Capitolul I.

Familia
Atunci cnd un cuplu se hotrte s ntemeieze o familie dorina lor
natural e sa aib copii. Copilul are rolul de a nchega relaia dintre cei doi, de a-i
mplini, de a-i maturiza i responsabiliza. Familia reprezinta, in orice societate,
forma de comunitate umana alcatuita din cel putin doi indivizi, uniti prin legatura
de casatorie si/sau patterne, realizand, mai mult sau mai putin, legatura biologica
si/sai psihosociala (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 2002). Desi relativ independenta in
raport cu societatea in interiorul careia se formeaza, familia este determinata, in
ultima instanta si conditionata, in organizarea si evolutia sa, de modul de
organizare a societatii pe care o reflecta (I. Mitrofan, 1989).
Notiunea de familie nu e un concept static. Definitia familiei variaza de la o
epoca la alta si dintr-un loc n altul. Familia, definita prin origine, este vazuta ca
legatura de snge, locul n care te nasti, matricea primara n care se afla individul,
unde se formeaza el si istoricul sau personal. Astfel descrisa, familia este parte a
mediului social extins. Oriunde ar exista familia este o parte a societatii care
include si alte institutii sociale.
Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale deoarece
ea influenteaza si modeleaza persoana umana. Unii merg chiar mai departe si
sustin ca actiunea ei asupra persoanei e atat de mare, incat ea egaleaza actiunea
celorlalte grupuri sociale. Aceasta este cu deosebire cazul cercetarilor care vin
dinspre psihanaliza, psihologia sociala si sociologie sustinand ca familia este:
adevaratul laborator de formare a persoanei. Cercetarile evidenteaza importanta a
doua variabile familiale: coeziunea si adaptibilitatea grupului. Coeziunea familiala
este definita ca legatura emotionala ntre membri. Adaptabilitatea grupului este
definita prin capacitatea sistemului familial de a-si schimba structurile de putere,
rolurile si regulile ca raspuns la un stres situational sau de dezvoltare.
O institutie (casatoria, familia) ce se vrea constructiva are astfel, de suferit
caci fiecare individ ce adera la aceasta forma de comunicare - familie, aduce cu
sine un bogat bagaj de obiceiuri, ritualuri, cutume, transferndu-le partenerului,
marcnd relatia ntre cei doi.
Familia cu multiplele ei functii pe care le ndeplineste, contribuie n mod
covrsitor la definirea personalitatii si individualitatii fiecarui copil. Functiile

universale ale familiei pot fi rezumate astfel: functia de supravietuire si securitate

prin care familia si asigura nevoile de baza, hotaraste dimensiunile ei, recrutare de
noi membrii, tratarea bolnavilor, mentinerea sanatatii, asigurarea rezervelor
financiare. Familia asigura dezvoltarea sociala si emotionala a membrilor sai prin
suport n perioade de stres, educatie, compensatii, sistem normal de comunicare,
acces la comunicatie, protectia membrilor de influente nedorite din afara familiei.
n cadrul familiei se nvata valorile morale, culturale, religioase, pastrarea
identitatii etnice, constiinta civica, patriotismul. Familia asigura membrilor norme
de comportament acceptate social, socializarea, independenta, spiritul de initiativa.
Cel mai des acest lucru care se intampla in familiile cu copii deficienti e
faptul ca el devine subiectul dependentei mamei si al abandonului tatalui. Grija
mamei fata de nevoile copilului il determina pe tata sa se simta ca rupt din tabloul
familial si neglijat, ceea ce duce la abandon fata de copil. Acesta se retrage din ce
in ce mai mult de langa familia sa si, de cele mai multe ori, isi gaseste modalitati
de compensare a pierderii familiei. Aceasta trauma
Diferenierea sinelui. n contextul unui sistem emoional, diferenierea sinelui
reprezint gradul relativ de autonomie pe care un individ l pstreaz, n timp ce
rmne n relaie semnificativ cu ceilali. Acesti indivizi pot transcede nu doar
propriile emoii, ci si cele ale sistemului lor familial. De asemenea, astfel de
personae difereniate sunt mai flexibile, adaptabile si mai autonome. Ca urmare,
ele si triesc propriile emoii si, desi nu sunt lipsite de constiina emoiilor celor
din jurul lor, sunt capabile s menin un grad de obiectivitate si distan
emoional fa de problemele emoionale proprii sau ale altora. De aceea, se
consider c indivizii nalt difereniai au un eu solid (solid self), mai integrat.
Acesta reprezint pentru Bowen conceptual de eu care este ghidat n principal de
intelect, adic persoana poate aciona sau lua decizii pe baza unor judeci
raionale. Indivizii cu nivele sczute de difereniere tind s fie mult mai rigizi si
mai dependeni emoional de alii, comportamentul fiind direcionat mai degrab
de emoii. Ei sunt ghidai preponderent de pseudo-eul (pseudo-self) lor. Acesta
este un concept de eu care este negociabil cu alii, sensibil la emoii si mai puin la
judecile raionale. Astfel de personae vor lua decizii bazate pe sentimente, nu pe
principii logice, raionale. De aceea, deciziile luate n momente diferite de timp vor
fi inconsistente unele cu altele, dar indivizii cu pseudo-eu nu sunt constieni de
aceast inconsisten. Bowen (1976) descrie pseudo-eu-ul ca un eu pretins,
adic un eu fals, dup cum ar spune Winnicott, pe care persoana l poate simi ca
fiind real, desi nu este. n terapia de familie bowenian se urmreste gradul
diferenierii sinelui la fiecare membru al familiei, si n special al copiilor (mai ales
dac acestia sunt adolesceni sau chiar maturi). Este mult mai probabil ca

persoanele cu un grad mic de difereniere a sinelui fa de membrii familiei care

dezvolt anumite simptome s prezinte si ele, la rndul lor, alte, sau chiar
aceleasi, simptome, comparativ cu persoanele cu un grad mare de difereniere. De
aceea, unul dintre scopurile terapeutice va fi cresterea gradului de autonomie a
membrilor familiei, unii fa de alii. Mai mult, conceptele de difereniere si
fuziune sunt foarte importante pentru Bowen (ca si pentru oricare alt terapeut) si n
ceea ce priveste ipotezele intergeneraionale sau transgeneraionale. Bowen
consider c persoanele care prsesc familia de origine cu un pseudo-eu sau cele
care sunt fuzionate cu familiile lor de origine tind s se cstoreasc cu persoane
cu care vor putea, de asemenea, s fuzioneze. Astfel, dou persoane nedifereniate
tind s se gseasc unele pe altele. Rezultatul va fi separarea emoional de
familia deorigine si fuzionarea soilor. Asta presupune c pseudo-eul unuia dintre
soi se va baza pe pseudo-eul celuilalt, adic se vor uita unul la cellalt pentru a
detecta diferite indicii pentru a alege modul de reacie emoional si de luare a
deciziilor. n felul acesta, procesele familial neproductive trec de la o generaie la
urmtoarea prin astfel de mariaje. (Becvar si Becvar, 1996). De multe ori,
problemele dintre soi si anxietatea acestora tind s fie evitate prin concentrarea
lor pe unul sau mai muli copii. Cel mai comun pattern este ca mama s-si
concentreze o mare parte din energia sa emoional pe un copil (ajungndu-se chiar
la fenomenul de fuziune simbiotic ntre mam si copil), n timp ce tatl se
distaneaz si este evitat n acelasi timp. Copilului pe care printele se concentreaz
i sporesc reactivitatea si fuziunea sistemului intelectual si emoional. De aceea, el
este cel mai vulnerabil la dezvoltarea unor simptome. Stresul cauzat de o problem
idiosincratic. Un exemplu de astfel de situaie sunt prezena unui membru bolnav
cronic sau retardat. Aceste probleme idiosincratice pot suprancrca familia,
resursele si mecanismele ei de rezisten, deoarece funciile membrului respectiv
trebuie preluate de ali membrii ai familiei. Este posibil, de asemenea, ca ntr-o
anumit faz de evoluie a familiei si a problemei cu care se confrunt s existe
adaptare, dar mai trziu, adaptarea s fie ngreunat de intrarea ntr-o alt faz de
evoluie. De exemplu, o familie cu un copil autist se poate adapta nperioada n
care este mic, dar poate s fie depsit de dificulti atunci cnd acesta este mai
mare.
Differentiation of self is one's ability to separate one's
own intellectual and emotional functioning from that of the family. Bowen spoke
of people functioning on a single continuum or scale. Individuals with "low
differentiation" are more likely to become fused with predominant family
emotions. (A related concept is that of an undifferentiated ego mass, which is a
family unit whose members possess low differentiation and therefore are
emotionally fused.) Those with "low differentiation" depend on

others' approval and acceptance. They either conform themselves to others in order
to please them, or they attempt to force others to conform to themselves. They are
thus more vulnerable to stress, defined as stressor(s) and psycho-physiological
"stress reactivity," and theirs is a greater than average challenge to adjust/adapt to
life changes and contrary beliefs.[7]
To have a well-differentiated "self" is an ideal that no one realizes perfectly
because, like with Abraham Maslow's concept of "self-actualization", it is a
concept without literal physical or material example. Even if total selfdifferentiation is achieved in a given moment or context, it is, like feeling states or
thoughts, temporary and ephemeral. Those with generally higher levels of "self
differentiation" recognize that they need others, but they depend less on others'
acceptance and approval. They do not merely adopt the attitude of those around
them but acquire and maintain their principles thoughtfully. These principles,
morals, and ethics help them to decide important family and social issues, and to
consciously or unconsciously resist lapsing into emotional reactivity and feelingsbased-usually impulsive-thoughts and actions. Thus, despite conflict,
criticism, and even rejection, those with greater capacity to "self differentiate" can
stay calm and rationally"clear-headed" enough to distinguish thinking rooted in a
careful assessment of the facts from thinking clouded by emotion. What they
decide and say matches what they do. When they act in the best interests of the
group, they choose thoughtfully, not because they are caving in to relationship
pressures. They're more objective observers, more capable of calmness under
relationship and task pressures. Confident in their own thinking, they can either
support another's viewpoints without becoming wishy-washy; or, they can reject
another's opinions without becoming hostile with them, or passively disconnected
from them. This is especially relevant to the family of origin, and as we grow and
develop maturity, also with extended family members, friends, or associates.[8]
Copilul cu dizabilitati
Situatia este extrem de dificila intr-o familie care are un copil cu
dizabilitati. Aceasta stare reprezinta de fapt o provocare pentru fiecare
membru al familiei. Inainte de nastere, nici un parinte nu se asteapta sa
aiba un copil cu dizabilitati.
Parintii ai caror copii initial sanatosi sufera traume sau accidente care ii
transforma in copiii cu dizabilitati, sunt in aceeasi situatie. Mai mult, starea
copilului are impact asupra bugetului familiei, in special in cazurile in
care unul dintre parinti este obligat sa renunte la job pentru a avea grija de
copil, acasa.

Parintii copiilor cu dizabilitati trec prin urmatoarele etape:

1. Soc
Aflarea vestii ca sunt parintii unui copil cu dizabilitati
poate fi devastatoare neincrederea initiala se
transforma in negare. Unii parintii pur si simlu nu vor
sa constientizeze ca au un copil cu probleme. Trec
succesiv prin stari de teama, depresie, neputinta,
neincrederea si uneori chiar furie.
2. Depresie
Neputinta si disperarea parintilor este dificil de
suportat, prin urmare acestia sunt coplesiti de emotii si
pot deveni depresivi. Insa ingrijirea sistematica si
atentia deosebita a parintilor, este benefica atat pentru
ei cat si pentru copil si ii poate ajuta sa isi gaseasca
linistea.
3. Solutii salvatoare
Parintii cauta cu disperare o solutie pentru situatia
creata mecanismul propriu de aparare gaseste solutii
si idei salvatoare. Incearca sa gaseasca persoana
raspunzatoare pentru starea copilui, ceea ce ii ajuta sa
se elibereze de propriul sentiment de vinovatie.
4. Solutia constructiva
Este o etapa pozitiva in care parintii incep sa lucreze
cu copilul lor din dorinta de a-i imbunatati viata. In
acest stagiu, parintii invata din nou sa se bucure de
timpul pe care il petrec cu copilul. Descopera resursele
de dragoste neconditionata ale copilului si totodata
cauta solutii care il pot face fericit.
Modul in care se succed cu exactitate etapele de mai sus nu este foarte
clar si acesta difera de la caz la caz. In general, fac sacrificii majore pentru
copil, si deseori renunta la propria viata si propriile nevoi. Multe depind de
nivelul si tipul de dizabilitate al copilului daca dizabilitatea este fizica
sau mentala sau daca copilul necesita supraveghere permanenta sau nu.

Un copil cu dizabilitati = o persoana micuta cu nevoi mari

A avea grija de un copil cu dizabilitati reprezinta o
provocare zilnica. Persoana in cauza trebuie sa aiba in vedere faptul ca are
grija de un copil care nu a fost atat de norocos, dar care nu trebuie sa fie
lipsit de drepturile sale:

sa fie iubit asa cum etse;

sa se dezvolte cat de mult ii poate permite conditia sa.

Un parinte care isi va intelege copilul, care il va invata sa se accepte asa

cum este si ii va induce o atitudine pozitiva , cu siguranta ii va da
copilului sau o forta de necrezut. O dizabilitate naste sentimente ca: teama,
rusine si jena. In general este necesar sa luptam cu astfel de manifestari.
NOTA este foarte important sa nu va concentrati pe dizabilitatea
copilului, ci pe potentialul acestuia. Daca cineva lucreaza constant si
sustinut cu un astfel de copil, chiar si in cazul celui mai sever handicap se
vor observa progrese. Aceste mici progrese bucura si motiveaza
demersurile viitoare de recuperare. Exista si situatii in care recuperarea de
lunga durata si extrem de costisitoare nu aduce imbunatatiri substantiale,
insa, in astfel de situatii, chiar si cel mai mic progres reprezinta o
recompensa uriasa pentru intregul proces de recuperare.
Un copil cu dizabilitati, in ciuda faptului ca reprezinta o provocare pentru
familia sa, poate fi si o sursa de bucurie si satisfactie. Un astfel de copil te
poate invata cum sa fii umil, rabdator, sensibil, empatic si devotat. Copilul
va rasplati efortul depus cu dragoste si afectiune nelimitata.

Bibliografie
1. Arsene, A. si Burtoiu, N. (2013). Introducere in Psihologia familiei
si relatiilor de cuplu, Craiova, Ed. SITECH
2. Drutu, I. (coord.) (2002). Studii si cercetari in psihopedagogia
speciala, Cluj-Napoca, PRESA UNIVERSITARA CLUJEANA
3. Ghergut, A. (2013). Sinteze de Psihopedagogie speciala, Iasi, Ed.
POLIROM
4. Horney, K. (2012) Psihologia femeii, Bucuresti, Ed. Trei
5. Mitrofan, I. (1989). Cuplul Conjugal, Bucuresti, Ed. Stiintifica si
Enciclopedica

6. Muntean, A. si Munteanu, A. (2011). Violenta, trauma, rezilienta,

Iasi, Ed. POLIROM
7. Nichols, P.M. si Schwartz, C.R. (2005) TERAPIA DE FAMILIE.
Concepte si metode, Ed. PEARSON EDUCATION
8. Radulescu, M.S. Dr. (1991). Anomie, devianta si patologie sociala,
Bucuresti, Ed. HYPERION XXI
9. Zlate, M. (2000). Introducere in psihologie, Bucuresti, Ed.
POLIROM
10.