LUCEAFARUL

Mihai Eminescu

Luceafarul a aparut in 1833.In acelasi an apare si in editia de versuri

alcatuita de Titu Maiorescu .Poemul inchide apoteotic aceasta scurta
activitate a poetului.In varianta lui Maiorescu lipsesc trei strofe.Cele in
care poetul ii ofera lui Hiperion trei ipostaze. 42897edc22tyo4e

Luceafarul are ca tema conditia geniului si pentru aceastra Eminescu

face o alegorie versificand un basm popular „Fata din gradina de aur”.
Despre geneza si tema poemului vorbeste insusi Eminescu. Eminescu
insa aduce modificari substantiale basmului.E printre putinele basme
care nu are happy end de aceea Eminescu modifica finalul fiind mai
putin brutal.In basmul popular se vorbeste despre o fata frumoasa care
este izolata intr-un castel. Un zmeu vine preschimbat intr-o stea iar un
muritor afla si trebuie sa treaca peste mai multe piedici..Florin
traverseaza valea plangerii si a amintirilor si o rapeste pe fata.Zmeul afla
si se razbuna omorandu-i pe cei doi. La Eminescu finalul este un blestem
„un chin s-aveti sa nu muriti deodata”.Eminescu va organiza acest epic
pe doua planuri exprimand in acest fel ideea principala a
incompatibilitatii lumii geniului si a lumii terestra.

Poemul are patru structuri bazate pe antiteza.Partea a doua infatisaza o

idila intre doi muritori.Partea a treia cuprinde planul cosmic si calatoria
Luceafarului catre demiurg si dialogul dintre Hiperion si demiurg.Prima
parte reuneste planul cosmic cu planul terestru.Partea a patra infatiseaza
o idila dintre doi muritori la care priveste Luceafarul.Poemul contine si
alte antiteze.Astfel din basm se mai mentin cele doua metamorfoze ale
zmeului. Luceafa are doua ipostaze antitetice:una angelica si una
telurica, demonica.

Cele patru structuri sunt pregatite de un preambur.Preamburul releva

leatura cu basmul.Tot basmului apartine si fata de imparat prin conditia
ei: e unica prin nasterea ei, e frumoasa si pura.Preamburul reuneste
nocturnul cu acvaticul.Fata e intr-un castel singuratic aflat pe malul
marii .Aici este o metafora noua „miscatoarele carari” Cadrul este
misterios, dominat de culori inchise „umbra falnicilor bolti”, „umbra
negrului castel”.

Prima parte contine o antiteza pentru ca sunt doua metafore ale

luceafarului. Luceafarul este un zburator „dulce al noptii mele dor”.
Epitetul cel mai fregvent este „dulce” care exprima o stare erotica. Fatra
ii adreseaza Luceafarului o invocatie devenita clasica prin aliteratie sau
pleonasm. Urmeaza cateva elemente cosmogonice. La rugamintea fetei,
Luceafarul se intrupeaza din haosul acvatic si inaltimea cerului. Ca orice
cosmogonie ea se fundamenteaza pe principiul dualitatii „cerul e tatal
meu iar muma mea e marea”. Cosmogonia se completeaza cu elemente
de mitologie. dy897e2422tyyo

Portretul Luceafarului reuneste mai multe motive romantice.Ochii sunt

expresie a nemuririi. El are parul blond ca toti indragostitii eminescieni.
Luceafarul intruchipeaza conditia geniului deci se va caracteriza prin
puterea sacrificiului. El ii ofera fetei nemurirea. Poetul exprima prin
replica fetei incompatibilitatea.

A doua metamorfoza presupune reluari, repetitii, antiteze.Se reiau

nocturnul, motivul zburatorului, aniricul.Se reia si invocatia „cobori in
joj Luceafar bland”. Acum luceafarul este nascut din haosul
primordial .Portretul este acelasi si totusi altul pentru ca autorul
pastreaza antiteza. Poaetul readuce motivul marmurei.Ochii exprima
iubirea .Dialogul e mult mai amplu si mai dramatic exprimand
incompatibilitatea, neputinta comunicarii.Urmand acelasi demers
dialogul se deschide cu elemente de cosmogonie, principiul dualitatii
tata-muma.Acum luceafarul e nascut din noapte. Se reia si ideea
sacrificiului geniului..Acum luceafarul ii ofera lumea astrala fetei.Acum
fata incearca o senzatie de durere.Fata de la inceput isi exprima ideea
incompatibilitatii.Lipsa figurilor de stil dovedeste ca poemul apartine
perioadei a treia de creatie.Fata ne putand accepta sacrificiul il indeamna
pe el la sacrificiu „fi muritor ca mine” Luceafarul e gata sa accepte desi
e constient de sacrificiu. Poetul doreste umanizarea.

Partea a doua prezinta idila dintre Catalina si pajul Catalin. Omonimia

Catalin-Catalina exprima idea identitatii in fata mortii. Eminescu creeaza
lui Catalin o conditie cat se poate de umila.Catalin este baiat din flori, e
viclean copil de casa si cu preocupari tot asa de umile: poarta trena
imparatesei.E caracterizat prin epitete simple populare. Catalina e
prezentata tot in spirit popular „frumoasa se facu”. Dar mai ales autorul
foloseste expresii populare admirative „bat-o vina”. Dialogul dintre cei
doi muritori urmeaza ritualul erotic cunoscut. E o iubire curteneasca in
care se impletesc cuvinte populare. Iubirea e curteneasca , galanta.
Catalin stie sa-si manifete iubirea galant. El e gata sa-i arate din bob in
bob amorul. Taina sarutului este redata alegoric. Pentru fata iubirea
inseamna atractie dar si teama de necunoscut. Ca si fata de imparat din
prima parte, Catalina, isi marturiseste atractia catre absolut si in acelasi
timp e constienta de neputinta realizarii lui. Ideea incompatibilitatii se
exprima in versurile”se inalta tot mai sus”, „in veci il voi iubi”. Catalin o
cheama spre o iubire terestra, fara aspiratii, etichetate insa ca nebunie.

Partea a treia are doua segvente, prima e o cosmogonie infatisand

calatoria luceafarului si partea a doua e o filozofie a conditiei umane
redata prin dialogul dintre demiurg si Hiperion. Cele doua nume au
aceleasi conotatii dar provin din mitologii diferite. Luceafarul e steaua
cea mai luminoasa dupa cum Hiperion inseamna cea mai stralucitoare.
Luceafarul poate fi pus in relatie cu Lucifer dupa cum si Hiperion e un
titan razvratit impotriva lui Zeus. Si rugaciunea catre demiurg a
Luceafarului e tot o revolta pentru ca el vrea sa renunte la conditia de
nemuritor.Aceasta explica si refuzul demiurgului. Acceptarea propunerii
Luceafarului ar fi insemnat negarea propriei conditii.Potrivit si
conceptiei biblice, Dumnezeu, demiurgul apare in trei ipostaze: tatal, fiul
si Sfantul Duh. Acceptarea nemuririi inseamna o autonegare pentru ca
Demiurgul si Hiperion sunt ipostaze ale aceluias principiu.
Calatoria cosmica implica mai multe motive romantice: muzica stelelor
– redata prin antiteza dedesubt-deasupra, motivul luminii – datorita
vitezei sale lumina pare continua, motivul divalentei timpului. Eminescu
reia elemente cosmogonice. Potrivit cosmogoniei din „Scrisoarea I”
lumea e nascuta din haos. Acest haos e infatisat dupa haosul terestru.
Procedeul de prezentare a acestui haos este tot antiteza. Initial viata a
insemnat aparitia luminii iar mobilul vietii e dorinta oarba de a trai,
redata prin „dor si sete”. Dorul e o metafora mai complexa pentru ca nu
e doar expresia vointei, e si expresia iubirii.

Ultima replica a demiurgului e o sinteza a filozofiei privind conditia

umana. Viata umana se caracterizraza prin efemeritate „nu cere semne si
minuni”. Viata e caracterizata prin idealuri inutile. Ideea se exprima prin
motivul valului. Muritorii cred in destin, ei doar au stele cu noroc. Se
adauga idei mult mai profunde, unde autorul versifica idei filozofice
cum va face si in Glossa „din sanul vecinicului ieri traieste azi si
moare”. Steriotipia vietii marcata de succesiunea existentei- inexistentei.
Ideea se exprima in doua metafore ale microcosmosului si
macrocosmosului „Toti se nasc spre a muri si mor spre a se naste”, „un
soare de s-ar stinge-n cer s-aprinde iarasi soare”.Neputand sa ii ofere
moartea, demiurgul ii ofera trei posibilitati: conditia inteleptului,
conditia artistului de geniu si conditia conducatorului de geniu.
Demiurgul il mai indeamna pe Hiperion sa mai deschinga pe pamant
pentru a remarca singur nerecunostinta, ingratitudinea umana. La
indemnul tatalui ceresc, Hiperion, revine pe pamant si e uimit de
repeziciunea cu care muritorii traiesc clipa.

Partea a patra e o sinteza a unor motive apartinand poeziei naturii si a

iubirii. Se reiau motive romantice, nocturnul, selenarul, acvaticul,
vegetalul. Cei doi indragostiti traiesc acelasi sentiment al contopirii cu
natura.

Poezia iubirii contine si ea cateva toposuri. Cei doi indragostiti au

anumita paloare, pletele lungi balai. Iubirea e perceputa tot ca o
mangaiere dulce – oximoronul. Au sentimentul unicitatii in iubire „caci
esti iubirea mea dintai si visul meu din urma” . Poetul reia si alte
motive : ochiul dulce. Epitetul dulce la superlativ „negrait de dulce”
exprima starea erotica. Fata e incercata de nostalgia absolutului de aceea
vazand Luceafarul ii adreseaza invocatia cunoscuta. E un caz de
recurenta. Dar la chemarea fetei Luceafarul se convinge de
ingratitudinea fetei, de efemeritatea vietii muritorilor si de inutilitatea
sacrificiului sau.

Ideea incompatibilitatii geniului si a muritorilor se exprima prin doua

conjunctii adversative „dar” si „ci” care in lipsa adverbului „nu” capata
sensuri mai puternice. Apoi efemeritatea microcosmosului se exprima in
metafora „cercul vostru stramt”. Versul se refera la ingratitudinea femeii
care nu diferentiaza pe omul de geniu fata de omul comun. Ultimele
doua epitete „nemuritor si rece” definesc conditia geniului si atitudinea
acestuia numita ataraxie stoica: acceptarea conditiei , privirea cu
ingaduinta spre lumea muritorilor. Poemul e scris in vers iambic in care
alteneaza rima masculina cu cea feminina.