SCHIZOFRENIA

DEF.,, ETIOLOGIE, EPIDEMIOLOGIE

Conform ICD 10 tulburarile de tip schizofren sunt caracterizate

in general prin distorsiuni fundamentale si specifice ale gindirii,
perceptiei, si ale afectelor care sunt neadecvate sau tocite. Cimpul de
constiinta clar si capacitatea intelectuala sunt de obicei mentinute ,
desi unele deficite cognitive se pot instala in decursul timpului.
Tulburarea implica functiile de baza, care dau unei persoane
sentimentul unicitatii, identitatii si autonomiei sale. Cele mai intime
ginduri, sentimente si acte sunt adesea traite ca fiind cunoscute,
impartasite de altii sau straine propriei persoane ; se pot devolta
convingeri delirante cum ar fi existenta unor forte supranaturale care
actioneaza pentru a influenta gindurile si activitatea individului
afectat, in modalitati care sunt, adesea bizare. Halucinatiile , in special
auditive, sunt frecvente si pot comenta actiunile su gindurile
pacientului. Perceptia este frecvent perturbata, astfel incit culorile si
sunetele pot fi excesiv de vii sau alterate calitativ, si trasaturile
irelevante pot sa apara ca fiind mai importante decit intregul obiect.
Perplexitatea apare de obicei precoce si duce frecvent la convingere
ca situatiile de fiecare zi poseda un inteles da rau augur, care se refera
doar la individul respectiv. In tulburarile de gindire tipice
schizofreniei, trasaturile periferice si irelevante ale unui concept, care
sunt inhibate intr-o activitate mintala normal directionata , sunt aduse
in prim plan si utilizate in locul acelora care sunt relevante si adecvate
situatiei. Dispozitia afectiva este in mod caracteristic, superficiala,
capricioasa sau nepotrivita. Ambivalenta si alte tulburari ale vointei
pot aparea sub forma de inertie , negativim sau stupor. Catatonia poate
fi prezenta.

Etiologie:
Factorii genetici
Dovezile in privinta contributiei ereditatii in determinismul schizofreniei se
bazeaza pe studii familiale, studii pe gemeni si pe adoptii.
Copiii cu un parinte schizofren au un risc de 5-6% pentru a dezvolta o tulburare
de tip schizofren pe durata vietii. Riscul creste semnificativ, in cazul in care mai
multi membri ai familiei sunt bolnavi, de la 17% la cei cu un parinte si un frate
bolnav, pana la 46% la copiii cu ambii parinti schizofreni.
Aceste date sustin natura familiala a schizofreniei dar nu clarifica rolul
predominant al factorului genetic fata de cel de mediu intrafamilial. Studiile pe
gemeni si cele pe adoptii, ajuta la separarea factorilor genetici de cei ambientali.
In pofida numeroaselor metode, studiile pe gemeni indica o concordanta
semnificativa a ratelor pentru gemenii monozigoti fata de cei dizigoti, astfel
ereditatea in transmiterea schizofreniei fiind o conditie necesara dar nu si
suficienta.
Schizofrenia este mai frecventa la rudele biologice ale subiectilor adoptati,
suferinzi de schizofrenie, in comparatie cu rudele biologice ale subiectilor
adoptati din lotul de control.
Factorii socio-familiali
Studiile referitoare la implicarea factorilor socio-familiali in etiologia
schizofreniei pornesc de la cercetarile lui Faris and Durham, care au raportat o
frecventa mai mare a schizofreniei in zonele defavorizate din marile orase
Concluzia a fost ca mediul socio-familial stresant, dezorganizat,
produce sau favorizeaza schizofrenia.
Teorii legate de individ
In pofida controverselor privind etiopatogenia schizofreniei nu poate fi contestat
faptul ca boala afecteaza anumiti indivizi, fiecare cu structura sa psihologica.
Teoria psihanalizei
In opinia lui Freud, schizofrenia se dezvolta in urma unui defect al ego-ului cu o
regresie intrun stadiu inferior de dezvoltare, ceea ce duce la un conflict
intrapsihic, consecinta fiind o slabire a legaturii cu obiectele exterioare si o
stima de sine exagerata, care alimenteaza simptomele psihotice.
Teoria invatarii
Conform acestei teorii, copilul care va dezvolta schizofrenie la varsta adulta,
invata reactiile irationale si modalitatile de gandire prin imitarea parintilor, care
la randul lor au probleme emotionale.
Implicarea familiei in etiologia schizofreniei
Importanta relatiilor intrafamiliale si rolul familiei sunt necunoscute in
etiopatogenia si dezvoltarea schizofreniei. Lidz a distins 2 modele anormale de
comportament intrafamilial:
1. sciziunea intrafamiliala in care unul din parinti se ataseaza de copil in
dauna celuilalt parinte (sexe opuse), copilul fiind astfel nevoit sa isi imparta

atasamentul.
2. conflictualitatea intrafamiliala parintele dominator se impune si castiga
astfel atasamentul copilului.
Aceste relatii anormale intrafamiliale isi pun amprenta asupra personalitatii
copilului si ii determina procesul patologic. Au fost descrise astfel familii
schizofreniforme, in care expresia emotionala este perturbata prin comunicari
verbale anormale, fragmentate, vagi, uneori de tip ostil.
Acest deficit de comunicare instraineaza copilul si ii creaza un deficit de
adaptare si raportare la conditiile si persoanele din afara familiei.
Deasemeni, au fost descrise familii caracterizate prin exprimare ostila la
adresa copilului sau, dimpotriva, familii hiperprotective, cu un grad ridicat de exprimare a
emotiilor.
Schizofrenia este considerata cea mai severa si invalidanta tulburare
psihica datorita evolutiei de lunga durata si invalidarii medico sociale,
profesionale si relationale ( mania are un tablou clinic la fel de sever, dar
evolutie episodica, iar dementa debuteaza, de obicei la o virsta inaintata.