Apocalipsa cap.

2
Epistola catre Smirna ( 100 313 d.Chr. )
( cap. 2, 8-11 )
Privire de ansamblu
Orasul turcesc Izmir, cu cele peste 1,7 milioane de locuitori ai sai, se
intinde ca o caracatita intre golf, dealurile si vaile din jur si Muntele
Pagus. Este un oras cu o istorie milenara, al treilea oras ca marime din
Turcia, situat la aproximativ saptezeci de kilometri distanta de Efes, pe
drumul care lega in antichitate cetatile grecilor ionieni. Izmir este Smirna
de alta data
Numele Smirna inseamna miros placut sau jertfa placuta aluzie la
miile de martiri pe care biserica i-a avut in acea perioada de grele
persecutii impotriva crestinilor.
Smirna este unul din cele mai vechi orase ale grecilor ionieni, al carui
inceput se pierde in mitologie. Simbolul orasului era un cap de leu, unul
din simbolurile Babilonului de alta data. De fapt, Smirna a fost puternic
influentata de religia Babilonului. Aici au fost perpetuate practicile lui
oculte, intrerupte datorita ocupatiei persane.
De-a lungul secolelor, Smirna a trebuit sa treaca prin nenumarate
dezastre si nenorociri: cutremure devastatoare, invaziile lidienilor, persilor,
hunilor, arabilor, turcilor si cruciatilor, toate culminand cu masacrarea a 50
000 de crestini in urma razboiului greco-turc din anul 1922. De aceea,
titlul de cetate a vietii, dat Smirnei, este binemeritat. De fiecare data,
dupa fiecare nenorocire care s-a abatut asupra cetatii, Smirna a renascut
din propria cenusa, fiind si astazi cel mai mare oras de pe coasta de vest
a Asiei Mici.
Intre Efes si Smirna a existat intotdeauna o rivalitate prieteneasca.
Fiecare cetate isi avea propriile atuuri. Efesul se mandrea cu marele
templu al Dianei, considerat una din cele sapte minuni ale lumii antice,
apoi cu biblioteca lui Celsus si portul sau vestit, in care ancorau corabiile
romane incarcate cu marfuri si turisti.
Smirna se mandrea si ea cu portul sau care, spre deosebire de cel al
Efesului, nu a fost sugrumat de aluviuni. De asemenea, acolo se mai
gaseau: cel mai mare teatru din Asia, un stadion urias si o biblioteca
vestita. Pe varful Muntelui Pagus se afla uriasul templu al lui Zeus.
Chiar inainte ca Roma sa devina imperiu, Smirna a fost un aliat fidel
acesteia. In aceasta cetate a fost construit pentru prima data un templu
inchinat zeitei Roma ( Deo Roma )

Despre biserica din Smirna nu stim nimic. In Biblie nu mai este amintita in
alta parte. Insa putem sa deducem ca aceasta biserica a aparut ca rod al
eforturilor evanghelistice ale lui Pavel si ale colaboratorilor lui, dat fiind ca
acesta a lucrat doi sau trei ani in Efes. Figura cea mai proeminenta a
bisericii ramane Policarp, unul dintre discipolii lui Ioan care a slujit ca
episcop timp de peste patruzeci de ani ( 115-156 d. Chr. ).
Legaturile puternice pe care Smirna le avea cu Roma, precum si
existenta unui numar mare de iudei, facea ca viata crestinilor de aici sa
fie foarte grea si nesigura. Cu toate acestea, biserica era bine organizata,
fapt ce reiese din Epistola lui Ignatius adresata Smirnei la inceputul
secolului al II-lea.
Biserica din Smirna este una din cele doua biserici carora Iisus nu le
adreseaza nicio mustrare. De asemenea, daca ne referim la cuvintele de
apreciere, doar biserica din Filadelfia primeste mai multe laude decat
Smirna. Din acest motiv, biserica din Smirna ramane un model de
crestinism veritabil pentru toate generatiile de crestini care au existat si
care vor mai exista pana la revenirea glorioasa a lui Iisus Christos.
Comentariu
Vers. 8: Ingerului bisericii din Smirna scrie-i: Iata ce zice Cel dintai
si Cel de pe urma, Cel ce a murit si a inviat
Smirna Cu privire la originea numelui exista doua explicatii. Una
dintre ele sustine ca Smirna provine de la cuvantul muron o rasina
aromatica folosita la imbalsamarea mortilor sau ca unguent. A doua
ipoteza sustine ca numele de Smirna provine de la zeita Samorna, o zeita
anatoliana care era adorata in aceasta cetate.
Perioada istorica pe care o simbolileaza Smirna este cuprinsa intre finele
secolului intai ( ~ 100 d.Chr. ) si anul 313 anul in care a luat sfarsit cea
mai crunta persecutie impotriva crestinilor , condusa de Diocletian. Unii
comentatori sustin ca perioada Smirna ajunge pana in anul 323 d.Chr.
anul convertiri la crestinism a lui Constantin , devenit ulterior cel Mare.
Cel dinati si Cel de pe urma, Cel ce a murit si a inviat Pentru o
biserica confruntata cu persecutii atat de crude nu puteau fi gasite cuvinte
mai mangaietoare din partea lui Iisus. Martorul credincios ii asigura pe
crestinii din biserica Smirnei ca, desi aveau sa treaca prin necazuri mari,
El este Inceputul si Sfarsitul, El controleaza totul, fiind alaturi de biserica
Sa.
Si, pentru ca din aceasta biserica urmau sa fie aduse nenumarate jertfe
ale martirilor, Iisus ii asigura pe credinciosi ca El Insusi a trecut prin
moarte, dar este viu in vecii vecilor.
Vers. 9: Stiu necazul tau si saracia ta ( dar esti bogat ), si batjocurile
din partea celor ce zic ca sunt iudei si nu sunt, ci sunt o sinagoga a
Satanei.
2

Declaratia lui Iisus facuta bisericii din Smirna este intr-un contrast izbitor
cu cea facuta bisericii din Laodicea, care, desi se credea bogata, era in
realitate ticaloasa, nenorocita, saraca, oarba si goala ( cap. 3, 17 ).
Desi era saraca din punct de vedere material, datorita cruntelor persecutii
la care a fost supusa, biserica din Smirna era bogata spiritual, caci cine Il
are pe Christos, are totul.
Stiu necazul tau Este o aluzie la persecutiile crunte suferite de
crestini in perioada simbolizata de biserica Smirna ( secolele al II-lea si al
III-lea d.Chr.).
In timpul domniei imparatilor Traian ( 98-117 ), Adrian ( 117-138 ) si Marc
Aureliu ( 161-180 ), persecutiile indreptate impotriva crestinilor au fost
sporadice si locale, crestinismul fiind considerat o secta ilegala. In
scrisoarea cu numarul 97, adresata lui Pliniu cel Tanar, guvernatorul
Bitiniei si Pontului, Traian dadea ordine cu privire la modul in care urmau
sa fie tratati crestinii din imperiu. Acestia nu trebuiau sa fie urmariti de
autoritatile romane, afara de cazul in care ar fi comis nelegiuiri. In acest
caz insa, crestinii trebuiau sa fie executati, daca nu se lepadau de
credinta.
Timp de doua secole, viata si libertatea crestinilor au depins de
bunavointa vecinilor lor pagani sau iudei. Autoritatile romane puteau
actiona la bunul plac in privinta crestinilor. Perioadele cele mai grele erau
acelea in care se produceau dezastre: cutremure, foamete, incendii sau
inundatii, caci ei erau considerati tapii ispasitori pentru toate aceste rele.
Cel mai cunoscut martir al perioadei Smirna este Policarp, episcop al
Smirnei timp de peste patruzeci de ani ( 115-156 ). La cererea multimii
infierbantate de moartea a unsprezece crestini in arena romana, Policarp
a fost somat sa se lepede de credinta crestina. Pentru refuzul sau de a se
lepada de Christos si de a arde tamaie in cinstea zeilor, el a fost ars de
viu.
Lista martirilor din acea perioada este lunga. Ignatiu de Antiohia a fost
aruncat la fiare in Coloseum, la Roma, iar Irineu, episop de Lyon, a fost si
el martirizat in anul 202, in timpul persecutiilor lui Serptimiu Sever. De
semenea Pionius, un preot vestit, a fost torturat in mai multe randuri in
timpul persecutiilor declansate de Decius ( 249-251 ), in cele din urma
fiind ars pe rug.
Imparatul Commodus ( 181-192 ) a promulgat un decret al senatului
roman care hotara: Non licet esse christianos Nu este permis sa
existe crestini ( I. Ramureanu, Istoria bisericeasca universala, vol. 1,
1975, p.75 ). Pedepsele variau de la deportarea nobililor si confiscarea
averilor, pana la decapitarea celor din clasele de jos, arderea pe rug si
aruncarea lor la fiare in arene si circuri.
Prima persecutie sistematica indreptata impotriva crestinilor a fost
condusa de Decius ( 249-251 ), dupa care au urmat imparatii Valerian
( 253259 ) si Diocletian ( 284-305 ) care au dus persecutia la apogeu.
3

Si batjocurile din partea celor ce zic ca sunt iudei si nu sunt, ci sunt

o sinagoga a Satanei La cruzimea persecutiilor romane s-au adaugat
batjocurile si acuzatiile iudeilor care s-au unit cu romanii impotriva
crestinilor.
In secolul al II-lea, iudeii ii acuzau pe crestini ca ar fi falsificat Scripturile.
Cartea Faptele apostolilor ne aduce suficiente dovezi ca multe din
necazurile suportate de crestini erau prococate de iudei. Acelasi lucru s-a
intamplat si la Smirna. Tertulian ne spune ca sinagogile evreesti
devenisera niste izvoare de persecutie, un loc in care se urzeau cele
mai multe comploturi impotriva crestinilor. Acesta este motivul pentru care
Martorul credincios numeste aceste sinagogi o sinagoga a Satanei.
Vers. 10: Nu te teme nicidecum de ce ai sa suferi. Iata ca diavolul
are sa arunce in temnita pe unii din voi ca sa va incerce. Si veti avea
un necaz de zece zile. Fii credincios pana la moarte si-ti voi da
cununa vietii.
Nu te teme Din cauza credintei lor, pe credinciosii bisericii Smirna
ii asteptau zile de suferinta si incercari. De aceea expresia nu te teme ,
intalnita in Biblie de 366 de ori ( pentru fiecare zi a anului ! ) este cea mai
mangaietoare incurajare din partea Celui ce a trecut El Insusi prin
suferinta si moarte pe acest pamant.
Persecutia este o parte a luptei dintre bine si rau, demonstrand ca
razvratirea omului impotriva lui Dumnezeu nu poate duce decat la ura
impotriva semenilor care cred altfel decat tine. Pavel ii avertizase pe
crestini ca toti cei ce voiesc sa traiasca cu evalvie in Christos Iisus
vor fi prigoniti ( 2 Timotei 3, 12 ).
Motivul persecutarii crestinilor de catre autoritatile romane era , in
general, un motiv politic. Romanii se temeau de raspandirea rapida a
crestinismului in imperiu, ducand la schimbarea obiceiurilor si a stilului de
viata roman. Imparatii romani doreau stabilitate in imperiu, insa, in
viziunea lor, crestinismul era un factor de destabilizare. Acesta era
motivul declansarii celor mai multe persecutii indreptate impotriva
crestinilor.
Primul imparat care a declansat o persecutie sistematica si generala
impotriva bisericii a fost Decius. In anul 250 d.Chr., el a decretat nimicirea
totala a crestinismului prin orice mijloace: tortura, confiscarea averilor si
moarte. Ocazia era deosebit de favorabila, caci Roma sarbatorea o mie
de ani de la fondarea ei. Comparativ cu inceputurile glorioase ale Romei,
acum starea imperiului era decadenta si trebuia gasit un tap ispasitor. Si
acesta nu a fost greu de gasit. Pentru salvarea imperiului, s-a decretat
nimicirea totala si generala a crestinilor.
Inceputa in armata, persecutia s-a extins in tot imperiul, prima tinta fiind
clerul. Romanii credeau ca daca acesta ra fi fost adus la tacere, intreaga
biserica s-ar fi prabusit si ar fi disparut. Despre torturile la care au fost
supusi conducatorii bisericii din acele vremuri ne putem face o imagine
4

din cele scrise de Theodoret, un istoric bisericesc care descrie adunarea

episcopilor crestini la Sinodul de la Nicea din anul 325 d.Chr.:
Unii au venit fara ochi, altii fara brate, care fusesera smulse din
incheieturi, altii cu trupul mutilat in diferite chipuri. ( Comentarii Biblice
AZS, vol. VII, p. 746-748 ).
Persecutiile au avut si un efect pozitiv pentru biserica. Daca la finele
perioadei Efes biserica incepuse sa se departeze de idealul lui
Dumnezeu, acum, in perioada Smirna, din cauza persecutiilor indreptate
impotriva crestinilor, biserica era curata. Toti crestinii cu numele s-au
departat de biserica din dorinta de a scapa de prigoana, lasand in urma o
biserica curata, cu crestini de calitate. Acesta este motivul pentru care
biserica din Smirna nu este mustrata. Dimpotriva, Iisus are numai cuvinte
de incurajare pentru ea. Din punctul acesta de vedere, Smirna ramane un
model pentru crestinismul din epocile urmatoare.
Si veti avea un necaz de zece zile Ultima si cea mai crunta
persecutie impotriva crestinilor a fost declansata de Diocletian
( 303-313 ), fapt profetizat prin expresia un necaz de zece zile. Dupa ce
a consultat oracolul lui Apollo din Milet si a primit avizul favorabil pentru
persecutarea crestinilor, Diocletian a dat o lege deosebit de dura:
Nomen christianorum delete Numele crestinilor sa fie nimicit.
In 24 februarie 303, a aparut primul edict pentru nimicirea crestinilor,
urmat de alte patru edicte asemanatoare. In acestea se ordona ca toti
crestinii sa aduca sacrificii zeilor, cei ce refuzau urmand sa fie pedepsiti
cu moartea.
La inceputul anului 313, Constantin cel Mare a dat Edictul de la Milan:
De mortibus persecutorum Moarte persecutorilor, prin care religia
crestina a primit statutul de religie tolerata. Astfel s-a incheiat ultimul si cel
mai crud val de persecutie indreptat impotriva crestinilor din Imperiul
Roman. Cei zece ani , simbolizati in profetie prin cele zece zile de necaz
( conform principiului : o zi profetica = un an real Numeri 14, 34 si
Ezechiel 4, 6 ) s-au incheiat, facand ca biserica crestina sa intre intr-o
noua etapa, mult mai plina de pericole decata cea din care tocmai iesise.
Si-ti voi da cununa vietii Fagaduinta lui Iisus nu vizeaza aici
coroana regala ( diadema ), ci acea coroana de laur ( stephanos ) primita
de castigatorii intrecerilor sportive.
Cununa vietii nu este rasplata exclusiva a martirilor, ci a tuturor celor ce
vor fi biruit in lupta cu pacatul si care vor mosteni viata vesnica. Expresia
este legata de intrecerile sportive care se organizau in Smirna si la care
se refera si Pavel in 1 Corinteni 9, 25.
Aceasta cununa a vietii nu este oferita imediat dupa moartea
credinciosului, ci in ziua ceea ziua revenirii glorioase a lui Iisus ( vezi
2 Timotei 4, 8; 1 Corinteni 15, 51-54; 1 Tesaloniceni 4, 16.17; 1 Petru 5, 4;
Ioan 14, 3 ).
5

Cel ce va birui nicidecum nu va fi vatamat de a doua moarte

Promisiunea facuta de Iisus bisericii din Smirna contine un adevar
doctrinal deosebit de important. Iisus aminteste aici nu de moarte, ci de a
doua moarte Intelegem din cuvintele Lui ca exista doua morti: prima
moarte cea de obste, numita de Biblie, in repetate randuri, un somn ,
si a doua moarte cea vesnica, de care vor avea parte cei nelegiuiti,
dupa rostirea sentintei in urma judecatii finale.
Prima moarte nu este o fatalitate, caci ea va fi urmata de invierea
generala, in urma careia fiecare om isi va primi rasplata pentru ceea ce a
facut in aceasta viata. A doua moarte insa, este adevarata moarte, cu
efecte vesnice, in care cei nelegiuiti vor gusta ceea ce Domnul Iisus a
spus in repetate randuri: Acolo va fi plansul si scrasnirea
dintilor ( Matei 8, 12; 13, 42. 50 ).
Perioada Smirna reprezinta una din cele mai tulburatoare perioade din
istoria crestinismului. Confruntata cu ura persecutorilor romani si iudei,
aceasta biserica a ramas in picioare, demna, curata, pregatita sa stea in
fatza Domnului ei, gata sa primeasca rasplata credinciosiei ei viata
vesnica. Pentru noi, Smirna ramane un model de credinta veritabila, un
ideal al lui Dumnezeu pentru omul decazut.
Astazi, in celelalte sase cetati ale Asiei Mici, amintite in Scrisorile
Apocalipsei, nu mai exista crestini. Ghizii musulmani arata cu satisfactie
faptul ca crestinii au fost rasi din acea zona. Doar in Izmir Smirna de
alta data crestinismul inca supravietuieste.