Cnd prima i cea mai frumoas femeie a clcat pe pmnt, ea le

fcu oamenilor un cadou de la Zeus. Un cufr n care nici ea nu tia ce

este. Dup porunca lui Zeus, ea trebuia s-i dea cuprului viitorului
su so. n cufr ea se gndi, c se afl cele mai frumoase i scumpe
daruri pentru oameni. Cnd cufrul fu deschid, din el zbur n cete,
toate nenorocirile i relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu.
Vznd una ca asta brbatul se grbi sa nchid capatul, dar prea
trziu. Npastele se nlar, i lumea le purta n spate. Mai rmase n
cufr doar... sperana. O artare mic, fi rav cu aripi slabe. Ea nu
apuc s zboare din cuprul blestemat de Zeus.
Cum spune un proverb: sperana moare ultima. Da, sperana,
totui moare. Ea nu are aripi puternice, ca s se nale pna la cer. Ea
este o emoie ce o posed omul cnd cade n dezndejde, cnd nimeni
nu mai este lng el, doar sperana i rmne fi del. Ea e ca o stelu
mic i alb, care licrete i lumineaz calea, s mergi mai departe i
s gseti limanul. Mereu e lng tine, mcar c nu tii de asta, mereu
te ndeamn, mcar ca tu s te atepi la asta, mereu te cluzete
nainte, mcar c tu nu-i dai seama... Doar ea mai mngie i
nclzete pieptul, cnd te cuprinde gerul i spaima dezndejdei. E ca
pinea cald, care o mnnci n fi ecare zi, creznd c zorile de zi vor
aduce cu ele un nou nceput... mai bun, dect a fost. Ea nlocuiete
raiunea cnd necazul te doboar, ea te mai ine pe picioare. ntrete
cugerul, hrnete raiunea, nlocuiete frica, druiete putere,
nclzete inima, cluzete spiritul, lumineaz ochii, ndulcete
amarul vieii.
Sperana e o iluzie n care omul crede, c totul va fi bine, iar cnd
se lovete de peretele dur al vieii... cedeaz. Cade i mai nu mai
vede sensul de-a se ridica. l cuprinde indiferana i-i pierde sensul
raiunii. Privind prin aceast prism colorat, de multe ori cade
ntunecndu-i raiunea. Ea hrnete omul cu iluzii, ndejdi dearte,
imagini viu colorate, dar toate astea duc raiunea n eroare i atunci
omul ncetul cu ncetul se distrug n interior. Ea deseneaz n ochi
imagini ce ne par strlucitor de vii, dar n esen sunt doar alb-negru
i se terg n timp. Uneori te ndrepi condus de raiune, care este
nloit de speran i cazi n prpastie. E ca al treilea ochi al omului
care crezi c te va duce spre plcere i cnd ajungi i dai seama c
este doar iluzia ta i totul se terge rmnnd doar ntunericul rece i
nfricotor.

n concluzie pot spune, c sperana e hrnitoare ct timp rainea nu

este tears, ct timp vezi totul clar cu ochii ti proprii. Nu te conduce
dup iluzii, c o s regrei, strduiete s gndeti critic i s ai lng
tine pe cineva cu adevrat folositor. Sper... sper,desigur, dar nu la
mult.

C.E