Luceafarul de Mihai Eminescu

Intregul univers lyric eminescian este dominat de o serie de teme, motive, elemente de imaginar poetic, specifice romantismului. Romantismul este un curent literar aparut la sfarsitul secolului al XVIII lea, ca o reactive impotriva sobrietatii si a rigorii impuse de classicism. Daca in classicism accentul cade ape ideile de ratiune si onoare, romantierii aduc in prim plan pasiunea, instinctele si libertatea imaginatiei. Temele preferate de romantici sunt iubirea, natura, melancholia, conditia geniului, istoria si timpul. Motivele literare romantic sunt visul, luna, apa, codrul, somnul, sarutul. Stilul unei poezii romantic este excesiv retoric, figurile de stil fiind de obicei simple si neavand drept effect ambiguizarea. Criticul Tudor Vianu a afirmat ca poemul luceafarul are valoare de sinteza, argumentand ca daca s-ar pierde tot ce a scris Eminescu vreodata, intregul sau univers lyric ar putea fi reconstuit doar pe baza Luceafarului. Sursa de inspiratie a poeziei a fost basmul Fata din gradina de aur, cules de cercetatorul Richard Kunich. Eminescu imprumuta ideea central a basmului: un zmeu, fiinta nemuritoare, se indragosteste de Florina si ii cere acesteia s ail urmeze pe taramul celalalt, promitandu-I nemurirea. Fata refuza si ii cere zmeului sa mearga la Dumnezeu pentru a putea fi transformat in om. Divinitatea refuza, iar zmeul se intoarce si afla ca iubita lui fugise cu Florin. Zmeul se razbuna, omorandu-si iubita si blestemandu-l pe Florin sa-si petreaca viata in Valea Amintirii. Intr-o variant initiala a Luceafarului, Eminescu plasase in finalul poemului un bluestem Fiti fericiti, atat de fericiti/ Ca viata toata un chin s-aveti/ De a nu muri deodata. Varianta finala a poemului este diferita, deoarece Eminescu a considerat ca razbunarea nu este un gest demn pentru un geniu. Eminescu opteaza pentru lirismul de tip obiectiv, numit si lirism cu masti. La prima vedere, textul ascunde un fir epic cu actiune si personaje. Totusi, poemul este o simpla alegorie, iar personajele sunt de fapt simboluri poetice: luceafarul este geniul, Catalina este omul de rand cu aspiratii inalte, Catalin, omul comun, simplu, banal. Pe marginea manuscrisului cu variant finala a poemului, Eminescu a notat cateva idei legate de semnificatia alegoriei. El marturiseste ca poezia are ca tema conditia geniului, care este nemuritor prin creatia sa numele lui scapa de noaptea uitarii . Totusi, geniului nu ii este permisa fericirea simpla, banala, la care au acces oamenii de rand totusi, aici pe pamanat, el nu e capabil nici a ferici pe cineva, nici a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc. Din punct de vedere structural, poezia are patru parti sau secvente narative, distribuite astfel: in prima secventa reuneste planurile universal-cosmic si uman-terestru, care aspira unul spre

celalalt ca in vechile mituri in care Cerul se logodea cu Pamantul. De asemenea, se contureaza portretul fetei, care este asemanata cu Fecioara intre sfinti, o imagine a divinitatii ce are rolul de a evidentia frumusetea, perfectiunea si puritatea fetei de imparat. Poetul o descrie ca fiind o preafrumoasa fata. Secventa I cuprinde si invocatia fetei de imparat, Cobori n jos, luceafr blnd,/Alunecnd pe-o raz,/Ptrunde-n cas i n gnd/i viaa-mi lumineaz!, ce are ca urmare prima metamorfoza a Luceafarului. Acesta ii propune fetei sa renunte la lumea ei si sa I se alature, insa fata il refuza. Refuzul acesteia este motivat de antiteza dintre cei doi, eu sunt vie, tu esti mort. Urmeaza, apoi, a doua metamorfoza a Luceafarului. Ca si in cadrul primei metamorfoze, se evidentiaza faptul ca Luceafarul apartine unei lumi total diferite fata de cea a fetei i soarele e tatl meu,/Iar noaptea-mi este muma . Acesta ii propune pentru a doua oara sa I se alature lumii sale, insa fata refuza si de aceasta data, figura de stil utilizata fiind din nou antiteza . Secventa a II a se desfasoara exclusive pe plan terestru, in poezie aparand Catalin, al carui portret se contureaa prin intermediul versurilor Viclean copil de cas un paj Biat din flori i de pripas,/Dar ndrzne cu ochii, Cu obrajei ca doi bujori. Catalin ii propune sa nu mai stea toata ziua cu gandul la Luceafar si sa aleaga o viata fireasca alaturi de el. Catalina cedeaza insistentelor pretendentului si se hotaraste sa fuga in lume cu Catalin si SEX. Secventa a III a are loc in planul ceresc. Nestiind ce decizie a luat Catalina, Hyperion decide sa renunte la statutul de nemuritor. Este descries zborul cosmic spre Demiurg, deoarece acesta este singurul care ii poate oferi ceea ce isi doreste. De asemenea, este ilustrata discutia cu Demiurgul, precum si neputinta acestuia ce a-I indeplini dorinta. Astfel, Demiurgul mediteaza filozofic asupra efemeritatii oamenilor si superficialitatea acestora. Secventa a IV a se petrece atat in plan terestru, cat si cosmic. La insistentele Demiurgului, Hyperion se intoarce pe Pamant si este martorul unei scene de iubire intre Catalina si Catalin. Luceafarul se retrage resemnat in lumea lui eu n lumea mea m simt/Nemuritor i rece. Prin intermediul simbolurilor poetice, Hyperion si Catalin, se face o distinctive intre cele doua moduri in care omul poate percepe existenta. Pe de-o parte, Hyperion este simbolul omului care se bazeaza pe ratiune, pe meditatie,optand pentru o perspectiva apolinica, pe cand Catalin este simbolul unei trairi instinctuale, este omul care se bucura de viata. In aceasta opera apar urmatoarele elemente romantice: Eminescu se inspira din folclor (basmul si mitul zburatorului). Exista teme romantice (iubirea, geniul, natura, timpul) si motive literare de facture romantica (visul, codrul, zborul cosmic etc.)