Agresiune, violenta si alte lucruri care ne sperie

(ViataVerdeViu) Un intelept spunea odata: ... Tot ce a creat Dumnezeu este bun.
Raul este neexistenta: moartea este absenta vietii. Cand omul nu mai primeste
viata, el moare. Intunericul este absenta luminii: unde nu este lumina e intuneric.
Lumina este ceva existent dar intunericul este neexistenta. Bogatia este un lucru
existent, saracia unul neexistent. Tot raul poate fi redus la neexistenta. Binele
exista, raul nu exista. ( Abdul Baha 1844 1921)
Daca plecam de la ideea ca omul este o fiinta buna prin natura sa, atunci este clar ca
agresiunea poate avea doua forme. Fie este constructiva si foloseste pentru apararea
propriei persoane si acest aspect il vedem adeseori la copiii mici care se apropie de
altii si isi apara jucariile si fratii mai mici. In acest scop, agresiunea este pozitiva si
nu distructiva. Pe de alta parte si agresiunea distructiva care in exacerbarea ei duce la
violenta, duce mai departe la criminalitate si razboi. Prin agresiune, ne apropiem de
cineva pentru a-l rani. Sa ramanem la exemplul luminii si al intunericului. Lumina are
o existenta fizica, nu insa intunericul. Aceasta domneste doar atunci cand lipseste
lumina. Daca raul nu are o existenta proprie ci reprezinta o nonexistenta a binelui,
atunci si agresiunea poate fi doar un lucru care apare pentru ca lipseste o stare
pozitiva. Se petrece in mod similar cu alte asa zise stari negative. Un medic bun isi
intreba pe drept pacientul: ce va lipseste, astfel boala reprezita lipsa sanatatii; frica,
lipsa curajului; tristetea, lipsa bucuriei; nesiguranta, lipsa sigurantei... Si agresiunea?
Agresiunea ce lipseste?
Adeseori sentimentul de lipsa, de non-apartenenta, determina pe cineva sa fie
distructiv-agresiv. Copiii care sunt agresivi fata de parintii lor, nu se simt iubiti sau
acceptati. Lipsa acestui sentiment de protectie si protejare il exprima prin agresivitate.
Elevii, care deranjeaza tot timpul la scoala, care sunt violenti fata de colegii lor sau
care isi ataca profesorii, adeseori se simt inferiori sau lipsiti de recunoasterea celor din
jur. Ei, provin din familii care descurajeaza si subjuga, unde nu si-au putut dezvolta
nici sentimentul valorii de sine, nici sentimentul apartenentei. Tinerii, care devin
agresivi si violenti, provin adeseori din familii severe si autoritare sau din familii care
i-au rasfatat puternic. In ambele situatii nu li s-a transmis niciodata sentimentul ca li
se acorda increderea de a realiza ei insisi ceva si de a fi un membru cu valori depline
al comunitatii. Parintii autoritari, isi critica si isi pedepsesc deseori copiii. Ei, le arata
copiilor ca parintii detin primul si ultimul cuvant, in timp ce copiii trebuie sa asculte
neconditionat: atat timp cat stai la masa mea, trebuie sa asculti de mine, spune un
tata autoritar. In acest caz nu exista egalitate.
Pe de alta parte, parintii care-si rasfata si-si scutesc copiii de orice, isi slugaresc copiii
si le dau sentimentul de a fi prezenti perpetuu numai pentru ei, pentru ca copilul sa nu
sufere de nici un fel de lipsuri si sa nu traiasca fara nici un fel de greutati. Apoi, la
pubertate, tanarul se mira ca parintii isi aroga dreptul sa aiba cerinte. El devine
agresiv, deoarece asteptarile sale nu mai sunt indeplinite. Pe neasteptate, el simte ca
nu mai este intotdeauna cineva care sa-i stea la dispozitie si ca nu toate greutatile sunt
preluate de parinti. Pe de alta parte, n-a invatat niciodata sa dezvolte el insusi strategii
pentru a face fata greutatilor deoarece a fost scutit de toate si totul a fost preluat in
locul lui.

O alta forma de rasfat este hiperprotectivitatea. In acest caz copilul este tratat
permanat de catre parinti ca un copil suav, sensibil. O tandrete exagerata si un mod de
relationare prea calm ii dau copilului sentimentul de a fi ceva foarte deosebit: o
printesa pe bobul de mazare. Daca deoadata acestui copil nu i se mai acorda toata
atentia si devine unul intre cei multi si acest copil, va putea deveni agresiv sau
depresiv. Parintii care rasfata si hiperprotejeaza, dau copiilor sentimentul ca sunt
incapabili si inutili.
Aceste stiluri de educatie, cel autoritar, cel de rasfat si cel hiperprotectiv, slabesc
increderea de sine si prin acesta sentimentul de apartenenta. Un copil care nu are
incredere de sine, nu isi gaseste locul in comunitate. Mai tarziu aceasta frustrare
produce atat depresie cat si agresiune. Copiii neglijati sau subjugati, ataca alti oameni
sau animale pentru ca, fie sa dea mai departe cele traite acasa in ordinea ierarhica din
familie, la cel mai slab, inferior lor sau pentru a se razbuna pentru ce li s-a intamplat.
Agresiunea publica, poate fi o modalitate de a atrage atentia. Unii oameni au nevoie
sa simta sentimetul de a deranja societatea, deoarece este unicul rol care le-a fost
atribuit deja de cand erau mici: acela de a fi cel care deranjeaza. Pentru ei, este mai
bine sa detina un loc in partea intunecata a comunitatii, decat sa nu aiba nici un loc.
Exista multe motive pentru care oamenii se decid constient sau inconstient pentru un
comportament agresiv sau pentru unul violent. Am insirat aici doar cateva. Fiecare se
poate gandi la multe altele, atunci cand se observa pe sine si isi observa semenii cu
atentie si analizeaza procesele care se afla la baza:
Agresiune si depresie
Agresiunea si depresia sunt inrudite. Persoana agresiva isi indreapta furia si forta
distructiva spre exterior in timp ce persoana depresiva isi indrepta forta distructiva sub
forma de autoagresiune catre sine. Adeseori, se trece cu vederea ca depresivul
dezvolta o mare energie pentru a intretine starea de despresivitate. Aceasta energie
este si mai mare decat instinctul natural de supravietuire atunci cand ea, depresia,
poate aduce pe cineva pana la a renunta la propria sa viata. Suicidul, nu este doar o
forta indreptata spre sine ci mai ales si violenta impotriva semenilor. Cei din jur sunt
pedepsiti prin intermediul suicidului, acuzati, pusi in mari dificultati si prin aceasta
devin depresivi ei insisi. Atat agresiunea cat si depresia necesita o mare cantitate de
energie pe care cel in cauza trebuie s-o manifeste, pentru a-si atinge telul. Adeseori
semenii sufera la fel de tare de pe urma unui om agresiv ca si de pe urma unui om
depresiv. Unica diferenta, reprezinta faptul ca depresivul trezeste mila pe cand
agresivul primeste atribuiri de vina. Depresivul care isi chinuie lumea inconjuratoare,
scapa pana la urma mai usor. Oamenii care sufera puternic de singuratate tind spre un
amalgam de comportament agresiv si depresiv. Ei sunt tristi si furiosi, in acelasi timp.
Doamna B povesteste ca niciodata cum nu a fost luata in serios de catre parintii ei.
Nu-si poate aminti sa fi fost intrebata vre-odata cum ii merge. Si daca se intampla,
nimeni nu era interesat de raspunsul ei. Nu a simtit niciodata un interes sincer pentru
starea ei de bine. Intre timp ea a devenit depresiva. Pe langa tristete, simte o furie
imensa. Ea este rigida, deoarece ii este teama sa piarda controlul asupra furiei ei si sasi omoare copilul neintentionat. In spatele acestei furii intense, se ascunde o profunda
tristete. Insa ea de mult timp nu mai poate plange. Spune: Daca incep sa plang imi
este teama ca nu ma mai pot oprii. Doamna B, trebuie sa-si controleze tristetea in

permanenta. Ii este teama, ca tristetea ei ar putea erupe si ca ar putea deveni

insuportabila. Este prea dureros pentru ea sa privesca in fata neglijarea traita in
copilarie, incat acum sa-i faca fata. Prefera sa-si suprime tristetea, corpul ei este trist,
ea insa nu plange. Se ajunge la asa numitul plans fara lacrimi, o trasatura a multor
oameni depresivi. Aceasta tristete suprimata, se transforma in furie si agresiune,
impotriva de sine insasi si a altora.
Ce ne facem cu agresiunea?
Daca luptam impotriva agresiunii, este ca si cand am lupta impotriva intunericului.
Stim fiecare dintre noi ca asta nu ne poate duce la succes. Intunericul, nu poate fi
decuplat sau dat la o parte. Deci ce putem face? Sa aprindem lumina! Ne aflam intr-o
situatie similara in cazul agresiunii. In loc de a lupta impotriva ei, de a o controla sau
de a o da la o parte, putem sa privim cu atentie pentru a realiza ceea ne ce lipseste si
apoi pentru a pune in functiune ceea ce lipseste. Asa cum am mentionat de cele mai
multe ori, este vorba despre o lipsa a sentimentului de apartenenta, care duce la
comportamentul agresiv al unei persoane. Putem sa dam acelui om, copil sau adult,
sentimentul de apartenenta: copiilor le putem arata ca fac parte din comunitate si ca
pot aduce o contributie importanta, dandu-le sarcini carora le pot face fata sau
aratandu-le ca sunt luati in serios, ascultandu-i si rezervandu-ne timp pentru a discuta
cu ei.
Daca privim mai indeaproape situatia in cadrul in care apare agresiunea copilului, ne
putem pune urmatoarea intrebare: Ce s-a intamplat si de ce reactioneza agresiv
copilul? In ce stare de spirit era anterior, ce lucruri sau intamplat chiar inainte, care
este in general atmosfera in care acesta traieste, care este starea lui de spirit, ce reactie
a declansat comportamentul agresiv sau ce a primit copilul sub forma de consecinta,
ce tel urmareste, ce-i lipseste copilului? Daca ne punem aceste intrebari, putem afla de
ce are nevoie copilul respectiv si care dintre cele 4 teluri - atentie, putere, razbunare
sau retragere pe care rea sa le atinga, prin comportamentul sau.
Reactiile parintilor pot fi de exemplu: pedeapsa, morala, bataia, ignorarea sau un
surplus de atentie. Tocmai aceste reactii pe care le oferim noi copilului, ar trebui sa
nu i le mai aratam. In caz contrar, ii perpetuam comportamentul, deoarece doreste sa
produca tocmai aceste reactii ale parintilor sai pentru a-si atinge telul. In schimb, am
putea sa ne gandim ce necesitati are de fapt copilul. Ii lipseste recunosterea,
sentimentul de apartenenta, incurajarea, caldura, atentia, iubirea, tandretea sau are
nevoie de mai multe granite, un cadru clar sau reguli mai stricte pentru a nu-si pierde
echilibrul. Atunci cand parintii ii dau copilului ceea ce are nevoie, acesta nu mai
trebuie sa-si mentina comportamentul distructiv pentru a-si atinge telul.
Desigur nu exista retete universale, deoarece depinde cat de inchistate si fixate sunt
regulile de joc. Copilul, va incerca din rasputeri sa-si atraga partenerii de joc
coechipierii, in vechile reguli de joc. Parintii trebuie sa ramana fermi in
comportamenul lor schimbat, pentru a nu ne lasa usor convinsi. Si, in cazul
profesorilor si al educatorilor, acestia pot invata sa-i inteleaga mai bine pe copii .
Reactiile la comportamentul deranjant, pot fi astfel adaptate mai mult copilului,
pentru a avea un efect mai mare. Fiecare copil are nevoie de altceva. Daca pedepsim
toti copiii pentru comportamentul lor deranjant, vom ajunge poate la un procentaj de

reducere a comportamentului lor dar la altii vom descoperii ca de fapt apare o

intensificare.
Copiii care se cearta
Elena si Melina se cearta din nou. Tipa zbiara si se lovesc reciproc. Domnei S ii este
teama ca s-ar putea rani. In afara de asta s-a saturat de vesnicele certuri dintre cele
doua fiice. Intervine si le desparte strigandu-le cu voce tare: - Terminati odata,
gaitelor! Ajunge nici nu vreau sa stiu cine a inceput, insa mergeti acum in camerele
voastre si sa stati linistite! Razand pe sub mustata, fetele se duc in camerele lor si
peste nici 10 minute aceasi scena dintre ele se repeta. Copiii isi aleg surpinzator,
momentul cel mai nepotrivit pentru a se certa, pentru a se bate sau pentru a face alte
prostii. Este de cele mai multe ori momentul cand parintii pot suporta cel mai putin,
atunci cand se gateste mancarea, cand este timpul mersului la culcare, dis de dimineta,
inainte de gradinita sau in timpul meselor. Deoarece tocmai acestea sunt momentele
cand copiii se pot astepta la reactiile cele mai puternice. Deci cearta merita! Pentru ca
atunci cand copiii sunt singuri sau neluati in seama adeseori nici nu trebuie sa se certe,
si acesta certa apare doar atunci cand exista cu adevarat un motiv.
Adeseori parintii nici nu-si dau seama si afla doar daca le-o povestesc ei insisi, mai
tarziu. Cearta isi atinge scopul doar atunci cand copiii se certa in timp ce parintii sunt
pe aproape. Parintii care tocmai nu sunt disponibili si care la initierea unei certe intre
copii striga, atentioneza, intervin pentru a-i despartii, pedepsesc, judeca (si condamna)
sau fac morala, primesc instantaneu o preocupare. Ei, devin mingea de joc a copiilor
lor. Atunci cand copiii doresc atentie si n-o pot primi insa de la parintii lor deorece
sunt ocupati cu o activitate importanta, trebuie doar sa intre intr-o altercatie puternica
si de indata parintii se implica. Atunci cand copiii se cearta, adeseori parintii sunt tinta
ascunsa. Daca parintii doresc pentru copiii lor, sa se certe mai putin, ei ar trebui sa nu
le acorde favoarea de a se amesteca in cearta lor. Este adevarat ca nu exista doar
certuri de dragul de a obtine atentie ci si certuri din gelozie, furie, sau certuri rezutate
din alte stari emotionale. Si in aceste cazuri parintii ar trebui sa ramana total in afara
conflictului. Ocupandu-se prea mult de tema conflictului, ii dau copilului senzatia de a
avea dreptate.
Familia L se afla la pranz. In timp ce doamna L imparte manarea, fiii ei Simion si
Manuel, incep un tambalau din cauza marimii desertului primit de fiecare. Ca
intotdeauna Simion, afirma ca a primit o bucata mai mica, in timp ce Manuel tipa la el
spunand ca nu este adevarat. Se inghiontesc si tipa unul la celalalt pana cand intr-un
tarziu mama aduna farfuriile si taie portiile la marimi egale. Ca si multe alte mame,
acesteia ii este teama sa le dea propriilor lor copii sentimentul ca ii trateaza nedrept.
Copiii simt acest lucru cu exactitate si exploateza acest punct slab. Cu fiecare motiv
minor, incepe un joc al gelozilor care se adreseaza constiintei incarcate a mamei.
Reactionand la aceasta scena prin faptul ca ea incearca sa taie portiile la marimi egale,
mama le da copiilor sentimentul ca reprosurile lor de a fi tratati nedrept sunt
indreptatite pentru ca ea raspunde la ele si incerca sa fie mai dreapta.
In realitate cei mai multi parinti incerca si asa sa fie drepti. Ei se lasa atrasi de catre
copiii lor in jocul de-a reprosurile minus constiinta incarcata, pana cand isi pierd
mintiile. Astfel exista mame care trebuie sa cantaresca la fiecare masa portiile copiilor

lor pentru a nu da nimanui un gram in plus. Atunci cand parintii sunt convinsi ca in
general isi trateaza copiii drept nu ar trebui sa se implice intr-o astfel de discutie.
Sarah se duce cu colegii de scoala in oras sa se plimbe. Unii si-au adus placa de
skateboard si altii sunt pe jos. Cand ajung in Piata Mare, acolo se afla o gasca de
tineri. Acest grup este dusmanul declarat al celor cu placi de skateboard. Ei se
napustesc asupra grupului de elevi si incerca sa-i prinda. Toti fug, doar Sara este prea
inceata pentru a se salva. Unul dintre tineri o apuca, o bate si o arunca in rau. Gasca
fuge. Dupa un timp, un pieton care se afla in trecere, o ajuta sa iasa din rau. Ii cheama
un taxi si o trimite acasa. Acasa, refuza sa vorbesca cu cineva. Este ranita fizic si
psihic. Ea se simte lovita de gasca si parasita de prieteni. Violenta este o intretinere
a agresiunii. O persoana agresiva nu este intotdeauna violenta. Deoarece agresiunea
poate ramane o stare emotionala fara sa trebuiasca sa se ajunga la violenta. Violenta
are loc atunci cand unui sentiment de agresiune, ii urmeza o actiune. Acest lucru ni se
poate intampla la nivel psihic cat si la nivel fizic. Atacul violent este foarte dureros
pentru acela impotriva caruia este directionat. Cu cat este mai putin tangibil acest
atac, cu atat raneste mai mult, deoarece apararea este mai dificila decat violenta
executata prin cuvinte. Se intampla adeseori intr-un mod atat de fin si subtil incat o
persoana din exterior, nici n-o observa. Doar cel lezat simte loviturile psihice si
sesizeaza si se simte neajutorat si asta deoarece nu poate explica credibil nimanui de
ce se simte ranit si violat din punct de vedere emotional. Spre deosebire de violenta
fizica care este vizibila si care si ea duce la neajutorare si unde victima de cele mai
multe ori nu se poate apara adecvat in cazul acesta totusi exista de cele mai multe
ori o atribuire clara a vinei.
Opinia publica si legea, apara in genere victima agresiunii fizice fata de victima
agresiunii psihice. Cu toate acestea, ambele sunt actiuni inacceptabile deoarece
lezeaza atat prestanta umana cat si drepturile umane. Pentru o astfel de problema atat
de amenintatoare in ziua de azi, rezolvarea pe lunga durata reprezinta schimbarea
constiintei. Din aceasta cauza, vrem sa sugeram infiintarea grupelor de discutii in care
sa se discute deschis tema violentei. Acest lucru, se poate intampla in clasele scolare,
in cercul familiei sau la nivel privat. De ajutor pentru aceste discutii sunt filmele
video, povestirile, jocul de roluri sau exemplele din viata de zi cu zi si exemplele din
zona mediatica.
Va propunem si cateva teme de discutii:
-

Ce inseamna violenta?

Cum ia nastere violenta?

Exista violenta indreptatita?

Care este diferenta intre violenta psihica si fizica.

Violenta pe strada, intre prieteni, la scoala, in familie.

Ce alte forme de violenta exista (rasism, sexism, etc.)

Cine este victima , cine este faptuitorul?

Ce solutii impotriva violentei exista?

Ce sa facem cand suntem prezenti la o scena de violenta?

Sa ne aparam sau sa prevenim? Daca da, cum?

Care este diferenta dintre curaj si prudenta?

Sursa:
Tine-ma strans si lasa-ma liber Fari Khabirpour, Nadi Hofmann
Surse Bibliografice
Bettner, Betty Lou & Lew, Amy: Kindern eine Chance geben (SA DAM COPIILOR
O SANSA). Mnchen 1992
Saint-Exupry, Antoine: Der kleine Prinz. (MICUL PRINT) Dsseldorf 1956
Dinkmeyer, Don & McKay, Gary D.: STEP. The Parents Handbook (MANUALUL
PARINTILOR). 1989
Dreikurs, Rudolf & Seitz, Vicki: Kinder fordern uns heraus. (COPIII NE
PROVOACA)Stuttgart 1992
Dreikurs, Rudolf: Selbstbewusst. Die Psychologie eines Lebensgefhls. (SIGUR PE
SINE PSIHOLOGIA UNUI SENTIMENT VITAL) Mnchen 1996
Dreikurs / Grunwald / Pepper: Lehrer und Schler lsen
Disziplinprobleme, (PROFESORII SI ELEVII REZOLVA PROBLEME DE
DISCIPLINA) Weinheim 1995 Dreikurs, Rudolf / BlumenthaI, Erik: Eltern und
Kinder Freunde oder Feinde (PARINTII SI COPIII PRIETENI SAU
DUSMANI ) Stuttgart 1989
Gibran, Khalil: Der Prophet, (PROFETUL )Freiburg 1998
Gordon, Thomas: Familienkonferenz. (CONFERINTA DE FAMILIE) Hamburg
1974
Palazzoli, Mara Selvini: Die psychotischen Spiele in der Familie, (JOCURI
PSIHOTICE IN FAMILIE) Stuttgart996
Popov-Kavelin, Linda / Popov, Dan / Kavelin,John: The Virtues Guide. A
Family Handbook. (GHIDUL VIRTUTILOR UN MANUAL PENTRU
FAMILIE) Fountain Hills 1995
Schoenaker, Theo & Julitta / Platt, John M.: Mit Kindern in Frieden leben, (SA
TRAIM IN PACE CU COPIII) Sinntal-Zntersbach 1999 . Ziele der
Kindererziehung

Textzusammenstellung. (TELURILE EDUCATIEI COPIILOR; CULEGERE DE

TEXTE) Hofheim/Ts. 1979
AUTORII
Fari Khabirpour nascut in 1951 si-a petrecut copilaria si tineretea in Luxemburg.
Studiul Psihologiei si Pedagogiei la Universitatea din Zrich. Doctorat sub
conducerea prof. dr. Karl Widmer. Formarea terapeutica la Alfred Adler-Institut
Zrich. Multi ani Coordonator, Presedinte si Terapeut Analitic Formator, al Societatii
Luxembrugheze de Psihologie Individuala, dupa Alfred Adler. Multi ani profesor la
Institut des Etudes Educatives et Sociales in Luxemburg. Conducator al Satului de
Copii S.O.S. din Luxemburg. Mai multi ani, coordonator al specializarii
profesionale pentru educatori la Entente des Foyers de Jour, in Ministerul Familiei
din Luxemburg. In prezent, Fari Khabirpour activeaza ca director in Ministerul
Educatiei din Luxemburg in Departamentul de Pshiologie Scolara. A devenit cunoscut
opiniei publice prin numeroase prelegeri, in tara si strainatate si printr-o serie de
emisiuni la radio, despre educatia copiilor. Fari Khabirpour este casatorit din 1974 si
este tatal a trei copii.
Nadi Hofmann a studiat Psihologia la Heidelberg. Din 1996, este psiholog scolar si
profesoara la Scoala Internationala Townshend din Cehia. In prezent, ea isi da
doctoratul in domeniul Psihologiei Pedagogice.