Badea Teodor Mihail

RETELE DE TELECOMUNICATII

1.INTRODUCERE.
O retea de telecomunicatii are trei fatate (plane):
Asigurarea serviciului cerut de utilizator, deci transportul, si
procesarea informatiei asa-zise utile (planul U);
Coordonarea actiunii tuturor elementelor retelei pentru a
indeplini serviciul cerut, deci transportul si procesarea
informatiei de semnalizare (planul C)
Obtinerea unui profit maxim de pe urma serviciului indeplinit.
Aceasta este rolul planului de gestiune (M- management) care,
pentru randamentul ei si o calitate corespunzatoare a
serviciului cerut. Toate acestea se realizeaza prin transportul si
procesarea informatiei de management.

2. Functiile de gestiune.
Gestiunea este o componenta importanta si delicate a retelelor de
telecomunicatii. Atributiile sale sunt foarte eterogene, atat functional cat si
ca nivel de complexitate. Un system evoluat de gestiune asigura proiectarea,
instalarea, intretinerea, operarea si administrarea unei retele. Conform
modelului OSI, se pot defini urmatoarele arii functionale ale gestiunii [
Ghetie 1997]:
Gestiunea erorilor;
Gestiunea performantelor;
Gestiunea configuratiei;
Gestiunea sigurantei;
Gestiunea contabila (financiara);
Gestiunea calitatii.

Gestiunea erorilor presupune detectarea si identificarea conditiilor de

eroare in functionarea sistemului gestionat si revenirea din conditia de
eroare. Are la baza alarme, functii de testare, de diagnoza, de monitorizare,
raportare, intretinere, etc.
Gestiunea performantelor are ca obiectiv evaluarea permanenta a
performantelor retelei si raportarea rezultatelor. Evaluarea se realizeaza cu
ajutorul unor indicatori statistici si are la baza masuratori effectuate in retea
asupra parametrilor de interes. Rapoartele de performanta sunt elemente
cheie in optimizarea utilizarii resurselor.
Configuratia unei retele de telecomunicatii se refer ape de o parte la
relatiile dintre diferitele elemente din componenta sa, iar pe de alta parte la
parametrii de functionare ai acestor elemente. Gestiunea configuratiei
permite efectuarea de modificari in configuratia curenta, raporteaza
schimbarile de configuratie aparute, intretine informatia de configurare
(realizeaza inclusive functia backup), genereaza rapoarte din baza de date,
permite incarcarea de software.
Gestiunea sigurantei se refera la controlul accesului la diverse
elemente si nivele ale retelei precum si la gestionarea parametrilor de
siguranta (parole, identificatori, prioritati, etc.).
Gestiunea contabila asigura in principal colectarea si prelucrarea
informatiei de tarifare, decontare intre retele/operatori si alte functii
administrative.
Gestiunea calitatii are ca obiectiv asigurarea calitatii serviciului. Intro retea ca SDH sau GSM, functiile de gestiune a calitatii se traduc in
principal prin functii complexe de gestionare a traficului.
Spuneam la inceputul acestui capitol ca indeplinirea functiilor de
gestiune implica transportul si procesarea informatiei de gestiune. Legat de
aceasta, problema principala este (era) lipsa unei standardizari serioase. Fara
exceptie, specificatiile retelelor de telecomunicatii standardizeaza cu multa
grija planele U si C, specificatiile planului M fiind mult mai generale.
Aceasta lasa o larga libertate producatorilor, cu consecinta de asteptat:
sistemele de gestiune, difera de la un producator la altul si depend de
elemental gestionat. Daca, datorita standardizarii, doua echipamente avand
producatori diferiti pot fi interconectate, nu e sigur ca in ansamblu ele pot fi
si gestionate. Definirea unei interfete unice pentru sistemul de gestiune, asa
cum sunt definite interfete pentru transmiterea informatiei utile sau a
semnalizarilor, ar putea solutiona sip e planul M problema interoperabilitatii.
Exista doua abordari diferite ale acestei probleme. Una, avandu-si
originile in gestiunea retelelor LAN si TCP/IP (internet), este simpla, usor
de implementat si cu facilitate foarte limitate. A doua abordare, complexa
2

dar capabila sa asigure cerintele de gestiune ale retelelor complexe de

telecomunicatii ca GSM sau B-ISDN, este cuprinsa de ITU-T in
recomandarile M.xxx. Prezentam in continuare aceste doua abordari.

3. Protocolul simplu de gestiune a

retelelor SNMP
Protocolul simplu de gestiune a retelelor SNMP (Simple Network
Management Protocol) este un protocol situate la nivelul OSI de aplicatie. El
are doua componente:
Definirea unor baze de date cuprinzand informatia de gestiune,
numite MIB (Management Information Base);
Definirea unui protocol de comunicatie care sa permita
accesarea (citire/scriere) de la distanta a informatiei din aceste
baze.

3.1. Baza cu informatiile de gestiune SNMP

MIB contine in mod structurat toate obiectele gestiunii (comutatoare,
linii fizice, module hardware sau software, surse de alimentare, etc.).
Obiectele gestiunii sunt organizate intr-o structura arborescenta in care
fiecare obiect reprezinta un nod (frunza). La fiecare obiect se poate ajunge
pe o singura cale, pornind de la radacina. Succesiunea de noduri strabatute
pana la obiectu respective il identifica in mod unic si reprezinta numele
obiectului. De exemplu, in SDH, dintr-un nod VC4 se poate ajunge intr-un
nod VC3, s.a.m.d. Numele nodurilor este desemnat in mod unic de o
organizatie abilitata in acest sens (ISO).
In MIB, tuturor obiectelor, identificate prin nume, li se asociaza o
sintaxa si un mod de codare. Sintaxa specifica o structura de date asociata
obiectului. Pentru definirea sintaxei in mod unitar pentru toate obiectele
gestionate, se utilizeaza un limbaj specializat ASN1 (Abstract Syntax
Notation), standardizat de ITU/ISO, prin care se pot defini diverse tipuri de
date si propietatile lor. ASN1 specifica structura atributelor obiectelor,
actiunea lor, valorile specifice de eroare, modul in care pot transmite
comunicari. ASN1 specifica, de asemenea, modul de codare a informatiei in
structura de date.

Structura MIB este predifinita sin u poate fi modificata de catre

procesul de gestiune (este statica).

3.2. Protocolul de comunicatie SNMP

Filosofia SNMP este de a construe si intretine cate o astfel de baza in
fiecare element de retea gestionat. Ea va contine informatia referitoare la
obiectul gestionat. In afara de MIB, in elemental de retea se instaleaza un
software care intretine baza de date. Aceasta se numeste agent. O statie de
gestiune a retelei NMS (Network Management Station) coordoneaza
gestiunea tuturor elementelor de retea. Ea poate primi sau da comenzi catre
elemental de retea, citind sau scriind in baza lui de informatii MIB. Atat
citirea din MIB cat si scrierea se efectueaza prin intermediul agentului
resident in acel element (figura 1)

NMS

...
Agent

Agent

MIB

MIB

Obiect gestionat

Obiect gestionat

ELEMENT DE RETEA

ELEMENT DE RETEA

Figura 1. Comunicatia manager-agent in SNMP

Pe aceasta arhitectura client-server, SNMP asigura comunicatia

manager-agent (in mod datagram). Sunt definite 4 tipuri de operatii:
GET/SET (pentru o valoare sau mai multe valori in versiunea
2);
Raportare evenimente ( de la agent la NMS );
Autentificare;
Comunicare cerere/raspuns interNMS.
Ultimile doua sunt disponibile numai in versiunea 2 (SNMPv2).
SNMP are avantajul simplitatii dar si mai multe dezavantaje: este
centralizat, MIB este statica, transimisiunea este fara confirmare iar modul
datagram nu asigura controlul erorilor. Aceste dezavantaje (si nu numai)
sunt eliminate utilizand standardul ITU-T referitor la reteaua de gestiune a
telecomunicatiilor.

3.3. Reteaua de gestiune a telecomunicatiilor

-TMN
Legat de gestiune se manifesta la ora actuala doua cerinte majore. Una
este necesitatea de a oferi serviciile de telecomunicatii la un prt cat mai
scazut. Aceasta inseamna acces nestingherit de incompatibilitati la intreaga
piata de producatori si independenta serviciului de tehnologie. Pe de alta
parte, gestiunea retelei si gestiunea serviciilor trebuie sa poata interactiona in
toate ariile functionale ale gestiunii.
Aceste cerinte au condus la elaborarea retelei de gestiune a
telecomunicatiilor TMN (Telecommunication Management Network).
Conceptul de retea de gestiune are la baza crearea unei retele de sine
statatoare prin care sa aiba loc toate schimburile de informatie de gestiune
referitoare la reteaua de telecomunicatii gestionata. TMN si reteaua pe care
o gestioneaza sunt interconectate in anumite puncte de acces. Ca retea de
sine statatoare, TMN are liniile de transmisiune proprii (pot fi linii X.25,
SS7 sau canale de date DCC-SDH), are nodurile proprii, are semnalizarile
proprii si protocoalele de comunicatie proprii.
Nodurile TMN se numesc sisteme de operatii OS (Operations
Systems). Practic, acestea sunt aplicatii ce ruleaza pe statii de lucru sau
calculatoare personale si executa functii specifice de gestiune (colectarea
datelor pentru tarifare, gestionarea prioritatilor, etc.).
Trebuie subliniat ca TMN este o retea logic distincta de reteaua
gestionata. Fizic, este posibil san u existe distinctie intre cele doua. Aceasta
ar fi cazul SDH, al carui TMN ar utiliza acelasi mediu fizic de comunicatie.
5

Pe de alta parte, TMN nu inlocuieste planul C al retelei gestionate, ci este

complementar acestuia.
Standardul TMN este continut in recomandarile ITU-T M.xxx si are
la baza seria X.700 de recomandari ISO/OSI privind gestiunea sistemelor.
El asigura un cadru unitary de construire a modulelor de gestiune OS si de
interconectare a lor la echipamente de telecomunicatii, ceea ce rezolva
problema interoperabilitatii in planul M. Acest deziderat se realizeaza prin
definirea unei arhitecturi cu interfete si protocoale standardizate. Reteaua
TMN este modelata pe 5 nivele ierarhice:
0. nivelul elementelor de retea
1. nivelul gestiunii elementelor
2. nivelul gestiunii retelei
3. nivelul gestiunii serviciului
4. nivelul gestiunii afacerii.
Inainte de a vedea arhitectura si protocoalele de comunicatie, sa
vedem ce informatie este transportata si procesata intr-o retea TMN.

6. Gestiunea retelei SDH

SDH (SONET) a fost primul standard care prevede un sistem modern
de gestiune (NM- Network Management) a unei retele de telecomunicatii. El
include o serie de facilitati destinate operarii, administrarii si intretinerii
retelei ( functii OAM), facilitatii disponibile prin intermediul unui sistem
integrat de gestiune.
Functiile de gestiune sunt, in parte, realizate la nivelul echipamentului
de retea (NE), respecti de catre sistemele de calcul interfatate cu reteaua
SDH.
Fizic, informatile legate de gestiune SDH pot fi transportate:
Fie pe canale de comunicatie integrate in cadrele de transport
(redundanta incorporata- EO);
Fie pe canale de comunicatie externe retelei SDH.
Debitul EO (Embedded Overhead) poate fi orientat pe bit sau orientat
pe mesaje. In primul car el este inclus in redundantele de diferite nevele sub
forma unor biti/octeti dedicati ( de exemplu octetii J1 sau G1 in POH-VC4;
K1, K2 in MSOH; bitul PT in POH-VC12, etc.). In al doilea caz, debitul se
transmite conform procedurii LAPD ( recomandarea CCITT Q.921) pe
6

canalele de control integrate DCC ( Data Communication Channels ).

Standardul prevede 12 astfel de canale, totalizand un debit de 768 kbps. Trei
sunt localizate in RSOH (D1, D2, D3) iar noua in MSOH ( D4,....., D12).
Intr-o retea moderna de telecomunicatii gestiunea are la baza o retea
de gestiune. Pentru realizarea acesteia este insa necesara definirea unei
interfete unice intre echimapentele retelei de telecomunicatii si reteaua de
gestiune. Din acest punct de vedere, unul din avantajele SDH este dat de
faptul ca asigura reteaua de transport pentru TMN, retea formata din
canalele integrate DCC.

6.1. Gestiunea erorilor

La nivel de retea gestiunea erorilor presupune in principal
identificarea echipamentelor defecte. La nivel de echipament gestiunea
erorilor implica activitati de o importanta majora in operarea si intretinerea
retelei: detectarea erorilor, supravegherea alarmelor si testare retelei. Si la
acest nivel pot fi implementte functii de diagnosticare.
Detectarea conditiilor de eroare
In SDH principalele conditii de eroare sunt lipsa semnalului ( LOS),
pierderea sincronizarii cadrelor (OOF, LOF), pierderea pointerilor ( LOP),
diferite defecte de hardware, neconcordanta dintre eticheta semnalului si
continutul sau, erori la canalele de comunicatie de date, etc. Prezentam in
continuare mecanismul de detectie, semnalizare si anulare a principalelor
conditii de eroare.
1.Lipsa semnal- LOS (Loss of signal)
Defectul de lipsa semnal apare cand in semnalul incident nu se
detecteaza ( inainte de dezaleatorizare) nici un semnal corespunzator unui bit
de 1 pentru mai mult de 100 sec. NE genereaza indicatia de eroare LOS si
trimite un semnal de alarma sistemului de gestiune daca lipsa semnalului
este detectata pentru mai mult de 2 + 3 secunde. Defectul se considera
inlaturat la receptionarea a doua module de transport valide consecutive.
Conditia de eroare se considera incheiata ( NE operativ) la 10 secunde dupa
inlaturarea defectului LOS. Dupa incheierea conditiei de eroare NE
reseteaza semnalul de alarma si transmite pe DCC un mesaj retelei de
gestiune.
2. Desincronizare la nivel de cadru
Legat de (de)sincronizarea la nivel de cadru sunt definite (Rec.
G.783) doua tipuri de defecte:

 OOF (Out of Frame)- desincronizare;

LOF (Loss of Frame)- pierderea sincronismului.
OOF este detectat daca secventa de sincronizare (octetii A1, A2 din
RSOH) nu este recunoscuta intr-un timp de maximum 625 sec.
Iesirile false din sincronism, datorate eronarii severe a secventei
SINC, au o periodicitate mult mai mare.
In functie de producator, sunt implementate diverse metode de
detectare OOF precum si strategii de resincronizare.
3. Eticheta de semnal eronata SLM(Signal Label Mismatch)
Defectul SLM este specificat recent in standardul SDH. El este
detectat cand eticheta semnalului receptionat nu corespunde cu cea generata
local (cu exceptia codului de incarcatura nespecificata). Defectul poate sa
apara la nivelul caii de ordin superior (se supravegheaza octetul C2 din
POH-VC4) si/sau la nivelul caii de ordin inferior (se supravegheaza bitii L1,
L2, L3 din POH-VC12). Persistenta defectului conduce la declararea
conditiei de eroare. Procedurile de declarare si anulare a conditiei de eroare
sunt similare celor prezentate mai sus.
4. Conditile de eroare a echipamentului
Operarea echipamentelor este monitorizata iar la aparitia unor
defecte se seteaza un indicator de eroare, se transmite mesaj de alarma
sistemului de gestiune si daca exista, se comuta pe echipamentul de rezerva.
Procedura de anulare a alarmei este similara situatiilor anteriare. Intr-un NE
este monitorizata uzual functionarea procesoarelor, echipamentul de
sincronizare, sursele de alimentare, memorii, echipamentul DCC, etc.

6.2. Protocolul APS (Automatic Protection

Switching)
Protocolul APS se realizeaza cu ajutorul octetilor K1, K2 din MSOH
si permite comutarea unei sectiuni de multiplexare pe canalul de rezerva
(Rec. G.783). In general un canal de rezerva serveste ca protectie MSP
pentru mai multe sectiuni active. Comutarea pe canalul de rezerva trebuie
realizata simultan la ambele echipamente terminale ale sectiunii.
Declansarea protocolului de comutare poate fi generata de:

 Identificarea unor conditii de eroare pe sectiunea de

multiplexare;
Degradarea calitatii semnalului;
Comenzi externe (comutare fortata, respectiv blocarea
protectiei).
In primul caz comanda de comutare apare ca urmare a exercitarii
functiilor de gestiune a erorilor, iar in al doilea caz ea este data in urma
gestionarii performantelor. Ordinele de comutare au prioritati diferite. Ele
sunt interpretate si tratate de un bloc de gestiune a protectiei. Octetul K1
contine identificatorul tipului de ordin si daca protectia nu este prin dublare (
1 la 1), identificatorul canalului de rezerva, tipul protectiei MSP (1 la 1 sau 1
la N) si trei biti de alarma (110 pentru MS_RDI, respectiv 111 pentru
MS_AIS).
Legat de protocolul APS insusi pot sa existe conditii de eroare, cum ar
fi eroarea octetilor K1, K2 nepotrivirea canalelor comutate sau a tipului de
MSP.

LOS/ LOF/OOF
MS-AIS
REGEN

B1

B1
MSTE

B2

LOS
LOF
OOF
LOP

HO_RDI
HO PTE

LOP

B3
HO_REI

HO_AIS
LO_RDI
LO PTE

LOP

BIP-2
LO_REI

Alarma in afluent

Figura 3. Semnale de alarma si eroare in SDH

6.3. Testarea retelei

Testarea retelei are ca principal scop izolarea disfunctionalitatilor din
retea. Acestea conduc fie la izolarea defectelor fizice la nivel de
componente, fie la identificarea incompatibilitatilor din retea ( teste de
compatibilitate). Trei functii OAM asigura testarea retelei:
Accesarea retelei;
Diagnosticare;
10

 Rebuclare.
Functia de accesare a retelei permite atat monitorizarea pasiva cat si
testarea activa a retelei. Accesul la retea este permis la toate cele patru nivele
ale SDH. La nivelul fizic accesul este asigurat atat pentru semnalele optice
cat si pentru semnalele electrice. La nivelele logice superioare pot fi
monitorizate si testate specificatiile de echipament (teste de izolare a
defectelor, sincronizare, compatibilitate, etc.), maparea si formatul
diverselor elemente (C, VC, TU, AU, STM, etc.).
Functia de diagnosticare asigura o serie de facilitati ca detectia
defectelor echipamentelor, necorcodanta semnalelor de testare cale ( JO, J1),
identificare SLM, contabilizarea REI pentru caile din retea ( functie necesara
gestiunii performantelor).
Functia de reblucare permite transmiterea semnalului echipamentului
din amonte. Este foarte utilizata pentru testarea la toate nivelele, atat in
testele de izolare a defectelor cat si in cele de compatibilitate (figura 4.).

Tester
SDH

TMUX

DCS

SDH

TMUX
E1

Figura 4. Testarea caii de ordin inferior in regim de rebuclare

11

6.4. Gestiunea performantelor

Gestiunea performantelor se realizeaza prin monitorizarea unor
parametri specificati pentru fiecare dintre nivelele de gestiune. Acestia au la
baza fie masurarea/monitorizarea unor parametri fizici, fie indicatii ale
bitilor din POH/SOH. Parametrii monitorizati la fiecare nivel intr-un anumit
interval de timp (15 minute, 4 ore, o zi) sunt inregistrati si prelucrati. Daca in
urma prelucrarii rezulta o valoare sub limita admisibila, acest fapt este
transmis sistemului de gestiune prin DCC.
La nivel fizic sunt monitorizati continuu (masurati, prelucrati si
comparati cu valoarea limita) pentru parametrii:
Curentul de polarizare al laserului;
Puterea optica emisa;
Puterea optica receptionata;
Temperatura modului laser (normal 25 grade C. Alarma daca
apare o modificare cu 15 grade C).
La nivelul sectiunii de regenerare sunt monitorizati urmatorii
parametri:

Numarul secundelor cu erori severe si sincronizare. O secunda

este considerata cu erori severe de sincronizare daca pe durata ei a
existat cel putin un OOF.

Numarul secundelor eronate. O secunda este eronata daca pe

durata ei s-a detectat cel putin o eroare de transmisiune sau un OOF.

Numarul secundelor puternic eronate. O secunda este puternic

eronata daca pe durata ei au fost detectate mai mult de K erori de
transmisiune sau un OOF.

La nivelul sectiunii de multiplexare sunt monitorizati urmatorii

parametrii:

Numarul secundelor eronate. O secunda este eronata daca pe

durata ei a fost detectata cel putin o eroare de transmisiune.

Numarul de executii ale protocolului APS.

Durata operarii pe canalul de rezerva. Reprezinta numarul de

secunde in care sectiunea de multiplexare monitorizata nu a fost
operationala.

12


Numarul modificarilor de pointer. Se contorizeaza numarul
modificarilor suferite de pointerul de AU in nodul terminal al
sectiunii. Indica performantele retelei de sincronizare.

La nivelul cailor de ordin superior sunt minitorizati urmatorii

parametri:

Numarul erorilor de transmisiune detectata de BIP-8 (octetul

B3 din POH-VC4).

Numarul secundelor eronate. O secunda este eronata daca pe

durata ei a fost detectata cel putin o eroare de transmisiune.

Numarul secundelor puternic eronate. O secunda este puternic

eronata daca pe durata ei au fost detctate mai mult de K erori de
transmisiune.

Numarul modificarilor de pointer. Se contorizeaza numaru

modificarilor suferite de pointerii de AU in nodul terminal al caii (
comparativ cu valoarea lor in nodul de origine).

6.5. Gestiunea sigurantei, configuratiei si

calitatii retelei
Gestiunea sigurantei are in vedere controlul accesului, monitorizarea
unor parametri de siguranta, decuplare/cuplare automata a modulelor laser
(utlilizata cand apare o ruptura a fibrei detectata prin LOS prelungit), etc.
Functiile de gestiune a configuratiei permit modificarea configuratiei
si a parametrilor de functionare ai retelei. Ele sunt grupate in doua categorii:
functii de instalare si punere in functiune, respectiv functii de optimizare.
Gestiunea calitatii se refera la asigurarea calitatii serviciilor QoS
(Quality of Service).

13