Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de fier
1
Nanotehnologia se ocupa cu manipularea materiei la nivel atomic si molecular pentru a
produce structurile ce stau la baza unor materiale si mecanisme mai mici de 100 de nanometri.
2
Nanomaterialele şi nanotehnologiile reprezintă domenii de cercetare coerente, la hotarul a trei
curente tehnologice:
De ce dimensiuni nanometrice?
3
Nanotehnologiile au devenit o parte a vieţii noastre de ceva timp. Deşi produsele obţinute prin
nanotehnologii sunt utilizate deseori de oameni, acest lucru este destul de puţin cunoscut.
Astfel, crema care ne protejează de radiaţia solară UV are încorporat în ea dioxid de titan cu
particule de dimensiuni nano.
Ochelarii de soare au lentile de plastic rezistente la zgâriere datorită tratamentului acestora cu
nanoparticule de dioxid de zirconiu şi dioxid de titan.
Negrul de fum este utilizat de mulţi ani pentru producerea anvelopelor.
Particulele de negru de fum ce au dimensiuni în domeniul nano penetrează reţeaua
macromoleculei cauciucului formând o a doua reţea care reduce semnificativ abraziunea
cauciucului.
Vitaminele insolubile în apă şi precursorii lor pot fi dispersate stabil în apă în forma nano,
astfel devenind mai potrivite pentru organismul uman.
Astfel de vitamine sunt utilizate în multe limonade şi sucuri, conferindu-le acestora ca extra
beneficiu şi o culoare atractivă.
În prezent, piaţa pentru produse obţinute prin nanotehnologii este mai mare de 100 miliarde
euro şi se aşteaptă o creştere până în 2015 la mai mult de 1000 de miliarde.
Nanotehnologiile au un mare potenţial în domeniul separărilor moleculare, oferind materiale
cu structură controlată.
La începutul secolului XX, atunci când s-au vizualizat pentru prima dată „microstructurile’’
cu ajutorul microscopului optic, s-a constatat că unele microstructuri, de exemplu granule
foarte mici, prezentau proprietăţi atractive precum o rezistenţă mecanică sporită sau o duritate
mai mare.
4
îmbătrânire, în aliajele Al-4%Cu, de exemplu, sunt aglomerările de atomi de Cu – zone
Guinier-Preston (GP) – şi precipitatul parţial metastabil coerent θ’.
Duritatea maximă s-a observat la amestecul de GPII (sau θ’’) şi plăci de θ’ cu grosimea de 10
nm şi diametrul de 100 nm.
Oxidul feric, Fe2O3 (III), numit şi hematit, este un mineral de culoare maronie, obţinut prin
oxidarea fierului în condiţiile existenţei unui surplus de oxigen. El reprezintă principala sursă
de obţinere a fierului.
Din rândul oxizilor şi hidroxizilor de fier, cele mai cunoscute minerale sunt magnetitul
(Fe3O4), hematitul (Fe2O3) şi limonitul (Fe2(OH)3).
Exista un interes tot mai crescut pentru fabricarea dispozitivelor microfluidice, datorita
faptului ca “un laborator pe un chip” permite multiple analize biologice sau chimice
simultane, rapide si eficiente, pentru un cost scazut. Particulele nanomagnetice au o buna
stabilitate in solutii apoase si datorita acestui fapt prezinta bune proprietati chimice si termice.
Utilizarea lor cu succes a fost obtinuta in terapie celulara si tratamente tumorale.
5
Nanoparticulele de magnetita, un produs intermediar in obtinerea nanofluidelor, vor avea
aplicatii multiple in domeniul obtinerii de materiale nanocompozite industriale si biomedicale,
un domeniu nou in plina dezvoltare pe plan international si de asemenea in Romania.
soluţii apoase. În cazul nanoparticulelor foarte fine, rapoartele mari între suprafaţa
acoperit fie cu molecule organice, fie anorganice. Miezul de oxid de fier se obţine sub
Grupările funcţionale, destinate unor scopuri specifice, sunt depuse sub forma unui strat
mare de grupări funcţionale –NH2, care permit cuplarea altor molecule (16-19).
anorganică. Reacţia care are loc între alcoxisilan şi materialul solid, nu implică un
6
Metode de obtinere a oxidului de fier
Procesul a fost utilizat pentru sintetizarea de nanoparticule de oxid de fier pentru utilizarea
acestora in studii de sanatate;
Un arzator tubular din otel inoxidabil a fost situat in centrul unui tunel ce are o sectiune
transversala ;
Particulele linere zboara prin tunelul aerodinamic pt a forma un flux laminra uniform in
sectiunea de lucru;
Pentru a atinge nivelul dorit de pentacarbonil de fier Fe(CO) 5, debitul de gaz a fost
impartit in doua fluxuri, numai unul fiind utilizat ca operator de transport de gaze;
Fluxul a fost trecut intr-un recipient care a fost mentinut intr-o baie de apa cu gheata
pentru a mentine concentratia de Fe(CO) 5 ;
7
Nanoparticulele de oxid de fier pt efectuarea studiilor de sanatate au fost sinettizate
utilizand o cantitate de hidrogen total 0,2 litri min-1 din care 0,1 litri min-1 a fost Fe(CO) 5
gazul purtator ;
Particulele colectate pe filtre au fost analizate de către TEM, XRD, ICP-MS, si BET.
Particulele colectate pe filtre au fost analizate de către TEM, XRD, ICP-MS, si BET. Pentru
TEM si analize XRD, nanoparticule au fost mai întâi cu atenţie fragmentat de pe filtru cu
membrană şi dispersate în etanol cu ajutorul sonicare ultrasunete. Pentru a pregăti un eşantion
XRD, suspensia de etanol conţinând nanoparticule de oxid de fier a fost depusă prin picurare
pe un substrat de cristal unic SI şi uscate pentru a obţine un strat subtire de particule. Picături
de suspendare etanol au fost puse pe grilele TEM de cupru cu suport de carbon de film. După
evaporarea solventului, particulele s-au depus pe reţele şi probele TEM au fost astfel obţinute.
Imagistică TEM a fost efectuat pe un CM Philips-12 de transmisie de electroni microscop
8
(FEI, Hillsboro, OR), gestionat la 100 kV. High-resolution microscopie electronica de
transmisie (HRTEM) si difractie zona selectată de electroni (Saed) au fost efectuate pe un
microscop JEOL2010 (JEOL Ltd., Tokyo, Japonia), gestionat la 200 kV. Analiza XRD a fost
efectuat într-un PAD Scintag V, X-ray diffractometer (Thermo OPTEK, Franklin, MA), cu
radiaţii Cu Kagr operate la 45 kV şi 40 mA. Modele XRD au fost analizate utilizând
programul MDI JADE 6.0. Pentru analiza BET, aproximativ 30 mg de probă de particule a
fost uşor presat într-o pastilă şi domeniul specific de suprafaţă a eşantionului a fost măsurată
într-un instrument de 2360 Gemeni (Micromeritics, Nocross, GA). ICP-MS Analiza a fost
efectuată pe un Agilent Technologies 7500c cuplaj inductiv spectrometru de masă cu plasmă
(Agilent Technologies, Santa Clara, CA). Soluţie de germaniu (Ge) a fost adăugată la toate
soluţiile ca un standard intern, în scopul de a corecta pentru derivă instrumental cu ocazia
achiziţionării; concentraţia Ge în soluţiia fost ajustată la 50 ppb. Semnale pentru izotopii 57Fe
(sau 56Fe), precum şi 72Ge au fost folosite în determinarea concentraţiei de Fe şi alte
elemente. În 56Fe măsurători, gaz de hidrogen a fost introdus în celulă octopole ca o reacţie
de gaz (3,0 ml / min) pentru a minimiza interferenţele izobarice din oxid de gaz de argon
operator de transport (40Ar16O +). Debitul de gaz de argon pentru plasmatice a fost de 1.08
litri min-1. Probele au fost introduse la o rata de ~ 2 min-1 ml de acid azotic şi curate de 3% a
fost folosită pentru spălarea între probe. Timp de achizitie a fost cu 0,3 sec per izotopul,
repetate de 10 ori. Precizie al analizei a fost mai mare de ± 3,8%.
Particulele de oxid de fier colectate pe filtre, de asemenea, au fost analizate de oxidul de fier
printr-o metodă spectrofotometrică urmand mineralizarea cu acid. Particulele au fost atent
fragmentat de pe filtru, cântărită şi digerate în acid sulfuric. Concentraţia de Fe2 + si Fe3 +
ioni în soluţia de digestie a fost măsurată utilizând spectrofotometrul (Shirakashi 1993;
Weinberg et al. 2002). Procedura detaliată a acestei metode este prevăzut în apendice. De fier
(II) sulfat de heptahidrat (FeSO4 formula chimică 7H2O, Alfa Aesar,> 99%) a fost folosit
pentru a pregăti soluţie standard pentru calibrare. Fe (II), Fe (III) şi Fe (II, III), oxizi (formula
chimică FeO, Fe2O3 si Fe3O4, Alfa Aesar,> 99%) au fost utilizate pentru validare a acestei
proceduri de fier.
9
contribuţia fiecărui mod de mărime la masa particulelor şi de suprafaţă. De măsurare SMPS
nu a reuşit să dezvăluie natura bimodale de această dimensiune de distributie. Acest lucru
este posibil din două motive. În primul rând, particule mici se pare că au format agregate, şi /
sau difuzate pe suprafaţa de particule mari. În al doilea rând şi mai evident, dimensiunea
particulelor primare de modul de mici dimensiuni a fost mai mic decât limita inferioară de
detecţie a modelului de SMPS utilizate în studiu.
B) Metoda Co-precipitarii
Cand solubilitatea unui element este mica in solutie, aceasata poate fi redusa cu ajutorul co-
precipitarii.
Cele mai multe dintre nanoparticule disponibile până în prezent au fost preparate folosind
variaţie a tehnicii de coprecipitare apoasa.
Coprecipitation este un aspect important în analiza chimică, în cazul în care acesta nu este de
dorit, dar în unele cazuri, pot fi exploatate. În analiza gravimetrice, care constă pe de
precipitare analit şi de măsură a masei sale pentru a determina concentraţia acesteia sau de
puritate, coprecipitation este o problemă, deoarece de multe ori nedorit impurităţi
coprecipitate cu analit, rezultând în masă exces. Această problemă poate fi adesea atenuate
prin "digestia" (de aşteptare pentru precipitatul să se echilibreze şi forma mai mare, particule
mai pure) sau prin redissolving eşantion şi de precipitare-l din nou.
Descrierea metodei
Ca prim pas un raport molar de FeII/FeIII a fost dizolvat in apa prin picurare;
Dupa racire particulele modificate au fost colectate cu un magnet si spalate cu etanol si apa
distilata.
11
Avantaje :Pretul scazut pentru sintetizarea pulberilor ;Are o temperatura de procesare scazuta
ce determina economie de energie, evita impurificari prin eventuale reactii cu recipientii în
care se face tratamentul termic, asigurand puritate .
Metode de analiza:
12
Difractia de raze X
Difractia razelor X de catre cristale sta la baza utilizarii acestora in structuri cristaline a
diferritelor materiale.
Radiatiile X sau Roentgen reprezinta domeniul de unde electromagnetice cuprinse între 100-
0,1Å.
Difracţia cu raze X este o metodă des folosită pentu determinarea parametrilor dimensionali ai
cristalelor, spaţierea între planele cristalografice, plane de difracţie, fază şi constante de reţea.
În ziua de azi este utilizată la estimarea dimensiunii cristalitelor – nanocristale.
Pentru studiul materialelor cu raze X se foloseşte numai o gamă redusă de lungimi de undă.
Se foloseşte linia , de cele mai multe ori linia fiind filtrată cu ajutorul unui film absorbant (de
exemplu o folie subţire de nichel). Cel mai folosit metal este cuprul, care poate fi păstrat cu
uşurinţă la temperaturi scăzute, deoarece are o conductivitate termică mare şi produce linii şi
puternice. Lungimea de undă corespunzătoare liniei a cuprului este λ = 0.1541nm.
Studiul cristalelor cu raze X are la bază bine cunscuta lege a lui Bragg care dă distanţa între
două plane cristalografice – constanta reţelei:unde λ este lungimea de undă a radiaţiei X,n este
ordinul difracţiei,
Difracţia are loc dacă este îndeplinită relaţia de mai sus. Aceasta se îndeplineşte dacă se
variază în mod continuu lungimea de undă sau unghiul sub care este iradiată proba, într-o
gamă de valori. Folosind aceste principii s-au dezvoltat mai multe metode experimentale de
studiu al materialelor cu raze X: metoda Laue (folosită în special pentru a determina
orientarea unor cristale mari, fixe, iradiate cu o undă cu un spectru mai larg de lungimi de
undă), metoda cristalului rotitor (sursă monocromatică de raze X şi un cristal montat cu o axă
normală la raza incidentă) şi metoda pulberilor (folosită pentru determinarea cu acurateţe a
parametrilor reţelei).
13
Pentru determinarea dimensiunii cristalitelor se foloseşte relaţia Debye-Scherrer, care dă
diametrul pariculelor cu o precizie rezonabilă.
Utilizari:
Este vorba despre nişte nanoparticule inventate de profesorul Manuel Perez şi colegii săi de la
Universitatea din Florida. Nanoparticulele au capacitatea de a se fixa numai pe anumite celule, iar în
cazul de faţă, numai de celulele cancerigene, datorită ataşării unor derivaţi de acid folic, substanţă
foarte utilizată de către celulele canceroase. Nanoparticulele mai au ataşate şi o substanţă fluorescentă
şi oxid de fier, astfel că prin metode imagistice acestea se pot şi vizualiza.
Noutatea acestui tip de nanoparticule pe care profesorul Perez le-a utilizat constă în faptul că ele pot fi
folosite şi fară agentul chimioterapic (taxol). Astfel ele au un dublu rol, şi terapeutic dar şi diagnostic.
Dacă nu există nici un cancer în corpul în care au fost introduse, atunci nanoparticulele nu se mai
leagă de ţesuturi, şi fiind biodegradabile, vor fi eliminate de ficat. Oxidul de fier va fi utilizat ca
rezervă de fier în organism.
Ce este Sinerem?
Sinerem este o pulbere din care se obţine o soluţie perfuzabilă (picurare în venă). Conţine
particule extrem de mici de oxid de fier (nanoparticule).
Sinerem ar fi trebuit să se utilizeze ca agent de diagnosticare la pacienţii care urmau să fie
supuşi unei scanări RMN. A fost conceput pentru a fi utilizat ca „substanţă de contrast”, cu
ajutorul căreia
structura organelor interne să poată fi vizualizată mai bine în timpul scanării.
Sinerem ar fi trebuit să se utilizeze la pacienţii cu cancere pelviene. Cancerele pelviene sunt
cancere care afectează organele de la nivelul abdomenului inferior, cum ar fi prostata, vezica
urinară, uterul sau colul uterin. Sinerem a fost conceput pentru a se determina metastazele
14
tumorale, ajutând la vizualizarea ganglionilor limfatici ai pacientului. Aceştia sunt
componente ale sistemului limfatic, o reţea de structuri ale organismului implicată în apărarea
organismului (sistemul imunitar). Când cancerul produce metastaze, celulele tumorale circulă
la nivelul sistemului limfatic, putând fi detectate în ganglionii limfatici.
Substanţa activă conţinută de Sinerem este oxidul de fier sub formă de nanoparticule, într-o
soluţie clară, coloidală (gelatinoasă) de dextran, un tip de glucide. Dimensiunea foarte mică a
particulelor permite circularea acestora în organism şi pătrunderea lor în sistemul limfatic.
Odată pătrunse în sistemul limfatic, nanoparticulele sunt preluate la nivelul ganglionilor
limfatici de un anumit tip de celule ale sistemului imunitar numite „macrofage”. În timpul
expunerii la acţiunea unui magnet extern, aşa cum se întâmplă în timpul unei scanări RMN,
particulele se magnetizează şi pot fi vizualizate mai bine pe imaginile obţinute prin scanare.
Acest lucru ar ajuta la diferenţierea între ganglionii limfatici normali care conţin macrofage şi,
prin urmare, particule magnetice şi ganglionii limfatici care sunt invadaţi cu celule tumorale şi
conţin mai puţine macrofage şi mai puţine particule magnetice.
15