Noi suntem iedera, iedera ce se catara pe Dumnezeu ca pe-un zid.

Avem cuvinte si
ne-ngrijoreaza timpul, iar timpul ni se prelinge printer degete ca primavera in
frunzele copacilor.

O ploaie carunta se risipea pe aleile cu pietris alb ale parcului manastirii in timp ce
din biserica inalta, zidita din blocuri mari de piatra, se ridicau rugaciunile ca un abur
cu mireasma de tamaie spre cer. Tatal tacea, Fiul isi trecu mana peste fruntea
zdrentuita de cununa din care cresteau spini ascutiti, durerosi. Un zambet se ivi in
coltul gurii, iar norii s-au risipit. Plansul curat mantuia clipele si o bucurie fara de
seaman se strecura in suflete. In iarba inalta ce strajuia merii din gradina se pogori
roua si ziua cea noua ca o binecuvantare. Dar, intr-un colt, mai zambea cineva, un
suras amar crispa buzele unuia dintre calatori, iar Ingerul se se pogori pe pamant,
cerul tresari in clocot, sabia arunca o lumina rece in acea vale a bucuriei. Copacii sau infiorat. Venise timpul. Ingerul zambea, un suras cumplit ii inflorise pe buze.
Sabia se repezi din inaltul cerului. Se auzi un glas.
Groaza napadea fetele si urca zidurile ochilor ca iedera. Nicicand cerul vinetiu
nu strangea pamantul in maini ca acum, nicicand tunetul nu zguduise temeliile
lumii. La lumina unui traznet sabia sclipi, iar ingerul sedea cu un picior pe uscat si
unul pe mare. Un glas se-auzi pravalind din inalturi un cuvant asupra acelor ochi
inspaimantati si goi:
-

Bar-r-raba

O sudoare rece scalda tampla stanga a procuratorului. Viziunea se risipi ca un fum,

iar amarnica durere din tampla disparu ca si cum nu ar fi fost niciodata. Asupra
gradini ce asedia palatal di Caesarea se lasa boarea umeda si racoroasa ce ratacea
deasupra mediteranei, iar smochinul cel atat de drag procuratorului isi scutura incet
frunzele. Ziua inainta si se scufunda cu voluptate in plictiseala. Soarele se uita cu
ochi mari la pamantul Acela, iar un nor bezmetic se vantura prin apele cerului ca un
vis alburiu in ochii procuratorului.

La poalele albastre ale Mediteranei, sub soarele alb si fierbinte se lafaiau in

caldura arzatoare cateva soparle verzui pe lespezile de calcar de la piciorul falezei.
Caldura alungase orice vietate, iar nisipul galben si fin se ridica vessel in
vantul uscat al brizei, slobod de orice opreliste. Cerul, fara pata de nor, oglindea
marea transparenta din care se iveau cand sic and in jocul capricios al valurilor
cateva stanci acoperite cu alge brun-verzui.
Acele ceasornicului potopite de caldura aceea fara de seaman se tarau spre
cel de-al doilea ceas al amiezii cand pe plaja pustie se arata un om invesmantat
intr-o rasa lunga si neagra acoperita de pete mari de sudoare, peticita in fel si chip
si sprijinindu-se intr-un toiag alb. In mana stanga purta niste matanii mari de

chihlimbar pe care le-nvartea fara rost. O fata trasa, cu cearcane mari se ivea di
gluga rasei. Omul se apropie de apa si isi descoperi fruntea. Facand mana caus
cuprinse valul Mediteranei si isi spala fata ostenita, iar apoi, oftand din rarunchi se
aseza pe nisipul fierbinte incrucisandu-si picioarele sub el. Din punga de piele ce o
purta agatata la brau scoase o bucata de piele neagra pe care o aseza dinaintea lui
si o privi indelung. Mai scoase apoi un bidon cu apa si un pahar de piele in care se
aflau niste zaruri. Intoarse paharul cu gura in jos si risipi peste nisip cinci zaruri de
diamant.
Am aruncat sortii, isi spuse, si privi multumit in jurul lui parca asteptand sau
cautand pe cineva. Si nu astepta mult caci din celalalt capat al plajei se ivi intai un
cap acoperit cu o tichie, iar mai apoi un trup invesmantat cu un costum la doua
randuri. Dunga pantalonilor cadea perfect peste picioarele desculte. Ciudatul
personaj se apropia sontacaind si ravasind nisipul fierbinte. Marea tresari si se
retrase o clipa pentru ca mai apoi sa se rverse din nou sfaramandu-se de tarm si
imbratisand plaja scaldata de razele soarelui.
In rastimp, pe terasa insorita a palatului din Caesarea, procuratorul sedea in
jiltul sau de abanos. Un suras urca din sufletul lui Pillat. Isi chema cainele. Din
tufisurile uscate veni in goana un lup negru cu ochi galbeni si urechile ciulite.
Uriasul animal se apropie incet de jilt si isi puse capul pe genunchiul procuratorului
oftand. Apoi se tolani la picioarele stapanului maraind multumit.

O zei, O zei, am vazut Yerushalaimul, Yerushalaime, Yerushalaime, capat sincepatura, zidurile tale de aur s-au naruit ca la un cuvant

Peste zidurile Yerushalaimului se prelingea inserarea. Soarele rosu cobora in desert.

Umbrele se lungeau, iar din casele cu peret strambi, invesmantate in culori
spalacite se auzeau glasurile oamenilor ce se strangeau la masa. Usile se tranteau,
voci subtirele de copii razbeau in strada prin gurile usilor. Trecatorii se rareau si, in
curand, odata cu venirea noptii, pe strazile orasului nu se mai auzira decat pasii grei
si zornaitul de arme al patrulelor legiunii. Si se-apropiau sarbatorile, spuneau unii,
gandidu-se la team ace cuprinsese sufletul Procuratorului.
Da! Se-apropiau Sarbatorile, iar cu fiecare z ice le aducea mai aproape,
cetatea Yerushalaimului se pravalea in cuvintele unor ingeri uitati. Odinioara profetii
strigasera inlauntrul ei si-si cernisera fruntea cu praf si cenusa. Acum oamenii se
pregateau din timp ca sa-si rupa vesmintele. Asteptand. Asteptand, caci in mare
acetate a Yerushalaimului, invaluita in ceata catifelata a noptii se pregateau
Sarbatorile.

In umbra aruncata de faclii, pe coloanele si pardoseala Palatului strajuit de doi

ostasi din garda, sedea Pillat, Procuratorul Iudeii framantand absent in maini un
pahar de vin.

Azazel isi roti privirea prin incapere. Taisul sabiei sclipi aruncand lumini reci in
cristalurile candelabrului. Lumanarile palpaira usor iar draperiile albe s-au infiorat
de o adiere de vant pornita din senin. Intr-o cupa uitata pe camin, vinul rosu
capatase culoarea rubinului.
Azazel se intoarse catre mine. Armura lui neagra arunca lumini palide. Pentru
o clipa privirile ni se intalnira. O noapte adanca si catifelata. Ingerul zambi. Pacea pe
care nu o vrei. Era prea eternal.
Pustia era rascolita de un vant uscat si fierbinte. Soarele se risipise pe cer,
scaldand cu lumina zidurile orasului. Un drum prafos serpuia printer nisipuri si urca
domol pe colina. Ghemotoace mari de iarba uscata se rostogoleau in bataia
vantului. Sus, pe colina, doi msoldati sedeau in praful fierbinte. Cand sic and
vorbele lor purtate de vant se risipeau peste nisip.
-

Ce-i pasa Procuratorului, la el e racoare, spuse unul dintre legionary. Mare

porc Pontiu Pillat asta. Ne-a lasat aici de izbeliste. Si scarab aia de Marcus
a zis ca ne adduce vin, usca-i-s-ar picioarele.
Crezi ca mai stam mult aici, zise celalalt, sa pazim momaile astea, si arata
spre cele trei cruci ce se inaltau in varful colinei. Banda da eunuci!
Continua el, pe Marcus il carpesc cu prima ocazie. M-a furat.

Unul dintre soldati scoase din traista un covoras verde si un pahar de piele pentru
zaruri. Intinse cu grija covaorasul peste nisipul netezit cu mana si rasturna paharul
din care cazura cinci zaruri de os.
-

Jucam? Intreba el
Jucam, dar pe ce? Cu punga goala nu-ti arde sa joci. Macar daca ne-ar fi
dat solda. Mare scartan Tiberius asta.
Jucam pe zdrentele astora, spuse celalalt aratand cu degetul pe cei trei
rastigniti.

Soarele se ridicase sus pe cer, iar aerul devenise fierbinte. Infasurati in mantiile lor
de postav soldatii isi vedeau linistiti de jocul lor. Zarurile se rostogoleau trecand din
mana in mana si cadeau cu un zgomot innabusit pe covorasul verde.
-

O zei, spuse unul dintre soldati, doar n-o sa ne tina aici toata ziua. . ce s-or
astepta desteptii astia? Sa mai invie vreunul din amaratii astia de-aici? Mai
bine i-ar ingropa pana nu-ncep sa puta
Si noi am pleca odata, ii continua gandul celalalt.

Poarta orasului s-a deschis si cei doi zarira un calaret parasind zidurile si
indreptandu-se spre ei radicand nori de praf din copitele calului.
-

E randul meu, spuse soldatul. Zarurile se rostogolira. Ah! E a mea camasa

aluia din mijloc.

Jurnal Quezer 14 Sollph 21498 A.D.

`A doua Perioada`
` A doua perioada este cuprinsa in Manuscrisele Ezzer descoperite in Cercul Imperial
Arhive. Imperiul lui Shad I a traversat o perioada de nesiguranta de aproape 10 ani.
Multi dintre contemporani au crezut ca asista la Disolutie si tot ceea ce se petrecea
le confirma parerile prea putin optimiste. Lumile cuprinse de criza de energie se
prabuseau sub presiunile Braconierilor. Revolutii si framantari de tot soiul subrezeau
sistemele, iar ca o culme a dezastrului o mare parte din comunicatii se prabusise
aruncand in negura aproape jumatate din Imperiu. La tot acest haos Flota asista
neputincioasa. Nimeni nu mai credea ca Imperiul mai putea fi salvat. Si totusi s-a
intamplat si a fost un miracol.
A doua perioada cuprinde scrierile Imparatului Shad I dintre 21498 21510
A.D. Printre acestea se afla si controversatele Fraternitataes Minores.
Calugar Interpret Setni Hak`ar
Comentarii
Aenciclopedia Magna Biblioteca Imperiala
Manuscris XC aprox 53.130 A.D.
Jurnal Quezer 14 Solph 21.498 A.D.
Confessiones

Un fulger strabatu pentru o clipa intunericul. Se lasa linistea. Tunetul se pravali

peste lumea cufundata in ploaia de catifea. Dintr-un colt al camerei se tara pana la
ferestre un scancet de copil. Priveam noaptea prin geamurile larg deschise. Auzeam
fosnetul ploii strecurandu-se printer crengile copacilor. Ma plictiseam in pustietatea
incaperii mele. Un gand ma facu sa tresar: in astfel de locuri, unde lumina devine un
privilegiu mai presus de orice, mi-as putea aduce aminte toate greselile. Am alungat
gandul. Am privit pe fereastra. Ploaia cadea racoroasa si umeda peste copacii
adormiti. Am chemat straja. Un pahar de vin se odihnea pe masa savurand pacea
acelui inceput

Jurnal Quezer 21 Solph 21498 A.D.

Prin fereastra deschisa a cabinetului patrunde un vant usor, parfumat. Afara s-a
racorit si in bezna lucesc cateva stele. Mirajul eternitatii
Supliciul este o manifestare a unei manifestari imitative. Doar puterea ar putea face
asa ceva.

Jurnal Quezer data incerta

Suntem un popor batran, si mai mult decat atat suntem detinatorii, ultimii de alt
fel, unui secret. Un secret pe care l-am ingropat adanc in sufletele noastre, atat de
adanc incat am devenit incapabili sa mai facem altceva decat sa il pastram.
Nu putem sa dovedim nimic, nu putem argumenta, dar putem simti ca
singurul lucru pe care ni-l mai dorim intradevar este odihna. Odihna care ne
asteapta.
Suntem un popor batran, mai batran poate decat putem intelegem ori crede.
Nu ne mai atrag superioritatile si artificiile fascinante ale filosofiei ori stiintei, pentru
ca stim deja totul. Ca orice batran.
Inspiram spaima. Neamurile tinere ne iau uneori in deradere, dar cand oare
tineretea a inteles batranii? Am strabatut intreg taramul Istoriei, am scris inca deatunci, dar scrierile s-au ratacit undeva in negura timpului. Privim cu
condescendenta sofistii si zambim.
Suntem un popor batran inca de la Facerea Lumii, a acelei lumi uitate fara
inceput si fara sfarsit, caci ce lume are oare un sfarsit?
Suntem un popor batran. Oare? Sau doar suntem?
Fragment recuperat din controversatele Fraternitataes Minores
Setni Hakar
Calugar Interpret
Manuscris XXCLV Arhiva Imperiala

La etajul optsprezece al unei cladiri, la o fereastra deschisa statea un om, asezat pe

pervaz, cu picioarele atarnand in haul de dedesupt. Nu parea a se sinchisi catusi de

puti de maretia cladirii si nici de haul ce I se casca la picioare, ci parea cufundat in

ganduri. Isi sprijinea barbia nerasa de palma murdara si privea priedut in zarea
intunecata ce marginea orasul. Dincolo de oras, de ultima casa, se-ntindea o mare
de nisipuri miscatoare ce straluceau auriu in lumina soarelui si se poleiau cu o
lumina de magneziu sub razele lunii.
Omul isi balabanea picioarele deasupra haului, framantandu-se pe pervazul
ingust al ferestrei. Se uita apoi in jos si isi sulfa nasul pe care apoi il sterse cu
maneca si astepta pret de cateva clipe sa auda cum flegma se loveste de asphalt.
Porni apoi sa-si frece picioarele unul de celalalt reusind sa dea lustru jegului ce le
acoperea. Isi trase pantalonii, aranjand grijuliu dunga perfecta, spre genunchi si se
porni cu truda si oftand din cand in cand sa-si miste degetele de la picioare privind
incantat cum bucatele de noroi si murdarie alunecau in aerul intunecat de
dedesupt. Sfarsi toaleta scarpinandu-se energic pe piept, cu care ocazie, o carte de
joc cam soioasa- infatisand un popa de rosu sari de la locul ei si mcazu in gol.
Omul privy in urma ei cu tristete, cum dispare, ofta si se retrase in camera.
Cartea aluneca in valurile noptii rotindu-se in aerul racoros, alcatuind
arabescuri si reverente adanci si se aseza cu un zgomot usor pe asfaltul uscat.
La marginea Yerushalaimului se ridica un soare rosietic si mahmur aruncand
lumini sovaitoare deasupra orasului. Si tot la margine, pe drumul Hebronului, cel ce
strabate pustia, se vedeau venind trei oameni. Doi soldati ai Imperiului, al tre3ilea,
pare-se un prizonier, mergea intre ei. Legionarii bocaneau cu talpile de fier ale
sandalelor pe micul pod de lemn ce se arunca disperat peste un rausor anemic, cu
ape laptoase ce se tara demn la o versta de zidul Yerushalaimului. Prizonierul se uita
buimac in jur fara sa inteleaga nimic si isi tara picioarele desculte cautand fara
success sa-si potriveasca pasul cu ceilalti doi.
-

Unl ducm p-asta? Intreba Paulus cu gura naclaita de praf, privindu-l pe

Aemilius.
Scuipa-ntai prafu si porma vorbeste, raspunse doct Aemilius fara santoarca capul. Paulus scuipa si se uita curios la caramida pe care o
adunase in gura, apoi intreba din nou:
Unde-l ducem pe asta?

Aemilius intoarse incet capul si il privy atent pe Paulus. Compatimirea I se citea in

ochi, ba chiar un sentiment de mila.
-

Ce cap de prost ai, zise el intr-un sfarsit. Unde ai vrea sa-l ducem, la
Camillus Schiopul sau la Glada Taratura? La Pretoriu, luceafar al gandirii, la
Pretoriu. Se pare ca Procuratorul vrea sa-l miroasa de-aproape pe
zdrentarosul asta.

Tot timpul cat dura acest scurt dialog zdrentarosul tacea parand a nu fi auzit nimic.
De altfel tot drumul tacuse. Privea pierdut praful rosu al drumului sip area framantat
de tot soiul de ganduri caci tresarea din cand in cand si se uita speriat in jur.

Ai luat toate trentele-alea? Intreba dinnou Paulus care in acea dimineata

avea chef de vorba. Aemilius dadu din cap in semn de aprobare.
Ihi! Si ce te freaca pa tine. Parcar fi aur sau niscaiva nestemate. Zi bou
batran, ce! N-ai dormit toata noaptea de frica zdrentelor?
Intrebam si eu asa ca sa mai treaca timpul, raspunse Paulus, considerand
ca nu e cazul sa se simta jignit. Statura mult mai masiva a calaului
impunea respect.
Auzi ce-l framanta pa el, continua indignat Aemilius. Acu, cand a venit
Fulminata si s-a dus cu trompeti la Taratura de-a deselat fetele si eu nu
eram acolo, lui ii arde de zdrente. Imi vine sa te pocnesc, asa ca fa bine si
tine-ti gura inchisa mai zise cu naduf Aemilius si scuipa la randu-I cu
obida in praful chircit la marginea drumului.

Paulus cazuse pe ganduri si dupa un oarecare timp intelese ca tovarasul sau de

drum are dreptate asa ca pastra tacerea pana ajunsera la poarta orasului.
Aemilianus batu cu putere cu manerul lancii in poarta tintuita si zbiera:
-

Iesi afara Cocosatule! Hai! Iesi odata!

Ho! Ho! Se auzi un glas dinauntru. Ho ca viu, ce-ai da zbieri asa ca
magarul cu coaiele-n protap! Si uriasa poarta se deschise scartaind si
inclinandu-se mai, mai sa se darame. Zgomotul infernal trezi santinela ce
atipise sprijinita in lance pe meterez si care cu ochii carpiti de somn gasi
de cuviinta sa urle la randu-I improscand stropi mari de saliva:
Consemnu imbecilule!
Elleata raspunse prompt Paulus.
Tiberius, zise santinela si considerandu-si datoria indeplinita, fara sa-I mai
ia in seam ape cei trei, adormi la loc.
Cocosatule vii deseara la zaruri la Schiopu? intreba ranjind stramb Paulus.
Vin! Ne vedem la a treia straja in fata la Schiopu si nu zbiera ca nu m-am
dres la suflet cu o cana de vin si nu pot sa deschid ochii.

Escorta si prizonierul se indepartau de poarta cetatii patrunzand tot mai mult in

labirintul de stradute al Yerushalaimului, traversand pietele, indreptandu-se spre
Pretoriu. Odata ajunsi il lasara pe prizonier in grija garzii, iar comandantul porni de
indata sa-l anunte pe Pillat.
In camera sa cu pereti invaluiti cu perdele albe, Pillat, care nu inchisese un
ochi toata noaptea, privea cum lumina rosiatica a rasaritului se contopea cu lumina
alba aruncata de torte. Pillat se ridica de pe marginea patului, facu cativa pasi
infiorandu-se de raceala pardoselii si isi strecura picioarele in sandalele de piele. In
odaie se strecura usor soldatul din garda.
-

A venit comandantul!
Sa intre, spuse Pillat si dupa cateva clipe comandantul garzii intra in camera.
Te salut Procurator! A venit.
A venit? Deja?
A venit, repeta comandantul privind cu uimire chipul schimbat al Procuratorului.

- Sa fie dus in sala de marmura. Sa I se dea vin si daca vrea, mancare, voi sosi si eu
acolo de indata, spuse Pillat
Comandantul garzii se retrase, iar Pillat incepu sa se imbrace cu infrigurare.
Prizonierul fu condus in sala de marmurea, I se dadu vin si manca putin. Langa el,
ca doua statui sedeau doi legionary ce intrasera in serviciu in acea dimineata. In
dreapta jiltului Procuratorului astepta comandantul garzii. De la capatul salii se
auzeau pasi apropiindu-se. pillat se apropie de jilt, zambi absent comandantului
garzii si intreba:
- El e?
- El, raspunse comandantul.
- S-a implinit?
- Totul Procurator, dupa ordinal tau, spuse incet comandantul garzii, si continua cu
voce scazuta aplecat langa urechea Procuratorului:
- Au fost coborati si ingropati. El a fost luat de Iosif din Arimateea, dupa cum ai
dorit. Doi strajeri stau la Mormant, langa Golgota. Perdeaua sfasiata nu s-a putut
coase la loc si s-a coborat. Acum se incearca punerea alteia. S-a implinit intocmai,
mai zise incet comandantul.
Pillat il privi si ii multumi tot cu voce scazuta, apoi se intoarse catre prizonier si-l
privi cu atentie.
-

Stai jos ii spuse si prizonierul se aseza pe marmura racoroasa.

Procuratorul se aseza in jilt si cu un semn al mainii indeparta strajile din sala. Apoi
isi turna o cupa de vin si sorbi prelung, cu desfatare din vinul cel vechi. Framantand
cupa in mana se ridica si incepu sa se plimbe cu pasi masurati in jurul prizonierului
ce privea cu ochi goi pardoseala de marmura.
- Asadar tu esti? Intreba Procuratorul intr-un tarziu

In ultima vreme am inceput sa visez orase. Orase lungi, paraginite sau infloritoare.
Orase cu strazi, strazile strajuite de copaci. Orase.
In multele mele peregrinari in lumea somnului, visez orase. Orase adanci.
Cu pasul trecatorilor dincolo de orice indoiala.
Am invatat sa recunosc sunetul tocurilor pe caldaram.
Orase zidite.
In nemurirea trecatoare a clipei, orasele se zidesc in cetati, cetatile in biserici, iar
bisericile orasului meu se ridica in cer ca un albastru de necuprins. Visez orase.

Dupa ce coborai din cer, si dupa ce, din inalta lui tarie, privii pamantul sa vazui cat
ii de mititel, mi se mai astampara cheful, care-mi era atat de grozav, de-a fi
carmuitor, caci ce scofala e sa fii mai mare peste un graunte de mustar sau ce
cinste si vrednicie e sa carmuiesti vreo cinci-sase insi doar cat aluna de mari, caci,
dupa cate-mi pare, altceva nu mai era de vazut pe tot pamantul! Daca maria-ta teai milostivi sa-mi dai o particica doar din cer, fie chiar nu mai mare de-o jumatate
de leghe, as primi-o mai bucuros decat pe cel mai mare ostrov din lume.
Miguel de Cervantes I Saavedra
Don Quijote
Vol IV p. 57-58
Teama Sfantului Oficiu era in acea vreme ca erezia sa nu se intinda asupra
intregului Imperiu.
Daca nu as fi fost, nu m-as fi putut naste.
Daca nu as fi murit, nu as fi fost.
-

Cartea celor O Mie de Cuvinte

Ma aflam in incapere cand Contele spuse:

-

De atatea ori scepticii, misticii, traditionalistii, nihilistii si chiar fanaticii au

avut dreptate, incat ar fi o truda zadarnica sa se mai aduca vreun
argument in favoarea unei societati de tip tehnologic. Sfintii au avut de
multe ori dreptate, aproape intotdeauna, si nici nu s-au suparat ca au fost
batjocoriti, dupa cum nici nu s-au bucurat ca au dreptate. Nu. Tristetea lor
a fost, este si va fi ca noi, noi ceilalti nu am inteles niciodata nimic.
- Confessiones

Arsita. Soarele ardea nemilos. Lumina se lovea de stancile albe si cobora in cascade
orbitoare. Urcusul devenea din ce in ce mai anevoios. Creasta muntelui era undeva
in cer, ascunsa de nori albi. Am zarit un ce rasarea din pieptul muntelui. Mi l-am
fixat drept punct de reper si ma gandeam la el ca la o izbavire.
Pietrisul scartaia sub talpi si imi facea mainile nesigure. La fiece pas, o parte
din el se rostogolea pe povarnis cu zgomot asurzitor. Am fost tentat sa privesc acea
cadere nesfarsita a pietrelor dar mi-a fost teama sa intorc capul sis a ma uit inapoia
mea.
Pietrele sclipeau orbitor, cascada de alb. O lumina cruda se revarsa asupra
mea, ranindu-mi umerii si bratele. Razele taiau pielea, o uscau. Uscau carnea si o
aruncau de pe oase. Muschii aproape ca imi amortisera si ma miscam din ce in ce
mai incet si mai nesigur. Ochii mei de curand vindecati erau potopiti de caldura

aspra a rocilor, redeveneau rani sangerande, arsuri si carne vie. Pe sub pleoapele
umflate abia mai distingeam contururile stancilor. Urcam, urcam. Fiecare pas ma
apropia de prag, de odihna.
M-am cataract pep rag, agatandu-ma cu o mana de o stanca si impinganduma cu toiagul in alta. Puteam rasufla usurat. Cel putin deocamdata nu ma pandea
nici o primejdie.
M-am asezat la umbra, am desfacut traista si am scos dinauntru o bucata de
paine,un bidon de apa si pachetul de tigari. Aveam de gand sa raman mai multa
vreme pep rag sis a ma odihnesc, poate chiar pana a doua zi.
Am mancat, am baut si, apoi, mi-am aprins o tigara privind destul de
multumit in jurul meu. Eram chiar fericit. Bratele mi se dezmortisera, ochii nu ma
mai dureau asa de tare. Puteam admira privelistea ce se intindea la poalele
muntelui. Se vedea padurea de smarald, raul cristalin ce se furisa printer pietre si
drumul meu ca o dara de sange de-a lungul muntelui. Poate voi reusi sa ajung pana
sus, pe creasta.
Leganat de ganduri am atipit. M-am trezit pe inserat si am iesit din ascunzisul
meu pentru a-mi dezmorti oasele. Caldura lasase locul unei adieri racoroase. Si mam simti mai oboist ca oricand. Nu departe de mine, printr-o ciudata asezare,
pietrele alcatuiau un jilt. Jiltul parea de foc in lumina rosie a asfintitului.
Cheile zornaiau pe inelul urias legat la brau cu o funie. Rasa se involbura
innegurata tulburand intunericul. Pasii se auzeau masurati pe lespezile umede ale
subteranei. Soarele nu patrunsese niciodata aici si nici nu va patrunde vreodata.
Soarele nu avea nici o treaba. Era ca si cum lumina fusese inghitita de intunericul
hulpav. Doar cateva umbre firave se indepartau tematoare de torta. Flacarile
aruncau reflexe pe un chip palid. Ochii negri, taiosi, chipul prelung, trupul inalt
invesmantat in austera rasa monahala. Cu pasi mai Inaltul Temnicer se indrepta
spre capatul coridorului. O pata alba lipita pe intunericul Temnitei.
Sfantul Oficiu astepta. Draperiile rosii se miscau incet in bataia vantului.
Apusul soarelui scaldat ferestrele intr-o mare de sange. Cei Unsprezece isi asteptau
oaspetele. Inaltul Temnicer deschise una din usile grele de stejar si patrunse in
incapere. Strabatu holul albastru, apoi pe cel rosu. Patrunse in Galeria Oglinzilor.
Chipul sau prelung reprodus cu fidelitate din cele mai diverse unghiuri se furisa spre
celalalt al Galeriei.
Inaltul Temnicer se opri in fata unei usi imbracata in catifea rosie. Cheile
zanganira ca niste arme. Intr-un fel chiar sunt arme gandi el si gura ii scita un
suras usor. Mataniile de diamant din mainile lui se rotira de zece ori. Apoi deschise
usa.
Sfantul Oficiu astepta. Draperiile rosii se infiorau, iar soarele in asfintit scalda
lumea intr-o mare de sange. Cei Unsprezece adusesera inca un Jilt. Nimeni nu s-a

ridicat. Cufundata in tacere sala scaldata in sangele soarelui. Draperiile rosii se

miscau incet. Cupele de cristal se-nsiruiau de-a lungul mesei. Unsprezece matanii
de diamant s-au rotit de zece ori.
Sfantul Oficiu astepta. Inaltul Temnicer deschise usa si intra. Se indrepta cu
pasi mari spre Jilt. Unsprezece matanii se rotira usor. Diamantele picurau in linistea
rugaciunii. Inaltul Temnicer se inclina adanc. Fruntea lui atinse pamantul. Crucea
Patriarhului devenise de foc in lumina rosie a soarelui. Inaltul Temnicer roti cheile de
trei ori. Cheile zanganira.
Sfantul Oficiu astepta. Tortele aruncau o lumina calda pe chipurile lor. Inaltul
Temnicer se aseza. Mana lui alba, cu degete subtiri si reci, cuprinse cupa de cristal.
Vinul lasa pe chipul sau umbre trecatoare.
Cei Unsprezece l-au privit. Patriarhul zambea. - Prizonier al propriei umbre, al
propriilor chei, al propriei fantasme., gandi el. Chipul Inaltului Temnicer se lumina
intr-un suras - V-am adus cheile rosti el. Nimeni nu poate fugi din Temnitele
mele.
Masura popriei sale dureri. O durere din care nu lipsea nimic, temnita
perfecta algoritmi ce se succeda perfect, ordonat, inexorabil, fara mila, fara
indurare, fdara patima. Prizonier al propriei perfectiuni, gandi Patriarhul.
Rasa se involbura innegurata tulburand intunericul. Pasii se auzeau scrasnind pe
lespezile umede ale subteranei. Flacarile aruncau reflexe pe un chip palid. Ochii
negri, taiosi, chipul prelung, trupul inalt ascuns de rasa neagra. Cu pasi mari, Inaltul
Temnicer se indrepta spre capatul coridorului. O pata de lumina lipita pe intunericul
Temnitei.
Stia.
Sfantul Oficiu astepta. Cei Unsprezece adusesera un Jilt. Draperiile rosii se infiorau.
Lumea era o mare de sange. Patriarhul zambea.
Pasii rasunau sub bolti.
Sfantul Oficiu astepta.
Soarele imbracase Jiltul intr-o mantie rosie, cruda. Muntele parea un rug urias ce se
inalta pana la cer. Incet, incet Jiltul Patriarhului se prefacea in catifeaua noptii.
Am vazut marinari scufundandu-se dupa aceasta
risipa
Si un incarcerat ce calatoreste prin vesnicie
Gh. Vrana
Nostagia I
Sa strabati cu piciorul gol taramul insorit al Spaniei. Pamantul parjolit
cuprinzandu-ti talpile. Sub rasa din postav grosolan, stransa pe mijloc cu o funie de
canepa, un trup uscat cu umerii brazdati de cicatrici adanci, rani neinchise,
sangerand.
La o rascruce de drumuri sa te opresti sis a te-nchini in lumina alba a
soarelui, celor patru vanturi murmurand rugaciunile, iar apoi sa te-asezi pe piatra
din mijloc, la mijlocul cerului, mangaindu-ti picioarele ostenite, spalandu-le in lacrimi

de nisip. Ridicandu-te sa dai Multumita lui Dumnezeu pentru clipa si ceasul Acela
de-ngaduita odihna. Suflet ostenit si pustiu ratacit in murmurul rugaciunii. Si sasculti fosnetul ierbii sub coasa si frunzele uscandu-se in bataia soarelui, copac fara
umbra, fara odihna. Din rodul sterp al mainilor tale sa-ti faci azima sis a o coci pe
pietre fierbinti, pe pietrele mainilor tale. Sa ridici apa din adancul fantanii urcand-o
in cerul cell impede, pogorand-o in praful cel rosu al Spaniei visului tau.
Sa te rogi, sa te-nchini, sa ajungi la portile ce strajuiesc tacute rascrucea de
drumuri si darul tau cel neinchipuit. Si-atunci lacrimile vor plange plansul tau ca un
izvor, iar talpile insangerate vor sta semn ispasirii tale. Din plansul tau sa rasara o
apa limpede si curate. Pe rugul imprejmuit cu trandafiri, in mijlocul zilei sa te-nalti
cazand in genunchi.
Sa strabati cu piciorul gol taramul insoritei Spanii, cu rasa din postav grosolan
acoperindu-ti ranile de pe umeri, cu funie de canepa strangandu-ti mijlocul si
strangandu-ti pumnii ca sa nu se vada urmele cuielor din palme sis a-ti aduci
aminte: cu-adevarat a-nviat, si praful cel rosu, si soarele din mijlocul cerului, ca
o cununa de spini.
Confessiones
Fragment recuperat
Manuscris
Indicatie Bibliografica Anonimus Meyerlynk, XXCCC, pagina 1

Avem felurite si curioase Ceasornice, si altele ce dezvolta Miscari

Alternative Si avem chiar si Case pentru Inselarea Simturilor, unde realizam cu
success orice fel de Manipulare, False Aparitii, Imposturi si Iluzii Acestea sunt,
fiule, bogatiile Casei lui Solomon.
Francis Bacon
New atlantis
Editura Rawley, Londra, 1627
p. 41 42
Analogia contrariilor este raportarea luminii la umbra, a culmii la abis, a
plinului la gol. Alegoria, mama a tuturor dogmelor e punerea amprentei in loc de
sigiliu, a umbrelor in loc de realitate, este minciuna adevarului si adevarul
minciunii.
Eliphas Levi
Dogme de la Haute Magie, Paris, Baillere, 1856, XXII, 22
Oricine reflecteaza la patru lucruri ar fi fost mai bine sa nici nu se fi nascut:
ce anume se afla deasupra, ce e dedesupt, ce este inainte si ce este dupa.
Talmud, Hagigah, 2.1
Cand te-am cunoscut nici macar nu mi-am dat seama de culoarea ochilor tai,
dar am castigat ceva mult mai important si nu doresc sa profit nedaruindu-ti nimic
in schimb. De aceea iti scriu, ostenit oarecum de lungi si sterile peregrinari in
cautarea unei iubiri imposibile, iti scriu ca si cum mi-as scrie mie insumi. Si vinul
tresare in cupa de cristal, infiorandu-se de boarea racoroasa a amurgului tarziu. Si
mainile mele se fac fantana daruind apa cea amara a vietii buzelor tale. Si spaima

ta s-a facut un pumn de cenusa. Imi merit sarutul furat intr-o noapte de iarna ce nu
a apucat sa sfarseasca.
Daca Geburah e sefirahul raului si al fricii, Tiferet e sefirahul frumosului si al
armoniei. Diotallevi spunea: e speculatia iluminata, arborele vietii, placerea,
aparenta purpurina. E acrodul dintre Regula si Libertate.
Umberto Eco
Pendulul lui Foucault, vol II, p. 7
Sub cerul innegurat marea se pravalea in adancuri. Vuietul surd al valurilor
sfaramandu-se de stanci in sivoaie albe de spuma se contopea cu suierul taios al
vantului. Mediterana acoperita de iarna gemea. Iarna, la tarmul Mediteranei. Pe
plajele pustii, popoare de stanci se-acoperea cu alge brun-verzui si ridicau spre cer
rugaciuni umede si jertfe de sare.
Pe terasele bantuite de briza rece Pontiu Pillat se cufundase intr-un jilt de
abanos, invelit intr-o mantie de lana alba si privea pierdut largul nemarginit al
marii. De acolo de sus se zarea golful ce adapostea portul Caesareei si corabiile
trase la mal, dormitand pe nisipul galben-cenusiu al plajei. Un oftat adanc se smulse
din sufletul ostenit al Procuratorului. Sezuse acolo intreaga noapte, potopit de
ganduri si nelinisti. O tristete adanca ii invaluise inima si il imbolnavise. Ratacea
absent pe terase si coridoare cautandu-si odihna si totusi neindraznind sa adoarma.
Ii era teama. O spaima nedeslusita il incerca la gandul ce-I soptea ca se va rataci in
visul sau si va ramane mereu straja neadormita, iar in visul acela se zarea un soare
orbitor asezat in varful cerului, si o colina la poalele careia se afla un lighenas de
argint cu apa in a carei limpezime pluteau cateva petale de trandafir. Iar el se
apleca, apoi se aseza in genunchi si-si cufunda mainile in apa cea limpede, iar apa
se facea ca un sange ce striga catre maruntaiele cerului. Un plans amar ii vizita
somnul si inchidea ferestrele visului privind in inaltimea colinei. Lemnul din spate ii
apasa umerii si o cununa de spini ii strangea tamplele. Ochii insangerati il priveau,
mii de ochi insiruiti pe marginea drumului.