RUSIA CA FENOMEN CULTURALISTORIC

Juris RUDEVSKIS (Letonia)

http://members.tripod.com/~Radu_Pantiru/Istoria_rusilor.html
Nu numai letonilor, dar si altor popoare ce le-a fost sortit sa traiasca in
vecinatatea ei, Rusia le-a adus mereu numai nenorociri: moarte, genocid,
rusificare, violenta - rusii semanind printre vecini vicii greu de inchipuit.
Bilantul acestui sfirsit de mileniu nu e deloc imbucurator: din cauza
expansionismului rusesc, au disparut de pe fata pamintului milioane de
letoni, estonieni, polonezi, romani, ceceni... Intre timp, Rusia continua sa
puna in pericol existenta si securitatea intregii omeniri, alindu-se, in fata
lumii, cu potentialul sau militar, dar nemaifiind in stare sa-si ascunda
goliciunea materiala si spirituala, saracia si incapacitatea, ca sa nu zicem timpenia. De ce, oare, Rusia si poporul ei sint asa cum sint? Aceasta
intrebare, ce mai e, - deocamdata, tabu in inchipuirea unor oameni de stat si
a unor ziaristi naivi din Letonia ("Cum adica? Trebuie sa-i integram pe
rusolingvi - ca doar ei sint "exact ca oricare alt popor!") - ramine o problema
chinuitoare nu numai pentru noi, letonii, cei care am suferit atit de mult din
cauza imperialismului rusesc, dar si pentru reprezentantii intelectualitatii
ruse - deloc numeroasa si atit de asuprita. Sigur ca Rusia nu e un stat la fel
cu Letonia, Estonia si Lituania, ca sa nu mai amintim, in acest context, de
Polonia, Franta sau S.U.A. Rusia nu a recunoscut niciodata nu numai
democratia, dar nici "valorile general-umane" ca atare. Aceasta constatare
din urma se refera nu numai la Rusia ca stat, ci si la majoritatea locuitorilor
ei. L-as sfatui pe fiece leton sa se uite mai atent, macar o data in zi, la acesti
reprezentanti tipici ai Rusiei, veniti pe capul nostru: cum hoinaresc ei pe
strazile Rigai, scuipind in stinga si in dreapta coji de seminte, injurind de
mama si visind la refacerea imperiului. Cel mai bine i-a descris pe acesti
oameni Mihail Bulgakov, in romanul... nu, nu in "Maestrul si Margareta", ci
in cel numit "Ini a de ciine". Ei sint o copie vie a chipului lui Sarikov - omul
degenerat. Sute de mii de sarikovi in Letonia si zeci de milioane in spatiul exsovietic si in patria lor istorica - lumea are intr-adevar de ce se teme!
Raspunsul la intrebarea de ce Rusia si poporul ei sint asa cum sint ne e
dintre cele usoare. Cu toate astea, e nevoie de un raspuns. Caci in relatiile
cu statul rus nu sint valabile standardele la care se recurge in raporturile cu
tarile civilizate la acest sfirsit de secol XX. Actiunile Rusiei trebuie
prognozate pentru a nu nimeri din nou in dependenta fata de ea si pentru a
se evita alte neplaceri, pe care vecinii nostri barbari le pun la cale mereu nu
numai cit priveste Letonia, dar si alte tari u care ei au frontiere comune.
Particularitatile de caracter ale Rusiei si ale locuitorilor ei sint determinate
de "istoria" acestui pamint. Acest lucru il intelegeau si unii istorici rusi, ca,

de exemplu, A.Ceapighin, ce recunostea, intr-o carte a sa despre Stepan

Razin: "Istoria Statului Rus Moscovit (...) e murdarita de-a intregul ei de
singe si de fecale". Am mai preciza ca asa nu e istoria Statului Moscovit, dar
si cea a intregii Rusii. Pentru ca cititorii sa-si formeze o imagine mai clara
despre evenimentele si faptele ce formeaza istoria Rusiei, credem ca ar fi
potrivit sa trecem in revista unele dintre acestea, de la inceputuri pina in
prezent. Vikingii, "primii rusi" Cartile de istorie a Rusiei se deschid,
traditional, cu inceputul sec.IX dupa Isus Cristos. Pe atunci, nu exista inca
un popor rus unitar, erau, in schimb, mai multe triburi slave de rasarit
(krivicii, radimicii, ilmenenii, drevlenii s.a.), care luptau continuu intre ele.
Teritoriul populat de stramosii rusilor in acele timpuri nu coincidea, fireste,
cu cel de astazi. Acest teritoriu se afla in partea de nord a actualei Ucraine:
hotarul trecea la est pe riurile Don si Oka, la nord - pe lacul Ladoga, iar
granitele de vest coincideau, aproximativ, cu actualele frontiere cu Letonia si
cu Estonia. La rasarit (inclusiv in actuala regiune Moscova si in bazinul
Volgai - teritorii numite de rusi "cu adevarat rusesti"), triburi vechi rusesti
nu traiau in genere. Bastinasii acestor paminturi erau diferite triburi de
origine fino-ugorica si turcica, pe care, mai tirziu, de prin sec.XI, rusii au
prins a le ocupa, asimila si asupri. De razboaiele fratricide ale rusilor vechi
au profitat triburile scandinave ale vikingilor, numiti si variagi. In anul 862
dupa Cristos, un trib condus de Hrodrik (numit in cronicile rusesti Riurik) a
cucerit Novgorodul, acesta devenind capetenia cnezatului. Piratii scandinavi
i-au invins usor pe rusii din cnezatele vecine, extinzindu-si rapid teritoriul.
Prezinta interes faptul ca oamenii de stat si istoricii rusi de pina la inceputul
secolului nostru recunosteau ca poporul lor "nu era in stare sa- i formeze de
sine statator un stat propriu". Comentariile sint de prisos, concluziile se
impun de la sine... Dupa moartea lui Riurik, o alta capetenie vikinga - Helgi,
numit de rusi Oleg - a continuat sa faca invazii in teritoriile invecinate si sa
le cucereasca. Acest "erou" a cotropit si a cucerit prin ticalosii numeroase
orase si provincii din jurul zonei populate de vechii rusi. De pilda,
asigurindu-i pe capii centrelor urbane de misiunea sa pasnica, el ii invita la
negocieri, dupa care ii omora, iar pe supusii acestora - barbati, femei, copii ii vindea in robie. In "activitatea" lui Oleg se pot intr zari germenii minciunii,
vicleniei si ai tradarii, caracteristici pentru politica Rusiei pina in prezent.
Fiul lui Riurik, Ingvar (in cronicele rusesti - Igor), a continuat navalirile
barbare la care se deda tatal sau, aratind aceeasi cruzime si lacomie ca si
Oleg. Dupa moartea lui Igor, i-a continuat "cauza" vaduva lui, Helga (Olga).
Ea ademenea la curtea sa, prin minciuna si fatarnicie, numerosi soli straini
si capetenii de triburi, pe multi ingropindu-i de vii in cazul nereusitei
"negocierilor". Olga s-a crestinat si, mai tirziu, Biserica Ortodoxa Rusa a
declarat-o "sfinta". Buna "sfinta", nimic de zis! Ridicarea in rang de "sfinta" a
Olgai e doar unul dintre cazurile cind Biserica Rusa a canonizat diferiti
asupritori si ucigasi - nu pentru ca acestia ar fi fost drept-credinciosi sau
asceti, ci ca multumire pentru sprijinul politic, militar si financiar pe care i-l
acorda statul. In orice tara, Biserica educa poporul. La ce i-a indrumat, ce i-

a invatat pe rusi Biserica lor cu nestavilite aspiratii expansion ste - se vede

clar pina in zilele noastre.

Un pretins, dar imposibil nou Bizant

Rusii au fost convertiti la crestinism de catre cneazul Vladimir, la finele
sec.X. Intre timp, clanul de capetenii, cnezi si voievozi scandinavi, veniti in
Rusia, prinsera a se asimila, isi insusisera limba si obiceiurile locale.
Vladimir a format din vikingi si din locuitorii saraci ai Novgorodului un
detasament (o "drujina") si, conducind aceasta adunatura inarmata, a
purces la supunerea cnezatelor vecine. Dupa cum confirma cronicile, pe
locurile acestor "expeditii" singele curgea girla. Vladimir -a ucis pe capul
Novgorodului, Ragvald, i-a taiat pe membrii familiei acestuia, dupa ce-i
violase fiica. Grozavenii similare se intimplau si in alte orase rusesti. Dupa
ce a luat cu asalt Kievul Vladimir l-a ucis pe fratele sau Iaropolk si a
macelarit un numar inspaimintator de voievozi, capetenii si naimiti, fara a
mai pune la socoteala pe oamenii de rind. In cele din urma el i-a momit pe
ostasii ("drujinarii") sai in barci si i-a inecat pe cei mai multi in Nipru, ca sa
scape astfel de cei ce au fost marto i ai crimelor sale singeroase. Si acest
cneaz despotic a fost trecut in lista sfintilor rusi. O dovada a decaderii
morale a rusilor o constituie faptul ca in legendele populare Vladimir e numit
"luminos ca soarele", iar faptele lui criminale sint cintate si preamarite in fel
si chip. Odata cu adoptarea ortodoxiei, in Rusia au prins radacini si
obiceiurile Bizantului de atunci: pe de o parte - ritualuri si ceremonii
pompoase, iar pe de alta parte - vicii greu de inaginat. Autoritatea cnezilor,
intocmai ca si cea a imparatilor bizantini, a fost proclamata sacra, divina.
Astfel, orice faradelege a lor era considerata ca o lucrare a minii lui
Dumnezeu, iar orice impotrivire crimei promovate de sus era echivalata cu o
hula impotriva Celui-de-Sus! Fatarnicia, minciuna, viclenia invidia,
cruzimea, spiritul de denuntare, lingusirea si alte rele au prins de minune in
Rusia, ba chiar, in scurt timp, au dat in floare. Cit au existat si Rusia, si
Bizantul, conducerea, clerul si paturile inavutite de la Moscova doreau ca
tara lor sa devina al doilea Bizant. Aceasta dorinta a devenit o obsesie a
rusilor dupa caderea Constantinopolului, la mijlocul secoluluii XV. Rusii au
luat intr-adevar cite ceva bun de la bizantini, bunaoara, arta zugravirii
icoanelor. Insa alte performante ale bizanti ilor nu au cunoscut o continuare
in Rusia, in schimb aici implantindu-se numai viciile si perversiunile
specifice curtii de la Constantinopol si curtilor celor avuti din Bizant. Astfel,
pretentia Rusiei de continuatoare a Bizantului - si inca sub aspect cultural nu e decit o fantezie, ca sa nu zicem - o absurditate. Jugul tataro-mongol, ca
o pedeapsa pentru ticalosenii. Istoricii rusi descriu sentimental, lacrimogen
perioada "jugului tataro-mongol". Multi rusi de rind ofteaza si fac a mare
mirare si regret: "Ce vreti de la noi? Jugul mongolilor a stricat Rusia..." Sigur
ca da, e mai simplu sa dai vina pe altcineva, decit sa fii sincer in ceea ce

priveste propriul grad de stricaciune. In realitate, nu a existat nici un fel de

"jug tataro-mongol" pe care l-ar fi dus rusii. La inceputul sec.XIII ostile
mongolilor si aliatii lor - diferite triburi ce populau Siberia - au intreprins
asa-numita Mare expeditie spre Vest, ajungind la hotarul de rasarit al
Rusiei. La acea epoca Rusia era farimitata intr-o groaza de mici cnezate, care
se certau si se bateau mereu intre ele. La inceput mongolii nu aveau scopul
de a cucerii Rusia, nici de a merge mai departe, spre Vest, insa ticalosia cecaracteriza pe cnezii rusi a provocat razboiul impotriva lor. Mongolii luptau
impotriva diferitelor populatii din stepele Volgai, mai ales contra polovtilor.
Rusii erau aliatii polovtilor. Atunci hanul mongol si-a trimis capetenii la
curtile a trei dintre cei mai puternici cnezi rusi, care le-au propus acestora
sa desfaca intelegerea cu polovtii si alti nomazi din stepele Volgai si sa
colaboreze cu mongolii. Insa, asa cum se obisnuia in Rusia, solii mongoli au
fost ucisi miseleste. Daca pentru rusi legiuiri de acest fel erau in firea
lucrurilor, apoi, potrivit obiceiurilor mongole, dar si a normelor moralei
diplomatice, asemenea omoruri se calificau ca niste crime dintre cele mai
grave. In 1223 hanul mongol a inceput o expeditie de pedepsire a
capeteniilor ruse pentru ticalosia lor. In mod firesc, rusii nu au putut
infrunta o cavalerie de stepa bine organizata: "drujinele" cnezilor, farimitate,
prost inarmate, cu ostasi betivi si lenesi au fost facute una cu pamintul.
Unde ma pui ca, din cauza dusmaniei reciproce, cnezatele nu s-au unit in a
opune rezistenta atacurilor mongole, pe deasupra, unii dintre cnezii mai
puternici au trecut de partea mongolilor de la chiar inceputul razboiului.
Rezultatul acestor evenimente a fost dependenta de vasal a cnezilor rusi de
statul mongolilor si al triburilor turcice - de Hoarda de Aur, care ocupa mari
intinderi de stepa la rasarit de Rusia de pe atunci. In nici un alt fel Hoarda
de Aur nu se amesteca in treburile interne ale rusilor, atita doar ca uneori
indeplinea "functia de jandarm", despartind si cumintind cnezii ce se
incaierau la betii. Rusii de rind erau intru totul multumiti de ordinea
instaurata de catre tataro-mongoli, numindu-l pe ha "tarul nostru", "tatucul
cel bun", "binefacatorul" etc. Pe unul dintre cnezi hanul l-a nimit mare
cneaz, inminindu-i documentele de rigoare, prin care acesta se bucura de
mari privilegii. Astfel, marele cneaz avea largi imputerniciri in a-i
supraveghea pe alti cnezi in chestiuni ca: gradul de loialitate fata de Hoarda,
stringerea birurilor, inrolarea rusilor in armata hanului s.a. E clar pentru
oricine ca in aceasta functie hanul ii numea pe cei mai docili si mai
lingusitori. Acestia, ajunsi la putere, ii pedepseau cu multa cruzime pe toti
supusii ce se aceau vinovati de cel mai mic pacat si, in genere, erau in stare
de orice ticalosie, numai sa fie pe placul mongolilor. Din documente de epoca
se stie ca adesea, pentru a primi statutul de privilegiat, trebuia sa accepti
orice injosire, inclusiv sa stai in patru labe atunci cind ti se dadea actul de
marire! S-a intimplat astfel ca cnezilor de la Moscova, de-a lungul mai multor
generatii, s-au aratat ca niste lingai si ticalosi iesiti din comun, incit eticheta
de mare cneaz s-a identificat, cu timpul, cu capeteniile din acest oras. In
aceasta rezida explicatia ca Moscova a devenit capitala Rusiei, ca tocmai in

acest oras au fost si mai sint la putere nemernici pe potriva celor din Evul
Mediu. "Sfinta" scoatere a ochilor Asa-numitul "jug tataro-mongol" a durat
mai bine de doua sute de ani, lasind urmari ireparabile in moralitatea
oamenilor de stat rusi. Un reprezentant tipic al acelei epoci a fost cneazul
Alexandru, supranimit Nevski, al carui nume il poarta o catedrala ortodoxa
din centrul Rigai, dar si numeroase temple crestine ortodoxe din Rusia,
Ucraina, Bulgaria, Serbia (si chiar in R.Moldova, la Ungheni. - N.n.).
Alexandru a fost fiul adoptiv si apoi - sluga docila a unui han al Hoardei de
Aur. El a promovat din rasputeri politica autoritara a atotputernicului sau
tata vitreg. La mijlocul sec.XII, cind Ordinul Livon a intreprins, cu aliatul
sau - armata regelui Suediei - o expeditie in Ingherlanda (pamintul unde se
afla in prezent Sankt Petersburgul), amenintind hotarele de nord-vest ale
Rusiei, cnezii rusi stateau la cumpana cu cine sa incheie alianta: cu cavalerii
livoni si alte puteri din Occident sau cu oarda de Aur? Alexandru a trecut
neconditionat de partea mongolilor si, in 1242, pe lacul Ciud, i-a invins pe
suedezi si pe ostasii Ordinului Livon. Mai apoi Alexandru s-a rafuit cu multa
cruzime cu toti cei care intentionau sa stabileasca relatii cu Occidentul
crestin, si nu cu paginii din Hoarda de Aur. Nu l-a crutat Alexandru nici pe
fiul sau Vasile, care a incercat sa se rascoale - sub drapelul credintei
ortodoxe -, impotriva stringatorilor tataro-mongoli de biruri. Tatal a poruncit
sa i se scoata fiulu sau ochii, iar apoi - sa fie intemnitat intr-o manastire; la
fel s-a procedat si cu alti participanti la rascoala, multi fiind executati.
Biserica Ortodoxa Rusa l-a proclamat sfint si pe acest fiu vitreg de han, fara
seaman in cruzime, motivindu-si canonizarea prin faptul ca Alexandru
Nevski ar fi aparat, chipurile, Rusia, cu jertfire de sine. Ba cu jertfirea altora
- am preciza noi. Apoi, urmind asemenea logica, ar trebui canonizati toti
conducatorii de osti ce s-au evidentiat intr-un fel sau altul. Imaginati-va
numai: Sfintul Carol al XII-lea al Suediei, Sfintul Napoleon, Sfintul Kutuzov,
Sfintul Maresal Jukov... Un imparat sadic, ce isi merita porecla: Ivan cel
Groaznic Primul tar al Rusiei, Ivan IV, ce a domnit in sec.XVI, era de un
sadism patologic. Ramas orfan de mic copil, Ivanuska se distra chinuind,
apoi omorind ciini, pisici si alte jivine, ca mai apoi sa aplice cu mult succes
"experienta" acumulata in copilarie, deja in raporturile cu oamenii. Suferind
nu numai de sadism ca perversiune sexuala, dar si de paranoia
(grandomanie), Ivan - poreclit, pe buna dreptate, "cel Groaznic" se rafuia si
omora pe oricine i se parea suspect, primejdios. Ca urmare a "strada iilor"
sale emotive si politice, in anul 1565, apare unul dintre cele mai oribile
fenomene din istoria Rusiei - Opricinina, comparabila cu viitoarele CK,
NKVD, GPU si KGB. Au fost create detasamente speciale ale unei jandarmerii
menite sa apere securitatea statului, clerului si a boierimii. Angajatii ei,
opricinicii, aveau drepturi nelimitate in a oprima orice manifestare de protest
sau chiar de nesupunere, inclusiv prin a-l declara pe oricine dusman al
statului, tradator de neam, pentru care cei suspectati erau condamnati la
moarte. Opricinicii enuntau de capul lor acuzatia (de dovezi nu era nevoie),
ei judecau si tot ei aduceau la indeplinire sentinta. Fantezia tarului si a

opricinicilor era cu adevarat nemarginita: victimele erau taiate sau sfisiate,

aruncate pe ruguri si in cuptoare aprinse, inecate, trase in teapa, oparite, li
se turna pe git metal topit, jupuite s.a.m.d. In anul 1570 au fost ucisi
salbatic toti locuitorii Novgorodului, inclusiv batrinii, femeile si copiii. La
aceleasi metode au recurs os asii lui Ivan cel Groaznic in timpul razboiului
din Livonia, nimicindu-i pe letoni si pe livi sau facindu-i sa-si paraseasca cu
zecile de mii paminturile natale pe timpul strasnicei ocupatii. Opricinina a
afectat viata tuturor paturilor din societatea rusa: a cnezilor, boierilor, fetelor
bisericesti, ostasilor, taranilor si tirgovetilor. Principalul sfetnic al tarului nu
era vreun invatat sau vreo preacuvioasa fata bisericeasca, ci... un calau de
meserie, Maliuta Skuratov, al carui nume il poarta in prezent cea mai
gretoasa votca ruseasca. Dupa ce pingarea sau nimicea trupurile celor
schingiuiti, Ivan cel Groaznic varsa lacrimi de crocodil, "se caia" de toate
pacatele savirsite si poru cea sa se organizeze, pe cheltuiala statului,
funeralii pompoase pentru victimele sale si sa se faca slujbe pentru
odihnirea sufletelor acestora! Asemenea fariseism a devenit o caracteristica
esentiala a Rusiei oficiale de mai apoi. In timpul unui acces de nebunie, Ivan
a declarat ca autoritatea sa e aceeasi cu puterea lui Dumnezeu, din care
motiv, orice face tarul nu trebuie nici macar puse in discutie - nici vorba de
condamnate. Dar ce facea in acea epoca de groaza Biserica Ortodoxa Rusa?
Poate ca s-a ridicat impotriva terorii, poate ca l-a blestemat pe tarul cu
apucaturi sadice? Ba bine ca nu. E semnificativ, in aceasta ordine de idei,
urmatorul episod. Cind activitatea Opricininei ajunse la apogeu, un episcop
rus a venit la tarul paranoic si l-a rugat (!) sa se pocaiasca pentru "unele
greseli" (!). Imparatul s-a rastit "doar" la el: "Taca-ti leoarba! Cara-te de aici si
nu ma minia!" Episcopul s-a inchinat tiranului pina l pamint si dus a fost.

Tunsul barbilor si spargerea ferestrei spre Europa.

Petru I, supranumit "cel Mare", e considerat de unii istorici, ba chiar si de
catre multi simpli muritori, ca omul ce a "europenizat" Rusia, a adus in
aceasta tara adevarata cultura. Oare chiar asa sa fie? Petru suferea inca din
copilarie de o forma grea de epilepsie, care a actionat nefast asupra
psihicului viitorului monarh. In a doua tinerete, creierul lui a fost atacat
crunt de un lues, cu care se pricopsise in bordelurile pitoresti din porturile
olandeze. De la aceasta maladie i s-a tras si moartea, dupa el raminind
bolnave cea de-a doua sotie si multe doamne de la curtea sa. Astfel, lesne pot
fi trase anumite concluzii despre sanatatea psihica a descendentilor lui Petru
I, dintre care multi s-au aflat pe tronul Rusiei. In adolescenta Petru putea fi
vazut adesea in "mahalaua nemteasca" a Moscovei, populata de tot soiul de
aventuriei, dezertori, delincventi si alti insi dubiosi, provenind din Occident.
Erau niste oameni fortati de imprejurari sa-si paraseasca patria, ca sa-si

caute norocul pe intinderile Rusiei. Initindu-i pe acesti fluiera-vint, tinarul

tar a prins a fuma, a bea cafele, a purta imbracaminte si incaltaminte
europeana - in inchipiurea lui, acestea erau suficiente pentru a fi om
civilizat. Ulterior ta ul a ordonat ca toti boierii sa procedeze la fel: ei erau
obligati, sub amenintarea unor mari amenzi banesti, sa fumeze, sa bea
cafele, sa poarte haine si peruci nemtesti sau olandeze, sa tina in case
tablouri cu femei goale si altele asemanatoare. Petru a ramas in istoria
rusilor si cu trista faima de a fi obligat boierii sa-si rada barbile. Pe atunci in
Rusia purtatul barbii era un atribut al onoarei de barbat liber, incit tunsul ei
echivala cu amputarea unui picior sau a unei miini. Tinarul tar a porunci ca
toti barbatii - cu exceptia preotilor - sa-si rada barbile, considerind ca prin
aceasta isi face supusii mai... europeni! Cine nu indeplinea "ukazul"
(decretul) despre barbi era tuns cu de-a sila de catre tar sau de catre ostasii
lui. E clar ca prin asemenea actiuni Petru ii injosea pe supusi, iar
"europenizarea" lor nu raminea decit o vorba goala. Insusi Petru a ramas
pina la sfirsitul vietii un reprezentant tipic al Rusiei vechi: nu stia a minca
cu furculita, rigiia la masa, bea pina cadea, injura cum nu se poate mai urit
si, fireste, continua politica interna dura a predecesorilor sai, ale carei
principale elemente erau toporul calaului, teapa si cravasa. E semnificativ
faptul ca el l-a acuzat si pe propriul fiu de inalta tradare de patrie,
supunindu-l personal unor torturi groaznice, pina ce acesta si-a dat duhul.
Dupa cum bine se stie, "spargerea" ferestrei spre Europa, de catre Petru I, i-a
costat pe letoni, ca si pe estonieni, mii de vieti si mai bine de doua secole de
crunta robie. Iata ce fel de om a fost cel al carui monument doresc sa-l
restaureze nationalistii rusi, in chiar centrul Rigai, pentru ca letonii sa-l
vada si sa-si aminteasca mereu de un "adevarat motor al civilizarii rusilor".
Insa asa cred ei, nu si noi, letonii, ba chiar toti balticii. Dupa scriitorul Alexei
Tolstoi, Petru I "a tuns bar ile rusilor si a imbracat poporul rus ca pe
olandezi", dar acest tiran a uitat sa faca esentialul: sa lichideze constiinta de
barbari a rusilor, sa le imnobileze sufletul si sa le lumineze mintea. Caci
launtric, majoritatea locuitorilor Rusiei sint pina in prezent niste neciopliti,
niste ignoranti, mai scurt - oameni semisalbatici. Spinoasa problema a
Bisericii Ortodoxe Ruse Dupa cum am mentionat, problema Bisericii
Ortodoxe din Rusia este una dintre cele mai acute, si nu numai sub aspect
istoric, dar si din punctul de vedere al vietii contemporane. In ce consta, de
fapt, aceasta problema? Pentru a limpezi lucrurile, e necesar sa vedem ce
reprezinta Biserica Ortodoxa Rusa ca atare. In nemarginita tara vecina de la
Rasarit activeaza citeva Biserici ortodoxe, toate avind la baza invatatura
patriarhilor de la Constantinopol si liturghia greceasca. Exista, bunaoara, si
o "Biserica in catacombe" sau clandestina, ce s-a infiripat in anii '20 ai
secolului nostru. In acelasi timp, Patriarhul Moscovei, preocupat mai mult
de chestiuni materiale decit de credinta, a incheiat benevol cu comunisti un
pact rusinos care a insemnat, de fapt, capitularea Bisericii in fata Puterii
rosii. In semn de protest, mai multi episcopi au intemeiat "Biserica in
catacombe", care, in treacat fie spus, a fost persecutata continuu atit de

catre comunisti, cit si de catre Biserica recunoscuta oficial. Din sinul

"Bisericii in catacombe" a iesit protoiereul Al.Men, un teolog de seama al
contemporaneitatii, omorit in chip misterios, nu obligatoriu de catre ateisti.
Dupa razboiul civil din anii de dupa puciul bolsevic din 1917, au inceput sa
activeze mai multe Biserici Ortodoxe Ruse in emigratie, dar chiar in Rusia
existau citeva Biserici. Insa Patriarhia din Moscova a pus mina pe
"monopolul religiei" in tara. De ce s-a intimplat asa? Raspunsul e cit se
poate de simplu: fiindca ea a fost, secole de-a rindul, bastion al autocratiei si
ocrotiroare a tarilor, a autoritatilor in genere. In Rusia Biserica nu a fost
despartita de stat decit in vorbe, din care motiv e executa docil orice indicatii
ale autoritatilor de stat, sprijina si promoveaza din rasputeri politica oficiala.
Actualul Patriarh al Moscovei si al intregii Rusii, Alexie II (pe numele de
mirean Ridigher), i-a intrecut pe toti predecesorii si pe ierarhii contemporani
in "mestesugul" slugarniciei, fiind in multe ipostaze, pur si simplu, ridicol. El
se poarta ca un capelan (paroh) personal al Presedintelui Rusiei, il insoteste
pe acesta in vizite oficiale si neoficiale, binecuvintind in stinga si in dreapta
orice faptuire a "tarului Boris nu se stie al citulea". Absurditatea e evidenta:
vi-l puteti imagina, mac r pe o clipa, pe Papa de la Roma "facind companie"
Presedintelui Italiei, sau pe Dalai-Lama, binecuvintindu-i si distrindu-i pe
gerontocratii de la Beijing? Elementul spiritual, bisericesc - pe de o parte -,
si cel lumesc, civic, social - de alta parte, se intrepatrund si conlucreaza
fructuos la Patriarhia de la Moscova. In timpul fiorosului razboi ruso-cecen,
al acestui genocid barbar al cecenilor, tocmai Biserica Ortodoxa Rusa, in
frunte cu Patriarhul Alexie II, ar fi trebuit sa strige adevarul, sa traga
lopotele impotriva varsarii de singe nevinovat, sa se arunce sub senilele
tancurilor rusesti, sa opreasca prin orice mijloace agresiunea armata a
Moscovei impotriva Ceceniei. Daca Alexie II ar fi procedat astfel, nu incape
nici o indoiala ca rusii de rind i-ar fi urmat exemplul. Din pacate, ierarhii
rusi au continuat sa se roage Domnului pentru sanatatea autorilor unei
dintre cele mai cumplite ucideri de masa a oamenilor, la sfirsitul sec.XX. In
Caucaz curgeau riuri de singe, iar mitra lui Alexie era mereu rezenta pe la
tot soiul de intilniri, vizite si ospaturi organizate de "nenea Borea din
Kremlin". Cu toate astea, autoritatea Bisericii Ortodoxe Ruse a ramas
nestramutata in constiinta poporului rus. Oare nu-i si aceasta o dovada
graitaare a moralitatii... - cum sa-i zicem mai delicat? - stricata istoriceste a
rusilor? Poate ca unii drept-credinciosi, vazind de cine si cum sint pastoriti
duhovniceste, au vrut si mai vor sa treaca la sinul altor Biserici. Insa
Patriarhia Moscovei duce o lupta inversunata impotriva altor Biserici
crestine, ponegrindu-le si facind din ele niste sperietori pentru popor. In
Rusia credinta ortodoxa e, de facto, religie oficiala, ceea ce se confirma nu
numai de prezenta continua a lui Alexie II pe linga Eltin. Patriarhul Moscovei
a sustinut (daca nu a si inspirat) adoptarea unei suspecte Legi despre
libertatea confesiunilor, prin care Bisericii Ortodoxe Ruse i se acorda
drepturi exceptionale, li se mai dau anumite drepturi musulmanilor,
iudaicilor si budistilor... celelalte confesiuni fiind considerate sectante! Alexie

II ii invinuieste deschis de spririt sectant si pe enoriasii Bisericii Catolice din

Rusia. Intreaga lume civilizata, inclusiv O.N.U., Uniunea Europeana, ba
chiar si politicienii cu adevarat democrati din Rusia, au condamnat
adoptarea acum, de catre Duma de la Moscova, a unei semenea legi, cu
adevarat medievale, cu privire la confesiuni. Azi, cind lumea deschide tot mai
mult usile spre colaborare, Patriarhia de la Moscova, singura dintre
Bisericile crestine se impotriveste acerb miscarii ecumenice. Nu demult,
Televiziunea Independenta Rusa, a avut o emisiune, in cadrul careia
raspundeau la intrebarile telespectatorilor un ierarh de la Patriarhia
Moscovei si niste reprezentanti ai citorva partide de orientare democratica.
Episcipul apara din rasputeri sus-amintita Lege a Rusiei despre confesiuni,
varsa lacrimi "de raul sectelor", ca la un moment sa fie intrerupt de replica
unui tinar privitor: "Daca nu va place situatia creata, faceti o schimbare a
politicii voastre misionare! Caci acum voi, ie arhii Bisericii Ortodoxe Ruse,
sinteti aidoma ciinelui cela al gradinarului: nu pastoriti crestineste turma,
dar nici altora nu le permiteti s-o faca!". Luat prin surprindere, episcopul a
pierdut, efectiv, darul vorbirii. Ceva mai tirziu, un "Sarikov", cu mutra de
Griska Rasputin si cu un suris obraznic pe buze, l-a intrebat pe
reprezentantul partidului condus de reformatorul E.Gaidar de ce ziarele
democratilor se vind de-a valma cu revistele pornografice. In replica, i s-a
amintit ca in bisericile rusesrti alaturi de Sfinta Scriptura, se vind gazetele
lui Jirinovski... Neindoios, Biserica Ortodoxa Rusa e o unealta ascultatoare
in miinile cercurilor imperiale ruse. Amintiti-va de vaicarelile fariseice ale lui
Alexie II, de rugamintile lui ca "tatuca Boris" sa-i ajute pe crestinii ortodocsi,
deoarece, "blestematii de estonieni", chipurile, "i-ar asupri" pe rusolingvii din
aceasta tara baltica, cind de fapt el lupta pentru a curma incercarea
credinciosilor rusi din Estonia de a trece in supusenia adevaratlui lor parinte
spiritual - Patriarhului de Constantinopol. (Am ntiti-va si de preocuparile
defel crestinesti, ci pur imperiale, ale lui Alexie II, pentru a stingheri prin
orice mijloace reactivarea Mitropoliei Basarabiei - N.n.). Orbit de minie,
Alexie II a declarat ca rupe orice legaturi cu leaganul ortodoxiei Constantinopolul. Astfel a iesit la suprafata chintesenta activitatii Patriarhiei
de la Moscova: principalul pentru ea nu e grija de sufletele credinciosilor, ci
tinerea in supusenie a provinciilor si coloniilor Rusiei. Acelasi Patriarh l-a
excominicat din si ul Bisericii Ortodoxe Ruse pe Gleb Iakunin - un cleric
deosebit de inteligent si progresist, unul dintre putinii deputati cu adevarat
democrati din Duma Rusiei -, numai fiindca acesta condamna ambitiile
imperiale ale conducerii de stat ruse...

Tragedia intelectualitatii ruse

Se prea poate ca dupa cele insirate pina acum, cititorii vor crede ca in Rusia
nu au mai ramas in genere oameni cu judecata sanatoasa. Fireste, nu e asa.
"Intelighentia" - intelectualitatea rusa - exista, constituind, in sa, una din

paginile cele mai dureroase ale istoriei acestei tari. Ea nu a fost niciodata
prea numeroasa, ea nu a avut niciodata dreptul la cuvint in chestiunile
zidirii statului. Totusi, intelectualii ca o categorie sociala au fost mereu un
semn distinctiv al Rusiei moderne si conte porane. De Dostoievski,
Ceaikovski, Puskin, Tolstoi, Esenin, Anna Ahmatova si inca multi altii stie o
lume. Meritele acestor personalitati pentru cultura universala sint
incontestabile. Din pacate, insa, ei nu formeaza decit o exceptie ce intareste
o trista stare de lucruri generala... Luind puterea in 1917, bolsevicii au
inteles bine ce pericol prezinta pentru ei "intelighentia". Tocmai de aceea
bolsevicii au ales ca linie directorie a politicii lor de stat lumpenizarea
poporului, altfel zis - transformarea maselor de oameni in niste degenerati,
pornind de la ideea ca astfel de gloate pot fi mai usor manipulate. Nu am
recomandat intimplator cititorilor, inca la inceputul articolului, romanul lui
Mihail Bulgakov "Inima de ciine". Lectura lui i-ar edifica pe multi cum ii
vedeau com nistii pe "oamenii viitorului". Curind, dupa 1917, in Rusia s-a
intimplat exact cum prezisese Bulgakov: la putere au ajuns degenerati de
teapa personajului principal Sarikov, care au prins a nimici metodic si
nemilos intelectualitatea. Intelectiualii care au fost crutati de Lenin, au fost
omoriti sau constrinsi sa-si paraseasca patria de catre Stalin. In pofida
grelelor incercari prin care au trecut, in Rusia exista, totusi, intelectuali
progresisti. Exista, din fericire, si acolo oameni care constientizeaza
caracterul malefic si lipsa de perspective ale aspiratiilor imperialiste, mizeria
spirituala a sovinismului rus, ca si faptul ca mai devreme sau mai tirziu
Rusia va trebui sa recunoasca si sa se caiasca pentru multimea de acte
singeroase impotriva altor popoare, caci fara aceasta pocainta Rusia nu are
viitor! Din pacate, asemenea oameni, prac ic, nu sint prezenti in cercurile
conducatoare, pentru ca de ei se feresc majoritatea rusilor simpli, de pe ochii
carora nu a cazut (si, se pare, nici nu va cadea prea degraba) paianjenisul
ignorantei si indobitocirii, tesut de-a lungul secolelor. Nenorocirea consta in
acea ca rusul de rind sau mediocru nu a inteles inca acest adevar: ca in
prezent coloniile costa prea multi bani, ca trebuie varsat prea mult singe
pentru a-ti permite luxul de a le tine. Toate popoarele civilizate au inteles
deja aceasta axi ma. Marea Britanie a fost prima ce a renuntat la colonii,
fiind azi unul dintre cele mai dezvoltate state din lume; mai tirziu a venit si
rindul Portugaliei, fiind acum, tocmai din cauza acestei perceperi intirziate,
gospodaria cea mai nevoiasa in ansamblul civilizatiei vest-europene. Si
numai Rusia continua sa duca o politica coloniala pradalnica, paguboasa si,
prin urmare - absurda. Costul acestei politici e mult prea mare: razboiul pe
cit de singeros, pe atit de rusinos impotriva Ceceniei, saracia si des erarea
majoritatii absolute a locuitorilor Rusiei - ca sa dam doar citeva exemple.
Concluzii necesare: Din cele scrise pina aici putem trage concluzia ca Rusia
si poporul ei prezinta ceva cu totul detasat de lume, ceva de neconceput
pentru oameniii civilizati - in virtutea circumstantelor istorice, acest pamint
si oamenii lui devenind un mare pericol pentru existenta pasnica a intregii
omeniri. Ce-i de facut? La aceasta intrebare retorica, de fapt, nu exista inca

un raspuns cit de cit inteligibil. Cine ar putea formula niste recomandari

realiste pentru a-i schimba pe rusii din Rusia sau de aiurea? E o chestiune
ce tine de domeniul istoriei, posibil, cu o lungime de secole. Totusi, credem
ca, mai devreme sau mai tirziu, acest popor va intelege cit de jalnic e, cit de
mult trebuie compatimit pentru a fi salbatic intr-o vreme cind in majoritatea
statelor se da curs ideilor democratiei, propas rii, pacifismului, dragostei de
om. Personal, nu pot sa nu cred ca Rusia si poporul ei nu ar avea viitor. Pot
fi tratate cele mai grele maladii, pot fi indreptati cei mai stricatii oameni si,
prin urmare, va rasari si pentru rusi lumina ratiunii. Intrebarea e: cind se
va intimpla aceasta minune dumnezeiasca? Deocamdata, trebuie sa privim
cu ochi treji realitatea. Citim presa, ascultam radioul, vedem programele TV
si ne ingrozim. Rusia ameninta, Rusia se inarmeaza pina in dinti, migrantii
rusi cer ca vorba lor sa fie limba de stat in tari straine, cer state
bicomunitare, se roaga pentru sanatatea satrapilor comunisti, duminicile se
aduna la "monumentul Victoriei" (demontat si trecut la o periferie a Rigai N.n.) ca sa se simta acolo ca acasa, bind copios votca, invinuindu-i de toate
relele pe letoni si mintindu-si cu duiosie de armata sovietica de ocupatie.
Integrarea acestor oameni in societatea letona e imposibila; mai curind se
poate intimpla contrariul: tragedia integrarii noastre de catre ei. In acest caz,
peste vreo suta de ani, numele letonilor va fi trecut in lista triburilor si
popoarelor asimilate de rusi. Tocmai de aceea nu trebuie sa ne lasam dusi de
valul iluziilor si sa promovam cea mai dura politica nationala. In caz contrar,
intr-o nefericita zi, deasupra Letoniei poate rasari soarele plin de singe al
cneazului "sfint" Vladimir.

Traducere si adaptare de Vlad PRISACARU