THESTORY OF OZONE - ISTORIA OZONULUI

Adaugat la data: 2012-06-14

Istoria ozonului

După Dr. Saul Pressman

Dr. Saul Pressman detine titlul de Doctor în terapie sistemică fiind absolvent al Facultatii
Romano Bizantine din Norfolk, Virginia. El este autorizat de către Sinodul Romano Bizantin ca
să predea cursuri despre Tehnica Hipertermică cu ozon, care a fost acreditată de catre Facultate.

Terapia sistemică este o metoda de refacere prin care o persoană este ajutată să descopere că:
starea de bine este dependentă de corp minte si spirit luate la un loc; fiecare persoană este
responsabilă pentru ajungerea și menținerea stării de bine; astfel starea de bine este dependentă
de urmarea cailor si terapiilor naturale; prevenirea bolilor stă în capacitatea interioară a fiecăruia.

Terapia sistemică arată calea spre starea de bine oferind sfaturi bune si oportunități de învățare
astfel încât fiecare persoană să poată lua decizii inteligente și să fie informat despre varietatea de
factori care influențează întreaga sa stare de bine. Această stare de bine este o stare naturală de
existență indiferent de vârsta persoanei.

SĂ-ȚI CUNOȘTI DREPTURILE

Canada și USA sunt semnatarele Declarației de la Helsinki a Organizației Mondiale a Sănătății

care spune:
“În tratarea unei persoane bolnave, doctorul trebuie să fie liber să folosească o nouă măsură
de diagnoză sau terapie, dacă după decizia ei/lui acesta oferă speranța de salvare a veții, prin
restabilirea sănătății sau atenuează suferința.”

Orice colegiu al medicilor sau un bord echivalent autorizat medical care investighează sau
hărțuiesc un medic care folosește ozonoterapia, reprezintă o încălcare a Declarației de la
Helsinki.

Cuprins
Istoria ozonului medical......................................................
Tipuri de generatoare de ozon...........................................
Plasma rece generatoare de ozon .....................................
ElectroziI de sticlă de la Plasmafire ..................................
Concentrația de ozon..........................................................
Ozonul si magneții .............................................................
Ozon pentru prevenire.......................................................
Protocoale de ozonoterapie ............................................
Importanța valorii Concentrație-Timp (tabel/diagramă).
Valoarea CT: Concentrație Timp .......................................
Apa ozonată ......................................................................
Ozonând limfa; Respirând ozon.......................................
Darul naturii ......................................................................
Dozaj și frecvență ..............................................................
Metode de aplicare ...........................................................
A te confrunta cu graba de a vindeca ...............................
Tabel cu protocoale cu ozon .............................................
Contraindicații pentru diverse protocoale .......................
Hipertermia ......................................................................
Răspuns la tratament .......................................................
Terapii colaterale .............................................................
Superoxigenarea pentru sănătate ....................................
Confirmarea lucrării Doctorului Warburg .......................
Prevenirea cancerului ......................................................
Ce face ozonul ? ...............................................................
Cum acționează ozonul ....................................................
Vaccinare sau ozon ..........................................................
Cauza bolilor ....................................................................
Teorii controversate despre infecții ..............................
Uleiul de in și terapiile cu oxigen ....................................
Beneficiile ozonului pentru atleți ....................................
Radicali liberi ...................................................................
Îndoieli asupra teoriei radicalilor liberi ...........................
Radicalii liberi și întregul organism .................................
Ozon produs de anticorpi .................................................
Frânturi despre ozigen/ozon ............................................
HBOT (Terapia cu oxygen hyperbaric) în comparație cu ozonoterapia ............................
Ozon folosit pentru tratare ..............................................
Folosind ozon acasă .........................................................
Bibliografie ......................................................................

ISTORIA OZONULUI MEDICAL

Ozonul a fost descoperit și denumit pentru prima oară in 1840, de către omul de stiință german
C.F. Schonbein.
Primele generatoare de ozon au fost dezvoltate de Werner von Siemens in Germania in 1857.
Prima relatare în care ozonul a fost folosit pentru purificarea sângelui în tuburi test , a fost cea a
germanului Dr. C Lender în 1870.

În America prima folosire terapeutică a ozonului a fost cea a doctorului John Kellogg , în saune
cu aburi de ozon , în sanatoriul lui din Battle Creek, Michigan în 1880, după cum a scris în cartea
lui numită “Difteria : natura, cauzele, prevenirea si tratarea acesteia ”.

In octombrie 1893, a fost instalată în Ousbaden, Olanda, prima uzină de apă din lume care trata
apa folosind ozon, iar acum în zilele noastre sunt peste 3000 de municipalități din întreaga lume
care folosesc ozon pentru curațirea apei și a apei menajere , incluzînd toate marile orașe.
În 1885, Asociația Medicală din Florida a publicat “Ozon ” scris de Dr. Charles J. Kenworthy,
MD, în care se detaliază utilizarea ozonului în scopuri terapeutice .

În septembrie 1896, geniul în electricitate Nikola Tesla, a patentat primul său generator de
ozon iar in 1900 a întemeiat Tesla Ozon Co. Tesla a vândut la doctori, pentru uz medical, mașini
de făcut ozon și ulei de măsline ozonat.

În 1898, Institutul de Vindecare prin Ozonoterapie a debutat la Berlin, prin Thauerkauf și Luth.
Ei au experimentat injecțarea cu ozon. În 1898 după Dr. Eugene Blass, ozonul era legat de
magneziu într-un process catalitic ca să producă Homozon. Începând din 1898, Dr.
Benedict Lust, un doctor german practician în New York, a pus bazele practicării terapiei
naturiste prin ozonoterapie.

Tot în 1898, doctorul homeopat S.R. Beckwith din New York, a publicat o broșură în care descrie
utilizarea invenției lui, Termo-Generatorul de Ozon în tratarea unei largi varietăți de boli.

În 1902, J.H. Clarke din Londra, în "A Dictionary of Practical Materia Medica", descrie succesul
folosirii apei ozonate ("Oxygenium") în tratarea anemiei, cancerului, diabetului, gripei, otrăvirea
cu morfină, răni ulceroase, otrăvire cu stricnină și tuse convulsivă.

In 1902, Dr. Charles Linder,MD, din Spokane, Washington, a declarat într-un articol dintr-un ziar
local că a injectat ozon ca o parte standard în practica lui medicală.

În 1904, " Utilizarea medicală a hidrozonului (apă ozonată) și a glicozonului (ulei de măsline
ozonat) de Charles Marchand, un chimist din New York, a apărut în a 19-a sa editie. Cartea este
în Biblioteca Congresului având pe ea ștampila de aprobare a US Surgeon General.
Această utilizare activă a terapiei cu ozon precede înființarea în 1906 a Administrației
Alimentelor și Medicamentelor ( FDA – Food and Drugs Administration) și ca urmare terapia cu
ozon se califică să fie acceptată aici ca ceva de pe vreme bunicului.

În 1911, a fost publicat "Manualul de lucru pentru curenți de frecvență înaltă" de Dr. Noble
Eberhart, MD, șeful Departamentului de terapii fiziologice, de la Universitatea Loyola, Chicago.
În capitolul 9, el detaliază utilizarea ozonului în tratarea tuberculozei, anemiei, tinitusului, tusei
convulsive, astmului, bronșitelor, febrei ridicate, insomniei, pneumoniei, diabetului, gutei și
sifilisului.

În 1912, Dr. H.C. Bennett publică "Ghidul electo-terapeutic". El a descris utilizarea Ozonului;
ozon inhalat după trecerea prin ulei de eucalipt, pin sau cimbru.

În 1913, s-a format de către Dr. Eugene Blass si câțiva asociați germani, Asociația Răsăriteană
pentru Oxigeno Tterapie.
În timpul primului război mondial (1914-1918) ozonul a fost folosit pentru tratarea rănilor,
picioarelor tăiate, cangrenelor și a efectelor de la gazele otrăvitoare.

În 1915 Dr. Albert Wolff din Berlin a folosit de asemenea ozon pentru cancerul de colon,
cancerul cervical și ulcerul gastric.
In 1920, Dr. Charles Neiswanger, MD, Președintele Universității de medicină a Spitalului din
Chicago, a publicat "Practica electo-terapeutică". Capitolul 32 a fost denumit "Ozonul ca agent
terapeutic".

Cam în 1920, Nikola Tesla a permis producția sub licența lui, a unui purificator de aer cu ozon în
Canada, bazat pe modelul cu plasma rece.

În 1926, Dr. Otto Warburg de la Keiser Institute din Berlin, a anunțat că a descoperit cauza
apariției cancerului ca fiind o lipsă de oxigen la nivel celular. Pentru descoperirea lui , el a primit
Premiul Nobel pentru medicină în 1931 și din nou în 1944, fiind singura persoană care a primit
vreodată două Premii Nobel pentru medicină. El a fost de asemenea nominalizat și pentru al
teilea Premiu Nobel.

În 1929, cartea numită "Ozonul și acțiunea lui terapeutică" a fost publicată în SUA, ea
conținînd 114 boli și modul cum să le tratezi cu ozon.

În 1930, dentistul elvețian, Dr. E.A. Fish a folosit ozon în stomatologie, și a scris multe lucrări
despre asta. Tot el, în 1932 , a prezentat ozonul chirurgului austriac Dr. Erwin Payr.

În 1933, Asociația Medicală Americană, condusă de Morris Fishbein, stabilește să elimine toate
terapiile medicale care concurează tratamentele cu medicamente. Atunci a început în SUA
descurajarea terapiei cu ozon și ea continuă și astăzi, exceptând zece state SUA, unde doctorii
sunt protejați de legile statelor respective. La cererea Asociației Medicale Americane, prin anul
1940, FDA a început sechestrarea generatoarelor.

În 1935, M. Sourdeau a publicat în Franța o lucrare de „Ozonoterapie”.

Dr. Aubourg și Dr. Lacoste erau fizicieni francezi care au folosit insuflarea cu ozon în 1934-
1938. Aubourg, în 1938, a scris „Ozon medical: obținere, dozaj, și metode clinice de aplicare ”.
El a folosit ozon rectal, vaginal, a injectat în răni și prin inhalații. În cele 8000 de aplicații, nu au
existat efecte secundare dăunătoare.

Prin 1940, Dr. Hans Wolff a scris cartea „Terapia cu ozon”.

În 1942, a fost publicată „Detoxifierea Gordon și hidro operația: teorie și practică”, acoperind
folosirea ozonului ca și curățător al colonului.
În timpul celui de-al doile Război Mondial Dr. Robert Mayer a învățat despre terapia cu ozon de
la prizonierii germani de război în Ellis Island, și a folosit ozonul în următorii 45 de ani de
practică medicală.
În 1944, Dr. Otto Warburg câștigă al doilea Premiu Nobel pentru medicină pentru descoperirea
cauzei ce stă la baza formării cancerului respectiv respirația defectuoasă a celulei.
În 1948, Dr. William Turska din Oregon a început să utilizeze un aparat de ozon model propriu
(Atethozone). În 1951 Dr. William Turska a scris articolul „Oxidarea”, valabil încă și zilele
noastre.
În 1952 Institutul Național de Cancer a verificat descoperirile lui Dr. Otto Warburg potrivit
cărora lipsa oxigenului ar fi cauza cancerului.
Din 1953, germanul Dr. Hans Wolff a început pregatirea multor doctori în ozonoterapie.
În 1954, Frank Totney a publicat „Oxigen: Stăpânul cancerului”.
În 1956, Dr. Otto Warburg a publicat „Privind originea celulelor cancerigene”, în Știința, 24
februarie 1956, vol.123, num. 3191.
În 1957, Dr. J. Hansler a patentat un generator de ozon care a stat la baza extinderii în Germania
a ozonoterapiei în ultimii 40 de ani. Astăzi, peste 8000 de doctori germani folosesc zilnic
ozonoterapia.
În 1961, Enciclopedia Tehnologiei Chimice a specificat: „De-a lungul istoriei de 80 de ani de
folosire pe scara largă a ozonului, nu a fost niciodată atribuită acestuia moartea vreunui om”.
În 1961, Dr. Hans Wolff a introdus tehnicile autohemoterapiei majore și minore.
În 1966, Dr. Otto Warburg, director la „Max Planck Institute for Cell Physiology” a ținut o
prelegere pe tema „Cauza principală și prevenirea cancerului” la o întîlnire a laureaților
Premiului Nobel la Lake Constance, Germania.
În 1971, Dr. Hans Wolff and Prof. Dr. Siegfried Rilling au fondat Societatea Medicală Germană
pentru Ozonoterapie.
În 1972. Asociaţia Internaţională de Oxigeno Terapie a fost fondată de Dr. George Freibott ca
successor al Asociaţiei Răsăritene pentru Oxigeno Terapie din 1913.
În 1977, Dr. Renate Viebahn furnizează o privire de ansamblu asupra acţiunii biologice a
ozonului.
În 1979, Dr. George Freibott a tratat cu succes, cu ozon, un pacient haitian cu SIDA, suferind de
Sarcomul Kaposi.
În 1980, Dr. Horst Kief a relatat de asemenea despre reuşite cu ozonoterapia pe pacienţi cu
SIDA.
În 1980, F. Sweet, et al, publică „Ozonul inhibă selectiv creşterea celulei cencerigene umane”
în ziarul revizuit, Stiinţa, Vol. 209.
În 1982, Manualul şcolar medical german - „Ozon medical”- este publicat de Dr. E. Fisher în
Publicaţii Medicale din Heidelberg.
În 1983, prima Asociaţie Internaţională de Ozon a ţinut o conferinţă la Washington, D.C., SUA,
despre ozonul medical. Rezumatele au fost publicate în cartea „Aplicaţii medicale ale ozonului”,
compilate şi editate de Julius Laraus.
În 1985, Dr. Renate Viebahn publică „Procesul biochimic care stă la baza ozonoterapiei”. Dr.
Siegfried Riling a publicat „Aplicaţii clinice de bază a ozonoterapiei”.
În 1987, Dr. Siegfried Riling şi Dr. Renate Viebahn au colaborat la publicarea „Utilizarea
ozonului în medicină”, fiind în prezent manualul standard pentru aplicaţii ale ozonului.
În 1990, cubanezii relatează despre succese în tratarea cu ozon a glaucomului, conjuctivitelor şi
retinitei pigmentare.
În 1992, ruşii relatează despre folosirea cu succes a ozonului în baie cu apă sărată, la tratarea
arsurilor.
În iunie 1994, Plasmafire Intl, a sponsorizat un simpozion în Vancouver, cu 160 participanţi, şi ca
un rezultat direct, ozonoterapie este recunoscută ca o modalitate acceptată pentru Asociatia
Naturistă a BC, cu peste 40 de medici care-si trateaza pacientii prin ozonoterapie.
Astăzi, după 125 de ani de utilizare, ozonoterapia este recunoscută în Germania,
Italia, Franţa, Rusia, Romania, Ungaria, Jugoslavia, Bulgaria, Israel, Japonia, Singapore,
Brazilia, Cuba, Mexic, 4 provincii canadiene şi 14 state SUA (Alaska, Washington, California,
Colorado, Nevada, Texas, Oklahoma, Georgia, New Zork, North Carolina, Ohio, Minnesota).
TIPURI DE GENERATOARE DE OZON
Nikolas Tesla a declarat că oxigenul este singurul gaz care va ridica şi va purta energia electrică.
Făcând aceasta el devine extrem de interesat şi caută să se combine ozonul cu toate celelalte
substanţe. Lista substanţelor care sunt inerte la ozon este foarte scurtă, si aceasta include sticla,
Teflonul, Kynar, Viton, Lexan şi silicon. De aceea orice generator de ozon şi echipamentul
auxiliar trebuie să fie compus numai din aceste substanţe inerte. Exista câteva tehnici diferite
folosite pentru producerea ozonului cu grad medical, unde lipsa de contaminare este crucială.
Primul tip de generator foloseşte ca sursă o lampă cu lumină ultravioletă. Aceasta produce o
foarte mică cantitate de ozon cu o frecvenţă îngustă de lăţime de bandă aluminii ultraviolete.
Această metodă se potriveşte la purificarea aerului, deoarece în acestă lăţime de bandă, doar UV
reacţionează cu oxigenul, și este prea puțin pentru scopuri medicale. Un alt inconvenient este
faptul ca lampa cu UV se degradeaza ușor în timp și se arde.
A doua metoda de producere a ozonului este descărcarea in coroana, unde un tub cu catod
fierbinte sau rece este înconjurat de un anod metalic. Uneori această metodă poartă denuminrea
de arc rece sau descărcare silențioasă. Cele mai bune sunt cele cu mediu dual dielectric,deoarece
electrozii au un strat de sticlă care separă fiecare componentă de fluxul de gaz. Asta previne
contaminarea ozonului, dar datorită curentului electric atras de metal acestea sunt predispuse la
arc electric si ardere. Aceste generatoare din acest motiv au viaţă scurtă de funcțoinare. Dacă
intră apă pe tub, acesta se arde imediat.
În concluzie, generatoarele cu arc electric fac multă caldură şi trebuie să aibe ventilatoare mari
pentru a preveni supraîncălzirea lor.
Fiabilitatea scăzută a blocat mereu dezvoltarea generatoarele de ozon cu arc electric, iar prin anii
40, în SUA, a fost un motiv important pentru doctori ca aproape să abandoneze terapia cu ozon.
In plus se confruntau şi cu presiuni din partea Administraţiei Alimentelor şi Medicamentelor si a
Asociaţiei Medicale Americane. Producătorii de asemenea generatoare se pare că ştiau de
limitele acestora şi ofereau doar trei ani de garanţie.
Din fericire există şi o a treia metodă de produs ozon curat pentru medici. Această metodă se
numeşte plasmă rece şi foloseşte tije de sticlă pline cu gaze nobile,excitate cutensiune înaltă.
Microdescărcările electrice dintre tije formeaza un câmp de plasmă electrostatic care transformă
oxigenul în ozon. Din moment ce nu există un curent apreciabil, nu există arc sau ardere. Astfel
generatorul are viaţă lungă, limitată doar de calitatea transformatorului. Modelul originalul al
generatoarelor cu plasmă rece a fost inventat de Nikola Tesla în anii 20 iar acestea, după 80 de
ani , încă funcţionează.
Multe companii susţin că au generatoare cu plasmă rece, dar examinarea lor arată că folosesc
anod metalic, ceea ce înseamnă că sunt cu arc electric, dependente de curent, şi predispuse la o
defectare rapidă.
PLASMĂ RECE GENERATOARE DE OZON
Nikola Tesla a fost cel mai mare inventator pe care lumea l-a avut vreodată. Creierul său creativ
a produs modele originale pentru toate aparatele electrice folosite azi pentru a transmite puterea
curentului alternativ, la motoare, generatoare, iluminat, radio, radar, etc. Informaţia despre geniul
lui Tesla s-a raspândit mai ales în ultimele două decenii, după decenii de interzicere a inventiilor
acestuia. Mai puţin cunoscută este implicarea lui Tesla în dezvoltarea generatoarelor de ozon.
În 1896, Tesla a scos un patent pentru un generator de ozon cu descărcare in coroana, folosind
plăci de metal încărcate care acționau în aerul ambiental. Ăn 1900, Tesla a inființat Tesla Ozon
Co. și a pornit producția acestor generatoare. Clenții lui erau medici naturiști și alopați care au
aplicat bucuroși în practica lor, această terapie puternică. Barbotarea de ozon prin uleiul de
măsline sau alte uleiuri a fost folosit pe scara largă la acel moment. Catalogul Sears din 1904
oferea un aparat pentru acest scop, folosind uleiuri de eucalipt, pin și izmă creață. Tesla producea
un gel facut prin barbotarea ozonului în ulei de măsline pină la solidificarea lui, si îl vindea
doctorilor.
După un timp, Tesla a inceput să primească reclamații de la câțiva doctori că generatorul produs
de el s-a ars. Supărat din acestă cauză, Tesla și-a pus în minte să să inventeze o metodă de
generare a ozonului care să devină una fara lipsuri. El a realizat că fluxul de curent dintr-un
punct fierbinte de pe anodul metalic a cauzat scurtcircuitul și arderea ulterioară. El a realizat că
pentru a atinge o viață lungă de funcționare trebuie să elimine curentul prin eliminarea metalului.
Asta l-a condus la abordarea electrostatica a problemei, lucru cu care era pe deplin familiarizat,
facilitând tensiunii înalte să trecă peste golul dintre electrozi fără pierdere de curent.
Pentru transportul încărcăturii electrostatice , el a folosit gaze inerte în tuburi de sticlă. Acesta a
produs un câmp de plasmă rece care a energizat oxigenul transformându-l în ozon și rezultând un
generator care s-a dovedit a fi imposibil să se ardă. Unitatea folosea aer ambiental, si producea o
cantitate mică de ozon care era trecut peste un pacient culcat si care îl inhala. Tesla
producea aceste generatoare la o companie din Canada. Mai există încă câteva din aceste
generatoare produse în 1920, care au fost ținute in uz funcționând și astăzi ca purificatoare de
aer, după 80 de ani de la fabircație.

Tesla a simțit că această invenție a fost de așa o importanță pentru sănătatea umană, încât nu a
patentat modelul; în schimb el a dat gratuit dreptul tuturor sa-l constuiască. Din pacate asta a
însemnat că în final ideea s-a pierdut , deoarece nu a existat un patent înregistat care să fie
folosit.

ELECTROZII DE STICLĂ DE LA PLASMAFIRE

În 1993, partenerului meu și cu mie ne-a fost arătat un generator Tesla din 1920, care opera pe
aer. Ghidați de această idee, noi am putut să perfecționăm modelul lui Tesla, folosind ca sursă
oxigen pur, și producând un generator de ozon medical de cea mai înaltă calitate posibilă. De
atunci au fost vândute peste 3000 de astfel de generatoare Plasmafire și niciunul nu s-a stricat.
Avantajul acestui sistem este longevitatea lui inerentă și puritatea absolută a O2/O3 ce rezultă.
Nu exista deloc metal, de aceea nu este nici o posibilitate de contaminare, sau ca electrozii să
facă scurtcircuit. Electrozii pot funcționa continuu fără răcire, chiar dacă merg 24 de ore pe zi,
lucru care noi îl facem cînd producem gelul de ulei ozonat (Darul Naturii). Mulți competitori
declară că au generatoare în întregime cu sticlă, dar noi suntem singurii producători de
generatoare pentru ozon medical care au electrozi adevarați pentru a face plasă rece. Această
tehnologie acceptă intrarea apei accidentale în interiorul electozilor de sticlă fără să-i ardă. Dacă
intră apă în electrod, intra oxigen pur prin tub până la uscarea acestuia.

Tehnica plasmei reci are propriile idiosincrasii, dintre care una este concentrația ei maximă. (cca.
70 ug/cc). Interesant de punctat este faptul că cel mai puternic răspuns al sistemului imunitar
(producția de interleukină-2 și interferon gama) apare la o concentrație de ozon de 30-55 ug/cc
(Utilizarea ozonului în medicină- Rilling și Viebahn, 1987). Instinctul lui Tesla că cea mai bună
metodă de producere a ozonului este cu plasma rece, a fost verificat abia acum, în zilele noastre.

O altă caracteristică a plasmei reci este timpul ei lent de acumulare și sensibilitatea la

debit. Profitând de această sensibilitate noi utilizăm un regulator de precizie cu ajutorul căruia se
poate seta debitul, de către cei care îl folosesc acasă, la 1/32 litri pe minut (1/32/l/min), pentru a
atinge(în siguranță) cea mai înaltă concentrație. Acesta este perfect adaptat pentru insuflare.
După pornirea generatorului, este produsă o concentrație scăzută iar pe măsură ce timpul trece,
crește încet concentrația, permițând corpului să se acomodeze și să absorbă o cantitate maximă
de ozon. În trei minute câmpul de plasmă este complect stabilizat, generatorul producând
concentrația lui maximă, iar organismul este capabil să absoarbă ozonul la debitul lui de intrare.
Cu acestă tehnică, se fac insuflații rectale care durează 15-20 de minute sau insuflații vaginale
durând tot 15-20 de minute. În ureche este suficient 5-15 minute.

Fiabilitatea si curățirea generatoarelor de ozon, au fost problemele cu care se confruntau

intotdeauna producătorii acestora. Este ușor și ieftin să faci un generator de ozon; totuși
construcția unui generator care să producă ozon curat și să dureze o viață nu mai este la fel de
ușor și de ieftin.
CONCENTRAȚIA OZONULUI

Ozonul medical este produs în concentrații variabile. Cantitatea de ozon în comparație cu

cantitatea de oxige din masa de gaz este exprimată în procente. Ozonul se măsoară în
micrograme (ug) de ozon pe mililitru (ml sau cc) de amestec. Un litru de oxigen cântărește 1,4
grame. Prin urmare avem:

0.5 % X 1.4 gm/l = 7 ug/ml

1.0 % X 1.4 gm/l = 14 ug/ml
1.5 % X 1.4 gm/l = 21 ug/ml
2.0 % X 1.4 gm/l = 28 ug/ml
2.5 % X 1.4 gm/l = 35 ug/ml
3.0 % X 1.4 gm/l = 42 ug/ml
3.5 % X 1.4 gm/l = 49 ug/ml
4.0 % X 1.4 gm/l = 56 ug/ml
4.5 % X 1.4 gm/l = 63 ug/ml
5.0 % X 1.4 gm/l = 70 ug/ml

5 % or 70 ug/ml este considerată limita de sus a concentrației de ozon medical pentru uz intern.

Dr. Greenberg, anterior Clinicii Kief, a arătat, în vitro, că la o concentrație de 90 ug/ml a apărut o
ondulare a celulelor roşii din sânge care era în mod cert dăunătoare. Exprimentele lui F. Sweet și
altii, au arătat inhibarea creștrii în celulele sănătoase la o concentrație de peste 70 ug/ml. Dacă
ne menținem sub acest nivel, nu vom avea nicio problemă. Generatoarele care produc o
concentrație mai mare pot fi periculoase pentru folosirea lor acasă. Demn de semnalat este că,
generatoarele cu plasmă rece au o limitare din construcți la cca. 70 ug/ml, fiind în intervalul de
siguranță. Noi suntem mândrii de faptul că nimeni niciodată nu s-a rănit folosind generatoarele
noastre.

Terapia cu ozno medical, asociată cu medicamente, s-a dovedit a fi o modalitate extrem de sigură
și fără efecte secundare dăunătoare. În 1980, într-un studiu făcut de Societatea Germană
Medicală pentru Terapie cu Ozon, 644 de terapeuți au fost inrevievați cu privire la pacienții lor,
cu un total de 5.579.238 la care s-au administrat tratamente cu ozon. Dintre aceștia doar 40 de
cazuri au prezentat efecte secundare (ceea ce reprezintă o rată incredibil de scăzută, de
0,000007% ) și 4 decese. Astfel s-a dovedit că terapiea medicală cu ozon este cea mai sigură
terapie concepută vreodată.

Prof. B. Halliwell de la Universitatea din Londra, a declarat, după cercetarea acestui subiect, că
nu a fost niciodată citat în Literatura medicală un caz în vivocare să fie afectat de către radicalul
de oxigen O1.

OZONUL ȘI MAGNEȚII

Doctorii au susținut că ei pot îmbunătății ozonoterapia prin folosirea simultană cu

magnetoterapia. Pot fi folosiți magneți permanenți orientați cu polul nord spre corp, puși sub
masa de tatament sau în spate la o saună personală.Magnetii determină o polarizare a celulelor
roșii din sânge, datorita fierului pe care îl conțin. Polarizarea le determină să se respingă una pe
alta și să se despartă, făcându-le mult mai flexibile și îmbunătățind consumul oxigenului în
plămâni. Ozonul determină de asemenea degruparea celulelor roșii din sânge, făcându-le mai
flexibile, astfel că ele se pot ramifica pătrunzând în cele mai fine capilare, îmbunătățind
microcirculația, facând multe boli să dea înapoi sau prevenindu-le. Este un efect sinergic între
ozon și magneți; ambele lucrează mai bine împreună.

OZONUL PENTRU PREVENIRE

Celulele corpului uman funcționeză în urma arderilor care transformă zăhărul în oxigen spre a
oferi energie. Reziduurile produse sunt bioxidul de carbon și apă. Dacă nu există suficient oxigen
la nivel celular, arderea va fi incompletă si se va forma monoxid de carbon și acid lactic. Corpul
nu poate scăpa ușor singur de monoxid; acesta din urmă împiedică hemoglobina să readucă
oxigen prospăt de la plamâni și temperatura corpului coboară. Acidul lactic incarca sistemele
blocand transmiterea impulsului nervos, și în final cristalizând și cauzînd degenerarea în timp ce
apa din corp devine tot mai murdară.

Este nevoie de mai mult oxigen care să oxideze acele toxine. Dacă nu e suficient oxigen
disponibil toxinele cresc. Sângele va transporta o încărcătura grea de deșeuri, și limfa va deveni
tot mai incarcata. În cele din urmă, toxinele vor fi depozitate în grăsimi și greutatea corpului va
crește. Radicalii liberi vor prolifera iar toxinele vor bloca mecanismele enzimatice de curatare a
acestora. Astfel apar bolile.

Sute de boli diferite enumerate in medicina alopată, nu sunt decât simtome a acestei stări –
acumulare toxică – în care, cauza principală este hipoxia, sau foamea de oxigen la nivel celular.
Aceasta este cauza bolii degenerative.

Astfel, ozonul iese în evidență eliminând toxinele din corp.

Ozonul este o unealtă terapeutică atat de puternică deoarece distruge răul de la rădăcină prin
oxidare și oxigenare. Ozonul folosit în mod regulat , în timp, va curăța în siguranță toate fluidele
și țesuturile din corp, și va oferi un mediu îmbogățit în oxigen pentru toate celulele corpului,
obținând un nivel ridicat de imunitate împotriva multor boli obișnuite, și fără necesitatea
vaccinurilor care au și ele încărcătura lor toxică.

PROTOCOALE PENTRU TERAPIA CU OZON

Există douăzecișipatru de metode de administrare a ozonului terapeutic (acasă sau în clinică):

1. insuflatii auriculare (în ureche)

2. insuflații vaginale
3. insuflații rectale
4. consumând apă ozonată
5. pîlnie cu ventuză
6. învelirea membrelor cu pungi
7. insuflații în vezică
8. baie ozonată
9. inhalație prin ulei de măsline
10. saună cu aburi
11. masaj cu ulei ozonat
12. clismă cu apă ozonată
13. injecție intravenoasă
14. autohemoterapie
15. injecție intra arterială
16. injecție direct în tumoră
17. intracutanat (vezicule)
18. subcutanat
19. intramuscular
20. intra-articular
21. insuflații uterine
22. ambalarea în saci subatmosferici
23. ozon hiperbaric
24. apa ozonată pentru uz dentar

IMPORTANȚA VALORII CONCENTRAȚIE –TIMP

DATE DUPĂ PRODUCEREA OXIDARII

Debit Concentrație Timp Volumul total Ozon total Valoare C x T

l/m ug/ml min ml ug
1/32 30 32 1000 30.000 960
1/16 30 16 1000 30.000 480
1/8 30 8 1000 30.000 240
1/4 30 4 1000 30.000 120
1/2 30 2 1000 30.000 60

CONCENTRAȚIE x TIMP = VALOARE CT

Ozonul a fost utilizat de peste 100 de ani, la epurarea apei pentru populația marilor orașe.
Inginerii hidrotehnicieni au o valoare care o folosesc la măsurarea eficienței ozonului lîn
purificarea apei. Aceasta este valoarea CT. Este produsul dintre concentrație x timp (CxT).
Această informație a fost trecută cu vederea de lumea medicală. Timpul în care ozonul este în
contact cu țesutul uman este de o mare importanță. Ozonoterapia a luat în considerare doar
concentrația și volumul total de ozon, și a ignorat factorul timp.

Când faci insuflații rectale, dacă concentrația este de 45 ug/ml, și durat de timp a expunerii este
2 minute, valoarea CT va fi 45x2 =90. Dacă totuși, expunerea este de 16 minute, CT va fi
45x16=720. O valoare mai ridicată a CT este un lucru mai de dorit, deoarece procesul de oxidare
este mai amplu. Pentru a fi în măsură să prelungești timpul de expunere, este necesar să ai un
debit foarte scăzut. Industria ozonului a calibrat echipamentele sale la un debit de 1/2 2
litri/minut. Totuși , folosind un regulator care permite un debit de 1/32 litri/minut, este posibil să
ai un timp de expunere de 30 de minute. În general concentrația de ozon este invers
proporțională cu debitul, rezultă că cel mai mic debit produce ce mai mare concentație. De
exemplu , la 1/32 litri/minut, generatorul nostru Beta produce 50 ug/ml. Insuflația rectală de 30
de minute va produce o valoare CT de 50x30=1500. Este un avantaj clar să scazi debitul
insuflației, care în plus reduce problema crampelor.

Există de asemenea un avantaj suplimentar, utilizarea foarte scăzută de oxigen. Să reținem că

singur oxigenul nu ar produce efectele terapeutice ale ozonului. Pacienții adeseori au nevoie de o
serie de curățări de colon înainte de a începe insuflațiile, si de cite o clismă înaintea fiecărei
insuflații. Persoana care face insuflații rectale, ar trebui de asemenea să ia lactobacillus de
calitate sau iaurt.
APA OZONATĂ
Pentru prevenire, un beneficiu major poate aduce băutul regulat de apă ozonată. Apa este o
substanță fascinantă, pe care cu toții o folosom in mod obsnuit.Chimic vorbind apa are un atom
de oxigen legat de doi atomi de hidrogen. Unghiul dintre legaturile atomilor de hidrogen se știe
că este variabil depinzând de cantitatea de energie din molecula de apă. Cercetări radionice au
arătat că apa a carei unghi este de 101 grade, este apă „moartă” , lipsită de energie vitală.
Când apa este distilată, unghiul de legătură se extinde la 120 de grade pe evaporare dar scade
brusc la 101 grade pe condensare, și de aceea este „moartă”. Un unghi de legătură de 103 grade
corespunde apei obișnuite. Un unghi de legătură de 106 grade produce apă activă,energizată, și
este atinsprin plasarea unui magnet în interiorul vasului cu apă. Cea mai mare energie obținută în
apa lichidă este cu un unghi de legătură de 109,5 grade atins doar cu apă ozonată la 4 grade
Celsius. Ozonul nu va sta mult timp în apă nici chiar la 4 grade Celsius și de aceea e bine să bei
apa proaspăt ozonată pe stomacul gol imediat ce este făcută, și să nu iei cantitate mare pentru a o
depozita deoarece nu are valoare. Poate fi păstrată timp mai îndelungat prin congelare în sticle de
plastic.
OZONAREA LIMFEI
Femeile au un avantaj anatomic, care permit la insuflațiile vaginale să nu fie necesare vreo
pregătire prealabilă, și poate fi administrata o perioada lungă de timp. Gazul va intra în uter, in
trompele uterine și de acolo în cavitatea abdominală. Aceasta metodă se adresează problemelor
de ficat și bolilor pelviene inflamatorii. Acesta este și un mod propice pentru a ozona sistemul
limfatic.
Pentru bărbați curățarea sistemului limfatic nu este chiar așa ușoară, și necesită un costum
special sau o saună tip individuala. Costumul este mai puțin plăcut datorită experienței
inestetice. În schimb sauna este o încercare plăcută. Din cauza căldurii umede porii se deschid și
capilarele se dilată. Ozonul intră și oxidează toxinele din găsime, limfă și sânge. Pielea este cel
mai mare organ de eliminare. Pacientul transpiră și dă afară toxinele oxidate, evitând descărcarea
toxinelor la ficat și colon care ar putea duce la simptome de șoc toxic prin supra încărcare de
toxine. În realitate, pacientul aflat în sauna este extrem de relaxat și moleșit, gata de culcare.
Aceasta este și o cale ideală de a contracara stresul zilei, în timp ce îți întărești sistemul imunitar.
INHALAREA OZONULUI
Ozonul se poate inhala când este barbotat prin ulei de masline extravirgin. Acesta este o
excelentă terapie pentru astm, bronșite și pneumonie mai ales când este combinată cu
magnetoterapia. Inhalarea de ozon a fost practicată în America de Nord de peste 100 de ani.
Când ozonul este barbotat prin uleiul de măsline timp de săptămâni, în mod continuu, uleiul
începe să se transforme. La început își pirde culoarea, apoi începe să spumeze, și in final devine
un gel mai întărit. Dacă se ține la frigider la temperatura de 40 grade Farenheit, acest gel își
pastrează eficiența mai mult de zece ani. Acest gel aplicat pe piele trateaza: tăieturi, zgârieturi,
arsuri, înțepături de insecte, erupții cutanate, eczeme, impetigo, herpes, etc. Gelul ozonat este la
fel de activ ca și ozonul gaz.
Gelul ozonat se lichefiază imediat ce atinge temperature pielii. Este un lubrefiant excelent pentru
relații sexuale și oferă o mai multă protecție decât un prezervativ în prevenirea bolilor, datorită
triplei acțiuni a ozonului (antibacterian, antiviral, antifungic).
Acest gel este un excelent produs si pentru animalele de casă. Dacă se dă pe dosul labelor
pisicii, acestea vor linge gelul si asfel îl vor ingera.
ULEI OZONAT DE MASLINE
În 1954, Dr. William Turska of Mist, Oregon, a facut ulei de masline ozonat testat la
Universitatea A&M Texas. Ei au descoperit că acest proces a cerat un lanț lung de ozonide,
C10H18O3.
Când ozonul este barbotat în ulei de măsline extravirgin timp de trei săptămâni continuu, uleiul
de măsline se gelifiază într-o pastă sau alifie. Acest gel are multe întrebuințări terapeutice. Când
se face masaj cu el, ozonidele intră în țesut si ozonează acidul lactic și toxinele dovedindu-se că
acest procedeu este un tratament eficient pentru multe probleme ale pielii.
“Uleiul de măsline ozonat este un adjuvant eficient de tratare a inflamațiilor pielii, cum sunt
dermatitele și seboreea. Uleiul de măsline ozonat este de ajutor în infecțiile bacteriene ale pielii:
celulită, ecthyma, erizipel, eritem, foliculită, furuncul, granuloma annulare, impetigo,
paronychia, psoriazis, pecingine, fermenți ai pielii, staphylococcus, infecții ale glandei
sudoripare şi tinea versicolor . Mai poate ajuta la răni ulceroase și la tratarea rănilor post-
operatorii pentru prevenirea infecțiilor secundare. ”
- Dr. H.E.Sartori
“Uleiul de măsline ozonat, păstrat la refrigerator, și-a menținut eficacitatea peste zece ani, în
testele conduse de cercetătorii germani. Este în special indicat pentru tratamentul tuturor
infecţiilor pielii şi dermatozelor, şi este excelent atunci când este aplicat după tratamentul cu
ozon gaz a membrelor prin metoda împachetării în pungi. Își menține eficiența timp de mai
multe ore după aplicare. ”
- Dr. J. Hansler
Uleiul de măsline ozonat poate fi folosit pentru aplicare locală pe pielea uscată, eczeme,
psoriasis, seboree,arsuri solare, picior de atlet, mușcături de insecte, ulcerația pielii, arsuri,
zgârieturi, tăieturi și erupții cutanate. Este indicat pentru curațarea machiajului (evitând zona
ochilor) și ca emolient pentru piele.
În plus, este foarte folositor în tratarea diverselor probleme la animale. Poate fi aplicat direct pe
tăieturi și incizii sau hranindu-le cu el. Poate fi aplicat pe labuțele pisicilor de unde aceste îl ling
ingerând-ul.
Uleiul de măsline în care s-a barbotat ozon prin el, va mirosi a ozon pentru scurt timp dar dacă
uleiul s-a gelifiat într-o alifie consistentă care nu curge din borcan avînd putere oxidativă mică.
DOZAJ ȘI FRECVENȚĂ
Referindu-ne la administrarea ozonului medical există multe opinii diferite printre
medici privind concentrația, dozajul și frecvența.
Dr. Carpendale susține că este necesară o concentrație medie pentru o stimulare inițială a
sistemului imunologic, urmată de o concentrație mai coborâtă. El crede că, continuitatea cu o
concentrație ridicată pote da tratament imunosupresiv, bazindu-se pe experiența lui cu celule T-
4.
Dr. Turska a recomandat injecții la concentrașie joasă, la inceput de trei ori pe săptămână, apoi
două pe săptămână, și in final, săptămânal atîta timp cât mai este necesar.
Dr. Beyrle recomandă injecție la fiecare patru zile cu concentrație medie.
Dr. Wang dă injecții zilnice cu concentrașie medie și face injecție direct în tumora de la sân.
Dr. Freibott recomandă o concentrație foarte ridicată la dozaj scăzut, cu accentul pus pe saturarea
sângelui, folosind insuflația rectală.
Dr. Santori raportează succese bune cu SIDA , folosind concentrații ridicate și dozaje mare, pe
durata a 21 de zile și în fiecare zi din oră în oră timp de 12 ore.
Lucrarea clasică a Dr. Rillings “Utilizarea ozonului în medicină” dă multe recomandări de dozaj
și concentrație.
Lucru important de reținut este că toții doctorii raportează rezultate bune, indiferent de
concentrația sau volumul folosit. Ozonul nu este un medicament, și nu trebuie tratat ca și când ar
fi.
Nu există nicio dovadă ca tratamentul zilnic de lungă durată ar avea vreun efect negativ. Doctorii
care l-au folosit decenii la rând, au raportat doar lucruri pozitive. Ozonul nu este toxic și oferă
cea mai sigură terapie medicală concepută vreodată și nu există nicio dovadă de radical liber
distugător. Din contră, ozonul s-a dovedit că stimulează producerea desuperoxid-dismutaza,
catalase and glutathione peroxidase, and reductase, care sunte enzime ce protejează celula de
daunele făcute de radicalii liberi , astfel că ozonul de fapt previne dedistrugerile făcute de
radicalii liberi.

Este cunoscut faptul că VitaminaC este antagonică ozonului și totuși cercetările au arătat că
ozonul nu distruge Vitamina C în corp. Persoanele care iau megadoze de Vitamina C, trebuie să
fcă aprima dată tratamentul cu ozon , stu o oră, și apoi iau Vitamina C.
Dacă se alegemetoda de injecțare directă aceasta se face cu debit lent cam de 5cc /minut. Nu
există risc de embolie, căci doar azotul produce balonașe de gaz periculoase. Dacă începe tusea
de la prea mult ozon injectat prea repede, reacția poate fi oprită bând unul sau două pahare cu
suc de portocale. Acesta oprește repede ozonul să iasă în plamâni prin acțiunea vitaminei C.
Pacientul va fi mult mai liniștit și va avea o atitudine pozitivă față de ozonoterapie.
METODE DE APLICARE

Din moment de ozonoterapia a fost prima oară aplicată prin 1880, este firesc că au fost
dezvoltate multe metode de administrare a ozonului. Acestea pot fi clasate în cinci categorii:
1. Injectabil – autohemoterapia; injecție direct în: venă, arteră, mușchi, articulație; injecție
direct în tumoră
2. Insuflații – în ureche, vagin, rect, uretră
3. Inhalații – barbotare prin ulei de măsline
4. Ingerare – apă ozonată
5. Transdermic – presiune subatmosferică; înpachetare în pungă; costum special; ulei de
măsline ozonat; pâlnie cu ventuză; saună cu aburi

1) Injectarea directă vs autohemoterapie

Autohemoterapia a fost dezvoltată de Dr. Hans Wolff în 1961ca o alternativă la injectarea directă.
Dr. Wolff a dezvoltat o tehnică prin care se iau 50-500 cc de sânge de la pacient , se trec într-un
borcan unde se injectează ozon și apoi se perfuzează înapoi la pacient în 20 de minute.
Au existat mai multe probleme care trebuiau depășite. Prima era, coagularea sângelui ajuns în
contact cu aerul; deci că trebuia găsită o metodă care să prevină coagularea. În mod normal
ficatul secretă heparină pentru a preveni coagularea sângelui în interiorul corpului. Heparina de
sodiu s-a dovedit a fi eficientă în prevenirea coagulării în afara corp. Mai târziu, când s-a văzut
că heparina cauzează probleme la unii pacienți care prezentau boli ale ficatului (mai ales ciroze),
a fost adoptat de câțiva doctori, citratul de sodiu. Totuși, heparina este încă larg folosită chiar
dacă dă probleme ficatului și suprimă sistemul imunitar, deoarece citratul de sodiu este mai puțin
eficient.
Fiind necesar un vas adecvat pentru a ține singele,compania Hasler din Germania a început să să
producă și să pună pe piață un kit cu o sticluță vidată făcând mai ușoară pentru doctori acestă
terapie. Hasler GmbH este cea mai veche companie de generatoare de ozon medical fiind activă
din 1957 când Dr. Joachim Hasler a patentat generatorul de ozon cu tub dielectric cu descărcare
corona.
Există câteva avantaje ale injectării directe vs. autohemoterapiei:
1. nu necesită heparină, care atacă ficatul și sistemul imunologic, și poate cauza sângerări
necontrolabile
2. nu necesită un kit vidat de unică folosință scump precum și modul lui de eliminare după
contaminare
3. nu necesită timp pentru amestecarea ozonului în sânge și așteptarea reperfuzării lui
4. din moment ce inima pompează în 8 minute tot sângele trcut prin punctul de injecție, toți
cei 6 litri de sânge sunt curățați, nu doar 50-500 cc
5. este mai ușor de inițiat criza de vindecare dorita
6. sunt necesare mai puține tratamente deoarece de fiacare dată este din ce în ce mai bine
7. o tumoră poate fi injectată direct și apoi lichidul rezultat se aspiră cu același ac.
2) Insuflarea
Insuflarea este foarte eficientă, ușor de aplicat, ieftină, și în prezent folosătă pe scară largă acasă.
Insuflarea in ureche este excelentă pentru: infecția urechii; mastoidite; probleme cu auzul
cauzate de candida; tinitus; (precum și dindolo de ureche de asemenea).
Insuflațiile vaginale sunt folosite pentru orice boli inflamatorii ale vaginului, uterului, ovarelor
sau a parții de jos a abdomenului, inclusiv boli inflamatorii pelviene, fibroide, etc. Ozonul va
intra în sistemul limfatic prin insuflarea vaginală, la fel de bine ca și prin fluxul sanguin.
Insuflațiile rectale necesită o clismă pregătitoare. Iste folosită pentru probleme de colon cum ar
fi: colite,ielite, intestin iritabil, boala Crohn și cancerul de colon.
Insuflația uretrală este utilizaă pentru infecții ale vezicii urinare, inflamații ale ureterei, mărirea
prostatei, în cancerul vezicii urinare și prostatei.
3) Inhalarea
Ozonul poate fi inhalat dacă este întâi barbotat prin ulei de măsline extra virgin. Este folositor
acest procedeu pentru astmul provenit prin infecție bacteriană sau virală. În mod obișnuit este
suficient un tratament de 3-6 săptămâni câte 15-20 de minute. Simultan ar fi de folos asocierea
magnetoterapiei fiind ușor de făcut prin aplicarea unui magnet (3” x 5”; 3500 gauss) pe pieptul
pacientului cu polul nord spre corp.
4) Ingerarea
Șase până la opt pahare de apă ozonată va instala un nivel ridicat de oxigenare a corpului și ajutp
la detoxifiere. Se barbotează ozon timp de 10-15 minute ăn apă, apoi se bea pe stomacul gol.
Aceasta va distruge de asemenea helicobacter pilori din stomac, cauza ulcerului stomacal.
5) Transdermic
Aplicarea transdermică a ozonului există de 120 de ani, și recent a crescut în popularitate. Pielea
este semiperoasă la oxigen, iar 7% din respiratie este transdermică. Sunt mai multe tehnici de
aplicare a ozonului transdermic:
A) Persiune subarmosferică
B) Saci din plastic
C) Costum de corp
D) Ulei ozonat
E) Pîlnie cu ventuză
F) Saună personală
A) Aplicarea la persiune subarmosferică necesită un aparat care să învelească membrele, se
reduce presiune cu o pmpă de vid și se direcționează ozon în apropierea zonei dorite. Tehnica s-a
dofedit a fi folositoare în anumite probleme dificile, cum ar fi cangrene de gaz sau ulcerații
deschise. Nu este prea des utilizată tehnica în prezent datorită costului echipamentului și lipsa
disponibilității lui.
B) Împachetarea membrelor în saci este foarte a asemănătoare cu prima metodă, dar necesită
doar un sac de plastic gol în care se limitează zona tratată cu ozon. Membrul este umezit înainte,
pentru a ajuta la penetrarea ozonului prin piele, apoi este izolat în sacul de plastic si apoi se
introduce ozon de la generator în aceast sac prin tubulatură de silicon. Partea de sus a sacului este
închisă cu o bandă pîzată sau o curea elastică astfel încât să nu iese ozon necontrolat în
atmosferă. Dacă debitul de ozon este peste 1/8 l/min. , atunci un dispozitiv atașat la gura sacului
va permite eliminarea excesului de ozon, evitînd presurizarea. Dacă debitul este menținut foarte
scăzut , să zicem 1/16 l/min. sau 1/32 l/m, nu mai este necesar acel dispozitiv deoarece sacul nu
se va supraîncarca în cele 30 de minute de tatament. Această tehnica a fost folosită de mulți ani
mai ales la diabetici pentru circulația depreciată la nivelul picioarelor, care amenința amputarea
acestora.
C) Costumul de corp este făcut dintr-un material rezistent la ozon, Tyvek sau nylon, care este
închis la încheieturi, gât și glezne (dacă nu are atasați botoșei). Înainte de a intra în costum este
necesar de făcut un duș pentru a intra umed în costum, ajutând atfel la transferul de ozon prin
piele. Ozonul este introdus pentru 30 de minute cu un debit de 1/8 l/min sau ¼ l/min. Această
metodă si-a pierdut interesul datorită senzațiilor neplăcute, lipicioase, pe care costumul le dă
pielii pe măsură ce umezeala de la suprafața pielii se răcește și se usucă.
D) De mai bine de 100 de ani uleiul de măsline ozonat se folosește pentru aplicații locale precum
acnee, tăieturi, zgârieturi, lovituri, arsuri, eczeme, arsuri solare, infecții ale pielii, etc. Este de
asemenea folositor să fie aplicat pe piele urmînd un tratament cu saci de plastic pentru membre.
E) Pâlnia cu ventuze este o tehnica transdermică mai recentă unde ozonul este introdus cu un
debit foarte scăzut într-o zonă foarte bine delimitată. Prima data zona (tipice metodei sunt:
ficatul, pancreasul, splina, intestinele, rinichii sau suprarenaleel) este umezită cu o pânză udată
cu apă caldă, și apoi se pune pâlnia fix pe zona de tratat. Debitul este restricționat la 1/32 l/min
în primul rând pentru a preveni creșterea presiunii în pâlnie și doi, pentru a evita posibile
scurgeri. În mod normal tratamentul durează 20-30 de minute. Prin aplicații zilnice se pot obține
rezultate bune pentru hepatită, diverticulită, pancreatită, infecții renale și insuficiență
suprarenală.
F) A șasea tehnică transdermală a fost dezvoltată de dr. John Kellog în 1880, si reluată de
Plasmafire Intl în 1994, pentru a profita de posibilitățile terapeutice de a folosi hipotermia
coroborată cu ozoznoterapia. Pacientul stă într-o saună personală cu capul afară și înconjurat de
vapori calzi. Vaporii deschid larg porii pentru pătrunderea ozonului produs de un generator
exterior și intodus în saună prin tuburi siliconice. Ozonul poate pătrunde din plin în
toate țesuturile – sînge, limfă, și grăsime. Cum majotritatea toxinelor se află în limfă și găsime,
acest tratament este cel mai eficient mod de eliminare al acestora din corp. Pielea este organul cu
suprafața cea mai mare de eliminare, și majoritatea toxinelor oxidate sunt scoase prin transpirație
scutind ficatul și rinichii de o muncă suplimentară.
Hipertermia în sine este o tehnică eficientă, adăugând ozon în sauna personală cu aburi, acesta va
conduce la “criza de vindecare”, care te face să te simți câteva zile ca și cum ai avea gripă.
Oamenii ar trebui să fie informați de aceste efecte ca să fie pregătiți și să stie că apariția lor este
un semn de vindecare. Erupțiile cutanate ale pielii sunt normale deoarece toxinele sunt forțate să
iasă rapid prin piele, în exterior. Adeseori erupția produce mâncărimi ale pielii, lucru care poate
fi evitat luând protează și aplicând crema Visul gradinarului.
Cu cât se aplică tatamentul mai des cu atât mai repede apare vindecarea, dar și reacțiile de criză
de vindecare vor fi mai dure. Acestea s-ar putea să devină atât de insuportabile încât persoana să
fie nevoită să reducă frecvența tratamentelor de la unu pe zi la unu pe sîptîmână. Normal,
tatamentul durează zilnic câte 30 de minute. Persoanele cu probleme cardiace, ar trebui tratate
doar 15 minute și la o temperatură mai scăzută în primele câteva zile, crescând la 20, 25 și abia
apoi la 30 de minute, pe măsură ce corpul se acomodează la stresul termic. Persoanele care au
suferit anterior un accident vascular cerebral nu ar trebui să facă saună ci să i se aplice doar ozon.
Debitul de ozon în saună este 1/2 l/min pentru a umple volumul mare din sauna personală și
pentru a evita pierderea de ozon la căldură. Plaja concentrației este intre 35 și 40 ug/ml. O serie
de tratamente de obicei implică 10-30 de aplicări.
Efectul ozonului pe un anumit organ poate fi intensificat cu ajutorul pâlniei cu ventuze în locul
saunei personale. Asta e valabil în special pentru hepatită, diverticulită, pancreatită, și cancer.
Aici este implicată și pesoana care își asumă responsbilitatea inițierii unui asemenea procedeu de
vindecare. Debitul pentru pîlnie ar trebui să fie de1/8 l/min, cu o concentrație între 40-50 ug/ml.
Modul de aplicare al tehnicii: se pune tubulatura aparatului sub axilă și îl ții cu mâna pe corp
astfel ca ozonul să intre în sistemul limfatic; se plasează capatul tubului în gură când se tratează
dinții, (se are grijă, să se evite inhalarea sau înghițirea gazului; sau stai spre capătul tubului astfel
ca ozonul să intre în aria perineului.
Aplicarea transdermică a ozonului în saună personală cu aburi este tratamentul ales pentru toate
cancerele (tratamentul canceruluo de creier poate fi complectat cu insuflație cu ozonîn ureche, la
1/32 l/min). Celulele cancerigene sunt stâns legate între ele în timp ce forțează patrunderea lor
printre celelalte celule și astfel ele nu sunt capabile să elimine căldura. Aceasta este cauza
datorită căreia stresul termic omoară cancerul. Atât stresul termic cât și ozonul omoară cancerul
astfel că acst tratament oferă cea mai bună oportuniate de eliminare a celulelor care fermentează
zahărul anaerobic, oprind metastazași restabilind funcția aerobic sănătoasă. Ozonul poate să
caute și să distrugă toate celulele cancerigene cu mult mai mare certitudine decât cudul bisturiu
al chirurgului. In concluzie, ozonul va oxida toxinele care sunt cauza problemei și astfel previne
remisia. Aceasta este în contrast puternic cu chimioterapia, care distruge masiv imunitatea și cu
radiațiile care de fapt cauzează cancerul.
Folosind ozon cu hipertermie în sauna personală cu abur, se vor curăța toate țesuturile corpului
provocând criza de vindecare, care nu este vizibilă la alte metode , dovedind astfel că este cea
mai bună cale de a realiza curățarea tuturor toxinelor.
Este esențial ca intestinele să rămînă golitepe perioada acestui tartament, in primul rând ca
toxinele să fie complect eliminat din corp si să nu se reabsoarbă. Cea mai bună metodă pentru a
asigura acest lucru este prin ingerarea zilnică a 6-8 pahare de apă ozonată (totdeauna pe stomacul
gol), a unei cantități mari de fibre (precum psyllium sau pectina), a unei cantități mari de
vitamina C (3000 mg de tri ori pe zi), și auleiului de inți/sau homozon.
În combinație cu un plan bun de dietă, curățarea ficatului , colonului și paraziților plus exerciții
fizice potrivite reprezintă un program ce oferă cea mai bună șansă de recuperare optimă a
sănătății.
Produse și metode pentru cu răspuns rapid la vindecare:
1) Curățirea ficatului
2) Protează
3) Ulei de măsline ozonat, uz extern
4) Crema Visul grădinarului, uz extern
5) Cărbune activ, intern
6) Vitamina B12: până la 1500 micrograme, o doză
7) Suc de ovăz, uz extern
8) Peroxid de hidrogen 3%, uz extern
9) Argint coloidal, uz extern
10) Ulei de emu, uz extern
11) Vodka, uz extern
12) Cremă contra mâncarimii, uz extern
13) Calciu lactic
14) Lycopodium- praf
15) Homeopate
16) Acin boric - praf, uz extern
17) Bentonită, uz extern
18) Ulei de floarea soarelui, uz extern
19) Ulei de palmier, uz extern
20) Cumaridine
21) Crema Visul naturii
22) Cremă de piele din plante din Zambezi
23) Băi în cadă cu Săruri de la Marea Moartă
24) Cărbune activ

Protocoale cu ozon

Tehnica aplicată
Denimirea bolii
Insuflație Pâlnie Saună
Ureche Vagin Rect Uretră
SIDA nu da da nu nu da
Artrit nu da da nu nu da
Limfom nu da nu nu da da
Cancer de creier da nu nu nu nu da
Cancer de sân nu da nu nu da da
Cancer de colon nu da da nu nu da
Cancer cervical nu da nu nu nu da
Cancer de plămân nu nu nu nu da da
Cancer de prostată nu nu da da nu da
Alre tipuri de cancer nu da da nu da da
AVC anterior da da da nu nu nu
Infarct anterior da da da nu da Cald. joasă
Sarcină da nu da nu da nu
Probleme circulatorii nu da da nu nu da
Boli de inimă da da da nu da Cald. joasă
Scleroză multipla da da da nu nu Căld. joasă
Alzheimer da nu nu nu nu da
Astm da nu nu nu da da
Infecție bacteriană da da da nu da da
Infecție vezicii urinare nu nu nu da da nu
Infecție virală da da da nu nu da
Herpes nu da da da da da
Displazie de col uterin nu da da nu nu nu
Candida si CFS da da da nu nu da
Cataractă da nu nu nu nu nu
Glaucom da nu nu nu nu nu
Degenerare maculară da nu nu nu nu nu
Retinită pigmentară da nu nu nu nu nu
Colită, Boala Crohn,IBS nu da da nu da da
Diabet nu da da nu saci da
Diverticulis nu nu da nu da da
Emfisem nu nu nu nu da da
Fibromialgie da da da nu da da
Hepatite nu da da nu da da
Lupus da da da nu nu da
Artrită reumatoidă da da da nu nu da
Sinusită da nu nu nu nu nu
Tinitus da nu nu nu nu nu

CONTRAINDICAȚII pentru protocoalelecu ozon

Autohemoterapia: trombocitopenie; hemoragie internă recentă; ficat obosit

Intravenos: hemoragie internă recentă
Saună: AVC anterior; sarcină
Apă ozonată: nicio contraindicație
Impachetarea membrelor: nicio contraindicație
Inuflație în ureche: nicio contraindicație
Insuflație vaginală: nicio contraindicație
Insuflație rectală: nicio contraindicație

În principal, toate formele de ozonoterapie sunt contraindicate pentru cei care au avut un
transplant de țesut de la o altă persoană, deoarece sistemul imunitar al corpului va fi impulsionat
să atace transplantul.

HIPERTERMIA
EXPERIENȚE CLINICE CU HIPERTERMIE
JURNAL DE ONCOLOGIE, 1993
INDIANA UNIVERSITY MEDICAL CENTER
REZUMAT
Autorii au verificat, între anii 1987 și 1992 , dosarele medicale a 421 sesiuni de tratamente
hipertermice la 71 de pacienți, de la University Heights Cancer Center și de la Indiana
University Medical Center din Indianapolis, Indiana.
La toți pacienții prima nu le-a reușit terapia radiantă convențională, chimioterapia și operația.
Temperaturile atinse pe perioada terapiei la fiecare pacient era medii și rezultatele au fost
evaluate pentru completă, parțială sau fără răspuns.
Răspunsurile au fost definite ca:
1. Răspuns complet: Leziuni dispărute complet pe perioada tratamentului și acest răspuns s-a
menținut minim șase luni
2. Răspuns parțial: Leziuni care s-au redus din mărime mai mult de 50%
3. Fără răspuns: Mai puțin de 50% reducere din dimensiunea tumorii pe perioada
tratamentului.
Răspunsul a variat întucâtva funcție de histologie și locul anatomic al tratamentului; totuși
1. Raspunsul complet a ajuns la 45%
2. Răspunsul parțial la 48%
3. și fără răspuns, la 7% dintre pacienți
Răspunsul obținut a variat funcție de temperatura atinsă și astfel o temperatură minimă de 40 de
grade C, timp de 40 de minute, a produs cel mai mare număr de răspunsuri. Răspunsul la
hipertermie era în legătură directă cu temperatura atinsă și cu durata timpului cît s-a aplicat acea
temperatură.
Vally Cancer Institute
304-12099 W. Washington Blvd.
Los Angeles, California

“Hipertermia este aplicația clinică a căldurii terapeutice în tratarea bolilor. Astăzi hipertermiaa
este recunoscută ca un tratament standard în gestionarea tumorilor maligne. Este în special
recomandată pentru tumori metastazate unde alte metode de tratament nu au avut succes.

Celulele tumorale necesită un mediu specific, dependent în mare măsură de fluxul de sânge.
Când există o creștere a temperaturii în jurul tumorii există și o creștere corespunzătoare în
fluxul de sânge în acea zonă, deoarece hipotalamusul tinde să regleze temperatura corpului.
Când se aplică tomorei si esutului ei înconjurător, căldură, temperatura crește la nivele
distrucive, deoarece împachetarea compactă a celulelor tumorale nu le permite să se răcească
ușor precum țesutul înconjurător.

O încălzire repetată la 107-113 grade Frenheit poate cauza moartea celulelor tumorale.
Raspunsul tumorei s-a dovedit a fi între 40-80%.

Un avantaj secundar al tratamentului hipertermic a fost reducerea substanțială a durerii la

majoritatea pacienților.

Hipertermia este acum aprobată de Administrașia aAlimentelor și medicamentelor din SUA ca

metodă de terapie pentru cancerul de sân ”

-Dr. Haim Bicher

RĂSPUNS LA VINDECARE

Putem vorbi de răspuns la vindecare atunci când corpul se află în procesul de eliminare a
toxinelor. Reacțiile pofi blânde sau severe. Trbuie să știm de aceste reacții și să le gestionăm.
Dorința inererntă a corpului este sănătatea perfectă și noi avem abilitatea de a ne cîștiga drumul
înapoi la acea stare. Să facă asta, corpul trebuie să tacă prin procesul de eliminare numit criza de
vindecare.

Un răspuns la vindecare rezultă când întregul sistem al corpului lucrează concertat ca să elimine
deșeurile și să instaleze starea de regenerare. Vechile țesuturi sunt înlocuite cu altele noi, și
depozitele de toxine sunt eliminate. Un proces de curățare, de purificare, este în curs de
desfășurare iar deșeurile depozitate sunt mult mai ușor eliminate. Uneori apare o durere de mare
intensitate care este ca cea de la un nivel mai coborât al unei boli cronice, dar de obicei durează
puțin.

În mod obișnuit, răspunsul va aduce condiții din trecut dar în ordine inversă a problemei inițiale.
Oamenii uită de multe ori bolile sau leziunile care le-au avut în trecut, dar și le aduc aminte pe
perioada crizei de vindecare. Reacțiile pot include erupții ale pielii, greață, dureri de cap,
somnolență, oboseală, diaree, răceală, infecția urechii, febra sau orice alt mod în care corpul își
elimină toxinele. Criza ține de obicei trei zile însă daca energia pacientului este scăzută, s-ar
pueta să durze o săptămână sau mai mult.

Corpul are nevoie de sucuri, dar în special apă și de preferat ozonată, pentru ca să ajute să
transporte toxinele. Cărbunele activ luat oral, este și el de ajutor. Acesta este un timp în care
trebuie să te odihnești – atât mental cât și fizic.

Un episod nu este suficient pentru o cură completă. Persoana aflată într-o stare cronică, care a
trecut în viață, prin multe procese de boală, va trebui să treacă prin aceste procese din nou.
Deseori criza de vindecare poate apărea după ce te simți foarte bine, pregatind terenul pentru a
acționa. Mulți oameni simt o creștere a energiei în primele câteva zile. Apoi toxinele se varsă în
fluxul de sînge ca să se elimine prin ficat, rinichi, splină, vezică, colon. Ascultă-ți corpul și
acționează în ritmul de care acesta are nevoie și astfel curățirea este graduală și confortabilă.

Cu cât starea este mai gravă, cu atât s-ar putea să treci prin multe crize mici inaintea ca cea finală
să apară. Totul trebuie luat în considerare la acumularea crizei de vindecare. Trbuie să ne
așteptăm la ea și să lucră în direcția ei. În acest fel ținta spre o sănătate optimă va fi atinsă.

TERAPII COLATERALE

Ozonul nu este un medicament și nu este nici ceva magic. Este un instrument terapeutic cu
putere mare care ajută corpul să-și redobândeacă starea de sănătate. Totusi, în final, sistemul
imunitar vindecă organismul. Sistemul imunitar este controlat de creierul mijlociu, de sistemul
limbic prin timus. Sistemul limbic controlează și emoțiile. Dacă emoțiile sunt perturbate,
sistemul imunitar este suprimat. Fiecare boală serioasă are o componentă emoțională. Dacă nu te
confrunți cu această emoție, tratamentul fizic va avea un efect minor sau de loc.

Cercetări recente ale Dr.Glen Rein făcute la Institutul Hartmath au arătat că timusul, generalul
armatei sistemului imunitar, este reglementat de rezonanța simpatică cu bataia inimii. Prin
măsurare cu ajutorul electrocardiogramei, Dr. Rein a reușit să arate că bataia neregulată a inimii,
cauzată de o supărare emoțională, produce funcționarea neregulată a timusului, care suprimă
sistmul imunitar. Dr. Rein a descoperit de asemena că a fost posibil să antrenezi oamnei care sa-
și controleze bătăile inimii prin biofeedback, și astfel să le crească nivelul funcțional al
sistemului imunitar.

Știinduse că ozonul are un efect calmant și analgezic, este folosit la trtatarea aritmiei, deoarece
ozonoterapia readuce bătăile regulate ale inimii și joacă un rol important în întărirea sistemului
imunitar, alaturi de stimularea producției de interleukin-2 și interferon gama. Folosirea
prelungită a ozonului întărește sistemul imunitar prin contribuția lui la calmul si chiar bataia
inimii produse de buna oxigenare a săngelui care este curat și pompat de inimă prin artere.

Prin folosirea saunei personale cu ozon, pacientul intră ușor intr-o stare de calm și relaxare, care
facilitează aducerea la suprafață a unor vechi problemele emoționale de către un terapeut
calificat. Adesea rezolvarea acestei probleme are o mult mai mare importanţă în redobândirea
sănătății decât toate celelalte terapii.
Exercițiul fizic este și acesta un important ajutor în ozonoterapie, și nu trebuie trecut cu vederea.
Sistemul limfatic conține majoritatea apei din corp, și pentru că sistemul limfatic nu are o pompă
precum inima, limfa tinde să devină toxifiată și lentă. Folosirea unei mini tambuline (sport)
urmată de o saună cu ozon va parcurge o cale de durată spre curățarea limfei.
O abordare holistică ar trebui să includă lucratul pe psihic, exerciții, nutriție precum și ozon.
Combinația ozon, exerciții, nutriție și calm emoțional ar trebui să asigure o mai mare vitalitate si
mai puține boli degenerative pentru populația în vârstă a secolului 21, si totul la un cost
accesibil.

SUPEROXIGENAREA PENTRU SĂNĂTATE

Oxigenul este cel mai important element pentru viața umană și este cheia pentru o bună sănătate.
Putem supraviețuii fără apă o săptămână, fără mâncare o lună, dar fără oxigen doar câteva
minute. Oxigenul este elementul dădător ți susținător de viață. Toate activitățile corpului
necesită ozigen. Prin oxidare, corpul generează căldură și energie pentru mișcarea lui, are
vizează deșeurile și microbii.
Corpul noastru este două treimi apă. Din moment ce apa din corp este ea însăși 8/9 din greutate
oxigen, noi prin urmare, suntem alcătuiți în proporție de 60% din oxigen.
Cea mai bună cale de a optimiza sănătatea este prin oxigenarea fiecărei celule din corpul nostru.
Cu cât avem mai mult oxigen în corp, cu atât producem mai multă energie, și putem elimina mai
eficient deșeurile. O sănătate bună este dependentă de producția, menținerea și fluxul de energie
care este produs de oxidarea zahărului. Oxidarea este centrala metabolismului, circualției,
respirației, digestie, asimilației si eliminării. Oxigenul purifică sângele pastrându-l liber de
acumularea deșeurilor celulare. O cantitate suficientă de oxigen permite corpului să se refacă și
menține sistemul imunitar. Necesarul de bază pentru fiecare celulă sunt: zahărul, aminoacizii,
mineralele, hormonii, enzimele și oxigenul.
Cauza bolilor
Legătura dintre insuficiența de oxigen și boli a fost cert stabilită. Insuficiența de oxigen poate
duce la orice începând cu oboseala medie până boli care amenință viața.
Dr. Otto Warburg i s-a decernat Premiul Nobel pentru medicină, în anul 1931 si din nou în 1944,
fiind singura persoană care a câștigat două Premii Nobel în medicină. El a spus “Cancerul are o
singură cauză principal. Această cauza importantă a cancerului este schimbarea respirației
normale de oxigen a celulelor corpului cu o respirație anaerobică a celulelor. ”
Odată ce nivelul oxigenului disponibil celulei scade sub 40% din normal, celula este forțată să se
comute la o metodă inferioară de producere a energiei- adică , fermentația. Astfel celula pierde
dreptul ei suveran la reproducere. Ele produc adenozin trifosfat (ATF) care este calitativ și
cantitativ inferior, iar deșeurile lor sunt acidul lactic și monoxidul de carbon. Aciditatea creată
poate fi declanșatorul pentru limfocite să elibereze factori de creștere a enzimei. Stimulată
de factorul de creștere epidermal (EFG), celula anaerobică începe să se multiplice sălbatic, stare
care o numim cancer. Dacă în zonă se află un parazit, aciditatea este mai mare iar cancerul se
dezvoltă chiar mai mult.
Dr. Warburg a subliniat faptul că orice substanță care a privat celula de oxigen, dacă celula nu a
fost omorâtă imediat, era una carcinogenă. El a declarat în 1966 căera inutil să cerceteze noi
substanțe carcinogene deoarece rezultatul final la fiecare era același, privarea celulei de oxigen.
El a declarat mai departe ca această căutare de noi substanțe carciogene a fost neproductivă
deoarecea ascuns cauza principală, adică lipsa de oxigen, și prin urmare a împiedecat aplicarea
unui tratament adecvat.

CONFIRMAREA LUCRĂRILOR DR. WARBUR

În 1952, Institutul Național de Cancer a aprobat concluziile lui Dr. Warburg.
Cercetările au fost continuate de Dr. Harry Goldbatt, care a publicat rezultatele sale în jurnalul
Medicina Experimentală în 1953. Cercetările sale confirmă ca lipsa oxigenului joacă un rol
major în apariția celulelor canceroase.
Dr. Albert Wahl spune, “Bolile se datorează unei deficiențe în procesului de oxidare a corpului,
conducând la acumularea de toxine. Aceste toxine sunt arse oxidarea normal. ”
Dr. Wendell Hendriks de la Hendricks Research Foundation a declarat: “Cancerul apare în
interiorul corpului unde oxidarea a devenit atât de slabă încât degenerarea celulelor a scăpat de
sub control. Corpul este supraâncărcat cu toxine care construiesc o masă tumorală ca refugiu al
acestor otrăvuri și le scoate din activitatea generală din interiorul corpului. ” Dr. Hendriks a mai
susținut că “Cauza reală a alergiei este scăderea procesului de oxidare, care scade sesibilitatea
corpului la substanțele care intră în el. Doar când sistemul oxidativ este restabilit la o stare de
înală eficiență, abia atunci sensibilitatea poate fi eliminată. ”
Dr. Stephen Levine a declarat,“ Hipoxia,sau lipsa de oxigen din țesuturi, este cauza
fundamentală a tuturor bolilor degenerative. ”
Dr. Norman McVea spune că, “Când corpul are suficient oxigen, este capabil să elimine deșeurile
toxice din sistem în mod normal. Imunitatea naturală este mărită când sistemul nu este împovărat
cu acumulări grele de toxine. ”
In 22 august, ediția anului 1980 a jurnalului științific science, vol.209, a existat o dovadă scrisă
de către Dr. F. Sweet și alții, decretând: “Ozonul Inhibă selectiv creșterea celulelor canceroase
umane.” S-a declarat pe de oparte, “Creșterea celulei cancerigene umane din plămân, sân și
cancer uterin, a fost selectiv inhibată într-o manieră dependetă de doza de ozon: de la 0,3 la 0,8
părți per milion de ozon în aer ambiental pe perioada a opt zile de cultură. Prezența ozonului de
la 0,3 la 0,5 părți per milion, au inhibat creșterea celulei cancerigene cu 40% respectiv 60%.
Celulele necanceroase din plamân au fost ineficiente la acest nivel. Expunerea la ozon la 0,8
părți per milion au inhibat creșterea celulei cancerigene mai mult de 90% iar celulele de control
cersc cu mai puțin de 50% . Evident că mecanismele pentru apărare împotriva deteriorării
ozonului sunt insuficiente în celulele de cancer uman”
Dovada rezultată din cercetarea acestor medici este concludentă. Oxigenul joacă rolul principal
în sănătate și pentru starea de bine a corpului. Este important de amintit că, frica, grija și
depresia, toate interferă cu respirația liberă reducînd astfel consumul de oxigen. Așa pot apărea
bolile.

PREVENIREA CANCERULUI
Acum putem înțelege mecanismul chimic al respirației și fermentației la nivelul celular și cum
deficiența de oxigen conduce la cancer. Această deficiență de oxigen, sau hipoxia, poate fi
cauzată de mai mulți factori. O otrava găsește celula și împiedică absobția oxigenului, sau ductul
excretor al glandei poate deveni conectat, ca la cancerul de sân unde cauza este de conectarea
glandei limfatice. Rezultaul final e același în ambele cazuri. Dacă celula îi este cronic foame de
oxigen, încă nu va muri, dar va conduce la cancer. Otrăvurile respirate în doze mici frecvente
sunt mai periculoare decît o doză mare inhalată o dată, când există șansa ca celulele mai degrabă
să fie omorîte decât să devină anaerobice și în cele din urmă cancerigene.
Toate substanțele carcinogene împiedică respirația celulară. Cuvântul carcinogen este un o vorbă
goală. Căutarea continuă după mai multe substanțe carciogene este o pierdere de timp și bani
deoarece ascund cauza adevărată a cancerului, care este de fapt foamea de oxigen a celulei.
Această împiedică de asemenea un tratament adecvat cu oxigenoterapii, datorită neînțelegerii
cauzei formării cancerului.
Pentru a distruge cancerul este necesar să se introducă o cantitate masivă de oxigen (O2) la nivel
celular.Acest lucru se poate face ingerînd homozon sau introducând ozon. Aceste două
tratamente au fost folosite cu succes, de peste 100 de ani. Ele trebuie făcute în mod repetat ,
pentru că rezultatele benefice sunt cumulative.
Ozonul are de asemenea abilitatea de a preveni cancerul. Dacă se dă celulelor o cantitate
suficientă de oxigen care nu scade sub 40% , atunci acestea rămân sănătoase, oprind orice ortavă
chimică sau radioactivă. Este așa de simplu, și așa de dificil în același timp. Multe persoane
folosesc astăzi generatoare de ozon ca să-și mențină nivelul ridicat de oxigen în celule, pentru a
preveni apariția bolilor.
Ozonul crește microcirculația sângelui oxidând placa din artere și reducînd conglomerarea de
celele roșii din sânge. Acest lucru le permite să ducă oxigen la plamân, și le mărește
flexibilitatea, ceea ce este crucial pentru traversarea prin capilarele fine.
Oamenii adesea se întreabă dacă trebuie să continue să ia ozon tot restul vieții lor. Raspunsul este
că dacă vrei să pervi toxinele să se aglomereze, ca rezultat al privării de oxigen a celulelor și să
devină anaerobice, atunci luarea ozonului este un preț mic de plătit. Ozon luat zilnic asigură
faptul că întregul sistem primește oxigenul de care are nevoie, și poate la fel de bine elimina
toxinele, și orice viruși, bacterii sau celule cancerigene. Tratamente cu ozon repetate sunt
necesare deoarece virușii și bacteriile par să fie mai susceptibile la diferite stadii ale ciclului lor
de creștere. Efectele benefice ale ozonului sunt cumulative, pe măsură ce corpul devine mai
curat, depozitele de toxine sunt eliminate și terenul biologic este constant îmbunătățit. Ăn acet
mod, se previne cancerul.

CE FACE OZONUL?
Ozon:
Inactivează virușii; oxidează bacterii, fermenți, fungii, paraziții, protează, celule cancerigene
Stimulează sistemul imunitar , grăbind vindecarea
Curăță arterele și venele, îmbunătățind circulația
Purifică sângele și limfa
Oxidează toxinele, facilitând excreția lor
Normalizează producția de hormoni și enzime
Reduce inflamația
Reduce durerea, calmează nervii
Previne accidente vasculare cerebrale
Previne deteriorarea după AVC
Reduce aritmia cardiacă
Îmbunătățește memoria și funcționarea creierului
Curăță radicalii liberi
Chelatează metalele grele, acționând bine împreună cu EDTA
Stimulează producția de enzime protectoare

CUM FUNCȚIONEAZĂ OZONUL LA NIVEL BIOCHIMIC

1. Inanctivarea de bacterii, viruși, fungii, fermenți, și protează: Ozonul perturbă integritatea
învelișului bacterial al celulei prin oxidarea fosfolipidelor și lipoproteinelor. În fungii ozonul
inhibă creșterea celulelor în anumite etape. La viruși, ozonul strică capsida virală și deranjează
ciclul reproductiv perturbând contactul virus-celulă prin peroxidare. Acoperirea slabă a enzimei
pe celule le face vulnerabile la invazia de viruși și de asemenea le face susceptibile la oxidarea
și eliminarea din corp, după care sunt apoi înlocuite cu celule sănătoase.
2. Intensificarea circulației: În bolile circulatării, o conglomerare celulelor roșii împiedică
fluxul sanguin prin micile capilare și scade absorbția oxigenului datorită reducerii ariei de
suprafață. Ozonul reduce sau elimină conglomerarea și flexibilitatea celulelor roșii este
restabilită, împreună cu capacitatea de transport a oxigenului. Oxigenarea țesuturilor se mărește
la fel crește și tensiunea arterială și vâscozitatea scade. Ozonul de asemenea oxidează placa din
artere, permițînd eliminarea deșeurilor și desfundând vasele de sânge
3. Stimularea metabolismului oxigenului: Ozonul provoacă o creștere a ratei glicolizei în
celulele roșii din sânge. Aceasta conduce la stimularea 2,3- difosfoglicerat-ului (2,3-DFG), care
la rândul ei duce la o creștere a cantității de oxigen eliberată ăn țesuturi. Ozonul activează ciclul
Krebs mărind carboxilarea piruvatului, și stimulând producția de ATP. Ozonul deterimnă o
creștere în NADH reducând procesul și ajută la oxidarea citocromului C. Există o stimulare a
producției de enzime care acționează ca și curățătoare de radicali liberi și protectoare a peretelui
celular: glutation peroxidaza, glutation reductaza, catalaz, superoxid dismutaza. Ozonul mai
include, producția de prostaciclin, un inhibitor de agregare a trombocitelor și un vasodilatator.
4. Formarea de peroxizi: Ozonul reacționează cu acizi grași nesaturați din stratul lipidic al
membranelor celulare formând hidroperoxizi. Este un efect sinergic cellar-formed H2O2.
Produșii rezultați din peroxidarea lipidică includ radicali peroxil și hidroxil, O2 , carbonați,
carbonil, alcani și alchene.
5. Dizolvarea tumosriolor maligne: Ozonul inhibă metabolismul tumorii. În plus, ozonul
oxidează stratul lipidic exterior al celulelor maligne și le distruge prin liză celulară. Fagocitele
produc H2O2, hidroxil, ozon și ucid bacteriile și virușii. Generarea de hidroxil de către celulele
ucigașe este esențială pentru capacitatea lor citotoxică. Ozonul stimulează conversia arginininei
în citrulină, nitrit și nitrat, promovând acțiunea lor pe tumori.
6. Activarea sistemului imunitar: Concentrația ozonului administrat, aflată între 30și 50 ug/cc
determină cea mai mare creștere a producției de interferon și a factorului de necrozare a tumorii
și interleukin-2. Producția de interleukin-2 inițiază un întreg lanț de racții imunitare.

VACCINAREA SAU OZON

Munca depusă de Louis Pasteur, Edward Jenner, Rudolph Virchow, Robert Koch, Paul Ehrlich și
Emil von Behring, a dus la raspândirea pe cale lară a teoriei vaccinării, bazată pe producerea de
anticorpi în sânge ca să “ajute” sistemul imunitar al corpuluisă identifice și să atace “germenii
invadatori“. Prin cercetările făcute de Antoine Bechamp, William F. Koch, Royal Rife, Gunther
Enderlein, Carl Edward Rosenow, Otto Warburg și Gaston Naessens, ipoteza inițială subliniată
de această teorie privind sistemul imunitar al corpului, în prezents-a dovedit a fie eronată.

Așa numitele bacterii “rele“ și virușii cu care se luptă medicina modernă cu imensul ei arsenal
farmaceutic de medicamente, sunt în realitate germenii vieții. Acești germeni ai văeții în
simbioză cu mediu nutritiv care constitue corpul nostru, îi permite acestuia să se dezvolte iar apoi
mai târziu să se descompună, să fie metamorfozat și recreat. Germenii sunt pleiomorfici cu
forme scimbătoare și sunt sub controlul mediului în care trăiesc. Germenii nu sunt ceva izolat,
neprietenoși venind din afară, ci sunt mai degrabă baza pentru întraga viață. Fără germeni nu
există viață. Numărul lor este infinit. Funcția lor este variată. Germenii pot să-și schimbe forma,
pot sp se reunească ca apoi să se separe din nou revenind la forma inițială. Virușii, bacteriile și
fungiile sunt diverse forme de dezvoltare al germenilor. Mediul nutritiv pe care germenii
prosperă determină tipul de dezvoltare spre care vor tinde.

La începutul acestui secol, Dr. Carl Edward Rosenow de la Laboratoarele Biologice Mayo a
început o serie de experimente în care a luat bacterii disticte de la surse de boli diferite și le-a
plasat intr-un mediu uniform de cultură. În timp, aceste bacterii s-au modificat și au devenit o
clasă uniformă de bacterii. Prin culturi schimbate repetate, el a putut modifica individual liniile
bacteriene, facându-le pe cele inofensive “patogene”, și apoi a inversat procesul. El a
concluzionat că factorul principal care controlează natura bacteriilor este mâncarea și mediul în
care ele trăiesc. Aceste descoperiri publicate prima oară în 1914 în Jurnalul Bolilor Infecțioase.

Lucrarea lui Rosenow a fost coroborată și apoi extinsă, cam cu două decenii mai târziu, de Royal
R. Rife inventatorul Microscopului universal unic, cu o putere de rezoluție de 150.000. Acest
instrument de precizie a facut să fie vizibil bacteriile și virușii vii. Rife a arătat că prin
mdificarea mediului și alimentarea mîncării, bacteriile prietenoase, precum probioticele, pot fi
convertite în bacterii patogene, cunoscute ca tifoidă. Rafe a putut observa că agentul viral asociat
cu anumite forme de cancer putea fi modificat în timp, într-un colibacil inofensiv și invers. Rife
a declarat că metabolismul dezechilibrat al celulei umane este cel care determină de fapt
producerea bolii. El credea că, dacă organismul uman este perfect echilibrat, nu mai este
predispus la îmbolnăviri.

Această lucrare esra în strânsă paralelă cu cercetarea timpurie a lui Alexis Carrel de la Institutul
Rokefeller, unde el a fost capabil să controleze rata și nivelul bolior infecțioase mortale prin
modificarea dietei la soareci.

Cercetătorul Rene Dubos a reconfirmat aceste constatări și a sugerat că ura este o problemă
ecologică: asta este o problemă a stării de curățenie internă.

Este cunoscut faptul că, copiii nu pot produce anticorpi în sâgele lor (agammglobulinemia) și cu
toate acestea se refac după boli ca rujeola și mai au încă imunitate pe termen lung. Au fost găsiți
oamnei care nu au anticorpi dar sunt foarte rezistenți la boli, în timp ce alți oamnei au
dezvoltat boli la care ei deja aveau un nivel ridicat de anticorpi.

Raparte oficiale din armata SUA arată că personalul lor super vaccinat, manifestă o rată a
mortalității de difterie de patru ori mai mare decât a civililor nevaccinați.

Acum este clar că: corpul nostru nu are nevoie de “ajutor” ca acela dat de vaccinare; anticorpii
nu sunt necesari în sânge pentru a proteja corpul; vaccinarea poate creea suprimarea imunității,
distrugerea permanentă a sistemului nervos, malnutriție. Există dovezi clare că vaccinarea poate
cauza de fapt bolile în loc să le preântâmpine. Acest punct de vedere a câștigat suport prin
raportul scris în 1992 de Dr. Raymond Obomsawin imputernicit al Agenția de Dezvoltare
Internațională a Canadei.

In raportul său detaliat Dr. Obomsawin consideră că ideea imunității induse a fost o iluzie
fondată pe:

1. Teorii științifice discreditate

2. Refuzul de a examina date contrare
3. Lipsa de evaluare monitorizată corespunzător la copii imunizați
4. Metode statistice slabe

Impactul pozitiv al vaccinării pentru sănătatea publica nu a fost niciodată, repet NICIODATĂ,
motivată în niciun studiu nepărtinitor. Oameni vaccinați au căzut în repetate rânduri pradă bolilor
împotriva cărora se presupunea că au fost vaccinați, iar epidemiile sunt statistic mai numeroase
în mai multe grupuri largi vaccinate (studii din Gambia, Brazilia și Taiwan).

Gradul și severitatea reacțiilor adverse estimate de “experți” au fost teribil de greșite, și

degradări serioase sau chiar fatale nu au fost raportate, ascunzând adevarata evaluare a valorii
vaccinării.

În încercarea de a arăta eficiența vaccinării, în mod repetat statisticile și rapoartele au fost

manipulate. Cel mai cunoscut caz a fost faimosul vaccin contra poliomelitei a lui Salk. Acest
program amplu este reținut ca un exemplu strălucitor de eficiență a vaccinării, cu toate că
evidența statistică arată că în 1956 poliomelita era scădere ciclică naturală la vremea introducerii
vaccinului. În unul din rarele teste dublu-orb făcute vreodată pe un vaccin, grupul primitor de
vaccin au avut raportate 200 de cazuri de poliomelită, în timp ce grupul de control nu a avut
niciun caz. Poliomelita a dispărut din Europa pe la mijlocul anilor cincizeci, cam în aceeași
perioadă ca în America, deși în Europa nu a fost niciun program de vaccinare în masă.

Unii oameni de știință au postulat acum că vaccinarea totală slăbește ireparabil sistemul imunitar
al copilului. Aceași oameni de știință teoretizeză că vaccinarea în masă este responsabilă pentru
escaladarea pe scară largă a bolilor degenerative și alergice printre cei vaccinați, precum copiii.
O ten
O tendinţă îngrijorătoare suplimentară este constrângere crescândă a părinţilor de ai forţa să-și
lase copiii vaccinați. Povara sancțiunilor aplicate de stat împotriva părinților este incredibilă, mai
ales acum când adevarul despre vaccinare a fost stabilit clar în acest raport.

Acum când știm că vaccinarea nu oferă protecție împotriva bolilor, rămînem cu întrabarea ce
cauzează totuși bolile și cum să le tratăm.

Cauzele bolilor

Corpul uman este 2/3 apă. Dacă toxinelor li se permite să crească în sistem, apa devine
“murdară”. Dacă pH-ul sângelui se mișcă în susul sau josul valorii de 7,4 , atunci microbii
benefici care sunt necesari în corp încep să-și schimbe forma și rezultă boala.
Pentru a menține un sistem curat, este necesară o dietă adecvată, una care să producă un pH al
sângelui nici prea alcalin (probleme bacteriene) și nici prea acid (probleme de cancer). Este de
asemenea necesar să ai oxigen suficient în sistem ca să permită respirației celulare să fie
eficientă, cu oxidare completă, prevenind producția monoxidului de carbon pe care corpul nu=l
poate să-l elimine ușor.

Fiecare celulă arde zahăr (carbohidrați) în oxigen pentru a-și produce combustibil. Legătura
carbon-hidrogen se rupe și se formează apa (H2O) și bioxid de carbon (CO2). Dacă nu este
disponibil suficient oxigen se formează monoxid de carbon (CO), acid lactic în exces și sângele
devine mai acid. Dacă acestă lipsă de oxigen (hipoxie) continua destul de mult timp, celula nu va
mai putea fi capabilă să susțină procesul de oxidare și va fi forțată să fermeteze anaerobic
zahărul. Acesta este primul pas hotărâtor spre dezvoltarea cancerului.

Circulația unui sânge curat transportând oxigen este cerința de bază pentru o sănătate optimă și
aceasta poate fi atinsă prin aducere de ozon în corp. Cel mai ieftin mod de a face acest lucru este
să trăiești la munte departe de oraș și să respiri adânc – rețetă pentru un master estic. În caz
contrar, putem folosi un generator pentru a crea ozon din oxigen pur și să-l aducem în organism
prin una din cele douăsprăzece căi posibile, pentru a oxida toxinele și a oxigena celulele. Ozonul
lucrează la nivelul de bază a tuturor funcțiilor importante ale corpului- respirație, digestie,
asimilație, eliminare și imunitate. Acesta este răspunsul la întrebarea cu ce putem
înlocui programul de vaccinare periculos și fără valoare.

Dacă oamenii ar avea acasă generatoare de ozon pe care se pot baza, ei ar putea să-și purifice
apa, aerul și corpul propriu. Dacă se menține o nutriți și o igenă corespunzătoare, atuci ar pute fi
prevenite bolile de toate tipurile. Rolul spitalului ar fi redus la o extensie a urgențelor pentru
victimele accidentate. Rolul companiilor farmaceutice cu poțiunile lor toxice ar dispărea și
nivelul general de sănătate ar atinge noi culmi.

TEORII CONTROVERSATE DESPRE INFECȚIE

TEORIA GERMENILOR A LUI PASTEUR

1. Boala apare din micro-organisme produse în afara corpului.

2. Ar trebui să ne păzim împotriva micro-organismelor și să fie distruse pentru a preveni
boala.
3. Aspectul și funcția anumitor micro-organisme este constantă.
4. Fiecare boală este asociată cu un micro-organism particular.
5. Micro-organismele sunt agenți cauzali principali.
6. Boala este inevitabilă și poate “lovi“ pe oricine oricând.
7. Pentru a preveni și trata bolile, este necesar să “construiești o apărare“ și să distrugi
patogenii.

TEORIA TOXICITĂȚII LUI BECHAMP

1. Susceptibilitatea la boală apare din condițiile interioare ale corpului.

2. Micro-organismele sunt benefice și susținătoare de viață dacă corpul este detoxifiat
3. Aspectul și funcția anumitor micro-organisme se modifică atunci când organismul gazdă
este rănit atât mecanic, biochimic cât și emițional.
4. Fiecare boală este asociată cu o stare particulară de acumulare toxică.
5. Micro-organismele devin asociate cu boala numai când celulele se toxifiază.
6. Boala apare din starea de creștere a toxicității.
7. Prevenirea sau tratarea bolii constă în curățaea toxinelor inofensive.

ULEIUL DE IN ȘI TERAPII CU OXIGEN

Conceptul de mărire a nivelului de oxigen în sânge cu ozon sau Homozon sau cu peroxid de
hidrogen, are un mare merit. Totuși, creștera de oxigen nu garantează și o creștere a oxigenului
la nivelul celular acolo unde este cel mai necesar pentru tratare cancerului și a altor tulburări.

Creștere oxigenului în utilizarea celulară, poate fi făcută prin îmbunătățirea dietei cu uleiuri
Omega-3. Uleiul de in este cea mai bogată sursă naturală de ulei Omega-3, conținând aproape
60%. Aceste uleiuri cu Omega-3 sunt incorporate în membrana fiecărei celule atrăgând oxigenul
din sânge pentru a fi utilizat. Acest efect este urmarea unei atracții electrice polare. Pentru acest
motiv este folosit uleiul de in ca sicativ în vopsele deoarce atrage oxigenul.

Două până la trei lingurițe de ulei de in luate zilnic va acoperi nevoia zilnică. Uleiul de in
conține radicali liberi buni, vitamina E și beta caroten care sunt factori importanți în orice proces
de vindecare. Uleiul de in de asemenea face bine sistemului cardiovascular, problemelor de piele
și proceselor inflamatorii precum artrita, colita și chiar insuficiență cardiacă congestivă. Uleiul
de in este un aliment minunat dar nu trebuie gatit niciodată. Poate fi folosit în loc de unt la cartofi
piure, legume deja gatite sau crude, sau dresing în salate.

Trebuie esvitată margarina, grsimi hidrogenate, uleiuri rafinate sau prăjite, pentru că ele conțin
Grăsimi dăunătoare care interferează cu absrbția uleiului Omeg-3 și cu utilizarea oxigenului la
nivel celular.

Faimoasa dietă anti-cancer Budwig are ca piatră de temelie porții zilnice de ulei de in și brânză
de vacă săracă în grăsimi. Ouăle moi sau crude sunt un bun substituent al brânzei de vaci, și de
asemenea furnizează legarea sulfului la proteină.
Beneficiile ozonului pentru atleți

1. Creșterea oxigenării țesutului

2. Mărirea producției de ATP, rezultând mai multă energie și o refacere mai rapidă
3. Întârzie debutul fermentării anaerobice a zaharului în celulă, reducînd acumularea acidului
lactic
4. Oxidează acidul lactic, ajutând la prevenirea durerilor musculare
5. Reduce umflăturile, vânătăile, durerile cauzate de leziuni şi grăbește vindecarea
6. Previne și tratează răcelile, gripa și întărește imunitatea
7. Elimină nevoia de antibiotice, protejând flora intestinală
8. Crește producția de hormoni la nivel optim, eliminând nevoia de steroizi artificiali
RADICALII LIBERI

Recent, a existat o largă difuzare de informații despre pretinsele pericolele cauzate de radicalii
liberi, care sunt făcuți vinovați pentru toate relele din lume, de la fenomenul de îmbătrânire pîna
la atacuri de inimă sau cancer.

Radicalii liberi sunt atomi care au electoni neâmperechiați, un fenomen natural în reacțiile
biochimice. Proprietățile radicalilor liberi variză foarte mult. Unii sunt toxici pentru toate
celulele vii, alții sunt răi doar pentru cele mai vulnerabile celule. Oxigenul atomic (O1), este
foarte reactiv, și este un radical liber benefic care acționează ca un eliminator a altor radicali
liberi dăunători. Oxigenul se combină cu unii dintre ei pentru a-i face inifensivi, protejând astfel
afectarea celulelor. Celulele sănătoase produc enzime care le protejează de oxidare. Aceste
enzime sunt peroxidza de glutation, super-oxid dismutaza, catalaza și reductaza. Bacteriile și
virușii nu au asemenea enzime protectoare și ăn consecință sunt oxidate. Prin acest mecanism
elegant ozonul face distincția între prieteni și dușmani, atacând doar toxinele, patogenii și
celulele care au fost afectate, slăbite și infectate.

Anti-oxidanții au câștigat popularitate ca suplimente nutriționale datorită aceste promovări

puternice a ozonului. Aceștia sunt în mod real măturători de radicali liberi și potențiatori de
enzime. A fost arătat faptul că ei ajută la protejarea celulelor sănătoase de radicalii liberi
dăunători. Superoxid dismutaza în mod particular a ajutat la reducerea diferitelor tulburări;
aceasta este printre cele mai abundente enzime din corp. Folosirea prelungită de enzime
suplimentare ar putea duce la atrofierea abilității corpului de a produce aceste enzime. În orice
caz, aceasta nu se adresează problemei în cauză: adică lipsa de oxigen de la nivelul celulei, care
determină celula să fie prea slabă ca să producă enzime să o protejeze; și radicali liberi toxine
care împiedecă enzimele să-și facă munca lor.

Consecinţa psihologică de a încerca să convingi oamenii că organismul lor este sub un atac
constant care este în detrimentul unei bune stări de sănătate.
Sistemul limbic sau creierul mijlociu , controlează atât emoțiile cât și sistemul imunitar. Privind
sănătatea nu trebuie să lăsăm niciodată să se instaureze teama așa cum se întâmplă adesea în
mass-media cu valurile lor de articole de “panică carcinogenă“ sau “ teama de radicali liberi”.
Așa cum a declarat clar Dr. Warburg în 1988, această abordare a mass-media este în detrimentul
sănătății.

Ozonul medical este de totală siguranță și netoxic pentru corpul uman atunci când este generat
de un echipament corespunzător, necontaminat și este administrat sub protocol adecvat. Așa cum
a scri prof. Halliwell, nu a existat niciodata vreo dovadă că ozonul provoacă radicali liberi
dăunători corpului uman. S-a mai arătat că este folosit în deplină siguranță chiar atunci când este
administrată o doză de multe ori mai mare decât doza propusă pentru adminstrare umană.

Ozonoterapia poate produce un disconfort temporar ( atunci când induce neplăcuta criza de
vindecare), dar niciodată un rău permanent. 125 de ani de utilizare pe milioane de oameni a
dovedit acest lucru.
Îndoieli asupra teoriei radicalilor liberi

BBC News, miercuri, 26 februarie 2004

Oamenii de ştiinţă au pus la îndoială o teorie acceptată pe scară largă pentru o cauza a bolilor
cum ar fi cancer şi artrită. Mulți experți cred că moleculele numite radicali liberi, produse când
organismul luptă contra infecției, provocând deteriorarea tesuturilor umane.
S-au produs medicamente care să curăţe aceste cantități în exces de molecule, şi astfel să
împiedice deteriorarea şi bolile.

Dar cercetare de la University College London, publicat în Natura, sugerează că poate teoria este
incorectă. Cercetătorii susțin că
Cercetatorii spun concluziile lor poat avea implicaţii profunde pentru modul în care sunt tratate
stările legate de radicalii liberi.

Teoria susține că moleculele sunt capabile de o deteriorare a ţesutului așa de răspîndită încât ele
pot fi considerate un factor care contribuie la formarea unui lung șir de bolii. Acestea includ nu
numai cancer și artrită dar și deteriorarea vaselor de sânge care pot conduce la boli de inimă.

Ca urmare, prin anii ’70, industria farmaceutică a urmărit să dezvolte medicamente antioxidante
care fie să poată opri producția de radicali liberi, fie să îi curățe odată ce au fost creați, pentru a-i
împiedeca să provoace deteriorarea țesutului. Multe vitamine, în special vitamina E și C, precum
și alte substanţe naturale sunt considerate ca sănătoase, deoarece acestea atacă radicalii liberi.

Cu toate acestea, echipa UCL declară că cercetarea lor combate dovezile pe care s-a bazată în
primul rând teoria. Cercetătorul Dr. Tony Segal a spus: “Celulele albe din sânge produc radicali
liberi de oxigen, și procesul prin care fac acest lucru este esențial pentru uciderea eficientă a
microbilor. Persoane la care acest proces este defectuos, sunt predispuse la infecții severe,
cronice sau adesea fatale. Acest fapt a condus la presupunerea că radicalii liberi de oxigen ei
însăși sunt foarte toxici în cazul în care ei pot ucide organisme ca bacteriile si ciupercile, atunci
înseamnă că pot de asemenea să deterioreze și ţesuturi umane. Cu toate acestea, munca noastră
arată că teoria care stă la baza toxicității radicalilor liberi de oxigen este eronată."

Cercetătorii au descoperit că nu sunt radicalii liberi cei care dau celulelor albe din sânge putere
distructivă, ci enzimele care efectiv devorează invadatorii stăini. Tot ei au descoperit că
producția de asemenea enzime este declanșată de fluxul de potasiu mineral din interiorul celulei.
Când acest flux este blocat, folosind un derivat chimic provenit de la un scorpion veninos,
celulele nu sunt capabile să omoare invadatorii străini.

Acest lucru, au postulat ei, arată că radicalii liberi nu sunt în nici un caz particule toxice așa cum
s-a crezut. Toate teoriile privind legătura dintre cauza bolii și radicalii liberi de oxigen, precum și
valoarea terapeutică a antioxidanților, trebuie să fie cel puțin reevaluate.

Radicalii liberi și întregul organism

De PhD Roger Taylor

Astăzi ştim multe lucruri despre viețuitoare: nenumărate specii minunate de animale şi plante, şi
cum să se comportă şi interacţioneze unele cu altele. Pe de altă parte, avem de asemenea un
compendiu de cunoștințe privind anatomia, fiziologia şi biochimia -acum inclusiv chiar secvențe
din genele lor. Dar între acestea două este un mare spațiu gol. Avem o lipsa de cunoştinţe privind
esenţa de bază a vieţii. Ce este ceea ce distinge starea de viaţă a materie de starea non-viaţă?Mari
schimbări au decurs, cel puțin în ultimii șaizeci de ani. Acestea au început cu publicarea în 1944
a cărții lui Erwin Schrodinger: “Ce este viața”. El a fost printre primii care să sugereze că
proprietăţile unice ale vieţii ar putea fi abordate numai prin intermediul fizicii cuantice. Deşi sunt
încă mult de recunoscut de către biologie, avem acum bază fermă pentru o biofizică holistică
reală. Unul care deja pune medicina holistica pe o bază reală științifică,
şi cu siguranţă ne va da mai multe perspective noi extinzându-se chiar în ecologie şi în relaţia
noastră cu lumea viețuitoare.

Radical liberi

Un radical liber este orice atom sau moleculă care care nu are una din valențele sale
nesatisfăcută. Acest lucru îl lasă cu un electron nepereche pe invelișul său exterior. În încercarea
de a gasi perechea elctronului singur, radicalii liberi reacționează imediat cu orice moleculă din
vecinătate, și astfel teoretic pot cauza deteriorări. Prin urmare, în conformitate literatura
contemporană de sănătate, radicalii liberi sunt o veste proastă,fiind văzuți ca o cauză a multor
boli și chiar cauza majoră a îmbătrânirii. În timp ce experimentele în eprubetă arată că ei chiar
pot deteriora molecule biologice , este acum, după cum vom vedea,o dovadă considerabilă în
sprijinul radicalilor liberi că au un rol chiar de bază pentru viaţă.

Cazul acesta a fost susținut puternic de profesorul Vladimir Voeikov, care este profesor de
biologie la Universitatea de stat Lomonosov din Moscova. El provine dintr-o tradiţie lungă şi
distinsă de biologi din Rusia care a fost în mare măsură ignorată în vest. Una dintre cele mai
convingătoare dovezi din munca lui experimentală actuală. Ceeace scriu aici se bazează pe
publicațiile lui și în special pe un articol denumit “ Specii reactive la oxigen, apă, fotoni şi
viaţă.”
Pe întinsul parcurs al acestui articol lămuritor, el ne descrie un nou concept, cum
moleculele cooperează holistic pentru a face o ființă; și ne arată chiar o nouă și incredibilă
schemă referitoare la originea vieții. Putem vedea cum radicalii liberi sunt cheia pentru a întelege
misterul central (dar rareori recunoscut) al biochimiei: cum toate multitudinile de reacții cimice
sunt integrate intr-o ființă vie unitară.

Toate procesele biochimice sunt translații de energie. În primul rând trebuie să ne amintim că
energia vine sub o formă precis definită, numită cuantă. Conținutul energetic (sau mărimea)
cuantei este măsurată în electron volți, și depinde de frecvență. Astfel o cuantă de lumină este
mai mare decât una de infraroșu sau microundă. O moleculă care absoarbe o cuantă
înmagazinează energia ca un fel de stare energetică superioară. O cuantă de lumină are suficientă
energie pentru a translata un electron de pe orbitalul său stabil pe un orbital cu energie mai
înaltă. Atunci spunem că molecula este într-o stare excitată. Dar acestă stare de energie
superioară este instabilă și după un timp, energia este eliberată din nou sub formă de cuantă de
frecvența corespunzătoare. În momentul stării de excitare, elecronul sare din nou înapoi pe
orbitalul său stabil, și se eliberează o cuantă de energie luminoasă. Această cuantă poate fi apoi
treansferată fie direct la o altă moleculă (unde poate să contribuie la o reacție chimică) fie pote fi
emisă ca și foton de energie. La rândul său acest foton fie pot fi absorbit de o altă moleculă fie se
pierde sub formă de căldură.

Cele mai multe dintre reacțiile biochimice, studiate in eprubetă, implică mai repede translația
unei quante de infraroşu, decât una de lumină. Acesta este un motiv pentru care importanța
luminii dintr-o ființă este încă nerecunoscută în vest. În rusia situația este diferită, unde au putut
beneficia de munca lui Alexander Gurvich, un om de știință care va veni în timp util pentru a fi
socotit în biologie un nume de răsunet mondial. Mergând înapoi până în anii ’20, el a descoperit
că diviziunea celulelor produce o radiație foarte slabă de lumină (numită acum biophoton) care
putea să stimuleze mitoza celulele inactive. Chiar de atunci a fost clar pentru Gurvich că această
lumină constituie un semnal cu aspect de informație. Această constatare a fost un sprijin pentru
teoriile lui din domeniul organizării biologice.

Pînă atuci , oameni de știință din multe țăriau contribuit la dezvoltarea a ceea ce poate fi numită
biologie cuantică. Toată această lucrare duce la concluzia că o fiinţă este unificată de o singură
undă cuantică - și funcționează în acelaşi mod ca un atom sau o moleculă. ( pentru a citi mai
multe vezi excelenta carte a lui Mea-Wan Ho – “Curcubeul și viermele“. În această variantă,
lumina joacă un rol central; şi electronii excitați, decât fie limitați la un singur atom sau
moleculă, mai degrabă sunt considerați a fi de-localizați şi distribuițipeste largi
ansambluri moleculare, și chiar pe întreg organismul. În plus, cum electronii excitați se
dezintegrează ei se regenerează continuu. Astfel, un organism în mod normal stochează multă
lumină.

Cum este generată această lumină? Aici intervin radicalii liberi. Profesorul Voeikov atrage
atenția că nici una din reacțiile biochimice obișnuite nu are suficientă energie pentru a genera
lumină. Acest lucru poate fi realizat numai prin reacții energice ale radicalilor liberi. Toate
radicalii de importanță biologică sunt derivați din oxigen. Cei mai importanți dintre aceștia
suntradical anion de superoxid radical O2 şiradicalul hidroxil HO. În plus, există o re-aranjare
electronică a oxigenului molecular numit oxigen simplu. În timp ce nu este radical, acesta are o
mare reactivitate; mai mare decât a anionului superoxid, dar mai mică decât a hidroxilului.
Împreună, acestea sunt denumite specii reactive de oxigen (SRO). De asemenea, importante sunt
anumite molecule care se pot scinda ușor pentru a deveni SRO , astfel în princial este peroxidul
de hidrogen, H2O2 şi ozonul O3. Toate acestea au fost generate de o varietate de mecanisme
enzimatice și non-enzimatice, care au fost inițial gândite să se limiteze la celule ale sistemului
imunitar în special leucocite neutrofile. Din acest motiv, singura funcţie pentru radicalii liberi s-a
gândit să fie ucide microbilor. Totuși aceste mecanisme (există o listă în creștere cu ele) s-a
descoperit mai târziu să fie peste tot în afar corpului. O ganismul produce tot timpul cantități
mari de SOR - este un fapt real că zece până la douăzeci la sută din tot oxigenul pe care noi
îl respirăm intră pe această cale. La asta se mai adaugăm și alte fapte care
ar trebui să fie luate în considerare. Creierul uman folosește aproximativ 20% din oxigenul
inspirat de noi, şi încă are relativ puţine mitocondrii. Deoarece mitocondriile sunt bine cunoscute
ca fiind locurile unde oxigenul este folosit pentru a genera energie moleculei ATP la sfârșitul
ciclului Krebs,cea mai amre parte din oxigenul folosit de creier trebuie să reprezinte un tip diferit
de traseul metabolic. Un plus de interes reprezintă observațiile din 1935 ale lui Erwin Bauer – un
alt distins biolog rus. El a cules, întreaga lui viață, date pentru consumul total de oxigen a
fiecarei game din multele specii de animale, împărțite după greutatea medie a corpului. Acest
index, numit de el Constanta Rubner, crește de mai multe mii de ori –in interiorul unei secvențe
începând cu celenteratele și terminând cu primatele.Acesta este, de fapt, este singurul parametru
cantitativ cunoscut care defineşte forme de viață mai evoluate. Notăm în special faptul că pentru
Homo sapiens acest parametru este de cel puțin zece ori mai mare decât pentru alteprimate.
Această constatare ar putea sugera că, organismele foarte dezvoltate trebuie să aibă sisteme de
control mai complexe, care vor avea nevoie de mai multă lumină stocată în corpurile lor. Ca
urmare ei vor avea nevoie de mai mult oxigen pentru a genera SOR necesare, care la rîndul lor
generează fotonii.

De ce SOR nu fac mai multe disturgeri?

Faptele declarate mai sus sunt complet opuse opiniei predominante curente, că radicalii liberi
sunt doar erori nocive ale metabolismului. Pentru că sunt produși în asemenea cantități poate
doar să însemne că ei au o funcție importantă. Şi, deşi radicalii liberi pot face în principiu rău,
există mai multe mijloace prin care acest lucru este aproape complet evitat in vivo. În primul
rând radicalii sunt produși exact unde şi când ei sunt necesari, și se utilizează imediat, astfel
încât concentrația în organism, în orice moment este extrem de mică. În al doile rând este faptul
că radicalii se pot neutraliza unii pe alții, li astfel oricare SOR nefolosit reacționează preferențial,
mai de grabă unul cu celălat dect să distrugă macromolecule biologice. În cele din urmă, o
apărare de siguranță este furnizată de diferiți anti-oxidanţi, cum ar fi vitaminele C şi E, şi o alta
este apărarea enzimelor celulare dată de superoxid dismutază, catalază, reductază şi glutation
peroxidază.

Un organism este unificat prin câmpul lui de fotoni

Ca să începem să înțelegem principala funcție a SOR, trebuie din nou să subliniem perfecţiunea
misterioasă a organizării biologice – chiar și pentru o singură celulă. Totalitatea caracteristică
organismului trebuia să să fie prezentată de la început; asta fiind, cu mult timp înainte de a fi
evoluate semnalele moleculare, ca hormonii și neurotransmiţători. Asemenea totalitate nu fi putut
fi realizată doar de semnale moleculare deoarece acestea au nevoie de timp pentru a difuza spre
receptorii lor. În schimb s-ar părea să necesite o reţea de bază a comunicării instantanee. Aceasta
este ce urmează să înțelegem, că un câmp de electroni de-localizați excitați de energia
luminoasă este acum adesea numit câmp fotonic. În plus, cum a menționat Mae-Wan Ho, pentru
ca toate procesele vieții funcționeze împreună, acestea trebuie, de asemenea, să se lege într-o
singură ordine ritmică complexă, în care cele mai rapide ritmuri (şi acestea sunt foarte
rapide: energie rezonantă transferată între molecule durează aproximativ 10-14 sec) sunt
modulate progresiv în unele mai lente, cum ar fi undele creierului, bătăil inimii şi cicluri
hormonale, ajungînd în cele din urmă la cel mai lent: ciclul de viaţa. Într-adevăr oscilaţiile
ritmice sunt un hallmark al organizării biologice, deoarece indică comportamentul coordonat al
moleculelor care, izolate una de alta, s-ar comporta aleatoriu.
Se dovedeşte că oscilaţii susţinute, indicând auto-organizare, au fost găsite într-o serie de procese
implicând SOR. Studiind producția de biofotoni de la sânge izolat, Voiekov şi colegii săi au găsit
în primul rând că aceasta creşte foarte mult prin stimularea producției SOR cu zymosan. Cea mai
remarcabilă a fost apariţia, în anumite condiții, de oscilații pronunțate. Rolul de regulator al
acestor biofotoni a devenit evident prin efectele de obținute reflectându-i înapoi în sânge: un
efect normal scăzută a fost crescut de reflecție-inversă; s-a redus efectul ridicat. Chiar şi în unele
materiale non-viaţă, de exemplu soluții de metil glioxal și glicină, a avut loc atât generare de
ROS şi eliberarea de biofotoni. În astfel de sisteme, s-a observat de asemenea că se dezvoltă
oscilaţii. În organismul viu, energia luminoasă emisă este doar în proporție mică față de totala
energie luminoasă produsă; cea mai mare parte este preluată de alte molecule unde serveşte ca
funcţie de control, pentru a declanşa sau modula reacțiile biochimice. Eliberarea ritmică a acestei
energii, care poate avea o gamă largă de frecvenţe ajungând chiar până la megahertzi, este în
concordanţă cu rolul ei de sdeclanșatoare a proceselor metabolice. Intradevar Voeikov sugerează
că nu amplitudinea ci mai repede modulațiile frecvenței s-ar putea să fie cel mai important factor
informativ reglarea celulară. Toate aceste modele temporere complexe (pe care Mae-Wan Ho le
compară cu o simfonie),sunt exact localizate în spaţiu. Poate că ar putea fi imaginat ca un cadru
de non-materiale de threedimensional muzică,a cărei melodie conduce componentele materiale
dansului ritmic al vieții.

Idei nou despre originea vieții

Constatarea că SOR şi biofotonii pot fi atât de uşor produși în simple soluții apoase l-a
determinat pe Voeikov să propună o alternativă revoluţionară cel mai frecvent acceptată, pentru a
înțelege originea vieții. El se bazează pe dovezi recente de disociere a apei în condiții foarte
simple, prin proceduri ca: agitare mecanică, iluminare şi congela-decongelare. Produșii unei
asemenea disocieri cuprind peroxid de hidrogen, radicali leberi de H și OH derivați de la
disocierea non-ionică a apei. Acești radicali pot apoi reacționa cu azotul și bioxidul de carbon
pentru a produce aminoacizi și alte molecule organice complexe. În acest mod devine plauzibil
să iei în considerare un scenariu în care oxigenul a aparut de la bun început odată cu apariția apei
pe pământ. Chiar și la acel moment, totuși, SOR și EES ar fi trebuit să apară. Aceștia curând s-ar
fi auto-organizat, si ar fi dezvoltat culturi de stabilitate dinamică caracteristică care pentru
început ar fi meritat numele de viață.

Așa cum profesorul Voeikov scrie în introducerea lui, ne apropiem de un important punct de
cotitură în biologie unde lasă în urmă bazele chimiei și fizicii secolului XIX și avansează
fundamentul propriei sale teoretii. Eu sper că acest articol va crește interesul pentru o asemenea
idee, și de asemenea, prin furnizarea unui modus operandi pentru terapii cu oxigen activate, va
crește și acceptarea lor generală în medicină."

Ozon produs de anticorpi în timpul uciderii bacteriilor

Scripps Research Institute

Data: 11 noiembrie 2002

Profesorul Richard A. Lerner, M.D., cu Profesorul Paul Wentworth, Jr., Ph.D., și o echipă de la
investigatori de la The Scripps Research Institute (TSRI) declară că anticorpii pot distruge
bacteriile jucând un rol necunoscut până în prezent în protecția imunității. În plus echipa a
descoperit că atunci când anticorpii fac acest lucru, ei par să producă gazul reactiv ozon.

“Ozonul nu a fost niciodată considerat înainte ca parte a biologiei, “ a spus Lerner, care este
profesor de imunochimie și deține Cecil H. and Ida M. Green Chair în chimie la TSRI. Raportul
va apărea într-o rubrică viitoare din Jurnalul Science.

Ozon poate fi parte a unui mecanism de ucidere nerecunoscut anterior, care ar mări rolul apărător
al anticorpilor, permițându-le acestora să participe directă. Mai înainte, se credea că anticorpii
doar semnalau un răspuns imunitar.

De asemenea, numiți imunoglobuline, anticorpii sunt proteine secretate produse de celule imune,
care sunt destinate să recunoască o gamă largă de agenți patogeni străini. După ce o bacterie, un
virus sau alte patogen intră în fluxul sanguin, anticorpii ţintesc antigeni - proteine, moleculelor
de grăsime, şi alti agenți patogeni - specifici acestor invadatori străini. Acești anticorpi alertează
apoi sistemul imunitar de prezența invadatorilor şi atrage la locul infecţiei celule imunitare letale.

În ultimii 100 de ani, imunologii au susținut cu tărie că rolul anticorpilor rolul anticorpilor era de
recunoaștere a agenților patogeni și să semnaleze sistemul imunitar pentru ca acesta să dea un
răspuns. Înţelepciunea tradiţională spunea că treaba murdară de ucidere a agenților patogeni a
fost să fie lăsată pe seama altor părți ale sistemului imunitar.

Acum, Lerner, Wentworth și colegii lor au demonstrat că anticorpiiau de asemenea abilitatea de a

ucide bacterii. Asta sugerează că decât să recunoască simplu antigeni străini și apoi să activeze
alte părți ale sistemului imunitar la locul infecției, anticorpii, ei înșiși, pot spori răspunsul
imunitar prin uciderea direcă a unor bacterii.

Anticorpii gac acet lucru prin producerea de peroxid de hidrogen oxidant. Peroxidul de hidrogen
este letal pentru celulele bacteriale deoarece face găuri în peretele celulei (celu liză) spărgându-le
și ucigându-le.

În ziarul Science, echipa de la The Scripps Research Institute (TSRI) raportează uciderea
efectivă a bacteriilor E. coli de către anticorpi prin producţia de peroxid de hidrogen specific
pentru bacterii.

În mod cert cel mai surprinzător rezultat găsit de , Lerner, Wentworth și colegii lor a fost faptul
că anticorpii par să facă și ozon, care ei l-au detectat prin semnătura chimică a acestora. Nicio
altă moleculă cunoscută nu are aceeași semnătură chimică. Niciodată, înainte, nu a fost detectat
ozon în biologie.

Toți anticorpii pot să producă peroxid de hidrogen, dar ei au nevoie prima dată să aibe
disponibilă o moleculă cunoscută ca oxigen “singur“ – o specie de oxigen foarte reactivă – ca să
o folosească ca substrat.

Oxigenul singur este o formă excitată electonic a oxigenului care formează spontan pe perioada
proceselor metalice normale sau când oxigenul este supus la lumină vizibilă sau ultravioletă în
prezența unui sensibilizator. Fagocitele înăscute celule imunitare, precum neutorfilele, produc de
asemenea oxigen singur și sunt cel mai probabil sursa de sustrat pentru anticorpi, deoarece în
timpul unui răspuns imunitar, anticorpii vor recruta neutrofile şi alte celule imunitare la locul
infecţiei.

Odată acolo, neutrofilele vor îngloba și digera bacteriile și alți agenți patogeni prin distrugerea
lor cu oxigen singur și alte molecule oxidative. Anticorpii reduc oxigenul singur prin
combinarea lui cu apă ca să producă peroxid de hidrogen, producând de asemenea și ozon.

Imunologie, Introducere – Ediția II. Lan R. Tizard. Saunders Publishing. "Respiratory Burst"

“De mare importanță în protejarea animalelor, sunt mecanismele bactericide ozidative ale
neutrofilelor. ”

**************************************************************

Boli imunologice – Ediția IV Max Sampler, M. D.; Little, Brown & Co. "Oxigenul este
necesar pentru activitatea optimă a fagocitelor."

“Superoxidul este toxic pentru multe micro organisme incluzând: bacterii, fungii, viruși,
micoplasme, chlamidia, Leishmania donovani, trypanosoma, schistosoma, și pot inactiva
mdiatori sulubili si chemo- momeli? (citokine și interleukine). Peroxidaza poate
stimula Anumite celule pentru a elibera serotonină și prostaglandin. Astfel sistemul are un rol
fiziologic la fel ca și rolul microbicidului”

****************************************************************

New England Journal of Medicine Vol. 298-#12 "Oxygen Dependent Microbial Killing by
Phagocytes."

Explzia respiratorie descrie o cale metabolică a cărei funcţie este să produceă un grup de agenţi
microbicidial foarte reactivi prin reducerea parţială a oxigenului. Scopul exploziei respiratorii
este de a oferi o baterie de agenți oxidanți care pot fi utilizată de
fagocite pentru distrugerea microorganismelor.

Terapia cu oxigen hiperbaric (TOHB) comparativ cu ozonoterapia

CATEGORY TOHB OZON

Formarea necesară Vastă Minimă
Siguranța înregistrării Neutră Excelentă
Cost de pornire Ridicat Moderat spre ridicat
Cost de operare Moderat Foarte scăzut
EFICIENȚĂ PENTRU:
Infecție virală Neutră Excelentă
Infecție bacteriană Bună Excelentă
Cancer Scăzută Excelentă
Paralizie cerebrală Excelentă Neutră
Claustrofobie Nu Excelentă
COPD Nu Bună
Zdrobire (leziune) Excelentă Neutră
Picior diabetic Excelentă Excelentă
Diabet Nu (dacă ia insulină) Excelentă
Epilepsie Nu Excelentă
Atac de cord Bună Excelentă
Oxigenare Excelentă Excelentă
Oxidare Bună Excelentă
Graviditate Nu Excelentă
Convulsii Nu Excelentă
Sinusite (răceli, etc) Nu Excelentă
Stres Neutră Excelentă
AVC Excelentă Excelentă
Eliminare de toxine Neutră Excelentă
Pierdere de greutate Scăzută Excelentă(W/Saună)

Ozonul a fost folosit pentru a trata:

Acariasis Cancer de orice tip Keratoză epidermică

Acnee Candida Epididymitis
Acrodermatită Carbuncles Epidermofităză
Otită medie acută Tromboză sinus cavernos Virus Epstein-Barr
Vestibulopatie acută Celulită Erizipel
Boala Addison Atrefie cerebrală Eritem larva
migrans
Adenocarcinom AVC Flavivrus
Adenovirus Boala Chagas Foliculită
SIDA Variolă Ottrăvite
alimentară
Alopecie Chlamydia Varicelă fulminantă
Alergii Colecist Furunculoză
ALS Durere cronică Gangrenă
Boala Alzheimer Boală cronică pulmonară Veruci genitale
Amebiasis Ciroză la ficat Giardiasis
Amenoree Coccidiomicoză Glaucom
Amiloidoză Colită Glioma
Fisură anală Colorado tick fever Boală glomerulară
Anemie Conjunctivitiă Glomerulonefrită
Angină Contact dermatitis Sindrom
Goodpasture
Angioderma Coronavirus Goută
Spondilita anchilozantă Boala Crohn\\\'s Boala Grave
Anthrax Cryptococcossis Sindrom Guillane-Barre
Stomatitiă aftoasă Cryptospiridiosis Leucoplazie păroasă
Ocluzie arterial Cistită Aritmie
Arterioscleroză Citomegalovirus Boală de inimă
Artrită Cutaneous larva migrans Hematom
Artroză Febra Dengue Hemoragie
Astm Dermatită Febră hemoragică
Ateroscleroză Diabet Hemoroizi
Athlete\\\'s foot Diverticulis Anemie hemolitică
Babesiosis Echovirus Hepatită de toate tipurile
Pneumonie bacteriană Eczemă Herpes de toate tipurile
Bartonellosis Ehrlichiosis Histoplasmoză
Basalinoma Empfsem HIV/HTLV
Bell palsy Encefalită Hipercolesterolemie
Bornholm myalgia Encepfalomielită Hipotensiune
Botulism Endocarditis Hipersensibilitate
Bronșită Endometrită Hipertiroidism
Bronchial aspergillus Endotalmus Huntingdon\\\'s
chorea
Bronhospasm Febră enterică Ihtioză
Brucellosis Enterită necrotică Ileită
Bullous pemphigus Sensibilitate de mediu Impetigo
Burkit lymphoma Carcinom epidermic Gripă
Sindrom Landry Orchitis Sennutsu fever
Febra Lassa Osteomielită Septicemie
Leishmaniasis Osteoporoză Herpes zoster
Leptospiroză Osteosarcom Șoc
Leucemie Otosclerozăs Sickle cell anemia
Leucoencefalopatie Pancreatită Sinusită
Leucopenie Panniculitis Arsuri de piele
Listerioză Papillită Spinalioma
Lupulus eritematos sistemic Paragripă Stafilococcus
Boala Lyme Boala Parkinson Stomatită
Limfogranulom Pediculoză Striatonigral degen
Pneumonie limfoidă P.I.D. Accident vascular cerebral
Limfom Pemphigoid Sifilis
Degenerare maculară Pernicious anemia Diskinezie tardivă
Malarie Poliomielită T. cruzi
Mastoidită Poliaterită Tendinită
Rujeolă Virus polioma Tetanus
Melanom Postpartum fever Tinea versicolor
Melioidoză Pneumocitoză Tinitus
Boala Meniere Pneumonie Zigomicoză Toracică
Meningită Proctitis Thrombopenic purpura
Migraină Mărirea prostatei Tromboflebită
Molloscum ecthyma Prurigo Tiroidită
Mononucleoză Psoriazis Togavirus
Morbilloform Toxiplazie pulmonară Sndrom Tourette
Oreon Pyoderma Ambliopie toxică
Scleroză multiplă Rabie Toxoplasmoză
Mialgie Radiculoneurită Traveler\\\'s diarrhea
Myasthenia gravis Relapsing fever Trench fever
Mycobacterium Retinitis pigmentoasă Trypanosomiasis
Miocardită Sindrom Reynold Tuberculoză
Micoză Boala Reynaud Tularemia
Mielită Reumatism Ulcer
Myonecrosis Artrită reumatoidă Uretrită
Miosită Rinită Urticarie
Neurodermatită Febră Rift Valley Spasm uterin
Neutropenia colitis Rubella Uveită
Ocular trachoma Salmonela Vene varicoase
Optic neuritis Salpingitis Varicella
pneumonia
Otită medie Scabie Retiopatie vasculară
Eritema oral Scleroderma Vasculită
Orbital cellulitis Demențiă senilă Warts
Wegener granuloma

UTILIZAREA OZONULUI ÎN CASĂ

Procedură generală:

1. Onectați generatorul la o priză de perete

2. Conectați legatura de oxigen la ieșirea din regulator a tubului de oxigen și apoi la intrarea
în generator
3. Conectați tubul de silicon la ieșirea din generator și apoi la piesa corespunzătoare
4. Deschideți valva tubului de oxigen și reglați debitul cu ajutorul regulatorului la 1/2 litru
/minut pentru un minut, apoi reduceți debitul cum e dat mai jos
5. Porniți generatorul de la intrerupător
6. Când ați terminat, închideți generatorul, închideți tubul de oxigen, deconectați legaturile, și
puneți totul la loc sigur.
Apă de băut:
1. Barbotă ozon în apă rece folosind difuzorul ceramic alb la 1/8 litru/ minut pentru 5 minute
pentru 1 pahar; 15 minute pentru 1 litru; 1 oră pentru 1 galon
2. Adaugă 2 picături de “Picături de minerale concentrate“
3. Bea pe imediat ce s-a facut, pe somacul gol
Insuflare:
1. Curăță intestinul cu o clismă (de preferat cu apă ozonată)
2. Montează generatorul cum s-a descris mai sus și conectază cateterul rectal
3. Setează debitul să fie la 1/32 litri/ minut
4. Lubrefiază cateterul, culcă-te pe partea sângă și introdu-l cam în 2 secunde
5. Pornește generatorul de la butonul pornire
6. Fă un masaj ușor pe zona abdominală în contrasensul acelor de ceasornic, începând din
partea jos-stânga abdomenului și asigură-te că gazul nu se pune doar într-o singură zonă
7. Când simți că ești plin, sau apar crampe, scoți cateterul, închizi generatorul, oprești
voxigenul 9închizând valva)
Insuflație vaginală:
1. Montează generatorul și conectază oxigenul și regulatorul cum s-a descris mai sus
2. Atașează un cateter curat lubrefiat
3. Setează regulatorul la 1/32 litri/ minut, și pornește generatorul
4. Dacă ai o senzație de arsură, și este prea disconfortabilă, oprește și încearcă din nou a doua
zi
5. După ce te-ai obișnuit , poți să-l folosești 30-40 de minute o dată.
Inserat în ureche:
1. Montează generatorul și conectază oxigenul și regulatorul cum s-a descris mai sus
2. Atașează adaptorul de plastic alb
3. Introdu cu grijă adaptorul în ureche
4. Setează regulatorul la debit de 1/32 litri/ minut și pornește generatorul
5. Fă fiecare ureche 5 minute. Va apîrea o drenare a urechii , uneori mai abundentă.
Bibliografie:
"Oxygen Therapies : A New Way of Approaching Disease"- by Ed McCabe Energy Publications
Alternatives Paperback (June 1988) Equitable Management Services; ISBN: 0-96205-270-1

"Flood Your Body With Oxygen" - by Ed McCabe; Energy Publications; Paperback, 2003; ISBN
0-9620527-2-8

"Oxygen Healing Therapies : For Optimum Health and Vitality" - by Nathaniel Altman;
Foreword by Dr. Charles H. Farr, MD, PhD; Paperback -
296 pages; Revised edition (September 1998); ISBN: 0-89281-793-3

"The Use of Ozone in Medicine" - by Dr. Siegfried Rilling, MD, and Dr. Renate Viebahn, PhD.
1987, Haug Publishers; Medicina Biologica

"The Use of Ozone in Medicine : A Practical Handbook" by Dr. Renate Viebahn Paperback,
revised edition (December 1994) Medicina Biologica;
ISBN: 3-77601-481-4
"Ozone : The Eternal Purifier of the Earth" - Dr. H.E. Sartori, MD, PhD, DSc. Hardcover, 1994;
McNaughton & Gunn, Inc., Selene, Michigan

"Oxygen: The Unmedical Miracle" - Elizabeth Baker Paperback, 1991; ISBN 0-93776-612-7

"Ozone" - Dr. Kurt W. Donsbach, DC, ND, PhD. Paperback, 1993; Subjects Worldwide Research
"Oxygen, Oxygen, Oxygen" - Dr. Kurt Donsbach, DC, ND, PhD Paperback, 1993, The Rockland
Corporation; ISBN 1-56959-570-4

"Health Alternatives" - Dr. Alex Duarte, OD, PhD 1991

"Hydrogen Peroxide : Medical Miracle" - by Dr. William C. Douglass, MD Paperback edition

(January 1996) Intrepid Group Inc; ISBN: 1-
88523-607-7

"The Calcium Factor" - Dr. Carl J. Reich, MD & Robert R. Barefoot Paperback, 1992; ISBN 0-
96337-032-4

NOUTATI

TESTIMONIALE

27
FEB

TRATAMENT BIOFOTONIC

Tratarea sangelui cu lumina ultravioleta este o metoda folosita in America de 70 de ani. Ea consta in expunerea sangelui
pacientului aflat intr-un cilindru de cuartz la lumina ultravioleta si apoi retransfuzarea acestuia in corpul pacientului sau
reinjectarea intramusculara a sangelui.

09
OCT
Ozonoterapia ii ajuta pe bolnavii de reumatism

O treime din adultii Europei sufera de boli reumatice, care sunt dealtfel cele mai frecvente boli cronice intalnite pe continent,
conform unui studiu realizat de Organizatia Mondiala a Sanatatii. In ajutorul acestor bolnavi vine ozonoterapia. Aceasta are
efecte remarcabile in boli precum afectiuni reumatice, artroze, l...

Dr. Genes Ciprian Va rog sa nu mai trimiteti mesaje prin intermediul rubricii testimoniale pentru ca nu am cum sa rasp...
Malus Maria maluslia @yahoo.com Sotul meu a fost operat de ulcer varicos in 1985 acum s-a redeschis rana va rog sa-mi
spone-ti d...

© Copyright 2013 Top Med Ozon Srl Web design by Royalty