Sunteți pe pagina 1din 6

Franz Kafka

Opera lui Kafka se caracterizeaza printr-o viziune halucinanta, grotesca,


tragicomica asupra realitatii, caracteristica expresionismului si suprarealismului.
Naratiunea evolueaza labirintic si fragmentar. Naratorul este unul impersonal,
subiectiv, neomniscient, relatand faptele strict din perspectiva protagonistului, la
persoana a treia. Prin urmare, viziunea acestuia asupra lumii este una limitata. El
nu are acces decat la gandurile protagonistului, intentiile celorlalte personaje
ramanand un mister sau putand fi doar intuite. Temele abordate sunt alienarea,
dezintegrarea relatiilor interumane (Metamorfoza, Verdictul), complexitatea
absurda a birocratiei in care personajele devin victime si raman blocate intrun sistem eronat (Procesul, America, Colonia penitenciara), imposibilitatea
omului de a intelege sensul propriei existente (Castelul, Marele zid chinezesc,
Un medic de tara, In fata legii). Forma predilecta este parabola, o poveste in
spatele careia autorul ascunde niste adevaruri care trebuie decodificate. Kafka
foloseste frecvent ironia si satira pentru a condamna idealurile marunte ale unei
societati burgheze care nu-si constientizeaza propria absurditate. Sentimentul creat
este unul tragicomic, iar mesajul, incifrat si inaccesibil, poate genera multiple
interpretari. Situatiile din romanele lui Kafka sunt experiente totalitare care devin
emblematice, referindu-se la administratie si birocratie. In societatile totalitare totul
este controlat, pana si aspectele intime ale vietii. Acest lucru creeaza complicitati
absurde. Proza lui Kafka este initiofuga, nu finala, aflandu-se intr-o perpetua
fuga de situatia initiala si prin urmare nu isi propune sa se incheie cu o concluzie.
Incipitul kafkian este de multe ori punctul de greutate al intregii opere. In general,
locul actiunii nu este specificat, ceea ce ofera operei lui Kafka universalitate; se pot
intui insa, in linii mari, regiunile geografice pe care unele lucrari le revendica:

Europa Centrala (Procesul, Castelul). Din punct de vedere tematic, multe opere
kafkiene se afla sub triada lege-vinovatie-pedeapsa. Legea imperativa dar
incognoscibila, arbitrara si absurda (ca in Procesul si Castelul) este forma
prevalenta prin care mitologia obsedanta a tatalui se manifesta in imaginarul lui
Kafka. Vinovatia personajelor nu este mereu evidenta, ci fie se subantelege
(Procesul, Metamorfoza), fie este indusa printr-un proces de culpabilizare
(Verdictul). Pedeapsa este mereu exagerata si inevitabila. De aici deriva subtema
relatiei complicate dintre tata si fiu. In Metamorfoza si Verdictul este exprimata
vehementa cu care tatii isi revendica inapoi statutul de capi ai familiei,
nepermitand sa fie inlocuiti de fii in acest rol. In centrul conflictelor dintre
generatii stau asadar echilibrele de putere si transferul de autoritate. O alta tema
importanta este alienarea manifestata prin izolare fizica si emotionala
(Metamorfoza) sau indepartarea omului de propriul temei (Castelul, Marele zid
chinezesc). O tema aproape omniprezenta este birocratia care insumeaza multe
dintre problemele mentionate anterior: alienarea, futilitatea, teroarea, autoritatea,
culpabilizarea si legea arbitrara.
Procesul prezinta episoade discontinue din viata lui Josef K., prim
procurist la o banca importanta, pe masura ce o vina din trecut, sau poate chiar
inexistenta, ii aduce succesiv arestul la domiciliu, interogarea intr-o sala de
judecata si pedeapsa cu moartea. El se considera total nevinovat si din acest motiv,
intrprinde prea putine masuri pentru a contracara amploarea procesului, cu toate ca
procedurile legale ii permit un grad de libertate. In timpul primei interogari, Josef
K. se dezlantuie intr-o tirada, ce ii va fi defavorabila ulterior, impotriva metodelor
dezonorante si absurde ale justitiei. Abia mai tarziu, Josef K. indemnat de unchiul
sau Karl, apeleaza la serviciile avocatului Huld, care se dovedeste a fi inutil.
Ulterior, se indreapta spre pictorul Titorelli, un bun cunoscator al justitiei, care-i

dezvaluie ca procesul se poate finaliza cu trei feluri de achitari: una reala (foarte
putin probabila), una aparenta sau una taraganata la nesfarsit. Absurdul situatiei
culmineaza cu parabola In fata legii pe care un preot i-o povesteste
protagonistului intr-o catedrala pentru a scoate in evidenta faptul ca legea este si
ramane inaccesibila ratiunii. Prezenta unor episoade de iubire scurte si spontane
subliniaza lipsa de angajament sentimental al protagonistului. Josef K. se simte
atras de domnisoara Burstner, o chiriasa intr-un apartament vecin si de Leni,
asistenta avocatului Huld. Capitolul final al romanului este tragic si teatral: doi
domni il executa pe Josef K. cu un cutit de macelar, iar eroul se supune fara
impotrivire destinului sau si accepta sa moara ca un caine. Procesul poate fi
comparat de cititorii sai cu procedurile legale ale denunturilor si proceselor de
fatada specifice Blocului Estic. Procedurile legale descrise in acest roman reflecta
intocmai justitia Imperiului Austro-Ungar, unde sistemul era mai degraba
inchizitorial decat adversarial: judecatorul nu era un arbitru impartial, ci mai
degraba se implica total in acuzarea inculpatului. Kafka intentioneaza sa
decredibilizeze si sa ridiculizeze justitia defectuoasa din acea perioada. In capitolul
Primul interogatoriu, judecatorul il confunda pe Josef K. cu un zugrav, iar in
capitolul In sala goala, juristii nu se ocupa cu studiul documentelor legale, ci cu
lectura unui roman pornografic intitulat Torturile pe care Grete le-a indurat de la
sotul ei Hans.
Procesul este un exemplu cat se poate de evident al unei justitii defectuoase,
absurde, ce da nastere la o intreaga retea de complicitati din care individului ii este
imposibil sa iasa. O simpla greseala birocratica declanseaza o situatie confuza care
la randul ei ruineaza o intreaga existenta. Josef K. este prins intr-un cerc vicios,
acceptand in cele din urma pedeapsa unei vinovatii inexistente. Tema abordata

intentioneaza sa demonstreze ca in societatile totalitare destinul individului este


controlat si dirijat de sisteme birocratice absurde.
Dintre cele trei mari romane, Castelul este cel mai complex si cu cea mai
mare diversitate de personaje. Sosirea protagonistului intr-un sat la poalele
castelului, dupa ce este informat de numirea sa in pozitia de arpentor, marcheaza
intrarea intr-o lume a absurdului birocratic. Nefiind primit in Castel, i se solicita
autorizatie pentru a innopta la han si orice intalnire cu seful sau, Klamm, ii este
blocata. Desi i se confirma telefonic si in scris ca isi va lua in primire postul cat
mai curand, afla de la primarul satului ca numirea sa este o eroare deoarece
Castelul nu are nevoie de arpentori. Lui K. ii parvin totusi, prin curierul Barnabas,
mesajele sefului sau Klamm prin care acesta il indeamna sa persevereze. Mai mult,
doi tineri incomozi si infantili, desemnati de Castel primesc ordin sa-l secundeze.
Actiunea se amplifica prin bizara poveste de iubire dintre K. si Frieda, o chelnerita
de la Curtea Domneasca. Frieda, amanta lui Klamm, ii permite lui K. sa-si
intrezareasca seful printr-o gaura in usa. K si Frieda se logodesc si traiesc impreuna
in conditii vitrege in sala de gimnastica a unei scoli, unde K. este angajat
provizoriu ca om de serviciu. Logodna se rupe cand Frieda isi da seama ca pentru
K. nu reprezinta decat un instrument pentru a patrunde in lumea Castelului.
Romanul, neterminat, continua cu zadarnicirea eforturilor lui K de a ocupa pozitia
promisa.
Nuvela Metamorfoza este considerata reprezentativa pentru literatura
moderna fiind plasata de critici in centrul canonului literar European.
Transformarea lui Gregor Samsa, un comis voiajor oarecare, intr-o insecta
monstruoasa este descrisa ca un fapt firesc care nu necesita explicatii sau
argumente. Samsa isi pierde slujba, statutul social si sprijinul familiei, nu-si mai
poate comunica gandurile si se retrage intr-o izolare fortata, insa sentimentele sale

raman profund umane. Traieste iluzia ca va reveni la forma initiala, il preocupa


viitorul familiei, ii este frica de reactia sefului, il incanta muzica Gretei si chiar
manifesta un interes aproape obscen fata de tabloul doamnei cu boa de blana.
Tragedia lui Samsa consta mai ales in faptul ca nu mai poate tempera reactiile
haotice ale celor dragi. Mama sa lesina cand il vede redus la stadiul de animal, iar
tatal sau il brutalizeaza de fiecare data cand incearca sa se aventureze in afara
camerei sale. Doar sora sa, Grete, pare sa manifeste intelegere si luciditate, dar tot
ea este cea care in finalul nuvelei isi sfatuieste familia ca Gregor este o povara si ca
a sosit momentul sa se descotoroseasca de el. Aceasta decizie a familiei se imprima
in gandirea lui Gregor ca o sentinta. Privat si de afectiunea sorei, Gregor hotaraste
sa se retraga dintr-o lume vrajmasa, unde se simte un parazit.
Alienarea, dezintegrarea relatiilor interumane
In Metamorfoza, Kafka abordeaza una din temele importante ale prozei sale
si anume vehementa cu care tatii isi revendica inapoi statutul de capi ai familiei,
nepermitand sa fie inlocuiti de fii in acest rol. In centrul conflictelor dintre
generatii stau asadar echilibrele de putere si transferul de autoritate. Tatl lui
Samsa sufer si el o metamorfoz. nainte de a redeveni capul familiei, el era un
btrn neputincios i indolent, pe care falimentul suferit cu cinci ani n urm il
redusese la un stadiu de pasivitate i dependen fa de fiul su. Gregor i
amintete c l gsea de obicei ghemuit n pat, ostenit sau mbrcat n halat,
eznd n fotoliu i c se slujea de un baston pentru a se putea deplasa.
Dup metamorfoza lui Samsa, tatl ntinerete ntr-un mod spectaculos: se
angajeaz la o banc, poart uniform albastr, strns pe corp, cu nasturi aurii
i are o privire vioaie i tnr . Mai mult, i asum rolul de aprtor al
familiei, mpotriva monstruozitii fiului, pe care l ine la distan cu lovituri de
baston.

O alta tema importanta este alienarea manifestata prin izolare fizica si


emotionala. Gregor Samsa isi accepta cu supunere noua infatisare sperand sa
revina la forma anterioara. Nemaiputand comunica cu familia, se retrage in
universul sau restrains, dar continua sa manifeste sentimente profund umane. El
continua sa se ingrijoreze pentru viitorul familiei, sa fie placut impresionat de
muzica Gretei si sa fie afectat de discutiile familiei la adresa
Dezintegrarea relatiilor interumane este o alta tema abordata in
Metamorfoza. Gregor starneste sentimente de repulsie in urma metamorfozei,
relatiile cu familia sa degrandandu-se treptat. Pana si sora sa, Grete, singura care
manifesta luciditate si intelegere, ajunge sa fie dezgustata de infatisarea lui Gregor
si in final, isi sfatuieste familia sa se descotoroseasca de el.