Aristotel: natura nu creaza nimic fara scop => existenta omului are un scop: a trai

laolalta cu semeneii sai in vederea unei vieti bune

Omul, de la natura, e nesociabil. In starea de salbaticie, oamenii traiau separat unii de
altii. Sociabilitatea, asadar nu e o componenta a nat umane, ci ea se dobandeste prin educatie.
Razulta ca statul e o institutie artificiala, menita sa asigure protectia individului imptriva
violentei semenilor.
In conceptia lui Aristotel, statul e o institutie nat, deoarece rezulta din instinctele
sociale ale oamenilor; oamenii de la nat sunt fiinte sociale, cu mult mai sociale decat celelalte
fiinte, iar asta rezulta din faptul ca oamenii poseda grai, limbaj articulat. Oamenii sunt fiinte
imperfecte. La unii sunt dezvoltate mai mult abilitatile intelectiale, la altii forta fizica. Din
acest motiv, omul ca indivin, nu,si e suficient siesi, nu poate dobandi singur fericirea, ci doar
traind in societate, in comunitate.
Teoria lui Aristotel despre natura umana este influentata de conceptia sa teleologica,
conform careia natura nu creeaza nimic fara un scop;
Existenta omului detine un scop, si anume acela de a trai laolalta cu semeni sai in vederea
unei vieti bune;
Dupa Aristotel o viata buna in care actele morale si cele intelectuale sunt posibile nu se poate
obtine, decat in masura in care oameni sunt parte componenta a unui stat, adica a unei
comunitati de fiinte cu simtirea binelui si a raului, a dreptului si a nedreptului;
El trateaza statul drept institutie naturala, rezultata in mod indirect, din instinctele de auto
conservare si reproducere al indivizilor
Din punct de vedere al genezei statul este o consecinta a trairii la o lalta a indivizilor, mai intai
in familii, grup, etc.;
Din punct de vedere al functiei sale este anterior oamnenilor care il compun, precum corpul
precede membrele sale;
Pentru Rousseau trecerea de la o stare naturala la o stare artificiala cea a societatii
umane este una benefica fiintei umane, este o interogatie;
Natura umana este una sociala, intrucat in fiecare din noi exista instincturi pentru formarea
comunitatilor si pentru ca abia in stat existenta isi afla implinirea, desavarsindu-si astfel
posibilitatile proprii.
Existenta in stare sociala supune omul inegalitatii politice, diferentelor sociale;
El identifica modificarile naturii umane petrecute prin existenta in sfera sociala: schimbarile
constitutie corpului, cunostintele noi si erorile multiple, tulburarile sufletului provocate de
pasiuni;
Toti acesti factori determina nefericirea omului pe masura ce acesta se diferentiaza in stare
naturala, primitiva; Adevarata natura umana nu este cea sociala, ci consta in starea primitiva a
omului salbatic, in alcatuirea originara a fiintei umane