faptul că
este eliminat de organism constituie cea
mai bună dovadă că, pentru corp, el este
o otravă.
Preparate din grâu
Germenii de grâu conţin
substanţele cele mai preţioase şi cele mai
vitaminizante ale bobului de grâu, care
sunt: compuşi cu fosfor uşor asimilabili,
săruri minerale abundente, reprezentate
în special de săruri de fier şi de
magneziu. De asemenea, grâul include
proteine complete care conţin – în
proporţii echilibrate – toţi acizii aminaţi
(aminoacizii) indispensabili vieţii,
oligoelemente (precum zinc, cupru,
mangan) şi foarte multe vitamine, în
special vitaminele A, B1, B2, C, E, PP.
Dată fiind compoziţia lor, germenii de
grâu constituie una dintre cele mai bune
surse naturale de fier, de mangan şi de
magneziu, de proteine rare şi de vitamine
din complexul B şi vitamina E.
Consumul germenilor de grâu
este recomandat în special în surmenaje
de orice fel, în anemii, în stări depresive,
în convalescenţă, graviditate şi lactaţie.
Germenii de grâu reprezintă un aliment
echilibrant, favorizează digestia, reglează
funcţiile intestinale şi acţionează ca tonic
al sistemului nervos şi al nutriţiei.
Prin „germeni de grâu” se
înţelege stadiul corespunzător primei faze
de încolţire a boabelor de grâu, când la
acestea apare un mic mugure. Când
mugurele creşte peste 1 mm, se trece la
stadiul de grâu încolţit. Singura
contraindicaţie pentru utilizarea
germenilor de grâu este hipertensiunea
arterială.
Adulţii pot consuma 2-3 linguri
de germeni de grâu pe zi, la desert,
18 Lohanul, nr. 4
porţionate câte o lingură la fiecare masă.
Copiii pot consuma între o linguriţă şi 4
linguriţe de germeni de grâu pe zi, doza
de creştere fiind de 1 linguriţă pentru 3
ani de vârstă. Sugarilor de la 6 luni la 1
an li se administrează 1 linguriţă
împărţită în 2 sau 3 doze. În funcţie de
starea fiziologică a fiecărei persoane,
aceste doze pot fi mărite.
Grâul încolţit: proprietăţile
tonice şi vitalizante ale germenilor de
grâu sunt mult amplificate în cazul
grâului încolţit, deoarece germinarea
măreşte foarte mult puterile
vitaminizante ale seminţelor. Cei
reumatici, bolnavi de gută sau artrită,
chiar cei foarte afectaţi şi care nu
tolerează pâinea completă, nu vor simţi
absolut nici un incovenient consumând
grâu încolţit.
Modul de preparare este deosebit
de simplu: se aşează boabele de grâu într-
o farfurie şi apoi sunt acoperite cu apă
pentru a li se asigura germinarea. Acest
rezultat va fi atins după 24 de ore vara şi
36 de ore iarna. Apoi boabele se vor
spăla foarte bine în mai multe ape, iar în
zilele următoare ne vom limita doar la a
umezi uşor toate boabele, având însă
grijă să nu se formeze un strat de lichid
superficial. Aceasta ne va permite să
evităm un început de putrezire, care
survine atunci când boabele sunt
acoperite cu un exces de apă.
Grâul încolţit se consumă la
începutul mesei, în doze de o lingură
pentru adulţi şi o linguriţă pentru tineri şi
bătrâni. Înainte de a înghiţi grâul, trebuie
ca boabele să fie mestecate cât mai mult
timp posibil, până ce ele capătă în gură
un gust dulce. Pentru bolnavi, copii şi
sugari este recomandat un piure foarte
fin, realizat prin sfărâmare, care se
amestecă apoi cu miere. Este
recomandabil ca, înainte de a pune grâul
la germinat, să-l spălăm cât mai bine,
deoarece adesea este tratat cu antiseptice
şi insecticide.
Pâinea din grâu integral: se
frământă 1 kg de făină de grâu integral, 1
linguriţă de rădăcină de tătăneasă (fără
coajă) dată prin răzătoare, apă călduţă şi
sare. Se lasă la crescut 20-30 de minute,
apoi se formează chifle mici care se pun
la cuptor în tava tapetată cu făină. Se
poate prepara şi fără tătăneasă, cu adaos
de morcov ras şi făină de hrişcă.
Drojdia de bere
Drojdia de bere reprezintă o
combinaţie echilibrată de substanţe
minerale pe cât de rare pe atât de uşor
asimilabile. Ea conţine: 50% proteine
care sunt uşor digerabile, toţi acizii
aminaţi indispensabili vieţii, gluten şi
peptide în cantitate foarte ridicată
(benefici în procesele de dezintoxicare şi
de rezistenţă la infecţii), lecitine, 14 săruri
minerale esenţiale, oligoelemente, 17
vitamine, etc. 100 gr. de drojdie de bere
furnizează de 10 ori mai multa vitamina
B1 decât pâinea, de 5-10 ori mai mult
acid pantotenic decât cerealele, de 20 de
ori mai mult acid folic decât tărâţele de
grâu.
Există levuri (drojdii) înalte, de
panificaţie, cu activitate optimă între 15-
20 grade celsius şi levuri joase, cu
activitate optimă între 5-6 grade celsius,
folosite la fabricarea berii. Numai
ultimele se folosesc în terapeutică sub
numele de drojdie de bere.
Drojdia de bere e considerată un
aliment miracol, mult mai eficient chiar
decât grâul şi germenii de grâu, mai ales
că nici o altă hrană nu conţine într-o
combinaţie atât de perfectă şi într-o
formă atât de uşor asimilabilă o gama
largă de substanţe nutritive importante
prin care, în această direcţie, drojdia de
bere depăşeşte cu mult în valoare
cerealele, fiind mult mai eficientă decât
laptele.
Este foarte indicată în anemii,
stări de oboseală, uşurând eliminarea de
toxine şi deşeuri metabolice. Prin
conţinutul său ridicat de proteine şi prin
natura acizilor aminaţi pe care-i conţine,
joacă un rol protector pentru ficat. Este
indicată în avitaminoze B sau complexe,
afecţiuni neurologice sau neuromus-
culare, alcoolism, hepatite, ciroze,
afecţiuni renale, afecţiuni intestinale. Are
acţiune inhibitoare asupra unor germeni
patogeni ca: stafilococ, streptococ,
colibacil. Remediază rapid dezechilibrul
florei intestinale, mai ales cel rezultat în
urma administrării de legume, fructe sau
miere în doze de o jumătate de linguriţă
pentru copii şi o linguriţă pentru adulţi şi
bătrâni. Extern: sub formă de spălături (o
linguriţă de drojdie dizolvată într-un litru
de apă) în gastroenterite acute infantile,
enterite muco-membranoase, afecţiuni
ale mucoasei vaginale.
Pătrunjelul
Această plantă este extraordinar
de bogată în elemente preţioase şi efecte
terapeutice. Pătrunjelul conţine, pentru
numai o sută de grame, circa 200 mg de
vitamina C, pe când lămâia – considerată
foarte bogată în vitamina C – conţine
numai 100 mg. În plus, el mai conţine 60
mg de provitamina A (betacaroten), pe
când morcovul conţine de la 2 la 14 mg.
Prin aceasta el se constituie într-un foarte
puternic antioxidant, vitamina C şi
betacarotenul fiind doi din cei trei
antioxidanţi naturali pe care organismul
are nevoie să-i primească prin
alimentaţie. Pătrunjelul mai conţine, de
asemenea, 240 mg de calciu şi 20 mg de
fier la 100 mg.
El este un excelent antiseptic al
sângelui, ca şi al intestinului, după unii
terapeuţi fiind un preventiv al cancerului.
Pătrunjelul are un rol echilibrant prin
conţinutul său de calciu şi, în consecinţă,
este foarte indicat în cazurile de rahitism
şi tuberculoză. Datorită conţinutului de
fier, are efect antianemic şi este un exce-
lent remediu în afecţiunile oculare, dato-
rate unor deficienţe de caroten. Pătrun-
jelul are, de asemenea, efecte de întârzi-
ere a îmbătrânirii. Se indică să se presare
Iulie 2008
(după ce în prealabil a fost bine spălat)
peste diferite feluri de mâncare; la nevoie
poate fi consumat şi sub formă de suc.
Iaurtul
Iaurtul este un aliment uşor
asimilabil, fiind considerat un adjuvant
digestiv foarte bun. În plus, datorită
acidului lactic şi bacteriilor pe care le
conţine, el menţine existenţa unei flore
intestinale binefăcătoare. Binefacerea cea
mai importantă a iaurtului constă în
faptul că el aduce organismului vitamina
B şi săruri de calciu în proporţie ridicată.
Proprietăţile sale remarcabile sunt, fără
îndoială, una din cauzele esenţiale ale
vigorii şi longevităţii popoarelor de
păstori din Bulgaria şi Caucaz, care
consumă din timpuri imemoriale iaurt şi
lapte bătut. Însă este bine să nu depăşim
măsura, deoarece un exces de acid lactic
are, în timp, efect demineralizant. Un
pahar de iaurt pe zi constituie o doză
convenabilă şi, în cazul unei cure, aceasta
nu se va prelungi mai mult de 10-15 zile
pe lună.
Untul clarificat
Este un bun remediu pentru
sistemul nervos şi pentru buna
funcţionare a organismului. Este una din
substanţele onctuoase foarte preferate de
organismul uman. Lubrefiază şi întăreşte
întregul organism. Modul în care se
prepară untul clarificat este simplu:
Se pune untul alimentar la topit
într-un vas emailat. Se lasă să fiarbă şi se
colectează mereu, cu o lingură de lemn,
spuma formată. Se ţine pe foc mic,
pentru a nu se arde, până devine
transparent ca uleiul. Imediat după
limpezirea sa în totalitate, se ia repede de
pe foc, pentru a evita arderea sa. Se lasă
să se răcească puţin, se strecoară prin
tifon dublu şi apoi se lasă să se solidifice.
Din 4 pachete de unt alimentar se obţine
aproximativ un borcan de 400 g unt
clarificat. Acest unt este mult mai
hrănitor, este pur (sattvic) şi se poate
păstra oricât de mult timp fără să se
altereze.
Acest tip de unt mai poate fi
folosit şi pentru îngrijirea pielii şi
tratamente cosmetice, în combinaţie cu
diferite plante (muşeţel, lavandă,
sânzâiene, etc. ), în funcţie de preferinţele
şi nevoile proprii. Pentru aceasta se
procedează în felul următor: imediat
după ce untul a fost luat de pe foc şi este
încă lichid, se adaugă plantele dorite; se
lasă aşa 24 de ore, apoi se pune din nou
la topit până devine lichid, se strecoară şi
se lasă să se solidifice.
Preparate din soia
Laptele de soia: se pun 500 g de
soia într-un vas şi se adaugă apă cât să o
acopere. Se lasă la înmuiat 12 ore. Apoi
se spală bine, se adaugă apă proaspătă şi
se pune la fiert, dar nu în vase de
aluminiu. În timpul fierberii se schimbă
apa de două ori. După ce a fiert cel puţin
2 ore la foc mic, se strecoară şi se dă prin
Iulie 2008
maşina de tocat. Se pune într-un sac de
tifon, iar sacul se pune într-un vas mare
în care se adaugă 2 l de apă călduţă. Se
frământă bine sacul cu soia de mai multe
ori. Lichidul obţinut se pune într-un alt
vas. Se mai adaugă 2 l de apă călduţă şi
se repetă procedeul. Apoi se amestecă
lichidul rezultat cu cel obţinut prima dată.
Se fierbe 20 de minute amestecând
continuu cu o lingură de lemn. Se ia de
pe foc şi se îndulceşte cu miere după
gust. Se serveşte la fel ca laptele obişnuit.
Untul de soia: se amestecă 250
ml de apă cu 2 linguri făină de soia
într-un vas şi se fierbe până se obţine o
pastă. Se ia de pe foc şi se pune la răcit,
apoi se adaugă ulei foarte încet,
amestecând continuu, ca pentru
pregătirea unei maioneze.
În final, va prezentăm două
remedii eficiente pentru prelungirea
vieţii, bazate pe un alt aliment miracol:
usturoiul
Remediu siberian: 100 g usturoi
şi 150 g ceapă se dau printr-o răzătoare
fină, se adaugă 2 linguri oţet de mere şi
se lasă la loc cald 24 ore. Se încălzesc
puţin 350 g miere, se amestecă cu
usturoiul, ceapa şi oţetul, după care se
lasă la “copt”, la loc cald, timp de 7 zile.
Se strecoară apoi printr-o sită deasă.
Amestecul se ia în doze de 4 linguriţe
Lohanul, nr. 4 19
luate una după alta, o dată pe zi.
Tratamentul se continuă până la
vindecare fără a se întrerupe nici o zi,
deoarece are efect cumulativ. Este indicat
în cazuri de: senilitate, debilitate, angină
pectorală, deficienţe cronice ale
aparatului respirator, lipsă de energie.
“Elixirul tinereţii”: 350 g de
usturoi bine pisat se amestecă cu sucul de
la 24 de lămâi mari. Se lasă 24 de ore
într-un borcan acoperit cu tifon. Se agită
bine înainte de întrebuinţare. Doza: o
linguriţă seara, cu o jumătate de pahar de
apă călduţă. Este indicat pentru: oboseală
cronică, lipsă de energie, obezitate,
hipotensiune.

Sfaturi pentru o alimentaţie sănătoasă

Dr. George Marin
1. Mâncaţi doar atunci când vă
este într-adevăr foame. Feriţi-vă de falsa
foame (care de obicei apare dimineaţa
după trezire).
2. Nu supraîncărcaţi stomacul.
Încetaţi să mai mâncaţi de îndată ce
simţiţi că aţi început să vă săturaţi. Pro-
porţia ideală este următoarea: jumătate
din capacitatea stomacului să fie plină cu
hrană solidă, un sfert cu lichide, iar un
sfert să rămână gol.
3. Nu mâncaţi absolut deloc ceea
ce nu vă place. În schimb, nu abuzaţi de
felurile preferate.
4. Mâncaţi încet şi, mai ales, nu
înghiţiţi hrana în grabă. Veţi constata
practic că veţi mânca mai puţin dacă veţi
mesteca mai mult. Mestecaţi cât mai bine
alimentele (orientativ: aproximativ de 30
de ori fiecare îmbucătură).
5. Mâncaţi fructe cât mai multe,
cu condiţia ca ele să fie coapte. Nu
mâncaţi fructe necoapte sau acide. Este
bine ca fructele să fie consumate înainte
de masă.
6. Postiţi o zi pe săptămână.
Postul e foarte important, deoarece
elimină toxinele, echilibrează mecanis-
mele fiziologice şi odihneşte organele.
Postul negru trebuie ţinut cu consumul a
cel puţin 2-3 litri de apă în ziua respec-
tivă; privarea de apă în timpul postului
negru aduce mari prejudicii funcţiona-
lităţii sistemului cardio-vascular, a
rinichilor şi nu vor fi eliminate eficient
toxinele.
7. Mâncaţi doar alimente compa-
tibile între ele. Nu consumaţi, de exem-
plu, lapte cu alte produse lactate
(brânzeturi). Fructele oleaginoase (nuci,
alune, migdale etc.), pâinea, merele, untul
natural pot fi consumate cu orice alt
aliment. Alimentele conţinând amidon,
fructele, cerealele sau alte alimente pe
bază de hidraţi de carbon sunt combinaţii
compatibile. Experienţa şi, mai ales,
instinctul trebuie să vă ghideze în alege-
rea amestecurilor compatibile între ele.
8. Pe cât posibil, fiecare masă e
bine să conţină crudităţi, ca: salate, fructe
etc. Limitaţi la patru sau cinci alimentele
componente ale mesei. Renunţaţi la
amestecurile complicate şi la
combinaţiile heteroclite care pun
probleme neobişnuite stomacului.
Învăţaţi să mâncaţi la oră fixă, dacă vă
este foame. Mulţumiţi-vă cu două mese
complete pe zi.

Ufologie şi strategie
militaro-industrială

Prof. Violeta Bucur

Moto: Ne este foarte greu să înţelegem faptul că fiinţele umane

cheltuiesc atât de mulţi bani pentru a proteja averea unei
minorităţi, în timp ce atât de multe alte fiinţe mor de foame.
Considerăm că cei care vă guvernează sunt bolnavi mintal. –
decriptare a unui mesaj extraterestru din lanurile de cereale

OZN-urile survolează instalaţiile nucleare ale

guvernelor care sunt implicate în fabricarea armelor de
distrugere în masă. Fapt real, ţinut cu stricteţe secret de
către cei care conduc lumea din umbră. Secretul OZN-
urilor, în toate implicaţiile lui, se află, de mai bine de
jumătate de secol, sub jurisdicţia imperiul Rockefeller, al
Consiliului Relaţiilor Externe, a Comisiei Trilaterale şi
Grupului Bilderberg. De ce se tem partizanii Noii Ordini
Mondiale?
20 Lohanul, nr. 4
Mesaj trimis către constelaţia lui Hercule
În 1974, în incinta institutului SETI – Search for Extra
Terrestrial Intelligence (Institutul de Cercetări asupra Inteligenţei
Extraterestre) – din Arecibo, Puerto Rico, cu ajutorul unui
telescop radio se trimitea în spaţiu un mesaj electronic în cod
binar. Pentru comunicarea cu o posibilă inteligenţă extraterestră
a fost folosită cea mai mare antenă parabolică din lume. Mesajul
în spaţiu a fost trimis în direcţia aglomerării de stele M13 din
constelaţia lui Hercule, situată la 22. 800 de ani lumină distanţă
de Pământ. Proiectul a fost realizat sub îndrumarea lui Frank
Drake, profesor de astronomie la Universitatea Cornell, SUA.
Mesajul codifica numerele atomice ale elementelor chimice
necesare vieţii pe Pământ, astfel Hidrogen Hâ1, Carbon Câ6,
Azot Nâ7, Oxigen Oâ8, Fosfor Pâ15. Acesta mai conţinea
descrierea zaharurilor şi bazelor care intră în compoziţia
moleculei de ADN, numărul nucleonilor, o schemă stilizată a
spiralei duble de ADN şi în final, imaginea stilizată a unei siluete
umane, indicându-se dimensiunea ei, numărul de locuitori ai
Pământului în anul 1974, planetele din sistemul solar, planeta
Pământ ca fiind cea care trimite mesajului, precum şi
caracteristicile antenei radar transmiţătoare.
Răspuns din spaţiu?
27 ani mai târziu, în data de 20 august 2001, în apropiere
de antena parabolică gigantică de la Chilbolton, Anglia, în
lanurile de cereale au fost gravate diferite modele geometrice
complexe de formă rectangulară. Unul dintre ele reprezenta
imaginea unui umanoid extraterestru, iar cea de a doua un
posibil răspuns la mesajul radioelectric trimis în spaţiu în 1974
din Arecibo. Ce dezvăluie decriptajul acelui model geometric,
care pare să fie un răspuns la mesajul trimis în urmă cu 27 de
ani? Răspunsul este codificat, criptat cu rigurozitate în aceeaşi
manieră ca şi cel emis în 1974. Molecula de ADN descrisă este
mai mică decât cea umană. În loc de fosfor este siliciu, ceea ce
determină o îngroşare a spiralei de ADN, reprezentată în mod
clar în gravurile din lanurile de la Chilbolton. În loc de fiinţa
umană stilizată, care măsura 1. 66 m, a fost evidenţiată în acest
caz o siluetă de un metru înălţime, macrocefală, cu braţe,
picioare şi cu ochi uşor de identificat. Cunoaştem aceste
reprezentări ca fiind Micii Cenuşii. Această fiinţă provine dintr-
un alt sistem planetar. Planeta ei are o populaţie de 17 miliarde
de locuitori, fiind a cincea planetă de la soarele din sistemul
planetar din care face parte; soarele este de doar 4/9 din soarele
nostru şi este înconjurat de nouă planete. Din acest sistem solar
planetele trei şi patru sunt indicate ca fiind populate. Mesajul
mai prezintă schema unei antene parabolice cu simbolul planetei
emiţătoare asociat cu o cifră care semnifică forţa
electromagnetică utilizată pentru transmiterea acestui mesaj.
Tăcerea autorităţilor
Observatorul din Chilbolton este proprietate a guvernului
britanic; a fost construit în 1965 în scopul studierii emisiilor de
unde radio care proveneau din spaţiu sau de la diverşi sateliţi.
Accesul în Observator este interzis publicului. Prima reacţie a
cercetătorilor britanici a fost să compare structura codului binar
din 2001 cu transmisia radio telescopică din 1974 de la Puerto
Rico. În ciuda fotografiilor realizate, a decriptării codului binar şi
a corespondenţelor dintre cele două mesaje (cel din 1974 şi cel
din 2001) realizate de către cercetători britanici independenţi,
nicio explicaţie oficială nu a fost dată. Astronomii de la
Chilbolton au declarat că nu au observat apariţia semnelor din
lanuri, acestea nefiind vizibile nici măcar din cel mai înalt punct
al antenei (sic!).
La numai un an după acest eveniment, pe unul din
câmpurile din Chilbolton, o imagine de extraterestru gravată
într-un cadru rectangular imens, prezenta un disc rotund cu un
diametru de aproximativ cincizeci de metri din care jumătate
ieşea în afara cadrului rectangular. Interiorul cercului vegetal
Iulie 2008
conţinea o brazdă spiralată împărţită în mai multe şiruri de grâu
culcate la pământ sau ridicate: şir binar. Codul este simplu, este
vorba despre ASCII (American Standard Code for Information
Interchange). Mesajul era următorul: „Fiţi atenţi la cei care fac
cadouri false şi care nu îşi ţin promisiunile. Multă suferinţă, dar
încă mai este timp. Credeţi. Sunt şi lucruri bune acolo sus. Nu
suntem adepţii înşelăciunilor. Final de transmisie…“
Nu a fost făcută nicio declaraţie oficială referitor la
această formaţiune. Este vorba aşadar de un real contact cu o
civilizaţie extraterestră sau despre o manipulare din partea
armatei? Cu ce urmări?
OZN-urile contra apărării secrete
După bombardamentul de la Nagasaki şi Hiroshima,
numeroase OZN-uri au survolat şi s-au poziţionat cu exactitate
deasupra locurilor implicate în activităţi militare atomice, ca şi
când ar fi vrut să se informeze asupra producţiei armelor atomice
terestre: începând cu 1946 zona în care se desfăşura Proiectul
Manhattan, zonele pentru teste a exploziilor atomice cum ar fi
Atholl din Bikini, zona Trinity, Roswell şi bazele din New
Mexico în 1947, Albuquerque, Sandia în decembrie 1948, Los
Alamos în ianuarie 1949, Camp Hood în Texas în martie 1949.
Toată filiera atomică a fost descoperită: de la zone de cercetare şi
testări, până la locurile pentru stocare, inclusiv lanţul centrelor de
producţie a bombelor. Niciunul dintre toate aceste locuri secrete
nu a fost omis. Oficialităţile Apărării americane erau încolţite.
Cel mai urât coşmar al lor devenise realitate. Cele mai secrete
instalaţii din ţară erau survolate de OZN-uri. Ar fi fost suficient
ca un spion să facă publică harta apariţiilor OZN-urilor între
1946 şi 1950 pentru a se afla cu exactitate situaţia geografică a
tuturor instalaţiilor nucleare de care dispunea armata americană.
În forurile înalte americane se instalase starea de panică.
În iulie 1952, Pentagonul şi Casa Albă au fost survolate
în două reprize, în plin centrul unei zone sensibile foarte bine
protejate, unde circulaţia aeriană era interzisă. Nimic nu le scapă
OZN-urilor, de la filiala militară până la cea politică.
Când Dwight David Eisenhower a venit la putere în 1953,
Nelson Rockefeller a fost numit preşedinte al comisiei de
refondare a departamentului Apărării. Începând cu această dată,
secretul OZN-urilor în toate implicaţiile lui – ştiinţifice,
tehnologice, militare, informaţii, dezinformaţii, inclusiv
finanţările şi infiltrarea asociaţiilor ufologice – se va afla sub
jurisdicţia imperiul Rockefeller, al Consiliului Relaţiilor Externe
(Council on Foreign Relations – CFR), a Comisiei Trilaterale şi
Grupului Bilderberg.
OZN-uri şi Apărare Secretă
În 1954, instalaţia de la Fort Meade, sediu al Agenţiei
Naţionale de Securitate a SUA, care mai târziu avea să pună în
Iulie 2008
funcţiune reţeaua mondială de interceptare electronică Echelon,
este survolată. În 1963 şi 1964, sateliţii de pe orbită ai Statelor
Unite îşi întrerup în repetate rânduri emisia şi recepţia după care
reintră spontan în funcţiune.
În noiembrie 1965 o pană de curent foarte gravă
afectează întreaga arie a New York-ului şi sudul Canadei. Un
disc luminos apare deasupra staţiei de distribuire a curentului
electric de la Clay, punct de interconectare a mai multor reţele de
înaltă tensiune. În decembrie o pană de curent identică afectează
de data aceasta mai multe state, New Mexic, Texas. Bazele
militare Hollman, White Sands şi Fort Bliss rămân fără curent.
Era scenariul de care responsabilii Apărării se temeau cel mai
mult: acţiuni agresive care ar paraliza în acelaşi timp economia
naţională şi capacitatea forţelor militare.
În 1967 baza militară de la Malmstrom, Montana, care
adăpostea 120 de rachete intercontinentale aparţinând
departamentului Strategic Air Comand (însărcinat cu arsenalul
nuclear strategic), a fost survlată de OZN-uri. În data de 16
martie, într-o noapte foarte rece, mai multe lumini brăzdau cerul
în zigzag cu o viteză incredibilă. Ofiţerul de serviciu a fost
alertat. S-a apropiat apoi o farfurie zburătoare de culoare
roşiatică, a survolat gardul de la intrare în detrimentul paznicilor.
În câteva secunde opt rachete au fost scoase din funcţiune, apoi
zece. Un comando care a fost trimis pentru a se apropia de
OZN-ul care staţiona a fost grav rănit şi evacuat. Trupele de
comando care au mers să inspecteze silozurile au semnalat
prezenţa mai multor OZN-uri. Într-o unitate de silozuri situată
mai la nord-est un alt OZN survola în preajma zonei interzise.
Alte zece rachete au fost scoase din funcţiune. Mai mult de o zi a
fost necesar pentru ca rachetele să fie declarate a fi din nou
operaţionale. Ancheta tehnică a concluzionat că nu exista nicio
explicaţie raţională pentru defectarea simultană a 20 de rachete.
În noiembrie 1975 OZN-urile revin la baza militară de la
Malmstrom, Montana. Şapte OZN-uri lente, care au dejucat
interceptoarele lansate împotriva lor, au reprodus scenariul din
1967 şi au deprogramat ogivele nucleare.
Noi informaţii
Din acel moment nimic nu a mai fost ca înainte, afirmă
Jean Gabriel Greslé, un cercetător al OZN-urilor: „Forţe
necunoscute se străduiesc să se facă cunoscute prin manifestări
aeriene nonconvenţionale. Tehnicile necesare de care dispun
pentru a convinge o dată pentru totdeauna întreaga lume de
existenţa şi de superioritatea lor sunt suficient de avansate. Cu
toate acestea nu o fac. Pe de altă parte, departamentul pentru
Apărare utilizează toate mijlocele posibile, consolidate în 1953,
pentru a ascunde publicului această realitate.“
,,Între 1947 şi 1967 aceleaşi forţe necunoscute au
exercitat o presiune sporită asupra guvernului american. Este
Lohanul, nr. 4 21
evident că urmăresc să obţină ceva anume. Cu toate acestea
guvernul american, chiar dacă dispune de o tehnologie inferioară
decât a acestora, a refuzat, aparent, să cedeze.“
Guvernul pur şi simplu refuză să stopeze fabricarea de
arme nucleare. Toate guvernele implicate în fabricarea armelor
de distrugere în masă s-au confruntat cu problema survolării
instalaţiilor nucleare de către OZN-uri. Presiunea venită din
spaţiu cere o politică diferită pentru salvarea planetei. Despre ce
gen de intervenţie ar fi vorba? Marja de manevră a celor
implicaţi este foarte mică. A impune pacea făcând uz de o
tehnologie care neutralizează orice tehnostructură militară de pe
planetă ar fi privită ca o formă de dictatură venită din spaţiu, care
aduce după sine un etnocid generalizat. Acest remediu ar fi mai
rău decât apelul la arme. Din contră, a nu avea nicio reacţie ar
însemna să lase umanitatea să se autodistrugă intenţionat sau nu.
Fabricarea armelor cu plasmă constituie un pericol mai mare
decât armele nucleare. Presiunea globală asupra ecosistemului
nu va mai continua mulţi ani. Este esenţial aşadar să se intervină
în mod progresiv exercitându-se de fiecare dată o presiune din ce
în ce mai mare. Creşterea numărului de cercuri din lanurile de
cereale din ultimi ani este semnificativă. Decriptarea unora
dintre modelele geometrice relevă schema unor aparate militare
ultra secrete, altele tratează simbolurile societăţilor secrete
influente sau răspund mesajului trimis cu 27 de ani în urmă în
direcţia constelaţiei lui Hercule. În Mexic, farfuriile zburătoare
sunt omniprezente fără ca acest lucru însă să scoată din minţi
autorităţile sau populaţia. Gorbaciov însuşi s-a opus
dintotdeauna ideii că OZN-urile ar constitui o ameninţare pentru
umanitate. Asta înseamnă că un prim contact oficial ar fi posibil?
Nu, pentru că tehnostructura guvernamentală americană nu are
niciun interes ca extratereştrii să înceapă o procedură de a lua
contact cu umanitatea.
Geostrategie militară americană
Orice contact cu o rasă extraterestră mai avansată decât
noi din punct de vedere tehnologic, ar presupune un consens în
reprezentarea umanităţii la această întâlnire cu vizitatorii,
consens care ar prejudicia suveranitatea Statelor Unite. Ar urma
adoptarea de reforme economice şi ecologice propuse şi impuse
de extratereştrii în scopul ameliorării situaţiei în care se află
umanitatea per ansamblu, ceea ce ar prejudicia hegemonia
americană. Dezvăluirea informaţiilor tehnice şi ştiinţifice clasate
ca fiind strict secrete ar prejudicia de asemenea Statele Unite. În
această situaţie Statele Unite ar putea ajunge să întreţină în mod
intenţionat un focar de dezechilibru economic mondial pentru a
amâna cât mai mult ziua întâlnirii cu extratereştrii, ceea ce
necesită maturitate şi stabilitate. Accelerarea şi amplificarea unei
politici de dominare şi de anexare a restului lumii mai ales prin
intermediul vectorului petrolier şi prin programe de fabricare a
armelor de ultimă oră par a fi la ordinea zilei.
Astfel, în momentul întâlnirii, Statele Unite ar ocupa un
loc privilegiat, un fapt împlinit, care probabil nu va fi contestat
de către extratereştrii din respect pentru libertatea umanităţii.
Statele Unite ar avea la dispoziţie un arsenal tehnologic care le-
ar permite să exercite presiuni asupra dorinţelor extratereştrilor
dacă aceştia şi le-ar exprima.
Altfel care ar fi mobilul care îi determină pe americani să
construiască bombe antimaterie de zece mii de ori mai puternice
decât bombele termonucleare, atât de puternice încât nu pot fi
folosite pe Pământ? Teama de asteroizi? Probabilitatea
pericolului apropierii unui geo-crucişător spaţial de Pământ?
Acestea sunt fleacuri. Este vorba mai degrabă despre paranoia
anti-extraterestră, de dorinţa înverşunată a oligarhiei militaro-
industrială a Statelor Unite de a putea obstrucţiona extratereştrii,
de a dispune în ziua întâlnirii de maximum de mijloace de
presiune împotriva lor, inclusiv de armele eficiente, pentru că
acesta pare să fie visul lor de independenţă virilă.
22 Lohanul, nr. 4
Fiinţele extraterestre binefăcătoare, care asistă şi protejează planeta Pământ
Prof. dr. Nicolae Popovici
Subiectul extratereştrilor a fost şi
rămâne unul sensibil atât în media, cât şi
în cercurile puterii. Cu toate acestea, în
ultimii ani, existenţa extratereştrilor a
început să fie luată tot mai mult în serios
atât de oamenii de ştiinţă, cât şi de clerul
de la Vatican. Cardinalii se întreabă ce se
va petrece dacă într-adevăr se vor
descoperi extratereştri, iar papalitatea a
dat chiar un comunicat în care precizează
că „este posibil ca Dumnezeu să fi creat
fiinţe extraterestre”. Într-adevăr, a crede
că suntem singura civilizaţie din
universul fizic, care pentru ştiinţă apare
aproape infinit, înseamnă nu doar o
dovadă de imens orgoliu, dar şi de o
crasă ignoranţă. Calculul matematic al
probabilităţilor este edificator în sensul
existenţei extratereştrilor, iar formula lui
Drake din astrofizică nu lasă urme de
îndoială.
Sursele de cercetare şi
autentificare a fenomenului OZN sunt
numeroase, dar cele mai multe sunt
tăinuite. Printre cele vizibile, merită să
menţionăm chiar Observatorul Vatica-
nului, care după mai multe mutări
succesive activează în prezent în Tucson,
Arizona, în Statele Unite ale Americii.
Este unul dintre cele mai performante din
lume şi este deservit de preoţii iezuiţi,
fiind în acelaşi timp conectat cu Centrul
Astronomic de la castelul Gandolfo
(reşedinţa de vară a papilor) prin interme-
diul Internetului. El poate cerceta galaxii
aflate la 5 miliarde de ani lumină distanţă
de planeta noastră. Dacă vom menţiona
că pentru construcţia lui au fost necesare
3,5 miliarde de dolari, care au fost donate
de un grup de mari oameni de afaceri
americani, şi dacă vom lua în
consideraţie faptul că acest observator se
află sub jurisdicţia iezuiţilor, vom
înţelege imediat conexiunea
francmasonică şi interesul imens pe care
masonii îl acordă extratereştrilor.
La suprafaţă, însă, lucrurile stau
cu totul altfel, politica generală fiind
aceea de dezarmare a subiectului şi de
minţire a populaţiei. Un exemplu clar în
această direcţie este recenta declaraţie a
NASA, ca răspuns la stupefiantele
relatări despre extratereştri făcute de
faimosul astronaut american Edgar
Mitchell, component al echipajului de pe
Apollo 14. În sinteză, el afirmă că
extratereştrii i-au contactat pe oameni de
mai multe ori, însă guvernele principa-
lelor puteri ale lumii au ascuns adevărul
timp de peste 60 de ani.
Edgar Mitchell susţine că a ştiut
de vizita unor OZN-uri pe Pământ,
datorită informaţiilor la care a avut acces
în anii în care a lucrat pentru NASA, însă
de fiecare dată ele au fost ascunse
publicului larg. O comparaţie la nivel
tehnologic între lumea noastră şi cea a
extratereştrilor este cu siguranţă în
defavoarea noastră, susţine astronautul
american. Potrivit acestuia, tehnologia
oamenilor „nu este nici pe departe atât de
sofisticată ca a lor”, iar „dacă ei ar fi fost
cu adevărat ostili, noi am fi dispărut de
mult timp”. Iată continuarea declaraţiei
lui Edgar Mitchell asupra acestui subiect:
„Am fost suficient de privilegiat să aflu
că am fost vizitaţi pe această planetă şi că
fenomenul OZN-urilor este real.
Subiectul a fost foarte bine acoperit de
toate guvernele, timp de 60 de ani, dar
încet-încet, aceste informaţii au ieşit la
iveală, iar câţiva dintre noi am fost
privilegiaţi să fim înştiinţaţi cu privire la
aceste lucruri..“
Oficialii NASA au negat însă
imediat comentariile astronautului. Într-
un comunicat oficial, purtătorul de
cuvânt al Agenţiei Spaţiale Americane a
declarat că: „NASA nu urmăreşte OZN-
uri. NASA nu este implicată într-o
activitate de acoperire a existenţei
extratereştrilor pe această planetă sau
oriunde în Univers”. Într-adevăr, NASA
nu urmăreşte OZN-uri – acest tip de
acţiuni fac parte din acţiunile militare
strict secrete – dar, aşa cum au precizat
mai mulţi autori consacraţi care au citat
surse oficiale militare sub anonimat,
NASA reprezintă chiar acoperirea
necesară pentru conlucrarea guvernului
american cu extratereştrii, precum şi
pentru diferitele contacte care se realizea-
ză cu OZN-urile ori cu extratereştrii.
Dacă citim cu atenţie lucrările de
specialitate în acest domeniu, putem
remarca similaritatea istoriilor ruseşti şi
americane privind OZN-urile prăbuşite şi
extratereştrii capturaţi, ceea ce ridică
probleme unor grupuri de interese aflate
la putere, la cel mai înalt nivel, în
America şi în alte ţări. Apare evident
faptul că ele lucrează laolaltă pentru a
Iulie 2008
dezinforma publicul larg în această
privinţă. Nu trebuie neglijată nici ipoteza
că, în loc să recunoască faptul că nu ştiu
ce se întâmplă, anumite cercuri încearcă
să profite de psihoza ipoteticei invazii
extraterestre, spre realizarea unor
obiective proprii. Prin urmare, omenirea
este confruntată de zeci de ani cu o
inteligentă mişcare de dezinformare şi, ca
orice astfel de acţiune, ea este structurată
pe mai multe nivele, ca foile de ceapă.
Primul strat este acela că
„fenomenul OZN nu există”. Acest nivel
de dezinformare este destinat mai ales
celor ignoranţi şi destul de proşti ca să
creadă serviciul de contrainformaţii şi
părerea generală de tip: „eu nu cred în
prostiile astea de farfurii zburătoare
sau în extratereştri”. În jurul acestui strat
vine cel de-al doilea, exemplificat prin
documentele de tip Majestic-12, care
arată că Guvernul şi Casa Albă cunosc
adevărul despre OZN-uri, dar îl ascund.
A treia foaie de ceapă, asupra căreia ne
atrage atenţia reputatul scriitor în
domeniu William Cooper, dar şi alţii,
susţine că extratereştrii sunt aici, pe
pământ şi ei sunt de fapt cei care conduc
lumea.
Faptul mai puţin cunoscut, dar
evidenţiat mai ales de anumite societăţi
secrete şi cercuri ezoterice, este că
întreaga activitate a diferitelor tipuri de
civilizaţii extraterestre care survolează
planeta noastră şi au interese aici
(numărul lor este estimat la 12 sau 13)
sunt la rândul lor sub o strictă
supraveghere a două sau trei civilizaţii
extraterestre extrem de avansate
tehnologic şi chiar spiritual, ele fiind
eminamente benefice pentru omenire.
Destinul Pământului ar fi fost complet
altul în lipsa acestui „serviciu
intergalactic de securitate”, care nu
permite decât în anumite limite
imixtiunea civilizaţiilor avansate în viaţa
altor civilizaţii mai puţin evoluate.
Referinţele la extratereştrii benefici nu
sunt prea multe, dar cert este faptul că ei
supraveghează planeta noastră încă din
negurile timpului, asigurând astfel
perpetuarea speciei oamenilor şi
progresul lor la toate nivelele. Acest tip
de civilizaţie superdezvoltată are acces
direct atât la unele planuri subtile
interdimensionale, cât şi la energia
timpului.
Iulie 2008
Descoperirile arheologice recente
pun sub semnul întrebării teoriile
oficiale asupra originii şi evoluţiei
omului
Prof. Violeta Bucu
Teoriile ştiinţifice care sunt predate în şcoli şi pe care
marea majoritate a oamenilor le acceptă şi le cred sugerează că
omul se trage din maimuţă, ajungând la stadiul actual prin
evoluţie lentă şi uniformă. Însă, cu puţină atenţie şi rigurozitate,
se constată că lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. De exemplu,
omul din Neanderthal şi omul din Cro-Magnon, două rase
inteligente şi diferite din punct de vedere genetic, au trăit în
aceeaşi perioadă: cu 30-70. 000 de ani în urmă. Omul din
Neanderthal a dispărut, iar cel din Cro-Magnon şi-a continuat
evoluţia până la omul contemporan.
Întrebarea logică este: dacă au existat două rase umane
inteligente diferite într-o anumită perioadă preistorică, de ce nu
ar fi existat trei, patru sau chiar cinci rase terestre inteligente în
aceeaşi perioadă de timp?
Cranii umane cu forme neobişnuite
Interpretarea datelor arheologice devine şi mai
complicată în urma descoperirii a numeroase cranii umane cu
forme diferite de cea cunoscută în prezent. Vă prezentăm în
continuare câteva exemple.
În bazinul fluviului Zambezi a fost găsit un craniu
fosilizat care probabil datează de mai multe sute de mii de ani.
Aceasta înseamnă că este mai vechi decât cele din Neanderthal,
lucru care dă peste cap toate cronologiile stabilite până acum.
În 1930, în apropiere de Chihuahua, Mexic, într-o grotă,
a fost găsit un craniu interesant. Volumul său era de 1. 400 cm
cubi la un schelet mic (la omul contemporan volumul craniului
este de aproximativ 1. 450 cm cubi la un adult), din care cauză a
fost denumit „StarChild” în traducere însemnând copilul
stelelor. Acest craniu are o simetrie perfectă şi un volum
armonios, ceea ce exclude din start ideea de malformaţie apărută
în urma vreunei patologii craniene. Structura osoasă s-a dovedit
a fi de două ori mai rezistentă şi mai uşoară decât cea a craniului
aparţinând lui homo sapiens.
Organizaţia Proiectul „StarChild” a înaintat craniul unui
laborator britanic, unde i s-a efectuat o analiză detaliată a ADN-
ului. Studiul a concluzionat că era fără niciun dubiu vorba despre
craniul unei fiinţe umane. În prezent, cele trei fotografii care
atestă existenţa acestor cranii circulă pe internet.
În 1880, mai multe cranii umane prezentând
protuberanţe cornoase au fost descoperite într-un mormânt, în
comitatul Brantford, Pennsylvania. Cu excepţia excrescenţelor
osoase de la nivelul frunţii, fiinţele umane cărora le aparţinuseră
acele schelete erau normale din punct de vedere anatomic. S-a
Lohanul, nr. 4 23
estimat că trupul lor fusese îngropat în locul respectiv
aproximativ în anul 1200 î. Ch. Craniile care au făcut obiectul
acestei descoperiri excepţionale au fost trimise la Muzeul
American de Investigare din Philadelphia. Au fost furate mai
târziu din acest muzeu, dispărând pentru totdeauna, aşa cum s-a
petrecut, de altfel, cu majoritatea artefactelor care contrazic
teoria oficială a antropologiei
Câteva tipuri de cranii
Robert Connolly, un pasionat de istorie străveche, a
realizat o călătorie în jurul lumii pentru a aduna informaţii
despre vechile civilizaţii. Un rezultat surpriză al muncii sale a
fost descoperirea acestor cranii cu forme neobişnuite. El le-a
fotografiat şi a publicat fotografiile obţinute pe un CD-Rom
intitulat „În căutarea Înţelepciunii Străvechi”, Cambrix, 1-800-
992-8781.
Datorită faptului că există puţine informaţii referitoare la
aceste cranii, este dificilă determinarea vechimii lor, raportul lor
cu alte umanoide şi plasarea originii acestora într-o cronologie.
Anumite cranii sunt atât de diferite de cele pe care le cunoaştem
încât am putea considera că aparţin unei cu totul alte rase, rase
care ar prezenta o vagă asemănare cu rasa umană.
Connolly a diferenţiat după forma pe care o au, patru
grupe de cranii:
-tipul J: Jack-o-lantern (nume dat dovleacului utilizat la
Halloween);
-tipul M: nume datorat formei specifice a craniului;
-tipul premodern: craniu alungit considerat de către
Connolly ca fiind mult mai vechi;
-tipul C: cap în formă de con.
Craniile de tip J
Craniul de tip J, în formă de dovleac, a ridicat mai multe
întrebări incitante. Este echivalentul craniilor moderne din toate
punctele de vedere, cu câteva elemente diferite. Cel mai puţin
semnificativ este dimensiunea orbitelor, care sunt cu
aproximativ 15% mai mari decât cele prezente la populaţia
modernă. Cel mai important element, însă, este capacitatea
foarte mare a craniului. Capacitatea cutiei craniene variază între
2. 600 cm cubi şi 2. 300 cm cubi. Vârsta acestui specimen este
necunoscută şi, până în prezent, niciun altul de acest gen nu a
mai fost găsit.
24 Lohanul, nr. 4
Craniul de tip M
Craniul de tip M este şi mai surprinzător decât cel
precedent. Este incomplet în partea inferioară a zonei faciale.
Însă, conform părţilor care s-au păstrat, caracteristicile acestuia
nu variază în raport cu cele ale unui craniu uman clasic.
Impresionant este că deţine cea mai mare capacitate craniană din
toate specimenele cunoscute. Cei doi „lobi” proeminenţi sunt de
asemenea anormali. Capacitatea craniană poate fi estimată
aproape sigur la 3.000 cm cubi.
Existenţa craniilor de tipul M şi J pare biologic
imposibilă. În opinia lui Connolly, singura explicaţie, ipotetică
însă, în ceea ce priveşte dimensiunea acestor cranii ar fi că, în
cazul celor două grupe, neotenia (capacitatea speciei de a-şi
prelungi perioada de creştere înainte de a ajunge la maturitate)
era mai ridicată faţă de cea a omului modern. Ceea ce poate
însemna şi că durata medie de viaţă a acelor specimene a fost cu
mult mai lungă.
Supoziţiile conform cărora ar fi fost vorba de simple
deformări sau cazuri de patologie, sunt dificil de justificat. În
rândul oamenilor din perioada actuală se mai întâlnesc din când
în când cranii care prezintă anomalii în ceea ce priveşte
dimensiunea sau forme anormale, dar acele malformaţii rămân
în limita valorilor speciei de referinţă.
Conform textelor medicale, cel mai mare craniu
înregistrat avea o capacitate de 1. 980 cm cubi, dar forma sa era
normală. Nu trebuie de asemenea uitat faptul că, creşterea
patologică a craniului are consecinţe fatale pentru fiinţa umană
respectivă, şi asta încă de la începutul dezvoltării patologiei
respective. Natura este fără milă în această privinţă. Toate
specimenele prezentate aici însă erau de vârstă matură.
Capacitatea cutiei craniene şi în concluzie dimensiunea
creierului, nu este obligatoriu corespondentă cu gradul de
inteligenţă. Fiinţa umană cu cel mai mare craniu era un om
retardat.
Craniile premoderne şi cele conice de tip C
Când imaginile acestor cranii au fost prezentate în 1996,
majoritatea oamenilor au crezut că era vorba de „capete
alungite”, stil despre care se ştie că a fost practicat în Nubia
antică, în Egipt şi în alte culturi. Problema ridicată de această
teorie este că respectivele cranii, chiar dacă erau alungite şi
înzestrate cu o frunte teşită şi înclinată către în spate, aveau
aceeaşi capacitate ca şi cea a craniului uman clasic, singura
diferenţă fiind forma obţinută după deformarea frontală şi
laterală. Pe de altă parte, nu se întâlnesc cranii în formă de con
alături de cranii alungite. Concluzia firească e că nu poate fi
vorba despre cazuri izolate de patologie craniană.
Connolly analizează descoperirile făcute în următorii
termeni: ,Partea frontală a craniilor premoderne seamănă cu cea
a unei fiinţe umane din familia aşa-zisă pre-Neandherhtal, însă
Iulie 2008
maxilarul inferior, chiar dacă este mult mai robust decât cel din
cazul omului modern, are formă şi caracteristici moderne.
Forma şi cutia craniană nu prezintă nicio similitudine cu
tipul Erectus şi Neandheratal şi nici cu tipul omului modern.
Anumite caracteristici minore ale tipului Neandhertal sunt
prezente, cum ar fi de exemplu osul occipital în spatele craniului
şi partea de jos teşită a cutiei craniene, alte caracteristici
amintesc mai mult de Homo Erectus. Totodată unghiul din
partea de jos a cutiei craniene este mai puţin obişnuit. Este
exclusă posibilitatea unor deformaţii. Craniul trebuie să fi
aparţinut tipului premodern sau tipului humanoid..
Comparându-l cu un craniu uman modern, se observă că
au aceeaşi capacitate a cutiei craniene. Fapt deloc surprinzător
ţinând cont că ultimele fiinţe din Neandherhal şi primele fiinţe
umane moderne (Cro-Magnon) aveau o cutie craniană mai mare
(ambele aproximativ între 1.600 cm cubi şi 1.750 cm cubi) spre
deosebire de cea a omului din epoca modernă (aproximativ
1.450 cm cubi).
Reducerea capacităţii craniene rămâne un mister în
condiţiile în care cutiile craniene care aparţineau specimenelor
datând aproximativ din anul 10.500 î.Ch. sunt mai mici.
Un alt mister dificil de dezlegat: cum se poate ca un
reprezentant al tipului aşa-zis de om premodern să fie găsit pe
continentul sud-american? Conform antropologiei „ortodoxe”,
pur şi simplu acel craniu nu există, pentru că aşa ceva nu este
posibil. Textele au stabilit că data de apariţie a omului în
America de Nord ar fi fost anul 35. 000 î. Ch. şi mult mai târziu
pentru America de Sud, conform teoriei oficiale. Singurele tipuri
de oameni a căror prezenţă pe continent este admisă, au o
anatomie modernă. Există şi alte surse care plasează toate
tipurile de fiinţe umane din cele două Americi în perioade mult
mai îndepărtate conform numeroaselor descoperiri, însă, oficial,
ne mulţumim cu aceste date.
Reprezentanţi moderni ai craniilor descoperite de
Connolly
Robert Connolly consideră craniile de tipul C şi cele pre-
moderne ca reprezentând tipul umanoidului necunoscut. În ceea
ce priveşte aceste două tipuri, este posibilă realizarea unei
comparaţii cu fiinţe în carne şi oase care au trăit pe această
planetă. Craniul de tip C poate fi comparat cu o statuie din
Louvre reprezentând un „Zeu”. Cât despre tipul pre-modern se
aseamănă foarte mult cu statuile egiptene reprezentându-i,
printre alţii, pe Nefertiti, pe Akhenaton, pe cei şase copii ai lor,
pe regele Tut.
Teoria patologiei craniene este exclusă. Mai multe
generaţii prezintă în mod riguros aceleaşi caracteristici. Nu poate
Iulie 2008
fi vorba nici de un efect al unui stil de sculptură care să indice
descendenţa din familiile de faraoni, o dovedesc craniile
acestora. Pe de altă parte, sarcofagele din Egipt aparţinând
dinastiei a XVIII-a conţin cranii de dimensiuni mai mari care au
puţine în comun cu cel al „omului modern”.
Akhenaton a fost fiinţă umană?
Statuia lui Akhenaton din Muzeul din Cairo este foarte
revelatoare. Sub coroana de faraon se distinge un craniu enorm.
Akenathon este reprezentat ca având gâtul lung şi urechile mari.
Comparându-l cu omul vitruvien (este numele comun dat pentru
a schiţa studiul de proporţii ale corpului uman în conformitate cu
Vitruvius făcute de Leonardo da Vinci în jurul anului 1492),
nicio proporţie aşa zis umană nu îi corespunde. Este foarte înalt,
abdomenul este voluminos, braţele şi membrele inferioare sunt
foarte subţiri, bicepşii, tricepşii şi pulpele sunt slab dezvoltate
fără nicio asemănare cu musculatura unui om obişnuit. Lucrul
cel mai frapant este lăţimea şoldurilor, la fel de mare ca şi cea a
umerilor. Această fizionomie atât de deosebită se regăseşte la
Nefertiti, la fiii acesteia, la regele Tut; este vorba aşadar de o rasă
diferită din punct de vedere genetic de cea a omului modern.
Nu poate fi vorba de o simplă malformaţie. Avem de-a
face cu o repartizare armonioasă care nu poate fi comparată cu
standardul uman modern. Afirmăm deci că în timpul celei de a
XVIII-a dinastii egiptene şi, foarte probabil, şi în alte vremuri, o
rasă care era diferită de cea umană, conducea Egiptul. Faptul că
se vorbea despre faraon ca despre un zeu, nu este o simplă
întâmplare. Să te afli în faţa unei astfel de fiinţe trebuie să fi fost
impresionant, să trezească stare de teamă şi respect. Faptul că,
aşa cum susţine Connolly, astfel de cranii (pe care acesta le
numeşte pre-moderne) au fost găsite şi în Peru şi în Tibet, este
pentru că rasa lui Akhenaton a fost dominantă şi în aceste
regiuni, în acelaşi timp sau în perioade diferite.
Pentru că era vorba de o rasă „divină”, aşa cum oamenii
de atunci îi considerau, facultăţile lor superioare le-au permis să
domine lumea şi întreaga populaţie a Pământului la un moment
dat. Vehiculele zburătoare descrise în textele sacre amerindiene,
vedice, tibetane sau egiptene ar fi putut foarte bine să fie
mijlocul pe care această rasă îl folosea pentru a călători şi pentru
a lua în mâini destinul rasei umane.
Este o adevărată enigmă la momentul actual ce s-a
petrecut cu această rasă diferită de rasa umană obişnuită. De ce
nu mai este la putere? De ce se ascunde existenţa ei? Este un
lucru cert faptul că elita mondială ne ascunde cu bună ştiinţă
artefacte şi antichităţi esenţiale pentru cunoaşterea trecutului
nostru îndepărtat. De ce?
Din scrierile străvechi reiese o teorie inedită
referitoare la istoria umanităţii
Literatura şi mitologia vechilor civilizaţii abundă de
numeroase creaturi neobişnuite – dragoni, şerpi zburători,
şopârle cu aripi sau creaturi mitice acvatice. Unele creaturi sunt
descrise ca fiind benefice, altele dominatoare şi crude cu
oamenii.
Oamenii descriau aceste creaturi ca fiinţe superioare sau
„zeităţi” care puteau să urce la cer în „care de foc” sau „corăbii
cereşti”. Locuiau în ceruri şi coborau adesea pentru a interveni în
evoluţia umană.
Colonizarea acestei planete de către astfel de creaturi este
descrisă într-unul din cele mai vechi documente sumeriene,
„Lista regilor sumerieni”, datând din al treilea mileniu î. Ch.
Acest document prezintă lista regilor din Sumer şi perioada de
domnie a acestora încă de la începutul timpurilor când strămoşii
lor au venit şi au coborât pentru a întemeia mai multe oraşe în
câmpia aluvială a Mesopotamiei. Denumiţi „Anunnaki”, aceşti
proto-sumerieni ar sta la originea civilizaţiei occidentale şi nu
numai.
În viziunea tradiţiei babiloniene o creatură acvatică
i-a învăţat pe oameni arta civilizaţiei
Tăbliţele cu scriere cuneiformă, din care o importantă
colecţie este expusă la Muzeul Britanic, trasează din nou istoria
speciei umane mergând înapoi în timp până la 400. 000 de ani.
Lohanul, nr. 4 25
În aceste tăbliţe îşi are originea Vechiul Testament, chiar dacă a
ajuns la noi filtrat de căile religioase şi sacerdotale prin care ne-a
parvenit.
Un alt lucru important a fost transmis prin intermediul
acestor tăbliţe. În secolul 3 î. Ch. preotul babilonian Berossus a
compilat un tratat în trei volume despre istoria umanităţii. Acesta
considera că existenţa omului pe pământ datează cu 432. 000 de
ani înainte de potop. Numai vechile scrieri sumeriene ar fi putut
să îi furnizeze asemenea informaţii. Conform scrierilor lui
Berossus, originea civilizaţiei umane a debutat graţie unei
creaturi amfibie care a ieşit din Golful Persic pentru a-i învăţa pe
oameni arta civilizaţiei. Berossus i-a numit „annedoti” ceea ce în
traducere din limba greacă însemna „respingători”. Berossus a
mai făcut referire la aceştia utilizând termenul „masurus” care
semnifică „ticăloşie”.
Mitul Dragonului este un numitor comun al
tradiţiilor referitoare la geneză
China: Cele mai vechi scrieri din literatura chineză
redate în misteriosul „Yi King” menţionează că primele fiinţe
umane au fost create de către zeiţa Nu Kua, care era un dragon.
Împăraţii chinezi au afirmat din totdeauna că erau descendenţi ai
acestei zeiţe.
India: „Ramayana” şi „Mahabharata”, cele mai vechi şi
cele mai celebre scrieri din literatura clasică hindusă, relatează
istoria relaţiei dintre oameni şi zeii-şerpi pe care îi consideră ca
fiind străbunii lor. În numeroase practici spirituale tradiţionale
preoţii arborează capete de dragon.
Africa şi America: Mitologiile meso-americană şi
africană relatează faptul că şerpi înaripaţi şi creaturi care
semănau cu dragoni au coborât din cer pentru a-i învăţa
elemente esenţiale ale civilizaţiei: faimoşii şerpi cu pene.
Occident: Celţii de asemenea venerau puterea
Dragonului, ornându-şi bijuteriile, emblemele şi armele cu
imaginea dragonului.
Acest mit este constant prezent de mii de ani în toate
tradiţiile şi pe toate continentele. Conform lucrărilor lui Sitchin,
Boulay şi Ike această origine ar însemna crearea omului de către
o rasă superioară numită soriană. Ne-am putea imagina că
manifestarea unor asemenea evenimente a fost atât de
traumatizantă şi atât de profund înrădăcinată în trecutul nostru,
încât cunoaşterea propriei naturi a fost suprimată şi nu a mai
rămas din ea decât o amintire alegorică, aşa cum afirmă Boulay.
Această opinie, oricât de seducătoare ar fi, nu dezleagă enigma
craniilor mai puţin obişnuite prezentate mai sus.
O altă ipoteză referitoare la simbolistica dragonului
Se cunoaşte în ziua de azi faptul că doar 10% din ADN
este codificat, restul de 90% fiind considerat drept reziduu ADN
conform termenilor ştiinţei oficiale. Nu este complet abuziv să
se pretindă că acest rest nu serveşte la nimic? Dacă ADN-ul este
un microcosmos trebuie să admitem că există un rost, un trecut,
o manifestare prezentă şi un potenţial viitor în restul de 90%. În
consecinţă, ar exista în molecula de ADN un potenţial de codare
greu de imaginat pentru noi.
Se ştie în ziua de azi că ADN-ul nu determină forma
biologică, există un principiu director care se ocupă cu aceasta.
Universul vehiculează în fiecare secundă câmpuri morfogenetice
(principii directoare) pentru orice formă potenţială de viaţă. Or,
atunci când aceste câmpuri întâlnesc condiţii biocompatibile,
apare o entitate biologică. Un asemenea proces are loc la scară
cosmică, nu se produce ex-nihilo într-o fracţiune de secundă,
ţine cont de o anumită evoluţie a formelor biologice
preexistente.
Totuşi, dacă analizăm istoria speciei umane pe o durată
de jumătate de milion de ani, am putea concepe un timp, condiţii
şi locuri favorabile (considerate în general locuri sacre) apariţiei
unor rase umane superioare în raport cu noi. Este foarte posibil
să fi avut loc salturi cuantice exacte în evoluţia umană, urmate
de involuţie. Istoria umană este marcată de apariţia subită a
marilor civilizaţii şi de decăderea lor adesea inexplicabilă. Dacă
o rasă diferită şi evoluată a apărut în anumite condiţii avem
aşadar un prim element al răspunsului. Creaturile civilizaţiei ar fi
26 Lohanul, nr. 4
putut fi nu unilateral extraterestre, ci fiinţe terestre mai avansate
pe scară morfogenetică universală. Când condiţiile
biocompatibile apariţiei unei astfel de specii încetează, aceste
creaturi degenerează antrenând în dispariţia lor întreaga
civilizaţie pe care o creaseră.
Craniile atât de bizare care v-au fost prezentate sunt
probabil ceea ce a rămas din acele salturi cuantice exacte sau din
regresiunile expresiei morfogenetice cosmice. Acest proces ar
putea să explice foarte bine morfologia atipică a lui Akhenaton
şi a descendenţilor săi.
Analizând omul modern, el nu există decât în virtutea
condiţiilor biocompatibile care permit expresia unui principiu
director morfogenetic specific. Totuşi, el poate să involueze, să
Iulie 2008
evolueze, sau poate fi înlocuit de o entitate biologică acvatică
aflată la un nivel superior pe scara morfogenetică. Himerele,
zeii, demi-zeii androgini despre care vorbesc toate textele sacre
nu sunt probabil decât rezultatul acestui proces. În ceea ce
priveşte Dragonul acesta reprezintă arhetipul, sursa a tot ceea ce
germinează, se dezvoltă, înfloreşte, tot ceea ce înoată, merge şi
zboară. El conţine proprietăţile holografice ale cosmosului:
dintr-o infimă parte poate surveni totul. Or, acest potenţial poate
fi exprimat mai ales pe o planetă telurică precum Terra. Acesta
este fără îndoială un caz excepţional în cosmos, ceea ce ar
explica curiozitatea pe care o manifestă faţă de noi, creaturile
extraterestre…

O veritabilă epidemie de tumori cerebrale

datorată folosirii telefoanelor mobile

preferă să protejeze interesele marilor început să avertizeze privind pericolul

Ing. dr. George Preda
Această epidemie este prevă-
zută să explodeze în următorul
deceniu Mass-media corporatistă ne
minte, susţinând că telefoanele mobile
sunt inofensive
Folosirea curentă a telefonului
mobil implică un risc de trei ori mai mare
de a face o tumoare cerebrală şi un risc
de patru ori mai mare de a avea boli
grave ale urechii. Experţii au prevăzut că
numărul persoanelor afectate de tumori
cerebrale va creşte de cel puţin 10 ori în
următoarea decadă, dând naştere unei
veritabile „epidemii” de tumori cerebrale.
În loc să se facă ceva pentru a ne proteja
de acest pericol, suntem în continuare
asaltaţi de superoferte ale companiilor de
telefonie mobilă care oferă sute sau mii
de minute de convorbire la preţuri
promoţionale, inclusiv abonamente
speciale pentru copii şi tineri care caută
să îi „stimuleze” pe aceştia să vorbească
cât mai mult la telefon.
În ultimii ani, a crescut dramatic
numărul persoanelor afectate de tumori
cerebrale (de altfel, a crescut numărul
persoanelor afectate de toate formele de
cancer, precum şi de autism şi alte boli
foarte grave). Printre motivele care stau
la baza acestei situaţii îngijorătoare este
poluarea electromagnetică, undele radio
şi microundele în care suntem practic
continuu „îmbăiaţi” şi mai ales telefonia
mobilă. Copiii sunt foarte afectaţi de
aceste radiaţii. Unele statistici neoficiale
arată că tumorile cerebrale au devenit
cauza nr. 1 a mortalităţii copiilor în SUA
şi Australia şi aceasta deoarece foarte
mulţi copii folosesc telefoane mobile.
Diferite studii medicale serioase
au căutat să semnaleze pericolul folosirii
telefoanelor mobile. În mod consecvent,
ele au fost muşamalizate sau
minimalizate. Mass-media corporatistă
corporaţii decât sănătatea populaţiei. În
loc să se publice adevărul despre efectele
dezastruoase ale telefoniei mobile asupra
sănătăţii, suntem asiguraţi că acestea nu
prezintă nici un pericol. De câte ori
răzbesc în presă cazuri zguduitoare sau
studii despre efectele cancerigene ale
folosirii telefoanelor mobile, apar şi unii
„medici” plătiţi de aceste corporaţii care
susţin, nici mai mult nici mai puţin, decât
că telefoanele mobile nu ne pot face
niciun rău!
Poate nu ştiaţi că la începutul
secolului trecut, prin anii ‘20, când
studiile medicale începuseră să dove-
dească faptul că fumatul creşte riscul de
cancer pulmonar, companiile producă-
toare de tutun susţineau cu încăpăţânare
contrariul. În reclamele la ţigări apăreau
deseori imaginile unor medici care îi
asigurau pe fumători că nu există nici cel
mai mic pericol să se îmbolnăvească de
cancer pulmonar şi că, din contră,
fumatul este foarte bun pentru sănătate!
În cele din urmă, deoarece a devenit
evidentă incidenţa crescută a cancerului
pulmonar la fumători, au dispărut acest
gen de reclame. În prezent, aşa cum ştim,
producătorii de tutun sunt obligaţi să
afişeze pe pachetele de ţigări
avertismente privind efectele nocive ale
fumatului.
Acest exemplu şocant ar trebui să
ne dea tuturor de gândit de câte ori mai
auzim pe cineva care încearcă să ne
convingă că nu există niciun fel de
pericol să folosim telefoane mobile. Şi nu
este singurul exemplu! În secolul trecut
se folosea deseori în comerţul de
încălţăminte un aparat cu raze X pentru
picioare, denumit fluoroscop (foto). Ideea
era de a stabili mărimea cea mai adecvată
de pantofi pe baza osaturii picioarelor.
Acum, când ştim că razele X sunt foarte
periculoase şi cancerigene, pare de
necrezut faptul că aceste aparate au fost
folosite extensiv timp de peste trei
decenii, doar dintr-o comoditate –
practic, un moft. În anii ’50 medicii au
acestor aparate, dar ele au fost folosite în
continuare. A fost nevoie de un caz
evident extrem de grav – un model căruia
i-a fost amputat un picior – pentru ca
aceste aparate să fie scoase din uz.
Telefonia mobilă ne afectează
tuturor sănătatea, chiar şi celor care nu au
telefoane mobile. Turnurile şi antenele
care au o putere foarte mare emit radiaţii
electromagnetice. Nu există niciun fel de
legislaţie care să interzică amplasarea
acestora pe blocuri, lângă şcoli sau
spitale. Anumite stări proaste precum
dureri de cap, ameţeli, oboseală, tulburări
ale vederii şi auzului datorate radiaţiilor
electromagnetice pot să ne afecteze chiar
şi în această clipă, dar să nu ştim care este
adevăratul motiv. Toate aceste efecte
sunt desigur mult amplificate dacă vorbiţi
mult la telefon, dar este bine să ştiţi că ele
apar chiar şi dacă folosiţi un „hands-free”
sau dacă vă ţineţi telefonul aproape de
trup (în buzunar, atârnat la gât, pe birou,
lângă capul patului etc. ). În cazul
copiilor, deoarece oasele craniene sunt
mult mai fragile până la vârsta de 14 ani,
efectele sunt devastatoare.
Enrico Grani, un australian care
este pe moarte din cauza unei tumori
cerebrale pe care este convins că a făcut-
o pentru că vorbea foarte mult la
telefonul mobil, militează pentru a aduce
la cunoştinţa cât mai multor oameni
pericolele la care se expun zi de zi, de
bunăvoie, numai pentru că li se pare că
telefonul este inofesiv şi pentru că le-a
devenit indispensabil. El consideră că
marile corporaţii de telefonie mobilă ar
trebui acuzate de genocid şi crime cu
premeditare. El mai consideră şi că
obişnuitele campanii publicitare ale
companiilor de telefonie mobilă, care
oferă avantaje şi multe convorbiri
gratuite în primele luni de abonament,
sunt asemenea tacticii vânzătorilor de
droguri care deseori oferă primele doze
pe gratis, contând pe dependenţa care va
apare ulterior.
Iulie 2008
Sarea iodată
favorizează cancerul
Prof. dr. Pavel Chirilă
Interviu realizat de Carmen
POPESCU şi Victor RONCEA
Prof. dr. Pavel Chirilă atrage
atenţia opiniei publice şi factorilor
responsabili ai statului asupra unui
pericol care viteaza, pe căi neştiute şi
aproape nevăzute, imensa majoritate a
romănilor, în urma unor Hotărâri de
Guvern aberante, legate de obligativitatea
iodării sării. Profesorul Chirila ne
demonstrează ca iodarea universala a
sării este un real atentat la sănătatea
publică a românilor. Guvernul iodeaza
obligatoriu 20 de milioane de oameni,
însă nevoie de iod au cel mult 8.543
persoane. În urma acestei norme
totalitare şi discriminatorii neîntâlnite
nicăieri în lume şi nici chiar în timpul
regimului comunist s-a ajuns ca
procentul de îmbolnăviri de cancer
tiroidian să se dubleze, în ultimii ani.
Operaţia recenta a preşedintelui Traian
Băsescu poate avea şi această cauză,
afirmă alte surse medicale. Semnalul de
alarmă pe care îl tragem azi trebuie luat
serios în seamă de parlamentarii
României din Comisiile de Sănătate, de
Ministerul Sănătăţii, de medicii
specialişti şi, nu în ultimul rând, de
instituţiile însărcinate cu apărarea
cetăţenilor ţării şi chiar şi de către
organele de cercetare penală.
— De unde vine această aberaţie,
de care, cred, puţin, cetăţeni sunt
realmente conştienţi: obligativitatea de a
consuma sare iodată, chiar împotriva
sănătăţii lor?
— Guvernul anterior a emis
Hotărârea 568/2002 publicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 407 din 12.
06. 2002. Mai exact, titlul ei precizează
conţinutul: "privind iodarea universală a
sării destinate consumului uman, hranei
animalelor şi utilizării în industria
alimentară".
— În ce temei poate obliga statul
un cetăţean să consume numai un anume
produs, fără să ofere posibilitatea alegerii,
în cunoştinţă de cauza?
— Hotărârea este dată "în temeiul
prevederilor art. 107 din Constituţia
României". Cel puţin aşa se specifică în
text. Capitolul II, articolul 3 sună astfel,
totalitar: "În România, în alimentaţia
oamenilor, hrana animalelor şi în
industria alimentara se utilizează numai
sarea iodată". Art. 4 (2) precizează şi
cantitatea de iod: 20A/-5 mg iod/kg sare,
respectiv 34A/-8,5 mg iodat de
potasiu/kg sare). Priviţi, articolul 10
reglementează toate interdicţiile posibile:
"Pe teritoriul României sunt interzise:
importul în vederea comercializării de
sare neiodata pentru utilizarea în
alimentaţia omului, hrana animalelor şi
industria alimentară". Şi cum un necaz nu
vine niciodată singur indiferent ce guvern
este la conducere, în 2006 apare
Hotărârea 1904, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 1038 din 28. 12. 2006
care obligă la creşterea concentraţiei de
iod, pana la 30 mg iod/kg sare (admis
chiar pana la 40 mg iod/kg sare). În plus,
aceasta Hotărâre de Guvern lasă
opţională folosirea sării iodate în hrana
animalelor şi industria alimentară
(sperând că îndulceşte sărătura acolo
unde consumatorul nu poate decide), dar
devine mai categorică şi restrictivă când e
vorba de alimentaţia privată, publică şi
colectivă, precum şi în panificaţie (unde
fiecare om ar fi putut decide pentru el
însuşi).
— Explicaţi-ne, vă rog, de ce sunt
aceste Hotărâri de Guvern un atentat la
sănătatea publică a românilor?
— În primul rând pentru că nu
este normal (nici drept, nici corect) ca
Guvernul României să îi oblige prin lege
pe cetăţeni să mănânce ce vrea Guvernul.
Nicăieri în lume nu mai există o aseme-
nea lege. Este o încălcare a dreptului la
autonomia persoanei, o încălcare a drep-
turilor omului, o declarare a priori a
poporului roman ca fiind bolnav, în
întregime. Apoi, majoritatea autorilor
sunt de acord că astăzi aportul de iod a
crescut la 0,5 mg/zi prin folosirea (în
afară de alimentaţia naturală) a iodului în
prepararea unor medicamente şi vita-
mine, ca agent antiseptic şi ca substanţă
de contrast în diferite investigaţii. Cei
care vor să se documenteze asupra
necesarului fiziologic de iod în organis-
mul uman pot consulta, printre altele,
următoarele: Harrison, Principiile
Medicinii Interne, apăruta la Teora, în
1999, (pag. 2134-2136), I. Haulica,
Fiziologie umana, Editura Medicala,
Bucuresti, 1996, A. C. Guzton, Fiziologie
umană şi mecanismele bolilor, Editura
Medicala sau J. Ed. V. Gomer, Totul
despre tiroida, Editura Polinard,
Bucuresti 1999 (pag. 20),
— Câţi români au strictă nevoie
de acest iod din sare şi pentru ce?
— Datele statistice oficiale ale
Ministerului Sănătăţii arată că la momen-
tul emiterii Hotărârii de Guvern care
obliga la iodarea universala existau în
România 8.543 de cazuri de hipotiroidie
declarate de medicii de familie, iar media
pe ultimii 10 ani, facută într-un studiu pe
1992-2001, arata 4.117 cazuri.
— Ce semnificaţii au aceste
cifre?
— Cel puţin două semnificaţii:
pentru ceilalţi 20 milioane de romani
iodarea universală devine un supradozaj
periculos, căci în mod logic restul
romanilor sunt eutiroidieni, adică au o
funcţie tiroidiana normala, sunt hiperti-
roidieni, au hormoni tiroidieni în exces,
sau sunt bolnavi cu cancer tiroidian.
Afirmaţia că Hotărârea de Guvern cu
Lohanul, nr. 4 27
pricina este o măsură benefică care
exprimă marea grijaăa Guvernului pentru
sănătatea poporului nu este decât o
demagogie jalnica, căci nu este normal să
iodezi obligatoriu 20 de milioane de
oameni pentru ca ar avea nevoie de iod
cel mult 8.543 persoane.
— Concret, ce ni se poate
întâmpla nouă, celorlalţi 20 de milioane
de romani, în urma folosirii banale a sării,
dar iodate?
— Câteva date esenţiale de fizio-
patologia tiroidei arată ce se întâmpla
dacă administrezi iod în exces: iodul
administrat în doze mari blochează
reacţiile de organificare şi cuplare. Acest
efect poarta numele de Wolf-Chaikoff.
Apoi, administrarea îndelungată a iodului
se poate asocia cu inhibarea continua a
sintezei hormonale şi cu apariţia guşii, cu
sau fără hipotiroidie (mixedem produs de
iod). Şi tiroida fetală este foarte sensibilă;
administrarea iodului la gravide poate
produce guşa sau hipotiroidie la feţi. Unii
agenţi, altfel slab guşogeni - cum sunt
sulfonamidele şi antipirina - sunt mai
puternici când sunt administraţi împreuna
cu iodul. Mai mult, atât în guşa endemica
netoxică, cât şi în cea sporadică, adminis-
trarea iodului poate determina dezvol-
tarea tireotoxicozei (iodbasedow), o
complicaţie asociată cu autonomia
funcţionala din această afecţiune. Un
studiu francez făcut pe 36.308 subiecţi nu
a constatat o corelaţie intre frecventa
guşei şi iodul urinar, ceea ce susţine
intervenţia şi a altor factori guşogeni în
afara carenţei de iod. Toate acestea sunt
explicate şi de Harrison, în Principiile
Medicinii Interne, lucrarea pe care am
pomenit-o înainte, care mai spune: "de
cele mai multe ori cauza guşei simple
(netoxice) este necunoscută". În unele
cazuri cauzele hipotiroidiei sunt
cunoscute: deficit de iod; ingestia unor
agenţi guşogeni; defect în biosinteza
hormonala. Dar astăzi este tot mai mult
demonstrat rolul agravant al alimentaţiei
deficitare în proteine ca factor
etiopatogenic al hipotiroidiei.
— Şi atunci de ce suntem iodaţi
cu forţa?
— Guvernanţii susţin că ne
iodează pentru că ne vor binele şi ca sa
prevină hipotiroidia la romani, prin
deficit de iod. Datele ştiinţifice insă,
susţin contrariul dovedind ca cei care au
ticluit hotărârea, ori nu sunt bine
informaţi ori mint "ştiinţific şi politic".
Tot pentru probitatea ştiinţifică
consultato Tratatul de Medicina Interna
al lui Harrison şi veţi afla ca: cea mai
frecventa cauza a hipotiroidiei tireoprive
este ablaţia chirurgicala sau cu iod
radioactiv a glandei tiroide, cea mai
frecventa cauza a hipotiroidiei primare
este cea autoimuna (răspunzătoare de
90% din cazurile de hipotiroidie), iar din
cele 18 cauze ale hipotiroidiei numai una
singura se refera la deficitul de iod.
— Şi care sunt consecinţele?
— Sunt atât de numeroase şi
28 Lohanul, nr. 4
nefaste, încât trebuie să vi le scriu, ca să
le redaţi ştiinţific. Iată, câteva dintre
consecinţele iodării universale a sării:
hipertiroidii induse la eutiroidieni;
creşterea ratei cancerelor tiroidiene (Drug
Saf 2000 (2); 89-95). Intr-un studiu din
Tasmania rata a crescut de trei ori la
persoanele peste 49 de ani (J. Clinica.
Endocrinologie. Metabolism, 1973, 37
(6): 901-909; creşterea volumului glandei
tiroide, de la 4,8 ml la 8,6 ml, intr-un
studiu publicat de European Journal 2000
Ana de Premawardhana L D. şi colab.
(European Endocrinology, Metabolism,
2000, Aug, 143 (2), 185-8; iodul urinar a
crescut, după acelaşi studiu de la 105 la
152 microg/l, (European Endocrinology,
Metabolism, 2000, Aug, 143 (2), 185-8;
Tg Ab creste, după aceiaşi autori de la
14,3% (la 11 ani) la 69,7% (la 16 ani) (pa
0,03), (European Endocrinology,
Metabolism, 2000, Aug, 143 (2), 185-8;
afectarea vederii prin toxicitate directa
asupra retinei (pigmentul epitelial
retinian) demonstrat de Singalavanija A.
şi colaboratorii folosindu-se de
electronoretinografie, potenţiale vizuale
evocate (VEP) şi angiografia fundului de
ochi cu fluoresceina (FA), (Retina 200;20
(4);378- 83; creşterea constanta a
Basedow-ului autoimun (European
Endocrinology, Metabolism, 2000, Aug,
143 (2), 185-8; hipotiroidie indusa prin
iod (Annales d'Endocrinologie (Paris)
1996, 57, 463-469; tiroidita Hashimoto
(Annales d'Endocrinologie (Paris) 1996,
57, 463-469; creşterea incidenţei
cancerelor tiroidiene papilare (Annales
d'Endocrinologie (Paris) 1996, 57, 463-
469;
— Cum s-a ajuns aici?
— Guvernanţii au călcat pe
urmele unor experienţe nefaste fără sa
consulte literatura de specialitate. Cu
puţină bunăvoinţă sau interes faţă de
sănătatea naţiunii puteau fi cercetate
studiile lui D. A. Kontras de la
Departament of Clinical Therapeutics,
Universitatea din Atena, care arata în
"Retina 2000" faptul că cercetătorii care
au iodat 12 oraşe în Anglia, comunităţi
din Spania şi Zair au trebuie sa întrerupă
cercetarea pentru că a crescut alarmant
numărul de hipotiroidii şi guşa
multinodulară. Un alt caz: după o iodare
profilactică în Salta (Argentina) a crescut
numărul cancerelor tiroidiene papilare.
Acelaşi autor a iodat locuitorii unui sat
din Grecia: înainte de administrarea
iodului nici unul nu avea autoanticorpi
tiroidieni; după câteva luni 50% din
subiecţi aveau autoanticorpi
antitireoglobulina sau antimicrosomali.
În Germania de Est, unde s-a făcut la un
moment dat iodarea populaţiei, s-au găsit
procente mult mai mari de antoanticorpi
decât în Germania de Vest. Iodarea apei
la astronauţii eutiroidieni (cu funcţie
tiroidiană normală) a indus o scădere a
funcţiei tiroidiene, după cum publica
Aviation Space & Environmental
Medicine în numărul 71.
— Suntem în pericol?
— Iodarea universala a sării este
un atentat la sănătatea publica a
romanilor, deoarece analiza recenta a
datelor statistice, după 4 ani de
funcţionare a nefastei Hotărâri de
Guvern, arata următorul dezastru:
numărul cancerelor tiroidiene s-a dublat,
de la 235 la 431 de cazuri în 2006! Şi
numărul hipertiroidiilor s-a dublat: de la
3.127 cazuri în 2001 la 6.387 cazuri în
2006. Iar numărul hipotiroidiilor, pe care
au sperat guvernanţii să-l amelioreze, a
rămas neschimbat!
Dacă extindem analiza statistică
pe media a 10 ani înainte de iodare şi
media pe 3 ani după iodare atunci
observăm că tendinţa evolutivă este încă
mult mai grava: cancerul s-a dublat,
hipertiroidia a crescut de 5,4 ori,
hipotiroidia a crescut de 2,3 ori.
— Ce este de făcut?
— Preşedintele, el însuşi operat
pe tiroida, ar putea să intervină măcar
pentru cei cinci milioane de romani care
l-au ales şi care sunt "iodaţi universal" şi
expuşi riscurilor fără să aibă nici o vină.
Instituţia numită Avocatul Poporului să
se sesizeze. Iar Comisia de bioetică a
Ministerului Sănătăţii şi Comisiile
Medicale ale Parlamentului să analizeze
măcar datele statistice.
— Ştiţi care este situaţia în restul
Uniunii Europene?
— Să învăţăm de la Europa
măcar ce este bun, căci acolo nimeni nu
Iulie 2008
şi-a permis să iodeze universal o ţară
întreagă. Încercările din trecut au fost
făcute cel mult pe, "o şcoală", "un sat",
"un oraş" şi efectele catastrofale - au avut
decenţa şi conştiinţa să le recunoască. În
multe ţări (care au probleme reale cu
deficitul de iod) există pe raft sare
normală şi sare iodată şi fiecare persoană
cumpără de care are nevoie. Desigur, în
acest caz profitul firmelor care
comercializează iodul ar fi mult mai mic,
dar merita.
— Deciziile acestea aberante
datează deja din 2002 şi 2006. Dacă nici
acum nu se va schimba nimic, ce credeţi
că se va întâmpla?
— Pai, dacă un membru al
Guvernului a făcut sau face una din bolile
tiroidei enumerate mai sus, să înţeleagă
că este victima propriei Hotărâri de
Guvern.
— Dar dacă ei folosesc sare de
Bruxelles?
— Atunci să încercăm barem să
prevenim populaţia…
Prof. dr. Pavel Chirilă este medic
primar boli interne, preda bioetică şi are
şi supraspecializare în fitoterapie şi
homeopatie. A fost medic la Policlinica
"Gh. Marinescu" din Bucureşti, la
Clinica Medicala a Spitalului de Urgenta
din Bucureşti, medic cercetător principal
gradul I la Institutul de Medicina Interna
"N. Gh. Lupu" al Academiei de Ştiinţe
Medicale din Bucureşti, medic cercetător
principal gradul I la Centrul de Medicina
Sociala "Christiana" Bucureşti. Este
medic naturist, un practician al medicinii
creştine şi autor al mai multor lucrări de
specialitate. În cartea "Spitalul creştin", la
care este coautor, dr. Pavel Chirilă
conturează imaginea unei instituţii care
are în centru, ca o inima, biserica. Pe
lângă Centrul Medical “Naturalia“ a
reuşit să ridice, cu sprijinul Comisiei
Europene şi al unor fundaţii caritabile,
singurul aşezământ de tratare a bolnavilor
de cancer şi leucemie în fază terminală,
Centrul de Îngrijiri Paliative "Sfânta
Irina".
(n. r. - sarea grunjoasa nu conţine iod, la
fel şi cea care se vinde la magazinele tip
Plafar).
(după www. ziua. net)

Motto: „Pe măsură ce parcurgem, una după alta, etapele căii spirituale pe care ne aflăm fiind însufleţiţi de
Speranţa aspiraţie, speranţele binefăcătoare, puternice şi constante pe care le hrănim ne ajută extraordinar de mult
să îndrăznim să devenim exact ceea ce fiecare dintre noi suntem cu adevărat: FIINŢE DIVINE CE AU
FOST ZĂMISLITE DUPĂ CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA TATĂLUI CERESC (DUMNEZEU).“
în care ne aflăm numai pentru că suntem capabili să nu ne
pierdem speranţa.
Prof. George Bucur Umanitatea evoluează ca şi cum ar fi ghidată de acest sui
generis steag invizibil care se află în străfundul sufletelor noastre
Speranţa este mica lumină pâlpâitoare care se află la numai pentru că bărbaţii, femeile şi copiii nu şi-au pierdut
capătul tunelului sufletelor noastre atunci când pretutindeni în speranţa în niciuna dintre situaţiile cele mai cumplite cu care s-au
jurul nostru se află doar beznă. Scriitorul Edmond Rostand confruntat. Întocmai ca o plantă fragilă, speranţa are nevoie de o
spunea: „MAI ALES NOAPTEA ESTE FRUMOS SĂ anumită îngrijire şi tocmai de aceea ea trebuie să fie cultivată.
CREDEM ÎN LUMINĂ!“. Atunci când ne simţim singuri, atunci Speranţa este mica floare ce se află pe planeta sa pustie şi pe care
când suntem bolnavi şi abandonaţi, atunci când suferim foarte Micul Prinţ o udă fără încetare pentru ca ea să trăiască şi să fie un
tare, atunci când suntem foarte trişti, reuşim să ieşim din prăpastia martor necesar al iubirii. Scriitorul francez Anatole France
Iulie 2008
spunea: „NUMAI ATUNCI CÂND CREDEM CU PUTERE ÎN
TRANDAFIRI, ÎI FACEM SĂ ÎNFLOREASCĂ MULT MAI
REPEDE“. Prin atenţia fermă, constantă şi plină de iubire pe care
o focalizăm asupra fiinţelor, asupra situaţiilor, asupra lucrurilor şi
chiar asupra noastră înşine, evoluţia devine fecundă, progresul
înmugureşte în mod gradat şi pretutindeni în jurul nostru Creaţia
începe să reînflorească. Dincolo de aparenţe, speranţa, fie ea chiar
şi foarte puternică, a unei vieţi mai bune nu este suficientă. Mai
mult decât atât, este necesar să ştim să ne făurim această existenţă
la care aspirăm şi pentru aceasta trebuie să şi acţionăm aşa cum se
cuvine fără a înceta să visăm şi să aspirăm. Altfel spus, aceasta
implică să ştim să ne formăm şi să ne revoluţionăm pe noi înşine.
Este bine să ne dăm seama că în tot ceea ce se petrece în
cadrul existenţei noastre, fără nicio excepţie, nimic important nu
survine la întâmplare. Chiar şi atunci când nu ne dăm seama de
aceasta, dincolo de o aparentă întâmplare se află, de fapt, o tainică
necesitate. Un faimos proverb biblic spune: „Ajută-te cu
perseverenţă şi fermitate şi Cerul (DUMNEZEU) te va ajuta“.
Aceste cuvinte sunt pline de speranţă şi de înţelepciune. Într-una
dintre scrierile sale, înţeleptul chinez Lao Tseu spune: „O
CĂLĂTORIE DE 10. 000 DE PAŞI ÎNCEPE ÎNTOTDEAUNA
Lohanul, nr. 4 29
CU UN PRIM PAS“. A ne păstra speranţa înseamnă să fim
întotdeauna capabili să facem şapte paşi mai mult, oricare ar fi
obstacolele şi oricare ar fi primejdia în care ne aflăm.
De fapt, speranţa pe care o manifestăm reflectă totodată
încrederea pe care o avem în viaţă. Demersul fundamental al
acestei acţiuni de salubritate interioară constă în a regăsi o
conştiinţă clară şi lucidă, care ne va permite să transformăm în
energie benefică energia malefică ce încă se mai află în noi.
Pentru aceasta este întotdeauna stringent necesar să devenim
capabili să ne detaşăm cu luciditate de toate situaţiile noastre
conflictuale, de toate himerele noastre inutile, de monştrii pe care
îi hrănim în noi, privind apoi toate acestea dintr-un alt punct de
vedere: divin, creator, benefic. Atunci când devenim capabili să
facem aceasta, ne putem da seama că A SPERA rimează foarte
bine cu A ANTICIPA. Trebuie totodată să nu pierdem din vedere
că speranţa divină, binefăcătoare, puternică, constantă şi stenică
se împărtăşeşte. Ea este una dintre comorile care se află ascunse
în fiinţa fiecăruia dintre noi şi tocmai de aceea este important să
învăţăm să o descoperim aici şi acum, cât mai repede. A
manifesta o puternică şi constantă speranţă înseamnă, totodată, să
devenim capabili să surâdem.

Aforisme şi cugetări
* Cel mai adesea oamenii se simt
singuri pentru că îşi construiesc în jurul
lor ziduri groase ca de temniţă, în loc să
construiască minunate punţi de
comunicare.
* Cea mai mare nefericire care se
poate abate asupra noastră este aceea de a
nu fi niciodată utili nimănui. Cea mai
tragică viaţă este aceea care nu serveşte la
nimic bun. O viaţă inutilă este o moarte
anticipată. Urmăriţi zi de zi să deveniţi
din ce în ce mai bogaţi prin intermediul
bucuriilor şi al fericirilor pe care le oferiţi
cu generozitate celorlalţi. Dacă la un
moment dat descoperiţi că lipseşte ceva
esenţial în viaţa voastră, daţi-vă
neîntârziat seama că nu v-aţi aţintit
privirea cât mai sus posibil, către stele, şi
nu L-aţi descoperit încă pe
DUMNEZEU, care aşteaptă răbdător
întâlnirea cu voi, ascuns fiind în
străfundurile tainice ale propriului suflet.
Dacă voi credeţi în divina bunătate, în
umila şi sublima bunătate, comoara pe
care v-o las este binele pe care nu am
avut timp să-l fac, cu toate că am aspirat
să-l înfăptuiesc cu ajutorul lui
DUMNEZEU. Pentru fiecare dintre voi
rămâne suficient de mult bine de făcut,
pe care puteţi începe chiar de astăzi să-l
faceţi. Veţi descoperi în felul acesta, cu o
bucurie crescândă, că o mare parte din
binele şi fericirea pe care le oferiţi
celorlalţi, vi le dăruiţi, în simultaneitate,
vouă înşivă. Tot la fel veţi putea face şi
cu comoara iubirii fără de măsură. Veţi
descoperi neîntârziat că fiecare val de
iubire pe care îl dăruiţi celorlalţi este şi
rămâne totodată al vostru, în veşnicie.
* „Genii ignorate, care aţi fost
stinse şi chiar înecate în lacrimi, suflete
nobile care nu aţi fost apreciate la justa
voastră valoare, copii care nu aţi fost
recunoscuţi de aceia care v-au conceput,
surghiuniţi nevinovaţi, voi toţi care aţi
intrat în viaţă prin pustiurile acesteia, voi
care aţi găsit pretutindeni chipuri reci şi
ostile, inimi împietrite, urechi astupate,
nu vă plângeţi niciodată! Fiecare dintre
voi puteţi cunoaşte nesfârşita bucurie,
debordantă şi copleşitoare, în momentul
în care pentru voi o inimă se deschide
plină de iubire, o ureche vă ascultă, o
privire se întoarce atentă şi binevoitoare
către voi. Pentru fiecare dintre voi, o
astfel de zi, chiar şi atunci când este una
singură, face să dispară ca prin farmec
toate zilele nefericite de dinainte…“
* Scriitorul Ullman spunea: „A fi
şi a rămâne mai mereu tânăr este cu
putinţă. Tinereţea nu-i doar o perioadă a
vieţii, căci ea este, înainte de toate, o stare
constantă şi minunată a minţii. Ea este un
efect mirific al voinţei puternice
superioare, o calitate admirabilă a
imaginaţiei creatoare, o emoţie
copleşitoare, benefică, intensă, o victorie
deplină a curajului asupra timidităţii, a
chemării aproape irezistibile a gustului
tainic de aventură asupra stării călduţe pe
care o oferă confortul şi asupra
prejudecăţilor prosteşti. Nu devii
niciodată bătrân doar pentru că ai trăit un
anumit număr de ani. Devii bătrân atunci
când începe să-ţi fie frică să iubeşti intens
şi fără măsură. Devii bătrân atunci când
dezertezi, dând dovadă de laşitate, şi
refuzi să mai aspiri fiind plin de
entuziasm către idealurile divine,
sublime. Trecerea anilor îţi ridează
pielea. Renunţarea laşă la cele mai înalte
idealuri divine îţi ridează în mod
inevitabil sufletul. Toate preocupările
noastre josnice, meschine care ne
acaparează, toate îndoielile, toate
suspiciunile, toate fricile şi toate
disperările sunt duşmanii noştri insidioşi,
care ne covârşesc încetul cu încetul, ne
fac să ne cocoşăm şi ne determină să ne
aplecăm către pământ, obligându-ne să
devenim una cu ţărâna sau să devenim
nişte rămăşiţe necurate înainte de a muri.
MEREU TÂNĂR ESTE DOAR
ACELA CARE, IUBIND CONSTANT
ŞI FĂRĂ MĂSURĂ, ESTE ŞI
RĂMÂNE UN MARE CURIOS. EL SE
MIRĂ ŞI SE MINUNEAZĂ
NEÎNCETAT ÎN FAŢA TAINELOR
PE CARE DUMNEZEU I LE
REVELEAZĂ, DESCOPERIND,
ÎMBĂTAT DE EXTAZ, MISTERE
ACOLO UNDE CEILALŢI OAMENI
NU VĂD NIMIC DEOSEBIT, DIN
CAUZA OPACITĂŢII ŞI
ÎNCHISTĂRII LOR. Un asemenea om
se întreabă şi întreabă, întocmai ca un
etern copil foarte curios: oare de ce se
petrece aceasta? Oare ce va urma după
aceea? El provoacă cu ajutorul lui
DUMNEZEU evenimentele minunate
prin intermediul gândirii sale optimiste,
creatoare, puternice şi descoperă mereu
noi şi noi bucurii în jocul divin al vieţii.
El contemplă cu atenţie toate
sincronicităţile care îi apar din când în
când în existenţa sa şi le descoperă
semnificaţiile ascunse, înţelegând
totodată că acestea toate sunt un dialog al
lui DUMNEZEU TATĂL cu el. El ştie
că, în realitate, eşti la fel de tânăr precum
iubirea ta fără măsură şi credinţa fermă şi
de nezdruncinat pe care o ai în
DUMNEZEU. El a descoperit deja că de
fapt eşti la fel de bătrân pe cât de mari
sunt închistările, suspiciunile şi îndoielile
tale. El ştie foarte bine că întotdeauna cei
perverşi îi judecă pe toţi ceilalţi oameni
de-a valma, după propria lor perversitate.
El ştie că atât frumuseţea, cât şi urâţenia
se află în ochii privitorului. El ştie că eşti
la fel de tânăr precum îţi este de mare,
constantă şi puternică încrederea în sine
şi speranţele divine pe care le ai. El ştie
că eşti la fel de bătrân ca şi descurajarea
şi disperarea ta. El ştie că poţi să rămâi
mai mereu tânăr atâta timp cât vei fi un
veşnic îndrăgostit, un romantic incurabil,
un iubitor fără măsură, o fiinţă plină de o
exemplară bunăvoinţă, veselă, plină de
candoare, pură, delicată, tandră şi
30 Lohanul, nr. 4
receptivă. El ştie că poţi să debordezi de
fericire de zeci de ori pe zi atunci când
eşti şi rămâi mai mereu receptiv la tot
ceea ce este bun, frumos, măreţ, adevărat,
sublim, înălţător şi divin. El ştie că, deşi
trăieşti pe Pământ, este cu putinţă să
exişti, totodată, într-un tainic paradis
atunci când eşti fără încetare receptiv la
glasul misterios al inimii, la mesajele
îmbătătoare ale energiei iubirii, la
spiritele naturii, la omul de lângă tine
care are nevoie de ajutor, la chemarea
enigmatică a infinitului şi la toate
mesajele misterioase care îţi vin de la
DUMNEZEU. Iar dacă într-o zi te vei
lăsa ispitit de cel de jos (Satana) şi inima
ta va fi apoi rănită de invidie, de răutate,
de pesimism şi până la urmă va ajunge să
fie măcinată, încetul cu încetul, de
cinism, de scepticsm, de blazare, pentru
că nu ai luat în considerare aceste sfaturi
pline de înţelepciune, întoarce-te
neîntârziat către bunul DUMNEZEU şi
imploră-L fierbinte să aibă milă de inima
ta împietrită, închistată şi bătrână! Şi fă
neîntârziat eforturi susţinute pentru ca
DUMNEZEU să-şi întoarcă din nou faţa
către tine. “
* Numai cei înţelepţi ştiu că nu
trebuie să fie transformată doar lumea, ci,
înainte de toate, trebuie să transformăm
profund şi pe deplin omul. Mulţi se
întreabă de unde va apărea, oare, acest
om nou, profund transformat şi
îndumnezeit? Fiecare dintre noi trebuie
să ne dăm seama neîntârziat că el nu va
apărea de undeva din afară. Fiecare
bărbat şi fiecare femeie, chiar tu, care
citeşti în acest moment aceste rânduri,
trebuie să-ţi dai imediat seama că acest
om profund transformat şi revoluţionat
trebuie să fie descoperit în propriul tău
univers lăuntric. Aşa cum dintr-un
minereu se extrage, printr-un proces
laborios, un metal pur care nu mai are
zgură, transformă-te şi apoi scoate-l
neîntîrziat la lumină pe acest om aşteptat.
Procedând în felul acesta, fiecare femeie
şi fiecare bărbat pot să devină un
exemplu admirabil şi extraordinar pentru
ceilalţi. Pentru ca toate acestea să se
petreacă, este necesar să scoţi cât mai
repede la lumină acest om nou, care se
află ascuns în propriul tău univers
lăuntric. Pentru aceasta este necesar să
speri cu putere şi să îndrăzneşti să devii
cât mai repede ceea ce eşti cu adevărat.
Nu rata această şansă şi acţionează, aici şi
acum, când ai la dispoziţie întreaga
existenţă şi o mulţime de „talanţi“ pe care
DUMNEZEU ţi i-a încredinţat atunci
când ai venit pe lume cu un anume rost,
acela de a-i înmulţi. În fiecare fiinţă
umană există posibilităţi admirabile,
există merite nebănuite, există facultăţi şi
înzestrări uimitoare care au înmugurit
deja. Cei iniţiaţi sunt capabili să vadă în
universul tău lăuntric toţi mugurii care
aşteaptă să înflorească.
* Descoperă neîntârziat forţa
creatoare colosală care se ascunde în
fiecare picătură a potenţialului tău
creator. Foloseşte-ţi cu înţelepciune
tinereţea pentru a deveni un exemplu
pentru ceilalţi şi urmăreşte să atingi, clipă
de clipă, fericirea extraordinară pe care o
meriţi. Pentru aceasta este doar necesar
să rosteşti fără încetare: „DAT FIIND
FAPTUL CĂ DUMNEZEU ESTE CU
MINE ŞI MĂ AJUTĂ ATUNCI CÂND
ÎI CER PLIN DE IUBIRE ŞI
UMILINŢĂ, DEPINDE NUMAI DE
MINE SĂ REUŞESC TOATE
ACESTEA, PENTRU A DEVENI UN
EXEMPLU VIU, DE CARE
UMANITATEA ARE MARE
NEVOIE“ şi să acţionezi apoi plin de
entuziasm.
* Ceea ce ne apare la prima
vedere ca fiind imposibil, ca fiind de
neatins, chiar şi atunci când deocamdată
nu poate fi atins, ne ajută să ne depăşim,
ne înalţă, ne transformă şi totodată ne
propulsează aspiraţia şi ne serveşte drept
lumină călăuzitoare.
* O speranţă divină, universal
valabilă şi constantă este, totodată, un
înălţător proces de rezonanţă ocultă care
se manifestă neîncetat în universul nostru
lăuntric. O astfel de speranţă ne hrăneşte
sufletul şi ne oferă energii subtile
binefăcătoare care ne ajută să ne
transformăm din ce în ce mai repede. Tot
ceea ce fiecare dintre noi numim lume
paradisiacă, trebuie să începem să trezim,
să creăm şi să dinamizăm mai întâi în
propriul nostru MICROCOSMOS.
Gândirea noastră creatoare, imaginaţia
noastră constructivă, entuziasmul nostru,
intenţiile noastre binefăcătoare, voinţa
noastră, iubirea noastră fără margini,
senzualitatea noastră îmbătătoare,
bucuria de a trăi, umorul stenic,
speranţele divine şi universal valabile,
fiecare dintre toate acestea şi, totodată, tot
ceea ce este minunat în noi, trebuie să
devină această lume paradisiacă ce
înfloreşte în universul nostru lăuntric.
* Atunci când părăsim definitiv
această lume prin aşa-zisa moarte, nu
vom putea să luăm cu noi în lumea de
dincolo decât experienţele bune sau rele
pe care le-am acumulat. Cei înţelepţi
afirmă că, în cazul fiinţei umane care
părăseşte această lume fără să fi realizat
şi fără să fi trezit din plin în fiinţa sa
această lume paradisiacă, întreaga sa
viaţa nu serveşte la nimic. Treziţi-vă
AICI şi ACUM în universul vostru
lăuntric această lume paradisiacă şi fiţi
siguri că după aceea, atunci când părăsiţi
definitiv această lume, veţi putea ajunge
în tărâmurile paradisiace care există în
lumea de dincolo. Acesta este unul dintre
tâlcurile tainice ale cuvintelor pline de
înţelepciune ale lui Iisus, care spunea:
„STRÂNGEŢI ÎN CURSUL VIEŢII
VOASTRE PĂMÂNTEŞTI COMORI
NEPIERITOARE ÎN CERURI“.
* Stejarul viguros din faţa ta, care
umple cerul şi trezeşte în fiinţa ta o vie
admiraţie, s-a născut dintr-o mică ghindă.
Un bloc cu zece etaje a început să
fie construit de îndată ce i s-a pus temelia
cu o primă cărămidă.
O călătorie rodnică ce implică să
Iulie 2008
parcurgem zece mii de kilometri începe
întotdeauna cu un prim pas pe care îl
facem dincolo de pragul casei în care
locuim.
* Orice ar fi, şi tu eşti acela sau
aceea pentru care acest Pământ este şi îţi
apare aşa cum este. Şi tu eşti acela sau
aceea pentru care Soarele şi Luna, stelele
şi cele douăsprezece constelaţii zodiacale
suspendate deasupra capului tău
luminează pe cer.
Trecutul, prezentul şi viitorul,
precum şi misteriosul, feericul şi
paradisiacul există în permanenţă şi
pentru tine. DUMNEZEU TATĂL, care
te îmbrăţişează neîncetat, ca şi starea de
nemurire pe care şi tu poţi să o atingi,
există AICI şi ACUM chiar şi pentru
tine.
* Iubirea fără măsură este cu mult
mai puternică decât violenţa. Picăturile
de apă care cad ritmic sunt până la urmă
mult mai puternice decât bazaltul.
Bunăvoinţa şi tandreţea sunt mult mai
puternice decât duritatea.
* „IISUS SPUNEA: NU VĂ
NELINIŞTIŢI PENTRU VIAŢA
VOASTRĂ. NU VĂ FACEŢI GRIJI
CĂ NU VEŢI AVEA CE SĂ
MÂNCAŢI. NU VĂ NELINIŞTIŢI ÎN
MOD INUTIL PENTRU TRUPUL
VOSTRU. NU VĂ NELINIŞTIŢI CĂ
NU VEŢI AVEA CU CE SĂ VĂ
ÎMBRĂCAŢI. PRIVIŢI CU
ÎNŢELEPCIUNE PĂSĂRILE
CERULUI: ELE NU SEAMĂNĂ, NU
CULEG ŞI NU ACUMULEAZĂ
NIMIC ÎN GRÂNARE. CU TOATE
ACESTEA, TATĂL NOSTRU
CERESC LE HRĂNEŞTE ZI DE ZI!
CARE DINTRE VOI POATE SĂ
ADAUGE O NOUĂ ZI DE VIAŢĂ LA
DURATA EXISTENŢEI SALE,
ATUNCI CÂND SE LASĂ OTRĂVIT
DE NELINIŞTE ŞI DE TEAMĂ?
ÎNCETAŢI SĂ VĂ MAI
NELINIŞTIŢI PENTRU ZIUA DE
MÂINE, CĂCI DE FIECARE DATĂ,
ZIUA DE MÂINE VA AVEA GRIJĂ
CA TOTUL SĂ FIE AŞA CUM
TREBUIE.
FIECĂREI ZILE PE CARE O
TRĂIM ÎN PREZENT ÎI SUNT
ÎNTOTDEAUNA SUFICIENTE
FRĂMÂNTĂRILE, ÎNCERCĂRILE ŞI
LECŢIILE EI. “
* Mulţi dintre noi ar trebui să ne
dăm seama că, dacă ar fi necesar să ne
reîncepem viaţa, ar trebui să manifestăm
aspiraţii, vise şi idealuri de milioane de
ori mai mari şi mai frumoase decât acelea
pe care le-am manifestat anterior. Fiecare
dintre noi ar trebui să descoperim cât mai
repede, AICI şi ACUM, că viaţa, aşa
cum a conceput-o DUMNEZEU, este
infinit mai frumoasă, mai misterioasă şi
mai mare decât am putut să credem
fiecare dintre noi în cele mai înălţătoare
şi paradisiace vise pe care le-am avut
vreodată.
* Trezindu-vă şi amplificându-vă
în fiinţa voastră curajul, optimismul şi
speranţele Divine, iubind adeseori intens,
Iulie 2008
profund şi fără măsură, nu veţi mai
cunoaşte frica, căci frica ne paralizează şi
adeseori ne ucide mintea şi fiinţa. Frica şi
laşităţile de tot felul fac să apară în
universul nostru lăuntric „mica moarte“,
care conduce apoi, încetul cu încetul, la o
diminuare şi la o totală dispariţie.
Trezindu-ne şi amplificându-ne din plin
în fiinţa noastră curajul, vom putea să
înfruntăm aşa cum se cuvine toate fricile.
Atunci când energia tainică a curajului
este suficient de puternică în noi, toate
fricile pot fi anihilate ca prin farmec, într-
un mod fulgerător. Atunci când toate
fricile noastre sunt arse aproape
instantaneu de focul inteligenţei noastre
puternice, vom putea să înţelegem cu
adevărat cum este posibil ca somnul
inteligenţei noastre să zămislească
monştri şi, după ce toate fricile noastre au
fost astfel anihilate, ne vom putea
întoarce ochiul interior către căile pe care
au venit către noi fricile şi vom descoperi
că pe acolo pe unde ele au trecut nu mai
există acum nimic. Nimic altceva decât
triumful nostru asupra tuturor fricilor.
* A îmbrăţişa fiind însufleţiţi de o
frenetică aspiraţie calea tantrică implică,
mai ales la început, să visăm şi să hrănim
vise care, la prima vedere, par imposibile.
Aceasta implică să ne depăşim din ce în
ce mai des toate limitele. Aceasta
presupune să ardem de o posibilă febră
creatoare a începutului. Aceasta implică
să ne menţinem mai mereu în eternul
început. Aceasta implică să ne îndreptăm
plini de avânt şi de curaj către tainice
orizonturi şi tărâmuri pe care ceilalţi nu
îndrăznesc nici măcar să le viseze.
Aceasta implică să iubim adeseori fără
măsură. Aceasta implică să iubim din ce
în ce mai mult, chiar şi atunci când ni se
pare că este prea mult. Aceasta implică să
îndrăznim să realizăm până la capăt tot
ceea ce este minunat şi înălţător şi la care
ceilalţi nu îndrăznesc nici măcar să
gândească. Aceasta implică să aspirăm
cu putere să atingem mirifice tărâmuri
paradisiace, care pentru ceilalţi par a fi
inaccesibile. Aceasta este căutarea
înălţătoare a unui tantric, care îl
însufleţeşte să atingă stelele prin
fructificarea neîncetată a tuturor şanselor
pe care viaţa i le pune, cu generozitate, la
dispoziţie. Pentru un tantric care este
însufleţit de o curiozitate puternică,
sublimă şi nesăţioasă timpul nu contează,
pentru că el are clipe fulgerătoare, în care
eternitatea i se revelează în toată
splendoarea ei paradisiacă şi
indescriptibilă. În el nu există loc pentru
disperare, pentru că speranţa sa divină
este imensă. Având întotdeauna la
dispoziţie o energie gigantică, el poate să
lupte şi să învingă mereu toate
dificultăţile şi adversităţile. El devine
astfel un legendar erou chiar şi atunci
când, plin de modestie şi umilinţă, el nu
se priveşte ca atare. În mijlocul tuturor
luptelor pe care le duce cu forţele răului,
el este şi rămâne plin de optimism şi
veselie şi inima sa este liniştită. El nu este
niciodată nefericit, pentru că fiinţa sa, ce
este animată de o divină exaltare, arde tot
timpul. Fiinţa sa arde în mod constant ca
o torţă, chiar şi atunci când fiinţele care
au pornit pe acelaşi drum pe care se află
el s-au stins deja sau abia mai pâlpâie. El
este în permanenţă însufleţit de nobilul
ideal care îl propulsează să atingă tot ceea
ce în aparenţă este inaccesibil pentru
ceilalţi: misterul copleşitor în care
DUMNEZEU există şi i se revelează.
* Dacă vreodată te simţi trist,
părăsit şi singur, nu contează în ce loc te-
ai afla în această lume, închide ochii şi
focalizează-ţi într-un mod ferm atenţia în
centrul cel tainic al inimii. Imploră-L
apoi, plin de umilinţă şi speranţă, pe
DUMNEZEU TATĂL să te ajute.
Aşteaptă apoi fără grabă şi vei descoperi
că o nouă energie îţi va inunda fiinţa şi te
va regenera. Umple-ţi apoi fiecare celulă
cu această energie euforică a iubirii lui
DUMNEZEU, obişnuieşte-te apoi să
trezeşti şi să amplifici în tine această
energie nesfârşită care îţi vine de la
DUMNEZEU şi urmăreşte să descoperi
că această stare îţi oferă, totodată, o
minunată energie spirituală, la care poţi
avea acces oricând. Contemplă într-un
mod transfigurator lumina stelelor şi
urmăreşte să îţi încarci fiinţa cu energia
spirituală pe care lumina soarelui o oferă
cu generozitate pământului de milioane
de ani.
* Hrăniţi divine speranţe în
universul vostru lăuntric, pentru a deveni
poeţii inspiraţi ai propriei voastre vieţi.
Îndrăzniţi să atrageţi cât mai mult
albastru în privirile voastre şi amplificaţi
puterea curentului subtil albastru în aura
voastră. Îndrăzniţi să atrageţi rozul
mirific al fericirii în inimile voastre şi
faceţi să crească curentul subtil roz în
aura voastră, devenind astfel capabili să
dăruiţi şi altora din preaplinul vostru de
fericire. Îndrăzniţi să treziţi şi să
amplificaţi portocaliul fermecător în toate
trăirile voastre senzuale, stenice, în toate
stările voastre de plăcere pură, intensă şi
înălţătoare şi faceţi astfel să crească în
aura voastră curentul subtil portocaliu
care amplifică în voi bucuria de a trăi.
Îndrăzniţi să atrageţi din ce în ce mai
mult galben în microcosmosul fiinţei
voastre prin râsul stenic şi molipsitor care
vă va transforma ca prin farmec vibraţia
predominantă lăuntrică. Dincolo de tot şi
de toate îndrăzniţi să iubiţi fără frică şi
fără măsură atunci când iubirea se
trezeşte pe neaşteptate în fiinţa voastră şi
faceţi în felul acesta să crească şi să se
amplifice în aura voastră curentul subtil
roşu cardinal. Faceţi să existe şi să
persiste o tandreţe reînnoită în fiecare
dintre gesturile voastre. Îndrăzniţi să-I
mulţumiţi, fiind plini de umilinţă şi
recunoştinţă, lui DUMNEZEU TATĂL
pentru tot ceea ce vă oferă în fiecare zi.
Atunci când în voi există deja
starea de puritate şi candoare necesară,
veţi simţi de fiecare dată cum
DUMNEZEU vă răspunde şi vă inundă
fiinţa din creştet până în tălpi cu un fior
descendent, tainic, euforic şi copleşitor.
Lohanul, nr. 4 31
Realizând de mai multe ori pe zi aceasta,
veţi atrage în aura voastră şi veţi face
totodată să crească şi să se amplifice
curentul subtil fundamental alb-
strălucitor. Fiţi de asemeni foarte atenţi la
fiecare dintre gesturile pe care le faceţi.
Nu uitaţi niciodată revelaţia pe care i-au
făcut-o îngerii unguroaicei Gitta Mallasz:
„Fiţi foarte atenţi la gesturile pe care le
faceţi şi urmăriţi să vă daţi seama că în
realitate fiecare gest pe care îl făptuiţi
acţionează la scurt timp după aceea şi
declanşează apoi în fiinţa umană procese
corespondente de rezonanţă ocultă. Chiar
şi un gest călduţ acţionează, chiar şi un
gest serios acţionează, chiar şi un gest
făcut în glumă acţionează, chiar şi un gest
neglijent acţionează. Orice gest
acţionează, chiar şi atunci când vi se pare
că el nu acţionează. Chiar şi un gest
furios acţionează, chiar şi un gest sălbatic
acţionează, chiar şi un gest anemic
acţionează, chiar şi un gest blând
acţionează, chiar şi un gest plin de
tandreţe acţionează. În cazul fiecărui gest
totul, absolut totul acţionează într-un mod
tainic, atunci când omul acţionează. Fiţi
în special foarte atenţi atunci când la un
moment dat simţiţi că DUMNEZEU
TATĂL vorbeşte prin voi şi mai ales
atunci acţionaţi. Un surâs spontan, chiar
călduţ, face să strălucească şi să
înflorească şapte suflete. Ştiind toate
acestea, fiţi atenţi şi vegheaţi pentru ca
aproape fiecare dintre gesturile voastre să
fie gest divin de eliberare“.
* Atunci când eşti plin de o
divină speranţă, analogic vorbind, tu eşti
şi rămâi întocmai precum un brad
frumos, tu eşti creanga, tu eşti frunza, tu
eşti arborele pădurii. Atunci inima ta
înflorită se priveşte şi se contemplă în tot
ceea ce ea dă vieţii din preaplinul care îi
vine de la Dumnezeu, întocmai ca un
arbore care îşi depăşeşte umbra şi se
înalţă către soare. Asimilează până la
identificare toate suflurile tainice,
paradisiace care sunt atrase în „ramurile“
tale. Aspiră neîncetat, cu toate celulele
trupului tău, întocmai precum frunzele
copacilor aspiră pline de nesaţ către
soare.
* Chiar şi atunci când celorlalţi li
se pare că este aşa, noaptea nu este
niciodată totală. Pentru fiinţa care speră
cu putere, există întotdeauna o rază de
lumină. Numai pentru acela care speră şi
hrăneşte astfel divinele speranţe există o
fereastră luminoasă care se deschide.
Pentru acela care hrăneşte divine speranţe
există întotdeauna un vis şi o aspiraţie
care înalţă, pentru acela există o dorinţă
binefăcătoare care umple un gol lăuntric
sau care împlineşte o necesitate
minunată, numai pentru acela există o
foame imensă care trebuie să fie
satisfăcută, numai pentru acela care speră
în adâncul sufletului său cu putere apare
la momentul potrivit o inimă generoasă,
o mână întinsă, degete care se deschid cu
generozitate, ochi atenţi şi plini de
căldură şi astfel ia naştere o viaţă în care
ne bucurăm din plin de tot ceea ce
32 Lohanul, nr. 4
împărtăşim sau care ni se împărtăşeşte.
Atunci pe chipul nostru apare surâsul
speranţei împlinite.
* În fiinţa noastră există o
experienţă extraordinar de puternică care
se manifestă neîncetat atât atunci când
realizăm fapte bune, cât şi în stările şi
senzaţiile noastre cotidiene cele mai
infime. Chiar mai mult decât atât, în
unele momente privilegiate, în fiinţa
noastră apar extatice flash-uri ale realităţii
Eternităţii misterioase. Uneori apar stări
în care ne bucurăm la unison cu bucuria
tainică, imensă, oceanică şi misterioasă a
lui DUMNEZEU TATĂL. Simţindu-ne
în permanenţă îmbrăţişaţi de
DUMNEZEU, descoperim astfel că
niciodată, fără excepţie, nu suntem
singuri. Atunci când iubim din plin şi fără
măsură, atunci când trăim euforice şi
copleşitoare stări de extaz amoros, atunci
când ne bucurăm de tot ceea ce este
Iulie 2008
minunat, atât în fiinţele care ne
înconjoară, cât şi în natură, descoperim
prin intermediul unei tainice stări de
unison aceleaşi stări ce sunt nuanţate în
sute de miliarde de nuanţe în milioane de
alte fiinţe umane care au trăit în secolele
anterioare sau care trăiesc aici şi acum, în
prezent. Toate acestea ne permit să
savurăm din plin viaţa universală, viaţa
cosmică pe care aspirăm să o împărtăşim
şi celorlalţi cu ajutorul lui Dumnezeu.

Prof. Cehan Elena

Orizontal:
1. Cel mai lung lanţ muntos din Europa A
2. Cei mai înalţi munţi din grupa centrala a Carpaţilor Orientali, 1 1C A R P A T I
de origine vulcanică, care deţin importante reserve de sulf.
3. Masiv muntos din cuprinsul Carpaţilor Meridionali în care se 2 C A L I M A N I
întâlnesc cele mai multe urme glaciare: circuri (cu lacuri),văi, 3 R E T E Z A T
morene şi creste alpine. 4 P E T R O S A N I
4. Depresiune intramontana (între masivele Parâng şi Retezat- 5 V I D R A R U
Godeanu), în care se află cele mai mari rezerve de huilă din ţara 6 P O I A N A
noastră.
5. Cel mai înalt lac de baraj artificial situat pe râul Argeş. 7 S C A R I S O A R A
6. …Ruscă – munţi în care se întâlnesc cele mai mari zăcăminte 8 B U C U R A
de minereuri de fier şi cariere de marmură din ţara noastră. 9 C E A H L A U
7. Singura peşteră din ţara noastră care adăposteşte un gheţar. B
8. Cel mai extins lac glaciar din România (≈10. 000 hectare),
situat în masivul Retezat. Pe verticală A-B veţi descoperi numele celui mai înalt vârf din
9. „piatra nestemată a Moldovei “- cum l-a numit Dimitrie Carpaţii Orientali.
Cantemir în “ Descriptio Moldaviae”- munte pe versantul căruia
se află lacul de acumulare Izvorul Muntelui (pe râul Bistriţa).

Virgil Agheorghiesei

Excogitaţie Orizontal: 1) Înger şi demon, deopotrivă chemare şi trădare (pl. ). 2)

Supus unei proceduri de redresare. 3) Invăluiţi în misterul discreţiei. 4)
Elogii în expresie lirică – Leasă…ecologică. 5) Exprimă plastic întinderea
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 petrecerii – Redă pe scurt o corespondenţă – Cap de serie, la preselecţie ! 6)
1 Seamănă cu struţul rămas fără creastă – Sacrificat pe câmpul de luptă. 7)
2 Parte vătămată după un atac la persoană – Bună la învăţătură. 8) Transmit
3 complimente. 9) Se manifestă cu impetuozitate. 10) Utilizate preventiv
4 contra gripării.
Vertical: 1) Pică la admitere. 2) De felul ei, e o ciudată – Refractară
5 ordinii impusă de sus. 3) Mediu prielnic dezvoltării unor relatii cordiale. 4)
6 Melodie ce ridică asistenţa în picioare – Iubită pe ascuns. 5) Ochi de
7 mare…în format redus – Invitat altădată la masă. 6) Aflat la o margine de
8 bazin – Se apucă de băut…de dorul ţigărilor. 7) Universitarii după absolvire
– Până în cel din urmă ceas. 8) Concentrator de oxigen – Fac deliciul unor
9 codane. 9) Se află cu dificultate – Dus la oglindă ! – Lucrează cu spatele. 11)
10 Se deplasează în interes de serviciu.
Dicţionar: TAUT.

Colectivul de redacţie:
Redactor – Vicu Merlan
Tehnoredactare – Gabriel Folescu (gabriel.ro@hotmail.com)
Colaboratorii acestui număr – Aurel Cordaş, Carmen Angheluş, Teodora Fălcianu, Luminiţa Pricop, Daniel Toma, Cristina
Lazăr, Angelica Marcela Marcu, Valeriu Neştian, Ion N. Oprea, Vasile Cociu, Melania Radu, George Marin, Doina Grigoraş, Cristian
Lazăr, Violeta Bucur, Nicolae Popovici, George Preda, Carmen Popescu, Victor Roncea, George Bucur, Elena Cehan, Virgil
Aghiorghiesei.
Colaboratorii acestei reviste sunt direct responsabili de conţinutul articolelor trimise