Sunteți pe pagina 1din 2

SFATURILE UNUI PRIETEN (XV)

autor: Valentin DOLGANIUC


Motto: „Este o prostie să faci permanent unul şi acelaşi lucru, dar să aştepţi alt rezultat.”

Sfatul nr.14: Ieşi din cercul vicios! (continuare)

Lucrurile noastre – duşmanii noştri

Confesiunea unui amic.

Atunci când merg în debara şi văd acolo schiurile rupte, bicicleta deformată, manuale vechi, racheta de tenis, devin
trist. Aceste lucruri sunt martorii eşecurilor mele. Eu aveam impresia că dacă le voi avea, voi deveni altul. Însă nu m-
au ajutat. Iar acum ele îmi amintesc despre faptul cum am încercat să joc tenis, să fac sport şi cum am cedat. Eu am
uitat demult, dar lucrurile nu. Mie chiar îmi este frică de ele. Încerc să le dosesc cât mai departe pentru a uita
eşecurile.

Lucrurile pe care le avem au fost procurate pentru a schimba lumea. Ele trebuiau să ne ajute să schimbăm situaţia,
să facă realitatea mai fericită, să ne apropie de idealul la care visam.

Este o greşeală tipică. Ne cumpărăm maşină, având impresia că vom merge mai des la odihnă. Procurăm o bicicletă
din aceleaşi raţiuni. E nevoie să cumpărăm un aparat sportiv pentru a începe a face sport. Trebuie urgent să
procurăm un set de undiţe pentru a merge la pescuit.
Uită-te în camera ta, în debara, în garaj şi depistează lucrurile vechi. Eu cred că fiecare are asemenea lucruri.

Nu este nimic grav dacă ele stau aşa, pur şi simplu, deoarece le-am primit cadou sau au fost procurate fără un
anumit scop. Mai degrabă, este ceva neplăcut. Dar dacă le-am procurat pentru a deveni mai fericiţi sau pentru a ne
schimba viaţa, iar acest lucru nu s-a întâmplat, atunci este mai trist! Un obiect poate fi aruncat sub canapea sau în
garaj şi de fiecare dată ne aminteşte despre visele nerealizate, despre slăbiciunea noastră, despre incapacitatea de
a ne coordona acţiunile. El ne lipseşte de forţa vitală, ne creează emoţii negative, este martorul mut al eşecurilor
noastre. Un maestru are foarte puţine asemenea lucruri.

Curăţă casa ta, mintea ta. Nu este cazul să arunci la gunoi toate aceste lucruri vechi. Astfel procedează oamenii de
rând. Un maestru merge pe alt drum. Fixează aceste lucruri şi conştientizează pericolul pe care îl emană. Lasă să-ţi
fie un pic trist pe suflet pentru planurile nerealizate.

Principalul: niciodată, nici un obiect nu te va face fericit, dacă tu nu vrei să fii. Maşina se defectează, greutăţile se
prăfuiesc, aparatul pentru sport este uitat, computerul cumpărat pentru a scrie cărţi este folosit pentru jocuri. Iar şi iar
încercăm să schimbăm lumea cu metode ordinare. Nu trebuie să renunţăm la procurarea lucrurilor, atunci când
destinaţia lor este de a ne ajuta să ne schimbăm viaţa. Pur şi simplu, nu este corect să credem că nişte obiecte
neînsufleţite ne vor schimba lumea cu de la sine putere.

Pentru a ne deplasa, avem nevoie de maşină sau de motocicletă, dar principalul este dorinţa de a călători. Pentru a
lua lecţii de muzică este nevoie de instrument, dar principalul este dorinţa de a învăţa.

Există şi alte „lucruri uitate”, care ne ajută în viaţă. Arma de vânătoare de la bunicul, maşina de cusut din perioada
interbelică a bunicii, schiurile din garaj, chitara veche, care ne aminteşte de anii tinereţii. Noi putem face deosebire
dintre „lucrurile vechi bune” şi „lucrurile vechi rele”. Deosebirea este simplă: unele ne-au servit iar altele nu, sau nu
aşa cum ne-am dorit.

Mulţi au impresia că lipsa anumitor lucruri este cauza stagnării. Iată un exemplu elocvent, care contrazice această
părere.

Atletul rus Alexandr Zass a început să facă sport de mic. El nu avea nici un fel de greutăţi pentru a se antrena. Toate
dispozitivele le făcea singur. Iar vestitul său sistem de exerciţii statice l-a descoperit, încercând să rostogolească un
butoi enorm, plin cu apă sau să rupă crengile groase ale unui copac din curte. Mult mai târziu, Zass a ajuns la
concluzia că forţa sa titanică se datorează anume acestor execiţii statice.
Esenţa lor se reduce la tentativa de a rupe un lanţ sau de a mişca un perete. Scopul este încordarea statică maximă
a muşchilor. Zass a înţeles acest lucru şi le-a clasificat într-un sistem. Lipsa dispozitivelor pentru antrenamente a dus
la descoperirea unor tehnici noi, destul de eficiente. Esenţa este în om. Alexandr Zass şi-a construit singur viaţa. Din
copilărie visa să devină puternic, să fie artist de circ şi toate lucrurile din jurul său l-au ajutat să-şi realizeze scopul.

Nu, nu-i posibil! Zass a avut noroc de voinţa sa de fier! Aceasta ar putea fi replica ta. Dar atât de mulţi sportivi cu
voinţa de fier nu au reuşit, au degradat, s-au pierdut. Ei nu au fost capabili să se schimbe, să se adapteze la noile
condiţii. A fost o glumă proastă a vieţii, pe care nu au
înţeles-o.

Un alt exemplu este persoana, care se plânge permanent pe lipsa lucrurilor necesare pentru viaţă. Nu cântă la
chitară pentru că nu are una bună. Muzica nu a studiat-o, deoarece părinţii nu au putut să-i cumpere pian în copilărie.
Eu nu cred că având un pian, o astfel de persoană ar fi învăţat. Mai degrabă, pianul s-ar fi prăfuit.
Să nu mai vorbim despre lucruri triste. Maeştrii nu trăiesc în astfel de lumi! Parafrazând o expresie clasică: toţi
oamenii de succes au succes la fel, toţi rataţii au insuccese personalizate.

Întotdeauna există o soluţie. Ea este aici, alături de tine. E simplă, accesibilă şi pe înţelesul tău!

Soluţie există!

Ce trebuie să faci, pentru a fi un ratat?

Trebuie să procedezi în felul următor. Să faci permanent unul şi acelaşi lucru, să te izolezi de lume, să asculţi atent
părerile altora, să nu observi şansele schimbării, să lupţi permanent cu sine, să te împotriveşti oricăror schimbări, să
crezi orbeşte în obiecte neînsufleţite, să trăieşti „în lumea fără soluţii”.

Dacă vei proceda astfel, atunci fii sigur că succesul nu te va vizita niciodată!

Repetând permanent una şi aceeaşi acţiune, obţii permanent aceleaşi rezultate.

Ieşi din cercul vicios. Cel mai bine este dacă nu ai nimerit în el.

Eu îţi propun, pentru o mică experienţă, pentru puţin timp, să devii creatorul vieţii tale. Să-ţi faci viaţa fericită,
norocoasă, fenomenală, misterioasă, sănătoasă. Poţi avea suficienţi bani pentru o viaţă activă, poţi construi relaţii cu
prietenii, poţi fi fericit, poţi trăi creativ. Viaţa ta se va schimba şi va deveni cea la care visezi! Fii creatorul propriei
vieţi, realităţii tale individuale, fii căpitanul corabiei vieţii tale!

Pentru a începe o nouă viaţă, este nevoie să-ţi schimbi radical viziunile personale despre lume şi despre acţiunile
tale, care urmează să le întreprinzi, să înveţi a sări în lungime şi nu într-o parte, să acţionezi cu maximă eficienţă.
Priveşte viaţa ca pe un joc. Lasă după mantinelă responsabilitatea exagerată, care te leagă de mâini şi de picioare şi
nu-ţi permite să acţionezi. Este plăcut să joci un joc, nu este dificil şi întotdeauna este interesant.

Vei reuşi să ieşi din cercul vicios! Nu-i asculta pe cei din jurul tău, care spun că este imposibil. Nu asculta pe nimeni.
Pentru aceştia viaţa este grea şi anevoioasă. Ei consideră că este nevoie de foarte mult timp, de foarte multă muncă
şi de o responsabilitate colosală. Aceşti oameni, toată viaţa aleargă în cerc. Este mult mai simplu să înveţi legităţile
acestei lumi jucându-te.

Sunt sigur că după ce ai aflat despre aceste lumi, descrise pe parcursul ultimelor săptămâni, vei fi capabil să le
părăseşti uşor. Cel atenţionat este înarmat.

Fă-ţi viaţa fericită. Îmbracă, din start, orice tentativă în haina succesului. Fă ceea ce-ţi place. Transformă visele în
realitate!

Bună dimineaţa!
Viaţa este fantastică!

S-ar putea să vă placă și