După Dr.

Saul Pressman
 
Dr. Saul Pressman detine titlul de Doctor în terapie sistemică fiind absolvent al Facultatii Romano Bizantine din
Norfolk, Virginia. El este autorizat de către Sinodul Romano Bizantin ca să predea cursuri despre Tehnica
Hipertermică cu ozon, care a fost acreditată de catre Facultate.
 
Terapia sistemică este o metoda de refacere prin care o persoană este ajutată să descopere că: starea de bine este
dependentă de corp minte si spirit luate la un loc; fiecare persoană este responsabilă pentru ajungerea și menținerea
stării de bine; astfel starea de bine este dependentă de urmarea cailor si terapiilor naturale; prevenirea bolilor stă în
capacitatea interioară a fiecăruia.
 
Terapia sistemică arată calea spre starea de bine oferind sfaturi bune si oportunități de învățare astfel încât fiecare
persoană să poată lua decizii inteligente și să fie informat despre varietatea de factori care influențează întreaga sa
stare de bine. Această stare de bine este o stare naturală de existență indiferent de vârsta persoanei.
 
SĂ-ȚI CUNOȘTI DREPTURILE
 
Canada și USA sunt semnatarele Declarației de la Helsinki a Organizației Mondiale a Sănătății care spune:
“În tratarea unei persoane bolnave, doctorul trebuie să fie liber să folosească o nouă măsură de diagnoză sau
terapie, dacă după decizia ei/lui acesta oferă speranța de salvare a veții, prin restabilirea sănătății sau atenuează
suferința.”
 
Orice colegiu al medicilor sau un bord echivalent autorizat medical care investighează sau hărțuiesc un medic care
folosește ozonoterapia, reprezintă o încălcare a Declarației de la Helsinki.
 
Cuprins
Istoria ozonului medical......................................................
Tipuri de generatoare de ozon...........................................
Plasma rece generatoare de ozon .....................................
ElectroziI de sticlă de la Plasmafire ..................................
Concentrația de ozon..........................................................
Ozonul si magneții .............................................................
Ozon pentru prevenire.......................................................
Protocoale de ozonoterapie ............................................
Importanța valorii Concentrație-Timp (tabel/diagramă).
Valoarea CT: Concentrație Timp .......................................
Apa ozonată ......................................................................
Ozonând limfa; Respirând ozon.......................................
Darul naturii ......................................................................
Dozaj și frecvență ..............................................................
Metode de aplicare ...........................................................
A te confrunta cu graba de a vindeca ...............................
Tabel cu protocoale cu ozon .............................................
Contraindicații pentru diverse protocoale .......................
Hipertermia ......................................................................
Răspuns la tratament .......................................................
Terapii colaterale .............................................................
Superoxigenarea pentru sănătate ....................................
Confirmarea lucrării Doctorului Warburg .......................
Prevenirea cancerului ......................................................
Ce face ozonul ? ...............................................................
Cum acționează ozonul ....................................................
Vaccinare sau ozon ..........................................................
Cauza bolilor ....................................................................
Teorii controversate despre infecții ..............................
Uleiul de in și terapiile cu oxigen ....................................
Beneficiile ozonului pentru atleți ....................................
Radicali liberi ...................................................................
Îndoieli asupra teoriei radicalilor liberi ...........................
Radicalii liberi și întregul organism .................................
Ozon produs de anticorpi .................................................
Frânturi despre ozigen/ozon ............................................
HBOT (Terapia cu oxygen hyperbaric) în comparație cu ozonoterapia ............................
Ozon folosit pentru tratare ..............................................
Folosind ozon acasă .........................................................
Bibliografie ......................................................................
 
ISTORIA OZONULUI MEDICAL
 
Ozonul a fost descoperit și denumit pentru prima oară in 1840, de către omul de stiință german C.F. Schonbein.
Primele generatoare de ozon au fost dezvoltate de Werner von Siemens in Germania in 1857. Prima relatare în care
ozonul a fost folosit pentru purificarea sângelui în tuburi test , a fost cea a germanului Dr. C Lender în 1870.
 
În America prima folosire terapeutică a ozonului a fost cea a doctorului John Kellogg , în saune cu aburi de ozon , în
sanatoriul lui din Battle Creek, Michigan în 1880, după cum a scris în cartea lui numită “Difteria : natura, cauzele,
prevenirea si tratarea acesteia ”.
 
In octombrie 1893, a fost instalată în Ousbaden, Olanda, prima uzină de apă din lume care trata   apa folosind ozon,
iar acum în zilele noastre sunt peste 3000 de municipalități din întreaga lume care folosesc ozon pentru curațirea
apei și a apei menajere , incluzînd toate marile orașe.
 
În 1885, Asociația Medicală din Florida a publicat   “Ozon ” scris de Dr. Charles J. Kenworthy, MD, în care se
detaliază utilizarea ozonului în scopuri terapeutice .
 
În septembrie 1896, geniul în electricitate Nikola Tesla, a patentat primul său generator de ozon iar in 1900 a
întemeiat Tesla Ozon Co. Tesla a vândut la doctori, pentru uz medical, mașini de făcut ozon și ulei de măsline
ozonat.
 
În 1898, Institutul de Vindecare prin Ozonoterapie a debutat la Berlin, prin Thauerkauf și Luth. Ei au experimentat
injecțarea cu ozon. În 1898 după Dr. Eugene Blass, ozonul era legat de  magneziu într-un process catalitic ca să
producă Homozon. Începând din 1898, Dr. Benedict Lust, un doctor german practician în New York, a pus bazele
practicării terapiei naturiste prin  ozonoterapie.
 
Tot în 1898, doctorul homeopat S.R. Beckwith din New York, a publicat o broșură în care descrie utilizarea invenției
lui, Termo-Generatorul de Ozon în tratarea unei largi varietăți de boli.
 
În 1902, J.H. Clarke din Londra,  în "A Dictionary of Practical Materia Medica", descrie succesul folosirii apei ozonate
("Oxygenium") în tratarea anemiei, cancerului, diabetului, gripei, otrăvirea cu morfină, răni ulceroase, otrăvire cu
stricnină și tuse convulsivă.
 
In 1902, Dr. Charles Linder,MD, din Spokane, Washington, a declarat într-un articol dintr-un ziar local că a injectat
ozon ca o parte standard în practica lui medicală.
 
În 1904, " Utilizarea medicală a hidrozonului (apă ozonată) și a glicozonului (ulei de măsline ozonat) de Charles
Marchand, un chimist din New York, a apărut în a 19-a sa editie. Cartea este în Biblioteca Congresului având pe ea
ștampila de aprobare a US Surgeon General.
Această utilizare activă a terapiei cu ozon precede înființarea în 1906 a Administrației Alimentelor și Medicamentelor (
FDA – Food and Drugs Administration) și ca urmare terapia cu ozon se califică să fie acceptată aici ca ceva de pe
vreme bunicului.
 
În 1911, a fost publicat "Manualul de lucru pentru curenți de frecvență înaltă" de Dr. Noble Eberhart, MD, șeful
Departamentului de terapii fiziologice, de la Universitatea Loyola, Chicago. În capitolul 9, el detaliază utilizarea
ozonului în tratarea tuberculozei, anemiei, tinitusului, tusei convulsive, astmului, bronșitelor, febrei ridicate, insomniei,
pneumoniei, diabetului, gutei și sifilisului.
 
În 1912, Dr. H.C. Bennett publică "Ghidul electo-terapeutic". El a descris utilizarea Ozonului; ozon inhalat după
trecerea prin ulei de eucalipt, pin sau cimbru. 
 
În 1913, s-a format de către Dr. Eugene Blass si câțiva asociați germani, Asociația Răsăriteană pentru Oxigeno
Tterapie.
În timpul primului război mondial (1914-1918) ozonul a fost folosit pentru tratarea rănilor, picioarelor tăiate,
cangrenelor și a efectelor de la gazele otrăvitoare.
 
În 1915 Dr. Albert Wolff din Berlin a folosit de asemenea ozon pentru cancerul de colon, cancerul cervical și ulcerul
gastric.
 
In 1920, Dr. Charles Neiswanger, MD, Președintele Universității de medicină a Spitalului din Chicago, a
publicat "Practica electo-terapeutică". Capitolul 32 a fost denumit "Ozonul ca agent terapeutic".
 
Cam în 1920, Nikola Tesla a permis producția sub licența lui, a unui purificator de aer cu ozon în Canada, bazat pe
modelul cu plasma rece.
 
În 1926, Dr. Otto Warburg de la Keiser Institute din Berlin, a anunțat că a descoperit cauza apariției
cancerului ca fiind o lipsă de oxigen la nivel celular. Pentru descoperirea lui , el a primit Premiul Nobel pentru
medicină în 1931 și din nou în 1944, fiind singura persoană care a primit vreodată două Premii Nobel pentru
medicină. El a fost de asemenea nominalizat și pentru al teilea Premiu Nobel.
 
În 1929, cartea numită "Ozonul și acțiunea lui terapeutică" a fost publicată în SUA, ea conținînd 114 boli și modul
cum să le tratezi cu ozon.  
 
În 1930, dentistul elvețian, Dr. E.A. Fish a folosit ozon în stomatologie, și a scris multe lucrări despre asta. Tot el, în
1932 , a prezentat ozonul chirurgului austriac Dr. Erwin Payr.
 
În 1933, Asociația Medicală Americană, condusă de Morris Fishbein, stabilește să elimine toate terapiile medicale
care concurează tratamentele cu medicamente. Atunci a început în SUA descurajarea terapiei cu ozon și ea continuă
și astăzi, exceptând zece state SUA, unde doctorii sunt protejați de legile statelor respective. La cererea Asociației
Medicale Americane, prin anul 1940, FDA a început sechestrarea generatoarelor.
 
În 1935, M. Sourdeau a publicat în Franța o lucrare de „Ozonoterapie”.
 
Dr. Aubourg și Dr. Lacoste erau fizicieni francezi care au folosit insuflarea cu ozon în 1934-1938. Aubourg, în 1938, a
scris „Ozon medical: obținere, dozaj, și metode clinice de aplicare ”. El a folosit ozon rectal, vaginal, a injectat în răni
și prin inhalații. În cele 8000 de aplicații, nu au existat efecte secundare dăunătoare.
 
Prin 1940, Dr. Hans Wolff a scris cartea „Terapia cu ozon”.
În 1942, a fost publicată „Detoxifierea Gordon și hidro operația: teorie și practică”, acoperind folosirea ozonului ca și
curățător al colonului.
În timpul celui de-al doile Război Mondial Dr. Robert Mayer a învățat despre terapia cu ozon de la prizonierii germani
de război în Ellis Island, și a folosit ozonul în următorii 45 de ani de practică medicală.
În 1944, Dr. Otto Warburg câștigă al doilea Premiu Nobel pentru medicină pentru descoperirea cauzei ce stă la baza
formării cancerului respectiv respirația defectuoasă a celulei.
În 1948, Dr. William Turska din Oregon a început să utilizeze un aparat de ozon model propriu (Atethozone). În 1951
Dr. William Turska a scris articolul „Oxidarea”, valabil încă și zilele noastre.
În 1952 Institutul Național de Cancer a verificat descoperirile lui Dr. Otto Warburg potrivit cărora lipsa oxigenului ar fi
cauza cancerului.
Din 1953, germanul Dr. Hans Wolff a început pregatirea multor doctori în ozonoterapie.
În 1954, Frank Totney a publicat „Oxigen: Stăpânul cancerului”.
În 1956, Dr. Otto Warburg a publicat „Privind originea celulelor cancerigene”,  în Știința, 24 februarie 1956, vol.123,
num. 3191.
În 1957, Dr. J. Hansler a patentat un generator de ozon care a stat la baza extinderii în Germania a ozonoterapiei în
ultimii 40 de ani. Astăzi, peste 8000 de doctori germani folosesc zilnic ozonoterapia.
În 1961, Enciclopedia Tehnologiei Chimice a specificat: „De-a lungul istoriei de 80 de ani de folosire pe scara largă a
ozonului, nu a fost niciodată atribuită acestuia moartea vreunui om”.
În 1961, Dr. Hans Wolff a introdus tehnicile autohemoterapiei majore și minore.
În 1966, Dr. Otto Warburg, director la „Max Planck Institute for Cell Physiology” a ținut o prelegere pe tema „Cauza
principală și prevenirea cancerului” la o întîlnire a laureaților Premiului Nobel la Lake Constance, Germania.
În 1971, Dr. Hans Wolff and Prof. Dr. Siegfried Rilling au fondat Societatea Medicală Germană pentru Ozonoterapie.
În 1972. Asociaţia Internaţională de Oxigeno Terapie a fost fondată de Dr. George Freibott ca successor al Asociaţiei
Răsăritene pentru Oxigeno Terapie din 1913.
În 1977, Dr. Renate Viebahn furnizează o privire de ansamblu asupra acţiunii biologice a ozonului.
În 1979, Dr. George Freibott a tratat cu succes, cu ozon, un pacient haitian cu SIDA, suferind de Sarcomul Kaposi.
În 1980, Dr. Horst Kief a relatat de asemenea despre reuşite cu ozonoterapia pe pacienţi cu SIDA.
În 1980, F. Sweet, et al, publică „Ozonul inhibă selectiv creşterea celulei cencerigene umane” în ziarul revizuit,
Stiinţa, Vol. 209.
În 1982, Manualul şcolar medical german - „Ozon medical”- este publicat de Dr. E. Fisher în Publicaţii Medicale din
Heidelberg.
În 1983, prima Asociaţie Internaţională de Ozon a ţinut o conferinţă la Washington, D.C., SUA, despre ozonul
medical. Rezumatele au fost publicate în cartea „Aplicaţii medicale ale ozonului”, compilate şi editate de Julius
Laraus.
În 1985, Dr. Renate Viebahn publică „Procesul biochimic care stă la baza ozonoterapiei”.       Dr. Siegfried Riling a
publicat   „Aplicaţii clinice de bază a ozonoterapiei”.
În 1987, Dr. Siegfried Riling şi Dr. Renate Viebahn au colaborat la publicarea „Utilizarea ozonului în medicină”, fiind
în prezent manualul standard pentru aplicaţii ale ozonului.
În 1990, cubanezii relatează despre succese în tratarea cu ozon a glaucomului, conjuctivitelor şi retinitei pigmentare.
În 1992, ruşii relatează despre folosirea cu succes a ozonului în baie cu apă sărată, la tratarea arsurilor.
În iunie 1994, Plasmafire Intl, a sponsorizat un simpozion în Vancouver, cu 160 participanţi, şi ca un rezultat direct,
ozonoterapie este recunoscută ca o modalitate acceptată pentru Asociatia Naturistă a BC, cu peste 40 de medici
care-si trateaza pacientii prin ozonoterapie.
                           Astăzi, după 125 de ani de utilizare, ozonoterapia este recunoscută în Germania, Italia, Franţa,
Rusia, Romania, Ungaria, Jugoslavia, Bulgaria, Israel, Japonia, Singapore, Brazilia, Cuba, Mexic, 4 provincii
canadiene şi 14 state SUA (Alaska, Washington, California, Colorado, Nevada, Texas, Oklahoma, Georgia, New
Zork, North Carolina, Ohio, Minnesota).
TIPURI DE GENERATOARE DE OZON  
Nikolas Tesla a declarat că oxigenul este singurul gaz care va ridica şi va purta energia electrică. Făcând aceasta el
devine extrem de interesat şi caută să se combine ozonul cu toate celelalte substanţe. Lista substanţelor care sunt
inerte la ozon este foarte scurtă, si aceasta include sticla, Teflonul, Kynar, Viton, Lexan şi silicon. De aceea orice
generator de ozon şi echipamentul auxiliar trebuie să fie compus numai din aceste substanţe inerte. Exista câteva
tehnici diferite folosite pentru producerea ozonului cu grad medical, unde lipsa de contaminare este crucială.
Primul tip de generator foloseşte ca sursă o lampă cu lumină ultravioletă. Aceasta produce o foarte mică cantitate de
ozon cu o frecvenţă îngustă de lăţime de bandă aluminii ultraviolete. Această metodă se potriveşte la purificarea
aerului, deoarece în acestă lăţime de bandă, doar UV reacţionează cu oxigenul, și este prea puțin pentru scopuri
medicale. Un alt inconvenient este faptul ca lampa cu UV se degradeaza ușor în timp și se arde.
A doua metoda de producere a ozonului este descărcarea in coroana, unde un tub cu catod fierbinte sau rece este
înconjurat de un anod metalic. Uneori această metodă poartă denuminrea de arc rece sau descărcare silențioasă.
Cele mai bune sunt cele cu mediu dual dielectric,deoarece electrozii au un strat de sticlă care separă fiecare
componentă de fluxul de gaz. Asta previne contaminarea ozonului, dar datorită curentului electric atras de metal
acestea sunt predispuse la arc electric si ardere. Aceste generatoare din acest motiv au viaţă scurtă de funcțoinare.
Dacă intră apă pe tub, acesta se arde imediat.
În concluzie, generatoarele cu arc electric fac multă caldură şi trebuie să aibe ventilatoare mari pentru a preveni
supraîncălzirea lor.
Fiabilitatea scăzută a blocat mereu dezvoltarea generatoarele de ozon cu arc electric, iar prin anii 40, în SUA, a fost
un motiv important pentru doctori ca aproape să abandoneze terapia cu ozon. In plus se confruntau şi cu presiuni din
partea Administraţiei Alimentelor şi Medicamentelor si a Asociaţiei Medicale Americane. Producătorii de asemenea
generatoare se pare că ştiau de limitele acestora şi ofereau doar trei ani de garanţie.
Din fericire există şi o a treia metodă de produs ozon curat pentru medici. Această metodă se numeşte plasmă rece
şi foloseşte tije de sticlă pline cu gaze nobile,excitate cutensiune înaltă. Microdescărcările electrice dintre tije
formeaza un câmp de plasmă electrostatic care transformă oxigenul în ozon. Din moment ce nu există un curent
apreciabil, nu există arc sau ardere. Astfel generatorul are viaţă lungă, limitată doar de calitatea transformatorului.
Modelul originalul al generatoarelor cu plasmă rece a fost inventat de Nikola Tesla în anii 20 iar acestea, după 80 de
ani , încă funcţionează.
Multe companii susţin că au generatoare cu plasmă rece, dar examinarea lor arată că folosesc anod metalic, ceea ce
înseamnă că sunt cu arc electric, dependente de curent, şi predispuse la o defectare rapidă.
PLASMĂ RECE GENERATOARE DE OZON
Nikola Tesla a fost cel mai mare inventator pe care lumea l-a avut vreodată. Creierul său creativ a produs modele
originale pentru toate aparatele electrice folosite azi pentru a transmite puterea curentului alternativ, la motoare,
generatoare, iluminat, radio, radar, etc. Informaţia despre geniul lui Tesla s-a raspândit mai ales în ultimele două
decenii, după decenii de interzicere a inventiilor acestuia. Mai puţin cunoscută este implicarea lui Tesla în
dezvoltarea generatoarelor de ozon.
În 1896, Tesla a scos un patent pentru un generator de ozon cu descărcare in coroana, folosind plăci de metal
încărcate care acționau în aerul ambiental. Ăn 1900, Tesla a inființat Tesla Ozon Co. și a pornit producția acestor
generatoare. Clenții lui erau medici naturiști și alopați care au aplicat bucuroși în practica lor, această terapie
puternică. Barbotarea de ozon prin uleiul de măsline sau alte uleiuri a fost folosit pe scara largă la acel
moment. Catalogul Sears din 1904 oferea un aparat pentru acest scop, folosind uleiuri de eucalipt, pin și izmă creață.
Tesla producea un gel facut prin barbotarea ozonului în ulei de măsline pină la solidificarea lui, si îl vindea doctorilor.
După un timp, Tesla a inceput să primească reclamații de la câțiva doctori că generatorul produs de el s-a ars.
Supărat din acestă cauză, Tesla și-a pus în minte să să inventeze o metodă de generare a ozonului care să devină
una fara lipsuri. El a realizat că fluxul de curent dintr-un punct fierbinte de pe anodul metalic a cauzat scurtcircuitul și
arderea ulterioară. El a realizat că pentru a atinge o viață lungă de funcționare trebuie să elimine curentul prin
eliminarea metalului. Asta l-a condus la abordarea electrostatica a problemei, lucru cu care era pe deplin familiarizat,
facilitând tensiunii înalte să trecă peste golul dintre electrozi fără pierdere de curent.
Pentru transportul încărcăturii electrostatice , el a folosit gaze inerte în tuburi de sticlă. Acesta a produs un câmp de
plasmă rece care a energizat oxigenul transformându-l în ozon și rezultând un generator care s-a dovedit a fi
imposibil să se ardă. Unitatea folosea aer ambiental, si producea o cantitate mică de ozon care era trecut peste un
pacient culcat si care îl inhala. Tesla
producea aceste generatoare la o companie din Canada. Mai există încă câteva din aceste generatoare produse în
1920, care au fost ținute in uz funcționând și astăzi ca purificatoare de aer, după 80 de ani de la fabircație.
 
Tesla a simțit că această invenție a fost de așa o importanță pentru sănătatea umană, încât nu a patentat modelul; în
schimb el a dat gratuit dreptul tuturor sa-l constuiască. Din pacate asta a însemnat că în final ideea s-a pierdut ,
deoarece nu a existat un patent înregistat care să fie folosit.
 
ELECTROZII DE STICLĂ DE LA PLASMAFIRE
 
În 1993, partenerului meu și cu mie ne-a fost arătat un generator Tesla din 1920, care opera pe aer. Ghidați de
această idee, noi am putut să perfecționăm modelul lui Tesla, folosind ca sursă oxigen pur, și producând un
generator de ozon medical de cea mai înaltă calitate posibilă. De atunci au fost vândute peste 3000 de astfel de
generatoare Plasmafire și niciunul nu s-a stricat. Avantajul acestui sistem este longevitatea lui inerentă și puritatea
absolută a O2/O3 ce rezultă. Nu exista deloc metal, de aceea nu este nici o posibilitate de contaminare, sau ca
electrozii să facă scurtcircuit. Electrozii pot funcționa continuu fără răcire, chiar dacă merg 24 de ore pe zi, lucru care
noi îl facem cînd producem gelul de ulei ozonat (Darul Naturii). Mulți competitori declară că au generatoare în
întregime cu sticlă, dar noi suntem singurii producători de generatoare pentru ozon medical care au electrozi
adevarați pentru a face plasmă rece. Această tehnologie acceptă intrarea apei accidentale în interiorul electozilor de
sticlă fără să-i ardă. Dacă intră apă în electrod, intra oxigen pur prin tub până la uscarea acestuia.
 
Tehnica plasmei reci are propriile idiosincrasii, dintre care una este concentrația ei maximă. (cca. 70 ug/cc).
Interesant de punctat este faptul că cel mai puternic răspuns al sistemului imunitar (producția de interleukină-2 și
interferon gama) apare la o concentrație de ozon de 30-55 ug/cc (Utilizarea ozonului în medicină- Rilling și Viebahn,
1987). Instinctul lui Tesla că cea mai bună metodă de producere a ozonului este cu plasma rece, a fost verificat abia
acum, în zilele noastre.
 
O altă caracteristică a plasmei reci este timpul ei lent de acumulare și sensibilitatea la debit. Profitând de această
sensibilitate noi utilizăm un regulator de precizie cu ajutorul căruia se poate seta debitul, de către cei care îl folosesc
acasă, la 1/32 litri pe minut (1/32/l/min), pentru a atinge(în siguranță) cea mai înaltă concentrație. Acesta este perfect
adaptat pentru insuflare. După pornirea generatorului, este produsă o concentrație scăzută iar pe măsură ce timpul
trece, crește încet concentrația, permițând corpului să se acomodeze și să absorbă o cantitate maximă de ozon. În
trei minute câmpul de plasmă este complect stabilizat, generatorul producând concentrația lui maximă, iar organismul
este capabil să absoarbă ozonul la debitul lui de intrare. Cu acestă tehnică, se fac insuflații rectale care durează 15-
20 de minute sau insuflații vaginale durând tot 15-20 de minute. În ureche este suficient 5-15 minute.
 
Fiabilitatea si curățirea generatoarelor de ozon, au fost problemele cu care se confruntau intotdeauna producătorii
acestora. Este ușor și ieftin să faci un generator de ozon; totuși construcția unui generator care să producă ozon
curat și să dureze o viață nu mai este la fel de ușor și de ieftin.
CONCENTRAȚIA OZONULUI
 
Ozonul medical este produs în concentrații variabile. Cantitatea de ozon în comparație cu cantitatea de oxige din
masa de gaz este exprimată în procente. Ozonul se măsoară în micrograme (ug) de ozon pe mililitru (ml sau cc) de
amestec. Un litru de oxigen cântărește 1,4 grame. Prin urmare avem:
 
0.5 % X 1.4 gm/l =  7 ug/ml
1.0 % X 1.4 gm/l = 14 ug/ml
1.5 % X 1.4 gm/l = 21 ug/ml
2.0 % X 1.4 gm/l = 28 ug/ml
2.5 % X 1.4 gm/l = 35 ug/ml
3.0 % X 1.4 gm/l = 42 ug/ml
3.5 % X 1.4 gm/l = 49 ug/ml
4.0 % X 1.4 gm/l = 56 ug/ml
4.5 % X 1.4 gm/l = 63 ug/ml
5.0 % X 1.4 gm/l = 70 ug/ml
 
5 % or 70 ug/ml este considerată limita de sus a concentrației de ozon medical pentru uz intern.
 
Dr. Greenberg, anterior Clinicii Kief, a arătat, în vitro, că la o concentrație de 90 ug/ml a apărut o ondulare a celulelor
roşii din sânge care era în mod cert dăunătoare. Exprimentele lui F. Sweet și altii, au arătat inhibarea creștrii în
celulele sănătoase  la o concentrație de peste 70 ug/ml. Dacă ne menținem sub acest nivel, nu vom avea nicio
problemă. Generatoarele care produc o concentrație mai mare pot fi periculoase pentru folosirea lor acasă. Demn de
semnalat este că, generatoarele cu plasmă rece au o limitare din construcți la cca. 70 ug/ml, fiind în intervalul de
siguranță. Noi suntem mândrii de faptul că nimeni niciodată nu s-a rănit folosind generatoarele noastre.
 
Terapia cu ozon medical, asociată cu medicamente, s-a dovedit a fi o modalitate extrem de sigură și fără efecte
secundare dăunătoare. În 1980, într-un studiu făcut de Societatea Germană Medicală pentru Terapie cu Ozon, 644
de terapeuți au fost inrevievați cu privire la pacienții lor, cu un total de 5.579.238 la care s-au administrat tratamente
cu ozon. Dintre aceștia doar 40 de cazuri au prezentat efecte secundare (ceea ce reprezintă o rată incredibil de
scăzută, de 0,000007% ) și 4 decese. Astfel s-a dovedit că terapiea medicală cu ozon este cea mai sigură terapie
concepută vreodată.
 
Prof. B. Halliwell de la Universitatea din Londra, a declarat, după cercetarea acestui subiect, că nu a fost niciodată
citat în Literatura medicală un caz în vivocare să fie afectat de către radicalul de oxigen O1.
 
OZONUL ȘI MAGNEȚII
 
Doctorii au susținut că ei pot îmbunătății ozonoterapia prin folosirea simultană cu magnetoterapia. Pot fi folosiți
magneți permanenți orientați cu polul nord spre corp, puși sub masa de tatament sau în spate la o saună
personală.Magnetii determină o polarizare a celulelor roșii din sânge, datorita fierului pe care îl conțin. Polarizarea le
determină să se respingă una pe alta și să se despartă, făcându-le mult mai flexibile și îmbunătățind consumul
oxigenului în plămâni. Ozonul determină de asemenea degruparea celulelor roșii din sânge, făcându-le mai flexibile,
astfel că ele se pot ramifica pătrunzând în cele mai fine capilare, îmbunătățind microcirculația, facând multe boli să
dea înapoi sau prevenindu-le. Este un efect sinergic între ozon și magneți; ambele lucrează mai bine împreună.
 
OZONUL PENTRU PREVENIRE
 
Celulele corpului uman funcționeză în urma arderilor care transformă zăhărul în oxigen spre a oferi energie.
Reziduurile produse sunt bioxidul de carbon și apă. Dacă nu există suficient oxigen la nivel celular, arderea va fi
incompletă si se va forma monoxid de carbon și acid lactic. Corpul nu poate scăpa ușor singur de monoxid; acesta
din urmă împiedică hemoglobina să readucă oxigen prospăt de la plamâni și temperatura corpului coboară. Acidul
lactic incarca sistemele blocand transmiterea impulsului nervos, și în final cristalizând și cauzînd degenerarea în timp
ce apa din corp devine tot mai murdară.
 
Este nevoie de mai mult oxigen care să oxideze acele toxine. Dacă nu e suficient oxigen disponibil toxinele cresc.
Sângele va transporta o încărcătura grea de deșeuri, și limfa va deveni tot mai incarcata. În cele din urmă, toxinele
vor fi depozitate în grăsimi și greutatea corpului va crește. Radicalii liberi vor prolifera iar toxinele vor bloca
mecanismele enzimatice de curatare a acestora. Astfel apar bolile.
 
Sute de boli diferite enumerate in medicina alopată, nu sunt decât simtome a acestei stări – acumulare toxică – în
care, cauza principală este hipoxia, sau foamea de oxigen la nivel celular. Aceasta este cauza bolii degenerative.
 
Astfel, ozonul iese în evidență eliminând toxinele din corp.
 
Ozonul este o unealtă terapeutică atat de puternică deoarece distruge răul de la rădăcină prin oxidare și oxigenare.
Ozonul folosit în mod regulat , în timp, va curăța în siguranță toate fluidele și țesuturile din corp, și va oferi un mediu
îmbogățit în oxigen pentru toate celulele corpului, obținând un nivel ridicat de imunitate împotriva multor boli
obișnuite, și fără necesitatea vaccinurilor care au și ele încărcătura lor toxică.
 
PROTOCOALE PENTRU TERAPIA CU OZON
 
Există douăzecișipatru de metode de administrare a ozonului terapeutic (acasă sau în clinică):
 
            1.  insuflatii auriculare (în ureche)
2.  insuflații vaginale
3.  insuflații rectale
4.  consumând apă ozonată
5.  pîlnie cu ventuză
6.  învelirea membrelor cu pungi
7.  insuflații în vezică
8.  baie ozonată
9.  inhalație prin ulei de măsline
10. saună cu aburi
11. masaj cu ulei ozonat
12. clismă cu apă ozonată
13. injecție intravenoasă
14. autohemoterapie
15. injecție intra arterială
16. injecție direct în tumoră
17. intracutanat (vezicule)
18. subcutanat
19. intramuscular
20. intra-articular
21. insuflații uterine
22. ambalarea în saci subatmosferici
23. ozon hiperbaric
24. apa ozonată pentru uz dentar
 
 
 
 
IMPORTANȚA VALORII CONCENTRAȚIE –TIMP
 
DATE DUPĂ PRODUCEREA OXIDARII
 

Debit Concentrație Timp Volumul total Ozon total Valoare C x T

l/m ug/ml min ml ug
1/32 30 32 1000 30.000 960
1/16 30 16 1000 30.000 480
1/8 30 8 1000 30.000 240
1/4 30 4 1000 30.000 120
1/2 30 2 1000 30.000 60
 
CONCENTRAȚIE x TIMP = VALOARE CT  
 
Ozonul a fost utilizat de peste 100 de ani, la epurarea apei pentru populația marilor orașe. Inginerii hidrotehnicieni au
o valoare care o folosesc la măsurarea eficienței ozonului lîn purificarea apei. Aceasta este valoarea CT. Este
produsul dintre concentrație x timp (CxT). Această informație a fost trecută cu vederea de lumea medicală. Timpul în
care ozonul este în contact cu  țesutul uman este de o mare importanță. Ozonoterapia a luat în considerare doar
concentrația și volumul total de ozon, și a ignorat factorul timp.
 
Când faci insuflații rectale, dacă concentrația este de 45 ug/ml, și durat de timp a expunerii este 2 minute, valoarea
CT va fi 45x2 =90. Dacă totuși, expunerea este de 16 minute, CT va fi 45x16=720. O valoare mai ridicată a CT este
un lucru mai de dorit, deoarece procesul de oxidare este mai amplu. Pentru a fi în măsură să prelungești timpul de
expunere, este necesar să ai un debit foarte scăzut. Industria ozonului a calibrat echipamentele sale la un debit de
1/2 2 litri/minut. Totuși , folosind un regulator care permite un debit de 1/32 litri/minut, este posibil să ai un timp de
expunere de 30 de minute. În general concentrația de ozon este invers proporțională cu debitul, rezultă că cel mai
mic debit produce ce mai mare concentație. De exemplu , la 1/32 litri/minut, generatorul nostru Beta produce 50
ug/ml. Insuflația rectală de 30 de minute va produce o valoare CT de 50x30=1500. Este un avantaj clar să scazi
debitul insuflației, care în plus reduce problema crampelor.
 
Există de asemenea un avantaj suplimentar, utilizarea foarte scăzută de oxigen. Să reținem că singur oxigenul nu ar
produce efectele terapeutice ale ozonului. Pacienții adeseori au nevoie de o serie de curățări de colon înainte de a
începe insuflațiile, si de cite o clismă înaintea fiecărei insuflații. Persoana care face insuflații rectale, ar trebui de
asemenea să ia lactobacillus de calitate sau iaurt.
APA OZONATĂ
Pentru prevenire, un beneficiu major poate aduce băutul regulat de apă ozonată. Apa este o substanță fascinantă, pe
care cu toții o folosom in mod obsnuit.Chimic vorbind apa are un atom de oxigen legat de doi atomi de hidrogen.
Unghiul dintre legaturile atomilor de hidrogen se știe că este variabil depinzând de cantitatea de energie din molecula
de apă. Cercetări radionice au arătat că apa a carei unghi este de 101 grade, este apă „moartă” , lipsită de energie
vitală.
Când apa este distilată, unghiul de legătură se extinde la 120 de grade pe evaporare dar scade brusc la 101 grade
pe condensare, și de aceea este „moartă”. Un unghi de legătură de 103 grade corespunde apei obișnuite. Un unghi
de legătură de 106 grade produce apă activă,energizată, și este atinsprin plasarea unui magnet în interiorul vasului
cu apă. Cea mai mare energie obținută în apa lichidă este cu un unghi de legătură de 109,5 grade atins doar cu apă
ozonată la 4 grade Celsius. Ozonul nu va sta mult timp în apă nici chiar la 4 grade Celsius și de aceea e bine să bei
apa proaspăt ozonată pe stomacul gol imediat ce este făcută, și să nu iei cantitate mare pentru a o depozita
deoarece nu are valoare. Poate fi păstrată timp mai îndelungat prin congelare în sticle de plastic.
OZONAREA LIMFEI
Femeile au un avantaj anatomic, care permit la insuflațiile vaginale să nu fie necesare vreo pregătire prealabilă, și
poate fi administrata o perioada lungă de timp. Gazul va intra în uter, in trompele uterine și de acolo în cavitatea
abdominală. Aceasta metodă se adresează problemelor de ficat și bolilor pelviene inflamatorii. Acesta este și un mod
propice pentru a ozona sistemul limfatic.
Pentru bărbați curățarea sistemului limfatic nu este chiar așa ușoară, și necesită un costum special sau o saună tip
individuala. Costumul este mai puțin plăcut datorită experienței inestetice. În schimb sauna este o încercare plăcută.
Din cauza căldurii umede porii se deschid și capilarele se dilată. Ozonul intră și oxidează toxinele din găsime, limfă și
sânge. Pielea este cel mai mare organ de eliminare. Pacientul transpiră și dă afară toxinele oxidate, evitând
descărcarea toxinelor la ficat și colon care ar putea duce la simptome de șoc toxic prin supra încărcare de toxine. În
realitate, pacientul aflat în sauna este extrem de relaxat și moleșit, gata de culcare. Aceasta este și o cale ideală de a
contracara stresul zilei, în timp ce îți întărești sistemul imunitar.
INHALAREA OZONULUI
Ozonul se poate inhala când este barbotat prin ulei de masline extravirgin. Acesta este o excelentă terapie pentru
astm, bronșite și pneumonie mai ales când este combinată cu magnetoterapia. Inhalarea de ozon a fost practicată în
America de Nord de peste 100 de ani.
Când ozonul este barbotat prin uleiul de măsline timp de săptămâni, în mod continuu, uleiul începe să se transforme.
La început își pirde culoarea, apoi începe să spumeze, și in final devine un gel mai întărit. Dacă se ține la frigider la
temperatura de 40 grade Farenheit, acest gel își pastrează eficiența mai mult de zece ani. Acest gel aplicat pe piele
trateaza: tăieturi, zgârieturi, arsuri, înțepături de insecte, erupții cutanate, eczeme, impetigo, herpes, etc. Gelul ozonat
este la fel de activ ca și ozonul gaz.
Gelul ozonat se lichefiază imediat ce atinge temperature pielii. Este un lubrefiant excelent pentru relații sexuale și
oferă o mai multă protecție decât un prezervativ în prevenirea bolilor, datorită triplei acțiuni a ozonului (antibacterian,
antiviral, antifungic).
Acest gel este un excelent produs si pentru animalele de casă. Dacă se dă pe dosul labelor pisicii, acestea vor linge
gelul si asfel îl vor ingera.
ULEI OZONAT DE MASLINE
În 1954, Dr. William Turska of Mist, Oregon, a facut ulei de masline ozonat testat la Universitatea A&M Texas. Ei au
descoperit că acest proces a cerat un lanț lung de ozonide, C10H18O3.
Când ozonul este barbotat în ulei de măsline extravirgin timp de trei săptămâni continuu, uleiul de măsline se
gelifiază într-o pastă sau alifie. Acest gel are multe întrebuințări terapeutice. Când se face masaj cu el, ozonidele intră
în țesut si ozonează acidul lactic și toxinele dovedindu-se că acest procedeu este un tratament eficient pentru multe
probleme ale pielii.
“Uleiul de măsline ozonat este un adjuvant eficient de tratare a inflamațiilor pielii, cum sunt dermatitele și seboreea.
Uleiul de măsline ozonat este de ajutor în infecțiile bacteriene ale pielii: celulită, ecthyma, erizipel, eritem, foliculită,
furuncul, granuloma annulare, impetigo, paronychia, psoriazis, pecingine, fermenți ai pielii, staphylococcus,
infecții ale glandei sudoripare şi tinea versicolor . Mai poate ajuta la răni ulceroase și la tratarea rănilor post-
operatorii pentru prevenirea infecțiilor secundare. ”
- Dr. H.E.Sartori
“Uleiul de măsline ozonat, păstrat la refrigerator, și-a menținut eficacitatea peste zece ani, în testele conduse de
cercetătorii germani. Este în special indicat pentru tratamentul tuturor  infecţiilor pielii şi dermatozelor, şi este excelent
atunci când este aplicat după tratamentul cu ozon gaz a membrelor prin metoda împachetării în pungi. Își menține
eficiența timp de mai multe ore după aplicare. ”
- Dr. J. Hansler
Uleiul de măsline ozonat poate fi folosit pentru aplicare locală pe pielea uscată, eczeme, psoriasis, seboree,arsuri
solare, picior de atlet, mușcături de insecte, ulcerația pielii, arsuri, zgârieturi, tăieturi și erupții cutanate. Este indicat
pentru curațarea machiajului (evitând zona ochilor) și ca emolient pentru piele.
În plus, este foarte folositor în tratarea diverselor probleme la animale. Poate fi aplicat direct pe tăieturi și incizii sau
hranindu-le cu el. Poate fi aplicat pe labuțele pisicilor de unde aceste îl ling ingerând-ul.
Uleiul de măsline în care s-a barbotat ozon prin el, va mirosi a ozon pentru scurt timp dar dacă uleiul s-a gelifiat într-o
alifie consistentă care nu curge din borcan avînd putere oxidativă mică.
DOZAJ ȘI FRECVENȚĂ
Referindu-ne la administrarea ozonului medical există multe  opinii diferite printre medici privind concentrația, dozajul
și frecvența.
Dr. Carpendale susține că este necesară o concentrație medie pentru o stimulare inițială a sistemului imunologic,
urmată de o concentrație mai coborâtă. El crede că, continuitatea cu o concentrație ridicată pote da tratament
imunosupresiv,  bazindu-se pe experiența lui cu celule T-4.
Dr. Turska a recomandat injecții la concentrașie joasă, la inceput de trei ori pe săptămână, apoi două pe săptămână,
și in final, săptămânal atîta timp cât mai este necesar.
Dr. Beyrle recomandă injecție la fiecare patru zile cu concentrație medie.
Dr. Wang dă injecții zilnice cu concentrașie medie și face injecție direct în tumora de la sân.
Dr. Freibott recomandă o concentrație foarte ridicată la dozaj scăzut, cu accentul pus pe saturarea sângelui, folosind
insuflația rectală.
Dr. Santori raportează succese bune cu SIDA , folosind concentrații ridicate și dozaje mare, pe durata a 21 de zile și
în fiecare zi din oră în oră timp de 12 ore.
Lucrarea clasică a Dr. Rillings “Utilizarea ozonului în medicină” dă multe recomandări de dozaj și concentrație.
Lucru important de reținut este că toții doctorii raportează rezultate bune, indiferent de concentrația sau volumul
folosit. Ozonul nu este un medicament, și nu trebuie tratat ca și când ar fi.
Nu există nicio dovadă ca tratamentul zilnic de lungă durată ar avea vreun efect negativ. Doctorii care l-au folosit
decenii la rând, au raportat doar lucruri pozitive. Ozonul nu este toxic și oferă cea mai sigură terapie medicală
concepută vreodată și nu există nicio dovadă de radical liber distugător. Din contră, ozonul s-a dovedit că stimulează
producerea desuperoxid-dismutaza, catalase and glutathione peroxidase,  and reductase, care sunte enzime ce
protejează celula de daunele făcute de radicalii liberi , astfel că ozonul de fapt previne dedistrugerile făcute de
radicalii liberi.
 
Este cunoscut faptul că VitaminaC este antagonică ozonului și totuși cercetările au arătat că ozonul nu distruge
Vitamina C în corp. Persoanele care iau megadoze de Vitamina C, trebuie să facă aprima dată tratamentul cu ozon ,
stu o oră, și apoi iau Vitamina C.
Dacă se alege metoda de injecțare directă aceasta se face cu debit lent cam de 5cc /minut. Nu există risc de
embolie, căci doar azotul produce balonașe de gaz periculoase. Dacă începe tusea de la prea mult ozon injectat prea
repede, reacția poate fi oprită bând unul sau două pahare cu suc de portocale. Acesta oprește repede ozonul să iasă
în plamâni prin acțiunea vitaminei C. Pacientul va fi mult mai liniștit și va avea o atitudine pozitivă față de
ozonoterapie.
 
METODE DE APLICARE
 
Din moment de ozonoterapia a fost prima oară aplicată prin 1880, este firesc că au fost dezvoltate multe metode de
administrare a ozonului. Acestea pot fi clasate în cinci categorii:
1.      Injectabil – autohemoterapia; injecție direct în: venă, arteră, mușchi, articulație; injecție direct în tumoră
2.      Insuflații – în ureche, vagin, rect, uretră
3.      Inhalații – barbotare prin ulei de măsline
4.      Ingerare – apă ozonată
5.      Transdermic – presiune subatmosferică; înpachetare în pungă; costum special; ulei de măsline ozonat; pâlnie
cu ventuză; saună cu aburi
 
1)    Injectarea directă vs autohemoterapie
 
Autohemoterapia a fost dezvoltată de Dr. Hans Wolff în 1961ca o alternativă la injectarea directă. Dr. Wolff a
dezvoltat o tehnică prin care se iau 50-500 cc de sânge de la pacient , se trec într-un borcan unde se injectează ozon
și apoi se perfuzează înapoi la pacient în 20 de minute.
Au existat mai multe probleme care trebuiau depășite. Prima era, coagularea sângelui ajuns în contact cu aerul; deci
că trebuia găsită o metodă care să prevină coagularea. În mod normal ficatul secretă heparină pentru a preveni
coagularea sângelui în interiorul corpului. Heparina de sodiu s-a dovedit a fi eficientă în prevenirea coagulării în afara
corpului. Mai târziu, când s-a văzut că heparina cauzează probleme la unii pacienți care prezentau boli ale ficatului
(mai ales ciroze), a fost adoptat de câțiva doctori, citratul de sodiu. Totuși, heparina este încă larg folosită chiar dacă
dă probleme ficatului și suprimă sistemul imunitar, deoarece citratul de sodiu este mai puțin eficient.
Fiind necesar un vas adecvat pentru a ține singele,compania Hasler din Germania a început să să producă și să
pună pe piață un kit cu o sticluță vidată făcând mai ușoară pentru doctori acestă terapie. Hasler GmbH este cea mai
veche companie de generatoare de ozon medical fiind activă din 1957 când Dr. Joachim Hasler a patentat
generatorul de ozon cu tub dielectric cu descărcare corona.
Există câteva avantaje ale injectării directe vs. autohemoterapiei:
1.      nu necesită heparină, care atacă ficatul și sistemul imunologic, și poate cauza sângerări necontrolabile
2.      nu necesită un kit vidat de unică folosință scump precum și modul lui de eliminare după contaminare
3.      nu necesită timp pentru amestecarea ozonului în sânge și așteptarea reperfuzării lui
4.      din moment ce inima pompează în 8 minute tot sângele trcut prin punctul de injecție, toți cei 6 litri de sânge sunt
curățați, nu doar 50-500 cc
5.      este mai ușor de inițiat criza de vindecare dorita 
6.      sunt necesare mai puține tratamente deoarece de fiacare dată este din ce în ce mai bine
7.      o tumoră poate fi injectată direct și apoi lichidul rezultat se aspiră cu același ac.
2) Insuflarea
Insuflarea este foarte eficientă, ușor de aplicat, ieftină, și în prezent folosătă pe scară largă acasă.
Insuflarea in ureche este excelentă pentru: infecția urechii; mastoidite; probleme cu auzul cauzate de candida; tinitus;
(precum și dindolo de ureche de asemenea).
Insuflațiile vaginale sunt folosite pentru orice boli inflamatorii ale vaginului, uterului, ovarelor sau a parții de jos a
abdomenului, inclusiv boli inflamatorii pelviene, fibroide, etc. Ozonul va intra în sistemul limfatic prin insuflarea
vaginală, la fel de bine ca și prin fluxul sanguin.
Insuflațiile rectale necesită o clismă pregătitoare. Iste folosită pentru probleme de colon cum ar fi: colite,ielite, intestin
iritabil, boala Crohn și cancerul de colon.
Insuflația uretrală este utilizaă pentru infecții ale vezicii urinare, inflamații ale ureterei, mărirea prostatei, în cancerul
vezicii urinare și prostatei.
3)    Inhalarea
Ozonul poate fi inhalat dacă este întâi barbotat prin ulei de măsline extra virgin. Este folositor acest procedeu pentru
astmul provenit prin infecție bacteriană sau virală. În mod obișnuit este suficient un tratament de 3-6 săptămâni câte
15-20 de minute. Simultan ar fi de folos asocierea magnetoterapiei fiind ușor de făcut prin aplicarea unui magnet (3” x
5”; 3500 gauss) pe pieptul pacientului cu polul nord spre corp.
4)    Ingerarea  
Șase până la opt pahare de apă ozonată va instala un nivel ridicat de oxigenare a corpului și ajutp la detoxifiere. Se
barbotează ozon timp de 10-15 minute ăn apă, apoi se bea pe stomacul gol. Aceasta va distruge de asemenea
helicobacter pilori din stomac, cauza ulcerului stomacal.
5)    Transdermic
Aplicarea transdermică a ozonului există de 120 de ani, și recent a crescut în popularitate. Pielea este semiperoasă
la oxigen, iar 7% din respiratie este transdermică. Sunt mai multe tehnici de aplicare a ozonului transdermic:
A)     Persiune subarmosferică
B)     Saci din plastic
C)     Costum de corp
D)     Ulei ozonat
E)      Pîlnie cu ventuză
F)      Saună personală
A) Aplicarea la persiune subarmosferică necesită un aparat care să învelească membrele, se reduce presiune cu o
pmpă de vid și se direcționează ozon în apropierea zonei dorite. Tehnica s-a dofedit a fi folositoare în anumite
probleme dificile, cum ar fi cangrene de gaz sau ulcerații deschise. Nu este prea des utilizată tehnica în prezent
datorită costului echipamentului și lipsa disponibilității lui.
B) Împachetarea membrelor în saci este foarte a asemănătoare cu prima metodă, dar necesită doar un sac de plastic
gol în care se limitează zona tratată cu ozon. Membrul este umezit înainte, pentru a ajuta la penetrarea ozonului prin
piele, apoi este izolat în sacul de plastic si apoi se introduce ozon de la generator în aceast sac prin tubulatură de
silicon. Partea de sus a sacului este închisă cu o bandă pîzată sau o curea elastică astfel încât să nu iese ozon
necontrolat în atmosferă. Dacă debitul de ozon este peste 1/8 l/min. , atunci un dispozitiv atașat la gura sacului va
permite eliminarea excesului de ozon, evitînd presurizarea. Dacă debitul este menținut foarte scăzut , să zicem 1/16
l/min. sau 1/32 l/m, nu mai este necesar acel dispozitiv deoarece sacul nu se va supraîncarca în cele 30 de minute
de tatament. Această tehnica a fost folosită de mulți ani mai ales la diabetici pentru circulația depreciată la nivelul
picioarelor, care amenința amputarea acestora.   
C) Costumul de corp este făcut dintr-un material rezistent la ozon, Tyvek sau nylon, care este închis la încheieturi,
gât și glezne (dacă nu are atasați botoșei). Înainte de a intra în costum este necesar de făcut un duș pentru a intra
umed în costum, ajutând atfel la transferul de ozon prin piele. Ozonul este introdus pentru 30 de minute cu un debit
de 1/8 l/min sau ¼ l/min. Această metodă si-a pierdut interesul datorită senzațiilor neplăcute, lipicioase, pe care
costumul le dă pielii pe măsură ce umezeala de la suprafața pielii se răcește și se usucă.  
D) De mai bine de 100 de ani uleiul de măsline ozonat se folosește pentru aplicații locale precum acnee, tăieturi,
zgârieturi, lovituri, arsuri, eczeme, arsuri solare, infecții ale pielii, etc. Este de asemenea folositor să fie aplicat pe
piele urmînd un tratament cu saci de plastic pentru membre.
E) Pâlnia cu ventuze este o tehnica transdermică mai recentă unde ozonul este introdus cu un debit foarte
scăzut într-o zonă foarte bine delimitată. Prima data zona (tipice metodei sunt: ficatul, pancreasul, splina, intestinele,
rinichii sau suprarenaleel) este umezită cu o pânză udată cu apă caldă, și apoi se pune pâlnia fix pe zona de tratat.
Debitul este restricționat la 1/32 l/min în primul rând pentru a preveni creșterea presiunii în pâlnie și doi, pentru a
evita posibile scurgeri. În mod normal tratamentul durează 20-30 de minute. Prin aplicații zilnice se pot obține
rezultate bune pentru hepatită, diverticulită, pancreatită, infecții renale și insuficiență suprarenală.
F) A șasea tehnică transdermală a fost dezvoltată de dr. John Kellog în 1880, si reluată de Plasmafire Intl în 1994,
pentru a profita de posibilitățile terapeutice de a folosi hipotermia coroborată cu ozoznoterapia. Pacientul stă într-o
saună personală cu capul afară și înconjurat de vapori calzi. Vaporii deschid larg porii pentru pătrunderea ozonului
produs de un generator exterior și intodus în saună prin tuburi siliconice. Ozonul poate pătrunde din plin în
toate țesuturile – sînge, limfă, și grăsime. Cum majotritatea toxinelor se află în limfă și găsime, acest tratament este
cel mai eficient mod de eliminare al acestora din corp. Pielea este organul cu suprafața cea mai mare de eliminare, și
majoritatea toxinelor oxidate sunt scoase prin transpirație scutind ficatul și rinichii de o muncă suplimentară.
Hipertermia în sine este o tehnică eficientă, adăugând ozon în sauna personală cu aburi, acesta va conduce la “criza
de vindecare”, care te face să te simți câteva zile ca și cum ai avea gripă. Oamenii ar trebui să fie informați de aceste
efecte ca să fie pregătiți și să stie că apariția lor este un semn de vindecare. Erupțiile cutanate ale pielii sunt normale
deoarece toxinele sunt forțate să iasă rapid prin piele, în exterior. Adeseori erupția produce mâncărimi ale pielii, lucru
care poate fi evitat luând protează și aplicând crema Visul gradinarului.
Cu cât se aplică tatamentul mai des cu atât mai repede apare vindecarea, dar și reacțiile de criză de vindecare vor fi
mai dure. Acestea s-ar putea să devină atât de insuportabile încât persoana să fie nevoită să reducă frecvența
tratamentelor de la unu pe zi la unu pe sîptîmână. Normal, tatamentul durează zilnic câte 30 de minute. Persoanele
cu probleme cardiace, ar trebui tratate doar 15 minute și la o temperatură mai scăzută în primele câteva zile,
crescând la 20, 25 și abia apoi la 30 de minute, pe măsură ce corpul se acomodează la stresul termic. Persoanele
care au suferit anterior un accident vascular cerebral nu ar trebui să facă saună ci să i se aplice doar ozon.
Debitul de ozon în saună este 1/2 l/min pentru a umple volumul mare din sauna personală și pentru a evita pierderea
de ozon la căldură. Plaja concentrației este intre 35 și 40 ug/ml. O serie de tratamente de obicei implică 10-30 de
aplicări.
Efectul ozonului pe un anumit organ poate fi intensificat cu ajutorul pâlniei cu ventuze în locul saunei personale. Asta
e valabil în special pentru hepatită, diverticulită, pancreatită, și cancer. Aici este implicată și pesoana care își asumă
responsbilitatea inițierii unui asemenea procedeu de vindecare. Debitul pentru pîlnie ar trebui să fie de1/8 l/min, cu o
concentrație între 40-50 ug/ml.
Modul de aplicare al tehnicii: se pune tubulatura aparatului sub axilă și îl ții cu mâna pe corp astfel ca ozonul să intre
în sistemul limfatic; se plasează capatul tubului în gură când se tratează dinții, (se are grijă, să se evite inhalarea sau
înghițirea gazului; sau stai spre capătul tubului astfel ca ozonul să intre în aria perineului.
Aplicarea transdermică a ozonului în saună personală cu aburi este tratamentul ales pentru toate cancerele
(tratamentul canceruluo de creier poate fi complectat cu insuflație cu ozonîn ureche, la 1/32 l/min). Celulele
cancerigene sunt stâns legate între ele în timp ce forțează patrunderea lor printre celelalte celule și astfel ele nu sunt
capabile să elimine căldura. Aceasta este cauza datorită căreia stresul termic omoară cancerul. Atât stresul termic
cât și ozonul omoară cancerul astfel că acst tratament oferă cea mai bună oportuniate de eliminare a celulelor care
fermentează zahărul anaerobic, oprind metastazași restabilind funcția aerobic sănătoasă. Ozonul poate să caute și
să distrugă toate celulele cancerigene cu mult mai mare certitudine decât cudul bisturiu al chirurgului. In concluzie,
ozonul va oxida toxinele care sunt cauza problemei și astfel previne remisia. Aceasta este în contrast puternic cu
chimioterapia, care distruge masiv imunitatea și cu radiațiile care de fapt cauzează cancerul.
Folosind ozon cu hipertermie în sauna personală cu abur, se vor curăța toate țesuturile corpului provocând criza de
vindecare, care nu este vizibilă la alte metode , dovedind astfel că este cea mai bună cale de a realiza curățarea
tuturor toxinelor.
Este esențial ca intestinele să rămînă golitepe perioada acestui tartament, in primul rând ca toxinele să fie complect
eliminat din corp si să nu se reabsoarbă. Cea mai bună metodă pentru a asigura acest lucru este prin ingerarea
zilnică a 6-8 pahare de apă ozonată (totdeauna pe stomacul gol), a unei cantități mari de fibre (precum psyllium sau
pectina), a unei cantități mari de vitamina C (3000 mg de tri ori pe zi), și auleiului de inți/sau homozon.
În combinație cu un plan bun de dietă, curățarea ficatului , colonului și paraziților plus exerciții fizice potrivite
reprezintă un program ce oferă cea mai bună șansă de recuperare optimă a sănătății.
Produse și metode pentru cu răspuns rapid la vindecare:
1) Curățirea ficatului
2) Protează
3) Ulei de măsline ozonat, uz extern
4) Crema Visul grădinarului, uz extern
5) Cărbune activ, intern
6) Vitamina B12: până la 1500 micrograme, o doză
7) Suc de ovăz, uz extern
8) Peroxid de hidrogen 3%, uz extern
9) Argint coloidal, uz extern
10) Ulei de emu, uz extern
11) Vodka, uz extern
12)  Cremă contra mâncarimii, uz extern
13) Calciu lactic
14) Lycopodium- praf
15) Homeopate
16) Acin boric - praf, uz extern
17) Bentonită, uz extern
18) Ulei de floarea soarelui, uz extern
19) Ulei de palmier, uz extern
20) Cumaridine
21) Crema Visul naturii
22) Cremă de piele din plante din Zambezi
23) Băi în cadă cu Săruri de la Marea Moartă
24) Cărbune activ
 
       Protocoale cu ozon
           
 Tehnica aplicată
Denimirea bolii  

Insuflație Pâlnie Saună

Ureche Vagin Rect Uretră

SIDA nu da da nu nu da
Artrit nu da da nu nu da
Limfom nu da nu nu da da
Cancer de creier da nu nu nu nu da
Cancer de sân nu da nu nu da da
Cancer de colon nu da da nu nu da
Cancer cervical nu da nu nu nu da
Cancer de plămân nu nu nu nu da da
Cancer de prostată nu nu da da nu da
Alre tipuri de cancer nu da da nu da da
AVC anterior da da da nu nu nu
Infarct anterior da da da nu da Cald. joasă
Sarcină da nu da nu da nu
Probleme circulatorii nu da da nu nu da
Boli de inimă da da da nu da Cald. joasă
Scleroză multipla da da da nu nu Căld. joasă
Alzheimer da nu nu nu nu da
Astm da nu nu nu da da
Infecție bacteriană da da da nu da da
Infecție vezicii urinare nu nu nu da da nu
Infecție virală da da da nu nu da
Herpes nu da da da da da
Displazie de col uterin nu da da nu nu nu
Candida si CFS da da da nu nu da
Cataractă da nu nu nu nu nu
Glaucom da nu nu nu nu nu
Degenerare maculară da nu nu nu nu nu
Retinită pigmentară da nu nu nu nu nu
Colită, Boala Crohn,IBS nu da da nu da da
Diabet nu da da nu saci da
Diverticulis nu nu da nu da da
Emfisem nu nu nu nu da da
Fibromialgie da da da nu da da
Hepatite nu da da nu da da
Lupus da da da nu nu da
Artrită reumatoidă da da da nu nu da
Sinusită da nu nu nu nu nu
Tinitus da nu nu nu nu nu
CONTRAINDICAȚII pentru protocoalele cu ozon
 
Autohemoterapia: trombocitopenie; hemoragie internă recentă; ficat obosit
Intravenos: hemoragie internă recentă
Saună: AVC anterior; sarcină
Apă ozonată: nicio contraindicație
Impachetarea membrelor: nicio contraindicație
Inuflație în ureche: nicio contraindicație
Insuflație vaginală: nicio contraindicație
Insuflație rectală: nicio contraindicație
 
În principal, toate formele de ozonoterapie sunt contraindicate pentru cei care au avut un transplant de țesut de la o
altă persoană, deoarece sistemul imunitar al corpului va fi impulsionat să atace transplantul. 
 
HIPERTERMIA
EXPERIENȚE CLINICE CU HIPERTERMIE
JURNAL DE ONCOLOGIE, 1993
INDIANA UNIVERSITY MEDICAL CENTER
REZUMAT
Autorii au verificat, între anii 1987 și 1992 , dosarele medicale a 421 sesiuni de tratamente hipertermice la 71 de
pacienți, de la University Heights Cancer Center și de la Indiana University Medical Center din Indianapolis, Indiana.
La toți pacienții prima nu le-a reușit terapia radiantă convențională, chimioterapia și operația.
Temperaturile atinse pe perioada terapiei la fiecare pacient era medii și rezultatele au fost evaluate pentru completă,
parțială sau fără răspuns.
Răspunsurile au fost definite ca:
1.      Răspuns complet: Leziuni dispărute complet pe perioada tratamentului și acest răspuns s-a menținut  minim
șase luni
2.      Răspuns parțial: Leziuni care s-au redus din mărime mai mult de 50%
3.      Fără răspuns: Mai puțin de 50% reducere din dimensiunea tumorii pe perioada tratamentului.
Răspunsul a variat întucâtva funcție de histologie și locul anatomic al tratamentului; totuși
1.      Raspunsul complet a ajuns la 45%
2.      Răspunsul parțial la 48%
3.      și fără răspuns, la 7% dintre pacienți
Răspunsul obținut a variat funcție de temperatura atinsă și astfel o temperatură minimă de 40 de grade C, timp de 40
de minute, a produs cel mai mare număr de răspunsuri. Răspunsul la hipertermie era în legătură directă
cu temperatura atinsă și cu durata timpului cît s-a aplicat acea temperatură.
Vally Cancer Institute
304-12099 W. Washington Blvd.
Los Angeles, California
 
“Hipertermia este aplicația clinică a căldurii terapeutice în tratarea bolilor. Astăzi hipertermiaa este recunoscută ca un
tratament standard în gestionarea tumorilor maligne. Este în special recomandată pentru tumori metastazate unde
alte metode de tratament nu au avut succes.
 
Celulele tumorale necesită un mediu  specific, dependent în mare măsură de fluxul de sânge. Când există o creștere
a temperaturii în jurul tumorii există și o creștere corespunzătoare în fluxul de sânge în acea zonă, deoarece
hipotalamusul tinde să regleze temperatura corpului.
Când se aplică tomorei si esutului ei înconjurător, căldură, temperatura crește la nivele distrucive, deoarece
împachetarea compactă a celulelor tumorale nu le permite să se răcească ușor precum țesutul înconjurător.
 
O încălzire repetată la 107-113 grade Frenheit poate cauza moartea celulelor tumorale. Raspunsul tumorei s-a
dovedit a fi între 40-80%.
 
Un avantaj secundar al tratamentului hipertermic a fost reducerea substanțială a durerii la majoritatea pacienților.
 
Hipertermia este acum aprobată de Administrașia aAlimentelor și medicamentelor din SUA ca metodă de terapie
pentru cancerul de sân  ”
 
-Dr. Haim Bicher
 
RĂSPUNS LA VINDECARE
 
Putem vorbi de răspuns la vindecare atunci când corpul se află în procesul de eliminare a toxinelor. Reacțiile pofi
blânde sau severe. Trebuie să știm de aceste reacții și să le gestionăm. Dorința inererntă a corpului este sănătatea
perfectă și noi avem abilitatea de a ne cîștiga drumul înapoi la acea stare. Să facă asta, corpul trebuie să treacă prin
procesul de eliminare numit criza de vindecare.
 
Un răspuns la vindecare rezultă când întregul sistem al corpului lucrează concertat ca să elimine deșeurile și să
instaleze starea de regenerare. Vechile țesuturi sunt înlocuite cu altele noi, și depozitele de toxine sunt eliminate. Un
proces de curățare, de purificare, este în curs de desfășurare iar deșeurile depozitate sunt mult mai ușor eliminate.
Uneori apare o durere de mare intensitate care este ca cea de la un nivel mai coborât al unei boli cronice, dar de
obicei durează puțin.
 
În mod obișnuit, răspunsul va aduce condiții din trecut dar în ordine inversă a problemei inițiale. Oamenii uită de
multe ori bolile sau leziunile care le-au avut în trecut, dar și le aduc aminte pe perioada crizei de vindecare. Reacțiile
pot include erupții ale pielii, greață, dureri de cap, somnolență, oboseală, diaree, răceală, infecția urechii, febra sau
orice alt mod în care corpul își elimină toxinele. Criza ține de obicei trei zile însă daca energia pacientului este
scăzută, s-ar pueta să durze o săptămână sau mai mult.
 
Corpul are nevoie de sucuri, dar în special apă și de preferat ozonată, pentru ca să ajute să transporte toxinele.
Cărbunele activ luat oral, este și el de ajutor. Acesta este un timp în care trebuie să te odihnești – atât mental cât și
fizic.
 
Un episod nu este suficient pentru o cură completă. Persoana aflată într-o stare cronică, care a trecut în viață, prin
multe procese de boală, va trebui să treacă prin aceste procese din nou. Deseori criza de vindecare poate apărea
după ce te simți foarte bine, pregatind terenul pentru a acționa. Mulți oameni simt o creștere a energiei în primele
câteva zile. Apoi toxinele se varsă în fluxul de sînge ca să se elimine prin ficat, rinichi, splină, vezică, colon. Ascultă-ți
corpul și acționează în ritmul de care acesta are nevoie și astfel curățirea este graduală și confortabilă.
 
Cu cât starea este mai gravă, cu atât s-ar putea să treci prin multe crize mici inaintea ca cea finală să apară. Totul
trebuie luat în considerare la acumularea crizei de vindecare. Trbuie să ne așteptăm la ea și să lucră în direcția ei. În
acest fel ținta spre o sănătate optimă va fi atinsă.
 
TERAPII COLATERALE
 
Ozonul nu este un medicament și nu este nici ceva magic. Este un instrument terapeutic cu putere mare care ajută
corpul să-și redobândeacă starea de sănătate. Totusi, în final, sistemul imunitar vindecă organismul. Sistemul
imunitar este controlat de creierul mijlociu, de sistemul limbic prin timus. Sistemul limbic controlează și emoțiile. Dacă
emoțiile sunt perturbate, sistemul imunitar este suprimat. Fiecare boală serioasă are o componentă emoțională. Dacă
nu te confrunți cu această emoție, tratamentul fizic va avea un efect minor sau de loc.
 
Cercetări recente ale Dr.Glen Rein făcute la Institutul Hartmath au arătat că timusul, generalul armatei sistemului
imunitar, este reglementat de rezonanța simpatică cu bataia inimii. Prin măsurare cu ajutorul electrocardiogramei, Dr.
Rein a reușit să arate că bataia neregulată a inimii, cauzată de o supărare emoțională, produce funcționarea
neregulată a timusului, care suprimă sistemul imunitar. Dr. Rein a descoperit de asemena că a fost posibil să
antrenezi oameni care sa-și controleze bătăile inimii prin biofeedback, și astfel să le crească nivelul funcțional al
sistemului imunitar.
 
Știinduse că ozonul are un efect calmant și analgezic, este folosit la trtatarea aritmiei, deoarece ozonoterapia
readuce bătăile regulate ale inimii și joacă un rol important în întărirea sistemului imunitar, alaturi de stimularea
producției de interleukin-2 și interferon gama. Folosirea prelungită a ozonului întărește sistemul imunitar prin
contribuția lui la calmul si chiar bataia inimii produse de buna oxigenare a săngelui care este curat și pompat de inimă
prin artere.
 
Prin folosirea saunei personale cu ozon, pacientul intră ușor intr-o stare de calm și relaxare, care facilitează aducerea
la suprafață a unor vechi problemele emoționale de către un terapeut calificat. Adesea rezolvarea acestei probleme
are o mult mai mare importanţă în redobândirea sănătății decât toate celelalte terapii. 
 
Exercițiul fizic este și acesta un important ajutor în ozonoterapie, și nu trebuie trecut cu vederea. Sistemul limfatic
conține majoritatea apei din corp, și pentru că sistemul limfatic nu are o pompă precum inima, limfa tinde să devină
toxifiată și lentă. Folosirea unei mini tambuline (sport) urmată de o saună cu ozon va parcurge o cale de durată spre
curățarea limfei.
O abordare holistică ar trebui să includă lucratul pe psihic, exerciții, nutriție precum și ozon. Combinația
ozon, exerciții, nutriție și calm emoțional ar trebui să asigure o mai mare vitalitate si mai puține boli
degenerative pentru populația în vârstă a secolului 21, si totul la un cost accesibil.
 
SUPEROXIGENAREA PENTRU SĂNĂTATE  
Oxigenul este cel mai important element pentru viața umană și este cheia pentru o bună sănătate. Putem supraviețuii
fără apă o săptămână, fără mâncare o lună, dar fără oxigen doar câteva minute. Oxigenul este elementul dădător ți
susținător de viață. Toate activitățile corpului necesită ozigen. Prin oxidare, corpul generează căldură și energie
pentru mișcarea lui, are vizează deșeurile și microbii.
Corpul noastru este două treimi apă. Din moment ce apa din corp este ea însăși 8/9 din greutate oxigen, noi prin
urmare, suntem alcătuiți în proporție de 60% din oxigen.
Cea mai bună cale de a optimiza sănătatea este prin oxigenarea fiecărei celule din corpul nostru. Cu cât avem mai
mult oxigen  în corp, cu atât producem mai multă energie, și putem elimina mai eficient deșeurile. O sănătate bună
este dependentă de producția, menținerea și fluxul de energie care este produs de oxidarea zahărului. Oxidarea este
centrala metabolismului, circualției, respirației, digestie, asimilației si eliminării. Oxigenul purifică sângele pastrându-l
liber de acumularea deșeurilor celulare. O cantitate suficientă de oxigen permite corpului să se refacă și menține
sistemul imunitar. Necesarul de bază pentru fiecare celulă sunt: zahărul, aminoacizii, mineralele, hormonii, enzimele
și oxigenul.
Cauza bolilor
Legătura dintre insuficiența de oxigen și boli a fost cert stabilită. Insuficiența de oxigen poate duce la orice începând
cu oboseala medie până boli care amenință viața.
Dr. Otto Warburg i s-a decernat Premiul Nobel pentru medicină, în anul 1931 si din nou în 1944, fiind singura
persoană care a câștigat două Premii Nobel în medicină. El a spus “Cancerul are o singură cauză principala. Această
cauza importantă a cancerului este schimbarea respirației normale de oxigen a celulelor corpului cu o respirație
anaerobică a celulelor. ”
Odată ce nivelul oxigenului disponibil celulei scade sub 40% din normal, celula este forțată să se comute la o metodă
inferioară de producere a energiei- adică , fermentația. Astfel celula pierde dreptul ei suveran la reproducere. Ele
produc adenozin trifosfat (ATF) care este calitativ și cantitativ inferior, iar deșeurile lor sunt acidul lactic și monoxidul
de carbon. Aciditatea creată poate fi declanșatorul pentru limfocite să elibereze factori de creștere a enzimei.
Stimulată de factorul de creștere epidermal (EFG), celula anaerobică începe să se multiplice sălbatic, stare care o
numim cancer. Dacă în zonă se află un parazit, aciditatea este mai mare iar cancerul se dezvoltă chiar mai mult.
Dr. Warburg a subliniat faptul că orice substanță care a privat celula de oxigen, dacă celula nu a fost omorâtă
imediat, era una carcinogenă. El a declarat în 1966 căera inutil să cerceteze noi substanțe carcinogene deoarece
rezultatul final la fiecare era același, privarea celulei de oxigen. El a declarat mai departe ca această căutare de noi
substanțe carciogene a fost neproductivă deoarecea ascuns cauza principală, adică lipsa de oxigen, și prin urmare a
împiedecat aplicarea unui tratament adecvat.
 
CONFIRMAREA LUCRĂRILOR DR. WARBUR
În 1952, Institutul Național de Cancer a aprobat concluziile lui Dr. Warburg.
Cercetările au fost continuate de Dr. Harry Goldbatt, care a publicat rezultatele sale în jurnalul Medicina
Experimentală în 1953. Cercetările sale confirmă ca lipsa oxigenului joacă un rol major în apariția celulelor
canceroase.
Dr. Albert Wahl spune, “Bolile se datorează unei deficiențe în procesului de oxidare a corpului, conducând la
acumularea de toxine. Aceste toxine sunt arse oxidarea normal. ”
Dr. Wendell Hendriks de la Hendricks Research Foundation a declarat: “Cancerul apare în interiorul corpului unde
oxidarea a devenit atât de slabă încât degenerarea celulelor a scăpat de sub control. Corpul este supraâncărcat cu
toxine care construiesc o masă tumorală ca refugiu al acestor otrăvuri și le scoate din activitatea generală din
interiorul corpului. ” Dr. Hendriks a mai susținut că “Cauza reală a alergiei este scăderea procesului de oxidare, care
scade sesibilitatea corpului la substanțele care intră în el. Doar când sistemul oxidativ este restabilit la o stare de
înală eficiență, abia atunci sensibilitatea poate fi eliminată. ”
Dr. Stephen Levine a declarat,“ Hipoxia,sau lipsa de oxigen din țesuturi, este cauza fundamentală a tuturor bolilor
degenerative. ”
Dr. Norman McVea spune că, “Când corpul are suficient oxigen, este capabil să elimine deșeurile toxice din sistem în
mod normal. Imunitatea naturală este mărită când sistemul nu este împovărat cu acumulări grele de toxine. ”
In 22 august, ediția anului 1980 a jurnalului științific science, vol.209, a existat o dovadă scrisă de către Dr. F. Sweet
și alții, decretând: “Ozonul Inhibă selectiv creșterea celulelor canceroase umane.” S-a declarat pe de
oparte, “Creșterea celulei cancerigene umane din plămân, sân și cancer uterin, a fost selectiv inhibată într-o manieră
dependetă de doza de ozon: de la 0,3 la 0,8 părți per milion de ozon în aer ambiental pe perioada a opt zile de
cultură. Prezența ozonului de la 0,3  la 0,5 părți per milion, au inhibat creșterea celulei cancerigene cu 40% respectiv
60%. Celulele necanceroase din plamân au fost ineficiente la acest nivel. Expunerea la ozon la 0,8 părți per milion au
inhibat creșterea celulei cancerigene mai mult de 90% iar celulele de control cersc cu mai puțin de 50% . Evident că
mecanismele pentru apărare împotriva deteriorării ozonului sunt insuficiente în celulele de cancer uman”
Dovada rezultată din cercetarea acestor medici este concludentă. Oxigenul joacă rolul principal în sănătate și pentru
starea de bine a corpului. Este important de amintit că, frica, grija și depresia, toate interferă cu respirația liberă
reducînd astfel consumul de oxigen. Așa pot apărea bolile.
 
PREVENIREA CANCERULUI
Acum putem înțelege mecanismul chimic al respirației și fermentației la nivelul celular și cum deficiența de oxigen
conduce la cancer. Această deficiență de oxigen, sau hipoxia, poate fi cauzată de mai mulți factori. O otrava găsește
celula și împiedică absobția oxigenului, sau ductul excretor al glandei poate deveni conectat, ca la cancerul de sân
unde cauza este  de conectarea glandei limfatice. Rezultaul final e același în ambele cazuri. Dacă celula îi este
cronic foame de oxigen, încă nu va muri, dar va conduce la cancer. Otrăvurile respirate în doze mici frecvente sunt
mai periculoare decît o doză mare inhalată o dată, când există șansa ca celulele mai degrabă să fie omorîte decât să
devină anaerobice și în cele din urmă cancerigene. 
Toate substanțele carcinogene împiedică respirația celulară. Cuvântul carcinogen este un o vorbă goală. Căutarea
continuă după mai multe substanțe carciogene este o pierdere de timp și bani deoarece ascund cauza adevărată a
cancerului, care este de fapt foamea de oxigen a celulei. Această împiedică de asemenea un tratament adecvat cu
oxigenoterapii, datorită neînțelegerii cauzei formării cancerului.    
Pentru a distruge cancerul este necesar să se introducă o cantitate masivă de oxigen (O2) la nivel celular.Acest lucru
se poate face ingerînd homozon sau introducând ozon. Aceste două tratamente au fost folosite cu succes, de peste
100 de ani. Ele trebuie făcute în mod repetat , pentru că rezultatele benefice sunt cumulative.
Ozonul are de asemenea abilitatea de a preveni cancerul. Dacă se dă celulelor o cantitate suficientă de
oxigen care nu scade sub 40% , atunci acestea rămân sănătoase, oprind orice ortavă chimică sau radioactivă. Este
așa de simplu, și așa de dificil în același timp. Multe persoane folosesc astăzi generatoare de ozon ca să-și mențină
nivelul ridicat de oxigen în celule, pentru a preveni apariția bolilor.
Ozonul crește microcirculația sângelui oxidând placa din artere și reducînd conglomerarea de celele roșii din sânge.
Acest lucru le permite să ducă oxigen la plamân, și le mărește flexibilitatea, ceea ce este crucial pentru traversarea
prin capilarele fine.
Oamenii adesea se întreabă dacă trebuie să continue să ia ozon tot restul vieții lor. Raspunsul este că dacă vrei să
pervi toxinele să se aglomereze, ca rezultat al privării de oxigen a celulelor și să devină anaerobice, atunci luarea
ozonului este un preț mic de plătit. Ozon luat zilnic asigură faptul că întregul sistem primește oxigenul de care are
nevoie, și poate la fel de bine elimina toxinele, și orice viruși, bacterii sau celule cancerigene. Tratamente cu ozon
repetate  sunt necesare deoarece virușii și bacteriile par să fie mai susceptibile la diferite stadii ale ciclului lor de
creștere. Efectele benefice ale ozonului sunt cumulative, pe măsură ce corpul devine mai curat, depozitele de
toxine sunt eliminate și terenul biologic este constant îmbunătățit. Ăn acet mod, se previne cancerul.
 
CE FACE OZONUL?
Ozon:
Inactivează virușii; oxidează bacterii, fermenți, fungii, paraziții, protează, celule cancerigene
Stimulează sistemul imunitar , grăbind vindecarea
Curăță arterele și venele, îmbunătățind circulația
Purifică sângele și limfa
Oxidează toxinele, facilitând excreția lor
Normalizează producția de hormoni și enzime
Reduce inflamația
Reduce durerea, calmează nervii
Previne accidente vasculare cerebrale
Previne deteriorarea după AVC
Reduce aritmia cardiacă
Îmbunătățește memoria și funcționarea creierului
Curăță radicalii liberi
Chelatează metalele grele, acționând bine împreună cu EDTA
Stimulează producția de enzime protectoare
 
CUM FUNCȚIONEAZĂ OZONUL LA NIVEL BIOCHIMIC
 
1.      Inanctivarea de bacterii, viruși, fungii, fermenți, și protează: Ozonul perturbă integritatea învelișului bacterial al
celulei prin oxidarea fosfolipidelor și lipoproteinelor. În fungii ozonul inhibă creșterea celulelor în anumite etape. La
viruși, ozonul strică capsida virală și deranjează ciclul reproductiv perturbând contactul virus-celulă prin peroxidare.
Acoperirea slabă a enzimei pe celule le face vulnerabile la invazia de viruși și de asemenea le face susceptibile  la
oxidarea și eliminarea din corp, după care sunt apoi înlocuite cu celule sănătoase.
2.       Intensificarea circulației: În bolile circulatării, o conglomerare celulelor roșii împiedică fluxul sanguin prin micile
capilare și scade absorbția oxigenului datorită reducerii ariei de suprafață. Ozonul reduce sau elimină conglomerarea
și flexibilitatea celulelor roșii este restabilită, împreună cu capacitatea de transport a oxigenului. Oxigenarea
țesuturilor se mărește la fel crește și tensiunea arterială și vâscozitatea scade. Ozonul de asemenea oxidează placa
din artere, permițînd eliminarea deșeurilor și desfundând vasele de sânge
3.      Stimularea metabolismului oxigenului: Ozonul provoacă o creștere a ratei glicolizei în celulele roșii din sânge.
Aceasta conduce la stimularea 2,3- difosfoglicerat-ului (2,3-DFG), care la rândul ei duce la o creștere a cantității de
oxigen eliberată ăn țesuturi. Ozonul activează ciclul Krebs mărind carboxilarea piruvatului, și stimulând
producția de ATP. Ozonul deterimnă o creștere în NADH reducând procesul și ajută la oxidarea citocromului C.
Există o stimulare a producției de enzime care acționează ca și curățătoare de radicali liberi și protectoare a peretelui
celular: glutation peroxidaza, glutation reductaza, catalaz, superoxid dismutaza. Ozonul mai include, producția de
prostaciclin, un inhibitor de agregare a trombocitelor și un vasodilatator.
4.      Formarea de peroxizi: Ozonul reacționează cu acizi grași nesaturați din stratul lipidic al membranelor celulare
formând hidroperoxizi. Este un efect sinergic cellar-formed H2O2. Produșii  rezultați din peroxidarea lipidică includ
radicali peroxil și hidroxil, O2 , carbonați, carbonil, alcani și alchene.
5.      Dizolvarea tumosriolor maligne: Ozonul inhibă metabolismul tumorii. În plus, ozonul oxidează stratul lipidic
exterior al celulelor maligne și le distruge prin liză celulară. Fagocitele produc H2O2, hidroxil, ozon și ucid bacteriile și
virușii. Generarea de hidroxil de către celulele ucigașe este esențială pentru capacitatea lor citotoxică. Ozonul
stimulează conversia arginininei în citrulină, nitrit și nitrat, promovând acțiunea lor pe tumori.
6.      Activarea sistemului imunitar: Concentrația ozonului administrat, aflată între 30și 50 ug/cc determină cea mai
mare creștere a producției de interferon și a factorului de necrozare a tumorii și interleukin-2. Producția de interleukin-
2 inițiază un întreg lanț de racții imunitare.
 
 
VACCINAREA SAU OZON
 
Munca depusă de Louis Pasteur, Edward Jenner, Rudolph Virchow, Robert Koch, Paul Ehrlich și Emil von Behring, a
dus la raspândirea pe cale lară a teoriei vaccinării, bazată pe producerea de anticorpi în sânge ca să “ajute” sistemul
imunitar al corpuluisă identifice și să atace “germenii invadatori“. Prin cercetările făcute de Antoine Bechamp,  William
F. Koch, Royal Rife,  Gunther Enderlein, Carl Edward Rosenow, Otto Warburg și Gaston Naessens, ipoteza inițială
subliniată de această teorie privind sistemul imunitar al corpului, în prezents-a dovedit a fie eronată.
 
Așa numitele bacterii “rele“ și virușii cu care se luptă medicina modernă cu imensul ei arsenal farmaceutic de
medicamente, sunt în realitate germenii vieții. Acești germeni ai văeții în simbioză cu mediu nutritiv care constitue
corpul nostru, îi permite acestuia să se dezvolte iar apoi mai târziu să se descompună, să fie metamorfozat și recreat.
Germenii sunt pleiomorfici cu forme scimbătoare și sunt sub controlul mediului în care trăiesc. Germenii nu sunt ceva
izolat, neprietenoși venind din afară, ci sunt mai degrabă baza pentru întraga viață. Fără germeni nu există viață.
Numărul lor este infinit. Funcția lor este variată. Germenii pot să-și schimbe forma, pot sp se reunească ca apoi să se
separe din nou revenind la forma inițială. Virușii, bacteriile și fungiile sunt diverse forme de dezvoltare al germenilor.
Mediul nutritiv pe care germenii prosperă determină tipul de dezvoltare spre care vor tinde.
 
La începutul acestui secol, Dr. Carl Edward Rosenow de la Laboratoarele Biologice Mayo a început o serie de
experimente în care a luat bacterii disticte de la surse de boli diferite și le-a plasat intr-un mediu uniform de cultură. În
timp, aceste bacterii s-au modificat și au devenit o clasă uniformă de bacterii. Prin culturi schimbate repetate, el a
putut modifica individual liniile bacteriene, facându-le pe cele inofensive “patogene”, și apoi a inversat procesul. El a
concluzionat că factorul principal care controlează natura bacteriilor este mâncarea și mediul în care ele trăiesc.
Aceste descoperiri publicate prima oară în 1914 în Jurnalul Bolilor Infecțioase.
 
Lucrarea lui Rosenow a fost coroborată și apoi extinsă, cam cu două decenii mai târziu, de Royal R. Rife inventatorul
Microscopului universal unic, cu o putere de rezoluție de 150.000. Acest instrument de precizie a facut să fie vizibil
bacteriile și virușii vii. Rife a arătat că prin mdificarea mediului și alimentarea mîncării, bacteriile prietenoase, precum
probioticele, pot fi convertite în bacterii patogene, cunoscute ca tifoidă. Rafe a putut observa că agentul viral asociat
cu anumite forme de cancer putea fi modificat în timp, într-un colibacil inofensiv și invers. Rife a declarat că
metabolismul dezechilibrat al celulei umane este cel care determină de fapt producerea bolii. El credea că, dacă
organismul uman este perfect echilibrat, nu mai este predispus la îmbolnăviri. 
 
Această lucrare esra în strânsă paralelă cu cercetarea timpurie a lui Alexis Carrel de la Institutul Rokefeller, unde el a
fost capabil să controleze rata și nivelul bolior infecțioase mortale prin modificarea dietei la soareci.
 
Cercetătorul Rene Dubos a reconfirmat aceste constatări și a sugerat că ura este o problemă ecologică: asta este o
problemă a stării de curățenie internă.
 
Este cunoscut faptul că, copiii nu pot produce anticorpi în sâgele lor (agammglobulinemia) și cu toate acestea se
refac după boli ca rujeola și mai au încă imunitate pe termen lung. Au fost găsiți oamnei care nu au anticorpi dar sunt
foarte rezistenți la boli, în timp ce alți oamnei au dezvoltat boli la care ei deja aveau un nivel ridicat de anticorpi.
 
Raparte oficiale din armata SUA arată că personalul lor super vaccinat, manifestă o rată a mortalității de difterie de
patru ori mai mare decât a civililor nevaccinați.
 
Acum este clar că: corpul nostru nu are nevoie de  “ajutor” ca acela dat de vaccinare; anticorpii nu sunt necesari în
sânge pentru a proteja corpul; vaccinarea poate creea suprimarea imunității, distrugerea permanentă a sistemului
nervos, malnutriție. Există dovezi clare că vaccinarea poate cauza de fapt bolile în loc să le preântâmpine. Acest
punct de vedere a câștigat suport prin raportul scris în 1992 de Dr. Raymond Obomsawin imputernicit al Agenția de
Dezvoltare Internațională a Canadei.
 
In raportul său detaliat Dr. Obomsawin consideră că ideea imunității induse a fost o iluzie fondată pe:
 
1.      Teorii științifice discreditate
2.      Refuzul de a examina date contrare
3.      Lipsa de evaluare monitorizată corespunzător la copii imunizați
4.      Metode statistice slabe
 
Impactul pozitiv al vaccinării pentru sănătatea publica nu a fost niciodată, repet NICIODATĂ, motivată în niciun studiu
nepărtinitor. Oameni vaccinați au căzut în repetate rânduri pradă bolilor împotriva cărora se presupunea că au fost
vaccinați, iar epidemiile sunt statistic mai numeroase în mai multe grupuri largi vaccinate (studii din Gambia, Brazilia
și Taiwan).
 
Gradul și severitatea reacțiilor adverse estimate de “experți” au fost teribil de greșite, și degradări serioase sau chiar
fatale nu au fost raportate, ascunzând adevarata evaluare a valorii vaccinării.
 
În încercarea de a arăta eficiența vaccinării, în mod repetat statisticile și rapoartele au fost manipulate. Cel mai
cunoscut caz a fost faimosul vaccin contra poliomelitei a lui Salk. Acest program amplu este reținut ca un exemplu
strălucitor de eficiență a vaccinării, cu toate că evidența statistică arată că în 1956 poliomelita era scădere ciclică
naturală la vremea introducerii vaccinului. În unul din rarele teste dublu-orb făcute vreodată pe un vaccin, grupul
primitor de vaccin au avut raportate 200 de cazuri de poliomelită, în timp ce grupul de control nu a avut niciun caz.
Poliomelita a dispărut din Europa pe la mijlocul anilor cincizeci, cam în aceeași perioadă ca în America, deși în
Europa nu a fost niciun program de vaccinare în masă. 
 
Unii oameni de știință au postulat acum că vaccinarea totală slăbește ireparabil sistemul imunitar al copilului. Aceași
oameni de știință teoretizeză că vaccinarea în masă este responsabilă pentru escaladarea pe scară largă a bolilor
degenerative și alergice printre cei vaccinați, precum copiii. O ten
O tendinţă îngrijorătoare suplimentară este constrângere crescândă a părinţilor de ai forţa să-și lase copiii vaccinați.
Povara sancțiunilor aplicate de stat împotriva părinților este incredibilă, mai ales acum când adevarul despre
vaccinare a fost stabilit clar în acest raport.
 
Acum când știm că vaccinarea nu oferă protecție împotriva bolilor, rămînem cu întrabarea ce cauzează totuși bolile și
cum să le tratăm.
 
Cauzele bolilor
 
Corpul uman este 2/3 apă. Dacă toxinelor li se permite să crească în sistem, apa devine “murdară”. Dacă pH-ul
sângelui se mișcă în susul sau josul valorii de 7,4 , atunci microbii benefici care sunt necesari în corp încep să-și
schimbe forma și rezultă boala.  
 
Pentru a menține un sistem curat, este necesară o dietă adecvată, una care să producă un pH al sângelui nici prea
alcalin (probleme bacteriene) și nici prea acid (probleme de cancer). Este de asemenea necesar să ai oxigen
suficient în sistem ca să permită respirației celulare să fie eficientă, cu oxidare completă, prevenind producția
monoxidului de carbon pe care corpul nu=l poate să-l elimine ușor.
 
Fiecare celulă arde zahăr (carbohidrați) în oxigen pentru a-și produce combustibil. Legătura carbon-hidrogen se rupe
și se formează apa (H2O) și bioxid de carbon (CO2). Dacă nu este disponibil suficient oxigen se formează monoxid
de carbon (CO), acid lactic în exces și sângele devine mai acid. Dacă acestă lipsă de oxigen (hipoxie) continua
destul de mult timp, celula nu va mai putea fi capabilă să susțină procesul de oxidare și va fi forțată să fermeteze
anaerobic zahărul. Acesta este primul pas hotărâtor spre dezvoltarea cancerului.
 
Circulația unui sânge curat transportând oxigen este cerința de bază pentru o sănătate optimă și aceasta poate fi
atinsă prin aducere de ozon în corp. Cel mai ieftin mod de a face acest lucru este să trăiești la munte departe de oraș
și să respiri adânc – rețetă pentru un master estic. În caz contrar, putem folosi un generator pentru a crea ozon din
oxigen pur și să-l aducem în organism prin una din cele douăsprăzece căi posibile, pentru a oxida toxinele și a
oxigena celulele. Ozonul lucrează la nivelul de bază a tuturor funcțiilor importante ale corpului- respirație, digestie,
asimilație, eliminare și imunitate. Acesta este răspunsul la întrebarea cu ce putem înlocui programul de vaccinare
periculos și fără valoare.
 
Dacă oamenii ar avea acasă generatoare de ozon pe care se pot baza, ei ar putea să-și purifice apa, aerul și corpul
propriu. Dacă se menține o nutriți și o igenă corespunzătoare, atuci ar pute fi prevenite bolile de toate tipurile. Rolul
spitalului ar fi redus la o extensie a urgențelor pentru victimele accidentate. Rolul companiilor farmaceutice cu
poțiunile lor toxice ar dispărea și nivelul general de sănătate ar atinge noi culmi.
 
TEORII CONTROVERSATE DESPRE INFECȚIE
 
TEORIA GERMENILOR A LUI PASTEUR
 
1.      Boala apare din micro-organisme produse în afara corpului.
2.      Ar trebui să ne păzim împotriva micro-organismelor și să fie distruse pentru a preveni boala.
3.      Aspectul și funcția anumitor micro-organisme este constantă.
4.      Fiecare boală este asociată cu un micro-organism particular.
5.      Micro-organismele sunt agenți cauzali principali.    
6.      Boala este inevitabilă și poate “lovi“ pe oricine oricând.
7.      Pentru a preveni și trata bolile, este necesar să “construiești o apărare“ și să distrugi patogenii.
 
TEORIA TOXICITĂȚII LUI BECHAMP
 
1.      Susceptibilitatea la boală apare din condițiile interioare ale corpului.
2.      Micro-organismele sunt benefice și susținătoare de viață dacă corpul este detoxifiat
3.      Aspectul și funcția anumitor micro-organisme se modifică atunci când organismul gazdă este rănit atât mecanic,
biochimic cât și emițional.
4.      Fiecare boală este asociată cu o stare particulară de acumulare toxică.
5.      Micro-organismele devin asociate cu boala numai când celulele se toxifiază.
6.      Boala apare din starea de creștere a toxicității.
7.      Prevenirea sau tratarea bolii constă în curățaea toxinelor inofensive.
 
ULEIUL DE IN ȘI TERAPII CU OXIGEN
  
Conceptul de mărire a nivelului de oxigen în sânge cu ozon sau Homozon sau cu peroxid de hidrogen, are un mare
merit. Totuși, creștera de oxigen nu garantează și o creștere a oxigenului la nivelul celular acolo unde este cel mai
necesar pentru tratare cancerului și a altor tulburări.
 
Creștere oxigenului în utilizarea celulară, poate fi făcută prin îmbunătățirea dietei cu uleiuri Omega-3. Uleiul de in
este cea mai bogată sursă naturală de ulei Omega-3, conținând aproape 60%. Aceste uleiuri cu Omega-3 sunt
incorporate în membrana fiecărei celule atrăgând oxigenul din sânge pentru a fi utilizat. Acest efect este urmarea
unei atracții electrice polare. Pentru acest motiv este folosit uleiul de in ca sicativ în vopsele deoarce atrage oxigenul.
 
Două până la trei lingurițe de ulei de in luate zilnic va acoperi nevoia zilnică. Uleiul de in conține radicali liberi buni,
vitamina E și beta caroten care sunt factori importanți în orice proces de vindecare. Uleiul de in de asemenea face
bine sistemului cardiovascular, problemelor de piele și proceselor inflamatorii precum artrita, colita și chiar
insuficiență cardiacă congestivă. Uleiul de in este un aliment minunat dar nu trebuie gatit niciodată. Poate fi folosit în
loc de unt la cartofi piure, legume deja gatite sau crude, sau dresing în salate.   
 
Trebuie evitată margarina, grasimi hidrogenate, uleiuri rafinate sau prăjite, pentru că ele conțin
Grăsimi dăunătoare care interferează cu absrbția uleiului Omeg-3 și cu utilizarea oxigenului la nivel celular.
 
Faimoasa dietă anti-cancer Budwig are ca piatră de temelie porții zilnice de ulei de in și brânză de vacă săracă în
grăsimi. Ouăle moi sau crude sunt un bun substituent al brânzei de vaci, și de asemenea furnizează legarea sulfului
la proteină.
Beneficiile ozonului pentru atleți
 
1.      Creșterea oxigenării țesutului
2.      Mărirea producției de ATP, rezultând mai multă energie și o refacere mai rapidă
3.      Întârzie debutul fermentării anaerobice a zaharului în celulă, reducînd acumularea acidului lactic
4.      Oxidează acidul lactic, ajutând la prevenirea durerilor musculare
5.      Reduce umflăturile, vânătăile, durerile cauzate de leziuni şi grăbește vindecarea
6.      Previne și tratează răcelile, gripa și întărește imunitatea
7.      Elimină nevoia de antibiotice, protejând flora intestinală
8.      Crește producția de hormoni la nivel optim, eliminând nevoia de steroizi artificiali
 
 
RADICALII LIBERI
 
Recent, a existat o largă difuzare de informații despre pretinsele pericolele cauzate de radicalii liberi, care sunt făcuți
vinovați pentru toate relele din lume, de la fenomenul de îmbătrânire pîna la atacuri de inimă sau cancer.
 
Radicalii liberi sunt atomi care au electoni neâmperechiați, un fenomen natural în reacțiile biochimice. Proprietățile
radicalilor liberi variză foarte mult. Unii sunt toxici pentru toate celulele vii, alții sunt răi doar pentru cele mai
vulnerabile celule. Oxigenul atomic (O1), este foarte reactiv, și este un radical liber benefic care acționează ca un
eliminator a altor radicali liberi dăunători. Oxigenul se combină cu unii dintre ei pentru a-i face inifensivi, protejând
astfel afectarea celulelor. Celulele sănătoase produc enzime care le protejează de oxidare. Aceste enzime sunt
peroxidaza de glutation, super-oxid dismutaza, catalaza și reductaza. Bacteriile și virușii nu au asemenea enzime
protectoare și ăn consecință sunt oxidate. Prin acest mecanism elegant ozonul face distincția între prieteni și
dușmani, atacând doar toxinele, patogenii și celulele care au fost afectate, slăbite și infectate.
 
 
Anti-oxidanții au câștigat popularitate ca suplimente nutriționale datorită aceste promovări puternice a ozonului.
Aceștia sunt în mod real măturători de radicali liberi și potențiatori de enzime. A fost arătat faptul că ei ajută la
protejarea celulelor sănătoase de radicalii liberi dăunători. Superoxid dismutaza în mod particular a ajutat la
reducerea diferitelor tulburări; aceasta este printre cele mai abundente enzime din corp. Folosirea prelungită de
enzime suplimentare ar putea duce la atrofierea abilității corpului de a produce aceste enzime. În orice caz, aceasta
nu se adresează problemei în cauză: adică lipsa de oxigen de la nivelul celulei, care determină celula să fie prea
slabă ca să producă enzime să o protejeze; și radicali liberi toxine care împiedecă  enzimele să-și facă munca lor.
 
Consecinţa psihologică de a încerca să convingi oamenii că organismul lor este sub un atac constant care este în
detrimentul unei bune stări de sănătate.
Sistemul limbic sau creierul mijlociu , controlează atât emoțiile cât și sistemul imunitar. Privind sănătatea nu trebuie
să lăsăm niciodată să se instaureze teama așa cum se întâmplă adesea în mass-media cu valurile lor de articole de
“panică carcinogenă“ sau “ teama de radicali liberi”.
Așa cum a declarat clar Dr. Warburg în 1988, această abordare a mass-media este în detrimentul sănătății.
 
Ozonul medical este de totală siguranță și netoxic pentru corpul uman atunci când este generat de un echipament
corespunzător, necontaminat și este administrat sub protocol adecvat. Așa cum a scri prof. Halliwell, nu a existat
niciodata vreo dovadă că ozonul provoacă radicali liberi dăunători corpului uman. S-a mai arătat că este folosit în
deplină siguranță chiar atunci când este administrată o doză de multe ori mai mare decât doza propusă pentru
adminstrare umană.
 
Ozonoterapia poate produce un disconfort temporar ( atunci când induce neplăcuta criza de vindecare), dar niciodată
un rău permanent. 125 de ani de utilizare pe milioane de oameni a dovedit acest lucru.   
 
 
Îndoieli asupra teoriei radicalilor liberi
 
BBC News, miercuri, 26 februarie 2004
 
Oamenii de ştiinţă au pus la îndoială o teorie acceptată pe scară largă pentru o cauza a bolilor cum ar fi cancer şi
artrită. Mulți experți cred că moleculele numite radicali liberi, produse când organismul luptă contra infecției,
provocând deteriorarea tesuturilor umane.
S-au produs medicamente care să curăţe aceste cantități în exces de molecule, şi astfel să împiedice deteriorarea şi
bolile.
 
Dar cercetare de la University College London, publicat în Natura, sugerează că poate teoria este incorectă.
Cercetătorii susțin că
Cercetatorii spun concluziile lor poat avea implicaţii profunde pentru modul în care sunt tratate stările legate de
radicalii liberi.
 
Teoria susține că moleculele sunt capabile de o deteriorare a ţesutului așa de răspîndită încât ele pot fi considerate
un factor care contribuie la formarea unui lung șir de bolii. Acestea includ nu numai cancer și artrită dar și
deteriorarea vaselor de sânge care pot conduce la boli de inimă.
 
Ca urmare, prin anii ’70, industria farmaceutică a urmărit să dezvolte medicamente antioxidante care fie să poată
opri producția de radicali liberi, fie să îi curățe odată ce au fost creați, pentru a-i împiedeca să provoace deteriorarea
țesutului. Multe vitamine, în special vitamina E și C, precum și alte substanţe naturale sunt considerate ca sănătoase,
deoarece acestea atacă radicalii liberi.
 
Cu toate acestea, echipa UCL declară că cercetarea lor combate dovezile pe care s-a bazată în primul rând teoria.
Cercetătorul Dr. Tony Segal a spus: “Celulele albe din sânge produc radicali liberi de oxigen, și procesul prin care fac
acest lucru este esențial pentru uciderea eficientă a microbilor. Persoane la care acest proces este defectuos, sunt
predispuse la infecții severe, cronice sau adesea fatale. Acest fapt a condus la presupunerea că radicalii liberi de
oxigen ei însăși sunt foarte toxici în cazul în care ei pot ucide organisme ca bacteriile si ciupercile, atunci înseamnă
că pot de asemenea să deterioreze și ţesuturi umane. Cu toate acestea, munca noastră arată că teoria care stă la
baza toxicității radicalilor liberi de oxigen este eronată."
 
Cercetătorii au descoperit că nu sunt radicalii liberi cei care dau celulelor albe din sânge putere distructivă, ci
enzimele care efectiv devorează invadatorii stăini. Tot ei au descoperit că producția de asemenea enzime este
declanșată de fluxul de potasiu mineral din interiorul celulei. Când acest flux este blocat, folosind un derivat chimic
provenit de la un scorpion veninos, celulele nu sunt capabile să omoare invadatorii străini.
 
Acest lucru, au postulat ei, arată că radicalii liberi nu sunt în nici un caz particule toxice așa cum s-a crezut. Toate
teoriile privind legătura dintre cauza bolii și radicalii liberi de oxigen, precum și valoarea terapeutică a antioxidanților,
trebuie să fie cel puțin reevaluate.
 
 
Radicalii liberi și întregul organism
 
De PhD Roger Taylor
 
Astăzi ştim multe lucruri despre viețuitoare: nenumărate specii minunate de animale şi plante, şi cum să se comportă
şi interacţioneze unele cu altele. Pe de altă parte, avem de asemenea un compendiu de cunoștințe privind anatomia,
fiziologia şi biochimia -acum inclusiv chiar secvențe din genele lor. Dar între acestea două este un mare spațiu
gol. Avem o lipsa de cunoştinţe privind esenţa de bază a vieţii. Ce este ceea ce distinge starea de viaţă a materie de
starea non-viaţă?Mari schimbări au decurs, cel puțin în ultimii șaizeci de ani. Acestea au început cu publicarea în
1944 a cărții lui Erwin Schrodinger: “Ce este viața”. El a fost printre primii care să sugereze că proprietăţile unice ale
vieţii ar putea fi abordate numai prin intermediul fizicii cuantice. Deşi sunt încă mult de recunoscut de către biologie,
avem acum bază fermă pentru o biofizică holistică reală. Unul care deja pune medicina holistica pe o bază reală
științifică,
şi cu siguranţă ne va da mai multe perspective noi extinzându-se chiar în ecologie şi în relaţia noastră cu lumea
viețuitoare.
 
Radical liberi
 
Un radical liber este orice atom sau moleculă care care nu are una din valențele sale nesatisfăcută. Acest lucru îl
lasă cu un electron nepereche pe invelișul său exterior. În încercarea de a gasi perechea elctronului singur, radicalii
liberi reacționează imediat cu orice moleculă din vecinătate, și astfel teoretic pot cauza deteriorări. Prin urmare, în
conformitate literatura contemporană de sănătate, radicalii liberi sunt o veste proastă,fiind văzuți ca o cauză a multor
boli și chiar cauza majoră a îmbătrânirii. În timp ce experimentele în eprubetă arată că ei chiar pot deteriora molecule
biologice , este acum, după cum vom vedea,o dovadă considerabilă în sprijinul radicalilor liberi că au un rol chiar de
bază pentru viaţă.
 
Cazul acesta a fost susținut puternic de   profesorul Vladimir Voeikov, care este profesor de biologie la Universitatea
de stat Lomonosov din Moscova. El provine dintr-o tradiţie lungă şi distinsă de biologi din Rusia care a fost în mare
măsură ignorată în vest. Una dintre cele mai convingătoare dovezi din munca lui experimentală actuală. Ceeace scriu
aici se bazează pe publicațiile lui și în special pe un articol denumit  “ Specii reactive la oxigen, apă, fotoni şi viaţă.”
Pe întinsul parcurs al acestui articol lămuritor, el ne descrie un nou concept, cum moleculele cooperează holistic
pentru a face o ființă; și ne arată chiar o nouă și incredibilă schemă referitoare la originea vieții. Putem vedea cum
radicalii liberi sunt cheia pentru a întelege misterul central (dar rareori recunoscut) al biochimiei: cum toate
multitudinile de reacții cimice sunt integrate intr-o ființă vie unitară.
 
Toate procesele biochimice sunt translații de energie. În primul rând trebuie să ne amintim că energia vine sub o
formă precis definită, numită cuantă. Conținutul energetic (sau mărimea) cuantei este măsurată în electron volți, și
depinde de frecvență. Astfel o cuantă de lumină este mai mare decât una de infraroșu sau microundă. O moleculă
care absoarbe o cuantă înmagazinează energia ca un fel de stare energetică superioară. O cuantă de lumină are
suficientă energie pentru a translata un electron  de pe orbitalul său stabil  pe un orbital cu energie mai înaltă. Atunci
spunem că molecula este într-o stare excitată. Dar acestă stare de energie superioară este instabilă și după un timp,
energia este eliberată din nou sub formă de cuantă de frecvența corespunzătoare. În momentul stării de excitare,
elecronul sare din nou înapoi pe orbitalul său stabil, și se eliberează o cuantă de energie luminoasă. Această cuantă
poate fi apoi treansferată fie direct la o altă moleculă (unde poate să contribuie la o reacție chimică) fie pote fi emisă
ca și foton de energie. La rândul său acest foton fie pot fi absorbit de o altă moleculă fie se pierde sub formă de
căldură.
 
Cele mai multe dintre reacțiile biochimice, studiate in eprubetă, implică mai repede translația unei quante de
infraroşu, decât una de lumină. Acesta este un motiv pentru care importanța luminii dintr-o ființă este încă
nerecunoscută în vest. În rusia situația este diferită, unde au putut beneficia de munca lui Alexander Gurvich, un om
de știință care va veni în timp util pentru a fi socotit în biologie un nume de răsunet mondial. Mergând înapoi până în
anii ’20, el a descoperit că diviziunea celulelor produce o radiație foarte slabă de lumină (numită acum
biophoton) care putea să stimuleze mitoza celulele inactive. Chiar de atunci a fost clar pentru Gurvich că această
lumină constituie un semnal cu aspect de informație. Această constatare a fost un sprijin pentru teoriile lui din
domeniul organizării biologice.
 
Pînă atuci , oameni de știință din multe țăriau contribuit la dezvoltarea a ceea ce poate fi numită biologie cuantică.
Toată această lucrare duce la concluzia că o fiinţă este unificată de o singură undă cuantică - și funcționează în
acelaşi mod ca un atom sau o moleculă. ( pentru a citi mai multe vezi excelenta carte a lui Mea-Wan Ho –“Curcubeul
și viermele“. În această variantă, lumina joacă un rol central;  şi electronii excitați, decât fie limitați la un singur atom
sau moleculă, mai degrabă sunt considerați a fi  de-localizați şi distribuițipeste  largi
ansambluri moleculare, și chiar pe întreg organismul. În plus, cum electronii excitați se dezintegrează ei se
regenerează continuu. Astfel, un organism în mod normal stochează multă lumină.
 
Cum este generată această lumină? Aici intervin radicalii liberi. Profesorul Voeikov atrage atenția că nici una din
reacțiile biochimice obișnuite nu are suficientă energie pentru a genera lumină. Acest lucru poate fi realizat numai
prin reacții energice ale radicalilor liberi. Toate radicalii de importanță biologică sunt derivați din oxigen. Cei mai
importanți dintre aceștia suntradical anion de superoxid radical O2 şiradicalul hidroxil HO. În plus, există o re-aranjare
electronică a oxigenului molecular numit oxigen simplu. În timp ce nu este radical, acesta are o mare reactivitate; mai
mare decât a anionului superoxid, dar mai mică decât a hidroxilului. Împreună, acestea sunt denumite specii reactive
de oxigen (SRO). De asemenea, importante sunt anumite molecule care se pot scinda ușor pentru a deveni SRO ,
astfel în princial este peroxidul de hidrogen, H2O2 şi ozonul O3. Toate acestea au fost generate de o varietate de
mecanisme enzimatice și non-enzimatice, care au fost inițial gândite să se limiteze la celule ale sistemului imunitar în
special leucocite neutrofile. Din acest motiv, singura funcţie pentru radicalii liberi s-a gândit să fie ucide microbilor.
Totuși aceste mecanisme (există o listă în creștere cu ele) s-a descoperit mai târziu să fie peste tot în afar corpului.
O ganismul produce tot timpul cantități mari de SOR - este un fapt real că zece până la douăzeci la sută din tot
oxigenul pe care noi îl respirăm intră pe această cale. La asta se mai adaugăm și alte fapte care
ar trebui să fie luate în considerare. Creierul uman folosește aproximativ 20% din oxigenul inspirat de noi, şi încă are
relativ puţine mitocondrii. Deoarece mitocondriile sunt bine cunoscute ca fiind locurile unde oxigenul este folosit
pentru a genera energie moleculei ATP la sfârșitul ciclului Krebs,cea mai amre parte din oxigenul folosit de creier
trebuie să reprezinte un tip diferit de traseul metabolic. Un plus de interes reprezintă observațiile din 1935 ale lui
Erwin Bauer – un alt distins biolog rus. El a cules, întreaga lui viață, date pentru consumul total de oxigen a fiecarei
game din multele specii de animale, împărțite după greutatea medie a corpului. Acest index, numit de el Constanta
Rubner, crește de mai multe mii de ori –in interiorul unei secvențe începând cu  celenteratele și terminând cu
primatele.Acesta este, de fapt, este singurul  parametru cantitativ cunoscut care defineşte forme de viață mai
evoluate. Notăm în special faptul că pentru Homo sapiens acest parametru este de cel puțin zece ori mai mare decât
pentru alteprimate. Această constatare ar putea sugera că, organismele foarte dezvoltate trebuie să aibă sisteme de
control mai complexe, care vor avea nevoie de mai multă lumină  stocată în corpurile lor. Ca urmare ei vor avea
nevoie de mai mult oxigen pentru a genera SOR necesare, care la rîndul lor generează fotonii.
 
De ce SOR nu fac mai multe disturgeri?
 
Faptele declarate mai sus sunt complet opuse opiniei predominante curente, că radicalii liberi sunt doar erori nocive
ale metabolismului. Pentru că sunt produși în asemenea cantități poate doar să însemne că ei au o funcție
importantă. Şi, deşi radicalii liberi pot face în principiu rău, există mai multe mijloace prin care acest lucru este
aproape complet evitat in vivo. În primul rând radicalii sunt produși exact unde şi când ei sunt necesari, și se
utilizează imediat, astfel încât concentrația în organism, în orice moment este extrem de mică. În al doile rând este
faptul că radicalii se pot neutraliza unii pe alții, li astfel oricare SOR nefolosit reacționează preferențial, mai de grabă
unul cu celălat dect să distrugă macromolecule biologice. În cele din urmă, o apărare de siguranță este furnizată de
diferiți anti-oxidanţi, cum ar fi vitaminele C şi E,  şi o alta este apărarea enzimelor celulare dată de superoxid
dismutază, catalază, reductază şi glutation peroxidază.
 
 
Un organism este unificat prin câmpul lui de fotoni
 
Ca să începem să înțelegem principala funcție a SOR, trebuie din nou să subliniem perfecţiunea misterioasă a
organizării biologice – chiar și pentru o singură celulă. Totalitatea caracteristică organismului trebuia să să fie
prezentată de la început; asta fiind, cu mult timp înainte de a fi evoluate semnalele moleculare, ca hormonii și
neurotransmiţători. Asemenea totalitate nu fi putut fi realizată doar de semnale moleculare deoarece acestea au
nevoie de timp pentru a difuza spre receptorii lor. În schimb s-ar părea să necesite o reţea de bază a comunicării
instantanee. Aceasta este ce urmează să înțelegem, că un câmp de electroni de-localizați excitați de energia
luminoasă este acum adesea numit câmp fotonic. În plus, cum a menționat Mae-Wan Ho, pentru ca toate procesele
vieții funcționeze împreună, acestea trebuie, de asemenea, să se lege într-o singură ordine ritmică complexă, în care
cele mai rapide ritmuri (şi acestea sunt foarte rapide: energie rezonantă transferată între molecule durează
aproximativ 10-14 sec) sunt modulate progresiv în unele mai lente, cum ar fi undele creierului, bătăil inimii şi cicluri
hormonale, ajungînd în cele din urmă la cel mai lent: ciclul de viaţa. Într-adevăr oscilaţiile ritmice sunt un hallmark al
organizării biologice, deoarece indică comportamentul coordonat al moleculelor care, izolate una de alta, s-ar
comporta aleatoriu.
 
Se dovedeşte că oscilaţii susţinute, indicând auto-organizare, au fost găsite într-o serie de procese implicând SOR.
Studiind producția de biofotoni de la sânge izolat, Voiekov şi colegii săi au găsit în primul rând că aceasta creşte
foarte mult prin stimularea producției SOR cu zymosan. Cea mai remarcabilă a fost apariţia, în anumite condiții, de
oscilații pronunțate. Rolul de regulator al acestor biofotoni a devenit evident prin efectele de obținute reflectându-i
înapoi în sânge: un efect normal scăzută a fost crescut de reflecție-inversă; s-a redus efectul ridicat. Chiar şi în unele
materiale non-viaţă, de exemplu soluții de metil glioxal și glicină, a avut loc atât generare de ROS şi eliberarea de
biofotoni. În astfel de sisteme, s-a observat de asemenea că se dezvoltă oscilaţii. În organismul viu, energia
luminoasă emisă este doar în proporție mică față de totala energie luminoasă produsă; cea mai mare parte este
preluată de alte molecule unde serveşte ca funcţie de control, pentru a declanşa sau modula reacțiile biochimice.
Eliberarea ritmică a acestei energii, care poate avea o gamă largă de frecvenţe ajungând chiar până la megahertzi,
este în concordanţă cu rolul ei de sdeclanșatoare a proceselor metabolice. Intradevar Voeikov sugerează că nu
amplitudinea ci mai repede modulațiile frecvenței s-ar putea să fie cel mai important factor informativ reglarea
celulară. Toate aceste modele temporere complexe (pe care Mae-Wan Ho le compară cu o simfonie),sunt exact
localizate în spaţiu. Poate că ar putea fi imaginat ca un cadru de non-materiale de threedimensional muzică,a cărei
melodie conduce componentele materiale dansului ritmic al vieții.
 
Idei nou despre originea vieții
 
Constatarea că SOR şi biofotonii pot fi atât de uşor produși în simple soluții apoase l-a determinat pe Voeikov să
propună o alternativă revoluţionară cel mai frecvent acceptată, pentru a înțelege originea vieții. El se bazează pe
dovezi recente de disociere a apei în condiții foarte simple, prin proceduri ca: agitare mecanică, iluminare şi congela-
decongelare. Produșii unei asemenea disocieri cuprind peroxid de hidrogen, radicali leberi de H și OH derivați de la
disocierea non-ionică a apei. Acești radicali pot apoi reacționa cu azotul și bioxidul de carbon pentru a produce
aminoacizi și alte molecule organice complexe. În acest mod devine plauzibil să iei în considerare un scenariu în care
oxigenul a aparut de la bun început odată cu apariția apei pe pământ. Chiar și la acel moment, totuși, SOR și EES ar
fi trebuit să apară. Aceștia curând s-ar fi auto-organizat, si ar fi dezvoltat culturi de stabilitate dinamică caracteristică
care pentru început ar fi meritat numele de viață.
 
Așa cum profesorul Voeikov scrie în introducerea lui, ne apropiem de un important punct de cotitură în biologie unde
lasă în urmă bazele chimiei și fizicii secolului XIX și avansează fundamentul propriei sale teoretii. Eu sper că acest
articol va crește interesul pentru o asemenea idee, și de asemenea, prin furnizarea unui modus operandi pentru
terapii cu oxigen activate, va crește și acceptarea lor generală în medicină."
 
Ozon produs de anticorpi în timpul uciderii bacteriilor
 
Scripps Research Institute
Data: 11 noiembrie 2002
 
Profesorul Richard A. Lerner, M.D., cu Profesorul Paul Wentworth, Jr., Ph.D., și o echipă de la investigatori de la  The
Scripps Research Institute (TSRI) declară că anticorpii pot distruge bacteriile jucând un rol necunoscut până în
prezent în protecția imunității. În plus echipa a descoperit că atunci când anticorpii fac acest lucru, ei par să producă
gazul reactiv ozon.
 
“Ozonul nu a fost niciodată considerat înainte ca parte a biologiei, “ a spus Lerner, care este profesor de imunochimie
și deține Cecil H. and Ida M. Green Chair în chimie la TSRI. Raportul va apărea într-o rubrică viitoare din Jurnalul
Science.
 
Ozon poate fi parte a unui mecanism de ucidere nerecunoscut anterior, care ar mări rolul apărător al anticorpilor,
permițându-le acestora să participe directă. Mai înainte, se credea că anticorpii doar semnalau un răspuns imunitar.
 
De asemenea, numiți imunoglobuline, anticorpii sunt proteine secretate produse de celule imune, care sunt destinate
să recunoască o gamă largă de agenți patogeni străini. După ce o bacterie, un virus sau alte patogen intră în fluxul
sanguin, anticorpii ţintesc antigeni - proteine, moleculelor de grăsime, şi alti agenți patogeni - specifici acestor
invadatori străini. Acești anticorpi alertează apoi sistemul imunitar de prezența invadatorilor şi atrage la locul infecţiei
celule imunitare letale.
 
În ultimii 100 de ani, imunologii au susținut cu tărie că rolul anticorpilor rolul anticorpilor era de recunoaștere a
agenților patogeni și să semnaleze sistemul imunitar pentru ca acesta să dea un răspuns. Înţelepciunea tradiţională
spunea că treaba murdară de ucidere a agenților patogeni a fost să fie lăsată pe seama altor părți ale sistemului
imunitar.
 
Acum, Lerner, Wentworth și colegii lor au demonstrat că anticorpiiau de asemenea abilitatea de a ucide bacterii. Asta
sugerează că decât să recunoască simplu antigeni străini și apoi să activeze alte părți ale sistemului imunitar la locul
infecției, anticorpii, ei înșiși, pot spori răspunsul imunitar prin uciderea direcă a unor bacterii.
 
Anticorpii gac acet lucru prin producerea de peroxid de hidrogen oxidant. Peroxidul de hidrogen este letal pentru
celulele bacteriale deoarece face găuri în peretele celulei (celu liză) spărgându-le și ucigându-le.
 
În ziarul Science, echipa de la The Scripps Research Institute (TSRI) raportează uciderea efectivă a bacteriilor E. coli
de către anticorpi prin producţia de peroxid de hidrogen specific pentru bacterii.  
 
În mod cert cel mai surprinzător rezultat găsit de , Lerner, Wentworth și colegii lor a fost faptul că anticorpii par să
facă și ozon, care ei l-au detectat prin semnătura chimică a acestora. Nicio altă moleculă cunoscută nu are aceeași
semnătură chimică. Niciodată, înainte, nu a fost detectat ozon în biologie.
 
Toți anticorpii pot să producă peroxid de hidrogen, dar ei au nevoie prima dată să aibe disponibilă o moleculă
cunoscută ca oxigen “singur“ – o specie de oxigen foarte reactivă – ca să o folosească ca substrat.
 
Oxigenul singur este o formă excitată electonic a oxigenului care formează spontan pe perioada proceselor metalice
normale sau când oxigenul este supus la lumină vizibilă sau ultravioletă în prezența unui sensibilizator. Fagocitele
înăscute celule imunitare, precum neutorfilele, produc de asemenea oxigen singur și sunt cel mai probabil sursa de
sustrat pentru anticorpi, deoarece în timpul unui răspuns imunitar, anticorpii vor recruta neutrofile şi alte celule
imunitare la locul infecţiei.
 
Odată acolo, neutrofilele vor îngloba și digera bacteriile și alți agenți patogeni prin distrugerea lor cu oxigen singur și
alte molecule oxidative.  Anticorpii reduc oxigenul singur prin combinarea lui cu apă ca să producă peroxid de
hidrogen, producând de asemenea și ozon.
 
Imunologie, Introducere – Ediția II. Lan R. Tizard. Saunders Publishing. "Respiratory Burst"
 
 
“De mare importanță în protejarea animalelor, sunt mecanismele bactericide ozidative ale neutrofilelor. ”
 
 **************************************************************
 
Boli imunologice – Ediția IV  Max Sampler, M. D.; Little, Brown & Co. "Oxigenul este necesar pentru
activitatea optimă a fagocitelor."
 
“Superoxidul este toxic pentru multe micro organisme incluzând: bacterii, fungii, viruși, micoplasme,
chlamidia, Leishmania donovani, trypanosoma, schistosoma, și pot inactiva mdiatori sulubili si chemo-
momeli?  (citokine și interleukine). Peroxidaza poate stimula Anumite celule pentru a elibera serotonină și
prostaglandin. Astfel sistemul are un rol fiziologic la fel ca și rolul microbicidului”
 
****************************************************************

New England Journal of Medicine Vol. 298-#12 "Oxygen Dependent Microbial Killing by Phagocytes."
 
Explzia respiratorie descrie o cale metabolică a cărei funcţie este să produceă un grup de agenţi microbicidial foarte
reactivi prin reducerea parţială a oxigenului. Scopul exploziei respiratorii este de a oferi o baterie de agenți oxidanți
care pot fi utilizată de
fagocite pentru distrugerea microorganismelor.
 
Terapia cu oxigen hiperbaric (TOHB) comparativ cu ozonoterapia
 
           

CATEGORY TOHB OZON

Formarea necesară Vastă Minimă
Siguranța înregistrării Neutră Excelentă
Cost de pornire Ridicat Moderat spre ridicat
Cost de operare Moderat Foarte scăzut
EFICIENȚĂ PENTRU:
Infecție virală Neutră Excelentă
Infecție bacteriană Bună Excelentă
Cancer Scăzută Excelentă
Paralizie cerebrală Excelentă Neutră
Claustrofobie Nu Excelentă
COPD Nu Bună
Zdrobire (leziune) Excelentă Neutră
Picior diabetic Excelentă Excelentă
Diabet Nu (dacă ia insulină) Excelentă
Epilepsie Nu Excelentă
Atac de cord Bună Excelentă
Oxigenare Excelentă Excelentă
Oxidare Bună Excelentă
Graviditate Nu Excelentă
Convulsii Nu Excelentă
Sinusite (răceli, etc) Nu Excelentă
Stres Neutră Excelentă
AVC Excelentă Excelentă
Eliminare de toxine Neutră Excelentă
Pierdere de greutate Scăzută Excelentă(W/Saună)
 
 
Ozonul a fost folosit pentru a trata:
 
Acariasis                                 Cancer de orice tip                            Keratoză epidermică
Acnee                                      Candida                                              Epididymitis
Acrodermatită                       Carbuncles                                         Epidermofităză
Otită medie acută                 Tromboză sinus cavernos                 Virus Epstein-Barr
Vestibulopatie acută             Celulită                                               Erizipel
Boala Addison                                    Atrefie cerebrală                               Eritem larva migrans
Adenocarcinom                     AVC                                                     Flavivrus
Adenovirus                             Boala Chagas                                      Foliculită
SIDA                                        Variolă                                                            Ottrăvite alimentară
Alopecie                                 Chlamydia                                          Varicelă fulminantă
Alergii                                     Colecist                                               Furunculoză
ALS                                          Durere cronică                                   Gangrenă
Boala Alzheimer                    Boală cronică pulmonară                 Veruci genitale
Amebiasis                               Ciroză la ficat                                     Giardiasis
Amenoree                              Coccidiomicoză                                  Glaucom
Amiloidoză                             Colită                                                  Glioma
Fisură anală                            Colorado tick fever                          Boală glomerulară
Anemie                                   Conjunctivitiă                                   Glomerulonefrită
Angină                                                Contact dermatitis                           Sindrom Goodpasture
Angioderma                           Coronavirus                                       Goută
Spondilita anchilozantă        Boala Crohn\\\'s                                    Boala Grave
Anthrax                                  Cryptococcossis                                 Sindrom Guillane-Barre
Stomatitiă aftoasă                 Cryptospiridiosis                                Leucoplazie păroasă
Ocluzie arterial                      Cistită                                                             Aritmie
Arterioscleroză                      Citomegalovirus                                Boală de inimă
Artrită                                     Cutaneous larva migrans                  Hematom
Artroză                                   Febra Dengue                                                 Hemoragie
Astm                                      Dermatită                                           Febră hemoragică
Ateroscleroză                         Diabet                                                 Hemoroizi
Athlete\\\'s foot                                     Diverticulis                                         Anemie hemolitică
Babesiosis                               Echovirus                                            Hepatită de toate tipurile
Pneumonie bacteriană         Eczemă                                                Herpes de toate tipurile
Bartonellosis                         Ehrlichiosis                                         Histoplasmoză
Basalinoma                             Empfsem                                             HIV/HTLV
Bell palsy                                Encefalită                                           Hipercolesterolemie
Bornholm myalgia                 Encepfalomielită                                Hipotensiune
Botulism                                 Endocarditis                                       Hipersensibilitate
Bronșită                                 Endometrită                                       Hipertiroidism
Bronchial aspergillus                         Endotalmus                                        Huntingdon\\\'s chorea
Bronhospasm                                     Febră enterică                                                Ihtioză
Brucellosis                              Enterită necrotică                             Ileită
Bullous pemphigus                Sensibilitate de mediu                      Impetigo
Burkit lymphoma                  Carcinom epidermic                        Gripă
Sindrom Landry                     Orchitis                                               Sennutsu fever
Febra Lassa                             Osteomielită                                      Septicemie
Leishmaniasis                                     Osteoporoză                                      Herpes zoster
Leptospiroză                          Osteosarcom                                      Șoc
Leucemie                                Otosclerozăs                                       Sickle cell anemia
Leucoencefalopatie               Pancreatită                                        Sinusită
Leucopenie                             Panniculitis                                        Arsuri de piele
Listerioză                                Papillită                                              Spinalioma
Lupulus eritematos sistemic Paragripă                                            Stafilococcus
Boala Lyme                             Boala Parkinson                                 Stomatită
Limfogranulom                      Pediculoză                                          Striatonigral degen
Pneumonie limfoidă             P.I.D.                                                   Accident vascular cerebral
Limfom                                   Pemphigoid                                        Sifilis
Degenerare maculară           Pernicious anemia                             Diskinezie tardivă
Malarie                                   Poliomielită                                        T. cruzi
Mastoidită                              Poliaterită                                          Tendinită
Rujeolă                                   Virus polioma                                                Tetanus
Melanom                                Postpartum fever                              Tinea versicolor
Melioidoză                             Pneumocitoză                                    Tinitus
Boala Meniere                       Pneumonie                                         Zigomicoză Toracică
Meningită                               Proctitis                                              Thrombopenic purpura
Migraină                                 Mărirea prostatei                              Tromboflebită
Molloscum ecthyma              Prurigo                                               Tiroidită
Mononucleoză                       Psoriazis                                              Togavirus
Morbilloform                                     Toxiplazie pulmonară                        Sndrom Tourette
Oreon                                                 Pyoderma                                           Ambliopie toxică
Scleroză multiplă                   Rabie                                                   Toxoplasmoză
Mialgie                                    Radiculoneurită                                 Traveler\\\'s diarrhea
Myasthenia gravis                 Relapsing fever                                  Trench fever
Mycobacterium                     Retinitis pigmentoasă                       Trypanosomiasis
Miocardită                             Sindrom Reynold                               Tuberculoză
Micoză                                    Boala Reynaud                                   Tularemia
Mielită                                    Reumatism                                         Ulcer
Myonecrosis                           Artrită reumatoidă                            Uretrită
Miosită                                   Rinită                                                  Urticarie
Neurodermatită                    Febră Rift Valley                                Spasm uterin
Neutropenia colitis               Rubella                                               Uveită
Ocular trachoma                   Salmonela                                          Vene varicoase
Optic neuritis                                     Salpingitis                                           Varicella pneumonia
Otită medie                            Scabie                                                             Retiopatie vasculară
Eritema oral                           Scleroderma                                       Vasculită
Orbital cellulitis                     Demențiă senilă                                 Warts
Wegener granuloma
 
 
 
 UTILIZAREA OZONULUI ÎN CASĂ
 
Procedură generală:
 
1.      Onectați generatorul la o priză de perete
2.      Conectați legatura de oxigen la ieșirea din regulator a tubului de oxigen și apoi la intrarea în generator
3.      Conectați tubul de silicon la ieșirea din generator și apoi la piesa corespunzătoare
4.      Deschideți valva tubului de oxigen și reglați debitul cu ajutorul regulatorului la 1/2 litru /minut pentru un minut,
apoi reduceți debitul cum e dat mai jos
5.      Porniți generatorul de la intrerupător
6.      Când ați terminat, închideți generatorul, închideți tubul de oxigen, deconectați legaturile, și puneți totul la loc
sigur. 
Apă de băut:
1.      Barbotă ozon în apă rece folosind difuzorul ceramic alb la 1/8 litru/ minut pentru 5 minute pentru 1 pahar; 15
minute pentru 1 litru; 1 oră pentru 1 galon
2.      Adaugă 2 picături de “Picături de minerale concentrate“
3.      Bea pe imediat ce s-a facut, pe somacul gol
Insuflare:
1.      Curăță intestinul cu o clismă (de preferat cu apă ozonată)
2.      Montează generatorul cum s-a descris mai sus și conectază cateterul rectal
3.      Setează debitul să fie la 1/32 litri/ minut
4.      Lubrefiază cateterul, culcă-te pe partea sângă și introdu-l cam în 2 secunde
5.      Pornește generatorul de la butonul pornire
6.      Fă un masaj ușor pe zona abdominală în contrasensul acelor de ceasornic, începând din partea jos-stânga
abdomenului și asigură-te că gazul nu se pune doar într-o singură zonă
7.      Când simți că ești plin, sau apar crampe, scoți cateterul, închizi generatorul, oprești voxigenul 9închizând valva)
Insuflație vaginală:
1.      Montează generatorul și conectază oxigenul și regulatorul cum s-a descris mai sus
2.      Atașează un cateter curat lubrefiat
3.      Setează regulatorul la 1/32 litri/ minut, și pornește generatorul
4.      Dacă ai o senzație de arsură, și este prea disconfortabilă, oprește și încearcă din nou a doua zi
5.      După ce te-ai obișnuit , poți să-l folosești 30-40 de minute o dată.
Inserat în ureche:
1.      Montează generatorul și conectază oxigenul și regulatorul cum s-a descris mai sus
2.      Atașează adaptorul de plastic alb
3.      Introdu cu grijă adaptorul în ureche
4.      Setează regulatorul la debit de 1/32 litri/ minut și pornește generatorul
5.      Fă fiecare ureche 5 minute. Va apîrea o drenare a urechii , uneori mai abundentă.
Bibliografie:
"Oxygen Therapies : A New Way of Approaching Disease"- by Ed McCabe Energy Publications Alternatives
Paperback (June 1988) Equitable Management Services; ISBN: 0-96205-270-1
 
"Flood Your Body With Oxygen" - by Ed McCabe; Energy Publications; Paperback, 2003; ISBN 0-9620527-2-8
 
"Oxygen Healing Therapies : For Optimum Health and Vitality" - by Nathaniel Altman; Foreword by Dr. Charles H.
Farr, MD, PhD; Paperback -
296 pages; Revised edition (September 1998); ISBN: 0-89281-793-3
 
"The Use of Ozone in Medicine" - by Dr. Siegfried Rilling, MD, and Dr. Renate Viebahn, PhD. 1987, Haug Publishers;
Medicina Biologica
 
"The Use of Ozone in Medicine : A Practical Handbook" by Dr. Renate Viebahn Paperback, revised edition
(December 1994) Medicina Biologica;
ISBN: 3-77601-481-4
"Ozone : The Eternal Purifier of the Earth" - Dr. H.E. Sartori, MD, PhD, DSc. Hardcover, 1994; McNaughton & Gunn,
Inc., Selene, Michigan
 
"Oxygen: The Unmedical Miracle" - Elizabeth Baker Paperback, 1991; ISBN 0-93776-612-7
 
"Ozone" - Dr. Kurt W. Donsbach, DC, ND, PhD. Paperback, 1993; Subjects Worldwide Research
 
"Oxygen, Oxygen, Oxygen" - Dr. Kurt Donsbach, DC, ND, PhD Paperback, 1993, The Rockland Corporation; ISBN 1-
56959-570-4
 
"Health Alternatives" - Dr. Alex Duarte, OD, PhD 1991
 
"Hydrogen Peroxide : Medical Miracle" - by Dr. William C. Douglass, MD Paperback edition (January 1996) Intrepid
Group Inc; ISBN: 1-
88523-607-7
 
"The Calcium Factor" - Dr. Carl J. Reich, MD & Robert R. Barefoot Paperback, 1992; ISBN 0-96337-032-4