SFATURILE UNUI PRIETEN (XIV)

Motto: „Peste douăzeci de ani vei regreta mult mai mult ceea ce nu ai făcut, decât ceea ce ai făcut.”

Sfatul nr.14: Ieşi din cercul vicios! (continuare)

Sindromul vieţii amânate.

Una dintre variantele principiului „ de luni încep o nouă viaţă” este „sindromul vieţii amânate”. El poate fi întâlnit destul de
des. Omul trăieşte cu ziua de mâine. El repetă permanent: „Atunci când îmi voi cumpăra maşină, voi merge la pescuit...”.
Sau: „Când voi avea un venit de 1000 de euro lunar, voi începe să călătoresc...” Care-i paradoxul? Nu o singură dată a
încercat să facă altceva după ce a reuşit ceva în viaţă, însă totul s-a finalizat cu o goană nebună după ziua de mâine.

O astfel de persoană se află într-o căutare permanentă, într-o goană veşnică după „fata morgana”. El întreprinde anumite
acţiuni, sperând că ele îi vor aduce satisfacţie. Toată viaţa strânge bani pentru o maşină, apoi pentru alta, apoi pentru
apartament şi continuă să se autoconvingă că va trăi bine, dar un pic mai târziu. Aşa şi trec anii „în aşteptarea lui Godot”, iar
viaţa trece!

Este ceva asemănător principiului „de luni încep o nouă viaţă”, doar că miza este mult mai mare. E un fleac să începi (să
abandonezi) de luni să faci sport în comparaţie cu maratonul de o viaţă după un mit, după „fata morgana” a zilei de mâine.
Rezultatul sunt dezamăgirea, depresia, imposibilitatea de a te bucura de micile bucurii ale vieţii.

Maeştrii trăiesc altfel. Ei, la fel, visează la ziua de mâine, doar că fac tot posibilul ca ea să apară în viaţa lor. Au satisfacţie
de la proces, trăiesc clipa şi nu amână aceasta pentru ziua de mâine, pentru „ziua de luni”, pentru concediu. Maeştrii sunt
creatorii propriei vieţi! Ei merg prin viaţă cu zâmbetul pe buze şi plini de satisfacţie! Ei nu au nevoie să aştepte zece ani, îşi
trăiesc viaţa, aici şi acum. Se bucură de viaţă, toate scopurile vor fi atinse fără prea mult efort şi fără greşeli banale.

Fii atent! Eu nu-ţi propun „să te linişteşti şi să începi să trăieşti”. Nu-ţi zic să meditezi în garsonieră, pentru a te convinge că
eşti satisfăcut de ceea ce ai şi ceea ce faci. Nu. Maeştrii acţionează fără a amâna, transformă visele în realitate chiar acum!
În caz contrar, ai putea aştepta succesul vreo zece-cincisprezece ani sau toată viaţa. Sau, ar putea fi târziu, deja. Bate fierul
cât este cald.

Multitudinea de tentative de schimbare a vieţii nu sunt altceva decât o muncă de Sisif. Iar motivul este faptul că nu ne
mişcăm în direcţia corectă. În căutarea fericirii, putem parcurge mii de kilometri, drumuri anevoioase, putem cheltui zeci de
ani. Şi toate acestea, din simplul motiv că nu ne oprim să privim în jurul nostru. Poate că ceea ce ne dorim este alături?
Maeştrii contemporani sunt atenţi la lumea care-i înconjoară şi pot reacţiona adecvat la schimbările care se produc. Ei nu
încearcă, în nici un caz, să-i schimbe pe cei din jur, fără a începe schimbarea de la sine. Nu trăiesc după legităţi, ci le
creează singuri. În caz contrar – muncă de Sisif.

Odată, în timpul unei inundaţii, un om bătrân stătea pe casă şi se ruga lui Dumnezeu: „Doamne, ajută-mă, salvează-mă de
la înec”. În acest timp, pe alături trecea o luntre. Vâslaşul îi zice: „Urcă şi salvează-te”. „Nu, zice bătrânul, eu sunt credincios
adevărat şi Dumnezeu nu mă va lăsa”. Mai apoi, pe alături a trecut o plută, dar bătrânul a refuzat şi oferta acestora. Peste o
habă de timp, plutea o bârnă, dar bătrânul era încăpăţânat. S-a înecat. În ceruri, el L-a întrebat pe Dumnezeu: „Doamne, de
ce nu m-ai salvat?”. Răspunsul lui Dumnezeu a fost ca un tunet: „Prostule! Cine crezi că ţi-a trimis luntrea, pluta şi bârna?”

Peste ani, poate întârziat, ne amintim de luntre, de plute şi de bârne. Atunci când viaţa ta se va schimba, vei avea parte de o
multitudine de luntre şi chiar corăbii, pentru a-ţi realiza visele.

Toate tentativele noastre de a ne schimba, fără a ne schimba modul nostru de gândire, sunt sortite eşecului. Ce trebuie de
făcut? Răspunsul este simplu: pentru a evada din cercul vicios, este necesar din start să-ţi schimbi modul de gândire, să
începi activ să schimbi lumea în care trăieşti.

Să ne întoarcem în copilărie. Fără niciun efort puteam fi aviator, cosmonaut, actor sau medic. Era suficient doar să te joci
de-a spionii, detectivii, pompierii sau să-ţi alegi un alt personaj. În aceste jocuri eram buni, întotdeauna aveam noroc şi
permanent învingeam. Dar ce s-a întâmplat mai apoi? Când am pierdut aptitudinea de a ne schimba şi de a învinge
permanent? A avut grijă şcoala şi facultatea să „ne bage minţile în cap”. În acel moment, am încetat să ne mai jucăm şi să
visăm şi ne-am transformat în oameni ordinari.

Lumea noastră interioară se împotrivea limitărilor impuse, tiparelor în care ne-au încadrat. Ea a fost băgată în patul lui
Procust, dar aceasta este dureros şi neinteresant. Din acel moment am devenit medie. Mai bine zis mediocritate.

Pentru a descoperi uşa, în spatele căreia ne aşteaptă succesul, visele realizate, lumea misterelor, vom fi nevoiţi să ne
întoarcem în copilărie şi să învăţăm a visa din nou.

Un fapt cert. Dacă-i spui unui copil permanent că este un ratat, un neisprăvit, că va fi un nimeni, aşa şi va fi. Şi viceversa,
dacă-l susţii, dacă-l încurajezi, dacă-i spui permanent că este un om de succes, aşa şi va creşte. Oare nu din aceste motive
existe dinastii întregi de artişti, muzicanţi, pictori care transmit din generaţie în generaţie, nu numai măiestria, dar şi
stereotipul omului de succes?

Nu există nici o soluţie

Atunci când am ajuns la fund, de jos cineva a bătut.

Una dintre variantele muncii de Sisif este „lipsa soluţiei”. Această lume poate fi tristă, agresivă, fără succese. Foarte rar,
doar printr-un miracol, poate apărea succesul. Caracteristica generală este lipsa posibilităţii de a schimba ceva. Totul este
predestinat. Nu te cobâlţâi. Totu-i scris pe hârtie. Ai succes – e bine, nu ai succes – e rău. Soluţii nu există şi gata! Nu căuta
degeaba, totul este decis.
Explicaţiile sunt simple: carma, moştenirea, soarta, caracterul şi alte cauze, nu mai puţin importante.

Aceste explicaţii au o singură destinaţie. Să confirme încă o dată: nu există soluţii!

Asta-i tot. Acţionezi sau nu, soluţii nu sunt. Oamenii reacţionează în mod diferit. Unii cedează, alţii încearcă să schimbe
ceva în viaţă. Dar fac acest lucru în interiorul „lumii fără soluţii”. Ei uită că trebuie, mai întâi, să schimbe lumea în care
trăiesc, apoi să acţioneze. Atunci apar şi soluţiile, şi rezultatele, şi schimbările, şi succesul.

Istoria oferă un şir de exemple, când „în lumea fără soluţii” se deschideau uşile. Van Gogh a început să picteze la treizeci de
ani, Lomonosov a părăsit Holmogorul şi s-a îndreptat spre îndepărtata şi necunoscuta Moscovă, Hannibal a trecut Alpii cu
tot cu elefanţi. Aceşti oameni au căutat şi au găsit ce-şi doreau. Ei nu au cedat, ştiau că soluţii există.

Îmi poţi reproşa: „Ei au fost îndrăzneţi şi perseverenţi!” Da, ei au fost îndrăzneţi şi perseverenţi. Atunci când Lomonosov a
plecat din Holmogor, mulţi nici nu-şi imaginau că este posibil de făcut aceasta. Pe timpul lui Hannibal, trecerea Alpilor era
considerată imposibilă.

Trece în revistă cunoscuţii tăi, care trăiesc în „lumea fără soluţii”. Eu cunosc destul de mulţi. Sunt persoane mai în vârstă
sau mai tinere, cunoscuţi sau apropiaţi, care visează să spargă cercul vicios. Poate că şi tu faci parte din categoria celor
care cred că nimic nu poate fi schimbat? Chiar dacă-i aşa, nu-i nimic grav. De ce?

Fiindcă în „lumea fără soluţii” există foarte multe soluţii, dar nu le vezi, pentru moment.

Noi putem găsi soluţii, le putem crea, putem schimba realităţile, putem transforma lumea în una de vis cu o multitudine de
drumuri. Maeştrii nu trăiesc după legităţile acestei lumi! Ei le creează! Soluţii – o sumedenie!

Se mai spune: „Ieşirea este acolo unde-i intrarea” Odată ce ai intrat, ai deja o ieşire, o soluţie.

Bună dimineaţa!
Viaţa este fantastică!