RATIONALISMUL

,
RA TIONALISMUL
IN POLITICA
iN POLITIC.\.
9
autoritatii "ratiunii". Imprejurarile in care s-a aflat in lumea moderna
I-au tacut vehement: el este adversaru/ autoritatii, al prejudecatilor, a
ceea ce este pur ~i simplu traditional, obi~nuit sau uzual. Atitudinea sa
"invatiindu-i pe cei nevo/nici sa giindeasca,
oamenii mari i-au indrumat pe ca/ea erorii. "
VAUVENARGUES
Maxime $i rejlectii, 221
1
UNU
Scopul acestui eseu este acela de a examina caracterul ~i genealogia celei mai r
emarcabile mode intelectuale din Europa post-renascentista. Rationalismul de car
e ma ocup este rationalismul modern. La
suprafata, ei reflecta, nici vorba, lumina cure~telorrat1onaii~te-dintrun trecut
mai indepartat, dar in adancime are un caracter propriu, ~i
tocmai acest caracter este ceea ce vreau sa examinez, ~i sa-l examinez
mai ales prin prisma influentei sale asupra politicii europene. Ceea ce
numesc rationalism in politica nu este, bineinteles, singura (~icu siguranta nu
este cea mai fertila) moda din gandirea politica europeana
moderna. Dar este un mod de a gandi viu ~iviguros care, gasind sprijin in origin
ea sa comuna cu atatea alte elemente viguroase din compozitia intelectuala a Eur
opei contemporane, a ajuns sa coloreze ideile
tuturor orientarilor politice, ~inu doar ale uneia dintre ele, revarsanduse pest
e liniile de diviziune dintre partide. Pe 0 cale sau alta, pe baza
convingerii, a presupusului sau caracter inevitabil, a pretinsului sau
succes, sau rara nici 0 gandire prealabila, aproape intreaga politica de
astazi a devenit rationalista sau aproape rationalista.
Caracterul ~iinclinatia generala a rationalistului nu sunt, cred, greu
de identificat. In esenta, el se ridica (pentru ca intotdeauna se ridic.a)
in favoarea independentei de gandire in orice imprejurari, in favoarea
gandului liber de orice obligatii fatii de orice autoritate, cu excepti~
1in franceza, in original (N. Trad.)
spirituala este scep~a ~i toto data ~ti~~1.a:
scepticii, deoarece nu
exista nici 0 opinie, nici un obicei, nici un lucru atat de adanc inradacinat sa
u de larg imparta~it incat el sa ezite de a-I pune in discutie ~i
de a-Ijudecape bazaa ceeace nume~te "ratiunea" sa; optimista, deoarece rationali
stul nu se indoie~te niciodata de puterea "ratiunii" sale
(atunci cand aceasta este aplicatii a~a cum trebuie), putere de a determina valo
area unui lucru, adevarul unei opinii sau adecvarea unei
actiuni. in plus, el este intarit in convingerea sa de credinta intr-o
"ratiune" comuna intregii omeniri, 0 putere comuna de examinare rationala care e
ste temeiul ~i inspiratia argumentelor: deasupra u~ii sale
sta scris preceptul lui Parmenide - "judecii pe baza argumentului
rational". Dar dincolo de aceasta credinta, care-i confera rationalistului 0 nua

nta de egalitarism intelectual, acesta este ~i un fel de

individualist, gasind greu de crezut ca cineva care poate gandi clar ~i
cinstit va gandi altfel decat elinsu~i.
Este insa 0 eroare sa-i atribuim 0 preocupare exagerata pentru
argu~tele
a priori. EI nu neglijeaza experienta, de~i adesea pare sa
faca acest lucru, pentru ca insista mereu cii este propria lui experienta
(lntrucat vrea sa inceapa totul de novo) ~i din cauza rapiditatii cu care
reduce incalceala ~i diversitatea experientei la un set de principii pe
care apoi Ie va ataca sau apara exclusiv pe temeiuri rationale. Nu are
deloc simtul experientei care se acumuleaza, ci numai pe acela al
experientei care este gata pregatita indata ce a fost convertita intr-o
formula: trecutul nu inseamna pentru el nimic altceva decat un
obstacol. Nu are nimic din acea capacitate negativa (pe care Keats 0
atribuia lui Shak~speare), din acea putere de a accepta misterele ~i
incertitudinile experientei tara sa caute mereu, in mod suparator, ordine ~i del
imitari clare - are doar capacitatea de a subjuga experienta; el
nu are nici 0 aptitudine pentru aprecierea atenta ~i amanuntita a ceea
ce se inrati~eaza efectiv cu ceea ce Lichtenberg numea entuziasm
negativ, ci doar puterea de a recunoa~te conturul de ansamblu pe care
0 teorie general a II impune evenimentelor. Profilul sau spiritual este
unul gnostic, iar sagacitatea regulei lui Ruhnken, Oportet quedam
nescirel, ii este inaccesibila. Exista spirite care ne dau sentimentul cii
I
E bine sa nu ~timuncle lucruri (lat.) (N. Trad.)
/'

10
RA TIONALISMUL
RA TIONALISMUL
iN POLITICA
II
iN POLITICA
au trecut printr-un proces complex de educatie menit sii Ie initieze in
traditiile ~i reu~itele civilizatiei lor; impresia nemijlocitii pe care 0 avem
in legiiturii cu ei este impresia de spirit cultivat, care se bucurii de 0
anume mo~tenire. Nimic de acest fel, insii, in cazul spiritului unui
rationalist, care in cel mai bun caz ne face impresia unui instrument
neutru, bine acordat, a unui sprijin bine antrenat mai curand decat a
unuia educat. Ambitia sa, din punct de vedere intelectual, nu este atat sii
impiirtii~eascii experienta rasei sale, cat sii se dovedeascii a fi un
autodidact. Iar aceasta dii activitiitilor sale intelectuale ~i practice 0
premeditare ~i 0 autoluciditate aproape supranaturalii, lacand astfel ca
din ele sii lipseascii orice element de pasivitate ~i sii fie inliiturat orice
simt al ritmului ~i al continuitiitii, ceea ce Ie dizolvii, transformandu-le
intr-o serie de perioade critice care trebuie depii~ite, fiecare la randul ei,
printr-un tour de raison! Spiritului siiu ii lipse~te atmosfera, eI nu
cunoa~te nici un fel de schimbiiri de anotimp sau de temperaturii;
procesele sale intelectuale sunt izolate, cat se poate de mult, de orice
influentii extemii, ~i ele se desla~oarii intr-un vid. Iar intrucat a rupt orice
legiiturii cu cunoa~terea traditionalii a societiitii sale, ~i a negat valoarea
oriciirei instruiri mai dezvoltate decat simpla pregiitire in sfera unei
tehnici de analizii, el este susceptibil sii atribuie omenirii 0 !ipsii
obligatorie de experientii in toate momentele critice ale vietii; de-aT avea
mai mult simt practic fatii de propriile-i vederi, ar putea incepe sii se
minuneze privitor la cum a reu~it rasa umanii sii supravietuiascii. Cu 0
fantezie aproape poetica, se striiduie~te sii-~i triiiascii fiecare zi ca ~i cum
ar fi prima - iar credinta sa este cii a-ti fOima un obicei inseamnii a fi
e~uat. $i dad!, tarii ca deocamdatii sii ne treacii prin cap gandul de a face
0 analizii, arunciim 0 privire dincolo de suprafata lucrurilor, putem
vedea, eventual in temperamentul, dacii nu in caracterul Rationalistului,
0 adancii neincredere in timp, 0 foame neriibdiitoare de etemitate ~i 0
nervozitate plinii de iritare in fata a tot ce este local ~i treciitor.
Or, dintre toate lumile, lumea politicii poate parea cea mai putin
docilii fatii de tratamentul rationalist - politica, intotdeauna atat de
adanc piitrunsii de vine Ie traditiei, precum ~i de cele ale circumstantialului
~i treciitorului. $i, intr-adeviir, unii rationali~ti convin~i au trebuit sii se
recunoascii invin~i aici: Clemenceau, care, intelectual vorbind, era un copil a
l traditiei rationaliste modeme (in felul cum trata
I In franecza In original. Expresia tour de raison este, evident, 0 eonstruetie
analoga eu tour deforce (tur de forta). (N. Trad.)
moral a ~i religia, spre exemplu), a fost orice, numai un rationalist nu,
in politicii. Dar nu toti au acceptat infrangerea. Dacii exceptiim religia,
cele mai mari victorii vizibile ale rationalismului au fost in politicii: nu
este de a~teptat ca cineva care e pregiitit sii-~i aplice rationalismul in
felul siiu de a-~i conduce viata va ezita sii-l aplice in conducerea
treburilor publice. I
.
Dar ceea ce este important de remarcat la un asemenea om (ciici
este foarte caracteristit) nu sunt hotiirarile ;; actiuniJe pe car; Ie face
conform inspiratiei sale, ci sursa acestei inspiratii, ideea sa (iar in

cazul hii va fi 0 idee premeditatii ~i con~tientizatii) de activitate politicii.

Bineinteles, el crede in spiritul deschis, in spiritulliber de prejudeciiti ~i
de riimii~itele lor, obiceiurile. El crede cii "ratiunea" omeneascii
nestanjenitii (de s-ar putea numai face ca ea sii reziste) e3t~0 ciiliiuzii
infailibilii in activitatea RQliticii. Mai departe, el crede in argumentare
~tehnlcii ~i moa (Ie aCfiune al "ratiunii"; adeviirul unei opinii ~i temeiul "ra
tional" (nu folosul) unei institutii este tot ce conteazii pentru el.
Ca urmare, mare parte din activitatea sa politicii constii in a aduce
mo~tenirea socialii, politicii, juridicii, ~i institutionalii a societiitii sale
in fata tribunalului propriului siiu intelect ; tot restul nu este decat
administrare rationalii, "ratiunea" exercitand 0 jurisdictie necontrolatii
asupra imprejuriirilor fieciirui caz. Pentru Rationalist, nimic nu este de
valoare pur ~i simplu pentru cii exista (~i in mod sigur nu pentru cii a
existat de-a lungul a multe generatii), caracterul familiar nu face doi
bani ~i nimic nu trebuie sii fie liisat in picioare larii a fi fost examinat.
Inclinatia sa face ca atat distrugerea cat ~i creatia nouii sii fie pentru eI
mai u~or de inteles ~i de initiat decat acceptarea sau reformarea a ceea
ce existii deja. A carpi, a drege (adicii a face ceva care cere cunoa~terea riib
diitoare a materialului) - toate acestea sunt privite de eI ca
pierdere de timp; ~i preferii totdeauna inventarea a ceva nou folosirii
unui mijloc curent ~i indelung incercat. Nu recunoa~te nici 0 schimbare, dacii n
u este schimbare creatii con~tient, ~i prin urmare cade
lesne in gre~eala de a identifica obi~nuitul ~i traditionalul cu imobilul.
Acest lucru este bine ilustrat de atitudinea rationalistii fatii de 0 traditie
ideaticii. Bineinteles cii nici nu se pune problema de a mentine sau
I
0 prezentare fidela a politieii rationaliste (eu toate eonfuziile ~ieontradietii
le
sale) se poate gasi In H.J. Blackham, Political Discipline in a Free Society.
(N.A.)

12
RA TIONALISMUL
iN POLITIC~
imbunatati 0 asemenea traditie, caci ambele atitudini implica 0 atitudine de sup
unere. Traditia trebuie distrusa. Iar pentm a umple locul
gol ramas, Rationalistul aduce ceva din productia proprie - 0 ideologie, prescur
tare formalizata a unui presupus substrat de adevar
rational cuprins in traditia respectiva.
Conducerea treburilor publice este, pentru Rationalist, 0 chestiune ce
constii in rezolvarea de probleme, iar aici nici l}n om nu poate spera sa
aiba succes in caz ca ratiunea sa a devenit inflex~bila, cedand obiceiului,
sau fiind inceto~ata de norii de fum ai traditiei. In acesta activitate,
calitatea pe care Rationalistul 0 revendica pentru sine este aceea de
inginer, un inginer al carui spirit se afla permanent (a~a se presupune)
sub controlul tehnicii adecvate, ~i al carui prim pas este sa excIuda din
sfera atentiei sale tot ce nu are 0 legatura directa cu intentiile sale
specifice. Aceastii asimilare a politicii cu ingineria este, intr-adevar, ceea
ce s-ar pute~aIlste.
Jar ill literatura rational ismului, aceasta este, bineinteIes, 0 tema care reap
are mereu. Politica pe
care 0 inspira ea poate fi numita politica nevoii resimtite la un moment
dat; pentru Rationalist, politica este totdeauna incarcatii de sentimentele
momentului. El a~teapta ca imprejurarile sa-i fumizeze probleme, dar
respinge ajutorul acestora in rezolvarea lor. Ca ar trebui admis ca
anumite lucruri sa se interpuna intre societate ~i satisfacerea nevoilor
resimtite in fiecare moment al istoriei acesteia, este ceva ce Rationalistului i
i apare ca 0 prostie ~i0 dovada de rnisticism. Jar politica sa este, de
fapt, 0 activitate
de dezlegare
rational
a a ace lor
~arade practice pe care Ie
creaza permanent in viata societatii recunoa~terea suveranitatii nevoilor
care sunt resimtite. AstfeI, viata politica se descompune intr-o succesiune de c
rize, fiecare dintre acestea trebuind sa fie depa~ita prin aplicarea
"ratiunii". Intr-adevar, fiecare genera tie, fiecare administratie ar trebui
sa vada desra~uriindu-se in fata ei coal a alba a posibilitatilor nesfiir~ite.
Iar daca din intamplare aceasta tabula rasa a fost deterioratii de mazgaliturile
rara sens ale stramo~ilor impotmoliti in traditie, atunci prima
sarcina a Rationalistuluitrebuie sa fie aceea de a 0 ~terge complet; cum
observa Voltaire, singura cale de a dobiindi legi bune este sa arzi toate
legile vechi ~i sa pome~ti de la zero. 1
I Cf. Platon, Republica. 501A. Ideea cii poti sa te debarasezi de 0 lege arzando
este 0 caracteristica a rationalismului, care nu poate gandi legea decat ea pe c
eva
care este scris. (N.A.)
RA TIONALISMUL
iN POLITIC~

13
Se pot observa ~i alte doua caracteristici generale ale politicii rationaliste.
Ea este 0 politica a perfectiunii ~i una a unjformitatii; oricare
din aceste caracteristici, inabse~t~ ~leilalte, denota Un a1t stil de
politi ca. Esenta rationalismului consta in combinarea ambelor caracteristici. E
vanescenta imperfectiunilor poate fi considerata drept primul element al crezulu
i rationalist. Rationalistul nu este complet lipsit
de umilitate; el i~i poate imagina 0 problema care ar ramane impenetrabila in ci
uda atacului navalnic al ratiunii sale. Ceea ce insa nu-~i
poate imagina este 0 politica ce nu ar consta in rezolvare de probleme
sau 0 problema politica care nu ar avea nici un fel de rezolvare "rationala". 0
asemenea problema trebuie sa fie 0 contrafacere. Iar solutia
"rationala" a fiecarei probleme este, prin natura sa, solutia perfecta. In
schema sa nu este loc pentru "eel mai bun lucru, date jiind fmprejurarile respec
tive", ci numai loc pentru "cel mai bun" pur :,;i simplu;
ciici functia ratiunii este tocmai sa surmonteze imprejurarile. Bineinteles ca R
ationalistul nu este totdeauna perfectionist la modul general,
avand mintea calauzita, in fiece ocazie, de 0 utopie cuprinzatoare; dar
eI este in mod invariabil un perfectionist in ceea ce prive~te amanuntele. Iar d
in aceasta politica a perfectiunii ia na:,;tere ~i politica uniformitatii; 0 sch
ema care nu da recunoa:,;terea cuvenita imprejurarilor nu
poate lasa loc nici diversitatii."Trebuiesa existe,in naturalucrurilor, .
0 unicii forma de guvemare pe care to ate mintile, indeajuns de eliberate din ca
tu~eIe somnului ignorantei barbare, se vor simti in mod
irezistibil chemate sa 0 aprobe" scrie Godwin. Acest rationalist cutezator enunt
a in general ceea ce un credincios mai modest ar putea
preferasa afirmedoarcu privirela detalii;dar principiulestevalabilpoate ca nu ex
ista un singur remediu universal pentru toate relele de
ordin politic, dar remediul pentru fiecare rau particular este tot atilt de
universal in aplicare pe cat este de rational in conceptie. Daca s-a
stabilit solutia rationala la una din problemele societatii, atunci a ingadui or
icarei parti semnificative din societate sa se eschiveze de la acea
solutie inseamna, ex hypothesi, a admite irationalitatea. Nu este loc
pentm preferinte care nu sunt preferinte rationale, iar toate preferinteIe
rationale coincid in mod necesar . Activitatea politica este recunoscuta
drept activitate~de impunere a unei conditii uniforme de perfectiune
asupra conditiei omene~ti.
Istoria modema a Europei este presarata cu proiecte ale politicii
rationalismului. Cel mai sublim dintre acestea, poate, este cel al lui .
Robert Owen in vederea ''unei conventii mondiale pentm emanciparea

14
RA TIONALISMUL
iN pOLmcA
RA TIONALISMUL
rasei omene~ti de ignoranta, saracie, divizare, pacat ~i nenorocire" atat de sub
lim incat chiar ~i un rationalist (de~i nu este prea indreptatit) I-ar putea con
sidera excentric. Nu mai putin caracteristice insa
sunt ciiutarile zeloase ale generatiei actuale in vederea unei puteri
inofensive, care ar putea fi, in deplina siguranta, amplificata atat de
mult, incat sa poata controla toate celelalte puteri din lumea omului,
precum ~i inclinatia obi~nuita de a crede ca ma~inaria politica poate
lua land educatiei politice ~i morale. Ideea fondarii unei societati, fie
ea una fonnata din indivizi, fie una fonnata din state, pe baza unei
Declaratii a Drepturilor Omului este.o creatie a mintii rationaliste,
dupa cum este ~i autodetenninarea "national a" sau rasiala, atunci cand
sunt ridicate la rangul de principii universale. Proiectul a~a-numitei
reuniri a bisericilor cre~tine, cel al diplomatiei deschise, al unei taxe
unice, al unor servicii publice ai caror membri "nu' au alte insu~iri
decat calitatile lor personale", proiectul unei societati planificate con~tient,
Raportul Beveridge, Actul privind educatia din 1944, federalismul, nationalismu
l, votul pentru femei, actul privind salariile in sfera
serviciilor, distrugerea imperiului austro-ungar, statuI mondial (al lui
H. G. Wells sau al oricui altcuiva) ~i rena~terea limbii gaelice ca limba
oficiala in Irlanda sunt, toate laolaWi, produsul rationalismului. Strania
perpetuare a rationalismului in politica este rezultatul puterii suverane
a romantismului.
DOl
Lacul lini~tit al rationalismului se desfii~oara in fata noastra, in
firea ~i inclinatiile Rationalistului, familiar la suprafata ~i nu lipsit de
forta de convingere, apele sale fiind alimentate de multi aftuenti
vizibili. Dar in adancurile sale curge un izvor ascuns care, de~i nu a
fost sursa originara din car~ a crescut lacul, este poate sursa dominanta a dain
uirii sale. Acest izvor este 0 anume doctrina despre cunoa~terea omeneascii. Ca
0 asemenea sursa sta la baza rationalismului,
aceasta nu va surprinde nici macar pe cei care-i cunosc doar suprafata;
superioritatea intelectului lipsit de opreli~ti sta tocmai in faptul ca ar
putea ajunge la cuno~tinte mai numeroase ~i mai sigure despre om ~i
societate decat ar fi posibil altfel; superioritatea ideologiei asupra
traditiei sta tocmai in precizia sa mai mare ~i in pretinsa ei
demonstrabilitate. Cu toate acestea, rationalismul nu este propriu-zis
iN pOLmcA
15
vorbind, 0 teorie filosoficii asupra cunoa~terii, ~i el poate fi explicat
intr-un mod agreabil de nefonnaL
Fiecare ~tiintii, fiecare arta, fiecare activitate practica ce necesitii 0
abilitate de un fel sau altul, fiecare activitate omeneasca in fond, implica
cunoa~tere. $i in toate cazurile aceasta cunoa~tere este de doua feluri,
ambele feluri fiind intotdeauna implicate in orice activitate reala. N-ar fi
prea mult, cred, sa Ie numim doua tipuri de cunoa~tere deoarece (de~i
ele nu existii separat) exista anumite diferente importante intre ele. Voi
numi primul tip de cunoa~tere "cunoa~tere tehnica" sau cunoa~terea unei
tehnici. In orice arta sau ~t~e
activitate practica este

implicata 0 tehnica. In cazul multor activitati, aceasta cunoa~tere tehnica

este fonnulatii in reguli care sunt, ori ar putea fi, invatate, rememorate ~i,
cum spunem noi, puse in practica in mod deliberat; dar fie ca este, sau
nu, ori a fost sau nu, fonnulatii precis, principala sa caracteristica este ca
ea poate fi fonnulatii precis chiar daca pentru a-i da acea fonnulare e
nevoie de 0 abilitate ~i 0 patrundere cu totul speciala.l Tehnica (sau
parte din ea) conducerii unui automobil pe ~oselele engleze~ti poate fi
gasita in Codul rutier, tehnica gatitului se afla in cartea de bucate, iar
tehnica descoperirii in ~tiintele naturii sau in istorie se afla in regulile lor
de cercetare, observatie ~i verificare. V oi numi al doilea tip de cunoa~tere "~
oa~t~e
practica", deoarece ea se regase~te numai in utilizare,
nu are caracter r&iv
~i (spre deosebire de tehnici) nu poate fi fonnulata prin reguli. Dar aceasta nu
inseamna ca este un tip esoteric de
cunoa~tere. Inseamna doar ca metoda prin care este ea imbrati~atii ~i prin
care devine cunoa~tere comuna nu este metoda unei doctrine explicite.
lar dacii 0 privim din acest punct de vedere, n-ar fi, cred, gre~it sa vorbim de
spre ea ca despre 0 cunoa~tere traditionala. Acest tip de cunoa~tere este implic
at in fiecare activitate; staparurea oricarei arte de a face
ceva, urmarirea oricarei activitati concrete este, fiira ea, imposibila.
A~adar, aceste doua tipuri de cunoa~tere, care pot fi distinse una de
alta de~i sunt inseparabile, sunt componentele gemene ale cunoa~terii
implicate in orice activitate umana con creta. In artele de ordin practic,
cum este arta culinara, nimeni nu presupune ca acea cunoa~tere pe
care 0 poseda un buciitar bun se limiteaza la ceea ce este sau ar putea
fi scris in cartea de bucate; tehnica se combina cu ceea ce am numit
cUnoa~tere practica pentru a produce maiestria in arta culinara, oriI
G.Polya, How to Solve It. (N.A.)E4itia romaneasca a lucriirii: Cum rezolvam
0 problema? Ed. $tiintificii, Bucure~ti, 1965 (N.Trad.)

16
RA TIONALISMUL
iN POLITICA
unde exista aceasta. $i acela~i lucru este valabil pentru artele frumoase, pictu
ra, muzicii, poezie; nivelul Inalt de cunoa~tere tehnica,
chiar atunci cand manifesta subtilitate ~i promptitudine, este una;
capacitatea. de a crea 0 opera de arta, capacitatea de a compune ceva
care are reale calitati muzicale, capacitatea de a scrie un sonet de mare
valoare, este altceva, ~i aici e necesar, In plus fata de tehnica, acest alt
tip de cunoa~tere. De asemenea, aceste doua tipuri de cunoa~tere sunt
implicate in orice activitate ~tiintifica autentica. I Savantul naturalist va
Intrebuinta, cu siguranta, regulil~ de observare ~i de verificare ce
apartin tehnicii sale, dar aceste reguli raman sa formeze doar una
dintre componentele cunoa~terii sale; progresul, In ceea ce prive~te
descoperirile ~tiintifice, nu s-a realizat niciodata exclusiv prin urmarea
unor reguli. 2 Aceea~i situatie se poate observa ~i In religie. Ar fi, cred,
un lucru prea liberal sa numim cre~tin un om care este complet ne~tiutor In ceea
ce prive~te latura tehnica a cre~tinismului, care n-ar ~ti
nimic despre crezul sau preceptele cre~tine, dar ar fi Inca ~i mai absurd
sa sustinem ca fie ~i cea mai prompta cunoa~tere a crezului ~i a c.atehismului a
r putea constitui vreodata Intreaga cunoa~tere ce apartine
unui cre~tin. Jar ceea ce este adevarat privitor la arta culinara, la
pictura, la ~tiintele naturii ~i la religie este tot atat de adevarat ~i privito
r la politica: cunoa~terea implicata In activitatea politica este atat
tehnica cat ~i practica.3 Intr-adevar, ca ~i In toate celelalte arte care Il
au drept material modelabil pe om, cum sunt medicina, management-ul
I
0 seama de obscrvaliiexcelcnteasupra acestui subiect se gasesc in M.
Polanyi, Science, Faith and Society. (N.A.)
Dupa publicarea eseului de fala au aparut alte doua lucrari importante, consider
ate acum a reprezenta locus classicus pentru tema cuno~terii practice (sau
tacite) in ~tiinla:una apartine tot lui M. Polanyi, e vorba de Personal Knowledg
e
din 1958, ~i nu este tradusa in romiine~te;cealalm, celebra The Structure of
Scientific Revolutions a lui Thomas Kuhn, a fost tradusa (Structura revolufiilor
!jtiin!ifice,Ed. ~tiinlifidi ~iEneiclopedica,Bucure~ti,1976.)(N. Trad.)
2 Polya, bunaoara, in ciuda faptului ca lucrarea sa se ocupa de euristica, suger
eaza ca in cercetarea ~tiinlificacele dOM condilii fundamentale ale succesului
sunt, unu, "sa ai minte ~inoroc", ~i, doi, "sa te tii tare ~isa ~tepti pana prin
zi 0
idee stralucita"- nici una dintre acesteanu este 0 regula tehnica. (N.A.)
3 Tucidide pune acest adevar in gura lui Pericle. A fi politician ~i a refuza sa
fii calauzit de cunoa~terea tehnicaeste, pentru Pericle, 0 dovada de nesabuinla.
~i totu~i,principala tema a Discursului Funebru nu este valoarea tehnicii in
politica, ci valoarea cunoa~teriipractice ~itraditionale. (N.A.)
RA TIONALISMUL
iN POLITICA
17
industrial, diplomatia ~i conducerea militara, ~i cunoa~terea implicata
in activitatea politi~a are, cu precadere, acest caracter dual. In aceste
arte, nu e corect nici a zice ca, in timp ce tehnica va spune cuiva (spre

exemplu, unui doctor) ce sa facii, practica este cea care ii va spune

cum sa faca acel lucru - "arta de a trata omul", cunoa~terea acelui
individ anume cu care ai de-a face. Chiar ~i in acel ce, ~i in primul
rand in diagnoza, exista deja acest dualism al tehnicii ~ipracticii: nu
exista cunoa~tere care sa nu fie un "a ~ti cum"/ know how/. Iara~i,
distinctia dintre cunoa~tere tehnica ~i cunoa~tere practica nu coincide
nici cu distinctia dintre cunoa~terea mijloacelor ~i cunoa~terea
scopurilor, chiar dacii uneori poate parea ca ar coincide. Pe scurt,
nicaieri, ~i mai cu seama nicidecum in activitatea politica, cunoa~terea
tehnica nu poate fi despartita de cunoa~terea practica, dupa cum
nicaieri nu pot fi considerate identice una cu alta, ori susceptibile sa se
inlocuiasca una pe ceillalta.l
Acum, ceea ce ne intereseaza sunt diferentele dintre aceste doua
tipuri de cunoa~tere; iar deosebirile' importante sunt cele ce se manifesta
in modurile diferite poo care aceste tipuri de cunoa~tere pot fi exprimate
~iin modurile diferite prin care pot fi ele invatate sau dobiindite.
I Ducele Huan din Ch'i citea 0 carte intr-un capat al salii; rotarul Iacea 0 roa
m
in celalalt capat. Puniindu-~ijos ciocanul ~i dalta, acesta I-a strigat pc duce
~i
I-a intrebat ce carte citea. " Una in care sunt pastrate cuvintele inteleptilor"
,
raspunse ducele. "Sunt vii, ace~ti intelepli?" a intrebat rotaru\. "0, nu", zise
ducele, "sunt morti". "In acest caz", zise rotarul,"ceea ce citili nu poatc fi
altceva decat drojdia ~i p!eava oamenilor de demult". "Cum indrazne~ti tu, un
rotar, sa aduci dojana cartii pe care 0 citesc eu? Daca poti lamuri ce ai spus,
voi trece cu vederea. Daca nu, vei pieri.'" "Ca rotar", a raspuns acesta, "eu
vad lucrurile a~a: atunci ciind fac 0 roata, daca lovitura mea e prea inceata,
atunci ea taie adiinc, dar nu este sigura: daca lovitura mea e prea iute, atunci
e
sigura, dar nu taie adiine. Viteza potrivita, niei prea lenta, niei prea iute, n
u
vine la indemiina deeiit daea pleaea din inima. E eeva ce nu poate fi pus in
euvinte/ regu!i/; e aiei 0 arta pe care n-o pot explica nici fiului meu. De aeee
a
mi-e eu neputintii sa-lIas pe e! sa-mi preia munea, ~i iata-ma, la varsta de
~aptezeeide ani, inca fac rOli.Dupa parerea mea !a fel trebuie sa fi fost ~i eu
oamenii din vechime. Tot ceca ee merita sa fie transmis mai departe, a murit
odam eu ei; restul, I-au pus in carti. lata de ee am spus ca eeea ee eiteati era
drojdia ~ipleava oameni!or de demult." (Chuang Tzu).

18
RA TIONALISMUL
iN POLITIC.~
RA TIONALISMUL
Cunoa~terea tehnicii - am observat deja - poate fi fOITnulatiiIn reguli, pricipi
i, instructiuni, sentinte - in mod cuprinziitor, in propozitii.
Cunoa~terea tehnicii poate fi inscrisii intr-o carte. Ca UITnare, nu ne
surprinde faptul cii atunci dnd un artist scrie despre arta sa, el scrie
numai despre tehnica proprie artei sale. Aceasta se intiimplii nu pentru
cii el ar fi ignorant, in ce prive~te elementul pe care 1l putem numi
"element estetic", sau pentru cii el l-ar considera neimportant, ci
pentru cii ceea ce are de spus despre acesta a spus deja in picturile lui
(dacii e pictor) I;'inu cunoal;'te nici un alt mod de a mai spune ce are de
spus. lar acela~i lucru este valabil i;iiciind un credincios scrie despre
religia sa 1,2 sau un buciitar despre arta culinarii. ~i se poate face observati
a cii aceastii calitate de a putea fi fOITnulatiiprecis dii cunoa~terii
tehnice cel putin 0 aparentii de certitudine: pare posibil sa fii sigur de
0 tehnicii. Pe de altii parte, este 0 caracteristicii a cunoa~terii practice
faptul cii ea nu poate fi fOITnulatii astfel. Expresia ei nOITnalii se
gasel;'te in felul obil;'nuit sau traditional de a face ceva, sau, simplu
spus, in practicii. lar aceasta ii conferii 0 aparentii de imprecizie ~i,
prin UITnare,de incertitudine, aparenta de a fi 0 chestiune de opinie, de
I Stantul Fram;ois din Sales era un om credincios, dar atunci cand scrie, scrie
despre tehnica pietatii. (N. A.)
2 Este extrem de interesant faptul ca, aproximativ in aceeal;'iperioada, I;'itot
la
Cambridge, Ludwig Wittgenstein a facut din ideea caracterului personal, tacit,
al religiozitatii una din temele sale favorite. In primul rand, "pe Dumnezeu
nu-l pori auzi vorbind cu al!ii, ci numai cilnd tu e~ti cel ciiruia i se adresea
za",
obscrva Wittgenstein. Nu este prin urmare loc pentru un discurs religios
impersonal, accesibil oricui. Din acest motiv, aici nu poate fi vorba de teorii
filosofice: "Daca cre~tinismul reprezinta adevarul, atunci orice filozofie
despre el estc falsa". De asemenea, teologia abstractii nu poate spune nimic
important, cilta vreme semnificatiile religioase depind de practica: "Teologia
care staruie asupra folosirii anumitor cuvinte ~i expresii, ~i Ie inlatura pe
altele, nu clarificii nimic (Karl Barth). Ea gesticuleaza, ca sa spunem ~a, cu
cuvinte, deoarece vrea sa spuna ceva ~i nu ~tie cum. Practiea da cuvintelor
sensul lor." Cunoa~terea lui Dumnezeu este 0 cunoa~tere de ordin practic,
argumentele ~idovezile produse de intelect n-au nici un efect: credincio~ii"nar
fi ajuns niciodata la credin!a prin asemenea dovezi". In schimb, "Via!a te
poate educa sa crezi in Dumnez,eu". Cf. L. Wittgenstein, Leelii ~i eonvorbiri
despre estetieii, psihologie ~i credinla religioasa, Humanitas, 1993, pp. 149157
. (N. Trad.)
I
iN POLITICA
19
probabilitate mai curiind deciit de adeviir. Ea este, intr-adeviir, 0 cunoa~tere
care se exprimii prin felul de a aprecia sau priceperea cunoscatorului; ii lips
ei;ite rigiditatea ~i promptitudinea necesara pentru a fi
intipiirite in inintea celui ce invatii.
Cunoa~terea tehnica poate fi invatata dintr-o carte; poate fi invatatii la un cu

rs prin corespondentii. In plus, mare parte din ea poate fi

invatatii pe dinafarii, repetatii mecanic ~i aplicatii mecanic; logic a
silogismului este 0 tehnicii de acest fel. Cunoa~terea tehnicii, pe scurt,
poate fi transmisii altora pe baza celor mai simple intelesuri ale cuvintelor. P
e de alta parte, cunoa~terea practicii nu poate face obiectul nici
al prediirii, nici alinvatiirii, ea poate fi numai impiirtii~itii ~i dobiindita.
Ea exista numai prin practicii, ~i singurul fel de a 0 dobiindi este
ucenicia la un maestru - nu pentru cii maestrul 0 po ate preda (caci nu
poate), ci pentru cii ea poate fi dobiinditii numai prin contactul
continuu cu cineva care 0 exercita tot timpul. Ceea ce se intiimpla in
~tiintele naturii ~i in arte, in mod nOITnal,este cii elevul, fiind invatat ~i
deprinziind tehnica de la maestrul sau, constata ca a dobiindit ~i alt fel
de cunoal;'tere deciit simpla cunoa~tere tehnica, rarii ca aceasta sa-i fi
fost transmisii in mod exact ~i, adesea, rara a fi in stare sa spuna precis
in ce constii ea. Astfel, pianistul dobiinde~te maiestria artistica la fel ca
~i tehnica, jucatorul de ~ah dobiindei;ite stilul ~i intuitia jocului la fel ca
i;iicunoa~terea mutarilor, iar omul de ~tiinta dobiinde~te (printre altele)
acel fel de a aprecia care-i spune ciind tehnica 1l duce pe un drum
gre~it ~i acea pricepere de cunoscator care 1l face capabil sa deosebeascii dire
ctiile profitabile de cele neprofitabile pentru explorarea sa.
Al;'a cum il inteleg eu, rationalismul consta in teza cii ceea ce am
numit cunoa~tere practica nu este deloc cunoal;'tere, teza ca, propriuzis vorbin
d, nu exista nici 0 cunoa~tere care sa n~~tere
tehnica. RatiOllalismtsustme ca singurul element c;gnitiv implicat in
ac1iviilitile omene~ti este cunoa~terea tehnica, ~i ca ceea ce am numit
cUnoai;iterepractica este de fapt doar un fel de non-cunoai;itere ce ar fi
neglijabila dacii n-ar fi efectiv daunatoare-- . Suveranitatea "ratiunii"
'
inseamna, pentru Rationalis~uveranitatea tehnicii.
Miezul chestiunii este preocuparea Rationalistului pentru ce11itudine. Pentru el
, tehnica ~i certitudinea sunt inseparabil legate deoarece, la el, cunoa~terea c
erta este cunoa~tere ce nu necesita ca privirea sa
treaca dincolo de ea pentru a-I verifica certitudinea; adica, 0 cunoa~tere care
nu numai cii ajunge In finalla certitudine, dar chiar Incepe cu
certitudinea, fiind certa de la un capat la celalalt. ~i tocmai asta pare
sii fie cunoa~terea tehnica. Ea pare sa fie un tip de cunoa~tere com-

~
20
RA TIONALISMUL
iN POLITICA
RA TIONALISMUL
pletii in sine, deoareee pare sa se situeze intre un punet initial, identificabi
l, (unde nu fusese inca deciit pura ignoranta) ~i un punet final,
identifieabil, unde este eompleta - a~a cum se intampla atunei eand
'inveti regulile unui joc nou. Ea are aspectul unei cunoa~teri ce poate fi
cuprinsa 'intre eele doua coperti ale unei carti, a carei aplicare este pur
mecanica 'in limita maxima posibila, ~i care nu presupune 0 aWi
cunoa~tere care sa nu fie ea 'insa~i fumizata de tehnica respectiva.
Bunaoara, superioritatea unei ideologii asupra unei traditii de gandire
vine din faptul ca cea dintili pare sa fie autonoma. Ea poate fi predata
eel mai bine acelora care au 'in minte vid; iar daca e sa fie predata
acelora care au deja anumite convingeri, primul pas al profesorului
trebuie sa fie administrarea unui purgativ, pentru a face ca toate prejudecatile
~i ideile preconcepute sa fie 'inlaturate, 'in vederea a~ezarii
fundatiei pe temelia de nezdruncinat a ignorantei absolute. Pe scurt,
cunoa~terea tehnica pare a fi singurul tip de cunoa~tere ce satisface
standardele de certitudine pe care le-a ales Rationalistul.
Am sugerat ca cunoa~terea implicata 'in fiecare activitate concreta
nu este niciodata doar cunoa~tere tehnica. Daca acest lucru e adevarat,
,I) ar putea parea c~ea
Rationalistului este de un fel foarte simplu eroarea de a lua partea drept 'intr
eg, ae a 'inzestra 0 parte cu calitatile
'intregului. Dar gre~eala Rationalistului nu se opre~te aici. Daca marea
sa iluzie este suveranitatea tehnicii, totu~i el se lasa 'in~elat, nu mai
putin, ~i de ~~ertitudine
a cunoa~terii tehnice. Superioritatea
)
cunoa~terii tehnice sta 'in aparenta ca ea ar pomi din ignoranta pura ~i
21
iN POLITIcA
Dar scopul meu nu este sa resping rationalismul; erorile sale sunt
interesante numai 'in masura 'in care ele dezvaluie caracterul sau. Nu
examinam doar adevarul unei doctrine, ci semnificatia unei mode intelectuale din
istoria Europei post-renascentiste. lar 'intrebarile la care
trebuie sa 'incercam sa raspundem sunt: cum a luat na~tere aceasta
'incredere 'in suveranitatea tehnicii? de unde izvora~te aceasta 'incredere supr
ema 'in "ratiunea" umana, astfel interpretata? care este provenienta, contextul
acestui caracter intelectual? ~i 'in ce 'imprejurari, ~i cu
ce efecte a ajuns sa invadeze politica europeana?
TREI
.
s-ar 'incheia cu 0 cunoa~tere certa ~i completa, aparen!a ca ar 'incepe ~i
s-ar termina cu certitudinea. Dar, de fapt, aceasta este 0 iluzie. Ca ~i 'in

cazul tuturor celorlalte tipuri de cunoa~tere, 'invatarea unei tehnici nu

consta 'in a te elibera de ignoranta pura, ci 'in corectarea cunoa~terii
deja existente. Absolut nimic, nici macar cea mai autonoma tehnica
(regulile unui joc) nu poate fi, de fapt, 'imparta~ita unei minti vide; iar
ceea ce este 'imparta~it se hrane~te cu ceea ce este deja acolo. Cine
cunoa~te regulile unui joc va 'invata rapid, pe aceasta baza, regulile
altui joc; iar un om complet nefamiliarizat cu "reguli" de un fel sau ,
altul (daca se poate imagina a~a ceva) ar fi eel mai nepromitator elev.
~i tot a~a cum un autodidact nu este niciodata literalmente autoeducat,
ci depinde de un tip de societate ~i de 0 mare mo~tenire nerecunoscuta, nici cun
oa~terea tehnica nu este niciodata, de fapt, auto suficienta, ci poate fi Iacuta
sa apara astfel numai daca uitam ipotezele cu
care a pomit. lar daca autosuficienta sa este iluzorie, certitudinea ce i
se atribuia pe baza autosuficientei sale este, de asemenea, 0 iluzie.
i
Aparitia unui nou caracter intelectual este ca aparitia unui nou stil
arhitectural; el apare 'in mod aproape imperceptibil, sub presiunea unei
mari diversitati de int1uente, iar a cauta originile sale 'inseamna a-ti
orienta gre~it cercetarea. Intr-adevar, originile nu exista; tot ceea ce se
poate disc erne sunt schimbari mediate lent, amestecari ~i reamestecari,
urcari ~i coborilri ale t1uxului inspiratiei din care rezulta 'in final 0
forma ce poate fi identificata drept noua. Ambitia istoricului este sa
evite acea rezumare grosiera a procesului care da noii forme 0 definitie prea ti
mpurie sau prea tilrzie sau prea precisa ~i sa evite falsul
accent ce provine din impresia mult prea mare produsa de momentul
'in care na~terea noii forme este de neconfundat. Totu~i acest moment
trebuie sa fie de un interes covilr~itor pentru cei ale caror ambitii nu
urca atilt de sus. Eu 'imi propun sa miniaturizez aceasta relatare asupra
na~terii rationalismului modem, a caracterului intelectual ~i a 'inclinatiilor R
ationalistului, 'incepilnd de la momentul'in care toate aces tea se
'inIati~eaza 'in mod inconfundabil, precum ~i examinilnd numai un
singur element din contextul aparitiei sale. Acest moment este perioada timpurie
a secolului al XVII-lea, iar aici exista 0 legatura, inter
alia, cu situatia cunoa~terii - cunoa~tere atilt a lumii naturale cat ~i a
civilizatiei - din acea vreme.
Starea cunoa~terii europene, la 'inceputul secolului al XVII-lea, era
cu totul aparte. Se realizasera deja progrese remarcabile, t1uxul cercetarii ati
ngea cote tot atilt de 'inalte ca ~i 'in oricare alta perioada a
istoriei noastre, iar fecunditatea presupozitiilor ce inspirau aceasta cercetare
nu dadea nici un semn ca ar fi pe cale de a se epuiza. ~i totu~i,
'in ochii observatorului inteligent aparea clar ca lipse~te ceva de ma-

22
RA TIONALISMUL
RA TIONALISMUL
iN POLITICA
xima importanta. "Starea cunoa~terii" scria Bacon "nu este nici prospera, nici 0
stare de mare progres". lIar aceasta lipsa de prosperitate
nu putea fi atribuita supravietuirii unei inclinatii mentale ostile genului
de cercetare in curs de desfii~urare; ea era perceputa ca un obstacol cu
care se confruntau spirite pe deplin emancipate, deja, de sub dominatia presupoz
itiilor (de~i nu, desigur, ~i de sub aceea a unora dintre
detaliile) ~tiintei aristotelice. Ceea ce aparea ca fiind lucrul care lipse~te n
u era nici inspiratia, nici chiar deprinderile metodice de
cercetare, ci 0 tehnica de cercetare forrnulata con~tient, 0 arta a interpretari
i datelor, 0 metoda cu reguli scrise. Iar proiectul de a raspunde
acestei nevoi a fost ocazia aparitiei inconfundabile a noului caracter
intelectual pe care I-am numit "rationalist". Figurile dominante in
cadrul istoriei timpurii a acestui proiect sunt, desigur, Bacon ~i
I
propune - reguli infailibile de a face descoperiri
.
.
mintea insa~i, de la bun inceput, sa nu mai fie lasata sa mearga de la. II
singura cale de a redobandi 0 stare sanatoasa ~i buna
~i anume, ca
intreaga opera de intelegere a lumii sa fie luata de la inceput, iar
sine, ci sa fie calauzita in fiecare pas al ei".3 Ceea ce se cere este un
.
1
"plan sigur", un nou "mod" de a intelege, 0 "arta" sau "metoda" de1
cercetare, un "instrument" care (la fel ca mijloacele ajutatoare pe care I
Ie folosesc oamenii pentru a mari eficacitatea fortei lor naturale) va
23
aripi, ci atarnandu-i greutati pentru a tine sub control exuberanta ei; I
dar ea va fi un obstacol ~i pentru obsta cole Ie in calea certitudinii,
deoarece tocmai lipsa de disciplina este cea care desparte ratiunea
naturala de cunoa~terea certa a lumii. ~i Bacon compara aceasta tehnica de cerce
tare cu tehnica silogismului, una fiind potrivita pentru
descoperirea adevarului despre lucruri, in timp ce cealalta este potrivita numai
pentru descoperirea adevarului opiniilor. 2
Arta cercetarii recomandatii de Bacon are trei caracteristici principale. Mai in
tai, ea este un set de reguli; este 0 adeviiratii tehnicii, prin
aceea ca poate fi forrnulata intr-un set precis de instructiuni ce pot fi
invatate pe dinafara.3 In al do ilea rand, ea este un set de reguli a caror

aplicare este pur mecanica; este 0 adeviirata tehnica, deoarece folosirea

ei nu cere nici 0 cunoa~tere ~i nici 0 inteligenta, in afarii de ceea ce este
dat de tehnica respectiva. Asupra acestui punct, Bacon este foarte
explicit. Treaba de a interpreta'natura "trebuie fiicutii ca ~i cum ar face-o
Ull mecanism'''', "puterea ~i excelenta spiritului (cercetatorului) au prea
putin de-a face cu chestiunea",5 noua metoda "a~aza toate spiritele ~i
to;te intelectele aproape pe acela~i plan". 6 In al treilea rand, ea este un
set de reguli cu aplicare universalii; ea este 0 adevarata tehnicii in aceea
ca este un instrument de cercetare indiferent fata de subiectul cercetarii.
Ceea ce este sernnificativ in acest proiect nu e caracterul precis al
regulilor de cercetare, atilt al celor pozitive cat ~i al celor negative, ci
insa~i ideea ca 0 tehnica de acest fel este posibila. Caci ceea ce sc
I
Descartes, iar noi putem gasi in scrierile lor sugestii asupra a ceea ce
va deveni mai tiirziu caracterul rationalist.
,
Ambitia lui Bacon era sa inzestreze intelectul cu ceva ce lui i se
parea a fi strict necesar, dacii e sa ajungem la cunoa~terea certa ~'idemonstrab
ila a lumii in care traim. 0 atare cunoa~tere nu este posibila
pentru "ratiunea naturala", care este capabila doar de a face "marunte
ipoteze cu caracter probabil", nu insa ~i de certitudine.2 Iar aceasta
imperfectiune se retlecta in lipsa de prosperitate a starii cunoa~terii.
Nou/ Organon incepe cu un diagnostic asupra starii cunoa~terii. Ceea
ce lipse~te este 0 perceptie clara a naturii certitudinii ~i mijloacelor
adecvate pentru a ajunge la ea. "Nu mai ramane" zice Bacon "decat 0
iN POLffiCA
I
este un lucru
remarcabil, un fel de piatra filosofala, 0 cheie care deschide toate u~ile, 0
"~tiintii supremii". In ce prive~te detaliile acestei metode, Bacon este
destul de umil, el nu crede ca ar fi dat acestei metode forrnularea fmala;
dar credinta sa in posibilitatea unei asemenea "metode", in general, este
nelimitatii? Din punctul nostru de vedere, cea mai importantii este prima
dintre regulile sale, preceptul cii trebuie sa liisiim la 0 parte piirerile
suplini slabiciunile ratiunii naturale: pe scurt, ceea ce se cere este 0
tehnica de cercetare 'explicit forrnulata.4 EI recunoa~te ca aceasta 11
I Ibidem, p. 295 (N. A.) Principiul ca "intelectualul are nevoie de plumb, nu
de aripi" a devenit repede eelebru, el fiind adoptat ~i de Kant in eadrul
criticismului sau..(N. Trad.)
2Ibidem, p.168 (N. A.)
tehnica va aparea ratiunii naturale drept un fel de obstacol, nediindu-i I..
3 Ibidem, p.168.
4 Ibidem, p. 182.
I
2
3
4

Francis
Ibidem,
Ibidem,
Ibidem,

Bacon Noul
p. 184 (N.
p. 182 (N.
p. 157 (N.

Organon, cditia Fowler, p. 157. (N. A.)

A.)
A.)
A.)

I
5 Ibidem, p.162.
6 Ibidem, p. 233.
7 Ibidem, p.331.

24
RA TIONALISMUL
RATIONALISMUL
iN POLITICii.
acceptate, ca trebuie "sa 0 luam de la inceput, plecand de la fundamente". I Ade
varata cunoa~tere trebuie sa inceapa cu 0 curatire a mintii,
deoarece ea trebuie ~a inceapa, dupa cum trebuie sa se ~i incheie, cu
certitudini, ~i trebuie sa fie completa prin ea insa~i. Cunoa~terea ~i opinia I
sunt separate in mod absolut; nici nu se pune problema de a dobandi 0
adevarata cunoa~tere de la "ideile copilare~ti de care suntem patrun~i la
inceput". ~i, s-ar putea observa, tocmai acest lucru este cel care deosebe~te at
at rationalismul platonic ian, cat ~i cel scolastic, de rationalismul modern: Pl
aton este un rationalist, dar dialectica nu este 0
tehnica, iar metoda scolasticii avea totdeauna in fata sa un scop limitat.
Doctrina din Novum Organon poate fi rezumata, din punctul
nostru de vedere, la suveranitatea tehnicii. Ea reprezinta nu doar 0
preocupare pentru tehnicii combinata cu recunoa~terea faptului ca
aceasta cunoa~tere tehnica nu constituie.niciodata intreaga cunoa~tere,
ci afirmatia ca tehnica ~i ceva material pentru ca aceasta sa aiba asupra
a ce lucra sunt tot ceea ce conteaza. Cu toate aces tea, aici nu avem
insu~i inceputul unei noi mode intelectuale, ci doar 0 aluzie timpurie
~i de neconfundat la aceasta moda: se poate spune ca moda propriuzisa a izvorat
din exagerarea sperantelor lui Bacon, mai curand decat .
din caracterul convingerilor lui.
I
Descartes, ca ~i Bacon,.i~i tragea inspiratia din cele ce pareau a fi
lipsurile cercetarii contemporane lui; ~i el observa absenta unei tehnici
de cercetare formulate con~tient ~i precis. Iar metoda propusa in I
Discours de la Methode ~i in Regulae 2 corespunde indeaproape celei ~
din Novum Organon. Pentru Descartes, nu mai putin decat pentru
,
Bacon, scopul este certitudinea. Cunoa~terea certa poate aparea numai '.
intr-o minte golita: tehnica cercetarii incepe cu 0 epurare intelectuala. 1
Primul principiu al lui Descartes este acela de a "nu accepta drept
adevarat nici un lucru pe care nu I-am cunoscut in mod vadit ca atare,
adica de a evita cu grija precipitarea ~i prejudecata", "de a construi pe
baze care sunt intru totul ale mele"; iar cercetatorul este considerat a fi
"ca un om care merge de unul singur ~i printre tenebre".3 Mai departe,
tehnica investigatiei este formulata printr-un set de Teguli care, la
'
iN POLITICii.
25
modul ideal, alcatuiesc 0 metoda infailibila cu aplicare mecanica ~i
.universala. Iar in al treilea rand, nu exista grade de cunoa~tere, ceea ce
nu este cert este ignoranta purii. Descartes trebuie, totu~i, deosebit de
Bacon, in ceea ce prive~te soliditatea instructiei sale in filosofia
scolasticii ~i profunda impresie pe care demonstratia geometrica 0
facea asupra spiritului siiu, iar efectul acestor deosebiri de instruire ~i
inspiratie este cii ele fac mai precisii ~i, drept urmare, mai criticii formular
ea data de el tehnicii de cercetare. Mintea sa este orientatii ciitre
proiectul unei metode"de cercetare infailibile ~i universale, dar intrucat
metoda pe care 0 propune el este modelata dupii aceea a geometriei,
limitele sale, atunci cand este aplicatii nu unor posibilitati, ci lucrurilor, i

es lesne inevidentii. Descartes este mai consecvent decat Bacon

in a-~i aplica scepticismul asupra lui insu~i, ~i in cele din urmii el
recunoa~te cii este 0 gre~ealii a presupune cii metoda ar putea fi vreodata sing
urul mijloc de cercetare. 1Suveranitatea tehnicii se dovede~te
a fi un vis, ~i nu 0 realitate. Cu toate acestea, lectia pe care urma~ii sai
credeau a 0 fi inviitat de la Descartes era suveranitatea tehnicii, ~i nu
indoielile sale privind posibilitatea unei metode infailibile.
Intr-o prescurtare scuzabilii a istoriei, caracterul Rationalistului poate
fi vazut ca izvorand dintr-o exagerare a sperantelor lui Bacon ~i dintr-o
neglijare a scepticismului lui Descartes; rationalismul modern este ce au
facut mintile comune din intuitiile oamenilor de geniu ~i care aveau
discerniimant. Les grands hommes, en apprenant aux Jaibles a rijltichir,
les ont mis sur la route de I' erreur.2 Dar istoria rationalismului nu este
doar istoria aparitiei ~i deterininiirii graduale a acestui nou caracter intelec
tual; ea este ~i istoria invadiirii fieciirui sector al activitiitii intelectual
e
de ciitre doctrina suveranitiitii tehnicii. Descartes n-a devenit niciodatii
cartezian; dar, a~a cum spune BouiIIier in secolul al XVII-lea, "cartezianismul
a triumfat; el a luat in stiipanire, in intregirne, secolul cel mare, a
patruns, cu spiritul sau, nu numai filosofia, ci ~i ~tiintele precum ~i
literele insele".3 ~tie toatii lumea cii in acele tirnpuri, in poezie ~i in
teatru, exista 0 remarcabilii concentrare asupra tehnicii, a regulilor de
compozitie, a respectiirii celor cuvenite 4 din literaturii, lucruri ce au
continuat sii existe, nedezmintit, tirnp de aproape douii secole. Curgea,
I Ibidem, p. 295.
2 Este bineillteles vorba despre lucrarea lui Descartes Regulae utiles et elares
2I Ibidem, vi. (N. A)
ad ingenii directionem in veritatis inquisitione; in traducere romaneasca,
Reguli utile ~i elare pentru indrumarea min/ii in cercetarea adevarului, Ed.
$tiintifica, Bucure~ti, 1964. (N. Trad.)
3 Discours de la Methode, ii. (N. A.) In franceza in original. (N. Trad.)
traducerea romaneasca apare in:acest motto. (N. Trad.)
: Histoire de l~philosophie cartesienne, I, 486. (N. A).
Aceastiiexpresie apare in:francezii in:original. (N. Trad.)
Aceasta reflectie a lui Vauvenarguesapare ~i ca motto al eseului -

26
RA T!ONALISMUL
iN POLITICA
de sub tipar, un fluviu de ciirti despre "arta poeziei", "arta de a trai",
"arta de a gandi".Nici religia, nici ~tiintele naturii, nici educatia, nici
felul
nu
. . de a-ti
.. conduce viata
.
~.. au scapat .de influenta
- ~noului rationalism;
. - I
ruC!0 actIvltate nu era lffiuna, ruC! 0 socletate nu ramanea neatmsa.
Schimbiirile mediate lent prin care rationalistul din secolul al
XVII-lea a devenit Rationalistul (1~acum 'il cunoa~tem azi, alcatuiesc 0
istorie lunga ~i complicata pe care nu 'imi propun nici macai sa 0
rezum. Este important numai sa observam ca, cu fiecare pas prin care
s-a 'indepartat de adevaratele sale surse de inspiratie, caracterul
raponalist a devenit tot mai grosolan ~i mai vulgar. Ceea ce 'in secolul al
XVII-lea era "L 'art de pimser,,2 a devenit Mintea $i cum s-o folose$ti,
proiect realizat de exper{i de faimii mondialii pentru dezvoltarea unei
min{i instruite, totulla pre{ redus. Ceea ce era Arta de a trai a devenit
Tehnica de a obfine Succes, iar incursiunile timpurii, mai modeste, ale
suveranitiitii tehnicii 'in sfera educatiei au 'inflorit devenind Pelmanism.3
Motivatiile mai adanci care au 'incurajat ~i dezvoltat aceasta moda
intelectuala sunt, deloc nefiresc, obscure; ele sunt ascunse 'in strafundurile s
ocietatii europene. Dar, 'intre alte legaturi de-ale sale, aceasta
moda se afla, 'in mod sigur, 'intr-o stransa alianta cu un declin al
credintei 'in Providenta: 0 tehnica binefiicatoare ~i infailibila a 'inlocuit
un Dumnezeu binefiicator ~i infailibil; iar unde nu se afla 0 Providenta
I Un aspect important al istoriei aparitiei rationalismului este legat de caract
erul schimbator al conotatiei cuvantului "ratiune". "Ratiunea" la care face
ape! Rationalistul nu este, de exemplu, ratiunea lui Hooker, care inca apaqine
traditiei stoice ~icelei a lui Toma d'Aquino. Ea este 0 facultate de caIcul, pri
n
care oamenii conchid un lucru plecand de la un altul ~i descopera mijloacele
potrivite pentru a atinge anumite scopuri care nu sunt ele insele supuse critici
i
ratiunii, 0 facultate prin care se putea dezvalui 0 lume considerata a fi de fap
t
0 ma~ina. Mult din caracterul plauzibil al rationalismului sta in aceea ca se
atribuie noii "ratiuni" calitati care apaqin propriu-zis Ratiunii din vechea
traditie inte!ectuala. lar aceasta ambiguitate, aparitia unei conotatii noi din
cea
veche, poate fi observata la multi dintre scriitorii secolului XVII timpuriu
- de
exemplu, in poezia lui Malherbe, un contemporan mai batran al lui Descartes,
~iunul dintre marii precursori ai suveranitiitii tehnicii in Iiteratura. (N. A.)
2Arta de a gandi - in fTancezain original. (N. Trad.)
3 Pelmanismul era un sistem de antrenament al memoriei, cu pretentii de
modernitate, practicat la Pelman Institute care a fost fondat in anul 1896 de
W.J.Ennever (N. Trad.)

RAPONALISMUL
iN POLITICA
27
care sa corecteze gre~elile oamenilor, era cu atat mai necesar ca aceste
gre~eli sa fie pre'inmmpinate. De asemenea, cu siguranta ca locul sau de
provenientii era 0 societate sau 0 genera tie care credea ca ceea ce a
descoperit ea pentru sine 'insa~i era mult mai important decM ceea ce a
mo~tenit, I 0 epoca excesiv de impresionatii de propriile realizari ~i
vulnerabila la acele iluzii de grandoare intelectuala care reprezintii
sminteala caracteristica Europei postrenascentiste, 0 epoca niciodata
'impacata cu sine 'insa~i din punct de vedere spiritual deoarece niciodata
nu s-a 'impiicat cu propriul trecut. Jar viziunea unei tehnici care punea
toate mintile pe acela~i plan fumiza tocmai scurtiitura ce-i atragea pe
oamenii grabiti sa para educati, dar incapabili de a aprecia amanuntele
concrete ale mo~tenirii lor globale. ~i, partial chiar sub influenta
rationalismului, numarul unor astfel de oameni a crescut constant
'in~epand cu secolul al XVII-Iea.2 Se poate spune, 'intr-adevar, ca toate,
I Aceasta
profesorul
descoperit
in intreaga
este cu siguranta adevarat in ceea ce prive~te epoca lui Bacon. lar
Bernal ne spune acum ca in cei treizeci de ani de dupa 1915 s-a
mai mult despre natura umana, in extensiune ~i in amanunt, decat
istorie. (N.A.)
2 Cu nu prea mult timp in urma, biinuiesc, spectatorii curselor de cai erau barb
ati
~i femei care aveau ceva cuno~tinte nemijlocite despre cai ~i care (in aceastii
privintii) erau oameni intr-adevar instruiti. .Dar, exceptiind poate IrIanda, lu
crurile nu mai stau a~a. lar spectatorul ignorant, lipsit de orice capacitate, i
nclinatie
sau ocazie de a se instrui singur, ~i cautiind 0 cale mai scurtii de a ie~i din
aceasta
situatie rea, cere 0 carte. (Moda ciiqilor de bucate, din secolul XX, decurge, T
ara
nici 0 indoiala, dintr-o situatie similara.) Autorii unei asemenea ciiqi, Cum sa
-l
alegi pe c~tigiitorul derby-ului, con~tienti de diferenta dintre cuno~terea tehn
ica ~i cUno~terea completii s-au chinuit sa sublinieze ca existii 0 limitii dinc
olo de
care nu mai exista reguli precise pentru alegerea ci~tigatorului, ~i ca este nec
esara 0 anumita inteligenta care nu este furnizata de regulile insele. Dar unii
dintre
cititorii rationali~ti, lacomi, cautiind 0 metoda infailibila care, la fel ca ce
a a lui
Bacon, i-ar fi pus pe acel~i plan pe ei, care erau slabi de duh, cu oamenii intr
adeviir instruiti, au crezut ca Ii s-a vandut maculatura - ceea ce nu face decat
sa
arate cat de mult ar fi avut de c~tigat dacii i~i petreceau timpul citind pe Sf
Augustin ~i pe Hegel, in loc de Descartes: je ne puis pardonner a Descartes.
(NA) / nu pot sa i-o iert lui Descartes - N.T.!
(A Guide to the Classics, or How to pick the Derby winner a fost scris de
Oakeshott ~i Guy Griffith. Publicat in 1936 de Faber&Faber, a fost retipiirit in
tr0 editie revazutii in 1947 sub titlul A New Guide to the Derby, How to pick th
e

winner. - nota lui Timothy Fuller, editorul lucrarii dupa care s-a Tacut prezent
a traducere).

28
RA TIONALISMUL
iN pOLmcA
sau aproape toate influentele care au incurajat aparitia rationalismului,
in zilele sale timpurii, au devenit apoi ~i mai influente in civilizatia
noastra.
Nu trebuie considerat ca rationalismul s-a instaurat cu u~urinta ~i
rara nici 0 opozitie. Ca noutate, era suspect, ~i anumite domenii de
activitate omeneasca - literatura, spre exemplu - pe care la inceput Ie
domina cu putere s-au eliberat ulterior de aceastii dominatie. A existat,
intr-adevar, la toate nivelurile ~iin toate domeniile, 0 a~tivitate critica
neintrerupta apartinand rezistentei fata de invatatura rationalismului.
Iar sernnificatia doctrinei suveranitatii tehnicii devine ~i mai clara
atunci cand luam in considerare ce are de spus asupra ei unul dintre
primii ~i cei mai profunzi critici ai sai. Pascal este un critic chibzuit al
lui Descartes, nu opunandu-se acestuia in toate privintele, dar totu~i
opunandu-se lui in chestiuni care sunt fundamentalel. El a sesizat mai
intai ca dorinta carteziana de cunoa~tere certa se baza pe un fals
criteriu al certitudinii. Descartes trebuie sa inceapa cu ceva atat de
.
sigur, incat sa nu poata fi pus la indoiala, ~i, drept consecinta,este
impins sa creada ca intreaga cunoa~tere autentica este cunoa~tere
tehnica. Pascal a evitat aceasta concluzie prin mijlocirea doctrinei sale
privitoare la probabilitate: singura cunoa~tere care este certii, este
certa pe temeiul partialitatii sale; paradoxul este ca acea cunoa~tere
care este doar probabila contine mai mult din intregul adevar decat
contine cunoa~terea certa. In al doilea rand, Pascal a sesizat ca rationamentuP
cartezian nu este de fapt niciodata intregul izvor al
cunoa~terii implicate intr-o activitate concreta. Mintea omeneasca,
afirma el, nu este, pentru a avea succes, intru totul dependenta de 0
tehnica explicita ~i con~tienta; ~i chiar acolo unde tehnica este implicatii, mi
ntea urmeaza acea teh~ica "tacitement, naturellement et sans
art".3 Formularea precisa a regulilor de cercetare pune in pericol succesul cerc
etiirii exagerand importanta metodei. Pascal a fost urmat de
altii ~i intr-adevar, mult din istoria filosofiei modeme graviteaza in
jurul acestei chestiuni. Dar, cu toate ca autorii de mai tarziu au racut
adesea 0 critica mai bine elaborata, putini au detectat cu mai multii
sigurantii deciit Pascal faptul ca sernnificatia rationalismului nu stii in
I Pensees (Brunschvicg) i. 76. (N. A.)
2 In franceza In original. (N.Trad.)
3 "Tacit, firesc ~i rara nici un me~te~ug" (In franceza In original). (N. Trad.)
RATIONALISMUL
iN pOLmcA
29
recunoa~tereacunoa~terii tehnice, ci in e~ecul sau de a recunoa~te orice alt tip
de cunoa~tere:eroarea sa filosofica stii in certitudinea pe care
0 atribuie tehnicii ~i in doctrina suveranitatii tehnicii; eroarea sa pracrica s
tii in credinta ca din con~tientizarea propriei conduite nu poate
rezulta nimic altceva decat un beneficiu.
PATRU
Era, bineinteles, improbabil ca politica sa scape de inraurirea unui

stil intelectual atat de putemic ~i de energic ca cel al rationalismului.

Dar ceea ce este remarcabil de la prima vedere, este cii politica ar fi
trebuit sa fie mai devreme ~i mai complet inghitita de maree decat
orice alta activitate omeneasca. Dominatia rationalismului asupra
celor mai multe dintre sectoarele vietii a variat, in ceea ce prive~te
taria, in ultimele patru secole, dar in politica ea s-a intensificat constant ~i
este acum mai putemica decat oricand inainte. Am examinat
deja inclinatiile intelectuale generale ale Rationalistului, atunci cand
acesta intra in politica; ceea ce ramane de luat in considerare sunt
imprejurarile in care politica europeana a ajuns sa capituleze aproape
complet in fata Rationalistului, precum ~iurmarile acestei capitulari.
Ca toata politica din zilele noastre este profund infestata de
rationalism va fi negat doar de cei care prefera sa dea acestei infestari
un alt nume. Nu numai ca viciile politicii noastre sunt rationaliste, dar
la fel sunt ~i virtutile sale. Proiectele noastre sunt, in principal, rationalis
teatat in scop cat ~iin caracter;dar - ceea ce este mai sernnificativ - intreaga
noastra atitudine spirituala, in politica, are 0 determinare similara. Iar acel
e elemente traditionale, mai ales din politica
engleza, de la care ne-am fi a~teptat sa continue sa opuna rezistenta
presiunii rationaliste s-au conformat acum aproape cu totul dispozitiei.
intelectuale dominante, ba chiar infiiti~eazaaceasta conformare drept
un sernn al vitalitatii lor, al capacitatii de a merge in pas cu vremea.
Rationalismul a incetat sa fie doar un stil politic, ~i a devenit criteriul~
stilistic al oricarei politici respectabile.
. Cat de adanc a patruns inclinatia spirituala rationalista in gandirea
~lpractica noastra politica este ilustrat de proportiile in care traditiile
d~ comportare au lasat locul ideologiilor, proportiile in care politica
dlstrugerii ~i a creatiei a inlocuit politica bazatii.pe simpla corectare,
lucrurile planificate con~tient ~i executate deliberat fiind considerate
(pentru acest motiv) mai bune decat cele care s-au maturizat ~i s-au

30
RATIONALISMUL iN pOLmcA
RA TIONALISMUL
frxat, rara 0 supraveghere con~tienta, de-a lungul unei perioade de
timp. Aceasta convertire a obiceiurilor comportamentale, care sunt
adaptabile, niciodata complet fixate sau definitivate, in sisteme de idei
abstracte, comparativ rigide, nu este, desigur, 0 noutate; cat prive~te
Anglia, ea a inceput in secolul al XVII-lea, odata cu rasaritul politicii
rationaliste. Dar, in timp ce inainte i se opunea rezistenta ~i era mereu
intarziata, datorita caracterului informal al politicii engleze bunaoara,
(caracter care ne-a ajutat sa scapam multa vreme de a da 0 prea mare
valoare actiunii politice ~i de a pune prea multe sperante in realizarile
politicii - sa scapam, cel putin in politica, de iluzia efemeritatii
imperfectiunilor~, acea rezistenta a fost ea insa~i transformata acum
intr-o ideologie. Aceasta este, poate, pricipala semnificatie a cartii lui
Hayek, Drumu/ ditre servitute,2 - nu puterea de convingere a doctrinei sale, ci
faptul ca ea este 0 doctrina. Un plan de a rezista oricarei
planificari poate fi mai bun decat opusul sau, dar el tine de acela~i stil
politic. ~i numai intr-o societate pro fund infestata de rationalism,
convertirea resurselor traditionale ale rezistentei fata de tirania rationalismu
lui intr-o ideologie con~tienta de sine va fi considerata drept 0
fortificare a acelor resurse. Acum, se pare, pentru a participa la viata
politica ~i a te putea a~tepta sa te asculte cineva, este necesar sa ai 0
doctrina, in sensul strict al cuvantului; a nu avea 0 doctrina pare frivol,
ba chiai compromitator. Iar caracterul inviolabil, ce in unele societati
apartinea politicii ata~ate cu evlavie fata de traditie, a ajuns acum sa
apartina excIusiv politicii rationaliste.
Politica rationalista, am spus, este politica nevoii resimtite la un
moment dat, nevoie resimtita care nu este controlata printr-o cunoa~tere concret
a, autentica, a intereselor permanente ~i a directiei de
mi~care proprii unei societati, ci doar interpretata de "ratiune" ~i satisracuta
in conformitate cu tehnica unei ideologii: politica rationalista
este politica dupa carte. Iar aceasta este, de asemenea, caracteristic
pentru aproape intreaga politica din zilele noastre: a nu avea 0 carte
inseamna a fi lipsit de unicul lucru necesar, iar a nu respecta cu
meticulozitate ceea ce este scris intr~o carte inseamna a fi un politician
lipsit de respectabilitate. Inh-adevar, este in a~a masura necesar sa ai 0 I.
I
0 transfonnare de acest fel, ezitantii ~i prin unnare lipsitii de efecte diiunii
- j'
toare esentiale,"afost incercatii de primullord Halifax. (N.A.)
2A se vcdea traducerea romiineasciia acestei binecunoscute lucriiri, publicatii
de editura Humanitas in 1993. (NTrad.)
iN pOLmcA
31
carte, incat cei care- pana acum crezusera ca e posibil sa se descurce
rara a~a ceva, au trebuit in cele din urma sa se apuce sa-~i alcatuiasca
una pentru folosul propriu. Acesta este un simptom al triumfului
tehnicii, triumf care se afla - cum am viizut - la originea rational ismului mod
em; caci cee~ ce 0 carte contine este doar ceea ce se poate
pune intr-o carte - regulile unei tehnici. $i cu cartea in mana (caci,
de~i 0 tehnica poate fi invatata pe dinafara, ei nu ~i-au invatat
totdeauna bine lectia), politicienii Europei mediteaza adanc asupra

ospatului gata de a da in cIocot pe care I-au pregatit pentru viitor; dar,

la fel ca in cazul celor ce ajuta pe la bucatarie, racand tot felul de
corvezi, care ar incerca sa-l inlocuiasca pe bucatar, momentan absent,
cunoa~terea lor nu trece dincolo de cuvantul scris pe care-l citesc
mecanic intr-o reteta - aceasta genereaza idei in mintea lor, dar nu ~i
anumite gusturi pe limba.
Printre alte indicii ale rationalismului in politica din zilele noastre
se numara pretentia, admisa indeob~te, a "omului de ~tiinta" ca atare
(chimistul, fizieianul, economistul sau psihologul) de a se face auzit in
politica; eaci, de~i cunoa~terea implicata in ~tiinte este totdeauna mai
mult decat 0 cunoa~tere tehnicii, ceea ce acesta are de oferit politicii
nu este niciodata mai mult decat 0 tehnica. Iar sub aceasta influenta,
intelectul aplecat asupra politicii inceteaza de a fi critieul obiceiurilor
politice ~i devine inlocuitorul obiceiului, in timp ce viata societatii i~i
pierde ritmul ~i continuitatea, fiind redusa la 0 serie de probleme ~i
erize. Cunoa~terea comuna, intrueat nu este de ordin tehnic, e identifieata cu i
gnoranta, pierzandu-se cu totul simtul a ceea ce Burke numea infratirea dintre t
recut ~i pI:ezent. I
Nu este totu~i deloe nevoie sa-~i dea cineva mare osteneala pentru
a dezvolta ideea ca lucrul cel mai caracteristic, in ce prive~te politic a
din zilele noastre, este inspiratia ei rationalista; credinta predominanta
ca politica e lucru u~or constituie, in sine, 0 dovada suficienta. Iar
daca se solicita un exemplu precis, nu este nevoie sa cautam altul
dedit cel oferi! de propunerile racute in legatura cu controlul asupra
producerii ~i utilizarii energiei atomice. Credinta rationalista in suveranitate
a tehneii este premisa atilt a ideii ca ar fi posibila 0 schema
cuprinzatoare de control mecaniz~t, eat ~i a amanuntelor fiecareia din
schemele eare au fost proiectate pana acum: ea este inteleasa drept'
I
I
.
0 Imagine poeticii a po1iticii rationaliste poate fi giisitii in cartea 1ui Rex
Warner, The Aerodrome (N. A.)

32
1
RA TIONALISMUL
iN POLITIc'~
ceea ce se nume~te 0 problema" administrativa". Dar, in timp ce rafionalismul do
mne~teacum aproape rara nici 0 opozifie, chestiunea care
ne intereseaza pe. noi este: care sunt imprejurarile ce au incurajat
aceasta stare de lucruri? Caci semnificafia triumfului sau nu sta doar
in el insu~i,ci in contextul sau.
Raspunsul la aceasta intrebare este, pe scurt, acela ca politica
rafionalismului este politica celor lipsifi de experienfa politica, ~i ca
principala caracteristica a politicii eur'bpene in ultimele patru secole
este aceea ca ea a suferit invazia a eel pUfin trei tipuri de lipsa de
experienfa politicii - aceea a noului conduciitor, aceea a noii clase
conducatoare ~i aceea a noii societafi politice - ca sa nu mai vorbim
invazia unui nou sex, de care mai tarziu a avut grija DL Shaw. Nu
este nevoie sa su lmem cat de potrivita este politica rafionalista
pentru omul care, neformat sau needucat pentru practicarea politicii,
se treze~te in situafia de a exercita autoritatea ~i inifiativa politica. EI
are a~amare nevoie de aceasta politica rafionalista, incat nimic nu-l va
stimula sa fie sceptic fafa de posibilitatea unei tehnici politice magice
care sa inlature hand~capul sau constand in lipsa de educafie politica.
Cand i se ofera 0 asemenea tehnica, lui i se pare ca i s-a oferit salvarea
insa~i; a i'se spune ca intreaga cunoa~tere necesara se gase~te, completa ~i aut
onoma, intr-o carte, ~i ca aceasta cunoa~tere este de a~a fel
incat poate fi repede invafata pe dinafara precum ~i aplicata mecanic,
aceasta i se va parea, ca ~imantuirea, ceva aproape prea frumos pentru
a fi adevarat. $i totu~i asta era, sau ceva indeajuns de apropiat pentru a
putea fi luat drept asta, ceea ce infelesese el cii-i ofera Bacon ~i
Descartes. Caci, de~i nici unul dintre ace~ti autori nu se aventureaza in
aplicarea amanunfita a metodei sale la politica, aluziile politicii rationaliste
sunt prezente in ambele cazuri, temperate doar de un scepticism care ar putea f
i lesne ignorat. $i nici nu trebuia sa a~tepte pe
Bacon ~i Descartes (adica sa a~tepte 0 doctrina generala a rationalismului): apa
ritia primului dintre ace~ti sarmani aventurieri in campul
politicii a fost pregatita, un secol mai devreme, de Machiavelli.
S-a spus ca proiectul lui Machiavelliera acela de a inrati~a 0
$tiin!a a politicii, dar astfel, cred eu, se pierde din vedere elementul
semnificativ. Cum am vazut, ~tiinta este cunoa~tere concreta ~i, prin
urmare, nici concluziile sale, nici mijloacele prin care au fost ele
atinse nu pot fi vreodatii, ca intreg, scrise intr-o carte. Nici arta, nici
~tiintanu pot fi imparta~ite printr-un set de instructiuni; a dobiindi maiestria
in fiecare dintre acestea inseamna a dobandi 0 calitate adecvata
de cunoscator. Dar ceea ce se poate imparta~i intr-o carte este 0
~
RA TIONALISMUL
iN POLlTIc'~
33
tehnica, ~i tocmai de tehnica politicii se ocupa Machiavelli ca autor. EI
admitea ca tehnica guvemarii unei republici era intrucatva diferita de
cea potrivita unui principat ~i se ocupa de ambele. Dar, atunci cand
scria despre guvemarea principatelor, el scria pentru printul 110Udin

vremea sa, ~i aceasta pentru doua motive, unul principial ~i altul

personal. Conducatorul ereditar bine consolidat, educat in cadrul unei
traditii ~i mo~tenitor al unei indelungate experiente de familie, parea
indeajuns de bine echipat pentru pozitia pe care 0 ocupa; politica sa ar
fi putut fi imbunatatita cu ajutorul unui curs prin corespondenta privitor la te
hnica, dar in general el ~tia cum sa se comporte. Dar cu
conduciitorul nou, care aducea in indeplinirea menirii sale doar insu~irile care
il Tacusera capabil sa ca~tige putere politica, ~i care nu invata
u~or nimic, decat viciile proprii functiei sale, capriciile prin!ului, I lucruri
le stateau altfel. Lipsindu-i pregatirea (cu exceptia celei privitoare
la deprinderile ambitiei), ~i avand nevoie de 0 sCUl1atura pe care sa
ajunga la 0 aparenta de pregiitire, acesta avea nevoie de 0 carte. Dar
avea nevoie de 0 cal1e de un fel anume; ii trebuia 0 fituicii: lipsa de
experienta 11 impiedica sa atace treburile de stat Tara a avea un
dictionar. Ceea ce este specific unei fituici este insa ca autorul ei
trebuie sa aiba 0 cunoa~tere a limbii proprie unui om instruit, ca el
trebuie sa-~i prostitueze talentul de traduciitor (daca are a~a ceva), ~i
ca nu este capabil sa-I salveze pe cititorul ignorant de orice posibilitate
de eroare. Proiectul lui Machiavelli era deci accla de a fumiza 0
fituicii utila in poiitica, un dresaj politic acolo unde lipsea educatia
politicii, 0 tehnica pentru conducatorullipsit de orice traditii. EI satisTacea
0 cerere a vremii sale; iar el era personal, ~i prin firea sa, interesat sa 0 sa
tisfaca deoarece simtea "fascinatia a ceea ce este dificil".
Noul conduciitor era ~i mai interesat in aceasta deoarece era mai
probabil ca el, nu conducatorul ereditar, sa se bage intr-o situatie dificila ~i
sa aiba nevoie de ajutorul unor sfaturi. Dar, la fel ca marii stramo~i ai ratio
nalismului in general (Bacon ~i Descartes), Machiavelli
era con~tient de iimitele cunoa~terii tehnice; nu Machiavelli insu~i, ci
urma~ii sai erau cei care credeau in suveranitatea tehnicii, care
credeau cii guvemarea nu era nimic mai mult decat "administratie
publica" ~i ca putea fi invatata din carti. Jar noului print el ii of ere a nu
numai cartea sa, ci ~i ceea ce ar fi compensat inevitabilele deficiente
ale cartii sale - se of ere a pe sine insu~i: el n-a uitat niciodata ca
~
,
politica este, in cele
din urma, diplomatie,
~i nu aplitarea unei tehnici.
I
In franceza in original (N. Trad.)

34
RA TIONALISMUL
iN POLITICA
Clasele sociale noi ~i lipsite de experienta politica care in ultimele
patru secole s-au ridicat la putere, exercitand initiativa ~i autoritatea
politica, au fost pregatite in acela~i fel in care Machiavelli pregatise
noul print in sccolul al XVI-lea. Nici una dintre aceste cIase nu a avut
timp sa dobandeasca 0 educatie politica inainte de a veni la putere;
fiecare avea nevoie de 0 fituica, 0 doctrina politicii, care sa tina locul
deprinderilor de conduita politicii. Unele dintre aceste scrieri sunt
veritabile lucrari de popularizare politica; ele nu neaga cu totul
existenta sau valoarea traditiei politice (fiind scrise de oameni cu 0
adevarata pregiitire politicii), dar sunt prescurtari ale traditiei, rationaliza
ri menite sa dea la iveala "adevarul" unei traditii ~i sa-I expuna
printr-un set de principii abstracte, in care, cu toate acestea, semnificatia
deplina a traditiei se pierde in mod inevitabiJ. Acest lucru este valabil in
special pentru cel de-al doilea Tratat despre guvernarea civilii a lui
Locke I, care a fost 0 fituica politica tot atat de populara, de longeviva ~i
de valoroasa ca ~i acea fituica, cea mai mare dintre toate fituicile
destinate sa serveasca unei religii, care este cartea lui Paley Dovezile
cre.'ftinismulu/ Exista insa alti autori, ca Bentham ~i Godwin,3 care,
urmarind proiectul obi~nuit de a se ingriji de lipsa de experienta politic a
a generatiilor urmatoare, acopera orice urma a traditiei ~i deprinderii
politice din societatea lor cu idei pur speculative: ace~tia apartin celei
mai stricte sectc a rationalismului. Dar, in ceea ce prive~te autOlitatea,
nimic din acest domeniu nu se poate compara cu opera lui Marx ~i
Engels. ~i rara ace~ti autori politica europeana ar fi fost adanc antrenata
in rationalism, dar nu in cape nici 0 discutie ca ei sunt autorii celui mai
uluitor dintre toatc tipurilc noastre de rationalism politic - ~i a~a ~i
trebllie sa fie, caci acesta a fost aicatuit pentru instmirea unei cIase mai
putin educate politic decat oricare aIta ce a ajuns vreoaata sa nutreascii
iluzia exercitiirii putcrii politice. ~i nu se poate repro~a nimic manierei
mecanice in care aceasta fituica politica, cea mai marc dintre toate, a fost
invatata ~i folositii de cei pentm care a fost scrisa. Nici 0 alta tehnica nu
I John Locke Two Treatises afCivil Government,
2 Evidences afChristianity (N. Trad.)
3 Jcremy Bcntham (1748-1832),
1690 (N. Trad.)
filosof, cconomist ~i tcorctician al dreptului,
fondator al utilitarismuilli ~i autorul celebrei idei dupa carc scopul legislati
ei
este "cea mai mare fericirc pcntru cei mai multi". William Godwin (17561836); rc
prczcntant ii! filosofiei politice engleze dar ~i om de litere, promotorul unci
viziuni liberale ~i individualistc
ra!illnea arc un rol cheie. (N. Trad.)
cu tcnte anarhistc ~i utopice, in care
RA TIONALISMUL
iN POLITICA
35

s-a impus lumii, ca ~i cum ar fi fost cunoa~tere concreta, in a~a masura ;

nici una nu a creat un proletariat intelectual atat de vast, care nu are
nimic aItceva de pierdut decat tehnica sa. 1
Istoria timpurie a Statelor Unite ale Americii este un capitol instructiv al ist
oriei politicii rationaliste. Situatia unei societati, care, rara
sa fi fost prea mult prevenita, este chemata sa exercite initiativa politica
bazandu-se pe ea insa~i, se aseamana cu aceea a unei persoane sau a
unei cIase socia Ie care, rara a fi pe deplin pregatita, ajunge sa exercite
puterea politica; in genere, nevoile ei sunt acelea~i cu ale acestora. Iar
asemanarea este inca ~imai puternica atunci cind independenta societatii
respective incepe cu 0 ilegalitate recunoscuta, 0 respingere caracteristica
~i explicita a unei traditii, respingere ce prin urmare poate fi sustinuta
numai apeland la ceva care, in sine, este considerat a nu depinde de
traditie. In cazul coloni~tilor americani, aceasta nici nu a fost singura
presiune care a constrans revolutia lor sa ia forma rationalista. Fondatorii ind
ependentei americane aveau atilt 0 traditie de gandire europeana,
cat ~i 0 experienta ~i ni~te deprinderi politice autohtone pe care sa se
bazeze. Dar s-a intamplat ca darurile intelectuale racute de Europa
Americii (atat in filosofie cat ~i in religie) au fast, chiar de la inceput,
predominant rationaliste : iar deprinderile politice autohtone, produs al
Imprejurarilor colonizarii constituiau ceea ce s-ar putea numi un tip de
rationalism firesc ~i nesofisticat. Un popor simplu ~i lipsit de pretentii,
nu foarte inclinat sa reflecteze asupra deprinderilor de comp0l1are pe
care, de fapt, Ie mo~tenise; care, in comunitatile de la granita, avea
permanent experienta activitiitii prin care oamenii i~i stabileau singuri
legile ~i ordinea pe baza intelegerilor reciproce, era de a~teptat sa
conceapa reglementarile doar drept creatia initiativei - lipsite de orice aIt
ajutor - oamenilor; ei pareau sa porneasca de la nimic ~i sa-~i datoreze
numai lor in~i~itot ceea ce ajunsesera sa posede. 0 civilizatie de pionieri
este, in mod aproape inevitabil, 0 civilizatie de autodidacti con~tienti de
I
P
.
unandu-~i tchnica in forma unci viziuni asupra cursului evemmentelor
(trecute, prezcnte ~i viitoare), ~i nu a unei viziuni asupra "naturii umane",
Marx credea ca a scapat de rationalism; dar intrucat el i~i luase precautiile de
a transforma mai intai cursul evenimentelor intr-o doctrina, aceasta scapare
era 0 iluzie. Ca Midas, rationalistul este intotdeauna in pozitia nefericita de
a
nu fi in stare sa atinga nici un lucru tara a-I transforma intr-o abstractie; el
nu
se poate niciodata hrani de-a dreptul cu experientii. (N. A.)

36
RA TIONALISMUL
iN POLITICA
RATIONAUSMUL
sine, rationali[;>ti'in virtutea 'imprejurarilor [;>inu a reflectiei, care n-ave
au
nevoie sa fie convin[;>ica procesul cunoa[;>terii'incepe cu tabula rasa [;>i
care nu privesc spiritul liber nici macar ca rezultat al unci epurari artificial
e, de tip cartezian, ci ca dar al lui Dumnezeu Atotputemicul, cum
spunea Jefferson.
Cu mult timp 'inainte de Revolutie deci, 'inclinatia spiritual a a
coloni[;>tilor americani, caracterul intelectual predominant [;>iobiceiurile pol
itice predominante erau rationaliste. Jar aceasta se reflecta clar
'in documentele constitutionale ~i 'in istoria fiecarei colonii. Cand
aceste colonii au ajuns "sa destrame ,legaturile politice care Ie ata~asera de a
ltceva" , ~i sa-[;>ideclare independenta, singura inspiratie noua
pe care aceste deprinderi politice au primit-o din afara a fost una ce
confirma caracteristicile autohtone 'in fiecare amanunt. Caci inspiratia
lui Jefferson ~i a celorlalti fondatori ai independentei Americii a fost
ideologia pe care Locke 0 distilase din traditia politica englezeasca. Ei
erau 'inclinati sa creada, ~i credeau acest lucru mult mai adanc decat ar
fi putut-o face un locuitor al Lumii Vechi, ca reorganizarea adecvata a
unei societati ~i conducerea treburilor sale se bazau pe principii
abstracte, ~i nu pe 0 traditie pentru care, a~a cum spunea Hamilton,
trebuia "sa scotoce[;>tiprintre vechi pergamente ~i mucegaite hrisoave". Aceste
principii nu erau produsul civilizatiei; ele erau naturale,
fiind "scrise 'in 'intreaga carte a naturii umane".l Ratiunea omeneasca
trebuia sa Ie descopere 'in natura, printr-o tehnica de cercetare aflata la
dispozitia tuturor oamenilor ~i care nu necesita 0 inteligenta extraordinara pen
tru a fi folosita. In plus, acea epoca avea avantajul tuturor
epocilor mai timpurii, ciici, prin aplicarea acestei tehnici de cercetare,
respectivele principii abstracte fusesera descoperite, 'in cea mai mare
parte recent, [;>iscrise 'in carti. Folosind aceste cal1i, 0 comunitate politica
nou creata nu numai ca nu era handicapata de lipsa unei traditii,
dar avea chiar 0 categoric a superioritate asupra societatilor mai vechi
care nu se emancipasera 'inca pe deplin de lanturile traditiei. Ceea ce
'
I Spa(iul nu pcrmitc sa sc clucidczc aici Icgaturilc exccsiv de complicatc
dintrc politica "ra(iunii" ~i politica "naturii'. Dar sc poate obscrva cii, Intr
ucat
atat ratiunca cat ~i natura crau opusc civilizatici, ele porncau cu un clement
comun; iar omul "rational", omul eliberat de idolii ~i prejlldecatile unei tradi
tii, putea fi numit, alternativ, om "natural", Rationalismul modem ~i naturalism
ul modern, In politicii, religie ~ieducatie, sunt cxprcsii asemanatoare ale
unci prezumtii generale Indrcptate Impotriva tuturor rcalizarilor omene~timai
vechi de 0 genera(ie. (NA)
IN POLlilCA
37
observase 'inca Descartes, "que souvent il n 'y a pas tant de perfection
dans les ouvrages compose de plusieurs pieces et faits de la main de
divers maitres qu' en ceux auquels un seul a travaille"\ a fost din non
observat 'in 1777 de catre John Jay - "Americanii sunt primul pop or

ciiruia Cerul i-a Iacut favoarea de a-i darui ocazia pentru a delibera
asupra formelor de guvernare sub care sa traiasca ~i de a Ie alege.
Toate celelalte constitutii [;>i-autras existenta din 'imprejurari accidentale s
au din violenta, [;>isunt prin urmare mai departe de perfectiune,
probabiL.."2. Declaratia de Independenta este un produs caracteristic
al secolului rafionalist.3 Ea reprezinta politica nevoii resimtite la un
moment dat, interpretate cu ajutorul unei ideologii. ~i nu este deloc de
mirare ca a devenit unul dintre documentele sacre ale Revolutiei
franceze, inspiratia ~i modelul multor alte aventuri ulterioare tintind la
reconstructia rationalista a societatii.
Teza pe care 0 sustin este ca practica politica obi~nuita a natiunilor
europene s-a 'impotmolit 'in viciul rationalismului, ca mult din e~ecul
lor (atribuit adesea altor cauze, mai apropiate 4) izvora[;>tede fapt din
defectele caracterului rationalist, ,atunci cand acesta se afla la conducere, ~i
ca (intrucat inclinatia spirituala rationalista nu este 0 moda
de azi, de ieri) nu trebuie sa ne a~teptam la 0 eliberare rapid a din situatia g
rea 'in care ne aflam. Este totdeauna deprimant pentru un
pacient sa i se spuna ca boala de care sufera are aproape aceea[;>ivarsta
ca ~i el, [;>ica prin urmare nu exista vindecare rapida pentru ea, dar
(exceptand bolile infectioase din copilarie) de obicei acesta e cazu!.
Ciita vreme 'imprejurarile care au 'incurajat aparitia politicii rationaliste
I "Adcsca, In operelc aleatuite din mai multc picse ~i !acute de mana a difcriti
maqtri nu se afla tot atata pcrfeqiune cat In eele la eare a Jucrat unul singur"
In original. (N.Trad.)
2In franecza
B. memtcles ea atat "violenta" cat ~i"Imprejurarile aeeidentalc" erau prezente
~i In eazul Americii, dar fiind prezente Intr-o forma nefamiliara, nu erau
;~cunoscute. (NA )
In latina In original (NTrad.)
4 RazboiuJui, spre exemplu. RazboiuJ este 0 boala Ia care 0 societate rationalis
ta
arc doar 0 siaba rezistenta'
din acel g en de
.
, , el izvoraste
, cu u<urinta
Y,
m~ompcten(a care e inerent politieii rationaliste. Dar, In mod sigur, cl a amphf
icat domina(ia Inclinatiei spirituaJe rationaliste asupra politicii, ~i unul
dIntre dezastrele razboiului a fost noua aplicare freeventa In politica a vocabu
larului ei esen(iaJmente rationalist. (N.A.)

38
RA TIONALISMUL
IN POLITICA.
RATIONALISMUL
a omului de ~tiintaautentic in sine, ci a omului de ~tiintacare este rationalist ill ciuda propriei sale ~tiinte.
1 Un om de ~tiinta eelebru ne spune: "Sunt mai putin interesat dedlt omul
')bi~nuit, de politica, deoareee sunt convins ca toate prineipiile politiee de a
zi
unt expediente ~i vor fi in eele din urma inloeuite de prineipiile eunoa~terii
tiintifiee." (N. A.)
39
CINCI
continua sa existe, va trebui sa ne a~teptam ca politica no astra sa
ramana una de inclinatie rationalista.
Nu cred ca vreunul dintre autorii pe care i-am amintit, ~i nici toti
laolalta, ar fi raspunzatori pentru situatia grea in care ne aflam. Ei sunt
slujitorii imprejurarilor pe care Ie-au ajutat sa se perpetueze (uneori se
poate observa cum strang inca 0 data ~urubul), dar pe care nu ei Ie-au
creat. ~i nu trebuie presupus ca ar fi aprobat totdeauna felul cum Ie-au
fost folosite cartile. Mai departe, nu ma intereseaza nici adevaratele
lucrari filosofice despre politica; in masura in care acestea au promovat sau in
tarziat tendinta 9atre rationalism in politica, ele au mcut
acest lucru totdeauna pe baza unei gre~ite intelegeri a propriului scop,
care nu este acela de a da recomandari asupra conduitei, ci a explica
aceasta conduita. A explora relatiile dintre politica ~i eternitate e un
lucru ; ca un practician al politicii sa gaseasca insa incalceala lumii
temporale ~i contingente atat de greu de administrat incat sa se lase vrajit
de oferta unei scapari rapide, cu ajutorul fantasmagoricei eternitafi a
unei ideo log ii, e altceva ~i e mai putin laudabil. In sfiir~it, nu cred nici c
a
datoram situatia grea in care ne amm locului pe care ~tiintele naturii ~i
modul de gandire asociat lor au ajuns sa-I ocupe in cadrul civilizatiei
noastre. S-a pus de multe ori acest diagnostic simplu al situatiei, dar eu
cred ca este gre~it. Ca influenta adevaratului cercetator al naturii nu este
neaparat de partea rationalismului decurge din perspectiva pe care am
adoptat-o cu privire la caracterul oricarui tip de cunoa~tere concreta. Nu
incape nici 0 indoiala ca exista oameni de ~tiinta care sunt adanc angajati fata
de atitudinea rationalista, dar ei gre~esc atunci cand gandesc ca
punctul de vedere rationalist ~i cel ~tiintific coincid in mod ne~esar.
~ecazul este ca atunci cand omul de ~tiinta pa~e~te in afara campului
sau de cercetare el ia adesea cu sine tehnica sa, iar aceasta i'1face pe data
aliatul fortelor rationaliste. I Pe scurt, eu cred ca marele prestigiu al
~tiintelor naturii a fost de fapt folosit pentru a intari ~i mai mult forta
inclinatiei spirituale rationaliste asupra noastra, dar aceasta este opera nu
iN POLITICA.
La aceasta scurta schita a caracterului, pre cum ~i a contextului
social ~i intelectual al apatitiei rationalismului se 'mai pot adauga cateva ref
lectii. Poli.tica rationalista se na~te din ocazii politice favorabile,

cu ajutorul lipsei de experienta politica. Aceste conditii au existat

adesea impreuna in cadrul societatilor europene ; au existat inca in
lumea antic a ~i acea lume a avut de suferit de pe urma efectelor
combinarii lor. Dar insu~irea specifica rationalismului din politica
moderna decurge din imprejurarea ca lumea moderna a reu~it sa
inventeze 0 metoda atat de plauzibila de mas care a lipsei de educatie
politica, incat chiar ~i cei care sufereau de pe urJ!la ,!cestei lacune
deseori nu-~i dadeau seama ca Ie lipsea ceva. Bineinteles ca aceasta
!ipsa de experienta nu a fost niciodata, ~i in nici 0 societate, universala;
~i ea nu a fost niciodata absoluta. Au existat intotdeauna oameni cu 0
educatie politica autentica, imuni la microbul rationalismului (~i acest
lucru este in special valabil pentru Anglia, unde un anume fel de
educatie politic a a fost mult mai raspandit decat in alte societati); iar
uneori un vag senmal privind limitele tehnicii sale a patruns chiar ~i in
mintea rationalistului. Intr-adevar, atat de nepractica este 0 politica pur
rationalista, incat oamenii noi, recent ajun~i la putere, pot fi surprin~i
adesea aruncand in laturi cartea pe care 0 foloseau ~i bazandu-se pe
experienta general a despre lume, pe care 0 aveau ca oameni de afaceri
sau lideri sindicali. Aceasta experienta este cu siguranta 0 calauza mai
demna de incredere decat cartea - cel putin ea este cunoa~tere adevarata,
nu doar 0 umbra - dar, cu toate acestea, nu este cunoa~terea traditiilor
I
'
politice ale societatii lor, pentru dobandirea careia sunt necesare, in cele
mai favorabile imprejurari, doua sau trei generatii.
~i totu~i, atunci cand nu este arogant sau ipocrit, rationalistul poate
aparea ca un om al carui caracter nu este deloc antipatic. EI vrea atat
de mult sa aiba dreptate. Dar, din nefericire, nu va reu~i de fapt niciodata. A
pornit prea tarziu, ~i a pornit cu stangul. Cunoa~terea sa nu va
fi niciodata mai mult decat 0 semi-cunoa~tere ~i, prin urmare, el va
avea totdeauna dreptate doar pe jumatate. I Ca un strain sau ca un om
-1
A"
leI exista 0 reminiseenta a unui pasaj din Henry James, al carui studiu
privitor la Dna. Headway, din The Siege of London, este eel mai bun studiu d,
care am euno~tinta, privitor Ja 0 persoana mtr-o astfel de situatie (N.A.)

40
RA TIONALISMUL
IN POLITIcA
RA TIONALISMUL
rupt de clasa sa socialii, el este incurcat de traditiile ~i obiceiurile pe
care nu Ie cunoa~te decat la suprafatii; chiar un majordom sau 0 fatii in
casii inzestratii cu spirit de observatie au aici un avantaj asupra lui. ~i
i~i alciituie~te 0 atitudine de dispret pentru ceea ce nu intelege; obiceiurile
~i deprinderile ii apar ca fiind rele in ele insele, ca un fel de
ne~tiintii in ale comportiirii. Iar printr-un fel de stranie autoin~elare, el
atribuie traditiei (care, bineinteles, este cu preciidere fluidii) acea
rigiditate ~i acel caracter fix care, de fapt, sunt proprii politicii ideologice
. Ca urmare, este periculos ~i costisitor sii-l ai pe rationalist la
conducerea .treburilor publice, iar cele mai mari daune el Ie aduce nu
atunci cand e~ueazii in a tine sub control situatia (politica sa este
totdeauna formulatii, bineinteles, in termenii stiipfmirii situatiilor ~i ai
depii~irii crizelor ), ci atunci cand pare a avea succes; ciici pretul pe
care il pliitim pentru fiecare din aparentele sale succese este 0 ~i mai
puternicii dominatie a modei intelectuale rationaliste asupra intregii
vieti sociale.
Fiirii a ne alarma de rele imaginare, se po ate, cred, spune cii in special doui
i dintre caracteristicile rationalismului politic il fac extraordinar
de periculos pentru societate. Nici un om chibzuit nu se va ingrijora prea
tare pentru simplul motiv cii nu poate nimeri pe datii calea de a trata ceea .
ce considerii a fi 0 maladie viitiimiitoare; dar dacii vede cii maladia este
de a~a naturii incat trecerea timpului 0 va agrava, in loc de a 0 tempera,
atunci el va avea un motiv mult mai serios de ingrijorare. ~i, din piicate,
acesta pare sii fie cazul cu maIadia rationalismului.
In primul rand, rationalismul in politicii, a~a cum I-am interpretat
aici, implicii 0 eroare lesne de identificat, 0 conceptie gre~itii cu privire la
natura cunoa~terii omene~ti, al ciirei efect este degenerarea
gandirii. Ca atare, rationalismul este lipsit de capacitatea de a corecta !I
propriile defecte; el nu are nici 0 calitate homeopaticii; nu poti sCiipa
,
de gre~elile sale devenind mai sincer sau mai profund rationalist. !
Aceasta, s-ar putea observa, este una din sanctiunile pe care Ie pri-;
me~te cineva pentru cii triiie~te dupii carte; acest mod de viatii nu I
numai cii duce la anumite gre~eli, dar el seciituie~te mintea insii~i: ..
acest mod de a triii dupii precepte genereazii in cele din urmii lipsa de .,
onestitate intelectualii: Mai departe, rationalistul a respins dinainte
unica inspiratie din afara sa care ar fi fost aptii sii-i corecteze gre~eala; ,
nu numai cii neglijeazii ace1 gen de cunoa~tere care l-ar salva, darl
incepe prin a-I desfiinta. Mai intai stinge lumina ~i apoi se plange Cii'l
.
IN POLITIC';'
41
nU vede, cii este "comme un homme qui marche seul et dans les
tenebres". 1Pe scurt, Rationalistul este funciarmente needucabil; ~i el
ar putea fi seas, prin educatie, din rationalismul siiu numai cu ajutorul
unei inspiratii pe care 0 prive~te drept marele du~man al omenirii.
Singurul lucru pe care Rationalistul, liisat singur, il poate face este sii
inlocuiascli un proiect rationalist, in care a dat gre~, cu altul in care

sperii sii aibii succes. Intr-adeviir, tocmai in aceastii directie degenereazii

rapid politica din zilele noastre: obiceiurile ~i traditiiIe politice
care, nu cu mult timp in urmii, constituiau bunurile comune chiar ~i
pentru oponentii ireductibiIi din politica englezii, au fost inlocuite de 0
simplii inclinatie spiritualii rationalistii comunii.
Dar, in al doilea rand, 0 societate care a imbriiti~at idiomul rationalist al po
liticii se va trezi curand dirijatii sau purtatii clitre 0 formii de
educatie exclusiv rationalis~ii. Nu mii refer la telul primitiv al nationalsocia
lismului sau al comunismului de a nu admite nici 0 altii formii de
educatie decat acel dresaj in directia doctrinei rationaliste dominante,
ci la proiectul mai plauzibil de a nu acorda nici un loc vreunei forme
de edutatie care nu este in genere rationalistii prin natura ei.2 Iar
atunci cand 0 formii de educatie exclusiv rationalista s-a instaurat pe
deplin, singura sperantii de eliberare sta in descoperirea Tacuta de
vreun pedant ignorat de toatii lumea, care "scotocea prin vechi pergamente ~i mu
cegiiite hrisoave", a felului in care era lumea inainte ca
"epoca de am" sii se fi pogorat peste ea.
Din cea mai timpurie perioadii a venirii sale pe lume, Rationalistul
a manifestat interes, un interes care nu prevestea nimic bun, fata de
educatie. EI are respect pentru inteligentii, i~i pune sperantele in antrenarea
ei ~i e ferm hotiirat cii inteligenta trebuie incmajatii ~i trebuie sii
fie recompensatii prin participarea la putere. Dar ce este aceastii
educatie in care Rationalistul i~i pune sperantele? Cu sigurantii cii nu
este 0 initiere in deprinderile morale ~i intelectuale, precum ~i in
realiziirile societiitii sale, nu este 0 intrare in acea infratire dintre
prezent ~i trecut, 0 participare la cUnoa~terea concretii; pentru Rationalist, t
oate acestea n-ar fi decat 0 educatie intru ne~tiin!a, ceva care
-I
"ca
Un om care striibate de unul singur tenebrele" - in francezii In original.
Trad.)
2(N.
Ceva de acest gen s-a petrecut In Franta dupii revolutie; dar n-a trecut mult
~i nOl111alitatea a inceput
sii-~i reintre
in drepturi
(N. A.)

RA TIONALISMUL
RATIONALISMUL
iN POLITIC}.
43
caracter tehnic) au disparut deja, altele au cazut in desuetu~ine, in
timp ce altele sunt pe cale de a fi corupte din interior. Intreaga
42
este in acela~i timp Taravaloare ~i daunator. Ci este un antrenament
intr-o tehnica, adica un antrenament in acea jumatate de cunoa~tere ce
poate fi deprinsa din carti atunci cand acestea sunt folosite drept
fituici. lar interesul emfatic al Rationalistului pentru educatie scapa de
suspiciunea ca ar fi doar un subterfugiu pentru a-i permite acestuia sa
se impuna mai ferm in fata societatii numai datorita faptului ca este
clar ca el insu~i este la fel de mult indus in eroare ca ~i elevii sai.
Rationalistul crede sincer ca un antrenament in cunoa~terea cu
caracter tehnic este unica educatie care are valoare, caci el este impulsionat d
e convingerea ca, la propriu vorbind, nu exista alta cunoa~tere
decat cea cu caracter tehnic. El crede ca instruirea in "~tiinta administratiei
publice" este cea mai buna aparare impotriva lingu~elilordemapresiune a imprejurarilor din ~ren:ea ~oastra merge in aceasta di:ectie:
Ucenicia, elevul ce lucreaza alatun de maestrul care, predandu-I
tehnica, ii imparta~e~te ~i acel fel de cunoa~tere ce nu poate fi predat,
n-a disparut inca; dar este ceva de suet, iar locul sau este luat de ~coli
tehnice care practica un antrenament ce (intrucat nu poate fi decat
antrenament intr-o tehnica) ramane insolubil cata vreme nu este cufundat in acid
ul practicii. Din nou, formarea profesionala ajunge tot
mai mult sa fie privita ca achizitionare a unei tehnici I, ceva ce se
poate face ~i prin po~ta, cu rezultatul ca putem prevedea sosirea unor
timpuri in care toate profesiile vor beneficia de oameni inteligenti, dar
ni~te oameni a caror maiestrie va fi limitata ~i care n-au avut niciodata
ocazia potrivita pentru a deprinde nuan!eli ce alcatuiesc traditia ~i
standardele de conduita ce apartin unei profesii importante3. Una
dintre modalitatile prin care s-a pastrat ~i transmis pana acum acest fel
de cunoa~tere (caci este vorba de 0 mare realizare umana, ~i daca nu
va fi mentinuta cu stra~nicie, ea va fi pierduta) este traditia de familie.
Insa Rationalistur nu intelege niciodata ca este nevoie de aproximativ
doua generatii ce practica 0 profesie pentru ca aceasta sa fie deprinsa ;
el face de fapt tot ce po ate pentru a distruge posibilitatea unei asemenea inst
ruiri, crezilnd ca ea este daunatoare. Ca un om a carui singura limba este Esper
anto, el nu are cum sa ~tie ca lumea n-a inceput
In secolul XX. $i astfel comoara nepretuita a marilor tranditii pro fesionale es
te distrusa, nu din neglijenta, ci intentionat, odata cu distrugerea a~a-numitel
or interese legitime. Dar poate ca cel mai gray atac
al rationalismului impotriva educatiei este cel dirijat contra universitatilor.
Cererea de tehnicieni este acum atilt de mare, inciit institutiile
I
gogului ~i a minciunilor dictatorului.
Intr-o societate care este deja rationalista, in mare masura, in .
inclinatiile sale, va exista 0 cerere hotarata pentru 0 instruire de acest
feI. Jumatate de cunoa~tere (cu conditia sa fie jumatatea ce are carac- .
ter tehnic) va avea 0 anumita valoare economica; va exista 0 piata
pentru mintea "antrenata" ce are la dispozitia sa cele mai noi mijloace.

$i este fire~te de a~teptat ca aceasta cerere sa fie satisTacuta; se yor

scrie carti de felul potrivit ~i acestea se vor vinde in mari cantitati, iar
institutiile ce of era un antrenament de acest fel (fie in general, fie cu
privire la un domeniu particular de activitate) vor inflori. I Cat prive~te
societatea noastra, este mult de cand exploatarea acestei cereri a
inceput cu toata seriozitatea; ea putea fi deja constatata in perioada
timpurie a secolului al XIX-lea. Nu este insa foarte important ca
oamcnii vor invata pianul sau cum se conduce 0 ferma pe baza unui
curs prin corespondenta; ~i, oricum, in imprejurarile date este inevitabiI. Ceea
ce este insa important este ca spiritul rationalist a invadat
I
~i a inceput sa vicieze adevaratele institutii ~i resurse educationale ale
i
societatii noastre: uncle din caile ~i mijloacele prin care era imparIi
I
I Unii privese aeest lueru ea pc un rezultat inevitabil al civilizatiei industri
ale,1
dar eu cred ca au ales gre~it vinovatul. Lucrul de care arc nevoie civilizatia
industriala este dibacia autentica; iar In masma In care civilizatia noastra
industriala a hotariit sa se lipseasca de dibacie ~i sa se descurce pc baza:
simplei cu.noa~teritehnice, ea este 0 civilizatie industriala care a luat-o pc u
n II
Ii
2 Cf James Boswell, The Artist's Dilemma (N.A.)
3 In franceza In original. (N.Trad. )
Annata, In vremea razboiului, of erea 0 ocazie deosebit de buna pentru a
ta~ita pana acum 0 cunoa~tere autentica (diferita de cea care are doar I
drum gre~lt. (NA)
iN POLITIC}.
observa diferenta dintre un om doar antrenat ~i unul educat; civilul inteligent
nu avea multe dificultati In a deprinde tehnica proprie conducerii ~i comenzii
militare, dar (in ciuda fituicilor furnizate, de genul Sfaturi pentru tineri ofi
!eri
etc.) el ramiineatotdeauna In dezavantaj fata de ofiterul de meserie, adica fata
de omul educat In ce prive~te sentimentele ~i emotiile, ca ~i In ce prive~te
practicile profesiei sale. (N.A.)

44
RATIONALISMUL
RATIONALISMUL
iN POLlTIcA
deja existente pentru pregatirea lor au devenit insuficiente, ~i exista un
proces in plina desra~urare de obtinere a unor universitati care sa
satisfaca aceasta cerere. Expresia de diu augur, "barbati ~i femei cu
pregatire universitara", se instaureaza deja, ~i nu doar in vocabularul
Ministerului Educatiei.
Pentru un oponent al rationalismului, accstea sunt infrangeri
locale, de~i nu neglijabile, ~i, luate separat, pierderile suferite in fiecare c
az pot sa nu fie ireparabile. 0 institutie cum este Universitatea
are, cel putin, puterea concreta de a se apara, daca vrea sa 0 foloseasdi. Exist
a ins a 0 victorie pe care Rationalistul a obtinut-o deja pe un
alt front, iar aici va fi mai greu ca situatia sa se restabileasca deoarece,
in timp ce Rationalistul ~tie ca este vorba de 0 victorie, oponentul s~u
nu 0 recunoa~te ca pe 0 infrangere. Ma refer la incercuirea ~i luarea in
stapanire, de catre inclinatia spirituala rationalista, a intregului domeniu al
moralitatii ~i al educatiei morale. Moralitatea Rationalistului
este moralitatea urmaririi con~tiente a un or idealuri morale, iar forma
potrivita de educatie moral a este cea bazata pe precepte, pe inrati~area
~i explicarea principiilor morale. Aceasta este prezentata drept 0 moralitate ma
i inalta (moralitatea omului liber: vorbaria sforaitoare e lara
srar~it) decat cea bazata pe obicei, pe urmarea neintentionata a
traditiilor de conduita morala; de fapt, insa, este doar moralitatea
redusa la 0 tehnica, menita sa fie dobandita prin antrenament intr-o
ideo logie, ~i nu 0 educare a comportamentului. In sfera moralei, ca ~i
in oricare alta, Rationalistul vrea sa inceapa prin a scapa de ignoranta
mo~tenita pentru a umple apoi locul gol ramas, vidul unui spirit
deschis, cu elemente ale unei cunoa~teri anume pe care 0 abstrage din
propria experienta ~i pe care 0 considera drept ceva aprobat de "ratiunea" gener
al a a oamenilor. 1El va apara aceste principii cu argumente,
iar acestea vor alcatui 0 doctrina coerenta (de~i saracacioasa din punct
de vedere moral). In mod inevitabil, insa, conducerea propriei vieti
este pentru el 0 treaba discontinua, spasmodic a, rezolvarea unei serii
de crize, stapanirea unei succesiuni de crize. Ca ~i politic a Rationalistului (
de care este, bineinteles, inseparabila), moralitatea Rationalistului este moral
itatea omului care s-a format singur ~i a unei socieau recunoscut drept !
tati, care s-a format sin gura : este ceea ce altii
"
I De acest piicat, ca ~i de alte excese ale rationalismului,
personal, vinovat. Discours de la Methode, iii (N. A.)
Descartes se Iacea
i
1
iN POLlTIcA
45
"idolatrie". ~i nu are nici 0 importanta ca ideologia morala care il
inspira pe el azi (~i pe care, daca este politician, 0 propovaduie~te)
este de fapt rama~ita secatuita a ceea ce fusese candva traditia morala

lipsita de control con~tient a unei aristocratii ce, rara a fi avut ~tiinta

de idealuri, dobandise anumite deprinderi de comportare in relatiile
fiecaruia cu celalalt ~i Ie transmisese mai departe printr-o adevarata
educatie morala. Pentru Ratiooolist, singurul lucru care conteaza este
ca el a separat, in sfiir~it, minereul pretios al idealurilor de zgura
deprinderilor de comportare; iar pentru noi, singurul lucru care conteaza sunt d
eplorabilele consecinte ale succesului sau. Idealurile
morale reprezinta un sediment; ele au semnificatie numai atata vreme
cat sunt suspendate intr-o traditie sociala sau religioasa, cat apaqin
unei vieti sociale sau religioase.l Dificultatea vremurilor noastre es.te
ca rationali~tii au lucrat atata timp la aplicarea proiectului lor de a
extrage lichidul in care erau suspend ate idealurile noastre morale (~i
de a-I varsa jos ca pe ceva lipsit de orice valoare), incat nu ne-au lasat
decat reziduurile uscate ~i prafoase care ne asfixiaza atunci cand
incercam sa Ie dam jos. Intai facem tot ce putem pentru a distruge
autoritatea parintilor (din pricina pretinselor sale abuzuri), ~i apoi
deplangem la modul sentimental lipsa de "carnine parinte~ti bune",
sfiir~ind prin a crea ni~te sub~titute care nu fac decat sa desavar~easca
opera de distrugere. ~i tocmai pentru acest motiv avem , printre multe
alte lucruri corupte ~i nesanatoase, spectacolul unei multimi de politicieni rat
ionali~ti, ipocriti, care predica 0 ideologie a altruismului ~
asistentei sociale in fata unei populatii in cazul careia chiar ei ~i
predecesorii lor racusera totul pentru a distruge singura radacina vie a
comportamentului moral; iar lor li se opune 0 alta multime de politicieni care s
e indeletnicesc cu proiectul de a ne converti de la rationalism la altceva, insa
pe baza spiritului unei noi rationalizari a
traditiei noastre politice.
I Atunci cand Confucius il vizita pe Lao Tzu, el vorbca despre bunatate ~i dator
ie.
"Pleava aruncata de vanturatoarea tiiranului" a spus Lao Tzu, "poate Impaienjeni
ochii aliit de tare Incat sa nu mai ~tim dad privim spre nord, sud, est sau vest
; spre
cer sau pamanL Toatc acestc discutii despre bunatate ~i datorie, aceste nelnceta
tc
lrnpunsaturi, vlaguiesc ~i supiirii pe cel ce ascultii; nimic, Intr-adeviir, n-a
r putea
distruge rnai mult lini~tea interioara" (Chuang Tzu) (N. A.)