Disciplină: Toxicologie și medicină legală

Expertiza medico-legală în intoxicații letale

CCL, anul I
Expertiza medico-legala in intoxicații
Expertiza este o cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, asupra unei situații, probleme
etc. a cărei lămurire interesează soluționarea cauzei și presupune o consultație sau autopsie
efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. În general,
expertiza constituie un mijloc de proba de sine stătător, căreia legea îi acorda o distinctă
individualitate.[1]
Din punct de vedere medico-legal morțile prin intoxicații sunt considerate morți violente. Ele
necesită examinări speciale pentru completa lor lămurire, acestea formând obiectul unei
expertize. Chiar în cazuri nemortale de vătămare a sănătății printr-un toxic sau în siuația unei
prezumții de intoxicație, va fi nevoie de o expertiză toxicologică pentru interpretarea faptelor,
stabilirea diagnosticului, confirmarea sau infirmarea unor suspiciuni.[1]
În intoxicaţiile acute diagnosticul medico-legal se bazează pe un complex de informaţii:
circumstanţele evenimentului, datele din documentele medicale (în cazul existenţei), rezultatele
autopsiei şi cercetărilor suplimentare de laborator (toxico-narcologice, histologice, botanice etc.).
Sursele intoxicaţiilor sunt cele mai diverse, în care atât tabloul clinic, timpul instalării morţii, cât
şi modificările morfologice constatate la necropsie dispun de particularităţi specifice, din care
motiv uneori este dificil să se concretizeze cauza nemijlocită a morţii. Deseori, în practica
medicolegală se stabileşte diagnosticul „intoxicaţie cu toxic necunoscut” . Accasta se referă mai
ales la cazurile dc deces la domiciliu, situaţii în care lipsesc informaţiile referitoare la sursa
intoxicaţiei. Şi doar rezultatele cercetărilor suplimentare de laborator indică substanţele cu care
s-a produs intoxicaţia. [3]

Obiectivele expertizei medico-legale in intoxicatii

Expertiza medico-legala in intoxicatii trebuie sa elucideze o serie de obiective si anume:
a). Daca moartea se datorează unei intoxicatii sau unei alte cauze;
b). Stabilirea naturii, cantitătii si a căii de pătrundere a toxicului în organism;
c). Stabilirea datei si orei aproximative a pătrunderii toxicului în organism;
d). Stabilirea unor factori ocazionali sau individuali care au putut influența evoluția intoxicației
(stări patologice preexistente, stări de hipersensibilizare, stare de obisnuință);
e). Stabilirea formei de intoxicație (accidentală, sinucidere, omucidere). [3]

Etapele expertizei medico-legale în intoxicatii

Pentru soluționarea obiectivelor expertiza medico-legală în intoxicații trebuie să parcurgă
următoarele etape:
* Examenul la fața locului (anchetă)
* Studiul simptomelor clinice
* Examenul anatomopatologic
* Examenul toxicologic
A). Examenul la fața locului (anchetă)
Examenul la fața locului va incerca să stabilească împrejurările în care s-a produs intoxicația. În
intoxicaţii: se evidenţiază resturile de substanţe (pulbere, pastile, soluţii) care ar fi putut provoca
intoxicaţia, ambalajul substanţei toxice (flacoane, fiole, pachete etc.); prezenţa unor reţete sau
instrumente prin intermediul cărora au putut fi introduse substanţele toxice (seringi, baloane de
cauciuc, sifoane, prezenţa arsurilor chimice (pe mâini, în regiunea comisurilor bucale), a
vărsăturilor; se notează culoarea tegumentelor, precum şi a lividităţilor cadaverice caracterul
rigidităţii cadaverice, mirosul din cavitatea bucală a cadavrului, prezenţa urmelor de injecţii. [3]
Ancheta va preciza profesia victimei, în acest fel putându-se delimita sfera toxicelor. De
asemenea se vor culege informații asupra comportării și obiceiurilor victimei, precum și a datei
împrejurărilor în care a fost văzută ultima dată. Importante sunt datele care pot duce la prezumtia
unei sinucideri prin otrvire (tentative anterioare, scrisori) sau a unei crime (diferite conflicte).[4]
Ancheta va stabili dacă victima era sub tratament medicamentos și în ce constă acesta. Se va nota
posibilitatea prezenei unei atmosfere toxice și eventual originea ei. Toate aceste informatii alături
de probele materiale culese la fața locului au o mare valoare orientativă pentru cercetrile
ulterioare și în multe situații ajut la rezolvarea rapidă a cazului. Lipsa lor ingreunează și
prelungește cercetările ultețrioare si poate fi una din cauzele care las o expertiză incompletă sau
neconcludentă.[2]
B). Studiul simptomatologiei clinice
Cunoașterea simptomatologiei clinice ne poate furniza date orientative asupra etiologiei
intoxicatiei. Date referitoare la simptomatologia clinică se poate obtine prin studiul foilor de
observație clinică, în cazul în care victima a fost internată într-o unitate spitalicească. Dacă nu a
fost internată, date clinice pot fi obținute de la aparținători sau de la alte persoane din anturaj.
Manifestările clinice din intoxicații pot fi grupate în mai multe sindroame distincte:
a). Sindromul neurogen se caracterizează prin tulburări neurologice, psihice și senzoriale.
Ca manifestări neurologice putem întâlni convulsii (stricnina, secar cornută), paralizii (paration,
curara) si comă toxică (hipnotice, tranchilizante, alcool, ciuperci, opiacee, etc.). Manifestările
psihice se traduc prin delir (etanol, ciuperci, atropină, etc.) i halucinații (alcool metilic, ciuperci,
atropină, scopolamină). Manifestările senzoriale pot fi oculare, cum sunt mioza (atropina,
chinina, alcoolul metilic), midriază (morfină, pilocarpina, organofosforicele), ambliopia (chinina,
alcoolul metilic) sau auditive (chinina, streptomicina).
b). Sindromul cardiovascular este întâlnit în foarte multe intoxicații (alcool, hipnotice, ciuperci,
cofeină, adrenalin, digitală ,etc.) și se traduce prin tulburări de ritm-tahicardie sau bradicardie,
modificări de tensiune arterială, colaps circulator periferic, insuficiență cardiacă acută.
c). Sindromul respirator este determinat de toxicele inhalate (gazoase si volatile). Se manifestă
prin tuse, dispnee, cianoză, edem pulmonar acut, insuficiență respiratorie acută. Manifestări
respiratorii pot fi determinate și de toxicii convulsivanti care îngreunează miscările respiratorii
(stricnina, paration) sau de toxicii cu efect depresiv asupra centrilor respiratori bulbari
(barbiturice, opiacee, anestezice).
d). Sindromul gastro-intestinal apare în intoxicațiile cu acizi și baze caustice, metale grele
(mercur, arsen, cupru, plumb) și cu unii metaloizi (arsen, fosfor). Se caracterizează prin colici
abdominale, vărsături, diaree, fenomene hemoragice digestive.
e). Sindromul hepato-renal. Ficatul și rinichiul sunt organele de elecție pentru acțiunea toxicelor,
ele avand funcții de detoxificare si de eliminare. Afectarea ficatului se traduce prin icter mergând
până la necroza difuză acută cu insuficienta hepatică. Apare în intoxicații cu tetraclorura de
carbon, fosfor, cloroform, amanita phaloydes, etc. Afectarea renală apare în intoxicații cu
mercur, acid oxalic, fenacetină, sulfamide, cantarida, etc. si se traduce prin oligurie, cilindrurie,
albuminurie, hematurie, ajungându-se în formele grave la insuficiență renală acută.
f). Manifestări alergice (edem Quincke, soc anafilactic) pot fi produse de unele antibiotice,
aspirină, chinină, hormoni, întepaturi de albine, etc.[3]
C). Examenul anatomopatologic
Examenul anatomopatologic constă în autopsia medico-legala completată cu examenul
histopatologic. In multe cazuri un examen anatomopatologic minuțios, în funcție de leziunile
constatate poate orienta examenul toxicologic ulterior spre o anumită grupă de toxice. În plus, în
timpul autopsiei se pot efectua anumite reacții chimice simple în scopul identificării unor toxici
gazosi, volatili, acizi sau bazici. La examenul extern al cadavrului se va pune un accent deosebit
pe cercetarea tegumentelor sau mucoaselor, a pupilelor și a situației rigidității cadaverice, acestea
putând să prezinte modificări caracteristice, chiar patognomonice pentru anumiti toxici. La
examenul intern modificări semnificative pot fi găsite în special la nivelul creierului (de exemplu
miros caracteristic în cazul unor toxici volatili, etc.), în tubul digestiv (peretele si continutul
diverselor segmente), precum și în ficat, rinichi, inima, plamani, cai aeriene, etc.
În cursul autopsiei se recoltează probe biologice pentru examenul toxicologic, respectiv organe,
sânge, urină și continut gastric. Sângele se recoltează din cavitatea craniană, eventual din
cavitățile cordului. Urina se recoltează prin cataterizarea sau punctionarea vezicii urinare.
Conținutul gastric se recoltează prin deschiderea stomacului după ligaturarea într-o tavă curată.
Din punctul de vedere al modificărilor anatomopatologice unele toxice produc leziuni
caracteristice, uneori patognomonice, cu mare valoare de orientare a diagnosticului etiologic al
intoxicației dar majoritatea toxicilor produc însa modificări necaracteristice constând în staza
viserala si microhemoragii.[3]
D). Examenul toxicologic
Examenul toxicologic este solicitat în cazurile de suspectare a unei intoxicații și este obligatoriu
pentru a confirma prezenţa în organism a unei substanţe deja cunoscute. Atunci când se
presupune o intoxicaţie cu substanţe necunoscute pentru examenul toxicologic se expediază nu
mai puţin de 2 kg de organe interne. Nu se admite spălarea lor cu apă. In borcane curate şi uscate
se prelevează separat: 1/3 de ficat şi vezicula biliară cu bilă, stomacul cu conţinutul său, câte 0,5
m de intestin subţire şi gros cu conţinut (din sectoarele cu modificări mai pronunţate), un rinichi
cu toată urina, 1/3 de creier, inima cu sângele din cavităţile ei, splina şi 1/4 din plămân (din
sectoarele congestionate). Suplimentar, în caz de necesitate, în alte borcane se vor preleva: -
uterul cu vaginul; - rectul; - sectoarele de piele şi muşchi din locurile eventualei introduceri a
toxicului. Ultimele piese anatomice se vor recolta atunci când este suspectată administrarea
substanţelor toxice pe această cale, în rest, expertul recoltează organe în vederea examenului
toxicologic, ţinând cont de caracterul intoxicaţiei, căile de introducere şi eliminare a toxicului şi
timpul scurs de la introducerea lui.
Examenul toxicologic constituie cea mai importanta proba a expertizei medico-legale in
intoxicatii, avand ca scop identificarea si dozarea cantitativa a substantei toxice in organe, sange
si umori, precum si in probele recoltate la fata locului.
In analiza toxicologica se utilizeaza doua mari grupe de metode si anume:
- metode calitative
- metode cantitative
Metodele calitative sunt utilizate pentru identificarea substantei toxice. Cele mai utilizate sunt
metodele cromatografice (cromatografia pe hirtie, in strat subtire, in faza lichida sau gazoasa) si
metodele spectrofotometrice (in ultraviolet si infrarosu).
Metodele cantitative au ca scop dozarea cantitativa a substantelor toxice incriminate. Cele mai
utilizate sunt metodele fotometrice, spectrofotometrice, cromatografice, polarografice,
spectrografice.[3]

CONCLUZII
Pentru ca o substanță să fie considerată otrăvitoare și, prin urmare, să fie utilă pentru a califica
moartea, nu este necesar ca aceasta să-și producă efectele imediat, deoarece există multe cazuri
în care victimele au fost otrăvite încetul cu încetul, zi de zi. este o manevră menită să inducă în
eroare ancheta .
Nu este posibil să se facă o listă de substanțe otrăvitoare într-un mod exhaustiv, deoarece totul
depinde de modul în care este furnizat în corpul uman și mai ales de doze și perioadele
succesive. Așa se face că, de exemplu, arsenicul, în doze mici și controlate, poate avea, în
anumite cazuri, unele proprietăți terapeutice, dar administrat în orice alt mod fără control
medical , devine o otravă extraordinară și puternică care provoacă moartea în câteva minute. În
acest caz, există substanțe care pot fi folosite ca otravă, dar și, rareori, ca medicament. Același
lucru este valabil și pentru acidul cianhidric și morfină.
Intoxicația ca cauză a omuciderii calificate trebuie să aparțină sferei frauduloase, deoarece dacă
otravă este cauzată de neglijență, ne vom confrunta doar cu o moarte ilicită în condițiile Codului
penal. [2]
Bibliografie
1. Akhgari, M., Kahfi, M. S., & Akha, H. S. (2019). Analysis of intoxication deaths: Causes and
manners of death. Indian Journal of Pharmaceutical Sciences, 81(1), 32-38.
2. Tidy, Charles Meymott. Legal Medicine. Vol. 1. W. Wood, 1882, pag 260-270
3. G. Baciu, EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ A CADAVRULUI ŞI PERSOANEI (Ghid
practic), Centrul Editorial-Poligrafic Medicina, Chişinău 2008
4. Baciu Gh. Medicina legală. Chişinău, Ed. „Ruxanda”, 1999