FIZIOLOGIE EXAMEN

SANGELE
1. SANGELE: DEFINITIE, FUNCTII
Sangele este un tesut conjunctiv format dintr-o substanta fundamental lichida (plasma) si
diverse celule (elemente figurate). In organismal uman, schimburile cu mediul extern se
realizeaza prin sistemul sanguin, puntea de legatura dintre mediul extern si cele aproximativ 100
bilioane de celule fiind sangele.
Functiile sangelui:
-respiratorie transport de gaze respiratorii
-nutritiva transport de substante energogenetice
-excretoare transport de catabolite celulari prin intestine, ficat, piele, rinichi, glande
sudoripare
-mentinerea echilibrului hidro-electrolitic (izoionia, izotonia, izovolemia) si acido-bazic
-termoreglare prin apa continuta
-hemostaza
-aparare imuna
-coordonare si reglare umorala adaptarea organismului ca un tot unitar

2. SANGELE: VOLUMUL SANGUIN REPARTITIE SI MECANISME DE

REGLARE
Volumul sanguin cuprinde volumul circulant si volumul stagnant si poate fi raportat in
functie de greutatea corporala si inaltimea corporala.
-In functie de greutatea corporala, intre 7,5-8% din aceasta greutate reprezinta volumul
sanguin. Barbatul adult normal poseda 5-6 litri de sange, iar femeia adulta normal 4-5 litri de
sange.
-In functie de inaltimea corporala, volumul sanguine se stabileste dupa formula:
VT(ml)=5270+60(l cm 174).
In conditii fiziologice, in repaus, numai 54% din volumul sanguin se afla efectiv in circulatie
(VS circulant). Restul de 46% stagneaza in anumite regiuni (ficat-1,5-1l, splina-0,3-0,5l, plexuri
subpapilare).
85% din volumul sanguin (4250ml) se afla in cord, vasele mari si capilarele marii circulatii,
iar 15% (750ml) se afla in aorta si artere.
La reglarea volumului plasmatic participa mai multe mecanisme, care, prin intermediul
lichidului interstitial, influenteaza indirect si mediul intracelular:
-mecanisme locale: factori vasodilatatori si vasoconstrictori
-mecanisme endocrine: hormonii ADH, aldosteron, prostaglandinele
-mecanisme metabolice: sinteza hepatica de proteine (albumine)
-mecanisme nervoase, reflexe care implica participarea unor centri medulari, bulbari,
hipotalamici si corticali

3. SANGELE: PROPRIETATI FIZICO-CHIMICE

Proprietatile sangelui sunt parametric constant, mentinerea lor la valori normale fiind o
conditie a homeostaziei organismului: culoarea, temperatura, densitatea, presiunea osmotica, pH
sanguin.
Culoarea sangelui este data prin intermediul hemoglobinei de la nivelul hematiilor si difera
in functie de gradul de saturare in oxigen a acesteia. Astfel, sangele arterial este rosu-purpuriu,
iar sangele venos rosu-inchis.
Temperatura sangelui creste cu intensitatea activitatii metabolice. La om si la animalele cu
sange cald (homeoterme), temperature sangelui variaza intre 35 grade C (in sangele din vasele
pielii) si 39 grade C (in sangele din organelle abdominale).

Densitatea este data in functie de concentratia proteinelor plasmatice si hematiilor. Astfel ca

la barbati densitatea normal este cuprinsa intre 1057-1067 si la femei intre 1051-1061.
Presiunea osmotica este direct proportional cu numarul de particule din sange si invers
proportional cu greutatea acestora. PO 280-290mOsm/l.
pH-ul sanguin are valori normale cuprinse intre 7,5-7,40, suferind cele mai mici variatii,
concentratia ionilor de hidrogen fiind una din constantele fundamentale ale mediului intern.
Variatii fiziologice ale pH-ului apar in functie de varsta, fazele digestive, variatii nictemetarale, in
functie de efortul muscular si presiunea atmosferica.

4. COMPOZITIA CHIMICA A PLASMEI

Plasma sanguina contine 90% apa si 10% reziduu uscat, format din 9% substante organice si
1% substante anorganice.
Substantele organice proteice sunt reprezentate de albumine 45%, globuline 27g%,
fibrinogen 3-4g% (absent in ser).
Substantele organice neproteice sunt reprezentate de uree 0,20-0,30mg%, acid uric 5mg%,
creatinina 0,8-1mg%.
Substantele organice neazotate sunt reprezentate de cholesterol 200mg%, glucoza 100mg%,
lipide totale 700mg%.
Substantele anorganice sunt alcatuite din Na, K, Ca, Mg.

5. HEMATOPOIEZA DEFINITIE, SEDIU, TIPURI DE CELULE

Hematopoieza este procesul de reinnoire continua a elementelor figurate ale sangelui.
Aceasta se realizeaza in 3 etape: proliferarea, diferentierea si trecerea in circulatie.
Exista cate o cale separata pentru fiecare din cele 3 tipuri celulare prncipale (eritropoieza
pentru eritrocite, leucopoieza pentru leucocite si trombocitopoieza pentru trombocite).
Sediul hematopoiezei este in maduva rosie hematogena si in celulele stem
hematopoietice (30-70%).
Celulele hematopoietice sunt reprezentate de celulele stem pluripotente, celulele
progenitoare hematopoietice si celule ale seriilor sanguine.
-Celulele stem pluripotente (CSP) sunt celule de origine ale tuturor liniilor sanguine si au
capacitate de autoreglare si diferentiere.
-Celulele progenitoare hematopoietice iau nastere din CSP si au capacitate limitata de
autoregenerare si mai restransa de diferentiere. Exista 2 tipuri de celule progenitoare: mieloide
(eritrocite, leucocite, trombocite) si limfoide (limfocite B si T).
-Celule ale seriilor sanguine se gasesc in diferite stadii de maturatie.

6. ERITRON DEFINITIE, COMPARTIMENTE FUNCTIONALE

Eritronul reprezinta totalitatea elementelor masei eritrocitare (celule stem pluripotente (CSP)
-> eritrocit imbatranit, care este eliminate din circulatie). Eritronul reprezinta 99% din masa
elementelor figurate, restul de 1% fiind reprezentat de L si T.
Eritronul este constituit din 3 mari compartimente:
1.Compartimentul de generare-medular ce reprezinta elementele imatura de la nivelul MRH
(maduvei rosii hematogene) (CSP, proeritroblasti, eritroblasti, reticulocite) -> isi exercita functiile
in 5-7 zile
2.Compartimentul circulant sanguine reprezinta elementele din torentul sanguin: E mature si
un numar scazut de reticulocite (5-15); isi exercita functiile in 100-120 de zile.
3.Compartimentul de distrugere-sistem reticulo-histiocitar cuprinde eritrocitele imbatranite si
modificate morfofunctional in splina, in ficat si MRH (maduva rosie hematogena).

7. FIERUL IN ORGANISM
Fierul este un oligoelement esential pentru procesele vitale. La nou-nascut cantitatea
totala de Fe in organism este de cca 350mg, iar la adult 2,5-5g .Fierul se afla in cea mai mare
parte in combinatie cu proteinele.
Acesta se imparte in 3 compartimente:

1.Compartimentul sanguin(65%): se gaseste in eritrocite, sub forma de Hb si in plasma, legat

de transferina = 60-150microg/dl
2.Compartiment de depozit(30%): se gaseste in splina ,ficat, maduva hematogena sub 2
forme:
-feritina - compus hidrosolubil,elibereaza usor Fe;
-hemosiderina - reprezinta feritina partial degradata si elibereaza greu Fe
3.Compartiment tisular(5%): se gaseste in muschi,sub froma de mioglobina(4%),in structura
enzimelor.
Necesarul de fier este de 1mg/zi si este asigurat de aportul alimentar uzual. Acest
necesar poate creste in stari fiziologice precum sarcina ori ciclurile menstruale. Din dieta
normala, se absorb 5-10% din cant de Fe ingerata. Prin par, piele, scaun ori urina se realizeaza
pierderile de Fe.
Prin plasma Fe circula fixat pe transferina plasmatica. In mod normal, apoferitina
plasmatica este saturata cu Fe in proportie 1/3. Este o forma labila de transport, de legatura intre
sectoarele de absorbtie, de stocare si de consum. Concentratia totala de Fe plasmatic formeaza
sideremia.
Carenta de Fe duce la anemie feripriva microcitara hipocroma.

8. VITAMINA B12 IN ORGANISM

Vitamina B12 este o vitamina hidrosolubila sintetizata exclusiv de microorganisme.
Necesarul zilnic de vitamin B12 este de 2-5ug/zi. Aportul se realizeaza exclusiv alimentar, intr-o
dieta normala 5-30ug/zi din care se absorb 1-5ug/zi. Absorbtia este conditionata de prezenta
factorului intrinsic al lui Castle (FI), care este o glicoproteina sintetizata de celulele parietale
gastrice.
Rolul vitaminei B12 in reglarea eritropoiezei este de a induce sinteza de ARN si AND. De
asemenea, activeaza formarea cresterea si maturarea E. Participa si la transformarea acidului
folic in acid tetrahidrofolic, care este forma activa actidului folic.
Deficitul de vitamina B12 duce la gastrite atrofice, rezectie gastric(prin deficit de FI), afectiuni
ale ileonului terminal(cu reducerea absorbtiei), parazitoze(captare de B12 de catre parazit),
anemie macrocitare hipercroma.

9. CINETICA ERITROCITELOR SI CARACTERISTICI MORFOFUNCTIONALE ALE ACESTORA; STRUCTURA HEMATIEI

Cinetica eritrocitelor cuprinde 3 etape:
1.Formarea eritrocitelor(eritropoieza)
2.Perioada de eritrocit circulant functional este de 100-120 zile, perioada in care isi
realizeaza functiile si sunt supuse la numeroase solicitari funtionale: strabat zilnic 1-1,5km, isi
modifica forma la trecerea prin capilare(devin fusiforme) si se deplaseaza in fisicuri, stagneaza in
vasele sanguine sinuoase (ex. circ.splenica), transporta gazele resp O2 si CO2, participa la
mentineara constanta a ph ului sanguin(prin sistemul tampon al hemoglobinatilor), sunt
influentate de factori extraeritrocitari (ph,subst toxice) care le pot modifica morfo-functional (ex.
Acidoza/alcaloza care creste/scade volumul eritrocitar).
3.Distrugerea eritrocitelor(hemoliza fiziologica): epuizare energetica si enzimatica a E, E
senescent,rigid,lipsit de plasticitate; E este indepartat din circulatie prin eitrofagocitoza.
Sediile principale ale hemolizei sunt splina (cu caracteristici functionale care accentueaza
sechestrarea eritocitelor) si ficatul, care prezinta un debit sanguin de 6 ori mai mare ca al splinei.
Caracteristici morfo-functionale:
Eritrocitele se afla in numar de 4-5.5mil/mm3, forma acestora este de disc biconcav cu
marginile rotunjite si asigura suprafata mare la volum mic. Dimensiunile: DEM=6,8-7,7um;
GEM=1,7-2,5um. Culoarea eritrocitelor este data de Hb eritrocitara.
Hematiile sunt elemente anucleate, lipsite de mitocondrii care contin macromolecule de
Hb.Membrana are o structura lipidica bistratificata. Prezinta un strat extern glicoproteic, bogat in
acid sialic, un strat mijlociu lipoproteic, format din proteine si un strat intern format din protein

contractile. Citoplasma eritrocitului se prezinta ca un sistem reticular fin, cu aspect de retea

multiramificata. Contine lipide, minerale si enzime multe.

10.

PROPRIETATILE FIZICO-CHIMICE ALE ERITROCITELOR

Proprietatile fizico-chimice ale eritrocitelor sunt:

-Deformabilitatea - in functie de fortele de forfecare interna si externa;
-Agregarea - dispunerea in fisicuri datorita prezentei in plasma a Fb, albumina;
-Rezistenta globulara;
-Stabilitatea suspensiei de eritrocite in plasma - VEH;
-Sincitialitatea;
-Permeabilitatea selectiva membranara

11.

HEMOGLOBINA DEFINITIE, STRUCTURA

Hemoglobina este pigmentul respirator care asigura functia cea mai importanta a
eritrocitului, aceea de transport a gazelor respiratorii, functionand ca un adevarat plaman
molecular. Aceasta confera culoarea rosie prin fierul bivalent continut. La un adult normal de
70kg exista 5L de sange care contine 800g Hb.
Hemoglobina este formata din globina 96% si hem-metaloporfirina care contine fier.
Molecula de Hb este formata din 4 subunitati, fiecare fiind formata dintr-un conjugat cu un
polipeptid. Globina este un tetramer format din 4 lanturi polipeptidice, la adult contine 2 lanturi
alfa cu 141 aminoacizi si 2 lanturi beta cu 146 aminoacizi, legate prin punti de hidrogen. Hemul
este partea fiziologic activa si este format dintr-un atom de fier si protoporfirina.

12. Hemoglobina-in etapele vietii

In functie de etapa din viata pe care individul o parcurge (embrion, fat, viata extrauterina),
lanturile globinice din structura hemoglobinei difera, motiv pentru care a fost descrisa existenta mai multor
tipuri de Hb structurala, dar si functionala.
Hemoglobinele din viata de embrion sunt adaptate, ca si cele din viata fetala, pentru a extrage
oxigenul de pe hematia adulta materna, deoarece, intrauterin, viata se desfasoara intralichidian.
Tipuri de hemoglobina
1. Hemoglobinele din viata intrauterina: Gower 1(in primele 25-30 zile ale vietii embrionare) si
2(prezenta in primele 3 luni ale vietii embrionare)
2. Hemoglobinele din viata fetala: Hb F caracterizate functional printr-o afinitate mai mare
pentru oxigen(aceasta proprietate sta la baza schimbului de oxigen mama-fat ) .Ponderea Hb F se reduce
in timpul primului an la valori sub 0,5 %, ca urmare a unui proces de hemoliza interna ce are loc la finalul
primei saptamani de viata exrauterina si care genereaza colorarea pentru cateva zile a nou-nascutului in
galben-verzui (icterul fiziologic al nou-nascutului).
3. Hemoglobinele adultului: Hb A incep a se forma odata cu trecerea la stadiul de fat si
cresc progresiv odata cu evolutia sarcinii, in deuna celorlalte tipuri de hemoglobin .Principala componenta in
structura hemoglobinei eritrocitare este forma A1 a carei moleculade globina este constituita din
doua lanturi alfa si doua beta.
Concentratia normala hb sanguina este de 13-14g/100ml la femei, 15-16g/100ml la
barbati, 17-19g/100ml la copii si poate atinge 23g/100ml la persoanele ce locuiesc la altitudini de
3000-4000m, in conditii de hipoxie hipobara. Cantitatea normala din cei 5-6l de sange este de
750-900g.

13.FIZIOLOGIA HEMOGLOBINEI DE LA SINTEZA LA CATABOLISM

Metabolismul hemoglobinei. Deoarece exista o pierdere permanenta de hemoglobin prin
catabolism si prin imbatranirea hematiilor, este nevoie de inlocuirea acesteia in mod permanent.
Durata medie de viata a eritrocitelor umane este in jur de 120 de zile. Biosinteza globinei se

realizeaza dn aportul corporal de aminoacizi intr-o cantitate de 8g pe zi. Aproximativ 14% din
aminoacizii apartinand proteinelor ingerate sunt utilizati pentru obtinerea globinei.
Procesul de sinteza a globinei are loc in eritrocitele nucleate din maduva osoasa si in
reticulocite. Sinteza globinei are loc la nivelul ribozomilor intr-un mod asemanator cu a roteinelor.
Acesti ribozomi sunt insirati pe un lant de ARNm. Pentru sinteza de hemoglobin, sunt necesare
protein (pentru 1g de globina intre 8-10g protein) si fier (mediaza schimburile de electroni in
reactiile de oxido-reducere si capacitatea de a se transforma reversibil din fier bivalent in fier
trivalent).
Catabolismul hemoglobinei. In conditii fiziologice, la un om adult se distrug 1-2 x 108
eritrocite pe zi. Astfel, un adult de 70kg prezinta un turn-over de 6g Hb/zi. Din eritrocitele
imbatranite, hemoglobin este eliberata prin fagocitoza in celulele reticuloendoteliale, in special in
splina.

FIZIOLOGIA LEUCOCITELOR
14. LEUCOCITELE VALORI NORMALE, VARIATII, CLASIFICARE
Leucocitele sunt elemente nucleate ce se gasesc in sange in nr de 5000-10000/mm3.
Variatii ale numarului de leucocite:
-Leucocitoza(>10000/mm3) are loc in stari fizologice la sugari si la gravide, iar in stari
patologice in urma unor boli infectioase si inflamatorii (leucemie ,tumori).

-Leucopenie(<4000/mm3)are loc in stari fiziologice la varstnici si in stari postinfectioase, iar

patologic in afectarea maduvei hematogene (radiatii, medicamente, substante toxice) ori in boli
infectioase (febra tifoida ,parotidita)
Leucocitele se clasifica in granulocite - neutrofile, eozinofile, bazofile si agranulocite monocite, limfocite.
Formula leucocitara (adult/copil):
Neutrofile 52-74% / 25-40%
Eozinofile 0-4% / 1-4%
Bazofile 0-1% / 0-1%
Limfocite 25-35% / 50-70%
Monocite 1-8% / 1-8%

15.ETAPELE GRANULOCITOPOIEZEI
Granulocitopoieza are loc in maduva rosie hematogena. Formarea si maturizarea
granulatiilor se realizeaza in circa 15 zile. Din celula stem multipotenta se formeaza succesiv
celula unipotenta, mieloblast, promielocit, mielocit, metamielocit, granulocit tanar nesegmentat,
granulocit adult segmentat. Acesta ajuns in circulatie, se mentine circa o zi, dupa care migreaza
prin peretele vascular in tesuturi unde dupa 4-5 zile este distrus sau este eliminat cu secretiile
mucoaselor digestiva, respiratorie sau altele. Comparativ cu eritrocitele, care au o longevitate
mult mai mare, viata mai scurta a granulocitelor impune ca 75% din maduva rosie hematogena
sa fie angajata in producerea granulocitelor.
Granulocitopoeza este reglata prin mecanisme umorale locale si mecanisme neuroumorale generale. In hipotalamus exista un centru nervos de reglare in special a
granulocitopoiezei care are ca efector maduva rosie hematogena. Umoral, hipotalamusul secreta
factorul de eliberare al corticotropinei care pe axa ACTH-glucocorticoizi inhiba granulocitopoieza (
eozinopenie) si limfocitopoieza. STH, PTH, prolactina si hormonii androgeni stimuleaza
granulocitopoieza.

16. GRANULOCITUL NEUTROFIL

Neutrofilele se gasesc in sangele circulant in proportia cea mai mare (67,5%) ; numarul
lobilor nucleului creste cu varsta neutrofilului.

Functia neutrofilelor este fagocitoza; aceasta este favorizata de cantitatea mare de

hidrolaze prezente in granulatii, cu care are loc degradarea completa a agentilor infectiosi,
comparativ cu macrofagele care distrug selectiv particulele fagocitate si care izoleaza
determinantii antigenici, etapa indispensabila raspunsului imun.
1.Chemotaxia - miscare directionata catre focarul inflamator (indusa de agenti chemotatici
sau chemoatractanti cum ar fi bacterii si produse bacteriene,complexe antigen-anticorp, etc.)
2.Marginatia si aderarea granulocitelor de celulele endoteliale de la nivelul venulelor
postcapilare.
3.Diapedeza - traversarea printre celulele endoteliale spre tesut.
4.Fagocitoza propriu-zisa: opsonizarea, ingestia particulei, digestia si bactericidia.
Cinetica granulocitelor neutrofile:
1.Etapa medulara-12-14 zile
2.Etapa sanguina-cateva ore.Neutrofilele circulante si cele marginale(care adera la endoteliu
venular)participa in aceasta etapa.
3.Etapa tisulara-4-5 zile. Aceasta etapa incepe dupa traversarea peretului vascular prin
diapedeza si migreaza in zone de maxima expunere a organismului cu mediul extern(piele;tract
digestiv;tract respirator; urinar)

17.GRANULOCITUL EOZINOFIL
Eozinofilele reprezinta 1-2 % din leucocitele circulante. Ele au nucleul bilobat si granulatii
bogate in enzime: oxidaze, peroxidaze, catalaze, dehidrogenaza, lipaze, hidrolaze acide.In
sange, eozinofilele raman pentru 4-12 ore iar in tesuturi au un timp de injumatatire de circa
20ore.
Eozinofilele participa la reactiile antigen-anticorp, fagociteaza bacterii si paraziti, avand
capacitate citotoxica pentru paraziti. In mecanismele imunogene eozinofilul coopereaza cu
limfocitele T si modereaza activitatea mastocitelor in reactia imunitara imediata de tip anafilactic
prin intermediul histaminazei si aril-sulfatazei.Factorii care determina chimiotaxia eozinofilului
sunt:complexe imune anticorp-antigen;fribina;enzime proteolitice.
Cinetica granulocitelor eozinofile prezinta 3 etape:
1.Etapa medulara, ce dureaza 11-12 zile
2. Etapa sanguina, ce dureaza cateva ore
3. Etapa tisulara, ce dureaza cateva saptamani. Incepe dupa ce eozinofilele parasesc circulatia
printr un proces de diapedeza.Sediile preferate sunt organele care au o supr de contact cu
mediul extern (piele,plamani).

18. GRANULOCITUL BAZOFIL

Bazofilele sunt granulocitele prezente in numarul cel mai mic in sangele circulant : 0,5-1
%. Granulele contin histamina, precursori ai heparinei, heparina si o lipoproteina, acestea sunt
eliberate ca urmare a confluarii granulelor cu formare de vacuole si dezintegrarii bazofilelor.
Eliberarea histaminei este activata de ionii de calciu si magneziu, serinesterazele tisulare si
leucocitare.
Bazofilele furnizeaza circa jumatate din histamina circulanta, ele au o capacitate
fagocitara mai redusa decat neutrofilele si eozinofilele. Bazofilele intervin in secretia de
serotonina, in procesul de clarificare a plasmei si in fibrinoliza.
Cinetica granulocitelor bazofile este asemanatoare cu cea a granulocitelor neutrofile si
eozinofile. Etapa tisulara: piele, cai aeriene ,tract gastro intestinal, membrane bazale epiteliale si
endoteliale.

19. MONOCITELE
Sunt celule specializate in apararea organismului. Monocitele din sange sunt in nr 3-8%.
Sunt cele mai mari celule sanguine, avand diametru de 20-40microni, nucleu reniform, cu
cromatina nuclear neomogena, ceea ce indinca ca sunt celule tinere capabile de maturarea
morfofunctionala. Forma sa matura, macrofagele, se gasesc in maduva hematogena si SRH.
Macrofagele sunt fagocite mai puternice, putand fagocita pana la 100 de bacterii, dar si particule

coloidale, celule imbatranite sau degradate. Reprezinta a doua linie de aparare celulara
nespecifica, dupa neutrofile. Au si rol antiumoral, prin fagocitarea celulelor tumorale. Realizeaza
eritrocitoliza si necrofagocitoza.
Macrofagele secreta: pirogeni, substante bactericide, TNF, proteine de transport, factori
chemotatici pozitivi, factori activatori plachetari etc. Macrofagele indeplinesc si o serie de functii
metabolice: participa la degradarea Hb, la sinteza lipidelor aterogene, fixeaza si degradeaza
insulina. Scaderea numarului de monocite,monocitopenia, este rara.

20. LIMFOCITELE
Sunt cele mai mici celule ale sangelui, cu diametrul de 6-10 microni. Pe frotiu, sunt
limfocite circulante mici(7-8u diametru)-circa 85-90% din total si limfocite mari(25u). Nucleul
este reniform, intens bazofil,in pata de cerneala si ocupa aproape toata celula. Citoplasma este
putin bazofila,ca cerul senin, cu cateva mici granulatii azurofile cu enzime. Reprezina 25-30%
din total in formula leucocitara .Sunt o populatie heterogena, care cuprinde limfocitele B si mai
multe subpopulatii de limfocite T. Intre limfocitele B si T nu se observa nici o diferenta pe frotiu.
Sunt singurele elemente celulare sanguine care pot reintineri. Limfocitele B dau nastere la
plasmocite,care secreta un singur tip de anticorpi,iar limfocitele T sunt active doar fata de acel
antigen. Functia secretorie a limfocitelor B consta in producerea anticorpilorm iar a limfocitelor T
in secretia de limfokine,care sunt mediatori celulari.
Limfocitoza se intalneste la copii in stare fiziologica, iar patologica in infectii
virale,leucemie etc.Limfopenia in stress acut, boala Cushing etc.

FIZIOLOGIA TROMBOCITELOR
21.TROMBOCITELE - DESCRIERE
Trombocitele (plachetele sangvine) nu au nucleu si sunt fragmentate din citoplasma celulei
din care s-au desprins, celula numita megacariocit. Trombocitele au dimensiuni cuprinse intre 2-3
microni si se gasesc in sangele periferic in numar de 150.000-300.000/mm3. Placheta sanguina
este anucleata, fiind formata din membrana si citoplasma. Aceasta se prezinta la examenul
microscopic alcatuita din doua zone: una externa, clara hialomer si alta centrala, intunecata
granulomer.
-Hialomerul contine microtubule, microfilamente (tropomiozina, actina, miozina, troponina) si
diferite protein implicate in procesul de coagulare.
-Granulomerul este un ansamblu de granule si vacuole de marimi diferite si densitati diferite
la fluxul de electroni.
Functia importanta a trombocitului este legata de fenomenul de hemostaza, ele
intervenind in procesul de coagulare sanguine, formand cheagul primar. Intervine in retractia
cheagului, prin eliberare de tromboplastina. Prin continutul antigenic intervine in imunitate. Sub
influenta trombinei din plasma, trombocitele elibereaza catecolamine si serotonina producand
vasoconstrictie. Plachetele intervin in vindecarea ranilor, eliberand factori stimulatori cu actiune
asupra cresterii fibrelor musculare netede arteriale sau a cresterii fibroblastelor pielii pe care le
stimuleaza crescand sinteza de colagen (fibrilogeneza).

22. TROMBOCITELE- STRUCTURA MORFO-FUNCTIONALA

Trombocitele sunt fragmente citoplasmatice anucleate. Au diametrul de 2-5u, grosimea de
0,5-1u, volumul mediu de 5,8um3.
La ME se observa 3 zone:
1.Zona periferica ce este alcatuita din:
-glicocalix ce este un strat amorf de glicoproteine ce au proprietati antigenice si rol de receptori
(pentru ADP, trombina, andrenalina etc).
-Glicoproteinele plachetare au rol in procesele de activare si agregare plachetara.
2.Zona citoplasmatica - zona contractila
-retea de microtubule submembranari din alfa si beta tubulina si contribuie la mentinerea
formei de disc a trombocitelor neactivate

Reteaua de microfilamente contractile: actina, miozina, cu rol in secretia plachetara si retractia

cheagului
3.Zona orgnaitelor este zona cu functia predominant secretorie. Aceasta cuprinde: lizozomi,
peroxizomi, mitocondrii, ribozomi.
La MO se observa 2 zone:
1 .Zona centrala - granulomerul(cronomerul) cu granulatii azurofile.
2. Zona periferica - hialomerul, o zona clara, apparent omogena.

23. HEMOSTAZA PRIMARA

Hemostaza primara reprezinta etapa primara a procesului de hemostaza. In aceasta
etapa se formeaza dopul sau trombusul alb, format din plachete, care are rolul de a opri
temporar sangerarea.
Hemostaza primara cuprinde mai multe etape: vasoconstrictia locala, aderarea
trombocitelor, agregarea acestor trombocitesi matamorfoza vascoasa. In urma acestor procese
se formeaza cheagul alb sau trombocitar sau provizoriu.
Vasoconstrictia locala - este evenimentul initial care se produce dupa aparitia unei
sangerari. debuteaza prin vasoconstrictia vasului lezat. Aceasta vasoconstrictie este secundara
eliberarii de catecolamine, secundar reflexelor locale de axon determinate de actiunea agentul
patogen, concomitent dilatarea vaselor colaterale. Aceste fenomene sunt mediate chimic prin
histamina si prostaglandine.
Aderarea trombocitelor - aderarea trombocitelor se face la nivelul plagii vasculare si
necesita interventia factorului von Willebrand. Acestea factor se leaga cu un capat de
glicoproteina 1 b prezenta pe suprafata trombocitului iar cu cel al capat se cupleaza cu colagenul
subendotelial expus pe leziune.
Activarea metabolica si agregarea trombocitelor - este o reactie care cupleaza
un trombocit la alt trombocit si incepe prin activarea metabolica a plachetelor sub influenta mai
multor factori: trombina, colagen, tromboxan A 2, noradrenalina, adrenalina.
Se elibereaza o serie de prostaglandine care au efect proagregant si vasoconstrictor. Dupa
ce se activeaza trombocitul emite pseudopode care se agrega de alte trombocite fixate de
asemenea la nivelul plagii prin interventia factorului von Willebrand. In acelasi timp trombocitul
activat secreta o serie de factori care au rol procoagulant. De asemenea celulele endoteliale
vecine au capacitatea de a secreta prostaciclina si tromboxani.
Unele substante cum ar fi aspirina sau indometacinul actioneaza prin blocarea
ciclooxigenazei si altereaza secretia de tromboxan a celulei endoteliale. In acest fel se reduce
cantitatea de tromboxan si au un efect antiagregant.

24. HEMOSTAZA SECUNDARA CALEA INTRINSECA

Timpul plasmatic sau coagularea const din separarea sngelui n dou componente:
ntr-un cheag rou, moale (gel), format dintr-o reea de fibrin n ochiurile creia sunt prinse
elemente figurate (eritrocite,trombocite, leucocite); n ser, plasma lipsit de fibringen i
protrombin.
La rndul ei, coagularea sngelui presupune trei faze:
faza I formarea tromboplastinei are loc pe dou ci, extrinsec i intrinsec. Aceasta este faza
cea mai laborioas i dureaz cel mai mult, 4-8 minute.
faza a II-a formarea trombinei dureaz 10 secunde; tromboplastina transform protrombina n
trombin. Aceast faz necesit prezena ionilor de calciu (Ca2+), dar i a vitaminei K sintetizat
n ficat.
faza a III-a formarea fibrinei dureaz 1-2 secunde. Trombina desface, din fibrinogen, nite
monomeri de fibrin, care polimerizeaz spontan, alctuind reeaua de fibrin, ce devine
insolubil sub aciunea factorului XIII al coagulrii. n ochiurile reelei se fixeaz elementele
figurate i sngerarea se oprete.
Factorii coagularii sunt in numar de 12, cativa dintre acestia fiind: factorul I fibrinogen,
factorul II protrombina, factorul III tromboplastina tisulara, factorul IV - Ca 2+, factorul V
proaccelerina.

25. HEMOSTAZA SECUNDARA CALEA EXTRINSECA SI COMUNA

Dup coagulare are loc, sub aciunea trombosteninei plachetare, un proces de retracie a
cheagului. Din cheag este expulzat un lichid glbui, puin vscos, numit ser. Retracia cheagului
dureaz 2-24 ore. Dup retracie, cheagul sufer treptat un proces de dizolvare, numit fibrinoliz.
Aceasta se datoreaz unei enzime proteolitice, plasmina(fibrinolizina), care se formeaz
dintr-un precursor plasminogenul circulant, inactiv. Plasmina are capacitate s "digere" att
fibrina i fibrinogenul, ct i alte proteine din snge. Sub aciunea plasminei, fibrina este
degradat rezultnd produi de degradare a fibrinei.
Fibrinoliza are drept efect ndeprtarea cheagului i dezobturarea vasului prin care se
poate relua circulaia. n felul acesta au fost ndeprtate toate consecinele lezrii vasului

FIZIOLOGIA FIBRINOLIZEI
26. FIZIOLOGIA FIBRINOLIZEI
Fibrinoliza reprezinta procesul de proteoliza dirijata a cheagului de sange.
Sistemul fibrinolitic are urmatoarele componente:
-plasminogenul ce reprezinta precursorul activ, existent in plasma
-plasmina, o enzima proteolitica a retelei de fibrin si se formeaza in urma modificarilor
structural ale molecule de plasminogen
-activatori fiziologici ai plasminogenului, ce initiaza transformarea plasminogenului in
plasmina (activatori tisulari, activatori plasmatici, urokinaza, streptokinaza)
-inhibitori naturali ai fibrinolizei, ce moduleaza functia sistemului fibrinolitic: substante
endogene si exogene (PAI, alfa 2 antiplasmina, alfa 2 macroglobulina, alfa 1 antitripsina)

FIZIOLOGIA SISTEMULUI CARDIOVASCULAR

27. COMPONENTELE SISTEMULUI CARDIO-VASCULAR
Din componentele sistemului cardiovascular fac parte:
-Inima, fiind pompa ce asigura forta necesara circulatiei sangelui in organism, prin intermediul
celor doua circulatii: pulmonara in regim de joasa presiune si sistemica in regim de inalta
presiune.
-Arterele, reprezentand sistemul de distributie a sangelui pana la nivel tisular. Sunt cele mai
mari vase de sange si au rolul de a transporta sange oxigenat de la inima inspre tesuturi si
organe. Artera este compusa din 3 straturi: tunica externa, tunicamusculara si tunica interna.
Arterele au cea mai ridicata presiune, datorita fluxului constant de sange ce este pompat de
inima.
-Microcirculatia (care include si capilarele) si asigura schimburile dintre sange si tesuturi.
Capilarele sunt cele mai mici vase de sange, ajungand chiar si la un diametru de doua sau trei
celule (15-20 m). Din cauza marimii, ele pot ajunge oriunde in corp. Cea mai deasa retea de
capilare se gaseste pe alveolele pulmonare.
-Venele, ce servesc ca rezervoare si sunt responsabile cu transportarea sangelui neoxigenat
din tesuturi, organe inapoi la inima. Spre deosebire de artere, delimitarea intre tunici nu este
uniforma. Tunica interna de sub nivelul inimii prezinta valve in forma de cuib de randunica,
numita semilunare, care ghideaza fluxul sanguin. Cand sangele porneste in directia buna, valvele
raman deschise datorita pozitionarii in forma de con.

28. FUNCTIILE SISTEMULUI CARDIO-VASCULAR

Sistemul cardio-vascular dezvolta si mentine o TA medie adaptata la cerintele tisulare, in
conditii de flexibilitate si minimalizare a efortului inimii, pentru:
-Asigurarea nutritiei tesuturilor si indepartarea produsilor de catabolism-cea mai importanta
functie.

-Transportul substantelor de la un organ la altul;

-Transportul hormonilor care regleaza diferitele functii ale organelor;
-Transportul componentelor sistemului imun;
-Mentinerea echilibrului hidro-electrolitric

29. STRUCTURA INIMII

Inima este un organ musculo-cavitar ce prezinta 4 camere:
-atriul drept si ventriculul drept formeaza pompa dreapta, iar
-atriul stang si ventriculul stang formeaza pompa stanga.
Cele doua pompe sunt in serie deoarece sunt conectate prin circulatia pulmonara si sistemica.
Inima este alcatuita din 3 straturi:
-endocardul, ce reprezinta peretele intern si este un tesut endotelial, acelasi care tapeteaza
intreg sistemul circulator; ----miocardul, cu grosimea cea mai mare, reprezentat de muschiul
striat cardiac.Acesta este mai gros in ventriculi decat in atrii, deoarece ventriculele sunt
adevaratele pompe. De asemenea, grosimea peretelui ventriculului stang este de 3-4 ori mai
mare ca a ventriculului drept.
-pericardul este o membrane externa care inveleste inima. Acesta are 2 foite viscerala si
parietala, delimitand cavitatea pericardiaca cu un strat fin de lichid cu rol lubrifiant.

30. FUNCTIILE INIMII - DESCRIERE

1.Cronotropa(ritmicitatea)-defineste frecventa cardiac si ritmicitatea lor;
2.Dromotropa(de conducere)-defineste capacitatea de a conduce stimluu generate la nivel
cardiac;
3.Batmotropa(excitabilitatea)-defineste capacitatea de a raspunde la stimuli
4.Inotropa(contractilitatea)-defineste capacitatea de a raspunde la stimuli printr o contractie;
5.Tonotropa(tonicitatea)-defineste capacitatea celulelor cardiac de a mentine un tonus
contractile bazal
Pentru a-si indeplini functia, inima are nevoie, in primul rand, sa fie ea insasi alimentata
(deci sa aiba artere coronare de largime normala, capabile sa-i asigure sangele necesar pentru
hrana si oxigenare), are nevoie de o actitate electrica coerenta (deci de un sistem electric care
sa genereze impulsuri atat de rapide cat cere organismul la un moment dat si totodata sincrone,
pentru ca pomparea sa fie eficienta), are nevoie de structuri integre (pentru a nu pompa sange in
zadar contra unor supape ingrosate sau neetanse, sau contra unor presiuni anormale - cum se
intampla in hipertensiunea arteriala). Are nevoie deci de un plaman care sa nu fie bolnav si sa
nu-i ingreuneze functia, de semnale corespunzatoare de la glandele endocrine, astfel incat sa nu
bata prea repede sau prea lent, si de multe alte relatii mai putin edente, dar care sa fie in
armonie. in replica, inima va fi atunci capabila sa asigure fiecarui organ, fara incetare, pe durata
intregii eti, hrana si energia necesare functionarii normale.

31. SISTEMUL CIRCULATOR COMPONENTE

Aorta si arterele mari reprezinta rezervoare de inalta presiune ce au rezistenta
scazuta la trecerea sangelui. Arterele elastice asigura suportul fata de forta exercitata de sangele
efectat sub presiunea din inima.
Arterele mici si arteriolele au musculatura neteda si asigura distributia sangelui catre
organe, prin reglarea diametrului, ca raspuns la stimularea simpatico si la mecanismele locale de
control. Sunt vase de rezistenta si contin aproximativ 20% din volumul sanguin.
Capilarele reprezinta simple ducte cu peretii formati dintr-un strat endoteliat, fara
musculature neteda, neutandu-si modifica in mod active diametrul. Datorita grosimii scazute (1
micron) exista un spatiu redus intre sangele capilar si celule si favorizeaza schimburile dintre
sange si tesuturi.
Venele si venulele au peretii mai subtiri decat arterele si sunt mai larti decat arterele
corespondente. Sunt vase de capacitanta, continand cea mai mare parte din volumul sanguine
(aprox 75%) la o presiune scazuta. Colecteaza sangele din capilare si il transporta la inima,

asigurand intoarcerea venoasa. Chiar daca presiunea venoasa este scazuta, este suficienta
pentru umplerea inimii cu sange, in cursul diastole.

32. CARACTERISTICILE CELOR 2 SISTEME CIRC. MICA SI MAREA

CIRCULATIE
Reintoarcerea sangelui din circulatia sistemica se face prin venele cave, ajunge in atriul
drept, apoi trece in ventriculul drept care pompeaza sange in plamani prin artera pulmonara.
Reintoarcerea sangelui din circulatia pulmonara se face prin venele pulmonare ,sangele ajunge in
atriul stang de unde trece in ventriculul stang ce pompeaza sangele in circulatia sistemica prin
aorta.
Circulatia sistemica: Sangele se intoarce din plamani la inima prin cele patru vene
pulmonare in atriul stang. Atriul stang este mai putin compliant decat atriul drept si dezvolta o
presiune mai mare decat acesta (6-10mmHg).Apoi sangele trece din atriul stang in ventriculul
stang prin orificiul valvei mitrale. Ventriculul stang are un perete muscular foarte gros,astfel incat
poate genera o presiune crescuta in timpul contractiei(120-140mmHg). Sangele din ventriculul
stang trece in aorta prin orificiul valvei aortic.
Circulatia pulmonara: Sangele trece din atriul drept in ventriculul drept prin orificiul
valvei tricuspide. Sangele din ventriculul drept trece prin orificiul valvei semilunare pulmonare in
artera pulmonara.

33. SISTEMUL DE CONDUCERE CARDIACA

Aceasta se realizeaza prin:
a)Fribre contractile-majoritatea
b)Fibrele sistemului excito-conductor(SEC)
-in tesutul nodal
-au automatism(celule pacemaker):Nodulul sinoatrial-pacemaker fiziologic cu frecventa de
60-80/min;Nodulul atrio ventricular ce determina blocul fiziologic, cu frecventa de 40-50/min;cai
internodale ce conecteaza NSA si NAV;Fasciculul HiSs si ramurile dreapta si tang ace conduc
stimuli in ventricul cu o frecventa de 25-35/min;Reteaua Purkinje ce conduce stimuli la peretii
ventriculilor cu o frecventa de 20-30/min

34. COMPONENTELE SISTEMULUI EXCITO-CONDUCTOR AL INIMII

1. Nodul sino atrial (in atriul drept) este pacemakerul active al inimii si determina
frecventa cardiaca. Are cea mai mare frecventa de descarcare, respective 100-110 batai/minut.
Sub influenta sistemului nervos vegetativ, in repaus, efectul vagului este mai puternic decat al
SNVS. Acest tonus vagal fiziologic determina frecventa cardiac de repaus, care este egala cu
60-80 batai/minut.
2. Caile internodale sunt cai de conducere specifice ale imulsurilor de la nodul sino atrial la
nodul atrio ventricular. Exista 3 cai internodale: anterioara, prin fasciculul Bachman si conduce
preferential impulsurile de la atriul drept la atriul stang, mijlocie, prin fascicului Wenckebach si
posterioara, prin fasciculul Thor.
3. Nodul atrio ventricular are o rata de descarcare mai mica, respective 40-50 batai/minut
si reprezinta calea de transmitere intre atrii si ventriculi; sistola atriala precede sistola
ventriculara.
4. Fasciculul His si reteaua Purkinje. Fasciculul His cu cele 2 ramuri (dreapta si stanga) si
reteaua Purkinje au cea mai redusa rata de descarcare (25-35 batai/min). Rolul sistemului HisPurkinje este de a conduce rapid excitatia de la nodul atrio ventricular la peretii ventriculari.

35. REVOLUTIA CARDIACA

Ciclul sau revolutia cardiac (RC) este formata din succesiunea unor contractii (sistola
atriala si ventriculara) si a unor relaxari (diastole atriala si ventriculara). La o frecventa de 70
batai/minut, un ciclu cardiac dureaza 0,8 secunde. Sistola atriala dureaza 0,10 secunde, iar
diastole atriala 0,70 secunde.
Faza 1 a ciclului cardiac (sistola).

-Sistola atriala (depolarizarea nodulului SA) contractia atriala impinge ultimul 30% din
sangele atrial in ventriculi.
-Sistola ventriculara (depolarizarea ventriculara) prezinta 2 etape:
-Contractia isometrica cand presiunea ventriculara este mai mare decat presiunea atriala,
valvele atrio-ventriculare se inchid. Contractia ventriculara este ca un boiler, toate valvele fiind
inchise. Volumul sanguine este neschimbat, dar presiunea creste.
-Ejectia ventriculara cand presiunea ventriculara este mai mare decat presiunea aortica si
cea din artera pulmonara, valvele semilunare se deschid, sangele fiind impins in afara
ventriculului in aorta si artera pulmonara.
Faza 2 a ciclului cardiac (diastola).
-Diastola ventriculara (repolarizarea ventriculara) prezinta 2 faze:
-Relaxarea isometrica ventriculara (RIV) cand presiunea ventriculara este mai mica decat
presiunea aortica si din arterele pulmonare, valvele semilunare se inchid. De data aceasta,
relaxarea ventriculara este ca un boiler, cu toate valvele inchise. Presiunea ventriculara scade.
-Umplerea ventriculara cand presiunea ventriculara este mai mica decat presiunea atriala,
valvele atrio-ventriculare se deschid, atriile trimitand sande spre ventriculi: intai 30% din volumul
ventricular sanguine (umplere rapida), apoi 30% (umplere lenta), iar la sfarsit restul de 30% (prin
sistola atriala).

FIZIOLOGIA SISTEMULUI RESPIRATOR

36. APARATUL RESPIRATOR STRUCTURA SI PARTICULARITATI
FUNCTIONALE ALE SISTEMULUI RESPIRATOR
Aparatul respirator este format din caile respiratorii, un sistem de tuburi care realizeaza
legatura dintre mediul extern si sediul schimburilor gazoase, plamanii. Din punct de vedere
anatomic, caile respiratorii se impart in 2 categorii:
-cai aeriene de conducere extrapulmonare: cavitatile nazale, faringele, laringele, traheea si
bronhiile mari pana la hilul pulmonar
-cai aeriene de conducere intrapulmonare: bronhiile intrapulmonare si bronhiole care se divid
repetat in interiorul plamanilor.
Acinul pulmonar este unitatea morfologica a plamanului si este format dintr-o bronhiola
respiratorie si ramificatiile care rezulta din aceasta, apoi ductile alveolare, sacii alveolari si
alveolele corespunzatoare.
Din punct de vedere functional, sistemul respirator poate fi impartit in 2 regiuni
principale:
-o portiune conducatoare formata din: cavitatea nazala, nasofaringe, trahee, bronhii,
bronhiole si bronhiole terminale. Aceasta zona este resonsabila de conditionarea aerului inspirit
(controlul vitezei de circulatie a aerului, filtrare, umidifiere si incalzire) si de testarea
proprietatilor aerului prin receptori din mucoasa olfactiva.
-o portiune respiratorie, locul schimburilor gazoase, formata din bronhiole respiratorii, ducte
alveolare si alveole.

37. SISTEMUL DE CONDITIONARE AL AERULUI

Sistemul de conditionare al aerului cuprinde izotermizarea aerului, purificarea aerului si
umectarea.
-Izotermizarea aerului consta in incalzirea aerului atmosferic, daca respiratia se face in
mediu rece si racirea acestuia, daca respiratia se face in mediu cald. Suportul anatomic este
reprezentat de retelele vasculare venoase bogate.
-Purificarea aerului consta in captarea si respingerea particulelor inhalate. Prezenta septului
nazal si a componentelor nazale imprima aerului inspirit o curgere turbulenta, astfel incat
particulele mai grele ajung sa fie proiectate pe peretele posterior al mucoasei nazale sau al
faringelui, unde sunt fixate de mucus. Particulele mai mici ajung pana in trahee si bronhii, unde
adera la mucus. Mucoasa cailor respiratorii prezinta cili, animati de miscari continue. Prin

deplasarea mucusului, si odata cu el si a particulelor aderente, viteza de 10-16 mm/min, acestea

ajung sa fie la nivelul faringelui, de unde pot fi expectorate sau inghitite.
-Umectarea aerului se datoreaza stratului de lichid secretat in permanenta de catre
glandele serosae ale mucoasei. Pe care respiratorie, se pot pierde zilnic cantitati de 350-500 ml
apa, prin procesul de evaporare.

38. SISTEMUL DE CONDUCERE AL AERULUI

Sistemul de conducere al aerului se realizeaza prin caile respiratorii superioare si
inferioare, care sunt conducte aeriene ce asigura deplasarea aerului in ambele sensuri.
Conductele aeriene superioare sunt alcatuite dintr-o armature cartilaginoasa dispusa in
potcoava si o portiune musculara inchisa superior.

39. PARTICULARITATILE FUNCTIONALE ALE PLAMANILOR

Plamanii indeplinesc 2 functii importante: functii respiratorii si functii nerespiratorii.
-Functiile respiratorii Prin sistemul de conducte aeriene inferioare care constituie arborele
bronsic, se asigura transportul si distributia gazelor respiratorii, iar prin membrane alveolocapilara se realizeaza schimburile gazoase respiratorii.
-Functiile nerespiratorii sunt reprezentate de mentinere a echilibrului hidroelectrolitic,
apararea nespecifica fizica si chimica, endocrina, aparare imunologica specifica, metabolica
(glucidic, lipidic si prolitic), depozit, cale de administrare a unor substante, filtru, control al
presiunii arteriale pulmonare si sistemice, mentinerea promta (de 1-15 min) a echilibrului
acidobazic, mentinerea echilibrului termic (mediu cald, febra), mentinere a echilibrului fluidocoagulant.

40. ETAPELE RESPIRATIEI. INSPIRATIE. EXPIRATIE.

Respiratia are 3 etape: pulmonara, sanguina, tisulara (interna).
-Respiratia externa (etapa pulmonara) este consecinta unor procese mecanice (ventilatia
pulmonara) si fizico-chimice (schimbul de gaze la nivelul plamanilor).
-Etapa sanguina cuprinde transportul sanguin al oxigenului ce se realizeaza de la plaman la
tesuturi si transportul sanguin al dioxidului de carbon ce se realizeaza de la tesuturi la plaman.
-Etapa tisulara (interna) cuprinde schimburi gazoase la nivel tisular si respiratia tisulara
propriu-zisa.
Inspiratia este un process active realizat prin contractia muschilor respiratori si are ca
rezultat marirea tuturor dimensiunilor cutiei toracice (contractia diafragmului realizeaza
cresterea volumului cutiei toracice cu 75%). Contractia muschilor intercostali realizeaza
proiectarea inainte a sternului, orizontalizarea coastelor si marirea diametrului antero-posterior.
Marirea volumului cutiei toracice determina scaderea presiunii in spatial pleural si de aceea
plamanii se gasesc permanent intr-o stare de usoara distensie. In timpul inspirului presiunea
intrapleurala ajunge la 10-15 mmHg, cee ace face ca plamanii, fiind elastici, sa urmeze
expansiunea toracica si sa creeze o presiune usor negative in caile respiratorii (-3mmHg), astfel
incat aerul atmospheric sa patrunda usor in plamani.
Expiratia este un proces pasiv realizat prin relaxarea musculaturii inspiratorii. In
interiorul plamanilor se creeaza o presiune superioara cu 4-8mmHg celei atmosferice si astfel o
parte din aerul introdus anterior este expulzat. Studiul dynamic al expiratiei arata ca exista o
faza de relaxare brusca a cutiei toracice datorata elasticitatii muschilor si a peretilor toracici si o
faza de relaxare lenta datorata elasticitatii parenchimului pulmonar. In timpul efortului, expiratia
devine active prin contractia muschilor intercostali interni si prin impingerea in sus a viscerelor
abdominale care accentueaza curbura cupolei diafragmatice si comprima plamanii.

41. TRANSPORTUL SANGUIN AL GAZELOR

Pentru asigurarea proceselor de exido-reducere celulara si mentinerea echilibrului acidobazic, circulatia sanguina asigura transportul gazelor respiratorii. Schimburile gazelor respiratorii
se fac la nivel pulmonar si tisular pe baza legilor fizice, dar care pot prezenta variatii cantitative

datorate interventiei unor mecanisme fiziologice, cat si proprietatilor membranei celulare care
separa cele 2 medii intre care au loc schimburile gazoase. La nivel pulmonar, schimburile se fac
intre un mediu gazos aerul alveolar si un mediu lichid sangele capilar, separate prin
membrane alveolo-capilara. La nivel tisular, schimburile gazoase se fac intre 2 medii lichide
lichid interstitial si plasma sanguina.
Transportul gazelor sanguine se face in sensuri diferite si anume: oxigenul din aer trece
din alveole in sange si apoi in tesuturi, iar bioxidul de carbon trece din tesuturi in sange si apoi in
alveole.
Tensiunea reala a suprafetei alveolare este micsorata datorita prezentei pe suprafata
alveolara a unei substante tensioactive, numita surfactant, care in inspire blocheaza
supradistensia, iar in expir opreste procesul de colabare, pastrand forma alveolelor.

42. ETAPA PULMONARA A RESPIRATIEI

Schimburile gazoase se realizeaza prin diferentierea de presiune partial a oxigenului si
dioxidului de carbon in cele 2 medii separate de membrane alveolo-capilara. Compozitia aerului
alveolar este aproape constanta, azotul gasindu-se in proportie de 79%, oxigenul in proportie de
14%, iar dioxidul de carbon gasindu-se in proportie de 5-7%.
Conform unor legi, care spun ca presiunea unui gaz din doua medii aflate in contact se
egalizeaza, oxigenul cu presiune partiala in aerul alveolar mai mare comparative cu sangele
capilar va trece din aerul alveolar in sange, pana cand presiunea partiala a oxigenului alveolar
ajunge la 98mmHg.
Presiunea partial a oxigenului in sangele arterial care ajunge la cordul stang va fi
97mmHg, pentru ca sangele din vene pulmonare primeste o cantitate mica de sange neoxigenat
care a irigat plamanii si cordul, sustinand circulatia pulmonara. Dioxidul de carbon trece din
sange, unde are presiune de 46mmHg in aerul alveolar, unde presiunea este de 40mmHg.

43. ETAPA SANGUINA TRANSPORTUL DE OXIGEN

Transportul sanguin al oxigenului de la plamani la tesuturi se face sub forma dizolvata si
de combinatie cu Hb, astfel incat 100ml de sange contine 19-20ml de oxigen.
In plasma se dizolva 1% din oxigen, restul este transportat sub forma unei combinatii
labile cu Hg din hematii, formand oxihemoglobina. Fiecare atom de fier din Hb va fixa cate o
molecula de oxigen. In sangele venos Hb este saturate in oxigen in proportie de 75%.
Pulmonar, Hb este complet saturate (100mmHg) si transformata in oxihemoglobina, iar la
nivel tisular, unde presiunea oxigenului este 40mmHg, o mare parte din oxihemoglobina
disociaza, eliberand oxigen.

44. ETAPA SANGUINA TRANSPORTUL DE DIOXID DE CARBON

Dioxidul de carbon patruns in sange va fi ttransportat sub forma de combinatie labila.
Acesta trece in plasma, unde presiunea artiala a dioxidului de carbon este 40mmHg din tesuturi
unde presiunea partiala este de 46mmHg; din aceasta cantitate, 8% va fi dizolvat in plasma, iar
1% se combina cu proteinele plasmatice si 12% cu Hb cu care formeaza compusi carbamici.
Restul de dioxid de carbon trece in hematii sub forma de bicarbonat de potasiu (10%) si
bicarbonate de sodiu (70%).
La nivelul plamanului, presiunea dioxidului de carbon din aerul alveolar, fiind mai mica
decat in sangele venos, cele 3 forme in care dioxidul de carbon au fost transformate, astfel: Hb
redusa se transforma in oxihemoglobina, care va scoate ionii de potasiu din bicarbonate,
refacandu-se acidul carbonic, care apoi va fi disociat si eliinat prin respiratie.

45. RESPIRATIA TISULARA

Respiratia tisulara reprezinta etapa finala a functiei respiratorii. Etapele acestei respiratii
cuprind schimburile gazoase la nivel tisular (procese fizice) si respiratia celulara propriu-zisa
(procese chimice).
-Schimburile gazoase la nivel tisular, intre sange si celule, se desfasoara prin peretele
capilar, lichidul interstitial si membrane celulara. Procesele fizice constau in difuziunea gazelor

respiratorii e baza diferentelor de presiune partial a acestora si se realizeaza intre sange si celule
prin intermediul lichidului interstitial. Schimburile gazoase la nivel tisular au loc la nivelul
cailarelor tisulare, unde sangele arterial cedeaza oxigenul si sangele venos preia dioxidul de
carbon.
-Respiratia celulara propriu-zisa consta in totalitatea proceselor chimice, intracelulare in
vederea arderilor substantelor nutritive si a eliberarii de energie necesara diferitelor activitati
celulare. Procesele chimice ale respiratiei celulare sunt reprezentate de reactii de oxidoreducere
si de fosforilare oxidative. Substartul energetic al acestor procese este asigurat de
monozaharide, acizi grasi si aminoacizi.

FIZIOLOGIA APARATULUI URINAR

46. ORGANIZAREA FUNCTIONALA A RINICHIULUI
Rinichiul are urmatoarele parti componente:
-cortexul renal, reprezentand partea externa si contine glomeruli renali
-medulara, este partea interna si este structurata in piramide renale, orientate cu baza spre
cortex si varful spre papile si bazinet
-bazinetul prezinta calicele mici si calicele mari si se continua cu ureteral si vezica urinara
-hilul renal reprezinta locul de trecere pentru vasele sanguine, limfatice, nervi si ureter

47. FUNCTIILE RINICHIULUI

Principalele functii ale rinichiului sunt:
-functia excretorie: prin ultrafiltrarea glomerulara, reabsorbtie si secretie tubulara se asigura
eliminarea substantelor azotate si a altor constituent (toxine sau droguri); ultrafiltratul
glomerular nu contine in mod normal protein
-functia de reglare a compozitiei, volumului fluidelor corpului si a echilibrului acido-bazic
-functia endocrina: rinichiul este locul de secretie a unor hormone (renina, eritropoietina,
vitamina D3 activa), de reglare a unor hormone polipeptidici, sau locul unde actioneaza hormone
secretati in alte organe.

48. NEFRONUL DESCRIERE, FUNCTII

Nefronul este unitatea morfofunctionala a rinichiului. Aceste este alcatuit din:
-glomerul, o formatiune care cuprinde un ghem vascular capilar intr-o capsula (capsula
Bowman), aici avand loc filtrarea plasmei si formarea urinei primare.
-tub urinifer, alcatuit din mai multe segmente: tub contort proximal, ansa Henle, tub contort
distal, tub colector. La nivelul tubilor au loc procese de secretie si reabsorbtie de substante si se
formeaza urina finala.
Functiile nefronului sunt reprezentate de:
-producerea de filtrate glomerular (FG)
-reabsorbtia glomerulara (RG) a apei si ionilor si nutrientilor organici
-secretia tubulara (ST)

49. ETAPELE FORMARII URINEI

Formarea urinei are loc la nivelul nefronilor si se realizeaza in 3 etape: ultrafiltrarea
glomerulara, reabsortia tubulara si secretia tubulara.
-Ultrafiltrarea glomerulara se realizeaza la nivelul corpusculului renal Malpighi si consta in
trecerea unei mari cantitati de apa, ioni si substante toxice din capilarele glomerulului vascular in
spatiul dintre peretii capsulei Bowmann. Prin ultrafiltrarea glomerulara se formeaza urina primara
care este o plasma deproteinizata. In fiecare minut se formeaza 125 ml de urina primar. Urina
primara trece mai departe in tubul urinifer.
-Reabsorbtia tubulara se realizeaza la nivelul tubului urinifer si consta in trecerea
substantelor utile din urina rimara in capilarele peritubulare care inconjoara tubul urinifer.

Reabsorbtia tubulara se face in 2 moduri: activ cu consum de energie prin care sunt recuperate
glucoza, aminoacizii, vitaminele B12 si C, ionii de sodiu si potasiu, fosfatii si sulfatii si pasiv fara
consum de energie prin care sunt recuperate apa, urea si ionii de clor.
-Secretia tubulara se realizeaza la nivelul tubului urinifer si este procesul invers
reabsorbtiei tubulare. Consta in trecerea unor substante toxice din capilarele peritubulare in
tubul urinifer. Se realizeaza in doua moduri: active pentru ionii de H+ si K+, acidul uric, unele
medicamente si pasiv pentru amoniac si uree.

50. FILTRAREA GLOMERULARA

Filtrarea glomerulara se realizeaza la nivelul corpusculului renal Malpighi si consta in
trecerea unei mari cantitati de apa, ioni si substante toxice din capilarele glomerulului vascular in
spatiul dintre peretii capsulei Bowmann. Prin ultrafiltrarea glomerulara se formeaza urina primara
care este o plasma deproteinizata.
Suprafata membranei filtrante la adult este de 1,2-1,5 metri patrati si variaza in functie de
numarul de glomeruli active, precum si numarul si lungimea capilarelor functionale din fiecare
glomerul. Membrana este impermeabila pentru proteinele plasmatice, ultrafiltratul fiind de fapt o
plasma deproteinizata, un filtrate de sange fara celule si protein urina primitiva. Aceasta uina
are o componenta electrolitica similara plasmei, cu pH=7,35 si greutate specifica 1010. Valoarea
filtratului glomerular este de 120ml/min la barbate si cu 10% mai putin la femei.
Daca se raporteaza filtrarea glomerulara la cantitatea de plasma care strabate capilarele
glomerulare, se obtine fractiunea filtranta care are valori de 1/20. Ultrafiltratul glomerular are
volum de 170-180l/zi si contine substante dizolvate in plasma in aceeasi concentratie, in timp ce
urina eliminate zilnic are volum de 1,5l si o concentratie a diferitelor substante foarte diferita de
cea plasmatica.
Concluzia este ca urina primitiva sufera modificari pe perioada de trecere prin tubii
glomerulari, unii constituent fiind resorbiti, iar altii, inutilizabili, sunt adaugati in exces prin
secretie tubulara.

51. REABSORBTIA SI SECRETIA TUBULARA

Reabsorbtia tubulara se realizeaza la nivelul tubului urinifer si consta in trecerea
substantelor utile din urina rimara in capilarele peritubulare care inconjoara tubul urinifer.
Reabsorbtia tubulara se face in 2 moduri: activ cu consum de energie prin care sunt recuperate
glucoza, aminoacizii, vitaminele B12 si C, ionii de Na+ si K+, fosfatii si sulfatii si pasiv fara
consum de energie prin care sunt recuperate apa, urea si ionii de Cl-.
-Reabsorbtia Na+ se face in toate segmentele tubilor, cu exceptia segmentului ascendant,
reprezentat de ansa Henle, prin mecanisme active si pasive. Na+ intra pasiv, apoi trece activ in
spatial intercelular si trece pasiv in capilarul peritubular.
-Reabsortia glucozei se face complet in tubul contort proximal. La o glicemie normala se
reabsoarbe total, dar pe masura ce glicemia creste, o parte din glucoza filtrate trece in urina si
se produce glicozurie, fiind depasita capacitatea maxima de reabsorbtie a glucozei. Transportul
intratubular al glucozei se face cu consum de energie (activ).
Secretia tubulara este un mecanism prin care celulele tubulare au capacitatea de a
secreta active ionii de hidrogen si potasiu, creatinina, acizi organici aromatici, anumite baze
organice si pasiv unele baze slabe si unii acizi slabi. La nivelul tubilor se secret amici cantitati de
acid uric, iar cand concentratia sanguina a creatininei creste, se secreta si aceasta substanta.
Daca in sange ajung substante anormale, ele sunt eliminate in urina prin secretia activa

SISTEMUL ENDOCRIN
52. HORMONII LIPIDICI ENUMERARE, MECANISME DE ACTIUNE
Hormonii sunt produsi de glandele endocrine si de alte organe ne-endocrine ale
organismului. Hormonii controleaza cresterea, reproducerea si stabilesc reactia organismului la
factorii de stres fizici ori emotionali.

Hormonii lipidici sunt reprezentati de STH, hormonii tiroidieni, insulin, glucocorticoizii,

mineralocorticoizii, sexoizii.
...?

53. HORMONII PROTEICI ENUMERARE, MECANISME DE ACTIUNE

Hormonii sunt produsi de glandele endocrine si de alte organe ne-endocrine ale
organismului. Hormonii controleaza cresterea, reproducerea si stabilesc reactia organismului la
factorii de stres fizici ori emotionali.
?

54. STRUCTURA TIROIDEI

Glanda tiroida este cea mai mare glanda a sistemului endocrine uman, are o greutate de
5-6g la nou-nscut, atingand o greutate de 15-18g la adult (este mai mare la femei decat la
barbati) si este situata in regiunea antero-laterala a gatului.
Macroscopic, tiroida este formata din 2 lobi uniti inferior prin intermediul unui istm, uneori
putand fi atasat si lobul piramidal. Glanda tiroida are o vascularizatie extrem de bogata, in
concordanta cu activitatea sa intensa.
Microscopic, tiroida este compusa din foliculi tiroidieni care au aspect sferic, cu diametru
intre 200-300 micrometri. Acestia prezinta la periferie tireocite sin centru colloid, o substanta cu
consistenta de gel. Principala proteina din coloid este tireoglobulina, aceasta fiind precursorul
hormonilor tiroidieni. De asemenea, in structura tiroidei pot exista si celule C, secretoare de
calcitonina.

55. BIOSINTEZA HORMONILOR TIROIDIENI

Biosinteza hormonilor tiroidieni este complexa, unica si apparent ineficienta. Hormonii
tiroidieni sunt sintetizati si stocati ca reziduuri ale aminoacizilor tireoglobulinei, glicoproteina ce
constituie cea mai mare parte a coloidului folicular tiroidian.
Etapele importante in biosinteza, stocarea, eliberarea si interconversia hormonilor
tiroidieni sunt:
-captarea iodului ionic (I) in tiroida
-oxidarea iodului si iodarea reziduurilor tirozil pe molecula de treoglobulina
-cuplarea reziduurilor de iodotirozina prin legatura eterica, cu producerea iodotironinelor
-resorbtia coloidului tireoglobulinic din lumen in celula
-proteoliza tiroglobulinei si eliberarea T4 si T3 in sange
-reciclarea I in celula tiroidiana prin deiodarea mono- si diiodotirozinelor si reutilizarea I
-conversia T4 la T3 in tusuturile periferice si in tiroida.

56. ROLURILE TSH-ULUI

Hormonul tireotrop (tireostimulina, TSH), secretat de celulele bazofile, stimuleaza sinteza
si secretia de hormone tiroidieni. Efectele administrarii TSH sunt indirecte, fiind mediate de
tiroxina si triiodotironina. TSH stimuleaza atat catarea iodului de catre celulele foliculului
tiroidian, cat si sinteza si eliberarea hormonilor iodate din molecula de tireoglobulina.
Hipersecretia de TSH duce la hipertiroidism (ex. boala Basedow), iar hiposecretia duce la
insuficienta tiroidiana. Secretia de TSH este reglata de hipotalamus si de nivelul tiroxinei
sangvine. Hipotalamusul secreta un hormone de eliberare a tireostimulinei (TRH).

57. TRANSPORTUL HORMONILOR TIROIDIENI SI EFECTE GENERALE

75% din T4 (tiroxina) circula fixat pe TBG, alfa 1 globulina, 15-20% circula pe o fractiune
prealbuminica, 9% circula pe albumine, iar 0,02% se gaseste liber.
T3 (triiodotironina) circula fixat pe alfa 1 globuline, albumine sau se gaseste liber.
Acesti hormoni au efecte identice, dar mai rapide si mai puternice in cazul triiodotironinei.
Actiunea lor in organism este complexa:

-au efect calorigen, manifestat prin cresterea metabolismului bazal, a consumului de oxigen si
a oxidarii celulare
-controleaza, impreuna cu hormonul somatotrop cresterea si diferentierea celulara
-intensifica eliminarile de azot din organism si catabolismul proteic
-reduc depozitele lipidice prin activarea lipolizei
-intensifica absorbtia intestinala de glucoza si catabolismul glucidic, determinand
hiperglicemie
-stimuleaza activitatea gonadelor
-mentin, impreuna cu prolactina, secretia lactata

58. EFECTELE METABOLICE ALE HORMONILOR TIROIDIENI

Asupra metabolismului proteic, hormonii tiroidieni stimuleaza sinteza de proteine si
stimlueaza si catabolismul proteic, care in lipsa unui aport alimentar sufficient, poate predomina
asupra efectelor anabolice.
Asupra metabolismului lipidic, stimuleaza sinteza de lipide in ficat, stimuleaza lipoliza,
scade concentratia plasmatica a trigliceridelor, colesterolului si fosfolipidelor.
Asupra metabolismului glucidic, stimuleaza absorbtia intestinala a glucozei,
gluconeogeneza si glicoliza.

59. REGLAREA FUNCTIEI SI SECRETIA HORMONILOR TIROIDIENI

Avand implicatii atat de largi in functionarea normala a organismului, secretia hormonilor
tiroidieni este strict reglata, in accord cu necesitatile metabolice ale tesuturilor asupra carora
actioneaza. Controlul asupra functiei tiroidiene se exercita de la nivelul unor centri superiori:
hiofiza si hipotalamusul. Acest control se face prin intermediul unor hormone pe care cei doi
centrii ii elibereaza in sange.
Hormonul TSH este produs de hipofiza, eliberat in sange, ajungand pe aceasta cale la
nivelul tiroidei; stimuleaza sinteza de T3 (triiodotironina) si T4 (tiroxina), precum si eliberarea
acestora in circulatie; are efect trofic pe glanda tiroida: in conditii normale mentine nu doar
functia, ci si dimensiunile si structura normala a acesteia in exces determina cresterea in
dimensiuni, producand gusa; deficitul de TSH, pe de alta parte, poate conduce la atrofia tesutului
tiroidian.
TRH este produs de hipotalamus, ajunge prin intermediul unui system circulator special
(sistemul port hipotalamo-hipofizar) la nivelul hipofizei unde stimuleaza sinteza si secretia de
TSH, neavand efect direct pe tiroida.
Relatia dintre cei 2 hormoni enumerate si hormonii tiroidieni T3 si T4 este de tip feedback
negative. Aceasta inseamna ca sistemul de control format de hipotalamus si hipofiza incearca sa
se opuna variatiilor prea mari ale nivelurilor de T3 si T4 din sange.

60. TIMUSUL STRUCTURA, FUNCTIE ENDOCRINA

Timusul este un organ care se dezvolta pana in al doilea an de viata, dupa care ramane
stationar pana la 14 ani, cand se atrofiaza si este inlocuit cu o grasime. Timusul consta in 2 lobi
inegali, drept si stang, de culoare cenusie, uniti intre ei. Este acoperit cu capsula conjunctiva de
la care pornesc spre interior prelungiri (septuri) ce impart lobii in lobuli.
Dintre functiile timusului fac parte: maturizarea celulelor T (timocitelor), eliminarea
replicelor autoagresive ale celulelor T, care provoaca omului asa-numitele boli autoimmune,
producerea hormonului de crestere la copii (timopoetina), functii limfatice.
Extrasul de timus, asa-zisul hormone timic, are efecte antigonadotrope (ca si hormonii
epifizari), dar si de stimulare a mineralizarii osoase, deci are rol in crestere. Celulele timice,
numite timocite, provin din maduva osoasa, de unde migreaza apoi pec ale sangvina, in
organelle limfoide (ganglioni limfatici, splina, timus). Limfocitele T, originare din maduva
hematogena si differentiate in timus, participa in procesele de imunitate celulara, fiind
specializate in pastrarea memoriei imunitare.

61. PANCREASUL ENDOCRIN FUNCTIA CELULELOR SECRETATE

Pancreasul endocrin este format din celule raspandite in interiorul pancreasului exocrine.
Insulina este principalul hormon care scade nivelul glicemiei din organism. Pancreasul endocrin
este reprezentat de insulele Langerhans care sunt alcatuite din doua tipuri de celule importante:
celule beta care secreta insulin (70%) si celule alfa care secreta glucagon (20%).
Insulina are ca actiuni: cresterea gradului de utilizare a glucozei de catre celule, stimularea
sintezei proteice, transformarea glucidelor in lipide in ficat si tesutul adipos, depunerea glucozei
sub forma de glicogen in muschi. Hipersecretia de insulin determina hipoglicemie, tremuraturi,
transpiratii, chiar coma. Hiposecretia de insulin duce la diabet zaharat, care se manifesta prin
poliurie, polidapsie, folifagie, hiperglicemie, chiar coma.
Glucagonul are actiune antagonica insulinei: stimuleaza gluconeogeneza din aminoacizi,
exercita efect lipolitic, provoaca hiperglicemie prin glicogenoliza hepatica.

62. OVARELE SI TESTICULELE FUNCTIA CELULELOR SECRETATE

Ovarele produc hormonii sexuali ai femeii, incluzand hormonii steroizi: estrogenul si
progesteronul, precum si inhibina. Estrogenul si progesteronul regleaza functiile ovariene si
dezvoltarea sanilor la pubertate. Estrogenul ajuta la dezvoltarea ovulelor. Progesteronul este
necesar in mentinerea si dezvoltarea sarcinii, daca aceasta s-a produs.
Testiculele produc testosteronul si inhibina. Testosteronul ajuta la crearea spermei,
dezvoltarea caracteristicilor barbatesti si la cresterea dorintei sexuale.

63. SUPRARENALELE TIPURI SI FUNCTIILE HORMONILOR SECRETATI

Glandele suprarenale (adrenal) sunt glande cu secretie interna, situate la polul superior al
celor doi rinichi. La om, glandele sunt situate la nivelul vertebrei a XII-a toracice si sunt
vascularizate de arterele suprarenale superioara, medie si inferioara si vena suprarenala.
Inervarea este asigurata de plexul celiac si plexul renal.
Histologic, este sunt alcatuita din doua zone cu structure histologice si roluri fiziologice
diferite: corticosuprarenala si medulosuprarenala.
-Corticosuprarenala reprezinta zona periferica a glandei ale carei celule sintetizeaza
cortizolul (in conditii normale de viata, ele secreta echivalentul a 35-40mg de acetat de
cortizon pe zi). Alte celule din zona corticala secreta hormonii corticosteroizi (liposolubili, pe baza
de colesterol) urmatori: mineralocorticoizii (care actioneaza la nivelul rinichilor, stimuland
reabsorbtia apei si a sodiului si eliminarea potasiului), glucocorticoizii (cu rol hiperglicemiant,
hiperlipemiant), sexosteroizii (care gestioneaza dezvoltarea sexuala prin doua tipuri de hormoni:
androgeni si estrogeni).
-Medulosuprarenala reprezinta zona centrala a glandei si este inconjurata de zona
corticala. Celulele cromafine, rincipala sursa de catecolamine, secreta hormonii: adrenalina
(epinefrina) si noradrenalina (norepinefrina). Acesti hormone hidrosolubili, derivati din
aminoacidul tirozina actioneaza synergic cu sistemul nervos simpatico. Ele sunt si principal sursa
de dopamina.