Sunteți pe pagina 1din 2

BOGOS ROXANA ALEXANDRA, GRUPA 26, SERIA D, MG I

ANESTEZIA SI EVOLUTIA EI
Termenul de anestezie, folosit pentru prima data in antichitate de Platon, a
fost introdus, cu semnificatia lui actuala, de catre Wendel Holmes (1846). Tradus,
termenul este expresia acelei stari reversibile a organismului viu, in care este abolita
orice senzatie. Cu aceasta semnificatie, termenul nu este corect folosit pentru
tehnicile de analgezie locala si analgeziile de conducere. Semnificatia lui ramane
adecvata si aplicabila tehnicilor de anestezie generala.
Inca din antichitate, in Mesopotamia erau cunoscute proprietatile sedative ale
macului. De aici a inceput raspandirea acestei plante. Egiptenii cunosteau opiumul
cu cateva secole inainte de Hristos. Medicii greci si romani il administrau in mod
curent pacientilor, mai ales Claudius Galenus (130-201), numit Galien, care, in
Elogiul opiumului, il considera un panaceu, judecand dupa nesfarsita lista de dureri
pe care le previne, calmeaza si vindeca. De asemenea erau folosite extractul de
maselarita sau de matraguna, hipotermia precum si unele metode stranii ca
strangularea sau contuzia cerebrala.
La sfarsitul secolului al XVIII-lea, chimistul englez Humphry Davy (1778-
1829) nu era decat un modest preparator intr-o farmacie. Inhaland protoxid de azot
in timp ce-l prepara, a avut o senzatie de euforie. Apoi a organizat sedinte in timpul
carora asistentii erau cuprinsi de un ras nebun dupa ce respirau acest gaz, ceea ce i-a
adus acestuia numele de gaz ilariant. Observand ca o inhalare suficient prelungita
avea efecte anestezice, Davy, intr-un memoriu publicat in 1800, ia in considerare
posibilitatea de a-l folosi in timpul interventiilor chirurgicale.
Chirurgul englez Henry Hill Hickman face experiente pe animale folosind
atat gazul carbonic cat si pe cel ilariant, dar este considerat nebun cand cere
autorizatia de a folosi in cazul oamenilor aceleasi anestezice. Medicul american
Crawford Long extirpa, in 1842, doua tumori mici de pe ceafa unui prieten dupa ce
acesta inhaleaza eter. Criticile au fost violente, incat a trebuit sa renunte la amestec
dupa ce a efectuat un numar de interventii. Cu esec se soldeaza si incercarea
dentistului american Horace Wells de a impune ca anestezic, in cazul extractiilor,
protoxidul de azot. William Morton reuseste, incepand cu 1846, numeroase extractii
fara durere, dupa ce pune la punct anestezia cu eter pe animale si pe el insusi. Cel
care va da numele de anestezie acestui mod de insensibilitate a pacientilor este un alt
medic american, Oliver Holmes.
BOGOS ROXANA ALEXANDRA, GRUPA 26, SERIA D, MG I
La scurta vreme, eterul este inlocuit de cloroform, descoperit independent in
1831 de germanul Justus von Liebig, de francezul Eugene Soubeiran si de
americanul Samuel Guthrie. Obstreticianul scotian James Young Simpson il
foloseste cu succes la nasteri, fiind atacat de cei care citau din Biblie pasajul despre
pedepsirea Evei: "Vei naste in durere". Simpson a replicat ca, atunci cand Dumnezeu
i-a scos lui Adam o coasta pentru a crea femeia, a inceput prin a-l adormi profund,
ca sa-l scuteasca de durere. Argumentul se pare ca a convins-o pe regina Victoria, sef
al Bisericii anglicane, din moment ce s-a lasat anesteziata cu cloroform la toate
nasterile.
In 1864, chimistul german Adolf von Bayer obtine acidul barbituric prin
sinteza, folosind ureea si acidul malic. Din aceasta substanta va deriva o intreaga
familie de compusi cu proprietati hipnotice. Iclopropanul, gaz descoperit in 1928,
este un anestezic rapid, experimentat pe animale de catre Lucas si Henderson, apoi
folosit in chirurgie de catre Waters, incepand cu 1933. In 1935 este izolat un alt
anestezic general, pentotalul, folosit injectabil pentru interventii scurte sau pentru
narcoanaliza. Dupa 1942, curara, cunoscuta inca din secolul al XVI-lea si studiata de
Claude Bernard, este utilizata pentru efectele sale miorelaxante. In anii 50, asocierea
drogurilor in doza mica permite cresterea efectului anestezic. In 1959, belgienii
Mundeleer si De Castro folosesc neurolepticele ca potentializatori de anestezie.
In prezent, progresele in domeniu nu sunt legate de substante noi, ci de
tehnici asociate (inhalare traheala, ventilatie artificiala), care contribuie la
perfectionarea tehnicilor anestezice propriu-zise.









BIBLIOGRAFIE:
Ionescu C. ,Istoria Medicinei, Ed. Pim, Iasi 2002
Farm. Claudia Voican, Revista E-Galenus 2008