Complexul de inferioritate

Sentimentele direct exprimate. n primul rnd ne referim la timiditatea de o forma

specifica, mai adesea nsotita de frica de a fi ridicol. Privirea altuia nu este asemuita
cu cea a unui judecator care stie si condamna (timiditatea celui culpabilizat sau
timorat), ci este perceputa ca o privire batjocoritoare. De aici apar dificultatile de a
se exprima, frica de public si de grup, fiind ceea ce se numeste "jena sociala". Este
vorba de o hipertrofiere a sensibilitatii si de un sentiment foarte activ de slabiciune,
incapacitate, de certitudinea unui esec personal care va produce rsete. Acest tip de
inhibitie genereaza frica de a nu reusi, de a esua, tracul, dorinta nebuna de a fugi, de
a se ascunde, de a evita ncercarile, de a se resemna la inferioritate, ducnd la
aparitia unei stari depresive cronice. Comportamentul, tinuta generala,
mbracamintea, vocea, privirea, toate exprima dorinta de a trece neobservat.
Adler spunea ca n special n plan social se manifesta complexul de inferioritate. Daca
este vorba de inferioritate morala, atunci suntem trimisi la complexul de
culpabilitate. Inferioritatea sociala, care presupune raportarea la altii, se poate
manifesta n orice plan: intelectual, estetic, economic. In extremis, se poate aprecia
ca "inferiorizatul" se simte incapabil de a se evalua, el suferind n principal de o
tulburare de autoevaluare. Se ndoieste de el nsusi, este lipsit de orice ncredere n
sine si asteapta sa fie estimat si luat n considerare de altii.
Formele complexului de inferioritate
1. n forma banala a complexului de inferioritate, individul se socoteste inferior n
raport cu altii. La baza poate fi un defect fizic sau estetic (strabism, simpla purtare a
ochelarilor, nas mai deosebit, un tic). Psihologic, se ntmpla ca inferioritatea pentru
un anumit aspect sa se generalizeze si sa invadeze Eul cu absolutismul tipic al
complexului, determinnd un sentiment de inferioritate sociala totala, certitudinea de
a fi obiectul de rs, de batjocura al celorlalti si de a nu avea niciodata sansa de a
placea, de a reusi sau de a fi apreciat
2. n formele mai grave, elementul inferiorizant (real si/sau imaginar, n acelasi timp)
devine obsesional, blocnd sectoare ntregi de activitate. Se pot dezvolta adevarate
fobii, denumite dismorfofobii (obsesia urteniei fizice traita ca o stricaciune
iremediabila si ca o rusine). Aceste sindroame, care sunt de obicei ntlnite n
nevroze, ncep prin anxietatea de a provoca la ceilalti reactii de rs sau dezgust,
datorita unui "detaliu ngrozitor" care poate fi strabismul, nas mai mare etc. Este de
subliniat faptul ca acestea sunt forme patologice ntlnite de regula n cazul asocierii
ntre inferioritate si culpabilitatea nevrotica.
3. Formele compensate ale complexului de inferioritate. n sens strict, compensatia
este cautata ntr-o valorizare personala pe un alt teren (ales n functie de aptitudini)
pentru a contrabalansa prima inferioritate si a evita astfel esecul total al Eului. n
calitate de mecanism de aparare, compensatia ajunge la exces. Satisfactiile
personale asteptate si consideratia compensatorie dorita solicita eforturi si reusite
spectaculare susceptibile de a provoca admiratie. Astfel, cel inferiorizat fizic se va
propulsa n domeniul intelectual, inferiorizatul intelectual se va lansa n dezvoltarea
fortei sale sau a frumusetii fizice sau n tehnici savante de lupta sau de judo etc. n
aceste compensatii, nversunarea catre superioritate va fi proportionala cu
inferioritatea de origine, care a declansat noua orientare.
Freud si unii discipoli ai acestuia vorbesc de complexul "Diana" sau "protestarea virila

a femeii" sau "fuga de feminitate". Este evident ca refuzul conditiei feminine,

motivatia care mpinge femeile sa se masculinizeze, sa aleaga functii sociale
masculine, atitudini si comportamente tipice sexului tare, nu au ca fundament doar
compensatia unei inferioritati culturale sau de alta natura.
Alti determinanti ai complexului "Diana" sunt:
- imposibilitatea de identificare normala cu mama n perioada sensibila (ntre 6 si 12
ani fetele si construiesc Eul prin raportare la mama), absenta sau respingerea
afectiva a acesteia, identificare cu tatal sau chiar cu o mama care a avut ea nsasi
complexul "Diana";
- rivalitatea fraterna - gelozia pe baiatul mult iubit sau preceput ca atare si
identificare cu acesta (rivalul) prin compensatie;
- educatia masculina precoce impusa de parinti care au regretat ca nu au avut un
baiat.
Complexul "Diana" (care nseamna compensarea unor inferioritati raportate la sexul
cu perceptie superioara al baiatului) se dezvolta si implica caracteristicile:
- refuzul feminitatii si atributelor culturare ale acesteia (mbracaminte,
comportamente, cochetarie, fard, parul foarte scurt, roluri sociale, vocabulare etc.);
- refuzul casatoriei sau maternitatii;
- revendicare permanenta a superioritatii asupra barbatilor, disimulata sub forma
egalitatii n drepturi a celor doua sexe.
4. Formele supracompensate sunt:
complexul de superioritate. Pe fagasul inferioritatii nsesi se construiesc apararile
Eului prin formarea unei personalitati opuse. Pentru a anula, a ascunde, a sterge
orice fel de inferioritate, subiectul si etaleaza Eul. Increderea nemasurata n sine,
certitudinea afisata a succesului, aerele de importanta, falsa modestie, agresivitatea
si ironia fata de rivali, mbracamintea, privirea, mersul etc. au nlocuit
desconsiderarea de sine si timiditatea.
Complexul de inteligenta. Accentul este pus aici pe propria valoare intelectuala si pe
vasta cultura, implicnd aroganta de a-i considera pe toti ceilalti inferiori.
Complexul spectacular. Aici supracompensarea ia o forma teatrala, individul simtind
nevoia de a se face vazut, privit, admirat, etalndu-si corpul si fotografiile personale
etc. La un grad superior de gravitate al complexului spectacular apare o combinatie
ntre narcisism si exhibitionism. Narcisismul se refera la bucuria provocata de propria
valoare, placerea de a se admira si de a se face admirat, multiplicarea autosatisfactiei prin atragerea complimentelor celorlalti. Exhibitionismul este dorinta de a
se arata n diferite ipostaze, de a atrage cu orice pret atentia celorlalti (apare si n
cazul supracompensarii complexului de castrare).
Originile complexului de inferioritate
Inferioritatea poate proveni de la suferinta unui handicap real sau a unui defect
vizibil, de la un mod de a fi sau de a parea care determina o jena sociala. La vrsta
cuprinsa ntre 6 si 12 ani, "a nu fi ca ceilalti" declanseaza o atitudine de ilaritate a
grupului. O perioada mai putin patogena este cea a pubertatii.

Inferiorizarea ca sistem de educatie genereaza complexe. Parintii folosesc sentinte

"educative" de tipul: "esti un imbecil", "nu esti bun de nimic" etc.
Acelasi rezultat nefavorabil l pot avea comparatiile ntre copii atunci cnd unul este
apreciat, iar celalalt este dispretuit. n asemenea "metode" se cultiva inferiorizarea
sau se ajunge la supracompensari anormale.
Esecurile suferite sunt o sursa a complexului de inferioritate prin depresia pe care o
genereaza si demobilizarea generala.
Complexe care pot fi asociate celui de inferioritate sunt: rivalitatea fraterna,
culpabilitatea, castrarea.
n vreme ce Freud si cladea imperiul pornind de la inconstient si sexualitate, Alfred
Adler si-l fonda pe al sau pe un alt teren: sentimentul inferioritatii. El considera ca
maretia omului apare atunci cnd el ncepe sa se vada asa cum este. Orice nevroza,
sustine Adler, are drept punct de plecare un sentiment de inferioritate. Nevroza ar fi
un sentiment de inferioritate persistent.
Exista sentimente de inferioritate normale. Un tnar student se simte inferior
profesorului ca experienta si volum de cunostinte. Ceea ce este normal si temporar.
Copilul se simte inferior tatalui, omul - n fata fortelor naturii, pianisul debutant - n
fata unui faimos executant etc.
Cnd devine maladiv sentimentul de inferioritate?
Sa-l luam drept exemplu pe tnarul pianist. Este el inferior marelui virtuoz? Da,
pentru ca poseda mai putina pricepere dect acesta. Dar, mai nti, va simti aceasta
inferioritate ca fiind limitata la domeniul pianului; apoi aceasta inferioritate naturala
nu va da nastere la agresivitatea ori umilire.
Acest tnar pianist normal va avea impresia ca stie mai putin si ca are mai putine
cunostinte dect celalalt. Dar nu va avea sentimentul profund de a fi mai putin dect
el. Caci acesta este adevaratul sentiment de inferioritate, o boala a fiintei. El devine
nevroza atunci cnd provoaca suferinta, timiditate, angoasa, teama, ostilitate,
agresivitate, dorinta chinuitoare de a-i depasi pe ceilalti, de a-i condamna, de a-i
umili, de a fi primul etc. Sentimentul de inferioritate devine o reactie a ntregii
personalitati n fata oricui si n orice situatie. Devine atunci o "atitudine mentala",
uneori constienta, cel mai adesea inconstienta, dar care comanda toate actiunile
celui suferind.
Stima de sine reprezinta deci un elemnt cheie n dinamica Eului social bazat pe
sentimentul intim al propriei valori corelat cu conceptia despre sine, ncredere n
fortele proprii si convingerea omului ca merita sa fie fericit.