i sufletul

(Giorgos Seferis)

i sufletul
cnd vrei s-l cunoti
trebuie s priveti
n alt suflet.
Strinul i dumanul l-am vzut n oglind.
Erau buni biei, tovarii; nu strigau
nici de oboseal, nici de sete, nici de nghe,
aveau comportarea copacilor i a valurilor
care accept vntul i ploaia
accept noaptea i soarele
fr s se preschimbe n schimbare.
Erau biei buni; zile ntregi
asudau peste vsle, cu ochii plecai,
respirnd ritmic
i sngele lor colora o piele supus.
Cndva au cntat, aveau ochii plecai
trecnd pe lng insula de cactui, pustie,
n amurg, pe dincolo de Capul Cinilor
care latr.
Cnd vrei s-l cunoti, spuneau,
trebuie s priveti n alt suflet, spuneau
i vslele loveau bronzul mrii
n apus.
Am lsat multe capuri, multe insule, marea
care d-n alt mare, pescrui i foci.
Dezolate femei, cu suspine, cndva,
plngeau dup fiii lor pierdui
i altele blestemnd l cutau pe marele Alexandru
i glorii ngropate n adncurile Asiei.
Am tras la rmuri pline de arome nocturne,
de ciripit de psri, de izvoare ce-i las-n palme
amintirea unei mari fericiri.

Dar nu se terminau cltoriile.

Sufletele lor s-au fcut una cu vslele
cu austera fa a provei,
cu dra timonei,
cu apa dispersndu-le chipul.
Tovarii au sfrit rnd pe rnd
cu ochii plecai. Iari vslele lor
spun locul unde dorm n nisipuri.
Nimeni nu-i mai tie. Dreptate.