ROMANIA POSTBELICA. Stalinism, nationalcomunism si disidenta anticomunista.

Constructia
democratiei postdecembriste.
Preluarea puterii de catre Partidul Comunist
Dupa al DRM , in perioada 1944-1947, Partidul Comunist (reinfiintat in 1944, dupa
ce fusese scos in afara legii in 1924) a acaparat, treptat, institutiile puterii din
Romania. Preluarea puterii a fost favorizata de urmatorii factori:
- prezenta Armatei Rosii pe teritoriul Romaniei din 1944
- impartirea Europei in sfere de influenta de catre puterile aliate, Marea Britanie,
Statele Unite si URSS. Conform acestui aranjament, statele din Est ramaneau in sfera
de influenta a sovieticilor
Preluarea puterii de catre Partidul Comunist s-a realizat in trei mari etape:
1. Prima etapa o constituie instaurarea, in 6 martie 1945, a guvernului condus de
Petru Groza (presedinte al Frontului Plugarilor, un satelit al Partidului Comunist).
Guvernul a fost impus de adjunctul ministrului de externe al URSS, Andrei Vasinski si
era format din ministri ai Partidului Comunist si ai partidelor satelite ale acestuia.
Regele Mihai a protestat impotriva componentei si abuzurilor noului guvern prin
greva regala declansata in 1945 (a refuzat sa mai semneze decretele acestuia). In
ianuarie 1946, greva a incetat, deoarece presiunea engleza si americana au facut ca in
guvern sa fie cooptati reprezentanti a doua aripi separate din Partidul National Liberal
(Gheorghe Taatarescu) si PNT (Anton Alexandrescu). Aceasta actiune de imagine nu a
contribuit la diminuarea puterii Partidului Comunist.
Printre cele mai importante actiuni ale noului Guvern au fost reforma agrara din
1945 si crearea Sovromurilor (societati cu capital mixt romano-sovietic prin care
economia romaneasca era subordonata celei din URSS)
2. A doua etapa o constituie castigarea, prin frauda, a alegerilor din noiembrie
1946, de catre Partidul Comunist si aliatii sai (Partidul Social-Democrat, Frontul
Plugarilor, cele doua disidente din PNL si PNT), reuniti in Blocul Partidelor
Democratice. Prin aceasta frauda, Partidul Comunist a ajuns sa controleze 85% din
noul Parlament.
3. A treia etapa o reprezinta eliminarea opozitiei politice. PNT a fost desfiintat in
urma inscenarii de la Tamadau din vara lui 1947 (prin care mai multor conducatori
ai partidului li s-a oferit ocazia sa plece in strainatate, fiind insa arestati pe aeroportul
de la Tamadau, apoi judecati si condamnati pentru tradare). Partidul National Liberal
a ales sa se autodesfiinteze.
Ultimul obstacol in calea instaurarii regimului comunist era monarhia. Pe 30
decembrie 1947, regeleMihai a fost fortat sa abdice. In aceeasi zi a fost proclamata
Republica Populara Romana, intr-o sedinta parlamentara fulger.

PERIOADA STALINISTA
Prima perioada a regimului comunist din Romania (1948-1965), in care la
conducerea partidului s-a aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej, este cunoscuta sub numele
de perioada stalinista. Aceasta deoarece Romania a preluat, in toate domeniile (politic,
social, economic, cultural) modelul impus de Uniunea Sovietica aflata pana in 1953
sub conducerea lui Stalin.
In anul 1948 trei evenimente importante au contribuit la stalinizarea Romaniei
in plan politic :
Adoptarea Constitutiei din 1948, prin care Romania devenea republica populara
Crearea partidului unic, Partidul Muncitoresc Roman, prin fuziunea dintre
Particul Comunist si PSD
Infiintarea politiei politice, Directia Generala a Securitatii Poporului (prescurtat
Securitatea)
Din punct de vedere economic, stalinizarea a insemnat initierea proceselor de
transformare a economiei si societatii romanesti intr-una comunista, dupa model
sovietic: nationalizare, colectivizare, industrializare si planificare.
In 1948, prin legea din 11 iunie, au fost trecute in posesia statului toate marile
proprietati industriale, comerciale, financiar-bancare. Au ramas in proprietate privata
doar micile intreprinderi familiale (cum ar fi atelierele mestesugaresti).
Incepand cu 1949, taranii au fost obligati sa isi cedeze proprietatile gospodariilor
agricole colective (GAC), numite ulterior cooperative agricole de productie (CAP).
Au fost create, de asemenea, gospodarii agricole de stat (GAS). Procesul de
colectivizare a durat din 1949 pana in 1962 si a intampinat deseori rezistenta din
partea taranilor.
Industrializarea (construirea de fabrici si uzine in orase) era necesara in conditiile
in care majoritatea populatiei locuia inca in mediu rural. Prin aceasta se incuraja
urbanizarea (trecerea populatiei de la sat la oras) si crestea numarul membrilor clasei
muncitoare, categoria sociala pe care se bazau comunistii.
Incepand cu 1948, economia Romaniei a fost planificata (planuri anuale, iar din
1951 planuri cincinale-pe 5 ani-). In acest fel, partidul stabilea cantitatea produselor
realizate de toate intreprinderile economice intr-un interval de timp dat de el.
In plan cultural, stalinizarea a insemnat desfiintarea vechilor institutii si
inlocuirea lor cu altele noi. (Academia Romana a devenir Academia RPR) si
inlocuirea oamenilor de cultura cu sustinatori ai regimului. A fost promovat curentul
cultural al realismului socialist (sustinut de vechi scriitori precum Mihail
Sadoveanu, autorul romanului Mitrea Cocor, dar si de oameni noi, precum
A.Toma, considerat de regim cel mai mare poet roman contemporan)
In invatamant a fost introdusa limba rusa ca materie obligatorie, iar istoria a
fost modificata pentru a corespunde noului regim (manualul unic al lui Mihai Roller,
care punea accentul pe lupta de clasa).

REPRESIUNEA STALINISTA SI REZISTENTA ANTICOMUNISTA

Urmand modelul stalinist sovietic, partidul comunist a impus o politica de teroare

in randul populatiei. Aceasta s-a realizat prin intermediul politiei politice
(Securitatea), dar si prin intermendiul sistemului concentrationar (sistem de lagare si
inchisori). Printre cele mai importante inchisori politice au fost cele de la Gherla,
Aiud, Sighetu Marmatiei (locul de eliminare a elitei politico-intelectuale interbelice),
Pitesti (locul in care a avut loc fenomenul reeducarii, prin care detinutilor le era
distrusa personalitatea intr-atat incat ajungeau sa se tortureze unii pe altii), Ramnicu
Sarat. Lagare de munca au functionat in Campia Baraganului si pe traseul unde forma
sa fie construit Canalul Dunare-Marea Neagra.
In inchisori si lagare erau trimisi toti cei considerati dusmani ai poporului de
regimul comunist: membrii ai fostei elite politice si intelectuale; legionarii;
exploatatorii (fostii burghezi si mosieri, dar si micii proprietari de ateliere sau
chiaburii- tarani instariti) reprezentanti ai bisericii, mai ales preotii si episcopii
greco-catolici; biserica desfiintata de regimul comunist.
O alta metoda de represiune era reprezentata de deportarile de populatie. In anii
1950, grupuri intregi, in special de germani (acuzati ca ar fi colaborat cu nazistii in al
doilea razboi mondial) si sarbi (care ar fi fost sustinatori ai Iugoslaviei lui Tito) din
Banat, au fost deportate in Campia Baraganului.
Impotriva instauratii regimului comunist au functionat mai multe forme de
rezistenta a populatiei. Dintre acestea, cele mai notabile sunt:
Rezistenta armata din munti. Pana la inceputul anilor 1960 au existat in
Romania grupuri de oameni care s-au retras in munti, refuzand sa se integreze in
societatea comunista. Cele mai importante grupari au fost cele din Muntii
Fagarasului (Haiducii Muscelului. Condusi de Gheorghe Arsenescu si fratii
Toma si Petre Arnautoiu; gruparea condusa de Ion Gavrila Ogoranu), Muntii
Vrancei, Nasaud si Vatra Dornei (Sumanele Negre) Bucovina sau Banat.
Revoltele taranilor impotriva procesului de colectivizare (au fost arestati
aproximativ 80.000 de tarani)
Rezistenta prin cultura, care a imbracat forme diverse, de la Nicolae Steinhardt,
autorul cartii Jurnalul fericirii, convertit in inchisoare la crestinism si apoi
calugarit), pana la Pastorel Teodoreanu (autor de epigrame impotriva regimului,
care au intrat in folclor).

LUPTA PENTRU PUTERE LA CONDUCEREA PARTIDULUI

La fel ca in toate partidele comuniste, si in partidul roman structura puterii era
una concentrica. Astfel, din randul intregii populatii a tarii, o parte erau membrii ai
partidului (1.300.000 in februarie 1948, in urma Congresului de unificare a Partidului
Comunist cu cel Social-Democrat in Partidul Muncitoresc Roman). In cadrul
partidului, puterea apartinea Comitetului Central. In interiorul acestuia, deciziile erau
luate, in fapt, de Biroul Politic, al carui secretar general era liderul autoritar al
regimului.
Incepand cu 1945, secretar general al partidului a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej,
reprezentant al comunistilor din interior (cei care fusesera in inchisori in perioada

interbelica). La inceputul perioadei staliniste, el a fost obligat sa imparta puterea cu

reprezentantii comunistilor de la Moscova (Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari
Georgescu), cei care contribuisera la comunizarea Romaniei respectand indicatiile
sovietice.
Gheorghiu-Dej a reusit sa devina lider unic al partidului indepartandu-si treptat
toti rivalii politici. In 1944, fostul secretar general Stefan Foris a fost asasinat.
Ministrul de Justitie Lucretiu Patrascanu (singurul conducator intelectual al
partidului) a fost indepartat de la conducerea partidului si din functia guvernamentala
la 1948. A fost arestat in acelasi an, iar apoi judecat, condamnat la moarte si executat
in 1954. Conducatorii gruparii de la Moscova(Ana Pauker, Vasile Luca si Teohari
Georgescu) au fost marginalizati si si-au pierdut functiile de conducerere in partid in
1952. Alti doi conducatori ai partidului, Iosif Chisinevschi si Miron Constantinescu,
au incercat sa implementeze in partid procesul de destalinizare inceput de Hrusciov in
1956, dar au fost si ei indeparati de la conducere in 1957. Gheorghiu-Dej a devenit
astfel liderul absolut al partidului, promovand in structurile de conducere oameni noi,
fideli lui (N. Ceausescu, Alexandru Draghici)
Dupa moartea lui Gheorghiu-Dej, in martie 1965, ceilalti conducatori ai
partidului (Ioan Gheorghe Maurer, Chivu Stoica) l-au promovat in functia de secretar
general pe Nicolae Ceausescu. Acesta a aplicat aceeasi politica de inlaturare a rivalilor
politici ca si predecesorul sau: Chivu Stoica a fost inlaturat in 1967 de la conducerea
guvernului, iar Al.Draghici a fost inlaturat din functia de ministru de interne, fiind
acuzat pentru prcesul lui Lucretiu Patrascanu, in 1968. Un alt rival al lui Ceausescu,
Gheorghe Apostol, a fost indepartat din conducerea partidului in 1969. Maurer a
ramas prim-ministru pana in 1974, cand a fost si el inlaturat. In 1974, Ceausescu a
devenit presedinte al Republicii Socialiste Romania, dubland pozitia de secretargeneral al partidului cu cea de sef de stat. In aceasta calitate a fost lider incontestabil
al regimului pana in 1989, promovand-o si pe sotia sa, Elena, in functii de conucere.

PERIOADA NATIONAL-COMUNISTA
Perioada 1965-1989, in care la conducerea partidului s-a aflat Nicolae Ceausescu,
este cunoscuta sub numele de national-comunista, deoarece incepand cu anii 1960,
in Romania comunista a inceput sa se manifeste o revenire a nationalismului, cauzata
de incercarea de separatie a Romaniei lui Ceausescu de Uniunea Sovietica.
In mod oficial, nu se petrescuse nicio schimbare ideologica. Marxism-leninismul, cu
ideile sale privind lupta de clasa, ramanea farul calauzitor al clasei muncitoare. In
fapt insa, avea loc o anumita liberalizare, chiar si in demeniul cultural. Astfel, in 1980
in Romania aparea Cel mai iubit dintre pamanteni al lui Marin Preda, care continea
destul de multe critici la adresa regimului, cel din perioada stalinista.
In acelasi timp insa, incepand cu anii 1970 si mai ales, in anii 1980, se dezvolta
cultul personalitatii lui Nicolae Ceausescu.
In 1971, in urma vizitelor realizate de acesta in China si Coreea de Nord (tari
marcate si ele de un exacerbat cult al personalitatii conducatorilor), au fost elaborate
Tezele din Iulie, in care se cerea o crestere a rolului partidului in edificarea societatii

socialiste, promovarea unei culturi a maselor populare, o intensificare a

invatamantului ideologic si a propagandei; asadar, o revenire la realismul socialist, cu
exceptia notabila a promovarii miturilor nationale.
Ceausescu a devenit astfel subiectul principal al productiilor culturale.In istorie,
el era continuatorul unui sir de voievozi romani care incepea cu Burebista (regele
primului Stat centralizat de pe teritoriul Romaniei,cel dac) si se termina cu
domnitorul Alexandru Ioan Cuza, artizanul Unirii Principatelor. Conducatorul de
geniu,marele carmaci al destinelor poporului, insotit de nevasta lui, Elena
(academician doctor inginer), era adulat de toate figurile publice (in volume de
Omagii realizate cu ocazia aniversarilor), de popor (in festivaluri intitulate Cantarea
Romaniei), de artisti (precum Sabin Balasa).
In plan social liberalizarea de la sfarsitul anilor 1960 si inceputul anilor 1970 a
insemnat inlaturarea monopolului sovietic (limba rusa a incetat sa fie obligatorie in
scoli) si o anumita apropiere de Occident (spre exemplu,investitia franceza in fabrica
de automobile Dacia). In acea perioada se puteau gasi produse occidentale pe piata
romaneasca.
Liberalizarea nu a durat mult timp, insa. La inceputul anilor 1980, Nicolae
Ceausescu a decis sa plateasca integral datoria externa a Romaniei. Aceasta decizie a
antrenat efecte dezastruoase pe plan intern, deoarece toata productia bunurilor de
consum a fost directionata catre export. In plus, programul de austeritate a insemnat
rationalizarea alimentelor si a utilitatilor (caldura, electricitate; chiar si programul de
televiziune a fost redus la doua ore pe zi).
Decretul Consilului de Stat din 1981, care impiedica populatia sa cumpere
alimente din afara localitatii de resedinta, si Programul de alimentatie stiintifica a
populatiei au stabilit, in fapt, ratii lunare de alimente pentru fiecare persoana. S-a
ajuns spre sfarsitul decenului 1980, sa nu mai existe in magazine nici macar alimente
de baza; asa au aparut celebrele cozi formate din locuitori care asteptau ore in sir
distributia unor astfel de produse. Solutia regimului a fost ridicarea unor complexe ce
aveau menirea de a fi cantine comune pentru populatie, cladiri care au ramas in
memoria colectiva sub numele de circurile foamei. Ele nu au fost terminate pana la
caderea regimului.
Statul intervenea inclusiv in politica familiala a cetatenilor: numarul de copii pe
care urma sa ii aiba fiecare cuplu decis de organele de conducere. Decretul din 1966
privind avortul interzicea femeilor cu mai putin de patru copii sa faca intrerupere de
sarcina. Fiind responsabil pentru o generatie intreaga de copii (asa numitiidecretei),
acest decret a cauzat o serie intreaga de drame,femeile fiind nevoite sa apeleze la
metode ilegale si insalubre pentru a limita numarul copiilor.
In mediul rural a fost implementata politica de sistematizare a statelor
(actiunea de distrugere a vetrelor rurale, constructia de blocuri de apartamente in
centrul lor sau reunirea mai multor sate pentru a forma un oras) pentru a spori, in mod
artificial, cifra populatiei urbane. In orase a avut loc o actiune de distrugere a centrelor
istorice pentru a se construi asa-numitul centru civic, format din blocuri de locuit si
cladiri reprezentative (este cazul bulevardului Unirii din Bucuresti, numit in perioada
comunista Victoria Socialismului, care s-a dorit a fi mai lung si mai lat decat

Champs Elisees din Paris).

Un alt motiv pentru absenta bunurilor de consum a fost favorizarea marilor
proiecte publice, unele dintre ele utile (reteaua de metrou din Bucuresti) , altele
megalomanice (Canalul Dunare-Marea Neagra sau Casa Poporului din Bucuresti).
DISIDENTA SI REVOLTE IMPOTRIVA REGIMULUI COMUNIST
Represiunea in timpul national-comunismului era mai subtila decat in timpul
stalinismului. Deci se cunosc cazuri de morti in inchisori (spre exemplu, inginerul
Gheorghe Ursu, care tinuse un jurnal trolul populatiei se realiza mai ales in
intermeciul Securitatii. In 1989, reteaua de informatori a acesteia numara 400 000 de
oameni (un roman din 30 era informator).
Impotriva condiitilor dure impuse de regim au existat mai multe miscari de
revolta a populatiei. Cele mai cunoscute dintre ele au fost Greva minerilor din Valea
Jiului din 1977 si revolta muncitorilor din Brasov, in 1987.
In paralel cu miscarile , in Romania, la fel ca in toate tarile comuniste,a existat
fenomenul disdentei anticomunsite. Disidentii erau cei care se opuneau regimului din
interiorului lui. Cei mai cunosti au fost Paul Goma (cel care a protestat in 1977
impotriva nerespectarii drepturilor omului de catre regimul comunist si a fost fortat sa
plece in Franta.) Doinea Cornea (profesoara univeristara din Cluj careia i s-a retras
dreptul de a preda), Ana Bladiana si Mircea Dinescu.
Luarile de pozitie ale disdentilor au fost favorizate si de existenta romanilor din
exil (cei care reusisera sa scape de regimul comunist cum ar fi Monica Lovinescu sau
Virgil Ierunca). Ei au contribuit la posturile de radio occidentale destinate rormanilor,
cum ar fi Europa,libera.
Spre sfarsitul anilor 1980 a inceput sa se manifeste disidenta si in interiorul
partidului. Astfel, in 1989, sase fosti conducatori ai partidului in timpul celui de-al
Doilea Razboi Mondial, Gheorghe Apostol prin care criticau situatia social-politica
din Romania. Scrisoarea a fost popularizara de Europa Libera.
Toate aceste miscari de protesc au culminat cu evenimentele din decembrie
1989, cunoscute sub numele de Revolutia romana. Evenimentele au inceput prin
miscari populare la Timisoara, pe 16 decembrie, si au continuat la Bucuresti pe 21
si 22 decembrie. Nicolae si Elena Ceausescu au reusit sa fuga din Bucuresti, insa au
fost capturati la Targoviste si executati pe 25 decembrie in urma unui proces sumar.
CONSTRUCTIA DEMOCRATIEI POSTDECEMBRISTE:
Dupa caderea regimului comunist in decembrie 1989, noua conducere politica
instaurata a exprimat dorinta Romaniei de a reveni la democratia liberala si la
economia de piata. Primele alegeri libere s-au desfasurat in mai 1990 si au fost
castigate de Frontul Salvarii Nationale, iar conducatorul sau, Ion Iliescu, a fost aes
presedinte. Manifestarile de protest ale opozitiei (partidele istorice reinfiintate Partidul National Taranesc si Particul Nationa Liberal) din Piata Universitatii au fost
reprimate brutal prin interventia minerilor din Valea Jiului, in iunie 1990.

Noul Parlament instituit a adoptat. In calitate de Adunare Constitutinala, o noua

Constitutie in 1991. Aceasta punea bazele regimului democratic, reinstaurand
separarea puterilor in stat.
In urma alegerilor din 1996 s-a produs alternanta la guvernare, puterea fiind
castigata de Conventia Deocrata Romana (formata din Partidul National Taranesc
Crestin-Democrat si Partidul National Liberal). Emil Constantinescu fiind ales
presedinte. Alegerile din 2 000 au fost castigate de Partidul Democratiei Sociale din
Romania (succesor al Frontului Salvarii Nationale), si Partidul National Liberal,
presedinte iind ales Traian Basescu.
In tot acest timp, conducerea politica din Romania a manifestat continuu dorinta
acesteia de a adera la structurile euro-atlantice. In cele din urma, acest deziderat s-a
produs: Romania a devenit membra a Organizatiei Tratatului Atlanticuui de Nord
(NATO) in 2004 si a Uniunii Europene (UE) in 2007.