Traditiile Romei Antice

In perioada Imperiului Roman traditiile aveau un rol important in societate. Dintre cele mai
importante amintim obiceiurile respectate in cazul casatoriilor si obiceiurile funerare.
Schimbul de inele
Se pare ca schimbul de inele provine din Egiptul antic. Egiptenii credeau ca exista la degetul al
treilea al mainii stangi o vena care ducea direct la inima. Inelele erau din material textil (canepa) si
simbolizau astfel unirea inimilor. Mai tarziu romanii au adoptat obiceiul dar au inovat facand inelele
de fier pentru a simboliza forta legaturii dintre soti. Prin Evul Mediu britanicii au inlocuit fierul cu
aur, accentuand idea de durabilitate si puritate.
Tortul de nunta
Romanii aveau obiceiul, la sfarsitul ceremoniei de casatorie, de a rupe o paine deasupra capului
miresei. Exista credinta ca numarul firmiturilor ar fi putut sa indice cati copii va avea noul cuplu.
Invitatii culegeau aceste firmituri si le pastrau ca fiind aducatoare de noroc. Pentru nunti mai mari,
ca invitatii sa nu plece cu mana goala, se faceau paini din ce in ce mai mari. Cu timpul, prin
rafinament, painea a fost inlocuita cu prajituri si mai tarziu cu tortul pe care-l cunoastem si astazi.
Voalul miresei
Multi considera acest obicei un simbol al dominatiei masculine. De fapt, obiceiul isi are originea in
Grecia antica, mai precis in Sparta. Datorita sistemului educational prin care barbatii erau antrenati
din copilarie in spirit militar, se crea o relatie nefireasca intre cupluri de barbati, bazate pe o
camaraderie a caror sensuri ne scapa astazi. Femeile nu reprezentau interes pentru barbatii spartani,
obisnuiti cu companie masculina. Totusi societatea spartana trebuia sa asigure noile generatii de
luptatori si pentru a face femeile "atractive" pentru razboinici, acestea erau tunse baieteste, sau chiar
rase in cap si apoi erau acoperite cu un voal. Mai tarziu, in societatea romana si in Evul Mediu,
ridicarea voalului era dreptul exclusiv al mirelui si un semn al autoritatii barbatului asupra femeii.
Mireasa nu prea avea nici un drept. Alte surse sustin ca obiceiul dateaza din timpul in care erau la
moda nuntile "aranjate". Fata miresei era acoperita pana cand mirele o insotea la ceremonie si pana
cand ar fi fost prea tarziu sa se razgandeasca, in cazul in care nu i-ar fi placut chipul ei.
Buchetul miresei
In vremuri stravechi aproape orice putea fi considerat ca fiind prevestitor de rele. Pentru a se proteja
impotriva raului, miresele foloseau plante, cunoscute pentru protectia pe care o puteau asigura
impotriva relelor. Plantele, anumite soiuri de ierburi ocrotitoare erau prinse pe imbracamintea
miresei, din cap pana la picioare, facand-o sa arate mai mult ca o salata asortata umblatoare. Mai
tarziu, plantele au inceput sa fie inlocuite cu flori, doar din simt estetic. Cu timpul florile de pe
vestminte au evoluat in buchetul de mireasa, pe care il cunoastem astazi.
Luna de miere
Probabil ca v-ati intrebat de unde vine sintagma "luna de miere" si va gandeati la ceva placut.
Lucrurile nu stau tocmai asa. In vechime, barbatii nu prea isi pierdeau timpul facand curte. Cea mai
simpla metoda de a avea o nevasta era de a o lua pe sus, de a o rapi, mai exact. Pentru asta barbatul
avea nevoie de putere si consuma un soi de bautura fermentata intaritoare care continea si miere.
Dupa ce o aducea acasa, daca barbatul putea impiedica fuga miresei timp de o luna, atunci casatoria
era considerata valida. Mireasa era silita sa bea din aceeasi bautura care continea miere, pentru ca se
credea ca are efect linistitor asupra femeilor si ca le vor face sa ramane docile.
Vesmintele de nunta
In Roma antica albul era considerat culoarea bucuriei, mai tarziu, in Evul Mediu a simbolizat
puritate. In vremurile stravechi blestemele si farmecele erau luate in serios. Din acest motiv

prietenii si membrii familiei miresei si mirelui se imbracau la fel ca mirii in idea de a deruta
spiritele malefice si de a deturna farmecele. Termenul vechi francez "trousseau" se traduce prin
balot de imbracaminte. Dupa nunta, mireasa aducea hainele purtate de membrii familiei in casa
mirelui. Obiceiul a evoluat in timp si astazi in societatea americana domnisoarele de onoare si
cavalerii poarta haine de aceeasi culoare si care de multe ori sunt croite la fel.
Jartiera
Exista mai multe origini ale acestui obicei. In societatea antica evreiasca fidelitatea era simbolizata
de o panglica albastra pe care o purta mireasa in ziua nuntii. Mai tarziu, in Anglia a devenit foarte
raspandit obiceiul de a arunca ciorapul miresei. Dupa ce mirii intrau in camera nuptiala, unii invitati
se strecurau inauntru cu intentia de a sterpeli ciorapii miresei. Cuplu "suparat" de intruziune arunca
cu ciorapii, iar invitatii incercau sa ii arunce inapoi, deoarece se credea ca cine va fi cel mai aproape
de a lovi nasul miresei va fi urmatorul care se va casatori.
Funerariile
Vechii romani au acordat o atenie deosebit riturilor funerare, deoarece ei credeau c sufletele celor
care nu erau ngropai nu erau primite n locaurile morilor i rtceau timp de 100 de ani de-a
lungul rului Styx nainte de a putea s-l treac. Sufletul putea s-i gseasc odihna numai atunci
cnd corpul celui decedat a fost nmormntat n mod corespunztor. Dac acest lucru nu a fost fcut
cei vii erau bntuii de mort, nefericirea acestuia aducnd i nefericirea altora.
Expresie latin pentru astfel de ritualuri iusta facere , arat respectul care era acordat celor
mori. n cazul unui corp pierdut n mare, sau pentru orice alt motiv nerecuperat, ceremoniile au fost
la fel de evlavios efectuate; un mormnt gol (cenotaphium) a fost ridicat, uneori, n onoarea
morilor. n acest caz, mprtierea a trei pumni de praf a fost suficient pentru o nmormntare
ceremonial care putea aduce linitea spiritului celui mort, n cazul n care, pentru orice alt motiv,
corpul nu putea fi nmormntat.
Pregtirea morii a jucat un rol important n funeralii romane. Era datoria membrilor de familie de a
fi prezeni la cptiul muribundului, pentru ca atunci cnd acesta era aproape de momentul morii
s fie ridicat i aezat pe pmntul gol, iar una dintre cele mai apropiate rude s-i culeag ultima
suflare cu un ultim srut nainte de a-i nchide ochii (vechii romani credeau c sufletul ieea din
corp prin gur).
Dup aceasta toi cei prezeni l strigau pe mort pe nume cu voce tare prin aa numita conclamatio
(n vremurile noastre aceast tradiie se regsete la moartea unui Pap, cnd pontiful este numit de
trei ori pe numele su cretin). Decesul era declarat la templul lui Venus Libitino. Urmeaz
pregtirea corpului pentru nmormntare. Femeile din cas sau oameni care aveau aceast ocupaie
(pollinctores) spal corpul cu ap, l ung cu ulei parfumat i l mbrac n cele mai bune haine. Apoi,
cadavrul este expus n atrium pe un catafalc (funebris lectus) presrat cu flori, cu picioarele
ndreptate spre ua exterioar. Sunt puse sub limb i pe ochi monede cu care cel decedat s poat
plti trecerea prin lumea morilor.
Perioada n care un mortul era afiat depindea n mare msur de poziia sa social. Un om srac era
ngropat, de obicei, n aceeai zi cnd a murit, n timp ce mpraii au fost expui timp de pn la o
sptmn.
Ceremoniile funerare au avut loc noaptea la lumina fcliilor. Catafalcul deschis era purtat de cele
mai apropiate rude sau de prietenii celui decedat. De-a lungul timpului, funeraliile nobililor i a
personalitilor publice au nceput s se fac n timpul zilei cu mare pomp. La procesiunea funerar
se alctuia un cortegiu, nsoit de tore aprinse, n care se aflau rudele mbrcate n haine de culoare
nchis, muzicieni cu instrumente de dimensiuni mari ce scoteau un sunet mai solemn, femei
angajate s jeleasc i s strige durerea plecrii dintre cei vii (aceast tradiie a angajrii unor

bocitoare se mai ntlnete i astzi n unele ri).

Aceste procesiuni nu aveau neaprat un caracter sumbru. Dansatoare i clovni puteau fi parte a
procesiunii. Se fceau glume pe seama celui decedat i a spectatorilor. O parte a procesiunii era
format din oameni care puteau mti funerare ce-i reprezenta pe strmoii mortului ce s-au ntors
pe pmnt pentru a-l ghida pe descendentul lor spre lumea de dincolo. De exemplu, dac mai muli
strmoi au fost consuli se mbrcau cu nsemnele consulare. Urmau n procesiune brbaii
mbrcai n negru care purtau fasces (mici figurine reprezentnd spiritele strmoilor).
n cazul n care mortul a fost o figur public procesiunea se oprete n Forum, unde fiul celui
decedat ine un discurs funebru (Laudatio) n care erau artate virtuile i realizrile celui mort i
era povestit istoria familiei din care fcea parte.
Ultimele rituri funerare au loc n afara oraului. Acestea sunt reglementate n Legea celor 12 Table
care au stabilit c incinerarea sau nmormntarea trebuie s aib loc n afara oraului. Se practica n
egal msur incinerarea i nhumarea corpurilor. Cea mai simpl metod de incineraie a fost
sparea n pmnt a unui an care se umplea cu lemne, dup care cadavrul era pus peste i focul era
aprins. Dup ardere anul era nchis din nou, cenua fiind ngropat n pmnt. Mai obinuit era
construirea unui rug pe care era pus corpul. Obiecte care au aparinut celui mort sau care i-au plcut
acestuia erau puse lng el.
O rud sau un prieten (sau n cazul unui mprat o nalt oficialitate a statului) aprindea rugul. Dup
ce rugul a ars peste cenu era vrsat vin, iar o rud aduna resturile pentru a le pune ntr-o urn.
Urna era pus ntr-o ni memorial (columbaria) ce era ornat cu inscripii sau cu un bust cu
sperana c acestea ar pstra vii numele i virtuile celor mori, i cu ideea, probabil, c morii
puteau s fac parte n continuare din viaa celor apropiai lor. n cazul familiilor bogate urna era
pstrat n mausoleul familiei.
nhumarea se fcea n morminte aflate la marginea drumurilor, la ieirea din orae. La ncheierea
procesiunii pe mormnt era vrsat vin i erau presrate flori, iar bocitoarele i luau pentru ultima
oar rmas bun de la cel decedat. Preotul arunca ap de trei ori peste bocitoare i pe cei care au
intrat n contact cu cel decedat pentru a-i purifica, dup care toi participanii la cortegiu, cu
excepia rudelor apropiate i a bocitoarelor, prsesc locul. O mas funebr n care sunt oferite
alimente i buturi, precum i sacrificii de animale, ncheia ceremonia funerar.
Funeraliile romanilor sraci au fost mai simple. n cazul n care o familie nu a avut bani suficieni
pentru a-i permite o nmormntare propriu-zis, cadavrul era pus, pur i simplu, ntr-un sicriu i
aruncat n canalizarea oraului.
La fel de importante sunt si traditiile legate de jocuri si activitati de distractie. Se intalnesc diverse
jocuri : de carti, de noroc, jocuri cu mingea inclusive hanbalul, jocul cu bile. Nici activitatile
sportive nu lipseau: boxul, luptele.
Pentru bogati principalele distractii erau dineurile unde dansau, ascultau muzica sau lecturau poezie.
In mediul rural, principalele distractii erau pescuitul si vanatoarea.
De asemenea, romanii respectau numeroase obiceiuri si in cultul zeilor. Triada cea mai importanta
era Jupiter(reprezenta suveranitatea)-Marte(reprezenta functia razboinica)-Quirinus(reprezenta
functia nutritiva si protectoare).
Dupa cum se vede romanii detineau numeroase traditii si obiceiuri.